Teorii Si Concepte Criminologice Definitorii Privind Crima Organizatadocx
=== Teorii si concepte criminologice definitorii privind crima organizata ===
CAPITOLUL 1
TEORII ȘI CONCEPTE CRIMINOLOGICE DEFINITORII
CRIMINOLOGIA: DEFINIȚIE, OBIECTUL CERCETĂRII, SCOPUL CERCETĂRII CRIMINOLOGICE
Conform Dicționarului explicativ al limbii române criminologia este, știința care studiază criminalitatea, cauzele ei și găsirea metodelor pentru prevenirea și combaterea ei, ca ramură a dreptului. Interesul pentru studierea acestui fenomen în mod științific este relativ recent, (secolului al XVII-lea – secolul al XVIII-lea), fenomen manifestat odată cu apariția primelor comunități umane.
Astfel se poate afirma că izvoarele criminologiei sunt complexe, din cele mai vechi timpuri ale omenirii, cu primii pași spre umanitate.
Cea mai veche culegere de legi este semnalată din timpul domniei regelui babilonian Hammurabi, cod care îi și poartă numele, Codul lui Hammurabi, scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr. Codul lui Hammurabi conținea 282 articole de lege și un epilog, în care era prevazută pedeapsa cu moartea a criminalilor, infractorilor și celor acuzați de adulter.
Dotată cu o mare finalitate, criminologia se înfățișează ca "o armă redutabilă de prevenire și combatere a faptelor antisociale. Thorsten Sellin, în lucrarea sa „Culture conflict and crime social science”, definea criminologia ca „regina fără regat” și faptul că aceasta și-a schimbat substanțial statutul în ultimul sfert de veac.. Astfel nu se poate afirma cu exactitate data apariției criminologiei ca știință, însă majoritatea a istoricilor criminologi îl consideră pe medicul militar italian Cesare Lombroso (1835-1909) drept întemeietorul acestei științe, recunoscând totodată meritele precursorilor săi, un exemplu elocvent fiind Cesare Baccaria (1738-1794) prin importanța lucrării sale „Dei delitti e dellepene”, (Despre infracțiuni și pedepse) apărută în annul 1764.
Enrico Ferri, profesor în drept și sociologie (1856 -1929), este un alt nume important de care se leagă nașterea criminologiei științifice, mai precis a criminologiei sociologice, care analizează în lucrarea sa "Sociologia criminale" (1881), factorii sociali în geneza criminalității.
Opinii dintre cele mai divergente și controversate cu privire la criminalitate au determinat noi cercetări în domeniu în condiții instituționale organizate, favorizând astfel apariția unei noi discipline științifice- criminologia. Astfel în anul
1934 s-a creat Societatea Internațională de criminologie, cu sediul la Paris, având ca principal obiectiv, să promoveze – pe plan internațional – studiul științific al criminalității, iar în cadrul Organizația Națiunilor Unite (ONU) se acordă o importanță deosebită fenomenului infracțional, favorizând astfel intensificarea cercetărilor și studiilor dedicate criminologiei.
În anul 1950, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat Rezoluția 415(V), prin care atribuțiile Comisiei Internaționale pentru Penitenciare au fost preluate de Consiliul Economic și Social, an în care a fost creat „Comitetul consultativ special de experți în problemele criminalității”, care a fost transformat apoi în „Divizia pentru justiție penală și prevenirea criminalității”. Din 1952 Societatea Internațională de Criminologie își desfășoară activitatea sub egida O.N.U.
În România în 1990 s-a înființat Societatea Română de Criminologie și Criminalistică, afiliată la Societatea Internațională de Criminologie.
Ca o mențiune importantă de semnalat este faptul că Institutul Național de Criminologie a fost desființat. Întrebarea care se pune este care a fost motivul desființării, dacă motivul are sau nu legătură cu politicul și ceea ce se întîmplă în prezent, cu nivelul ridicat al corupției, traficului de influență și spălarii de bani.
Se poate afirma cu certitudine – criminalitatea , este un fenomen social concret, și de aceea consider că evaluarea consecințelor criminalității și demersurile practice, nu numai teoretice, asupra acestora, trebuie să se constituie într-o strategie de luptă pentru stoparea și combaterea acestui flagel, care, nesesizat la timp, poate aduce întunericul, iar tolerat, poate incendia societatea.
Ca obiect de studiu al criminologiei se poate menționa: criminalitatea ca fenomen social, fapta penală, antisocială săvârșită, studiul infractorului (criminalului, deviantului), victima și reacția socială împotriva criminalității.
Criminalitatea ca fenomen social are ca punct de pornire faptele sociale săvârșite anterior, fiind dependentă de diversitatea și variațiile mediului geografic, ale mediului social în general, respectiv condițiile exterioare care acționează ca stimuli ocazionali suplimentari ai fenomenului infracțional.
Astfel „criminalitatea este constituită din ansamblul infracțiunilor care se produc într-o anumită perioadă de timp și într-un loc bine determinat”
În lucrările de specialitate criminologia este împărțită în:
Criminalitatea reală care cuprinde totalitatea faptelor infracționale săvârșite pe un anumit teritoriu într-o perioadă de timp determinată, existând tot timpul o diferență cantitativă între numărul infracțiunilor comise în realitate și numărul celor prevăzute în statistici judiciare. Realitatea exactă nu poate fi cunoscută niciodată deoarece există o serie de infracțiuni care nu sunt depistate de organele de poliție și în foarte multe cazuri depistate cu întârziere de victimă sau omise intenționat chiar de victimă. Astfel acești autori, infractori, rămân neidentificați, faptele lor nedescoperite, fiind nevoie în cele mai multe cazuri de timp, resurse financiare și umane de cel mai inalt nivel profesional.
Criminalitatea legală reprezintă numărul faptelor ce privesc încălcarea legii penale și unde hotărârile de condamnare au rămas definitive. Astfel doar autorii acestor infracțiuni pot fi analizați de către specialiști, cercetărori, din punct de vedere al caracteristicilor socio-umane (sex, vârstă, naționalitate, studii, domiciliu, activitatea social – economică, antecedente etc). Prin urmare obiectul criminologiei are în vedere criminalitatea reală iar prin cercetarea științifică de specialitate sunt analizate dimensiunile reale ale acestui fenomen.
Criminalitatea aparentă cuprinde totalitatea faptelor considerate infracțiuni și care sunt aduse la cunoștința autorităților judiciare și înregistrate ca atare. Decalajul dintre criminalitatea aparentă și criminalitatea legală provine din faptul că autorii unui anumit număr de infracțiuni constatate nu pot fi identificați.
O altă cauză de decalaj între criminalitatea aparentă și criminalitatea reală, este menționată de Tudor Amza, în lucrarea sa „Criminologie”, ca datorită, pe de o parte, ineficienței activității organelor de poliție, iar pe de altă parte neglijenței sau reticenței victimelor, care, dintr-un motiv sau altul, nu sesizează organele abilitate de lege să efectueze cercetări, iar împotriva denunțătorului există o adevărată prejudecată socială.
Diferența dintre criminalitatea reală și criminalitatea aparentă este denumită „cifra neagră” a criminalității și reprezintă fapte antisociale care, din diferite motive, rămân necunoscute organelor judiciare. Este important ca această „cifră neagră” a criminalității să fie diminuată continuu, prin măsuri concrete, ca de exemplu:
creșterea personalului specializat în cadrul organelor de poliție abilitate de lege cu asemenea activități;
creșterea personalului specializat în cadrul organelor de procuratură cu atribuții în urmărirea penală și identificarea autorilor unui anumit gen de infracțiuni;
creșterea eficienței și eficacității serviciilor specializate, organelor de ordine, tuturor organelor abilitate ale statului;
consens general politic în diminuarea cifrei negre a criminalității, și instituirea unor măsuri de urgență;
extinderea activităților de combatere a traficului de droguri nu numai în localitățiile din mediul urban , impunându-se extinderea activităților în multe cazuri și în mediul rural;
stabilirea unor criterii clare care să permită aprecierea ponderii reale a criminalității, în vederea stabilirii unui diagnostic de patologie socială, și corelarea bazelor de date, informaționale între organelle statului implicate în acest fenomen.
demararea unui studiu real al criminalității prin colaborarea tuturor părților implicate.
CODUL PENAL ROMAN CU PRIVIRE LA INFRACȚIUNE, CRIMINALITATE
Noul cod penal răspunde necesităților practice care, de multa vreme reclamau ajustări ale legislației penale, el răspunde și standardelor europene, adăugând că mult dezbătut, în perioada premergătoare adoptării sale a fost aspectul privitor la nivelul sancțiunilor prevăzute actul normativ.
Mesajul juridic și social al codului penal este întemeiat pe obiectivul reformării politicii punitive și pe cel al standardelor europene. Abordarea conceptuală cuprinde o revizuire a pedepselor, o ordonare logică prin condensarea legislației (o serie de infracțiuni din legi speciale au fost incluse sub forma modificată sau nu în cod), fapte și sancțiuni adaptate realităților actuale.
În accepțiunea noului cod infracțiunea este definită ca fiind „ fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o” (Art. 15 alin. 1). Codul arată mai apoi, de asemenea care sunt cauzele justificative, care fac ca fapta prevăzută de legea penală să nu constituie infracțiune: legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații și consimțământul persoanei vătămate, definind totodată și cauzele de neimputabilitate: constrângerea fizică și cea morală, excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea,intoxicația, eroarea de fapt și de drept și cazul fortuit.
În privința laturii subiective, alături de intenție și culpă ca forme ale vinovăției consacrate în codul penal actual, este prevăzută și vinovăția sub forma intenției depășite (praeterintenția), cunoscută până acum numai în doctrina penală, ca formă mixtă de vinovăție, ce cuprinde culpa și intenția reunite și care este definită de dispozițiile Art.16 alin 5 care prevăd că „există intenție depășită când fapta constând într-o acțiune sau inacțiune intenționată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.”
Noul act normativ introduce pe lângă altele și o nouă pedeapsă complementară – interzicerea dreptului de a se apropia de locuința, de locul de muncă, școală sau de alte locuri unde victima desfășoară activități sociale.
La minori sancționarea este de asemenea în concordanță cu dispozițiile și convențiilor internaționale ratificate de țara noastră în acest domeniu.
Sunt modificate și prevederile privind răspunderea penală a minorilor, unde, se desprinde ideea aplicării cu prioritate a masurilor educative neprivative de libertate, iar cele privative de libertate devin excepții și se vor aplica doar pentru infracțiuni grave sau pentru infracțiuni multiple.
În noul cod sunt prevăzute și măsurile educative neprivative de libertate: stagiu de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și arestarea zilnică.
Acțiunile de violență domestică reprezintă circumstanțe agravante în cazul tuturor infracțiunilor contra integrității corporale și sănătății, iar în ceea ce privește infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii s-a prevăzut explicit nepedepsirea femeii însărcinate care comite aceasta fapta.
Faptele de violența asupra mamei pe durata sarcinii au fost incriminate, daca au condus la lezarea fătului, la vătămarea corporala sau la moartea copilului după naștere.
Codul Penal identifică și incriminează o serie de fapte noi, iar alte fapte prin preluarea unor incriminări din legile speciale, cum sunt: uciderea la cererea victimei, hărțuirea, violarea vieții private, abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, înșelăciunea privind asigurările, deturnarea licitațiilor publice, exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile, frauda informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acceptarea lor, trecerea frauduloasă a frontierei de stat, traficul de migranți, facilitarea șederii ilegale în România, inducerea în eroare a organelor judiciare, obstrucționarea justiției, influențarea declarațiilor, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, presiuni asupra justiției, compromiterea intereselor justiției, sfidarea instanței, asistența și reprezentarea neloială sau neexecutarea sancțiunilor penale.
Este de înțeles că ar fi fost necesar ca în normele unice sa fie prezentate toate faptele care sunt considerate infracțiuni, condițiile în care aceste fapte trebuie să fie săvârșite și pedepsele aplicate în cazul comiterii lor. În actuala reglementare, noul cod penal permite, și pe viitor, frecvente modificări ale textelor de incriminare. Introducerea tuturor faptelor considerate ca infracțiuni în noul cod penal ar fi permis excluderea multiplicării infracțiunilor din viitoarele legi extrapenale care vor guverna diverse domenii de activitate. Caracterul eterogen al reglementărilor cuprinse în legile extrapenale, care vor fi în vigoare alături de noul cod penal, va genera confuzie în rândul justițiabililor. Mai mult, elementul material din conținutul laturii obiective al normei de incriminare nu este precizat complet, fiind necesară apelarea la alte norme care reglementează diferite activități.
Noul Cod penal cuprinde o reașezare în limite normale a tratamentului sancționator. În acest sens, practica ultimului deceniu a demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de pedeapsa este soluția eficientă pentru combaterea criminalității. Astfel, deși pedeapsa pentru furtul calificat este în legea în vigoare închisoarea de la 3 la 15 ani, aceasta sancțiune legală – nemaiîntâlnită în niciun alt sistem de drept din Uniunea Europeana – nu a dus la o scădere semnificativa a numărului acestor fapte.
De altfel, în perioada anilor 2004-2006, aproximativ 80% dintre pedepsele aflate în curs de executare prin privare de libertate pentru furt și furt calificat erau de cel mult 5 ani închisoare, ceea ce indică faptul că instanțele de judecată nu au simțit nevoia să aplice sancțiuni spre limita superioară maximă prevăzută de lege (12 ani în cazul furtului simplu, respectiv 15 ani, 18 ani și 20 de ani în cazul furtului calificat). Pe de alta parte, intervalul extrem de larg dintre limita minimă și cea maximă a pedepsei (de la 1 la 12 ani, de la 3 la 15 ani, de la 4 la 18 ani) a dus în practica la soluții mult diferite în ceea ce privește pedepsele concret aplicate pentru fapte asemănătoare ori la pedepse mari pentru infracțiuni cu o periculozitate scăzută, fapt care nu asigură caracterul previzibil al actului de justiție.
Soluția de dorit nu este deci o majorare dusa la absurd a limitelor de pedeapsa, care nu face altceva decât sa nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratica (de exemplu, furtul unui autoturism ce valorează mai mult de 200.000 lei este sancționat de legea astăzi în vigoare la fel ca omorul).
Din dispozițiile codului rezultă și că tratamentul sancționator crește progresiv, cuprinde o agravare proporțională în funcție de existenta concursului, recidivei.
În caz de concurs de infracțiuni, în privința pedepsei principale, s-a optat pentru sistemul absorbției în ipoteza în care pentru una dintre infracțiunile concurente s-a aplicat pedeapsa detențiunii pe viață și respectiv cumulul juridic în cazul în care pentru infracțiunile concurente s-au aplicat numai pedepse cu amenda ori o pedeapsă cu închisoarea și alta cu amenda.
Daca s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea operează cumulul juridic, la fel ca în Codul penal în vigoare, cu deosebirea ca la pedeapsa cea mai grea se adaugă un spor care nu poate fi mai mare de 1/2 din totalul celorlalte pedepse stabilite, cu condiția ca pedeapsa astfel rezultată să nu depășească maximul general al pedepsei închisorii.
Nu în ultimul rând, în materia sancționării concursului a fost introdusă o dispoziție de excepție, care permite ca în situația comiterii mai multor fapte deosebit de grave, instanța să poată aplica pedeapsa detențiunii pe viața, chiar daca aceasta nu a fost stabilită pentru niciuna dintre infracțiunile concurente. Spre exemplu, autorul a comis 4 fapte de viol sau tâlhărie urmate de moartea victimei și pentru fiecare instanța a stabilit cate o pedeapsa de 20 de ani.
Aplicând sistemul clasic de sancționare a concursului, s-ar putea adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de cel mult 10 ani (deci, un total de 30 ani de închisoare), cu toate ca față de numărul și gravitatea infracțiunilor comise se justifică aplicarea detențiunii pe viață. De aceea, art. 38 alin.(2) oferă judecătorului aceasta posibilitate, urmând a se aprecia de la caz la caz dacă o asemenea opțiune este sau nu justificată.
În materia tratamentului sancționator al recidivei, reglementarea a fost simplificată, recurgându-se la un cumul aritmetic în cazul recidivei postcondamnatorii, respectiv la majorarea legală a limitelor speciale de pedeapsă cu jumătate în cazul recidivei postexecutorii.
A fost consacrată și în materia recidivei postcondamnatorii, cu titlu de excepție, posibilitatea aplicării detențiunii pe viața chiar dacă pedepsele stabilite constau în închisoare, atunci când numărul și gravitatea faptelor comise ar justifica acest lucru.
Reducerea pedepselor a fost susținută de următoarele argumente:
a) pedepsele aplicate în concret de instanțe pentru aceasta categorie de infracțiuni;
b) necesitatea corelării cu dispozițiile din partea generala referitoare la mecanismele de sancționare a pluralității de infracțiuni dar și la limitele de pedeapsă prevăzute pentru aplicarea modalităților alternative de individualizare a executării sancțiunilor;
c) necesitatea reflectării în limitele legale de pedeapsă a ierarhiei firești a valorilor sociale care fac obiect de ocrotire penală;
d) necesitatea revenirii la tradiția Codurilor penale anterioare (Codul penal de la 1864, cel din 1936 si Codul penal în vigoare în forma avută la adoptarea sa în 1968).
În concluzie, se poate observa că instrumentul optim pentru o combatere eficientă a infracțiunilor contra patrimoniului nu este o mărire exagerata a pedepselor, ci, existenta unui sistem sancționator proporțional cu gravitatea faptelor săvârșite, susținut de o aplicare promptă a acestor pedepse de către organele judiciare.
Transpunerea în cadrul legislativ penal național a reglementărilor adoptate la nivelul Uniunii Europene
La incriminarea faptei de constituire a unui grup infracțional organizat, legiuitorul penal a ținut seama de setul de criterii pentru definirea asociațiilor criminale elaborate de grupul de experți asupra crimei organizate din cadrul Consiliului Europei. Un prim criteriu obligatoriu în definirea grupului infracțional organizat este colaborarea a trei sau mai multe persoane. Al doilea criteriu important pentru definirea grupului infracțional organizat îl constituie existența organizației infracționale o perioadă îndelungată sau nedefinită de timp. Acest criteriu, ca de altfel și primul criteriu, face posibilă diferențierea grupurilor infracționale organizate de pluralitatea ocazională (eventuală).
Din perspectiva criteriilor propuse de grupul de experți ai Consiliului Europei se consideră ca obligatorie existența asociației infracționale o perioadă îndelungată sau nedefinită de timp și numai facultativă diviziunea muncii asociației sau grupului infracțional, respectiv stabilirea rolului și sarcinilor pentru fiecare participant. Din punct de vedere penal fapta de constituire a unui grup infracțional are caracterul unei infracțiuni continue.
Un al treilea criteriu definitoriu pentru a reține constituirea unui grup infracțional organizat este acela al stabilirii obiectivelor acestuia, care trebuie să fie exclusive sau preponderent infracționale. Aceasta presupune ca grupul să dispună de un program infrac- țional care să vizeze săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni. Prin urmare, grupul organizat infracțional definește un ansamblu de comportamente care aduc atingere sau pun în pericol o varietate de valori sociale fundamentale și un complex de relații sociale care se nasc și se dezvoltă în jurul și din cauza acestor valori. Astfel, grupul infracțional organizat prin săvârșirea infracțiunilor ce intră în scopul constituirii acestuia aduce atingere sau pune în pericol asemenea valori sociale
În noul Cod penal, constituirea unui grup infracțional organizat este incriminată în două variante: varianta tip și varianta agravată care se particularizează prin gravitatea infracțiunii care intră în scopul grupului infracțional organizat. Totodată, nu se mai cere ca prin infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat să se urmărească obținerea în mod direct sau indirect, a unui beneficiu financiar sau alt beneficiu material, întrucât norma de incriminare cuprinsă în art. 367 alin. (1) din noul Cod penal este o normă cadru, ea devenind incidentă în cazul oricărei constituiri a unui grup infracțional organizat, neavând relevanța natura și gravitatea infracțiunii ce intră în scopul grupului respectiv decât la stabilirea variantei de incriminare a acestei fapte (tip sau agravată).
1.3. RĂUL UMAN – PUNCT DE PLECARE PENTRU CRIMA ORGANIZATĂ
Delimitarea conceptuală a termenului de rău uman suportă, obligatoriu, o abordare filosofică. Cu toate că referire la termen și la implicațiile sale se fac zilnic, fiecare dintre noi folosește propria definiție.
Definirea răului uman se poate face cu referire pe de o parte, la el ca o esență de sine stătătoare. Conform filosofiei elenice acesta este prezent tocmai prin absența binelui.
Pe de altă parte, concepția creștină aderă la opinia lui Plotin, care susține că răul nu există prin sine însuși tocmai pentru că e neipostatic. Sf. Anastasie spunea că ”Ființa e binele, neființa e răul”.
Din punct de vedere teologic, există trei modele ale răului, toate având în comun neputința de a distinge răul uman (crima) de răul neintenționat, dar care produce daune, din păcate, de multe ori și umane, nu doar materiale.
În primul rând, este cel al nondualismului hindus și budist, în care se precizează faptul că atât timp cât există bine, trebuie să fie și rau, atât timp cât există viață trebuie să existe și moarte, atât timp cât există fericire, trebuie să existe și nefericire.
Al doilea model, ”dualismul integrat”, propus de către Martin Buber, este văzut ca ”o drojdie într-un aluat, iar fermentul pus în suflet de Dumnezeu, fără de care aluatul uman nu crește”.
Modelul major, etichetat de marele psiholog Peck ”dualism diabolic”, este singurul care analizează în mod adecvat chestiunea crimei și a ucigașului.
Analizând cele de mai sus, nu consider că greșesc când mă raliez la definiția lui S.A. Diamond, care consideră că răul uman reprezintă acele comportamente care promovează excesiv agresiunea interpersonală, cruzimea, ostilitatea, nepăsarea față de binele semenilor, auto-distrugerea, psihopatologia și mizeria umană în general, adică cele mai des întâlnite caracteristici la infractori, indiferent de natura actelor ce contravin legilor penale în vigoare.
Dar care sunt cauzele care stau la baza etalării răului uman prin intermediul infracțiunilor?
Teoriile criminologice prin care se încearcă găsirea unui răspuns la această întrebare oferă explicații complexe, existând dintotdeauna dispute intelectuale între criminologi pe tema transferării, moștenirii comportamentului infracțional sau deprinderea acestuia în timpul vieții.
Din punctul meu de vedere, Freud, prin delimitarea și explicarea EU-lui, Supereu-lui și Sinelui, a reușit să explice rațional diferența dintre omul criminal și non-criminal.
Astfel, eu consider că diferența dintre comportamentul sănătos și cel pe contrasens se naște din cauza conștiinței morale, pe care o găsim în Supra eu.
Așa cum spunea și C.S. Lewis, ”Pe măsură ce un om devine mai bun, el ajunge să înțeleagă tot mai clar răul care a rămas încă în interiorul ființei sale. Când omul devine din ce în ce mai rău, el își înțelege tot mai puțin propria răutate. Un om a cărui răutate este medie e conștient că nu e foarte bun. Un om foarte bun crede că totul e în regulă. Practic e o regulă de bun-simț. … Oamenii buni știu și despre rău, și despre bine; oamenii răi nu știu nici despre una, nici despre alta.”
”Esența răului uman constă în lipsa responsabilității față de Ființă. Tragice sunt urmările acestei carențe de conștiință morală.”
Conștiința morală, explicată de Piaget, se realizează în paralel cu dezvoltarea cognitivă, explicându-se, în acest sens, limitele moralității eteronome prin raportare la limitele gândirii preoperaționale și concrete, unde întâlnim și realismul intelectual. În procesul de dezvoltare a operațiilor formale, moralitatea devine mai flexibilă și, în funcție de modelele pe care le avem în jurul nostru sau pe care le alegem, mulți o pierd.
Consecința acestui proces este îmbrățișarea comportamentului infracțional. Nu fac referire la infractorii de nevoie, de ocazie, recidiviștii înrăiți, ci la cei mai puternici prin organizare, prin prisma infracțiunilor săvârșite, prin gradul de pericol social ridicat … grupurile de crimă organizată.
Emil Cioran spunea că ”Cel care aparține organic unei civilizații nu poate identifica natura răului uman care o macină. Diagnosticul lui nu e de luat în seamă; în judecarea lumii sale, el este parte implicată și o va menaja, din egoism”.
Indivizii umani conduși de răutate vor avea grijă să păstreze o imagine perfectă, caracterizată printr-o falsă puritate morală. Aparent, vor respecta normele morale, fiind foarte atenți la cum îi privește societatea.
Spre exemplu, educația cunoscutul criminal în serie american, Ted Bundy, a fost aleasă, absolvind atât Facultatea de Drept, cât și cea de Medicină. Astfel, judecătorul care a condus procesul împotriva acestuia, în cadrul căruia inculpatul s-a apărat singur, și-a exprimat dezamăgirea față de faptul că Bundy a pledat în sala sa în această circumstanță, impresionat fiind de calitățile sale oratorice.
Totodată, apariția lui fizică era impecabilă în orice împrejurare și, mai mult decât atât, a avut abilitatea necesară de a construi, pe plan sentimental, o frumoasă relație cu o tânără care nu avea cunoștință de adevărata sa personalitate. Și totuși, prin omorurile săvârșite, Ted Bundy a fost un etalon de rău uman.
Toți indivizii se bucură de liberul arbitru, însă mulți dintre ei au ales libertatea negativă, adică ”absența oricărei interferențe cu sfera de activitate a unei persoane”, după cum o descrie Isaiah Berlin. Acest lucru, continuă Berlin, reprezintă practic puterea afectivă a unui individ de a fi stăpân asupra propriei sale persoane și asupra mediului său.
Problema acestora constă în faptul că ” Ei nu sunt conștienți atunci când viața le pune o întrebare și au încă mai multe posibilități de răspuns. Apoi, cu fiecare pas pe drumul greșit, devine din ce în ce mai dificil pentru ei să admită faptul că sunt pe drumul greșit, deseori pentru că trebuie să se întoarcă la prima cotitură greșită și trebuie să accepte faptul că au risipit energie și timp”. Le este greu să conștientizeze faptul că libertatea reală există doar atât timp cât este cu răspundere.
Adevărul e că cei care aleg o viață de infracțiuni, nu aleg acest lucru de bunăvoie. Poate să fie conduși de modelele negative pe care și le aleg, pot să simtă o nevoie ”unică” de mai multe ori, motivându-și acțiunile prin necesitatea comiterii infracțiunilor sau sunt cei a căror traume din copilărie sunt mult mai puternice decât personalitatea lor. În această categorie, se încadrează, cu precădere, criminalii în serie. Aleg să explic comportamentul lor prin existența unor dereglări de natură psihiatrică, la nivelul creierului.
În acest sens, amintesc și de studiul organizat de Universitatea Winsconsin Madison, a căror rezultate arată, într-adevăr, o lipsă de empatie, de simpatie la criminalii în serii, prin inexistența la nivelul creierului a unei legături între amigdalită și hipotalamus, ei fiind conduși de către sentimente negative.
Spre deosebire de criminalii în serie, sunt membrii grupurilor de crimă organizată. Este cunoscut faptul că membrii au aderat fiind conduși de nevoia de bani, și, oricât de nerealist ar suna, din cauza nevoii de a epata, de a brava în fața comunității de care aparțin.
Acest gen de indivizi impresionează prin usurința lor de a fi machiavelici în a obține ce doresc, se folosesc de ceilalți indivizi. Și spun indivizi pentru că ei din punctul lor nu mai există termenul de societate; ei trăiesc în mijlocul unui grup de oameni de care trebuie să profite în vederea atingerii scopurilor. OMUL din el, cel mai adesea, inteligent, a uitat noțiunile de bunătate, familie, sprijin, focalizându-și atenția spre profit, în detrimentul sănătății și, de multe ori, vieții celor din jurul lui.
Acest comportament denotă însă slăbiciune, un gol interior ce s-a format prin pierderea calităților umane. Putem da vina pe anturaj, pe nevoi financiare sau, cum am menționat mai sus, pe nevoia de apartenență la un grup, însă adevărul, din punctul meu de vedere, este că indivizii cu astfel de comportamente își doresc doar să fie ”observați” de către societate.
Omul conștient de abilitățile sale le folosește într-un mediu legal, unde, fără eforturi, este apreciat de colegi, de superiori. Însă, individul care conștientează, chiar în cea mai mică măsură, faptul că viața lui nu poate arăta așa, va alege să se facă cunoscut prin etalarea unui comportament pe contrasens. Nu consider că în aceste situații vorbim de incapacitate intelectuală, ci de o acută lipsă de încredere în sine, încredere în propria persoană care trebuia cultivată în sânul familiei încă din primii ani de viață. Și mă întorc la importanța familiei pentru un copil. Adevărul este că noi avem mintea împrumutată de la societate și fac această afirmație tocmai datorită faptului că plecăm în viață cu ceea ce vedem în primii anii de viață acasă, la școală, la biserică, pe stradă. Practic, confirmăm teoria imitație a lui Tarde.
Nu este o noutate că atunci când ne pierdem traiectoria în viață, simțim nevoia de a ne ”umple deficitele de acordare, coerență și rezonanță cu fel de fel de lucruri, mai ales luate la un preț bun sau chiar pe degeaba, câștigate pe nemerit, cu excese nemeritate și supraporționale în raport cu legile vieții”. Procesul acestui drum este următorul, după cum spunea Viktor Frankl: ”Atunci când i-ai luat totul, omului îi mai rămâne un singur lucru: libertatea de a-și alege atitudinea în orice împrejurare”.
1.4. CRIMA ORGANIZATA ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ. ASPECTE GENERALE
Ultimul deceniu al secolului al XX-lea s-a caracterizat printr-o veritabilă schimbare în toate domeniile economico-sociale, a gândirii și a modului de viață. O doctrină retrogradă, de înăbușire a drepturilor și libertăților cetățenești se prăbușește și alta, opusă, își face loc pe vaste spații geografice, îndeosebi în Europa de Est dar și în Asia, Africa și America Latină. Era, deci, natural ca această schimbare să se repercuteze și asupra fenomenului infracțional, având în vedere că acesta constituie suma unui ansamblu de factori favorizatori.
Asistăm, astfel, la un fenomen al globalizării comerțului, al piețelor financiare, al protecției mediului înconjurător, al drepturilor omului etc. Această tendință a provocat două rezultate simultane: primul, dispariția limitelor dintre național, regional și internațional, lumea devenind aproape un stat; al doilea, întrepătrunderea problemelor politice, economice și sociale, până la punctul de a nu mai fi posibil să fie separate. În cadrul acestei tendințe, globalizarea s-a extins și în sfera criminalității. A apărut astfel crima organizată la nivel transnațional și transcontinental.
Această tipologie a infracționalității și-a îndreptat atenția spre anumite domenii, favorizate de climatul de globalizare, cum ar fi: traficul de stupefiante, traficul ilicit de arme, traficul de materiale nucleare, terorismul, prostituția, pedofilia, spălarea banilor, furtul și contrabanda de mașini scumpe, furtul și contrabanda cu obiecte de patrimoniu cultural, răpirea oamenilor de afaceri și vedetelor, în scopul șantajului și extorcării de fonduri, corupția din companiile multinaționale, pervertirea responsabililor guvernamentali, pirateria camioanelor și a vaselor maritime, poluarea mediului și furtul de bani prin intermediul computerelor.
Crima organizată a îmbrăcat un aspect mondializat aducând atingere siguranței publice, umbrind suveranitatea statelor și tulburând buna desfășurare a activității instituțiilor economice, politice și sociale.
Așa cum se poate vedea și în raportul Parlamentului European din mai 2013, “organizațiile criminale tradiționale și-au extins treptat raza de acțiune la nivel internațional, profitând de oportunitățile oferite de eliminarea granițelor interne ale Uniunii Europene și de globalizarea economică și de noile tehnologii și încheind alianțe cu grupuri criminale din alte țări (precum cartelurile drogurilor din America de Sud și mafia rusofonă) pentru a-și împărți piețele și zonele de influență; grupările criminale își diversifică din ce în ce mai mult activitatea, dezvoltându-se legături între traficul de droguri, traficul de persoane, facilitarea imigrărilor ilegale și traficul de arme, iar legătura dintre terorism și crima organizată este din ce în ce mai strânsă”; de asemenea, deja existenta “capacitate de infiltrare a organizațiilor criminale a evoluat, acestea fiind în prezent active în domenii precum lucrările publice, transporturile, lanțurile mari de comerț cu amănuntul, gestionarea deșeurilor, comerțul cu specii ale faunei sălbatice și resurse naturale, servicii de securitate, servicii de divertisment pentru adulți și multe altele, dintre care multe fac obiectul controlului și mecanismelor decizionale politice; prin urmare, crima organizată devine într-o măsură din ce în ce mai mare similară unui actor economic global, cu un spirit antreprenorial puternic și specializat în furnizarea simultană a diferite tipuri de bunuri și servicii ilegale, dar din ce în ce mai mult și legale, cu un efect din ce în ce mai semnificativ asupra economiei europene și mondiale, antrenând costuri anuale de 870 de miliarde USD”.
Din punctul meu de vedere, problema de bază care ajută la dezvoltarea acestor grupuri constă în faptul că “organizațiile criminale beneficiază adesea de o zonă gri de complicitate cu alți actori, acționând, în interes comun, cu persoane prezumat respectabile (întreprinzători, funcționari publici la toate nivelurile decizionale, politicieni, bancheri și profesioniști etc.), care, deși nu au în sine legătură cu structura organizațiilor criminale, întrețin cu acestea din urmă relații de afaceri reciproc avantajoase”.
1.5. CONSIDERAȚII PRIVIND „MAREA CRIMINALITATE”
Putem contrazice filozofia puterii, când valorile societății sunt așezate pe lupte paradoxal opuse față de echilibrul unui sistem ajuns aproape de colaps?
„Umanitatea pare să se afle, la început de secol XXI, în fața unei situații paradoxale: pe de o parte înregistrează progrese incontestabile în domenii științifice, tehnologice, culturale, juridice, de cealaltă parte, omenirea manifestă o violență universală, aproape ontologică.” Să inventăm noi politici, strategii sau să evaluăm adevărată stare a lucrurilor?!
Criminalitatea a fost și continuă să reprezinte cel mai periculos fenomen din societatea de astăzi, consecințele ei fiind considerabile atât pe plan economic, social și politic, reprezentand una dintre efectele negative ale globalizării. Din nou globalizarea, dar fără un temei absolut, ci doar puțin tendențions, capabil că scoată și un râu din propria matcă.
Globalizarea, asa cum arată și sociologul Ulrich Beck, este cuvantul cel mai des folosit, însă și cel mai rar si greu de definit, și, probabil, cel mai neînțeles, nebulos și spectaculos din punct de vedere politic. Astfel, decursul unei cercetări empirice se vede necesar a fi dus spre o finalizare certă, deloc abstractă.
Considerată ca un simbol al contemporaneității, nu depinde de noi dacă acceptăm sau nu globalizarea deoarece ea există pur si simplu, iar noi ca și indivizi și națiune suntem obligați să trăim sub spectrul ei. A acaparat toate domeniile vieții (politic, economic, social și religios), ajungând să ne întrebăm dacă nu suntem în pragul unei crize a sensurilor vieții.
Acest fenomen atât de controversat, globalizarea, a apărut din nevoia de a scădea sentimentul izolării resimțit în multe țări în curs de dezvoltare, locuitorii săraci ai acestei zone având acces la cunoaștere în măsură mult mai mare decât cei bogați din lume în urmă cu un secol, dar și din nevoia de a genera un curent de opinie care să vizeze substanța reală a celui mai fascinant proces al lumii de azi în drumul ei către sine.
Raportarea la acest concept devine un impuls, un avertisment spre a nu neglija consecințele devastatoare ale acestuia, atât pe verticală, cât și pe orizontală, deoarece trăim momente destul de vitregi, deloc surâzătoare în a mai putea opri dezastrul deja produs prin incizia făcută de microbul criminalității acolo unde nimeni nu mai poate administra rețete, terapii. Acutizarea criminalității a degajat acele energii cronice ale declinului ființei umane supuse viciului, crimei.
Până la apariția globalizării s-a spus că starea ideală este cea a echilibrului de forțe, însă o dată cu apariția acesteia se vorbește despre dezechilibrul favorabil – abilitatea statului de a-și menține performața funcțională în condiții de schimbare permanentă, autoorganizarea sistemelor deschise devenind trăsătura funcțională a societății globale.
În principiu, dacă analizăm globalizarea cu trimitere la influența ei în domeniul financiar, dar și cel politic, dat fiind faptul că ea apare ca o uniformizare la scală mondială a nivelului de trai și de dezvoltare, putem afirma că ea însăși constituie un ansamblu complex de procese care are drept țintă realizarea unei integrări internaționale aproape devastatoare în toate domeniile, inclusiv cel militar și de securitate.
O definiție general universală cu privire la acest fenomen nu este facil de realizat deoarece prin complexitatea conceptului însuși există tendințe multiple de abordare a esenței, fără a pierde din conținut conecțiunile ce pot fi făcute la nivel micro și macrodecizional.
Astfel, din perspectivă istorică, globalizarea apare ca un proces de depășire a granițelor apărute în timpul istoriei, sinonim deci cu procesul de eroziune a conceptului de suveranitate a statelor naționale. Thomas Friedman afirmă despre globalizare că este “sistemul nou, foarte bine uns și interconectat”care a înlocuit “sistemul lent, stabil, ciopârțit al Războiului Rece care dominase politica internațională începând din 1945”, noi devenind “un singur fluviu”.
Dacă din punct de vedere economic, globalizarea poate reprezenta o “detașare” a economiei de piață față de normele morale și legăturile instituționalizate dintre societăți, fiind considerate “o descătușare a pieței mondiale și slăbirea puterii economice a statului”, unde putem așeza locul acesteia și vis-à-vis de planul social, cultural și nu în ultimul rând, planul politic?
Alții opinează că criminalitatea reprezintă intensificarea relațiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanță unele de altele ajung să se interconecteze, astfel încât evenimente dintr-un loc să fie marcate de procese care se petrec într-un loc, aflat la mulți kilometri distanță și viceversa. Sens în care ca primă consecință a acesteia, criminalitatea s-a dezvoltat, ajungând să fie analizată ca fenomen transnațional.
Dacă marea criminalitate este asemănată unei “umbrele” care acoperă toate infracțiunile care prin natura lor au drept efecte care “pervertesc funcționarea instituțiilor democratice, deligitimează statul, slăbesc morala publică și simțul civic al unei societăți”, care ar fi sensul cercetării noastre, decât acela de a ”înfiera” particularitățile acestui fenomen incurabil.
Societatea modernă dictează de parcă toți suntem mai interesați de valorile material decât de cele spirituale, ne mai acordă “o singură libertate umană: aceea de a ne alege atitudinea și calea indiferent de împrejurimi”, dar noi suntem datori să ne asumăm rolul (cel puțin) de control și monitorizare a conexiunii dintre cauză și efect.
Însă, unii dintre indivizi, folosindu-se de această libertate, aleg o cale care provoacă suferință semenilor săi: acte criminale, fiind notabil felul în care acestea afectează viețile victimelor și totdată și ale infractorilor. De cele mai multe ori consecințele sunt iremediabile, iar neprețuiata varietate este vădită, nicio politică penală nu se mai impune prin eficiență. Este cunoscut faptul că o dată cu primele legi, microbul criminalității apare, încolțește și combate cu principiul de toți cunoscut nullum crimen sine lege.
De-a lungul timpului, s-a arătat un interes cât mai mare pentru identificarea și neutralizarea amenințărilor la adresa securității, dorind să se cunoască acele cauze care determină un individ la manifestarea unor conduite dincolo de ceea ce admite comunitatea ca normal, legal și sănătos.
Cunoaștem faptul că, indiferent de evoluția omului și a societății, amenințarea cu pedeapsa, în funcție de actele și faptele comise, a fost, este și va fi o instituție fundamentală. Sens în care, evoluția în sine pune în evidență faptul că orice faptă cu efecte negative nu poate avea finalitatea scontată de ea dacă, în același timp, nu se produc modificări de intervenție și aplicare a unor strategii de politică penală pentru înlăturarea cauzelor care determină efectul respectiv.
În lumea științifică, au apărut opinii divergente cu privire la fenomenul criminalității. Cercetătorii italieni opinează că la baza unui astfel de comportament ar fi factori de natură biologică, pe când francezii priveau cauzele ca fiind de natură socială.
Nu mai departe de opinia lor, părintele criminologiei antropologice, respectiv medicul italian Cesare Lombroso, în lucrarea sa L’uomo delinquente, a descris infractorul ca fiind o ființă predestinată să comită delicte datorită unor stigmate fizice și psihice înnăscute. La baza cercetărilor sale a stat descoperirea la craniul unui criminal, în zona occipitală medie, a unei adâncituri accentuate, reprezentand punctul de plecare în teoria ativismului. Conform acestei teorii, trăsăturile omului primitiv pot apărea la anumite persoane sub forma unor stigmate anatomice – malformații ale scheletului și cutiei craniene, asimetria fetei, dimensiunile excesive ale fălcilor și pomeților, orbitele mari și depărtate, dimensiuni neobișnuite ale urechilor, ale nasului, dentiție anormală, barbie proeminentă, numeroase zbarcituri, defecte ale toracelui, etc. Lombroso a studiat organismele inferioare, omul sălbatic și copilul, cercetând anomaliile creierului, ale scheletului și ale unor organe interne. De asemenea, el a mai efectuat și studii fiziologice, sau chiar socio-culturale. A doua fază a studiilor lombrosiene se referă la unele malformații morfo-funcționale de natură degenerativă. El susținea că la un individ apar mai multe anomalii și îndeosebi cele de natură atavică, acesta putând fi clasificat ca un „criminal înnăscut”. Inițial a estimat tipul criminalului înnăscut la o proporție de 65-70% din totalul criminalilor, limitându-se apoi la 30-35%. Bazându-se pe numeroase studii, a identificat analogii între „nebunul moral” și „criminalul înnascut”, în special sub aspect moral.
Însă, în etiologia crimei, dincole de aceste introspecții de natură biologică din sfera cunoașterii comportamentului criminal, alături de atavism apare și studiul epilepsiei. Lombroso văzând epilepsia ca o punte de legătură între omul criminal, criminalul nebun și nebunul moral. Epilepsia este atât „una din psihozele cele mai atavice” cât și „nucleul tuturor degenerescențelor”. Așadar, în teoria lombrosiană, criminalitatea reprezintă o anormaliate biologică bazată pe atavism organic si psihic și pe o patologie epileptică. Adevărul este supărător, CRIMA însăși este o boală a unei societăți care creează cu dezinvoltură rezultatul oribil.
O altă opinie aparține profesorului de drept și sociologie, considerat, de altfel, întemeietorul criminologiei sociologice, Enrico Ferri, care a analizat în lucrarea „Sociologia criminaleˮ rolul factorilor sociali în geneza criminalității. Acesta susține că antropologia criminală studiază omul criminal în ceea ce privește constituția sa organică și fizică și deasemenea viața acestuia, în special mediul fizic și social cu care acesta interacționează. Astfel, în timp ce observatorii clasici ai crimei studiază diferite infracțiuni la nivel abstract, pornind de la premisa că infractorul, cu excepția cazurilor care sunt evidente și apreciabile, este un om de tip nornal, înzestrat cu o inteligență și sentimente normale, observatorul antropologic, pe de altă parte, studiază criminalul mai întâi de toate prin observare directă, în laboratoare anatomice și psihologice, în inchisori, comparându-l la nivel organic și fizic cu caracteristicile tipice ale unui om normal și cu cele ale unui „nebun și degenerat”.
Antropologia criminală se bazează pe lucrările lui Charles Darwin privind teoria evoluției și pe teoria atavismului a lui Lombroso.
De asemenea, există și o a treia teorie aparținând lui Raffaele Garofalo care vorbește despre „criminalitatea naturală”, independentă în timp și spațiu. Acesta opinează că noțiunea de crimă ar trebui să includă doar delictele naturale, dearece doar ele rămân invariabile în timp. Pentru a identifica delictul natural „trebuie abandonată analiza acțiunilor și întreprinsă aceea a sentimentelor. Crima este, în fapt, întotdeauna, o acțiune dăunătoare, care, în același timp, reunește acele sentimente pe care le numim simțul moral al unei colectivități umane”. Sentimentele numite de acesta, ce au importanță pentru morala socială sunt cele altruiste, adică cele care aparent sunt în interesul altora, dar care se întorc în avantajul nostru, printre acestea regăsind mila și probitatea sau cinstea.
Astfel, plecând de la evaluarea obiectivă a cercetărilor lui Lombroso, Garofalo identifică tipul criminal bazându-se pe simțul moral al acestuia.” Criminalul este un anormal pentru că diferă de majoritatea contemporanilor și concetățenilor săi prin lipsa anumitor sentimente și anumitor dezgusturi”, neputând fi posibilă o distincție clară între tipul criminal și cel onest, dar putând fi admisă o zonă intermediară între aceștia.
Importanță pe aceeași linie de cercetare este demnă de menționat și lucrarea lui Cesare Beccaria “Dei delliti e delle pure”, în care se subliniază importanța prevenirii delictelor. Cu titlu de exemplu se impune și “Utopia” lui Thomas Morus, în care se face referire la necesitatea prevenirii infracțiunilor prin măsuri economice și sociale.
De altfel și filozoful iluminist Montesquieu susținea în lucrarea “L’esprit de lois” importanța prevenirii infracțiunilor. Bazându-se pe această teorie, Beccaria a pledat în favoarea dreptului “natural”, adică în egalitatea în drepturi și obligații a cetațenilor, în egalitatea acestora în fața legii.
Ca și concluzie, școala clasică, pronind de la această idee, a luat ca bază a dreptului penal interesul legii, considerând că este necesar să stabilim pedepsele în funcție de pericolul social al faptei și vinovăția infractorului.
Cu toate acestea, criminologia ca și disciplină științifică a apărut în momentul în care, pe lângă cele două teorii existente, medicul francez Andre Lacassagne a enunțat teoria “mediului”, conform căreia responsabilă pentru săvârșirea faptelor antisociale este societatea în ansamblul ei. Apariția acestei teorii a impulsionat studiul fenomenului infracțional.
Datorită teoriilor criminologice existente în literatura de specialitate, definirea acestei științe este oarecum dificilă, mai ales din prisma complexității fenomenului infracțional, care nu trebuie nicicum minimalizat.
În viziunea sociologul francez Durkheim, criminologia ca știință a crimei este definită astfel: „Criminologia reprezintă ansamblul cercetărilor cu caracter științific care se ocupă, pe de o parte, cu studierea fenomenului infracțional, urmărind, cunoașterea complexă a acestuia, și, pe de altă parte, cu evaluarea practică a actelor criminale, în scopul optimizării acesteia”.
În sine, criminologia are în vedere infracțiunile care se petrec într-un loc într-o anumită perioadă de timp, adică această știință se ocupă cu studiul criminalității. Sens în care teoreticienii globalizării au văzut un progres; adică țările sărace să se hotărască dacă vor să lupte împotriva sărăciei, locuitorilor din aceste țări li s-au produs dezavantaje pecuniare însemnate. Ca urmare a nivelului de trai scăzut, din ce în ce mai mulți oameni au înțeles să se implice în activități ilegale, unii dintre aceștia formând grupări în acest sens, grupări care s-au extins în timp și spațiu, iar ceea ce a fost o dată național este internațional, putându-se astăzi vorbi de crimă organizată transnațională.
1.5.1. CRIMA ORGANIZATĂ LA NIVEL EUROPEAN
La nivel European, măsurile de combatere a crimei organizate, corupției și spălării de bani sunt incluse într-un plan de acțiune pentru perioada 2014 – 2019, recomandat de Parlament.
Eurodeputații vor ca persoanele cu sentințe finale pentru infracțiuni legate de crima organizată, corupție și spalare de bani să nu mai aibă acces la contracte obținute prin licitații publice în niciun stat din UE și să nu mai poată candida sau deține nicio funcție publică.
Totodată, ei reiterează necesitatea creării unei procuraturi europene care să coordoneze investigațiile naționale și să combată infracțiunile care afectează interesele financiare ale UE.
Pentru a proteja interesele financiare ale UE, membrii PE noteaza că este important să fie atacate mai eficient bunurile organizațiilor criminale, prin eliminarea secretului bancar și a paradisurilor fiscale din UE. "Odata sechestrate, bunurile rețelelor criminale ar trebui reutilizate în scopuri sociale", se arată în textul rezoluției.
Europarlamentarii solicită pedepse mai mari împotriva traficanților de persoane și o mai bună protecție pentru victimele lor, în efortul de a eradica traficul și munca forțată.
Rezoluția include și prevederi privind aranjamentele sportive și cumpararea de voturi. Astfel, aceștia cer ca "aranjamentele sportive să devină o infracțiune, pentru care să existe pedepse potrivite". De asemenea, cumpararea de voturi trebuie "sa devina infracțiune, chiar daca beneficiile sunt intangibile", se mai arată în text.
"Costul mafiei, dificil de estimat, se află undeva între 4% si 5% din PIB-ul doar al UE", a declarat raportorul Salvator Iacolino.
Cifrele Europolului arata ca 3.600 de organizații criminale internaționale operau în UE în 2013, dintre care 70% cu membri din tări diferite.
Biroul Națiunilor Unite pentru combaterea drogurilor și a criminalității (UNODC) estimează că activitățile ilegale reprezintă 3,6% din PIB-ul global, iar Comisia calculează pierderile cauzate de corupție doar în UE la aproximativ 120 miliarde de euro pe an, echivalentul a 1,1% din PIB-ul UE.
În cel mai detaliat studiu întreprins vreodată, Europol a identificat 3.600 de grupuri de crimă organizată pe teritoriul Uniunii Europene, draficul de droguri rămânând cea mai importantă activitate a acestora.
Din acest motiv, s-a observat o schimbare a naturii crimei organizate, care tinde spre un model bazat pe o comunitate de grupuri eterogene, internaționale.
„Un nou tip de grup de crimă organizată este pe cale să se dezvolte în Europa. Un model capabil să funcționeze în mai multe țări și să se ocupe de mai multe activități criminale. Un astfel de grup nu mai este definit în funcție de naționalitate sau de specializarea într-un anumit domeniu, ci de capacitatea de a opera la nivel internațional, punând accentul pe afaceri și încercând să maximizeze profitul în timp ce minimizează riscurile”, a explicat Rob Wainwright, directorul Europol.
Rezultatele studiului se bazează pe informații colectate din statele membre UE, de la mai multe agenții ale UE, dar și din propia bază de date a Europol. Concluziile și recomandările raportului vor fi folosite de oficialii europeni pentru a defini prioritățile în următorii patru ani.
Europol a identificat domeniile care necesită cea mai mare acțiune din partea statelor membre ale UE în perioada următoare. Prioritățile sunt imigrația ilegală, traficul de ființe umane, mărfurile contrafăcute care au un impact asupra sănătății publice și a siguranței, frauda, producția de droguri sintetice și a traficului de droguri, criminalitatea informatică și spălarea banilor.
„Lupta împotriva crimei organizate are o importanță mare în încercarea UE de a asigura o redresare economică eficientă. Este nevoie de o acțiune mai puternică din partea UE pentru a pune capăt acestor activități criminale și pentru a proteja baza noastră economică”, a mai spus Wainwright.
Sprijinul Europol pentru statele membre ale Uniunii Europene este necondiționat de infracțiuni sau de numărul țărilor implicate. De exemplu, operațiunea “The Godfather”.
Pentru această operațiune, Europol a sprijinit cooperarea dintre agențiile de aplicare a legii din Belgia,Germania, Italia, Țările de Jos, România și Suedia, rezultatul fiind desființarea fabricilor ilegale de dispositive de skimming din România și arestarea membrilor bandei infracționale. Rețeaua de crimă organizată copiase carduri și efectuase retrageri ilicite de numerar. Dispozitivele de skimming confiscate erau pregătite pentru a fi fixate pe numeroase tipuri diferite de bancomate (ATM) folosite în toată lumea. Intervenția finală, care a inclus 31 de percheziții la domiciliu, a avut loc la București, în ianuarie 2010.
De asemenea, au fost confiscate sute de carduri de plată false, date brute de pe carduri, dispositive de skimming, echipamente electronice (microcamere, dispozitive pentru introducerea codului PIN) și instrumente folosite la fabricarea de carduri de credit false. Europol a furnizat României mai multe rapoarte analitice și analiza programului informatic folosit pentru skimming. Atacurile de skimming au încetat în lunile care au urmat intervenției de la București.
Consider că această inițiativă a Comisiei Europene era necesară deoarece nivelul criminalității este în creștere la nivel mondial, așa cum se poate vedea și prin analiza ultimelor data statistice referitoare la criminalitate, făcute publice de către Uniunea Europeană (Tabelul 1.1).
Tabelul 1.1
Rata criminalității în Uniunea Europeană (2011-2012)
Sursa: Eurostat database
Prezentăm în Figura 1.1 infracțiunile cele mai comune la nivelul Uniuniii Europene.
Figura 1.1
Cele mai des întâlnite infracțiuni la nivelul Uniunii Europene
în perioada 2007-2012
Sursa: Eurostat database
Metodele prin care Uniunea Europeană înțelege să intervină în prevenirea și combaterea actelor de crimă organizată se regăsesc în recomandările raportului intermediar cu privire la combaterea crimei organizate:
“Creare unui cadru legislatic omogen și coerent prin:
elaborarea unui răspuns politic adecvat pentru combaterea prezenței organizațiilor criminale și de tip mafiot la nivelul UE, prin intermediul unui plan de acțiune detaliat și oportun, care să conțină măsuri legislative și nelegislative destinate să distrugă aceste organizații, să identifice și să recupereze orice tip de avuție asociată acestora în mod direct sau indirect;
stabilirea unor standarde juridice comune și modele de integrarea și cooperare între statele membre; solicită Comisiei, în special, să prezinte, în baza unui raport de evaluare privind aplicarea deciziei-cadru privind lupta împotriva crimei organizate și a legislațiilor cele mai avansate în domeniu ale statelor membre, o propunere legislativă care să includă o definiție comună a criminalității organizate, care ar trebui să includă și infracțiunea de asociere de tip mafiot, subliniind caracterul antreprenorial și puterea de intimidare a grupurilor infracționale și ținând cont de articolul 2 (a) din Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale; subliniază că propunerile de dispoziții în materie de drept material penal în UE trebuie să respecte drepturile fundamentale și principiile subsidiarității și proporționalității, precum și poziția adoptată de Parlament în rezoluția sa din 22 mai 2012 referitoare la abordarea UE privind dreptul penal;
elaborarea unei definiții comune a corupției, pentru a elabora o politică globală coerentă împotriva corupției; recomandă Comisiei să cuprindă, în raportul său privind măsurile anticorupție adoptate de statele membre, anunțat pentru 2013, toate formele de corupție, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organizațiile non-profit, evidențiind cele mai bune practici naționale de combatere a acesteia, și să determine o metodă precisă de cuantificare a fenomenului precum și să includă și analiză cuprinzătoare a domeniilor expuse corupției în fiecare stat membru; invită Comisia să prezinte periodic rapoarte Parlamentului European și conferinței statelor părți la UNCAC privind măsurile împotriva corupției luate atât de statele membre, cât și de instituțiile UE și să actualizeze în consecință legislația europeană în vigoare în acest domeniu;
prezentarea unei propuneri de dezvoltare a articolului 18 din Directiva privind traficul de persoane care să încurajeze statele membre să incrimineze utilizarea serviciilor prestate de victimele tuturor formelor de exploatare care au legătură cu traficul de persoane, inclusiv exploatarea sexuală și exploatarea prin muncă;
elaborarea,, în cooperare cu Comisia și Parlamentul European și cu sprijinul Europol, Eurojust și al Agenției pentru drepturi fundamentale, indicatori la nivel european, cât mai uniformi și coerenți pentru evaluarea, cel puțin, a amplorii, a costurilor și a prejudiciilor sociale aferente fenomenelor criminalității organizate, corupției și spălării de bani înregistrate în Uniunea Europeană;
constituirea unei rețele europene a diferitelor instituții universitare care se ocupă de problema criminalității organizate, a corupției și a spălării banilor pentru promovarea cercetării universitare în aceste domenii;
necesitatea aplicării depline a instrumentelor actuale de recunoaștere reciprocă și a unei legislații europene care să asigure caracterul executoriu al sentințelor de condamnare penală și al ordinelor de confiscare pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care au fost pronunțate; consideră că ar trebui făcute progrese în ceea ce privește asistența juridică reciprocă, precum și recunoașterea reciprocă a probelor între statele membre; etc.
Consolidarea cooperării judiciare și polițienești la nivel european și internațional prin:
consolidarea cooperării și creșterii transparenței prin dezvoltarea unui schimb de informații performant între serviciile judiciare și organele de asigurare a ordinii publice din statele membre, Europol, Eurojust, OLAF și ENISA, precum și cu autoritățile omologe din țările terțe, pentru a îmbunătăți sistemele de colectare a probelor și pentru a asigura prelucrarea și schimbul eficient al datelor și informațiilor utile pentru anchetarea infracțiunilor, inclusiv a celor împotriva intereselor financiare ale UE, cu respectarea deplină a principiilor subsidiarității și proporționalității, precum și a drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene; în acest sens, invită autoritățile competente din statele membre să aplice instrumentele adoptate cu privire la cooperarea judiciară în materie penală care sunt importante pentru a asigura combaterea eficientă a criminalității organizate transfrontaliere; invită Comisia să elaboreze o foaie de parcurs pentru o cooperare judiciară și polițienească mai strânsă, care să creeze un organism de anchetă în materie penală și o agenție internă de informații care să aibă competența de a ancheta încălcările și infracțiunile săvârșite în UE;
prevederea în acordurile comerciale și de asociere cu țările terțe clauze de cooperare specifice în materie de combatere a traficului ilicit al criminalității organizate și spălarea de bani; constată lipsa de cooperare pe plan internațional, mai ales cu țările de tranzit sau de origine din afara UE; recunoaște necesitatea unei acțiuni diplomatice ferme pentru a determina țările respective să încheie acorduri de cooperare sau să respecte acordurile pe care le-au semnat; subliniază importanța mecanismului comisiilor rogatorii;
evidențierea faptului că rețeaua actuală de puncte de contact naționale de combatere a corupției ar trebui să fie consolidată și să beneficieze de asistență din partea Europol, Eurojust și CEPOL; subliniază faptul că aceste puncte de contact nu ar trebui să reprezinte numai locul unde se efectuează schimbul de informații, ci ar trebui să fie utilizate pentru îmbunătățirea cooperării bilaterale în cazuri concrete de mituire a funcționarilor publici străini; recomandă ca punctele de contact să abordeze diferențele existente în ceea ce privește stabilirea priorităților, resursele și expertiza și să semnaleze problemele care decurg din aceste diferențe; subliniază faptul că această rețea ar trebui să încurajeze desfășurarea unor acțiuni coordonate în cazul în care mituirea a avut loc într-un stat membru la nivelul unei filiale a unei societăți-mamă sau la nivelul unui holding cu sediul într-un alt stat membru;
invitarea tuturor statele membre să se angajeze la valorificarea deplină a agențiilor Europol și Eurojust, ale căror funcționare și performanțe sunt extrem de dependente de nivelul de participare, încredere și cooperare al autorităților naționale judiciare și de investigație, indiferent de reformele în curs și de îmbunătățirile care trebuie făcute;
instituirea la nivel național a unor structuri dedicate investigării și combaterii organizațiilor criminale și mafiote, cu posibilitatea dezvoltării, cu susținerea Europol, a unei „rețele operaționale antimafia” informale și rapide cu scopul de a schimba informații privind conotațiile structurale ale mafiilor existente, intențiile criminale și previziunile financiare, localizarea patrimoniilor și tentativele de infiltrare a achizițiilor publice;
încurajarea unei interacțiune mai extinsă între Uniunea Europeană, ONU, OCDE și Consiliul Europei în lupta împotriva crimei organizate, corupției și spălării de bani, pentru a integra politicile din domeniu și a elabora definiției operative comune; susține eforturile făcute de GAFI de promovare a politicilor împotriva spălării de bani; solicită insistent statelor membre să ratifice și să implementeze pe deplin toate instrumentele internaționale din acest domeniu; invită Comisia să susțină efectiv eforturile statelor membre din lupta împotriva crimei organizate; recomandă aderarea cu drepturi depline a UE la GRECO;
necesitatea unei acțiuni comune de prevenire și combatere a activităților ilegale în materie de mediu legate de activități criminale organizate și de tip mafiot sau decurgând din acestea, și prin consolidarea organismelor europene, precum Europol și Eurojust, și a celor internaționale, precum Interpol și UNICRI, precum și prin partajarea metodelor de lucru și a informațiilor deținute de statele membre care au fost cel mai mult implicate în lupta împotriva acestei forme de criminalitate, cu scopul de a dezvolta un plan de acțiune comun; etc.
Folosirea noilor tehnologii în combaterea crimei organizate prin:
sistemele europene de sateliți de localizare și observare terestră care ar putea contribui la descoperirea traseelor navelor care efectuează operațiuni clandestine de transport, descărcare sau transbordare de mărfuri ilegale; solicită, prin urmare, autorităților judiciare să accelereze utilizarea noilor tehnologii, inclusiv a observațiilor prin satelit, în acest domeniu, ca instrument suplimentar de combatere a activităților criminalității organizate;
încurajarea utilizării mijloacelor electronice de plată pentru a asigura trasabilitatea operațiunilor, inclusiv a celor financiare, și conectarea acestora la un cont bancar deținut de o persoană fizică sau de o societate comercială, în condițiile respectării cerințelor de confidențialitate, pornind de la cele puse la dispoziție de baza de date în favoarea Eurojust în contextul acordului TFTP, OLAF sau în legătură cu alte autorități naționale competente;
încurajarea promovării cercetării privind utilizarea noilor tehnologii în diferitele sisteme de control utilizate de către statele membre și simplificarea utilizării acestora; aceasta ar putea include, de exemplu, observarea și înregistrarea online a impozitelor și taxelor la vedere, și alte tipuri de controale efectuate de unitățile centralizate anticorupție;
creerea unui sistem uniform de raportare și a unei baze de date europene accesibile a tuturor cazurilor de fraudă și corupție urmărite penal (cu protecția adecvată a datelor cu caracter personal și prezumția de nevinovăție); etc.”
1.5.2. CRIMA ORGANIZATĂ ÎN ROMÂNIA
In general, publicul larg crede că statul trebuie să reducă pericolele și să vegheze la securitatea comunităților, mai ales cand sunt expuse la riscuri puțin evidente sau care nu depind de voința lor. De aceea, atunci cand este abordată prevenirea criminalității, este necesar un climat de incredere intre reprezentanții statului, experți, public și presă. In acest sens, guvernul trebuie să ierarhizeze și să obțină consensul și legitimitatea pentru acțiunile sale indreptate spre combaterea principalelor riscuri care pot genera criminalitate.
Din punct de vedere științific, prevenirea implică măsurile de politică penală care au ca finalitate, exclusivă sau parțială, limitarea posibilității de apariție a infracțiunilor. Pentru Consiliul Europei – Recomandarea R (87)7 – prevenirea este doar un instrument distinct al politicii penale (care mai include pedepsele alternative, depenalizarea, ajutorul victimelor, reinserția socială și tratamentul aplicat delincvenților.
Pentru a ințelege specificul prevenirii criminalității mai trebuie luate in calcul și alte note distinctive: prevenirea are caracter colectiv și nu este coercitivă, acționează inainte de producerea infracțiunilor, exclude măsurile de pedepsire sau intimidare. Desigur, există și voci care se opun ideii de prevenire aducand ca argumente faptul că delincvența este un fenomen social ce nu poate fi influențat, că adevărata cauză se află in organizarea biopsihică a individului, că infracțiunile sunt creația sistemelor de justiție penală sau că eșecul luptei impotriva criminalității este datorat slăbiciunii politicii de sancțiuni penale.
Cei care au incredere în activitatea de prevenire consideră că personalitatea omului poate fi modificată prin educație și prin schimbarea contextelor situaționale iar dinamica trecerii la act (interacțiunea individ – situație) poate fi influențată decisiv.
In aceste condiții, nu putem trece cu vederea totuși anumite limite ale activității de prevenire: varietatea infracțiunilor este așa de mare încât nu pot fi toate prevenite în aceeași măsură; costul unor modalități de intervenție este foarte ridicat; starea mentală de moment a unor delincvenți nu poate fi prevăzută; anumite măsuri pot veni în contradicție cu valorile sau tradițiile locale.
România, prin poziția sa geografică și ca piață de desfacere cu o legislație permisivă, a intrat în atenția crimei organizate transnaționale aproape sub toate formele de manifestare ale acesteia. Folosind spațiul românesc și potențialul criminologic autohton, multe tipologii ale crimei organizate s-au articulat rapid, formând chiar un segment românesc destul de puternic, iar interesul guvernului pentru combaterea acestui fenomen a crescut nu doar prin cadru legislative adoptat, dar și prin creșterea bugetului în acest domeniu (vezi Tabelul 1.2).
Tabelul 1.2
Bugetul pentru asigurarea ordinii publice
Sursa: Eurostat database
Deși la nivelul țării noastre se poate vedea o creștere a bugetului pentru asigurarea ordinii publice, din punctul de vedere al Uniunii Europene, la nivel național, este foarte greu să ne îndeplinim obiectivele (vezi Figura 1.2).
Figura 1.2
Poziția României în funcție de obiectivele stabilite
Sursa: Eurostat database
Folosind forța financiară de care dispun, grupurile crimei organizate au penetrat mare parte din domeniile de activitate ale statului și au corupt oficialități politice și guvernamentale, situație în care autoritățile române au fost nevoite să intervină pentru combaterea fenomenului crimei organizate, legislativul adoptând importante acte normative dintre care amintesc:
Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție;
Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;
Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor;
Legea nr.682/2002 privind protecția martorilor.
Separat de acestea a fost adoptat un act normativ deosebit de important și anume Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, aceasta având la bază Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate.
Legea reglementează măsuri specifice de prevenire și combatere a criminalității organizate la nivel național și internațional, definind în art.2 lit.a noțiunea de grup infracțional organizat, în art.2 lit.b noțiunea de infracțiune gravă, ca apoi în art.2 lit.c să se refere la infracțiunile cu caracter transnațional săvârșite atât pe teritoriul unui stat cât și în afara teritoriului acestuia.
Potrivit art.2 lit.a din Legea nr.39/2003 „grupul infracțional organizat este acel grup structurat, format din trei sau mai multe persoane care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membri săi”.
Rezultă că, pentru a fi în prezența unui grup infracțional organizat este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ două condiții și anume: în primul rând, este necesar ca grupul să fie format din trei sau mai multe persoane și să funcționeze pe o anumită perioadă de timp și în mod coordonat.
Cu privire la modul coordonat de funcționare, este nevoie ca în cadrul grupului să există o subordonare ierarhică, prestabilită, în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracțiunii. De asemenea, caracterul coordonat presupune planificare, organizare, control cât și procurarea de instrumente, mijloace specifice, folosirea de combinații, etc.
O a doua condiție esențială pentru existența grupului infracțional organizat, este aceea ca el să nu aibă un caracter ocazional, ci să fie constituit pe baza unui „studiu” prealabil care să aibă în vedere anumite calități, însușiri și specializări ale membrilor acestuia. În fapt, grupul trebuie să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activității infracționale, o așa zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite și reguli de comportare specifice unei unități structurate.
În art.7 din Legea nr.39/2003 se arată că se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi „inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup”.
Analizând elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. din Legea nr. 39/2003, reiese că latura obiectivă a acesteia constă în acțiunea de a iniția și de a constitui un grup infracțional, fie de aderare sau sprijinire a acestuia. Constituirea implică asocierea și înțelegerea mai multor persoane în scopul de a ființa în timp și de a pregăti și organiza infracțiuni prevăzute de lege.
Inițierea presupune nu numai concepția, ci și activități de materializare a ideii, respectiv lămurire, întruniri , consfătuiri, planuri, etc.
Aderarea la grup se realizează prin exprimarea consimțământului expres al unei persoane de a face parte din structura infracțională, în timp ce sprijinirea grupului presupune furnizare de asistență, ajutor sau sfaturi în vederea săvârșirii infracțiunilor.
Sub aspectul laturii subiective, trebuie arătat că fapta este săvârșită cu intenție directă, aceasta trebuind să fie calificată de scop cel puțin din două considerente: persoana trebuie să știe și să fie de acord cu înființarea, aderarea, și sprijinirea grupului, știind că urmează a fi comise infracțiuni grave; trebuie să urmărească obținerea unor foloase sau avantaje materiale.
Referindu-se la noțiunea de grup infracțional organizat, legiuitorul l-a definit în mod riguros fără ambiguități, nelăsând posibilitatea unor interpretări contradictorii.
În schimb, textul cuprins în art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, când face vorbire de sprijinirea sub orice formă a grupului infracțional organizat, fără a descrie modalitățile concrete ale acestuia așa cum a făcut în art. 2 lit. a din Legea nr.39/2003, are un caracter nedeterminat și general care lasă loc la interpretări diferite fiind prin excelență ambiguu.
Însă, această formulare încalcă dreptul părților la un proces echitabil, deoarece alimentează și autorizează un amestec inadmisibil al procedurilor penale cu cele cuprinse în legea specială, încălcând cerințele imperative ale art. 21 alin. 3 din Constituție raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind egalitatea de arme, contradictorialitatea, independența și imparțialitatea justiției cât și respectarea prezumției de nevinovăție.
Câtă vreme procesul penal este guvernat de principiul dreptului la un proces echitabil, considerăm că mențiunea cuprinsă în legea specială încalcă flagrant acest principiu cât și procedurile instituite în Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece are un caracter ambiguu, lăsând loc la interpretări contradictorii de la caz la caz, ceea ce afectează grav principiul prezumției de nevinovăție.
Potrivit prevederilor Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita derapajele, neconcordanțele și confuziile, este necesar ca instanțele naționale, cu ocazia judecării cauzelor cu care vor fi sesizate, să aplice un drept unic și definiții precise pentru a se realiza un proces echitabil într-un termen rezonabil. Această precizare a fost făcută prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21.02.1975 în cauza Golder contra Regatului Unit.
Din anul 2004, în vederea investigării de infracțiuni grave, așa cum sunt denumite în legea mai sus amintită, s-a format Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, prin Legea nr. 508/ 2004.
În cadrul acestei instituții regăsim cooperarea internațională în astfel de cazuri, așa cum prevede și Parlamentul European. Atribuțiile biroului de cooperare, reprezentare și asistență judiciară internațională sunt următoarele:
“Exercită atribuțiile procurorului prevăzute de Legea nr. 302/2005 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, în cauzele de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
Întocmește și supune spre aprobare programele de cooperare dintre Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și instituții de profil din străinătate ori organismele internționale;
Redactează lucrări privind cooperarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu organisme internaționale;
Participă la pregătirea și derularea programelor de asistență tehnică, cu finanțare externă sau mixtă, în beneficial Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
Sprijină activitatea de primire de către procurorul șef direcție a reprezentaților organismelor internționale, ai ambasadelor altor state sau ai autorităților judiciare străine și realizează lucrările privind purtarea corespondenței oficiale cu aceștia;
Întocmește, la solicitarea procurorului șef direcție, informări și studii, în legătură cu instituții naționale și internaționale cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii criminalității organizate;
Asigură participarea personalului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la conferințe, seminarii, simpozioane și întruniri în care se dezbat problem specific luptei de combatere a criminalității organizate;
Urmărește buna organizare a seminariilor, atelierelor de lucru, a stagiilor de pregătire și a vizitelor de studio, desfășurate în cadrul programelor de cooperare internațională ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în țară și în străinătate;
Urmărește valorificare observațiilor, a constatărilor și a materialelor documentare obținure de personalul Direcției de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată și Terorism cu prilejul participării la stagii de pregătire sau vizite de studiu în străinătate;
Asigură schimbul de date și de informații cu instituții similare din alte țări cu privire la investigarea și urmărirea infracțiunilor de criminalitate organizată de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;
Asigură respectarea de Către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a dispozițiilor cuprinse în acordurile de asistență judiciară în materie penală;
Urmărește respectarea de către procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a procedurilor de lucru cu magistații și ofițerii de legătură desemnați pe lângă ambasadele acreditate în România sau alte autorități.”
de Criminalitate Organizată și Terorism cu prilejul participării la stagii de pregătire sau vizite de studiu în străinătate;
de Criminalitate Organizată și Terorism cu prilejul participării la stagii de pregătire sau vizite de studiu în străinătate;
Raportul DIICOT pentru anul 2013 arată o creștere a infracțiunilor săvârșite de grupurile de crimă organizată. Astfel, în anul 2013, numărul cauzelor de soluționat, a crescut cu 3,95 %, fiind de 17.655, în comparație cu cele 16.984 cauze înregistrate în cursul anului 2012. În ceea ce privește situația cauzele soluționate, în cursul anului 2013, au fost soluționate un număr total de 10.681 cauze din care 7.862 cauze prin adoptarea unei soluții, la care se adaugă un număr de 2.819 cauze declinate sau conexate.
Raportul DIICOT pentru anul 2013 arată o creștere a infracțiunilor săvârșite de grupurile de crimă organizată. Astfel, în anul 2013, numărul cauzelor de soluționat, a crescut cu 3,95 %, fiind de 17.655, în comparație cu cele 16.984 cauze înregistrate în cursul anului 2012.
În ceea ce privește situația cauzele soluționate, în cursul anului 2013, au fost soluționate un număr total de 10.681 cauze din care 7.862 cauze prin adoptarea unei soluții, la care se adaugă un număr de 2.819 cauze declinate sau conexate. Raportat la cele 8.936 cauze soluționate în anul 2012, constatăm o creștere cu 19,53 %. În cauzele instrumentate de procurori au fost cercetate un număr de 23.321 persoane, comparativ cu anul 2012, când au fost cercetate 16.885 persoane, ceea ce reprezintă o creștere cu 38,12 %. Toate metodele alese de țara noastră pentru a combate acest fenomen și nu numai sunt prevăzute în Strategia Națională de Apărare a Țării, care pune in prim-plan interesul comun al tuturor cetățenilor Romaniei: asigurarea apărării naționale prin dezvoltarea unei capacități de apărare optime pentru a asigura un raspuns eficient la provocările mediului actual de securitate, care să confere siguranță și încredere cetățenilor Romaniei.
Ca stat european, România apreciază că apărarea țării trebuie afirmată și promovată prin dialog politic, cooperare și parteneriat, în acord cu politicile specifice ale NATO și Uniunii Europene. “Susținerea si materializarea obiectivelor strategiei solicită angajare responsabilă si patriotism din partea cetățenilor, organizațiilor și organismelor guvernamentale și neguvernamentale,
operatorilor economici din sectorul public si din sectorul privat, a societății românești în ansamblul ei.”
Implementarea prevederilor Strategiei naționale de apărare a țării se va realiza potrivit competențelor, de către instituțiile cu responsabilități în domeniul apărării.
In funcție de evoluția evenimentelor determinante din mediul intern si internațional de securitate, Strategia natională de aparare a țării poate fi modificată și adaptată.
În anexa Strategiei Naționale a Țării, la punctual 1.2 “Mediul de securitate. Premise și oportunități strategice” sunt prevăzute următoarele:
“În vederea apărării și promovării intereselor naționale, trebuie avută în vedere complexitatea mediului de securitate, aflat într-o continuă schimbare. La formele clasice de riscuri și vulnerabilități regionale se adaugă noi amenințări asimetrice, neconvenționale și transfrontaliere care se amplifică în intensitate și ca arie de manifestare. O agresiune convențională pe scară largă împotriva spațiului euroatlantic rămâne în continuare foarte improbabilă pe termen mediu. Terorismul internațional, precum și proliferarea armelor de distrugere în masă vor reprezenta principalele amenințări asimetrice la adresa securității internaționale. Instabilitatea datorată crizelor și conflictelor regionale, respectiv potențialul de activare a unor conflicte "înghețate", disponibilitatea crescută a noilor tipuri de arme convenționale, crima organizată transfrontalieră, folosirea în scopuri distructive a noilor tehnologii, întreruperea fluxului de resurse vitale, migrația ilegală și efectele dezastrelor naturale vor fi cele mai probabile provocări pe termen mediu. Guvernarea ineficientă este un alt pericol pentru exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului si afectează îndeplinirea obligațiilor internaționale ale unor state, existând riscul producerii unor crize umanitare cu impact transfrontalier. Aceste amenințări sunt interrelaționate, cel mai mare pericol la adresa vieții și libertății oamenilor, a democrației și a celorlalte valori fundamentale pe care se intemeiază comunitatea statelor democratice fiind reprezentat de terorismul internațional, structurat în rețele transfrontaliere care pot dispune de arme de distrugere în masă.
Riscurile și amenințările la adresa securiățtii naționale pot fi amplificate de existența unor vulnerabilități și disfunctionalități, între care urmatoarele fenomene sunt generatoare de preocupări sau pericole: dependența accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; tendințele negative persistente în plan demografic si migrația masivă; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistența stării de sărăcie cronică și accentuarea diferențelor sociale; proporția redusă, fragmentarea și rolul încă insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieții economico-sociale; fragilitatea spiritului civic și a solidarității civice; infrastructura slab dezvoltată și insuficient protejată; starea precară și eficiența redusă a sistemului de asigurare a sanatății populației; carențele organizatorice, insuficiența resurselor si dificultățile de adaptare a sistemului de învațământ la cerințele societății; organizarea inadecvată și precaritatea resurselor alocate pentru managementul situațiilor de criză; angajarea insuficientă a societății civile în dezbaterea și solutionarea problemelor de securitate.
Având în vedere evoluțiile din mediul strategic internațional, asigurarea securității depășeste sfera de responsabilitate a unei singure țări și nu mai poate fi asigurată numai prin mijloace clasice de tip militar. Noul context internațional și diversificarea riscurilor și amenințărilor asimetrice la adresa securității au determinat trecerea de la apărarea strict teritorială la cea colectivă, precum și extinderea tipurilor de misiuni și operații militare. Operațiile militare nu mai au astăzi o delimitare geografică strictă, determinată de granițele statelor sau ale alianțelor, putând fi desfașurate în orice parte a globului, oricând va fi nevoie si într-un timp de reacție foarte scurt.
În acest context, sistemul de apărare colectivă, politica externă și de securitate comună, parteneriatele, cooperarea și implicarea în inițiativele regionale, relațiile bilaterale, participarea activă la operațiile multinaționale din diverse teatre constituie cadrul de manifestare a Strategiei naționale de apărare a țării.”
În același timp, asigurarea securității și apărării naționale presupune valorificarea oportunităților pe care mediul strategic le prezintă. Astfel, România dispune de următoarele oportunități strategice:
apartenența la NATO (garanția majoră de securitate națională), ceea ce conferă Romaniei dreptul de a participa la procesele decizionale aliate privind raspunsul la provocările actuale ale securității internaționale;
apartenența la Uniunea Europeană și participarea la dezvoltarea politicii europene de securitate și apărare;
dezvoltarea parteneriatelor strategice în spiritul avantajului reciproc;
procesul de dezvoltare a politicilor NATO și Uniunii Europene în zona balcanică, Caucaz, Asia Centrala și Orientul Mijlociu, context în care poziția geostrategică a Romaniei devine un reper important;
dezvoltarea unor proiecte energetice de interes european și global în regiunea extinsă a Mării Negre;
interesul statelor din zona Mării Negre pentru mecanisme de securitate cooperativă și asistență în domeniul reformei sectorului de securitate.
În Strategia Națională de Ordine Publică 2015-2020 este menționat ca primul obiectiv general, Prevenirea și combaterea criminalității organizate, transfrontaliere și terorismului, având următoarele obiective specific:
– Creșterea capacității operaționale pentru prevenirea, anticiparea și combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.
– Combaterea criminalității organizate transfrontaliere
– Îmbunătățirea cooperării în domeniu
– Prevenirea și combaterea traficului de persoane, inclusiv prin creșterea nivelului de conștientizare a categoriilor sociale vulnerabile și a gradului de protecție a victimelor traficului de persoane.
Implementarea Strategiei revine fiecărei instituții/structuri, prin prisma strategiilor naționale sectoriale, fiind nevoie de o abordare integrată a tuturor problemelor din fiecare domeniu de referință.
Probleme spre reflecție…
Concluzionez prin a prezenta programele prioritare de politici publice în domeniul securității deoarece, din punctul meu de vedere, atât timp cât nu le cunoaștem nu le putem aplica și atât timp cât nu le putem aplica devenim neputincioși în fața acestui fenomen.
De aceea consider potrivit să amintesc în final cuvintele profesorului Popescu: ”Să subliniem că omul are nevoie să se folosească de toate energiile de tip hrană, educație, atenție, dragoste etc., care să-l ajute să crească armonios, atât din punct de vedere al corpului fizic, cât și din cel al profunzimii procesului de conștientizare de care este capabil. Pentru a învăța să crești armonios, astăzi, când am evoluat neproporțional, dezarmonios, este esențial să intrăm într-un proces de respiritualizare umană. Aceasta înseamnă … că trebuie să redevenim ceea ce suntem, adică ființe umane ce trăiesc fiecare o experiență spirituală unică și ireversibilă. Avem nevoie urgentă să devenim ceea ce suntem și nu ceea ce vor alții să fim, slugi, săraci, dependenți, inferiori și stăpâniți de frica războiului și a iadului etc. În noi și numai în noi se află alegerile pe care le facem în legătură cu viața trăită în comunitate, cu munca și cu iubirea.”
Programe prioritate de politici publice în domeniul securității, adaptate la realitatea națională:
“Guvernul Romaniei prin colaborarea cu Președintele Romaniei în cadrul Consiliul Suprem de Aparare al Țării poate fi eficient în aplicarea unei Strategii Naționale de Prevenire a Criminalității. Strategia trebuie să stabilească obiectivele și rolul autorităților, școlilor, familiei și societății civile în prevenirea criminalității.
Continuarea procesului de reformă depinde însă fundamental de resursele financiare ale țării, de capacitatea instituțională a Instituțiilor de Siguranță Națională de a implementa politici, precum și de corelația acestor politici cu măsurile de reformă economică și capacitatea instituțională a altor ministere și agenții de a-și îndeplini la timp funcțiile cu care au fost investite. Având în vedere aceste cerințe de ordin instituțional, cheltuielile militare anuale sunt estimate la o pondere minimă de 2,38% din Produsul Intern Brut, nivel ce va trebui menținut în intervalul 2005-2008.
Obiectivele strategiei trebuie să țină cont de factorii și condițiile care contribuie la angajarea într-un comportament infracțional și să aibă în vedere:
protecția comunităților locale și a școlilor;
aplicarea unor programe speciale pentru tinerii și familiile lor care trăiesc într-un mediu cu risc infracțional ridicat ce generează violența domestică, abuz sexual, consumul de droguri, ori promovarea unei culturi infracționale, cum sunt zonele sărace și periferice din localitățile urbane, ori din zonele adiacente;
aplicarea unor programe speciale destinate persoanelor marginalizate ce trăiesc în zonele industriale aflate în declin, intregrate în programele de dezvoltare locală și regională;
combaterea traficului și consumului de droguri;
programe speciale pentru tinerii cu probleme de comportament (agresivitate) ori care s-au asociat în bande pentru săvârșirea de activități infracționale;
programe speciale pentru comunitatea rromilor.
Pentru a fi eficiente măsurile de prevenire și combatere a criminalității se vor aplica la nivel comunitar, în baza evaluărilor și soluțiilor propuse de reprezentanții comunităților locale și autoritățile teritoriale de ordine publică organizate potrivit Legii nr. 218/2002, ținând cont de mecanisme de organizare instituționala ce se refera la:
implementarea mecanismelor de comunicare și parteneriat între poliție și reprezentanții comunității locale pentru a identifica cele mai bune soluții pentru prevenirea și combaterea criminalității, asigurarea protecției/patrulării străzilor, parcurilor și școlilor;
formarea unor rețele locale între orașe și municipii și a unei rețele regionale pentru a realiza schimbul de informații și bune practici în prevenirea și combaterea criminalității;
informarea publicului despre mecansimele de prevenție a criminalității.
Combaterea crimei organizate
aplicarea strategiei naționale de combatere a crimei organizate, în special a traficului de droguri, traficului de ființe umane, traficului de arme, autoturisme furate, cu moneda falsă, cecuri de călătorie și cărți de credit/debit, traficului cu materiale strategice și nucleare;
organizarea de o manieră neechivocă în cuprinsul acestei strategii a managementului integrat între structurile ministerului ce gestionează politicile privitoare la afaceri interne, precum și a mecanismelor de cooperare cu alte ministere, ori cu organisme internaționale, cum sunt INTERPOL si EUROPOL, ori poliții nationale din alte țări.
Traficul și consumul de droguri
aplicarea strategiei naționale de combatere a consumului și traficului de droguri în conformitate cu Strategia UE de combatere a traficului de droguri;
întărirea controlului vamal;
folosirea investigatorilor acoperiți în acțiunile de combatere a rețelelor de narco-trafic;
întărirea Brigăzii Antidrog, din cadrul Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog din Poliția Română;
realizarea unui management integrat în domeniul politicilor de combatere a traficului și consumului de droguri între Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din Poliția Română, Direcția pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere din Poliția de Frontieră Română, Direcția Generală a Vămilor și Ministerul Sănătății și Familiei. Sistemul va fi aprobat prin ordin comun al ministerelor de resort.
c) Infracționalitatea informatică
In urmatorii ani, Poliția Română va trebui să acorde un rol important combaterii infracțiunilor săvârșite pe Internet. În acest sens, va trebui înființat un departament în cadrul Inspectoratului General al Poliției pentru:
organizarea, conducerea și coordonarea investigațiilor legate de infracțiuni săvârșite pe Internet;
colaborarea cu sectorul privat pentru educarea și instruirea permanentă a resursei umane din cadrul IGP, ori pentru achiziție de software;
cooperarea cu organizații neguvernamentale pentru elaborarea programelor de prevenție și combatere a criminalității pe Internet, având ca țintă cu precădere educarea copiilor și a tinerilor;
protecția sistemelor informatice din cadrul Poliției Române.
d) Cooperarea internațională
Guvernul Romaniei va sprijini Poliția Română să stabilească în mod efectiv o cooperare permanentă cu Europol pentru:
schimbul de informații;
elaborarea de catre Europol a rapoartelor ce privesc analiza fenomenului infracțional din țara noastră;
furnizarea de expertiză și suport tehnic pentru efectuarea investigațiilor și realizarea operațiunilor de cercetare.
Caracteristicile mediului de securitate internațional actual, coroborate cu opțiunile naționale politico-militare, ar trebui să determine Guvernul României să reconsidere problematica gestionării resurselor de securitate, din perspectiva necesităților si capabilităților naționale. România ca membru cu drepturi depline în structurile colective de securitate ale NATO, trebuie sa dispună de o Strategie eficace, de un sistem coerent de gestionare a resurselor de securitate.”
1.6. PRINCIPALELE INFRACTIUNI DIN SFERA CRIMINALITATII ORGANIZATE
Este cert că în România postcomunistă, la marile flageluri cunoscute în perioada comunistă, cum ar fi: sărăcia și alcoolismul, s-au adăugat altele mai grave, respectiv cele referitoare la: șomaj, trafic și consum de droguri, degradarea mediului rural și urban, promovarea violenței prin mass-media, promovarea abuzurilor și a discriminărilor, etc. De asemenea, în condițiile absenței unui control social riguros și a unei justiții tolerante și ineficiente, corupția și criminalitatea organizată au atins niveluri atât de înalte, încât încrederea în instituțiile statului a ajuns să fie ca și inexistentă.
Relația strânsă dintre corupție și crima organizată din România, este rezultatul „capturării statului”de către organizațiile criminale, scopul principal constituindu-l influențarea deciziilor în beneficiul propriu, precum și asigurarea impunității în fața justiției. Datorită oportunităților oferite de modernizarea și diversificarea mijloacelor de comunicare, precum și datorită unei mai mari deschideri a frontierelor în Europa, manifestările crimei organizate din România au căpătat un caracter transnațional, desfășurându-se, de cele mai multe ori, pe fondul coruperii unor funcționari publici, cu atribuții judiciare sau financiare, ori a unor funcționari vamali sau polițiști care asigură paza frontierelor. Caracteristica generală a evoluției marii criminalității din România, în condițiile persistenței unei crize economico-financiare generalizate și fără de sfârșit, o constituie menținerea unui trend ascendent, ceea ce reprezintă o amenințare serioasă a dezvoltării armonioase și echilibrate a statului de drept din România.
Și aceasta este cu atât mai evident, cu cât în prezent este dovedit faptul că “marile edificii criminale, cu dimensiuni transnaționale, se construiesc și se dezvoltă din interesul și cu sprijinul autorităților statale”, iar „geneza lor trebuie căutată în perimetrul intereselor de putere, căci este limpede faptul că și în cele mai avansate democrații, s-a produs fuziunea dintre elitele puterii și criminalitatea organizată”.
Metodele și mijloacele, extrem de sofisticate și diversificate, utilizate de criminalitatea organizată, sunt de natură a slăbi încrederea și siguranța civică, prin compromiterea statului de drept și a credibilității autorităților publice. Astfel, nu de puține ori, activitățile infracționale derulate de grupările de criminalitate organizată, sunt favorizate de coruperea și complicitatea unor înalți oficiali, din cadrul instituțiilor administrative și de aplicare a legii, în special funcționari cu atribuții de execuție, fapt ce impune intensificarea și diversificarea măsurilor, pentru prevenirea producerii actelor și faptelor de corupție, în care să fie angrenați reprezentanți ai instituțiilor statului.
Circumscris criminalității organizate, din ce în ce mai prezent în România, este fenomenul criminalității informatice, care se manifestă prin creșterea numărului de cazuri înregistrate și organizarea celor ce comit astfel de fapte, în adevărate grupări infracționale, precum și reorientarea grupărilor criminale care, în trecut, comiteau infracțiuni din sfera traficului de persoane, traficului internațional de autoturisme și traficului de droguri, către infracțiuni de natură informatică. Principalii factori, care au determinat reorientarea grupărilor criminale, către infracțiuni informatice, sunt legați de obținerea de câștiguri materiale mari, într-un timp relativ scurt și cu riscuri relativ mici. Acest fenomen afectează, în primul rând, imaginea României, întrucât activitățile infracționale au ca țintă importante instituții publice și financiare sau cetățeni străini, ceea ce conduce la slăbirea încrederii în instituțiile abilitate și autoritățile din România.
România și cetățenii ei sunt membri ai societății de risc global, având în vedere că grupările criminale sunt cele care profită din plin de liberalizarea condițiilor de circulație a persoanelor și a mărfurilor, dar mai ales de progresul exponențial al tehnologiei și comunicațiilor, reprezentate de internet, e-mail, telefonie mobilă, etc., care au deschis noi perspective ascensiunii activităților criminale naționale și internaționale.
În condițiile dezvoltării tehnologice și a accesului la informație, societatea de risc global se caracterizează prin producerea unor mutații spectaculoase, respectiv prin trecerea de la criminalul amator la criminalul profesionist și bine organizat, pentru minimizarea riscurilor pe care le presupune activitatea infracțională. În acest sens, instituțiile de poliție ale F.B.I. și cele care sunt membre ale O.I.P.C. – INTERPOL, au dezvoltat o abordare extrem de pragmatică a acestui fenomen,din care rezultă că principalele caracteristici ale criminalului profesionist sunt cele referitoare la:
planificarea și pregătirea actelor criminale, constând în pregătirea riguroasă și sistematică, adaptată la piețele licite și ilicite, precum și angajarea unor importante resurse financiare, în vederea atingerii scopurilor propuse;
executarea actelor criminale, se realizează în mod extrem de profesionist, prin utilizarea de cunoștințe și tehnici foarte evoluate, și, după caz, prin recurgerea la specialiști și experți pe domeniile de interes major, asigurându-se o repartizare corespunzătoare a sarcinilor;
utilizarea produselor rezultate în urma săvârșirii infracțiunilor, este orientată spre o rentabilitate ridicată, prin reciclarea sau spălarea banilor proveniți din infracțiuni și reinjectarea lor în economia legală, cu ajutorul legăturilor și ramificațiilor criminale naționale, regionale și transnaționale;
relațiile dintre autori sunt bazate pe observație reciprocă, activitate compartimentată și confidențialitate, nume de acoperire și limbaje codificate, etc.; structura grupurilor sau organizațiilor criminale este ierarhică, cu raporturi de autoritate și dependențe extrem de complexe;
asistența pentru membrii grupului criminal, constă în acordarea de ajutor pentru a fugi, recurgerea la avocați sau consilieri juridici experimentați, oferirea și plata unor cauțiuni mari, amenințarea, intimidarea și dispariția martorilor cheie, asistență în timpul detenției și sume de bani pentru întreținerea apropiaților, etc..
1.7. TENDINȚE MAJORE ÎN DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE CRIMĂ ORGANIZATĂ
Înainte de a trece la o cercetare în sine a conceptului de crimă organizată trebuie să analizăm evoluția și starea tuturor factorilor care au concurat la apariția acestui nou fenomen de crimă; respectiv crima organizată. Încă din antichitate existau grupuri interesate de aspectele financiare, administrative, sociale care doreau supremația puterii de stat și a celei financiare. Acest păianjen de interese urmărește atent și prinde victimele atunci când consideră că a sosit momentul potrivit. Evident că la noi, într-o societate post-totalitară, în care peste noapte au răsărit și s-au implantat interese politice, economice, strategice, și-a făcut apariția și fața tenebră a acestei realități – crima organizată.
Din dorința anumitor grupuri de interes de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială și chiar de acaparare a puterii, a determinat apariția crimei organizate, percepută ca una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității, devenind un subiect de preocupare politică pentru statele lumii și, în special, pentru cele europene. Flagelul crimei organizate acaparează fără diferențe majore stare vulnerabile politic, economic, social și chiar cultural.
Din perspectiva lui Jean Pinatel, "Dacă până în ultima vreme criminalitatea se afla sub dependența variabilelor geografice, economice, culturale și politice naturale sau regionale, vedem că ea este guvernată în prezent de un factor comun care este factorul științific și tehnic. Acest factor tinde să unifice evoluția generală a criminalității și să reducă influența variabilelor naționale sau regionale". Cum altfel putem contracara asemenea consecințe devastatoare decât printr-o politică fermă, certă, de aplicare a unor strategii de intervenție în forță pe toate planurile.
Agresiunile determinate de crima organizată au dus la o creștere a numărului de crime din întreaga lume, acest lucru determinând autoritățile să ia măsuri mai dure pentru a preveni și combate acest fenomen. Dar, crima organizată, datorită naturii ei, se interpune în mai toate formele de tranzacții (legale sau ilegale), atât timp cât ele sunt profitabile și determină obținerea de venituri ilicite, în consonanță directă cu dobândirea puterii și influenței, în sfere de interes major într-o societate: justiție, apărare, economie.
Asistând la toate aceste evenimente deloc îmbucurătoare, ci mai precis cu risc major în apărarea ordinii și liniștii publice, amiralul in rezervă, Pierre Lacoste, fost șef al serviciilor franceze de informații externe, declara cu amărăciune: „Ca strateg, am fost implicat în munca de apărare; sunt fascinat de extraordinara abilitate cu care organizațiile mafiote reușesc să scape de măsurile întreprinse împotriva lor de către poliție și instituțiile justiției. Asta mă face să afirm că exista un anumit „model” mafiot care cuprinde elemente de etică, “căi ; mijloace de acțiune”, foarte sofisticate și periculoase”.
Astfel, în contextul actual, se impune, sub aspectul necesității unei noi abordări se constată că dinamica fenomenelor din realitatea politică, socială, economică, militară și de mediu a țării, precum și mutațiile, adesea neașteptate, care se produc în lume impun strategiei proprii de securitate cerința unei mai mari capacități de percepție, evaluare și abordare a tuturor acestor fenomene și mutații, astfel încât răspunsurile și reacțiile sistemului național de securitate să fie întotdeauna adecvate realităților și totodată în permanență subordonare intereselor fundamentale ale țării.
Putem afirma că, la baza acestui fenomen se află factorii de natură socială. Astfel, în urma unei analize criminologice a membrilor acestor grupări putem conchide faptul că aceștia provin din zone/țări defavorizate, fiind conduși, inițial, de donrința creării unui nivel de viața mai ridicat. Însă, odată ridicați deasupra condiției de ghetou, aspirațiile acestora cresc, dorind, totdată, sa-și mențină și stilul de viață. De asemenea, nu trebuie minimalizate grupurile de imigranți și grupurile sărăcite, deoarece pentru aceste crima organizată reprezintă o modalitate de evitare a opresiunii și discriminării, fiind ele însele fenomene care afectează mulți imigranți.
În acest sens, există o teorie similară – teoria asocierii diferențiate – enunțată de către Edwin Sutherland, în consonanță cu care, aceasta reprezintă o particularizare a teoriei învățării sociale în studiul delincvenței. Există astfel o explicație „istorică sau genetică” a comportamentului social, prin luarea în considerare a întregii experiențe de viață a individului.
Edwin H. Sutherland a fost întotdeauna preocupat de instituționalizarea delincvenței în zonele urbane și consideră comportamentul criminal ca provenind din interiorul grupului unde individul își desfășoară activitatea, respingând idea “criminalului înnăscut” , a “imitației” lui Tarde.
În opinia lui Edwin Sutherland, comportamentul deviant ar rezulta din învățarea socială, infracțiunea este învățată prin comunicare și interacțiune. Fără îndoială și familia, prietenii pot contribui la acest proces ca și grupul de apartenență deoarece există anumite tehnici de comitere a infracțiunii. Potrivit lui Edwin Sutherland, un individ devine delincvent din cauza unui exces de definiții favorabile încălcării legii. Astfel, asocierile diferențiate pot varia în frecvență, durată, prioritate și intensitate. Limitele teoriei enunțate și analizate constau în operaționalizarea conceptelor, în sensul că acesta nu ajunge la o definiție clară a acestora. În opinia sa, dacă nu iei contact cu modele criminale, nu ajungi infractor. Însa, ipotezele lui Sutherland s-au validat parțial, în fiecare grup existând anumite opinii, imagini, sentimente, atitudini, comportamente vizând interese, scopuri.
Drept urmare, concluzionăm: lupta împotriva crimei organizate trebuie să formeze un întreg viu, din care să facă parte două componente organice.
Prima, vizează cunoașterea pe baze științifice și a experienței de viață a oamenilor și comunităților care sunt cauzele care determină manifestarea unor componente dincolo de ceea ce este considerat legal.
După unii specialiști în domeniu se pare că ignorarea în egală măsură atât a cauzelor, cât și a efectelor, amplifică și diversifică asemenea fenomene ale răului, în timp și spațiu, cum sunt: teorismul, crima organizată, traficul de droguri, traficul de carne vie etc.
În același timp, menținerea sub control judiciar (și nu numai) a acestui fenomen demo-economico-social de către om și comunitățile umane, de către statele naționale, presupune promovarea unor politici și mecanisme la scară națională și globală care să atenueze inegalitățile sociale, sărăcia globală, tendința spre dominație economică și militară, deficitele de educație și sănătate. Toate statele interesate în dezvoltarea și menținerea democrației ar trebui să lupte în acest sens.
De aceea, consider că este nevoie ca în viitor să se analizeze complexitatea unui asemenea fenomen din perspectiva cunoașterii și înțelegerii că el reprezintă în timp și spațiu unitatea în diversitate a relației cauză – efect, la care făcea referire Aristotel.
Departe de a fi epuizate toate analizele în acest sens, consider oportun următoarele: pentru a vedea care sunt mecanismele și modalitățile optime pentru a preveni și combate acest fenomen, este nevoie să definim acest flagel, lucru posibil doar analizăm parametrii și semnificațiile crimei organizate, fiind, de asemenea, de importanță majoră exemplificarea împrejurările în care este posibilă extinderea și dezvoltarea acestei forme de criminalitate.
Pentru a interpreta corect fenomenul crimei organizate nu putem decât să facem apel la evoluția acesteia în timp și nu numai. Crima organizată transnațională se multiplică, evoluează datorită coeziunii unităților elementare, ca „familia” și „clanul”, dar și în funcție de interese care susțin coeziunea între actorii externi și astfel de unităti elementare. Astfel, multiplicarea acestor interese comune cu actori externi, legali și ilegali, determină apariția la scară largă a unor diverse și complexe oportunități criminale. În prezent, nu există un singur model de organizație criminală transnațională, ci acestea diferă în structura, în specializare, în tradiții, zonă geografică în care acționează, piețele acaparate.
Prin activitatea acestora, ele însele amenință suveranitatea națională și autoritatea statelor, valorile democratice și instituțiile publice, valorile democratice și instituțiile publice, dar și economiile naționale și procesele de democratizare din statele fost-comuniste. Aceste organizații criminale transnaționale se caracterizează prin flexibilitate, fiind ușor adaptabile la orice situație. Din păcate, acțiunile luate de autorități pentru a opri acest fenomen sunt încă firave, mulți lideri politici abordând această problemă pe termen scurt.
În sensul combaterii și prevenirii acutizării acestui fenomen, consider că trebuie să aplicăm cuvintele lui V. E. Frankl, care spune că „Nu trebuie să ne mulțumim niciodată cu ceea ce a fost dobândit deja. Viața nu încetează niciodată să ne pună noi întrebări, nu ne permite niciodata să ne odihnim… Omul care stă nemișcat este deposit; omul care este încrezut de mulțumit, se pierde pe sine. Nici în creație, nici în trăire nu ne putem odihni mulțumiți cu ceea ce am realizat; fiecare zi, fiecare oră face ca noi fapte să fie necesare și noi experiențe posibile”. Față de asemenea afirmații nu putem decât să subliniem încă o dată importanța politicului în lupta cu crima organizată în secolul XXI.
O mare problemă cu privire la definirea crimei organizate este aceea legată de incidența acestuia cu terorismul. Sunt de asemenea unele state care luptă atât împotriva crimei organizate cât și a terorismului, în timp ce altele consideră că este suficient să lupte doar împotriva acestor grupări organizate. Într-adevar, există o legătură de interdependență în ceea ce privește crima organizată și terorismul, prin prisma faptului că cel de-al doilea fenomen se dezvoltă folosind bani de la grupurile de crimă organizată, bani obtinuți din afaceri ilicite. Însă, așa cum este reglementat și în Convenția Națiunilor Unite cu privire la Crima Organizată Transnațională, noțiunea de terorism intră în categoria „infracțiuni grave”, o categorie diferită de cea în care intră participarea la un grup de crimă organizată.
„Când vedem oameni intrând în localuri cu bombe legate de corpul lor, acela este terorism. Când vedem oameni îndreptând avioane către clădiri pline de lume, acela este terorism. Când oameni, în numele revoluției, taie brațele și mâinile copiilor într-un sat cu scopul de a-i teroriza, acela este terorism. Asta trebuie noi să oprim. La asta se referă campania noastră. Dacă vom putea să delegitimizăm aceste tactici vom câștiga războiul contra terorismului."
Din declarația dată de domnul Ambasador Taylor, rezultă ca principale caracteristici ale terorismului tendința de radicalizare și de globalizare, dar și lipsa unui sprijin în mase. Așadar, este ușor de conluzionat că terorismul este într-o relație de interdependență față de crima organizată, modalitatea de acțiune și scopurile fiind diferite. Însă, așa cum menționam mai sus, teorismul nu poate exista fără sprijinul, în primul rând de natură pecuniară al grupărilor criminale organizate.
După atâtea menționări putem afirma că societatea contemporană se află într-o fază de cronicizare a fenomenului de crimă organizată.
Studiile elaborate pe tema particularităților grupurilor de crimă organizată prezintă definiții diferite ale acestora, în funcție de perspectiva și particularitățile luate în considerare de autorii definițiilor.
Majoritatea specialiștilor în domeniu încearcă să caracterizeze crima organizată folosindu-se, în principal, de aceleași criterii avute în vedere de autorii lucrării „Mafioții din Vicaria”, scrisă in 1863, lucrare în care Giuseppe Rizzoleto și Gaetano Mosca au definit mafia ca fiind „o expresie curentă, folosită pentru a desemna un grup de indivizi aroganți și violenți, uniți între ei prin raporturi secrete și de temut, aflați la originea unor acțiuni criminale”.
Evident, este nevoie să se facă o diferențiere între mafie și crimă organizată. Astfel, în ceea ce privește clanurile mafiote, întreaga cultură se bazează pe opoziție, adică pe puritate rituală, reprezentând supunerea la norme și puritate invizibilă – ruperea echilibrului prestabilit printr-o serie de legi de comportament și de conduită. Conceptele esențiale în cadrul unui asemenea grup sunt conduita – ca formă de ajutor reciproc și responsabilitatea colectiv împărtășită. Sensul momentelor comiterii faptelor aduce în lumină o caracteristică fundamentală a acțiunii clanurilor și anume, că prin natura lor, omuciderile instantanee, sunt precedate de acte mediate, mai precis de un iter criminis al acțiunilor psihice interioare, legat de credința ignorării valorilor statuate ca fiind morale, instituite tradițional în conștiința membrilor clanului, un iter criminis ideal, a cărei existență este percepută de subiect în chiar momentul trecerii la act.
Termenul de mafie, într-o opinie, provine din arabă și înseamnă loc de refugiu. Se consideră ca termenul a fost împrumutat de pe vreamea stăpânirii arabe din Sicilia.
Într-o altă opinie, termenul de mafie a fost folosit de o organizație secretă constituită în timpul revoltelor din 1282 cunoscută sub numele de „viespile siciliene”, iar termenul de mafie ar corespunde prescurtării unei lozinci frecvent utilizate – „Morte alla Frencia, Italia anelo” (Moarte Frantei, striga Italia ).
Din punct de vedere legal, în conformitate cu art. 416 bis, alin. 3 din Codul Penal Italian, mafia este definită astfel: „Asociația de tip mafiot există când acei care o compun, recurgând la intimidare, constrângere și făcând uz de legea tăcerii, comit infracțiuni în scopul dobândirii directe sau indirecte a gestiunii și controlului unei activități economice, adjudecării unor servicii publice și altele, pentru realizarea de profituri și avantaje nejustificate în beneficiul personal sau pentru terți”.
În cazul grupărilor mafiote, desfășurarea activităților ilicite se desfășoară într-o anumită zonă, la bază stând înțelegerile dintre aceste grupări. În cazul încălcării acestora, se poate ajunge la lupte între aceste organizații și familiile acestora.
Pentru a-și afirma propria lege, ”familia” preferă să folosească o poliție privată, formată din oameni dispuși să facă pentru stăpânii lor, treburile ”murdare” sau să însărcineze în acest scop delicvenți dați în urmărire, cu care au fost stabilite relații de ”patronaje”. Și unii și alți sunt numiți „mafioți” de către contemporani. Mafia este apreciată drept cea mai puternică organizație criminală, nu numai datorită numărului mare de membri, ci mai ales ca urmare a structurii sale și a capacității ei de a dezvolta strategii unitare, în ciuda articulației complexe a rețelei sale operaționale. Prin caracteristicile sale, Mafia este singura organizație criminală italiană care oferă un model criminal valabil la nivel internațional. Intervențiile în speță nu fac decât să deschidă încă o dată și încă o dată cutia pandorei arătând lumii întregi necesitatea abordării acestui fenomen ca prioritate de politică legislativă și nu numai.
Pe de altă parte, crima organizată este mai puțin fragilă și destul de puternică prin:
”Structură”:
Astfel, organizațiile criminale dispun de o structură și organizare formală oarecum birocratică. În această structură, membrii rețelei au sarcini și responsabilități în funcțe de pregătirea și abilitatea specifică a fiecăruia. Structura însăși se caracterizează prin ierarhie strictă și autoritate. În consecință, crima organizată presupune coordonarea unui număr de persoane în planificarea și executarea actelor ilegale sau în scopul realizării unor obiective licite prin mijloace ilicite (exemplu: câștigarea unei licitații prin înlăturarea violentă a celorlalți competitori). Schematic, această structură este prezentată în figura 1.3.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Teorii Si Concepte Criminologice Definitorii Privind Crima Organizatadocx (ID: 120386)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.