Tendinte Actuale In Evolutia Serviciilor Superioare

TENDINȚE ACTUALE ÎN EVOLUȚIA SERVICIILOR SUPERIOARE

INFO-DOCUMENTARE

CUPRINS

Introducere

Informația azi

Serviciile superioare în bibliotecă

Serviciile azi. Definiție. Serviciile într-o societate în transformare

Serviciile superioare.Definiție. Arhitectură

Serviciile superioare în B.C.U. „Eugen Todoran” Timișoara

Noutăți și provocări

Baza de date ProQuest

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Este evident faptul că trăim astăzi într-o societate informațională, fiind de-a dreptul bombardați cu informații începând cu ambalajul produselor din frigider în momentul în care ne pregătim să luăm micul dejun și terminând cu cele pe care le primim la locul de muncă.

Pe de altă parte, dacă ne referim la publicații, trebuie spus că acestea nu numai că sunt din ce în ce mai multe, ci sunt și din ce în ce mai variate, atât ca formă a conținutului, cât și suportului pe care sunt editate.

Desigur, suportul tradițional, hârtia (reviste, cărți) rămâne încă principala modalitate de apariție a publicațiilor, dar a început și continuă să piardă încet-încet teren în fața suportului electronic.

Când facem referire la suportul electronic întâi și întâi ne gândim la cd și dvd, dar și aceste suporturi tind să fie înlocuite de publicații stocate în mediul virtual pe diverse servere, cu acces on-line gratuit ori contra cost.

În prezent, după cum se remarcă în literatura de specialitate, are loc în societate un fenomen bipolar: la un pol se află un număr mare de lucrători din domeniile științei pure și aplicate (generatori de informații): savanți, cercetători, economiști, ingineri ce produc mari cantități de informații, iar la celălalt pol se află nu număr la fel de mare de consumatori de informații, aceștia fiind și ei, la rândul lor savanți, economiști, ingineri, tehnicieni, care nu știu când, unde, dacă, cine a generat informația de care au nevoie.

Acest fapt presupune o căutare de informații proprie a utilizatorilor, care ajung practic să nu se mai descurce în hățișul informațional.

Din acest motiv, aceștia ajung să solicite sprijinul bibliotecii. La rândul ei, biblioteca, în acest proces continuu de adaptare la necesitățile epocii în care trăim, întâmpină mari dificultăți.

Pe de o parte întrucât bibliotecarul ajunge să nu mai știe ceea ce se află în colecția sa, iar pe de altă parte, dată fiind criza economică, biblioteca ajunge să nu își mai poată îmbogăți colecțiile, atât din cauza banilor insuficienți, cât și din cauza umplerii spațiilor de depozitare.

În sprijinul utilizatorilor vine o soluție nouă, modernă, „superioară” dar care implică de asemenea costuri din partea bibliotecii, și anume – accesul on-line la bazele de date internaționale.

În cele ce urmează ne propunem să reliefăm serviciile superiore pe care le oferă în prezent biblioteca utilizatorilor, având ca metode de lucru analiza, observația, studiul de caz, oprindu-ne aici în mod deosebit asupra bazelor de date oferite spre consultare de către B.C.U. „Eugen Todoran” Timișoara, iar dintre acestea insistând asupra ProQuest.

Informația azi

Începând cu secolul XX se constată o evoluție științifică, culturală și economică fără precedent în întreaga lume. De altfel, în acest secol s-a putut constata un număr mult mai mare de invenții și inovații decât în întreaga istorie a omenirii, evoluție care are la bază informația și cunoașterea și care continuă și în ziua de azi.

După cum s-a afirmat în literatura de specialitate, „în scopuri științifice, informația trebuia să însemne ceva aparte. Trei secole mai devreme, noua disciplină a fizicii nu s-a putut dezvolta până când Isaac Newton nu și-a însușit niște cuvinte vechi și confuze – forță, masă, mișcare și chiar timp – și le-a atribuit semnificații noi.”

Astfel, procesele de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a informației au devenit esențiale pentru toate domeniile cunoașterii, devenind necesară studierea acestora deoarece de aceste studii și cercetări depinde dezvoltarea generală a societății.

Ulterior au luat naștere Științele Informării și Comunicării (SIC), acestea constituind un domeniu interdisciplinar de cercetare, „transversal asupra celorlalte științe, întrucând analizând procesele de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a informației, contribuie la eficienta valorificare a rezultatelor științifice din toate domeniile, în special în cazul științelor sociale și umane, contribuind la evoluția societății în general”.

În literatura de specialitate s-au adus argumente pentru această nouă disciplină care este știința informării, având ca obiect de studiu informația, afirmându-se că știința informării este o știință de care are nevoie Societatea Informației deoarece asistăm la o dezvoltare deosebită, fără precedent, a producției și a nevoilor de informare, la apariția unui nou sector industrial al industriilor de informare, precum și la invazia tehnicilor electronice: societatea informării are nevoie de o știință care să studieze proprietățile informației și procesele de construire, de comunicare și utilizare a sa sub o triplă influență:

a dezvoltării producției și a nevoilor deinformare (dezvoltarea activităților științifice și tehnice de masă, cererea de informare),

a apariției unui nou sector industrial al industriilor de informare (producători și servere de bănci de date, satelit și rețele de telecomunicație, telematică, mari muzee și mari biblioteci, turism cultural),

și a invaziei tehnicilor electronice (analoage sau digitale) și fotonice de informare (microordinatoare, borne interactive, discuri laser, fibre optice, dispozitive multimedia, videodiscuri, informatica de gestiune a colecțiilor etc.).

Noțiunea de „informație” provine din latinescul „informatio” și înseamnă „comunicare, veste sau știre care pune pe cineva la curent cu o situație”, „lămurirea asupra unei persoane sau asupra unui lucru”, „element nou în raport cu cunoștințele prealabile, cuprins în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini ș.a.m.d.)”.

Informația reprezintă o cunoștință înscrisă sub formă scrisă (tipărită ori digitală), orală ori audiovizuală, comportând un element de sens și fiind, așadar, o semnificație transmisă unei ființe conștiente prin mijlocul unui mesaj înscris pe un suport spațio-temporal: tipărit, semnal electric, unde sonore ș.a.m.d.

Înscrierea respectivă se datorează unui sistem de semne (limbaj), semnul fiind elementul de limbaj ce asociază un significant la un signifiat: semnul alfabetic, cuvântul, semnul de punctuație.

Rezultă de aici că informația conduce la cunoaștere, cu cât avem informații mai bogate, cu atât orizontul cultural se lărgește.

În literatura de specialitate s-a remarcat faptul că sunt două caracteristici majore care descriu în prezent informația: explozia cantitativă a acesteia și implozia timpului său de comunicare.

În ceea ce privește explozia cantitativă a informației, se observă importanța deosebită pe care o are comunicarea orală, verbală a informației, însă esențială a fost apariția comunicării în scris, ceea ce a avut drept efect sfărâmarea barierelor spațio-temporale. Prin scris informația a fost și este multiplicată (copie de manuscris, tipărire, fotocopie) și memorizată, fiind posibilă în același timp și exteriorizată, în Sisteme de Informare și Documentare în general, a uneia dintre funcțiile creierului uman: memoria. Totuși, această explozia cantitativă nu înseamnă și o creștere calitativă.

Cea de a doua caracteristică a infomației în contemporaneitate, implozia timpului de comunicare a informației, semnifică faptul că distanța nu mai reprezintă acum un obstacol, o barieră pentru viteza de transmitere, așadar nu mai există nico barieră în calea informației. Astfel, comunicarea prin Noile Tehnologii de Comunicații, performanțele deosebite ale acestor structuri fac posibilă transmiterea aproape instantanee a unui mesaj, putându-se vorbi, practic, de o implozie a timpului de comunicare, fenomen caracteristic sistemelor și tehnologiilor contemporane de informare și comunicare. Sistemele electronice de comunicare scurtează timpul de realizare a unei sarcini de cercetare și de prelucrare a informației, prin urmare se constată o contracție rapidă a timpului necesar pentru colectarea informației, prelucrarea și utilizarea pentru luarea deciziilor. În plus, indivizii care sunt grupați în funcție de anumite criterii în comunități profesionale, științifice ori de orice alt tip, pot comunica și lucra în același timp la proiecte comune indiferent de spațiul geografic în care s-ar afla.

Primele discipline care fac parte din domeniul științei informării sunt: biblioteconomia, muzeologia, documentarea, jurnalismul, acestea ocupându-se, atât în perioada lor de început cât și în prezent, mai degrabă de suportul pe care se află stocată informația decât de informația propriu-zisă.

Biblioteconomia este acea disciplină care are ca obiect de preocupare teoriile și tehnicile de organizare a colecțiilor de documente în biblioteci cât și de biblioteci în ansamblul lor, ca structuri de informare și documentare destinate a deservi categorii specifice de utilizatori.

Muzeologia este disciplina ce se ocupă cu teoriile și tehnicile de organizare a obiectelor și fondurilor specifice din muzee, de muzeu ca instituție, în calitate de serviciu organizat, și de vizitatori, care sunt, practic, utilizatori.

Documentarea reprezintă acea disciplină care se ocupă de teoriile și tehnicile de organizare, prelucrare, analiză, reprezentare, regăsire a conținutului documentelor (accent pe conținut și mai puțin pe suport).

Jurnalismul reprezintă acea disciplină care este axată pe prelucrarea și difuzarea informației, dezvoltându-se separat de disciplinele anterioare în direcția științelor comunicării, în pofida faptului că utilizează drept surse de informare resurse documentare și informaționale organizate conform unor teorii și practici comune.

Totodată, Știința Informării este o știință interdisciplinară, datorită temelor de cercetare conținute, care se fundamentează în strânsă legătură cu domenii deja consacrate. Astfel, ștința Informării este strâns legată de disciplinele psihologice (comportamentele de comunicare, procese euristice, reprezentări ale cunoașterii etc.); lingvistice (semiotica, reformulare, paratexte, morfosintaxa etc.); sociologice (sociologia ștințelor, comunitățile științifice, productivitate științifică, valoare etc.); informatice (baze de date, reperare, sisteme expert, programe hypertext etc.); matematice, logice statistice (algoritmi, distribuții non-gausiene, logica booleană, procese markoviene etc.); economice, juridice și politice (piața de informație, dreptul creațiilor imateriale, industriei de informație, societatea informației etc.); electronica și telecomunicațiile (rețele, videotext etc.); filosofice, epistemologice, istorice ș.a.m.d.

Se poate spune că după ce a fost la început doar o practică de organizare, Știința Informării a devenit în timp o știință riguroasă care se bazează pe o tehnologie din ce în ce mai performantă și are drept obiect de studiu proprietățile generale ale informației (natura, geneza, efecte), mai exact:

analiza proceselor de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a informației;

conceperea produselor și sistemelor ce permit construcția, comunicarea, stocarea și utilizarea sa.

În ceea ce privește construcția informației, aceasta este rezultatul unui proces intern de lucru, un proces intelectual și tehnologic în urma căruia rezultă un produs de informare și documentare adecvat unei nevoi precise de informare, fiind influențată, însă, de o serie de factori ce influențează contrucția și achiziția de resurse informaționale și documentare, precum: nivelul general de dezvoltare științifică, economică, socială, culturală ș.a.m.d. a societății; politicile instituționale și sectoriale; resursele materiale, financiare și tehnologice; resursele umane și factorul intelectual; factori locali și conjuncturali.

a de resurse informaționale și documentare, precum: nivelul general de dezvoltare științifică, economică, socială, culturală ș.a.m.d. a societății; politicile instituționale și sectoriale; resursele materiale, financiare și tehnologice; resursele umane și factorul intelectual; factori locali și conjuncturali.

Un aport important la construcția informației îl aduc comunitățile științifice și profesionale, instituțiile științifice și de învățământ, instituțiile administrative și alte tipuri de organizații, precum și indivizi independenți de orice tip de structură organizațională.

Pe de altă parte, schimbarea suporturilor de înregistrare și difuzare a informațiilor, noile tehnologii de scriere, citire ori comunicare duc la modificarea procesului de construcție a resurselor informaționale și documentare.

Prin prelucrarea informației se înțelege organizarea fizică și după conținutul informațional a resurselor informaționale și documentare, indiferent de suport (tradițional ori electronic), stabilirea de criterii și repere care să facă posibilă oricărui uitilizator să identifice informația necesară și pertinentă în cel mai scurt timp posibil și într-o formă utilizabilă.

Referitor la comunicarea informației, există două procedee de comunicare folosite: unul scris (preponderent formal) și altul oral (preponderent informal).

După cum s-a observat în literatura de specialitate, comunicarea orală este constituită din formele publice (conferințe, colocvii, seminarii etc.) și private (conversații, schimb de mesaje etc.) de distribuire a informației, iar datorită Noilor Tehnologii ale Informării și Comunicării (NTIC) putem asista la videoconferințe, transmise în timp real prin internet, ba chiar interveni cu întrebări, observații ori puncte de vedere, sala de conferințe devenind o sală virtuală, fără ziduri, iar comunicarea scrisă este compusă de regulă din publicațiile primare, primele apariții publice sub formă de produs de informare privind rezultate ale cercetării și publicațiile secundare și terțiare, care au o legătură foarte strânsă cu cele principale întrucât prezintă rezumatul și indexul acestora.

Utilizarea informației presupune ceea ce se face cu materia informativă în scopul obținerii unui efect care să satisfacă o nevoie de informare. Folosirea unui produs de informare semnifică angajarea acelui obiect pentru o nevoie de informare, fie că acel obiect va continua să existe (utilizare), fie că se va modifica (uzura) ori va dispărea (consum).

În ceea ce privește epistemologia Științei Informării, aceasta se referă la conceptele, metodele, legile, modelele și teoriile acesteia:

conceptele sunt de două feluri: științifice și tehnice; cele științifice sunt definițiile stabile, permanent identificate cu ele însele, sunt rezultatul experințelor, deseori cantitative (de pildă fracvența de apariție a unui periodic, SGBDR-sistem de gestiune a bazelor de date etc.); cele tehnice sunt de natură mai degrabă empirică, intuitivă și sunt mai puțin stabile, mai puțin constante, mai mult cantitative, fiind legate, de exemplu, de gestiunea și arhivarea documentelor: notița bibliografică, tezaure, catalogul și nu servesc la măsurare, ci îndeosebi la normalizare, existând deja în literatura de specialitate numeroase dicționare explicative referitoare la terminologia domeniului;

metodele de analiză (cantitativă și calitativă) a documentelor și a informațiilor sunt: catalogarea, indexarea, recenzarea, analiza lingvistică (analiza co-citărilor și a cuvintelor asociate), analize statistice, infometria, bibliometria, webmetria, motode de anchetă prin chestionar, interviu ș.a.m.d.;

legile cantitative (de ex. legile bibliometrice) permit analiza unui fond documentar (politica de dezvoltare a colecțiilor, epurarea documentelor, comunicarea colecțiilor ș.a.m.d.). Astfel, utilizarea periodicelor într-o bibliotecă, repartiția articolelor despre un anume subiect în diferite reviste, frecvența utilizării cuvintelor în indexare etc., pot fi analizate și cu ajutorul legilor BRADFORD, LOTKA, ZIPF care le guvernează;

modelele permit interpretarea unui ansamblu de fenomene prin intermediul unei structuri care arată principalele elemente și relațiile dintre acestea: exemple de modele: structurale, grafice, funcționale, matematice, probabilistice, lingvistice, modelizarea;

teoriile, în materie de informație, întotdeauna au fost precedate de practică: teoria matematică a „informației”, teoria mass-media, teoria comunicării interactive; referitor la informația științifică, un prim sistem logic explicativ a fost propus de către DE SOLLA PRICE – teoria generală a bibliometriei și a proceselor cumulative.

Profesiile de informare au o evoluție strâns legată de avansarea științei și tehnologiei informației, fiind întâlnite forme evoluate ale acestora în țările și regiunile care au dezvoltat o industrie de informare (de ex. S.U.A., Europa, Japonia).

Profesioniștii în informare sunt acele persoane care preiau informația înregistrată pe diferite suporturi, o organizează, etichetează, indexează, stochează, reperează și o distribuie ca atare ori distribuie produse elaborate pornind de la ea.

Printre activitățile clasice prestate de acești profesioniști în mod curent sunt: evaluarea, planificarea, vânzarea și instalarea de rețele locale de comunicare a informației într-o societate industrială (INTRANET-uri), efectuarea de cercetări documentare, manuale și informatizate într-un serviciu de documentare dintr-un centru de cercetare și dezvoltare ori dintr-un centru specializat, instalarea de programe de gestiune de informații pentru informatizarea unei biblioteci, unui muzeu ori unui centru de informare, instalarea de servicii electronice de comunicare orală (videoconferință) și scrisă (poștă electronică) într-o societate, pregătirea, editarea informației tehnico-științifice dintr-un domeniu, producerea de programe audiovizuale și sisteme de informare multimedia specializate, gestionarea achizițiilor, constituirea colecțiilor unui muzeu, unei biblioteci și informatizarea acestora, îndrumarea, coordonarea și realizarea documentării pentru o revistă științifică, instituirea politicii bugetare și a politicii de recrutare dintr-un centru de documentare ș.a.m.d.

Chiar dacă au cunoscut evoluții timide, vechile profesii de bibiliotecari, documentariști, arhiviști și de conservatori sunt și rămân în continuare tehnici de document, de obiect și nu de informație, fapt ce le predispune într-o mică măsură la cunoașterea evoluției descrise mai sus care conduce la trei grupe de meserii de înalt nivel:

specialiștii în informare – nu lucrează în general în contextul „bibliotecă” tradițional, deși pot apela la asemenea deprinderi, fiind concentrați mai mult pe analiza, comunicarea și utilizarea informației, decât pe stocarea și pe protecția colecțiilor de documente, de obiecte;

antreprenorii de informații – profesioniști în informare care creează societăți de fabricare și vânzare a produselor și serviciilor de informare; o societate de informare este o societate ce se organizează, manipulează, transformă, comunică și analizează informația produsă prin investigații, cercetare, studii; produsul de informare poate fi o bancă de informații specializate, un program, publicații (precum indexul, repertoriile etc.), iar un serviciu de informare furnizează informații la cerere unei societăți care nu are serviciu propriu ori detașează profesioniști în informare, pe perioade scurte, în acea societate;

oamenii de știință în informare – comunitatea științifică a cercetătorilor științifici, a profesorilor ce fac cercetare în știința informării și al căror învățământ se raportează în acest domeniu; aceștia lucrează în universități, centre de cercetare ori pentru mari societăți care au pus în aplicare programe de cercetare în vederea studierii proprietăților informației și dezvoltării de noi sisteme și produse de informare.

Rezultă din cele afirmate anterior faptul că Știința Informării a identificat și delimitat obiectul său de studiu și problemele fundamentale de cercetare ale sale, și anume natura, geneza și efectele, dar și al proceselor și sistemelor de construcție, prelucrare, comunicare și utilizare a respectivei informații. Totodată, aceste proprietăți, procese și sisteme au fost studiate sub diferite aspecte de către diferite discipline: biblioteconomia, muzeologia, documentarea, jurnalismul, apoi psihologia, informatica, sociologia (cu precădere sociologia științelor), științele cognitive, știința comunicării (mass-media), apărând o știință interdisciplinară, cea a informării, fiind elaborate, încetul cu încetul, concepte, metode, legi și teorii proprii acestei noi științe.

Am amintit mai sus de legătura dintre informatică și informație, însă acum voi poposi asupra unei teorii a comunicării de sorginte matematică, care e destul de recentă, datând din 1949, an în care Claude E. Shannon a editat versiunea în volum a Teoriei matematice a comunicării.

În urma discuțiilor dintre Alan Turing și Claude Shanon asupra posibilității de a face mașinile să gândească, cel din urmă a propus alimentarea unui creier electronic cu „lucruri culturale”, precum muzica. Turing a creat cu ochiul minții o mașină care putea să simuleze orice altă mașină posibilă – orice computer digital, pe care a numit-o „U” de la universal și pe care matematicienii o utilizează până azi. Mașina Turing se apucă să examineze fiecare număr pentru a vedea dacă el corespunde ori nu unui algoritm calculabil. Unele numere se vor dovedi calculabile, altele ar putea fi necalculabile, iar a treia categorie este reprezentată de numere enigmatice care merg înainte, fără a ajunge la un punct final, categorie asupra căreia va stărui Turing în mod special. Argumentarea sa devine „o capodoperă noduroasă de definiții recursive, simboluri inventate să reprezinte alte simboluri, numere desemnând alte numere, tabele de stări, algoritmi, mașini.”

Codurile erau ceea ce aveau în comun Alan Turing și Claude Shanon, primul codificând instrucțiuni ca numere, iar numerele zecimale ca șiruri de 1 și 0, iar cel de-al doilea a făcut coduri pentru gene și cromozomi, relee și comutatoare. Inventivitatea lor i-a condus în timpul războiului la criptografie, în formele ei cele mai enigmatice.

În timpul activității lor, au ajuns să evalueze probabilitatea producerii unui anumit fapt, precum o setare specială a mașinii Enigma ori locația unui submarin, simțind că era acolo ceva ce putea fi măsurat matematic. Shanon, încercând să dezvolte cifrul perfect, folosește într-un raport secret noțiunea „teoria informației”. Pentru a crea o teorie, acesta trebuia să golească informația de termenul ei semantic, aceasta devenind incertitudine, surpriză, dificultate și entropie:

„informația este strâns asociată cu incertitudinea”, incertitudinea putând fi măsurată calculând numărul de mesaje posibile; dacă un singur mesaj este posibil, nu există incertitudine și, drept urmare, nicio informație;

unele mesaje pot fi mai probabile decât altele, iar informația implică surpriza, aceasta fiind un mod de a vorbi despre probabilități; dacă litera care urmează după g este h nu se transmite nicio informație întrucât probabilitatea lui h este mare;

„semnificativă este dificultatea de a transmite mesajul dintr-un punct în altul”; este posibil ca ca afirmația să pară de-a-ndoaselea ori tautologică, ca și definirea masei în termeni de forță necesară pentru a muta un obiect, însă atunci masa poate fi definită în acest mod;

informația este entropie – cea mai stranie idee și cea mai puternică dintre toate; entropia – un concept dificil și vag înțeles – este o măsură a dezordinii din termodinamică, știința despre căldură și energie”.

Modelul de comunicare al lui Shanon este același cu cel din lucrarea sa secretă de criptografie, lucru deloc întâmplător:

sursa informației transmițător semnal receptor destinație

semnal mesaj

recepționat

sursă de zgomot

Conform acestei teorii, un sistem de comunicație trebuie să conțină următoarele elemente:

sursa informației este persoana ori mașina care generează mesajul, care poate fi o simplă succesiune de caractere, precum în situația telegrafului ori al teletipului, sau poate fi exprimată matematic sub forma unei funcții – f(x,y,t) – de timp și alte variabile;în exempul televiziunii în culori, componentele sunt trei funcții într-un continuum tridimensional, nota Shanon;

transmițătorul „operează asupra mesajului într-un anumit fel”, codifică mesajul, pentru a produce un semnal adecvat; un telefon convertește presiunea sunetului într-un curent electric analog; un telegraf codifică diferitele caractere în puncte, liniuțe și spații; mesajele mai complexe potsă fie probate, comprimate, cuantizate și suprapuse;

canalul: „simplu spus,mediul utilizat pentru trimiterea semnalului”;

receptorul inversează operația transmițătorului, decodifică mesajul ori îl reconstruiește din semnal;

destinația este „persoana sau (lucrul)” de la capătul celălalt.

Într-o zi dinaintea apariției volumului, în vara anului 1949, Shanon a luat un creion și o foaie de blocnotes, a tras o linie de sus până jos și a scris puterile de la 100 la 1013, axă pe care a botezat-o „capacitate de stocare a biților”. A început să listeze niște itemi despre care s-ar fi putut spune că „depozitează” informație; un disc cu cifre de tipul celui folosit într-o mașină de adunat de birou – cu zece cifre zecimale –reprezintă puțin peste 3 biți, prin urmare sub 103 biți a scris „cartele perforate (toate configurațiile permise)”, la 104 a pus „pagină dactilografiată la un rând (32 de simboluri posibile)”, iar lângă 105 a notat ceva neconvențional: „constituția genetică a omului”, neexistând un corespondent în gândirea științifică a vremii, fiind prima oară când cineva sugera că genomul era o sursă de informații măsurabilă în biți. Bănuiala lui Shanon era, totuși, una modestă, scăzută cu cel puțin patru ordine de mărime, acesta crezând că un disc audio deținea mai multă informație, cam 300 000 biți, iar la nivelul de 10 milioane situa o revistă masivă profesională, Lucrările Institutului Inginerilor de Radiofonie și la 1 miliard Encyclopaedia Britannica, estimând de asemenea o oră de transmisie televizată la 1011 biți și o oră de „film multicolor” la peste un trilion. Sub notația în creion a 1014, 100 de trilioane de biți, a așezat cea mai mare acumulare de informației la care s-a putut gândi: Biblioteca Congresului.

Această teorie, cu împlinirile și neîmplinirile ei, a reprezentat un moment de cotitură a informației, a comunicării și chiar a ciberneticii.

Dacă în acei ani abia lua naștere tehnologia informației, am putea afirma că în mod inconștient, câțiva ani mai târziu informatica acaparează totul, practic toate domeniile de activitate umană, iar în anii 90 apare prima „generație net” cum este numită în literatura de specialitate: „ea e prima care «a crescut digital»”.

În vârtejul informaticii, cu programe care apar continuu și din ce în ce mai evoluate, această generație se simte „ca peștele în apă”, reușind să se adapteze mult mai ușor decât adulții. Ceea ce este firesc, întrucât tinerilor „internetul le-a dat libertatea de a alege ce să cumpere, unde să lucreze, unde să facă lucruri cum ar fi cumpărăturile sau să stea de vorbă cu prietenii și chiar libertatea de a fi cine vor să fie”.

Nu în ultimul rând, însă, intenetul este accesat și pentru rezolvarea temelor, ceea ce înseamnă că este o sursă de informare: „Fuga după libertate transformă de asemenea educația. Ei au acces la lumea cunoașterii din vârful degetelor. Pentru ei, învățatul ar trebui să aibă loc acolo unde și când vor.”

Totodată se întrevede un viitor care poate fi în două feluri: sumbru sau profund diferit, două direcții diametral opuse, două alternative deduse din felul de a fi al „generației net”: „Folosesc Google și pot să absorb rapid informații relevante. Unele informații provin din cărți. Dar nu are sens să stai și să citești o carte din scoarță-n scoară. Nu e o metodă eficientă de a-mi folosi timpul, pentru că pot să obțin informațiile de care am nevoie mult mai rapid de pe internet. Trebuie să știi cum să faci aceste lucru – trebuie să fii un vânător priceput.”

Se poate constata cu ochiul liber că dezvoltarea societății în general a ieșit încetul cu încetul de sub umbra spontaneității suverane și a improvizației suficiente, iar gradul de raționalitate al managementului societății a crescut considerabil, viziunile, orientările și proiectele puse în operă se întemeiază, din ce în ce mai coerent, pe construcții politice cu multe caracteristici sistemice.

Oamenii nu sunt câtuși de puțin simpli spectatori ai evoluției societății, al dezvoltării în ansamblu ori sectorial a acesteia, ci sunt actori activi. Deși legile sistemice așază unele decizii majore și comportamente sub sceptrul determinărilor implacabile. Iar informația a devenit „un univers dinamic, cu o mare diversitate de conținuturi și forme, copleșitor din punct de vedere cantitativ, predominant în raporturile cu schimbarea și cu calitatea, în toate domeniile de activitate umană și purtător de semnificații majore la nivelul psihologiei colectivităților și indivizilor activi.”

Prin urmare, nevoia de informație este stringentă, diversă și plină de complementarități, instrument de construcție și coeziune cognitivă, sursă și catalizator al creativității.

Practic, nevoia de informație precede nevoia de educație, după cum s-a constatat în literatura de specialitate, pornind de la imperative vitale și autostimulându-se prin conexiuni și consecințe complexe.

Așadar, utilizatorul este în prezent un „vânător de informații”. Se pune întrebare atunci: ce poate face biblioteca pentru utilizatorii ei, cum îi poate ajuta în procurarea armelor cu care să devină vânători pricepuți? La această întrebare vom încerca să formulăm un răspuns în capitolul următor.

Serviciile superioare în bibliotecă

Este evident faptul că „procesul ireversibil al schimbării se simte tot mai puternic și în biblioteci.” Nici nu ar putea fi altfel, din moment ce, așa cum am arătat în capitolul anterior, informația a devenit vitală în societatea contemporană, iar în consecință a tras după sine și nevoia de informație.

Inevitabil, această schimbare se poate observa și în domeniul serviciilor oferite de bibliotecă utilizatorilor săi.

Cunoașterea semnifică practic informație cu înțeles și informație care acționează, iar societatea cunoașterii nu poate exista decât grefată pe societatea informațională fără a putea fi separată de aceasta.

Societatea informațională se dezvoltă având la bază o cultură a informației ce influențează în mod evident profesia de bibliotecar, deschizând noi perspective în materie de educație și formare, oferind un acces facil la informație, la documentare, la cunoaștere (de pildă, învățământul la distanță, autoformarea, biblioteci și universități virtuale etc.).

De altfel, obiectivul unei biblioteci, care este un centru de informare, un centru de formare, dar și unul cultural și social, constă în „a oferi accesul la orice tip de informație, pentru oricine, oricând și oriunde”.

Epoca în care trăim cunoaște mutații rapide și imprevizibile în domeniul informației, iar apariția bibliotecii digitale și perfecționarea procesului foarte complex de stocare și difuzare a informațiilor contribuie la îndeplinirea obiectivului bibliotecii, enunțat mai sus, acces la infornație care a devenit posibil din punct de vedere tehnic datorită creării unei instrumentații adecvate stocării, regăsirii și diseminării informației.

Pe de altă parte, a apărut de puțină vreme și conceptul de „acces deschis prin internet la publicațiile științifice”, fără scop comercial și fără plata oricărei remunerații, ceea ce este extrem de important pentru circulația informațiilor științifice în mediul academic.

Iar biblioteca este obligată să schimbe din mers, să se adapteze noilor tendințe și să-și îmbunătățească și înnoiască serviciile așa încât nevoia de informație stringentă a utilizatorilor să poată fi satisfăcută.

Serviciile azi

Prin servicii se înțelege, în sensul lucrării de față, acel „sector al economiei în care se desfășoară o activitate utilă, menită să satisfacă anumite nevoi sociale fără să se materializeze în produse (ex. comerț, transport, sercivii destinate întreprinderilor și persoanelor fizice, sănătate, învățământ etc.)”.

În ceea ce privește noțiunea de serviciu public, în limbaj curent desemnează o activitate de interes general, prestată către un organism, adică de către o persoană juridică, autorizată de o autoritate a administrației publice și are două accepțiuni în ceea ce privește definirea sa:

definire în sens general ori ca tip de activitate de interes general pe care administrația înțelege să și-o asume;

definire în sens organic ori organismul cu ajutorul căruia este realizată o activitate de ordin general; fiind o noțiune complexă și esențială a dreptului administrativ, acest concept a suportat modificări importante de-a lungul vremii, care au avut drept consecință pierderea clarității inițiale; până acum, în literatura de specialitate occidentală s-au conturat trei definiții care coexistă și au fost preluate în legislația comunitară.

Definiția clasică s-a conturat la începutul sec. XX și consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată doar de o persoană publică.

Definiția interbelică permitea încredințarea unor servicii publice către persoanele private, însă era deficitară întrucât nu prevedea condițiile în care activitatea unei persoane private ar putea fi considerată ca fiind un serviciu public. Condițiile au fost enunțate ulterior de Laubadere în 1964 („Serviciul public este activitatea de interes general, prestată de o persoană privată având prerogativele puterii publice sub controlul administrației”):

interesul general, serviciile publice având ca principal obiectiv interesul public și nu obținerea unui profit;

mijloacele puterii publice, care sunt privilegii acordate persoanei private care servește interesul general și se bucură de autoritate și nu de egalitate în raport cu terții;

controlul administrației asupra prestării serviciilor publice derivă din faptul că o persoană privată poate presta un serviciu public doar printr-o delegare (care prevede limitele între care poate să acționeze cel împuternicit) primită de la o autoritate publică.

Definiția actuală s-a conturat spre finele anilor '80 și recunoaște faptul că unele servicii publice desfășurate de persoane private nu trebuie să se bucure neapărat de prerogativele puterii publice, în prezent idenficarea unui serviciu public presupunând luarea în considerare a trei elemente:

elementul material: serviciul public este înainte de toate o activitate de interes general, care poate fi asigurată și de către o persoană privată;

elementul voluntarist: rezidă în intenția puterilor publice (autorități locale ori naționale) de a exista un serviciu public, neexistând vreun serviciu public prin natura sa; trebuie să existe trei indicii pentru a putea identifica un serviciu public:

activitatea trebuie să răspundă unei misiuni de interes general;

respectiva organizație privată trebuie să dispună de veritabile prerogative de putere publică;

respectiva organizație privată trebuie să fie supusă unui control din partea puterilor publice;

elementul formal: regulile care se aplică în mod normal activităților de servicii publice provin din acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general în cauză.

Principalul factor de apariție și diversificare a serviciilor sociale este nevoia socială, care poate fi definită drept „ansamblul dorințelor a căror satisfacere este considerată de membrii unei colectiviăți ca fiind indispensabilă pentru asigurarea unui nivel și stil de viață în conformitate cu nivelul de dezvoltare și statutul grupului.”

Nevoile sociale sunt o creație a istoriei și a structurilor sociale, variind în funcție de nivelul de dezvoltare a societății, de sfera și structura trebuințelor, de impulsul științei și tehnicii (de pildă autoturismul este un vehicul individual care îndeplinește nevoia obiectivă de a parcurge distanțe lungi), însă acestea nu trebuie confundate cu cererea de produse și servicii (aceasta fiind o categorie a pieței, cu o sferă mai restrânsă unde intră doar o parte a nevoii sociale ce este satisfăcută prin procesul de vânzare-cumpărare).

Nevoile sociale se pot clasifica din mai multe puncte de vedere, cel care prezintă interes pentru lucrarea de față fiind după aria de cuprindere :

nevoi individuale, care se manifestă ca cerințe directe ale fiecărui membru al comunității; se împart în trei categorii: primare (fiziologice), necesare pentru supraviețuire: hrana, îmbrăcămintea, încălțămintea etc.; secundare (spirituale), necesare pentru instruire și educare, nu pentru supraviețuire: cultură, artă, învățământ etc.; sociale, determinate de interesul fiecărui individ și al societății de conservare a sănătății: odihnă, recreere, ocrotire sănătății etc.

nevoi generale, ce reprezintă un ansamblu de cerințe individuale, manifestate nu direct de către fiecare membru al comunității (societății), ci indirect, ca cerințe ale întregii colectivități (societăți);

Nevoia socială ține de ființa umană și odată apărută și conștientizată poate fi satisfăcută pe mai multe căi: consum de produse din gospodăria proprie, cumpărare de mărfuri ori de servicii, servicii oferite de societate.

Totodată, trăim într-o epocă în continuă dezvoltare, iar progresele apărute în știință și tehnică conduc la apariția, dezvoltarea și diversificarea nevoilor spirituale și sociale care sunt satisfăcute cu ajutorul serviciilor. În consecință, apar noi exigențe în raport cu forța de muncă care impun creșterea preocupărilor în ceea ce privește educarea, instruirea, formarea și perfecționarea acesteia, iar de aici decurge atenția deosebită care trebuie acordată învățământului.

Pe de altă parte, nevoia socială de servicii se manifestă nu doar sub forma nevoilor individuale, ci și sub forma celor generale. Astfel, nevoile generale de consum sunt satisfăcute prin intermediul unor servicii publice precum: cultură, învățământ, sănătate, protecția mediului etc., care sunt subvenționate de la bugetul de stat ori de la bugetele colectivităților locale, cât și prin intermediul unor servicii private a căror contravaloare este achitată de beneficiarii acestora.

Nevoile sociale ale aparatului de producție conduc și ele la apariția unor servicii de cercetare, analize economice, de informatică, de leasing etc. menite să contribuie la creșterea eficienței activității diferiților agenți economici și la satisfacerea intereslor individuale ale membrilor societății.

Așadar, se poate afirma că o creștere și o diversificare a nevoilor sociale se manifestă ca o cerere de servicii.

Această evoluție continuă, creșterea fără precedent a fluxului de informații științifice și tehnice, atrage după sine și o (r)evoluție infomațională. În plus, se remarcă și dezvoltarea intensă a tehnicilor informaționale, printre care rolul cel mai important îl deține calculatorul, datorită capacității extraordinare de a prelua, cu mare eficiență, volume impresionante de date și informații.

În ultimul secol, cunoașterea a cunoscut o dezvoltare progresivă, iar informația a cunoscut acceași dezvoltare, având aceeași arie de răspândire publică. Iar specialiștii, studenții și publicul larg au nevoie în toate domeniile și disciplinele de studiu de un instrument care le-ar putea ușura accesul la conținutul operelor publicate de-a lungul timpului, impunându-se realizarea unor lucrări bibliografice care să le ofere informațiile de care au nevoie.

Fenomenul informațional are efecte foarte puternice în domeniul bibliologic, în general, și în cel bibliografic, în special, utilizatorul fiind obligat să facă față la o producție de informație în continuă creștere, ba chiar la o „supraîncărcare” și, de multe ori, aceasta conduce la incapacitatea ofertei informaționale de a răspunde, pe măsură, cererii, explicându-se faptul că utilizatorul trebuie să fie capabil să filtreze, din volumul imens de informație transmisă, pe cea utilă.

Apare așadar ca o consecință firească nevoia de servicii de un alt nivel, superior.

Serviciile superioare

Definiție. S-a afirmat pe bună dreptate în literatura de specialitate că „serviciile înseamnă a acționa cu scopul de a crea valoare pentru altcineva”, aceasta fiind esența tuturor afacerilor, organizațiilor și carierelor de succes. Iar prin „servicii superioare” se înțelege să creezi un nivel ridicat de valoare, exact valoarea dorită, sau un nivel neașteptat de valoare. Însă, în oricare dintre situații rezultatul trebuie să fie cel pe care clientul (sau colegul atunci cand vorbim de servicii interne) îl apeciază cu adevărat. Clienții plătesc pentru valoare, iar cu cât compania creează mai multă valoare în favoarea acestora, cu atât poate cere mai mult în schimbul acesteia, și este cu atât mai probabil ca aceiași clienți să revină și să devină loiali. Este evident faptul că biblioteca este o organizație non-profit, dar aceasta nu înseamnă că nu dorește să atragă mereu alți și alți utilizatori, dar și să-i păstreze pe cei de acum, în caz contrar aceasta neputându-și demonstra utilitatea ca instituție. Prin urmare, cele de mai sus, care se referă în mod expres la o unitate economică, sunt valabile și în situația bibliotecilor.

Arhitectura serviciilor superioare. PortalsCommunity.com a împărțit componentele sale în nivele de servicii, care permit asamblarea soluțiilor într-o arhitectură solidă pe unul ori mai multe portaluri, iar o structură flexibilă și scalabilă va face posibilă evoluția tehnologică și funcțională a portalului (-urilor). Clasificarea propusă pe etaje/nivele de servicii a modulelor din arhitectura unui portal prezintă avantaj în conceperea unei arhitecturi de portal independentă de furnizorii de platforme software.

Bineînțeles, arhitectura la care vom face referire mai jos nu este realizată expres pentru bibliotecă, dar poate fi adaptată cu ușurință la aceasta:

serviciu de prezentare – are rolul de a afișa conținutul portalului utilizatorilor finali printr-o interfață web, browserul putând oferi o pagină divizată în mai multe frame-uri (ferestre) ori poate deschide câte o nouă fereastră. Portalurile sunt colecții de diferite componente independente, denumite deseori portlet-uri (portlets) ori servicii web, astfel că nivelul la care se construiește interfața e altul decât browserul. În majoritatea portalurilor, fiecare portlet generează codul HTML necesar pentru acesta, iar apoi serverul ce deservește portalul adună informația de la fiecare portlet și construiește pe baza codurilor un nou cod HTML utilizat în interfața cu utilizatorul;

serviciu de informare – un portal este un complex de servicii de informare, un serviciu de informare putând fi privit ca un „selector de informație” – informațiile sunt preluate din surse structurate ori nestructurate de date din interiorul organizației ori din surse externe disponibile pe situri publice ori private; sursele pot fi și servicii web construite de alte organizații ce prelucrează, la rândul lor, informația ori documente în diverse formate (doc, pdf etc.);

serviciu de infrastructură – un portal robust include nivele multiple de infrastructură și dă posibilitatea construirii unei platforme unificate, integrate, incluzând aici și ceva din serviciul de securitate care, la acest nivel, e construit din firewall-uri, VPN etc. Mai mult, există sincronizarea LDAP, autentificarea unificată, autentificarea unică pe mai multe platforme (single cross-platform login) și serviciul de autorizare a portalului;

serviciu de securitate / managementul identității – acest nivel de serviciu se ocupă de problemele de securitate la nivel de portal și de aplicații, fiind incluse aici serviciile de autentificare (managementul numelui utilizatorului și a parolei, sincronizarea LDAP, single sign-on, gestiunea grupurilor etc.), serviciile de autorizare care gestionează rolurile, privilegiile utilizatorilor finali până la politicile individuale de securitate și de acces la informațiile din portal;

serviciu de administrare / management – este necesar ca acest tip de serviciu să fie ușor de administrat, astfel încât să permită „utilizatorilor deplini” (cu drept de acces deplin) să configureze portalul pentru comunitatea utilizatorilor finali; mai mult, firma de IT ce realizează portalul poate și ea să configureze și să îmbunătățească mediul de lucru; în multe portaluri, aceste servicii sunt oferite printr-o interfață web și în cele mai multe situații există un program separat client/server care face administrarea ușoară; în aceste servicii mai pot fi incluse managementul structurii informației (taxonomia), managementul utilizatorilor, al rolurilor, înregistrarea modulelor și serviciilor de informare;

serviciu de acces și integrare – un portal complet furnizează arhitectura necesară adaptării la bazele de date și aplicații, aceasta fiind valabil atât pentru portal în ansamblu, cât și pentru portleturi; acest nivel poate fi integrat într-o soluție EAI pentru a obține acces la diverse aplicații moștenite; un astfel de serviciu, dacă este bine construit, va permite dezvoltarea de aplicații moștenite pentru noi sisteme, după cerințe;

serviciu de conținut – este o componentă importantă a portalului care se ocupă cu gestiunea datelor nestructurate din cadrul portalului; există un motor de indexare a textului, un set de roboți de indexare capabili să parcurgă și să indexeze conținutul, un depozit de metadate și un sistem de gestiune a conținutului care să ofere posibilitatea de supunere spre aprobare a conținutului destinat portalului; totodată, mai include și un sistem de management a struturii (taxonomia);

serviciu de colaborare – permite utilizatorilor finali ai portalului să colaboreze mai bine prin crearea unor spații de lucru virtuale, depozite de documente partajate, interacțiunea în timp real și forumuri de discuții; totodată, acest serviciu permite definirea și execuția fluxului de muncă în interiorul organizației și în afara ei către diferite destinații și sisteme de stocare (back-end systems);

serviciu de dezvoltare – permite dezvoltarea de portaluri personalizate, module de portaluri personalizate și portleturi; de multe ori, portleturile se vor regăsi ca servicii web ori nivele ale acestora; pentru crearea modulelor serviciul oferă suport HTTP, de interpretare (rendering), de personalizare și suport XML prin servicii specifice; aici mai sunt incluse uneltele și metodologiile de dezvoltare a portalurilor;

serviciu de aplicații – reprezintă acel serviciu care este oferit de un portal printr-o interfață API (denumită uneori dispozitiv gadget ori portlet) ori nivel EAI. Sunt incluse interfețe și posibilități de integrare pentru pachetele software precum soluțiile pentru ERP ale SAP și Oracle, pentru CRM a Sieble, pentru HR a PeopleSoft sau pentru SCM creată de i2; și aici este permis accesul la alte sisteme, managementul conținutului, al documentelor și colaborarea.

Portalurile reprezintă o combinație între un produs „scos din cutie” (out-of-the box) și un produs personalizat care permite utilizatorilor finali să găsească, gestioneze, clasifice și să folosească aplicațiile și conținutul web; prezentăm în cele ce urmează componentele funcționale care intră în calcul la construirea unui portal, chiar dacă în produsul final nu vor fi truvabile toate:

taxonomia – este o structură ierarhică (arbore) ce prezintă informația portalului într-un mod ordonat, putându-se găsi sub denumirile de liste ordonate, arbori de clasificare, ierarhii;

directorul – semnifică organizarea conținutului într-o structură și ierarhie de categorii, fiind –practic – implementarea taxonomiei în portal;

parcurgerea documentelor – această componentă face posibilă pentru utilizator găsirea informației dorite prin parcurgerea structurii directorului;

căutarea – indexează conținutul informațional al sistemelor de stocare ale organizației și permite utilizatorilor să navigheze și să găsească informații pe baza unor anumite criterii, rezultatul operațiunii de căutare fiind, de regulă, o listă de legături către pagina web care conține informații legate de criteriul ales;

managementul conținutului – reprezintă procesul de redactare, contribuție, revizuire, aprobare, publicare, livrare și întreținere a conținutului integrat în portal sau accesat prin intermediul portalului; conținutul se referă în general la text și grafică;

managementul documentelor – este similar cu gestiunea conținutului, deosebirea constând în faptul că unitatea informațională gestionată este documentul (un fișier electronic) și presupune deseori verificarea documentelor pentru a se asigura că informația redată este corectă și actualizată;

personalizarea la nivelul utilizatorului final – este facilitatea oferită de portaluri de specificare a propriilor preferințe pentru atribute care gestionează interfața (schemele de culori, modulele care apar și formatul acestora, modul de organizare și conținutul paginii web);

personalizarea pe nivele – fiecare utilizator poate să aibă setări pentru fiecare funcție a portalului pe care o folosește; totodată, pot fi realizate personalizări pentru comunități, grupuri de utilizatori a căror setări sunt de nivel organizațional; un portal oferă cadrul pentru definirea și stocarea setărilor în vederea ajustării conținutului după interesele fiecărui utilizator;

grupul de experți – facilitățile de colaborare contribuie la profilarea în timp a utilizatorilor și la identificarea experților prezenți în organizație;

colaborarea – o soluție EIP poate fi o unealtă extrem de puternică, permițând unui grup de utilizatori să lucreze împreună pentru a împărtăși idei și a se completa reciproc în munca pe care o realizează; această colaborare presupune schimburi de e-mailuri ori altfel de mesaje electronice între utilizatori aflați în locații diferite, în timp real (sincrone) ori întârziat (asincrone); exemple: chat-urile, spațiile de lucru ale echipelor, forumurile de discuții, diseminarea documentelor, conferințe virtuale și video-conferințe;

Business Intelligence – majoritatea portalurilor de întreprindere oferă în fapt o interfață unică (universală) pentru diferite componente ale unei soluții BI, ajutând utilizatorul să ia decizii mai bune și bine fundamentate, incluzându-se aici creare de rapoarte ale organizației, rapoarte ad-hoc, cuburi OLAP și raportarea de excepții;

alertele – reprezintă notificări asupra unui eveniment ori schimbare apărută pe baza unor criterii de filtrare care implică fie informații din una ori mai multe surse, fie diverse aplicații; alertele pot fi expediate utilizatorilor prin e-mail ori dispozitive wireless; conținutul și tipul alertelor, mecanismul și formatul alertelor, frecvența lor, condițiile care vor genera notificarea sunt determinate de setările proprii fiecărui utilizator;

abonamente – multe portaluri (precum și situri ori aplicații web) permit urilizatorilor să subscrie unei componente ori unei categorii de componente din cadrul portalului; ulterior, portalurile, prin mecanisme proprii vor trimite mesaje (alerte) utilizatorilor prin care îl vor anunța despre noutățile ori modificările de conținut din perioada anterioară;

fluxuri de muncă – se referă la modul organizat prin care se execută o acțiune care are mai mulți participanți și care este asistată din punct de vedere electronic;

login unificat (Single Sign-On) – posibilitatea de a vedea informații din mai multe sisteme, în formate multiple, toate prezentate pe o singură pagină web este poate cel mai mare avantaj adus de portaluri, care facilitează orientarea și instruirea angajaților, reducând timpul de lucru al utilizatorilor care pot să monitorizeze și să actualizeze sisteme multiple printr-o singură interfață web; întrucât diferitele sisteme care contribuie la construirea paginii web și a componentelor sale pot să fie securizate prin diferite sisteme de autentificare, SSO facilitează navigarea între sisteme printr-o schemă unică de autentificare.

Mai trebuie precizat faptul că un portal complet încorporează o varietate de tehnologii Internet și aplicații, scopul acestuia fiind de a furniza informația utilizatorului final într-un singur format, adunând date din numeroase surse, ceea ce face ca numărul tehnologiilor care pot fi folosite într-un portal să fie mare și greu de estimat. Totuși, vom prezenta în cele ce urmează o listă cu cele mai folosite tehnologii, unele dintre acestea (precum serviciile web) evoluând permanent , iar altele fiind relativ stabile (bazele de date, adesea construite pe SQL):

serverul de aplicație – adeseori este construit pe platformă Java și furnizează cadrul de dezvoltare și infrastructura de rulare a portalului; exemple: iPlanet, BEA WebLogic, IBM Websphere, Oracle 9iAS, Sybase;

serverul web – lucrează împreună cu serverul de aplicație spre a face legătura dintre cererile clienților și serverul de aplicație, serverele web utilizate în portaluri sunt construite pe HTTP standard, precum Microsoft Internet Information Server (IIS), Apache etc.; atunci când un utilizator accesează pagina web, browserul web face o cerere către serverul web, care transmite cererea serverului de aplicație; portalul și portleturile asociate lucrează pe serverul de aplicație;

baza de date – majoritatea portalurilor sunt dirijate de o bază de date (Oracle, DB2, Sybase sau SQL Server) folosită pentru a păstra informațiile specifice – utilizatorii, setările acestora, serviciile web/portleturile și informațiile de securitate, bază la care se mai adaugă cea/cele ale sistemului tranzacțional (sistemul ERP, CRM sau SCM) pe care portalul le interoghează pentru afișarea de informații utilizatorilor; în Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara, pentru baza de date a utilizatorilor, a publicațiilor din colecțiile bibliotecii și nu numai, este utilizat programul ALEPH 500, care este un sistem integrat de bibliotecă ce furnizează bibliotecilor academice, de cercetare și naționale unelte eficiente, ușor de utilizat și proceduri ce vin în întâmpinarea cerințelor tot mai mari din domeniu; clienții accesează toate tipurile de materiale ale bibliotecii prin intermediul link-urilor din înregistrarea bibliografică; integrarea cu SFX®, server-ul de legături în funcție de context al Ex Libris™, permite utilizatorilor să acceseze servicii definite de bibliotecă create dinamic, incluzând link-uri la baze de date cu citări, resurse web, magazii locale de informații, full text din reviste electronice și o serie de alte servicii ale sistemului Aleph; modulul ADAM – Aleph Digital Asset Management extinde serviciile bibliotecii oferind posibilitatea managementului și accesului la obiecte digitale – audio, video, imagini și sunet – și a metadatelor asociate lor din mediul Aleph; utilizând modulul de Catalogare, personalul bibliotecii poate atașa înregistrărilor MARC o plajă largă de obiecte digitale, creând date bibliografice asociate în formate MARC, la alegere și adăugând cu ușurință metadate tehnice; facilitățile sistemului Aleph pot fi extinse printr-o serie de facilități precum X-services și APIs; modulul flexibil de Catalogare oferă instituțiilor posibilitatea de a alege machete standard de catalogare oferite de ALEPH sau de a crea propriile versiuni, adaptate nevoilor instituției; ușor de utilizat sofisticatul OPAC (Open Public Access Catalog) – catalogul cu acces public deschis accesibil prin web – este poarta de acces a utilizatorilor la sistemul Aleph; interfața web poate fi ușor adaptată, fără efort, de către bibliotecă, după nevoile sale și pentru a reflecta imaginea acesteia; funcția de Diseminare Selectivă a Informației (SDI) oferă clienților opțiunea de a-și crea alerte; notificările SDI trimise prin email includ legătura directă la înregistrarea bibliografică din catalogul bibliotecii; modulul de Achiziție/Seriale face ca operațiile de comandă, facturare, reclamare și recepție a materialelor să fie ușoare și eficiente; funcția Seriale oferă bibliotecarilor acces atât la datele bibliografice și de stoc cât și la informațiile despre comenzi, fonduri și furnizori; modulul de Circulație al Aleph-ului, flexibil și comprehensiv, suportă o gamă nesfârșită de profile ale politicii de circulație; funcțiile pentru Crearea rezervelor pentru cursuri (Course Reading and Reserves) furnizează acces public atât la materiale tradiționale cât și la cele electronice destinate cursurilor și de asemenea furnizează instrumente pentru managementul rezervelor pentru cursuri și pentru crearea și modificarea listelor de bibliografii recomandate a fi citite de către studenți; având la bază Unicode, Aleph oferă facilități multilingve și multiscript pentru 20 de limbi ale interfeței; utilizatorii pot interacționa cu sistemul în una din limbile configurate de bibliotecă și pot schimba oricând interfața în limba preferată; Aleph oferă multiple metode de partajare a resurselor care sprijină variate înțelegeri de parteneriat între biblioteci, metode care permit instituțiilor să ofere clienților calea cea mai eficientă de obținere a materialelor căutate. Sistemele Aleph individuale care partajează un catalog colectiv au acces în comun la datele și situația cititorilor prin componenta Direct Consortial Borrowing; Aleph Reporting Center (ARC) – centrul de rapoarte Aleph – este un mediu prietenos, bazat pe web, pentru interogare, realizare de rapoarte și generarea de statistici, oferind personalului statistici ad-hoc despre aproape oricare aspect al bibliotecii derivând din informațiile conținute în sistemul Aleph; ARC are din start peste 100 de rapoarte predefinite și statistici care utilizează informațiile din sursele de date ale modulelor sistemului Aleph; un set intuitiv de instrumente oferă personalului mediul necesar pentru a crea rapoarte și statistici specifice bibliotecii; personalul care creează ad-hoc aceste rapoarte nu trebuie să aibă cunoștințe despre structura bazelor de date Aleph sau programare în SQL; toate rapoartele salvate pot fi utilizate în comun în bibliotecă, consorțiu sau cu alte instituții care utilizează Aleph;

taxonomia – reprezintă o schemă de organizare a unei colecții de date; taxonomia presupune, cel puțin teoretic, luarea unui set de documente și organizarea lor astfel încât să ușureze navigarea și căutarea în acestea; taxonomia este analoagă structurii de directoare la care se adaugă componentele funcționale adiționale (metadate) folosite la clasificarea documentelor și regulile de ordonare a fișierelor; majoritatea portalurilor au o taxonomie statică, definită clar de la bun început, însă există și portaluri cu o taxonomie generată dinamic pe baza metadatelor furnizate;

roboții de indexare – sunt procese automate care citesc, indexează și clasifică documentele la un interval de timp stabilit, de pildă un robot de indexare web parcurge paginile web periodic și urmărește modificările aduse conținutului, pe care-l indexează într-o taxonomie care face ușor de regăsit informațiile de care au nevoie utilizatorii;

depozit de metadate – conține metadate legate de informația din portal și structurarea ei, incluzându-se aici și date despre taxonomia documentelor publicate; de pildă, fiecare din documentele puse într-un director Clienți ar putea avea un câmp metadată denumit „Client” care să poată lua valori dintr-un interval stabilit, valoarea acestui câmp pentru un anumit document fiind metadată pentru respectivul document;

portletul – e folosit la afișarea de date și oferirea de servicii de la mai multe aplicații pe o singură pagină web, înglobând nivelul de prezentare și fiind strâns legate de sursele de informație ale portalului;

motorul de categorizare – un motor avansat, cu algoritmi lingvistici, care poate structura baza de metadate în categorii de cunoaștere;

filtrele – existența lor este determinatîă de necesitatea restricționării documentelor admise într-un anumit director ori returnate ca parte a unei căutări;

indexul – este o colecție de informații care permite interogări și returnări rapide de informații, fiind de obicei o combinație dintre un index de conținut (al textului din documente) și un depozit de metadate corspunzătoare documentelor incluse în portal;

fișa virtuală – este o parte a indexului, respectiv a depozitului de metadate, fiind doar un înlocuitor al documentului în cadrul portalului;

serviciile web – sunt programe care acceptă și răspund cererilor venite de pe Internet, standard fiind cererile în format XML;

standarde și protocoale de dezvoltare – cele mai utilizate sunt: XML (Extensible Markup Language), XSL , XSLT (Extensible Stylesheet Language și Extensible Stylesheet Language Transformation), DTD și XSD (Document Type Definition și XML Schema Definition) etc.;

profilarea membrilor și a utilizatorilor ocazionali – fiecare portal are desemnat pentru fiecare dintre utilizatori un profil, care este utilizat pentru personalizarea interfeței cu utilizatorul;

sistemul de management al conținutului – este prezent la majoritatea portalurilor și permite utilizatorilor autentificați să propună/introducă informații în portal; există un proces tipic de autentificare al acestor noi informații care are ca finalitate includerea corectă a ei în cadrul taxonomiei, un astfel de sistem putând gestiona documente în formatul lor original (MS Word, PDF etc.) ori poate conține un director web care să permită crearea de documente de către utilizatorii finali;

EAI – Enterprise Application Integration – presupune un nivel de integrare inteligent între aplicații care recunosc formate eterogene, în umbra sa stând toate programele și serviciile construite spre a fi integrate și să integreze aplicații de întreprindere; un strat EAI într-un portal este necesar pentru ca interogările să poată fi coordonate și rezultatele consolidate.

Serviciile superioare în B.C.U. „Eugen Todoran” Timișoara

B.C.U. „Eugen Todoran” Timișoara este o instituție care face parte integrantă din sistemul național de învățământ superior și are misiunea de a participa la procesul de instruire, formare și educație, precum și la activitatea de cercetare științifică din universitățile și institutele de cercetare timișorene.

De altfel, activitatea sa este reflectată de date statistice riguroase, obținute în conformitate cu precizările metodologice aprobate de Institutul Național de Statistică în baza Legii nr. 226/2009.

La data de 31 decembrie 2012, fondul de documente existent era de 1.060.556 unități, incluzând cărți și periodice tipărite, manuscrise, microforme, cărți și periodice rare, documente audiovizuale și alte documente de bibliotecă (documente de muzică tipărite, cartografice, numismatice etc.), putându-se observa o scădere a volumului de documente tipărite achiziționate.

Astfel, în anul 2009 au fost achiziționate 37859 documetne, în anul 2010 – 17351 documente, în anul 2011 – 24057 documente, iar în anul 2012 doar 17508 documente.

Motivul acestei reduceri constă în diminuarea fondurilor bugetare, prin urmare s-a pus accent pe atragerea de donații de carte.

La aceste documente pe suport fizic li se alătură un număr impresionant de colecții de baze de date, finanțate prin proiectul ANELIS Plus (Acces Național Electronic la Literatura Științifică de Cercetare). Utilizatorii au beneficiat, în 2012, de acces la peste 50.000 de cărți electronice și reviste științifice.

Un număr de 281.371 de titluri din totalul colecției de documente se regăsește în baza de date a descrierilor bibliografice a sistemului integrat de bibliotecă Aleph. Prin urmare, pot fi regăsite în catalogul electronic al bibliotecii.

În cursul anului 2012 au fost scanate și convertite prin tehnologia de Recunoaștere optică a documentelor sau OCR, 17.394 de fișe din catalogul tradițional, operațiune care continuă și în prezent.

În același an, 2012, au fost activi 9.250 de cititori, dintre care 3.029 au fost noi înscriși.

Distribuția pe categorii de cititori este redată mai jos. Categoria de 8% reprezintă utilizatorii atrași prin protocoalele de colaborare cu universități de stat, particulare dar și cu cadre didactice din învățământul preuniversitar.

În luna aprilie 2012 a fost implementată o nouă versiune a programului integrat de bibliotecă Aleph, care oferă noi facilități de exploatare atât bibliotecarilor, cât și utilizatorilor.

În aceeași lună, a fost inaugurat, în parteneriat cu Reprezentanța din România a Comisiei Europene, Centrul de Documentare Europeană.

Cel mai important obiectiv al bibliotecii constă în optimizarea și diversificarea serviciilor oferite utilizatorilor. Astfel, au fost implementate în același an de referință, servicii noi precum rezervarea documentelor și prelungirea împrumutului, realizarea de bibliografii la cerere, dar și prelungirea orarului de funcționare.

Începând cu luna decembrie 2012, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” derulează proiectul „Biblioteca, instrrument de consolidare a identității regionale și a coeziunii sociale”, în cadrul Programului Uniunii Europene de cooperare transfrontalieră România-Serbia (BIBLIOIDENT).

Una din principalele componente ale acestuia constă în digitizarea, împreună cu partenerul din proiect, Biblioteca regională din Zrenjanin, Serbia, a cărților din fondul „Banatica” până la 1900, fiind vorba de cărți din diferite domenii, care au ca temă Banatul, de cărți scrise de autori din regiune și de lucrări tipărite aici.

Aceste cărți sunt foarte relevante pentru caracterul multicultural al regiunii, fiind tipărite în limbile germană, maghiară, română și sârbă, multe, însă – în latină.

Dacă vorbim despre digitizare, trebuie spus că în ultimul deceniu au avut loc mai multe încercări de digitizare a bibliografiei Banatului, acestea fiind inițiate de persoane particulare sau de instituții, făcute pe cheltuială proprie sau finanțate prin granturi, acestea fiind tentative sectoriale, așadar fără pretenții de exhaustivitate.

Încercările respective nu ar fi fost posibile fără cercetări bibliografice serioase, întreprinse în timp.

Până acum lista bibliografiilor Banatului numără deja câteva zeci de titluri, acoperind fie anumite perioade din istoria regiunii, fie diferite domenii, de la literatură, muzică și istorie până la geografie și științele naturii.

Totodată, digitizarea nu ar fi fost posibilă fără identificarea colecțiilor în care documentele se păstrază în format fizic, bibliotecile din zonă, arhivele și muzeele păstrând astfel de colecții, dar ele se pot regăsi și la colecționari privați.

De asemenea, în ceea ce privește digitizarea propriu-zisă, merită amintit aici proiectul derulat de Centrul Interdisciplinar de Studii Regionale de la Universitatea de Vest din Timișoara, în anii 2006-2008, intitulat „Practici memoriale în context intercultural. Studiu de caz: Banatul”, proiect coordonat de Smaranda Vultur.

Prin acel grant s-a alcătuit, în format electronic, bibliografia surselor cu caracter memorial, tipărite și manuscrise, referitoare la Banat și a început digitizarea lor. O muncă de echipă, ale cărei rezultate pot fi accesate online, la adresa www.memoriabanatului.ro. Revenind la proiectul BIBLIOIDENT, la încheierea acestuia, în iunie 2014, B.C.U. „Eugen Todoran” va dispune de o colectie de 200 de cărți din fondul amintit, în format electronic, accesibile online.

De asemenea, va avea un catalog online ce va conține 1000 de titluri din aceeași colecție. Însă ambițiile bibliotecii nu se vor opri aici, urmând ca acest proiect să fie continuat cu un altul, la fel de important.

Noutăți și provocări

Când vorbim despre servicii superioare într-o bibliotecă avem în vedere facilitatea acordată utilizatorilor de a accesa informații prin Internet ori cu ajutorul sistemelor informatice. Chiar dacă nu reprezintă un mod exclusiv, vom face referire în mod expres în cele ce urmează la accesul utilizatorilor la bazele de date puse la dispoziție de către bibliotecă,.

De altfel, în 2012 s-a înregistrat o creștere a consultării bazelor de date în B.C.U. „Eugen Todoran”, în paralel cu o scădere a tranzacțiilor de împrumut a volumelor pe suport de hârtie.

Bazele de date sunt pachete de informații, instrumente și servicii ce oferă noile descoperiri din toate domeniile de specialitate. Bazele de date se prezinta în format electronic, fiind stocate pe un suport electronic ( CD-ROM, DVD-ROM) sau accesibile prin intermediul internetului și oferă reviste, ziare, chiar și cărti din numeroase domenii de specialitate, în format full text ori abstract (rerezumat).

Bazele de date cuprind:

sute, mii de jurnale și reviste prestigioase de specialitate, inclusiv o arhivă cu numerele respectivelor periodice din anii anteriori;

mii de articole complete, originale și/sau revizuite, rezumate, recenzii, grafice, imagini, hărți, figuri, descrierea revistelor, date bibliografice, conexiuni către alte articole ori baze de date corelate etc;

posibilitatea de căutare mult mai ușoară a informației, prin diverse chei de căutare (după titlu, domeniu, cuvinte, an de publicație, autor etc);

domenii de specialitate vaste, cu multiple subdomenii și ramuri;

posibilitatea de a descărca, stoca și imprima informația ori de a o vizualiza pe CD-uri, DVD-uri;

interogări diverse pentru noutățile publicate dintr-un anumit domeniu (există chiar posibilitatea de se programa ca automat să primiți e-mailuri când apare un articol dintr-un anumit domeniu stabilit de dvs.).

La achiziționarea unei baze de date trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

identificarea domeniilor principale de interes ale instituției;

stabilirea a cât de cuprinzătoare și aprofundată se dorește să fie această bază de date (domenii, subdomenii, ramuri, discipline);

evaluarea posibilităților financiare ce pot fi alocate pentru această investiție;

în funcție de bugetul alocat, estimarea numărului de calculatoare care se vor putea conecta la baza de date. Tarifele variază de la 1 calculator accesibil, 2, 3…10 sau toate calculatoarele din instituția respectivă;

achiziționarea unei baze de date presupune accesarea acesteia limitată (1 an calendaristic) cu posibilitatea de reînnoire a contractului;

colaborarea cu suportul tehnic (administratorul de rețea ) pentru a găsi varianta tehnică cea mai potrivită instituției;

accesul la bazele de date și la materialele auxiliare (CD-uri, DVD-uri) se realizează pe bază de licență;

protecția pentru utilizatorii bazelor de date este garantată atât prin IP (internet protocol, unic pentru o stație de lucru), cât și prin parole și nume de utilizatori;

În ceea ce priviește accesul la bazele de date, acesta se poate face concomitent de către mai mulți utilizatori din instituție, cât și concomitent cu alți utilizatori care au achiziționat aceste baze de date, fără a întâmpina dificultăți de accesare.

Trebuie știut, însă, că orice persoană aflată în instituția respectivă (bilbliotecă, universitate, organizație), în fața calculatoarelor disponibile pentru accesare, se conectează la baza de date printr-o parolă.

Totodată, orice persoană din afara instituției nu se va putea conecta la această bază de date, chiar dacă a accesat în interiorul instituției baza de date sau dacă este cunoscută parola.

Cele enunțate anterior sunt valabile și pentru B.C.U. „Eugen Todoran” Timișoara, cu unele particularități.

Astfel, pe lângă parola cerută de unele baze de date pentru a fi accesate, pentru altele este sufient IP-ul, prin urmare pe baza acestui IP se oferă acces la bazele de date de pe orice calculator care aparține de Universitatea de Vest din Timișoara (inclusiv din campusul universitar) și de B.C.U. „Eugen Todoran” Timișoara.

Prin urmare, după cum suntem informați pe pagina web a bibliotecii, resursele electronice puse la dispoziția cititorilor de către bibliotecă pot fi accesate din rețelele Universității de Vest, inclusiv din căminele acesteia și din rețelele bibliotecii (wireless din corpul de clădire B al bibliotecii).

Pentru a accesa resursele electronice există mai multe posibilități:

folosirea facilității de căutare de pe pagina de web, a bibliotecii, alegând ROLiNeST ceea ce permite căutarea rapidă, simultană în mai multe baze de date grupate într-un set Multidisciplinar;

alegerea resursei în care se dorește căutarea din meniul Resurse electronice sau din tabelul cu resurse electronice, din pagina Informații generale.

O serie de resurse electronice sunt descrise în catalogul electronic al bibliotecii și există posibilitatea regăsirii lor în procesul căutării. Pentru acces la full text poate fi utilizat linkul din descriere sau butonul SFX.

Pe de altă parte, biblioteca are utilizatori din aproape toate sferele de activiatte, încheind protocoale de colaborare inclusiv cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I”, ori cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, adresându-se unui public specializat (studenți, cadre didactice, cercetători).

Prin urmare, biblioteca își propune să aibă acces la baze de date din domenii cat mai variate și cât mai multe, dar, din păcate, aflându-ne într-o situație de criză economică ce pare fără ieșire, acest lucru este practic imposibil.

Din aceste considerente, Ministerul Educației a venit în sprijinul bibliotecilor prin crearea ANELIS: „ACCES NAȚIONAL ELECTRONIC LA LITERATURA ȘTIINȚIFICĂ DE CERCETARE—ANELiS”. Proiectul a făcut parte din Programul Operațional Sectorial „Creșterea competitivității economice", Axa prioritară 2 – „Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, Domeniul major de intervenție 2.2 – „Investiții în infrastructura de CDI și dezvoltarea capacitații administrative", având ca Organism Intermediar Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică. Contractul de finanțare a fost încheiat la data de 11.05.2009, perioada de implementare a proiectului fiind de 42 de luni.

În perioada noiembrie 2012-ianuarie 2013, accesul la resursele electronice a fost asigurat prin proiectul ANCS-UEFISCDI.

În perioada  mai 2013 – decembrie 2015,  accesul electronic național la literatura științifică  este asigurat prin ANELIS PLUS, proiect finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovarii – UEFISCDI prin  Programul Capacități.

În anul universitar 2013-2014 ANELIS oferă acces la următoarele baze de date: 

Science Direct;

SpringerLink;

ProQuest Central;

Oxford Journals Collection;

Cambridge Journals Online;

AIP-American Institute of Physics;

APS-American Physical Society Journals;

Sage;

Thomson ISI – Web of Knowledge;

Scopus;

Ebsco;

IEEE.

Bazele de date achiziționate de bibliotecă pentru același an universitar sunt:

Dintre aceste baze date ne oprim în cele ce urmează la prezentarea uneia dintre ele, și anume ProQuest.

Baza de date ProQuest

ProQuest este unul dintre cei mai mari producători de baze de date din lume, oferind acces la câteva mii de publicații periodice și ziare, actualizate zilnic ce conțin articole „full text” (text integral) sau în „abstract” (rezumat), funcție de produsele pe care le oferă, cărți, imagini, disertații pentru teze de doctorat, dar și peste 100 de produse și servicii online și pe suport electronic.

Arhiva materialelor (anii anteriori) crește zilnic prin procesarea celor peste 5,5 miliarde de microfișe din colecția proprie.

Principalele domenii în care ProQuest a creat produse tip baze de date sunt (menționate în limba engleză):

Business and Finance;

Education;

Fine Arts;

Genealogy;

General Reference;

Government;

History and Politics;

Humanities and Social Sciences;

Law;

Literature;

Science, Technology and Medicine;

Women's Studies.

După cum se poate observa, caracterul acestei baze de date este unul enciclopedic.

Interfața online ProQuest: http://www.proquest.com

Căutarea simplă

(1) Introduceți termenul căutat, în limba engleză, având grijă să fie corect scris.

Vă puteți limita căutarea:

a. la articolele în format Full text bifând căsuța “Full text documents only”

b. la articolele din publicațiile academice, cu recenzii ale specialiștilor (“peer review”)

c. la publicațiile apărute într-o anumită periodă de timp

d. la o anumită bază de date

(3) Efectuați căutarea apăsând butonul “Search”, sau apăsând tasta “Enter”. Pentru a efectua o căutare exactă folosiți termenii între ghilimele.

Pagina de rezultate

După cum se poate observa în imaginea de mai jos, în această pagină se regăsesc:

1. Titlul articolelor.

2. Autorul articolului.

3. Titlul publicației.

4. Link către articol în varianta Full text (“Full text” sau “Full Text – PDF”).

5. Link către rezumatul articolului („Abstract”).

6. Numărul de rezultate obținute în urma căutării.

7. Termenul pentru care s-a efectuat căutarea.

8. Butonul de rafinare a rezultatelor („Refine Search”).

9. Butonul de setare a alertelor („Set Up Alert”).

10. Caseta cu subiecte recomandate („Suggested Topics”).

11. Caseta cu publicațiile recomandate („Browse Suggested Publications”).

12. Butonul de sortare a rezultatelor: în funcție de data apariției sau de relevanță.

13. Limba în care este disponibilă interfața: engleză (setare implicită), franceză, spaniolă, italiană, germană, japoneză, coreană, chineză tradițională, chineză simplificată, norvegiană, polonă, portugheză, rusă și turcă.

14. Baza de date în care s-a făcut căutarea.

Căutarea avansată

Aceasta permite folosirea și combinarea mai multor termeni și criterii de căutare, făcând

Căutarea avansată

Spre deosebire de căutarea simplă, căutarea avansată permite folosirea și combinarea mai

multor termeni și criterii de căutare, făcând uz la operatorii booleeni (AND – și, OR- sau,

AND NOT – și nu, WITHIN 3, PRE/1).

Operatorii Booleeni:

AND – Caută documentele ce cuprind cele două cuvinte legate prin AND în cadrul aceluiași paragraf (250 cuvinte);

OR – Atât cuvântul de dinainte cât și cel de după operatorul OR pot apărea în documentul căutat, dar nu obligatoriu împreună.

AND NOT – Bazele de date vor găsi documente conținând termenul de dinainte de operatorul logic dar care în mod explicit, nu conțin termenul de după acesta.

WITHIN 3 – Caută cei doi termeni astfel încât aceștia să se gasească în frază nu mai departe de 3 cuvinte unul de celălalt.

PRE/# – Primul cuvânt trebuie să îl preceadă pe cel de-al doilea cu un număr de …(#) cuvinte. Exemplu : U.S. PRE/20 Economic Policy.

Criteriile de căutare

Pentru a efectua o căutare mai exactă, există posibilitatea de a specifica câmpul unde doriți să se regăsească termenul căutat de dumneavoastră. Astfel, puteți căuta unul, sau mai mulți termeni în:

Citații și rezumate (Citation and Abstract);

Citații și textul documentului (Citation and Document Text);

Rezumat (Abstract);

Autor (Author);

Cod de clasificare (Classification Code);

Companie/organizație (Company/Org);

Elementele componente ale documentului (Document Feature);

Codul unic din baza de date (Document ID);

Limba în care a fost documentul redactat prima oară (Document Language);

Textul documentului (Document Text);

Titlul documentului (Document Title);

Tipul Documentului (Document Type);

Imagine captată (Image Captation);

Locație (Location);

Codul NAICS (NAICS Code);

Persoană (Person);

Numele produsului (Product Name);

Titlul publicației (Publication Title);

Secțiune (Section);

Subiect (Subject).

Introduceți termenii căutați.

Alegeți criteriile de căutare

3. Alegeți operatorul boolean potrivit

4. Dacă aveți mai mult de 3 termeni, adăugați câte rânduri aveți nevoie de la butonul “Add a row”

5. Ca și în căutarea simplă, completați și/sau alegeți opțiunile din restul câmpurilor.

Pentru a efectua căutarea faceți clik pe butonul “Search” (A) Pentru a reveni la setările inițiale, faceți clik pe butonul “Clear” (B) Pentru a afla mai multe detalii despre căutările pe care le puteți efectua, faceți clik pe butonul “Search Tips”.

Căutarea după domeniu

Puteți efectua o căutare pornind de la un anumit domeniu.

1. Introduceți numele domeniului căutat

2. Bifați câmpul “Suggest topics” (sugerează domeniu) pentru a obține o listă cu domenii din care vă puteți alege termenul căutat de dumneavoastră.

3. Bifați câmpul “Look up topics A-Z” (caută în domeniile A-Z) pentru a obține o listă cu domeniile, ordonate alfabetic.

4. Pentru a efectua căutarea, faceți clik pe butonul “Find Term”

5. Pentru a alege un anumit domeniu, faceți clik pe butonul “browse the subject directory”. Veți obține o listă cu domeniile generale din care se poate ajunge la cuvântul/expresia căutat(ă).

Rezultatele căutării după domeniu

Efectuând căutarea cu ajutorul câmpului “Look up topics A-Z” veți obține o listă cu domeniile recomandate. Aveți două opțiuni: să vizualizați lista cu documente găsite – făcând clik pe butonul “View documents” (1) sau să restrângeți căutatrea – făcând clik pe butonul “Narrow” (2). Rezultatele pot fi ordonate fie în funcție de numărul de documente găsite, fie în ordine alfabetică (3).

Căutarea se poate face și după: domeniu (4), companie/organizație (5), nume de persoane (6), locație (7), date (8) sau publicație (9).

Vizualizarea documentelor și alte opțiuni

Din pagina de rezultate pot fi vizualizate documentele găsite făcând clik pe titlul documentului. Din această pagină aveți mai multe opțiuni utile:

1. Trimiterea documentului prin e-mail

2. Printarea documentului găsit

3. Traducerea automată a articolului din limba engleză în una dintre limbile disponibile (franceză, germană, italiană, spaniolă, portugheză, chineză simplificată, chineză tradițională, japoneză, coreană, rusă, turcă). Traducerea se realizează cu ajutorul unui program special, motiv pentru care nu este o traducere literară.

4. Vizualizarea articolului în format PDF

În vizualizarea documentului, există mai multe linkuri către: alte articole scrise de același autor, publicația în care a fost publicat documentul vizualizat, numărul revistei în care a fost publicat articolul, subiectele regăsite în articolul vizualizat, rezumat, full-text. Toate linkurile sunt subliniate și scrise cu font albastru.

Din pagina de rezultate, aveți mai multe opțiuni utile precum:

1. Marcarea tuturor documentelor (“Mark all”).

2. Marcarea unuia sau mai multor documente și trimiterea acestora prin e-mail (“Email”).

3. Marcarea unuia sau mai multor documente și crearea unei bibliografii (“Cite”).

4. Marcarea unuia sau mai multor documente și exportarea lor în alte programe precum: ProCite, EndNote, Reference Manager sau RefWorks („Export”)..

5. Selectarea documentelor publicate doar în publicațiile academice (“Scholarly Journals”).

6. Selectarea documentelor publicate doar în reviste (“Magazines”).

7. Selectarea documentelor publicate doar în publicațiile comerciale (“Trade Publications”).

8. Selectarea documentelor publicate doar în ziare (“Newspapers”).

9. Selectarea referințelor/rapoartelor (“References/Reports”).

10. Selectarea disertațiilor (“Dissertations”).

11. Crearea de alerte personalizate: ”Set up Alert”. Pentru această opțiune este necesară introducerea unei adrese de e-mail valabile.

Lista publicațiilor

De la butonul “Publications” puteți vizualiza lista tuturor publicațiilor, ordonată alfabetic.

Puteți efectua o căutare după numele publicației:

1. introduceți titlul publicației în câmpul de căutare, apoi faceți clik pe butonul “Search”;

2. din lista publicațiilor puteți începe căutarea de la prima literă a publicației dorite făcând clik pe unul dintre linkurile din partea de sus a paginii.

În dreptul fiecărei publicații este specificat dacă baza de date oferă acces la full-text și

care este perioada acoperită. Pentru mai multe informații accesați linkul „Search Tips”, disponibil pe fiecare pagină de căutare.

Salvarea rezultatelor

Ca urmare a căutării și a selectării documentelor (prin marcarea lor) de care sunteți interesați, faceți clik pe butonul “My Search” (căutarea mea) și alegeți dintre următoarele opțiuni:

1. Creați o bibliografie („Create your bibliography”)

2. Trimiteți prin e-mail documentele selectate („Email marked documents”)

3. Exportați citațiile în unul dintre programele: ProCite, EndNote, Reference Manager sau RefWorks („Export citations”)

4. Creați o pagină web cu rezultatele obținute în urma căutării dumneavoastră („Create a web page”)

Numărul maxim de documente ce pot fi salvate este de 50.

Totodată, pentru a veni în sprijinul abonaților sai, ProQuest a creat un sistem de rapoarte pe care fiecare utilizator le poate monitoriza astfel încât să poată vedea care este utilitatea abonamentelor sale, frecvența vizitarilor, articolele (domeniile) preferate, precum și alte tipuri de informații utile privind accesul la aceste produse.

Concluzii

În prezent asistăm la o veritabilă revoluție informațională, care se datorează creșterii spectaculoase a fluxului de informații științifice și tehnice, ca urmare a amplificării și diversificării surselor și mijloacelor de comunicare în masă.

La acestea se mai adaugă dezvoltarea intensă a tehnicilor informaționale, dintre care cel care deține supremația este calculatorul, datorită capacității sale foarte mari de a prelua, în mod eficient, volume impresionante de date și informații.

Această revoluție atrage după sine și nevoi sporite de informație, iar datorită costurilor extrem de mari a acesteia, bilioteca este chemată să asigure utilizatorilor, cititorilor, servicii de calitate.

Este vorba de servicii așa numite „superioare”, prin care se înțelege crearea unui nivel ridicat de valoare, exact valoarea dorită, sau un nivel neașteptat de valoare.

Se poate spune că un sinonim pentru serviciile superioare ar fi „serviciile electronice”. Desigur, serviciile superioare nu constituie doar apanajul bibliotecilor. Alături de alte „întreprinderi”, ca să ne exprimăm astfel, și facultățile oferă servicii electronice.

Totuși, dacă sistemul de învățământ promovează „educația pentru toți”, care are drept obiectiv formarea dincolo de bariere geografice, de vârstă și propune variante de studiu la distanță, instituțiile de informare de nivel universitar (includem aici și bibliotecile universitare) sunt nevoite să se adapteze și să regândească noi surse de documentare și, implicit, noi canale de difuzare a acestora.

Procesul educațional face posibilă adaptarea tehnologiilor, însă nu se întâmplă la fel și cu adaptarea contextelor de informare și educație.

Astfel, web-ul a devenit mai întâi mijloc de informare, iar mai apoi suport de învățare pentru elevi și studenți, componenta economică având un rol important. Însă fie că vorbim despre învățământul tradițional, fie de cel la distanță ori online, educația și informația au nevoie de componenta electronică.

În lucrarea de față, în primul capitol, intitulat Informația azi am evidențiat exact cele de mai sus, întrucât trăim într-o societate informațională, în care avem nevoie de informație, dar avem și nevoia de a regăsi informația, așa încât apare tot mai pregnant nevoia de servicii superioare.

În cel de al doilea capitol, Serviciile superioare în bibliotecă, am pornit de la definiția dată noțiunii de „servicii” de către Dicționarul explicativ al limbii române, am ajuns la definiția dată de Ron Kaufman conceptului de „servicii superioare” și am prezentat pe larg arhitectura acestora (care ste independentă de furnizorii de platforme software: serviciul de prezentare, serviciul de informare, serviciul de infrastructură, serviciul de securitate / management al identității, serviciul de administrare / management, serviicul de acces și integrare, serviciul de conținut, serviciul de colaborare, serviciul de dezvoltare și serviciul de aplicații) precum și ceea ce se află în sptatele acestei arhitecturi: componentele funcționale și cele tehnice ale unui portal. Chiar dacă este o parte mai tehnică, am considerat-o necesară întrucât face introducerea spre capitolul următor unde vom face referire expresă la baza de date Proquest.

În cel de-al treilea capitol am realizat o prezentare generală a serviciilor oferite de către Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara și am continuat cu prezentarea exemplificativă a unei baze de date, și anume Proquest.

Ne aflăm așadar, într-o epocă în continuă transformare și dezvoltare, unde fiecare persoană trebuie să se adapteze noului, iar pentru aceasta are nevoie de informații. În mod firesc, se va îndrepta spre bibliotecă, iar dacă aceasta își va menține orientarea doar spre tradițional, va dispărea întrucât ajunge, încetul cu încetul, să-și piardă menirea de a exista, și anume satisfacerea nevoilor utilizatorilor.

Ori dacă dorește să-și păstreze și să-și consolideze locul și rolul său în societate, trebuie să se deschidă noului, cuceririlor tehnicii și științei și să ofere utilizatorilor servicii corespunzătoare, superioare.

BIBLIOGRAFIE

Monografii

Dediu, Liviu-Iulian. Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane. București: Editura ANBPR, 2012.

***. Dicționarul enciclopedic, vol. VI. București: Editura Enciclopedică, 2006.

Gleick, James. Informația, o istorie, o teorie, o revărsare. București: Editura Publica, 2012.

Kaufman, Ron. Cultura serviciilor superioare. București: Editura Publica, 2012.

Mocean, Loredana. Sisteme informatice integrate. Cluj-Napoca: Editura Risoprint, 2008.

Regneală, Mircea. Studii de biblioteconomie. Constanța: Editura Ex Ponto, 2001.

Tapscott, Don. Crescuți digital. București: Editura Publica, 2009.

Periodice

Cotoară, Daniel. Informația și puterea informației în contextul dezvoltării NTIC. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 2/2005, p. 23-28.

Docea, Vasile. Fondul „Banatica” în format digital. În: Lecturn, nr. 4/2013, p. 1.

Erich, Agnes. Evoluția profesiei de bibliotecar-documentarist în contextual societății informaționale. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 4/2006, p. 51-54.

Pârșan, Delia. Biblioteca în date statistice. În: Lecturn, nr. 1/2013, p. 26-27.

Popescu, Cristina. Intermedierea informației, imperativ al societății contemporane. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 4/2007, p. 24-31.

Regneală, Mircea. Bibliotecile și informația științifică. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 1-2/2009, p. 5.

Stoica, Ion. Repere în abordarea educației pentru informație (I). În: Biblioteca, nr. 10/2008, p. 286-287.

Tîrziman, Elena Știința Informării – o știință interdisciplinară (I). În: Biblioteca, nr. 6/2008, p. 176-177.

Târziman, Elena. Știința Informării – o știință interdisciplinară (II). În: Biblioteca, nr. 7/2008, p. 205-206.

Vasilescu, Emil. Bibliotecile în schimbare. În: Biblioteca, nr. 10/2008, p. 273-274.

Resurse electronice

http://uefiscdi.gov.ro/articole/3176/Acces-ANCS–UEFISCDI.html. Consultat în 02.04.2014.

http://www.anelis.ro/, consultat în 02.04.2014.

http://www.bcut.ro/ANELIS-s256-ro.htm. Consultat în 24.07.2014.

http://www.bcut.ro/dyn_doc/tutoriale/Tutorial%20ProQuest.pdf. Consultat în 24.07.2014.

http://www.bcut.ro/Informatii-generale-s31-ro.htm. Consultat în 02.04.2014.

http://www.bcut.ro/Tabel-resurse-electronice-s139-ro.htm. Consultat în 24.07.2014.

http://www.ex-lh.hu/site/index.php/RO/a500ro. Consultat în 25.08.2014.

Kaufman, Ron Pentru a-ți menține clienții tradiționali trebuie să urci pe sacara valorii clienților. http://www.revistabiz.ro/ron-kaufman-pentru-a-ti-mentine-clientii-traditionali-trebuie-sa-urci-pe-scara-valorii-clientilor-721.html. Consultat în 14.06.2014.

BIBLIOGRAFIE

Monografii

Dediu, Liviu-Iulian. Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane. București: Editura ANBPR, 2012.

***. Dicționarul enciclopedic, vol. VI. București: Editura Enciclopedică, 2006.

Gleick, James. Informația, o istorie, o teorie, o revărsare. București: Editura Publica, 2012.

Kaufman, Ron. Cultura serviciilor superioare. București: Editura Publica, 2012.

Mocean, Loredana. Sisteme informatice integrate. Cluj-Napoca: Editura Risoprint, 2008.

Regneală, Mircea. Studii de biblioteconomie. Constanța: Editura Ex Ponto, 2001.

Tapscott, Don. Crescuți digital. București: Editura Publica, 2009.

Periodice

Cotoară, Daniel. Informația și puterea informației în contextul dezvoltării NTIC. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 2/2005, p. 23-28.

Docea, Vasile. Fondul „Banatica” în format digital. În: Lecturn, nr. 4/2013, p. 1.

Erich, Agnes. Evoluția profesiei de bibliotecar-documentarist în contextual societății informaționale. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 4/2006, p. 51-54.

Pârșan, Delia. Biblioteca în date statistice. În: Lecturn, nr. 1/2013, p. 26-27.

Popescu, Cristina. Intermedierea informației, imperativ al societății contemporane. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 4/2007, p. 24-31.

Regneală, Mircea. Bibliotecile și informația științifică. În: Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, nr. 1-2/2009, p. 5.

Stoica, Ion. Repere în abordarea educației pentru informație (I). În: Biblioteca, nr. 10/2008, p. 286-287.

Tîrziman, Elena Știința Informării – o știință interdisciplinară (I). În: Biblioteca, nr. 6/2008, p. 176-177.

Târziman, Elena. Știința Informării – o știință interdisciplinară (II). În: Biblioteca, nr. 7/2008, p. 205-206.

Vasilescu, Emil. Bibliotecile în schimbare. În: Biblioteca, nr. 10/2008, p. 273-274.

Resurse electronice

http://uefiscdi.gov.ro/articole/3176/Acces-ANCS–UEFISCDI.html. Consultat în 02.04.2014.

http://www.anelis.ro/, consultat în 02.04.2014.

http://www.bcut.ro/ANELIS-s256-ro.htm. Consultat în 24.07.2014.

http://www.bcut.ro/dyn_doc/tutoriale/Tutorial%20ProQuest.pdf. Consultat în 24.07.2014.

http://www.bcut.ro/Informatii-generale-s31-ro.htm. Consultat în 02.04.2014.

http://www.bcut.ro/Tabel-resurse-electronice-s139-ro.htm. Consultat în 24.07.2014.

http://www.ex-lh.hu/site/index.php/RO/a500ro. Consultat în 25.08.2014.

Kaufman, Ron Pentru a-ți menține clienții tradiționali trebuie să urci pe sacara valorii clienților. http://www.revistabiz.ro/ron-kaufman-pentru-a-ti-mentine-clientii-traditionali-trebuie-sa-urci-pe-scara-valorii-clientilor-721.html. Consultat în 14.06.2014.