Teoria Sinelui Oglindit Ca O Teorie a Socializarii

Interactionismul simbolic

Perspectiva de interacțiune simbolică, numita si interacționismul simbolic, este un cadru important al teoriei sociologice. Deși interacționismul simbolic provine original din afirmația lui Max Weber, cum ca oamenii acționează în funcție de propria interpretare a lumii lor, filosoful american George Herbert Mead a introdus acest punct de vedere in sociologia americana în anii 1920.Teoria interacțiunii simbolice analizeaza societatea prin abordarea semnificațiillor subiective pe care oamenii le atribuie pe obiecte, evenimente și comportamente. Sensurilor subiective li se ofera prioritate, deoarece se crede că oamenii se comportă în funcție de ceea ce cred și nu doar datorita a ceea ce este adevărat în mod obiectiv.Astfel, societatea este considerata a fi construita social prin interpretare umană.

1.1. Originile interactionismului simbolic

Desi istoria interacționismului simbolic dateaza din secolul XX, a iesit in evidenta ca o perspectivă teoretică în sociologia americana în anii 1960. În prezent, manuale de sociologie subliniaza acest punct de vedere, alături de funcționalism și teoria conflictului, ca unul dintre cele trei modele distincte pentru înțelegerea vieții sociale.

Spre deosebire de functionalism si teoria conflictului, interacționismului simbolic accentuează micro-procesele prin care oamenii construiesc sensuri, identități, și acte comune. În acest sens se accentuează felul cum simbolurile și interacțiunea, servesc ca pietre de temelie pentru viața sociala. Interacționismului simbolic s-a dezvoltat din tradiția filosofică americană de pragmatism la sfârșitul secolului al 19-lea si a fost elaborat de William James, John Dewey, și Charles S. Peirce. Cea mai importantă punte de legătură între tradiția pragmatică și sociologie a fost George Herbert Mead. Una din cărțile sale cele mai faimoase ,,Mind, Self, and Society'' (1934) este adesea luata ca un reper pentru abordarea interacționistă simbolică. Împreună cu Mead, alti doi sociologi timpurii importanti care au modelat tradiția interacționista au fost Charles Horton Cooley și William Isaac Thomas.

Cel mai influent contribuitor la tradiția interacționistă simbolica a fost Herbert Blumer. Cartea lui Blumer ,,Symbolic Interactionism: Perspective and Method" (1969) reprezinta baza pentru perspectiva. Deși Blumer a conceput termenul de interacțiunea simbolică în 1937, dezvoltarea timpurie a acestei abordări teoretice a analizei sociale ,este în mare măsură acreditata activitatii lui George Herbert Mead din timpul său de la Universitatea din Chicago (Dingwall,2001).Blumer a jucat un rol esențial în menținerea tradiției interacționismului simbolic în viață prin încorporarea în învățăturile sale predate la Universitatea din Chicago. (Ritzer, 2011)

Interacționismului simbolic avut un impact semnificativ asupra sociologie între anii 1950 și 1985. În funcționalism, paradigma sociologică dominantă a anilor 1950, interactionistii isi îndemnau colegii sa examineze modul în care oamenii realizeaza viata socială, adică, modul în care acestia construiesc și negociaza sensuri, ordine, și identități în interacțiunile lor de zi cu zi. Interactionisti au subliniat faptul că sociologii ar putea înțelege cel mai bine caracteristicile de bază ale vieții sociale, prin luarea rolului indivizilor sau grupurilor pe care le studiau, în special prin implicarea în observare participativa.

Deși interacționismului simbolic isi are originile in afirmației lui Max Weber, care sustine ca indivizii acționează în funcție de interpretarea proprie asupra sensului lumii lor, filosoful american George Herbert Mead (1863–1931) a introdus acest punct de vedere in sociologia americana în anii 1920.

In anii 1980 sociologia a acceptat o mare parte din nucleul abordării interacționismului simbolic, mai exact accentul pus pe sens, actiune si analiza interpretativă a proceselor interacționale, ca o parte legitimă și centrală a disciplinei. Astfel, interacționismul nu mai reprezenta o perspectivă de opoziție distinctiva cum a fost anterior. În ultimele decenii interacționismul s-a dezvotat într-o o serie de noi direcții. În ceea ce privește metodologia, abordarea sa s-a extins pentru a include analiza contextualizata discursului, observarea etnografică, analiza de conținut, analiza textuală, studii de performanță, și autoetnograpia. Interacționismului a devenit, de asemenea, o perspectivă mai proeminent într-o gamă diversă de discipline.

În conformitate cu perspectiva interacționistă simbolică, oamenii atașeaza sensuri simbolurilor și apoi acționează în funcție de interpretarea lor subiectivă a acestor simboluri. Conversații verbale, in care cuvintele vorbite servesc ca simboluri predominante, fac această interpretare subiectivă deosebit de evidenta. Cuvintele au o anumită semnificație pentru ,,expeditor" , iar în timpul comunicării efective , ar trebui să aibă același înțeles si pentru ,,receptor". Altfel spus, cuvintele nu sunt statice au nevoie de intenție și interpretare.

Conversația este o interacțiune de simboluri între persoane care interpreteaza in mod constant lumea din jurul lor. Desigur, orice poate servi ca un simbol, atâta timp cât se referă la ceva dincolo de sine. Muzică scrisă servește drept exemplu. Punctele și liniile negre devin mai mult decât simple semne pe pagina; se referă la notele organizate în așa fel încât să aibă sens muzical. Astfel, interactionisti simbolici s-au gândit serios la modul în care oamenii acționează, și apoi au încercat să determine ce semnificații isi atribuie persoanele propriilor acțiuni și simboluri, precum și cele ale altora.

Societatea este considerata a fi construita prin interpretare umana. Oamenii interpreteaza comportamentul unul altuia iar aceste interpretări formează legătura socială. Aceste interpretări sunt numite ,,definirea situației."(Goffman, 1959). Unele aspecte fundamentale ale experienței noastre sociale și identităților, cum ar fi rasă și sex, pot fi înțelease prin prisma interacționismui simbolic. Neavând baze biologice , atât rasa cat și sexul sunt constructi sociale care funcționează pe baza a ceea ce noi considerăm a fi adevărat despre oameni, dupa felul cum arata. Folosim sensurile construite social ale rasei si sexului pentru a ne ajuta să ne decidem cum sa interactionam cu ceilalti, cum să facem acest lucru, și ne ajuta sa determinam, uneori inexact, sensul cuvintelor sau acțiunilor unei persoane.

Criticii acestei teorii susțin că interacționismului simbolic neglijează nivel macro social de interpretare, imaginea de ansamblu. Cu alte cuvinte, interactionisti simbolici ar putea pierde din vedere problemele mari ale societății, concentrându-se prea mult pe individ ci nu pe mase.

1.2. Premise de bază și abordarea

Prin prisma interacționismului simbolic, realitatea este văzută ca interactiunea sociala, dezvoltata cu alții. Cei mai multi interactionisti simbolici cred că o realitate fizică, într-adevăr există prin definițiile sociale ale unui individ, iar că definițiile sociale se dezvolta intradevar in relatie cu ceva "real". Prin urmare oamenii nu răspund la această realitate direct, ci mai degrabă prin înțelegerea socială a realității; adică, ei răspund la această realitate în mod indirect printr-un fel de filtre .De aici rezultand că omul nu există în spațiul fizic compus din realități, ci în ,,lumea", compusa numai din ,,obiecte". În conformitate cu Blumer, ,,obiectele" pot fi împărțite în trei tipuri: obiecte fizice, obiecte sociale, și obiecte abstracte.

Herbert Blumer (1969) a stabilit trei premise de bază ale perspectivei:

"Oamenii acționează cu anumite lucruri pe baza sensurilor atribuite acelor lucruri."

"Sensul unor astfel de lucruri este derivat din, sau apare din, interacțiunea socială pe care o o avem cu ceilalți și societatea."

"Aceste sensuri sunt tratate și modificate prin intermediul, unui proces de interpretare folosit de persoana aflata in relatie cu lucrurile pe care el / ea le întâlnește."

Prima premisă include tot ceea ce o ființă umană poate observa în lumea ei, inclusiv obiecte fizice, acțiuni și concepte. În esență, indivizii se comporte față de obiecte și altii bazandu-se pe sensurile personale pe care le-au dat deja acestor elemente. Un exemplu elocvent pentru aceasta premisa ar fi o persoana care are ca scop principal al vietii sale ascensiunea pe scara corporatista, ajungand pana in varf. Punctele lor de vedere in legatura cu oamenii, lucrurile si ideologiile sunt bazate pe scopul lor sau pe sensul atribuit de ei unui lucru.

O persoana care vrea sa ajunga sus pe scara sociala ar putea sa priveasca obiectele materiale de lux ca fiind importante si ar putea vedea oamenii cu spirit liber ca fiind lenesi si daunatori pentru societate. Insa o persoana cu spirit liber probabil la randul ei, vede lumea in mod diferit.Ar putea avea convingerea ca scara sociala este nesanatoasa pentru oameni iar ca ideea de avea obiecte materiale de lux este daunatoare pentru societate. Ceea ce crede sau gandeste o persoana despre un anumit lucru este inradacinat in sensurile pe care le-au atribuit acelui lucru.

Cea de a doua premisă arata că sensul acestor lucruri este derivat din, sau apare din, interacțiunea socială pe care o avem cu alți oameni. Blumer, urmandu-l pe Mead, a afirmat ca oamenii interacționează unii cu alții prin interpretarea sau definirea acțiunilor celuilalt în loc să reacționeze la acțiunile celuilalt.Astfel, interacțiunea umană este mediată prin utilizarea simbolurilor și semnificație, de interpretarea, sau prin stabilirea sensului unor acțiunilor ale altora (Blumer 1962).

Interacțiunea socială reprezinta sursa de sens, din care reies mediile de comunicare tipice cum ar fi limba, și se negociaaza prin utilizarea ei. Noi avem capacitatea de a numi lucrurile și de a le desemna obiectelor sau acțiunilor o anumită idee sau un fenomen. Un exemplu pentru a evidentia acest aspect ar putea fi cultura consumului. Oamenilor le face placere sa cumpere lucruri, iar motivul pentru care ei doresc atat de multe este datorat societatii. Tot timpul ne sunt prezentate produse, imagini frumoase care ne sugereaza ca avem nevoie de acestea.Daca ar fi sa calatorim intr-o tara din lumea a treia, lucrurile care sunt importante acestor indivizi ar fi mancarea, apa, adapostul si siguranta. Importanta lucrurilor, fie ca sunt lucruri materiale sau o credinta, variaza de la o societate la alta.

În cea de a treia premisa, Blumer, introduce ideea de ,,minding". Interactionisti simbolici descriu gandirea ca o conversație interioară. (Griffin 62). Mead a numit acest dialog interior ,,minding" si reprezinta o intarziere în procesul de gândire al cuiva ce se întâmplă atunci când ne gândim la ceea ce vom face în continuare si anticipam cum ceilalti vor reactiona. Cea de a treia premisa sustine că aceste semnificații sunt tratate, și modificate prin intermediul, unui proces de interpretare, utilizat de către persoana care relationeaza cu lucrurile pe care le întâlnește. Accentul este pus pe simboluri, sensul negociat, și construcția socială a societății, aducandu-se in atenție rolurilor pe care oamenii le joaca.

Un exemplu al acestei premise ar fi o persoana non-conformista, spre exemplu un criitor de fictiune sau un dnsator de breakdance.Aceasta persoana a ales sa meraga pe acest drum din dorinta de a fi un artist, nu un contabil. Dar daca ar fi sa se intalneasca fata in fata cu un prieten al sau inginer care i-a contestat alegerea, mintea lui a analizat intrebari si evenimente( restrictii ae timpului, cat de apropiati sunt, cat de bine se cunosc, cat de increzator este) care au dus in final la un raspuns.Aceasta este o analiza interpretativa, iar fiecare dintre noi o facem, iar raspunsul si decizia fiecaruia vor fi unice deoarece au radacinile in lumea lur si in propria istorie.

1.3. Ideile centrale din spatele interacționismului simbolic

Conform sociologului Ken Plummer (1991) exista patru caracteristici ale perspectivei interactionismului simbolic.

1.3.1. Simbolurile. Ceea ce ii evidenteaza pe oameni este utilizarea comunicarii extensive si creative cu ajutorl simbolurilor.Istoria, cultura si formele de comunicare ale oamenilor pot fi trasate prin simboluri, si tot prin simboluri sensul este asociat cu interpretarea, actiunea si interactiunea. La un anumit nivel simbolurle ar putea parea fixe, dar perspectiva interactionismului simbolic accentueaza maniera flexibila si creativaprin care oamenii utilizeaza simbolurile. Pocesul de ajustare si schimbare implica interactiuni individuale si caracteristici la scara larga cum sunt normele si ordinea. Plummer nu descrie doar cum obisnuinta, routina si sensurile impartasite se formeaza , ci cum acestea sunt intodeauna deschise la reevaluare si ajustare (p. 224). Interactionismului simbolic studiaza si analizeaza procesul care este implicat in toate aspectele utilizarii simbolurilor si comunicarii.

1.3.2. Schimbare, ajustare, devenire. Perspectiva interactionista ii considera pe oameni ca fiind agenti activi, dar cu totul diferiti de individul rational, egocentric, autonom, al liberalismului din secolul al XIX-lea. Oamenii sunt actorii iar lumea sociala este una activa , avand ca si caracteristici esentiale ale interactiunii sociale ajustarea si organizarea. Sinele este creat prin asemenea interactiuni, dar nu este neaparat un sine fix si inflexibil, ci unul care se adapteaza in permanenta la altii. Preocuparea este a modului prin care se dezvolta sinele, cum vietiile individuale dezvolta o biografie, cum ordinea sociala este creata constant si cum fortele sociale mai mari apar din acestea.Pentru interactionistul simbolic, lumea este una activa iar societatea este aceasta lume sociala activa.

1.3.3. Interactiunea. Plummer afirma ca aceasta perspectiva nu este preocupata doar de individ sau societate, ci prin actele comune prin care sunt organizate vietile sisocietatile asamblate (p. 224). Actiunile nu sunt individuale ca in modele alegerii rationale, acestea sunt intodeauna legate de raspunsul reciproc si cu adaptarea actorului si a altor considerente. Sinele nu apare doar de la individ, ci si prin modul prin care el este vazut de ceilalti si prin modul prin care persoana raspunde si isi dezvolta propriul raspuns in acest sens.

1.3.4. Empiricul. Poate unul dintre principalele motive pentru care interacțiunea simbolică a rămas o influență teoretică important în cea mai mare parte a secolului al XX-lea este atenția la ceea ce se întâmplă de fapt cand oamenii interacționează. Desi perspectivei interactioniste pare sa ii lipsesc conceptele bine dezvoltate, modelele logice sau rigoarea teoretica, compenseaza prin studierea interactiunii sociale a persoanelor reale in lumea sociala. Studiul necesită observarea atentă , o abilitate de acordare atentie detaliilor, precum și o considerare a rutinei. Desi a poate fi dificil sa facem abstractie de la perspectiva fiecarui sociolog, studiul empiric trebuie să treaca dincolo de prejudecățile și influenta observatorului .

1.4. Charles H Cooley biografie si contributii pentru teoria sociala

1.4.1. Cooley ca si om

Charles Horton Cooley sa născut in data de 16 august 1864 in Ann Arbor, Michigan, unde si-a si petrecut cea mai mare parte din viata. Familia Cooley a avut o mare influenta asupra lui. Părinții lui au fost Mary Elizabeth Horton și Thomas McIntyre. Tatăl său era un om deosebit de ambitios si energic, provenit dintr-o familie mare de fermieri si traind in conditii deficitare, acesta a simtit ca singura lui sansa de a dobandi o educatie si o pozitie sociala inalta este de a se muta in vest. Acesta a reusit sa se ridice din inceputurile obscure si sa obtina o pozitie prestigioasa si respectata in elita juridica si sociala din Michigan.In anul nasterii lui Charles, 1864, a fost ales judecator la Curtea Suprema din Michigan. A ramas judecator si profesor de Drept pentru multi ani, a devenit cunoscut la nivel national pentru un numar variat de tratate juridice si ca fiind primul presedinte al Comisiei Comertului Interstatal.

Cooley, al patrulea dintre cei sase copii ai judecătorului, sa născut într-un moment când familia deja dobândi-se o situatie sociala si financiara iar din acest motiv a trăit în circumstanțe confortabile în Ann Arbor. Oarecum intimidat și înstrăinat de catre tatal sau, tânărul Cooley a dezvoltat mai devreme caracterul retras si pasiv, care urma să ii marcheze stilul de viață.(Kenneth,2005). Timp de cincisprezece ani a suferit de o varietate de boli, unele dintre ele aparent psihosomatice. Timid și semi-invalid,suferind si de un defect de vorbire, el a avut putini tovarăși de joacă, visa cu ochii deschisi mereu si ii placea sa citeasca. Extrem de sensibil, el compensa pentru nesiguranța lui imaginandu-se in rolurile unui mare orator sau a unui lider al oamenilor. Pasiunea lui pentru plimbari obositoare călare și pentru sculptură și tamplarie, probabil, compensa slăbiciunea trupească și inadaptabilitatea sociala.

Cooley a absolvit cu o diplomă în inginerie mecanică de la Universitatea din Michigan, după șapte ani de studiu. Anii de școală au fost întrerupti de boli, o calatorie prin Europa si de perioadele scurte in care a muncit ca si desenator si statiscian (Kenneth,2005). Citind foarte mult despre Darwin , Spencer si despre sociologul sociologul german Albert Schaeffle , Cooley a decis să se întoarcă la Universitatea din Michigan în 1890 pentru a absolvi în economie politică și sociologie . El a scris o disertație intitulată ,,Teoria Transporturilor "(The Theory of Transportation), un studiu de pionierat în ecologie umană , și a fost acordat doctoratul în 1894 (Ritzer, 2011). Înainte de a primi doctoratul, Cooley a început să predea în 1892 la Universitatea din Michigan, unde a teoretizat despre clasa socială, structuri sociale și instituțiile sociale.

După aceasta, Cooley a lucrat în Washington DC ca un statistician, și mai târziu a început predarea științelor politice, apoi politico-economic, și în cele din urmă sociologie la Universitatea din Michigan. În timp ce lucra la Universitatea din Michigan, i-au trebuit douăzeci și cinci ani de ani sa scrie ,, Human Nature and the Social Order" (1902), ,,Social Organization" (1909), și ,,Social Progress"(1918).

Cooley s-a casatorit in 1890 cu Elsie Jones, fiica unui profesor de medicina de la Universitatea din Michigan. O femeie extrem de cultivată , doamna Cooley iesea in evidenta fata de sotul ei fiind foarte directa si energica, prin urmare, capabila de a comanda viața lor comuna în așa fel încât grijile lumești nu au fost deloc o povara pentru soțul ei . Cuplul a avut trei copii , un băiat și două fete , și au trăit în liniște, destul de retrasi, într-o casă destul de aproape de campus . Copiii i-au servit lui Cooley ca un fel de laborator intern, pentru studiul său despre geneza și dezvoltarea sinelui . Prin urmare , chiar și atunci când el nu a era implicat în observarea propriului sine si dorea să ii observe pe alții , el nu trebuie să părăsească cercul intern .

Cooley a fost atras de literatura si influentat de autori precum Johann Wolfgang von Goethe, Ralph Emerson, și Henry Thoreau. Goethe i-a inspirat conceptul de artă, iar Emerson și Thoreau au inspirat ideile lui Cooley pentru idealism. Cooley a fost, de asemenea, si un democrat, convingerile sale politice au influențat ideile despre clasa sociala. (Stark, 1963).

1.4.2. Cooley ca si profesor.

În ciuda faptului că ii cunostea pe Herbert Spencer, Lester Ward, Auguste Comte, William Graham Sumner și alti sociologi, Cooley a fost neinteresat de munca colegilor săi. Aceste sociologi axandu-se în principal pe probleme sociale (Swingwood,1991). Albert Schaeffle l-a influențat foarte mult pe Cooley, acesta l-a inspirat sa se uite la societate dintr-o perspectivă ecologică și din perspectiva că societatea funcționează ca un întreg. Psihologii William James și James Mark Baldwin l-au inspirat, de asemenea, aceștia doi au discutat despre conceptul de "sine" iar Cooley a elaborat pe aceste idei în scrierile sale (Swingwood,1991).

Cooley a crescut destul de rapid in rândurile academice. El a fost făcut profesor asistent in 1899, un profesor asociat în 1904, și a devenit profesor trei ani mai târziu. El nu avea niciuna din calitatile indraznete si ostentative de care erau atrasi studenții. Este prezentat ca fiind un profesor bolnavicios si nervos care vorbea cu o voce ascutita, fara rezonanta, iar din acest motiv nu era foate indragit de studenti.Cu toate acestea, el a placut unui număr de studenți absolventi, care au fost inspirati de intelectul. Mulți dintre elevii absolventi au considerat că a fost un privilegiu să asiste la seminariile sale și sa il priveasca cum isi dezvolta incet și sfios un lung sir de gânduri care veneau din adâncul ființei sale. Cooley nu era priceput la detaliile administrative, il irita participarea la viața socială și politică a facultății.Cu toate acestea, așa cum mulți dintre studenții săi au sustinut, cei care au reușit să obțină acces privilegiat la seminariile și cursurile, la gandurile din mintea lui complicata, au fost influențati de abordarea sa de-a lungul vieții lor.

Stilul de viață al lui Cooley a fost in ton cu un model de moravurilor academice care acum nu mai există. Domeniul academic era încă dominat de un cod semi-aristocratic alunei posturi de gentelman. Neavând griji financiare, Cooley putea să isi permita sa se dedice o viata de contemplare nelimită de timp și unui studiu pe îndelete. Cărțile sale au crescut încet și organic din notitele luate in perioade lungi de timp. ,,Human Nature and the Social Order '' a fost publicata in 1902 iar, ,, Social Order " a urmat șapte ani mai târziu. A treia mare lucrare a sa ,,Social Progress", a apărut după un interval de nouă ani, în 1918. Aceste trei cărți, împreună cu extracte dintr-un jurnal pe care l-a ținut de-a lungul vieții sale ,,Life and the Student ''(1927), constituie aproape toată materia sa intelectuala. Lucrări sale timpurii în ecologie socială și alte câteva contribuții scrise în ultimii ani sunt disponibile într-un volum postum, sociologice ,,Sociological Theory and Social Research'' (1930).

Viata lui Cooley a fost extrem de lipsita de evenimente. El s-a ferit de controverse și susținutea ca orice fel de conflict il supărat și il priveaza sa doarmă. A participat la formarea Societatii Americane sociologice în 1905 și sa dus la cele mai multe dintre reuniunile sale ulterioare, dar agitația acestor întâlniri nu a fost pe gustul lui. După ce a devenit președintele al Societății, în 1918, a început să se bucure de întâlniri un pic mai mult, poate pentru că, reusise sa atinga o măsură de succes si a fost capabil să depășească nesiguranța sa anterioară la întâlnirea colegilor.

Cooley a primit multe cereri de asociere la mai multe departamente prestigioase de sociologie. Giddings l-a invitat la Columbia, de exemplu. Dar nici măcar nu a considerat aceste oferte. Se simțea legat de Ann Arbor , lucra intr-o universitate unde a învățat tatăl său și tatăl soției sale, și unde a petrecut aproape toată cariera studențeasca. El nu a vrut sa aiba legatura cu emoțiele și competitivitatea unei universități atat de mari, cum ar fi Columbia.

Târziu în 1928 starea de sanatate a lui Cooley a început sădegradeze, iar luna martie a anului urmator a fost diagnosticat cu cancer. A murit la 07 mai 1929.

1.4.3.Perpectivele abordate

Munca lui Charles Cooley se baza pe o vedere socio-psihologica a lumii. Cooley a recunoscut potențialul individului de a se adapta și de a-si controla viața. Comparativ cu perspective sociologice anterioare, Cooley a subliniat importanța creșterii raționalitatii, sau creșterea interacțiunii simbolice (Ritzer, 1994). Cooley s-a axat pe date calitative pentru a recunoaște implicațiile relațiilor sociale și comportamentele. Pentru a înțelege aceste interactiuni intre oameni, Cooley le-a studiat din punct de vedere social psihologic prin utilizarea de metode, cum ar fi introspecție, participarea empatica, reconstrucția imaginativă și percepția dramatica. Aceste metode diferite i-au permis lui Cooley sa formuleze multe dintre teoriile sale și i-au sugerat că sociologia ca un întreg, nu este o stiinta naturala, deoarece este o știință care tine de cultura .Cooley a respins abordarea statistică de a studia interactiunile sociale(Ritzer, 1994).

1.4.4. Conceptele regasite in operele sale

Sinele oglindit ( The Looking Glass-Self)

Pornind de la lucrarea lui William James, Cooley s-a opus tradiției carteziene care postula o disjuncție ascuțită între cunoaștere, subiectul gândirii și lumea exterioară. Obiectele lumii sociale, sustinea Cooley , sunt părți constitutive ale minții subiectului și de sine. Cooley a dorit sa elimine bariera conceptuala pe care Cartesienii o credeau a se fi ridicat între individ și societate sa și să sublinieze, în schimb, întrepătrunderea lor.

Cooley a susținut ca sinele unei persoane crește din interactiunea cu alte persoane. Sinele nu este prima data individual și apoi social, ci apare dialectic prin comunicare. Conștiința unei persoane despre sine este o reflectare a ideilor despre sine pe care le atribuie altor minți; astfel, nu pot exista sine izolate. ,,Nu există nici un sens de ,,Eu'' fără sensul corelativ de voi, sau el, sau ei."

În încercarea sa de a ilustra caracterul reflectat al sinelui, Cooley l-acomparat cu o oglindă.

Noțiunea de sine oglinit este compus din trei elemente principale. ,,Imaginația infatisarii noastre la alte persoane, imaginația judecății lui asupra acelui aspect, și un fel de auto-sentiment, cum ar fi mândria sau mortificare." (Cooley,1902). Sinele apare într-un proces social de schimb de comunicare așa cum se reflectă în conștiința unei persoane.

,,Societatea" Cooley adaugă: ,,este o întrepătrundere și interoperabilitate a sinelui mental. Îmi imaginez mintea, și mai ales ce mintea ta gandeste despre mintea mea, și ceea ce mintea ta gandeste ca mintea mea crede despre mintea ta. Imi imbrac mintea înaintea ta și ma așteapt ca o vei imbraca si tu pe a ta inainte mea. Oricine nu poate sau nu vrea sa efectueze aceste fapte nu este propriu-zis în joc." Mai multe perspective sunt aduse în congruență prin continuarea schimburilor multilaterale de impresii și evaluările între mințile noastre și cele ale altora. Societatea este internalizata în psihicul individual; devine parte a sinelui individual prin interacțiunea multora; persoane, care le leagă și le unesc într-un tot organic.

1.3.1.2. Grupurile primare.

Conceptul de grup primar a fost introdus de Charles Cooley, în cartea sa ,,Social Organization: A Study of the Larger Mind" (1909) .Grupurile primare joacă un rol important în dezvoltarea identității personale. Cooley a susținut că impactul grupului primar este atât de mare încât persoanele se agață de idealuri primare în asociații mai complexe și chiar in crearea de noi grupuri primare în cadrul organizațiilor formale. În acest sens, el a vizualizat societatea ca un experiment constant în extinderea experienței sociale și în coordonarea varietatii. El, prin urmare, a analizat procesul unor astfel de forme sociale complexe, ca instituții formale și sisteme de clasă socială și controalele subtile ale opiniei publice.

Un grup primar este un grup în care se produc schimburi implicite, cum ar fi dragostea, grija, îngrijorarea, suportul, etc. Exemple de acest fel ar fi grupurile familiale, relatiile de dragoste, grupurile de sprijin, de criză, și grupurile religioase. Relațiile formate în grupurile primare sunt adesea obiective, de lungă durată și în ei înșiși. De asemenea, ele sunt de multe ori psihologic reconfortant pentru persoanele implicate și oferă o sursă de sprijin și încurajare.

Accentul pus pe totalitatea vieții sociale l-a facut pe Cooley să isi concentreze analiza sa asupra acelor grupări umane pe care si le inchipuia a fi primare în conectarea omului cu societatea sa și în integrarea persoanelor în structura socială.

Cooley nu a susținut, asa cum se presupune uneori, că unitatea grupului primar se bazează doar pe armonie și dragoste. El a subliniat că acestea sunt, de obicei, o unitate competitiva. Dar el a considerat că aceste pasiuni sunt socializate prin simpatie, și se incadreaza mai degraba sub disciplina spiritului comun. Individul este ambițios, dar obiectul principal al ambiției sale este un loc dorit în atentia celorlalti.

Cele mai importante grupuri în care asociațiile intime caracteristice grupurilor primare au avut sansa de a se dezvolta la maxim sunt familia, grupul de joacă de copii, si cartierul. Acestea, crede Cooley, sunt practic motivele de reproducere universala pentru apariția cooperării umane și solidaritatii. În aceste grupuri oameni sunt atrasi de la tendinta lor individualistă de a isi maximiza propriul avantaj și sunt legati permanent de semenii lor prin legături de simpatie si afectiune.

În alte forme de asociere (care sunt acum menționate ca grupuri secundare, deși Cooley nu a folosit acest termen) oamenii pot fi legati unii de altii deoarece fiecare obtine un beneficiu privat din a acel schimb sau interacțiune. În astfel de grupuri, celalalt ar putea fi evaluat doar extrinsec ca o sursă de beneficii pentru sine; prin contrast legătura în grupul primar se bazează pe o evaluare intrinsecă a celuilalt ca persoană, iar aprecierea celorlalți nu rezultă din anticiparea beneficiilor specifice pe care el sau ea poate fi în măsură să le confere.

Grupul primar este construit pe solidaritatea difuză a membrilor săi, mai degrabă, decât pe un schimb de servicii sau avantaje specifice. Este, de altfel, o „pepinieră” pentru dezvoltarea căldurii umane și simpatiei, care este contrastata de răceala formală, impersonalitatea si distanța emoțională a altor tipuri de relații.(Cooley,1909)

Notiunile de sine oglindit și grup primar sunt strâns legate în gândirea lui Cooley. Sensibilitatea la gândul altora – reacția la atitudinile lor, valorile și judecatile , acestea fiind semnele omului matur, conform lui Cooley – poate fi cultivata și stimulata doar în interacțiunile apropiate și intime ale grupului primar. Astfel, acest grup este celula în care are loc o creștere caracteristica umana. În grupul primar persoana imatura și egocentrica se pune lent in acord cu nevoile si dorintele altora și devine axata fix pe ceea ce ii da si ii ia vieții sociala matura. Grupul primar promovează capacitatea de a se pune în poziția altora, scotand-ul pe individ din izolarea egoist prin construirea în el a unei sensibilitati la indicii altora fără de care viața socială ar fi imposibilă. (Coser, 1977)

1.3.1.3. Structuri sociale.

Cooley a fost unul dintre primii sociologi care au incercat sa defineasca o instituție. O instituție, în conformitate cu Cooley, ,,este pur și simplu o fază definita și stabilita a minti publicului." (Swingwood, 1991). Cooley explică în continuare modul în care sunt formate din instituții „natura opiniei publice” prin diferite obiceiuri și simboluri, pentru ca instituția să aibă o „existență independentă.”(Swingwood, 1991). Cooley vorbeste despre modul in care institutiile se formeaza din gândirea umană și sunt create pentru a ajuta „ nevoile naturii umane”. Instituțiile sunt un mod de gândire și de acțiune intre indivizi.. Cu toate acestea, pentru că indivizii formeaza multe valori și credințe în cadrul grupurilor, membri unui grup nu sunt de obicei constienti de ea.

Cooley sublineaza importanța instituțiilor, deoarece instituțiile sunt o forță importantă în dezvoltarea personalității individului. Instituții precum familia, legea, statul, religia, și economia influențează personalitatea individului, deoarece acesta a fost înconjurat de aceste diferite instituții din copilărie. Asa cum institutia l-a influențat pe individ, individul poate la randul lui sa isi impuna personalitatea asupra instituției, iar acestea se pot schimba in functie de personalitate individuală. In viziunea lui Cooley instituțiile pot deveni foarte periculoase dacă devin „rigide”. Scopul instituțiilor reprezinta exprimarea naturii umane a indivizilor.

1.4.5. Lucrări majore

,,Natura umană și ordinea socială” (1902). În această carte, Cooley discută despre cum natura umană și ordinea socială sunt legate una de alta. El discuta despre cum natura unui om și conștiința în cele din urmă ajung sa ii controleze comportamentul, dar natura umană este oarecum controlată de ordinea socială. Cooley discută despre raționalitate și iraționalitate și cum supunere față de o instituție, autoritate, sau unui obicei pot duce in cele din urma oamenii spre iraționalitate. Cooley crede că, datorita faptului ca toata lumea are o conștiință, care are un element de ratiune, fiecare individ are responsabilitatea de a-si ,,construi” propria conștiință.( Swingwood,1991)

Un alt obiectiv al acestei carti a fost de a discuta despre dezvoltarea personalității sociale a unei persoane (Bankston,2000). Cooley discută despre viața individuală și cum aceasta se formeaza din „ereditar și social”, dar aceste două elemente ale vieții unei persoane sunt interconectate; nu poate exista una fără cealaltă. În cele din urmă, combinatia dintre ereditar și social formeaza personalitatea și caracterul unei persoane; individul și societate nu sunt entități separate (Ritzer,1996). Pentru ca indivizi și societatea nu sunt separati, societatea poate fi privita ca o „imagine completă” a tuturor indivizilor, iar indivizii pot fi priviti ca o „imagine completă” a societății. ( Sica, 2005)

„Organizarea Socială” (1909). Această carte a fost scrisă de Charles Cooley în 1909, și a ajuns să fie cunoscută ca bază a ideilor lui Cooley despre grupurile primare. În conformitate cu Cooley, aceste grupuri primare au fost baza individualismului unei persoane. Grupuri primare sunt foarte influent asupra vieții unei persoane și afecteaza valorile lor, interacțiunile lor și sentimentele lor. În această carte, Cooley se referă la grupări primare ca fiind „pepiniere ale naturii umane.” Acest lucru se datorează faptului că în timpul copilăriei, grupurile primare, cum ar fi familia începe să contribuie la dezvoltarea naturii umane si personalitatii individului (Swingwood,1991).

„Procesul Social” (1918). Aceasta a fost ultima lucrare majoră a lui Cooley, concentrata mai mult pe teoriile sociale. Cu toate acestea, a fost mai mult un eseu filosofic decât unul sociologic, unde a interpretat ciocnirea dintre valorile primare ale grupului (dragoste, ambitie, loialitate) și valorile instituționale (Protestantism). El a ajuns la concluzia că in vremuri grele, oamenii vor jongla cu aceste valori și vor încerca să se adapteze cat de bine pot la acestea dou. Cooley menționează si de conceptul de eroi și modul în care acestia pot consolida valorile sociale. (Vine,1969)

1.4.6. Criticile

Cooley a fost criticat de George Herbert Mead; deși cei doi sociologi aveau concepte similare ale sinelui. Cooley a respins o vedere comportamentala a oamenilor, și a folosit metoda de introspecție empatică pentru a analiza conștiința. Când Cooley a folosit aceasta metoda, a fost criticat deoarece metodele lui păreau a fi neștiințifice, mai ales în comparație cu studiile lui Mead (Ritzer, 2011).

Autorul Daniel Rossides arguementeaza cum Cooley nu a recunoscut importanța pe care valorile grupurilor primare tind să o dețină sunt „mult mai compatibile cu sistemele sociale statice, comunale decât cu societățile dinamice, individualiste.” (Ritzer , 1996) Rossides discută și de modul cum metodologia percepției dramatice a lui Cooley , care este foarte similară cu conceptul lui Max Weber de „verstehen”,ar trebui să fie criticată. Rossides explică faptul că metodologia lui Cooley este lipsită de „rigoarea științifică”, pe care Weber a trebuit sa o foloseasca.Cooley nu și-a organizat metodele sau concluziile, prin separarea clară a rațiunii, de fapt, și valoarea.Este criticata concentrarea lui Cooley mai mult pe datele calitative și lipsa datelor cantitative. (Ritzer , 1996)

1.4.7. Impactul din domeniul sociologiei

Charles H. Cooley a fost unul dintre cei mai mari gânditorii asociati cu interacționismul simbolic și va avea întotdeauna un impact asupra domeniul sociologiei, deoarece el a deschis calea pentru multi sociologi și psihologi diferiti. Conceptul „sinelui oglindit” a lui Cooley și modul în care el a perceput societate din punctul de vedere al individualismului, permite oamenilor să studieze în permanență conceptul de sine din societatea noastră care este în continuă schimbare.

Cooley a influențat lumea sociologiei prin inzestrarea sociologilor cu distincția dintre individ față de societate. Cooley nu a pus accentul numai pe individ și societate, dar, a si explicat modul prin care ambele sunt interconectate. Conceptele lui Cooley de grupuri primare și structuri sociale sunt încă valabile și utilizate în prezent. Definiția sa despre instituții este considerata în continuare valida (Swingwood, 1991). Conceptul lui Cooley de sine a influențat alti sociologi, cum ar fi Morris Rosenberg. Rosenberg a format ideea că sinele depășește ceea ce este perceput, și, de asemenea extinde obiectelor din afara noastră, cum ar fi hainele, mașinile, și posesiunile. Rosenberg discuta despre cum faptul ca oamenii percepand că ceilalti judeca aceste obiecte pozitiv, se simt mai bine cu ei înșiși. (Lemert,2010).

Capitolul II. Sinele

Procesul de auto-definire în viața majorității oamenilor începe acasă, cu familia. Sociologii susțin că familia este un agent important de socializare. O familie este constituie din oameni cu care socializam des, care ne influențează atitudinile și comportamentele și în cele din urmă contribuie la modelarea identității noastre. În primele etape ale vieții, copiii tind sa aiba mintea elastica, absorbind astfel toate tipurile de comportamente acționate de către părinții lor, astfel construindu-se încet sinele, valorile și convingerile. Familiile sunt introducerea catre modul adecvat de viață pentru a construi cunoștințele culturale necesare, precum și de a interacționa în societate. Este aproape imposibil de a dezvolta un sine, fără un proces primar de socializare care începe în familie, urmat de grupuri de colegi, vecini, scoala si la locul de muncă (Henslin, Possamai si Possamai-Inesedy 2011, pp. 63-65). Cu fiecare etapă din viața cuiva, concepte noi sunt învățate, care ar putea contribui la construirea identității sociale. Termenul de concept de sine este un termen general folosit pentru a desemna cum cineva se crede,se evaluează sau se percepe. Să fi conștienț de sine inseamna a avea un concept de sine.

2.1. Sinele în Sociologie

La începutul secolului XX sociologia lucra cu concepte carteziene ale mintii si corpului, pe care le vedeau ca entități separate, deconectate. Cu toate acestea, mai multi teoreticieni, cum ar fi William James, au început sa regândeasca această distincție. Munca lui William James cuprindea mai multe discipline (fiziologie, psihologie și filosofie) și a influențat gânditori din Europa și SUA, contribuind atât la pragmatism și fenomenologie. Colley a fost foarte influentat de lucrarea lui James despre sine.

James a împărțit sinele în două părți: "Sinele fenomenal" -sau Sinele care este experimentat ca fiind sine -și "gândirea de sine", sau Sinele care experienteaza și cunoaște sinele. A împărțit în continuare sinele fenomenal în "sinele materialul", ''sinele social," și "sinele spiritual." .Sinele material cuprinde corpul și împrejurimile sale fizice; Sinele social este creat de modul în care cineva crede ca este vazut de ceilalti; sinele spiritual reprezinta conștientizarea propriilor gândurile și emoțiil. Gândirea de sine, pe de altă parte, este ceea ce ordoaneaza aceste diferite euri intr-o identitate. (Wozniak, 1999).

Charles Cooley a construit pornind de la aceata structura , în scopul de a integra mintea si corpul ca un tot interconectat, organic. Cooley a susținut că individul și societatea ar putea fi înțeleasă doar daca sunt puse în relație între ele, și că fiecare este reciproc constitutiv pentru celalalt. Mai degrabă decât a vedea individul ca o entitate solitara și discreta, Cooley credea că sinele unei persoane este dezvoltat de interacțiunile sale sociale și, prin urmare oamenii sunt mereu, prin interacțiune, conectati la alte persoane. Pentru Cooley, aceste interacțiuni creaza un proces prin care oamenii ajunga să se vedea ca obiecte și sunt capabili să-și asume rolurile altora. El a folosit exemplul unei oglinzi pentru a ilustra teoria (Coser, 1977).

2.2 Structura Sinelui

Conceptul de sine este compus din patru interdependente de auto-percepție: sinele perceput, sinele ideal, stima de sine și un set de identități sociale. Fiecare dintre aceste elemente joacă un rol crucial în înțelegerea modului în care conceptul de sine relationeaza pentru energizarea, conducerea și susținerea comportamentului organizațional. Fiecare dintre aceste auto-reprezentări vor fi descrise și interdependențele lor discutate.

2.2.1. Sinele perceput

Sinele perceput include percepțiile a trei tipuri de atribute individuale. Acestea includ trăsături, competențe și valori.

Trăsături. Trăsăturile sunt etichete pentru tendințe generale de reacție și exprima modele relativ permanente de comportament. Fundamental pentru această definiție este presupunerea că oamenii fac atributii interne persoanelor care demonstrează constant un anumit model de comportament în situații diferite sau momente diferite, fără motive externe aparente. Astfel, trăsăturile deveni etichete prescurtate pe care le folosim pentru a descrie modelele comportamentale repetate de noi înșine și de altii. De exemplu, vom folosi termeni ca ambițios, leneș, de încredere, și conservatoar pentru a descrie caracterul esențial al unei persoane, pe baza mai multor observații de modele particulare de comportament.

Competențe. Un al doilea element în sinele perceput sunt competentele. Fiecare individ a deține percepțiile asupra aptitudinilor, abilităților, talentelor, și cunoștințele pe care le posedă. Acestea pot varia de la abilități specifice, cum ar fi capacitatea de a manevra un strung, la competențe generale, cum ar fi aptitudini de lider necesare pentru a crea și a gestiona schimbarea. Perceptii, cum ar fi "Eu sunt un bun la rezolvarea problemelor", "Eu sunt un jucător de golf excelent" sau "Sunt excelent la construirea unei baze de date" reprezintă al doilea element definitoriu al conceptului de sine al individului.

2.2.1.1. Dimensiuniile percepției de sine

Percepția unui individ asupra atributelor lui / ei (de exemplu, trăsături, competențe, și valori), poate fi descrisa de două dimensiuni diferite, nivelul și puterea.

Nivelul de auto Perceptie. Această dimensiune se referă la gradul în care individul percepe ca detine acest atribut. Persoana se vede ca fiind extrem de introvertita (trăsătură), sau se vede a fi un jucator foarte bun de tenis (competență), sau un bun muncitor (valoare). Această dimensiune se referă la modul in care indivizii se vad în raport cu sinele lor ideal ved și este direct legată de problema stimei de sine ridicata și scazuta. La determinarea nivelului unui atribut, indivizii folosesc două tipuri de cadre evaluative de referință.

Un standard ordinal, sau cadru de referință este utilizat atunci când ratele individuale sau cand el sau ea se compară cu alții (de exemplu, cât de bun este el sau ea față de alții).A fi primul sau cel mai bun este criteriul principal atunci când se utilizează acest tip de standard.

Un standard fix, prin care el / ea evalueaza atributele împotriva unui obiectiv sau metric predeterminat sau criteriu (de exemplu, pentru a dobandi o diploma de bacalaureat) poate fi de asemenea utilizat. Acesta poate lua forma atingerii unui set de obiective internalizate. Puterea este a doua dimensiune a perceptiei, și se referă la cât de mult persoana detine percepția nivelului atributelor.

Puterea auto percepției. Persoanele cu o auto-perceptie puternica sunt relativ ferme în percepția lor asupra nivel de indusiri. Aceste percepții puternice de sine sunt un rezultat al feedback-ului coerent și clar în ceea ce privește insusirile. Un sine perceput slab este reflectat în persoanele care sunt relativ nesigure de un nivel al insusirilor, de multe ori duce la un feedback conflictual sau ambiguu în ceea ce privește atributul.

2.2.2. Sinele Ideal

În timp ce sinele perceput descrie setul percepțiilor indivizilor asupra trasaturilor reale pe care le dețin, competențe și valori, sinele ideal reprezintă un set de trăsături, competențe și valori pe care un individ ar dori să le aibă.

Sinele ideal se refera la modul in care ai vrea sa fi si cum crezi ar trebui să fi. Acesta este modelat de experiențele de viață, mesajele primite de la alte persoane cu privire la modul în care ar trebui să fi, valorile culturale, și lucruri pe care le admirai la numite persoane, modele de viata.

Atunci cand sinele ideal al unei persoane și imaginea de sine sunt consistente sau foarte asemănătoare, se creaza o stare de congruență. Dacă există o neconcordanță între cum te vezi tu (imaginea de sine) și ce ai vrea să fii (auto ideal), atunci acest lucru poate să afecteze cât de mult te valorezi tu pe tine. Prin urmare, există o relație intimă între imaginea de sine, sinele ideal, si stima de sine. Sinele ideal al unei persoane nu poate fi în concordanță cu experiența lor reală, sau ceea ce este chiar posibil. Aceasta se numește incongruenta.

2.2.3. Sinele prezentat

Cel mai variabil aspect al conceptului de sine este sinele prezentat, care se referå la modul în care oamenii ar vrea să fie văzuti (perceputi) de ceilalti.

Sinele prezentat variază, fiind dependent de interacțiunile personale, diferitele imagini de sine fiind însusite de diferiti membri ai unui grup. Sinele se formeazå în copilăria timpurie, când o persoană importantå în viața copilului exercită asupra sa o influentă puternică, astfel încât copilul adoptă judecata acelei persoane asupra sa. Spre exemplu, un copil care este frecvent lăudat de persoane importante pentru el va dezvolta mai degrabă o imagine de sine pozitivă decât unul care este frecvent criticat.

Cum ne percepem pe noi înșine se manifestă în modul în care ne prezentăm altora. Auto-prezentarea este procesul de a ascunde strategic sau de a dezvălui informații personale în scopul influențării percepției celorlalți. Ne implicam în acest proces zi de zi și pentru diferite motive. Deși oamenii inșeala ocazional în mod intenționat pe alții în procesul de auto-prezentare, în general, încercăm să facem o impresie bună rămânând totuși autentici. Deoarece auto-prezentarea ajută la satisfacerea nevoile noastre instrumentale, relaționale si de identitate, vom avea de pierdut , dacă suntem prinși denaturând în mod intenționat reprezentarea noastră despre sine.

2.2.4. Dezvoltarea identităților sociale

Indivizii stabilesc identități sociale prin implicarea cu grupuri de referință în situații sociale. Aceste grupuri stabilesc un set de așteptări și norme care ghidează comportamentul individului în fiecare dintre identitățile sociale. De exemplu, identitatea unui contabil pote fi asociata cu discretia și controlul de sine (trăsături), capacitatea de analiză și memorie bună (competențe), și onestitate (valori). Persoanele care doresc să fie identificate cu grupul de referință vor încerca să demonstreze trăsăturile, competențele, și valorile asociate cu acea identitate. Aceste trasaturi, competențe și valori la care aspira servesc ca bază pentru sinele ideal. Odată stabilit, atributele apoi consolideaza identitatea. Determinarea setului relevant de atribute care insumeaza identitatea nu este fixă, ci mai degrabă este rezultatul unui proces de interacțiune între indivizi , subgrupuri și membri ai grupului de referință relevant.

Identificarea socială este un proces prin care indivizii se clasifica pe ei înșiși și pe alții în diferite categorii sociale, cum ar fi "femeie", "metodist" și "inginer". Acest proces de clasificare servește funcțiile de segmentare și comanda mediul social și care să permită persoanelor fizice de a localiza clasifica sau se definesc în mediul social. Astfel, identificarea socială oferă un răspuns parțial la întrebarea: "Cine sunt eu?" Identitățile sociale sunt astfel acele aspecte ale conceptelor de sine ale persoanelor ,care derivă din categoriile sociale, la care se vad ei ca aparținând.

Conceptul de identitate în sociologie este unul cu multiple fațete, și poate fi abordat în nenumarate moduri. În general, identitatea se referă la înțelegerea oamenilor despre "cine sunt" și ceea ce este semnificativ pentru ei. Aceste înțelegeri sunt formate in legătură cu anumite atribute care dețin prioritate față de alte surse de inteles. Unele dintre principalele surse de identitate includ gen, orientare sexuală, naționalitate, sau clasă social, etnicitate.

Exista două tipuri de identitate, deseori mentionate de către sociologi, identitatea socială și identitatea de sine sau (identitatea personala). Aceste forme de identitate sunt analitic distincte, dar sunt strâns legate între ele. Identitatea socială se referă la caracteristicile care ii sunt atribuite unui individ de către alții. Identitățile sociale pot include student, mama, fără adăpost, doctor, asiatic,căsătorit și așa mai departe. Multe persoane au identități sociale care au mai mult de un atribut. O persoană ar putea fi în același timp o mamă, un doctor și un creștin. Identitățile sociale multiple reflecta multe dimensiuni ale vieții oamenilor.

Prin urmare, identitățile sociale implică o dimensiune colectiva. Identitățile comune bazate pe un set de obiective comune, valori, sau experiențe pot forma o bază importantă pentru mișcările sociale. Feministele, ecologiștii, susținătorii mișcărilor naționaliste sunt exemple de cazuri în care o identitate comună este prezentata ca o sursă puternică de sens (Giddens, 2005)

2.2.3. Stima de sine

Definitie si perspective.

Stima de sine se refera la aspectul evaluativ si afectiv al sinelui, la cat de bine sau rau ne simtim in propria persoană. Este o consecinta a capacitati de refexibilitate a sinelui, mai exact abilitatea de a te privi pe tine insuti si sa evaluezi ceea ce ai nevoie. Este o funcție a distanței dintre sinele ideal și sinele perceput. Stima de sine este o componentă dinamică a conceptului de sine și este întotdeauna într-o stare de schimbare și dezvoltare. Aceasta reprezinta o evaluare pe care o facem noi despre propria persoanasi care poate avea diferite forme de stare sau dispozitionale, personale sau colective.

Pentru cei mai multi pshihologi stima de sine reprezinta evaluarea globală a valorii proprii in calitate de persoană. Aici fiind vorba de evaluarea facuta de o persoana cu privire la propria sa valoare, mai exact asupra gradului de multumire fata de propria persoana.(Harter, 1998)

Conform lui W.James(1998), rezultatul raportului dintre succesul unor acțiuni și aspirațiile individului cu privire la întreprinderea acelei acțiuni este stima de sine. Deasemenea acesta mai considera stima de sine ca fiind constiinta de sine cu valențe afective de o

intensitate/tonalitate medie. Noi putem fi mulțumiți sau satisfăcuți de felul cum suntem sau

putem fi enervați de propria persoană. Sentimentele de dezgust sau de multumire față de sine sunt în mod normal provocate de dorințe împlinite, de succese, recunoașterea pe care o avem in societate.

Din prisma sociologiei stima de sine apare ca fiind un construct social iar uneori confundată in evoluția sa cu dezvoltarea conștiinței morale. Stima de sine acționează la nivelul psihicului prin procesele de identificare, interiorizare și adaptare. Conform lui Ch. Cooley (1998) stima de sine este o construcție socială. Începând incă din copilărie , evaluarea propriei persoane este dirijată de interacțiunile sociale și lingvistice intreprinse cu cei din jurul nostru. Oamenii din jurul nostru reprezinta, conform lui Cooley ,,o oglinda sociala” in care persoana se privește pentru a-și face o idee despre părerea altora cu privire la el. Odată aflată, această părere va fi rapid incorporată in percepția sa despre sine.

Atunci cand cei din jur au o parere cat mai buna despre noi, stima noastră de sine crește, si invers, dacă ceilalți nu au o părere cât mai bună despre noi, vom integra opinia lor

negativă și vom dezvolta o stimă de sine scăzută. O persoană care are o stimă de sine

echilibrată va avea un mod stabil de a gândi despre sine și nu va risca sa fie destabilizat de critici sau aprobări.

Modelul construit de Cooley,impreună cu Mead, cum ca un un determinant important pentru stima de sine il reprezinta o atitudinenpozitivă din partea celor din jur, a fost

validat prin cercetări empirice. Valorizarea propriei persoane are la bază percepția individului asupra evaluărilor pe care le primește de la cei din jur.

Componentele stimei de sine.

Rosenberg și Harter (1990) consideră că stima de sine este influențată de maniera in care persoana percepe competențele sale in domeniile in care reușita este importantă pentru el. Indivizii cu o stimă de sine ridicată se simt competenți in domeniile in care cred că reușita ar fi importantă și deasemenea sunt capabili să considere ca având o importanță mai mică domeniile in care se simt mai puțin competenți. Ei reușesc să anuleze discordanța dintre Sinele ideal și Sinele real. Cu cât această discordanță dintre sinele ideal și cel real este mai mare, cu atât stima de sine are un nivel mai scăzut.Pe de altă parte, o persoană are mai multe identități, fiecare asociată unui anume rol (de gen, de vârstă, școlar, familial, profesional etc.). Persoana se autoevaluează parțial in fiecare dintre aceste roluri. De exemplu identitatea școlară determină o stimă de sine in context școlar. Se pune deci intrebarea dacă sentimentul de valoare personală este suma evaluări parțiale sau este rezultatul unor evaluări globale. Este recunoscută insă și posibilitatea ca o trăsătură contextuală a individului (o identitate de rol) să se difuzeze in Haris, apud Tap, 1998).

Aceasta perspectivă este insă contestată de adepții modelelor multidimensionale și este susținută de cercetări care demonstrează multidimensionalitatea stimei de sine și a evaluării de sine pe baza analizei factoriale. Modelele multidimensionale susțin în esență faptul că individul se autoevaluează diferit in funcție de domeniu de viață sau fațeta identității personale activate de un context anume. Însă stima de sine ca dimensiune globală iși menține o poziție solidă în această dipută și în procesul autoevaluării personale fiind măsurată prin chestionare ce conțin itemi generali și alimentându-se tot din sentimentul de competență a persoanei în anumite domenii particulare.

Dintr-o aceeași perspectivă, de definire sau de organizare a conținutului stimei de sine, F. Sordes-Ader, G. Leveque, N. Oubrayrie și C. Safont-Mottay (1998), plecând de la modelele de reevaluare a dimensiunilor identitate construite de Tap, Massonnat și Perron și de la modelul de reglare a conflictelor descrise de Baubion-Broye, au ajuns la definirea a 5 subdimensiuni ale stimei de sine. În opinia acestor autori, stima de sine globală se construiește din evaluarea făcută asupra fiecăreia din următoarele dimensiuni:

1. Sinele emoțional – este reprezentarea individului cu privire la gradul de control pe care il are asupra emoțiilor sale și asupra impulsivității. Este imaginea pe care o are persoana cu privire la gradul său de stăpânire de sine care este considerată a permite o mai bună organizare in activități, o mai bună planificare.

2. Sinele social – este vorba de reprezentarea interacțiunii cu ceilalți și de sentimental de recunoaștere socială.

3. Sinele professional – se raportează la reprezentările, comportamentele și performanța la locul de muncă sau in context școlar. Percepția asupra propriilor competențe este incorporată in imaginea pe care și-o construiește persoana despre propria persoană.

4. Sinele fizic – include imaginea corporală, percepția părerilor celor din jur cu privire la aspectul fizic și aptitudinile fizice și atletice.

5. Sinele anticipativ – modul in care persoana privește spre viitor, atitudinea față de ceea ce il așteaptă in viitor.

1. 3. Stima de sine și imaginea de sine

Indivizii încearcă să mențină sau să-și crească stima de sine, indiferent dacă au o stimă de sine scăzută sau crescută. Lewicki (1983) sugerează că această tendință se exprimă în principal prin comparații sociale selective. Mai mult, cu cât o dimensiune auto-atribuită este mai dezirabilă social, cu atât subiectul îi acordă acesteia o mai mare importanță în percepția altuia.

Oamenii acordă o mai mare importanță caracteristicilor pozitive pe care le descoperă despre ei, comparativ cu altele. Indivizii pot de asemenea să se „autopozitiveze” prin interpretarea selectivă a evenimentelor. Ei își reamintesc selectiv succesele lor, modificând memorizarea acestora pentru a aduce o imagine de sine pozitivă. Mai mult, cu referire nu numai la trecut, dar și la viitor, indivizii își mențin în percepție iluzia de control și sunt în mod nerealist optimiști cu privire la viitorul lor (Martinot, 1995).

În general indivizii cu stimă de sine scăzută au mai degrabă tendința de a accepta eșecul, în timp ce indivizii cu stimă de sine crescută luptă activ împotriva eșecului. Este acceptat faptul că, în estimarea unor trăsături specifice, o înaltă stimă de sine este asociată cu o mai mare încredere în sine și în răspunsurile personale, cu răspunsuri autoevaluative în mai mare măsură extreme, cu o mai bună consistență internă a răspunsurilor autoevaluative și cu o mai mare stabilitate temporală a acestora. Aceste date sunt concordante cu altele, obținute prin studii similare, conform cărora indivizii cu stimă de sine ridicată au tendința de a se prezenta într-o manieră valorizantă, de a accepta riscurile, de a acorda o mai mare atenție și de a se centra pe punerea în evidență a calităților proprii. În opoziție, indivizii cu stimă de sine scăzută au tendința de a se prezenta autoprotectiv, de a evita riscurile, de a evita punerea in lumină a defectelor etc. La originea celor mai multe diferențe se află cu certitudinea cu care aceste două tipuri de indivizi se definesc (Martinot, 1995)

Există numeroase studii care arată că cei mai mulți dintre indivizi încearcă să mențină o bună imagine de sine. Trecând în revistă astfel de studii, D. Martinot (1995) subliniază faptul că avem tendința de a menține o impresie globală pozitivă despre sine, o stimă de sine pozitivă. Atunci când facem aceasta nu suntem complet obiectivi, avem tendința de a aprecia că suntem în mai mare măsură responsabili de succesele decât de eșecurile noastre și ne comparăm cu alții utilizând dimensiunile pentru care suntem avantajați, pentru care ne simțim competenți. Subiecții cu o slabă stimă de sine acceptă mult mai ușor o întărire negativă și mai greu o întărire pozitivă, comparativ cu subiecții cu stimă de sine puternică. Indivizii cu stimă de sine scăzută sunt mai apți de a explica evenimentele negative prin invocarea unor cauze interne și se simt mai responsabili de eșecul lor, comparativ cu omologii lor cu stimă de sine mare. În plus, indivizii cu stimă de sine scăzută sunt mai puțin dispuși să-și asume riscuri, comparativ cu ceilalți subiecți, probabil din nevoia de a se proteja de amenințare, ei beneficiind de resurse puține de autoprotecție. Prin comparație, indivizii cu stimă de sine ridicată au resurse autoprotective bogate și ușor accesibile și deci vor putea mult mai ușor face față unei amenințări (Constantin, 2004).

În concluzie, pare evident faptul că stabilitatea sau instabilitatea componentei afective a sinelui depinde de certitudinea pe care indivizii o au despre ceea ce sunt ei. În alți termeni, cu cât această componentă este mai puternică (stimă de sine pozitivă), cu atât ea este mai stabilă și mai insensibilă la variațiile situaționale; cu cât această componentă este mai puțin puternică (stimă de sine negativă), cu atât ea este mai instabilă și deci mai sensibilă la caracteristicile situaționale.

1. 4. Stima de sine și alte date ale cercetării empirice

Metodele de analiză a stimei de sine sunt bazate in special pe autoevaluare și introspecție. Din aceasta cauză unii autori consideră că stima de sine are un caracter inobservabil iar analiza ei o fiabilitate scazută. Dacă considerăm că stima de sine este atitudinea individului față de propria persoană, atitudinile fiind măsurabile, putem conchide că și stima de sine este măsurabilă.. S-au făcut numeroase studii pe stima de sine și corelațiile sale cu alte dimensiuni ale personalității sau cu diverse comportamente. De exemplu, Rosenberg și Harter în 1990 au luat în calcul trei dimeniuni: stima de sine, responsabilitatea personală și responsabilitatea socială. Inițial nu s-a evidentiat insă nici o legătură intre cele 3 dimensiuni. Doar după câțiva ani reanalizând datele / într-un alt studiu au pus în evidență o corelație negativă intre stima de sine si responsabilitatea personală și socială. In același studiu s-a evidențiat o corelație intre stima de sine ridicată și comportamentul violent.

Baumeister (1996) arată că indivizii, grupurile și chiar națiunile violente care au deja o stimă de sine ridicată apelează la violență atunci când nu primesc respectul care cred ei că li se cuvine. Pe de altă parte el susține faptul că, in cazul acumulărilor de cunoștințe, o stimă de sine ridicată poate să ducă la scăderea performanței școlare.

În mod similar, S.M. Pottebaum, T.Z. Keith și S.W. Ehly (1986) susțin și ei, in urma unei cecetări empirice, că o creștere a stimei de sine nu aduce un benefit in acumularea cunoștințelor de către elevi. Appleman (2007) intr-o cercetare cu titlul ,,Self-Esteem Can Affect Your Health” concluzionează că stima de sine se află intr-o legătură strânsă cu furia și depresia și cele două influențează negative starea sănătății.

S-au realizat cercetări cu scopul de a evidenția relația dintre stima de sine și gradul de atractivitate fizică. S-a descoperit faptul că nu există o astfel de relație ci doar un pattern al consistenței în modul favorabil de a se prezenta al individului (cei care au stima de sine ridicată au o părere bună despre ei, insă cei din jur nu au o părere bună despre aceștia). În cercetări cu privire la legătura dintre stima de sine și consumul de alcool și droguri dar nu au găsit legături seminificative Baumeister, Campbell, Krueger și Vohs (2003) fac o sinteză a rezultatele diverselor studii realizate pe tema stimei de sine. Singurele legături semnificative certe identificate de aceștia sunt cele între stima de sine și fericire (coreleții pozitive), stima de sine și gradul de depresie sau agresivitatea (coreleții negative).

Legăturile cu performanța școlară, performanța la locul de muncă, relațiile interpersonale, și sănatatea s-au dovedit a nu fi semnificative. In plus, autorii menționați a concluzionat că stima de sine ridicată imbunătățește perseverența in fața eșecului. ansamblul personalității. De exemplu, faptul că un copil este un elev strălucit poate sau nu să se difuzeze in reprezentarea sa globală despre sine. (Harter, 1998)

Capitolul III. Teoria sinelui oglindit ca o teorie a socializarii

2.1. Prezentarea conceptului.

Conceptul lui Cooley de „sine oglindit”, afirma că sinele unei persoane se dezvolta din interatiunea socială cu ceilalți.Vederea noastra despre sine vine din contemplarea calităților personale și impresiilor despre cum ceilalti ne percep pe noi. Defpat, modul in care ne privim pe noi insine nu vine de la cine suntem noi cu adevarat ci mai degrabă de la ceea ce credem ca vad ceilalți despre noi.

La nastere omul posedă potențialurile de a deveni un om. Copilul devine un om sau o ființă socială, printr-o varietate de experiențe. El devine atunci ceea ce sociologul numește „socializat”. Individul devine socializat prin invatarea regulilor și practicilor grupurilor sociale. Prin acest procedeu individul dezvoltă o personalitate proprie. Personalitatea individului cuprinde acele calități care sunt semnificative în asocierea cu alte persoane. Sinele si implicarea lui in personalitate reprezinta o pricipală abordare în teoria sinelui oglindit.

Charles H. Cooley a prezentat ideea sa despre sinele oglindit acum mai bine de 100 de ani și a fost una dintre cele mai importante idei in perspectiva interactionista a socilogiei.Aceasta idee susține ca noi ne dezvoltam sensul de sine printr-un procces interactivcare ia in considerație cum credem ca suntem vazuti de ceilalti. De aici rezultand trei principale aspecte ale teoriei: imaginea modului în care apare eul în ochii celuilalt; imaginea acestei judecăți; reacția noastră față de această imagine.

Primul aspect este acela al imaginatiei modului in care suntem vazuti de ceilalți.Incercam sa ne vedem prin ochii celuilalt.Incercam sa ne imaginam raspunsuri pentru intrebari ca de exemplu: Oare ei cred ca sunt o persoana amuzantă? sau El/ea crede ca arat bine imbrăcat așa?

Al doilea aspect este cel al imaginației acelei judecăți .Aici, noi incercam sacomparam viziunea noastra despre noi cu perceptia viziunilor celorlalti despre noi.Daca eu ma vad pe mine ca fiind prietenos, atunci vreau sa vad daca si alte persoane ma vad in acelasi fel.

Ultimul aspect se refera la ceea ce simtim despre primele doua aspecte.Aici in esenta ne judecam pe noi insine.Ne intrebam daca suntem mandrii de noi sau daca ne simtim prost in legatura cu propria persoana.

Astfel, vom crea propriile noastre identități într-un proces interactiv. Noi nu ne putem defini decât prin acest proces de a interacționa cu vedere societății despre noi.

Cooley a dezvoltat acest concept în 1902, după extinse testari sociologice aplicate pe copii într-un mediu controlat. Copiilor l-i s-a spus să intre intr-oo cameră care conținea un bol de bomboane și să ia doar o singură bucată. Copiii au fost apoi lăsati singuri în cameră, acestia fiind monitorizati de camere video. Copiii, neștiind cș sunt monitorizați, au luat cat de mult bomboane au putut.Apoi experimentul a fost repetat, dar de data aceasta camera in care au intrat copii a fost captusita cu oglinzi, astfel încât copiii se puteau vedea. În aproape toate cazurile, copiii au luat doar o bomboana. În interpretarea lui Cooley, copiii, vazandu-si propriul comportamentul în oglinzi, il modifică din vina. Cooley credea că imaginile pe care copiii le-au văzut în oglinzi reprezentau modul în care credeau acestia ca ii vedea societatea. Deoarece aceștia au văzut în oglinda cum alții i-ar putea vedea ca fiind lacomi, copiii s-au simtit ca niste lacomi și și-au modificat comportamentul.

Principala idee este că oamenii isi modeleaza conceptul de sine bazandu-se pe înțelegerea lor a modului în care alții îi percep. Ne formam imaginea de sine ca fiind reflexiile raspunsurilor și evaluările altora in mediul nostru. Atunci cand am fost copii, am fost tratati într-o varietate de moduri. Dacă părinții, rudele și alte persoane importante il privesc pe copil ca fiind inteligent, ei vor tinde să ii ridice anumite tipuri de așteptări. Ca o consecință copilul va crede ca în cele din urmă el este o persoană inteligentă. Acesta este un proces care continuă si atunci când copilul creste. De exemplu , dacă tu crezi ca prietenii tai apropiati te privesc ca pe un erou, atunci este foarte probabil sa îți proiectezi aceasta imaginea de sine, indiferent dacă acest lucru are de-a face cu realitatea sa nu.

2.2. Socializarea si sinele oglindit

Socializarea reprezinta procesul prin care noi invatam sensurile si responsabilitatile asociate cu anumite roluri sociale prin interactiunile noastre cu ceilalti oameni.Identitatea noastra, diverse atitudini si conceptul de sine sunt modelate prin socializare. Înainte de a ne naste, ne sunt atribuite roluri sociale pe care suntem asteptati sa le indeplini bazandu-ne pe ceea ce societatea vrea. De exemplu, de la o fata este de așteptat sa îi placă culoarea roz si sa se imbrace in rochii, iar de la un baiat este asteptat sa se imbrace in albastru si sa ii placa fotbalul.

Pentru Cooley, „societatea”și „indivizii” nu denotă fenomene separabile, însa sunt pur și simplu aspecte colective și distributive ale aceluiași lucru . Când vorbim de societate, sau folosim orice alt termen colectiv, ne fixam mintea asupra unei vederi generale a persoanelor in cauză, în timp ce atunci când vorbim de indivizi ignorăm aspectul general și ne gandim la ei ca și cum ar separati.
Cooley a susținut că sinele se dezvoltă din interacțiunea unei persoane cu alte persoane. Sinele, la Cooley, apare dialectic prin comunicare. Conștiința de sine este o reflectare a ideilor despre ssine pe care le atribuim altor minți; astfel, nu poate exista sinele izolat „There is no sense of 'I' without its correlative sense of you, or he, or they. ”(Cooley 1902 p. 183).

Desi oamenii se asociaza inca din cele mai vechi timpuri , iar inainte de ei animalele trăiau tot în grupuri, procesul de asociere în sine a devenit un obiect de curiozitate științifică numai în ultimul secol. Baza psihologica a asocierii umane, a tuturor trăsăturilor distincte ale omului din personalitate, este comunicarea (Cooley, 1902). Din acest motiv noi nu ne nastem umani, dar devenim treptat, odata cu dezvoltarea prin contactul cu mintea altora.

In termeni de bază, sinele oglindit este ideea că ne vedem prin ochii altcuiva. Atunci când încearcăm o pereche de blugi, ne gândim imediat „cum mă văd ceilalti în acestia?”, Fie că suntem conștienți de acest lucru sau nu. Luata in intregime, teoria sinelui oglindit reprezinta „o vedere pasivă și conformistă a ființelor umane, una care pune accentul pe o sursă externă ca locul de conținut sau substanțe pe care ne construim conceptul de sine" (Gecas & Schwalbe, 1983) .

Multe perspective ale sinelui oglindit au privit individul internalizand perceptiile pe care acesta credea ca altii le au despre el iar din acest motiv acesta începe să isi asume rolul social asociat cu aceste percepții. De exemplu, într-o clasă, în cazul în care individul consideră că profesorul și alti colegii îl percep ca fiind inteligent, el va începe să se vadă în acest fel, asumandu-si în acest fel o imagine de sine pozitiva. Astfel, din mai multe planuri reiese importanța de a interpreta aceste răspunsuri percepute, daca nu se reuseste sa se facă acest lucru, poate duce la o imagine de sine falsa. (Kyriacou, 2012).

Alte perspective privesc conceptul de auto-implinire. Este de amintit că teoria auto-împlinirii functioneaza nu numai „ din cauza credinței altuia, dar și pentru că acesta acceptă o definiție falsă de sine din care apar consecințe reale ” (Reitzes, 1980). Dacă există o percepție falsă a unui student fiind inteligent, elevul poate decide să lucreze mai mult pentru a se ridica până la această caracteristică, făcând din percepția falsă o realitate.

2.3. Vederea epistemologica a lui Cooley

    Cooley a facut parte din prima generație de sociologi americani, și era un excentric care se diferentea de cei mai multi dintre colegii lui. În masura în care majoritatea pionieriilor erau Darwiniști sociali, el a fost un evoluționist mai putin mecanic; majoritatea au fost reformiști, de multe ori inspirati de religie, în timp ce Cooley a fost artistic si romantic. El a fost un idealist, preocupat de introspecție și imaginatie.

    Cooley a căutat să elimine dualismul dintre societate / individ și corp / minte, subliniind în schimb interconexiunile lor, și conceptualizandu-le, ca fiind intregi funcționale și organice. O trecere în revistă a tuturor lucrărilor lui Cooley dezvaluie ceea ce el credea ca fiind problema inrădăcinata a științelor sociale, si anume relația reciprocă dintre individ și ordinea socială. În opinia sa, conceptele de „societate” si „persoana” ar putea fi definite, numai în relație unul cu celalalt; deoarece viața umană este în esență o chestiune de interactiuni sociale -societatea modeleaza individul iar indivizii modeleaza societatea.

    Cooley a pus înainte noastra două propoziții primare. Prima, „Mintea este socială” și a doua. „Societatea este mentala”. Dintre acestea două, prima a impresionat un număr mare de sociologi. El a scris în lucrarea sa „Organizarea socială", ca „sinele și societatea sunt nascute gemene.”.Astfel, în procesul de creare a sinelui, se naște societatea.Cooley a rămas consecvent în poziția sa privind legătura cu cauzalitatea. Indivizii, a argumentat el, nu fac societăți și nici societatile nu fac indivizi. Ei sunt „aspecte distributive și colective ale aceluiași lucru.” Individul nu are o existență în afară de alții. Nu există nici o societate care sa nu

2.4. Idealismul sinelui oglindit , ca parte a socializarii

   Socializarea este o necesitate socială. Aceasta este canalul de legătură dintre minte individuală și lumea socială din jurul lui. Este, ca prin acest proces, individul va ajunge să cunoască adevărul, pentru a evita erori, sa se bucure de frumusețe,sa expuna binele si sa condamne raul. Idealismul transmite două tipuri de obiective în socializare. Prmul reprezinta bunăstarea individului iar al doilea binele societății. Scopul final al socializării este realizarea de sine sau de a deveni social. Un astfel de obiectiv, este caracteristic pentru idealism. Un om auto-realizat este un om ideal, el va fi internalizat valorile sociale. Ideea socializarii in sine este transformarea omului natural, biologic într-un om perfect, perfecțiunea intelectuală, morală și spirituală. O persoană este o ființă socială. El isi poate actualiza sinele numai prin serviciile celorlalte sine.

    Sociologia lui Cooley este pur holistică. Când vorbește despre societate ca un organism, nu vrea să facă o analogie cu Biologia ca în modul lui Spencer, dar doreste să sublinieze interrelațiile sistemice între toate procesele sociale. El a considerat conștiința sociala ca fiind omologul fizic al minții organismului individual. Prin urmare, el ar fi putut continua, pur și simplu, cu analogia și conceputul de conștiință publică sau colectivă ca fiind omologul fizic al minții organismului social (GH Mead, 1964).

Cooley distinge între cunoaștere „spațiala sau materiala” și „personala sau cunoastere sociala.” Cunoșterea personale sau sociala se dezvoltata prin contactul cu mintea altor oameni, printr-un proces numit interactiune sociala si comunicare. Ii permite unui individ sa se inteleaga pe sine prin schimbul starilor de spirit. Cooley a subliniat că studiul lumii sociale umane trebuie să fie centrat pe încercările de a proba semnificațiile subiective pe care actorii umani le atribuie acțiunii lor. Cooley a perceput mintea ca centru al universului uman. Mintea mai presus de toate este vazut ca modificabila, și reiese numai în relație cu membrii grupurilor primare. El vede că societatea este un proces, care continuă să se formeze și reformeze prin persoane, modele și instituții.

2.5. Elemente de Interacționism Simbolic

Putem găsi, de asemenea, elementele de interacționismului simbolic în activitatea lui Cooley. Teoria sinelui ogindit explică modul în care individul dobandeste o idee despre el însuși, un sentiment sau o idee despre sine, prin interacțiune socială. Interactionistii, inclusiv Cooley, sunt întotdeauna preocupați să studieze modul în care oamenii dau sens trupurile lor, sentimentele lor, sinelui, situațiile lor și chiar a lumii sociale mai largi în care există viața lor. Cooley în teoriile sale a folosit observatia paticipativa (chiar si cu propriile sai copii) Ca și în cazul interactionistilor, el a crezut, de asemenea, că nu există conceptul de indivizii solitari; oamenii sunt întotdeauna conectatati la alții. Unitatea de bază a analizei interacționiste este cea a sinelui, care subliniază modul în care oamenii pot ajunge să se veda ca obiect și să își asume rolul printr-un proces de luare rol. Această noțiune este foarte clara în sinele oglindit.

Teoria sinelui oglindit este direct legata de constiinta de sine, iar intradevar se poate spune ca constiinta de sine se formeaza prin acest concept facut cunoscut de Cooley.
Conceptul este oarecum legate de conceptul psihologic al proiecție; ființele umane interpreteaza reacțiile celorlalte persoane cu care socializeaza în ceea ce privește aspectul, vorbire, manierisme (toate simbolurile) și proiecteaza aceste interpretări pe ei înșiși.

Constiinta de sine este astfel puternic influențată de aceste raspunsuri sociale, iar într-o anumită măsură persoanele devin reflecțiile a ceea ce văd proiectat pe ei de către alții. Când o persoana primeste un răspuns negativ in legatura cu aspectul lor de la o varietate de persoane, aceasta ar putea incepe sa se considere mai puțin atrăgătoare. Atunci când primesc un răspuns pozitiv sau încurajator la adresa glumelor proprii ,ei devin mai apți sa se angajeze in aceste comportamente sociale, sau se mândresc cu abilitățile lor verbale.
În acest fel, oamenii sunt direct modelati, influențati și, în unele cazuri, construiti în întregime în jurul reflecțiilor de sine pe care le văd în ceilalti.
Mediul folosit pentru a exprima aceste sentimente, în special în primele etape de dezvoltare, este domeniul de interacțiune simbolica. Nu toate indicii sunt verbale, o încruntare simpla,o privire uimita , sunt toate simboluri care poartă semnificații sociale mai mari.

2.6. Elemente de Pragmatism

Asa cum este cazul si cu pragmatisul, o persoană în mintea lui se va (lupta) gândii cum alții vor judeca aspectul său, comportamentul etc. Astfel există situații care sunt deranjante, ambigue, tulburătoare, tendințe confuze, sfârșitul rațiunii și logici este o acțiunea. Individul isi va modela comportamentul sau sinele situatiile sociale, pemtru a primi o judecata buna de la alții pentru apariția și acțiunea sa. Valorile similare ale unui individ vor fi obținute din societate. Moralitatea este în esență socială. Astfel valorile unui individ vor apărea, de asemenea, din interacțiunea lui în societate.

O persoană sau un copil este creativ și constructiv, de la natura. El sau ea nu este un ascultător pasiv, ci un participant activ în procesele sociale. Copilul trebuie să fie familiarizat cu obiceiurile, tradițiile, moravurile, normele, valorile și comportamentele modelului societății. Copilul ar trebui să fie motivat de a afla informațiile singur loc sa ii fie furnizate. Copiii trebuie încurajați să descopere și să investigheze faptele vieții.

2.7. Elemente ontologice ale sinelui oglindit

2.7.1.Comunicarea
    Pentru Cooley, comunicare este un lucru de baza pentru apariția sinelui și pentru viața socială a unui individ. Deci, comunicarea este elementul ontologic al punctului său de vedere față de societate și în perspectiva lui teoretică. Comunicarea poate fi definită ca procesul de partajare, sau de a face comun, orice experiență. Fără a lua parte la un astfel de proces mintea nu dezvoltă o adevărată natură umană, dar rămâne într-o stare anormală și greu de definit nici umana, nici brutala. Acest lucru este demonstrat clar de acei indivizi care, după ce au avut ghinionul de a deveni separați de specia lor, au crescut in randul animalelor. Multora le-au lipsit calitățile esențiale pentru natura umană. Unii au plecat în patru labe, iar toti semanau mai mult cu animalele decat cu oamenii. (McCrone,1994)

    Noi nu ne nastem umani ,dar devenim treptat, dezvoltandu-ne prin contactele cu mintea altora. De asemenea, este adevărat că vom pierde treptat caracteristici umane dacă taiem complet comunicarea cu alții pentru o perioadă lungă de timp. Cooley a menționat despre prizonieri în izolare și de ciobani din locurile indepartate în cartea sa, „Sociologie introductiva”(1933),pentru a arăta cât demult singurătatea afecteaza natura umană. Mintea nu se poate pastra mereu în mișcare, fără experiența de reinprospatare a comunicarii reale, iar în cele din urmă va ceda. De asemenea, el a ilustrat cazul lui Helen Keller, care a ramas fara vedere si auz la optsprezece luni și nu a reluat legătura până când a avut aproape șapte ani. Conform lui Cooley, comunicare implică atât a da cat si a primi, astfel că, înainte de a fi cu adevărat uman, copilul, trebuie să fie capabil să exprime și să înțeleagă simbolurile verbale. Ipotezele ontologice sunt reprezentate de faptul ca individul dezvoltă conceptul de „sine” printr-un proces numit comunicare în cadrul grupurilor primare, iar internalizarea sinelui este scopul de bază al interacțiunii umane.

2.7.2. Interacțiunea  

  În încercarea sa de a ilustra internalizarea sinelui, Cooley a facut comparatie cu o oglinda. Așa cum ne vedeam propria față, silueta și hainele în oglindă, și suntem interesati de ele deoarece acestea sunt ale noastre, suntem mulțumiti sau nu cu ele după cum răspund sau nu la ceea ce ne-ar place să fie; astfel încât în ​​imaginație noi percepem in mintea celuilalt un fel de gând despre aspectul nostru , manierele, obiectivele, faptele, caracterul, prieteni, și așa mai departe, și suntem afectatati de aceasta. Un auto-idee de acest gen pare să aibă trei elemente principale.Imaginația aspectului nostru la alte persoane, imaginatia judecății sale a acelui si un fel de auto-senzație – mandrie, rusine. (Cooley,1922) Aceste trei propuneri servesc ontologiei pe care este construit întreaga teorie.
Ceea ce ne duce spre mândrie sau rușine nu este o simpla reflectare mecanică a noi înșine, ci un sentiment atribuit, efectul imaginat al acestei reflecții in mintea altcuiva. Deasemenea conteaza si în a cărui minte ne vedem, iar asta este foarte important si face diferența in ceea ce simțim. Ne este rușine să parem evazivi în prezența unui om direct, laș în prezența unui curajos, brută în ochii unui rafinat, și așa mai departe. Noi întotdeauna ne imaginăm parerile altor minți.

Modul în care sinele oglindit este definit și dezvoltat prin experiență se poate observa la copii care invata sa utilizeze cuvintele proprii. Este evident că aceste cuvinte, trebuie să fie deosebit de greu de stapanit, deoarece, spre deosebire de alte cuvinte, acestea nu au aparent, nici un sens uniform, dar transmit idei diferite și opuse atunci când sunt angajate de către persoane diferite. Sensul cuvintelor este învățat prin asocierea lor cu alte fenomene .

Prin observarea propriilor copii, Cooley a concluzionat că însăși ideea de „sine” sau „ego” apare numai în relație cu alte persoane. Cu alte cuvinte, copilul primeste concepția sa despre sine, iar mai târziu a genului de persoană care este, prin ceea ce el isi imaginează ca ar fi imaginea lui pentru alții. Prin urmare, Cooley a numit aceasta idee a copilului despre sine „looking –glass self”.( Cooley,1902). Copilul se concepe pe sine ca fiind bun sau rău, în grade diferite, în funcție de atitudinea celorlalți față de el. Astfel, punctul de vedere al copilului despre sine poate fi afectat in funcție de felul numelui dat de familie sau prietenii. Un copil numit „îngeraș” de catre mama sa dobandeste o noțiune de sine, care diferă de cea a unui copil care este numit „neascultător”. Sinele oglindit il asigură pe copil care aspecte ale rolurilor asumate îl vor aduce laudă si care invinuire, care sunt cele aceptate de ceilalți si care nu.

Este clar că suntem predispuși să ne privim pe noi înșine prin ochii celorlalți. În funcție pe caracterul și de ceea ce reprezinta celălalt pentru noi (în a cărui minte ne vedem) vom dezvolta sentimente diferite. Modul în care ne imaginăm pe noi înșine că părem unei alte persoane este un element esențial în concepția noastră despre noi înșine. Astfel, „eu nu sunt ceea ce cred că sunt și nici nu sunt ceea ce crezi tu că sunt. Sunt ceea ce eu cred că tu crezi că sunt ”. Cooley concluzionează că „sinele este social și că conștiința de sine nu ar exista în absența societății”. (Cooley , 1902). Sinele oglindit afectează viața de zi cu zi a tuturor indivizilor.

2.8. Contribuțiile lui G.H. Mead la analiza teoriei lui C.H.Cooley

Intr-un studiu publicat de Mead in „ Revista Americană de Sociologie”, in 1930, întitulat

,,Contribuția lui Cooley la dezvoltarea gândirii sociale americane”, se regasesc contributiile acestuia la analiza teoriei lui Cooley. În acest studiu, Mead nu face numai o critică asupra teoriei acestuia, ci și o dezvoltare a ideilor lui Cooley. Mead afirma ca teoria lui Cooley este parțială, fiind elaborată mai mult pentru comportamentele întemeiate pe valori morale înalte și este incapabilă în „studiul impulsurilor primitive”. Deasemenea Mead sustine că desi Cooley a înțeles societatea ca o lume psihică, acesta s-a limitat doar la metoda introspecției, fiind o metodă pur psihologică. Prin prisma lui Mead, concepția lui Cooley este una behavioristă și nu poate fi utilizată în cercetarea relațiilor dintre individ și societate. Acestea nefiind la fel de clare și normale, așa cum sunt relațiile directe dintre membrii unei familii (înțeleasă ca grup primar).

Din analiza teoriei lui Cooley, Mead elaborează o nouă teorie, potrivit căreia sinele reprezinta o „tensiune permanentă a persoanei și a personalității”.(Mead,1930) În timp ce persoana este răspunsul organismului la cerințele mediului, personalitatea reprezintă ansamblul atitudinilor celorlalți presupuse de individ. Mead numește instituțiile „reacții sociale comune”, ele fiind atitudini sociale organizate rezultate din relații de competiție sau cooperare din cadrul structurilor ordinii sociale. În viziunea lui Mead „societatea ideală” este aceea în care predominante sunt „reacțiile comune” și poate fi realizată prin extinderea „universului ei de discurs”.

Capitolul IV. Teoria sinelui oglindit in vremurile moderne

4.1. Consumul in strânsa legătura cu sinele oglindit.

Deși noi consumăm multe bunuri pentru propria noastră plăcere, unele bunuri sunt consumate pentru a exprima cine suntem sau, mai important, pentru a afișa altora o percepție falsă despre noi înșine, încurajându-i să ne percepem într-un mod particular. ,, Pare un fapt inevitabil al vietii moderne, noi învățăm, definim și ne amintim cine suntem prin bunurile noastre”(Belk, 1988). Bunuri pot fi foarte personală pentr individ sau, în multe cazuri, poate fi o încercare de a îi încuraja pe alții să îi perceapă într-un mod anume. Multe persoane consuma bunuri în scopul de a „realiza conceptul de sine ideal” (Landon, 1974). Cu alte cuvinte, bunurile pot fi utilizate ca si recuzita pentru a obtine un anumit rol social.

Acest lucru poate fi văzut în studiul de caz : ,,Landourile nu sunt doar pentru copii"”(Brandi, 2013), în cazul de fata Dorothe cumpara un carucior de ultima generatie , pentru a-și îndeplini rolul ei social ca o mamă bună. Căruciorul este văzută ca fiind mult mai mult decât o marfă simplu, ci reprezintă tipul de mamă care Dorothe vrea să fie, lupta spre realizarea ei de sine ideală. „Cred că am realizat că asa cum se intampla cu cărucioarele , deoarla fel este cu o mulțime de alte lucruri: acestea spun multe despre cine ești ca persoană. Exact la fel ca si hainele ”(Brandi, 2013).

În acest studiu de caz, interacționismului simbolic este de asemenea evidentiat. Pentru Dorothe, acel carucior a reprezentat un simbol de clasă și stil și a descrisa cât de buna poate fi o mamă. Prin consumul de bunuri, persoane descriu ce fel de persoană sunt, sau genul de persoană care ar vrea sa fie.

Interacționismului simbolic poate fi folosit de o persoana in a-și modifica modul în care aceasta este perceputa . În timpurile moderne, acest lucru a devenit chiar mai important ca urmare a unui număr tot mai mare de persoane fiind influențată de branding, peste 40% au fost de acord , într-un studiu independent efectuat, că marca este un factor major care trebuie luat în considerare atunci când consumam bunuri. Interacționismului simbolic apare atunci când „consumatori achiziționează un anumit bun sau serviciu pentru ceea ce înseamnă, pe baza simbolurilor atașate de societate” (Leigh & Gabel, 1992). Oamenii aleg simbolurile care au cea mai importanta pentru ei pe baza grupurilor de referință semnificative, fie că sunt grupuri de prieteni, grupuri sociale etc. Se poate vedea că cei aflati in tranziții de rol, precum și cei care doresc in special afilierea la anumite grupuri sociale sunt cele mai predispuse la utilizarea interacționismului simbolic pentru a fi perceputi într-un anumit fel.

Indivizii cred că brandurile sunt un simbol pentru ceva mult mai profund. De exemplu, nimeni nu ar purta ,, Nike” dacă nu a ar fi o marcă cunoscută, deoarece nu ar avea un sens de valoare social. Când oamenii poarta branduri, acestea sunt cu scopul de a transfera semnificația simbolului pe propria identitate, pentru ca oamenii să le percep în acest fel. În cazul Nike, persoanele consuma acest brand, în scopul de a transmite altora ca sunt tineri și sportivi. Aceast aspect se aliniază cu teoria sinelui oglindit a lui Cooley prin care indivizii incearca in mod activ să preia controlul modului în care alții îi percep.

Fără branding si comunicare, interacțiune simbolică nu ar fi posibila. În timpurile moderne, există un număr tot mai mare de campanii de marketing și de publicitate din cauza platformelor on-line disponibile. „Publicitate și alte comunicări de marketing pot servi eficient ca vehicule pentru acest proces de transfer de semnificație simbolică.” (Leigh & Gabel, 1992). Acestea il vad pe consumator ca fiind un proiect permanent, unul la care se pot aduce imbunatatiri constant, pe baza faptului ca individul incerca mereu sa își atinga ,,sinele ideal”. Marketing-ul îl face pe consumator sa se focalizeze pe diferența dintre sinele real și cel ideal, cu ajutorul celebritatilor și modele machiate si stilizate pentru a descrie ceea ce ar trebui să fie sine ideal. La rândul lor, persoanele încerca să se ridice la aceste așteptări, consumand bunul și sperand la transferarea calitățile exprimate în aceea campanie de marketing pe ei înșiși pentru a regla perceptiile altora. Indivizii cumpăra în aceste campanii, consuma acele bunuri, și fac aceste posesiuni sa constituie o parte din ,,sinele extins.” (Belk, 1979).

4.2. Sinele virtual prin prisma sinelui oglindit.

În timpurile moderne, există un nou „sine” în curs de dezvoltare și anume „sinele virtual”. Acest nou fenomen nu se poate sa nu fie luat in cosiderare atunci cand vorbim despre sinele oglindit al lui Cooley, deoarece in aceste timpuri moderne, este cu siguranță un factor important. În ultimul deceniu, a crescut utilizarea site-urilo de social media. Conform lui Olenski ( 2013) „numărul de adulti din mediul on-line în SUA, care folosesc site-uri de social media a crescut de la 8% la 72%, adulții tineri fiind cel mai probabili de a utiliza site-uri de social media”.

În trecut, indivizii remodelau percepțiile altora prin consumul de simboluri și prin posesiunile pe care le dețineau. Indivizii sunt foarte conștienți de modul în care ei sunt perceputi de ceilalți și sunt conștienți de auto-prezentarea lor , folosind o tehnica numita management de impresie, pentru a fi percepuți într-un anumit fel. În cele mai multe scenarii de bază, această tehnică de management de impresie este utilizata într-un interviu, asigurându-ne că pentru a face o impresie bună purtam un costum, strangem mâna intervievatorului și spunem ceea ce vor acestia să audă, etc. Cu toate acestea, acum, oamenii nu se lupta numai pentru a-și atinge sine lor ideal prin consum și utilizarea managementului de impresie, în schimb acestia îsi reflectă ,, sinele ideal” în noul lor sine virtual.

Sinele virtual se referă la „persoana conectata la lume și la alte persoane prin mijloace electronice, cum ar fi internetul, televiziunea si telefoanele mobile. Este un sentiment de a fi și este un mod particular de a experimenta și interacționa cu lumea ”(Agger, 2004). Chiar on-line, oamenii sunt conștienți de auto-prezentare. Cei mai multi dintre oameni, atunci cand posteaza ceva pe Facebook, se gandesc la felul in care cei lalti vor percepe aceea postare. Deasemenea sunt si unii oameni care atunci cand posteaza se gandesc la cat de multe aprecieri vor primi din partea celorlalti. Acest lucru indică faptul că oamenii sunt preocupați de auto-prezentare și opiniile altora, atunci când posteaza on-line.

,,Indivizii încearcă să gestioneze expresiile date într-un mod care simulează interacțiuni offline, astfel încât să facă acest spectacol online, mai convingătoar și satisfăcătoar” (Papacharissi, 2002). De exemplu, o persoană care dorește să fie perceput ca sociabila si indraneața, cu un cerc larg de prieteni ar fi posta în mod constant link-uri catre profilele prietenilor de pe facebook.

Teoria lui Goffman de a ne referi la toate persoanelor ca finnd actori într-un joc este deosebit de relevantă în lumea moderna. Aceste persoane performeaza diferite roluri. Unele roluri pot fi jucate simultan, cum ar fi rolul de mamă și rolul de femeie de afaceri. Cu toate acestea, se poate, de asemenea, juca un rol on-line, în contradicție cu roluri din lumea reală. Din cauza lipsei de elementelor verbale prezente, indivizii sunt capabili să afișeze o percepție despre sine, care ar putea sa nu coincida cu realitatea , alegand ,,sa exploreze anumite părți ale personalității lor mai pe larg online sau chiar să inventeze personalitati virtuale diferite de personalitatile lor din viata reala”( Papacharissi, 2002).

În ultimul deceniu, branding-ul personal a devenit un concept foarte relevant în viața modernă. Deși în ultimul deceniu, a devenit utilizat pe scară mai largă în rândul unui public de masă. ,,Înainte se obisnuia ca imaginea de succes si branding-ul sa fi rezervate pentru acele persoane fizice și juridice care erau fost în ochii publicului, celebrități, politicieni și oameni sportivi de elita. În aceste zile, este recunoscut faptul că branding este mai important decât oricând pentru toată lumea "(Centaur Communications Ltd, 2007).

Branding-ul personal este legat de a treia dimensiune a lui Cooley, a sinelui oglindă, în care oamenii încearcă să remodeleze sau sa formeze perceptiile altora despre ei. Prin utilizarea de branding personal, indivizii încearcă să fie perceput în mod deosebit. În special în tranziții de viață, ,,oamenii ar putea dori să relanseze brandul lor personal, de exemplu, atunci când elevii încep cariera lor.”( Communications Ltd, 2007). Când elevii încep să se mute din universitate în ,,lumea reală”, ei încep să caute un loc de muncă. Prin formularele de cerere și interviuri, aceste persoane preiau controlul activ asupra situației, în scopul de a fi perceputi într-un mod particular pentru potențialii angajatori.

Având în vedere creșterea site-urilor de social media, branding-ul personal s-a realizat mai ușor cu această platformă online. Nu numai ca este acest "sine virtual" este relevant pentru caracteristicile personale prin twitter, facebook și Instagram, dar si profesionale, precum și cele, cu utilizarea profilului de LinkedIn. LinkedIn este un site de social media pentru cei care cauta locuri de munca. Se poate prelua controlul prin afișarea activa a ceea ce ei cred că potențialii angajatori vor dori să vadă, deoarece aceștia pot, cu un CV sau un formular de cerere, să prezinte informațiile într-un mod care va arata mai prezentabil pentru angajatori. De exemplu, lăsând la o parte detaliile ultimul loc de muncade la care a fost concediat.

Pentru a studia sinele în spațiul virtual, prin urmare, este necesar să se diferențieze între prezentarea de sine și concepția de sine. Deși sunt strâns legate, aceste două aspecte ale auto-construcție sunt afectate de diferiți factori. Intrucat modul de a ne prezenta altora este influențat de ceea ce noi credem ca altii pot vedea la noi în mod direct sau nu, felul cum ne percepem pe noi înșine este influențat de măsura în care suntem capabili de a îi vedea direct pe alții și modul în care acestia ne răspund.

In concluzie, sinele digital s-a dovedit a fi orientat spre interior, narativ in esență, retractabil, și multiplicat. Sinele digital este orientat spre interior catre lumea gândurilor și sentimentelor, deoarece alții nu pot vedea atributele noastre vizibile; este narativ in esență deoarece alții ajung sa ne cunoasca în primul rând pe baza a ceea ce le spunem; este retractabil deoarece alții sunt în imposibilitatea de a asocia pretențiile din mediul online la identitatile noastre reale.În cele din urmă, se multiplica deoarece ceilalti interacționează cu noi în diferite domenii ale lumii virtuale.