Tendinte In Evolutia Sistemului Asigurarilor Socilale din Romania

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………..

Capitolul I………………………………………………………………………………………………

1.1Scurt istoric al asigurărilor sociale de stat……………………………………………..

1.2Începuturile și consolidarea asigurărilor sociale în România……………………

1.3Asigurările sociale în perioada comunistă……………………………………………..

1.4Reglementări de asigurări sociale în perioada de tranziție. Acțiunile de reformă………

1.5Situația asigurărilor sociale din România în perioada actuală………………………..

Capitolul II

2.1Necesitatea și continutul economic al asigurărilor sociale…………………………………

2.2Principiile și rolul sistemului public național de asigurări sociale…………………………

2.3Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale…………………………………………

2.4Formele de ocrotire a cetățenilor prin asigurările sociale de stat…………………………..

Capitolul III

Studiu de caz………………………………………………………………………………….

Concluzii………………………………………………………………………………………….

Introducere

Evoluția economico-socială în ultima jumătate de veac, la nivel planetar, demonstrează că creșterea producției și diversificarea ei conduc la multiplicarea neconcordanțelor între tendințele și ritmurile diferitelor procese și fenomene economice și sociale, necesară abordarea problematicii dezvoltării economice și prin prisma consecințelor în plan social. Este tot mai evidentă interacțiunea dintre viziunea socială și interesul economic. Sociologii și economiștii sunt de acord că problematica socială se cere studiată atât din rațiune de echitate și justiție, cât și din considerente economice de eficiență, de orientare a resurselor, deoarece dimensiunea socială a dezvoltării este legată indisolubil de cea economică, făcând parte din calculul economic.

Problematica socială a devenit un element vital al științei și comportamentului politic; ea a devenit, însă și o componentă esențială a culturii generale. Toți cei care desfășoară o activitate oarecare sunt contribualibi la formarea fondurilor pe seama cărora se realizează programele sociale.

Întreaga populație devine, la un moment dat, direct sau indirect, beneficiară a acestor fonduri, fie pe calea sistemului public de pensii, fie în cadrul programului de protecție a șomerilor sau pe seama asistenței sociale care asigură mijloace de subzistență celor care n-au avut raporturi de muncă, ori realizează venituri din muncă insuficiente pentru a se putea întreține.

Iată că toți suntem interesați în a corecta funcționarea mecanismului de asigurări, protecție și asistență socială ori satisfacerea acestui interes presupun cu necesitate buna cunoaștere a organizării și derulării lui.

Asigurările sociale de stat prezintă importanță deosebită pentru ocrotirea cetățenilor și a membrilor lor de familie în prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea capacității de muncă, în caz de pierdere temporară a capacității de muncă, în caz de maternitate, pentru creșterea și îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani. De asemenea, se acordă ocrotire în caz de invaliditate, la atingerea unei anumite limite de vârstă, când omul nu mai poate munci cu plenitudinea forțelor sale și în alte cazuri.

Asistența socială de stat are menirea să ocrotescă acele categorii de persoane care n-au fost încadrate în muncă, nu au mijloace proprii de trai și nu au susținători legali.

Obiectivele lucrării sunt :

-asigurarea sustenabilității financiare a sistemului public de pensii pe baza principiilor contributivității și solidarității sociale;

-eliminarea inechităților și anomaliilor care mai există în sistemul public de pensii;

-stimularea economisirii private prin pensiile facultative administrate privat;

-eliminarea inechităților în ceea ce privește pensiile pentru persoanele încadrate în fostele grupe de munca I și II, precum și pentru condiții speciale și deosebite de muncă, conform prevederilor Legii nr. 218/2008;

-înființarea fondului de garantare a drepturilor participanților la sistemul de pensii private și elaborarea legii de organizare și funcționare a sistemului de plată a pensiilor din sistemul privat.

În contextul unui fenomen tot mai accentuat de îmbătrânire a populației care pune presiune din ce în ce mai mare asupra mecanismelor de protecție socială, gestionarea sistemului public de pensii a reprezentat o provocare pentru toate statele lumii, inclusiv pentru cele dezvoltate economic, cu sisteme de securitate socială de tradiție.

Astfel, la nivel european cât și la nivel național, s-a ridicat problema reformării acestor sisteme pentru a asigura sustenabilitatea schemelor publice de pensii, în vederea creșterii calității vieții pensionarilor, mai apropiată de cea din perioada activă, prin introducerea și implementarea în cadrul sistemului de asigurări sociale a unor două componente noi, una obligatorie cealaltă facultativă, ambele administrate de către companiile private.

Reforma pensiilor înseamnă extinderea bazelor sistemului de pensii prin adaugarea a încă două surse de pensie (Pilonul II și III), suplimentar la pensia publică de stat (PilonulI).

Pilonul II este denumirea dată sistemului de pensii administrate privat, cu contribuții definitive, obligatorii pentru persoanele de până la 35 de ani și opționale pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani.

Pilonul III este denumirea dată sistemului de pensii facultative, administrate de companii private, sistem bazat pe conturi individuale și aderare facultativă.

Un sistem de pensii echilibrat va duce la:

-eliminarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale de stat;

-stimularea creșterii economice prin investirea sumelor acumulate în fondurile de pensii private;

-dezvoltarea pieței de capital; activele fondurilor de pensii private pot sprijini atât dezvoltarea pieței de capital cât și dezvoltarea proiectelor de investiții lansate de stat sau mediu privat, prin pârghiile oferite de piața de capital.

Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat este asigurarea unei pensii private, care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării și investirii de către companii private specializate, în interesul participanților, a unei părți din contribuția individuală de asigurări sociale.

Contribuțiile la fondurile de pensii private sunt nominale și imediate după ce sunt virate în contul salariatului, devin proprietatea acestuia.

Până la pensionare banii strânși în contul fondului de pensii ales vor fi investiți, prudențial, de către o companie specializată, autorizată de către CSSPP. Puteți să beneficiați de transferarea drepturilor dacă vă schimbați locul de muncă, domiciliul sau reședința într-un stat membru al UE sau aparținând Spațiului Economic European. De asemenea, puteți verifica activul personal în orice moment. Activele strânse în contul de pensie privată pot fi moștenite.

După pensionare aveți dreptul:

-să utilizați activul personal pentru plata pensiei private;

-să vă primiți pensia privată într-o rată unică sau eșalonată.

Spre deosebire de sistemul de stat (Pilonul I) bazat pe solidaritate între generații, unde nu există conturi individuale, iar banii sunt plătiți imediat pensionarilor actuali, fără a face plasamente financiare, noile fonduri de pensii sunt constituite prin contribuțiile individuale ale participanților, fiind administrate de către societăți private.

Sistemul privat de pensii propune ca banii participanților să fie investiți pe termen lung și nu cheltuiți imediat, iar participanții au drept de proprietate asupra contului personal în care li se strâng banii de pensie.

Statul român a introdus în 2007 sistemul de pensii private, după un model testat și recomandat de Banca Mondială.

Capitolul I

1.1Scurt istoric al asigurărilor sociale de stat

Prin expresia ,,asigurări sociale'' se desemnează transferurile bănești de natură contributivă la care participă statul, patronii și populația ocupată, destinate să realizeze întreținerea venitului beneficiarilor în condițiile în care aceștia nu mai au de lucru sau nu mai pot lucra. În cadrul sistemului, statul este garantul, dar și organizatorul și unul din contributorii la constituirea resurselor; la rândul lor, patronii sunt contributori, iar asigurații sunt atât contributori, cât și beneficiari de venituri și/sau servicii sociale, în cazul ivirii riscurilor specificate.

O situație aparte o au lucrătorii pe cont propriu, care trebuie să-și asume rolul de patron și de asigurat, ceea ce conduce la contribuții financiare sporite.

Contribuțiile de asigurări sociale pot fi tratate ca un tip specific de impozit direct. De altfel, în unele țări aceste contribuții se varsă la bugetul de stat, de unde apoi se repartizează toate cheltuielile sociale, inclusiv cele de asigurări sociale. De cele mai multe ori însă asigurările sociale au un buget distinct de bugetul de stat. La rândul lor, beneficiile de asigurări sociale se acordă fie în funcție de nivelul venitului, respectiv al contribuțiilor, fie sub forma unor sume fixe. Chiar dacă pot include și unele beneficii noncontributive, asigurările sociale se deosebesc, ca sistem, de asistență socială – transferuri noncontributive categoriale, precum și de transferuri noncontributive universale, cu care alcătuiesc împreună ceea ce poartă denumirea de ,,securitate socială'', adică totalitatea transferurilor bănești. La aceste transferuri se adaugă cheltuielile pentru serviciile de sănătate, învățământ, locuire, transport, îngrijire a persoanelor cu probleme, și se obține ansamblul elementelor de intervenție socială reunite sub denumirea de stat al bunăstării, edificat după al doilea război mondial în multe țări.

Între tipurile de cheltuieli sociale se stabilesc raporturi specifice de la o țară la alta, și de la o perioadă la alta. Așa de exemplu, dacă asigurările sociale sunt generalizate, povara fiscală a asistenței sociale se diminuează.

Dimpotrivă, dacă asigurările sociale sunt parțiale, sau acordă beneficii reduse, sistemul de asistență socială este suprasolicitat. La rândul său, însuși nivelul cheltuielilor sociale se prezintă diferit de la țară la țară, și de la o perioadă la alta.

Denumirea de ,,asigurări sociale'' este totuși ambiguă. O primă semnificație ar fi aceea că se desemnează asigurările legate de condițiile de viață ale populației, spre deosebire de cele din domeniul economic. O a doua semnificație se constituie ca urmare a faptului că avem de-a face cu un aranjament public, organizat de stat, cu contribuții obligatorii, spre deosebire de aranjamentele private.

Această accepție poate fi regăsită chiar în titulatura actuală a sistemului românesc, din moment ce se numește ,,asigurări sociale de stat'', comparativ cu alte sisteme de asigurări sociale independente sau private.

Introducerea asigurărilor sociale, la scară națională, mai întâi în Germania, prin asigurările de boală în 1883, cele de accidente în 1884, și cele de invaliditate și bătrânețe în 1889, a adus modificări majore în sfera relațiilor de muncă, dar și în sistemul surselor de venit ale populației.

Anterior au existat în Germania ca și în alte țări, cum ar fi Austria, asigurări sociale pentru anumite categorii de muncitori.

În același timp, în multe țări funcționau deja sisteme de asigurări private legate de anumite riscuri dă asigurările sociale sunt generalizate, povara fiscală a asistenței sociale se diminuează.

Dimpotrivă, dacă asigurările sociale sunt parțiale, sau acordă beneficii reduse, sistemul de asistență socială este suprasolicitat. La rândul său, însuși nivelul cheltuielilor sociale se prezintă diferit de la țară la țară, și de la o perioadă la alta.

Denumirea de ,,asigurări sociale'' este totuși ambiguă. O primă semnificație ar fi aceea că se desemnează asigurările legate de condițiile de viață ale populației, spre deosebire de cele din domeniul economic. O a doua semnificație se constituie ca urmare a faptului că avem de-a face cu un aranjament public, organizat de stat, cu contribuții obligatorii, spre deosebire de aranjamentele private.

Această accepție poate fi regăsită chiar în titulatura actuală a sistemului românesc, din moment ce se numește ,,asigurări sociale de stat'', comparativ cu alte sisteme de asigurări sociale independente sau private.

Introducerea asigurărilor sociale, la scară națională, mai întâi în Germania, prin asigurările de boală în 1883, cele de accidente în 1884, și cele de invaliditate și bătrânețe în 1889, a adus modificări majore în sfera relațiilor de muncă, dar și în sistemul surselor de venit ale populației.

Anterior au existat în Germania ca și în alte țări, cum ar fi Austria, asigurări sociale pentru anumite categorii de muncitori.

În același timp, în multe țări funcționau deja sisteme de asigurări private legate de anumite riscuri de natură socială. Ele s-au dovedit, atât în secolul trecut cât și în acest secol, a fi insuficiente în raport cu gravele probleme de viață ale populației, odată cu disoluția sistemelor informale de suport familial și comunitar și cu necesitatea raționalizării activității economice. În schimb, asigurările sociale creează un mecanism specific de solidaritate intra și intergenerațională, în care populația ocupată la un moment dat susține, prin contribuții bănești, cheltuielile necesitate de plata prestațiilor prevăzute a se acorda beneficiarilor.Tocmai de aceea, asigurările sociale au fost adoptate în multe țări încă de la sfârșitul secolului trecut și în primele decenii ale acestui secol. După al doilea război mondial, asigurările sociale au devenit principalul element al statului bunăstării. Ca urmare a acestor evoluții, a avut loc edificarea unor sisteme sociale și private de asigurări, în care primele au devenit dominante, iar în cazul țărilor socialiste chiar singulare(prin eliminarea asigurărilor private). Se înregistrează totuși o excepție notabilă, aceea a SUA. Aici asigurările sociale nu au fost agreate. S-a dezvoltat însă un sistem complex de asigurări private, ocupaționale și personale.

Partizanii asigurărilor sociale scot în evidență aportul acestora la sporirea certitudinii în mediul afacerilor, ca și în viața de zi cu zi a benficiarilor sistemului. În acest fel, patronul este degrevat de la suportarea de unul singur a cheltuielilor cauzate de accidentarea și îmbolnăvirea lucrătorilor săi.

Totodată, aceștia din urmă beneficiază de un venit de înlocuire în cazul pierderii locului de muncă, al apariției incapacității de muncă, temporare sau definitive, precum și la bătrânețe, bucurându-se de garanția statului.

La rândul lor, oponenții asigurărilor sociale reproșează statului că, prin intervenția sa , se slăbește solidaritatea comunitară și familială(tradițională) și se întărește rolul statului(individualiștii și libetarienii).

Cu toate acestea, asigurările sociale s-au dovedit a fi o modalitate eficientă de a face față la multe probleme sociale. Ele furnizează un venit de înlocuire pentru populația care nu mai poate să-și procure singură cele necesare traiului. Expansiunea acestui tip de aranjament a fost și este dependentă de specificul riscurilor asumate când se pune problema întreținerii veniturilor anterioare din muncă, și nu doar a unei despăgubiri pentru pierderile suferite, iar înlocuirea trebuie să se situeze la un nivel corespunzător în raport cu nevoile asiguraților. Datorită acestei cerințe majore, asigurările sociale au fost organizate preponderent pe principiul fluxului(pay-as-you-go): prestațiile se plătesc din încasările curente. Sistemul românesc de asigurări sociale este unul din acest tip, spre deosebire de tipul organizat pe bază de fonduri de acumulare. Deși acest al doilea sistem are și el o serie de avantaje, sistemul în flux are o mai mare flexibilitate. În plus, el permite satisfacerea încă de la organizare a unor nevoi ale asiguraților. Este însă mai vulnerabil în condițiile creșterii coeficientului de dependență. În aceste cazuri subvențiile de la bugetul de stat sunt absolut necesare. Același Pierre Rosanvallon consideră că dacă în prezent asigurările sociale rămân importante, ele nu pot totuși face față noilor probleme cum ar fi excluderea socială sau șomajul de lungă durată. Soluția nu este respingerea asigurărilor sociale și a statului-providență – consideră autorul, ci adoptarea de politici active pentru riscurile care nu se mai bazează pe principiul solidarității.

În conjuncturi favorabile benficiile pot fi mai generoase, iar în situații de criză, acestea sunt redimensionate la valori mai mici, ținând cont de condițiile generale de viață ale populației.

La rândul lor, asigurările private, deși se organizează într-un domeniu în care nu există o bază actuarială de calcul a riscului asigurat, se dovedesc a avea un rol important în furnizarea de venituri populației.

În asigurările private se prevede fie o despăgubire în cazul producerii riscului, ceea ce permite raționalizarea activității, fie plata sumei cumulate până la un termen convenit. Adesea însă asigurările private sunt suprasolicitate. Asigurările de viață sunt prezentate ca asigurări de pensii.

Pe lângă veniturile obținute de asigurați, fondurile private constituie surse de investiții și de profit pentru organizatori. Vulnerabilitatea asigurărilor private în domeniul social devine extrem de îngrijorătoare în situații de criză economică, deoarece ele se bazează pe fructificarea pe piață a contribuțiilor persoanelor asigurate. Totodată, ele mai sunt supuse riscului unei gestiuni proaste.

Din rațiuni practice este de dorit să se dezvolte atât sisteme de asigurări sociale, cât și sisteme de asigurări private, pentru a valorifica atuurile fiecăruia și a reduce incertitudinea în domeniul veniturilor populației. Dacă asigurările sociale statul este însă un partener și un garant, asigurările private funcționează în regim de piață. Prin urmare, participarea la un astfel de sistem de asigurări private trebuie să rămână o problemă de opțiune a fiecărei persoane, care are de ales între diferite modalități de economisire. Statul ar putea interveni prin susținerea celor cu venituri mici, eventual prin diminuarea contribuției la asigurările sociale.

O altă modalitate de intervenție a statului o constituie introducerea pensiilor ocupaționale în sistem privat pentru funcționari publici.

În context este consemnată dinamica deosebită a asigurărilor private, ele fiind și sursa de creștere economică dar și activități deosebit de profitabile. Acest ultim aspect merită să fie analizat cu atenție în condițiile creării de monopoluri, dar și atunci când se dorește introducerea obligativității asigurărilor private în domenii sociale, deoarece prstatorii au tendința de a încărca costurile și de a evita serviciile mai puțin rentabile, iar în caz de faliment apare necesitatea susținerii de la bugetul public.

Din punctul de vedere care se orientează după interesul asiguratului, ar fi de preferat ca cele două caracteristici enunțate anterior, respectiv dinamica și profitabilitatea să nu se susțină una pe alta.

Asiguratul are de pierdut atunci când expansiunea domeniului se realizează numai din considerente de profit pentru organizatori. Altfel spus, domeniul asigurărilor este dinamic pentru că aduce profituri mari. Cel care apelează la asigurări, face acest lucru tocmai pentru a-și diminua costurile față de suportarea individuală a riscurilor. În grup este mai ușor să se obțină o anumită ceritudine în acoperirea riscului. Asigurările trebuie organizate pe o cale organică, prin răspunsul la nevoile reale, resimțite în societate, cu riscurile cât mai mici pentru asigurați. Doar în acest caz ne putem aștepta la îndeplinirea condițiilor optimului Pareto.

Dacă se impune însă prețuri înalte pentru asigurați și/sau se diminuează prestațiile pentru a crește profitul, este evident că riscurile sunt trecute în principal sau total în contul celor asigurați.

Mai mult chiar, pentru asigurările din domeniul social beneficiul nu este o simplă despăgubire, el are funcția de menținere a venitului. Aici nevoia de solidaritate este mult mai evidentă, atâta timp cât trebuie asigurată pensia pentru întreaga perioadă de viață după retragerea din activitate, respectiv venituri pentru toți șomerii.

Totodată, considerăm că perspectiva opusă asupra asigurărilor private în domeniul social, prin constituirea de fonduri de investiții, este cel puțin unilaterală. În realitate, se pot obține surse de investiții pe căi multiple, pentru că oamenii adoptă comportamente diferite de economisire, fără să fie obligați să suporte rigorile impuse de o asigurare cu plată pe durată a zeci de ani, și fără garanția venitului așteptat. La urma urmei, se argumentează de către specialiști, sursa de bani ce poate fi economisită în societate, la un moment dat, este aceeași. Dacă sporesc participările la fondurile private de pensii se vor reduce la plasamente. Mai mult, la o suprasolicitare a asigurărilor private, economia nu poate valorifica eficient întreaga sumă cu care ar trebui să opereze, ceea ce îl afectează negativ în primul rând pe asigurat. Pentru România se pune însă mai întâi problema consolidării sectorului privat.

Sunt greu de imaginat fondurile private de pensii înainte de a avea o economie privată eficientă, cu atât mai mult cu cât veniturile populației sunt reduse și grevate de o importantă povară fiscală. În al doilea rând, experiența tragică pe care a avut-o populația prin erodarea valorii depunerilor în bănci, înșelătorii prin jocuri piramidale, falimente de bănci și fonduri mutuale accentuează neîncrederea în astfel de fonduri.

1.2 Începuturile și consolidarea asigurărilor sociale în România

Anumite inițiative de introducere a asigurărilor sociale în ultimul sfert de veac XIX au atras împotrivirea liberalilor, care vedeau în ele încercări de relansare a breslelor, considerate, la rândul lor, a fi piedici în calea mobilității profesionale, dar mai ales un mijloc de întărire a rolului statului în societate. Începutul este făcut totuși în 1902 prin legea Missir, care prevedea asigurări pentru boală și deces, constituindu-se câte o Casă de boală la fiecare corporație. Până în ajunul adoptării noii legi a asigurărilor sociale(1912), numărul cotizanților nu a depășit 25% din totalul celor vizați. Este vorba de legea Nenițescu pentru asigurarea meseriilor, creditul și asigurărilor muncitorești, care a rămas în vigoare, cu modificările ulterioare, până în 1993, când se adoptă legea de unificare a asigurărilor sociale din România. În Legea din 1912, pe lângă asigurările existente de boală și deces se introduc asigurările pentru maternitate, invaliditate din boală, de bătrânețe și contra accidentelor.

Prin prevederile legii se constituie două case de asigurări: una pentru boală, cu contribuții plătite de asigurați, în care se obțineau beneficii de boală și maternitate și ajutor de deces; o altă casă a asigurărilor sociale pentru pensii de invaliditate și bătrânețe, cu contribuții suportate egal de către salariați, patron și stat. De asemenea se constituie un fond pentru accidente, cu contribuții plătite de patron, fond din care se acordă plăți pentru îngrijire medicală, cheltuieli de înmormântare, pensii de urmaș.

După Marea Unire, legea Nenițescu a fost extinsă și în Basarabia(1921), unde nu a existat asigurări sociale. În 1932 se acoperă cu asigurări sociale, pentru invaliditate și boală, și funcționarii din industrie și comerț. De asemenea, legea se extinde și în Ardeal și Bucovina.

Legea Nenițescu a unificat sistemele de asigurări sociale din provinciile istorice.

Prin această lege, din 1933 s-a introdus o singură contribuție de asigurări sociale, suportată de patroni și salariați la care se adaugă o subvenție a statului. În prevederile legii s-a ținut cont de recomandările Convenției Organizației Internaționale a Muncii. Totodată, se renunță la asigurarea de bătrânețe. Prin legea Ralea, din 1938, se reintroduce asigurarea de bătrânețe și se extinde pensia de urmaș și în cazul decesului asiguratului prin boală, iar tratamentul balnear devine drept legal al asiguraților.

Se poate aprecia că în deceniul patru s-a ajuns la o reglementare cu un înalt grad de acoperire prin asigurările sociale a populației active din mediul urban. După cum se observă, asigurările sociale din această perioadă au fost cu precădere destinate să acopere nevoile de servicii de îngrijire medicală și prestații bănești legate de îmbolnăvire, accidentare și deces. Din datele conținute în lucrarea citată anterior, rezultă că la nivelul anului 1931-1932 totalul cheltuielilor pentru boală, maternitate și deces au fost de aproape 170 milioane lei, pentru prevenirea invalidității și pensii de invaliditate s-au cheltuit circa 39 milioane lei, iar pentru rente, pensii, ajutoare bănești și îngrijirea medicală și pentru asigurările de accidente s-au mai cheltuit aproape 50 milioane lei; în schimb pentru pensii de bătrânețe s-au plătit numai 4 milioane lei. În același timp, au funcționat și o serie de sisteme private de asigurări precum și casele speciale de asigurări pentru întreprinderile publice.

1.3 Asigurările sociale în perioada comunistă

Primele modificări ale asigurărilor sociale după al doilea război mondial sunt introduse prin legea nr.17 din 1945, drepturile de asigurări sociale fiind extinse la toate persoanele salariate, indiferent de venit. Reglementările de ansamblu specifice noii politici de tip comunist au fost introduse în 1949. S-au desființat asigurările private și Casa Centrală a asigurărilor sociale.

Fondurile publice și private au fost preluate de stat, iar bugetele asigurărilor sociale au fost incluse în bugetul de stat. Serviciile de asistență medicală sunt scoase din sistemul de asigurări și sunt suportate de la bugetul de stat. Asigurările sociale se axează în principal pe furnizarea de pensii, dar se atribuie și alte beneficii:ajutoare bănești în caz de boală, ajutorul de deces, indemnizația de maternitate. Șomajul nu era cunoscut. Asistența medicală a fost finanțată direct de la bugetul de stat. Contribuțiile de asigurări sociale erau suportate de unitățile angajatoare(Cartea Albă a reformei asigurărilor sociale și a pensiilor,1993). Conform sintezei cuprinse în raportul citat, alte reglementări sunt aduse pe parcurs.

Astfel, în 1959 s-au inclus în sistemul de asigurări sociale și muncitorii agricoli și personalul casnic. Legea 27 din 1966 introduce pensia alimentară, prin contribuțiile obligatorii ale populației ocupate și este organizată într-un fond distinct. În 1977 se introduc asigurările sociale pentru membrii cooperativelor agricole de producție și pentru țăranii individuali din zonele necooperativizate.

Concomitent s-au dezvoltat sisteme de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor mestesugărești, ale cultelor, avocaților și uniunilor de creație.

La nivelul anului 1989, întreaga populație ocupata era acoperită prin sisteme de asigurări sociale, ponderea fiind deținută de asigurările sociale de stat. Astfel, prin acest ultim sistem au fost acoperiți cu asigurările sociale toți salariații din toate sectoarele economiei, inclusiv din agricultură, personalul din serviciile publice, cu un birou special pentru armată, precum și personalul casnic. Se observă că și în domeniul asigurărilor sociale avem de-a face cu discriminarea între salariați și agricultori. Pentru primii s-au luat în considerare o limită de vârstă inferioară, față de cei din agricultură. De asemenea, membrilor CAP li se recunoaște vechimea în muncă pe baza realizării numărului de norme, în timp ce pentru salariați conta anul calendaristic de angajare.

Contribuțiile în sistemul asigurărilor sociale de stat au fost de 14% din fondul de salarii, vârsta de pensionare era stabilită la 57 de ani, femeile(55 de ani la cerere) și 62 de ani bărbații(60 de ani la cerere). Pensia integrală se acordă celor care îndeplinesc limita minimă de vârstă și au vechime în muncă de 25 de ani femeile, și 30 de ani bărbații. Pentru condițiile grele de muncă se acordau sporuri de vechime în muncă și reducerea vârstei de pensionare.

Fondul asigurărilor pentru agricultori se constituie din contribuțiile cooperativelor agricole de producție, asociațiile intercooperatiste și vărsăminte ale statului. Vârsta de pensionare era de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Pentru pensia suplimentară, asigurații salariați contribuiau cu 3% din salariul lunar, iar țăranii cotizau cu sumele fixe de 10-20 lei lunar.

În structura cheltuielilor de asigurări sociale din anul 1989, 16,6% s-au efectuat pentru ajutorul de boală, maternitate, deces și trimiteri la odihnă și tratament, 80,1% erau reprezentate de pensii, iar 3,3% au fost alocate funcționarii.

Dacă în sistemul de stat, al cooperației meșteșugărești și în celelalte sisteme independente se asigura un nivel al benficiilor comparabil cu veniturile salariaților și totodată raportat la cheltuielile generale ale populației, în cazul asigurărilor pentru agricultori pensiile au fost mai degrabă simbolice și așa au rămas și în continuare. De altfel, se poate constata faptul că în România nivelul cheltuielilor de asigurări sociale, ca și al cheltuielilor sociale totale s-au menținut la un nivel relativ scăzut în comparație cu alte țări. Nici după 1989 nu s-a înregistrat o dinamică înaltă a cheltuielilor sociale, respectiv a celor de asigurări sociale, inclusiv a componentelor acestora.

Deși generalizate, asigurările sociale în România au furnizat venituri relativ modeste, comparabile de fapt cu salariile. Cei mai defavorizați au fost țăranii, ca și persoanele ce nu își puteau găsi un loc de muncă.

Reglementări de asigurări sociale în perioada de tranziție.

Acțiunile de reformă

În limbajul comun ideea de reformă are puternice conotații negative și pozitive. Astfel, dacă ceva nu mai este bun ,,este dat la reformă''. Ca să nu mai vorbim de experiența tragică a reformelor monetare din anii '50, prin care s-au redus drastic veniturile populației, sub pretextul stabilizării și schimbării banilor. Există însă și sensul comun benefic al reformei, cum ar fi reformele agrare, prin care populația a primit pământ.

Rezultă de aici nevoia de a se preciza semnificația expresiilor de ,,reformă economică'', ,,reforma învățământului'', ,,reforma socială'', mai ales că din multe acțiuni care se întreprind acum în numele reformei destule sunt percepute ca negative sau cu efecte negative inacceptabile.

Într-o perspectivă acțională rațională, reforma se asociază cu ideea de îmbunătățire, de perfecționare. Prin reformă se înlătură ceea ce este considerat disfuncțional, într-o încercare de reconstrucție coerentă într-un anumit domeniu de interes, inclusiv prin introducerea de elemente noi. Nu orice schimbare este reformă. Pentru a demonstra faptul că avem de-a face cu o reformă, se impune să evidențiem plusul de funcționalitate, eficacitate, eficiență scontat a fi obținut. Prin urmare, ne așteaptăm ca prin reforma sistemului de asigurări sociale nu numai să se păstreze elementele viabile, dar să se aibă în vedere continuitatea obligațiilor create, precum și să se aducă o îmbunătățire de ansamblu funcționalității. În acest caz, indicatorii reformei privesc gradul de acoperire, condițiile de acces, gradul de suportabilitate, calitatea și nivelul prestațiilor.

Fără îndoială că reforma asigurărilor sociale trebuie plasată în contextul general al opțiunilor de politică socială, ceea ce presupune raportarea la concepțiile și programele promovate de diferiți agenți sociali.

Este notorie disputa dintre liberalism, pe de o parte, și social-democrație, pe de altă parte, transpusă în termeni de ,,individ-societate'', ,,individualism-colectivism'' – statul maximal.

Nu putem spune însă că în România, politica socială ar fi fost până în prezent un obiect major de dispute politice. Discuțiile în care s-au implicat guvernanții, sindicatele și alți parteneri sociali s-au concentrat asupra unor măsuri punctuale, cum ar fi creșterea salariatiilor, a pensiilor indexării, concedieri, închideri de întreprinderi. A existat însă un fel de consens între forțele politice care au deținut puterea pentru un concept restrictiv de politică socială, dar s-au adoptat și unele măsuri pe care le putem considera drept concesii, chiar de favorizare a unor categorii de populație. În fapt, este vorba de încercările de a se răspunde la două ,,presiuni'' de sens contrar: pe de o parte, atractivitatea ideilor statului minimal și crearea resurselor pentru creșterea economică.

Pe de altă parte, nevoile acute din societatea românească au justificat din măsurile adoptate.

Este de observat că recomandările reducerii cheltuielilor sociale devine nerealistă, pentru a nu spune mai mult, în condițiile în care o serie de prestații sociale sunt extrem de reduse și sunt categorii de populație ce trăiesc în sărăcie extremă.

În România nu se poate considera că avem o protecție exagerată. Cheltuielile sociale reprezintă doar 16% din PIB. În fapt, cheltuielile sociale actuale sunt mult inferioare celor din 1989. PIB-ul este de circa 75% din cel existent în 1989, când cheltuielile sociale reprezintau circa 14%. Este evident că pe termen lung nu se poate consuma mai mult decât se produce, dar se pune problema, mai ales în situații de criză, a modului de redistribuție a veniturilor.

Ca urmare a sporirii rapide a numărului de pensionari în 1990 s-a adoptat măsuri de creștere a nivelului contribuțiilor la asigurările sociale de stat pentru a se face față nevoilor de plată ale sistemului. Astfel, nivelul CAS a sporit la 20% din fondul de salarii și apoi la 22% din 1991. Din 1992, contribuțiile sunt stabilite pe grupe de muncă la 25-30% și 35% din fondul de salarii. Pentru personalul casnic se plătește 15%.

Tot în anul 1990 se introduce, pe lângă concediul plătit de sarcină și lehuzie de 112 zile, un concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la un an. În 1997 perioada se extinde la 2 ani. Beneficiul se acordă unuia din cei doi soți.

Numărul de pensionari din sistemul asigurărilor sociale de stat sporește și ca urmare a încorporării unor sisteme independente, rămase fără resurse, cum sunt ale meșteșugarilor, uniunilor de creație, ale unor culte. Astfel, dacă în 1991, în sistemul asigurărilor sociale de stat erau 3,018 milioane pensionari, se ajunge la 3,741 milioane în 1996. Cu toate acestea, în perioada 1991-1994, bugetul asigurărilor de stat a fost excedentar, în anii următori el a devenit deficitar, ca urmare a neplății contribuțiilor de către unii angajatori.

În anul 1997, deficitul asigurărilor sociale de stat a fost de 152 miliarde lei, iar pentru anul 1998 cheltuielile au fost dimensionate la nivelul veniturilor, respectiv 21.350 miliarde lei, conform legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1998. Cum acestea din urmă nu se vor realiza, se vor înregistra în continuare deficite. Din acest motiv, pe lângă credite externe de 42 miliarde lei, se prevăd subvenții de la bugetul de stat în suma de 1.665 miliarde lei. Pentru 1998 se prevăd și plăți pentru compensarea definitivă a refugiaților politici greci repatriați(29 miliarde lei) și contribuții la asigurările sociale de sănătate pentru persoanele aflate în concediu medical.

Creșterea numărului de pensionari din agricultură a fost și mai accentuată, respectiv de la 1,016 milioane lei la 1,612 milioane, în aceeași perioadă. Creșterea a fost determinată de prevederile Legii 80/1992, prin care s-a redus vârsta de pensionare, adoptându-se același nivel ca pentru sistemul asigurărilor sociale de stat.

De altfel, deși acestea din urmă preiau administrarea sistemului pentru agricultori, el rămâne încă un fond distinct. Resursele asigurărilor pentru agricultori se diminuează odată cu desființarea CAP-urilor, dar și prin introducerea voluntarului în asigurare. Asigurații plătesc 7% din venitul mediu lunar. De asemenea contribuie, cu 2-4%, agenții economici care produc, industrializează și comercializează produsele agricole și alimentare.

La rândul lor, vărsămintele de la bugetul de stat acoperă – în 1998- peste 40% din cheltuielile dimensionate la nivelul veniturilor, respectiv 1,076 miliarde din totalul de 2,324 miliarde lei. În urma evoluțiilor amintite, numărul total al pensionarilor din România a crescut cu peste 30% în intervalul 1991-1996, de la 4,131 milioane la 5,417 milioane. Concomitent cu aceste creșteri s-a diminuat numărul populației ocupate. Are loc o accentuare a dependenței. Pentru 1991 indicele de dependență a fost de 0,38, iar în 1996 a sporit la 0,58.

Dacă populația ocupată se reduce cu 13% în perioada menționată, numărul salariaților se reduce cu 22%. Menționăm că este improprie totuși însumarea numărului total de pensionari. Cu atât mai puțin este întemeiată raportarea acestui număr doar la efectivul de salariați. De fapt, trebuie observat că în cazul pensionarilor din agricultură nivelul mediu al pensiilor este mult inferior celui din sistemul asigurărilor sociale de stat. S-ar putea calcula un indice ajustat al numărului de pensionari luând ca bază valoarea medie a unei pensii mai mari. În acest fel, numărul ce ar trebui atribuit pentru pensionarii din agricultură se reduce la 4,8 ori, respectiv la 0,336 milioane.

În aceeași perioadă crește numărul șomerilor de la 0,337 milioane în primul an al adoptării legii șomajului 1991, la 0,657 milioane în 1996. Din totalul celor 657 mii somerii, în 1996, aproape 30% nu beneficiau de drepturi bănești de la fondul de șomaj. Cei fără venituri puteau cere ajutor social. Contribuțiile de la fondul de șomaj sunt de 5% din fondul de salarii pentru angajatori și de 1% pentru salariați. Contribuțiile la fondul de șomaj au un și mai pronunțat caracter de impozit, atâta timp cât o serie de contribuabili nu se califică pentru beneficii, dar se acordă beneficii noncontributive. Beneficiarii primesc ajutor de șomaj pentru primele 9 luni și o alocație de sprijin pentru următoarele 18 luni.

Fondul de șomaj a fost puternic excedentar în toții anii care au trecut de la crearea lui, chiar dacă se înregistrează restanțe la plata contribuțiilor.

Pentru anul 1997, excedentul era estimat la 364 miliarde lei, iar pentru 1998 excedentul prevăzut este de 218 miliarde lei, la un venit de 5,234 miliarde lei. De remarcat că începând cu 1997, se diminuează nivelul excedentelor, în principal ca urmare a introducerii prestației de protecție suplimentară a personalului afectat de restructurare economică. La nivelul anului 1998 pentru această prestație sunt prevăzute 1.385 miliarde lei, aproape 28% din totalul cheltuielilor de 5.016 miliarde lei.

Excedentele au fost puternic erodate de inflație. Avem aici de-a face cu un exemplu flagrant de ineficiență. În condițiile acestor excedente se impunea: fie dezvoltarea de programe pe politici active, eventual mărirea nivelului beneficiilor și a duratei de acordare, să fie ajutat sectorul economic. Nu este exclus ca în acest an și acest fond să înregistreze deficit.

De aceeași erodare inflaționistă au fost afectate și fondurile pentru pensia suplimentară.

Aceste fonduri nu sunt gestionate după regulile acumulării, atâta vreme cât cheltuielile anuale se raportează doar la veniturile anuale. Or, pentru anul 1998 veniturile sunt de 2734 miliarde lei, iar cheltuielile de 2812 miliarde lei. Se prevede ,,un deficit'' de 78 miliarde lei.

Ultima modificare majoră în sistemul de asigurări sociale a constituit-o introducerea, din 1998, a asigurărilor sociale de sănătate.

Aici avem de-a face cu preferința exprimată în plan legislativ pentru o altă modalitate de finanțare a asistenței medicale. Acceptarea acestor asigurări s-a produs însă prin promisiunea de eliminare a imenselor disfuncționalități din domeniul îngrijiri sănătății, al salarizării personalului, îmbunătățirii calității actului medical. Unele din aceste așteptări au șanse de a fi îndeplinite, în condițiile unei mai bune organizări și a asigurării finanțării. Or, tocmai aceste două criterii sunt greu de satisfăcut.

Pe de o parte, orice schimbare reclamă ceva timp pentru ca noile elemente să devină funcționale. Pe de altă parte, există temeri reală că nu se vor asigura nici în continuare resursele necesare sistemului. Asiguratul plătește 5% din venitul lunar, iar angajatorul plătește 5% din fondul de salarii. Deși există în multe țări, asigurările sociale pentru serviciile de sănătate nu pot fi considerate superioare finanțării de la bugetul public. În fapt, ele au fost adoptate în țările europene, așa cum în SUA s-au introdus asigurările private, în procesul constituirii sistemelor naționale de îngrijire a sănătății. Or, România avea deja un asemenea sistem.

O evaluare a efectelor noii legi se va putea face însă numai după o perioadă de la intrarea ei în vigoare. Deocamdată este evident că s-a dorit abandonarea sistemului vechi de finanțare, cu gratuitate la locul de prestare a serviciilor deoarece concomitent cu introducerea asigurărilor, apar și taxele directe pentru unele servicii medicale. După cum, anumite servicii medicale publice și de înaltă performanța vor rămâne totuși să fie finanțate direct de la bugetul public.

Din punctul de vedere teoretic, asigurările private pentru îngrijirea sănătății nu se pot baza pe un calcul actuarial, de unde costul excesiv ce îl plătesc asigurații. La rândul lor, și asigurările sociale sunt mai costisitoare decât finanțarea directă de la bugetul public. Ele nu se justifică nici prin individualizarea fondului de sănătate față de bugetul public. O casă autonomă de administrare a fondurilor de sănătate se poate organiza în ambele situații.

Se mizează însă și pe un factor psihologic. Dacă populația este reticentă să plătească impozite mari, pare a fi mai acceptabilă transformarea unor obligații fiscale în contribuții la diverse fonduri. Va fi însă extrem de dificilă colectarea resurselor de la contribuabili. Anul 1998 este unul de pregătire. Semnalele nu sunt deocamdată încurajatoare. Sistemul se confruntă cu lipsa banilor, ceea ce face necesare împrumuturi de la trezoreria de stat. Analiza preliminară, inclusiv una de tip cost-beneficiu pe termen scurt, nu susține introducerea asigurărilor sociale de sănătate.

Pe de o parte, cresc costurile într-o situație de criză financiară, pe de altă parte, reforma în domeniul sanitar nu este condiționată de aceste asigurări sociale. Dimpotrivă, însăși acțiunile benefice de reformă sunt întârziate prin timpul cerut de introducerea asigurărilor. Problema esențială a serviciilor de sănătate rezultă din insuficiența fondurilor, iar acțiunile urgente sunt de clarificare a traseelor de apelare a serviciilor medicale, accent pe prevenirea îmbolnăvirilor, pe tratamentul ambulatoriu și la domiciliu, contractul de management, dezvoltarea sectorului privat, ca alternativă la serviciile publice.

Iată aici un exemplu, cel al medicului de familie. În primul rând, sunt insuficienți medici: peste 550 persoane la un medic. În al doilea rând, medicii existenți nu sunt distribuiți în teritoriu în raport cu nevoile. În cel de-al treilea rând, este impropriu ca unul și același medic să suprevegheze 24 ore din 24 sănătatea a 1500 de persoane dispersate în teritoriu, de la copilul de câteva zile până la pacientul de vârstă foarte înaintată.

O soluție mai rațională ar conta în încadrarea rețelei primare cu medici și perfecționarea activității în centrele respective, astfel ca o echipă de medici și cadre medii să aibă în îngrijire un număr adecvat de persoane, contractul încheindu-se cu echipa și cu fiecare medic.

Pe termen lung este de asteptat ca și în România, asigurările să devină o componentă viabilă a îngrijirii sănătății. Este de dorit să se urmărească de pe acum menținerea accesibilității populației la îngrijirea medicală și îmbunătățirea calității serviciilor, la costuri cât mai mici, dar o creștere a cheltuielilor este inevitabilă. S-ar putea gândi un singur sistem de asigurări sociale, care să cuprindă deopotrivă prestațiile bănești și de servicii, inclusiv de îngrijire medicală.

Situația asigurărilor sociale din România în perioada actuală

În calitate de ministru al muncii, domnul Marian Sârbu și-a propus pentru perioada 2009-2012 realizarea mai multor obiective atât în domeniul pieței muncii, în domeniul asigurărilor sociale, cât și în domeniul familiei, protecției copilului și egalității de șanse și anume:

1.Echilibrarea pieței muncii și reducerea deficitelor sectoriale de forță de muncă;

2.Creșterea gradului de flexibilizare a pieței muncii;

3.Îmbunătățirea accesului pe piața forței de muncă a grupului defavorizate, dezvoltarea pieței muncii incluzive și îmbătrânirea activă;

4.Întărirea dialogului social la toate nivelurile în scopul creșterii aportului acestuia la dezvoltarea economică și socială;

5.Asigurarea sustenabilității financiare a sistemului public de pensii pe baza principiilor contributivității și solidarității sociale;

6.Eliminarea inechităților și anomaliilor care mai există în sistemul public de pensii;

7.Stimularea economisirii private prin pensiile facultative administrate privat;

8.Asigurarea condițiilor instituționale și financiare pentru susținerea familiilor tinere, reducerea abandonului copiilor, combaterea violenței în familie;

9.Creșterea calității vieții copilului în mediile defavorizate și respectarea standardelor minime de calitate în toate serviciile speciale acordate copilului în dificultate;

10.Asigurarea echilibrului socio-economic al familiilor din domeniul urban și rural, al familiei și persoanelor de vârsta a treia, al persoanelor cu dizabilități și al familiilor aparținătoare;

11.Promovarea participării active a femeii la luarea deciziei și în structurile de reprezentare publică, diminuarea discriminărilor de orice natură.

Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabilește la venituri în sumă de 41.005,9 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 41.005,9 milioane lei.

Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se stabilește la venituri în sumă de 310 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 54,3 milioane lei, cu un excedent de 255,7 milioane lei.

Numărul total al locurilor la tratament balnear și odihnă ce poate fi finanțat din bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și cel care poate fi acordat gratuit diverselor categorii sociale care au reglemetat acest drept prin norme legale în vigoare se stabilește prin decizie a președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu încadrarea în fondurile aprobate prin buget, până cel mai târziu la 15 martie 2010, cu aprobarea prealabilă a consiliului de administrație al acestei instituții.

Fondurile alocate decontării biletelor de odihnă nu pot depăși 10% din totalul fondurilor aprobate pentru cheltuielile cu biletele de tratament balnear și odihnă, numărul locurilor la tratament balnear ce se acordă gratuit nu poate depăși 15% din numărul total al locurilor contractate.

Din prevederile bugetare aprobate pentru anul 2010 se asigură și plata biletelor de tratament balnear și odihnă utilizate și rămase nedecontate în anul 2009.

Tarifele practicate de unitățile de tratament din proprietatea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale se stabilesc prin ordin al ministerului muncii, familiei și protecției sociale, la propunerea președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale va contracta biletele de tratament balnear numai pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2010, respectiv 1 septembrie- 31 decembrie 2010.

Bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru șomaj, se stabilește la venituri în sumă de 1.566,8 milioane lei, la cheltuieli în sumă de 2.943,4 milioane lei, cu un deficit de 1.376,6 milioane lei.

Deficitul sistemului de asigurări pentru șomaj ce se va înregistra la sfârșitul anului 2010 se acoperă din disponibilitățile înregistrate de bugetul asigurărilor pentru șomaj în anii precedenți.

Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale instituit prin Legea nr.200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabilește la venituri în sumă de 253 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 21,3 milioane lei, cu un excedent de 231,7 milioane lei.

Pentru plata drepturilor cuvenite pe anul 2010, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat și a celor din bugetul asigurărilor pentru șomaj se stabilește prin aplicarea coeficientului de 1,03% asupra sumelor virate și se suportă din bugetele din care se finanțează drepturile respective.

Cheltuielile efectuate pentru informarea și consultarea populației, respectiv tipărirea și transmiterea unor informații legate de drepturile care se acordă în temeiul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei și se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010.

Ordonanța modifică în același timp Legea bugetului de stat, stabilind că valoarea punctului de pensie va fi plafonat începând cu 1 iunie 2010 la 622,9 lei de la 732,8 lei, iar pensia socială minimă garantată va fi redusă de la 350 la 300 de lei.

Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 este de 1.836 lei.

Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul:

-asiguratului sau pensionarului, la 1.836 lei;

-unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, la 918 lei.

În baza prevederilor art.18 alin.(2) și (3) din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2010 cotele de contribuție de asigurări sociale se stabilesc după cum urmează:

a) 31,3% pentru condiții normale de muncă, datorată de angajator și angajați, din care 10,5% datorată de angajați și 20,8% datorată de angajatori;

b) 36,3% pentru condiții deosebite de muncă, datorată de angajator și angajați, din care 10,5% datorată de angajați și 25,8% datorată de angajatori;

c) 41,3% pentru condiții speciale de muncă, datorată de angajator și angajați, din care 10,5% datorată de angajași și 30,8% datorată de angajatori.

În cota de contribuție individuală de asigurări sociale este inclusă și cota de 2,5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În baza prevederilor art.29 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, și la art.7 din Legea nr.200/2006, cu modificările ulterioare, pentru anul 2010 se stabilesc următoarele cote ale contribuțiilor:

a) contribuția datorată de angajatori la bugetul asigurărilor pentru șomaj este de 0,5%;

b) contribuția individuală datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj este de 0,5%;

c) contribuția datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj de către persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru șomaj este de 1%;

d) contribuția datorată de angajator la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale conform art.7 alin.(1) din Legea nr.200/2006, cu modificările ulterioare, este de 0,25%.

Suma totală care poate fi utilizată pentru acordarea de credite, conform prevederilor art.87 din Legea nr.76/2002 , cu modificările și completările ulterioare, este de 20,6 milioane lei, iar cuantumul maxim al creditului ce poate fi acordat unui beneficiar de credite din această sumă este de 1,5 milioane lei.

Cotele de contribuții datorate de angajatori în funcție de clasa de risc, potrivit prevederilor Legii nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, se stabilesc de la 0,15% la 0,85%, aplicate asupra sumei veniturilor brute realizate lunar.

Capitolul II

Perspectivele sistemului asigurarilor sociale in Romania

Necesitatea și continutul economic al asigurărilor sociale

Necesitatea organizării ocrotirii cetățenilor, sub diferite forme, a apărut odată cu dezvoltarea factorilor de producție. În mod deosebit, instituirea și dezvoltarea asigurărilor sociale a fost determinate de crearea și dezvoltarea industriei, când s-au instituit primele măsuri legale pentru ,, încurajarea și protecția industriei naționale''. De asemenea, iau ființă diferite asociații, cluburi muncitorești, se creează organizații sindicale, muncitorii încep să se organizeze și să desfășoare acțiuni greviste.

Necesitatea înfăptuirii asigurărilor sociale decurge din faptul că participarea cetățenilor la desfășurarea procesului de producție și a oricărei activități utile societății poate să pună salariații, cooperatorii, agricultorii, întreprinzătorii particulari în anumite situații – cu toate măsurile care se iau pentru asigurarea igienei, a securității și protecției muncii, precum și pentru prevenirea accidentelor și a îmbolnăvirilor etc. – în imposibilitatea de a mai presta o muncă în condiții normale.

Deoarece cetățenii pot să ajungă în imposibilitatea de a mai munci și deci de a-și dobândi prin muncă bunurile și serviciile necesare traiului lor și al familiilor lor din diverse cauze, cum sunt : accidentele, bolile, maternitatea, invaliditatea, precum și ca urmare a atingerii unei anumite limite de vârstă, când omul nu mai poate munci cu plenitudinea forțelor sale, este necesar ca statul, companiile naționale, regiile autonome, societățile comerciale, unitățile și organizațiile cooperatiste, asociațiile, întreprinderile private, întreprinzătorii particulari etc. să ia din timp măsurile corespunzătoare pentru protecția cetățenilor, asigurându-le veniturile necesare traiului acestora și familiilor lor.

Dezvoltarea și perfecționarea factorilor de producție au determinat crearea unui sistem propriu național de asigurări sociale, iar după aceea extinderea și perfecționarea lui continuă.

Necesitatea realizării asigurărilor sociale este determinată și de grija deosebită pe care statul trebuie să o manifeste față de cetățenii săi. Fiind o importantă problemă de stat, drepturile de asigurări sociale ale cetățenilor sociale sunt garantate de Constituție, de Codul muncii și de alte acte normative. Astfel, Constituția României prevede :

Art. 33 ,,Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.

Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii''.

Art. 43 ,,Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asistență socială prevăzuta de lege''.

Art. 45 ,,Copiii și tineri se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.

Statul acordă alocații de stat pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat''.

Asigurările sociale constituie unul dintre mijloacele de garantare, de realizare a drepturilor constitutionale ale poporului; ele reprezintă numai o parte din complexul de măsuri luate pentru realizarea unei vieți decente și civilizate a poporului român.

Asigurările sociale sunt o instituție obiectiv necesară a societății chemate să rezolve protecția salariaților, cooperatorilor, asociaților, agricultorilor, pensionarilor și a familiilor lor în cazuri de incapacitate temporară sau permanentă de muncă.

Sub aspect financiar, asigurările sociale participă la repartizarea unei părți din produsul național brut, constituind un mijloc de control asupra formării, repartizării și utilizării acestuia, când se alimentează, se repartizează și se utilizează fondurile asigurărilor sociale.

Conținutul economic al asigurărilor sociale este determinat de trăsăturile orânduirii sociale-economice.

Asigurările sociale constituite aceea parte a relațiilor sociale-economice bănești cu ajutorul cărora – în procesul repartiției produsului intern brut – se formează, se repartizează, se gestionează și se utilizează fondurile bănești necesare ocrotirii obligatorii a salariaților și pensionarilor din companiile naționale, regiile autonome, societățile comerciale, din rețeaua cooperației de consum și de credit, a membrilor cooperației meșteșugărești și a unităților agricole, a avocaților, a agricultorilor, a meșteșugarilor cu ateliere proprii, a întreprinzătorilor particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care lucrează la persoane fizice, a persoanelor care, aflate în incapacitate temporară sau permanentă de muncă, deservesc blocurile de locatari, în caz de bătrânețe și în alte cazuri prevăzute de lege. De asemenea, asigurările sociale ocrotesc și membrii familiilor persoanelor de mai sus.

Asigurările sociale cuprind un sistem de ocrotire, de protecție și de ajutoare a cetățenilor activi, a pensionarilor și a membrilor lor de familie, care constă în acordarea de către stat sau anumite organizații de indemnizații, ajutoare, pensii, trimiteri la odihnă, la tratament balnear și alte gratuități, în perioada în care se găsesc, temporar sau definitiv, în incapacitate de muncă sau în alte cazuri când ajutorarea este necesară.

Prin asigurările sociale se iau măsurile corespunzătoare pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății, precum și pentru asigurarea existenței acelora care și-au pierdut capacitatea de muncă din cauza bolii, accidentelor, a atingerii unei anumite limite de vârstă etc. și a celor care nu au susținători legali.

Membrii unităților agricole, agricultorii cu gospodărie proprie inapți de muncă (bătrânii, invalizii, copiii orfani, copiii militarilor ș.a.) sunt ocrotiți cu ajutorul fondurilor de asigurări sociale, formate în mod special pentru sprijinirea acestor categorii de persoane, cât și prin fondul de rezervă pentru consumul alimentar constituit în anii cu recoltă bogată și, parțial, din contribuția bănească a asociaților și, respectiv, a agricultorilor.

Avocații – membri ai barourilor de avocați- sunt ocrotiți prin asigurările sociale distincte. De asemenea, există asigurări sociale pentru personalul diferitelor culte (preoți, cântăreți bisericești s.a.). Fondurile pentru plata pensiilor și a indemnizațiilor slujitorilor cultelor se constituie din contribuțiile de asigurări sociale calculate asupra fondului de salarii folosit de instituțiile respective.

Aplicarea în practică a politicii sociale a statului român a contribuit la cristalizarea și la perfecționarea unui sistem național de asigurări sociale. Acesta cuprinde ansamblul organizat al formelor de asigurări sociale care își păstrează individualitatea, depind unele de altele, realizându-se astfel aspectul de totalitate și integralitate prin care sunt ocrotiți lucrătorii din unitățile de stat, mixte, private, membrii cooperativelor meșteșugărești, agricultorii, avocații, slujitorii cultelor, personalul casnic și de îngrijire a blocurilor de locatari, pensionarii și membrii lor de familie.

Sistemul național al asigurărilor sociale are anumite trăsături caracteristice, care sunt determinate de condițiile concrete de dezvoltare a României.

În perioada actuală, acest sistem public național de asigurări sociale este constituit din următoarele componente principale :

a) asigurările sociale de stat ;

b) asigurările sociale din cooperația meșteșugărească și ale meșteșugarilor cu ateliere proprii ;

c) asigurările sociale din unitățile agricole ;

d) asigurările sociale ale agricultorilor cu gospodărie proprie ;

e) asigurările sociale ale avocaților ;

f) asigurările sociale ale slujitorilor cultelor.

Structura actuală a sitemului public național de asigurări sociale este rezultatul unor adânci transformări revoluționare și al unui îndelung proces de dezvoltare economico-socială.

Începând din anul 1992 se conturează tot mai bine realizarea unui sistem public național unificat de asigurări sociale prin integrarea în asigurările sociale de stat a celorlalte sisteme (asigurările sociale pentru agricultori, ale cooperației meșteșugărești, ale Bisericii Ortodoxe Române, ale artiștilor plastici, ale muzicienilor, compozitorilor și scriitorilor).

Prin instituirea sistemului public național de asigurări sociale s-a creat un cadru unitar de aplicare a legislației în domeniu, se economisesc resurse materiale și umane, se creează flexibilitatea în redistribuirea resurselor disponibile, în funcție de cerințele pentru anumite prestații, se întărește controlul privind constituirea și utilizarea resurselor și calitatea prestațiilor.

Sistemul public național de asigurări sociale ale țării noastre este în continuă dezvoltare și perfecționare.

2.2Principiile și rolul sistemului public național de asigurări sociale

Sistemul public național de asigurări sociale este organizat pe baza următoarelor principii :

-Unicitatea

-Obligativitatea

-Garantarea de către stat a drepturilor sociale

-Cetățenii sunt ocrotiți în toate cazurile și pentru toată perioada pierderii capacității de muncă

-Contributivitatea

-Egalitatea

-Solidaritatea socială

-Repartiția

-Ocrotirea cetățenilor în concordanță cu cerințele eticii și echității sociale

-Pensiile până la un anumit nivel sunt scutite de impozite și taxe

-Imprescriptibilitatea dreptului la pensie și la indemnizațiile de asigurări socale

-Incesibilitatea dreptului la pensie și indemnizație de asigurări sociale

-Autonomia și descentralizarea asigurărilor sociale

a) Unicitatea. Potrivit acestui principiu, statul a organizat un singur sistem public național de asigurări sociale, garantat de stat, bazat pe aceleași norme de drept.

Prin instituirea sistemului unic se urmărește diminuarea riscurilor care decurg din existența mai multor sisteme de asigurări sociale, dintre care cele mai mici ajung inevitabil, mai devreme sau mai târziu, în dificultate, necesitând soluții pe termen scurt.

Unicitatea este expresia solidarității sociale, în general, și a solidarității între generații, în special.

Constituirea sistemului public național de asigurări sociale a avut în vedere structura ocupațională, ca urmare a restructurării economice, a constituirii și funcționării mecanismelor economiei de piață.

Prin existența unui singur sistem public național de asigurări sociale este încurajată mobilitatea pe piața muncii, nemaiexistând rigiditatea anterioară a organizării asigurărilor sociale.

Concomitent, se prevăd posibilitatea și condițiile de organizare și de funcționare a unor sisteme private, facultative, de asigurări sociale.

Sistemul securității sociale se bazează pe trei componente : regimul unic obligatoriu de asigurări sociale, regimuri sociale private, facultative și un sistem modern de securitate socială.

Se pot constitui, în același timp, asociații profesionale, ca instituții publice, autofinanțate pentru realizarea unor măsuri de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, de recuperare a capacității de muncă, de reintegrare profesională și de acordare a unor prestații complementare.

b) Obligativitatea. În concordanță cu cerințele acestui principiu, persoanele fizice care desfășoară activități aducătoare de venituri și care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege sunt cuprinse, prin efectul legii, în sistemul public național de asigurări sociale, beneficiind de drepturi și având obligații reglementate.

Asigurările sociale cuprind: personalul din companiile naționale, regiile autonome, societățile comercile, întreprinderile private, cooperatorii, asociații, agricultorii, avocații, slujitorii cultelor, toți pensionarii și membrii lor de familie.

Persoanele ocrotite prin sistemul public național de asigurări sociale au calitatea de asigurați.

Asigurații pot fi cetățenii români, străini sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România.

În sistemul public național al asigurărilor sociale sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: persoanele care desfășoara activități pe baza contractului individual de muncă; persoanele care își desfășoara activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate cu persoanele care au contract individual de muncă; persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj, de integrare profesională sau alocație de sprijin, care se suportă din fondul pentru plata indemnizației de șomaj; persoanele care realizează într-un an calendaristic un venit brut echivalent cu cel puțin cinci salarii medii brute pe economie și care se află în una dintre următoarele situații: asociat unic, asociați, comanditari sau acționari; administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management; membrii asociațiilor familiale; persoanele autorizate să desfășoare activități independente; persoanele angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora; proprietarii de bunuri sau arendașii de suprafețe agricole, persoanele care desfășoară activități agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activități private în domeniul forestier; membri societăților agricole sau ai altor forme de asociere din agricutură; persoanele care desfășoară activități în unitățile de cult recunoscute potrivit legii și care nu au încheiat contract individual de muncă; persoanele care realizează prin cumul, într-un an calendaristic, veniturile brute echivalente cu cel puțin trei salarii medii brute pe economie; persoanele care desfășoara activități exclusiv pe bază de convenții civile de prestăti de servicii și care realizează într-un an calendaristic un venit brut echivalent cu cel puțin cinci salarii medii brute pe economie; alte persoane.

Asigurații sunt obligați să plătească contribuții de asigurări sociale și au dreptul să beneficieze de prestații de asigurări sociale.

Practic, astăzi cetățenii activi ai țării, pensionarii și membrii lor de familie sunt ocrotiți prin asigurările sociale, ceea ce înseamnă că la baza asigurărilor sociale se află principiul generalității și că statul garantează aceste drepturi prin Constituție și prin alte acte normative.

Caracterul obligatoriu al asigurărilor sociale în sistemul public național dă consistență solidarității sociale și este corelativ garantării de către stat a acestui sistem, reduce posibilitatea lipsei veniturilor și, deci, a dependenței persoanei în cazul producerii riscurilor asigurate și constituie premisa fundamentală a echilibrului financiar al sistemului public național al asigurărilor sociale.

c) Garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale. Statul este garantul acestor drepturi exercitate prin sistemul public național al asigurărilor sociale.

Statul sprijină acest sistem al asigurărilor sociale în situații temeinic motivate, prin acoperirea deficitelor financiare potrivit prevederilor legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

d) Cetățenii sunt ocrotiți în toate cazurile și pentru toată perioada de pierdere a capacității lor de muncă, iar mamele se bucură și de ocrotire socială deosebită în caz de sarcină, lehuzie, pentru creșterea și îngrijirea copiilor, când au copii mici bolnavi etc.

e) Contributivitatea. Fondurile sistemului public național al asigurărilor sociale se constituie în principal pe seama contribuțiilor plătite de companiile naționale, regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat, întreprinderile mixte și private, instituțiile publice, cooperative, asociații, barourile de avocați, instituțiile cultelor etc., precum și din contribuțiile persoanelor fizice care folosesc personal casnic și personal de îngrijire a blocurilor de locatari.

Salariații, cooperatorii, angajații întreprinderilor private și ceilalți asigurați cotizează parțial și diferențiat pentru constituirea fondurilor de asigurări sociale.

Pentru șomeri, contribuțiile de asigurări sociale se plătesc din fondul pentru plata indemnizației de șomaj.

Prin reforma asigurărilor sociale s-a hotărât ca aproximativ 33% din contribuții să fie trecute în sarcina asiguraților.

f) Egalitatea. Acest principiu are în vedere faptul că persoanele asigurate beneficiază de aceleași drepturi și au aceleași obligații dacă îndeplinesc aceleași condiții prevăzute de lege.

Cetățenii sunt ocrotiți prin asigurările sociale în concordanță cu sistemul de salarizare sau, după caz, cu venitul realizat. Aceasta înseamnă că nivelul salariului (venitului) reprezintă elementul fundamental în funcție de care se determină cuantumul indemnizațiilor, ajutoarelor, pensiilor etc.

Cetățenii străini sau apatrizii care desfășoară activități pe teritoriul României și îndeplinesc condițiile legale sunt cuprinși în sistemul public național de asigurări sociale.

Cetățenii români care își desfășoară activitatea în străinătate, în interesul statului român, sunt cuprinși în sistemul public național de asigurări sociale. Persoanele asigurate prin sistemul public național, care își stabilesc domiciliul sau reședința în străinătate, beneficiază de drepturile de asigurări sociale în condițiile convențiilor internaționale la care România este parte.

g) Solidaritatea socială. Potrivit acestui principiu, participanții la sistemul public național de asigurări sociale își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de actele normative.

h) Repartiția. În concordanță cu cerințele acestui principiu, fondurile sistemului public național constituite se repartizează între asigurați sub forma pensiilor, indemnizațiilor, ajutoarelor, tratamentului balnear, trimiterilor la odihnă etc.

i) Ocrotirea cetățenilor se realizează în concordanță cu cerințele eticii și echității sociale, ceea ce înseamnă că pensiile și celelalte forme de ocrotire sunt reglementate și acordate pe baza contribuției aduse la dezvoltarea societății noastre, urmărindu-se concomitent realizarea unui raport echitabil între veniturile care provin din salarii și cele realizate din pensii, raport menit să stimuleze persoanele care lucrează efectiv în diferite sectoare de activitate ale producției materiale, în domeniul social-cultural etc.; de asemenea, se urmărește realizarea unor proporții echitabile între pensiile mici și cele mari, au loc trimiteri la tratament balnear în mod gratuit sau cu plată redusă ale pensionarilor cu pensii mai mici, trimiteri gratuite la odihnă în stațiunile balneoclimaterice ale copiilor din familiile cu mulți copii etc.

j) Pensiile de asigurări sociale de până la un anumit nivel sunt scutite de impozite si taxe.

Pensiile de asigurări sociale în cuantum de până la 1000 lei, precum și actele procedurale pentru dobândirea lor nu sunt impozabile și nici taxabile. Cererile care au drept scop stabilirea dreptului la pensie sau la indemnizație de asigurări sociale, adresate oricăror instituții, sunt scutite de taxe de timbru.

k) Imprescriptibilitatea dreptului la pensie și la indemnizațiile de asigurări sociale. Acest principiu este expres prevăzut de legislația de asigurări sociale.

Salariații, membrii cooperatori, asociații, agricultorii și ceilalți cetățeni care îndeplinesc condițiile legale au dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie, la indemnizație etc.

l) Pensiile și indemnizațiile de asigurări sociale nu pot fi cedate nici total, nici parțial. Pensiile și indemnizațiile de asigurări sociale constituie un drept personal și nu pot face obiectul vreunei tranzacții, nu pot fi limitate și nu pot fi cedate nici total, nici parțial, deoarece sunt menite să asigure condiții decente de viață persoanei căreia i-au fost conferite.

m) Autonomia și descentralizarea. Potrivit acestui principiu, asigurările sociale se înfăptuiesc de către asigurații respectivi prin organe proprii și organizații competente. S-a înființat Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, organism autonom, bazat pe administrarea de sine stătătoare a legislației în domeniul asigurărilor sociale, care întocmește proiectul bugetului public național al asigurărilor sociale, se preocupă de realizarea veniturilor, de efectuarea cheltuielilor, de stabilirea și de plata drepturilor de asigurări sociale.

Rolul sistemului public național al asigurărilor sociale rezultă din natura nouă și din principiile care stau la baza lui, precum și din modul cum se constituie și se folosesc fondurile bănești respective. Pe măsura dezvoltării economiei naționale, s-au extins și s-au perfecționat și asigurările sociale. Concomitent, au crescut rolul și importanța lor.

Asigurările stimulează reproducția socială, contribuie la progresul economiei naționale și la dezvoltarea acțiunilor social-culturale.

Asigurările sociale cuprind o serie de norme pentru înfăptuirea unei tot mai bune igiene și securități a muncii, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății cetățenilor și a familiilor acestora, ceea ce are drept urmare menținerea și creșterea cetățenilor si a familiilor acestora, ceea ce drept urmare menținerea și creșterea capacității de muncă a angajaților și folosirea ei în mod rațional.

Rolul deosebit al asigurărilor sociale consta în ocrotirea cetățenilor în toate cazurile de pierdere a capacității de muncă; de asemenea, prin acordarea indemnizațiilor și aplicarea unor restricții, ele acționeaza împotriva leneșilor, simulanților și chiulangiilor etc.

Asigurările sociale sunt o pârghie pe care statul o folosește și pentru întărirea disciplinei în muncă. Prin modul cum sunt reglementate, prin indemnizațiile plătite și prin unele restricții prevăzute, asigurările sociale contribuie la respectarea și la întărirea disciplinei în muncă, cu efecte pozitive asupra productivității muncii, asupra realizării indicatorilor economici și sociali. Prin avantajele acordate și prin restricțiile aplicate, asigurărilor sociale stimulează ridicarea calificării personalului, îmbunătățirea calității muncii, stabilirea salariaților în aceeași unitate, realizarea unei vechimi cât mai mari în muncă, combaterea absențelor nemotivate la muncă, reducerea numărului de zile nefolosite pentru muncă etc.

Asigurările sociale au un rol important în educarea cetățenilor, în dezvoltarea conștiinței cetățenești, în promovarea echității sociale, ele cultivă atitudinea responsabilă față de muncă, față de familie, contribuind astfel la inocularea trăsăturilor etico-spirituale înaintate ale fiecărui cetățean, la respectarea normelor de conviețuire socială și la dezvoltarea atitudinii de apărare a avutului public și privat.

Asigurările sociale sunt chemate să îndeplinească un rol important în menținerea și ridicarea bunăstării poporului.

Controlul exercitat cu prilejul încasării veniturilor și al efectuării cheltuielilor cu plata pensiilor, indemnizațiilor, ajutoarelor etc. contribuie la buna organizare a producției și a muncii la folosirea rațională a forței de muncă, a mijloacelor de muncă și bănești, la întărirea disciplinei economico-financiare, la respectarea și la întărirea legalității.

2.3Sursele de constituire a fondurilor asigurărilor sociale

Izvoarele de formare a fondurilor asigurărilor sociale sunt contribuțiile ce se plătesc de către agenții economici și salariați calculate prin aplicarea unor cote procentuale asupra fondurilor de salarii în cazul angajatorilor și asupra salariilor brute în cazul angajaților. Deci, cuantumul fondurilor asigurărilor sociale depinde, în principal , de mărimea veniturilor realizate de personalul încadrat în muncă, deci o creștere a veniturilor personalului determină și majorarea veniturilor asigurărilor sociale de stat.

În sistemul public al asigurărilor sociale, sunt contribuabili după caz, următorii:

a) asigurații care datorează contribuții individuale de asigurări sociale;

b) angajatorii;

c) persoanele juridice asimilate angajatorilor la care își desfășoară activitatea asigurații (în

cazul în care aceștia realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic), echivalente cu cel puțin 3 salarii medii brute pe economie, de exemplu: asociați unici, administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management, membrii ai asociaților familiale, proprietari de bunuri și/sau arendași de suprafețe agricole etc. și care nu au contract individual de muncă.

Nivelul contribuțiilor pentru asigurările sociale de stat a evoluat în timp de la 9% la 14% cât era în anul 1989, la 20% în anul 1990.

Din anul 1992, contribuțiile pentru asigurările sociale de stat ce se plătesc de către agenții economici și instituții au fost majorate și diferențiate. Majorarea cotei de contribuție a fost determinată de necesitatea păstrării echilibrului bugetului asigurărilor sociale de stat, în condițiile noi create de efectele tranziției la economia de piață.

Stabilirea unor cote diferențiate a fost necesară pentru realizarea unei echități sporite, prin legătura mai strânsă între contribuția plătită în timpul activității și prestațiile obținute la vârsta pensionării, ținându-se seama de grupa de muncă în care a lucrat. În acest mod, contribuția a fost stabilită diferențiat pe 3 grupe:

– grupa a III-a , pentru condiții normale de muncă;

– grupa a II-a, pentru condiții deosebite de muncă;

– grupa I, pentru condiții speciale de muncă.

Până în anul 2000, pe lângă aceste contribuții ale angajatorului la asigurările sociale, fiecare angajat plătea din venitul brut o contribuție de 3% la pensia suplimentară.

În perioada 2000-2002 aceste contribuții au variat în funcție de grupa de muncă astfel:

grupa a III-a 35%, grupa a II-a 40%, grupa I 45% și a fost suportată atât de către angajator cât și de către angajat fiind eliminată contribuția la pensia suplimentară. Angajatului i se reținea din salariul brut o treime din cota de contribuție corespunzătoare condițiilor normale de lucru, grupa a III-a 35:3=11,67%. Deci, prin diferență se determină cotele angajatorilor, respectiv pentru grupa a III-a 23,33%; grupa a II-a 28,33% și grupa I 33,33%.

Din anul 2003, contribuția angajatului la asigurările sociale s-a diminuat la 9,5% indiferent

de grupa de muncă, angajatorul plătind diferența aferentă fiecărei grupe de muncă, redusă cu 1%.

De la 1 ianuarie 2004 contribuția angajatorului la asigurările sociale a fost diferențiată pe grupe de muncă, astfel:

-pentru condiții normale de muncă (grupa a III-a)– 22%;

-pentru condiții deosebite de muncă (grupa a II-a)– 27%;

-pentru condiții speciale de muncă (grupa I)– 32%.

Pe parcurs ea a fost diminuata, astfel ca in present ea este de 19,75%, 24,75%, respective 29,75%.

Diferențierea contribuției de muncă se explică prin faptul că salariații încadrați în grupele I și II de muncă beneficiază de o serie de avantaje la pensionare ca de exemplu: reducerea vârstei de pensionare, micșorarea vechimii minime necesare pensionării, o rată de înlocuire a salariului prin pensie mai mare. Nivelul procentelor contribuțiilor pentru alimentarea fondurilor asigurărilor sociale de stat este determinat de următorii factori: importanța ramurii economice sau a domeniului de activitate socială, culturală, științifică, condițiile de muncă, caracterul și felul muncii, gradul de periculozitate și toxicitate, etc.

Aceste contribuții la asigurările sociale se aprobă anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Conform legii nr.19/2000, Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, locurile de muncă în condiții deosebite (grupa I) reprezintă acele locuri care în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților

datorită gradului mare de expunere la risc. În sensul acestei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt:

a) unități miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa la legea privind sistemul public de pensii;

d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexă la legea privind sistemul public de pensii.

Contribuția de asigurări sociale pentru șomeri se suportă integral din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, la nivelul cotei stabilite pentru condiții normale de muncă.

Calculul și plata contribuției de asigurări sociale pentru șomeri se fac lunar de către instituția care administrează Fondul pentru plata ajutorului de șomaj, respectiv Agenția Națională a Ocupării forței de Muncă.

Contribuția angajatului la asigurările sociale, în prezent de 10,5% se calculează având ca bază lunară de calcul salariile individuale brute inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă și se reține și se plătește de către angajator. Baza lunară de calcul, la care angajatorul datorează contribuția de asigurări sociale, o constituie fondul de salarii brute lunare realizate de persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici, precum și de persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective, cele numite în cadrul autorității executive,, legislative ori judecătorești. Baza lunară de calcul la care persoana juridică română datorează contribuția de asigurări sociale pentru personalulromân trimis în străinătate o constituie fondul de salarii total rezultat din însumarea salariilor individuale la care s-a calculat contribuția de asigurări sociale. În această situație, baza de calcul nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul mediu al asiguraților din luna pentru care se calculează contribuția și valoarea corespunzătoare a 5 salarii medii brute.

Termenele de plată a contribuției angajatului și angajatorului la asigurările sociale sunt până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale și/sau veniturile de natura drepturilor salariale. Neplata acestora la termenul prevăzut generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate. Cota majorărilor de întârziere se stabilește potrivit reglementărilor privind executarea creanțelor bugetare iar sumele calculate și plătite ca majorări de întârziere reprezintă venit la bugetul asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, în cazul în care contribuția lunară de asigurări sociale achitată de contribuabili este mai mare decât contribuția datorată, anual se procedează la regularizarea sumelor prin restituirea în numerar a sumei achitate în plus sau prin compensare cu obligații de plată viitoare.

În cazul în care angajatorul, în urma calculării și reținerii contribuției angajatului la asigurările sociale (10,5%) nu face și plata la buget a acestei sume, fapta constituie stopaj la sursă și se penalizează conform normelor legale.

Bugetul asigurărilor sociale de stat mai este alimentat și cu alte venituri cum sunt: sumele rezultate din lichidarea debitelor din anii anteriori, restituirea subvențiilor acordate stațiunilor balneare în anii precedenți și nefolosite, majorările și amenzile aplicate pentru neplata la timp și integrală a contribuțiilor pentru asigurări sociale, restituirea unor sume plătite din eroare, pensii neachitate și prescrise etc. Bugetul asigurărilor sociale de stat mai este alimentat și cu excedentul bugetului anului precedent, care se reportează pe anul următor.

2.4Formele de ocrotire a cetățenilor prin asigurările sociale de stat

Pensiile constituie cea mai importantă prestație de asigurări sociale acordată în cadrul sistemului public. Orice tip de pensie se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia. Cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului.

Pensia anticipată

Asigurații care au depășit stagiul complet de cotizare cu cel puțin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare.

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parțiale nu se au în vedere perioadele în care asiguratul:

a beneficiat de pensie de invaliditate

a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condițiile absolvirii acestora

a satisfăcut serviciul militar, ca militar în termen sau militar cu termen redus, concentrat, mobilizat sau în prizonierat

Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții cu cel al pensiei pentru limita de vârstă.

La împlinirea vârstelor standard de pensionare sau a vârstei standard reduse în condițiile art.42 din Legea nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare, pensia anticipată devine pensie pentru limita de vârstă și se recalculează prin adaugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare, trecerea la pensia pentru limita de vârstă făcându-se la cerere.

Pensia anticipată parțial

Asigurații care au realizat stagiile complete de cotizare, precum și cei care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parțială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani.

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parțiale nu se au în vedere perioadele în care asiguratul :

a beneficiat de pensie de invaliditate

a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condițiile absolvirii acestora

a satisfăcut serviciul militar, ca militar în termen sau militar cu termen redus, concentrat, mobilizat sau în prizonierat

Cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limita de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.

Pensia de urmaș

Au dreptul la pensie de urmaș copiii și soțul supraviețuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.

Copiii au dreptul la pensie de urmaș:

până la vârsta de 16 ani;

dacă își continua studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani;

pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b;

cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți reprezintă însumarea drepturilor de urmaș, calculate după fiecare părinte.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 10 ani.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârsta, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 1 an.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă și de durata căsătoriei, dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau tuberculozei și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.

Soțul supraviețuitor beneficiază de pensie de urmaș pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3).

Soțul supraviețuitor care are în îngrijire la data decesului susținătorului unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 7 ani beneficiază de pensie de urmaș până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie stabilit conform art. 5 alin. (3).

Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel:

pentru un singur urmaș – 50%

pentru 2 urmași – 75%

3. pentru 3 sau mai mulți urmași – 100% .

Pensia de invaliditate

Au dreptul la pensie de invaliditate asigurații care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:

accidentelor de muncă

bolilor profesionale, tuberculozei, SIDA, neoplaziilor

bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legătură cu munca.

Beneficiază de pensie de invaliditate și:

-asigurații care satisfac obligații militare

-elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza practicii profesionale.

-persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și marii mutilați, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidității din această cauză.

Pensia pentru limita de vârstă

Pensia pentru limita de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, prin creșterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați.

Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât și pentru bărbați este de 15 ani. Creșterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000.

Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați.

Asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute lege pentru obținerea unei pensii pentru limita de vârstă, cu excepția pensiei anticipate și pensiei anticipate parțiale, își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului.

Alte drepturi de asigurări sociale

Ajutorul de deces

A. Condiții de acordare

Ajutorul de deces se acordă, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie care nu are un drept propriu de asigurări sociale și se află în întreținerea titularului la data decesului, unei singure persoane care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz: soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul în condițiile dreptului comun sau în lipsa acestora, orice altă persoană care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

În cazul decesului copilului inapt pentru muncă, indiferent de vârstă ajutorul de deces se acordă cu condiția prezentării certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap sau, în lipsa acestuia, a actului medical vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt pentru muncă și data ivirii acesteia.

Dreptul asiguraților la ajutor de deces nu este condiționat de îndeplinirea unui stagiu de cotizare.

B. Mod de calcul și plată

Ajutorul de deces se acorda în cuantumul prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și făcut public de CNPAS, valabil la data decesului.

pentru anul 2005 cuantumul ajutorului de deces este de 9.400.000 ROL, respectiv 940 RON.

pentru anul 2006 cuantumul ajutorului de deces este 1.077 lei.

pentru anul 2007 cuantumul ajutorului de deces este 1.270 lei.

pentru anul 2008 cuantumul ajutorului de deces este 1.550 lei

pentru anul 2009 cuantumul ajutorului de deces este 1.702 lei

pentru anul 2010 cuantumul ajutorului de deces este 1.836 lei.

În cazul decesului unui membru de familie, cuantumul ajutorului de deces reprezintă jumătate din cuantumul ajutorului de deces cuvenit unui asigurat sau pensionar.

Ajutorul de deces se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Capitolul 3

Studiu de caz

Evoluția numărului pensionarilor de asigurări sociale de stat, 2006-2009

La sfârsitul lunii decembrie 2009, proporția cea mai mare din cadrul pensionarilor de asigurări sociale de stat o aveau pensionarii pentru limită de vârstă – 66,14% , corespunzătoare unui număr de 3.136,5 mii persoane. Raportată la pensia totală a pensionarilor de asigurări sociale de stat (734 lei) pensia acestora (855 lei) a fost în luna decembrie 2009 cu 16,49 % mai mare, respectiv cu 121 lei.

În ceea ce priveste domeniul securității sănătății în muncă, în anul 2009, a fost continuată activitatea de aliniere a legislației naționale la aquis-ul comunitar, fiind elaborate, în acest sens:

1. Hotărârea Guvernului nr. 519/2009 privind instituirea unui sistem de identificare unică si

trasabilitate a explozivilor de uz civil prin care s-au transpus prevederile Directivei 2008/43/CE de instituire în temeiul Directivei 93/15/CEE a unui sistem de identificare si trasabilitate a explozivilor de uz civil.

2. Ordinul ministrului muncii, familiei si protecției sociale nr.1660/19.10.2009 pentru modificarea Ordinului nr.1065/2008 pentru aprobarea componenței Comisiei de recunoastere în vederea desemnării organismelor care pot fi notificate, pentru următoarele domenii reglementate: echipamente individuale de protecție, masini industriale, echipamente si sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potențial explozive si explozivi de civil si a Regulamentului de organizare si funcționare a acesteia.

3. Hotărârea Guvernului nr. 1627 din 29 decembrie 2009 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.