Teologie Pastorală extensie Roma Remedii duhovnicești [610154]

Teologie Pastorală extensie Roma Remedii duhovnicești
an 1 (2019 -2020) sem 2 Chilian E. Florica (Ciobotariu)
1
Starea acedică a lumii contemporane
– Remedii duhovnicești –

În greaca clasică, a -kedia înseamnă „ neglijență “, „lipsă
de interes pentru un lucru“. În Septuaginta, mai cu seamă în
Psalmi, cuvântul e atribuit unor personaje „obosite“ de viață
și de chinuri, care au ajuns la capătul răbdării și nu mai văd
nicio cale de ieșire din impas.
Pe lângă Origen și Evagrie, boala mai este pomenită de
Ioan Scărarul, Grigore din Nazianz, Grigo re al Nyssei,
Varsanufie, Ioan din Gaza, Marcu Călugărul, Maxim
Mărturisitorul, Simion Noul Teolog, Teodor Studitul, Casian,
Ieronim etc., într -un cuvânt de aproape toți părinții greci și
latini care au scris opere de edificare duhovnicească.
Acedia este „boala anahoretică“ prin excelență . Ea
dispare, cum spuneam mai sus, din lista celor opt păcate
capitale, metamorfozându -se, în mediul cenobitic, în
„trândăvie“, „langoare“, „tânjală“. Origen așezase , mult
înainte de Evagrie, ispita akediei între cea a somnului
(hypnou) și cea a lașității (deilias) (Comentariu la Evanghelia
după Luca, 19).
Într-adevăr, acedia e un amestec de somnolență , silă,
deznădejde și trândăvie, care -l face pe călugăr să abandoneze
lupta împotriva demonilor și să se lase în mâna arbitrarei
întâmplări.

Teologie Pastorală extensie Roma Remedii duhovnicești
an 1 (2019 -2020) sem 2 Chilian E. Florica (Ciobotariu)
2
Părintele Gabriel Bunge scrie în cartea consacrată acestei
năprasnice boli: „Pe calea către Dumnezeu, acedia este,
poate, vrăjmașul cel mai de temut, întrucât ea riscă să
înăbușe intelectul, centrul persoanei umane.“ Iar în altă
parte: „Acedia este expresia unei adânci dezintegrări a
persoanei umane ca urmare a păcatului.“ În De octo spiritibus
malitiae (PG 79, 1157 -1160), Evagrie completează descrierea
din Tratatul practic.
Demonul acediei ocupă un loc important în demonologia
monahală timp urie și în proto -psihologie. La sfârșitul secolului
al patrulea, Evgarie Ponticul , de exemplu, îl caracterizează
drept „cel mai supărător dintre toate” din cele opt genuri de
gânduri rele. Ca și în cazul celor care l -au urmat, Evgarie vede
acedia ca pe o ispită, iar marele pericol constă în cedarea ei.
Contemporanul lui Evagrie , părintele pustnic Ioan Casian , a
înfățișa t neliniștea apatică a acediei , „demonul nopții ”, în
călugărul cenobitic :
El privește cu nerăbdare în acest fel și asta și
suspină că nici unul dintre frați nu vine să -l vadă, și
adesea intră și iese din celula sa și, adesea,
privește spre soare, de parcă ar apune prea lent ,
și așa un fel de confuzie nejustificată a minții pune
stăpânire pe el ca un întuneric bizar .
Ioan Casian , un student: [anonimizat], a tradus lista celor
opt păcate în latină, iar scrierile sale despre acest subiect au
ajutat la răspândirea conceptului de păcate cardinale dincolo
de Părinții Pustiului . Dar de îndată ce acedia a părăsit

Teologie Pastorală extensie Roma Remedii duhovnicești
an 1 (2019 -2020) sem 2 Chilian E. Florica (Ciobotariu)
3
deșertul, demonul de amiaz ă a început să devină un cu totul
alt animal.
Prima editare majoră a listei originale s -a petrecut în
secolul al VI-lea, când Papa Grigorie I a scurtat -o la cele șapte
păcate mortale care se aseamănă aproximativ cu ceea ce
suntem familiari cu noi astăzi. A îmbinat acedia cu un alt viciu,
tristețea sau durerea.
Cei doi termeni au fost adesea folosiți în mod
interschimbabil, până când lenea a devenit un termen mai
comun . În discuție era dacă acedia și tristețe a erau în
continuare doar preocupări pentru călugării solitari și cât de
periculoase erau pentru oameni i laici.
Puține dintre aceste interpretări ale acediei au avut mult
sens în afara deșertului sau a mânăst irilor . Definiția lui
Thomas Aquinas de lene în secolul al XIII -lea poartă în
continuare conotațiile acediei – o afecțiune spiri tuală – dar
este clar că atunci călugării nu sunt singurii afectați.
Lenea, scria el , „este despre tristețea binelui spiritual .“
Geoffrey Chaucer a definit „ Acedia ” drept indolență și
mângâiere . Interpretările moderne ale acediei o asociază cu
depres ia sau plictiseala , deși unele grupuri religioase
consideră acedia și depresia ca pe o boală separată. Evoluția
păcatului, de la o problemă de inadecvare spirituală la
plictiseala lenei , reflectă complexitatea istoriei creștinismului
și concepția noastră despre ce ea ce este periculos pentru
minte și suflet.

Teologie Pastorală extensie Roma Remedii duhovnicești
an 1 (2019 -2020) sem 2 Chilian E. Florica (Ciobotariu)
4
Să revenim la elementele constitutive: acedia creează o
stare de inconfort interior. Intelectul se depliază , se împrăștie
în gânduri fără șir, haotice. Sufletul, în schimb, se repliază
asupra lui însuși , pierzând legătura cu izvorul liniștii , care este
Dumnezeu.
Acedia este indicată printr -o serie de semne. Aceste
semne (sau simptome) sunt de obicei împărțite în două
categorii de bază: somatică și psihologică. Acedia prezintă
frecvent semne somatic e.
Astfel de simptome corporale variază de la simpla
somnolență la b oală generală sau debilitate, împreună cu o
serie de simptome mai specifice: slăbiciune la genunchi,
dureri la membre și febră . O anecdotă atribuită mamei pustii
Amma Theodora de asemenea, leagă durerea și boala
somatică cu debutul acediei.
O serie de simptome psihologice pot semnifica, de
asemenea, prezența acediei, care afectează starea mentală și
comportamentul persoanelor afectate. Unele semne
psihologice semnalate frecvent se învârt în jurul lipsei de
atenție asupra sar cinilor zilnice și a unei nemulțumiri generale
în viață. Cel mai cunoscut dintre semnele psihologice ale
acediei este trândăveala , plictiseala sau lenea generală.
Autorul Kathleen Norris în cartea sa ,,Acedia și cu mine ’’
afirm ă că definițiile din dicționar, cum ar fi letargia și lenea nu
reușesc să facă dreptate cu această „ispită”; ea crede că o
stare de neliniște, de a nu trăi în prezent și de a vedea viitorul
ca fiind copleșitor este o definiție mai exactă decât lenea
dreaptă: este prezentă mai ales în mănăstiri, datorită tă ierii

Teologie Pastorală extensie Roma Remedii duhovnicești
an 1 (2019 -2020) sem 2 Chilian E. Florica (Ciobotariu)
5
distragerilor, dar poate invada orice vocație în care forța de
muncă este lungă, recompensele nu tind să apară, cum ar fi
cercetarea științifică, căsătoriile pe termen lung, etc.
bunăstarea lumii etc .
Toate acestea, spune Norris, sunt legate de li psa de
speranță și de neliniștile vagi care apar din faptul că au prea
multe alegeri, lipsite de un angajament adevărat, de a fi
„propriul sc lav”.
În cazul eremitului, boala e marcată de o imensă
plictiseală. Acedia poate fi considerată strămoașa îndepărtată
a spleen -ului invocat până la sațietate de romantici. Cauza
plictisului pare a fi în primul rând singurătatea: lipsa fraților , a
rudelor și prietenilor.
Trei sunt cauzele acediei: munca în exces,
scrupulozitatea, clima. Primele două par să aibă un numitor
comun: excesul, depășirea măsurii, întinderea corzii. Isaac
Sirul nuanțează însă: e de acord că oboseală fizică sau
intelectuală duce mai devreme sau mai târziu la acedie . Dar
adevărata cauză a acestei boli nu este alta decât demonul
acediei.
Cele trei cauze amintite mai sus trebuie considerate ca
fiind accidentale, colaterale. Excesul în munca fizică sau
intelectuală, excesul în rugăciune chiar, sleiește sufletul, îl
pred ispune atacurilor demonului de amiază, care atât
așteaptă .
Melete tou thanatou, meditatio mortis (amintirea și
exersarea întru moarte) ne amintește că «cetatea noastră

Teologie Pastorală extensie Roma Remedii duhovnicești
an 1 (2019 -2020) sem 2 Chilian E. Florica (Ciobotariu)
6
veșnică nu este în lumea aceasta» (Evr. 13,14) Ea ne învață să
cântărim realitățile acestei vieți cu sobrietate și să trăim în
consecință “ (Akedia, pp. 115 —116).
Un alt reme diu îl constituie stabilitatea, răbdarea
(hypomone), exersarea capacității sedentare a călugărului.
Călugărul trebuie să exceleze în această virtute, a
sedentarității . Nu întâmplător, virtutea opusă acediei este
hypomone, stăruința , rezistența , perseverența .
Această virtute trebuie înțeleasă la toate nivelurile
semantice: de la cel mai propriu (rămânerea în chilie cu orice
preț ) până la cel mai elevat spiritual (rămânerea cu fața la
Dumnezeu cu orice preț ). Evident, nici coarda rezistenței nu
trebuie întins ă peste limită (ne amintim de apoftegma cu
Antonie care se „distrează“ în mijlocul discipolilor, stârnind
indignarea unui vânător: cf. Antonie 13).
Demo nul de amiază îi atacă pe anahoreți la ceasul
prânzului, când soarele se află la zenit și toropește pământul.
Roger Caillois a consacrat un studiu foarte amănunțit acestui
demon în mitologiile greacă și latină, sistematizând și
propunând o grilă hermeneuti că pentru înțelegerea
hierofaniilor „caniculare“.
Aici mă voi opri doar asupra unui fragment din a treia
parte a textului, privitoare la aparițiile sacre în documentele
iudaice. Caillois remarcă faptul că Avraam primește vestea
nașterii lui Isaac de la cei trei îngeri în miezul zilei
(mesembrias, după LXX, cf. Gen. 18,1).

Teologie Pastorală extensie Roma Remedii duhovnicești
an 1 (2019 -2020) sem 2 Chilian E. Florica (Ciobotariu)
7
Comentând Psalmul 90, unde apare expresia „demonul
de amiază“ (90,6, după LXX), Ieronim afirmă că autorul face
aluzie la o credință populară iudaică. Targumul, parafrază
caldeeană la Vechi ul Testament, precum și tradiția rabinică,
personalizează „molima care bântuie la ceasul prânzului“.
Descrierea demo nului e cât se poate de concretă:
„Demonul de amiază este un monstru alcătuit din solzi și din
smocuri de păr, are un singur ochi așezat în dreptul inimii. Nu
sălășluiește nici în lumina soarelui, nici în umbră, ci în lumina
mijlocie.
Se rostogolește înain te ca un bulgăre și se năpustește
[asupra oamenilor] între ceasul al zecelea, de dimineață , și al
treilea de după -amiază, mai cu seamă vara, începând cu ziua
de 17 a lunii Tammus și terminând cu ziua de 9 a lunii Ab
(iulie și august, n.n. C.B.). Toți cei c are văd acest demon pică
morți dintr -o dată“ (Caillois, p. 161). Atât deocamdată despre
acedie și despre curățirea „practică“.