Teoria Inteligetelor Multiple

Teoria inteligetelor multiple (Howard Gardner, 1999), care, în locul viziunii unilaterale asupra intelectului, propune o viziune pluralistă, care ia în considerare numeroasele și diferitele fațete ale activității cognitive. Bazându-se pe demersuri teoretice, dar și experimentale, implicând domenii ca biologia, antropologia, artele creative, Gardner deduce că indivizii diferă între ei prin abilități și stiluri cognitive și că fiecare persoană posedă un anumit tip de inteligență care determină randamentul asimilării cunoștințelor și al angajării intelectuale.

El consideră că inteligența este multidimensională, o abordează într-o manieră flexibilă și o definește ca abilitate de a rezolva probleme și/sau de a crea produse care să fie valorizate la un moment dat de o anumită cultură umană. Domeniile în care se încadrează aceste probleme sunt variate: știință, literatură, artă, politică etc.; natura problemelor, precum și a produselor care le corespund, pot fi, de asemenea, foarte diferite.

În concepția lui Gardner, capacitatea cognitivă a omului este descrisă printr-un ansamblu de abilități, talente, deprinderi mentale, pe care le numește „inteligențe” și le grupează în nouă categorii. Toți indivizii normal dezvoltați posedă aceste nouă inteligențe, dezvoltate într-o anumită măsură și care interacționează și se combină într-o manieră unică, singulară. Cele nouă tipuri de inteligență se manifestă foarte rar în mod independent, ele acționând, practic, complementar, concurent, compensatoriu și coordonat în cazul unui anumit individ. Considerând că un individ reprezintă, practic, o „colecție de inteligențe”, Gardner susține că el poate să nu fie dotat cu o inteligență sau alta, dar combinația inteligențelor care îi este caracteristică să îi permită să desfășoare cu succes activitățile specifice unui anumit domeniu.

Cele nouă forme/ tipuri distincte ale inteligenței și abilitățile corespunzătoare lor, sunt:

1) Inteligența lingvistică/ verbală – aptitudine a cuvântului, capacitatea de a construi enunțuri, de a utiliza limbajul pentru a activa anumite informații și pentru a opera cu ele, respectiv capacitatea de a rezolva probleme și de a crea produse cu ajutorul codului lingvistic.

2) Inteligența logico-matematică – capacitatea de a calcula, cuantifica, de a opera cu modele, categorii, relații, de a grupa și ordona date și de a le interpreta, de a efectua operații logice complexe, de a gândi logic și critic, de a efectua raționamente, de a evalua propoziții etc.

3) Inteligența muzicală/ ritmică – capacitatea de a rezolva probleme și de a dezvolta produse cu ajutorul funcțiilor auditive, care se exersează în percepția, recunoașterea, compunerea, producerea sau valorificarea fragmentelor muzicale, melodiilor, ritmurilor, tonurilor, sunetelor.

4) Inteligența vizual-spațială – abilitate de ordin spațial, capacitatea de a vizualiza, de a percepe spațiul, de a rezolva probleme și de a crea produse cu ajutorul reprezentărilor mentale, al simbolurilor grafice, al graficelor, diagramelor, precum și al imaginilor și culorilor.

5) Inteligența naturalistă – capacitatea de a rezolva probleme și de a crea produse cu ajutorul reprezentărilor despre mediul înconjurător, al elementelor acestuia.

6) Inteligența corporal-kinestezică – capacitatea de a rezolva probleme legate de mișcare și de a crea produse cu ajutorul abilităților motrice și al mișcărilor întregului corp, coordonate grație anumitor strategii și abilități cognitive.

7) Inteligența intrapersonală –capacitatea de comunica permanent cu propria ta lume interioară, de a-ți construi o reprezentare de sine precisă, fidelă și de a o utiliza, de a rezolva probleme și de a dezvolta produse grație introspecției, cunoașterii și înțelegerii de sine, a conștientizării propriilor sentimente, trăiri, stări interioare, emoții, intenții, motivații, interese etc.

8) Inteligența interpersonală – capacitatea de a comunica permanent cu lumea exterioară, de a rezolva probleme și de a crea produse grație empatiei, cunoașterii și înțelegerii altor persoane, a conștientizării sentimentelor, trăirilor, stărilor interioare, intențiilor, motivațiilor, intereselor, modurilor de interacțiune etc. specifice celuilalt și grație interacțiunii/ relaționării cu alții.

9) Inteligența existențială – capacitatea de a reflecta, de a filosofa și de a formula întrebări profunde despre sensul vieții și despre existența umană, capacitatea de a înțelege semnificația vieții, rostul morții, lumea fizică și psihologică.