. Tendinte Si Strategii E Business
Capitolul I
INTRODUCERE ÎN DOMENIUL TEHNOLOGIEI INFORMAȚIONALE
Contextul societății informaționale. SCURT ISTORIC
Încă de la începutul anilor 1990, termenul de “Societate Informațională” a început să fie utilizat pentru a descrie numeroasele și variatele schimbări în economie, politică, cultură și, în general, în ansamblul societății, de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor moderne de informații și comunicații. Semnalată de mai multă vreme, era informațională ia treptat locul celei industriale și societatea tradițională este înlocuită de societatea informațională. Procesul este inperceptibil și se petrece practic sub ochii noștri. Ființa umană este făcută să comunice. În noua societate, cea de tip informațional, comunicarea, transferul și schimbul de informații se desfășoară prin intermediul sistemelor tehnice. Atunci când se vorbește despre societatea informațională se are în vedere înainte de toate conectarea unui număr nelimitat de computere prin intermediul rețelelor de telecomunicații. Punerea la un loc a datelor stocate digital, textelor, sunetului și imaginii (multimedia) au condus la răspândirea utilizării sistemelor moderne de telecomunicații, a computerelor personale și serviciilor electronice de informații. Internetul, o rețea globală de informații, s-a transformat în platforma globală de comunicații. Cetățenii societății industriale europene sunt în fața necesității de a reconsidera modalitățile de transfer a informațiilor, adaptându-le noilor cerințe și tehnologii.
"Aceste schimbări, cele mai semnificative de la revoluția industrială până în prezent, sunt profunde și globale. Ele nu se referă doar la tehnologie. Ele afectează toată lumea, peste tot. Managementul acestor transformări reprezintă una dintre provocările economice și sociale cele mai importante cu care se confruntă Europa de astăzi…”
Societatea informațională va fi dominată în principal de industria de calculatoare, telecomunicații și media. Aceste industrii vor deveni industrii de bază în următoarele decenii, având un rol stimulator pentru celelalte. Bănci, întreprinderi de producție, agricultură și servicii vor fi afectate de această dezvoltare fundamentală. Același lucru se va întâmpla și cu statele lumii. Competitivitatea globală a acestora va fi direct legată de capacitatea de a dezvolta infrastructura de comunicații și de a asigura conectarea la rețelele globale de informații. Noua societate informațională aduce cu sine o serie de oportunități deosebite: constrângerile spațiale și temporale (de granițe și timp) în materie de comunicații au fost mult reduse, informațiile pot fi prelucrate, stocate și transferate rapid, prețurile serviciilor legate de tranferul informației sunt în continuă scădere. Entuziaștii societății informaționale au descoperit mijloacele prin care au creat o comunitate, o lume virtuală, pentru a contrabalansa constrângerile societății industriale. Pe de altă parte, scepticii deplâng prăpastia de cunoștințe între elitele informaticii și grupurile dezavatajate social și critică slaba calitate a datelor pe mereu congestionatele autorute ale informației.
Unicul mod de a obține acceptarea din partea oamenilor este dezvoltarea competențelor la nivel mediu și accesul democratic la informații. Există astăzi un larg consens în a se considera de către academicieni, politicieni și oameni de afaceri că progresul în domeniul tehnologiilor informațiilor și comunicațiilor va afecta în mod substanțial structura societății umane. Societatea informațională nu numai că va deschide noi canale de comunicație între oameni ci va avea un impact important asupra modului în care trăim, învățăm, muncim, consumăm, interacționăm cu administrația și ne distrăm.
Având în vedere impactul noilor tehnologii asupra societății, educația și perfecționarea vor juca un rol crucial în familiarizarea oamenilor cu schimbarea. Tranziția către societatea informațională, globalizarea, progresul științific și viteza sa nebună, toate acestea fac ca oamenii să fie confruntați cu o avalanșă de informații. În societatea informațională individul va fi asaltat de un flux uriaș de informații. Ușurința în utilizarea rețelelor informaționale și cunoașterea conținutului bazelor de date reprezintă însușiri de bază pentru contemporanul erei informaționale.
Consecințele sociale ale pătrunderii masive a mijloacelor moderne de comunicație se vor decide în funcție de modul în care cetățeanul va face uz de noile mijloace de comunicație și de măsura în care le va adopta. Lumea rețelelor informaționale este o realitate artificială, virtuală, ancorată nu în viața reală, ci în meandrele nesfârșite ale rețelei. Pe nesimțite, un mediu auxiliar pentru obținerea de informații se poate transforma într-un substitut al vieții. Cum va reuși atunci omul de rând, cetățeanul, să facă față acestei avalanșe de cerințe și competențe noi, cum va reuși el să-și găsească locul în noua societate?
Integrarea profesională este un factor esențial în integrarea socială. De decenii, sistemul de salarizare combinat cu contractele de angajare pe perioadă nedeterminată au contribuit la aducerea standardelor pentru nivelul minim de trai la un nivel apropriat. Din păcate această situație s-a schimbat. Persistența unei rate mari a șomajului, în special în rândurile tineretului, a determinat creșterea rolului muncii ca factor de integrare socială.
Aparitia unor noi forme de angajare (ex. teleworkingul=lucrul la distanță, prin intermediul calculatorului), caracterizate printr-o mare flexibilitate, în contextul creșterii preferințelor pentru serviciile care nu impun prestații la locuri de muncă fixe, are un mare impact în crearea rețelelor de solidaritate și integrarea socială a oamenilor. În fapt, toți factorii care contribuiau în mod tradițional la solidaritate și integrare socială, familia bazată acum pe cuplu și din ce în ce mai mult pe părintele singur, rolul vecinilor, partidele politice și comunitățile religioase, sunt în declin în fața stilului individualizat de viață.
Care este stâlpul care permite în ziua de astăzi stabilirea de legături sociale și rețele de solidaritate ? În fața dezintegrării societății de azi într-o multitudine de piese izolate, este esențial ca societatea de mâine să elaboreze noi căi de stabilire și consolidare a legăturilor sociale și de solidaritate. Altfel, societatea informațională va deveni ceea ce filozoful Gilles Lipovetsky numea “ era deșertăciunii, a goliciunii și vanității “, o lume în care fiecare se învârte în propria sfera privată".
Noile tehnologii de comunicație, care au devenit un vector important al comunicării umane, pot contribui la crearea unei rețele sociale și de solidaritate originală. Un exemplu în acest sens îl constituie comunicațiile on-line utilizate de școli, asociații și comunități, în scopuri pedagogice sau pentru schimbul de informații.
Conceptul de societate informațională (SI), este astăzi unanim acceptat. Pornind de la sinteza lui Moore, se pot sublinia patru aspecte: a) informația este o resursă a organizațiilor și persoanelor fizice, devenind principala sursă de bunăstare a firmei și individului; b) informația stă la baza unor noi ramuri economice, în dezvoltare rapidă. c) informația poate fi utilizată în comun fără a se consuma; d) dezvoltarea TIC revoluționează activități fundamentale ale societății umane: afacerile, învățământul, guvernarea, managementul întreprinderii. Acad. Prof. Drăgănescu a publicat un amplu studiu al societății informaționale. Pe baza unei scheme sugerate în unele cărți, se poate schița o structură a societății informaționale (anexa A). Aceasta scoate în evidență și grupe de aplicații caracteristice: e-Business inclusiv servicii și sisteme integrate de întreprindere, e-Learning; e-Governance … Ele au în comun platforme bazate pe baze de date avansate și Internet, de altfel una din direcțiile strategice ale Oracle Corporation.
E-Business este în plin avânt, constituind unul din factorii de baza de asigurare a competivității pe piața globală. Previziuniile de creștere a importanței economice se referă la 2700 până la 7800 mld USD în 2004,. E-Business implică reingineria proceselor întreprinderii, întrucât au loc schimbări importante în rolurile furnizorului și clientului. Oracle este lider recunoscut în e- Business.
Erodarea rapidă a cunoștințelor impune e-Learning, ca un instrument de furnizare a cunoștințelor în rețea, eficace (bazat pe cele mai bune cunoștiințe și experiențe, orientat pe aplicații), economic (minimizarea învățământului în clase) și adaptat cerințelor de învățare continue. În 1999, Oracle a integrat unitățile sale de furnizare de materiale educaționale și cursuri în “Oracle University” cu activitate în 143 țări, având anual cca 500.000 cursanți la cursuri on-line sau cu instructori. În 2000 a fost lansată Oracle Learning Network, bazată pe platforma iLearning, serviciu găzduit de Oracle. Învățarea permanentă a devenit o componentă normală a activității. (Directorul General, Oracle – România)
E-Government, de multe ori se referă la domeniul Autorității Executive, deși nu lipsesc punctele de vedere care implică și Autoritățile Legislativă și Judecătorească. Obiectivele țărilor avansate, în care dezvoltarea e-Government a fost și este un proces evolutiv cumulativ, sunt descrise de exemplu în programul adoptat în Anglia: a) strategie TIC globală pentru administrația publică (integrarea și utilizarea în comun a informației; conformitate cu normele de protecție a drepturilor omului; suportul unei rețele Intranet securizate; identificarea, autentificarea și managementul datelor; suport pentru e-Business); b) servicii electronice pentru cetățeni și organizații (inclusiv completare on-line a formularelor de impozitare prin Internet); c) servicii publice inovative. Tehnologia Oracle a fost utilizată de Statens Information, pentru informarea cetațenilor Danemarcei despre activități, educație, servicii publice și reglementări prin accesul la www.denmark.dk. În Columbia Britanică a fost implementat sistemul integrat de contabilitate a Guvernului și ministerelor, bazat pe Oracle Financials; Municipalitatea New York-ului utlizează Oracle 9i pentru baza de date geografice accesbilă de cetațeni inclusiv pentru facilitarea tranzacțiilor imobilare.,etc.
Transformarea societății în societate informațională a devenit de câțiva ani buni o prioritate pentru guvernele din statele avansate ale lumii. Încă din 1994 Al Gore definea magistralele informației ca proiect central de politică internă a administrației Clinton, ceea ce conferea SUA impulsuri suplimentare pe lângă supremația tehnologica deja existentă. Un obiectiv declarat al politicii americane a fost acela că, începând cu anul 2010, toți cetățenii majori să știe să utilizeze cu dexteritate computerele, comunicația digitală și telviziunea digitală. Aceste mijloace vor fi la fel de familiare la serviciu ca și acasă, utilizarea lor comparându-se cu utilizarea telefonului.
Noile tehnologii informaționale au un impact profund asupra modului în care ne obținem informațiile, comunicăm și abordăm propria instruire. Noile aptitudini care insoțesc aceste tehnologii – tehnice, intelectuale și sociale – devin esențiale pentru viață, munca și participarea activă într-o societate a cunoașterii. Amploarea acestor aptitudini se extinde mult peste “ operare computer “ și fac parte din categoria “noilor aptitudini de bază”, cum ar fi limbile străine, spiritul antreprenorial, utilizarea noilor tehnologii, și care trebuie dobândite printr-un proces de învățare pe tot parcursul vieții. Sunt necesare strategii ferme prin care să se poată asigura forța de muncă calificată în acest domeniu și care lipsește nu numai de pe piața românească ci și la nivel european, situație care poate împiedica dezvoltarea economiei europene. Astfel, în anul 1999 exista o cerere de 800.000 de persoane calificate în sectorul tehnologiei informaționale, urmând de atunci o creștere semnificativă în ficare an. Abilitatea de a utiliza tehnologiile internet, de altfel una din direcțiile strategice ale Oracle Corporation.
E-Business este în plin avânt, constituind unul din factorii de baza de asigurare a competivității pe piața globală. Previziuniile de creștere a importanței economice se referă la 2700 până la 7800 mld USD în 2004,. E-Business implică reingineria proceselor întreprinderii, întrucât au loc schimbări importante în rolurile furnizorului și clientului. Oracle este lider recunoscut în e- Business.
Erodarea rapidă a cunoștințelor impune e-Learning, ca un instrument de furnizare a cunoștințelor în rețea, eficace (bazat pe cele mai bune cunoștiințe și experiențe, orientat pe aplicații), economic (minimizarea învățământului în clase) și adaptat cerințelor de învățare continue. În 1999, Oracle a integrat unitățile sale de furnizare de materiale educaționale și cursuri în “Oracle University” cu activitate în 143 țări, având anual cca 500.000 cursanți la cursuri on-line sau cu instructori. În 2000 a fost lansată Oracle Learning Network, bazată pe platforma iLearning, serviciu găzduit de Oracle. Învățarea permanentă a devenit o componentă normală a activității. (Directorul General, Oracle – România)
E-Government, de multe ori se referă la domeniul Autorității Executive, deși nu lipsesc punctele de vedere care implică și Autoritățile Legislativă și Judecătorească. Obiectivele țărilor avansate, în care dezvoltarea e-Government a fost și este un proces evolutiv cumulativ, sunt descrise de exemplu în programul adoptat în Anglia: a) strategie TIC globală pentru administrația publică (integrarea și utilizarea în comun a informației; conformitate cu normele de protecție a drepturilor omului; suportul unei rețele Intranet securizate; identificarea, autentificarea și managementul datelor; suport pentru e-Business); b) servicii electronice pentru cetățeni și organizații (inclusiv completare on-line a formularelor de impozitare prin Internet); c) servicii publice inovative. Tehnologia Oracle a fost utilizată de Statens Information, pentru informarea cetațenilor Danemarcei despre activități, educație, servicii publice și reglementări prin accesul la www.denmark.dk. În Columbia Britanică a fost implementat sistemul integrat de contabilitate a Guvernului și ministerelor, bazat pe Oracle Financials; Municipalitatea New York-ului utlizează Oracle 9i pentru baza de date geografice accesbilă de cetațeni inclusiv pentru facilitarea tranzacțiilor imobilare.,etc.
Transformarea societății în societate informațională a devenit de câțiva ani buni o prioritate pentru guvernele din statele avansate ale lumii. Încă din 1994 Al Gore definea magistralele informației ca proiect central de politică internă a administrației Clinton, ceea ce conferea SUA impulsuri suplimentare pe lângă supremația tehnologica deja existentă. Un obiectiv declarat al politicii americane a fost acela că, începând cu anul 2010, toți cetățenii majori să știe să utilizeze cu dexteritate computerele, comunicația digitală și telviziunea digitală. Aceste mijloace vor fi la fel de familiare la serviciu ca și acasă, utilizarea lor comparându-se cu utilizarea telefonului.
Noile tehnologii informaționale au un impact profund asupra modului în care ne obținem informațiile, comunicăm și abordăm propria instruire. Noile aptitudini care insoțesc aceste tehnologii – tehnice, intelectuale și sociale – devin esențiale pentru viață, munca și participarea activă într-o societate a cunoașterii. Amploarea acestor aptitudini se extinde mult peste “ operare computer “ și fac parte din categoria “noilor aptitudini de bază”, cum ar fi limbile străine, spiritul antreprenorial, utilizarea noilor tehnologii, și care trebuie dobândite printr-un proces de învățare pe tot parcursul vieții. Sunt necesare strategii ferme prin care să se poată asigura forța de muncă calificată în acest domeniu și care lipsește nu numai de pe piața românească ci și la nivel european, situație care poate împiedica dezvoltarea economiei europene. Astfel, în anul 1999 exista o cerere de 800.000 de persoane calificate în sectorul tehnologiei informaționale, urmând de atunci o creștere semnificativă în ficare an. Abilitatea de a utiliza tehnologiile informaționale și de comunicație este esențială în multe sectoare de activitate, iar prioritatea în momentul de față este definirea lor cu claritate, astfel încât învățământul și sistemele de instruire profesională să le poată îngloba în programele lor.
Pachetele de servicii și sisteme integrate de întreprindere și alte organizații, subiect clasic, prezintă o importanță crescândă. La nivelul actual al dezvoltării tehnice și tehnologice, sunt oferite soluții integrate, care conțin experiența acumulată și pot fi aplicate imediat, eventual ca un serviciu e–Business, precum și serviciile e-Consulting și e-Learning, ca suport al implementării și e-Support pentru suport tehnic, de asemenea accesibile prin Internet. Recent, Oracle, al doilea furnizor mondial de sisteme integrate pentru întreprindere, a lansat sistemul integrat pentru IMM sub 100 salariați), oferind accesul economic la funcțiunile unui sistem puternic și pentru organizații care nu dispun de resurse proprii suficiente pentru specificarea, implementarea și dezvoltarea unui sistem de informație integrat propriu pentru managementul firmei, apt și de a realiza e-Business.
Într-o lume dominată acum de micul e, într-o lume care nu contenește a vorbi despre e-business (afaceri electronice), e-commerce (comerț electronic), o lume care devine practic e-everything (e-orice), există un concept interesant care pune în evidență una dintre cele mai importante facilități oferite de rețeaua Internet omenirii: capacitatea de comunicare dincolo de granițe, de timp și spațiu. Această facilitate constă în crearea așa numitelor comunități electronice sau comunități virtuale (e-communities).
Impactul extraordinar al tehnologiilor noi, revoluționare, deci tot ceea ce este sau devine e, își pune amprenta asupra întregii vieți economice, sociale, culturale a omenirii și guvernează practic toată lumea modernă.
Capitolul II
TENDINȚE ALE TI ȘI E-BUSINESS
TENDINȚE PRINCIPALE ÎN DOMENIUL
TEHNOLOGIILOR INFORMAȚIEI ȘI E-BUSINESS
Caracterizarea generală a dinamicii.
Scurt istoric e-Business
Domeniul tehnologiilor informației numerice (TI) este domeniul tehnic probabil cel mai dinamic și cu penetrarea cea mai largă în gospodărie și societate, datorate: a) banalizării informației (orice tip de informație: alfanumerică, grafică, cartografică, imagine fixă și mobilă, voce poate fi reprezentată numeric și orice prelucrare numerică poate fi definită pe baza noțiunii de sumă și a logicii binare; b) evoluției rapide a microelectronicii, respectiv nanoelectronicii precum și a electro mecanicii foarte fine.
Dezvoltarea domeniului TI este caracterizată prin evoluțiile exponențiale: creșterea densității circuitelor micro/nanoelectronice, creșterea capacității memoriilor, dublarea la fiecare 18/24 luni a capacității de prelucrare a calculatoarelor (regula empirica a lui Moore din 1965) sunt câteva exemple bine cunoscute. Dinamica numărului utilizatorilor Internet la 1.000 locuitori este sugerată de Tabelul nr. 1:
Tabelul nr. 1:
Dinamica numărului utilizatorilor Internet la 1.000 locuitori.
(Sursa: Computer Industry Almanac 2000 /4)
Valorile din tabel sunt aproximative și rotunjite, pentru ușurarea sesizării tendințelor
Tabelul arată atât decalajele mari regionale, cât și posibilitatea de a le reduce într-o durată mai mult sau mai puțin acceptabilă. Tendința vânzărilor Oracle cunoaște de asemenea o evoluție exponențială, cu o creștere spectaculoasă în anii 1999 și 2000. Depășirea cifrei de afaceri anuale de 10 mld USD în 2000, continuă și în condițiile relativei recesiuni economice actuale.
În cazul TI unele dezvoltări pot fi explicate prin specializarea activităților, creând un efect de reacție pozitivă în cascadă (anexa B), implicând de exemplu: a) furnizorii de echipamente și cei de produse program; b) furnizorii de produse program și cei de aplicații; c) furnizorii de aplicație și întreprinderile utilizatoare; d) întreprinderile utilizatoare și piața lor.
Răspunsul la cererea caracterizată prin creșterea complexității și cerințelor de viteză, constă în aplicații prietenoase, cuprinzătoare, integrate și orientate web.
În ceea ce privește e-Business, pentru început, se poate defini termenul de e-business (electronic business), care derivă din noțiuni ca e-mail și e-commerce. E-business-ul este un concept ce integrează atât cumpărarea și vânzarea de bunuri prin intermediul Internetului (acțiuni mult mai bine definite de termenul de e-commerce), cât și capacitatea de a oferi servicii, de a comunica cu partenerii de afaceri, de a realiza reclame virtuale, de a încheia tranzacții online. Termenul a fost introdus de către IBM în octombrie 1997, prin intermediul unei campanii tematice. De atunci, întregul concept economic al Internetului a fost regândit și au fost introduși o serie de termeni ce urmau să definească noua tendință. Caracteristica principală a acestora era prezența prefixului "e-".
Se năștea o nouă economie și ceea ce oferea spre vânzare era în primul rând informația. Din ce se compune de fapt e-Business? Baza sa a fost foarte mult timp e-commerce-ul, căruia ulterior i s-a adăugat conceptul de B2B (business-to-business), adică schimbul de informații, vânzări și cumpărări între corporații și oameni de afaceri. Conform studiilor publicate de Gartner, o firmă care realizează și studii de piață, la începutul anului 2001, banii derulați prin B2B depășeau volumul monetar al e-commerce-ului în raport de 10 la 1. Creșterea estimată a afacerilor de tip B2B pentru următorii ani este de 41%, specialiștii de la Gartner apreciind că în 2004 se va ajunge la tranzacții de tip B2B în valoare de 7,29 miliarde de dolari.
O subdiviziune a segmentului B2B este, în afară de oferta de software pentru e-business și schimbul de informații, conceptul de B2G (business-to-government), adică oferta de servicii și produse către administrația statului.
Industria comerțului electronic face, în general, distincție între mai multe tipuri de tranzacții, unele active altele în așteptarea:
Business-to-Business (B-2-B sau BTB) cuprinde toate tranzacțiile ce se efectuează între doi sau mai mulți parteneri de afaceri. Aceste tranzacții se bazează, de obicei, pe sisteme extranet, ceea ce înseamnă că partenerii de afaceri acționează pe Internet prin utilizarea de nume și parole pentru paginile de web proprii. În termeni practici, în această categorie de comerț electronic poate fi orice firmă care utilizează Internetul pentru a comanda de la furnizori, pentru a primi facturi și a efectua plăți.
Business-to-Consumer (B-2-C sau BTC) se referă la relațiile dintre comerciant și consumatorul final, fiind considerat comerț electronic cu amănuntul. Această categorie s-a extins foarte mult datorită World Wide Web: există acum mall-uri pe tot Internetul care oferă toate tipurile de bunuri de consum, de la prăjituri sau vinuri, la calculatoare și automobile.
Business-to-Administration (B-2-A sau BTA) acoperă toate tranzacțiile dintre firme și autorități administrative locale sau centrale. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii, licitațiile publice lansate de guvern sunt publicate pe Internet iar firmele pot răspunde pe cale electronică. In momentul de față, această categorie de comerț electronic este într- fază de dezvoltare primară, dar se așteaptă o extindere rapidă, mai ales în contextul în care guvernele și alte autorități folosesc propriile metode de promovare a comerțului electronic (Guvernul României a inițiat deja un sit pe internet care se numește www.e-licitații.ro și unde sunt supuse licitațiilor publice întreprinderi bunuri, etc.). Această categorie de e-commerce ar putea, în viitor, să fie utilizată și pentru plata TVA sau a impozitelor firmelor.
Business-to-Employee (B-2-E) se referă la tranzacțiile din interiorul unei firme, destinate personalului angajat al firmei și efectuate prin sistemul intranet propriu.
Consumer-to-Administration este o categorie care, este într-o fază incipientă încă, dar este de așteptat ca guvernele să o promoveze, mai ales în domeniul plăților ajutoarelor sociale sau a compensațiilor în urma calculațiilor de venit global.
În 1995, Internetul nu consta decât în câteva mii de servere de pe care se puteau obține în special informații și mai ales documentații tehnice. Este momentul în care câțiva oameni s-au hotărât să vândă produse prin intermediul său, să îl folosească ca pe un canal de distribuție. După părerea mai multor specialiști, e-commerce-ul, prima forma de e-business și cu care acesta din urma este de multe ori confundat, a văzut lumina zilei o dată cu apariția sitului www.amazon.com, care astăzi este unul dintre cele mai de succes magazine virtuale de pe Internet. Astfel, în luna iulie a anului 1995 și-a deschis porțile, bineînțeles virtuale, primul e-shop electronic, a cărui intenție era să "folosească Internetul pentru a oferi produse care să contribuie la educare și informare". Pentru a realiza acest scop, au creat un sit prietenos și ușor de utilizat, care oferea în principal cărti și CD-uri.
A urmat cam în aceeași perioadă de timp www.travelocity.com, care comercializă bilete de avion, și ceva mai târziu celebrul, de acum, sit www.eBay.com, care oferă utilizatorilor săi posibilitatea de a licita online. Dar poate că cel mai edificator exemplu îl constituie www.yahoo.com care a oferit unul dintre cele mai timpurii și atractive motoare de căutare.
E-commerce-ul, dezvoltându-se, a ajuns să includă domenii ca:
e-tailing – vânzarea en-gross de produse pe Internet, care uneori poate fi asimilat cu termenul de "virtual mall" (magazin virtual);
electronic data interchange (EDI) sau, mai explicit, schimbarea de date de tip business-2-business;
servicii de e-mail;
securitatea tranzacțiilor online.
E-commerce-ul s-a dovedit a fi un mare succes. Încă din 1997, situri ca Dell Computers și CDNow au raportat ordine de plată în valoare de câteva milioane de dolari pe zi. Este momentul în care e-commerce-ul va fi asimilat de către e-business.
E-business-ul nu este un produs sau o piață, ci este o evoluție a afacerilor tradiționale în spațiul virtual al Web-ului. O mulțime de firme s-au declarat adepte ale acestui mod de a face afaceri datorită avantajelor oferite de Web: rapiditate, texibilitate, o disponibilitate de 24 ore/zi și posibilitatea de a sorta rapid un volum mare de informații.
Creșterea importanței economice a principiul progresului tehnic și tehnologic
Tranzacționarea electronică a mărfurilor și serviciilor constituie o extensie a comerțului și afacerilor actuale. Se obține astfel o eficiență sporită, în sensul reducerii costurilor și în ceea ce privește efectul marketingului, îmbunătățindu-se relația beneficiar-client. E-business-ul facilitează și cooperarea între firme: reduce costurile de marketing și de livrare, susține strategia de marketing a firmei și oferă acces pe noi piețe. În viitorul apropiat, e-business-ul va avea un impact puternic asupra competitivității firmelor. Mai mult, e-business-ul nu este restricționat de frontierele statelor dar depinde de existența sau inexistența rețelelor de computere, de existența sau inexistența infrastructurii bancare care să permită efectuarea plăților prin Internet. E-business-ul permite chiar și celor mai mici furnizori, indiferent de proveniența lor geografică, să fie omniprezenți și să facă afaceri în întreaga lume. E-business-ul influențează pozitiv nu numai activitatea întreprinderilor mici și mijlocii, dar vine și în sprijinul clienților, oferindu-le nenumărate opțiuni.
Principiul progresului tehnic și tehnologic (PTT), afirmă că au loc: a) creșterea progresivă a costului unitar și a prețului cu creșterea calității/performanței, la o generație tehnologică constantă; b) scăderea costului unitar și a prețului cu creșterea numărului de generație tehnologică, la o calitate/performanță constantă; c) creșterea progresivă a investițiilor în resurse umane și materiale pentru activitățile de marketing, C-D, producție și suport, pentru a trece de la o generație tehnologică la cea următoare, cu creșterea numărului de generație tehnologică.
Din punctul de vedere al utilizatorului aceasta înseamnă că este preferabilă utilizarea de produse sau servicii de ultimă generație (preț mai redus la aceeași performanță sau performanță crescută la același preț).
Din punctul de vedere al producătorului, lansarea în avans a unei noi generații înseamnă un profit crescut datorită unui monopol temporar. O străpungere tehnologică sau un produs cu totul nou pot avea un potențial economic foarte ridicat.
Pe de alta parte, creșterea investițiilor necesare trecerii la generația următoare implică desfacere mare, deci creșterea ofertei pe o piață mondială limitată. Numai firme din ce în ce mai puternice pot rezista concurenței.
Conform Dataquest și IDC: Oracle deține cca 42% din piața mondială a bazelor de date relaționale, (peste 66% din piață SGBDR pe platforme UNIX, de peste patru ori față de cea mai apropiată firma concurentă). Oracle este și lider al pieții mondiale de instrumente program pentru dezvoltare și implementare de aplicații. Totodată, Oracle are un program dezvoltat de parteneriat, find preocupat în permanență de întărirea relațiilor cu principalii producători independenți de aplicații precum SAP și, PeopleSoft pentru ca aceste firme să realizeze produse ce rulează pe platforme Oracle. În același scop, Oracle întreține relații de colaborare cu peste 1.000 de mici producători de produse program (software).
Alte consecințe sunt:
Reducerea duratei de viață comercială a produselor și scurtarea duratelor în care furnizorul poate garanta suportul pentru întreținere și dezvoltare;
Creșterea importanței economice a vitezei de implementare a aplicațiilor și a potențialului de dezvoltare a aplicațiilor pe baza scalabilității platformelor pe care sunt instalate
Detașarea furnizorilor importanți de tehnologie și soluții (cum sunt IBM, Microsoft și Oracle), fiind evident favorizați pe termen mediu și lung furnizorii care:
se orientează pe platforme deschise și aliante;
au capacitatea de a inova permanent
au capacitatea de a realiza inovarea și a o valorifica comercial
Tehnica de analiză “magic quadrant’’ (în sensul abilității de a executa completitutdinea viziunii), utilizată de grupul Gartner, situează Oracle în poziții avantajoase pe piața e-Business și a sistemelor de întreprindere ca o firmă vizionară cu capacitate de punere în pratică.
atingerea unor niveluri ridicate ale unor caracterisitici tehnice, precum:
creșterea disponibilității produselor până la limita maximului economic. Utilizarea unor tehnologii de fabricație pentru subansamble și produse care satisfac condiția MTBF >> n f (MTBF- media timpului de bună funcționare, n – numărul mediu de ani de utilizare a unui anumit produs -scade odată cu acelerarea progresului tehnic, f – fondul de timp anual) și utilizarea de configurații de tip ultrafiabil, permit atingerea unor valori de disponibilitate extrem de ridicate, făcând posibilă exploatarea “24 x 7”, deci și servirea activităților desfășurate pe aria întregului glob;
standardizarea tehnicilor de protecție și securitatate a informației, inclusiv de realizare a rețelelor virtuale private. Aceasta, împreună cu disponibilitatea foarte ridicată, permite realizarea de sisteme critice, care asigură suportul unor procese de afaceri cu valori foarte importante.
standardizarea procedurilor securizate asociate tranzacțiilor comerciale și financiare on –line.
O consecință a creșterii disponibilității este însă și posibilitatea satisfacerii utilizatorului de către un produs cunoscut dintr-o generație anterioară, cu riscul ancorării într-o soluție depășită tehnic, generatoare de pierderi pe termen mediu și lung.
Existența unor probleme relativ invariante
Caracterul relativ invariant se referă la problemele de bază, cum ar fi de exemplu: a) scopul, (de exemplu: crearea unui fond de date accesibile în regăsire), b) procese de bază (de exemplu: comunicarea, transportul, tranzacția economico – financiară) ș.a.m.d. PTT conduce la utilizarea de noi soluții tehnice, extinzând domeniul problemelor fără a nega pe cel anterior și modificând, eventual fundamental, soluția de sistem. Problemele relativ invariante justifică elaborarea de soluții standardizate, din ce în ce mai performante, mai cuprinzătoare și mai adaptate cerințelor utilizatorilor. Datorită capacității de acumulare de experiență socială materializată în informație, proceduri și reguli memorate, TI este un domeniu ideal de susținere a unui asemena proces. Câteva exemple sunt: a) evoluția bazelor de date, de la soluțiile ierarhizate, la bazele de date relaționale, la adaugarea facilității de orientare obiect, la adaugarea depozitelor de date, la integrarea cu Internet; b) domeniul cercetărilor operaționale care a generat produse program din ce în ce mai perfecționate pentru managementul poiectelor și multe alte domenii; c) sistemele de conducere a producției, care au devenit sisteme cuprinzătoare de întreprindere, acoperind funcțiile de marketing, vânzări, managementul stocurilor, procurare, managementul circuitelor de aprovizionare, managementul operațiilor financiare, managementul resurselor umane, asistarea managementului executiv etc, evoluând în sensul integrării cu e-commerce, urmată de e-business.
E-commerce-ul și e-business-ul se află încă în fază incipientă. Clienții manifestă temeri în ceea ce privește furtul cardurilor de credit, a confidențialității datelor personale, etc. Multe firme nu au adoptat modelul electronic potrivit pentru derularea comerțului lor electronic sau întâmpină dificultăți în integrarea comenzilor și a informațiilor culese online, în activitatea curentă a firmei. Cu toate acestea, este o certitudine faptul că numărul clienților magazinelor electronice și a firmelor care adoptă soluțiile comerțului electronic este în creștere. Mulți furnizori de servicii Internet popularizează sistemul de cumpărare online tocmai pentru a induce un plus de încredere și considerație.
PTT accelerat, creșterea complexității activităților și a cerințelor de performanță și siguranță în exploatare și creșterea concurenței, care implică și creșterea vitezei de livrare și implementare a sistemlor, au condus, cu necesitate la: a) dezvoltarea de sisteme de aplicații integrate, acoperind practic toate cerințele utilizatorilor la nivel managerial și de execuție; b) modularizarea și standardizarea soluțiilor, astfel încât partea aferentă unor cerințe specifice să nu depășească 10…15%, fără a exclude posibilitatea reducerii până la zero, mai ales pentru întreprinderi mici; c) orientarea rețea (web) pentru comunicații și comunicare, inclusiv între sisteme relativ autonome.
Este necesară și adaptarea organizării și funcționării întreprinderii la utilizarea în comun a unui instrument informatic avansat și ușor de folosit, însă aceasta implică ordinea și rigoarea caracteristice eliminării documentelor pe hârtie.
În cazul serviciilor și sistemelor de întreprindere se poate distinge necesitatea a două accente privind facilitățile necesare: a) în cazul organizațiilor mari (corporații) este importantă flexibilitatea, pentru a putea satisface cerințe specifice care decurg din complexitatea mare a proceselor, supuse și unor cerințe locale diferite (de exemplu legislative); b) în cazul IMM este importantă completitudinea (soluții la cheie).
Oracle a demonstrat pratic posibilitatea realizării unei reduceri a costurilor totale cu cca 1 mld USD, pe parcursul unui singur an, prin reingineria managementului și proceselor, în vederea trecerii la e-Business bazat pe platforma Oracle 8i (a cărei dezvoltare recentă este Oracle 9i). Principalele surse de reducere a costurilor au fost: a) reingineria proceselor de afaceri, identificându-se posibilitățile de creștere a performanței prin integrare și utilizarea în comun a resurselor; b) automatizarea operațiilor inclusiv opțiuni on-line pentru salariați (de exemplu elaborarea raportului de cheltuieli sau comandarea de produse program) și clienți (de exemplu pentru solicitarea de demonstrații sau pentru cumpărarea de produse program). Ideea a constat în a pune la dispoziție alternative, pe care utilizatorul le poate alege și utiliza direct (“auto-servire”), adăugând unei activități repetitive o componentă creativă; c) integrarea informațională centralizată și trecerea aplicațiilor pe rețea, care au permis între altele reingineria e-marketing-ului; numărul inițial de situri de web pentru marketing ale corporației fiind redus de la 63 la 1 (www. oracle.com); d) crearea serviciului centralizat de e-Learning.
Condiții cognitive pentru comunicare
Asigurarea comunicării inter-umane implică elemente de ordin tehnic (alfabet, limbaj, definiții, clasificări etc.), de cultură precum și fonduri comune culturale. Acest ultim aspect este sugerat de tabelul Markus și Bjorn-Andersen (anexa C). Tabelul sugerează următoarele, cu referire la domeniul TIC (eventual TI și TC pot fi considerate două domenii pentru exemplificare): sunt necesare acțiuni continue de instruire a personalului furnizorilor ca și a personalului clienților, pentru a permite o conlucrare eficace. Acestea pot fi completate de: a) partenariate și consultanță; b) menținerea efortului de instruire în limite raționale; c) standardizarea interfețelor cu utilizatorul și mărirea caracterului lor prietenos; d) realizarea funcționalității produsului astfel încât să răspundă tuturor cerințelor practice cunoscute pentru domeniul utilizatorului; e) respectarea compatibilității cu versiunile anterioare.
Convergența tehnologiilor informației și comunicațiilor
Convergența tehnologiilor informației și a comunicațiilor este ilustrată, în primul rând, de dezvoltarea rețelelor de calculatoare cu comutare de pachete și explozia utilizării Internet.
Integrarea aplicațiilor cu Internet, a permis punerea lor la dispoziția tuturor utilizatorilor. Aceasta a generat următoarele demersuri: a) asigurarea interfețelor suficient de prietenoase pentru utilizarea directă a aplicațiilor standard și de către clienții lipsiți de resursele umane necesare folosirii instrumentelor de devzoltare a aplicațiilor proprii (Developer’s Suite) puse la dispoziție; b) oferirea de aplicații integrate pentru servirea IMM; c) completarea sistemului de tarifare bazat pe numărul de utilizatori, greu de estimat în condițiile utilizării Internet, cu opțiunea de tarifare pe numărul de procesoare utilizate; se caută în continuare noi soluții de tarifare, cât mai adecvate reflectării valorii serviciului obținut de client; d) oferirea opțiunii de găzduire a aplicațiilor clientului, care folosește stații de lucru conectate la mediul sursă ca furnizor de servicii.
Arhitecturile sistemelor au evoluat înspre schema “Internet computing” sugerată în anexa D. Principalul mesaj constă în: a) centralizarea resurselor informaționale (baza de metadate și date, depozitul de date, serverele de date și de aplicații), soluție eficientă tehnic și economică, rezolvând în mod eficace și problema actualizării datelor și aplicațiilor; b) asigurarea accesului prin rețea a utilizatorilor prin unități locale cu capacitate de prelucrare proprie sau unități cu capacitate de prelucrare minimală (găzduire browser) staționare sau mobile. Evident, această arhitectură a devenit posibilă în condițiile dezvoltării infrastructurii de comunicații.
Arhitectura descrisă a fost introdusă odata cu Oracle 8i Database și dezvoltată prin Oracle 9i. Platforma Oracle 9i este caracterizată, între altele, prin următoarele: a) disponibilitate; b) data warehousing integrat; c) posibilități de personalizare în timp real; d) servicii portal; e) instrumente avansate de analiză și de proiectare; f) Oracle Real Application Clusters, respectiv scalabilitate foarte mare; g) Oracle9i Cache –Posibilitatea susținerii a 1 milion de tranzacții (test TPM C) și 10 milioane pagini vizualizate pe minut; milioane de utilizatori. Noua versiune Oracle9i Application Server este optimizată pentru obținerea de avantaje maxime: a) soluția portal integrată cu managementul de conținut ale bazelor de date Oracle, ce pot stoca și indexa peste 150 de tipuri de fișiere; b) facilități de cache pentru baze de date; c) medii Java; d) funcționalități wireless încorporate.
SCHIMBAREA RELAȚIEI DINTRE FURNIZORUL ȘI UTILIZATORUL SISTEMULUI
Cu 15…20 ani în urmă, între utilizator și calculator se interpuneau încă analistul, programatorul, operatorul de date, controlorul datelor, administratorul arhivei de informație. Entitatea organizațională caracteristică era centrul de calcul, cu zeci sau sute de persoane, majoritatea operatori.
În prezent, contactul dintre utilizator și sistemul TIC este direct, utilizatorul acționând dispozitive prietenoase staționare (de exemplu PC) sau mobile (de exemplu PDA), eventual fiind identificat prin utilizarea cartelei cu microprocesor. Aplicațiile standardizate pe baza celei mai bune experiențe mondiale și importante posibilități de localizare prin parametrizare sunt elaborate, întretinute și dezvoltate industrial de firme de produse-program, respectând standarde de conectare și comunicare în continuă evoluție și încorporând eforturi de multe zeci și sute de om-an. Utilizatorii cooperează în exploatarea aplicației, realizarea interactivă de tranzacții tehnice, economice și financiare interne și cu alte organizații din economie sau cu instituțiile statului, respectiv accesul utilizatorilor la fonduri de informație cu ajutorul sistemelor TI, conectate în rețea la nivelul unei organizații sau global. Informația de intrare care nu este introdusă de utilizator este culeasă automat sau este preluată din alte sisteme TIC. Clientul are un număr de personal de specialitate TIC redus, necesar administrării datelor și sistemelor, elaborării de strategii de dezvoltare a informatizării, asistenței managerilor și celorlalți utilizatori, dezvoltarea aplicației în limitele posibilităților sale, precum și realizarea interfeței dintre utilizatori și furnizori. Întreținerea sistemelor TIC este încredințată furnizorilor, standardizându-se organizarea cu două niveluri: centru de ajutor (“helpdesk”), respectiv entitățile organizaționale specializate pentru realizarea problemelor tehnice. Proiectanții de produse program, din întreprinderile de produse program au la dispoziție instrumente avansate pentru planificarea proiectului, analiza aplicatiei, proiectarea soluției, generarea automată a programului și asistarea automată a încercării produsului-program. Industria de programe furnizează produse nemateriale, ca și industria de conținut informațional.
Se constată creșterea rolului furnizorului pentru asigurarea aplicațiilor și a infrastructurii necesare, clientul concentrându-se pe activitățile specifice specializării sale. În stadiul actual al tehnicii și tehnologiei, nimic nu împiedică, ca furnizorului să i se încredințeze și exploatarea aplicației. Pentru utilizatorul care stă în fața unui ecran și tastează, este foarte puțin important dacă terminalul său este conectat la un calculator care este instalat în organizația sa sau este pus la dispoziție de furnizor. Există posibiliatea ca astfel să se obțină o reducere a costului, ca un efect de scară, prin utilizarea în comun a acelorași resurse. Furnizorul devine furnizor de aplicații (ASP – “Application Service Provider”).
Există două opțiuni principale: a) externalizarea (outsourcing) activităților care implică tehnicitate ridicată (proiectare, implementare, întreținere, dezvoltare); b) găzduirea completă a aplicației necesare de către furnizor (hosting). Aceste soluții corespund tendinței din ce în ce mai bine conturate, conform careia furnizorii de TIC se transformă din ofertanți de produse în ofertanți de servicii. Într-un anumit sens, TI tinde să capete caracterul unei noi utilități a societății moderne (ca și electricitatea și telecomunicațiile).
Factori posibili inhibitori ai dezvoltării ASP pot fi de natura costului telecomunicațiilor, modului de tarifare și a neîncrederii în capacitatea furnizorului de a proteja și asigura securitatea datelor dar și insuficenta dezvoltare a e-Banking.
Oracle este pionier în domeniul ASP, considerat ca noua etapa tehnică de dezvoltare a industriei TIC, când accesul la comunicații staționare și mobile performante devine general și ieftin. Estimări recente sugerează o creștere a pieții ASP / Hosting de 7 ori până la sfârșitul lui 2003, atingând peste 21 mld USD, în condițiile în care firma de profil: a) oferă aplicații avansate; b) deține o parte de piață suficient de mare.
Se apreciază că, în cazul țării noastre, există două prime domenii candidate pentru hosting:
IMM, în condițiile în care: resursele personale sunt reduse; veniturile nete sunt substanțiale; aplicația este prietenoasă și dispune de posibilități puternice de validare a datelor introduse din activitatea curentă; se furnizează atât informația operativă cât și informația sintetică de pregatire a deciziei managementului executiv; se garantează protecția și securitatea informației; se garantează calitatea rezultatelor inclusiv recunoașterea lor de către organele financiare ale statului și există banci ce promovează la ora actuală e-Business;
b) instituțiile de stat, în care: numărul de personal din domeniul TIC este redus, iar salarizarea sa este sub cea din cazul unei firme de profil; aplicația nu prezintă secret de stat; se asigură serviciul de comunicații securizat și performant, se poate garanta protecția și securitatea informației.
Această anexă are o parte generală și o parte care sugerează perspectivele oferite de ASP firmelor inovative și puternice, precum și clienților lor. ASP deschide și posibilitatea “autoservirii” clienților precum și a utilizării de baze de cunoștințe pentru sprijinirea acestora.
PERSPECTIVE ALE EVOLUȚIEI DOMENIULUI TI ȘI E-BUSINESS ÎN ROMÂNIA
“Promovarea societății informaționale înseamnă de fapt crearea culturii informației și comunicării pentru fiecare cetățean al României, așa cum este nevoie de o cultură civică sau de o cultură organizațională” (Dan NICA, Ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației).
În ultimii 13 ani, în România tehnologiile comunicațiilor (TC), recunoscute ca strategice în 1990, s-au dezvoltat relativ rapid, pe o piață în mare parte concurențială, care a demonstrat avantajele acțiunii capitalului privat în aceste condiții dar și dezavantajele menținerii monopolului. Dezvoltarea pieței TI depinde într-o măsură mai însemnată de starea economiei și de posibilitățile statului de achiziții publice în acest domeniu. Se poate aprecia că evoluția domeniului TI a fost limitată de obstacole culturale, economice și manageriale, de exemplu: a) procedurile legale, aproape integral bazate pe tehnologia hârtiei și creionului (THC); b) costul ridicat al comunicațiilor; c) elaborarea aplicațiilor de către departamentele de informatică ale instituțiilor și altor organizații, cu necesitate bazate pe o tehnologie depășită, putând uneori deveni o frână pentru PTT al propriei organizații; d) insuficienta implicare a managementului executiv, având ca rezultat risipirea de resurse pentru sisteme cu caracter insular și insuficienta conștientizare a importanței standardizării metadatelor; e)deficiențe ale multor licitații, din motive de lipsă de rigoare în aplicarea legii și, mai ales, de transparență, care este un acqui communautaire.
Totodată, statul este în primul rând un sistem de colectare, prelucrare și distribuire de informație și mijloace financiare. Exemple de probleme mari ce nu pot fi rezolvate fără soluții TI (și TIC) integrate și orientate rețea sunt: a) descentralizarea coerentă a deciziei; b) blocajul financiar; c) corupția și economia subterană; d) realizarea unor sisteme informatice mari: (cadastrul general și publicitatea imobiliară, impozitarea venitului global, asigurarea sănătății etc..)
În 11 ani, 1990…2001, PIB al Romaniei a fost mereu sub nivelul celui din 1990. În mod normal ar fi trebuit ca, după o durată de declin, PIB să crească peste nivelul din 1990, ca și în alte țări foste socialiste… În realitate, pierderea de PIB a României a atins echivalentul a cel puțin 50 mld USD, observându-se o ușoară ameliorare în perioada 2000-2002. Rezultă că există oportunități mari pentru sectorul TIC în general și, mai ales, pentru sectorul TI. TI respectiv TIC pot contribui, și în ultimii doi ani au reușit să contribuie, decisiv la rezolvarea multelor probleme în condiții apropiate de o adevarată criză de sistem existentă, prin imbunătățirea tehnologiilor managementului statului la nivel central și local. Aceasta implică prioritizare și planificare riguroasă a acțiunilor, ținând seama de toate condiționările care intervin și de restricțiile introduse de limitarea resurselor ce pot fi alocate.
Problema sistemului economico – social românesc se poate formula și ca un rezultat al creșterii entropiei generate de: fluctuația legislativă, imperfecțiunile sistemului judiciar, incoerența unor acțiuni ale instituțiilor guvernamentale centrale și locale, economia de piață incomplet concurențială (chiar dacă Statele Unite au conferit în februarie 2003 calitatea de economie de piață economiei noastre), economia subterană, corupția etc. Scăderea entropiei necesită în primul rând o schimbare de mentalitate, în toate segmentele vieții socio-economice și la toate nivelurile.
Impactul economico–social considerabil al TIC este sugerat și de deplasarea populației ocupate înspre infrastructura informațională, în cadrul deplasării generale de la sectoarele primar și, în mai mică masură, secundar, spre sectorul terțiar (al serviciilor) al economiei naționale.
Se remarcă, în treacăt, că, în raport cu SUA, întârzierea României în privința proporției populației ocupate pe sectoare ale economiei naționale este de ordinul a trei sferturi de secol, având tendință de creștere.
Modul în care mediul de afaceri și societatea civilă românească au reacționat la evoluțiile mondiale din sfera societății informaționale, până în prezent, îi determină pe analiști să considere că România trebuie să facă eforturi coerente și integrate la nivelul politicilor și strategiilor, astfel încât să poată depăși handicapul deja instalat față de celelalte țări din regiune și să se alinieze standardelor internaționale: modificări legislative, îmbunătățirea infrastructurii, mărirea numărului de absolvenți de informatică, schimbarea mentalității, programe de dezvoltare, stimularea cetățenilor și firmelor în implementarea de proiecte informaționale, etc.
Toate aceste măsuri la nivel macro s-ar putea traduce în mod concret în proiecte de tipul: restructurarea programelor de învățământ prin introducerea “alfabetizării informaționale”, organizarea de servicii publice informatizate, favorizarea populației în achizitionarea de computere și conectarea la Internet în contextul aplicării impozitului pe venitul global, stimularea întreprinderilor prin reducerea taxelor și impozitelor la reinvestirea profitului în echipamente de calcul, software, etc. pentru realizarea de proiecte și sisteme informatice, reducerea drastică a perioadei de amortizare a investițiilor în echipamente, stimularea sectorului industrial de producție de echipamente de calcul și a programelor, etc.
Creșterea importanței economice a TIC, care devine sectorul cel mai mportant al lumii moderne este evidentă și continuă. Importanța economică a utilizării TIC este mai puțin evidentă, existând și extrema în care se afirmă “calculatoarele nu aduc profit”. La cealaltă extremă se situează părerile unor efecte economice foarte mari, ale eliminării deficiențelor manageriale la nivel macroeconomic; această părere întărește importanța achizițiilor publice; o părere relativ recentă estimând cheltuelile statelor la aproape 50% din PIB mondial. Desigur, obținerea eficienței economice nu este automată. Numai perfecționarea tehnologiei, fără reingineria proceselor de afacere, poate să genereze doar creșterea costurilor. De aceea, este necesară colaborarea întreprinderii cu furnizorii de TIC și cu consultanții.
Din fericire, după cei 13 ani de dezvoltare nepolarizată, a apărut voința politică de promovare a societății informaționale în România. Afirmația se susține prin următoarele argumente:
înființarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, domeniul TIC fiind deci reprezentat în Guvern;
crearea Grupului de Promovare a Tehnologiilor Informației, prezidat de Primul Ministru, cu atribuții privind: stabilirea direcțiilor strategice pentru trecerea la societatea informațională în România și aprobarea proiectelor importante de utilizare a TIC și bugetelor aferente;
Prevederea unui capitol referitor la societatea infomațională în programul de dezvoltare al României 2001…2004;
promovarea, respectiv pregătirea de acte normative specifice: legea semnăturii electronice; legea comerțului electronic; legea anti-fraudă electronică; legea notarului electronic; pachet de legi referitoare la comunicații; pachet de reglementări fiscale avantajoase pentru cei ce lucrează în domeniul TIC;
aprobarea a cca 25 programe din domeniul TIC, din care 12 proiecte de sisteme TI și lansarea licitațiilor pentru 7 proiecte de sisteme TI.
Cele de mai sus arată înlăturarea treptată a obstacolelor legislative și, deosebit de important, implicarea managementului executiv al statului în problema societății informaționale.
Se poate deschide o perspectivă nouă:
finalizarea cadrului legislativ și infrastructural necesar dezvoltării e-Business;
dezvoltarea e-Government cu condiția asigurării finanțării din fonduri publice și private a acțiunilor inițiate.
În ceea ce privește societatea civilă și mediul de afaceri, prin reprezentanții lor, camere de comerț și industrie, fundații și asociații dedicate tehnologiei informației (Asociația pentru Tehnologia Informației și Comunicații din România) sau Internet-ului (Asociația Română a Providerilor de Internet), ele au propriile proiecte care vizează sensibilizarea și crearea oportunităților pentru dezvoltarea economică prin utilizarea tehnologiilor de vârf în domeniul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, dezvoltarea cooperării dintre sectorul privat și cel public, promovarea unei legislații favorabile implementării societății informaționale și valorificarea potențialului specialiștilor români din acest domeniu.
Capitolul III
STRATEGII ȘI MODELE E-BUSINESS
STRATEGII E-BUSINESS
E-BUSINESS PRESUPUNE, ÎNAINTE DE TOATE, STRATEGIE
“Primul lucru pe care un manager îl ia în considerare atunci când se gândește la tranziția companiei sale la e-business este modul în care o asemenea schimbare ar afecta strategia globală a firmei.”
Strategia afacerii definește obiectivele firmei. Conceptul de strategie a afacerii este prezent de câteva decenii iar modelele și procesele folosite pentru a dezvolta strategia unei firme sunt învățate la orice instituție de învățământ cu profil economic. Dezvoltarea și îmbunătățirea strategiei de afaceri a unei firme este una dintre responsabilitățile cheie ale membrilor conducerii acesteia. O strategie de afaceri definește modul în care o companie (firmă) concurează pe piață, care îi sunt obiectivele și ce politică va adopta pentru a-și împlini acele obiective. Mulți manageri fac referință la o strategie a companiei ca fiind “modelul de afacere al firmei”.
Pentru a dezvolta o strategie de afaceri, managerii trebuie să aibă în vedere punctele tari și punctele slabe ale firmelor proprii (analiza SWOT), dar și cele ale competitorilor. Trebuie, de asemenea, să aibă în vedere tendințele, amenințările și oporunitățile din domeniul în care concurează, și de asemenea condițiile sociale, politice, tehnologice și de mediu economic în care compania trăiește.
Există tendințe diferite ale strategiilor în afaceri. Unele apără un proces formal care se apropie de procesul de modelare într-un mod sistematic, în timp ce altele propun un proces mai puțin formal. Unii afirmă că lumea se schimbă atât de repede încât firmele depind practic în totalitate de instinctele managerilor pentru a putea acționa rapid.
Apropierea formală de analiza și dezvoltarea strategiei de afaceri este deseori asociată cu Harvard Business School. Unii au definit strategia de afaceri ca “o formulă despre modul în care o afacere are să concureze pe piață, care îi vor fi obiectivele și care vor fi politicile necesare pentru a duce la bun sfârșit aceste obiective.”
A) Definirea unei strategii
În Fig. 3.1. se prezintă o vedere asupra modelului lui Porter despre formarea strategiilor. O primă fază a acestui proces începe cu o analiză despre poziția actuală a companiei -care este strategia actuală- și părerea managerilor despre actuala poziție a companiei, puncte tari și puncte slabe, competitori și tendințe ale industriei din acel domeniu. Cele mai multe firme mari dispun de o strategie formală și au trecut deja prin acest exercițiu. Acestea au manageri care au ca atribuții monitorizarea constantă a strategiei companiei.
A doua fază presupune luarea în considerarea a condițiilor de pe piață. În această fază echipa ce dezvoltă strategia ia în considerarea evenimentele care se petrec în mediul înconjurător. În concluzie, echipa ignoră presupunerile făcute și adună informații esențiale care să le permită să formuleze o situație a constrângerilor și oportunităților oferite în acel moment de piață, ținând cont de toate firmele competitoare existente pe piață. Echipa examinează tendințele domeniului de activitate al firmei și se redefinesc capacitățile și limitele competitorilor dar totodată au în vedere și schimbările sociale și ale politicilor guvernamentale care ar putea afecta tendința afecerilor. Când echipa termină acest raport, se reconsideră punctele slabe și punctele tari ale companiei, în legătură directă cu condițiile existente pe piață.
O a treia fază presupune determinarea noii strategii a companiei. În timpul derulării acesteia, echipa compară strategia existentă a firmei cu ultimele analize ale condițiilor impuse de piață. Apoi, echipa generează un număr de scenarii sau direcții alternative de acțiune pe care firma le-ar putea urma. Ca urmare, firma se pune în anumite ipostaze în care ar putea ajunge în câteva luni sau câțiva ani, și, luând procesul invers, determină care ar fi politicile, tehnologiile și schimbările organizaționale ce ar trebui adoptate în perioada de tranziție pentru a avea cele mai bune rezultate. În final, echipa de conducere a companiei selectează o alternativă și începe să facă schimbările care sunt necesare pentru implementarea acestei noi strategii.
Procesul lui Porter presupune însă un mediu economic calm. Acesta consideră foarte importantă necesitatea constantă pentru redefiniri și schimbări, dar, în general, modelul său a fost definit în condițiile unui mediu economic mai calm care exista cam acum 10 – 12 ani pe piața mondială.
Firmele trebuie să-și redefinească strategiile pentru e-business. Cei mai mulți manageri realizează că tocmai se produce o tranziție majoră a afacerilor. Imediat ce clienții au început să cumpere de pe Internet iar firmele s-au grăbit să folosească Internetul pentru a-și crea o eficiență operațională, majoritatea firmelor caută să-și îmbunătățească strategiile. Unui cred că procesul variat prin care se schimbă strategiile va trebui să se schimbe. Mediile de afaceri din zilele noastre sunt din ce în ce mai dinamice. Noi tendințe sunt promovate de firme noi și noi tehnologii sunt folsite pentru a oferi firmelor un avantaj competitiv. Consultanții pe aceste probleme sunt nelămuriți dacă este mai bine să aplice modelele clasice ținând cont de existența Internetului sau mai degrabă să dezvolte noi abordări ale strategiilor în afaceri.
B) Dezvoltarea strategieiilor.
Strategii de azi trebuie să fie mult mai flexibili decât în trecut. Nu mai este cazul unor exerciții laborioase de câteva zile pentru a emite o strategie care va rămâne valabilă câțiva ani; în schimb, procesul de dezvoltare al strategiilor trebuie să fie mult mai dinamic. Majoritatea strategilor e-business încearcă să identifice o cale de mijloc între mai mult formalul și staticul model descris de Porter și informalul model pe care se pare că multe firme l-au adoptat pentru a se putea adapta la schimbările rapide din mediul afacerilor.
Strategiile trebuie să fie mai mult decât o reacție. Abordările foarte informale și dinamice tind să se transorme din strategii în tactici. De exemplu, pentru a calcula o amenințare prevăzută, o firmă poate dezvolta aplicații specifice care să se ocupe numai de acele probleme specifice. O companie creează un sit web doar pentru a avea un răspuns la tendințele pieței. O alta decide să-și vândă produsele actuale printr-un portal fără să regândească natura produselor fabricate pentru a determina dacă acestea oferă utilitate clienților web. Problema cu toate aceste răspunsuri informale este că, de obicei, le lipsește acea privire amănunțită asupra strategiilor pe care compania ar trebui să le urmeze. Ele sunt exact acele tipuri de răspunsuri pe care strategii ar trebui să le evite. În cele mai multe cazuri, ele sunt urmărite doar pentru că schimbările care au loc sunt extensive și fără precedent, iar natura acestor schimbări sunt foarte puțin înțelese așa încât managerii reacționează, în loc să înfrunte o greoaie înțelegere a strategiei. Ignoranța, combinată cu faptul că mulți manageri sunt înspăimântați de modul în care Internetul le va afecta afacerile, au condus la multe răspunsuri rapide, prost concepute și necoordonate date la provocările oferite de Internet.
Strategiile ar trebui să fie formale și continue. Se consideră că abordarea oferită de Porter este încă valabilă. Trebuie doar să fie extinsă și să i se dea un nou sens al dinamicii. În Fig. 3.2. se prezintă un proces de formare de strategii e-business care este conceptualizat ca un ciclu continuu. În concluzie, echipa de strategi nu-și termină niciodată îndatoririle; pur și simplu lucrează pentru a dezvolta o înțelegere temporară, fac angajamente, iar apoi evaluează rezultatul ca și cum ar trece printr-un subciclu pentru a ajunge la o nouă înțelegere.
Bineînțeles că o abordare ciclică ce continuă fără a se ajunge vreodată la o strategie finală nu este la fel de satisfăcătoare ca o abordare liniară care oferă o strategie finală ce poate fi organizată sistematic. Dar, această abordare liniară nu mai este viabilă în mediul actual al afacerilor. Nimeni nu știe cum vor evolua lucrurile în legătură cu clienții de pe Internet. Astăzi, cei mai mulți dintre clienții de pe Internet folosesc calculatoare personale. În câțiva ani, se presupune în general că majoritatea clienților vor folosi telefonul, asistența personală digitală sau consolele televizoarelor, dar nimeni nu este sigur care va domina sau cum vor merge exact interfețele. Fiecare mișcare făcută de o nouă firmă e-business are ca ecou răspunsurile mai multor alte firme producându-se astfel zilnic alte inovații. Cel mai bun lucru care se poate face este atingerea unui obiectiv temporar și urmărind acest lucru să se observe și comportamentul celorlalte firme. În orice moment, o nouă firmă poate introduce o nouă abordare care va face ca ultima soluție temporară să devină învechită, așa încât aceasta va trebui să fie revizuită în lumina ultimelor realizări.
Dezvoltarea strategiilor presupune o monitorizare continuă a mediului ce influențează afacerea. Modelul ciclic prezentat anterior presupune că o firmă are o strategie preliminară dar aceasta are o mai mică importanță decât schimbările continue ce se petrec în mediul economic. Locul de plecare este cel de la care se trag câteva concluzii generale despre schimbările ce au loc în acel mediu. De exepmlu, fiecare firmă trebuie să se apropie cât mai mult posibil de clienții săi pentru a se asigura de felul în care aceștia preferă să utilizeze Internetul. De asemenea, firma trebuie să se regăsescă printre primii care observă momentul când clienții lor încep să-și schimbe preferințele. De aceea, modelul strategiei ciclice presupune ca totul să înceapă și să se termine cu acele monitorizări ale mediului de către strategi. A doua fază este asemenea primei faze a lui Porter. Strategiile preliminare precum și punctele slabe și tari ale firmei sunt evaluate. În acest caz, ele sunt evaluate prin prisma ultimelor modificări survenite. A treia fază din modelul ciclic este similară ultimei faze a modelului Porter: firma ajunge la o strategie care pune în balanță punctele tari și slabe ale sale cu ultimele schimbări de mediu. Pentru a face acest lucru, Porter recomandă scenariile explorative.
Dezvoltarea și monitorizarea strategiilor alternative. Porter presupune că rezultatul celei de a treia faze va fi o strategie. Se poate imagina în unele cazuri o singură strategie, dar este posibil de asemenea ca unele firme să înceapă să-și dezvolte portofolii de strategii, fiecare strategie având la bază un anumit scenariu și fiecăreia atribuindu-se o probabilitate diferită. În concluzie, se vor axa probabil pe o strategie generală, simultan analizând totuși și strategiile alternative în cazul în care aceste din urmă ar putea deveni mai viabile. Alocarea de fonduri pentru strategiile alternative este o provocare, dar există soluții pentru aceste situații deoarece riscul de a urma o singură strategie într-un mediu atât de dinamic este prea mare pentru foarte multe firme.
Implementarea planurilor și dezvoltarea strategiei. Modelul ciclic introduce două noi faze: una, în care un plan intermediar (de tranziție) este creat sau actualizat și alta care cere managerilor direcționarea tranziției. Astăzi este necesar ca managerii să fie pregătiți oricând pentru o schimbare de strategie rapidă. Ei nu pot face acest lucru dacă nu înțeleg pe deplin planul urmărit pentru implementarea strategiei curente.
O tranziție e-business necesită timp și planificare. A patra fază presupune crearea unui plan e-business intermediar. Este greu de crezut că o firmă mare poate să modifice simultan arhitectura software și infrastructura, iar, totodată să-și recalifice angajații pentru a putea folosi noile tehnici software în timp ce realizează și o schimbare a proceselor afacerilor. Schimbările majore au nevoie de timp. Totuși, fiecare dorește răspunsuri rapide la provocările lansate de e-business. Singurul mod realist de a face acest lucru este să-și imagineze o stare viitoare în care compartimentul IT să suporte orice schimbare pe care firma ar putea să o facă în decursul afacerilor sale. Apoi firma ar trebui să recurgă la un plan intermediar care ar putea-o trece într-un mod rezonabil la acea stare iar, în același timp, ea trebuie să-și construiască și aplicații e-business. Soluția este crearea unui plan care să facă legătura între aplicațiile e-business cu pașii care trebuiesc parcurși spre acea nouă stare de fapt. Acest plan e-business de tranziție devine un document cheie care definește modul în care firma va aproxima succesiv implementarea strategiei sale. Odată însă cu schimbarea frecventă a strategiei companiei va trebui schimbat și acel plan intermediar. Firmele puternice vor asigura un flux continuu de informații între strategi și planificatori pentru a putea trece cu bine de acest proces oarecum încurcat.
Importanța managementului. Ultima fază este inclusă pentru a reaminti managerilor că tranziția e-business implică schimbări în politica dusă de firmă și realocări majore de putere și responsabilitate organizațională. Își vor simți prezența frica, rezistența și confuzia. Singurele firme care vor supraviețui tranziției e-business vor fi acelea ce sunt conduse de manageri capabili să poată facă posibilă această tranziție. Acei manageri vor trebui să-și comunice ideile, să definească ceea “ce” este necesar și “când” este necesar și să ceară cooperarea angajaților. Datorită naturii extensive a schimbărilor pe care le vor suferii firmele, reacția managerilor în legătură cu rezistența sau cooperarea întâlnită este un element cheie în procesul strategic.
Chiar și managerii firmelor mari vor fi nevoiți să se comporte precum o echipă antreprenorială ce conduce crearea unei noi firme e-business. Viteza existentă pe piață, în multe cazuri, va fi foarte importantă iar coordonarea va fi imperativă; în același timp, va exista o rezintență a marilor firme la aceste schmbări. Numai o analiză constantă și o presiune din partea managerilor vor putea face această tranziție posibilă.
Ca o concluzie la acestea, se poate afirma că firmele trebuie să facă schimbările necesare pentru a realiza tranziția la e-business. Indiferent de procesul strategic pe care îl urmează o firmă, se ajunge la competențele acesteia în cadrul noului mediu creat de Internet și web. Majoritatea firmelor vor un încerca un răspuns dublu; în acest sens, ele vor decide, cel puțin inițial, că va fi nevoie să împartă anumite procese, dar să continue să ofere atât bunuri materiale cât și informații. În această situație, va fi totuși nevoie să dividă procesele actuale pentru a asigura că fiecare subproces este cât se poate de eficient. Dacă nu se face acest lucru, se așteaptă de fapt inițiative de la alte firme privitor la descompunerea acestor procese care vor avea o eficiența mai mare, de aceea este mai bine să se acționeze prompt și activ în reevaluarea procesului afacerii decât să se aștepte ca altcineva să facă acest lucru prima dată.
Unele firme vor crea noi teorii. Într-un mod asemănător, cei mai mulți dintre teoreticienii e-business-ului sfătuiesc firmele să se concentreze pe crearea unor noi axiome decăt să se axeze pe revizuirea produslor și serviciilor actuale. Acest sfat este conceput pentru a contracara tendința strategiilor tradiționale de a defini competențele firmei în termenii bunurilor produse în acel moment. Acest lucru este foarte acut în cazurile când firmele se bazează pe o producție la scară largă pentru a obține eficiență. Tendința acestor tipuri de firme este de a acționa în termenii oferiți de producția proprie presupunând că, deoarece ei sunt în acel moment cei mai buni sau cei mai eficienți în producerea unor bunuri sau servicii, acesta este punctul lor forte și nu pot fi depășiți.
A trecut astfel vremea când a face e-business presupunea simpla prezență a unui calculator în firmă și folosirea acestuia, în principal, pentru operațiuni de secretariat. Managerii percep acum e-business-ul ca pe un fenomen extrem de complex, în care tehnologia informației este folosită pentru eficientizarea afacerii, este un instrument al managementului modern. Reușita acestei modalități de a face business constă, evident, în elaborarea unei strategii pe termen mai lung sau mai scurt. Managementul relației cu clienții, de exemplu, are drept scop construirea unei relații puternice cu consumatorul, o relație bazată pe cunoașterea profundă a acestuia, pentru ca afacerea să se perpetueze prin crearea unei sinonimii între "servicii de calitate" și "vânzări ridicate". Înainte de toate, însă, CRM este o strategie de business. Așa cum o strategie de produs începe cu reproiectarea liniei de produse și a produselor care o formează, o strategie care privește relația cu clienții trebuie să înceapă prin definirea profilurilor clienților-țintă și a relației dorite pentru fiecare dintre aceste profiluri. Aceasta presupune ca managerul să stabilească ce dorește să gândească clienții despre companie, apoi să proiecteze un set de interacțiuni și tipuri de experiențe care îi vor determina pe respectivii clienți să își facă o idee anume despre companie. CRM-ul presupune deplasarea greutății de pe valoarea tranzacțiilor și eficiența proceselor pe menținerea clienților și creșterea valorii acestora în timp și, pentru ca toate acestea să fie posibile, un instrument de analiză tentaculară a datelor despre clienți este business inteligence. Tot strategie de business, de data aceasta cu implicații guvernamentale, înseamnă și atingerea stadiului de e-readiness – sursă de creștere economică națională în secolul conectivității, precum și interesul pentru pregătirea specialiștilor în informatică.
Evident, toate acestea presupun costuri și estimarea unui buget echilibrat și realist de către managerii IT.
CRM, IMPERATIV STRATEGIC ÎN ERA e-BUSINESS
Mutațiile structurale produse în economie de la jumătatea secolului XX așează clientul în centrul atenției organizațiilor. Tehnologiile Internet au oferit nenumărate posibilități de desfășurare a politicilor de marketing și practic, transferul relațiilor cu clienții în mediul electronic. Prin acronimul CRM (Customer Relationship Management – Managementul Relațiilor cu Clienții) este acoperit, din punct de vedere tehnologic, ansamblul aplicațiilor care așează clientul în inima organizației și-l transformă în partener de afaceri. Inevitabil, toate aplicațiile Enterprise Resource Planning vor converge, în cadrul larg al mediului e-business spre integrare cu soluții CRM și SCM (Supply Chain Management) în pachete Enterprise Application Integration (EAI). În aceste condiții, pentru organizații, CRM se transformă într-un imperativ strategic în era e-business.
Legătura dintre clienți și departamentele unei firme nu este posibilă decât prin intermediul unui software specializat – acest CRM. Acesta urmărește toate aspectele relației pe care o firmă le poate avea cu clienții săi: interacțiunea cu aceștia, produsele cumpărate, problemele care pot apărea la un moment dat. Ca strategie de afaceri, CRM nu se referă la gasirea de noi instrumente de măsurare, ci se referă la redefinirea de noi obiective, deci la schimbarea subiectului măsurării. La nivelul Internetului, CRM-ul transformat în e-CRM folosește tehnologia Web pentru a comunica în interior, între departamente și clienți.
Aplicate cu succes în mari întreprinderi și instituții soluțiile Customer Relationship Management pot asigura întreprinderilor/instituțiilor eliminarea dificultăților întâmpinate în relațiile cu clienții prin folosirea celor mai bune instrumente de analiză și control asupra vânzărilor, tendințelor pieței și service-ului, crescând în acest mod eficiența proceselor de vânzare. CRM permite firmelor să automatizeze, să integreze și să folosească inteligent pârghiile de care dispun în relațiile cu clienții, furnizează cele mai performante functionalități personalizate oferind, de asemenea, posibilitatea realizarii unor portaluri ale utilizatorilor bazate pe roluri. Astfel, se asigură suport pentru activitățile centrate pe client, și, de asemenea, se oferă instrumente și date pentru a capitaliza cunoștințele de afaceri capabile să configureze strategiile CRM.
Câteva dintre beneficiile generale sintetizate ale implementării soluțiilor CRM ar fi :
Cunoașterea cumpărătorului
Imbunătățirea planificării și a deciziilor de marketing
Eficientizarea livrării de produse sau servicii
Prețuri scăzute ale vânzărilor și serviciilor prin canale mobile
Optimizarea permanentă a tuturor proceselor
Expansiune globală a pieței
Evoluția aplicațiilor Customer Relationship Management
La începutul anilor '90, trei companii californiene, inspirându-se din manifestul reproiectării (Champy&Hammer), au dezvoltat o viziune similară asupra aplicațiilor front-office, prin integrarea conceptelor reproiectării proceselor economice. Principalele obiective urmărite au fost:
eliminarea barierelor departamentale;
concentrarea asupra clientului;
sprijinirea personalului din zona vânzărilor/marketing, astfel încât clienții să fie serviți într-o manieră nouă, totodată eficientă și prietenoasă.
Cele trei companii sunt: Clarify, Scopus și Vantive. Primele două s-au lansat pe zona suportului și asistenței acordate clienților, iar cealaltă s-a remarcat printr-o viziune mai largă, pornind de la o bază de date a clienților, accesibilă tuturor departamentelor, fiecare cu propria viziune asupra datelor. Scopus a fost inspirat cumparată de Siebel (1998), care în acest fel s-a așezat solid pe piața aplicațiilor CRM, iar Clarify a fost achiziționată (1999) de Nortel Networks. În fine, Peoplesoft a cumpărat Vantive, completându-și în acest fel suita ERP, reconsiderată și redefinită sub influența tehnologiilor Internet.
La sfârșitul anilor '90, în nebunia “dot-com” care cuprinsese lumea afacerilor, mai mulți mici producători de soft au găsit soluția aplicațiilor CRM și au concretizat ideile de la îmbunătățirea experienței on-line a clienților la crearea de portaluri orizontale și verticale, la analiza performanțelor angajaților și efectuarea de previziuni. Pe de altă parte, au luat atitudine și marii furnizori ERP, adaugând suitelor lor facilități CRM sau chiar module noi, prin achiziția unei firme mici, specializată (exemplul Peoplesoft de mai sus nu este singular).
Deși practica a demonstrat succesul acestor aplicații, în literatura de specialitate încă se discută oportunitatea CRM. Tehnologia a apărut datorită centrării activității organizaționale pe doleanțele și satisfacția clienților, în condițiile unei piețe extrem de versatile și concurențiale (globalizarea afacerilor a exacerbat acest fenomen).
META Group, una din cele mai renumite organizații pentru anchetele desfășurate în domeniul tehnologic, prevedea la începutul anului 2000 eșecuri pentru companiile care au adoptat și s-au încadrat în programele Customer Relationship Management. Previziunea pesimistă a fost susținută de chestionare a peste 2000 de societăți internaționale (câteva exemple: Sprint, Nortel Networks, Eastman Kodak sau PNC Bank) și a demonstrat că majoritatea organizațiilor cercetate nu au avut un plan de acțiune concret și nu au acordat suficiente fonduri în acest scop. Proiectele CRM s-au dovedit a fi extrem de fragmentate și nu au privilegiat, în nici un caz, clienții, ceea ce a însemnat îndepărtarea de scopul inițial și anume satisfacerea lor. META Group a mai făcut publice (pentru susținerea concluziei sale) și următoarele rezultate:
64% dintre organizațiile cuprinse în studiu nu dispuneau de tehnici care le-ar fi permis cuantificarea proiectelor CRM;
mai puțin de 10% și-au recuperat investiția inițială realizată în aceste tehnologii;
mai puțin de 30% au inițiat proiecte concrete pentru adoptarea unui mediu CRM operațional și analitic;
deși piața a demonstrat importanța web-ului ca modalitate de contact cu clientul, metodele tradiționale (vânzarea prin corespondență sau cea față-în-față) au continuat să predomine (procentual 95%);
subiecții nu erau familiarizați cu tehnologia, s-au primit explicații diverse, contradictorii chiar, și cel mai adesea incomplete, procentual numai 78% dintre aceștia au considerat CRM un imperativ major pentru succesul afacerii în timp ce restul de 22% nu erau convinși de importanța tehnologiei.
Răspunzând la întrebarea “în ce constă exact CRM și dacă adoptarea sa este imperioasă?”, în termeni simpli specialiștii spun că avem de-a face cu procese care conservă clientela, o fidelizează și-i acordă un plus de rentabilitate în economia afacerii. Cea mai mare importanță este acordată serviciilor care consiliează clienții înainte sau după vânzarea unui produs/serviciu. Și pentru că s-a demonstrat că marketingul de masă tradițional nu este de preferat CRM-ului, avantajele oferite de CRM în comparație cu metodele tradiționale ar fi::
reducerea costurilor de publicitate;
axarea politicii firmei pe nevoile clienților,
permite constatarea rapidă a eficienței unei campanii;
posibilitatea rivalizării cu principalii concurenți nu numai la nivel de tarife ci și asupra serviciilor oferite;
pot fi evitate cheltuielile excesive adresate clienților puțin rentabili și invers, subestimarea resurselor destinate clienților cu înaltă rentabilitate;
permite depășirea întârzierilor din dezvoltarea și comercializarea unui produs (optimizeaza ciclul de comercializare);
optimizează canalele comerciale și contactele cu clienții.
Deci, plasarea clientului în centrul preocupărilor organizațiilor pentru a-i propune cele mai potrivite produse și servicii este obiectivul acestei generații noi de instrumente informatice din categoria Customer Relationship Management. Din punct de vedere al acoperirii lor funcționale distingem următoarele trei mari subansamble:
Sales Forces Automation – SFA (Automatizarea Forței de Vânzări) care oferă echipelor de vânzări instrumente de urmărire a clienților și prospecte de piață;
Marketing-ul prin care au fost definite segmentele și tipologia clienților precum și controlul campaniilor de promovare a produselor/serviciilor;
Asistență și service după vânzarea produsului/serviciului, prin care se oferă suport nelimitat clienților.
Relația marketing – Customer Relationship Management este deosebit de strânsă și debutează cu elaborarea unei strategii. După ținta pe care o vizează, vorbim de patru tipuri de tehnologii CRM:
pentru recuperarea și conservarea/păstrarea clienților: clienți care au avut intenția de a achiziționa un produs sau un serviciu dar au renunțat în ultimul moment sau s-au razgândit pentru că au fost atrași de altă ofertă. De regulă, acest segment scapă atenției departamentului de marketing;
de fidelizare: segmentul cel mai stabil din masa clienților firmei. Prin tehnologiile CRM sunt învățate gusturile și preferințele, sunt cunoscute doleanțele, se acordă bonusuri și premii;
diversificarea și îmbunătățirea ofertei: întreaga masă de clienți. Sunt popularizate noutățile, se fac testări și se desfășoară campanii de marketing;
prospectarea pieței: posibilii clienți și segmentele de piață descoperite.
Din punct de vedere tehnologic, procesele CRM rulează numai date informatizate. Principala problemă tehnică este legată de crearea bazei sau depozitului de date, deoarece trebuie preluate și transformate date din bazele de date operaționale.
CRM privește aplicațiile care promovează interacțiunea directă dintre clienți și furnizori, prin intermediul oamenilor (angajaților) și proceselor presupuse, pe durata întregului ciclu de viață al relației furnizor-client. Pachetul de aplicații presupune o viziune cuprinzătoare, integrată asupra clientului, care este așezat în centrul preocupărilor și mai înseamnă integrarea (sub-) funcțiunilor întreprinderii (vânzări, marketing, servicii post-vânzare, garanție și service), toate subordonate efortului de a crește satisfacția și mulțumirea clientului, ceea ce asigură creșterea vânzărilor și diferențiază firma față de competitorii săi.
Deși relativ tânăr, conceptul CRM continuă să evolueze. J. Curry, consultant CRM pentru firmele mici, consideră că cel care a inventat acest concept este însuși Peter Drucker, în 1954, prin afirmația "cea mai importantă activitate a oricarei companii este atragerea și păstrarea clienților". Astfel, CRM desemnează procesul de atragere, păstrare și dezvoltare a clienților, măsurat prin numărul de clienți, profitabilitatea lor, comportamentul consumatorilor și satisfacția acestora, transformând organizația într-una orientată și centrată pe client. Așa cum s-a arătat, CRM pășește pe tărâmul marketingului: prin crearea de valoare funcțională și emoțională, ca și prin cultivarea atașamentului față de firma sau marca de produs, această abordare este premiza obținerii loialității pe termen lung din partea clientului.
Customer Relationship Management înseamnă construirea unei forțe de vânzări care gândește în spiritul clientului, nu în cel al produselor și serviciilor oferite. Tehnologia generează o adevarată cultură a clientului, ce presupune nu numai implementarea aplicațiilor CRM, ci și schimbări organizaționale și de mentalitate.
Evoluțiile tehnologice și extinderea preocupărilor în sfera relațiilor cu clienții au transformat CRM "într-un spațiu software" sau "un ecosistem", în care sunt reunite concepte precum service post-vânzare, auto-service (nu pentru mașini!), analize de marketing, e-commerce colaborativ, portaluri pentru angajați, depozite și magazii de date, date despre date (metadate), inteligența economică, OLTP și OLAP și altele. Au luat naștere astfel sub-domenii ale acestuia, adică: CRM operațional, CRM analitic și CRM colaborativ.
CRM operațional este inima unei aplicații CRM întrucât:
include componentele ce interacționează cu aplicațiile operaționale (back-office) – în principal ERP, dar și e-Procurement sau SCM în scopul de a realiza vânzarea;
automatizează ori sprijină sarcinile zilnice ale echipelor de vânzare, marketing și service;
facilitează fluxul informațional dintre echipe și transmiterea informațiilor în exterior către departamentele financiar și logistică.
Simplificând, putem să considerăm CRM operațional ca fiind CRM intern, dar trebuie să se înțeleagă că este vorba despre interacțiunea cu clienții, partea care nu se vede, din spatele cortinei.
CRM analitic este un subset din aplicațiile de inteligență economică ale organizației (Corporate Business Intelligence), care vizează reunirea tuturor datelor cu relevanță pentru zona clienților/vânzărilor, analiza și transformarea lor în informații și furnizarea acestora la momentul oportun. CRM analitic este o piesă din puzzle-ul inteligenței economice la nivelul întreprinderii, concentrată asupra interacțiunii cu clienții și satisfacției acestora.
Măsurând reacțiile clienților și interacțiunile cu aceștia, analiza furnizează informații despre:
succesul campaniilor de marketing;
ratele vânzărilor și performanțele echipelor de vânzări;
profitabilitatea clienților, în funcție de costurile de vânzare și service;
succesul liniilor de produse;
previziunile vânzărilor etc.
Fig.3.3. : Structura aplicațiilor CRM
(Sursa: Garland R.., CRM is busting out of its britches, www.technologyevaluation.com, 2001)
Un tip special este analiza "web clickstream" prin care se desprind informații privind conținutul sitului web al companiei (opiniile vizitatorilor, ce apreciază și ce nu, așteptările lor ș.a.m.d.). Aceste analize sunt posibile utilizând noile tehnologii în timp real bazate pe magazii de date, instrumente OLAP și interfețe utilizator de tip "tablou de bord" (dashboard), rezultatele fiind oferite în portaluri informaționale pe web, cu acces intern ori pentru clienți sau pentru ambele părți.
CRM colaborativ (e-CRM) vizează eforturile cooperative din sfera CRM, concretizate în: conferințe pe web, gestiunea formularelor web, gestiunea automată a e-mail-urilor, gestiunea unificată a mesajelor și rutarea inteligentă a acestora, instrumente de asistență web, precum Live Chat sau Voice over Ip (VoIP), ca și navigarea colaborativă și serviciul Call Me Now. Această tendință de a crea noi și noi mijloace de interacțiune cu clientul prezintă riscul unei creșteri semnificative a cheltuielilor post-vânzare. În plus, este vorba despre metode impersonale de interacțiune cu clienții. Dar, dacă mulțumirea clienților contează destul, iar creșterea bugetului nu este o problemă pentru firmă, implementarea aplicațiilor e-CRM este oportună.
Piața internațională. Conform studiului Application Spending and Penetration Report, 2002-2003, realizat de AMR Research, Oracle a fost evidențiat printre cei mai importanți furnizori de soluții Enterprise Resource Planning (ERP), Customer Relationship Management (CRM), Supply Chain Management (SCM), Procurement și Private Trading Exchange (PTX). Raportul este bazat pe intervievarea directorilor IT din peste 686 de companii, ce activează în cadrul a 14 piețe verticale de importanță majoră pentru Statele Unite. Oracle a obținut prima poziție în topul preferințelor pentru aplicațiile ERP destinate companiilor de mărime medie (300 – 2.499 angajați) și locul secund în clasamentul soluțiilor ERP pentru companiile mari (peste 2.500 de angajați).
Cele mai complexe sisteme de e-CRM sunt cele produse de către firma GoldMine Software Corporation, Commence Corp, și MultiActiv Software. Un sistem de e-CRM necesită ca toți utilizatorii să aibă un IP. Aplicațiile de acest gen trebuie să conlucreze cu servere bazate pe SQL în cazul operațiilor de amploare. Oferta de e-CRM este extrem de variată, existând soluții și pentru firmele mici și mijlocii. Produsele e-CRM majore sunt adevarate medii de dezvoltare, cu instrumente specializate destinate personalizării sistemelor. Cheia succesului în e-business o reprezintă posibilitatea Web sitului de a interacționa cu clienții și de a le acorda acestora oferte și informații personalizate. Liderul în domeniul sistemelor de e-CRM este Siebel System, al cărui software este utilizat de către IBM. Sistemele oferite de către Siebel permit personalizarea, răspunsul automat la e-mail-uri, un portal web și realizarea de planuri de e-marketing. Un alt lider al pieței este Oracle, care utilizează e-CRM pornind de la nucleul sistem ERP (Enterprise Resource Planning – gestiunea întreprinderii). Astfel, în aceste sisteme, CRM asigură interacțiunea cu clienții, iar ERP infrastructura de gestiune a firmei. Direcțiile de dezvoltare ale e-CRM-ului sunt estimate de IBM în felul următor:
utilizarea Internetului pentru a comunica direct cu clienții;
posibilitatea cunoașterii preferințelor clienților și găsirea unor soluții individuale pe baza unor studii realizate direct online;
anticiparea a ceea ce caută clientul;
mai bună interdependență între departamentele și diviziunile firmei.
Astfel, în domeniul aplicațiilor e-Procurement, Oracle a fost apreciat ca prima opțiune pentru companiile mari și medii, în timp ce pentru soluțiile PTX, Oracle este poziționat în fruntea topului pentru companiile medii și pe poziția secundă pentru companiile mari. În același timp, studiul AMR Research apreciază că principalii furnizori de aplicații ERP au câștigat poziții importante pe piețele soluțiilor SCM, CRM și e-procurement.
O altă tendință importantă este afirmarea aplicațiilor CRM, ca soluții critice, în special pentru companiile de servicii. Dintre liderii pieței de aplicații, compania Oracle se detașează ca furnizor care oferă soluții complexe, integrând în pachetul de aplicații Oracle E-Business Suite toate categoriile de aplicații analizate în raportul menționat.
În România. Dintre reușitele românești se remarcă două: Softwin și Transart. Softwin este una dintre cele mai mari companii românești de pe piața de software și servicii, cu o experiență de peste 11 ani în outsourcing. Oferta CRM Softwin este impresionantă, deoarece include: centru de contact (telefonie clasică, Internet, wap, fax), asistență umană online pentru vânzări, serviciu clienți prin email (campanii publicitare personalizate prin e-mail, newsletter), căutare asistată pe web, call center, help desk, pregătire și recrutare, consultanță. De asemenea, Softwin CRM asigură identificarea celei mai bune soluții de gestionare a relației cu clienții prin analiza detaliată a afacerii beneficiarului și a sistemului informațional al acestuia. Se oferă asistență în trecerea spre un sistem orientat către client, ajutând beneficiarul să selecteze cel mai potrivit software CRM, asigurând implementarea, ca și selecția și pregătirea personalului. În septembrie 2002, Softwin a participat la expoziția internațională DIMA de la Dusseldorf, fiind apreciată ca având cea mai complexă ofertă de servicii CRM, calitate și experiență la cele mai bune prețuri din Europa Centrala și de Est. Cifrele de mai jos întăresc această apreciere:
serviciile CRM au generat încasări de 1,3 milioane dolari în 2001;
peste 100 de operatori Internet și Helpdesk;
peste 450.000 de apeluri (telefon, chat, e-mail) tratate în prima parte a anului 2002;
dispune de un Web Call Center cu peste 50 de poziții, funcțional 24 de ore din 24, 7 zile din 7;
peste 3000 de proiecte dezvoltate pentru parteneri din UE și America de Nord.
Firma Transart a câștigat premiul Microsoft în cadrul Expoziției Naționale de Evaluare a Producției de Software – BINARY 2002 – în competiția pentru distincțiile naționale, cu produsul său Hermes, soluția completă online de automatizarea forței de vânzare. Hermes se adresează firmelor de distribuție sau firmelor producătoare, care au propriile rețele de agenți de vânzare sau merchandising. Soluția modulară Hermes are o gamă largă de acoperire, putând satisface necesități foarte diverse, de la cele ale unor corporații multinaționale cu prezență regională (Centru-Est Europa) până la cele ale unor distribuitori cu acoperire națională sau locală.
Noutatea deosebită a anului 2002 o reprezintă suportul și integrarea perfectă a două tehnologii de comunicație inovatoare: GPRS și CDMA. Suportul pentru aceste tehnologii nu se oprește doar la modulul de comunicații, ci merge mai departe, la o integrare cu procesele de vânzare oferind valoare adaugată prin:
informații online privitoare la stocuri, situația financiară a clientului
capacitatea de a transfera online comenzile reducând ciclul dintre comandă și livrare cu cel puțin 12 ore
eliminarea situației neonorării complete sau parțiale a comenzii
competitivitate sporită în cazul unor comenzi critice
oferirea accesului la resursele centralizate pentru forța de vânzare mobilă
Hermes este prima soluție de pe piața românească ce suportă în acest moment atât tehnologia GPRS implementată în România de Connex și Orange cât și tehnologia CDMA promovată în România de Zapp Mobile. Hermes este o soluție matură și completă, din categoria mai mare a aplicațiilor Customer Relationship Management (CRM), disponibilă în mai multe module și variante, și care poate fi implementată la orice companie medie, mare sau multinațională care are o activitate ce presupune susținerea unei forțe de reprezentanți mobili în orice domeniu: vânzări, marketing, service, merchandising, promovare, reprezentanți medicali, agenți de asigurări etc.
În economia de piață cerințele și așteptările clienților se schimbă rapid iar clienții sunt cei ce au ultimul cuvânt de spus atunci când doresc să cumpere un produs. Mai mult, în economia Internet, ei pot cumpăra acum orice, de oriunde și oricând. De aceea, succesul în piață depinde acum foarte mult, nu atât de diferența între produse ci de serviciile oferite pentru acestea – de customer service. Trebuie făcută diferența între serviciile oferite clienților astfel încât ele să corespundă necesităților acestuia, livrând servicii calitativ superioare și la un cost cât mai redus posibil. Este necesară adaptarea continuă la diversele schimbări ale pieței, atât din punct de vedere calitativ cât și din punct de vedere a tipurilor de servicii oferite. Timpul de reacție în aceste cazuri este foarte mic, trebuie acționat rapid și bine pentru a anticipa cerințele clienților, pentru a adapta procesele economice, în scopul menținerii unei poziții competitive pe piață.
În concluzie, dincolo de atractivitatea ofertei, implementarea completă, a tuturor aplicațiilor CRM poate dura câțiva ani și costă milioane de dolari. Specialiștii sunt de acord că implementarea graduală este soluția cea mai adecvată, cu abordarea prioritară a obiectivelor, pe baza analizei și identificării punctelor slabe (vânzări mici, relații slabe cu clienții sau service defectuos).
BUSINESS INTELLIGENCE
Business Intelligence este o soluție e-business competitivă a cărei aplicabilitate și eficiență au fost testate de mari firme internaționale și care dispune de toate funcționalitățile de care o întreprindere are nevoie pentru a integra cu ușurință informații relevante din întreaga organizație, astfel încât ele să poată fi administrate cu succes chiar și de la sute de kilometri distanță. Business Intelligence este un instrument de lucru eficient și robust, ce minimizează efortul uman, reducând semnificativ timpul alocat documentării atunci când utilizatorul trebuie să ia decizii rapide; iar, în era Internetului și a telefonului mobil, capacitatea de a lua decizii rapid este un atu important în competiția economică. Acestea sunt doar câteva dintre avantajele acestei soluții, “o adevarată operă de artă în ceea ce privește gestiunea datelor și obținerea de rapoarte și analize economice”. Câteva dintre beneficiile folosirii aceastei soluții ar fi:
Bază de date cu informații sincronizate automat
Realizare de analize și rapoarte business sofisticate
Planificarea și simularea impactului finaciar al schimbărilor
Evaluarea performanțelor economice și finaciare
Compatibilă cu orice tip de soluție; SAP și non SAP
Business intelligence reprezintă un mod inteligent de a aborda o afacere. Opinia, unanim exprimată de către specialiștii în ERP și CRM din România, era că piața românească a e-business-ului se află într-un stadiu de maturizare și consolidare în ceea ce privește implementarea soluțiilor de ERP, în timp ce managementul relației cu clienții vizează numai întreprinderile mari, și aici în mod selectiv. Totuși, la nivel internațional, soluțiile de CRM constituie o tendință care ia amploare și a cărei promovare se impune pentru înțelegerea procesului.
Pe de altă parte, noțiunea de "business intelligence", cunoscută încă din anii '60 și care a fost transpusă în fapt în urmă cu 15-20 de ani de către un număr extrem de mic de întreprinderi, a reintrat recent în atenția managerilor, ca un mod inteligent de analizare a datelor.
Ce înseamnă, de fapt, business inteligence, care este asemanarea și ce anume o diferențiază de soluțiile de CRM, cum sunt privite aceste noțiuni la nivel internațional, dar și care sunt perspectivele de implementare a unor astfel de soluții în România vor fi prezentate în cele ce urmează.
Implementarea soluțiilor de business intelligence este “foarte complexă, foarte scumpă, așa că a fost folosită numai în câteva firme internaționale de vârf. Au existat implementări care au durat și până la doi ani. În plus, soluția era folosită doar de CEO și managementul de vârf, nimeni altcineva nu avea acces la ceea ce ea oferea” (Raphael Cozijns, Application Consultant. NET Developer Evangelism Group, Microsoft EMEA).
Business intelligence este de fapt o modalitate de a privi informația nu fragmentar, ci global; nu simple date, ci analiza acestora. De exemplu, business intelligence nu se rezumă numai asupra faptului că s-au realizat 4.000 de tranzacții cu un anumit client, ci trebuie să se afle când s-au facut acele tranzacții, ce tip de tranzacții s-au facut. Ideea principală este posibilitatea de a avea o imagine generală asupra afacerii, nu una detaliată. Oferă managementului ceea ce are nevoie, dar la un nivel agregat, nu unul format din fragmente de informație.
Cu privire la tendințele pe piața de business intelligence în primul rând, există tendința de a utiliza business intelligence pentru o varietate mare de sectoare, pentru toate tipurile de manageri, de la nivelul de top până la nivelul cel mai scăzut. Chiar dacă cineva are doar zece subordonați și un singur produs, trebuie să poată să analizeze datele privind acel segment al companiei, iar un CEO trebuie să poată să aibă o imagine globală asupra companiei. O altă tendință este aceea de a aduna date de pe platforme diferite. Aici intervine rolul XML și posibilitatea de a dispune de o cantitate mare de date de pe platforme și sisteme diferite. În plus, tendințele duc tot mai mult spre obținerea de rezultate în timp real. Înainte, analizele se realizau o dată pe lună sau trimestrial, în prezent, tendința acestora este de a se realiza totul într-un segment de timp cât mai apropiat de timpul real, ceea ce poate însemna o săptamână, o zi sau două, de cinci ori pe zi, sau analizarea datelor a ceea ce s-a petrecut cu o oră în urmă. Această necesitate de analiză în timp real depinde de tipul afacerii.
La nivel mondial, Microsoft a devenit lider în acest domeniu într-un timp foarte scurt pentru că prețul soluțiilor de tip "SQL server data base", oferite de companie, au scăzut în mod dramatic. Multe soluții de business intelligence sunt foarte scumpe (de 40 de ori mai scumpe decât soluția Microsoft), motiv pentru care numeroase firme, chiar dintre cele de mici dimensiuni, au început să o prefere pe aceasta din urmă.
Apariția acestui domeniu în România are deja efecte pozitive deoarece sunt multe firme care realizează că au nevoie de soluții de business intelligence. În țările mici aceste soluții au fost mai puțin folosite pentru că firmele nu și le puteau permite (chiar și în Belgia, cu toate că este o țară mai bogată decât România, firmele sunt mici și nu își puteau permite să plătească milioane de dolari pentru așa ceva). Se crede că “în România va exista un mare interes pentru acest tip de abordare al e-business-ului, pentru că se observă că se fac progrese semnificative, iar direcția în acest sens este potrivită” (Raphael Cozijns, Application Consultant, Microsoft EMEA).
MODELE E-BUSINESS
Acum, suntem în mijlocul echivalentului digital al revoluției îndustriale. Tehnologiile Internet schimbă fundamental modul în care se fac afaceri. În afară de oferirea unor noi poposibilități pentru deja existentele modele, se și creează unele total noi. În plus, tehnologiile Internet evoluează rapid singure, de exemplu WAP a determinat comerțul mobil, XML a înlocuit HTML, etc. S-a depus mult volum de muncă pentru a investiga influența aplicațiilor e-business, a aplicațiilor T.I. bazate pe tehnologiile Internet, pe diferite mecanisme ale prețului, ca de exemplu vânzările cu preț fix, diferite forme de licitații, precum și brokeraj. Pe de altă parte, există o foarte mare preocupare pentru dezvoltarea aplicațiilor e-business. Oricum, majoritatea metodologiilor propuse sunt produse TI, pentru că nu iau în considerare nici modelul de afaceri în cauză, nici procesele de afaceri.
Prima decizie ce trebuie luată când se demarează o afacere pe Internet este asupra modelului. După unii analiști, un model de afaceri constă în trei părți:
Partea dinamică: o arhitectură pentru produs, serviciu sau informație, incluzând o descriere a părților implicate în afacerea respectivă și rolul acestora.
Partea de profit a afacerii: o descriere a beneficiilor potențiale aferente părților implicate.
Partea de venit: o descriere a surselor veniturilor.
O clasificare a modelelor după diferite criterii a fost sintetizată de unii autori ca fiind cea din următorul tabel:
Tabelul nr. 2
Criterii de calsificare a modelelor de afaceri
Existând deja foarte multe modele pentru derularea afacerilor pe Internet, dintre cele mai uzuale clasificări ar putea fi considerate următoarele :
A) În funcție de numărul de furnizori, prestatori de servicii către clienți:
-1-către-1 (e-shop)
-mai mulți-către-1 (e-mall)
-mai mulți-către-mai mulți (e-licitatie).
B) În funcție de cerințele, produsele și serviciile care se intenționează a se vinde și a se expune pe piață:
-modelul licitație (e-licitație)
-modelul portal
-modelul prețului dinamic
-modelul comparării prețului
-modelul prețului receptiv la cerere
-modelul barter
În cadrul primei clasificări, se constituie un lanț de servicii în cadrul căruia fiecare element poate fi dominant. Primul element este furnizorul de produse sau servicii, al doilea este furnizorul de servicii Internet, care poate pune la dispoziție de la spațiu pe pagina web până la posibilitatea integrării într-un e-mall. Al treilea element al lanțului este clientul, având o anumită formare profesională, interese proprii și preferințe. Acest client poate fi un consumator (B-2-C), o altă firmă (B-2-B), administrația publică (B-2-A) sau un angajat (B-2-E), în contextul tranzacțiilor interne din cadrul unei firme.
Datorită numărului mare de clasificări, în continuare se vor prezenta, în linii generale, doar câteva modele de afaceri pe Internet: modelul licitație (e-licitație), modelul portal, modelul prețului dinamic, modelul comparării prețului, modelul prețului receptiv la cerere, modelul barter, magazinul electronic (e-shop), magazinul universal electronic (e-mall), achiziția publică electronică (e-procurement), comunitatea virtuală (virtual community), prestări servicii electronice (e-service providing), brokeraj de informații, modele de publicitate.
Din prima categorie, modelele clasificate în funcție de cerințele, produsele și serviciile care se intenționează a se vinde și a se expune pe piață:
Modelul licitație. Licitarea produselor și obiectelor pe Internet s-a dovedit a fi un model de mare succes. Poate fi utilizat atât pentru comerțul electronic B-2-B cât și pentru cel B-2-C și, datorită faptului că este un domeniu de mare interes, poate fi de asemenea integrat și în e-shop-urile obișnuite. Internetul oferă multe tipuri de situri de licitații pe lângă siturile care caută alte situri de licitații pentru a găsi exact cele mai mici prețuri pentru un anumit produs. De obicei, siturile de licitații se comportă ca niște forumuri prin care utilizatorii Internet pot să-și asume fie rolul de vânzător fie cel de participant la licitație. Produsele vândute prin licitația electronică pot fi produse de ultimă oră, de suprastoc sau cu stoc fluctuant sau obiecte de valoare pentru colecționari specializați și includ de la bunuri materiale, metale și materii prime agricole, la obiecte de artă unicat. Ca vânzător, există posibilitatea de a expune un produs care se dorește a se vinde, prețul minim cerut și data limită de închidere a licitației. Se pot de asemenea, adăuga pozele și descrierea produsului respectiv. Ca și participant la licitație se poate căuta pe sit dacă produsele care sunt de interes sunt disponibile, se poate vedea activitatea curentă a licitației și se poate licita – de obicei în ordine crescătoare. Unele situri oferă posibilitatea de a înscrie un pret maxim de licitare iar un sistem automat va continua licitația pentru acel cumparător care stabilește prețul maxim pe care l-ar putea oferi pentru obiectul supus licitației. Modelul de licitație-inversă permite cumpărătorului să ofere un preț care să concureze cu cel al vânzătorului sau chiar să-l depășească. O posibilitate mai rapidă este disponibilă când cumpărătorul oferă un preț de rezervă. Prețul de rezervă este cel mai mic preț pe care vânzătorul îl va accepta. Vânzătorii pot stabili prețul de rezervă mai mare decât licitarea minimă. Dacă nici o licitare nu atinge prețul de rezervă, atunci licitația este fără succes. Oricum, în această posibilitate rapidă, dacă se licitează cu succes, atunci cumpărătorul și vânzătorul trebuie să încheie contractul. Deși siturile de licitații de obicei cer un comision la vânzări, aceste situri sunt doar un forum pentru vânzările și cumpărările online. După ce aceste licitații s-au încheiat, și cumpărătorul și vânzătorul sunt anunțați, modalitățile de plată și de livrare se stabilesc între cei doi. Cele mai multe dintre siturile de licitații nu se implică în modalitatea de plată și livrare, dar ar putea să facă acest lucru dacă aceste servicii ar putea fi folosite pentru a aduce venituri și profit.
Modelul portal. Siturile portal oferă vizitatorilor șansa de a găsi aproape tot ceea ce caută într-un singur loc. Adesea ele oferă știri, informații despre sport și vreme, și posibilitatea de a căuta pe web. Când se aude cuvântul "portal" gândul duce pentru cei mai mulți la noțiunea de motoare de căutare. Motoarele de căutare sunt portaluri orizontale, sau portaluri care adună informații cu privire la o gamă largă de subiecte. Alte portaluri sunt mai exacte, oferind o gamă largă de informații referitoare la o singură arie de interes; aceste portaluri sunt numite portaluri verticale.
-Portaluri orizontale: Yahoo!, AltaVista sau Lycos (doar câteva dintre ele), au un număr mare de link-uri spre situri și categorii de subiecte. Unele dintre ele oferă, de asemenea, vizitatorilor posibilități de cumpărare. Prin portalurile orizontale consumatorii pot accesa o varietate largă de magazine online, adăugând produse în coșul de cumpărături în timp ce fac cumpărăturile. Unele dintre portalurile orizontale care se comportă ca niște motoare de căutare au sisteme de căutare diferite, astfel că unele dintre ele sunt bazate pe popularitate altele pe poziționarea fiecărui sit înscris și unele pot avea la bază sisteme de plată.
-Portalurile verticale sunt de obicei concepute pentru a aduna informații de la mulți cumpărători și vânzători din aceeași industrie și care fac tranzacții în cadrul unui context web sigur folosind un sistem EDI (Electronic Data Interchange). Folosind acest sistem EDI pe web, întreținut de tehnologii XML și ebXML, companiile au posibilitatea de a expune informații despre servicii și produse, de a converti informația într-un format standard recunoscut de sistemul EDI și de a cumpăra, vinde sau schimba produse și servicii pe Internet.
Modelul prețului dinamic. În trecut vânătorii de afaceri profitabile trebuiau să le caute vizitând numeroși vânzători locali en-gros și en-detail. Multe metode în care alagerea prețului este folosită pentru a genera afacerea nu ar putea fi posibile fără Internet. Unele firme dau posibilitatea clienților de a preciza prețul pe care îl vor plăti pentru călătorie, casă, automobile sau bunurile de consum. Cumpărând en-gros întotdeauna prețurile sunt mai mici, și acum există web situri care permit găsirea celor mai mici prețuri și logarea alături de ceilalți cumpărători pentru a achiziționa produsele în cantități mari. O altă strategie de prețuri folosită de multe afaceri pe Internet este de a oferi produse și servicii gratis. Formând parteneriate strategice și vânzând publicitate marilor companii au posibilitatea de a oferi produsele lor cu o mare rată de reduceri sau chiar gratis. Facând barter sau oferind reduceri sunt alte metode prin care companiile mențin prețurile scăzute pe Internet. Internetul a îmbunătățit totodată posibilitatea clientului de a compara prețul diferiților vânzători. situri ca acestea adună informații legate de preț pentru o mare varietate de produse vândute prin Internet.
Modelul comparării prețului. Modelul comparării prețului permite clienților să aleagă o varietate de comercianți și să găsească produsul sau serviciul dorit la cel mai mic preț. Aceste situri deseori generează venituri de la parteneriate cu comercianții particulari.
Modelul prețului receptiv la cerere. Internetul le dă posibilitatea clienților de a cere servicii mai bune, mai rapide și la prețuri mai mici. De asemenea, împuternicește cumpărătorii de a cumpăra în grupuri mari pentru a obține reduceri de grup. Conceptul care stă la baza modelului prețului receptiv la cerere este acela că, cu cât mai mulți oameni cumpără un produs la o singură tranzacție, cu atât scade prețul pe persoană. Vânzând produse individual poate fi mai scump deoarece vânzătorul trebuie să pună un preț la produs astfel încât să-i acopere cheltuielile de vânzare generale și să obțină și profit. Când clienții cumpără en-gros, aceste cheltuieli se împart pe produse, și profitul crește.
Modelul barter. O altă metodă populară de a conduce afacerile pe Internet este barterul sau oferirea unui obiect în schimbul altuia. Există situri care permit pesoanelor individuale sau companiilor să vândă sau să-și expună produsele. Vânzătorul face o ofertă inițială cu intenția de a face barter pentru a ajunge la o înțelegere finală cu cumpărătorul. O gamă largă de produse și servicii sunt disponibile pentru barter.
Rabaturi. Rabaturile pot ajuta la atragerea clienților pe situl propriu. Multe companii oferă "prețuri mici în fiecare zi" și prețuri speciale pentru a-i influența pe clienți să revină. Acestea sunt situri care au realizat parteneriate cu en-gros-iști și en-detail-iști care oferă reduceri; web situl transmite reducerea clienților sub forma rabaturilor.
Oferirea de produse și servicii gratuite. Mulți întreprinzători își realizează modelele de afaceri pe baza veniturilor din publicitate. Rețeaua de televiziune, stații radio, reviste și presa scrisă folosesc publicitatea pentru a-și finanța operațiile și a obține profit. Sunt situații similare pe Internet unde siturile își oferă produsele și/sau serviciile pe gratis. Altă formă de perteneriate este schimbul de servicii și/sau produse pentru spațiu publicitar și invers.
Din cea de a doua categorie, în funcție de numărul de furnizori, prestatori de servicii către clienți:
Magazinul electronic (e-shop). Ideea de bază a comerțului electronic este aceea de a transpune afacerea fizică, materială, în pagină de Internet. Astfel, firma își prezintă catalogul de produse precum și serviciile prin Internet.
a) Produsele sunt oferite, în general, la diferite categorii de preț, ținând seama de tendința clienților de a testa calitatea, viteza și eficiența livrării înainte de a decide să cumpere produse mai scumpe. Produsele adecvate comercializării prin Internet sunt, de obicei, cele care pot fi descrise cu ușurință și nu necesită folosirea simțului tactil: bilete de avion sau de concert, CD-uri, cărți, software, unelte, piese de schimb, anumite alimente sau chiar autoturisme. Pe de altă parte, produse care au fost considerate inițial ca nefiind potrivite pentru comercializarea pe Internet (de exemplu cravatele), se vând acum foarte bine pe Internet.
b) Serviciile completează de obicei oferta de produse dar se circumscriu deseori unei sfere mai largi (de exemplu, în cazul în care se comercializează cravate, situl poate prezenta și un desen/schiță despre cum se face nodul de cravată; în plus, situl poate include și un ghid de culori și stiluri pentru oamenii de afaceri, un îndrumar pentru succesul în afaceri sau, magazinul de cravate poate decide să vânda și șosete, pantofi și pălării prin includerea pe sit și a altor vânzători).
c)Prețurile produselor vândute prin Internet ar trebui să fie mai mici decât cele practicate pentru comenzile clasice. Cărțile, spre exemplu, sunt oferite pe Internet cu o reducere de 10-50% sau, cel puțin, fără a se percepe taxe adiționale de livrare. Serviciile și în special serviciile de informare ar trebui să fie în mare parte gratuite. Serviciile de informare prin publicații periodice sunt oferite gratuit la început, prin acces liber sau abonamente gratuite; ulterior, ofertanții vor iniția servicii suplimentare de tipul accesului la arhive și vor extinde posibilitățile de căutare, solicitând utilizatorului să se aboneze și să plătească pentru a beneficia de acestea. S-a constatat că impactul abonamentului online asupra utilizatorilor este foarte mic: majoritatea rămâne fidelă abonamentelor clasice și, în general, numai clienții noi apelează la acest nou sistem de abonament. Cu toate acestea, abonamentele contra cost online pentru accesul la știri de ultimă oră sau la dezbateri cu participare restrictivă de exemplu, suscită interesul doar dacă serviciile oferite sunt de valoare excepțională.
Există diferite variante de găzduire a unui e-shop, astfel:
– pe un server distinct (un computer proprietatea firmei deținătoare a unui e-shop) destinat unor pagini ample și complexe de web; acesta va fi localizat în cadrul firmei dacă frecvența modificărilor ce trebuie făcute este mare (ex. știri, prețuri, etc.) sau dacă este necesar un trafic intens între firmă și serverul aferent e-shop
– pe un server virtual (un spațiu deținut de firma proprietară a unui e-shop, pe un hard disk al unui computer furnizor de web); în corelație cu un spațiu mai mare de tipul www.yourshop.com, soluție preferată de majoritatea întreprinderilor mici și mijlocii
– în cadrul unui magazin universal electronic (e-mall). Alegerea variantei optime pentru magazinul electronic depinde de costurile de telecomunicație, know-how-ul tehnic la nivelul firmei, grupul țintă, mărimea, structura și obiectivele pe termen mediu ale viitorului e-shop. În măsura în care este posibil, un e-shop ar trebui să poată fi accesat pe mai multe căi: un link/publicitate permanent pe un sit portal, un cuvânt-cheie publicitar în cadrul motoarelor de căutare sau în cadrul prezentării pe Internet a informațiilor generale despre întreaga activitate a firmei sau despre întreaga gamă de produse și o fereastră a acestui sit în cadrul unui e-mall – toate acestea concomitent. În plus, o idee interesantă ar fi să se stabilească denumiri de genul ”www.produs1.com” pentru grupele de produse, cu link exact la pagina corespunzatoare din cadrul magazinului electronic.
Magazinul universal electronic (e-mall). Un e-mall oferă un front comun pentru mai multe e-shop-uri și poate fi realizat utilizând diverse modele de tranzacții, în funcție de tipul de servicii pe care proprietarul mall-ului dorește să le ofere. Tot proprietarul este cel care se ocupă și de marketingul aferent mall-ului, astfel încât alegerea mall-ului potrivit este o decizie esențială pentru deținătorul unui magazin. Mall-ul potrivit se definește ca fiind un mall cu o rețea puternică, cu o strategie de marketing bună, cu un front de prezentare potrivit și din care să se poată accesa direct și pe mai multe căi e-shop-ul; cu o structură adecvată de magazine și care să ofere și servicii, cum ar fi furnizarea de informații curente regionale sau sectoriale. Revenind la exemplul magazinului pentru cravate: în cazul în care proprietarul dorește să-și prezinte magazinul în cadrul unui mall, el trebuie să decidă dacă să opteze pentru un mall destinat modei sau pentru unul specializat în accesorii. Pentru unele domenii este benefică participarea în cadrul unui mall alături de produse competitive cum ar fi bijuteriile. Aceasta duce la creșterea traficului în mall și astfel la creșterea cifrei de afaceri a fiecărui magazin din structura acestuia. Pe de altă parte, deținătorul mall-ului poate obține profit din reclamă, taxe percepute membrilor și/sau taxe asupra tranzacțiilor.
Achiziția publică electronică (e-procurement). Achiziția publică prin modelul B-2-B este aplicabilă în cazul în care organisme guvernamentale sau mari organizații lansează apeluri pentru licitarea achiziționării de bunuri sau servicii. Sfera de cuprindere a licitațiilor tipice include de la serviciile din construcții și bunurile pentru investiții până la studii și alte lucrări ample. Achizițiile publice prin Internet pot include negocierea electronică, contractarea și licitarea în colaborare, spre exemplu. Pentru ca acest model să poată fi și la îndemâna întreprinderilor mici, s-au înființat platforme sau consorții în cadrul cărora vânzătorii acționează împreună pentru a obține oferte mai avantajoase de la producători. Spre exemplu, industria modei este un important utilizator al acestor consorții.
Comunitatea virtuală (virtual community). Pe Internet – exact ca și în realitate, oameni având interese comune se întrunesc în comunități pentru a discuta sau a asculta tematicile preferate. Aceste forumuri – cum sunt forumul de discuții, grupul de discuții interactiv (chat) sau lista de corespondenți (mailing list) – sunt utile atât pentru timpul liber cât și pentru comunicările de afaceri și sunt denumite “comunități virtuale”. Instrumentele menționate sunt adesea oferite ca servicii gratuite, în scopul sporirii traficului pe pagina de Internet și pentru stimularea atașamentului emoțional față de aceasta.
Furnizare de servicii pentru comerțul electronic (e-service providing). Serviciile care susțin activitatea de comerț electronic nu sunt oferite exclusiv de către furnizorii de Internet, care se rezumă în general la găzduirea paginilor de web sau la asigurarea accesului pe Internet. De exemplu, există magazine universale electronice (e-mall) conduse de producători, vânzători, furnizori de Internet, designeri de web sau asociații. Există și servicii electronice externe cum ar fi cele de management, de informații, de prelucrare a datelor, de consultanță, de integrare a serviciilor de livrare, care pot fi prestate în diferitele variante de comerț electronic. În mod evident, oricare dintre verigile acestui lanț valoric poate oferi servicii electronice și poate deveni placa turnantă pe piața specifică. Activitățile se pot concentra spre atragerea a cât mai mulți participanți în cadrul unei verigi a lanțului, astfel încât să se creeze o structură puternică de tipul B-2-C (e-mall) sau o platformă B-2-B.
Brokeraj de informații. Informațiile competente sunt necesare pe tot parcursul lanțului valoric de furnizori de servicii. Această necesitate nu mai poate fi în prezent satisfăcută de cunoscutele motoare de căutare sau de cataloage, astfel încât deținătorii de baze de date consacrate au migrat către web oferind arhive indexate pentru publicații periodice, brevete și informații de piață, dar și literatură științifică de specialitate. Unele dintre aceste servicii comerciale sunt prestate contra cost, fie în baza unui sistem de abonament, fie prin intermediul banilor electronici de tipul e-cash sau cybercash. Au fost înființate unități și agenții de cercetare care încearcă să creeze mecanisme de detectare semantică, dar serviciile de informare care au la bază experiența umană, respectiv experți în domeniu, rămân în continuare servicii de importanță capitală pentru lumea afacerilor.
Modele de publicitate. Pe lângă vânzările directe și sistemul abonamentelor, reclamele găzduite pe pagina de Internet respectivă sunt și ele, deseori, generatoare de profit pentru magazinele electronice și pentru paginile de Internet în general. Dar, reclama pe Internet nu este întotdeauna posibilă sau adecvată: designul magazinului universal electronic permite sau nu, publicitatea în magazinele proprii, în funcție de tipul de tranzacții practicate în cadrul e-mall. În mod obișnuit, banerele publicitare – cea mai cunoscută formă de publicitate – sunt plasate pe paginile de Internet cu un conținut corespunzător, cum ar fi pagină-gazdă, subpagini atractive, pagini rezultate în urma căutărilor prin cuvinte-cheie, ș.a. Cu toate acestea, activitatea de reclamă poate genera profit doar în cazul în care situl beneficiază de un trafic intens. Agențiile de publicitate vor fi interesate de un anumit site, doar în cazul în care există garanții în ceea ce privește numărul mare de vizitatori lunar.
Având în vedere faptul că rata de accesare a banerelor publicitare este relativ scazută și depinde în mare măsură de design, prețurile pentru publicitate se bazează în prezent mai mult pe vizibilitatea paginii de Internet (numărul de vizitatori). S-a constatat astfel, că rata de accesare a banerelor publicitare găzduite pe o pagină de Internet se situează frecvent între 0,05 – 0,3 %, uneori crescând până la 3% sau mai mult. Dar, numărul de accesări al banerelor poate fi identificat direct de beneficiarul reclamei, pe situl propriu, spre deosebire de numărul de accesări al paginii de Internet care gazduiește reclama și care nu poate fi monitorizat decât de proprietarul acestei pagini.
Prețurile pentru publicitate se diferențiază foarte mult în funcție de importanța contractului, valoarea specifică și specializarea paginii de Internet gazdă (cu cât e mai specializată cu atât e mai scumpă) și de alte criterii (spre exemplu, într-un motor de căutare, utilizarea în scop publicitar a cuvântului-cheie “e-commerce” este cotată cu un preț mai mare decât alte astfel de cuvinte-cheie cum ar fi “provider” sau “business”). Prețurile actuale sunt cuprinse între 0,01 și 0,30 euro/accesare a paginii de Internet, gazdă a reclamelor.
În practică se întâlnesc și cazuri când proprietarii de pagini de Internet acceptă banere publicitare pe paginile lor, în schimbul găzduirii banerelor proprii pe alte pagini de Internet. Acest schimb de banere publicitare este organizat în cadrul “inelelor de web” (cercuri pe domenii), create cu miile pe diferite tematici. În cadrul unui astfel de inel, paginile de Internet aferente unui anumit domeniu sunt legate prin link-uri, în baza dorinței exprimate de proprietarii paginilor și, evident, a intereselor lor.
Evident, modelele de afaceri și aplicațiile e-business se influențează reciproc foarte puternic. Pe de o parte, domeniul T.I. (în particular Internet-ul) oferă posibilitatea unor noi metode de a face afaceri, iar pe de altă parte parte le restricționează. Aceste restricții pot fi probleme de securitate, de performanță sau de integrare a ERP și a sistemelor legate.
CERINȚELE LA NIVEL DE UTILIZATOR DE LA UN SIT DE E-BUSIENSS
Aspectul important pe care trebuie să îl rezolve situl de web este de a asigura o experiență pozitivă utilizatorului, un impact puternic la o a doua revenire. Elementele care contribuie la loialitatea clienților unui sit de e-business, în viziunea specialiștilor de la WithLock EBS, sunt următoarele:
un design atractiv;
un conținut interesant;
funcționalitate crescută;
posibilitatea de a naviga rapid până la informația solicitată.
Înainte de a crea un web sit de e-business, firma trebuie să stabilească câteva obiective, în principal stabilirea clienților cheie, cărora să le asigure posibilitatea de a-și atinge foarte ușor scopurile. În opinia acestor specialiști, siturile de astăzi solicită cunoștinte destul de avansate din partea utilizatorilor, acesta fiind unul dintre obstacolele în calea dezvoltării e-business-ului.
Obiectivele unei oferte de succes în domeniul navigării pe Internet constau în posibilitatea sitului de a interacționa cu utilizatorul, de a avea oferte alternative, mesaje vizuale clare și de a folosi un limbaj simplu care să reflecte intențiile site-ului. Navigarea printr-un sit de e-business trebuie să fie în primul rând extrem de simplă și clară. Cu alte cuvinte, informația solicitată de utilizator nu trebuie să fie "decât la un clic distanță".
Pentru siturile care se ocupă de e-business și e-commerce este extrem de importantă oferirea unor modalități variate de plată, care să asigure încrederea clienților în securitatea datelor transmise către site. Strategia optimă este de a solicita clienților o singură dată introducerea unor date personale, cum ar fi adresa sau informațiile de pe cartea de credit. Solicitarea acestora de mai multe ori poate crea neîncrederea utilizatorilor. Totodată, situl trebuie să poată oferi opțiuni variate de distribuție și transport către client. Astfel, www.amazon.com s-a asociat cu o serie de firme care se ocupă doar de distribuția produselor din depozitele firmei către clienti. Soluțiile tehnice propuse pentru realizarea unor astfel de situri constau în două mari categorii, dezvoltate în funcție de sistemul de operare folosit de către rețeaua companiei. Astfel, pe parte Microsoft s-au dezvoltat baze de date de tip Access sau SQL Server, care sunt accesate de obicei prin intermediul scripturilor asp (Active Server Pages), în timp ce dinastia Unix/Linux se ocupă de cantitățile foarte mari de date cu ajutorul MySql sau Postgres SQL. Scripturile des folosite sunt cele de jsp (Java Server Pages) sau php. Pe parte de Linux se mai pot realiza și servleti Java, a caror execuție depinde de viteza serverului. Acest lucru determină un avantaj de viteză de execuție și procesare a siturilor care utilizează servleti Java.
Programele dezvolate la ora actuală tind să integreze toate aceste soluții tehnice, un exemplu în acest sens fiind aplicația WebSphere Application Server dezvoltată de către IBM. Această aplicație poate suporta tranzacții de e-business de volum foarte mare, poate oferi soluții pentru B2B și o accesare facilă a bazelor de date. De asemenea, este prevazută cu diferite instrumente care le permit designerilor de web să aleagă soluții rapide și eficiente în dezvoltarea site-ului. De asemenea, aplicația oferă și un instrument de analiză a sitului care furnizează rapoarte despre numărul de vizitatori și opțiunile de cumpărare ale acestora.
Capitolul IV
APLICAȚII, COMPONENTE ȘI PORTALURI E-BUSINESS
DEZVOLTAREA APLICAȚIILOR E-BUSINESS
CARACTERISTICILE APLICAȚIILOR E-BUSINESS
Provocările mediului e-business. Pentru a intra în competiție pe o piață globală, trebuiesc construite noi generații de aplicații e-business. Multe dintre cerințele pentru sistemele e-business nu făceau parte din structura aplicațiilor vechi. Web-ul este responsabil pentru cele mai importante schimbări care au avut loc de la apariția calculatoarelor, incluzând creșterea competitivității, cerințe noi din partea utilizatorilor, precum și un ciclu de viață al produselor mai scurt (în capitolele anterioare s-a prezentat impactul avut de web în mediul e-business). Noile cerințe se aplică tuturor aplicațiilor e-business, inclusiv sistemele interne (Intranet), B2B e-commerce și aplicațiile folosite de către utilizatorul final (Internet).
Modele noi de utilizare. O schimbare dramatică provocată de Internet sunt noile modele de clienți. Prin intermediul web-ului, în prezent, clienții pot accesa sistemele online 24h/zi, 7zile/săptămână, 365zile/an. Acest lucru are două implicații puternice. Prima dintre ele rezidă din folosirea de către clienți la orice oră a sistemelor, deci acestea trebuie să fie la dispoziție în orice moment, astfel, aplicațiile necesitând a fi întreținute și îmbunătățite fără a fi decuplate (offline) (sau cel puțin pentru un scurt timp și nu foarte des). A doua imlicație constă în aceea că aplicațiile nu mi pot depinde de acele “procesări în loturi” din afara orelor de vârf mai ales atunci când acestea intervin în disponibilitatea aplicațiilor. Prin intermediul web-ului, aplicațiile accesează milioane de potențiali clienți și vice versa. Din acest motiv, aplicațiile trebuie să aibă abilitatea de a face față unor milioane de clienți pe zi, poate câteva mii simultan. Informația se răspândește rapid pe web așa încât, o aplicație de la care se aștepta o creștere de căteva sute de clienți pe zi, poate să se confrunte cu o utilizare exponențială de o magnitudine mult mai mare. Au existat astfel, modele de aplicații care nu au suportat o accesare la scară mare, iar la polul opus, altele au reușit să supraviețuiască acestor probleme, un exemplu bun în acest sens fiind compania AOL.
Sistemele e-business trebuie să suporte și alte tipuri de acces pe lângă web, cum ar fi ATM-urile, telefonia mobilă și alte dispozitive. În Fig. 4.1. se prezintă câteva din aceste tipuri de acces.
Noile cerințe din partea clienților. Noile sisteme trebuie să îndeplinească aceste noi cerințe ale pieței. Clienții de pe Web sunt în mod obișnuit mai puțin pregătiți în domeniu decât proprii angajați ai firmei așa încât se face necesară o folosire foarte ușoară a aplicațiilor. În timp ce un angajat se va chinui cu o aplicație slabă pentru că este plătit pentru acest lucru, un client nu o va face. O aplicație pentru noul tip de utilizator Web trebuie să fie mai intuitivă, ușor de folosit și rezistentă. Clienții se așteaptă la o interfață ușoară și puernică. Aplicația trebuie să fie ușor de folosit atât pentru utilizatorul experimentat cât și pentru utilizatorul începător. Pentru că, acești utilizatori nu cunosc metodele și constrângerile aplicației (așa cum ar trebui să le cunoască angajații firmei producătoare), trebuie ca acele reguli care trebuie respectate să fie implementate ca fiind o parte a aplicației.
Este evident că aplicațiile trebuie să îndeplinească un nivel minim de performanță. Studiile făcute arată că un client va aștepta cu îngăduință 1-2 secunde pentru un răspuns, dar nu va aștepta niciodată mai mult de 30 secunde. În principiu, timpul mediu maxim de răspuns al unei aplicații este de 5 secunde după care clientul părăsește aplicația și caută alta. Clienții își doresc un serviciu personalizat, doar ușurința în folosire nefiind suficientă. Companiile trebuie să devină mult mai axate pe client decât înainte, existând mai multe stiluri de personalizare. Clienții pot fi clasați în categorii diferite (ex: standard, preferențiali, primari), cu servicii oferite diferit pe fiecare categorie în parte. Acest model este frecvent folosit în programele de transport aerian personalizate. Aceste personalizări produc un avantaj enorm în lumea afacerilor. Un profil personal poate fi menținut pentru fiecare client în parte, ținând cont de preferințele trecute, aceste informații putând fi folosite pentru a oferi produse și programe specifice cât și pentru a oferi clienților o interfață croită pe preferințele lor. Un exemplu edificator în acest sens îl constituie compania Amazon.com care a dovedit un potențial incredibil de personalizare.
Fig. 4.1. : Tipuri de acces ale clienților.
(Sursa: Paul Harmon, Michael Rosen, Michael Guttman, op. cit., pag. 86)
Creșterea competiției și scurtarea duratei de viață a produselor sunt o consecință a e-business-ului și a existenței Web-ului. Clienții au acum, mai mult ca niciodată, acces la toți concurenții de pe piață, ei putând face astfel cumpărături prin comparație (respectând atât condițiile legate de preț cât și de serviciile oferite). Aceste presiuni concurențiale necesită schimbări și îmbunătățiri continue, ceea ce înseamnă că infrastructura și procesele companiei trebuie să suporte dezvoltarea continuă la care sunt supuse aplicațiile. Această situație implică nevoia ca noile aplicații să opereze într-un mediu în plină schimbare, prin presiunea externă să concureze și să câștige avantaje competitive , iar prin presiunile interne să își mărească eficiența și să își micșoreze costurile.
Metodele tradiționale de dezvoltare a plicațiilor nu pot satisface cerințele unor schimbări constante și unei dezvoltări rapide, fiind astfel necesară construirea unei noi aplicații de fiecare dată când se oferă noi produse.
Atunci când se compară aplicațiile e-business și metodologiile proprii de dezvoltare cu aplicațiile IT tradiționale, pot fi descoperite următoarele caracteristici:
Viteza dezvoltării: “viteza” este una dintre caracteristicile cheie ale e-business-ului. Modelele e-business sunt adaptate rapid pentru a putea câștiga avantaje competitive. De aceea, aplicațiile e-business trebuie să fie dezvoltate și adaptate foarte rapid, rezultând în prototipuri și aplicații modificate, în timp ce ele sunt deja în producție.
Complexitatea și eterogenitatea sistemului: aplicațiile tradiționale, sunt adesea bazate pe o singură “tehnologie de bază”. S-a depus un volum foarte mare de muncă asupra metodologiilor folosind aceste tehnologii. Majoritatea acestor metodologii consideră ca bază procesul de modelare a afacerilor. În aplicațiile e-business nu există în general noțiunea de “o singura tehnologie de bază”. Aici, o multitudine de sisteme și tehnologii diferite trebuiesc integrate. Este foarte folositor să se definească integrarea de la nivelul de modelare pentru că se reduce astfel complexitatea (comparativ cu nivelul tehnic).
Securitatea aplicației și a datelor: platforma principală pentru e-business este Internet-ul. Datorită insecurității existente încă la nivelul Internet, aplicațiile e-business trebuie să ofere mecanisme sofisticate de securitate.
Performanța aplicației: disponibilitatea mondială a serviciilor e-business prin intermediul Internet-ului dau posibilitatea accesului la o bază de date a cumpărătorilor extrem de largă, eventual nelimitată. În plus, această bază de date poate crește foarte rapid. De aceea, aplicațiile e-business trebuie să fie extrem de adaptabile.
Arhitectura generală a unei aplicații
Fig. 4.2. : Arhitectura generică a unei aplicații
Figura prezentată mai sus reprezintă o arhitectură generală a aplicațiilor e-business. Prin dezvoltarea și menținerea concurențială a elementelor arhitecturale, viteza de dezvoltarea poate fi îmbunătățită. Din cauza potențialei eterogenități a elementelor arhitecturale, aspectele ce privesc securitatea trebuie avute în vedere la fiecare punct de intersecție din interiorul arhitecturii. O arhitectură generică poate fi implementată folosind tehnologii de nivelul 2, 3 sau 4, în funcție de cerințele de performanță. Particularizări ale acestei arhitecturi pentru aplicațiile e-business de tip B2C au fost prezentate și în cadrul ECEC 2000 de către alți specialiști în domeniu.
TEHNOLOGII PENTRU DEZVOLTAREA APLICAȚIILOR E-BUSINESS
Pentru realizarea aplicațiilor e-business pot fi folosite platforme “pachet” e-business și/sau aplicații dezvoltate individual. Platformele pachet e-business sunt adesea folosite pentru e-business-ul de tip B2C. Asemenea sisteme oferă servicii IT cum ar fi sistem de securitate, sistem de plată și cataloage de produse. Aceste servicii pot fi integrate sistemelor existente dar majoritatea funcționează singure. În plus, se implementează de obicei și un model de afacere fix, care nu poate fi schimbat.
Pentru dezvoltarea atât a platformelor pachet cât și a aplicațiilor individuale pot fi folosite tehnologii diferite. În Tabelul nr. 3 se vor prezenta câteva dintre ele. Bineînțeles, aceste tehnologii nu trebuiesc nepărat folosite, funcționalitatea lor putând fi realizată și folosind “tehnologii de un nivel mai scăzut”.
Tabelul nr. 3
Tehnologii folosite pentru aplicațiile e-business
Dezvoltarea aplicațiilor bazate pe componente
Aplicații flexibile pot fi construite prin asamblarea unor module software funcționale (componente) pentru a crea noi produse și servicii. O dată construite, aplicațiile pot fi ușor îmbunătățite prin adăugarea unor noi componente sau modificate prin înlocuirea componentelor existente.
Fig.4.3. : Construirea plicațiilor noi pe baza componentelor existente
(Sursa: Paul Harmon, Michael Rosen, Michael Guttman, op. cit., pag. 89)
Unele componente trebuie construite de la bază pentru a servi noilor aplicații, altele există deja în aplicații, iar cu timpul, aplicațiile vor fi asamblate din ce în ce mai mult din componente existente, necesitând mai puține componente noi pentru a fi construite. Dezvoltarea rapidă și presiunea concurenței necesită ca o firmă să-și poată refolosi la maxim compnentele și aplicațiile proprii.
Aplicațiile bazate pe compnente pot reacționa rapid, în acest sens considerăm două aplicații existente care sunt construite din componente; fiecare aplicație constă într-o interfață cu utilizatorul, câteva sisteme de reglare a proceselor, un acces moștenit și o componentă informaținală. Aceste componente reprezintă precese și entități care formează blocuri care stau la baza afacerii în totalitatea ei. În Fig. 4.3., o nouă aplicație a fost rapid dezvoltată creând doar o nouă interfață. Partea principală a aplicației a fost construită din blocuri de componente care erau deja disponibile ca parte a aplicațiilor existente.
Pentru a duce la îndeplinire acest lucru, programele trebuie să fie concepute având la bază aplicații bazate pe componente iar infrastructura trebuie să poată susține acest nou tip de dezvoltare. O componentă arhitecturală definește practic infrastructura tuturor componentelor întreprinderii. Ea definește de altfel și modul de acțiune al componentelor, ceea ce pot ele să facă, modul în care aplicațiile se folosesc de infrastructură și felul cum componente care trebuie scoase pot fi catalogate ca refolosibile.
O arhitectură a unei componente nu definește ceea ce trebuie să fie și ce trebuie să facă o componentă – acest lucru este lăsat în seama fiecărei aplicații în parte – oferă însă un mediu comun tuturor componentelor în interiorul oricărei aplicații. Acest lucru conduce la o mai mare capacitate de reutilizare a componentelor și folosirea unui pachet comun de procedee și instrumente de administrare și conducere a aplicațiilor bazate pe componente.
Mai trebuie un singur element cheie care să susțină această dezvoltare rapidă și acela este un model de programare simplificat. În mod obișnuit, software-ul aplicațiilor este foarte complicat pentru construi o aplicatie așa cum a fost proiectată.
Tehnologia bazată pe componente simplifică astfel programarea, majoritatea aplicațiilor ar trebui asamblate de un personal mai puțin specializat decât de către tehnologia folosită pentru a o implementa.
Proliferarea aplicațiilor Visual Basic și armatele de programatori VB sunt cel mai bun exemplu despre cum un mediu de programare simplu dar puternic a mărit viteza de dezvoltare a aplicațiilor. Până acum, creșterea productivității a fost limitată la aplicațiile bazate pe client. Același model trebuie extins la aplicațiile de server pentru a putea face față cerințelor diversificate din climatul e-business din zilele noastre.
Integrare și interoperabilitate. Majoritatea organizațiilor au azi uriașe investiții făcute în aplicații și sisteme informatice. Majoritatea proceselor și politicilor companiei sunt conținute într-un cod al acestor plicații. În multe cazuri, aplicațiile existente merg foarte bine și dorința de schimbare a lor este foarte mică (cum zic unii “dacă nu-i stricat, nu repara”). Chiar dacă s-ar dori, îmbunătățirea și lărgirea acestor aplicații este greoaie pentru că sunt aplicații de dimensiuni foarte mari, acest lucru stând în calea dezvoltării rapide care se face necesară în fața schimbărilor actuale din mediul e-business. Singurul mod de a răspunde eficient la această problemă este integrarea acestor sisteme “moștenite” în cadrul unor aplicații bazate pe componente. Noua infrastructură ar trebui să folosească aceste sisteme pentru executarea sarcinilor la care se descurcă și să le extindă pentru ca funcțiile lor să poate fi folosite și în contextul existenței acestui nou mediu e-business. Frecvent, abilitățile noilor sisteme vor fi folosite de mai multe aplicații (inclusiv aplicațiile mai vechi) în același timp. Aceste noi capacități pot fi adăugate în afara aplicațiilor existente, pentru a putea evita atât necesitatea modificării codului existent cât și dublarea efortului depus. Această modalitate de abordare se numește “legacy integration” (integrarea vechilor sisteme) sau “enterprise application integration” (integrarea aplicațiilor de întreprindere). În Fig. 4.4., prezentăm integrarea aplicațiilor vechi în noua infrastructură. În stânga figurii sunt prezentate noile componente, iar în dreapta sunt sistemele existente deja. Aplicațiile inițiale și componentele constituie un pod între aceste două lumi prin etalarea capacităților aplicațiilor existente ca și componente în noua infrastructură.
Fig. 4.4. : Integrarea sistemelor existente și a altor aplicații
(Sursa: Paul Harmon, Michael Rosen, Michael Guttman, op. cit., pag. 92)
Integrarea trebuie să se aplice și altor sisteme și aplicații, aceasta neaplicându-se numai acelor sisteme “moștenite”. Activele și resursele unei companii se regăsesc în mai multe părți și aplicații între care trebuie să existe o interoperabilitate. Acest lucru înseamnă ca diferite aplicații să poată împărți acele elemente pe care le au în comun (pot fi date comune, cum ar fi informațiile despre clienți, sau pot fi funcții comune, cum ar fi “trimiterea facturii clientului”). Actualul climat al afacerilor în ceea ce privește fuziunile și achizițiile face ca această cerință să fie mult mai importantă, de îndată ce fiecare fuziune sau achiziție în parte creează numeroase cazuri de existență a unor date și functionalități replicate care trebuiesc să fie integrate.
Desigur, o organizație poate avea propriile probleme de integrare fără ca aceasta să facă parte dintr-o fuziune. În trecut, dezvoltarea aplicațiilor nu se preocupa de această interoperabilitate, rezultând astfel date și funcționalități care se repetă și astfel o dificultate în lucrul cu aceste aplicații. Una dintre noile cerințe ale clienților actuali este chiar consolidarea acestor interacțiuni, așa încât un client să nu primească mai mult de o factură sau o ofertă din partea aceleiași companii (doar dacă doresc acest lucru). Această presiune face ca integrarea alicațiilor să fie imperativă, iar arhitectura inteprinderii trebuie să ofere soluții pentru această cerință. Acest lucru se face prin definirea unor metode clare de construire a aplicațiilor (căi ce fac interoperarea facilă) și prin descrierea unui model generic de interoperare ce poate fi aplicat tuturor aplicațiilor existente și viitoare.
Prin integrare se înțelege combinarea unor elemente într-o aplicație unificată. Interoperarea reprezintă cooperarea existentă între diferite elemente care lucrează împreună. Diferențele dintre aceste două noțiuni pot părea la prima vedere minore, dar ele de fapt sunt foarte importante. Aplicații diferite interoperează una cu cealaltă, dar ele sunt conduse și operate separat. Aceste aplicații diferite pot aparține unor compartimente diferite ale aceleiași companii sau unor companii complet diferite, cum este cazul B2B (business-to-business) e-commerce. Pentru ca aplicațiile respective să interacționeze trebuie ca acestea să suporte anumite protocoale comune, acest lucru devenind foarte important pentru eficacitatea e-business-ului.
CERINȚELE APLICAȚIILOR DE ÎNTREPRINDERE
Aplicațiile e-business sunt considerate o parte integrantă a activelor IT ale companiei. Cerințele IT provin din surse diferite cum ar fi o aplicație specifică, mediul e-business și chiar cerințele de natură operațională ale întreprinderii. Este vorba despre nevoia de a dezvolta aplicațiile astfel încât acestea să se adapteze noilor cerințe ale e-business-ului, dar această adaptare este doar una din “cerințele întreprinderii” pe care aceste aplicații trebuie să le întrunească.
Provocările oferite de aplicațiile la scară largă. Diferența, cel puțin la nivel înalt, dintre o aplicație oarecare și o aplicație care se poate transforma la o scară largă poate fi însumată în două cuvinte: utilizarea resurselor.
Cheile construirii unei asemenea aplicații sunt: înțelegerea resurselor critice existente ale sistemului și deținerea unui mecanism care nu numai că îți permite să folosești în mod eficient acele resurse, dar îți oferă și posibilitatea de a adăuga alte resurse în funcție de cerințe.
Orice aplicație este compusă din trei părți mai mari: clienți (utilizatori), servere (care execută operațiile) și datele. Într-un sistem bazat pe componente, datele sunt frecvent prezentate ca și vomponente din interiorul sistemului.
Ce înseamnă scară largă? Un sistem la scară largă este un sistem capabil să suporte zeci de mii de clienți simultan, sute sau chiar mii de servere și milioane de componente. Fiecare din aceste elemente are asociat un set de resurse ce trebuiesc administrate inteligent pentru a putea atinge nivele mai înalte (scări mai mari). În subcapitolul 4.2. Componente se va prezenta mai pe larg felul în care tehnologiile bazate pe componente ajută la administrarea resurselor critice ale sistemului.
Resurse client. Pentru fiecare client în parte există o așa-zisă ”conexiune client” la sistem. Această conexiune îl ajută pe client să facă legătura cu aplicația prin intermediul unui server. Pentru fiecare conexiune client există pe server o conexiune asociată, dar și câteva informații despre respectivul client.
Aceste conexiuni reprezintă un proces care trebuie administrat de către server adițional procesului cerut de către funcțiile e-business. Dacă aplicația este făcută să suporte zeci sau sute de mii de clienți, aceste conexiuni trebuie administrate de procese special concepute care concentreză aceste sesiuni într-un număr mai mic de conexiuni care pot fi mai ușor administrate de către serverele e-business.
Serverele sunt și ele clienți ale bazelor de date. Serverul are mult mai multe alte resurse de administrat pe lângă conexiunile client, dintre cele mai importante fiind componentele și conexiunile de date. Datele, prin definiție sunt stocate undeva. În mod obișnuit ele sunt stocate într-o bază de date sau într-o altă sursă de date persistentă. În această situație serverul se comportă ca un client al bazei de date. Există aceleași probleme de conexiune între servere și baze de date așa cum există între clienți și servere – fiecare server are una sau mai multe conexiuni la o bază de date. În această situație serverul se comportă ca un client al bazei de date. Există aceleași probleme de conexiune între servere și baze de date așa cum există între clienți și servere – fiecare server are una sau mai multe conexiuni la o bază de date. Principalul motiv pentru care aplicațiile client-server tradiționale nu se adaptează prea bine la o scară largă se datorează numărului de conexiuni și asociații făcute la adresa bazei de date.
Pentru ca aplicațiile să se adapteze bine la o scară largă conexiunile la baza de date trebuie administrate cu mare grijă. De exemplu, un server ar trebui să folosească o linie de conexiune la baza de date pentru a putea uni toate componentele folosite de către toți clienți decât să aibă câte o conexiune pentru fiecare componentă sau client în parte.
Abilitatea de a avea mai multe servere într-o configurație și de a adăuga noi servere acelei configurații întărește necesitatea administrării eficiente. Administrarea poate fi concepută ca un ansamblu de obiective ale aplicației și ca o modalitate de a menține funcționarea cu succes a aplicației. Construirea aplicației reprezintă numai o parte a problemelor cu care ne confruntăm. La fel de importantă este abilitatea de a menține această aplicație funcțională după momentul în care a fost construită și dezvoltată. Obiectivele managementului în această privință includ configurarea sistemului (sau reconfigurarea), monitorizarea activității și administrarea aplicației.
Configurarea reprezintă abilitatea de a analiza și implementa sistemul și de a-i atribui resurse. De exemplu, aceasta include atribuirea unor componente serverelor și servere unor echipamente. De asemenea, se include specificarea numărului de servere prezente, câți clienți pot fi găzduiți simultat și altele. Sistemele mai sofisticate permit schimbarea configurației într-un mod dinamic chiar în timp ce sistemul operează. Acestă capacitate este foarte importantă în disponibilitatea acestor sisteme.
Monitorizarea reprezintă abilitatea de a obține statistici despre configurația și funcționarea sistemului. Aceasta include informații cum ar fi câți clienți sunt conectați, statutul și gradul de utilizare a resurselor severelor, timpi de răspuns și altele. Sistemele mai sofisticate monitorizează automat anumite informații cum ar fi starea serverului și timpul de răspuns la erori și alte condiții specificate. De exemplu, dacă un server cade, sistemul monitorizează acest eveniment și pornește automat un nou sever. Administrarea aplicației reprezintă abilitatea de a controla, mai degrabă decât doar a monitoriza, aplicația. Acest lucru include abilitatea de a porni sau opri servere sau componente, modifica parametrii ș.a.m.d. Administrarea aplicației este mecanismul care produce schimbările în configurația unui sistem. Administrarea, inclusiv configurarea și monitorizarea, necesită ca toate părțile sistemului să fie capabile să participe la monitorizarea și controlul activităților.
TIPURI DE APLICAȚII E-BUSINESS
Aplicațiile e-business pot fi simple sau complexe. Probabil cel mai bun mod de a te gândi la schimbările care se vor produce în viitorul apropiat este de a analiza câteva din aplicațiile software pe care actualele companii e-business le folosessc în prezent. Companii diferite din industrii diferite vor adopta aceste tipuri generale de aplicații în moduri diferite. În Figura nr. 8 se identifică cinci dintre cele mai utilizate tipuri de aplicatii e-business care sunt prezente în zilele noastre.
Aplicațiile “Web Site” simple. Siturile web sunt cele mai simple aplicații e-business și sunt prezentate la baza din stânga a graficului din Fig. 4.5. Majoritatea companiilor mari dispun în prezent de situri web.
Site-urile web de acum câțiva ani erau în marea lor majoritate statice – un set simplu de pagini HTML pe care browser-ele puteau să le încarce și să le citească. Majoritatea siturilor de web de astăzi sunt legate la baze de date ale companiilor astfel încât situl poate fi întreținut mult mai ușor. În mod similar majoritatea siturilor de web din prezent conțin elemente cum ar fi Active X sau CGI pentru a putea salva informațiile pe care utilizatorii le furnizează. Acest lucru oferă astfel companiilor posibilitatea de a încorpara forme și chestionare, de a croi situri pentru anumiți utilizatori sau doar de a le face mai stimulative și captivante.
Fig. 4.5. : Tipuri de aplicații e-business
(Sursa: Paul Harmon, Michael Rosen, Michael Guttman, op. cit., pag.102)
Accesul la informații și capacitatea folosirii informațiilor de mai mulți utilizatori. Cel de-al doilea cerc din Fig. 4.5. este intitulat “Accesul la informații”. Acesta se referă la o vastă varietate de aplicații intranet pe care companiile le-au dezvoltat pentru a putea permite angajaților accesul la aplicațiile generale și la bazele de date. În unele cazuri angajații pot verifica situația economică și financiară a companiei. În alte cazuri agenții de vânzări pot accesa ultimele cataloage cu oferte sau își pot verifica vânzările și bonusurile primite.
Site-urile Web pot oferi utilizatorilor informații despre companie. Mulți ar exclude probabil siturile Web din categoria e-business. Pe de altă parte, mulți includ aplicațiile de accesare a informațiilor bazate pe Web în categoria e-business. Amândouă opiniile oferă căi bune de începere a folosirii beneficiilor Internet-ului, dar nici una nu este vitală pentru supraviețuirea unei companii.
Când se vorbește de e-business, unele persoane fac referință de fapt la companiile care fac comerț B2B (busienss-to-business commerce), care integrează lanțul propriu de aprovizionare cu alte companii sau vând produse și servicii clienților prin intermediul Web-ului. Aceste tipuri de aplicații tind să facă supraviețuirea companiei dependente de Inernet. S-au folosit cercurile în Figura nr. 8 pentru a sugera că aceste aplicații necesită un efort crescând datorită creșterii cerințelor pentru procesarea tranzacțiilor și nevoia unei logici a e-business-ului din ce în ce mai sofisticată.
Aplicațiile Business-to-Business (B2B). Pentru majoritatea companiilor e-business înseamnă de fapt business-to-business commerce. B2B commerce reprezintă de fapt o aplicație diferită.
B2B este exploatat de noi interacții. În viitorul apropiat aceste interacțiuni vor crește în mod semnificativ eficiența producătorilor și vor reduce costurile bunurilor pentru consumatori. Există o mare varietate de scheme de comerț on line care sunt investigate. În multe cazuri companiile își dezvoltă aplicații sofisticate doar pentru a putea participa la anumite licitații și a căuta bunuri pe care vor să le achiziționeze. Multe dintre aceste sisteme de comerț încorporează capacități foarte sofisticate de a lua decizii în afaceri. În cele mai multe cazuri, siturile Web care suportă B2B commerce sunt foarte des folosite și necesită atât capacități de procesare a tranzacțiilor cât și abilitatea de a se adapta rapid la o intensificare a tranzacțiilor.
Aplicațiile de integrare a lanțului de aprovizionare. Aceste lanțuri folosesc B2B pentru a-și mări eficiența. De îndată ce companiile încep să treacă la automatizarea lanțului de aprovizionare, procesul poate să evolueze rapid în sisteme foarte sofisticate. Inițial companiile făceau planuri, scheme și comenzi pentru a le permite furnizorilor să le anticipeze nevoile. În cazurile mai complexe furnizorii află de ce materiale este nevoie, fiind legați direct la sistemele de producție și inventariere ale producătorilor. Imediat după răspunsul dat de furnizori în contabilitate se generează automat intrările și plățile. Acest întreg proces necesită încredere, un control serios al calități din partea furnizorului și metode noi de stabilire a responsabilităților. Cu cât este mai mare viteza procesului de producție, cu atât este nevoie ca o mai mare logică a e-business-ului să fie încorporată direct în sistemul de aprovizionare.
O variație a integrării sistemului de aprovizionare sunt piețele electronice (e-market place) și sistemele de licitații care permit cumpărătorului să specifice produsul dorit și cantitatea necesară. În acest caz, furnizorii verifică situl și când noi cerințe sunt anunțate, aceștia licitează specificând ceea ce pot oferi și la ce preț. Această abordare nu leagă un cumpărător de un furnizor, formând în schimb un mecanism de piață unde intervine procesul licitațiilor. Bineînțeles, furnizorii pot să facă parte din mai multe astfel de piețe și este totodată posibil ca nimeni să nu aibă exact bunurile cerute de către cumpărători.
Aplicațiile Business-to-Customer (B2C). Vânzările business-to-customer prin intermediul Web-ului au captat atenția mass-mediei cu toate că este probabil cea mai mică din cele trei mari tipuri de e-business. În multe cazuri noi companii care au intrat pe piață, cum este Amazon.com și eToys, au început rapid să acapareze din ea în fața giganților existenți care, până acum câțiva ani, se simțeau în deplină siguranță pe piețele lor. În cele mai multe cazuri, de fapt, aceste nou venite companii nu au luat o parte extrem de mare din piața companiilor existente pe acele piețe, ele demonstrând însă că pot vinde produse la prețuri mai mici decât cele stabilite pe acele piețe.
Diferența dintre dezvoltarea unui sit web, al unei aplicații de acces la informații, B2B, lanțuri de furnizori sau aplicații B2C este destul de mare. Primele pot fi făcute cu ajutorul unor tehnici și echipamente relativ simple, în timp ce ultimele tind să necesite tehnici foarte sofisticate. Aplicațiile e-business puternice trebuie să integreze aplicațiile de întreprindere existente cu noile aplicații Web și să poată lua decizii și să proceseze informațiile în moduri complexe ce depășesc aptitudinile celor care se ocupau cu dezvoltarea acestui domeniu.
Aplicațiile Portal, Intermediarii și E-market place. S-a arătat deja modul în care companiile se folosesc de e-market place pentru a-și vinde produsele, în unele cazuri aceste companii fiind nevoite să-și croiască sistemele e-business pentru a se potrivi altor companii implicate în sisteme de licitații sau brokeraj.
Un alt exemplu, dar care are un impact asemănător asupra companiilor, este dat de intermediari care oferă prețuri comparative și sugerează clienților care sit oferă cea mai bună tranzacție. Compania A, care vinde aparate de fotografiat, își dezvoltă un sit și speră ca prin folosirea unor tehnici de preț și calitate să-și vândă produsele. Consumatorii ar putea prefera să se folosească de un intermediar care “adună” un număr mare de situri care oferă aparate de fotografiat și prezintă prețurile consumatorului. În acesată situație, situl companiei A e posibil să nu fie vizitat niciodată de către un consumator care decide că această companie nu este competitivă. Siturile de vânzare cu amănuntul vor trebui să studieze criteriul folosit de intermediari în conducerea urmăririlor, să decidă dacă se merită să intre în competiție pe o asemenea piață, și, dacă este așa, să-și ajusteze prețurile pentru a fi competitive. Companiile aeriene și-au construit sisteme pentru a-i ajuta să facă ceva asemănător în privința prețurilor la bilete. Unele dintre ele “adună” în mod regulat informații de la alte companii aeriene pentru a vedea prețurile pe anumite rute și folosi aceste informații în ajustarea propriilor prețuri.
Portalurile sunt un model special de intermediari. Un alt exemplu de legătură la Internet este oferită de tehnologia portalurilor. În cel mai simplu model, un portal poate face referință la un sit Web care oferă la rândul său acces la un număr mai mare de alte situri web. Orice mare companie poate să își construiască un astfel de portal pentru a putea oferi o imagine de ansamblu asupra serviciilor și produselor oferite. O folosire mai restrânsă a termenului de “portal” face referință la un sit care funcționează asemeni uni mall. În acest domeniu există de altfel o competiție foarte mare în oferirea de browser-e cât mai puternice un exemplu edificator în acest sens sunt Netscape, Microsoft, AOL sau Yahoo! care oferă toate portaluri ce alimentează clienții cu diferite servicii. Multe companii își doresc probabil să își facă publicitate pe aceste site-uri, în timp ce altele și-ar menține un minisite pe acele portaluri în speranța agățării unor clienți care vor vizita Web-site-ul principal al companiei.
Despre tehnologia folosită de portaluri se va discuta mai pe larg într-o secțiune următoare.
COMPONENTE. ARHITECTURA ȘI IMPLEMENTAREA LOR
NOȚIUNEA DE COMPONENTE. TIPURI DE COMPONENTE
Aplicațiile Internet sunt în mod necsar aplicații distribuite. Clienți din orice colț al lumii pot accesa o aplicație web prin intermediul unui browser web. Cei ce dezvoltă aplicațiile nu pot ști ce tipuri de harware și software vor fi folosite de către clienți.
Grupurile IT au nevoie de tehnici noi. Pentru a putea rămâne competitive, companiile vor dori ca noile lor aplicații e-business să se dezvolte rapid și să se poată schimba rapid o dată cu evoluția practicilor e-business și tehnologiilor Web. În același timp, dezvoltatorii de software vor trebui să învețe și să folosească noile tehnologii pentru a întruni cerințele noului mediu e-business descris în subcapitolul anterior. Acest lucru ne conduce la ideea că grupurile IT vor avea nevoie de tot ajutorul necesar, pentru ca acele grupuri care își vor menține vechile metode de dezvoltare a aplicațiilor vor eșua.
Se face astfel simțită necesitatea unor infrastructuri bazate pe componente. Aceste componente reprezintă practic bază de construcție pentru aplicații. Componentele distribuite oferă două avantaje. Pentru început, ele oferă un mod de prezentare a unor interfețe comune pentru diversele aplicații existente care trebuiesc legate pentru a putea construi aplicații web. Majoritatea companiilor se bazează deja pe folosirea unor componente mai mici în vederea dezvoltării rapide a interfețelor cu utilizatorii și pentru anumite obiective cum ar fi legarea aplicațiilor la bazele de date.
Companiile care optează pentru folosirea componentelor distribuite vor trebui să aibă în vedere care dintre componentele standard sau arhitecturile distribuite le vor adopta. Cele mai populare modele în acest moment sunt cele de la Microsoft COM+/DNA, de la SUN JavaBeans/J2EE, și arhitectura CORBA/OMA oferită de Object Management Grup. Dacă firmele decid să folosească mai mult de unul din aceste modele, vor trebui să aibă în vedere modul de legare a acestor componente multiple. În orice caz, obiectivele de dezvoltare pot fi considerabil simplificate dacă o companie optează nu numai pentru a folosi un sistem de componente distribuite dar și prin utilizarea unui server de aplicații bazat pe componente. Serverele de aplicații COM sau EJB nu numai că oferă un suport de bază pentru modelele bazate pe componente distribuite, dar și o largă de servicii și utilități integrate pe care programatorii ar fi trebuit să le creeze și să le lege în aplicație.
Ce este o componentă e-business? O componentă e-business este o unitate software de sine stătătoare care constă în propriile date și propriul cod (propria logică). Un motiv pentru producerea sotwerului pe componente este acela că oferă un mod convenabil de a separa preocupările despre funcția componentelor de dezvoltarea și detalierea acestora. Pentru a putea face acest lucru componenta trebuie să respecte câteva convenții.
O componentă are puncte de conexiune bine definite pentru a se putea integra cu alte componente precum și interfețe foarte bine definite pe care alte programe pot să le folosească pentru a accesa funcțiile și capacitățile sale. O componentă este proiectată pentru a putea fi refolosită în dezvoltarea unor aplicații multiple cu sau fără o viitoare modificare. Aceste componente oferă interfețe ce expun foarte eficient funcțiile e-business-ului. Pentru că aceste componente sunt construite pentru a fi refolosite, prima indatorire a unei componente este de a-și face funcțiile utilizabile de alte programe. Reușește acest lucru prin interfața sa, care este, în esență, o colecție a funcțiilor (metodelor) care pot fi folosite de o componentă.
Acele “puncte de conexiune” menționate anterior sunt de fapt interfețe specializate ce permit comunicarea în ambele sensuri între componente și recipientele lor.
Tipuri de componente. O modalitate de clasificare a componentelor este prin prisma modului în care ele sunt folosite în programele de aplicații. Primele componente populare au fost interfețele grafice cu utilizatorul (graphical User Interface-GUI), module de coduri create pentru a permite programatorilor să dezvolte ușor și repede noi ecrane de interfețe grafice prin simpla desenare a unor imagini grafice pe un ecran. În acest sens, folosind componentele OCX de la Microsoft, un dezvoltator (analist-programator) poate asambla cu ușurință butoane, diferite căsuțe de dialog, ferestre, bare de meniu pentru a forma interfața unei noi aplicații.
Pornind pe urmele componentelor GUI, s-a introdus o gamă largă de componente utilitare – componente ce înglobează o anumită funcționalitate ce contribuie la creșterea vitezei de dezvoltare a unor aplicații. Aceste componente utilitare au fost introduse pentru a putea face față unor baze de date specifice cum ar fi SQL sau anumite rapoarte generate. Inițial, componentele GUI și cele utilitare erau vândute separat de unități diferite, acum însă toate acestea sunt înglobate în sistemele de operare, cum ar fi Windows, sau pachete de dezvoltare cum este cazul Java Development Kit de la compania Sun.
În ultimii ani, eforturile de dezvoltare a componentelor s-au concentrat asupra unor componente mai mari care combină componentele GUI și cele utilitare cu logica e-business pentru a crea componente e-business. Recent se vorbește despre componente mari care funcționează ca aplicații mici. Aceste componente la scară largă se referă deseori la “componente sistem” și la “domenii”.
În Fig. 4.6. se prezintă modul de interacțiune între diferitele tipuri de componente. Axa verticală din figură este divizată între modelele de componente de bază și modelele de componente mai complexe. Modelele de bază sunt prezente încă de la începutul anilor ’90. Exemple de astfel de modele sunt OLE, OCX, ActiveX și COM, înainte de a fi încorporat în el sistemul MTS. Orice obiect introdus într-o interfață OMG IDL pentru a fi folosit cu ajutorul CORBA este o componentă de bază.
Fig. 4.6. : Diferite tipuri de componente
(Sursa: Paul Harmon, Michael Rosen, Michael Guttman, op. cit., pag.114)
Începând cu anul 1997, o a doua generație, mai avansată, și-a făcut apariția, iar noile modele au fost denumite “modele de componente pentru servere”. Exemple în acest sens sunt MTS sau COM+, Enterprise JavaBeans și noul CORBA (CCM). Aceste componente avansate sunt construite pentru a putea fi folosite pe o platformă server.
Aplicațiile sunt construite conectând componentele. Când se construiește un sistem folosind componente, se “leagă” componentele între ele specificându-se mesajele ce vor fi trimise între componentele care vor fi folosite. Studiile de piață care s-au făcut în privința dezvoltării aplicațiilor au arătat că aproximativ 30% din timpul implicat în proiectele de dezvoltare ale aplicațiilor este folosit exclusiv scrierii codului. Restul de timp este folosit în analize, design și testare.
Recipientele componentelor. Componentele trebuie să mergă în interiorul unui alt program, care este denumit “recipientul componentei” (sau containerul componentei).
Aceste “recipiente” oferă componentelor servicii. Primele astfel de recipiente au fost browser-ele Web, iar componentele conținute de ele erau părți ale interfeței grafice.
Componente client. Recipientul componentei poate determina într-un mod dinamic modul de folosire al componentei prin intermediul acelor interfețe. În mod asemănător, containerul oferă o interfață care îi permite componentei să semnaleze o schimbare de date sau alte modificări survenite. Aceste capacități conlucrează pentru a-i permite celui care dezvoltă aplicația să se concentreze asupra problemelor afacerii și să lase în seama containerului componentei problemele de administrare a proceselor și ferestrelor.
O componentă client are în mod obișnuit una sau mai multe caracteristici asa cum sunt ele ilustrate în Fig. 4.7. :
Prezentarea vizuală: o descriere vizuală a obiectului afacerii, construită sub formă de text, câmpuri pe o formă, diverse tipuri de grafice sau imagini
Intrările și ieșirile utilizatorului: câteva mecanisme de a culege și da informații utilizatorului prin intermediul unor forme, câmpuri de text, liste derulante, butoane ș.a.
Procesarea la nivel local: un număr limitat de procesări ale datelor în interiorul componentei, cum ar fi validarea unor câmpuri dintr-o formă înainte ca acestea să fie trimise mai departe
Proprietăți: un set de informații care descriu aspectele visuale și de procesare ale componentei, cum ar fi de exemplu culoarea de fundal a formei.
Fig. 4.7. : Componente client
(Sursa: Paul Harmon, Michael Rosen, Michael Guttman, op. cit., pag.119)
Componentele sunt ideale pentru o întreprindere. Un avantaj major pentru o întreprindere este că aceste componente pot fi introduse în computerul unui client ca parte a folosirii aplicației, fără a trebui instalate pe fiecare computer al clientului. Atunci când există sute sau mii de computere într-o întreprindere, îmbunătățirea și modificarea acestora este o problemă de timp, pregătire și cost.
4.2.2. ARHITECTURA ȘI IMPLEMENTAREA COMPONENTELOR
Termenul de arhitectură este folosit în mod curent în lumea calculatoarelor în atât de multe feluri așa încât devine lipsit de înțeles fără o definiție specifică. Cele mai multe organizații au arhitecturi hardware și software diferite. Scopul acestor arhitecturi la cel mai înalt nivel este de a minimiza numărul de platforme hardware și de tehnici software folosite în speranța că standardizarea va face integrarea mai ușoară și va reduce cheltuielile cu intreținerea sistemelor și cu pregătirea angajaților.
În Fig. 4.8. sunt prezentate 4 tipuri de arhitecturi software. În principal, cea mai mare parte a companiilor care și-au dezvoltat aplicații e-business s-au bazat pe un fel de arhitectură a componentelor distribuită – ceea ce reprezintă în Fig. 4.8. “arhitectura componentei unei întreprinderi”. Așa cum se arată în figură, arhitectura unei asemenea componente poate fi împărțită într-un număr de subarhitecturi. Arhitectura tehnică descrie modul general de prezentare a aplicațiilor companiei, specificând în special funcțiile și modul în care o aplicație poate fi divizată. Arhitectura implementării derivă din cerințele impuse de anumite standarde și produse folosite în anumite aplicații. Arhitectura operațiilor derivă din cerințe operaționale specifice ale aplicației. Aceste cerințe vor avea de asemenea implicații în arhitectura inplementării și în designul componentelor.
O arhitectură trebuie să ia în considerare două mari aspecte:
Cum să se construiască un sistem software care să întrunească cerințele întreprinderii
Cum să se construiască un mediu și o infrastructură care să simplifice sarcina construirii unor sisteme care să fie conforme cu arhitectura
Fig. 4.8. : Clasificare ierarhică a câtorva tipuri de arhitecturi
(Sursa: Paul Harmon, Michael Rosen, Michael Guttman, op. cit., pag.142)
Preocupările care privesc realizarea unor arhitecturi sunt prezentate în Fig. 4.9. Se poate observa un proces de dezvoltare a acestor arhitecturi prin realizarea unor mixuri complexe de arhitecturi și modele. Aplicațiile pot beneficia astfel de mai mult decât o singură arhitectură de implementare, desprinzându-se arhitecturi independente de implementare ce pot proteja aplicația de anumite efecte negative produse de fuziuni sau achiziții de noi produse. Deși toate arhitecturile sunt importante, în evidență iese totuși arhitectura tehnică ce are cel mai puternic impact asupra aplicațiilor e-business.
Fig. 4.9. : Preocupările arhitecturale
(Sursa: Paul Harmon, Michael Rosen, Michael Guttman, op. cit., pag.146)
Aceste arhitecturi tehnice descriu de fapt structura sistemului de software e-business. (a se vedea și anexa E). Arhitectura constă într-un model conceptual și o dezvoltare a infrastructurii. Modelul conceptual oferă o fundație conceptuală a sistemului software și descrie detaliile a două concepte de bază:
Obiectivele funcționale
Rețeaua de distribuție
Dezvoltarea infrastructurii oferă instrumentele necesare susținerii dezvoltării software și include următoerele:
Ecrane de lucru, care sunt soluții generale modificabile create special pentru anumite probleme ale aplicațiilor
Servicii, care oferă o infrastructură ce permite aplicațiilor să folosească anumite funcții comune în interiorul sistemului
Prototipuri, care sunt soluții standard pentru cele mai comune probleme întâlnite
În ceea ce privește implementarea arhitecturii unei componente, componentele arhitecturale prezentate au câteva obiective majore: să definească un model de sistem de nivel înalt, să ofere soluții standard unor probleme comune și să simplifice implementareea de aplicații.
Pentru a fi eficient în e-business, ciclul de dezvoltare trebuie să fie accelerat. Necesitatea ca ciclul de dezvoltare să atingă “viteza Internet-ului” implică nevoia unor soluții standard pentru problemele obișnuite (comune). Această nevoie este satisfăcută parțial de platformele de implementare care oferă servicii comune și o infrastructură pentru aplicații.
4.3. TEHNOLOGIA PORTALURILOR
DEFINIRE ȘI CLASIFICARE
La aproape patru ani de la apariția ideii, portalurile de întreprindere sunt pe cale să devină următoarea "killer app" a industriei web. Experiențele pe internet ale fiecăruia dintre noi pornesc sau măcar trec, într-o formă sau alta, printr-un portal web. Febra portalurilor a cuprins de mult și internetul românesc; cu toții avem deja un motor de căutare preferat și nu este prea greu de dedus modul său de funcționare și nici eventualele posibilități de personalizare, în funcție de obișnuințele sau necesitățile de zi cu zi. Însă dincolo de aspectul utilitar al siturilor publice cu care suntem obișnuiți, conceptul de portal stă la baza unor puternice instrumente de afaceri, perfect integrate cu suite de aplicații dezvoltate de nume cu greutate în industria mondială de software, care permit dezvoltarea unei afaceri pe web în doar câteva zile.
Ce sunt portalurile?Există multe definiții și tipuri de portaluri și noi interpetări apar aproape zilnic. În general, un portal oferă acces dintr-un punct unic, pe baza unei interfețe de tip web, la date care altfel nu ar avea vreo legătură sau chiar compatibilitate între ele, răspândite în diverse aplicații separate. Pentru unii, portalurile sunt sinonime cu comunitățile, pentru alții sunt piețe virtuale sau simple locuri destinate tranzacțiilor, în vreme ce nu puțini sunt cei ce văd portalurile drept medii desktop integrate. Pe internetul public, portalurile sunt deseori asimilate cu situri ce conțin informații organizate sub formă de directoare, ce oferă acces și o minimă prezentare a multor alte site-uri. În interiorul unei organizații, de cele mai multe ori, portalurile structurează informațiile interne, suplimentate eventual de elemente de conținut disponibile publicului larg, cum ar fi știri online, cotații bursiere sau informații despre vreme.
Principalele necesități la care trebuie să răspundă portalurile reprezintă tot atâtea tendințe cheie la nivelul întregii industrii: integrarea pe orizontală a proceselor, atât în cadrul organizațiilor cât și de-a lungul întregului "lanț al valorii" format din furnizori, vânzători și clienți; administrarea excesului de informații care devin imposibil de asimilat; eforturile de reducere a costurilor și creștere a calității; nevoia de a răspunde cu viteza web-ului cerințelor pieței și clienților; viteza schimbărilor de tehnologie, structură de vânzări și chiar de organizare internă a unei firme.
Astăzi, portalurile reprezintă esența a ceea ce până nu demult însemna intranet, depozite de date, sisteme de căutare și administrare a documentelor la nivel de întreprindere. Mai mult chiar, portalurile împletesc accesul la datele interne ale firmei cu accesul la web, sunt personalizabile și oferă căi structurate de depozitare a informațiilor.
Dezvoltarea explozivă a internetului și a tehnologiilor web a creat premisele unor noi oportunități și unor noi provocări pentru relațiile de afaceri de astăzi. În această nouă economie digitală există pericolul ca o companie să constate că nu poate face față avalanșei de informații și că propria rețea intranet a ajuns la un nivel de saturare, care nu îi mai poate asigura gestiunea eficientă a datelor. Pentru a rămâne în business, o astfel de organizație nu trebuie decât să implementeze un portal care să îi permită optimizarea sigură și scalabilă a accesului la informație, precum și o administrare centralizată a tuturor serviciilor prin intermediul unui simplu browser.
Una din posibilele împărțiri a portalurilor, fără ca acestea să creeze disocieri între funcțiile pe care un anumit tip de portal le îndeplinește și eliminând exclusivitățile de orice fel, este cea redată redată mai jos:
Portaluri de Întreprindere (de tip Intranet – B2E=Business to employees); cunoscute și ca Portaluri Inforamționale de Întreprindere (EIP=Enterprise Information Portals) – aceste portaluri sunt destinate proceselor, activităților și comunităților de tip B2E, cu scopul de a îmbunătăți accesul, procesarea și diseminarea informațiilor structurate și nestructurate ale organizației. EIP încorporează, de asemenea, roluri, procese, fluxuri de lucru, colaborarea, managementul conținutului, data warehousing, aplicații de întreprindere și aplicații de tipul business intelligence. EIP oferă angajaților acces către alte tipuri de portaluri cum ar fi cele de tip e-business, portaluri personale și publice. EIP furnizează de asemenea acces la conținut sindicalizat care este definit ca o informație externă, de la o sursă unică sau multiplă și care este gestionată de un terț (ex. : fluxurile de știri).
Portaluri de tip e-Business (Extranet) – care se pot divide în trei subcategorii :
Portaluri de Întreprindere Extinse – sunt portaluri de tip EIP care își extind funcționalitățile către clienți, de exemplu pentru procesarea comenzilor, facturare, suport, sau către furnizori.
Portaluri tip e-Marketplace – sunt portaluri care acționează pe o anumită piață și permit interacțiunea furnizorilor cu clienții prin intermediul Internetului.
Portaluri tip ASP – portalurile ASP (Application Service Providers) sunt portaluri B2B pentru închirierea produselor (de cele mai multe ori software) și a serviciilor. În acest sens, MySAP.com este un exemplu de sistem complet de întreprindere oferit prin intermediul unui cadru de portal prin web.
Portalurile personale (WAP) – sunt în principal de două tipuri :
Portaluri persuasive sau de mobilitate – sunt de obicei incluse în telefoane celulare, PDA-uri dotate cu tehnologie wireless, pagere. În general se transmit informații despre servicii, prețuri, comenzi, livrări, calendare, prețuri, ș.a.
Portaluri integrate în bunurile de larg consum – aceste portaluri sunt incluse în televizoare, automobile, ș.a.
Portaluri publice sau megaportaluri (Internet) – organizațiile care intră în această categorie sunt noile companii "media" focalizate pe atragerea atenției unor categorii ale populației cum ar fi cele pe criterii profesionale. Două tipuri majore de portaluri publice se regăsesc aici:
Portalurile publice generale (megaportaluri) – care se adresează pe larg Internetului, cum ar fi: Yahoo, Google, AltaVista, MSN, Excite, etc. acestea se vor împuțina și se vor consolida în timp.
Portalurile industriale, portaluri verticale (vortals) – aceste portaluri se adresează unei audiențe mai restrânse și creează comunități puternice de utilizatori de bunuri și servicii.
Portalurile din mediul de afaceri. Există patru comunități naturale care se extind în și în afara organizațiilor : angajații (sau funcționarii), clienții (cetățenii), furnizorii (legiuitorul) și partenerii (rețeaua de distribuție, organizații profesionale, etc). fiecare comunitate generează și utilizează informații în jurul unui set unic de cerințe de afaceri, procese, fluxuri de lucru, nevoi de colaborare, aplicatii moștenite și tehnologii care suportă efortul de a crea valoare prin desfășurarea activităților de afaceri. Prin identificarea informațiilor solicitate de fiecare comunitate dată, soluțiile informatice create să răspundă acestor solicitări se coagulează în arhitecturi de tip portal (anexa F). Aceste soluții "dezlănțuiesc" puterea informației existente în diversele surse eterogene din mediul informatic al organizațiilor prin corelarea acestora și obținerea unor rezultate mai bune în activitate.
ARHITECTURA ȘI COMPONENTELE PORTALURILOR E-BUSINESS
Arhitectura portalurilor e-business. Clasificarea făcută pe etaje/nivele de servicii a modulelor din arhitectura unui portal este avantajoasă pentru a concepe o arhitectură de portal independentă de furnizorii de platforme software.
Serviciile de management al identității și de securitate – sunt servicii de identificare (management useri/parole, login unificat etc), servicii de autorizare, mapare de roluri, administrare utilizatori.
Serviciile de integrare – constituie puntea de legătură între portal și bazele de date și aplicațiile din back-end. Acest nivel se poate integra în EAI pentru a obține acces la diverse aplicații moștenite.
Serviciile de conținut – gestionează activele nestructurate ale portalurilor precum motorul de căutare intern, un set de spidere web capabile să navigheze conținutul, un depozit de metadate, un sistem de management al conținutului și un manager de taxonomie.
Serviciile de colaborare – permit colaborarea în spații de lucru distribuite pentru feedback și lucru în grupuri.
Serviciile de prezentare – acest nivel se ocupă de prezentarea conținutului către utilizatori prin interfața WEB. Fereastra principală poate fi împărțită în frame-uri sau alte ferestre se pot lansa pentru accesarea diverselor aplicații.
Serviciile de administrare – permit utilizatorilor cu autoritate delegată să deservească funcționarea portalului.
Serviciile de dezvoltare – permit dezvoltarea modulelor proprii de către utilizator (portlet-uri)
Componentele unui portal. A) Componentele funcționale ale unui portal. Portalurile reprezintă soluții "out-of-the-box" care combină cele mai multe dar nu toate elementele descrise mai jos :
Taxonomie – este o structură ierarhica (arbore) care prezintă informația portalului într-un mod ordonat. Se mai pot găsi sub denumirile de liste ordonate, arbori de clasificare, ierarhii, toți acești termeni desemnând o structură taxonomică.
Module și documente navigaționale – module care oferă posibilitatea navigării în taxonomie.
Căutare – o componentă importantă a portalului care permite navigarea în taxonomie după similaritatea conținutului.
Managementul conținutului – reprezintă procesul de redactare, contribuție, revizuire, aprobare, publicare, livrare și întreținere a conținutului integrat în portal ori accesat prin intermediul portalului. Conținutul se referă în general la text și grafică.
Managementul documentelor – este similar gestiunii conținutului cu deosebirea că unitatea informațională gestionată este documentul (un fișier electronic).
Personalizare – se referă la facilitatea de a permite utilizatorului să aleagă tema grafică a interfeței (scheme de culori, afișarea unor module, modul de organizare al paginii web).
Grup de experți – facilitățile de colaborare ajută la profilarea în timp a utilizatorilor și la identificarea experților prezenți în organizație.
Colaborarea – funcție ce permite lucrul în echipă prin organizarea și diseminarea informației. Poate fi în timp real (chat, ședințe) sau asincrono (forum, comentarii, etc).
Business Intelligence – funcții de căutare în bazele de date multidimensionale, cuburi OLAP, etc.
Alerte – sunt notificări (push) către utilizator atunci când apar noi informații în zonele de interes sau când se manifestă alte evenimente (ex : calendar)
Abonamente – alertele sunt recepționate numai în urma abonamentului la o serie de servicii de alertare.
Fluxuri – se referă la modul organizat de a executa o acțiune având mai mulți participanți și care este asistată din punct de vedere electronic.
Login unificat – posibilitatea de autentificare în toate aplicațiile back-end prin intermediul unui singur login în portal.
B) Componentele tehnice ale uni portal:
Serverul de aplicație – conține toate modulele portalului, inclusiv cele dezvoltate de utilizator.
Serverul WEB – oferă interfațarea între serverul de aplicații și utilizatori.
Baza de date – cele mai multe portaluri sunt dirijate de baze de date (MS SQL Oracle).
Roboții de indexare – entități informatice capabile să parcurgă taxonomia portalului și să creeze metadate de indexare pentru uzul mecanismelor de căutare.
Stocarea informațiilor tip metadata – un depozit de date (baze de date) care stochează metadatele obținute mai sus.
Portlet – un modul individual al portalului, care are o funcție unică, bine definită. Poate fi dezvoltată chiar de către utilizator.
Motorul de categorizare – un motor avansat, cu algoritmi lingvistici, care poate structura baza de metadate în categorii de cunoaștere.
Filtrele – instrumente de restricționare a accesului la taxonomie pe diverse criterii.
Serviciile WEB – portleturi bazate pe protocoalele XML și SOAP care oferă informație la nivel programatic pentru integrarea ei în alte instrumente informatice disponibile la consumator.
Profilarea membrilor și a utilizatorilor ocazionali – ajută la configurarea preferințelor utilizatorilor și expunerea automată a informațiilor de interes.
Sistemul de management al conținutului – poate gestiona documente în formate originale (fișiere) sau documente text sau RTF.
EAI (Enterprise Application Integration) – reprezintă un nivel de integrare inteligent între aplicații, așa-numitul "bus inteligent" care știe să transfere informația între diverse aplicații ce recunosc formate eterogene.
În ceea ce privește costurile în faza de start-up pentru un portal de întreprindere sunt estimate, în general, la sume de ordinul sutelor de mii de dolari. Însă, potrivit Forrester Research, costurile totale ale unor astfel de proiecte pot atinge până la aproximativ 1,5 mil.$ pe o perioadă de doi ani, în special din cauza dificultății de a agrega datele provenite din multiple surse.
Construirea unui portal care să asigure ușor și în condiții de securitate accesul la resurse de informații și servicii software distribuite poate ajuta foarte mult orice companie din România decisă să implementeze un model de e-business.
Acele portletele de care se vorbește reprezintă modalitatea practică prin care se reușește să se unească mediile disjuncte ale datelor dinamice, documentelor și siturilor web. Aceste componente refolosibile și extrem de configurabile reprezintă o zonă activă a site-ului, în format HTML sau XML/XSL, care îndeplinește anumite funcții într-o manieră standardizată, consistentă și sigură. Se pot crea sau folosi portlete deja existente care să permită accesul la aproape orice tip de informație de pe web, de la servicii de știri sau cotații bursiere, la fișiere publicate pe intranetul corporației sau rapoarte generate de aplicațiile de business ale firmei. Accesul nu este limitat la informații publice și poate include opțiuni de validare a utilizatorilor prin parole securizate, dar și un sistem integrat de autentificare care permit accesarea tuturor aplicațiilor sau paginilor de web protejate prin introducerea unei singure secvențe username/parolă.
IBM Enterprise Information Portal. IBM Enterprise Information Portal (EIP) reprezintă fundamentul unei strategii software la nivelul întregii companii, proiectată pentru a ajuta corporațiile să utilizeze pe deplin informațiile cu care operează aplicațiile de e-business ale momentului. IBM EIP permite utilizatorilor dintr-o companie să-și personalizeze căutările de date, să beneficieze de opțiuni de căutare extinse pentru nevoi foarte specifice și să utilizeze rezultate relevante provenite dintr-un număr record de surse IBM sau non-IBM, atât tradiționale, cât și de tip multimedia. Cantitatea de informații se dublează la fiecare 12-18 luni, iar în ultimii 30 de ani au fost produse mai multe informații decât în 50 de secole precedente. Există online o cantitate de date de un exabyte (1×1018), echivalentul unei coloane de cărți de telefon care ar putea ajunge la Lună și înapoi.
Pentru a permite oricărui utilizator să găsească rapid și exact informația de care are nevoie, IBM a pus la punct o solidă strategie pentru portalurile e-business. Ideea centrală a acestei abordări este de a furniza infrastructura și componentele necesare creării unor aplicații portal performante, care să lase loc și pentru viitoare niveluri de ubicuitate și integrare.
David Yockelson, senior vice president și director al Meta Group, este de părere că "o strategie cuprinzătoare pentru portalurile de întreprindere necesită abilitatea de a livra informație provenită din cele mai diverse surse, inclusiv aplicații de colaborare, business intelligence, conținut nestructurat sau structurat".
Instrumentele puse la dispoziția dezvoltatorilor de aplicații includ Java Beans vizual și non-vizual, componente ActiveX și API-uri C++. Dacă mai adăugăm și suportul extins online, un dezvoltator Java cu experiență poate ajunge să construiască soluții portal pilot în mai puțin de o oră, folosind EIP.
Cei de la IBM consideră că portalurile sunt mai mult decât o interfață utilizator personalizată. Acest aspect este important, dar nu este decât o etapă în rezolvarea problemelor existente. Interfața trebuie alimentată de o mult mai bogată infrastructură, iar pentru acest lucru este necesară o fundație care să integreze accesul la toate resursele necesare – informație, aplicații și oameni. Iată și principalele elemente ale acestei infrastructuri:
Acces/căutare – Utilizatorul dorește să întrebe odată și să obțină toate răspunsurile relevante, fie că este vorba de condițiile de aprobare a unui împrumut ori dezvoltarea unui plan de marketing. Această informație se poate regăsi fie într-un e-mail, fie într-un fax, o imagine a unui contract sau în rezultatele unei analize OLAP.
Categorisire – Categorisirea presupune extragerea automată a metadatelor din diversele surse de informație și determinarea relațiilor dintre diferitele informații. Practic, este vorba de fundamentul pe baza căruia informația se poate furniza în contextul solicitat de utilizator.
Colaborare – Utilizatorii nu sunt niște insulițe izolate. Informația oferită în context presupune din partea lor acțiune: fie că este vorba de formarea unei echipe performante, de implementarea schimbărilor de politici sau strategii comune, în timp real sau prin intermediul unor baze de date partajate.
Personalizare – Utilizatorii țin la individualitatea lor și pot fi mult mai productivi dacă sistemul se potrivește perfect cu nevoile lor specifice, prezentate în maniera pe care ei o doresc, care să țină cont de rolul, personalitatea și obișnuințele lor. Alături de categorisire, este un alt element ce permite oferirea informației în context.
Expertiză și profilare – Informația merge dincolo de o sumă de biți criptați. Persoanele antrenate și cu experiență sunt adevărate active pentru o afacere. Pentru a folosi pe deplin acest potențial, portalurile trebuie să fie capabile să proceseze informații despre persoane, despre competențele lor și să ofere profile pentru a-i ajuta și pe alții. Dacă cineva încearcă să implementeze un proiect într-o anumită zonă, nu ar fi oare util să poată obțină detalii despre toți cei care au mai încercat ceva similar înaintea sa?
Integrarea aplicațiilor – În lumea de azi, barierele dintre obținerea de informații, luarea deciziilor și trecerea efectivă la acțiune dispar. Spre exemplu, un funcționar care se ocupă de o cerere de împrumut poate obține informații despre solicitant prin intermediul unei soluții portal integrate, pe care apoi să le proceseze cu aplicația specializată, iar după eventuala aprobare a împrumutului să îi transmită clientului vestea cea bună prin e-mail, contribuind astfel la fidelizarea clientului.
Securitate/administrare – Oferirea de acces la informații poate fi în unele cazuri similară cu deschiderea cutiei Pandorei. Informația trebuie securizată, însă nu în detrimentul ușurinței de a obține acces autorizat. Din perspectiva utilizatorului, soluția optimă ar fi sistemele de logare unică, urmând ca sistemul să administreze automat toate autorizările necesare pentru accesarea surselor de informație.
Dezvoltare – Dezvoltatorii de software vor să învețe un singur API, care să sesiseze toate nuanțele sistemelor de administrare a conținutului și datelor. Ușor de învățat, ușor de extins la alte surse de date, structurate sau nestructurate. Dificultatea învățării fiecărui stil individual de programare sau a fiecărui API reprezintă pentru moment un factor inhibitor major.
Pe lângă portalurile de tip EIP mai sunt implementate în e-business și soluțiile și produsele oferite de portalurile de cunoștințe (EKP- Enterprise Knowledge Portals). Un EKP reprezintă de fapt un EIP care se îndreaptă direct spre producerea de cunoștințe, implementarea lor și managementul cunoștințelor furnizează informații despre afacere, distinge cunoștințele de alte informații nefolositoare, având facilitatea de a produce cunoștințe din informații, îndreptându-se astfel mai mult spre producerea și integrarea cunoștințelor decât a informației. Acest tip de portal se face necesar în comunitățile de afaceri dar și în cele ale practicienilor medicinei, farmaciei, arhitecturii, ingineriei, în general ai științelor, precum și în alte domenii unde distincția dintre informația falsă și cea adevărată ocupă un loc central.
Esența acestui tip de portal în mediul e-business constă în a rezolva acele probleme ce intervin în procesele unei întreprinderi și a facilita legăturile dintre cunoștințe și management. EKP suportă orice activitate a managementului cunoștințelor (KM – Knowledge Management), procesele e-business bazate pe noua producție și integrare a cunoștințelor. Suportă de asemenea colaborarea bazată pe producția cunoștințelor prin furnizarea unei istorii a activităților validate pe baza cunoștințelor acumulate în cadrul unei întreprinderi, dar mai ales folosind cunoștințele mai eficient ca niciodată, contribuind astfel la accelerarea procesului de inovație și de creștere a cunoștințelor la nivelul întreprinderilor care folosesc EKP.
EKP sunt ele însele aplicații e-business ce activează, prin intermediul web, procesarea cunoștințelor și managementul cunoștințelor într-o întreprindere.
În mod special, EKP furnizează o gamă largă de funcționalități, o plajă mare de date și magazine de date ca surse ale informațiilor și cunoștințelor dezvoltate anterior. O prezentare a arhitecturii și a componentelor unui astfel de portal este înfățișată în anexa G.
În general, portalurile de cunoștințe furnizează tot suportul oferit de portalurile de informații pentru e-business, oferind însă în plus un suport uni pentru : e-CRM ; e-SCM ; e-ERP ; e-Commerce.
SECURITATEA ÎN E-BUSINESS
Vorbind despre securitate, nu trebuie neglijat nici un alt aspect de care s-au lovit majoritatea utilizatorilor de Internet, și anume virușii, iar aceștia sunt un adevărat blestem la adresa securității sistemelor, în special cei din categoria "cal troian". Conform rezultatelor furnizate de Datapro Research, 44% din atacurile care se dau pe Internet sunt furturi de bani, 16% deteriorare de software, în timp ce furtul de informații ocupă doar 16% din totalul "crimelor electronice". Ce trebuie făcut în acest sens este ca în primul rând să ne asigurăm securitatea sistemelor, având în vedere toate nivelurile și toate modalitățile prin care cineva poate compromite rezultatele obținute și deținute.
O companie care își pregătește infrastructura de Internet trebuie să aibă în vedere în primul rând implementarea unui minim nivel de securitate care conform Institutului de Standarde Britanic trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
alocarea responsabilităților în domeniul securității (o echipă formată din oameni de încredere ce trebuie să se preocupe permanent de implementarea unor noi măsuri de securitate);
întregul personal cu acces la date trebuie să fie informat și instruit asupra măsurilor de securitate implementate, pentru a putea fi capabili să raporteze imediat diversele incidente care li se par suspecte;
implementarea unor soluții antivirus cât mai performante;
protejarea datelor companiei;
controlul fișierelor copiate din rețele externe sau din Internet;
concordanța dintre măsurile de securitate luate și legislația în vigoare;
definirea unor niveluri de acces astfel încât nu toate datele să fie accesibile, fără nici un fel de bariere.
Având aceste măsuri de securitate implementate la nivelul rețelei proprii, va scădea considerabil riscul de a pierde date și de a compromite activitatea.
Tipurile de amenințări la adresa unei rețele pot fi clasificate în câteva mari categorii:
atacuri generale;
asumarea unei anumite identități (în general false);
compromiterea confidențialității datelor;
accesarea anumitor date;
distrugerea datelor;
preluarea controlului unui sistem.
Modalitățile de realizare a acestora sunt extrem de variate și se vor cita doar câteva dintre acestea. Unul dintre cele mai utilizate este DoS – Denial of Services, care reprezintă de fapt un abuz asupra rețelelor, ce poate fi realizat fie prin utilizarea greșită a protocoalelor, fie prin supraîncărcarea serverului, acesta primind un număr mare de pachete de informație.
O altă cale facilă de atac o reprezintă identificarea erorilor din protocoalele de transmitere a datelor proiectate să asigure protecția. O modalitate interesantă, deși dificil de realizat, este monitorizarea semnalelor transmise în rețea (network sniffing) sau analiza câmpurilor electromagnetice generate în timpul funcționării de monitoare, tastaturi, imprimante. Reroutarea serverelor, astfel încât acestea să transmită e-mail-uri sau alt tip de date către o altă adresă, poate fi o altă opțiune de fraudă, dar care însă nu este la îndemana majorității atacatorilor.
Nu trebuie neglijate nici spargerea parolelor sau chiar deteriorarea fizică a unor componente ale rețelei, astfel încât fluxul de date să poate fi interceptat și analizat. Sursele de amenințare sunt extrem de variate și pot fi reprezentate atât de foști angajați nemulțumiți, dar și de către competitori. În afară de aceștia există și o categorie, oarecum "legendară", de utilizatori de Internet, cunoscuți sub numele generic de "hackeri", care și-au făcut din atacurile pe Internet o adevarată rațiune de a fi. Dintre aceștia, periculoși cu adevarat sunt numai "experții", care au un înalt nivel de cunoștințe, sunt inventivi și încearcă să fie invizibili. Mulți dintre ei chiar pun la cale o serie de atacuri care să mascheze o încercare mai subtilă de penetrare a securității. Interesant este că protocolul TCP/IP pe care se bazează majoritatea rețelelor de calculatoare nu a fost proiectat să furnizeze un nivel înalt de securitate. Astfel nu se pot defini priorități de trafic, ceea ce înseamnă că acest tip de rețele vor putea fi ușor supraîncărcate. Acest protocol nu prevede o criptare a datelor, iar calculatoarele pot fi determinate să "mintă" în privința adreselor de IP. Cea mai eficientă soluție de asigurare a securității, atât pentru utilizatorii particulari, cât și pentru utilizatorii corporații rămân totuși firewall-urile, care sunt un sistem special proiectat pentru a configura traficul între două rețele, conform unor reguli predefinite. Un firewall poate face distincții între un filtru sau mai multe, hub-uri, switch-uri, routere și servere dedicate. Aceste paravane de protecție pot opri informațiile confidențiale să părăsească sistemul și împiedică atacatorii să acceseze anumite date. Poate furniza statistici detaliate asupra modului în care comunică două rețele (cine folosește anumite servicii și cât de des, scăderile de performanță ale rețelei care pot indica posibile atacuri).
Un exemplu de riscuri care pot fi reduse prin utilizarea firewall-urilor sunt atacurile din partea hackerilor și atacurile de tip DoS. Un firewall poate furniza metode de criptare, ceea ce induce în mod automat îmbunătățirea confidențialității și integrității datelor. Un alt avantaj este că această criptare poate fi realizată chiar de către firewall sau de un host din interiorul acestuia.
Un alt beneficiu este că sunt concepute în așa fel încâtă se înregistrează căderea securităților într-un anumit punct, rețeaua nu este descoperită în totalitate. Există diverse firme implicate în producerea programelor de tip firewall ce sunt proiectate să vină în întâmpinarea diverselor necesități ale utilizatorilor. Acestea sunt dezvoltate în funcție de sistemul de operare și astfel există firewall-uri pentru Windows 95, 98, 2000, Me, XP, NT, dar și pentru Linux.
În afară de calculatoarele care compun o rețea trebuie asigurate împotriva atacurilor și dispozitivele hardware, prin intermediul cărora se face conectarea. Astfel hub-urile, routerele, bridge-urile au devenit din ce în ce mai complexe, având multe opțiuni de configurare, ceea ce le face mai sensibile la încercările de fraudă. De aceea, o configurare cât mai simplă a rețelei oferă mai puține puncte în care aceasta să poată fi interceptată. Dacă rețeaua trebuie să asigure un grad crescut de confidențialitate, este recomandată utilizarea fibrei optice, fiind cunoscut faptul că aceasta este mai greu de întrerupt sau de piratat. Ca în toate domeniile în care exista cerere, și în securitatea IT există firme care au încercat oferirea unor soluții complete.
Astfel, CISCO Systems a dezvoltat un program de Management al Serviciilor de Securitate, pe baza soluțiilor dezvoltate de-a lungul timpului, astfel că la ora actuală poate furniza o serie de pachete de soluții ce acoperă toate necesitățile de securitate de la cele mai simple la cele mai complexe. Conform datelor furnizate de compania Gartner, majoritatea atacurilor provin din interior (45%), deci aici este primul loc în care trebuie să acționeze specialiștii în securitatea rețelei. Extrem de importantă rămâne însă și legătura dintre o rețea internă și Internet. Astfel, outgoing-ul (datele ce părăsesc o rețea locală) trebuie să fie cât mai sigur, la fel ca și incoming-ul (date transmise din exterior: Internet, alte rețele), iar conectarea la Internet trebuie să se realizeze prin programe proiectate să asigure integritatea datelor transmise și primite. Astfel browserele prin care se face navigarea pe Web trebuie să asigure și ele un grad cât mai mare de securitate. Liderii mondiali în domeniu, Netscape și Microsoft, au inclus deja în ultimele versiuni protejarea datelor prin protocolul SSL, care permite autentificarea legăturii client/server și permite astfel unui utilizator să realizeze o legătură extrem de sigură cu un anumit server.
În afară de SSL, există multe alte tipuri de protocoale, din care cităm aici doar SET (Secure Electronic Transmission), dezvoltat de către Visa și Master Card și destinat în special tranzacțiilor din e-commerce.
IBM și VeriSign au lansat spre sfârșitul anului 2002 primele servicii pentru securizarea mediului e-business dezvoltate în cooperare, rezultat al alianței încheiate de cele două companii la începutul anului 2002 (VeriSign Inc. este furnizorul de vârf de servicii de certificare digitala iar IBM este cea mai mare companie de tehnologia informației din lume, cu peste 80 de ani de supremație; IBM Global Services este cea mai mare organizație din industrie și cel mai mare furnizor de servicii IT).
Aceste noi servicii de securitate sunt proiectate în mod special pentru a ajuta companiile să securizeze și astfel să crească gradul de încredere în aplicațiile și infrastructura e-business, permițându-le astfel să extindă aplicațiile de afaceri către mai mulți clienți, parteneri, furnizori și angajați – atât în cadrul întreprinderii cât și în afara sistemului firewall.
Noile servicii includ:
Serviciul de Administrare a Accesului – bazat pe Tivoli Access Manager, este primul serviciu complet administrat pentru controlul accesului și autorizării. Găzduit de către VeriSign, noul serviciu furnizează o consolă unică bazată pe web pentru automatizarea administrării utilizatorilor, grupurilor, rolurilor, permisiunilor și politicilor e-business.
Soluția pentru integrarea securizată e-business – o soluție de integrare a aplicațiilor de întreprindere pentru a construi extranet-uri securizate. Soluția, care este accesibilă prin IBM Global Services și include software IBM și serviciile de autentificare VeriSign ajută la diminuarea riscurilor și la îmbunătățirea colaborării cu partenerii de afaceri, furnizorii și clienții preferați.
Se urmărește astfel furnizarea unor soluții și standarde pe care clienții le pot utiliza pentru a-și securiza întreaga infrastructură e-business – de la rețeaua centrală până la echipamentele și aplicațiile de la distanță.
Clienții pot exploata expertiza în securizare și varietatea de oferte avute la dispoziție pentru a construi portaluri, extraneturi sau alte aplicații de afaceri inovative care să le conecteze utilizatorii, indiferent de care parte a firewall-ului se află, fără nici un compromis în ceea ce privește securitatea. Aceasta metodă nouă de oferire a unor soluții de securitate pentru întreprinderi aduce mai multe opțiuni pentru organizațiile mari și deschide noi oportunități pentru clienții mici și mijlocii care au nevoie să-și securizeze infrastructura e-business."
Un serviciu de administrare a accesului, permite administratorilor IT să maximizeze aria, aplicabilitatea și eficiența implementărilor politicilor de securitate prin furnizarea unei console unice bazate pe web pentru administrarea utilizatorilor, grupurilor, rolurilor, permisiunilor și politicilor. Acesta este, de asemenea, complet integrat cu portofoliul de servicii de autentificare, control al accesului și administrare (AAA), incluzând validarea identității, drepturile digitale și infrastructura de chei publice (PKI).
Folosind acest serviciu complet administrat, organizațiile de toate mărimile pot beneficia de capabilități de înaltă performanță pentru controlul accesului, care oferă capabilitatea de integrare cu o vastă gamă de aplicații e-business, portaluri, directoare și tehnologii pentru serviciile web.
Pentru prima oară, companiile pot alege modalitatea de implementare a soluției de administrare a accesului – prin aplicații software pentru companii care doresc să mențină administrarea accesului în cadrul propriei organizații, sau prin Serviciul de Administrare a Accesului pentru companiile care doresc să exploateze infrastructura de servicii administrate deja securizată și scalabilă în funcție de cerințele clienților.
Administrarea accesului ajută companiile să definească și să gestioneze centralizat politici de securitate cuprinzătoare. Serviciul de Administrare a Accesului oferă funcția de autorizare unică pentru utilizatorii înregistrați, permițându-le apoi să obțină acces la gama largă de aplicații și servicii de rețea – ceea ce poate ajuta organizațiile să economisească un volum considerabil de timp și bani alocate în mod obișnuit pentru ajutor și suport.
Soluția IBM-VeriSign pentru integrarea securizată e-business. Pe masură ce instituțiile financiare, agențiile financiare și alte organizații au nevoie să-și extindă procesele de afaceri către un mediu bazat pe Internet, acestea se confruntă cu provocări complexe, întrucât trebuie să conecteze multiple aplicații foarte repede și într-un mediu securizat. Soluția IBM-VeriSign pentru integrarea securizată e-business este o ofertă revoluționară pentru integrarea în siguranță a aplicațiilor eterogene interne sau externe – incluzând sistemele noi, moștenite, back-end sau bazate pe web.
Construit pe baza Serviciilor de autentificare VeriSign, a software-lui IBM WebSphere MQ și IBM Tivoli Acces Manager, se furnizează certificate digitale pentru autentificare, criptare, semnătură digitală și controlul accesului. Include, de asemenea, suport pentru serviciile de certificare și de audit al numărului de intrări autorizate în sistem, care pot ajuta la reducerea fraudelor și diminuarea riscurilor prin menținerea unei înregistrari electronice perene despre fiecare tranzacție on-line.
Portal de securitate a informațiilor. Softwin a lansat pe piața românească primului portal de securitatea informațiilor din peisajul internetului românesc. Apărut ca răspuns la apariția unui nou val de viruși informatici care a afectat sistemele utilizatorilor din toată lumea, noul portal AVX.RO se dorește a fi centrul românesc al luptei împotriva acestor programe distructive, un loc de întâlnire atât pentru pasionații domeniului antivirus cât și pentru cei care caută răspunsuri rapide la problemele lor. AVX Virus Alert este un serviciu care acționează la declanșarea oricărui virus nociv la scară națională. Acest serviciu atenționează utilizatorul prin e-mail în cazul în care este semnalat un pericol pentru integritatea datelor sale.
Clienții pot utiliza acest gen de soluții pentru a-și proteja investițiile actuale în infrastructură pentru a-și diminua costurile, a-și crește veniturile. De asemenea, astfel se pot accelera procesele de afaceri, diminua riscurile și îmbunătăți colaborarea cu partenerii de afaceri, furnizorii și clienții preferați.
În concluzie, securitatea unei rețele este o operațiune complexă, realizată la toate nivelurile, ce trebuie să țină seama de foarte mulți factori și care trebuie asigurată de un personal integru și calificat. În cadrul proiectării unui astfel de sistem de securitate trebuie să se țină cont și de ce tip de atacuri ar fi mai susceptibil să apară la nivelul unei anumite structuri și din partea cui. Cunoașterea "inamicilor" determină modul de acțiune.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Tendinte Si Strategii E Business (ID: 133492)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.