Tendintele Dezvoltarii Turismului Montan In Carpati , Romania

TENDINȚELE DEZVOLĂRII TURISMULUI MONTAN ÎN CARPAȚI , ROMÂNIA

Capitolul I. Aspecte teoretice și metodologice privind turismul montan

1.1. Turismul – definiții și aspecte conceptuale

1.2 Locul și rolul turismului montan în turismul intern și internațional

1.3 Serviciile turistice prestate și dezvoltarea lor în zona montană

CAPITOLUL II. : FORME DE DEZVOLTARE A TURISMULUI MONTAN ÎN ROMÂNIA

2.1 Date generale despre România

2.2 Analiza potențialului turistic românesc

2.3 Analiza în dinamică a activității turistice din România.

CAPITOLUL III. ANALIZA DESTINAȚIILOR TURISTICE DIN CARPAȚII ROMÂNIEI

3.1 Resursele turistice din Carpati

3.2 Circulația turistica și promovarea turismului montan în România

3.3 Dezvoltarea durabilă a turismului montan românesc. Tendințe, perspective.

Intorducere

CAPITOLUL I: ASPECTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE

Turismul – definiții și aspecte conceptuale

Etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), sau „to tour”, „to make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acțiunea de voiaj în Europa – în general și în Franța – în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călătorie, plimbare, mișcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini și mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos“ și, respectiv, din cel latin „turnus“ și înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism“ a derivat și cel de „turist“, adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie. Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist”. Profesorul englez F. W. Ogilvie, în 1933, considera ca fiind turiști „… toate persoanele care satisfac cel putin două condiții, și anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depășește un an și cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câștige”. Asemănător se pronunța și compatriotul său A. C. Economia turismului Norwal (1936), care considera că turistul „este acea persoană care intră întro țară străină pentru orice alt scop decât de a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri și care cheltuiește, în țara unde se stabilește temporar, banii câștigați în altă parte”

Schimbările majore din economia mondială, concretizate in creșteri semnificative ale producției in fiecare țară, dar și in reducerea barierelor politice și comerciale dintre țări, au condus, după 1970, la o evoluție explozivă a numărului călătoriilor și a țărilor participante la circulația turistică, intensificand comunicarea in acest domeniu și sporind nevoia de informații avand caracter turistic.

Pe de altă parte, creșterea numărului și diversificarea tipologică a celor implicați in organizarea și gestionarea călătoriilor – administrații naționale de turism, organisme profesionale, colectivități locale, institute de cercetare – precum și realizarea obiectivelor vizand evaluarea piețelor, determinarea eficienței campaniilor comerciale, orientarea investițiilor, valorificarea resurselor umane și altele au accentuat cererea de informații turistice.

Clarificările propuse și adoptate au vizat o gamă largă de aspecte, ce ar putea fi grupate

pe mai multe planuri:

conținutul noțiunii de turism și formele turismului;

conceptul de vizitator și corespunzător, locul, durata și motivul călătoriei;

industria turistică; conținutul și clasificarea elementelor componente;

clasificarea activităților turistice, pornind de la ofertă, in conexiune cu structurile

fundamentale ale produselor și serviciilor CITI (Clasificarea Internațională Tip

Industrii a activităților), NACE (Clasificarea industrială generală a activităților economice in Comunitatea Europeană).

In privința turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activitățile

desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, in locuri situate in afara reședinței obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.

Corespunzător accepțiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale

turismului, și anume:

a) turism intern (domestic tourism): rezidenții unei țări date care călătoresc numai in

interiorul acesteia;

b) turism receptor (inbound tourism): non-rezidenții care călătoresc in țara dată;

c) turism emițător (outbound tourism): rezidenții țării date care călătoresc in alte

țări.

Aceste trei forme de bază pot fi asociate in modalități diferite, dand naștere altor

categorii ale turismului, și anume:

turism interior, formă ce regrupează turismul intern și turismul receptor;

turism național, constituit din turismul intern și turismul emițător;

turismul internațional, alcătuit din turismul receptor și turismul emitățor.

In ceea ce privește turistul, acesta este reprezentat de “orice persoană care se

deplasează spre locul situat in afara reședinței sale obișnuite, pentru o perioadă mai mare

de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decat exercitarea unei

activități remunerate in locul vizat ”.

Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activități sau

mai multe ramuri a căror funcție comună este satisfacerea nevoilor turiștilor. Din industria

turistică fac parte sectoarele:

locuință și alimentație (in conformitate cu structurile consacrate, grupa “Hoteluri și

restaurante”): hoteluri, moteluri, case de oaspeți, ferme, vase de croazieră, vile, castele,

camping-uri, proprietăți time-share, reședințe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fastfood), baruri, cafenele;

transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate,

autocare, firme de inchiriat automobile, operatori de taximetrie și sectorul noncomercial

constituit din automobile proprietate personală, aeronave proprii, iahturi;

organizatorii de călătorii: agenții de voiaj și touroperatori;

atracții-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, lacuri etc.) și

construite – catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre, parcuri de distracție,

facilități sportive, cazinouri precum și festivaluri și evenimente cultural artistice;

organizatorii/administratorii destinațiilor: oficii de turism naționale, regionale,

locale.

Activitatea turistica este bine sustinuta de un valoros potential turistic – natural antropic – diferentiat de la tara la tara, in functie de care sunt organizate diferite tipuri de turism.Mai cunoscute in practica turismului mondial sunt:turismul balnear maritim, cu o larga dezvoltare in teritoriu, practicat pentru cura helioterma sau climaterica sau avand alte motivatii terapeutice; turismul montan si de sporturi de iarna, practicat pe arie larga pentru drumetie, cura climaterica si practicarea sporturilor de iarna;turismul de cura balneara, prin care se valorifica insusirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termal si minerale, namoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de arta, cultura si a altor realizari ale activitati umane; turismul comercial expozitional, a carui practicare este ocazionata de mari manifestari de profil (targuri, expozitii), care atrag numerosi vizitatori; 
Turismul festivalier, prilejuit de manifestari cultural-artistice (etnografice, folclorice) nationale sau internationale; turismul sportiv, de care cunoastem o mare extindere pe plan national si international, avand ca motivatie diferite competitii pe discipline sportive, interne si internationale , pana la manifestari sp0ortive de amploare (olimpiade, competitii sportive regionale, campionate mondiale etc.); turismul de vanatoare (safari), practicat de tarile occidentale, in general pe teritoriul Africi, al Americi Latine, in teritoriile artice si antartice. Este o forma de turism "distractiv", a carui dezvoltare – marcata de spectaculos si inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, amenintand cu diminuarea sau, dupa caz cu disparitia unor specii extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei.
Tipurile de turism de diferentiaza de la tara la tara, asigurand varietatea si, prin acesta, atractia asupra turistilor autohtoni si straini.Una dintre bogatiile actuale de baza in domeniul turismului priveste studiul elementelor regionale, in functie de care se organizeaza activitati turistice tipice anumitor zone, si se pun in evidenta posibilitatile de amenajare complexa a acestora. Desi nu s-a ajuns la o viziune taxonomica unitara in domeniu, diferitele acceptiuni utilizate pe plan international si in tara noasta releva urmatoarele unitati ce pot fi luate in consideratie:
Regiunea turistica, conceputa ca un spatiu de mari dimensiuni, cu o structura organizatorica bine consolidata si un patrimoniu turistic diversificat (de exemplu, regiunea Alpilor Dianarici, iar pentru Romania – cea a Carpatilor Orientali)
Zona turistica – un areal mai restrans consacrat pentru activitatea turistica de un anumit tip, puternic marcat de importante obiective sau alte motivatii pentru turism (exemplu : zona turistica a Coastei Dalmatiei din Alpii Dinarici sau zona Bucovinei din Carpati Orientali)

In cadrul acestor activitati, definirea turismului montan limiteaza numarul elementelor de mai sus la,,parcurgerea, din placere, pe jos, a unor regiuni de munte".

In ultimele decenii ale sec XX, este promovat in arealul montan o forma noua de practicare a turismului si anume cea denumita ecoturism, inteles ca ,,o calatorie responsabila in areale naturale, conservand mediul si sustinand nivelul de trai al populatiilor locale".

Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul românesc. Managerii au fost obligați să facă față concurenței destinațiilor externe, interzise până atunci în România. Marile orașe din vest și stațiunile de la Marea Neagră au fost principalele ținte.

La început, majoritatea românilor au preferat tot litoralul românesc. În prezent, agenții de turism spun că destinațiile externe se vând foarte bine. După ce a pierdut clar cursa cu Turcia și Grecia, iar destinații precum Spania sau Egipt sunt din ce în ce mai solicitate, din acest an și litoralul bulgaresc pare să fi luat o felie consistentă din piața românească. În ultimii ani, turismul românesc a suferit modificări semnificative. Importanța litoralului a scăzut, iar infrastructura învechită i-a determinat pe mulți turiști să se orienteze către alte locuri. Marii câștigători par a fi agroturismul, zonele montane și Delta Dunarii. Specialiștii sunt de părere că ar putea apărea noi stațiuni cu potențial turistic

Caracterizarea turismului montan

Muntele a fost din totdeauna cea mai sugestiva dovada a maretiei naturii, de aceea el a devenit astazi una dintre principalele destinatii de vacanta fiind considerat in esenta pentru multe popoare ca un simbol al spiritualitatii Dezvoltarea de ansamblu a turismului in general si transformarea lui intr-o miscare de masa a facut ca muntele sa se impuna tot mai mult prin atentia investitorilor si promotorilor turismului montan, astfel in prezent efectele dezvoltarii turismului montan in plan ecomonic, social si cultural desi sunt foarte greu de cuantificat, sunt tot mai mult apreciate datorita importantei lor.

Cererea pentru turismul montan a cunoscut atat pe plan mondial, o evolutie continuu ascendenta cu importante mutatii mai ale sin privinta motivatiei de traseu. In acest sens , la inceputul secolului XX muntele era solicitat pentru sezonul estival, iar motivatia de baza a clientelei consta in dorinta acesteiade a beneficia din timp de conditiile climatice pentru odihna si tratament, pentru practicarea drumetiei sau pentru satisfacerea unor curiozitati. Spre sfarsitul secolului XX se constata o crestere spectaculoasa a numarului amatorilor sportului de iarna, iar practicarea acestor sportui montan in plan ecomonic, social si cultural desi sunt foarte greu de cuantificat, sunt tot mai mult apreciate datorita importantei lor.

Cererea pentru turismul montan a cunoscut atat pe plan mondial, o evolutie continuu ascendenta cu importante mutatii mai ale sin privinta motivatiei de traseu. In acest sens , la inceputul secolului XX muntele era solicitat pentru sezonul estival, iar motivatia de baza a clientelei consta in dorinta acesteiade a beneficia din timp de conditiile climatice pentru odihna si tratament, pentru practicarea drumetiei sau pentru satisfacerea unor curiozitati. Spre sfarsitul secolului XX se constata o crestere spectaculoasa a numarului amatorilor sportului de iarna, iar practicarea acestor sporturi adevenit motivatia de baza a circulatiei turistice in sezonul de iarna-privitor la intensitatea motivatiilor in turismul montan, potrivit unor anchete realizate de institutul de studii pentru amenajarea muntelui din Franta, in majoritatea statiunilor montane din Europa, preferintele turistilor se distribuie astfel:

in sezonul de iarna:-80% practica ski-ul

60% patinajul

4% sanius, bob

10% drumetia, alpinismul

In sezonul de vara:

65% drumetia

25% alpinismul

10% practica diferite sporturi de vara

Imaginea zonei montane difera radical de la o tara la alta in cadul la aceleiasi tari, de la o zona la alta-in functie de siturile de referinta, actuala diversificare a motivatiilor si practicarii unor sporturi de iarna in zonele turistice montane, ridica specialistilor din domeniu, probleme tot mai frecvente de adaptare și orientare, de satisfacerea segmentelor de turisti din sezonul de iarna.

Din interactiunea acestei activitati cu particularitatile si interesele beneficiarilor, putem desprinde principalelecaracteristici ale turismului montan:

a.Se desfasoara la munte;

b.Este mijloc de practicare a exercitiului fizic;

c.Are accesibilitate mare si prezinta forme variate de practicare;

d. Intareste sanatatea,

e.Nu necesita conditii materiale deosebite;

f.Poate fi practicat la orice varsta;

g.Diminueaza sau combate efectele negative ale civilizatiei (sedentarism, suprasolicitare, supraalimentatie);

h.Dezvolta personalitatea umana,

i.Ajuta la cunoasterea lumii inconjuratoare,

La baza organizarii si desfasurarii fiecarei actiuni turistice stau o serie de cerinte de ordin general si particular:

a.Accesibilitatea participantilor, in relatie cu nivelul pregatirii fizice;

b.Omogenitatea colectivului;

c.Pregatirile se fac in concordanta cu caracteristicile de anotimp, vreme, relief, obiective;

d.Continuitatea

e.Gradarea efortului- eforturi in crestere;

f.Satisfacerea interesului participantilor;

g.Asigurarea caracterului de masa al actiunii.

h.Valorificarea instructiv educativa a actiunii;

Principalele forme de practicare a turismului montan sunt:

a.Plimbarea

b.Drumetia

c.Excursia

1.2 Locul și rolul turismului montan în turismul intern și internațional

La sfarșitul acestui secol și mileniu industria turismului și a călătoriilor reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate și, in același timp, cel mai important generator de locuri de muncă. Din punct de vedere economic turismul se constituie și ca o sursă principală de redresare a economiilor naționale a acelor țări care dispun de importante resurse turistice și le exploatează corespunzător.

Acțiunea sa se manifestă pe o multitudine de planuri, de la stimularea dezvoltării economice la perfecționarea structurii sociale, de la valorificarea superioară a resurselor la imbunătățirea condițiilor de viață.

Privit in corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului global. Desfășurarea turismului presupune o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere in sfera producției acestora.

Cererea turistică determină o adaptare a ofertei ce se materializează, intre altele, in dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector, și indirect, in stimularea producției ramurilor participante la : construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalații de

agrement etc.

Pentru a identifica rolul turismului în cadrul economiei naționale se impune evidențierea clasificării ramurilor economiei naționale.

SECTORUL PRIMAR – include: agricultura (creșterea animalelor, silvicultura),vânătoarea, pescuitul, industria extractivă;

SECTORUL SECUNDAR – industriile de prelucrare (manufacturieră, grea,ușoară, alimentară, producția și furnizarea de energie);

SECTORUL TERȚIAR – sectorul serviciilor (comerț, transporturi, alimentație publică, turism, serviciile și activitățile care nu produc bunuri materiale, inclusiv instituțiile de cultură, învățământ, asistența socială și medicală, sportul,etc.).

Principalele caracteristici ale serviciilor sunt importante pentru identificarea și delimitarea lor față de celelalte componente ale activității economice și sociale (inclusiv serviciile cu caracter turistic). Acestea se referă la:

imaterialitate și intangibilitate: spre deosebire de produs, serviciul în general este impalpabil, intangibil, nu poate fi văzut, încercat, gustat (din acest motiv serviciile sunt catalogate drept “invizibile”, iar comerțul cu servicii denumit “comerț invizibil”);

nestocabilitatea (perisabilitatea): neavând în general formă materială, acestea nu pot fi stocate și păstrate pentru un consum ulterior;

simultaneitatea producției și consumului serviciului – determină ca orice neconcordanță de timp sau de loc să se soldeze cu pierderi;

inseparabilitatea serviciilor de persoana prestatorului și a utilizatorului;

eterogenitatea sau variabilitatea (variație în funcție de specificul prestatorului, condiții de mediu etc.).

Turismul se constituie ca o ramură distinctă a economiei naționale.

Locul turismului este evidențiat de următoarele elemente:

este o componentă a sectorului terțiar – apartenență susținută de:

conținutul său (include activități de natura serviciilor: transport, alimentație, oferirea de informații, tratament) și de

caracteristicile sale (nematerialitate, intangibilitate, nestocabilitate,

simultaneitatea producției și consumului, consum mare de muncă), comune

tuturor componentelor sectorului terțiar;

are caracter de ramură de interferență – rezultat a diversității activităților ce dau

conținut prestațiilor turistice și prezenței unora dintre ele în structura altor ramuri ale

economiei: transporturile, alimentație publică – comerț, tratament baleno-medical,

ocrotirea sănătății ș.a.;

este o ramură de sinteză – desfășurarea activităților turistice necesită intrări din alte

ramuri ca industria construcțiilor (și indirect: industria materialelor de construcții, a

sticlei, lemnului, construcții de mașini, chimică, industria energetică), alimentară,

textilă, agricultură, transport, telecomunicații, gospodărie comunală, cultură și artă

ș.a.;

dezvoltarea turismului nu se va putea asigura armonios decât într-o strânsă corelare cu nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale.

Aceasta deoarece la obținerea unui produs turistic participă, direct sau indirect, proape toate ramurile economiei naționale.

Cercetările întreprinse asupra rolului turismului au evidențiat faptul că el are un impact considerabil asupra economiei societăților și culturilor diferitelor țări. Acțiunea sa se manifestă pe multiple planuri: economic, social, cultural, politic; intensitatea acestor acțiuni diferă de la o țară la alta în funcție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată față de el.

In acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării

turismului, rezultă din următoarele aspecte:

1. Resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul reprezintă unul din sectoarele economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;

2. Exploatarea și valorificarea complexă a resurselor turistice insoțite de o promovare eficientă pe piața externă, poate constitui o sursă de sporire a incasărilor valutare ale

statului, contribuind astfel la echilibrarea balanței de plăți externe;

3. Turismul reprezintă o piață sigură a forței de muncă și de redistribuire a celei disponibilizate din alte sectoare economice puternic restructurate;

4. Turismul, prin efectul său multiplicator acționează ca un element dinamizant al sistemului economic global, generand o cerere specifică de bunuri și servicii care antrenează o

creștere in sfera producției acestora, contribuind in acest mod, la diversificarea structurii sectoarelor economiei naționale;

a) Infrastructura de transport:

– reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri naționale care să faciliteze

circulația și accesul spre zonele de interes turistic;

– relansare și dezvoltarea aeroporturilor și a porturilor;

– modernizarea transportului pe căile ferate;

– dezvoltarea sistemelor de transport combinat ;

– programe de dezvoltare a flotei maritime și fluviale, cu implicații in

diversificarea ofertei de servicii turistice și valorificarea unor elemente ale potențialului touristic

b)Telecomunicațiile – modificarile la nivelul economiei digitale sunt esențiale pentru ca

intreprinderile sa devina și sa se mențina competitive.

5. Dezvoltarea armonioasă a turismului pe intreg teritoriu contribuie la creșterea economică și socială și la atenuarea dezechilibrelor apărute intre diverse zone, constituind și o sursă

importantă de sporire a veniturilor populației.

Politica de dezvoltare regională urmărește in principal :

diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate și pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare intarziată); preintampinarea producerii de noi dezechilibre;

corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperăriiinterregionale, interne și internaționale

Evoluția, atât a turismului, cât și a turismului internațional se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendință de creștere datorită influenței factorilor economici, demografici, politici, sociali.

Turismul internațional are, în această situație, cea mai importantă creștere datorită dorinței oamenilor de a vizita alte țări, de a cunoște alte civilizații, obiceiuri dar și datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide și mai confortabile pe distanțe din ce în ce mai lungi. Evoluția turismului internațional se poate aprecia prin acțiunea a doi indicatori: sosirile/plecările de turiști și încasările/cheltuielile din turismul internațional.

Sosirile și încasările din turismul internațional

perioada 1950-1999

Tabel 1

Sursa: WTO, Compendium of Statistic

Din informațiile prezente în tabel se poate observa o creștere accentuată a turismului internațional în anii ’60 și ’70, urmată de o încetinire a ritmului de creștere. Turism – clarificări conceptuale Indicatorul „încasări” prezintă o creștere mult mai accentuată, care se datorează și fenomenului inflaționist, pe lângă ceilalți factori de influență (creșterea numărului de sosiri, a duratei sejurului, a cheltuielilor ocazionate de activitatea turistică, a distanței de deplasare).

Activitatea turistică are implicații numeroase și forme diferite asupra mediului uman dacă efectele economice directe sunt evidențiate în general, cuantificarea și evaluarea lor rămâne extrem de dificila. În literatura de specialitate în rândul informațiilor prin care se atesta locul turismului montan în economia locala și naționala este deținut de indicatori ponderea PIB-ului

Dintre ramurile care beneficiază cel mai mult de pe urma turismului montan putem menționa construcțiile, producția materialelor sportive și dezvoltarea cailor de acces către zonele montane.

Susținerea dezvoltării turismului montan a avut la baza crearea de noi locuri de munca, dar și schimbările structural demografice la nivel național și local. Prin dezvoltarea turismului montan s-au putut crea nu numai locuri de munca, dar s-au dezvoltat intensiv serviciile publice și comerciale, îmbogățirea infrastructurii locale, toate conducând practic la creșterea nivelului de trai, dar dezvoltarea turismului montan a exercitat totodată și unele efecte negative cu referire mai ales la creșterea rapida a preturilor (pentru produsele agricole), la scumpirea imobilelor și chiar la îngreunarea accesului.

În timp, turismul montan a contribuit la modificarea unor reguli sociale: au apărut profesii noi, s-au modificat structuri sociale, și în general a sporit nivelul de trai material și cultural al populației în zonele montane; dezvoltarea turismului montan a avut efecte nemijlocite în sub aspect socio-cultural, atât pe plan european cât și în tara noastră.

1.3 Serviciile turistice prestate și dezvoltarea lor in zona montană

Serviciile turistice nu sunt altceva decât procese complexe (activitati) interconditionate, derulate într-o anumita succesiune prin participarea unuia sau mai multor prestatori (furnizori de utilitati) în functie de modul în care acestia si-au proiectat propriile afaceri.

Caracteristicile serviciilor turistice le plaseaza în rândul celor mai complexe, motiv pentru care, aplicarea marketingului prezinta numeroase dificultati generate în special de tendinta abordarii lor partiale, de pe pozitia uneia sau alteia din componente.

Caracterizarea acestora prin luarea în considerare a clasificarii evidentiaza doua situatii:

încadrarea unica, în anumite tipuri, pe baza caraceristicilor procesului global,

încadrarea diferentiata, în tipuri corespunzatoare, a unor servicii partiale.

Privite ca un proces global, serviciile turistice pot fi caracterizate astfel:

în esenta, proceseaza oamenii, actionând în special asupra corpului uman, prestatia concretizându-se în actiune tangibila;

livrarea serviciilor este discontinua (periodica), relatia prestator-client fiind una de tip formalizat (ferma);

sistemul de prestatie permite într-un grad înalt personalizarea în timp ce contactul prestator-client asigura acest lucru într-un grad mai redus;

cererea are grad înalt de fluctuatie în timp (este sezoniera), vârful acesteia depasind capacitatea ofertei;

clientul se deplaseaza la locul prestatiei;

gradul de influenta a personalului si echipamentelor este mai înalt.

Tipologia serviciilor turistice

Cel mai evoluat sector (din punct de vedere al utilizarii marketingului) este turismul vazut ca activitate economica, ale carui trasaturi l-au impus ca o adevarata "industrie"abordata în ansamblu ("industria turismului") sau în cadrul componentelor sale esentiale (hotelarie, alimentatie, agrement, petrecerea timpului liber etc.).

Industriei turismului îi sunt caracteristice doua categorii principale de servicii. serviciile legate de efectuarea calatoriilor (a voiajului propriu-zis) si serviciile prestate la locul de sejur.

Clasificarea serviciilor în functie de structura produselor turistice oferite:

A. Servicii turistice specifice:

servicii de organizare si pregatire a consumului turistic (organizarea calatoriilor, publicitate, informarea clientilor, ghiduri si harti turistice, procurarea documentelor de calatorie),

· servicii de baza: servicii de transport turistic, prestatii hoteliere, servicii de alimentatie,

· servicii complementare: asigurarea petrecerii agreabile a timpului liber (agrement, sport, excursii, închirieri de autoturisme),

· servicii cu caracter special (tratamente balneo-medicale, servicii pentru turismul de congrese, pescuit sportiv, vânatoare).

Principalele prestații și succesiunea solicitării ar putea fi următoarea:

1. acțiunile de propagandă și informare turistică, realizate de agenții de specialitate, birouri de turism, reprezentanți etc., prin contracte directe și prin intermediul materialelor publicitare;

2. contractarea aranjamentului, respectiv a minimului de servicii solicitate și stabilirea programului de desfășurare a acțiunii;

3 .transportul și, asociat acestuia, transferul turiștilor și bagajelor la pensiune sau de la un mijloc de transport la altul, în cazul în care călătoria comportă utilizarea mai multor mijloace de transport, precum și o serie de alte facilități de care beneficiază turistul pe durata transportului;

4. cazarea și serviciile suplimentare oferite de unitățile de pensiune;

5. alimentația și prestațiile auxiliare acesteia;

6. agrementul în varietatea formelor sale;

7. transportul turiștilor pe ruta de întoarcere;

8. de-a lungul tuturor momentelor anterioare este necesară prezența activității de relații publice, care are menirea de a asigura favorabil desfășurării consumului turistic.

Serviciul de cazare vizează, prin conținutul său, crearea condițiilor și confortul pentru adăpostirea și odihna călătorului. El este produsul a ceea ce se numește industria pensiuneieră – sector care, în accepțiunea actuală, înglobează ansamblul activităților desfășurate în spațiile de cazare. Serviciul de cazare se prezintă ca o activitate complexă, decurgând din exploatarea capacităților de cazare, fiind alcătuit dintr-un grupaj de prestații oferite turistului pe timpul sejurului în unitățile de cazare.

Dezvoltarea și calitatea serviciului de cazare sunt dependente, în primul rând, de existența unei baze tehnico-materiale de cazare (pensiuni, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane, popasuri turistice etc.) adecvate, cu dotări corespunzătoare, care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească, după caz, și alte funcții.

În acest context, insuficiența spațiilor de cazare, echiparea lor necorespunzătoare, neconcordanța între nivelul confortului oferit și exigențele turiștilor, ca și numărul mic al lucrătorilor sau slaba lor pregătire influențează negativ calitatea prestației turistice și, prin intermediul acesteia, dimensiunile circulației turistice și posibilitățile de valorificare a patrimoniului.

Industria pensiuneieră și respectiv calitatea serviciului de cazare influențează nu numai dezvoltarea turismului, în general, și eficiența acestei activități. Prin atracția exercitată, serviciile de cazare asigură o bună valorificare a potențialului turistic, a disponibilităților de forță de muncă, a capacității bazei tehnico-materiale, conducând la realizarea unor coeficienți superiori de exploatare. De asemenea, complexitatea serviciilor de cazare, diversitatea lor reprezintă un factor de prestigiu, de atractivitate a produsului turistic și indirect de creștere a eficienței comercializării lui.

Printre principalele activități ce dau conținut serviciul pensiuneier, conceput în ideea satisfacerii complexe a cererii turiștilor și călătorilor, se numără:

cazarea propriu-zisă și activități complementare ei;

alimentația și serviciile producătoare, legate de asigurarea acesteia;

activități cultural-artistice și de agrement;

serviciile de informare și intermediere;

activități comerciale;

activitățile cu caracter special.

CAPITOLUL II. : FORME DE DEZVOLTARE A TURISMULUI MONTAN IN ROMANIA

2.1 Date generale despre Romania

Teritoriul României este situat la intersecția paralelei 45o N cu meridianul 25o E. România este o țarã carpatică și dunăreană, cu ieșire la Marea Neagrã. Litoralul românesc al Mării Negre se desfãșoarã pe 245 km, între gîrla Musura (granița cu Ucraina) și localitatea VamaVeche (granița cu Bulgaria). Capitala: Municipiul București.

Orașele principale: București, Iași, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Galați, Craiova, Brașov,Ploiești, Brăila.

Porturile principale:

– la Marea Neagrã: Constanța, Mangalia;

– la Dunăre: Moldova Nouă, Drobeta Turnu-Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Cernavodă, Hârșova, Măcin, Brăila, Galați, Tulcea, Sulina.

Aeroporturile principale: București (Otopeni,Băneasa), Constanța (Mihail Kogălniceanu),Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Arad, Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Suceava, Bacău, Deva, Sibiu, Craiova, Tulcea.

Tabel 2.1

Sursa: Ivana KATSAROVA SITUAȚIA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ȘI TERITORIALĂ A ROMÂNIEI ,

Simbolurile nationale ale României

Simbolurile heraldice statale fac parte din identitatea națională. Stema actuală a fost elaborată după Revoluția din Decembrie1989. Elementele constitutive ale stemei naționale a României cuprind:

Figura 2.1 Stema României

Sursa: http://ue.mae.ro/romania/214 (Accesat 18.04.1

Vulturul de aur cruciat- element central care simbolizează dinastia întemeietoare a Basarabilor, nucleul în jurul căruia a fost organizată Țara Românească, una dintre cele trei provincii din Evul Mediu (Țara Românească, Moldova și Transilvania)

Scutul pe care stă este de azur- simbolizează cerul. Vulturul ține în gheare însemnele suveranității: un sceptru și o sabie, care reamintesc de domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt și de domnitorul Tării Românești, Mihai Viteazul, primul unificator al celor trei Țări Române. Un blazon împărțit în câmpuri heraldice prezintă simbolurile provinciilor istorice românești de la stânga la dreapta.Țara Românească pe azur: un vultur ținând în cioc o cruce ortodoxă de aur . Moldova: un bour negru cu o stea între coarne.

Banatul și Oltenia, un pod galben cu două arce de boltă (simbolizând podul peste Dunăre al împăratului roman Traian) și un leu de aur.

Transilvania: deasupra se află un vultur negru cu gheare de aur; dedesubt se găsesc șapte turnuri crenelate simbolizând cele șapte orașe principale ale Transilvaniei.

Teritoriile adiacente Mării Negre (provincia istorică Dobrogea) sunt reprezentate de doi delfini afrontați.

Figura2.2 Drapelul României

Sursa: http://ue.mae.ro/romania/214 (Accesat 18.04.15)

Drapelul României este tricolor: roșu, galben și albastru. Drapelul României are culorile plasate vertical precum urmează: albastru (la lance), galben (în mijloc) și roșu (în afară).

Albastrul este cobalt, galbenul – crom, iar roșul – vermillon.
De-a lungul istoriei, drapelul României, nu a suferit transformări majore, cu excepția distribuției culorilor (în materie de proporție și poziție

Economia

În urma unei serii de privatizări și de reforme care au avut loc la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, gradul de participare a guvernului la sporirea economiei din România este într-o oarecare măsură mai scăzut decât în cazul altor economii europene. În 2005, guvernul a înlocuit sistemul de impozitare progresiv al României cu o cotă unică de impozitare de 16 %, aplicabilă atât în cazul veniturilor personale, cât și în cazul profitului companiilor, măsură în urma căreia .

România a devenit statul cu cea mai mică sarcină fiscală din cadrul Uniunii Europene, un factor care a contribuit la creșterea sectorului privat. Economia României se bazează în principal pe servicii, care reprezintă 55 % din PIB-ul statului, deși industria și agricultura contribuie, de asemenea, în mod semnificativ, reprezentând 35 % și, respectiv, 10 % din PIB-ul statului. În plus, 32 % din populația României deține locuri de muncă în cadrul sectorului agricol și al producției primare, acest procent numărându-se printre cele mai ridicate din Europa la acest capitol. Rata șomajului în România se ridică la 8,3 % (februarie 2010), aceasta fiind cea mai ridicată rată înregistrată din 2003. Se estimează că rata șomajului va continua să crească în 2010, în special în contextul reducerilor din sectorul public vizate de guvern în vederea scăderii deficitului bugetar la 5,9 % din PIB, față de 7,2 % din PIB, procent înregistrat în anul precedent. În 2009, economia României a scăzut ca urmare a încetinirii economice la nivel mondial.

Produsul intern brut a scăzut cu 7,2 % în cel de al patrulea trimestru al anului 2009 față de aceeași perioadă a anului precedent. Cu toate acestea, creșterea producției industriale a atins un procent anual de 6,9 % în decembrie 2009, acesta fiind cel mai ridicat procent înregistrat în cadrul UE-27. Criza economică pare să fi avut un impact asimetric asupra diferitelor sectoare economice, deși există și anumite caracteristici comune: o scădere considerabilă a cererii, sporirea numărului împrumuturilor și instabilitate a cursului de schimb al monedei naționale. Printre cele mai afectate industrii se numără industria automobilelor, industria manufacturieră, industria transporturilor și industria metalurgică.

Aproape toate studiile estimează o scădere bruscă a cererii: disponibilitatea redusă a creditelor, cauzată parțial de lichiditățile scăzute de pe piețele financiare mondiale, poate fi atribuită, într-o anumită măsură, nivelului ridicat atât al ratei de scont (10 %) cât și al rezervelor minime obligatorii pe care băncile trebuie să le păstreze în conturi deschise la Banca Națională a României. De asemenea, un alt factor semnificativ este și deficitul bugetar considerabil al statului.

Printre motivele care stau la baza acestui deficit atât de ridicat se numără, fără îndoială, creșterile pensiilor din ultimii ani, menținerea unor rate de impozitare modeste și impozite scăzute în cadrul sectorului bancar și al celui financiar. În acest context, un aspect extrem de important se va dovedi a fi capacitatea României de a absorbi fondurile provenite din partea Uniunii Europene, care, până la momentul actual, nu au fost utilizate decât într-o mică măsură: în urma aderării la UE la 1 ianuarie 2007, România a absorbit fonduri echivalente cu 0,75 % din PIB, comparativ cu procentul de 2 % vizat inițial, în timp ce în 2008 nu a utilizat decât un sfert din valoarea totală a fondurilor puse la dispoziție de Bruxelles.

Istorie

România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

Granitele Romaniei de astazi includ o mare parte din teritoriul statului antic Dacia.

Teritoriul actual al Romaniei a fost locuit incepand cu mileniul 2 inainte de Hristos, de triburile indo-europene ale tracilor. Incepand cu secolul 6 inainte de Hristos, in regiunea Dunarii de Jos sunt semnalati getii, iar in tinuturile Banat si Transilvania, dacii. In vremea lui Burebista (82-44 i.Hr.), statul geto-dac avea ca hotare: in nord – Carpatii Padurosi, in sud – muntii Haemus (Balcani), in vest – confluenta raului Morava cu Dunarea mijlocie, in est – raul Bug.

Unitatea statului dac este refacuta de regele Decebal (87-106 d.Hr.). Noul stat avea resedinta la Sarmizegetusa. Acesta avea dimensiuni mai mici decat statul lui Burebista, insa era mai bine organizat

Decebal poarta doua razboaie cu romanii condusi de imparatul Traian in anii: 101-102 respectiv 105-106. In urma acestor razboaie, Dacia este cucerita si transformata in provincie romana. Incepe oficial procesul de romanizare al autohtonilor geto-daci.

Nicolae Iorga, pe baza izvoarelor istorice studiate o viata, concluzioneaza in Istoria romanilor, publicata in parte postum, ca poporul roman s-a format „intre Carpatii beskizi si Pelopones si de la Marea Adriatica la Marea Neagra.” Aceasta constatare este facuta si de P. P. Panaitescu, Silviu Dragomir si altii, cu formula etnografica romanii sunt urmasii traco-ilirilor romanizati.

In Evul Mediu, populatia de pe teritoriul actual al Romaniei traia in doua formatiuni statale distincte: Tara Romaneasca si Moldova – dar si in Transilvania, Ungaria, Banat, Crisana, Maramures. Unele teorii indica ideea ca statul medieval „Tara Romaneasca” a fost fondat de o dinastie cumana, impinsa spre vest si sud de mongoli (si tatari). Predecesorul lui Basarab I, tatal sau bunicul sau, se pare ca a fost Tich-homir, principe cuman, probabil, legendarul „Negru-Voda”. Astfel ca descendentii lui Basarab, chiar si Vlad Tepes, cel „pictat” extrem de „negru” (la a 7-a generatie) ar putea fi considerati descendenti ai cumanilor.

Statul modern roman a fost creat prin unirea principatelor Moldova si Muntenia (sau Tarii Rumanesti), in anul 1859, odata cu alegerea concomitenta ca domnitor in ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza.

În 1866 prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru obținerea independenței. În 1877 Carol a condus forțele armate române într-un război de independență plin de succes, ulterior fiind încoronat Rege al României în 1881.

La declanșarea Primului Război Mondial, clasa politică –în marea ei majoritate antantofilă– a optat pentru păstrarea neutralității, în pofida dorinței regelui Carol I de a intra în război alături de Puterile Centrale.

În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial, de partea Antantei. La sfârșitul războiului, Imperiile Austro-Ungar și Rus au dispărut; corpurile reprezentative create în Transilvania, Basarabia și Bucovina au ales unirea cu România, rezultând România Mare.

n final, în 1940, România a pierdut teritorii atât în est cât și în vest: în iunie 1940, după ce a înaintat un ultimatum României, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, Bucovina de nord și Ținutul Herța. Două treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS Moldovenească. Bucovina de Nord și sudul Basarabiei au fost oferite RSS Ucraineane.

Pentru a recupera teritoriile ocupate de URSS, Romania a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial de partea Axei în iunie 1941, deși nu a încheiat niciodată un acord scris în acest sens.

La 23 august 1944, o lovitură de stat dată de Regele Mihai, cu sprjinul partidelor politice și al unor ofițeri de rang înalt ai armatei, a răsturnat dictatura lui Antonescu și a evitat transformarea României într-un câmp de luptă. Țara și-a întors armata împotriva germanilor, grăbind astfel sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (după muți autori, cu circa 6 luni). România a luptat greu în bătăliile cu germanii din Transilvania, Ungaria, Austria și Cehoslovacia, situându-se pe locul 4 în ceea ce privește efectivele armate angajate în luptă, aportul concret adus Aliaților și rezultatele obținute pentru victoria asupra Germaniei.

La 3 ani după ce trupele sovietice ocupă România (în 1947), regele Mihai I este forțat să abdice și e proclamată Republica Populară Română, ca stat comunist.

După prăbușirea comunismului în restul Europei de Est, spre sfârșitul verii lui 1989, un protest de la mijlocul lui decembrie din Timișoara a crescut într-o revoltă populară răspândită pe întreg teritoriul țării contra regimului ceaușist. Ion Iliescu a devenit președinte pe 22 decembrie. O nouă Constituție democratică a fost proiectată de Parlament și adoptată după un referendum popular.

In 2002, România a fost invitată să adere la NATO. În același an, Uniunea Europeană a confirmat sprijinul puternic față de scopul țării de a adera în 2007.

Astăzi Romania are un curs european fiind membra a Uniunii Europene .

Geografie

Teritoriul actual al României mai este numit și spațiul carpato-danubiano-pontic, deoarece România se suprapune unui sistem teritorial european, conturat după forma cercului Carpaților Românești și a regiunilor limitrofe impuse și subordonate complementar Carpaților, fiind mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră.

România este situată în emisfera nordică, la intersecția paralelei 45° latitudine nordică și meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanțe aproximativ egale față de extremitățile continentului european. România se învecinează la nord cu Ucraina, granița de sud este formată cu Bulgaria (o mare parte fiind frontieră acvatică, cu Dunărea), în vest cu Ungaria, în sud-vest cu Serbia, iar în est cu Republica Moldova (formată în totalitate de Prut). Frontierele României se întind pe 3150 km, din care 1876 km au devenit, în 2007, granițe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova și Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, granița formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de țărm). Suprafața României este de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre.

Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporționalitate, complementaritate și dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiția aproximativ egală a principalelor unități de relief (35% munți, 35% dealuri și podișuri și 30% câmpii) și gruparea reliefului

La exterior Munților Carpați se află un inel de dealuri — Subcarpații și Dealurile de Vest — locurile cele mai populate. Datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, cărbuni, sare) și condițiilor favorabile culturii viței-de-vie și pomilor fructiferi. În est și sud se extind trei mari podișuri (Moldovei, Dobrogei și Getic), dar și Podișul Mehedinți, în timp ce în sud și vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) și Câmpia de Vest.

România beneficiază de toate tipurile de unități acvatice: fluvii și râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularitățile hidrografice și hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziția geografică a țării în zona climatului temperat-continental și de prezența arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularități

Flora și Fauna

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile și 1253 sunt considerate rare.

Vegetația este distribuită etajat, în concordanță cu caracteristicile de sol și climă,[114] dar și în funcție de altitudine, astfel: stejarul, gârnița, teiul, frasinul (în zonele de stepă și dealuri joase); fagul, gorunul (între 500 și 1200 de metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 și 1800 de metri); ienupărul, jneapănul și arborii pitici (într 1800 și 2000 de metri); pajiștile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de metri. În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o vegetație specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz și adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi și arini. În Delta Dunării predomină vegetația de mlaștină

Clima

Clima României este determinată în primul rând de poziția sa pe glob, precum și de poziția sa geografică pe continentul european. Aceste particularități conferă climei un caracter temperat continental cu nuanțe de tranziție.

Extinderea teritoriului țării pe aproape 5° de latitudine impune diferențieri mai mari între sudul și nordul țării în ceea ce privește temperatura decât extinderea pe circa 10 °C de longitudine, astfel dacă temperatura medie anuală în sudul țării se ridică la circa 11 °C, în nordul țării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3 °C. Între extremitatea vestică și cea estică a teritoriului național, diferența termică se reduce la 1 °C (10 °C în vest, 9 °C în est)

Relieful țării are un rol esențial în delimitarea zonelor și etajelor climatice. Munții Carpați formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic și adriatic. În concluzie, clima României este una de tip temperat-continentală, cu patru anotimpuri și este marcată de influențe ale climatelor stepice din est, adriatice din sud-vest, oceanice din vest și nord-vest, păstrându-și totuși identitatea climatului carpato-ponto-danubian

România are o populație de 21 680 974 de locuitori și este de așteptat ca în următorii ani să se înregistreze o scădere lentă a populației ca urmare a sporului natural negativ. Principalul grup etnic în România îl formează românii. Ei reprezintă, conform recensământului din 2002, 89,5% din numărul total al populației. După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,6% din populație

2.2 Analiza potențialului turistic românesc

Potentialul turistic de exceptie al României este marcat prin douã componente esentiale:

– componenta naturalã : reprezentatã prin peisaje spectaculoase, configuraþia variatã a reliefului, condiþiile climatice favorabile, valoarea terapeuticã

oi abundenta unor factori naturali de curã;

– componenta antropicã, reprezentatã prin vestigii ale civilizatiilor ce s-au succedat pe teritoriul României din vremuri imemoriale, monumente oi obiective de artã laicã sau religioase, muzee oi colectii muzeale, elemente de etnografie oi folclor de mare frumusete originalitate, realizãri actuale de prestigiu.

Acestea constituie elementele de mare atractivitate ale ofertei turistice româneoti, prezentând o paletã largã de forme de turism: de sejur (de litoral, montan, balnear), vânãtoare opescuit sportiv, turism itinerant cu valente culturale, turism profesional etc. Pozitia geograficã îi conferã României statutul de tarã carpato-danubiano-ponticã, datoritã celor trei elemente naturale definitorii în structura peisagisticã oi a teritoriului: Muntii Carpati, fluviul Dunãrea si Marea Neagrã.

Muntii Carpati – prin întindere, uooarã accesibilitate, originalitatea oi frumusetea peisajelor montane, bogãtia de ape minerale si multiple posibilitãþi de practicare a sporturilor de iarnã, constituie cea mai mare oi mai complexã zonã turisticã a þãrii. Aici se gãsesc renumitele staþiuni montane internaþionale Poiana Braoov, Sinaia, Predeal, care, alãturi de Boroa, Stâna de Vale, Pãltinio, Durãu, Semenic, Muntele Mic, Bâlea,

dispun de hoteluri moderne oi vile cochete, restaurante, numeroase posibilitãþi de agrement, pârtii oi instalaþii pentru sporturile de iarnã oi

transport pe cablu. Turismul balnear are, de asemenea, puternicebaze de tratament, cazare oi agrement înfrumoasele staþiuni din depresiunile sau culoarele de vãi carpatine: Bãile Herculane, Bãile Felix, Cãlimãneoti-Cãciulata, Slãnic-Moldova, Bãile Tuonad, Covasna, Vatra Dornei etc.;

România este înzestrată cu un potențial turistic deosebit de variat, diversificat și concentrat,

caracterizat prin:

• existența unor forme de relief accesibile și armonios îmbinate pe întreg teritoriu;

• o climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului;

• potențial faunistic și floristic bogat, cu specii și ecosisteme unicate în Europa;

• factori naturali recomandați într-o cură balneară complexă;

• patrimoniul cultural-istoric și arhitectural apreciat pe plan internațional cu care s-a derulat pe baza unui cadru legal (Legea turismului) încă din perioada interbelică.

România are multe de oferit din punct de vedere turistic. Din punct de vedere

cultural, țară este extrem de diversificat se pot vizita fortărețe medievale, mănăstiri bizantine, casteluri și case țărănești decorate după specificul regional.

Componentele patrimoniului natural

Sfinxul din Munții Bucegi

Componentele patrimoniului natural

Sfinxul din Munții Bucegi

Figura2.3

Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

Relieful – este cel mai variat și important element de potențial turistic atât prin valoarea peisagistică cât și prin posibilitățile largi de practicare a turismului pe care le oferă. Principalele atracții ale reliefului sunt generate de:

treptele și formele de relief (relieful glaciar, carstic, vulcanic);

stâncile cu formă bizară

fenomenele geologice.

Relieful se constituie atât ca atracție turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea drumeției, alpinismului, odihnei și recreerii, speoturismului cât și în suport pentru alte elemente de potențial.

Clima – contribuie la crearea ambianței favorabile călătoriei prin:

regimul precipitaților;

temperatura și umiditatea aerului;

nebulozitatea atmosferei;

brizele montane și marine. Clima constituie o condiție de bază pentru practicarea unor forme de turism: sporturile de iarnă prin prezența, consistența și menținerea stratului de zăpadă, cura heliomarină, climatoterapia.

Vulcani noroioși la Berca

Figura 2.4

Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

Hidrografia – contribuie la sporirea atractivității unei zone turistice prin prezența următoarelor elemente de potențial turistic:

râuri, fluvii, lacuri naturale și antropice;

mări, delte și estuare;

ape minerale și termominerale. Hidrografia favorizează practicarea turismului de sfârșit de săptămână, de pescuit, de cură heliomarină, de practicarea a sporturilor nautice, de tratament balnear.

Vegetația – reprezentată prin păduri, pajiști, arborete, prezintă o atracție turistică în sine prin parcuri naturale ca destinații de vacanță, parcuri dendrologice, rezervații științifice etc. Vegetația prezintă un interes deosebit pentru turismul de odihnă, recreere, agrement.
Fauna – prezintă din punct de vedere turistic o importanță:

cinegetică și piscicolă – datorită bogăției și variații speciilor;

estetică – contribuind la creșterea atractivității zonelor vizitate;

științifică – datorită existenței unor specii rare sau pe cale de dispariție protejate în rezervații și parcuri zoologice fauna constituie o motivație pentru practicarea turismului de vânătoare și pescuit sportiv, științific, de cunoaștere.

Rezervațiile naturale – prezintă importanță:

sub aspect estetic – ca element de atractivitate;

cognitiv – științific ca bază a turismului profesional și de cunoaștere.

Componentele patrimoniului antropic

România dispune de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al existenței și istoriei de peste două milenii a poporului român în acest spațiu geografic. Componentele potențialului turistic antropic, se grupează în:

Sarmizegetusa – Sanctuarul mare circular

Figura 2.5

Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

`Vestigii arheologice – sunt numeroase, de mare valoare atât pentru istoria, cultura și civilizația poporului cât și pentru cele universale:

cetăți dacice: Sarmizegetusa, Costești și Blidaru din munții Orăștiei

cetăți daco-romane: Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Drobeta, unde se află și ruinele podul lui Traian, Dierna Orșova; Napoca, Potaissa (Turda)

cetăți medievale: Sighișoara, Neamț, Suceava, Curtea Veche – Palatul Voievodal din București, Alba Iulia, Târgoviște

cetăți țărănești fortificate: Depresiunea Brașovului, țara Bârsei, Râșnov, Bod, Feldioara, Prejmer, Teliu Maierus.

Monumente istorice și de artă – reflectă evaluarea culturii și civilizației autohtone, dar și influențele diferitelor culturi ale lumii cu care a intrat în contact:

Mănăstirea Putna

Figura 2.6

Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

mănăstirile din Bucovina – Sucevița, Moldovița, Voroneț, Humor, Putna, Arbore, Dragomirna, Neamț – Agapia, Varatec, Neamț, Oltenia – Tismana, Horezu, Govora, Cozia

biserici: Biserica Neagră din Brașov, Biserica Trei Ierarhi din Iași; bisericile de lemn din Maramureș, Dragomirești, Rozavlea

Castelul Bran

Figura 2.7

Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

castele și palate: Bran, , Corvineștilor, Mogoțoaia, Cotroceni etc.

monumente de artă: Ansamblul Sculptural al lui Brâncuși de la Mărășești, Turnul Chindiei de la Târgoviște ș.a.

Elemente de etnografie și folclor – sunt caracterizate prin originalitate, bogăție și varietate:

arhitectura și tehnica populară specifică: Bucovina, Țara Moților, Maramureș, Țara Dornelor etc

creație artistică, producția meșteșugărească și artizanat: ceramică de Horezu, Corund, ceramică de Oboga, Marginea; centrele de prelucrare a lemnului, încondeierea ouălor, țesutul covoarelor, cojocăritul;

obiceiuri, tradiții populare : Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă de la Sighetu Marmației;

costumele populare din toate zonele țării

Instituții și evenimente cultural – artistice – reflectă intensitatea vieții spirituale, tradiția și modernismul în cultură:

edificiile unor instituții culturale: Ateneul Român, operele din București, Timișoara, Cluj, Iași Palatul Culturii din Iași, bibliotecile din Oradea, Alba Iulia, Casa Sfatului din Brașov

muzee și case memoriale cu profile diverse: științele naturii, istorice, știința și tehnică etnografică și artă,

festivaluri muzicale: George Enescu, Cerbul de Aur, ale filmului, ale teatrului, expoziții si târguri, serbări (Serbările Mării, Serbările Zăpezii) etc

case memoriale: Ipotești, Mircești, Stupca etc

muzee: Muzeul Brukenthal, Muzeul Antipa etc

palate: Palatul Culturii din Iași

biblioteci: Biblioteca Batthyaneum

sate turistice: Rucăr, Bran, Fundata, Bogdan Vodă

sate cu tradiții folclorice: Huda, Certeze, Prislop.

Factorii naturali de cură în turismul balnear

România dispune de un excepțional potențial balnear care concentrează o varietate de factori morali de cură. In ultimele ani activitatea balneara a cuboscut o larga dezvoltare sub aspectul organizatoric, al cercetării si folosirii balneomedicael, iar baza naturala a fost modernizata, extinsa si diversificata. In prezent România dispune de circa 160 de stațiuni si localități balneare cu factori de cura. Existența acestora a favorizat dezvoltarea turismului balneo-climateric și valorificarea lor pentru tratarea unor game largi de afecțiuni. Factorii naturali de cură în turismul balnear sunt:

Stațiunea Băile Herculane

Figura 2.8

Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

Apele minerale și termominerale – volumul rezervelor, calitățile terapeutice, varietatea conținutului lor, acestea reprezintă principalul factor natural de cură din România, de care se leagă o parte importantă din activitatea balneoturistică a României. Apele minerale din România au un conținut deosebit de variat în elemente chimice și de aceea prezintă o mare complexitate și diversitate sub aspect fizico-chimic, minerologic, termic. Ele sunt localizate în principal între zona de contact între dealuri și podișuri cu arealul montan (stațiunile Covasna, Tușnad, Călimănești, Băile Herculane, Vatra Dornei).
Lacurile terapeutice – datorită calităților fizico-chimice ale apelor lor, fenomenului de heliotermie și salinitate ridicată, prezintă un deosebit interes terapeutic; apele acestor lacuri sunt clorurate sodic, iodurate sau sulfuroase. Lacurile cele mai folosite în balneoturism:

câmpia Română: Balta Albă, Lacul Sărat, Lacul Amara

litoralul marin: Techirghiol, Mangalia

din masivele de sare din zonele dealurilor subcarpatice sau de podiș (Sovata, Ocna Mureș, Ocna Dej, Ocna Sibiului, Slănic Prahova, Ocna Șugatag).

Nămolurile terapeutice – România dispune de importante rezerve de nămoluri terapeutice care după originea și calitățile lor fizico-chimice, se împart în trei categorii:

sapropelice – nămoluri negre, sulfuroase, specifice lacurilor: Techirghiol, Amara, Lacul Sărat, Sovata, Ocna Sibiului, Ocnele Mari și Mării Negre.

minerale de izvor de la Sângeorz-Băi, Băile Felix;

turbe descompuse chimic: Poiana Stampu, Borsec, Tușnad, Mangalia.

Emanații naturale de gaze terapeutice:

de dioxid de carbon, specific munților vulcanici Căliman, sunt utilizate ca mofete la Băile Tușnad, Borsec, Buziaș, Covasna, Vatra Dornei, Sângeorz-Băi, Harghita Băi.

de hidrogen sulfurat, sunt întâlnite la: Șugag și Sântimbru fiind unice în Europa.

Salina Turda

Figura 2.9

Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

Salinele – sunt baze de tratament la Târgu Ocna, Slănic Prahova, Slănic Moldova, Praid,Cacica,Turdaetc.
Plantele medicinale – sunt din ce în ce mai solicitate în prepararea unor medicamente, cât și în cura externă ca băi de plante medicinale. Factori climatici – pot fi utilizați în menținerea sau ameliorarea stării de sănătate a organismului uman prin climatoterapie. S-au evidențiat mai multe bioclimate cu calități terapeutice:

excitant de câmpie și litoral

sedativ din câmpia de vest, dealurile și podișurile până la altitudinea de 600 -1000 m;

tehnico stimulant specific altitudinilor de peste 800 m și până la circa 2000 m.

Forme de turism practicate

În Maramureșul istoric se poate practica o gamă largă de forme de turism. Cele mai importante forme de turism întâlnite sunt:

Turismul de odihnă și recreere. Un cadru deosebit pentru desfășurarea activităților de odihnă cu sejururi mai mari îl reprezintă:

– stațiunea Borșa care beneficiază și de condiții pentru realizarea tratamentelor balneare, practicarea sporturilor de iarnă și a drumețiilor; – stațiunea balneoclimaterică Ocna Șugatag. Principalii factori terapeutici sunt apele minerale cloruro – sodice concentrate, recomandate în afecțiunile reomatismale ale aparatului locomotor; – valea Vaserului – este cel mai atratctiv traseu turistic al Munților Maramureșului, cazarea fiind posibilă la cabanele silvice, de vânătoare, forestiere și miniere. Este propusă includerea sa în categoria ariilor protejate cu statutul de Parc Natural.

Turism la sfârșit de săptămâna. Se poate realiza pe valea Izei, Vaserului și Vișeului.

În Maramureșului istoric există posibilitatea vânătorii sportive în următoarele zone: zona Vișeului, Bistra – Ruscova, Poienile de sub Munte.

Agroturismul – reprezintă o formă de circulație turistică desfășurată în Maramureșul istoric.

În cazul agroturismului entitatea organizatorică de bază este fermă, gospodăria țărănească, prin practicarea acestei activități gospodarul având posibilitatea de a-și valorifica spațiile de cazare excedentare unde se asigură cazarea turiștilor, în plus turiști vor beneficia de produse alimentare obținute chiar în acea gospodărie sau în împrejurimi, iar agrementul îmbracă forme distincte de cele obișnuite precum: vânătoarea, pescuitul, participarea la evenimente importante din viața satului (hore, șezători, nunți, boteze). Dacă turiștii doresc pe parcursul șederii lor pot iniția în practicarea unor meșteșuguri precum: țesut, olărit, încondeiatul ouălelor, sculptura etc.

2.3 Analiza în dinamică a activității turistice din România.

In ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai mult de 60% dintre turiștii străini provin din țările membre UE), rivalizând și fiind la concurență cu țări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania. Stațiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp și Mamaia (numite uneori și Riviera Română) sunt printre principale atracții turistice pe timp de vară.

În timpul iernii, stațiunile de schi de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor străini. Pentru atmosfera lor medievală și pentru castelele aflate acolo, numeroase orașe transilvănene precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș au devenit niște importante puncte de atracție pentru turiști. De curând s-a dezvoltat și turismul rural ce se concentrează asupra promovării folclorului și tradițiilor. Principalele puncte de atracție le reprezintă Castelul Bran, mânăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Transilvania ori Cimitirul Vesel din Săpânța. Alte atracții turistice importante din România sunt cele naturale precum Delta Dunării, Porțile de Fier, Peștera Scărișoara și încă alte câteva peșteri din Munții Apuseni.
Turismul de litoral

Ieșirea României la Marea Neagră a creat condiții pentru dezvoltarea turismului de litoral.4 Stațiunile de pe litoral concentrează aproape jumătate din capacitatea de cazare existentă la nivelul întregii țări (42,7%). Datorită faptului că s-a practicat un turism de masă, ponderea hotelurilor de 1-2 stele depășește 80%, în timp ce hotelurile de 3 stele au o pondere foarte scăzută. Structurile de cazare pe litoralul Mării Negre sunt concentrate cu precădere în zona de coastă, având oportunități limitate de expansiune. Prin urmare, investițiile au ca scop în special reorientarea actualelor structuri. Reabilitarea și modernizarea litoralului românesc și alinierea sa la nivelul calitativ al ofertelor de litoral din țările europene constituie în continuare un obiectiv specific pentru turismul de litoral.

Turismul montan În România, practicarea turismului montan are condiții foarte bune de dezvoltare datorită potențialului oferit de cele trei catene muntoase ale Carpaților. Între tipurile de turism montan, turismul pentru schi dispune de un potențial natural ridicat pentru dezvoltare. Pentru ca România să fie recunoscută pe plan internațional ca o destinație turistică pentru practicarea sporturilor de iarnă. Economia turismului îmbunătățirea infrastructurii generale, a ofertei pentru sporturile de iarnă, refacerea și dezvoltarea infrastructurii turistice pentru turismul montan (amenajarea de noi pârtii de schi cu instalațiile de transport pe cablu aferente, instalații și echipamente de producere a zăpezii artificiale și de întreținere a pârtiilor), precum și dezvoltarea, modernizarea și diversificarea structurilor de primire.

Turismul balnear

România are un potențial natural ridicat pentru tratamentul balnear al diferitelor boli, dat fiind fondul de resurse disponibile. Subsolurile românești în momentul de față conțin peste 1/3 din resursele de ape minerale europene, și o serie întreagă de resurse minerale unice sau cu o slabă răspândire pe plan european: o gazele de mofetă din zona Carpaților Orientali, o nămolurile sapropelice de la Lacul Sărat sau Techirghiol. Climatul României este în mod special adecvat pentru tratamentele terapeutice, incluzând arii cu un bio-climat tonic, sedativ, marin și de mine sărate. Calitatea fizico-chimică și valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură sunt similare și chiar superioare celor existente în stațiunile balneare consacrate pe plan mondial, în toate cele 14 categorii de afecțiuni cuprinse în Nomenclatorul Organizației Mondiale a Sănătății. Dezvoltarea extensivă a segmentului de turism balnear până în anul 1989 a fost realizată atât în vederea practicării unui turism de masă de tip social pe plan intern, cât și pentru accesul internațional. Astfel, în România, dintr-un total de 160 de stațiuni balneare, și de circa 232 localități și puncte balneare, doar un număr de 24 sunt de interes național, celelalte având un rol mai redus pe piața turistică internă și europeană. Turismul balnear ocupă locul doi în oferta turistică a României, deținând circa 11,2% din capacitatea pe țară. Astfel, la nivelul anului 2001, stațiunile balneoturistice dispuneau de 367 structuri de primire cu Analiza pieții turistice românești 48.000 locuri, din care aproape 30.000 de locuri în hoteluri. Oferta de cazare la structurile cu confort redus (1 și 2 stele) însumează circa 44.000 locuri și reprezintă aproximativ 97% din capacitatea totală de primire din stațiunile balneare.

România are o strategie și o viziune care se îndreaptă în direcția bună, atunci când se concentrează pe Carpați și Deltă.” “Organizarea concursurilor muzicale, a meciurilor de box sau de fotbal, a evenimentelor sportive sau culturale este o investiție inteligentă, o investiție care merită. Este o tendință turistică mondială, nu e specifică doar anumitor țări

Potențialul turistic constituie o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, el reprezintă motivația principală a circulației turistice. Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităților de valorificare eficientă a acestora presupune elaborarea unui sistem național și categorial adecvat care să permită conturarea unei strategii coerente a dezvoltării activității turistice. Atracția turistică este motivul fundamental și imboldul inițial al deplasării către o anumită destinație turistică. O zonă sau un teritoriu prezintă interes în măsura în care dispune de elemente de atracție a căror amenajare poate determina o activitate de turism. Din această perspectivă, potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit la modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitarea și primirea călătorilor.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ jumătate de milion de locuri de muncă (5,8% din totalul locurilor de muncă). După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere. După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în 2016.Numărul turiștilor a crescut de la 4,8 milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiții de 400 milioane de euro.

În anul 2010, litoralul românesc a atras aproximativ 1,8 milioane de turiști, cu 15% mai puțini decât în 2009. Sunt numeroase agenții de turism din România și din alte țări care aduc turiști străini. Deasemenea turiști români și străini își pot face rezervări la hoteluri, moteluri, pensiuni și alte spații de cazare din țară și din alte țări direct pe siteurile specializate.

În anul 2009, România a avut 1,27 milioane turiști străini iar în 2010 – 1,34 milioane. În anul 2004, numărul de turiști străini a fost de 3,6 milioane.

În perioada 1 ianuarie 30 septembrie 2014, numărul de turiști nerezidenți cazați în hoteluri și pensiuni turistice a fost de 1.481.300, iar totalul cheltuielior efectuate de aceștia a însumat 3,73 miliarde de lei, arată datele INS .
Germania, Italia, Israel, Franța și  SUA sunt țările care au trimis cei mai mulți vizitatori străini în România în 2014, după cum indică datele aferente primelor zece luni din an, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Concret, 41% din vizitatorii străini care s-au cazat în unitățile turistice din România au provenit din aceste prime cinci țări din top.

Următoarele locuri în clasamentul țărilor furnizoare de turiști străini îl ocupă Ungaria, Marea Britanie, Spania, Polonia și Austria.

Vizitatorii străini au cheltuit cu 23% mai mult în România, în primele 10 luni față de perioada similară a anului trecut. În această perioadă s-au cazat în structurile turistice din țară 1,6 milioane de vizitatori străini, număr mai mare cu 11% față de perioada similară a anului trecut.

Balanța contului curent din turism (intrări de bani din străinătate versus ieșiri) continuă să se afle, ca în ultimii ani,  pe un deficit de circa 1,2 miliarde de lei (250 de milioane de euro), potrivit ultimelor date afișate de Banca Națională a României (BNR) și citate de “Ziarul Financiar”.

Aceeași sursă arată că 5,3 milioane de români s-au cazat în unitățile turistice, număr mai mare cu 5% față de perioada similară a anului trecut.

Capacitatea de cazarea turistică

Prin structurã de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică se înțelege orice construcție sau amenajare, care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare și alte servicii specifice pentru turiști.

Nu se cuprind în structurile de primire turisticã cu funcțiuni de cazare turistică: structurile de primire folosite în exclusivitate de posesori sau chiriași, pe o duratã mai mare de un an, indiferent de clasificarea acestora; locuințele secundare ale populației, utilizate în scopuri turistice în mod exclusiv de posesorii acestora; cãminele, internatele școlare pe perioada anului școlar, unitățile spitalicești (cu excepþia sanatoriilor și altor spații similare ce practică în mod exclusiv activități turistice); vagoanele dormitor; adăposturile și refugiile montane și similare; barãcile și dormitoarele pentru muncitori, cãminele de bătrâni și casele de copii.

In numarul structurilor de primire turistica cu func.iuni de cazare turistica sunt cuprinse structurile de primire turistica existente la 31 iulie din anul respectiv, fiind excluse cele a caror activitate a fost intrerupta pentru o perioada mai

mare de timp, in vederea realizarii unor repara.ii capitale sau pentru modificari importante ale capacita.ii de cazare sau/.i a categoriei de incadrare. Capacitatea de cazare turistica existent (instalata) reprezinta numarul de locuri de cazare de folosin.a turistica inscrise in ultimul act de recep.ie, omologare sau clasificare al structurii de primire turistica, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala in caz de necesitate. Numarul de locuri a fost determinat pentru structurile existente la 31 iulie din anul

respectiv.

Structurile de primire turisticã cu funcþiuni de cazare turisticã și capacitatea de cazare turisticã

Figura 2.10

Sursa: Liana Iacob, Turismul României Breviar Statistic, 2014

Cercetarile statistice cuprind structuri de primire turistica cu func.iuni de cazare turistica cu o capacitate de cazare instalata de cel pu.in 5 locuri-pat. Capacitatea de cazare turistica in func.iune exprimata in locuri-zile) reprezinta numarul de locuri de cazare puse la dispozi.ia turi.tilor de catre structurile de primire turistica, .inand cont denumarul de zile cat acestea sunt deschise in perioada considerata. Se exclud locurile din camerele sau structurile inchise temporar, din lipsade turi.ti, pentru repara.ii capitale sau pentru alte motive

Structurile de primire turisticã cu funcțiuni de cazare turisticã, pe forme de proprietate, în anul 2013

Figura. 2.11

Sursa: Liana Iacob, Turismul României Breviar Statistic, 2014

Specialiștilor care au analizat turismul românesc este aceea că zonele mai pu in dezvoltate sau chiar nedezvoltate ale ării cuprind cele mai importante obiective și atractii turistice. Tocmai turismul este resursa ce poate să le asigure revitalizarea, prin valorificarea poten ialului lor natural și cultural. Analiștii au împărit potenialul turistic al României în douăcategorii: zone cu potenial turistic complex și de mare valoare (care ocup ă circa 24 % din suprafa a ării și includ: Parcuri Naionale și Rezervaii ale Biosferei, monumente naturale, arii naturale protejate, valori de patrimoniu cultural de interes naional, resurse balneare, muzee ș i case memoriale) ș i zone cu potenial turistic ridicat (ce ocup ă alte 34 % din suprafa a tării ș iinclud cel pu n una dintre urmă toarele categorii de resurse turistice: rezervatii și monumente ale naturii de interes national, valori de patrimoniu cultural de interes national, resurse balneare, muzee ș i case memoriale)

Analiza SWOT a sectorului turism al României

CAPITOLUL III. ANALIZA DESTINAȚIEI TURISTICE Carpati , Romania

1.1 Resursele turistice din Carpati

Prin întindere, uooarã accesibilitate, originalitatea oi frumuseþea peisajelor montane, bogãþia de ape minerale oi multiple posibilitãþi de practicare a sporturilor de iarnã, constituie cea mai mare oi mai complexã zonã turisticã a þãrii. Aici se gãsesc renumitele staþiuni montane internaþionale Poiana Braoov, Sinaia, Predeal, care, alãturi de Boroa, Stâna de Vale, Pãltinio, Durãu, Semenic, Muntele Mic, Bâlea, dispun de hoteluri moderne oi vile cochete, restaurante, numeroase posibilitãþi de agrement, pârtii oi instalaþii pentru sporturile de iarnã oi transport pe cablu.

Turismul balnear are, de asemenea, puternice baze de tratament, cazare oi agrement în rumoasele staþiuni din depresiunile sau culoarele de ãi carpatine: Bãile Herculane, Bãile Felix,Cãlimãneoti-Cãciulata, Slãnic-Moldova, Bãile Tuonad, Covasna, Vatra Dornei etc.;

Caracterul alpin al Munților Făgăraș, nerealizat în alt sector carpatic, este dat de altitudine, ca urmare a mișcărilor villafranchiene și masivitate, care s-a înfăptuit pe roci foarte rezistente la acțiunea de eroziune. Morfologia actuală, reflectă cu claritate calitățile substratului geologic – formațiunile cristaline.

Acestea au dat posibilitateaexistenței și conservării unor forme tipice: vârfuri ascuțite cu aspect piramidal, creste de intersecție sau chiar de „ace“, „turnuri“, „colți“, circuri și văi glaciare, morene, nișe de nivație, versanți abrupți, văi înguste și adânci, unele cu numeroase praguri și întinse suprafețe de nivelare. Morfologia extrem de accidentată, înscrisă de văi, este în contrast cu nezimea interfluviilor. Bine conservate sunt cele trei suprafețe de nivelare care cresc altimetric către est și care u și desfășurarea cea mai mare în această parte a masivului. În general, suprafața Borăscu este subminată deeroziunea manifestată pe fondul complexelor glaciare. Suprafața Râu Șes se dezvoltă pe interfluviile secundare, iar suprafața Gornovița păstrează caracter periferic, ea continuându-se pe văi, sub forma unor culoare sau depresiuni de contact.

Ceea ce atrage atenția în mod deosebit în Făgăraș sunt rezultatele acțiunii denudației și a glaciațiunilor cuaternare. Creasta principală și ramificațiile nordice ale Făgărașului, supuse acțiunii curenților, precum și dezagregărilor produse de îngheț și dezgheț formează în unele locuri custuri foarte înguste, șei crenelate, greu de străbătut, cum sunt: Portița Arpașului, șeile dintre văile Șerbotei.

Subliniem în acest context influența condițiilor morfoclimatice. Acest relief înscrie foeme dinamice, expresive, care dau posibilitatea înscrierii lor în cicluri nivale. Urmele ghețarilor apar în mod foarte evident. Pe versantul nordic nici un ghețar nu depășește 4,5 km lungime. Unele din aceste lacuri sunt alimentate de izvoare subterane, apa lor fiind limpede. La cabana Bâlea Lac, din lipsă de izvoare apropiate, se folosește în mod curent pentru alimentație apa lacului. Prin orientarea și masivitatea lor, Munții Făgăraș au rol de baraj orografic, iar prin altitudinile mari, determină etajarea climei. Orientarea diferită a culmii Făgărașului de la vest la est determină doi versanți cu orientări foarte clare, unul spre nord, mai umbrit, mai umed și mai acoperit de nori, ceață și aer cețos, expus permanent circulației aerului maritim ți altul spre sud, mai însorit, mai uscat, cu timp mai senin, pe care pădurea urcă cu 200 m mai sus.

Ca un caracter definitoriu se remarcă fragmentarea culmilor ce determină numeroase văi care, la rândul lor,constituie culoare în lungul cărora se dirijează curenții de aer sau au loc scurgeri de aer de pe versanți spre fundul lor, formând inversiuni de temperatură cu aer mai rece și mai stabil ceea ce determină și inversiuni de vegetație.

Munții Cindrel, definitivați în urma îndelungatei orogeneze alpine, reflectă în morfologia lor elemente aferente zonei pe care sunt grefați. Înălțarea sacadată a regiunii și condițiile hidro – climatice variate, s-au desfășurat în timp. La rândul lor, prin altitudine, masivitate, înclinarea și expoziția diferită (general nordică) precum și prin fragmentarea puternică a reliefului, munții determină o accentuată variație a peisajului lor, constituindu-se într-un element de corelație față de etajarea vegetației, răspândirea condițiilor fito-pedo-climatice, alimentarea și dispunerea

rețelei hidrografice.

Între factorii naturali care concură mai pregnant la diferențierea condițiilor de mediu, relieful ocupă un loc de primordial, influențând atât prin altitudine, înclinare, expoziție, fragmentare, cât și prin poziția față de circulația maselor de aer foarte diferită a culmilor și a versanților. În zona de contact dintre Depresiunea Sibiului și Munții Cindrel, se dezvoltă patru trepte hipsometrice caracteristice, extinderea cea mai mare fiind înregistrată de altitudinile desfășurate între 500 și 600 m, urmată de nivelul altimetric cuprins între 601 și 760 m, apoi de treapta dintre 761 și 900 m și de cea de 900 m.

Aceași diferențiere a distribuției în teritoriu a valorilor cantitative ale reliefului se observă și în privința adâncimii și densității fragmentării. În zona de contact dintre Munții Cindrel și Depresiunea Sibiului se extind patru categorii de suprafețe, respectiv de manifestare a proceselor geomorfologice actuale și de folosință a terenurilor. Este vorba de suprafețele de teren care înregistrează o adâncime a fragmentării reliefului de peste 200 m, cu un potențial foarte

tridicat de desfășurare și declanșare a proceselor actuale de modelare a reliefului, fiind mai extinse pe treapta piemontană, care implică utilizarea terenurilor în arealele respective. O altă categorie de suprafețe sunt acelea care înregistrează valori ale energiei reliefului cuprinse între 80 și 200 m altitudine, cu un potențial ridicat de manifestare a degradărilor de teren. Suprafețele cu valori ale energiei reliefului între 30 și 80 m, înregistrează un un potențial mediu de modelare.

Cu toată uniformitatea aparentă a masivului, un studiu amănunțit a pus în evidență existența unei serii de forme de relief bine definite și totodată, distincte. Astfel, în cadrul Munților Cindrel relieful este reprezentat prin succesiunea culmilor prelungi, fiind o consecință a suportului vegetal și de soluri. Pot fi reconstituite platformele de eroziune, și a văile extrem de numeroase, adaptate la litologie. O trăsătură definitorie o imprimă formele și procesele glaciare și periglaciare, precum și relieful dezvoltat pe calcare, care, deși au o extindere redusă le dau totuși o notă specifică. În extremitatea nord-vestică se află piemontul de eroziune și acumulare a Jinei, cuprins între 700 – 900 m, care face trecerea spre Dealurile Secașului, iar de-a

lungul Sebeșului între Șugag și Căpâlna se găsesc trei nivele de terasă (între 6 – 8 m, 18 – 20 m, 40 – 45 m). Vintilă Mihăilescu (1963) 29 , propune denumirea de Munții Mărginimii, “sectorului sudic, format din Munții Parâng și Munții Căpățânii, cu o rețea parțial transversală în sud și culmi radiare în nord: Lotru, Cindrel și Șureanu”. Munții Lotrului aparțin județului Sibiu numai prin extremitatea lor nordică. Valea Oltului, spre care coboară în pante abrupte, îi separă de Munții Făgăraș iar cea Sadului de Munții Cindrel. Culmea Șteflești este în general joasă (1700 – 1800 m), fiind dominată de câteva vârfuri de peste 2000 m altitudine: Clăbucet – 2056 m, Șteflești – 2285 m. Din culmea principală pornesc culmi secundare sub formă de plaiuri înalte și netede, prelungi, ramificate printre văile afluenților Oltului, Sadului, Lotrioarei. Aceste văi sunt tot atâtea porți de pătrundere în interiorul munților. În peisajul lor au o largă desfășurare pășunile montanecare se întind pe plaiuri, urcând până la 1600 m. Și aici s-a dezvoltat o intensă viață păstorală.

In zona Muntilor Apuseni se afla un tezaur imens de vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectura sau de arta, ca si un inestimabil patrimoniu care atesta evolutia si continuitatea de munca si de viata pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii si artei poporului roman. Tot acest fond cultural-istoric constituie o parte insemnata a ofertei turistice potentiale si o componenta a imaginii turistice nationale si internationale a Muntilor Apuseni.
Intre componetele resurselor turistice antropice ale zonei Muntilor Apuseni, cele mai reprezentative sunt :
– Vestigiile arheologice legate de geneza poporului roman si paternitatea sa pe aceste meleaguri: cetatile dacice, ruine ale unor cetati milenare etc .;
– Monumente istorice, de arhitectura si de arta cu valoare de unicat, unele de notorietate mindiala ca: bisericile si manastirile cu fresce interioare; bisericile si cetatile taranesti fortificate din Transilvania; monumentele istorice din principalele orase-vechi capitale sau orase medievale ;
– Muzeele si casele memoriale, multe dintre ele de interes international sau national – muzeel judetene si orasenesti i;

– Marturiile civilizatiei si culturii populare (elemente de etnografie si folclor); arhitectura si tematica populara traditionala (Campeni, Salciua etc.); creatia artistica: mestesuguri, artizanat, ceramica, port popular, folclor literar, muzical si etnografic. Aceste elemente se concentreaza in principalele puncte etnografice ale zonei cercetate ;
– Satele turistice, care prin specificul lor, originalitatea si valoarea turistica, cultural-istorica, prin ambianta cadrului natural si bogatia resurselor sale pot sa se constituie ca un produs turistic inedit satisfacand o gama variata de motivatii in turismul intern si international;
– Resursele turistice legate de activitatea economica care includ la randul lor lucrari ingineresti si arhitectonice cu o valoare turistica inedita cum sunt barajele si acumularile de apa cu interes hidroenergetic (de pe Somesul Mic), hidrocentralele si alte obiective economice (Astileu, Tarnita etc.). Desigur, sunt si alte obiective eonomice si sociale care pot fi integrate intr-o anumita forma de turism specializat .
Din multimea atractiilor antropice de interes pentru turism precizam:
– Elemente de arhitectura populara intalnite la bisericile si casele de lemn specifice Tarii Motilor, zonei Buciumului si a mocanimii din Muntele Mare si la unele constructii tehnice (piue de apa sau mori), intalnite in mare numar pe vaile din Muntii Metaliferi, Muntele Mare etc. Toate variantele de case din cursul superior si mijlociu al Ariesului se caracterizea prin monumentalitate datorita acoperisului lor tuguiat si mai inalt, facut din sindrila si din paie. Multiplele detalii de constructie, de cele mai multe ori sculptate in lemn, confera arhitecturii acestora un pronuntat caracter arhaic original. ;
– Portul popular, deosebit de pitoresc, purtat inca in mod frecvent, in special in zona Ocolis-Salciua si in Lupsa, sau in toata zona, cu ocazia sarbatorilor si targurilor ;
– Elementele de arta populara caracterizate prin simplitate, sobrietate si functionalitate, specifice Tarii Motilor; este vorba in special de: obiectele executate din lemn (tulnice, fluiere, dolnite, ciubere etc.), unelte cu decoratii ornamentale, sumane, tesaturi, pieptare ornate cu piele, cusaturi, unelte din metal cu ornamentatii ;
– Manifestari folclorice dintre care prezinta interes datinile si obiceiurile traditionale ce se tin la date calendaristice fixe, anuale, saptamanale, sau cu diferite alte ocazii, mai cunoscute fiind cele de pe Muntele Gaina (iulie), Poiana Calineasa (14 iulie), Poiana Negrileasa si Salciua de Jos, Lupsa si Campeni ;
– Monumente si locuri legate de trecutul istoric al locuitorilor Tarii Motilor, foarte numeroase si importante fiind cele care amintesc de luptele duse de iobagi impotriva impilarii, sub conducerea lui Horea, Closca si Crisan, de eroica lupta a lui Avram Iancu impotriva exploatarii austro-ungare sau cea a Ecaterinei Varga, supranumita si "Doamna Muntilor";
– Monumente de arhitectura religioasa, remarcabile prin valoarea artistica si vechimea lor, prezente in majoritatea localitatilor din teritoriu. Amintim de asemenea muzeele etnografice si memoriale valoroase prin bogatia, valoarea si autenticitatea exponatelor .

Un element antropic deosebit de complex, specific zonei studiate, se refera la faptul ca meleagurile Muntilor Apuseni pastreaza urme de straveche locuire, prin numeroasele marturii arheologice. Astfel in pesterile de la Sohodol (Lucia Mare si Lucia Mica), de langa Salciua (Poarta Zurcilor din Masivul Bedeleu) si din CheiaTurzii au fost descoperite urme datand din paleolitic In aceeasi cheie se mai afla "Pestera Calastur", situata la cea mai mare cota, "Pestera Morarilor" (660 m) si "Pestera Binder" (520 m) care au fost populate de catre omul primitiv in paleoliticul mijlociu.

3.2 Circulația turistica și promovarea turismului montan în Romania

În România, practicarea turismului montan are condiții foarte bune de dezvoltare

datorită potențialului oferit de cele trei catene muntoase ale Carpaților (Carpații Orientali,

Meridionali și Occidentali), fiecare dintre acestea cu caracteristicile și peisajele sale.

În munții României se pot practica drumețiile montane, alpinismul, escaladă, mountain

bike, zboruri cu parapantă, sporturi de iarnă.

Cea mai importantă componentă a turismului montan o reprezintă sporturile de iarnă.

Între tipurile de sporturi de iarnă, turismul pentru schi dispune de un potențial natural ridicat

pentru dezvoltare.

În prezent, în România există 30 de stațiuni montane unde se pot practica aceste

sporturi. Din cele 120 de pârtii existente, doar 30 sunt omologate, 7 sunt dotate cu

echipamente pentru zăpadă artificială și 13 au nocturnă. Dintre cele 30 de stațiuni montane,

doar 7 prezintă dotări adecvate turismului internațional De asemenea, pârtiile de schi nu sunt

echipate cu plase de siguranță, sunt mici și neîngrijite.

Domeniul schiabil actual al României este de câteva sute de ori mai mic decât în țările

alpine de referință ( ex. de 120 de ori mai mic față de al Germaniei și de 510 ori mai mic față

31de al Franței). Acesta este prezent în 20 de masive montane ( dintr-un total de 72) și

respectiv 16 județe cu relief muntos ( din totalul de 27). Cea mai mare parte a domeniului

schiabil amenajat se află concentrat într-un singur areal, care aparține județelor Prahova,

Brașov și Dâmbovița ( revenindu-i astfel 62.9% din suprafața totală).

Echiparea tehnică cuprinde 61 de teleferice – telecabine, telescaune și teleschiuri,

care însumează 65 de km lungime (față de cele 3.696 teleferice în Austria, 3.033 în Franța,

1.534 în Elveția) și aproape 80 de km de pârtii amenajate (față de 9.500 km în Austria, și

2.500 în Franța).

Instalațiile de deservire a domeniului schiabil sunt dominate de teleschiuri și

telescaune, ponderea lor cumulată fiind de 86%. În ceea ce privește distribuția spațială, aria

care cuprinde ofertele turistice de interes național și internațional concentrează cele mai

multe și mai moderne teleferice.

Un alt element important care caracterizează calitatea ofertelor pentru sporturile de

iarnă, îl reprezintă existența școlilor de schi și dotarea lor cu monitori și calificarea acestora,

precum și programele oferite.

În țările cu turism de iarnă dezvoltat numărul școlilor și al monitorilor este

impresionant: practic nu există stațiune pentru sporturi de iarnă care să nu aibă minimum 2-3

școli ( pentru adulți, începători și avansați; pentru copii; pentru schi acrobatic, etc.) astfel că

Franța și Elveția au peste 200, iar Austria peste 400.

Zonele și pârtiile afectate școlilor de schi sunt în special amenajate, marcate și

semnalizate, sunt dotate cu echipament audio-recepție și camere de filmat etc. Se

organizează cursuri pentru adulți, fie începători, fie avansați dar și pentru copii (preșcolari și

școlari); se organizează, de asemenea, de peste două decenii, cursuri pentru schi fond, dar

și cursuri speciale, în anumite stațiuni, pentru schi acrobatic sau artistic (free style). În

România, numărul acestora este foarte redus și în același timp nu sunt dotate corespunzător.

Din cele 60 de masive montane analizate, circa 20 dispun de o anumită echipare

tehnică, iar numai 13 au o dotare mai bună ( Postăvarul, Bucegi, Gârbova, Cindrel, Semenic,

Ceahlău, Muntele Mic, Țarcu, Făgăraș, Rodnei, etc.). În prezent există aproximativ 61 de

cabane clasificate, care nu acoperă întreg spațiul montan, iar din punct de vedere tehnic, în

general sunt necorespunzătoare.

Pentru practicarea drumețiilor montane foarte importante sunt traseele montane. În

munții României existe peste 246 de trasee amenajate. O mare parte dintre acestea nu sunt

marcate corespunzător, lipsa marcajelor reprezentând un punct slab pentru practicarea

drumețiilor montane.

Acțiuni în cadrul domeniilor de intervenție

Valorificarea unor puncte de interes turistic la nivelul destinațiilor cu potențial ecoturistic

Presupune amenajarea de puncte de interes turistic, de preferință în zonele de dezvoltare a activităților turistice, unde, prin realizarea unor investiții în acord cu necesitățile de protecție a mediului, să canalizeze fluxul acestora, să limiteze impactul lor asupra ecosistemelor naturale din vecinătate. Se referă la punerea în valoare a diverselor obiective turistice naturale sau culturale, situate în interiorul destinațiilor cu potențial ecoturistic

2. Dezvoltarea de ecomuzee în cadrul destinațiilor ecoturistice

Este un concept relativ nou (anii '70 ai secolului XX), apărut datorită necesității de a prezerva „in situ” elemente ale lumii rurale pe cale de dispariție sub presiunea urbanizării, progresului tehnic și social. Față demuzeul clasic, care adună obiecte pe care le expune vizitatorilor, ecomuzeul se bazează pe conservarea unor fenomene și procese culturale în cadrul comunităților locale pe un teritoriu definit. În cadrul unei astfel de structuri sunt încurajate și valorizate elemente reprezentative pentru comunitatea și teritoriul respective – aspecte ale vieții cotidiene, peisaje, arhitectură, patrimoniu cultural și material, ocupații ale locuitorilor, mod de viață, etc. În România deja a luat ființă Ecomuzeul Regional Sibiu, proiect dezvoltat în cadrul Programului Sibiu – Capitală Europeană iar experiența cumulată deja în cadrul acestui proiect ar putea fi valorificată.

3. Implementarea unor soluții pentru menținerea arhitecturii tradiționale

Încurajarea populației locale și a investitorilor din turism pentru folosirea unor soluții arhitecturale cu impact minim asupra mediului se poate face prin următoarele măsuri:

1) elaborarea unor ghiduri de arhitectură specifică destinațiilor, realizate cu ajutorul studenților la arhitectură, prin intermediul cărora pot fi create un număr de 15-25 de modele de construcții cu specific local. Cei care doresc pe viitor să construiască pot opta voluntar (sau chiar să fie obligați, cel puțin în privința aspectului exterior) pentru unul dintre aceste modele, urmând a avea avantajul unui cost al proiectării mult mai redus;

2) realizarea unui ghid de bune practici în privința infrastructurii turistice, având în vedere un impact minim al designului, managementul deșeurilor și conservarea energiei. Se va recomanda folosirea materialelor tradiționale și ecologice (în special lemnul) și vor fi subliniate beneficiile aduse de folosirea noilor tehnologii (becuri economice, colectare selectivă a deșeurilor, senzori de mișcare, dușuri cu presiune etc.), care permit importante economii de resurse naturale și financiare.

4.Asigurarea cadrului necesar menținerii și perpetuării obiceiurilor tradiționale specifice destinațiilor cu potențial

ecoturistic

3.3 Protejarea mediului în zona montană

Protecția și conservarea potențialului turistic și a mediului în general se conturează ca o activitate distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiștilor din mai multe domenii. Această acțiune poate avea o eficiență satisfăcătoare numai în condițiile asigurării unui cadru de desfășurare juridico-administrativ adecvat, care impune organizarea administrativă, existența unor resurse economice, un suport legislativ eficient și o susținută activitate de educație cetățenească în acest spirit.

Experiența internațională, din țări cu vechi tradiții turistice, arată că adoptarea unei planificări turistice la nivel național – fundamentată pe aspectul protejării resurselor turistice proprii, în vederea dezvoltării unui turism durabil – a luat în calcul trei obiective principale: economic (esențial în identificarea, valorificarea și creșterea gradului de exploatare a resurselor turistice), social (deosebit prin permanentizarea populației, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, susținerea practicării unor meserii tradiționale și atragerea populației în practica turismului) și ecologic (important pentru evitarea degradării, a poluării mediului și asigurarea unei exploatări echilibrate și pe termen lung a resurselor turistice). În concordanță cu aceste cerințe a apărut necesitatea elaborării și adoptării unor planuri naționale de dezvoltare a turismului, menite să permită conjugarea experienței și pozțtiilor principalilor actori de pe această piață – agenți economici, administrație publică, organizațiile patronale, asociații și organizații profesionale, sociale, sindicale, specialiști în cercetarea de profil etc.

Planurile de dezvoltare turistică care au Ia bază prognoze pe termen lung, globale, pe tipuri și chiar pe forme de turism ce se pot practica, în concordanță cu tendințele piețelor externe și planuri concrete, realizate pe termen mediu (4-5 ani) sau scurt (1-3 ani), elaborate pe regiuni și/sau zone turistice, sunt fundamentate pe standardele și normele europene privind exploatarea resurselor turistice, dezvoltarea și modernizarea structurilor și serviciilor turistice. Planurile pe termen mediu și scurt sunt benefice, îndeosebi pentru sprijinirea dezvoltării locale și regionale.

Elaborarea prognozelor și a planurilor de dezvoltare turistică reprezintă principalul punct de susținere a strategiei de realizare a unui turism durabil care presupune, între altele:

conservarea resurselor turistice naturale și antropice în scopul unei utilizări continue și în perioada viitoare;

creșterea nivelului de trai al comunităților locale;

mai buna cunoaștere și conștientizare, atât de către populația locală cât și de către vizitatori, a ideii de

conservare a mediului.

Planificarea turismului reprezintă o formă de control al viitorului, legat de strategia de planificare a mediului. Planificarea ecologică presupune supravegherea și analiza tuturor elementelor de mediu, în scopul determinării celor

mai adecvate modele de dezvoltare și amenajare teritorială. Principalele prognoze și planuri de dezvoltare la nivel național au rol orientativ, de informare și estimare a perspectivelor. Prin sprijinul direct al statului se poate aprecia

cadrul general de protecție a resurselor, de stabilire a regimului de exploatare sau de realizare a unor investiții

deosebite.

Practic, legat de specificul potențialului turistic al României, principalele acțiuni ce vizează protejarea și conservarea mediului și a resurselor turistice se concretizează în adoptarea următoarelor măsuri:

exploatarea științifică, rațională a resurselor turistice, astfel încât ritmul de

exploatare a acestora să nu depășească ritmul lor de reciclare și regenerare iar intensitatea relațiilor directe sau indirecte ale turismului cu factorii

de mediu să nu depășească limitele capacității de suport ale acestora;

Au fost selectate măsurile care se pretează caracteristicilor județului Sibiu.

valorificarea în turism a resurselor cu valențe turistice sa fie soluționată în contextul valorificării tuturor

resurselor naturale și a protecției mediului ambiant, pe baza studiilor de amenajare teritorială;

amenajarea și organizarea adecvată și la nivel superior a zonelor, traseelor și obiectivelor de interes turistic;

organizarea și exploatarea turistică rațională a parcurilor naționale și rezervațiilor naturale, cu asigurarea

protecției lor;

organizarea corespunzătoare a zonelor de munte, pentru dezvoltarea în perspectivă a turismului montan, prinlocalizarea tuturor peisajelor atractive și a domeniilor schiabile, menite să ofere baza de proiectare a amenajărilor

turistice viitoare (poteci, marcaje, condiții de accesibilitate în porțiunile mai dificile, amenajarea unor puncte de belvedere, dotări pentru practicarea sporturilor de iarnă, cabane și refugii montane, instalații de transport pe cablu etc. în condiții de conservare și replantare a pădurilor;

realizarea de amenăjari cu caracter turistic în zone, localități și pe trasee turistice, care să asigure o echipare

turistică adecvată unui turism competitiv și ecologic;

dezvoltarea unei conștiințe ecologice în rândul populației și a sentimentului de dragoste și respect pentru natură, pentru locuri istorice și monumente de artă și arhitectură create de-a lungul timpurilor. Aceasta se poaterealiza printr-o susținută acțiune de educație cu privire la mediu și la potențialul turistic, acțiune ce trebuie întreprinsă

la nivelul întregii țări, prin inducerea unei atitudini de respect și comportament responsabil față de resursele naturale,în vederea ocrotirii lor.Infrastructură turistică și amenajarea teritoriului Aceste destinații cu potențial ecoturistic capătă o valoare reală în turism numai dacă sunt organizate pentru vizitare, contribuind în acest fel la constituirea unei oferte ecoturistice competitive. S-a dovedit că o organizare deficitară a acestor zone sensibile sau lipsa acesteia le expune degradării, provocate atât de factori naturali și economic, cât și de presiunea turistică (fluxuri continue și supradimensionate de turiști, vânători de "amintiri" turistice etc.), aducându-se astfel prejudicii, uneori ireversibile, naturii.

Educație și conștientizare

Conștientizarea publică și educația sunt componente importante ale procesului de gestionare a unor destinații cu potențial ecoturistic. Educația facilitează conștientizarea ideii că schimbările de comportament spre responsabilitate, participare, implicare în activități specifice ecoturismului sunt posibile și că există și alte modalități de organizare a activităților specifice din domeniu. Acțiunile de educare și conștientizare privind importanța conservării naturii, precum și înțelegerea și respectarea principiilor de ecoturism, trebuie să înceapă de la comunitățile locale și vizitatori dar ele trebuie să continue în rândul administrațiilor publice locale și centrale sau în rândul agenților economici.

Dezvoltarea afacerilor și dezvoltare locală

Stimularea comunităților locale și încurajarea acestora în direcția dezvoltării unei oferte complete și complexe de produse ecoturistice este una dintre principalele cerințe ale ecoturismului. Pe termen scurt și mediu se are în vedere stimularea populației și a micilor afaceri locale pentru dezvoltarea unor produse ecoturistice de calitate. Între acestea, o maximă importanță ar trebui acordată obiceiurilor tradiționale ca formă de conservare și perpetuare a culturii și identității naționale. În plus, comunitățile locale și micii întreprinzători privați din cadrul acestora ar trebui stimulați și încurajați să dezvolte servicii de agrement sau mici structuri de cazare. Toate acestea vor contribui la crearea unor produse ecoturistice unice atât pe plan național cât și internațional.

Conservarea și protejarea naturii

Ecoturismul este dependent în foarte mare măsură de calitateamediului înconjurător. Din această perspectivă,păstrarea nealterată a elementelor naturale este esențială. În plus, implementarea unei tehnici de management alvizitatorilor și introducerea acesteia în planul de management, va conduce la o planificare mai eficientă a vizitării și la sprijinirea conservării biodiversității.

Marketing și promovare

În dezvoltarea produselor ecoturistice trebuie avut în vedere faptul că, în general, potențialii ecoturiști au un nivel ridicat de educație. Prin urmare și așteptările acestora sunt mult mai ridicate iar realizarea unui produs care să satisfacă aceste așteptări este esențială. Pentru produsul ecoturistic se urmărește realizarea unui marketing corect, care trebuie să ducă la așteptări realiste din partea vizitatorilor. Acest lucru presupune oferirea clienților de informații

complete și responsabile care conduc la creșterea respectului pentru mediul natural și cultural al zonelor vizitate și a gradului de satisfacere a turiștilor.

Concluzie

Valorificarea ineditului satului de munte românesc și a “personalității sale geografice” își pune amprenta asupra redresării și vitalizării activității locale, obiectiv care poate fi atins printr-un complex de măsuri și acțiuni, care pot fi generate prin punerea în practică a unei strategii clare, adaptată specificității montane, susținută juridic și financiar, în mod consecvent:

• reactivarea meșteșugurilor și dezvoltarea serviciilor într-o gamă diversificată, care să asigure un echilibru ocupațional și o fixare a locurilor de muncă;

• stimularea unor activități alternative sau paralele aducătoare de venituri suplimentare (turismul rural, agroturismul);

• promovarea și stimularea economiilor locale, de prelucrare a produselor alimentare și nealimentare;

• organizarea structurilor de producție și de prelucrare prin ghiduri cu modele cadru;

• organizarea formelor de asociere într-o gamă diversificată: gospodării de microproducție familiale, asocieri familiale de microproducție, asociații profesionale, etc; • crearea unei structuri instituționale locale și de parteneriat “public – privat

Valorificarea resurselor turismului de munte românesc se poate face prin diferite târguri, festivaluri, concursuri, care vin să întregească imaginea favorabilă a satului. Totuși principalul mod, și cel mai important în valorificarea acestor resurse rămâne turismul rural/agroturismul.

Dacă definiția clasică a turismului îl prezintă ca o “activitate cu caracter recreativ și/sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor regiuni pitorești sau interesante dintr-un anumit punct de vedere”, agroturismul este deci turismul practicat în mediul rural, pe lângă gospodăria țărănească, ca factor economic de dezvoltare locală, rezultând din serviciile prestate clienților în vederea satisfacerii nevoilor acestora. Această activitate cu o vastă cuprindere, are la bază trei elemente interdependente: la țară;.

Munțtii Carpați reprezină cartea de vizită a României ceea ce constituie elementele de mare atractivitate ale ofertei turistice românești, astfel susținerea dezvoltării turismului montan a avut la baza crearea de noi locuri de munca, dar și schimbările structural demografice la nivel național și local. Prin dezvoltarea turismului montan s-au putut crea nu numai locuri de munca, dar s-au dezvoltat intensiv serviciile publice și comerciale, îmbogățirea infrastructurii locale, toate conducând practic la creșterea nivelului de tra

Bibliografia

I. Manuale, monografii și lucrări didactice

Aurel Gheorghilaș, Economia Turismului , 2010, p. 34

Enciclopedia geografică a României, 1982, Edit. Științifică și Enciclopedică, București

Gabriela Stănciulescu, N. Lupu, Gabriela Țigu, Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism. București: All, 1998, 6 p. ISBN 973-9337-732

Gabriela Stănciulescu, N. Lupu, Gabriela Țigu, Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism. București: All, 1998, p.20

I.Ionescu, Turismul fenomen social-economic și cultural, București, Editura Oscar Print, 2000, p. 11

Liana Iacob, Turismul României Breviar Statistic, 2014, pag 12

Lungu, Marius . Antologia Statelor Lumii, 2004 (ed. a doua ediție). Constanța: Editura Steaua Nordului. p. 622–625

Lungu, Marius . Antologia Statelor Lumii (ed. a doua ediție). Constanța: Editura Steaua Nordului. 2004 pp. 622–625

Mihăilescu V., , Carpații sud-estici de pe teritoriul României. Studiu de geografie fizică cu privire specială la relief, Edit. Științifică, București, p 216

Ministerul Turismului RO ,Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România, București septembrie, 2009, p. 27

Pătru, Ileana; Liliana Zaharia, Răzvan Oprea. Geografia fizică a României — Climă, Ape, Vegetație, Soluri. București: Editura Universitară București. 2006 pp.35–111)

Puiu Nistoreanu , ECONOMIA TURISMULUI , 2010 pag 6

Rey, R., 2001 – Strategia de dezvoltare a zonei montane (Proiect). În "Carpații României. Summit-ul pentru mediu și dezvoltare durabilă în regiunea Carpaților și a Dunării", Editura Agris, București [pag. 41 – 51

Rodica Minciu, Economia Turismului. Ed. a 3-a, rev. și adăug. București: URANUS, 2004. 281 p. ISBN 973-7765-08-7

Strategia de dezvoltare a zonei montane (Proiect). În "Carpații României. Summit-ul pentru mediu și dezvoltare durabilă în regiunea Carpaților și a Dunării", Editura Agris, București p. 51

Trella Adrian, Montanologie, 2009 , p.13

Ungureanu, D., 2006 – Dezvoltarea localităților rurale din zonele montane ale României, prin valorificarea eficientă a potențialului agroturistic. În "Lucrări științifice – Vol. 50, Seria Agronomie", USAMV Iași

Velcea Valeria, Savu Al., (1982), Geografia Carpaților și Subcarpaților Românești, Edit. Didactică și Pedagogică, București , p 65

II. Site-ografia

Turismul (online) citat 13.04.15 . Disponibil

: http://referat.clopotel.ro/Turismul-9451.html

Concediul Românilor ( online) citat 23.04.15. Disponibil:

http://stiri.rol.ro/stiri/2005/11/_concediul_romanilor_pleaca_la_tara_sau_in_alta_tara.htm

Metodica Turismului Montan.(online) citat 13.05.15 Disponibil :

http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/METODICA-TURISMULUI MONTAN-SI-33.php

Simbolurile naționale, (online) Citat 24.04.15 Disponibil:

http://ue.mae.ro/romania/214

România. (online) citat 07.05.15 Disponibil: : http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia

Turiști străini (online) Citat: 01.05.15 Disponibil :

http://m.adevarul.ro/economie/stiri-economice/topul-turistilor-straini-vin-cheltuiesc-romania-1_549ef010448e03c0fd1676d8/index.html

6.Componentele patrimoniulu turistic (online) citat: 26.04.15 Disponibil:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

7.Patrimoniul turistic (online) Citat 10.05.15 Disponibil :http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

8. Forme de turism si circulatia turistica (online) Citat 17.05.15 Disponibil: http://www.researchgate.net/publication/259867440_Formele_dec_turism_si_circulatia_turistica

Anexe

Anexa 1

Sursa: https://geohyper.wordpress.com/2011/10/05/pozitia-suprafata-si-vecinii-romaniei/

Sursa: Liana Iacob, Turismul României Breviar Statistic, 2014

Anexa 2

Poze Munții Carpați

Sursa: http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/muntii-carpati

Sursa: https://petruburac.wordpress.com/tag/carpati/

Anexa2

(continuare)

Sursa: http://www.albumdefamilie.ro/poze/peisaj-din-carpati-2310/#

Sursa: http://www.util21.ro/relaxare/poze-munti/poze-muntii-Hymalaya-pictures.htm

Bibliografia

I. Manuale, monografii și lucrări didactice

Aurel Gheorghilaș, Economia Turismului , 2010, p. 34

Enciclopedia geografică a României, 1982, Edit. Științifică și Enciclopedică, București

Gabriela Stănciulescu, N. Lupu, Gabriela Țigu, Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism. București: All, 1998, 6 p. ISBN 973-9337-732

Gabriela Stănciulescu, N. Lupu, Gabriela Țigu, Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism. București: All, 1998, p.20

I.Ionescu, Turismul fenomen social-economic și cultural, București, Editura Oscar Print, 2000, p. 11

Liana Iacob, Turismul României Breviar Statistic, 2014, pag 12

Lungu, Marius . Antologia Statelor Lumii, 2004 (ed. a doua ediție). Constanța: Editura Steaua Nordului. p. 622–625

Lungu, Marius . Antologia Statelor Lumii (ed. a doua ediție). Constanța: Editura Steaua Nordului. 2004 pp. 622–625

Mihăilescu V., , Carpații sud-estici de pe teritoriul României. Studiu de geografie fizică cu privire specială la relief, Edit. Științifică, București, p 216

Ministerul Turismului RO ,Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România, București septembrie, 2009, p. 27

Pătru, Ileana; Liliana Zaharia, Răzvan Oprea. Geografia fizică a României — Climă, Ape, Vegetație, Soluri. București: Editura Universitară București. 2006 pp.35–111)

Puiu Nistoreanu , ECONOMIA TURISMULUI , 2010 pag 6

Rey, R., 2001 – Strategia de dezvoltare a zonei montane (Proiect). În "Carpații României. Summit-ul pentru mediu și dezvoltare durabilă în regiunea Carpaților și a Dunării", Editura Agris, București [pag. 41 – 51

Rodica Minciu, Economia Turismului. Ed. a 3-a, rev. și adăug. București: URANUS, 2004. 281 p. ISBN 973-7765-08-7

Strategia de dezvoltare a zonei montane (Proiect). În "Carpații României. Summit-ul pentru mediu și dezvoltare durabilă în regiunea Carpaților și a Dunării", Editura Agris, București p. 51

Trella Adrian, Montanologie, 2009 , p.13

Ungureanu, D., 2006 – Dezvoltarea localităților rurale din zonele montane ale României, prin valorificarea eficientă a potențialului agroturistic. În "Lucrări științifice – Vol. 50, Seria Agronomie", USAMV Iași

Velcea Valeria, Savu Al., (1982), Geografia Carpaților și Subcarpaților Românești, Edit. Didactică și Pedagogică, București , p 65

II. Site-ografia

Turismul (online) citat 13.04.15 . Disponibil

: http://referat.clopotel.ro/Turismul-9451.html

Concediul Românilor ( online) citat 23.04.15. Disponibil:

http://stiri.rol.ro/stiri/2005/11/_concediul_romanilor_pleaca_la_tara_sau_in_alta_tara.htm

Metodica Turismului Montan.(online) citat 13.05.15 Disponibil :

http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/METODICA-TURISMULUI MONTAN-SI-33.php

Simbolurile naționale, (online) Citat 24.04.15 Disponibil:

http://ue.mae.ro/romania/214

România. (online) citat 07.05.15 Disponibil: : http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia

Turiști străini (online) Citat: 01.05.15 Disponibil :

http://m.adevarul.ro/economie/stiri-economice/topul-turistilor-straini-vin-cheltuiesc-romania-1_549ef010448e03c0fd1676d8/index.html

6.Componentele patrimoniulu turistic (online) citat: 26.04.15 Disponibil:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

7.Patrimoniul turistic (online) Citat 10.05.15 Disponibil :http://ro.wikipedia.org/wiki/Turismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Componentele_patrimoniului_turistic

8. Forme de turism si circulatia turistica (online) Citat 17.05.15 Disponibil: http://www.researchgate.net/publication/259867440_Formele_dec_turism_si_circulatia_turistica

Anexe

Anexa 1

Sursa: https://geohyper.wordpress.com/2011/10/05/pozitia-suprafata-si-vecinii-romaniei/

Sursa: Liana Iacob, Turismul României Breviar Statistic, 2014

Anexa 2

Poze Munții Carpați

Sursa: http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/muntii-carpati

Sursa: https://petruburac.wordpress.com/tag/carpati/

Anexa2

(continuare)

Sursa: http://www.albumdefamilie.ro/poze/peisaj-din-carpati-2310/#

Sursa: http://www.util21.ro/relaxare/poze-munti/poze-muntii-Hymalaya-pictures.htm