Teoria Si Practica Imprumutului Public
TEORIA SI PRACTICA ÎMPRUMUTULUI PUBLIC
CAP.I Considerații generale privind împrumutul public
Creditul, ca și moneda, este o categorie economico-financiară creată pentru aservi la rezolvarea unor problem economici, sociale sau legate de procesul de schimb.
Printre primele operațiuni, cu caracter economic înfăptuite de personae care au trecut de la o viață individual, izolată, la o forma de viață social a fost schimbul în natură și ca o consecință imediată a lui a apărut și creditul, care este tot un schimb, ca singura diferență, că între momentele schimbului se intercalează și factorul timp.
În orice tranzacție de schimb, în mod obișnuit, fiecare din părți oferă celeilalte un echivalent. Dar indiferent de modul în care a apărut și a evoluat activitatea economică a omenirii, creditul a apărut înaintea oricărui sistemși instrument de schimb.
Împrumuturile publice în cadrul finanțelor publice, reprezintă un mijloc de completare a fondurilor bănești de utilitate publică, inclusiv de completare a veniturilor bugetare.
Caracteristicile împrumutului public – legea nu definește împrumutul public, ci doar împrumutul de stat1 care este obligația generată de un contract prin care statul, în calitate de împrumutat, obține fonduri financiare de la o persoană fizică sau juridică creditoare și se angajează să le ramburseze împreună cu dobânda și cu alte costuri aferente, într-o perioadă specificată. Totalitatea împrumuturilor pe care le poate contracta și garanta statul, pe o perioadă de un an, constituie plafonul de îndatorare publică și este stabilit anual prin lege2. Din aceste definiții se degajă o serie de caracteristici sau particularități ale împrumutului public, după cum urmează:
caracterul legal
caracterul contractual
caracterul rambursabil
caracterul temporar
1.Art.2,al.1,pct.12 , Lg.datorie publice nr.313/29.06.2004
2.Art.2,al.1,pct.39, Lg.datoriei publice nr. 313/29.06.2004
Consolidarea, conversiunea și amortizarea creditului public
Consolidarea împrumutului de stat și implicit a datoriei publice este prelungirea termenului de rambursare a unui împrumut de stat. În acest sens un împrumut pe termen mijlociu sau lung și de asemenea un împrumut pe termen mijlociu poate fi prelungit și trans-format în împrumut pe termen lung. În toateaceste cazuri, datoria publică flotantă este trans-formată în datorie consolidată șiîn consecință procedeul a fost denumit „consolidare” a da-toriei publice.
Conversiunea împrumuturilor de stat este un procedeu tot de modificare acondițiilor unor împrumuturi însă numai privind dobânda și anume de reducere a procentului dobânzii, procedeu care este considerat aplicabil exclusiv împrumuturilor de stat interne.
Amortizarea împrumuturilor de stat a fost caracterizată în mod tradițional ca „mijloc de reducere a datoriei publice” care produce „o reducere a capitalului împrumutat” și se deosebește de conversiune care constă în reducerea numai adobânzii cuvenită creditorului.
Mijloacele excepționale de reducere și de stingere a datoriei publice au fost cercetate și expuse în teoria împrumutului de stat determinat de sporirea cazurilor în care statele debitoare au ajuns în situația financiară dificilă de a nu putea plăti dobânzile și anuitățile sau ratele de rambursare a unor împrumuturi interne și chiar externe.
Etimologic vorbind, îmrumutul sau creditul își are originea in cuvăntul latin ” creditum – credere ”, care înseamnă a crede, a se încredea avea încredere. Aceată origine a noțiunii de credit scoate în evidență un element psihologic absolut necesar existenței unei operațiuni de împrumut – încrederea.
Adept al definițiilor succinte, prof. A Page definește creditul ca fiind ” schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare ”. Potrivit unei alte opinii ” creditul constă în acte și operațiuni de concentrare a disponibilităților bănești din economia naționlă și de repartizare și utilizarea acestor disponibilități pentru satisfacea trebuințelor bănești temporare ale unităților economice și ale cetățenilor. Noțiunea de îmrumut nu poate fi concepută ca un instrument de care să se dispună oricum și oricănd. Astfel putem spune că îmrumutul public, sau creditul reprezintă un împrumut in bani despărțit de factorul timp numit termen3.
3.Dan Drosu Șaguna -” Drept financiar și fiscal”pg.112, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1994
Cu alte cuvinte, a acorda cuiva un credit, înseamnă a-i pune la dispoziție o sumă de bani, cu condiția de a o rambursa in viitor, la o anumită dată. Pentru timpul care va trece între primirea sumei de bani și rambursarea sa, beneficiarul operațiunii va plăti o dobândă. Prin urmare, schimb separat de bani, folosirea banilor, plata unei dobânzi – sunt elemente constitutive ale oricărei operațiuni de credit.
În orice operațiune de credit, de principiu intervin două subiecte: cel carea acordă creditul, numit creditor și cel care primește creditul , numit debitor. Alte elemente ale împrumutului sunt: scadența ( momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului ), ratele parțiale care se rambursează eșalonat, conform înțelegerii stipulate în contractul de credit, termenul de grație ( perioada între momentul angajării imprumutului și începerea rambursării lui ), garantarea împrumutului ( sau gajul ) și dobânda ( sau prețul creditului, reprezentată de o sumă de bani plătită de către debitor, creditorului său, pentru împrumutul acordat pe un termen determinat ).
Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca o înțelegere intervenită între o persoană fizică sau juridică pe de o parte, și stat pe de altă parte, prin care prima consimte să pună la dispoziția statului o sumă de bani sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar acesta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabilit și să achite dobânda și alte costuri aferente. Împrumutul de stat (credit public) prezintă următoarele trăsături caracteristice:
1)Împrumutul de stat are caracter contractual – exprimă acordul de voință al părților;
2)Împrumutul de stat are un caracter rambursabil – se restituie la termenul fixat celor care l-au acordat;
3) Împrumutul de stat asigura pe lângă rambursarea sumei împrumutate
și ocontraprestație (exemplu: dobânzi).
În ceea ce privesc elementele tehnice ale împrumutului de stat, putem spune că:
La lansarea unui împrumut de stat este necesară stabilirea câtorva elemente tehnice
care îl definesc din punct de vedere juridic cum sunt:
a) denumirea împrumutului
– este legată de destinația acestuia (exemplu:împrumutul înzestrării armatei, împrumutul pentru reconstrucție, împrumutul stabilizăriietc.)
b) valoarea nominală, valoarea reală, cursul
– valoarea nominală exprimă mărimea crenței pe care deținătorul acesteia o are de încasat de la stat sau invers datoria statului față dedeținătorul înscrisului respectiv;-
– valoarea reală – suma cu care se cumpără (se vinde) un înscris și care poate fi egală, mai mică sau mai mare decât valoarea nominală a acestuia;-
– cursul – exprimă „prețul” cu care se cumpără și se vând 100 de unități monetare valoare nominală și acesta poate fi: al pari = 100, sub pari <100, supra pari > 100.
c) termenul de rambursare
Există împrumuturi pe:
– termen scurt, pe o perioadă de până la 1 an;
– termen mediu, contractate pe o perioadă de peste 1 an, până la5 ani inclusiv;
– termen lung, contarctate pe o perioadă de peste 5 ani.
d) dobânda – exprimă prețul pe care statul îl plătește creditorilor săi pentrufolosirea sumei împrumutate.
Despre operațiunile specifice împrumuturilor de stat, putem spune că împrumuturile de stat prilejuiesc o seamă de operațiuni legate de plasarea acestora pe piață, de rambursarea lor precum și de eventuala modificare a ratei dobânzii și atermenelor de restituire inițial stabilite. Aceste operațiuni sunt:
1) Plasarea împrumuturilor de stat
În practica financiară se întâlnesc următoarele modalități de plasare aîmprumuturilor de stat:
a)prin subscripție publică: plasarea împrumutului se face prin grija Ministerului Economiei și Finanțelor sau alte instituții specializate,împuternicite de organul de decizie;
b)prin intermediul consorțiilor bancare (sindicate) – plasarea împrumuturilor se realizează prin grija unui grup de bănci, care se angajează să efectueze această operațiune la cererea organelor competente;
c)prin vânzare la bursă – sunt plasate înscrisurile unui împrumut nou, atunci când statul dorește ca acesta să treacă neobservat. Când statul procedează la preschimbarea înscrisurilor unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o dobândă mai redusă operațiunea este cunoscută sub denumirea de conversiune. În practică se întâlnesc trei tipuri de conversiune:
a)conversiunea forțată
– când statul oferă deținătorilor de înscrisuri o singură alternativă, și anume aceea de a prezenta la preschimbare titlurile împrumutului vechi, contra titlurilor unui împrumut nou în decursul unei anumite perioade de timp. La expirarea termenului stabilit, titlurile vechi își pierd valabilitatea.
b)conversiune facultativă
– când deținătorii înscrisurilor au optat pentru una din următoarele soluții: de a pres-chimba înscrisurile împrumutului vechi cuînscrisuri ale unui împrumut nou, sau de a păstra înscrisurile unui vechiîmprumut.
c)conversiune sau rambursare anticipată
– când deținătorii de înscrisuri au următoarele alternative: să accepte preschimbarea înscrisurilor vechiului împrumut în condițiile stabilite de stat sau să o refuze și să solicite rambursarea anticipată a acestuia.Inversul conversiunii poartă denumirea de arozare
( majorarea ratei dobânzii).
Pe masura evolutiei lor si sub constrângerea a numeroase necesitati economico-sociale, statele si-au asumat sarcini si atributii din ce în ce mai ample si complexe, care au generat o crestere apreciabila a volumului resurselor banesti necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice impuse de realizarea acestor sarcini si atributii.
În acest context, veniturile ordinare (obtinute de stat din impozite si taxe, precum si cele de la întreprinderile si proprietatile sale) au devenit insuficiente în raport cu necesitatile curente de resurse banesti ale statelor. Astfel, a aparut un deficit bugetar, a carui acoperire a impus apelul statelor la alte resurse. Pe acest fond, în cadrul cuprinzator al creditului, s-a conturat creditul public, prin intermediul caruia statele au început sa-si procure complementul de resurse de care au nevoie.
Ca forma specifica a creditului, creditul public reprezinta expresia ansamblului operatiilor prin care statul îsi procura o parte din resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, în conditiile platii de dobânzi si acordarii altor avantaje în favoarea subscriitorilor, precum si ale unei rambursari viitoare4.
În definitia de mai sus, statul nu este reprezentat ca un subiect singular, ci trebuie înteles în pluralitatea determinarilor sale, fiind personificat prin intermediul guvernului, regiilor publice autonome, întreprinderilor sau institutiilor publice, consiliilor locale.
Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului, creditul public se angajeaza prin doua forme distincte, respectiv:
4. Adam Drăgoi și Ioan Lazar : ”Drept financiar”,pg. 268 Ed.Risoprint, Cluj-Napoca, 2008
a) pe calea contractarii directe de catre stat (si asimilatele acestuia) a împrumuturilor ce urmeaza a fi angajate de la persoanele fizice sau/si juridice, dispuse sa ofere o parte din mijloacele lor banesti disponibile temporar;
b) prin intermediul unor institutii specializate – banci, case de economii, case de asigurari sociale, case de pensii, societati de asigurari si reasigurari etc. – care colecteaza o parte din disponibilitatile banesti de pe piata si le pun la dispozitia statului (si asimilatelor sale) pe o perioada de timp determinata si în conditii expres precizate.
Într-o economie, în afara de autoritatile publice – centrale si locale – apel la resurse de împrumut mai fac întrepriperatiilor prin care statul îsi procura o parte din resursele publice necesare acoperirii cheltuielilor publice, în conditiile platii de dobânzi si acordarii altor avantaje în favoarea subscriitorilor, precum si ale unei rambursari viitoare4.
În definitia de mai sus, statul nu este reprezentat ca un subiect singular, ci trebuie înteles în pluralitatea determinarilor sale, fiind personificat prin intermediul guvernului, regiilor publice autonome, întreprinderilor sau institutiilor publice, consiliilor locale.
Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului, creditul public se angajeaza prin doua forme distincte, respectiv:
4. Adam Drăgoi și Ioan Lazar : ”Drept financiar”,pg. 268 Ed.Risoprint, Cluj-Napoca, 2008
a) pe calea contractarii directe de catre stat (si asimilatele acestuia) a împrumuturilor ce urmeaza a fi angajate de la persoanele fizice sau/si juridice, dispuse sa ofere o parte din mijloacele lor banesti disponibile temporar;
b) prin intermediul unor institutii specializate – banci, case de economii, case de asigurari sociale, case de pensii, societati de asigurari si reasigurari etc. – care colecteaza o parte din disponibilitatile banesti de pe piata si le pun la dispozitia statului (si asimilatelor sale) pe o perioada de timp determinata si în conditii expres precizate.
Într-o economie, în afara de autoritatile publice – centrale si locale – apel la resurse de împrumut mai fac întreprinderile private, publice si mixte, organizatiile cooperatiste, anumite categorii ale populatiei, pentru:
Ø asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor (credite pe termen scurt);
Ø efectuarea unor investitii (credite pe termen mediu si lung);
Ø satisfacerea unor nevoi ale populatiei (credite de consum).
Prin urmare, cererea de credit – public si privat – este formata din solicitarile autoritatilor publice, unitatilor economice, populatiei, iar oferta de resurse de împrumut este alcatuita din capitalurile si rezervele libere ale bancilor si altor institutii financiare, veniturile rentierilor, economiile banesti ale populatiei.
Având aceleasi surse de formare, creditul public intra în competitie cu creditul privat,resursele banesti temporar disponibile fiind puse la dispozitia acelor solicitanti care accepta conditiile de acordare a creditului, respectiv garantii, termene de rambursare, rate ale dobânzii s.a.
Statul apelează la împrumuturi fie din necesități de trezorerie, fie din necesități de echilibru bugetar. În primul caz, veniturile bugetare ordinare prevăzute a se realiza în anul considerat acoperă integral cheltuielile bugetare. Deși pe întregul an bugetul de stat se prezintă echilibrat, totuși pe parcursul acestuia, și cu deosebire în primele luni ale anului, poate să nu existe o concordanță deplină între termenele la care se încasează veniturile și cele la care se efectuează cheltuielile. Ca urmare, în unele perioade plățile devansează încasările, ceea ce provoacă un gol de casă, adică o insuficiență temporară de resurse, în timp ce în altele se înregistrează un plus de resurse față de ritmul normal al plăților.
Organul însărcinat cu execuția de casă a bugetului trebuie să cunoască din timp perioadele în care se profilează goluri de casă pentru a putea procura resursele necesare acoperirii acestora din afara bugetului de stat. În cazul în care toate resursele publice încasate pe teritoriul țării se colectează la Trezoreria finanțelor publice, este posibil ca insuficiența de resurse înregistrată la bugetul de stat să fie acoperită pe seama sumei împrumutate de la o altă instituție de stat care înregistrează un prisos de resurse. În momentul încasării veniturilor bugetare prevăzute, suma respectivă se restituie instituției împrumutătoare.
În cazul în care disponibilitățile de resurse ale unor instituții publice nu acoperă golul de casă al bugetului, atunci se solicită împrumuturi pe termen scurt la alți deținători de resurse bănești de pe piață. În ultimă instanță se face apel la banca centrală a țării, sub forma unui avans în contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele și în condițiile prevăzute de lege. Resursele bănești împrumutate de la diverși deținători publici sau privați nu măresc masa semnelor bănești în circulație, ci numai o redistribuie; în schimb, resursele împrumutate de la banca centrală reprezintă o emisiune de bani fără acoperire materială. Apelul la împrumuturi din necesități de trezorerie poate avea consecințe nefaste asupra circulației bănești ori de câte ori acesta vizează sume importante și nu se rambursează la termenele prevăzute.
În cazul în care veniturile fiscale și domeniale ordinare nu acoperă integral cheltuielile bugetare pe întregul an, pentru finanțarea deficitului rezultat statul se împrumută pe piața internă sau în străinătate. Întrucât uneori deficitul bugetar atinge dimensiuni mari, iar creditul public este totuși limitat, statul apelează și la resursele băncii centrale. Aceasta îi asigură împrumutul solicitat punând rotativa în funcțiune, adică emițând bani fără acoperire. În perioada postbelică deficitul bugetar a căpătat un caracter cronic, numeroase țări ale lumii confruntându-se cu problema deficitului financiar public.
Pentru împrumuturile contractate pe piața internă, inclusiv la banca centrală, pe termen scurt, se emit bonuri de tezaur. În unele țări emisiunea de bonuri de tezaur este plafonată prin lege, în timp ce în altele aceasta este nelimitată. În acest din urmă caz, emisiunea de bonuri de tezaur din instru,ment de trezorerie (de acoperire a golurilor temporare de casă) se transformă în mijloc de echilibrare a bugetului de stat (de acoperire a deficitului bugetar)5.
Sumele împrumutate de stat de la banca centrală au, cel puțin teoretic, caracter rambursabil. Ele urmează să se restituie fie din excedentul bugetar, atunci când acesta există, fie din împrumuturile contractate de stat la diverse persoane fizice sau juridice (altele decât banca centrală).
5. Ioan Gliga – ”Drept financiar si public” pg.380, Editura Humanitas, Bucuresti,1998
Practic, însă, rambursarea acestor împrumuturi are adesea un caracter formal: statul stinge împrumuturile sale vechi, primite de la banca de emisiune, pe seama unor împrumuturi noi, contractate la aceeași instituție, ceea ce nu duce la diminuarea masei de bani în circulație.
În România, în cursul exercițiului financiar anual, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasările și plățile din contul curent general al Trezoreriei statului, Banca Națională a României poate acorda împrumuturi cu termen de rambursare de cel mult 180 de zile și în condiții de dobândă la nivelul pieței, pe bază de convenții încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice. Suma totală a împrumuturilor acordate nu poate depăși în nici un exercițiu financiar anual echivalentul a 7% din veniturile bugetului de stat realizate în anul precedent, iar soldul permanent al împrumuturilor acordate și nerambursate nu poate depăși în nici un moment suma totală rezultată din dublarea capitalului și a fondului de rezervă al Băncii Naționale a României.
Împrumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se încheie, de regulă, pe termene mijlocii și lungi. Rambursarea ratelor scadente și achitarea dobânzilor aferente au drept consecință sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage după sine majorarea impozitelor, iar în caz de insuficiență a acestora, contractarea de noi împrumuturi.
În condițiile în care veniturile bugetare ordinare nu acoperă integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul următor, guvernul țării are de ales între sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) și contractarea de împrumuturi. De cele mai multe ori, guvernul optează pentru cea de-a doua soluție, din următoarele considerente:
a) majorarea impozitelor constituite o măsură nepopulară, deoarece afectează nivelul de trai al populației, iar partidul (partidele) de la putere evită să o aplice de teamă să nu-și piardă electoratul. În țările cu un nivel ridicat al fiscalității, o nouă sporire a acesteia se lovește de împotrivirea fermă a categoriilor sociale care ar urma să suporte sarcina suplimentară;
b) împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute un plasament sigur și remunerator pentru disponibilitățile lor bănești;
c) împrumuturile de stat reprezintă un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare decât impozitele directe. Perioada necesară pentru indentificarea și evaluarea materiei impozabile, stabilirea și perceperea impozitelor este mai îndelungată decât cea de subscriere la împrumut și efectuare a vărsămintelor în contul acestuia;
d) în condițiile în care împrumutul se solicită la banca centrală, termenul de obținere a resurselor bănești este și mai scurt decât în cazul în care acesta se plasează în rândurile populației ori al persoanelor juridice (altele decât banca centrală).
În problema rolului împrumuturilor de stat, economiștii contemporani au o poziție diferită de aceea a confraților lor din perioada capitalismului ascendent. În ce privește dilema „impozite sau împrumuturi" pentru finanțarea cheltuielilor bugetare, economiștii din perioada de ascensiune a capitalismului erau adepți ai soluției impozitelor și criticau aspru recurgerea la împrumuturi publice6. Aceasta, deoarece:
a) după opinia lor, activitatea economică trebuie să se desfășoare în condiții de liberă concurență, pe baza inițiativei private, fără nici un amestec din partea statului; cheltuielile publice trebuie reduse la minimum, impozitele să fie modice spre a nu diminua interesul întreprinzătorilor pentru dezvoltarea activității lor economice, iar echilibrarea bugetului de stat să se asigure exclusiv pe seama veniturilor ordinare (fiscale și eventual domeniale);
b) împrumuturile antrenează cheltuili bugetare suplimentare sub formă de dobânzi, comisioane, prime de rambursare etc., care fac necesară, în final, majorarea impozitelor;
c) împrumuturile ușurează sarcina fiscală a generației prezente, dar împovărează generațiile viitoare cu cheltuilile reclamate de rambursarea ratelor scadente și plata dobânzilor;
d) împrumuturile publice afectează însăși capitalul națiunii, în timp ce impozitele diminuează numai veniturile acesteia.
În secolul xx și mai cu seamă după criza economică mondială din 1929-1933, numeroși economiști au renunțat la concepția neamestecului statului în viața economică a țării, susținând necesitatea influențării acesteia cu ajutorul diferitelor pârghii economico-financiare, între care impozitele, împrumuturile, cheltuielile publice, moneda, rata scontului, cursul valutar ș. a. nu ocupă ultimul loc. Ei recunosc faptul că împrumuturile de stat sunt generatoare de cheltuieli bugetare, dar preciază că acestea, folosite ca instrumente de intervenție a statului în economie, contribuie la corectarea ciclului economic, impulsionarea economiei stagnante, restabilirea echilibrului economic etc.
6.A. Sesan, Gh. Tiglea, N.vasilescu, N.Popa – ”Impozitele și taxele locale de la populatie”, pg.63,Ed. Științifică, București, 1956
Unii economiști contemporani consideră nefondată teza potrivit căreia împrumuturile ar constitui un mijloc de transferare a sarcinilor financiare asupra generațiilor viitoare. După opinia lor, afirmația de mai sus este valabilă numai dacă privim lucrurile prin prisma împrumutătorului individual: acesta, în loc să plătească astăzi un impozit majorat, care să-i amputeze definitiv veniturile, împrumută statului o parte din disponibilitățile sale bănești, care îi va fi rambursată ulterior din impozitele majorate7.
Judecând însă lucrurile la nivelul întregii societăți, optica se schimbă: cu suma împrumutată statului se diminuează partea din venitul național (produsul intern brut) destinată formării brute de capital ori consumului individual, după caz, în momentul lansării împrumutului, adică afectează resursele generației prezente. Cu alte cuvinte, fiecare generație suportă consecințele împrumuturilor contractate de stat în epoca sa și care se materializează în schimbarea destinației inițiale a părții din venitul național (produsul intern brut) încredințate statului: în loc să se creeze noi capacități de producție, și deci noi locuri de muncă, se vor achiziționa mai multe tunuri, se vor mări efectivele de militari ori se vor majora retribuțiile aparatului administrativ-polițienesc.
Cât privește generația viitoare, după opinia unor economiști contemporani, aceasta nu va avea o sarcină suplimentară de suportat, deoarece plusului de cheltuili ce vor avea de suportat plătitorii de impozite în legătură cu împrumuturile contractate în trecut, îi va corespunde un plus de venituri (dobânzi și restituiri de împrumuturi), ce va reveni creditorilor statului.
Afirmația potrivit căreia împrumuturile de stat afectează capitalul individual și pe cel al națiunii întregi este respinsă de unii economiști contemporani, pe considerent că nu împrumuturile distrug capitalul națiunii, ci lipsa de preocupare a unor agenți economici pentru buna întreținere, reparare și modernizare a echipamentelor industriale, a mijloacelor de transport și a instalațiilor energetice, pentru formarea profesională a forței de muncă, împrospătarea cunoștințelor cadrelor etc. În măsura în care împrumuturile sunt folosite pentru finanțarea reînnoirii și dezvoltării capitalului național, în loc să fie utilizate în scopuri de consum, împrumuturile îl conservă și multiplică.
7.Dan Drosu Saguna – op.citata, pg. 122
Împrumuturile de stat utilizate în scopuri neproductive reprezintă, fără îndoială, impozite amânate. Apelul la împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar nu scutește societatea de povara acestora, doar întârzie momentul transpunerii ei asupra contribuabililor.
Afirmația potrivit căreia împrumuturile de stat nu provoacă un transfer de sarcini de la o generație la alta – pe motiv că judecățile de valoare ar trebui făcute la nivelul întregii societăți, iar nu al membrilor acesteia luați în mod individual – trece cu vederea procesul de largă redistribuire a venitului național realizat prin intermediul împrumuturilor și al impozitelor între contribuabili, creditorii statului și beneficiarii cheltuielilor finanțate pe seama împrumuturilor. Este adevărat că împrumuturile de stat produc efecte asupra întregii societăți, dar acestea sunt diferite atât sub raport temporal (unele se produc în momentul plasării lor, iar altele în cel al rambursării acestora și plății dobânzii aferente), cât și ca sens (unele persoane fizice și juridice profită de pe urma lor, iar altele le suportă povara).
Despre o influență favorabilă a împrumuturilor de stat asupra capitalului nu se poate vorbi decât în cazul în care acestea sunt utilizate în scopuri productive. Or, experiența a numeroase țări arată că, în majoritatea cazurilor, împrumuturile de stat sunt utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli neproductive și numai arareori pentru dezvoltarea economiei naționale, pentru obiective și acțiuni cu caracter productiv.
Revenind la rolul important al împrumuturilor de stat în redistribuirea produsul intern brut, menționăm că acesta se manifestă atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Pe plan intern, împrumuturile contribuie la redistribuirea produsului intern brut, inițial în momentul plasării acestora de către stat. Cu acest prilej, are loc o redistribuire între partea destinată formării brute de capital și cea afectată consumului, deoarece o parte din capitalul bănesc temporar liber, care cuprinde și capitalul industrial vremelnic disponibil, este plasată în înscrisuri ale împrumuturilor de stat și se folosește mai cu seamă în scopuri neproductive, în loc să servească la lărgirea producției și a circulației. Ulterior, redistribuirea produsului intern brut prin intermediul împrumuturilor are loc în momentul plății dobânzii aferente împrumu-turilor și care se suportă în principal din impozite. Subscriitorii la împrumuturile de stat încasează dobânzi și prime de rambursare, iar agenții economici realizează profit, în măsura în care livrează produse, execută lucrări ori prestează servicii pentru sectorul public, finanțate din resurse împrumutate de stat.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în măsura în care sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de căi de comunicație, protecția mediului etc. În asemenea situații, împrumuturile contribuie la sporirea producției materiale, la creșterea produsului intern brut și, pe această bază, la asigurarea resurselor necesare rambursării lor.
Împrumuturile de stat contractate în străinătate contribuie la redistribuirea produsului intern brut între țările împrumutătoare și cele împrumutate. La acordarea de împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la țările împrumutătoare către țările împrumutate. Din momentul începerii restituirii împrumuturilor și al plății dobânzii aferente, direcția fluxurilor financiare se schimbă: de data aceasta, fluxurile pornesc de la țările beneficiare de împrumuturi către țările împrumutătoare. Dacă redistribuirea produsului intern brut al țării creditoare către țara debitoare are caracter temporar (împrumutul acordat fiind rambursabil), în schimb plățile efectuate de țara debitoare, cu titlu de dobânzi și comisioane, către țara creditoare, reflectă redistribuirea definitivă și nerambursabilă a produsului intern brut pe plan internațional. Adesea o parte din produsul intern brut al țărilor debitoare este transferată la dispoziția țărilor creditoare prin mecanismul prețurilor neechivalente și cel al cursurilor valutare care oscilează în limite largi fără justificare economică.
Întrucât țările dezvoltate constituie principalele țări exportatoare de capital, iar țările în curs de dezvoltare – principalele țări importatoare de capital, este lesne de înțeles că, prin intermediul împrumuturilor contractate în străinătate, are loc redistribuirea produsului intern brut pe plan internațional.
Asigurarea echilibrului bugetar sau acoperirea unor necesități curente de trezorerie, prin apelarea la împrumuturile publice, generează anumite procese de redistribuire a produsului intern brut, care se manifestă atât în interiorul fiecărei țări, cât și pe plan internațional. Pe plan intern, efectele redistribuirii produsului intern brut încep să apară odataă cu subscrierea la împrumuturile lansate de autoritățile publice. În acest moment are loc o redistribuire între partea destinată formării brute de capital (de acumulare) și cea destinată consumului, deoarece o parte din capitalul bănesc disponibil este plasată în înscrisuri ale împrumuturilor de stat și se utilizează și ulterior, prin plata dobânzilor și a eventualelor câștiguri promise de autorități, care se realizează în favoarea subscriitorilor la împrumuturi, din veniturile încasate din impizite. Împrumuturile publice contractate în străinătate contribuie la redistribuirea produsului intern brut între țările care acordă împrumuturi și cele care le solicită.
CAP. II Accesarea unui împrumut de stat
În legătură cu lansarea unui credit public, autoritățile competente trebuie să stabilească
detaliile privind elementele tehnice ale acestuia, care, pe de o parte, definesc împrumutul (din punct devedere juridic), iar pe de altă parte, oferă informații potențialilor subscriitori, care, pe această bază, iau decizii privind achiziționarea unuia sau altuia dintre titlurile emise și în ce proporții8. Din punct de vedere juridic, împrumutul de stat este definit prin următoarele componente (elemente) tehnice: denumirea împrumutului,valoarea nominală, valoarea reală, termenul de rambursare, forma subcare se contractează creditul public și „costul" acestuia.
a)Denumirea împrumutului este, în general, legată de scopul și importanța împrumutului („Imprumutul înzestrării armatei", „Împrumutul pentru reconstrucție" etc.). Pentru a se deosebi de altele, în cazul în care creditul public este destinat acoperirii deficitului bugetar, se mai pot specifica în denumirea sa: anul lansării, dobânda oferită sau felul câștigului prevăzut
b) Valoarea nominală este cea înscrisă pe obligațiunea unui împrumut de stat și reprezintă datoria statului față de beneficiarul efectului public respectiv. Dacă o încasează la termenul stabilit, deținătorul va primi valoarea nominală. Dacă, însă, din diverse motive, acesta dorește să încaseze contravaloarea înainte de termenul prevăzut, deținătorul poate să ofere obligațiunea spre vânzare la bursă, unde va primi o altă valoare (decât cea nominală),și anume valoarea reală.
c)Valoarea reală este valoarea la care obliga țiunea este cotată la bursă la un moment dat și poate fi: mai mare, mai mică sau egală cu cea nominală. Cuantumul valorii reale de-pinde de cursul la care suntcotate la bursăînscrisurile în cauză. „Cursul” exprimă„prețul” cu care se vând 100 unități monetare valoare nominală și poate fi:
– la paritate (al-pari), când valoarea nominală și cea comercială a unei hârtii de valoare sunt egale;
– sub-pari- indicator bursier desemnând cursul de schimbrealizat pe piața de acțiuni situat sub nivelul valorii nominale a acțiunilor;
– supra-pari- indicator bursier ce desemnează cursul de schimbla care titlurile de valoare sunt achiziționate pe piața financiară la o valoare superioară valorii nominale a acestora.
8. Lg. 500/2002 privind finanțele publice, actualizată în 2011, modificata și completată
În general, lansarea unui împrumut de stat se realizează subvaloarea nominală. Cursul titlurilor de valoare emise de stat depinde de raportuldintre cererea și oferta de capital de împrumut, de nivelul dobânzii laîmprumutul respectiv, precum și de alte avantaje oferite deținătorilor de înscrisuri din acel credit public.
d)Termenul de rambursare. Creditul public poate fi lansat cuspecificarea termenului de rambursare (scurt, mediu sau lung) sau fără termen de rambursare (împrumut perpetuu). Împrumuturile publice pe termen scurt (până la 1 an) suntlansate pentru acoperirea golurilor temporare de trezorerie – apărute din cauza decalajului existent între încasări și plăți – sau în situații în care, fie nu se realizează veniturile în cuantumul prevăzut, fie apare situația efectu-ării unor cheltuieli suplimentare neprevăzute. Împrumuturile publice pe termene medii (până la 5 ani) sau lungi(peste 5 ani) sunt contractate pentru acoperirea unor deficite bugetare sau
pentru finanțarea unor investiții de mare valoareși importanță.
e) Forma sub care se contracteaz ăcreditul public poate fi:
– prin creanțe în cont – atunci când creditul public se înregistrează în evidențele datoriei publice, fără eliberarea deînscrisuri. Se practică atunci când împrumutul se adresează unui număr limitat de creditori;
– prin emisiune de înscrisuri – când statul se împrumută la un număr mai mare de creditori. În funcție de termenul de rambursare,înscrisurile pot fi:
• pentru împrumuturile fără termen de rambursare, se emit titluri de rentă perpetuă
• pentru împrumuturile pe termen mediu sau lung, se emit înscrisuri denumite obligațiuni sau titluri de c reanță
• pentru creditele publice pe termen scurt, se emit: bonuri de tezaur, certificate de datorie, certificate (bonuri) de impozite, polițe detezaur etc.
Polițele de tezaur reprezintă înscrisuri pe termen scurt, supuse dreptului cambial, adică pot fi răscumpărate prin scontare la bănci,executare silită ș.a.
Certificatele (bonurile) de impozite sunt înscrisuri nepurtătoarede dobândă, pe care creditorii le pot utiliza la plata impozitelor sau laachitarea altor angajamente către stat.
Bonurile de tezaur pot fi lombardate, vândute și cumpărate la licitație la cursuri variabile. Lombardarea reprezintă modalitatea practicată de persoanele fizice și juridice care își păstrează disponibilitățile bănești în hârtii devaloare, pentru intrarea în posesia sumelor împrumutate înainte deexpirarea termenului de rambursare. În acest caz, la achiziționarea
lor, băncile percep o taxămai mare decât taxa de scont.Taxa scontului reprezintărata dobânzii pe care ter țe persoane(de obicei, băncile comerciale) o percep ca procent din valoarea unor titluri de credit cu scadența la un an, în cazul încasării de către deținător (beneficiar) a acestor înscrisuri înainte de scadență.
f) „Costul" plătit de stat pentru împrumutul contractat reprezintă un alt element tehnic și constă în: dobândă, câștiguri sau alte avantajeacordate. Rata de emisiune a dobânzii la îm-prumuturile de stat este determinatăde cererea și oferta de capital de pe piață, de rata do-bânzii practicată la creditele comerciale (de către bănci), de situația economică, precum și de nivelul inflației din perioada considerată.Limita minimă a ratei dobânzii este zero, iar cea maximă este egală curata medie a profitului. Rata de emisiune sau rata nominală a dobanzii se calculează la valoarea nominală a înscrisurilor emise. Noțiunea de rată reală a dobânzii sem-nifică mărimea venituluinet ce revine creditorului la 100 unități monetare date cu împrumut pe termen de un an și se determină prin corectarea dobânzii nominale cu influența (creșterii sau descreșterii) prețurilor pe piață.
Când are loc o creștere a prețurilor în decurs de un an, această evoluție antrenează o diminuare a venitului realizat de creditor sub formă de dobândă; dacă, dimpotrivă, prețurile scad de la un an la altul,va avea loc o majorare a venitului real ce revine creditorului sub for-ma dobânzii. Același fenomen se produceși în cazul împrumuturilor contractate în străinătate. Dacă prețurile produselor țării debitoare(care solicită creditul) înregistrează o scădere pe piața externă, atunci dobânda reală a acestui împrumut va fi mai mare decât cea nominală. În cazul în care prețurile produselor țării debitoare cresc laexport, dobânda realăva fi mai mică decât cea nominală, ceea ce este în avantajul acestei țări9 (dar în dezavantajul țării creditoare).
Având în vedere riscul în fața inflației, în scopul protejării creditorilor care au optat pentru titluri de valoare pe termen lung, pentru împrumuturile cu termen de rambursare mai îndepărtat, se practică dobânzi mai mari, comparativ cu dobânda aferentă creditelor pe ter-men scurt sau mediu. La împrumuturile de stat cu câștiguri (sau premii), acestea se plătesc doar deținătorilor obligațiunilor declarate câștigătoare. Suma totală a câștigurilor se stabileș-
te ținând seama de rata dobânzii. Inacest caz, suma pe care statul ar achita-o sub formă de dobândă se repartizează sub formă de câștiguri. Rata dobânzii la împrumuturile de stat se modifică permanent, înregistrând, uneori, ecarturi foarte mari de la o perioadă la alta (încadrul aceleiași țări).
9. D. Petrică Roman, Dreptul Finanțelor Publice, pg. 232, ed. Alma Mater, Sibiu, 2007
De asemenea, la un moment dat, ea poate înregistra valoridiferite de la o țară
la alta, datorită factorilor care influețează nivelul său: gradul de dezvoltare economică; e-ventuala manifestare a unor crize economice; nivelul dobânzii la creditele comerciale; gradul destabilitate a prețurilor; oscilațiile cursului valutar; politicile îndomeniile financiar și mo-netar practicate în diverse țări etc.).
În afara dobânzii și a câștigurilor, se mai pot practica și alte forme de avantaje pentru de ținătorii de înscrisuri ale creditelor publice:
– lansarea împrumutului public sub-pari, adică, valoarea de emisiune este mai mare decât cursul de schimb la Bursă (pe piața de aciuni);
– scutirea de impozite și taxe a veniturilor deținătorilor deînscrisuri publice, provenind din anumite tranzacții cu acestea;
– acceptarea de către stat, ca plată a unor impozite, a înscrisurilor re-prezentând împrumuturi de stat ș.a.
Avantajele și dezavantajele împrumutului public, așa cum sunt punctate în cadrul dreptului financiar din statele contemporane, subliniază faptul că împrumuturile publice reprezintă un mijloc de completare a fondurilor bănești de utilitate publică, inclusiv de completare a veniturilor bugetare.
Expresia „împrumut public" este sinonimă cu „creditul public", iar în sfera acestuia se cuprind împrumuturile atât de stat, cât și ale unităților administrativ-teritoriale. Datoria de stat reprezintă – sumă totală a datoriei de stat interne și a datoriei de stat externe, contractate de Ministerul Finanțelor și exprimată în lei.
Avantajele împrumuturilor de stat sunt:
– sunt mijloace de încurajare a economiilor bănești și de activare a unor capitaluri particulare ușurând plasarea de capital autohton în economia republicii;
– angajează creditorii în dezvoltarea și rentabilizarea economiilor statelor debitoare pentru rambursarea împrumuturilor de stat acordate;
– consolidează patrimoniului statului prin valorile viitoare reale create ca urmare întrebuințării în folos public a sumelor de bani împrumutate;
– reflectă credibilitatea creditorilor față de statul debitor și economia acestuia, fiind un factor de stabilitate financiară;
– angajează creditorii în dezvoltarea și rentabilizarea economiilor statelor debitoare pentru
rambursarea împrumuturilor de stat acordate.
Dezavantajele împrumuturilor de stat sunt:
– reduc capitalul particular circulant din economia națională cu consecințe de împiedicare a procesului normal de dezvoltare a producției, influențează creșterea și micșorarea capacității contributive cetățenilor;
– angajează generațiile viitoare obligându-le să suporte cheltuielile de rambursare contractate mai ales pe termene îndelungate.
În general, împrumutul public trebuie considerat un mijloc la care este justificat să se recurgă numai atunci când se dovedește „inevitabil" și pe cât posibil, nu în scopuri de consum, ci numai în scopuri investiționale.
Cu această ultimă condiționare, împrumuturile de stat sporesc avuția republicii prin:
modernizarea mijloacelor de comunicație și transport,
modernizarea infrastructurii publice,
dezvoltarea resurselor energetice,
amplificarea exploatării resurselor naturale etc.
Toate acestea pot oferi generațiilor viitoare avantaje și posibilități sporite de
rambursare a respectivelor împrumuturi.
Împrumuturile de stat reprezintă obligațiile generate de contractele de pe piața financiară internă și/sau internațională prin care statul, în calitate de împrumutat, obține fonduri financiare de la o persoană fizică sau juridică creditoare și se angajează să le ramburseze, împreună cu dobânda și cu alte costuri, într-o perioadă specificată. Aceste obligații sunt rezultatul atât a împrumuturilor contractate direct de către stat, cât și a împrumuturilor garantate de stat.
Astfel, se disting următoarele forme ale împrumuturilor de stat:
împrumuturi interne sau externe contractate / garantate de către autorități ale administrației publice centrale;
împrumuturi interne sau externe contractate / garantate de către autorități ale administrației publice locale.
Împrumuturile angajate direct către autoritățile administrației publice centrale și locale sunt contractate pe bază de10:
titluri de stat (denominate în lei și în valută, în formă materializată sau dematerializată, respectiv cu dobândă sau cu discont plasate atât pe piața internă, cât și pe piața externă) emise de Ministerul Finanțelor Publice sau al unor instituții specializate) și plasate pe piața internă sau externă. În această categorie includem: certificatele de trezorerie, obligațiunile municipale, obligațiunile pentru finanțarea deficitului bugetar, obligațiunile emise în baza unor legi speciale;
convenții încheiate cu Banca Națională a României, precum și cu instituții specializate care dobândesc calitatea de agent al statului. De exemplu, în scopul menținerii unui sold corespunzător în contul general al Trezoreriei Statului, pe baza convenției încheiate între Banca Națională a României și Trezoreria Statului, BNR acordă acesteia împrumuturi cu termene de rambursare de cel mult 180 de zile și la condiții de dobândă la nivelul pieței. Suma totală a împrumuturilor acordate nu poate depăși în nici un exercițiu financiar annual echivalentul a 7% din veniturile bugetului de stat realizat în anul precedent,iar soldul permanent al împrumuturilor acordate și nerambursate nu poate depăși în nici un moment suma totală rezultată din dublarea capitalului și a fondului de rezervă al Băncii Naționale a României.
acorduri cu guvernele altor țări și cu instituțiile financiare internaționale.
De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice, cât și autoritățileadministrației publice locale (consiliile locale, județene și Consiliul General al municipiului București) pot angaja împrumuturi și din disponibilitățile existente în contul general al trezoreriei statului, în vederea acoperirii golurilor temporare de casă, ca urmare a decalajului dintre veniturile și cheltuielile bugetului de stat, respectiv a bugetelor locale.
10. Doina Petrica Roman : ” Dreptul finanțelor publice ” ,pg.282, Dreptul Finanțelor Publice, pg. 232, ed. Alma Mater, Sibiu, 2007
ÎMPRUMUTURILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE INTERNE
Împrumuturile publice interne , angajate în nume propriu, prin Ministeru Finanțelor
sunt contractate pe piața financiară internă, pe termen scurt, mediu și lung
Acestea sunt destinate:
finanțării și/sau refinanțării deficitelor bugetare și a datoriei publice interne constituite în baza unor legi speciale;
finanțării unor obiective de investiții de interes național, aprobate în condițiile legii;
menținerii unui sold corespunzător în contul general al trazoreriei statului;
asigurării resurselor bănești necesare în vederea convertirii în datorie publică internă a garanțiilor pentru împrumuturile interne executate, pentru suma neacoperită din fondul de risc și din prevederile bugetului de stat cu această destinație .
Împrumuturile publice interne, garantate de stat sunt o obligație a statului român,
executată de creditor în cazul în care beneficiarul împrumutului (garantatul), persoană juridică, nu are capacitatea să achite, integral sau parțial, împrumutul, dobânda și alte costuri aferente acordului de împrumut11.
Acestea sunt destinate:
finanțării din resurse de pe piața financiară internă a unor proiecte sau activități de importanță prioritară pentru România;
finanțării unor destinații stabilite și aprobate de Guvern.
11. Văcărel I – ” Finanțe publice ”pg. 45, Editura Didactică și Pedagogică București, 1981
ÎMPRUMUTURILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE EXTERNE
Imprumuturile publice externe, angajate în nume propriu, și contractate direct de
stat prin Ministerul Finanțelor, de la guvernele altor țări, de la instituțiile financiare internaționale și/sau de pe piața financiară internațională, pe termen mediu și lung.
Acestea sunt destinate:
susținerii balanței de plăți;
consolidării rezervei valutare a statului
realizării unor proiecte de investiții și finanțării exporturilor, modernizării și
dezvoltării unor domenii prioritare ale economiei;
realizării unor importuri stabilite de Guvern;
finanțării și refinanțării deficitului bugetului de stat
Împrumuturile publice externe, garantate de stat sunt contractate pe termen mediu și
lung de persoane juridice (societăți comerciale, regii autonome, companii/societăți naționale și autorități ale administrației publice locale), pentru care Ministerul Finanțelor, în condițiile reglementărilor legale în vigoare, a emis o scrisoare de garanție, în numele și în contul statului, sau a încheiat un acord de garanție după caz. De asemenea, acestea sunt o obligație a statului român.
Astfel sunt destinate:
finanțării din resurse de pe piața financiară externă a unor proiecte sau activității susținute de ministerele de resort și considerate de importanță prioritară pentru România.
ÎMPRUMUTURILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE INTERNE
Împrumuturile publice interne, anagajte în nume propriu, de către Consiliile locale, județene și Consiliului general al municipiului București sau prin intermediul unor agenții sau al altor instituții specializate.
Sunt destinate:
finanțării investițiilor publice de interes local;
refinanțării datoriei publice locale;
acoperirii golurilor temporare de casă ca urmare a decalajului dintre veniturile și cheltuielile bugetelor locale.
Împumuturile publice interne, garantate de către Consiliile locale, județene și Consiliul general al municipiului București sunt contractate de unitățile administrativ-teritoriale, precum și de instituțiile și serviciile publice de interes local de la instituții financiare interne.
Sunt destinate:
refinanțării datoriei publice locale;
finanțării investițiilor publice de interes local.
ÎMPRUMUTURILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE EXTERNE
Împrumuturile pulice externe angajate în nume propriu sunt contractate, cu
aprobarea comisiei de autorizare, direct de către Consiliile locale, județene și Consiliului general al municipiului București sau prin intermediul unor agenții sau al altor instituții financiare internaționale și/sau de pe piața financiară internațională.
Sunt destinate:
finanțării investițiilor publice de interes local;
refinanțării datoriei publice locale.
Împrumuturile publice externe garantate de către Consilii locale, județene și
Consiliul general al municipiului București, numai cu aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi, sunt contractate de unitățile administrativ-teritoriale, precum și de instituțiile și serviciile publice de interes local de la instituții financiare internaționale.
Sunt destinate:
finanțării investițiilor publice de interes local.
Împrumuturile garantate de stat sau de autoritățile administrației publice locale sunt contractate de socități comerciale, regii autonome, companii/societăți naționale, unități administrativ-teritoriale și instituții publice de interes local, în scopul finanțării unor proiecte de investiții, pe baza scrisorilor de garanție emise de Ministerul Finanțelor Publice, în numele și în contul statului, sau de către autorități ale administrației publice locale. Scrisorile de garanție reprezintă documentul ce exprimă angajamentul asumat, în contul și în numele statului, de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice sau de către autoritățile administrației publice locale, în calitate de garanți, față de instituțiile creditoare de a plăti la scadență obligațiile neonorate ale garantului.
În practică, întâlnim și situații în care un împrumut de stat este schimbat cu un alt împrumut de stat, în anumiți termeni. Operațiunea se numește conversiune și este realizată de ministerul Finanțelor Publice cu acordul Guvernului, căruia îi prezintă, în acest scop, un memorandum prin care sunt propuse astfel de operațiuni12.
Conversiunea este o operațiune de schimbare a unui împrumut de stat angajat în condițiile legii, în anumiți termeni, cu un alt împrumut de stat, cu o dobândă mai mică și/sau cu un termen mai mare de rambursare. Scopul urmărit prin conversiune este de a se reduce consturile împrumutului de stat inițial, de a se ușura serviciul datoriei publice a statului, prin majorarea termenului de rambursare a ratelor de capital și de plată a dobânzilor și a altor costuri aferente împrumutului de stat.
Piața primară a titlurilor de stat
Piața primară a titlurilor de stat cuprinde totalitatea operațiunilor legate de vânzarea pentru prima dată a titlurilor de stat, în scopul atragerii pe termen scurt, mediu și lung a capitalurilor financiare disponibile.
În cadrul pieței primare întâlnim următorii participanți:
intermediarii pieței primare;
intermediarii pieței secundari;
persoanele fizice și juridice care pot să desfășoară operațiuni cu titluri de stat.
12. Voinea Gh. – ” Mecanismele financiar – monetare în procesul tranziției la economia de piață”pg. 68, ISBN 687, Ed. Sedcom Libris Iași, 2001
Cumpărarea titlurilor de stat se realizează numai prin intermediarii autorizați ai pieței primare, respectiv: bănci și societăți de valori mobiliare autorizate să funcționeze pe teritoriul României, de către Banca Națională a României, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice. În vederea obținerii autorizației, intermediarii trebuie să respecte următoarele cerințe:
cont curent deschis la Banca Națională a României, pentru bânci, sau la o bancă autorizată ca intermediar al pieței primare, pentru societățile de valori imobiliare;
capital social minim, care în cazul băncilor comerciale este capitalul social minim subscris și vărsat prevăzut în reglementările Băncii Naționale a României, iar pentru societățile de valori mobiliare este nevoie de jumătate din capitalul social minim subscris și vărsat prevăzut în reglementările Bîncii Naționale a României pentru băncile persoane juridice române;
existența unei structuri organizatorice distincte și a unor operații specifice (ghișee de lucru cu clienții, sală de tranzacționare, etc. necesare în vederea derulării operațiunilor cu titlurile de stat;
reglementarea prin norme proprii a procedurilor de lucru cu clienții, a relației cu alții intermediari ai pieței, a sistemului de evidență contabilă specific, precum și a controlului operațiunilor cu titlurile de stat;
dotări tehnice specifice activităților de tranzacționare: echipamente informatice, de suport informațional (Reuters, telerate, etc.), de comunicații specifice (linii telefonice, fax, telex, SWIFT, etc.);
desemnarea personalului implicat în activitățile de pe piața primară a titlurilor de stat;
avizul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare pentru societățile de valori mobiliare solicitante;
dotări tehnice specifice activității de custodie: sistemele informatizate de evidență, gestiune și control, sistemele de baze de date sucurizate; sisteme de stocare și arhivare a informațiilor13.
13.Lg. 500/2002 privind finanțele publice, actualizată în 2011, modificată și completată
Selectarea și autorizarea intermediarilor pieței primare a titlurilor de stat sunt realizate de Banca Națională a României care analizează activitatea și performanța solicitanților pe piața titlurilor de stat pe o perioadă de un an anterioară solicitării autorizației, urmărind:
frecvența participării la licitațiile de titluri de stat;
totalul valorii ofertelor prezentate la licitațiile de titluri de stat;
totalul valorii ofertelor adjudecate la licitațiile de titluri de stat;
volumul tranzacțiilor încheiate pe piața secundară a titlurilor de stat, rezultate în urma monitorizării acestor piețe de Banca Națională a României.
Pentru instituțiile financiare, care solicită pentru prima dată autorizarea ca intermediar al pieței a titlurilor de stat, se ia în considerare participarea acestora la licitații în calitate de clienți ai intermediarilor autorizați și volumul tranzacțiilor încheiate pe piața secundară a titlurilor de stat.
În plus, după autorizare, intermediarii pieței primare trebuie să îndeplinească următoarele obligații minime:
să depună ofertele de cumpărare într-un cuantum minim din totalul emisiunii;
să mențină la nivel propriu registre secundare, beneficiind de toate drepturile și îndeplinind toate obligațiile ce decurg din calitatea de custode de titluri de stat;
să contribuie la dezvoltarea pieței secundare și la menținerea unui nivel corespunzător de lichiditate al acesteia;
să prezinte Bâncii Naționale orice informații, documente sau registre pe care aceasta le solicită în legătură cu supravegherea titlurilor de stat;
să organizeze și să participe la campanii promoționale referitoare la emisiunile de titluri de stat;
să participe la discuții cu Ministrul Finanțelor Publice și cu Banca Națională a României, în vederea analizei funcționării pieței titlurilor de stat.
Modalități de plasare și vânzare a titlurilor de stat
În funcție de condițiile pieței, de experiența intermediarilor pieței primare a titlurilor de stat, precum și în funcție de tipul titlurilor de stat plasare/vânzare a emisiunii de titluri de stat, care se realizează prin :
subscripție: publică și publică garantată;
licitație.
MODALITĂȚI DE PLASARE A TITLUTILOR DE STAT PE PIAȚA PRIMARĂ
SUBSCRIPȚIA PUBLICĂ = este operațiunea de vânzare a titlurilor de stat realizată de agentul desemnat de Ministerul Finanțelor Publice (Trezoreria Statului, bănci comerciale), care va anunța elementele emisiunii14.
LICITAȚIA = este operațiunea de vânzare a titlurilor de stat realizată de Banca Națională a României în calitate de agent al statului, Ministerul Finanțelor Publice anunță elementele emisiunii, iar elementele tehnice alelicitației și data desfășurării acesteia se stabilesc după consultări cu agentul desemnat.
Operațiile de plasare sunt organizate și conduse de către agentul desemnat de Ministerul Finanțelor Publice.
Comisia de plasare a emisiunii este numită de către agentul desemnat și este formată din: președinte, secretar, cel puțin doi specialiști din cadrul compartimentului de specialitate – agent desemnat și un membru numit de Ministerul Finanțelor Publice.
Subscripția publică
Vânzarea prin subscripție publică a titlurilor de stat se realizează de către intermediarii pieței primare a titlurilor de stat și de către alți participanți agreați de Banca Națională a României, astfel:
1.Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile convenției încheiate cu Banca Națională a României, anunță elementele emisiunii. Prețul emisiunii, exprimat ca rată a dobânzii, este stabilit pe baza unor consultări prealabile cu Banca Națională a României;
14. Moșteanu Tatiana : ” Bugetul și trezorerie publică”pg. 139, Ed.ISBN, 2005
2.Intermediarii pieței primare a titlurilor de stat și alți participanți agreați de Banca Națională a României depun oferte de cumpărare, în contul lor și în cel al clienților lor, până la subscrierea integrală a emisiunii de titluri de stat, considerată a fi data vânzării, sau până la ora 12,00 din ultima zi a perioadei de subscriere, dacă nu se specifică altfel în documentele de lansare a emisiunii.
Ofertele de cumpărare sunt transmise în plic sigilat sau prin alte modalități considerate acceptabile de Banca Națională a României (telex cifrat, SWIFT, modem etc.) la comisia de plasare începând cu ora 13,00 din utlrima zi a perioadei de subscriere. Ofertele de subscriere depuse nu pot fi retrase, întrucât acestea constituie angajamente ferme din partea participanților.
Formularul ofertei de cumpărare prin subscripție publică cuprinde: emisiunea pentru care este prezentată oferta; data completării; valoarea totală subscrisă; defalcarea sumei totale subscrise în suma solicitată în cont propriu și în contul clienților; elementele de identificare a intermdiarului pieței primare, denumirea și sediul social, semnăturile autorizate și ștampila oficială; numărul contului curent și numărul contului de evidență a titlurilor de stat.
3. secretarul comisiei deschise, în prezența celorlalți membrii, plicurile cu ofertele de cumpărare ale participanților;
4. Secretarul și membrii comisiei verifică respectarea condițiilor conform regulamentului privind operațiunile cu titluri de stat. Sunt declarate nule de drept ofertele care nu îndeplinesc aceste condiții. Președintele comisiei poate decide corectarea pe loc a erorilor de formă și validarea ofertelor;
5.Se întocmește centralizatorul ofertelor de cumpărare. În cazul în care cererile depășesc valoarea emisiunii de titluri de stat, subscripția se închide la sfârșitul zilei în care valoarea cererilor depășește valoarea emisă. Toate cererile din acea zi sunt acceptate proporțional și/sau cu acordul Ministerului Finanțelor emisiunea este majorată; titlurile de stat rămase nesubscrise, până la ora 12,00 ultima zi a perioadei de subscriere, sunt anulate și emsiunea se închide în valoarea subscrisă.
Subscripția publică garantată a titlurilor de stat se realizează, de regulă, de către intermediarii pieței primare a titlurilor de stat care, în conformitate cu obligațiile asumate, garantează plasarea întregii valori a emisiunii de titluri de stat pe piață, respectiv își asumă obligația de a cumpăra, în cont propriu, titlurile de stat pe care nu le plasează la clienți și pe piață.
Spre deosebire de subscripția de subscripția publică, în cazul subscripției publice garantată a titlurilor de stat Ministerul Finanțelor Publice stabilește prețul exprimat carată a dobânzii, prin consultări cu Banca Națională a României, la care participă și intermediarii pieței primare a titlurilor de stat, participanți la plasarea emisiunii titlurilor de stat.
În plus, în cazul subscripției publice garantate, intermediarii pieței primare a titlurilor de stat pot primi de la Ministerul Finanțelor Publice un comision procentual pentru titlurile de stat plasate pe piață. Nivelul comisionului este stabilit pe baza negocierilor anterioare dintre Ministerul Finanțelor Publice, Banca Națională a României și reprezentanții intermediarilor pieței primare.
Licitația
Vânzarea titlurilor de stat prin licitație se face de Banca Națională a României, ca agent al Ministerului Finanțelor Publice, astfel:
1.Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu convenția încheiată cu Banca Națională a României, anunță elementele emisiunii de titluri de stat; elementele tehnice ale licitației și data desfășurării acesteia sunt stabilite după consultări cu Banca Națională a României;
2.Banca Națională a României comunică data și locul desfășurării licitației, precum și elementele de identificare a emisiunii ce urmează să fie plasată prin licitație;
3.Intermediarii pieței primare a titlurilor de stat depun oferte de cumpărare, în cont propriu și în contul clienților lor, în ziua desfășurării licitației; oferte de cumpărare pot fi depuse și de alți participanți agreați de Banca Națională a României, în nume și în cont propriu.
Formularul cererii de cumpărare folosit în licitație cuprinde următoarele elemente: emisiunea pentru care este prezentată oferta; data completării; data licitației; valoarea totală și rata dobânzii licitate (se admite defalcarea valorii totale în maximum 5 tranșe valorice la rate diferite aledobânzii); defalcarea sumei totale licitate în suma solicitată în cont propriu și în contul clienților; elementele de identificare a intermediarului pieței primare: denumirea și sediul social, semnătura autorizată și ștampila oficială etc.; numărul contului corespondent atât de numerar, cât și de titluri de stat.
Ofertele, indicând o valoare multiplu al valorii nominale a titlului de stat, sunt trimise în plicuri sigilate, cu ștampila și antetul participanților, direcției de specialitate din cadrul Băncii Naționale a României, iar secretarul comisiei de licitației va elibera o adeverință; după eliberarea adeverinței plicul nu mai poate fi retras. Ofertele pot fi transmise, de asemenea, prin alte modalități considerate acceptabile de către Banca Națională a României (telex cifrat, SWIFT, modem etc.).
Ofertele de cumpărare depuse pot fi atât competitive (concurențiale), cât și necompetitive (neconcurențiale). Spre deosebire de ofertele concurențiale, cele necompetitive sunt executate la prețul (rata dobânzii) mediu ponderat al ofertelor de cumpărare competitive acceptate în licitațiile adjudecate pe baza prețului multiplu sau la prețul (rata dobânzii) final al licitației adjudecate pe baza metodei prețului uniform.
OFERTE DE CUMPĂRARE A TITLURILOR DE STAT PRIN LICITAȚIE
OFERTE DE CUMPĂRARE COMPETITIVE = reprezintă un instrument de participare prin care participantul indică, pe lângă valoarea pe care dorește să o adjudece și prețul maxim este dispus să îl plătească.
OFERTE DE CUMPĂRARE NECOMPETITIVE = reprezintă un instrument de participare prin care participantul indică valoarea pe care dorește să o adjudece , fără însă a indica prețul sau rata dobânzii, conferind, astfel, investitorului garanția executării cu prioritate a ofertei sale de cumpărare.
Ședința de licitație începe la ora 13,00, prin deschiderea plicurilor în prezența tutror membrilor comisiei, iar Comisia verifică respectarea condițiilor de formă privind întocmirea ofertelor de cumpărare.
Secretarul comisiei întocmește centralizatorul ofertelor de cumpărare și, în baza grilei de cotare, detrmină nivelul la care cererea, cumulată crescător din punct de vedere al ratei dobânzii sau cumulată descrescător din punct de vedere al prețului, satisface oferta anunțată de Ministerul Finanțelor Publice, stabilindu-se: a)valoarea emisiunii oferite ce și-a găsit contrapartida în cerere; b)prețul sau rata dobânzii maxime, minime și medii care au fost adjudecate ofertele de cumpărare.
Licitația se derulează pe tranșe de preț, al căror număr maxim se stabilește de către Ministerul Finanțelor Publice și se anunță prin prospectul de emisiune. Ministerul Finanțelor Publice poate stabili limite minime pentru oferta unui intermediar al pieței primare a emisiunii, precum și limite minime pentru valoarea unei tranșe de preț. De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice poate majora, diminua sau anula suma împrumutată aferentă unei serii, în funcție de necesitățile de finanțare și de nivelul randamentului obținut în urma licitației15.
Statul apeleaza la împrumuturi fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru bugetar. În primul caz, veniturile bugetare ordinare prevazute a se realiza în anul considerat acopera integral cheltuielile bugetare.
Desi pe întregul an bugetul de stat se prezinta echilibrat, totusi pe parcursul acestuia, si cu deosebire în primele luni ale anului, poate sa nu existe o concordanta deplina între termenele la care se încaseaza veniturile si cele la care se efectueaza cheltuielile. Ca urmare, în unele perioade platile devanseaza încasarile, ceea ce provoaca un gol de casa, adica o insuficienta temporara de resurse, în timp ce în altele se înregistreaza un plus de resurse fata de ritmul normal al platilor.
Organul însarcinat cu executia de casa a bugetului (Trezoreria finantelor publice, Directia generala a miscarii fondurilor) trebuie sa cunoasca din timp perioadele în care se profileaza goluri de casa pentru a putea procura resursele necesare acoperirii acestora din afara bugetului de stat.
În cazul în care toate resursele publice încasate pa teritoriul României se colecteaza la Trezoreria finantelor publice, este posibil ca insuficienta de resurse înregistrata la bugetul de stat sa fie acoperita pe seama sumei împrumutate de la o alta institutie de stat care înregistreaza un prisos de resurse. În momentul încasarii veniturilor bugetare prevazute, suma respectiva se restituie institutiei împrumutatoare.
În cazul în care disponibilitatile de resurse ale unor institutii publice nu acopera golul de casa al bugetului, atunci se solicita împrumuturi pe termen scurt la alti detinatori de resurse banesti de pe piata. În ultima instanta se face apel la banca centrala, sub forma unui avans în contul veniturilor bugetare viitoare, în limitele si conditiile prevazute de lege.
15. Văcărel I – ”Finanțe publice”,pg. 86, Editura Didactică și Pedagigică, București, 1965
Resursele banesti împrumutate de la diversi detinatori publici sau privati nu maresc masa semnelor banesti în circulatie, ci numai o redistribuie; în schimb, resursele împrumutate de la banca centrala reprezinta o emisiune de bani fara acoperire materiala.
Apelul la împrumuturi din necesitati de trezorerie poate avea consecinte nefaste asupra circulatiei banesti ori de câte ori acesta vizeaza sume importante si nu se ramburseaza la termenele prevazute.
În cazul în care veniturile fiscale si domeniale ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare pe întregul an, pentru finantarea deficitul rezultat statul se împrumuta pe piata interna sau în strainatate. Întrucât uneori deficitul bugetar atinge dimensiuni mari, iar creditul public este totusi limitat, statul apeleaza si la resursele bancii centrale. Aceasta îi asigura împrumutul solicitat punând rotativa în functiune, adica emitând bani fara acoperire. În perioada postbelica deficitul bugetar a capatat un caracter cronic, numeroase tari ale lumii confruntându-se cu problema deficitului financiar public.
În România, în cursul exercitiului financiar anual, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasarile si platile din contul curent general al Trezoreriei statului, Banca Nationala a României poate acorda împrumuturi cu termen de rambursare de cel mult 180 de zile si în conditii de dobânda la nivelul pietei, pe baza de conventii încheiate cu Ministerul Finantelor.
Suma totala a împrumuturilor acordate si nerambursate nu poate depasi în nici un moment suma totala rezultata din dublarea capitalului si a fondului de rezerva al Bancii Nationale a României.
Împrumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se încheie, de regula, pe termene mijlocii si lungi. Rambursarea ratelor scadente si achitarea dobânzilor aferente au drept consecinta sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage dupa sine majoritatea impozitelor, iar în caz de insuficienta a acestora, contractarea de noi împrumuturi.
În conditiile în care veniturile bugetare ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul urmator, guvernul tarii are de ales între sporirea veniturilor fiscale (prin majoritatea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) si contractarea de împrumuturi. De cele mai multe ori, guvernul opteaza pentru cea de-a doua solutie, din urmatoarele considerente:
majorarea impozitelor constituie o masura nepopulara, deoarece afecteaza nivelul de
trai al populatiei, iar partidul (partidele) de putere evita sa o aplice de teama sa nu-si piarda electoratul. În tarile cu un nivel ridicat al fiscalitatii, o noua sporire a acesteia se loveste de împotrivirea ferma a categoriilor sociale care ar urma sa suporte sarcina suplimentara:
împrumuturile de stat ofera categoriilor sociale avute un plasament sigur si
remunerator pentru disponibilitatile lor banesti;
împrumuturile de stat reprezinta un mijloc mai rapid de procurare a resurselor
financiare decât impozitele directe. Perioada necesara pentru identificarea si evaluarea materiei impozabile, stabilirea si perceperea impozitelor este mai îndelungata decât cea de subscriere la împrumut si efectuare a varsamintelor în contul acestuia;
în conditiile în care împrumutul se solicita la banca centrala, termenul de obtinere a
resurselor banesti este si mai scurt decât în cazul în care acesta se plaseaza în rândurile populatiei ori al persoanelor juridice (altele decât banca centrala).
În problema rolului împrumuturilor de stat, economistii contemporani au o pozitie diferita de aceea confratilor lor din perioada capitalismului ascendent.
Revenind la rolul important al împrumuturilor de stat în redistribuirea produsului intern brut, mentionam ca acesta se manifesta atât pe plan intern, cât si pe plan international.
Pe plan intern, împrumuturile contribuie la redistribuire produsului intern brut, initial în momentul plasarii acestora de catre stat. Cu acest prilej, are loc o redistribuire între partea destinata formarii brute de capital si cea afectata consumului, deoarece o parte din capitalul banesc temporar liber, care cuprinde si capitalul industrial vremelnic disponibil, este plasata în înscrisuri ale împrumuturilor de stat si se foloseste mai cu seama în scopuri neproductive, în loc sa serveasca la largirea productiei si a circulatiei.
Ulterior, redistribuirea produsului intern brut prin intermediul împrumuturilor are loc în momentul platii dobânzii aferente împrumuturilor si care se suporta în principal din impozite.
Subscriitorii la împrumuturile de stat încaseaza dobânzi si prime de rambursare, iar agentii economici realizeaza profit, în masura în care livreaza produse, executa lucrari ori presteaza servicii pentru sectorul public, finante din resurse împrumutate de stat.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în masura în care sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de cai de comunicatie, protectia mediului etc.
În asemenea situatii, împrumuturile contribuie la sporirea productiei materiale, la cresterea produsului intern brut si, pe aceasta baza, la asigurarea resurselor necesare rambursarii lor.
Împrumuturile de stat contractate în strainatate contribuie la redistribuirea produsului intern brut între tarile împrumutatoare si cele împrumutate.
La acordarea de împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la tarile împrumutatoare catre tarile împrumutate. Din momentul începerii restituirii împrumuturilor si al platii dobânzii aferente, directia fluxurilor financiare se schimba; de data aceasta, fluxurile pornesc de la tarile beneficiare de împrumuturi catre tarile împrumutatoare.
Daca redistribuirea produsului intern brut al tarii creditoare catre debitor are caracter temporar (împrumutul acordat fiind rambursabil), în schimb platile efectuate de debitor, cu titluri de dobânzi si comisioane, catre creditor, reflecta redistribuirea definitiva si nerambursabila a produsului intern brut16.
Întrucât tarile dezvoltate constituie principalele tari exportatoare de capital, iar tarile în curs de dezvoltare – principalele tari importatoare de capital, este lesne de înteles ca, prim intermediul împrumuturilor contractate în strainatate, are loc redistribuirea produsului intern brut pe plan international.
Elemente tehnice ale împrumuturilor de stat
La lansarea unui împrumut de stat este necesara stabilirea câtorva elemente tehnice care îl definesc din punct de vedere juridic. Pe baza acestora, subscriitorii potentiali fac judecati de valoare cu privire la convenienta plasarii disponibilitatilor banesti în înscrisuri ale acelui împrumut. Este vorba de: denumirea împrumutului care se contracteaza; valoarea mentionata pe înscrisul acelui împrumut; termenul de rambursare; dobânda; eventuale alte avantaje materiale acordate detinatorilor de înscrisuri, pentru a face împrumutul mai atractiv.
16. Dan Drosu Șaguna – op.citată, pg. 130
Denumirea împrumutului poate sa fie legata de destinatia acestuia. Atunci când statul doreste sa atraga atentia opiniei publice asupra caracterului exceptional al împrumutului ori asupra obiectivului urmarit prin acel împrumut, considerat de interes national, precizeaza acest lucru în însasi denumirea lui.
Spre exemplu: "Împrumutul înzestrarii armatei", "Împrumutul pentru reconstructie".
În cazurile în care împrumuturile se contracteaza cu o oarecare regularitate pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinatii (constructii de drumuri etc.), în denumirea lor se precizeaza anul contractarii, (Împrumut de stat 19..), nivelul dobânzii (Împrumut de stat 71/2%), forma pe care o îmbraca venitul (Împrumut de stat cu câstiguri), dupa caz.
Valoarea nominala, valoarea reala si cursul.
Pentru fiecare împrumut contractat pe piata, statul emite niste înscrisuri, denumite generic efecte publice, titluri, hârtii de valoare, obligatiuni etc., în cupiuri de o anumita valoare. Suma înscrisa pe titlul unui împrumut de stat, denumita valoare nominala, exprima marimea creantei pe care detinatorul acesteia (creditorul) o are de încasat de la stat (sau, invers, datoria statului fata de detinatorul înscrisului respectiv).
Când împrumutul se ramburseaza la termenul pentru care a fost contractat, statul achita detinatorului înscrisului valoarea nominala a acestuia.
Daca detinatorul doreste sa-si recupereze banii plasati în înscrisuri ale unui împrumut de stat înainte de termen, el poate sa le vânda la bursa.
Suma cu care se cumpara (se vinde) un înscris, denumita valoare reala, poate sa fie egala, mai mica sau mai mare decât valoarea nominala a acesteia. Marimea valorii reale depinde de cursul la care coteaza înscrisurile respective la bursa.
Cursul exprima pretul cu care se cumpara si se vând 100 de unitati monetare valoare nominala si acesta poate fi: al pari, adica egal cu 100; sub pari, adica mai mic decât 100, sau supra pari, adica mai mare decât 100.
La lansarea unui împrumut de stat este, de regula, sub pari si numai arareori al pari sau supra pari.
Cursul depinde de raportul dintre cererea si oferta de capital de împrumut, de nivelul dobânzii la împrumutul respectiv, ca si de alte avantaje oferite de stat detinatorilor înscrisurilor acelui împrumut.
În acest context, folosirea notiunilor de valoare nominala si valoare reala este conventionala, împrumuturile pot fi cu termene precise de rambursare si fara asemenea termene. Exista împrumuturi pe termen scurt (contracte pe o perioada de pâna la un an inclusiv) si pe termen lung (pe o perioada de peste 5 ani).
La împrumuturi pe termen scurt statul apeleaza atunci când, desi echilibrat pe întregul an, bugetul prezinta neconcordante între momentul încasarii veniturilor prevazute si momentul efectuarii cheltuielilor aprobate.
La fel procedeaza în cazul când veniturile nu se realizeaza în cuantumul prevazut de buget, sau când apare necesitatea efectuarii unor cheltuieli neprevazute. În asemenea situatii, statul contracteaza împrumuturi cu termene scurte de rambursare.
Împrumuturi pe termene mijlocii si lungi statul contracteaza atunci când are nevoie de resurse banesti pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite cronice sau pentru finantarea unor cheltuieli de investitii de mare valoare17.
Pentru împrumuturile pe care le contracteaza, statul poate sa emita diferite înscrisuri pe care le înmâneaza creditorilor sai sau fara sa emita diferite înscrisuri pe care le înmâneaza creditorilor sai sau fara sa emita astfel de înscrisuri, înregistreaza suma datorata în evidenta datoriei publice tinuta de Ministerul Finantelor.
Prima solutie – aceea a emiterii de titluri de stat materializate – se foloseste, de obicei, atunci când statul se împrumuta la un numar mare de creditori, iar cea de-a doua – acea a titlurilor de stat dematerializate – atunci când este vorba de împrumuturi obtinute de la un numar limitat de creditori.
Creantele în cont nu necesita cheltuieli pentru confectionarea înscrisurilor, si, ca urmare, nici pentru pastrarea acestora în depozitele bancilor. În schimb, ele nu pot fi negociate la bursa, ci numai în afara acesteia, cu îndeplinirea anumitor formalitati.
Înscrisurile emise de stat poarta denumiri diferite, în functie de termenul pentru care s-a contractat împrumutul si de caracteristicile înscrisurilor respective care, de asemenea, difera de la o tara la alta.
Astfel, pentru împrumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, polite de tezaur, certificate de trezorerie, certificate (bonuri) de impozite etc.
17. I.Văcărel, Finanțe publice,pg. 30-41, Ed. Stiințifică și Enciclopedică, București 1981
Pentru împrumuturile pe termen mijlociu si lung se emit înscrisuri cunoscute sub denumirea de obligatiuni sau titluri de renta, iar pentru cele fara termen, titluri de renta perpetua.
La împrumuturile de stat cu dobânda, fiecare obligatiune are anexat un numar de cupoane, care se detaseaza periodic (o data sau de doua ori pe an) si se prezinta la ghiseul bancii centrale sau al altei institutii desemnate de stat, de unde se încaseaza dobânda cuvenita.
La împrumuturile de stat cu câstiguri (premii), câstigurile se platesc numai detinatorilor acelor înscrisuri care au iesit câstigatoare la tragerile la sorti.
Suma totala a câstigurilor se stabileste tinând seama de rata dobânzii. Cu alte cuvinte, suma pe care statul ar fi platit-o ca dobânda – daca împrumutul ar fi fost cu dobânda – se repartizeaza sub forma de câstiguri.
În mod teoretic, rata dobânzii la împrumuturile de stat ar trebui sa se situeze la un nivel apropiat de acela al ratei dobânzii practicate la creditul bancar. Acesta deoarece rata dobânzii este influentata de raportul dintre cererea si oferta de capital, iar cererea vine din partea agentilor economici, a persoanelor fizice, ca si a statului.
În practica însa, adesea rata dobânzii la creditul public difera de cea perceputa la creditul bancar. Pentru a face mai atractive împrumuturile pe care le contracteaza pe piata interna, uneori statul acorda creditorilor sai si alte avantaje decât dobânda: prime de rambursare, câstiguri, scutirea de impozite a veniturilor din dobânzi etc.
Alteori, confruntat cu dificultati serioase în finantarea deficitului bugetar, statul consimte sa acorde dobânzi mai mari persoanelor fizice si juridice detinatoare de mijloace banesti temporar libere, dispuse sa-l împrumute, decât cele acordate de banci la depozitele constituite de acestea.
Ca urmare, se ajunge ca dobânzile la împrumuturile de stat sa fie mai mici sau mai mari, dupa caz, decât cele practicate de banci.
Modalitati de gestiune a împrumuturilor de stat
Împrumuturile de stat prilejuiesc o seama de operatii legate de plasarea acestora pe piata, de rambursarea lor, precum si de eventuala modificare a ratei dobânzii si a termenelor de restituire initial stabilite.
Plasarea împrumuturilor de stat.
În practica financiara se întâlnesc urmatoarele modalitati de plasare a împrumuturilor de stat:
prin subscriptie publica;
prin intermediul unor consortii (sindicate) bancare;
prin vânzare la bursa.
Plasarea împrumutului prin subscriptie publica se face prin grija Ministerului Finantelor sau a altei institutii specializate, împuternicite de organul de decizie în acest sens.
În vederea asigurarii plasarii integrale a împrumutului, se organizeaza o larga publicitate privind scopul si conditiile lansarii si rambursarii acestuia.
Subscriptia publica si varsarea sumelor subscrise se efectueaza la ghiseele deschise la administratiile financiare, perceptii, casierii, case de economii banci etc. sau direct prin functionari publici.
Persoanele care participa la plasarea împrumutului sunt recompensate pe cale de remiza, iar cheltuielile legate de functionarea ghiseelor de subscriere se acopera pe seama unui comision.
În practica plasarii împrumuturilor prin subscriptie publica se întâlnesc doua situatii:
când nu se limiteaza cuantumul împrumutului ce poate fi contractat. În acest caz,
fiecare subscriitor efectueaza varsaminte pentru întreaga suma subscrisa, fara nici o restrictie;
când cuantumul împrumutului se limiteaza. În aceasta situatie, se procedeaza astfel:
fie se lasa ca subscrierile sa se desfasoare nestingherit pâna la expirarea termenului de subscriere, urmând ca în caz de depasire, pe ansamblu, a plafonului stabilit, sa se limiteze fiecarui subscriitor suma ce poate sa verse (proportional cu cea subscrisa), fie se stabilesc de la început limite de subscriere pe fiecare ghiseu sau plasator.
Plasarea împrumuturilor prin consortii (sindicate) bancare se realizeaza prin grija unui grup de banci, care se angajeaza sa efectueze aceasta operatie la cererea organelor competente.
Consortiul bancar fie preia în comision obligatiunile împrumutului, fie le cumpara efectiv.
În prima ipoteza, statul intra în posesia sumelor împrumutate pe masura plasarii înscrisurilor de catre consortiu, caruia îi plateste un anumit comision. Potrivit acestui procedeu, consortiul nu raspunde pentru înscrisurile împrumutului de la stat , pe care se angajeaza sa le plaseze pe piata.
Pentru aceasta operatie, consortiul încaseaza diferenta între cursul la care vinde înscrisurile catre populatie si cursul la care le-a cumparat de la stat.
De data aceasta, înscrisurile care nu au putut fi plasate pe piata sunt retinute de bancile care alcatuiesc consortiul si intra în portofoliile acestora.
Sub aspect financiar, plasarea împrumuturilor prin consortii bancare este mai costisitoare pentru stat decât cea prin subscriptie publica, întrucât antreneaza cheltuieli importante sub forma de comisioane sau de diferenta de curs, în favoarea bancilor.
Pe cealalta parte sub aspect tehnic, aceasta modalitate de plasare a împrumuturilor este mai comoda pentru stat decât cea realizata prin subscriptie publica, deoarece, efectuându-se prin institutii specializate, se poate realiza într-un termen scurt.
Prin vânzarea la bursa sunt plasate înscrisurile unui împrumut nou, atunci când statul doreste ca acesta sa treaca neobservat. Întrucât vânzarea se face prin intermediul agentilor de schimb, cumparatorii nu stiu daca înscrisurile care fac obiectul tranzactiilor la bursa sunt ale unui împrumut vechi, vândute de detinatorii lor, sau ale unui împrumut nou, emis recent de stat.
Aceasta modalitate prezinta avantajul ca este discreta, comoda si foarte putin costisitoare. Ea nu poate fi aplicata însa pe scara larga , deoarece oferta mare de înscrisuri ar atrage dupa sine reducerea cursului acestora, ceea ce ar micsora randamentul financiar al împrumutului.
Înscrisurile împrumutului de stat se emit, de regula, "la putator", adica fara înscrierea numelui subscriitorului pe ele18.
Când statul are de-a face cu putini creditori, el poate sa emita înscrisuri "nominative" (pe care se înscrie numele creditorului). În asemenea cazuri, sumele împrumutate si dobânzile datorate creditorilor se înscriu în cartea (registrul) datoriei publice.
Asa cum s-a aratat, nivelul dobânzii pe piata nu ramâne vreme îndelungata constant, ci sufera modificari în functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de împrumut. În perioadele în care rata dobânzii înregistreaza o scadere apreciabila, statul cauta sa profite de aceasta situatie pentru a-si usura efortul financiar determinat de împrumuturile contractate în conditii mai putin favorabile.
18.I.Gliga,Gh.Gilescu,P.Olcescu op. Citată pg.99; C.Kirițescu op.cit.pg.187, I.Gliga,Drept Financiar,pg.102, Ed.Didactică și pedagogică, București
În asemenea împrejurari, statul procedeaza la preschimbarea înscrisurilor unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o dobânda mai redusa, operatie cunoscuta sub denumirea de conversiune.
Sfera specifica a împrumuturilor de stat pe piata capitalului de împrumut
Pe piata capitalului de împrumut au loc uneori scaderi apreciabile ale cursului obligatiunilor de stat. Daca cursul acestora este sub cel de emisiune, atunci detinatorii înscrisurilor vândute la bursa nu-si recupereaza nici macar suma varsata statului la subscriere.
Astfel de fenomene au o înrâurire nefasta asupra creditului public, creând dificultati statului la plasarea de noi împrumuturi.
Pentru a evita astfel de situatii si a conserva interesul publicului fata de împrumutul al carui curs a scazut sensibil, statul poate proceda la majorarea ratei dobânzii.
Aceasta operatiune, denumita arozare, este inversul conversiunii.
Daca statul dispune de resurse financiare si nu are intentia sa contracteze noi împrumuturi în viitorul apropiat, el poate sa profite de pe urma scaderii cursului si sa cumpere la bursa, la un curs avantajos, înscrisurile respective. În acest caz, el nu va face o arozare, ci o rascumparare a împrumutului înainte de termenul de rambursare.
Statele care recurg în mod frecvent la împrumuturi pe termen scurt pentru acoperirea deficitelor financiare temporare, ajung sa acumuleze datorii importante care trebuie rambursate la intervale scurte de timp.
În asemenea împrejurari, cheltuielile anuale cu rambursarea împrumuturilor ajunse la scadenta pot depasi sensibil resursele financiare ale statului afectate acestui scop în anul considerat.
Pentru iesirea din impas, statul procedeaza atunci la consolidarea datoriei sale ajunse la scadenta, adica la preschimbarea înscrisurilor împrumuturilor exigibile imediat sau pe termen scurt (bonuri de tezaur si altele) cu înscrisuri ale unor împrumuturi pe termen mediu sau lung (obligatiuni si titluri de renta) sau fara termen (titluri de renta perpetua).
Întrucât prelungirea termenului de rambursare a împrumutului înseamna, pentru creditori, cresterea riscului de depreciere a banilor plasati în efecte publice, statul este nevoit sa accepte adesea majorarea ratei dobânzii.
În aceste conditii, consolidarea datoriei ofera statului, un avantaj imediat, constând în reducerea cheltuielilor publice legate de rambursarea împrumutului ajuns la scadenta pe anul în curs si/sau pe anii imediat urmatori, dar mareste considerabil volumul total al efortului financiar determinat de plata dobânzilor aferente împrumutului respectiv pâna la rambursare.
În prezent consolidarea se practica pe scara larga mai cu seama de tarile în curs de dezvoltare care au contractat datorii fata de strainatate si pe care nu le mai pot onora din lipsa resurselor valutare. Consolidarea datoriei externe se poate efectua numai cu acordul expres al principalilor creditori si în conditiile dictate de acestia.
Consolidarea este avantajoasa pentru banci, deoarece ele încaseaza importante comisioane pentru operatia de preschimbare a înscrisurilor împrumutului consolidat.
Când guvernul are interes sa nu atraga atentia opiniei publice asupra dificultatilor financiare ale statului , în locul unei consolidari fatise acesta efectueaza o consolidare deghizata, constând în achitarea împrumutului ajuns la scadenta cu banii obtinuti din contractarea unui împrumut nou, de valoare egala sau apropiata.
O asemenea solutie este fezabila atunci când împrumuturile pe termen scurt nu detin o pondere prea mare în totalul datoriei publice, dezechilibrul bugetar pare sa fie de scurta durata, iar detinatorii de bonuri de tezaur si alte înscrisuri similare consimt sa-si plaseze în continuare disponibilitatile lor banesti în astfel de înscrisuri.
Rambursarea împrumutului de stat
Prin rambursarea împrumuturilor de stat se întelege rascumpararea titlurilor de credit de la detinatorii lor, adica restituirea sumelor împrumutate. Rambursarea împrumuturilor poate avea caracter obligatoriu sau facultativ.
În mod expres, statul îsi asuma obligatia de a restitui numai împrumuturile cu termen. El poate însa sa ramburseze si împrumuturile perpetue, fara însa sa fie obligat la aceasta.
Statul isi stinge obligatiile banesti fata de creditorii sai, care au subscris laimprumuturile publice plasate anterior, prin operatiunea de amortizare (rambursare).Aceasta operatiune consta fie in rambursarea efectiva a capitalului imprumutat, fie inrascumpararea titlurilor publice scadente, de la posesorii lor.
Dupa regimul sau, stabilit prin contractele de imprumut, amortizarea imprumuturilor publice poate avea caracter obligatoriu sau facultativ, astfel:
• amortizarea obligatorie, se aplica in cazul imprumuturilor publice cutermen, in cazul carora statul s-a obligat, in mod expres, ca la anumitetermene si in anumite modalitati, sa ramburseze sumele imprumutate;
• amortizarea facultativa, este specifica imprumuturilor publice perpetue, in cazul carora nu este prevazuta, in mod expres, obligatia statului de a le rambursa; in cazul aces-tor imprumuturi, atunci când conditiile ii sunt favorabile, statul isi poate stinge obligatiile financiare, integral, fata de posesorii inscrisurilor.
Din punctul de vedere al momentului rambursarii, imprumuturile publice sunt:
•amortizabile integral la o scadenta unica;
•amortizabile esalonat, in rate anuale (egale sau inegale).
Indiferent de tipul imprumutului public, rascumpararea la bursa se poate realiza:
fie direct, de catre stat, prin intermediul Ministerului Finantelor;
fie indirect, prin intermediul bancilor mandatate de stat sa efectueze astfel de
operatiuni.
Rambursarea imprumuturilor publice se efectueaza pe seama:
• fondului special de amortizare a datoriei publice;
• resurselor prevazute in buget cu aceasta destinatie;
• excedentelor bugetare.
Imprumuturile publice se pot amortiza nu numai prin rambursarea acestora, ci si prindepreciere monetara, incapacitate de plata a statului sau prin repudierea datoriei publice.In practica imprumuturilor publice, cele mai multe din rambursarile si platile dedobânzi datorate se bazeaza pe valoarea nominala a titlurilor de imprumut. De aceea, în cazul de-precierii monetare, imprumuturile neprotejate prin indexare se pot stinge treptat, pe seama inflatiei. In aceasta situatie, efortul financiar al statului se usureaza cu diferenta dintre va-loarea nominala a capitalului rambursat si a dobânzii platilor sivaloarea reala actuala a acestora, care este mult mai scazuta fata de momentul lansarii imprumuturilor. Deoarece in contractul de imprumut nu s-a prevazut modalitatea desolutionare in cazul unei deprecieri monetare, subscriitorii nu pot formula, ulterior, pretentii fata de stat, pentru pierderea suferita ca urmare a inflatiei. Când moneda in care s-a contractat imprumutul se apreciaza, se inregistreaza efectediametral opuse celor prezentate mai sus.
In cazul imprumuturilor publice externe, daca acestea sunt exprimate in monedanationala a tarii creditoare, deprecierea acesteia atrage dupa sine micsorarea poveriireale a datoriei tarii debitoare.
Daca imprumutul este exprimat in moneda tarii debitoare, prin deprecierea acesteia, efortul financiar al debitorului scade, iar tara creditoare inregistreaza o pierdere. In concluzie,
in cazul imprumuturilor externe, tara debitoare este avantajata atuncicând moneda in care angajeaza imprumutul se depreciaza si, invers, se impovareaza atunci când are loc o apre-ciere a acesteia.
Un stat poate sa ajunga in stare de insolvabilitate (de incapacitate de plata) din cauze economice si/sau politice.
Cauzele economice se manifesta in perioadele de recesiune sicriza, iar efectul acestora se concretizeaza intr-o reducere considerabila a veniturilor bugetare, astfel incât statul nu-si mai poate onora o mare parte din datoriile sale.
Cauzele politice sunt generate de eventuale razboaie in care statul este angajat, de infrângerea in razboi, de izolarea totala sau partiala a tarii in cadrul comertului internatio-nale, de anumite conflicte interne grave care dezorganizeaza instituțiile statului. Statul care ajunge in stare de incapacitate de plata poate solicita creditorilor sai sistarea temporara a serviciului datoriei publice, respectiv o amânare a onorarii acestuia. Aceasta amânare poar-ta denumirea de moratoriu si se obtine print-o hotarâre pronuntata de o instanta juris-dictionala specializata. Daca datoria publica este de provenienta externa, moratoriul trebuie sa fie insoțit si de un acord de consolidare al acestei datorii, prin care se reeșaloneaza platile necesare stingerii obligatiilor financiarefata de creditorii externi. In perioada de moratoriu, creditorii interni si externi ai statului nu au alta posibilitate decât aceea de a se mulțumi cu promisiunea statului de a plati, in decursul unei perioade de timp, o parte din datoria restanta cu titlu de arierate financiare, in timp ce restul datoriei se anuleaza printr-o intelegere expresa sau tacita.
CAP.III DATORIA PUBLICA
Datoria publica interna si internationala reprezinta expresia influentei factorilor interni si/sau externi, a deciziilor politico-strategice luate de conducerea superioara publica de-a lungul unei perioade de timp relativ indelungate. Prin datoria publica interna si internationala, indeosebi prin conditiile-clauzele de indatorare se poate ipoteca/constrange financiar si social nu numai generatia actuala, dar si generatiile viitoare; este motivul pentru care dialogul social si transparenta/dezbaterea publica cu ocazia incheierii de noi contracte-conventii poate conduce la o mai buna utilizare a fondurilor publice in general.
Datoria publica reprezinta totalitatea obligatiilor financiare interne si externe ale statului, la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finantelor Publice, sau de autoritatile administratiei publice locale de la diversi creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente in Romania19.
Obligatiile reprezinta angajamentele care decurg din contractarea imprumuturilor, si anume: rambursarea imprumutului, plata dobanzilor, a comisioanelor, a unor avantaje speciale acordate creditorilor.
Datoria publica publica se stabileste si se gestioneaza in mod distinct pe cele doua forme ale ei: datoria publica guvernamentala si datoria publica locala.
DATORIA PUBLICA GUVERNAMENTALA este parte din datoria publica, care reprezinta totalitatea obligatiilor financiare interne si externe ale statului, la un moment dat, provenind din imprumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finantelor Publice, in numele Romaniei, de pe pietele financiare.
DATORIA PUBLICA LOCALA este parte din datoria publica, care reprezinta totalitatea obligatiilor financiare interne si externe ale autoritatilor administratiei publice locale, la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe pietele financiare.
Imprumuturile contractate de autoritatile administratiei publice locale, fac parte din datoria publica a Romaniei, dar nu reprezinta datorii sau raspunderi ale Guvernului.
Clasificare :
în functie de termen se clasifica astfel: datorie publica pe terme scurt (flotanta) și datorie publica pe termen mediu si lung (consolidata).
19.Datoria publică (reglementată actual mente de Lg.313/2004) reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează modalitățile legale de atragere,de către autoritățole publice a veniturilor extraordinare reprezentatede :împrumuturi ale statului sau ale unităților adminstrativ teritoriale de la bănci dn țară sau stainătate, emiterea de bonuri de tezaur, emiterea de obligațiuni de stat, emiterea de garanții de stat pentru împrunmuturi ale unităților economice de stat la bănci din țară sau stăinătate.
în functie de calitatea creditorilor, datoria publica poate fi: datorie publica bruta, fiind data de valoareatotala a imprumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea și datorie publica neta, in care nu intra valoarea imprumuturilor plasate la institutiile statului.
Obligatiile statului rezultate din imprumuturile contractate si garantate de stat pe o perioada de un an sunt limitate de plafonul de indatorare publica stabilit anual prin lege.
Plafonul de indatorare publica, respectiv totalitatea obligatiilor financiare pe care le pot contracta si garanta autoritatile administratiei publice centrale si locale pe o perioada de un an, care este stabilit anual prin lege. Acesta cuprinde plafonul de indatorare publica interna si plafonul de indatorare publica externa.
PLAFONUL DE INDATORARE PUBLICA INTERNA reprezintă suma maxima a imprumuturilor contractate si garantate de autoritatile administratiei publice centrale si locale de pe piata interna, pe o perioada de un an.
PLAFONUL DE INDATORARE PUBLICA EXTERNA reprezintă suma maxima a imprumuturilor externe contractate si garantate de autoritatile administratiei publice centrale si locale pe o perioada de un an.
Valoarea totala a datoriei publice este inscrisa in "Registrul datoriei publice".
Registrul datoriei publice, in care este evidentiata situatia datoriei publice in ordine cronologica, are patru componente:
Subregistrul datoriei publice guvernamentale interne;
Subregistrul datoriei publice guvernamentale externe;
Subregistrul datoriei publice locale interne;
Subregistrul datoriei publice locale externe.
Fiecare din cele patru subregistre au doua pozitii distincte, respectiv pentru datoria publica directa si datoria publica garantata.
La sfarsitul anului datoria publica angajata este evidentiata in documnetul numit "contul general al datoriei publice". Acesta este insotit de un raport in care se analizezaza principalele probleme legate de nivelul datoriei publice, de serviciul datoriei publice, precum si de garantiile statului pentru creditele contractate de agentii economici.
Datoria publica guvernamentala interna este partea din datoria publica guvernamentala care reprezinta totalitatea obligatiilor financiare ale statului, provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente din Romania, in lei sau in valuta, inclusiv sumele temporar din disponibilitatile contului general al Trezoreriei Statului pentru finantarea temporara a deficitelor bugetare.
Platile legate de datoria publica sunt realizate pe baza autorizarii bugetare permanente pentru efectuarea acestor cheltuieli.
Datoria publica guvernamentala interna este generata de:
-titlurile de stat in moneda nationala, inclusiv titlurile de stat in valuta plasate pe piata interna, rambursabile din resurse bugetare; daca resursele nu sunt suficiente pentru a asigura plata serviciului datoriei publice interne, se emit noi inscrisuri, determinand, astfel, consolidarea datoriei publice;
-imprumuturile de stat de la Banca Nationala a Romaniei destinate acoperirii golurilor de casa intre incasarile si platile bugetare;
-imprumuturile de stat de la bancile comerciale;
-imprumuturile de stat de la alte institutii financiare interne, persoane juridice romane, in conditii rezultate in urma negocierilor;
-imprumuturi temporare din disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei Statului;
-garantii de stat la imprumuturi interne contractate de diversi debitori.
Datoria publica guvernamentala interna efectiva este o parte a datoriei publice guvernamentale interne, intrucat evidentiaza obligatiile directe si indirecte ale statului fata de creditorii interni, altii decat Trezoreria statului. Deci, datoria publica guvernamentala interna efectiva nu include imprumuturile temporare din disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei Statului.
Ministerul Finantelor Publice este contractantul si administratorul datoriei publice guvernamentale, avand totodata si autoritatea de a stabili balanta zilnica a contului general al Trezoreriei Statului, viitoarele cerinte de lichitate, scadenta datoriei publice guvernamentale, costurile cu dobanda corespunzatoare si refinantarea/diminuarea datoriei publice guvernamentale.
Datoria publica guvernamentala externa
Datoria publica guvernamentala externa este partea din datoria publica guvernamentala care reprezinta totalitatea obligatiilor financiare ale statului, provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice nerezidente in Romania20.
Datoria publica guvernamentala externa este generata de:
-titlurile de stat in valuta plasate pe piata financiara externa;
-imprumuturile de la guverne si agentii guvernamentale straine, institutii financiare internationale sau de la alte organizatii internationale;
-imprumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;
-imprumuturile de la persoane juridice straine;
-imprumuturile de la bancile straine sau de la companii straine;
-garantii de stat la imprumuturi externe contractate de diversi debitori.
Banca Nationala a Romaniei actioneaza si caagent al statului privind datoria publica guvernamentala externa, intrucat serviciul datoriei publice guvernamentale externe contractate in numele statului se plateste de catre B.N.R.
Datoria publica locala
Datoria publica locala reprezinta totalitatea obligatiilor de plata, interne si externe, ale autoritatii administratiei publice locale, la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate sau garantate de aceasta de pe piata interna si externa de capital.
La nivelul autoritatilor administratiei publice locale, datoria publica locala este limitata. Astfel, Consiliilor locale, judetene si Consiliului general al municipiului Bucuresti li se interzice accesul la imprumuturi sau sa garanteze orice fel de imprumut, daca totalul datoriilor anuale, reprezentand ratele scadente la imprumuturile contractate si/sau garantate, dobanzile si comisioanele aferente acestora, inclusiv ale imprumutului care urmeaza sa fie angajat si/sau garantat in anul respectiv, depaseste limita de 20% din totalul veniturilor proprii formate din impozite, taxe, contributii, alte varsaminte, alte venituri si cote defalcate din impozitul de venit.
___________________________________________________________________________
20. Beleanu Pavel, Anghelache Gabriela, Finanțele Publice, pg. 310, Ed. Economică, București, 2005
Instrumentele datoriei publice locale sunt:
-titlurile de valoare (obligatiunile municipale);
-imprumuturile temporare din disponibilitatile contului curent general al Trezoreriei Statului;
-garantiile acordate de autoritatile administratiei publice locale.
Valoarea totala a datoriei contractate de autoritatea administratiei publice locale este interzisa in registrul de evidenta a datoriei publice locale al acestei autoritati si se raporteaza anual prin situatiile financiare. Acest registru include informatii care sa specifice suma totala a datoriilor si alte informatii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenta a datoriei publice locale, emise de Ministerul Finantelor Publice.
De asemenea, valoarea totala a garantiilor emise de autoritatea administratiei publice locale se inscrie in registrul garantiilor locale al acestei autoritati si se raporteaza annual prin situatiile financiare. Acest registru cuprinde informatii care sa specifice suma totala a garantiilor emise de autoritatea administratiei publice locale, precum si detalierea garantiilor si alte informatii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenta a garantiilor locale, emise de Ministerul Finantelor Publice.
Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a transmite Ministerului Finantelor Publice, in termen de 10 zile de la data intrarii in vigoare a contractului de imprumut, copii de pe fiecare document primar care atesta:
contractarea/garantarea imprumutului;
actul aditional la contractul/acordul de imprumut/garantare, daca au fost aduse
modificari la acesta, cu respectarea clauzelor contractuale.
Pe perioada utilizarii si rambursarii imprumutului contractat/garantat, raportat la Ministerul Finantelor Publice a datelor privind datoria publica locala se efectueaza lunar, in termen de 20 de zile de la sfarsitul perioadei de raportare.
Serviciul datoriei publice locale nu reprezinta obligatii sau raspunderi ale Guvernului si acesta va fi platit din bugetele locale si din imprumuturi pentru refinantarea datoriei publice locale.
Datoria publica interna si internationala reprezinta expresia influentei factorilor interni si/sau externi, a deciziilor politico-strategice luate de conducerea superioara publica de-a lungul unei perioade de timp relativ indelungate. Prin datoria publica interna si internationala, indeosebi prin conditiile-clauzele de indatorare se poate ipoteca/constr'nge financiar si social nu numai generatia actuala, dar si generatiile viitoare; este motivul pentru care dialogul social si transparenta/dezbaterea publica cu ocazia incheierii de noi contracte-conventii poate conduce la o mai buna utilizare a fondurilor publice in general. Datoria publica, asa cum rezulta din anexe poate afecta independenta si neveranitatea nationala sau abancilor nationale centrale de emisiune monetara.
Efectele datoriei publice
Efectul datoriei publice asupra economiei pe termen scurt îmbracă forma dezlocuirii sau stimulării investtițiilor, ca urmare a unei politici bugetare expansioniste generatoare de deficit bugetar. Pe măsură ce statul sporește cheltuielile publice, subminează economia națională, cu efect negativ a-supra investițiilor. Pe termen lung, datoria publică influențează negativ atât capitalul cât și producția națională. Aplicarea unor politici economice bazate pe mari deficite ale bugetului de stat și pe acumularea unei mari datorii publice decapitalizează economia națională. În esență, mecanismul formării datoriei publice este următorul: deficitul bugetar generat de costurile acțiunilor economice și sociale ale guvernului și instituțiilor publice în creștere, precum și deficitul balanței de plăți externe – cauzat, în principal, de dezechilibrul balanței comerciale, constiute principalele cauze generatoare de datorie publică.
Cheltuielile publice reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate prin inermediul
instituțiilor publice care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din fonduri
extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituțiilor, pe seama veniturilor obținute de acestea. Fenomenul de creștere al cheltuielilor publice, ca urmare a nevoilor financiare crescânde ale statului, a constituit obiectul a numeroase studii. Factorii determinanți ai creșterii cheltuielilor publice sunt: complexitatea sporită a interacțiunii pieței, pe măsură ce economia devine mai industrializată, ce va genera necesitatea intervenției sectorului public, costul ridicat al acțiunilor publice, elasticitatea pozitivă a cererii în funcție de venituri pentru anumite servicii – educație, recreație și cultură, sănătate și asistență socială ș.a. Dacă sporirea cheltuielilor publice nu este însoțită de creșterea corelativă a veniturilor, statul recurge la împrumuturi, generând datorie publică.
Deficitul bugetar, asociat lipsei unei veritabile creșteri economice și persistenței
deficitului de cont curent al balanței de plăți externe a României au accentuat nevoia de resurse financiare, finanțarea realizându-se pe calea împrumuturilor de stat.
Datoria publică a României
În perioada interbelică era structurată pe două mari componente: datoria statului față de Banca Națională (datoria publică internă) și datoria României față de străinătate, impusă prin tratatele de pace (datoria publică externă). Factorii endogeni care au alimentat în perma-nență creșterea datoriei publice interne au fost reprezentați de unificarea monetară și cea bu-getară, înfăptuirea reformei fiscale, mobilizarea unor resurse financiare adecvate pe plan in-tern, stabilirea cu prioritate și eficiență a resurselor bugetare, în conformitate cu noile cerințe ale economiei din acea perioadă. Factorii exogeni care au afectat grav bugetul țării noastre în perioada post belică au fost reprezentați de prejudiciile materiale cauzate particulariilor, departamentelor, orașelor, comunelor și statului rezultate din război, datoriile ex-terne către aliați, obligațiile impuse României prin tratatele de pace și obligații ale statului român către persoanele fizice sau juridice prejudiciate în urma războiului.
Datoria publică a României în perioada de după al doilea război mondial s-a format
treptat, până la începutul anilor 80, moment în care s-a luat decizia rambursării anticipate a
datoriei externe. Factorii exogeni ce au alimentat creșterea datoriei publice au fost reprezen-tați de majorările succesive ale prețului țițeiului, din anii 1973 și 1979 – 1980, nivelul ridicat al dobânzilor percepute la creditele externe, politica bugetară expansionistă a SUA, greșelile săvârșite în orientarea politicilor economice și financiare, acordarea fără discernământ de credite de către băncile private, în ani 70 – 80.
Factorii esențiali care au alimentat datoria publică a României, după 1990, au fost21:
finanțarea deficitului bugetar consolidat, finanțarea datoriei publice interne directe generate de
activele neperformante preluate de stat la datoria publică pe bază de legi speciale, finanțarea
proiectelor sau activităților de importanță prioritară pentru România sau pentru alte destinații
stabilite și aprobate de Guvern, prin emiterea garanțiilor pentru împrumuturi interne acordate de stat în baza legilor speciale și a garanțiilor de stat pentru creditele interne contractate în lei și în valută, finanțarea deficitului balanței de plăți externe, consolidarea rezervei valutare a statului, finanțarea unor proiecte social – economice, sau a altor necesități, din surse externe, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Datoria publică nu poate spori la nesfârșit, trebuind să îndeplinească anumite standarde privind sustenabilitatea și gradul de îndatorare, standarde stabilite prin Tratatul de la
21.Albu, Lucian – Liviu, Pelinescu Elena, Sustenabilitatea datoriei externe, pg.4, Centrul Roman de Politici Economice, București, 2002
Maastricht pentru a se asigura că orice țară care intră în uniune este responsabilă din punct de vedere fiscal, iar pe de altă parte, pentru ca țările membre să fie suficient de “convergente” pentru a garanta o politică monetară comună. Criteriile bugetare de convergență prevăzute de tratat vizează, pe de o parte, imposibilitatea utilizării emisiunii monetare – ca modalitate de finanțare a deficitului bugetar, iar pe de alta, respectarea pragurilor de 3% din produsul intern brut (pentru deficitul bugetar) și 60% din produsul intern brut (pentru datoria publică). România a respectat aceste standarde (în ceea mai mare parte a perioadei de după 1990), înscrindu-se în rândul țărilor europene moderat îndatorate, cu o datorie publică esternă sustenabilă. Impactul datoriei publice asupra economiei naționale presupune o analiză complexă, ce corelează problema deficitului public de cheltuielile guvernamentale, veniturile fiscale și datoria publică22.
Cu cît un stat înregistrează deficite bugetare în creștere, cu atât nivelul datoriei publice va fi mai mare, și în consecință, serviciul datoriei publice va fi mai dificil de suportat. Pentru a finanța cheltuielile publice, statul are două posibilități: să majoreze impozitele, în situația în care veniturile ordinare sunt insuficiente, sau să contracteze noi împrumuturi, în vederea mo-bilezării de resurse suplimentare la dispoziția acestuia. Atunci când datoria public crește, defi-citul bugetar sporește, impozitele cresc, cheltuielile publice pentru bunuri și servicii scad (dacă veniturile fiscale nete rămân constante) iar serviciul datoriei se majorează corespunză-tor.
Efectul creșterii datoriei publice asupra investițiilor, pe termen scurt, este evidențiat de fenomenul specific al dezlocuirii. Teoria dezlocuirii presupune că o politică expansionistă,
generatoare de deficit bugetar, va avea drept urmare, dezlocuirea investițiilor private. Efectul negativ major al unei mari datorii publice este substituirea capitalului privat de către datoria publică. Pe termen lung, înlocuirea capitalului a avut un impact negativ asupra creșterii economice și nivelului de trai al cetățenilor.
Cadrul legislativ stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea,
administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile institu-țiilor publice implicate în activitatea procedurală specifică. În ceea ce privește datoria publică, cadrul legal este reprezentat de Ordonanța de urgență nr. 64 din 27 iunie 2007 privind datoria publică, publicată în M. Of. nr. 439 din 28 iunie 2007, care reglementează sfera de cuprindere, scopul, contractarea, rambursarea, înregistrarea, raportarea și administrarea datoriei publice.
22. Dăianu Daniel, Vrânceanu Radu, România și UE:inflație,balanță de plăți,creștere economica, pg.181, Ed.Polirom Iași 2002
Cadrul instituțional privind administrarea datoriei publice curpinde: la nivel central –
Ministerul Economiei și Finanțelor, ce are ca obiectiv asigurarea necesităților de finanțare
guvernamentală în condițiile minimizării costurilor pe termen lung și limitării riscurilor
implicate, iar la nivel local – Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului
București, care pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe pe
termen scurt, mediu și lung, pentru realizarea de investiții publice de interes local, precum și
pentru refinanțarea datoriei publice locale.
Gestiunea datoriei publice implică, pe de o parte, menținerea îndatorării sectorului public la un nivel acceptabil, dar și elaborarea unei strategii pentru reducerea datoriei publice, dacă aceasta tinde să depășească un anumit plafon considerat sustenabil. Obiectivul esențial al managementului datoriei publice îl reprezintă, pe de o parte, mobilizarea de resurse finan-ciare necesare statului, precum și satisfacerea obligațiilor sale de plată, pe termen scurt, me-diu sau lung, menținând riscul la un nivel cât mai scăzut.
Atunci când statul decide să recurgă la împrumuturi pentru a finanța diferite obiective,
trebuie să evite scadențele prea apropiate, care ar genera o presiune deosebită asupra capa-cității de rambursare, dar și cele prea îndepărtate, care ar genera dobânzi și comisioane sem-nificative.
Pe de altă parte, recurgerea la împrumuturi de pe piața internă este preferabilă, iar resursele valutare pentru finanțarea deficitului de cont curent ar trebui obținute, într-o pro-porție cât mai mare, pe seama exporturilor de bunuri și servicii. Astfel dobândite, aceste resurse ar trebui utilizate cu prioritate pentru fiananțarea deferitelor proiecte economice, și mai puțin pentru acoperirea defecitelor bugetare sau de cont curent.
Gradul de îndatorare a tarii la un moment dat se determina prin raportarea soldului datoriei publice la produsul intern brut. Indicatorul astfel stabilit arata în ce masura valoarea adaugata într-un an este grevata de datoria publica. Sau, altfel spus, daca datoria publica a tarii ar trebui rambursata integral în anul de referinta, cât din produsul intern brut ar trebui utilizat: 30%, 50%, 80% sau mai mult?
Totalitatea veniturilor extraordinare atrase de către autoritățile administrației publice
centrale sau locale, ori de către instituțiile publice, adică totalitatea veniturilor extraordinare ale sistemului bugetar formează Plafonul de îndatorare publică a României, care este votat anual prin lege. Motivul instituirii acestui plafon rezidă în costurile semnificative pe care le-ar genera depășirea acestei limite de îndatorare, ca urmare a creșterii exagerate a dobânzilor, comisioanelor și costurilor aferente serviciului datoriei publice, în anul de referință. Stabilirea restricțiilor privind plafonul datoriei publice a României are în vedere analiza unor indicatori de nivel, de strucutră sau de dinamică privind datoria publică internă și externă. Conform Tratatului de la Mastricht, datoria publică totală nu poate depăși 60% din produsul intern brut. Datele relevă faptul că România prezintă nivelul cel mai scăzut al îndatorării în comparație cu majoritatea țărilor membre din Uniunea Europeană, dar și cu Statele Unite ale Americi.
România este o țară moderat îndatorată, nivelul îndatorării externe fiind cu mult sub limita maximă admisibilă. Sustenabilitatea datoriei publice externe este demonstrata cel mai bine de indicatorul “rata serviciului datoriei”, care exprima raportul dintre serviciul datoriei publice externe si exportul de bunuri si servicii. Datoria publică a României a fost sustena-bilă, în majoritatea anilor supuși analizei (1990 – 2006), excepție făcând anul 1999, an care marchează sfârșitul crizei economice începută în 1990, marcată prin creșteri reale negative ale produsului intern brut și prin involuții ale principalilor indicatori macroeconomici.
Sunt cazuri în care nici chiar întregul produs intern brut realizat într-un an nu ar fi suficient pentru rambursarea datoriei publice23.
Acest indicator are o valoare pur teoretica, deoarece nici o tara nu ar putea aloca întregul produs intern brut realizat într-un an pentru amortizarea datoriei publice, ci numai partea din acesta ramasa dupa efectuarea prelevarilor absolut indispensabile la fondul de consum si la formarea bruta de capital.
Alaturi de indicatorii privind gradul de îndatorare a unei tari, un interes deosebit prezinta indicatorii care caracterizeaza efortul financiar anual, pe care datoria publica îl reclama.
Acest efort se materializeaza în serviciul datoriei publice, care cuprinde cheltuielile cu rambursarea cheltuielilor propriu-zise si cele legate de pata dobânzilor si a celorlalte cheltuieli aferente.
Efortul financiar sau povara datoriei publice se exprima cu ajutorul mai multor indicatori, printre care:
marimea absoluta si marimea medie pe un locuitor a serviciului datoriei publice;
raportul dintre serviciul datoriei publice si produsul intern brut;
raportul dintre serviciul datoriei publice si totalul cheltuielilor publice;
ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor bugetar.
___________________________________________________________________
23.Văcarel Iulian, Finanțe publice pg.486-487,Ed.Didactică și pedagogică,București,2004
Deosebit de acestia se mai calculeaza:
cuantumul anual al dobânzilor;
raportul dintre dobânzi si produsul intern brut;
ponderea dobânzilor în totalul cheltuielilor publice sau în totalul cheltuielilor bugetare.
Indicatorii privind cheltuielile cu dobânzile si comisioanele aferente datoriei publice exprima dimensiunile contraprestatiei pe care statul o datoreaza creditorilor sai în decursul unui an.
Statul îsi procura resursele financiare de împrumut atât de pe piata interna, cât si pe cea externa. Ca urmare, datoria publica contractata în interiorul tarii va fi considerata datorie interna, iar cea contractata peste granita, datorie externa.
Datoria tarilor dezvoltate provine în proportie covârsitoare din surse interne si numai într-o mica masura sau deloc din exterior. În schimb, tarile în curs de dezvoltare apeleaza pe o scara mult mai larga la resurse straine.
Cu cât ponderea datoriei externe în totalul datoriei publice este mai mare, cu atât gradul de dependenta economica si financiara a tarilor respective fata de strainatate este mai ridicat.
Cheltuielile cu rambursarea împrumuturilor scadente si plata dobânzilor si a comisioanelor aferente constituie o povara grea pentru tari în curs de dezvoltare.
Un alt element în functie de care se fac judecati de valoare cu privire la structura datoriei publice îl constituie gradul de exigibilitate al acesteia. Sumele exigibile la termen scurt formeaza datoria flotanta, iar cele exigibile la termene mijlocii si lungi – datoria consolidata.
Este evident ca pentru o tara conteaza mai mult efortul financiar pe care trebuie sa-l faca pentru rambursarea datoriei scadente si plata dobânzilor aferente în lunile urmatoare, decât cel care se profileaza la un orizont situat peste 5 – 10 ani sau mai multi. De aceea, cu cât ponderea datoriei flotante în totalul datoriei publice este mai mare, cu atât nevoia de resurse financiare este mai presanta, iar procurarea acestora mai dificila.
Structura datoriei publice variaza de la o tara la alta si chiar de la o perioada la alta, în functie de conditiile financiar-monetare. Țarile care cunosc procese inflationiste de mari dimensiuni si de lunga durata sunt obligate sa apeleze pe o scara tot mai larga la împrumuturi pe termen scurt si eventual mijlociu. Aceasta, deoarece în conditii de inflatie cronica, plasamente în efecte publice pe perioade îndelungate fiind supuse unei eroziuni sistematice, înceteaza de a mai fi atractive pentru detinatorii de capital banesc de împrumut, chiar daca produc un venit mediu anual mai ridicat decât împrumuturile pe termen scurt.
Finanțele statelor prezintă particularități distincte, de la o țară la alta, în funcție de
dezvoltarea economică a fiecăreia, potențialul concurențial al economiei pe piețele externe, soldul datoriei publice interne și externe ș.a. Din acest punct de vedere, finanțarea externă se poate adresa, pe de o parte, țărilor care se găsesc în ipostaza unor importante deficite ale ba-lanței de plăți și ale bugetului, dar și țărilor care nu înregistrează deficit extern, dar care do-resc să efetueze anumite investiții în infrastructură sau în diferite proiecte economico-sociale. În situația unui deficit financiar accentuat (al sectorului guvernamental – deficitul bugetar, dar și al sectorului neguvernamental, economia reală), statul poate opta, în locul epuizării rezervei valutare și de aur a țării, pentru ajustare. Ajustarea ordonată presupune o colaborare activă cu Instituțiile Financiare Internaționale, nu numai în ceea ce privește acoradrea de credite, dar și în cea ce privește elaborarea unor măsuri de ajustare structurală economică. Instituțiile fi-nanciare internaționale abilitate să acorde asistență, dar și credite pentru echilibrarea balanței de plăți sau pentru diferite proiecte de investiții sunt: Fondul Monetar Internațional și Grupul Băncii Mondiale.
Principalele obiective ale FMI constau în: promovarea stabilității valutare și evitarea
deprecierii competitive a cursului valutar, scurtarea duratei și reducerea gradului de deze-chilibru al balanței de plăți externe, sprijinirea organizării unui sistem multilateral în ceea ce privește tranzacțiile curente între membrii săi și eliminarea restricțiilor valutare care stân-jenesc creșterea comerțului internațional, propagarea încrederii în rândurile membrilor săi prin punerea temporar la dispoziția lor a resuselor generale ale Fondului pe bază de garanții adec-vate, oferindu-le posibilitatea corectării dezechilibrelor balanței de plăți, fără a afecta stabi-litatea internațională, promovarea cooperării internaționale print-o instituție permanentă care să pună la dispoziție mecanismul de consultare și colaborare în problemele monetare inter-naționale, facilitarea expansiunii și creșterii echilibrate a comerțului internațional și contri-buirea, prin aceasta, la promovarea și menținerea unor niveluri ridicate de utilizare a forței de muncă ș.a.
Banca Mondială a fost infiinațată, paralel cu inființarea FMI, în 1944, din nevoia
mobilizării unor resurse financiare necesare reconstruirii economiilor grav afectate de cel de-al doilea război mondial. Inițial, Banca Mondială a fost reprezentată de BIRD, înființată în 1944, cu sediul la Washington; pe parcurs, s-au alăturat două noi instituții: Corporația Finan-ciară Internațională (CFI), înfiinațată în 1956, și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID), înființată în 1960.
În ceea ce privește BIRD, principalele obiective constau în: acordarea de asistență
financiară, în special pentru țările slab dezvoltate, acordarea de credite organismelor guver-namentale, instituțiilor publice ori particulare, pentru proiecte de investiții în agricultură,
energie, industrie, educație, sănătate, sprijinirea investițiilor economice ale statelor membre în
curs de dezvoltare, prin acordarea de împrumuturi, pentru necesități ce reclamă cheltuieli în
valută, sprijinirea întreprinderilor productive particulare din țările membre în curs de dez-voltare, garantarea împrumuturilor obținute de statele membre de pe piața financiară inter-națională ș.a.
Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezintă o obligație a statului
necondiționată și irevocabilă de plată a capitalului, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri
aferente finanțărilor rambursabile angajate sau garantate. Cheltuielile privind serviciile pres-tate de agențiile de rating pentru evaluarea riscului de țară, comisioanele, dobânzile, valoarea discontului și alte cheltuieli legate de angajarea finanțărilor rambursabile în numele și contul statului vor fi plătite din bugetul de stat. Strategia de rambursare a datoriei publice a României trebuie să asigure un echilibru între datoria flotantă și datoria consolidată, în scopul evitării unor scadențe prea apropiate, care ar pune presiune asupra capacității de rambursare a statului, dar și pentru a evita acumularea de dobânzi la datorie, ca efect al contractării unor împrumuturi pe termen mediu și lung.
Gestiunea datoriei publice, în România, vizează, atât reducerea costului serviciului
datoriei publice, cât și reducerea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamen-tale.
Riscurile asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale sunt: riscul de piață, riscul de refinanțare, riscul de lichiditate, riscul de credit, riscul de decontare și riscul opera-țional.
Managementul riscurilor aferente datoriei publice presupune elaborarea unei strategii de arbitraj între costurile și riscurile inerente portofoliului datoriei publice. Raportul dintre cost și risc variază, în funcție de situația economică a fiecărei țări în parte. În general, cu cât vulnerabilitatea la șocurile economice și financiare este mai mare, cu atât riscurile ce urmează a fi evaluate sunt mai mari; invers, cu cât țara este mai puțin îndatorată și mai puțin vulne-rabilă la eventualele crize economice și financiare, cu atât riscurile sunt mai mici, și ca atare, și costurile aferente datoriei scad. În situațiile dificile, însă, strategia avută în vedere trebuie să minimizeze riscurile aferente datoriei publice, pentru a se evita incapacitatea de onorare a o-bligațiilor scadente, și implicit pierderea credibilității pe piața capitalurilor de împrumut. În aceste situații, minimizarea riscurilor are un rol esențial, indiferent de costurile aferente acestei strategii.
Împrumuturile de stat sunt utilizate în conformitate cu dispozițiile legale în domeniu,
Guvernul reprezentând autoritatea autorizată să contracteze împrumuturi de stat interne și ex-terne numai prin Ministerul Finanțelor Publice. Alternativa împrumuturi pentru consum sau pentru investiții trebuie fixată prin strategia privind datoria publică. În structura pe destinații a datoriei publice interne, cea mai mare pondere pe întreaga perioadă este deținută de datoria publicăcontractată pentru finanțarea deficitului bugetar. În perioada 1990 – 2006, îndatorarea pe plan extern a României s-a făcut în principal pentru nevoi de consum, cu o ușoară tendință de scădere a ponderii împrumuturilor pentru această destinație în ultimii ani de analiză. Dacă împrumutul public poate să ducă, în anumite circumstanțe, la atenuarea unor fluctuații conjun-cturale și săsusțină temporar activitatea unor sectoare din economie, este puțin probabil că acesta va aduce contribuții pozitive creșterii economice pe termen lung. Pe termen lung, dato-ria public contribuie la creșterea economică cu condiția să finanțeze cheltuieli publice sau re-duceri de impozite a căror contribuție la potențialul de creștere economică a fost dovedită. Singura destinație viabilă care poate fi dată unui împrumut este realizarea de investiții pro-ductive.
Un sistem informațional al datoriei publice reprezintă un ansamblu integrat de mijloace, metode și proceduri tehnice și umane pentru culegerea, transmiterea, prelucrarea datelor, obținerea și stocarea, analiza și valorificarea informațiilor financiare necesare organelor cu atribuții privind gestiunea datoriei publice. Informatizarea sistemului informațional al datoriei publice presupune realizarea următoarelor obiective: culegerea datelor, prelucrarea datelor și obținerea informațiilor financiare cu ajutorul calculatorului, stocarea informațiilor financiare, transmiterea informațiilor financiare către utilizatori și analiza și utilizarea acestora în cadrul activităților specifice. Rapoartele anuale privind datoria publică, rapoartele anuale bugetare, buletinele lunare ș.a. întocmite de Banca Națională a României și Ministerul Economiei și Finanțelor conțin numeroase tabele de date financiare structurate pe coloane și linii. Aceste situații (tabele de date, grafice) privind evoluția datoriei publice, a deficitului bugetar, a deficitului balanței de plăți externe ș.a. sunt realizate folosind procesorul de calcul tabelar Microsoft Excel. Instrumentul de lucru al procesorului de calcul tabelar Excel pentru întocmirea acestor situații este reprezentat de foaia electronică de calcul (Spreadsheet). Procesorul de calcul tabelar Excel permite prelucrarea datelor din foile de calcul electronice realizarea, pe baza datelor din foile de calcul de grafice specifice. Actualizarea (modificarea formulelor, datelor ș.a.), recalcularea automată sau manuală, manipularea diferitelor fișiere (combinare, extragere, copiere ș.a.) pot fi executate cu ajutorul acestui procesor de calcul tabelar.
Concluzii
Care ar putea fi învățămintele pe care le putem trage din situația actuală a economiei românești și în special a situației îndatorării sale externe? Nu există resurse suficient de mari să compenseze politici suboptimale urmate prea multăvreme. Dimpotrivă chiar, erorile de po-litică economică tind să formeze cercuri vicioase, ce riscăsă degenereze în crize deschise de amploare. Lentoarea schimbărilor structurale a fost compensatătemporar cu ajutorul deficitu-lui extern. Desigur, deficitul extern poate câștiga ceva timp, dar acesta nu trebuie irosit prin amânarea reformelor, ci utilizat doar pentru a le îndulci impactulinițial. Această lecție a fost înțeleasă relativ târziu de autoritățile române – după acumularea unor datorii externe relativ însemnate și doar după ce s-a dovedit că, în locul “reformei fără durere”gradualismul excesiv a oferit doar “durere fără reformă”.Menținerea vechilor structuri în economie este costisitoare și fără orizont. Schimbarea lor și alinierea, în timp, la standardele europene este desigur sustenabilă pe termen lung, dar și maicostisitoare pe termen scurt. Infuzii masive de capital sunt necesare pentru a depăși moștenireaunui regim ce a eșuat în toate modurile posibile, în toate obiectivele declarate.Resursele nu pot însă proveni în principal din surse guvernamen-tale și, în nici un caz, nutrebuie alocate prin mecanisme administrative. Autoritățile nu ar tre-bui decât să adopte regulile jocului în scopul eliminării distorsiunilor dramatice induse de ve-chea organizare a economiei. Nueste puțin lucru și în toate țările procesul pare să dureze mai mult decât fusese anticipat de optimiști prin 1990. Dacă însă direcția este semnalizată fără ambiguități, rezultatele apar, în celedin urmă.România s-a dezmeticit mai greu decât alte țări, surprinsă de prăbușirea peste noapte avechiului regim. Evaluarea priorităților nu a fost întot-deauna foarte exactă – iar ca urmarecapitalul străin a cam ocolit, destui ani, economia româ-nească, contribuind astfel la închidereacercului vicios resurse puține – politici suboptimale – resurse și mai puține. În ultimul timp,totuși, lucrurile par să se îndrepte ceva mai clar pe direc-ția urmată de țările cu reformă avansată în prezent. Și fluxurile de capital par să se fi ameli-orat, astfel încât este de așteptat să se producă șiintrarea într-un cerc virtuos, opusul celui în care ne-am aflat, ani la rând.
BIBLIOGRAFIE
Lg. datorie publice nr.313 / 29.06.2012
Lg.500 / 2000 privind finanțele publice, actualizată,modificată și completată
Dan Drosu Șaguna : ” Drept financiar și fiscal ” , Ed. Oscar Print București 1994
Dan Drosu Șaguna : Note de curs
Adam Dragoi și Ioan Lazăr : ” Drepr financiar ”, Ed. Risoprint Cluj-Napoca 2008
Ion Gliga : ” Drepr financiar și public ” Ed. Humanitas București 1998
A.Sesan, Gh. Țiglea,N.Popa : ” Impozitele și taxele locale de la populație ” Ed. Științifică București 1956
D. Petrică Roman : ” Dreptul finanțelor publice ” Ed.Alma Mater Sibiu 2007
Văcărel I : ” Finanțe publice ” Ed. Didactică și pedagogică București 1981
Voinea Gh. : ” Mecanismele financiar – monetare în procesul traziției la economia de piață ISBN 687, Ed. Sedcom Libris Iași
Moșteanu Tatiana : ” Bugetul și trezoreria publică ” Ed. ISBN 2005
I.Gliga,Gh.Gilescu,P.Olcescu: ” Drept financiar ”, Ed.Didactică și Pedagogică, București 1981
C.Kirițescu : ” Moneda ” Ed.Științifică și Enciclopedică,București 1982
Albu, Lucian – Liviu, Pelinescu Elena: ” Sustenabilitatea datoriei externe ”, Centrul Roman de Politici Economice, București, 2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Teoria Si Practica Imprumutului Public (ID: 148096)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.