Teoria Politicii de Liber Schimb

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Teoria protecționistă

Politica vamală și protecționismul netarifar

Beneficiile protecționismului la nivel internațional

Argumente de natură economică

Argumentul industriilor incipiente

Argumentul dumping-ului economic

Argumentul raportului de schimb și a balanței de plăți

Argumentul „politicii industriale” și al „politicii comerciale strategice

Argumentul veniturilor la buget

Argumente de natură non-economică

Argumentul locurilor de muncă

Dumpingul social

Argumentul cultural

Argumentul „sectorului strategic” și al „securității naționa

Capitolul 2. Teoria politicii de liber-schimb

2.1. Rolul GATT și OMC în promovarea liberului schimb

2.2. Costurile protecționismului din perspectiva susținătorilor

liberului schimb

Nesatisfacerea cerințelor consumatorilor

Protecționismul stopează inovația și competiția

Încetinirea dezvoltării economice

Alocarea ineficienta a resurselor

Corupție și utilizarea practicilor neetice în comerțul internațional

Capitolul 3. Protecționismul în Rusia

3.1. Măsurile protecționiste la începutul sec IXX

3.2. Monopolul asupra economiei naționale. Perioada URSS

3.3. Practicile protecționiste după destrămarea URSS

3.4. Costurile și beneficiile aderării Rusiei la OMC

3.4.1. Beneficiile aderării Rusiei la OMC

3.4.2. Costurile aderării la OMC

Industria alimentară

Industria ușoară

Industria de mașini agricole

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

„Orice teorie este gri, iar verde este doar arborele

cu fructe aurite, care este viața…”   

Goethe

Lumea ce ne înconjoară se află într-o continuă concurență. Zilnic, fiecare om cunoaște lucruri noi sau îi vin idei noi care îi aduc un avantaj competitiv față de altă persoană. Problema care apare în acest context este „ trebuie oare să ne împărtășim ideile unii cu alții astfel ca să beneficiăm reciproc de pe urma cunoștințelor acumulate sau acestea trebuie păstrate pentru noi înșine?” . Această întrebare poate fi ridicată până la nivelul unei întregi națiuni , iar răspunsul semnalează extremele celor două mari orientări din comerțul internațional: protecționism verus liber schimb.

Dinamica explozivă din comerțul internațional determină mulți agenți economici să ceară protecție din partea statului pentru a face față condițiilor de concurență de pe piețele locale. În acest sens, piața poate fi caracterizată ca „cel mai bun prieten al cetățeanului, dar este un prieten imperfect. Maniaco-depresivă, ea este exuberantă într-o zi și , a doua zi, deprimată fără motiv. Are gusturi îndoielnice, îi favorizează pe cei puternici și pe cei avuți în detrimentul celor slabi și mai puțin bogați, îi frecventează pe speculatorii de toate felurile și flirtează cu ilicitul, suferă de mitomanie, crezându-se, mereu și în toate, rațională și eficientă.”

În lucrarea dată se va cristaliza conceptul de protecționism , beneficiile adoptării unei asemenea politici comerciale, precum și impactul acesteia asupra pieței, companiilor naționale și străine, situației economice din țară și nu în ultim rând asupra consumatorilor.

Marele liberal John Maynard Keynes din anii ’20, a devenit apărătorul intervenției statului în economia țării, afirmând că guvernele sunt „ singurul mijloc practic pentru a evita distrugerea ordinii economice existente și condiția esențială pentru buna funcționare a inițiativei individuale.” Din această afirmație desprindem ideea că piața liberă nu poate funcționa „corect”, fără intervenția statului prin aplicarea unor măsuri prohibitive, în caz contrar se pierd principalele valori de care dispune o națiune și pe care liberul schimb le distruge fără să vrea.

Din punct de vedere structural lucrarea se va prezenta astfel:

Capitolul I: „ Teoria protecționistă”, care reprezintă partea teoretica a lucrării, în cadrul căreia se tratează conceptul de protecționism precum și argumentele susținătoare ale acestei politici comerciale.

Capitolul II: „ Teoria politicii de liber schimb” , care de asemenea prezintă partea teoretică a lucrării în cadrul căreia se tratează conceptul de liber schimb, sunt descriși principalii promotori ai liberului schimb GATT și OMC, în plus sunt evidențiate principalele costuri are aplicării barierelor comerciale în schimburile internaționale.

Capitolul III: „ Protecționismul în Rusia”, care descrie menirea normelor protecționiste aplicate în Rusia la începutul secolului IXX, ideologia protecționistă din timpul URSS și protejarea pieței naționale după eliminarea monopolului de stat și liberalizarea pieței, iar în ultima parte vor fi analizate costurile și beneficiile aderării Rusiei la OMC din perspectiva principalilor indicatori economici.

TEORIA PROTECȚIONISTĂ

„Vasalitatea economică este preludiul

vasalității politice”.

Alexandru D. Xenopol

Termenul de protecționism se referă la intervențiile statului în politica sa comercială și are ca efect influențarea schimburile internaționale. Dacă în teoria economică, liberul schimb este caracterizat precum calea cea dreaptă, iar protecționismul o greșeală de ordin major, realitatea economică ne arată exact contrariul și anume acea latură că mult timp protecționismul a fost politica dominantă a multor țări, practicile sale implementându-se și în prezent în diferite sectoare.

„Mihail Manoilescu spunea „protecționismul nu este un fapt social independent de voința oamenilor, ci un act de voință, făcând obiectul măsurilor conștiente ale statul”.Același strălucit exponent al teoriei economice autentice românești preciza „forțele protecționismului nu stau în rațiune, ci în instinct, masele își dau seama prin instinct că ar fi periculos să se lase întregul aparat al producției naționale pradă pericolului unei concurențe nelimitate a străinătății”.

Odată cu amplificarea relațiilor comerciale internaționale, practicile protecționiste au devenit un instrument important al statelor de a-și proteja economiile interne. „Hermen E. Daly, „senior economist „ al Băncii Mondiale susținea: „Renunțați la ideologia integrării economice globale prin comerțul liber și creștere bazată pe export și favorizați o orientare mai naționalistă, care caută să dezvolte producția internă pentru piețele interne ca primă opțiune, recurgând la comerțul internațional doar atunci când aceasta se dovedește a fi în mod clar eficient”

Pe de o parte autoritățile publice sunt mereu presate de către firmele mari care produc bunuri pentru export și își văd posibilitățile de creștere doar prin reducerea barierelor, iar de cealaltă parte sunt companiile care încearcă să facă față concurenței și cer măsuri de protecție din partea statului. Practicile protecționiste afectează în primul rând consumatorii care devin victima politicii de preț a statului, însă aceste practici au numeroase argumente.

Deși nu există modele unice privind nivelul de protecționism și instrumente folosite pentru catalogarea acestuia, forma istorica a protecționismului poate fi redusă și anume la cel tarifar și paratarifar.

POLITICA VAMALĂ ȘI PROTECȚIONISMUL NETARIFAR

„Politica vamală reprezintă o componentă a politicii comerciale care cuprinde totalitatea reglementărilor și normelor emise de stat prin instituțiile abilitate care vizează intrarea sau ieșirea în și din țară a mărfurilor”.

Ca instrumente de politică vamală sunt folosite: legile, codurile și reglementările vamale, care îngreunează comerțul dintre state sau chiar îl fac imposibil, de asemenea tarifele și taxele vamale. Tarifele vamale sunt instrumente prin care se aplică taxe adiționale mărfurilor importate sau exportate , reprezentând mijloace indirecte de a proteja economia unei țări. „De exemplu, anul trecut, SUA urma să aplice un tarif de la 17,7 până la 80% pentru anvelopele provenite din China, motivând că industria de anvelope beneficiază de subvenții „ilegale” din partea statului, astfel prețul acestora este mai mic de prețul pieței produsului în SUA.” La rândul lor, „taxele vamale se percep ca impozite când mărfurile trec frontiera statului, astfel acestea se împart în taxe vamale la import, export și tranzit sau pentru depozitarea temporară pe teritoriul de tranzit”.Nivelul taxei vamale este cu atât mai mare cu cât condițiile de producție de pe piața națională sunt mai defavorabile.

Precum scopul principal al tarifului vamal îl reprezintă protejarea producătorilor naționali, taxele cu caracter prohibitiv se vor extinde nu numai asupra bunurilor finite importate ci se va ține seama și de materialele importate în produsul finit respectiv, astfel putem diferenția doua tipuri de protecție vamala: nominală și efectivă. Protecția vamală nominală presupune impunerea taxei vamale întregului produs, aceasta taxă fiind înscrisă în tariful vamal oficial, în timp ce protecția aplicată numai asupra valorii adăugate în produsul supus impunerii vamale, obținut în procesul de producție pe plan intern reprezintă protecția efectivă.

În calea spre liberalizare, țările reduc barierele tarifare, dar niciodată nu te putem pronunța pentru un protecționism absolut. „Profesorul englez Bastable remarca: „a te pronunța pentru liberul schimb absolut este o greșeală care se dovedește periculoasă, deoarece el deschide ușa și poarta unui protecționism lipsit de orice idee conducătoare”. În vederea protejării industriilor naționale, guvernele impun tipuri de barierele netarifare pentru limitarea sau deformarea fluxurilor internaționale.

Barierele netarifare pot lua forma unor limitări cantitate de produse care intră pe piața unei țări, exemplul limitării importurilor de mașini japoneze conform VER- Voluntary export restraint„În anul 1981, industria de automobile din Statele Unite, fiind amenințată de popularitatea mașinilor japoneze din punctul de vedere a combustibilului ieftin, SUA a decis limitarea importurilor la 1.68 milioane-cotă inițial destinată pe o perioadă de 3 ani. Din cauza deficitului în comerțul cu Japonia, guvernul SUA a extins cotele pentru încă un an. Plafonul a fost ridicat până la 1.85 milioane de mașini pentru 1984, apoi 2.3 milioane pentru 1985.VER-ul a fost anulat în 1994.”

Barierele netarifare pot lua forma unor măsuri administrative, cum ar fi introducerea standardelor de calitate, de exemplu în China înregistrarea produselor străine pentru alimentarea copiilor. „Începând cu 1 mai 2014 Administrația de Certificare și Acreditare Chineza(CNCA) a cerut înregistrarea tuturor produselor pentru copii produse în străinătate. Aceasta regulă a fost considerată o formă de protecționism și de securitate a industriei locale.”

De asemenea, guvernele pot impune licențe pentru limitarea importurilor, de exemplu „în Statele Unite era considerată crimă federală cultivarea arahidelor în scop comercial fără a dispune de licență, iar aceasta era practic imposibil de obținut de către cei care nu au au cultivat arahide în trecut. Cei care dispuneau de licențe aveau cote limitate de producție.”

În cele din urmă, protecționismul poate lua forma unor subvenții pentru companiile naționale, permițându-le să reducă prețul lor de vânzare și, prin urmare, să fie mai competitivi împotriva concurenței străine, cum ar fi în agricultură.”În 2010, Uniunea Europeană a cheltuit 57 miliarde euro pentru dezvoltarea agriculturii, din care 39 miliarde euro au revenit subvenționării producției europene. Subvențiile pentru agricultura și pescărit formează 40% din bugetul UE.” „Statele Unite cheltuiește anual 20 miliarde dolari pentru subvenționarea fermierilor cu scopul stabilizării veniturilor acestora”.

BENEFICIILE PROTECȚIONISMULUI LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Deși practicile protecționiste sunt criticate la nivel internațional, istoria ne arată că aproximativ toate țările lumii au recurs la instrumente protecționiste de-a lungul timpului, acestea fiind prezente chiar și în zilele noastre. Deci, putem afirma că teoria protecționistă are la baza ei mai multe argumente care îi susțin existența.

Argumente de natură economică:

Argumentul industriilor incipiente:
ționism și de securitate a industriei locale.”

De asemenea, guvernele pot impune licențe pentru limitarea importurilor, de exemplu „în Statele Unite era considerată crimă federală cultivarea arahidelor în scop comercial fără a dispune de licență, iar aceasta era practic imposibil de obținut de către cei care nu au au cultivat arahide în trecut. Cei care dispuneau de licențe aveau cote limitate de producție.”

În cele din urmă, protecționismul poate lua forma unor subvenții pentru companiile naționale, permițându-le să reducă prețul lor de vânzare și, prin urmare, să fie mai competitivi împotriva concurenței străine, cum ar fi în agricultură.”În 2010, Uniunea Europeană a cheltuit 57 miliarde euro pentru dezvoltarea agriculturii, din care 39 miliarde euro au revenit subvenționării producției europene. Subvențiile pentru agricultura și pescărit formează 40% din bugetul UE.” „Statele Unite cheltuiește anual 20 miliarde dolari pentru subvenționarea fermierilor cu scopul stabilizării veniturilor acestora”.

BENEFICIILE PROTECȚIONISMULUI LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Deși practicile protecționiste sunt criticate la nivel internațional, istoria ne arată că aproximativ toate țările lumii au recurs la instrumente protecționiste de-a lungul timpului, acestea fiind prezente chiar și în zilele noastre. Deci, putem afirma că teoria protecționistă are la baza ei mai multe argumente care îi susțin existența.

Argumente de natură economică:

Argumentul industriilor incipiente:

Doctrina industriilor incipiente a fost conturată de către John Stuart Mill, după proiectele lui Alexander Hamilton și Friedrich List. Conform opiniei acestora, industriile incipiente dintr-o țară nu dispun de experiență și resurse necesare pentru a face față concurenței din exterior. În vederea protejării companiilor noi, statul implementează bariere comerciale temporare care le permit acestora deținerea unui avantaj comparativ față de competitori până când se vor maturiza pentru a face față concurenței.

Deși scopul acordării protecției unui anumit sector pare a fi o decizie de natură economică, aceasta este deseori de natură politică. Mai mult, odată ce un sector devine beneficiar al protecției din partea statului, va putea fi remarcată o puternică opoziție de renunțare la aceasta, multe industrii continuând să fie protejate și după ce au atins stadiul de maturitate concurențială pe piața națională. De exemplu, industria oțelului în Statele Unite, este protejată de mai bine de 30 de ani. În anul 2002, președintele George W. Bush a impus o taxă de 8-30% pentru oțelul importat.

Argumentul dumping-ului economic

Dumping-ul descrie vânzarea de bunuri sub prețul lor de producție, de multe ori cu scopul de a elimina alți concurenți de pe piață. În contextul comerțului internațional dumping-ul economic semnifică exportul unor anumite bunuri la un preț inferior decât cel din țara de origine. Practicile de dumping sunt considerate „ilegale”, reprezintă o formă a concurenței neloiale. Pentru a combate astfel de acțiuni și pentru a proteja companiile naționale, statul aplica taxe adiționale celor vamale, numite taxe anti-dumping. Un caz anti-dumping este cel redat în continuare.”În anii 90 companiile americane controlau 80% din piața naționala a pastelor în SUA. Însă, companiile italiene , le-au micșorat aproximativ cu 50% vânzările , chiar daca prețurile erau aproximativ de 2 ori mai mari. Cu toate acestea, Comisia de Comerț Internațional a considerat că firmele italiene practică prețuri de dumping pe piața americană, astfel produsului străin i-a fost aplicat un tarif de 47% . Prim urmare companiile naționale au fost protejate , și-au putut majora prețurile și și-au putut păstra cota de piață”.”

Argumentul raportului de schimb și a balanței de plăți

Atunci când o țară impune bariere tarifare, țările exportatoare au o mai mare dificultate în vânzarea produselor lor. Când exporturile cunosc un declin, companiile vor reduce prețurile cu scopul de a menține numărul vânzărilor. De exemplu, atunci când se impune o taxă de 10 dolari , exportatorii ar putea reduce prețul lor , să zicem, cu 6 dolari. Diferența de 4 dolari este reflectată în veniturile consumatorilor. Procedura de aplicare a taxelor pentru bunurile importate este cunoscută ca argumentul raportului de schimb . Raportul de schimb reprezintă indicele prețului mediu relativ a bunurilor exportate în raport cu cel al produselor importate. Când prețurile produselor exportate cresc sau când prețurile produselor importate scad, raportul de schimb se ameliorează. Recurgând la aplicarea de taxe și limitarea importurilor, statul reduce dezechilibrul în balanța de plăți.

Argumentul „politicii industriale” și al „politicii comerciale strategice”

„La începutul anilor 80, s-a dezvoltat o nouă teorie a comerțului internațional și anume teoria comerțului strategic, care descrie politica adoptată de către diferite state cu scopul de a modifica rezultatul interacțiunilor strategice între firmele dintr-un sector oligopolistic, o industrie dominată de un număr redus de companii.” Teoria susține că maximizarea bunăstării naționale se obține prin acordarea strategică a subvențiilor la export, pentru cercetare și dezvoltare , prin impunerea taxelor la import, toate acestea contribuind la creșterea nivelului de competitivitate al firmelor interne la nivelul unor sectoare cu un grad ridicat al concurenței imperfecte:industria de aeronave, petroliera, etc.

Modelul standard are forma unui joc în două etape. În faza inițială, guvernul din țara de origine adoptă subvenții la export pentru produsele autohtone. În cea de a doua etapă, fiecare firmă alege cantitatea de produse pe care dorește să o producă și să o vândă țării numărul trei. Subvențiile scad costurile firmei din țara de origine și măresc nivelul exporturilor în comparație cu cele a țării concurente. Odată ce produsul autohton și cel străin sunt strategic substituibile, vânzările firmei străine se reduc. Deci, odată ce subvențiile pentru exportul produselor naționale cresc, cantitatea agregată crește, prețurile scad, profiturile țării de origine cresc, pe când cele a țării străine scad.

Argumentul veniturilor la buget

În secolul precedent, cel mai frecvent motiv invocat pentru utilizarea barierelor tarifare era creșterea veniturilor la bugetul de stat, o metodă relativ ușoară care nu implica birocrații mari. „În anul 2013, un studiu a arătat că structura veniturilor la buget a Statelor Unite, este asemănătoare celei din anul 1913. Veniturile din taxe ajung la 30 miliarde dolari anual, din care o treime le revin hainelor și textilelor.” Odată cu aplicarea tarifelor, bunurile de import se scumpesc, astfel cererea pe piața internă scade, iar oferta internă crește. În aceste condiții producătorii naționali obțin avantaj în fața concurenței, având posibilitatea să-și vândă produsele la un preț mai mare și în cantități mai mari, astfel aducând venituri la bugetul de stat.

Argumente non-economice

Argumentul locurilor de muncă

Companiile mari din țările dezvoltate și angajații acestora se consideră deseori amenințați de importurile provenite din țările caracterizate printr-o forță de muncă ieftină. În măsura în care consumatorii preferă produsele străine, celor autohtone, producția internă scade, prin urmare crește și rata șomajului din acele sectoare. Astfel, cel mai frecvent utilizat argument al politicii protecționiste este cel al protecției locurilor de muncă. Pentru a menține gradul relativ înalt de ocupare a forței de muncă, firmele și lucrătorii solicită protecție din partea statului, care se manifestă sub formă de taxe vamale, limitări cantitative la import sau alte tipuri de bariere netarifare.

Dumpingul social

Salariile mici. Cei care susțin măsurile protecționiste, deseori afirmă că unele țări beneficiază de avantaj comparativ datorită salariilor mici plătite lucrătorilor săi. Ulterior, acestea împiedică producătorii locali să concureze „ în condiții de concurență echitabilă”Salariile mici ar putea fi rezultatul unui avantaj comparativ „natural” bazat pe structura economică a țării sau ar putea fi cauzate de subvenții sau alte politici din partea statelor străine.Ca rezultat, lucrătorii locali au nevoie de protecție prin a interzice importurile „ieftine”.

Munca copiilor este de asemenea folosită ca argument pentru promovarea practicilor protecționiste. Munca copiilor nu este corectă din punct de vedere moral, etic și din punctul de vedere a drepturilor omului. Din această considerație, multe asociații interzic importul de bunuri produse de către copii. „Restricțiile privind munca copiilor sunt deja puse în vigoare de Organizația Internațională a Muncii, prin Convenția 138, care impune țările să specifice o vârstă minimă de angajare pentru copii (nu mai puțin de 15 ani), astfel munca copiilor sub această vârstă este considerată ilegală. Până în prezent, 141 de țări au semnat această convenție.”

Argumentul cultural

Deschiderea unei țări către comerțul internațional implică inevitabil un grad de „shock” cultural. Produsele și ideile noi, metodele noi de fabricație, toate laolaltă zdruncină valorile și stilul de viață tradițional. În fața schimbărilor majore în gusturi, idei și pierderea identității culturale,analiza bunăstării naționale își pierde relevanța. „În anii 1950, prim-ministrul Canadei Pierre Trudeau s-a adresat Statelor Unite: „A sta lângă voi este precum a dormi cu un elefant. Nu contează cât de prietenos este animalul, unul este afectat de fiecare mormăit și tras de mânecă.”Astfel pentru a limita influența culturii americane asupra Canadei, s-a creat Consiliul Național Cinematografic care avea drept scop promovarea culturii Canadiene. În anul 1956,CBC-postul de radio național Canadian a inițiat un sistem de cote. Sistemul de cote impunea că 45% din emisiunile difuzate trebuie să fie de origine canadiană.”

Argumentul „sectorului strategic” și al „securității naționale”

O discuție interesantă în economie este relația dintre comerț și conflict. Sa observat, oarecum intuitiv și empiric, că conflictul reduce schimburile comerciale. Argumentul „sectorului strategic” și al „securității naționale” a fost deseori folosit pentru a justifica limitarea schimburilor internaționale în favoarea anumitor sectoare economice, care se ocupă de aprovizionarea pe timp de război sau conflict cu mașini, echipamente tehnice și produse alimentare pentru a fi mai puțin vulnerabili față de amenințările externe. „Spre exemplu, vulnerabilitatea liniilor de producție japoneze a fost demonstrată de incapacitatea sa de a remedia, în timp util, deteriorările produse de submarinele aliate de război navelor de luptă proprii în timpul celui de-al doilea război mondial. După această conflagrație Japonia a restricționat importurile de orez ca măsură de promovare a autoaprovizionării cu acest produs esențial pentru alimentație. Un alt exemplu sugestiv al aplicării acestui argument îl reprezintă comportamentul Statelor Unite care, au aplicat numeroase programe de sprijinire a industriei interne constructoare de nave pentru a menține cunoștințele și experiența din acest domeniu”.

CAPITOLUL 2. TEORIA POLITICII DE LIBER-SCHIMB

„Deosebita sarcină a pieței libere este să le arate oamenilor

cât de puțin ei știu despre ceea ce pot avea.”

Friedrich Hayek

Liberul-schimb este politica comercială de cumpărare și vânzare nerestricționată de bunuri, adică fără impunerea unor constrângeri, cum ar fi tarifele, taxele și cotele. Din perspectiva susținătorilor liberului-schimb, comerțul liber este un joc de tipul „win-win”, deoarece permite națiunilor să se concentreze asupra avantajului lor de bază competitiv , maximizând astfel producția și încurajând creșterea economică a veniturilor pentru cetățenii lor.

„Conform punctului de vedere al lui Paul Krugman comerțul liber este cea mai buna dintre toate politicile posibile, face parte din cazul mai general, al laissez-faire-ului în economia de piață, și pornește de la premisa că piețele sunt eficiente”. Conform acestui punct de vedere, putem afirma că politica de liber schimb este benefică, deoarece permite țărilor să se specializeze în acea industrie, în care produc cel mai eficient în termeni relativi. Principiul „avantajului comparativ” stabilit de către David Ricardo, este nucleul teoriei comerțului liber. Acesta deschide piețele străine, astfel crescând cererea pentru bunurile naționale, oferind în acest mod șansa companiilor de a realiza economii de scară. Datorită liberalizării comerțului, producătorii naționali beneficiază de materii prime mai ieftine, astfel scăzând și costurile de producție. Liberalizarea poate favoriza competiția, care are ca rezultat îmbunătățirea eficienței producătorilor .

Majoritatea argumentelor în favoarea liberului-schimb, sunt bazate nu pe dezvoltare, ci pe eficiență, liberalizarea duce la schimbare în nivelul de bunăstare mai degrabă decât la dezvoltarea pe termen lung. Precum spunea Allan Burris, ministru liberal, "Tarifele, cotele și alte restricții la import protejează activitatea celor bogați în detrimentul costurilor ridicate de trai pentru cei săraci. Intenția lor este de a vă priva de dreptul de a alege, și să vă oblige să cumpărați cu preț ridicat produsele inferioare ale companiilor favorizate politic. ". Allan Burris ne duce la ideea că liberalizarea comerțului amplifică bunăstarea națiunii care se reflectă în veniturile consumatorilor.

Argumentul eficienței și al creșterii bunăstării sunt folosite pentru susținerea liberului schimb. Comerțul ajuta companiile să beneficieze de materii prime. O țară nu are nevoie să-și dezvolte industria națională în cazul în care poate importa anumite bunuri. Ea poate beneficia de avantaj comparativ pe piața globală , concentrându-se în sectoare în care poate realiza economie de scară.

ROLUL GATT ȘI OMC ÎN PROMOVAREA LIBERULUI-SCHIMB

Imediat după cel de-al doilea război mondial, Statele Unite, Marea Britanie și alte țări aliate s-au angajat într-o serie de negocieri pentru a stabili regulile internaționale economice de după război, care s-au soldat cu încheierea tratatului multilateral GATT în 1947. „Acordul General pentru Tarife și Comerț reprezintă un tratat interguvernamental prin care țările membre se obligau sa respecte anumite reguli și discipline în domeniul relațiilor comerciale, să reducă, să elimine sau să consolideze taxele vamale și să înlăture restricțiile cantitative sau de altă natură din calea schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora.” Acest acord urma să devină anexă la Carta pentru viitoarea Organizație Mondială a Comerțului. Aceasta a fost creată la 1 ianuarie 1995, înlocuind GATT, astfel OMC a preluat principiile acordului. În vederea eliminării treptate a tuturor restricțiilor și barierelor din calea comerțului internațional, au avut loc 9 runde de negocieri, ultima Doha continuând până în prezent.

Tabel 1. Rundele de negocieri

Sursa : Joseph E.Stiglitz, Andrew Charlton, Fair Trade For All, Oxford University Press, 2005, pg 42

Conform opiniei anumitor analiști economici , GATT a avut un succes în promovarea liberalizării, a contribuit la o creștere substanțială a schimburilor comerciale după cel de-al doilea război mondial și a asigurat un schimb de concesii mutuale pentru mai bine de o jumătate de secol.

Țările în curs de dezvoltare au jucat un rol foarte mic în cele 7 runde de negocieri. Ele au beneficiat de acces preferențial pe piețele dezvoltate și de tarife mai mici .De asemenea țările în curs de dezvoltare aveau dreptul să implementeze măsuri cantitative sau alte bariere comerciale pentru a-și proteja industriile incipiente.

Țările dezvoltate erau mult mai interesate în piețele cu un grad de dezvoltare ridicat decât în cele în curs de dezvoltare, astfel rundele de negocieri au fost axate pe interesele acestor state. Protecția a fost progresiv redusă pentru bunurile de export ale țărilor dezvoltate, dar a rămas pentru bunurile exportate intens de către țările în dezvoltare. GATT a reușit să cuprindă toate bunurile comercializate în afară de produsele agricole și textile. Textilele au fost incluse în Acordul Multifibre prin care țărilor în curs de dezvoltare le-au fost impuse cote la export. Situația a fost similară și în cazul produselor agricole, astfel a apărut o discriminare între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Runda Uruguay a fost cea mai ambițioasa precum a reușit să elimine barierele tarifare și netarifare în industrie și agricultură, de asemenea în industria textilelor și a încercat să extindă regulile multilaterale în noi domenii precum cel al serviciilor și al proprietății intelectuale.

COSTURILE PROTECȚIONISMULUI DIN PERSPECTIVA SUSȚINĂTORILOR LIBERULUI-SCHIMB

Beneficiile comerțului internațional liber sunt adesea difuze și greu vizibile în comparație cu avantajele oferite de către politica protecționistă. Dacă în cazul barierelor tarifare observăm clar impactul acestora precum: protejarea companiilor și majorarea veniturilor naționale, în cazul comerțului liber avantajele sunt de altă natură și se măsoară anume în bunăstarea și eficiența firmelor de care beneficiază consumatorii. Restricțiile comerciale limitează alternativele la cumpărare,de asemenea acestea conduc la creșterea tuturor prețurilor , de la îmbrăcăminte și alimente, până la materiile prime folosite în producție. Prin urmare, implementarea barierelor comerciale se caracterizează și prin numeroase costuri:

Nesatisfacerea cerințelor consumatorilor

Protecționismul este scump, el duce la creșterea prețurilor. Din cauza implementării barierelor tarifare, bunurile din afară devin mult mai scumpe, astfel consumatorii sunt forțați să achiziționeze produsele autohtone sau să plătească dublu sau chiar mai mult pentru bunurile străine.”Astfel, populația din Marea Britanie plătea cu aproximativ 500 milioane lire sterline mai mult pentru hainele achiziționate în timpul unui an, iar populația din Canada cu aproximativ 780 milioane dolari canadieni mai mult.” De asemenea practicile protecționiste interzic intrarea pe piață unor anumitor produse, fapt ce limitează alternativele de achiziționare pentru consumatorii locali. „De exemplu,în anii 1960 indienii produceau doar 2 tipuri de mașini Padmini și Ambassador . În cazul în care un consumator era interesat de o mașină din import, trebuia să aștepte 7 ani pentru ca aceasta să fie livrată.”În cele din urmă, protejarea producătorilor naționali, scade gradul de competitivitate in rândul companiilor ce oferă bunuri substituibile, care se manifestă printr-o calitate sau grad scăzut de inovare a produselor. În acest mod, consumatorii sunt nevoiți să aleagă bunul național la un preț mai mic și o calitate mai joasă, renunțând la produsul străin care le-ar putea satisface mai bine nevoile.

Protecționismul stopează inovația și competiția

Protejând o economie de concurența importurilor, aceasta are de suferit și datorită slăbirii presiunilor concurențiale astfel generate. Gândiți-vă la toate lucrurile pe care le putem avea datorită faptului că le putem importa: fructele și legumele care nu sunt de sezon, hainele și tot felul de flori pe care le considerăm exotice. Importurile oferă șansa de a alege, atât între o varietate mare de produse cât și între calitățile acestora. De exemplu, la ora actuală, toate companiile de electronice, încearcă să creeze cel mai bun calculator portabil din punct de vedere tehnologic la cel mai mic preț. De asemenea, importurile sunt folosite ca materii prime, ce favorizează extinderea producției și a ofertei de servicii de către firmele naționale. De exemplu, apariția industriei de telefonie mobilă a favorizat apariția acestor servicii și în țările non-producătoare.

Odată cu bunurile si serviciile, circula și ideile, succesele și eșecurile firmelor pe plan internațional. Uneori, succesul unui produs sau serviciu importat pe piața internă poate stimula producătorii spre concurență, astfel crescând oferta de branduri disponibile pentru consumatori, precum și gama de bunuri și servicii produse la nivel local. Consumatorii apoi beneficiază, deoarece companiile de pe o piață caracterizată printr-o concurență liberă trebuie să țină pasul cu liderul în scopul de a-și păstra clienții sau să meargă pe calea inovării pentru a crea propria lor nișă. „Astfel, generarea de concurență nu numai că nu distorsionează, dar și corectează semnalele pe care le transmit mecanismele de piață, în vreme ce intervenția introduce noi distorsiuni.”

Încetinirea dezvoltării economice

Piețele libere au o tendință mult mai rapidă de creștere decât cele protejate. Politica de liber schimb este un catalizator pentru o eficiență și prosperitate mai mare deoarece companiile beneficiază de materii prime calitative la un preț avantajos, resurse la care trebuiau să renunțe în cazul aplicării barierelor comerciale. În concluzie, rata de creștere a economiei naționale, va fi cu atât mai serios afectată, cu cât vor fi protejate industriile cu o intensitate tehnologică redusă și o rată modestă a progresului tehnic.

„Într-un studiu efectuat de către Comisia Europeană în anul 2014, se spune că încheirea tuturor acordurilor care sunt la momentul actual în faza de negocieri, ar crește PIB-ul Uniunii cu mai mult de 2 %. Acesta este echivalentul adăugării unei țări precum Austria sau Danemarca la economia Uniunii Europene. De asemenea, acest fapt ar garanta locuri de muncă pentru mai mult de 2 milioane de oameni.”

d) Alocarea ineficienta a resurselor

„Distorsiunile induse în structura producției și a utilizării factorilor de producție încetează să mai reflecte adevăratele costuri de oportunitate. Devierea nivelurilor de preț interne de la cele ale prețurilor internaționale ghidează deciziile interne privind producția și consumul într-o direcție în care resursele sunt alocate de o manieră suboptimală. Pentru ca o economie să opereze în cele mai bune condiții de eficiență posibile la un moment dat, este absolut crucial ca prețurile internaționale să fie lăsate să reflecteze în prețurile interne costurile de oportunitate în fața cărora se găsește o economie națională. În caz contrar, respectiva economie ajunge să se caracterizeze nu numai printr-un exces relativ al producției de bunuri concurabile de către importuri asupra producției de bunuri exportabile, dar și prin distorsiunea în chiar structura de bunuri importabile, din cauza ratelor diferite ale protecției efective pe care un sistem protecționist bazat pe utilizarea de instrumente netarifare nu poate să nu le genereze. De exemplu eliminarea protecției în SUA, era considerata la nivelul anului 90 , ca potențial a pierderii de 192000 locuri de muncă. Totuși, menținerea nivelului de angajare a forței de muncă producea pierderi de bunăstare la scara întregii economii echivalente cu 54000 dolari pentru fiecare loc de munca menținut, adică sumă mult mai mare decât cea a unui generos program de reajustare, cuprinzând compensația de șomaj și recalificare profesională.”

e) Corupție și utilizarea practicilor neetice în comerțul internațional

Aplicarea instrumentelor protecționiste au cauzat apariția mai multor practici neetice în relațiile internaționale. Unele dintre acestea sunt activitatea de lobby din partea grupurilor de interese, adică companiile naționale care erau afectate de concurența străină și corupția care avea loc la fel din partea jucătorilor naționali în scopul influențării oficialilor de a proteja un anumit sector prin aplicarea barierelor tarifare și netarifare companiilor străine pentru a limita accesul lor pe piață. De asemenea, interzicerea importurilor sau aplicarea unor taxe ridicate produselor străine, favorizează apariția activității de contrabandă, cale nelegitimă de trecere a mărfii pe teritoriul unui stat străin.

CAPITOLUL III. PROTECȚIONISMUL ÎN RUSIA

3.1 MĂSURILE PROTECȚIONISTE LA ÎNCEPUTUL SEC IXX

Protecționismul în Rusia este în primul rând asociat cu numele Serghei Yul'evich Witte, o figură cheie în politica economică în perioada 1892-1903.Tariful protecționist a fost introdus în Rusia, la data de 11 iunie 1891, în timpul domniei lui Alexandru al III-lea. Tariful din 1891, aplicat produselor industriale și agricole avea caracter prohibitiv, deoarece depășea rata celor din 1868.

Tabel 1. Taxe aplicate la import ( cenți aur)

Sursa: L.I Cedilin, Protecționismul în politica economică a Rusiei, Academia de Științe din Rusia, Moscova,2013, pg 61

Atrage atenție faptul că au crescut brusc taxe vamale la produsele din oțel și la cele mecanice, care erau absolut necesare în sectoarele în plină expansiune cum ar fi industria transportului feroviar și a automobilelor. În același timp, taxele vamale pentru mărfurile cu o cerere ridicată, de exemplu pentru produsele din bumbac, au rămas practic neschimbate. Scopurile și obiectivele politicilor protecționiste au fost formulate în programul de dezvoltare a industriei și comerțului din Rusia, care a intrat în vigoare în 1893. Necesitatea măsurilor protecționiste a fost explicată prin imposibilitatea industriilor rusești de a activa în condiții de concurență liberă, în condițiile în care țările din Vest erau "organizate atât tehnic și economic, cât și social”. De asemenea, era subliniată și ideea reorientării exportului rusesc, care până în acel moment se axa practic pe exportul de materii prime. Odată cu impunerea tarifului din 1891, marile puteri economice din Vest au folosit drept „armă”, aplicarea unor taxe maxime pentru produsele rusești. Un caz asemănător a fost cel al Germaniei, la care Witte a propus să se introducă exclusiv pentru comerțul cu Germania un tarif special, chiar mai mare decât nivelul tarifului din 1891. Datorită sprijinului împăratului, ideea a fost pusă în aplicare, iar Germania a fost nevoită să aplice mărfurilor din Rusia o rată minimă,încheind astfel un acord în anul 1894. Contracte pe aceleași principii au fost ulterior încheiate între Rusia și alte țări, în special Franța și Austro-Ungaria. "Sistemul de acorduri comerciale a transformat  taxele vamale în unul dintre mijloacele de influență și scopurile relațiilor internaționale „.

Cu toate acestea, Witte realiza caracterul unilateral al politicii pro-protecționiste, astfel trata barierele tarifare ridicate ca un fenomen temporar. Witte considera că odată cu consolidarea comerțului și a industriei naționale, politicile economice trebuie să devină mai liberale, precum costurile acestui sistem erau mult mai evidențiate decât beneficiile lui. Din cauza politicii protecționiste de la sfârșitul secolului al XIX – începutul secolului XX., a avut de suferit atât populația care trebuia să se mulțumească cu produse mai scumpe și de o calitate mai joasă, precum și sectoare economice productive.

Datorită măsurilor guvernului Witte privind reforma monetară din 1895-1897 și adoptarea tarifului vamal din 1891, achiziționarea de noi obligațiuni de stat care vizau armata, construcția de căi ferate, industria grea, au atras un flux mare de capital străin în acea perioadă. Atât administrația Witte, precum și guvernele ulterioare, în ciuda tuturor modificărilor de ordin politic și economic , încercau să promoveze prezența străină în economia rusească. În februarie 1899 Witte a scris un raport secret împăratului, declarând că fluxul de capital străin va crea un mediu concurențial benefic pentru producătorii naționali forțând-i să scadă prețurile la produsele industriale. În esență, acest lucru a însemnat o propunere de a crea condiții de concurență echitabilă pentru producătorii autohtoni și străini. Astfel s-a pus în discuție problema capitalului străin în economia națională. În anexa1, sunt remarcate principalele domenii de investiții , printre care se numără: industria petrolieră, minieră, metalurgică, sectorul agrar, financiar, etc.

Tabel 2. Prezența capitalului străin în economia rusească la începutul sec. XX (%)

Sursa: Bovykin V.I, Apariția capitalizmului financiar în Rusia, Ed Moskovskii Universitet, Moscova, 1967,pg 295

În anul 1898, prezența capitalului străin reprezenta un puternic subiect de dezbateri, atât economice,politice , cât și ideologice. La începutul acestei discuții, când a fost pusă problema capitalului străin, un rol important l-a jucat sprijinul acordat de către marele om de știință rus D.I. Mendeleev. În scrisoarea lui, adresată împăratului rus în noiembrie 1898 , a fost justificată necesitatea asigurării intrării capitalului străin , anume în condițiile de aplicare a practicilor protecționiste. Aceasta combinație de bariere comerciale și deschiderea țării către investițiile străine le-ar permite, în opinia lui Mendeleev , generațiilor viitoare să vadă "o industrie înfloritoare, la care acum putem doar visa , dar care e posibilă de realizat…”Principalele prevederi ale lui Mendeleev au fost incluse în raportul lui Witte și au fost aprobate la reuniunea specială a miniștrilor.

La apărarea ideii de prezență a capitalurilor străine în economia rusească au contribuit mari oameni de știința si economiști ruși precum P.B. Struve, I.I. Yanzhul, M.I. Tugan-Baranovski. Ultimul dintre aceștia spunea: "Producătorii noștri naționali vorbesc cu groază despre capturarea economiei de către investitorii străini, numără viitoarele dividende pe care le vor primi capitalurile străine și care vor pleca din Rusia. Dar ei uita, că aceste profituri absolut nu ar exista, dacă capitalul străin nu ar participa la dezvoltarea industriei naționale. Uită, că odată ce capitalul străin este investit în țară, acesta generează locuri de muncă. Toata industria s-a dezvoltat datorită investițiilor străine".

După octombrie 1917, atragerea capitalurilor străine în economia rusească era apreciată în mod ambiguu de către cercetătorii ruși. Dacă în perioada NEP, aceste acțiuni erau acceptate cu toleranță, atunci în perioada lui Stalin, domina teoria „deznaționalizării”, în conformitate cu care, înainte de revoluție, țara se afla într-o dependență colonială. Se afirma „capitalurile străine au transformat Rusia într-o semicolonie a țărilor mai dezvoltate și a trebuit să servească ca bază de materii prime pentru capitaliștii străini în detrimentul intereselor naționale.”

3.2 MONOPOLUL ASUPRA ECONOMIEI NAȚIONALE. PERIOADA URSS

Odată ce bolșevicii au venit la putere , în primul rând, s-au ocupat de naționalizarea comerțului exterior. „În conformitate cu art. 1 din RSFSR Decretul SNK din 04.22.1918, întreg comerțul exterior a fost declarat sfera publică. Astfel au fost interzise toate tranzacțiile comerciale de cumpărare și vânzare de produse, acestea fiind realizate în numele Federației Ruse prin organismele special abilitate. De asemenea, a fost introdus și monopolul de stat asupra tranzacțiilor valutare.”

Principala sarcină a monopolizării comerțului exterior a fost "asigurarea intereselor naționale în domeniul relațiilor comerciale externe ." Astfel era postulată și funcția protecționismului „monopolul garantează independența economiei naționale a URSS și caracterul planificat a comerțului extern", dar "în relațiile cu țările capitaliste servește drept instrument eficient de protecție împotriva expansiunii economice. "

Aplicarea de către bolșevici a instrumentelor protecționiste, imediat după preluarea puterii, era considerată o măsură absolut necesară. Monopolizarea comerțului extern a avut loc imediat după stabilirea sistemului sovietic și a fost anulată o dată cu trecerea la piața liberă. În decursul a 70 de ani, ea proteja economia socialistă de efectele negative ale concurenței internaționale, iar prin lipsa concurenței interne permitea formarea unei structuri economice în conformitate cu postulatele ideologice, dar nu în conformitate cu cererea pieței. Monopolizarea comerțului extern, a exclus producătorul din procesul de luare a deciziilor în viața economică, statul devenind unicul subiect economic. Prin alte cuvinte, cea mai importantă funcție a monopolului era protejarea socialismului sovietic, întregii sale structuri economice de la influența și concurența externă.

.

Schimbarea bruscă a cursului de schimb la sfârșitul anilor 1920, a însemnat trecerea de la perioada semi-liberală din timpul NEP, la politica de auto-izolare. Neconvertibilitatea monedei în anul 1928, s-a manifestat în schimbarea ratei reale a cursului de schimb. „De exemplu, în raport cu dolarul american, moneda s-a devalorizat de 2,5-3,5 ori. Odată cu trecerea la auto-izolare, s-a simțit imediat deficitul de bunuri de larg consum. Importul lor a scăzut brusc , ajungând la 1% în anul 1938.”

Nu se exportau produse alimentare pentru a putea face față necesității interne, cu toate acestea, industria sovietică, nu s-a format sub influența cererii interne a producătorilor interni. Ea nu simțea nici concurență din partea producătorilor străini. Politica de autoizolare a participat la crearea și consolidarea unui sector mare de piață, orientat în primul rând către necesitățile de război.

În perioada așa numitei stagnări, monopolul de stat asupra comerțului extern nu rămânea doar un mijloc bun de protecție a economiei sovietice, dar și un instrument eficient de consolidare a regimului politic. Datorită achizițiilor din exterior, au reușit să atenueze în mare măsură deficitele generate în mod constant de economia planificată, atât în ​​sfera de consum, cât și de investiții. Din 1963, Uniunea Sovietică a devenit un importator mare de cereale. În tabelul de mai jos, putem observa evoluția importului de cereale, în a doua jumătate a sec XX.

Tabel 3. Importul de cereale în URSS în anii 1960-1980 ( milioane tone)

Sursa: L.I Cedilin, Protecționismul în politica economică a Rusiei, Academia de Științe din Rusia, Moscova,2013, pg 90-91

În noul cod vamal al URSS, din anul 1964 erau menționate modificări în comerțul mondial, precum și o nouă relație între țările – membre ale CAER. Au fost aplicate rate minime sau nule pentru țările membre și rate maxime pentru celelalte țări. Astfel termenul de „taxe vamale”, a fost înlocuit cu conceptul de „venituri vamale”, precum importul vira în bugetul statului nu taxa, ci diferența de preț pe piețele internaționale.

Transformarea sistemului economic în 1985 a deschis o nouă etapă în dezvoltarea politicii vamale sovietice. Schimbări semnificative în sistemul de reglementare a tarifelor vamale au avut loc în 1989, când, în urma eliminării monopolului de stat asupra comerțului exterior și extinderea numărului de participanți la operațiunile de export-import, a fost introdusă declararea obligatorie a mărfurilor și a altor bunuri care traversează frontiera. Astfel funcțiile de bază ale politicii vamale au devenit cele fiscale și de reglementare.

Anularea monopolului a creat o mulțime de probleme. Cu toate acestea, apariția lor era inevitabilă, deoarece economia planificată nu este niciodată pregătită pentru deschidere.

3.3 PRACTICILE PROTECȚIONISTE DUPĂ DESTRĂMAREA URSS

Politica externă a Federației Ruse a trecut prin schimbări majore la sfârșitul sec. XX. Liberalizarea comerțului exterior a eliminat barierele comerciale care limitau exportul, importul și atragerea de investiții străine pe piața internă. Cu toate acestea, Federația Rusă nu era pregătită pentru deschiderea deplină a pieței , chiar mai mult pentru aderarea la OMC , deoarece industriile naționale nu ar fi făcut concurenței externe. Astfel, pentru a-și menține poziția pe piața internațională, Rusia a continuat sa implementeze diferite forme de bariere comerciale în scopul de a controla structura comerțului exterior al țării.

Barierele tarifare la import și export.

Metodele tarifare de reglementare a comerțului exterior în Rusia se bazează pe Codul Vamal, Legea Federației Ruse din 21 mai 1993, creată în conformitate cu politica vamală a statului. „La sfârșitul anului 1997, a fost simplificată procedura de ajustare a taxelor vamale. Sa constatat că tarifele pentru aceleași produse nu pot fi schimbate mai des decât o dată la șase luni, precum cu o limită de 10%. În anii 2001-2002, în bаzа hotărârii nr. 886 din 1 decembrie 2000, au avut loc modificări importante în Tariful Vamal al Rusiei, prin care tаrifului vаmаl de import a stаndаrdizat și unificat tаxele vаmаle și s-a trecut de la tariful în 7 nivele (0, 5, 10, 15, 20, 25, 30%) la cel în 4 nivele (5, 10, 15, 20%)”. Până la aderarea la OMC „nivelul mediu al taxelor la import era mai mare de 10%, în același timp, în țările dezvoltate, acestea fiind de 4-5 %.”

Tabel 4. Nivelul mediu al taxelor la import

Sursa: Alexandra Makeeva, Politica Comerciala a Federației Ruse, Centrul de dezvoltare regională, Moscova, 2008, pg 11

Anii 2000-2011, au reprezentat o adevărată evoluție în istoria Rusiei, au crescut schimburile comerciale, nivelul de trai al oamenilor și investițiile directe. Taxele vamale la import au rămas practic la același nivel în toți acești ani, variind pentru diferite categorii de produse între 10 % și 35 %, în schimb nivelul taxelor la export, în special pentru producția petrolieră, au înregistrat schimbări semnificative, anexa 2, ajungând să reprezinte 80 % din suma taxelor la export. Din figura de mai jos putem observa că în perioada 2000-2011, au crescut constant atât importurile cât și exporturile din țară. De asemenea putem atrage atenția la faptul ca exporturile sunt la un nivel mai ridicat, fapt evident și în anexa3, până în anul 2007, valoarea acestora era aproximativ de 2,5 ori mai mare decât valoarea importurilor, iar în anii următori aceasta fiind de 1,7 ori mai mare. Astfel putem constata că veniturile din taxele la export a petrolului reprezintă aproximativ 50% din valoarea taxelor provenite din comerțul exterior al țării.

Figura 1. Corelația între valoarea taxelor și comerțul exterior

Sursa: Prelucrare personală

Referitor la politica comercială a Federației Ruse în sectorul serviciilor, aceasta era reglementată în mare parte , astfel fiind protejată de concurența externă. „Printre limitările privind accesul pe piață pentru companiile și instituțiile financiare străine se numărau următoarele:

Cotă maximă de 12 % a capitalului străin în sistemul bancar

Cotă maximă de 15% a capitalului străin în societățile de asigurări

Incapacitatea de a efectua operațiuni în Rusia prin sucursalele companiilor străine, ci numai sub formă de entitate de afaceri înregistrată în Rusia.

Procedură lungă și costisitoare de eliberare a licențelor la deschiderea unei noi sucursale pentru băncile străine.

Cerințe de calificare pentru antreprenorii străini și restricții cantitative privind componența organului de conducere al instituției de credit: cota de 50% pentru cetățenii ruși în organele de conducere și cota de 49% pentru poziții-cheie în societățile de asigurări . În plus, CEO și contabilul-șef al companiei de asigurări trebuie să fie cetățeni ai Federației Ruse.”

În sectorul de servicii turistice în Rusia, persoana juridică trebuie să fie înregistrată în Rusia și să-și exercite obligațiile fiscale față de statul rus. În sectorul serviciilor străine din domeniul educației și sănătății, există niște limite strategice precum: accesul interzis în învățământul și asigurarea medicală obligatorie. De asemenea se impun și condiții de licențiere, certificare și calificare, precum și cote în numărul de acționari și angajați.

Barierele netarifare la import și export.

Printre barierele netarifare , un rol important îl are sistemul de cote aplicat în Federația Rusă. .Conform legii, în cazul în care a fost identificat importul unui produs în cantitate foarte mare sau acesta poate afecta un anumit sector din industria națională , vor fi aplicate măsuri de protecție în scopul nediscriminării producătorilor naționali. „În anul 1998 a fost stabilit primul contingent tarifar la zahărul alb, conform căruia se permitea importul de 600 de mii de tone de zahăr alb originar din Ucraina.” Mai târziu, au fost aplicate contingente tarifare la aprovizionarea cu zahăr din țările în curs de dezvoltare și unele țări din CSI. În aprilie 2003, această practica de reglementare a fost extinsă și asupra importului de carne, rămânând valabilă și până în ziua de astăzi. De exemplu, înainte de aderarea la OMC, Ministerul Economiei a anunțat noul sistem de cote care urma să intre în vigoare în anul 2012. „Astfel, producției din străinătate i-au revenit 25 % din total. Importul la carnea de porc a scăzut de la 472 mii tone la 400 mii tone. Cea mai mare parte le-a revenit țărilor din Uniunea Europeană, de exemplu 29 mii tone din 30 de carne de vită refrigerată era importată de UE, asemănător și în cazul cărnii de pui tocată -56 mii tone din 70.”

Alte măsuri de limitare a importului ar fi cele de acordare a licențelor precum și reglementările tehnice impuse produselor. In anii 1997-1998 au fost introduse licențe la import în ceea ce privește băuturile spirtoase, covoarele și textile din UE, de asemenea pentru televizoarele color, zahărul brut, zahărul alb și siropul de amidon, iar în 1999 – cu privire la tutun. Din categoria reglementărilor, poate fi dat drept exemplu cazul din mаrtie 2006, când Rusiа а interzis importul de producție vinicolă moldoveneаscă, motivînd că nivelul calității vinurilor și cognаcurilor moldovenești nu corespunde stаndаrdelor rusești. În а douа jumătаte а аnului 2007, s-а decis să se reiа livrările de producție vinicolă moldoveneаscă, luînd în considerаre cerințele fаță de cаlitаte. În iulie 2009 Rusiа a anulat toаte restricțiile privind importul de vinuri moldovenști, iar din 25 iаnuаrie 2010 s-а reluаt аcordаreа licențelor importаtorilor de producție vinicolă moldoveneаscă în Rusiа. Analiștii susțin că că deciziа este unа politică, fiind menită să "pedepseаscă" аutoritățile de lа Chisinаu pentru strângereа relаțiilor cu Occidentul.

Tarifele preferențiale

Comerțul preferențial, în Rusia, ca și în multe alte țări reprezintă cea mai importantă componentă a politicii comerciale. În conformitate cu legislația Federației Ruse, preferințele comerciale sunt acordate pe două nivele: bilaterale și regionale.

Cu majoritatea statelor lumii, Rusia a semnat acorduri privind acordarea reciprocă a clauzei națiunii celei mai favorizate, iar cu alte țări a semnat acorduri comerciale bilaterale – privind cooperarea în diferite domenii legate de comerț , potrivit cărora importurile sunt supuse taxe vamale scăzute.

Cu majoritatea fostelor republici URSS : Azerbaidjan, Armenia, Kârgâzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Uzbekistan, Rusia a încheiat acorduri de liber schimb și cooperare economică. În ceea ce privește relațiile economice externe dintre Rusia și Georgia, Kazahstan și Turkmenistan este valabil doar acordul de liber schimb – fără acorduri adiționale privind cooperarea pe termen lung și fără evitarea dublei impuneri.

La nivel regional, Rusia face parte din :

Comunitatea Statelor Independente (Rusia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan);

Comunitatea Economică Eurasiatică (Rusia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan ), creată cu scopul de formare a uniunii vamale și Spațiului Economic Comun;

Spațiul economic comun ( Rusia, Belarus și Kazakstan , până în anul 2012)

Din 1993 până în anul 2014 Rusia a făcut parte din Sistemul Generalizat de Preferințe SUA și a exportat pe piața SUA fără taxe ferocrom și caprolactamă. Alte produse în schimb au fost supuse unor restricții cantitative precum: titan forjat, aluminiu,hidrocarburi și vanadiu.

Rusia, de asemenea, face parte din Sistemul Generalizat de Preferințe oferind condiții mai favorabile pentru importul de bunuri

din țările în curs de dezvoltare, care beneficiază de clauza națiunii celei mai favorizate, acestea trebuind să achite doar 75 % din tariful vamal aplicat mărfurilor importate ( Argentina, Brazilia, Vietnam, India, Iran, Cuba, Livia, Pakistan, Romania, Egipt, Chili, etc)

produsele provenite din țările slab dezvoltate sunt scutite de taxe la import ( Afganistan, Bangladesh, Etiopia, Cambodgia, Nepal, Sudan etc)

produsele provenite din țările care fac parte din zonele de liber schimb (CSI, Georgia, Republica Serbia), sunt scutite de taxe la import

Enumerând barierelor comerciale aplicate de către Rusia în urma lichidării monopolului de stat în anul 1992, putem concluziona faptul că Rusia a încercat să-și deschidă granițele către comerțul exterior, însă economia acesteia nu era pregătită către o schimbare atât de majoră, astfel statul a încercat să-și apere producătorii naționali, oferindu-le condiții avantajoase în raport cu concurenții din afară. În toți acești 20 de ani, Rusia a cunoscut o evoluție majoră, atât în termeni financiari, cât și sociali, cu toate acestea în anul 2011 acest lider mondial nu putea fi enumerat în rândul celor mai dezvoltate state. Pentru aderarea la OMC, Rusia s-a pregătit aproximativ 18 ani, iar anul 2012 a reprezentat încheierea acestor negocieri și o nouă etapă în dezvoltarea socio-economică a sa.

3.4 COSTURILE ȘI BENEFICIILE ADERĂRII RUSIEI LA OMC

Rusia a aderat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) la data de 22 august 2012, devenind 156-lea membru al acestei organizații. Negocierile au durat 17 ani, iar majoritatea mărfurilor se mai află încă în procesul de tranziție. Obligațiile asumate de Rusia în legătură cu intrarea în OMC, pot fi împărțite în 4 grupe:

1. Reducerea tarifelor și cotelor la import

„Conform raportului privind aderarea Rusiei la OMC, rata medie de import a fost redusă de la 10% la 7,8%.” După anul 2015, urmează să fie micșorate taxele pentru alte tipuri de mărfuri. Cea mai lungă perioadă de implementare este de 8 ani pentru carnea de porc, urmată de 7 ani pentru autoturisme, elicoptere și avioane civile. Contingentele tarifare au fost aplicate pentru carnea de vită, carnea de porc, carnea de pasăre și unele produse lactate. Importurile care intră pe piața din cadrul contingentului beneficiază de tarife mai mici în timp ce taxe mai mari au fost aplicate produselor importate din afara contingentului. În tabelul de mai jos pot fi observate principalele tipuri de mărfuri care au beneficiat de taxe la import mai mici:

Tabel 5 Nivelul taxelor ( %)

Sursa: WTO, https://www.wto.org/english/news_e/news11_e/acc_rus_10nov11_e.htm, accesat la 25.04.2015

2. Eliminarea barierelor administrative în vederea intrării companiilor străine pe piața internă.

Restricțiile cantitative la import, cum ar fi cotele, interdicțiile, autorizațiile prealabile au fost eliminate fără posibilitatea de a fi reintroduse. În plus, Rusia s-a angajat să faciliteze admiterea a 116 companii străine din 155 din sectorul serviciilor.

În telecomunicații, capitalul străin este de 49 %, această limită urmând sa fie eliminată în anul 2016. Societățile de asigurare vor avea permisiunea sa deschidă filiale pe teritoriul Rusiei abia după 9 ani de la aderarea la OMC. Situația este asemănătoare și în cazul băncilor. Ponderea capitalului străin în capitalul băncilor rusești este limitat la 50 %, o schimbare destul de mare în comparație cu 15 % din anii anteriori. În cazul serviciilor de distribuție, Rusia permite companiilor cu capital străin 100% să se angajeze în sectoarele de vânzări angro sau cu amănuntul.

3. Reducerea taxelor la export.

Rusia s-a angajat să reducă rata taxelor la export pentru aproximativ 700 tipuri de mărfuri. Exporturile de petrol și gaze nu au fost afectate precum nivelul taxelor pentru gazele naturale a rămas la 30% , iar rata la export pentru petrol și produsele petroliere se reglementează lunar de către Guvernul Federației Ruse.

4. Reforma legislativă și a sistemului administrației publice.

În perioada negocielor, legislația rusă a fost treptat modificată conform normelor OMC. Cu toate acestea, unele angajamente nu au fost încă puse în aplicare pe deplin, în special – în domeniul reformei achizițiilor publice, transparenței din actele juridice, discriminarea firmelor străine în raport cu cele naționale etc.

3.4.1 BENEFICIILE ADERĂRII RUSIEI OMC

Aderarea la OMC este un proces care poate fi utilizat drept instrument pentru o dezvoltare economică. În scopul de a face față cerințelor OMC, Rusia a trecut prin aproximativ 42 reforme legislative , unele fiind adoptate înainte de aderare, iar altele fiind încă în etapa negocierilor. Aceste schimbări transformă economia unei țări într-o piață liberă și un loc atractiv pentru investițiile străine.

„S-a a estimat că pe termen mediu, Rusia ar trebui sa câștige aproximativ 3,3 la sută pe an din valoarea PIB-ului, adică aproximativ 53 miliarde dolari pe an din PIB-ul înregistrat în anul 2008, ales ca an de referință .Pe termen lung, atunci când există un impact pozitiv asupra climatului investițional, câștigurile ar trebui să crească cu 11 la sută pe an din valoarea PIB-ului, adică cu aproximativ 177 miliarde dolari pe an. Pe baza estimărilor econometrice ale câștigurilor dintr-o piață liberă, aceste câștiguri sunt foarte plauzibile.” Precum au trecut deja 3 ani de la aderarea Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului, acum putem analiza impactul pe care l-a avut acest proces asupra economiei naționale. Conform World Bank, „PIB-ul în anul 2013 a crescut cu 1.3 %, o creștere imediat vizibilă după aderarea Rusiei la OMC”.

În urma aderării la OMC, toate gospodăriile au avut de câștigat. Forța de muncă calificată și persoanele din mediul urban au beneficiat relativ mai mult de pe urma aderării datorită fluxului de investiții care a fost orientat în sectorul serviciilor. Astfel din tabelul 7. putem observa că în anii 2012 -2013 veniturile populației au crescut semnificativ. Aceasta creștere poate fi observată în ambele cazuri, adică atât în mediul urban cât și rural, cu toate acestea în anul 2012 creșterea veniturilor din mediul urban a fost de 1,34 ori mai mare decât cea din mediul rural, iar în 2013 de 3,71 ori. A fost estimat că gospodăriile sărace vor câștiga aproximativ la același nivel precum cele medii. Astfel, din tabelul 6 putem observa că în anul 2012, respectiv 2013, ponderea populației cu venituri medii a crescut în medie cu 1,125 % iar ponderea populației cu venituri mari a crescut în medie cu 0,875 %

Tabel . 6 Veniturile populației ( % din populație)

Sursa:ServiciulFederalalDatelorStatistice,http://www.gks.ru/wps/wcm/connect/rosstat_main/rosstat/ru/statistics/population/level/#

Tabel . 7 Nivelul veniturilor în funcție de mediul de trai ( ruble/lună)

Sursa:ServiciulFederalalDatelorStatistice,http://www.gks.ru/wps/wcm/connect/rosstat_main/rosstat/ru/statistics/population/level/#

De asemenea au de câștigat lucrătorii calificați din sectorul serviciilor. Toate firmele care vor forma societăți mixte cu firmele străine cunosc sau vor cunoaște o prosperare , pe când multe din firmele naționale independente se vor afla în faza de declin. Din tabelul de mai jos, putem observa că odată cu aderarea la OMC, investițiile directe au crescut brusc în Rusia, mai bine spus de la 18666 milioane dolari la 26118 milioane dolari , adică aproximativ cu 7,5 milioane sau de 1,4 ori. Din anexa 4, putem observa că majoritatea investițiilor au venit sub formă de credite adică 55 %. „Potrivit raportului Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare , în anul 2014 economiile în tranziție au suferit un declin de 50 % la nivelul investițiilor directe din cauza conflictului Ruso-Ucrainean, Federația Rusă fiind cea mai mare piață.” Putem observa că în perioada crizei investițiile directe au scăzut cu o rată chiar mai mică, adică cu 41%.

Tabel 8. Nivelul Investițiilor străine în Rusia( milioane dolari)

Sursa:ServiciulFederalalDatelorStatistice, http://www.gks.ru/wps/wcm/connect/rosstat_main/rosstat/ru/statistics/enterprise/investment/foreign/

Pe scurt, Rusia resimte câștiguri substanțiale din aderarea la OMC, beneficiile fiind larg răspândite ,se reduce sărăcia, rezultat vizibil din tabelul 5, după anul 2011 ponderea persoanelor cu un venit mai mic decât venitul mediu a scăzut cu 2 %. Precum a mai fost spus, acele regiuni care prezintă un climat investițional mai bun beneficiază de pe urma investițiilor străine, și, foarte important, cele mai multe dintre câștigurile sunt ca urmare a angajamentelor Rusiei de a pune în aplicare propriile reforme.

Tabel. 9 Persoane cu venit mai mare decât venitul mediu ( % din populația totală)

Sursa:Serviciulfederalaldatelorstatistice,http://www.gks.ru/wps/wcm/connect/rosstat_main/rosstat/ru/statistics/enterprise/investment/foreign/#

În raportul World Bank , a fost estimat faptul că sectoarele care urmează să se extindă cel mai mult de pe urma aderării sunt cele ale metalelor neferoase, feroase și a produselor chimice precum rata la export la fost scăzută până la 0 %. Conform BBC, salariile muncitorilor calificați din domeniul metalurgiei vor crește cu 15 %, iar exportul producției metalurgice va crește cu 14,45 %. Se spune că creșterea exporturilor a constituit „miracolul economic” după aderarea la OMC a Coreei de Sud, Taiwan-ului, Hong-Kong și Chile. Printre cele mai afectate sectoare ale industriei se vor număra: industria alimentară, industria ușoară și cea a mașinilor agricole , precum au beneficiat de cea mai mare protecție din partea statului.

3.4.2. COSTURILE ADERĂRII LA OMC

I. Industria alimentară

Agricultura joacă un rol important în economia Rusiei, reprezentând 3,7% din PIB și aproximativ 8% din ocuparea forței de muncă. Producția de origine vegetală constituie peste 40 % din întreaga activitate. În producția de origine animală carnea de porc, carnea de vită și de pasăre reprezintă aproximativ 37% , 36% , respectiv 20% din total.

Pentru a face față cerințelor OMC, Rusia a fost nevoită să reducă valoarea admisibilă a subvențiilor de 2 ori , adică de la 9 miliarde de dolari în 2012 la 4,4 miliarde până în 2018( Anexa 5) .O altă cerință o constituie scăderea taxelor la import la carne, cereale și produsele lactate, de asemenea și mărirea cotelor admise. În tabelul de mai jos puteți observa schimbările intervenite:

Tabel 10. Nivelul taxelor la produsele din industria alimentară ( %)

Sursa: WTO, http://stat.wto.org/TariffProfiles/RU_e.htm, accesat la data 25.04.2014

După aderarea la OMC, structura importurilor în anul 2013 ( Anexa 7) a fost semnificativ diferită față de tendințele generale. Odată cu eliminarea barierelor vamale, guvernul a luat măsuri în scopul sprijinirii sectoarelor care urmau a fi afectate de pe urma liberalizării.

În industria alimentară, efectele negative ale reducerilor tarifare au fost compensate în prin interdicția privind importul de carne din UE, SUA, motivând că aceasta nu corespunde normelor sanitare ale Rusiei, prin urmare importurile de carne au scăzut cu până 18% în anul 2013. Din anexa 6 putem observa că importurile au scăzut preponderent din țările dezvoltate, adică aproximativ cu 22 %, în timpul ce au crescut din țările membre CSI, o creștere de 19% în comparație cu anul de referință 2012 .

Reducerea barierelor vamale pentru lapte și produsele lactate, a fost însoțită de o creștere sporită a importurilor: volumul valoric ajungând să crească cu până la 31 % față de anul 2011. În anul 2012, Consiliul din Rusia, a decis să mărească taxele pentru o serie de produse lactate, în special pentru unt cu 18,3 %, această schimbare având efecte în volumul produselor importate.

Tabel 11. Lapte și produse lactate importate ( dolari SUA)

Sursă: Serviciul Federal al datelor Statistice, http://www.gks.ru/free_doc/new_site/vnesh-t/imp-to.htm

Creșterea importurilor de lapte și produse lactate poate fi motivată nu doar prin scăderea taxelor dar și prind deficitul de materii prime care a avut un impact asupra pieței. „Potrivit Ministerului Agriculturii din Federația Rusă, producția de lapte în anul 2013 a scăzut cu 1,2 milioane de tone, sau cu 3,7%, comparativ cu anul 2012, inclusiv la companiile agricole a scăzut cu 4,8%, iar în fermele populației cu 3,6%.”

Conform WTO Inform, pierderile Rusiei în sectorul agrar ar trebui să ajungă până la 35 %, dar conform datelor înregistrare de către Rusia la sfârșitul anului 2013, înțelegem că aceasta totuși încearcă să-și apere industria agricolă națională de concurența din afară. Cu toate acestea, deja se resimt pierderi majore în acest sector, iar precum Rusia este abia la începutul perioadei sale de micșorare a taxelor și contingentelor, putem afirma ca pierderi majore încă vor urma.

II. Industria ușoară

Industria ușoară este importantă pentru orice țară. Aceasta reprezintă 5,7% din produsul intern brut mondial. În prezent,în industria ușoară activează 14,000 de întreprinderi mari, mijlocii și mici situate în 72 de regiuni ale Federației Ruse. Aproximativ 70% din companii sunt angajatori importanți. Cu toate acestea, produsele producătorilor autohtoni reprezintă doar 20% din cifra de afaceri, circa 38% reprezintă importuri legale iar 42% producția contrafăcută, adică importată ilegal sau produsă pe teritoriul Rusiei.

De asemenea, situația era destul de dificilă pentru producătorii naționali din cauza ieșirii mult mai rapide din criză a țărilor asiatice, precum cel mai mare importator de producție textilă în Rusia, este China. În plus, volumul mare al importurilor poate fi explicat și prin costul materiei prime, care este cu 20-30 % mai ieftin în China.

Din punct de vedere tehnic, echipamentele învechite la fel nu fac față producției moderne. Potrivit Ministerului Industriei și Comerțului, mai mult din 50 % din echipamente, au o vârstă de mai mult de 15 ani, în situația în care, conform standardelor moderne, acestea nu trebuie sa fie mai vechi de 10 ani.

Pentru a asigura securitatea economică a țării, în anul 2009, Ministerul Industriei și Comerțului din Federația Rusă a elaborat un program de dezvoltare a industriei până în anul 2020. „Potrivit acestui program, veniturile industriei ușoare ar trebui să crească de la 189 la 550 miliarde ruble. Prin intermediul parteneriatelor public-private, se urmarea deschiderea unor întreprinderi moderne pentru producția de textile tehnice și nețesute. Calitatea de membru în cadrul OMC a dus la suspendarea punerii în aplicare a cele mai multe dintre aceste proiecte. Ca urmare, prin estimările aduse de Strategic Business Solutions ne arată că Rusia a pierdut 0,37 miliarde ruble sau 85% din valoarea veniturilor așteptate

„Odată cu aderarea la OMC, tarifele la hainele importate au scăzut de la 10-20% la 5-7% iar la textile de la 9,5% la 7,3%. De asemenea s-a ieftinit și taxa de intrare pe piață, iar precum rentabilitatea firmelor străine este de 100% în comparație cu 8 % a firmelor din Rusia, este evident că industria ușoară va cunoaște un declin.” Concurență puternică le permite să supraviețuiască doar celor mai eficienți producători și companii de pe piața care au o nișă unică de poziționare. „Conform estimărilor OMC Inform, pierderile directe în anul 2020 se vor ridica la aproximativ 11% din producția totală.”

Din tabelul de mai jos, putem observa că în anul 2012, importurile au crescut cu 827817,81 dolari, adică cu 8%, iar în anul 2013 cu 24 %, fiind luat ca referință anul 2011. De asemenea putem atrage atenția și la indicele producției ( anexa 8), care a scăzut semnificativ, în medie cu 3 punte.

Tabel 12. Importul de textile și producție textilă ( mii dolari SUA)

Sursa: Serviul Federal al Datelor Statistice, http://www.gks.ru/free_doc/new_site/vnesh-t/exp-to.htm

III. Industria de mașini agricole

Industria de mașini agricole joacă un rol important în economia rusă, precum este în strânsă legătură cu industria agro-alimentară. Astfel numărul de angajați este de aproximativ 60 de mii oameni , iar veniturile industriei producătoare de mașini agricole ajung peste 30 de miliarde de ruble. Liderii mondiali în furnizarea de utilaje agricole sunt China, care deține o cotă de piață de 23%, Franța 15%, SUA 11%, Italia 11% și Ucraina 10%, iar cota producătorilor naționali este de aproximativ 50%.Firmele din Rusia reușesc să mențină o cotă atât de ridicată datorită tarifelor și sprijinului guvernamental, în special sub formă de subvenții la dobândă la creditele în exclusivitate pentru utilaje agricole.

În anul 2009, în timpul crizei economice, a existat o scădere semnificativă a importurilor, în special din cauza a 3 factori: devalorizarea rublei; creșterea taxelor la import pentru utilaje agricole de la la 5% la 15%; punerea în aplicare a programului de împrumuturi concesionale pentru achiziționarea de echipamente, astfel creându-se condiții favorabile pentru producătorii naționali. În anul 2010, a fost gândită o strategie prin care volumul producției de mașini agricole trebuia să crească de 10 ori, adică până la 266 miliarde ruble.

„Odată ce Rusia a devenit membru al OMC, taxele pentru utilaje agricole au scăzut de la 15% la 5%. La 25 februarie 2013, Uniunea economică Eurasiatică, a decis aplicarea unei taxe de 27,5 % pentru combinele agricole, care a fost eliminată la cererea Kazahstanului. Astfel în anul 2013, importul de combine a crescut cu 132 % în comparație cu anul 2012, de la 1215 bucăți la 2813 bucăți. Din acestea, 2061 de mașini au fost produse în Belarus, iar 748 în alte țări.” În cazul în care nu se iau alte măsuri pentru a compensa reducerea taxelor, OMC Inform estimează pierderi de 0,19 miliarde ruble în industria mașinilor agricole rusești.

Din tabelul de mai jos, putem observa că în anul 2012 , respectiv 2013, importul de mașini și echipamente a crescut cu 8,4% și 8,6 % în comparație cu anul de referință 2011. Situația devine foarte evidentă atunci când atragem atenția la indicele producției , anexa 8, imediat după aderarea la OMC acesta a scăzut cu 8,4 puncte iar in anul 2014 a ajuns să scădea cu 18,9 puncte.

Tabel 13. Mașini și Echipamente ( dolari SUA)

Sursa: Sursa: Serviul Federal al Datelor Statistice, http://www.gks.ru/free_doc/new_site/vnesh-t/exp-to.htm

Top of Form

CONCLUZII

Din analiza corelativă a ansamblului informațiilor prezentate, putem observa că istoria protecționismului în Rusia cunoaște 3 etape care se caracterizează prin următoarele bariere comerciale aplicate:

Protecționismului în Rusia la sfârșitul sec IXX- începutul sec XX

Măsurile protecționiste aplicate în această perioadă aveau un caracter temporar în vederea protejării industriilor incipiente din Rusia care nu făceau față concurenței externe . Marele personalități înțelegeau beneficiile aduse de către comerțul liber printre care se număra fluxul mare de investiții străine

Monopolul de stat în perioada URSS

Prin aplicarea monopolului de stat, întreaga producție era considerată proprietatea statului și era protejată de către acesta. Interzicerea investițiilor străine din motivul că Rusia devine o „colonie a țările din Vest”, a dus la sărăcie, neglijarea necesităților populației, susținerea unor industrii neprofitabile iar resursele erau alocate ineficient. De asemenea, Rusia nu a reușit să-și atingă obiectivele, deoarece în continuare rămânea un mare importator, și nu pentru a satisface cererea internă , ci pentru a furniza resurse sectorului militar.

Măsurile protecționiste aplicate după destrămarea URSS

Trecerea de la monopol de stat la piața liberă reprezenta un „shok” pentru producătorii din Rusia, astfel statul a implementat taxe pentru diferite categorii de bunuri importate . Până la aderarea la OMC, Rusia nu a reușit să scadă semnificativ nivelul acestor taxe , dar putem observa că principalii indicatori economici importul, exportul au crescut semnificativ în această perioadă. De asemenea observăm că cea mai mare sursă de venituri îi revene Rusiei din aplicarea taxelor la export pentru petrol.

Procesul de negocieri pentru aderarea la OMC a durat 18, astfel ne putem da seama că economia Rusiei nu era deloc pregătită pentru deschiderea pieței.

Liberalizarea a însemnat o pierdere majoră pentru multe industrii din Rusia ,chiar imediat după aderare, printre care se numără industria ușoară, industria agricolă, industria de mașini agricole , acele ramuri care au beneficiat mereu de protecție și subvenții din partea statului. În acest context Rusia a continuat să-și susțină producătorii naționali, dar deja nu prin taxe ridicate, ci prin aplicarea unor limitări cantitative sau prin interzicerea totală a importului unui produs, motivând decizia prin faptul că produsele nu corespund normelor sanitare . Astfel Rusia continua să importe din țările cu care formează o uniune vamală : Kazahstan. Belarus . În concluzie, Rusia încearcă să ducă un joc dublu, adică atât este interesată să-și mărească nivelul investițiilor în țară și să beneficieze de pe urma tarifelor preferențiale cât și să-și apere acele ramuri ale industriei care până acum îi aduceau venituri mari la bugetul de stat.

Beneficiile de pe urma micșorării taxelor la bunurile importate pot fi cuantificate mai mult în rândul populației Rusiei, care au simțit schimbări majore după aderarea la OMC. În primul rând a crescut numărul de investiții străine în Rusia, fapt ce a creat mai multe locuri de muncă pentru persoanele calificate, a crescut nivelul mediu de trai, numărul peroanelor cu venit mediu s-a mărit. De asemenea consumatorii se bucură de o varietate mult mai mare de produse , de prețuri mai mici atât pentru produsele din afară cât și pentru cele autohtone. Industria metalurgică a fost acea ramură din Rusia care a beneficiat cel mai mult de pe urma eliminării taxelor comerciale. Precum taxa a fost micșorată până la 0%, exporturile au crescut semnificativ. De asemenea un avantaj sporit pentru Rusia îl reprezintă faptul că taxele pentru petrol și gaz au rămas neschimbate, fapt ce îi va aduce și pe viitor statului aceleași venituri.

BIBLIOGRAFIE

Alexandra Makeeva, Politica Comerciala a Federației Ruse, Centrul de dezvoltare regională, Moscova, 2008

Barbara Spencer and James A. Brander, "Strategic Trade Policy", The New Palgrave Dictionary of Economics, 2008

C. Bastable, „La theorie du commerce international”, Ed. Giard, Paris, 1900

David Tarr, Natalia Volchkova, „Russian Trade and Foreign Direct Investment Policy at the Crossroads”, World Bank, 2010

Dmitrii Goryachkin, „ Aderarea Rusiei la OMC este periculoasă pentru industria ușoară”,ziarul Ekonomika, Moscova, 2012

Dragoș Negrescu, Protecționismul Netarifar, Editura Economica, București, 1998

Dumitru Miron, Politici comerciale, Editura LUCEAFĂRUL,București 2003

European Commission, “Free trade is a source of economic growth”, European Union, 2014

Guillermo de la Dehesa, Are developing countries engaging in “social dumping”?, VOX, 2007

Ivan Allaire, Mihaela Firșirotu, “Pledoarie pentru un non capitalism”, Ed. Logos, București, 2010

Jim Powell, Protectionist Paradise, pg 7

Joseph E.Stiglitz, Andrew Charlton, Fair Trade For All, Oxford University Press, 2005

L.I Cedilin, Protecționismul în politica economică a Rusiei, Academia de Științe din Rusia, Moscova,2013

Nicolae Sută, Istoria comerțului mondial și a politicii comerciale, Editura Economica, București, 2005

Sarah Cohen, Dan Morgan, Laura Stanton, "Farm Subsidies Over Time",The Washington Post, 2006

Shepelev JI.E,Țarismul și burghezia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Problematica Comerțului Exterior, Ed. Nauca,Moscova,1981

Shpigel B.I, Caracteristicile reglementării importului, Finance Management, Moscova, 2004.

Sorin Burnette, Comerț Internațional, Editura Economica, București, 1999

Stuart Anderson, Unclean Hands: America’s Protectionist Policies

Tugan-Baranovskii,La un viitor mai bun, Ed Sankt-Petersburg, Sankt-Petersburg, 1912

UNCTAD, „Global Investment Trends Monitor”, 2015

Veaceslav Mihail Holodkov, „Aderarea la OMC”, Ziarul Moskva, Moscova, 2014

WTO Inform , „Consecințele aderării Rusiei la OMC”, Moscova 2012

Site-uri consultate:

http://ria.ru/economy/20111230/530286906.html, accesat la data 26.03.2015

http://data.worldbank.org/country/russian-federation, accesat la data 25.04.2015

http://www.gks.ru/wps/wcm/connect/rosstat_main/rosstat/ru/statistics/, accesat la data 25.04.2015

http://www.wsj.com/articles/u-s-moves-to-impose-tariffs-on-chinese-tires-1416866855, accesat la data 01.05.2015

http://www.perc.org/articles/voluntary-export-restraints-automobiles, accesat la data 01.05.2015

http://www.progressive-economy.org/trade_facts/tariffs-raised-30-percent-of-government-revenue-in-1912-and-now-raise-1-percent/, accesat la data 01.05.2015

http://stat.wto.org/TariffProfiles/RU_e.htm, accesat la data 25.04.2014

http://www.thecanadianencyclopedia.ca/en/article/cultural-policy/, accesat la data 02.05.2015

https://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/10ben_e/10b04_e.htm, accesat la 11.02.2015

http://www.bestpravo.ru/sssr/eh-gosudarstvo/r4n.htm, accesat la data 22.03.1015

http://dic.academic.ru/contents.nsf/bse/, accesat la data 22.03.15

http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.ro/2010/10/pledoarie-pentru-nationalismul-verde.html, accesat la data 01.05.15

https://www.wto.org/english/news_e/news11_e/acc_rus_10nov11_e.htm, accesat la data 24.04.2015

http://www.china-briefing.com/news/2014/05/07/stricter-chinese-food-quality-standards-protectionism.html, accesat la 28.02.2015

http://ec.europa.eu/agriculture, accesat la data 28.02.2015

BIBLIOGRAFIE

Alexandra Makeeva, Politica Comerciala a Federației Ruse, Centrul de dezvoltare regională, Moscova, 2008

Barbara Spencer and James A. Brander, "Strategic Trade Policy", The New Palgrave Dictionary of Economics, 2008

C. Bastable, „La theorie du commerce international”, Ed. Giard, Paris, 1900

David Tarr, Natalia Volchkova, „Russian Trade and Foreign Direct Investment Policy at the Crossroads”, World Bank, 2010

Dmitrii Goryachkin, „ Aderarea Rusiei la OMC este periculoasă pentru industria ușoară”,ziarul Ekonomika, Moscova, 2012

Dragoș Negrescu, Protecționismul Netarifar, Editura Economica, București, 1998

Dumitru Miron, Politici comerciale, Editura LUCEAFĂRUL,București 2003

European Commission, “Free trade is a source of economic growth”, European Union, 2014

Guillermo de la Dehesa, Are developing countries engaging in “social dumping”?, VOX, 2007

Ivan Allaire, Mihaela Firșirotu, “Pledoarie pentru un non capitalism”, Ed. Logos, București, 2010

Jim Powell, Protectionist Paradise, pg 7

Joseph E.Stiglitz, Andrew Charlton, Fair Trade For All, Oxford University Press, 2005

L.I Cedilin, Protecționismul în politica economică a Rusiei, Academia de Științe din Rusia, Moscova,2013

Nicolae Sută, Istoria comerțului mondial și a politicii comerciale, Editura Economica, București, 2005

Sarah Cohen, Dan Morgan, Laura Stanton, "Farm Subsidies Over Time",The Washington Post, 2006

Shepelev JI.E,Țarismul și burghezia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Problematica Comerțului Exterior, Ed. Nauca,Moscova,1981

Shpigel B.I, Caracteristicile reglementării importului, Finance Management, Moscova, 2004.

Sorin Burnette, Comerț Internațional, Editura Economica, București, 1999

Stuart Anderson, Unclean Hands: America’s Protectionist Policies

Tugan-Baranovskii,La un viitor mai bun, Ed Sankt-Petersburg, Sankt-Petersburg, 1912

UNCTAD, „Global Investment Trends Monitor”, 2015

Veaceslav Mihail Holodkov, „Aderarea la OMC”, Ziarul Moskva, Moscova, 2014

WTO Inform , „Consecințele aderării Rusiei la OMC”, Moscova 2012

Site-uri consultate:

http://ria.ru/economy/20111230/530286906.html, accesat la data 26.03.2015

http://data.worldbank.org/country/russian-federation, accesat la data 25.04.2015

http://www.gks.ru/wps/wcm/connect/rosstat_main/rosstat/ru/statistics/, accesat la data 25.04.2015

http://www.wsj.com/articles/u-s-moves-to-impose-tariffs-on-chinese-tires-1416866855, accesat la data 01.05.2015

http://www.perc.org/articles/voluntary-export-restraints-automobiles, accesat la data 01.05.2015

http://www.progressive-economy.org/trade_facts/tariffs-raised-30-percent-of-government-revenue-in-1912-and-now-raise-1-percent/, accesat la data 01.05.2015

http://stat.wto.org/TariffProfiles/RU_e.htm, accesat la data 25.04.2014

http://www.thecanadianencyclopedia.ca/en/article/cultural-policy/, accesat la data 02.05.2015

https://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/10ben_e/10b04_e.htm, accesat la 11.02.2015

http://www.bestpravo.ru/sssr/eh-gosudarstvo/r4n.htm, accesat la data 22.03.1015

http://dic.academic.ru/contents.nsf/bse/, accesat la data 22.03.15

http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.ro/2010/10/pledoarie-pentru-nationalismul-verde.html, accesat la data 01.05.15

https://www.wto.org/english/news_e/news11_e/acc_rus_10nov11_e.htm, accesat la data 24.04.2015

http://www.china-briefing.com/news/2014/05/07/stricter-chinese-food-quality-standards-protectionism.html, accesat la 28.02.2015

http://ec.europa.eu/agriculture, accesat la data 28.02.2015