. Tendinte In Evolutia Serviciilor de Asigurari

INTRODUCERE

De-a lungul timpului, mulți oameni înțelepți au făcut referiri, în cugetările lor, la asigurări. Motivul este legat de grija oamenilor pentru prezent și, mai ales, pentru viitor, pentru că din totdeauna s-au gândit să se apere de ceea ce le poate produce pagube sau suferințe: dușmani, intemperii, accidente, moarte….Faptul că în prezent, în lumea dezvoltată, nimic nu se imaginează în afara asigurărilor, că orice casă care se construiește, orice mașină care se cumpără, orice credit care se obține, orice copil care se naște, se aplică aproape automat, și încheierea cel puțin a unei polițe de asigurare, confirmă importanța acestui mod de gândire în întreaga viață. Este o parte naturală a simțului de prevenire și de prevedere care face parte din tradiție, educație, din modul natural de gândire în perspectivă și chiar din instinct. Pentru viața secolului al XXI –lea, nu se poate imagina un real progres, susținut și de durată, în afara asigurărilor. Să ne gândim numai la avalanșa de catastrofe naturale din ultimii ani care au afectat multe zone ale lumii, au adus suferințe milioanelor de locuitori și au creat imense pierderi economice.

Faptul, îndeobște cunoscut și constatat, că puterea economică a unei țări se află în sistemul bancar și de asigurări nu mai are nevoie de argumente. Nu este întâmplător că economiile cele mai stabile, în care și prosperitatea populației este remarcabilă, se întâlnesc în țările în care asigurările sunt bine reprezentate în viața economică.

Datorită amplei sfere de cuprindere și a diversității formelor de asigurare, inventivității permanente a asigurătorilor, reasigurătorilor și brokerilor de a oferi protecții noi, pentru riscuri din ce în ce mai deosebite care depășesc, uneori, definiția clasică a asigurabilității, studierea acestui domeniu nu are limite spațiale și obligă involuntar la un interes în creștere. Este un domeniu foarte dinamic și cuprinzător atât cantitativ, cât și calitativ, a cărui evoluție marchează chiar progresul economic, tehnologic și, de ce nu, al omenirii în general. Asigurările și reasigurările acoperă aproape întreaga varietate a activității umane: afaceri, cultură, educație, călătorii, viață de familie, cu tot ce presupun acestea; ele depășesc orice fel de granițe, atenuează diferențele de cultură, tradiție și mentalitate între vârste și națiuni.

Creșterea și diversificarea activității economice, și implicit, a schimburilor internaționale de valori au dus la crearea și dezvoltarea unor piețe active și concurente de asigurări și reasigurări. Asigurările și reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existența unei mari diversități de tipuri și categorii de afaceri.

Practic, poate mai mult decât în alte sfere ale cunoașterii, în acest domeniu al asigurărilor, cu cât citești mai mult, cu atât vrei să știi mai mult și să descoperi mai mult.

“Dacă ar fi după mine, aș scrie cuvântul “asigurare” pe ușa fiecărei case și pe fruntea fiecărui om, pentru că sunt convins că pentru sacrificii neconceput de mici, familii întregi pot fi protejate împotriva catastrofelor care le-ar putea distruge pentru totdeauna… Abia atunci aș putea fi mulțumit, căci asigurarea protejează familia în cazul ivirii unei nenorociri și a unor pagube ireparabile……..”

CAPITOLUL 1

PIAȚA ASIGURĂRILOR PE PLAN INTERNAȚIONAL

1.1.ABORDĂRI TEORETICE ALE ASIGURĂRII

În ciuda eforturilor făcute de unii oameni de știință pentru descoperirea primelor operațiuni de asigurări, acestea nu au putut fi identificate cu precizie. Totuși în urma unor îndelungi căutări, au fost găsite dovezi ale unor operațiuni de împărțire a riscurilor ce datează din aceeași perioadă cu apariția primelor forme organizate de comerț.

1.1.1.CONCEPTUL DE ASIGURARE

De-a lungul timpului, viața și bunurile oamenilor au fost adesea amenințate de nenumărate pericole. In trecut, oamenii apareau in postura de victime doar ale diferitelor fenomene naturale. În zilele noastre, au apărut și alte riscuri extem de variate, ca urmare a perfecționării continue a tehnicii și tehnologiilor, a extinderii aglomerărilor urbane, a creșterii numărului mijloacelor de transport, a utilizării pe o scară cât mai largă a energiei atomice etc.

Existența diferitelor riscuri au determinat oamenii să descopere și să aplice diverse mijloace de protecție împotriva riscurilor generatoare de pagube potențiale la care erau expuse activitățile lor sau insăși ființa lor. Asemenea mijloace au la baza prevenirea, asistența și prevederea.

Prevenirea constituie cel mai bun mijloc de protecție, dar nu este întotdeauna posibilă, mai ales dacă riscurile sunt generate de forțele dezlănțuite ale naturii.

Asistența reprezintă o acțiune ce vizează repararea daunelor. Ea este incertă și nu întotdeauna suficientă, neputând repara decât parțial și momentan pagubele suferite.

Prevederea implică constituirea anticipată a unor resurse pentru nevoi viitoare. Cea mai reușită și mai eficientă formă a prevederii s-a dovedit a fi asigurarea.

Oricine are nevoie de protecție, indiferent dacă ne gândim la persoane fizice sau persoane juridice. În timpul unei vieți întregi se acumulează o serie de bunuri, de valori, agonisite cu multă trudă, care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, a unui cutremur, a unui furt sau a unui alt motiv. Pierderea financiară rezultată nu poate fi compensată pe altă cale decât prin asigurare. În același timp, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi și ele afectate, ducând la imposibilitatea desfășurării unei activități și, deci, la lipsa unui venit. Împrumuturile pentru cumpărarea unei locuințe, asigurarea unui venit suplimentar pentru perioada de pensionare se pot realiza tot prin asigurare. Cât despre asigurarea de viață, ea provine, de asemenea, dintr-o nevoie absolută a fiecaruia, oferind protecția financiară a familiei, a dependenților sau a celor apropiați în cazul decesului persoanei asigurate, în paralel cu alte avantaje pe care asigurătorii le pot oferi-economisire, pensie, investiții și altele.

Trebuie evidențiat rolul asigurării în încercarea oamenilor de a rezolva o parte din problemele create de existența riscurilor. Asigurarea trebuie delimitată de „autoasigurare”, care constă în crearea de rezerve proprii, ce urmează să fie utilizate numai în cazul producerii evenimentelor generatoare de pagube, pentru acoperirea acestora.

Asigurarea propriu-zisă, în forma cea mai simplă, clasică, dar și cel mai frecvent întâlnită în practică, constă în protecția financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă și variată de riscuri.

Asigurarea are la bază un acord de voință (contract) încheiat între asigurător și asigurat, prin care asigurătorul oferă asiguratului protecție pentru riscurile pe care și le-a asumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (respectiv suma asigurată în cazul asigurărilor de viață) în caz de producere a acestor evenimente, în schimbul plății de către asigurat a unei sume de bani, numită „primă de asigurare”.

Plătind asiguratorului prima de asigurare, calculată prin aplicarea unui procent mic la valoarea asigurabilă, asiguratul primește în schimb garanția de despăgubire împotriva pierderii posibile și viitoare pentru oricare dintre riscurile incluse în condițiile de asigurare.

Protecția riscului se constituie astfel, într-o marfă specifică (un serviciu), care se vinde și se cumpără ca orice altă marfă pe o piață specifică, numită „piața asigurărilor”, parte a pieței serviciilor financiare.

În literatura de specialitate se intâlnesc abordări și modalități de exprimare diferite prin care, de fapt, se desemnează același lucru. Unii autori consideră că asigurările pot fi privite din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care există suficient de multe definiții, din care vom prezenta câteva.

John Downes și Jordan Elliot Goodman în „Dictionary of Finance and Investment Terms”, definesc asigurarea ca fiind „sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, conștiente de riscurile posibile, plătesc prime de asigurare unei companii de asigurări care rambursează sumele corespunzătoare în caz de daună. Asigurătorul profită de investirea primelor pe care le primește….Într-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de la o persoană la un grup care poate mai ușor să plătească pagubele”

În unele lucrări se consideră chiar că asigurarea poate fi definită din două puncte de vedere, și anume:

1. Ca persoană (fizică sau juridică) în calitate de asigurat, asigurarea poate fi privită și ca „finanțare” a unei pierderi, în condițiile în care, evident, fondurile vor fi disponibile pentru a acoperi consecințele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura continuitatea activității sau supraviețuirea afacerii asiguratului în cazul pierderii produse.

2. Ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe persoane sau firme se combină prin contribuții prezente sau promise la un fond din care se plătesc despagubirile pentru daunele suferite de unii dintre ei. Dat fiind că asigurarea se bazează pe transferul riscului de la un individ către o comunitate de indivizi, la acoperirea pagubei suferite de acesta contribuie cu sume mici ceilalți indivizi.

Din punct de vedere al asigurătorului, asigurarea apare ca un mijloc de reținere , fiind un mijloc de retenție și combinare. Asigurarea apare ca un mijloc de transfer chiar al unor riscuri între mai mulți asigurați, într-un mod centralizat, printr-o administrare în comun a mai multor riscuri (pooling risks). Prin aceasta, asigurătorul își îmbunătățește abilitatea de a prevedea pierderile potențiale.

O altă definiție este dată de Yvonne Lambert Faivre care consideră că „sub aspect tehnic, asigurarea este operația prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualității un număr mare de asigurați, expuși la producerea unor anumite riscuri, îi despăgubește pe aceia dintre ei care suferă un sinistru pe seama fondului comun constituit din primele încasate”

D.S. Hansell definește asigurarea ca „un instrument care oferă compensarea financiară pentru evenimentele nefericite, plățile fiind efectuate din contribuțiile mai multor părți care participă la această schemă” . Rezultă din această definiție existența unui fond care se formează prin contribuția tuturor asiguraților (sub forma primei) din care se vor plăti despăgubirile pentru cei care suferă pierderi.

Asigurarea are ca scop combaterea efectelor adverse ale riscului. Riscul este prezent permanent și oriunde și, practic, orice activitate economică, politică, socială, culturală sau de altă natură este amenințată de producerea unor evenimente cauzatoare de pierderi. În mod similar, viața fiecăruia, proprietățile, pot fi afectate de accidente, cutremure sau alte catastrofe. Evident unii pot fi mai mult amenințați decât alții prin natura activității, localizării geografice și a altor factori. Din punct de vedere al asigurării, nu orice pericol la care sunt expuse bunurile sau oamenii poate fi asigurat.

Așadar, asiguararea are la bază u Așadar, asiguararea are la bază un acord de voință între o persoană fizică sau juridică în calitate de asigurat și o persoană juridică în calitate de asigurator, prin care asiguratul cedează asigurătorului un risc sau o clasă de riscuri pentru care obține protecția asigurătorului. Pentru această protecție, asiguratul plătește asigurătorului o sumă de bani, numită primă de asigurare, urmând ca în cazul producerii riscului sau riscurilor asigurate, asigurătorul să îl despagubească pe asigurat pentru daunele suferite. Astfel, asigurarea se concretizează într-o tranzacție al cărei obiect îl constituie cumpărarea unui serviciu, respectiv a protecției pentru pierderea posibilă și viitoare datorită producerii riscurilor agreate. Prețul acestei protecții este prima de asigurare.

Asigurarea are la bază principiul mutualității, potrivit căruia fiecare asigurat contribuie cu primele de asigurare la crearea fondului de asigurare din care se suportă contravaloarea daunelor suferite de asigurați. Așadar, în schimbul unei sume de bani relativ mici, asiguratul va avea garanția protecției în fața riscurilor, iar asigurătorul are rolul de a gestiona acest fond. Scopul asigurării îl constituie protecția financiară, respectiv repunerea asiguratului în situația patrimonială existentă înainte de producerea dezastrului, și nu obținerea unui profit sau îmbogățirea asiguratului. Totuși, acest fond se poate dovedi a nu fi suficient pentru a putea acoperi daunele produse. De aceea, asigurătorii trebuie să își sporească fondurile prin investirea acestor sume.

Este foarte important faptul că banii colectați de societățile de asigurare din primele de asigurare nu aparțin acestora decât după ce a expirat termenul contractual. Până atunci, destinația acestor sume este legată numai de interesele asiguraților până la terminarea contractului. În mod deosebit, la asigurările de viață, dar și la celelalte tipuri de asigurări, banii sunt încredințați de către asigurați asigurătorilor care au obligația de a-i administra astfel încât să poata avea în orice moment lichiditățile necesare pentru a putea face față obligațiilor de plată ce le revin din contractele de asigurare. Asigurătorul apare deci ca un custode al fondului de asigurare. În cele mai multe țări, în special în cele cu o piață matură și bine reglementată, există prevederi legale și norme prudențiale foarte stricte referitoare la modul de investire a sumelor disponibile (tipurile de investiții permise, proporția dintre acestea și altele) pentru a se evita insolvabilitatea sau falimentul asigurătorilor.

Așadar, esența asigurării constă în dispersia riscului. Asiguratul transferă asupra altei persoane pericolul pierderii financiare determinate de producerea unui eveniment.

Principalele probleme legate de conceptul de asigurare, sunt abordate, după caz, sub aspect juridic, economic sau financiar.

Abordarea din punct de vedere juridic este perfect justificată, datorită formei juridice pe care o îmbracă asigurarea. O astfel de formă îi este conferită de contractul de asigurare, ce reprezintă „legea părților”, precum și de legea propriu-zisă. Acestea sunt complementare și constituie sursele din care decurg drepturile și obligațiile în materie de asigurări.

Potrivit legii din 1995, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să platească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anumit risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despagubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, în limitele și la termenele convenite”

Asigurarea sub aspect economic: pentru acoperirea pagubelor provocate de un eveniment sau de un complex de evenimente, se pot utiliza diferite categorii de fonduri bănești. Fondul constituit la dispoziția unei organizații specializate este denumit fond de asigurare. Constituirea acestui fond reprezintă baza existenței asigurării.

Existența asigurării este indisolubil legată de necesitatea constituirii unui fond de resurse bănești destinat indemnizării pagubelor provocate de anumite fenomene (evenimente).

Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru:

Acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele) asigurate la asigurările de bunuri și la cele de răspundere civilă, respectiv plata sumelor asigurate la asigurările de persoane.

Finanțarea unor acțiuni legate de prevenirea pagubelor.

Constituirea unor fonduri de rezervă la dispoziția societății comerciale sau a organizației mutuale de asigurare etc.

În procesul formării și utilizării fondului de asigurare se nasc anumite relații economice între participanții la asigurare. Astfel, în prima etapa, fluxuri bănești sub forma primelor de asigurare, pornesc de la persoanele fizice și juridice asigurate (care alcătuiesc comunitatea de risc) către organizația de asigurare . În etapa următoare, fluxuri bănești, sub forma indemnizațiilor de asigurare (despăgubiri sau sume asigurate), pornesc de la fondul de asigurare, constituit la dispoziția organizației de asigurare, către persoanele fizice și juridice afectate de producerea fenomenului (evenimentului ) asigurat .

Prin urmare, asigurarea exprimă relații de distribuire și redistribuire a valorii adăugate brute, relații care apar în procesul constituirii și utilizării fondului de asigurare în vederea desfășurării neîntrerupte a activității economice, păstrării integrității bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice, împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viața ori integritatea corporală, precum și onorării obligațiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice și juridice față de terți.

Fondul de asigurare se formează pe seama contribuției membrilor comunității de risc, iar utilizarea lui pentru acoperirea despăgubirilor, respectiv a sumelor asigurate, cuvenite celor îndreptățiți, se face în conformitate cu principiul mutualității.

O ultimă abordare este cea financiară, concretizată în plasarea fondurilor constituite de asigurați pe piața de capital, comună însă mai multor abordări referitoare la problematica funcțiilor asigurării.

Privită într-o manieră tradiționalistă, „asigurarea constituie un mijloc de a repartiza, asupra unui mare număr de persoane fizice și juridice, paguba provocată de un fenomen (eveniment ) sau de un complex de fenomene (evenimente) unui număr redus dintre acestea”

Pe piața asigurărilor, concurența este deosebit de puternică, ceea ce face ca serviciile oferite de societățile de asigurare să fie din ce în ce mai performante. De aceea, asigurarea pote fi abordată și ca o ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar și un activ financiar în economie, prin fondurile oferite pe piața de capital.

Asigurarea ca ramură prestatoare de servicii ni se dezvăluie în momentul în care observăm că o societate comercială de asigurare, în schimbul primelor încasate de la persoanele fizice și juridice, oferă acestora un produs sui genesis , și anume obligația de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen (eveniment) sau complex de fenomene (evenimente). Prin urmare, asigurarea apare ca un mijloc de a pune la adăpost persoanele asigurate, de pericolele care le amenință , de a le oferi „securitate” în cazurile convenite. Întrucât „securitatea” de care vorbim este un bun necorporal, asigurarea poate fi considerată ca o ramură a economiei prestatoare de servicii unei categorii distincte de beneficiari: asigurații.

Societatea care încheie asigurări de viață acumulează treptat sumele pe baza cărora urmează să-și onoreze obligațiile asumate față de asigurați. Între momentul încasării primelor și cel al exigibilității sumelor asigurate se scurge adesea o perioadă de mai mulți ani. În tot acest interval de timp, societatea de asigurare dispune de banii încasați cu titlu de prime pe care trebuie să-i fructifice în modul cel mai convenabil.

Așadar, societatea de asigurări de viață nu este numai prestatoare de servicii în favoarea asiguraților, dar și un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate, care plătesc prime eșalonat, și persoane juridice și fizice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Cele arătate scot în evidență faptul că asigurările de viață oferă persoanelor fizice nu numai o protecție de asigurare, dar și un instrument de economisire și de fructificare a resurselor bănești.

Rolul de intermediar financiar îl îndeplinesc mai cu seamă societățile de asigurări de viață, deși și societățile de asigurări de bunuri și de răspundere civilă dispun de anumite resurse financiare temporar libere, pe care le oferă spre plasare pe piață.

Într-o economie cu o evoluție marcată de fenomene conjuncturale interne și externe, și piața financiară poartă amprenta incertitudinii, a oscilațiilor și a variațiilor controlate, suportabile ori spontane și șocante, destabilizatoare.

Este important de menționat că în spatele societăților de asigurare, ca intermediar financiar, stau persoanele fizice, care au încheiat asigurări de viață în dublu scop: pe de o parte, pentru a se proteja împotriva unor posibile evenimente viitoare, iar pe de altă parte pentru a-și fructifica economiile încredințate societăților de asigurare. Pentru persoanele fizice, titulare ale unor contracte de asigurări de viață, asigurarea constituie veritabile active financiare, cu scadențe de valorificare mai lungi sau mai scurte.

Evoluția conjuncturii în perioada de valabilitate a contractului de asigurare va influența atât mărimea nominală a sumei acumulate, cât și mărimea reală a acesteia, la data încasării ei. Iata de ce, privită prin această prismă, asigurarea apare ca un activ financiar într-o economie de incertitudini.

În concluzie, într-o economie de incertitudini, asigurarea favorizează afluirea economiilor populației către piața financiară; incertitudinile din economie pot să favorizeze sau să defavorizeze evoluția avuției viitoare a agenților economici, iar contractul de asigurare apare ca o creanță condiționată, emisă de asigurător și achiziționată de asigurat.

1.1.2. ELEMENTE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR

În vederea cunoașterii modului și a condițiilor în care se înfăptuiește asigurarea, se impune, mai întâi, o prezentare a elementelor (noțiunilor) care intervin în activitatea curentă din acest domeniu.

În actele normative privind asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă sunt reglementate: raporturile dintre persoanele fizice și juridice care iau parte la asigurare, în calitate de asigurați, și, respectiv, societățile de asigurări, în calitate de asigurători; bunurile și persoanele care sunt cuprinse în asigurare; riscurile acoperite prin asigurare; drepturile și obligațiile ce revin părților din asigurare etc. Cunoscând sensul unor noțiuni, cum sunt: asigurătorul, asiguratul, beneficiarul asigurării, contractantul asigurării, riscul asigurat, evaluarea de asigurare, norma de asigurare, suma asigurată, dauna sau paguba, despagubirea de asigurare, prima de asigurare, durata asigurării pot fi înțelese și aplicate corect prevederile actelor normative care reglementează asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă.

Asigurătorul este persoana juridică (societatea de asigurări), care în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamități naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viața persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde – în baza legii – față de terțe persoane.

Asiguratul este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, își asigură bunurile împotriva anumitor calamități naturale sau accidente, ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viața sa, precum și persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terțe persoane.

În cadrul asigurărilor de bunuri și de răspundere civilă, în calitate de asigurați pot apărea atât persoane juridice, cât și diferite persoane fizice. La asigurările de persoane, în calitate de asigurat, poate apărea orice persoană fizică care îndeplinește condițiile prevăzute în actele normative.

Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată, fără însă ca aceasta să fie parte la contractul de asigurare. Uneori, terța persoană care devine beneficiarul asigurării este indicată în mod expres, de către asigurat, în contractul (polița) de asigurare. Alteori, desemnarea beneficiarului asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin declarație scrisă, comunicată de asigurat societății de asigurare, ori prin testament. De menționat că beneficiarul asigurării este desemnat și prin condițiile de asigurare (de axemplu, soțul, moștenitorii legali, etc.). Când sunt mai mulți beneficiari desemnați sau moștenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condiția ca asiguratul să nu fi dispus altfel.

Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fără însă ca aceasta să obțină calitatea de asigurat. Astfel, de exemplu, un agent economic poate încheia o asigurare de accidente pentru salariații săi, care sunt transportați la, și de la locul de muncă, cu autovehicule aparținând acestuia. În acest caz, calitatea de asigurați o au salariații pentru care a fost încheiată asigurarea, iar agentul economic este contractantul asigurării.

Între noțiunile de contractant și beneficiar al asigurării nu există în toate cazurile o delimitare rigidă. Astfel, contractantul asigurării poate fi în același timp și beneficiarul acesteia. De exemplu, în asigurarea mixtă de viață, dacă asiguratul supraviețuiește până la expirarea termenului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare, atunci el este și beneficiar al asigurării. În caz de deces al asiguratului înainte de expirarea valabilității asgurării, beneficiar al asigurării devine – așa cum s-a arătat mai înainte – o terță persoană. Se poate afirma că noțiunile de contractant și cu beneficiar al asigurării se întâlnesc ca atare numai în cazul asigurărilor de persoane. În cazul asigurărilor de bunuri, asiguratul se suprapune cu contractantul și cu beneficiarul asigurării, iar la asigurările de răspundere civilă, asiguratul se suprapune numai cu contactantul asigurării, deoarece despăgubirea de asigurare este încasată în toate cazurile de terțul păgubit sau vătămat.

Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene (evenimente) care o dată produs(e) datorită efectelor sale obligă pe asigurător să plătească asiguratului (sau beneficiarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată .

Pentru fiecare tip de asigurare există riscuri specifice: la asigurările de persoane, riscul asigurat poate fi decesul, la asigurările de bunuri – posibilitatea de distrugere a bunurilor de fenomene imprevizibile (naturale sau provocate de om ) etc. În ultimul timp sunt tot mai cerute și mai practicate contractele de asigurare prin care se acoperă mai multe riscuri. Astfel, pe piață au apărut polițele de asigurare de tip umbrelă, cum ar fi asigurarea familială complexă. Prin acest tip de asigurare sunt acoperite riscurile de accidente în gospodărie ale tuturor membrilor familiei, riscurile de distrugere, deteriorare, furt ale bunurilor din gospodărie, precum și răspunderea civilă a asiguraților. Prin acest tip de contract se bucură de avantaje atât asigurații (primele plătite pentru un contract de tip complex fiind mai reduse decât suma primelor plătite pentru contacte specifice fiecărui risc în parte), cât și asigurătorul, prin scăderea cheltuielilor de administrare.

Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operațiunea prin care se stabilește valoarea bunurilor în vedrea cuprinderii lor în asigurare. Pentru ca un anumit bun să poată fi cuprins în asigurare, este necesar să se cunoască cât mai precis valoarea acestuia, fiindcă despăgubirea de asigurare pe care o plătește asigurătorul, în caz de producere a riscului asigurat, se stabilește și în funcție de valoarea bunurilor asigurate

Valoarea cu care sunt cuprinse bunurile în asigurare este necesar să fie stabilită în deplină concordanță cu valoarea reală a acestora, deoarece orice exagerare – într-un sens sau altul – poate avea consecințe negative fie pentru asigurător, fie pentru asigurat. Astfel, supraevaluarea bunurilor poate conduce la slăbirea preocupării asiguraților pentru prevenirea pagubelor, trecându-se pe un plan secundar preocuparea privind păstrarea și întreținerea cu grijă a acestora.

Subevalurea bunurilor nu permite, în caz de pagubă, acordarea unei despăgubiri cu care asiguratul să poată compensa în întregime pierderea suferită. Valoarea de asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respectiv, înregistrată în evidența contabilă sau stabilită în funcție de prețul de vânzare- cumpărare, practicat pentru acel bun pe piață, în momentul încheierii asigurării. De exemplu, la clădiri și alte construcții, aparținând unor agenți economici, valoarea de asigurare, cu care acestea sunt cuprinse în asigurare, se stabilește pornind de la valoarea de inventar, fără a putea depăși valoarea rămasă.

Valoarea de asigurare este un element pe care îl întâlnim numai în cadrul asigurărilor de bunuri. La asigurările de persoane, deoarece capacitatea de muncă și viață nu pot fi supuse operațiunii de evaluare, această noțiune nu se folosește. De asemenea, în cazul asigurărilor de răspundere civilă nu poate fi vorba de valoarea de asigurare, fiindcă prejudiciul ce poate fi cauzat unor persoane nu este susceptibil de evaluare în momentul încheierii contractului de asigurare.

Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă în toate cazurile limita maximă a răspunderii asigurătorului și constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare. În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunurilor respective. Suma asigurată nu poate fi în nici un caz mai mare decât valoarea bunului asigurat, deoarece asigurarea este astfel concepută încât să nu permită, sub nici o formă, acordarea unor despăgubiri mai mari decât pierderile efectiv suportate de asigurați.

La asigurările obligatorii de bunuri, suma asigurată se stabilește pe baza normelor de asigurare, iar la cele facultative, în funcție de propunerea asiguratului, cu condiția ca asigurătorul să fie de acord cu această valoare. La asigurările de persoane și de răspundere civilă, suma asigurată se stabilește diferențiat, după cum este vorba de asigurări obligatorii sau facultative. La asigurările obligatorii, suma asigurată are o limită riguros stabilită prin lege. La asigurările facultative de persoane și de răspundere civilă, suma asigurată se stabilește în funcție de acordul dintre asigurat și asigurător.

Norma de asigurare reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect asigurat, ea fiind întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii. Astfel, de exemplu, la clădirile aparținând populației, norma de asigurare era stabilită pe metru pătrat de suprafață construită, iar cuantumul ei era diferențiat atât în funcție de felul și destinația clădirilor, deoarece toate acestea sunt elmente care influențează nivelul valorii clădirii respective. La culturile agricole, norma de asigurare era stabilită pe hectar. În acest caz, cuantumul normei de asigurare era diferențiat pe feluri de culturi agricole. Între norma de asigurare, suma asigurată și numărul de unități cuprinse în asigurare există relația:

Suma asigurată = Norma de asigurare * Numărul de unități u.m.

Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită, pe care asiguratul o plătește asigurătorului, pentru ca acesta să-și poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii de asigurare sau a sumei asigurate la producerea riscului asigurat. Din primele de asigurare încasate, asigurătorul, își constituie, pe lângă fondul necesar achitării despăgubirilor sau a sumelor asigurate, și alte fonduri prevăzute prin dispozițiile legale și își acoperă cheltuielile privind constituirea și administrarea fondului de asigurare. De regulă, valoarea primei de asigurare se stabilește înmulțind suma asigurată cu cota de primă stabilită la 100 sau 1000 u.m. sumă asigurată, adică:

Prima de asigurare = Suma asigurata * Cota de primă u.m.

Cotele de primă se stabilesc pe baza datelor statistice, folosind metodele și principiile calculului actuarial. La asigurările de viață, de exemplu, cotele de primă se stabilesc în funcție de durata contractului și de vârsta asiguratului, în timp ce la asigurările de bunuri, cotele de primă sunt diferențiate, în funcție de felul bunului asigurat, de ramura de asigurare, de frecvența și intensitatea producerii riscurilor asigurate rezultate din datele statistice. Prima brută este compusă din două elemente: prima netă și suplimentul de primă.

Prima bruta = Prima neta + Supliment de primă u.m.

Prima neta de asigurare servește la formarea fondului necesar achitării indemnizațiilor (sume asigurate sau despăgubiri), iar suplimentul servește la formarea resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor privind constituirea și administrarea fondului de asigurare, finanțării unor eventuale măsuri de prevenire a pagubelor, constituirii fondurilor de rezervă și realizării unui anumit beneficiu.

Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător și asigurat, așa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare. Prin urmare, durata asigurării este un element specific asigurărilor facultative și pe tot parcursul ei, cele două părți care intervin în asigurare trebuie să respecte obligațiile ce le revin din contractul de asigurare. Astfel, asigurătorul este obligat să plătească asiguratului despăgubirea pentru pagubele produse bunurilor cuprinse în asigurare de riscurile asigurate sau suma asigurată cuvenită asiguratului sau beneficiarului asigurării la producerea evenimentului asigurat. În ceea ce îl privește pe asigurat, acesta are obligația de a-și plăti primele de asigurare la termenele dinainte stabilite, de a întreține și îngriji în bune condiții bunurile asigurate, etc.

Durata asigurării diferă, după cum este vorba de asigurări facultative de bunuri sau de asigurări facultative de persoane. În cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării poate fi de un an sau chiar mai puțin, de exemplu, 3 sau 6 luni. La asigurările de viață, durata asigurării poate fi mult mai îndelungată, contractul de asigurare putându-se încheia pentru o perioadă de 5-10 sau 15 ani. Pot fi întâlnite și asigurări facultative încheiate pe termen nedeterminat. Stabilirea cu precizie a duratei asigurării facultative prezintă o deosebită importanță, deoarece ea influențează marimea primei de asigurare ce cade în sarcina asiguratului, iar răspunderea asigurătorului acționează numai în cadrul acesteia.

Paguba sau dauna reprezintă pierderea, în expresie bănească, intervenită la un bun asigurat, ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

Deoarece paguba poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunului asigurat, întâlnim noțiunile de pagubă totală, în cazul în care bunul a fost distrus în întregime, și paguba parțială, atunci când pierderea intervenită este mai mică decât valoarea bunului.

Despagubirea de asigurare este suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat.

Despăgubirea de asigurare poate fi – în limita sumei asigurate – egală sau mai mică decât paguba, în funcție de principiul de răspundere al asigurătorului aplicat la acoperirea pagubei.

În practica asigurărilor de bunuri se întâlnesc trei principii care se aplică la acoperirea pagubelor, respectiv principiul răspunderii proporționale, principiul primului risc și principiul răspunderii limitate.

În cazul aplicării principiului răspunderii proporționale, despăgubirea de asigurare se stabilește în aceeași proporție față de paguba în care se află suma asigurată față de valoarea bunului asigurat.

Folosind notațiile:

d= despăgubirea de asigurare

p= paguba

s= suma asigurată

v= valoarea bunului asigurat,

rezultă că : d/p = s/v , iar d = ( p* s)/v sau d = p * (s / v).

Prin urmare, în cazul acoperirii pagubei conform principiului răspunderii proporționale, mărimea despăgubirii de asigurare este influențată atât de nivelul pagubei, cât și de raportul dintre suma asigurată și valoarea bunului asigurat.

La acoperirea pagubei după principiul primului risc, despăgubirea este egală cu paguba, fără a putea însă depăși mărimea sumei asigurate. Deci, conform acestui principiu, raportul dintre suma asigurată și valoarea bunului nu mai influențeaza nivelul despăgubirii, aceasta depinzând doar de mărimea pagubei și a sumei asigurate.

Privind cele două sisteme de acoperire a pagubei prin prisma avantajelor pe care le oferă asiguraților, rezultă că principiul primului risc este mai avantajos pentru asigurați decât cel al răspunderii proporționale, deoarece pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare. Această compensare, însă, presupune încasarea de la asigurați a unor prime de asigurare cu un nivel mai ridicat.

Principiul răspunderii limitate se caracterizează prin faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba depășește o anumită valoare prestabilită.

Drept urmare, o parte din pagubă va cădea în sarcina asiguratului, această parte fiind numită fransiză. Fransiza poate fi: atinsă (simplă) sau deductibilă (absolută).

În cazul fransizei atinse, asigurătorul acoperă în întregime paguba – până la nivelul sumei asigurate- dacă aceasta este mai mare decât fransiza.

Fransiza deductibilă se scade în toate cazurile din pagubă, indiferent cât este volumul acesteia din urmă. Cu alte cuvinte, în cazul fransizei deductibile despăgubirea se acordă numai pentru partea de pagubă care depășește fransiza.

Prin aplicarea principiului răspunderii limitate se evită cheltuielile privind evaluarea, constatarea pagubelor și stabilirea despăgubirilor de asigurare la pagubele de un volum mai redus., care nu prezintă o importanță economică deosebită. Totodată, existența fransizei îl determină pe asigurat să manifeste mai multă grijă pentru prevenirea pagubelor, deoarece el știe că dacă acestea se produc, o anumită parte din ele o va suporta singur.

Principiul răspunderii limitate se practică, de exemplu, la asigurarea mărfurilor în transportul internațional.

1.1.3. CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

Asigurările reprezintă un domeniu vast care acoperă toate sferele activității umane. Dat fiind complexitatea domeniului este necesară atât o clarificare a conceptelor, cât și o sistematizare a acestora pentru o abordare științifică și coerentă. Astfel, în literatura de specialitate se întâlnesc tipuri și categorii variate de asigurări, determinate prin folosirea unor criterii diferite. Iată câteva dintre ele:

1. După tipul si natura riscurilor asigurate, distigem două categorii principale și anume:

Asigurări de viața

Asigurări non-viață (generale)

Această împărțire ține seama de trăsăturile riscurilor asigurate pentru cele două grupe mari de asigurări. Deosebirile dintre ele provin din natura relației contractuale, durata și tipul de risc. Astfel, în cazul asigurărilor de viață riscul care se asigură este decesul. Dat fiind că acest eveniment este cert (oricine moare!!!), s-ar putea invoca faptul că decesul nu se poate încadra în conceptul de risc. Totuși, el este un risc asigurabil, deoarece contractul de asigurare se încheie pentru o anumită durată, iar momentul în care se produce decesul este incert. De aceea, elementul de incertitudine se referă la momentul producerii riscului și nu la riscul însuși.

La asigurările non-viață, pe perioada contractuală, evenimentul asigurat se poate produce sau nu. Este vorba deci de riscurile pure care au gradul de incertitudine pentru a putea fi asigurate.

O altă deosebire se referă la durata contractului. În timp ce asigurarea de viață este un contract pe o durata mare (de obicei, minim 5 ani), contractele de asigurări non-viață sunt încheiate pe un termen scurt (de regulă pentru 1 an sau pentru un anumit eveniment care poate dura chiar ore, cum ar fi lansarea unei navete spațiale).

De asemenea, administrarea contractului, tipurile de rezerve care trebuie create, modul de stabilire a primelor de asigurare și a rezervelor și, în general, întregul sistem de administrare sunt foarte diferite. Această clasificare este frecvent întâlnită în legislația diferitelor țări, în legislația Uniunii Europene, în special datorită motivelor arătate mai sus care determină și limite diferite de capital pentru constituirea societăților de asigurări pentru cele două categorii.

Pe scurt, o prezentare comparativă care sintetizează deosebirile dintre cele două categorii aste reflectată mai jos.

Asigurări de viață:

Se asigură riscul de deces ca acoperire principală

Decesul este eveniment sigur; momentul producerii lui este incert

Scopul: protecția financiară a familiei sau dependenților (pot fi combinate cu posibilitatea economisirii sau investiției)

Evaluarea riscului (underwriting) se face la vârsta de intrare în risc, în principiu, indiferent de modificarea lui pe parcursul relației contractuale

În contractul de asigurare de viață există obligatoriu trei părți implicate: asiguratul, asigurătorul și beneficiarul; uneori, cotractantul asigurării este altă persoană decât asiguratul

Nu sunt contracte de indemnizație (despăgubire)

Stabilirea sumei asigurate se determină în funcție de nevoia de protecție și posibilitățile financiare ale asiguratului

Nu există conceptul de „supraasigurare”

Beneficiarul poliței este o terța persoană în cazul decesului asiguratului

În cazul producerii evenimentului asigurat, asigurătorul plătește beneficiarului suma asigurată

Sunt contracte pe termen mediu sau lung (de obicei minimum 3-5 ani, până la 35-40 ani sau chiar mai mult)

Primele de asigurare se plătesc pe toată durata contractului, generând periodic încasări pentru asigurător

Portofoliul asigurătorului are un caracter relativ stabil pe o perioadă îndelungată

Se stabilesc rezerve matematice pentru crearea fondului asigurărilor de viață din care se plătesc sumele asigurate.

Expunerea la risc este în scădere pentru asigurător de-a lungul contractului datorită creării rezervelor matematice

Reasigurarea se încheie pentru suma expusă riscului care scade în fiecare an datorită creării rezervelor matematice; suma expusă riscului scade periodic

Asigurări non – viață:

Se asigură alte riscuri, cu excepția riscului de deces în acoperirea principală

Producerea riscului asigurat, ca eveniment, este incertă, probabilă, posibilă

Scopul: compensarea pierderilor materiale sau financiare generate de producerea evenimentului asigurat, respectiv menținerea situației patrimoniale și financiare a asiguratului

Evaluarea riscului se face în momentul încheierii contractului în funcție de întreaga perioadă de expunere

În contractul de asigurare există de regulă numai două părți: asiguratul și asigurătorul; uneori, apare și beneficiarul care încasează contravaloarea despăgubirii

Sunt contracte de indemnizație (despăgubire)

Limita despăgubirii nu poate depăși valoarea bunului în momentul producerii riscului

Există conceptul de „supraasigurare”, dar nu se acceptă

Beneficiarul despăgubirii este, de obicei, aceeași persoană cu asiguratul

În cazul producerii evenimentului asigurat, asigurătorul despăgubește asiguratul în limita sumei asigurate, reprezentănd limita maximă a indemnizației

Sunt contracte pe termen scurt (până la 12 luni, reinnoibile)

Primele de asigurare se plătesc pe durata redusă a contractului

Asigurătorul va trebui să se preocupe permanent de găsirea de noi afaceri, datorită duratei reduse a contractelor

Se stabilesc rezerve tehnice pentru crearea fondului de asigurare din care se vor plăti indemnizațiile

Riscul este relativ constant pe întreaga durată a contractului

Reasigurarea se încheie pentru aceeași valoare pe toată durata contractului de asigurare/ reasigurare; suma expusă riscului este relativ constantă

2. După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare, se disting două categorii de asigurări:

Asigurarea prin efectul legii (obligatorie);

Asigurarea contractuală (facultativă).

Asigurarea prin efectul legii, sau obligatorie, este stabilită prin reglementările legale și se realizează automat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind bunurile sau persoanele care intră sub incidența acestora. Ea are la baza anumite interese care aparțin societății în ansamblul său și nu necesită acordul de voință al persoanelor fizice sau juridice vizate. În cele mai multe țări, ca și în România , forma de asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. În alte țări întâlnim și alte tipuri de asigurări obligatorii, cum ar fi asigurări de răspundere profesională și altele.

Asigurarea contractuală sau facultativă are la bază un contract de asigurare între asigurat și asigurător, fiind o expresie a voinței părților. Este o formă de asigurare mai flexibilă decât asigurarea prin efectul legii deoarece se încheie ca urmare a nevoii de protecție a asiguratului, răspunzând astfel mai bine necesităților și intereselor acestuia.

Pe lângă asigurarea prin efectul legii și asigurarea contractuală, există și unele asigurări obligatorii, impuse de lege, dar care nu intră în vigoare decât după încheierea unui contract între asigurat și asigurător. În această categorie intră asigurarea personalului navigant al companiilor aeriene etc.

3. După domeniul asigurării, distingem patru categorii, și anume:

Asigurări de bunuri

Asigurări de persoane

Asigurări de răspundere civilă

Asigurări de interes financiar

Asigurările de bunuri cuprind proprietățile susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamități naturale, accidente, incendii sau orice alte riscuri. Sunt bunurile din locuințe, mărfuri, bani și alte valori, animale și altele.

Prin asigurările de persoane se asigură viața, integritatea sau sănătatea asiguratului supuse amenințării unor evenimente care pot provoca decesul, invaliditatea sau boala acestuia. În funcție de riscul asigurat, în asigurarea principală distingem două categorii de asigurări, respectiv asigurări de viață și asigurări de persoane, altele decât cele de viață (accidente, călătorie, sănătate)

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect o valoare patrimonială egală cu despăgubirea pe care ar urma să o plătească asiguratul (persoana fizică sau juridică) unor terți prejudiciați. Există o gamă largă de astfel de asigurări, cum ar fi : asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, asigurarea de răspundere profesională, asigurarea de răspundere a transportatorului pentru pasageri, pentru bagajele acestora sau pentru mărfurile transportate, asigurarea de răspundere a constructorului, asigurarea de răspundere a chiriașului, etc.

Prin asigurările de interes financiar se obține protecția pentru asigurarea de pierdere a profitului, asigurarea de credite, asigurare pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate și altele.

După riscul asigurat, asigurările sunt :

Asigurări pentru riscuri cu caracter natural: inundații, trăsnete, explozii, cutremure de pământ, ploi torențiale, grindină, inundații, furtuni, uragane, alunecări sau prăbușiri de teren;

Asigurări pentru secetă, grindină la culturile agricole;

Asigurări pentru boli, epizotii și accidente ale animalelor;

Asigurări de accidente, precum derapări, răsturnări, coliziuni și prăbușiri de poduri și tunele, alte accidente ale mijloacelor de transport;

Asigurări de deces prin care se asigură riscul de deces, urmând ca în cazul acestui eveniment, beneficiarul (beneficiarii) poliței de asigurare să încaseze suma asigurată;

Asigurări de răspundere civilă – pentru acoperirea prejudiciilor provocate de asigurați terților ca urmare a unor accidente, neglijența, eroare.

După teritoriul pe care se acordă acoperirea prin asigurare, deosebim:

Asigurări interne;

Asigurări externe.

Deosebirea fundamentală dintre acestea constă în elementul de extraneitate care este prezent numai în cazul asigurărilor externe. El se referă la domiciliul într-o altă țară al uneia din părțile contractante sau al beneficiarului asigurării, la obiectul asigurării și la riscul preluat de asigurător, care se pot afla sau produce în afara teritoriului țării în care se încheie contractul.

Principalele categorii de asigurări externe sunt legate, în principal, de asigurările de transport, cum ar fi : asigurarea mărfurilor, asigurarea navelor maritime și fluviale, asigurarea aeronavelor, asigurarea construcțiilor – montajul în străinătate și a răspunderii constructorului etc. Tot mai mult, datorită liberalizării serviciilor de asigurare, în această categorie se includ și asigurările de bunuri care, fiind localizate într-o țară, se asigură la o societate din altă țară.

După natura și tipul raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurător:

Asigurare directă;

Asigurare indirectă.

Asigurarea directă se încheie în mod direct între asigurat și asigurător, în timp ce asigurarea indirectă se încheie prin intermediari (în principal, prin brokeri).

1.1.4. FUNCȚIILE ASIGURĂRII

Dat fiind că gradul de maturitate și experiență al țărilor lumii în privința asigurărilor este foarte diferit, funcțiile asigurării au cunoscut de-a lungul vremii o evoluție aparte. Acest lucru determină chiar ca ele să aibă o oarecare limitare temporală și geografică. Desigur că acolo unde sectorul asigurărilor este mai dezvoltat și mai sofisticat, asigurările au un rol și funcții mai reprezentative și mai ample, în timp ce în țările în care asigurările se află în proces de formare, consolidare sau maturizare, funcțiile lor sunt mai limitate. Totuși, deosebirile în aprecierea funcțiilor asigurărilor în cele două categorii de țări se referă mai puțin la aspectele microeconomice și mai mult la impactul lor asupra întregii economii.

1.Compensarea financiară a pierderii cauzate de producerea unui anumit risc (riscuri) este prima și cea mai importantă funcție a asigurărilor. Realizarea ei este posibilă datorită existenței fondului de asigurarea creat din contribuțiile, respectiv primele de asigurare plătite de asigurați. Astfel, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea unor prejudicii de care asigurații răspund conform legii și la acordarea unor sume în cazul producerii unor evenimente privind viața și integritatea persoanelor;

2.Prevenirea pagubelor este o funcție importantă a asigurărilor care se poate realiza prin finanțarea unor activități de prevenire a producerii riscurilor și chiar a unor programe educaționale pentru asigurați; totodată, este posibilă practicarea fransizei, respectiv scăderea din drepturile de asigurare a unei sume determinate care reprezintă participarea asiguratului la acoperirea unei părți din pagubă. Scopul acesteia este dublu: în primul rând, îl obligă pe asigurat să adopte o conduită preventivă, să aibă grijă și să întrețină bunul asigurat; în al doilea rând, pentru pagubele mici, cheltuielile antrenate de administrarea daunei pot depăși nivelul despăgubirii și nu se justifică;

3.Funcția financiară este determinată, pe de o parte, de faptul că nu toate polițele de asigurare au ca rezultat producerea riscului și, pe de altă parte, de decalajul temporal între momentul încasării primelor și momentul plății despăgubirilor. Ea constă în aceea că societățile de asigurare investesc sumele încasate sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilitățile existente.

4.Economisirea reprezintă o funcție a asigurărilor, în special a celor de viață. Pentru asigurați, prin polițele de asigurare de viață există posibilitatea ca, alături de protecție, să beneficieze la expirarea contractului de asigurare de suma asigurată și, în plus, de participarea la profitul obținut din sumele investite.

5.Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecția socială. Astfel, societățile de asigurare degrevează și sprijină statul în domenii de asistență socială și medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă și altele.

6.Promovarea comerțului invizibil, acolo unde legislațiile internaționale permit vânzarea de asigurări unor clienți din alte țări sau cumpărarea de la asigurători străini.

1.2. PIAȚA ASIGURĂRILOR

1.2.1. NOȚIUNE, CARACTERIZARE GENERALĂ

Operațiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desfășoară într-un cadru pe care îl numim piață a asigurărilor. Folosim această denumire pentru că aici se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice și juridice asigurabile, dornice să încheie diverse tipuri de asigurări, și oferta de asigurare, susținută de organizații specializate, autorizate să funcționeze în acest domeniu, și capabile sub raport financiar să desfășoare o astfel de activitate.

Denumirea de piață este valabilă atât pentru țările în care operează mai multe organizații de asigurare, cât și pentru cele în care, în virtutea monopolului de stat, ființează o singură asemenea organizație;

În primul caz, avem de-a face cu o piață concurențială, în sensul că fiecare organizație de asigurare este preocupată să-și adjudece un segment cât mai mare din cererea de asigurare. În cel de-al doilea caz, existând o singură ofertă de asigurare, organizația de asigurare nu se mai află în competiție cu alte organizații similare în ceea ce privește condițiile asigurării oferite.

Această piață, aparent neconcurențială, în realitate prezintă elemente de concurență de un fel deosebit. Organizația unică de asigurare este preocupată să convingă persoanele fizice și juridice asigurabile să accepte condițiile de asigurare oferite și în felul acesta să aducă cererea de asigurare la dimensiunea ofertei sale. În lipsa mai multor organizații de asigurare, persoanele fizice și juridice asigurabile au de optat între a accepta unica ofertă de asigurare existentă pe piață și a o respinge. Cele care nu acceptă oferta organizației de asigurare sunt preocupate să găsească o alternativă viabilă, reală sau aparentă.

Creșterea și diversificarea activității economice, și implicit, a schimburilor internaționale de valori au dus la crearea și dezvoltarea unor piețe active și concurente de asigurări și reasigurări. Asigurările și reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existența unei mari diversități de tipuri și categorii de afaceri. De aceea, nu se poate vorbi de o singură piață a asigurărilor sau a reasigurărilor, ci de piețe ale asigurărilor și reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind individualizată prin preponderența unor anumite tipuri de tranzacții, prin existența unor anumite societăți de asigurări și reasigurări, mod de funcționare, tranzacționare, reguli.

Tranzacțiile internaționale cu asigurări sunt puternic marcate de reglementările naționale ale fiecărei țări.

Dispersia internațională a riscurilor mari prin intermediul asigurării poate fi realizată în mai multe moduri: prin asigurare directă, posibil prin participarea asigurătorilor străini în calitate de coasigurători alături de societățile naționale, sau prin transferarea unei părți a riscurilor asumate de asigurătorii naționali, prin reasigurare internațională.

În ambele cazuri, asigurătorul/reasigurătorul străin poate opera printr-o societate locală, poate împuternici un agent în străinătate, delegat prin contract să subscrie afaceri în numele său, sau să înființeze propriile sale filiale în străinătate. În mod similar, asigurătorul/reasigurătorul poate exporta servicii de asigurare, în sensul că subscrie, de obicei la sediul său, asigurarea riscurilor localizate în alte țări. Astfel de servicii pot fi oferite naționalilor (acasă sau în străinătate), fie străinilor aflați în țara sa. Această categorie de afaceri poate fi numită „business transfrontiere”, termen mai mult descriptiv, dar mai puțin confuz decât „service business” folosit în general în Uniunea Europeană.

Comerțul internațional cu asigurări este redus în comparație cu cheltuielile mondiale cu primele de asigurare și cu tranzacțiile internaționale în orice alt domeniu. Cota ce revine asigurătorilor străini diferă considerabil de la o țară la alta, dar a crescut în ultimii ani, mai ales datorită liberalizării comerțului în diferite regiuni ale lumii, precum și fuzionărilor și achizițiilor în domeniu care au marcat puternic configurația și evoluția acestui sector. Cu toate acestea, eliminarea tuturor restricțiilor ar putea duce la o creștere globală substanțială, deși încă mai există unele obstacole. Spre exemplu, în unele țări, consumatorii preferă, în general, să încheie asigurări cu asigurătorii locali deși, uneori, reputația bună a unui asigurător străin poate să contracareze un astfel de obstacol. La aceasta se adaugă și reglementările din unele țări, oarecum restrictive, dacă nu chiar discriminatorii în privința operațiilor asigurătorilor străini în aceste țări.

Piețele de reasigurări nu pot fi tratate separat, ci în strânsă corelație cu piețele de asigurări pe care se bazează. De altfel, de cele mai multe ori, atăt asigurările, cât și reasigurările se tranzacționează pe aceleași piețe. Cea mai puternică creștere a activității de asigurare și reasigurare a avut loc în ultimii douăzeci de ani.

La baza acestei evoluții rapide se află mai mulți factori, și anume:

1. Creșterea economică fără precedent a țărilor industrializate după cel de-al doilea Război Mondial, progresul tehnic și dezvoltarea socio-umană sub toate aspectele care au făcut să apară noi necesități ce trebuiau satisfăcute. Asigurările și reasigurările au reprezentat singura cale ce a generat capacitatea suficientă pentru a asigura satisfacerea acestor nevoi.

2. Schimbările intervenite în structura piețelor de asigurări în mai multe părți ale lumii, care au fost, în mare parte, determinate de măsurile adoptate în unele țări în scopul excluderii sau limitării activităților companiilor străine de asigurări pe teritoriul lor, instituind, practic, monopol de stat în domeniul asigurărilor. Totuși, datorită, pe de o parte, dimensiunilor reduse ale acestor piețe și, pe de altă parte, datorită lipsei de experiență, noii asigurători interni care și-au asumat răspunderea pentru acoperirea riscurilor interne nu dispuneau de capacitate suficientă în acest sens, fiind, practic obligați să apeleze la facilitățile oferite de reasigurările internaționale.

Încă din acea perioadă, au început și au continuat să-și consolideze poziția câteva piețe mari care treptat au devenit internaționale. Piața internațională a asigurărilor și reasigurărilor a fost, astfel, dominată de companii de profil din Marea Britanie, Germania, Elveția, Franța, S.U.A., Japonia.

Odată cu creșterea cererii de asigurare și reasigurare s-a produs o explozie în rândul companiilor de profil și în alte țări, apărând astfel piețe noi, în special în zone libere și în țări ce oferă facilități fiscale. Totodată, au luat ființă și companii preponderent de reasigurare care își desfășoară activitatea pe plan național și regional.

3. Îmbunătățirea climatului în domeniul afacerilor directe, care a împiedicat companiile internaționale să-și desfășoare activitatea ca asigurători direcți pe piețele internaționale. Pentru a putea penetra și a se menține pe aceste piețe, companiile de reasigurare au fost obligate să încheie tranzacții de reasigurare, domeniu caracterizat prin ușurința trecerii frontierelor naționale datorită absenței unei reglementări stricte în materie. Totodată, creșterea relativ lentă și uneori chiar stagnarea nivelurilor veniturilor obținute din primele de asigurări directe în comparație cu cele din reasigurări au dus la situația ca mai mulți asigurători și instituții financiare să investească în reasigurare din considerente economice.

4. Globalizarea serviciilor financiare, în ganeral, și a serviciilor de asigurări, în special, au dus la o concentrare puternică a comerțului internațional cu aceste servicii.

Dacă ne referim numai la Europa, prin fuzionările ultimilor ani între grupuri bancare și de asigurări au rezultat adevărați coloși financiari a căror valoare de piață crește aproape neîntrerupt. Iată numai câteva nume și cifre care demonstrează o dată în plus dimensiunea acestui fenomen, precum și tendința de globalizare la care suntem martori.

Tabel 1.1. Topul instituțiilor financiare în Europa, la 20 ianuarie 1999

Sursa: ING Barings, februarie 1999

Aceste fuzionări care exprimă clar tendința de concentrare a ofertei internaționale, în afara avantajelor pentru noile entități născute, vor determina o dominație și mai puternică și vor fi cele care vor crea piața viitorului cu noile sale reguli. Practic, concurența se va manifesta preponderent între aceștia și alții de dimensiuni asemănătoare din SUA și Japonia.

1.2.2. PIAȚA INTERNAȚIONALĂ A ASIGURĂRILOR

Cele mai reprezentative piețe de asigurări și reasigurări sunt concentrate în marile centre comerciale și financiare ale lumii unde se desfășoară majoritatea covârșitoare a acestor tranzacții. Unele dintre acestea sunt piețe care altă dată serveau numai asigurătorilor direcți locali și care, în urma extinderii activității unor companii de asigurare ce și-au deschis filiale, au devenit treptat internaționale. Este cazul Londrei, Europei Continentale, S.U.A., Japoniei. Fiecare dintre acestea este o piață internațională deoarece o mare parte sau chiar cea mai mare parte din afacerile încheiate provin de la societăți de asigurări și reasigurări din alte țări și pentru că influențează în mare măsură uzanțele și practicile altor piețe. Ele diferă din punct de vedere al dimensiunii, al preponderenței unor anumite categorii de afaceri, al stilului, al uzanțelor și al modalității de încheiere a tranzacțiilor, căpătând astfel unicitate. Pionii care acționează pe aceste piețe sunt: societățile de asigurare, societățile de reasigurare și agențiile de intermediere (brokeri). În general, contractele de asigurare de valori mari, dar și cele de reasigurare sunt rareori încheiate în mod direct; poziția cea mai semnificativă o dețin brokerii pentru stabilirea celor mai bune legături între părțile doritoare să încheie contracte de asigurări și reasigurări.

O caracteristică a acestor piețe este aceea că, deoarece sunt prezente atât societăți de asigurare, cât și societăți de reasigurare, o societate este, în general, simultan cumpărător și vânzător de reasigurare.

Orice piață este alcătuită din cerere și ofertă; pe piețele de asigurări și reasigurări există, evident, clienți și ofertanți.

În calitate de clienți pot fi persoane fizice și juridice care au nevoie și doresc protecția pentru anumite riscuri la care sunt expuse. Astfel, persoanele fizice solicită asigurări pentru autovehicule, locuințe, bunuri personale, asigurări de viață, accidente, călătorie, răspundere față de terți. Deși asigurările încheiate de persoanele fizice reprezintă o parte importantă a pieței, cea mai mare parte a asigurărilor sunt încheiate de persone juridice, ale căror polițe au, de regulă, valori mari sau foarte mari.

În calitate de ofertanți ai acestor servicii apar societăți specializate. Natura acestora este foarte deosebită și este determinată de activitățile specializate pe care le desfășoară. Astfel, pe piață se întâlnesc următoarele categorii de firme, care alcătuiesc piața:

a. purtători specializați ai riscului, adică asigurători si reasigurători care oferă protecție clienților lor;

b. Intermediari – cei mai importanți sunt brokerii de asigurare (persoane juridice) care acționează ca reprezentanți ai cumpărătorilor de asigurări sau reasigurări în plasarea riscurilor și obținerea protecției; cea de-a doua categorie o reprezintă agenții de asigurare care oferă clienților polițele unui anumit asigurător;

c. firmele ce oferă servicii specializate asociate activității de asigurare, cum ar fi: constatatori, evaluatori, lichidatori de daune (loss adjustors), consultanți în domeniul managementului de risc și alții.

Tipurile de companii pe care le întâlnim pe piață în calitate de asigurători și reasigurători sunt: companii de asigurări, companii captive de asigurări și reasigurări, asociații mutuale, companii de reasigurări, sindicate Lloyd’s, pool-uri de subscriitori.

Companiile de asigurări (asigurătorii direcți) sunt principalii ofertanți de asigurări și cumpărători de reasigurări pe piețele internaționale ale asiguărilor și reasigurărilor.

În privința companiilor de asigurări directe, se consideră, după unele estimări, că desfășoară un volum de reasigurări mult mai mare decât companiile profesionale.

Pe unele piețe, o importanță mare o au companiile de stat de asigurări. Dimensiunile și volumul afacerilor lor sunt reprezentative în special în țările în care asigurările sunt monopol de stat.

Corporațiile de stat de asigurări și reasigurări au o activitate specifică în fiecare țară. Chiar dacă sistemul de asigurare sau reasigurare nu este monopol de stat, pot exista, totuși, diferite reglementări referitoare la anumite obligații ale companiilor privind asigurările și reasigurările.

Reasigurătorii (societăți specializate de reasigurare) apar, în principal, în calitate de vânzători, de ofertanți ai tranzacțiilor de reasigurare. Totuși, atunci când efectuează afaceri de retrocedare a unei părți din tranzacția inițială de reasigurare, ei apar în calitate de cumpărători de reasigurare, având la bază, evident, aceleași motive pe care la are și asigurătorul direct când solicită reasigurarea.

Companiile profesionale de reasigurări sunt societăți specializate de reasigurări și reprezintă categoria principală de reasigurători prezenți pe piața internațională.

Companiile de stat de reasigurare apar în postura de cumpărători de reasigurare în cazul retrocedării unei părți din riscurile preluate; activitatea lor urmează practicile de reasigurare și retrocesiune ale companiilor private de reasigurare, cu unele restricții impuse de legislația țării de origine.

Companiile captive de asigurări și reasigurări constituie o categorie aparte a asiguraților (a cumpărătorilor de reasigurări) și, în același timp, a reasigurătorilor, cunoscând o dezvoltare deosebită în perioada postbelică, strâns legată de formarea marilor companii industriale și comerciale.

Dicționarul Webster le definește astfel: „companie deținută sau controlată de altă întreprindere al cărei obiect de activitate este, în primul rând, acoperirea necesarului de asigurări și, în al doilea rând, efectuarea de operațiuni de piață”. Alți autori le consideră ca o formă de „autoasigurare oficializată” sau „companii de asigurări sau reasigurări deținute sau controlate de o societate, cu altă activitate decât de asigurări, create în principal pentru a asigura sau reasigura riscurile societății mamă sau ale filialelor acesteia”

Companiile captive au configurații și dimensiuni diferite. Unele sunt organizate sub forma asociațiilor mutuale (reciproce), altele sub forma asociațiilor pe acțiuni. Cele mai multe companii captive au toate caracteristicile unei companii clasice de asigurări, dar sunt administrate independent de societatea mamă.

O companie captivă îndeplinește toate funcțiile unei companii de asigurări tradiționale (subscriere, documentație, funcții juridice, comercializare, investiții, administrarea daunelor), dar, în practică, unele dintre acestea sunt transferate unor experți sau consilieri externi.

În prezent, după sfera de cuprindere a activității pe care o desfășoară, întâlnim pe piață două categorii mari de companii captive, și anume:

companii captive private, care asigură numai riscurile proprietarului lor.

companii captive mixte, care alături de asigurarea riscului proprietarului său, efectuează asigurări și pentru terțe părți.

Asociațiile mutuale reprezintă o formă de asociere a mai multor persoane care contribuie la formarea fondului de asigurare din care vor fi despăgubiți cei care vor suporta pagube. Ele nu au capital și aparțin contractanților asigurărilor, astfel încât orice nou contractant devine și coproprietar al asociației. În cazul în care istoricul daunelor se dovedește a fi bun în activitatea asociațiilor, contribuabilii, de regulă, nu vor primi nici un fel de venituri suplimentare, ci vor putea beneficia de rate de primă mai reduse. În prezent, datorită nevoii de capital, se constată un puternic fenomen de demutualizare a acestora și de transformare a lor în societăți comerciale.

Sindicatele Lloyd’s au o foarte mare importanță pe piețele internaționale, în general, și pe piața Londrei, în special. Ele au ca membri persoane fizice și juridice (din 1994) care răspund pentru riscurile asumate de către managing underwriter-i în numele lor. Ele sunt implicate atât în asigurări cât și în reasigurări.

În fine, ultima categorie de actori o constituie pool-urile de subscriere (underwriting pools). Termenul acoperă o mai mare parte de aranjamente organizatorice. Obiectivul lor constă în reducerea cererii pentru reasigurări oferite de piețele convenționale de reasigurări prin mobilizarea capacității locale sau/și prin încheierea de tranzacții directe de asigurare sau reasigurare.

După spațiul geografic în care își desfășoară activitatea, pool-urile pot fi :

1.naționale, care se ocupă cu mobilizarea capacității de asigurare directă a marilor riscuri. Unele dintre ele pot fi foarte specializate, cum ar fi, spre exemplu, pool-urile de asigurări atomice din Marea Britanie, Olanda, Italia, România. Ele sunt implicate și în activități internaționale.

2.regionale, care au cunoscut o remarcabilă extindere în multe părți din lume. Spre exemplu, cele patru pool-uri specializate ale Federației Arabe pentru Engineering (înființat în 1969), Aviație (1970), Incendiu (1974) și Asigurări Maritime (1975) și cele trei pool-uri de Cooperare Regională pentru Dezvoltare alcătuite din membri ai Turciei, Iranului și Pakistanului.

Activitatea pool-urilor este coordonată de o companie, agreată de toți membrii săi, care își asumă rolul de „leader”. În fine, pool-urile de asigurări și reasigurări reprezintă o grupare de asigurători sau reasigurători ce constituie o organizație menită să desfășoare o activitate de asigurare și reasigurare.

Chiar dacă în ultimii douăzeci de ani s-a produs o explozie a acestor pool-uri regionale, volumul afacerilor pe care ele le încheie este mic în raport cu dimensiunile pieței internaționale a reasigurărilor. Deși aceste pool-uri au o seamă de avantaje în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, prin modul lor de funcționare, ele reduc fluxul afacerilor internaționale de reasigurări. Ele practică reasigurările numai pentru protecția împotriva unor catastrofe naturale ce pot provoca pierderi uriașe pentru membrii săi.

1.2.3. EVOLUȚII RECENTE ÎN COMERȚUL INTERNAȚIONAL CU ASIGURĂRI

În ultimii 15 ani, ponderea marilor piețe de asigurări și reasigurări a cunoscut unele modificări care sunt strâns legate de dezvoltarea economică. În paralel cu creșterea volumului de prime, atât pe total cât și pe fiecare din aceste piețe, se constată o creștere mult mai mare a activității de asigurare în continentul asiatic, de circa 6 ori, reflectat și într-o creștere a ponderii acestuia în totalul asigurărilor mondiale, de la 19,6% la 35,3%. Acest lucru este determinat de sporirea investițiilor în această zonă de interes, în special a celor efectuate de investitorii străini.

Cu toate acestea, principalele piețe care determină mersul asigurărilor mondiale sunt cele cu economie foarte dezvoltată. Este o piață puternic concentrată, în care principalii actori sunt Japonia, SUA și Uniunea Europeană care, în 1995, au depășit 86% din totalul primelor de asigurare încasate de industrie. Aceste trei piețe au o participare apropiată ca pondere. Acest lucru este explicabil prin nivelul ricat al dezvoltării economice a acestora și a gradului complex de interdependențe obiective ce există între creșterea economică, în general, și dezvoltarea asigurărilor, în special.

Tabel 1.2. Dimensiunea și structura pieței internaționale a asigurărilor, pe țări (1996)

SURSA: Comitetul European de Asigurări, 1998

În privința asigurărilor de viață, se constată aceeași concentrare în jurul acelorași piețe care împreună au reprezentat 86,9% din totalul asigurărilor de viață. De această dată, apare un dezechilibru între participarea celor trei mari jucători.

1.2.4. ASIGURĂRILE ÎN EUROPA

Una dintre cele mai prestigioase instituții cu preocupări în domeniul colectării datelor, interpretării și elaborării de studii în domeniul asigurărilor este Comitetul European de Asigurări (CEA).

CEA publică periodic diverse studii și statistici care au ca scop informarea, în acest domeniu, în contextul pieței unice europene, în paralel cu fenomenul de globalizare, tot mai puternic și mai vizibil în ultimii ani. Se adaugă, în mod firesc, studierea implicațiilor dezvoltării tehnologiei, a deregularizării și a liberalizării comerțului european (piața unică) și a celui mondial ca urmare a aplicării Acordului General pentru Comerțul cu Servicii (GATS). Toate acestea au dus și duc, în continuare, la modificări ample în privința cadrului până nu demult obișnuit în care se desfășurau aceste activități. Asistăm la o globalizare și la o „fuziune” a serviciilor financiare, chiar la un management financiar global, percepute atât la nivelul companiilor, cât și la nivelul consumatorului. Acestea se manifestă, evident, în următoarele direcții:

între asigurători, reasigurători și asigurați: marile societăți multinaționale au tendința de a-și ridica pragul autoasigurării și de a transfera riscurile sau o parte a acestora direct reasigurătorilor; alegerea se face tot mai mult pe principiile managementului financiar global;

între sectorul de stat și cel privat, dat fiind reducerea ponderii acestuia în domeniul asigurărilor, se deschid noi perspective pentru sectorul privat;

între asigurători și bancheri: așa-numita „bancassurance” care capătă o extindere tot mai mare, astfel încât nu peste mult timp vom vedea că, fără a folosi banca drept canal de distribuție a produselor de asigurări, nici una dintre cele două tipuri de instituții nu va mai putea supraviețui;

evident, de maximă importanță în actualul și, sigur, și în viitorul deceniu, globalizarea serviciilor financiare va continua să marcheze întreaga evoluție a domeniului asigurărilor și reasigurărilor.

În Europa, piața unică a asigurărilor acoperă 17 țări care formează Zona Economică Europeană (European Economic Area). În contextul general al creșterii economice, asigurările au continuat să se dezvolte în 1997, cu diferențe între asigurările non-viață cu o evoluție mai lentă, de 8,8% față de anul 1996, și asigurările de viață, la care creșterea a fost de 14,1%. Piața asigurărilor din Uniunea Europeană a înregistrat o creștere cu 8,8% în 1997 față de anul 1996, volumul total al primelor de asigurare reprezentând 543,7 miliarde ECU, mai mult decât creșterea PIB care a fost de 2,7% în același interval.

Conform datelor CEA, la începutul anului 1998, cele mai mari trei piețe de asigurări din Europa – Franța, Germania și Marea Britanie au reprezentat 67,1% din totalul asigurărilor de viață și 64,9% din totalul asigurărilor non-viață care astfel se dovedesc a fi mai puțin concentrate decât asigurările de viață (per total au reprezentat 66,4% din totalul primelor de asigurare încasate). Pe de altă parte, șapte piețe reprezentau, în total, 87% din fiecare dintre cele două categorii de asigurări (Italia, Olanda, Elveția și Spania alături de cele trei menționate). Presiunea concurenței prin preț și condiții de asigurare au dus la creșterea asigurărilor non-viață în 1997 ca și în 1996, dar absența daunelor de catastrofă din ultimii trei ani a determinat obținerea unor rezultate echilibrate, deși unele categorii de asigurări sunt în serios deficit (riscuri industriale – răspundere și pagube materiale – credit). Cu o competiție exacerbată prin măsurile luate în ultimii ani, provocările pieței unice sunt considerabile chiar dacă astfel de măsuri nu rezolvă toate problemele. Pentru a preveni aceste tendințe, societățile de asigurări au continuat eforturile de a reduce și a raționaliza costurile. Ele au încercat , în special, să găsescă o mai bună sinergie prin fuzionări spectaculoase între societăți de asigurări, așa cum s-a întâmplat, în ultimii ani, nu numai în Europa (AXA/UAP, Royal/Sun Alliance, Zurich/BAT, Allianz/AGF), și între asigurători și bancheri (Winterthur/Credit Suisse, Fortis/Mees-Piersin, ING Group-BBL, INA/Banco di Napoli, Generali/Sofibar). La toate acestea se adaugă și multe acorduri din afara Europei care au avut și continuă să aibă un impact foarte mare asupra evoluției și structurii comerțului cu asigurări și reasigurări.

Asigurările reprezintă un sector cheie al economiei europene, a cărui influență se simte atât în protecția în fața riscurilor în domeniul economic și social al țărilor membre, în rolul de stimulator al ideii de economisire pe termen mediu și lung, cât și ca furnizor de fonduri pentru piețele financiare. În mod similar, asigurările îndeplinesc un rol esențial pentru dezvoltarea tehnicilor de management al activelor și de management al riscului.

De exemplu, societățile de asigurări din țările Uniunii Europene administrau active în valoare de circa 2,381 miliarde ECU la începutul anului 1996 și circa 2,660 miliarde la începutul anului 1997, acestea reprezentând peste 37% din PIB-ul european. Dintre acestea, peste 995 miliarde constituiau obligațiuni – cu diferențe semnificative de la o piață la alta – 641 miliarde ECU erau acțiuni – în creștere spectaculoasă în ultimii ani – și 466 miliarde ECU reprezentau împrumuturi.

Pentru a caracteriza importanța asigurărilor în economie și a analiza rolul acestora se utilizează câțiva indicatori care se analizează în strânsă legatură:

Volumul total al primelor de asigurare încasate exprimă dimensiunea pieței asigurărilor în mod absolut. Creșterea acestuia, în perioada analizată, reflectă atât creșterea ofertei societăților de asigurare, cât și o cerere sporită a clienților. Pe categorii de asigurări se constată că asigurările de viață au crescut într-o proporție mult mai mare, de 13%, decât cele non-viață, care au crescut cu numai 2%. Explicația se află în reducerea numărului de contracte de asigurare non-viață și în înrăutățirea condițiilor de asigurare, ca o consecință directă a presiunii puternice a competiției, în mod deosebit din punct de vedere al nivelului primelor de asigurare.

Sub aspectul volumului de prime, se disting 3 grupe de țări:

În prima grupă sunt incluse Franța, Germania și Marea Britanie, care reprezintă împreună 65% din total (70% din UE), foarte apropiate între ele. Totuși, între ele, diferențele sunt mai mari dacă privim categoriile de asigurări (viață și non –viață).

Al doilea grup de țări cuprinde patru țări, și anume Italia, Olanda, Elveția și Spania, care au reprezentat împreună 20,5% din volumul de prime încasate de țările membre ale CEA la începutul anului 1998, fiecare având ponderi cuprinse între 6,6% și 3,9%.

Celelalte țări, a căror pondere în totalul volumului primelor de asigurare este de sub 4%, sunt incluse în cea de-a treia grupă.

Penetrarea asigurărilor, exprimată ca un raport între primele de asigurare și PIB, este un indicator clasic care reflectă importanța asigurărilor în activitatea economică a unei țări sau zone geografice. Ponderea primelor de asigurare încasate/PIB a continuat să demonstreze nevoia în creștere a protecției companiilor și persoanelor fizice în fața riscurilor, și deci o previziune pozitivă pentru o potențială dezvoltare viitoare a acestei activități. Șapte piețe din țările analizate au înregistrat o pondere superioară mediei.

În funcție de acest criteriu, piața europeană se poate împărți în trei grupe, care reflectă, după acest criteriu, importanța acestui sector în economie. Acestea sunt următoarele:

a. Luxemburg are o pondere a primelor de asigurare în produsul intern brut de 32,4%; acest lucru este explicat prin dezvoltarea și importanța sectorului terțiar în economie, preponderent cel al serviciilor financiare. Volumul primelor de asigurare este ridicat și datorită cererii crescute a asiguraților din alte țări din Uniunea Europeană;

b. Marea Britanie 11,7%, Elveția 11,9%, Franța 9,9%, Olanda 9%, Irlanda 8,6% și Finlanda 7,7%. Alte trei țări sunt foarte aproape (Belgia 6,1%, Germania 6,4%, Danemarca 6,3%).

c. cu ponderi între 5 și 6% se înscriu Suedia 5,7%, Austria, Portugalia și Spania 5,4%.

Raportul dintre investițiile societăților de asigurări și PIB este un alt indicator care reflectă importanța asigurărilor în economie, arată impactul asigurărilor asupra economiei prin investițiile pe termen mediu și lung efectuate de societățile de asigurări.

Volumul global al activelor investite și administrate de societățile de asigurări a crescut în ultimii ani, ajungând, în medie, la începutul anului 1997, în cele 25 de țări membre CEA, la 40,5% din PIB-ul global, față de numai 37,8% în 1995.

Densitatea asigurărilor în Europa reflectă volumul primelor de asigurare pe locuitor care a crescut de la un an la altul în perioada analizată, de la 992 la 1458 ECU/loc în perioada 1992-1997. Diferențele sunt mai pregnante în asigurările de viață, unde 5 piețe au avut media de circa 815 ECU/loc. față de media europeană de 643 ECU/loc.

Numărul companiilor de asigurări în Europa a înregistrat o creștere începând cu anul 1992. Trebuie menționat că acestea reprezintă numărul entităților legal constituite în aceste țări, în timp ce multe dintre ele operează pe piață ca grupuri de companii de asigurări. Cele 4.868 de companii din Uniunea Europeană reprezintă, de fapt, cel mult 1500-2000 de grupuri de asigurări în total.

Numărul total de angajați ai societăților de asigurare a rămas relativ constant în ultimii cinci ani, cu mici diferențe de la o țară la alta apărute datorită modului de calcul al numărului de angajați (modificat odată cu aplicarea standardelor europene în 1994).

În perioada anilor 1992-1997, se constată o evoluție interesantă a asigurărilor europene. Alături de creșterea volumului primelor de asigurare pe total asigurări, și pe cele două categorii – viață și non-viață – se constată și creșterea ponderii asigurărilor de viață în totalul activității de asigurare.

În 1997, 10 țări aveau activitate de asigurări de peste 50%, dintre care Luxemburg și Finlanda aveau ponderea asigurărilor de viață peste 75%, Elveția, Marea Britanie, Suedia, Franța, Irlanda și Danemarca aveau această pondere între 60% și 75%, iar Olanda și Cipru între 50% și 60%. Din cealaltă categorie fac parte țări în care predomină asigurările non-viață, fie datorită poziției puternice a sectorului de stat pentru protecția persoanelor fizice, cum ar fi Islanda, unde asigurările de viață reprezintă numai 4,2% din total, fie din motive culturale legate de subdezvoltarea sectorului de asigurări de viață, cum ar fi în Turcia sau unele țări din Europa Centrală și de Est. Astfel în Islanda și Estonia asigurările non-viață au ponderi cuprinse între 90 și 100%, în Turcia și Slovenia între 80 și 90%, iar în Slovacia între 70 și 80%.

În mod tradițional, din motive tehnice și de administrare a asigurărilor, asigurările de viață generează un volum mai mare de prime de asigurare și, implicit, de investiții. Din acest punct de vedere, raportul dintre investiții și prime reprezintă un coeficient mediu de 8,2 în asigurările de viață față de 2,7 în cazul asigurărilor non-viață. Asigurările de viață depind, în foarte mare măsură, de volumul contractelor în vigoare, dat fiind natura contractelor pe termen lung a acestor asigurări, și, chiar mai mult, de durata obligațiilor pe care societățile de asigurare le au pe termen lung față de clienți. Acesta este principalul motiv pentru care există diferențe mari între piețe. Între 1992 și 1997, cota de piață la asigurările de viață controlată de către primele grupuri a crescut semnificativ în Portugalia, Elveția și Finlanda, unde se constată o mai mare concentrare a pieței. De remarcat că acest fenomen, nu întotdeauna pregnant, dar oricum vizibil, apare și în cazul unor piețe mature în care asemenea schimbări sunt rare și de cele mai multe ori nesemnificative.

Asigurările de viață sunt mult mai concentrate decât asigurările non-viață. În cinci țări europene, cinci companii domină piețele, controlănd două treimi din totalul tranzacțiilor. Astfel, în Finlanda, aproape 100% din tranzacții sunt derulate de acestea, în Elveția 78%, Portugalia 69%, Suedia 67%, Grecia 67%.

În alte țări, din punct de vedere al dezvoltării, se disting patru situații diferite:

în pofida creșterii numărului de companii, liderii de piață și-au crescut semnificativ cota de piață în Portugalia, Elveția și Finlanda;

în alte țări, precum Danemarca, Irlanda, Austria, creșterea numărului de asigurători nu a permis celor mai mari companii să-și mențină cota de piață, iar liderii ocupă poziții inferioare celor din anii anteriori;

în alte țări, reducerea numărului de asigurători a dus la creșterea celor mai mari asigurători, cum este situația Franței și, mai puțin, a Italiei;

reducerea, în unele țări, a numărului de companii a determinat scăderea concentrării pieței, cum ar fi în Spania, Grecia și Suedia, adică asigurătorii de mărime medie și-au crescut cota de piață în detrimentul celor mai mari operatori de pe piață.

1.2.5. PIAȚA ASIGURĂRILOR EUROPEI CENTRALE ȘI DE EST

Țările din Estul Europei se încadrau în aceeași categorie, a Europei Centrale și de Est, dar, în prezent, legislația lor economică este în schimbare, afectând și domeniul asigurărilor și reasigurărilor. Acest lucru, coroborat cu diferențele mari între acest grup de țări și țările vest-europene, viteza diferită de evoluție a sectorului, diferențele de abordare a piețelor, interesele diferite ale asigurătorilor străini privind investițiile pe aceste piețe, precum și structura lor aparte obligă și la o tratare separată. Piețele acestor țări sunt puternic marcate de existența unei lungi perioade de timp a monopolului de stat asupra asigurărilor și reasigurărilor, subdezvoltarea actuală și evoluția rapidă a acestui sector. Datorită dimensiunii reduse a piețelor și a posibilităților relativ limitate de a „pulveriza” riscul, companiile de asigurări sunt axate pe activitatea de asigurări directe, apelând la protecția prin reasigurare oferită de companiile străine.

În anul 1997, țările Europei Centrale și de Est au încasat un volum total al primelor de asigurare de 14,5 miliarde dolari, reprezentând sub 1% din volumul mondial de prime. Aceasta a reprezentat 1,7% din produsul intern brut cumulat, iar densitatea medie a asigurărilor în aceste țări a fost de 46,3 dolari/locuitor.

O caracteristică importantă o reprezintă dezechilibrul dintre cele două mari categorii de asigurări: asigurările non-viață au reprezentat 75% din totalul primelor încasate. Rezultatele și tendințele asigurărilor generale sunt puternic marcate de evoluția asigurărilor de autovehicule care totalizează cea mai mare parte a veniturilor din prime. Asigurările de viață sunt încă puțin dezvoltate în țările din regiune, de aceea, este posibil să asistăm la o dezvoltare rapidă a acestor tipuri de asigurări.

La fel de dezechilibrată este și participarea țărilor din zonă: cele mai importante piețe au fost Rusia, Polonia, Cehia și Ungaria, care împreună au reprezentat 82% din totalul primelor de asigurare în 1997.

Gradul încă ridicat de concentrare a pieței, determinat de păstrarea poziției de lideri de către societățile cu capital de stat, reprezintă o altă trăsătură a pieței. Acest fenomen cunoaște anumite schimbări datorită creșterii competiției prin apariția a noi societăți de asigurare cu capital privat. Demonopolizarea pieței este în curs, aceste companii de stat fiind privatizate în cele mai multe țări.

Cu o pondere de 39,8%, Rusia este cea mai mare piață de asigurări din grupul analizat. Statele baltice, deși au pornit de la un nivel redus de dezvoltare, au demonstrat cea mai rapidă evoluție.

Participarea societăților din aceste țări pe piețele mari de asigurări și reasigurări este redusă, astfel încât, încă o lungă perioadă de timp, ele nu pot deveni concurente serioase ai asigurătorilor existenți.

Perspectivele pieței Europei Centrale și de Est sunt bune, deși criza recentă din Rusia va avea efecte ce se vor resimți pe o perioadă mai îndelungată. Inflația va afecta negativ dezvoltarea asigurărilor, în special a celor de viață.

1.2.6. ALTE PIEȚE REPREZENTATIVE

Piața Statelor Unite ale Americii este caracterizată prin dimensiunile foarte mari ale pieței interne a asigurărilor, ceea ce a încurajat dezvoltarea unei vaste și foarte puternice piețe a asigurărilor, printr-o capacitate ce nu poate fi rivalizată de nici o altă piață din lume. Portofoliul intern bogat și divers a atras mulți reasigurători din afara granițelor americane către cea mai reprezentativă piată, New York. Aici activează companii de asigurări și reasigurări interne, companii reprezentative de reasigurări din întreaga lume, precum și case specializate de brokeraj. Ca societăți reprezentative în domeniul asigurărilor și reasigurărilor de pe piața S.U.A. pot fi amintite: MetLife, Prudential, General Reinsurance, Employers Reinsurance, Bellefonte Insurance, Reinsurance Corporation of New York, American Reinsurance, American International Group.

Procesul de internaționalizare a pieței a fost încetinit de importanța și mărimea portofoliului american, care era suficient pentru companiile de reasigurare autohtone. Totuși, dorința de a desfășura activități cu companii din alte țări s-a materializat, în principal, prin preluarea de reasigurări de la companii de asigurări directe, prin cedarea în reasigurare (în special pe piața Londrei la Lloyd’s), prin înființarea de birouri ale companiilor americane pe marile piețe ale lumii și prin întreținerea permanentă a legăturilor între brokerii americani și cei de pe alte piețe. Cea mai mare parte a primirilor în reasigurare provin din America de Nord și America de Sud, urmate de cele obișnuite de pe piața Londrei.

O altă piață reprezentativă este cea a Japoniei. Ea oferă capacitatea internă maximă pentru orice risc sau clasă de riscuri și este caracterizată printr-o mare stabilitate. Intrarea pieței japoneze în tranzacții a început odată cu dezvoltarea schimburilor reciproce dintre companiile japoneze și cele străine. Cea mai mare capacitate de absorbție de reasigurare este oferită pe piața din Tokio, unde se încheie toate tipurile de tranzacții. Piața japoneza este dominată de două mari companii specializate, și anume: Toa, pentru reasigurări generale non-viață, și Jisai, pentru reasigurări de cutremure. Cu excepția acestora, toate companiile desfășoara activități de asigurări directe și reasigurări. Referitor la alte piețe internaționale ce nu au ajuns la un nivel de maturitate în asigurări, activitatea de asigurare și reasigurare a căpătat, în ultimul timp, amploare în America Latină și în Africa, dar , datorită instabilității politice, aceste zone sunt încă privite cu reticență. În aceste țări, asigurările și reasigurările internaționale au contribuit la dezvoltarea și extinderea piețelor naționale. Una dintre piețele reprezentative ale acestui grup de țări este cea din Insulele Bermude unde, datorită facilităților fiscale, se află sediul unui număr mare de companii străine de asigurări și reasigurări.

1.2.7. PIAȚA ROMÂNEASCĂ – PREZENT ȘI PERSPECTIVE

Piața românească a asigurărilor și reasigurărilor a conoscut o evoluție interesantă în perioada acestui deceniu, urmând evoluțiile contradictorii pe care le-a suportat și economia în ansamblul ei. Dacă ar trebui să caracterizăm nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economie, ar trebui să pornim de la prezentarea unor indicatori cantitativi și calitativi. Din analiza lor se constată că nu s-au înregistrat progrese semnificative în evoluția acestui sector față de anii anteriori. În termeni relativi, comparând nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economia românească cu alte țări europene, putem vedea că nici din acest punct de vedere nu se constată îmbunătățiri, ba dimpotrivă: în timp ce în aceste țări continuă evoluția, în România predomină stagnarea.

Pe baza datelor disponibile se pot face unele comparații privind dezvoltarea sectorului din România și din alte țări dezvoltate. Spre exemplu, comparând gradul de penetrare al asigurărilor în economie, exprimat ca un raport între volumul primelor de asigurare/PIB – indicator care arată contribuția acestui sector la crearea produsului intern brut – se constată valori ridicate în țări precum Luxemburg(32,4%) sau Anglia(11,7%); media țărilor Uniunii Europene este de 7,6%. În cazul României acest indicator era în 1998 de numai 0,71%, cu aproape 0,2% mai mult decât în 1997. dacă ne referim la densitatea asigurării exprimată în prime de asigurare/locuitor, în anul 1997, media europeană era de 1450 ECU/locuitor, în timp ce în România era de numai 10$/locuitor (107.362 lei/loc.). Și aici se constată diferențe semnificative de la o țară la alta la nivel european: Luxemburg 10.593 ECU/loc., Elveția 3892 ECU/loc., Olanda 1458 ECU/loc. Din datele statistice rezultă că în România sunt cheltuite pentru asigurări sub 1% din veniturile nete personale, în timp ce în țările U.E. această cotă depășește în medie 10%. Totuși aceste date nu sunt relevante, deoarece nivelul și structura veniturilor și a cheltuielilor în U.E. și România sunt foarte diferite.

Sub aspectul forței de muncă în asigurări, numărul de angajați era la sfârșitul anului 1998 de 10 000, reprezentând, ca și în anul anterior, sub 0,2% din totalul salariaților din economie.

În prezent, piața românească a asigurărilor se caracterizează prin elemente care, de asemenea, nu au înregistrat evoluții spectaculoase în anii 1998 și 1999.

Piața românească a asigurărilor este o piață competitivă, deși nu se află în faza de maturitate din acest punct de vedere. România reprezintă un caz aparte, dat fiind că nu este o țară cu tradiție în domeniul asigurărilor, așa cum sunt ele concepute și practicate în țările dezvoltate.

CAPITOLUL 2

PREZENTAREA GRUPULUI ING

2.1.SCURT ISTORIC, ÎNFIINȚARE

Grupul ING este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, fiind un exemplu reprezentativ pentru tendința generală de globalizare a serviciilor, in special a celor financiare, manifestată cu preponderență in ultimul deceniu al mileniului doi. El oferă o gamă largă de servicii financiare integrate clienților individuali și instituționali printr-o mare varietate de canale de distribuție, lăsându-le acestora libertatea de a alege ceea ce se potrivește cel mai bine nevoilor lor. În înteaga sa activitate, ING Group realizează un echilibru între interesele clienților, ale acționarilor și angajaților, fiind în același timp conștient de responsabilitățile care îi revin într-o societate în permanentă schimbare.

2.1.1. FORMAREA GRUPULUI ING

Grupul ING a fost constituit in 1991 prin fuziunea dintre Nationale-Nederlanden si grupul bancar NMB PostBank, luând naștere un puternic concurent pe piața internațională a serviciilor financiare. De fapt, „tinerețea” este doar aparentă pentru că, in realitate, originile sale se întorc în timp la jumătatea secolului al XIX-lea (1845 asigurările și 1881 activitatea bancară), atunci când asigurările și băncile dețineau un rol important în sectorul financiar olandez.

Nationale-Nederlanden era la vremea respectivă cea mai puternică societate de asigurări din Olanda. Experiența și calitatea serviciilor de asigurare, atât în sfera asigurărilor de viață , cât și în sfera asigurărilor non-viață erau deja garantate de cei aproape 150 de ani de activitate a celor două companii fondatoare: Nederlanden (fondată în 1845) și Nationale Lebenverzekering Bank (fondată în 1863). Pe de altă parte, grupul NMB PostBank era format din NMB Bank și PostBank – lidere în domeniul activităților bancare pentru clienți instituționali, internaționali și pentru clienți individuali.

Pornind de la originile societăților din care a luat naștere Grupul ING, constatăm cu ușurință că realizările actuale ale acestuia se bazează pe experiența și profesionalismul multor generații de oameni devotați muncii lor și dornici de a obține rezultate performante.

Nationale-Nederlanden este cea mai mare societate de asigurări în Olanda. Sub acest nume, ea funcționeză din anul 1963, când două societăți de asigurări cu experiență au fuzionat, formând astfel compania Nationale –Nederlanden , devenită simbol al unui succes incontestabil. Una dintre acestea a fost societatea de asigurări impotriva incendiilor „Nederlanden”, inființată în anul 1845, la 12 aprilie, de către Gerrit J. Dercksen și Christian M. Henny în orășelul olandez Zutphen cu o populație de aproximativ 12 000 de locuitori. Acest oraș, situat în estul Olandei, aproape de granița cu Germania , era la vremea aceea un centru comercial cu o istorie bogată și un comerț înfloritor, în care se mai pot încă vedea urmele trecutului (porțile orașului, clădirile, biserica). Societate de asigurări Nederlanden avea ca obiect de activitate asigurări generale (non-viață), preponderent legate de transportul și comerțul pe mare. Cei doi fondatori ai societății erau agenți ai unei societăți de asigurări de incendiu, numită „De Tielse”. După unele neînțelegeri și dispute cu compania la care lucrau, cei doi au decis să părăsească această companie și să pornească propriile lor afaceri în același domeniu. Stategia noii companii a fost aceea de a atrage afaceri atât în interiorul Olandei, cât și din afara ei. Astfel, printre primii clienți mari ai societății Nederlanden a fost și compania „Nederlansche Handel- Maatschappij” (NHM), care deținea monopolul în domeniul comerțului cu una dintre coloniile olandeze, și anume Indiile de Est Olandeze, astăzi Indonezia. NHM și-a acoperit mare parte din nevoile sale de asigurare prin apelarea la Nederlanden care, datorită creșterii activității sale, a decis chiar înființarea unei rețele de agenți de vânzare în acea colonie. Datorită dezvoltării deosebite înregistrate de transporturile navale, până în 1900, compania își dezvoltase deja o rețea de agenți și în alte zone ale lumii, puternice centre comerciale cum ar fi: Valparaiso, San Francisco, Sanghai, Londra. La începutul secolului, societatea „Nederlanden” avea deja 139 de reprezentanțe în diferite orașe din lumea întreagă, dezvoltându-se și câștigând experiență prin activitatea intensă desfășurată pe piețele internaționale de asigurări. După cel de al II-lea Război Mondial, societatea „Nederlanden” a continuat politica sa de extindere pe piața internațională. Achiziționarea unor societăți de asigurare din Canada, Australia, Belgia și Marea Britanie, cu un bun renume și o situație economică stabilă, s-a dovedit benefică.

Pe de altă parte, în anul 1863 a luat naștere „Nationale Levensverzekering Bank” ( Banca Națională de Asigurări de Viață) cu sediul la Rotterdam, intr-un mediu total diferit. Cu o populație de 110 000 locuitori, de aproape zece ori mai mare decât Zutphen, Rotterdam a cunoscut o dezvoltare rapidă, un dinamism mai puțin obișnuit pentru acea perioadă, dar puternic sprijinit de faptul că era un oraș port. Cei doi fondatori, Simon van Held și William Siewertsz van Reesema au decis să își concentreze eforturile numai în domeniul asigurărilor de viață în Olanda. Compania, organizată ca societate pe acțiuni, a fost una dintre primele societăți moderne de asigurări de viață, deoarece apela la principiile actuarile pentru calculul primelor de asigurare. În anul înființării, asigurările de viață în Olanda se încheiau pentru sume asigurate mici, banii plătiți în urma decesului având ca destinație acoperirea cheltuielilor funerare. Acest tip de „asigurare funerară”, de obicei oferită de „companiile mutuale” sau „cooperative”, a reprezentat pentru scurt timp principalul tip de asigurare al companiei „Nationale Levensverzekering Bank”. Noile produse asupra cărora și-a concentrat atenția au fost polițe cu valoare mai mare pentru pensii și în scop de economisire. Societatea a desfășurat activitatea numai în Olanda, neextinzându-se și în alte țări, dar decizia de menținere numai pe piața internă a fost determinată de :

necunoașterea piețelor;

lipsa de siguranță;

diferențele de risc;

primele de asigurare trebuiau calculate în funcție de condițiile locale;

posibilitățile de investire nu puteau fi cunoscute foarte bine.

Pe de altă parte, piața olandeză a asigurărilor de viață era subdezvoltată și permitea o creștere a activității fără eforturile suplimentare impuse de începerea afacerilor în alte țări. Punctul central al strategiei societății din Rotterdam a fost mai mult de a crea o companie solidă, decât de a realiza o creștere spectaculoasă.

Formarea Pieței Comune, în anul 1958, a creat oportunitatea asocierii celor două societăți de asigurare „Nationale Levensverzekering Bank” și „Nederlanden”. Astfel, în anul 1963, s-a născut Nationale-Nederlanden, societate capabilă să se adapteze noilor condiții economice. Dat fiind spațiul geografic și economic limitat, concurența în creștere, precum și limitele creșterii acestei activități în Olanda, a apărut în mod firesc nevoia de extindere a activității societății în afara granițelor acesteia. Desigur că acest lucru nu era nou, dat fiind experiența internațională a societății Nederlanden. Ca urmare, în anul 1974, Nationale-Nederlanden a intrat pe cea mai mare piață de asigurări din lume-piața americană, prin achiziționarea pachetului majoritar al „Peerless Insurance Co”.

Partea bancară a ING Group își are originea în fuzionările consecutive ale unor bănci cu tradiție și cu origini care datează de la sfârșitul aceluiași secol XIX. Rijkspost Spaarbank, înființată în 1881, și Postcheque en Girodienst, constituită în 1918, au fuzionat în anul 1986 pentru a forma POSTBANK, astăzi una dintre cele mai renumite bănci din Olanda; Nederlandsche Middenstandsbank 1927 a fuzionat cu aceasta din urmă pentru a crea, în anul 1989, NMB PostBank Group, care a devenit componenta bancară a GRUPULUI ING, constituit în 1991.

În anul 1991, ca urmare a abrogării legislației care interzicea fuzionarea societăților bancare cu cele de asigurare, Nationale-Nederlanden și NMB PostBank Group au decis să constituie împreună INTERNATIONALE NEDERLANDEN GROUP. Pe data de 4 martie 1991 a luat naștere, în mod oficial, un grup financiar- ING Group – care avea să devină unul din cele mai mari și puternice grupuri financiare din lume, al cărui simbol a devenit leul portocaliu.

Datorită nivelului de dezvoltare economică a Olandei , a concurenței puternice pe piața națională, precum și a imposibilității extinderii nelimitate a activității Grupului în cadrul național, expansiunea internațională, deci penetrarea pe alte piețe, a apărut ca o consecință firească.

Grupul ING reprezintă o combinație unică a operațiunilor de asigurări cu activități bancare și investiții, cu scopul declarat de a oferi clienților servicii financiare integrate. Această strategie a fost inițiată în Olanda, iar ulterior a fost extinsă în toate țările în care a fost posibilă și s-a considerat că poate fi profitabilă pentru acționari, clienți și angajați. Experiența dobândită pe piața matură a Olandei a fost utilizată și adaptată în tot mai multe țări; dezvoltarea cu succes a activităților bancare prin „direct marketing” în Canada, proiectul „beneficii pentru angajați” lansat în Spania reprezintă numai două dintre exemplele ce vin în sprijinul afirmației de mai sus.

În anii ce au urmat fuziunii celor două grupuri de asigurări și bănci, au fost făcute alte achiziții importante care au întărit poziția internațională a Grupului ING: banca britanică de investiții Barings în 1995, prin care grupul își extinde activitatea în domeniul investițiilor, compania de asigurări de viață Equitable of Iowa în 1997 și banca de investiții Furman Selz. Acestea au oferit Grupului ING mai multe oportunități pe piața investițiilor în domeniul bancar din SUA. Preluarea băncii belgiene Banque Brussels Lambert (BBL), la sfârșitul anului 1997, a reprezentat cea mai mare achiziție realizată de o companie olandeză până la acel moment. În anul 2000, ING Group achiziționează compania de asigurări americană Relia Star. Tot în 2000, ING Group semnează contractul de cumpărare a diviziei de servicii financiare și a filialelor din străinătate a societății americane de asigurări Aetna. Astfel :

ING câștigă poziția numărul 1 în Statele Unite după încasările din prime de asigurări de viață și devine numărul 6 în ceea ce privește activele.

ING are cea mai mare rețea de brokeri / dealeri din Statele Unite.

ING devine numărul 1 între companiile internaționale de asigurări în America Latină și a doua companie internațională de asigurări în zona Asia-Pacific, după primele încasate.

Figura 2.1. Originea ING Group

Sursa. ING Group

2.1.2. ISTORIA LEULUI ING

În 1881, o dată cu fondarea băncii Rijkspostspaar (RPS), blazonul armatei olandeze a fost ales ca logo pentru noua companie. Aceasta a fost o alegere îndreptățită, deoarece RPS era o instituție guvernamentală.

La începutul anilor '50 logo-ul a fost modernizat, iar inițialele RPS au fost plasate sub simbolul leilor.

La sfârșitul anilor ’70, concomitent cu fuziunea dintre Rijkspostspaarbank și Postcheque-en Girodienst, a fost dezvoltat un nou logo, care cuprindea un singur leu.

La 1 ianuarie 1986 a avut loc lansarea oficială a PostBank. Noul logo cuprindea, de această dată, un leu așezat , privind din lateral. Ca urmare a fuziunii dintre NMB și PostBank, în octombrie 1989, a luat naștere grupul NMB PostBank, logo-ul adoptat de noul grup preluând imaginea leului.

În martie 1991, în momentul formării Internationale Nederlanden Group, leul a fost din nou inclus în logo, de această dată colorat portocaliu. Leul a rămas astfel parte a logo-ului chiar dacă, în septembrie 1992, numele companiei a fost prescurtat prin preluarea inițialelor denumirii, devenind ING. Cuvântul „Group” este însă din ce în ce mai puțin folosit în practică, noul logo utilizat în prezent fiind: ING. În anul 2001, ca urmare a procesului global de schimbare a numelui, multe companii independente naționale și internaționale, membre ale grupului, și-au adăugat la denumirea lor oficială particula ING.

Creșterile anuale și succesele înregistrate au creat din ING o imagine de marcă puternică în lumea financiară. Tot mai multe companii ale grupului au ca strategie includerea numelui „ING” și a simbolului „leul portocaliu” în identitatea lor, beneficiind în acest fel de reputația internațională câștigată de acesta.

Aproape toate companiile grupului din America de Nord și-au modificat numele și au adoptat imaginea ING în ultimul an, ceea ce le-a coferit un plus de valoare și a contribuit la recunoașterea identității ING și în această parte a lumii.

Urmând strategia la nivel internațional a grupului, în luna mai a anului 2001, compania de asigurări Nederlanden Asigurări de Viață România – prezentă pe piață sub această denumire încă din 1997 – și-a schimbat numele în ING Nederlanden Asigurări de Viață, incluzând astfel în noua sa denumire puternicul simbol al leului ING.

2.2. OBIECTUL DE ACTIVITATE AL ING GROUP

Obiectul de activitate al societății, conform contractului și statutului, îl reprezintă serviciile de asigurare și reasigurare pentru clasele de asigurări de viață și de persoane, diferite de asigurările de viață.

Instituție financiară de origine olandeză, ING își desfășoară activitatea în domeniul bancar, al asigurărilor și al investițiilor (administrarea activelor), având o rețea extinsă în 65 de țări și peste 100 000 de angajați.

ING Group cuprinde un spectru larg de companii renumite, care își deservesc clienții operând sub numele ING. Construită pe obiective clare, strategia ING își propune să atingă o creștere continuă, menținând profitul la cote înalte. Puterea financiară a grupului, gama largă de produse și servicii, varietatea surselor de profit formează baza pentru continuitatea și creșterea potențialului ING. În toate acțiunile pe care le inițiază, ING păstrează echilibrul optim între interesele clienților, acționarilor și angajaților săi, cunoscând rolul pe care și-l asumă într-o societate în continuă schimbare.

Răspunsul la nevoile clienților, inițiativa, profesionalismul, munca în echipă și integritatea reprezintă principii pe care ING Group le aplică în toată activitatea sa.

„Noi credem cu adevărat că cel mai important capital al companiei noastre îl reprezintă clienții nostri. Tocmai de aceea, principala preocupare a consultanților de asigurare ING Nederlanden este aceea de a oferi soluții financiare personalizate, special destinate fiecarui client în parte.

Credem, de asemenea, că planificarea financiară este elementul cheie pentru îndeplinirea obiectivelor lor financiare pe termen lung.”

2.3. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A ING GROUP. IMPLEMENTARE

2.3.1. ING GROUP ÎN LUME

Datorită internaționalizării accentuate și pentru o optimizare a activității, începând cu anul 2000, structura ING Group se prezintă astfel: trei centre executive axate pe criteriul geografic, iar celelalte două pe criteriul operațional.

Grupul ING este astăzi cel mai puternic grup financiar olandez, situându-se printre primele în lume în sfera serviciilor financiare integrate.

Mai mult de 100 000 de angajați în 65 de țări ale lumii dezvoltă sub numele ING Group activități financiar-bancare și de investiții la cele mai înalte standarde internaționale. Activitatea de asigurări se desfășoară în 28 de țări .

Profiturile nete au crescut, numai în anul 1998 față de 1997, cu 21%, ajungând la 5 882 milioane guldeni olandezi (NGL), iar profitul per acțiune a crescut cu 19,2% ; valoarea totală a activelor Grupului ING a crescut în 1998 cu 45%, ajungând la nivelul de 558 miliarde NGL.

Considerând doar domeniul asigurărilor, veniturile din operațiunile de asigurare au înregistrat în 1998 o creștere cu 39% față de cifrele din anul precedent, atingând, în valoare absolută, nivelul de 64 789 milioane NGL; primele de asigurare încasate au atins nivelul de 5 351 milioane NGL, reprezentând o creștere cu 47% față de anul 1997.

Principalele coordonate ale activității ING Group au în vedere următoarele activități:

Oferta de servicii financiare integrate pentru clienții individuali și institiționali. În Olanda, ING Group conduce deja în acest domeniu; poziția sa de lider se bazează pe folosirea experienței din mai multe domenii, care a dus la dezvoltarea unor produse noi care combină produsele de asigurări cu cele bancare. Grupul ING oferă servicii financiare integrate în mai multe țări unde se prefigurează posibilitatea unei cooperări optime între operațiunile de asigurare, cele bancare și de investiții;

Dezvoltarea și extinderea operațiunilor bancare și de asigurări pe piețele în dezvoltare – pe baza experienței acumulate;

Extinderea canalelor de distribuție și concentrarea pe cele mai eficiente dintre acestea, folosind avantajele generate de internet, vânzarea electronică, marketingul direct etc.;

Consolidarea poziției Grupului în domeniile comercial- bancar, bancar- investițional și în cel al investițiilor;

Creșterea și consolidarea activităților deja existente prin achiziții și investiții de portofoliu în țările dezvoltate, folosind numele companiei din acea țară, dat fiind cunoașterea pe piață a mărcii;

Folosirea eficientă a oportunităților de creștere a veniturilor și de reducere a costurilor de operare;

Asigurarea unui management eficient și dispersia riscurilor –inerente în activitățile din acest sector.

ING deține locul 1 în Olanda în asigurările de viață și pensii și unul din primele locuri în asigurările non-viață. Reputația mondială a Grupului ING este deosebită și pentru faptul că s-a extins cu mult succes pe piețele bancare și de asigurări ale țărilor a căror economie promite perspective de dezvoltare („emerging markets”) și în care oferta actuală este relativ limitată în domeniul serviciilor financiare.

Câteva dintre realizările reprezentative ale ING Group în anul 1998 se cuvin a fi în mod deosebit menționate:

Continuarea achizițiilor în întreaga lume, dintre care se remarcă în mod deosebit compania canadiană Guardian Insurance;

Achiziționarea de companii în SUA, în special pentru distribuirea produselor de asigurare și economisire, extinderea pe piața asigurărilor de sănătate; în acest ultim sector trebuie accentuată intenția Grupului de a intra în topul celor zece asigurători de viață americani, ceea ce se va realiza printr-o altă achiziție majoră;

Dezvoltarea fondurilor mutuale în SUA și Taiwan;

Cooperarea ING Group cu Bank Bital din Mexic și crearea unei societăți cu participarea ambilor parteneri pentru Bancassurance;

Începerea activității Fondului Privat de Pensii în Polonia în primul trimestru al anului 1999;

Debutul operațiunilor de „direct banking” în Spania, unde s-a folosit experiența câștigată în cadrul companiei ING Direct Canada;

Păstrarea poziției de lider în servicii financiare pe piața țării de origine și zonei Benelux.

Grupul ING, în strategia de expansiune internațională, apelează la două modalități distincte în funcție de țară sau, mai precis, în funcție de nivelul de dezvoltare a economiei, în general, și al serviciilor financiare, în special. Astfel, cele două căi sunt următoarele:

1. prin achiziționarea unor firme existente pe piețele mature în țările în care sectorul bancar, al asigurărilor și al investițiilor este solid și bine reprezentat de firme care funcționează deja pe piață. În acest mod s-au făcut achiziții în SUA, Canada, țări din Europa Occidentală și Australia. Pentru că în aceste țări numele societăților respective aveau o rezonanță puternică și erau bine cunoscute de clienți, Grupul ING a decis ca ele să funcționeze în continuare sub aceeași marcă. Desigur că asemenea achiziții s-au făcut după analize detaliate și de profunzime a situației lor financiare, având la bază convingerea că în viitor activitatea lor va aduce Grupului profituri substanțiale. Halifax Insurance, Belair, Guardian Insurance (Canada), Peerless Insurance, Equitable of Iowa, Furman Selz, Life of Georgia (SUA), Mercantile Mutual (Australia), BBL, De Vaderlandsche, RVS (Belgia), Allgemeine Deutsche Direktbank AG (Germania), Bank Slaski (Polonia) sunt numai câteva exemple în acest sens.

2. prin crearea de noi societăți, cunoscute sub denumirea de „greenfield operations” ; această modalitate de implantare este specifică piețelor imature sau piețelor relativ mici. Acest mod de expansiune a fost ales pentru țările din Asia, America Latină, Europa Centrală și de Est, ale căror piețe naționale au fost studiate, rezultând posibilitatea de dezvoltare a domeniului și, evident, a activității societăților Grupului. Strategia s-a folosit cu succes și în alte țări, precum: Japonia, Grecia, Spania, Italia, Coreea de Sud. Numele acestor companii noi a avut legătură cu numele Grupului ING sau a societății de asigurări Nationale – Nederlanden. Spre exemplu: Nationale –Nederlanden în Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Nederlanden Asigurări de Viață în România, ING Life în Japonia, ING Seguros în Mexic și altele.

Activitatea de asigurări de pe aceste din urmă piețe – preponderent „emerging markets” – debutează după constituirea unor bănci pentru clienți persoane juridice – „corporate banking”; managementul activelor și alte servicii financiare apar ulterior, ca urmare firească a activităților bancare și de asigurări, pentru a oferi clienților gama completă a acestora și pentru a investi pe aceste piețe, contribuind astfel la dezvoltarea economiilor tărilor gazdă. Atunci când se consideră că posibilitățile de extindere pe o anumită piață sunt încurajatoare, Grupul ING recurge la achiziționarea unei bănci locale cu rețea de distribuție pe toată piața pentru a putea satisface și nevoile clienților individuali la un nivel cât mai ridicat. Un exemplu ilustrativ, în acest sens, îl reprezintă achiziționarea băncii Bank Slaski în Polonia.

2.3.2. ING GROUP ÎN ROMÂNIA

Din cele aproape 70 de companii de asigurare existente în România la sfârșitul anului 1999, societatea cu cea mai spectaculoasă evoluție, în numai doi ani și jumătate de la înființarea ei, este Nederlanden Asigurări de Viață România S.A.

ING Nederlanden Asigurări de Viață România a fost înființată în România în 1997, ca o consecință firească a extinderii activității ING Group pe această piață. Acest proces a început în 1994 cu înființarea ING Bank România și ulterior ING Securities România, în 1996. Acestor importante instituții li s-au alăturat ING Barings Equity Partners România, în 1998 și ING Employee Benefits România, în 2000.

ING Nederlanden Asigurări de Viață România este organizată ca societate pe acțiuni, având, la constituire, ca acționari 5 persoane juridice, dintre care patru olandeze și una română, acționar majoritar fiind ING Continental Europe Holdings BV, cu peste 99%. Ceilalți acționari sunt Grabenstrasse Staete B.V., Nationale – Nederlanden Nederland B.V. , Nationale – Nederlanden Herverzekering Maatschappij N.V., Hall Dickler România S.R.L. Societatea s-a înregistrat la Registrul Comerțului și a devenit persoană juridică română la data de 24 ianuarie 1997. La data constituirii, capitalul social a fost de 14,45 miliarde lei, echivalentul sumei de 3,03 milioane USD, societatea Nederlanden Asigurări de Viață România S.A., situându-se în acel moment pe locul doi în România după acest criteriu. După măriri succesive , la data de 20 februarie 2000, capitalul a ajuns la 203 miliarde lei (echivalentul a 18 milioane USD), reprezentând peste 30% din totalul capitalului societăților de asigurări existente în România. Nederlanden Asigurări de Viață România ocupă locul întâi după acest criteriu, fiind cea mai puternică societate de asigurări de viață din România.

Obiectivul principal al ING Group este de a oferi tuturor clienților săi – individuali și instituționali – servicii la cele mai înalte standarde de profesionalism.

Înființarea ING Nederlanden în România este rezultatul atentei cercetări și analize de piață desfășurate timp de doi ani. Au fost studiate atât cadrul legislativ și economic, cât și aspecte ale culturii și tradițiilor locale, la 1 iulie 1997 luându-se decizia de adezvolta pe piața românească operațiunile de asigurări de viață ale grupului.

La începutul activității, Nederlanden Asigurări de Viață România opera cu numai 200 de consultanți în cinci orașe: București, Brașov, Cluj – Napoca, Timișoara și Constanța, ulterior deschizându-se altele noi la Arad, Bacău, Brăila, București (încă două), Craiova, Oradea, Ploiești, Pitești, Sibiu, Satu Mare, Tg.-Mureș, Baia-Mare, Deva, Iași, Râmnicu-Vâlcea, slobozia, Galați, Suceava, Timișoara (încă una). În alte orașe, învecinate orașelor în care se află agențiile menționate au fost deschise birouri (sateliți), unele dintre ele la scurt timp de la începerea activității în aceste agenții. Astăzi, compania este liderul pieței asigurărilor de viață în țara noastră, având o cotă de piață de 57% – cu un volum al primelor încasate de 625,2 miliarde lei la sfârșitul anului 2000 – și o rețea teritorială formată din 2 500 de consultanți și un număr de 68 de birouri deschise în 63 de orașe ale țării.

Cu un capital social de 28,1 milioane USD, ING Nederlanden Asigurări de Viață este cea mai puternică societate de asigurări din România. Echipa managerială, alcătuită din experți români și olandezi, coordonează întreaga activitate desfășurată de ING Nederlanden. Experiența acumulată pe piețele dezvoltate, precum cele din Canada, Olanda, Cehia, Polonia, Belgia, este fructificată de experții internaționali și împărtășită colegilor români.

figura 2.2.: ING Group în România

Operațiunile ING Nederlanden Asigurări de Viață se disting prin câteva trăsături esențiale:

Capitalizarea și forța financiară a companiei exclud riscurile aferente unor investiții obișnuite.

Experiența internațională permite cunoașterea specificului clienților din țările în tranziție și adaptarea locală a produselor.

Pregătirea excepțională a personalului și a consultanților asigură fiecărui client servicii de calitate, la înălțimea așteptărilor sale.

Infrastructura IT la cele mai înalte standarde conferă rapiditate derulării întregului proces financiar și susține creșterea eficienței investiției.

ING Nederlanden Asigurări de Viață este unul dintre membri activi ai U.N.S.A.R., în cadrul căreia s-a angajat să participe atât la dezvoltarea pieței de profil cât și la îmbunătățirea condițiilor care pot influența pozitiv această activitate. La inițiativa companiei ING Nederlanden Asigurări de Viață a fost înființată, în octombrie 1997, secțiunea de asigurări de viață din cadrul UNSAR.

În prezent, ING Nederlanden Asigurări de Viață este membră a Comitetului de Direcție al Uniunii.

Valorile fundamentale ale companiei Nederlanden Asigurări de Viață România se încadrează în valorile fundamentale ale ING Group; pe baza lor se desfășoară întrega activitate a companiei. Acestea sunt:

Clientul este întotdeauna nr. 1

Profesionalism

Calitate

Integritate

Comunicare deschisă

În stategia de marketing, accentul principal s-a pus pe imaginea de firmă, respectiv pe recunoașterea numelui Nederlanden , a logo-ului și a sloganului „Dă valoare vieții tale !” În paralel, s-au derulat și campanii de lansare a produselor noi, sfecifice fiecăruia dintre ele.

Trebuie menționat că strategia de comunicare nu s-a limitat numai la cele prezentate, ci a avut o orientare mult mai amplă, incluzând un adevărat program de conștientizare a pieței privind conceptul de asigurare și chiar de creare, pe termen lung, a unei culturi în domeniul asigurărilor de viață. În urma studiilor efectuate pe bază de sondaje pe segmentul de piață al companieie pentru evaluarea campaniei publicitare, rezultatele obținute au demonstrat o foarte bună cunoaștere a societății ING Nederlanden Asigurări de Viață România.

CAPITOLUL 3

ANALIZA ACTIVITĂȚII DE SERVICII DESFĂȘURATE ÎN CADRUL GRUPULUI ING

Venind în întâmpinarea cerințelor specifice ale clienților săi, ING Group oferă în România:

Servicii de asigurări de viață pentru clienți individuali și instituționali prin ING Nederlanden Asigurări de Viață

Servicii bancare pentru clienți, companii și persoane fizice, prin ING Bank

Servicii bancare de investiții prin ING Barings

Sevicii financiare integrate; bancare și de asigurări, adresate companiilor din România pentru angajații acestora prin ING Employee Benefits

Ne vom ocupa în continuare de componenta Grupului ING, al cărei obiect de activitate sunt asigurările – ING Nederlanden Asigurări de Viață.

3.1. TIPURI DE ASIGURĂRI OFERITE DE ING NEDERLANDEN ASIGURĂRI DE VIAȚĂ ROMÂNIA

Cunoștințele și experiența câștigate de-a lungul anilor pe diferite piețe ale lumii, permanenta grijă pentru satisfacerea nevoilor clienților săi, soliditatea și profesionalismul Grupului ING demonstrate și în România, sunt argumente importante pentru a considera ING Nederlanden – companie membră a Grupului ING – un partener de încredere.

Cinci ani de experiență în domeniul asigurărilor de viață din România au condus la dobândirea poziției de lider pe această piață. Prin ING Nederlanden sunt disponibile, și în țara noastră, produse de asigurare de viață aliniate celor mai exigente cerințe internaționale, verificate și susținute de experiența de peste 150 de ani pe care Grupul ING o are în domeniu.

Realizările ING Nederlanden în România vorbesc de la sine: cota de 52% din piața asigurărilor de viață, numărul impresionant de clienți în permanentă creștere, precum și soliditatea financiară conferită de un capital social de 28,8 milioane USD (450,4 miliarde lei).

Toate acestea sunt dovezi ale intențiilor pe termen lung și ale principiilor sigure pe care se întemeiază activitatea ING Nederlanden în România: dinamism, spirit inovator, servicii financiare la cele mai înalte standarde de calitate și răspunsuri specifice la nevoile reale ale cliențior săi.

3.1.1. PLANURI FINANCIARE PENTRU COPII

Într-un fel sau altul, orice familie cu unul sau mai mulți copii economisește o sumă de bani pentru a putea oferi în viitor copilului libertatea de a-și alege singur drumul în viață: fie că urmează o facultate, începe o afacere sau face o investiție care îl lansează în viața independentă, o sumă de bani acumulată de părinți reprezintă o premisă a succesului.

La prima vedere, soluțiile la care părinții pot apela pentru acumularea unui fond de economii sunt limitate și presupun asumarea unor riscuri. Un cont bancar este expus riscului inflației și poate fi oricând accesat pentru satisfacerea altor cheltuieli. Economiile în seiful personal sunt încă și mai ușor de cheltuit. Iată de ce o asigurare în beneficiul copilului rămâne cel mai bun sprijin pe care i-l puteți oferi.

MAJOR

Prin noul Plan financiar pentru copii Major, puteți asigura copilului dumneavoastră un sprijin financiar major, având acces la Programele de investiții ING Nederlanden și acumulând astfel sumele de bani de care copilul va avea nevoie. În plus, vă este oferită protecția financiară necesară pe perioada de plată a primelor de asigurare.

Flexibil – flexibilitatea este caracteristica dominantă a acestui produs. Astfel:

Noul plan financiar Major de la ING Nederlanden oferă beneficii caracteristice produselor Unit Linked: alături de componenta de protecție și acumulare, se poate adăuga poliței o componentă investițională, administrată separat. Aceasta se constituie opțional, din primele suplimentare care se pot plasa – la alegere – în Programele de investiții ING Nederlanden: Programul Bonuri de Tezaur (cu grad minim de risc) sau Programul Mixt.

La terminarea contractului, copilul poate opta pentru modalitatea de primire a fondului de prime constituit. Valoarea totală a contului – rezultată din acumulări plus valoarea contului suplimentar – poate fi primită fie eșalonat, pe perioada studiilor, fie în întregime, constituindu-se într-un sprijin financiar imediat.

Nivelul primei anuale este stabilit de către client, în funcție de suma pe care alege să o ofere copilului, de protecția pentru care a optat, precum și de perioada de plată a primelor.

Oricând pe parcursul contractului, se poate spori sau reduce valoarea primelor, corespunzător cu disponibilitatea financiară.

Contul constituit în beneficiul copilului poate fi sporit de către oricare terță persoană, prin depunerea de prime suplimentare.

Major permite accesul la sumele constituite din prime suplimentare, oricând pe perioada contractului.

Complex – La cerere, se poate atașa poliței oricare dintre următoarele tipuri de asigurări suplimentare oferite de către ING Nederlanden:

Asigurări de sănătate (pentru spitalizare sau intervenții chirurgicale)

Asigurări în caz de accident

Există, de asemenea, posibilitatea de a opta pentru preluarea de către ING Nederlanden a plății primelor în caz de invaliditate permanentă.

Avantajos – ING Nederlanden răsplătește fidelitatea clienților săi. Odată ajuns la vârsta de 18 ani, copilul va primi un „bonus de majorat” reprezentând până la 4% din valoarea contului în acel moment.

ACADEMICA

Academica este un plan financiar care îmbină protecția specifică unei asigurări de viață cu acumularea de fonduri bănești necesare continuării studiilor copilului. Prin intermediul acestui contract, aveți posibilitatea să îi asigurați copilului o sumă de bani, economisind din timp pentru anii lui de studenție. La încheierea perioadei de plată a primelor (de minimum 5 ani), copilul urmează să primească rente anuale timp de 4 sau 5 ani, în funcție de tipul de produs care a fost ales.

Optând pentru o poliță Academica, copilul va primi un ajutor financiar considerabil chiar în perioada corespunzătoare studiilor sale, asigurarea de viață garantând continuarea contractului, chiar în cazul unui eveniment nefericit, prin preluarea plății primelor de către ING Nederlanden. Cu Academica aveți posibilitatea să contribuiți substanțial la succesul profesional al copilului.

DEBUT

Dorința cea mai mare a oricărui părinte este să-și vadă copilul la casa lui. Pentru aceasta, cum e și firesc, fiecare părinte își planifică resursele materiale pentru a-și ajuta copilul să pornească la drum.

Debut este planul financiar conceput de ING Nederlanden astfel încât să vă permită să economisiți anual o sumă de bani ce se va constitui într-un fond de tip zestre. Astfel, copilul va beneficia la căsătorie sau la împlinirea vârstei de 25 de ani, de o sumă de bani care îi poate susține debutul în viață. Cu Debut, puteți să-l sprijiniți oferindu-i siguranța acestui prim pas. Dacă în intervalul de plată a primelor survine decesul părintelui, contractul de asigurare continuă, ING Nederlanden preluând plata primelor.

Cum puteți evalua beneficiile unui plan financiar pentru copii?

Un părinte în vârstă de 30 de ani care alege pentru viitorul copilului său în vârstă de 6 ani un plan financiar de tip Major și plătește timp de 12 ani o primă anuală de 5 milioane lei, îi poate oferi copilului său următoarele beneficii:

O rentă anuală în valoare de 38.500.000 lei, începând de la vârsta de 18 ani ai copilului, pentru o perioadă de 5 ani, sau:

O sumă fixă în valoare de 192.500.000 lei, la sfârșitul perioadei de plată a primelor,

Precum și o sumă asigurată în cazul decesului copilului în valoare de 225.000.000 lei.

3.1.2. ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

pentru spitalizare și intervenții chirurgicale

în caz de îmbolnăvire și /sau accident

ING Nederlanden vine în întâmpinarea nevoilor noastre, oferind un produs flexibil, disponibil în două variante, fie ca produs de sine stătător,fie ca asigurare suplimentară adăugată unei polițe de asigurare de viață. Dacă luăm în considerare faptul că anual 1 din 5 români ajung să fie spitalizați și că în 6 milioane din cazuri este necesară o intervenție chirurgicală, Asigurările de sănătate ING Nederlanden reprezintă un sprijin real pentru un trai mai liniștit. Asigurările de sănătate ING Nederlanden acoperă cazurile de spitalizare și intervenție chirurgicală cauzate de îmbolnăvire sau accident. Ele reprezintă o formă de protecție față de costurile medicale reale care, în anumite situații, înseamnă eforturi financiare considerabile. Ca asigurat, vă puteți concentra eforturile asupra refacerii stării de sănătate, fără a fi preocupat și de aspectele materiale.

Asigurările de sănătate ING Nederlanden sunt produse concepute pentru protecția întregii familii. Contractul încheiat oferă în plus posibilitatea includerii în asigurare a soțului sau soției, precum și a copiilor. Astfel se beneficiază de avantajele unor prime considerabil mai mici față de cele prevăzute în cazul încheierii mai multor asigurări individuale.

REMEDIS ȘI REMEDIS +

Asigurările de sănătate REMEDIS și REMEDIS+ sunt pachete complete care includ atât acoperirea spitalizării cât și a intervențiilor chirurgicale, în caz de accident, respectiv în caz de îmbolnăvire și accident. Ele se aderesează acelora pentru care protecția față de cheltuielile majore legate de sănătate reprezintă o prioritate în planurile pentru viitorul apropiat. Având posibilitatea alegerii oricărei sume cuprinse între echivalentul a 10 și 30 USD pentru fiecare zi de spitalizare, respectiv între echivalentul a 100 și 400 USD pentru o intervenție chirurgicală cu un grad minim de dificultate (și până la de 5 ori sumele respective pentru cazurile de intervenții cu grad maxim de dificultate), se poate spune că fiecare client își poate construi exact asigurarea de sănătate pe care o consideră necesară. De asemenea, decizia privind durata pentru care se dorește protecția aparține clientului.

Optând pentru REMEDIS sau REMEDIS+, alegeți:

Acoperire internațională valabilă până la 3 luni consecutive;

Un număr de maxim 180 de zile de spitalizare acoperite pe fiecare an;

O indemnizație de asigurare suplimentară pentru cazul în care ați fost internat la secția de Terapie Intensivă a spitalului;

Precum și:

Un bonus special acordat după fiecare an în care nu ați fost spitalizat sau nu ați suferit nici o intervenție chirurgicală;

Discount-uri special negociate pentru clienții ING Nederlanden, pentru o gamă largă de servicii medicale, la standarde deosebite de calitate, oferite de peste 40 de clinici private din întreaga țară.

Asigurările suplimentare de sănătate – spre deosebire de Asigurările de sănătate REMEDIS și REMEDIS +, Asigurările suplimentare de sănătate oferă o modalitate de protecție pe termen lung, pe o durată extinsă, corespunzătoare celei prevăzute în polița de asigurare.

Vă este oferită în plus flexibilitate în alegerea următoarelor posibile variante:

Asigurarea de sănătate pentru spitalizare în caz de îmbolnăvire sau accident;

Asigurarea de sănătate pentru spitalizare în caz de accident;

Asigurarea de sănătate pentru intervenții chirurgicale în caz de îmbolnăvire sau accident;

Asigurarea de sănătate pentru intervenții chirurgicale în caz de accident

Cum puteți evalua beneficiile unei Asigurări de sănătate

La încheierea unui contract de tip REMEDIS+, o femeie în vârstă de 30 de ani optează pentru o asigurare pentru ea și familia ei (soț și copil) dorind să își asigure:

700.000 lei pe zi de spitalizare și

8.750.000 lei pentru o intervenție chirurgicală.

O astfel de asigurare de sănătate ar costa 9.512.000 lei pe an – plătibili anual sau semestrial – și acoperă cazurile de spitalizare și intervenție chirurgicală ale oricărui membru al familiei pe perioada contractului.

Astfel:

pentru o intervenție de tipul apendicectomie sau naștere, persoana asigurată primește suma asigurată, și anume: 8.750.000 lei;

pentru o operație de hernie de disc, persoana asigurată primește de trei ori suma asigurată, adică: 3 x 8.750.000 = 26.250.000 lei;

pentru o operație de îndepărtare a unei tumori intracerebrale sau intervenție artero-coronariană (de exemplu rezecția unui anevrism coronarian), persoana asigurată primește de cinci ori suma asigurată, adică: 5 x 8.750.000 = 43.750.000 lei.

La eternare, oricare dintre membrii familiei asigurate, poate primi, în funcție de gravitatea intervenției suferite, până la maxim de 5 ori suma asigurată, la care se adaugă indemnizația de spitalizare aleasă, calculată în funcție de numărul de zile petrecute în spital.

3.1.3. PLANURI DE PENSII

Cele două Planuri de pensii suplimentare oferite de ING Nederlanden – MERIT și MENTOR – sunt soluția certă la care se poate apela pentru suplimentarea veniturilor la vârsta pensionării. Acestea permit economisirea din timp și implicarea în mod activ în construirea planului de pensii dorit, pornind de la nevoile reale ale fiecăruia și, ceea ce este mai important ținând cont de obiectivele propuse. Prin Planurile de pensii ING Nederlanden, pensia poate începe atunci când decide clientul și nu atunci când reglementările sistemului social de stat o prevăd.

Create sub forma unor produse de tip Unit Linked, prin Planurile de pensii ING Nederlanden se poate opta și pentru protecția oferită de o asigurare de viață, precum și pentru realizarea unor investiții suplimentare la care se poate avea oricând acces.

MERIT

Planul de pensii MERIT este un instrument prin care se poate constitui pensia suplimentară necesară care să permită păstrarea standardului de viață obișnuit. Alegerea nivelului dorit al pensiei aparține beneficiarului. MERIT reușește să asigure independența și permite ca viața beneficiarului să fie mai ușoară. Totodată se poate aduce un plus de siguranță familiei, optând pentru un beneficiu de asigurare în caz de deces.

MENTOR

Planul de Pensii MENTOR oferă posibilitatea ca în paralel cu construirea planurilor individuale de pensii să se construiască resursele financiare necesare familiei sub forma unei pensii de urmaș.

ING Nederlanden răsplătește clienții fideli, acordându-le un bonus de loialitate în valoare de până la 5% din valoarea contului la momentul terminării perioadei de plată a primelor.

Mai multe opțiuni . . .

planurilor de pensii ING Nederlanden li se pot adăuga o serie de asigurări suplimentare, precum asigurările de sănătate (spitalizare sau intervenție chirurgicală) sau asigurarea în caz de accident;

este posibilă preluarea de către ING Nederlanden a plăților pentru pensia suplimentară în cazuri specifice de invaliditate;

ținând cont de inflație și de devalorizarea monedei naționale în raport cu dolarul, la fiecare aniversare a poliței se poate opta pentru păstrarea în termeni reali a valorii beneficiilor de deces și a primelor plătite.

. . . mai multe avantaje

alegerea vârstei de pensionare;

la momentul ales se poate opta pentru modul în care se va primi pensia: pe întreaga viață sau pe o perioadă determinată, precum și pentru posibilitatea ca aceasta să fie transferată unui beneficiar ales;

în plus, se poate opta pentru frecvența cu care se va primi pensia suplimentară

oricând pe durata constituirii planului de pensii, se poate decide majorarea acestuia cu prime suplimentare, care, la momentul dorit se pot aloca și transfera între programele de investiții alese;

flexibilitatea Programelor de investiții oferă accesul la plasamente eficient administrate pe piața internă și pe cea internațională;

în funcție de nevoi, se pot retrage, în întregime sau parțial, uniturile de investiții din contul special creat din primele suplimentare;

este asigurată o acoperire internațională prin protecția oferită de asigurarea de viață.

3.1.4. PLANURI DE INVESTIȚII

Aceste planuri financiare permit investiția în programe cu portofolii diversificate – administrate cu profesionalism de experții Grupului ING – prin intermediul unei strategii care să asigure o creștere potențială optimă, pe termen mediu și lung, a sumelor alocate.

Planurile de investiții ING Nederlanden includ în cadrul aceluiași contract și protecția oferită de o asigurare de viață, fiind construite sub forma produselor de tip Unit Linked – concept inovator, lansat în premieră pe piața românească de către ING Nederlanden Asigurări de Viață în anul 1998.

ACTIV PLUS

Prin ACTIV PLUS beneficiem de un plan financiar care permite realizarea unei investiții – în lei sau în dolari – asigurând atât acumularea pe termen mediu și lung a unor fonduri suplimentare, cât și protecția financiară garantată pe perioada de plată a primelor de asigurare.

Accesul la acest plan de investiții se face fără a fi nevoie de un capital inițial substanțial. Plata primei de asigurare realizându-se eșalonat, oferă posibilitatea de a investi în mod regulat o anumită sumă de bani, stabilită de beneficiar.

CAPITAL

Planul de investiții CAPITAL – disponibil doar în lei – este un produs cu o componentă investițională mai puternică, componenta sa de protecție asigurând numai riscul decesului din accident.

Dacă dispuneți de un capital pe care doriți să îl investiți în totalitate într-un anumit moment, planul CAPITAL este opțiunea recomandată. Pentru acest produs, prima de asigurare este unică și se plătește în momentul încheierii contractului.

PROGRAMELE DE INVESTIȚII ÎN LEI

Investind în Programele de investiții ING Nederlanden aveți posibilitatea de a vă maximiza câștigurile fie prin asimilarea unor creșteri constante în timp prin Programul de investiții – Bonuri de Tezaur, fie prin acumularea de capital pe termen mediu și lung prin Programul de investiții – Mixt.

Având un grad mare de siguranță, plasamentele în Programul de investiții – Bonuri de Tezaur oferă un atu important acelora pentru care prudența în investiții este esențială. Acest program oferă accesul la cele mai bine remunerateinstrumente financiare cu dobândă fixă și risc scăzut.

Programul de investiții – Mixt adaugă portofoliului un plus de risc, dar și posibilitatea de a înregistra câștiguri sporite prin investirea a 25% din active în cel mai bine cotate acțiuni la Bursa de Valori București. De la momentul lansării până în prezent, evoluția acestor programe a fost pozitivă, creșterile asociate acestor portofolii depășind atât rata inflației cât și valoarea medie a dobânzilor practicate de băncile comerciale din România.

PROGRAMELE DE INVESTIȚII ÎN VALUTĂ

Programele de investiții ING Nederlanden asociate planurilor de investiții în valută oferă atât o deschidere spre piețele financiare internaționale, cât și spre plasamente în valută de pe piața monetară internă.

Investiții în valută pe piețele financiare internaționale

Lansate sub forma a trei portofolii cu grade de risc diferite, Programele de investiții ING Nederlanden în valută: Roșu – Internațional, Alb – internațional și Albastru – Internațional administrează un portofoliu de obligațiuni guvernamentale (emise de SUA, Germania, Canada etc.) și de acțiuni ale unor companii de renume, cotate la bursele internaționale (de exemplu: General Electric, Toyota Motors, Citigroup, Shell- Royal Dutch).

În funcție de gradele de risc pe care cele trei programe de investiții le comportă – scăzut (Albastru), mediu (Alb) și ridicat (Roșu) – se recomandă să se ia în calcul o perioadă de capitalizare a câștigurilor de minim 5 ani.

Activele Programelor de investiții în valută nu sunt obligatoriu exprimate în dolari, orice fluctuație valutară fiind reflectată în valoarea uniturilor.

Investiții în valută pe piața financiară internă

Pentru aceia care doresc să investească în dolari pe piața internă, Programul de investiții ING Nederlanden – Verde este opțiunea recomandată. Acest program oferă un portofoliu de active de piață monetară cu grad de risc scăzut, domiciliate exclusiv în România.

Ca investitor instituțional, ING Nederlanden poate obține condiții mai avantajoase și un plus de siguranță a investiției. Pentru Programul Verde, ING Nederlanden prevede înregistrarea unui trend constant crescător al valorii unui unit.

Mai multe opțiuni . . .

alegerea monedei în care investiți, cât și a proporției în care primele plătite sunt alocate între programe cu grade de risc diferite.

Pentru construirea planului personal de investiții există opțiunea pentru nivelul primei și al sumei asigurate corespunzătoare componentei de protecție.

Puteți alege orizontul de timp al planului de investiții, pornind de la obiectivele financiare propuse.

Pentru protecția față de inflație, la fiecare aniversare a contractului există opțiunea pentru păstrarea în termeni reali a valorii beneficiilor de deces și a primelor plătite.

Planului de investiții ACTIV PLUS i se pot adăuga o serie de asigurări suplimentare, precum asigurările de sănătate (spitalizare și intervenție chirurgicală) sau asigurările în caz de accident.

. . . mai multă flexibilitate

Flexibilitatea planurilor de investiții ING Nederlanden oferă posibilitatea modificării în orice moment a structurii portofoliului de investiții. Această flexibilitate este susținută de transparența în administrarea programelor de investiții, a căror evoluție poate fi urmărită zilnic.

Special pentru clienții ING Nederlanden, sunt realizate lunar buletine de analiză a evoluției acestor programe, incluzând informații despre piețele de capital internă și internaționale.

Oricând pe durata constituirii planului financiar se [pot investi sume suplimentare, care la momentul dorit se pot aloca și transfera între programele alese.

În funcție de nevoi se poate retage o parte din sumele deja investite

Prin componenta de protecție oferită de asigurarea de viață este asigurată o acoperire a riscului de deces oriunde în lume – sub forma unei sume asigurate plătibile beneficiarilor desemnați.

3.2. EFICIENȚA ECONOMICĂ ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR

Trecerea de la economia centralizată la economia de piață, precum și restructurarea economiei românesti, trebuie să se realizeze prin respectarea principiilor de eficiență. Activitatea agenților economici asigură performanța atunci când are o eficiență înaltă, adică obținerea unor efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.

3.2.1. CONCEPTUL DE EFICIENȚĂ ÎN DOMENIUL ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE

Eficiența înseamnă gestionarea rațională a materiilor prime, combustibilului și energiei, a forței de muncă, a capitalului, cu scopul sporirii (maximizării) producției, serviciilor. Eficiența surprinde și alte aspecte cum ar fi: oportunitatea și eficiența investițiilor, gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor, măsura în care serviciile corespund necesităților beneficiarilor, măsura în care pot fi procurate și utilizate cu maximum de randament1.

Eficiența economică are două componente:

eficiența tehnică = cantitatea inputurilor folosite pentru a produce un nivel de output, respectiv nivelul producției să fie realizat cu o cantitate optimă de factori de producție. Definită astfel, eficiența tehnică este echivalentă cu noțiunea de productivitate parțială a unui factor de producție (exemplu: muncă) sau totală a tuturor factorilor de producție2.

eficiența de alocare = se referă la mixul (combinația) inputurilor (factorilor de producție). Combinația optimă a factorilor de producție este determinată de prețurile lor relative, care reflectă raritatea lor relativă, scopul fiind minimizarea costurilor de producție.

Eficiența în domeniul serviciilor prezintă unele particularități. În modul sintetic de exprimare a eficienței – ca raport între mijloacele consumate și rezultatele obținute, dacă în privința mijloacelor există identitate cu celelalte ramuri și sectoare ale economiei, fiind vorba de consumuri de factori de producție, în cazul rezultatelor se întâlnesc forme de exprimare specifice, dependente de natura activității, de rolul economico-social al serviciilor.

Eficiența serviciilor se apreciază atât în raport cu efectele economice, concretizate în rezultatele economice ale întreprinderilor și prin însumare, ale întregii economii, cât și cu efectele sociale privite din punct de vedere al consumatorilor și concretizate în gradul de satisfacere a trebuințelor, pe care îl asigură.

Asigurările reprezintă din punct de vedere economic o prestație de servicii efectuate de societăți comerciale specializate pentru unele persoane fizice sau juridice. Deci, trebuie luat în considerare raportul efort / efecte sau efecte / efort în dubla ipostază a manifestării intereselor implicate.

Pentru asigurător, asigurările sunt mai eficiente cu cât cheltuielile făcute cu plata despăgubirilor, cu plata sumelor asigurate și cele de administrare a asigurărilor sunt mai reduse.

Pentru asigurați, eficiența economică este cu atât mai mare cu cât despăgubirile pe care le primesc pentru a compensa dauna sunt mai apropiate de valoarea bunului dăunat, iar perioada care trece de la data producerii pagubei până la data încasării despăgubirilor este mai redusă.

În analiza eficienței economice în domeniul asigurărilor se impune luarea în considerare a unui fapt și anume inversarea ciclului economic. Societatea de asigurări „vinde“ înainte „de a fi produs“ deci, înainte de a cunoaște „costul produsului vândut“. În schimbul primei încasate de la asigurați, societatea de asigurări va plăti acestora despăgubiri al căror volum nu se poate stabili aproximativ.

Este foarte important modul de calcul al primei de asigurare, acesta făcându-se pe baza unor criterii stiințifice, metode statistico-matamatice. Numai prin această importanță acordată formulelor de calcul, societatea de asigurări reușește să-și formeze din primele de asigurare încasate, un fond de asigurare care să-i permită acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat.

Analiza eficienței activității de asigurare are caracter stiințific, dacă se bazează pe datele oferite de sistemul informațional existent în acest domeniu. Pornind de la aceste date, pot fi cercetate, analizate și interpretate rezultatele obținute în activitatea de asigurare, pot fi identificați factorii care le-au determinat si apoi pot fi stabilite căile si mijloacele necesare pentru îmbunătățirea lor1.

Un factor important care influențează direct și nemijlocit volumul cheltuielilor efectuate de asigurător cu plata despăgubirilor, este caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de pagube. Amploarea și calitatea activității desfăsurate de asigurător în legătură cu încheierea unui număr cât mai mare de asigurări și de gradul de înțelegere a diferitelor persoane fizice și juridice în ceea ce privește necesitatea și utilitatea acestora.

Tabel 3.1. Evoluția numărului de contracte încheiate de ING Nederlanden România SA

Sursa: Baza de date ING Nederlanden Asigurări de Viață România

Se constată o creștere permanentă a numărului de contracte. În 1998, numărul de contracte încheiate a crescut cu 17,8% față de anul 1997. Cea mai mare creștere, de la un an la altul, s-a înregistrat în anul 1999, când numărul de contracte acrescut cu 50,2% față de anul 1998. În medie, numărul de contracte încheiate de ING Nederlanden, pe piața românească de asigurări a crescut între 1997 și 2002 cu un ritm mediu anual de 24,7%.

Sursa: Baza de date ING Nederlanden Asigurări de Viață România

Figura 3.1 : Evoluția numărului de contracte încheiate

Pentru a interveni prompt în înlăturarea urmărilor producerii riscurilor asigurate, iar cheltuielile să fie cât mai reduse este necesar ca activitatea de asigurări să fie foarte bine organizată. Activitatea de asigurări trebuie să fie organizată și condusă astfel încât să-i permită asigurătorului să obțină un profit, din care o parte i se cuvine bugetului de stat sub formă de impozit.

În ultimii trei ani ING Nederlanden Asigurări de Viață România a înregistrat cheltuieli totale, după cum urmează : 2000 – 3.217.109 USD, 2001 – 6.571.804 USD, 2002 – 10.744.664 USD. În condițiile depășirii veniturilor din bugetul anului 2002 cu 41,73%, cheltuielile totale au crescut cu numai 16,23%.

Sursa: Baza de date ING Nederlanden Asigurări de Viață România

Figura 3.2 : Ponderea diverselor tipuri de cheltuieli în total

După cum se observă, cheltuielile cu salariile – 29% și comisioanele – 26% reprezintă mai mult de jumătate din totalul cheltuielilor în anul 2002. Acest lucru nu face decât să confirme una dintre trăsăturile principale ale sectorului serviciilor și asigurărilor în special, aceea de mare consumator de muncă vie.

În mod evident, eficiența economică a asigurărilor are un conținut complex. Clar devine însă faptul că în analiză trebuie ținut seamă de scopul fiecăreia din părți. Societatea de asigurări urmărește să-și încheie fiecare exercițiu financiar cu profit, iar asigurații scontează, la producerea cazului asigurat, pe despăgubirea cât mai rapidă și cât mai consistentă, raportat la paguba suportată. Concluzia care se desprinde este aceea că eficiența asigurării trebuie analizată atât din punct de vedere al asigurătorului, cât și din punct de vedere al asiguraților.

Tabel 3.2.  Valoarea despăgubirilor plătite ( mii USD) : 

Sursa: Baza de date ING Nederlanden Asigurări de Viață România

Valorile daunelor plătite de ING Nederlanden Asigurări de Viață România SA a crescut în medie, între 1997 și 2002, cu un ritm mediu anual de 36,8%, atingând valoarea maximă în anul 2002, 27.301.000 milioane USD.

Sursa: Baza de date ING Nederlanden Asigurări de Viață România

Figura 3.3 : Evoluția valorii despăgubirilor plătite ( mii USD) 

3.2.2. INDICATORI CARE REFLECTĂ EFICIENȚA ASIGURĂRILOR LA ASIGURĂTOR

Principalele criterii de evaluare a eficienței, cu caracter general sunt:

RENTABILITATEA – exprimă sintetic eficiența economică și constă în capacitatea unei întreprinderi de a obține profit sau un venit net. Se măsoară cu ajutorul indicatorilor absoluți și relativi. Nivelul absolut reprezintă diferența dintre veniturile totale și costurile totale. În general, calculul profitului prezintă unele particularități depinzând de sectorul despre care e vorba : comerț, turism, activități de producție etc. De exemplu, pentru activitățile de producție nivelul profitului se calculează ca diferență între prețul de producție (fără TVA) și costurile de producție.

Societățile de asigurare sunt scutite de plata TVA, iar cheltuielile directe și indirecte sunt alcătuite din :

cheltuieli pentru daune – acea parte a cheltuielilor privind plata daunelor întamplate;

cheltuieli și taxe pentru investiții – includ atât cheltuieli interne, cât și cele externe pentru investiții;

costuri de achiziție – evidențiate separat în cadrul cheltuielilor nete de operare în contul de profit și pierdere și includ costuri directe cum ar fi comisioanele de achiziție și costuri indirecte, cum ar fi cele pentru publicitate si cheltuieleile administrative legate de procesarea propunerilor și emiterea polițelor;

cheltuielile administrative – sunt evidențiate separat în cadrul cheltuielilor nete de operare; includ cheltuielile rezultate din colectarea primelor de asigurare, administrarea potofoliului, acceptări sau cedări în reasigurare. Ele includ cheltuielile cu personalul și amortizarea mobilierului de birou și a echipamentelor. Rezervele pentru sumele irecuperabile de la clienți sau reasigurători sunt și ele incluse în cheltuielile administrative.

Veniturile societății sunt reprezentate de :

venituri din prime : sumele încasate în urma încheierii polițelor de asigurare. Este vorba atât de prime de asigurare cât și reasigurări primite;

venituri din investiții – venituri nete din diferențe de curs valutar;

venituri din dobânzi, depozite la bănci, alte investiții financiare.

Indicatorii relativi sunt mai expresivi și se referă la rata rentabilității care poate fi : comercială, economică si financiară.

RATA RENTABILITĂȚII ECONOMICE (Re) – se calculează ca raport între rezultatul exercițiului (RE) și activele totale (At)

Tabel 3.3. Total active și rezultatul exercițiului în perioada 1997-2002:

Sursa :Rapoarte anuale 1997-2000, Baza de date ING Group

Se observă scăderea ratei rentabilității economice,această scădere fiind de 6% în anul 2002, față de anul 1997, rezultatul exercițiului înregistrând valori aproape identice în ultimii ani, în timp ce valoarea activelor totale a înregistrat creșteri.

RATA RENTABILITĂȚII FINANCIARE (Rf) – se calculează ca raport între rezultatul exercițiului (RE) și capitalurile proprii (K)

Tabel 3.4. Capitaluri proprii și rezultatul exercițiului ptr. perioada 1997-2001

Sursa :Rapoarte anuale 1997-2001

Ca și în cazul ratei rentabilității economice și rata rentabilității financiare are tendința de scădere până în anul 1999, iar în anii 2000 și 2001 a înregistrat o ușoară creștere. Cea mai mare scădere a ratei rentabilității financiare, de la un an la altul, se înregistrează în anul 1999, aceasta fiind de 9,9% față de anul 1998, ajungând la valoarea de 15%

3) RATA RENTABILITĂȚII COMERCIALE (Rc) -se calculează ca raport între rezultatul exercițiului (P) profit sau pierdere -după ce s-a scăzut impozitul pe profit -și cifra de afaceri (CA)

Rc = (P / CA) * 100

Tabelul 3.5. RATA RENTABILITĂȚII COMERCIALE

Sursa :Rapoarte anuale 1997-2000, Baza de date ING Group

Valorile ratei rentabilității comerciale au avut o evoluție diferită de la an la an, datorită modificării valorilor cifrei de afaceri – creștere permanentă, dar și a valorilor profitului net.

La interpretarea acestor indicatori trebuie ținut seama de cheltuielile suplimentare datorate investițiilor publicitare în anul 2000, 2001 și 2002, iar în anul 2002 lansarea pe piață a noului plan financiar pentru copii MAJOR. În anul 2002, MAJOR a produs o « pierdere » de 1.301.000 EURO. Rezultatele pozitive vor începe în anul 2003, când se prevăd încasări de peste 200.000 EURO.

Eficiența utilizării factorilor de producție :

Exprimă nivelul producției pe unitatea de factor de producție consumat. Resursele utilizate luate în considerare sunt resursele umane.

Tabelul 3.6. Productivitatea muncii în perioada 1997-2002

Sursa :Rapoarte anuale 1997-2002, Baza de date ING Nederlanden Asigurări de Viață

Astfel se poate calcula productivitatea muncii unui lucrător din asigurări. Se exprimă ca raport între încasările totale din prime de asigurare într-o perioadă de timp (1 an) și numărul personalului angrenat în achiziționarea asigurărilor. Conform relației :

W = productivitatea muncii

P = prime încasate

Npa = personalul de asigurări

Creșterea foarte mare a productivității muncii din anul 1998, se datorează și faptului că, în anul 1998, primele de asigurare încasate au crescut de 2,9 ori față de 1997, în timp ce numărul angajaților a crescut de numai 1,2 ori.

În medie, productivitatea muncii a crescut între 1997 și 2002, cu unritm mediu anual de 29.1%.

Obiectivele care se urmăresc în aprecirea eficienței activității de asigurare sunt multiple. Se pot menționa: stabilirea rezultatelor financiare obținute de asigurător; nivelul de dezvoltare a asigurărilor facultative; cantitatea și calitatea activității desfășurate de personalul care se ocupă cu încheierea de asigurări; rezultatele obținute de la asigurați etc.

Pentru aprecierea rezultatelor obținute de asigurător se pot utiliza mai mulți indicatori specifici :

1. RATA DAUNEI

Reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre plățile pentru despăgubiri și încasările din prime de asigurare. Relația de calcul:

Rd = rata daunei

Dp = totalul plăților de despăgubiri si sume asigurate

P = totalul încasărilor de prime.

Se calculează atât pentru fiecare an, cât și pentru fiecare categorie de asigurări în parte.

Rata daunei, se exprimă în procente, putând fi mai mică, egală sau mai mare de sută la sută. Cu cât nivelul ratei daunei este mai mic față de 100% cu atât situația financiară a societății de asigurare este mai favorabilă.

Tabelul 3.7. RATA DAUNEI pentru perioada 1997-2002

Sursa: Baza de date ING Nederlanden Asigurări de Viață România

Acest indicator înregistreaza o evoluție oscilantă, de la 69,7% în anul 1997, care este și cea mai mare valoare înregistrată până în prezent, până la 36,1% în 2002. Este un indicator foarte important, care determină măsurile necesare unei activități eficiente pentru asigurător. Exemplu : un asigurat cu o daună mare pe o formă de asigurare, în cazul reînnoirii poliței în anul următor, va plăti o primă de asigurare mai mare – malus- pentru acoperirea aceluiași risc. Pentru societate este capital să aibă o bună dispersie a riscurilor, atât ca forme de asigurare (bunuri – auto), cât și teritorială (zone seismice, inundabile).

2. PRIMA MEDIE ÎNCASATĂ PE UN CONTRACT

Se calculează prin raportarea totalului încasărilor de prime, la numărul contractelor de asigurare încheiate.

Relația de calcul este:

Pm = prima medie încasată pe un contract

P = totalul încasărilor din prime de asigurare

Nc = număr de contracte încheiate

Tabelul 3.8. PRIMA MEDIE ÎNCASATĂ PE UN CONTRACT

Sursa: Baza de date ING Nederlanden Asigurări de Viață România

La acest indicator se poate observă creșterea de la an la an, în special în anul 1998, când s-au încasat prime în valoare de 25.683.000 USD, cu aproximativ 17 milioane de dolari mai mult decât în anul precedent, dar cu o foarte ușoară scădere în anul 2000, când de asemenea valoarea primelor încasate a fost foarte mare dar a crescut foarte mult și numărul contractelor încheiate a căror primă de asigurare este comparativ cu alte forme de asigurare, mai mare. În același timp poate fi și dovada încheierii unui număr mai mare de polițe pentru perosane fizice, care au valori mai mici atât ca sume asigurate, cât și ca prime de încasat. O creștere remarcabilă a primei medii îcasate pe un contract se observă în 2002, datorată în mare măsură creșterii primelor de asigurare încasate în total în anul 2002.

Sursa : ING Nederlanden Asigurări de Viață România

Figura 3.4. Evoluția primei medii încasate pe un contract(USD)

ING Group a încheiat secolul XX cu rezultate extraordinare. În cei zece ani care au trecut de la înființare, ING Group a crescut spectaculos, situându-se între primele zece grupuri financiare din lume. Succesul înregistrat se datorează importantelor achiziții făcute și numărului tot mai mare de clienți – peste 50.000.000 în prezent – care au conferit grupului o prezență semnificativă pe cele mai importante piețe ale lumii.

Anul 2000 este considerat de ING Group cel mai bun de până acum. Profitul operațional net a crescut cu 24,1%, de la 3.229 mil. EURO în 1999 la valoarea de 4.008 mil. EURO la sfârșitul anului 2000, aceasta reprezentând una dintre cele mai importante performanțe ale grupului din ultimii 10 ani. De asemenea, valoarea activelor în administrare a crescut cu 46% în anul 2000 față de anul precedent, atingând impresionanta cifră de 503 mil. EURO.

Rezultatele remarcabile obținute se datorează condițiilor favorabile din ultimii doi ani, care au avut un impact pozitiv asupra ING. Într-un climat economic provocator, ING Group își concentrează strategia asupra investiției, managementului și acumulării, fructificând rezultatele obținute până acum.

Sursa : ING Group – Raport anual 2000

Figura 3.5. : Evoluția profitului operațional net al ING Group

3.2.3. INDICATORI CARE REFLECTĂ EFICIENȚA ASIGURĂRILOR LA ASIGURAT1

Societățile de asigurare funcționează în regim concurențial, iar ele trebuie să-și organizeze activitatea, să stabilească nivelul primelor și normelor de asigurare astfel încât asigurările să fie atractive, eficiente și pentru asigurați.

1. DURATA MEDIE DE LICHIDARE A DAUNELOR

Rezolvarea operativă a cererilor de plată, a drepturilor cuvenite reprezintă un aspect deosebit de important în relațiile cu asigurații, iar de calitatea acestor servicii depinde atât prestigiul societății, cât și situația financiară a asiguraților. Cheltuielile cu publicitatea pot fi în zadar dacă societatea nu izbutește să efectueze operativ și corect plățile.

Durata medie de lichidare a daunelor se calculează ca raport între numărul de zile trecute de la avizare până la plata despăgubirii și numărul dosarelor soluționate; relația de calcul este:

Dm = durata medie de lichidare a daunelor

t = numărul zilelor de la avizarea daunelor pană la soluționarea acestora.

Exemplu : Pentru anul de asigurare 2000, suma zilelor de la avizarea daunelor până la soluționarea acestora a fost de 35.802 zile. Știind că numărul dosarelor de daună soluționate în anul 2000 a fost de 1.562 dosare, atunci :

Reducerea duratei de lichidare a daunelor trebuie să stea în atenția societății de asigurare, constituind un proces continuu și un imbold important pentru asigurați de a continua colaborarea.

2. GRADUL DE ACOPERIRE A DAUNEI SAU RATA DESPĂGUBIRII

Se calculează astfel:

Gad = rata despăgubirii

Dp = despăgubiri primite de asigurat

Pg = valoarea pagubei produse la bunul asigurat.

Exemplu : Valoarea pagubei produse, în cazul unei asigurări de răspundere civilă auto este de 111.200.523 lei, iar despăgubirea primită de asigurat conform normativelor interne de calcul al despăgubirilor este de 65.253.451 lei. În acest caz rata despăgubirii este :

Acest indicator ne arată gradul de acoperire a pagubei prin despăgubirea primită. Dacă despăgubirea ar fi egală cu paguba, aceast fapt i-ar determina pe asigurați să favorizeze producerea riscului. Pentru a combate asemenea încercări, societățile de asigurare utilizează ca pârghie „sistemul acoperirii limitate“, prin aplicarea franșizei care constă în scutirea asigurătorului de a acoperi paguba cu o anumită sumă sau cotă, deci suportarea de către asigurat a unei cote părți din valoarea pagubei. Asiguratul este astfel stimulat să ia măsurile pentru buna păstrare și întreținere a bunului asigurat.

3.3. SOLVABILITATEA SOCIETĂȚII ING NEDERLANDEN ASIGURĂRI DE VIAȚĂ ROMÂNIA SA

Asigurările joacă, așa cum am mai arătat, un rol important în cadrul oricărei economii moderne, fapt care conduce implicit la necesitatea ca atât cadrul legal, cât și însăși activitatea curentă desfășurată de societățile de asigurări să asigure o permanentă solvabilitate a acestora, adică acestea să aibă în orice moment capacitatea de a-și onora obligațiile asumate prin contractele de asigurare încheiate1.

Privind din punct de vedere tehnic, putem spune că un asigurător este solvabil dacă activele sale sunt mai mari sau egale cu datoriile pe care acesta le are, dar solvabilitatea nu se referă numai la volumul activelor, căci insolvabilitatea poate surveni și în cazul în care structura activelor nu este cea optimă sau activele nu pot fi utilizate în timp util pentru acoperirea obligațiilor.

Pentru a-și menține solvabilitatea, fiecare asigurător trebuie să-și constituie niște rezerve tehnice, care au la bază criterii foarte riguroase, pentru a se dovedi bine dimensionate pentru a acoperi obligațiile viitoare. Chiar și în cazul în care asigurătorul își ia aceste măsuri de siguranță, datorită caracterului aleator al producerii riscurilor asigurate, se pot întâlni situații în care volumul plăților să depășească cu mult nivelul prevăzut, fapt care impune necesitatea ca activele să aibă un nivel mai mare decât cel de echilibru.

Acest surplus este cunoscut sub denumirea de marjă de solvabilitate, concepută pentru a crea certitudinea capacității de plată a unui asigurător. Marja de solvabilitate poate fi definită ca diferența între active și datoriile asigurătorului, fiind formată din fondurile proprii sau activele libere (cele care nu sunt avute în vedere pentru acoperirea unor datorii previzibile). Nivelul marjei de solvabilitate este stabilit de lege, ea reprezentând și un instrument de supraveghere a activității asigurătorilor, fiecare asigurător fiind obligat să facă dovada deținerii marjei minime de solvabilitate cerută prin lege.

Referitor la marja de solvabilitate și la fondurile de garanții, în Uniunea Europeană sunt stabilite o serie de Reguli, conform cărora, statul de origine solicită fiecărei societăți de asigurări să-și constituie o marjă de solvabilitate suficient de acoperitoare pentru ansamblul activității sale. Marja de solvabilitate corespunde patrimoniului societății eliberat de orice angajament previzibil, din care au fost deduse elementele necorporale. În principal, marja de solvabilitate cuprinde:

Capitalul social vărsat

Jumătatea fracției nevărsate a capitalului social, imediat ce partea vărsată atinge 25% din acest capital

Rezervele care nu corespund angajamentalor

Plusvalorile rezultate dintr-o subevaluare a activelor, cu condiția ca aceste plusvalori să nu aibă un caracter excepțional

Acțiunile preferențiale cumulative și împrumuturile subordonate, fără ca acestea să depășească 50% din marjă

Titlurile de valoare pe o durată nedeterminată și alte instrumente, care îndeplinesc o serie de condiții, fără ca acestea să depășească 50% din marjă

Marja de solvabilitate se determină fie în raport cu totalul anual al primelor de asigurare, fie în raport cu volmul mediu al daunelor înregistrate în ultimele trei (sau șapte) exerciții financiare.

Nivelul total al nivelului marjei de solvabilitate trebuie să fie egal cu cel mai mare dintre rezultatele obținute prin următoarele două calcule:

în raport cu primele de asigurare încasate:

Ms = [ Vpa + Pr – (Tpa + Tit)] * (Tdn / Tdb)*

Ms = marja de solvabilitate

Vpa = volumul primelor de asigurare încasate în afacerile directe în cursul ultimului exercițiu financiar și respectiv, în toate cele trei sau șapte exerciții financiare la care s-a făcut refere anterior

Pr = prime încasate din primirile în reasigurare în cursul ultimului exercițiu financiar

Tpa = totalul primelor anulate în cursul ultimului exercițiu financiar

Tit = totalul impozitelor și al taxelor aferente primelor de asigurare incluse în calcul (Vpa)

Tdn = totalul daunelor din ultimul exercițiu financiar ce rămân în sarcina societății de asigurări după cedările în reasigurare (deci totalul daunelor nete)

Tdb = totalul daunelor brute din ultimul exercițiu financiar

Raportul Tdn / Tdb din ultimul exercițiu financiar nu poate fi în nici un caz mai mic de 50%

în raport cu daunele produse de riscurile asigurate:

Ms = [ Vd + Td + Tp – (Tri + Tpr)] * (Tdn / Tdb)

Vd = volumul daunelor plătite în legătură cu afacerile directe în cursul perioadelor de trei sau șapte exerciții financiare (nu se deduc daunele aflate în sarcina cesionarilor sau retrocesionarilor)

Td = totalul daunelor ce trebuie plătite ca reasigurător

Tp = totalul provizioanelor pentru daunele ce trebuie plătite, constituite la sfârșitul ultimului exercițiu financiar, atât pentru afacerile directe, cât și pentru primirile în reasigurări

Tri = totalul regreselor încasate în perioadele celor trei sau șapte exerciții financiare

Tpr = totalul provizioanelor sau al rezervelor pentru daunele ce trebuie plătite, constituie la începutul celui de al doilea exercițiu financiar, atât pentru afacerile directe, cât și pentru primirile în reasigurare.

Și în acest caz, raportul Tdn/Tdb din ultimul exercițiu financiar care va fi luat în considerare, nu poate fi mai mic de 50%.

ING Nederlanden – Rezultate financiare

Sursa : ING Nederlanden – Rapoarte anuale 2001 și 2002

În general, s-a confirmat faptul că, în cazul societăților care practică numai asigurări generale (non-viață), marja de solvabilitate nu poate fi mai mică decât capitalul social vărsat, iar în cazul societăților care practică asigurări de viață, marja de solvabilitate care trebuie menținută în permanență, nu poate fi mai mică decât capitalul social vărsat plus 4% din rezerva matematică aferentă fondului asigurărilor de viață.

Pentru realizarea solvabilității unui asigurător este foarte important ca activele acestuia să aibă o structură adecvată, astfel încât la nevoie să poată fi ușor transformată în lichidități.

Eficința activității de asigurări și reasigurări poate crește prin preocuparea permanentă pentru găsirea unor soluții menite a conduce la reducerea cheltuielilor privind administrarea asigurărilor. De asemenea, eficiența poate spori și prin exploatarea într-o măsură tot mai mare a condițiilor pe care le oferă economia de piață în ceea ce privește obținerea de venituri suplimentare prin efectuarea de plasamente în diferite investiții, a rezervelor tehnice.

CAPITOLUL 4

STUDIU COMPARATIV PENTRU STABILIREA LOCULUI „ING GROUP” PE PIAȚA INTERNAȚIONALĂ ȘI INTERNĂ A SERVICIILOR DE ASIGURĂRI

4.1. ANALIZA MEDIULUI COMPETIȚIONAL

În majoritatea țărilor dezvoltate, asigurările reprezintă o importantă ramură a economiei. Ele participă la creșterea produsului intern brut, prin valoarea adăugată în societățile de asigurări, în cele de intermediere, sau în cele de prestări servicii auxiliare. Beneficiile aduse de societățile de asigurări întregii economii sunt multiple și pentru ca aceste beneficii să fie percepute ca atare este nevoie de un mediu competițional sănătos.

4.1.1. MEDIUL COMPETIȚIONAL INTERNAȚIONAL

Vom începe acest capitol prin a prezenta evoluția pieței internaționale a asigurărilor, care a fost marcată decisiv de evenimentele tragice din 11 septembrie 2001, de la această dată, piața asigurărilor internaționale începând o nouă etapă a evoluției sale.

Chiar dacă în SUA polițele clasice de asigurări de bunuri acoperă riscul unor atacuri teroriste, ele exclud, ca peste tot in lume, actele considerate a fi declarații de război. Motivul e simplu. Fiind mai mult decât imprevizibile, distrugerile provocate de un război nu pot fi asigurate. În acest context, interpretarea agresiunii asupra celor două orașe americane, New York și Washington, ca un act terorist sau o declarație de război devine extrem de importantă pentru asigurători. Dacă a fost vorba doar de acțiunea unui grup terorist, ei vor trebui să onoreze polițele in vigoare. Dacă au fost implicate și state suverane, faptele vor trebui privite în altă lumină, iar avocații vor avea cu siguranță de lucru.

Oricum am judeca, în joc sunt miliarde de dolari. Ele se referă nu doar la asigurările propriu-zise ale clădirilor dărâmate, ci mai ales la polițele de viață, cele de aviație de raspundere civilă, dar și cele care acoperă întreruperea activității companiilor și pierderea profitului. Mai afectate vor fi, se pare, companiile cu expuneri mari în domeniul asigurărilor de grup.

Pe de altă parte, doar unul dintre cele două turnuri WTC a fost asigurat. Proprietarii clădirii au considerat puțin probabilă situația ca ambele turnuri să se prabușească în același timp, fapt pentru care vor încasa despagubiri de circa 1,5 miliarde USD, adică o treime față de totalul daunelor legate de întreaga construcție. La aceasta se adaugă costul celor patru avioane prabușite, fiecare dintre acestea fiind asigurat pentru 250 milioane USD prin intermediul brokerului Marsh & Mc Lennan și circa 6 miliarde de dolari reprezentând daune totale legate de răspunderea civilă a transportatorului. În ce privește clădirea Pentagonului, aceasta nu a fost asigurată, ea aparținând guvernului american. Estimarile aparțin specialiștilor Lloyds. Prin comparație, vom spune că încasările pe total piață românească a asigurărilor au fost anul trecut abia de 315 milioane USD.

Fenomenul globalizării a cuprins și lumea asigurărilor, astfel că analiștii apreciază că recentele evenimente din SUA vor avea un impact puternic și asupra pieței europene de profil. Conform acestora, principalele efecte vor fi creșterea cotațiilor de primă, începând cu 2002 și anii următori, dar și revizuirea acoperirii riscurilor prevăzute în polițe.

România nu va putea scapa nici ea de efectele majorării tarifelor, chiar dacă piața locală a asigurărilor este puțin dezvoltată. „Prima consecință va fi aceea că reasigurarea ne va costa mai mult decât până acum. Pornind de aici va trebui să acoperim costurile suplimentare din primele încasate, ceea ce înseamnă că vom fi nevoiți să creștem cotațiile“

Din estimările făcute până în prezent reiese că suma necesară plăților pentru despăgubiri se ridică la 50 miliarde USD. Suma diferă substantial de estimarile inițiale făcute de agenția de rating Moody’s, care se ridicau la circa 10-15 miliarde USD, corectată la o săptamână de la eveniment la 30 miliarde USD. Mark Hewlett, managing director la Moody’s Eurropean Insurance Research, a declarat că suma finală va putea fi cunoscută cel mai probabil peste doi sau chiar trei ani. Cele 50 miliarde USD pentru despagubiri sunt repartizate între cele mai mari și mai solide firme de asigurare și reasigurare din lume: 2,2 miliarde – Berkshire Hathaway Inc.; 1,9 miliarde USD – Lloyd’s (reasigurător); 950 mil. USD – Munich RE (reasigurător); 800 mil USD – AIG Group; 700 mil. USD – Swiss RE (reasigurător); 550 mil. USD – ING Group; 400 mil. USD – AXA; 340 mil. USD – QBE Insurance Group Ltd.; 200 mil. USD – Chubb Corp.; 87 mil. USD – Amlin si alții, cu mențiunea că aceste sume vor fi actualizate pe măsura evaluării exacte a daunelor și a contractelor ce trebuie plătite de fiecare companie in parte. Companiile de asigurări implicate au declarat că exceptarea de la plata polițelor este valabilă numai în cazul unui război declarat între două sau mai multe state, dar cum nu s-a întâmplat așa, companiile de asigurări vor efectua toate plățile.

Evident că societățile de asigurări sunt nevoite să evite apariția unui val de neîncredere din partea clienților, pentru a nu afecta sectorul asigurărilor pe o durata foarte lungă de timp. În plus, plata despăgubirilor reprezintă o reclamă foarte bună (cu niște costuri foarte mari) si un test asupra solidității celor mai multe din companiile afectate. Bruno Porro, membru al comitetului executiv al grupului Swiss Re, a declarat: „Nu am nici o îndoiala asupra faptului că industria asigurărilor nu are altă opțiune decât să plătească“.

Dezvoltarea puternică, la sfârșitul secolului trecut, a segmentului asigurărilor a determinat întărirea companiilor de asigurări, creând giganți în domeniu, capabili să facă față unor evenimente chiar de magnitudinea celui de la WTC. Nu există nici o îndoială că cele mai multe din societățile de asigurări afectate vor face față plății despăgubirilor. „Industria asigurărilor este puternic capitalizată și poate rezista unei lovituri financiare enorme, fără ca aceasta să amenințe stabilitatea întregului sistem”. Un semn de întrebare se ridică totuși asupra pieței de asigurări Lloyd’s, unde autoritatea de supraveghere a asigurărilor din SUA se va deplasa pentru a analiza solvabilitatea acesteia. Surse oficiale din cadrul Lloyd’s au precizat că expunerea sa la atacurile din SUA este echivalentă cu 12 % din capacitatea pieței în anul 2001.

Efectele negative, pe piața asigurărilor, ale acestor evenimente se vor reflecta într-o evaluare mai amănunțită a riscurilor preluate de companiile de asigurare (includerea în polițele de asigurare a actelor teroriste), precum și prin majorarea primelor de asigurare cu procente cuprinse între 100 si 200% pe piața asigurărilor de bunuri si 200-500% pentru transporturile aeriene. Cu toate acestea, companiile de asigurări se asteaptă la o creștere a vânzărilor în perioada următoare, ca urmare a conștientizării necesității protecției financiare prin mecanismul asigurării. Dacă până la 11 septembrie 2001, în SUA, majoritatea asiguraților optau pentru acoperirea, prin polițele de asigurare, a riscurilor de cutremur și incendiu, acum cei mai mulți doresc completarea acestora cu riscul de „acte teroriste“.

Tabel 4.1. Despăgubiri estimate World Trade Center

Sursa: Capital nr.43, 25 octombrie 2001

După șocurile suferite în 2001, companiile de asigurări se redresează pe baza creșterii veniturilor. Industria mondială a asigurărilor a traversat o perioadă nefastă în anul 2001. Însă ultimele date indică o creștere semnificativă a încasărilor din primele de asigurare. Cel mai grav eveniment din istoria asigurărilor l-a constituit atentatul terorist de la World Trade Center, din 11 septembrie 2001, fiind cea mai mare pagubă din istoria omenirii. În plus, a intervenit și falimentul marii companii americane Enron, la care se adaugă alte firme ce au suferit pierderi financiare însemnate, precum Global Crossing și Kmart, care cumulează datorii de 200 miliarde de dolari.

Pentru consumatorul final, toate aceste pierderi ale companiilor de asigurări și creșterea abruptă a despăgubirilor acordate în ultimul timp se vor traduce prin prime de asigurare mai mari. Problemele cu care se confruntă industria de asigurări se regăsesc în toate sectoarele: auto, al locuințelor, în afaceri, sănătate și al asigurărilor de viață. Schimbările din acest domeniu vor fi benefice pe termen lung, însă pe termen scurt, angajatorii vor trebui să caute soluții pentru a mai putea acorda asigurări de sănătate pentru propriii salariați.

În ciuda acestor evenimente, piața asigurărilor dă semne evidente de însănătoșire. Prognozele indică o creștere a primelor nete subscrise de 14,7%, ca rezultat al creșterii tarifelor și al numărului mai mare al cererilor. Dacă această tendință se va menține, asigurările vor avea cea mai mare creștere din 1986 până în prezent. Și estimările privind încasările nete aferente anului 2002 vor fi depășite, creșterea fiind de 9,8%. Cele mai mici creșteri au fost consemnate în anii 1998 și 1999, de sub 2% – cele mai slabe rezultate din 1950. Evenimentele din 2001 au făcut ca cererea pentru asigurări de orice fel să crească foarte mult, riscurile dovedindu-se mult mai mari decât se putea imagina. La fel ca pe orice piață, când cererea crește abrupt și oferta rămâne aceeași, prețurile urcă.

Tabel 4.2. Cele mai costisitoare evenimente din istoria omenirii

Sursa: Capital nr.43, 25 octombrie 2001

Tendințe pe piața asigurărilor

• Explicația privind majorarea primelor de asigurare este simplă. Prin anii ‘90, companiile de asigurări și-au permis acordarea de discounturi substanțiale la prime. Diferența până la prețul real putea fi lesne acoperită din investițiile efectuate pe piețele financiare sau bursiere, care aduceau profituri bune. Însă în anul 2000, ambele piețe au scăzut drastic, scădere ce continuă și în prezent. Perioada bună a piețelor financiară și bursieră a făcut ca societățile de asigurare să se concureze puternic pentru câștigarea de noi clienți, prin oferte tot mai avantajoase.

• Viitorul asigurărilor de viață este strâns legat de posibilitățile de a crea fonduri de pensii, pe măsură ce statul va cheltui tot mai puțin pe asigurările sociale.

• Ponderea Internetului va crește tot mai mult în domeniu, marile companii de asigurări cheltuind miliarde de dolari pentru dezvoltarea strategiilor de e-business.

În Europa, diferențele, în ce privește asigurările, dintre țările postcomuniste sunt mai mari decât decalajele dintre acestea și Occidentul european. Nivelul scăzut al dezvoltării piețelor de asigurări în Europa Centrală și de Est a fost perceput de marile companii occidentale drept o oportunitate pentru a angaja peste un miliard de dolari în această regiune, în ultimii zece ani.

Progresele realizate de țările postcomuniste sunt vizibile, dar potențialul de dezvoltare, după un deceniu, este aproape intact. La nivelul anului 2000, rata penetrării pieței românești se ridică la doar 0,8%, față de 6,5% în Germania. și chiar dacă în acest moment coeficientul nostru este foarte apropiat de pragul psihologic 1%, problema rămâne practic neschimbată. În ciuda decalajelor existente în acest moment între vestul și estul continentului, marile companii de asigurări mizează pe o evoluție convergentă, care să legitimeze calcule de genul următor: dacă România ar egala gradul de penetrare a pieței din Germania, primele încasate ar totaliza (luând ca bază datele anului 2000) nu mai puțin de 2,4 miliarde USD ; o companie deținând doar 10% din piața românească de asigurări și-ar asigura, în această ipoteză, o respectabilă cifră de afaceri de 240 milioane USD.

Începând, cu 1990, mai toate țările postcomuniste au reglementat domeniul asigurărilor prin legi moderne, au privatizat companiile autohtone și au deschis piețele pentru cele occidentale. Cu toate acestea, reforma sectorului asigurărilor nu a indus o modificare notabilă a ratei penetrării piețelor.

Experții au ajuns la concluzia că mai importante decât condițiile de natură economică sunt resorturile culturale, adică tradiții, convingeri și mentalități acumulate în istoria modernă a fiecareia dintre țări. Din acest punct de vedere, cele 19 țări postcomuniste se grupează în patru blocuri relativ omogene :

țările din fosta Iugoslavie, care moștenesc o reală tradiție în privința asigurărilor de tip comercial. Ele reușesc să mențină o rată ridicată la acest capitol, dar și tarife la fel de mari, datorită faptului că monopolul de stat se menține, privatizarea fiind abia la început.

țările central-europene (Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia), care sunt considerate o extensie culturală a Occidentului și care au reprezentat principala țintă a companiilor străine, datorită volumului deosebit de mare al investițiilor străine.

țările ex-sovietice, inclusiv cele baltice, în care tradiția este extrem de slabă ; fostele companii de stat care dețineau monopolul în trecut nu făceau altceva decât să gestioneze câteva tipuri de asigurări obligatorii, în sume modice și care erau percepute de populație ca taxe (ceea ce este valabil și pentru România). În prezent, multe dintre contractele de asigurări nu sunt decât modalități de a păcăli fiscul sau de a transfera capital în străinătate. Astfel de asigurări din categoria celor generale ajung să reprezinte de la 25% în Ucraina și Letonia până la 50% în Rusia, iar asigurările de viață ajung la 95% în această din urmă țară.

țările balcanice (România, Bulgaria, Albania), care, după o dominație de secole a Imperiului Otoman, au cunoscut regimuri politice deosebit de represive, context în care nu s-a putut dezvolta o cultură a asigurărilor. Aceste țări au adoptat târziu norme și mecanisme de reglementare. Rezultatul a fost – susțin experții întruniții la conferința de la Nottingham – că sectorul asigurărilor din Bulgaria a fost devastat de crima organizată, în timp ce acela din Romania a căzut pradă unor aventurieri.

Motivele pentru care in țările est-europene asigurările se plasează în coada listei de cheltuieli sunt numeroase: veniturile reduse, nesiguranța locului de muncă, instabilitatea economică și politică, obișnuința de a conta pe banii publici pentru rezolvarea problemelor personale, inflația ridicată, lipsa oportunităților de plasamente pe termen lung, lipsa scutirilor de taxe pentru asigurările de viață, discreditarea instituțiilor financiare (bănci, fonduri mutuale etc.), sistemele desuete de asigurări sociale, nivelul scăzut de pregătire a agenților de asigurări și dificultatea de a-i convinge să lucreze pe bază de comision. În acest context, est-europenii își păstrează vechile convingeri, potrivit cărora subsidiile bugetare țin loc de asigurare pentru întreprinderi, iar despăgubirile pentru gospodăriile lor, în caz de dezastru (cutremur, inundații), vor veni fie de la guvern, fie sub forma ajutoarelor din străinătate. Primele încasate pentru asigurarea gospodăriilor est-europene reprezintă doar 15% din ceea ce se însumează în asigurările de bunuri, față de 60% în Marea Britanie. Paradoxul este că valoarea asigurărilor de acest fel este invers proporțională cu gradul de risc de calamitate, explicația fiind credința persistentă a oamenilor în ajutorul guvernamental.

Analiza comparativă, realizată de Roland Berger, relevă faptul că piețele de asigurări din Polonia și Ungaria au un avans considerabil față de cele din celelalte țări candidate la UE. Polonia este, de altfel singura piață comparabilă cu cele din țările dezvoltate, atât ca performanțe, cât și în ceea ce privește adaptarea legislației la cerințele UE. Din cele 33 de companii de asigurări generale existente pe piața poloneză, 17 sunt firme cu capital majoritar străin. Proporția este mai mare la societățile de asigurări de viață; din cele 30 de companii, 20 sunt straine.

În ceea ce privește piața ungară a asigurărilor, ca și cea poloneză, este o piață care beneficiază de o legislație adaptată normelor UE. Din aprilie 2000, supravegherea pieței se face de către o instituție unică a industriei serviciilor financiare. Măsura, propusă și la noi cu ceva timp în urmă, a fost abandonată, fiind considerată nepotrivită pentru stadiul actual de dezvoltare a piețelor financiare românești. Ca în majoritatea țărilor candidate, și în Ungaria, primele de asigurare sunt deductibile din impozitul pe venitul personal, fapt care s-a reflectat în 2000 în dinamica accentuată a sectorului asigurărilor de viață, acesta înregistrând o creștere în termeni reali de 24,2%.

Conferința Economiștilor Britanici din Asigurări, de la Nottingham, a constituit prilejul identificării unor particularități importante ale piețelor est-europene de asigurări:

Decalajele între țările postcomuniste (de la 3,5% in Cehia la 0,4 in Albania) sunt încă și mai mari decât pe relația est-vest (unde raportul este ceva mai mic de 1:4).

Nivelul de dezvoltare economică nu are relevanță absolută pentru dezvoltarea pieței asigurărilor. De pildă, Croația întrece Slovenia la acest capitol, deși are doar jumătate din PIB-ul vecinei sale.

Categoria asigurărilor generale a stagnat sau a regresat în ultimul deceniu, deși creșterea PIB în estul Europei a fost în general pozitivă.

Figura 4.1.TOP 20 INSTITUȚII FINANCIARE ÎN EUROPA

Locul ING Group în Europa Centrală și de Est

În prezent, Grupul ING are peste 16 000 de angajați în regiunea Europei Centrale și de Est, iar veniturile din primele de asigurare de viață s-au ridicat la peste 700 de milioane de dolari în anul 2000. În analizele efectuate de specialiștii ING Group, în vederea luării deciziei de a penetra pe alte piețe, au fost luate în considerare cadrul economic și perspectivele de dezvoltare, mediul legislativ, condițiile pieței și, foarte important, elementele specifice legate de cultură, mentalitate și tradiție locală.

Prima companie în domeniul asigurărilor a fost înființată în Ungaria, în 1991, companie care a înregistrat o creștere deosebit de rapidă. Astăzi, Nationale-Nederlanden Ungaria are 2500 de consultanți de asigurări și o cotă de 40% pe piața asigurărilor de viață din Ungaria, ocupând locul I pe această piață cu peste 450 000 de contracte.

În 1992, Nationale-Nederlanden a intrat pe piața Cehiei, fiind prima societate de asigurări de viață cu capital străin. În momentul de față ocupă locul II pe piața locală cu 14% din totalul primelor de asigurare încasate din asigurările de viață, clasându-se imediat după compania națională cehă, Ceska Pojistovna.

Din 1995, Nationale-Nederlanden este prezentă și în Polonia. Cu 2400 de consultanți de asigurări și la numai 3 ani de la începerea activității, ocupă locul IV pe piața asigurărilor de viață după societățile PZU, Comercial Union și Amplico Life. Experiența ING pe piața Poloniei reprezintă un alt exemplu de expansiune rapidă și eficientă a Grupului, iar anul 1998 a reprezentat anul integrării pe această piață. Dat fiind dimensiunea facerilor și varietatea tipurilor de servicii oferite clienților, Polonia a devenit „al doilea sediu” al ING Group după Benelux.

Pe piața Slovaciei, Nationale- Nederlanden a pătruns în 1996. după doar 3 ani de activitate, Nationale- Nederlanden Slovacia avea 37 de agenții și circa 1000 de consultanți de asigurări, deținând 11% din totalul primelor de asigurări de viață încasate pe piață și locul IV după Slovak Insurance Company, AMSLICO, și Slovak Invest

La 1 iulie 1997, Nederlanden Asigurări de viață România SA și-a început activitatea, reușind să ocupe o poziție demnă de invidiat într-un timp foarte scurt.

figura 4.2. Cotele de piață ale companiilor de asigurăriale ING Group în Europa Centrală și de Est

4.1.2. MEDIUL COMPETIȚIONAL INTERN

În 1991, piața asigurărilor era simplu de evaluat: din cele patru companii existente, două fuseseră înființate prin divizarea unei companii de stat și două erau constituite cu capital integral privat. Populația cheltuia pentru asigurări mai puțin de doi dolari pe an. Doi ani mai târziu, existau deja 17 companii de asigurări, care reușeau performanța de a cumula încasări de 60 milioane dolari, adică puțin mai mult decât realizează astăzi o singură companie. Numai o treime din ele au supraviețuit, o parte nu au lucrat niciodată, altele nu și-au putut majora capitalul, și câteva au fost înghițite de companii mult mai mari.

După reglementarea pieței prin ridicarea capitalului social minim obligatoriu, numărul de asigurători s-a redus la sfârșitul anului 2001, ajungând aproape de cel existent în 1995-1996, adică 47 de companii, de la peste 70. Pierderea nu a fost semnificativă, pentru că cei care nu s-au putut adapta noilor condiții nu dețineau decât 0,13% din toată piața. Oricum, tendința de concentrare se păstrează, atâta timp cât primii zece asigurători au acaparat 80% din totalul încasărilor din prime, situație care nu s-a schimbat prea mult în ultimii ani. Nicolae Crișan, președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, este de părere că „piața se va consolida, ceea ce înseamnă inclusiv dispariția unor societăți care nu vor putea respecta cerințele prudențiale impuse, mult mai dure decât până acum“.

Dezvoltarea puternică a pieței de asigurări nu a coincis neapărat cu un apetit mai mare al persoanelor fizice pentru protecție, ci cu creșterea investițiilor străine și cu intrarea unor noi asigurători pe piața, care au forțat cumva crearea unei culturi a asigurărilor. Nu în ultimul rând, piața a crescut pe seama unor produse noi, cum sunt asigurările de viață cu investiții în fonduri (unit linked). Ca dovadă, intrarea Nederlanden Asigurări de Viață în România a coincis cu un salt spectaculos al primelor încasate. Florentina Almăjanu, secretar general al Uniunii Asigurătorilor, apreciază că „creșterea de 40 milioane dolari înregistrată de piața asigurărilor anul trecut se datorează în principal produselor de tip unit linked“.

Ca medie, mai puțin de cinci români dintr-o sută au o poliță de asigurare de viață, dupa zece ani de evoluție a pieței. Cifra ar fi mult mai mica dacă posibilitățile de investire a banilor ar fi mai diverse: „Asigurările de viață sunt instrumente de protecție și economisire. Cei mai mulți dintre români sunt interesați de investiții pe termen scurt și folosesc polițele de asigurare pentru a satisface acest interes“. Iar sectorul asigurărilor de viață este cel care a crescut cel mai rapid. În principiu, marii investitori străini lucrează cu companii de asigurare mari sau cu cele pe care le folosesc și în țara de origine. În al doilea rând, este foarte dificil de acaparat cote de piață dacă ești nou în domeniu: lansarea unei noi companii de asigurări costă între cinci și zece milioane dolari și doar pentru promovare ar trebui alocat cam un milion de dolari anual.

Privită global, piața de asigurări a primit în plin toate loviturile aplicate economiei românești până acum. În 1997, când economia a scăzut cu peste 6% față de a anul anterior, când veniturile populației au scăzut, iar resursele disponibile pentru investiții s-au apropiat de zero, asigurările de viață au înregistrat o scădere de peste 30%, în timp ce, pe total, sectorul asigurărilor a stagnat.

Specialiștii din piață sunt de părere că, în ceea ce privește asigurările de viață, potențialul este cu mult peste cele aproximativ 700.000 de persoane asigurate acum. În Ungaria, Polonia sau Cehia, cheltuielile pentru asigurări pe cap de locuitor sunt de zece ori mai mari decât cele din România. Una dintre explicații constă în faptul că primele plătite de cetățenii acestor țări sunt integral deductibile la calculul impozitelor pe venit, ceea ce nu se întâmplă în România, unde fiscul nu ia în seamă respectivele cheltuieli.

Un studiu realizat de Roland Berger relevă faptul că piața asigurărilor din țara noastră se afla pe ultimele locuri, comparativ cu țările candidate la UE. Analiza comparativă a piețelor de asigurări din țările candidate la UE plasează România pe unul din ultimele locuri – se arată într-un studiu prezentat de Roland Berger la Forumul asigurătorilor de la Sinaia (FIAR)

Față de performanțele înregistrate de piețele de asigurări din Uniunea Europeană, cele obținute de cele zece țări candidate la integrare (Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Romania, țările baltice) sunt mult mai modeste. Rata medie de penetrare a asigurărilor, unul din indicatorii care reflectă cel mai fidel importanța acestui sector în economie, este, în medie, de 3,4% din PIB în UE și de 2% în țările candidate. Procentele sunt valabile pentru asigurările generale. În ce privește asigurările de viață, decalajul este și mai mare, respectiv 4,9% în Uniunea Europeană și doar 1% în cele 10 țări candidate la aderare. În ceea ce privește volumul de prime subscrise, pentru anul 2000, Polonia și Cehia dețin împreună 68% din totalul pieței țărilor candidate la integrarea în UE, în timp ce cinci state din acest grup (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia, Slovacia) reprezintă 64% din volumul primelor de asigurări de viață, respectiv 56% din volumul primelor de asigurări generale. România se situează mult sub celelalte candidate și în ceea ce privește densitatea asigurărilor. Dacă în Slovenia s-au subscris în medie prime de asigurare în valoare de 366 de dolari pe cap de locuitor, în Polonia 117 dolari, iar în Ungaria 124 dolari, România ocupă ultimul loc și la acest indicator, cu doar 12,5 dolari/cap de locuitor (2000).

În ce privește piața românească a asigurărilor, șansele de reducere a decalajului dintre aceasta și piețele celorlalte țări candidate la UE, studiul consideră că acestea depind de o serie de factori, cum ar fi numirea membrilor CSA, modificarea legislației fiscale care să permită deductibilitatea primelor, redimensionarea pieței și creșterea concurenței.

Deși piața asigurărilor din România a înregistrat o creștere semnificativă în 2002, nivelul încasărilor este mult redus față de țările din jur. Cu încasări totale de jumătate de milliard de dolari, sectorul asigurărilor a depășit în 2002 pragul psihologic de 1% din produsul intern brut. Toate prognozele făcute de presă sau de reprezentanții companiilor de profil la începutul anului trecut au fost date peste cap.

Dacă în 2001 creșterea înregistrată pe total piață, comparativ cu anul precedent, a fost de doar 11%, în 2002, procentajul s-a mărit semnificativ, astfel că încasările au fost mai mari cu 45% față de 2001. Comparația se referă la primele brute, și nu la veniturile din investiții realizate de companii, iar moneda folosită la calcul a fost dolarul american.

Cu toată dinamica accentuată a pieței din ultima vreme, nivelul încasărilor rămâne scăzut în comparație cu cel din fostele țări comuniste și mai mult decât modest dacă ne raportăm la țările cu tradiție în acest domeniu. Jumătate de miliard de dolari reprezintă circa 1% din încasările unui singur grup internațional cum este, de pildă, Assicurazioni Generali. Lucrurile stau la fel dacă ne raportăm la țările vecine. Piața cehă, de exemplu, a înregistrat venituri din prime de 2 miliarde USD, cea poloneză de 5,4 miliarde USD în timp ce în Ungaria, țara cu o populație cât jumătate din cea a României, volumul total al încasărilor a fost de 1,5 miliarde USD. Menționăm că cifrele de mai sus sunt cele disponibile la sfârșitul anului 2001, ținănd cont de evoluția ascendentă în 2002 a piețelor monitorizate, este posibil ca decalajul de incasări dintre acestea și piața românească să se fi accentuat în ultimul an. Nu doar la volumul de prime încasate stăm prost, ci și la capitolul densitate a asigurărilor, indicator care reflectă, practic, cât cheltuiește în medie fiecare român pentru a-și proteja bunurile sau viața în decursul unui an. În 2001, volumul alocat era de 14,5 USD prime/cap de locuitor. În același an, cehii cheltuiau în medie 206,4 USD, slovenii 476 USD, iar ungurii, 143 USD. În 2002, situația nu s-a schimbat prea mult pentru noi. Densitatea asigurărilor a ajuns la circa 23 USD prime/cap de locuitor, dar rămâne în continuare foarte scăzută în comparație cu vecinii din estul Europei. Pe de altă parte, sectorul asigurărilor ocupă un loc modest în ansamblul economiei, deși încasările din 2002 au determinat atingerea pragului psihologic de 1% din produsul intern brut. Comparațiile sunt însă și aici semnificative. În 2001 în Slovenia asigurările reprezentau 5,4% din PIB-ul țării, în Cehia 3,7%, iar în Ungaria, 2,8%. Cu procentaje cuprinse între 1,5 și 2% din PIB și în țări mai sărace, ca Bulgaria și Ucraina, sectorul asigurărilor este mai bine reprezentat în economie decât la noi.

Analizând în detaliu piața asigurărilor din România ajungem la concluzia că „viața românilor a fost încredințată companiilor străine”. Cu excepția Asirom, toate celelalte companii din topul primelor zece sunt fie multinaționale, fie au acționar majoritar o firmă străină.

La jumătatea anului 2002, primele zece companii de asigurări de viață au încasat 1.820 de miliarde de lei din prime brute. În ultimii ani, ponderea încasărilor celor zece companii de top din totalul pieței asigurărilor de viață a fost de circa 95-97%, ceea ce duce la concluzia ca în perioada ianuarie-mai 2002, s-au încasat la nivelul întregii piețe circa 1.900 miliarde lei. Ajustate cu rata inflației (9,3% pe primul semestru) rezultatele reprezintă circa 82% din totalul încasărilor înregistrate de piața de profil la sfârșitul anului trecut (2.115 miliarde lei). Calculat în valută, procentajul este mai mic. La un curs mediu al perioadei de circa 32.000 lei/un dolar, încasările primelor zece companii au fost în 2002 de circa 57 milioane USD, față de circa 74 milioane USD cât s-a înregistrat la nivelul întregului an 2001.

În ce privește primele brute subscrise (indicatorul după care se fac raportările către Comisia de Supraveghere începând cu acest an), cifra totală realizată de cele zece companii din top în primul semestru este de 2.033 miliarde lei.

Tabel 4.3. Asigurări de Viață – Prime Brute pentru anul 2002

Sursa: www.primm.ro

Față de alți ani, în 2000 se remarcă schimbări semnificative în clasamentul primelor 10 companii. După ce multă vreme a fost cotată ca a doua companie de pe piață, Astra a pierdut în ultimul an trei poziții în top și mai mult de două procente din piață (9,94% în 1999, respectiv 7,5% în 2000). Asirom pierde an de an teren, lucru explicabil în parte prin pătrunderea, în ultimii ani pe piață, a unor firme internaționale de calibru. În 1998, de pildă, Asirom deținea un procentaj de 43,26% din total piață, pentru ca un an mai târziu acesta să scadă la 34,99, iar la sfarșitul lui 2000 să ajungă la circa 26%.

Sursa: www.primm.ro

Figura 4.3. cota de piață la asigurări de viață pentru anul 2002 (%)

Față de sfârșitul anului 2001, clasamentul asiguratorilor de viață n-a suferit modificări importante. ING Nederlanden rămâne liderul pieței, compania olandeza deținând, încă, jumătate din piață, în condițiile în care concurența a crescut destul de mult în ultimii ani. În perioada pe care o analizăm, ING Nederlanden a încasat 28,7 milioane USD, față de 14,9 milioane USD în aceeași perioadă a anului trecut. Chiar dacă a încasat circa 12,5 milioane USD, Asirom, a doua clasată, își vede din ce în ce mai mult poziția amenințată de AIG Life, compania americană câștigând teren în fața restului competitorilor din top. Deși nu este o companie specializată pe asigurări de viață, Lukoil Asito ocupa locul patru în special datorită produselor vândute personalului din grupul Lukoil. Față de sfârșitul anului, Aviva a urcat două poziții în top, în timp ce Sara Merkur a coborât două locuri. În primul caz, este vorba despre o companie relativ nou venită pe piața, care încearcă să câștige teren având în spate un acționar cu nume greu în Europa. Singura companie care nu figurează în clasamentul la șase luni, dar figura în cel de la sfârșitul anului 2001, este Grawe, ea cedând locul Omniasig Asigurări de Viață. Cu încasări cu puțin mai mari decât cele ale Asiban, Allianz Țiriac intră pentru prima dată în topul asiguratorilor de viață. Allianz Țiriac va avea un cuvânt greu în asigurările de viață cel mai probabil peste doi ani. Două companii au reprezentat surprizele plăcute ale acestei perioade. Este vorba despre Commercial Union Asigurări de Viață și Interamerican. După doar opt luni de prezență pe piața, compania britanică a urcat pe poziția a opta în topul asiguratorilor de viață, anunțându-se încă de pe acum un contracandidat serios la ocuparea unui loc pe podium în următorul an. De cealaltă parte, cu încasări ce depășesc în prima parte a anului 15 miliarde lei, Interamerican a înregistrat un salt spectaculos la această categorie de asigurări, confirmând, de altfel, declarațiile oficialilor companiei privind importanța acordată asigurărilor de viață. Dacă în anii trecuți Omniasig Asigurări de Viață ne obișnuise cu rezultate mai modeste (prime în valoare de doar 3 miliarde lei la jumătatea lui 2000), anul acesta societatea a reușit să încaseze aproape 11 miliarde lei, cifră cu care se menține în topul primilor zece asigurători.

Piața asigurărilor generale are un nou lider

În ce privește asigurările generale, primul lucru de remarcat este acela că evoluția pieței depinde în continuare de încasările din asigurările auto. La majoritatea companiilor acestea reprezintă între 40 și 70% din total portofoliu, urmate, la mare distanță, de asigurările de bunuri.

Allianz Țiriac a depășit pentru prima dată Asirom la încasările din prime brute de asigurare. Pentru prima dată în cei 12 ani de la formarea pieței, Asirom cedează fotoliul de lider pe acest segment în favoarea companiei Allianz Țiriac. Diferența nu este mare, firma germană având încasări cu doar circa 5,5 milioane USD mai mari (87,2 milioane de dolari față de 81,7 milioane Asirom). Ea se observă mai mult în structura portofoliilor celor două companii. Răspunderea civilă auto (asigurare obligatorie) reprezintă principala sursă de venituri pentru Asirom (45%), astfel că portofoliul companiei a devenit dependent de evoluția acestui sector. De cealaltă parte, nemții sunt lideri în principal pe asigurările de proprietăți și bunuri (facultative), având un portofoliu mai echilibrat și mai puțin expus. Nu trebuie uitat însă ca o parte din afacerile companiei au venit în 2002 pe rețeaua acționarului majoritar, Allianz Țiriac având astfel un avantaj suplimentar față de Asirom.

Ponderea asigurărilor de viață din total încasări a continuat să crească în 2002. Dintr-un total general la nivelul pieței estimat la 511 milioane dolari, asigurările de viață au reprezentat un procentaj de 28%, iar cele generale, de 72%. Trendul ascendent al asigurărilor de viață era previzibil prin prisma evoluției din ultimii ani a acestui sector. Evoluția accelerată se explică și prin transferul de know-how realizat de companiile străine, lucru vizibil dacă urmărim clasamentul primilor zece asigurători de viață. Cu excepția Asirom, toate celelalte companii din top au ca acționar majoritar o firmă multinațională, ceea ce nu se poate spune și despre piața asigurărilor generale.

Ca și in anii trecuți, cele mai vândute produse au fost asigurările de pensii private, urmate de produsele cu capitalizare tip unit linked și cele clasice. O pondere importantă în portofoliul companiilor au avut-o în 2002 încasările aferente clauzelor de sănătate atașate contractelor de asigurare de viață. Analiștii consideră că acestea și celelalte produse de profil oferite de companiile private de asigurări vor înregistra și în 2003 o dinamică ascendentă, ele reprezentând singura alternativă la sistemul sanitar de stat, aflat într-o criză profundă.

Clasamentul asigurărilor generale n-a fost influențat doar de schimbarea de lider. A șasea companie din top 10 în 2001, Grup As a fost declarată un an mai târziu în faliment de către CSA, ceea ce denotă relativitatea criteriului încasărilor din prime în aprecierea activității unei companii. O dată cu introducerea obligativității calculării marjei de solvabilitate pentru companii, asigurații vor avea la dispoziție un indicator mult mai obiectiv de alegere, iar piața va câștiga în credibilitate.

La capitolul surprize plăcute, compania Generali Asigurări, una dintre cele mai solide de pe piață, a reușit anul trecut să urce pe poziția a șasea a topului asigurărilor generale, în condițiile în care nu practică asigurări de răspundere civilă auto. Excluzând din calcul acest tip de asigurare, Generali este a patra companie de pe piața de profil. Firma italiană a înregistrat o evoluție semnificativă și pe segmentul asigurărilor de viață, cu mult peste ritmul de creștere a pieței și se anunță în 2003 un candidat serios la intrarea în topul primilor zece actori la această categorie.

Tabel 4.4.TOP 10 Total prime brute asigurări generale – 2002 (milioane USD)

Sursa: Capital nr.13, 27 martie 2003

În ce privește evoluția pieței asigurărilor, anul acesta și în cei următori, analiștii consideră că actualele poziții ale companiilor în top ar putea fi influențate de apariția Legii pensiilor ocupaționale și, pe termen mai lung, de Legea asigurărilor obligatorii de locuințe, aflate acum în stadiul de proiect.

Tabel 4.5.:Evoluția primelor brute încasate în perioada 1998-2002 (milioane USD)

Sursa: Capital nr.13, 27 martie 2003

MUTĂRI DE ȘAH PE PIAȚA ASIGURĂRILOR- FUZIUNI, ALIANȚE, EXCLUDERI

Normele privind majorarea capitalului social al societăților de asigurări reprezintă una dintre cauzele „mutărilor de șah” de pe piața asigurărilor din România. Societățile de asigurări vor trebui să găsească soluții financiare într-un timp relativ scurt, astfel că piața asigurărilor s-ar putea confrunta, în perioada următoare, cum s-a mai întâmplat de altfel, cu fuziuni între companii sau achiziția unor asigurători mici de către alții mai mari. În sprijinul acestor afirmații vom prezenta câteva exemple concludente:

Unita intră pe mâinile austriecilor

Societatea de asigurări din Timișoara a fost vândută unei importante companii austriece. Cea mai mare companie de asigurări din Austria, Wiener Städtische, a preluat pachetul majoritar de acțiuni al sociețății Unita.

După Merkur Versicherung (în 1995) și Grater Wechseiseitige (în 2002), Wiener Städtische este a treia companie de asigurări austriacă ce s-a decis să investească pe piața românească în acest domeniu. Achiziția pachetului majoritar al asigurătorului local Unita reprezintă finalizarea unor negocieri între părți care a durat mai bine de un an. Unita a mai fost în tratative cu un asigurător german și unul local, fără ca acestea să se finalizeze prin încheierea unui contract.

Înființată la Timișoara, în 1991, Unita este prima companie cu capital sută la sută privat care și-a început activitatea pe piața româneasca. Președinte și în acelați timp acționar majoritar al Unita, cu un procentaj de 99,02%, Josef Goschy a reușit la scurt timp de la înființare să pună compania pe picioare și să obțină primele rezultate promițătoare. După trei ani, în 1994, Unita făcea deja parte din primii zece asigurători locali, încasând prime brute în valoare de 3,1 miliarde lei.

Pe o piață a asigurărilor de viață dominată autoritar în acea vreme de Asirom, Unita a reușit performanțe notabile. Când pe piață au sosit giganții mondiali ai asigurărilor de viață (Nederlanden, AIG și, mai recent, Commercial Union), perioada de glorie a Unita pe acest segment de asigurări a început să apună.

Succesul înregistrat de Sara Merkur și înființarea Grawe România l-au făcut pe Josef Goschy să fie mai receptiv la varianta vânzării companiei către un asigurător austriac. Wiener Städtische nu este o companie oarecare, ci chiar cel mai mare asigurător austriac la această oră. Fondată în urmă cu peste 150 de ani, compania austriacă este lider pe o piață pe care sunt prezente nume de referință ca Generali, Allianz, Reiffeisen sau Axa.

Omniasig a cucerit ultima redută a Agras

Cu un procentaj de 50,05% din acțiunile asigurătorului agricol, Omniasig a devenit acționar majoritar la Agras. Omniasig a reușit să facă și ultimul pas în ce privește preluarea pachetului majoritar al companiei de asigurări agricole Agras SA. Un pas mic ca efort financiar pentru Omniasig, dar mare în calculele privind numele noului acționar majoritar al Agras. Diferența, de la un procentaj de 49,99% cât deținea Omniasig până de curând, la 50,05% cât deține în prezent, a costat circa 18 milioane de lei, suma reprezentând contravaloarea a 14.600 de acțiuni la un preț per acțiune de 1.200 lei. Față de prețul plătit în cadrul ofertei publice făcute anterior – 4.000 lei/acțiune, cel al ultimei tranzacții este, fără îndoială, derizoriu. „Cred că ceilalți acționari ai Agras au realizat beneficiul pe care îl pot avea în urma preluării societății de către o companie de talia Omniasig“. În total, corespunzător noii cote, Omniasig deține în acest moment un număr de 11.140.374 de acțiuni din totalul aparținând asigurătorului agricol. Suma totală plătită pentru pachetul majoritar se ridică la aproximativ 44 miliarde, ceea ce, la un curs mediu al perioadei de derulare a ofertelor publice, însemna circa 2,2 milioane de dolari.

Țiriac vinde ASIT după șapte ani de negocieri

Noul acționar majoritar este grupul german Allianz, un nume de referință pe piața internatională a asigurărilor. Achiziția pachetului majoritar al ASIT de către numărul unu mondial în domeniul asigurărilor – grupul german Allianz – este o afacere bună atât pentru Țiriac, cât și pentru piața românească a asigurărilor. Negocierile au fost dificile și de lungă durată, demonstrând, dacă mai era nevoie, că actorii implicați știau bine regulile jocului, iar miza nu era deloc de neglijat.

În 1993, când primii membri ai concernului german au sosit în România pentru a testa piața, au raportat conducerii de la München doar că singurul lucru interesant este potențialul acesteia. Nici nu avea cum să fie altfel. Volumul total al primelor încasate, la acea vreme, de către toate societățile de pe piață, nu atingea nici măcar un sfert din cifra de afaceri a gigantului Allianz. Cum ASIT avea să se înființeze doar un an mai târziu, Țiriac a pus bazele unei colaborări viitoare cu asigurătorul german, prin intermediul băncii care-i poartă numele. Primele tatonări aveau să dezvăluie și primele intenții. Dată fiind lipsa acută de specialiști în asigurări, Allianz avea ca prim obiectiv achiziționarea unei companii de pe piață, și nu înființarea uneia noi (greenfield).

Timp de șapte ani, nemții au purtat tratative cu aproape toate companiile importante, printre primele numărându-se Asirom si Astra, ultima pe listă fiind Ardaf. În 1998, Allianz înaintează o ofertă concretă de cumpărare a companiei ASIT, dar ASIT este nemulțumită de preț și negocierile se blochează pe termen nelimitat. Mai trece un an. Concernul german schimbă strategia și hotărăște înființarea propriei societăți de asigurări, sub denumirea de Allianz România. În martie 2000, Allianz revine la planul inițial, acela de a cumpăra o societate de pe piață, contactând ASIT pentru noi negocieri. Este făcut din nou auditul companiei ASIT, de data aceasta de către KPMG, adusă de Allianz din Germania.

Multumiți de rezultatele auditului, nemții cumpără 51% din acțiunile ASIT, rezultând astfel Allianz-Țiriac Asigurări.

BCR își extinde afacerile în domeniul asigurărilor

Nou înființata companie BCR Asigurări va încheia doar polițe de asigurări generale. În ianuarie 2002, BCR Asigurări și-a făcut oficial intrarea pe piața de profil, obținând autorizația de funcționare din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Societatea poate încheia contracte de asigurare din data de 23 ianuarie 2002, dar oficialii BCR Asigurări consideră că faza de organizare a activității va mai dura o perioadă de câteva săptămâni. Mai mult decât atât: „Pentru a ajunge la standardele de calitate a serviciilor impuse de grupul BCR, va trebui să mai treacă încă aproximativ un an“.

Așa cum era de așteptat, două companii din grupul BCR dețin pachetul majoritar de acțiuni al companiei de asigurări nou formate. Banca participă la capitalul social de 24 miliarde cu 20% din acțiuni, iar Financiara S.A. (membra a grupului BCR) cu 39%. La restul de 41% din acțiuni a subscris un grup masiv de persoane fizice (circa 7.000), în marea lor majoritate angajați sau foști angajați ai BCR.

Metropol și Grup As sunt la un pas de faliment

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a solicitat celor două companii planuri de redresare financiară. Metropol și Grup As, încearcă măsuri disperate de redresare. Dacă Metropol are circa 180.000 de asigurați, numărul celor înregistrați la Grup As depășește 200.000. Pe de altă parte, Astra Asigurări se află de câteva luni în supraveghere specială, aceeași situație fiind valabilă și pentru Adas și Petroas.

Firma de asigurări Ardaf a intrat în familia Tender

În ultima clipă, grupul Tender a plătit 100 de miliarde lei pentru 49,55% din acțiunile societății de asigurări. Grupul de firme Tender SA a devenit principalul acționar al companiei de asigurare Ardaf. În aceste condiții, SIF Transilvania și-a diminuat participarea în structura acționariatului Ardaf de la 40,6% la 17,28%, în timp ce Tender SA deține acum 49,55% din acțiuni. Ardaf nu se află la prima tentativă de majorare a capitalului prin aportul unui partener puternic. În urmă cu trei ani, firma clujeană a fost la un pas de a bate palma cu asigurătorul german Allianz AG, dar, după runde repetate de negocieri, afacerea a căzut, în principal pentru că SIF Transilvania a considerat prea mic prețul oferit de asigurătorul german.

Generali va vinde polițe prin rețeaua HVB Bank

Generali Asigurări a semnat cu HVB Bank România un protocol de parteneriat care îi va permite să comercializeze polițe de asigurări de viață, auto Casco și de locuințe prin rețeaua teritorială a băncii, a declarat directorul general al societății, Guglielmo Frinzi. În același timp, HVB Bank va recomanda clienților săi care solicită credite ipotecare pentru achiziționarea de locuințe, să încheie asigurarea de viață (una dintre garanțiile solicitate) la Generali Asigurări.

BERD cumpără 20% din Interamerican România

Interamerican și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare au semnat un memorandum de înțelegere pentru colaborarea în domeniile asigurărilor, serviciilor financiare, fondurilor de pensii și administrarea activelor. Primul proiect încheiat sub acest acord este participarea BERD la capitalul Interamerican România cu suma de 3,4 milioane USD, pentru achiziția a 20% din acțiunile asigurătorului. Fondurile vor fi folosite pentru dezvoltarea produselor de asigurări, tehnologia informațională și poziția pe piață a companiei.

Până în acest moment, s-ar putea spune că asigurările s-au dezvoltat oarecum împotriva mediului economic românesc. Într-o piață în care aproape că nu există resurse pentru investiții, în care populația câștigă mai puțin decât necesarul pentru a trăi decent, într-o economie în care companiile sunt datoare vândute, decapitalizate și dezinteresate de ceea ce înseamnă protecție, asigurările au reprezentat unul dintre cele mai dinamice domenii. Întrebarea este cât va mai continua această creștere, atâta timp cât nimic din politica statului român nu încurajează asigurările.

4.2. STUDIU COMPARATIV PRIVIND CONCURENȚA ÎN ASIGURĂRI

Piața asigurărilor din România reprezintă „un teren fertil” pentru asigurătorii străini, dovadă fiind prezența lor în număr foarte mare în clasamentele alcătuite de OSAAR, acestea ocupând locuri fruntașe. Este vorba despre ING Nederlanden, AIG Life, Interamerican, Sara Merkur, Garanta, Allianz Țiriac, etc. La nivel de vârf, piața asigurărilor de viață este dominată, așadar, de companiile străine. Volumul de prime brute încasate certifică o dată în plus acest fapt. ING Nederlanden și-a tras partea leului, depășind Asirom și instalându-se autoritar în fotoliul de lider al acestei categorii de asigurări. Pe de altă parte, luată ca procentaj brut, cota de piață redusă a AIG Life poate crea o impresie falsă asupra potențialului acestei companii. Dacă ținem cont însă de faptul că AIG Life România (fondată în decembrie 1998) se află în primul an de activitate pe piața românească, răstimp în care a reușit să se claseze între primele cinci companii de asigurări de viață de pe această piață, performanța sa este, fără îndoială, remarcabilă. Fără a înregistra aceeași dinamică, companiile străine sunt prezente masiv și la alte categorii de asigurări decât cele de viață (non life).

Pe o piață încă în formare (1% din PIB în acest moment), prezența destul de numeroasă a asigurătorilor străini, mulți dintre aceștia nume de marcă în Europa și în lume, poate părea un paradox. Explicații însă există. Una dintre ele este legată tocmai de potențialul acestei piețe. România nu are, de altfel, o tradiție în acest domeniu. Când primele companii străine au intrat în România, au găsit o piață aproape virgină, dar și o populație puțin obișnuită să-și asigure viața. Dacă prima constatare reprezenta în același timp un atu considerabil pentru noii veniți, cea de-a doua constituia un handicap greu de depășit. Ascensiunea firmelor de asigurări de viață străine în ultimii cinci ani s-a bazat în principal pe experiența dobândită de acestea pe alte piețe din Europa și din lume. ING Nederlanden, de pildă, este o companie fondată la jumătatea secolului trecut, American International Group (AIG) este prezentă aproape în toată lumea de la începutul acestui secol, în timp ce Merkur Versicherung AG, acționarul majoritar al SARA Merkur, are o istorie de 200 de ani pe piața austriacă. Pe lângă experiența, implementarea unui know how performant a contribuit decisiv la succesul de piață înregistrat de aceste societăți până acum.

Vom reanaliza succint societatea de asigurări ING Nederlanden Asigurări de Viață pentru a putea continua cu studiul comparativ privind concurența:

„ING Nederlanden a crescut ca voinicul din poveste”

Compania olandeză domină piața asigurărilor de viață. Alături de ING Barings Securities și Barings Private Equity Partners, Nederlanden Asigurări de Viață este membră a grupului ING, una dintre primele cinci instituții financiare din Europa.

Grupul este prezent în România începând cu 1994 prin ING Bank, subsidiara de asigurări fiind înființată trei ani mai târziu. Nederlanden și-a început activitatea la 1 iulie 1997 cu cinci agenții și 200 de consultanți pe o piață – cea a asigurărilor de viață – dominată la acea vreme de Asirom. Ascensiunea companiei a fost extrem de rapidă. După șase luni de la încheierea primelor polițe, Nederlanden deținea deja o cotă de 3,62% din piață, procentaj cu care se instala pe locul trei în clasamentul OSAAR pe 1997 (după Asirom și Unita).

Un an mai târziu, compania olandeză făcea din nou un salt spectaculos. Încasând prime în valoare totală de 43,88 miliarde lei, Nederlanden câstiga o cotă din piață de 22% și începea să amenințe serios poziția de lider detinută de Asirom. În 1999, la numai doi ani de la înființare, compania olandeză a trecut în fruntea topului, încasând 238 miliarde de lei cu care a ocupat aproape jumătate din piața (45,94%). Lider de piață, Nederlanden devine și cea mai puternic capitalizată companie de asigurări din România.

Trei explicații ale unui succes

Succesul Nederlanden are la bază cel puțin trei explicații. Prima se referă la calitatea produselor de asigurare lansate pe piață. A doua are în vedere extinderea teritorială rapidă a companiei. Nu în ultimul rând, managementul performant reprezintă un alt argument al succesului Nederlanden.

Numărul consilierilor a crescut progresiv, de la 200 în 1997, la 1.500 în 1998 și peste 2.500 în 2003. Nederlanden a trebuit să se extindă în teritoriu în același ritm. În trei ani, compania a reușit să deschidă un număr de 63 de agenții și 68 de birouri teritoriale, având din acest punct de vedere una dintre cele mai bune rețele din țară.

Nederlanden Asigurări de Viață

Membra ING Group

• intrarea pe piața românească: anul 1997

• cota de piață estimată în anul 2002: 59,4%

• polițe emise de-a lungul timpului: aproape 300.000

• numar consultanți: 2.500

• prezența în teritoriu: 32 de agenții și 69 de sedii

• profit realizat în 2002: 4,6 mil. Euro

Concurența ING Nederlanden pe piața românească:

American International Group (AIG).

Concernul american este prezent pe piața româneasca prin două companii de asigurări și un fond de investiții. Pe plan mondial, American International Group (AIG) este unul dintre giganții domeniului asigurărilor. Cifrele sunt semnificative. La sfârșitul anului 1999, de pildă, valoarea activelor grupului se ridică la 267 de miliarde dolari, AIG având peste 4.000 de filiale în 130 de țări și un număr de aproximativ 36.000 de angajați. Pentru comparație, vom spune că volumul total al primelor brute încasate de companiile românești de asigurări în 1999 a fost abia de 280 milioane dolari, ceea ce, tradus în procente înseamnă doar aproximativ 5% din profitul AIG pe 1999 (5,01 miliarde dolari).

În România, AIG este prezentă începând din 1994. În decembrie 1998, AIG înființează pe piata românească a doua subsidiară, de această dată o companie de asigurări de viață – AIG Life România.

Deși concurentul principal Nederlanden înregistrase un succes cu produsele unit linked, concernul american a preferat prudența, evitând să lanseze acest gen de polițe pe piața românească. După primele zece luni de la începerea vânzărilor, noua companie avea deja un portofoliu de 12.000 de clienți și încasări din prime de un milion de dolari. Nu era mult, dar nici puțin. După mai puțin de doi ani de la înființare, 1.032 de consultanți și peste 1.000 de intermediari lucrează pentru AIG Life România, compania având deja sucursale și birouri în 12 orașe din țară. Numărul de clienți a crescut progresiv. De la primul contract încheiat și până în 1999, AIG Life a reușit să adune în portofliu peste 21.000 de polițe noi. Ca cifră globală, suma totală investită de AIG până acum pe piața româneasca este de aproximativ 125 milioane dolari.

AIG Life Asigurari România

Pe piața românească: decembrie 1998

Forța de vânzări 1032 consultanți, 1000 intermediari ce vând produse AIG

Rețea teritorială de agenții si sucursale în 12 orașe

Prime brute încasate în 1999:10 miliarde lei

Prime brute încasate în 2000 (9 luni): 45 miliarde lei

Generali Asigurări

Acționar majoritar Generali (Italia)

Prezența pe piața românească: 1993

Investiții de 1 milion de dolari

Rețea teritorială: 24 agenții

Număr total de angajați: 125 (jumătate în București)

Volum de prime brute încasate în 1999: 88,6 miliarde lei

Interamerican România

Acționar majoritar – Interamerican (Grecia)

Prezența pe piața românească – 1994

Capital social – 120 miliarde lei

Rețea teritorială – 45 de filiale

Investiții în perioada 1995 – 2000 – 4 milioane USD

Investiții preconizate în următorii 3 ani – 20 milioane USD (asistența rutieră, servicii medicale, financiare)

Commercial Union

În lumea asigurărilor de pretutindeni, numele Commercial Union este fără îndoială unul care impune respect.

Astăzi CGNU, numele grupului în afara granițelor României, este liderul asigurătorilor din Marea Britanie, una din cele mai mari piețe de profil. După o pauză impusă de regimul comunist, Commercial Union este prezentă de puțin timp din nou în România. Într-un timp scurt, Commercial Union a reușit să-și creeze o forță directă de vânzări formată din peste 200 de consultanți instruiți după standardele companiei; rețeaua teritorială actuală cuprinde agenții ale companiei în șase dintre cele mai importante orașe ale țării, respectiv București, Constanța, Brașov, Cluj, Timișoara și Oradea; investițiile de până acum în România se ridică la peste 5 milioane de dolari, urmând ca acestea să crească sistematic, pe masura dezvoltării companiei.

Commercial Union este compania, care a creat conceptul, unit linked pentru produsele de asigurări, concept ce presupune îmbinarea componentei de protecție cu cea de investiție. De ele vor beneficia, evident, și asigurații români.

Numărul consultanților va crește până la 1.500, urmând ca la sfârșitul lui 2003 să ajungă la 3.500. Obiectivul privind vânzările este de asemenea îndrazneț. „Ne propunem să realizăm în primul an de activitate un volum de vânzări de 4 milioane de dolari, iar după trei ani să devenim liderul pieței asigurărilor de viață”, declară directorul de vânzari Cătălin Mitu.

Unita

Unita SA ocupă locuri superioare la clasele principale de asigurări. Analiza preliminară a rezultatelor înregistrate în anul 2001 de Societatea de Asigurare UNITA S.A. se poate sintetiza în următoarele concluzii:

• 13,55% a volumului total de prime brute încasate în anul 2001;

• 17,40% a volumului primelor brute încasate la asigurările non-viață;

• 2,65% a volumului primelor brute încasate la asigurările de viață.

În topul societăților de asigurare din România, Societatea de Asigurare UNITA S.A. ocupă locuri superioare la clasele principale de asigurări și la global, după cum urmează:

• locul 5 la asigurări de viață;

• locul 9 la asigurări non-viață;

• locul 8 la global.

Grup AS

Cifra de afaceri s-a triplat în anul 2000, comparativ cu 1999. Cea mai dinamică societate din anul 2000 pe piața asigurărilor s-a dovedit a fi Grup AS, deși este intrată recent în competiție.

Prin promovarea unei politici agresive, care a avut la bază flexibilitatea în relația cu clienții, a reușit ca în numai doi ani si jumătate de activitate să se impună prin calitatea serviciilor oferite. La sfârșitul anului 2000, s-a situat pe locul 7 în ierarhia generală a societăților de asigurare-reasigurare și pe locul 6 la asigurările nonviață. Clasamentul a fost efectuat luând în calcul volumul primelor brute de asigurare încasate pe parcursul anului trecut.

Față de anul 1999, valoarea primelor încasate anul trecut a fost de trei ori mai mare, cifrându-se la 227 miliarde lei (aproximativ 10 milioane de dolari). Dinamica cifrei de afaceri a propulsat Grup AS în topul societăților de asigurare cu cel mai puternic trend de piață din România. Realizările sunt cu atât mai mult de apreciat, cu cât actuala echipă managerială nu are decât trei ani de când este la conducerea societății. Pe data de 1 aprilie 1998, când a fost instalată conducerea Grup AS, nu se încheiau decât 10 – 15 tipuri de polițe de asigurare, pentru ca în prezent să fie oferită întreaga gamă din ceea ce înseamnă asigurări nonviață.

La nivel național, Grup AS deține câte o sucursală în fiecare județ al țării și cel puțin câte două agenții, repartizarea pe teritoriul unui județ ținând cont de potențialul economic al zonei.

Asigurătorii și-au desemnat premianții din 2002

Allianz-Țiriac a fost desemnată compania anului, în timp ce Aviva și Sara Merkur au câștigat premiile acordate produselor de asigurări. Ajunsă la cea de-a treia ediție, Gala premiilor pieței asigurărilor a desemnat produsele anului și cele mai performante companii din domeniu în 2002.

Sigma, produsul de pensii al companiei Aviva și Vital, asigurarea de sănătate comercializată de Sara Merkur au fost considerate de juriu produsele anului 2003. La acestea se adaugă un alt produs premiat, Dental Care, primul program privat de asigurare stomatologică, lansat de curând de Omniasig Asigurări de Viață.

În ce privește firmele premiate la "Gala pieței asigurărilor", premiul cel mare – "Compania anului" – a fost atribuit ca și în anul 2001 companiei Allianz-Țiriac. Au fost apreciate în primul rând performanțele realizate în 2002 de compania germană la care s-a adăugat calitatea serviciilor oferite clienților. Allianz-Țiriac perconizează să obțină în 2003 încasări din prime brute de circa 87-90 milioane euro.

La categoria asigurări de viață, premiul pe 2002 a fost câștigat de ING Nederlanden, în timp ce Ardaf a intrat în posesia titlului de "compania anului" la asigurările generale. Dacă compania olandeză reeditează succesul de anul trecut, pentru Ardaf titlul este primul obținut în cei zece ani de activitate.

În concluzie, dacă până acum piața asigurărilor s-a dezvoltat prin resurse proprii, de acum înainte o evoluție spectaculoasă este greu de conceput, atâta timp cât nu se grabește privatizarea sau cât nu există facilități care să încurajeze asigurările și cât timp veniturile populației nu cresc și economia nu se dezvoltă.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Sectorul asigurărilor prezintă conotații economice complexe ce implică nu doar persoanele asigurate ci întrega societate

În România, această activitate de asigurări s-a desfășurat într-un cadru legislativ marcat de neconcordanțe semnificative față de sistemul internațional, iar societățile de asigurări au fost nevoite să rezolve problemele de câștigare a sectorelor de piață, cât și pe cele generate de fructificare prudentă, în condițiile unei piețe de capital puțin dezvoltate și instabile, a resurselor atrase. În context macroeconomic, reforma asigurărilor nu a putut depăș substanțial stadiul reformei la nivelul întregii economii. Această concluzie este susținută prin comparații internaționale a câtorva indicatori specifici asigurărilor cu o importanță semnificativă.

O concluzie importantă care se desprinde din lucrarea de față este că piața asigurărilor din țara noastră s-a extins continuu, după 1989 până în prezent, s-a diversificat și a produs efecte utile asupra economiei. Astfel , s-a multiplicat numărul societăților de asigurări și reasigurări, au fost create numeroase societăți de intermediere, a sporit volumul capitalului social investit în acestă ramură, inclusiv a celui de proveniență străină; s-a lărgit sfera „produselor” oferite de asigurători clienților lor, persoane fizice și juridice; au fost create noi sucursale și agenții ale societăților de asigurări și reasigurări și s-au înregistrat progrese în acțiunea de modernizare a celor existente.

Toate acestea au făcut posibilă crearea de noi locuri de muncă, mai ales pentru specialiști cu calificare superioară și medie. A crescut an de an volumul total al primelor încasate (în expresie reală), ca și cel al indemnizațiilor acordate în urma riscurilor înregistrate, ceea ce a oferit posibilități din ce în ce mai mari de acoperire a daunelor suferite de asigurați. A sporit volumul rezervelor de prime și de daune constituite de societățile de asigurări și reasigurări, ceea ce a contribuit la creșterea gradului de participare a acestora la formarea capitalurilor de împrumut.

Se observă o anumită creștere a interesului unei categorii de persoane fizice, ca și al unor agenți economici, pentru încheierea de asigurări, mai ales de bunuri (autovehicule, incendiu) și mai puțin de persoane.

În România, în spatele acestei evoluții global pozitive, se ascund însă unele rezultate mai puțin spectaculoase, dacă nu chiar mediocre, și unele stări de lucruri preocupante. Astfel, între societățile de asigurări și reasigurări existente, numai câteva au potențial financiar ridicat, cele mai multe dintre ele dispunând de un capital financiar redus ceea ce duce la neputința implicării în operațiuni de amploare. Cu asemenea societăți subcapitalizate nu se poate depăși, într-un termen scurt, actuala situație în care densitatea asigurărilor și gradul de penetrare a asigurărilor ne situează pe locuri extrem de modeste în ierarhia mondială. Atâta vreme cât valoarea adăugată brută în asigurări este redusă, impactul acestei ramuri asupra economiei nu poate fi prea mare.

În condițiile în care, în România, câteva societăți mari domină piața, nu se poate vorbi de o concurență reală între asigurători. Până la admiterea României în Uniunea Europeană, este imperios necesară consolidarea societăților autohtone de asigurări pentru a putea face față concurenței societăților comunitare de asigurări, care deja manifestă interes să-și deschidă sucursale și filiale la noi sau să încheie contracte pe piața noastră.

Este adevărat că dezvoltarea asigurărilor nu este condiționată numai de sporirea capitalului societăților respective, ci, mai ales, de îmbunătățirea evoluției de ansamblu a economiei. Macrostabilizarea economică, restructurarea și retehnologizarea intreprinderilor, creșterea profitabilității acestora, îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației și reluarea creșterii economice constituie premise materiale ale impulsionării asigurărilor. La rândul lor, asigurările pot contribui la revigorarea economiei reale, la progresul social- economic al țării și la îmbunătățirea calității vieții în general.

Totodată se impune intensificarea preocupărilor organelor de decizie ale societăților de asigurări și reasigurări pentru: îmbunătățirea structurii portofoliilor de contracte; realizarea stabilității rezultatelor financiare pe termen lung; organizarea de acțiuni susținute și convingătoare cu privire la necesitatea și eficacitatea încheierii de contracte de asigurare de către persoanele fizice și juridice; promovarea unei politici prudențiale în ceea ce privește dezvoltarea, în perspectivă, a activității; plasarea rezervelor în investiții sigure și profitabile; perfecționarea continuă a pregătirii profesionale a personalului în subordine și promovarea în funcții de conducere a celor care îndeplinmesc criteriile de competență, experiență și onorabilitate.

La rândul lor, în România, autoritățile publice competente au datoria să completeze și să perfecționeze cadrul legislativ existent și să-l armonizeze cu cel comunitar, mai ales în ceea ce privește starea de solvabilitate a societăților, gradul de lichiditate al acestora, constituirea rezervelor de prime și de daune, disciplina financiară și cea contractuală.

În țările dezvoltate, asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naționale, deoarece: prin valoarea adăugată în societățile de asigurare, de intermediere și alte prestări de servicii înrudite participă la sporirea produsului intern brut; oferă locuri de muncă unui număr mare de persoane, care realizează o productivitate a muncii mai mare decât media pe economie; participă la oferta de capital de împrumut pe piața financiară, cu resurse bănești pe care le pun la dispoziția băncilor, agenților economici sau autorităților publice; prin indemnizația pe care o acordă asiguraților contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate de riscurile asigurate și, în felul acesta accelerează procesul de producție.

În ce privește piața românească a asigurărilor, rezultatele obținute sunt o consecință a lipsei unei strategii de dezvoltare a economiei și a unui management ineficient. Lipsa unor instituții de pregătire a personalului din domeniu este o altă carență, care se reflectă în calitatea serviciilor oferite de asigurători și în perspectivele de dezvoltare a domeniului.

Până în acest moment, s-ar putea spune că asigurările s-au dezvoltat oarecum împotriva mediului economic românesc. Într-o piață în care aproape că nu există resurse pentru investiții, în care populația câștigă mai puțin decât necesarul pentru a trăi decent, într-o economie în care companiile sunt datoare vândute, decapitalizate și dezinteresate de ceea ce înseamnă nevoia de protecție, asigurările au reprezentat unul dintre cele mai dinamice domenii. Întrebarea este cât va mai continua această creștere, atâta timp cât nimic din politica statului român nu încurajează asigurările

Asemenea țărilor dezvoltate economic și în România trebuie să funcționeze școli pe lângă societățile de asigurări unde cursanții să beneficieze de o pregătire de specialitate structurată pe secțiuni corespunzătoare diferitelor categorii de asigurări, pe care le vor practica.

Pentru alinierea rapidă la standardele internaționale va trebui să importăm informații și know-how din țările cu experiență vastă în domeniul asigurărilor. În acest scop este nevoie de o schimbare a mentalității, de o revoluție în gândire, o concepție adecvată privind reorganizarea și modernizarea învățământului, impusă de evoluția mediului social intern și internațional. Acesta este un sector prioritar de care depinde însăși existența și viitorul României. Această înnoire amplă se cere realizată pe baza unui diagnostic riguros al stării actuale a învățământului, a elaborării unei strategii cu obiective realiste care să constituie soluții performante.

Din tot acest material se desprinde concluzia că domeniul asigurărilor este un domeniu care funcționează (sau ar trebui să funcționeze) pe baze științifice, oferă certitudini într-o lume a incertitudinilor și subliniază necesitatea și oportunitatea dezvoltării și consolidării acestei importante ramuri a economiei naționale.

Informațiile cuprinse în lucrare, arată cât de numeroase și de variate sunt pericolele care amenință integritatea bunurilor și viețile oamenilor și că fenomenele (evenimentele) generatoare de pagube au caracter aleatoriu și se produc atât în țările dezvoltate, cât și în cele mai puțin dezvoltate. De aici, concluzia firească: asigurarea este cea mai sigură și mai eficace formă de luptă împotriva acestora, pentru protejarea intereselor oamenilor luați în mod individual cât și pe cele ale întregii comunități.

O trăsătură primordială și în același timp o concluzie foarte importantă care se detașează din tot acest material este aceea că asigurările reprezintă un sector foarte interesant, necesar și foarte dinamic, dar în același timp imprevizibil.