Tendinte Si Orientari Moderne Privind Pregatirea Fizica la Nivelul Arbitrilor din Fotbal

Tendințe și orientări moderne privind pregătirea fizică la nivelul arbitrilor din fotbal

PLANUL LUCRĂRII

Capitolul 1 – INTRODUCERE

1.1. Actualitatea temei

1.2. Motivarea alegerii temei

1.3. Stadiul actual al arbitrajul românesc

Capitolul 2 – Fundamentarea teoretică a lucrării

2.1. Profilul general al arbitrului de fotbal

2.2. Linia metodica a FRF și CCA – probe și norme de control

2.3. Selecția în arbitraj

2.4. Caracteristicile anatomo-fiziologice ale arbitrului

2.5. Caracteristicile efortului în arbitraj

2.6. Ținuta și comportamentul arbitrului

Capitolul 3 – ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Scopul cercetării

3.2. Obiectivele cercetării

3.3. Subiecții cercetării

3.4. Etapele cercetării constatative

3.5. Analiza și interpretarea datelor la probele de control din data de 02.03.2014.

Capitolul 4 – Concluzii

Bibliografie

Capitolul 1. INTRODUCERE

Fotbalul a fost întotdeauna un sport popular și istoria legilor jocului se înscrie într-un context social și evolutiv în același timp.

Cu ocazia celebrării centenarului, FIFA a decis să recunoască rolul istoric jucat de cele patru asociații britanice în dezvoltarea fotbalului, întâmpinând astfel cea dea 118-a adunare generală a Biroului Internațional de Fotbal Asociație (IFAB) la Londra pe 28 februarie 2004. Influența britanicilor în dezvoltarea fotbalului datează cu adevărat dinainte de înfințarea IFAB, în 1886. În timpul primei jumătăți a secolului al XIX-lea, fotbalul era sportul cel mai popular în școlile private din Anglia, ca Harron , Etan și Winchester, după-amiezele fiind destinate în general sportului. Fiecare școală își avea propriile reguli și un număr destul de crescut dintre elevi variau de la o regulă la alta, ca de exemplu mărimea porților, durata meciului și acceptarea sau nu a jocului cu mâna.

Ajungând la universitate, studenții descopereau absența regulilor comune, astfel că în 1848, un grup de fotbaliști s-a reunit la Universitatea din Cambridge. O altă asociație, la Sheffield, continua să aplice propriile reguli, și astfel reiese că se impunea o armonizare a regulilor pentru a asigura expansiunea fotbalului în întreaga Anglie. Astfel a fost creată Asociația Fotbalului (FA) în 1863.

Primul meci s-a disputat între Scoția și Anglia la Glasgow pe 30 noiembrie 1872, iar Federația Scoțiană de Fotbal s-a înființat în aceeași zi, dar mai târziu cu un an.

Problema regulilor comune se punea din nou, dar de această dată pentru cele patru țări. În consecință cele patru asociații britanice au fondat IFAB pe iunie 1886 în sediul londonez al Asociației Fotbalului. IFAB începând de atunci asigura o superviziune a Legilor Jocului în tot Regatul Unit.

Anumite reguli erau extrem de diferite față de legile în vigoare actuale. Portarul putea să pună mâna pe minge până la linia mediană din propria jumătate de teren, iar marcajele terenului de joc nu aveau nimic în comun cu cele actuale.

În ceea ce privește arbitrii istoria spune ca în 1890 exista un arbitru care purta joben și baston. Acesta stătea pe linia de margine, în timp ce doi arbitri judecători luau deciziile în teren. Atunci când cei doi arbitri judecători nu aveau aceeași părere apelau la arbitrul cu joben pentru „arbitraj” așa cum indică și numele.

În conformitate cu o propunere a Asociației Fotbalului, mai apoi arbitrii judecători au devenit arbitri asistenți. Ei trebuiau să decidă când mingea ieșise din teren și ce echipă trebuie să o repună înapoi în joc. Cât despre arbitrul ce stătea pe linia de margine, membrii asociației au propus ca acesta să intre pe teren și să conducă jocul.

Arbitrul avea un rol mai important, acela de a intrerupe jocul și de a acorda o lovitură liberă. De asemenea acesta mai avea un rol decisiv având dreptul de a întrerupe temporar o partidă.

Cu timpul jocul devenea profesionist și un număr din ce în ce mai mare de spectatori asista la meciuri.

Asociația Irlandeză de Fotbal a propus atunci IFAB-ului introducerea loviturii de la 11 metri. Loviturile erau acordate pentru un fault grav în careul de 11 metri. În timpul executării loviturii de pedeapsă portarul nu putea să avanseze mai mult de 5 metri în fața liniei de poartă și toți ceilalți jucători trebuiau să rămână la 5 metri în spatele jucătorului executant.

Marcajul terenului era de asemenea diferit. Zona porților era formată din două arcuri de cerc cu raza de 5 metri pornind de la stâlpi. Abia din anul 1902 terenul avea dimenisiunile suprafeței de pedeapsă pe care o cunoaștem astăzi.

În 1904 i-a naștere Federația Internațională de Fotbal (Fédération Internationale de Football Association – FIFA) care apoi preia Legile Jocului întocmite de IFAB. Era deci normal, pe măsură ce practicarea fotbalului se extindea în restul lumii și asociațiile britanice intrau în componența FIFA la începutul noului secol, ca aceasta să devină membră cu poziție egală în IFAB în 1913.

Începând cu anul 1990 Legile Jocului s-au schimbat semnificativ la fel cum a fost și anul 1890 cu un secol înainte. Legea 11, ofsaidul, a fost modificată în 1990, astfel că un atacant se află pe aceeași linie cu penultimul apărător nu mai este considerat în ofsaid. Textul a fost îmbunătățit și simplificat în 1995.

În 1991 IFAB a aprobat o propunere venită de la FIFA în virtutea căreia un jucător ce comite o incorectitudine, împeidicând marcarea unui gol sau o ocazie clară de înscriere a unui gol, este eliminat pentru greșeală gravă.

În 1990 arbitrii au primit intrucțiuni exacte pentru a stopa jocul mult prea fizic, mai ales atacurile de la spate prin alunecare, acest tip de atacuri fiind interzise de IFAB în 1998.

Astăzi IFAB rămâne conservator și totodată progresist ca niciodată în demersul său. IFAB îți menține o mare responsabilitate în exercitarea funcției sale de gardian al Legilor Universale ale Jocului și rămâne unul dintre „marii decani” din familia FIFA, ce a muncit constant pentru „binele jocului”

Actualitatea temei

Evoluția fotbalului impusă de o dinamică din ce în ce mai agresivă este influențată pe de-o parte de nivelul standardizat al pregătirii fizice, iar pe de altă parte de factorul psihologic în relația fotbalist-arbitru-spectator.

În acest context putem să argumentăm prin informații ale literaturii de specialitate despre o tendință de sistematizare, standardizare a pregătirii arbitrilor din punct de vedere psiho-motric.

Nu trebuie neglijată nici pregătirea teoretică mai ales în situația naturală impusă de anumite schimbări ale regulamentelor coordonate de F.I.F.A, prin complexitatea unor decizii influențate de competiția sportivă, cel mai evident exemplu fiind legat de apariția celor doi arbitri suplimentari.

Fiecare joc se dispută sub controlul unui arbitru care dispune de întreaga autoritate necesară pentru a veghea la aplicarea Legilor Jocului. Este condiția esențială și fundamentală a oricărui spectacol sportiv care are obiectul suprem și anume acela de a stabili învingătorul și învinsul sau învingătorii și învinșii. Arbitrul este așadar omul care aplică regulamentul și veghează ca întrecerea să nu degenereze, omul care trebuie să mențină acuratețea, fair-play-ul și sănătatea morală a disputei, omul care spre deosebire de zecile sau sutele de mii de spectatori și specialiști din tribune trebuie să vadă realitatea din teren și nu doar să vadă ci să și acționeze rapid, dar și elegant și discret când este cazul pentru a lua deciziile ce se impun.

Din toate acestea rezultă rolul imens și răspunderea covârșitoare a arbitrului, a omului care este singur în fața tuturor. Echipele au ca aliat publicul, presa, banca de rezerve, de unde pot veni prețioase sfaturi. Arbitrul nu are niciun aliat în timpul jocului, nu-l poate ajuta nimeni cu nimic, este obligat să aplice un principiu filozofic străvechi: "Să se ajute singur!". Și totuși, uneori are și arbitrul un aliat: jocul. Dacă acesta este corect și disputa de calitate, atunci el devine un prețios aliat al arbitrului. Este o șansă pentru arbitru un astfel de joc. Firește în acest caz se întâmplă două lucruri:

arbitrul, acordându-și arbitrajul la calitatea jocului poate spori spectacolul sau

(dacă) arbitrul caută să iasă în evidență printr-un arbitraj arogant și distant, poate distruge spectacolul, lovind în calitatea fotbalului, și implicit în calitatea prestației sale.

Motivarea alegerii temei

Am ales această temă din dorința de a-mi îmbunătăți și împrospăta baza teoretică în ce privește jocul de fotbal, legile jocului și arbitrajul. De asemenea din dorința de a rămâne în fotbal, sport pe care l-am ales de la o vârstă timpurie și arbitraj, activitate pe care o practic și doresc să o perfecționez.

Opțiunea pentru specializarea atletism este legată de faptul ca sunt intersat de naturalețea exercițiilor de atletism care se constituie ca principalele mijoloace pentru pregătirea fizică în orice disciplină sportivă. În acest context sunt preocupat pentru îmbunătățirea propriei exprimări motrice, dar în același timp și de ameliorarea condiției fizice necesare activității pe care o desfășor momentan în calitate de arbitru de liga a 4-a. Principalul argument pentru alegerea temei spre studiu și cercetare este orientat în special pe înțelegerea fiziologiei efortului în funcție de capacitățile motrice pe care dorim să le educăm în special prin mijloace atletice, astfel încerc prin activitățile practice derulate la disciplina atletism să execut cât mai corect orice deprindere de alergare , săritura și aruncare care sistematizate în structuri operaționale să poată să fie aplicate la nivelul începătorilor, dar și a arbitrilor în formare. În acest sens am încercat să studiez literatura de specialitate specifică disciplinei atletism care abordează problematica pregătirii fizice prin sistematizarea mijloacelor de pregătire pentru fiecare capacitate motrică în parte cu aplicație practică ca arbitru in formare.

Tema lucrării de licență a fost o provocare pentru mine în primul rând încercând o contribuție personală la sistematizarea unor exerciții care pot îmbunătății condiția fizică a arbitrului de fotbal. De asemenea, am încercat să prezint metodic o metodologie a pregătirii fizice care poate fi aplicată arbitrilor în formare sub coordonarea unui preparator fizic de specialitate.

Stadiul actual al arbitrajului din fotbalul românesc

Arbitrajul din fotbalul românesc este coordonat de Comisia Centrală a Arbitrilor (C.C.A), care reprezintă organismul ce legiferează și evoluează tot potențialul arbitrilor din țară la nivel de arbitri stagiari, arbitri de liga a 4-a, arbitri de liga a 3-a, arbitri de liga a 2-a, arbitri de liga 1 și arbitri F.I.F.A.

Comisia Centrală a Arbitrilor este structura națională responsabilă pentru toate problemele legate de arbitraj, total independentă de legile de fotbal, cluburile de fotbal, guvern sau sindicate și este formată și condusă de specialiști in arbitraj.

Performanța în general în arbitraj poartă amprenta sistemului care organizează această activitate care se desfășoară la toate categoriile de fotbaliști.

În ultimul timp sesizăm cu ușurință schimbari majore la nivelul arbitrajului mondial, unele dintre ele având ca reper modificări ale regulamentului de joc, iar celelalte fiind impuse de dinamica jocului și potențialul psiho-motric al arbitrului de fotbal.

În acest sens se impun analize care au la bază statistici ce prelucrează date și informații legate de parametrii motrici ai efortului și ai factorului psihic.

Transformările din fotbal sunt impuse și de rolul arbitrului care are o implicare decisivă în fenomen cu valențe pozitive pentru întreaga activitate sportivă.

Atât în arbitrajul românesc, dar mai ales la nivelul arbitrilor F.I.F.A există critici impuse de spectatori care contribuie astfel la îmbunătățirea prestației arbitrilor pe toată latura anvergurii arbitrajului.

Toate aceste aspecte poartă comentarii pozitive sau negative fiind influențate de mentalitatea spectatorilor, dar mai ales de prestația arbitrilor.

Responsabilitatea arbitrajului este impusă docului și potențialul psiho-motric al arbitrului de fotbal.

În acest sens se impun analize care au la bază statistici ce prelucrează date și informații legate de parametrii motrici ai efortului și ai factorului psihic.

Transformările din fotbal sunt impuse și de rolul arbitrului care are o implicare decisivă în fenomen cu valențe pozitive pentru întreaga activitate sportivă.

Toate aceste aspecte poartă comentarii pozitive sau negative fiind influențate de mentalitatea spectatorilor, dar mai ales de prestația arbitrilor.

Responsabilitatea arbitrajului este impusă de regulamente care implică tot fenomenul fotbalistic: jucători, antrenori, spectatori, arbitrii.

Misiunea Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federației Române de Fotbal este de a forma un for al arbitrilor care să gireze corectitudine, performanță și nu în ultimul rând fair-play.

Comisia Centrală a Arbitrilor are rolul de a adopta măsuri care să evolueze potențialul arbitrilor în formare și să propună forurilor superioare arbitrii de valoare care să oficieze cu siguranță la competițiile de mare anvergură.

Activitatea Comisiei Centrale a Arbitrilor se bazează pe acțiuni metodice care implică arbitrii atât din punct de vedere teoretic, dar și practic încercându-se astfel o organizare și un control bazat pe profesionalism la care să participe toți factorii implicați.

Statistica arbitrilor centrali și asistenți din România la nivelul anului 2014

Conform statisticii:

În prima ligă de fotbal sunt 29 de arbitri centrali și 41 de arbitri asistenți.

În liga a 2-a sunt 38 de arbitri centrali și 59 de arbitri asistenți.

În liga a 3-a sunt 68 de arbitrii centrali și 113 arbitri asistenți.

1.2. Statistica arbitrilor de liga a 4-a din Municipiul București

Capitolul 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1. Profilul general al arbitrului de fotbal

Arbitrii prin prisma activităților derulate în competiții sunt implicați într-o pregătire continuă ținând cont de factorii antrenamentului.

Arbitrul de fotbal este acea persoană care are aptitudini și calificarea necesară conducerii jocurilor de fotbal.

Arbitrul trebuie, înainte de toate să aibă o sănătate constant bună și să-și întrețină o condiție fizică foarte bună printr-un antrenament rațional, continuu și printr-un mod de viață lipsit de excese.

Calități fizice

Datele literaturii de specialitate prezintă informații legate de potențialul psihic:

aleargă pe parcursul unui meci circa 12 km (după unele statistici), arbitrii asistenți în mod normal, mai puțin;

trebuie să alerge în multe situații și cu spatele;

trebuie să aibă o plecare de pe loc rapidă;

trebuie să poată schimba ritmul, spre exemplu în cazul contra-atacurilor.

Arbitrul trebuie, deci, să se antreneze permanent, cu conștiinciozitate și în mod sistematic, pentru a corespunde cerințelor jocului actual. Altfel spus, el trebuie să dovedească că are calități fizice necesare, respectiv rezistență – viteză – forță.

Calități intelectuale

Calitatea dominantă care-i poate permite arbitrului să aplice regulile jocului în mod judicios este inteligența sa. Ea asigură un discernământ clar și o apreciere promptă. Deciziile trebuie să fie date cu siguranță.

Arbitrul trebuie să posede reflexe foarte bune, întrucât acestea îi permit să ia decizii clare și rapide. Încetineala exprimă de fapt ezitare și ezitarea arată oarecare lipsă de convingere. Considerăm că este de preferat ca un arbitru să ia o decizie la nivel mediu, să zicem, însă dată promt, la timp, decât una foarte bună dată cu întârziere, fără efectul așteptat.

Atunci când arbitrul ezită, se produc discuții, există îndoială și un început de neîncredere.

Arbitrul trebuie să fie un bun psiholog. El trebuie să știe să se adapteze împrejurărilor precum și caracterelor jucătorilor.

Calitățile tehnice

Calitatea tehnică de bază a unui arbitru este să cunoască foarte bine regulile jocului, atât în ceea ce privește litera, dar mai ales să știe să le interpreteze, adică în spiritul regulilor. Spre exemplu: un jucător aflat în poziție de ofsaid trebuie sancționat numai în anumite condiții, sau un jucător se sancționează pentru „henț” numai dacă atinge în mod voit mingea cu mâna.

Jucarea mingii cu mâna presupune actul deliberat al jucătorului care intră în contact cu mingea atingând-o cu mâna sau brațul. Arbitrul trebuie să ia în considerare urmatoarele:

mișcarea mâinii către minge (nu a mingii către mână);

distanța dintre adversar și minge (minge neașteptată);

poziția mâinii nu presupune neaapărat existența unei abateri;

atingerea mingii cu un obiect ținut în mână (îmbrăcăminte, apărători pentru tibie etc) este considerată o abatere;

lovirea mingii cu un obiect aruncat (gheată, apărători pentru tibie etc.) este considerată o abatere.

Observăm într-un joc important următoarea situație: un apărător aflat în interiorul arcului de cerc de la suprafața de pedeapsă proprie îl faultează pe un adversar pentru a-l deposeda de minge. În urma acestui fault evident, mingea se duce lateral către un coechipier al atacantului faultat, fără să existe posibilitatea unei acțiuni promițătoare pentru echipa jucătorului faultat, faza în continuare stingându-se. Nu era oare mai logic să se acorde lovitură liberă directă, în loc de continuarea jocului? Sigur, așa trebuia să procedeze arbitrul.

O calitate tehnică de primă mărime o constituie modul în care arbitrii știu să aplice „clauza avantajului”. Obiceiul unora de a considera avantaj atunci când un jucător care are posesia mingii și se află în zonă centrală a terenului este faultat, iar mingea ajunge la un coechipier de-al lui fără perspectivă, este dăunător. Așa ceva nu este nici în folosul echipei respective și nici al jocului. Aș vrea să vă reamintesc paragraful din regulament care spune: „arbitrul trebuie să lase jocul să continue atunci când echipa împotriva căreia s-a comis o abatere poate să obțină un avantaj și să sancționeze abaterea comisă inițial dacă avantajul presupus nu s-a realizat” (circa 2 – 3 secunde).

La reușita acordării unui avantaj poate contribui și arbitrul asistent. Acesta are obligația să semnalizeze greșeala comisă în apropierea lui, dacă apreciează cu claritate continuarea fazei.

Pentru că a venit vorba de arbitri asistenți, trebuie să arătăm că avantajul se poate aplica și în cazul pozițiilor de ofsaid. În asemenea situații, arbitrii asistenți trebuie să semnalizeze toate ofsaidurile, revenindu-i arbitrului aprecierea dacă jocul continuă sau nu, dar cu obligația de a-i face un semn distinctiv asistentului că i-a văzut semnalizarea.

Din cuprinsul regulilor de joc rezultă clar obligația arbitrilor de a asigura prin prestațiile lor cât mai multă cursivitate jocului, dar și echitate și disciplină.

Calități morale

Arbitrul trebuie să aibă o serie de calități morale, respectiv:

să fie imparțial – în calitate de judecător al modului cum se manifestă jucătorii sub raport tehnic și disciplinar, nu trebuie să aibă prejudecăți și nici un „parti prix” împotriva unui jucător. De asemenea, nu trebuie să țină cont de greșelile comise de unii jucători în timpul unor întâlniri anterioare. Ca regulă „de aur” dacă vreți, să nu fie niciodată arbitru „găzdar”, să arbitreze în același mod echipele atât acasă cât și în deplasare. Să sție să obțină încrederea jucătorilor.

să fie autoritar, respectiv să știe să-și impună deciziile. Fără amenințări, o privire, un gest sunt deseori mai eficiente. Se consideră că „ experiența este aceea care aduce autoritatea”. Aceasta este și motivul pentru care organismele naționale și internaționale fac deseori apel la arbitrii experimentați pentru a conduce jocuri cheie;

să aibă sânge rece în toate împrejurările, dar mai ales după o decizie importantă, atunci când jocul devine tensinat, arbitrul trebuie să-l calmeze prin luarea de decizii logice, hotărâte, fără ca totuși să strice jocul. Calmul și stăpânirea de sine sunt condiții esențiale ale autorității;

să fie sincer, cinstit. Arbitrul trebuie să rămână totdeauna deschis și onest în raporturile sale. El trebuie să știe să-și recunoască greșelile și să recunoască valoarea colegilor săi.

să fie modest, fără aroganță sau înfumurare, mai degrabă stăpân pe sine, să nu cedeze presiunii.

Să fie fie serios, tot timpul concentrat, mai ales înaintea începerii jocului când atmosfera este relaxată.

Selecționarea, pregătirea și performanța în arbitraj sunt legate direct de forța arbitrului de a lua cele mai sincere decizii, cele mai sportive și oneste decizii, adica el trebuie să aibă acele calități care îl fac sincer, corect, drept, cinstit, sportiv în spiritul fair-play-ului, ceea ce înseamna: să fie pur și simplu, normal!

Linia metodică a F.R.F și C.C.A – probe și norme de control

Fotbalul a devenit o întrecere fizică pentru toți participanții. O evoluție care se îmbină cu o creștere a nivelului de antrenament a jucătorilor și modificărilor Legilor Jocului care au redus intervalele de inactivitate. Mingea este jucată mai rapid de portar, iar jucătorii părăsesc terenul mai repede pentru a fi tratați în caz de accidentări.

Arbitrii sunt obligați să se conformeze acestui ritm pentru a controla jocul. Performanța pe care trebuie să o dea arbitrul scapă uneori propriul control, deoarece este determinată de ritmul și de tactica celor două echipe, precum și de nivelul jucătorilor.

Aceste exigențe considerabile la care trebuie să facă față arbitrii au stârnit numeroase studii care vizau să determine gradul de solicitări fizice și nevoile psihice care decurg din acestea.

Pe lângă probele teoretice specialiștii au decis că este nevoie de a se apela la metode de examen fizic pentru a determina programe de antrenament specifice axate pe cerințele jocului.

Testele fizice au loc de 2 ori pe an înaintea începerii unui tur sau retur de campionat. Nu sunt ușoare pentru cei nepregătiți însă sunt ușoare pentru cei care fac antrenamente fizice și sunt foarte ușoare pentru cei care fac antrenamente specifice. Așa cum testele s-au modificat și antrenamentele s-au diversificat apărând tot mai multe modele de pregătire fizică pentru rezultate de cea mai înaltă performanță în ceea ce privește arbitrajul în fotbal.

Numai arbitrii care sunt bine pregătiți fizic pot trece aceste teste și numai cei care le trec sunt considerați apți să arbitreze meciurile de fotbal așa încât cei care nu confirmă la testare sunt reținuți de la delegări urmând să poate lua parte la o retestare pe care dacă nu o vor trece sunt retrogradați în eșaloane inferioare sau reținuți de la delegări un tur competițional până la următoarele testări.

Arbitrii au de susținut 2 probe și anume : Prima proba este constituită din Testul Cooper pentru arbitrii centrali, respectiv testul Minicooper pentru arbitrii asistenți, iar a doua proba este alcătuită din 4 alergări de sprint pe distanța de 60 de metri, atât pentru arbitrii centrali cât și pentru asistenți.

Testul Cooper este folosit pentru testarea fizică a arbitrilor la toate nivelele de mulți ani de zile. Acest test cuprinde o alergare lungă, ( 12 minute) în care se dă un număr minim de metri care trebuie parcurși. A doua probă cuprinde 6 alergări de sprint pe distanța de 40 m, acestea fiecare având un timp limită pentru a fi considerate valabile. Odată cu trecerea anilor și rezultatele așteptate din partea arbitrilor la susținerea acestor teste s-a modificat crescând distanța parcursă în cele 12 minute și timpul în care trebuie parcurse acele alergări pe distanțe mai scurte. Aceste cerințe diferă în funcție de arbitri sau arbitri asistenți, fete sau băieți. Astfel încât există următoarele cerințe:

2.1. Cerințe arbitri centrali

2.2. Cerințe arbitri asistenți

Toate aceste teste se folosesc acum doar la concursurile de promovare și la testarea fizică a arbitrilor din loturile inferioare IV-V.

În ultimii ani la ligile superioare s-a introdus testul de efort UEFA cu ajutorul unui dispozitiv Polar. Acest test consta intr-o alergare pe timp cu semnal bip, care anunță începutul și sfârșitul fiecarăi alergări și a perioadei de refacere plus 6 alergări de sprint pe lungime de 40 de metrii care se desfășoară înaintea alergării cu bip. Și pentru aceste alergări sunt hotărâți timpii maximi admiși pentru parcurgerea distanței. Se alergă 13 tururi de teren în următoarea ordine: 150 m sprint și 50 m refacere. Pentru fiecare 150 de metri sau 50 de metri timpii diferă în funcție de arbitrii sau arbitrii asistenți băieți, arbitrii sau arbitrii asistenți fete după cum urmează:

2.3. Cerințe test UEFA

Polarul este un dispozitiv care măsoară frecvența cardiacă. Dacă frecvența cardiacă este prea mare arbitrul va fi oprit din testare.

Selecția în arbitraj

Selecția arbitrilor în fotbal este cunoscută ca și activitatea de descoperire și de orientare a tinerelor talente spre arbitraj, potrivit calităților evidențiate. Pentru mulți specialiști aceasta constituie o provocare și puțini sunt cei care să o și accepte.

Există chiar opinia înrădăcinată în masa experților în arbitraj că unii ar dispune de abilități de „formatori”, de „șlefuitori”, de „descoperitori” de talente, iar alții ar dispune de abilități manageriale care ar prelua aceste talente și le-ar „proiecta” în zona arbirajului de elită.

Pentru a înțelege acest fenomen complex, propunem să îl analizăm și să îl definim drept „talent de arbitraj”.

Pentru a obține calitatea de arbitru specialiștii au declarat următorul lucru : “Poate deveni arbitru de fotbal orice cetățean român, precum și orice cetățean străin cu domiciliul legal stabilit în România, care are vârsta minimă de 14 ani, a absolvit un curs de arbitri de fotbal, are o conduită corectă în societate și nu a suferit condamnări penale“.

Atitudinea modernă a specialiștilor propune două categorii de factori și anume: factorii de ordin static și factorii de ordin dinamic, pentru a defini talentul în arbitraj.

Factorii statici cuprind patru componente:

factorii determinanți ai capacității de a reuși în arbitraj;

disponibilitatea volitivă;

mediul social care determină disponibilitățile tânărului arbitru;

performanțele bazate pe nivelul real al începătorului.

Factorii din punct de vedere dinamic se bazează pe principiul că talentul se „structurează” pe parcursul unui proces activ de antrenament și se specifică prin transformări aleatorii în ansamblul personalității tânărului. Se bazează în principal pe trei componente:

proces de transformări active;

dirijarea procesului de pregătire în antrenament;

suită și jocuri.

Descoperirea și orientarea talentului în arbitraj constă în consolidarea efectuată de persoane competente (membrii Comisie Centrale a Arbitrilor, observatori de arbitri și alții), la diferite nivele de pregătire pentru a favoriza dezvoltarea ulterioară a arbitrului de fotbal.

Selecția constă în activitatea efectuată de experții în arbitraj (membrii CCA) prin care formează (pregătește, cizelează) talentul arbitrului de fotbal pentru competiții de diferite niveluri de performanță (Liga a III-a, Liga a II-a, Liga I, sau competiții europene sau mondiale).

În pasiunea mea de a-mi explica multe noțiuni, am citit un lucru care se potrivește perfect subiectului acestei teme: Eduard Claparade afirma: „vorbim de orientare atunci când alegem o carieră. Orientarea precede selecția și servește în același timp” (reorientarea în arbitraj dinspre arbitru de centru spre asistent și invers).

Realitățiile arbitrajului modern ne arată cât este de adevărată această afirmație a lui Claparade.

În opinia specialiștilor în domeniu și a mea personală, selecția în arbitraj este un proces de identificare și evaluare cu un grad cât mai înalt de predicție a calitățiilor și aptitudinilor necesare practicării unui sport de performanță, proces desfășurat după criterii medico-sportive, somatofiziologice, biochimice, psihopedagogice și motrice.

În cadrul selecției arbitrilor de fotbal (primară, secundară și finală) se vor urmări caracteristicile generale pentru fiecare în parte, după cum urmează:

Selecția primară

stare de sănătate foarte bună

capacitate intelectulă ridicată

statut social și motivațional

constituție morfo-funcțională

capacități motrice generale

deprinderi motrice de bază

Selecția secundară

primele evaluări în arbitraj

orientarea spre specializarea arbitru central sau asistent

capacitatea de performanță motrică generală – la centru sau asistent

Selecția finală

performanțe de comportament motrice specifice (teste)

pregătirea generală și specifică pentru performanță în arbitraj

evaluarea personalității

În acest sens la arbitrii de fotbal se va identifica și se va urmării evoluția a patru parametrii: fizic, tehnic, tactic și psihologic.

Azi toți specialiștii în arbitraj sunt de acord că cei patru parametri au o importanță egală și de aceea propun ridicarea pragului de pregătire a acestora pentru performanță în arbitraj. Pentru dezvoltarea acestor caracteristici generale și a parametrilor necesari în arbitraj, antrenamentul arbitrului de fotbal va urmării următoarele componente:

componenta pedagogică, unde se totalizează princiipile care guvernează dezvoltarea funțională și adaptarea organismului la efort;

componenta psihologică, unde se totalizează principiile care guvernează dezvoltarea funcțională și adaptarea organismului la efort;

componenta sociologică, prin raporturile și modul de intregare al arbitrului în mediul social, economic, cultural;

componenta igienică, prin principiile care trebuie respectate în alimentație, confort și mediul ambient;

componenta etică, prin principiile care trebuie respectate în idealurile etice și de fair-play și sportive care se manifestă în jocul de fotbal;

componenta estetică, prin frumusețea și rafinamentul alergării și gesticii în arbitraj.

Prin această lucrare se dorește să se arate tuturor oamenilor implicați în fenomenul fotbal, și nu numai, maniera și concepția modernă a CCA, în selecția de viitor a arbitrajului românesc. Toate aceste moderne concepții despre pregătirea arbitrilor de fotbal au un singur țel: ridicarea calității arbitrajului în țara noastră și evident accederea tinerilor arbitrii români talentați în competiții internaționale de mare anvergură.

Caracteristicile anatomo-fiziologice ale arbitrului

În oricare disciplină sportivă, arbitrul trebuie să dispună de anumite particularități psiho-fizice, morale și intelectuale. În plus, în fotbal, asemenea calități sunt necesare într-o măsură mai mare prin particularitățile specifice disciplinei respective (difuzare, presiune psihologică, uneori presiunea jucătorilor în teren, interesele economice).

Dacă este ușor să se calculeze în detaliu gestul atletic realizat de arbitru în teren, în schimb este greu să se emită ipoteze asupra efortului pe care însuși arbitrul va fi chemat să-l efectueze în măsura în care complexitatea acțiunilor se realizează în condiții previzibile de la începutul jocului. De asemenea evaluarea nivelului arbitrajului nu este ușoară. Arbitrul trebuie să-și ia rolul de judecător suprem, să examineze și să aprecieze tot ce se petrece în teren, pentru ca imediat să se transforme în executorul judecătoresc. Aceasta presupune izolarea arbitrului de joc, condiție care cere o stabilitate psihică căreia trebuie să-i asociem în vederea unei acțiuni complete de judecător – o condiție fizică impecabilă.

În timpul unui joc de fotbal arbitrului îi apar teme tehnice, tactice, individuale și colective din partea jucătorilor. Aceste teme sunt diferite de la un joc la altul. De modul cum sunt interpretate depinde aprecierea prestației arbitrajului. Arbitrul trebuie să-și desfășoare întregul potențial motric, tehnic, tactic, nervos, pentru a finaliza acțiunea sa prin găsirea celui mai bun punct de observare pentru ca, în final, să acorde cea mai perfectă decizie. Arbitrul este cel care are datoria de a veghea pe tot parcursul jocului la integritatea fizică a jucătorilor. S-ar putea spune că arbitrul, pe durata celor 90 de minute, apreciază în interiorul unui microsistem social format din jucătorii celor două echipe care resping un echilibru calm, fiecare luptând pentru victorie. Uneori acest lucru se poate produce prin violență. Pentru a evita aceste genuri de acțiuni ce pot îmbrăca un caracter dăunător jucătorilor ambelor echipe, arbitrului îi revine sarcina de a calma raportul de adversitate și a impune jucătorilor să respecte nu numai prevederile regulamentare, ci mai ales spiritul jocului.

Arbitrul își efectuează prestația printr-un ansamblu diversificat și imprevizibil de acte motorii legate între ele într-un mod complex și pluridisciplinar. Complexitatea derivă din faptul că ansamblul prestației este caracterizat prin exprimări conjugate ale mai multor calități motorii ce se exprimă prin intervenții energice, ca rezultat al unor forme adaptative. Caracterul pluridisciplinar se datorează alternanțelor imprevizibile ale diferitelor exprimări, ca: start cu viteză în regim de rezistență, schimbări de direcții lente sau rapide, ce se amestecă între ele fară nici un fel de legătură.

Caracteristicile efortului în arbitraj

În cursul unei partide regulamentare, angajamentul motoriu se dezvoltă în mod complex și duce la o evaluare dinamică, apreciată după cercetările din Italia, la circa 22-24 minute și a fost numit timp de alergare. Acest angajament pare mic datorită faptului că, pe durata jocului, apar perioade de întrerupere de la câteva secunde până la 1-2 minute. Aprecierile procentuale ale acțiunilor motorii ale arbitrului într-un joc arată astfel: 6,40% sprint, 8,05% alergări accelerate peste 30 m și 85,5% alergare ușoară.

Acțiunile arbitrului nu trebuie considerate complexe întrucât sunt realizate prin mișcări ciclice în ritm scăzut, însă cu apariția unor starturi rapide și ceva mai frecvente accelerări determinate de ritmul și fazele jocului. Acest lucru atrage îndeplinirea unei cerințe de bază a arbitrului – pregătirea fizică permanentă. Ca și fotbaliștilor, arbitrilor li se cere un nivel ridicat al pregătirii fizice, având nevoie de o capacitate de efort corespunzătoare, prin care să-și poată mobiliza rezervele energetice capabile să efectueze transformări rapide în condiții anaerobe. Se apreciază că arbitrul trebuie să dobândească 60-65% din capacitatea necesară pregătirii unui atlet. Pentru a atinge acest procent arbitrul de fotbal trebuie să solicite organismul în procesul de antrenament până la suportarea dezechilibrului biologic care îi va permite în final realizarea unei prestații bune în teren pe toată durata jocului. Antrenamentul trebuie structurat fundamental printr-o serie de repetări sistematice, identice sau foarte apropiate de efortul din teren. Arbitrul trebuie să se antreneze având cunoașterea utilității fiecărui exercițiu deosebit, care să fie finalizat în următoarele scopuri:

dobândirea unei rezistențe globale organice;

stabilizarea unei rezistențe generale;

adaptarea organismului pentru o menținere prelungită a vitezei de bază;

ameliorarea capacității de accelerare.

Primul se realizează printr-un antrenament alcătuit din cinci ședințe săptămânal în perioada de pregătire, care să se facă pe durata a trei săptămâni înaintea campionatului.

În perioada campionatului, pentru menținerea pregătirii la un nivel bun, se vor face trei antrenamente săptămânal, de rutină, în care să se îmbine antrenamentele de menținere a capacității aeorbe cu antrenamente de scurtă durată, dar cu intensitate mare și cu repetări pe distanțe scurte (20-40 m, 50-60 m) acestea putând fi repetate de 5-10 ori, pauza între repetări fiind de 40-45 de secunde, iar pauzele între serii să fie de 4-5 min.

Pregătirea fizică trebuie să se efectueze de cel puțin 2-3 ori pe săptămână deoarece dacă un arbitru nu reușește să ia una din probele pe care le are de realizat este exclus din lot.

În arbitraj apar de foarte multe ori probleme neurobiologice și psihologice.

Unui arbitru i se cere în timpul jocului un angajament mental foarte ridicat, ce trebuie să se bazeze pe o notabilă capacitate de observare a faptelor în desfășurarea lor precum și pe previziunea dezvoltării acestora. Arbitrul este chemat să efectueze în timp foarte scurt și acolo unde necesitatea o impune o intervenție decisivă.

Trăirile în teren ale arbitrului sunt caracterizate prin adaptarea continuă la situațiile schimbătoare care prin natura lor implică un proces psihic de anticipare constant.

Arbitrul se găsește de multe ori în timpul jocului în situația de a folosi diverse moduri de atenție, pentru care are nevoie de o dinamică mentală extrem de flexibilă și selectivă, atât pentru o localizare corectă a punctului de infracțiune, cât și pentru alegerea deciziei. Nicio infracțiune nu este percepută în totalitatea sa, însă arbitrul trebuie să-și îndrepte atenția asupra aspectelor particulare.

Ținuta și comportamentul arbitrului

Fotbalul, ca și joc în sine, pornește de la regulament, de la cunoașterea aprofundată a fiecărei legi și mai ales la interpretarea ei în funcție de cerințele jocului cât și de noile modificări operate de International Board, deci există o cale, plecând de la cunoaștere la aplicarea ingenioasa în teren și apoi la reușită. În această situație dacă nu intervine instruirea și regulamentul, ordinea și disciplina, totul va fi compromis.

Jocul modern de fotbal pune arbitrului probleme tot mai complexe și mai variate care vor găsi o rezolvare corespunzătoare dacă arbitrul le va cunoaște, va interpreta și le va analiza cu competență. Această persoană care îndeplinește o asemenea funcție trebuie să întrunească o serie de calități având în vedere solicitările pe care le reclama activitatea de arbitraj. Funcția de arbitru poate fi asemănată cu o demnitate înaltă care presupune în afara calităților fizice, psihice și intelectuale și un mod de comportare care să îl impuna sportivilor aflați în competiție. Între acestea se număra și cele două calități inseparabile arbitrului: ținuta și comportamentul. Acestea, de fapt, au o stransă legatură cu personalitatea , fiind definitorii pentru arbitrul respectiv.

În condițiile jocului modern, conducerea jocului de către o brigadă formată din arbitri pregătiți, experimentați și bine intenționați, cu o capacitate mare de a percepe, discerne și hotarî cu promptitudine, este o condiție pentru evaluarea riguroasă fară echivoc a evenimentelor petrecute pe terenul de joc.

Performanța unei brigăzi de arbitri este strâns legată nu numai de competența sau de tehnica ci și de ținuta și comportamentul ei pe terenul de joc și chiar și în afara lui. A devenit tabu ideea că un arbitraj superior înseamnă iscusință, măestrie și chiar artă. Aceste calități, la rândul lor, înseamnă conducerea jocului astfel încât să primeze dinamismul, competivitatea și spiritul de fair-play.

O interpretare și o aplicare ideală a legilor jocului, conform evoluției actuale a fotbalului, nu sunt posibile decât în condițiile cunoașterii temeinice și aprofundate a lor. Aceasta impune nu citirea și memorarea lor mecanică ci o studiere sistematică a conținutului și sensului fiecărei prevederi, deslușirea relațiilor reciproce între ele, a sensului și spiritului conferite de legiuitor, a scopului pe care îl slujesc.

Un arbitru trebuie să fie o personalitate bazată pe competență, ținută și comportare exemplară care să degajeze încrederea tuturor. Atunci când un om este hotărât să devină arbitru, el acceptă să servească fotbalul, să îndeplinească cât mai bine această îndatorire cu prețul unor sacrificii enorme, unor obligații. Acest sentiment de disciplină liber consimțită este esențial pentru o bună carieră de arbitru.

Prin calitățile sale morale, prin cunoașterile temeinice și multilaterale pe care le posedă, prin ținuta și comportarea sa (vorbe, gesturi, decizii), omul care înnobilează această demnitate, trebuie să înnobileze funcția de arbitru, iar funcția de arbitru trebuie să îl înnobileze pe el.

În afară de activitatea de conducător al jocului, arbitrul trebuie să aibă și o anumită structură sufletească, un profil psihic adecvat care să faciliteze dezvoltarea și perfecționarea lui în arta arbitrajului.

Modul specific în care arbitrii reușesc să-și ducă la bun sfârșit atribuțiile încredințate se numește manieră de arbitraj. Conținutul acestei noțiuni este destul de larg, dar în esență înseamnă: competență, autoritate, sobrietate și siguranță în luarea deciziilor, dublate de credibilitate și obiectivitate. Tot acest cumul de calități implică o seamă de caracteristici psiho-sociale individualizate, astfel încât să-i contureze personalitatea, fiindcă numai un arbitru cu o personalitate bine conturată se poate impune in fața jucătorilor, îi va face pe spectatori să resimtă această calitatea a sa, iar partida va avea astfel create condiții de desfășurare în spiritul unei depline sportivități și jucătorii având sentimental siguranța că o dată cu încălcarea Legilor Jocului cel chemat să vegheze la aplicarea lor va lua fără ezitare măsurile cele mai drepte.

Pe terenul de joc arbitrul trebuie să aibă o ținută și o comportare plină de sobrietate, să fie ponderat, să adopte o conduită demnă, naturală, firească. El trebuie să-și exteriorizeze decizia prin fluier și semnele sau semnalele indicate strict de codul de semnalizare fără adăugarea unor gesturi și mișcări în plus, din considerente “ artistice” sau de “ efect”.

Când vorbim de ținuta arbitrului este necesar să nu omitem ținuta sa vestimentară care trebuie să constituie nu numai un exemplu pentru toți cei cu care vine în contact, ci să impună stimă și respect. El trebuie să impună să se păstreze distanța, pentru ca orice familiarism, orice apropiere lipsită de respect necesară între el și jucători, îi slăbește autoritatea.

Un arbitru este adesea confruntat cu tactici care au influență negativă asupra spiritului jocului, dar el nu este îndreptățit să aprecieze sau să judece aceste tactici de joc, datoria lui fiind să le recunoască, să se adapteze repede cerințelor jocului, să facă o interpretare adecvată a lor, aplicând cu strictețe litera și spiritul Legilor Jocului.

O preocupare însemnată a arbitrului trebuie să o constituie pregătirea jocului. Prin această comportare a pregătirii psihologice trebuie să-și consolideze încrederea în forțele sale, să-și analizeze capacitatea de a stapâni jocul. Încrederea în sine dirijează și îi echilibrează reacțiile atunci când partida trebuie adusă în limitele unei normale desfășurări. Dar ea nu poate fi menținută fară o maximă concentrare psihică și fizică. În aceste situații intră și stăpânirea de sine care alături de celelalte calități psihice, este de natură să-l pună pe arbitru în postura de a rezolva orice situație dificilă de joc.

Capitolul 3. ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

Scopul cercetării

Întreaga cercetare se bazeză pe studierea literaturii de specialitate abordând problematica pregătirii fizice la nivelul arbitrului de fotbal.

Scopul cercetării este de ordin constatativ și pentru lucrarea noastră ne adresăm arbitrilor de liga a 4-a din Asociația Municipală de Fotbal București.

În acest sens vom interpreta și analiza rezultatele la evaluarea probelor fizice:

Testul Cooper – pentru arbitrii de centru

Testul Minicooper – pentru arbitrii asistenți

“6×40“ care constă în 6 repetări pe distanța de 40 de metri sprint, atât pentru arbitrii centrali cât și pentru arbitrii asistenți.

Principalul scop al cercetării noastre vizează idetificarea potențialului fizic al arbitrilor în formare care vor promova ulterior în lotul divizionar C.

Obiectivele cercetării

Studierea literaturii de specalitate din punct de vedere al pregătirii fizice și al evaluării la testări periodice, în vederea creșterii potențialului psiho-motric la nivelul arbitrilor tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 30 de ani.

Identificarea principalelor aspecte care vizează factorul fizic prin analiza potențialului arbitrilor din municipiul București la testarea din data de 02.03.2014

Subiecții cercetării

În tabelul următor sunt prezentați arbitrii de liga a 4-a supuși evaluării pentru cele 3 probe prezentate anterior, astfel avem în vedere un număr de:

32 de arbitri de centru

57 de arbitri asistenți

Toți aceștia fac parte din lotul arbitrilor din Asociația Municipală de Fotbal București.

Etapele cercetării constatative

Studierea literaturii de specialitate din țară și străinatate care abordează problematica pregătirii fizice la nivelul arbitrilor de fotbal.

În acest sens am încercat să studiez lucrări teoretice, dar și cu caracter practico-metodic cu mare aplicabilitate în etapele de formare a viitorului arbitru de fotbal.

Participarea activă în calitate de arbitru de liga a 4-a la toate acțiunile derulate sub conducerea Asociației Municipale de Fotbal București, cursuri metodice, mese rotude, cursuri aplicative cu invitați din țară și străinătate.

Participarea periodică la demonstrații de arbitraj organizate de Comisia Centrală a Arbitrilor prin arbitraje metodice conduse de arbitrii F.I.F.A.

Redactarea planului lucrării și a capitolelor ce abordează atât fundamentarea teoretică cât și secvența de cercetare constatativă.

Participarea directă în calitate de arbitru de liga a 4-a la testele desfășurate pe parcursul anului 2013-2014.

Analiza, evaluarea și interpretarea datelor obținute la testarea din data de 02.03.2014, la nivelul arbitrilor de liga a 4-a.

Stabilirea principalelor aspecte ce vizează evaluarea la probele de control și stabilirea celor mai semnificative concluzii care decurg din cercetare.

Analiza si interpretarea datelor la probele de control din data de 02.03.2014

Cerințele de evaluare pe care arbitrii trebuie să le îndeplinească sunt următoarele:

3.1. Sistem de notare test 1 (6×40 metri sprint)

3.2. Sistem de notare test 2 de putere aerobă Cooper (minim 2700 metri) pentru arbitri centrali

3.3. Sistem de notare test 2 de putere aeroba Cooper ( minim 1900 metri) pentru arbitri asistenți:

La primul test de viteză, sistemul de notare este același atât pentru arbitrii centrali cât și pentru arbitrii asistenți. Subiecții au de parcurs distanța de 40 de metri într-un timp cât mai scurt. Nota minimă cu care subiecții sunt declarați admiși este nota 7. Această notă se încadrează între 6,11 secunde și 6.20 secunde. Oricare arbitru care depășeste ultimul timp declarat admis și anume 6, 20 secunde la oricare din cele 6 repetări va fi declarat eliminat și nu va mai putea participa la testul 2.

Cerințele celui de-al doilea test comparativ cu primul test nu sunt aceleași pentru ambele categorii de arbitrii. Arbitrii centrali au de parcurs distanța minimă de 2700 de metri în 12 minute, iar arbitrii asistenți au de alergat minim 1900 de metri în 8 minute. De asemenea oricare subiect care nu îndeplinește această cerință minimă care este notată cu nota 7 va primi nota 4 si va fi declarat respins.

Orice arbitru care va încerca sa fraudeze sub orice forma testul 1 ( 6x 40 metri sprint) sau testul 2 (Cooper- minim 2700 metri) pentru arbitri centrali și respectiv testul 2 pentru arbitrii asistenți ( Minicooper- minim 1900 de metri) va fi eliminat.

Dacă un arbitru nu va reuși sa promoveze ambele teste cu minim nota 7 va fi declarat respins.

Toți arbitrii declarați respinși vor avea dreptul să susțină testele la o dată ce va fi comunicata ulterior de membrii Asociației Municipale de Fotbal București.

3.4. Date probe de control – arbitri centrali

Conform datelor la testul 1 de viteza (6×40 metri sprint) toți arbitrii centrali au avut rezultate pozitive încadrându-se în barem și implicit toți subiecții au promovat testul.

Cele mai multe note sunt cuprinse între nota 8 și nota 9. Îngrijorător este faptul ca niciun dintre cei 32 de subiecți nu a luat nota maximă la niciuna din cele 6 repetări la testul 1.

Datele de la testul 2 Cooper(minim 2700 metri) arată că doar 2 au picat testul, unul neîncadrăndu-se în barem, iar altul abandonând. Toți ceilalți au trecut examenul unii dintre ei având și note de 10.

3.5. Date probe de control – arbitri asistenți

Datele de la testul 1 de viteza (6×40 metri sprint) arată că toți arbitrii asistenți au avut rezultate pozitive încadrându-se în barem și implicit toți subiecții au promovat testul.

Cele mai multe note sunt cuprinse între nota 8 și nota 9 la fel ca la arbitrii centrali. Singurul subiect care a fost foarte aproape de a obține nota 10 la primul test a fost cel cu numarul 6 (BA). Acesta a reușit sa ia note de 10 la primele 5 din cele 6 repetări, iar la ultima a luat nota 9.75.

Conform datelor de la testul 2 (Minicooper – minim 1900 metri), cele mai multe note s-au încadrat între 8 și 9. Spre deosebire de arbitrii centrali la acest test au fost declarați respinși destul de mulți fiind eliminați 3 subiecți pe motiv de a încerca sa fraudeze testul, 1 subiect a abandonat, iar restul nu au îndeplinit baremul minim de 1900 de metri.

3.6 Datele arbitrilor centrali de la testul 1 (6×40 metri sprint)

Grafic 3.1

Analizând rezultatele testului 1 (6×40 metri sprint), constatăm faptul că toți arbitrii centrali evaluați au obținut notă de trecere și se încadrază pe scala de evaluare conform mediei.

Mai mult de jumatate din totalitatea subecților și anume 20 au luat nota 8, 10 dintre aceștia au luat nota 9, iar 2 subiecți au obținut nota 7.

La această probă niciun arbitru nu a fost respins.

3.7. Datele arbitrilor centrali de la testul 2 Cooper (minim 2700 metri)

Grafic 3.2

În cadrul celui de-al doilea test, majoritatea notelor sunt de 10 și de 7.

15 arbitri au reușit sa ia nota maximă, 10 au primit nota minima 7, 3 au obținut nota 8, iar 2 au luat nota 9.

La acest test au fost declarați respinși 2 subiecți, cel cu numarul 20(BT) nu a reușit să pargurgă distanța minima de 2700 de metri, iar subiectul cu numărul 32 (GA) a abandonat.

3.8. Rezultatele arbitrilor asistenți la testul 1( 6×40 metri sprint)

Grafic 3.3

Rezultatele arbitrilor asistenți la prima probă, cea de viteză, sunt destul de satisfăcătoare. Cele mai multe note au fost de 8 și de 9.

Din totalitatea de 57 de asistenți, 41 dintre aceștia au obținut nota 8, 11 au obținut nota 9 și 5 arbitri asistenți au obținut nota 7.

De asemenea la acest test niciun subiect nu a fost declarat respins.

3.9. Rezultatele arbitrilor asistenți la testul 2 (Minicooper- minim 1900 metri)

Grafic 3.4

Analizând rezultatele testului 2 (Minicooper- minim 1900 de metri), constatăm faptul că deși partea cea mai mare a arbitrilor asistenți au reușit să obțină note de trecere, au fost și subiecți respinși într-un numar destul de mare.

Cei mai mulți dintre arbitrii asistenți au primit note de 8 și 9. 32 de arbitri au luat nota 8 și 11 dintre aceștia au obținut nota 9.

La această probă doar 3 subiecți au reușit sa ia nota maximă 10.

Privind subiecții respinși constatăm nereguli de ordinnul corectitudinii. Dintre cei 11 care au picat proba 3 au fost eliminați pentru faptul că au ieșit din zona de alergare și au încercat sa alerge mai puțin.

Un singur arbitru a abandonat din motive medicale, iar 7 subiecți nu au reușit să alerge distanța minima de 1900 de metri.

3.10. Comparație între rezultatele obținute de arbitrii centrali la testul 1 (6×40 metri) și testul 2 (Cooper- minim 2700 metri)

Grafic 3.5

Analizând rezultatele arbitrilor centrali de la ambele teste constatăm faptul că majoritatea notelor au fost cuprinse intre 7 și 9.

La prima proba, cea de viteză niciunul dintre subiecți nu a reușit sa ia nota maximă, în timp ce la testul 2 de rezistență aerobă 15 din 32 de subiecți au luat nota maximă.

Mai contatăm faptul că la primul test niciun subiect nu a fost respins, în timp ce la testul 2 au fost respinși 2 arbitri.

3.11. Comparație între rezultatele arbitrilor asistenți la testul 1( 6×40 metri sprint) și la testul 2 (Minicooper- minim 1900 metri)

Grafic 3.6

Analizând rezultatele arbitrilor asistenți la cele 2 teste, constatăm faptul ca nota cu cea mai mare pondere a fost nota 8. La testul 1 din totalitatea arbitrilor asistenți 41 au luat această notă și la testul 2 au fost 32 de arbitri.

La testul 1 niciun arbitru asistent nu a obținut nota 10, iar la testul 2 au fost 3 subiecți ce au obținut nota maximă.

Examinând subiecții respinși sesizăm faptul că la primul test niciun subiect nu a fost respins, în timp ce la testul 2 au fost respinși un număr destul de mare de arbitri și anume 11.

3.12. Comparație între rezultatele arbitrilor centrali și asistenți la testul 1( 6×40 metri sprint)

Grafic 3.7

Examinând rezultatele arbitrilor centrali și asistenți la testul 1 ( 6x 40 metri sprint), remarcăm faptul ca niciun subiect nu a reușit sa ia nota maximă și de asemenea niciun subiect nu a fost respins.

Sesizăm că majoritatea notelor au fost de 8 și de 9. Cele mai multe note încadrându-se în dreptul notei 8. Arbitrii centrali din numărul total de 32 au obținut nota 8, iar 41 de arbitri asistenți din numărul complet de 57 au obținut tot nota 8.

3.13. Comparație între datele obținute de arbitrii centrali și arbitrii asistenți la testul de putere aerobă – Cooper (minim 2700 metri) pentru arbitrii de centru, repectiv -Minicooper ( minim 1900 metri) pentru arbitrii asistenți.

Grafic 3.8

Examinând rezultatele arbitrilor centrali și asistenți la proba de putere aerobă Cooper(minim 2700 de metri) pentru arbitrii centrali și respectiv Minicooper ( minim 2700 de metri), am observat faptul că arbitrii centrali față de arbitrii asistenți au obținut mai multe note de 10. Centralii au avut 15 note de 10, iar asistenții doar 3.

Arbitrii asistenți s-au remarcat negativ și în ceea ce privește subiecții respinși. Au fost declarați respinși 11 subiecți, iar la arbitrii centrali doar 2.

Capitolul 4. CONCLUZII

În urma analizei și interpretării datelor reiese faptul că la acest nivel – arbitri de liga a 4-a există unele aspecte care demonstrează lipsa unei abordări metodologice privind pregătirea fizică la nivelul arbitrilor tineri în formare.

În acest sens sesizăm atât la nivelul arbitrilor centrali cât și la nivelul arbitrilor asistenți rezultate nesatisfăcătoare, în special la testul de putere aerobă Cooper.

În ceea ce privește efortul la nivelul arbitrilor cuprinși în cercetarea constatativă observăm cu ușurință faptul că sunt rezultate pozitive grupate la nivelul notelor de 8 și 9 la Testul 1(6×40 metri sprint).

Rezultatele cercetării noastre se înscriu ca o prioritate pentru arbitrii în formare, accentuând necesitatea unei individualizări a pregătirii în urma unor teste în diferite zone de efort.

Există la acest nivel al arbitrilor de liga a 4-a situații în care deși vârsta este optima pentru inițierea în arbitraj mulți arbitri nu se încadrează în cerințele de promovare pentru liga a 3-a.

Propunem ca la nivelul Asociației Municipale de Fotbal București sa existe un preparator fizic care să coordoneze pregătirea printr-o linie metodică actualizată și astfel să amelioreze atât aspectele legate de deprinderea motrică, dar mai ales dezvoltarea capacităților motrice.

Tendința în arbitrajul mondial este legată de perfecționarea pregătirii fizice sub toate aspectele, în așa fel încât arbitrii să intervină promt cu decizii care să nu fie contestate.

BIBLIOGRAFIE

Atti, del 1, del 2, del 3, Convegno Aipac, 1995-1996, Preparazione altletica, analisi e viabilitatione nel calcio, editioni Nuova Prhomos, Cita di Castello e Ancona,

Avram, V., Prodan, S., 2011, Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Activității Arbitrilor de Fotbal,***, 7, 8, 23, 74,

Bacconi, A., Mazzali, S., 2003, La preparatione fisica del Calciatore, Koala Libri, Reggio Emilia,

Bota, C., 2000, Ergofiziologie, editura Globus, București,

Bota, A., Dumitru, C., 1998, Jocuri sportive-Teorie și metodică, editura Aldir, București,

Cicu, V., 1997, Arbitrul de fotbal – pregătirea practică, editura Sport – Turism, București,

Colina, P., 2004, Nu poate fi un arbtraj stereotip, editura Sport – curier, Bologna,

Constantin, Ș., 2007, testarea pregătirii fizice a arbitrilor pentru sănătatea lor, editura Blitz, București,

Constantinescu, T., Ștefan, C., 2007, Desplasarea arbitrului pe terenul de joc – Plasamentul arbitrilor și arbitrilor asistenți, editura Blitz, București,

Dragnea, A., Bota, A., 1999, Teoria activităților motrice, editura Didactică și Pedagogică, București,

Dragnea, A., Teodorescu, S.M., 2002, Teoria sportului, editura F.E.S.T, București,

Epuran, M., 1990, Modelarea conduitei sportive, editura Sport – Turism, București,

13. Epuran, M., 2005, Metodologia cercetării corporale, ediția a 2-a, editura F.E.S.T., București,

14. F.R.F – C.C.A., 2007, Statute și regulamente, editura Blitz, București,

15. Grigorescu, N., 2006, Colaborarea în cadrul brigăzii de arbitri, Arbitrul nr. 2, editura Blitz, București,

16. Ionescu, M., 1998, Fotbalul de la A la Z, editura Sport – Turism, București,

17. Jose, G.A.E., 1999, Planificarea antrenamentului arbitrului, Arbitrul nr. 2, editura Blitz, București,

18. Manușaride, C., Ghemigean, C., 1983, Aproape totul despre fotbal, editura SPORT-TURISM București-1983, București,

19. Manno, R., 1991, Fundamentos del entrenamiento deportivo, editorial Paidotribo, Madrid,

20. Munteanu, M., 2007, Spitirul jocului Arbitrul nr 2., editura Blitz, București,

21. Neșu, M., 2006, Interpretarea și aplicarea legilor jocului, Arbitrul nr .2, editura Blitz, București,

22. Niculescu, M., metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, editura A.N.E.F.S., București,

23. Nicu, N., 2006, Ținuta și comportamentul arbitrului de elită, Arbitrul nr 3-4, editura Blitz, București,

24. Platonov, N.V., 1984, Teoria și metodica antrenamentului sportiv, Kiev,

25. Pradet, M., 2000, pregătire fizică, Colecția SD, nr. 426 – 428, MTS – C.C.P.S, București,

26. Radu, A., 2005, Antrenamente de intensitate, Arbitrul nr 1, editura Blitz, București,

27. Rainea, N., 1983, Fotbalul și cavalerii fluierului, editura Junimea, Iași,

28. Stănculescu, V., 1999, Ghidul antrenamentului profesionist de fotbal pentru 364 zile ale unui an competițional, editura Transilvania Expres, Brașov,

29. Stănculescu, J. V., Famissis, K., Rădulescu, M., Stănculescu, N., Stănculescu, V., 2004, Arbitrul și Antrenorul – Parteneri și maeștrii ai performanței în fotbal, editura București-2004, București,

30. Stoica, M., 2000, Capacitățile motrice în atletism, editura Printech, București,

31. Stoica, M., 2000, Conceptul de pregătire fizică la copii și juniori. Simpozionul științific internațional, Tendințe și orientări în pregătire fizică în fotbalul de mare performanță, F.C Dinamo București, 22- 25 iulie, București,

32. Teodorescu, S.V., 2001, Programare și planificare în antrenamentul sportiv, editura Semne, București,

33. Tudos, Ș., 2003, Perspective actuale în psihologia sportului – Modele și soluții, editura SPER, București,

34. U.E.F.A., 2005, Performance trining in football referiing, Nyon,

35. Verchoșanschi, I., 1992, Adaptarea pe termen lung, Scuola dello sport, Roma,

36. Votic, J., 1998, Estructua de las habilida des especificas del futbolista, El. Entrenador Espanol, Barcelona,

37. Weineck, J., 1983, Manuel d’ entreinament sportif. Adition Vigot, Paris,

38. *** 2012-2013, Legile Jocului, FIFA-Strassee 20, 8044, Zurich, Elveția, 24, 117,

39. http://www.frf-cca.ro/

40. http://amfb.ro/