Teoconismul Noua Ordine Crestina

TEOCONISMUL – NOUA ORDINE CREȘTINĂ

„I trust God speaks through me. Without that, I couldn’t do my job.”

George Walker Bush

Theoconism makes its presence felt in the field of classical political doctrines, being an elitist political formula, intelectualized by the American political conservative spectrum that manages to respond to the challenges of secularization through theology in political matters. In the analysis of the theocon movement, we decided to display theoconism gradually using three didactical stages, similar to the responses of the political group to social and global challenges : the infrastructure of power, a segment in which we analyze the adherence of the theocon doctrine to the American civil society, the instruments of power, the modality of access of the theocon doctrine in the ideatic national and global field and, the most important aspect, the construction of the modern crusade, a strategy structured on the recovering of the Medieval institution of the crusade from a modern perspective, as a defensive response to the global terrorism. It is difficult to estimate that theoconism will not be present in the public debates in the years to come, the advance of islamism assures theoconism’s powerful ideological uprising in the social and cultural conflict.

Key-words: Theocon, Theoconism, Thomist, Modern Crusade, Christian Political Doctrine, Political Theology, Christian Counterculture, GWOT, The Bush Doctrine.

Debutul secolului XXI a generat o succesiune de evenimente politice și militare la nivel global care au indicat schimbarea tiparelor postbelice consacrate de raportare la sistemul relațiilor internaționale. Un factor nou și tot mai vocal în concertul internațional îl constituie revirimentul religiei în chestiunile publice ca o soluție viabilă odată cu slăbirea treptată a influenței ideologiilor, a „religiilor politice”.

Nașterea teocrațiilor epocii telematice, ca substitute ale regimurilor definite de ideologii, se observă cu precădere dinspre lumea-cultură a islamului. Conglomeratul mahomedan a generat un răspuns vehement în fața factorilor de influență inevitabili ai modernismului: islamismul, o reacție radicală a islamului, prin activarea filonului combantant al acestuia. Islamismul înțelege prin adversitatea sa față de modernism nu numai combaterea vectorilor de influență ai curentului epocii asupra societății mahomedane, ci și eliminarea cauzei, concepută în imaginarul doctrinar-religios ca fiind civilizația occidentală, creștinismul. În această logică, se reactivează vechea antagonie a celor două civilizații de sorginte abrahamică.

Situația islamismului în ascensiune, care identifica Creștinătatea drept tenantul modernismului, a fost un catalizator al energiilor politice din emisfera vestică ce se aflau în același proces de combatere a influențelor modernismului asupra structurilor tradiționale ale societății, materializate prin secularizare și relativism, cu consecințele specifice. Facțiunile politice de orientare conservatoare creștină din Occident, alături de structurile religioase consacrate ale Bisericii au construit o nouă formulă politică viabilă la nivel global, prin care să fie apărată și reafirmată identitatea creștină. În sensul celor indicate, ne vom îndrepta atenția spre cea mai de succes formulă politică de sorginte creștină din contemporaneitate, teoconismul, consacrat pe fondul ransforsării islamismului.

Teoconismul este o formulă politică creștin-conservatoare ce își construiește principiile de activitate publică pe fundamente biblice. Termenul apare pentru prima dată în limba engleză în anul 1996 desemnând facțiunea unor lideri religioși americani reuniți sub flamura aceleiași perspective asupra practicilor guvernamentale aplicate societății.

Din punct de vedere etimologic, termenul „teocon”(în engleză „theocon”) provine din acronimia termenilor „theology” și „conservatorism”, format ca noțiune distinctă față de „neocon”. Distincția celor doi termeni a fost creată prin sciziunea partiției adepților teologiei conservatoare, majoritari de confesiune romano-catolică și luterană, de grupul neoconservator american. În limbajul politic american, „teocon” e sinonim cu „thomist”, indicând rădăcinile doctrinare ale teoconilor în scrierile lui Toma de Aquino.

Facțiunea teoconă americană și-a catenat adepții prin intermediul mișcării Dreptei Creștine, un grup caracterizat prin susținerea puternică și activă pe care o acordă politicilor sociale conservatoare, luând atitudine în chestiune reglatoare ale vieții cotidiene prin filtrul ideatic creștin. Caracteristica principală a grupului e dată de un ansamblu de instituții asociate care joacă rolul unor nuclee a New Christian Right: Moral Majority, Christian Coalition, Focus on the Family ori Family Research Council.

Ceea ce legitimează teoconii ca un grup de influență este construcția unei teorii politice creștine prin care se postulează formarea Statelor Unite ale Americii ca o națiune eminamente creștină asumând în acest mod întreaga moștenire cultural-istorică a Creștinătății. Ideologia teoconservatoare are ca punct de plecare fondul revoluției culturale traversate de către Statele Unite ale Americii în deceniul VII al secolului XX, primele idei apărând ca o reacție la liberalizarea proiectelor societale din decada amintită, rezumate sub numele de „Counterculture”.

În această etapă, prototeoconistă, doctrina în formare cuprinde idei politice articulate în acord cu antropologia creștină căutând să transceadă obiectivele politice propriu-zise prin uzitarea unor subtilități creștine permeabile civilizației occidentale. Animarea doctrinei este produsă de către Richard Neuhaus și Michael Novak. Educația clericală și activitatea religioasă a celor doi activiști este dublată de maturizarea politică a perspectivelor acestora dinspre idei afine spectrului social de intepretare al intelectualilor newyorkezi spre încurajarea publică a intervenționismului american, ideile prototeocone găsind aderență în platforma politică a Partidului Republican din Statele Unite ale Americii.

Responsabilitatea lui Richard Neuhaus și a lui Michael Novak a fost crearea unui vademecum teocon prin care să fie definită poziția societății americane și, prin extensie, a Creștinătății, în problemele pe care le ridică secularizarea și cultura relativismului, pronunțându-se asupra aspectelor morale, familiale, comunitare, de bioetică și de educație.

Etapa postulării axiomelor teocone prezintă un aspect remarcabil ce se va putea observa în strategia de construire a infrastructurii teocone în deceniile succesoare: prin revitalizarea religiei în chestiunile publice s-a dorit dinamizarea elementului religios deja prezent și modelarea ca răspuns la modernism fără niciun compromis al dezideratelor teologice în raport cu emisfera de activitate politică. În definitiv, odată cu așezarea fundamentului ideatic, putem stabili debutul ideilor în scena politico-socială americană lansarea lucrării-manifest al lui Richard Neuhaus „The naked public square: religion and democracy in America” în 1984.

Analiza mișcării teocone poate fi adaptată didactic în trei segmente fundamentale, conform cu evoluția procesului de afirmare a teoconismului ca soluție comunitară și globală la stimulii secularizării și relativismului: aspectul prioritar îl constituie calea spre putere, infrastructura ce a legimitat facțiunea; umătorul aspect cuprinde înfățișarea unor instrumente comunitare dezvoltate ca garanție a postulatelor teocone în combaterea efectelor secularizării și relativismului cultural; cel din urmă aspect comportă pe de parte trăsăturile consacrate ale teoconismului, reacția sa la nivel global în fața provocărilor și amenințărilor suportate de Creștinătate: cruciada modernă.

În vederea accesului spre putere, adepții doctrinei teocon au elaborat două strategii politice: prima dintre aceste strategii a fost adaptarea și construirea unei rețele de think-tank-uri, instituții și reviste pentru popularizarea ideilor; cea de-a doua strategie a fost apropierea unor forțe conservatoare puternice care să răspundă similar în chestiunea „counterculture” asumată.

Think-tank-urile ce s-au dovedit cu succes în a răspândi mesajul doctrinar teocon au fost: Moral Majority Coalition, Faith&Freedom Coalition, Christian Coalition, The Fellowship. Activitatea socială specifică s-a consumat într-o sumă de răspunsuri și acțiuni specific creștine privitoare la aborționism, feminism, drepturile homosexualilor, respectul pentru sanctitatea și demnitatea vieții, familiei și mariajului ca fundamente ale unei societăți libere. Pentru a face viabilă activitatea în problemele amintite, strategia teoconă a dezvoltat și câteva platforme publice ca receptori dinspre societate spre structurile think-tank teocon: Christian Voice, Eagle Forum, Campaign Life Coalition, Focus on the Family sau Family Research Council, asociații unde creștinii americani pot găsi soluții pentru presiunile cotidiene.

Învățământul și cercetarea au fost considerate necesare pentru știițificitatea punctului de vedere teocon asupra problemelor unde întâlnește opoziția culturii relativiste. În acest sens, au dezvoltat American Center for Law and Justice, Bob Jones University, Discovery Institute și Family Research Council.

Cea mai accesibilă pârghie de afirmare în epoca telematică o constituie mass-media, unde teoconii au căutat să afirme rețeaua de asociații deja creată. Au fost create două tipuri de canale, cele televizate, ca The 700 Club și The Family Chanel cu misiunea difuzării unor programe cu specific creștin și reviste ca First Things ori folosirea platformei American Enterprise Institute, adevărate agore ale analizei culturii și gândirii religioase, societății și libertăților religioase din societate.

Privitor la coagularea forțelor publice conservatoare, afine dezideratelor teocone, strategia direcționată de Richard Neuhaus și Michael Novak a fost bazată pe coalizarea vectorilor religioși de opinie ce răspund prompt prin „Counterculture” asumată. În rolul forțelor conservatoare s-au înfățișat reprezentanții Bisericii Romano-Catolice din Statele Unite ale Americii, cel mai mare și cel mai dogmatic grup religios din cadrul națiunii. Ordinele ecvestre ale Sfântului Scaun, subiect al relațiilor internaționale reprezentând Biserica Romei, Ordinul Suprem al lui Christos, Ordinul Pintenul de Aur, Ordinul Pius al IX-lea, Ordinul Sfântul Grigore cel Mare și Ordinul Sfântul Silvestru Papă, iar în regim de tutelă Ordinul Suveran Militar Ospitalier Al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta și Ordinul Ecvestru al Sfântului Mormânt de la Ierusalim precum și societăți ca Legiunea lui Christos, Regnum Christi ori Opus Dei, au completat răspunsul solicitat de teoconi în fața secularizării prin misiunea lor declarată de a întreprinde acțiuni în emisfera educației, a sănătății, a suportului familial, alături de tradiționalele misiuni de evanghelizare și patronaj spiritual. Apropiați modalității de receptare al mesajului christic în societate au fost și conservatorii protestanți, iar comuniunea politică a celor două confesiuni creștine a reprezentat momentul de maturizare politică a teoconismului, sintetizat prin articolul-manifest Evangelicals and Catholics Together. Accesul la putere și cristalizarea ideilor de tip teocon în politici concrete l-a constituit momentul 1980, alegerea lui Ronald Reagan în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Adepții dezideratelor de tip teocon, ca parte componentă a grupului neoconservator american, luau parte pentru prima dată la fenomenul puterii instituționale.

Particularizarea teoconismului se evidențiază prin construirea unei teorii politice creștine legitimată de identitatea istorică a națiunii americane ca prima națiune creștină. În acest sens, construiesc un „dominion teologic” structurat pe misiunea mesianică a națiunii americane ca parte componentă a Creștinătății, teoriile politice sprijindu-se pe teologia creștină, creând un paradox al „revoluției conservatoare”.

Mesajul ansanblului de politici interne teocone este adresat problemelor de protejare a demnității umane, a bioeticii și prioritatea morală în exercițiul public cotidian. Asfel, se propun legi cu caracter protectiv asupra fetusului, politici anti-sterilizare, opoziție față de eutanasie și blocarea procesului de manipulare al celulelor stem în vederea terapiilor și clonării. În plan moral, găsesc apărarea familiei creștine tradiționale prin combaterea pornografiei și liberalizării sexuale ca fiind fundamentală.

Acestei cruciade interne, teoconii îi dublează o cruciadă externă, afină intereselor de orientare externă intervenționistă ale Partidului Republican. Trăsăturile specifice ale acestei politici sunt tendința de a vedea lumea în binomul bine/rău, toleranța scăzută la diplomație(tratative, compromis, înțelegeri bilaterale sau multilaterale), unilateralism american și disponibilitatea intervenției militare. Asistăm la interesul motivat biblic pentru zona Orientului Apropiat și sprijinirea Israelului, imaginat simbolic ca un succesor al structurilor de putere medievale creștine din Orient fondate în urma cruciadelor. Un atare transfer de simbol se va consuma și în cel mai spectaculos aspect teocon în relațiile internaționale, preluarea misiunii de apărare a moștenirii Creștinătății prin războiul defensiv, cruciada.

Efortul de a construi cruciada modernă a solicitat tradiției Creștinătății garanția istorică a instrumentelor simbolice și juridice pentru aplicarea globală a doctrinei teocon în relațiile internaționale. Primul punct de analiză îl constituie doctrina de containment. Substituirea destinatarului doctrinei, comunismul, cu noul adversar, islamismul, comportă modificări și în justificarea intervenției, protejarea drepturilor umane fiind dublată de garanția libertății dreptului creștinilor de a-și exercita profesiunea de credință, Tim Winter creând o comparație simbolică ce ar putea aminti de reanimarea eschatologiilor antice: „Casa Albă din Washington” la antipod „Casei Negre din Mecca”. Evenimentele consumate la 11 septembrie 2001, în timpul administrației Bush, pot fi înregistrate în istoricul doctrinei teocon ca momentul critic ce a prilejuit punerea în aplicare a cruciadei americane prin intenționalitatea de combatere a terorismului global de sorginte islamistă, inserția teoconă fiind posibilă prin radicalizarea regimului Bush și crearea Doctrinei Bush. În 17 septembrie 2002 a fost elaborat National Security Strategy for the United States, documentul unde e definită Doctrina Bush, strategia Statelor Unite ale Americii în răspuns la noile provocări globale. Componentele fundamentale ale strategiei sunt lovirea preventivă a țintelor inamice sau potențial inamice, promovarea democrației în rândul țărilor cu regimuri totalitare pentru a dezamorsa lipsa de control a raporturilor diplomatice internaționale și a descuraja protejarea unor factori de potențial risc îndreptați împotriva Statelor Unite ale Americii. Crearea unei „culturi a războiului” de către strategia intervenționistă s-a armonizat cu obiectivele simbolice ale teoconismului în plan global.

Practica războiului defensiv are rădăcini în teologia creștină cu trimitere la „războiul just” de apărare a Creștinătății sau de redobândire a Pământului Sfânt în patronaj creștin. Modulațiile campaniilor politico-militare legitimate în „războiul just” au primit denumirea de cruciade, războaiele crucii. Metafora cruciadei va evolua de la dimensiunea războiului anti-islamic a Respublicii Christiana, la cruciada în sens modern împotriva terorismului, reconfigurând în mesajul public dimensiunile unui război creștin asumat împotriva factorilor ce amenință identitatea și existența sa. Situația generează paradoxul de a se purta un război în numele lui Hristos prezentat opiniei publice ca fiind un război pentru pace. Cheia problemei se află în percepția polarității de fiecare dintre părțile implicate, pe de-o parte, purtătoarele gonfalonului cruciat, Statele Unite ale Americii, sub administrațe teoconă, iar pe de altă parte mișcarea transfrontalieră islamistă Qaeda al-Djihad.

Din perspectivă islamistă, putem prezenta ca reper opinia lui Osama bin Laden pe argumentația căreia conflictul nu era doar o bătălie obișnuită între al-Qaeda și Statele Unite, ci între musulmanii de pretutindeni și „cruciații universali”. Însumarea declarațiilor islamiste privitoare la situația globală ne propune să acceptăm faptul că renașterea Imperiului Islamic în pofida secularizării, deci decreștinării Europei, nu e doar o construcție teoconă pentru a justifica intervențiile americane în Orientul Mijlociu, ci și o axă de lucru pe agenda liderilor fundamentaliști islamici. Este lesne de înțeles, în logica simbolurilor și a patrimoniului moștenit de părțile opozante în problemă, că pentru cei ce se proclamă protectorii Ummei, adversarul e creștinul cruciat, cel care își apără identitatea religioasă în fața noii expansiuni mahomedane, iar evreii din Orientul Mijlociu, prin statul Israel, sunt percepuți asemenea enclavelor cruciate medievale, un avanpost al Creștinătății.

Succesiunea de mesaje a liderilor islamiști trimit spre punctul de vedere conform căruia ansamblul de acțiuni teroriste vizează, de fapt, ținerea la distanță a intervenției Occidentului în raport cu afacerile interne ale lumii arabe. Discursul atinge tocmai pe dezideratele Creștinătății de pace și lipsă de tensiuni la nivel global, însă se omit două probleme fundamentale: discursul e produsul unei grupări islamiste, islamismul fiind o reacție radicală și violentă a lumii islamice la factorii modernității proveniți din civilizația apuseană, iar pe de altă parte aceeași grupare de forțe islamice își revedincă, de drept, reansamblarea Califatului și propagarea Shariei prin Jihad, folosind deci forța militară împotriva „necredincioșilor”, celor care nu acceptă Islamul, așadar și a creștinilor.

Prezentarea reacției declarative a reprezentanților islamiști nu poate fi înțeleasă fără a observarea faptului că în intervalul unipolarității globale a Statelor Unite ale Americii s-au succedat administrații republicane, a căror politică externă era înclinată spre intervenționism, și democrate, a căror politică externă încuraja izolaționismul, deci neintervenția inclusiv în afacerile lumii arabe, iar indiferent de rocada celor două partide cu răspunsuri externe diferite la stimulii politico-militari dinspre puterea celei mai importante forțe globale, terorismul islamist a cunoscut o pantă ascendentă.

În urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, Administrația Bush a înțeles că retragerea completă din Orientul Mijlociu și abandonarea Israelului nu ar elimina amenințarea islamistă, generând chiar efectul opus: astfel de succese nu ar face decât să alimenteze legitimitatea lui bin Laden în cadrul lumii islamice și ar accentua problema existentă. În consecință, administrația americană a adoptat în 2002 o strategie denumită „Războiul Global împotriva Terorii”(Global War on Terorrism – GWOT), ce viza: desființarea bazei de operațiuni din Afganisan aparținând grupării Qaeda al-Jihad, întărirea Statelor Unite împotriva viitoarelor atacuri, schimbarea regimului din Irak și înfrângerea jihadiștilor oriunde s-ar afla aceștia, prin orice mijloace.

GWOT a fost primul argument modern al cruciadei americane, însă curând a venit susținut de un alt set de justificări istorico-politice, marcă a ethosului Occidental. Putem afirma că paradoxul războiului pentru pace în numele lui Hristos este realmente un justum bellum, întrucât, păstrând comparația cruciadei lui Dwight Eisenhover împotriva neo-păgânismului hitlerist cu cruciada teoconă împotriva „fascismului islamic”, intervenția pentru stăvilirea mișcării fundamentaliste este construită pe logica stăvilirii dezastrului ideologiilor totalitare din secolul XX.

Richard Neuhaus a explicat în articolul Religious Freedom in a Time of War faptul că scopul de ordin politic, protejarea comunității globale de credincioși creștini, construit de diplomația americană în anul 1998 și legiferat prin „International Religious Freedom Act of 1998” este dublat și de legea moraleipe care o națiune creștină trebuie să și-o asume. Logica elaborării unui astfel de act aduce pe agenda de lucru americană apărarea unuia dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la a practica o religie și globalizarea securizării acestui drept. Conform documentului, liberatea religioasă este primul dintre drepturile omului, fiindcă religia este aceea care asigură demnitatea omului și relația sa cu o autoritate care transcede puterea temporală.

În consecință, Statele Unite ale Americii sunt considerate împuternicite moral, adesea moralizatoare și pot avea o viziune explicit religioasă de a-și purta misiunea la nivel global. Prin urmare, administrația teoconă a identificat un sprijin în argumentele istorico-religioase pentru continuarea măsurilor la nivel global împotriva terorismului islamic.

În logica implicării factorului ecclesial în relațiile internaționale prin mecanismul pomenit în paragraful anterior, înțelegem că în concepția teoconă, pacificarea lumii se suprapune unui mesaj religios creștin, o nouă formă de evanghelizare. Asistăm la o nouă dimensiune a conflictului: orice război creștin-non-creștin poate deveni, prin coalizarea forțelor creștine, o cruciadă. Robert Louis Wilken remarca într-un articol pentru First Things, „Christianity face to face with Islam”: „Though some may eschew the term, in the decades to come the great challenge for Christians will be to fashion, within the cultural and political conditions of the twenty-first century, a new kind of Christendom”

Acțiunea teoconilor este și rămâne puternic elitistă și intelectualizată, dar are avantajul că se bazează pe un set de principii care se regăsec în manieră atavică în mare parte din populația occidentală care a avut un contact plenar sau chiar numai periferic cu educația creștină. Deși aflată politic într-un moment de reflux acum, nu este greu de estimat că teoconismul nu va lipsi din dezbaterile publice din următorii ani, iar avansul puternic al islamului războinic îi va asigura o puternică combustie și în anii ce vor veni.

Teoconismul este o doctrină tânără în dimensiunea clasică a doctrinelor politice, dar se nutrește cu orientări doctrinare pluriseculare și amalgamează în mod interesant câte ceva din mesajul antropologic al tuturor celorlalte doctrine specifice democrațiilor consolidate. Rămâne să vedem cum anume, după perioada George Bush, se va impune din nou la nivel de atitudine publică și cât din influențele ei se vor regăsi în politicile interne și externe ale protagoniștilor principali din sistemul relațiilor internaționale.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări consultate în analiza subiectului

Andersen, Margaret L., Taylor, Howard Francis, Sociology: Understanding a Diverse Society, Ed. Thomson/Wadsworth, 2006;

Riley-Smith, Jonathan, The Crusades, Christianity and Islam, Columbia University Press, 2008;

Klein Naomi, The Shock Doctrine, Metropolitan Books, New York, 2001;

Linker, Damon, The Theocons: Secular America under siege, Ed. Doubleday, New York, 2006;

Neuhaus, Richard, The Naked Public Square, Eerdmans Publushing, 1988;

Palmer Michel, The Last Crusade, Potomac Books, Washington DC, 2007;

Plinio Correa de Olivieira, Revoluție și Contrarevoluție, Ed. Tradiție, București, 1995;

The President Council on Bioethics, Human Dignity and bioethics, Washington DC, 2008;

Turcuș, Șerban, Sfântul Scaun în relațiile internaționale, Ed. Romania Press, 2008;

Kanfman R., In the Defense of the Bush Doctrine, The University Press of Kentucky, Kentuchy, 2008.

Articole

Heilbrunn J., Neocon v. Teocon, în The Republic On-line, 1996;

Mastnak, T., The Muslims as the enemy of faith: The crusades as political theology, Quaderni Fiorentini, 2009;

Neuhaus R., Religious freedom in a time of war, în First Things, 2002;

Wilken R. L., Christianity face to face with Islam, în First Things, 2009;

Winter Tim, America as a Jihad State: Middle Eastern perceptions of Modern American theopolitics, în The Muslim World, 2011;

Kwiatkowski, K., Making sense of the Bush Doctrine, în LewRockwell, 2007.

Documente

Evangelicals and Catholics together;

International Religious Act;

The Bush Doctrine;

Avoid Confusion about Equestrial Orders: Dedicated to the saints;

National Security Strategy.

Discursuri și interviuri

The George Walker Bush s discourse.

Sitografie

http://www.whitehouse.gov

http://www.state.gov

http://www.thebushdoctrine.com

http://www.firstthings.com

http://www.vatican.va