Tendinte ale Acivitatii Hoteliere pe Plan Mondial

=== fa325baad736cc9ab961d8bdcef3cd05dc0d53fc_503742_1 ===

Capitolul 3

Ecoturismul-model de valorificare durabilă a resurselor turistice

3.1Definitia conceptului de ecoturism

Turismul este dependent direct de mediul înconjurător, care reprezintă materia sa primă, obiectul și domeniul de activitate și, totodată, suportul cadru și purtătorul resurselor sale. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, și, ca urmare, de calitatea acestuia depinde dezvoltarea sau sistarea activităț ilor turistice.

Ecoturismul este o formă de turism în care principalul obiectiv este observarea și conștientizarea valorii naturii și a tradițiilor locale și care trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să contribuie la conservarea și protecția naturii, să utilizeze resursele locale, să aibă caracter educativ,respect pentru natură- conștientizarea turiștilor și a comunităților locale și să aibă impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural și socio-cultural.

Ecoturismul face parte din domeniul turismului durabil, o componentă

indispensabilă în orice strategie de marketing turistic. Obiectivele, principiile, cerințele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în diferite forme ale turismului cum ar fi: ecoturismul, turismul rural sau turismul cultural.

Dezvoltarea durabilă a turismului este adeseori asociată unei ramuri a turismului însă toate formele de turism trebuie să aducă beneficii economice și sociale comunității locale și să încurajeze protecția mediului înconjurător.

Dezvoltarea durabilă a turismului vizează satisfacerea nevoilor turiștilor și comunităților locale protejând în același timp valorile ecologice, sociale și economice.

Ecoturismul se diferențează de alte forme de turism alternativ, deoarece

are ca principal interes descoperirea naturii și se desfășoară în destinații cu un

potențial natural deosebit.

Ecoturismul face parte din domeniul turismului durabil, o componentă indispensabilă în orice strategie de marketing turistic. Dezvoltarea durabilă a turismului este adeseori asociată unei ramuri a turismului însă toate formele de turism trebuie să aducă beneficii economice și sociale comunității locale și să încurajeze protecția mediului înconjurător.

Ecoturismul a apărut ca o extensie a turismului alternativ, ca o consecință a nemulțumirilor turiștilor cu privire la formele convenționale de turism care ignoră efectele sociale și ecologice ale practicării turismului în favoarea unei abordări orientate spre obținerea de profit pe termen scurt.

Ecoturismul nu trebuie doar să pună în valoare acele activități care atrag turiștii într-o destinație, oferindu-le posibilitatea de a cunoaște natura și localnicii, ci trebuie să încurajeze comunitățile locale și prestatorii de servicii ecoturistice să ofere aceste activități în mod durabil echitabil.

O altă definiție a ecoturismului este dată de Laarman și Durst, care au definit în 1987 ecoturismul ca fiind o formă de turism în natură care presupune atragerea turiștilor într -o destinație ca urmare a interesului arătat de aceștia cu privire la istoria naturală a destinației.

Ecoturismul trebuie să includă următoarele caracteristici, după sugestia făcută de Consiliul Consultativ Canadian în probleme Ecologice:

1. Să promoveze practici ecologice pozitive.

2. Să nu degradeze resursele naturale.

3. Să aibă o abordare ecocentrică și nu antropocentrică.

4. Să aducă beneficii mediului înconjurător.

5. Să ofere turiștilor o experință de calitate în natură

6. Să includă o componentă educativă sau de apreciere a naturii.

7. Să ofere o experință cognitivă și afectivă turiștilor.

În turism există noțiunea de, destinație turistică, respectiv destinație ecoturistică. Prima este o zonă geografică delimitată teritorial, care este caracterizată printr-o imagine de marketing unitară și coerentă; o varietate de produse turistice care se încadrează în imaginea destinației, proiectată turiștilor; o rețea de servicii generale și specifice care contribuie la realizarea produselor turistice în corelație cu imaginea de marketing și existența unui ” administrator/ coordonator” al destinației, cu o politică definită și pârghii de implementare pentru coordonarea destinației.

Cea de-a doua noțiune, destinația ecoturistică este în schimb destinația turistică care întrunește în plus și următoarele principii:

 proiectează o imagine de marketing responsabilă ;

 în destinație predomină afacerile cu un management durabil;

 la nivelul destinației există o susținere reală pentru comunităț ile locale;

 la nivelul destinației se face constientizarea și informarea turiștilor ș i a localnicilor cu privire la caracterul natural al acesteia;

 la nivelul destinației se implementează mă suri concrete de conservare a naturii.

Pentru ca turiștii să poată fi mulțumiți pe deplin de experințele trăite în destinațiile ecoturistice, aceste trebuie să aibă o atractivitate aparte, destinația trebuie să cuprindă resurse naturale aflate sub un regim de protecție ( parc național sau natural, sit Natura 2000, rezervații naturale sau orice altă categorie de arie protejată), alături de care pot fi incluse și resursele socio -culturale, care să sporească atractivitatea destinației.

Un alt aspect care trebuie privit îndeaproape este accesibilitatea, deoarece destinația trebuie să fie accesibilă prin mijloace de transport public și privat, trebuie să existe, de exemplu un drum rutier cu indicatoare specifice destinației cel puțin până la unul din punctele de acces în destinație; mijloace de transport în comun spre destinație și după caz în interiorul destinației și deasemenea, trebuie să trebuie să existe informații în legătură cu modalitățile de acces în zonă.

O zonă geografică se poate califica drept destinație ecoturistică dacă are un nivel minim de oferte de servicii turistice. De astfel, trebuie să îndeplinească

următoarele condiții:

1. Existența unor structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare, a căror capacitate totală să fie de minimum 100 de locuri.

2. Un procent de minimum 50% din structurile de primire turistică cu funcțiuni de

cazare sunt unități de mici dimensiuni (maximum 15 camere/spațiu de cazare).

3. Existența unui plan care va determina ca în maximum 3 ani, un procent de minimum 50% din structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, să implementeze un sistem de bune practici în ecoturism (de exemplu Eticheta ecologică europeană, sistemul Eco-România etc.).

4. Existența unor servicii turistice majoritar bazate pe natură – minimum 2/3 din

totalul programelor din cadrul destinației.

5. Existenț a unor structuri de primire turistică cu funcțiuni de alimentație, de preferință cu meniuri bazate pe produse locale și în măsura posibilităților produsele pot fi obținute în sistemul agriculturii ecologice.

6. Existența unei reț ele de trasee turistice pentru diverse categorii de turiști.

7. Existenț a unor servicii de salvare pentru turiști specifice destinației, organizate conform legislației în vigoare. Alt criteriu care trebuie respectat de o destinație ecoturistică, este existența unui nivel minim de servicii publice și anume: existența unui punct medical la nivel de destinației, prezența unui sistem de învățământ, existența unui sistem de colectare a deșeurilor și totodată a unui bancomat (ATM) în destinația ecoturistică respectivă.

3.2Tendinte ale pietei ecoturistice

Ecoturismul este focalizat pe descoperirea naturii, învățarea modului în care funcționează aceasta și mai ales a atitudinii pozitive a omului pentru ca această resursă să rămână inepuizabilă, pe baza unui parteneriat între turist, turoperatori și comunitățile locale. Fragilitatea resurselor sugerează turistului atitudini de protecție, de conștiință, de furnizare a unor acte de încurajarea conservării, consolidând rolul comunităților gazdă.

Activitățile practicate în ecoturism (unele regăsite și în turismul în natură, montan sau nautic) sunt:

Vizitarea parcurilor naturale sau naționale;

Drumețiile în natură;

Admirarea faunei (games reserves);

Educația pentru mediu (lecții, ateliere de lucru, proiecte);

Pescuit ecologic (Zambezi, Cariba, Delta Dunării);

Admirarea păsărilor (Birdwatching-Delta Dunării, Amazon, etc.);

Canoe sau caiac (Canada, SUA, Zambezi etc.);

Călătorii subacvatice (Bazinul M. Caraibe, Oceanul Indian etc.);

Călătorii acvatice (I-le Galappagos, litoralul estic al Africii, I- le Canare);

Ciclism;

Alpinism ecologic (număr redus de ecoturiști, ghidaj permanent, programare cu 6 luni înainte);

Cunoașterea tradițiilor comunităților locale (dans, meșteșuguri, arta culinară, practici religioase, mod de trai);

Echitație (SUA, Ceahlău, Călimani);

Zbor cu balonul (Tarangire);

Admirarea peisajelor (crearea de puncte de belvedere, Grand Canyon);

Vizitarea peșterilor, dunelor de nisip etc.;

Vizite educative (activități de refacerea habitatelor, de observarea ecosistemelor etc.);

Învățarea unor tradiții culturale.

Mijloacele de petrare a destinațiilor variază în funcție de caracteristicile mediului, tradiții, operatori, unele din acestea devenind atracții prin ele însele. Mijloacele nepoluante sau cu tracțiune animală sunt preferate. Ciclismul este larg răspândit, alături de trasele pentru echitație, sănii trase de câini, plimbarea cu ajutorul cămilelor, poneilor. Pachetele pentru segmentele de turiști atrași de turismul extrem cuprind alpinsim, canioning, rafting, speo-turism. Pentru deplasarea pe apă mijlocele promovate sunt barca fară motor, caiacul-canoe, velele etc. Cursele spre Galapagos cuprind ambarcațiuni cu chile transparente pentru admirarea faunei acvatice. în funcție de caracteristicile arealelorvizitate, unele din acestea se bazează pe mobile de zăpadă, mașini4x4, balon sau curse charter (Marea Barieră de Corali).

3.3 Aplicarea etichetei ecologice in Romania

La nivel european, există deja standarde pentru criteriile de ecoturism și diferite sisteme de certificare. Însă, acestea se bazează pe sistemele voluntare din sector și nu sunt reglementate de nicio legislație europeană sau națională. Cele mai multe dintre criteriile și standardele de certificare sunt dezvoltate pentru sectorul de afaceri în turism (servicii de cazare și excursii) și, recent, în România, în parteneriat cu Ministerul Turismului și sectorul IMM-urilor s-au lansat criteriile pentru destinațiile de ecoturism.

Sistemul de certificare „Eco-România”

În Europa, de-a lungul ultimului deceniu, au apărut diferite sisteme de certificare în țări precum Suedia (Nature’s Best), Estonia, Irlanda sau România sau ca parte a inițiativelor europene pan, cum ar fi Carta Europeană pentru Federația Europarc sau criteriile PAN Park pentru partenerii din sectorul de afaceri.

Criteriile “Eco-România” reprezintă rezultatul unui proces de trei ani de elaborare și consultare, coordonat de Asociația de Ecoturism din România. Sistemul de certificare a fost pe deplin funcțional începând cu anul 2007. Procesul de consultare a avut loc între membrii ARE (turoperatorii, experți în turism și ONG-uri), precum și reprezentanți ai Ministerului Mediului, Autoritatea Națională pentru Turism, Autoritatea Națională pentru Turism, Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Turism, Regia Națională a Pădurilor, AdministrațiaParcului Național și Universitatea din București. Astfel au fost aduse laolaltă într-o manieră cu totul și cu totul deosebită experiența internațională a sistemelor de certificare internaționale din domeniu, cum ar fi NEAP – Programul de Acreditare în Natură și Ecoturism, un sistem dezvoltat de către Asociația de Ecoturism din Australia, și Nature’s Best, un program al Asociației de Ecoturism din Suedia. Sistemul „Eco-România” poate evalua și certifica afaceri din ecoturism (care oferă cazare și excursii) în România (www.eco-romania.ro).

Criterii pentru destinațiile de ecoturism din România

Conceptul de destinație de ecotourism este parte a Strategiei Naționale de Ecoturism (2009), dezvoltat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism – INCDT sub coordonarea Ministerului Turismului din România. Printr-un amplu proces de consultare, În perioada 2010-2012 s-au elaborat criteriile pentru destinațiile de ecoturism din România, s-a transpus conceptul de destinație de ecoturism într-un ghid practic și s-au elaborat criterii pentru dezvoltare regională.

Procesul de dezvoltare s-a bazat pe:

Recomandarea Organizației Mondiale a Turismului (2010) de a se folosi Standardul european de certificare în ecotorism – EETLS;

EETLS încheiat de ecoturismul european;

Criteriile GSTC pentru întreprinderi și destinații (lansate în 2012).

Criteriile pentru destinațiile de ecoturism au fost dezvoltate în cadrul grupurilor de lucru interministeriale (recunoscute oficial prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și. Turismului nr. 56/14.01.2011) din cadrul Ministerului Turismului, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism și Asociația de Ecoturism din România, în parteneriat cu UNDP, WWF, Ministerul Mediului, ANTREC (Asociația Națională de Turism Rural) și Regia Națională a Pădurilor.

Criteriile pentru destinațiile de ecoturism au fost lansate oficial în cadrul Conferinței Naționale de Ecoturism din data de 2 noiembrie 2012, la București. Conferința a fost organizată de AER și prezidată de TIES, GSTC, Ministerul Turismului și INCDT.

În România programul de evaluare în teren pentru destinațiile de ecoturism a început în 2013.