Tendinte Actuale In Evolutia Fortei de Munca In Romania

Economie

Tendinte Actuale In Evolutia Fortei de Munca In Romania

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

În decursul timpului, activitățile desfășurate pe piața muncii au constituit un subiect intens de dezbatere, elaborându-se numeroase teorii, unele favorabile muncii, altele favorabile celorlalți factori de producție. În realitate s-a demonstrat că munca rămâne valoarea fundamentală care caracterizează evoluția umană.

Datorită forței sale de muncă, omul ocupă un loc extrem de important în cadrul factorilor de procție, astfel că această resursă trebuie utilizată cât mai eficent. Deasemenea, prezența la un loc de muncă și activitatea pe care o desfășoară acolo, dar și interacțiunea cu ceilalti colegi, il ajută pe om să se integreze social.

Motivația alegerii acestei lucrări o constituie realitatea cu care se confruntă în ultimii ani populația României, ca de altfel a întregii Europe, în materie de forță de muncă, subiect dezbătut și analizat în numeroase studii și rapoarte de specialitate de către economiști și sociologi. De asemenea, este interesant de urmărit modul în care a evoluat acest important segment al economiei, în România, din momentul trecerii de la economia planificată la cea de piață, modificările aparute ca urmare a perioadei de tranziție, dar și modul în care acesta se prezintă astăzi, în contextul puternicei crize economice cu care oamenirea încă se confruntă.

Piața forței de muncă reprezintă permanent un subiect de actualitate, având în vedere că pe aceasta se tranzacționează una dintre cele mai importante resurse – forța de muncă.

Numeroasele studii efectuate, au scos în evidență imaginea unei populații imbătrânite demografic, atât în România cât și la nivel european, motiv pentru care a aparut necesitatea adoptării unor politici demografice.

Atât nivelul de dezvoltare al unei țări, cât și sensul evoluției economiei naționale, depind în mare măsură eficiența cu care forța de muncă își desfășoară activitatea pe piață. Asigurarea și creșterea viitoarelor performanțe ale economiei naționale sunt datorate ocupării forței de muncă.

Având în vedere că perioada pe care o traversăm este una în care schimbările în majoritatea domeniilor se produc cu o rapiditate debordantă, și piața muncii, sub aspectul cererii și ofertei de muncă, se află într-o continuă schimbare. Din acest motiv, pentru ca ocuparea să fie viabilă, trebuie facute eforturi în vederea adaptării, perfecționării și recalificării forței de muncă.

Începând cu anul 2007, economia globală a intrat în cea mai mare criză economică de dupa Marea Recesiune din anii 1930. Creșterea gradului de interdependență a economiilor lumii a fost scos în evidență de faptul că, atât țările dezvoltate cât și cele emergente, au fost afectate de criză.

În România, criza financiară s-a propagat începând cu ultimul trimestru al anului 2008, când șocurile negative externe s-au extins și la nivel intern. În contextul acesteia, prioritățile guvernului s-au îndreptat spre relansarea economică, crearea de locuri de muncă și asigurarea sustenabilității finanțelor publice.

Lucrarea își propune sa abordeze problematica existentă pe piața forței de muncă din România după anul 1990, evidențiind aspecte teoretice și practice privind evoluția și tendințele actuale în materie de forță de muncă.

Astfel, obiectivul major al cercetării este reprezentat de analiza modificărilor ce s-au produs pe această piață după 1990, evoluția în dinamică a ratei șomajului în România, precum și prezentarea cât mai completă a situației existente pe piața forței de muncă.

Cele mai puternice consecințe în activitatea economică și socială a unei țări sunt produse de fenomenul de ocupare a forței de muncă și șomaj. Obiectivele fundamentale ale economiei naționale sunt reprezentate de creșterea și dezvoltarea economică în corelație cu resursele utilizate, șomajul reprezentând astfel o risipă a acestor resurse. Astfel, factorii de decizie trebuie să se preocupe în permanență de de folosirea resurselor de muncă la un nivel cât mai eficient și de găsirea celor mai potrivite modalități de luptă împotriva șomajului. Această sarcină s-a dovedit în timp a fi foarte dificilă, datorită complexității și varietății fenomenului, formelor sale de manifestare, implicațiilor multiple, directe și indirecte. Șomajul determină deteriorarea unui număr mare de indicatori socio-economici precum: creșterea sărăciei, reducerea veniturilor, creșterea inegalității etc.

În primul capitol al lucrării am considerat oportună prezentarea, în principal, a aspectelor de ordin teoretic, cu privire trăsăturile și obiectivele pieței muncii și aspecte ce vizează evoluția de ansamblu și tendințele actuale privind populația activă în România. Al doilea capitol prezintă o analiză și o evoluție a ocupării și șomajului în România, în funcție de diverse criterii: sex, grupe de vârstă, medii de rezidență. În cel de-al treilea capitol al lucrării, am prezentat cateva dintre strategiile și politicile de creștere a gradului de ocupare și reducere a șomajului, elaborate la nivel național, dar și altele constituite la nivelul Uniunii Europene, dar în care România este implicată în mod direct.

CAPITOLUL 1 – PIAȚA MUNCII ȘI POPULAȚIA ACTIVĂ ÎN ROMÂNIA

1.1. PIAȚA MUNCII – CONSIDERAȚII GENERALE

În procesul de formare și funcționare a pieței muncii, un aspect fundamental este legat de rolul determinant pe care munca îl are în dezvoltarea economico-socială.

“Piața muncii reprezintă ansamblul actelor de vânzare-cumpărare a forței de muncă, a relațiilor specifice acestora, ce au loc într-un spațiu economic; ea relevă întâlnirea cererii cu oferta de muncă, stabilirea, pe această bază, a condițiilor pentru angajarea salariaților, negocierea și fixarea salariilor în funcție de performanțele lucrătorilor, realizarea mobilității salariaților și forței de muncă pe locuri de muncă, firme, zone etc.”.

Mai explicit, putem descrie piața muncii ca fiind spațiul economic în care tranzacționează deținătorii de capital, în calitatea lor de cumpărători, și posesorii de forță de muncă, în calitate de vânzători, unde, utilizându-se mecanismul prețului muncii, al concurenței libere între agenții economici și alte mecanisme specifice, este ajustată cererea și oferta de muncă.

Oferta de muncă se manifestă prin cererea de locuri de muncă salariată.

Cererea de muncă pornește de la necesitatea de servicii-muncă a celor care o folosesc (bănci, întreprinderi etc). Prima condiție a transformării nevoilor de muncă în cerere de muncă este salarizarea; aceasta se concretizează în ofertă de locuri de muncă salarizate.

Cererea și oferta de muncă reprezintă două mărimi dependente atât de dezvoltarea economico-socială, cât și de fenomenele și procesele demografice. Aceste relații de interdependență au atras întotdeauna atenția specialiștilor în domeniu, constituind chiar obiect de dispută, deoarece în multe cazuri părerile acestora au fost diferite. Punctele de vedere ale acestora au fost infuențate în ultima perioadă și de complexitatea în creștere a fenomenului demografic, de schimbările în structurile populației disponibile și ocupate și de caracteristicile creșterii economice în lumea contemporană.

Aceste interdependențe sunt sugerate prin schema de mai jos.

Fig.1.1. Piața muncii – procesele demografice – dezvoltarea economică

Sursa: Dobre, Niță, ”Economie politică”, București, Editura Economică, 1997

Tocmai pentru că omul reprezintă mai mult decât o marfă, piața muncii ocupă un loc deosebit în teoria și practica economică. Este o piată eterogenă, ce are în componență mai multe segmente bine delimitate pe zone economice, tipuri de activități, niveluri de calificare, pe sexe și vârste etc. Fiind o piață derivată, în interior se simt influențele celorlalte piețe, și la rândul ei, produce efecte ce influențează toate sectoarele economico-sociale.

1.1.1. Trăsături actuale ale pieței muncii in România

Piața muncii în România și-a început formarea după evenimentele din decembrie 1989, în baza unei noi teorii ce privea munca drept o marfă specifică, spre deosebire de sistemul anterior. În procesul de formare a pieței muncii se realizează restructurări, schimbări în înzestrarea tehnică dar și perfecționări profesionale. Succesele sau limitele înregistrate în domeniul pieței muncii sunt asemanatoare cu cele care definesc reforma economiei romanești în ansamblul ei.

1.1.2. Forța de muncă în România – Definiții și concepte

Forța de muncă reprezintă unul dintre cele mai importante componente din ansamblul producției de bunuri și servicii. Din această cauză, problema utilizarii mâinii de lucru ar trebui să se situeze pe unul din primele locuri în organizarea diverselor activități. Cea mai bună metodă prin care se poate motiva importanța acestei noțiuni este aceea de raportare la termenul opus, adică la cel de neocupare, în acest fel ieșind în evidență faptul că dacă nu se utilizează forța de muncă la un potential cât mai apropiat de cel optim, se creeaza costuri sociale suplimentare. În orice economie, gradul de ocupare al forței de muncă se calculează prin raportul: populație ocupată/populație aptă de muncă x 100.

Într-o economie, gradul de ocupare al forței de muncă, dar și nivelul șomajului, sunt infuentate de o serie întreagă de împrejurări. Dintre acestea putem specifica existența anumitor factori ce pot determina în mod direct mărimea șomajului, precum progresul tehnic, nivelul cultural sau sistemul de învățământ. Trebuie luat în considerare faptul că o economie, la un moment dat, dispune de un număr limitat de locuri de muncă, cererea de muncă nefiind corelată cu oferta care există în domeniu. Datorită incapacității de folosire în întregime a fondului disponibil de mână de lucru, apare noțiunea de inutilizare a forței de muncă. De aici decurge apariția fenomenului de subocupare, ce este caracteristic situațiilor în care oferta este mai mare decât cererea pieței. În asemenea cazuri avem de-a face cu termenul de șomaj.

1.2. POPULAȚIA ACTIVĂ

La nivel macroeconomic, oferta de munca este reflectata de variabile demoeconomice ca resursele de munca potentiale (populatia in varsta de munca) si resursele de munca disponibile (populatia in varsta de munca, apta si dornica de a munci), dar numai in dimensiunea ei “potentiala”. Expresia cea mai fidela a ofertei de forta de munca este oferita insa de populatia activa.

Denumită și forță de muncă potențială a societății, populația activă este determinată de evoluția fenomenelor și proceselor demografice precum: natalitatea, mortalitatea, nupțialitatea, migrația, îmbătrânirea demografică etc. Aceste fenomene, de multe ori cu evoluții divergente, se regăsesc în mod sintetic în mărimea și dinamica sporului natural al populației care, cu un decalaj de 15 la 20 de ani, influențează resursele de muncă și implicit populația în vârstă de muncă, bază de formare a populației active. În consecință, componența demografică este, în timp și spațiu, principala determinantă a ofertei de muncă.

Voi prezenta în continuare o scurtă analiză a evoluției de ansamblu a populației active, urmată de un studiu al evoluției populației.

1.2.1. Evoluția de ansamblu a populației active. Tendințe actuale.

În societatea românească de după anul 1990, au avut loc schimbări de natură politică ce continuă să aibă profunde implicații în plan socio-economic. În România piața muncii continuă să fie instabilă, astfel că nivelul șomajului este destul de mare (înainte de 1989 rata șomajului era aproape inexistentă), iar populația activă civilă și populația ocupată civilă încă mai au evoluții îngrijorătoare (fig. 1.1).

În comparație cu perioada anterioară, au survenit schimbări și în structura ocupării. Pe parcursul acestei perioade sporul natural înregistrat a fost negativ, iar acest fapt a generat și asupra resurselor de muncă efecte negative. La 1.01.2011, populația activă civilă s-a redus cu circa 2014 mii persoane față de sfârșitul anului 1990, când număra 10.840 mii mersoane (anexa 1.1). Sursa: Realizat pe baza datelor din anexa 1.1.

În condițiile atingerii celui mai înalt nivel al efectivului populației active civile (11.387 mii persoane), anul 1992 rămâne an de referință în istoria demo-economică a țării. După o perioadă scurtă de stagnare, populația activă intră într-un declin accelerat și în numai doi ani (1995 – 1996), scade cu aproximativ 1.200 mii persoane active civile. În ultimii ani putem remarca o perioadă de stagnare a fenomenului, astfel că nivelul populației active civile în anul 2011 se afla în jurul baremului atins în 2003 – 2004.

Scăderea cea mai accentuată – de 744 mii persoane active – a avut loc în anul 1995 față de anul precedent.

În anii următori, 1996 și 1999 s-a înregistrat aceeași evoluție descendentă, dar la niveluri mai reduse: numărul populației ocupate civile s-a redus în această perioadă cu 959 mii persoane, de la 9.379 mii persoane în 1996 la 8.429 mii persoane în 1999, în timp ce efectivul șomerilor a început să crească, atingând 1,138 mii peroane în 1999.

O evoluție ascendentă, dar la un nivel redus, s-a înregistrat în anul 2000: numărul populației civile ocupate a crescut cu aproximativ 209 mii persoane față de anul 1999. Participarea populației unei țări la forța de muncă se exprimă prin rata de activitate și rata de ocupare. Ratele de activitate pe grupe de vârstă și sexe reprezintă un adevărat “modelˮ de participare a populației la activitate, model influențat de numeroși factori economici, sociali, culturali, comportamentali etc., exprimând sintetic particularitățile unui anumit nivel de dezvoltare.

În perioada 1990-2011, în țara noastră, cele două rate cunosc un trend descendent, în special în ultimii ani. Cauzele acestei evoluții au fost: ‟reducerea producției, mai ales a celei industriale, în condițiile îngustării pieței interne și a pierderii unor importante segmente ale pieței externe, ca urmare a unei competitivități scăzute a produselor românești pe plan extern; eșecul programelor de macrosalarizare și întârzieri în ceea ce privește realizarea privatizărilor necesare; reducerea investițiilor și restructurarea unor agenți economici nerentabili, mobilitatea scăzută a forței de muncă în plan teritorial și profesional; constrângeri determinate de mediul economic și internațional.ˮ

Rata de activitate a populației masculine în anul 2002 a fost de 63,5%, cu 9,2 puncte procentuale mai mică decât în anul 1996. Aceasta a continuat să scadă până la 62,4% în anul 2011.

Rata de activitate a populației feminine a scăzut de la 57,4%, în anul 1996, la 49%, în anul 2002, ajungând la 46,9% în anul 2011.

Fig.1.3. Evoluția ratei de activitate pe sexe în România: 1996-2011(%)

Sursa: Realizat pe baza datelor din anexa 1.2.

Scăderea participării a afectat mai puternic grupele de vârstă cuprinse între 15-24 ani și 55-65 ani. Rata de activitate a grupei de vârstă cuprinsă între 15-24 ani era în anul 1996 de 50,3%. În anul 2005 a scăzut cu 17,9 puncte procentuale, ajungând la 32,4%, pentru ca în anul 2010 să scadă până la 28,3%. Pentru grupa de vârstă 55-65 ani, rata de activitate a înregistrat de asemenea scăderi importante în raport cu anul 1996 (50,35%) ajungând la 39,55% în anul 2005, respectiv 40,55% în anul 2011.

Fig.1.4. Evoluția ratei de activitate pe grupe de vârstă în România 1996-2011(%)

Sursa: Realizat pe baza datelor din anexa 1.3.

Aspecte importante se pot deprinde și din analiza fenomenului de activitate pe medii. În general, ratele de activitate sunt mai ridicate în mediul rural față de cel urban, datorită unor particularități istorice, economice, sociale, și într-o oarecare măsură demografice.

Comparativ cu valorile înregistrate în anul 1996 (60,2%-urban, 70,1%-rural), rata de activitate pe medii de rezidență a continuat să scadă, atingând în anul 2011 valori de 55% în mediul urban și 53,5% în mediul rural.

Fig.1.5. Evoluția ratei de activitate pe medii de rezidență în România 1996-2011(%)

Sursa: Realizat pe baza datelor din anexa 1.4.

În continuare voi analiza evoluția efectivului și a structurii populației, încercând astfel gasitea unui răspuns plauzibil la subiecte precum: factorii ce au determinat o asemenea evoluție descendentă a populației sau în ce măsură și în ce sens sunt implicați factorii demografici.

1.2.2. Evoluția efectivului populației României în perioada 1990 – 2011

În analiza problemelor unei populații este necesar să se țină cont de cei doi indicatori independenți: efectivul ( numărul) existent și structura complexă.

Efectivul rezultă din două tipuri de mișcări: mișcarea naturală (nașteri și decese) și mișcarea migratorie ( imigrări și emigrări).

Acest indicator demografic este extrem de general. Este evident că indivizii care formează o populație diferă între ei prin numeroase caracteristici, iar fiecare dintre acestea nu prezintă aceeași importanță pentru demografie, economie, educație etc.

Pentru a analiza structura populației prin folosirea celor doi indicatori, este necesară gruparea populației după diverse caracteristici, micșorând astfel gradul de eterogenitate.

În funcție de caracteristicile după care se face analiza, structura populației poate fi privită ca: structură demografică; structură teritorială și pe medii; structură socio-culturală; structură socio-economică.

Conform recensământului din 2011, populația României a scăzut la aproximativ 19 milioane de locuitori, cu 2 milioane mai puțin decât la ultimul recensământ. Cele două motive majore menționate de Institutul Național de Statistica pentru această situație sunt: emigrarea și rata natalității mai mică decât cea a mortalității. Evoluția acestor doi factori duce deasemenea la scăderea populației active.

Evoluția populației a înregistrat în perioada 1990-2010 o tendință de scădere a sporurilor medii anuale, datorată modului de manifestare a factorilor demografici, sociali, politici, economici și culturali care acționează asupra efectivului populației. Astfel, populația s-a diminuat cu aproximativ 1776 mii persoane, ceea ce echivalează cu o descreștere de 89 mii de persoane în medie pe an (tabel 1.1., anexa 1.5.).

Societatea românească a suferit mutații radicale după evenimentele din decembrie 1989. Tendința de scădere a populației s-a manifestat pentru prima dată în România, pe timp de pace, la începutul anului 1990.

Ținând cont de această recesiune demografică fără precedent înregistrată după anul 1991, se poate vorbi despre perspectiva diminuării populariei la anumite cote. Astfel, previzionând această evoluție în care populația ar urma să scadă uniform cu același spor negativ (-89 mii persoane), populația României ar înregistra aproximativ 20,5 milioane locuitori în jurul anului 2020 și undeva la 20 de milioane la orizontul anului 2026.

Cauzele demografice directe ale declinului survenit după 1991, se datorează, pe de-o parte, emigrației masive de la începutul perioadei de tranziție (1990 – 1991), iar pe de altă parte, evoluției negative a sporului natural, situație ce nu a mai fost întâlnită în istoria demografică a României.

Tendința de scădere a efectivului populației se va prelungi atâta timp cât evoluțiile fenomenelor demografice vor continua să urmeze aceleași trenduri ca în prezent: o fertilitate scăzută, ce nu asigură nici simpla înlocuire a generațiilor, o mortalitate ridicată și un spor migratoriu negativ.

Pentru o analiză mai în amănunt, am ales să pun accentul pe studiul evoluției populației în vârstă de muncă, aceasta reprezentând baza de formare a populației active.

Populația în vârstă de muncă – baza de formare a populației active.

Populația în vârstă de muncă reprezintă segmentul principal al ofertei de forță de muncă și este cunoscută în literatura de specialitate ca și populație potențial activă. Ea cuprinde populația din acele grupe de vârstă în cadrul cărora se înregistrează rate de activitate semnificative. În fiecare țara, legislația muncii prevede vârsta minimă și maximă pe care o persoană trebuie să o aibă pentru a intra, respectiv ieși din activitate. Din acest punct de vedere există ari deosebiri de la o țară la alta 14 (15) – 60 (65) ani.

Cu toate acestea, în literatura de specialitate din țările europene se utilizează în mod curent, ca indicator cheie al resurselor de muncă disponibile, ”populația în vârstă de muncă între 15 și 64 ani”, considerându-se că în acest interval de vârstă fenomenul de activitate este semnificativ. Limita minimă este justificată prin durata obligatorie a școlarizării ( în medie de 8 ani). Limita maximă are o determinare mai complexă, luând în considerare efectele aceelerarii îmbătrânirii demografice din majoritatea țărilor europene asupra structurii pe vârste a forței de muncă.

1.3. STRATEGIA ”EUROPA 2020”

Uniunea Europeană are în plan să devină o economie durabilă, inteligentă și favorabilă incluziunii. Datorită acestor priorități Uniunea Europeană încearcă să ajute statele membre să obțină un grad ridicat de ocupare a forței de muncă și un nivel bun de productivitate și coeziune socială. Astfel, ”Europa 2020” reprezintă pentru Uniunea Europeană o strategie de creștere economică pentru următorii zece ani. Prin intermediul ei se stabilesc trei mari obiective:

Reducerea abandonului școlar la mai puțin de 10% și creșterea până la cel puțin 40% a ponderii absolvenților de studii superioare în rândul populației în vârstă de 30-34 de ani.

Reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului de persoane ce suferă ori riscă să sufere din cauza sărăciei și excluziunii sociale.

75% din persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani să fie active pe piața muncii

Sectoarele identificate de U.E. prin care economia ar putea fi impulsionată și prin care s-ar putea crea noi locuri de muncă se află în centrul a șapte inițiative majore:

O agendă digitală pentru Europa.

O Uniune a inovării.

Tineretul în mișcare.

O Europă eficientă în domeniul utilizării resurselor.

O politică industrială pentru era globalizării.

O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă.

O platformă europeană pentru combaterea sărăciei.

1.3.1. “Agenda pentru noi competențe și locuri de muncăˮ

Prin initiativa “Agenda pentru noi competențe și locuri de muncăˮ, Comisia încearcă să pună la îndemâna UE pârghiile necesare pentru atingerea obiectivului stabilit pentru 2020 în materie de ocupare a forței de muncă: 75% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani să aibă asigurat un loc de muncă.

Programul își propune realizeze o mai bună corelare între competențe și nevoile existențe pe piața muncii, și să apropie mediul educațional de cel profesional. Pentru atingerea acestor obiective propune o serie de masuri:

Analiza tendințelor la nivel sectorial și crearea unor consilii sectoriale privind competențele.

Previziuni realizate de Centrul european pentru dezvoltarea formării profesionale.

Forumul pentru dialogul universități-întreprinderi.

Cadrul european privind competențele cheie în procesul de învățare de-a lungul vieții.

Activități permanente de cercetare împreună cu O.I.M și O.C.D.E.

Finanțare europeană.

Clasificarea europeană a aptitudinilor/competențelor, calificărilor și ocupațiilor.

Cadrul european al calificărilor.

Măsurile prezentate au fost elaborate pentru a contribui la revitalizarea reformelor de ameliorare a securității și flexibilității pe piața muncii, îmbunătățirea competențelor cetățenilor care au nevoie să fie competitivi pe piața muncii, îmbunătățirea condițiilor de muncă și crearea unui climat corespunzător apariției de noi locuri de muncă.

Strategia ”Europa 2020” susține inițiativele private ce contribuie la crearea de noi locuri de muncă, acordând o mare importanță spiritului antreprenorial care este considerat de mare importanță pentru asigurarea unei creșteri economice inteligente și durabile.

Inițiativele private sunt susținute de către Comisia europeană prin măsuri ce se adrseaza întreprinderilor nou înființate, măsuri menite să vină în sprijinul șomerilor și persoanelor provenite din grupuri dezavantajate. Acestea urmăresc:

Sprijinirea schimbului de cunoștințe și promovarea spiritului antreprenorial.

Sporirea măsurilor de protecție în rândul întreprinzătorilor și al lucrătorilor comerciali.

Sprijinul financiar pentru măsurile de promovare a spiritului antreprenorial.

Fondul Social European promovează, la rândul său, inițiativele private, prin diverse servicii financiare și de sprijinire a întreprinderilor. Printre domeniile de activitate ale Fondului Social European se regăsesc: accesul la locuri de muncă și incluziunea socială, educație și pregătire, întreprinzători care desfășoară activitați independente, femeile și locurile de muncă.

Înființarea întreprinderilor și activitățile independente sunt sprijinite și prin Instrumentul european de microfinanțare “Progress”, lansat în 2011 cu misiunea de a ușura accesul întreprinderilor la microcredite.

1.3.2. “Tineretul în mișcareˮ

O a doua inițiativă din cadrul „Strategiei Europa 2020” este „Tineretul in mișcare”, ce are drept obiective: “îmbunătățirea nivelului de educație și a capacității de inserție profesională, reducerea șomajului în rândul tinerilor și ameliorarea ratei de ocupare”. Realizarea acestor obiective este posibilă prin adaptarea educației și formării profesionale la nevoile tinerilor, îmbogățirea măsurilor care să facă mai ușoară trecerea de la statutul de student la cel de angajat și prin încurajarea și sprijinirea tinerilor să meargă la studiu în străinătate prin bursele europene.

Inițiativa „Oportunități pentru tineret” se orientează către acele persoane care care au abandonat cursurile înainte de terminarea studiilor liceale și către absolvenți. Aceasta conține un set de măsuri menite să reducă șomajul în rândul tinerilor, ce vor fi aplicate în 2012 și 2013.

Ocuparea forței de muncă tinere este promovată prin metode ca:

Facilitarea accesului tinerilor la locuri de muncă din alte țări ale U.E

Folosirea tuturor resurselor oferite de F.S.E.

Parteneriate mai puternice între autoritățile politice, întreprinderi și sindicate, la nivel european, la nivel național, regional și local

Orientări politice și asistență din partea Comisiei Europene

CAPITOLUL 2. EVOLUȚII ȘI TENDINȚE PRIVIND OCUPAREA ȘI ȘOMAJUL ÎN ROMÂNIA

Populația ocupată reprezintă componenta cea mai importantă a populației active. Ea este producătoarea efectivă a bunurilor și serviciilor necesare existenței societății. Deasemenea, populația ocupată dă măsura cererii de forță de muncă pe piață muncii.

Cererea de forță de muncă este determinată atât de evoluția unor fenomene economice, cât și de complexitatea evoluției demografice și eventualele presiuni ale ofertei.

Cererea de forță de muncă este determinată, pe de-o parte, de conjunctura internă și externă, de resursele umane materiale și financiare disponibile, de salarii, de prețuri etc. Dintre toate aceste condiționări ne vom opri asupra celei demografice care, deși mai puțin vizibilă, are implicații extrem de importante. Pe de altă parte, nevoile de consum ale populației se reflectă în cantitatea de muncă necesară pentru a le satisface, iar această cantitate își găsește corespondent în populația ocupată.

Dacă presupunem prductivitatea muncii constanță, dimensiunea populației ocupate poate varia în funcție de numărul populației totale. Mai explicit, dacă populația crește în condițiile în care productivitatea și consumul pe locuitor rămân neschimbate, numărul celor ocupați va crește și invers.

Evoluția demografică este considerată factor al ofertei, dar în fapt, prin inerție și nevoi, este și un factor al cererii de forță de muncă. Dacă sporul demografic depășește ritmul ”natural” de evoluție a tehnicii, a resurselor, productivității și a posibilităților de absorbție a sistemului economic, se vor crea presiuni pe piața muncii, dar și asupra sistemului de învățământ, al sănătății etc.

Dacă, dimpotrivă populația intră în declin demografic, în aceleași condiții de mai sus, pe termen scurt se vor înregistra evoluții economice pozitive prin scăderea șomajului și detensionarea unor sisteme din economie. Pe termen mediu și lung însă, deficitele de forță de muncă tânără, dinamică, flexibilă și creativă vor duce la încapacitatea acoperirii cantității de muncă necesară în satisfacerea nevoilor societății. Aceste deficite vor antrena, evident scăderi ale rezultatelor economice de ansamblu.

Așadar, exprimată prin intermediul populației ocupate, cererea de forță de muncă reflectă viabilitatea unei economii și corectitudinea mecanismelor sale.

În același timp, structurile pe ramuri și sectoare de activitate ale ocupării reflectă nivelul de dezvoltare economico-socială a unei țări. Astfel, unui nivel ridicat de dezvoltare îi corespunde o pondere foarte mică a populației ocupate în sectorul primar (agricultură și silvicultură) și respectiv o pondere foarte mare a celei ocupate în sectorul terțiar (servicii).

2.1. Caracteristici și tendințe actuale privind evoluția de ansamblu a popupației ocupate

După evenimentele din 1989, în anii ‘90 s-au produs schimbări majore în structura ocupării populației, față de perioada anterioară. Gradul de ocupare a fost puternic influențat de tranziția la economia de piață, aceasta producând mari schimbări sub aspectul structurii, volumului , și determind o adaptare a politicilor pieței muncii, în paralel cu reforma industrială.

De la începutul anilor ‘90, populația României se află într-un proces continuu și lent de scădere a populației. În această perioadă populația a scăzut cu 17,95%, ajungând de la 23211395 de persoane până la 19042936 de persoane în anul 2011. Tot în primii ani de după 1990 s-a intensificat fenomenul de migrație rural-urban, astfel că în această perioadă mai mult de jumătate de milion de oameni s-au mutat în orașe. Începând cu anul 2000, din cauza deteriorării situației economice, tendința s-a inversat ușor, un flux de locuitori, de această data din orașe s-a mutat la sate, începând practicarea unei agriculturi de subzistență. Odată cu scăderea numărului populației țării a început să scadă și ponderea populației din mediul urban în totalul populației așa încât, de la 58,23% cât se înregistra în 1990, s-a ajuns la 55,06% populație urbană în 2010.

Fig. 2.1. : Evoluția efectivului populației pe medii din România în perioada 1990-2011 (nr. persoane)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.1.

Analiza în baza seriilor de date statistice scoate în evidență faptul că populația și economia evoluează în interdependență. Astfel, populația influențează activitatea economică prin structură, număr, grad de pregătire, în timp ce nivelul de dezvoltare economică influențează principalele fenomene demografice, punându-și amprenta asupra numărului, dinamicii și structurii populației.

Resursele de muncă reprezintă acea “categorie de populație care dispune de ansamblul capacităților fizice și intelectuale care îi permit să desfășoare o muncă utilă în una din activitățile economice naționale”

Resursele de muncă includ: populația în vârsta de muncă, aptă de a lucra, precum și persoanele sub si peste vârsta de muncă aflate în activitate.

RM=PVM-PVMIM+PAVML

Unde: PVM=populația cuprinsă în limitele vârstei de muncă

PVMIM=populația cuprinsă în limitele vârstei de muncă, dar inaptă de muncă

PAVML=populația din afara limitelor vârstei de muncă, dar care lucrează

În perioada 1990-2010, resursele de muncă din România au înregistrat o creștere lentă: de la 13,136 milioane de persoane în anul 1990 la 13,370 milioane de persoane în anul 1999 și 14,047 milioane în anul 2010.

Fig.2.2. Evoluția resurselor de muncă în România în perioada 1990-2011(mii persoane)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.2.

Odată cu creșterea gradului de insecuritate a locului de muncă, problemele sociale pe piața muncii s-au acumulat în număr din ce în ce mai mare. Restructurarea economiei românești și privatizările care au avut loc, au influențat în mod semnificativ piața muncii, provocând disponibilizări masive și apariția șomajului.

În primii 15 ani de tranziție (perioada 1990 – 2005), s-a înregistrat un fenomen destul de alarmant în materie de ocupare, și anume scăderea drastică a populației ocupate. În perioada următoare (2005 – 2011) fenomenul a cunoscut o perioadă de ușoară stagnare, cu excepția câtorva fluctuații. Potrivit anchetei AMIGO, o analiză comparativă a perioadei 1990 – 2011 scoate în evidență faptul că în anul 2004 s-a înregistrat nivelul cel mai redus al ocupării, urmat îndeaproape de anul 2011, ceea ce arată faptul că la momentul actual tendința este de descreștere a populației ocupate.

Astfel în perioada 1996 – 2011 populația ocupată civilă a scăzut cu 1193 mii peroane.

Tabel 2.1. Populația după participarea la activitatea economică între anii 1996 – 2011

Nota: *proporția populației active în populația totală; **propoția populației ocupate în populația totală; ***proporția șomerilor BIM în populația activă.

Sursa: www.insse.ro – Tempo – Online – Serii de timp

În România, informațiile privind ocuparea populației provin în special din Ancheta Asupra Forței de Muncă în Gospodarii (AMIGO), realizată în conformitate cu metodologia Biroului Internațional al Muncii (BIM). Conform informațiilor anchetei AMIGO, rata de ocupare a populației arată că în anul 2011, 50,3% din totalul populației avea un loc de muncă, această pondere fiind într-o usoara scadere fata de 2010 (tabel 2.1.).

2.1.1. Evoluția populației ocupate pe sexe în România 1996-2011

O analiză comparativă – anul 2011 față de anul 1996 – scoate în evidență scăderea populației ocupate de sex feminin cu 15,1% și a populației de sex masculin cu 13,8%.

Fig.2.3. Populația ocupată pe sexe în România 1996-2011 (nr. persoane)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.3.

2.1.2. Evoluția populației ocupate pe grupe de vârstă în România 1996-2011

Făcând o analiză a evoluției populației din punct de vedere al grupelor de vârstă, se observă că în perioada 2006 – 2011, populația ocupată tânără (15 – 24 ani) a scăzut cu 51,7%, cea din grupa 25 – 54 ani a scăzut cu 1,6%, iar populația din grupa de vârstă 55 – 65 ani a scăzut cu 15,9%.

Fig.2.4.Evoluția populației ocupate pe grupe de vârstă în România 1996-2011(nr. persoane)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.4.

2.1.3. Evoluția populației ocupate pe medii de rezidență în România 1996-2011

Analizând populația ocupată în funcție de mediul de rezidență, se poate observa că în perioada 1996 – 2011, populația ocupată în mediul rural a scăzut cu 27.2%, în timp ce populația ocupată în mediul urban a scăzut cu doar 0,39%.

Fig. 2.5. Evoluția populației ocupate pe medii de rezidență în România 1996-2011(nr. persoane)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.5.

Degradarea ocupării forței de muncă este determinată și de criza complexă și prelungită prin care trece România. Într-un mediu economic slab, măsurile de modernizare și relansare economică au condus la evoluții oscilante, la o revenire asupra reducerii deficitelor structurale, menținerii sub control a inflației, creșterii încrederii populației în moneda națională etc.

Perioadele de creștere a PIB au alternat cu alte perioade de scădere, cele de calmare a inflației cu altele de reinflamare, eficiența economică, disciplina financiară și competitivitatea au fost într-o continuă dificultate, birocrația și corupția au luat amploare.

În condițiile date, ocuparea a mers pe o traiectorie descendentă, fiind favorizată și de o legislație ambiguă și permisivă în cazul disponibilizărilor. Se creează astfel un cerc vicios, scăderea numărului de persoane care muncesc efectiv are o influența directă asupra rezultatelor economice de ansamblu.

2.2. Evoluții și tendințe privind ȘOMAJUL

Prin amploarea și comeplexitatea sa, șomajul a devenit în timp o problemă macrosocială care face obiectul a multe dispute politico-ideologice și metodologice.

Analiza ocupării forței de muncă din cadrul relației populație-ocupare, nu poate fi completă fără tratarea în cadrul ei și a problemei șomajului, și asta în primul rând pentu că șomajul este complementar populației ocupate, în formarea populației active. Numărul persoanelor ce se află în căutarea unui loc de muncă reprezintă o parte componentă a ofertei de forță de muncă, respectiv a populației active.

În literatura de specialitate există diferite modalități de analiză a șomajului. Statisticile oficiale naționale și inernationale (Biroul Internațional al Muncii), utilizează diferite metode de măsurare și evidență a șomajului.

Cea mai folosită definiție dată de economiști șomajului este următoarea: persoana ce este în căutarea unul loc de muncă remunerat, și nu are în mod curent un asemenea loc.

Pentru ca o prsoana să fie declarată șomer și să poată beneficia de ajutorul de șomaj, trebuie să se înscrie pe listele cu solicitanții de muncă din centrele care repartizează resursele de muncă și să fie pregătită pentru începerea lucrului imediat ce i se oferă un loc de muncă.

Conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii (B.I.M.), preluate de marea majoritate a țărilor lumii, șomerii sunt acele persoane de 15 ani și peste, care în timpul perioadei de referință îndeplinesc următoarele condiții:

Nu au în prezent loc de muncă și nu desfășoară nici o activitate în scopul obținerii de venituri.

Sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, în cazul în care s-ar găsi un loc de muncă.

Caută un loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diverse metode pentru a-l găsi: înscrierea la agenția pentru ocuparea forței de muncă sau la agenții particulare, susținerea unor interviuri, teste, examinări, contactarea directă a patronilor sau a factorilor responsabili cu angajarea, efectuarea de demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, studierea anunțurilor din mica publicitate, apel la sindicate, alte metode în afara celor menționate.

Salariații absenți de la locul de muncă, ce nu primesc de la angajator cel puțin 50% din salariu și nu au certitudinea că vor reveni la locul de muncă în cel mult trei luni, disponibili să înceapa lucrul, și care au căutat un loc de muncă.

Persoanele care fac parte în mod obișnuit din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar care au declarat că au căutat în mod activ un loc de muncă și sunt disponibile să înceapă lucrul.

Șomerii înregistrați sunt persoanele care au declarat că în perioada de referință erau înscrise la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, indiferent dacă primeau sau nu indemnizație de somaj.

De cele mai multe ori, șomajul este considerat un dezechilibru al pieței națăionale a muncii: ca loc de confruntare îintre cererea și oferta de muncă. Atât resursele de muncă (oferta de muncă), cât și nevoile de muncă (cererea de muncă) sunt trecute prin exigențele și regulile salarizării.

Din punct de vedere al gradului de ocupare, se pot distinge trei moduri de combinare a factorului respectiv:

Oferta de muncă este egală cu cererea de muncă, în acest caz ocuparea de echilibru fiind egală cu cea deplină.

Oferta de muncă este la un nivel mai mic decât cererea, caz în care dezechilibrul se prezintă sub forma unui deficit de muncă, pentru ocuparea deplină fiind nevoie fie de resurse suplimentare de muncă, fie de o creștere a productivității muncii.

Oferta de muncă depășește cererea, caz în care o parte a forței de muncă rămâne fără loc de muncă.

Mărimea șomajului însuși se poate verifica doar prin estimări, din diferite motive precum: posibilitatea încadrării studenților și elevilor în diverse categorii demo-economice; numărul din ce în ce mai mare de persoane încadrate ilegal, ce prestează așa-zisa muncă la negru etc.

Cele două forme prin care se exprimă dezechilibrul de pe piața muncii, respectiv subocuparea și supraocuparea, pot fi înțelese doar după ce vor fi clarificate noțiunile de ocupare deplină, șomaj involuntar și șomaj voluntar.

Lipsa de șomaj sau ocuparea deplină semnifică faptul că aproape 100% din populația activă disponibilă este ocupată efectiv. Ocuparea deplină reprezintă acel nivel al volumului de ocupare și utilizare a resurselor de muncă, ce permite obținerea numărului maxim de bunuri necesare pentru acoperirea nevoilor oamenilor, constituiți în diverse colectivități.

Șomajul voluntar este redat de acea neocupare ce se datorează refuzului unor persoane sau imposibilității acestora de a accepta retribuția oferită, ori condițiile de muncă.

Categoriile de persoane încadrate în șomajul voluntar sunt:

Acele persoane angajate ce preferă să își înceteze activitatea temporar, considerând că ajutorul de șomaj le asigură un trai decent (în acest context trebuie să reținem opinia economistului francez Jacques Rueff care spunea că “ajutorul de șomaj este cauza fenomenului șomaj”).

Șomerii care preferă să aștepte locuri de muncă mai bune față de cele oferite de diferite întreprinderi și față de cele pe care le-au avut;

Șomajul involuntar sau forțat este cel care ridică cele mai multe probleme sociale, acesta descriind situația în care persoanele sunt apte să muncească și doresc acest lucru, însă nu reușesc să găsească locuri de muncă disponibile.

În principal, șomajul este tratat prin prisma celui involuntar. Șomajul are multiple fațete individuale și colective, economice, sociale și chiar politice. ”Este un fenomen cu efecte cumulative la scară individuală. Sub numeroase aspecte este un fenomen traumatizant al cărui cost este mult superior celui care se ia de regulă în calcul”.

La nivelul individului, intrarea în șomaj nu nu se reduce doar la o pierdere de venit și de statut social, ci generează efecte și în plan familial în sensul scăderii nivelului de trai,al adâncirii sărăciei, al scăderii resurselor necesare pentru educația copiilor, înrăutățirii stării de sănătate și apariția stărilor patologice, stres etc., a fenomenelor asociale (alcoolism, vagabondaj, criminalitate) etc.

La nivel economic și social, șomajul constituie o risipă de resurse financiare și umane, cauzată de utilizarea incompletă a unor factori de producție. Șomajul are atât un cost direct, cât și unul indirect. Costul direct este dat de plățile efective care se fac către șomeri, iar cel indirect se datorează producției nerealizate, a contribuțiilor fiscale neîncasate și a pierderii de venit și bunăstare colectivă. Relația dintre șomaj și aceste costuri este direct proporțională.

La nivelul întregii economii șomajul arată măsura în care economia își folosește forța de muncă de care dispune.

Misiunea studiului nostru nu se referă la o analiză exhausiva a șomajului. Prezintă importanță, în principal acele elemente care au relevanță, pentru sistemul de relații existent, între populație și ocuparea forței de muncă.

2.2.1. Măsurarea și evaluarea șomajului

Cu toate că măsurarea șomajului este în principal o problemă de evaluare, de aproximare, în țările avansate economic există sisteme naționale de înregistrare zilnică a modificărilor apărute în nivelul și structura șomajului.

Având în vedere că principala resursă a economiei este forța de muncă, susținerea ocupării acesteia trebuie să constituie principalul scop al politicii economice din fiecare țară.

Există două variante de determinare a șomerilor: șomerii în sens BIM și șomerii înregistrați.

Șomerii în sens BIM (SBIM) sunt cei definiți în conformitate cu criteriile Biroului Internațional al Muncii. Determinarea numărului de șomeri în sens BIM se realizează trimestrial și anual, de către Institutul Național de Statistică, prin ancheta forței de muncă în gospodării, la nivel de țară și de regiuni de dezvoltare.

Șomerii înregistrați (SANOFM) sunt acele persoane care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 5 punctul IV din legea nr. 76/2002. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă realizează lunar calculul numărului de șomeri înregistrați, la nivel de localitate, județ și țară.

Indicatorii relativi care se calculează pentru evaluarea șomajului sunt:

Rata șomajului, pentru care există două variante de calcul: rata șomajului în sens BIM și rata șomajului înregistrat.

Rata șomajului în sens BIM se calculează ca raport între numărul șomerilor definiți conform criteriilor BIM (SBIM) și populația activă totală (Pa).

Rata șomajului înregistrat se determină ca raport între numărul șomerilor înregistrați la agențiile județene de ocupare a forței de muncă și a municipiului București (inemnizați si neindemnizați) și populația activă civilă. Rata șomajului înregistrat este calculată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Ponderea șomerilor înregistrați în populația stabilă în vârstă de 18-62 ani se calculează raportând numărul șomerilor înregistrați la totalul populației stabile cu vârsta cuprinsă între 18-62 ani. Se calculează la nivel de țară și localitate de către Institutul Național de Statistică, pe baza numărului de șomeri înregistrați, comunicat lunar de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Privit la scara întregii economii, șomajul arată măsura în care economia își folosește forța de muncă de care dispune. Așadar, studierea mărimii și evoluției șomajului oferă informații cu privire la procesele de ocupare ale forței de muncă, respectiv măsura în care economia își folosește resursa umană cu care este dotată.

2.2.2. Evoluția globală a șomajului în perioada 1996 – 2011

După anul 1990, la fel ca în majoritatea țărilor ex-socialiste, în România șomajul a devenit un indicator ce reflectă modul de funcționare a economiei, arătând măsura în care aceasta risipește forța de muncă de care dispune. În țara noastră, fenomentul de șomaj a fost recunoscut oficial începând cu anul 1991, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională.

În primii ani ai tranziției, România s-a confruntat cu o adevărată explozie a șomajului, datorată dezechilibrelor provocate de trecerea la economia de piață, culminând cu anul 1994 când s-a înregistrat o rată a șomajului de 10,9%.

În decursul timpului, numărul șomerilor a avut o evoluție fluctuantă, urcând de la 748057 persoane în 1996, până la 845273 persoane în anul 2002 și scăzând apoi până la 730217 persoane în anul 2011(fig 2.4.). Cel mai înalt nivel al șomajului a fost atins în 2002, respectiv 845273 persoane (494076 de persoane-sex masculin, 351197 de persoane-sex feminin).

Fig.2.6. Evoluția șomerilor BIM în România în perioada 1996 – 2011 (nr. persoane)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.6.

Printre principalele cauze ale acestei evoluții s-au aflat: declinul economic general, diminuarea producției, reducerea investițiilor, mobilitatea scăzută a forței de muncă etc.

2.2.2.1. Evoluția șomerilor pe sexe în România, în perioada 1996-2011

În perioada 1996 – 2011 numărul șomerilor de gen masculin a crescut cu 13,93%, în timp ce numărul șomerilor de gen feminin a scăzut cu 19,11%.

Fig.2.7. Evoluția șomerilor pe sexe în România în perioada 1996-2011(nr. persoane)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.6.

2.2.2.2. Evoluția șomerilor pe grupe de vârstă în România, in perioada 1996-2011

În perioada 1996-2011, numărul șomerilor din grupa de vârstă 15-24 ani a scăzut cu 39,96%, în timp ce efectivul șomerilor din grupele 25-54 ani și 55-65 ani a crescut cu 24,36%, respectiv 256,56%.

Fig.2.8. Evoluția șomerilor pe grupe de vârstă în România 1996-2011(nr. persoane)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.7.

2.2.2.3. Evoluția șomerilor pe medii de rezidență în România, în perioada 1996-2011

În anul 1996, în mediul urban erau de 2,1 ori mai multi șomeri decât în mediul rural (240663 persoane). În 2002, numărul șomerilor din mediul urban crescuse cu 14,49% față de anul 1996 (507394 persoane), iar cel al șomerilor din mediu rural cu 9,83% (264334) (fig.2.7.).

Fig.2.9. Evoluția șomerilor pe medii de rezidență în România 1996-2011(nr. persoane)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.8.

Față de anul 1996, în 2011 numărul de șomeri din mediul urban a scăzut cu 3,11%, în timp ce în mediul rural numărul acestora a scăzut cu 0,87%.

2.2.2.4. Evoluția ratei șomajului pe sexe în România, în perioada 1996-2011

În anul 1996, rata șomajului feminin era cu un punct procentual mai mare decât rata șomajului masculin (6,1%). Cel mai înalt nivel al ratei șomajului a fost atins în anul 2002 : 7,7% -rata șomajului de sex feminin si 8,9% -rata șomajului de sex masculin. În anul 2011, rata șomajului în rândul populației de sex feminin era mai mică cu 0,3 procente față de acceași rată calculată la nivelul anului 1996. În aceeași perioadă, rata șomajului în rândul populației de sex masculin a crescut cu 1,8 procente (fig.2.8.).

Fig.2.10. Evoluția ratei șomajului pe sexe în România 1996-2011(%)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.9.

2.2.2.5. Evoluția ratei șomajului pe grupe de vârstă în România, în perioada 1996-2011

Șomajul în rândul tinerilor este mai ridicat decât în rândul adulților. Rata șomajului privind populația tânără a avut o evoluție oscilantă, pentru grupa de vârstă de 15-24 ani fiind cu 4,2 puncte procentuale mai mare în 2011 decât cea din anul 1996. În ceea ce privește grupa de vârstă 25-54 ani, la o comparație a anului 2011 cu 1996, se observă o creștere a ratei șomajului cu 1,48%. Aceeași comparație, dar la nivelul populației mai în vârstă, respectiv 55-64 ani, scoate în evidență creșterea ratei șomajului cu 2,35 procente (fig.2.9.).

Fig.2.11. Evoluția ratei șomajului pe grupe de vârstă în România: 1996-2011(%)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.10.

2.2.2.6. Evoluția ratei șomajului pe medii de rezidență în România, în perioada 1996-2011

Șomajul este concentrat în zonele urbane. În anul 1996 rata șomajului a fost de 2,21 ori mai mare în mediul urban(9,1%) comparativ cu mediul rural(4,1%). Diferența s-a mărit de atunci și, în anul 2002, rata șomajului în mediul urban era de 11,2% comparativ cu 5,4% în mediul rural. În intervalul 2002-2011 s-a înregistrat o diminuare lentă a ratei șomajului în mediul urban, la finalul acestuia fiind 8,8%. În mediul rural rata șomajului a rămas aproape egală, în 2011 fiind de 5,5%.

Fig.2.12. Evoluția ratei șomajului pe medii de rezidență în România 1996-2011(%)

Sursa: realizat pe baza anexei 2.11.

2.3. Îmbunătățirea ocupării forței de muncă

În condițiile în care procesele de privatizare și restructurare continuă în ritm accelerat, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă va trebui să se realizeze prin schimbarea priorităților politicilor de protecție socială a șomerilor de la măsuri pasive la cele active și prin promovarea unor măsuri de prevnire a șomajului, în principal în rândul tinerilor si a persoanelor expuse riscului de a deveni șomeri de lungă durată.

În contextul acesta, prevenirea și combaterea șomajului în rândul tinerilor și a șomajului de lunga durată reprezintă o preocupare majoră a Guvernului României. De asemenea, se simte nevoia promovării unor masuri speciale de formare profesională pentru tineri și adulți, corespunzător cu cerintele de pe piața muncii, pentru imbunătățirea capacității de angajare si prelungirea vieții active.

Implementarea concepției de educație permanentă și susținere a formării continue, fără discriminare socială, va răspunde necesităților de adaptare la schimbarile economice si tehnologice.

Pentru înlăturarea dezechilibrelor existente pe piața muncii între cererea și oferta de muncă, o prioritate a Guvernului ar trebui să fie legata de adaptarea ofertei educaționale la cerințele locale existente pe piața muncii, precum și de îmbunătățirea serviciilor de mediere oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și aplicarea de măsuri active privind combaterea șomajului.

În contextul schimbărilor politice și socio-economice ce au avut loc în Europa și implicit în România, s-au parcurs etape importante în fundamentarea unei noi concepții în domeniul politicilor de tineret.

Tranziția de la școala la integrarea tineretului pe piața muncii constituie una dintre problemele critice, cu un puternic impact economic și social.

În contactul cu piața muncii, tinerii suferă cel mai mult, fiind dezvantajați față de categoriile de vârstă adultă, atât prin faptul că ultima categorie a fost ținuta in supraocupare ani de-a rândul, chiar dacă economia a fost și este în recesiune, cât și prin lipsa experienței în mmuncă, privită uneori ca o cerință obligatorie la angajarea într-un loc de muncă. Fenomentul este evident, dacă se compară structura pe vârste a populației active cu cea a țomerilor, aceasta din urmă fiind mult mai ”tânără”.

Atfel, pentru prevenirea și combaterea șomajului în rândul tinerilor s-a recurs la o serie de acțiuni:

În urma evaluării situatiei din România de către experții de la Banca Mondiala, la inceputul anilor 1992-1993, s-a constatat necesitatea creării unui sistem coerent de informare si consiliere profesională la nivel național. În urma acestei evaluări s-a materializat proiectul ”Informare și consiliere privind cariera”, ca si componentă a proiectului Ministerului Muncii si Solidarității Sociale ”Ocuparea forței de muncă și protecția socială” co-finanțat de Banca Mondială. Proiectul s-a desfășurat pe o durată de 5 ani, cea mai importantă etapă în derularea sa fiind aprobarea de către ministerele implicate a rețelei naționale de centre de informare și consiliere profesională: 227 de centre la nivel județean și local pentru ocuparea forței de muncă, 500 de centre la nivelul unităților școlare și centrelor de asistență psihopedagogică și 47 de centre în cadrul Direcțiilor pentru Tineret și Sport Județene, respectiv a mmunicipiului București.

Întărirea și consolidarea reformei sistemului formării profesionale inițiale este un proiect realizat prin programul PHARE VET I RO 9405 – ”Reforma învățământului profesional și tehnic”. Printre rezultatele acestui program se numără:

Asigurarea mobilității ocupaționale;

Integrarea invățării cu stegiile de instruire practică realizate in anul final de studiu;

Accent pe orientarea in carieră a elevilor;

Asigurarea șanselor egale pentru tineri în vederea obținerii unei bune calificări profesionale la nivelul standardelor europene

Una din marile probleme cu care tinerii se confruntă atunci când incearcă să pătrundă pe piața muncii este legată de faptul că unii dintre ei, în momentul terminării studiilor, nu dețin o calificare, sau dacă o dețin, în unele cazuri, aceasta nu mai are căutare pe piața muncii, sau nu au experiență în exercitarea meseriei respective. Pentru înlăturarea acestor cauze, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a încheiat un protocol cu Ministerul Educației și Cercetării, ce are ca scop adaptarea planului de școlarizare la cerinșele de perspectivă ale pieței locale a forței de muncă.

Acțiunile de colaborare instituțională prevazute în aceste protocol au loc la începutul fiecărui an școlar și au drept scop adaptarea ofertei educaționale la cerințele de perspectivă impuse de piața locală a forței de muncă, în baza rezulatelor obținute din studiile și prognozele privind dinamica pieței muncii, realizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă.

Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă îsi deruleaza acțiunile in conformitate cu Planul Național de acțiuni pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, plan defalcat atât pe acțiuni cât și pe grupuri țintă, in care se regasesc și tinerii.

În 2002 a intrat in vigoare Legea nr. 76 privind sistemul de asigurări de șomaj si stimularea ocupării forței de muncă ce prevede, in afara măsurilor active utilizate și în anii trecuți, și introducerea de noi măsuri active destinate atât persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă cât și agenților economici, masuri ce au drept scop sa ducă la creșterea gradului de ocupare a forței de muncă.

Între măsurile cuprinse in noua lege, cu influență directă asupra ocupării tinerilor, se numără:

Măsuri de prevenire a șomajului:

Servicii de informare și consiliere în carieră, oferite viitorilor absolvenți de învățământ profesional și liceal, in cadrul unor acțiuni desfășurate în școli de către consilieri de orientare profesională din cadrul ANOFM;

Servicii de preconcediere, ce cuprind activități precum:

Servicii de mediere: prezentarea serviciilor oferite de agenție și condițiile de acces la ele;

Prezentarea posibilităților de orientare profesională în cadrul unității sau de participare la cursuri de formare de scurtă durată;

Plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local.

Măsuri de combatere a șomajului:

Stimularea agenților economici să angajeze tineri absolvenți ai instituțiilor de învățământ;

Acordarea de facilități fiscale angajatorilor, prin reduceri la contribuția datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj, dacă incadrează cu contract individual de muncă persoane din râmdul șomerilor pe care le mențin ăn activitate cel puțin 6 luni;

Stimularea persoanelor aflate în șomaj să se angajeze înaintea expirării perioadei de indemnizație de șomaj;

Furnizarea de cursuri de calificare și recalificare;

Stimularea mobilității forței de muncă;

Angajatorii ce încadreaza tineri absolvenți pe durată nederminată, primesc pentru o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă lunară de valoarea unui salariu minim brut pe țară; angajatorii ce încadrează absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc, pentru o perioada de 18 luni, pentru fiecare absolvent angajat, o sumă lunară reprezentând 1,5 salarii minime brute pe țară.

Absolvenții pot beneficia, în mod gratuit, de programe de instruire, precum și de alte măsuri de asistență adresate cu precădere tineretului, sau care vizeaza prevenirea și combaterea șomajului;

În ciuda acestor măsuri, insertia tineretului pe piața forței de muncă ramane destul de redusă. Din acest motiv, se impune in continuare punerea accentului pe măsuri de prevenire si combatere a șomajului în rândul tinerilor.

Somajul de lungă durată constituie una din problemele sensibile ale pieței forței de muncă. Pe măsura ce crește perioada în care o persoană stă neocupată, șansele ei să se reintegreze pe piața muncii scad din ce în ce mai mult, datorită faptului că, pe măsură ce perioada de inactivitate crește, deprinderile profesionale ale persoanei scad și pe masură ce trece timpul persoana este din ce în ce mai afectată psihic, încredea în sansele proprii scăzând tot mai mult.

Diminuarea șomajului de lungă durată necesită o analiză strictă a nevoilor viitoare de calificări ale economiei. Din lipsă de resurse, nu s-a reusit până acum crearea unui sistem funcțional și eficient de studiere a nevoilor existente pe piața muncii, de dimensionare a Formării Profesionale Continue in concordanță cu aceste nevoi. În ultima perioadă, unele firme străine de prestigiu, care opereaza pe piața din Româniași care oferă servicii de recrutare, formare, orientare si consiliere profesională, și-au intensificat activitatea în această direcție.

În România, adâncirea reformei și consolidarea funcționării pieței muncii constituie o prioritate națională, impusă de numeroase nevoi economice și sociale. Rezolvând problema formării profesionale continue, prin dezvolarea competențelor în domenii mai bine stabilite, se va ajunge la diminuarea semnificativă a nivelului șomajului de lungă durată.

Printre acțiunile de prevenire si combatere a șomajului de lungă durată se numără:

Proiectul ”Informare și consiliere privind cariera”, prin posibiliățile de oferire a unor servicii de consiliere profesională la nivel european, cu impact deosebit asupra șomajului de lungă durată. Experiențele anterioare în domeniul combaterii șomajului de lungă durată au demonstrat că activitățile de informare și consiliere în carieră constituie unul din instrumentele principale ce pot fi utilizate în acest scop. Astfel, o atenție sporită va trebui acordată acelor persoane care in primele 12 luni de șomaj nu au beneficiat de măsuri active de combatere a șomajului și care prezintă riscul de a deveni șomeri de lungă durată.

”Programul de Redistribuire a Forței de Muncă”, derulat din anul 1995, urmarește ca persoanele disponibilizate colectiv, ce prezintă un risc ridicat să devină șomeri de lungă durată, sa beneficieze de măsuri active precum: cursuri de calificare/recalificare, creare de locuri de muncă în folosul comunității, asistență și consultanță pentru începerea unei afaceri etc.

CAPITOLUL 3. PROIECTE ȘI POLITICI DE CREȘTERE A GRADULUI DE OCUPARE ȘI DE REDUCERE A ȘOMAJULUI ÎN ROMÂNIA

Conceptul de calitate a vieții este destul de greu de delimitat, dar poate fi descris prin raportare la o serie de factori, precum ocuparea forței de muncă.

Subocuparea este un fenomen ce apare atunci când ocuparea unei persoane devine insuficientă, în raport cu diferite repere posibile, ținând cont de pregatirea ei profesională.

În aceste condiții se diferențiază două forme de subocupare:

O formă vizibilă (indivizi ce muncesc mai puțin decât durata normală a lucrului și sunt în cautarea unei slujbe suplimentare).

O formă invizibilă (persoane care exercită o activitate profesională în care calificarea lor nu este utilizată pe deplin).

3.1. Activități de stimulare a ocupării efectuate până în prezent în România

Politicile de ocupare reprezintă un ‟ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe piața muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidități și flexibilități eficiente pe piața muncii, diminuându-se dezechilibrele și disfuncționalitățileˮ.

Înainte de 1989, în România politica de ocupare se axa pe controlarea pieței de către stat, cu program de lucru foarte strict și contracte de munca pe perioadă nelimitată. Tranziția la economia de piață a produs modificări în abordarea ocupării și a determinat transformarea radicală a pieței muncii. Trecerea de la economia socialistă la cea capitalistă, a dus în primă fază la concedieri masive, forțând astfel populația rămasă faără loc de munca să se reorienteze profesional.

Statul a elaborat o serie de proiecte privind combaterea șomajului de lungă durată, care au avut drept țintă acele persoane care se află în căutarea unui loc de muncă, printre care:

”Programul de Redistrbuire a Forței de Muncă”, ce vizează sprijinirea persoanelor disponibilizate colectiv, care prezintă un nivel mare de risc să devină șomeri de lungă durată, prin cursuri de calificare si recalificare, crearea unor locuri de muncă în folosul comunității, asistență și consultanță pentru începerea unei afaceri.

Proiectul ”Dezvoltarea Sectorului Social”.

Proiectul ”Informare și consiliere privind cariera” din care a rezultat inființarea unui număr de 136 de centre de consiliere și informare.

Proiectul ”Un nou început – o nouă șansă” ce prevede acordarea serviciilor de informare și consiliere profesională in cadrul centrelor ANOFM.

Proiectul de înființare a unui ”Centru de Formare și Consultanță pentru I.M.M.” pentru crearea de locuri de muncă prin stimularea înființării si dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Printre principalele obiective urmărite în România, în domeniul ocupării, a fost acela de stopare a ”muncii la negru”. Ca principală măsură în acest sens, Guvernul a adoptat instituirea cotei unice de impozitare, aceaasta având ca scop creșterea investițiilor, crearea de boi locuri de muncă și micșorarea numărului de lucrători cu activitate nedeclarată.

În ultima perioada, la nivel European au fost demarate diverse strategii privind ocuparea forței de muncă și reducerea șomajului în statele membre U.E., România fiind direct implicată și interesată, mai ales în condițiile în care este printre statele membre cu mari probleme în acest sector.

3.2. Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă

Privind lucrurile la nivel personal, având în vedere nevoia tuturor de a caștiga bani pentru a trăi, ocuparea forței de muncă ofera independență individului și il ajuta să se integreze în societate. Așadar, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în Europa reprezinta o prioritate. Odată cu creșterea numarului de persoane care obțin un venit, incluziunea socială va crește și nivelul sărăciei urmează să scadă. Pentru îndeplinirea acestor obiective în cadrul UE, colaborarea intre statele mebre si coordonarea politicilor în domeniu este esențială.

Scopul Strategiei europene privind ocuparea forței de muncă (SEOFM) este să ajute la coordonarea politicilor statelor membre, dar și a celorlalte țări candidate, în domeniul ocupării forței de muncă.

SEOFM activează din 1997, an in care statele membre UE au stabilit să elaboreze un set de obiective comune în domeniul ocupării forței de muncă. În acelați timp acestea s-au angajat să monitorizeze anual activitatea.

Fiecare stat membru își păstrează competența pentru politicile de ocupare proprii.Uniunea Europeana are ca scop consilierea, monitorizarea ți coordonarea elaborării acestor politici.

Fondul Social European sprijină punerea în aplicare a politicilor de ocupare stabilite.

3.2.1. Modul de functionare a Strategiei europene privind ocuparea forței de muncă

Orientările privind ocuparea forței de muncă reprezintă baza SEOFM. Acestea sunt propuse de către Comisia Europeană și elaborate conform unor priorități comune adoptate de comun acord de către statele membre, pentru politicile proprii de ocupare a forței de muncă.

Orientările stabilite sunt adoptate de către Consiliu după consultarea prealabilă a Parlamentului European precum si a celorlalte organisme consultative.

Din 2010, din momentul lansării strategiei Europa 2020, iau fiintă 10 astfel de orientări integrate, iar patru dintre acestea (orientările 7-10) vizează în mod direct SEOFM. Acestea sunt:

Asigurarea calității și a durabilității finanțelor publice.

Abordarea dezechilibrelor macroeconomice.

Reducerea dezechilibrelor din zona euro.

Optimizarea sprijinului pentru cercetare-dezvoltare și inovare, consolidarea triunghiului cunoașterii și eliberarea potențialului economiei digitale.

Utilizarea mai eficientă a resurselor și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Îmbunătățirea mediului de afaceri și de consum și modernizarea bazei industriale pentru a asigura deplina funcționare a pieței interne.

Îmbunătățirea participării pe piața muncii în rândul femeilor și al bărbaților, reducerea șomajului structural și promovarea calității locurilor de muncă.

Dezvoltarea unei forțe de muncă calificate care să răspundă nevoilor pieței muncii și promovarea învățării pe tot parcursul vieții.

Îmbunătățirea calității și a performanței sistemelor de educație și formare la toate nivelurile și creșterea participării la învățământul terțiar sau echivalent.

Promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei.

Comisia Europeană analizează anual, în cadrul SEOFM, politicile de ocupare a forței de muncă elaborate de statele membre, conforme cu aceste orientări. Aceasta elaborează ulterior un raport în care evaluează aceste politici de ocupare a forței de muncă. Face deasemenea recomandări pentru fiecare țară în parte, cu privire la actiunile ulterioare, orientate către îmbunătățirea situației ocupării.

Se stabilește de asemena un set de indicatori, adoptați de comun acord de către statele membre, pe care SEOFM îi utilizează pentru monitorizarea și evaluarea progresului și pentru susținerea analizei Comisiei Europene. Acești indicatori sunt revizuiți în mod regulat cu ajutorul Eurostat, biroul de statistică al UE.

SEOFM coordonează în mod deschis politicile și prioritățile cu privire la ocuparea forței de muncă, prin întâlniri și discuții între reprezentanții statelor membre. Acest grup consultativ poartă numele de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă. Prin intermediul acestor întâlniri se promovează schimbul de bune practici și învățarea reciprocă privind politicile de ocupare. SEOFM beneficiază în acelați timp de suportul unor experți independenți din domeniul cercetării, pentru evaluarea priorităților sale.

3.2.2. Provocările cu care se confruntă SEOFM

De-a lungul timpului, SEOFM s-a dezvoltat ca un răspuns la contextul politic aflat într-o continuă schimbare și la provocările economice. Începând din 2005, SEOFM a devenit parte integrantă a Strategiei de la Lisabona, avâvnd ca scop crearea de locuri de muncă în număr mai mare și de mai bună calitate. Cinci ani mai târziu, în contextul crizei economice, SEOFM încearcă restabilirea unei creșteri inteligente și durabile. Strategia Europa 2020 a pus la dispoziție instrumentele necesare pentru facilitarea recuperării și pentru ajungerea la o economie socială de piață durabilă. SEOFM a devenit din ce în ce mai interconectată cu politicile microeconomice și macroeconomice, și in principal cu Pactul de stabilitate și creștere.

În contextul de față, Prioritățile SEOFM s-au orientat spre politici care contribuie la dezvoltarea capitalului uman și a calității locului de muncă. Educația și formarea profesională reprezintă elementele esențiale de înbunătățire a oportunităților de angajare, mai ales în rândul tinerilor.

Flexisecuritatea rămâne principalul instrument de combatere a șomajului. Prin servicii de ocupare a forței de muncă de calitate înaltă și prin sisteme eficiente de securitate socială, dar și printr-un nivel înalt al învățării pe parcursul vieții, se poate realiza o tranziție ușoară în materie de ocupare a forței de muncă, fie ca este cazul trecerii de la educație la locul de muncă, fie al trecerii de la neocupare profesională la un loc de muncă.

Fig.3.1. Rata ocupării forței de muncă în statele europene, grupa de vârstă – 15 și 64 de ani, anul 2011 (%)

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Employment_statistics/ro

3.2.3. Îmbunătățiri așteptate până în 2020

Pe măsură ce economiile naționale devin din ce în ce mai interconectate, colaborarea la nivelul UE capătă o importanță tot mai mare.

Consiliul European va continua oferirea unei orientări generale pentru strategie, în baza propunerilor Comisiei. Parlamentul European are un rol extrem de important, indeosebi în calitatea sa de organism care reprezintă cetățenii.

Contribuțiile părtilor interesate la nivel național, precum și ale patenerilor sociali,în ceea ce privește elaborarea programelor naționale de reformă, vor fi incurajate ți promovate. Instituțiile europene doresc deasemenea, din partea acestor organisme, stabilirea unor legături cât mai strânse cu cetățenii, în mod individual. În plus, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor vor continua sa acționeze indeaproape.

Cu ajutorul instrumentelor puse la dispoziție de SEOFM, acestea ar trebui să sprijine Uniunea Europeană în atingerea obiectivelor propuse pentru anul 2020:îmbunătățirea ratei de ocupare a forței de muncă la minim 75% din populația cu vârste între 20 si 64 de ani, scăderea numărului de persoane care abandonează timpuriu școala la 10%, creșterea la 40% a procentului persoanelor cu studii superioare și scăderea numărului celor care trăiesc în sărăcie cu 20 de milioane.

3.3. Strategia națională de ocupare a forței de muncă

Ocuparea deplină, coeziunea și incluziunea socială dar și calitatea și productivitatea muncii sunt cele trei obiective strategice, pe baza cărora au fost stabilite obiectivele strategiei naționale de ocupare a forței de muncă.

Acțiunile și măsurile ce au fost avute în vedere la elaborarea strategiei de ocupare a forței de muncă în România, sunt următoarele:

Măsuri active și preventive pentru șomeri și persoane inactive;

Crearea de locuri de muncă și spiritul antreprenorial;

Managementul tranziției și promovarea adaptabilității și mobilității pe piața muncii;

Promovarea dezvoltării capitalului uman și a învățării pe tot parcursul vieții;

Creșterea ofertei pe piața muncii și promovarea îmbătrânirii active;

Egalitate de gen;

Promovarea integrării și combaterea discriminării persoanelor dezavantajate pe piața muncii;

Rentabilizarea muncii și crearea de stimulente corespunzătoare;

Transformarea muncii nedeclarate în ocupare corespunzătoare;

Combaterea disparităților regionale privind ocuparea.

3.4. Proiectul Europa 2030

Înmânat pe 8 mai 2010, de către președintele Grupului de reflecție asupra viitorului Europei, președintelui Consiliului European, raportul „Proiectul Europa 2030 – Provocări și oportunități”, conține o serie de analize și propuneri de soluții la provocările pe care UE le va întâmpina în perspectiva anului 2030.

3.4.1. Provocarea demografică: îmbătrânirea, migrația și integrarea

Previziunile arată că îmbătrânirea populației combinată cu o forță de muncă nativă din ce în ce mai redusă, vor duce la cosecințe grave pentru Europa. Dacă nu se iau măsuri în această direcție se va ajunge la o presiune greu de suportat asupra sistemelor de sănătate, de pensii si de asistenșă socială, dar și la rezultate negative în privința creșterii economice și fiscalității.

Din moment ce Europa tinde să devină o societate a cunoașterii, pe lângă eforturile de creștere a eficienței economice trebuie sa vină cu măsuri active în vederea rezolvării problemelor de ordin demografic. În același timp, este nevoie de efort susținut în vederea transformării UE într-o destinație atrăgătoare pentru imigranti, deoarece fără migrație UE va răspunde cu greu vooitoarelor insuficiențe de forță de muncă.

Reducerea diversității culturale pune deasemenea probleme, având în vedere că aceasta constituie o condiție preliminară pentru creativitate și inovare.

Deși pe continentul european speranța de viată este la un nivel foarte ridicat, fertilitatea este foarte scăzută. În prezent, speranța de viată în marea parte a statelor membre UE se situează, în medie la 75 de ani pentru bărbati și 82 de ani pentru femei, având tendință de creștere cu încă 15-20 de ani în cursul acestui secol. Privind din cealaltă perspectivă, se poate observa o îmbătrânire din ce în ce mai accentuată a populației, având în vedere că femeile nasc în medie doar 1,5 copii și numarul femeilor fără copii este în continuă creștere. În condițiile date, forța de muncă nativă se diminuează simțitor.

În următorii 40 de ani, fără ajutorul unor politici compensatorii, proporția populației active va scădea dratic. Printre măsurile ce ar trebui întreprinse, urgență prezintă elaborarea unor politici în favoarea familiei, care sa vizeze stabilizarea sau chiar sporirea nivelurilor actuale de fertilitate. Impactul negativ produs de nivelul redus al forței de muncă native, ar putea fi contracarat printr-o creștere a productivității.

Provocarea de ordin demografic cu care Uniunea Europeana se confruntă poate fi abordată doar cu ajutorul a două seturi de acțiuni: creșterea participării pe piața forței de muncă și aplicarea unei politici în domeniul imigrației.

Un prim pas către creșterea participării pe piața forței de muncă este reprezentat de conceperea și aplicarea unor strategii eficiente de conciliere a carierei profesionale cu viața privată. Acest pas are ca obiectiv crearea de condiții propice pentru rămânerea în rândurile forței de muncă a femeilor cu copii de vârste fragede și a persoanelor mai în vârstă. Deși au o speranță de viață mai ridicată, femeile se pensioneaza mai repede, iar rata de ocupare a forței de muncă este mai mică decât în rândul barbaților (58% față de 72% pentru bărbați).

Al doilea pas se referă la eliminarea barierelor juridice și administrative din calea promovării unei mobilități sporite a forței de muncă în UE. Printre acțiunile cheie necesare în acest scop se numără recunoașterea deplină a diplomelor universitare dar și a competențelor profesionale pe teritoriul european.

Chiar și în condițiile în care măsurile de sporire a participării pe piața forței de muncă ar avea efectele dorite, acestea nu vor fi suficiente pentru a compensa pe deplin consecințele schimbării demografice asupra ofertei de forță de muncă. Se preconizează că până în 2050, in absența unei imigrații masive, forța de muncă din UE ca scădea cu aproximativ 68 de milioane de lucrători. De cele mai multe ori, în Europa, imigranții sunt percepuți ca o povară li nu ca o oportunitate ce trebuie exploatată. În această privință, Europa are multe de învățat de la Statele Unite, Canada și Australia care se află în competiție pentru imigranții calificați.

În final, prioritățile UE ar trebui să se axeze pe investiiții masive în învățământul superior al țărilor membre, pentru a forma competențe ce po fi ulterior partajate.

CONCLUZII

În societatea actuală, economia este marcată de mutații deosebite în natura muncii și a relațiilor de muncă. Piața muncii este într-o continuă dinamică, iar o ocupare viabilă necesită eforturi de anticipare, adaptare, perfecționare și recalificare a forței de muncă.

Având în vedere situația demografică actuală, catacterizată prin îmbătrânirea populației și prin scaderea treptată a forței de muncă native, pe piața forței de muncă se impun măsuri active de creștere a ocupării și de reducere a șomajului.

După evenimentele din decembrie 1989, în primii ani ai tranziției s-au produs schimbări majore în structura ocupării populației. Trecerea la economia de piață a influențat puternic gradul de ocupare a forței de muncă, provocând schimbări sub aspectul structurii pieței. Tot de la începutul anilor ‘90, populația României se află într-un continu proces de scădere a populației.

Șomajul este un fenomen comeplex, ce afectează atât societatea cât și individul, motiv pentru care reducerea acestuia constituie o prioritate majoră pentru guvernele și organismele implicate din fiecare țară.

Din analiza ocupării și șomajului în România, în perioada 1990 – 2010 reiese o diminuare continuă a ocupării populației și o evoluție fluctuantă a ratei șomajului.

În acest context, programele care vizează creșterea ocupării și prevenirea și combaterea șomajului sunt de maximă importanță și trebuie sprijinite și dezvoltate.

BIBLIOGRAFIE:

Ciucur, Dumitru, Gavrilă Ilie, Popescu Constantin, Teorie economică generală, București, Editura ASE, 2007

Dobre, Niță, Economie politică, București, Editura Economică, 1997

Dobrotă, Niță; Aceleanu, Mirela Ionela, Ocuparea resurselor de muncă în România, București, Editura Economică, 2007

Nica, Elvira, Strategii și politici de ocupare a forței de muncă în România, București, Editura Economică, 2007

Perț, S., Potențialul uman al unor țări din spațiul est și sud-est european, București, Academia Română, 1993

http://ec.europa.eu/europe2020/reaching-the-goals/targets/index_ro.htm – Site oficial Comisia Europeană, accesat la 10.06.2013

http://ec.europa.eu/europe2020/reaching-the-goals/flagship-initiatives/index_ro.htm – Site oficial Comisia Europeană, accesat la 10.06.2013

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=822&langId=ro – Site oficial Comisia Europeană, accesat la 11.06.2013

https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=FOM101A – Site Oficial Institutul National de Statistică, accesat la 11.06.2013

http://www.stpcentru.ro/uploads/media/Strategia_Europeana_privind_ocuparea_fortei_de_munca.pdf – Site oficial Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocupare și Incluziune Socială în Regiunea Centru, accesat la 11.06.2013