Tendinte In Procesul de Economisire

Tendințe în procesul de economisire

Introducere

Abordarea unei teme precum cea analizată în această lucrare este esențială în contextul macroeconomic în care ne aflăm astăzi întrucât economisirea reprezintă un pilon fundamental în dezvoltarea unei țări din punct de vedere economic și financiar.

Criza economică și financiară din 2007 cu origini în creditarea subprime din Statele Unite ale Americii, își face simțită prezența la nivelul Europei iar din 2008 și în România, acest fenomen făcând necesară regândirea unui nou sistem de reluare a creșterii economice și implicit, a standardului de viață a populației. Pentru a exista creștere economică, este nevoie de investiții în capitalul uman, în cel tehnologic sau în muncă iar acest proces nu poate fi finanțat decât prin intermediul economisirii, concept definit ca ”acea parte a venitului disponibil care nu este cheltuită pe consum final de bunuri și servicii.”

Legatura strânsă între economisire și creștere economică este subliniată de către Nicolae Danilă în prezentarea “Economisirea și perspectivele creșterii economice” care susținea: “La baza oricarui ciclu de creștere economică se află un proces de creștere a productivității capitalului – fie el uman, financiar sau fizic. Creșterea productivității necesită modificări în ceea ce privește capitalul. Astfel de procese implica utilizarea unor resurse financiare, care nu își pot avea sursa decât în economisire, fie a rezidenților, fie împrumutate de la nerezidenți.” Literatura de specialitate identifică economisirea internă a fiind benefică pentru o națiune, în detrimentul celei externe, deoarce acest lucru conduce la limitarea dependenței de capitaluri străine pentru finanțarea investițiilor și deci, o mai bună stabilitate din punct de vedere financiar pentru țara respectivă.

Sub prezumția că gradul de creștere economică dintr-un stat depinde de economisirea internă, am ales sa prezint această temă prin raportare la creșterea economică din țara noastră, subliniind astfel importanța economisirii în contextul actual în care fiecare națiune se “reface” dupa criză și încearcă să-și reia procesul de creștere economică.

În sprijinul acestor idei, am structurat lucrarea de față în patru capitole. Aceasta prezintă în primul rând stadiul actual al cunoașterii în domeniul tendințelor în economisire și factorii determinanți ai acestui proces, pentru ca mai apoi să analizeze modul în care a evoluat procesul de economisire în România prin prisma unor elemente în stransă legatură cu acesta. Ultima parte este dedicată unui studiu empiric prin care este analizată relația dintre economisire, considerată variabilă dependentă, și creșterea economică împreună cu rata dobânzii pasive, ce figurează ca variabile exogene.

În primul capitol am construit un cadru general prin abordarea unor aspecte ale creșterii economice sub forma analizei conceptelor, factorilor determinanți precum și teoriilor ce stau la baza acesteia. Ca și concept, creșterea economică înseamnă în opinia lui P.A Samuelson, laureat al premiului Nobel, creșterea produsului național, crearea de venit precum și acumularea de capital fizic și uman. În ceea ce privește factorii care influențează creșterea economică, pe baza literaturii de specialitate, am identificat o serie de elemente precum creșterea forței de muncă sau investițiile în capital uman, fizic și tehnologic, investiții care nu pot fi realizate dacă nu există un grad înalt de economisire la nivel național. De asemenea, am considerat ca fiind necesară identificarea teoriilor ce stau la baza creșterii economice pentru a vedea dacă acestea se pot adapta vremurilor dificile la care am fost supuși, vremuri dominate de criza economică și financiară ce a afectat multe dintre statele lumii. Pentru a identifica validitatea modelelor de creștere economică în situație de criză, am considerat că este necesar sa fac o scurtă referire la ce înseamnă aceasta situație și care sunt factorii determinanți ai crizei economice și financiare conform literaturii de specialitate, toate acestea conducând la determinarea unor metode de reluare a creșterii economice.

Cel de-al doilea capitol este dedicat procesului de economisire – concept și factori de influență, cu evidențierea legăturii indestructibile între economsire și creștere economică. În acest sens, am prezentat diferite considerații ale literaturii de specialitate.

În ceea ce privește conceptul de economisire, acesta are rolul de a strânge toate resursele necesare în volumul și structura optimă pentru a putea fi mobilizate în scopul dezvoltării activității investiționale, capabilă de a genera creștere economică. Referitor la economisire, în situația actuală, după criza financiară, economiștii zilelor noastre pun accentul pe o economisire internă ridicată, acest lucru eliminând vulnerabilitățile la care sunt expuse țările emergente, așa cum este și România. Deoarece stimularea economisirii interne este prioritară la nivelul țării noastre, am identificat o serie de factori ce influențează comportamentul de economisire al populației, sectorul care economisește cel mai mult, economisirea guvernamentală fiind mai redusă. Acești factori se referă la variabile legate de persistența comportamentului de economisire întrucât economisirea din perioada curentă este influențată de valoarea din perioada anterioară a economisirii pivate, la venitul obținut unde se subliniază faptul că economisirea crește în faza inițială a creșterii venitului și scade pe masură ce se atinge un nivel mai ridicat al acestuia, la inflație, rata dobânzii sau politicile fiscale și monetare.

Tot în acest capitol, pe baza cercetării actuale, am evidențiat legatura dintre creștere economică și economisire din țara noastră cu accent pe rolul economisirii interne.

În cel de-al treilea capitol am pus în evidență diverse instrumente de economisire și mai cu seamă cele destinate gospodăriilor populației, depozitele bancare. Acestea sunt de două feluri: la vedere și la termen. Depozitele la vedere reprezintă sume în conturi bancare ce pot fi utilizate oricând în timp ce depozitele la termen sunt acele sume depuse în conturi bancare pe anumite termene. Pentru a oferi o privire de ansamblu asupra situației depozitelor din țara noastră am evidențiat evoluția acestora în perioada 2007-2012 atât pentru cele la vedere și la termen în lei cât și pentru cele în valută și felul în care valoarea acestora a fost modelată de criza economică și financiară.

Pe lângă aceste instrumente de economisire importante, identificăm și altele reprezentate de certificatele de depozit, asemănătoare depozitelor la termen precum și economisirea prin intermediul titlurilor financiare, cum sunt acțiunile, obligațiunile sau titluile de stat.

Un rol important în garantarea acestor depozite în caz de faliment a unor instituții bancare îl are Fondul de Garantare a Depozitelor în Sitemul Bancar căruia i-am destinat a doua parte a acestui capitol. Această instituție acordă compensații în limita echivalentului în lei al plafonului de garantare stabilită la 100.000 euro pentru persoanele care dețin depozite la o instituție de credit aflată în faliment. De asemenea, rolul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar contribuie și la asigurarea stabilității financiare prin încrederea pe care o oferă agenților economici deponenți în sistemul bancar de unde rezultă gradul ridicat al acestuia de promovare a unui rate ridicate a economisirii. Pentru a vedea gradul de implicare al acestei instituții la nivelul sectorului financiar-bancar de pe teritoriul țării noastre, voi evidenția intituțiile de credit participante la Fond precum și numărul deponenților la aceste instituții în comparație cu toți agenții economici deponenți din România și de asemenea, cât din valoarea totală a depozitelor este acoperită de schema de garantare.

În cel de-al patrulea capitol am abordat în prima parte analiza evoluției economisirii naționale brute pe o anumită perioadă, începand cu 2005, în funcție de diponiblitatea datelor, în raport cu diferite variabile precum invesțiile, creșterea economică, rata inflației. Am încercat să se evidențiez comportamentul economiilor în funcție de evoluția variabilelor mai sus mentionațe înainte de criza precum și în timpul acesteia.

A doua parte a acestui capitol va fi dedicată unui studiu empiric cu scopul de a evidenția impactul pe care îl au doi dintre factorii amintiți în lucrare ca fiind determinanți pentru comportamentul de economisire din tara noastră, respectiv rata de creștere economică și rata dobânzii pasive considerate variabile exogene, asupra ratei economiilor. Pentru construirea acestui model se vor folosi date statistice sub forma unor serii cronologice furnizate de către Eurostat. Aceste date ce vor fi utilizate în analiza econometrică acoperă o perioadă de timp de 11 ani, din primul trimestru al anului 2000 până în ultimul trimestru al anului 2010, frecvența acestora fiind trimestrială. Perioada de analiză a fost aleasă în așa fel încât să surprindă evoluția variabilelor atât înainte cât și după instalarea crizei economice și financiare în țara noastră. În funcție de datele de care dispunem, la consturirea modelulul de regresie se va utiliza pentru estimare metoda celor mai mici pătrate, MCMMP-OLS.

Pentru verificarea relației de cauzalitate dintre rata de economisire și variabilele independente, rata de creștere economică și rata dobânzii pasive, se vor realiza o serie de teste specifice în speranța că rezultatele obținute sunt consistente cu așteptările din punct de vedere statistic precum și cu rezultatele obținute în alte studii științifice asemănătoare.

Procesul de economisire are o multitudine de fațete iar rolul său este evident la nivelul oricărui stat și mai cu seamă în cazul țării noastre deoarece un grad de economisire ridicat conduce la o anumită stabilitate din punct de vedere financiar și în același timp crează independența și capacitatea de a realiza investiții fără împrumuturi externe, ceea ce conduce la o creștere economică sănătoasă și deci, la un standard de viață mai ridicat.

Capitolul 1

Creșterea economică – concept și factori

În literatura de specialitate, conceptul de creștere economică a fost abordat din perspective diferite, ce conduc la o multitudine de definiții ale acestuia, scopul final fiind acela de a se sublinia importanța lui atât la nivel național cât și la nivel global. Astfel, creșterea economică poate fi definită în sens restrâns ca fiind “o mișcare ascendentă a unor mărimi economice globale (creșterea produsului intern brut, a venitului) într-o perioadă mai îndelungată.În această viziune, creșterea economică este percepută mai mult prin modificările cantitative pe termen lung ale unor indicatori macroeconomici agregați.” Deci, “pentru a exista creștere, nu este suficient ca producția să crească, ci este necesar ca mișcarea ascendentă să fie de durată și nu întamplatoare”. De asemenea, creșterea economică are “finalitate socială” atunci când este realizat un “raport optim între creșterea PIB-ului (venitului) și creșterea demografică prin depașirea acesteia din urmă de sporirea PIB-ului”, neglijarea acestui raport conducând la așa numita “creștere pauperizantă”. Un alt concept important legat de creșterea economică este acela de “creștere economică zero”, fenomen ce corespunde cu “situația în care rezultatele economice absolute și populația totală sporesc în același ritm, nivelul rezultatelor pe locuitor rămânând constant.”

În sens larg, “creșterea economică include ansamblul de modificări cantitative și de structură care se produc într-un orizont de timp mai îndelungat.” Din această perspectivă, creșterea economică este vazută ca pe un “fenomen profund și ireversibil, autoîntreținut prin modificări și ameliorari ale performanțelor factorilor de producție care pot astfel să susțină dezvoltarea.”

Pentru P.A Samuelson, laureat al premiului Nobel, creșterea economică înseamnă creșterea produsului național, crearea de venit precum și acumularea de capital fizic și uman.

O altă definiție a creșterii economice este aceea că reprezintă ”o creștere compusă și corelată între nivelurile reale ale producțiilor individuale ale firmelor producătoare.” Este introdus un nou concept, “dezvoltarea economică”, aceasta completând caracteristicile creșterii economice la nivelul termenului lung prin schimbări structurale adecvate.

Conceptul de creștere economică în opinia economistului Lipsey reprezintă o “metodă de a crește standardele de viața mult mai puternică decât înlăturarea decalajelor recesioniste, a șomajului structural sau a ineficienței alocative, deoarece creșterea poate continua pentru o perioadă infinită”.

Economiștii susțin ipoteza conform căreia “creșterea economică implică creșteri susținute ale ofertei agregate. Mărimea ofertei agregate depinde de cererea agregată și de capacitatea de producție a economiei naționale.” Astfel, creșterea economică, ca process pe termen lung, reprezintă “creșterea producției potențiale, PIB potențial”, acesta fiind “cel mai ridicat nivel al producției ce se poate obține în mod continuu, la un nivel stabil al prețurilor și în condițiile menținerii ratei naturale a șomajului.”

Pe baza definițiilor referitoare la creșterea economică expuse mai sus, putem afirma că acest concept reprezintă “motorul” care generează creșteri ale standardului de viața pe termen lung la nivelul unei țări.

În viziunea economică, factorii care influențează creșterea economică în mod direct sunt:

creșterea forței de muncă, realizată atunci când populația crește sau atunci când rata de

participare sporește;

investițiile în capitalul uman, cum ar fi educația formală sau experiența la locul de

muncă;

investițiile în capitalul fizic concretizate în fabrici, mașini, transporturi și facilități de

comunicare;

shimbările tehnologice determinate de inovații care introduc noi produse, noi

modalități prin care se pot realiza produsele deja existente și noi forme de organizare a afacerilor.

În mod indirect, creșterea economică este influențată de factori precum: dimensiunea cererii agregate, respectiv capacitatea de absorbție a pieței interne sau eficiența sistemului financiar-bancar privită prin prisma modului de orientare a activității economice prin intermediul creditului precum și rata economiilor și rata investițiilor. Alți factori indirecți sunt reprezentați de mediul internațional, competitivitatea produselor, înclinatia marginală spre export în comparatie cu cea spre import, migrația forței de munca și a capitalului și nu în ultimul rând politica fiscală și bugetară a statului.

Astfel, creșterea economică pe termen lung are două surse importante. Prima se referă la creșterea cantitativă a factorilor de producție utilizați, numită și creștere extensivă, prin creșterea capitalului, a resurselor de muncă atrase în procesul de producție sau creșterea suprafețelor de teren cultivate. Cea de-a doua sursă este reprezentată de creșterea calitativă a factorilor și eficiența utilizării lor în condițiile unui mediu economic și instituțional favorabil, ceea ce conduce la creșterea productivității naționale, rezultatul fiind o creștere economică intensivă.

1.2 Teorii ale creșterii economice și validitatea lor în contextul economic actual

Conform afirmațiilor de mai sus, creșterea economică reprezintă mijlocul prin care o națiune evoluează iar teoriile care stau la baza acestui concept evidențiază modalități diferite prin care activitatea din viitor este influențată de cea prezentă și în același timp identifică metode care conduc la o creștere continuă.

Astfel, bazele primei teorii asupra creșterii economice au fost puse de către economiștii englezi A. Smith, Th. Malthus și D. Ricardo, teorie ce se bazează pe legea randamentelor descrescătoare și care descrie evoluția economiei în situația în care pământul reprezintă o resursă limitată iar populația se află în creștere. În aceste condiții, Malthus a considerat ca populația va continua să crească atât timp cât salariile se află peste nivelul de subzistență, echilibrul malthusian, numit și legea randamentelor descrescătoare, atingându-se atunci când, în condițiile pământului limitat, creșterea populației determină scăderea salariilor, nivel la care populația va rămâne constantă. Conform teoriei lui Ricardo, pământul reprezintă o sursă de venit pentru proprietari și nu un obiect al acumulării. În această viziune, capitalul nu era considerat o sursă de creștere a productivității ci un substitut al forței de muncă.

Această teorie omite contribuția progresului tehnic la creșterea producției și astfel, la începutul secolului XX, pe fondul distorsiunilor sociale și economice cu care se confruntau economiile naționale, cercetările se orientează spre concepte teoretice noi care să analizeze procesele macroeconomice dinamice. Pe acest fond, apare o nouă teorie de creștere economică al cărei autor este J.M. Keynes. Modelul keynesist de creștere are la bază teoria conform căreia venitul național crește ca un raspuns la creșterea cererii agregate. În completarea acestei teorii vin doi economiști, R.F. Harrod și E. Domar, care prin modelul lor evidențiază aspecte precum posibilitatea unei creșteri susținute, probabilitatea unei creșteri susținute în condiții de ocupare deplină și existența sau nu a stabilității ratei garantate de creștere. Modelul include progresul tehnologic și sublinază rolul major al investițiilor văzute ca acumulare de capital și ca o componentă a cererii agregate, acestea având un rol decisiv în creșterea venitului național și implicit, a producției naționale.

Odată cu secolul XX, contextul economic se schimbă în sensul că se dezvoltă noi industrii legate de energia electrică, automobil, telefon iar acumularea de capital și noile tehnologii devin astfel factori importanți în procesul creșterii economice. Modelul neoclasic vine să explice modul în care schimbările tehnologice și acumularea de capital influențează economia. O nouă abordare este concepută de Robert Solow, laureat al premiului Nobel, care propune un model de creștere stabilă. Într-un studiu realizat de Solow cu privire la creșterea economică, în perioada 1909-1949, în SUA, se demonstrează că peste 50% din creșterea producției într-o oră de lucru se datorează progresului tehnic. Acest rezultat a facut ca progresul tehnic să fie considerat un factor rezidual.

Pe fondul modelului de creștere neoclasic, la mijlocul anilor 1980 apare o nouă teorie a creșterii promovată de Paul Romer și Robert Lucas a cărei premisă este aceea că o acumulare de capital este asociată, de obicei, cu acumularea de cunoștiințe.

Această teorie aduce modificări importante și anume că progresul tehnologic este considerat un produs al activității economice spre deosebire de teoriile precedente care considerau tehnologia ca fiind exogenă. O altă schimbare este dată de faptul că tehnologia și cunoașterea se caracterizează prin “randamente crescătoare” spre deosebire de obiectele de natură fizică, noua teorie facând trecerea de la economia bazată pe resurse la cea bazată pe cunoaștere. Această teorie presupune ca apariția cunosțintelor noi constituie un element cheie pentru creșterea economică și are la bază doua modele:

“modelul învatare prin practică: punctul de pornire a fost cercetarea externalităților

produse de cunoștinte acumulate în zonele urbane, în care lucrează persoane cu o largă varietate de cunoștințe și experiență și care interacționează în cadrul unor procese economice. Aceste interacțiuni conduc frecvent la modalități mai bune de a face anumite lucruri. Prin organizarea activității în sensul acestor noi modalități sunt stimulate alte schimbări, toate acestea conducând la efecte de creștere la nivelul orașului. În cazul concentrării unei industrii într-o anumită zonă, acumularea de capital în întreprinderile individuale generează externalități masurăbile prin creșteri de productivitate.”

“modelul inovației: acest model se concentrează asupra unor factori care influentează

dorința de a inova în mod conștient și sistematic. Un element cheie al creșterii economice, subestimat de către teoriile precedente, este acela de a avea un sistem economic care să genereze un număr maxim de experimente ce pot conduce la idei noi cu valoare economică. A limita producția de idei noi la o mică parte a angajaților unei firme conduce în mod necesar la limitarea numărului de experimente și a creației de cunoștințe. De aceea, numeroase firme private își restructurează în mod explicit sistemul de management cu scopul de a conferi lucrătorilor proprii o sferă mai largă de responsabilități, inclusiv responsabilitatea de a dezvolta idei noi.”

Toate aceste modele de creștere economică constituite de-a lungul timpului în funcție de evoluția economiilor la scară globală și apariția inovațiilor au încercat să gasească metodele și mijloacele prin care națiunile să se dezvolte iar nivelul de trai al cetățenilor să crească. Totuși, pe fondul apariției crizei economice și financiare din perioada recentă, se pune problema dacă aceste modele macroeconomice se pot adapta vremurilor tulburi prin care trecem și cum pot acestea influența reluarea creșterii economice.

Criza economică și financiară reprezintă în prezent o problemă ce afectează statele lumii iar originea acesteia se află în creditarea “subprime” din Statele Unite ale Americii.

Denumite după profilul de risc al debitorului, creditele “subprime” presupun, în opinia unor economiști, “împrumuturi bancare acordate persoanelor cu risc de credit înalt, dat de lipsa unui istoric adecvat al relației cu banca sau de prezența altor caracteristici ce induc o probabilitate ridicată de nerambursare a împrumutului. Aceste credite sunt acordate de regulă cu dobânzi superioare celor percepute clienților cu un profil corespunzător de risc”.

Astfel, pe fondul orientării atitudinii consumatorilor cu precadere spre consum și creditare, în detrimentul economisirii, precum și abordarea unor strategii agresive de marketing, cererea de credite din partea clienților ce aveau un profil necorespunzător de risc a fost mai mare decât cererea din partea clienților standard. Din aceste considerente, creditele “subprime” s-au extins iar acest lucru a permis ca anumiti clienți care nu se încadrau în trecut pentru obținerea unui împrumut ipotecar să dețină acum o casă, urmând ca la nivelul anului 2006 aproximativ 69% din familiile americane să dețină propria locuință, procent mai ridicat comparativ cu anii 1990.

Acordarea cu usurință a creditelor precum și cererea puternică sau optimismul consumatorilor cu privire la evoluția veniturilor, a condus la o creștere sustinută a prețurilor în sectorul imobiliar la nivelul marilor economii precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Irlanda sau Spania. Cu toate că garanțiile bancare păreau consistente, iar în situația în care un debitor se confrunta cu incapacitatea de plată, banca ar fi putut să valorifice garanția cu usurință deoarece prețurile în sectorul imobiliar se aflau pe un trend ascendent, totuși, standardele de creditare relaxate au condus la scaderea bruscă a prețurilor în sectorul imobiliar. Odată cu apariția problemelor legate de scaderea prețurilor la locuințe, dobânzile la creditele “subprime” au crescut și mulți dintre clienți s-au bazat pe refinanțarea creditului vechi cu unul nou la o rată a dobânzii mai scazută, însă acest lucru nu a fost posibil pentru că bănciile au devenit precaute în ceea ce privește acordarea de credite. Toate aceste evenimente la care s-au adaugat dorința de a obține profit a anumitor bănci, supavegherea deficitară a unor segmente ale pieței financiare, au condus la apariția crizei financiare care s-a extins treptat către alte alte economii la nivel global.

Alte cauze considerate fundamentale pentru apariția crizei financiare sunt, în opinia guvernatorului bancii naționale a Romaniei, Mugur Isarescu, atât de natură macroeconomică cât și de natură microeconomică. La nivel macroeconomic, “cauza profundă a crizei financiare a fost lichiditatea abundentă creata de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) și de dorința țărilor exportatoare de petrol și gaze de a limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generate de integrarea crescândă în economia globală a unor țări (China, Asia de Sus-Est în general), cu rate mari de acumulare, dar și de redistribuirea globală a avuției și a veniturilor către exportatorii de bunuri tari (țiței, gaze naturale). Lichiditatea abundentă și suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponbile pentru investiții, inclusiv în istrumente financiare sofisticate, nu ușor de înteles de către unii investitori.” Ca și rezultat, lichiditatea abundentă din piață a condus la rate scazute și volatile ale dobânzii precum și la interesul investitorilor pentru active cu caștiguri mari, omițându-se riscul acestora. Toți acești determinanți ai crizei financiare au fost însotiți și de elemente la nivel microeconomic precum: “securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri al agențiilor de rating, externalizarile raționale din punct de vedere privat dar socialmente ineficiente și, în sfarsit, competiția internațională crescută pentru dereglementări.” “Consecinta securitizarii frenetice a fost că, odată ce criza a fost declanșată de apariția eșecurilor la plata ratelor la creditele pentru case, piața financiară a devenit netransparentă. Instalarea neîncrederii investitorilor a plasat rapid titlurile emise de vehiculele cu scop special (VSP) în categoria riscante (calitatea activelor pe care le finanțau nu mai era clară) și refinanțările au devenit imposibile. Datorită discrepanței dintre maturitațile pe active și pasive, aceste VSP au început să se bazeze pe linii de finanțare de la băncile sponsor. În final, cererea de lichiditate, în combinație cu pierderea încrederii între bănci, a rezultat în goana după cash și rata dobânzii efective a început să crească.”

Apariția și persistența crizei financiare face necesară regandirea unui sistem de reluare a creșterii economice zdruncinată de întamplarile din ultimii ani la nivelul sistemelor financiare globale iar în acest sens se pune problema dacă modele maroeconomice exemplificate mai sus se pot adapta acestor vremuri dificile pe plan economic și financiar. Într-un articolul “Modele ale cresterii economice si relevanta acestora” autorii se concentrează pe viabilitatea și validitatea modelelor mai sus mentionate în vremuri dominate de criză și încearcă să afle care este gradul acestora de aplicabilitate. În acest articol se face referire la modelul de creștere economică Solow-Swan, extensie a modelului de creștere Harrod-Domar, care vine în completarea acestui model prin introducerea unui nou termen și anume creșterea productivității. Prin introducerea acestui model, se pune accentul pe capialul nou în detrimentul celui vechi deoarece acesta apare pe fondul îmbunătățirii tehnologiei în timp. Articolul prezintă caracteristicile de baza ale modelului analizat, funcția pe care acesta este construit precum și modificări ale modelului în raport cu variabilele componente.

Modelul de creștere economică Solow-Swan pune în evidență factorii care influențează creșterea economică, aceștia fiind reprezentați de creșterea ratei economisirii, progresul tehnologic și creșterea populației. Premisele acestui model fac referire la existența economiei perfect concurențiale, existența a doi factori de producție perfect substituibili, munca și capitalul, mobilitatea perfectă a factorilor de producție sau ocuparea deplină în utilizarea resurselor. Sub aspect empiric, funcția de producție a acestui model este una de tipul Cobb-Douglas și are forma:

în care Y reprezintă output-ul pe locuitor iar este asociat cu coeficientul capital-muncă.

Modelul se bazează pe ipoteza unei economii închise, cu un singur sector și în care producția are ca destinație consumul sau investițiile pentru a fi create noi unități de capital iar investițiile sunt egale cu economiile. Pe baza analizei realizate, atunci când are loc creșterea ratei de economisire acest lucru nu va afecta rata de creștere economică pe termen lung dar va influența nivelul PIB-ului pe locuitor.

În opinia autorilor, rata economisirii reprezintă un indicator important în dezvoltarea financiară a unei economii, reflectând de asemenea gradul de educație financiară al unei națiuni. Aceștia au încercat să testeze validitatea modelului în condițiile crizei financiare iar analiza s-a concentrat asupra evoluției economiei Spaniei în perioada 2000-2010 deoarece este una dintre țările influențate puternic de criză, putând fi observate astfel eventualele anomalii. Din analiza evoluției ratei de economisire și a PIB-ului s-a observant că nivelul ratei economisirii a avut un trend liniar cuprins în intervalul 10-12 procente iar odată cu apariția crizei acesta a depașit cu mult acest interval. În ceea ce privește evoluția PIB-ului acesta a avut un trend puternic ascendent însă, după 2007, evoluează în sens invers cu rata economisirii. Acest lucru demonstrează ca pe timp de criză, creșterea ratei economisirii nu determină o creștere a PIB-ului pe locuitor iar această situație se datorează, potrivit părerilor exprimate în acest articol, fundamentelor psihologice de la baza comportamentului uman care au îndemnat populația să ia măsuri de precauție pentru perioada următoare, deci să economisească mai mult. De asemenea, o alta problemă identificată la nivelul modelelor ce explică creșterea economică constă în implemtarea lor deoarece “există mari lacune ale transferului de cunoaștere între cei ce dezvoltă modelele (mediul academic, cercetători) și cei care ar trebui să asigure bunul mers al economiei (atât guvernele, cât și mediul de afaceri)”.

Dacă modelele ce stau la baza creșterii economice pot fi contestate și analizate, totuși autorii sunt de părere că poate exista creștere economică atât timp cât vor exista mai multe descoperiri și cu cât procesul investițional sporește în același mod cu ritmul de apariție a acestor tehnologii.

Creșterea economică reprezintă deci, o necesitate categorică și necondiționată a tuturor statelor lumii, scopul final fiind reprezentat de creșterea PIB-ului, creșterea nivelului de trai și dezvoltarea economiei naționale. În ceea ce privește țara noastră, stimularea creșterii economice poate fi realizată, în opinia consilierului pe probleme de politică monetară al guvernatorului Bancii Naționale a României, Lucian Croitoru, prin atragerea de capitaluri straine și creșterea productivității totale a factorilor de producție.

Într-un articolul “Dacă vrem să stimulăm creșterea economică, atunci trebuie să atragem mai multe capitaluri străine și să creștem productivitatea totalp a factorilor de producție”, Lucian Croitoru propune măsuri ce pot conduce la atragerea de capital străin și creșterea productivității totale a factorilor de producție în vederea stimulării creșterii economice la nivel național. Dupa anul 1990 principalii contributori la creșterea economică din țara noastră sunt reprezentați de stocul de capital și productivitatea totală a factorilor de producție. Astfel, până la nivelul anului 1999, la creșterea economică din România a contribuit într-un mod pozitiv stocul de capital, spre deosebire de contribuția negativă adusă de productivitatea totală a factorilor și numărul de angajati. În perioada 2000-2004 la creșterea economică au contribuit în mod egal cei doi factori amintiți mai sus, urmând ca în perioada 2005-2008 aceasta să fie explicată de stocul de capital. Venirea crizei economice a îngreunat intrarea în țara a capitalurilor iar în acest sens autorul articolului propune o masură legată de menținerea deficitelor de cont curent și bugetare la un nivel care să fie compatibil cu creșterea economică pe termen lung. În acest fel, “vom reduce riscurile macroeconomice și vom îmbunătăți percepția despre risc pe care capitalurile străine o au referitor la România”. O altă masură se referă la reducerea birocrației în vederea contractării fondurilor europene prin eliminarea obstacolelor ce țin de legile din România și aplicarea de pedepse aspre și clare pentru aceia care încalcă legea. De asemenea, este necesară vanzarea acțiunilor companiilor atractive pentru investitorii străini, la prețurile pieței.

Pe de altă parte, in vederea creșterii productivității totale a factorilor de producție precum și a creșterii participării forței de muncă pot fi aplicate o serie de măsuri:

“În sectorul financiar trebuie să se evite orice masură care ar impiedica sectorul să se recapitalizeze și să reia funcția vitală de intermediere. Inovarea de produs depinde de furnizarea de capital de risc, iar acesta are nevoie să rămână accesibil. Trebuie eliminate, de pe piața bunurilor și serviciilor, barierele care încă mai împiedică intrarea/ieșirea de pe piața și concurența între firme. Reforma prin care se reduce protecția oferită celor angajati în defavoarea celor care caută de muncă trebuie continuată. În plus, este nevoie de programe mai eficiente care să pregatească mai bine forța de muncă pentru a opera pe o piața a muncii mai flexibilă”.

În ceea ce privește sectorul public, autorul articolului este de părere că sistemul de impozite și beneficii sociale trebuie reformat pentru a fi redusă dependența de ajutoare și pentru a crește atractivitatea muncii. De asemenea, este propusă egalizarea vârstei de pensionare pentru barbăți și femei la niveluri asemănătoare cu cele din statele dezvoltate, precum și revizuirea schemelor de pensionare pe caz de boală sau a celor anticipate pentru a fi evitată frauda. Toate aceste măsuri propuse în acest articol sunt extrem de importante pentru creșterea nivelului de trai și dezvoltarea economiei naționale pe viitor.

Conceptul de creștere economică a fost abordat și de către Eugen Mihaiță care il definește ca fiind “un mare și permanent proces de investire în capitalul uman, în tehnologii, în capitalul natural, în muncă, proces care trebuie finanțat. Finanțarea provine, în mare parte, din economii. Investițiile sunt economii la lucru, acumularea de capital sub toate formele, este cea mai potrivită metodă de economisire iar capitalul uman este format din economii folosite în scopul educării și pregătirii generațiilor.”.

Pe baza părerii exprimate de acest economist, putem afirma că economisirea și investițiile reprezintă elementele esențiale în cadrul procesului de creștere economică.

Capitolul 2

2.1 Economisirea – concept și factori

Economisirea reprezintă unul dintre elementele care contribuie la creșterea economică a unui stat iar economiștii clasici definau economiile atât ca diferența între venit și consum cât și ca elemente adaugate stocului de capital. În acest sens, John Stuart Mill definea capitalul ca fiind “rezultatul economisirii, iar singurul mod de a accelera creșterea capitalului este prin creșterea economiilor”. Acesta era de acord că o creștere a venitului este imparțită între consum și economii iar o creștere o producției poate conduce la creșterea consumului și economiilor. În viziunea clasică economisirea era identificată cu creșterea stocului de capital fără să se facă referire la alocările intertemporale. Irving Fisher este cel care pune bazele cadrului analitic al “efectului de avere” conform căruia o avere sporită duce la un consum și o economisire sporite, precum și al economisirii din prudență, al ciclului de viața sau al abordării intergeneraționale. Astfel, Fisher își exprima părerea conform căreia consumul nu depinde de venit ci de întreaga sumă de resurse alocate de-a lungul unei vieți.

În ideea conform căreia consumul este vazut ca un proces care se desfasoară în diverse momente ale vieții iar venitul reprezintă valoarea prezentă a resurselor dobandite de-a lungul vieții, definiția dată de Franco Modigliani reflectă succint semnificația economisirii: “economiile reprezintă restul ramas în urma alocării optime a consumului pe o perioadă, din venitul prezent în acea perioadă, oricare ar fi aceasta.”

Atât la nivelul gospodăriilor cât și la nivelul firmelor venitul este împărțit între consum și economii. Astfel, economiile sunt definite ca fiind “excendentul de venit peste ceea ce este folosit pentru consumul curent”, utilitatea lor fiind aceea de a fi transformate în investiții cu scopul de a spori producția la nivel național, lucru care conduce la creșterea economică. Studiile economice cu privire la economisire (teoria ciclului de viața, Franco Modigliani) arată că oamenii realizează economii în perioada în care muncesc, aceștia economisind mai mult în momentul în care veniturile sunt mari față de media pe întreaga viața și realizează economii negative, adică cheltuiesc, atunci când venitul lor se situează sub aceasta medie.

Așa cum am afirmat, investițiile sunt finanțate din economii acestea având ca sursă economisirea internă reprezentată de economisirea populației și a firmelor naționale sau din economii externe precum intrările de capital din străinătate, investițiile fiind așadar “economii la lucru”. Mai mult, în contextul crizei actuale unii economiști sunt de părere că o economisire internă scazută și dependența ridicată de intrările de capitaluri din străinătate în finanțarea investițiilor reprezintă o vulnerabilitate majoră. “Criza financiară și economică internațională declanșată în 2008 a afectat cel mai sever țările care erau mai dependente de influxurile de capital din străinătate, categorie în care s-a aflat și România. Întreruperea fluxurilor private de capital din străinătate a condus la o contracție amplă a cererii interne și în final a activității economice în ansamblu.” În acest sens, specialiștii consideră că stimularea economisirii interne prin politici economice adecvate este vitală, mai ales pentru țările emergente, acest lucru conducând la limitarea dependenței de intrările de capital din străinătate pentru finanțarea investițiilor.

Economisirea internă este deci, un factor important în stabilitatea economică a unui stat, acest lucru fiind susținut și în studiul “Economisirea în România – evolutii si factori determinant”. În această lucrare este analizată evoluția economisirii în România în comparatie cu țările din Europa Centrală și de Est pe perioada tranziției, pornindu-se de la definirea economisirii interne din perspectiva contabilității conturilor naționale. De asemenea, economisirea este analizată pe sectoare instituționale unde accentul este pus pe sectorul companiilor nefinanciare și cel al gospodăriilor populației cu evidențierea impactului evoluției economisirii asupra bilanțurilor companiilor nefinanciare și populației. Pe baza analizei realizate rezultă faptul că rata economisirii s-a ajustat semnificativ în România în faza inițială a tranziției, acest lucru constituind o caracteristică similară țărilor din Europa Centrală și de Est, având ulterior o evoluție volatilă. Lucrarea scoate în evidență faptul că nivelul mediu al economisirii în România în perioada analizată a fost redus în perioada de tranziție în comparație cu celelalte state din Europa Centrală și de Est, doar Bulgaria și Lituania având în aceasta perioadă o rată a economisirii mai reduse. Economisirea brută din România pe principalele sectoare instituționale a fost relativ dezechilibrată în perioada 1990-2009, cea mai mare parte a economisirii provenind de la sectorul companiilor nefinanciare, gospodăriile populației economisind puțin sau având o economisire chiar negativă în anumite perioade. În acestă perioadă, companiile nefinanciare și-au acoperit necesarul net de finanțare într-o proporție mai ridicată prin autofinantare decât prin utilizarea creditelor, acestă situație fiind similară cu cea din Bulgaria spre deosebire de companiile din Europa Centrală și de Est care au apelat într-o proporție mai mare la finanțare externă.

Referitor la populație, autorii susțin că ritmul anual de creștere al averii financiare nete a acesteia a scăzut în ultimii 10 ani și începând cu 2007, populația s-a transformat într-un debitor net pentru sectorul bancar dintr-un furnizor net de resurse. De asemenea, în majoritatea țărilor analizate, economisirea populației s-a reflectat în special într-o creștere a depozitelor și deținerilor de numerar iar structura activelor lichide ale populației în funcție de valuta în care se economiseste depinde de încrederea pe care populația o are în moneda națională, acesta crescând în țări precum Republica Cehă, Polonia sau Ungaria, în timp ce în România, Bulgaria, Letonia sau Lituania încrederea a ramas neschimbată sau a scăzut.

În plus, lucrarea analizează determinanții economisirii și estimează relații cantitative între economisire și factorii care o determină.

Astfel, la nivel macroeconomic, din perspectiva contabilității conturilor naționale, pentru calculul nivelului economisirii agregate, autorii articolului pleacă de la venitul național brut:

VNB=PIB+VPN (1)

Dacă la VNB se adaugă transferurile curente nete – TCN se obține venitul disponibil brut – VDB:

VDB=VNB + TCN (2)

“Astfel, transferurile curente nete se obțin ca diferență între transferurile curente (impozite pe venit și patrimoniu, prestații și cotizații sociale, alte transferuri curente) primite de unitățile rezidente de la restul lumii și transferurile curente platite de unitățile rezidente la restul lumii. În România, transferurile curente cuprind și cea mai mare parte din câștigurile rezidenților români care lucrează în străinătate care nu pot fi clasificate ca venituri din muncă.”

Economsirea brută – EB reprezintă soldul contului de utilizare a venitului disponibil și masoară partea din venitul disponibil brut care nu este destinată cheltuielii pentru consum final total (public și privat) – CT:

EB=VDB – CT (3)

Economisirea brută reprezintă resursele disponibile pentru investiții, inclusiv pentru înlocuirea capitalului fix. Dacă din economisirea brută se deduce deprecierea de capital fix, se obține economisirea netă – ENetă.

Există o legatură între economisire, investiții și deficit de cont current iar la nivelul unei economii deschise există urmatoarea identitate în conturile naționale:

PIB= C+I+G+EN (4)

Dacă în ambele parți ale relației se adaugă veniturile primare nete – VPN și transferurile curente nete – TCN, se obține:

PIB+VPN+TCN-C-G-I=EN+VPN+TCN (5)

Dacă utilizăm relațiile 1 și 2 și ținem cont de faptul ca suma dintre exportul net, veniturile primare nete și transferurile curente nete reprezintă soldul contului curent al balanței de plăti (CC), relația 5 devine:

EB-I=CC (6)

Din aceasta relație se poate observa că dacă economisirea internă nu este suficientă astfel încât să acopere investițiile, țara respectivă va înregistra deficit de cont curent, deci va apela la economisire din străinătate prin intrări de capitaluri. Astfel, în contextul crizei actuale economisirea internă joacă un rol important în stabilitatea unei țări, stimularea ei fiind esențială pentru combaterea dependenței de intrările de capitaluri străine. În acest context, este necesar să cunoaștem factorii determinanți ai economisirii interne și cu precădere, ai celei private deoarece sectorul principal al unei economii naționale care economiseste cel mai mult este cel al gospodăriilor, economisirea guvernamentală fiind mai redusă.

În studiul privind economisirea în România sunt evidentiați posibili determinanți ai economisirii la nivelul țării nostre:

Astfel identificăm un prim factor ca fiind persistența comportamentului de economisire care se referă la faptul că economisirea din perioada curentă are ca factor de influență valoarea din perioada anterioară a economisirii private, acest lucru conducând la o persistență în economisire pe fondul unor obiceiuri stabile de consum.

Un alt posibil determinant al economisirii se referă la variabile legate de venit. Este evidențiată o legatură pozitivă între economisire și venit deși această relație este mai complexă din punct de vedere teoretic. Astfel, se subliniază faptul că în principiu, economisirea crește într-o fază inițială de dezvoltare atunci când nivelul venitului crește și scade pe masură ce se atinge un anumit nivel al venitului pe locuitor mai mare. Însa, în această lucrare se subliniază faptul că în țările cu un venit pe locuitor foarte mic este de așteptat ca cea mai mare parte din venit să nu fie economisit ci mai degrabă consumat. Veniturile mai mari determină o economisire mai ridicată însă acest efect este eliminat pe masură ce se reduc oportunitățile de investiții și de creștere, ratele scazute de fertilitate și îmbătrânirea populației fiind caracteristici comune țărilor care înregistrează un nivel crescut de dezvoltare.

Conform teoriei venitului permanent, autorii subliniază că un efect pozitiv al venitului conduce la creșterea economisirii în condițiile în care agenții își nivelează consumul în timp iar pe de altă parte, un șoc pozitiv permanent în venit are un efect ambiguu asupra economisirii. Astfel, se consideră ca “un venit permanent mai ridicat fără o modificare a ratei economisirii pe grupe de vârstă a populației va conduce la creșterea economisirii agregate deoarece conduce la creșterea veniturilor agregate ale celor care sunt în vârstă de muncă relativ cu pensionarii și cei care nu au câștiguri din muncă.” Totuși, făcându-se raportare la teoria ciclului de viață, aceasta subliniază că “o păstrare a ratei economisirii pe grupe de vârstă atunci când veniturile cresc se bazează pe o estimare incorectă asupra veniturilor din viitor. Dacă cei care muncesc anticipează că veniturile vor crește în viitor atunci vor dori să anticipeze macar parțial aceste venituri printr-un consum mai mare în prezent acest lucru conducând la posibilitatea ca rata economisirii pentru cei ce muncesc să scadă astfel încat să compenseze efectul pozitiv al unei creșteri de venit.”

Un alt aspect important în procesul de economisire este cel legat de incetitudinea macroeconomică care ar avea un efect ambiguu asupra economisirii. Economsirea privată este realizată din precauție în sensul că oamenii vor economisi mai mult în perioadele de incertitudine deoarece anticipează posibilitatea unor vremuri dificile. Incertitudinea poate proveni din mediul macroeconomic și se poate materializa prin elemente de genul inflației ridicate și volatile, șomajului ridicat, cursului de schimb volatil precum și instabilității financiare asfel ca nivelul economisirii poate scadea pe fondul neîncrederii în moneda națională sau în activele locale. Autorii vorbesc despre existența unei relații neliniare între inflație și economisire deoarece o inflație scazută va avea un impact diferit asupra economisirii în comparație cu o inflație ridicată.

Conform diferitelor studii, inflația afectează valoarea reală a economiilor, lucru care conduce la reducerea economisirii din perioada curentă deoarece valoarea reală a economiilor din viitor este incertă. În schimb, o inflație ridicată determină și dobânzi mai mari, fenomen ce stimulează economisirea.

Un alt element important în stimularea economsirii populației se referă la accesul la finanțare și dezvoltarea piețelor financiare deoarece accesul la finanțare conduce la “netezirea” consumului în timp. Însă, la niveluri reduse ale veniturilor, consumul este determinat de veniturile curente datorită accesului limitat la creditare iar la venituri mai ridicate consumul va urma venitul așteptat din viitor deoarece există acces la creditare care să permită nivelarea consumului în timp. Astfel, pentru țările cu venituri reduse, restricțiile privind finanțarea din străinătate sunt importante deoarece intrările de capital străine au un potențial efect de creștere a consumului și deci, de reducere a economisirii.

Un alt factor se referă la rata dobânzii astfel că aceasta poate avea un efect pozitiv sau negativ asupra economisirii, totul depinzând de poziția celui ce economisește, de persoana care economisește net sau are datorii nete. De asemenea, factorii demografici reprezintă posibili determinanți ai economisirii în România. Astfel, atunci când numărul populației apte de muncă este mai mare decât numărul populației sub vârstă de muncă, reprezentată de tineri și pensionari, este stimulată creșterea economisirii deoarece se consideră că cei care muncesc economisesc net iar pensionarii economisesc negativ.

Un alt factor ce influențează comportamentul de economsire al sectorului privat face referire la politica fiscală. În acest sens, echivalența ricardiană sugerează o compensare între economisirea publică și cea privată respectiv o creștere a cheltuielilor publice finanțate pe datorie ce determină o scadere a economsirii publice va fi compensată total sau parțial de o reducere a consumului privat și de o creșterea a economisirii private. Acest lucru devine posibil pentru că agenții economici privați care își “netezesc” consumul în timp vor anticipa o creștere a taxelor pe viitor pentru plata datoriei acumulate.

Astfel, prin intermediul relațiilor cantitative estimate între economisire și factorii săi fundamentali, utilizând date de tip panel care acoperă perioada 1980-2009 pentru 60 de țări dezvoltate și emergente, studiul a scos în evidență faptul că persistența este un factor determinant pentru economisirea privată, rata de dependență a populației afectează negativ rata economisirii iar reducerea deficitului bugetar conduce la creșterea economisirii interne totale, publice și private. De asemenea, îmbătrânirea populației este un determinant important pentru evoluția economisirii, proiecțiile demografice negative având un efect dramatic asupra economisirii în viitor, acest lucru fiind explicat prin tendința de scădere pe termen lung a economisirii private în majoritatea țărilor supuse analizei. La nivelul Romaniei tendința de reducere a economsirii private pe termen lung este mai pronunțată decât în celelalte țări din Europa Centrală și de Est pe fondul unor factori demografici mai defavorabili.

Referitor la creșterea economică, rezultatele studiului arată pe de o parte o influență negativă a acesteia asupra economisirii private ceea ce s-ar explica prin faptul că agenții economici consideră creșterea de venit ca fiind una permanentă și implicit că veniturile acestora vor crește în viitor, dorind astfel să anticipeze parțial aceste venituri printr-un consum mai mare în prezent. Pe de altă parte, creșterea produsului intern brut pe locuitor determină o relație pozitivă vis-à-vis de economisire. Un alt aspect important scos în evidență de această lucrare face referire la faptul că stabilizarea inflației determină un șoc pozitiv asupra economisirii private iar dezvoltarea pieței financiare are un efect negativ asupra acesteia.

Din cele prezentate, se poate deduce importanța economisirii private la nivelul unui stat iar pentru stimularea acesteia pe termen lung trebuie ca politicile publice să se îndrepte către atenuarea efectului de îmbătrânire a populației dar și spre reducerea și stabilizarea inflației și a deficitului bugetar. Lucrarea a pus în evidență faptul că rata economisirii se află în relație de proporționalitate indirectă cu creșterea economică, soluția pentru eliminarea acestui decalaj fiind reprezentată de o politică de venituri sustenabilă ce determină creșteri de venituri asociate cu creșterile de productivitate, acest lucru conducând la evitarea unei percepții greșite referitoare la caracterul permanent sau temporar al unor creșteri de venituri. În acest fel, creșterile de ventituri vor putea fi percepute mod corect ca fiind temporare sau permanente iar populația își va adapa just comporatamentul de economisire și de consum.

Ca și tendință, conform acestui studiu, România a înregistrat o economisire internă scazută pe parcursul perioadei analizate iar pentru a acoperi necesarul de investiții din economie s-a apelat masiv la intrări de capitaluri din străinătate, acest lucru conducând la vulnerabilități majore. Astfel, un serviciu al datoriei ridicat, combinat cu active financiare slab diversificate și ilichide conduc la o sensibilitate crescută a sectorului gospodăriilor la modificarea ratei dobânzii, a prețului activelor imobiliare, sau a venitului disponibil.

Pe baza analizei realizate de autorii studiului, deducem că România trebuie să se mobilizeze ca stat, să elimine vulnerabilitățile la care este expusă în prezent pe plan internațional iar acest lucru poate fi realizat numai dacă există o economisire internă ridicată. În acest fel, senzitivitatea bilanțurilor populației la modificarea ratei dobânzii sau a cursului de schimb generată de expunerile în valută neacoperite la riscul valutar se va diminua și nu va mai constitui o constrângere pentru banca centrală în formularea polticii monetare și de curs de schimb. De asemenea, un grad de îndatorare scăzut reduce riscul de creștere a șomajului iar activele financiare ridicate detinuțe de populație determină o siguranță ridicată în cazul producerii unor șocuri.

Pe fondul unei economisiri interne ridicate, în cazul unor șocuri pe venitul disponibil, populația nu va fi forțată să își ajusteze consumul sau să vândă active mai puțin lichide cum sunt proprietățile imobiliare, în acest fel eliminând potențialele pierderi. În același timp, existența activelor imobiliare în bilanțurile populației într-un procent redus va face ca averea netă să fie mai puțin vulnerabilă la scăderi în prețul acestora.

Un alt motiv pentru care se militează pentru o economisire internă ridicată face referire la faptul că pe masură ce economia contractează într-un grad ridicat capitaluri străine, aceasta devine mai expusă la modificarea percepției și preferinței investitorilor străini care furnizează respectivele fonduri. Finanțarea deficitului de cont curent inainte de 2008 a fost relativ ușoară chiar dacă aceasta a crescut la nivele nesustenabile pe fondul unei abundențe de capitaluri pe piețele internaționale precum și a unui sentiment pozitiv în cadrul piețelor globale. Însă, odată cu declanșarea crizei economice și financiare globale, nu a mai fost posibilă finanțarea deficitului de cont curent la nivele nesustenabile iar în acest context, fluxurile private de capital din străinătate au fost întrerupte iar ajustarea deficitului de cont curent și în final a economiei au fost inevitabile.

Deci, economisirea internă ridicată determină o anumită stabilitate a unei țări din punct de vedere economic și financiar și elimină eventualele vulnerabilitțăi la modificările diferiților indicatori macroeconomici la nivel global, conducând în acest fel la o independență din punct de vedere economic.

2.2. Relația economisire – creștere economică

Importanța economisirii interne la nivelul României pentru stimularea creșterii economice este împartașită și de Nicoale Danilă în prezentarea Economisirea și perspectivele creșterii economice care afirmă că: “șansele creșterii economiei din țara noastră depind, în condițiile în care piețele sunt dominate de vigilența față de nivelul datoriilor publice și de teama față de inflație, de nivelul economisirii interne”.

Prezentarea aduce în discuție importanța economisirii la nivelul fiecarui stat deoarece, în urma crizei financiare din 2007-2008 se pune problema începerii etapei de creștere economică, lucru ce necesită resurse financiare în vederea creșterii productivității, aceste resurse fiind acum greu de dobândit după ce statele dezvoltate sunt încarcate de datorii după salvarea sectorului financiar în 2008 și 2009. În această situație, statele care înregistrează încă un surplus de resurse financiare nu mai sunt dispuse să acorde împrumuturi țărilor cu deficit de resurse decât la prețuri foarte ridicate. Se pune deci, problema economisirii interne și impactul benefic pe care acest lucru îl are în cadrul unei națiuni.

Astfel, această prezentare face referire în prima parte la perspectivele creșterii economiei la nivel global, vazute din prisma productivității capitalului. Sunt puse în discuție bazele viitoarei creșteri economice prin raportare la caracteristicile economisirii la nivel global iar la final sunt prezentate aspecte legate de economisirea din România precum și rolul politicilor economice. În ceea ce privește perspectivele creșterii economice la nivel global, principalele blocuri economice ale lumii, Zona Euro, SUA, Japonia și China își susțin rimul de dezvoltare prin prisma productivității capitalului, fiecare dintre acestea având o metodă proprie de combinare a capitalului uman cu cel fizic și financiar. Pe fondul crizei economice, fiecare dintre aceste tipuri de capital a fost afectat diferit iar productivitatea acestuia în statele dezvoltate rămâne la niveluri reduse din cauza practicării unei politici monetare laxe. Se pune problema productivității capitalului uman ca fiind dependentă de politicile economice cu privire la piața muncii și în care viteza recuperării productivității muncii depinde de flexibilitatea pieței muncii adică de rapiditatea intrării și ieșirii de pe piața a populației active cu vârsta de peste 55 de ani.

Autorul este de parere ca productivitatea capitalului la nivelul marilor puteri economice ale lumii a fost afectată de restructurarea portofoliilor bancare deoarece pe parcursul anilor 2007 și 2008 băncile și companiile de asigurări au început să readucă în bilant pierderile suferite, o parte din aceste pierderi fiind internalizate în bilantul băncilor centrale. În cazul Zonei Euro, deși restructurarea sectorului bancar a diminuat productivitatea capitalului, această situație a fost compensată de utilizarea mai profitabilă a capitalului în sectorul companiilor nefinanciare, Germania remarcându-se la nivelul anului 2009 printr-o rentabilitate a capitalului mai mare în acest sector în comparație cu marile puteri economice. În ceea ce privește evoluția productivității muncii, criza economică s-a facut simțită prin ajustările efectuate în toate zonele economice asupra resurselor de capital uman aflate la dispoziția companiilor iar pentru diminuarea acestui fenomen este propusă adoptarea flexibilității pieței muncii.

Datoria publică reprezintă de asemenea o problemă în reluarea creșterii economice în principalele zone economice ale lumii întrucât, dupa spusele autorului, “orice direcționare de fonduri dinspre creșterea productivității capitalului spre plata serviciului datoriei reprezintă o pierdere pentru dezvoltare”.

Un alt aspect la care se face referire în prezentare este legat de economisirea la nivel global, subiect care în opinia lui Nicolae Danilă, își pune amprenta asupra creșterii economice din viitor întrucât “economiile prezente pot reprezenta sursa de finanțare atât a inovațiilor pentru creșterea productivității capitalului, cât și a serviciului datoriei publice”. Investițiile pot fi finanțate fie din atragere de economisire internă cât și din economisire externă însă, odată cu apariția crizei, țările dependente de influxurile de capital din străinătate au fost afectate puternic deoarece activitatea economică în ansamblu cât și cererea internă au scăzut, în această situație aflandu-se și România. În acest caz, stimularea economisirii interne este esentială, mai ales în cazul țării noaste, o economie emergentă, realizarea acestui lucru conducând la limitarea dependenței de capitaluri străine, mai ales în situația în care apare nevoia de finanțare a unui volum mare de investiții.

Din analiza potențialului de economisire prin prisma evoluției PIB-ului pe cap de locuitor, prezentarea scoate în evidență fapul că în cazul Statelor Unite este puțin probabil ca indivizii să contribuie semnificativ la cheltuielile viitoare legate de serviciul datoriei și creșterea productivității, sursa principală de economisire rămânând sectorul guvernamental. Spre deosebire de SUA, Germania se remarcă printr-un grad ridicat de economisire în rândul populației, acest comportament fiind rezultatul unor factori legați de coeziunea societății, culturali, religioși sau atitudinea față de risc.

În ceea ce privește economisirea în România și în Uniunea Europeană, conform informațiilor prezentate, datoriile publice sunt mai mari decât nivelul economisirii, rata economisirii cunoscând o scădere după criza financiară. Din această cauză, statele Uniunii Europene vor suferi pe fondul fluctuațiilor pe piețele financiare și se va urmări stimularea economisirii la nivelul sectorului guvernamental. În ceea ce privește datoria publică, aceasta este superioară economisirii după criză, România stând mai bine la acest capitol. Totuși economia României se confruntă cu recesiunea și criza, principalele cauze fiind:

diminuarea consumului intern pe fondul scăderii activității ramurilor ce au generat

creșterea economică, măsurilor de austeritate bugetară sau restrângerii activității de creditare;

reducerea cererii interne;

reducerea profitului companiilor ca urmare a reducerii creditării și scăderii cererii

interne;

influența exportului;

diminuarea cererii de consum intern din cauza micșorării caștigului salarial mediu real net, reducerea cheltuielilor cu asistența socială precum și reducerea creditării populației.

Referitor la productivitatea muncii în România, aceasta înregistrează o dinamică mai scazută față de zona euro iar pentru a reduce această diferență autorul este de parere ca la nivelul țării noastre este nevoie de o creștere economică fără dezechilibre macroeconomice, creștere care ar trebui să aibă un ritm mai alert în raport cu cel al zonei euro adică productivitatea capitalului uman și financiar să fie superioară decât cea din zona euro. Situația nevaforabilă cu privire la productivitatea muncii din România se datorează creșterii economice însoțită de dezechilibre la nivel macroeconomic, printre aceste dezechilibre regăsindu-se cel ce privește capitalul uman deoarece viteza de creștere a salariului din România depasea nivelul productiviății și aprecierii leului. Deci, statul trebuie să utilizeze anumite parghii astfel încât productivitatea muncii din România să crească peste cea din zona euro deoarece “diferențialul dintre productivitatea muncii în România și zona euro este un factor important care poate întârzia adoptarea monedei unice. Dupa intrarea în Uniunea Economică și Monetară ajustarea economică se face prin intermediul salariilor și șomajului, nu prin cusul de schimb sau rata dobânzii. De aceea, economia României trebuie să aibă un nivel comparabil al productivității muncii și al flexiblilității structurii de producție, pentru ca ajustările (ciclice sau determinate de crize) să se poată face fără costuri mari.”

O altă problema pusă în discuție în prezentare se axează pe comportamentul gospodăriilor populației din țara noastră întrucât aceastea reprezintă principala sursă de capital la nivel național. Până la nivelul anului 2010, din analiza situației economisirii nete a gospodăriilor, perspectivele capitalului autohton pe termen mediu nu sunt foarte optimiste, acestea reușind la nivelul acestui an să revină în poziția de creditor net pentru sistemul bancar, însă la un nivel scazut.

În ceea ce privește rolul sistemului bancar în România, autorul subliniază importanța acestuia întrucât prin intermediul său sunt transmise semnale prin care este influențat comportamentul de economisire al gospodăriilor. O altă influență negativă asupra comportamentului de economisire al gospodăriilor vine din partea politicii bugetare deoarece conform părerii autorului, “nu a fost folosită parghia fiscală pentru modelarea veniturilor gospodăriilor și nici limitarea cheltuielilor bugetare prin abținerea de la creșterea cheltuielilor publice ”.

Rolul politicii monetare este de asemenea adus în discutie în această prezentare deoarece, într-o economie emergentă în care banca centrală țintește inflația, autorul consideră ca este esențial ca rata dobânzii de politica monetară să depașească rata inflației pentru a ancora așteptările inflaționiste. Politica monetară este esențială la nivelul țării noastre deoarece “trebuie să aducă conservarea valorii economisirii în stoc prin introducerea unui trend al dobânzilor pasive în raport cu inflația; în caz contrar, va exista o influență negativă asupra economisirii și tendința de a se deplasa în economisire spre alte valute sau alte zone de investire” .

Pe baza studiului realizat autorul consideră că stimularea economisirii interne trebuie să fie prioritară într-un mediu politic și economic favorabil ei. Astfel, “economisierea are nevoie de un mediu de afaceri solid, care să asigure în mod sustenabil locuri de muncă și creșterea productivității muncii; în acest fel cresc atât încrederea populației, cât și veniturile ei sustenabile.”

În general, economiștitii consideră că atât timp cât un stat se bucură de economisire internă puternică și face demersuri importante pentru stimularea ei, acel stat va avea și creștere economică.

Dualismul creștere economică – economisire a fost abordat și în articolul “”Relationship between savings and economic growth in countries with different level of economic development” unde a fost analizată relația dintre creștere economică și economisire în țări cu diferite niveluri de dezvoltare economică. Astfel, pentru determinarea relației existente între cele două concepte, s-au utilizat metode bazate pe studii în macroeconomie și finanțe internaționale dar și metode econometrice. În ceea ce privește literatura de specialitate, modele de creștere economică dezvoltate până în prezent stabilesc o relație pozitivă între creșterea economică și economiile interne. În realizarea acestui studiu s-a pornit de la modelele de creștere al lui Keynes și Solow. Astfel, modelul de creștere Keynes se bazează pe ipoteza conform căreia economiile reprezintă o funcție de creștere economică iar sub formă empirică se prezintă astfel:

S=α+αY+U, unde: S-economii; Y-creștere economică; α- termenul liber ecuației; α- coeficientul de sensibilitate; U- variabila aleatoare

Modelul Solow presupune că economisirea reprezintă un factor determinant al creșterii economice iar în acest fel creșterea economică devine o funcție de economii și se prezintă astfel:

Y=β+βS+U, unde: Y=creșterea economică, β- termenul liber al ecuației; β- coeficientul de senzitivitate al economisirii; U- variabila aleatoare

În funcție de cele două relații s-au conturat două modele econometrice pentru a fi evaluată relația dintre economisire și creștere economică și s-au obținut:

GDSGDS + GDP + U

GDSGDS + GDP + U

unde:

GDS – economisirea națională ca procent din Produsul Intern Brut

GDP – Produsul Intern Brut

α, β – coeficienți de senzitivitate;

U – variabila reziduală;

t – perioada analizată;

i – numărul de întarzieri variabile

Cele două serii constituite acoperă perioada cuprinsă între 1980 și 2009 iar datele au frecvență anuală. Coeficienții de corelație dintre dinamica PIB-ului și rata economisirii calculați în urma analizei empirice este de 0,55 în cazul țărilor dezvoltate și de 0,68 în cazul țărilor emergente lucru ce demonstrează existența unei relații pozitive între economisire și creștere economică, lucru ce coincide cu punctul de vedere exprimat de diferiți economiști.

Capitolul 3

3.1. Produse de economisire bancare și nonbancare

Așa cum am afirmat, venitul reprezintă principalul determinant al economiilor și consumului. Partea din venit neconsumată se transformă în economii iar acest lucru conduce la formarea unei conexiuni între instituțiile bancare și restul lumii, băncile fiind obligate să dezvolte produse de economisire care se se plieze pe cerintele diferiților agenți economici.

Astfel, economisirea venitului de către populație și agenții economici ocupă un loc important în mobilizarea resurselor de către bănci iar odată cu dezvoltarea culturii bancare precum și creșterea cerintelor din partea clientelei, au aparut diverse instrumente de economisire ce pot fi clasificate astfel:

economisire bancară clasică pe baza de depozite bancare;

economisire bancară financiară reprezentată de tranzacțiile cu titluri;

economisire prin intermediul produselor de asigurări cum sunt cele de viață;

economisire pentru pensii de genul produselor specifice administrate de fondurile de pensii.

Primele două categorii de economisire contribuie în mod direct la formarea resurselor

bancare iar ultimele două în mod indirect prin intermediul fondurilor de pensii și societăților de asigurări care pastrează disponibilitățile în depozitele bancare. Atfel, depozitele bancare se adresează tuturor tipurilor de economisire și oferă o gamă variată de produse diferențiate după modul de bonificare a dobânzii și cel de depozitare.

Deoarece depozitele reprezintă sursa principală de finanțare, băncile încearcă să atragă un volum cât mai mare de economii de la clientelă și să le valorifice sub forma creditelor pentru clienți iar excedentul să îl plaseze pe piața interbancară.

Categoria care economisește cel mai mult este reprezentată de cea a gospodăriilor iar depozitele bancare reprezintă produsul preferat de acestea, atât pentru simplitatea operațiunilor cât și pentru încrederea oferită de bancă. În funcție de perioada pe care sunt constituite, literatura de specialitate identifică doua tipuri de depozite: la vedere și la termen.

Astfel, depozitele la vedere reprezintă “sume aflate în conturi bancare care pot fi utilizate în orice moment de titularul contului pentru plăti/transferuri sau retrageri de numerar”. Volumul depozitelor la vedere este important pentru o bancă însă volatilitatea crescută le transformă în sume nesigure pentru plasamente. De partea cealaltă, depozitele la termen reprezintă o soluție mai avantajoasă pentru fructificarea economiilor decât cele la vedere deoarece acestea oferă dobânzi mai mari. Ele sunt definite drept “sume economisite de titular și depuse în conturi la bancă pe termene și în condițiile stabilite la constituirea depozitului”. Pentru constituirea depozitelor la termen băncile stabilesc un anumit plafon pe care clientul trebuie să îl respecte pentru a beneficia de dobânda ridicată la maturitate. În condițiile în care un client dorește să retragă depozitul înainte de scadență, acesta va plăti o dobândă penalizatoare egală cu dobânda depozitelor la vedere deoarece banca a realizat plasamente pe baza acestei resurse și este obligată să o înlocuiască cu alte fonduri banești ce se dobândesc la costuri mult mai ridicate. Depozitele la termen oferă o dobândă superioară iar aceasta poate fi fluctuantă sau fixă în funcție de tendința de evoluție a acesteia pe piața dar și de preferințele celui care realizează depozitul. De asemenea, la nivelul țării noastre, depozitele pot fi constituite în lei, euro sau alte valute, acest lucru depinzând de încrederea pe care clienții o au în moneda națională dar și de inflație.

Depozitele la termen atrase de bănci de la clienții persoane fizice reprezintă resursa cea mai importantă din pasivul băncilor comerciale din România, atât din punctul de vedere al stabilității și volumului precum și din cea a dezvoltării unor relații de afaceri pe termen lung adică posibilitatea de a realiza vânzări încrucișate de servicii și produse bancare de tipul contului curent, cardurilor sau Internet Banking-ului.

În ceea ce privește structura depozitelor pe monede în țara noastră în intervalul de timp 2007-2012, din Graficul 3.1, se observă că aceasta a fost relativ constantă, ponderea depozitelor în lei având un nivel de peste 60% pe tot parcursul perioadei analizate iar cea a depozitelor în euro situându-se în intervalul 25-34%.

În ceea ce privește evoluția depozitelor la vedere și la termen ale persoanelor fizice, în Graficul 3.2 se observă că depozitele la termen au avut o structură ascendentă până la nivelul anului 2008 datorită beneficiilor oferite de către bănci clienților, aceste avantaje concretizându-se în dobânzi avantajoase ce atingeau în unele cazuri nivelul dobânzilor practicate la termen dar și libertatea de a depune sau a retrage banii oricând din cont. Odată cu declanșarea crizei financiare internaționale, sectorul bancar românesc a fost afectat deoarece au aparut probleme legate de instabilitatea resurselor atrase de bănci cu ajutorul depozitelor la vedere ce ar fi putut fi retrase oricând de către clienți. Din aceste considerente, începând cu anul 2009, băncile nu au mai promovat în aceeași masură acest tip de depozit și ca drept dovadă, acestea au cunoscut un trend descendent ajungând la nivelul anului 2012 undeva la aproximativ 23 miliarde lei spre deosebire de 37 miliarde lei la sfârșitul anului 2008, situație evidențiată în Tabelul 3.1.

Pe fondul crizei economice, băncile nu au mai promovat depozitele la vedere ci, au încercat să fidelizeze clienții persoane fizice prin intermediul unor beneficii avantajoase la depozitele la termen. Astfel, în Graficul 3.3, se observă că pe parcursul perioadei analizate depozitele la termen au avut un trend ascendent iar din anul 2009, gospodăriile au preferat acest tip de depozit în defavoarea celui la vedere. Pe lângă depozitele la termen în lei, și cele în valută au înregistrat pe parcursul anilor 2007-2012 un trend ascendent, fenomen evidențiat în Graficele 4, 5 și 6, acest lucru conducând la o stabilitate a resurselor atrase de instituțiile bancare.

Un alt tip de depozit bancar este reprezentat de depozitul escrow, acesta fiind utilizat pentru păstrarea unei sume de bani până la încheierea unui unui contract, suma ce funcționează ca o garanție în vederea utilizării acesteia potrivit destinației stabilite. Acest tip de depozit este temporar iar dobânda practicată de către bancă este una la vedere. Dupa ce contractul se finalizează, depozitul se transferă în contul beneficiarului iar în cazul nerespectării condițiilor, acesta este returnat deponentului.

Certificatele de depozit reprezintă o altă formă de economisire, asemănătoare depozitelor la termen, cu excepția faptului că prezintă numai dobânda fixă și sunt titluri de credit care se pot negocia pe piața secundară. Aceste instrumente de mobilizare a resurselor sunt de două feluri: certificate de depozit și certificate de depozit cu discount. Astfel, certificatul de depozit conferă dreptul titularului ca la scadență, să i se restituie suma depusă la constituire împreună cu dobânda aferentă iar restituirea inainte de scadență conduce la remunerarea cu dobânda aferentă depozitelor la vedere. Pe de altă parte, certificatul de depozit cu discount reprezintă constituirea unui depozit mai mic decât valoarea nominală cu dobânda aferentă și restituirea valorii nominale la scadență. O altă particularitate a cetificatului de depozit cu discount este aceea că nu se poate renunța la acesta înainte de trei luni de la constituire, după care se poate retrage înainte de scadență inclusiv cu menținerea nivelului dobânzii.

Referitor la produsele financiare de economisire, Dedu include aici economisirea prin titluri, o alternativă la depozitele bancare preferată de investitori, și care se caracterizează prin achiziția de acțiuni, obligațiuni, titluri de stat și titluri emise de organisme de plasament colectiv. Preferința investitorilor pentru astfel de titluri este dată de faptul că acestea întrunesc avantajele depozitelor bancare: disponibilitate ridicată la depozitele la vedere dar și randament superior la depozitele la termen. Dintre toate acestea, obligațiunile se încadreză mai bine în categoria produselor bancare de economisire, fiind titluri negociabile care reprezintă creanțe asupra emitentului. Astfel, ele apar în urma unui credit acordat de deținatorul acestora emitentului, în schimbul plății unei dobânzi de către cel din urma. Aceste titluri reprezintă un mijloc de procurare de capitaluri pe termen lung pentru emitent ce sunt destinate unor investiții sau pentru acoperirea deficitului bugetar în ceea ce privește statul. În cazul băncilor, emisiunile de obligațiuni furnizează pe termene fixe resurse financiare necesare unor plasamente în operațiuni active pe termen mai lung. Desi obligațiunile au în general o scadență îndepartată, există și obligațiuni pe termen lung de genul certificatelor de depozit sau cele emise pe piața interbancară. Prin obligațiunile la termen emise de bănci, acestea obțin fonduri banești de la clienți cu o anumită scadență, în schimbul plății unei dobânzi. În același timp, există și obligațiuni cu rascumparăre, numite și “repo”, de forma unor contracte în care banca se angajează, în schimbul unor resurse financiare, să vândă titlurile concomitent cu angajamentul său pentru rascumparerea acestora la un preț prestabilit și la o dată ulterioră.

3.2. Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) reprezintă singura schemă de garantare a depozitelor din România, fiind înființat în anul 1996 în baza Ordonanței Guvernului nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea FGDB, republicată în 2010, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Art. 2 din acest document, “fondul, în calitate de schemă de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României, are ca scop garantarea depozitelor și efectuarea plații compensațiilor către deponenții garantați, potrivit condițiilor și limitelor stabilite în prezenta ordonanță”.

O definiție mai concisă asupra misiunii Fondului de garantare a depozitelor la nivelul României este aceea că reprezintă unica instituție ce are drept misiune garantarea depozitelor populației și ale personelor juridice, de genul întreprinderilor mici și mijlocii, la instituțiile de credit ce participă la Fond dar și de a plăti compensații către deponenții garantați, în limita unui plafon de garantare în situația în care depozitele devin indisponibile.

Referitor la compensații, acestea se plătesc în limita echivalentului în lei al plafonului de garantare a depozitelor, indiferent de moneda în care sunt constituite sau de numărul depozitelor pe care le deține o persoană la instituția de credit aflată în faliment.

În ceea ce privește plafonul de garantare, începand cu anul 2004, acesta a fost exprimat în euro iar pe lângă depozitele persoanelor fizice garantate până atunci, au fost garantate și cele ale personelor juridice, însă în mod diferit pe parcursul perioadei analizate. Din Graficul 3.7 se poate observa că în perioada 2004-2007 plafonul de garantare a depozitelor pentru persoanele fizice a fost același cu cel al persoanelor juridice, astfel că la nivelul anului 2004, acesta a fost stabilit la 6000 euro, 10000 euro la nivelul anului 2005, 15000 euro în anul 2006 și 20000 euro în anul 2007. Începând cu 15 octombrie 2008 până în 31 decembrie al aceluiași an, plafonul de garantare s-a majorat la 50000 euro pentru deponenții persoane fizice iar pentru persoanele juridice acesta a ramas la 20000 euro. La nivelul anului 2009, acesta a fost identic pentru ambele categorii de agenți economici, înregistrând valoarea de 50000 de euro. Începând cu 30 decembrie 2010, plafonul de garantare a depozitelor s-a majorat de la echivalentul în lei al sumei de 50000 de euro la 100000 de euro atât pentru persoanele fizice cât și pentru persoanele juridice, aceasta sumă menținându-se până în prezent.

Pe lângă scopul de garantare a depozitelor, aceasta instituție mai are și obiectivul stabilității financiare a sistemului bancar. Stabilitatea financiară este vazută, în sens larg, de către guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu drept “situația în care sistemul financiar este capabil să atragă și să plaseze fonduri banești în mod eficient și să reziste la șocuri fără a aduce prejudicii economiei reale” . În sens restrâns, cu accent asupra crizelor financiare, acesta consideră că stabilitatea financiară se identifică cu acea situație în care nu se produc crize bancare iar rata dobânzii și prețul activelor înregistrează un grad ridicat de stabilitate.

Pentru a atinge acest obiectiv, Cristian Bichi este de părere că Fondul de garantare trebuie să îndeplinească un anumit nivel al protecției acordate deponenților sub forma plafonului care de-a lungul timpului s-a modificat astfel încât să corespundă normelor și cerințelor europene.

În același timp, pentru a-și realiza obiectivele, Fondul de garantare a devenit instituție membră a Comitetului Național pentru Stabilitate Financiară (CNSF), ale cărui atribuții se referă la “promovarea unui schimb de informații permanent și efficient între autoritățile responsabile cu reglementarea și supravegherea diferitelor sectoare ale sistemului financiar, Ministerul Finanțelor Publice și Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, precum și evaluarea, prevenirea și, după caz, gestionarea situațiilor de criză financiară la nivelul instituțiilor financiare individuale, ale grupurilor financiare sau ale pieței financiare în ansamblu.” Colaborarea cu această instituție urmarește întărirea cadrului instițutional în ceea ce privește asigurarea stabilității financiare în România deoarece, FGDB are ca scop creșterea și menținerea încrederii agenților economici deponenți în sistemul financiar-bancar. Legat de largirea atribuțiilor, tot din 2011, Fondul de garantare poate interveni pentru aplicarea măsurilor de restructurare bancară în situația în care Banca Națională a României ar decide aplicarea aceastora, întrucât aceste măsuri vizează asigurarea stabilității financiare din sistemul bancar românesc.

De asemenea, economistul mai identifică și alte obiective ale acestei instituții, ce se referă la promovarea unei rate ridicate a economisirii, facilitatea de a ieși din sistem a băncilor problemă sau reducerea avantajelor de care se bucură unele dintre bănci pe fondul mărimii dar și statutului lor juridic.

Instituțiile de credit participante la Fondul de Garantare a depozitelor acopera o mare arie a secorului financiar-bancar de pe teritoriul țării noastre, dovadă fiind procentul ridicat de deponenți la instituțiile de credit participante la Fond în comparație cu toți agenții economici deponenți de pe teritoriul Romaniei, procent ce depaseste 94% din 2010 până în prezent, lucru evidentiat în Tabelul 3.2.

În ceea ce privește numărul persoanelor fizice garantate la FGDB, acesta este cu mult mai mare decât cel al persoanelor juridice, situație evidențiată în Graficul 3.8, unde se poate vedea ca numărul peroanelor fizice garantate la fond depașeste 14 milioane iar cel al personelor juridice nu atinge pragul de un milion.

În același timp, pe parcursul perioadei 2010 – 2013, în sfera de garantare a FGDB intră aproape toți deponenții persoane fizice cu un procent de peste 99% din numărul total al deponenților persoane fizice la instituțiile de credit participante la FGDB, iar în cazul deponenților persoane juridice la instituțiile de credit din cadrul FGDB, aceștia sunt garantați în procent de peste 97% pe parcursul perioadei analizate, situație evidențiată în Tabelul 3. Particularizând, din Graficele 9 și 10, putem observa ca numărul deponenților persoane fizice garantate de FGDB a depașit 14 milioane din 2010 până în prezent, iar cel al persoanelor juridice a înregistrat peste 900 mii, cifre de altfel apropiate de totalul deponenților persoane fizice sau juridice la băncile participante la Fond.

Dacă Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar acoperă o arie de peste 97% din totalul deponenților persoane fizice și juridice la instituțiile de credit din România, în ceea ce privește depozitele, instituțiile de credit participante la Fond au concentrat, în perioada 2010-2013, conform Tabelului 3.4, peste 91% din valoarea totală a depozitelor din sistemul bancar. De asemenea, evoluția depozitelor la nivelul tuturor instituțiilor de credit a fost una pozitivă, acestea ajungând de la aproximativ 275 miliarde lei în anul 2010 la 303 miliarde lei la sfașitul primului trimestru al acestui an. Această dinamică pozitivă se datorează evoluției ascendente a depozitelor în lei ale populației înregistrată la nivelul instituțiilor de credit participante la Fond, evoluție care în acest an a înregistrat o creștere de 3,22% la depozitele garantate, conform Graficului 3.11.

În ceea ce privește depozitele populației la instituțiile participante la FGDB, din Graficul 3.12, se observă că acestea au avut o evoluție ascendentă din 2010 și până în prezent iar cele garantate acoperă o arie de peste 99%. Nu putem spune ca se întamplă același lucru și în cazul depozitelor persoanelor juridice, întrucât, din Graficul 3.13, deducem că cele garantate constituie o mică parte din totalul depozitelor acestei categorii de pesoane, lucru evident și la nivelul acestui an, unde, din totalul depozitelor de 160 miliarde lei, doar aproximativ 28 miliarde lei sunt garantate de Fond.

Referitor la evoluția depozitelor garantate, din Graficul 3.14 se observă creșterea mai accentuată a valorii totale a depozitelor persoanelor fizice față de cea a persoanelor juridice. Atât valoarea depozitelor populației cât și cea a depozitelor persoanelor juridice au înregistrat creșteri și scăderi însă pe ansamblu, scăderile în ceea ce privește depozitele persoanelor juridice au fost mai puternice și mai abrupte. Tot din Graficul 3.14 deducem că, din punct de vedere al monedei, din 2010 până în 2013 depozitele constituite și garantate în moneda națională la instituțiile de credit participante la Fond dețin ponderea majoritară, acest lucru demonstrând încrederea pe care populația dar și persoanele juridice o acordă leului.

O altă deosebire între cele două categorii de deponenți la instituțiile de credit participante la Fond se remarcă la capitolul depozitelor aflate în plafonul de garantare de 100000 euro. Din Graficele 3.15 si 3.16 se observă că, în ceea ce privește persoanele fizice, depozitele acestora se încadreaza în plafonul de garantare într-o proporție ridicată, astfel că la nivelul anului curent, din valoarea totală a depozitelor garantate de 118 miliarde lei, în plafonul de garantare se încadrează depozite ce însumează 101 miliarde lei. Categoria persoanelor juridice înregistrează un număr mai mare al depozitelor garantate aflate peste plafonul de garantare, lucru evident în toți anii de analiză iar în ceea ce privește anul 2013, din valoarea totală a depozitelor garantate de 34 miliarde lei, doar 12,5 miliarde lei se încadra în plafonul de garantare, restul fiind peste acest plafon. Această situație de datorează sumelor mari constituite sub formă de depozite de persoanele juridice, deci puterii financiare a acestora, depozite ce nu pot fi acoperite de plafonul de 100000 euro instituit de Fond.

Capitolul 4

4.1. Evoluția economisirii la nivel național

Pe baza celor prezentate mai sus se desprinde ideea conform căreia, după criza economică și financiară de care au avut parte statele lumii în ultimii ani, acestea sunt preocupate de reluarea creșterii economice și implicit, a standardului de viață, situație care nu poate avea loc dacă nu există o rată a economisirii interne ridicată. Deci, procesul de economisire reprezintă o variabilă importantă de care un stat este dependent atunci când are drept scop creșterea produsului intern brut. Studii consacrate au arătat fapul că gradul de dezvoltare economică a unui țări depinde în primul rând de rata economisirii interne, progresul tehnologic sau creșterea populației, România fiind o țară care nu se abate de la aceste reguli. Specialiștii sunt de părere că o economisire internă ridicată sporește gradul de credibilitate al unei țări și în același timp, prin faptul că nu mai contracteză capitaluri străine pentru finanțarea investițiilor, nu mai este expusă la modificările diferiților indicatori macroeconomici la nivel global, acest lucru conducând la o anumită independentă din punct de vedere economic. România este o țară care încearcă să se alinieze la standarde ale nivelului de trai asemănătoare statelor din Uniunea Europeană însă, în acest sens, trebuie să identifice o serie de factori cu influență puternică în procesul de convergență. În articolul despre convergența reală a economiei romanesti, economistul Lucian Croitoru este de părere că unul dintre factorii care joacă un rol primordial în convergența reală a țării noastre ține de economisirea internă, țările cu un grad ridicat de convergență înregistrând și o economisire mai ridicată.

Pe baza calculelor realizate cu ajutorul datelor statistice preluate de pe Eurostat, din Graficul 4.1 se observă că țările cu rate ridicate de convergență înregistrează și rate mai mari de economisire. La nivelul României economisirea internă se compune din aportul adus de către sectoare instituționale precum societățile financiare, cele nefinanciare, gospodăriile populației, administrațiile publice dar și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul populației. Graficul 4.2 prezintă evoluția economisirii brute pe aceste sectoare instituționale la nivelul țării noastre începând cu anul 2005 până la nivelul anului 2011 unde se remarcă faptul că cel mai mare tribut în acest sens vine din partea societăților nefinanciare și al populației:

Figura 4.2 – Evoluția economisirii brute pe sectoare instituționale la nivelul României (% din PIB):

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul Eurostat

În perioada 2005-2011, economisirea populației a fost negativă, aceasta având o medie de -6% din PIB iar economisirea societăților financiare a îinregistrat un trend ascendent cu o medie de 21% din PIB. Desi în anii 2005 și 2006 economisirea populației a fost puternic negativă, în 2007 și 2008, pe fondul crizei financiare, oamenii încep să economisească întrucât îi preocupă situația materială din viitor, iar din această cauză economiile la nivel național cresc urmând ca în 2011 să se înregistreze o dezeconomisire de 7% din PIB. Pe ansamblu, economisirea internă a crescut acest lucru find benefic pentru realizarea investițiilor la nivel național. Totuși, din Graficul 4.2 se observă că economiile nu sunt suficiente pentru acoperirea investițiilor, acest dezechilibru reflectându-se prin deficitul de cont curent înregistrat în perioada 2005-2012:

Graficul 4.3 – Evoluția ratei investițiilor și a economisirii (% din PIB)

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor de pe Eurostat

După cum se poate observa, economisirea la nivelul populației este esențială în cadrul unui stat deoarece atunci când aceasta crește, investițiile ce se doresc a se realiza vor putea să fie finanțate, fără să se apeleze masiv la intrări de capital din strainatăte, lucru care nu este de dorit mai ales în contextul economic actual în care procurarea acestuia necesită resurse banești foarte mari. Referitor la situația dată de Graficul 4.3, începând cu anul 2009, odată cu creșterea capacității interne de a genera resurse, decalajul dintre economisire și investiții se reduce iar deficitul de cont curent începe să înregistreze un trend descendent ajungând la nivelul anului 2012 la -4% din PIB față de 2007 unde atingea pragul negativ de 13,7% din PIB.

Așa cum am văzut din analiza datelor, investițiile pot fi finanțate atât din economisire internă cât și din economisire externă, însă utilizarea exagerată a finanțării externe nu este sustenabilă pe o perioadă îndelugată. Astfel, pentru o creștere economică sănătoasă, România are nevoie de o rată a economisirii interne ridicate pe viitor iar acest lucru nu poate fi realizat decât prin identificarea anumitor factori determinanți ai acesteia și stimularea lor. Literatura de specialitate a identificat o serie de variabile cu impact asupra economisirii la nivelul țării noastre, iar dintre acestea amintim pe cele legate de venit, de inflație, de rata dobânzii dar și altele care se referă la factorii demografici, politica fiscală, gradul de acces la finanțare sau dezvoltarea piețelor financiare.

Conform articolului despre convergența reală a economiei românești, motivul pentru care populația economiște este cel al precauției și al moștenirii, pentru “zile negre”, deci probabilitatea că acestea să facă economii iar rata economisirii la nivel național să crescă ține de venitul obținut. Astfel, pentru români, “sursele principale ale economisirii sunt, în ordinea importanței, salariul, pensia, sume primite din strainatăte sau profitul obținut dintr-o afacere proprie. Mai mult de jumătate din economiile populației au ca sursă salariul. Acesta indică rolul pe care îl are creșterea productivității muncii în susținerea procesului de economisire, având în vedere corelația dintre salarii și productivitatea muncii.” Evoluția productivității muncii este surprinsă în Graficul 4.4, unde observăm că dinamica aceasteia a fost pozitivă până la nivelul anului 2007 atât în România cât și în Zona Euro iar odată cu declanșarea crizei financiare, Zona Euro a fost puternic afectatp, aceasta înregistrând o productivitate a muncii de -0,4%. Deși la nivelul anului 2008 România și-a menținut dinamica pozitivă a productivității muncii, criza financiară a determinat ajustări în ceea ce privește resursele de capital uman la dispoziția companiilor astfel că până la nivelul anului 2012 acestea au înregistrat un trend descendent în cazul țării noastre cu excepția anului 2011 în care a avut loc o creștere de 3,3% pe an.

Cercetările economice susțin faptul că principala sursă a economiilor este venitul iar figura pune accentul pe evoluția ratei economisirii în funcție de produsul intern brut pe locuitor. In graficul 4.5, se observă o relație pozitivă între aceste două variabile pe aproximativ toată perioada de analiză: până în 2006 atunci când PIB-ul pe locuitor crește, economiile înregistrează o evoluție de asemenea ascendentă, iar pe masură ce scade, în anul 2009, scad și acestea. Remarcăm de asemenea că atunci când venitul pe locuitor atinge un nivel mai ridicat, așa cum se întamplă la nivelul anului 2007, rata economiilor începe să scadă întrucât venitul este suficient astfel încât populația să nu se mai gandească la economii pentru viitor iar atunci când venitul înregistrează o scadere abrupt așa cum se întampla în 2008, economiile cresc.

Graficul 4.5 – Dinamica economisirii brute și cea a PIB-ului pe cap de locuitor

Sursa: Calcule proprii pe baza datelor preluate de pe Eurostat

Conform literaturii de specialitate, un alt determinant al economisirii la nivel național este reprezentat de inflație. Acest dezechilibru monetar reprezintă “o creștere generalizată și de durata a prețurilor bunurilor din economie, însotiță de o scădere a puterii de cumparare a monedei”. Efectele inflației sunt resimțite la nivelul economisirii naționale prin scăderea valorii reale a economiilor, fenomen coroborat cu reducerea economisirii din perioada curentă pe fondul anticipării unei valori reale incerte a economiilor din viitor.

Referitor la efectele inflației asupra populației, Teodora Barbu și Nicolae Dardac se întreabă “Cine pierde și cine câștigă?”. Autorii consideră că “raspunsul trebuie nuanțat, deoarece se poate spune că populația pierde atunci când economisește și câștigă atunci când se împrumută. Întrucât inflația nu crează bogație, rezultă că aceia care caștigă o fac în detrimentul celor care pierd, în principal, titularii unor venituri fixe sau moderate și cei care economisesc. Aceștia din urmă constituie principală victimă a inflației, ca urmare a dobânzilor reale scăzute, chiar negative, și ca urmare a deprecierii capitalului lor financiar.”

În ceea ce privește economisiriea sub forma depozitelor bancare, inflația este considerată atât un factor de încurajare a acesteia cât și unul de descurajare: “încurajarea provine din faptul că deponenții doresc să-și conserve puterea de cumpărare a economisirilor monetare intenționate, descurajarea din faptul că fructificarea dată de rata real pozitivă pasivă bancaăa poate fi mai mică decât alte alternative de economisire.”

În perioada 2010-2012 inflația, reprezentată de rata medie semestrială a prețurilor bunurilor de consum și depozitele bancare la instituțiile de credit precum și cele garantate s-au corelat după cum urmează:

Tabelul 4.1– Corelația dintre rata medie semestrială a inflației și depozite în perioada 2010-2012

Sursa: Prelucrare proprie pe baza datelor de pe insse.ro si fgdb.ro

Pe baza calculelor, se observă impactul negativ al inflației asupra economisirii sub forma depozitelor bancare întrucat corelația dintre dinamica depozitelor totale la instituțiile de credit și dinamica inflației este negativă, înregistrând un coeficient de corelație de aproximativ – 0,19074. În ceea ce privește coeficientul de corelație dintre depozitele garantate la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar și inflație, acesta are o valoare de circa -0,6606, valoare ce se apropie de -1, acest lucru însemnând faptul că legatura dintre aceste doua variabile este negativă și de intensitate mare, ceea ce conduce la ideea conform căreia inflația a avut un efect de descurajare a economisirii sub forma depozitelor bancare în perioada 2010-2012.

În cadrul stimulării economisirii la nivel național, un rol important este atribuit și sectorului bancar de către literatura de specialitate: “Sistemul bancar este primul care transmite semnale prin care este influențat comportamentul de economisire al gospodăriilor.”

Astfel, atunci cand este încurajată creditarea prin rate ale dobânzilor avantajoase, tendința populației este de a dezeconomisii. Evoluția dobânzilor la credite și la depozite precum și situația creditelor și depozitelor pe parcursul anilor 2007-2012 sunt prezentate în graficele 4.5 si 4.6, de unde putem deduce că abia din 2010 creditele sunt devansate de economii ceea ce însemnă că populația devine creditor net pentru sistemul bancar, acest lucru datorându-se creșterii dobânzii la depozite începând din 2009.

4.2. Analiza influenței ratei de creștere economică și a ratei dobânzii pasive asupra ratei de economisire la nivel național

Folosind un model econometric, se va analiza cum și în ce masură este influențată variabila dependentă reprezentată de economisirea brută din țara noastră în funcție de variabilele independente: rata de creștere economică și rata dobânzii pasive. Pentru construirea modelului econometric se vor utiliza date statistice sub forma seriilor cronologice furnizate de către Eurostat. În practica econometrică, aceste date reprezintă pilonul prin intermediul căruia sunt estimate relațiile existente între diferite fenomene economice precum și prognozarea evoluției pe viitor a variabilei dependente, în acest caz nivelul economisirii brute. Datele utilizate în aceasta analiza econometrică acoperă perioada de timp dintre primul trimestru al anului 2000 și ultimul trimestru din 2010, frecvența acestora fiind trimestrială. Astfel, se va analiza evoluția variabilelor înainte de instalarea crizei în România precum și în timpul acesteia, începând cu anul 2008, valorile acestora fiind preluate din Tabelul 4.2.

Scopul pentru care aceasta analiză a fost realizată este de a evidentța impactul pe care îl au variabilele exogene, reprezentate de rata de creștere economică și rata dobânzii pasive asupra trendului ratei de creștere economică. Pentru acest lucru, în programul “Eviews 7” am folosit urmatoarele serii de date statistice:

r_ec – rata economisirii brute la nivelul României calculată ca ponderea economisirii

brute în PIB;

r_creștere – rata de creștere economică;

r_dob_p – rata dobânzii pasive.

Pentru descrierea econometrică a legăturilor existente între cele trei variabile, Y-rata economisirii, X1 – rata de creștere economică, X2 – rata dobânzii pasive, se pot utiliza urmatoarele modele:

Y=β0 +β1*X1+ε, model ce explică variația ratei de economisire în funcție de

dinamica creșterii economice;

Y=γ0+γ1*X2+ ε, explică variația ratei de economisire în funcție de evoluția ratei de

dobânda pasive;

Y=α0+α1*X1+α2*X2+ ε, model ce explică variația ratei de economisire pe seama

ambilor factori.

În cazul de față, analiza va fi realizată pe baza modelui liniar multifactorial Y=α0+α1*X1+α2*X2+ ε, particulatizat astfel:

Rata economisirii brute = α0+α1*Rata creșterii economice + α2 *Rata dobânzii pasive + ԑ.

În ceea ce privește estimarea parametrilor modelului econometric, aceasta poate fi realizată prin intermediul unor tehnici de estimare statistică. Atfel, trebuie ales acel instrument ce se potrivește datelor pentru care este facută analiza. În cazul de față dispunem de date privind situația creșterii economice și evoluția ratelor de dobânda pasive, estimarea ce mai potrivită a fi realizată fiind cea prin OLS. Deci, pentru acest model de regresie liniară multiplă vom utiliza pentru estimare metoda celor mai mici patrate (MCMMP-OLS). Aceasta se bazează pe alegerea unor estimatori ἂ0, ἂ1, ἂ2 pentru parametrii α0, α1, α2, în asa fel încât expresia min ∑ε 2 să fie minimă:

min∑ε 2 =min∑ (Y-α0-α1*X1-α2*X2)=minF(α0, α1, α2)

∑=(XTX)-1*XTX

XTX= si XTY= unde „n” reprezintă numărul de observații ce sunt incluse în modelul econometric.

Estimarea parametrilor a condus la rezultatele prezentate în figura , rezultate ce indică un grad de determinare (R-squared) de 0.345853. Acesta este exprimat procentual aratând că în proporție de circa 34.58% variația variabilei dependente r_ec este explicată de ecuația estimată. În ceea ce privește întreaga populație statistică, conform valorii coeficientului de determinare ajustat (R-squared adjusted), se poate spune că variața ratei economsirii este explicată în proporție de 31.39% de variabilele exogene, rata de creștere economică și rata dobânzii pasive.

Figura 4.1 – Estimarea regresiei

Sursa: Rulare in Eviews 7

Referitor la cei doi parametrii α1 și α2 , valoarea estimată a acestora este prezentată în coloana denumită „Coefficient”. După cum se poate observa, coeficienții variabilelor independente sunt pozitivi, parametrul ratei de creștere economică fiind de 0.190505 iar cel al ratei de dobânda pasive de 0.010763. Semnul pozitiv al acestor coeficienți arată o relație directă între variabilele exogene și variabila dependentă, semn ce s-ar putea interpreta prin faptul că atunci când rata de creștere economică se va mari cu 1% , în condițiile în care cealaltă variabilă factor ramane constantă, acest lucru va determina o creștere a ratei economisirii cu 0.19%. Dacă însă rata dobânzii pasive crește cu 1%, rata de economisire va crește cu aproximativ 0.1%. Acest grad scazut de influență pe care îl au variabilele independente asupra ratei de economisire se datorează faptului că în perioade de boom economic, oamenii economisesc mai puțin deoarece anticipează venituri mai mari.

Pentru a vedea dacă rezultatele obținute la rularea regresiei sunt semnificative, se impune efectuarea unor teste statistice suplimentare și a unor ajustări. Pentru acest lucru, se va testa în primul rand dacă erorile ecuației de regresie sunt distribuite normal. Se vor extrage mai întâi reziduurile din ecuația de regresie, rezultand o nouă serie ce poartă denumirea de „resid01”. Aceasta serie va fi formată din toate erorile variabilei estimate a ratei de economisire. Pentru testarea normalității rezidurilor se va aplica testul Jarque Bera, acesta permitând verificarea simultană a proprietăților de aplatizare și asimetrie ale seriei reziduurilor. În acest acest sens, output-ul următor prezintă histograma distribuției, media, mediana, valorile minime și maxime, deviația standard, coeficientul de asimetrie (Skewness) dar și cel de boltire/aplatizare (Kurtosis) precum și testul Jarque Bera:

Figura 4.2 – Distributia erorilor ecuatiei de regresie

Sursa: Rulare in Eviews 7

Pentru o distribuție normală, coeficientul de asimetrie este 0.29, ceea ce înseamnă că distribuția normală ese simetrică în timp ce coeficientul de aplatizare (Kurtosis) este de 2.25. În situația în care indicatorul Kurtosis are o valoare mai mare decât 3, distribuția se numește leptokurtotică iar atunci când acesta înregistrează o valoare mai mică decât 3, distribuția se numește platikurtotică. În cazul de față, kurtotica are o valoare de 2.25331 ceea ce înseamnă că această distribuție este una platikurtotică, iar coeficientul de asimetrie are valoarea 0.290961 ceea ce înseamnă că există o asimetrie pozitivă, variabilele incluse în model având o tendință de creștere în perioada analizată.

Testul Jarque Bera testează dacă erorile sunt distribuite normal prin masurarea diferenței dintre coeficienții de asimetrie și aplatizare ai distribuției analizate cu cei ai distribuției normale. Acest test are două ipoteze:

H0: ε – N(0, 1)

H1: ε nu urmează repartiție N(0,1)

Statistica testului poate fi calculată pe baza formulei: JB=n*[S/6+(K-3)2/24] -> χ2α;2,

Valoarea obtinuță în Eviews fiind de JB=1.642937. χ2α;(2)=χ2tabelar , stabilind ca prag de semnificație α=0.05, χ2tabelar=7.81 se compară cu valoarea JB obținută în Eviews de unde rezultă că JB< χ2tabelar. Deci, se acceptă ipoteza H0 conform căreia erorile sunt distribuite normal, fenomen susținut și de probabilitatea de aproximativ 44% care este este mai mare decât 5% dar și de media erorilor care este foarte mică.

Informații referitoare la autocorelarea erorilor sunt oferite și de testul Durbin Watson din figura . Astfel, autocorelarea sau corelarea în serie apare în setul de date cu serii temporare, fenomen explicat prin faptul că „termenul erorii stocastice dintr-o perioadă depinde în mod simetric de termenul de eroare stocastică din alta perioadă”. Pentru a verifica dacă erorile sunt autocorelate, vom aplica testul Durbin-Watson care are statistica:

DW=, unde ε t=ƍƐt-1+ut sau DW=2(1-ƍ), unde ƍ=

Ca ipoteze, testul DW înregistrează:

H0: ƍ=0, deci nu există autocorelare la nivelul seriei rezidurilor.

H1: ƍ≠0, seria rezidurilor prezintă autocorelare.

Decizia testului este luată în funcție de încadrarea valorii DW în intervalele:

0<DW<dL => Se respinge H0, acceptând că seria rezidurilor prezintă fenomenul de autocorelare.

dL<DW<dU => În acest caz avem indecizie.

dU<DW<4-dU => Se acceptă ipoteza H0, deci nu există fenomenul de autocorelare.

4-dU<DW<4-dL => În acest caz avem indecizie.

4-dL<DW<4 => Se acceptă ipoteza H1, fiind prezent fenomenul de autocorelare.

Valorile tabelare ale acestui test în cazul de față sunt: dL=1.245 și dU=1.424. Se poate spune faptul că erorile nu sunt autocorelate deoarece valoarea testului este de 2.084896, valoare ce se află în intervalul [dU,4-dU] adică 2.084896 [1.424, 2.576].

O altă ipoteză importantă în cadrul modelului liniar de regresie este reprezentată de homoscedasticitatea erorilor. Astfel, erorile ce apar în funcția de regresie sunt homoscedastice dacă varianța lor este constantă. Pentru cazul de față, s-a obținut:

Figura 4.3 – Testul White

Sursa: Rulare in Eviews 7

Acest test ajută la depistarea heteroscedasticității și are că ipoteze:

H0: σ2 ε =constante

H1: σ2 ε ≠constante

Statistica testului se poate calcula pe baza formulei: LM=n*R2 iar valoarea acesteia se poate observa în figura , LM=1.163907. Prin compararea lui χ2tabelar=20.707 la pragul de semnificație 0.05 cu valoarea calculată a lui LM, rezultă că LM < χ2tabelar, ceea ce înseamnă că se va accepta ipoteza nulă care susține că modelul este homoscedastic. De asemenea, homoscedasticitatea se verifică și prin intermediul probabilității de 57.72% care este mai mare decât 5%.

Un alt test utilizat pentru determinarea existenței autocorelarii la nivelul reziduurilor ecuației de regresie este testul Breusch-Godfrey, acesta oferind un cadru de testare mai general decât testul DurbinWatson. Ipotezele testului sunt:

H0 – Reziduurile nu sunt autocorelate;

H1- Există fenomenul de autocorelare al erorilor.

Formula pe baza căreia se calculează statistica testului este: LM=n*R2, valoarea să regăsindu-se în urmatoarea figură:

Figura 4.4 – Testul Breusch-Godfrey

Sursa: Rulare in Eviews 7

Pentru a lua o decizie, trebuie să se compare χ2tabelar=20.707 la pragul de semnificație 0.05 cu valoarea calculată a lui LM. După cum se observa, LM<χ2tabelar, acest lucru indicând faptul că se accepta ipoteza nulă conform căreia erorile nu sunt autocorelate. De asemenea, probabilitatea de 59.31% > 5% demonstrează că nu există fenomenul de autocorelare al erorilor.

O condiție esențială care trebuie îndeplinită atunci când este estimată o ecuație de regresie este reprezentată de verificarea caracterului staționar al seriilor de timp. În mod normal, seriile de timp din economie nu sunt staționare prezentând caracteristici de genul mediei ce nu este constatantă în timp, aceasta având o traiectorie liniară cu o panta pozitivă sau negativă. În situația în care seriile dintr-o regresie nu sunt staționare, acea regresie se numeste spurioasă (en. spurious) și nu poate să fie interpretată în mod obișnuit deoarece testele precum t-statistic sau F-statistic își schimbă proprietățile.

Pentru verificarea caracterului stationar al seriilor de timp se poate aplica Testul Augmented Dickey‐Fuller. În acest caz, vom considera că o serie nestaționară are o radacină unitate sau un unit root. Astfel, vom verifica prezenta radăcinii unitate în seria r_ec (rata economisirii brute la nivel național), exprimată în nivel (level) și nu ca diferență. De asemenea, testul ADF înregistrează la bază o ecuație de regresie în care vom include o constantă (intercep). Pentru seria ratei de economisire, constanta nu este semnificativă din punct de vedere statistic pentru că probabilitatea asociată testului t-statistic de 0.1000, aceasta fiind mai mare de 5%. Această situație conduce la o nouă rulare a testului ADF, de data aceasta excluzând constanta. Situația este valabilă și în cazul celorlalte serii de date ale ratei de creștere economică și ratei dobânzii pasive (fenomen evidențiat în figurile 4.5 – 4.10), ceea ce conduce la o nouă rulare a testului fără constantă.

Rezultatele testului ADF, exclusiv constanta, indică o probabilitate de 47.15% în cazul seriei ratei economisirii, de 25.72 pentru seria ratei de dobândă pasivă și 2.74% în cazul seriei ratei de creștere economică. În aceste condiții, două dintre serii sunt nestaționare ceea ce înseamnă că regresia este spurioasă și este nevoie că de staționaritatea seriilor.

Metodele de staționarizare a seriilor sunt logaritmarea și diferențierea iar în situația de față am optat pentru diferențiere deoarece seriile cuprind și valori negative. În acest sens, va fi calculat diferențialul (evoluția trimestrială) a celor trei variabile.

Testul ADF se repetă pentru seriile nou create fără a mai fi inclusă constanta, rezultatele fiind urmatoarele:

Figura 4.11 – Rezultatul tesului Augmented Dickey-Fuller pentru diferentialul ratei economisirii

Sursa: Rulare in Eviews 7

Figura 4.12 – Rezultatul tesului Augmented Dickey-Fuller pentru diferentialul ratei de crestere economica

Sursa: Rulare in Eviews 7

Figura 4.13 – Rezultatul tesului Augmented Dickey-Fuller pentru diferentialul ratei dobanzii pasive

Sursa: Rulare in Eviews 7

Analizând probabilitatea asociată testului ADF, se observă că aceasta este de 0%, fiind mai mică decât 5%, deci de respinge ipoteza nulă confrom căreia seria analizată are o radacină unitate, adică este nestaționară. Astfel, serile de date sunt staționare.

Modelul de regresie utilizat în cazul de față este format din două variabile explicative iar în acest sens, trebuie asigurată stabilitatea estimatorilor. Una dintre sursele principale de instabiliate a acestora este reprezentată de fenomenul de multicoliniaritate a variabilelor exogene. Astfel, multicoliniaritatea se referă la variabilele factor dintr-un model econometric și presupune existența unei legaturi semnificative între acestea. Identificarea multcoliniarității la nivelul unei regresii se poate realiza cu ajutorul testului Farrar-Glauber. Pentru a aplica acest test, se pleacă de la faptul că pentru un model liniar de regresie cu două variabile exogene, se definește prin R2, matricea coeficienților liniari de corelație a variabilelor exogene.

R2= |R2|==0.99

Matricea de corelație a variabilelor modelului de regresie a fost calculată în Eviews, obținându-se urmatoarele rezultate:

Figura 4.14 – Matricea de corelatie a variabilelor modelului de regresie

Sursa: Rulare in Eviews 7

Pe baza rezultatelor matricei, se observă o valoare mai mică a coeficientului liniar de corelație dintre rata de creștere economică și rata dobânzii pasive iar acest lucru determină o legatura directă între cele două variabile explicative ale modelului de regresie. Coeficientul de corelație dintre cei doi parametrii este unul pozitiv, dar relativ scazut, de aproximativ 0.03 ceea ce indică faptul că o creștere a ratei dobânzii pasive va avea o influență pozitivă asupra economiei, determinând, în proporții mici, evoluția ascendentă a creșterii economice, în sensul creșterii consumului și producției. Această legatură pozitivă între cele două variabile exogene poate fi demonstrată prin prezența coliniarității la nivelul modelului de regresie.

Astfel, ipotezele testului Farrar Glauber sunt:

H0: |R2|=1, situație în care nu există prezumția de coliniaritate.

H1: |R2|<1, situație în care există prezumția de coliniaritate.

Statistica testului se calculează cu ajutorul formulei C=-[n-1-1/6* (2*3+5)]*ln|R2| -> χ21/2*3(3-1), iar rezultatul de C=3.25 care va fi comparat cu χ2tabelar=χ23grade de libertate=7.81. Așadar, C<χ2 tabelar situație ce conduce la acceptarea ipotezei nule, conform căreia acest model liniar de regresie nu este afectat de fenomenul de multicoliniaritate.

Concluzii

Lucrarea de față a arătat importanța procesului de economisire la nivelul unui stat și cu precadere asupra țării noastre întrucât, după criza economică și financiară care s-a propagat la nivel global, s-a pus accentul pe regândirea unui sistem care să permită reluarea creșterii economice. Astfel, pentru implusionarea factorilor ce conduc la creștere economică, cum sunt investitiile în capitalul uman, fizic sau financiar, precum și creșterea forței de muncă, este nevoie de finanțare iar aceasta finanțare își are sursa în economii.

Creșterea economică reprezintă un imperativ al tuturor statelor lumii, scopul final urmărit fiind acela de creștere a produsului intern brut, dezoltarea economiei naționale și implicit creșterea standardului de viață al populației. Însă se poate observa că o creștere economică sanatoasă are nevoie de investiții realizate din economii interne mai ales în contextul actual dificil cand împrumutul de capitaluri din străinătate conduce la datorii mult prea mari.

Economsirea națională este un fenomen care nu trebuie neglijat ci care trebuie stimulat prin identificarea unor pârghii care să atragă capitaluri autohtone pentru stimularea investițiilor și pentru asigurarea credibilității și stabilității financiare a țării noastre. În legătură cu factorii determinanți ai economisirii la nivelul României, literatura au fost identificate o serie de variabile care fac referire la nivelul venitului obținut, rata dobânzii, rata de creștere economică sau rata inflației. Sub influența acestor factori, nivelul economisirii din țara noastră a evoluat într-un sens pozitiv în ultima perioadă, dovadă fiind reducerea deficitului de cont curent începand cu anul 2009, lucru benefic pentru economia națională. Astfel, în urma analizei datelor statistice se poate observa dependența nivelului economiilor naționale de factorii mai sus mentionați.

În ceea ce privește evoluția economisirii brute în raport cu venitul brut pe cap de locuitor, există o legatură pozitivă între cele două variabile, lucru ce coincide cu ideea exprimată de literatura de specialtitate conform căreia economisirea crește atunci când venitul crește însă aceasta începe să scadă atunci când venitul atinge un nivel mai ridicat deoarece oamenii nu mai sunt îngrijorați de situația din viitor, acest lucru realizându-se și în România. O altă influența asupra economisirii o are inflația care poate avea fie un efect de încurajare a celor ce economisesc prin faptul că aceștia doresc să își păstreze puterea de cumparare a economisirilor realizate sau unul de descurajare pe fondul unei rate a economisirii bancare mici. Astfel, în țara noastra, în perioada 2010-2012, inflația are un efect de descurajare a economisirii, situație demonstrată cu ajutorul coeficientului de corelație dintre inflație și economii care înregistrează valori negative.

Un rol important în situmularea economisirii îl are și sistemul bancar întrucât acesta prin intermediul ratelor de dobândă stabilite la depozite și la credite, influențează comportamentul gospodăriilor.

În uma analizei datelor statistice, s-au evidențiat o serie de instrumente de economisire cu accentul asupra depozitelor la vedere și la termen ale persoanelor fizice și juridice. Scopul acestei analize a fost de a oferi o privire de ansamblu asupra a ceea se s-a întâmplat în sistemul bancar pe parte de depozite și felul în care acestea au evoluat în perioada 2007-2012, avănd în vedere faptul că valoarea acestora reprezintă modalitatea prin care este cuantificat nivelul economisirii. Aceastea au avut o evoluție ascendentă ceea ce conduce la posibilitatea ca pe viitor să fie realizate mai multe investiții din economii proprii care să conducă la o creștere economică sanatoasă.

Un rol important pentru încrederea necesară realizării de economii în sistemul bancar l-a avut, îl are și îl va avea Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, atât în garantarea depozitelor cât și în asigurarea stabilitații financiare a sistemului bancar. O dovadă a importanței Fondului de Garantare a Depozitelor este dată de numărul mare de instituții de credit care au aderat la acesta în ultimii ani precum și valoarea mare a depozitelor garantate.

Relația dintre economisire și creștere economică discutată pe parcursul lucrării a fost analizată din punct de vedere empiric luându-se că variabilă endogenă rata economiilor iar ca variabile independete, rata de creștere economică și rata dobânzii pasive, doi factori ce influențează comportamnetul de economisire în țara noastră. Scopul pentru care această analiză a fost realizată a fost acela de a evidenția impactul pe care îl au cele două variabile exogene asupra evoluției ratei de economisire brute. Estimarea parametrilor a condus la faptul că variația variabilei dependente este explicatț de ecuația estimată pe baza ratei de creștere economică și ratei dobânzii pasive. Mai mult, semnul pozitiv al coeficienților arată o relație directă între variabila dependentă și variabilele exogene în sensul că acestea vor evolua în aceeași direcție însă gradul de influență al celor două variabile asupra ratei de economisire este relativ scăzut deoarece în perioadele de boom economic, așa cum s-a întamplat în 2006-2007, oamenii economisesc mai puțin deoarece anticipează venituri mai mari, iar pe timp de criză, după anul 2008, aceștia sunt tentați să facă economii întrucât anticipează vremuri dificile.

Din punct de vedere empiric, relațiile economsire-creștere economică și economisire-rata dobânzii pasive sunt pozitive ceea ce conduce la ideea că stimularea celor două variabile independente în sensul creșterii lor conduce la creșterea economisirii la nivel național.

În urma analizei, se observă că atunci când exită o rată a economisirii interne ridicată, avem și creștere economică deoarece sunt create premisele pentru realizarea unor investiții în capitalul uman, tehnologic și financiar, crearea de noi locuri de muncă, ceea duce la concluzia că cele două variabile macroeconomice se influențează reciproc.

Luând în considerare informațiile prezentate și rezultatele analizelor efectuate, este confirmată importanța economisirii naționale în cadrul dezvoltării economice și creșterea standardului de viață al populației. Astfel, stimularea economisirii este esențială în contextul economic actual întrucât “dacă economisirea internă în România nu va crește în următorii ani, în special în zona populației, care a înregistrat o economie foarte redusă în anii anteriori, pentru a acoperi necesarul ridicat de investiții din economie va trebui apelat în continuare la economisire externă, la intrări majore de capitaluri din străinatăte. Dependența ridicată de capitaluri din străinătate are însă vulnerabilități majore. Ea conduce la o senzitivitate crescută a economiei la modificările în percepția investitorilor pe piețele globale și la fluxurile și refluxurile capitalurilor.”

Referințe bibliografice

Andrei, L. C. (2011). Economie (Ediția a doua), Editura Economică, București

Andrei, T., Bourbonnais, R. (2008). Econometrie, Editura Economică, București

Andrei, T., Stancu, S., Iacob A., Tușa, E. (2008). Introducere în econometrie utilizând

EViews, Editura economică, București.

Angelescu, C. (2009). Economie (ediția a opta), Editura Economică, București

Angelescu, C., Stanescu I. (2004). Politica de creștere economică, Editura Economică,

București.

Bichi, C, (2006, 2 Martie), Simpozionul Activitatea Fondului de garantare a

depozitelor în sistemul bancar și actualizarea politicii sale de finanțare, Institutul Bancar Român.

Croitoru, L. (2011, 2 noiembrie). Dacă vrem să stimulam creșterea economică,

atunci trebuie să atragem mai multe capitaluri străine și să creștem productivitatea totală a factorilor de producție.

Croitoru, L. (2009).Putem accelera convergența reală a economiei romanești cu economia UE?.

Danilă, N. (2011, 13 mai). Economisirea și perspectivele creșterii economice, Prezentare susținută cu ocazia “Zilele porților deschise pentru tinerii economiști”, Constanța, Români.a

Danilă, N., Anghel, L. C., Sinca, F. E. (2012). Retail Banking – Produse și servicii bancare retail, Editura Economică.

Dardac, N. (2009). Barbu, T., Monedă, Editura ASE, București.

Dedu, V., Enciu, A., Ghencea, S.(2008). Produse și servicii bancare – Corporate și retail bancar, Editura ASE, București.

Dumitru, I., Mircea, R., Jianu, I. (2011, 20 Februarie). Economisirea în România – evoluții și factori determinanți.

Isarescu, M. (2006, 8 Decembrie). Stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară, Dizertație cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești.

Isarescu, M., Criza financiară internațională și provocări pentru politica monetară din România, Dizerțatie sustinută cu ocazia decernării titlului de Doctor Honorius Causa al Universitțăii Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, România.

Lipsey, R. G., Chrystal, K. A. (2002). Principiile economiei, Editura economică, București.

Lucas, R. E. (1988). On the mechanism of economic development, Journal of monetary economics, Universitu of Chicago, USA.

Mihaița, E. (1998). Economisirea, creșterea economică și securitatea socială, Editura ASE, București.

Mill, J. S. (1871). Principles of political economy.

Mistzal, P. (2011). Relationship between savings and economic growth in countries with different level of economic development, Vol. 7, No. 2.

Modigliani, F. (1993). Recent declines in the saving rates, World Saving, Prosperity and Growth, editată de Mario Baldassari, Luigi Paganetto, Edmund Phelps, The MacMillan Press Ltd.

Moroianu, N., Moroianu, D. (2012). Modele ale creșterii economice și relevanța acestora, Vol. XIX, No. 6 (571).

Naval E. (2010). Econometrie (Abordări speciale), Institutul de Matematică și Informatică – Publicații electronice.

Necula, C. (2012, Octombrie). Econometrie – Suport de curs, Comisia Națională de Prognoză.

Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Romer, P. M. (1986, October). Increasing returns and long-run growth, Journal of politial economy, Vol. 94, No. 5.

Samuelson, P. A., Nordhaus, W., D. (1992). Economics (14th edition), McGraw-Hill

Solow, R. (1956). A contribution to the theory of economic growth, Quarterly journal of economics, Vol. 70.

Solow, R. (1957). Technical Change and the aggregate production function, Review of Economic an Statistics.

www.bnro.ro.

www.fgdb.ro.

epp.eurostat.ec.europa.eu .

Anexe

Graficul 3.1 – Structura pe monede a depozitelor la termen constituite de persoane fizice la bănci

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Graficul 3.2 – Evolutia depozitelor retail pe maturitati

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Tabelul 3.1 – Evolutia depozitelor retail pe maturitati (mld lei):

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Figura 3.3 – Evolutia depozitelor la termen în RON ale persoanelor fizice (mld lei)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Gaficul 3.4 – Evolutia depozitelor în valuta ale persoanelor fizice (mld lei)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Graficul 3.5 – Evolutia depozitelor în euro ale persoanelor fizice (mld lei)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Graficul 3.6 – Evolutia depozitelor în alte valute ale persoanelor fizice (mld lei)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Graficul 3.7 – Evolutia plafonului de garantare pe deponent (valori exprimate în euro)

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Tabel 3.2 – Gradul de acoperire a deponentilor la institutiile de credit din România de către FGDB

Sursa: www.FGDB.ro

Graficul 3.8 – Deponenti garantati la FGDB (numar persoane, sfarsitul perioadei)

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Tabelul 3.3 – Deponenti acoperiti integral sau parțial la Fondul de Garantare

Sursa: www.fgdb.ro

Graficul 3.9 – Numarul de deponenti persoane fizice garantati față de cei ai institutiilor de credit participante la FGDB

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.10 – Numarul de deponenti persoane juridice garantati față de cei ai institutiilor de credit participante la FGDB (numar persoane, sfarsitul perioadei)

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Tabel 3.4 – Valoarea depozitelor participante la FGDB (mld lei)

Sursa: www.fgdb.ro

Figura 3.11 – Evolutia tuturor depozitelor la nivelul sistemului bancar din Romania

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.12 – Depozitele populatiei la institutiile de credit participante la FGDB

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.13 – Depozitele persoanelor juridice la institutiile de credit participante la FGDB

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.14 – Evolutia valorii depozitelor garantate in perioada 2010-2013, pe monede si titulaturi

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.15 – Dinamica depozitelor garantate ale populatiei in raport cu plafonul de garantare

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.16 – Dinamica depozitelor garantate ale persoanelor juridice in raport cu plafonul de garantare

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 4.1 – Rata economisirii interne brute din țările Uniunii Europene (procent din PIB)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul Eurostat

Graficul 4.4 – Evolutia productivitatii muncii

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul Eurostat

Graficul 4.5 – Evolutia dobanzilor la credite si la depozite in Romania

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul Eurostat

Graficul 4.6 – Situatia creditelor si depozitelor in Romania

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul Eurostat

Tabelul 4.2 – Evolutia ratelor de economisire, crestere economica si rata dobanzii pasive

Sursa: Eurostat

Figura 4.5 – Testul ADF (constanta inclusa) aplicat ratei de crestere economica

Sursa: Rulare in Eviews 7

Figura 4.6 – Testul ADF (exclusiv constanta) aplicat ratei de crestere economica

Sursa: Rulare in Eviews

Figura 4.7 – Testul ADF (inclusiv constanta) aplicat ratei de economisire

Sursa: Rulare in Eviews

Figura 4.8 – Testul ADF (exclusiv constanta) aplicat ratei de economisire

Sursa: Rulare in Eviews

Figura 4.9 – Testul ADF (inclusiv constanta) aplicat ratei dobanzii pasive

Sursa: Rulare in Eviews

Figura 4.10 – Testul ADF (exclusiv constanta) aplicat ratei dobanzii pasive

Sursa: Rulare in Eviews

Referințe bibliografice

Andrei, L. C. (2011). Economie (Ediția a doua), Editura Economică, București

Andrei, T., Bourbonnais, R. (2008). Econometrie, Editura Economică, București

Andrei, T., Stancu, S., Iacob A., Tușa, E. (2008). Introducere în econometrie utilizând

EViews, Editura economică, București.

Angelescu, C. (2009). Economie (ediția a opta), Editura Economică, București

Angelescu, C., Stanescu I. (2004). Politica de creștere economică, Editura Economică,

București.

Bichi, C, (2006, 2 Martie), Simpozionul Activitatea Fondului de garantare a

depozitelor în sistemul bancar și actualizarea politicii sale de finanțare, Institutul Bancar Român.

Croitoru, L. (2011, 2 noiembrie). Dacă vrem să stimulam creșterea economică,

atunci trebuie să atragem mai multe capitaluri străine și să creștem productivitatea totală a factorilor de producție.

Croitoru, L. (2009).Putem accelera convergența reală a economiei romanești cu economia UE?.

Danilă, N. (2011, 13 mai). Economisirea și perspectivele creșterii economice, Prezentare susținută cu ocazia “Zilele porților deschise pentru tinerii economiști”, Constanța, Români.a

Danilă, N., Anghel, L. C., Sinca, F. E. (2012). Retail Banking – Produse și servicii bancare retail, Editura Economică.

Dardac, N. (2009). Barbu, T., Monedă, Editura ASE, București.

Dedu, V., Enciu, A., Ghencea, S.(2008). Produse și servicii bancare – Corporate și retail bancar, Editura ASE, București.

Dumitru, I., Mircea, R., Jianu, I. (2011, 20 Februarie). Economisirea în România – evoluții și factori determinanți.

Isarescu, M. (2006, 8 Decembrie). Stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară, Dizertație cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești.

Isarescu, M., Criza financiară internațională și provocări pentru politica monetară din România, Dizerțatie sustinută cu ocazia decernării titlului de Doctor Honorius Causa al Universitțăii Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, România.

Lipsey, R. G., Chrystal, K. A. (2002). Principiile economiei, Editura economică, București.

Lucas, R. E. (1988). On the mechanism of economic development, Journal of monetary economics, Universitu of Chicago, USA.

Mihaița, E. (1998). Economisirea, creșterea economică și securitatea socială, Editura ASE, București.

Mill, J. S. (1871). Principles of political economy.

Mistzal, P. (2011). Relationship between savings and economic growth in countries with different level of economic development, Vol. 7, No. 2.

Modigliani, F. (1993). Recent declines in the saving rates, World Saving, Prosperity and Growth, editată de Mario Baldassari, Luigi Paganetto, Edmund Phelps, The MacMillan Press Ltd.

Moroianu, N., Moroianu, D. (2012). Modele ale creșterii economice și relevanța acestora, Vol. XIX, No. 6 (571).

Naval E. (2010). Econometrie (Abordări speciale), Institutul de Matematică și Informatică – Publicații electronice.

Necula, C. (2012, Octombrie). Econometrie – Suport de curs, Comisia Națională de Prognoză.

Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Romer, P. M. (1986, October). Increasing returns and long-run growth, Journal of politial economy, Vol. 94, No. 5.

Samuelson, P. A., Nordhaus, W., D. (1992). Economics (14th edition), McGraw-Hill

Solow, R. (1956). A contribution to the theory of economic growth, Quarterly journal of economics, Vol. 70.

Solow, R. (1957). Technical Change and the aggregate production function, Review of Economic an Statistics.

www.bnro.ro.

www.fgdb.ro.

epp.eurostat.ec.europa.eu .

Anexe

Graficul 3.1 – Structura pe monede a depozitelor la termen constituite de persoane fizice la bănci

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Graficul 3.2 – Evolutia depozitelor retail pe maturitati

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Tabelul 3.1 – Evolutia depozitelor retail pe maturitati (mld lei):

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Figura 3.3 – Evolutia depozitelor la termen în RON ale persoanelor fizice (mld lei)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Gaficul 3.4 – Evolutia depozitelor în valuta ale persoanelor fizice (mld lei)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Graficul 3.5 – Evolutia depozitelor în euro ale persoanelor fizice (mld lei)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Graficul 3.6 – Evolutia depozitelor în alte valute ale persoanelor fizice (mld lei)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul www.bnro.ro

Graficul 3.7 – Evolutia plafonului de garantare pe deponent (valori exprimate în euro)

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Tabel 3.2 – Gradul de acoperire a deponentilor la institutiile de credit din România de către FGDB

Sursa: www.FGDB.ro

Graficul 3.8 – Deponenti garantati la FGDB (numar persoane, sfarsitul perioadei)

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Tabelul 3.3 – Deponenti acoperiti integral sau parțial la Fondul de Garantare

Sursa: www.fgdb.ro

Graficul 3.9 – Numarul de deponenti persoane fizice garantati față de cei ai institutiilor de credit participante la FGDB

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.10 – Numarul de deponenti persoane juridice garantati față de cei ai institutiilor de credit participante la FGDB (numar persoane, sfarsitul perioadei)

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Tabel 3.4 – Valoarea depozitelor participante la FGDB (mld lei)

Sursa: www.fgdb.ro

Figura 3.11 – Evolutia tuturor depozitelor la nivelul sistemului bancar din Romania

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.12 – Depozitele populatiei la institutiile de credit participante la FGDB

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.13 – Depozitele persoanelor juridice la institutiile de credit participante la FGDB

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.14 – Evolutia valorii depozitelor garantate in perioada 2010-2013, pe monede si titulaturi

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.15 – Dinamica depozitelor garantate ale populatiei in raport cu plafonul de garantare

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 3.16 – Dinamica depozitelor garantate ale persoanelor juridice in raport cu plafonul de garantare

Sursa: Prelucare pe baza datelor furnizate de pe site-ul www.fgdb.ro

Graficul 4.1 – Rata economisirii interne brute din țările Uniunii Europene (procent din PIB)

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul Eurostat

Graficul 4.4 – Evolutia productivitatii muncii

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul Eurostat

Graficul 4.5 – Evolutia dobanzilor la credite si la depozite in Romania

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul Eurostat

Graficul 4.6 – Situatia creditelor si depozitelor in Romania

Sursa: Prelucrare pe baza datelor furnizate de site-ul Eurostat

Tabelul 4.2 – Evolutia ratelor de economisire, crestere economica si rata dobanzii pasive

Sursa: Eurostat

Figura 4.5 – Testul ADF (constanta inclusa) aplicat ratei de crestere economica

Sursa: Rulare in Eviews 7

Figura 4.6 – Testul ADF (exclusiv constanta) aplicat ratei de crestere economica

Sursa: Rulare in Eviews

Figura 4.7 – Testul ADF (inclusiv constanta) aplicat ratei de economisire

Sursa: Rulare in Eviews

Figura 4.8 – Testul ADF (exclusiv constanta) aplicat ratei de economisire

Sursa: Rulare in Eviews

Figura 4.9 – Testul ADF (inclusiv constanta) aplicat ratei dobanzii pasive

Sursa: Rulare in Eviews

Figura 4.10 – Testul ADF (exclusiv constanta) aplicat ratei dobanzii pasive

Sursa: Rulare in Eviews