Tendinte Generale pe Piata Bursiera din Romania

CUPRINS

INTRODUCERE

Lucrarea urmărește să analizeze impactul crizei financiare asupra burselor de valori în scopul stabilirii principalelor evoluții financiare. Există în mod evident un fenomen de contagiune, care însă duce la manifestări diferite ale crizei pe piețele de capital.

Crizele pot fi definite ca fiind situații caracterizate de o instabilitate accentuată, însoțite de volatilitate și de o incertitudine în creștere. Problema cu definiția acestora constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea sau căderea piețelor pentru a încadra o astfel de evoluție în categoria unei crize. Cât de mare să fie șomajul ,inflația sau scăderea PIB-ului unei țări pentru a aprecia intrarea ei într-o criză. Convențional s-a stabilit că recesiune este atunci când după două trimestre succesive avem de a face cu o scădere a PIB-ului unei țări sau regiuni. National Bureau of Economic Research (NBER) definește criza ca fiind „o scădere semnificativă a activității economice pentru câteva luni reflectată în scăderea Produsului Intern Brut, reducerea nivelului ocupării ,scăderea veniturilor individuale, , diminuarea producției industriale și a consumului”.

Specialiștii clasifică aceste crize în crize sociale (inflație în creștere, șomaj, sărăcie), în crize financiare (căderea burselor ,volatilitate accentuată pe piețele de capital și revenirea lor spectaculoasă), crize locale sau internaționale, crize politice, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate. Vorbim întotdeauna de o criză economică generată de cauze financiare, politice sau sociale. Criza financiară este o formă de manifestare a crizei economice și reflectă neîncrederea în sistemul financiar, scăderea semnificativă a volumului tranzacțiilor la bursă, dereglarea mecanismelor de piață.

Bursa de valori este una din cele mai importante instituții ale economiei de piață, un segment al pieței financiare, o piață secundară organizată, transparentă și supravegheată, pe care se încheie tranzacții referitoare la valori mobiliare, derivate ale acestora, bani.

S-a descoperit că denumirea instituției bursiere provine de la numele unei vechi familii de hangii, Van der Bursen, care a înființat la Bruges, în Flandra, un local numit Hotel de Bourses, în holul căruia se negociau periodic metale pretioase (aur, argint, platină), precum și hârtii de valoare. Pe frontispiciul de la intrare, clădirea avea sculptate trei pungi (fr. bourses) în piatră, de unde și denumirea dată localului, care în secolele XIII- XVI a servit drept loc de întalnire pentru negustori.

Noțiunea de bursă indică locul de întalnire a negustorilor și oamenilor de afaceri, în sensul unui spațiu de întâlnire a cererii cu ofertea. Pe măsura dezvoltării bursei se produce și un proces de diferențiere între bursele de mărfuri și bursele de valori.

Unul din principalele obiective ale organizării schimburilor în cadrul bursei îl reprezintă asigurarea operativității tranzacțiilor comerciale și financiare, realizarea acestora pe o bază standardizată. Treptat bursa nu mai este o piață originală, pe care se vând și se cumpără mărfuri fizice, ci o piață deviată pe care se vând și se cumpară titluri asupra mărfurilor. Bursa își asumă exclusiv rolul de realizare a tranzacției în forma sa pură, mișcarea mărfurilor având loc în afara acestei piețe; dar, asigurând efectuarea actului comercial propriu-zis, cel ce implică exclusiv forma valorica a mărfii, bursa devine "dispecerul" circulației mărfurilor și o placă turnantă a schimburilor economice.

În Securities Exchange Act, 1934 din SUA se dă următoarea definiție: "Termenul bursă (exchange) desemnează orice organizație, asociație sau grup de persoane înregistrată sau nu în calitate de corporație, ce constituie, menține sau pune la dispoziție un spațiu sau/și condiții pentru întalnirea cumpărătorilor și vânzătorilor de titluri financiare sau pentru realizarea în acest fel a funcțiilor îndeplinite în mod curent de o bursă de valori, așa cum acest termen este în general înțeles și include locul de negocieri și condițiile adiacente de care dispune acea bursă".

În legea japoneză din 1948 definiția este următoarea: "Termenul bursa de valori la care se face referire în prezenta lege desemnează orice persoană înregistrată în calitate de corporație în termenii prezentei legi pentru a pune la dispoziție o piață în vederea tranzacțiilor cu titluri financiare".

Legea germană cu amendamentul de la 1 august 1989 nu definește termenul de bursă. În regulamentul Bursei din Frankfurt (13 octombrie 1975, amendat în 1989) se arată că "obiectul bursei de valori îl constituie tranzacțiile în domeniul titlurilor financiare și drepturilor de natură similară, cele cu mijloace de plată de orice fel, precum și cu cambii și metale prețioase".

Iată și definiția dată în legea belgiană din 4 decembrie 1990: "O bursă de valori mobiliare este o piață cu titluri unde tranzacțiile sunt publice și unde oricine poate, prin mijlocirea unui intermediar admis la bursă, să achiziționeze sau să cedeze valori mobiliare înscrise pe această piață.

Capitolul 1 al lucrării prezintă conceptul de bursă de valori, definiția bursei precum și rolul acesteia în economia de piață. Am analizat structura organizatorică a bursei și funcțiile macro și microeconomice, iar în ultima parte a capitolului am dezvoltat activitatea de listare la bursă.

În capitolul al doilea al lucrării am analizat tendințele actuale de pe piața bursieră din România, concretizate în evoluția indicelui BET și pozițiile principalelor firme listate la Bursa de Valori București.

Capitolul al treilea este realizat pe baza unei documentații în ceea ce privește criza financiară internațională. Am prezentat în cadrul capitolului principalele cauze care au dus la declanșarea crizei precum și modalitățile prin care țările afectate au știut să rezolve problemele apărute în plan economic și social.

În ultimul capitol, capitolul 4, am analizat situația Bursei de Valori București începând cu anul 2009 până în anul 2013. Prin această analiză am dorit să evidențiez modul în care BVB a fost afectată de criza financiară internațională și soluțiile găsite pentru redresare.

CAPITOLUL 1. BURSELE DE VALORI

1.1 Definirea și rolul bursei de valori

Bursa de valori se afla printre cele mai importante instituții ale economiei de piață, este un segment al pieței financiare, o piață secundară transparentă, organizată și supravegheată, unde se încheie tranzacții referitoare la valorile mobiliare. Valorile mobiliare (titlurile financiare) constituie obiectul principal al contractelor ce se încheie la bursa de valori și reprezintă economii financiare, disponibilități neutilizate care sunt redirijate în procesul negocierilor către cele mai productive activități economice. Bursa de valori apare drept un regulator al fluxurilor financiare, un detector al producției nerentabile, dar și un stimulator și diversificator al producției rentabile.

Indiferent de forma ei juridică, care poate fi de drept privat sau de drept public, bursa de valori funcționează sub supravegherea și controlul guvernului. Pe plan internațional, în cele mai multe state funcționeaza burse de drept privat ca societăți pe acțiuni. Bursele de drept public sunt administrații ale statului cu caracter nelucrativ.

Statutul este actul constitutiv al instituției bursei și stabilește în principal, drepturile și îndatoririle membrilor bursei de valori, principiile funcționării bursei, managementul și organizarea internă a instituției, precum și soluționarea litigiilor care pot să apară între participanți pe piață. Statutul (charter sau constitution) stabilește în principal:

1. drepturile precum și îndatoririle membrilor bursei;

2. managementul și organizarea internă a instituției;

3. principiile de funcționare a bursei;

4. soluționarea litigiilor.

Regulamentul prezintă în detaliu modul de realizare a activității bursei, cerințele și modalitățile de desfășurare a tranzacțiilor cu titluri financiare. Înființarea și funcționarea unei burse presupune îndeplinirea câtorva condiții:

Existența marilor firme pe scară largă, organizate ca și societăți pe acțiuni; acestea au nevoie de capitaluri uriașe pentru a-și desfășura activitatea, de aici și necesitatea împărțirii lor în acțiunii și obligațiuni.

dispersarea acțiunilor și obligațiunilor la un număr suficient de mare de posesori; dacă acestea ar fi deținute doar de guvern și de câteva persoane înstărite, schimbul de efecte s-ar face prin negociere directă și nu ar mai fi necesară existența unui loc de comercializare a lor.

Reglementarea cât mai strictă a activității tranzacționale prin limitarea numărului de participanți, precizarea modului de desfășurare a ședințelor de bursă, stabilirea unui cod de conduită pentru intermediari. Bursele de valori sunt piețe special organizate de către stat sau de asociații particulare, în cadrul cărora se pot încheia tranzacții cu valori mobiliare: acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur, titluri de rentă. Negocierile în cadrul burselor se desfășoară într-un anumit loc, în anumite zile și la ore fixate în cadrul programului de lucru.

La burse, părțile contractante încheie operațiunile lor prin intermediul agenților de schimb și, până la final, partenerii nu se cunosc între ei, deoarece operațiunile se negociază pe baza ordinelor de vânzare sau cumpărare primite în acest sens. În prezent, aproape în toate statele cu economie de piață, precum și în marile centre comerciale funcționeaza burse de însemnatate, fie internaționale, fie locale.

Funcțiile bursei de valori

Bursa răspunde la trei tipuri de trebuințe, apropiate, și totusi distincte:

trebuințe de ordin macroeconomic (pentru economia națională);

trebuințe de ordin microeconomic (pentru firme);

trebuințe de ordin individual (pentru posesorii de titluri sau pentru cei care dețin economii disponibile pentru a fi investite).

Aceste trebuințe se regăsesc în următoarele funcții:

1) funcții macroeconomice

în primul rând, bursa asigură un circuit mai scurt și mai eficient între economiile pe termen lung (cele ale persoanelor particulare) și nevoile de finanțare ale întreprinderilor și colectivităților publice. Astfel, bursa a devenit un concurent puternic pentru sistemul bancar, deoarece limitarea posibilităților de mișcare a solicitanților de capitaluri este calificată adesea ca un fenomen de dezintermediere. Bursa devine un mijloc esențial și alternativ la creditul bancar, pentru finanțarea economiei. Emitenții de acțiuni sau obligațiuni nu ezită să folosească simultan ambele modalități de finanțare;

bursa e un instrument prin care se asigură lichidități în economie. Fiind deschisă în toate zilele lucrătoare, deținătorii de valori mobiliare pot realiza simplu și la un cost redus, transformarea lor în bani.

bursa e un loc de transfer al riscurilor; cei mai expuși sunt micii acționari, cu forță economică scăzută, care de regulă pierd de pe urma speculațiilor bursiere.

bursa e terenul și instrumentul unor restructurări sectoriale importante. Prin oferta publică de cumpărare sau de vânzare aceasta facilitează posibilitatea de a bate propria monedă, de a cumpăra valori nu numai prin plăți la vedere, ci și remitând acționarilor societăților atacate acțiuni ale întreprinderii atacatoare.

2) funcții microeconomice

bursa influențează motivația principală a întreprinzatorilor care se prezintă pe piață pentru a vinde sau a cumpăra și facilitează creșterea sau scăderea notorietății firmelor cotate

bursa permite creșterea fondurilor proprii; societățile nou apărute pe piață nu pot să realizeze decât indirect o creștere de capital prin emiterea de noi acțiuni care se vor vinde direct prin bursă

bursa incită la o mai bună administrare a întreprinderilor.

3) funcții pe plan individual: facilitează obținerea lichidității patrimoniului acționarilor și asigură totodată o evaluare cât mai exactă a averii personale. Este greu de găsit în afara pieței un client n client dispus să negocieze, să cumpere titluri de valoare necotate.

Clasificarea burselor

a) După obiectul tranzacțiilor:

burse de valori;

burse de mărfuri;

burse valutare sau de devize;

burse complementare ale comerțului internațional.

b) În funcție de varietatea tranzacțiilor:

burse generale;

burse specializate.

c) După regimul juridic:

burse private;

burse publice.

d) Din punct de vedere al accesului la calitatea de membru :

burse închise ( cu număr limitat de membri);

burse deschise (cu număr nelimitat de membri).

Participanții la activitatea bursieră

În activitatea bursieră sunt implicate trei categorii de participanți: emitenții de valori mobiliare, investitorii și intermediarii bursieri. Intermediarii bursieri reprezintă o categorie de profesioniști al căror rol este de a realiza și încheia tranzacții cu valori mobiliare. Nu se pot cumpăra sau vinde valori mobiliare pe piața bursiere fără ajutorul intermediarilor.

Prin activitatea lor agenții bursei sunt:

 specialiști operativi – realizează direct și nemijlocit operațiuni de bursă și pot fi grupați în două categorii: brokeri sau dealeri;

 specialiști neoperativi având rol de furnizare de informații asupra conjuncturii și oportunităților de afaceri.

Aceștia pot fi:

 analiști bursieri – pot lucra ca angajați ai societăților de bursă sau în firme proprii;

 funcționari sau angajați ai bursei având sarcini de supraveghere, urmărire și control asupra derulării operațiunilor specifice în incinta bursei.

Specialiștii operativi au următoarele atribuții:

 administrarea portofoliilor de valori mobiliare;

 utilizarea unor procedee publicitare;

 menținerea unor legături cu mandatarii acestora;

 încheierea unor convenții în vederea unor fuzionări ulterioare.

În același timp acestora le sunt interzise o serie de acțiuni cum ar fi:

 operațiuni bancare – împrumuturi cu titluri sau vărsăminte ale dobânzilor din depunerile primite;

 operații în contrapartidă și anume cumpărarea pe cont propriu a titlurilor încredințate pentru a fi revândute sau vânzarea, în beneficiu propriu, către investitorii care le încredințează ordine de cumpărare;

 acceptarea de participații financiare la societățile ale căror titluri le negociază;

 să se pună în serviciul unei societăți la bursă, ca membru al consiliului de administrație sau cenzor al acesteia;

 comerțul cu operațiuni de bursă pentru ei înșiși;

 să dea garanții speciale pentru îndeplinirea operațiunilor cu care sunt însărcinați;

 să facă operațiuni fără aplicarea taxelor și impozitelor cerute de lege;

 să se învoiască pentru un comision mai mic decât cel stabilit sau să facă bonificație din acesta;

 să execute sau să înregistreze operațiuni încheiate în afara bursei

 să facă operațiuni bursiere pentru faliții neabilitați sau cei excluși de la bursă din diferite motive;

1.2 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A BURSELOR DE VALORI

Rolul și importanța burselor a crescut în ultimul timp, datorita unui complex de factori, din care se pot menționa:

bursa constituie o piață principală pe care se întalnesc cererea și oferta de capital, într-un echilibru asigurat de legile liberei concurențe;

cotațiile care se stabilesc în cadrul burselor pot influența nivelul prețurilor și cursul de schimb pentru operațiunile care se încheie în afara acestora. După cum este cunoscut, o parte importantă din afaceri se negociază direct între vânzatori și cumpăratori, iar aceștia se orientează pe baza cotațiilor oficiale la bursa;

tranzacțiile în cadrul bursei se încheie pe baza unor reglementări bine determinate și a unor reguli cunoscute, ceea ce sporește încrederea între vânzatori și cumpăratori;

fondurile de investiții și capitalurile sunt orientate prin activitatea bursieră spre acele domenii de activitate care posedă un grad mare de eficiență;

bursele constituie locul unde se concentrează un mare volum de informații cu caracter economic, politic, financiar ;

contractele pentru operațiunile negociate se întocmesc pe baza unor formulare tip, cu valoare de acte juridice.

oferă posibilitatea schimbării imediate a titlurilor în lichidități; deținatorii de obligațiuni le pot vinde la bursă și pot recupera banii împrumutați înainte de scadență;

Participanții la activitatea de bursă sunt interesați să obțină toate informațiile cu privire la perspectivele dezvoltării economice, în ansamblu și pe diverse domenii. În funcție de aceste informații se poate ajunge la o opțiune referitoare la folosirea resurselor financiare, fie pentru cumpărarea de acțiuni, obligațiuni, fie ca depuneri la bănci și case de economii.

Obiectul bursei de valori

La bursa de valori se negociază:

a) Valori mobiliare (titluri financiare): acțiuni, obligațiuni, titluri de renta, bonuri și bilete de tezaur.

b) Valute selective.

c) Produse bursiere derivate: contracte futures, opțiuni pe titluri financiare, opțiuni pe marfă, opțiuni pe valute, opțiuni pe rata dobânzii, opțiuni pe indici de bursă.

Există burse unde principalul obiect al negocierilor îl constituie acțiunile. Acestea se mai numesc și burse de acțiuni. Unele burse de valori au drept obiect de activitate tranzacționarea valorilor mobiliare pe plan local (se numesc burse locale), necaracteristice în comerțul bursier internațional, iar altele au un obiect extins la un numar mare de valori mobiliare admise la cotare, indiferent de țara emitentă. Acestea se numesc burse caracteristice, de reputație internațională și dețin un rol conducător în tranzacțiile bursiere generale.

1.3 FUNCȚIILE BURSEI DE VALORI

Misiunea bursei de valori implică obiectivede diverse naturi și la diferite niveluri:

• macroeconomic;

• microeconomic;

• juridic;

• operațional;

• social.

Obiectivul macroeconomic: distribuirea capitalului

Buna funcționare a pieței de capital este o condiție necesară creșterii și dezvoltării oricărei economii de piață libere. Companiile au nevoie de capital pentru a investi în proiecte profitabile și pentru a-și îmbunătăți performanța. Investitorii, pe de altă parte, urmăresc să-și construiască portofolii de acțiuni care oferă, atât o rată a profitului, cât și un nivel de risc atractive. Părțile se întâlnesc, în mod indirect, pe piața creată prin existența bursei de valori. În acest context, rolul bursei este acela de a furniza deținătorilor de acțiuni posibilitatea de a accesa piața secundară într-o manieră cât mai eficientă în ceea ce privește costurile. Numai așa, investitorii vor cumpăra noile acțiuni emise pe piața primară.

Atributele necesare realizării acestui rol sunt:

• organizare eficientă a operațiunilor efectuate de bursă;

• un set deschis și flexibil de reguli și regulamente

• o modalitate efectivă de supraveghere a activității bursiere de către autorități

independente

Obiectivul microeconomic- formarea prețului

Participanții la activitatea bursieră pot avea perspective fundamental diferite în ceea ce privește motivul pentru care plasează un ordin la bursă și momentul când acest ordin este plasat. De exemplu, managerul unui fond mutual poate fi dispus să aștepte mai multe zile pentru plasarea și executarea unui ordin de dimensiuni mari, în timp ce un investitor individual, specializat în tranzacții speculatorii de o zi, va dori să-și plaseze ordinul și să primească de la bursă rezultatele execuției acestuia într-un timp cât mai scurt. Văzute din perspectiva pieței, toate fluxurile sunt descompuse în tranzacții atomice care se întâlnesc, mai mult sau mai puțin în timp real, la bursă, astfel formându-se un preț al pieței care este făcut public și disponibil participanților imediat ce se formează. Acest proces de formare a prețului pe piață poartă denumirea de proces de descoperire a prețului (price discovery), datorită faptului că în procesul de întâlnire a cererii cu oferta, ambele părți vor primi o informație nouă cu privire prețul instrumentului financiar pe care îl tranzacționează. Procesul de descoperire a prețului pieței este fundamentul operațional al bursei de valori. Realizarea într-o manieră echitabilăa acestuia, prin respectarea regulilor și regulamentelor convenite pentru instituția bursieră este elementul esențial în câștigarea și menținerea încrederii pieței în procesul de descoperire (formare) a prețului, care are loc la bursă.

Gestiunea pozițiilor (ordinelor plasate la bursă) participanților și algoritmul de împerechere a unor poziții date trebuie să respecte cel puțin următoarele criterii:

• tratament egal în ceea ce privește transparența, accesul la informație (atât din punct de vederefuncțional, cât și tehnic) și disponibilitatea acesteia;

• transparența în ceea ce privește pozițiile luate de participanți (ordinele plasate) – aceasta nu este posibilă în totalitate, de obicei numai cele mai apropiate poziții de prețul pieței sunt disponibile membrilor bursei, aceștia având oricum prin regulament acces la mai multe informații decât investitorii;

• furnizarea de informații în timp real cu privire la companiile listate la bursă;

• un algoritm de împerechere predefinit, cu reguli consistente care sunt făcute cunoscute tuturor participanților la activitatea bursieră, astfel încât, dându-se un anumit flux de ordine de vânzare/cumpărare prețul care se formează pe piață să poată fi anticipat (eventual reprodus);

• exactitatea informațiilor cu privire la tranzacțiile efectuate, care trebuie puse la dispoziția participanților în timp util;

• acces ușor și rapid, atât în ceea ce privește felul cum se percepe acest aspect de către participanți, cât și în ceea ce privește cerințele tehnice de implementare;

Obiectivul juridic- protecția participanților

Protecția investitorilor, așa cum este prevăzută de legislație și implementată prin regulile și regulamentele de funcționare a bursei, este de o importanță critică pentru întregul proces de tranzacții bursiere. Este un aspect extrem de important nu numai pentru investitorul individual, dar și pentru întreaga piață secundară ca sistem.

Protejarea pieței înseamnă:

• formarea echitabilă și corectă a prețului pe piață;

• modalitate eficientă de realizare a plăților și de confirmare a tranzacțiilor efectuate

• transparență în ceea ce privește informațiile despre companiile listate și modul de formare a prețului (price discovery);

• costuri cât mai mici asociate tranzacțiilor.

• platforme informatice robuste și eficiente pentru susținerea activității de trading, pentru efectuarea decontărilor și transmiterea confirmărilor către clienți;

În zilele noastre, fiecare piață națională sau federală dispune de o legislație specifică pentru reglementarea activității bursiere. Regulile și regulamentele de funcționare a oricărei burse care intră sub incidența acestui cadru legislativ trebuie să se bazeze pe acesta din urmă. În mod normal, există instituții specializate care asigură și urmăresc respectarea legii, regulilor și regulamentelor în vigoare: de exemplu SEC (Securities and Exchange Commission) în Statele Unite ale Americii, FSA (Financial Services Authority) în Anglia și Japonia, sau CNVM (Comisia Națională a Valorilor Mobiliare) în România.

Obiectivul operațional- încrederea investitorilor și siguranța în funcționare

Siguranța în funcționare înseamnă protecție, performanță, un sistem ușor de accesat și de întreținut. De asemenea, înseamnă un sistem care să fie tolerant în caz de situații critice, care să ofere posibilitatea recuperării cu ușurință a datelor în caz de erori în funcționare; presupune, de asemenea, o implementare care să lase posibilitatea integrării de extinderi și îmbunătățiri ulterioare. Astfel, un set acoperitor de cerințe trebuie să fie specificat de la bun început pentru garantarea siguranței în funcționare a sistemului informatic al bursei. Aceste cerințe tehnice sunt conținute în specificațiile funcționale ale sistemului informatic al bursei și în mod generic trebuie să includă următoarele aspecte:

• Integritate – securitatea accesului la date este o componentă esențială în menținerea integrității și confidențialității datelor cu privire la tranzacții. În mod normal, în această direcție instituția bursieră face continuu investiții și implementează noi proiecte care au menirea de a furniza cel mai înalt nivel de securitate a datelor pe care tehnologia existentă îl poate pune la dispoziție.

• Continuitatea – este de importanță critică pentru întregul circuit al capitalului ca instituția bursieră să fie disponibilă pe toată durată programului de funcționare, să nu existe discontinuități în ceea ce privește acceptarea ordinelor investitorilor și furnizarea rezultatelor execuțiilor. De obicei, există planuri detaliate de măsuri ce trebuie luate de către instituția bursieră în caz de accidente cu repercusiuni dezastroase, calamități naturale, atacuri teroriste . Aceste planuri prevăd o locație secundară a sediului bursei cu tot echipamentul de tehnică de calcul necesar pentru o rapidă reluare a activității bursiere în caz de necesitate (atunci când locația principală a bursei a devenit inoperabilă). Se fac periodic teste și verificări pentru disponibilitatea în orice moment a acestei locații secundare a bursei și a sistemului informatic aferent acesteia.

• Toleranță la erori, reziliență – în orice instituție bursieră se desfășoară continuu un proces de monitorizare și verificare a capacității sistemului informatic de a face față situațiilor critice: indisponibilitatea temporară sau definitivă a unor echipamente de calcul, erori în programele sistemului informatic etc. În această direcție, se fac cu regularitate teste și simulări de situații critice pentru sistem, scenarii în care întregul sistem informatic este rulat pe o platformă auxiliară ,se recuperează apoi datele și se trece înapoi pe platforma principală (fall-back on the primary).

• Disponibilitatea – este în strânsă legătură cu cel de asigurare a continuității în funcționare, însă se referă la incidente minore, dar care pot afecta activitatea bursieră pe parcursul unei zile de tranzacționare. În mod normal, sistemul informatic al burselor europene, trebuie și a dovedit că fost disponibil pentru mai mult de 99.998% din timpul normal de funcționare pe an. Aceasta se traduce prin câteva minute de lipsă de funcționare pe întreg anul. Măsuri tehnice speciale sunt luate în acest sens încă din faza de definire a cerințelor și de proiectare a sistemului informatic al bursei.

• Recuperarea datelor – acest aspect privește mecanismele de stocare și regăsire rapidă a datelor (redundanța stocării acestora) astfel încât să se poate oricând reface o anumită stare/configurație a pieței, în caz că acest lucru este dictat de o situație critică.

• Adaptabilitate – sistemul informatic al bursei trebuie să fie proiectat de așa manieră încât să poate răspunde în mod flexibil schimbărilor care pot apărea în mediul tranzacțional al bursei: volum crescut al tranzacțiilor, noi linii de comunicare cu clienții, cerințe noi în ceea ce privește confirmarea tranzacțiilor.

• Capacitatea de prelucrare – aceasta este dată de numărul maxim de tranzacții, ordine, execuții, rapoarte de confirmare către clienți, pe care sistemul informatic al bursei îl poate suporta (se are în vedere întotdeauna și o marjă de rezervă, pe lângă aceste maxime).

• Timpul de execuție – este timpul necesar pentru găsirea unui ordin corespondent pe piață (împerechere a ordinelor de către sistemul de matching), pentru un ordin dat, primit de la un client, generarea unui mesaj de execuție și returnarea acestui mesaj către client.

• Timpul de răspuns – acest timp se referă la timpul, în secunde, necesar trimiterii către participanți a confirmării de primire, pentru un ordin recepționat. Trebuie să fie calculat și făcut cunoscut participanților atât timpul de răspuns mediu, cât și timpul de răspuns pentru intervalele de vârf tranzacțional.

• Cerințe generale – acestea se referă la caracteristici ale sistemului informatic bursier cu privire la portabilitate (utilizarea de standarde și componente prefabricate, acolo unde este posibil), ușurință în întreținere și exploatare (costuri reduse prin evitarea complexității), posibilitatea de a putea fi urmărit și verificat de către instituțiile îndrituite cu monitorizarea respectării regulilor și regulamentelor de funcționare a instituției bursiere (de exemplu SEC, FSA, CNVM).

Obiectivul social: tratarea în manieră onestă și echitabilă a participanților

În contextul pieței de capital, tratamentul onest și echitabil se referă, pe de o parte, la relația dintre investitori și intermediari (membri ai bursei de valori) și, pe de altă parte, la interacțiunea dintre intermediari și instituția bursieră. Onestitatea și tratamentul nepreferențial este un obiectiv nobil (în mod special în industria financiară de astăzi), discuții filosofice asupra acestor aspecte mergând înapoi în timp până la Immanuel Kant și Aristotel.

În ceea ce privește activitatea desfășurată de instituția bursieră, tratamentul onest și echitabil al membrilor bursei înseamnă următoarele:

• nimeni nu este dezavantajat în ceea ce privește accesul la interfața sistemului bursier;

• în cadrul acestei interfețe, participanții sunt tratați în mod egal în ceea ce privește rutarea, stocarea și execuția ordinelor de vânzare/cumpărare;

• membrii bursei sunt tratați în mod egal în ceea ce privește performanța timpilor de execuție, volumul acceptat, procedurile de recuperare a datelor în caz de erori și/sau defecțiuni ale sistemului

• informații exacte și distribuite ne-preferențial participanților (ca și conținut și moment al diseminării acestora), cu privire la formarea prețului pieței.

Când vorbim de membrii bursei (participanți) și de tratamentul onest și echitabil al investitorilor, aceasta presupune că:

• investitorii individuali trebuie să beneficieze de un tratament egal în ceea ce privește accesul la sistemul bursier; aceasta este în totalitate responsabilitatea participanților la activitatea bursieră, care intermediază tranzacțiile clienților lor

• informațiile publice sunt făcute disponibile la același moment în timp pentru toate părțile care ar putea fi interesate de aceste informații; dacă se ajunge la situația în care se creează un dezechilibru cu privire la publicarea unor informații emise de către bursă, atunci activitatea tranzacțională trebuie suspendată, până când acest echilibru este restabilit.

1.4 LISTAREA LA BURSĂ

Nu orice societate poate să adere pentru a-i fi cotate la bursă acțiunile și obligațiunile, ci numai aceea care întrunește anumite condiții, cerute de legislația națională în materie. Se impune o listare a societăților ce pot fi admise pentru cotare. Listarea se face pe baza unui regulament acceptat de consiliul fiecărei burse.

În regulamentul de admitere a acțiunilor și obligațiunilor la cotare sunt stipulate condițiile ce trebuie îndeplinite de societățile solicitante spre a fi admise pentru cotare, conținutul cererii pentru listare și modalitatea de vânzare a acțiunilor și obligațiunilor.

Condițiile de îndeplinit:

Valoarea probabilă de piață a titlurilor pentru care se dorește cotarea trebuie să fie egală sau superioară valorii impuse de lege. Se subliniază faptul că emisiunile ulterioare de acțiuni, dintr-o clasă deja cotată, nu se mai supun acestor limite.

Solicitanții trebuie să publice un document (este un document care să demonstreze bonitatea societății) care să conțină informații despre titlurile pe care le-au emis și cele pe care sunt gata să le emită. Acesta este folosit ca bază pentru admiterea la cotare. Se cere publicarea lui și pentru emisiuni ulterioare, cu anumite modificări specifice, îndeplinind funcția de prospect pentru subscripția publică.

Societatea trebuie să fi publicat bilanțurile și conturile de profit și pierdere pe ultimii cinci ani premergători cererii pentru cotare.

Cel pușin 25% din fiecare clasă de acțiuni trebuie să fie deținută de public alcătuit din persoane neasociate cu directorii sau cu acționarii majoritari.

Titlurile trebuie să fie liber transferabile, adică degrevate de orice garanție reală sau poprire legală.

Societatea trebuie să-și informeze acționarii în scopul ocrotirii intereselor acestora. Sunt de remarcat: lansarea, periodic, de anunțuri publicitare;

De regulă, acțiunile dintr-o nouă emisie trebuie să se ofere de către societatea emitentă cu precădere acționarilor existenți, participanți la capitalul său social, dacă nu s-a hotarât de acționari ca noua emisie să se facă în alte scopuri specifice (pentru atragerea unui număr mare de acționari în afara celor existenți).

Prezentarea de rapoarte de analiză economică la jumatatea anului;

Publicarea anuală a situației conturilor contabile;

Prezentarea de informații cu privire la schimbările în structura comitetului director și în general în structura aparatului de conducere de bază;

Întocmirea unui raport preliminar cu privire la profitul preconizat pe anul financiar și la investiții, amplasamente, convenții încheiate, diverse reglementări de însemnătate majoră;

Comunicări cu deținătorii de titluri.

Conținutul cererii pentru listare în cazul unei noi emisiuni de titluri financiare:

persoanele participante:

emitentul;

persoanele responsabile pentru publicarea prospectului de emisie;

auditorii și consultanții;

titlurile noi pentru care se cere cotarea;

informații generale despre emitent și capitalul său;

activitățile emitentului;

informații financiare privind emitentul;

managementul societății solicitante;

dezvoltarea recentă a societății și perspectiva dezvoltării;

informații aditionale privind instrumentele de datorii ale societății, precum: obligațiuni de stat, titluri de rentă, bonuri sau obligațiuni de tezaur.

Organele guvernamentale de supraveghere și control urmăresc să nu fie lansate simultan mai multe emisiuni mari spre a nu tulbura piața cu supraoferte și să nu fie prea multe emisiuni neconsumate.

Modalitatea de vânzare a titlurilor în cazul unei noi emisii ale cărei titluri urmează să fie prezentate pentru cotare oficială:

Oferta publică se face în scopul măririi bazei de proprietate și creării pieței, pe bază de prospect de emisie. Prospectul se publică în două ziare de importanță națională, o dată cu cererea de cotare. Prima ofertă publică de acțiuni ale unei firme se mai numește și ofertă publică inițială. Emisia se face printr-o societate financiară intennediară (sponsor), de regulă o bancă de investiții. Banca, în scopul exercitării funcției de emisie în condiții optime:

se familiarizează cu operațiunile societății emitente;

coordonează activitatea consilierilor societății implicați în realizarea emisiei;

sfătuiește societatea emitentă ce metode optime de emisie să fie aplicate;

organizează și administrează desfășurarea operațiunilor.

sfătuiește asupra momentului și prețului emisiei, cu ajutorul brokerilor de care dispune;

Se disting:

Oferta de vânzare.

Banca de investiții subscrie întreaga emisie înainte de a fi oferită publicului, la un preț fix. Excepție făcând cazul când vânzarea se face prin licitație (pentru obligațiuni). Emitentul este asigurat că va primi suma subscrisă, indiferent dacă emisia va atrage suficiente cereri sau nu. Banca va fi remunerată pe baza unui comision sau, ca alternativă, pe baza diferenței dintre prețul încasat de la public și cel plătit emitentului. De regulă, banca plătește complet titlurile subscrise la prețul fixat, asumându-și riscul neplasării totale. În caz că este retribuită pe bază de comision, nu-și mai asumă decât parțial acest risc. De regulă, i se acordă publicului un răgaz de 5 zile de la publicarea subscripției în vederea examinării și lansării cereri. După lichidarea subscripției se publică un anunț privind modul de alocare a acțiunilor. În cazul în care cererile depașesc baza de alocare, se satisfac cu prioritate cererile mici și numai parțial cererile mari sau unele cereri mari chiar se anulează. Se are în vedere realizarea unui număr cât mai mare de acționari, contribuindu-se astfel la lărgirea pieței bursiere. Sunt și situații, când piața este suficient de dezvoltată, în care se aplică strategia satisfacerii cu precădere a cererilor mari, urmărindu-se reducerea cheltuielilor de emisie și a cheltuielilor de plată a dividendelor, dar aceasta numai în limitele legislației naționale în vigoare.

Oferta de vânzare prin licitație.

Ca la orice licitație, se urmărește obținerea prețului maxim pentru emitent, stabilindu-se un preț minim de pornire a licitației. În final se alocă titlurile la un preț unic de exercitare, eliminându-se cererile care prin prețurile oferite se situează sub nivelul prețului de exercitare. Procedura de determinare a prețului de exercitare ca și procedura de alocare a acțiunilor trebuie să fie agreata de departamentul bursei specializat în formarea și coordonarea cotațiilor. Se va avea în vedere înfăptuirea unei emisii cât mai largi, respectiv alocarea acțiunilor la un număr cât mai mare de acționari, cu scopul de creare a unei piețe bursiere active. Prin subscrierea unei emisii de acțiuni, casa emitentă (banca de investiții) acceptă să preia orice acțiuni care nu au fost subscrise de public. Partea nesubscrisă de public este oferită de banca de investiții spre subscriere unor instituții, de regulă unor clienți tradiționali. Banca de investiții rămâne principalul și ultimul responsabil al subscrierii insuficiente. Dacă un subsubscriitor nu plătește, riscul incumbă banca de investiții. În cazul unei subscrierii insuficiente, banca de investiții abordează subgaranții săi, care de regulă sunt diverse bănci comerciale. Acestea trebuie să se hotărască în câteva ceasuri dacă acceptă cotele ce le-au fost alocate din acțiunile rămase nedistribuite și vor accepta cotele respective, când sponsorul are pe piață o bună reputație și dacă prețul este rezonabil.

c) Oferta pentru subscriere. Procedura.

• În cazul emisiei de obligațiuni (mai rar pentru acțiuni) se poate face lansarea subscripției pe bază de licitație.

• Se oferă titlurile către public de către societatea emitentă, direct sau prin intermediul unei bănci de investiții sau o altă autoritate emitentă. Riscul subscrierii este al societății emitente, dacă banca implicată acționează numai ca agent, pe bază de comision.

• Ca răspuns la cererea subscriitorului, emitentul îi dă o scrisoare de acceptare plus un cec pentru diferența nealocată, în cazul în care subscrierea s-a făcut pe baza concomitentă de vărsăminte. Scrisoarea de acceptare se referă la oferta pentru vânzare. În cazul ofertei pentru subscriere, scrisoarea de acceptare este o scrisoare de alocare. Solicitanții care nu au primit decât titlurile alocate returnează cecurile și li se restituie, din vărsamintele efectuate, sumele corespunzatoare. Dacă primesc toate titlurile solicitate, restituie emitentului cecurile pentru diferențele nealocate inițial. Se reține ideea că beneficiarii de scrisori de alocare, potrivit unor legislații au posibilitatea:

să vândă alocarea altor persoane, total sau parțial, îndeplinind o procedură specifică: completarea unor formulare de renunțare și respectiv de înregistrare pentru noi beneficiari.

să renunțe la alocare;

Unii investitori cumpără acțiunile spre a le revinde imediat ce sunt admise pentru a fi negociate la bursă și nu ca investitori pe termen lung. Speculatorii solicită asemenea acțiuni dacă sunt convinși că le pot revinde la prețuri superioare celor de emisie. De fapt, de multe ori, emitentul stabilește un preț de emisie cu un discont față de prețul asteptat de piață tocmai pentru facilitarea cumpărării emisiei. Acest preț se stabilește pe baza evaluării de piață a unor investiții comparabile.

În general există două motive pentru aplicarea discontului:

Prețul se fixează cu câteva zile înainte de termenul-limită pentru subscriere, ca atare, subscriitorii trebuie să se decidă într-un termen relativ scurt.

Un volum mare de titluri nu se poate vinde fără a stimula subscriitorii potențiali.

CAPITOLUL 2. TENDINȚE GENERALE PE PIAȚA BURSIERĂ DIN ROMÂNIA

2.1 EVOLUȚIA INDICELUI BET

Ofertele publice ale companiilor de stat au făcut ca 2013 să fie cel mai bun an din istoria bursei locale, în ultimii șase ani, după vârful atins în 2007, înaintea crizei economice. BET-C, indicele general al Bursei de Valori București (BVB), care arată evoluția cotațiilor acțiunilor listate, a înregistrat în 2013 un avans de 20%, au fost înregistrate noi recorduri ale rulajului zilnic și ale celui lunar, funcția de director general al BVB a fost preluată de fostul conducător al Bursei de la Varșovia, au fost înregistrate trei oferte publice de succes ale unor companii de stat.

Ultima sesiune de tranzacționare din 2013 a avut loc pe 30 decembrie și toți indicii bursieri au închis anul cu creșteri cuprinse între 6% și 26%. Comparativ cu finalul anului 2012, indicele general al pieței, BET-C, a închis în creștere cu 20%, la 3.344,38 puncte, indicele principal BET a închis în urcare cu 26%, la 6.493,79 puncte, indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 23,3%, la 31.291,82 puncte.

Indicele extins BET-XT a avansat cu 23%, la 600,27 puncte, indicele sectorial pentru energie și utilități a crescut cu 6,10%, la 666,73 puncte, iar indicele reper al fondurilor de investiții a crescut cu 19%, la 1.261,74 puncte.

Capitalizarea bursei la finalul anului 2013 se situează la aproape 30 de miliarde euro, în creștere cu 36% față de finalul anului trecut, când se cifra puțin peste 22 miliarde de euro.

Oferta publică primară inițială de vânzare a 10% din acțiunile Societății Naționale Nuclearelectrica s-a derulat în perioada 9 — 20 septembrie 2013 și s-a încheiat cu succes. Nuclearelectrica a obținut de pe bursă 281,877 milioane de lei.

Romgaz este cea de-a doua companie cu capital majoritar de stat a cărei oferta publică inițială /IPO/ s-a desfășurat în acest an (în perioada 22 — 31 octombrie), după Nuclearelectrica (din perioada 9 — 20 septembrie), fiind inclusă în calendarul de privatizare prin bursă anunțat de Guvernul României. Oferta publică inițială prin care statul a vândut 15% din acțiunile Romgaz a început pe 22 octombrie și s-a încheiat pe 31 octombrie 2013, iar statul român a obținut astfel o sumă totală de 1,734 miliarde de lei (390,9 milioane euro, respectiv 534,63 milioane dolari).

IPO-ul Romgaz reprezintă prima ofertă publică a unei companii de stat românești la Londra. ( sursa www.BVB.ro)

Fig. 2.1 Fig. 2.2

Indicele BET s-a menținut într-un regim de volatilitate scăzută din 2013 până la începutul lunii februarie 2014. Cu toate că volatilitatea indicelui BET s-a aflat la un nivel redus de la începutul anului 2014, estimările indică o creștere a volatilității în ultima săptămână din luna februarie.

Dinamica indicelui BET poate fi atribuită atât evenimentelor specifice pieței de capital cât și celor de pe piețele externe.. Rata lichidității (turnover velocity = raportul dintre valoarea tranzacționată și capitalizarea bursieră totală) se situează la un nivel scăzut comparativ cu alte piețe din regiune (sub 10%) ceea ce arată că activitatea investitorilor și a intermediarilor este redusă chiar și atunci când o raportăm la dimensiunea pieței românești și a companiilor listate. O posibilă explicație pentru această situație ține de structura și comportamentul investitorilor (orientare pe termen mediu și nu predominant speculativă) și de lipsa utilizării unor instrumente cunoscute pentru faptul că generează lichiditate sporită (ex. vânzări în lipsă, tranzacții în marjă).

Fig 2.3 Fig 2.4

2.2 PRINCIPALELE SOCIETĂȚI ROMÂNEȘTI LISTATE LA BURSA DE VALORI BUCUREȘTI

Pe ansamblul sectorului organismelor de plasament colectiv (OPC) românești, tendința de creștere a valorii activelor administrate s-a menținut în ultimii ani. Piața este dominată de Fondul Proprietatea ale cărui active reprezentau la finele lunii februarie 2014 peste 40% din total, cu toate că valoarea acestora s-a diminuat (-3,68%) în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014 ca urmare a valorificării unor participații și a distribuției către acționari sub formă de dividende comune, returnări de capital, precum și indirect prin programe de răscumpărare și anulare a acțiunilor proprii.

În perioada menționată fondurile închise de investiții (FÎI) locale au cunoscut o creștere a valorii activelor administrate însă rămân la o cotă foarte redusă din totalul pieței OPC românești.

Creșterea de volum cea mai importantă în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014 a aparținut segmentului fondurilor deschise de investiții (FDI, +53,97%), acestea situându-se pe locul doi ca și cotă din activele totale ale OPC (38,50%).

Cele cinci societăți de investiții financiare (SIF) au avut o creștere modestă a activelor totale în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014 (+6,88%),care poate fi explicată prin faptul că cele mai multe dintre ele au ales să distribuie acționarilor cote importante din profitul exercițiului financiar 2012, fapt care a redus efectul pozitiv asupra activelor adus de evoluția favorabilă a plasamentelor.

Fig. 2.5 Fig. 2.6

CAPITOLUL 3. IMPACTUL CRIZEI FINANCIARE INTERNAȚIONALE ASUPRA BURSELOR DE VALORI

3.1 CAUZELE CRIZEI FINANCIARE

În anul 2008, pentru prima dată după anii 1930, economia mondială a experimentat o criză financiară sistemică: pe 18 septembrie, sistemul financiar internațional a fost pe punctul de a intra în colaps iar piața creditului nu a mai funcționat în următoarele patru săptămâni. Chiar dacă ultimele efecte al crizei încă nu sunt cunoscute, falimentul unor mari instituții financiare și intervențiile guvernamentale masive în lume sunt semnale ale unei depresii economice puternice comparabilă cu Marea Depresiune din 1929-1933. Cauzele crizei globale a creditului astăzi sunt în general înțelese și inițiative majore sunt în curs de desfășurare pentru a reforma reglementarea financiară în întreaga lume, cu importante consecințe pentru viitorul finanțelor globale.

Pentru o mai bună înțelegere a situației actuale este necesară clarificarea conceptului de criză și analiza relațiilor de intercondiționare existente în sistemul economic. Astfel, crizele pot fi definite ca fiind situații caracterizate de o instabilitate pronunțată, fiind însoțite, firește, de o volatilitate și de o incertitudine în creștere. În situații de criză (indiferent de formă) există o permanentă stare de neliniște și de nesiguranță legată de viitor, teamă sau chiar panică.

Instinctul de apărare și de conservare îndeamnă la un comportament uneori irațional și la accentuarea acestei volatilități deoarece fiecare dintre participanții pe piețe, cu capacitatea cognitivă de care dispun, filtrează informația și înțeleg fenomenul în felul propriu, transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piață.

Problema cu definiția acestor crize constă în a aprecia cât de mare să fie volatilitatea sau căderea piețelor pentru a încadra o evoluție de acest gen în categoria unei crize. Cât de mare să fie inflația, șomajul sau scăderea PIB-ului înregistrate într-o țară pentru a confirma intrarea ei într-o criză? Convențional s-a stabilit că recesiune este atunci când după 2 trimestre succesive, nivelul PIB-ului dintr-o țară sau regiune suferă reduceri. National Bureau of Economic Research (NBER) a definit criza ca fiind „o scădere semnificativă a activității economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producției industriale și a consumului“.

Unii specialiști clasifică aceste crize în crize sociale manifestate printr-o inflație în creștere, șomaj și sărăcie; crize financiare caracterizate printr-o volatilitate accentuată pe piețele de capital, căderea burselor și revenirea lor spectaculoasă; crize politice, care pot degenera în războaie; crize locale sau internaționale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.

Cauze fundamentale ale crizei

O trăsătură proeminentă a dezvoltării economice globale a fost persistența unor pronunțate dezechilibre de cont curent. Ani de-a rândul în S.U.A., dar și în Europa, în Marea Britanie sau Spania, autoritățile și-au asumat deficite imense de cont curent, finanțate de excedentele înregistrate în China, Japonia și Germania. În Statele Unite, consumul domestic total și nivelul investițiilor a depășit substanțial nivelul produsului național, ecart care a fost satisfăcut prin împrumuturi. Țările care au înregistrat surplus au cumpărat active financiare, fapt ce a menținut ratele de dobândă pe termen lung la un nivel scăzut (și a susținut în continuare dezechilibrele). Nemulțumite de nivelul veniturilor generate de activele considerate sigure, precum biletele de trezorerie, aceste țări (alături de investitorii naționali) au cumpărat active mai complexe, mai opace, oferite de „alchimiștii financiari” de pe Wall Street, active cu randamente superioare. În Germania, surplusurile astfel valorificate constituie o justificare fundamentală a importantelor cantități de ceea ce avea să se demonstreze mai târziu a fi active toxice, din portofoliile băncilor.

O a doua trăsătură a dezvoltării economice globale a fost internaționalizarea rapidă a producției, investițiilor și a conexiunilor financiare – pe scurt, globalizarea – fără o dezvoltare corespunzătoare a supravegherii și a altor forme de reglementare la un nivel adecvat (european, global). Instituțiile globale reflectă încă realitățile geo-politice din perioada ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, iar politicile și activitățile lor reflectă nevoile țărilor în curs de dezvoltare/izolate care solicită susținere. O consecință a acestei lipse de reglare instituțională a fost competiția jurisdicțiilor de reglementare în domenii precum impunerea fiscală, drept corporatist, reglementarea sectorului financiar, ș.a. Lipsa unei guvernări globale efective a permis ca problema dezechilibrelor de cont curent să „supureze”.

În al treilea rând, ca rezultat al acestor deficiențe dar și ca urmare a turnurii politice majore în sensul economiilor capitaliste avansate, încă de la începutul anilor `80, asistăm la un proces susținut și de mare răsunet al retragerii intervenționismului de stat din economie. Printre altele, proprietatea de stat (și nu în ultimul rând a instituțiilor financiare) a fost redusă, piața muncii și instituțiile „bunăstării statului” au fost slăbite, comercializate sau privatizate, reglementarea legală silită a fost abandonată în favoarea unor coduri de conduită și a așa-zisei „auto-reglementări”. Constrângerile de natură legală și socială asupra desfășurării afacerilor și nu în ultimul rând influența sindicatelor, au fost puternic reduse în favoarea unor abordări noi privind „dreptul de a gestiona” și „valoarea/câștigul acționarilor”. În contextul prezent, nu este cazul să apreciem că guvernele au eșuat în „a ține pasul” cu inovația financiară. Cel puțin în S.U.A. sectorul serviciilor financiare a fost în mod activ dereglementat la cerere explicită și cu ajutorul unor donații politice substanțiale din partea unor instituții financiare care acum „întind mâna” statului pentru suport. În mod ironic, multe dintre reglementările abrogate – precum a fost Glass Steagall Act în Statele Unite – au fost introduse ca urmare a Marii Depresiuni.

Aceste tendințe, probabil încorporate în dezvoltările tehnologice, au dus, în al patrulea rând, la modificări majore în distribuția veniturilor în majoritatea țărilor capitaliste avansate. Aceasta a însemnat accentuarea disparităților în venitul personal (o diferențiere mai mare între săraci și bogați și, în special, o „decuplare” a veniturilor celor bogați de veniturile restului societății). Acest fapt a plasat o parte însemnată a resurselor în mâinile acelora care, mai curând decât să consume bunuri reale și servicii, le-au folosit pentru a specula pe piețele financiare. Între timp, la celălalt capăt al scalei veniturilor, săracii au fost forțați să își extindă împrumuturile pentru a-și menține standardul de viață, în condițiile în care veniturile reale stagnau în multe țări.

În al cincilea rând, încă este foarte puțin înțeles modul în care aceste realități au interacționat cu „financializarea” economiei. Acest termen „umbrelă” acoperă diverse tendințe precum mărimea în creștere a sectorului financiar, volumul extins tranzacțiilor și produselor financiare (relativ la PIB), transformările guvernanței corporatiste în sensul „câștigului acționarilor”, utilizarea crescută a opțiunilor pe acțiuni și alte forme de stimulente (pe termen scurt) pentru senior-manageri, rolul tot mai însemnat al directorilor CEO în marile companii și modificările în structura și produsele industriei financiare înseși.

Cota în creștere a profiturilor în venitul național în majoritatea țărilor nu a fost însoțită de o creștere a cotei investițiilor. Activitățile managerilor corporatiști nu au fost niciodată ca acum motivate de interese pe termen scurt, ceea ce poate să explice, în parte, nivelul scăzut al investițiilor (vizând profituri ridicate). Un fenomen secundar acestuia a fost migrarea fondurilor potențial disponibile pentru investiții reale către active reale (preponderent din sectorul imobiliar) sau către active financiare de o complexitate și opacitate crescută.

În al șaselea rând, și un alt aspect al financializării, este securitizarea – transmiterea comercializabilă a unor relații contractuale încheiate anterior, precum ipoteci sau alte credite și astfel, răspândirea riscurilor (Frank și Krahnen, 2008). Evoluția tehnologiei și concurențaîntre instituțiile financiare dereglementate (și globalizate) au condus, în pofida cererii crescute pentru oportunități de economisire dn partea investitorilor instituționali (inundați de economiile persoanelor pensionabile ca rezultat al proceselor demografice și al privatizării sectorului pensiilor), la o proliferare a produselor financiare tot mai complexe. Vânzarea multiplicată riscului a stimulat reprezentarea lacunară a naturii și măsurii riscului către consumatorii imperfect informați din partea contractanților inițiali; proprietatea diverselor obligațiuni (și riscurile aferente) a devenit imposibil de trasat și de monitorizat; cumpărătorii unor asemenea produse și-au pus încrederea în agențiile de rating care dispuneau de un oligopol instituționalizat cvasi-legalizat și care sunt plătite de emitenții produselor (și nu de cumpărători) și/sau au încheiat o asigurare sub forma swap-urilor pe risc de credit (care au o valoare îndoielnică și constituie o importantă sursă de risc).

A rezultat o creștere semnificativă a măsurilor efectului de pârghie (engl. „leverage”): o rată mai mare a împrumuturilor gopodăriilor în PIB, inversarea pozițiilor din balanța între capital și finanțarea prin îndatorare, creșterea datoriilor ipotecare raportate la capitalul imobiliar. Trăsăturile structurale analizate mai sus și, în special rolul sectorului financiar, au fost îndelung discutate, însă mulți analiști au trecut cu vederea o serie de șocuri ale cererii agregate care au afectat economia europeană (și nu numai) în ultimele luni, șocuri care constituie tocmai cauzele proxime ale crizei. Aceasta ar putea duce la recomandări de politică inadecvate (precum focalizarea pe reglementarea sectorului financiar pe termen mediu).

Principalele „impulsuri” au fost următoarele:

Aprecierea puternică a monedei euro: de la începutul anului 2006 până în vara anului 2008, euro s-a apreciat față de dolar cu aproximativ 33% (de la 1,20 USD la 1,60USD). De asemenea, a existat o apreciere paralelă față de yen-ul japonez. Rata de schimb efectivă nominală a monedei euro a crescut cu cca. 15% față de media sa în 2005. Dacă aprecierea monedei euro a compensat pe de o parte, creșterea prețurilor mărfurilor, pe de altă parte, a îngustat ratele de profit ale firmelor în sectorul bunurilor comercializabile (engl. „tradable goods”) și a redus exporturile nete. Drept urmare, comerțul în zona euro și soldurile contului curent au trecut de la un oarecare surplus la deficit iar ordinele de export au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit de la recesiunea din anii `90.

Creșterea puternică a prețurilor mărfurilor (engl. „commodities”): prețul petrolului a crescut cu mai mult de 100% de la începutul anului 2007 până în vara anului 2008; evoluții similare s-au înregistrat și în cazul altor mărfuri – prețurile mărfurilor dinafara sectorului energiei au crescut în fiecare trimestru al anului 2008 comparativ cu anul precedent (raportare trimestru pe trimestru) cu aproximativ 10%. Acest fapt a crescut costurile firmelor și a redus veniturile reale ale salariaților, reducând cererea agregată, în timp ce inflația s-a menținut la un nivel aproximativ de 4%.

Efectul întârziat al ratelor de dobândă ridicate: Banca Centrală Europeană a început să ridice nivelul dobânzilor la începutul anului 2006. Opt creșteri succesive au adus la mijlocul anului 2007 dobânda la nivelul de 4% de la 2%, în ciuda creșterii ratei inflației ca urmare a creșterii prețurilor importate. Prin intermediul canalelor de transmisie obișnuite (incluzând aprecierea monedei deja menționată) și cu întârzierea specifică, acest fapt a scăzut cererea agregată.

În topul acestor trei factori restrictivi majori care au afectat negativ toate economiile europene în mod similar (și în special cele din zona euro), a fost faptul că un număr de țări s-au confruntat cu probleme specifice. Marea Britanie, Irlanda și Spania, în particular, împărtășesc câteva caracteristici ale economiei americane: „baloane” imobiliare, datorii crescute ale gospodăriilor și/sau deficite de cont curent sau probleme legate de competitivitatea internațională. Aceste trăsături au fost, de asemenea, caracteristice unor țări, cu statutul de nou membru UE, exacerbate de un nivel ridicat al creditelor denominate într-o monedă non-națională.
Astfel, s-au manifestat patru mecanisme principale de transmisie a problemelor financiare

care au condus la criza generală:

Suprimarea consumului în Statele Unite (și stagnarea investițiilor în afaceri) afectat direct de oportunitățile de vânzări ale exportatorilor europeni, restrânse ca urmare a aprecierii trecute a monedei

Reducerile masive ale dobânzii de către FED ca răspuns la criză au generat o depreciere puternică a dolarului în raport cu euro, ceea ce a exacerbat presiunea concurențială asupra producătorilor europeni.

Sistemul financiar european a fost un cumpărător important de „active toxice” din portofoliile băncilor americane. Reducerea drastică a valorii acestora sau încetarea tranzacționării acestor active a condus la prăbușirea în lanț a sistemului bancar european, ceea ce a afectat apoi companiile europene (și, într-o măsură mai mică,

consumatorii).

În final, cu o mică întârziere, criza a lovit și economiile emergente (și nu în ultimul rând China ale cărei rapoarte recente indică probabilitatea unei creșteri majore a șomajului), ceea ce a determinat o scădere a cererii acestora pentru importuri.

3.2 POLITICILE DE RĂSPUNS LA CRIZA FINANCIARĂ

Prăbușirea Lehman Brothers, cea mai mare instituție americană declarată vreodată falimentară, a deschis un nou capitol în dezordinea financiară globală care a început în vara anului 2007 și care a părut inițial ca fiind restrânsă la un mic segment din piața imobiliară americană. În fiecare zi, noi cifre cu privire la efectele crizei financiare dezvăluie profunzimea și severitatea crizei, chiar dacă guvernele au lăsat deoparte convingerile monetariste și rezistența la intervenția pe piață. Încă din vara anului 2007, autoritățile monetare au început să implementeze diferite măsuri cu scopul de a îmbunătăți lichiditatea instituțiilor financiare. Atunci când împrumuturile interbancare s-au blocat culminând cu prăbușirea băncii Lehman Brothers în septembrie 2008, băncile centrale au procedat la injecții masive de lichidități în sistemul bancar, relaxând cerințele privind garanțiile operațiunilor de refinanțare. În general, se consideră că Banca Centrală Europeană a acționat prompt și efectiv în direcția aceasta, mai ales în comparație cu acțiunea Băncii Angliei, în care caz obiecțiile cu privire la preluarea activelor nelichide ale băncilor au fost, parțiale, determinante pentru colapsul băncii Northern Rock (Buiter, 2007).

Criza financiară actuală reclamă soluționarea a trei probleme centrale: lipsa lichidității din piețe, incertitudinea cu privire la valoarea activelor „îndoielnice” și insuficiența capitalului. Atât în Europa cât și în alte state ale lumii s-au adoptat măsuri de urgență ca răspuns la șocurile financiare. Plafoanele de garantare a depozitelor au fost ridicate preventiv în majoritatea jurisdicțiilor, chiar dacă nu într-un mod consecvent. De asemenea, au fost interzise/limitate vânzările în lipsă (engl. „short-selling”).

Cu toate acestea, nu s-a reușit restabilirea încrederii în piețele financiare și condițiile de piață au continuat să se deterioreze. În acest context, țărilor le-a fost recomandat să adopte un pachet pro-activ multilateral, incluzând măsuri pentru relansarea creditării interbancare și ajutorarea recapitalizării bancare. Un astfel de plan era considerat mai puțin costisitor și mai eficace decât o abordare fragmentată. În plus, s-a făcut un apel pentru creșterea cooperării internaționale. S.U.A. a fost prima care a anunțat pachetul de salvare multilateral care, în primă fază, s-a focalizat pe cumpărarea activelor problematice privind ipoteci. Câteva săptămâni mai târziu, planul a fost completat cu injecții de capital. Marea Britanie a intervenit concentrându-se asupra injecțiilor de capital și asupra facilitării accesului băncilor la surse de lichiditate.

Ulterior, țările din zona euro au stabilit liniile de acțiune care au servit drept bază pentru conturarea politicilor naționale de soluționare a crizei. Principalele aspecte tratate au vizat garanția de stat temporară pentru activitățile de finanțare interbancară și injecțiile de capital la cererea instituțiilor. În plus, regulile de contabilizare la valoarea de piață trebuiau să fie suspendate sau rectificate, iar BCE și-a lărgit sistemul garanțiile fără să ajungă însă la cumpărarea de titluri de credit, așa cum au făcut Statele Unite. Chiar dacă planurile de salvare anunțate consecutiv în alte țări europene au adresat probleme și conjuncturi specifice economiilor naționale, au împărtășit trăsături similare planului britanic

De asemenea, au fost puse în aplicare politici de stabilizare macroeconomică. Băncile centrale au redus masiv ratele de dobândă de politică monetară, pentru ca în unele țări să ajungă la nivele apropiate de zero. Temporizarea reducerilor de dobândă a fost în unele cazuri coordonată la nivel internațional.

În același timp, unele bănci centrale au crescut lichiditatea disponibilă prin licitații obișnuite și/sau au lărgit gama de active acceptate drept colateral. De asemenea, s-a facilitat accesul la lichiditate și s-au stabilit aranjamente bilaterale privind facilități de tip swap între Sistemul Federal de Rezerve sau BCE și economiile mici. În plus, instrumente de politică monetară neconvenționale, precum relaxarea creditării, au început să fie utilizate progresiv.

La nivelul reglementărilor financiare, una din măsurile luate a fost interzicerea vânzării de tip „short” a acțiunilor. De exemplu, Security and Exchange Commission din SUA a interzis, la data de 19 septembrie 2008, vânzarea de acest fel a unui număr de 799 de companii, în scopul protejării integrității și calității piețelor de capital și întăririi încrederii investitorilor. Măsura, anunțată inițial ca fiind valabilă până pe 2 octombrie 2008, a fost ulterior reconfirmată până la o dată ulterioară (17 octombrie 2008). De notat că interzicerea explicită a operațiunilor de acest tip nu este singura modalitate de reducere a operațiunilor de short-selling. Aceasta se restrânge uneori natural, chiar acționarii companiilor financiare aflate în dificultate devenind reticenți, în cazul unui trend descrescător prelungit, să împrumute acțiuni investitorilor care adoptă mai apoi poziții short, întrucât devin conștienți că aceste operațiuni vor duce la deprecierea valorii propriilor dețineri.

Pe lângă aceste măsuri, au fost propuse și alte reforme legate de sistemul financiar, care să amelioreze funcționarea acestuia și să înlăture posibilitatea producerii de blocaje de genul crizei economico-financiare din prezent. Astfel, Institute of International Finance a propus reconsiderarea practicilor de management al riscurilor (redefinirea ponderilor guvernanței corporative, a culturii riscului, a rolului managerului pentru risc și a complexității produselor derivate și titrizate), a politicilor de compensare (prin alinierea intereselor acționarilor cu cele ale companiei de management), de evaluare, de acordare a creditelor, a ratingurilor și asigurarea transparenței activităților, atât la nivelul instrumentelor financiare (standardizarea acestora, armonizarea reglementărilor, adoptarea unor platforme și tehnologii comune, regularizarea utilizării și tranzacționării acestora) cât și la nivel de instituții financiare (stabilirea unor coduri de conduită, obligativitatea publicării expunerii pe produse titrizate, a strategiei de management a riscurilor adoptate).

Pe aceeași linie, Financial Stability Forum a prezentat miniștrilor de finanțe din G-7 și guvernatorilor băncilor centrale un raport care propune cinci domenii de acțiune în care face recomandări, respectiv:

1) ranforsarea supravegherii prudențiale a capitalizării, lichidității și sistemului de

management al riscului (prin stabilirea de condiții legate de capital, de managementul lichidității, de considerarea activelor extrabilanțiere în stabilirea riscului, asigurarea calității structurii operaționale pentru instrumentele derivate)

2) ameliorarea transparenței și a procesului de evaluare (declararea riscurilor, standardizarea procedurilor de contabilizare și declarare a activelor extrabilanțiere, utilizarea generalizată a standardelor internaționale de evaluare, asigurarea transparenței proceselor de titrizare)

3) reconsiderarea rolului și a finalității ratingului de creditare (ameliorarea calității procesului de notare, stabilirea de ratinguri diferențiate pentru instrumentele financiare complexe, asigurarea calității datelor utilizate în notare, schimbarea percepției investitorilor și a autorităților de reglementare asupra importanței ratingurilor și conștientizarea relativității acestora)

4) ranforsarea celerității (rapidității) răspunsului autorităților la risc (prin definirea de proceduri de acțiune imediatăîn funcție de rezultatul analizei de risc, ameliorarea gradului de informare reciprocă între diversele organisme de control și de reglementare, angajarea acestora în stabilirea de politici internaționale în domeniu)

5) realizarea unor acorduri solide de cooperare în cazul apariției situațiilor de urgență în sistemul financiar (la nivelul băncilor centrale, variația ratelor rezervelor minime obligatorii în raport cu gradul de solvență și lichiditate al băncilor și cu situația globală a sistemului financiar).

CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ: BURSA DE VALORI BUCUREȘTI ÎN CONTEXTUL CRIZEI FINANCIARE INTERNAȚIONALE

Bursa de Valori București SA (BVB) a fost înființată în baza Deciziei CNVM nr. 20/1995. BVB a fost constituită ca o instituție de utilitate publică, non-profit, iar în 2005 a devenit societate pe acțiuni. Acțiunile bursei au fost admise la tranzacționare pe piața principală a BVB pe 8 iunie 2010. Obiectul de activitate al Companiei este administrarea piețelor financiare. BVB este principalul operator de piață din România și este o bursă de talie medie în regiune.

Bursa de Valori București administrează mai multe piețe:

piața reglementată la vedere pe care se tranzacționează acțiuni și drepturi emise de entități din România și internaționale; titluri de credit: obligațiuni corporative, municipale și de stat emise de entități din România și obligațiuni corporative internaționale; titluri de participare la organisme de plasament colectiv: acțiuni și unități de fond; produse structurate;

piața reglementată la termen pe care se tranzacționează contracte futures pe acțiuni, indici, mărfuri și curs valutar; sistemul alternativ de tranzacționare, ATS, pe care se tranzacționează acțiuni străine listate pe o altă piață și unde se intenționează listarea valorilor mobiliare emise de societăți românești neeligibile pentru piața reglementată (ex. IMM-uri, start-up-uri și societăți de pe RASDAQ și “unlisted”);

piața RASDAQ pe care se tranzacționează acțiuni și drepturi emise de entități din România, majoritatea provenind din programul de privatizare în masă.

Veniturile operaționale ale BVB sunt realizate, în principal, din activitatea de tranzacționare a tuturor instrumentelor listate, precum și din activitatea de listare a companiilor și instrumentelor pe diferite piețe și din vânzarea de informații către vendori de date și alți utilizatori.

( Sursa www.bvb.ro )

Început sub semnul crizei, anul 2009 a oferit bursei o capitalizare totală de 19 milarde EUR, o valoare medie zilnică a tranzacțiilor de peste 1 milion EUR și o creștere a indicelui compozit BET-XT de circa 67%.

La Bursa de Valori București, acțiunile sunt instrumentul de bază de tranzacționare, spre deosebire de alte piețe din centrul și estul Europei unde și obligațiunile dețin o pondere importantă, la unele chiar mai mare decât acțiunile (în Romania, în decembrie 2009 obligațiunile au reprezentat aproape 20% din valoarea totală tranzacționată). Sectoarele principale în funcție de volumul tranzacțiilor sunt: bănci și servicii financiare, energie, echipamente, utilități, farmaceutice și chimice.

Sectorul bancar

Banca Transilvania Cluj-Napoca (TLV)

Una dintre cele mai lichide societăți, TLV a avut în decembrie 2009 un rulaj de 27 milioane EUR . La finalul lui 2009, în acționariatul băncii a intrat Bank of Cyprus prin achiziția pe bursă a unui pachet de 9,71% din numărul total de acțiuni. Caracteristica Băncii Transilvania era politica de majorare a capitalului social, în fiecare an acordând acționarilor săi acțiuni gratuite și/sau drept de subscriere la un preț mai mic decât prețul pieței.

BRD – Groupe Societe Generale (BRD)

Este deținută în proporție de 59,37% de grupul financiar francez Societe Generale. Deținea locul al treilea sub aspectul capitalizării bursiere, cu 2,4 milarde EUR la finalul anului 2009. La începutul crizei financiare, banca era una solidă, cu o cota ridicată de piață de circa 15,7% (a doua bancă din sistem, după BCR), iar acțiunea era de asemenea mai stabilă la bursă.

Erste Group Bank (EBS)

Listată la BVB în februarie 2008, banca austriacă reprezenta emitentul cu cea mai mare capitalizare de la BVB, de peste 1 milarde de euro la începutul anului 2010. Instituția bancară era acționarul majoritar al BCR, cea mai mare bancă din România. Societatea era listată de asemenea și pe bursele din Viena și Praga.

Banca Comercială Carpatica Sibiu (BCC)

A fost cea mai mică bancă listată la bursă și a cunoscut o dezvoltare destul de puternică. Având o dimensiune redusă și un acționariat nesofisticat, banca era predispusă la o eventuală preluare, ținând cont de tendința de concentrare pe piața bancară din România.

Societățile de investiții financiare (SIF)

SIF Banat-Crișana (SIF1), SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3), SIF Muntenia (SIF4) și SIF Oltenia (SIF5) au reprezentat segmentul cel mai lichid și cel mai dinamic din piață, practic cele cinci tiluri realizau peste 50% din rulajul zilnic al pieței. Ca istoric, SIF-urile sunt fostele Fonduri ale Proprietății Private (FP), care la momentul constituirii dețineau în total circa 30% din întreprinderile românești. În 2009 ele erau fonduri închise de invesții, care dețineau un portofoliu bogat de societăți. Tendința generală la SIF-uri era să vândă din portofoliu companiile cu o situație financiară precară, cele cu probleme financiare și să achiziționeze acțiuni la companii solide și cu potențial de creștere.

Asul din mânecă a fost Banca Comercială Română, fiecare SIF deținând 6% din capitalul social al băncii. Ce a adus nou anul 209 în ce privește cele cinci SIF-uri a fost o inițiativaă legislativă privind modificarea pragului minim de deținere de la nivelul de 1% la 5%.

Sector energetic

Cele mai importante companii din sector erau Petrom (SNP) și Rompetrol Rafinărie Constanța (RRC). Petrom a fost compania cu a doua capitalizare de la bursă, de 3,8 milarde EUR, iar de la preluarea poziției majoritare de către OMV Austria a trecut printr-un proces de restructurare, proces confirmat de rezultatele financiare ale companiei, care după o perioadă de profituri din ce în ce mai mari, a urmat o perioadă a profiturilor în scădere mai ales ca urmare a situației de criză. În ceea ce privește Rompetrol Rafinărie, s-au efectuat investiții importante ce au transformat-o într-una din cele mai tehnologizate companii românești.

Rafinăria a fost, de asemenea, una din cele mai tranzacționate 10 societăți de la bursă, iar oscilațiile ceva mai mari ale cursului în piață erau atractive pentru investitorii speculativi. Achiziția de către compania petrolieră de stat kazaha KazMunaiGaz a pachetului de 75% din grupul Rompetrol a deschis noi perspective și pentru rafinăria Petromidia. Finalul anului 2009 a adus depunerea de către acționarul majoritar, KazMunaiGaz, a documentelor aferente ofertei de preluare a acțiunilor din piață în vederea delistării companiei.

Sector utilități

Companiile listate din acest sector au fost Transelectrica (TEL), operatorul național de transport energie electrică și Transgaz (TGN), operatorul național de transport de gaze naturale. Transelectrica a fost listată în 2006, în urma unei oferte publice inițiale în care s-au lansat în piață acțiuni emise cu scopul majorării de capital social. Oferta s-a făcut la un preț de 16,8 lei/acțiune, iar cursul a crescut încă din primele zile spectaculos, până la un maxim de 35 lei.

În ce privește Transgaz, aceasta a reprezentat o altă operațiune de suces. Listată la finalul anului 2007, oferta publică inițală a fost cea mai mare din istoria bursei românești, valoarea totală a subscrierilor fiind de aproape 26 milioane lei, supra-subscrisă de aproximativ 28 de ori. Transgaz este una din societățile cu cea mai atractivă politică de dividend, situație la care contribuie și statutul său de companie de stat, a cărei cea mai importantă prevedere este acordarea a minimum 50% din profit ca dividende pentru acționari.

Sector farmaceutic

Antibiotice Iași (ATB)

Cea mai capitalizată din sector, cu o valoare de piață de aproape 68 miloane EUR la finalul lui 2009, este singura ramasă în proprietatea statului. În 2009, societatea deținea o cotă de piață importantă, iar la nivel internațional ocupa poziția a doua la nivel mondial pentru producția de Nistatina (cota de 10% pe piața mondială la produsul nistatina). Statul a urmărit privatizarea companiei, însă până acum a fost vorba doar de o serie de încercări nereușite.

Biofarm București (BIO)

Este de asemenea o companie cu lichiditate ridicată, la care acționari importanți sunt 3 din cele 5 SIFuri. Politica Biofarm SA nu se bazează pe distribuirea de dividende,ci prin reinvestirea profitului, nu o dată întâmplându-se ca, pe baza rezervelor, acționarii să hotărască majorarea de capital social prin acordarea de acțiuni gratuite.

Zentiva București (SCD)

Este fosta Sicomed București, acționarul majoritar devenind compania cehă Zentiva, în urma unei oferte publice de preluare încheiată la începutul anului 2006. Rezultatele financiare raportate în cursul anului 2009 s-au menținut pozitive. În cursul anului 2009, a fost aprobată preluarea Zentiva NV de către grupul farmaceutic Sanofi-Aventis (care de altfel deține 24,9% din Zentiva, fiind cel mai mare acționar), grup ce urmărește delistarea companiei Zentiva București de la BVB, însă oferta de preluare lansată nu a fost primită cu entuziasm, astfel că a fost necesar ca Sanofi să recurgă la cumpararea acțiunilor direct din piață.

Sector chimic

Cele mai reprezentative companii din sectorul chimic sunt cele doua combinate de îngrașăminte chimice, Azomureș Tg. Mureș (AZO) și Amonil Slobozia (AMO), dar și gigantul Oltchim Râmnicu Valcea (OLT), poate cel mai mare combinat chimic din Romania. Industria îngraășămintelor chimice a fost puternic afectată în 2006-2007 de creșterea prețului la gazul metan, principala materie primă, drept pentru care cele două companii au trecut atunci pe pierdere, însă au revenit pe plus în 2009 ,chiar înregistrând profit în ciuda unui an foarte dificil. În 2009, Oltchim era una din companiile aflate pe lista de privatizări, iar capitalul social a fost una din cele mai aprig dezbătute probleme. După numeroase procese, capitalul social a fost diminuat (în octombrie 2007) prin anularea majorării anterioare.

(sursa: Raport 2009 BVB)

Anul 2010

Efectele crizei financiare la nivel global s-au manifestat și în România, în special prin contagiune. Efectele crizei s-au manifestat nu numai la nivelul piețelor financiare și de capital, dar și la nivelul instituțiilor de reglementare și supraveghere, adică al băncilor centrale naționale și al autorităților piețelor de capital. Întărirea regulilor prudențiale în paralel cu cele de transparență au constituit primele măsuri care s-au adoptat la nivel mondial și, implicit, în

România. Primele afectate de criza financiară au fost societățile de intermediere al căror număr a scăzut constant în perioada 2009-2011:

Fig 4.1 Numărul de societăți bursiere în perioada 2009-2011

După scăderea bruscă din anul 2008, creșterea ușoară a valorii capitalizării

bursiere trebuie privită ținând cont de performanțele celor cinci societăți de investiții financiare, dar și de listarea, la începutul anului 2011, a Fondului Proprietatea.

Fig

Fig 4.2 Capitalizarea bursieră în perioada 2007-2010 (BVB)

Fig 4.3 Capitalizarea bursieră raportată la PIB (%)

Fig 4.4 Numărul companiilor admise la tranzacționare

În privința situației investițiilor străine în România, în perioada analizată, se observă aceeași tendință ca și în cazul celorlalți indicatori, respectiv o scădere bruscă a cumpărărilor pe piața de capital din România în anul 2008 (anul imediat următor după debutul crizei financiare) și o revenire ușoara în anii 2009 și 2010, însă această revigorare este insuficientă pentru ca valoarea investițiilor străine să ajungă la valoarea de referință atinsă din 2007. În 2010 valoarea investițiilor străine pe piața din România a crescut cu 23% față de 2009, nivelul acestora fiind însă sub cel considerat de referință din anul 2007, respectiv 5.535 milioane lei.

Fig 4.5 Evoluția valorii investițiilor străine pe piața de capital din România

În ceea ce privește analiza activității principalei burse de valori din România, Bursa de Valori București, indicatorii considerați relevanți sunt următorii:

a) Valoarea medie zilnică de tranzacționare;

b) Volumul de acțiuni tranzacționate;

c) Volumul instrumentelor cu venit fix tranzacționate.

A. Valoarea medie zilnică de tranzacționare la BVB

Fig 4.6 Evoluția valorii medii zilnice de tranzacționare la BVB

În ceea ce privește valoarea medie de tranzacționare la BVB, în corelație cu toți ceilalți indicatori, nivelul record este atins în anul 2007, înainte de declanșarea crizei financiare, atât pe segmentul pieței reglementate, cât și în cadrul pieței RASDAQ. În perioada 2008-2010, valoarea medie de tranzacționare este semnificativ mai miăa, însă cunoaște o tendință de stabilizare la un nivel de aproximativ 20 milioane de lei.

În anul 2010, valoarea medie de tranzacționare pe piața reglementată BVB a crescut cu 7,8% față de anul 2009, în timp ce pe piața RASDAQ creșterea a fost de numai 3%.

B. Volumul de acțiuni tranzacționate la BVB

Fig 4.7 Volumul de acțiuni tranzacționate la BVB

În privința volumului de tranzacționare a acțiunilor se observă o evoluție relativ constantă în perioada 2008-2010, fapt ce ar putea constitui un element de analiză pentru cei care susțin teoria conform căreia piața românească se manifestă cu totul atipic, atât în condiții de boom economic, cât și de recesiune.Nivelul volumului de tranzacționare în anii de după manifestarea crizei este la un nivel chiar mai mare decât cel din anul 2007, ceea ce înseamnă că activitatea bursieră nu s-a diminuat, însă prețurile au fost afectate.

C. Volumul de tranzacționare cu instrumente cu venit fix la BVB

Fig 4.8 Volumul de tranzacționare cu instrumente cu venit fix la BVB

Instrumentele cu venit fix au devenit o alternativă pe care investitorii cu o aversiune mai mare la risc au luat-o în considerare din ce în ce mai mult în reorientarea investițiilor, numărul tranzacțiilor cu aceste instrumente fiind mai mare în anul 2009 și înregistrând o scădere în 2010, generată și de scăderea numărului emisiunilor de astfel de titluri de pe piață. Numărul total al tranzacțiilor cu obligațiuni în anul 2010 a fost de 543, înregistrând o scădere

față de anul 2009, când s-au înregistrat 965 de tranzacții. Așa cum s-a demonstrat în toate domeniile și toate crizele financiare anterioare, întreruperea efectului de domino (subprime crises, urmată de criza din Grecia și criza euro) existent în prezent în domeniul financiar impune măsuri severe și incisive. Restabilirea încrederii investitorilor se va face greu și se pare că aceasta se va putea realiza prin măsuri convergente la nivelul statelor UE în domeniul fiscal și printr-un proces de recapitalizare a băncilor, în acest fel oferindu-se posibilitatea extinderii pe termen scurt a creditelor și scăderea costurilor refinanțării, refinanțare absolut esențială în aceste timpuri. Toate aceste masuri vor conduce la o disciplină fiscală care însă trebuie menținută pe o perioadă mai mare de timp și susținută de creșterea competitivității și productivității. Nu vor mai putea exista situații în care statele să aibă datorii publice la nivel record raportat la nivelurile productivității și competitivității, dovedindu-se că modelele economice caracterizate printr-un echilibru între constrângeri bugetare și măsurile de stimulare economică au rezistat mai bine șocurilor sistemice generate de criza financiară globală.

( sursa: Raport 2010 BVB)

Fig 4.9 Top 19 firme de investiții după valoarea tranzacțiilor realizate la BVB în 2009

Fig. 4.10 Structura și evoluția tranzacțiilor la BVB în 2009

Anul 2011

Evoluțiile din cadrul pieței reglementate organizate de Bursa de Valori București au arătat în anul 2011, mai mult decât oricând până acum, cât de mult s-au extins granițele universului pieței de capital românești, univers care a încetat să mai fie doar unul național sau regional: a devenit unul puternic marcat de piețele financiare europene și internaționale. De aceea, orice încercare de prezentare sintetică a ceea ce a însemnat piața bursieră locală trebuie obligatoriu să țină seama de contextul și dinamica financiară, economică și chiar politică

globală.

Iluzia că efectele crizei financiare internaționale declanșate la mijlocul anului 2007 în Statele Unite ale Americii au fost deja consumate s-a risipit pe parcursul anului, când îngrijorările mai ales privind sustenabilitatea nivelului și costului refinanțării datoriilor suverane ale unor țări europene au adus în spațiul public un concept surprinzător pentru lumea occidentală: austeritatea. Deși nici economia americană nu a lăsat impresia că a depășit definitiv perspectiva recesiunii, epicentrul crizei financiare globale s-a mutat pe continentul european. Problemele asociate datoriilor publice ale unor țări precum Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia sau Italia, dar și incapacitatea guvernelor și instituțiilor comune europene de a oferi rapid soluții, au afectat puternic încrederea

investitorilor și au adus în discuție inclusiv unele scenarii, greu de imaginat cu doar câțiva ani în urmă, care iau în calcul destrămarea “Zonei euro” sau chiar dispariția monedei unice europene. În plus, agențiile internaționale specializate au anunțat o serie de schimbări în sens negativ ale ratingurilor sau perspectivelor de rating pentru unele țări europene dezvoltate economic, dar și pentru companii sau instituții de credit reprezentative pentru economia și sistemul financiar al bătrânului continent. Amestecul potențial exploziv de evenimente, decizii și fenomene a indus incertitudine în rândul investitorilor din cadrul piețelor financiare globale, iar această stare de spirit a fost reflectată fidel de evoluția principalilor indici bursieri internaționali.

( sursa: Raport 2011 BVB)

Fig. 4.11 Evoluția indicilor BVB în 2011 față de 2010

Dacă din perspectiva dinamicii indicilor bursieri piața locală nu s-a desprins de

trendul general al burselor europene, BVB s-a remarcat în 2011 prin unul dintre cele mai înalte ritmuri de creștere a valorii de tranzacționare. Valoarea medie zilnică de tranzacționare din anul 2011 s-a apropiat foarte mult de pragul de 10 milioane euro, cu 75% peste nivelul înregistrat în 2010.

Creșterea valorii de tranzacționare pe piețele administrate de către BVB a fost susținută atât de operațiunile realizate cu cele cinci SIF-uri, similar anilor anteriori, dar mai ales de cele care au avut ca obiect acțiunile emise de Fondul Proprietatea SA (FP) – societate care a fost admisă la tranzacționare pe piața reglementată administrată de către BVB în luna ianuarie a anului 2011.

Fig. 4.12 Top 5 companii după evoluția prețurilor de referință în 2011

Fig. 4.13 Fig. 4.14

Anul 2012

Într-un an 2012 marcat de o diminuare a activității pe bursele internaționale, fenomen resimțit și la Bursa de Valori București (BVB), dar și de evoluțiile în plan intern la nivel macroeconomic și politic, BVB a înregistrat un profit net în valoare de 9,01 mil. lei, rezultat care va permite distribuirea de dividende către acționari.

• Cifra de afaceri a BVB a înregistrat un nivel de 17,4 mil. lei în 2012, în scădere cu 20% față de anul precedent, în principal din cauza reducerii veniturilor din activitatea de tranzacționare. Aceste scăderi au fost parțial compensate de creșteri ale veniturilor din admiterea și menținerea la tranzacționare a emitenților.

• Scăderea mai accentuată a veniturilor operaționale decât a cheltuielilor operaționale a determinat înregistrarea unui profit operațional de 4,08 mil. lei, mai mic cu 36,1% față de anul 2011, în linie cu volumele tranzacționate. Această evoluție a fost influențată și de numărul mai redus de zile de tranzacționare în 2012 față de 2011, dar și de faptul că în anul 2011 veniturile operaționale au inclus un element nonrecurent în valoare de 0,95 mil. lei rezultat din corecțiile de TVA pentru unele servicii de diseminare de date. Excluzând aceste venituri suplimentare din veniturile operaționale ale anului 2011, scăderea rezultatului operațional este de 25% în 2012 față de anul precedent.

• Cheltuielile operaționale au totalizat 13,37 mil. lei în anul 2012, în scădere cu 12,9% față de anul precedent, în principal datorită măsurilor luate în vederea eficientizării activității, prin reducerea cheltuielilor de personal, de promovare și a celor cu provizioanele și amortizările.

• Rezultatul din activitatea financiară a totalizat 6,05 mil. lei, în scădere cu 51,3%, rezultat obținut în principal din dobânzi și influențat de dividendele semnificativ mai mici (1,88 mil. lei față de 8,2 mil. lei în 2011) încasate de la Depozitarul Central. Veniturile din dobânzi au fost influențate de scăderea disponibilităților BVB ca urmare a achitării în anul 2012 a unor dividende record aferente profitului net realizat în 2011.

• Profitul net a totalizat 9,01 mil. lei la nivelul anului 2012, în scădere cu 46,9% față de anul precedent.

Fig. 4.15

Anul 2013

Bursa de Valori București (BVB) a reușit să se plaseze pe locul 9 într-un top al piețelor de capital europene realizat în funcție de valoarea ofertelor publice inițiale (IPO) făcute în trimestrul al patrulea din 2013.

Încrederea companiilor în piețele de capital pare să fi revenit după ce în ultimul trimestru de anul trecut au avut loc 105 IPO-uri în Europa, care au totalizat 14,7 miliarde euro, cea mai ridicată valoare trimestrială înregistrată de la începutul crizei financiare. La nivelul întregului an 2013, valoarea IPO-urilor făcute pe continent a ajuns la 26 mld. euro, dublu față de 2012. IPO-urile făcute în intervalul octombrie – decembrie 2013 au valorat de aproape două ori mai mult decât cele făcute în perioada similară din 2012.

Oferta de acțiuni Romgaz a fost cea mai mare din istoria României, fiind închisă cu succes după ce a fost subscrisă de aproape 18 ori. Numărul de investitori atrași putea fi chiar mai mare având în vedere că subscrierile record au fost înregistrate deși promovarea IPO-ului în unitățile bancare a fost practic inexistentă.

( sursa: Raport BVB 2013)

Fig. 4.16 Numărul IPO-urilor la principalele burse, în anul 2013

Bursa de Valori București (BVB) mizează în anul 2014 pe un profit net în urcare cu 5%, la 10 milioane lei, și pe creșterea transferurilor cu acțiuni pe piața reglementată, inclusiv oferte publice, cu 17,6%, la 13,326 miliarde lei.

Pentru 2014 se estimează înregistrarea unui profit din exploatare de 8,9 milioane lei, cu 10% mai ridicat față de anul precedent, în condițiile veniturilor operaționale mai mari și a unei evoluții stabile a costurilor. Profitul financiar este estimat la un nivel de 2,69 milioane lei, cu 7% mai mic decât in 2013, având în vedere scăderea veniturilor din dobanzi și faptul că pentru 2014 nu au fost prevăzute venituri din dividende de la entitățile afiliate. Rulajul mediu zilnic, inclusiv ofertele publice, estimat pentru acest an este de aproape 53,1 milioane lei, față de 44,8 milioane lei (10,1 milioane euro) anul trecut.

Valoarea ofertelor publice este estimată să scadă cu 39,3%, la 2,018 miliarde lei, astfel ca doar tranzacțiile cu acțiuni pe piață ar urma să ajungă la 11,307 miliarde lei, cu aproximativ 41% peste rulajul de anul trecut, reiese din bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an. Rulajul mediu zilnic este anticipat să avanseze cu 41%, la puțin peste 45 milioane lei. De la începutul acestui an, lichiditatea medie a pieței a fost de 37,6 milioane de lei.

La tranzacțiile cu obligațiuni este preconizată o creștere cu 2%, la 1,037 miliarde lei (inclusiv oferte publice), iar transferurilor cu titluri de stat ar urma să avanseze cu 11,2%, la 420,4 milioane lei. În același timp, transferurile cu produse structurate sunt estimate în scădere cu 32%, la 361,6 milioane lei, iar rulajul pieței Rasdaq va coborî cu 0,5%, la 258 milioane lei.

"Veniturile din tranzacționare pentru anul 2014 au fost estimate la un nivel de 21,9 milioane lei, reprezentând 87% din totalul veniturilor operaționale. Cea mai mare pondere în cadrul acestei categorii de venituri o au cele generate de tranzacțiile de pe piața reglementată de acțiuni (tranzacții pe piața secundară și segmentul ofertelor publice), celelate categorii de instrumente financiare generând niveluri similare cu cele înregistrate în 2013. Estimările privind veniturile din tranzacționare pe diverse categorii de instrumente financiare au fost realizate pornind de la valorile de tranzacționare înregistrate în anul 2013, ajustate cu ritmuri de creștere specifice fiecărui tip de instrument financiar, la valorile rezultate aplicându-se comisioanele standard", se arată în bugetul BVB.

( sursa: www.bvb.ro)

CONCLUZII

Specialiștii consideră că declanșarea crizei financiare în luna octombrie 2008, în SUA și alte țări, reprezintă cea mai serioasă zguduire a finanțelor internaționale de la Marea Depresiune din 1929-1933. Efecte a actualei crize se răspândesc, dincolo de sfera financiară, la nivelul economiei mondiale în ansamblu, afectând creșterea economică și piața muncii și generând o serie de alte efecte conexe cu implicații de natură conjuncturală sau pe termenele mediu și lung în ceea ce privește structura sistemului financiar mondial și interfața acestuia cu economia reală.

Efectele crizei financiare internaționale sunt multiple și afectează în măsuri diferite una sau alta din țările implicate. În acest sens, o enumerare fie chiar și succintă a efectelor din punctele de vedere economico-financiar oferă o bază pentru aprofundarea cercetării în acest domeniu ca și pentru clarificarea și coroborarea acestora după mai multe criterii și metode de analiză.

Falimentul bancar și retragerile de bani din bănci, neîncrederea în solvabilitatea acestora a antrenat o bulversare gravă pe piața bursieră astfel că valoarea acțiunilor la diferitele burse din lume pentru societăți importante tranzacționate, a scăzut în unele cazuri într-atât încât s-a recurs la măsura extremă de suspendarea tranzacțiilor la bursă pe anumite perioade de timp. Aceasta a generat o scădere bruscă și uneori dramatică a capitalizării bursiere, a banilor virtuali, prin reducerea fără precedent a prețului acțiunilor, ceea ce a făcut ca o bună parte a societăților tranzacționate la bursă să-și reevalueze capitalul și să-și calculeze pierderile ca urmare a crahului financiar prin care au trecut.

Atât la nivel mondial, dar și național, starea de faliment sau jenă financiară a unor societăți bancare și nu numai, scăderea valorii de bursă a acțiunilor acestora a generat o serie de operațiuni de fuziune și preluări ca și o creștere a tranzacțiilor bursiere stimulate de prețul redus al cumpărării de acțiuni.

Bibliografie

Zaharia Valentina- "Piete De Capital Si Burse De Valori" – Editura Gruber, Bucuresti, 2004

http://www.wikipedia.org

www.rasdaq.ro

www.ziarulfinanciar.ro

www.bvb.ro

Bibliografie

Zaharia Valentina- "Piete De Capital Si Burse De Valori" – Editura Gruber, Bucuresti, 2004

http://www.wikipedia.org

www.rasdaq.ro

www.ziarulfinanciar.ro

www.bvb.ro