Teorema Fundamentala a Schimbului Si Principiul Avantajului Comparativ Piloni Explicativi Ai Cooperarii Sociale

Comunicare

Teorema Fundamentala a Schimbului Si Principiul Avantajului Comparativ Piloni Explicativi Ai Cooperarii Sociale

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

I. Relevanța schimburilor comerciale internaționale din punct de vedere

economic 5

1.1.Comerțul internațional – delimitări conceptuale 5

1.2. Avantajele comerțului internațional 7

1.3. Principii de protecție ale economiilor locale, ca urmare a efectelor

comerțului internațional 12

Capitolul II. Teoria fundamentală a schimbului 19

2.1. Orientări tradiționale asupra schimbului 19

2.2. Limite ale teoriei lui Ricardo 22

2.3. Concepția lui Manoilescu raportată la teoria schimbului elaborată

de Ricardo 24

Capitolul III. Studiul de caz: Avantajul competitiv al Germaniei pe piața din Rusia în ceea ce privește energia regenerabilă 28

Concluzii și propuneri 44

Bibliografie 45

Relevanța schimburilor comerciale internaționale din punct de vedere economic

Comerțul internațional – delimitări conceptuale

Comerțul internațional are loc ca urmare a variațiilor factorilor de producție în diferite țări. Variațiile de factori de producție duc la diferențe de preț în diferite țări și diferențele de preț sunt cauza principală a comerțului internațional. Există numeroase avantaje ale comerțului internațional obținute de toți participanții la un astfel de comerț. Câteva dintre aceste avantaje sunt menționate mai jos:

Utilizarea eficientă a factorilor de producție: Cel mai mare avantaj al comerțului internațional se referă la avantajele care decurg din diviziunea teritorială a muncii și a specializării internaționale. Comerțul internațional permite unei țări să se specializeze în producția acelor mărfuri pentru care ea se bucură de avantaje speciale. Nu toate țările sunt la fel de înzestrate cu resurse naturale și alte facilități pentru producția de bunuri și servicii de diferite tipuri. Unele țări sunt bogat dotate cu resurse funciare și forestiere, în timp ce altele se întâmplă să aibă resurse de capital abundente. Altele au cantități abundente de putere de muncă. Fără comerțul internațional, o țară va trebui să producă toate bunurile de care are nevoie, indiferent de costurile implicate. Dar comerțul internațional permite unei țări să producă doar acele produse în care acesta are un avantaj comparativ sau un avantaj absolut și în situația importului din alte țări. Acest lucru duce la specializare internațională sau diviziunea muncii, care, la rândul său, permite utilizarea eficientă a factorilor de producție la costuri minime. Specializarea ar conduce, de asemenea, la economii de scară care, la rândul lor, ar duce la reducerea costurilor produselor și serviciilor.

Egalitate prețurilor materiilor prime

Comerțul internațional conduce la o egalitate a prețurilor bunurilor comercializate pe plan internațional și a factorilor de producție în toate regiunile de tranzactionare din lume. Ar trebui, cu toate acestea, amintit că toate câștigurile care decurg din comerțul internațional trebuie să fie la dispoziția țărilor participante numai în cazul în care comerțul este liber și neîngrădit. În cazul în care comerțul este supus restricțiilor tarifare și non-tarifare de către țările de tranzacționare, câștigul din comerțul internațional este anulat.

Comerțul internațional modelează viețile noastre de zi cu zi și lumea în care trăim ne determină de fiecare dată când facem o achiziție sau vânzare, să participăm la economia globală, deoarece multe dintre produsele achiziționate ajung pe rafturile magazinelor din toată lumea.

Bunurile și serviciile pe care o țară le cumpără dintr-o altă țară sunt numite importuri, iar bunurile și serviciile, care sunt vândute în alte țări sunt numite exporturi. Comerțul are loc în mare parte între companii. Cu toate acestea, guvernele și persoanele fizice cumpără frecvent și vând bunuri pe plan internațional. Cele mai mult comerțul internațional constă în cumpărarea și vânzarea de echipamente industriale, bunuri de larg consum, petrol și produse agricole. Servicii, cum ar fi serviciile bancare, asigurarile, transportul, telecomunicațiile, inginerie și turism pentru o cincime din exporturile mondiale.

Costul transportrilor și comunicării internaționale au scăzut drastic, ducând la o mai mare integrare între economiile lumii. Din cauza acestei interdependențe, tendințele și condițiile economice dintr-o țară pot afecta puternic prețurile, salariile, locuri de muncă și producție în alte țări. Evenimentele din Tokyo, Londra și Mexico City au un efect direct asupra vieții de zi cu zi a oamenilor din Statele Unite, la fel cum și impactul evenimentelor din New York, Washington si Chicago se resimte în întreaga lume.

Comerțul internațional se produce prin implicarea persoanelor fizice, companiilor și guvernelor dintr-o țară care vrea să cumpere bunuri și servicii produse în altă țară. Comerț oferă persoanelor o mai mare selecție de bunuri și servicii, comparativ cu situația în care cumpărătorul ar avea la dispoziție doar produsele autohtone.

Comerțul internațional este sistemul prin care țările schimbă bunuri și servicii. Scopul comerțului internațional este de a obține produse mai puțin costisitoare, la un preț avantajos. Diversitatea serviciilor și produselor, influențează nevoia de competitivitate a producătorilor.

Avantajele comerțului internațional

Pentru a deveni mai bogate, țările doresc să utilizeze resursele lor naturale în modul cel mai eficient posibil. Cu toate acestea, există diferențe între țări în ceea ce privește cantitatea, calitatea și costul acestor resurse. Avantajele pe care o țară le are pot varia în funcție de următoarele:

Existența unor resurse abundente;

Climat potrivit pentru agricultură;

Forță de muncă bine instruită;

Noi idei inovatoare;

Infrastructură foarte dezvoltată cum ar fi drumuri bune, sisteme de telecomunicații etc.

În loc de a încerca să producă totul intern, țările de multe ori se concentrează pe anumite industrii pe care le pot dezvolta la costuri scăzute. Magia avantajului comparativ este dată de faptul că că toată lumea are un avantaj comparativ în producerea de ceva. Așadar, prin intermediul acestei teorii, se ajunge la ideea că toată lumea are de câștigat de pe urma comerțului. Chiar și cei care sunt dezavantajați din punct de vedre economic (cum este cazul Indiei) au de oferit ceva, deoarece mâna de lucru este foarte ieftină. Cei care au avantaje absolut naturale sau învățate pot fi mult mai în câștig, concentrându-se pe acele competențe pentru a produce diverse servicii, la un cost relativ scăzut.

Avantajul comparativ explică de ce într-o țară s-ar putea produce și exporta ceva, iar în alta nu. De pildă, condițiile naturale, culturale sau economice, permit unei țări să exceleze într-un anume domeniu, dar să fie „incapabilă” să producă în mod efiecient. De pildă, în ultimii ani India a început să fie una dintre țările exportatoare de telefonie mobilă, către amaricani, datorită faptului că își permit o tehnologie la un cost cât mai mic, în raport cu prețul la care aceleași telefoane mobile ar fi produse de americani.

Una dintre cele mai clare explicațiile ale avantajului comparativ scrise vreodata a fost, de fapt, una dintre primele explicații scrise vreodată. În 1821, James Mill a văzut că expunerea lui Ricardo a fost greu de înțeles, așa că a clarificat, esența avantajului comparativ.

Pentru aproape două secole ipoteza avantajului comparativ a fost folosită ca una dintre explicațiile principale ale comerțului internațional, deoarece s-a constatat că este mult mai avantajos să se producă anumite bunuri în anumite țări și să fie apoi importate, decât să se producă intern. În contextul global, această teorie vine să fundamenteze esența economiei globale sau a economiei europene – Uniunea Europeană având la bază teria avantajului competitiv și teoria schimbului.

În ciuda aspectelor pozitive ale avantajului competitiv, există extrem de multe critici venite cu privire la acest aspect, mai ales dacă ne raportăm la riscurile și instabilitatea piețelor internaționale. Cu toate acestea, mobilitatea în creștere a mărfurilor factorilor de producție, ideilor, tehnologiei, bunurilor și servicii care au caracterizat ultimele decenii ale comerțului mondial; au condus la schimbări semnificative în acțiunile comerciale și în abordarea avantajului competitiv.

Această lucrare se bazează pe generalizări recente ale teoriei și empiricii avantajului comparativ, precum și pe numeroase perspective din literatura de specialitate cu privire la diverse surse de avantaj și încercări de a evalua cantitativ importanța lor relativă pentru fluxurile comparative comerciale la nivel de industrie, cu accent special pe politica factorilor instituționali.

Relevanța interesului pentru tema avantajului competitiv este dată de rezultatele aduse de liberul schimb între țări. În timp ce PIB-ul, comerțul și investițiile au crescut în fiecare perioadă de la al doilea trimestru al anului 2009, ratele de creștere nu au revenit la nivelul de dinainte de criză. Poate că cel mai mare impact de durată al crizei este erodarea încrederii în piețele financiare și guvernanța economică. Îngrijorările persistă și cu privire la efectele pe termen lung ale măsurilor luate ca răspuns la criză.

În timp ce economia mondială rămâne slabă, mai multe opțiuni de politică economică sunt limitate: politica monetară în majoritatea țărilor a ramas la fel de expansionistă, deoarece apariția crizei au adus constrângeri de politică fiscală, în acest sens, reformele structurale, în special cele care pot genera câștiguri imediate fără cheltuieli guvernamentale importante, continuă să prezinte interes.

Esența avantajului competitiv

Pentru a putea înțelege utilitatea avantajului competitiv, este util să aruncăm o privire mai în profunzime, la ceea ce înseamnă să un avantaj competitiv: față de concurență. Pentru unele asociații, în special cele de pe piețele în care produsele sau serviciile sunt mai puțin diferențiate, este destul de dificil să se înțeleagă cum funcționează avantajul competitiv. Un punct-cheie pentru a înțelege acest aspect, este să se înțeleagă de ce o societate are clienți cu anumite caracteristici.

Odată cu apariția diferențielor dintre produse și nișarea piețelor, realitatea s-a schimbat, iar acum există piețe de nișă, în care atât cumpărătorii individuali, cât și cei en-gros sunt în căutarea de produse cu caracteristici foarte specifice sau servicii speciale. Aceste caracteristici folosesc adesea ca strategii care nu se concentreză asupra costurilor și volumelor în exclusivitate, ci mai degrabă pe produsul sau serviciul care poate fi de o calitate premium, fie diferențiat de alte produse și servicii disponibile pe piață (cum ar fi producția ecologică sau naturală), sau au o componentă de valoare adăugată.

Chiar dacă are sens economic să aloce resurse pentru industriile cele mai productive, nici o țară nu vrea să se bazeze pe doar un număr redus de produse. Acest lucru face țara vulnerabilă la schimbările din economia mondială, cum ar fi recesiunea, noile legi comerciale și tratate și noile tehnologii.

Dacă o țară care se bazează prea mult pe un produs este deosebit de sensibilă la forțele pieței, în situația în care cererea scade brusc sau dacă o alternativă mai ieftină este disponibilă, economia acestei țări ar putea fi deteriorată. În multe țări din Orientul Mijlociu, care sunt dependente în mare măsură de exporturile de petrol, se poate vedea că averile lor economice se ridică și cad în tandem cu piața petrolului.

Însă ratele de schimb valutar și diferențele de productivitate afectează condițiile de comerț mai mult decât orice alți factori. Prin dezvoltarea unei economii diversificate, o țară poate fi sigură, chiar dacă unele industrii suferă, deoarece alte industrii pot fi mai competitive și pot menține economia relativ sănătoasă, dacă această țară reușeste să păstreze un anumit nivel de competitivitate.

Competitivitatea este folosită pentru a descrie productivitatea relativa a companiilou dacă o alternativă mai ieftină este disponibilă, economia acestei țări ar putea fi deteriorată. În multe țări din Orientul Mijlociu, care sunt dependente în mare măsură de exporturile de petrol, se poate vedea că averile lor economice se ridică și cad în tandem cu piața petrolului.

Însă ratele de schimb valutar și diferențele de productivitate afectează condițiile de comerț mai mult decât orice alți factori. Prin dezvoltarea unei economii diversificate, o țară poate fi sigură, chiar dacă unele industrii suferă, deoarece alte industrii pot fi mai competitive și pot menține economia relativ sănătoasă, dacă această țară reușeste să păstreze un anumit nivel de competitivitate.

Competitivitatea este folosită pentru a descrie productivitatea relativa a companiilor și industriilor. În cazul în care o companie poate produce produse mai bune la prețuri mai mici decat alta, se spune că este mai competitivă. Aceasta este o chestiune de preocupare a guvernelor, deoarece este dificil pentru industriile necompetitive să supraviețuiască.

Pe termen lung, competitivitatea depinde de:

Resursele naturale ale unei țări;

Stocul de mașini și echipamente;

Aptitudinile lucrătorilor săi în crearea de bunuri și servicii pe care oamenii doresc să le cumpere.

Resursele naturale sunt predeterminate și trebuie să fie utilizate în mod eficient, dar infrastructura și forța de muncă, trebuie să fie dezvoltate în timp. Capacitatea unei societăți de a face acest lucru în mod eficient determină dacă o țară poate rămâne competitivă în economia globală.

Legea avantajului comparativ spune că o țară poate deveni mai competitivă prin direcționarea resurselor sale către industriile cele mai eficiente. Acest lucru permite țărilor să realizeze economii de scară și creșterea producției într-o anumită industrie, în care dețin resurse, astfel încât costurile pe unitatea să fie scădere. Astfel de mărfuri implică costuri mai mici, iar cererile sunt mai multe în piețele internaționale.

Însă anumite industrii care necesită cercetare intensă și dezvoltare sau cheltuielili ridicate, nu pot fi competitive, cu excepția cazului în care se pot distribui costurile. În cazul în care o industrie de armament sofisticat are acces la piețele străine și poate exporta, poate crește amploarea operațiunilor sale de producție și poate devrni mai eficientă și competitivă pe piețele internaționale.

Alți factori care afectează competitivitatea comerțului pot fi mult mai diversificați. Uneori este dificil să se mute resursele de la o industrie la alta, din rațiuni de costuri. Guvernele, însă încearcă de multe ori să restrângă sau să încurajeze comerțul internațional pentru a atinge obiectivele economice interne și creșterea ocupării forței de muncă în anumite sectoare, sau de a menține independența economică. Însă liberul schimb impune anumite riscuri la nivel de țară, iar pentru a le preveni, o serie de politici comerciale sunt impuse.

Principii de protecție ale economiilor locale, ca urmare a efectelor comerțului internațional

Toate guvernele reglementează comerțul exterior. Măsura în care se face acest lucru este o chestiune de mari controverse și dezbateri. Criticile care se aduc cel mai adesea sunt date de faptul că acordurile comerciale noi limitează economiile locale.

Efecte negative sunt înregistrate datorită comerțului internațional asupra industriei interne și diluarea standardelor de mediu și de muncă, în special în economiile în curs de dezvoltare. Susținătorii comerțului liber sunt pentru un sistem comercial deschis, cu câteva limitări. Susținătorii Protecționismul cred că guvernele trebuie să ia măsuri pentru a reglementa comerțul și să subvenționeze industriile autohtone pentru a proteja economia internă.

Deși cantitatea implicării guvernului în politicile comerțului variază de la țară la țară și de la o industrie la alta – barierele generale în calea comerțului au fost reduse după cel de-al al doilea război mondial, plin implicarea politicilor impuse de Statele Unite ale Americii, care a contribuit la redresarea economiilor mondiale, care suferiseră de pe urma pierderilor produse de cele două războaie mondiale. În ciuda orientării spre o piață globală, toate guvernele practică protecționismul într-o anumită măsură.

2.2. Orientări moderne asupra avantajului competitiv și schimbului dintre națiuni

Porter susține că o creștere industrială susținută nu a fost aproape niciodată construită de factorii de bază moșteniți. Abundența unor astfel de factori ar putea submina de fapt un avantaj competitiv. În concepția lui Porter, avantajul competitiv poate fi susuținut prin intermediul inteconectării unor industrii, companii, factori de decizie etc. într-un mod strategic.

În avantajul competitiv există patru patru factori interconectați și activități avansate în și între companiile din aceste grupuri. Acestea pot fi influențate într-un mod pro-activ de către guvern. Acești factori interconectați ai avantajului competitiv sunt:

Strategia firmei, structura și rivalitatea. Lumea este dominată de condiții dinamice, iar concurență directă îndeamnă firmele să lucreze pentru creșterea productivității și inovării;

Condițiile cererii (cu cât sunt mai pretențioși clienții într-o economie, cu atât mai mare presiunea cu care se confruntă firmele să îmbunătățească în mod constant competitivitatea lor prin produse inovatoare, prin intermediul calității ridicate etc.

Sprijinirea industriilor învecinate (proximitatea spațială a industriilor în amonte sau în aval facilitează schimbul de informații și promovează un schimb continuu de idei și inovații);

Factorii cheie: contrar înțelepciunii convenționale, Porter susține că factorii cheie de producție (sau factorii de specialitate) sunt creați, nu moșteniți. Factorii de specialitate de producție sunt forță de muncă calificată, capitalul și infrastructura. Factori sau „non-cheie” sau factorii de uz general, cum ar fi munca necalificată și materiile prime, pot fi obținute în orice societate și, prin urmare, nu generează un avantaj competitiv durabil. Cu toate acestea, factorii de specialitate implică investiții mari, susținute. Acestea sunt mai greu de duplicat. Acest lucru duce la o avantaj competitiv, în cazul în care o firmă nu poate duplica un produs cu ușurință, aceștia sunt valoroși.

Rolul guvernului în modelul elaborate de Porter, intitulat modelul Diamond este să acționeze ca un catalizator pentru a încuraja – sau chiar împinge – companiile să se ridice la aspirațiile lor și trece la niveluri mai ridicate de performanță competitivă. Guvernele trebuie să încurajeze companiile să ridice performanțe pentru a stimula cererea pentru produse avansate, să se concentreze pe crearea de factori de specialitate și pe a stimula rivalitatea locală prin limitarea cooperării directe și aplicarea reglementărilor anti-trust.

Michael Porter a introdus acest model în cartea sa „Avantajul competitiv al națiunilor”, după ce au făcut cercetări asupra unor parteneri comerciali (zece la număr). Cartea a fost prima lucrare care trata tema competitvități bazată pe cauzele productivității cu care companiile concurează în loc de avantaje comparative tradiționale, cum ar fi resursele naturale. Această carte este considerată o lectură necesară pentru strategii economice guvernamentale și este, de asemenea, foarte recomandat pentru strategiile corporative interesate de mediul macro-economic al corporațiilor.
În viziunea lui Porter teoriile clasice standard referitoare la avantajele comparative sunt inadecvate (sau chiar greșite). În conformitate cu Porter, o națiune atinge un avantaj competitiv numai în cazul în care firmele din țările respective sunt competitive. Acestea pot face inovații, sau pot realiza îmbunătățiri tehnice produsului sau a procesului de producție.

Modelul Diamond elaborate de Porter a identificat patru factori determinant ai avantajului competitive al națiunilor. Acestea sunt:

– Poziția națiunii în factori de producție, cum ar fi forța de muncă calificată și infrastructura;

– Condițiile de cerere (de exemplu, clienți sofisticați în piața de origine);

– Poziția industriilor și sprijinul pe care acestea le primesc;

– Strategie fermă, structura și rivalitate (de exemplu, condițiile de organizare a companiilor, precum și natura rivalității interne).

Condițiile factor

Condiții factor se referă la intrări utilizate ca factori de producție – cum ar fi forța de muncă, terenuri, resurse naturale, capital și infrastructură. Acest lucru sună similar cu teoria economică standard, dar Porter susține că factorii „cheie” de producție (sau factorii de specialitate) sunt creați, nu moșteniți. Factori specializați de producție sunt forță de muncă calificată, capitalul și infrastructura.

Factorii „non-cheie”, sau factori de uz general, cum ar fi munca necalificată și materiile prime, pot fi obținute în orice societate și, prin urmare, nu generează un avantaj competitiv durabil. Cu toate acestea, factorii de specialitate implică investiții mari, susținute. Ele sunt mult mai greu de duplicat. Acest lucru conduce la un avantaj competitiv, pentru că în cazul în care alte firme nu pot duplica cu ușurință acești factori, ele sunt valoroase.

Porter susține că o lipsă de resurse de multe ori de fapt ajută țările să devină competitive. Abundența generează deșeuri și deficitul generează o stare de spirit inovator. Aceste țări sunt obligate să inoveze pentru a depăși problema unor resurse limitate. Cât de adevărat este acest lucru, poate fi demonstrat prin atenția cu privire la Elveția care a fost prima țară care a experimentat lipsa forței de muncă. Ei au abandonat producția de ceasuri pentru un grup țintă cu resurse limitate și se concentrează pe ceasuri inovatoare / high-end.

Piață internă „sofisticată” este un element important pentru producerea de competitivitate. Firmele care se confruntă cu o piață internă sofisticată sunt susceptibile de a vinde produse de calitate superioară, deoarece piața cere calitate înaltă calitate și orientarea spre astfel de consumatori permite firmei să înțeleagă mai bine nevoile și dorințele clienților (același argument poate fi folosit pentru a explica prima etapă a teoriei IPLC atunci când un produs este doar la început în curs de dezvoltare și după ce a fost perfecționat, trebuie să fie analizată percepția consumatorilor.

Dacă valorile discriminatorii ai națiunilor s-au extins în alte țări, atunci firmele locale vor fi competitive pe piața mondială. Un exemplu este industria vinului francez. Francezii sunt consumatori de vin. Acești consumatori au contribuit la o influență asupra intreprinderilor viticole din Franța, care s-au văzut nevoite să producă vin de înaltă calitate pentru a răspunde cerințelor pieței locale. Prin această practică, francezii au reușit să se poziționeze în topul țărilor cu cele mai bune vinuri, ajungând să fie unul din liderii pieței globale de vinuri.

Porter, de asemenea, susține că o serie de industrii puternice conexe și de sprijin sunt importante pentru competitivitatea firmelor. Aceastea include furnizori și industriile conexe. Acest lucru se întâmplă, de obicei, la nivel regional, spre deosebire de un nivel național. Exemplele includ Silicon Valley din SUA, Detroit (pentru industria auto) și Italia (industria de piele – pantofi – alte produse din piele).

Fenomenul concurenței (și industriile în amonte și / sau în aval), localizarea în aceeași zonă este cunoscută sub numele de grupare sau aglomerare. Unele avantaje de localizare aproape de rivalii pot fi utile deoarece:

– Prezintă un potențial pentru dezvoltarea de cunoștințe de tehnologie;

– Existența unei asociații care să reprezinte interesele producătorilor în rândul consumatorilor;

– Exstența unei asociații care să pretejeze drepturle angajaților. Acest aspect având un rol determinant în motivarea lucrătorilor și în creșterea gradului de eficiența a acestora;

Pe de altă parte, există și dezavantaje ale localizării în apropierea competitorilor:

– Angajații pot pleca la competitori, după ce s-au investit resurse în pregătirea lor;

– Necesitatea de menținere a competivității.

Piețele de capital interne pot afecta strategia unei firme. Unele țări au o perspectivă pe termen lung, în timp ce altele au o perspectivă pe termen scurt. Țările cu o perspectivă pe termen scurt (cum ar fi Statele Unite ale Americii), vor tinde să fie mai competitivă în industriile în care investiția este pe termen scurt (cum ar fi industria de calculatoare). Țările cu o perspectivă pe termen lung (cum ar fi Elveția), vor tinde să fie mai competitive în industriile în care investiția este pe termen lung (cum ar fi industria farmaceutică).

Persoanele fizice și deciziile lor in carieră, contribuie la un avantaj cmpetitiv al unei națiuni. O țară va fi competitivă într-o industrie al cărei personal cheie dețin poziții care sunt considerate de prestigiu. Porter susține că cele mai bune stiluri de management variază în funcție de industrii. Unele țări pot fi orientate spre un anumit stil de management. Aceste țări vor avea tendința de a fi mai competitive în industriile pentru care acel stil de management este potrivit.

De exemplu, Germania tindă să aibă structuri de management ierarhice formate din manageri cu medii puternic tehnice, în timp ce Italia are firme mai mici, de familie. Porter susține că o concurență contribuie la inovare. Concurența este deosebit de acerbă în Japonia, deoarece multe companii concurează viguros, în cele mai multe industrii. Rivalitate internă pentru bunuri finale stimulează apariția unei industrii care oferă bunuri intermediare de specialitate, deoarece concurența internă este dornică să aibă consumatori cu așteptări ridicate care să vină să se aștepte modernizare și inovație. Atunci când există o prezență mare a unei industrii într-o zonă, va crește oferta de factori specifici (de exemplu: muncitori cu formare specifică), deoarece acestea vor dori să aibă un profit ridicat și să aibă siguranța locului de muncă.

În același timp, firmele din amonte (de exemplu: cei care furnizează servicii sau produse intermediare) vor investi în zonă. Un bun set de factori specifici, ai firmelor din amonte și din aval, producătorii din industriile conexe (de exemplu: cei care folosesc bunuri sunt achiziționate de către aceeași categorie de clienți), vor investi, de asemenea. Acest lucru va declanșa runde ulterioare de investiții.

Guvernele joacă un rol important în modelul diamant al lui Porter. Acestea trebuie să fie catalizatori pentru industrii, prin încurajearea industriilor să își păstreze nivelul de competitivitate și să fie inovatoare. Guvernele pot influența performanțele companiilor printr-o serie de măsuri:

Acordarea de subvenții directe sau indirecte. Politici educaționale care să contribuie la nivelul de calificare al lucrătorilor.

Aplicarea unor standard dure care să contribuie la adptarea unor standard tehnice și de producție de înaltă calitate.

Deși teoria Porter este renumit pentru modelul elaborate, are un număr de critici, multe din ele datorându-se faptului că studiile sale sunt aplicabile numai economiilor dezvoltate, firmele autohtone sunt lipsite de capacitatea de a-și apăra propriile piețe și se confruntă cu un proces de eroziune a cotei de piață și de declin. Cu toate acestea, se pare că există puține dovezi empirice pentru a susține această afirmație.

Capitolul II. Teoria fundamentală a schimbului

2.1. Orientări tradiționale asupra schimbului

Conceptul a termenului de schimb aeste strâns legat de teoreia avantajului competitiv. Apare în scrierile economiștilor „clasici” din secolul al XVIII-lea (Adam Smith, David Ricardo). Aceasta teorie implică capacitatea partenerilor de a realiza un schimb reciproc avantajos. Posibilitatea de câștiguri reciproce, de asemenea, depinde însă de capacitatea țărilor de a influența prețurile. Dezbaterea devine acidă, chiar dacă aceasta ține de politica comercială: discuția cu privire la măsură în care pot țările manipula termenii de comerț în avantajul lor este una lungă. Pentru a răspunde la această întrebare, dezbaterea cu privire la termenii de comerț a devenit la rândul său, mai tehnică și empirică.

a ) beneficii absolute (Smith) și relative (Ricardo)

Adam Smith generalizează raționamentul efectelor pozitive ale diviziunii muncii: fiecare țară are un interes sa se specializeze în producția din diferite sectoare, pentru a obține costuri de producție mici. Deschiderea frontierelor este apoi benefică pentru fiecare țară. Această teorie se bazează pe presupunerea că fiecărei țări îi este mai bine, în unele zone de producție. Însă nu aduce nicio completare cu privire la sectoarele de producție. Potrivit lui Ricardo, două țări cu avantaje competitive diferite sunt interesate să se specializeze în producerea de bunuri de schimb pentru care productivitatea este relativ mai bună.

Model:

• O autarhie a comerțului liber este acceptată;

• Înainte de liberalizarea comerțului, cererea și oferta sunt în echilibru național în fiecare țară;

• După deschidere, mărfurile sunt perfect mobile;

• Factorii de producție sunt încă perfecți;

• prețurile relative sunt proporționale cu cantitatea de muncă încorporată în fiecare.

La trecerea la liberul schimb, piețele unificate au un preț relativ unic în fiecare formă de piață situată între cele două extreme naționale. Ce se va întâmpla dacă o țară este mai bună în toate domeniile de producție? Ricardo și Smith generalizează modelul și arată că este interesul fiecărei țări să se specializeze în zona în care acesta are un avantaj comparativ (și nu neapărat în toate domeniile). Fiecare țară are interesul să se specializeze în sectorul de producție în care este relativ mai bună.

b ) Rezultatul inegalității în concepția lui Ricardo

Elementul esențial în analiza lui Ricardo pentru toate țările implicate în comerțul internațional, este acela că este necesar ca sectoarele cu o productivitate mai scăzută să fie compensate prin salarii mai mici.

Ipoteze :

• salariile sunt egale cu 50 % din valoarea creată. Prin urmare, angajatul primește ca o jumatate de salariu din ceea ce se produce. Restul de 50% este profit;

• pentru a compara salariile reale între țări, se introduc aspectele monetare și cursul de schimb.

Țara a cărei productivitate este mult mai mare, nu poate fi competitivă în cazul în care aceasta compensează o productivitate inferioară prin salarii mai mici.

Concluzii avantaje comparative:

• Prețurile mărfurilor au tendința de a se unifica, dar salariile ar putea rămâne diferite;

• Țara cu cea mai scăzută productivitate poate păstra un avantaj într-un sector de producție, dar în acest caz are rate mai mici de salarii;

• Dacă țara A este de 6 ori mai productivă decât țara B, într-un anumit sector. Prima își permite să ofere un salariu mai mare decât cea de-a doua.

• o oră de muncă în țara A poate cumpăra 3 ore de muncă în țara B.

Modelul lui Ricardo – două țări din lume, două bunuri și un factor de producție. În modelul lui Heckscher – Ohlin – Samuelson (HOS) avem două țări, două bunuri și doi factori de prducție. Fiecare țară are economie de piață liberă și este formată din consumatori și firme competitive. Singurul punct de contact între țări este comerțul cu mărfuri.

Având în vedere schimbările aduse de contextual actual, avantajul competitiv poate fi înțeles într-o nouă manieră. În consecință, un model pentru avantajul competitive al națiunilor a fost realizat de Michael Porter si poartă denumirea de Modelul Diamond. Acest model poate fi folosit și pentru regiuni geografice mari.

În mod tradițional, teoria economică menționează următorii factori de avantaj comparativ pentru regiuni sau țări :

– Suprafața terenurilor;

– Locul de amplasare;

– Resursele naturale (minerale, energie);

– Forța de muncă;

– Mărimea populației locale.

2.2. Limite ale teoriei lui Ricardo

Direcția schimbului economic este acum determinată de gradul calificare al forței de muncă și de gradul de inovație adus de companii. Conform concepției lui Ricardo, veniturile salariale scad pe măsură ce crește valoarea de schimb a unui bun (prețul relativ), deoarece aceasta conduce la o creștere a factorului de compensare real utilizat în mod specific la fabricarea aceastuia și reduce salariile reale ale factorului specific folosit la fabricarea altor bunuri.

În cazul în care dinamica schimbului tinde să promoveze formarea de monopoluri, atunci se pare că protecționismul este justificat pentru a controla abuzul de poziție venit din partea monopolurilor străine. Potrivit lui Paul Krugman, imperfecțiunea concursului este suficientă pentru a respinge argumentele liberului schimb, cel puțin la nivel teoretic.

Într-adevăr, potrivit acestei teorii, în cazul unui monopol jucătorii sunt obligați să se conformeze cerințelor concurenței, dacă nu doresc să apară un val de noi concurenți sau să înregistreze pierderi. În acest sens, poate veni și un alt răspuns, protecționismul ridică represalii și în cele din urmă provoacă degradarea economică a tuturor protagoniștilor. Raportat la problema liberului schimb, pe baza unor studii teoretice și empirice, au apărut o serie de susținători ai liberului schimb. Dintre aceștia, Paul Krugman a devenit unul din cei mai înflăcărați susținători ai acestui fenomen.

Diversele teorii ale schimbului internațional în ansamblu defini condiții optime pentru economia globală. Cu toate acestea, aceste teorii sunt rezultatul unor studii, analize care sunt exprimate fără a ține seama de situațiile legate de terțe țări diferite din lume. Iar acestea vor fi afectate, chiar daca liberul schimb provoacă numai rezultate pozitive, dar lasa loc de exemplu la situații de oligopol. Există un fel de pesimism în raprot cu toate teoriile anterioare, însă acest lucru nu împiedică desfășurarea și îmbunătățirea condițiilor de comerț liber.

Statele dispun de instrumente prin care să țină sub control schimburile comerciale, astfel încât să nu se ajungă la deteriorarea unei industrii, aceste principii ținând de zona protecționismului. Însă în ciuda măsurilor protecționiste, beneficiile aduse de sistemul economic global sunt net vizibile, iar acestea au fost dezvoltate în capitolul anterior.

Multinaționale au un rol important în reglementarea schimburilor, stabilirea prețurilor și trasarea trendurilor în industrii. Odată cu dezvoltarea unei industrii apar aspecte pozitive: creșterea numărului de calificări, dezvoltarea industriilor conexe etc. Mai mult decât atât, rezultă că deschiderea față de schimbul internațional crește nu doar competivitatea, dar acționează și în cazul monopolurilor, prin consolidarea firmelor dominante care apar în cazul avantajelor comparative inițiale.

Teoria tradițională a schimbului se concentrează asupra efectelor pe care schimburile dintre națiuni le au atunci când are loc o concurență pură și perfectă. S-a ajuns la concluzia că liberul schimb îmbunătățește poziția națiunilor care de astfel încurajau desființarea barierelor protecționiste.

Cu toate acestea situații de concurență pură și perfectă sunt rare, cea mai mare parte a schimburilor comerciale industriale se fac pentru sectoarele de bunuri pe care le considerăm oligopoluri. În cele mai multe cazuri, piețele sunt în concurență imperfectă, iar numărul de firme care produc un bun și care acționează pe o piață este slab.

Mediul de oligopol astfel obținut se numește un mediu strategic. Mediul strategic se caracterizează prin apariția și puterea profitului. În aceste condiții, ar putea fi rațional să se impună reglementări protecționiste.

Aceste idei stau la baza teoretică a politicii schimbului strategic și au dat naștere la o nouă abordare economică a comerțului internațional. Paul Krugman a dezvoltat extreme de mult această nouă abordare. Apariția acestei teorii datează de la sfârșitul anilor 70, dar acesta s-a dezvoltat în anii '80.

Concepția lui Manoilescu raportată la teoria schimbului elaborată de Ricardo

În istoria gândirii economice, idei apar, și apoi dispar pentru o perioadă mai mult sau mai scurtă de timp până când unii teoreticieni iscusiți le resuscitează și să le hrănească cu îmbunătățirile în vigoare. Conflictul asupra dominație doctrinei liberului schimb în teoria comerțului internațional elaborată de Smith și Ricardo, a fost elaborate de economiști, cum ar fi F. List.

Ideea lui List a fost de a îmbunătăți dezvoltarea industrială națională înainte de a obține o politică de liber schimb între națiuni în etapele comparabile ale revoluției industriale. Deoarece argumentul lui List a evoluat. Teoria M. Manoilescu a protecționismului generală reprezintă un pas important mai departe pe acest drum. El a folosit termenul de „generală!, pentru a marca o diferență a „protecționismului temporar”. Manoilescu, a criticat teoria lui List ca fiind în mare parte un argument social și politic în loc de unul economic.

Argumentul protecționist al lui Manoilescu poate fi reformulat prin luarea în considerare a ipotezei suplimentară de creștere și scădere ca urmare a schimbului. Protecție se va concentra pe creșterea sectoarelor de schimb și nu doar pe sectoarele de înaltă productivitate, așa cum ceilalți autori au autor a sugerat. Dar el nu a văzut că era esențial argumentul său în favoarea unei protecții permanente a sectoarelor industriale, prin care presupune o întoarce la scară tot mai mare.

Reformarea argumentului protecționist a lui Manoilescu în termeni de randamente variabile de scală îl face foarte asemănător cu argumentele moderne. Cazul a se întoarce la variabile la scară și argumentul protecționist menit să favorizeze creșterea schimburilor pentru sectoare este unul dintre subiectele preferate ale „teoriei comerciale noi”. Analiza contemporană reprezintă o provocare serioasă pentru doctrina de liber schimb. Economiștii, cum ar fi Elhanan Helpman și Paul Krugma, Wilfred Ethier, Arvind Pana-Gariya, James Brander și Barbara Spencer a afirmat în mod clar că avantajele economice ar putea fi obținute de la politicile protecționiste. Ei au stabilit condițiile care oferă acest rezultat. Argumentele lor pot fi separate în două categorii:

– argumente ale economiilor externe;

– argumente de politică comercială strategice.

În prima clasă, creștere ia forma unor economii externe, într-o anumită industrie, inspirată de „cartiere industrial”. În clasa a doua, concurența imperfectă presupune că o consecință a se întoarce în creștere în form economiilor interne.

În cazul economiilor externe, Helpman și Krugman, Ethier și Panagariya au recomandat protecția sectoarelor în care aceste economii au fost prezente. Implicațiile politice ale acestor opinii resuscitat protecționiste au fost o problemă jenantă. Krugman a încercat să se ocupe de recomandări ade politică econmică pentru cazuri particulare. Preocuparea lui principal a fost politica comercialî a Statelor Unite. În acest sens, el a considerat „teoria comercială nouă” ca un ghid util pentru politica industrială.

Al doilea argument care a inspirat punctual de vedere protecționist al lui Krugman este politica comercială strategică. Economiile interne sunt posibilitățile existente pentru firme de a crește producția. Firmele care obțin oligopol sunt firme strategice. Kellenberger prefigurat argumentul lui Graham prin apărarea protecție de reducerea costurilor pe sectoarele industrial. Astfel, el presupune că agricultura avea o reducere a costurilor.

Guvernele pot decide să le sprijine potențialul firmelor strategice, în scopul de a crește ponderea industriei interne, prin oferirea de subvenții în funcție de condițiile date ale modelelor este problema politicii comerciale strategice. Există activități strategice în economie, în cazul în care forței de muncă și al capitaluui, fie direct, care primesc profit mai mare decât ar putea în altă parte sau pot aduce beneficii speciale pentru restul economiei.

Acesta este punctul de cotitură inițiat de „teoriile comerciale noi”. Conimplicații politice sunt cele care țin de înlocuirea comerțului liber cu o politică industrială și comercială activ concentrându-se pe cazuri specifice. Krugman a recunoscut că o politică mai activă comercial ar putea fi mai bună decât comerțul liber. În acest sens, noile abordări ale comerțului internațional oferă un potențial justificator politicilor comerciale activiste de către Statele Unite ale Americii.

Magaziner și Reich, a apărat același punct de vedere ca Krugman la începutul anilor 80 – politică industrială activă. Recomandările politice ale acestei cărți sunt surprinzător de identice cu cele prevăzute de Manoilescu în 1929.

Standardul nostru de viață se poate ridica numai în cazul în care:

capitalul și muncă din ce în ce mai mult fluxul industriilor cu înaltă valoare adăugată în funcție de lucrător;

ne-am menține o poziție în acele industrii superioară celei a noastra.

În ciuda unor eșecuri analitice, concluziile de actualitate lui Manoilescu sunt de mare ajutor pentru înțelegerea teorie schimbului comercial. Cititorii săi ar trebui însă să păstreze în minte că economia nu fost specializarea lui majore. El a venit cu întrebări practice pentru cei care aveau responsabilitatea politică în guvernul României. Raționamentul său intuitiv și angajamentul său pentru politica de industrializare rapidă a României au fost colosale. Nemulțumit cu abordările clasice și neoclasice, el sa mutat la opiniile sale personale și a căutat dovezi lor logice. O operă originală și interesantă a apărut în acest sens, iar efortul îi aparține.

Capitolul III. Studiul de caz: Avantajul competitiv al Germaniei pe piața din Rusia în ceea ce privește energia regenerabilă

Studiul de față își propune analiza avantajului competitiv al firmelor germane de energie regenerabilă din Rusia. Bazat pe modelul diamant al lui Porter a lcompetitivității, vom examina cererea de energie din surse regenerabile în Rusia și capacitatea firmelor germane de a satisface această cerere. În timp ce cererea totală de energie din surse regenerabile în Rusia este încă scăzută, studiul releva oportunități formidabile în domeniile de biomasă, energie solară și eoliană.

Cererea Rusiei pentru energia regenerabilă

În ceea ce privește generarea de energie electrică, Rusia pe locul al patrulea în spatele SUA, China, și India, și are unele dintre cele mai mari rezerve de gaze naturale și cărbune la nivel mondial. Astăzi, mixul energetic din Rusia este dominat de gaz, ceea ce reprezintă 54 % din oferta totală de energie primară și 43% din producția de energie electrică. Spre deosebire de majoritatea celorlalte țări, Rusia ar putea fi o țară care de fapt beneficiază de încălzirea globală în următorii ani. Costuri mai mici de încălzire de iarnă, o perioadă mai lungă și mai mult vegetație agricolă și dezvoltarea turismului ar putea avea efecte pozitive asupra cererii de energie locale, în timp ce cererea mondială de petrol nu va scădea semnificativ în viitor.

Spre deosebire de multe țări dezvoltate și emergente, Rusia nu face eforturi mari pentru a completa fondurile cu surse regenerabile. În prezent, utilizarea energiei din surse regenerabile reprezintă doar 1% la suta din totalul energiei regenerabile consummate la nivel mondial. Petrol și gaze sunt comparabil ieftine și percepute ca industrii specifice, cu prevederi speciale de guvernul rus. Ca o consecință, investițiile în energiile regenerabile sunt mult mai mici în Rusia, în comparație cu investițiile în alte țări. Pe de altă parte, Rusia are condiții foarte favorabile pentru energie eoliană, energie solară, biomasă și, având în vedere dimensiunea și varietate de caracteristicile geografice ale sale, Rusia este declarat a fi un gigant adormit ale energiei regenerabile și nu are nici un potențial de energie regenerabilă mai mic decât China sau Uniunea Europeană.

În aproape toate părțile Rusiei, există cel puțin una dintre cele trei tipuri de surse de energie regenerabile, care ar putea fi utilizate economic acum. Acestea sunt energia eoliană, energia solară, și biomasa. Pădurile din Rusia acoperă mai mult de 40% din întreaga suprfață agricolă și reprezintă aproape un sfert din pădurile din întreaga lume. Acest lucru înseamnă ample resurse de energie de biomasă sunt disponibile și au fost exploatate de minim până în în prezent.

Cu dimensiunile sale vaste, Rusia primește o mulțime de radiații solare. Cel mai mare potențial de energie solară poate fi găsit în sud-vestul a țării, de exemplu, în Caucazul de Nord. Pana în prezent, cu toate acestea, construirea unei centrale de energie solară a fost amânată. În mare parte din Rusia, energia eoliană are un mare potențial, care se realizează numai într-un grad minim. În 2007, ponderea energiei eoliene reprezintă doar 0,1 la sută din energie din surse regenerabile și doar 0,001 la sută din producția totală de energie din Rusia. Până la 10 la sută din producția totală de energie electrică ar putea fi alocate prin intermediul energiei eoliene.

Rusia are, de asemenea, posibilitatea de a crește utilizarea surselor regenerabile de energie, care poate fi important în mixul energetic din Rusia în viitor. Rușii doresc reducerea riscurilor de mediu și creșterea econmică într-un mod ecologic. O mare parte a țării este contaminate cu conducte neetanșe sau poluate de centrale electrice învechite. Mai mult, Rusia a ratificat Protocolul de la Kyoto în anul 2004 și, prin urmare, s-a angajat să reducă emisiile de CO2. Astfel, este util să analizeze potențialul de biomasă, solar, iar energia eoliană în țară, și modul în care aceasta ar putea fi realizată în viitor. În special, vom analiza care este rolul firmelor germane în energie regenerabilă și cum ar putea ajutat acestea în acest context.

Sectorul energiei regenerabile în Germania

În ceea ce privește o tranziție globală de la combustibilii fosili din surse regenerabile, firmele germane să joace un rol de lider, astfel Germania este una dintre cele mai importante centre de cercetare din lume pentru tehnologii de mediu. Mai mult decât atât, firmele germane ocupă poziții excelente de piață în toate domeniile energiilor regenerabile, în special în energie solară, eoliană, biomasă și energie. Poziția puternică pe piață oferă firmelor germane o șansă unică de a furniza pe piața mondială, cu propriile sale tehnologii ecologice și pentru a crea avantaje competitive pe termen lung, asigurând în același timp o creștere compatibil climatică în piețele emergente.

În ultimul deceniu, ponderea energiei electrice din surse regenerabile a crescut mai mult de două ori și nici o altă țară nu a fost în măsură să crească capacitatea de energie din surse regenerabile la fel de repede ca și Germania. În acest timp, multe firme germane au avansat pentru a fi la nivel național și competitiv pe plan internațional, prin furnizarea de componente cheie din biomasă, instalații solare și eoliene. Un sondaj de 1.500 de firme din industria de mediu a confirmat că afaceri de energie din surse regenerabile sunt în plină expansiune. Această dezvoltare rapidă a permis Germaniei să obține o poziție de lider de piață în domeniul tehnologiei de mediu.

Piețele pilot au venit cu provocări critice viitoare a inovațiilor tehnologice și sunt foarte competitive Firmele germane dezvolta soluții tehnice de înaltă calitate, care obțin acceptare la nivel mondial. Chiar și acum, tehnologii germane de energie regenerabilă sunt exportate, și au obținut poziții de lider de piață în multe alte țări. În acest sens, se așteaptă ca acest rol de lider să ajute, de asemenea, la cererea în creștere pe piețele emergente din Europa de Est și Asia.

Pentru a stabili dacă firmele germane din sectorul energiei regenerabile au un avantaj competitiv în Rusia în ceea ce priveșt biomasa, energia solară și energia eoliană, am utilizat modelul Diamond lui Porter. Acest concept este utilizat pentru a avea un cadru adecvat, deoarece se sugerează că autoritățile naționale din țara de origine (Germania) joacă un rol important în modelarea măsurilor prin care este posibilă obținerea unor avantaje în alte țări (Rusia).

În secțiunea următoare, modelul lui Porter este descris și adaptat pentru industriile de energie regenerabilă. Ulterior, vom face propuneri pentru a determina avantajul competitiv al firmelor germane din Rusia. Apoi, vor fi explicate măsurile pentru a testa empiric abordarea pentru industria energiei regenerabile. În secțiunea următoare, concluziile vor fi prezentate și discutate. În cele din urmă, vom rezuma principalele contribuții ale acestui studiu, prezentând despre limitele sale, și oferind recomandări pentru continuarea cercetărilor.

În ultimii ani, mulți cercetatori au discutat despre avantajele competitive ale națiunilor, industrii și firme din diferite perspective. În general, există două perspective contradictorii cu privire la factorii determinanți ai un avantaj competitiv. În timp ce cercetatorii, cum ar fi Barney și Grant au pus accent pe explicații bazate pe resursele avantajului competitiv, economiștii din zonele industriale, cum ar fi Porter propune explicații bazate pe industrie. În acest studiu, ne vom concentra pe avantajul competitiv al unei industrii specifice. În conformitate cu Porter, un avantaj competitiv într-o anumită industrie este o combinație a capacității de a inova, de a îmbunătăți procese și produse, precum și de a concur. Pentru a determina un avantaj competitiv național în diferite industrii, Porter a dezvoltat un cadru conceptual, care constă din patru determinanți interdependenți.

Condițiile factor reprezintă dotarea factorilor unei țări și pot fi distinși în factori de bază și factorii de avansați. Resurse naturale, resurse fizice, forță de muncă necalificată, precum și resurse de capital fac parte din factorii de bază, în timp ce o infrastructură modernă de comunicații și de date digitale și de personal cu studii superioare reprezintă factorii avansați.

Condițiile cererii descriu natura cererii interne pentru produse sau servicii într-o anumită industrie. Trei atribute mari sunt semnificative: compoziția, dimensiunea și modelul de creștere economică, precum și internaționalizarea a cererii interne. Industriile conexe și de sprijin sunt industrii, în care firmele pot partaja activități intersectoriale, în lanțul de valoare, de exemplu, dezvoltarea tehnologiei, furnizori, de distribuție și de marketing.

Strategia firmei, structura și rivalitatea descrie condițiile unei țări care determină modul în care sunt organizate și acționează firmele. În plus, obiectivele (adică avantajele competitive ale firmelor germane de energie regenerabilă din Rusia), rivalitatea internă și formarea de afaceri noi determină acest factor.

Doi factori exogeni – noroc și de guvern – ar putea avea impact, de asemenea, pentru un avantaj competitiv. Șansele include evenimente care nu pot fi influențate de firme, de exemplu, acte de pure invenții, discontinuități tehnologice majore, și valuri de lume sau de cerere regională. În fine, guvernul poate influența fiecare din cei patru determinanți într-un mod pozitiv sau negativ.

Adaptarea noatră a cadrului al lui Porter a industriei de energie din surse regenerabile în Rusia se bazează pe sugestiile și modificările din mai multe studii anterioare.

În primul rând, am aplicat model cantitativ simplificat bazat pe scale interval, cu scopul de a interpreta fidel intențiile lui Porter. În timp ce Porter descrie condițiile de diamant într-o narațiune din punct de calitativ, această abordare permite, de asemenea, pentru o analiza cantitativă. Astfel, influențând mai multe studii empirice ulterioare.

În al doilea rând, am exclus șansă, deoarece acest factor exogen poate fi abia prezis și înlocuit cu cultura. Acest lucru este în conformitate cu Van den Bosch, care critică faptul că în impactul culturii naționale se acordă prea puțină atenție în modelului lui Porter și propune combinarea avantajului competitiv al lui Porter cu dimensiunile lui Hofstede ale culturii naționale. Ei susțin, de exemplu, că evitarea incertitudinii are o influență negativă asupra difuzării de noi tehnologii. Pe baza acestor considerații modelul nostru de cercetare este format din patru factori care determină și doi factori exogeni care au fost discutați intens în studiile anterioare.

Pentru a analiza industriilor conexe și de sprijin, precum și rivalitatea în piața internă, am inclus, de asemenea, corporațiile multinaționale străine deoarece acestea au o influență decisivă asupra competitivității țării. Accentul exclusiv pe caracteristicile de țară ar neglija influența corporațiilor multinaționale pe piețele externe. În special, nu ne uităm numai modelul lu Porter atunci când încercăm să analizăm avantajul competitive, raportat la piața Rusiei, ci vom combina acest lucru cu analiză a mediului competitiv intern din Germania. Această construcție de diamante duble ne permite să analizăm poziția competitivă a firmelor germane de energie regenerabilă din Rusia.

Propuneri

Condițiile factor

Sunt împărțite în factori de bază și a factori avansați, acestea reprezintă dotarea factorilor unei țări. Deși avantajul competitiv poate fi generat atât, factori de bază care au un potențial mai scăzut. Pentru industria energiei regenerabile, resurse naturale, cum ar fi biomasa, eergia eoliană sau radiația solară pot fi considerate a fi factori de bază, în timp ce infrastructura precum și instituțiile științifice și de inginerie reprezintă factorii avansați. Cei mai puternici facotri într-o industrie sunt cei ai tehnologiilor avansate.

Fără condiții adecvate ale factorilor avansați, firmele ar trebui să cheltuiască resurse proprii pentru a furniza astfel de structuri pentru comerț. De exemplu, calitatea angajaților este crucială pentru industria energiei regenerabile din cauza naturii sale high-tech (resurse mai ales solare și produse vitale pentru energia eoliană). Cu atât mai mare este nevoia de angajați calificați în industria de fabricare a unei țări. Firmele străine angajează, de asemenea, angajați locali și beneficiază de calificările și abilitățile lor. Astfel, vom presupune că diferențele de condiții factor sunt o sursă principală de avantaj competitiv, și vom avea următoarea ipoteză:

Ipoteza numarul 1:

Cu cât diferențele în condițiile factor în ceea ce privește energiile regenerabile, între Germania și Rusia, sunt mai mari, cu atât competitivitatea firmelor germane în Rusia crește.

Condițiile cererii descriu natura cererii interne pentru produse sau servicii într-o industrie. Calitatea cererii interne este mai importantă decât cantitatea. Porter susține că clienții exigenți se așteaptă la inovații și firmele se confrunta cu presiunea de dezvolta produse sau servicii mai sofisticate. Prin urmare, cererea internă poate fi considerată a fi o sursă primară de competitivitate. Acest lucru ar însemna că un nivel ridicat al cererii naționale pentru energii regenerabile conduce firmele în această industrie pentru a deveni inovatoare și competitive pe plan internațional. Pe baza acestor considerații, vom presupune că firmele din sectorul energiei regenerabile, care sunt extrem de inovatoare sunt, de asemenea, în posibilitatea de a-și personaliza produsele mai bine la condițiile din alte țări. Prin urmare, propunem ipoteza numărul 2.

Ipoteza numărul 2:

Cu cât diferențele în condițiile de cerere cu privire la energiile regenerabile între Germania și Rusia, sunt ma mari, cu atât competitivitatea firmelor germane în Rusia este mai mare.

Industriile conexe și de sprijin includ firmele care afectează în mod direct sau indirect, o anumită industrie. Porter susține că industria are focusul pe succesul national, iar acest lucru este probabil în cazul în care țara are un avantaj competitiv în industriile conexe și de sprijin. Existența industriilor conexe și de sprijin asigură succesul în piața internă și oferă oportunități de comunicare și de schimb tehnic.

În plus, industria își concentrează focusul pe succesul internațional care poate genera, de asemenea, cererea pentru produse complementare. Pentru energiile regenerabile, se poate argumenta că industriile deosebit de high-tech sunt relevante. Efecte colaterale ale acestor industrii ar putea spori caracterul inovator al tehnologiilor în biomasa, în industria eoliană și industria solară și, prin urmare, avantajul competitiv al firmelor care operează în aceste sectoare. Prin urmare, următoarea ipoteză poate fi formulată:

Ipoteza numărul 3:

Cu cât diferențele din industriile conexe, precum și cele din industriile de spriji sunt mai mari în ceea ce privește energiile regenerabile, între Germania și Rusia, cu atât este mai mare competitivitatea firmelor germane în Rusia.

Structura firmelor factor, strategia, și rivalitatea sunt incluse în condițiile țării care influențează rivalitate internă, precum și modul în care sunt organizate firmele și cum acționează. Cele mai multe firme care există într-un sector, sunt în aprigă concurență, iar datorită acestui lucru este mai puternică presiunea strategiilor unei firme inovatoare. Industriile în declin, pe de altă parte, sunt adesea caracterizate printr-un grad scăzut de rivalitate, precum și strategii ferme mai puțin inovatoare. Același lucru este valabil pentru industriile care sunt dominate de firmele monopoliste. Presupunem că acest lucru este valabil pentru industriile de energie regenerabilă, precum și, în cazul în care capacitatea de inovare și adaptarea de noi tehnologii sunt surse importante de avantaj competitiv. Pe baza acestui argument, putem obține următoarea ipotează:

Ipoteza numărul 4:

Cu cât diferențele în strategia unei firmei și rivalitatea acestora este mai mare în ceea ce privește energiile regenerabile între Germania și Rusia, cu atât este mai mare competitivitatea firmelor germane în Rusia.

Porter susține că un diamant mare reprezintă competitivitatea ridicată și un diamant mic reprezintă competitivitate scăzută. Deoarece cei patru factori determinanți se influențează reciproc, relația lor este caracterizată printr-o combinație multiplicativ mai bună. O țară în care toți cei patru factori care indică o valoare medie este mai competitivă decât o țară în care două valori sunt mari și două sunt mici. Astfel, ne propunem ipoteza numărul 5.

Ipoteza numărul 5:

Cât este mai mare suprafața de diamant diamant german față de diamant rus respectiv, cu atât mai mare avantajul competitiv al firmelor germane din Rusia.

Metodologie

Colectare a datelor

Cercetările anterioare din domeniul competitivității naționale au fost de multe ori-pe bază de sondaj. În timp ce sondajele au anumite avantaje, ele sunt, de asemenea, de multe ori caracterizate prin dimensiuni mici eșantioane, subiectivitate și raportare părtinitoare. În încercarea de a evita aceste dezavantaje, acest studiu se bazează pe datele secundare.

Un set extins de surse internaționale oficiale și semi-oficiale (Banca Mondiala, UE, Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare [OECD], Agenția Internațională pentru Energie [IEA], Programul de Mediu Unite [UNEP] și energie Inițiativă Finanțe durabilă [SEFI], Forumul Economic Mondial), precum și publicații ale organizațiilor non-guvernamentale (cum ar fi Asociația World Wind Energy [WWEA] și camerele de comerț și industrie), au fost supuse atenției noastre pentru realizarea studiului. Mai mult decât atât, am analizat rapoarte de companie și de alte resurse de pe internet. Deoarece aceste surse au fost pentru studiul nostru, colectarea de date primare nu a fost necesară.

Metodă

Pentru a determina un avantaj competitiv firmelor germane în Rusia, am calculat două diamante separate, și le-au comparat în formă de diamant dublu așa cum a propus de Dunning, Rugman și D'Cruz. Cele patru dimensiuni ale diamantului au fost specificate pentru industria energiei regenerabile și calculate cu un model cantitativ simplificat. Astfel, fiecare variabilă a fost determinată de un scor compozit de două variabile cauzale, care au fost detaliate prin diferite variabile proxy pentru industria energiei regenerabile.

În scopul de a construi și interpretarea diamante duble cu privire la dimensiunea de axelor și suprafaței, am adăugat două variabile cauzale și structurale – volumul pieței / strategia studiului lui Porter, care nu au fost incluse în abordările cantitative ale lui Cartwright. Pentru măsurarea variabilelor proxy, am calculat o scală interval cu un minim de zero și cel mult zece. Dacă o variabilă cauzală era determinată de mai mult de o variabilă proxy, media aritmetică a fost calculată. Acest lucru a dus la un scor cu valori cuprinse între zero și zece.

Pentru guvern și cultură, am adoptat o scală de trei puncte de la Cartwright. De exemplu, o politică intervenționistă, cu un impact negativ asupra diamantului a fost evaluat cu -2, o politică care nu are nici o influență asupra diamantului cu 0 și un guvern care facilitează procesul diamantului cu 2. Ne-am rezumat la scorurile factorilor și am obținut scoruri între -4 și 4. Astfel, fiecare punct de scor reprezintă 10 la sută. Prin urmare, un scor de 4 extinde axele diamant la 140 procente din valoarea sa inițială și un scor de -4 reduce axele la 60 la sută.

Măsuri

Pentru a determina factorii de bază și cei avansați, am adoptat măsuri utilizate în mai multe studii anterioare. Factori de bază s-au măsurat prin cantitatea de resurse naturale și factorii avansați prin numărul de instituții științifice și de inginerie.

Resursele naturale sunt esențiale pentru industria energiei regenerabile pentru că fără biomasă, lumina soarelui, sau energie eoliană, nu ar putea fi generată energie din surse regenerabile. Resursele naturale ar putea fi, de asemenea, considerate ca un factor de influență la nivel național, deoarece acestea ar putea fi utilizate de către aproape toate industriile. În acest caz, resursele naturale sunt factori de intrare pentru producerea de energie din surse regenerabile și, prin urmare, considerată ca fiind un factor nivel de industrie. Pentru a analiza resurselor naturale regenerabile de energie, potențialul lor în Germania și Rusia, a fost examinat și aproximate în termeni de megawați, cu referire la cele mai recente predicții.

Instituții științifice și de inginerie sunt considerate a fi resurse de cunoștințe care sporesc dotarile factor în industriile mari consumatoare de cunoștințe, cum ar fi industria de energie din surse regenerabile. În studiul nostru am măsurat instituțiilor științifice și de inginerie, cu un index al calității matematice și științifice, realizat de de la Global Competitiveness Report 2007/2008.

Am masurat de infrastructuă, cu ajutorul indicelui infrastructurii energiei regenerabile, aleborat de Ernst & Young Energy. Deoarece sunt disponibile doar date pentru Germania, am folosit date calitative pentru infrastructura de energie din surse regenerabile din Rusia și le-a interpretat într-un mod analog.

Beise și Cleff, susțin că atributele specifice pentru fiecare țară dorește creșterea competitivității internaționale a unei inovații adoptate la nivel local sunt mai importante pentru succesul internațional de inovare a unei firme decât alte avantaje, o țară poate fi prima pe piață. Industria de energie regenerabilă este extrem de inovatoare și inovațiile sunt, în general, generate prin brevete. Acestea sunt un indicator pentru inovare și furnizează informații cu privire la domenii tehnologice specifice. În studiul nostru, am folosit numărul real de brevete în fiecare tehnologie de energie din surse regenerabile ca o măsură pentru puterea inovatoare. Prin urmare, inițial, s-au stabilit codurile IPC relevante pentru tehnologii de energie regenerabilă, iar cele mai recente date disponibile din toate brevetele relevante din biomasă, energie solară, energiae eoliană au fost extrase din baza de date OCDE. Înainte de transformarea liniară a datelor în scorurile între zero și zece, am transformat datele cantitative originale din cauza discrepanțelor mari între valorile de țară.

Condițiile de cerere

Am masurat acest factor, prin combinarea așteptărilor consumatorilor, precum și din perspectiva de creștere a cererii pe piața internă. Volumul de piață a pieței de origine este determinată de mărimea actuală a pieței și creșterea viitoare a pieței pentru o tehnologiei.

Cu toate acestea, dimensiunea pieței a fost utilizat în studii recente cu diferite metode de măsurare. Nachum, care investighează industria suedez de consultanta de inginerie, măsoară dimensiunea cererii interne în ceea ce privește investițiile totale anuale în consultanta de inginerie într-o țară, și Sledge utilizează veniturile concurent de automobile în țara de origine ca un procent al industria de automobile la totalul nivelului mondial totală. În acest studiu, am folosit capacitatea totală în MW instalată până la sfârșitul anului 2008 pentru a determina dimensiunea pieței. De asemenea, am transformat aceste date înainte de transformarea liniară.

Creștere a pieței este la fel de importantă ca și mărimea absolută a pieței și indică o tendință de viitor. O piață internă în creștere rapidă încurajează firmele într-o țară să adopte noile tehnologii și le duce departe de convingerea că astfel de tehnologii ar putea face investiții existente redundante. Creșterea pieței de energie solară a fost determinată numai pentru anii 20078-2012 pentru creșterea pieței de energie solară în Rusia, datele cantitative nu sunt disponibile, astfel încât datele calitative au fost utilizate în locul acestora.

Pentru a determina gradul de complexitate al cererii interne, cele mai recente studii folosesc investițiilor în cercetare și dezvoltare, precum și în dezvoltarea produselor. Am masurat investițiile în R & D în industria energiei regenerabile prin utilizarea de capital de risc și fondurile de capital privat de investiții în 2007 pentru fiecare tehnologie. Investiții descriu toți banii investiți de capital de risc și fondurile de capital privat în capitalurile proprii în firmele în curs de dezvoltare de tehnologie de energie regenerabilă. Datele relevante au fost obținute prin combinarea noilor investiții în tehnologie din 2008 și tranzacțiile de țară în 2008. Pentru Rusia, datele cantitative pentru investiții nu au fost găsite, în schimb am folosit surse de date calitative pentru a descrie în energiile regenerabile în Rusia.

Firmele pot obține, de asemenea, un avantaj competitiv în cazul în care cumpărătorii interni sunt sofisticați și exigenți cu privire la produse sau servicii. Cererea de sofisticare va crește cu nivelul de educație. Prin urmare, am folosit indicele de educație al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea măsurii acestui produs. Această măsurare este similar cu propunerea lui Moon și colab., care determină sofisticare consumatorului pentru industria auto prin utilizarea procentulului populației cu studii superioare pe piața internă.

Sugestii și sprijinirea industriilor

Deși industriile conexe și de sprijin pot fi diferite pentru fiecare tehnologie de energie regenerabilă, toate acestea fac parte din industria high-tech și mediu. Exemple de acestea sunt companiile high-tech, care sunt furnizori pentru firmele din zona de biomasă, energie solară, energie eolienă și sectorul energetic. Pe baza acestor considerente, am masurat puterea industriilor conexe și ponderea valorii high-tech mediu și am adăugat în procesul de fabricație totală a țării.

Industriile de energie regenerabilă și industriile aferente și de sprijin sunt considerate a fi foarte inovatoare. Prin urmare, am folosit cheltuielile interne brute ca o măsură a nivelulului de dezvoltare al industriei de susținere. Datele au fost extrase din rapoartele ODCE, care oferă o privire de ansamblu asupra nivelului mondial de principalii indicatori economici, sociali și de mediu.

Structura firmei, strategie și rivalitate.

Acest determinant este separat în două variabile cauzale: rivalitate, precum și structura și strategia. Am masurat rivalitate în raport cu toată competiția de pe piața produsului intern. Structura și strategie au fost determinate de fuziuni și achizitii corporative, într-o țară ce are capacității de inovare. Pentru a măsura concurența de pe piață a produsului intern, am folosit o descriere calitativă similar cu metoda aplicată de Nair și colab.. Prin urmare, am examinat totalul cifrei de afaceri într-o țară, cantitatea de firme, dimensiunea firmei, precum și numărul de angajați.

Am masurat structura și strategia cu suma activităților. Continuarea activităților în industria de energie din surse regenerabile reprezintă o consolidare care tinde să creeze condiții de piață stricte. În plus, integrarea pe verticală până la nivelul de luare a componentei poate fi de așteptat în toate tehnologiile de energie regenerabilă. Am folosit o analiză corporativă volumului de țară, care este considerat a fi o variabilă proxy adecvată pentru a reprezenta strategia firmei și structura. Am obținut datele din raportul „Tendințe globale în investiții pentru energie durabilă 2008”. Pentru Rusia, datele nu sunt nici cantitative, nici calitativeacestea nefiind putut fi gasite.

Prin urmare, am avut în vedere activitățile considerabile ale industriei energiei regenerabile care nu a avut loc în Rusia. Un alt element al strategiei firmei și structura este inovatoare firmei, ceea ce este extrem de important pentru industria de energie din surse regenerabile. Am masurat unitate inovatoare, cu capacitate de inovare, care descrie modul în care firmele obțin tehnologie. Datele au fost obținute din Raportul Global de Competitivitate.

Guvern și cultură

Am masurat sprijinul oferit de guvern pentru tehnologiile de energie regenerabilă. Guvernul este un factor decisiv pentru sectorul energiei regenerabile, pentru că fără sprijin guvernamental, nu ar exista o piață pentru tehnologiile de energie regenerabilă. Principala influență guvernamentală asupra competitivității internaționale a tehnologiilor de energie regenerabilă constă în sprijinul financiar sub forma tarifelor feed-in. Până în 2008, 37 de țări au adoptat deja politici de feed-in și mai mult de jumătate din aceste țări au adoptat aceste politici în ultimii ani (politica rețelei de energie regenerabilă pentru secolul 21).

În plus față de tarifele feed-in, exista multe alte politici importante de promovare. Alte instrumente de sprijin financiar sunt sprijin pentru investiții directe, credite preferențiale și alocații fiscale. Un alt factor important este rigurozitatea reglementărilor de mediu, care reprezintă un factor critic de avantaj comparative.

Pe termen scurt, firmele pot beneficia, de asemenea, de reglementările de mediu, care sunt mai stricte sau sunt introduse mai devreme decât cele cu care se confruntă concurenții lor din alte țări. Ca urmare, reglementările de mediu stricte pot stimula inovarea și a spori competitivitatea. În acest studiu, am examinat toate informațiile cu privire la sistemele de sprijin financiar pentru tehnologii de energie regenerabilă, precum și reglementările de mediu, cu o măsură calitativă utilizată de către Vestergaard et al.

Pentru a măsura impactul culturii asupra industriei de energie din surse regenerabile, am uitilizat două dimensiuni culturale prpuse de Hofstede – evitarea incertitudinii și masculinitate. În ceea ce privește aceasta din urmă, Kédia și Bhagat susțin că țările masculine sunt în general mai eficiente în noile tehnologii decât țările feminine și sprijinul acestui argument cu difuzia de tehnologie de succes în țările foarte masculine Japonia, Singapore, Hong Kong și Taiwan. Evitarea incertitudinii are un impact important asupra internaționalizării cererii interne.

Mai mult incertitudinea este evitată într-o cultură, cu atât mai puțin este deschisă la influențe străine. De asemenea, deschiderea la idei noi este corelată cu o puternică rezistență la evitarea incertitudinii. Hofstede a măsurat de evitare a incertitudinii pe o scară între zero și 100, zero, reprezintă că evitarea incertitudinii este redusă și 100 reprezintă că evitarea incertitudinii a prezentat un grad ridicat. Am calculat media aritmetică a celor două elemente și liniar transformat-o într-un scor între -2 și 2.

Concluzii și propuneri

În cele ce urmează, vom raporta principalele constatări prin compararea diamantele Germaniei și Rusiei pentru industria energiei regenerabile. Guvernul și influența culturii asupra celorlalți determinanți au un aport pozitiv asupra industriei de energie din surse regenerabile în Germania, în special pentru industria solare și biomasă. Influența asupra industriei eoliene este de asemenea pozitivă, dar scorul este puțin mai mic. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că energia eoliană este deja o tehnologie relativ matură și sprijinul guvernamental s-a redus în ultimii ani. În Rusia, guvernul și cultura au un impact puternic negativ asupra industriei de energie din surse regenerabile. În primul rând, nu există legi care susțin energiile regenerabile și doar politicile de promovare limitate au fost puse în aplicare.

În al doilea rând, puțină atenție a fost acordată surselor regenerabile de energie în ceea ce privește rezervele Rusiei masive de combustibili fosili. În mod similar, cultura are o influență mult mai pozitivă în Germania, decât în Rusia. În funcție de dimensiunile culturale, cultura germană este mult mai masculină, ceea ce înseamnă că probabilitatea de a se adapta și implementarea tehnologiilor inovatoare de energie regenerabilă este mult mai mare decât în Rusia. De exemplu, tehnologii inovatoare de economisire a energiei și a energiilor regenerabile sunt foarte frecvente în Germania, dar nu sufficient de convingătoare pentru a găsi acceptare mare în Rusia. Astfel, se poate presupune că firmele germane de energie regenerabilă au considerabil avantaj competitiv în Rusia cu privire la sprijinul și cultura guvernamental, însă există alte implicații care îi plasează pe prducătorii de energie regenerabilă din Germania, în afara piețelor de desfacere din Rusia.

Este mai degrabă vorba de o rezistență, datorată obișnuinței de consum a rușilor. Mai mult, competitivitatea în fața companiilor ruse, este una ridicată, în ceea ce privește piața energiei regenerabile din Germania, îns consumatorii ruși „opun” rezistență ca urmare a avantajelor de cost pe care le au atunci când sunt utilizate surse de energie tradiționale, precum gaze naturale și altele, chiar dacă acestea prezintă un grad extrem de ridicat de poluare, iar majoritatea țărilor sunt în curs de a face schimbări în aces sens.

Deși considerăm că am obținut răspunsul la întrebările noastre prin utilizarea modelului lui Porter, există loc și pentru alte interpretări, în ceea ce privește prblema abordată. Lucrarea de față nu pretinde exhaustivitate, ci este o modalitate prin care s-a încercat utilizarea principiilor teoreiei avantajului competitive, pentru a evidenția relavanța acestei teorii în contemporaneitate.

Bibliografie

Baldwin, Robert E., The New Protectionism. A Response to Shifts in National Economic Power, International Political Economy, New York, 1995;

Bari, Ioan, Probleme globale contemporane, București, Editura Economică, 2003;

Barney, J.B., Firm resources and sustained competitive advantage”, in: Journal of Management, no. 17, 1991, 97-119;

Bhagwati, Iagdish, Agressive Unilateralism: America s 301, Trade Policy and the World Trading System, University of Michigan Press, 1990;

Brown, Chris, Understanding International Relations, Publisher Palgrave, UK, 2001;

Coyle, Diane, Guvernarea economiei mondiale, Editura Antet, 2001;

Drăgan, Gabriela, Fundamente ale comerțului international, Editura Universității ASE, București, 2010;

Dumitrescu, Ștefan; Bal, Ana, Economie mondială, București, Editura Economică, 2002;

Ernst & Young, „Renewable Energy Country Attractiveness Indices” Q1-2 2008. London: EYGM Limited, 2008;

Federal Ministry of Environment, Protection of Nature and Nuclear Safety (2007): Green Tech made in Germany. Environmental Technology Atlas for Germany. München: Vahlen;

Grant, R.M., „The resource-based theory of competitive advantage: implications for strategy formulation”, in: California Management Review, 33, 114-135;

Manoilescu, Mihail, Încercări în filosofia științelor economice , Imprimeria Națională, București, 1938;

Petermann, J., Energie – Motor der Wirtschaft, in: Petermann, J. (ed.), Sichere Energie im 21.Jahrhundert,13-24. Hamburg: Hoffmann und Campe, 2008;

Sandru, Daniel-Mihail, Dreptul comerțiului international, Editura Universitară, București, 2012;

The World Bank Group (2009): Ease of Doing Business. Retrieved October 2nd, 2009, from http://www.doingbusiness.org/EconomyRankings/;

Website-uri:

***oecd.org;

*** Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială [UNIDO] 2008.

***„Tendințe globale în investiții pentru energie durabilă 2008” raport UNEP și SEFI (Boyle și colab. 2008).