Tendintele Dezvoltarii Statiunilor Montane Straja, Vidra, Ranca

TENDINȚELE DEZVOLTĂRII STAȚIUNILOR MONTANE STRAJA, VIDRA, RÂNCA

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Aspecte privind evoluția turismului

1.1 Aspecte generale

1.2 Componentele fenomenului turistic

1.3 Evoluția turismului montan

1.4 Dezvoltarea durabilă a turismului

1.5 Efectele economice ale consumului de turism

Capitolul 2. Prezentarea stațiunilor montane Rânca, Straja și Vidra

2.1 Prezentarea stațiunii Rânca

2.1.1 Localizare

2.1.2 Turismul

2.2 Prezentarea stațiunii Straja

2.2.1 Localizare

2.2.2 Turismul

2.3 Stațiunea Vidra

2.3.1 Localizare

Capitolul 3. Tendințe de dezvoltare a turismului în zonele Straja, Vidra și Rânca

3.1 Tendințe și strategii de dezvoltare a turismului montan

3.2 Necesitatea dezvoltării turismului în zonele studiate

3.3 Analiza swot a zonelor studiate

3.3.1 Analiza SWOT a zonei turistice Rânca

3.3.2 Analiza SWOT a zonei turistice Vidra

3.3.3 Analiza SWOT a zonei turistice Straja

Capitolul 4. Studiu de caz privind preferințele consumatorilor de servicii turistice montane cu privire la stațiunile Rânca, Straja și Vidra

4.1 Indentificarea problemei cercetării

4.2 Obiectivele cercetării

4.3 Rezultatele cercetării

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Am ales această lucrare pentru a pune în evidență importanța dezvoltării turismului în zonele montane Rânca, Staja și Vidra.

Putem spune că de ceva timp au luat ființă în țara noastră o mulțime de cercuri și cluburi de turism montan. Peste o jumătate de milion de oameni de toate profesiile și de toate vârstele fac astăzi parte din aceste cluburi al căror scop suprem este iubirea de natură. Există cercuri specializate în drumeții montane, în altele se practică alpinismul, în special, într-altele speologia sau orientarea turistică, deltaplanismul sau schiul, ori pur și simplu membrii lor ies la fiecare sfârșit de săptămână în natură și fac excursii prin țară, mereu în alte locuri, ca să cunoască noi și noi meleaguri ale acestui pământ.

După Revoluția din 1989 numărul cercurilor și al cluburilor de turism a crescut enorm, ele apărând ca o necesitate specială. Oamenii au simțit nevoia să se organizeze, să meargă în colectiv pe munte, respectănd astfel acea lege a muntelui care cere omului să nu urce de unul singur pe tărâmurile montane.

Aproape fiecare cerc și club de turism, fie că funcționează pe lângă un sindicat, școală, sau facultate, are și un sediu unde au loc fel de fel de manifestări educative: expoziții de fotografii și pictură, proiecții de filme și diapozitive, simpozioane pe teme turistice sau culturale, întâlniri cu scriitori sau alți oameni de cultură, spectacole, lecții de orientare ori alpinism, dezbateri despre protecția mediului înconjurător.

De mai mulți ani, multe dintre cercurile și cluburile turistice au preluat o acțiune de mare importanță pentru turismul montan: marcarea potecilor și intreținerea lor. Oricine știe cât de importantă este rețeaua de marcaje turistice în munți – ele îndrumă grupurile de turiști sau pe cei individuali pe drumul cel bun, îi ferește de rătăciri, îi ține pe traseul optim, cel mai scurt dintre două cabane, economisindu-le forțele în timpul ascensiunii, le creeazã acea siguranțã că merg pe poteca cea bună, fără de care un marș de munte nu devine o bucurie.

Formele de relief variate din România oferă iubitorilor naturii peisaje dintre cele mai spectaculoase și mai grandioase. Din pacate în România această avuție națională nu este îndeajuns exploatată, având în vedere veniturile care ar putea fi realizate de pe urma exploatării corecte a acestor bogății. În aceste condiții reanalizarea pertinentă a situației turismului montan și a perspectivelor de dezvoltare a acestora devine o necesitate în cadrul politicilor de dezvoltare a turismului românesc.

Capitolul 1. Aspecte privind evoluția turismului

1.1 Aspecte generale

Ca orice activitate în plinã evoluție și afirmare, turismul a fost obiect de studiu pentru mulți specialiști, iar aspectele considerate definitorii au variat în funcție de optica profesională a celor care iși exprimau opiniile: un economist ar afirma ca fenomenul este esențialmente economic, căci depinde de un anumit nivel al veniturilor și de un anumit potențial economic; un geograf va susține ca turismul este, in primul rând, legat de specialitatea sa căci are loc numai acolo unde relieful și clima îl favorizează; sociologul va explica turismul prin implicațiile vieții citadine asupra oamenilor; psihologul prin senzația de libertate din timpul vacanțelor.

Desigur ca toate punctele de vedere expuse mai sus sunt viabile dar, atunci când vrem să analizăm semnificația turismului, trebuie să-l privim din toate aceste unghiuri ca pe un fenomen complex.

În aproape toate dicționarele apărute până acum se precizează că, din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie) sau, „to tour”, „to make a tour” (a călători, a face o călătorie), care a fost creat în Anglia in jurul anilor 1700, pentru a desemna acțiunea de a voiaja în Europa, în general, și în Franța în special. Termenul se întâlnește și în franceză („tour” = călătorie, plimbare, mișcare în aer liber), fiind ulterior preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement, destindere, recreere, plăcere. Termenul francez are rădăcini și mai vechi. El derivă din cuvantul grec „tournos” și respectiv, din cel latin „turnus” și înseamna tot călătorie în circuit, spre deosebire de „periplu”, care se referă la călătoria în circuit, dar numai pe mare, în jurul unei insule, țări, continent. A fost acceptată și ipoteza originii ebraice a cuvântului „tour”; în ebraica veche acesta corespundea noțiunii de călătorie de descoperire, recunoaștere, explorare.

Considerăm interesant de amintit câteva definiții mai des citate în literatura de specialitate referitoare la turism.

În cea mai simplă definiție: „turismul este acțiunea, dorința, arta de a călători pentru propria plăcere” (M.P.Debord), se relevă numai motivația de agrement a călătoriei turistice, în timp ce o definiție mai completă arată că „turismul este o activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau a locui departe de locul de reședintă, pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și culturii datorită cunoașterii unor noi aspecte ale activității umane și a unor peisaje necunoscute”.(J.Medecin).

În anul 1880 E. Guy Freuler a formulat o definiție ce ulterior, în anul 1905, a fost tipărită în Handbuch der Schweizerischen Volkwirtschaft (Manual de economie populară elvețiană), și care arată că „Turismul în sensul modern al cuvântului este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătații și schimbarea mediului înconjurător, cultivarea sentimentului pentru frumusețile naturii”… ca rezultat al dezvoltării comerțului, industriei, precum și a perfecționării mijloacelor de transport.

În 1910, E.Picard, în lucrarea „Industria călătorului”, definea turismul ca …„ansamblul organelor și funcțiilor, nu numai din punctul de vedere al celui ce se deplasează, al cãlãtorului propriu-zis, dar în principal din punctul de vedere al valorilor pe care cãlãtorul le ia cu el și al celor care, în țările unde sosește cu portofelul plin, profită direct (în primul rând hotelierii) și indirect de cheltuielile pe care le face spre a-și satisface nevoile de cunoștințe sau de plăcere”…

Englezul A.C.Norwal (1936) considera că …„turistul este acea persoană care intră într-o țară străină pentru orice alt scop decât acela de a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri și care-și cheltuiește în țara unde se stabilește temporar banii câștigați în altă parte”…

Criteriul consumului îl determină în 1938 pe Leveille Nizerolle să dea următoarea definiție: „Turismul este ansamblul activităților nonlucrative ale omului în afara ariei de reședință”. Această definiție explică și integrarea călătoriilor de afaceri în activitatea de turism. Oscar Snack definea turismul ca „ansamblul activităților și relațiilor generate de organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement, recreere sau a deplasărilor la diferite congrese, simpozioane precum și industria care concură la realizarea acestor deplasări.”

O definiție a turismului acceptată pe plan mondial a fost dată de profesorul elvețian W.Hunziker în 1940 și anume: „Turismul este ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultã din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință atâta timp cât deplasarea și sejurul nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau de desfășurarea unei activități lucrative oarecare.

O lucrare de prestigiu, The Shorter Oxford English Dictionary din 1950, definește turismul ca fiind „teoria și practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind plăcere”, iar turistul drept …„cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru recreere; cel care călătorește de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentu obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare.”

Dicționarul Enciclopedic Român, ediția din 1966 propune următoarea definiție a turismului „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând în parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanțe, pentru vizitarea regiunilor pitorești, a localităților, a obiectivelor culturale, economice, istorice, etc”. În sfârșit, Dicționarul Turistic Internațional apărut în 1969 sub auspiciile Academiei Internaționale de Turism și tradus în limba română în 1980, definește turismul ca reprezentând „ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată în timp, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor“, și mai precizează că turismul se distinge de călătorie prin aceea că „implică pentu persoana în cauză, pe de o parte alegerea deliberată a țintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale.”

Iată deci că noțiunii de turism i se acordă sensuri multiple, legate în special de agrement, căruia i s-au adăugat pe parcurs și alte motivații ce au dat naștere la definții din ce în ce mai complete.

Există numeroase forme de turism determinate de modalitațile de satisfacere a nevoii de turism, de condițiile echilibrării cererii cu oferta.

În raport cu locul de proveniență a turiștilor turismul se împarte în:

– turism intern sau național

– turism internațional.

Turismul intern este acel turism practicat în interiorul granițelor naționale.

Turismul internațional este acel turism rezultat din deplasarea turiștilor în afara granițelor naționale.

În funcție de orientarea fluxurilor turistice turismul internațional se divide în:

– turism emițător (de trimitere)

– turism receptor (de primire)

Din punctul de vedere al modului de angajare a acțiunilor turistice, turismul se clasifică în:

– turism organizat

– turism neorganizat sau pe cont propriu

– turism semiorganizat sau mixt

Turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a tuturor serviciilor legate de deplasare și sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor sau altor tipuri de angajamente încheiate de turist cu agenția de turism. În această înțelegere se menționează categoriile de servicii pe care le solicită turistul, data plecării, durata sejurului, mijlocul de transport, programul distractiv. Prin acest tip de turism se atenuează caracterul sezonier al manifestării cererii, el prezentând atât avantaje cât și dezavantaj- turism intern sau național

– turism internațional.

Turismul intern este acel turism practicat în interiorul granițelor naționale.

Turismul internațional este acel turism rezultat din deplasarea turiștilor în afara granițelor naționale.

În funcție de orientarea fluxurilor turistice turismul internațional se divide în:

– turism emițător (de trimitere)

– turism receptor (de primire)

Din punctul de vedere al modului de angajare a acțiunilor turistice, turismul se clasifică în:

– turism organizat

– turism neorganizat sau pe cont propriu

– turism semiorganizat sau mixt

Turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a tuturor serviciilor legate de deplasare și sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor sau altor tipuri de angajamente încheiate de turist cu agenția de turism. În această înțelegere se menționează categoriile de servicii pe care le solicită turistul, data plecării, durata sejurului, mijlocul de transport, programul distractiv. Prin acest tip de turism se atenuează caracterul sezonier al manifestării cererii, el prezentând atât avantaje cât și dezavantaje.

Turismul neorganizat sau pe cont propriu nu presupune angajarea prealabilă a unor prestații turistice, turistul apelează direct pe parcursul deplasării și sejurului la serviciile unităților prestatoare din zona vizitată. Această formă se practică mai ales de automobiliști și de persoanele cu venituri mari, costul acțiunilor turistice fiind mai ridicat decât în turismul organizat.

Turismul semiorganizat sau mixt presupune combinarea elementelor specifice formelor organizate și neorganizate, o parte a serviciilor putând fi stabilite în prealabil iar altele direct pe parcursul realizării călătoriei.

După gradul de mobilitate al turistului, turismul se clasifică in:

– turism de sejur

– turism itinerant

Turismul de sejur presupune rămânerea turistului în aceeași localitate o perioadă mai lungă de timp.

Turismul itinerant se caracterizează prin faptul că programul unui turist cuprinde vizitarea mai multor locuri cu posibilitatea unei permanențe de 4-5 zile în aceeași localitate.

Din punct de vedere al periodicității sau frecvenței de manifestare a cererii avem:

– turism continuu

– turism sezonier

Turismul continuu este practicat de-a lungul întregului an în timp ce turismul sezonier se desfășoară în anumite perioade ale anului și poate fi de iarnă, de vară sau de circumstanță.

O altă clasificare este făcută în funcție de obiectivul urmărit de turist în realizarea călătoriei și anume:

– turism de odihnă

– turism de tratament sau curã balneo-medicală

– turism de agrement

– turism sportiv

– turism cultural

– turism tehnico-științific

– turism de afaceri

– turism de congrese

În sfârșit, după caracteristicile cererii, turismul se clasificã în:

– turism particular

– turism social

Turismul particular se referă la petrecerea concediului sau la efectuarea unei excursii pe cont propriu, turistul putându-și organiza singur voiajul și modalitãțile de petrecere a timpului liber.

Turismul social se practică prin intermediul organizatorilor de turism, turistul având libertatea de mișcare îngrădită, beneficiind în schimb de reduceri și facilități.

Desigur, există multe alte posibilități de investigare a formelor de turism. Cele prezentate oferă o imagine a complexității activității, a proprietății serviciului turistic de a se particulariza în raport cu fiecare turist.

Totodată, trebuie arătat că între diferitele forme de turism există relații de independență, unei astfel de relații i se supune și turismul montan. El poate fi de circulație sau itinerant, dar poate fi și de sejur, de odihnă, de tratament, de sfârșit de săptămână.

1.2 Componentele fenomenului turistic

Cele trei componente esențiale ce ajută la definirea fenomenului turistic sunt: baza materială turistică, circulația turistică și potențialul turistic.

Baza materială turistică cuprinde ansamblul modalităților de cazare, balneare, de agrement, alimentație, transport și comunicații, destinate satisfacerii cererii turistice.

Până în prima jumătate a secolului XX, realizarea bazei materiale a avut de cele mai multe ori un caracter aleator, neexistând o concepție unitară, fiind tributară aspectului conjunctural. În ultimele decenii, dotarea activităților turistice a fost integrată unor proiecte urbanistice complexe care, din păcate, se realizează adeseori prin monotonie, urmărindu-se mai ales funcționalitatea acestora și mai puțin integrarea armonioasă în ambianța naturală sau construită. Dotările turistice sunt cele ce oferă personalitate proprie în cazul amenajărilor complexe care sunt stațiunile importante (figura nr.1.1).

Figura 1.1 – Legături și raporturi ierarhice în cadrul spațiilor balneo-turistice

sursa: Doru DIMA, Tiberiu FORIS coordonatori Manual de Formare Manageriala in Turism, Editura Psihomedia Sibiu 2001, p. 68

Baza materială specific turistică apare în același timp cu dezvoltarea într-un anumit teritoriu a turismului, fiind generată exclusiv de turism. Se sprijină pe baza tehnică generală și este legată de nivelul de dezvoltare-modernizare a acestuia.

În cadrul acestei categorii se află baza de cazare, baza de tratament, baza de agrement, bazele sportive, unitățile comerciale cu specific turistic, categorii de căi de comunicație utilizate exclusiv în turism. La aceasta se mai adaugă și o serie de dotări pentru serviciile speciale, precum echipament turistic de primire și orientarea celor veniți către destinațiile solicitate. Dimensiunile și diversitatea categoriilor de bază materială turistică sunt direct proporționale cu importanța ofertei turistice primare, impactul acestei asupra cererii turistice. Din această cauză, problema dimensionării și diversificării este una dintre componentele cercetării științifice, iar de concluziile rezultate și aplicate vor depinde calitatea serviciilor oferite, stimularea circulației turistice și consumului de produse turistice sau, dimpotrivă, vor conduce la disfuncții într-un sens sau altul.

Elementul esențial al bazei materiale pentru turiști este reprezentat de capacitatea de cazare de care este dependentă însăși dezvoltarea activităților turistice. Evoluția acesteia se confundă până la detaliu cu proporțiile și orientarea turismului. Există o continuă corelație între mărimea, structura și gruparea bazei materiale de cazare cu intensitatea și canalizarea fluxurilor turistice sau cu apariția de noi forme de practicare a turismului, toate grefate pe un fond turistic complex.

Punerea în valoare a resurselor turistice naturale și antropice se realizează prin intermediul bazei tehnico-materiale a turismului. De felul cum este realizată această bază depinde de valorificarea cu eficiență maximă a resurselor turistice.

Această bază se compune din totalitatea construcțiilor, instalațiilor și serviciilor care asigură petrecerea plăcută și utilă a vacanței turiștilor. Aici sunt cuprinse ansamblul construcțiilor destinate cazării, alimentației publice, tratamentului, agrementului cu instalațiile și echipamentul tehnic aferent.

Principala componentă a acestei baze este rețeaua de cazare.

Numărul unităților și a locurilor de cazare turistică a prezentat fluctuații de la un an la altul, determinate în principal de reducerea numărului de vile, de hanuri și de campinguri, precum și de schimbarea destinației de utilizare a unor unități specifice.

Dacă facem referire, spre exemplu la turismul montan putem spune că toate zonele amenajate conțin un număr constant de cabane, deși înregistrează o scădere ușoară a locurilor disponibile față de 1990, scădere ce este provocată de: degradarea bazei tehnico-materiale, absența cererii pentru anumite zone, activitatea sezonieră a cabanelor și imposibilitatea întreținerii acestora.

Deși hotelurile au un rol important în practicarea turismului în zonele studiate, ele nu se încadrează în peisajul montan alpin și subalpin, locul lor fiind la poalele munților, în orașe sau în unele stațiuni montane mai dezvoltate.

Caracteristicile zonei montane înalte sunt cabanele, care însă nu oferă condiții deosebite de confort și nu sunt înzestrate corespunzător cerințelor turiștilor. Turismul montan de altitudine care se practică în zonele studiate (Rânca, Straja și Vidra), supraviețuiește în primul rând datorită factorilor naturali de relief, de climă, de floră și de faună decât de valorificarea bazei tehnico-materiale din zonă .

Turiștii care vin aici, o fac pentru peisaj, pentru liniște și aer curat, pentru sănătate fizică și spirituală și sunt dispuși să renunțe la confort în favoarea acestora.

Totuși numărul acestora este în scădere de la un an la altul, atât datorită faptului că baza tehnico-materială este într-o continuă degradare, cât și din cauza unor factori socio-economici precum inflația, creșterea prețurilor pentru serviciile oferite, necorelată cu o creștere corespunzătoare a calității acestora; creșterea numărului de călătorii în străinătate; modificări în sistemul trebuințelor.

Deși s-a înregistrat o scădere a numărului de turiști, se constată că modificarea preferințelor cererii turistice pentru cabane se încadrează în limite rezonabile, fapt ce este corelat însă cu o creștere a duratei medii a sejurului, în paralel cu creșterea gradului de ocupare al cabanelor, ceea ce demonstrează că a crescut capacitatea ofertei montane de a reține turiștii. Trebuie subliniat că sezonalitatea în domeniul turistic montan, la noi în țară are un caracter foarte pronunțat, concentrația maximă a turiștilor fiind vara, spre deosebire de țarile Europei cu tradiție în practicarea acestei forme de turism în care numărul cel mai mare de turiști se înregistrează iarna. Tipul specific de sezonalitate a turismului montan este cel cu două vârfuri de sezon, (vara pentru practicarea drumeției, iar iarna pentru practicarea sporturilor de iarnă), cu precizarea că în extrasezon cererea nu lipsește.

Circulația turistică este elementul sintetic care reflectă cel mai fidel modul și nivelul de valorificare al potențialului turistic. Sezonalitatea activității turistice se datorează dependenței circulației turistice de condițiile naturale, precum și caracterului rigid al ofertei. Dacă ponderea capacității de cazare în cabane înregistrează fluctuații acest lucru se datorează faptului că unele dintre cabane au fost închise, unele spații de cazare și-au schimbat destinația devenind spații de depozitare, unele camere au devenit inutilizabile iar alte cabane au fost distruse de intemperii.

Efectul circulației turistice este de mai multe feluri: social, contribuind la posibilitățile de organizare a timpului liber, la profilaxia unor afecțiuni, refacerea potențialului biologic sau ameliorarea stării de sănătate, lărgirea orizontului informațional; de acumulare economică, mai ales pentru regiunile receptoare de fluxuri turistice, care-și valorifică perpetuu sau sezonier oferta turistică primară, regenerabilă prin amenajare și adaptare.

Spre deosebire de cazare, care este destinată în exclusivitate turiștilor baza tehnico-materială din alimentația publică este utilizată și de populația rezidentă. Din această cauză, unele unități de alimentație publică au „circuit închis”, servindu-i numai pe turiști, în timp ce altele se adresează tuturor consumatorilor.

Unitățile de alimentație publică, alături de cele de cazare și de agrement, fac parte din serviciile oferite turiștilor și în general acestea corespund ca grad de confort categoriei unităților de cazare. Rețeaua de alimentație publică din zona montană cuprinde unități de diverse profiluri: restaurante, bufete, cofetării și patiserii, chioșcuri, precum și restaurante cu specific (vânătoresc, lacto-vegetarian), unități destinate turiștilor automobiliști (restoroute, fast food).

Alături de cazare și masă, la locul de petrecere a timpului liber, turistul are nevoie de distracție, de divertisment pentru a avea un sejur cât mai plăcut. În centrul atenției prestatorilor de servicii turistice stau agrementul și animația – componente importante ale ofertei turistice, deoarece se consideră că acestea au un rol esențial în mărirea forței de atracție a unei localități, stațiuni sau zone turistice, în diferențierea unui produs față de altul, în creșterea competitivității, în conturarea așa numitei „mărci” a produsului turistic. Agrementul, care include totalitatea posibilităților și dotărilor menite să asigure cele mai variate gusturi în materie de distracție ale turiștilor, constituie sarea și piperul activității dintr-o stațiune, zonă turistică. De altfel, serviciile oferite de baza de agrement sunt principalul furnizor pentru creșterea încasărilor medii pe zi/turist, indicator de mare însemnătate în aprecierea activității turistice.

De cele mai multe ori atenția organizatorilor de turism se îndreaptă spre valorificarea superioară a calităților cadrului natural – lacuri, păduri, diverse forme de relief, stratul de zăpadă care oferă materia primă necesară diversificării agrementului.

În stațiunile montane – profilate și dotate pentru a primi turiștii tot timpului anului – sunt create pentru sezonul de iarnă, diferite piste de schi, școli de schi, patinoare naturale și artificiale, piste de bob și săniuțe, piscine acoperite, iar pentru sezonul de vară piscine în aer liber, terenuri de volei, tenis și golf, cursuri de alpinism, terenuri de echitație.

Această situație face ca circulația turistică la nivelul unei regiuni geografice până la nivelul țării să fie o succesiune de aglomerări și disipări a cărei intensitate se atenuează direct proporțional cu îndepărtarea de ariile de proveniență ale turiștilor.

Consumatorul de servicii turistice acceptă mai greu inovațiile în sectorul serviciilor decât în cel al bunurilor materiale, deoarece, în majoritatea cazurilor un serviciu turistic nou implică modificări ale obiceiurilor. Noile servicii sunt riscante atât pentru consumator, cât și pentru prestator, cu cât gradul de inovație este mai mare, cu atât mai mari sunt și riscurile asumate prin cheltuielile făcute.

Firmele prestatoare de servicii turistice trebuie să ofere conumatorilor un motiv puternic pentru ai convinge să încerce un serviciu nou. La introducerea unui nou serviciu trebuie avută în vedere măsura în care acesta oferă consumatorilor suficiente satisfacții pentru a-și schimba obiceiurile de consum.

Prezintă o deosebită importanță estimarea circulației turistice având în vedere că este necesar în vederea elaborării evidenței turistice pentru fiecare zonă în parte.

Circulația turistică în România a avut o evoluție sinuoasă în diferite etape de dezvoltare ale acesteia. Astfel, până în perioada interbelică, turismul era considerat un fenomen elitist, fiind implicate un număr relativ redus de persoane aparținând unor categorii sociale cu posibilitate de practicare. Dezvoltarea social-economică din perioada interbelică, la care se adaugă statuarea concediului de odihnă plătit au oferit condițiile pentru trecerea treptată la practicarea unui turism de masă, cu implicarea unui număr mult mai mare de persoane, aparținând unor categorii sociale mai diverse. Fenomenul s-a accentuat în special după 1955.

Cel mai important factor care influențează cererea turistică pentru zona montană este oferta turistică și caracteristicile ei.

Oferta turistică este reprezentată de capacitatea economică și tehnico-organizatorică a rețelei prestatoare de servicii turistice și cuprinde:

– patrimoniul turistic al zonei (resurse naturale și antropice)

– baza tehnico-materială

– serviciile prestate turiștilor și bunurile oferite acestora

– forța de muncă

Oferta turistică influențează cererea prin:

– dependența de condițiile naturale (vreme, durata de strălucire a soarelui, suprafața pârtiei de schi, perioada de persistență a zăpezii)

– imposibilitatea deplasării, deci este necesară mobilitatea cererii turistice

– diversitatea ofertei turistice

– dependența de echipamentele turistice, de numărul și calificarea lucrătorilor din turism

– inadaptabilitatea sau adaptabilitatea relativă a ofertei la variațiile cererii

– participarea unui număr mare de prestatori care au profile diferite, moduri de organizare a activității foarte diferite.

Caracteristice pentru zona montană sunt următoarele două tipuri de relație cerere-ofertă:

– Cerere concentrată și ofertă dispersată: se referă la faptul că cererea provine dintr-un mare centru urban (cum ar fi București), iar oferta este extinsă din punct de vedere geografic.

– Cerere dispersată și ofertă dispersată: este tipul caracteristic de relație cerere-ofertă pentru zona montană și se aplică atât pentru stațiunile turistice montane cât și pentru amatorii de turism montan.

Una dintre legile nescrise ale muntelui, dar de o mare importanță, cere celui care înfruntă înălțimile – ca drumeț, schior, alpinist, speolog, geolog, vânător sau simplu turist – să fie echipat de munte în funcție de sezonul în care își planifică excursia deoarece pe înălțimile alpine vremea este imprevizibilă și schimbătoare.

Iată deci că, problema echipamentului pentru turismul montan și pentru toate sporturile practicate la munte are o imporatanță deosebită pentru apărarea sănătății oamenilor și aceasta cu atât mai mult cu cât statistica pe mai mulți ani a Salvamontului, care clasifică accidentele turiștilor în funcție de cauzele care le-au provocat, spune că: „din pricina echipării necorespunzătoare, în funcție de sezonul în care se face excursia, ori a echipamentului ce nu este adecvat altitudinii la care se urcă ori a dificultății traseului pe care se merge, se înregistrează o treime din numărul total de accidente din Carpații Românești.”

Se constată la ora actuală o ruptură între cerințele celor care urcă pe munte și ceea ce oferă comerțul, industria ușoară, producătorii de articole pentru turism, alpinism și alte sporturi montane. Practic în zonele studiate, precum și în toate celelalte zone care constituie puncte de plecare în practicarea turismului montan, nu există magazine strict specializate care să ofere turiștilor echipamentele necesare ascensiunii montane.

O primă categorie de mărfuri destinate drumeției montane, orientării turistice, alpinismului, deltaplanorismului, vânătorii, speologiei, schiului și care sunt foarte necesare celor ce practică aceste sporturi sunt: pelerine de ploaie, suprapantaloni de ploaie, mănuși, porthărți etanș, care să se poată agăța de gât, parazăpezi pentru bocanci din fâș sau tercot impregnat, pantalonii de tip alpin din stofă groasă pentru iarnă și tercot pentru vară, bidoane de apă, primusuri, saci de dormit, colțari, piolete, cordelină și coardă de alpinism, pitoane, ciocane pentru pitoane, veste și centuri de alpinism. Acestea sunt doar o mică parte din articolele necesare celor ce bat munții.

La acestea se adaugă și o altă categorie de articole de turism, care din păcate, sunt prost concepute și confecționate.

Tot legat de echipamentul pentru turismul montan este foarte important să se ceeze materiele speciale pentru confecționarea îmbrăcămintei și a altor elemente de protecție pentru cei care urcă pe munte.

Iată cum, această problemă care privește cererea, producția și vânzarea unei game largi de echipament pentru sporturile muntelui, de calitate superioară diversificate, moderne, fiabile se constituie ca un factor de mare influență în ceea ce privește circulația turistică din zonele Straja, Rânca și Vidra.

O mare influență asupra cererii o au o serie de factori periodici, care provoacă oscilații marcate prin intensificarea sau scăderea fenomenului turistic în anumite perioade. Acești factori sunt reprezentați de sezonalitatea în domeniul turistic care are un caracter foarte pronunțat. Ea se datorează dependenței circulației turistice de condițiile naturale precum și caracterului rigid și nestocabil al ofertei.

Efectele nefavorabile ale sezonalității în perioada de maximă concentrație se datorează faptului că oferta insuficientă determină o cerere nesatisfăcută. Are loc o suprasolicitare a spațiilor de cazare, masă, transport, agrement.

Calitatea prestației în aceste condiții este mai scăzută iar uzura echipamentelor este accentuată. Personalul care lucreză în turism fiind suprasolicitat devine irascibil.

În perioada de extrasezon efectele nefavorabile ale sezonalității se manifestă prin faptul că forța de muncă disponibilizată din turism presează asupra celorlalte sectoare ale economiei.

Potențialul turistic

În perioada actuală, când turismul a ajuns să fie o activitate ce prezintă importanță socială, economică și, chiar politică, atât pe plan național cât și internațional, necesitatea cunoașterii potențialului turistic, a valorificării lui raționale se impune din ce în ce mai mult. Determinarea potențialului turistic prin metode cantitative a preocupat pe mulți specialiști, rezultatele finale având impact asupra acțiunilor de sistematizare turistică a teritoriului, de amenajări și dotări corespunzătoare valorii potențialului respectiv.

În acest sens, potențialul turistic se necesită a fi cercetat prin prisma celor două componente ale sale:

– componenta naturală, reprezentată prin peisaje deosebite, multitudinea tipurilor de relief, clima specifică zonei (frecvența redusă a fenomenelor negative, absența temperaturilor excesive), valoarea terapeutică și abundența unor factori naturali, (ape minerale și termominerale, nămoluri curative, topoclimat și microclimat, fauna și flora, etc);

– componenta antropică, reprezentată prin memorii ale unor personaje aparținând civilizațiilor existente pe teritoriul României încă din antichitate, monumente și obiecte de artă laice sau religioase, muzee și colecții muzeale, elemente de etnografie și folclor de mare frumusețe și originalitate, realizări actuale de prestigiu etc.

După cum reiese din manualul său de economia turismului, încă din 1959, cunoscutul specialist elvețian W. Hunzicker, arată că „oferta turistică este o combinație de elemente materiale și servicii“, combinație în care serviciile joacă rolul principal.

Englezul H. Medlik consideră produsul turistic ca „un amalgan de elemente tangibile și intangibile, concentrate într-o activitate determinată și cu o destinație specifică“, iar profesorul elvețian J. Krippendorf înțelege prin ofertă turistică „un mănunchi de elemente materiale și imateriale oferite consumului și care ar trebui să aducă unele foloase cumpărătorului, adică să-l satisfacă“. El adaugă în componentele politicii produsului turistic factorii naturali, factorii generali ai existenței activității umane, infrastructura generală, populația și așezările omenești, precum și alți factori ai infrastructurii.

Dacă generalizăm, putem spune că potențialul turistic al unui teritoriu este defapt reprezentat de totalitatea elementelor naturale economice și cultural-istorice, care reprezintă anumite posibilități de valorificare turistică, ce dau o anumită funcționalitate pentru turism și constituie o premisă pentru dezvoltarea activității de turism. Un teritoriu interesează sub aspectul potențialului turistic, în măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări complexe poate determina o activitate de turism și includerea acelui teritoriu în circuitul intern și internațional.

Bineînțeles că trebuie ținut cont de amplasarea și concentrarea spațială a obiectivelor turistice, de valorificarea și funcționalitatea potențialului turistic în țara noastră, pentru folosirea următoarelor trepte taxonomice:

– obiectivul turistic, reprezentat de o singură unitate cu caracter turistic, al cărei potențial constituie o valoare de atracție;

– localitatea sau centrul turistic, reprezentată de o așezare în care sunt mai multe obiective turistice, constituind un punct de atracție al turiștilor;

– complexul turistic, corespunde unei grupări de mai multe obiective turistice sau a unei suprafețe restrânse, în care se concentrează câteva localități, centre turistice, sau obiective turistice izolate;

– arealul turistic, reprezentat de o suprafață nu prea întinsă, în care se includ mai multe obiective turistice izolate sau mai multe complexe turistice, iar când este situat în jurul unui centru urban constituie o zonă turistică periurbană;

– regiunea sau zona turistică, este o categorie cuprinzătoare, reprezentată de un teritoriu întins, caracterizată de o concentrare evidentă a obiectivelor turistice.

1.3 Evoluția turismului montan

În țara noastră , datorită varietății reliefului, a repartiției neuniforme a resurselor turistice și a unor condiții istorice specifice, se conturează în profil teritorial câteva regiuni turistice tradiționale. Dintre acestea, Munții Carpați, datorită îmbinării peisajelor spectaculoase cu diversele forme de floră și faună, reprezintă un important punct de atracție pentru toate categoriile de turiști.

Drumeția montană a fost cea dintâi formă de activitate turistică din țara noastră, practicată cu mult timp înainte de a fi oficializată în Legea pentru organizarea turismului în România (1936). Încă de atunci au apărut primele adăposturi, primele cabane, primele asociații turistice, în ale căror programe figurau cunoașterea frumuseților peisagistice, a monumentelor istorice, a inestimabilului tezaur de artă populară, foarte bine conservat, mai ales în satele de munte.

În țările vest europene, turismul montan se identifică de fapt cu practicarea schiului, afirmație ce poate fi confirmată de însuși modul de apariție al acestui sport. În orașul Chamonix, în Franța, până acum 70-80 de ani schiul nu era un sport ci o necesitate, un mijloc de deplasare în munții Alpi, de legătură între satele de la poalele Masivului Mont Blanc.

Anual prin Alpi trec circa 100 de milioane de persoane, fapt ce ilustrează amploarea circulației turistice de aici.

Dimensiuni neașteptate a luat această formă de turism după cel de-al doilea Război Mondial și mai ales după anul 1960. De exemplu, dacă în 1965, în Franța, 3% din populație schia, în 1985 circa 15% din locuitorii țării au plecat în vacanță la schi. În multe școli din țările alpine Franța, Italia, Elveția, Austria, schiul este o disciplină școlară obligatorie. Tot în aceste țări, apar zeci de ziare, reviste și alte articole specializate în sporturi de iarnă.

Interesantă este oferta Austriei, țară cara anual atrage circa 35%-40% din totalul pieței vest-europene a vacanțelor de iarnă.

Pe lângă motivațiile susținute de tradiție, folclor, peisajele unice, această activitate este susținută și de o bază materială foarte modernă. Astfel Austria dispune de 500 de stațiuni mai importante, totalizând 3700 de mijloace de urcat, de cele mai variate tipuri, 40 dintre stațiuni fiind dotate cu piste de schi iluminate. Pe lângă acestea, stațiunile oferă, în total, 6500 km de poteci de munte pentru amatorii de drumeții și începătorii „sportului alb” au la dispoziție 8500 de instructori de schi.

Foarte multe dintre ele dispun de piscine acoperite, iar 620 dintre aceste piscine funcționează și iarna. Mai mult de 1/3 din această ofertă aparține Tirolului, unde tot mai multe stațiuni s-au specializat în aranjamente de schi și de odihnă.

Ponderea turiștilor care efectuează iarna numai sejururi de odihnă, ajunge în unele stațiuni la 50%. De aici se desprinde un aspect interesant și anume că, în cazul stațiunilor montane, nu toți cei care vin acolo vor să schieze. Specialiștii apreciază că la 2000 de schiori trebuie calculate 5000 de paturi, avându-se în vedere că schiorii vin însoțiți de familie sau prieteni.

Stațiunile din Alpi rămân în continuare pe primul loc în ierarhia mondială a atracțiilor turistice montane. Chamonix, Val Disere (Franța), Val Gardena, ValeDAosta (Italia), Davos, St.Moritz (Elveția), Inzell, Garnisch Partenkirchen (Germania), Zell am See, Saalbach, Kitzbuhel, St. Anton (Austria) sunt nume bine cunoscute în lumea amatorilor de sporturi de iarnă.

Fără să constituie o concurență serioasă, se remarcă ascensiunea stațiunilor americane și canadiene, japoneze și scandinave, în timp ce stațiunile carpatine și bulgare înregistrează un regres după 1989. Țările alpine europene (Franța, Elveția, Austria, Italia) acordă o importanță deosebită valorificării potențialului turistic montan de care dispun și depun, în acest sens, eforturi deosebite pentru dezvoltarea stațiunilor montane, (de exemplu Franța a inițiat un „Program național al zăpezii”, ce prevede amenajarea în munți, la mare altitudune, a 20 de stațiuni de interes internațional), atrăgând anual milioane de turiști, amatori de schi, de practicarea sporturilor de iarnă de munte în general.

1.4 Dezvoltarea durabilă a turismului

De-a lungul timpului, turismul montan a devenit cunoscut în toate țările lumii, fiind denumit turism pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Dezvoltarea stațiunilor montane este principalul factor ce i-a determinat pe turiști să practice sporturile de iarnă. Cu toate acestea, trebuie specificat și faptul că pe timp de vară stațiunea montană este solicitată pentru atracțiile naturale, condițiile climaterice, pentru odihnă, tratament și nu în ultimul rând pentru practicarea drumețiilor.

Schiul

Acesta este cel mai practicat sport de iarnă. Are o istorie destul de veche fiind strâns legat de procesul evolutiv uman, de modalitatea în care omul își procura hrana și își crea mijloacele de deplasare și transport, din procesele de muncă și nu în ultimul rând din nevoia de joc și întrecere.

Odată cu trecerea timpului, schiul din mijloc utilitar, a devenit un sport. Norvegienii sunt cei care au dat naștere formelor de întrecere și apoi le-au răspândit în lume. După cel de-al II-lea Război Mondial, drumul schiului spre universalitate a fost deschis. În acea perioadă, localitățile montane trec printr-o perioadă de creștere economică. Este dezvoltată rețeaua de căi rutiere, căi ferate, de aviație.

Paralel cu îmbunătățirea bazei materiale actuale apar în peisajul montan noi stațiuni și centre de schi. Se construiesc pârtii trambuline, iau naștere trasee variate pentru toate categoriile de schiori, extinzându-se și diversificându-se din ce în ce mai mult. Se dezvoltă industria echipamentului și a materialelor de schi, ele devenind accesibile tuturor categoriilor sociale.

Venind în întâmpinarea schiorilor, se înființează o multitudine de cursuri de schi, atât pentru adulți cât și pentru copii.

Toate asemenea activități au dus la extinderea și practicarea schiului în masă, milioane de oameni cunoscând bucuriile unui sport pentru toate vârstele.

În ultimii ani, un alt fenomen atrage atenția unor mase largi de amatori, acest fenomen fiind reprezentat de schi fond. „În plin «secol al vitezei», când majoritatea mijloacelor mecanice ne permit să ajungem cu ușurință în vârful muntelui, turismul pe schiuri sau schi fondul a căpătat o dezvoltare impetuoasă“.

Explicația trebuie găsită în accesibilitatea sa ori în faptul că oamenii simt din ce în ce mai mult nevoia de mișcare și caută forme de exprimare pe măsura posibilităților lor. Excesiva aglomerare a pârtiilor alpine i-a făcut pe mulți să caute refugiul în liniștea pădurilor.

1.5 Efectele economice ale consumului de turism

În ultimii ani tot mai mulți oameni ce lucrează în sfera turismului încep să recunoască o realitate: turismul nu este o simplă activitate comercială ci se constituie ca un fenomen social foarte complex care afectează pe lângă latura economică și pe cea educativă, culturală, psihologică, politică.

Turistul de azi nu este doar un om care se deplasează dintr-o așezare în alta, el vrea ca prin călătorie să se cultive, să învețe mereu ceva, să cunoască nu numai locuri noi, ci și istoria și prezentul lor, oameni și obiceiuri.

Dacă vine într-o stațiune montană, turistul frecventează spectacole de teatru și film, ia parte la excursii, activități de agrement, vizitează expoziții de artă, se interezează de tot ceea ce-i îmbogățește spiritul și experiența personală.

Dacă un turist urcă pe munte, mai întâi citește despre zona ce o va străbate, consultă ghiduri, hărți sau fel de fel de lucrări ce-l vor informa despre drumul ce îl va parcurge și locurile pe care le va străbate.

Un excelent act de educație și cultură îl reprezintă expedițiile în care elevii străbat munți și orașe, fac studii de istorie, folclor, geografie, ecologie.

Iată de ce psihologi, pedagogi, ziariști sau scriitori consideră că omul care călătorește este supus unui trio specific: turism-educație-cultură.

Este îmbucurător să auzi vorbind de o educație prin turism, de o conștiință turistică pe care omul modern trebuie să și-o construiască prin călătorie și cunoaștere și care trebuie să se manifeste prin comportare civilizată, respect pentru oamenii din jur și pentru natura al cărei oaspete este.

Nu putem vorbi despre formele de turism fără a aminti multitudinea de cercuri și cluburi de turism montan care sunt de multă vreme forme organizate ale turismului de masă și care pot contribui cu o mai mare eficiență la educarea turistică a populației, mai ales a tinerei generații, la amplificarea mișcării turistice și diversificarea ei, la ocrotirea ecologică a muntelui și a pădurii, la marcarea și întreținerea traseelor turistice montane, la amenajarea lor cu locuri de popas-umbrare, bănci, refugii, captări de izvoare.

Ca și fenomen deosebit de important, turismul este în strânsă legătură cu mediul economic, mediul politic, mediul social, mediul cultural și cel educativ.

Turismul determină apariția și evoluția legăturilor sociale, ajută la dezvoltarea unui climat de înțelegere și pace, mobilizează sursele materiale și de timp liber ale oamenilor, mărindu-le într-o proporție relativ mare orizontul cultural.

În primul rând, turismul are implicații în plan uman, contribuind la petrecerea plăcută și utilă a timpului liber, la reconfortarea și recreerea oamenilor, la refacerea sănătății, capacității de muncă, la ridicarea nivelului de cunoaștere, la satisfacerea unor motivații spirituale, la crearea unui climat de pace și înțelegere între popoare. Indiferent de țara în care se desfășoară activitățile turistice, complexitatea lor face din turism un domeniu ce implică procese de muncă diverse, cu interferențe în alte sectoare de activitate. Desfășurarea turismului presupune o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere ce antrenează oferta care se materializează în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector și, indirect, în stimularea producției ramurilor participante la construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, la modernizarea rețelei de drumuri, la realizarea mijloacelor de transport și instalații pentru agrement.

Ca urmare, la realizarea produsului turistic participă mai multe ramuri ale economiei: construcțiile, industria energiei electrice și termice, industria construcțiilor de mașini, electrotehnică și electronică, industria lemnului și cea textilă, agricultura, circulația mărfurilor, comunicațiile, cultura, asistența medicală, transporturile.

„Implicațiile activităților turistice în determinarea altor ramuri ale economiei conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență și totodată dă amploare și complexitate legăturilor ce se dezvoltă între turism și celelalte ramuri ale economiei. Astfel, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global“.

Datorită implicațiilor sale, turismul este un mijloc de diversificare a structurii economiei prin crearea unor ramuri proprii: industria agrementului, transportul pe cablu, producția de artizanat, dar în același timp contribuie și la dezvoltarea și modernizarea ramurilor existente.

Turismul ajută și la dezvoltarea forței de muncă. Complexitatea industriei turistice determină apariția unei serii de operațiuni ce nu pot fi mecanizate, ci doar elaborate de om. Numărul celor implicați în activitatea turistică este în creștere, astfel turismul ajută și la atenuarea șomajului.

Diversitatea și calitatea serviciilor turistice reprezintă rezultatul a două componente: materială (dotarea cu echipamente tehnice, cantitatea și diversitatea alimentelor, ambientul) și comportamentală care are un rol determinant. De aceea, turismul acționează în vederea creșterii nivelului de calificare și instruire a lucrătorului din turism care trebuie să aibă un orizont cultural-științific larg, să fie un bun psiholog, să știe să recomande un produs turistic și să stimuleze cererea. Dezvoltarea acestei ramuri, a economiei, a acontribuit la nașterea de noi profesii și la formarea de specialiști în acest sector.

Referitor la situația economică a unei țări sau a unui teritoriu, turismul ajută la creșterea economică, stabilitatea prețurilor, echilibrul balanței de plăți și utilizarea forței de muncă. De aceea este considerat „o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, privite la scară mondială, națională sau locală“.

Pe plan social, turismul reprezintă un mijloc activ de educare, de creștere a nivelului de instruire, de cultură și civilizație a oamenilor. Acesta este unul din principalele destinații pentru populație.

Turismul aparține structurii comerțului invizibil și are o contribuție importantă la creșterea și diversificarea exporturilor printr-o varietate de produse și servicii care constau în elemente naturale și culturale. Exportarea turismului este eficientă pentru că presupune costuri reduse datorită eliminării cheltuielilor de transport, a taxelor vamale și a comisioanelor. În acest fel, turismul internațional contribuie la echilibrarea balanței de plăți.

Consumul de turism are efecte economice rapide, ajută în vederea producerii de venit național și stimulează creșterea economică.

Capitolul 2. Prezentarea stațiunilor montane Rânca, Straja și Vidra

2.1 Prezentarea stațiunii Rânca

Zona turistică Rânca de pe muntele Corneșul Mare s-a dezvoltat în jurul vechii cabane Rânca. Prin creșterea numărului construcțiilor turistice s-a înfiripat o microstațiune având asigurate două drumuri auto de acces și numeroase poteci. Prin apropierea de creasta principală stațiunea este locul preferat de plecare spre Vârful Păpușa, căldarea Câlcescu, Obârșia Lotrului și Curmătura Olteniei – Petrimanul. De asemenea oferă bune itinerarii spre valea Gilortului și valea Galbenului.

Figura 2.1 Stațiunea Rânca (sursa: Andrei Breazu)

Clima este caracteristică munților înalti din Carpați, observându-se diferențieri între versanții sudici: cu clima mai blandă, cu radiatie solară mai bogată (dovadă prezența pădurilor de foioase până aproape de 1400 m alt.) și versanții nordici: cu clima mai rece, unde coniferele au o dezvoltare mai amplă.

Vântul dominant este cel de nord-vest și vest. Viteza lui poate ajunge, frecvent, pe culmi, la 6-7 m/s. Intensificări se produc în timpul iernii, când valorile de 9 m/s sunt frecvente, iar cele de 40-55 m/s sunt posibile.

Datorită convecției dinamice a aerului, iar vara celei termice, se formează ceață și nori de relief circa 250-300 zile pe an. Ca urmare, insolația se ridică la circa 1500 ore anual, iar precipitațiile devin foarte frecvente. Dintre acestea, cele solide au cea mai mare pondere. În timpul verii, ploile au caracter torențial. Stratul de zăpadă durează 180-200 zile, iar grosimea lui în zonele adăpostite poate atinge 7-8 m. În sectoarele umbrite, zăpada poate persista și cațiva ani în șir.

Vegetația și flora prezintă în munții Parâng o etajare în funcție de zonele climatice.

Zona pădurilor de foioase (500-1400 m altitudine, pe versanții sudici și 500-1200 m altitudine pe versanții nordici) are în componența sa predominantă stejarul (Quercus robur) și carpenul (Carpinus belutus), în partea inferioară a etajului, și fagul (Fagus silvatica), frasinul de munte (Fraxinus ornus) și mesteacănul (Betula verrucosa) etc. În fanate, alaturi de păiuș (agrostis tennuis) apar gladiolele sălbatice (Gladiolus imbricatus) sau planta insectivoră roua cerului (Drosera rotundifolia), iubitoare de locuri umede. În locurile umbroase se întind tufe de ferigi (Dryopteris filixmas) si feriguțe (Polypodium vulgare).

Zona molidului, restrânsă pe versanții sudici (1200-1800 m alt) și mult mai extinsă pe cei nordici (1000-1750 m alt), este dominată de molid (piecea abies). În văile mai adăpostite este răspândit și bradul (abies alba). În valea Latoriței este ocrotit un frumos pachet de larice (larix decidua). Pajiștile din zona molidului sunt acoperite mai ales cu țepoșica (nardus strica) și păiuș roșu (festuca rubra). În apropierea cabanei Rânca pot fi întâlnite suprafețe de ierburi între care se află păștița (anemone ranunculoides), floarea paștelui (anemone nemorosa), pulmonarița (pulmonaria officinalis), etc.

Fauna munților Parâng este asemănătoare cu a munților din Carpații Meridionali, cu unele influențe specifice nord-vestului Olteniei și Banatului. Câteva dintre speciile caracteristice faunei mediteraneene își fac simțită prezentă pe partea sudica a Parângului: vipera cu corn, broasca țestoasă de uscat, călugarița, etc. Acestora li se adaugă rareori zăganul care tranziteaza din Balcani și munții Macedoniei până către căldările Gemănarea, Roșiile, Gheresul. Dintre animalele specifice zonei alpine și subalpine, Parângul ocrotește capra neagră, cu efective în creștere în zonele Gauri, Gheresul, Roșiile, Slivei, migrate din munții Lotrului.

Alte specii sunt ursul, vulpea, pisica sălbatică, râsul, ș.a. În stâncile piscurilor alpine își fac cuibul acvila de munte și corbul. În pădurile întinse în Parâng viețuiesc căprioara, cerbul, etc. Dintre păsări, făgetele și molidișurile ocrotesc ciocănitoarea de munte, cintița, gaița, s.a. În poienile din preajma golurilor trăiesc cocoșul de munte, ierurca și multe alte specii. Apele locurilor de munte (cum sunt lacurile Roșiile și Câlcescu) sunt de multă vreme sălașul păstrăvului indigen, ultimul fiind singurul lac populat cu păstrăvi pe cale naturală. Prin efortul silvicultorilor au fost populate cu puiet de păstrăv lacurile Iezerului Latoriței, Setea Mare, Gheresul, Roșiile, Mândra, Lacul Verde, etc.

Jiețul, Gilortul Superior, Oltețul Superior, Lotrul Superior sunt de asemenea un paradis al pescarilor în căutarea păstrăvului. Nu același lucru se poate spune despre apele Jiului, puternic poluate în defileu.

2.1.1 Localizare

Stațiunea Rânca (județul Gorj) se află în Munții Novaciului, nu departe de vârful Păpușa și de orașul Novaci (un oraș cu câteva mii de locuitori, marea majoritate oieri, care și la ora actuală își păstrează tradiția). Cea mai mare parte din localnicii mai în vârstă sunt originari din partea Sibiului. Cu foarte mult timp în urmă au fost nevoiți să treacă munții cu familiile și cu turmele lor de oi. Așa s-a format în actualul oraș Novaci o comunitate de oieri care și în ziua de azi își păstrează tradițiile.

Din Novaci se poate ajunge la stațiunea Rânca fie pe jos, fie cu mașina (pe drumul ce leagă Novaci de Rânca). Plecând din Novaci se ajunge la „Plaiul Novacilor”.

2.1.2 Turismul

Figura 2.2 Localizare Rânca (sursa www.wikipedia.org)

În prezent domeniul schiabil din zona Rânca este format din:

– trei pârtii de schii

– instalație de transport pe cablu de tip teleschi aflată în exploatarea;

– instalație de transport pe cablu de tip teleschi în curs de realizare;

Primul teleschi aflat în exploatare există încă din anul 1988. Acesta are o capacitate de transport de 1000 persoane pe oră, traversează pârtia de schi care are o lungime de 570 m și un grad de dificultate medie, la pantă ușoară de 17,8 %.

Conform calculelor și analizelor de specialitate și a experienței similare în domeniu acest asamblu existent pârtie – teleschi poate primi un număr maxim de aproximativ 200 – 250 schiori pe zi.

În stațiunea Rânca găsim trei pârtii de schi, dotate pentru toate vârstele. Acestea dispun de nocturne, poziționate în centrul stațiunii.

Fig 2.3 Pârtia Rânca

sursa: Andrei Breazu

Cadrul natural al zonei se înscrie în tabloul potențialului turistic cu o mare complexitate, diversitate și atractivitate peisagistică, aceasta reflectându-se în structura și valoarea acestuia.

Începând cu anul 2011 Rânca mai dispune de un telescaun ce deservește trei pârtii de schi care se află la poalele Vârfului Păpușa. Rânca este o zonă excelentă de freeride, fanii de snowboarding și schi extrem au un imens domeniu de off-piste, punctul central fiind reprezentat de Vârful Păpușa (alt. 2135 m). Zăpada măsoară peste 200 cm din decembrie până în aprilie, stratul de zăpadă fiind întreținut de precipitațiile dese sub formă de ninsoare.

Valoarea peisagistică și atractivitatea locurilor sunt date de structura geologică manifestată prin formele de relief montan și submontan, diferite ca înfățișare, de rețeaua hidrografică (văi înguste, versanți abrupți) și de învelișul forestier care ocupă cea mai mare parte din suprafață.

Figura 2.4 Vârful Păpușa, Stațiunea Rânca

sursa: Andrei Breazu

Punctele de atracție reprezentative pentru zona turistică analizată sunt:

– formele de relief spectaculoase, specifice zonei montane, de mare atracție peisagistică, reprezentate prin vârfuri de mare altitudine, creste, elemente de relief glaciar (căldări glaciare, grohotișuri de pantă, cueste);

– cursul pârâului Gilort, cu numeroase porțiuni de traseu spectaculoase;

– elementele de climă – sunt favorabile practicării sporturilor de iarnă (grosimea stratului de zăpadă și durata menținerii lui – în funcție de altitudine), a drumeției montane și a altor forme de turism, practicabile în toate anotimpurile;

– vegetația, de o diversitate impresionantă, în funcție de altitudine (păduri de foioase, păduri de molid, jnepenișul și pajiștile alpine, înfrumusețate în anotimpul cald de coloritul viu al florilor de munte);

– trei fonduri de vânătoare (specii cu valoare cinegetică), existente în zona pădurilor de conifere și foioase și de pescuit sportiv valoros (păstrăv curcubeu și indigen), în apa pârâului Gilort și a afluenților acestuia;

– potențialul climateric al teritoriului administrativ al stațiuni Rânca, caracterizat printr-un climat montan și submontan, cu aer curat, puternic ionizat, lipsit de praf și alergeni și un bioclimat sedativ de cruțare, recomandat pentru odihnă, recreere și repunere în formă a organismului.

2.2 Prezentarea stațiunii Straja

2.2.1 Localizare

Zona de agrement Straja este situată în lanțul Muntilor Vâlcan, lanț muntos ce se dezvoltă pe o lungime de 55 de Km, între Defileul Jiului la partea de Răsărit si Pasul Jiu – Cerna Herculane, în partea de apus, unde este și punctul de confluență cu Munții Godeanu, Mehedinți și Munții Retezat.

În partea nordică ei străjuiesc Valea Jiului de vest, iar în partea de sud se întind domol până în Depresiunea Gorjană, unde dominantă este zona Mănstirii Tismana, cu pădurile de castani.

Figura 2.5 Straja

sursa: www.wikipedia.org

Zona cea mai spectaculoasă a Munților Vâlcan este flancul nordic care domină orașele Văii Jiului. Culmile ce pleacă din vârfurile Straja, Coarnele, Sigleul Mic, coboară în linii repezi, uneori cu stâncării evidente în peisaj.

Datorită amplasării geografice pe axa nord – sud: Semenic – Muntele Mic – Țarcu – Straja, unde se intâlnesc curenții de aer cu influență mediteraneană și curenții de aer rece din Munții Retezat, flancul nordic este foarte bogat în precipitații sub formă de ninsoare în sezonul rece. Acesta este și motivul pentru care practicarea sporturilor de iarnă și turismul montan aferent s-au dezvoltat foarte mult, devenind tradiționale în Valea Jiului începând cu perioada de după Primul Război Mondial.

2.2.2 Turismul

Deși stațiunea Staja a devenit celebră mai ales pentru posibilitățile de practicare a sporturilor de iarnă, recunoscută pentru „Serbările Zăpezii”, cu un mare flux de turiști în perioada noiembrie- aprilie, iubitorii muntelui au posibilitatea de a-și petrece timpul liber și concediile pe tot parcursul anului.

Vara zona este preferată pentru numeroasele trasee turistice ce se pot realiza, cu plecare spre toată aria munților Vâlcan, cu trasee de creastă în direcția „Pasul Vâlcan – Cabana Vâlcan", „Drumului lui M. Viteazul" sau spre Vf. Godeanu și mai departe, spre „Valea Cerna – Herculane".

Tot de aici se poate ajunge spre flancul sudic, de-a lungul văilor în zona Complexului turistic Tismana – Gorj. Toate sunt trasee turistice marcate și întrețiute, practicabile în perioada de vară – toamnă.

Iarna, datorită stratului deosebit de mare de zăpada, tradiția locului este practicarea sporturilor de iarnă, cu preponderență a schiului „fond” și „alpin", încă din anii 1930.

Figura 2.6 Pârtia Platoul Soarelui

sursa: Andrei Breazu

Dezvoltarea din ultimele două decenii, realizarea de investiții, existența unui telescaun, a cinci teleschiuri, pârtii de schi alpin amenajate, nenumărate trasee de schi fond, a generat nevoia dezvoltării serviciilor organizate pentru turism.

În afară de toate acestea, masivul Straja este renumit și pentru încărcătura istorică și religioasă a locului. Denumirea acestei stațiuni, Straja prezintă însăși o semnificație istorică. Aici, în perioada Primului Război Mondial, au murit peste 800 de soldați, o parte din ei fiind înmormântați în cimitirul eroilor din Lupeni. La Cabana Montana în perioada anului 1996 s-a aprins într-o seara lumina într-o încăpere, becul s-a ars, iar flama făcută de filament a imprimat pe sticla becului o cruce. Ulterior a fost spart de unul dintre turiști, însă la ceva timp al doilea incident de acest fel a avut loc, o altă cruce apărând pe un alt bec – acest bec poate fi văzut în zona schiabilă din Straja.

Cu certitidine că marea atractivitate și provocare pentru cei mai mulți dintre turiști o constituie schiul. Există însă și categorii de turiști care iubesc muntele și doresc să-l străbată de jos, pentru a-i putea admira mai bine pitorescul. Pentru această categorie de clienți există o serie de trasee ce pot fi străbătute:

Drumeții

1. Straja – pe traseul pârtiei Mutu spre Saua Prislop – vf. Mutu – vf. Straja – retur. Durata este de aproximativ 3 – 4 ore.

2. Straja – La Caminete – Stana din Cot – Cabana Pasul Vâlcan – retur. Durata este de aproximativ 4 ore jumatate – 5 ore.

3. Straja – izvorul Ciurgau – poiana Sf.Gheorghe – drumul Crucii – Valea Rosie – Lupeni. Intoarcere pe acelasi traseu sau cu telescaunul. Durata este de aproximativ 2 – 3 ore.

Turism montan

Turiștii amatori de turism montan, la cerere și numai echipați corespunzător și având la dispoziție un ghid turistic avizat, pot opta pentru unul din următoarele trasee:

1. Straja – Șaua Prislop – Țiglăul Mare – Saua Dalma căzută – motel Valea de Pești pentru cazare. Traseul se parcurge în cca. 6 1/2 – 7 ore. A doua zi : motel Valea de Pesti – Casa de Vânătoare Campusel – Scocul Jiului de Vest – muntele Iarba – valea Bistricioara – Poiana Ponor – peștera Gura Plaiului – Pădurea de castani Eroni – Mănăstirea Tismana unde va avea loc cazarea. Durata traseului este de cca. 9 -10 ore.

2. Straja – Stâna din Cot – Cabana Pasul Vâlcan – creasta – vf. Cândetu – creasta – motel Gambrinul (Defileu). – cazare. Cca. 6 -7 ore.

3. Straja – Saua Prislop – vf. Mutu – vf. Straja – Cabana Pasul Vâlcan – Dâmbul Casilor – muntele Gropu – Șaua Tarnita – Schitul Locurile Rele – gara Lainici (Defileu). Cazare la schit sau bivuac. Durata este de Cca. 9 -10 ore.

Trasee de turism montan /tranzit spre alți masivi muntoși:

1. Prima zi : Straja – Saua Prislop – Siglaul Mare – Saua Dâlma – motel Valea de Pești – cazare. Cca. 6 1/2 – 7 ore. A doua zi : motel Valea de Pești – Câmpul lui Neag – Cheile Butii/intrare în masivul Retezat – La Beci – cabana Buta – Șaua Buții – valea R.Bucura – lacurile Ana. Lia, Bucurelu, Bucura – bivuac. Cca. 9 – 10 ore.

2. Varianta traselui de mai sus, excursie organizată de o zi : cu mașina până la intrare în Cheile Buții/intrare în masivul Retezat – Cheile Butii – cabana Buta – Șaua Buții – Poiana Stâna din Râu, locul de confluență a pârâului Peleaga cu pasul Bucura și formarea Râlui Mare. Retur. Cca 10 ore.

3. Prima zi : Straja – Șaua Prislop – Siglăul Mare – Saua Dâlma cazuta – motel Valea de Pești – cazare. Cca. 6 1/2 – 7 ore. A doua zi : motel Valea de Pești – valea Strâmbul – Coada Oslei – Casa de Vânătoare Câmpușel – cazare sau bivuac. Cca 8 -10 ore. A treia zi : Casa de Vânătoare Câmpusel – Muntele Iarba – lacul lui Iovan/intrare în Munțtii Mehedinti – Valea Cernei – Herculane – cazare. Cca. 10 – 12 ore.

Aceste servicii au un caracter spontan, ele fiind furnizate în momentul manifestării unei asemenea cereri din partea turiștilor-clienți.

Complexul turistic este format din 210 cabane, case de vacanță, pensiuni și vile. Dintre acestea, 38 sunt omologate cu 1, 2 și 3 stele. Straja a fost declarată stațiune turistică locală în anul 2002, potrivit H.G. 1110 din 20 octombrie 2002.

Figura 2.7 Pârtia Mutu

sursa: Andrei Breazu

În Straja sunt amenajate 10 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalație de transport pe cablu. Trei dintre acestea beneficiază și de instalație de nocturnă, făcând astfel posibilă utilizarea pârtiilor până seara târziu. Sunt întreținute cu ajutorul utilajelor de bătătorit zăpada, ratrac-uri, pentru a le menține în condiții cât mai bune de schi. Prin cele 10 pârtii de schi, stațiunea Straja însumează aproximativ 26 km de domeniu schiabil. Din aceștia, 20 km sunt acoperiți cu zăpadă artificială.

2.3 Stațiunea Vidra

2.3.1 Localizare

Vidra se afă la o distanță de 35 km de Voineasa, 30 km de Petroșani, în centrul Munților Lotrului, la o înaltime de 1370 m. De la Vidra, pornind spre nord-vest pe șoseaua de contur a lacului de acumulare cu același nume, se ajunge după parcurgerea unei distanțe de 4 km la barajul Vidra.

Vidra este o localitate montană din nordul județului Vâlcea, la aproximativ 80 km de municipiul Râmnicu Vâlcea (reședința județului), situată pe valea râului Lotru, în sudul munților cu același nume, la o altitudine de 600-800 metri.

Climatul localității este tipic depresiunilor intramontane, cu veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este de 14°C), ierni reci (temperatura medie a lunii ianuarie este de -7°C) și precipitații anuale de aproximativ 800 mm.

Figura 2.8 Pârtia 3 Vidra

sursa: Andrei Breazu

Amplasată pe valea râului Lotru la poalele munților cu același nume, înconjurată de păduri de brad, molid și fag, Vidra oferă în orice anotimp o atmosferă de liniște și deconectare.

Situată la o altitudine de 1370 m, având ierni blânde lipsite de curenți și vânturi cu un aer puternic ozonat, este un loc tocmai potrivit pentru pescuit de păstrăvi în râurile Lotrului.

Principalul factor terapeutic este climatul tonic-excitant cu aer curat, fără praf și alergeni, puternic ionizat, bogat în aerosoli ionizați și ozonizați și radiații ultraviolete.

Baza de tratament este dotată cu aparatură modernă unde se poate trata nevroza astenică, surmenajul fizic și intelectual, afecțiuni ale aparatului locomotor, ale căilor respiratorii și alte boli asociate.

Împreună cu Romsilva Vâlcea se pot organiza vânători pe toate fondurile de vânătoare din județul Vâlcea. În funcție de sezon se pot organiza partide de vânătoare pentru cocoși de munte, urși sau mistreți. Se pot obține autorizări nominale pentru pârâul Lotru si afluenții barajul Vidra și Brădișor.

Figura 2.9 Lacul Vidra – unul din principalele puncte de atracție

sursa: Andrei Breazu

Legenda Văii Lotrului spune că, „odată ca niciodată", pe aceste meleaguri au trăit membrii unei cete de lotrii (haiduci / hoți de codru) care, când vremurile au devenit aspre din cauza puterilor, au hotărât să se așeze fiecare la casa lui, pe aceeași vale, acolo unde îi va plăcea mai mult. Astfel, Voinea s-a stabilit la Voineasa, Ciungu la Ciunget, Mălai la Mălaia, Pascu la Păscoaia, iar Breazu la Brezoi. Și iată cum, după ani și ani, în jurul fostelor vetre ale lotrilor au înflorit sate și comune ai căror oameni mai poartă în suflet povestea Văii Lotrului.

Atât Vidra cât si celelalte localități de pe Valea Lotrului, erau organizate în obști sătești, acestea dându-le dreptul de folosință a pădurilor, apelor si a pajiștilor alpine. Sub această organizare își duc existența până la începutul secolului al XIX-lea, când apar exploatările forestiere și miniere și tot odată noi îndeletniciri care aduc un nou suflu de viață și de noi probleme. În anul 1908, Voineasa este declarată comună, luând naștere și Liga Culturală, condusă de un cărturar autodidact pe nume de Petre Droc, un fel de Badea Cârțan autohton. Actuala clădire a Primăriei Voineasa a fost inaugurată în anul 1936.

După Primul Razboi Mondial, pe Valea Lotrului se construiește șoseaua și calea ferată forestieră, care folosește la transportul lemnului exploatat din zonă, la fabrica de cherestea construită la 1874 la Brezoi.

Ani de-a rândul, localitățile din „Vale”, păreau învăluite în uitarea timpului și așa ar fi rămas mult timp, când la începutul anilor ‘60 apar constructorii celei mai mari hidrocentrale de pe râurile interioare din România, Hidrocentrala Lotru-Ciunget. Voineasa devine centrul de coordonare al acestora, unde ia ființă, pe locul actual al Stațiunii Voineasa, Grupul de Șantiere Lotru. În această perioadă se construiesc stațiunile Voineasa și Vidra, cât și construcțiile de locuit și turistice de la Petrimanu și Ciunget. 

În cadrul noilor proiecte privind dezvoltarea stațiunii montane Vidra, au fost realizate spații adiacente pentru servicii, o parcare cu minim 350 de locuri și un refugiu pentru salvamont, precum și sediul jandarmeriei montane, la cota 1975 m. În timpul călătoriei cu telegondola, turiștii pot admira Lacul Vidra, străjuit de brazi înalți, iar la altitudinea de 2.000 de metri platoul este extrem de întins, turiștii putând vedea fără opreliști piscuri înalte și lacuri.

Capitolul 3. Tendințe de dezvoltare a turismului în zonele Straja, Vidra și Rânca

3.1 Tendințe și strategii de dezvoltare a turismului montan

Progresul tehnic din domeniul transporturilor, al mijloacelor de urcat pe cablu și al construcțiilor a favorizat apariția și dezvoltarea modei sporturilor de iarnă în secolul XX. Schiul câștigă încetul cu încetul majoritatea masivelor muntoase îmbrăcate în zăpadă și capabile să primească mii de adepți a unei activități atât sportive cât și turistice.

La elaborarea unei strategii de amenajare și dezvoltare turistică trebuie să se țină seama, în primul rând, de realitățile teritoriale ale țării și zonelor ei și de determinările cantitative și calitative ale acestora.

Din literatura de specialitate se cunosc trei tipuri principale de localizare a stațiunilor montane:

– localizare periferică, respectiv la periferia orașelor, în apropiere de masive montane cu condiții prielnice practicării sporturilor de iarnă;

– localizare liniară, care urmează culoarele naturale de penetrație în munte;

– localizare terminală, care se dezvoltă în zonele alpine.

Din analiza experienței internaționale, în domeniul valorificării potențialului turistic montan și dezvoltării sporturilor de iarnă, s-au desprins câteva aspecte:

– țările europene (Franța, Elveția, Austria, Italia etc.) depun eforturi deosebite pentru dezvoltarea sporturilor montane, pornind în amenajarea turistică a muntelui de la o concepție proprie, menită să pună în valoare resursele naturale, tradiția, în scopul atragerii clientelei de pe piața internațională a sporturilor de iarnă și creșterii rentabilității.

– preocuparea de bază a organizatorilor de turism din țările amintite este de a asigura o activitate non-stop, în toate anotimpurile, în stațiunile montane, prin:

prelungirea sezonului de schi pe pantele unde zăpada se menține 6-8 luni pe an;

folosirea tunurilor de fabricație a zăpezii artificiale;

dotarea stațiunilor cu pârtii din material plastic;

extinderea schiului pe iarbă;

inițirea unor acțiuni – cursuri de alpinism – care să atragă turiștii în orice lună a anului;

practicarea pe scară largă a pescuitului la păstrăv și a vânătorii sportive;

asigurarea unei oferte de vară, sau chiar de extrasezon variată, înlesnită de prezența în apropierea stațiunilor, a satelor de munte, a lacurilor sau parcurilor naționale, fapt ce a permis extinderea vacanțelor la fermă sau agroturism.

– în fiecare țară europeană au fost create sute de stațiuni de capacități diferite; ele au luat naștere prin amenajare, pentru sporturi de iarnă, a unor vechi stațiuni climatice sau balneo-climaterice, prin dotarea unor sate de munte cu echipament adecvat acestei forme de turism, ori ca stațiuni moderne, nou construite.

– cele mai solicitate stațiuni sunt cele cu profil complex (tratament balnear, cură de aer, turism munte-vară, sporturi de iarnă) care oferă turismului posibilitatea integrării în viața localității și corespunde tendinței de socializare a sporturilor de iarnă, prin asigurarea de condiții optime tuturor genurilor de schiori, de la începători, la campioni europeni sau mondiali.

– cazarea turiștilor se face în cele mai variate forme, de la hoteluri de lux la hanuri, case de vacanță sau campinguri cu instalații de încălzire.

– rețeaua unităților de alimentație publică este foarte diversificată, de mare popularitate bucurându-se restaurantele cu specific, dar mai ales cele care oferă gastronomie locală.

– au fost depuse eforturi deosebite pentru a asigura turiștilor posibilitatea de a servi masa chiar în zonele domeniului schiabil; în acest sens, multe cabane de pe crestele montane au bufete sau restaurante în care schiorii pot servi masa în sistemul „a la carte”, fără să mai fie nevoiți să mai coboare în stațiune.

– nici o stațiune nu este concepută și amenajată decât după construirea instalațiilor mecanice de urcat. În stațiunile din Alpi sunt foarte multe instalații mecanice de urcat, de cele mai multe tipuri, legate între ele, ceea ce face ca turiștii să nu aștepte la utilizarea instalațiilor nici măcar la sfârșitul săptămânii când, de regulă, se înregistreză un flux mare de vizitatori. Tendința generală este, mai ales în Alpi, de a unii instalațiile mecanice de urcat din toate stațiunile alpine, în scopul asigurării accesului turiștilor la variate domenii schiabile și dotări de agrement.

– în privința agrementului se apreciază că gama oferită trebuie să fie atât de bogată și de diversificată astfel încât să satisfacă exigențele celor ce nu vin să practice schiul; în acest sens, o atenție deosebită se acordă întreținerii, în bune condiții, a potecilor pentru drumeții.

Fiecare stațiune oferă un bogat și atractiv program de manifestări cultural-artistice (spectacole, concursuri, cinema, operă) și sportive (campionate naționale, europene sau etape din Cupă Mondială la schi, bob, hochei).

– majoritatea stațiunilor au posturi de radio proprii, care transmit buletinul zăpezii, starea vremii, știri diverse și multă muzică.

– rețeaua comercială este bogată și diversificată, de la magazine alimentare, de artizanat, de artă, de antichități, bijuterii, la cele de echipament sportiv.

– atenție deosebită se acordă și turismului montan de vară prin: amenajarea de pârtii artificiale, practicarea schiului pe iarbă, marcarea unor poteci și trasee pentru drumeție montană, numeroase posibilități de practicare a celor mai variate sporturi nautice, a alpinismului, a vânătorii și pescuitului sportiv. Turismul în parcuri naționale este bine dezvoltat; vizitarea acestora se face organizat, în circuite obligatorii pe alei special amenajate.

3.2 Necesitatea dezvoltării turismului în zonele studiate

Necesitatea realizării unui proiect care să cuprindă componenta de bază, și anume, optimizarea domeniului schiabil:

a) Zonele Rânca, Straja și Vidra dispun de un potențial turistic ridicat evaluat și demonstrat prin studii de specialitate, dar care nu a fost pus încă în valoare;

b) Numărul permanent crescând de turiști și solicitările acestora de diversificare a ofertei impune extinderea și optimizarea domeniului schiabil;

c) Se consideră că aceste zone prezintă posibilități reale de dezvoltare pentru turism montan pe durata întregului an dacă se au în vedere indiciile caracteristice ofertei de cazare, de schi și diferite sporturi de iarnă și de vară;

d) Stoparea deteriorării calității mediului;

e) Crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea industriei serviciilor și turismului;

f) Prin dezvoltarea domeniului schiabil și realizarea unei infrastructuri de protecția mediului adecvate, stațiunile Rânca, Straja și Vidra pot atinge standarde europene;

g) Punerea în valoare a domeniului schiabil din aceste zone, constituie un element cheie al dezvoltării socio – economice ale județelor din care fac parte.

Prin realizarea lucrărilor prezentate mai sus se speră rezolvarea și altor probleme importante ale zonelor studiate:

– Dezvoltarea atât a turismului de iarnă cât și de vară;

– Cresterea numărului de turiști în zonă (50÷300 % în funcție de sezon), cu impact favorabil asupra dezvoltării economice generale a regiunii;

– Creșterea potențialului de atragere de noi investiții private (din țară și străinătate) în industria de agrement atât în zona țintă (Rânca, Straja, Vidra) cât și în imediata vecinătate;

– Revitalizarea industriilor de tip artizanat și tradiționale;

– Dezvoltarea turismului rural (creșterea de 4-5 ori a numărului de locuri în pensiunile agroturistice);

– Crearea de noi locuri de muncă;

– Creșterea veniturilor atât pentru administrația publică cât și pentru afacerile locale;

– Eliminarea poluării solului, a pânzei freatice și a apelor de suprafață, împreună cu efectele pozitive asupra calității mediului înconjurător prin preluarea totală a apelor uzate în sistemul de canalizare și epurare a apelor uzate;

– Condițiile de mediu și ecologice se vor îmbunătăți substanțial față de situația actuală.

Domeniul schiabil care se întinde în timp aproximativ 5-6 luni/ani, calitatea excepțională a factorilor de mediu (apă – aer) precum și calitatea factorului uman din zonă va face ca prin realizarea acestor proiecte propuse stațiunile Rânca, Straja și Vidra să devină unele dintre cele mai căutate localități pentru practicarea sporturilor de iarnă din Europa.

Prin construcția unor infrastructuri complementare (turistică și edilitară) se poate spune că se completează întreaga infrastructură necesară funcționării în bune condiții a unor stațiuni montane care să le facă atractive pentru turiștii români și străini, dar și pe investitorii din domeniu.

Dezvoltarea componentei de agroturism și de turism ecologic va duce la diminuarea șomajului din zonă și la ridicarea nivelului de trai.

Asemenea investiții vor răspunde obiectivului privind stimularea dezvoltării economice echilibrate a județelor din care fac parte și creșterea numărului de turisti:

– Dezvoltarea domeniului schiabil astfel încât acestea să devină stațiuni montane cheie (un pol de atracție) pentru promovarea turismului în zona montană a județelor din care fac parte;

– Protecția mediului în zonele naturale vulnerabile și cu potențial turistic.

Toate acestea vor putea duce la răspunderea următoarelor priorități pe plan național:

– Dezvoltarea sectorului productiv și a serviciilor conexe, inclusiv turism;

– Dezvoltarea zonelor rurale și montane;

– Protecția mediului;

3.3 Analiza SWOT a zonelor studiate

3.3.1 Analiza SWOT a zonei turistice Rânca

3.3.2 Analiza SWOT a zonei turistice Vidra

3.3.3 Analiza SWOT a zonei turistice Straja

Capitolul 4. Studiu de caz privind preferințele consumatorilor de servicii turistice montane cu privire la stațiunile Rânca, Straja și Vidra

4.1 Indentificarea problemei cercetării

Scopul principal al efectuării prezentei cercetării este reprezentat de studiul preferințelor consumatorilor de servicii turistice pentru destinațiile montane Rînca, Straja și Vidra. Această cercetare îi va ajuta pe potențialii prestatori de servicii turistice să înțeleagă mai bine ce așteptări au consumatorii de la un sejur în România la munte, care sunt nemulțumirile acestora, care sunt principalele surse de informare ale consumatorilor în alegerea destinației turistice, de care factori sunt influențați, de unde obișnuiesc să cumpere o ofertă la munte, cât sunt dispuși să cheltuie pentru un sejur la munte, ce oferte li s-ar părea interesante potențialilor consumatori, de care opțiuni ar dori să beneficieze pe parcursul sejurului, cu cine ar pleca la munte.

4.2 Obiectivele cercetării

Obiectivele cercetării constau în:

– stabilirea motivelor principale care îi determină pe consumatori să aleagă una din cele trei zone ca destinație turistică;

– determinarea principalelor surse de informare ale consumatorilor cu referire la alegerea destinației turistice;

– stabilirea factorilor de care sunt influențați consumatorii în alegerea destinației turistice pentu a-și petrece vacanța de iarnă și în ce masură;

– stabilirea principalelor categorii de utilizatori a serviciilor turistice;

– cunoașterea opiniilor consumatorilor cu privire la prețul unui sejur în zonele studiate;

– care este cea mai preferată destinație dintre cele trei;

– principalele obiective de respingere a ofertei;

Colectivitatea cercetată este reprezentată de consumatorii de servicii turistice. Vor fi selectați în mod aleatoriu 100 de persoane, care vor constitui unitatea de cercetare.

4.3 Rezultatele cercetării

Diagrama 4.1 Frecvența călătoriilor românilor în zonele studiate

Analizând rezultatele chestionarului, putem menționa că majoritatea românilor (58%) călătoresc o dată sau de două ori pe an, ceea ce este un lucru benefic pentru agențiile de turism, acestea având mai mulți potențiali clienți. 32% călătoresc mai puțin de o dată pe an iar 10% mai mult de două ori pe an.

Diagrama 4.2 Scopul principal al călătoriilor în zonele Rânca, Vidra și Straja

Cea mai mare parte a respondenților, și anume 79% au ca scop principal al călătoriilor recreerea și vacanța, adică odihna. 9% au ca scop afacerile și motivele personale, 8% vizite la rude, prieteni, și câte 2% tratamentele medicale și altele. Astfel, grupul nostru țintă de bază este reprezentat de către cei 79% care au ca scop principal al unei călătorii – odihna.

Diagrama 4.3 Preferințele consumatorilor cu privire zonele unde obișnuiesc să meargă la munte

43% preferă să meargă în zona montană Rânca, ceea ce semnifică că, au rămas satisfăcuți de serviciile oferite și că se vor întoarce cu drag aici.

Diagrama 4.4 Modalitatea de informare în alegerea destinației turistice

Analizând datele obținute putem observa că principalele modalități de informare a consumatorilor cu privire la alegerea unei destinații turistice montane sunt internetul (77%) și prietenii, rudele, cunoștințele (77%). Internetul devine pe zi ce trece tot mai important și acest mijloc de informare ar trebui să ne atragă atenția cel mai mult pentru a promova o anumită ofertă la munte în România. Alte modalități nu mai puțin importante pentru consumatori sunt propria experiență (59%), agențiile de turism (41%). Personalul agențiilor de turism ar trebui să le ofere informațiile necesare despre diferite oferte la munte care să atragă atenția clienților, cu amabilitate și profesionalism. TV (23%) și ziarele, revistele, publicațiile (14%) se bucură de un succes mai mic printre rândurile consumatorilor.

Altfel spus, observăm că modalitatea de promovare a stațiunilor la care facem referire în prezentul studiu prezintă o deosebită importanță.

Diagrama 4.5 Preferințele consumatorilor privind anotimpul preferat în a-și petrece un sejur la munte

Majoritatea respondenților preferă să meargă la munte iarna, ceea ce constituie 88%, vara preferă să meargă doar 6%, primăvara 5% și toamna 1%. Analizând și datele privind frecvența călătoriilor respondenților, și anume că 32% călătoresc mai puțin de o dată pe an și 58% o dată sau de două ori pe an, putem pesupune că aceștia preferă o altă destinație pentru odihnă (ex. la litoral) sau că nu ar mai pleca și primavera/vara/toamna dacă au fost deja iarna la munte.

Toate acestea se datoreză și faptului că zonele turistice Straja, Rânca și Vidra dispun de părtii de schi amenajate corespunzător, ceea ce atrage cei mai mulți turiști în perioada de iarnă.

Diagrama 4.6 Interesele consumatorilor pentru turismul montan în perioada iarnă/primavera/vară/toamnă

Majoritatea respondenților (50%) au ca interes principal sportul de iarnă/vară, 20% sunt interesați de excursii și camping, 6% de programele de înfrumusețare, programe pentru întreținerea sănătății, cure balneare, fitness și altele, iar doar 25% de odihnă și recreere. Pentru fiecare categorie de consumatori ar putea fi create oferte individuale care să le satisfacă nevoile și pentru a-i fideliza.

Diagrama 4.7 Preferințele consumatorilor cu privire la alegerea persoanelor în compania cărora și-ar petrece vacanța

45% preferă să-și petreacă vacanța în compania partenerului, adică cu soțul sau iubitul, 28% cu prietenii, 15 % cu colegii de la serviciu, 9% cu familia inclusiv cu copiii și 3% singuri. Doar 9% din cei chestionați au copii, acesta ar fi motivul de ce doar 9% ar pleca în vacanță cu copiii. Ar trebui să fie acordată o atenție sporită sejururilor romantice, deoarece 45% ar pleca cu partenerul.

Diagrama 4.8 Disponibilitatea de plată

Analizând datele obținute putem deduce că cel mai mare proncetaj de consumatori (41%) sunt dispuși să cheltuie în jur de 2000-3000 de lei pentru un sejur la munte. Totodată, 32% ar cheltui 3000-4000 de lei, iar 23% sub 2000 de lei. Peste 4000 de lei ar cheltui doar 4%. Am putea spune că nu este o diferență mare între primele 3 rezultate care au obținut cel mai mare procentaj, așa că am putea alege dintre aceste 3 rezultate suma de 3000-4000 de lei. Asta înseamnă că cele trei stațiuni vizate trebuie să își îmbunătățească periodic ofertele turistice în vederea atragerii clienților atât în perioada de vară cât și în perioada de iarnă.

Tabel 4.1 Cifra de afaceri

sursa: Fundatia Parteneri pentru Dezvoltare Locala, Evaluarea potențialului de dezvoltare economică locală. Novaci – Rânca, aprilie, (2013)

Diagrama 4.9 Delimitarea cifrei de afaceri în zonele studiate

Potrivit datelor de mai sus, observăm că cea mai mare cifră de afaceri este reprezentată de stațiunea montană Rânca, urmată de Vidra și în cele din urmă Straja. Este necesar să menționăm că pe baza studiilor efectuate am observat că Stațiunea Rânca corespunde mai mult standardelor cerute de client atât în perioada de vară cât și în cea de iarnă.

Concluzii

Pentru promovarea turismului în zonele turistice Rânca, Straja și Vidra este importantă parcurgerea mai multor etape care să pregătească condițiile pentru ca aceasta să acceadă spre statutul de stațiune turistică bivalentă, între care menționăm:

îmbunătățirea accesului rutier – lărgirea, modernizarea, asigurarea securității circulației;

realizarea a două dintre utilitățile de bază: canalizarea apelor menajere și realizarea unei stații de epurare; foarte puțini investitori vor dori să înceapă o activitate cu profil economic într-o zonă fără infrastructură și utilitățile de bază;

amenajarea unui punct de transfer al deșeurilor menajere, în conformitate cu politica de mediu din acest domeniu – este obligatorie în perspectiva dezvoltării durabile a zonei;

diversificarea și creșterea numărului de structuri turistice în detrimentul caselor de vacanță, al căror număr trebuie redus foarte mult deoarece nu dezvoltă o activitate turistică cu impact semnificativ asupra creșterii circulației truristice în zonă;

locuri de cazare existente în structurile turistice clasificate sunt total insuficiente pentru a se justifica angajarea administrației locale în investiții majore în domeniul infrastructurii și utilităților;

diversificarea ofertei de agrement de tip après-schi, inclusiv agrement de interior, prin amenajarea unor terenuri de sport multifuncționale, cluburi de agrement, amenajarea unui patinoar în aer liber – cu posibilitatea transformării lui, în extrasezon, în teren de sport;

realizarea de investiții în dotări tehnico-edilitare și de interes general, cum ar fi: un punct de prim ajutor, un centru de schimb valutar și un bancomat, mici magazine și fast-food-uri, cafenele și ceainării ș.a.;

stabilirea punctelor de amenajare turistică pentru fiecare stațiune în parte.

Bibliografie

Andrew Blowers – Planning for a sustainble environment, Earthscan Publications Ltd., London, 1996;

G.,Cazes, R., Lanquar, Y., Raynouard – L’Amenagement touristique, PUF, Paris, 1980

George Erdeli, Ioan Istrate – Potențialul turistic al României, Editura Universității, București, 1996;

Vasile Glăvan – Geografia turismului în România, Editura Institutului de Management în Turism, Eden, București, 1996

Ana Ispas – Contribuții metodologice la dezvoltarea activităților terțiare în stațiunile turistice, Teza de doctorat, ASE, București, 1999

Ioan Istrate, F. Bran, A.G. Roșu – Economia turismului și mediului înconjurător, Editura Economică, București, 1996

Rodica Minciu – Economia Turismului, Editura Uranus, București, 2000

G., Stănciulescu, G. Țigu – Tehnica operațiunilor de turism, Editura All Beck, București, 1999

O., Snak – Economia turismului, Editura Expert, București, 2001

Bibliografie

Andrew Blowers – Planning for a sustainble environment, Earthscan Publications Ltd., London, 1996;

G.,Cazes, R., Lanquar, Y., Raynouard – L’Amenagement touristique, PUF, Paris, 1980

George Erdeli, Ioan Istrate – Potențialul turistic al României, Editura Universității, București, 1996;

Vasile Glăvan – Geografia turismului în România, Editura Institutului de Management în Turism, Eden, București, 1996

Ana Ispas – Contribuții metodologice la dezvoltarea activităților terțiare în stațiunile turistice, Teza de doctorat, ASE, București, 1999

Ioan Istrate, F. Bran, A.G. Roșu – Economia turismului și mediului înconjurător, Editura Economică, București, 1996

Rodica Minciu – Economia Turismului, Editura Uranus, București, 2000

G., Stănciulescu, G. Țigu – Tehnica operațiunilor de turism, Editura All Beck, București, 1999

O., Snak – Economia turismului, Editura Expert, București, 2001