Teorii Si Modele cu Privire la Consumul de Droguri

Capitolul I. Aspectele generale privind drogurile

1.1.Istoria consumului de droguri

Originea consumului de droguri este destul de simplă. Oamenii sunt creaturi curioase. Dacă se poate face un lucru, indiferent cât de bizar, prostesc, sau periculoas, cineva, undeva, va încerca să facă acel lucru. Dacă o substanță poate fi consumată, este sigur că cineva va încercat să o mănânce. De ce, de exemplu, ar linge cineva de noroi un broscă râioasă? Cu toate acestea, exact asta sa întâmplat, și a dus la descoperirea unei alte substanțe .(Gahlinger, 2003)

Drogurile au jucat un rol în fiecare cultură de-a lungul istoriei, sunt folosite în scopuri medicale, religioase, sau relaxare. Canabisul este utilizarat de mii de ani; consumul de droguri halucinogene în ceremoniile religioase apare în întreaga lume; folosirea opiului datează de la începutul civilizației; și mestecat de frunze de cocaină se extinde de mii de ani. Cu siguranță abuzul de substanțe a avut loc și în trecut, dar nu a fost la fel până când oamenii au învățat cum să prelucreze drogurile .

În secolul al XVIII-lea, dependența de față de opiu a devenit o veritabilă amenințare pentru locuitorii Chinei, de aceea s-a impus restricții legislative asupra consumului și traficării acestei substanțe. În aceeași perioadă, opiumul a devenit, de asemenea, o amenințare pentru populația britanică și a Europei continentale (Lamb, 2002).

Prin anii 1960 s-a înregistrat o creștere a toleranței societății americane față de utilizarea drogurilor și apariția unor subculturi ale utulizatorilor de droguri, asociate cu numeroase reglementări legale destinate să țină sub control problema socială a drogurilor. Deceniile următoare consemnează implicarea diverselor celebrități (în special actori și actrițe) în subcultura drogului, ca și sintetizarea unor droguri specifice precum „heroina albă de China”, „ecstasy” și „cocaina crack” (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, pg. 20-21).

Gilles Ferreol in “Adolescentii si toxicomania” sustine ca momentul aparitiei “ consumului illicit de droguri, ca fenomen cu dimensiuni sociale, isi are originea in anii‘50 –‘60, in cursul dramaticelor mutatii culturale ale lumii occidentale. Acest fenomen a patruns in toate comunitatile, progresand extrem de rapid. (Farreol, 2001)

Conform cu Rășcanu, R., (2008, pg. 17-18) „atitudinile în ceea ce privește abuzul de droguri s-au schimbat profund începând cu anii 80. În anul 1990, Adunarea Generală a Organizației Unite a decis ca perioada 1990-2000 să fie declarată „Deceniul Națiunilor Unite împotriva drogurilor” pentru a spori eforturile și cooperarea în acest sens. Un accent deosebit se pune pe educare și prevenire, bazate pe informare. Educația devine o speranță, o cale de a interveni pentru a le face cunoscut tinerilor riscurile și pericolele toxicomaniei și de a-i ajuta să decidă în cunoștință de cauză să renunțe la deprinderile lor” (Rășcanu, 2008, p. 17). Programele de prevenire, rolul bisericii, familiei, comunității, tind să încurajeze un comportament pozitiv, în special orientarea în sens pozitiv a sentimentelor și responsabilităților fiecăruia indiferent de vârstă. Pentru a fi eficace, acest tip de programe trebuie să existe la toate nivelurile societății, pentru a-și advertiza membrii asupra pericolului pe care-l reprezintă drogurile.

Consumul substanțelor psihoactive a început cu milenii înaintea istoriei scrise (1), fiind cunoscute peste 6.000 de specii și plante cu astfel de proprietăți (2). După unii autori, termenul de „drog” ar proveni din cuvântul persan „droa” care înseamnă miros aromatic. Conform altor surse, ar deriva din cuvântul evreiesc „rakab” – parfum, iar după alții, la origine ar sta termenul olandez „droog” care desemna substanțele vegetale vândute de farmaciști. Acest fapt explică de ce pentru lumea anglo-saxonă, chiar și astăzi, cuvântul „drog” desemnează orice medicament comercializat prin farmacii, deci nu numai sensul de stupefiant.

De-a lungul istoriei , oamenii au considerat că este posibil să treacă dincolo de granițele conștiinței . Substanțele chimice care schimbă modul în care percepem lume au jucat un rol important în această căutare . În unele cazuri, oamenii au crezut că substanțe chimice însăși au puteri spirituale și prietăți mistice. (Kuhn, 2014)

1.2 Noțiunea și clasificarea drogurilor

În accepțiune clasică, drogul este substanța care, fiind absorbită de un organism viu, îi modifică una sau mai multe funcții (OMS – Organizația Mondială a Sănătății); în sens farmacologic, drogul este o substanță utilizată sau nu în medicină, a cărei folosire abuzivă poate crea dependență fizică și psihică sau tulburări grave ale activității mintale, ale percepției și ale comportamentului.

În acest sens, Jean-Marie Pelt, un reputat botanist și ecologist francez, aprecia că „în afara comunității de viață și de limbă, popoarele se exprimă prin tradiții, ritualuri și credințe proprii, astfel încât și utilizarea drogului constituie un element esențial al culturilor ancestrale, la fel ca și versul ori formula magică ce conferă sens misterios și sacru diferitelor culturi” (Pelt,1971)

Drogul , fie sau nu psihoactiv, este un termen care înseamnă încă ceea ce Hipocrate și Galen, părinții medicinei științifice, înțelegeau milenii în urmă: o substanță care în loc de a fi "depășită", de către organismul (și asimilate în nutriție) este în loc capabil de "depășirea" se în timp ce provoacă în doze ridicol mici comparativ cu cele ale altor modificări alimente mari: organic, sau în starea de spirit, sau în ambele.( Escohotado, 1999)

În lucrarea sa, “Copiii nostri si drogurile”, Ross Campbell defineste drogul ca fiind “ o substanta a carei folosinta se transforma in obicei si care afecteaza direct creierul si sistemul nervos, schimba dispozitia, perceptia sau starea de constienta”. Consumul de droguri poate duce treptat la abuzul de droguri care este definit de acelasi autor astfel ” intrebuintarea gresita sau exagerata a unui drog, pana la punctul in care devine un panaceu sau principalul aspect asupra caruia se concentraza viata cuiva”( Campbel ,2001)

Criterii de clasificare a drogurilor

În literatura de specialitate si în practica exista numeroase clasificari ale drogurilor, având la baza diferite criterii, cele mai cunoscute fiind: dupa efectul produs asupra sistemumului nervos central, dupa originea lor, dupa regimul juridic al substantelor sau dupa dependenta generata.

A. O prima clasificare a drogurilor este realizata în functie de originea produsului.

B. În functie de regimul juridic al substantelor

C. Clasificarea drogurilor în functie de efectul asupra sistemului nervos central

D. Un alt criteriu important de clasificare, îl constituie dependenta generata(clasificare de ordin medical)

E. Una dintre principalele clasificari este aceea statuata în dreptul international conform careia în functie de plasarea pe unul dintre cele doua tablouri ale Conventiei unice privind stupefiantele din anul 1961 si respectiv patru tablouri din Conventia privind substantele psihotrope din anul 1971, drogurile se împart în stupefiante si substante psihotrope.

F. În functie de modul de administrare (de consum) drogurile pot fi clasificate în: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra si sub forma de supozitoare (Drăgan, anul)

Prezentarea generala a drogurilor

Am urmarit o prezentare generala a substantelor, indicand toleranta si efectele pe termen lung ale acestora.Iata enumerarea acestora si cateva trasaturi caracteristice.

A. OPIACEE

Opiaceele sunt substante naturale, semisintetice sau sintetice caracterizate în principal, prin actiune analgezica, narcotica, antitusiva, antispastica, euforizanta si toxicomanogena. Viteza cu care opiaceele ajung la creier depinde de cum au fost administrate, cel mai rapid mod de a atinge starea de euforie este injectarea intravenoasa,al doilea cel mai rapid mod fiind fumatul . Cu cât euforia este mai rapidă, cu atât este mai mare pericolul de moarte prin supradoză, deoarece nivelurile de droguri din creier cresc extrem de rapid.

Opiul

Opiul se extrage din capsula macului opiaceu – Papaver somniferum. Macul opiaceu (Papaver somniferum album) este o planta erbacee, a carui tija verzuie poate atinge înaltimea de 1,5 m. Dupa 3 sau 4 luni de la însamântare, macul ajunge la maturitate, floarea sa având petale de culoare alb stralucitoare sau albe si rosii. Dupa ce petalele cad, se formeaza capsula de mac ce contine seminte oleaginoase, folosite drept un aliment valoros.

Morfina

Morfina a fost izolata din opiu la începutul secolului al XlX-lea si a fost denumita dupa zeul grec al somnului-Morpheus, ea este alcaloidul principal care se extrage direct din macul alb sau din produsul intermediar. Se prezinta sub forma unei pulberi pufoase, având culoarea variind între alb murdar sau galben si maroniu(Stancu, 1999). Opiaceele si în mod special morfina s-au dovedit a fi foarte folositoare pentru efectele lor analgezice si anestezice.

Heroina

Cel mai periculos si care duce la dependenta cea mai puternica dintre narcotice este heroina. Ea are o acțiune lentă, de câteva minute .Ea este produsa printr-o alterare chimica a morfinei si este de 2-3 ori mai puternica decât morfina. Constituie în multe tari o problema majora, nu numai pentru faptul ca duce extrem de rapid la dependenta si este foarte periculos, dar împreuna cu cocaina si metamfetaminele deseori stau la baza unor acte criminale precum spargeri,jafuri, furturi, prostitutie, pentru a-si întretine obiceiul.

Fortralul

Analgezic opioid; injectat, 30-60 mg au actiune analgezica similara cu 10 mg morfina, iar oral, 50 mg sunt echianalgezice cu 60 mg codeina; efectul se mentine 3-5 ore. Are actiune sedativa marcata, deprima respiratia (dar mai putin decât morfina). Drogul cel mai solubil în grasime și ajunge la concentrații maxime în creier în câteva secunde .

Codeina este utilizata în medicina ca antitusiv, analgezic si antidiareic. în jargon este denumita T-threes, scolarul, sirop. în doze mici, pe termen scurt, da o usoara senzatie de euforie, ameteala, plutire, gura uscata, constipatie, retentie urinara, greata.

B. STIMULENTE

Cocaina este o substanta naturala ce este extrasa din frunzele unei plante originare din America de Sud, numita Erythroxylon Coca sau arborele de coca, este un alcaloid cu proprietati psihostimulante, a carei utilizare poate genera o toxicomanie(Richard, 1999).Sigmund Freud,cunoscut drept părintele psihanalizei,a constituit una dintre forțele majore ale răspândirii cocaine în Europa . Freud a studiat cocaine folosind o practică acceptată în acea vreme – autoecxperintarea , altfel spus, și-a administrat singur drogul și a notat experiențele respective . (Kuhn,2014)La nivel mondial, conform Raportului mondial privind drogurile 2009, pentru anul 2008, suprafata cultivata cu coca a suferit o scadere cu circa 8%, totalizând 167.600 hectare .

Crack-ul

Crack-ul este o cocaina baza, derivata din pudra de cocaina. Spre deosebire de procesul de obtinere al cocainei, cel de obtinere al crack-ului din cocaina pudra nu implica folosirea unor solventi inflamabili. Utilizarea îndelungata a crack-ului poate cauza iritabilitate extrema, paranoia,convulsii sau moarte (Drăgan, 1997).

C. CANNABIS SI DERIVAȚI

Cannabis Sativa (cânepa indiana) face parte din familia Cannabinaceae. Este o planta care atinge o înaltime între 1 – 5 m, creste în conditii de climat cald si umed. În mod obisnuit, vârfurile florale ale plantei femele si frunzele alaturate sunt acoperite de orasina. Planta se adapteaza foarte bine la diverse conditii de cultivare.Hasisul si marijuana se fumeaza în forma pura sau în amestec cu tutun (fumatul de drog este mai periculos pentru organism având o actiune de 2 – 3 ori mai toxica decât produsul ingerat). Inhalate profund cu fumul, substantele active sunt absorbite de organism prin capilarele pulmonare.

D. DROGURILE SINTETICE (DESIGNER DRUGS).

ECSTASY

Clasa de droguri : entactogene

Principalele droguri sintetice care se identifica în traficul si consumul de droguri, sunt: ecstasy (X.T.C.), methadona, morfina, codeina, heroina, derivatii de amfetamina. Ecstasy este un asa numit „designer drugs” (drog proiectat) cu actiuni din grupa drogurilor stimulatoare si halucinogene fiind atribuit grupei entactogenelor (droguri care au ca efect producerea sentimentului de fericire). Initial, numele de ecstasy a fost atribuit drogului MDMA (3,4 -metilen – dioxid -nealamfetamina), o substanta sintetica pura. O mare parte din acțiune MDMA este explicate de abilitatea sa de a crește în sinapse nivelurile neurotransmițătorilor monoaminici : dopamina , norepinefrina și serotonina . (Kuhn,2014)

E. HALUCINOGENE

Haluginocenele sunt droguri care schimbă procesele mentale, starea de spirit și percepțiile unei persoane . Cuvântul este din latinescul alucinare , tradus prin a rătăci cu mintea.

LSD (acronim de la dietilamina lisergic LSD 25)

LSD-ul reprezinta initialele denumirii din limba germana, utilizata pentru dietilamida acidului lisergic (Lyserg-Saure Diethylamid). Uneori, este denumit si LSD-25, datorita faptului ca acest produs a fost izolat al 25-lea dintr-o familie de 27.Este un drog semisintetic, cu proprietati halucinogene, obtinut din “cornul secarei” – o ciuperca parazita a secarei.Deoarece LSD este un drog destul de puternic și solubil , el este adesea diluat în lichid apoi impregnat pe o bucată de hârtie sugativă . Celelalte droguri nu sunt suficient de puternice pentru a fi utilizate în această formă .

Dom (STP): a fost elaborata de catre firma americana DOW- Chemical –aceeasi companie care produce Napalm-ul. Dom sau STP este o amfetamina modificata chimic. În doza redusa produce efecte de genul Speed-ului, în timp ce în doze mai mari, efectul este mai degraba „despeed-trip”. „Speed-trip-ul” ofera tocmai contrariul experientei cautate în cazul abuzului de LSD. Se caracterizeaza printr-o neliniste chinuitoare, însotita de agitatie fizica, stari intense de anxietate si o durata lunga (72 de ore!).

PCP sau Angel Dust și Katemina

PCP a fost dezvoltat în anii 1950 ca un anestezic intravenos , dar din cauza efectelor secundare : halucinații , delir și manie , uzul medical uman a fost întrerupt în anii 1960 de către Parke Davis . Ketamina , un anestezic utilizat în medicina pediatrică și veterinară , este structural similar cu PCP . (Burns, 1975)

Caracteristici ale acestui drog:

– este mai ieftin decât heroina sau LSD;

– efectul se instaleaza la fel de rapid ca la heroina si mai rapid ca la LSD;

– actiunea este mult mai intensiva decât la marijuana, hasis sau alcool;

– durata efectului este mai lunga decât la heroina (pâna la 48 de ore);

Ciuperci cu substante stupefiante (de ex. Psilocibina)

Roger Heim, a descris trei clase de ciuperci psihotrope în functie de efectele determinate de ingestia lor si anume:

ciupercile cu actiune psihotonica, sunt cele care induc o stimulare însotita de modificari senzoriale moderate;

ciupercile cu actiune psiholeptica – au în special un efect hipnotic si care favorizeaza onirismul;

ciupercile cu actiune psihodisleptica, sunt cele care constituie znipele ciupercilor halucinogene în sensul popular al termenului.

F. AMFETAMINE

Amfetaminele sunt substante sintetice, descoperite în 1910, care înglobeaza în termenul comun: amfetamine, metamfetamine si dextroamfetamine.

G. SEDATIVE SI SOMNIFERE

Tranchilizante

Pe piata medicamentelor psihotrope se gasesc, în principal, urmatoarele tranchilizante: lexotanil, librium, valium, tranxilium, tavor, nobrium, mogadan, adumbran, praxiten, demetrin, rohypnol. Tranchilizantele cel mai frecvent utilizate fac parte din categoria renzodiazepinelor.

Somnifere

Principalele clase de somnifere sunt: barbiturice (de ex.: Luminai), bromuri (de ex. Adalin), cloralhidrat/paraldehyd (de ex. Chioralduraf), alte categorii de substante(de ex. Distraneurin), preparate combinate periculoase (de ex. Mandrax).

H. INHALANTE

Tot ce produce fum sau se afla sub forma de vapori ce pot fi inhalati si produce stare de high se numesc inhalanti. Sunt multe tipuri de inhalanti, incluzând oxizi de azot, azotati de amil, butii, diluanti, solventi, sprayuri cu vopsea, hidrocarburi precum gazolina, lipici, fumul multor chimicale de uz casnic (fixativ, corector de masina de scris, acetona etc.) ce pot fi inhalate pentru a produce starea de high.

I. DROGURI DE PETRECERE (PARTY DRUGS)

"Poppers"

Forma de consum: Poppers se inhaleaza si în nici un caz nu se ingereaza. Efectul stupefiant se instaleaza dupa 3-5 minute.

"GHB, Fantasy, LiquidE, LiquidX "

Substanta: GHB (gama-hidroxi-butiratul) este o substanta naturala, produsa si de organismul uman. Concentratia maxima este la nivelul creierului, motiv pentru care se presupune ca ar avea rol de transmitator la acest nivel.

J. SOLVENTII

Solventii volatili sunt substante chimice, sintetice, care au proprietatea de a solubiliza grasimile si numeroase substante lipofile. Substanta activa o reprezinta hidrocarburile aromatice sau alifatice(Abraham, 2004).

K.DROGURI LEGALE

Alcoolul

Clasa de droguri : hipnotic sedativ (Kuhn,2014)

Alcoolul actioneaza predominant asupra sistemului nervos al omului, mai ales pe centrii ce coordoneaza functiile cerebrale complexe cum ar fi constienta si emotiile, si mai putin pe functiile inferioare, vegetative. Cât de tare este si cât de mult tine acest efect, depinde de concentratia de alcool din organism (alcoolemia) si se masoara în grame de alcool la litrul de sânge. După ce alcoolul a fost absorbit și distribuit , acesta va avea efecte diferite asupra creierului și comportamentului . Într-o mare măsură , aceste efecte variază odată cu tipul consumului de alcool . Deci vorbim despre efectele expunerii acute, cornice și prenatale la alcool. (Kuhn,2014)

Tutunul

Dependenta de nicotina trebuie tratata ca o boala cronica. Ea este un fenomen bio-psiho-social complex în care intervin factori generici, famacologici, psihologici si de mediu, care combinati, duc la consumul de tutun cronic si tenace(Chopra, 2003). Oprirea brusca a fumatului conduce la starea de sevraj cu toate consecintele ei. Pentru eliberarea organismului de nevoia de tutun, fara efectele fizice ale lipsei, toxicomanii pot apela la un sevraj sub control medical. (Perriot, 1995 )

Cofeina

Asemanarile fonetice dintre cuvantul "cafea" și echivalenții săi europeni ( în italiana "caffe", în franceză "caffé" și "kaffee" în germană, de exemplu), i-au determinat pe oameni să creadă că numele provine din "Kaffa", provincia etiopiana de unde cafeaua iși trage obarsia. Dar o altă ipoteza a sugerat ca acest cuvant povine din arabescul "quahwek", care inseamna stimulant, putere sau vigoare.(Vineranu, 2011)

Cafeaua este drogul preferat al multor persoane pe această planetă, fiind considerat al doilea bun comecializat pe planetă după petrol.

Kuhn(2014) precizează faptul că în dozele scăzute până la moderate, numoase persoane raportează o stare de vioiciune și abilitate crescută de concentrare, chiar de euforie.Dozele mari însă pot cauza nervozitate și agitatație .

1.3.Consumul de droguri

Conform lui Edwards Griffith (2006, p. 15), expresia „consum de droguri” are o semnificație clară și este lipsită de judecăți morale: consumul este consum, iar termenul presupune administrare atât în limitele normale pe care membrii societății le-au aprobat, cât și peste acele limite.Însă pentru a trage o linie pentru a vedea ce însemnă consum excesiv sau peste limită este foarte dificil și implică un gram de subietivitate.

„Consumul excesiv” este termenul preferat în Marea Britanie atunci când comportamentul comsumatului este, din perspectiva autorităților, problematic, în vreme ce în America, în asemenea situații, se folosește cu precădere termenul mai peiorativ de „abuz”. „Consumul în scop recreativ” implică un consum inofensiv și ocazional, în cadrul unui stil de viață libertin.

Consumul de droguri poate prezenta riscuri în privința multor aspecte ale vieții:

amenințarea poate fi la adresa sănătății fizice sau psihice, a activității educaționale sau sociale, a consumatorului sau a siguranței și bunăstării celor din preajma sa. Prejudiciul poate fi

considerabil sau nesemnificativ, poate surveni brusc sau în timp. Riscul nu este cert. Pericolele pe care le prezintă drogurile nu ar trebui exagerate, însă, în același timp, ele nu ar trebui nini minimalizate sau negate (Griffith, 2006, p. 25).

1.4. Abuzul de droguri

În ceea ce privește drogurile asociate cu abuzul, clasificarea D.S.M. IV-TR, elaborată de Asociația Psihiatrilor Liberi din România, le diferențiază în următoarele categorii: alcool, sedative, amfetamine, cocaină, cofeină, canabis, halucinogene, inhalante, nicotina, opioidele, fencyclidina, alte droguri” (Romila, 2003, p. 191).

De-a lungul timpului, OMS a dat mai multe formulǎri termenului de toxicomanie, arǎtând dificultatea de a gǎsi o definiție unicǎ aplicabilǎ la abuzul de droguri. Termenii utilizați pentru a descrie tulburările induse de uzul de substanțe psihoactive au fost revizuiți în mod repetat. Organizația Mondială a Sănătății definește toxicomania ca fiind „pierderea libertății de a se abține de la toxic”. Ea se caracterizează prin patru stări definitorii (Drăgan, 1994, p. 161):

• dependența psihică – necesitatea de ordin psihologic de a folosi un anumit drog;

• toleranța – diminuarea progresivă a efectului la repetarea administrării rezultând necesitatea creșterii dozei pentru a se obține efectul scontat;

• dependența fizică – constă în necesitatea de a continua folosirea substanței respective pentru a evita tulburările, uneori grave, ce apar la întreruperea administrării și sunt cunoscute sub denumirea de „sindrom de abstinență” sau „sevraj”;

• psihotoxicitatea – se manifestă prin tulburări de comportament, uneori cu caracter psihotic. Acestea apar în condițiile folosirii îndelungate și abuzive de doze mari de produse stupefiante (cocaină, amfetamine).

Evoluția tulburărilor psihice din toxicomanii tinde la o profundă degradare a personalității, individual ajungând o veritabilă epavă fizică și socială. Toxicomania induce un număr mare de comportamente delicvente sau alte tulburări psihopatologice. (Rășcanu, 2008, p.

59).În literatura de specialitate, abuzul de droguri este definit ca fiind: „consumul unor droguri inacceptabile (ilegale) și folosirea excesivă sau inadecvată a unor droguri acceptate (legale), în așa fel încât pot produce prejudicii fizice, psihice sau sociale” (Goode, 1999, p. 62).

Potrivit definiției formulate de catre Organizația Mondialǎ a Sǎnǎtǎții, „folosirea excesivǎ, continuǎ sau sporadicǎ, incompatibilǎ sau fǎrǎ legǎturǎ cu practica medicalǎ” este consideratǎ drept consum sau abuz. Drogurile pot fi folosite de indivizi în mod:

• excepțional, constituind în sine operațiunea propriu-zisă de a încerca o dată sau de mai multe ori un drog, fără a continua această practică;

• ocazional, folosire a drogurilor în formă intermitentă, fără a se ajunge până la dependență fizică și psihică;

• episodic, folosirea drogurilor într-o anumită împrejurare;

• sistematic, folosirea drogurilor caracterizată de apariția și instalarea dependenței.

Sursa : Revista de Igienă și Sănătate Publică, nr.3/2004, vol.54

Deosebirea dintre consumul și abuzul de droguri este dificil de descris sau de interpretat mai ales de către public. Experții sunt cei care fac această deosebire, pe baza contactului pe care îl au cu cei care abuzează de droguri, cu serviciile medicale și cu autoritățile de control social (Rădulescu & Dâmboeanu, 2006, p. 27).

În ICD și DSM expresia „tulburări induse de substanțele psihoactive” este folosită pentru desemnarea unor stări provocate de abuzul de alcool, droguri și alte substanțe chimice (solvenți). De la Ruxandra Rășcanu aflăm cum sunt clasificate tulburările induse de substanțe psihoactive

compatativ ICD 10 cu DSM IV (Rășcanu, 2008, p. 84):

Majoritatea definițiilor date abuzului de droguri folosesc drept criteriu prejudiciile aduse organismului de către droguri. În acest sens, o definiție complementară cu cea menționată deja se referă la „efectele dăunătoare asupra vieții consumatorului și vieților celorlalți din anturajul

său, efecte care sunt un rezultat al consumului drogului” (White, 1991, p. 7).

O altă definiție bazată exclusiv pe criteriul medical al abuzului de droguri îț consideră ca fiind reprezentat fie de „consumul excesiv persistent sau sporadic în dezacord cu sau nelegat de practica medicală acceptabilă” (Ellison, Appel, Jansky, & Oldak, 2004).

1.5. Tipuri de consumatori

Pentru a defini consumatorul adevărat de alcool și droguri au fost făcute mai multe cercetări. În acest sens, Pierre Paquin, un specialist din Quebec, a conceput o tipologie (Paquin,

1988, pg. 258-259) în concordanță cu realitatea adolescenților consumatori pe care o întâlnesc majoritatea echipelor de specialiști în practica lor. Pornind de la acest model, Etienne Gaudet, realizează propria varinată a tipurilor de consumatori, pornind de la practica din ultimii ani

(Gaudet, 2006, pg. 51-57):

 Non-consumatorul sau abstinentul – este vorba despre tânărul care nu a consumat niciodată sau despre cel care a consumat dar nu mai consumă. Se pune întrebarea: cât timp trebuie să treacă pentru ca un tânăr care a consumat să treacă în categoria non- consumatorilor? Unii afirmă că cei care au consumat sunt dependenți și vor fi toată viața, însă Etienne Gaudet afirmă că „poate fi considerat non-consumator un tânăr care a incetat consumul de trei luni, fără recăderi.

 Exploratorul – deoarece tânărul este curios și vrea să știe totul, își poate dori să experimenteze consumul unor substanțe diferite, precum și variatele moduri de a le consuma. Dorește de fapt să le cunoască gustul și efectul. Această etapă de explorare este prezentă la începutul adolescenței (intre 12-14 ani).

 Consumatorul ocazional sau social – deoarece drogurile și alcoolul sunt recunoscuți

„lubrifianți sociali” este cormal să fie prezente acolo unde oamenii petrec și se întâlnesc. Consumatorul social utilizează substanța în scop recreativ: el caută plăcerea, efectul, partea specială a situației. Odată petrecerea terminată, el își reia activitățile obișnuite fară consecințe negative și fără probleme.

 Consumatorul permanent – această categorie de consumatori, mai greu de definit, cuprinde două grupe: micul consumator permanent și marele consumator permanent.

Micul consumator permanent – se referă la adolescentul care consumă odată sau de două ori pe saptămână, de obicei în week-end. Își planifică în așa fel consumul încât să nu aibă consecințe negative pentru el. Va alege substanțe care nu îl dezechilibrează pe o perioadă mai lungă și se va înconjura de prieteni care practică același timp de consum. Este de multe ori vorba despre adolescenți relativ funcționași în viața de fiecare zi și care reușesc să-și plătească propriul consum. Se întâmplă uneori ca mai mulți tineri să pună la un loc banii pe care îi au pentru a-și putea cumpăra și împărți drogurile.

Marele consumator permanent – pentru acest gen de persoane consumul ocupă un loc din

ce în ce mai mare. Este vorba despre adolescenți care consumă de trei până la patru ori pe săptămână, la acest nivel, consumul se întinde pe parcursul întregii săptămâni. În același timp, crește gradul de risc: cu cât frecvența consumului este mai mare cu atât crește riscul de a suporta consecințele negative. Deasemenea, există riscul să îi scadă capacitățile de învățare. Anturajul său este în general alcătuit din alți consumatori permanenți, iar o mare parte din banii lui de buzunar se duc pe droguri, ceea ce îi reduce alte ieșiri sociale. Consumatorul este din ce în ce mai puternic ancorat în stilul său de viață.

• Supraconsumatorul – este vorba de consumatorul a cărui viață se învârte în jurul consumului. Cercul lui de prieteni este constituit exclusiv din alți tineri care consumă droguri la fel ca el. Există prea puțin loc în viața lui pentru activități care să nu includă posibilitatea de a consuma droguri. Cantitatea de substanțe pe care le consumă crește deoarece consumul este cotidian. Ajunge în punctul în care nu își mai concepe viața altfel decât intoxicat.

• Abuzivul – de data aceasta este vorba despre cantitatea de substanță consumată.

Consumatorul abuziv este acela care consumă mari cantități de substanțe sau le amestecă cu ușurință. Scopul lui este să se dezlănțuie, fiind tipul de consumator extrem, care încearcă să se desprindă de realitate.

• Supraconsumatorul abuziv – consumă zilnic mari cantități de substanță. Are o toleranță mare la drog și trebuie să mărească mereu cantitatea consumată pentru a obține același efect(Gaudet, 2006, pg. 51-57).

Unele persoane care au probleme legate de droguri sunt capabile să-și rezolve singure problemele, fără tratament. Studiile au arătat că unii oameni au reușit să se abțină cu succes de la consum, fără tratament, chiar și după o perioadă care ar fi putut fi descrisă drept dependență severă. Conform studiilor, multe persoane care au probleme legate de droguri, trec prin cicluri de abuz severurmate de perioade de control, după care se manifestă uneori recidivă, astfel traiectoria este una circulară, nu liniară. Traiectoria problemelor legate de droguri poate să difere în funcție de vârsta persoanei. Tinerii adulți diagnosticați în adolescență sau la începutul maturității cu probleme legate de droguri au demonstrat capacitatea de a învinge respectivele probleme odată cu maturizarea. Mulți tineri demonstrază că au capacitatea de a lăsa în urmă experiențele cu droguri și consumul abuziv din tinerețe atunci când se confruntă cu responsabilități existențiale mai ample. Există totuși și persoane care este posibil să nu-și rezolve prea ușor problemele legate de droguri odată cu maturizarea, ei sunt cei care au cea mai mare nevoie de ajutor specializat (Blume, 2011, pg. 46-48)

1.6. Cadrul juridic național și internațional privind traficul de droguri

1.6.1. Legislația românească cu privire la droguri

Încă din 1999 Guvernul a adoptat un proiect de lege privind combaterea traficului și a consumului ilicit de droguri.Acest document ar veni în întâmpinarea recomandării ONU și UE privind adoptarea unei legislații speciale în domeniu, în concordanță cu un set de convenții internaționale. Proiectul adoptat de executiv cuprinde norme referitoare la reprimarea producerii și traficului ilicit de substanțe aflate sub control, la incriminarea și pedepsirea infracțiunilor privind regimul acestora (Rășcanu, 2008, p. 155).

Pe plan extern, România este semnatara unor convenții și acorduri internaționale care au ca scop combaterea și prevenirea traficului ilicit de droguri. Dintre acestea pot fi menționate următoarele (M.A.I., 2000, cap. 2):

-Convenția și protocolul asupra opiumului, încheiate la Geneva în 19 februarie 1925, cu ocazia celei de-a doua Conferințe a opiumului, promulgate de România prin Decretul nr. 1578 din 5 iunie 1928;

-Convenția pentru reprimarea traficului ilicit de droguri, semnată la Geneva la 26 iunie 1936 și ratificată de România prin Decretul-lege nr. 169 din 27 mai 1938;

-Convenția Unică asupra Stupefiantelor, încheiată la New York la 30 marie 1961, amendată prin Protocolul de la Geneva din 25 marie 1972, la care România a aderat prin Decretul nr. 626/1973, publicat în „Buletinul Oficial”, partea I, nr. 213/1973;

-Convenția Națiunilor Unite din 1971 privind substanțele psihotrope;

-Convenția Națiunilor Unite din 1988 împotriva traficului ilicit de substanțe stupefiante și psihotrope. Aceste două convenții au fost ratificate prin Legea nr. 118/1992

În ceea ce privește cadrul legislativ intern, conform aceleiași surse, trebuie amintite:

-Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor și substanțelor stupefiante;

-Decretul nr. 466/1980 privind regimul substanțelor toxice;

-Ordinul Ministerului Sănătății nr. 317/1987, cu privire la lista produselor și substanțelor stupefiante aflate sub control;

-Ordonanța de urgență nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, care cuprinde prevederi speciale ale importului, exportului și transportului în interiorul tării a toxicelor, stupefiantelor și a prodselor medicamentoase;

-Ordinul Ministerului Sănătății nr. 9/1999 privind desemnarea coordonatorilor naționali ai programelor de Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate;

-Ordinul Ministerului Sănătății nr. 332/1999 privind înființarea Centrului de Informații și Documentare pentru prevenirea consumului de droguri;

-H.G. nr. 534/1999 privind înființarea Comitetului Interministerila de Luptă împotriva Drogurilor;

-Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind Combaterea Traficului și Consumului Ilicit de Droguri (devenită, ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 522/24.11.2004, Legea privind Prevenirea și combaterea Traficului și Consumului ilicit de droguri)

„Legea sancționează cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani, cultivarea, vânzarea, deținerea sau tranzitarea drogurilor de mare risc, cum ar fi heroina, LSD, cocaina și morfina. Potrivit legii, introducerea sau scoaterea din țară a acestor tipuri de droguri se pedepsește cu detenția de la 15 la 25 de ani” (Rășcanu, 2008, p. 156).

Este de menționat faptul că legea nu sancționează consumul de droguri ca atare, ci numai cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru „consum propriu”. În ceea ce privește tratamentul de specialitate acordat consumatorilor și celor dependenți de droguri, Legea 522/2004, care modifică și completează Legea 143/2000, prevede includerea consumatorului de droguri încircuitul integrat de asistență de specialitate, fiind un tratament individualizat. Ca element de noutate, au fost introduse și definite noțiuni distincte de „consumator” și „consumator dependent”, fiind înlocuit astfel termentul de „toxicoman” (Baconi, Bălălău, & Abraham, 2008, p. 446)

1.6.2. Legislație internațională în domeniul antidrog

Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin protocolul din 1972 ratificată prin Decretul nr. 626 din 1973 pentru aderarea României la Conventia unica asupra stupefiantelor din 1961 și la protocolul privind modificarea acesteia;

Convenția națiunilor unite din 1971 asupra substanțelor psihotrope ratificată prin Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 și la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante și substante psihotrope din 1988;

Convenția din 1988 contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope ratificată prin Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra substantelor psihotrope din 1971 și la Conventia contra traficului ilicit de stupefiante și substante psihotrope din 1988;

Convenția cadru WHO pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva la 21 mai 2003 ratificată prin Legea nr. 332/2005 de aderare a României la Convenția cadru WHO pentru controlul tutunului (M.Of. nr. 1088/02.12.2005);

Convenția de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena în data de 5 mai 2006 ratificată prin Legea nr. 214/02.07.2007 de aderare a României la Convenția de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-Est (M.Of. nr. 475/16.07.2007). (http://www.ana.gov.ro/)

Capitolul II. Teorii și modele cu privire la consumul de droguri

Cercetătorul american Erich Goode (1993) a împărțit teoriile explicative ale consumului de droguri în trei mari categorii: biologice, psihologice și sociologice.

1. Teoriile biologice, sociologice și psihologice

1.1. Teoriile biologice analizează consumul de droguri din intermediul a tipuri de aspecte: tendința genetică diferită de a consuma droguri (M. A. Schukit, 1980) și continuarea consumului în funcție de particularitățile metabolice ale fiecărui individ (V. Dole și M. Nyswander, 1965; 1980). Oponenții acestei abordări reclamă însă ignorarea factorilor sociali și ale particularităților fiecărui individ în ce privește motivația pentru consum. Precum și faptul că nu există până în prezent nici un studiu validat științific care să probeze existența unui dezechilibru metabolic major în cazul dependenților de droguri iar tratamentul substitutiv cu metadonă a heroinomanilor este controversat.

1.2. Teoriile psihologice pun de asemenea accentul pe individ și se clasifică la rândul lor pornind de la factorii care influențează mecanismele psihologice ale consumului în: teorii bazate mecanismele „întăririi”, teorii bazate pe factorii de personalitate și teorii bazate pe înclinația spre comportamentele-problemă.Teoria întăririi explică diferențele dintre consumatorii și neconsumatorii de droguri prin legătura dintre existențe unei întăriri pozitive sau negative și persistența (W.E.McAuliffe și R.A. Gordon, 1975). Astfel, senzațiile plăcute motivează în mod direct (reprezintă întăriri pozitive) individul să repete consumul în timp ce perspectiva instalării durerilor și a disconfortului din timpul sevrajului constituie întăriri negative ce determină frecvent consumul. Teoria personalității inadecvate consideră consumul de droguri drept o strategie adaptativă inadecvată prin care individul evadează din realitate. Cauza acestei opțiuni se află la nivelul personalității lor inadecvate prin care se caracterizează printr-un simț redus al responsabilității, lipsa unei independențe reale și a abilității de a amâna gratificațiile imediate în schimbul urmăririi unor scopuri superioare, dar cu efecte manifeste abia pe termen lung.Ignorarea problemelor vieții reale și refugierea în euforia sau indiferența dată de substanțe duce treptat la dependență și determină pierderea controlului propriei vieți. Conform teoreticienilor personalității inadecvate există o serie de corelații între problemele pe care sunt chemate să le rezolve acestea (tipul de inadecvare a personalității) și drogul folosit: „narcoticele și hipnoticele sunt folosite împotriva furiei, rușinii, geloziei și, în particular, a stărilor asociate acestor sentimente. Stimulentele împotriva depresiei și stărilor de slăbiciune; psihedelicele împotriva plictiselii și deziluziei, alcoolul împotriva stărilor de vină, singurătate și anxietate” (E. Goode, op.cit., 61).

Remarcăm totuși că toate aceste forme de inadecvare se leagă fie de problematica unei anumite vârste fie de mediu (presiunea socială, anturaj, accesibilitatea la droguri, etc.). Teoria „predispoziției la comportamente problematice” pleacă de la premisa că normele, valorile și atitudinile individului îi dau posibilitatea, în funcție de cât sunt de îndepărtate de standardele acceptate, să se antreneze în comportamente problematice ce-i pot genera inclusiv opțiunea pentru consum. Mulți cercetători (M.G. Smith și C.P. Fogg,1977,1978; R. Jessor, 1979; R.S.L. Jessor și Jesor, 1977, 1980; Robins, 1980, etc., apud E. Goode, op.cit. 62) demonstrează în acest sens cum consumatorii (în comparație cu neconsumatorii) tind mai mult spre independență și rebeliune, sunt mai deschiși spre experiențe noi și spre asumarea de riscuri și optează cu precădere spre relația cu grupul lor de vârstă decât cu familia, școala sau alți adulți. Din nou este omisă influența mediului social în dinamica sa proprie și felul în care evoluează consumatorul de droguri în acest mediu.

1.3.Teoriile sociologice (consideră E. Goode) pornesc de la analiza structurii sociale în care este plasat individul și analizează comportamentul de consum al individului tocmai prin prisma relațiilor sale sociale și al integrării sale în diversele structuri.Prima teorie notabilă de acest fel a fost cea a comportamentului deviant. Pornind de la termenul de anomie socială introdus de Emile Durkeim, Robert K. Merton explică acest comportament neconcordanța existenta la nivel social dintre scopurile și mijloacele pe care le dețin acești indivizi, fapt care-i face să opteze pentru alternativa drogului ca răspuns la impasurile lor personale. Dintre multiplele obiecții la această teorie subliniem aici pe cele care îi reproșează lipsa de cunoaștere a specificului acestei categorii de persoane (A.R.Lindesmith și J. H. Gagnon, 1964; E. Preble și J.J. Casey, 1969) și luarea în calcul doar a scopurilor materiale pentru demersurile indivizilor respectivi (F. Adler, G.O. W. Muller și W.S.Laufer, 1991/1995). Teoria învățării sociale a lui E.H.Sutherland (1939) propune înțelegerea consumului de droguri (și a opțiunii inițiale pentru consum) drept rezultant al interacțiunii directe a indivizilor cu practicanți/promotori ai consumului care reprezintă pentru ei persoane semnificative (significant others). La rândul său, teoria controlului social încearcă să răspundă la întrebarea pe care o poate genera ușor teoria învățării sociale și anume de ce unii tineri urmează modelele propuse și consumă alcool sau droguri în timp ce alții nu. Această opțiune ar avea la bază tocmai atașamentul indivizilor față de relațiile convenționale (cu familia, școala, părinții) și angajamentul său în astfel de relații: cu cât o societate exercită un control mai puternic asupra individului cu atât este mai puțin probabil (apud E. Goode, 1972) ca acesta să adopte comportamente deviante de tipul consumului de droguri. Consumul de droguri a fost analizat de către Howard S. Becker (1953, 1955) prin intermediul legăturii dintre experiența plăcută inițială a primului consum de marijuana și presiunea socială care îl poate face pe individ să adere la un „grup subcultural” în care asemenea experiență este o normă. Teoria interacțiunii și socializării selective consideră că la baza opțiunii pentru acest comportament se află un înalt grad de compatibilitate între valorile potențialilor utilizatori de droguri și cele ale consumatorilor propriu-ziși. Această teorie a fost confirmată de către B. D. Johnson(1973) în urma studiile făcute asupra consumului de droguri la adolescenți. B. Kandel (1980) a evidențiat existența unei evoluții a acestei atitudini la adolescenți:debutul adolescenței reprezintă tendința lor de a fi diferiți față de părinți prin consumul de substanțe interzise(alcool, tutun); probabilitatea de a devein consumatori crește dacă aderă la grupuri în care consumul unor asemenea substanțe este obișnuit.

Revizia extensivă realizată de Elisardo Becona Iglesias (1999) clasifică teoriile și modele explicative ale consumului de droguri în 3 mari grupe: teorii și modele parțiale sau bazate pe puține componente; teorii și modele evolutive sau bazate pe stadii și teorii și modele integrative și comprehensive

2.Teoriile și modelele parțiale sau bazate pe puține componenet încearcă să explice consumul și dependența de droguri printr-un număr redus de elemente. Din această categorie fac parte teoriile și modelele biologice ce consideră adicția drept o tulburare cu substrat cu biologic pentru care organismul necesită autoreglare cu ajutorul substanței și începe apoi să se confrunte cu probleme psihopatologice (Casas și colab, 1992). Din această grupă se remarcăm următoarele terorii:

2.1. Modelul sănătății publice (dezvoltat începând din anii 1950-1960 în SUA). Filosofia sa este centrată pe opțiunea pentru anticiparea problemelor în scopul de a le evita și mai puțin încercarea de a ajuta individul să-și rezolve problemele. Are 2 componente: promovarea competenței individuale și dezvoltarea de comunități și organizații competente (Costa și Lopez, 1996);

2.2. Teoriile învățării explică comportamentul de consum drept un fenomen de dobândire prin mecanisme de imitare și condiționare clasică operantă. Învățarea socială este de asemenea un tip de învățare important în apariția consumului de droguri (în faza inițială);

2.3 Teoriile atitudinal-comportamentale (teoria acțiunii raționale Fishbein și Ajzen, 1975; teoria comportamentului planificat Ajzen, 1988) subliniază posibilitatea de a prognostica un comportament pe baza atitudinilor și credințelor individului, a comportamentelor sale anterioare și celui în care se raportează la normele sociale;

2.4. Modelul creșterii stimei de sine, Kaplan și colaboratorii, 1986; teoria integrativă a comportamentului deviant, Kaplan, 1996) se bazează pe ideea conform căreia adolescenții caută acceptarea și aprobarea celor din jur. În cazul unei respingeri sau dezaprobări din partea persoanelor semnificative va apare un disconfort psihologic urmate de un răspuns (auto)compensator intens ce poate avea forma unui comportament deviant;

2.5. Modelul afectivității (Pandina și colaboratorii, 1992) introduce ideea că afectul joacă rolul de mecanism cheie în consumul de droguri deoarece este responsabil de declanșarea și controlul comportamentului de consum. Astfel că cei care au o afectivitate negativă puternică sunt mult mai vulnerabili la racolare și apoi la continuarea consumului până la dependență;

2.6. Teoriile bazate pe familie și pe abordarea sistemică (Waldrom, 1998); consideră utilizarea abuzivă a substanțelor drept expresia unor comportamente neadaptate prezente la unul sau mai mulți membrii ai familiei;

2.7. Modelul social al lui Peele (1985) se bazează pe rolul pe care adicția (alături de experiențele trecute, personalitatea și mediul social)îl are în stilul de confruntare cu realitatea cotidiană: fie de refugiere din fața exigențelor de succes și performanță promovate de societate, fie ca mod de sustragere de la presiunea și controlul exercitat de instituții.

3. Teoriile și modelele evolutive sau bazate pe stadii cuprind teoriile care își bazează explicațiile pe stadiile sau pe evoluția procesului de dezvoltare referitoare la consum.

3.1. Modelul evolutiv al lui Kandel (1975) are drept bază teoria învățării sociale și legătura dintre dezvoltarea adolescentului și relația sa cu părinții. Conform studiilor sale, utilizarea drogurilor trece ilegale se realizează într-o formă secvențială și etapizată, pornind de la droguri legale (alcool, tutun) la drogurile ilegale slabe (marijuna) și apoi la cele tari (cocaina, heroina, etc.). A fost introdusă pentru prima dată ideea că această evoluție poate să sară unele etape, în funcție de individ. De asemenea, au fost luate în considerare influențele interpersonale și intrapersonale și s-a făcut generalizarea acestei idei în ce privește sexul, vârsta și rasa;

3.2. Modelul etapelor motivaționale multicomponente (1994) bazat la rândul lui pe modelul stadiilor schimbării ale lui Prochaska și DiClemente (1983) consideră că între nonutilizare și consum permanent există un continuum de stadii: precomtemplare, contemplare, preparare, acțiune, menținere. Acest model combină stadiile de însușire a comportamentului de consum cu cele de schimbare a unui comportament;

3.3.Modelul procesului de afirmare a tinerilor (Kim și colab., 1998) denumit și modelul comunicării expectativelor sau efectul Pigmelion, pornește de la familie ca element de bază a socializării valorilor dominante din societate. În acest proces componentele importante sunt: suportul familial adecvat, suportul social adecvat, preocuparea și sprijinul familiei în viața tânărului, așteptările sociale înalte din partea persoanelor importante pentru tânăr, oportunitățile de a deprinde abilități pentru viață care să aibă legături cu munca, oportunități relevante pentru asumarea de responsabilități. Conform acestui model, felul în care ne percep ceilalți este mult

condiționat de expectațiile pe care ei le au dinainte;

3.4.Modelul maturității prin consumul de droguri (Labouvie, 1996) consideră opțiunea pentru consum drept răspuns al individului la situații de eșec personal combinate cu nevoi imediate sau presiuni sociale majore.Starea de alienare și depresie din asemenea momente poate fi depășită ușor cu ajutorul drogurilor. Autorul acestui model demonstrează în studiile sale că în timp are loc o scădere naturală a consumatorilor corelată cu creșterea numărului celor care intră în curentul social majoritar. Ceea ce este însă contrazis de realitatea românească, unde contextul social nu cuprinde întotdeauna elementele necesare (re)incluziunii tinerilor, fie ei consumatori sau nu.

3.5. Teoria pseudomaturității sau a dezvoltării precoce (Newcomb, 1996) ia în considerare impactul negativ pe care-l poate avea experimentarea rolurilor adulte prea timpuriu. Conform acestei teorii există două etape de maximă importanță: tranziția de la copilărie la adolescent când apare pubertatea și tranziția de la adolescență când apare adultul tânăr.Atunci când la greutatea etapei pubertății se adaugă asumarea /investirea cu responsabilități și sarcini specifice adultului pot apare disfuncționalități care devin factori predispozanți la consum;

3.6. Modelul psihopatologic al dezvoltării din perspectiva etiologiei abuzului de droguri (Glantz, 1992) include perioadele primei copilării și a celei neonatale printre factorii de risc ai consumului. Vulnerabilitatea în fața drogurilor este astfel rezultatul interacțiunii caracteristicilor temperamentale ale individului cu persoanele și experiențele din mediu. Din acest punct de

vedere, copii cu risc de consum sunt caracterizați prin: labilitatea afectivă mărită, capacitate mică de acomodare la schimbări, latență mai mare a răspunsurilor la situațiile neplăcute, dificultate mai mare de a fi liniștiți, regularitate mai mică a ciclurilor biologice.

3.7. Teoria socializării primare (Oetting și colab., 1998) pornește de la ideea că atât comportamentele prosociale cât și cele deviante(printre care se numără și consumul de droguri) sunt învățate în cadrul socializării primare. Sursele acestei socializări sunt familia, școala și grupul de egali. Astfel că trecerea de la socializarea primară la consumul de droguri se poate realiza prin

4. Teoriile și modelele integrative și comprehensive explică problema consumului de droguri prin integrarea mai multor componente din diverse teorii sau prin apelarea la o teorie comprehensive.

4.1. Teoria învățării sociale, redenumită teoria cognitiv-socială (Bandura, 1986) este frecvent utilizată pentru explicarea consumului de droguri.Aceasta se bazează pe conceptul de autoeficiență și reunește în mod comprehensiv aplicarea principiilor învățării la modul cum persoana își manifestă comportamentul în mediul social. Reglarea acestuia se realizează

prin intermediul a trei sisteme: primul este condiționarea clasică (stimuli externi ce afectează comportamentul), al doilea este condiționarea operantă sau instrumentală (consecințele directe ale comportamentelor devin întăriri externe) și procesele cognitive mediatoare care reglează influența mediului selectează stimulii care vor fi luați în considerare;

4.2. Modelul dezvoltării sociale (Catalano, Hawkins și colaboratorii) pleacă de la ipoteza că procesele de dezvoltare sunt similare atât în cazul finalizării cu comportamente prosociale cât și în cazul celor finalizate cu comportamente antisociale și că oamenii au drept principal motivație pentru implicarea în orice activitate obținerea satisfacției.Comportamentul antisocial cuprinde aceleași tipuri de comportamente dar opuse celor porsociale. Astfel că individual este influențat de-a lungul vieții de o serie de factori de risc și de protecție față de consumul de droguri;

4.3. Teoria interacțională a delincvenței (Thornberry, 1996) consideră comportamentul deviant drept rezultatul combinării nivelului scăzut al legăturilor persoanei cu societatea convențională cu un mediu puțin capabil să-i întărească comportamentele adecvate. Astfel că adolescenții care se află în strânsă legătură cu familiile lor sunt mai puțin probabili de a devein delincvenți sau consumatori de droguri în timp ce implicarea strânsă în relații cu prieteni delincvenți crește această posibilitate. Teorie accentuează faptul că aceste interrelații sunt dinamice pe parcursul vieții și funcționează în ambele direcții;

4.4. Teoria comportamentelor cu risc ale adolescenților (Jessor și Jessor, 1993) reprezintă o reformulare a teoriei comportamentelor problemă (Jessor și Jessor, 1977) ce are susține că pentru reducerea unui comportament cu risc cum este consumul de droguri și rezultatul său (dependența) este necesară reducerea factorilor de risc și consolidarea factorilor de protecție. Astfel, asumarea unui comportament de risc de către individ capătă o la fel de mare importanță ca și sărăcia, inegalitatea sau discriminarea;

4.5. Modelul stilurilor de viață și al factorilor de risc care le condiționează (Calafat, 1992) susține ideea că interesul pentru droguri este determinat de întreaga viață personală și socială anterioară a individului. De aici provin atât factorii de risc cât și cei de protecție ce condiționează adoptarea unui anumit stil de viață;

4.6. Teoria influenței triadice (Flay și Petraitis, 1995) consideră comportamentul drept rezultat a trei grupe de influențe: culturale și ale mediului (acționează asupra cunoștințelor, valorilor și atitudinilor),contextual sociale (influențează credințele sociale) și interpersonale (determină autocontrolul și abilitățile sociale). Există elemente intermediare de influență și anume: trăsăturile de bază reținute din mediu de către individ, expectațiile acestuia față de mediu și cunoștințele sale legate de starea de sănătate. Toate acestea deermină luarea deciziilor într-un mod dinamic ce înglobează decizia inițială și experiențele legate de comportamentele

referitoare la sănătate;

4.7. Modelul autocontrolului (Santacreu și colab, 1992) explică apariția și menținerea consumului de droguri prin intermediul modelului bio-psihosocial și al conceptului de autocontrol. Astfel, adolescenții încearcă să obțină surse alternative de întărire la cele pe care le au deja (parentale și nu numai) din dorința de autocontrol și independență. Pentru obținerea autocontrolului însă ei parcurg un proces complex în care intervine și influența mediului;

4.8. Modelul secvențial și comprehensiv al fazelor consumului de droguri (Becona, 1999) cuprinde următoarele 5 faze ale consumului: faza de predispoziție (sau preliminară) în care se iau în considerare factori biologici, psihologici și socio-culturali; faza de cunoaștere, în care se manifestă influența mediului, a proceselor de învățare și socializare și expectativele individului; faze de experimentare și de inițiere a consumului, când devin decisivi factorii de risc și de protecție; faza de consolidare(abuz și dependență) a consumului ca urmare a consecințelor (pozitive sau negative) ale acestuia și a relației lor cu anturajul, familia și cu sine; faza de abandon sau de menținere, ce reprezintă un continuum temporal în care individual menține sau nu comportamentul de consum și faza de recădere care cuprinde perioada de tratament a dependenței văzută ca un lung șir de recăderi în procesul de renunțare la comportamentul de consum învățat. Pentru sintetizarea multiplelor perspective și teoretizări ale consumului de droguri am decis să folosim în această lucrare distincția pe care Louise Nadeau (apud P.Angel, D. Richard și M. Valeur, 2000) a făcuto asupra felului în care oamenii au înțeles de-a lungul istoriei abuzul, lipsa de cumpătare și dependența de o substanță. Putem vorbi astfel despre trei

etape distincte în utilizarea drogurilor: mistică, utilizare conștientă și expansiune și schimbare a semnificației.

5. Modelul religios

Cuprinde perioada antichității și a evului mediu. În această perioadă drogurile erau utilizate în cadrul ritualurilor religioase și a intervențiilor terapeutice cu tentă mistică. Manipularea lor era realizată de către persoane desemnate arbitrar care aveau cunoștințe relative dar dețineau autoritate și poziție socială (clerici, vraci, etc.). Drogurile erau preluate aproape direct din natură (cu prelucrări reduse) în cercuri restrânse de inițiați. Efectele obținute erau manipulate și interpretate de aceștia. „În acest context necumpătarea, sub toate formele sale, era considerată un viciu sau o crimă, în orice caz un păcat, o risipă a darurilor divine.” (Louise Nadeau, apud. P.Angel, D. Richard și M. Valeur, 2000 pp. 13). Și cum era vorba de un păcat și de un delict grav în același timp, societatea acelor vremi reacționa prin intermediul justiției, care, fie ea laică sau clerică, era neîndurătoare.

6. Modelul „monovariabil” și „Modelul bivariabil”

Reprezintă perioada dintre sec. XVIII- prima jumătate a sec.XX. Drogurile (substanțe psiho-active de tipul opiaceelor și halucinogenelor, tutun și cafea) încep să fie utilizate în scopuri terapeutice și artistic – mondene. Exista un cadru instituționalizat, cu tehnici și dispozitive speciale. Efectele drogurilor încep să fie cunoscute public și căutate în mod deliberat de consumatori sau de cei care le produc și administrează.

6.1.Modelul „monovariabil” (modelul medical) apare la sfârșitul secolului XVIII când se evidențiază pentru prima dată legătura clară dintre consumul de substanță (alcool) și efectele nocive asupra organismului și a psihicului uman (Benjamin Rush, 1785, cf. P.Angel și R. Valeur, 2000,p.13). Acest model, arată P.Angel și R.Valeur (2000, pp.13-14). A reprezentat prima viziune medicală asupra toxicomaniei percepută la acel moment drept intoxicație cu alcool. El a făcut posibilă trecerea de la blamarea societății la compasiunea ei, de la reacția socială sub formă de pedeapsă la cea sub formă de tratament și de readaptare. De remarcat că în această viziune „răul” era conținut în mod exclusiv în substanță, care declanșa procesul patologic. Această viziune a condus la prohibiție. Autorii citați subliniază apariția unor „mișcări istorice, fiind vorba de lenta separare a medicinii de religie și în același timp de apropierea medicinii de o problematică care, până atunci, era considerată de ordin moral și religios” (P.Angel și R. Valeur, 2000, p.14).

6.2. Modelul „bivariabil” folosit de-a lungul întregului secol al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea a introdus în abordare un alt element: individul, consumatorul de alcool sau droguri. Conform acestei ecuații cu două variabile, consumul abuziv de substanțe este o boală care se manifestă sub forma de intoxicare a organismului la indivizii care sunt predispuși la aceasta. Această viziune își are originea în teoria generală asupra degenerescenței (B. A. Morel, 1857, cf. P.Angel și R. Valeur, 2000, pp.14-15 ), care a dominat psihiatria până în a doua jumătate a secolului XX. Conform acesteia există indivizi care prezintă o slăbiciune constituțională (în plan fizic, mental și moral) de origine ereditară și ce se agravează fie datorită unor cauze externe, de tipul infecțiilor (cum este tuberculoza, spre exemplu) sau fie de tipul intoxicațiilor (cum este alcoolismul). Descendenții acestora sunt (conform acestei concepții) în mod obligatoriu suspecți de a prezenta tulburări și mai grave. Aceasta a dus la perceperea lor drept un pericol social și la reacții puternice din partea societății. Alcoolismul (toxicomaniile în general ) au fost în acea perioadă incluse în categoria maladiilor sociale (alături de sifilis, tuberculoză) și abordate în mod radical: pentru apărarea societății de pericolul contaminării

se impunea obligația unui tratament ferm și radical. Prescripțiile erau cât se poate de standardizate și rigide iar finalitatea trebuie să fie, în mod obligatoriu, abstinența totală.

3. Etapa de expansiune și schimbare a semnificației (Drogul reper existențial).

Autorii citați se referă la Modelul trivariabil: substanță, persoană,moment sociocultural. Este vorba despre perioada în care ne aflăm în acest moment începând sfârșitul sec. XIX și începutului sec.XX. Drogurile sunt utilizate din ce în ce mai mult în scopuri individuale de substituție a unor trebuințe și de pseudosoluții a problemelor existențiale. Apar filiere de

distribuție, se dezvoltă o piață ilicită a drogurilor și încep campaniile de combatere la nivel național. Efectele tuturor acestora sunt alienarea și distrugerea individului, afectarea relațiilor interpersonale și a vieții comunitare. Cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, arată P.Angel și R. Valeur (2000, pp.15-16) a adus o schimbare esențială a perspectivei de

abordare a consumului de droguri și alcool, a toxicomaniei în general. Aceasta a survenit după critici vehemente și contradicții clare ale vechilor abordări în raport cu cazuri și cu situațiile concrete și cu studiile și analizele făcute apoi de profesioniști(medici, psihologici, sociologi, etc.)

asupra acestora. S-a putut constata pe de o parte că multe dintre persoanele puternic dependente de alcool sau droguri a reușit (în urma tratamentelor specializate) să mențină un consum moderat, capabili să-și controleze consumul și să-l mențină în limite acceptabile pentru integrarea lor în societate. Ceea ce a infirmat teoria rolului definitoriu al eredității în toxicomanie. Pe de altă parte, au fost înregistrate evoluții total diferite în cazul heroinomanilor proveniți din rândul foștilor soldați americani în Vietnam: marea lor majoritate au încetat consumul odată cu întoarcerea în America, în timp ce o mică parte din ei au rămas puternic dependenți de heroină, în ciuda tentativelor (tratamente de specialitate) de a renunța la

consum. A devenit astfel clar că nici substanța (capacitatea ei de intoxicare) nu este definitorie pentru explicarea toxicomaniei și nici contextul în care are loc consumul.

La acestea sau adăugat și studiile asupra consumatorilor de marijuana din perspectiva sociologiei interacționiste și constatarea unanimă că escaladarea consumului și a dependenței de droguri pe plan mondial corespunde perioadei mișcărilor contraculturale ale tinerilor(mișcarea hippy

din America, cea din mai 1968 din Franța). Toate acestea au evidențiat necesitatea abordării toxicomaniei din perspectiva a trei aspecte: substanță, persoană, moment sociocultural.Toxicomania reprezintă, cu alte cuvinte, „întâlnirea dintre o personalitate, un produs și un moment socio-cultural” (Olievenstein, 1977). Abordarea actuală a toxicomaniilor reconsideră în primul rând rolul consumatorului, care este perceput ca personalitate unică și complexă. Una din laturile acestei complexități este tocmai modul în care reacționează cu o substanță sau alta. Cel de-al treilea termen, momentul sociocultural, este definitoriu atât pentru explicarea modului de apariție și de accentuare a toxicomaniei (rolul de pseudosoluție oferită de mediu, permisivitatea și chiar valorizarea de către grup a consumului, etc.), cât și pentru identificarea modalităților

optime de rezolvarea acestei probleme pentru individ și pentru societate. Datorită abordării complexe și interconectate a toxicomaniei din cele trei perspective, biologic, psihologic și social se consideră că putem vorbi în acest moment despre un model biopsihosocial de abordare a toxicomaniei (D. Cornier, cf. P. Angel și R. Valeur, 2000, p. 16). Odată cu consacrarea lui

se constată apariția unor schimbări considerabile de atitudine la nivelul comunității profesionale care se ocupă cu acest fenomen. Aceste schimbări se materializează treptat în apariția unor modele explicative mult mai veridice și a unor modalități de abordare (asistență integrată ce cuprinde suport, tratament, reducerea riscurilor asociate și reintegrare socială) sensibil

mai eficiente atât la nivel individual(al toxicomanului) cât și la nivel social.

7.Teorii medicale ale adicției

În 1997, McKim a descris trei modele ale motivului pentru care oamenii devin dependenți de droguri, sau se angajează în abuzul de substanțe, acestea fiind:

1. modelul bolii;

2. modelul dependenței fizice;

3. modelul sistemului de recompense cerebrală (McKim, 1997).

7.1. Modelul bolii

În urmă cu ceva vreme, oamenii cu probleme asociate alcoolului sau altor droguri, erau priviți drept păcătoși sau criminali, iar orice ajutor pe care l-ar fi putut primi venea din partea instanțelor sau a bisericii. La sfârșitul secolului al XIX-lea, profesia medicală a început să utilizeze cuvântul ”addicție”, ideea fiind formalizată în anii 1950 atunci când

World Health Organization (sau OMS, Organizația Mondială a Sănătății) și American Medical Association (AMAAsociația Medicală Americană) au clasificat alcoolismul ca ”boală”. O

consecință a acestei schimbări de atitudine, a fost reprezentată de noțiunea că persoana dependentă nu deține controlul asupra comportamentului său,că necesită tratament și nu pedeapsă.

O problemă întâmpinată în acest model este faptul că nu este clar modul în care cineva “se molipsește” de această boală sau “o contractează” Prezența simptomelor care aparțin sindromului de sevraj a condus la ideea că evitarea acestor simptome a constituit motivul

pentru care oamenii au continuat să-și autoadministreze droguri. Aceasta este esența modelului dependenței fizice.

7.2. Modelul dependenței fizice

După expunerea repetată la anumite droguri apare sevrajul dacă se întrerupe utilizarea drogului. Simptomele sevrajului sunt reacții compensatorii care se opun efectelor primare ale drogurilor. Prin urmare, acestea reprezintă opusul efectelor drogului. Simptomele sevrajului sunt neplăcute iar reducerea acestora ar constitui, prin urmare, o recompensă negativă. Recompensa negativă ar putea explica de ce persoanele dependente continuă să consume drogul. Totuși, unele persoane dependente vor îndura simptomele abstinenței (ar experimenta sevrajul), pentru a-și reduce toleranța și a-și putea reîncepe consumul de drog la o doză mai scăzută, care va costa mai puțin pentru a fi achiziționată. Recompensa negativă poate explica și consumul inițial de droguri în anumite situații. De exemplu, cineva care suferă de emoții neplăcute poate experimenta o reducere a sentimentelor respective (adică recompense negativă) în urma administrării de droguri. Totuși, cel mai probabil motiv pentru consumul de droguri implică recompense pozitivă-sistemul de recompense cerebrală [23

7.3. Modelul sistemului de recompense cerebrală

Proprietățile de stimulare ale unui drog sunt considerate motivul pentru care majoritatea persoanelor devin dependente de droguri. După cum se cunoaște, stimularea pozitivă poate conduce la învățarea unui nou răspuns și la păstrarea comportamentelor existente. Pasul următor este faptul că probabilitatea comportamentelor asociate cu consumul unui drog care creează dependență (adică injectarea sau fumarea acestuia) va crește.

Cel mai popular punct de vedere contemporan asupra motivului pentru care ființele umane își autoadministrează droguri cu potențial letal este faptul că aceste substanțe activează sistemul de recompensă din creier. Acest sistem este activat în mod normal de stimulente

naturale precum mâncarea, apa, etc. Stimulentele sunt considerate a crește efectul dopaminei în receptorii sistemului mesolimbic, care începe în aria ventral tegmentală și se termină în nucleus accumbens. Cocaina este considerată a cauza o activare masivă și rapidă a receptorilor de dopamină în acest sistem.Consumatorii de cocaină raportează că efectele sunt mult mai intense decât cele produse de stimulente puternice precum ejacularea sau orgasmul [23]. Ca exemplu al acestui efect al stimulentelor, Phillips a ajuns la concluzia că dopamina este eliberată în nucleus accumbens atunci când un șobolan apasă pe mânerul care livrează stimularea creierului spre aria tegumentală ventrală (Phillips et al, 1992). În experiment s-a implantat un electrod în aria ventral tegmentală, stimularea electrică fiind

realizată prin intermediul acestui electrod, atunci când șobolanul apasă mânerul. Sistemul mesocorticolimbic eliberează proiecții din aria ventral tegmentală spre nucleus accumbens.

Dopamina este colectată cu ajutorul unei canule (tub subțire) cu vârful poziționat

în nucleus accumbens. S-a remarcat că eliberarea dopaminei coincide cu livrarea de către șobolan a stimulării electrice spre aria ventrală tegmentală (Phillips et al, 1992).

Capitolul III. Factori de risc . Drogurile modalitate de coping.

1.Factori de risc

Factorii de risc biologici

Autorii americani consideră că în familiile în care părinții sunt alcoolici sau consumatori de drog, copiii prezintă un risc mai mare pentru a dezvolta dependența de drog, decât copiii proveniți din părinți care nu consumă deloc substanțe. Creșterea riscului, afirmă acești autori, se datorează factorului de mediu (modelul aprental, neglijarea copilului), dar în mai mare măsură factorului ereditar.

Analizând factorii care influențează consumul de droguri, Griffith (2006, p. 16) consideră că există câțiva dintre ei care se pot număra printre cei ce contribuie la inițierea și la primii pași pe calea consumului de droguri. Aceștia sunt: disponibilitatea fizică a drogului, disponibilitatea psihică a drogului, alegerea și temperamentul, agregarea efectului drogului, imaginea personală și aprobarea grupului social. Toți aceștia sunt factori individuali. Aceștia au un rol important în debutul consumului de droguri. Printre aceștia: variabile legate de acțiunile sau comportamentul

unei persoane, cele legate de a gândi sau de experianța emoțiilor.

Factori de risc comportamentali

Cercetătorii au căutat mult timp un pattern al personalității sau un profil psihologic al persoanelor consumatoare sau dependente de droguri, dar nu au avut succes în pofida convingerii răspândite că un astfelde tip de personalitate există. Consolidarea pozitivă, echivalentă cu a primi o recompensă sau ceva plăcut după manifestarea unui anumit tip de comportament, va încuraja persoana respectivă să repete acel comportament. Consolidarea pozitivă poate surveni după ce persoana a folosit un drog psihoactiv sau dacă începe să se simtă relaxată, amorțită, entuziasmată sau în extaz, altfel spus, dacă experianța este plăcută. Cu toate acestea, consolidarea nu survine neapărat tot timpul și nici măcar în mod regulat, ea poate fi imprevizibilă. Utilizarea drogurilor poate determina și o consolidare negativă, care sporește șansele ca persoana respectivă să repete comportamentul, la fel ca în cazul consolidării pozitive, dar într-un mod oarecum diferit. În cazul consolidării negative, recompensa apare atunci când comportamentul este urmat de îndepărtarea sau reducerea unui lucru care îi creează aversiune persoanei respective sau a unei consecințe negative, fapt care amplifică posibilitatea repetării comportamentului respectiv. Consolidarea negativă poate implica diminuarea simptomelor fizice neplăcute ale sevrajului.

Factori de risc cognitivi

Sistemul de convingeri al unei persoane poate influența și patternul utilizării drogurilor. Mulți au anumite convingeri despre ce anume va face sau nu drogul pentru el. Aceste convingeri privind efectele unui drog sunt numite așteptări. „Așteptările reprezintă convingeri foarte puternice, iar modificarea lor este dificilă. Studiile au arătat că așteptările pozitive privitoare la utilizarea drogurilor se pot perpetua chiar și după ce persoana respectivă nu a consumat droguri pentru un timp. Din cauza așteptărilor pozitive, oamenilor le e greu să-și dorească să se schimbe, din moment ce cinsideră că utilizarea drogutilor le va aduce lucruri pozitive precum diminuarea anxietăți, a depresiei sau îmbunătățirea vieții lor sociale” (Blume, 2011, pg. 58-59). Așteptările sunt legate de ceea ce unii specialiști nunesc profețiile care se autoîndeplinesc, care se referă la modul în care convingerile unei persoane cu privire la rezultate, pot determina persoana respectivă să acționeze într-un anume mod în viitor. Consecințele utilizării drogurilor pot constitui o consecință a convingerilor clientului cu privire la rezultate.

Un alt afctor de risc cognitiv important este asociat cu convingerea oamenilor privind

capacitatea lor de a-și controla comportamentul în anumite situații. Cercetători precum

Bandura (1977) au constat că autoeficiența sau percepția legată de controlul și stăpânirea unei anumite situații poate influența apariția problemelor legate de droguri. Autoeficiența pare să aibă o influență mare asupra patternurilor de utilizare a drogurilor.

Factori de risc emoționali

Blume (2011) precizează faptul că emoțiile pot juca un rol în apariția unei probleme legate de droguri. Nu este deloc surprinzător că persoanelor care au probleme legate de droguri le este greu să-și dea seama ce simt, deoarece timp de mulți ani rolul consumului de droguri a fost evitarea sentimentelor. Persoanele consumatoare sau dependente de droguri au dificultăți legate atât de exprimarea emoțiilor, cât și de identificarea lor. În plus, mulți utilizatori de substanțe au fost crescuți în familii care își exprimau emoțiile în mod inadecvat. Poate că părinții sau alte persoane din casă nu se pricepeau foarte bine să-și exprime ei înșiși emoțiile. Alții, se pot pricepe foarte bine la exprimarea unei anumite emoții, atât de bine încât deseori o vor exprima în detrimentul altor emoții. Exprimarea emoțiilor în moduri inadecvate poate cauza un ciclu vicios. În general, emoțiile intense pot implica un potențial de risc pentru persoanele cu probleme legate de droguri, mai ales pentru persoanele care folosesc droguri pentru a face față emoțiilor. De exemplu, exprimarea mâniei este asociată frecvent cu agresiunea, iar problemele legate de droguri și agresiunea sunt asociate adesea. Motivul acestei asocieri constă probabil în gradul ridicat de apariție concomitentă tulburării de comportament și a tulburării de personalitate asociate cu problemele legate de droguri. Mânia nu este singura emoție care joacă un rol în problemele legate de droguri. Durerea și tristețea sunt sentimente des întâlnite la persoanele consumatoare sau dependente de droguri, acestea fiind de obicei ascunse în spatele mâniei. Durerea și tristețea pot preceda abuzul de substanțe, iar persoana poate folosi droguri pentru a evita să se gândească la evenimentele care le-au declanșat.

Altă emoție periculoasă asociată cu problemele legate de droguri este experiența rușinii. Rușinea, drept consecință a unui abuz, este menționată de multe persoane consumatoare sau dependente de droguri. Totuși, rușinea nu trebuie să fie neaparat un rezultat al abuzului sau al victimizării. Rușinea se poate acumula ca rezultat al perceperii eșecurilor personale în relație cu consumul sau dependența de droguri.

O altă emoție asociată cu consumul și dependența de droguri este vinovăția, care, spre

deosebire de rușine, este legată de violarea principiilor sau regulilor personale sau de încălcarea

încrederii interpersonale. În plus, atît ruminația (gânduri dăunătoare care se învârt în gol și

împiedică succesul existențial), cât și regretul sunt asociate cu problemele legate de droguri, din cauza mai multor motive. Ruminația și regretul mai pot fi asociate cupierderea unor șanse sau cu imposibilitatea de a atinge scopuri sau așteptări personale. Deoarece drogurile afectează adesea capacitatea de a gândi și de a raționa clar, utilizarea lor are de multe ori ca rezultat consecințe negative care pot declanșa ruminația și regretele.

În cazul unor persoane, plictiseala a fost asociată cu utilizarea în exces a drogurilor. Există tot mai multe studii care investighează modul în care timpul fără ocupație este legat de abuzul de droguri, în special în rândul tinerilor.

În cele din urmă, și chiar surprinzător, fericirea și bucuria pot cauza probleme pentru

unele persoane consumatoare sau dependente de droguri. Experiența fericirii și bucuriei poate fi atât de copleșitoare pentru cineva care are în rest dificultăți legate de disfuncțiile emoționale sau care nu a trăit multă fericire și bucurie de-a lungul vieții, încât persoana respectivă se paote simți dezechilibrată sau experiența i se poate părea inconfortabilă.

Terapeuții și cercetătorii au descoperit că un istoric familial marcat de adicții poate constitui un factor de risc extrem de puternic pentru problemele legate de droguri, iar riscul pare să fie și mai mare dacă un membru al nucleului familial abuzează de substanțe. Totuși, nu este clar în ce măsură tendința de a manifesta probleme legate de consumul de droguri în cadrul familiilor ar putea avea o componentă genetică, dar, în peste un deceniu de cercetare, încă nu au fost identificate clar genele specifice responsabile. Deși studiile referitoare la componenta genetică nu sunt deocamdată concludente, există dovezi convingătoare conform cărora cel mai mare factor de risc biologic asociat cu problemele legate de droguri îl constituie o tulburare psihiatrică asociată. Se estimează faptul că între o treime și două treimi dintre toate persoanele dependente de droguri au cel puțin o tulburare psihiatrică asociată. Există dovezi care atestă faptul că anumite btulburări de dispoziție și tulburări anxioase pot fi transmise de la o generație la alta, în cadrul familiilor, astfel încât este posibil ca presupusa transmitere intergenerațională a problemelor legate de droguri să fie de fapt asociață cu transmiterea intergenerațională a afecțiunilor psihiatrice care pot facilita riscul ca o anumită persoană să devină consumatoare sau dependentă de droguri. În cazul multor clienți cu tulburări asociate, este dificil de stabilit ce a

apărut mai întâi, simptomele psihiatrice sau problemele legate de droguri.

Factorii de risc sociali și de mediului

„Factorii sociali, respectiv atitudinea socială, convingerile sociale, disponibilitatea drogului, relația cu familia, presiunea socială, urbanizarea și șomajul influențează decizia de consum a unor substanțe psihoactive: alcool, tutun, apoi mai târziu cocaină, heroină. Acești factori sunt cei care vor determina continuarea consumului de substanțe psihoactive, pe lângă cei biologici și cei psihologici” (Rășcanu, 2008, p. 42)

Atitudile sociale influențează, în mare măsură pattern-ul de consum. Deasemenea, consumul de substanțe psihoactive este influențat de disponibilitatea acestora pe piață. În acest sens, când cantitatea lor pe piață crește, prin creșterea numărului celor care vând, în mod evident crește și numărul consumatorilor. Când un număr mare de consumatori de droguri trăiesc într-o anumită zonă, de dezvoltă o anumită subcultură care încurajează și susține începerea consumului. Toți cei care fac parte din acel grup au propriile lor moravuri, propriile valori, chiar dacă sunt deformate, propriul limbaj. Oricine nu se droghează „nu este la modă”. Treptat aceste grupuri sunt marginalizate și separate de comunitate. Consider că acest factor se potrivește perfect societății din zilele nostre, în care s-a dezvoltat o „cultură” a consumului de droguri, mai ales în rânduș tinerilor.

Un alt factor implicat în determinarea unui comportament de consum este dinamica familiei. Adesea, dacă un membru al familiei consumă substanțe, el influențează și ceilalți membrii ai familiei să consume. Aceste interacțiuni pot afecta profund viața acestor familii. Relațiile dintre membrii familiei sunt foarte importante. „Nu s-a stabilit cu exactitate încă, gradul în care comportamentul unui membruu al familiei este cauza care duce la apariția unui pattern de consum sau efectul față de acest comportament. Unii autori condideră ca dependența este un simptom care conduce la apariția conflictelor putând juca un rol important în menținerea disfuncțialităților în familie” (Rășcanu, 2008, p. 44). Familia este foarte importantă, dacă nu esențială în diminuarea problemelor induse de consumul de droguri: ea este cea care ar trebui să ofere dragoste, suport moral, protecție.

Alinierea este un factor care poate influența și poate conduce la determinarea unui comportament de consum. „omul are nevoie de sentimentul de apartenență la o familie, grup sau comunitate. Oricine se simte izolat încearcă să găsească, de obicei, un grup căruia să i se alăture.

Uneori se îmtâmplă ca grupul să fie compus din persoane care au acest sentiment de izolare și ei

caută alinarea în drog” (Rășcanu, 2008, p. 44). Acești indivizi nu se pot adapta și de mult eori caută refugiul în lumea drogurilor.

„Urbanizarea și șomajul contribuie în mare măsură la creșterea numărului celor care se vor orienta spre calea periculoasă a abuzului de drog” (Rășcanu, 2008, p. 45).

Consecințele sociale ale consumului de drog sunt multimple: în general drogurile sunt scumpe și se poate ajunge în situația în care individul poate fura, excroca, pentru a-și procura banii nevesari. Deasemenea, consumul de drog poate conduce la deteriorări în activitatea socială și profesională (șomaj), la probleme familiale (neglijarea copiilor, divorț). „Persoanele cu un comportament social anterior stabil, pot fi supuse unor presiuni sociale puternice pentru a se conforma moralei antisociale sau infracționale a grupului de apartenență” (Rășcanu, 2008, p. 46).

Tentația și înclinația de a consuma droguri conduce treptat la o stare de subordonare a individului față de drog, condiționându-i existență. Așa se explică de ce pentru cei mai mulți consumatori, drogul devine rațiunea supremă a vieții lor, fiind capabili de orice sacrificiu pentru a-și procura „această minciună frumoasă, însă mai trainică decât un balon de săpun”

Factorii de risc asociați mediului influențează evoluția și parcursul problemelot legate de droguri. De exemplu, sărăcia a fost asociată cu procente mai mari ale problemelor legate de droguri. De obicei, în zonele sărace se înregistrează niveluri mai mai mari ale abuzului de droguri. Stresul a fost identificat ca fiind factor de risc asociat cu evoluția și perpetuarea problemelor legate de droguri. Abuzul de droguri poate fi cauzat de multe tipuri de stresori biologici, printre care unii legați de stresul provocat de familie, bani, necazuri zilnice sau crize existențiale majore. Unii cercetători au emis ipoteza că locuitul în spații aglomerate, asociat deseori cu un stres psihologic intens, arputea fi asociat cu abuzul de droguri, deși acest lucru ar putea fi dificil de stabilit cu exactitate. Același lucru se poate spune și despre educație, care în general este un factor care protejează de probleme, însă în funcție de educație pot apărea sau nu probleme legate de droguri. Printre alți factori stresanți de mediu asocați cu consumul de droguri se numără abuzul fizic și emoțional, evenimente traumatizante și opresiunea. Un număr însemnat de studii au avut drept temă relația dintre abuz, traume și problemele legate de droguri. Mulți dintre cei care se confruntă cu probleme legate de droguri au fost supuși anterior abuzurilor fizice, emoționale sau sexuale. Unii au consumat droguri pentru a diminua factorii

stresanți asociați cu prejudecățile și cu șocul cultural sau pentru a uita de acești factori.

Totodată, afirmă Blume, „așteptările societale în privința consumului de substanțe par să fie asociate cu suscebiliatea membrilor societății de a se confrunta cu probleme legate de droguri. Mulți cercetători respectați cred că expunerea la utilizarea responsabilă de substanțe la începutul vieții, în societate, ar putea promova un consum moderat de substanțe în societățile în care un astfel de comportament este sancționat. Un bun exemplu este Olanda, care a legalizat, în urmă cu două decenii, consumul de marijuana în cafenele, și care are în prezent, procente mai mici ale abuzului de marijuana în comparație cu SUA” (Blume, 2011, p. 54).

Factorii psihologici

Psihologii consideră că persoanele care folosesc substanțe psihoactive au, în general, tulburări afective (depresie), sau o tulburare a controlului impulsului de a consuma, în care căutarea de plăcere este dominantă.

Mulți autori sunt de părere că unii consumatori de drog, mai ales tinerii care folosesc

drogurile ilicite, par să aibă un anumit grad de vulnerabilitate a personalității, anterioară începerii consumului. „Ei par adesea lipsiți de resursele necesare de a face față exigențelor vieții continue, sunt nestatornici în sentimentele lor, sunt în dezacord cu societatea și cu autoritățile după cum arată slabele rezultate profesionale, absenteismul și actele de delincvență. Mulți acuză stări de depresie, de anxietate, dar este rareori limpede dacă acestea sunt cauzele sau consecințele dependenței de drog” (Rășcanu, 2008, p. 49).

Deasemenea mulți toxicomani provin din medii dezorganizate și adesea au avut o copilărie nefericită. Numeroase cazuri de dependență se întâlnesc printre cei care suferă de o boală rară (cancer, astm bronșic), necesitând calmante și ajungând astfel la toxicomanie. Factorul medicație intervine și în anumite profesii în care există posibilitatea de a avea acces la substanțe psihoctive: medici, farmaciști, personal medical.

Factorii psihologici acționează prin condiționare și reîntărire. Sunt autori care afirmă că unele din simptomele care apar la întreruperea consumului sunt răspunsuri condiționate formate în timpul experiențelor anterioare de consum repetat.

Cercetătorii consacrați consideră că uzul de drog poate fi văzut ca un proces de învățare prin condiționare. Orice comportament care întărește un pattern comportamental anterior, paote fi considerat o întărire a acelui comportament. Drogul poate întări un comportament prin

înlăturarea unor stări neplăcute ca durerea, anxietatea, depresia. În unele situații sociale,

consumul de drog poate fi întărit prin aprobarea prietenilor din grupul de apartenență (Rășcanu,

2008, p. 49). Totodată comportamentul asociat consumului de substanță împreună cu elementele asociate (țigări, disponibilitatea drogului, seringi) pot deveni întăriri secundare, prezența lor ducând la apariția dorinței de a relua consumul. Consumul devine astfel o obișnuință

2. Abordări teoretice și conceptuale ale copingului și stresului

“Copingul este reprezentat de acele forțe cognitive și comportamentale în continuă schimbare și dezvoltare în vederea gestionării cererilor specifice de ordin intern și extern prin raportare la ansamblul mijloacelor individuale.”( Lazarus și Folkman, 1984)

Din cadrul acestei definiții enunțăm următoarele aspecte cu privire la coping:

copingul nu este o trăsătură permanentă a individului;

copingul nu este un tip de comportament automatic;

copingul nu poate fi definit prin prisma rezultatelor ci derivă din acestea;

copingul nu poate fi generat de mediu, ci reprezintă o îmbinare a caracteristicilor individuale și a gradului de rezistență prin raportare la mediu.

Evoluția diverselor abordări teoretice și conceptuale ale copingului:

Pelechano, Matud și De Miguel (1993) diferențiază două tendințe principale în studiul copingului, în funcție de accentul progresiv al procesului și al medierii variabelelor implicate în procesul de gestionare a sresului.

Cercetătorii Sinder și Dinof consideră că eficacitatea strategiilor de coping constă în abilitatea acestora de a reduce tulburarea imediată cât și de a influența unele efecte pe termen lung cum ar fi starea de bine sau cea de boală.( Sinder,Difon, 1999)

Prima tendință enunțată a fost elaborată prin intermediul studiilor despre stres urmat de modelul homeostatic formulat de Selye (1956/1976, 1983), ce împărtășește viziunea obiectivă în generarea stresului. Prin asta se înțelege acel răspunsu oferit unui stimul nociv de către propriul organism din dorința de protecție.. Acestă abordare biologică, de actualitate, focusată pe aspectele psihofiziologice au fost fundamentată de diverse expereiemente realizate de-a lungul timpului.

A doua linie de dezvoltare implică o abordare progresiv subiectivă a realității, de înțelegere a stresului prin intermediul teoriei psihanalitice a egoului si a primelor studii realizate cu privire la stresul psihologic (Grinker și Spiegel, 1945; Janis, 1958, p.72), această perspectivă se regăsește cu preponderență în cercul de formare am modelului stresului cognitiv emis de Lazăr 1996.

Această perspectivă este împărtășită de autori care recunos importanța caracterului cognitiv în înțelegerea modului de declanșare a stresului , precum și importanța diferențelor individuale în procesul de valorizare și cercetare a stresului (Cofer și Appley, 1964; Cox, 1978; McGrath, 1970; Cohen și Lazarus, 1973; Lazarus și Folkman, 1986).

O analiză a bibliografiei existente arată cum diferite încercări de investigare a copingului presupune o continuă dezvoltare a postulatelor și ipotezelor ce se găsesc incluse în una dintre cele două curente de ordin general enunțate anteror.

Pe de altă parte Aldwin 1994 distinge patru abordări teoretice ale copingului în corelație cu factorii care intervin modificând gradul de capacitate al individului de a se adapta situației:

Abordare centrată pe persoană ce are drept fundament analiza diverselor cercetări ce grupează studiile psihanalitice, ce promovează idea conform căreia copingul este un factor regulator al emoțiilor și de reducere a anxietății (Menninger, 1954; Shapiro, 1965; White, 1974; Haan, 1977; Vaillant, 1977)

Abordare centrată pe situație: susține importanța contextului în determinarea alegerii strategiilor de coping. Această ipoteză a fost emisă în urma studiilor cu privire la răspunsurile oferite de diverse persoane la situații dezastroase sau evenimente marcante dezvoltate la nivel empiric, fără bază teoretică. Ipoteză dezvoltată pe baza unor analize ulterioare ce fac parte din studiul de cercetare intitulat: “Adaptation and validation of the moos coping response inventory (CRI-A) for adults” studiu demarat de Mikulic, Isabel María ; Crespi, Melina Claudia.

Altă definiție multidimesională este ceea în care copingul este reprezentat de răspunsul individului orientat spre diminuarea presiunii fizice, emoținale și psihologice, presiune legată de evenimente de viață stresante și de rutina zilnică. ( Snyder și Dinoff, 1999, p.36)

Capacitatea de a face față și de a trece peste o situație dificilă face trimitere la acele încercări de autoprotejare, de reducere și satisfacerea unor nevoi existente generate de o anumită cerere ( cerere generată de factori de stres) precum și un efort intrapsihic (de cunoaștere) ce se transpune în acțiuni observabile. Astfel putem identifica tehnici cun un grad mai crescut sau mai mic de stabilitate în funcție de caracteristicile individului care le utilizează. (Heim, 1991, p.76)

În definitiv pare a fi un concept ce merită a fi analizat prin corelație cu cel de stres ajungându-se la concluzia unanim acceptată că toate acțiunile pe care o persoană le face în diverse contexte pentru a se proteja reprezintă baza sustenabilității copingului.

H. Selye (1984) definește stresul ca pe o stare a organismului supus la acțiunea unor stimulări suficient de puternice pentru a provoca fie o reacție de apărare, fie o tulburare funcțională, fie o leziune organică. Starea de stres definește un organism care face un efort intensiv pentru a se adapta unor situații puțin obișnuite. Atunci când menținerea echilibrului necesită eforturi compensatorii deosebite, când solicitările atrag sau depășesc limitele resurselor adaptative, când integrarea organismului este amenințată, persoana intră în stare de stres.

2.2. Simptomele stresului

Stresul se poate manifesta prin simptome fizice sau psihocomportamentale după cum urmează (Iosif, Moldovan-Sholtz 1996; Tabachiu, 1997; Bogáthy, 2002). Simptome fizice:

– creșterea frecvenței cardiace a pulsului, având drept consecințe creșterea tensiunii arteriale (risc de hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, infarct de miocard);

– creșterea frecvenței respiratorii;

– tulburări de somn; – tulburări de comportament alimentar;

– scăderea imunității organismului, ceea ce determină o predispoziție la contractarea de boli;

– disfuncții organice de diverse tipuri: afecțiuni digestive (colonul iritabil, ulcerul de stres), afecțiuni dermatologice, neurologice, etc.

Simptome psihocomportamentale:

− scăderea capacității de memorare și de concentrare a atenției;

− scăderea capacității perceptive;

− scăderea puterii de decizie;

− scăderea intereselor;

− sentimente de culpabilitate

; − intoleranță și hipersensibilitate la critică;

− niveluri ridicate de îmbolnăvire și absenteism;

− scăderea productivității și incapacitatea de atingere a obiectivelor impuse;

− creșterea ratei accidentelor și a celei de eroare;

− număr crescut de conf1icte interne între angajați;

− rată exagerată a fluctuației de personal;

− tulburări comportamentale (apatie, agresivitate etc.);

− tulburări psihice (depresie, anxietate, fobii etc.).

3.Relația dintre stress, coping și consum de droguri

3.1. Stresul muncii și consumul de substanțe

Deși noțiuni teoretice sugerează o legatură între stresul muncii și consumul de substanțe în randul femeilor, sprijinul empiricpentru o astfel de relație este inconsecvent (Wilsnack si Wilsnack 1992). Unele studii au raportat un sprijin pentru o astfel de legatură (ex, Parker si Farmer 1988, p. 113-130; Sadava și ceilalti 1978; Timmer și ceilalți 1985, p. 171-198). Spre exemplu, Timmer și colegii săi (1985, p. 171-198) au raportat că femeile, mai ales cele tinere, prezintă o probabilitate mai mare să folosească consumul de alcool pentru a face față stresului legat de locul de muncă decât bărbații. Sadava și colegii săi (1978) au raportat ca toate măsurile de consum de droguri erau legate semnificativ de stresul de la locul de muncă. Alte studii n-au raportat nici un sprijin pentru consumul de substanțe ca un raspuns direct la stresul de la locul de muncă dar au gasit sprijin limitat pentru noțiunea ca indivizii care folosesc strategii de coping mai puțin eficiente prezintă o probabilitate mai mare de a folosi consumul de substanțe ca o funcție a stresului muncii (Cooper si ceilalti 1990; Harris si Fennel 1988; Steffy si Laker 1991). Aceste studii sugerează că stresul de la locul de muncă, mai ales in combinație cu strategii de coping ineficiente, pot mari potentialul consumului de substanțe.

3.2. Copingul și consumul de substanțe

Copingul implică eforturi pentru a invinge, reduce și a tolera cerințele create de stres.Folosirea unei anumite strategii de coping poate fi rezultatul mai multor factori, inclusiv a unor caracteristici dispoziționale mai rezistente cum ar fi personalitatea. Majoritatea strategiilor de coping sunt grupate fie ca răspunsuri/ reacții adaptive care rezolvă și elimină sursa de stres, fie ca reacții maladaptive ce oferă o evadare temporară sau o evitare a factorului de stres.(Lazarus si Folkman 1984 ; Roth si Cohen 1986 ; Suls si Fletcher 1985).

Consumul de substanțe este privit în mod tipic ca un exemplu de strategie de coping de scurta durată care ofera o eliberare temporară de stres dar care lasă sursa originală de distres neschimbată; prin urmare, este maladaptivă (Folkman si Lazarus, 1980 )

Pe masură ce femeile au fost socializate ca folosind mai puține strategii de coping, unele femei mai degrabă folosesc consumul de substanțe pentru a ușura dificultățile temporare (Beckman si Bardsley 1981 ; Timmer si ceilalti 1985, p. 171-198 ; Wills 1990, p 215-250). Prin urmare experimentează nivele înalte de stres ar putea consuma substanțe ca o funcție a stresului lor sau prin socializarea lor folosesc strategii de coping care ofera doar eliberare temporară.

3.3.Nevroza și relațiile dintre stres, coping și consumul de substanțe

Luând în considerare inconsecvențele privind relațiile dintre stres, coping și consumul de substanțe, autorii au căutat o variabilă comună acestor constructe care ar putea să lămurească mai mult interrelațiile lor. Decizia a fost luată pentru a explora rolul personalității, mai ales al nevrozei, deoarece nevroza a fost relationata independent cu stresul și copingul și poate prezice consumul de substanțe. Dacă nevroza ajută la explicarea legăturilor dintre stres, coping și consum de substanțe, ar putea ajuta reconcilierea unor inconsecvențe din literatura (de specialitate), precum și la reprezentarea altei variabile care expune femeile riscului de consum și abuz de substanțe.

Modelul de personalitate cu 5 factori este în prezent acceptat ca o explicație viabilă a funcționării personalității unui adult normal (Costa și McCrae 1985). Unul din acești factori, nevroză, se presupune a fi legat de stres și coping (Bolger 1990 ; Bolger și Schilling 1991 ; McCrae 1990 ; McCrae și Costa 1986 ; Parkes 1986) și e posibil să fie legat și de consumul de substanțe (Cox 1987, p. 55-89 ; Earleywine și ceilalți 1990 ; Martin și Sher 1994). Nevroza implică stări negative cum ar fi anxietatea, depresia, ostilitatea, conștiință de sine, impulsivitatea și vulnerabilitatea (Costa și McCrae 1985). A fost legată de predilecția/ înclinația de a percepe evenimentele ca stresante ; subiecții foarte nevrotici raportează o mai mare expunere la stres și o reactivitate emoțională mai mare la factorii de stres din fiecare zi (Bolger și Schilling 1991).

O explicație posibilă pentru diferențele reacției la stres este că indivizii foarte nevrotici folosesc mai puține strategii de coping, și prin urmare accentuează întâmplările stresante. Persoanele cu o nevroză accentuată/ mare de obicei folosesc strategii de a face față maladaptive cum ar fi ostilitatea, evadarea și confundarea dorințelor cu realitatea. Adică, ei încearcă să minimalizeze distresul emoțional schimbând înțelesul situației sau evitând un factor de stres, dar tipic, aceste metode nu sunt eficiente în eliminarea sursei de stres.

Cercetarea autorilor a început cu noțiunea că legăturile dintre stres, coping și consumul de substanțe poate fi legat de nevroză, o caracteristică dispozițională care este independent legată de stres și adaptare. Întrebarea cheie a fost dacă stresul legat de locul de muncă și adaptarea contribuie la consumul de substanțe în rândul asistentelor medicale sau dacă personalitatea, și mai ales nevroza, afectează relațiile dintre stres, adaptare și consumul de substanțe. Aceste relații au fost testate folosindu-se modelul ecuației structurale, cu consumul de alcool ca variabilă dependentă.

Autorii s-au concentrat pe femeile asistente deoarece asistentă medicală este o ocupație pentru femei predominantă (95,7 %) (Asociația Americană a Asistentelor 1994), și raporturile empirice și anecdotice sugerează că asistența este o ocupație foarte stresantă. Sursele de stres includ salariile mici, statutul inferior, tehnologie avansată, îngrijirea pacienților, cerințe administrative mari și lipsa sprijinului de supraveghere (Haack 1987, 1988 ; Moos și Schaefer 1987 ; Numerof și Abrams 1984 ; Naegle 1988). Acești factori de stres legați de muncă, precum și accesul la o varietate de medicamente, poate pune asistentele într-o poziție de risc fața de consumul sau abuzul de substanțe (Bissell și Haberman 1984 ; Hutchinson 1986 ; Sullivan 1987 ; trinkoff și Storr 1994). Totuși, unele studii au raportat rate ale consumului de substanțe în rândul asistentelor comparabile cu populația generală a femeilor muncitoare (Haack și Harford 1985, p. 201-226 ; Plant și ceilalți 1991 ; Trinkoff și ceilalți 1991). Deși asistență medicală are câteva trăsături care o face unică (ex, îngrijirea pacienților, lucrul în ture), asistența oferă un context adecvat pentru începerea examinării relațiilor dintre variabilele de interes.

Dependenta de substante, numita de obicei dependenta de droguri, este nevoia compulsiva de a consuma droguri pentru a functiona normal. Cand astfel de substante nu pot fi obtinute, consumatorul sufera de/ intra in sevraj. Potrivit Manualului Statistic si de Diagnosticare a Bolilor Mentale (DSM-IV TR), dependenta de substante este definita ca: Cand un individ persista in consumul de alcool sau alte droguri in ciuda problemelor legate de consumul de substante, dependenta de substante poate fi diagnosticata. Consumul compulsiv si repetitiv poate rezulta in toleranta fata de efectul drogului si simptome de sevraj atunci cand consum este redus sau oprit.

Dependenta de substante afecteaza un numar mare de oameni. Acestia ar putea folosi alcoolul sau drogurile pentru a face fata unor (sau, in unele cazuri, celor mai multe) probleme din viata lor. Prin experimentarea repetata a unor beneficii aparente de scurta durata a consumului de alcool sau droguri, acestea ar putea deveni modul preferat de a face fata, mai ales in absenta altor abilitati de a face fata/ de adaptare. Daca alcoolul sau drogurile sunt singurul mod in care o persoana poate face fata anumitor lucruri, atunci el/ ea este dependent/ a psihic/ psihologic de ele. Este influentat in mare masura de factori multipli, din care o mare parte din contributie este adusa de factorii de risc psihosociali. Pacientii dependenti de substante tind sa devina izolati social, dar implicarea altor persoane in eforturile recuperarii are efecte pozitive asupra rezultatelor dorite. Sprijinul social este foarte important in vietile indivizilor dependenti de droguri.

Dobkin, Paraherakis si Gill au raportat ca nivelul de sprijin social al pacientilor masurat la punctul de referinta/ la inceput a prezis agravarea consumului de droguri la studiul urmator realizat dupa 6 luni ; pacientii cu sprijin social mai mare cand si-au inceput tratamentul au demonstrat rezultate de consum mai bune si erau mai putin probabil sa fie retinuti/ pastrati in tratament. Deasemenea, indivizii dependenti de substante se lupta sa ramana abstinenti deoarece le lipsesc aptitudinile de adaptare necesare pentru a trata circumstantele de viata stresante si indiciile dependentei. Retelele sociale si sprijinul familial s-au dovedit, deci, a fi un factor de predictie in oferirea sprijinului pentru adaptarea la procesul de vindecare/ de tratare. Asa cum s-a citat in Baron si Byrne, familia si prietenii pot ajuta la rezolvarea problemelor. Oamenii uneori cauta sprijin, uneori sfaturi. Sprijinul fizic si psihologic oferit de alti oameni este benefic in momente de stres si este eficient, indiferent de tipul de strategie de adaptare folosit.

Sprijinul social perceput este acel sprijin pe care o persoana crede ca il primeste; sprijinul social primit este sprijinul pe care o persoana chiar il obtine de la altii. Tipul cel mai comun de sprijin social descris in literatura este sprijinul social perceput. Cercetatorii au descoperit o corelare pozitiva puternica intre sprijinul emotional perceput si sanatatea mintala; in vreme ce, relatia dintre sprijinul emotional primit in realitate si sanatatea mintala era considerabil mai slaba.

Atunci cand indivizii percep ca sprijinul social le este disponibil, sunt mai capabili sa se adapteze la factori de stres sociali negativi si perceptia sprijinului disponibil este mai semnificativa decat sprijinul primit de fapt. Sprijinul familial perceput ridicat s-a descoperit a fi corelat negativ cu un consum de substante concomitent. Marlatt si Gordon au dezvoltat un model de prevenire a recidivei acceptat pe scara larga care include factori sociali si sprijin. Valdir si co. a evaluat relatia dintre perceptia sprijinului familial si intensitatea simptomelor de neputinta, depresie si anxietate la un grup de control format din 60 de pacienti dependenti de alcool sau droguri si 65 de dependenti de non-substante. Rezultatele au aratat ca dependenta de alcool si droguri si niveluri scazute ale perceptiei sprijinului familial au prezentat niveluri ridicate de depresie, anxietate si neputinta sugerand ca perceptia sprijinului familial ar putea fi folositoare ca un marcator social si de ajutor in planificarea tratamentului. Nebhaiani si ceilalti au realizat un studiu asupra motivelor pentru cautarea ajutorului si temerile asociate legate de tratament la subiectii cu dependenta subiectiva (?), sprijinul lor social si locusul/ punctul de control si relatia dintre aceste variabile. Rezultatele legate de sprijinul social raportate de consumatorii de substante din studiu au fost mai ridicate, ceea ce s-ar putea contribui faptului ca majoritatea pacientilor care s-au prezentat la tratament erau insotiti de familiile lor.

Sprijinul social perceput isi are implicatiile in procesul de tratare cum, Munaf si ceilalti, intr-un studiu comparativ al sprijinului social perceput in tratarea dintre cazurile de recuperare si recidiva, au raportat o diferenta insemnata in ceea ce priveste sprijinul social perceput la cele doua grupuri. S-a interpretat ca perceptia mai ridicata a sprijinului social si familial este asociata mai degraba cu dependentii in recuperare decat grupul de recidivisti care isi percep familiile si societatea/ grupurile sociale ca oferind mai putin sprijin. Este evident din literatura/ lucrarile de cercetare ca sprijinul sociale ajuta persoanele sa faca fata stresului mai bine. Lipsurile/ Deficientele din abilitatile de adaptare cu antecedentele si consecintele consumului de alcool/ droguri sunt considerate a fi un contribuabil major la dezvoltarea si mentinerea unui comportament dependent. Sursele de sprijin pot creste probabilitatea ca individul sa se bazeze pe o rezolvare a problemelor activa. Ar putea facilita o adaptare si ajustare mai buna. Perceptia sprijinului social este impletita/ incrucisata cu capacitatea de a face fata, care se refera la eforturile comportamentale si cognitive de schimbare adaptiva pentru a stapani stresul psihologic. Astfel se identifica modurile in care oamenii trateaza si administreaza situatiile stresante.

Adaptarea a fost definita ca modul in care oamenii raspund la si se comporta in momente stresante. S-a zis ca adaptarea are doua functii importante inclusiv tratarea/ manuirea chestiunii problematice (strategii concentrate pe probleme) si aranjarea emotiilor (strategii concentrate pe sentimente). In cadrul fiecaruia dintre aceste stiluri de adaptare, exista o varietate de tactici de adaptare. De exemplu, adaptarea focusata pe probleme include tactici cum ar fi gasirea unei strategii, concentrarea asupra rezolvarii problemei si obtinerea de sfaturi. Tacticile focusate pe sentimente includ obtinerea sprijinului emotional, aerisirea (momentul ala in care te plangi ca sa te simti mai bine/ te eliberezi de sentimente negative) si ridiculizarea situatiei. Tacticile de evitare includ folosirea alcoolului pentru a te simti mai bine, negarea problemei si renuntarea. In plus, strategiile de adaptare sunt frecvent studiate prin prisma eficientei lor. Adaptarea activa eficienta atenueaza problema si reduce distresul/ suferinta emotional/a. Adaptarea pasiva ineficienta, insa, agraveaza si intensifica problema. Evaluarea unei boli cronice ca amenintatoare si provocatoare duce la initierea eforturilor de adaptare.

Williams si Clark au descoperit ca consumul de substante folosit ca strategie de adaptare este predictiv pentru frecventa consumului de alcool. Consumul de substante poate functiona uneori ca o strategie adaptiva de evitare, impreuna cu negarea si eliberarea/ dezinvoltura comportamentala. De asemenea, MacLean, Lecci si Croteau au raportat ca consumul de substante, negarea si petrecerile sunt prezicatori puternici al problemelor legate de alcool. Stategiile focusate pe emotii si cele de a face fata prin evitare s-au descoperit a prezice consumul de alcool. In unele studii, adaptarea prin evitare a fost asociata cu probleme legate de alcool dar nu si cu frecventa si cantitatea consumului de alcool. Stategiile protective includ adaptarea religioasa de catre femei si barbati, adaptarea religioasa a femeilor si suprimarea activitatilor competitive de catre barbati si adaptarea prin rezolvarea problemelor.

Skalski si ceilalti au realizat un studiu asupra stilului de adaptare si consumul ilicit de droguri la adultii mai in varsta care au HIV/SIDA dintre 301 adulti care au testat pozitiv la testul HIV. Evitarea auto-distructiva a fost asociata pozitiv iar adaptarea spirituala asociata negativ cu consumul de droguri. De asemenea, Dorard si ceilalti au realizat un studiu asupra stimei de sine, strategiilor de adaptare, sprijinul social perceput si consumul de substante la tinerii adulti dependenti de cannabis. Rezultatele au aratat ca grupurile de pacienti au avut rezultate slabe insemnate in ceea ce priveste stima de sine globala si sociala, adaptarea orientata asupra sarcinilor/ adaptare activa si atat disponibilitatea si satisfacerea in ceea ce priveste sprijinul social perceput. Grupul de pacienti au raportat o utilizare mai mare a adaptarii focusate pe emotii.