Tentative de Sinucid In Patologia Adolescetului

Capitolul I GENERALITĂȚI DESPRE SUICID

SCURT ISTORIC

În general, în lumea păgână, atât romanii cât și grecii, au avut o atitudine relaxantă față de suicid. În Roma și Grecia antică suicidul era considerat acceptabil în urma unei înfrângeri militare. Însă mulți filozofi și matematicieni greci, precum Psythagoras, Aristotle și Platon au fost împotriva actului de suicid, din diverse motive.(1)

În Roma antică, problema suicidului, a fost mai mult o problemă pragmatică, decât una legală. Suicidul era interzis în trei cazuri: cei acuzați de crime capitale, soldații și sclavii. Motivul era același pentru toate trei cazurile și anume nu era economic pentru ca acești oameni să moară.(2)

În evul mediu, biserica creștina, îngropa în afara cimitirelor persoanele ce au comis suicid, iar pe cele ce au încercat sa comită suicid le excomunica.(3)

Abia în secolul al XIX-lea, în Europa, suicidul nu mai era considerat că este provocat de păcat, ci de nebunie. În Marea Britanie, în această perioadă, tentativa de suicid era catalogată ca o crimă cu premediatate, și era pedepsită prin spânzurare.(4)

În zilele noastre suicidul nu mai este considerat o crimă, așa cum a fost considerat în cele mai multe țări din evul mediu până în anul 1800, iar în Europa, în nici o țară, suicidul nu se consideră infracțiune.(5)

ADOLESCENȚA

Adolescența este o perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului.(6)

Etimologic, termenul adolescență are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a crește, a se dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică și dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste (7)

Dezvoltarea biologică

În această perioadă, din punct de vedere biologic, au loc multe schimbări, fiind descrisă ca o perioadă cu creșteri rapide în greutate și înălțime. Ea începe cu pubertatea și se încheie cu maturitatea.(8)

„Pubertatea este acea etapă de viață care duce la maturitate, prin schimbări dramatice fiziologice și psihologice, caracterizată prin maturarea gonadelor. Declanșarea pubertății se realizează prin activarea axului hipotalamo-hipofizo-gonadal.”(9)

Vârsta medie de debut este cuprinsă în jurul vârstei de 8 – 13 ani la fete și 9 – 14 ani la băieți, însă ea depinde de o serie de factori endogeni și exogeni. În perioada copilăriei, repartiția schemei mesei corporale este identică la ambele sexe, însă în pubertate aceasta se modifică, în favoarea băieților, in ceea ce priveste masa corporală și scheletică (1,5/1) și in favoarea fetelor, in ceea ce privește țesutul adipos (2/1).(10)

În preadolescența are loc inceputul maturizării sexuale, de la 12 la 14 ani, la fete, și de la 14 la 16 ani, la băieți, cu dezvoltarea caracterelor sexuale primare si secundare. Are loc creșterea staturală și creșterea forței musculare la adulții de sex masculin, iar la sexul feminin crește volumul relativ al cutiei toracice și al bazinului; de asemenea, se mărește craniul facial cu mușchii mimicii, astfel încât se definitivează trasăturile feței caracteristice adultului. (11)

Are loc un proces de perfecționare funcțională a neuronilor scoarței cerebrale. Procesele de analiză și sinteză devin tot mai fine, se accentuează funcția reglatoare a limbajului intern(12)

Dezvoltarea psihică

Maturizarea adolescentului este o fază personală de dezvoltare unde tinerii trebuie să își stabilească proprile convingeri, valori și realizările dorite. (13)

Adolescenții sunt adesea caracterizați ca fiind preocupați de sine, chiar egoiști, dar asta se întampla deorece ei sunt într-o continuă evaluarea a propriei persoane. Cu toate astea, această preocupare de sine duce la începutul stabilirii unor obiective, independeță socială și emoțională și la dezvoltarea adultului matur.(14)

Trei stadii distincte se pot identifica în dezvoltarea psihologică a adolescentului.

În timpul adolescenței timpurii ( 11-13 ani ), dezvoltarea este centrată în jurul dezvoltării unei noi imagini de sine, datorită schimbărilor fiziologice care au loc.(15)

Când ajung în jurul vârstei de 14-15 ani (adolescența mijlocie) centrul de interes și preocupări al copilului nu mai este concentrat asupra schimbarilor corporale, cu care adolescentul deja se obisnuiește, ci pe descoperirea propriei identitati și pe dezvoltarea personalitații. În aceasta perioadă, simțul responsabilității și cel al independenței devin evidente, împreună cu încercarea lor de a contribuii la societate și de a-și găsi un loc în ea. (16)

În adolescența târzie, în jurul vârstei de 16 ani, adolescenții au un sentiment mai puternic de stabilitate și încep să își găsească locul în societate. În aceast stadiu din viață ei ar trebui să se simtă psihologic integrați în societate și să aibă o vedere destul de consitentă despre lumea încojurătoare. De asemenea, până acuma, ar trebui să își fi găsit un echilibru între aspirații, vise și realitate.Aceasta este și o etapă în care devine mai preocupat de celelalte persoane și mai puțin de el.(17)

SUICIDUL

„Termenul de suicid este aplicat oricăricui caz, în care moartea rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ făcut de victima însăși, care știe că respectivul act îi va produce moartea.”(18)

Factori de risc suicidar

Bolile psihice

Tulburările afective ( Depresia ). „Depresia este una din tulburările psihice întâlnite foarte frecvent, începând cu sindroamele nevrotice din bolile somatice, până la fazele depresive ale psihozei manicao – depresive, unde îmbracă forma cea mai caracteristică.”(19)

Suicidul poate să apară ca un simptom tardiv al bolii, dar de asemenea poate apărea și la începutul bolii. Kieholtz consideră că ” dorința de moarte este prezentă la orice depresiv”.(20)

Schizofrenia. Din bolnavii cu schizofrenie 2% comit suicid și 10% comit tentative de suicid. Suicidul din schizofrenie are câteva caracteristici și anume faptul că este brutal, atroce, apare în perioada de debut, iar în cele mai multe din cazuri lipsește motivația.(21)

Alcoolismul. Opus față de depresie, actul suicidar la alcoolici survine mai târziu în decursul vieții. S-a estimat un risc pentru suicid la cei cu dependență de alcool de 15 %.(22)

Farmacodependeța. Este vorba de un suicid lent, această categorie de bolnavi prezintă distimie, lipsă de autoconsiderație si toleranță scăzută la frustrare.(23)

Tulburările de personalitate oferă de asemenea un teren favorabil pentru actele de suicid. De asemenea din această categorie fac parte mitomanii, cei cu structură isterică ce recurg la „suicidul de șantaj”.(24)

Factorii genetici

„În 1967 Haberlandt a găsit o concordanță de 18% a ratei suicidului la un total de 51 de perechi de gemeni monozigoți și nici o concordanță la cei dizigoți.”(25)

Se pare că există un factor genetic ce favorizează suicidul, ce este independent de bolile psihice.

În anul 1983, Roy și Tsuang, au observat că la familile pacienților ce au comis suicid există un risc semnificativ mai mare de comportament suicidar.(26)

Factorii psihologici

Structura de personalitate. Există anumite trăsături de personalitate ce ar putea fi favorizante pentru un comportament suicidar : impulsivitatea, labilitatea, dominanța afectivității și emotivitatea.(27)

Factori de mediu

Familia. Suicidul este mai des întâlnit la cei singuri, decât la cei căsătoriți, de asemenea la cei văduvi față de cei căsătoriți. Copiii proveniți din famili diferite, descompuse prin divorț sau separare sau famili în care se crează o atmosferă nesănătoasă au un risc mai mare de suicid.(28)

Profesia. Ea intervine atâta timp cât implică un anumit mod de viață și un anumit nivel intelectual. (29)

Evenimentele de viață, fie ele pozitive sau negative, pot determina de la „crize ușoare de viață” până la „crize majore de viață”. Gradul de afectare depinzând atât de eveniment cât și de numărul de evenimente produse pe an, astfel că dacă un singur eveniment negativ survine pe an, efectul acestuia este mai scăzut decăt dacă două astfel de evenimente ar avea loc.(30)

Stressul. „Oamenii resimt stresul atunci când percep un dezechilibru între solicitările care li se impun și resursele pe care le au la dispoziție pentru a soluționa aceste solicitări. ”(31)

Stresul se poate împărții după domeniile vieții : Stressuri domestice; stress economic, politic,social,cultural; stress ocupațional.(32)

TENTATIVA DE SUICID. PARASUICID

Tentativa suicidară se definește „ca fiind un comportament în care intenția de a-și lua viața e certă. El e un act de autoliză pregătit cu grijă, cu precauții pentru a nu putea fi salvat, lăsând deseori în urmă o scrisoare explicativă.(33)

„Parasuicidul reprezintă o tentativă suicidară mai mult demonstrativă, fiind menită să impresioneze anturajul, de obicei apărând reactiv.”(34)

„După anul 1960 s-a propus ca intenția suicidară să nu mai fie privită ca esențială. Kessel a propus folosirea termenului de intoxicație voluntara (deliberate self-poisoning) și autolezarea voluntară (deliberate self-injury). În 1970 Norman Kreitman a introdus termenul de parasuicid.”(35)

Mijloace de autoagresiune.

Începând de la tehnicile de autoagresiune și până la circumstanțele de desfășurare a actului, în tentativele de suicid există o serie de trăsături specifice, astfel diferențiindu-se de suicid nu doar prin rezultatul final.(36)

Tehnicile sunt la fel ca în suicid foarte variante, însă cel mai des sunt utilizate medicamente, de către femei în special adolescente. Medicamentele cele mai folosite barbituricele, singure sau asociate. În cadrul mijloacelor fizice și chimice oxidul de carbon este cel mai frecvent, fiind urmat de imersiune.(37)

CARACTERISTICILE SUICIDULUI ȘI PARASUICIDULUI

Tabel 1. Caracteristicile suicidului și parasuicidului

Capitolul II TULBURĂRI ÎN PATOLOGIA ADOLESCENTULUI

2.1 TULBURAREA DEPRESIVĂ

„Depresia este o maladie mentală caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a dispoziției, în sensul tristeții, al suferinței morale și încetinirii psihomotorii, asociindu-se în general cu anxietatea, depresia întreține la pacient o impresie dureroasă de neputință globală, de fatalitate disperată, iar uneori antrenează ruminații subdelirante pe tema culpabilității, a indignității, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în considerare a sinuciderii și, uneori, la realizarea acesteia.”(38)

Manifestările clinice.

Manifestările clinice la copilul pubertar, adolescent sunt diferite față de adulți, el având mai multe probleme comportamentale și mai puține simptome neurovegetative. Adolescenții prezintă de obicei: Tulburări de apetit, de somn, sensibilatate extremă la rejecție sau eșec, comportament agresiv, iritabilitate, vorbește de suicid. În general adolescentul depresiv are eșec școlar, chiar însoțit de absenteism; izolare socială, comportament exprimat prin explozii de țipete și plâns facil.(39)

Factori de risc.

Studiile au demonstrat că fetele sunt mai predispuse să facă o tulburare depresivă comparativ cu băieții. Printre factorii de risc se numără și familile dezorganizate, emoționalitatea ridicată, moartea unui părinte.(40)

De asemenea și factorii genetici contribuie la dezvoltarea tulburării depresive. Studiile pe gemeni au demonstrat o concordanță de 12% la cei monozigoți față de 2% la cei dizigoți. S-a observat și un istoric familial de suicid sau tentative de suicid la adolescenții cu suicid.(41)

Tulburarea anxios-depresivă

„Anxietatea este un sentiment dezagreabil de teamă, de aprehensiune, ce duce la creșterea temerilor față de orice posibile nenorociri, în timp ce pentru depresiv, catastrofele sunt actuale și inevitabile. Anxietatea din depresie, fluctuații cantitative de puseuri paroxistice pot duce la suicid pentru a scăpa de angoasă resimțită.”(42)

Depresia și anxietatea sunt două patologii foarte diferite, dar se asociază adesea, atacurile de panică putând fi observate adeseori în depresii și tulburările anxioase complicându-se adeseori cu episoade depresive.(43)

Anxietatea însă trebuie diferențiată de frică, aceasta din urmă, fiind un răspuns emoțional la un pericol, însă când crește frecvența manifestărilor, a severității și persistența anormală a lor atunci aceaste trăiri capătă un caracter patologic.(44)

„Severitatea acestor tulburări este accentuată de puternica legătură cu ideația suicidală, afirmația suicidală, tentativa suicidală, considerabila afectare a funcțiilor psiho-sociale, tendința lor la repetare, consecințele psihologice cauzate de depresie și de consecințele modificărilor psihopatologice ale gândirii din psihozele afective.”(45)

2.2 TULBURARE DE CONDUITĂ

„Tulburarea de conduită este definită ca un comportament antisocial persistent la copil și adolescent.”(46)

Carcateristici clinice.

Agresivitatea. La adolescenți este mai puțin frecventă, dar atunci când are loc este extrem de gravă cu urmări serioase. Ea poate lua următoarele forme: obrăznicie, opoziție, amenințări, jigniri, manifestări coleroase și chiar violențe extrem de grave „crize coleroase”.(47)

Criza coleroasă „ se desfășoară într-o stare de furie oarbă în care critica actelor, acțiunilor și consecințelor lor este absentă iar conștiența într-o anumită măsură diminuată”.(48)

Furtul și violarea proprietăților sunt forme foarte comune de acte antisociale, în adolescență. Furtul poate fi de la a fura o bicicletă și a se plimba cu ea până la vandalism, violarea și distrugerea proprietăților publice, iar de obicei sunt efectuate în grup.(49)

Abesnța de la școală este o formă foarte frecventă de comportament la adolescenți, mai ales la cei din ultimul an de liceu.(50)

La adolescenți mai poate apărea și alte forme de activitate antisocială precum: consumul de droguri, abuz sexual asupra altor mai mici, violuri, ofense sexuale etc.(51)

Etiologie.

Factori de risc:

Risc ecologic – sărăcia;

Risc constituțional – temperamentul dificil;

Risc educațional – răspuns slab la comportamentul coercitiv.(52)

Toate acestea se manifestă în perioada școlară de obicei, performanțele școlare fiind slabe, deoarece acești copii au probleme cu autoritatea.(53)

Factorii psihologici.

O comunicare eronată cu adolescentul din partea părintelui, un copil maltratat, abuzat, neglijat, o inconsistență în aplicarea regulilor, toate acestea se pot asocia cu tulburările de conduită.(54)

Multi dintre adolescenții cu tulburări de comportament au membrii apropiați ai familiei cu tulburări mentale, inclusiv tulburări ale afectivității, , tulburări legate de consumul de substanțe si tulburări de personalitate.(55)

2.3 TULBURĂRILE ALIMENTARE

Termenul de “tulburări de comportament alimentar” definește în medicină un grup de boli nutriționale severe în apariția cărora rolul esențial îl au factorii psihologici.”(56)

Clasificare:

Anorexia nervoasă – restrictivă sau bulimică;

Bulimie nervoasă – restrictivă sau bulimică;

Tulburări alimentare fără specificare – Binge Eating sau fenomene subsindromale.(57)

2.3.1 ANOREXIA NERVOASĂ

Anorexia nervoasă este o boală psihică, caracterizată printr-o reducere anormală a greutății corpului si o deformare a imaginii propriului corp din teama persistentă de a nu se îngrășa.(58)

Datorită fricii de a nu se îngrășa, pacientele reduc drastic aportul de alimente, până la limite care fac aproape imposibilă supraviețuirea. Dacă la început trece la o cură de slăbire cu hrană sănătoasă sau vegetariană, mai târziu resimte un dezgust profund pentru alimente chiar și pentru mirosul lor.(59)

Este boala psihică cu cea mai ridicată mortalitate ( 10% ) datorită aritmiilor cardiace și datorită suicidului.(60)

Comportamente caracteristici:

Găsește scuze pentru a nu mânca,

Ritualuri legate de mâncare;

Poartă haine largi;

Nu mânâncă însă gătește pentru alți, urmărește emisiuni culinare, caută rețete;

Se cântărește frecvente;

Hiperactivitate corporală ( face exerciții foarte des);

Fură și ascunde mâncare, fură bani.(61)

Factori de risc.

Caracteristicile familiale au fost adesea observate, în general efectuându-se o terpaie familială. Există trei tipuri de familii: familia haotică (instabilă, abuzivă), familia „perfectă” (expectanțe farte ridicate) și familia hiperprotectivă (pacienta fiind cu confuzie de identitate, supusă constrâgerilor implicite). Un procent de 50-60% din paciente suferă de tulburări anxioase care preced anorexia.(62)

2.3.2 BULIMIA NERVOASĂ

”Bulimia nervoasă este o ingestie alimentară masivă, urmată sau nu, de inducerea de vomă, consum de laxative, diuretice, clisme, post, exerciții fizice excesive. Se diagnostichează în caz de episoade repetate (minim două pe săptămână, trei luni consecutiv).”(63)

Tablou clinic.

Pacienta în episoadele de binge-eating (aproximativ de 2 – 3 ori pe săptămână) consumă cantități neobișnuit de mari de alimente. Episodul se desfășoară pe o perioadă de 2 ore, în intimitate, fiind însoțit de lipsa controlului. După episod însă la scurt timp apar sentimentele de rușine și vinovăție.(64)

Spre deosebire de anorexia nervoasă, bulimia nervoasă poate fi mai greu de detectat deoarece bulimici tind să aibe o greutate medie, poate puțin peste medie.(65)

2.4 TULBURĂRILE DE SOMATIZARE

Tulburarea de somatizare reprezintă prezența de simptome somatice multiple, recurente, fluctuante, prezente minim 2 ani, neîntrunind criteriile unei maladii somatice dar pentru care solicită investigații si tratament.(66)

Tulburarea de somatizare este o afecțiune cronică, în care o persoană are simptome fizice care implică mai mult de o parte a corpului , dar fără a avea o cază fizică. Tulburarea este mai frecventă la femei, iar simptomele sunt foarte variate de la dispnee, amnezie, durere abdominală, cefalee, până la dificultăți la înghițire, angine, greață sau vărsături. Simptomele pe care aceste personae le prezintă nu sunt falsificate intenționat, ei chiar confruntându-se cu aceste simptome.(67)

2.5 TULBURĂRI DE ADAPTARE

Tulburările de adaptare cuprind stări de suferință si de afectare emoțională, ce influențează negativ performanțele și funcționarea socială.(68)

Criterii de diagnostic:

Dezvoltarea de simptome emoționale la un stres identificabil, care apare în 3 luni de la debutul stresului.

Simptomele sau semnele sunt cilinic semnificative

Este afectată situația socială sau profesională

Relația dintre tulburări și stres nu întrunesc condiți pentru altă tulburare psihiatrică

După ce a trecut stresul simptomele nu persistă mai mult de 6 luni (69)

Subtipuri:

Asociată cu depresie

Asociată cu anxietate

Mixtă, ascociată cu depresi și anxietate

Asociată cu tulburări de conduită

Mixtă asociată cu tulburări emoționale și de conduită(70)

Capitolul. III PARTEA SPECIALĂ

3.1 INTRODUCERE – IMPORTANȚA PROBLEMEI

Suicidul și tentativa de suicid au devenid o preocupare mondială, deoarece în ultima perioadă au înregistrat o creștere de până la 60 %.

Conform OMS 1 milion de persoane decedează anual datorită suicidului, iar tentativele de suicid sunt mai frevente cu până la de 20 de ori numărul deceselor.(1)

Din populația globului, aproximativ 5%, au în perioada vieții cel puțin o tentativă de suicid. Riscul cel mai mare îl au adolescenții cu vârsta între 15 – 20 de ani, suicidul fiind la această grupă de vârstă a doua cauză de deces. De asemenea adolescenții ce au avut mai multe tentative de suicid au un risc crescut de a comite suicid pe viitor.

Multe tentative de suicid nu sunt raportate, sau nu sunt tratate cu destulă seriozitate, atât de către adolescenți cât și de familile acestora.

În World Health Organization Report on Violence and Health 2006 se prezintă o adevărată problemă, și anume aceea că „ în majoritatea țărilor nu se cunoaște cu adevărat amploarea tentativelor de suicid.”(2)

La majoritatea adolescențiilor cu tentaive de suicid, există tulburări mai des întâlnite, ce pot să apară atât pe un fond predispozant( vulnerabilitatea genetică, factorii biologici), cât și datorită unor factori „triggeri”( eșec școlar, despărțiri, abuz în copilărie etc.).

Depresia este una din cele mai frecvente și importante suferințe care cauzează tentaive de suicid în rândul adolescenților. Este o afecțiune gravă, în care are loc un dezechilibru chimic, care de cele mai multe ori nu este depistată sau este depistată târziu și datorită faptului că adolescenții nu își gestionează emoțile la fel ca un adult, această boală și fiecare simptom din cadrul ei sunt o problemă mai intensă în rândul lor.

Ca urmare a acestor motivații, prezenta lucrare și-a propus ca obiectiv evidențierea tentativelor de suicid in cadrul patologiei adolescenților, la pacienții internați în Clinica III Pediatrie a Spitalului Louis Țurcanu, Timișoara, pe o perioadă de 6 ani, începand din anul 2009 până în anul 2014.

OBIECTIVELE STUDIULUI

1.Studiul retrospectiv al paciențiilor prin analiza caracteristicilor generale la pacienții cu tentativă de suicid:

Repartiția în funcție de vârsta la care au comis tentativa;

Repartiția în funcție de sex;

Repartiția în funcție de frecvența cazurilor pe ani;

Repartiția în funcție de domiciliu (rural/urban);

Repartiția în funcție numărul tentativelor;

Distribuția în funcție de situația familială;

Repartiția în funcție de motivul pentru care s-a comis tentativa;

Distribuția în funcție de metoda de autoagresiune;

2.Analiza particularităților suferințelor psihice la pacienții cu tentative de suicid.

MATERIALE ȘI METODE

S-a realizat un studiu retrospectiv pe 80 de pacienți cu tentativă de suicid, monitorizați pe secția de Toxicologie, în Clinica III Pediatrie a Spitalului Louis Țurcanu, Timișoara, pe o perioadă de 6 ani, între anii 2009-2014.

Criteriul de includere în studiu a fost diagnostic precum: tentative de suicid, parasuicid și intoxicații acute voluntare medicamentoase.

Modalitatea de culegere a datelor este longitudinală, datele au fost extrase din foile de observație ale pacienților din arhiva spitalului. La fiecare caz s-a atribui o fișă de cercetare la care s-a urmărit:

Vârsta, sexul și domiciliul de proveniență (rural/urban)

Diagnosticul de Tentativă de suicid, Parasuicid, Intoxicație acută voluntară medicamentoasă

Metoda de autoagresiune ( medicația sau substanța folosită pentru a comite actul)

Examenul psihologic( scorul Raven QI, relația cu familia, caracteristici de personalitate)

Examenul NPI ( diagnostic de tentativă de suicid, parasuicid și tulburări psihice)

Datele culese au fost stocate intr-o bază de date apoi au fost introduse in tabele și grafice.

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Carcteristicile generale ale pacienților cu tentativă de suicid

Repartiția în functie de vârsta

Fig.1 Repartiția în fuctie de vârstă

Conform acestui grafic se poate observa că începând cu cu vârsta de 10 – 11 ani crește treptat frecvența cazurilor de tentativă de suicid, ajungând la cele mai mari valori la vârstele de 15-17 ani, iar apoi începe să descrească pe măsură ce se aproprie de vârsta de 18 ani.

Perioada de adolescența mijlocie și perioada de adolescență târzie sunt perioade în care adolescenții începe să aibe preocupări despre propria persoană, este perioada dezvoltării personalității lor, despre locul lor în societate, dar de aseamenea este și o perioadă foarte vulnerabilă pentru ei, plină de conflicte, ce duce la creșterea tentativelor de suicid.

Repartiția în funcție de sex

Fig.2 Repartiția în funcție de sex

Numeroase studii au arătat că tentativele de suicid sunt mai frecvente la sexul feminin, pe când suicidul este mai des întâlnit la sexul masculin.

După cum se poate observa din graficul făcut pe lotul de pacienți cu tentativă de suicid, marea majoritate, 94%, sunt de sex feminin.

Una din cauze ar fi că sexul feminin este predispus spre anumite tulburări psihice, cum ar fi depresia, ce poate duce la tentative de suicid. De asemenea metodele de autoagresiune folosite de sexul feminin sunt mai puțin violente spre deosebire de cel masculin, așadar vor folosi mai frecvent diferite substanțe sau medicamente și datorită evoluției medicinii din ziua de azi multe cazuri pot fi salvate.

Repartiția în funcție de frecvența cazurilor pe ani

Fig.3 Repartiția în funcție de frecvența cazurilor pe ani.

Numărul cazurilor de tentative de suicid este intr-o continuă creștere la nivel mondial, tot mai mulți adolescenți, din diverse motive, aleg să își pună capăt zilelor, majoriotatea cu substanțe sau medicație putând astfel fiind salvați.

Se observă o creștere treptată a cazurilor de tentativă de suicid pe lotul studiat cu un vârf maxim de incidență în anii 2012 și 2013. Din păcate acestea sunt numai tentativele înregistrate, care au avut nevoie de îngrijirii medicale, numarul cazurilor reale fiind cu mult mai mare.

Repartiția în funcție de domiciliu

Tentativa de suicid este mai des întâlnită în mediul urban decât în cel rural, o explicație ar putea fi și creșterea nivelelului de educație, astfel că pe lângă tentativa de suicid propriu-zisă ar exista și multe cazuri de tentativă de „șantaj” sau demonstrative. Prin aceste tentative victima acționează pentru a-și impresiona părinții, iubiții/iubitele sau anturajul, știind că dispune de condițiile necesare ca să ajungă în siguranță la spital.(3)

Fig.4 Repartiția în funcție de domiciliu

Pe lotul de pacienți cu tentativă de suicid studiați, se observă de asemenea o frecventă mai mare (68%) a cazurilor în mediul urban decât în cel rural, raportul U:R fiind de aproximativ un raport de 2:0.7.

Repartiția în funcție de numărul tentativelor.

Fig.5 Repartiția în funcție de numărul tentativelor.

Repetare tentativelor de suicid este cel mai cunoscut predictor clinic al unei eventuale sinucideri. Se estimează că 10-15 % din cei cu tentativă de suicid ajung sa moară prin suicid. De asemenea riscul este mai mare în primele luni și în primul an de la comiterea tentativei.

Pe lotul de pacienți cu tentative de suicid studiați, majoritatea sunt la prima tentativa (86.25%). Însă cei care se află la a doua tentativă(11,25%), aceasta este la o distanță de câteva luni de la prima încercare. În acest lot există doupă cazuri la a treia tentativă de suicid ( 2,5 %).

Repartiția în funcție de situația familială

Există mai mulți factori ce acționează asupra adolescenților și îi determină să comită tentative de suicid. Însă un rol foarte important îl are situația familială. Un divorț, o separare are un efect imens asuprapa tuturor, dar mai ales asupra copiilor. În adolescență, această perioadă de creștere, dezvoltare a propriei persoane, o perioadă plină de interese dar și de conflicte, ei sunt mult mai vulnerabili și sunt mult mai afectați de o astfel de situație.

Repartiția în funcție de situația părinților

Fig.6 Repartiția în funcție de situația părinților

Un copil provenit dintr-o familie divorțată sau separată are un risc mai mare să comită tentative de suicid sau suicid pe viitor, decât unul ce nu provine dintr-o astfel de familie.

Se poate observa pe lotul de pacienți cu tentativă de suicid studiat, că 15 % din totalul de cazuri sunt adolescenți ce provin din familii dezorganizate( părinți divorțați sau separați). Termenul de familie organizată s-a folosit în acest caz pentru a evidenția faptul că părinții nu sunt separați sau divorțați. Există însă și un procent de 68% care provin din famili organizate, subliniind faptul ca sunt mai mult factori ce determină un adolescent să comită aceste acte, cum ar fi o situație stressantă sau o atmosferă conflictuală acasă.

Din acest procent de 68%, în total 68 de cazuri, marea majoritate a adolescenților locuiesc cu părinții(62 de cazuri), însă sunt și adolescenți ce locuiesc cu bunici, frați/surori sau iubiți sau care până la o anumită vârsta au fost crescuți de către bunici, având o altă figură paternă.

Repartiție în funcție de familile organizate

Fig.7 Repartiție în funcție de familile organizate

Din aceia care aceia ce locuiesc cu părinții există adolescenți ce se confruntă cu o situație conflictuală acasă, certuri frecvente, rivalități, agresivitate verbală, psihică și fizică, îndreptate atât către ei cât și către unul din părinți. Din lotul studiat de pacienți cu tentativă de suicid sunt 13 astfel de cazuri. Demonstrând astfel că situția familială ce influențează adolescentului nu este formată numai din divorț sau separare, ci și dintr-un mediu familial conflictual.

Repartiția în funcție de motivul pentru care s-a comis tentativa

Fig.8 Repartiția în funcție de motivul pentru care s-a comis tentativa

După cum se poate observa din graficul de mai sus, efectuat pe lotul de pacienți cu tentativă de suicid, marea majoritate, 40%, au comis tentativa reactiv la un conflict familial ( conflict cu mama, tata, fratele, bunica etc.). Următoarea categorie, 38,75%, fiind acei pacienți ce au comis tentativa fără a fi reactivă la un anumit eveniment.

Pe locul trei ca frecvență se situează conflictul relațional( conflict cu prietenii, prietenul sau prietena), cu un procent de 15%.

În perioada adolescenței, anturajul are o mare influență, astfel un conflict de orice natură cu prietenii, în acea perioadă are o mai mare amploare și un mai mare impact asupra individului. De asemenea situația școlară este o cauză întâlnită (3,75%), notele mici și problemele școlare fiind o situație foarte stressantă în rândul adolescenților, deoarece este una din cauzele ce duc la crearea unui conflict familial. Sunt însă și adolescenți, 2,5 %, care au comis fapta pentru a atrage atenția familiei asupra lor, sunt adolescenți ce provin din familii conflictuale, ce nu au crescut cu atenția necesară pentru o dezvoltare armonioasă.

Distribuția în funcție de metoda de autoagresiune

Ca metodă de autoagresiune folosită de adolescenții din lotul studiat, în procent de 100% s-a folosit metoda chimică, cu medicamente sau cu alte substanțe toxice. Una din cauze ar putea fi că medicamentele sunt la îndemâna oricui, ușor de găsit, administrat și nedureroase, iar pentru cazurile care nu au comis fapta în scop suicidar, o siguranță că ar putea fi găsiți și salvați. O altă cauză ar putea fi că mare majoritate a cazurilor sunt de sex feminin, acestea preferând o metodă mai puțin violentă decât sexul masculin.

Fig.9 Distribuția în funcție de metoda de autoagresiune

După cum se poate observa pe graficul făcut pe lotul de pacienții cu tentativă de suicid studiați, în proporție de 98% au folosit ca metodă medicamentele și doar 2% au folosit alte substanțe chimice. În acest lot de 2% s-a folosit ca substanțe chimice clor și balsam de rufe.

Repartiție în funcție de administrarea medicamentelor

Fig.10 Repartiție în funcție de administrarea medicamentelor

Conform acestui grafic efectuat pe lotul de pacienți, 53,84% au fost cu intoxicație plurimedicamentoasă și 46,15% cu intoxicație medicamentoasă. Faptul că cei cu intoxicație plurimedicamentoasă este mai mare se poate explica prin faptul că, majoriatatea tentativelor, au fost reactive la un eveniment, astfel fiind făcute din implus, adolescenții ingerând cât mai multe tipuri de medicamente pentru a avea convingerea că actul va fi dus la bun sfârșit. De asemenea locul efectuării tentativei fiind domicilul propriu și existând un număr limitat de tablete/comprimate dintr-un singur tip de medicament îi îndeamnă pe pacienți la ingerarea mai multor tipuri de medicamente.

Repartiție în funcție de clasele de medicamente

Din faptul că cele mai multe cazuri sunt reactive la un eveniment și cei mai mulți pacienți au o intoxicație plurimedicamentosă reiese faptul că și clasele de medicamente pe care adolescenții le-au ingerat sunt foarte variate.

Fig.11 Repartiție în funcție de clasele de medicamente

Pe primul loc în acest grafic, făcut pe lotul de pacienții studiați, se află intoxicația cu antibiotice în proporție de 13,70 %, fiind urmată de intoxicația cu AINS, 12,09 %. Antibioticele și AINS sunt unele din cele mai des folosite medicamente, așadar și tentativele de suicid cu aceste tipuri de medicamente sunt foarte frecvente.

Următorele după frecvență fiind, la egalitate, cu 11,29% cele cu benzodiazepine și analgezice-antipiretice.

Locul următor este ocupat de antiepileptice cu 7,25%, ele fiind urmate de antiemetice cu un procent de 4, 83%. În ordine descrescătoare urmează cu un procent de 4,03% antiasmaticele și suplimentele, cu un procent de 3,22% antispasticele și vasodilatatoarele, antiagregantele plachetare și miorelaxantele cu un procent de 2,41%.

Pe penultimul loc cu 1,61% se află de statinele, antidiareicele, antidepresivele, antipsihoticele, barbituricele, anticolinergicele și blocantele de Ca.

Ultimul loc cu un procent de 0,80% este ocupat de următoarele clase de medicamente: antitusivele, inhibitori de renină-angiotensina, hepatoprotectoare, calciu, antidiabetic oral, anxiolitice, antialergice, mucolitice, IECA, anticoncepționale și derivanți xantinici.

3.4.2 Analiza particularităților suferințelor psihice la pacienții cu tentative de suicid.

Repartiția în funcție de diagnostic

Fig.12 Repartiția în funcție de diagnostic

Din graficul făcut pe lotul de pacienții studiați, marea majoritate( 45% ) au avut pus diagnosticul de parasuicid, urmând descrescător cei cu diagnosticul de tentativă de suicid cu un procent de 41,25 % și pe ultimul loc cei cu intoxicații acute voluntare( 13,75%).

Mulți dintre adolescenți, reactiv sau nu la un eveniment, au ingerat medicamentele în scop suicidar, însă sunt mulți adolescenți ce au reacționat așa din teamă, frică sau chiar din dorința de a atrage atenția asupra lor, nedorindu-și cu adevarat a-și pune capăt zilelor.

Repartiție în funcție de psihopatologia adolescentului

Fig.13 Repartiție în funcție de patologia adolescentului

Tulburări psihopatologice din sfera afectivă se întâlnesc cel mai des pe lotul de pacienți studiați cu tentative de suicid( 38%).

Cu un procent de 30 % trăsăturile de personalitate se află pe locul al doilea.

Sindromul psihopatologic al conduitelor, din care face parte tulburarea de conduită, este al treilea ca frecvență cu un procent de 15 %. Nu este neobișnuit pentru adolescenți să prezinte probleme legate de comportament la un moment dat în timpul dezvoltării lor . Cu toate acestea , comportamentul este considerat a fi o tulburare de conduită atunci când persistă, când încalcă drepturile altora și perturbă viața de zi cu zi a copilului sau a familiei.

Majoritatea adolescențiilor ce prezintă această tulburare, au un comportament agresiv exploziv, agresivitatea fiind o caracteristică a tulburări de conduită, dar pot prezenta și un comportament adictiv ( consum de alcool, droguri și fumat).

Astfel tulburarea de conduită, la care se pot adauga și tulburări asociate, crește riscul de comportament suicidar.

Urmând în ordine descrescătoare, sindroamele somatoforme cu 10 %, tulburările de adaptare cu 5 %, iar cu 2 % sindromul de întârziere mintală.

2.1 Repartiție în funcție de tulburările psihopatologice în sfera afectivă

Fig.14 Repartiție în funcție de tulburarea psihopatologic în sfera afectivă

Din tulburările din sfera afectivă cea mai frecventă este tulburarea depresivă cu un procent de 67,56%. De asemenea de foarte multe ori tulburarea depresivă se gasește însoțită de tulbarea anxioasă( 24,32%), astfel pacienții prezentând atât simptome depresive, cât și anxioase. Tulburare anxioasă, fără depresie, are o frecvență mai scăzută în rândul adolescențiilor cu tentative de suicid( 8,10%).

În Europa 7% din populație este diagnosticată cu depresie, iar în România 2,6 % din adolescenți suferă de depresie, ea fiind factorul principal pentru cazurile de suicid.(5)

Există numeroase motive pentru care adolescenții pot ajunge să sufere de depresie. Probleme și performanțele școlare, statutul social cu colegii se numără printre acestea. De asemenea situția familială are un rol foarte important și un efect major asupra sentimentelor unui adolescent.

2.1.1 Repartiția pe grupele de vârstă din sfera afectivă

Fig.15 Repartiția pe grupele de vârstă din sfera afectivă

Din graficul făcut pe lotul de pacienți studiați, se poate observa că tulburările afective sunt mai des întâlnite la grupul de vârstă 15 – 18 ani cu un procent de 64,86 %, față de 35,13 % la grupul de vârstă 11 – 14 ani.

O explicație pentru incidența mai crescută la acest grup de vârstă ar putea fi faptul că în această perioadă, de adolescență târzie, adolescenții încep să devină mai preocupați de celelalte persoane, de mediul înconjurător, fiind astfel afectați și de lumea din jurul lor, dar în același timp ei nu au capacitatea emoțională a unui adult de a se face față și de a soluționa problemele. Este o perioadă vulnerabilă, în care ei încearcă să își găsească un echilibru între vise, aspirații și realitate.

2.2 Repartiție în funcție de sindroamele somatoforme

Fig.16 Repartiție în funcție de sindroamele somatoforme

Din lotul de pacienți cu tentativă de suicid, un procent de 90 % din tulburările somatoforme este reprezentat de tulburările de alimentație, pe când tulburare de somatizare are un procent de 10 %.

Tulburările de alimentație sunt rezultatul a mai mulți factori, factorii genetici, problemele psihologice și relațiile familiale.(6)

Mulți adolescenți cu tulburări alimentare provin din familii ce au expectanțe foarte ridicate, punând astfel o presiune mare pe adolescenți, ei devenind perfecționiști, cu standarde personale foarte ridicate și extrem de sensibili la critici. De asemenea sunt și adolescenți cu tulburări alimentare ce provin din familii haotice, abuzive, adolescenții din această categorie fiind impulsivi.

Tulburările de somatizare sunt mai des întâlnite la sexul feminin, prezentând o varietate de simptome, de la slăbiciune, la dispnee, inclusiv durere.

Aceste simptome se dezvoltă inconștient ca răspuns la un stres psihologic sau la o problemă. Simptomele nu sunt inventate de adolescenți, ei chiar se confruntă cu simptomele pe care le descriu.(7)

Repartiție în funcție de grupele de vârstă din sindroamele somatoforme

S-a putut observa și din graficul anterior, că marea majoritate din pacienții cu sindroame somatoforme suferă de tulburări de alimentație. Grupul de vârstă ce suferă mai frecvent de aceste tulburări este cel care se află la începutul și mijlocul adolescenței, unde punctul de interes este propria persoana. Este o perioada în care la început adolescentul este concetrat pe dezvoltarea fizică și schimbările ce au loc, iar apoi, în adolescența mijlocie, începe să se descopere și încearcă să se cunoască pe sine, fiind astfel o perioadă în care sunt extrem de vulnerabili și pot căpăta foarte ușor comportamente adictive, cum ar fi de exemplu tulburările alimetare.

Tulburările din sindroamele somatoforme sunt întâlnite 60 % la grupul de vârstă 11 – 14 ani și în procent de 40 % la grupul de vârstă 15 – 18 ani.

Fig.17 Repartiție în funcție de grupele de vârstă din sindroamele somatoforme

2.3 Repartiție în funcție de valoarea QI-ului

Din lotul de pacienți cu tentativa de suicid pe care s-a efectuat studiul, se poate observa, că la majoritatea pacienților nu s-a calculat coeficientul de inteligență (QI), însă dintre cei la care s-a calculat, cei mai mulți pacienți sunt cu un QI cuprins între 90-119 (11%), urmând cei cu un QI cuprins între 70-80, cei cu intelect limitat (5%), apoi cei cu QI între 80-90 (4%) și cu un procentaj de 3 % cei cu un QI ˂69.

Există o colerație între coeficientul de inteligență și tentativa de suicid, respectiv suicidul. S-au făcut numeroase studii și s-a observat că în țările cu o medie mai ridicată a QI-ului sunt tentative de suicid și suicide în număr mult mai mare față de țările cu o medie a coeficientului de inteligență mai scăzut.(4)

Fig.18 Repartiție în funcție de valoarea QI-ului

Repartiție în funcție de tulburările de adaptare

Marea majoritate a tulburărilor de adaptare apar de fond de întârziere mentală 40 %, iar ca subtipuri 40 % sunt cu perturbare mixtă emoțională și de conduită și 20 % cu dispoziție depresiv – anxioasă.

Fig.19 Repartiție în funcție de tulburările de adaptare

Tulburările de adaptare sunt destul de des întâlnite în rândul adolescențiilor, dar spre deosebire de adulți, simptomele sunt mai mult comportamental. De asemenea tulburările de adaptare se asociază atât cu depresia și anxietatea, cât si cu tulburările de conduită. Astfel adolescenți pot avea de la tristețea patologică din depresie până la agresivitate, absenteism școlar care sunt comune tulburărilor de comportament.

Tulburare de adaptare apare și pe fond de întârziere mintală, astfel că la mare majoritate cu o valoare a QI-uliui mai mică de 69 întâlnim și această tulburare.

Repartiție în funcție de trăsăturile de personalitate

Labilitatea afectivă, este prezentă la 28 % din pacienții cu tentativă de suicid studiați și se referă la acele persoane cu schimbări extreme de dispoziții într-un interval scurt de timp, ele pot surveni în minute sau ore.

Fig. 20 Repartiție în funcție de trăsăturile de personalitate

Impulsivitatea se întălnește în procent de 27 % pe acest lot de pacienți. Impulsivitatea la adolescenți este foarte frecvent întâlnită, ea diminuându-le capacitatea de a se gândi la consecințele proprilor acțiuni, determinându-i astfel să acționeze pripit în fața unei situții stresante sau a unei probleme.

Structura dizarmonica de personalitate, prezentă la pacienți cu tentativă de suicid în procent 24 % . În tulburările de personalitate, trăsăturile de personalitate sunt accentuate, persoana prezintă un comportament maladaptiv, rigid și durabil ce intervine cu viața de zi cu zi a pacientului.

Stima scăzută de sine și mariginalizare socială se întâlnesc în multe tulburări ale adolescentului. Pe lotul de pacienți studiați cu tentativă de suicid acestea două se găsesc în procent de 14 % (stima de sine scăzută) respectiv 7% (marginalizarea socială).

Adolescenții ce prezintă una sau mai multe din aceste trăsături asociate , au un risc crescut de a comite tentative de suicid.

Capitolul IV CONCLUZII

În urma acestui studiu s-au putut trage următoarele concluzii:

Repartiția pacienților în funcție de vârsta la care s-a comis tentativa a arătat faptul că vârsta de 17 ani, 22,5 % ( 18 cazuri ), este vârsta la care adolescenții comit cele mai multe tentative de suicid, fiind urmată de grupul de vârstă 15-16 ani, fiecare cu un procent de 21,25 % ( respectiv 17 cazuri ).

Repartiția pacienților în funcție de sex, din lotul de pacienți studiați cu tentativă de suicid, a ilustrat faptul că sexul feminin ( 94 % ) este mai predispus să comită tentaive de suicid față de sexul masculin ( 6 % ).

Repartiția în funcție de numărul tentativelor de suicid, a demonstrat faptul că din totalul de 80 de pacienți 86,25 % sunt la prima tentativă, 11,25 % la a doua tentativă, iar 2,5 % la a treia tentativă de suicid.

A existat un procent de 15 %, din lotul de pacienți cu tentativă de suicid studiați, ce provin din familii divorțate/separate și un procent de 85 % ce provin din famili organizate.

Principalul motiv pentru care pacienții din lotul studiat s-au comis tentativele de suicid a fost conflictul familial, 40 %, fiind urmat cu 38,75 % de cei ce au comis tentativa fără a fi reactivă la un eveniment.

Din punct de vedere al metodei de autoagresiune, întregul lot de 80 de pacienți cu tentative de suicid au folosit metoda chimică. Din aceștia, în proporție de 98 % au folosit medicamente, doar 2 % alte substanțe chimice.

Din totalul de pacienți cu tentative de suicid, 53,84 % au prezentat intoxicație plurimedicamentoasă, pe când 46,15 % au prezentat intoxicație medicamentoasă, iar cele mai frecvente clase de medicamente folosite fiind antibioticele 13,70 %.

Din punct de vedere al patologiei adolescentului, 38 % din pacienți au prezentat tulburări ale afectivității, 30% din pacienți prezintă trăsături de personalitate ce cresc riscul de comportament suicidar, 15 % au fost diagnosticați cu tulburare de conduită, 5 % prezentând tulburare de adaptare, iar 2 % prezentă întârziere mintală.

Cea mai frecventă tulburare din cadrul tulburărilor afective, pe lotul studiat, este tulburarea depresivă cu un procent de 67, 56 % , iar grupul de vârstă la care este mai frecvent întâlnită această tulburare fiind 15 – 18 ani.

În cadrul sindroamelor somatoforme, tulburările de alimentație au o pondere de 90 %, iar grupa de vârstă afectată este cea 11 -14 ani ( 60 %).

Labilitatea afectivă este una din cele mai întâlnite trăsături de personalitate la pacienții cu tentative de suicid studiați (28 % ), următoarea ca frecvență fiind impulsivitatea cu un procent de 27 %, iar 24 % din totalul de pacienți având o structură dizarmonică de personalitate.

Am făcut un studiu retrospectiv pe o perioadă de 6 ani. În acest timp s-a putut observa că tulburările patologice ale adolescenților cele mai frecvente, care duc la un comportament suicidar, sunt în special cele din spectrul afectiv. De asemenea s-a observat o creștere a incidețelor tentativelor de suicid în rândul adolescenților, tentativele de suicid devenind o preocupare mondială.