. Teoria Contractelor In Xyz
CAPITOLUL 1
ANGAJAMENT ȘI RENEGOCIERE
1.1. INTRODUCERE
Regula costului de rambursare se referă la extinderea costului care se împarte între firmă și alți plătitori de taxe sau consumatori. Puterea unui contract incitativ, numită fracțiune din costul realizat care este suportat de firmă, este o noțiune centrală care subliniază punctele de vedere despre meritele relative ale reglementării costului-serviciu, contractului profitului împărțit și acoperirilor prețului (în reglementare) și contracte cost-plus1, contracte incitative și contracte cu prețuri fixe (în procurare). Se va puncta un schimb de bază între extragerea rentei și incitații. Incitatiile sunt furnizate optim dacă firma acoperă o mare fracțiune din costul său. Dar rambursarea costului firmei limitează renta sa. Se va formaliza acest schimb și prin studierea câtorva din consecințele sale.
S-a considerat cea mai simplă situație reglementatoare: reglementatorul dorește să realizeze un singur proiect cu perioadă fixă. Rezultatul fixat permite să se facă abstracție de rezultatul prețurilor consumatorului. O singură firmă trebuie să adecveze tehnologia. Reglementatorul proiectează un contract incitativ astfel încât să maximizeze bunăstarea socială. Aceasta este ideea de bază care va fi folosită pentru a îmbogăți modelul cu scopul de a studia mărimea variabilelor și producția de mai multe bunuri, competiția produselor pe piață, licitația, relațiile repetate, reglementatorii nonbinevoitori și instituțiile reglementatoare.
Vom studia relațiile pe termen lung. Se presupune că relația reglementatorului este descrisă de o serie de contracte pe termen scurt, că se permite angajamentul către un contract pe termen lung. Se analizează situația în care nu sunt obstacole către angajament. Angajamentul2, oricum, nu înseamnă că părțile vor rămâne în contractul lor pe viitor, ci numai că contractul va fi implementat dacă cel puțin una din părți își dorește acest lucru. Părțile sunt întotdeauna libere să-și dea acordul pentru a modifica contractul în avantajul lor reciproc. Într-adevăr angajamentul complet este cel în care părțile nu pot renegocia într-un caz ideal. Contractul optimal în ipoteza că părțile nu pot renegocia, nu este în general o secvență optimală sau o dovadă de renegociere. De ______________________________________________________________________________
1 – În funcție de transferul net t firmei (, unde a este “taxa fixă” și b este fracția de cost al firmei; b este puterea contractului incitativ) există două cazuri a unor astfel de contracte liniare:
1. Contractul cost-plus-taxă-fixă sau cost-plus (b = 0). Firma nu poate suporta nici un cost de-al său. Contractul cost-plus este un contract incitativ extrem de putere mică.
2. Contractul prețuri-fixe (b = 1). Firma este un pretendent rezidual pentru costul economiilor sale. Guvernul nu rambursează nici un cost; el plătește doar o taxă fixă. Contractul prețuri-fixe este un contract incitativ extrem de putere mare.
Contractele liniare cu panta b strict între 0 și 1 sunt numite “contracte incitative”.
2 a se angaja = a promite și a respecta o promisiune
aceea, în procesul implementării contractului pe termen lung, toate părțile pot modifica contractul inițial (vom demonstra că în timp ce renegocierea este beneficiu mutual ex post, reglementatorul va prefera să se angajeze ex ante, nu să renegocieze). Angajamentul modelat obișnuit în teoria economică descrie cazul extrem în care costurile fizice ale recontractării sunt importante.
În acest capitol se analizează implicațiile cazul repetării jocului în două etape. În fiecare perioadă firma realizează un proiect pentru reglementator. Costul proiectului în acea perioadă depinde de tipul parametrului tehnologic și de efortul de reducere a costului. Singura variabilă observabilă comun este costul realizat în fiecare perioadă. Contractul incitativ optimal oferă o soluție de echilibru între cele două cazuri conflictuale: cel al extragerii rentei informaționale a firmei și cel al ofertei unei incitații pentru a reduce costul; de asemenea se specifică o recompensă care descrește în funcție de costul realizat. Pentru două tipuri posibile (cazul considerat cel mai mult în acest capitol), restricția incitativă este consolidată din nou. Rezultatul trebuie să fie de tip eficient, nu unul care să mimeze tipul ineficient. Pentru contractul incitativ optimal în informație completă, tipul eficient produce la costul social optimal, în timp ce costul tipului ineficient depășește costul social optimal.
În jocul repetat de două ori soluția optimă este de a repeta contractul static optimal. Totuși, contractul incitativ al angajamentului optimal nu este renegocierea obligatorie. Să presupunem că firma a produs la cost mare în prima perioadă. În timp ce contractul inițial induce același cost mare, ineficient, în perioada a doua acesta a devenit informație comună și contractul care poate fi renegociat. Dar renegocierea cu tipul ineficient sporește renta tipului eficient.
Dacă se presupune că reglementatorul se poate angaja numai într-un contract incitativ de o perioadă, atunci în perioada a doua reglementatorul selectează contractul condițional preferat cu informația învățată în prima perioadă. Astfel contractele pe termen lung au dovada trivială a renegocierii. Un punct central al analizei a fost efectul „clinchetului”3. Analiza contractării pe termen scurt este complexă deoarece tipul ineficient poate adopta strategia “take-the-money-and-run”: a induce un tip eficient să dezvăluie câteva informații în prima perioadă, contractul primei perioade trebuind să ofere acestui tip o înțelegere care să-l facă optimal pe un tip ineficient să mimeze un tip eficient în prima perioadă și să părăsească relația în perioada a doua. De aceea restricția incitativă a primei perioade poate fi condiționată ascendent și descendent. Abilitățile angajante ale părților intermediate între angajament intertemporal complet și angajament nonintertemporal va fi referită ca “angajament și renegociere”. Este permis angajamentul în care cele două părți semnează un contract pe termen lung care se aplică atâta timp cât una din părți dorește să îl aplice. Nimic nu împiedică părțile să schimbe contractul inițial. În timp ce, fără a pierde din generalitate, contractul optimal poate să fie proiectat astfel încât să nu fie renegociat în perioada a doua, cererea renegocierii obligatorie (RP) restricționează setul de contracte permise
______________________________________________________________________________
3 – faptul că firma este interesată în exproprierea rentei informaționale în a doua perioadă face separarea tipurilor din punct de vedere al costului.
în a doua perioadă. Analiza se împarte în cazul angajamentului asociat cu restricția de compatibilitate incitativă numai ascendent și cel al exponatului cu clinchet similar cu cazul nonangajamentului. Abilitatea de a se angaja elimină posibilitatea strategiei „take-the-money-and-run” prin efectuarea tuturor plăților participărilor firmei în perioada 2.
Regula renegocierii cere ca reglementatorul să poată restricționa atenția către contractele care nu sunt renegociate. În cazul celor două tipuri, un contract optimal alternativ pentru reglementator este să ofere un meniu de două contracte în perioada 1 care pot fi renegociate cu o anumită probabilitate: un contract cu prețuri fixe pe termen lung (care nu este renegociat) și un contract pe termen scurt (ce poate fi renegociat).
Este adesea cerut ca contractele incitative cu putere mare (contracte cu prețuri fixe) să fie impracticabile deoarece ele sunt ca și cum ar fi renegociate. Dar, contrar convenției, contractele incitative cu putere mare realizează producție eficientă și în consecință ele se referă mai puțin la renegociere decât contractele cu putere mică, care sunt proiectate pentru a limita renta firmei. Într-adevăr comparând cazul angajamentului complet cu cel de angajament și renegociere, amenințarea renegocierii induce mai multe contracte incitative puternice în a doua perioadă. (Efectele renegocierii în prima perioadă sunt mult mai ambigue: incitațiile tipului eficient scad în timp ce ale tipului ineficient cresc.)
MODELUL
Se consideră cel mai simplu caz al unui proiect public care are valoarea S pentru consumatori. O singură firmă poate realiza proiectul. Funcția costului său este
(1.1)
unde este nivelul efortului exercitat de managerul firmei în perioada τ și β este parametru cunoscut doar de manager, care poate lua două valori (“tipul eficient”) și (“tipul ineficient”), cu 4. Notăm . Pentru simplificare se va presupune că efortul rămâne strict pozitiv pe mulțimea relevantă a eforturilor de echilibru.
Dacă firma exercită nivelul de efort e, el scade costul proiectului prin e și creează o disutilitate (în unități monetare). Această disutilitate este crescătoare în raport cu efortul: pentru la o rată de creștere și satisface cu și ψ”’≥0.
____________________________________________________________________________
4 – Reglementatorul observă costul realizat C și face un transfer net t către firmă. Un contract între reglementator și firmă poate fi bazat pe aceste variabile observabile asociate. Dacă se exclud contractele stochastice, un contract bazat pe observabilele t și C specifică o pereche de transfer – cost pentru fiecare tip al firmei, numit pentru tipul și pentru tipul . Pentru simplificarea notației fie etc.
Mai întâi se presupune un cost observabil de către reglementator și se va face convenția contabilă precum costul este rambursabil firmei de reglementator. Pentru a accepta munca reglementatorului, firma trebuie să fie întâi compensată de un transfer monetar t în adăugarea costului de rambursare. Se notează U nivelul de utilitate al firmei. În fiecare perioadă τ nivelul utilității firmei este
, (1.2)
unde tτ reprezintă transferul monetar net pe care îl primește de la reglementator. În relația sa cu reglementatorul firma trebuie să obțină cel puțin la fel de multă utilitate ca din afara relației. Se normalizează nivelul de oportunitate din afară al firmei sau “utilitatea de rezervă”5 la 0.
(1.3)
Restricția de raționalitate individuală (IR) spune că nivelul de utilitate al firmei trebuie să fie pozitiv pentru a obține participarea sa (problema informației complete fiind staționară, alocarea este aceeași în fiecare perioadă).
Notăm e* nivelul efortului social optimal, definit de egalitatea dintre disutilitatea marginală a efortului și costul marginal al economiilor:
ψ’(e*) = 1.
Nivelul costului optimal social este grupant și este egal cu .
Reglementatorul observă costul, dar nu nivelul efortului sau valoarea parametrului β. Reglementatorul are o prioritate privind β caracterizată de . Această probabilitate este comun cunoscută.
Cu S va fi notată utilitatea socială a proiectului pentru fiecare perioadă. Pentru simplificare, proiectul poate fi considerat ca o producție de bun public ce nu poate fi vândut pe piață. Plata brută făcută de reglementator către firmă este . Se notează cu λ costul umbră al capitalurilor publice, iar bunăstarea consumatorului în perioada τ se notează
(1.4)
Taxarea distorsionată cauzează disutilitate asupra plătitorilor de taxe cu scopul de a taxa 1 $ pentru stat.
Pentru un reglementator utilitar, bunăstarea socială ex-post este:
(1.5)
Bunăstarea socială este diferența între surplusul consumatorului atașat proiectului și (1) costul total al proiectului perceput de plătitorii de taxe plus (2) renta firmei.
Caracteristica esențială a funcției bunăstării sociale este aceea că reglementatorului nu dorește să lase firmei o rentă.
______________________________________________________________________________
5 – nivelul minim al utilității acceptat de Agent pentru a se implica în executarea contractului.
Vom nota cu δ factorul de discount al firmei și reglementatorului; δ poate depăși 1 pentru că reflectă lungimea relativă a perioadei de cngimea relativă a perioadei de calcul sau importanța relativă a primei și celei de a doua perioade a contractului.
Se presupune că reglementatorul este un lider de tip Stackelberg și face o ofertă „take-it-or-live-it” firmei. În cazul informației complete – adică, cunoscând și observând e – reglementatorul va rezolva problema:
(1.6)
cu condiția
.
Se presupune că S este suficient de mare astfel încât proiectul să fie dorit. Atunci alocarea reglementatoare optimală este
și , τ =1,2. (1.7)
Bunăstarea este
. (1.8)
În informație incompletă reglementatorul oferă meniul () pentru tipul și () pentru tipul . Renta tipului eficient este , unde . Înlocuind t în U + ψ(e) și ignorând surplusul constant S, programul reglementatorului este:
. (1.9)
Observăm că bunăstarea este exprimată în termeni de eficiență și rentă . (În acest capitol metoda de îmbunătățire a contractului dat va fi fie să mărească eficiența, păstrând renta constantă, fie să mărească și eficiența și renta). Costul total pentru un tip dat este , care are costul umbră 1 + λ, pentru care trebuie să fie adăugat costul umbră al rentei firmei.
Fie utilitatea rentei tipului când selectează perechea transfer-cost proiectată pentru aceasta.
Restricția de compatibilitate incitativă (IC) contractul proiectat pentru tipul (respectiv ) este cel preferat de în meniul perechii transfer-cost. Notând din (1.1) că , restricția de compatibilitate incitativă se scrie astfel:
, (1.10)
. (1.11)
Adăugând (1.10) și (1.11) se obține
, (1.12)
sau
(1.13)
care, împreună cu și , implică că
. (1.14)
Primul rezultat al compatibilității incitative este că C este funcție crescătoare în .
Raționalitatea individuală (IR) pentru fiecare tip al firmei se ridică la
, (1.15)
. (1.16)
Pentru a arăta aceasta se aplică succesiv (1.10), (1.16) și faptul că este crescător:
. (1.17)
Aceasta are loc deoarece tipul ineficient al firmei poate întotdeauna mima pe cel ineficient la cost mic; (1.15) se poate ignora.
Bunăstarea socială ex post când firma are tipul devine
. (1.18)
Reglementatorul are o distribuție anterioară a valorii caracterizată prin și selectează contractul care maximizează bunăstarea socială așteptată sub restricțiile IR și IC.
Pentru a maximiza bunăstarea așteptată sub (1.10), (1.11) și (1.16), pentru moment se neglijează (1.11) și mai târziu se va verifica că soluția maximizării sub (1.10) și (1.16) verifică (1.11). De aceea se reține numai restricția IC a tipului eficient.
Restricția IC a tipului eficient (1.10) poate fi rescrisă:
(1.19)
unde
(1.20)
și
.
Din moment ce , este crescătoare. În plus, dacă , este convexă fapt ce asigură că funcția obiectiv a reglementatorului este concavă. Ipoteza că este în general nenecesară pentru exerciții statice comparative, dar simplifică expunerea.
Funcția joacă un rol crucial în ceea ce urmează. Determină renta tipului eficient a firmei (relativ la tipul ineficient) prin măsurarea economiei în disutilitatea efortului asociată cu o tehnologie mai bună. Proprietatea că este crescătoare este aceea că firma derivă mai multe rente informaționale sub contractul incitativ cu putere mare decât sub cel cu putere mică.
Problema optimizării reglementatorului este
(1.21)
referitor la (1.16) și (1.17). Din moment ce renta este scumpă pentru reglementator, restricțiile (1.16) și (1.17) sunt condiționate la optim. Substituind și în (1.21) se obține:
sau (1.22)
, implicând . (1.23)
A se nota că neglijarea restricției (1.11) este satisfăcută de soluție. Această restricție poate fi rescrisă
(1.24)
sau
(1.25)
care este adevărată din moment ce din (1.22) și (1.23) ( și mai departe ) și .
De aceea s-a obținut contractul optimal determinist. Se poate arăta că contractul este optimal sub presupunerea adițională că , chiar în clasa contractelor stochastice. De asemenea s-a presupus realizarea valorii proiectului chiar cu o firmă ineficientă. Acesta este cazul pentru S suficient de mare. Se va relaxa această presupunere mai târziu. Se sintetizează rezultatele în următoarea propoziție:
Propoziția 1 Pentru S suficient de mare și , reglementarea optimală sub informație incompletă este caracterizată prin (1.22) și (1.23). Aceasta conduce la
i. nivelul eficient al efortului și rentă pozitivă pentru tipul ,
ii. nonefort și rentă pentru .
Abilitatea tipului eficient de a mima tipul ineficient impune reglementatorului să renunțe la renta tipului eficient dacă el dorește să aibă un tip ineficient activ. Această rentă este o funcție a nivelului efortului cerut de tipul ineficient. Dacă reglementatorul insistă asupra nivelului cel mai bun al efortului său , rezultatul poate fi o rentă mare pentru tipul eficient (din moment ce ). Pentru a reduce renta scumpă, reglementatorul scade nivelul efortului cerut de tipul ineficient.
Se observă aici o idee crucială. Informația incompletă forțează Principalii să renunțe la rentele scumpe ale agențiilor lor.
Din moment ce, prin definiție, renegocierea este avantaj ex post, nu este niciodată avantaj ex ante și poate fi chiar dăunător. Renegocierea este o preocupare în acest model numai dacă unul utilizează direct mecamisme revelatoare. Problema este ocolită în multe contracte incitative realiste t(C) în care reglementatorul nu învață nimic despre tipul firmei până la realizarea costului. Dar, așa cum se va vedea în capitolul 2, un model de renegociere pe mai multe perioade a contractelor pe termen lung este un rezultat important.
Programul I
Costul tipului eficient este social optimal:
Oricum, costul tipului ineficient este mărit astfel încât să reducă renta tipului eficient:
(1.26)
reprezintă soluția unică a ecuației (1.26). Este ușor de verificat că depășește costul optimului social (mai puțin ν1= 0) și aceasta crește cu ν1.
Propoziția 2. Soluția angajamentului optimal (static sau dinamic) este caracterizată de:
sau
sau
sau
și
.
În analiza precedentă s-a presupus implicit că probabilitatea tipului ineficient nu este prea mică, mai ales pentru un anumit nivel de întrerupere al ν1 reglementatorul va alege să nu lase tipul ineficient să producă în final. Se va presupune pe viitor că 1- ν1 e suficient de mare astfel încât reglementatorul nu va alege să ignore tipul ineficient.
Pentru referința viitoare se va obține alocarea optimală a grupării. Se presupune că reglementatorul este restrâns să aleagă un singur cost țintă C pentru ambele tipuri [în cazul în care nu va alege niciodată să procedeze astfel, deși acest experiment va fi folositor, pentru soluția sub angajament și renegociere poate implica gruparea în prima perioadă]. Reglementatorul plătește un transfer egal cu astfel încât să satisfacă restricția de raționalitate individuală a tipului ineficient. Costul este astfel privind tipul firmei. Renta tipului eficient este . De aceea reglementatorul alege C astfel încât rezolvă
(1.27)
Soluția programului convex Cp(ν1) se situează între cele două tipuri de costuri social optimale,
(1.28)
și scade cu probabilitatea tipului eficient,
. (1.29)
Închiderea firmei
Este adesea rezonabil să se presupună că o firmă reglementată nu poate fi închisă, din moment ce există oportunități multe de substituție pentru produsele de bază. Oricum, în procurarea sau în reglementarea proiectului, reglementatorul poate decide să înainteze cu producția numai dacă costul este suficient de mic. Dacă reglementatorul decide să închidă producția unei firme ineficiente, contractul optimal pentru tipul va fi clar . Cu alte cuvinte, deoarece acum tipul eficient nu câștigă nici o rentă prin mimarea celui ineficient, reglementatorul poate extrage complet renta sa. Câștigul este astfel o rentă mai mică pentru tipul (a se observa că a nu produce este un caz extrem al contractului incitativ de putere mică); pierderea constă în faptul că bunul nu este produs dacă firma are tipul . Reglementatorul preferă să producă cele două tipuri dacă și numai dacă
. (1.30)
Deoarece derivata din partea stângă a (1.30) cu respectarea lui S este 1 și cea din partea dreaptă este , închiderea se realizează numai pentru valori mici ale lui S. Spre exemplu, când S este mic, deoarece există substitute, închiderea tipului devine o atracție interesantă. Aceasta sugerează că firma este “lovită” prin introducerea competiției asupra pieței produselor. Competiția reduce surplusul social atașat producției sale și face să pară mai mult că reglementatorul va închide tipul ineficient. Astfel competiția reduce renta tipului ineficient.. Similar există astfel încât reglementatorul închide tipul dacă și numai dacă .
1.3. JOCUL DE RENEGOCIERE
Acum se presupune că părțile semnează un contract pe termen lung la momentul 1, dar reglementatorul poate oferi la momentul 2 renegocierea contractului inițial. Reglementatorul stabilește nivelul de încredere ν1 al firmei de a avea tipul eficient. Cele două părți sunt inițial obligate printr-un “contract nul”, ale cărui caracteristici sunt fără producție și fără transfer în fiecare perioadă. La începutul perioadei 1, reglementatorul oferă un contract pe termen lung {}. Acest contract este numit contract pe termen scurt dacă este contractul nul. După observarea performanței firmei C1, reglementatorul actualizează nivelul de încredere la ν2 și oferă o nouă a doua perioadă de contract, pe care firma o acceptă sau refuză. La fiecare etapă părțile respectă contractul cu strictețe dacă firma respinge oferta noului contract. Vechiul contract este înlocuit de cel nou dacă firma acceptă noul contract. Din moment ce ambele părți au așteptări raționale, contractul oferit în perioada 1 poate fi restricționat pentru a fi renegociat în perioada 2.
RENEGOCIERE – DOVADĂ SECUNDARĂ – PERIOADĂ CONTRACTUALĂ
Se presupune că la începutul momentului 2, nivelul de încredere este ν = ν2. Două cazuri trebuie să fie considerate în funcție de decizia reglementatorului de a păstra sau nu tipul ineficient în perioada 2. Dacă reglementatorul nu dorește să păstreze tipul ineficient, atunci un contract de renegociere specifică cel mai bun prim cost al tipului eficient și un anumit nivel al rentei .
Dacă reglementatorul dorește să păstreze tipul ineficient, se notează și rentele perioadei a doua ale tipului eficient, respectiv ineficient (fără a include transferul primei perioade sau efortul disutilității) specificate de contractul inițial ce unește părțile. Fără a pierde din generalitate, se presupune că = 0 dacă este necesar prin ajustarea transferurilor primei perioade (se poate verifica că analiza de mai sus nu este afectată dacă se alege o normalizare diferită). Reglementatorul oferă un nou contract, costurile și rentele perioadei a doua fiind {} și respectiv {} pentru cele două tipuri:
Programul II
cu restricțiile:
(1.31)
(1.32)
. (1.33)
Nivelurile rentei , și , sunt renegociate dacă soluția programului II implică și . Unul poate alege întotdeauna să realizeze aceste niveluri ale rentei corespunzătoare alocărilor care sunt soluțiile programului II și transferurile alocate.
A se nota că programul II include doar restricția IC a tipului eficient (1.31). Ca și mai sus restricția IC ignorată pentrul tipul ineficient () este verificată ex post. Singura diferență între programul I și II este restricția IR extra (1.33). Tipul eficient poate să promită o mai mare rentă a perioadei a doua decât în programul I (vezi propoziția 2).
Este clar că soluția programului II implică (noua rentă pentru tipul ineficient nulă) și = e* (costul tipului eficient este social optimal). Să presupunem simplificarea programului de optimizare:
Programul III
cu restricțiile
(γ1), (1.34)
(γ2), (1.35)
Trei cazuri se pot distinge în concordanță cu restricțiile din programul III. Lagrangianul acestui program complex se reduce la:
(1.36)
cu condițiile de ordinul I
, (1.37)
cu , . (1.38)
În cazul 1, este mic de aceea nu este condiționat (γ2=0). Din (1.21) și (1.22),
(1.39)
Se va obține același rezultat ca și în propoziția 2. Soluțiile programului I și III coincid cu excepția lui ν1 care este înlocuit de ν = ν2. Alocarea pentru reglementator este condițional optimală asupra nivelului său de încredere posterior. Contractul este numit condițional optimal. Din propoziția 2 . Acest caz este de aceea valid pentru . Trebuie să se obțină astfel încât contractul primei perioade să fie renegociat.
În cazul 2, este incrementat numai dincolo de . Ambele restrictiții sunt condiționate. Astfel și este definit de . Acest caz nu mai poate fi valid când este atât de mare încât restricția de raționalitate incitativă (1.34) nu mai poate fi validă, implicând γ1=0; apoi sau , nivelul social optimal. Cazul al doilea păstrează între și indicând costul între și . Un contract specificând este numit rentă contrânsă și dovada renegocierii pentru . Reglementatorul dorește să scadă renta tipului eficient dar nu poate face acest lucru din cauza contractului inițial. Această pierdere din rentă este parțial compensată prin faptul că costul tipului ineficient poate fi apropiat ca valoare de nivelul eficient în timp ce încă satisface restricția incitativă a tipului eficient. Este evident că în a doua perioadă reglementatorul va prefera o valoare mai mică a care păstrează contractul condițional optimal. Oricum, aceasta nu înseamnă că reglementatorul este mai bine să se angajeze în contractul condițional optimal deoarece valoarea are efect asupra restricției incitative în prima perioadă.
În final, în cazul 3, se află între și ; (1.34) și (1.35) nu sunt condiționate. Așa cum s-a observat, soluția este astfel încât . De aceea, nivelurile celor două costuri sunt social optimale. Alocarea costului este identică cu aceea a contractului cu prețuri fixe și de vânzare în care firma este un pretendent rezidual pentru economiile sale. Are loc o renegociere dacă corespunde rentei pentru tipul eficient. A se nota că toate contractele de vânzare au aceeași eficiență . Ele diferă numai prin renta tipului eficient. Din punct de vedere al perioadei a doua, reglementatorul preferă contractul cu cea mai mică rentă, adică în acea clasă a treia a contractelor de renegociere.
Rezultatele acestei analize sunt rezumate într-o propoziție și 4 corolare.
Propoziția 3. Normalizând , contractul de renegociere ce păstrează ambele tipuri în perioada 2 poate fi indexat printr-un singur parametru, iar renta tipului eficient satisface .
i. Cazul 1: Pentru , este contractul condițional optimal , .
ii. Cazul 2: Pentru este contractul rentei constrânse , .
iii. Cazul 3: Pentru este contractul de vânzare .
Corolar 1. În contractul renegocierii renta tipului eficient este cel puțin la fel de mare ca în contractul condițional optimal: .
Corolar 2. Bunăstarea reglementatorului în a doua perioadă este strict descrescătoare și continuă în funcție de renta , care indexează contractele de renegociere. Eficiența alocării crește cu renta (pentru contractele rentei constrânse) și nu depinde de renta (pentru contractele de vânzare).
Corolar 3. Un contract de rentă constrânsă indexat prin , care este renegociat pentru nivelul de încredere , rămâne dovada renegocierii pentru nivelul de încredere .
Corolar 4. Pentru orice contract de renegociere care nu este condițional optimal, există un contract de renegociere arbitrar cu o rentă (oarecum) scăzută pentru tipul eficient și bunăstarea (oarecum) mai mare pentru reglementator în perioada 2.
1.5. TIPURI CONTINUE
Acum se presupune că este un paramentru continuu care aparține intervalului și este distribuit în acord cu funcția cumulativă de distribuție F(.) și densitatea continuă pozitivă f(.). Se face o presupunere asupra ratei monotone întâmplătoare: F() / f() este funcție nedescrescătoare în . Din principiul revelației se cunoaște că orice mecanism reglementator este echivalent cu un mecanism revelator direct care induce adevărata revelație a parametrului cost al firmei.
Fie un astfel de mecanism revelator, unde denotă anunțul. Dacă firma primește un parametru de cost trebuie să realizeze un cost C() și va primi un transfer net t(). Utilitatea firmei ca o funcție a parametrului adevărat și a celui anunțat este
(1.38)
Condiția de compatibilitate incitativă implică că pentru orice pereche de valori și în ,
(1.39)
. (1.40)
Adăugând (1.39) și (1.40) se obține:
(1.41)
sau
. (1.42)
Mai departe, dacă , . Compatibilitatea incitativă astfel implică că C(.) este o funcție nedescrescătoare. Deci C(.) este diferențiabilă aproape peste tot domeniul. Se va focaliza pe o clasă mică de funcții, o clasă de funcții diferențiabile cu scopul să folosească teoria de control optimal (se înțelege prin funcție diferențiabilă o funcție ce admite o derivată continuă exceptând un număr de puncte când derivata nu există).
La un punct al diferențialei C, (1.39) și (1.40) implică că t este de asemenea diferențial.
Condiția de ordin întâi pentru adevărul spus ( maximizează ) poate fi scrisă
aproape peste tot (1.43)
sau echivalent
aproape peste tot. (1.44)
Fie renta tipului. Ecuația (1.43) [sau teorema plicului aplicată maximizatorului (1.38) cu condiția lui ] conduce la
. (1.45)
Pașii anteriori sunt schițați în următoarea propoziție.
Propoziția 4. Dacă , o pereche de funcții diferențiabile U(.) și C(.) este compatibilă incitativ dacă și numai dacă
, (1.46)
. (1.47)
Presupunerea 1. Fie F(.) funcția de distribuție continuă absolută, cu densitatea f(.), care descrie anterioritatea reglementatorului pe intervalul : pentru toții.
Reglementatorul maximizează bunăstarea socială așteptată sub restricțiile IC și IR:
(1.48)
cu condiția ca
, (1.46)
(1.49)
pentru toți . (1.50)
A se nota că s-a luat e(.) ca o variabilă de control.
Restricția este rescrisă ca o condiție de ordinul II . Deoarece U(.) este nedescrescătoare din (1.46), inegalitatea (1.50) poate fi înlocuită cu
. (1.51)
În mod curent se rezolvă acest tip de problemă folosind controlul optimal. Se poate folosi următoarea tehnică. Integrând (1.46) se obține
. (1.52)
Din moment ce rentele sunt scumpe social, reglementatorul fixează . Integrând pe părți, renta așteptată a fi renunțată de reglementator este
+ (1.53)
.
Substituind (1.53) în (1.48), se obține problema maximizării reglementatorului:
(1.54)
cu condiția
. (1.55)
A se nota că integrarea lui (1.53) este concavă în e() dacă . Ignorând restricția (1.55) pentru moment, se obține
. (1.56)
Ecuația (1.56) are o interpretare clară. Apare efortul tipului în prin . Eficiența productivă este incrementată prin pentru aceste tipuri, care conduc la câștigul social . Din (1.46) renta tipului este incrementată prin și este renta tipurilor . Costul social al rentelor extra este . La optim costul marginal trebuie să fie egal cu beneficiu marginal, care conduce la (1.54). Motivul este ilustrat în figura 1.
Diferențiind (1.46) se obține
. (1.57)
La maximul local numitorul de la (1.57) este pozitiv. Pentru a da semn numărătorului, se face următoarea presupunere:
Presupunerea 2. Rata hazardului monoton și concativitatea lui .
Această condiție este satisfăcută de cele mai multe distribuții uzuale – uniformă, normală, logistică, -pătrat, exponențială și Laplace. O interpretare poate fi următoarea: tehnologia de bază, cunoscută de fiecare, este caracterizată prin parametrul . Pot fi ameliorări pentru această tehnologie. este măsura numărului îmbogățirilor. este probabilitatea că sunt cel puțin ameliorări. Probabilitatea că sunt mai mult decât ameliorări și mai puțin decât ameliorări este de aceea . Scăzând din , reprezintă probabilitatea condițională că nu mai sunt ameliorări date căci au fost ameliorări. Presupunerea 2 consideră că probabilitatea condițională crește pentru ca firma să devină mai eficientă; în acest sens presupunerea 2 este o presupunere de rambursare descrescătoare. Împreună cu (1.57) implică că la orice maxim local, . Cu atât mai mult condiția generală de ordinul II a agentului (1.49) este satisfăcută.
Acum se utilizează controlul optimal pentru o derivare alternativă la optim. Fie U variabila specifică și e variabila de control. Hamiltonianul este
(1.58)
undeeste multiplicator Pontriaghin. Din principiul maximului
. (1.59)
Limita este nerestricționată. De aceea condiția netransversalității la este
. (1.60)
Integrând (1.59) se obține
. (1.61)
Maximizând H cu condiția ca e să fie dat de (1.56).
Fie soluția lui (1.56). Renta și transferul firmei sunt
(1.62)
și
. (1.63)
Se adună rezultatele în propoziția 5.
Propoziția 5. Sub presupunerea 2 alocarea reglementatoare optimală este dată de
,
.
Efortul descrește cu și costul crește cu .
Propoziția 5 definește implicit transferul ca o funcție de cost. Deoarece C*(.) este o funcție strict crescătoare sub presupunerea 2, poate fi inversată pentru a obține o funcție . Substituind această funcție în (1.63) se obține transferul optimal net ca o funcție a nivelului costului observat:
. (1.64)
Se arată în continuare că T*(.) este o funcție convexă:
(1.65)
(1.66)
folosind faptul că și . Din moment ce este convexă, poate fi înlocuită printr-o familie de tangente. Aceste tangente reprezintă un meniu de contracte care sunt liniare în costurile realizate:
. (1.67)
Se va verifica dacă (1.67) va induce adevărul () și nivelul efortului corespunzător va fi . Programul de optimizare al firmei când se confruntă cu un astfel de un meniu de contracte liniare este următorul:
. (1.68)
Condițiile de ordinul I sunt:
(1.69)
. (1.70)
Ecuația (1.70) implică că și (1.69) că . Mai mult programul de optimizare (1.68) este concav în () și de aceea condițiile de ordinul întâi sunt suficiente.
Figura 2 ilustrează implementarea unui meniu de contracte liniare. Funcția T*(.) reprezentată de curba îngroșată este convexă și curbele de izoutilitate ale firmei sunt reprezentate de curbele punctate. Firma selectează aceeași pereche {cost, transfer} dacă se confruntă cu T*(.) meniu al tangențelor sale.
Propoziția 6. Sub presupunerea 2 mecanismul reglementator optimal poate fi implementat de un meniu de contracte liniare definite de (1.67).
Aici nu există un contract incitativ separatoriu în prima perioadă t1(C1) (chiar și unul suboptimal); pentru orice t1(.) funcția de echilibru C1(.) nu dezvăluie în întregime tipul firmei. Se investighează dacă separarea este fezabilă și dezirabilă sub angajamentul renegociabil. Răspunsul se găsește în propoziția 7.
Propoziția 7
Aici există un contract incitativ separatoriu (prima perioadă). Contractul optimal în clasa contractului separator conduce la alocarea optimală în perioada 1 și costul eficient optimal în perioada 2.
Un contract separator nu este niciodată optimal pentru reglementator.
Propoziția 7 arată că angajamentul cu renegociere este intermediat între angajament complet (pentru fiecare separare este optimală) și nonangajament (pentru fiecare separare nu este fezibilă). Aici contractul optimal există, dar nu este optimal.
CAPITOLUL 2
POLITICA DE REGLEMENTARE ȘI
DIMENSIUNEA CAPTURII REGLEMENTATOARE
2.1. INTRODUCERE
O sarcină majoră a economiei și științelor politice este să explice modelul intervenției guvernului în industrie. Două teorii principale au fost propuse în acest scop. Teoria “interesului public” accentuează rolul guvernului în corectarea imperfecțiunilor pieței asemenea monopolului de preț și externalităților mediului. Agențiile reglementatoare sunt văzute ca maximizatoare favorabile ale bunăstării sociale. Teoria “capturii” sau “a grupului de interes” accentuează rolul grupului de interes în formarea politicii publice. Originea sa poate fi viziunea lui Marx că marile afaceri controlează instituțiile și științele politice timpurii ale secolului al 20-lea.
Acest capitol descrie modul în care se poate reglementa monopolul natural. Structura reglementatoare reglementează rata de rambursare și prețul firmei. Firma (“agentul”) are informație privată despre parametrul tehnologic și alege un nivel neobservabil al costului de reducere. Informația sa privată a tehnologiei îi permite să se bucure de o rentă informațională. Structura reglementatoare este următoarea: agenția (“supervizorul”) și Parlamentul (“principalul”). În contrast cu Parlamentul, agenția are timp, resurse și expertiză să obțină informație despre tehnologia firmei. Parlamentul retransmite informația furnizată de agenție. Expertiza agenției permite acesteia să ascundă informația față de Parlament cu scopul de a identifica pe cei din industrie sau consumatorii de grup afectați de decizia de preț. Aceste grupuri de interes pot mitui agenția să rețină tipuri specifice de informație. Pentru a păstra modelul flexibil, se presupune că echivalentul monetar de 1 $ este primit de costurile agenției () pentru grupul de interes i. Prețul umbră al transferurilor are două fațade: prima reflectă faptul că transferurile către o agenție nu sunt complet eficiente (o mită monetară expune părțile posibilității sancțiunii legale, oficialitățile guvernamentale preferând să primească echivalentul monetar al cheltuielilor de întreținere, prestarea intereselor specifice fiind contra interesului agenției pentru “serviciul public”, etc.). În al doilea rând, apar costurile organizaționale. Olson (1965) a arătat că grupuri mici de consumatori cu o miză mare per-capita au cost mic de organizare comparativ cu grupul tuturor plătitorilor de taxe. Mediul legal și alte variabile “exogene” afectează costurile de transfer și influența relativă a grupurilor de interes.
Pentru a utiliza metodologia standard a agenției, se presupune că contractele între agenție și grupurile de interes sunt obligatoriu a fi respectate. Contractele pot fi gândite în general ca fiind impuse de o putere externă (și mai departe pot fi cel mai bine denumite “cvasi-impunătoare”). Totuși, executarea vine din nedispoziția părților să suporte promisiunea lor să coopereze. Mai întâi, părțile pot garanta cuvântul lor și detestă să încalce acordul cu celelalte părți chiar și în relația de trăgător (cazul “cuvânt de onoare”). În al doilea rând, pot exista situații în care beneficiile din mărirea acordului de înțelegere ca un flux și în care aderența către acord este asigurată de amenințarea că fluxul beneficiilor și fluxurile asociate transferurilor vor fi oprite dacă cineva încalcă acordul. Ipotezele aplicării contractelor este o descriere bună a cazurilor în care înțelegerea lucrează ca și când nu ar face dreptate în cazurile intermediare în care înțelegerea este fezabilă, dar nu deplin efectivă. Oricum, se crede că analiza ajută în astfel de cazuri intermediare deoarece se focalizează când înțelegerea este ca un rezultat și discreția agenției poate fi redusă pentru a evita înțelegerea.
Parlamentul are rolul de a răsplăti sau de a pedepsi agenția. Se maximizează o funcție de bunăstare socială care adaugă consumatorului, agenției și surplusul producătorului. Presupunerea că Parlamentul este un maximizator favorabil funcției bunăstării sociale este în mod clar o simplificare, ca înșiși membrii săi să fie subiectul influenței grupurilor de interes. Există trei justificări pentru a face acestă prezumție. În primul rând, ignorarea politicii Parlamentului și focalizarea pe politica agenției este primul pas spre o mai mare teorie generală a politicii de reglementare și totuși permite derivarea unui set bogat de aprofundări. În al doilea rând, modelul poate admite interpretări alternative; în particular, “agenția” în model poate reprezenta înțelegerea între agenția guvernamentală și membrii comitetului de supraveghere ai Parlamentului, și “Parlamentul” restul legislaturii. În al treilea rând, această metodologie poate fi aplicată cazurilor în care Parlamentul nu maximizează bunăstarea socială, dar încearcă să controleze rezultatul de reglementare. Modelul este prin urmare un control al agențiilor prin principiile lor politice. Din moment ce grupurile de interes au o miză în comportamentul agenției, se trece cu vederea agenția de către Parlament și industria trebuie să răspundă potențialului pentru înțelegerea între agenție și grupurile de interes.
Simplul model permite studiul mai multor rezultate centrale în teoria reglementării: (1) determinanții puterii grupului de interes (un grup de interes are putere dacă potențialul său de organizare declanșează un răspuns de reglementare); (2) efectul politicilor reglementatoare asupra structurii și prudenței ce stimulează agenția; (3) efectul politicilor reglementatoare asupra incitațiilor firmelor reglementate, rentă și preț ; (4) dependența acestor efecte asupra puterii grupurilor de interes și asupra totalului de resurse alocate.
Se consideră cazul în care producția este esențială.
2.2. MODELUL
Presupunem structura ierarhică: firmă/ agenție/ Parlament. Presupunem că toate părțile sunt neutre față de risc.
2.2.1. Firma
Firma produce produse vandabile q la costul:
(2.1)
Costul sau parametrul tehnologic β poate lua una din cele două valori: “slabă” sau “eficientă” (), cu probabilitatea ν , și “înaltă” sau “ineficientă” (), cu probabilitatea 1- ν. Se notează t transferul net de la Parlament către firmă, utilitatea firmei sau renta este:
. (2.2)
2.2.2. Agenția
Agenția primește venitul s de la Parlament și obține utilitatea din relațiile sale cu Parlamentul: *; s* reprezintă venitul său rezervă (venitul sub care angajații săi refuză să participe). Pentru simplitate, se va considera că agenția este indispensabilă (Parlamentul are nevoie de agenție pentru a regla prețul și costul firmei). Prin urmare Parlamentul trebuie să plătească cel puțin s* agenției în fiecare stare naturală:
. (2.3)
Agenția obține informația (un semnal σ) despre tehnologia firmei. Cu probabilitatea ζ agenția recunoaște adevărul β (), iar cu probablitatea 1- ζ agenția nu recunoaște “nimic” (σ = Ø). Acestea sunt prin urmare patru stări ale naturii: cu probabilitatea ζν, tehnologia are semnalul ; cu probabilitatea (1- ζ) ν, tehnologia este , dar agenția nu cunoaște aceasta și de aceea încă acordă probabilitatea ν firmei care este eficientă etc. Semnalul este greu evident în sensul că agenția este capabilă să arate adevărul tehnologic Parlamentului dacă σ = β. Pentru simplitate se presupune că grupurile de interes (firma, grupurile de consumatori) recunosc ce semnal primește agenția. De asemenea ζ este exogenă (se va lua efortul agenției de a descoperi tehnologia ca fiind dat); ζ poate fi conceput ca determinat complet de bugetul agenției pentru investigare.
Agenția raportează {σ, Ø} Parlamentului. Dacă nu a învățat nimic (σ = Ø), nu poate să spună nimic (r = Ø). Dacă a învățat adevărul (σ = β) poate fie să spună adevărul (r = β) fie să fie nedreaptă, cu pretenția căutării informației (r = Ø).
2.2.3. Parlamentul
Utilitatea Parlamentului este suma dintre surplusul agenției/producătorului și surplusul consumatorului. În acord cu notațiile uzuale,
sau
(2.4)
Din “surplusul consumatorului generalizat” S(q) + λP(q)q trebuie să fie extras de 1+λ ori costul total al proiectului, , și de λ ori rentele rămase firmei și agenției. Proprietatea importantă a ecuației de mai sus pentru această analiză este aceea precum Parlamentului nu-i place să lase o rentă firmei și agenției. W nu încorporează nici o pierdere de valoare proprie asociată cu transferuri laterale. Se exclude faptul precum contractele optimale pot fi descrise astfel încât să nu lase spațiu pentru transferurile laterale.
Parlamentul nu observă nici β, nici σ, dar observă costul C, rezultatul q și primește raportul agenției r. Parlamentul proiectează contracte incitative s(C,q,r) și t(C,q,r) pentru agenție și firmă astfel încât să maximizeze bunăstarea socială așteptată EW (unde așteptările sunt considerate pentru toate cele patru stări ale naturii).
Desfășurarea în timp este următoarea: la momentul 0, toate părțile primesc informația lor simultan: toți observă natura proiectului; Parlamentul recunoaște că β aparține {}, agenția și grupurile de interes observă σ și firma observă β. Distribuțiile de probabilități sunt informații comune. Atunci Parlamentul proiectează contracte incitative pentru agenție și firmă. Agenția poate atunci semna contractul cu grupurile de interes. Apoi agenția își face rapoartele și firma alege efortul și prețurile sale. Ultimele transferuri sunt operate ca specificate în contract.
Observație. Formula presupune implicit că proiectul nu este bine definit înainte de momentul 0 pentru părțile care sunt capabile să semneze contractele relevante înainte de dată. Alternativ, se poate presupune că proiectul este bine definit înainte de momentul 0 astfel ca părțile să poată semna întregul contract înainte de a obține informația lor. Cele mai multe rezultate nu sunt calitativ afectate dacă firma și agenția au riscuri adverse și atenția este restricționată de contractele deterministe; diferența este că agenția și firma nu au atunci rentă anterioară, numai dacă ulterior nu este impusă o limită. Analiza este mult mai dificilă decât în cazul în care nu există un contract anterior momentului 0, exceptând cazul în care agenția și firma au risc advers infinit.
2.2.4. Grupurile de consumatori
Când consumatorii nu se pot organiza, nu contează cum sunt alocate surplusul net,, și taxele consumatorilor, . În schimb, când aceștia pot influența deciziile politice, distribuția costurilor și beneficiilor între consumatori devine importantă, din moment ce consumatorii au rate marginale de substituție între consumul de bunuri și taxe. Pentru a simplifica calculul, se va considera că există două grupuri de consumatori: cei care plătesc toate taxele și cei care primesc întregul surplus net. Se dau următoarele exemple: (1) q este rezultatul unui bun intermediar utilizat de o altă industrie sau rezultatul unui bun final utilizat de un grup mic de consumatori; taxele sunt plătite de un plătitor general. (2) q este nivelul de beneficii de bunăstare pentru săraci; taxele sunt plătite de bogați. (3) q este nivelul poluării sau de reducere a poluării care afectetează rezidenții locali; taxele sunt achitate de un plătitor federal. (În aceste ultime două exemple, funcția obiectiv trebuie să fie schimbată ușor când bunurile nu sunt vandabile).
2.3. COMPLOTARE – REGLEMENTARE LIBERĂ
În această secțiune se va analiza evaluarea performanțelor în care grupurile de interes nu au influență asupra agenției (costurile lor de transfer sunt infinite). Se va schița soluția și se vor evidenția punctele esențiale pentru analiza ulterioară.
Parlamentul oferă agenției un venit constant egal cu venitul său de rezervă: s = s* . Agenția nu are incitație pentru a raporta greșit semnalul. De aceea, costul social , Parlamentul are aceeași structură informațională ca și agenția.
2.3.1. Informația completă (σ = β)
Parlamentul cunoaște parametrul tehnologic al firmei și o poate priva pe aceasta de renta sa.
pentru toți β (2.5)
Efortul e*( β) și outputul sau prețul [care vor fi notate () pentru tipul eficient și ( ) pentru tipul ineficient] sunt setate astfel încât să maximizeze bunăstarea corespunzătoare informației totale, . De aceea, pentru toți β, { } rezolvă:
(2.6)
și
sau (2.7)
Ecuația (2.6) exprimă faptul că beneficiul efortului și costul marginal sunt egale. Ecuația (2.7) arată că prețul este dat de o simplă formulă Ramsey R(e) numită prețul Ramsey pentru costul marginal c. Din moment ce funcția cost satisface condiția de dihotomie, prețul este o funcție de cost marginal, independent în cazul informației incomplete. și reprezintă rezultatele Ramsey date de (2.7) proporționale cu costul marginal sau . Funcțiile și sunt funcții descrescătoare de e.
Vom arăta că în informație incompletă alocarea tipului ineficient este neschimbată relativ la informația simetrică [este egal cu ()]. Rezultatul tipului ineficient este generat condițional optimal de efortul tipului inrficient . Punctul central al analizei va fi astfel diferența dintre și în condiții de informație perfectă. Se notează cu WFI() bunăstarea socială așteptată dată de alocarea tipului eficient la nivelul de informație completă. Rezultatul tipului ineficient este condițional optimal (Ramsey), dar efortul ineficient al tipului este un arbitrar :
(2.8)
Vom presupune că WFI() este strict concavă. Bunăstarea socială așteptată WFI este prin definiție obținută prin alegerea :
. (2.9)
2.3.2. Informația incompletă (σ = Ø)
Se notează și eforturile, nivelurile outputului și transferurile pentru tipurile și sub contractul incitativ optimal când firma are un avantaj informațional față de Parlament. Rezultatul reglementatorului este să prevină tipul eficient să pretindă că este ineficient. Trebuie să adăugăm restricția incitativă programului cu informație completă:
(2.10)
(Tipul eficient poate produce la costul prin exercitarea efortului și obține transferul ).
Tipul ineficient nu obține nici o rentă, . Renta tipului ineficient sub informație incompletă va fi notată . Din moment ce ecuația (2.10) trebuie respectată la optim, se obține:
(2.11)
sau
(2.12)
unde
. (2.13)
În ipoteza că funcția este crescătoare și convexă. Observăm că atunci când aceasta crește, renta tipului ineficient crește.
Parlamentul maximizează bunăstarea socială așteptată:
(2.14)
Se poate observa ușor că , și . Absența distorsiunii și distorsiunea condițională nu sunt surprinzătoare. Restricția incitativă (2.12) arată că numai va putea fi deplasat:
, (2.15)
conducând la
(2.16)
Astfel efortul tipului ineficient este deplasată descendent cu scopul de a reduce renta tipului eficient.
Din moment ce outputul Ramsey este crescător, (2.16) implică că
. (2.17)
WAI(e) desemnează bunăstarea așteptată sub informație incompletă când efortul tipului ineficient este exogen fixat la e. A se nota că
. (2.18)
WAI(.) este strict concavă când WFI(.)este strict concavă.
Bunăstarea socială așteptată poate fi rescrisă
(2.19)
În continuare, vom rezuma ceea ce urmează. Parlamentul obține informația agenției prin oferirea rezultatului său constant s*. Bunăstarea socială așteptată sub informație constantă sau incompletă pot fi scrise ca funcții ale efortului tipului ineficient e: WFI(e) și , unde este renta tipului eficient sub informație incompletă și este o funcție crescătoare. Optimizarea în raport cu e implică faptul că tipul ineficient dă un contract incitativ de putere mai mică sub informație incompletă () cu scopul de a extrage câte ceva din renta tipului eficient. Prețul de piață corespunzător este mai mare decât cel în informație completă.
2.4. GRUPURILE DE INTERES MULTIPLE
Pentru a ilustra efectele grupurilor de interes multiple, vom cosidera o modificare a modelului în care rezultatul firmei afectează mediul. Se presupune că surplusul brut total asociat cu un nivel al producției q este egal cu surplusul brut al consumatorului asociat cu consumul bunului minus pierderea de poluare, funcție crescătoare și convexă, D(q) provenită dintr-o fracțiune a populației numită “specialiști în mediu” sau “rezidenți locali”:
(2.20).
Se presupune de asemenea că specialiștii în mediu nu achiziționează bunul și nu plătesc taxele asociate cu reglementarea industriei (așa cum s-a arătat în secțiunea 2.2, această ipoteză simplifică calculele și nu afectează rezultatele calitativ).
În primul pas se presupune că de-a lungul grupurilor nonindustriale numai specialiștii în mediu se pot organiza. Ei pot transfera agenției la costul . Presupunem că adunarea publică a fondurilor este mai eficientă decât colecția privată a fondurilor (unde ultimul cost ține cont de ineficiența transferurilor agenției): . Această ipoteză permite a ne focaliza asupra coliziunii contractului incitativ.
Parlamentul trebuie să se asigure că agenția nu face înțelegere nici cu firma nici cu specialiștii în mediu. Din moment ce programul de optimizare a Parlamentului are mai multe restricții incitative de înțelegere decât când , bunăstarea socială nu poate depăși nivelul obținut pentru . Se arată că speciliaștii în mediu afectează rezultatul reglementator.
Intuiția despre restricțiile incitative de înțelegere sunt condiționate. Când , firma are o miză în reglementare. Pentru a preveni renta sa, este dispus să mituiască agenția la nivelul , unde e denotă efortul tipului ineficient dacă r = Ø. În contrast, specialiștii în mediu nu au nici o miză în raportul agenției deoarece rezultatul este același pentru ambele rapoarte. De aceea singura restricție incitativă de înțelegere, când , este
. (2.21)
Când , firma nu se bucură de nici o rentă și nu are nici o miză în raportul agenției. În contrast, ascunderea informației sale de către agenție induce informație incompletă și reduce rezultatul. Se notează (e,q) și efortul tipului ineficient și rezultatul când r = Ø și respectiv . Trebuie adăugată o a doua restricție incitativă de înțelegere .
. (2.22)
Politica optimală implică că . Mai departe (2.21) și (2.22) (care păstrează egalitatea la optim) pot fi rescrise:
(2.23)
și
. (2.24)
Aceasta sugerează (și poate fi verificat) că e, q și sunt deplasate la alocarea optimală astfel încât să reducă costurile agenției. Mai precis WFIși WAI(q,e) reprezintă bunăstările așteptate în informație completă și în informație incompletă când alocarea tipului ineficient este și (q,e) , respectiv, și când alocarea tipului eficient este deplasată . Folosind (2.23) și (2.24), Parlamentul maximizează bunăstarea socială așteptată:
. (2.25)
Se va presupune că EW în (2.25) este strict concavă (pentru aceasta este suficient că este mic sau că este mare). O analiză a (2.25) conduce la propoziția 2.1.
Propoziția 2.1.
Specialiști în mediu au o influență asupra reglării.
, și când , depășește strict
O descreștere a crește e și mai departe crește renta firmei . Scade , scade și crește q. Mai departe se reduce către 0.
O descreștere a scade q și mai departe crește bunăstarea specialiștilor de mediu.
Pentru a relaxa restricția incitativă de coaliție a specialiștilor de mediu, Parlamentul scade și crește q, de aceea miza specialiștilor de mediu în reglementare este redusă. Din moment ce q scade, costul de reducere marginal devine mai valoros când = Ø și . De aceea e crește. Concluzia frapantă este că cu cât mai multă putere au specialiștii în mediu, cu atât mai mare este renta firmei. Aceasta nu este total surprinzătoare. În această economie firma și specialiștii în mediu sunt “complici obiectivi” în care ambii au o miză în reglementarea ineficientă luată. Firma dorește ca Parlamentul să fie neinformat cu scopul de a se bucura de rentă. Specialiștii în mediu doresc ca Parlamentul să fie neinformat cu scopul să reducă outputul și astfel poluarea. Această coincidență de interese greu se bazează pe presupunerea că producția este esențială. O creștere a puterii specialiștilor în mediu va putea dăuna firmei dacă închiderea este o opțiune relevantă.
Așa cum s-a menționat mai sus, specialiștii în mediu au putere aici deoarece interesul lor este în reglementarea ineficientă. A se nota de asemenea că efectele grupurilor de interes multiple nu o anulează, dar mai degrabă o adaugă. Mai mult agenția trebuie să fie recompensată pentru cooperarea cu Parlamentul.
S-a presupus că nici consumatorii bunului nici plătitorii de taxe nu se pot organiza. Se va arăta că deși consumatorii bunului se pot organiza, nu vor avea nici o influență asupra rezultatului reglementator. Fără a pierde din generalitate, se presupune că consumatorii se bucură de surplusul net și că ei nu plătesc taxele sau nu suportă costul poluării asociat proiectului. Ei au un cost de transfer . Acum se poate specifica propoziția 2.2.
Propoziția 2.2. Dacă specialiștii în mediu se pot organiza sau nu, consumatorii nu au nici o putere politică. Rezultatul reglementator este la fel ca și când ar fi infinit (așa cum s-a dat în propoziția 2.1).
Introducerea posibilității înțelegerii între consumatori și agenție nu poate crește bunăstarea, din moment ce numărul restricțiilor Parlamentului crește. Dimpotrivă, se presupune că Parlamentul adoptă politica că este optimal când consumatorii nu se pot organiza. Când , rezultatul este nivelul său eficient social , privind dacă agenția raportează adevărul () sau nu (r = Ø). De aceea, prin mituirea agenției ca să ascundă informația sa, consumatorii pot doar să crească prețul. Mai departe ei nu au nici o motivație să mituiască agenția.
Din moment ce informația incompletă între Parlament și firmă conduce la incitații de putere mică și de aceea la cantități mici, un rezultat mare cere informație completă.
În ultimul rând, se consideră ce se întâmplă când plătitorii de taxe, care doresc să minimizeze taxele. Când , grupurile de interes aleg extracția rentei. De aceea grupul nu are incitație să mituiască agenția să raporteze greșit. Similar, când , se poate arăta că grupul preferă ca agenția să raporteze adevărul. De aceea grupul consumatorilor – plătitori de taxe nu are o putere politică în acest model.
Un nou determinant al puterii grupului de interes
Un principiu important ce reiese din această secțiune este că puterea oricărui grup de interes depinde nu numai de miza sa sau de costul său de transfer, dar și de un fel de influență pe care dorește să o exercite. Un grup de interes are mai multă putere politică când interesul său este ineficient mai degrabă decât reglementare eficientă, din moment ce puterea Agenției constă în ascunderea informației de Parlament și informația incompletă conduce la o reglementare mai puțin eficientă.
CONCLUZII
Acest capitol a realizat un număr de viziuni generale:
Răspunsul organizațional pentru posibilitatea politicii agenției este să reducă mizele grupurilor de interes avute în reglementare.
Această abordare rafinează punctul de vedere precum că ar fi o piață pentru deciziile reglementatoare. Mai întâi, ineficiențele reglementatoare asociate cu presiunile mai multor grupuri de interes pot compune mai degrabă decât să anuleze. Spre exemplu, o industrie și un grup de mediu pot avea interes comun ca Parlamentul să nu fie informat despre tehnologia producției. În al doilea rând, puterea grupului de interes depinde nu numai de dorința sa de a plăti, dar de asemenea de un tip de influență pe care dorește să o exercite. Grupul are mai multă putere când interesul său îl reprezintă reglementarea ineficientă mai degrabă decât cea eficientă, unde ineficiența este măsurată de gradul asimetriei informaționale între industria reglementată și Parlament.
În contrast cu teoria convențională a politicii grupurilor de interese, un grup de interese poate fi dezavantajat de puterea sa.
Parlamentul trebuie să recompenseze agenția pentru “cooperare”, pentru furnizarea informației.
Punctele de vedere mai specifice sunt:
Cu cât sunt mai bine organizați specialiștii în mediu, cu atât mai mare este renta firmei (dacă producția firmei este esențială). În schimb, dacă producția nu este esențială, astfel că închiderea este o politică relevantă, presiunea specialiștilor în mediu poate dăuna firmei.
Alocarea optimală poate fi implementată fără transferurile laterale când informația supervizoare este hard1. Informația supervizoare soft2 poate face echilibru transferurilor laterale dorit; Parlamentul poate înființa un grup de interes împotriva altui grup de interese.
______________________________________________________________________________
1informație hard – informație cantitativă, ușorde stocat și de transmis în moduri impersonale și componentele sale sunt independente de colectarea proceselor, ușor de reprezentat numeric.
2 informație soft – informație calitativă, care este dificil de repezentat complet pe o scală numerică.
CAPITOLUL 3
STUDIU DE CAZ ÎN CADRUL RADET S.A.
3.1. PREZENTAREA REGIEI AUTONOME DE DISTRIBUȚIEI A ENERGIEI TERMICE
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice a început un process de profunde transformări încă din anul 1996, când Consiliul de Administrație a aprobat Programul Strategic de Restructurare RADET.
RADET prestează prin intermediul secțiilor de producție și exploatare, o gamă largă de activități precum:
Producerea și transportul energiei termice;
Distribuția energiei termice sub formă de căldură și apă caldă menajeră, distribuția apei reci la clădirile cu regim de înălțime mai mare de P+4 nivele;
Exploatarea, întreținerea, repararea și modernizarea construcțiilor, instalațiilor și utilajelor din dotare, concensionate sau pentru terți;
Executarea de confecții metalice, lucrări de lăcătușerie și strungărie;
Executarea de reparații și revizii la pompe, motoare electrice, armături;
Service utilaje specifice alimentării cu energie termică, service auto pentru utilaje proprii și terți;
Lucrări de instalații de încălzire, sanitare și electrice pentru nevoi proprii și terți;
Studii și consultanță în probleme de energie termică;
Efectuarea de studii, emiterea de avize și autorizații pentru lucrări noi și extinderi de instalații de producere și distribuire a energiei termice, interioare și exterioare;
Branșamente și racorduri la sistemul de producere, transport și distribuție a energiei termice.
Cifra de afaceri: 145.247.328 USD
Salariați: 7000
3.1.1. Structura patrimoniului RADET
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice alimentează cu agent termic pentru încălzire și apă caldă menajeră un număr de 8.206 blocuri (577.374 apartamente) și un număr de 5.227 agenți social – economici. De asemenea, furnizează abur tehnologic pentru principalele platforme industriale.
Sistemul de transport și distribuție a energiei termice cuprinde următoarele elemente:
Sursa: Raport de activitate RADET 2000
3.1.2. Raport de producție
Sursele de alimentare cu energie termică primară pentru sistemul de termoficare sunt ilustrate în tabelul următor:
Sursa: Raport de activitate RADET 2000
Cantitatea de energie termică livrată de aceste surse și cea efectiv facturată de RADET în anul 2000 este prezentată în tabelul de mai jos, comparativ cu anii 1996, 1997, 1998 și 1999.
Sursa: Raport de activitate RADET 2000
În anul 2000 cantitatea de energie termică livrată de surse a reprezentat 83,3 % din cantitatea cuprinsă ca plan în Bugetul de Venituri și Cheltuieli, rezultând din aceasta o nerealizare de 1.815.682 Gcal. Această nerealizare se datorează, în primul rând, numărului mare de abonați (casnici și abonați economici) care au fost închiși pentru neplata facturilor sau care au reziliat contractele cu RADET. O altă cauză ar fi și temperaturile medii exterioare mai ridicate decât în anii anteriori, mai ales lunile de iarnă, precum și livrarea de parametrii necorespunzători a agentului termic (apă fierbinte), mai ales CET- urile ce aparțin SEB.
3.1.3. Analiza diagnostic a RADET-ului
Analiza cheltuielilor și a veniturilor regiei trebuie să ocupe un loc deosebit în managementul intern, întrucât de utilizarea și consumul factorilor de exploatare (de producție) depinde, în mare măsură, capacitatea concurențială a întreprinderii, asigurarea unor premise de bază a performanțelor economico-financiare.
Ținând seama de natura lor, cheltuielile și veniturile sunt clasificate, în cadrul contului de profit și pierdere, în următoarele grupe sintetice:
cheltuieli și venituri din exploatare;
cheltuieli și venituri financiare;
cheltuieli și venituri excepționale.
Cele trei grupe de cheltuieli și venituri ale regiei sunt structurate în cadrul contului de profit și pierdere așa cum se observă în anexa nr. 1. De asemenea se prezintă structura veniturilor și cheltuielilor totale pe grupe de exploatare, financiare și excepționale și ratele de eficiență a chletuielilor aferente veniturilor acestor grupe. Din structura veniturilor și cheltuielilor totale se poate observa că atât veniturile cât și cheltuielile de exploatare reprezintă cea mai mare parte din totalul acestora pe întreg orizontul de timp (1998-2000), în anul 1999 înregistrându-se un procent mai mare de 98 % pentru ambele componente.
Se sție că pentru realizarea unor activități eficiente, firma trebuie să înregistreze mărimi subunitare. Așa cum se observă din anexă, per total activitățile pe care regia le desfășoară sunt eficiente în toți anii, dar în nici un an nu se înregistrează activități eficiente în același timp pentru toate cele trei grupe.
Analiza situației patrimoniale a capitalului constă în analiza următoarelor probleme:
Analiza statistică a mijloacelor economice din patrimoniul întreprinderii
Analiza integrității patrimoniului întreprinderii
Analiza surselor financiare de acoperire a activelor (mijloacelor economice): capitalurile, fondul de rulment, sursele asimilate celor proprii (provizioanele), sursele atrase ș.a.
Bilanțul contabil constituie sursa principală de informații pentru analiza situației patrimoniale a regiei.
Analiza structurii activului se efectuează cu ajutorul ratelor de structură. Metoda ratelor constituie un instrument operațional și eficient al analizei economico – financiare.
Rata activelor imobilizate (RAI), calculată ca raport între activele imobilizate și totalul activului din bilanț, reprezintă ponderea elementelor patrimoniale ce servesc întreprinderea în mod permanent. Nivelul acestui indicator se determină conform relației:
pentru anul 1998.
Unii analiști calculează rata activelor imobilizate și ca raport între activele imobilizate și cealaltă componentă patrimonială, activel circulante după următoarea relație de coordonare:
pentru anul 1998.
Rata activelor imobilizate măsoară gradul de investire a capitalului în RADET S.A. Se observă o valoare destul de ridicată a acestei mărimi ceea ce reprezintă un grad ridicat de investire.
Se pot utiliza și unele rate complementare, care au o utilizare justă. Astfel se calculează mărimile:
Rata imobilizărilor corporale (RIC) determinată, în primul rând, de natura activității firmei, este calculată conform relației:
pentru anul 1998.
Conform valorii ridicate obținute se poate spune că firma aparține ramurii industriei grele sau celor care folosesc echipamente importante ca volum sau costisitoare.
Rata imobilizărilor necorporale (RIN), calculată conform relației
pentru anul 1998
este în legătură directă cu activitatea de cercetare a regiei în vederea promovării progresului tehnic, cu activitatea de informatizare a regiei și se observă o tendință crescătoare, ceea ce denotă faptul că regia alocă din ce în ce mai multe fonduri pentru aceste activități.
Rata imobilizărilor financiare (RIF) exprimă intensitatea legăturilor și relațiilor financiare pe care RADET S.A. le-a stabilit cu alte unități economice și se calculează conform relației
Se observă și în cazul acestei mărimi o tendință ușoară de creștere pe parcursul orizontului analizat.
Toate valorile acestor rate se pot observa în anexa nr. 1.
Rata activelor circulante (RAC) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul activelor din bilanț și se calculează conform relației:
.
Rata stocurilor RS se determină ca raport între stocul mediu de materii prime, materiale, obiecte de inventar etc. și activul total conform relației:
.
Mărimea acestei rate pentru RADET S.A. este de 0.0206 pentru anul 1998 și reprezintă faptul că este o regie din sfera producției și distribuției de bunuri materiale, iar ciclul de exploatare este lung.
Analiza structurii pasivului prin analiza ratelor de structură permite aprecierea politicii financiare a regiei, prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia.
Rata autonomiei financiare globale (RAfg) reprezintă ponderea capitalului propriu în total pasiv și poate fi determinat cu ajutorul relației:
.
Pentru a fi satisfăcătoare din punct de vedere al echilibrului financiar, valoarea acestei rate de structură trebuie să depășească 1/3, ceea ce se și întâmplă în anul 1998, urmând ca pentru următorii doi ani să nu aibă loc premisa autonomiei financiare.
Rata de îndatorare globală (Rîg) reflectă ponderea datoriilor totale în pasivul acesteia și se calculează conform relației:
.
Cu cât rata se apropie mai mult de zero, cu atât crește autonomia financiară a firmei, dar pentru RADET S.A. se observă că valoarea acesteia este în continuă creștere ajungând în 2000 chiar la valoarea de 0,5.
Analiza integrității patrimoniului pentru care se are în vedere cunoașteea integrității valorilor materiale și bănești ale întreprinderii, asigurarea condițiilor păstrării și gestionării corespunzătoare a acestora, precum și stabilirea măsurilor pentru recuperarea pagubelor.
În încheierea analizei situației activului din bilanț, se determină și analizează evoluția și structura surselor financiare de acoperire a patrimoniului net al firmei. Patrimoniul net sintetic poate fi determinat conform relației:
,
în care
Pnet – patrimoniu net contabil;
AI – active imobilizate;
AC – active circulante;
D – datorii totale.
Patrimoniul net, adică patrimoniul negrevat de datorii se folosește în cadrul acțiunilor de evaluare a firmelor. Valorile acesteia se regăsesc de asemenea în cadrul anexei nr. 1.
Analiza eficienței utilizării mijloacelor patrimoniale și a capitalurilor poate fi efectuată cu ajutorul unor indicatori sintetici de bază care reflectă eficiența utilizării mijloacelor patrimoniale și a capitalurilor firmei, cum sunt:
Cifra de afaceri la 1000 lei patrimoniu și capital;
Profitul realizat la 1000 lei patrimoniu și capital;
Determinarea și analiza cifrei de afaceri, profitului realizat la 1000 lei patrimoniu și capitaluri presupune compararea rezultatelor (efectelor) obținute din activitatea economică și financiară a întreprinderii cu eforturile depuse pentru realizarea activității economico – financiare a firmei.
Rata cifrei de afaceri în raport cu patrimoniul:
CA – cifrei de afaceri;
AT – activ total.
În mod asemănător poate fi determinată în raport cu capitalul total al regiei sau în raport cu componentele acesteia.
.
De asemenea se pot calcula și indicatorii cifra de afaceri ce revine la 1000 lei patrimoniu sau la 1000 lei capital, rezultatele fiind vizualizate în anexa nr. 1. Cum valoarea tuturor acestor indicatori sunt destul de ridicate, se poate presupune că activitatea regiei este una eficientă.
Profitul care revine la 1000 lei patrimoniu sau capitaluri se calculează conform relațiilor:
în care:
Kp – reprezintă capitalul permanent al regiei (capital propriu plus datorii).
Analiza rentabilității presupune următoarele probleme:
– analiza diagnostic a profitului;
– analiza diagnostic a ratelor de rentabilitate.
Analiza diagnostic a profitului are la bază analiza structurală și factorială, respesctiv în statică și în dinamică a profitului. Analiza structurală a profitului presupune descompunerea pe elemente componente, adică structurarea acesteia pe tipuri de activități din care provine. Structura rezultatului exercițiului înainte de impozitare se observă în contul de profit și pierdre prezentat în Anexa nr. 1.
Analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate are o importanță deosebită pentru a analiza rezultatelor finale ale activității economico-financiare desfășurate de RADET S.A. Rata rentabilității este o mărime relativă care exprimă gradul în care capitalul, în întregul său, capitalul propriu sau capitalul permanent, respectiv activele firmei aduc profit sau excedent de exploatare.
Ratele rentabilității comerciale reflectă randamentul, aportul diferitelor stadii ale activității firmei la formarea rezultatului economico-financiar. Sunt abordate mai multe variante:
Rata marjei brute:
Rata marjei nete
Aceste rate exprimă eficiența globală a regiei, respectiv capacitatea de a realiza profit.
Ratele de rentabilitate economică vizează, în esență, eficiența capitalului economic alocat activității de exploatare a firmei. Relația cea mai generală care se folosește pentru calculul acesteia este:
.
Ratele de rentabilitate financiară reflectă capacitatea firmei de a degaja profit brut sau net prin folosirea capitalurilor proprii. În literatura de specialitate și în practica economico-financiară sunt propuse și folosite mai multe variante ale ratelor de rentabilitate financiară:
rata de rentabilitate a capitalului propriu se determină pe baza relației:
.
rata rentabilității calculată în raport cu capitalul social
.
Toate acesta valori reprezentative pentru analiza diagnostic se pot observa în Anexa nr. 1, în care se prezintă de asemenea activul și pasivul din bilanțul RADET pe anul 2000, precum și Contul de Profit și Pierdere. Deși se spune că Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice este în pierdere, rezultatul infirmă acest lucru, dar pierderea reală este datorată creanțelor pe care realizatorul nu le-a luat în considerare.
3.2.MODERNIZAREA REȚELELOR TERMICE PRIMARE ȘI ECHIPAMENTELOR AFERENTE
Modernizarea rețelelor termice primare și a echipamentelor aferente reprezintă proiectul nr. 5543 / 1999 a secției de Proiectare – Cercetare a RADET –ului.
Prezentul proiect are ca obiect modernizarea rețelelor de termoficare la următoarele trei puncte termice: P.T. MAN, P.T. Crizantemelor și P.T. Belvedere.
Rețelele de termoficare care fac obiectul prezentului studiu de fezabilitate, prezintă o stare avansată de degradare, datorită condițiilor nefavorabile de funcționare, provocate de:
– vechimea rețelei;
conducte corodate, rezulate în urma inundării canalelor termice cu apă provenind din infiltrații;
izolații de slabă calitate (distruse parțial sau în totalitate);
armături de secționare și golire corodate, blocate, neperformante;
radierul canalului termic foarte coborât față de cota terenului.
Ca urmare a celor menționate mai sus, obiectivul îndeplinește condițiile pentru efectuarea modernizării conform normelor în vigoare.
Memoriul justificativ, Devizul general de evaluare, Indicatorii tehnico – economici , precum și Soluția proiectată vor fi prezentate în anexa nr. 2 așa cum au fost realizate ele de către proiectantul RADET.
Important de reținut pentru aplicația acestei lucrări este costul total planificat al proiectului de investiții care este egal cu cel real și este în valoare de 18 843 289 lei.
3.3. MODELUL
Modelul ales pentru a fi utilizat în cadrul aplicației este Programul I prezentat în capitolul 1 al acestei lucrări. Pe scurt, acest program constă în maximizarea bunăstării sociale în cazul informației incomplete pentru două tipuri ale parametrului tehnologic (eficient și ineficient) sub restricții de raționalitate individuală și de compatibilitate incitativă așa cum este prezentat mai jos:
Programul I
cu restricțiile
(1.19)
(1.16)
Așa cum s-a arătat în primul capitol, prin rezolvarea acestui program se obțin următoarele rezultate, care reprezintă chiar soluția acestuia:
sau (1.22)
, implicând . (1.23)
A se nota că s-au neglijat restricțiile de raționalitate individuală pentru tipul eficient și de compatibilitate incitativă pentru tipul ineficient, dar care sunt satisfăcute de soluție.
Astfel se observă:
costul tipului eficient este social optimal:
costul tipului ineficient este mărit astfel încât să reducă renta tipului eficient:
(1.26).
Acest model stă la baza rezultatelor furnizate în secțiunea următoare.
ANALIZA COMPORTĂRII RADET S.A.
O altă modalitate de rezolvare a programului este cea oferită de Microsoft Excel utilizând Solver. Astfel introducând restricțiile modelului și pornind de la anumite valori inițiale atât ale variabilelor de decizie (efort eficient, efort ineficient, utilitate eficientă, utilitate ineficientă) cât și a valorii funcției obiectiv, Solver-ul rezolvă problema de optimizare oferind în final valoarea tuturor acestor variabile.
Pentru rezolvarea problemei se iau în considerare mai multe valori posibile ale unor variabile exogene ale modelului după cum urmează:
Costul public al fondurilor publice; ținând seama de faptul că în Statele Unite ale Americii acesta înregistrează o valoare de 0,33 și că pentru România nu s-a calculat încă valoarea acestuia, am pornit de la trei valori posibile și anume: 0,3, 0,35 și 0,4.
Probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient () pentru care am presupus de asemenea trei valori: 0,2, 0,3 și 0,4. Am pornit de la ideea că nu există sanșe mai mari de 0,4 ca parametrul să fie ineficient, dar totuși posibilitatea ca acest parametru să fie de tip ineficient există, având valori mai mari de 0,2. Ideal ar fi ca valoarea acesteia să fie cât mai apropiată de zero, pentru ca activitatea să fie cât mai eficientă.
Valoarea parametrului tehnologic eficient . Știind valoarea acestui parametru pentru tipul ineficient, care reprezintă inițial chiar costul total al proiectului de investiții este de 18,8430 mld. lei, se aleg trei valori ale parametrului eficient în scădere față de acesta și anume 17,0000 mld. lei, 16,0000 mld. lei și 15,000 mld. lei.
O altă variabilă care poate varia este parametrul funcției de disutilitate. Am ales această funcție de tipul
,
observând că verifică toate restricțiile presupuse asupra acesteia (). Funcția de disutilitate poate lua diverse forme, dar s-a observat că această formă aleasă coincide cel mai bine intereselor lucrării prezente. De asemenea am ales pentru parametrul a valoarea 0,2.
Rezultatele obținute în urma rezolvării problemei pentru toate valorile posibile ale acestor variabile exogene sunt prezentate în Anexa nr. 3, precum și în figura nr. 3.1. și 3.2., urmând ca în continuare să fie prezentate interpretările acestora.
Se observă că unele variabile au aceeași valoare pentru toate valorile posibile ale acestor variabile exogene. Astfel, indiferent de valorile acestora, utilitatea de tip ineficient este întotdeauna nulă. Așa cum s-a precizat și în capitolul 1, întreaga rentă este extrasă pentru acest tip. De asemenea, valoarea efortului de tip eficient are aceeași valoarea cu cel optim și anume valoarea de 2,5000 mld. lei. Celelalte două variabile de decizie (efortul de tip ineficient și utilitatea de tip eficient) depind de alegerea celorlalți parametrii, diferind pentru valori diferite ale acestora, conducând astfel și la valori diferite ale bunăstării sociale și ale costurilor de ambele tipuri. S-au calculat și alți câțiva indicatori derivați din cei rezultați din rezolvarea programului cum ar fi: ponderea costului eficient, respectiv ineficient în costul total, precum și raportul între cele două tipuri de costuri, renta informațională (diferența între utilitatea de tip eficient și cea de tip ineficient), rata efortului (diferența dintre efortul de tip eficient și efortul de tip ineficient, raportată la efortul de tip ineficient).
Studiul de caz pornește de la una din cele trei valori posibile ale parametrului tehnologic de tip eficient, prima valoare fiind relativ apropiată de cea a parametrului tehnologic de tip ineficient, urmând apoi valori din ce în ce mai mici, urmărind o reducere a costului prin depunerea unui efort mai mare. Cu cât valoarea acestui parametru scade, valoarea bunăstării sociale scade, la fel ca și valoarea efortului de tip ineficient și utilitatea de tip eficient (funcții descrescătoare de ). Valorile bunăstării sociale se pot observa în figura nr. 3.1.
Astfel am ales pentru început o valoare a parametrului tehnologic eficient de 17,0000 mld. lei, adică diferența în valoare absolută dintre cele două valori ale parametrului tehnologic () este de 1,8430 mld. lei. În cadrul acestuia s-au luat în considerare trei valori posibile ale costului umbră al fondurilor publice. Se observă că odată cu creșterea valorii acestuia, crește valoarea bunăstării sociale (funcție crescătoare de), dar scade valoarea efortului de tip ineficient, precum și cea a valorii utilității de tip eficient (funcții descrescătoare de).
Am pornit de la valoarea costului umbră al fondurilor publice de 0,3, valoare mai mică decât cea calculată pentru Statele Unite ale Americii. În aceste condiții, pentru cele trei valori ale probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient, bunăstarea socială, valoarea efortului de tip ineficient, ca și utilitatea de tip eficient, au o tendință descrescătoare, adică aceste trei variabile sunt funcții descrescătoare de . Se observă că este îndeplinită condiția ca efortul ineficient să fie mai mic decât cel optim, care este egal cu valoarea efortului de tip eficient.
Pentru valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient de 0,2 se pot face următoarele observații: bunăstarea socială înregistrează o valoare de 22,4785 mld. lei pentru un efort ineficient în valoare de 2,3618 mld. lei; costul eficient reprezintă 0,7695 din costul total, înregistrându-se astfel o scădere a costului prin depunerea unui efort de 2,5000 mld. lei. De asemenea costul total scade și în cazul costului ineficient, ponderea acestuia în costul total fiind de 0,8747. Raportul dintre costul eficient și cel ineficient este de 0,8798, ceea ce înseamnă că pentru tipul eficient regia ar realiza proiectul la un cost mai mic, dar depunând un efort mai mare (efortul de tip eficient). Utilitatea de tip eficient este pozitivă, având valoarea de 1,0618 mld. lei, care așa cum se va vedea în continuare este valoarea maximă ce poate fi atinsă de acest indicator, lucru ce este și de dorit pentru regie (maximizarea câștigului lor).
În condițiile în care probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient crește la 0,3, bunăstarea socială a scăzut în valoare ajungând la 22,2781 mld. lei pentru un efort ineficient de 2,2630 mld. lei și acesta în scădere, așa cum se observă și din figura nr. 3.1. și din tabelul nr. 1 și tabelul nr. 3 din Anexa nr. 3. Ponderea costului ineficient în costul total a crescut la 0,8799 și astfel raportul dintre valoarea costului eficient și cel ineficient a scăzut la 0,8745. Acest lucru era de așteptat ținând cont de tendința descrescătoare a a efortului ineficient, ceea ce înseamnă că pentru tipul ineficient costul crește odată cu creșterea probabilității . O valoare în scădere față de cea precedentă înregistrează și utilitatea de tip eficient (0,9890 mld. lei față de 1,0618 mld. lei) așa cum se poate observa din tabelul nr.2 al Anexei nr. 3.
Dacă probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient crește în continuare la valoare 0,4 bunăstarea socială scade în continuare la 22,0729 mld. lei, efortul ineficient înregistrând o valoare de 2,1314 mld. lei; costul ineficient reprezintă acum 0,8869 din costul total, iar raportul dintre costul eficient și costul ineficient devine 0,8677 în continuă scădere. Utilitatea de tip eficient scade și ea în continuare până la valoarea de 0,8919 mld. lei.
Se poate concluziona că pentru valoarea costului umbră al fondurilor publice de 0,3 că, cu cât valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient crește, bunăstarea socială scade și în același timp scade valorea efortului de tip ineficient și utilitatea de tip eficient. Din moment ce efortul ineficient scade, costul corespunzător acestui tip va crește, deci implicit și ponderea acestuia în costul total; tot de aici se deduce și faptul că raportul dintre costul eficient și cel ineficient va scădea pentru valori în creștere ale probabilității, așa cum se observă și din figura nr. 1 din Anexa nr. 3.
Am considerat în continuare că valoarea costului fondurilor publice crește la 0,35, valoare foarte apropiată de valoarea acestuia pentru Statele Unite ale Americii (0,33). Bunăstarea socială crește în raport cu această variabilă exogenă, creștere care în valoare este mai mare decât pierderea cauzată de scăderea probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient; efortul ineficient și utilitatea de tip eficient sunt invers proporționale cu valoarea costului umbră al fondurilor publice, aceste două variabile înregistrând valori mai mici pentru această valoare mai mare a costului menționat.
Astfel pentru valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient de 0,2, bunăstarea socială are o valoare de 23,2573 mld. lei pentru un efort de tip ineficient de 2,3387 mld. lei. Așa cum am spus și mai devreme, bunăstarea socială crește odată cu creșterea costului umbră al fondurilor publice. Utilitatea de tip eficient este, ca și efortul ineficient, o funcție descrescătoare de valoarea costului umbră al fondurilor publice și în consecință are o valoare de 1,0448 mld. lei. Se înregistrează o pondere a costului ineficient în costul total de 0,8759, ponderea costului eficient în costul total fiind aceeași pentru orice valoarea a parametrilor variabili, ea modificându-se numai odată cu modificarea valorii parametrului tehnologic de tip eficient al regiei. Raportul dintre valorea costului eficient și valoarea costului ineficient a scăzut și el la 0,8786.
Ca și pentru valoarea precedentă a costului umbră al fondurilor publice (), tendința este aceeași pentru toate variabilele așa cum se observă și din figurile nr. 3.1. și 3.2. și cele din Anexa nr. 3.
Pentru o valoare în creștere a probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient la 0,3, bunăstarea socială scade la 23,1546 mld. lei pentru o valoare a efortului de tip eficient de asemenea în scădere în valoare de 2,2235 mld. lei; utilitatea de tip eficient, funcție descrescătoare de valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient, scade la 0,9599 mld. lei, valoare mai mică comparativ cu cea pentru aceeași valoare a acestei probabilități și de asemenea pentru o valoare mai mică a costului umbră al fondurilor publice. Costul ineficient, în continuă creștere datorită scăderii efortului de tip ineficient, are o valoare de 16,6195 mld. lei, ponderea acestuia în costul total ajungând la 0,8892 de asemenea crește, conducând la o valoare a raportului dintre costul eficient și costul ineficient de 0,8725.
Probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie ineficient poate lua o valoare și mai mare, de 0,4. Așa cum se poate observa și grafic, valoarea bunăstării scade pe măsură ce această variabilă crește, având o valoare de 22,9453 mld. lei. Funcțiile descrescătoare de probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie ineficient, efortul de tip ineficient și utilitatea de tip eficient înregistrează valorile de 2,0700 mld. lei, respectiv de 0,8466 mld. lei. Ca urmare a scăderii efortului de tip ineficient, costul ineficient crește în continuare (16,7730 mld. lei), ponderea acestuia în costul total având de asemenea o valoare mai mare comparativ cu valoarea acesteia pentru probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie ineficient de 0,3 și chiar 0,2; astfel ponderea înregistrează o valoare de 0,8901, valoare ce se poate observa și în tabelul nr. 8 din Anexa nr. 3.
Și pentru aceeași valoare a parametrului tehnologic de tip eficient de 17,0000 mld. lei, se ia în considerare și un cost al fondurilor publice de 0,4. Ca și pentru valorile acestui cost ce au fost luate în considerare mai sus, se vor studia trei valori posibile ale probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient.
Astfel prima valoare posibilă considerată a acestei probabilități este de 0,2. Pentru aceste valori ale parametrilor, bunăstarea socială își atinge maximul pentru valoarea parametrului tehnologic eficient de 17,0000 mld. lei și așa cum se va vedea mai departe maximul global pentru toate valorile posibile ale variabilelor exogene. Chiar dacă nu s-au analizat încă valorile bunăstării sociale pentru celelalte valori posibile ale probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient, se cunoaște faptul că aceasta este funcție descrescătoare de valoarea acestor variabile exogene. În concluzie, valoarea maximă este de 24,2369 mld. lei. Totuși valoarea efortului eficient este în scădere comparativ cu valoarea acestuia pentru aceeași valoare a probabilității, dar valori diferite ale costului umbră al fondurilor publice. Maximul acestuia, precum și al utilității eficiente se înregistrează pentru valoarea minimă a costului umbră al fondurilor publice 0,3 și valoarea minimă a probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient 0,2, valorile analizate anterior, fapt ce era de așteptat conform tendinței descrescătoare a acestor două variabile. Ca urmare a modificării efortului ineficient, costul corespunzător acestuia variază opus, deci scăderea efortului a condus la o creștere a costului în valoare de 16,5273 mld. lei. Crește și ponderea costului ineficient în costul total la 0,8771 și scade raportul dintre ceele două tipuri de costuri la 0,8773.
Creșterea valorii probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient la 0,3 conduce la scăderea valorii bunăstării sociale față de valorea precedentă, dar valoarea acestuia este încă una ridicată, care depășește 24,000 mld. lei, deci în valoare de 24,0321 lei. Efortul de tip ineficient și utilitatea de tip eficient, cum sunt funcții descrescătoare de valoarea probabilității, ating valorile de 2,0085 mld. lei și respectiv 0,8014 mld. lei. Pentru această valoare a efortului ineficient, costul corespunzător acestuia este de 16,6589 mld. lei, cu o pondere în costul total de 0,8841. Se observă o creștere a costului ineficient, ponderea acestuia în costul total înregistrând de asemenea o creștere față de valorile acestora pentru o valoare mai mică a probabilității.
Probabilitatea ca parametrul tehnologic al regiei, cunoscut de manager, să fie de tip ineficient atinge și valoarea de 0,4. Astfel bunăstarea socială încă își menține un nivel ridicat de 23,8182 lei deși este în scădere (funcție descrecătoare de această probabilitate). Tot în scădere sunt și efortul de tip ineficient și utilitatea de tip eficient în valoare de 2,0085 mld. lei, respectiv 0,8014 mld. lei. Cum valoarea efortului de tip ineficient a fost în continuă scădere, pentru valoarea parametrului tehnologic eficient de 17,0000 mld. lei, își atinge minimul pentru aceste valori ale variabilelor exogene. Acest lucru conduce la faptul că costul ineficient își atinge maximul de 16,8345 mld. lei pentru aceeași valoare a parametrului tehnologic eficient. Se deduce în continuare o valoare maximă și a ponderii costului ineficient în costul total de 0,8934 și un minim al raportului dintre costul eficient și cel ineficient de 0,8613. Acest rezultat nu este unul pozitiv pentru RADET, regia trebuind să depună un efort cât mai mare, pentru a-și diminua costul investiției.
Ponderea costului eficient în costul total reprezintă de fapt cât de mult își poate eficientiza investiția regia autonomă luată în considerare. Cu cât valoarea acestui raport scade se poate afirma că activitatea devine mai eficientă. Dar această valoare este constantă pentru valoarea parametrului tehnologic de tip eficient de 17,0000 mld. lei (14,5000 mld. lei), valoarea ei modificându-se numai odată cu modificarea acestui parametru.
Studiul de caz continuă cu o nouă valoare posibilă a parametrului tehnologic de tip eficient și anume de 16,0000 mld. lei. Se presupune că RADET poate realiza investiția și cu un cost mai mic decât cel considerat până acum, prin depunerea unui efort corespunzător mai mare. Și pentru această valoare a parametrului s-au luat în considerare cele trei valori posibile ale costului umbră al fondurilor publice și pentru fiecare valoare posibilă a acestuia cele trei valori posibile ale probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient.
Așa cum am precizat anterior valoarea care se modifică odată cu modificarea valorii parametrului tehnologic eficient și care rămâne constantă la modificarea celorlalte variabile este ponderea costului eficient în costul total inițial al investiției. Cum valoarea efortului eficient este invariabil, costul eficient va depinde numai de valoarea parametrului tehnologic eficient. Acest cost este descrescător pentru o valoare mai mică a parametrului, la fel și ponderea acestuia în costul total. Astfel de la valoarea de 0,7695 a ponderii pentru tehnologic eficient de 0,7695 s-a ajuns la o valoare de 0,7164, deci activitatea devine din ce în ce mai eficientă din punct de vedere al costului.
Pentru valoarea costului umbră al fondurilor publice de 0,3, se pornește cu o valoare a probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient de 0,2. Astfel bunăstarea socială are o valoare de 22,2179 mld. lei, în scădere față de valoarea acesteia pentru valoarea parametrului tehnologic mai mare, de 17,0000 mld. lei. De asemenea efortul de tip ineficient este în scădere înregistrând o valoare de 2,2868 mld. lei, iar utilitatea de tip eficient cu aceeași tendință descrescătoare ca și cea a efortului ineficient are o valoare de 0,9840 mld. lei. Astfel bunăstarea socială, efortul de tip ineficient și utilitatea de tip eficient evoluează în aceeași direcție. Efectul reducerii efortului ineficient bineânțeles conduce la o creștere a costului corespunzător acestuia la o valoare de 16,5562 lei și implicit o creștere a ponderii acestuia în costul total la 0,8786. De asemenea creșterea costului eficient conduce la un raport mai mic dintre costului eficient și cel ineficient în valoare de 0,8154.
Pentru o creștere a probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient la 0,3, bunăstarea socială este în scădere, deci așa cum am mai precizat, este o funcție descrescătoare de valoarea acestei probabilități, în valoare de 21,8813 mld. lei. Tot funcții descrescătoare de valoarea probabilității sunt și efortul de tip ineficient în valoare de 2,1345 mld. lei și utilitatea de tip eficient în valoare de 0,8108 mld. lei. Odată cu modificarea efortului ineficient, se modifică și costul corespunzător acestuia la valoarea de 16,7085 mld. lei, ceea ce conduce și la creșterea ponderii acestuia în costul total la 0,8867 și reducerea raportului dintre costul eficient și costul ineficient la valoarea de 0,8080. Activitatea regiei ar putea deveni din ce în ce mai eficientă pe măsură ce costul ineficient ar scădea, numai că tendința acestuia este opusă.
În condițiile în care valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient crește în continuare la 0,4, menținând constante celelalte variabile exogene, bunăstarea socială își menține tendința descrescătoare atingând o valoare de 21,5334 mld. lei. Valorile efortului de tip ineficient și cea a utilității de tip eficient scad și ele la 1,9314 mld. lei și respectiv de 0,5799 mld. lei. Se observă o valoare destul de scăzută a utilității de tip eficient pentru această valoare în creștere a probabilității. Celelalte variabile calculate – costul ineficient, ponderea acestuia în costul total – vor urma tendința lor crescătoare pentru creșeterea probabilității, înregistrând valori de 16,9116 mld. lei și respectiv de 0,8975.
În continuare se presupune o creștere a costului umbră al fondurilor publice la valoarea de 0,35, valoarea foarte apropiată de valoarea acestui parametru pentru Statele Unite ale Americii. Pornind de la o valoarea a probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient de 0,2, se poate constata valoarea bunăstării sociale de 23,0855 mld. lei, valoarea în creștere comparativ cu valoarea acesteia pentru un cost umbră al fondurilor publice mai mic, lucru ce se poate observa și din figura nr. 3.1. Efortul de tip ineficient și utilitatea de tip eficient în schimb vor scădea, înregistrând valori de 2,2512 mld. lei, respectiv de 0,9436 mld. lei. Ca și în alte condiții ale variabilelor exogene, urmare a scăderii efortului ineficient, crește costul corespunzător la 16,5918 mld. lei și ponderea acestuia în costul total la 0,8805. Se modifică și raportul dintre cele două costuri eficient și ineficient la 0,8137, adică în sens descrescător.
În condițiile creșterii probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient la 0,3, bunăstarea socială scade la 22,7386 mld. lei,. Aceeași tendință descrescătoare au și variabilele rezultative – efortul ineficient și utilitatea eficientă – care au valorile 2,0736 mld. lei și respectiv 0,7415 mld. lei, valori ce se pot observa și din tabelul nr. 2, respectiv tabelul nr. 3 din Anexa nr. 3. Bineânțeles prin scăderea efortului ineficient se realizează o creștere a costului corespunzător acestui tip la 16,7694 mld. lei.
Dacă se schimbă valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient la 0,4, în condițiile nemodificării celorlalte două variabile, bunăstarea socială scade în continuare la 22,3773 mld. lei, ca și efotul ineficient și utilitatea eficientă la 1,7419 mld. lei și respectiv 0,3643 mld. lei. Ca urmarea a scăderii valorii efortului ineficient, crește costul ineficient la 17,1011 mld. lei și crește ponderea acestuia în costul total la 0,9076. Se observă din figura nr. 3.1. că costul ineficient își atinge maximul în aceste condiții, implicit și ponderea acestuia în costul total are un nivel maxim în aceste condiții, ceea ce nu este deloc de dorit. Regia trebuie să reducă costul, valoarea minimă înregistrându-se pentru pentru valoarea parametrului tehnologic de 17,0000 mld. lei, costul umbră al fondurilor publice de 0,3 și probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie de tipul ineficient de 0,2, deci condițiile inițiale ale programului, adică condițiile corespunzătoare efortului ineficient maxim.
Se studiază de asemenea și posibilitatea ca valoarea costului umbră al fondurilor publice să fie de 0,4. În condițiile variației probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient de la 0,2 la 0,3 și apoi la 0,4, bunăstarea socială înregistrează valori în scădere și în creștere și față de valoarea acesteia în condițiile în care costul umbră va avea valori mai mici. O tendință descrescătoare se observă pentru efortul ineficient cu valorea de 2,2157 mld. lei pentru o probabilitate de 0,2 și de 1,7419 mld. lei pentru o probabilitate de 0,4 și pentru utilitatea eficientă cu valori de 0,9032 mld. lei pentru o probabilitate de 0,2 și de 0,3643 mld. lei pentru o probabilitate de 0,4. Se observă că utilitatea eficientă înregistrează salturi destul de mari în condițiile variației probabilității. Ținând seama de modificarea efortului ineficient, se modifică costul ineficient în continuă creștere de la 16,6273 mld. lei pentru probabilitatea de 0,2 și ajungând la 17,1011 mld. lei, adică maximul acestei valori, pentru probabilitatea de 0,4.
Studiul de caz se încheie cu o valoare a parametrului tehnologic de tip eficient ce scade în continuare până la 15,0000 mld. lei, deși ]n aceste condiții, programul nu are soluții pentru oricare din valorile posibile ale costului umbră al fondurilor publice și ale probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient. Se va putea observa limita până la care utilitatea de tip eficient este zero, caz în care regia nu va mai interesată să depună un efort așa de ridicat atâta timp cât câștigul său este nul. Ca și pentru valorile precedente ale acestui parametru s-au luat în cosiderare toate valorile posibile ale costului umbră al fondurilor publice și ale probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient.
Odată cu reducerea valorii parametrului tehnologic eficient se observă reducerea valorii costului eficient și implicit a ponderii acestuia în costul total la 0,6634. Acest lucru este practic aproape imposibil în realitate ceea ce se reflectă, așa cum am menționat mai sus, și în obținerea unei utilități eficiente nule (costul total inițial nu poate fi redus, în general, la mai mult de 70% din valoare).
Se pornește ca și pentru valorile precedente ale parametrului tehnologic eficient de la valoarea costului umbră al fondurilor publice de 0,3, valoare mai mică decât cea calculată pentru Statele Unite ale Americii.
În condițiile în care valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient este de 0,2, bunăstarea socială înregistrează o valoare de 21,9238 mld. lei pentru un efort ineficient în valoare de 2,2118 mld. lei și o utilitate eficientă de 0,4462 mld. lei. Se poate constata că valorile celor trei variabile rezultate în urma rezolvării programului se reduc comparativ cu celelalte valorile mai mari ale parametrului tehnologic eficient. Deși așa cum se observă, costul eficient scade și utilitatea eficientă și bunăstarea socială scad odată cu acesta, ceea ce nu este dezirabil pentru regie; ea trebuie să încerce să mențină un echilibru între maximizarea utilității și minimizarea costului. Totuși costul ineficient crește de 16,6312 mld. lei, cu o pondere de 0,8826 în costul total. Ca urmare a creșterii costului ineficient, raportul dintre costul eficient și acesta scade la 0,7516.
Presupunând că probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient crește la 0,3, bunăstarea socială scade la 21,4317 mld. lei pentru un efort ineficient de 2,0059 mld. lei și acesta în scădere. Ponderea costului ineficient în costul total a crescut la 0,8799 și astfel raportul dintre valoarea costului eficient și cel ineficient a scăzut la 0,8745. Acest lucru era de așteptat ținând cont de tendința descrescătoare a efortului ineficient, ceea ce înseamnă că pentru tipul ineficient costul crește odată cu creșterea probabilității . O valoare în scădere față de cea precedentă înregistrează și utilitatea de tip eficient, valoare ce se apropie de zero (0,1297 mld. lei).
Dacă probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient crește în continuare la valoare 0,4, bunăstarea socială scade în continuare la 20,9247 mld. lei, efortul ineficient înregistrând o valoare de 1,9215 mld. lei. Scăderea efortului eficient conduce la o creștere a costului ineficient la 16,9215 mld. lei, care acum va reprezenta 0,8980 din costul total, iar raportul dintre costul eficient și costul ineficient devine 0,7387 în continuă scădere. Interpretarea utilității de tip eficient este una specială de data aceasta, valoarea acesteia fiind nulă. Deci pentru aceste valori ale variabilelor exogene, nu mai este rentabil pentru RADET să scadă costul eficient. În încercarea de a reduce nivelul acestuia cât mai mult, regia nu face altceva decât să-și reducă utilitatea eficientă. În aceste condiții nu există soluție optimă.
Am considerat în continuare că valoarea costului fondurilor publice crește la 0,35, valoare foarte apropiată de valoarea acestuia pentru Statele Unite ale Americii (0,33). Pentru creșterea acestui cost se înregistrează o creștere a bunăstării sociale; efortul ineficient și utilitatea de tip eficient sunt invers proporționale cu valoarea costului umbră al fondurilor publice, aceste două variabile înregistrând valori mai mici pentru această valore mai mare a costului menționat.
Astfel pentru valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient de 0,2, bunăstarea socială are o valoare de 22,7726 mii mld. lei pentru un efort de tip ineficient de 2,1637 mld. lei. Așa cum am spus și mai devreme, bunăstarea socială crește odată cu costul umbră al fondurilor publice, așa cum se observă și grafic din figura nr. 3.1. Utilitatea de tip eficient este, ca și efortul ineficient, o funcție descrescătoare de valoarea costului umbră al fondurilor publice și în consecință are o valoare de 0,3724 mld. lei. Valorile efortului ineficient și utilității eficiente se regăsesc în tabelul nr. 3, respectiv în tabelul nr. 2 din Anexa nr. 3, iar graficele lor în figura 3.2., respectiv figura nr. 2 din Anexa nr. 3 (graficul utilității eficiente este același cu cel al rentei informaționale deoarece așa cum se va vedea renta informațională se calculează ca diferență între utilitatea eficientă și cea ineficientă, iar cea ineficientă este nulă). Efortul ineficient în scădere determină un cost ineficient mai mare, în valoare de 16,6793 lei și o pondere a acestui cost în costul total de 0,8852, ponderea costului eficient în costul total fiind aceeași pentru orice valoarea a parametrilor variabili, ea modificându-se numai odată cu modificarea valorii parametrului tehnologic de tip eficient al regiei. Raportul dintre costul eficient și costul ineficient a scăzut la 0,7494.
Pentru o valoare în creștere a probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient la 0,3, bunăstarea socială scade la 22,2574 mld. lei pentru o valoare a efortului de tip eficient de asemenea în scădere în valoare de 1,9235 mld. lei; utilitatea de tip eficient, funcție descrecătoare de valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient, scade la 0,0032 mld. lei, valoare mult mai mică comparativ cu cea pentru aceeași valoare a acestei probabilități, dar o valoare mai mică a costului umbră al fondurilor publice. Costul ineficient, în continuă creștere datorită scăderii efortului de tip ineficient, are o valoare de 16,9195 mld. lei, ponderea acestuia în costul total ajungând la 0,8979 de asemenea crește, conducând la o valoare a raportului dintre costul eficient și costul ineficient de 0,67388 în scădere.
Probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie ineficient poate crește în continuare la valoarea de 0,4. Așa cum se poate observa și grafic, valoarea bunăstării scade pe măsură ce această variabilă crește, având o valoare de 21,7295 mld. lei. Funcția descrescătoare de probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie ineficient, efortul de tip ineficient, înregistrează valorile de 1,9215 mld. lei. Ca urmare a scăderii efortului de tip ineficient, costul ineficient crește în continuare (16,9215 mld. lei), ponderea acestuia în costul total având de asemenea o valoare mai mare comparativ cu valoarea acesteia pentru probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie ineficient de 0,3 și chiar 0,2; astfel ponderea înregistrează o valoare de 0,8980. Se observă că valoarea costului ineficient și implicit ponderea acestuia în costul total este aceeași cu valoarea acestuia pentru valoarea costului umbră al fondurilor publice de 0,3, deoarece efortul ineficient rezultat din model este același. Aceasta este limita minimă a efortului ineficient pentru valoarea parametrului tehnologic de 15,0000 mld. lei. Și pentru aceste valori ale variabilelor exogene, utilitatea este nulă, soluția obținută nefiind una optimă.
Se ia în considerare și un cost umbră al fondurilor publice de 0,4. Ca și pentru valorile acestui cost ce au fost luate în considerare mai sus, se vor studia trei valori posibile ale probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient.
Astfel prima valoare posibilă considerată a acestei probabilități este de 0,2. Pentru aceste valori ale parametrilor, bunăstarea socială își atinge maximul local pentru valoarea parametrului tehnologic eficient de 15,0000 mld. lei, valoare maximă fiind de 23,0817 mld. lei. Totuși valorile efortului ineficient și a utilității eficiente sunt în scădere comparativ cu valoarea acestora pentru aceeași valoare a probabilității, dar valori diferite ale costului umbră al fondurilor publice. Ca urmare a modificării a efortului ineficient, costul corespunzător acestuia variază opus, deci scăderea efortului a condus la o creștere a costului în valoare de 16,7273 mld. lei. Crește și ponderea costului ineficient în costul total la 0,8777 și scade raportul dintre cele două tipuri de costuri la 0,7473.
Creșterea valorii probabilității ca parametrul tehnologic să fie ineficient la 0,3 conduce la scăderea valorii bunăstării sociale față de valorea precedentă la 23,0817 lei. Efortul de tip ineficient, cum este funcție descrescătoare de valoarea probabilității, atinge valoarea de 1,9215, care este și valoarea minimă a acestuia pentru valoarea parametrului tehnologic de 15,0000 lei. Corespunzător acestei valori minime a efortului ineficient, costul ineficient este de 16,9215 mld. lei, cu o pondere în costul total de 0,8980. Se observă o creștere a costului ineficient, ponderea acestuia în costul total înregistrând de asemenea o creștere față de valorile acestora pentru o valoare mai mică a probabilității. Și pentru aceste valori ale variabilelor exogene, utilitatea eficientă este nulă, deci nu există soluție optimă a programului.
Probabilitatea ca parametrul tehnologic al regiei, cunoscut de manager, să fie de tip ineficient atinge și valoarea de 0,4. Astfel bunăstarea socială atinge un nivel de 22,5453 mld. lei. Valoarea efortului de tip ineficient și toate variabilele care derivă din acestea sunt aceleași cu cele pentru valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient de 0,3. Dar de asemenea acesta nu este un caz valid, utilitatea de tip eficient având valoarea zero. Se poate concluziona că dorința de a scădea parametrul tehnologic eficient la 15,0000 mld. lei nu este una realistă.
Se pot analiza în continuare și alți parametrii cum ar fi renta informațională și rata efortului după formulele prezentate la începutul acestui subcapitol. Valorile acestora sunt prezentate în tabelul nr. 10, respectiv tabelul nr. 11, iar graficele în figura nr. 2, respectiv figura nr. 3 din Anexa nr. 3. Cu cât valoarea acestei rente este mai mare, cu atât mai mare va fi câștigul regiei. Ținând cont de faptul că valoarea rentei se calculează ca diferență între utilitatea eficientă și cea ineficientă, iar utilitatea ineficientă este nulă, renta informațională va fi egală în valoare cu utilitatea eficientă. Maximul acesteia se înregistrează în condițiile în care parametrul tehnologic este de 17,0000 mld. lei, valoarea costului umbră al fondurilor publice de 0,3 și o probabilitate ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient de 0,2. În oricare alte condiții valoarea rentei informaționale va fi mai mică. De aceea aceste condiții sunt considerate optime din punct de vedere al câștigului, mai ales că în aceleași condiții și bunăstarea socială atinge o valoare apropiată de cea maximă. Odată cu creșterea probabilității, renta scade, la fel și la modifiacarea costului umbră al fondurilor publice în sens crescător. În condițiile reducerii parametrului tehnologic eficient la 16,0000 mld. lei, valoarea sa reduce, ajungâng ca în final pentru o reducere prea mare a parametrului tehnologic câștigul să devină nul.
Opus tendinței descrescătoare a rentei informaționale, rata efortului are o tendință aproape crescătoare așa cum se observă și din figura nr. 3 a Anexei nr. 3. Astfel cu cât valoarea probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient crește, rata respectivă crește, la fel și la creșterea valorii costului umbră al fondurilor publice. În schimb nu se poate preciza clar variația valorii ratei efortului la modificarea valorii parametrului tehnologic eficient. În condițiile în care acest parametru scade de la valoarea de 17,0000 mld. lei la valoarea de 16,0000 mld. lei, se observă o creștere a ratei efortului. Însă atunci când parametru tehnologic eficient scade la 15,0000 mld. lei, pentru câteva dintre valori este în creștere, dar începând cu valoarea costului umbră al fondurilor publice de 0,35 și o probabilitate ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient de 0,4, rata înregistrează valori mai mici comparativ cu valorile corespunzătoare parametrului tehnologic eficient de 16,0000 mld. lei. Deci valoarea maximă a ratei efortului de 0,4352 se atinge pentru un nivel al parametrului tehnologic eficient de 16,0000 mld. lei, un cost umbră al fondurilor publice de 0,35 și o probabilitate ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient de 0,4. Acest lucru se poate observa și analizând graficul din figura nr. 3 din Anexa nr. 3.
RADET poate reduce costul total prin depunerea unui efort mai mare, dar această reducere nu poate depăși un anumit prag. Se urmărește în același timp o valoare a bunăstării sociale și utilității de tip eficient maxime, precum și un nivel cât mai redus al costului, de orice tip ar fi acesta. Oricum soluția optimă depinde de valorile variabilelor exogene – parametrul tehnologic eficient cu probabilitatea ca acesta să fie de tip eficient sau ineficient și costul umbră al fondurilor publice – care nu pot fi stabilite de către regie. Studiul de caz prezintă de fapt soluțiile programului în anumite condiții posibile.
CONCLUZII
La nivel microeconomic, teoria contractelor poate fi utilizată în fundamentarea deciziilor firmelor producătoare de bunuri și servicii, în determinarea strategiilor ce trebuie aplicate în procesul de negociere a unor contracte.
Obiectivul teoriei contractelor este acela de a studia situațiile în care agentul economic încearcă să-și depăseașcă starea de necunoaștere a unor informații relevante prin luarea unor decizii destinate să obțină noi informații sau să evite costurile propriei necunoașteri.
Angajamentul și renegocierea pornește de la regula costului de rambursare, adică extinderea costului împărțit între firmă și alți plătitori de taxe sau consumatori. Renegocierea în versiunea de două ori repetată a modelului implică faptul că în fiecare perioadă firma realizează un proiect pentru reglementator. Costul proiectului în acea perioadă depinde de tipul de parametrului tehnologic și de efortul costului de reducere. Planul incitativ optimal face schimb între cele două cazuri conflictuale al extragerii rentei informaționale a firmei și al ofertei ultimei incitații alocate pentru a reduce costul și se specifică o recompensă care descrește în funcție de costul realizat. Cu două tipuri posibile, restricția incitativă este consolidată din nou. Rezultatul trebuie să inducă tipul eficient, nu să mimeze tipul ineficient. Pentru planul incitativ optimal sub informație simetrică, tipul eficient produce la costul social optimal, în timp ce costul tipului ineficient depășește costul social optimal cu scopul să reducă renta tipului ineficient.
Conform politicii reglementatoare, răspunsul organizațional pentru posibilitatea politicii agenției este să reducă mizele grupurilor de interes avute în reglementare. Mai întâi, ineficiențele reglementatoare asociate cu presiunile mai multor grupuri de interes pot compune mai degrabă decât să anuleze. În al doilea rând, puterea grupului de interes depinde nu numai de dorința sa de a plăti, dar de asemenea de un tip de influență pe care dorește să o exercite. Grupul are mai multă putere când interesul său îl reprezintă reglementarea ineficientă mai degrabă decât cea eficientă, unde ineficiența este măsurată de gradul asimetriei informaționale între industria reglată și Congres. În contrast cu învățătura convențională a politicii grupului de interes, un grup de interes poate fi păgubit prin puterea sa.
Un exemplu concludent pentru această analiză o reprezintă Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice care a început un process de profunde transformări încă din anul 1996, când Consiliul de Administrație a aprobat Programul Strategic de Restructurare RADET.
Principalele sale acțiuni au fost îndreptate spre următoarele obiective majore: reorganizarea activităților pentru a deveni mai apropiați de nevoile clienților, mărirea siguranței în funcționare a sistemului prin lucrări importante de reparații și mentenanță a sistemului, eficientizarea servicului în condițiile economiei de piață etc.
Pentru a analiza activitatea rezultatelor finale ale activității economico-financiare desfășurate de RADET S.A. o importanță deosebită o are analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate. Rata rentabilității este o mărime relativă care exprimă gradul în care capitalul, în întregul său, capitalul propriu sau capitalul permanent, respectiv activele firmei aduc profit sau excedent de exploatare.
Ratele rentabilității comerciale reflectă randamentul, aportul diferitelor stadii ale activității firmei la formarea rezultatului economico-financiar. Sunt abordate mai multe variante:
Rata marjei brute:
Rata marjei nete
Aceste rate exprimă eficiența globală a regiei, respectiv capacitatea de a realiza profit.
Ratele de rentabilitate financiară reflectă capacitatea firmei de a degaja profit brut sau net prin folosirea capitalurilor proprii. Rata de rentabilitate a capitalului propriu se determină pe baza relației:
.
Rezultatul care se poate desprinde este că RADET S.A. nu se poate bucura de o rentabilitate prea mare. Deși aceasta este pozitivă, regia are o eficiență foarte scăzută, nefiind capabilă de a realiza profit. Așa cum se observă și din contul de profit și pierdere, atât rezultatul financiar, cât și cel curent (cel puțin pentru anii 1999 și 2000) este unul negativ, deci se înregistrează pierderi. Totuși rezultatul final al activității regiei autonome este unul pozitiv, datorat raportului dintre vaniturile și cheltuielile excepționale.
RADET S.A. își propune realizarea unui proiect ce are ca obiect modernizarea rețelelor de termoficare la următoarele trei puncte termice: P.T. MAN, P.T. Crizantemelor și P.T. Belvedere, al cărui costul total planificat, egal cu cel real, este în valoare de 18 843 289 mii lei.
În condițiile modificării unor variabile exogene, precum parametrul tehnologic eficient, cunoscut de manager, costul umbră al fondurilor publice și probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient, s-au determinat: bunăstarea socială, efortul de tip eficient și ineficient, utilitatea de asemenea de ambele tipuri și bineânțeles și unele derivate din acestea, cum ar fi: costul eficient și ineficient, raportul acestora, ponderea lor în costul total inițial, renta informațională și o rata a efortului.
Se observă că unele variabile au aceeași valoare pentru toate valorile posibile ale acestor variabile exogene. Astfel, indiferent de valorile variabilelor exogene, utilitatea de tip ineficient este întotdeauna nulă. Așa cum s-a precizat și în capitolul 1, întreagă rentă este extrasă pentru acest tip. De asemenea, valoarea efortului de tip eficient are aceeași valoarea cu cel optim și anume valoarea de 2,500 mii mld. lei. Astfel costul eficient scade odată cu scăderea parametrului tehnologic eficient, ceea ce înseamnă că pe măsură ce parametrul tehnologic eficient scade, activitatea regiei este din ce în ce mai eficientă. Celelalte două variabile de decizie (efort de tip ineficient și utilitate de tip eficient) depind de alegerea celorlalți parametrii, diferind pentru valori diferite ale acestora, conducând astfel și la valori diferite ale bunăstării sociale.
Bunăstarea socială, indicator ce se dorește maximizat, are o tendință drescrecătoare în raport cu probabilitatea ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient și o tendință crescătoare în raport cu costul umbră al fondurilor publice. De asemenea se poate observa că pentru valori descrescătoare ale parametrului tehnologic eficient, bunăstarea socială se reduce. Astfel se poate observa că acest indicator își atinge valoarea maximă în condițiile în care parametrul tehnologic eficient este de 17,0000 mld. lei cu probabilitatea de 0,8 și costul umbră al fondurilor publice este maxim de 0,4. Acestea sunt condițiile optime pentru bunăstarea socială.
Totuși condițiile optime pentru bunăstarea socială nu asigură și condițiile optime pentru utilitatea de tip eficient. Valoarea acesteia este egală cu cea a rentei informaționale, calculată ca diferență între utilitatea eficientă și cea ineficientă, știind că valoarea utilității ineficiente este nulă. Valoarea maximă a acestui indicator se înregistrează în condițiile în care valorile variabilelor exogene sunt: parametrul tehnologic eficient de 17,0000 mld. lei cu o probabilitate de 0,8 și costul umbră al fondurilor publice de 0,3. Se observă că singura variabilă care asigură valoarea maximă a utilității eficiente comparativ cu condițiile optime pentru bunăstarea socială este cea a costului umbră al fondurilor publice deoarece bunăstrea socială este funcție crescătoare de costul umbră al fondurilor publice, iar utilitatea de tip eficient este funcție descrescătoare de acesta. Se observă că în anumite condiții ale probabilității ca parametrul tehnologic să fie de tip ineficient și ale costului umbră al fondurilor publice, utilitatea este nulă. În aceste condiții programul nu are soluții.
Efortul de tip ineficient are aceleași tendințe ca și utilitatea de tip eficient. Este de dorit ca regia să realizeze un efort cât mai mare, pentru a-și reduce costul ineficient. Valoarea maximă a acestuia se înregistrează în aceleași condiții ca și pentru utilitatea eficientă. Această valoarea maximă a efortului asigură un nivel minim al costului ineficient. Discrepanța apare între condițiile care asigură minimul costului eficient și cel asigură minimul costului eficient. De fapt singura diferență este între valorile parametrului tehnologic eficient, dar oricum valoarea parametrului tehnologic eficient de 15,0000 mld. lei, pentru care se asigură minimul costului eficient, nu poate fi una realistă deoarece conduce la o utilitate nulă.
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice este una dintre firmele publice care au tendință de monopol care își poate îmbunătăți activitatea în urma reducerii costului.Ceea ce poate face o firmă publică în general pentru a-și reduce costul este depunerea unui efort mai mare.
Costul total al unei firme depinde de parametrul tehnologic, cunoscut de manager, și efortul depus. Pentru două valori diferite parametrului tehnologic și o valoare constantă a efortului, diferența dintre noile valori ale costului este egală cu cea dintre valorile parametrului și de același semn. Raportul dintre valoarea noului cost pentru o valoare mai mare a parametrului tehnologic și valorea costului inițial este una supraunitară, deci firma trebuie să urmărească un parametru tehnolgic mai mic. În schimb, raportul dintre valoarea noului cost pentru o valoarea mai mare a efortului și valoarea costului inițial este subunitar, adică firma va trebui să sporească efortul pentru a-și diminua costul.
Cum poate acționa o firmă publică, cu tendință de monopol, pentru a-și minimiza costul? Ce înseamnă un efort mai mare? Înseamnă să încerce să aibe o activitate mai eficientă, cum ar fi:
găsirea unor soluții optime pentru a minimiza pierderile cauzate, în cadrul RADET spre exemplu, de o stare avansată de degradare datorită condițiilor nefavorabile (vechimea rețelei, izolații de slabă calitate etc.); reabilitarea sistemului de termoficare prin lucrări de modernizare a instalațiilor de transport si distribuție;
reorganizarea activităților pentru a deveni mai apropiați față de nevoile clienților;
mărirea siguranței în funcționare a sistemului prin lucrări importante de reparații si mentenanță a sistemului;
eficientizarea serviciului în condițiile economiei de piață;
atragerea de surse externe pentru finanțarea unor vaste programe de reabilitare;
prospectarea pieței în vederea obținerii unor oferte optime (prețuri cât mai mici);
o nouă filozofie fundamentată pe conceptul „depășirii așteptărilor clientului” și obținerea conformității serviciilor prestate;
implementarea unui sistem de perfecționare și evaluare a salariaților corelat cu un sistem de salarizare și recompensare care să stimuleze și să motiveze.
=== Anexa2 ===
Anexa nr. 2
Proiect nr. 5543
Modernizarea rețelelor termice
primare și echipamente aferente la
P.T. MAN
P.T. Crizantemelor
P.T. Belvedere
Faza: studiu de fezabilitate
MEMORIU JUSTIFICATIV
CAP. A. PIESE SCRISE
1. DATE GENERALE
1.1. Denumirea obiectului de investiție:
Modernizare rețele termice primare și echipamente la :
P.T. MAN
P.T. Crizantemelor
P.T. Belvedere
1.2. Elaboratorul studiului de prefezabilitate
(persoană juridică achizitoare, după caz consultantul):
R.A.D.E.T. București – S.P.C.
1.3. Ordonatorul principal de credite:
Consiliul General al Municipiului București
1.4. Persoana juridică achizitoare (investitor):
Consiliul General al Municipiului București: R.A.D.E.T. – București
1.5. Amplasament (județ, localitate, strada, nr.):
Municipiul București:
Sector 6, Str. Drumul Taberei, Aleea Haiducului (P.T. MAN)
Sector 5, Str. Dărniciei, Str. Margeanului, Str. Bobului (P.T. Crizantemelor)
Sector 1, Str. Falciu, Str. Ing. Pascal Cristian (P.T. Belvedere)
1.6. Tema cu fundamentarea necesității și oportunității investiției:
Prezentul studiu de prefezabilitate are ca obiect modernizarea rețelelor de termoficare la cele trei puncte termice.
Rețelele de termoficare care fac obiectul prezentului studiu de fezabilitate, prezintă o stare avansată de degradare, datorită condițiilor nefavorabile de funcționare, provocate de:
– vechimea rețelei;
conducte corodate, rezultate în urma inundării canalelor termice cu apă provenind din infiltrații;
izolații de slabă calitate (distruse parțial sau în totalitate);
armături de secționare și golire corodate, blocate, neperformante;
radierul canalului termic foarte coborât față de cota terenului.
Ca urmare a celor menționate mai sus, obiectivul îndeplinește condițiile pentru efectuarea modernizării conform normelor în vigoare.
2. DATE TEHNICE ALE INVESTIȚIEI
2.1. Suprafața și situația juridică a terenului ce urmează a fi ocupația obiectului de investiție:
Domeniu public, domeniu privat al PMB în administrația PMB și ADP
P.A.T. MAN
ADP sector 6
Suprafață ocupată 450 mp
P.T. Crizantemelor
ADP sector 5
Suprafață ocupată 600 mp
P.T. Belvedere
ADP sector 1
Suprafață ocupată 550 mp
2.2. Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament
(zona seismică de calcul și perioada de colț; natura terenului de fundare și presiune convențională; nivelul maxim al apelor freatice)
Situația geomorfologică la:
P.T. MAN
Fundarea se poate face începând de la nivelul terenului pe stratul de argilă sau argilă prăfoasă loessoidă, pe care se va putea considera o presiune medie de 1,8 daN/cmp pentru sarcini de calcul din gruparea fundamentală.
Apa subterană – în prezent apa din pânza freatică s-a întâlnit la cca. 7,00 m de la nivelul terenului, cu posibilitatea de variație de 1,0 – 1,5 m, în funcție de regimul de precipitație.
P.T. Crizantemelor
Fundarea se poate face la adâncimea minimă de 1,5 m de la nivelul terenului, pentru a epuiza partea cea mai sensibilă, la contracția terenului.
Apa subterană – în prezent apa din pânza freatică se găsește în mod normal la adâncimea de 7-8 m, cu posibilități de ridicare la 1-2 m, în perioadele de precipitații abundente.
P.T. Belvedere
Fundarea se poate face la adâncimea minimă de 1,5 m, în carosabil, de la nivelul terenului.
Apa subterană – apa din pânza freatică s-a întâlnit la data executării ultimului foraj la adâncimi variabile de 4,6 – 5,3 m.
Din punct de vedere seismic municipiul București se încadrează conform STAS 11 100/1-93 în macrozonă de gradul 8, iar potrivit Normativului P100-92 în zona de calcul „C” cu coeficientul .
2.3. Caracteristicile principale ale construcțiilor
2.3.1. Pentru clădiri (aria construcției, aria desfășurată și numărul de nivel)
Nu este cazul.
2.3.2. Pentru rețele (lungimi, diametre)
Pentru rețea termoficare la P.T. MAN
Ltraseu = 350 m cu Dn 150mm
Soluția tehnică adaptată pentru modernizare constă în înlocuirea conductelor clasice 2 Dn 150 mm cu conducte preizolate dotate cu sisteme de penalizare a avariilor, pozate pe traseu existent (între cămin C1 existent – CM1-N1) și traseu nou pe porțiunea C1pr – N2 – P.T. MAN.
Pentru a nu întrerupe furnizarea agentului termic precum și datorită existenței în aceeași galerie de termoficare a conductelor de agent termic secundar și a.cm. (tronson P.T. -A), s-a ales un traseu nou pentru alimentarea punctului termic MAN.
Adoptarea unei soluții moderne a impus efectuarea unor calcule de verificare a diametrelor racordului de termoficare ce alimentează cu energie termică punctul termic P.T. MAN (PN 16 bar).
Pentru racordul de termoficare la P.T. MAN a rezultat ca la un necesar de căldură de 4,06 MW (3,5 Gcal/h), pierderea specifică de presiune hc = 6 mm/m, iar viteza v = 0,75 m/s este necesar un diametru de 150 mm. Pierdere specifică de presiune (hc) și viteza de circulație a fluidului în conducte (v) se încadrează în limitele de valori optime.
Pentru rețea termoficare la P.T. Crizantemelor
Ltraseu = 400 m cu Dn 150 mm
Soluția tehnică, adaptată pentru modernizare, constă în înlocuirea conductelor clasice 2 Dn 200 mm cu conducte preizolate 2 Dn 150 mm, pozate direct în pământ pe traseu existent, dotate cu sisteme de penalizare a avariilor.
Adoptarea unei soluții moderne a impus efectuarea unor calcule de verificare a racordului de termoficare care alimentează P.T. Crizantemelor.
Pentru racordul 2 Dn 150 mm a rezultat ca la un necesar de căldură de 2,86 MW (2,46 Gcal/h), pierderea specifică de presiune hc = 2,3 mm/m, iar viteza v = 1,1 m/s. Pierderea de sarcină și viteza de circulație a fluidului în conducte se încadrează în limitele de valori optime din Normativul I13/94.
Pentru rețea termoficare la P.T. Belvedere
Ltraseu = 400 m cu Dn 150 mm
Punctul termic Studențesc Belvedere este alimentat cu agent termic primar din rețeaua orățenească de termoficare la 2Dn 600 mm existentă pe șos. Giulești respectiv din căminul CFG2.
Conductele existente sunt montate într-un canal termic, amplasat în lungul străzii Alizeului (Ltraseu = 500 m) până la intersecția cu străzile Falciu și ing. Pascal Cristian.
2.4. Structura constructivă
Pentru rețea termoficare la P.T. MAN
Lucrarea se realizează cu conducte preizolate 2Dn 150 mm dotate cu sisteme de semnalizare a avariilor pe traseu proiectat între C1 pr – N2 – P.T. MAN și pe traseu existent CM1-N1.
Căminul CMAN și C1 pr sunt cămine nou proiectate.
Pentru rețea termoficare la P.T. Crizantemelor
Soluția tehnică adoptată pentru modernizare, constă în înlocuirea conductelor clasice 2 Dn 200 mm cu conducte preizolate 2 Dn 150 mm pozate direct pe traseu existent.
Pentru rețea termoficare la P.T. Belvedere
Se prevede ca noua soluție de racordare din rețeaua orășenească de termoficare 2 Dn 600 mm, respectiv din căminul existent FG5 (intersecția strada Falciu cu str. Lucăcești), traseul conductelor preizolate 2Dn 150 mm va fi pe str. Falciu până la intersecția cu str. Ing. Pascal Cristian pe aleile între blocuri până la P.T. Belvedere.
Pentru realizarea rețelelor din punct de vedere al construcției sunt necesare următoarele lucrări:
– decopertarea îmbrăcăminților asfaltice a drumurilor și desfacerea fundațiilor de drum și trotuar pe traseul rețelelor;
– executarea săpăturii, săpătură ce se va executa 50% manual sub protecția sprijinilor, gospodăriile subterane care vor fi întâlnite și nu se deviază (rețele electrice, telefon, apă), care vor fi susținute și protejate în timpul execuției;
– săpătura se va amenaja (pante, puțuri, instalații de pompare) astfel încât să permită evacuarea rapidă a apei din precipitații pe toată durata execuției;
– așternerea primului strat de nisip de 10 cm; montarea conductelor de încălzire pe patul de nisip; îmbinarea lor; probe; completarea stratului de nisip și compactarea lui;
– stratul de nisip trebuie să fie de cel puțin 10 cm grosime, bine compactat, iar granulat trebuie să fie de 0,5 – 4 mm; nisipul se va compacta cu ruloul și placa vibratoare;
– realizarea căminelor noi cu coșuri de acces; căminele se vor hidroizola;
– realizarea umpluturilor care se vor executa compactate în straturi succesive de 20-30 cm, udându-se fiecare strat. Nu se acceptă în umpluturi straturi de moloz din demolări;
– realizarea fundației și a îmbrăcămintelor pentru carosabilul desfăcut;
– lucrări anexe cu carcter provizoriu;
– podețe provizorii de tramvai și șosea care vor asigura condiții de circulație auto pentru accesul pe străzile adiacente și în proprietăți;
– pentru circulația de pietoni vor fi amplasate podețe pietonale de inventar;
– incintele punctelor de lucru vor fi închise cu panouri metalice de inventar.
Pe traseul rețelei de termoficare nou proiectate în zonele de intersecție cu gospodăriile subterane existente este necesar să se realizeze săpături manuale, luându-se toate măsurile de protecție și securitatea muncii impuse de legea în vigoare.
Se va da o atenție deosebită sprijinirii gospodăriilor în săpătură, solicitând asistență tehnică din partea delegațiilor care explotează aceste gospodării subterane.
Pentru evacuarea eventualelor infiltrații de apă se prevăd pe tot traseul de termoficare puncte de golire la canalizare cuprinse în evaluarea lucrărilor auxiliare (evaluarea căminelor a fost făcută în partea de rezistență).
2.5. Principalele utilaje din dotare:
Nu este cazul.
3. DATE PRIVIND FORȚA DE MUNCĂ OCUPATĂ DUPĂ REALIZAREA INVESTIȚIEI
Nu este cazul.
4. DEVIZUL GENERAL AL INVESTIȚIEI
Devizul general al investiției este prezentat în anexă.
5. PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO – ECONOMICI AI INVESTIȚIEI
Anexa.
6. FINANȚAREA INVESTIȚIEI
Valoarea totală estimativă a investiției va fi finanțată de la buget.
Verificat Întocmit
Ing. E. Visoiu Sing. S. Ciuhan
RADET București Proiect nr. 5443
Secția Cercetare – Dezvoltare Modernizarea rețelelor termice primare și echipamente aferente la P.T. MAN, P.T. Crizantemelor și P.T. Belvedere
Data : 30 martie 1999 Faza : Studiu de fezabilitate
DEVIZ GENERAL DE EVALUARE
Conf. HGR 376/08.07.1994
(in mii lei)
Șef colectiv termoficare,
Ing. E. Visoiu
Șef proiect,
Ing. S. Ciuhan
Șef colectiv devize,
Ing. O . Nicolescu
Șef Secție Proiectare – Cercetare,
Ing. M. Vulpescu
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Teoria Contractelor In Xyz (ID: 132973)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.