Tendinte Actuale ale Protectionismului Comercial
Tendințe actuale ale protecționismului comercial
Cuprins
Cuvânt înainte
Capitolul I
Tendințe actuale și de perspectivă în relațiile economice internaționale
1.1. Politici comerciale în Uniunea Europeană
1.1.1. Privire istorică asupra politicilor comerciale ale U.E
1.1.2. Instrumente de realizare a politicii comerciale comune a U.E
1.2. Tendințe. Provocări
Capitolul al II-lea
Protectionsimul comercial în contextul actualei crize economice
2.1. Factori de echilibru împotriva exacerbării protecționismulu comercial
2.1.1. Organizația OMC
2.1.2. Eforturile conjugate ale statelor în scopul restragerii duratei și efectelor recesiunii
2.1.3. Disciplina juridică solidă a statelor
2.1.4. Acorduri comerciale preferențiale regionale și bilaterale
2.1.5. Sistemul producției globale aflate sub influența CTN
2.2. Principalele tendințe în evoluția protecționismului comercial în contextul crizei
2.2.1. Divergențe de opinii privind protecționismul și tendințe de escaladare a acestuia
2.2.2. Profilul protecționismului comercial contemporan
2.3. Implicațiile și perspectivele protecționismului comercial
2.4. Riscurile escaladării protecționismului comercial
Capitolul al III-lea
Măsuri de apărare comercială întreprinse de statele lumii. Studiu de caz
3.1. Delimitarea conceptuală a tematicii
3.2. Măsuri anti-dumping
3.3. Măsuri antisubventie
3.4. Măsuri de salvgardare
Concluzii
Bibliografie
Cuvânt înainte
Criza financiară globală declanșată în toamna anului 2008 și cea mai gravă recesiune economică din perioada postbelică care i-a urmat – cunoscută în literatura de specialitate și ca ”marea recesiune” – au creat un teren fertil pentru manifestarea presiunilor protecționiste.
Istoria economică demonstrează că, în general, în perioadele de recesiune economică se intensifică recurgerea la măsurile de apărare comercială, întrucât presate fiind de spectrul creșterii șomajului sau de dezechilibrele macroeconomice, guvernele promovează politici mercantiliste pentru a proteja industriile și locurile de muncă autohtone, sau pentru a majoră cotele de piață.
Devierea de la comerțul liber este tentantă pentru orice țară confruntată cu dificultăți economice în perioadele de recesiune, protecționismul comercial fiind considerat un mijloc rapid și facil pentru salvarea locurilor de muncă și înlocuirea importurilor cu producția internă. În plus, acesta este perceput frecvent ca un remediu mai puțin dureros decât austeritatea fiscală sau reducerea cheltuielilor bugetare, întrucât generează venituri fiscale pentru țara care recurge la protecție.
Pe de altă parte, istoria economică a dovedit și faptul că protecționismul tinde să agraveze recesiunile economice. Iar dacă toate țările s-ar lansa în aplicarea de măsuri protecționiste, comerțul dintre țările lumii s-ar nărui, așa cum s-a întâmplat în timpul Marii Depresiuni din anii ‘30.
În contextul Marii Depresiuni a anilor ‘30, țările au reacționat prin implementarea unor politici destinate fie izolării lor față de economia globală, fie discriminării partenerilor comerciali ca formă de retorsiune, ceea ce a adâncit și prelungit depresiunea.
Drept urmare, politicile comerciale promovate în acei ani au contribuit la distrugerea comerțului și au avut ca efect împiedicarea reluării relațiilor comerciale multilaterale atunci când condițiile economice pe plan național s-au ameliorat.
La ora actuală, noile măsuri de politică comercială introduse de țările lumii de la începutul crizei sunt bine documentate de exercițiile de monitorizare desfășurate la nivel global, care continuă să furnizeze informații și în prezent cu privire la evoluțiile din sfera politicilor comerciale puse în aplicare de țările lumii.
Metodologia de cercetare curpinde analiza de document, utilizată pe tot parcursul lucrării, respectiv atât în partea teoretică, cât și în partea aplicativă.
Ipoteza științifică de la care pornim în redactarea prezentei lucrări este aceea că majoritatea statelor lumii – și în special statele membre UE – au adoptat în perioada crizei anilor 2008-2009 politici comerciale care nu au condus la declanșarea unui val masiv de protecționism, aceasta în contextul sporirii incidentei măsurilor comerciale restrictive implementate de diverse state.
Structura lucrării cuprinde trei capitole, două alocate abordării teoretice a tematicii în discuție, iar celălalt destinat abordării practice a lucrării.
Dacă admitem faptul că demersul științific de față își propune studierea principalelor tendințe manifestate recent în legătură cu protecționismul comercial, este lesne de înțeles de ce suntem interesați, în secundar, și de înțelegerea cauzelor pentru care criză economică recentă nu a declanșat o spirla a politicilor protecționiste.
În acest context, desigur, ne-am propus să urmărim firul logic al oricărui demers științific, pornind de la general spre particular și încadrând tematica aleasă în conceptul mai larg de “tendințe actuale și de perspectiva în relațiile comerciale internaționale”.
Astfel, primul capitol vizează descrierea politicilor comerciale în Uniunea Europeană , punând accentul pe liberalizarea schimburilor vamale reciproce și instituirea tarifului vamal comun față de terți. și referindu-ne la instrumentele de politică comercială a U.E., nu fără a arunca o privire fugitivă asupra istoricului politicilor comerciale ale U.E, pentru ca în finalul capitolului să accentuăm principalele tendințe și provocări ale politicilor comerciale.
Cel de-al doilea capitol este consacrat strict conceptului de protecționism comercial prilej cu care am abordat factorii de echilibru împotriva exacerbării acestuia, am detaliat aspecte legate de organizația OMC și eforturile conjugate ale statelor în scopul restragerii duratei și efectelor recesiunii, disciplina juridică solidă a statelor, acorduri comerciale preferențiale regionale și bilaterale.
În contextul aceluiași capitol, am abordat principalele tendințe în evoluția protecționismului comercial în contextul crizei, având în vedere divergențe de opinii privind protecționismul și tendințe de escaladare a acestuia, particularitățile intervențiilor guvernelor în gestionarea crizei și profilul protecționismului comercial contemporan.
În finalul părții teoretice am fost interesați să abordăm problematica implicațiilor și perspectivelor protecționismului comercial, precum și riscurile escaladării acestui concept.
Cel de-al treilea capitol este dedicat studiului de caz, care își propune o cercetare a unor exemple concrete de măsuri de apărare comercială întreprinse atât la nivelul Uniunii Europeană, cât și la nivelul altor state de pe glob, pornind de la studiile de caz emise de Organizația Mondială a Comerțului în cazuri de anti-dumping, anti-subventii și salvgardare.
Absența unor reacții protecționiste mult mai puternice constituie încă un motiv de nedumirere pentru numeroși analiști, iar cauzele potențiale ale rezistenței sistemului comercial multilateral vor constitui probabil, încă mult timp de acum încolo, obiect de investigație pentru cercetători.
Care ar fi factorii economici și politici responsabili pentru prezența relativ slabă a protecționismului comercial? Este protecționismul de azi diferit de cel din crizele precedente? Care ar fi principalele concluzii care ar putea fi trase în urma crizei anilor 2008-2009 pentru politicile comerciale și pentru concertarea acestora în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), ca platformă a cooperării multilaterale în sfera comerțului?
Iată câteva întrebări care preocupă în prezent numeroși analiști ai scenei comerciale internaționale și care reprezintă –in opinia noastră – un subiect asupra căreua ne dorim a aduce o minimă contribuție, prin lucrarea de față.
Capitolul I
Tendințe actuale și de perspectivă în relațiile economice internaționale
1.1. Politici comerciale în Uniunea Europeană.
Din perspectiva Uniunii Europene, efectele politicii comerciale se regăsesc în două dimensiuni: în interiorul și în exteriorul spațiului comunitar. În interiorul UE, politicile comerciale activează în sensul omogenizării cadrului de referință pentru activitatea comercială. Prin aceste măsuri din dimensiunea intra-comunitară se vizează atât asigurarea echității și prosperității cetățenilor statelor membre, precum și amplificarea performanței economice unionale pe piața internațională.
Din punct de vedere al ponderii UE în comerțul mondial cu bunuri și servicii, se poate observa un impact pozitiv al politicii comerciale. Astfel, în ciuda crizei economice a ultimilor ani, în perioada 2007-2011, se înregistrează o rată medie anuală de creștere a ponderii exporturilor unionale în exporturile mondiale de 5.4%.
SUA este constant primul importator mondial al produselor Uniunii Europene, în perioada 2006-2011, cu valori de peste 200 de miliarde de euro anual. Printre principalii importatori se numără, de asemenea, și China, Elveția și Rusia. Dintre toate categoriile de produse exportate de Uniune, cea mai mare pondere ca valoare o au mașinăriile și echipamentele de transport, reprezentând 43.2% din totalul exporturilor în 2011, echivalent a 647 de miliarde de euro.
Politică comercială reprezintă una dintre cele mai profunde dimensiuni ale activității Uniunii Europene. Ea este centrală structurii comunitare prin impactul direct pe care îl are asupra performanței economice a fiecărui stat membru, dar și a Uniunii în ansamblul ei. Această broșură își propune să dezvăluie atât construcția instituțională ce susține politică comercială, cât și aspectele specifice de implementare a acesteia.
1.1.1. Privire istorică asupra politicilor comerciale ale U.E.
Ideea unei politici comerciale comune a luat naștere în 1955, la Messina, când miniștrii de externe ai Belgiei, Olandei, Luxemburgului, Franței, Italiei, Germaniei au decis să își concentreze atenția asupra integrării economice și a scăderii tarifelor vamale între aceste țări cu scopul de a stimula relațiile comerciale și dezvoltarea economică.
Tratatul de la Roma (1957)
Politică comercială comună a fost concepută în vederea institurii unei piețe comune funcționale, consacrate de către Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană.
În vederea atingerii obiectivelor politicii comerciale, statele membre au transferat către Comunitate prerogativele lor constituționale în materie de relații comerciale.
Renunțând la interesele lor naționale, statele membre au fost obligate să pună în aplicare regulile stabilite de către instituțiile Comunității.
Prin stabilirea unei uniuni vamale, statele membre contribuie, potrivit interesului comun, la eliminarea treptată a restricțiilor din calea schimburilor comerciale, la reducerea barierelor vamale și la dezvoltarea armonioasă a comerțului mondial. În esență, politică comercială cuprindea schimbul de mărfuri și parțial, și pe cel de servicii.
În perioada de tranziție, statele membre aveau de îndeplinit mai multe obiective vizând punerea în aplicare a Tarifului Vamal Comun. Astfel, trebuiau să își coordoneze relațiile comerciale cu statele terțe, în special armonizând acordurile tarifare în vigoare și regulile de liberalizare, și chiar să elimine sau să reducă restricțiile cantitative în raporturile cu aceste state.
Astfel, la 26 septembrie 1962, a fost adoptată de către Consiliu primă măsură importantă din domeniul politicii comerciale, Programul de acțiune care prevedea o politică de import și export uniformizată, înlocuirea cotelor naționale cu cele comunitare, elaborarea listelor liberalizate.
Eliminarea barierelor vamale s-a produs printr-un proces de tranziție, ce s-a finalizat la 1 iulie 1968. Un an mai târziu a luat sfârșit și procesul de eliminare a restricțiilor cantitative, deja asumat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în prealabil.
După încheierea perioadei de tranziție, competențele în materie de politică comercială au trecut de la nivel național la nivel supranațional, instituțiile comunitare asigurând unea treptată a restricțiilor din calea schimburilor comerciale, la reducerea barierelor vamale și la dezvoltarea armonioasă a comerțului mondial. În esență, politică comercială cuprindea schimbul de mărfuri și parțial, și pe cel de servicii.
În perioada de tranziție, statele membre aveau de îndeplinit mai multe obiective vizând punerea în aplicare a Tarifului Vamal Comun. Astfel, trebuiau să își coordoneze relațiile comerciale cu statele terțe, în special armonizând acordurile tarifare în vigoare și regulile de liberalizare, și chiar să elimine sau să reducă restricțiile cantitative în raporturile cu aceste state.
Astfel, la 26 septembrie 1962, a fost adoptată de către Consiliu primă măsură importantă din domeniul politicii comerciale, Programul de acțiune care prevedea o politică de import și export uniformizată, înlocuirea cotelor naționale cu cele comunitare, elaborarea listelor liberalizate.
Eliminarea barierelor vamale s-a produs printr-un proces de tranziție, ce s-a finalizat la 1 iulie 1968. Un an mai târziu a luat sfârșit și procesul de eliminare a restricțiilor cantitative, deja asumat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în prealabil.
După încheierea perioadei de tranziție, competențele în materie de politică comercială au trecut de la nivel național la nivel supranațional, instituțiile comunitare asigurând un cadru uniform de coordonare și implementare.
Principiile de politică comercială comună au constat într-o serie de reguli fundamentale adoptate în domenii precum:
modificările tarifare;
încheierea de acorduri tarifare și comerciale;
politica de export;
uniformizarea măsurilor de liberalizare;
măsurile de protecție comercială (aplicabile în caz de dumping și subvenții).
Începând chiar din 1958, au fost permise măsuri de protecție. Totuși, Comisia le poate stabili condițiile și normale de aplicare, în cazul în care metodele recomandate de către această, privind colaborarea statelor membre în evitarea dereglărilor în traficul comercial sau a dificultăților economice nu dau rezultatele dorite.
Prin TCEE se prevede de asemenea o procedură de urgență, ce permitea în perioada de tranziție, reglementarea de către Comisie a măsurilor de protecție adoptate de statele membre.
Actul Unic European – AUE (1986)
În 1985, Comisarul britanic, Lordul Cockfield a redactat în numele Comisiei un program foarte precis de finalizare a pieței interne, stabilind totodată o lungă listă de bariere care urmau să fie îndepărtate până la un termen limită stabilit în 1992.
Actul Unic European (numit și Planul Delors) a reprezentat un angajament politic de respectare a acestui termen, iar acesta a revizuit Tratatele de la Roma, în scopul de a face trecerea la o nouă etapă în procesul de integrare europeană și pentru a se finaliza piața internă.
Articolul 8A definește în mod clar obiectivul Actului Unic European, acela de a stabili progresiv piața internă într-o perioadă care expiră la 31 decembrie 1992. Piața unică este definită ca fiind o zonă fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului este asigurată în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat.
Actul Unic European a avut în vedere mai multe domenii care completau liberalizarea pieței, precum politica concurenței, micșorarea diferenței dintre bogați și săraci, creșterea eficienței producției (prin investirea în cercetări), orientarea către o uniune monetară, armonizarea legilor privitoare la mediu etc.
În concluzie, adoptarea AUE a condus la transformarea pieței comune într-o piață unică la 1 ianuarie 1993. Prin crearea de noi competențe comunitare și reformarea instituțiilor, AUE a deschis calea unor noi reglementări în domeniul politicii comerciale comune consacrate în Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană.
Tratatul de la Maastricht (1992)
Tratatul semnat în 1992 la Maastricht, care a reprezentat o mare schimbare a Comunității Europene, mai este cunoscut și drept Tratatul privind Uniunea Europeană. Acesta este momentul în care s-a vorbit pentru prima oară despre o uniune, tratatul putând fi considerat a fi cel care a dat naștere Uniunii Europene de astăzi.
Cea mai importantă revizuire constă, fără îndoială, în introducerea celor trei piloni: Comunitățile Europene, politica externă și de securitate comună și cooperarea polițienească și judiciară în materie penală. Primul pilon constă în Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și Euratom și se referă la domeniile în care statele membre au suveranitatea, prin intermediul instituțiilor comunitare. Aceste domenii sunt: politică comercială comună, politică agricolă comună, uniune vamală și piață internă, politică în domeniul concurenței, și politică structurală.
Tratatul de la Maastricht reprezintă o etapă cheie în construcția europeană, completând formarea Pieței Unice.
Tratatul de la Amsterdam (1997)
Tratatul semnat la Amsterdam în 1997 și intrat în vigoare în 1999 a amendat tratatul anterior, fără a introduce schimbări majore. Totuși, acest tratat interzice în mod expres în art. 25 impunerea de taxe vamale între statele membre.
Tratatul de la Nișa (2001)
Tratatul de la Nișa a adăugat alte domenii asupra cărora instituțiile comunitare puteau negocia și încheia acorduri: comerțul cu servicii și aspectele comerciale ce țin de proprietatea intelectuală.
Tratatul de la Lisabona (2009)
Tratatul de la Lisabona încorporează principiul consistenței, stipulat pentru prima dată în Tratatul Uniunii Europene, între domeniile de acțiune externă și între acestea și politicile interne ale UE, politică comercială comună acoperind acum comerțul cu bunuri și servicii, aspectele comerciale ce țin de proprietatea intelectuală și investițiile străine directe.
1.1.2. Instrumente de realizare a politicii comerciale comune a U.E.
În realizarea principiilor de politică comercială comună sunt utilizate mai multe instrumente, care reprezintă mecanisme economice și juridice prin care sunt puse în aplicare următoarele categorii de măsuri ce vizează:
Politica de import
Legislația aplicabilă este diferită după cum importul produselor este liberalizat sau supus unor contingente (este permis doar importul anumitor contingențe, cantități din produsul respectiv).De asemenea, există reguli distincte cu privire la acordurile tarifare și comerciale.
În sfera de cuprindere a domeniului politicii comerciale comune intră și măsurile de liberalizare, acestea referindu-se la eliminarea barierelor netarifare, în special a restricțiilor cantitative.
Înainte de a adera la regulile impuse de Organizația Mondială a Comerțului importurile au fost în cea mai mare parte liberalizate (produsele importate din state terțe nu au mai fost supuse restricțiilor), iar în anumite cazuri s-a stabilit respectarea unor contingențe la import (cote fixe). Aceste restricții erau interzise de principiile GATT și au fost progresiv eliminate și la nivelul Comunității Europene, inclusiv pentru produsele agricole.
După 1 ianuarie 1995, crearea Organizației Mondiale a Comerțului a determinat la nivelul Comunității Europene adoptarea unor norme corespunzătoare pentru importul din state terțe al produselor liberalizate.
Pentru a preveni dezechilibrele provocate de liberalizarea produselor au fost prevăzute și anumite măsuri de precauție ce pot fi luate în următoarea ordine:
procedura de informare a Comisiei de către statele membre în cazul în care anumite importuri necesită măsuri de supraveghere sau de salvgardare; procedura de anchetă urmărește să stabilească dacă importurile produsului respectiv amenință să producă sau produc un prejudiciu grav producătorilor din cadrul UE. Dacă aceste fapte sunt confirmate, se poate încheia cu luarea unor măsuri de supraveghere sau de salvgardare;
măsurile de salvgardare provizorii pot fi luate oricând dacă se constată că orice întârziere ar antrena un prejudiciu dificil de reparat sau dacă s-a stabilit în prealabil că o creștere a importurilor a produs sau amenință să producă un prejudiciu grav. Aceste măsuri pot fi dispuse pentru cel mult 200 de zile și trebuie să constea în majorarea taxelor vamale pentru produsele respective în cazul în care aceste măsuri pot preveni sau repara un prejudiciu grav.
măsurile de supraveghere atunci când un anumit produs provenind din state terțe amenință să provoace prejudicii producătorilor statelor membre și dacă interesele UE impun supravegherea acestora;
măsurile de salvgardare, în cazul în care un produs este importat în cantități prea mari și/sau în alte condiții decât cele stabilite astfel încât amenință sau cauzează prejudicii grave producătorilor statelor membre.
Prin urmare, liberalizarea produselor la import poate cunoaște excepții, prin punerea în aplicare a unor măsuri de salvgardare. Acestea sunt de două tipuri:
– poate fi limitată perioada de valabilitate a documentelor de import emise pentru produsul respectiv când a făcut obiectul procedurii de supraveghere;
– libera circulație a produsului respectiv poate fi condiționată de obținerea unei autorizații de import.
De asemenea, în temeiul tratatului importul anumitor produse poate fi limitat prin introducerea de interdicții sau restricții cantitative, justificate pe motive de moralitate publică, ordine publică, securitate publică, protecția sănătății și vieții persoanelor etc.
Politica de export
Tratatul menționează, printre componentele politicii comerciale comune, și politica de export, fondată pe principii unitare. În principiu, exportul produselor din Uniune către alte state este liber, dar sunt prevăzute și excepții.
Pentru produsele destinate exportului se pot institui proceduri de informare și consultare la nivelul Comisiei în ipoteza apariției unor disfuncționalități ale pieței comune. De altfel, în ipoteza prevenirii sau a remedierii unui deficit de produse esențiale, vor fi luate măsuri de salvgardare (derogare de la principiul liberalizării exporturilor), care sunt provizorii și vor consta în impunerea de către Comisie a unor autorizații de export, care se acordă până la adoptarea unei decizii de către Consiliu.
Măsurile decise de către Comisie pot fi limitate la exportul produselor din anumite zone ale Uniunii sau doar către anumite țări nemembre, însă acestea nu vor afecta produsele aflate deja în liberă circulație spre a trece frontierele Uniunii.
Totodată, limitarea exportului anumitor produse poate fi justificată în baza prevederilor tratatului, și anume pentru rațiuni de: moralitate publică, ordine publică, securitate publică, protecția sănătății și vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale.
În privința anumitor categorii de bunuri a fost stabilit un regim specific. Astfel, în cazul bunurilor culturale, exportul acestora este condiționat de obținerea unei licențe de export.
Domeniul politicii de export cuprinde regimurile de ajutoare la export și, în special, măsurile privind creditele pentru finanțarea cheltuielilor locale legate de operațiunile de export.
Produse neliberalizate la import sau export
În vederea realizării pieței interne, este necesară instituirea unui sistem de administrare a contingențelor cantitative (cote, cantități de produse admise la import și export) pentru produsele care nu au fost liberalizate la import și export.
Regulile care reglementează contingențele cantitative pot fi fixate prin acorduri comerciale cu alte state nemembre sau prin acte normative ale UE.
Administrarea contingențelor la import sau la export presupune emiterea de licențe în statele membre potrivit criteriilor cantitative stabilite la nivelul UE, de către Comisie. Procedura de administrare trebuie să garanteze oricărui solicitant condiții echitabile de acces la contingente, iar documentele emise trebuie să poată fi utilizate pe întreg teritoriul UE.
Procedura începe cu anunțul de deschidere a contingențelor publicat de către Comisie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Anunțul trebuie să conțină precizări privind: metoda de distribuire, condițiile de admisibilitate și termenele de prezentare ale cererilor de licență, precum și lista autorităților naționale unde acestea vor fi depuse. Orice importator sau exportator dintr-un stat membru al UE poate înregistra pentru fiecare contingent o sigură cerere de licență la autoritățile competente dintr-un stat membru la alegere, redactată în limba sau limbile oficiale ale respectivului stat.
Există trei metode de administrare a contingențelor care pot fi aplicate singure sau împreună, prevăzându-se totodată posibilitatea aplicării altor metode dacă niciuna din cele trei nu corespunde cerințelor contingentului respectiv:
– prima metodă se bazează pe luarea în considerare a schimburilor comerciale tradiționale, ceea ce presupune că o parte din contingențe revine importatorilor și exportatorilor tradiționali, iar restul de cote este atribuit celorlalți importatori și exportatori;
– a doua metodă are în vedere ordinea cronologică de prezentare a cererilor potrivit principiului „primul venit, primul servit”. Statele membre emit licențele imediat, după verificarea soldului comunitar disponibil, solicitanții admiși beneficiind de cantități egale.
– a treia metodă constă în repartizarea proporțională în raport cu cantitățile solicitate la momentul depunerii cererilor (metoda examinării simultane a cererilor). Pe baza informațiilor comunicate de către statele membre, Comisia determină cantitățile care trebuie redistribuite.
Când sunt aplicate prima și a treia metodă de administrare a contingențelor, Comisia comunică autorităților competente din statele membre, într-un termen determinat, cantitățile pentru care acestea emit licențele diferiților solicitanți. Autoritățile din statele membre emit licențele de import sau de export în termen de zece zile lucrătoare de la notificarea deciziei Comisiei sau în termenele stabilite de aceasta.
Importul sau exportul produselor contingentate se poate realiza doar în baza licențelor de import sau de export, care sunt valabile pe întreg teritoriul Uniunii.
Dacă un contingent este limitat la una sau mai multe regiuni din cadrul Uniunii, licențele de import sau de export nu sunt valabile decât în statul sau statele membre din regiunea sau regiunile respective. De regulă, licențele de import sau de export sunt valabile timp de patru luni, durată de la care se poate deroga în anumite condiții.
Măsurile de protecție comercială
Politica de liberalizare a importurilor trebuie însoțită de măsuri de protecție împotriva practicilor neloiale. În tratat sunt menționate expres două categorii de măsuri de protecție comercială: în caz de dumping și subvenții.
1.2. Tendințe. Provocări
În ceea ce privește tendințele și provocările cu care se confruntă politică comercială comună, acestea se desprind din aspectele privitoare la piața comună, menținerea echilibrului dintre regiuni, economia de scală sau competitivitatea.
În primul rând, piața europeană trebuie să fie dinamică și deschisă, deși Uniunea Europeană impune încă anumite restricții importurilor sensibile care pot afecta economia statelor membre. Uniunea trebuie să continue să promoveze comerțul cu țările terțe pentru că aceasta duce la o creștere economică stabilă.
În al doilea rând, menținerea echilibrului dintre regiuni este importantă pentru asigurarea coeziunii și reducerea decalajelor economice în statele membre. Crearea pieței unice a îngreunat accesul pentru exportatorii din țările în curs de dezvoltare, ceea ce contravine liberalizării comerțului, făcând Uniunea mai sensibilă la șocurile economice externe.
Totodată, va trebui pus accentul pe economia de scală, varietatea producției și concurență, acestea putând fi înfăptuite numai prin intermediul unei vaste piețe libere.
De asemenea, un rol important îl joacă și comerțul electronic care oferă oportunități nelimitate care vor putea fi exploatate la scară internațională.
Comerțul electronic facilitează promovarea și vânzarea produselor, dar și accesul la informație, aspect esențial urmărit de orice consumator în ziua de azi.
De asemenea, a fost semnalat faptul că dacă UE vrea să țină pasul cu economiile dezvoltate din China, Japonia sau SUA aceasta va trebui să ia în considerare provocările impuse de fenomenul globalizării și să fie capabilă să le preîntâmpine pentru a le contracara efectele negative.
Va fi nevoie de asemenea de o atentă supraveghere a comerțului deoarece în contextul liberalizării circulației de bunuri, capitaluri și forță de muncă acestea pot da naștere la dezechilibre și țările dezvoltate pot profita mai mult în acest sens în detrimentul celor mai puțin dezvoltate.
De aceea pe viitor un rol important îl vor avea acordurile pe materii prime și presiunile concurențiale dintre UE și mari jucători economici globali pentru ,,cucerirea” piețelor emergente care se vor dovedi de o importanță majoră.
Creștere economică, scăderea ratei șomajului și prosperitate pot fi atinse doar prin îmbunătățirea competitivității la nivel global.
Aceasta înseamnă că toate entitățile vor trebui să se concentreze pe o alocare cât mai eficientă a resurselor, pe economisirea acestora, bazându-se astfel pe dezvoltare durabilă și pe dezvoltarea unei economii verzi.
În ceea ce privește cadrul juridic, UE va trebui să realizeze anumite îmbunătățiri la operațiunile sale internaționale, precum și pentru o mai bună supraveghere și înăsprirea legislației privind perturbațiile externe, cum ar fi practicile de dumping sau alte practici comerciale neloiale.
Politică comercială comună are un caracter foarte dinamic. Accentul se pune pe realizarea de acorduri care să permită liberalizarea piețelor, protecția investițiilor și dobândirea accesului la materii prime precum și la piețe de desfacere, dar și răspunzând cu aceeași monedă practicilor neloiale.
În principiu UE va trebui să aibă capacitatea să:
negocieze acorduri globale în contextul unei concurențe din în ce mai accentuate;
protejeze interesele firmelor europene pe piețele din țările din afara Uniunii;
negocieze o nouă generație de acorduri de liber schimb, în scopul de a se poziționa ca mai bine pe piața concurențială pentru a garanta industriilor europene condiții egale de acces pe piețele internaționale, în comparație cu concurenții lor externi;
deschidă piața europeană întreprinderilor din țări din afara UE.
Cele mai multe dintre aceste provocări sunt cuprinse în Strategia Europa 2020, care a fost lansată în martie 2010 de către Comisia Europeană care stabilește un model de dezvoltare inteligentă și durabilă.
Principalul obiectiv al politicii comerciale a UE conform Europa 2020 este stimularea creșterii economice, crearea de locuri de muncă și creșterea prosperității pentru cetățenii UE.
Pe lângă aceste obiective se poate menționa și asigurarea unei creșteri raționale și sustenabile, precum și îmbunătățirea competitivității internaționale a mediului de afaceri european și a produselor din acest spațiu.
Este evident faptul că politică comercială va trebui adaptată la un mediu global în continuă schimbare în acest sens fiind menționate schimbările produse de criză economică și cele survenite odată cu Tratatul de la Lisabona, iar piețele economice emergente au crescut în importanță.
Accesul la materii prime a devenit o preocupare mult mai importantă și necesită o implementare a unei strategii europene mult mai complexe și detaliate.
Criză economică a determinat un declin de 9% în cadrul comerțului global în 2009 și a creat presiuni pentru adoptarea de măsuri protecționiste. Deși acestea au încercat să fie evitate, mai mult de 278 de măsuri de restricționare a comerțului au fost totuși adoptate afectând până la 5.2 % din exporturile UE.
Zone de interes sunt subvențiile, restricții în cadrul cheltuielilor publice și industrii grele care au fost sever afectate (sectorul construcțiilor de automobile, oțel, textile).
Europa va trebui să încerce să își țină piețele deschise și să supravegheze atent măsurile protecționiste deoarece rata șomajului ridicată și deficitele bugetare pot pune presiuni pe impunerea de măsuri protecționiste.
Comunitatea europeană va trebui să renunțe la protecționism cum ar fi renunțarea la taxe pe export, subvenții ale industriilor autohtone, transfer involuntar de drepturi intelectuale etc.
În ceea ce privește strategia de liberalizare a piețelor europene ar trebui să se pună accentul pe eliminarea barierelor din China, Rusia, India, Brazilia. Ar trebui de asemenea să se înăsprească condițiile pentru țările care nu își respectă angajamentele internaționale.
Liberalizarea comerțului va conduce la realizarea unei economii a consumului de resurse și la dezvoltarea așa numitei ,,economii verzi”. Mai mult, datorită potențialului enorm al piețelor din țările emergente ar trebui îmbunătățit și liberalizat accesul la aprovizionarea cu materii prime din aceste țări ceea ce va contribui la prosperitatea comunității europene.
În acest sens va trebui extins domeniul de aplicare al Acordului guvernamental de Achiziții din cadrul OMC (GPA). Astfel ar trebui promovată aderarea țărilor partenere la acest acord, pe primul loc situându-se China.
O altă prioritate rămâne liberalizarea comerțului multilateral deoarece diminuează costurile de tranzacții și liberalizarea comerțului global aducând de asemenea un set de reguli care ar putea fi folosit ca bază pentru guvernarea internațională a comerțului.
UE ar trebui să acționeze atunci când se confruntă cu o situație care prejudiciază sau deformează comerțul liber un prim pas fiind modificarea în acest sens a Regulamentului privind obstacolele în calea comerțului (TBR).
Companiile europene au o anumită reticență atunci când trebuie să semnaleze un prejudiciu suferit deoarece se tem de represalii.
UE ar trebui să intervină prin stabilirea unor mecanisme care să permită să acționeze fără riscul apariției represaliilor.
UE se concentrează de asemenea pe scăderea taxelor vamale pentru produsele și serviciile ecologice, prin acestea ajutând la îmbunătățirea condițiilor și inițiativelor de dezvoltare a climatului tehnologic.
La eliminarea acestor taxe va trebui să se țină seama de faptul că nu va trebui să se creeze mai multă birocrație. UE ar trebui să interzică (elimine) complet practicile care denaturează comerțul liber cum ar fi folosirea prețurilor duble în practicile dintre UE și Arabia Saudită.
Acorduri bilaterale sunt esențiale pentru a spori accesul firmelor europene pe piețele ce au înregistrat creșteri spectaculoase cum sunt cele din India și Asia de Sud-Est. De asemenea, vor trebui consolidate relațiile UE-SUA. Consiliul Economic Transatlantic (TIC) ar trebui să aibă un rol important în coordonarea măsurilor ce trebuiesc luate pentru a crea o piață transatlantică liberă.
În ceea ce privește acordurile bilaterale, se va ține cont de următoarele direcții:
UE ar trebui să încheie acorduri cu acei parteneri strategici și de importanță economică și care vor ajuta la dezvoltarea mediului de afaceri european, considerați a fi: India, Brazilia, China;
Acordurile vor trebui să asigure acces liber la produsele, serviciile și investițiile comunitare;
Regulile care stabilesc originea produselor ar trebui simplificate, coerente cu cele ale altor acorduri bilaterale și cu sistemul SGP reformat și să se bazeze pe consultarea deplină a sectoarelor afectate;
Rezultatele vor trebui să fie corecte pentru toți partenerii și să asigure echilibru general;
Negocierile, în special cele aflate în fazele finale, vor trebui să fie purtate în cooperare cu BUSINESSEUROPE și cu asociațiile membrilor naționali. Negocieri se află în curs cu parteneri importanți precum membrii asociației ASEAN și MERCOSUR, Canada și Ucraina.
Alte negocieri importante sunt cele din America Latină (Columbia și Peru). Acordul de liber schimb dintre UE și Coreea de Sud va aduce beneficii semnificative pentru multe firme europene și va consolida și dezvolta strategia comercială a Uniunii.
Acest acord presupune eliminarea barierelor netarifare și reglementărilor de cooperare iar procedurile de salvgardare vor fi aplicate atunci când se justifică. UE mai are de asemenea acorduri importante semnate cu Turcia, Elveția și țările EEA, iar barierele pentru exporturi și investiții din cadrul acestor acorduri ar trebui treptat eliminate.
Cei mai importanți parteneri comerciali ai UE rămân însă Japonia, SUA și țările BRICS.
Acorduri cu SUA
Relația cu SUA rămâne cea mai importantă și trebuie continuu consolidată și revitalizată prin adaptări la evoluția situației economice la nivel mondial.
Pe termen mediu UE și SUA ar trebui să se preocupe de crearea unei piețe transatlantice libere. Un exemplu în acest sens îl constituie consiliul de energie USA-UE pentru cooperarea și consolidarea relațiilor în domeniul energetic.
Cooperarea strategică va fi necesară dacă Uniunea își dorește să treacă mai ușor peste problemele globale și pentru a facilita atingerea obiectivelor pe termen lung.
Acorduri cu China
Dialogul Economic la nivel înalt dintre UE și China ar fi înregistrat un succes semnificativ și ar fi contribuit într-o măsură mai mare la dezvoltarea firmelor europene prezente în China dacă ar fi fost stabilite cu exactitate mai mare prioritățile.
Aceasta ar duce la conceperea unui plan clar de atingere a obiectivelor și impunerea unor termene limită exacte pentru ca acestea să fie respectate. Comisia va trebui să evalueze cu regularitate relația UE-China și să îi impună Chinei să își respecte obligațiile asumate.
Toate măsurile de politică comercială trebuie plănuite și îndeplinite în așa mod încât administrația chineză să nu exercite presiuni asupra companiilor europene care își desfășoară activitatea în China.
Acorduri cu Rusia
UE este dependentă de materiile prime rusești și de energie, de aceea se încearcă a se utiliza un dialog cât mai eficient și strategic pentru a consolida relațiile existente și a dezvolta mediul de afaceri pentru companiile europene care operează în Rusia încercând de asemenea rezumarea normală a acordurilor existente.
Acorduri cu India
Comerțul cu India reprezintă o fracțiune mică din totalul comerțului european internațional și din volumul de investiții dar creșterea economică dinamică și populația enormă fac din aceasta un partener strategic și de mare importanță pentru UE.
Se dorește a se realiza un acord de liber schimb care să liberalizeze piața indiană pe toate sectoarele, India fiind nevoită în acest sens să dezvolte o strategie de alocare eficientă a resurselor.
Acorduri cu Japonia
Negocieri pentru semnarea unui plan de acțiune UE-Japonia 2011-2020 sunt în desfășurare. Se încearcă demararea unor proiecte pilot pe termen scurt ce vor fi verificate anual.
Va trebui continuat un dialog constructiv privind facilitarea schimburilor economice reciproce, accentul fiind pus pe barierele non-tarifare mai ales pe recunoașterea standardelor și certificatelor, de exemplu în domeniul tehnologiilor de sănătate, dar și în domeniul investițiilor.
Acorduri cu Brazilia
Brazilia este o piață cheie pentru Europa nu doar datorită creșterii economice stabile din ultimii ani, ci pentru că este gazda unor investiții mari realizate de firme europene. Pentru a liberaliza piața în această zonă cea mai bună soluție ar fi încheierea unui acord cu MERCOSUR astfel fiind înlăturate barierele tehnice, taxe vamale și taxe pe repatrierea profiturilor etc.
Capitolul al II-lea
Protectionsimul comercial în contextul actualei crize economice
2.1. Factori de echilibru împotriva exacerbării protecționismului comercial
Literatura economică a anilor de criză economică (2008-2009) a comparat frecvent Marea Depresiune a anilor ’30 cu Marea Recesiune din perioada 2008-2009. Discrepanțele clare dintre cele două fenomene economice se rezuma la un volum actual al comerțului internațional mult mai mare, tehnologie avansată, fluxuri informaționale mai rapide, costuri de tranzacție mai scăzute, existența corporațiilor transnaționale și a instituțiilor având ca scop cooperarea internațională (Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Organizația Mondială a Comerțului, G-20).
Unii autori apreciază ca, în perioada de criză a anilor 2008-2009, statele nu au recurs excesiv la protecționism, ca reacție față de efectele negative ale crizei; în ciuda acestui lucru, nu putem afirma că protecționismul comercial ar fi pe cale de dispariție, deși nu a generat repercursiuni comparabile anilor ’30. Cu alte cuvinte, nu a avut loc o întoarcere la protecționismul anilor ‘30, sau cel puțin nu prin intermediul măsurilor tradiționale de creștere a protecției tarifare sau al măsurilor de apărare comercială (precum măsurile antidumping, taxele compensatorii sau măsurile de salvgardare).
În aceste condiții, pe plan internațional s-a conturat un larg consens în rândul analiștilor că fenomenul protecționist a fost ținut în frâu în decursul crizei, fiind relativ moderat și limitat atât în raport cu amploarea și efectele negative ale acesteia, cât și cu temerile inițiale.
2.1.1. Organizația OMC
Se manifestă un larg consens în rândul analiștilor atunci când apreciază că disciplinele comerciale multilaterale au contribuit substanțial la diminuarea protecționismului în decursul crizei. Câteva exemple sunt relevante în acest sens.
Strategiile de tipul ”Buy American” puse în aplicare de SUA în contextul pachetelor de măsuri anti-criză au fost ponderate de nevoia de a respecta Acordul OMC vizând achizițiile guvernamentale, în baza căruia țările membre sunt obligate să acorde acces la fel de favorabil pe piața achizițiilor tuturor partenerilor comerciali.
Măsurile protecționiste temporare permise în OMC – precum măsurile antidumping, taxele compensatorii și clauzele de salvgardare – au furnizat țărilor spațiul de manevră necesar pentru a se ajusta circumstanțelor speciale create de criză.
Sistemul de monitorizare a măsurilor comerciale inițiat de țările G-20 ca răspuns la criză, introdus de OMC (în colaborare cu OCDE și UNCTAD) la sfârșitul anului 2008, a contribuit la ponderarea elanului țărilor de a recurge la măsuri protecționiste.
Se impune însă precizarea că activitatea de monitorizare a OMC se limitează doar la măsurile tradiționale de politică comercială care intră în sfera sa de competență, respectiv, la măsurile impuse la frontieră și cele de apărare comercială.
Chiar dacă ia act și de unele măsuri aplicate în interiorul frontierelor (restricții vizând achizițiile guvernamentale, standarde tehnice, subvenții cu potențial de distorsionare a comerțului), OMC nu se pronunță în legătură cu o serie de măsuri, precum planurile de salvare financiară, subvențiile, pachetele de stimulare fiscală ș.a., care au constituit de fapt formele predilecte ale intervenției statelor în contextul crizei din 2008-2009. Aceste măsuri nu sunt deloc, sau sunt doar parțial acoperite de regulile și disciplinele OMC.
2.1.2. Eforturile conjugate ale statelor în scopul restragerii duratei și efectelor recesiunii
Măsurile de stimulare fiscală concertate și măsurile de salvare financiară au contribuit, în mod indubitabil, la limitarea duratei și profunzimii recesiunii economice recente.
Politicile macroeconomice și plasele de siguranță sociale au ameliorat efectele crizei, ajutând țările să se ajusteze fără a recurge într-o proporție prea mare la protecționism.
În acest context, numeroși analiști reliefează importanța cursurilor de schimb flexibile, care nu au fost disponibile statelor în anii ‘1930, dar care au permis acum acestora să recurgă la politici monetare expansioniste în vederea combaterii recesiunii.
În fine, unii analiști subliniază și rolul important al Chinei în absorbția exporturilor celorlalte economii în dezvoltare, ceea ce a redus probabilitatea unei recesiuni mai adânci.
2.1.3. Disciplina juridică solidă a statelor
O parte consistentă a comerțului mondial se desfășoară în mod curent între țările care dispun de discipline juridice foarte solide, precum SUA și UE, iar legislația națională vizând comerțul este de regulă dificil de schimbat.
Acest lucru a condus la crearea unui anumit grad de predictibilitate și de continuitate în mediul comercial internațional, de natură să îmbunătățească încrederea importatorilor și exportatorilor.
Iar alături de liberalizarea autonomă și de regulile comerciale solide care caracterizează principalii parteneri comerciali din lume, o contribuție importantă la prevenirea protecționismului au adus tribunalele comerciale naționale (curțile de arbitraj) prin asigurarea unui mecanism în baza căruia firmele individuale pot contesta măsurile protecționiste cu impact asupra lor.
De asemenea, numeroase guverne au dezvoltat mecanisme explicite sau implicite pentru a inhiba protecționismul și a asigura că politică comercială constituie o reflectare a interesului general și nu a unor grupuri de interese.
2.1.4. Acorduri comerciale preferențiale regionale și bilaterale
Acordurile comerciale preferențiale impun limite clare partenerilor comerciali în privința utilizării instrumentelor tradiționale de politică comercială, precum taxele vamale, dar și a recurgerii la instrumente de politică netarifară.
Iar dincolo de codificarea unor reduceri tarifare și netarifare, acordurile comerciale preferențiale conțin prevederi care stabilesc mecanisme efective de reglementare a disputelor, pe care le pot utiliza părțile la acord pentru a contesta măsurile care încalcă prevederile acestuia și a se apăra astfel împotriva protecționismului.
Mai mult decât atât, asemenea acorduri instituie, de cele mai multe ori, practica dialogului periodic la nivel înalt cu privire la disputele comerciale, la implementarea acordului, la noile demersuri de liberalizare și asigură, în același timp, un mecanism pentru rezolvarea încălcărilor grave ale prevederilor acordului, chiar dacă nu sunt utilizate mecanismele juridice formale.
2.1.5. Sistemul producției globale aflate sub influența CTN
Rezistența politică față de protecționism este mai puternică datorită în mare măsură faptului că, în prezent, comerțul internațional este inextricabil legat de rețelele producției globale controlate de CTN.
Pe măsura internaționalizării producției și a creșterii comerțului intra-firmă, producătorii, exportatorii și importatorii din întreaga lume au dezvoltat un sistem de dependență și de susținere reciprocă.
În același timp, asistăm creșterea interesului deopotrivă al producătorilor, al comercianților și al consumatorilor față de importuri.
Pe cale de consecință, limitarea/restricționarea comerțului în oricare dintre sectoarele de activitate afectează nu numai pe acei consumatori, intermediari și firme care depind de importuri pentru inputurile de producție, dar are, totodată, repercusiuni și asupra firmelor care operează fie în plan vertical (în interiorul unui sector), fie în plan orizontal (de-a lungul sectoarelor), și care depind de rețelele complexe ale sistemului producției globale.
Așadar, lipsa unor reacții protecționiste majore pare a fi, într-o mare măsură, rezultatul noilor realități economice cristalizate sub impactul rețelelor producției globale gestionate de CTN.
În virtutea creșterii comerțului intra-firmă și a comerțului cu componente – prin bazarea tot mai mult a comerțului pe investiții străine directe și pe piețe deschise –, firmele au devenit deopotrivă exportatori și importatori, nemaifăcând lobby pentru protecție. Datorită acestor rețele, a devenit mult mai greu pentru guverne să majoreze taxele vamale sau să introducă alte restricții comerciale, fără a afecta producătorii din propriile lor țări.
De aceea, țările sunt mai puțin înclinate să recurgă la măsuri protecționiste, întrucât creșterea restricțiilor comerciale afectează, în ultimă instanță, capacitatea lor de a consuma, de a produce și de a exporta.
Sub impactul unui ansamblu de factori de natură structurală și juridică care au acționat la nivelul economiei mondiale, a avut loc o diminuare treptată a importanței argumentelor tradiționale în favoarea protecționismului comercial, ceea ce a condus la mutații în economia politică a protecționismului, de natură să favorizeze liberalizarea comerțului.
2.2. Principalele tendințe în evoluția protecționismului comercial în contextul crizei
Deși protecționismul comercial a indus doar un pericol relativ limitat în decursul recesiunii din 2008-2009, fenomenul este departe de a fi pe cale de dispariție, motiv pentru care rămâne o preocupare serioasă și pe mai departe.
În timp ce ansamblul factorilor menționați anterior reprezintă tot atâtea elemente de natură să acționeze și în perspectivă în direcția încurajării comerțului deschis, motivele de îngrijorare sunt încă numeroase.
2.2.1. Divergențe de opinii privind protecționismul și tendințe de escaladare a acestuia
Pe plan internațional, opiniile în legătură cu intensitatea, dinamica și impactul potențial al protecționismului curent sunt divergente, ceea ce se explică în parte, prin diferențele semnificative care există între rezultatele diferitelor exerciții de monitorizare, și în special între rapoartele elaborate de cele două organisme principale de monitorizare – OMC și Global Trade Alert (GTA).
În timp ce evaluările OMC se înscriu într-o notă indulgentă și mai curând optimistă, cele ale GTA sunt mult mai intransingente și chiar alarmiste, motiv pentru care în literatura de specialitate rolul acestuia din urmă a fost asimilat cu cel al unui „câine de pază agresiv”.
Astfel, rapoartele de monitorizare ale OMC apreciază că fenomenul protecționist a fost relativ moderat în 2008-2009, guvernele reușind să reziste, pe ansamblu, presiunilor protecționiste.
Conform evidențelor OMC, numărul măsurilor comerciale restrictive, său potențial restrictive, introduse de țările lumii în perioada octombrie 2008 – octombrie 2011 s-a cifrat la 885.
Majoritatea acestora sunt în vigoare și în prezent, doar 19% fiind eliminate. Drept rezultat, proporția cumulată a comerțului mondial afectată de noile restricții comerciale de la declanșarea crizei a sporit continuu, depășind 2% în prezent (acest procentaj reflectând doar sfera de cuprindere a măsurilor restrictive, fără să indice și mărimea impactului asupra comerțului, adică reducerea acestuia).
Un ton diametral opus vădesc rapoartele publicate de GTA, potrivit cărora protecționismul comercial a crescut considerabil atât în anii de criză 2008-2009, cât și în contextul relansării economiei mondiale în 2010, sporind neabătut și pe parcursul anului 2011.
Un raport al GTA din noiembrie 2011 arată că numărul cumulat al măsurilor protecționiste implementate în perioada noiembrie 2008 – noiembrie 2011 a ajuns la 1.028.
2.2.2. Profilul protecționismului comercial contemporan
Intervențiile guvernamentale pe latura politicilor comerciale în anii de criză și post-criză prezintă, la rândul lor, o serie de particularități, care, în opinia unor autori, pot fi sintetizate astfel:
predominanța măsurilor protecționiste unilaterale, spre deosebire de anii ‘1930, când măsurile protecționiste inițiate de SUA în baza Legii Smoot-Hawley au declanșat o avalanșă de acțiuni de retorsiune, conducând la amplificarea depresiunii economice;
diversitatea considerabilă a protecționismului contemporan, care contrastează puternic cu protecționismul anilor ’1930, dominat de măsurile tarifare;
prevalența nu atât a formelor convenționale de protecție (precum creșterea taxelor vamale sau măsurile de apărare comercială), cât mai ales a formelor de protecționism mai puțin tradiționale, mai subtile și cu o evoluție lentă și insidioasă; este vorba în special de marea varietate a măsurilor netarifare (incluzând barierele tehnice, măsurile sanitare și fitosanitare ș. a.), care, în virtutea ambiguității lor, sunt dificil de identificat și, respectiv, de dovedit caracterul lor protecționist;
manifestarea fenomenului protecționist cu precădere în acele zone în care regulile și disciplinele multilaterale ale OMC sunt fie precare, fie ineficiente (de exemplu, restricțiile la export, achizițiile guvernamentale, subvențiile), sau care sunt parțial și inadecvat acoperite de aceste reguli (cazul produselor agricole);
un număr restrâns de guverne poartă răspunderea pentru restricționarea comerțului, guvernelor țărilor G-20 revenindu-le 80% din totalul măsurilor protecționiste introduse de la începutul crizei;
principalele țări generatoare de măsuri protecționiste sunt anumite țări dezvoltate europene (UE-27 ca entitate și statele sale membre, precum Marea Britanie, Germania, Franța, Italia) și țări emergente (Argentina și țările BRIC – Brazilia, Rusia, India, China);
în rândul țărilor-țintă se detașează net China, urmată de UE-27 ca entitate și unele state membre, precum Germania și Franța, dar și SUA;
sectoarele economice cele mai afectate de măsurile protecționiste includ: sectorul financiar, produsele agricole de bază, produsele chimice de bază, metalele și echipamentele de transport.
Dar dincolo de semnalele de alarmă privind escaladarea măsurilor protecționiste pe care le emit rapoartele de monitorizare, motive de îngrijorare constituie și tendințele mai noi care se manifestă în evoluția fenomenului protecționist, și care vizează următoarele aspecte:
din totalul măsurilor protecționiste introduse în ultimele luni, doar o fracțiune mică (sub 1/3) reprezintă creșteri ale taxelor vamale sau măsuri de apărare comercială (investigații antidumping ș.a.), restul fiind bariere netarifare, măsuri investiționale discriminatorii, subvenții la export și planuri de salvare – adică instrumente de politică comercială mai puțin transparente;
unele dintre marile puteri comerciale nu se mai rezumă doar la intervenții selective, care afectează o proporție îngustă a comerțului, sau un număr restrâns de parteneri comerciali (precum investigațiile antidumping, urmate de impunerea de taxe antidumping), ci recurg la măsuri care prejudiciază în mod generalizat interesele partenerilor comerciali, afectând totodată numeroase ramuri economice;
se extinde sfera disputelor comerciale dintre marile puteri comerciale. Dacă în 2010 și în prima parte a anului 2011 conflictele comerciale de mare răsunet mediatic s-au limitat la așa-numitele „războaie valutare” (generate de politicile de subevaluare a cursurilor de schimb, promovate de unele țări pentru stimularea exporturilor și a creșterii economice), în lunile recente au ajuns obiect al litigiilor subvențiile instituite în perioadele timpurii ale crizei. Sunt relevante în acest sens dezacordurile care au început să se manifeste între China, India, SUA și UE în legătură cu cerințele vizând conținutul local, transferul de tehnologie și subvențiile din industria energiei solare.
2.3. Implicațiile și perspectivele protecționismului comercial
Potrivit calculelor specialiștilor FMI, noile măsuri protecționiste reduc comerțul global cu cel puțin 0,2% anual (sau cu 30-35 miliarde dolari). Dar, la nivelul produselor afectate, reducerea este mult mai pronunțată, respectiv de 5% în cazul măsurilor la frontieră (taxe vamale și alte măsuri tradiționale) și de 7% în cazul măsurilor din interiorul frontierelor (tipuri de protecționism neconvențional, precum barierele netarifare, politicile de achiziții discriminatorii, planurile de salvare financiară și subvențiile interne).
Numeroasele intervenții guvernamentale discriminatorii operate pe piețele de bunuri și capitaluri în anii de criză, dar și ulterior, alături de accentuarea tensiunilor comerciale pe plan internațional, se adaugă riscurilor și incertitudinilor curente din economia mondială, cu potențialul de a frâna expansiunea comerțului internațional și, implicit, creșterea economică în plan global.
Semnalele recente privind intensificarea presiunilor protecționiste amplifică amenințările la adresa sistemului comercial deschis, mai ales că situația macroeconomică este așteptată să se deterioreze în perspectivă, nefiind exclusă chiar apariția unei noi recesiuni economice globale și mai grave.
Șomajul este la cote ridicate, numeroase guverne procedează la tăieri masive ale cheltuielilor bugetare, iar în multe țări ratele dobânzilor nu mai au cum să scadă în continuare, astfel încât restricționarea concurenței străine rămâne printre puținele instrumente disponibile decidenților politici pentru a răspunde cererilor de protecție venite din partea firmelor autohtone și a sindicatelor.
Perspectivele nu sunt deloc liniștitoare, fiind foarte posibil ca sistemul comercial mondial să fie confruntat cu cel mai sever test în anii care vin.
În rândul analiștilor se manifestă un larg consens atunci când apreciază că perspectivele de liberalizare în continuare a comerțului sunt slabe. În acest sens, se argumentează că situația dificilă în care se află economia mondială este nefavorabilă unui asemenea demers, întrucât creșterea economică în țările avansate este așteptată să fie lentă în condițiile în care nivelul datoriilor se menține la niveluri înalte. Or, fără liberalizare, ritmul de creștere a comerțului nu este de așteptat să depășească sensibil creșterea PIB-ului mondial. Pe de altă parte, serviciile, care dețin 60-70% din economia globală și care ar putea constitui noua frontieră a liberalizării comerțului, se dovedesc a fi dificil de liberalizat, întrucât în cazul acestor activități se manifestă, în general, o suprapunere a reglementărilor și a protecției.
Analiștii sunt de părere că în vederea susținerii procesului de deschidere a piețelor, s-ar cere explorate toate mecanismele posibile de liberalizare. Astfel, în opinia unor autori, asigurarea unei politici comerciale deschise și predictibile ar presupune, alături de promovarea unor politici macroeconomice și sociale adecvate, care să limiteze impactul recesiunilor economice, adoptarea unor abordări mult mai realiste și mai pragmatice în ceea ce privește negocierile comerciale, care să includă deopotrivă demersuri în plan plurilateral, bilateral și regional.
O asemenea abordare ar permite o mai bună ajustare a sistemului comercial multilateral la schimbările reale din economia mondială.
2.4. Riscurile escaladării protecționismului comercial
În pofida opiniei larg împărtășite că regulile și disciplinele multilaterale ale OMC au reușit să prevină într-o mare măsură exacerbarea naționalismului economic și protecționismului, au sporit vertiginos temerile comunității internaționale că, pe fundalul ritmului lent al redresării economiei mondiale și al nivelurilor ridicate ale șomajului, se manifestă o recrudescență a presiunilor protecționiste, riscând să submineze treptat beneficiile comerțului deschis și fundamentele creșterii economice globale bazate pe expansiunea fluxurilor comerciale, agravând și mai mult actuala situație dificilă.
Faptul că aceste îngrijorări sunt întru totul întemeiate este confirmat de rezultatele ultimelor rapoarte de monitorizare a politicilor comerciale, care trag un sever semnal de alarmă în legătură cu escaladarea noilor restricții comerciale introduse de statele lumii începând din cea de-a doua parte a anului 2011, în contextul deteriorării situației economiei mondiale.
Astfel, în puternic contrast cu nota liniștitoare a precedentelor rapoarte de monitorizare (care sugerau că protecționismul ar fi relativ moderat, vizând mai curând „derapaje singulare”, iar guvernele ar fi reușit să reziste presiunilor protecționiste) raportul publicat de OMC în anul 2012, furnizează dovezi certe privind intensificarea fenomenului protecționist în ultimele 7 luni.
Potrivit raportului, numărul măsurilor comerciale restrictive puse în aplicare de la mijlocul lunii octombrie 2011 până la mijlocul lunii mai 2012 a sporit cu 18% față de intervalul mai 2011 – mijlocul lunii octombrie 2011, incluzând: acțiuni de remediere comercială (măsuri antidumping, taxe compensatorii), creșteri de taxe vamale, licențe neautomate la import și restricții administrative. Întrucât aceste măsuri se adaugă stocului de măsuri acumulat de la declanșarea crizei globale, în prezent, restricțiile comerciale introduse începând din octombrie 2008 acoperă o proporție de 3% din comerțul mondial și de 4% din comerțul G-20.
Relevante sunt de asemenea acele evoluții recente care denotă tendințe de repliere înspre interior a politicilor comerciale promovate de unele țări și de renaștere evidentă a retoricii protecționiste. Motive de îngrijorare creează în special declarațiile unor lideri G-20 în favoarea politicilor de substituire a importurilor, ceea ce accentueză tensiunile comerciale în plan regional și global. Or, valul recent de restricții comerciale nu mai este destinat combaterii efectelor temporare ale crizei, ci reprezintă mai curând încercări de stimulare a redresării economice prin politici industriale cu acțiune pe termen lung.
În plus față de instituirea de restricții comerciale tradiționale, numeroase politici vizează utilizarea de facilități fiscale și subvenții guvernamentale, ca și acordarea de preferințe firmelor locale în cadrul achizițiilor publice și stipularea de cerințe vizând conținutul local.
Global Trade Alert (GTA), în calitate de organism independent de monitorizare, urmărește ansamblul noilor măsuri care prejudiciază participanții la comerț, motiv pentru care rapoartele sale se înscriu într-un registru mult mai alarmant, având ca numitor comun aprecierea că protecționismul a crescut considerabil atât în anii de criză 2008 – 2009, cât și în contextul relansării economiei mondiale în 2010, sporind neabătut și pe parcursul anului 2011.
Potrivit raportuluil GTA publicat în iunie 2012, măsurile protecționiste implementate de țările lumii în perioada noiembrie 2011 – mai 2012 au sporit cu peste 30%, determinând că numărul lor cumulat pe întreaga perioadă noiembrie 2008 – mai 2012 să urce la 1.340.
Mai mult decât atât, datele revizuite privind incidența fenomenului protecționist în partea a doua a anului 2011 indică niveluri la fel de ridicate ca în prima parte a anului 2009, care a fost cea mai nefastă sub aspectul îngrădirii comerțului internațional. Iar dincolo de creșterea numerică a noilor măsuri protecționiste, motive serioase de îngrijorare generează tendințele conturate în evoluția fenomenului protecționist curent, și anume:
majoritatea stateleor lumii au făcut apel la noi forme de protecționism, cele tradiționale fiind relativ bine reglementate de regulile OMC (precum majorări de taxe vamale sau măsuri de apărare comercială).
Forme noi, mai puțin uzuale și mai subtile de protecționism includ o mare varietate de măsuri netarifare (precum standardele) și de măsuri de natura reglementărilor interne (precum măsurile investiționale discriminatorii, subvențiile la export, planurile de salvare ș.a.), care reprezintă instrumente de politică comercială mai puțin transparente și cu o evoluție lentă și insidioasă.
majoritatea statelor lumii au ocolit regulile mai severe ale OMC și au recurs la instrumente protecționiste care, fie nu intră deloc sub incidența regulilor comerciale obligatorii ale OMC, fie sunt doar parțial sau ineficient acoperite de acestea (de exemplu, restricțiile la export, achizițiile guvernamentale, subvențiile);
majoritatea măsurilor protecționiste au fost inițiate de marile puteri comerciale, afectând un număr însemnat de sectoare și de parteneri comerciali; guvernelor G-20 le revine o proporție de 80% din totalul măsurilor protecționiste introduse de la începutul crizei, ceea ce înseamnă că angajamentele de a rezista în fața protecționismului asumate în mod repetat de aceste țări au fost încălcate;
principalele state generatoare de măsuri protecționiste sunt: unele state dezvoltate europene (UE-27 ca entitate și statele sale membre, precum Marea Britanie, Germania, Franța, Italia) și țări emergente (Argentina și țările BRIC – Brazilia, Rusia, India, China); în rândul țărilor-țintă se detașează net China, urmată de UE-27 ca entitate și unele state membre, precum Germania și Franța, dar și SUA;
în rândul celor mai afectate domenii se numără, alături de sectorul financiar, produsele agricole și produsele chimice de bază, metalele și echipamentele de transport.
Așadar, mitul „protecționismului moderat și ținut în frâu de regulile OMC” pare a se spulbera tot mai mult. Pe măsură ce cresc presiunile asupra guvernelor pentru salvarea locurilor de muncă și pentru protejarea industriilor locale, sporește și numărul măsurilor protecționiste.
De fapt, protecționismul a fost prezent în permanență, atât în anii de criză 2008-2009, cât și în anii următori, dar motivul pentru care a rămas în mare măsură nesesizat până acum este acela că tinde să îmbrace forme noi și tot mai subtile, care ocolesc restricțiile instituite prin regulile de disciplinele multilaterale existente.
Istoria economică atestă că protecționismul asociat crizei se menține încă o lungă perioadă de timp după redresarea economiilor. Odată instituite, anumite tipuri de măsuri comerciale restrictive, în speță măsurile de apărare comercială (măsurile antidumping, taxele compensatorii), acționează pe termen mediu și lung.
Numeroasele intervenții guvernamentale de mare anvergură operate pe piețele de mărfuri și capitaluri, alături de amplificarea tensiunilor comerciale pe plan internațional, se adaugă riscurilor și incertitudinilor curente din economia mondială, cu potențialul de a frâna creșterea economică și expansiunea comerțului internațional în următorul deceniu.
Capitolul al III-lea
Măsuri de apărare comercială la nivelul Uniunii Europene.
Studiu de caz
3.1. Delimitarea conceptuală a tematicii
Obiectivul Comunității Europene în domeniul instrumentelor de apărare comercială este ca, prin măsuri antidumping, antisubvenție și compensatorii, să remedieze distorsiunile pieței Uniunii Europene (UE) generate de practicile neloiale generate de țări terțe, cum sunt dumpingul și subvențiile, iar prin măsuri de salvgardare să remedieze deteriorarea serioasă a situației producătorilor comunitari ca rezultat al creșterii imprevizibile, masive și bruște a importurilor.
3.2. Măsuri anti-dumping
Dumpingul trebuie să fie delimitat de practicile simple ale vânzărilor la prețuri mici rezultate din costuri reduse sau productivități mai ridicate. În acest sens, criteriul cheie, nu este, în fapt, relația dintre prețul produsului exportat și prețul acestuia de pe piața țării importatoare, ci relația între prețul produsului exportat și valoarea lui normală.
Astfel, un produs este considerat a face obiectul unui dumping dacă prețul său de export, într-un anumit stat (de pildă, în cadrul UE sau SUA) este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în țara exportatoare.
Valoarea normală ce urmează să fie luată în calcul pentru a determina dacă există dumping, se bazează în mod uzual pe prețurile plătite sau care urmează să fie plătite de către cumpărătorii independenți din țara exportatoare în cadrul operațiunilor comerciale normale.
Exista însă și cazuri în care valoarea de referință pentru determinarea existenței dumpingului se calculează diferit:
în cazul în care exportatorul din țara exportatoare nu produce sau nu vinde un produs similar, valoarea normală se poate stabili pe baza prețurilor altor producători sau comercianți;
în cazul în care nu există vânzări ale produsului similar sau acestea sunt insuficiente în cadrul operațiunilor comerciale normale (de exemplu vânzările unei companii ce deține monopolul) sau, în cazul în care datorită unei situații particulare a pieței, astfel de vânzări nu permit o comparație corespunzătoare, valoarea normală poate fi calculată pe baza costului de producție din țara de origine;
în cazul importurilor din țări ce nu dețin statutul de economie de piață, valoarea normală se determină pe baza prețului sau a valorii construite într-o țară terță în care există economie de piață sau a prețului din această țară către alte țari, sau, acolo unde aceste lucruri nu sunt posibile, prin oricare altă bază rezonabilă.
A doua bază de comparație, a relației cu valoarea normală din țara de origine care determină marja de dumping, este prețul de export. Acesta este prețul efectiv plătit sau plătibil pentru produsul care este vândut pentru export către statul cu suspiciunea de dumping.
În cazurile în care nu există un preț de export sau unde prețul este stabilit prin aranjamente sau compensări între exportator și importator sau o terță parte, orice referire la prețul de export devine imposibilă. De aceea, acesta poate fi construit pe baza prețului la care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător independent sau, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în condițiile în care au fost importate, pe oricare bază rezonabilă. În aceste cazuri, se fac ajustări ținând cont de toate cheltuielile care intervin între import și revânzare, precum și de profiturile ce pot apărea.
Marja de dumping
Marja de dumping reprezintă suma cu care valoarea normală depășește prețul de export. Comparația se face între vânzările la aceeași etapă comercială și la perioade cât mai apropiate posibil. Ajustările necesare se fac pentru a se ține cont de diferențele dintre condițiile de vânzare, de impozitare și alte diferențe care afectează comparabilitatea prețului.
Prejudiciul
Aplicarea oricăror taxe antidumping presupune prezența unui al doilea element cheie: prejudiciul important adus unei industrii comunitare, fie prejudiciul cauzat unei industrii create în comunitate, amenințarea cu prejudiciul sau o întârziere substanțială în crearea unei astfel de industrii.
Determinarea existenței prejudiciului trebuie să se bazeze pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă a următoarelor elemente:
volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, în mod special în cazul în care s-a înregistrat o creștere importantă, în termeni absoluți sau relativi la producția sau consumul din comunitate;
prețul importurilor care fac obiectul unui dumping, în special pentru a determina dacă a existat un preț subcotat semnificativ comparativ cu prețurile produsului similar al industriei comunitare, sau dacă efectul a fost de depreciere a prețului sau de prevenire a creșterii prețului;
impactul rezultat asupra industriei comunitare în cauză în mod particular în legătură cu capacitatea de producție și utilizarea acesteia, stocurile, vânzările, segmentul de piață, schimbări de prețuri, profituri, randamentul investițiilor, lichidități financiare și forța de muncă.
Legislația în vigoare stipulează că trebuie să existe o legătură de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul asupra industriei comunitare. De asemenea, factori cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping, ce aduc în același timp un prejudiciu industriei comunitare, trebuie să fie analizați.
În plus, efectul importurilor care fac obiectul unui dumping trebuie să fie evaluat în raport cu producția comunitară a produsului similar ținând cont de cel mai apropiat sector de producție.
Inițierea procedurilor anti-dumping la nivelul Uniunii Europene
Inițierea unei proceduri se face ca urmare a înaintării, a unei plângeri scrise, de către o persoană fizică sau juridică sau de către orice asociație care nu are personalitate juridică, care acționează în numele industriei comunitare.
Atunci când, în absența unei plângeri, un stat membru se află în posesia unor elemente de probă suficiente cu referire la dumping și la prejudiciul cauzat pentru industria comunitară, trebuie să le comunice de îndată Comisiei Europene.
Plângerea trebuie să conțină dovezi privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între aceste două elemente.
Plângerea trebuie să conțină următoarele informații:
identitatea reclamantului;
o descriere a volumului și a valorii producției comunitare în cauză;
o descriere completă a produsului care se presupune că face obiectul unui dumping;
numele țării de origine;
identitatea fiecărui producător/exportator și importator cunoscuți;
informații privind prețurile la care este vândut produsul în cauză când este destinat consumului pe piața internă a țării de origine sau exportatoare;
prețul de export al produsului;
volumul importurilor produselor în cauză și efectul acestor importuri asupra prețurilor produsului similar.
Se consideră că plângerea a fost făcută de industria comunitară sau în numele acesteia dacă aceasta este susținută de producătorii comunitari ale căror producții reprezintă mai mult de 50% din producția totală comunitară.
Plângerea este examinată de un Comitet Consultativ format din reprezentanți ai fiecărui stat membru și un reprezentant din partea Comisiei ca președinte. Dacă, în urma analizei, rezultă că plângerea nu conține suficiente elemente de probă pentru a justifica inițierea procedurii, aceasta este respinsă și reclamantul este informat corespunzător.
Atunci când, după consultări, în cadrul Comitetului, se constată că există elemente de probă suficiente pentru a justifica inițierea procedurii, Comisia trebuie să o declanșeze în termen de 40 de zile.
Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene un anunț de inițiere a investigației, precum și date privind produsul și țările în cauză, un rezumat al informațiilor primite și precizează perioada în care părțile interesate se pot face cunoscute și prezenta punctele lor de vedere.
Investigațiile privind dumpingul în cadrul Uniunii Europene
În urma inițierii investigației, Comisia, în cooperare cu statele membre, încep investigația, care are ca obiect atât dumpingul cât și prejudiciul, în mod simultan.
Se alege o perioadă de investigație care acoperă în mod normal o perioadă de cel puțin 6 luni imediat anterioară inițierii procedurii. Comisia trimite chestionare părților implicate care au la dispoziție cel puțin 30 de zile pentru a răspunde.
La cerere, Comisia poate organiza întâlniri cu părțile interesate și între acestea, oferindu-li-se posibilitatea de a-și prezenta punctele de vedere și confruntarea tezelor opuse.
Părțile interesate pot analiza toate informațiile prezentate Comisiei, cu excepția documentelor confidențiale.
Investigațiile se încheie cu terminarea procedurilor sau cu adoptarea unei măsuri definitive. În mod normal, o investigație se încheie în termen de 15 luni de la inițierea procedurii.
Încheierea procedurii de investigație de dumping în cadrul Uniunii Europene
Exista posibilitatea ca investigațiile să rezulte în:
încheierea procedurilor fără luarea unor măsuri;
În cazul în care, după consultări, se consideră că nu este necesară nici o măsură de protecție, și nu au fost ridicate obiecții în cadrul Comitetului Consultativ, procedură este terminată. În cazul în care există obiecții, Comisia prezintă imediat, către Consiliu, un raport cu rezultatul consultărilor împreună cu o propunere de încheiere a procedurii. Procedura se consideră încheiată dacă Consiliul nu ia altă decizie, în termen de o lună și numai în cazul în care dumpingul și prejudiciul sunt considerate neglijabile.
impunerea unor taxe provizorii;
Dacă s-a efectuat o determinare provizorie afirmativă a existenței dumpingului și a prejudiciului și dacă interesul comunității necesită o intervenție imediată în vederea prevenirii unui astfel de prejudiciu.
Cuantumul taxei antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping și poate să fie mai mic decât această marjă în cazul în care o taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul. Taxele antidumping provizorii pot fi impuse pentru o perioadă maximă de 9 luni de la inițierea procedurii.
impunerea unor taxe definitive;
Atunci când, din constatarea finală, reiese că există dumping și prejudiciu care rezultă din acesta și că interesul comunității necesită o intervenție, se impune o taxă antidumping definitivă de către Consiliu.
Ca și în cazul măsurilor antidumping provizorii, cuantumul taxei definitive nu poate să depășească marja de dumping dar poate să fie mai mică decât această marjă, dacă este suficient pentru a elimina prejudiciul.
Asupra importurilor care fac obiectul unui dumping și cauzează un prejudiciu, se impune o taxă antidumping adecvată fiecărui caz și care este stabilită în mod nediscriminatoriu. Regulamentul prin care se impune taxa specifică cuantumul taxei aplicate pentru fiecare furnizor sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, în numele țării furnizoare în cauză.
Taxele provizorii și definitive nu pot să fie aplicate retroactiv. Totuși, poate fi percepută o taxă antidumping definitivă pentru produsele care au fost puse în consum cu cel mult 90 de zile înaintea de data aplicării măsurilor provizorii.
Reexaminarea și restituirea taxelor antidumping de către Uniunea Europeană
O măsură antidumping expiră la 5 ani de la instituirea ei sau la 5 ani de la data încheierii reexaminării, fie la inițiativa Comisiei, fie la cererea producătorilor comunitari.
Taxele antidumping rămân în vigoare pe perioada revizuirii măsurii antidumping.
Un importator poate cere rambursarea taxelor percepute atunci când demonstrează că marjă de dumping (pe baza căreia au fost achitate taxele) a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior nivelului taxei antidumping în vigoare.
Măsuri anti-dumping în vigoare ale Uniunii Europene
Tabelul următor prezintă, cu titlu de exemplu, măsuri antidumping definitive în vigoare începând de la data de 31 decembrie 2013.
3.3. Măsuri antisubventie
O subvenție se consideră că există, în primul rând, dacă există o contribuție financiară din partea unui guvern sau dacă există orice formă de venit sau de susținere a prețului și, în al doilea rând, dacă se conferă astfel un beneficiu.
Există o contribuție financiară când:
o practică guvernamentală implică un transfer direct de fonduri (donații, împrumuturi sau participări la capitalul social) sau transferuri directe potențiale de fonduri sau de pasive (garanții de împrumut);
venituri guvernamentale care, sunt în mod normal datorate nu sunt colectate (creditele fiscale);
un guvern furnizează bunuri sau servicii, altele decât pentru infrastructura generală, sau achiziționează bunuri;
un guvern efectuează plăți către un mecanism de finanțare sau însărcinează un organism privat să execute una sau mai multe funcții de care în mod normal este responsabil.
Subvențiile fac obiectul unor măsuri compensatorii doar dacă sunt specifice unei întreprinderi, sau unui grup de întreprinderi sau de industrii. Acestea sunt specifice în cazurile în care autoritatea care acordă subvenția limitează, în mod expres, posibilitatea de a beneficia de subvenție pentru anumite întreprinderi.
Calcularea cuantumului subvenției
Cuantumul subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii este calculat în termenii avantajului conferit beneficiarului. Calcularea avantajului conferit beneficiarului se efectuează prin aplicarea următoarelor norme:
nu se consideră că o prevedere guvernamentală privind capitalul social conferă un avantaj;
Excepție face cazul în care investiția poate fi considerată incompatibilă cu practică obișnuită de investiții a investitorilor privați de pe teritoriul țării de origine și/sau de export;
nu se consideră că un împrumut acordat de un guvern conferă un avantaj;
Excepție face cazul în care există o diferență între suma pe care întreprinderea beneficiară o plătește pentru împrumutul acordat guvernamental și suma pe care ar plăti-o pentru un împrumut comercial comparabil, pe care firma l-ar obține în mod normal pe piață; în acest caz, avantajul reprezintă diferența dintre cele două sume.
nu se consideră că o garanție de împrumut acordată de un guvern conferă un avantaj;
Excepție face cazul în care există o diferență între suma pe care întreprinderea beneficiară a garanției o plătește pentru împrumutul garantat de guvern și suma pe care ar plăti-o pentru un împrumut comercial comparabil, în absența garanției guvernamentale; în acest caz, avantajul corespunde diferenței dintre cele două sume, ajustat pentru a ține seama de orice diferențe privind comisioanele;
nu se consideră că furnizarea de bunuri sau de servicii sau cumpărarea de bunuri de către un guvern conferă un avantaj decât dacă se efectuează prin intermediul unei plăți mai mici decât ar fi adecvată sau a cazului în care cumpărarea se realizează prin plăți mai mari decât ar fi adecvat.
Corectitudinea plății se stabilește în raport cu condițiile existente pe piață pentru bunul său serviciul respectiv în țara de furnizare sau de cumpărare (incluzând prețul, calitatea, disponibilitatea, valoarea comercială, transportul și alte condiții de cumpărare sau de vânzare).
Măsuri antisubventie în vigoare ale Uniunii Europene
Tabelul următor prezintă, cu titlu de exemplu, măsuri antiubventie în vigoare începând de la data de 31 decembrie 2013.
3.4. Măsuri de salvargare
Acordul privind salvgardarea cuprinde regulile privind aplicarea măsurilor de salvgardare prevăzute în Articolul XIX din GATT 1994. Acest articol dă posibilitatea membrilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) să aplice măsuri de salvgardare privind limitarea pe o bază nediscriminatorie a importurilor, atunci când sunt întrunite anumite condiții pentru protejarea industriei naționale împotriva unui prejudiciu grav sau a amenințării cu prejudiciul grav pe care-l provoacă o creștere a acestor importuri.
Acordul interzice măsurile din așa-zisa “zonă gri”, cum ar fi restrângerea voluntară a exporturilor sau alte aranjamente privind împărțirea piețelor.
Acordul prevede o clauză de extindere pentru toate măsurile de salvgardare existente.
În plus, el prezintă detaliat procedurile și regulile care trebuie urmate în cazul aplicării măsurilor de salvgardare.
Regulă de bază a regimului general de import în Comunitate, stabilită în principal în Regulamentele (EC) 3285/94 (pentru Membrii OMC) și 519/94 (pentru țările terțe ne-membre OMC), este importul liber.
Totuși, această regulă generală are trei excepții esențiale:
măsurile de salvgardare, care pot fi aplicate importurilor care cresc în asemenea volum și sunt derulate în asemenea condiții încât provoacă sau amenință să provoace un prejudiciu grav industriei comunitare, justificat de faptul că adoptarea lor este în interesul UE.
contingentele privind importurile originare din China, care în mod curent vizează încălțămintea, produsele de masă (“tableware”) și articolele din ceramică.;
supravegherea, care nu este o măsură de restricționare a importului, ci un sistem de licențiere automată a importurilor; măsurile curente de supraveghere, în cadrul regimului general de import, vizează în principal produsele siderurgice.
La solicitarea unui stat membru sau din propria inițiativă a Comisiei Europene poate fi declanșată o investigație. Procedura de investigație, însă, și măsurile de salvgardare care se adoptă trebuie să respecte Acordul privind Salvgardarea al OMC.
Măsuri de salvgardare în vigoare în Uniunea Europeană
Tabelul următor prezintă, cu titlu de exemplu, măsuri de supraveghere și salvgardare în vigoare începând de la data de 31 decembrie 2013.
Devierea de la comerțul liber este tentantă pentru orice țară confruntată cu dificultăți economice în perioadele de recesiune, protecționismul comercial fiind considerat un mijloc rapid și facil pentru salvarea locurilor de muncă și înlocuirea importurilor cu producția internă. În plus, acesta este perceput frecvent ca un remediu mai puțin dureros decât austeritatea fiscală sau reducerea cheltuielilor bugetare, întrucât generează venituri fiscale pentru țara care recurge la protecție.
Concluzii
Ipoteza științifică de la care pornisem în redactarea prezentei lucrări este aceea că majoritatea statelor lumii – și în special statele membre UE – au adoptat în perioada crizei anilor 2008-2009 politici comerciale care nu au condus la declanșarea unui val masiv de protecționism, aceasta în contextul sporirii incidenței măsurilor comerciale restrictive implementate de diverse state.
Temerile legate de modul de utilizare a politicilor comerciale de către marile economii ale lumii și de dimensiunea reală a fenomenului protecționist au dat naștere unui efort colectiv de monitorizare a măsurilor de politică comercială, pus în aplicare la nivel global, cu scopul de a îmbunătăți transparența în acest domeniu.
Este vorba de trei inițiative majore de monitorizare a politicilor comerciale, care s-au desfășurat pe tot parcursul crizei și care continuă și în prezent. Astfel, la solicitarea G-20, OMC (împreună cu OCDE și UNCTAD) publică periodic rapoarte privind modul în care aceste țări își respectă angajamentele asumate cu ocazia primei reuniuni legate de criză, din noiembrie 2008, de la Washington, de a rezista în fața protecționismului și de a promova comerțul și investițiile globale.
Un exercițiu paralel de monitorizare este desfășurat de Global Trade Alert (GTA) – un organism independent, care urmărește măsurile guvernamentale susceptibile a discrimina împotriva partenerilor comerciali, rezultatele fiind publicate sub formă de rapoarte periodice și de informații furnizate în timp real pe site-ul acestuia.
În fine, Banca Mondială, prin baza sa de date privind barierele temporare la import, monitorizează măsurile de apărare/remediere comercială, adică măsurile antidumping, taxele compensatorii și măsurile de salvgardare; rezultatele sunt publicate sub formă de studii elaborate sub auspiciile Băncii Mondiale, dar pot fi accesate și online pe site-ul acesteia.
Deși sporirea incidenței măsurilor comerciale restrictive implementate de diferitele țări nu poate fi pusă la îndoială, datele disponibile confirmă că Marea Recesiune din 2008-2009 – care a cauzat prăbușirea istorică a comerțului internațional – nu a condus la apariția unui val masiv de protecționism comparabil cu cel asociat Marii Depresiuni a anilor ‘1930.
Înțelegerea cauzelor pentru care criză economică din 2008-2009 nu a declanșat o spirală a politicilor protecționiste este importantă pentru explicarea rezistenței economiei globale și a sistemului comercial multilateral.
Odată cu globalizarea tot mai accentuată a comerțului, întreprinderile care își desfășoară activitatea pe piețe externe trebuie să țină cont de obligația lor de a respecta norme comerciale internaționale, iar aceasta se poate dovedi o sarcină dificilă.
Deși tendința în zilele noastre este aceea de a înlătura obstacolele în calea comerțului, sistemul comercial internațional permite statelor să introducă măsuri restrictive, pentru a face fața unor situații cu totul specifice – așa-numitele măsuri de apărare comercială.
Bibliografie
Ahearn, R. J.; “Rising Economic Powers and the Global Economy: Trends and Issues for Congress”, Congressional Research Service, CRS Report for Congress, Washington D. C., 2011;
Albu, C.; Cărțaș, M. (coord.); “Conjunctura economiei mondiale – 2012”, Academia Română, INCE, IEM, București, 2012;
Banca Mondială, “Global Development Horizons 2011. Multipolarity: The New Global Economy”, The World Bank, Washington D.C., 2011;
Banca Mondială, “Global Economic Prospects. Managing Growth în a Volatile World”, Volume 5, June 2012, Washington D.C., 2012.
Bhagwati, J.; Sutherland, P.; “The Doha Round: Setting a Deadline, Defining a Final Deal”, High Level Trade Experts Group, Interim Report, 2011;
Dadush, U.; Ali, Sh.; “The Transformation of World Trade”, Policy Outlook, Carnegie Endowment for International Peace, Washington, D.C., 2010;
Dadush, U.; Shaw, W.; “Juggernaut: How Emerging Markets Are Reshaping Globalization”, Carnegie Endowment for International Peace, Washington, D.C., 2011;
Dumitrescu, S.;Bal, A.; “Economie mondială”, Editura Economică, București, 2002;
European Commission, “Trade aș a Driver of Prosperity”, Commission Staff Working Document, Accompanying Document to the Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee ot the Regions: “Trade, Growth and World Affairs. Trade Policy aș a Core Component of the EU’s 2020 Strategy”, Brussels, 2010;
European Commission, “European Economic Forecast” – Spring 2012, European Economy, nr. 1/2012;
Evenett, S.; Débâcle, J.; “The 11th GTA Report on Protecționism”, CEPR, London, 2012;
Freund, C.; “The Trade Response to Global Downturns: Historical Evidence”, Policy Research Working Paper 5015, Development Research Group, The World Bank, Washington D.C., 2009;
Ghibuțiu, Agnes (coord.), Albu, C., Bonciu, F.; “Tendințe în evoluția protecționismului comercial pe plan global. Factori cauzali, forme de manifestare și implicații”, studiu, Academia Română, INCE, IEM, București, 2011;
Ghibuțiu, A.; “Sfârșitul mitului “protecționismului moderat?”, Tribuna economică, nr. 29 / 2012, București, 2012.
Kose, M. A.; Prasad, E., S.; “Emerging Markets: Resilience and Growth Amid Global Turmoil”, Brookings Institution, Washington D. C., 2010;
Kose, M. A.; Prasad, E. S; “Emerging Markets Come of Age”, Finance & Development, Vol. 47, No. 4, 2010;
Krueger, A. O.; “International Trade and the New World Order”, keynote address given at the Eurobank EFG Conference on “International Trade Trends and Perspectives: The Challenges Ahead”, Athens, 2008,
Milberg, W.; Winkler, W. D.; “Trade Crisis and Recovery: Restructuring of Global Value Chains”, Policy Research Working Paper 5294, The World Bank, Washington D.C., 2010;
Miron, D.; “Economia Uniunii Europene”, Editura Luceafărul, București, 2002;
Miron, D.; “Comerț internațional”, Editura ASE, București, 2003;
Miron, D.; “Politici comerciale”, Editura Luceafărul, București, 2006;
Negrescu, D.; “Protecționismul netarifar”, Editura Economică, București, 1998;
Popa, I.; “Tranzacții de comerț exterior”, Editura Economică, București, 2002;
OECD; “What is the Economic Outlook for OECD Countries?” An Interim Assessment, Paris, 29 March 2012;
OECD; “Economic Outlook”, Volume 2012/1, May, Paris, 2012;
Oehler-Șincai, I. M. (coord.); Ghibuțiu, A.; Pencea, S.; Lianu, C.; “Piețe potențiale extracomunitare pentru firmele românești – Brazilia, Rusia, India, China (BRIC)”, Editura Tribuna Economică, București, 2011;
Organizația Mondială a Comerțului; “World Trade Report 2012”, Trade and Public Policies: A Closer Look at Non-Tariff Measures în the 21st Century, Geneva, 2012;
Organizația Mondială a Comerțului; “Report on G-20 Trade Measures”, (Mid – October 2011 to Mid – May 2012), 31st of May 2012, Geneva.
Organizația Mondială a Comerțului; “United States – Anti-umping Measures on Certain Shrimp from Vietnam”, Request for Consultation by Vietnam”, accesat online la data de 12.02.2014;
http://chongbanphagia.vn/files/Request%20for%20Consultations%20by%20Viet%20Nam.pdf
Bibliografie
Ahearn, R. J.; “Rising Economic Powers and the Global Economy: Trends and Issues for Congress”, Congressional Research Service, CRS Report for Congress, Washington D. C., 2011;
Albu, C.; Cărțaș, M. (coord.); “Conjunctura economiei mondiale – 2012”, Academia Română, INCE, IEM, București, 2012;
Banca Mondială, “Global Development Horizons 2011. Multipolarity: The New Global Economy”, The World Bank, Washington D.C., 2011;
Banca Mondială, “Global Economic Prospects. Managing Growth în a Volatile World”, Volume 5, June 2012, Washington D.C., 2012.
Bhagwati, J.; Sutherland, P.; “The Doha Round: Setting a Deadline, Defining a Final Deal”, High Level Trade Experts Group, Interim Report, 2011;
Dadush, U.; Ali, Sh.; “The Transformation of World Trade”, Policy Outlook, Carnegie Endowment for International Peace, Washington, D.C., 2010;
Dadush, U.; Shaw, W.; “Juggernaut: How Emerging Markets Are Reshaping Globalization”, Carnegie Endowment for International Peace, Washington, D.C., 2011;
Dumitrescu, S.;Bal, A.; “Economie mondială”, Editura Economică, București, 2002;
European Commission, “Trade aș a Driver of Prosperity”, Commission Staff Working Document, Accompanying Document to the Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee ot the Regions: “Trade, Growth and World Affairs. Trade Policy aș a Core Component of the EU’s 2020 Strategy”, Brussels, 2010;
European Commission, “European Economic Forecast” – Spring 2012, European Economy, nr. 1/2012;
Evenett, S.; Débâcle, J.; “The 11th GTA Report on Protecționism”, CEPR, London, 2012;
Freund, C.; “The Trade Response to Global Downturns: Historical Evidence”, Policy Research Working Paper 5015, Development Research Group, The World Bank, Washington D.C., 2009;
Ghibuțiu, Agnes (coord.), Albu, C., Bonciu, F.; “Tendințe în evoluția protecționismului comercial pe plan global. Factori cauzali, forme de manifestare și implicații”, studiu, Academia Română, INCE, IEM, București, 2011;
Ghibuțiu, A.; “Sfârșitul mitului “protecționismului moderat?”, Tribuna economică, nr. 29 / 2012, București, 2012.
Kose, M. A.; Prasad, E., S.; “Emerging Markets: Resilience and Growth Amid Global Turmoil”, Brookings Institution, Washington D. C., 2010;
Kose, M. A.; Prasad, E. S; “Emerging Markets Come of Age”, Finance & Development, Vol. 47, No. 4, 2010;
Krueger, A. O.; “International Trade and the New World Order”, keynote address given at the Eurobank EFG Conference on “International Trade Trends and Perspectives: The Challenges Ahead”, Athens, 2008,
Milberg, W.; Winkler, W. D.; “Trade Crisis and Recovery: Restructuring of Global Value Chains”, Policy Research Working Paper 5294, The World Bank, Washington D.C., 2010;
Miron, D.; “Economia Uniunii Europene”, Editura Luceafărul, București, 2002;
Miron, D.; “Comerț internațional”, Editura ASE, București, 2003;
Miron, D.; “Politici comerciale”, Editura Luceafărul, București, 2006;
Negrescu, D.; “Protecționismul netarifar”, Editura Economică, București, 1998;
Popa, I.; “Tranzacții de comerț exterior”, Editura Economică, București, 2002;
OECD; “What is the Economic Outlook for OECD Countries?” An Interim Assessment, Paris, 29 March 2012;
OECD; “Economic Outlook”, Volume 2012/1, May, Paris, 2012;
Oehler-Șincai, I. M. (coord.); Ghibuțiu, A.; Pencea, S.; Lianu, C.; “Piețe potențiale extracomunitare pentru firmele românești – Brazilia, Rusia, India, China (BRIC)”, Editura Tribuna Economică, București, 2011;
Organizația Mondială a Comerțului; “World Trade Report 2012”, Trade and Public Policies: A Closer Look at Non-Tariff Measures în the 21st Century, Geneva, 2012;
Organizația Mondială a Comerțului; “Report on G-20 Trade Measures”, (Mid – October 2011 to Mid – May 2012), 31st of May 2012, Geneva.
Organizația Mondială a Comerțului; “United States – Anti-umping Measures on Certain Shrimp from Vietnam”, Request for Consultation by Vietnam”, accesat online la data de 12.02.2014;
http://chongbanphagia.vn/files/Request%20for%20Consultations%20by%20Viet%20Nam.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Tendinte Actuale ale Protectionismului Comercial (ID: 108271)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.