Temeiurile Si Modalitatile de Suspendare a Procesului Civil

Psihologie

Temeiurile Si Modalitatile de Suspendare a Procesului Civil

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Întroducere

I. Viziuni generale privind suspendarea procesului civil

1.1 Noțiune. Esență. Efectele suspendării

1.2 Tipurile de suspendare

1.3 Particularitățile suspendării în comparație cu alte incidente procesuale

II. Temeiurile și termenele suspendării

2.1 Temeiurile și termenele de suspendare obligatorie a procesului civil

2.2 Temeiurile și termenele de suspendare facultativă a procesului civil

III. Procedura suspendării procesului

3.1 Cererea privind suspendarea procesului

3.2 Încheierea judecătorească privind suspendarea procesului

3.3 Atacarea încheierii judecătorești privind suspendarea procesului

3.4 Repunerea pe rol a cauzei suspendate

Concluzii

Bibliografie

Anexe

ÎNTRODUCERE

Pe parcursul procesului pot apărea diferite situații, incidente ce pot periclita principiul continuității procesului civil. Aceste circumstanțe de ordin obiectiv și subiectiv nu numai că tergiversează buna desfășurare a procesului, redându-i un caracter imprevizibil, dar și pot produce efecte dure asupra justițiabililor. Respectivele incidente pot apărea atît la faza intentării, pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, cît și în cadrul dezbaterilor judiciare.

Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova reglementează următoarele incidente procesuale: întreruperea procesului civil (art. 209), amânarea procesului civil (art. 208) și suspendarea procesului civil (art 260,261), acestea diferențiindu-se prin “temeiuri, procedura de operare, certitudine a reluarii examinării pricinii civile”, precum și prin efectele lor asupra continuității desfășurării ședinței. Ultimul produce o rezonanță mai puternică asupra întregului proces civil, fapt care m-a făcut să dedic teza de licență analizei anume acestui incident procesual.

Tema incidentelor procesuale, și mai ales cea a suspendării, în prezent este foarte actuală datorită faptului că actualmente se acordă multă atenție problemei termenului rezonabil în procedura civilă, fapt care necesită o studiere mai amplă. Or, calitatea unui proces civil depinde în mare măsură de accelerarea judecății fiecărei cauze, astfel încăt să nu fie afectate drepturile persoanelor implicate în proces, precum și a celor neimpplicate și a societății. Durata excesivă a unui proces poate compromite eficiența și credibilitatea sistemului judecătoresc, care și așa a pierdut din încrederea cetățenilor în ultimul deceniu. CEDO a declarat în cauza Stogmuller c. Austriei că examinarea într-un termen rezonabil a fiecărei cauze reprezintă o garanție procesuală, scopul căreia este de a proteja toți justițiabilii împotriva duratei excesive a procedurii. Altfel spus, neglijărea termenului rezonabil de examinare a cauzelor în instanța de judecată are ca efect încălcarea dreptului la un proces echitabil, încălcarea principiului judecării cauzei într-un termen rezonabil și a principiului continuității procesului civil.

Suspendarea prezintă interes deosebit în ceea ce privește temeiurile și efectele acesteia. Analiza temeiurilor este imposibilă fără implicarea concomitentă a normelor materiale și celor procesuale. Căt privește efectele, acestea pot poziționa părțile în situații destul de penibile, unele situații avînd urmări pecuniare. Justițiabilii nu conștientizează rigiditatea acestor efecte, deseori confundându-le cu cele ale amînării, iar această confuzie poate determina părțile să dirijeze greșit cursul judecății și prelungirea la nesfîrșit a termenului de examinare a cauzei. Obiectivul tezei este să aduc o explicație cît mai clară și concisă în privința aplicării și interpretării temeiurilor de suspendare în perioada actuală, precum și lipsa expresă a temeiului, care prin efectul legii duce la suspendarea și relatarea în plină formă a efectelor suspendării procesului civil.

Un alt obiectiv al tezei este soluționarea dilemei privind noțiunea de suspendare a procesului civil, în jurul căreia în literatura de specialitate se duc discuții contradictorii privind faza procesuală, în care această instituție își produce efectele. Unii consideră că suspendarea produce efecte doar pe parcursul dezbaterilor judiciare, alții că în fazele de pregătire pentru dezbateri judiciare și dezbaterile judiciare propriu-zise, a treia categorie de doctrinari considerăcă în toate fazele existente în cadrul procesului civil din Republica Moldova. După o analizată amănunțită a dilemei imi propun oferirea unei soluții pentru aceasta, în baza studiului realizat în această lucrare.

În lucrarea de față voi realiza o analiză a fiecarui element al instituției suspendării, pentru a aprecia situația juridică a acesteia pînă în acest moment, iar în caz de depistare a unor incompatibilități, erori legislative sau posibile situații de blocaj juridic, prin publicarea respectivei lucrări, consider că voi influența legislativul în scopul reparării erorii depistate. De asemenea, pornind de la ideea că de multe ori, pe plan procesual se evidențiază unele diferențieri privind aplicarea și interpretarea legislației procesuale de către practicieni și doctrinari, imi propun să depistez aceste diferențieri de aplicare și interpretare a legislației procesual civile, prin prisma suspendării procesului civil și să aduc aportul maxim la uniformizarea practicii în domeniul suspendării.

Concepția și fundamentul teoretic al tezei se bazează pe opinia specialiștilor autohtoni, cît și a specialiștilor în domeniu din România și Rusia în legătură cu tema vizată; m-am condus de reglemetările interne și internaționale, precum și comentariile asupra acestor reglementări în domeniul suspendării procesului civil; de practica judecătorească în domeniul suspendării atât la nivel de țară, cât și practica CEDO.

Teza este structurată în trei capitole, fiecare capitol, la rândul său, este format din subcapitole.

Primul capitol este intitulat ,,Viziuni generale privind suspendarea procesului civil”și tratează în secțiunile sale noțiunea, importanța, aplicabilitatea, efectele suspendării procesului civil, precum și o analiză comparativă vis-a-vis de celelalte incidente procesuale. Prezentul capitol este compus din 3 subcapitole.

Primul subcapitos este intitulată ,, Noțiune. Esență. Efectele suspendării”, unde sunt prezentate diferite definiții ale suspendării procesului civil, în viziunea mai multor doctrinari, locul acestei instituții în fazele procesuale, în ordinea apelului și recursului, aplicabilitatea și importanța în cadrul desfășurării ședinței de judecată. Voi relata despre efectul specific al suspendării, efectuînd o cercetare detaliată pentru fiecare efect al suspendării asupra altor instituții procesuale, cum ar fi: efecte asupra instituției probațiunii sau efecte asupra instituției asigurării acțiunii etc. Aici se pune accentul pe importanța continuității procesului civil ca un principiu fundamental în cadrul bunei desfășurări a ședințelor de judecată ce duce la respectarea altor principii de bază a procesului civil, cum ar fi dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei în termeni rezonabili.

Al doilea subcapitol este intitulată ,, Tipurile de suspendare”, unde am realizat în mod succint o clasificare a tipurilor de suspendare conform CPC al RM.

Al treilea subcapitol este intitulată ,, Particularitățile suspendării în comparație cu alte incidente procesuale”, în care am efectuat un studiu comparativ al incidentelor procesuale prin prisma opiniilor diferitor doctrinari.

În cel de-al doilea capitol numit ,,Temeiurile și Termenele Suspendării”, se purcede propriu-zis la o cercetare aprofundată a fiecărui temei de suspendare obligatorie și facultativă , precum și durata suspendării în coraport cu fiecare temei de suspendare. Prezentul capitol este structurat în două subcapitole, care elucidează toate aspectele suspendării.

În primul subcapitol este examinat în mod detaliat fiecare temei de suspendare obligatorie prevăzut la art. 260 Cod de Procedură Civilă. Această analiză implică un studiu materialo-practic de aplicare a temeiului și interpretarea corespunzătoare a fiecăruia dintre ele. Deasemenea, această secțiune presupune identificarea și a altor temeiuri de suspendare obligatorie a procesului civil reglementate și prevăzute în întreg Codul de Procedură Civilă a Republicii Moldova.

Al doilea subcapitol presupune același studiu detaliat al fiecărui temei de suspendare facultativă prevăzut la art. 261 Cod de Procedură Civilă, precum și a altor temeiuri prevăzute în normele juridice procesuale ale prezentului cod. Studiul respectiv va da o explicație a elementului ,,poate” și legătura sa cu ,,suspendarea facultativă”. Se vor examina în mod detaliat fiecare temei din punct de vedere juridic și locul fiecăruia în aplicarea practică.

În cel de-al treilea capitol numit ,, Procedura suspendării procesului” voi descrie cu lux de amănunte modalitatea de inițiere a procedurii de suspendare a procesului, intocmirea cererii de suspendare a procesului, voi descrie procedura de atacare a încheierii cu privire la suspendarea procesului, precum si procedura de repunere pe rol a cauzei civile. Capitolul dat este constituit din patru subcapitole.

Rezultatele studiului, obținute din totalitatea de informații acumulate, și propunerile pe care le-am elaborat în urma studiului efectuat le voi expune în capitolului dedicat concluziilor.

La finalul tezei voi anexa câteva încheieri privind suspendarea procesului, precum și lista literaturii utilizate în cadrul investigației temei respective.

CAPITOLUL I

VIZIUNI GENERALE PRIVIND SUSPENDAREA PROCESULUI CIVIL

1.1 Noțiune. Esență. Efectele suspendării

Instituția suspendării e reglementată de CPC al RM în Capitolul XVII. Cu toate că dedică acestui incident pricesual un întreg capitol, legiuitorul nu ne oferă o noțiune concretă care ar defini termenul de suspendare. Nu ne rămâne decât să apelăm la doctrina specializată în acest domeniu. Astfel, majoritatea doctrinarilor autohtoni percep suspendarea, în primul rând, ca fiind un incident procesual ce apare pe parcursul desfășurării procesului. Respectiv, suspendarea, alături de instituțiile amânării și întreruperii procesului, face parte din categoria de incidente procesuale, având drept efect comun al acestor incidente crearea unor imposibilități temporare de a continua desfășurarea normală a procesului civil. Din cele relatate rezultă că suspendarea procesului este un incident procesual, care face imposibilă examinarea temporară a pricinii puse pe rol în dezbaterile judiciare. Analizând această definiție conchidem că “imposibilitatea temporară de examenare” a pricinii este un efect specific nu doar suspendării, ci și celorlalte incidente procesuale. Sintagma “pusă pe rol în dezbaterile judiciare” necesită o interpretare mai detaliată, întrucât nu stabilește expres momentul suspendării procesului. Astfel conchidem că suspendarea procesului poate avea loc atât în faza dezbaterilor judiciare, cît și în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare. Observăm că definiția dată exclude posibilitatea suspendării la faza intentării procesului. Întru susținerea acestei idei voi aduce câteva argumente. Cea dintâi fază a procesului civil are drept scop verificarea corectitudinii întocmirii cererii de chemare în judecată în baza art. 166-167 CPC al RM, precum și punerea pe rol a cererii în baza art.168 CPC al RM. La această etapă nu se aprofundează în fondul cauzei, ne sunt identificați participanții la proces, din care fapt deducem că nu ar exista temei de suspendare a procesului. Or, de la momentul depunerii cererii de chemare în judecată și până la emiterea încheierii privind soarta acesteia există un interval de timp de 5 zile, timp în care ar putea surveni un eveniment de ordin subiectiv sau obiectiv, care ar servi drept temei de suspendare a procesului, însă instanța nu are posibilitatea să cunoască situația juridică a părților. Aducerea la cunoștință a evenimentului care ar servi drept temei de suspendare a procesului își are rostul doar în cazul în care judecătorul emite o încheiere privind punerea pe rol a cererii. Aceasta înseamnă că dacă cererea de chemare în judecată este acceptată, se va dispune suspendarea procesului în cadrul celei de-a doua etapă: etapa pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, deși efectele suspendării vor acționa si cu efect retroactiv pentru aspectele legate de termenii procesuali. În cazul în care pricinii nu i s-a dat curs, a fost restituită sau refuzată, atunci va avea loc suspendarea termenilor de procedură și de prescripție extinctivă în cauza respectivă prin prisma art. 274 Cod Civil, deorece procesul încă nu este pus pe rol.

Un alt argument care denotă imposibilității suspendării procesului la faza intentării o constituie nemijlocit prevederile art. 168 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, unde „ Judecătorul care a primit cererea de chemare în judecată spre examinare, verifică dacă acesta întrunește exigențele prevăzute de lege. Dacă cererea de chemare în judecată nu întrunește exigențele prevăzute de lege, urmează a fi aplicate prevederile art.171 alin. 1 Cod de Procedură Civilă”, sau prevederile art.169, 170 Cod de Procedură Civilă – acțiuni prevăzute de lege, de care judecătorul trebuie să se țină cu strictețe. Însă, în cazul existenței unui conflict de competențe, temei prevăzut la art. 44 Cod de Procedură Civilă, este posibilă suspendarea procesului la faza intentării. Deși ne aflăm la faza intentării procesului, fază unde instituția suspendării procesului civil nu-și produce pe deplin efectele juridice și nu-și găsesc aplicabilitate temeiurile de suspendare, totuși trebuie de admis efectele acestei instituții, deoarece conflictul de competență în unele cazuri apare și la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare (conflictul pozitiv de competență). Astfel, în mod atipic cauza se consideră a fi pusă pe rol, avînd în vedere că la momentul apariției conflictului, instanțele judecătorești nu pot efectua nici o acțiune procesuală premergătoare următoarelor faze ale procesului, deoarece este sau nu investită de lege pentru a judeca cauza. Astfel, în temeiul art. 44 alin. 1 Cod de Procedură Civilă al R.M., instanța va dispune din oficiu și în mod obligatoriu suspendarea procesului conform art. 260-264 CPC al RM și va înainta dosarul către instanța competentă de soluționarea conflictului. Faptul că temeiul respectiv nu este stipulat expres, în nici un caz nu afectează caracterul obligatoriu al suspendării, probabil că aceasta este o greșeală tehnică omisă de legiuitor.

În ceea ce privește suspendarea procesului, la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, conform Codului de Procedură Civilă al R.M. se dispune atunci cînd instanța desemnează efectuarea unei expertize în temeiul art 148, numește o delegație judecătorească sau în cazul cînd sunt atacate încheierile susceptibile de recurs, se va dispune suspendarea procesului în temeiurile stabilite de legislație, chiar și în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri, deoarece aceste atribuții de a numi o delegație judecătorească, de a dispune efectuarea expertizei se pot realiza și la această fază procesuală, prin prisma articolului 185 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, care enumeră actele judecătorului de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare și anume lit h ,, La solicitarea părților sau în cazurile prevăzute de lege, instanța dispune din oficiu efectuarea unei expertize” și lit k ,, Trimite delegații judecătorești”. În cazul în care instanța emite o încheiere susceptibilă de recurs, prin care realizează unul din actele prevăzute în articolul 185 Cod de Procedură Civilă al R.M., prin exercitarea dreptului de recurs de către justițiabili, procesul se va suspenda din oficiu. Aceasta se explică prin faptul că pentru a examina și soluționa recursul instanța de recurs are nevoie de studierea dosarului aflat pe rol în prima instanță. Astfel, procesul din prima instanță se suspendă, iar dosarul în cadrul căruia s-a emis încheierea va fi transmis către instanța care soluționează recursul.

În viziunea unor doctrinari ruși suspendarea procesului constituie încetarea temporară de către instanța de judecată a tuturor actelor de procedură, necesitatea suspendării fiind dictată de circumstanțe obiective, care nu depind de voința instanței sau a părților, care împiedică desfășurarea în continuare a procesului și în privința cărora este imposibil de stabilit cînd acestea vor decădea și cînd va apărea posibilitatea de reluare a procedurii în cauză. Din această definiție reiese clar caracterul obiectiv al temeiurilor suspendării, ceea ce constituie element comun cu legislația țării noastre, efectul specific al suspendării: încetarea oricăror acte de procedură de către instanță, precum și caracterul nedeterminat dar determinabil al termenelor suspendării.

Spre deosebire de legislația țării noastre și cea rusă, care exclud caracterul subiectiv al temeiurilor de suspendare, legislația română admite prezența elementului subiectiv prin existența suspendării voluntare a procesului. Această trăsătură reiese din însăși definițiile onor doctrinari români. Spre exemplu Gheorghe Durac definește suspendarea în felul următor: „suspendarea procesului înseamnă oprirea mersului judecății, datorită ivirii unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor”. Anume sintagma ”voite de părți” denotă caracterul subiectiv al temeiurilor suspendării, or părțile sunt libere să decidă asupra survenirii împrejurărilor ce servesc drept temei de suspendare.

Un alt exemplu de definiție a unui practician romăn cu același specific sună țn felul următor: suspendarea procesului civil reprezintă „o oprire a cursului judecății datorită apariției unor împrejurări voite de părți, care numai stăruiesc în soluționarea pricinii, ori independente de voința lor, cînd părțile sunt în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată”.

Aceste două definiții ale doctrinarilor români, ca și în cazul doctrinei moldovenești și celei rusești, stabilesc un efect general și specific al suspendării ,,oprirea cursului judecății”. Ceea ce deosebește legislația română de cea a Republicii Moldova este faptul că datorită prezenței laturei volitive legislația română clasifică suspendarea în voluntară și legală. Cea voluntară intervine ca rezultat al manifestării de voință a părților, fie în mod tacit, fie în mod expres, iar cea sau legală poate fi de drept, facultativă și judecătorească.

Analiza efectuată anterior asupra esenței suspendării procesului civil scoate în evidență principalele trăsături ale acestui incident procesual, și anume: 1) face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului, 2) termenele de suspendare nu este determinat, dar determinabil, 3) la bază stau împrejurări de ordin obiectiv, 4) temeiurile sunt expres prevăzute de lege, 5) are ca efect intreruperea curgerii tuturor termenilor, 6) reluarea procesului are loc numai după dispariția împrejurărilor care au stat la baza suspendării.

În concluzie, ținând cont de toate elementele analozate anterior, putem deduce următoarea definiție: suspendarea procesului civil este un incident procesual, care face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului, din cauza unor împrejurări obiective prevăzute de lege, care pun instanța în imposibilitate de a efectua acte de procedură pe parcursul unui termen determinabil (pînă cînd vor dispărea aceste împrejurări), cu o eventuală posibilitate de a relua procesul.

Suspendarea procesului civil produce efecte asupra tuturor părților în proces, indiferent de calitatea acestora, cu excepția cazurilor când coparticiparea procesuală facultativă permite disjungerea cauzei (separarea retențiilor) și în dependență de temeiul de suspendare (când fiecare coreclamant sau copârât participă în proces în mod independent față de ceilalți coparticipanți).

Efectele suspendării sunt următoerele:

1. Face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului.

Aceasta înseamnă că continuitatea actelor de procedură, efectuate de către instanța de judecată pe tot parcursul procesului va fi perturbată. Este un efect general, specific tuturor incidentelor procesuale.

2. Întreruperea curgerii tuturor termenilor de procedură.

Este un efect specific al suspendării și semnifică modificarea cursului acestui termen, în sensul opririi curgerii lui pe durata existenței împrejurărilor care au servit drept temei de suspendare. Suspendarea termenelor de procedură presupune stoparea curgerii termenului, din moment ce a fost dispusă suspendarea, iar termenul începe să curgă în continuare de la acel moment al stopării lui, după ce temeiul de suspendare a dispărut și procesul a fost reluat. Astfel, în perioada suspendării, termenele pentru a depune careva cereri, a ataca diferite categorii de încheieri, nu curg, și nimeni nu poate invoca tardivitatea acțiunii procesuale pe motivul existenței încheierii de suspendare a procesului, este important de reținut că, suspendarea termenului nu se poate aplica în cadrul procedurii civile și în afara instituției suspendării procesului. Perioada de suspendare nu va afecta în nici un fel termenul rezonabil de examinare a pricinii civile, deoarece au apărut acele circumstanțe obiective care blochează temporar cursul judecății. Efectiv, cauza nu a fost examinată în perioada de suspendare a procesului civil, întrucît odată cu întreruperea curgerii tuturor termenilor de procedură operează și încetarea exercitării tuturor actelor de procedură. Prin urmare, curgerea termenului rezonabil de examinare a cauzei a fost oprit temporar, iar părțile nu vor obține cîștig de cauză, în cazul intentării unei acțiuni în temeiul Legii 87 din 21.04.2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești. Însă, în situația în care încheierea de suspendare va fi casată de instanța de recurs, fiind stabilit că instanța de fond a aplicat greșit prevederile legii materiale și a dispus nejustificat suspendarea procesului civil, atunci apare întrebarea privind încălcarea sau neîncălcare termenului rezonabil.

3. Încetarea exercitării tuturor actelor de procedură.

Prin acest efect se interzice efectuarea unor acțiuni procesuale cu excepția celor de contestare a încheierii de suspendare. Actele procesuale care au fost depuse pînă la momentul suspendării, deasemenea nu produc nici un efect, cu excepția actelor de asigurare a acțiunii și asigurare de probe, care vor produce efecte juridice pe toată durata suspendării procesului, iar instanța și părțile nu vor putea întreprinde acțiuni procesuale pentru a contracara măsura de asigurare. Evident, este o excepție ce creează incomodități și prejudicii destul de însemnate părții asupra căreia a fost dispusă asigurarea, însă scopul ei este de a apăra interesele reclamantului. Pentru a nu fi prejudiciat și a face posibil executarea hotărîrii judecătorești definitive, legiuitorul a folosit mecanismul de asigurare și pe perioada suspendării procesului. Aici echitabilitatea și contradictorialitatea nu sunt afectate în niciun fel, deoarece în cadrul asigurării acțiunii există mecanismul de reparare a prejudiciului cauzat pîrîtului prin asigurare (articolul 182 Cod de Procedură Civilă al R.M.). Respectiv, reclamantul va putea mări cuantumul despăgubirilor create prin măsura de asigurare pe întreaga perioadă în care a produs efecte, dacă și numai dacă hotărîrea de respingere a acțiunii va deveni irevocabilă.

1.2 Tipurile de suspendare

Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova reglementează în articolele 260 și 261 două categorii de suspendări a procesului, și anume:

Suspendarea Obligatorie se dispune din oficiu de către instanța de judecată în următoarele situații: a)decesul sau reorganizarea părții în proces ori a intervenientului principal, dacă raportul juridic litigios permite succesiunea în drepturi; b)pierderea capacității de exercițiu, a părții în proces; c)delegarea către o instanță judecătorească străină a efectuării actelor de procedură; d)situațiile prevăzute de legea insolvabilității, e)ridicării excepției de neconstituționalitate; f)a apărut un conflict de competență jurisdicțională (art 44 alin 1 CPC); părțile în proces au acceptat mediere (art 30 alin 1 din Legea cu privire la mediere).

Instanța din oficiu, fără consimțămîntul părților va emite o încheiere privind suspendarea procesului. Dispozițiile legale cuprinse în art.261 Cod de Procedură Civilă, sunt destinate de a garanta dreptul de apărare al părților în procesul civil și a asigura principiul contradictorialității. În toate aceste situații, dacă nu s-ar dispune suspendare obligatorie, ar deveni dificil sau chiar imposibil de realizat aceste drepturi.

Suspendarea Facultativă se dispune de către instanța judecătorească, la cererea părților sau din oficiu în cazul: a)pîrîtul sau reclamantul se află într-o unitate activă a Forțelor Armate sau a altor trupe și formațiuni militare ale Republicii Moldova; b)partea sau intervenientul principal se află într-o instituție curativ-profilactică, situație adeverită de instituția respectivă; c)pîrîtul este căutat; d)a dispus efectuarea unei expertize; e)a dat o delegație judiciară unei alte instituții judecătorești din țară; f)a dispus organului de tutelă și curatelă efectuarea unui control al condițiilor de trai ale adoptatorilor în pricinile de adopție și în alte pricini, în care pot fi lezate drepturile și interesele copilului; g)pricina nu poate fi judecată înainte de soluționarea unei alte pricini conexe.

La baza ecestui tip de suspendare stă intima convingere a instanței, în ce privește necesitatea suspendării procesului. Se caracterizează prin următoarele oportunități: sintagma ,,poate”, care conferă dreptul instanței de a suspenda sau nu procesul, dacă prin temeiurile enumerate mai sus nu se va afecta termenul rezonabil al procesului; posibilitatea părților, prin cerere și a instanței din oficiu de a iniția procedura de suspendare, în baza propriilor aprecieri vis-a-vis de temeiul suspendări și impactul asupra procesului; temeiurile suspendării pot infuența sau nu desfășurarea normală a procesului, în dependență de pricina examinată și termenul rezonabil de examinare a cauzei.

1.3 Particularitățile suspendării în comparație cu alte incidente procesuale

Suspendarea se deosebește de celelalte incidente procesuale prin temeiuri, efecte, procedura de operare și modalitatea reluării pricinii civile. Suspendarea procesului, indiferent de temei, are ca efect suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură. Mai mult decît atît, încetează temporar toate actele procedurale cu excepția celor de asigurare a acțiunii și a probelor (art.260 al.(2) CPC al RM). În perioada suspendării procesului nu pot fi efectuate acte de procedură, întrucît acestea nu vor produce nici un efect din punct de vedere juridic.

Conform opiniei unor doctrinari, suspendarea procesului diferă esențial de amînarea procesului prin faptul că termenele suspendării este nedeterminat, dar determinabil (până la decăderea acestor circumstanțe). În cazul amânării, instanța de judecată întotdeauna este obligată să fixeze data noii ședințe. Din aceste considerente durata amânarii nu pereclitează continuitatea procesului.

Încheierea privind amînarea examinării cauzei nu poate fi atacată decît odată cu fondul cauzei (art. 208 al.(3) CPC al RM), pe cînd încheierea privind suspendarea procesului poate fi atacată de către participanții la proces în ordine de recurs (art. 263 CPC al RM).

Suspendarea procesului are ca efect întreruperea temporară a tuturor acțiunilor procesuale (cu excepția acțiunilor procesuale legate de asigurarea acțiunii și a probelor, precum și depunerea cererii privind reluarea procesului), pe când scopul amânării constituie înfăptuirea unor acțiuni de ordin procesual, îndreptate spre pregătirea pricinii pentru noua ședință (de exemplu, pentru prezentarea sau reclamarea probelor suplimentare, înștiințarea și citarea participanților la proces care nu s-au prezentat la ședința precedentă etc), termenele de procedură curg fără întrerupere.

Suspendarea este determinată de împrejurări obiective, ce nu depind de voința instanței sau a părților, sunt prevăzute de lege în mod expres în art.260-261 CPC al RM, spre deosebire de amânare, care este condiționată de circumstanțe de ordin subiectiv, dependente de voința părților sau a instanței.

Procedura de repunere pe rol a cauzei suspendate se inițiază la cereea uneia dintre părțile implicate în proces sau din inițiativa instanței, în acest sens se emite o încheiere privind reluarea procesului. În cadrul amânării, instanța concomitent fixează data noii ședințe.

CAPITOLUL II

Temeiurile și termenele suspendării

2.1 Temeiurile și termenele de suspendare obligatorie a procesului civil

Suspendarea obligatorie este reglementată de Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova la articolul 260, în care expune lista exhaustivă a împrejurărilor care servesc drept temei pentru întreruperea obligatorie a cursului procesului civil. Caracterul obligatoriu impune instanța să dispună suspendarea procesului, prin excluderea vreunei alternative. Astfel statul garantează dreptul la un proces echitabil și asigură principiul contradictorialității. În toate aceste situații, dacă nu s-ar dispune suspendarea obligatorie, ar deveni dificil sau aproape imposibil să fie realizate aceste principii. Potrivit relatărilor cu privire la noțiunea suspendării procesului civil din primul capitol al acestei lucrări, suspendarea obligatorie intervine numai dacă aceste împrejurări s-au ivit înainte de finisarea dezbaterilor judiciare, dacă temeiurile de suspendare obligatorie au apărut după acest moment al procesului (excepție de la regulă este art.260 alin. (1) lit. e) -ridicărea excepției de neconstituționalitate ), ele nu împiedică pronunțarea hotărîrii, deoarece părțile au discutat în contradictoriu elementele de fapt și de drept ale pricinii. Dacă însă, cu ocazia deliberării, instanța constată că anumite aspecte ale cauzei au rămas nelămurite și dispune reluarea examinării pricinii în fond, atunci apariția unuia dintre temeiurile menționate în art. 260 alin (1) Cod de Procedură Civilă, va atrage nemijlocit suspendarea procesului civil.

Scopul acestui tip de suspendare este acela de a garanta dreptul la un proces echitabil prin oferirea persoanelor, fie participante la proces fie nu, posibilitatea de a lua măsurile necesare în vederea continuării procesului, și anume determinarea succesorilor și interesul lor personal în cauză; numirea unui tutore; dobândirea acțiunilor procesuale de la instanța judecătorească străină etc. În continuare vom analiza fiecare temei de suspendare obligatorie în parte.

Decesului sau reorganizării părții în proces ori a intervenientului principal dacă raportul juridic litigios permite succesiunea în drepturi(art 260 alin1 lit a CPC).

Prin deces se înțelege stoparea ireversibilă a activității cerebrale, oprirea metabolismului și apariția modificărilor cadaverice, fapt ce se constată la intervalul de cinci minunte după efectuarea tuturor acțiunilor de reanimare a persoanei. Actul constatator de deces este certificatul constatator al decesului, eliberat de unitatea sanitară. Însă, decesul din punct de vedere medical nu urmează a fi confundat cu decesul din punct de vedere juridic care stabiliște și alte proceduri de a determina decesul persoanei. Pentru ca temeiul de suspendare menționat să producă efecte juridice, este necesar de a prezenta în instanță certificatul de deces al uneia din părți. Potrivit prevederilor legale decesul la Oficiul de Stare Civilă se înregistrează în temeiul:

certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate sanitară;

actului, eliberat de către organele competente, prin care se constată decesul persoanei supuse represiunilor și ulterior reabilitate conform legislației respective;

hotărîrii instanței judecătorești privind constatarea decesului sau privind declararea persoanei ca fiind decedată.

În legătură cu primele două temeiuri nu văd nici o incompatibilitate cu suspendarea procesului civil, adică survenirea lor în timpul examinării cauzei civile este posibilă. Însă vis-a-vis de hotărîrea judecătorească privind constatarea decesului sau declararea persoanei ca fiind decedată la prima vedere pare a fi imposibil. Țin să menționez că potrivit Codului Civil al R.M. art. 52 stabilește condițiile necesare pentru a declara persoana decedată. Conform regulii generale, dacă, timp de 3 ani, la domiciliul persoanei lipsesc știri despre locul aflării și au fost epuizate toate mijloacele posibile pentru stabilirea locului aflării, persoana poate fi declarată decedată de către instanța de judecată la cererea persoanelor interesate. Pentru declararea persoanei decedată legea nu stabilește obligativitatea declarării absenței fără veste pe durata termenului, în care ea a lipsit. Este suficient ca din momentul primirii ultimilor știri la domiciliu despre locul aflării persoanei să expire 3 ani. Declararea persoanei decedate poate avea loc și după expirarea a 6 luni, dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte (calamități naturale – inundații, cutremure etc.) sau care dau temei a presupune că a decedat în urma unui anumit accident (incendiu, catastrofe aeriene, auto, maritime etc.). Dacă dispariția fără veste este legată de acțiuni militare, atunci persoana poate fi declarată decedată numai după expirarea a 2 ani de la încetarea acțiunilor militare. În baza acestui temei poate fi declarat mort de către instanța de judecată nu numai un militar, dar și orice altă persoană fizică, care a dispărut în urma acțiunilor militare. Din condițile legale, observăm o incompatibilitate privind dispunerea suspendării procesului civil pentru cauză de declararea unei părți ca decedate prin hotărâre judecătorească, din cauza termenilor îndelungate pentru a obține această hotărîre. Iar lipsa unei părți în proces pentru o asemenea perioadă este cu unele excepții inadmisibilă sau amânarea pe un termen atât de îndelungat de asemenea nu este permisă de legea procesuală. Totuși, consider că procesul poate fi suspendat în situația, în care o parte este declarată decedată. Opinia respectivă își găsește argumentele teoretice cât și practice prin următoarele:

Dacă legea nu prevede expres, în ședință poate fi prezent doar avocatul părții, dacă este depusă cerere de examinare în lipsă – fapt ce creează posibilitatea ca partea să fie declarată decedată în termen de 6 luni fără ca cererea să fie scoasă de pe rol sau să se dispună examinarea în lipsă.

Ținând cont de necesitatea unei expertize, care nu duce la suspendarea procesului civil și de graficul supraîncărcat al instanțelor judecătorești, se poate întîmpla ca termenul dintre două ședințe consecutive să depășească mai mult de 6 lui, lucru ce face posibil declararea decesului unei părți din procesul în curs de examinare.

Astfel, suspendarea procesului civil poate avea loc atât pentru decesul fizic al uneia din părți, cât și în baza unei declarații de deces emisă de instanța judecătorească.

Reorganizarea este o operațiune juridical complex, de transmitere a drepturilor și obligațiilor prin succesiune de la o persoană juridică existentă la o persoană juridică succesoare, care există sau ia naștere prin reorganizare. Ca efect al reorganizării se produce fie dizolvarea unor persoane juridice (absorbția), fie constituirea altora (separarea), fie că dizolvarea unora și constituirea altora se produc concomitent (contopirea și divizarea). Dizolvarea unor și constituirea altor persoane juridice nu apar ca un scop în sine, al reorganizării, ci reprezintă fenomene accesorii ale acestor operațiuni. O situație cu totul deosebită se creează la transformare, deoarece la aceasta nu are loc nici dizolvarea și nici constituirea unei persoane juridice noi, ci aceeași persoană juridică își continuă activitatea, dar în altă formă, în altă haină juridică. Această operațiune dispusă de societatea comercială poate interveni ori de cîte ori în viața comercială apar noi cerințe sau evenimente deosebite, precum majorarea sau reducerea capitalului social, prelungirea duratei de funcționarea, excluderea unui asociat, schimbarea obiectului de activitate, atingerea numărului maxim de asociați, schimbarea sediului. La reorganizare are loc succesiunea universală sau cu titlul universal. La succesori se transferă nu numai drepturile ci și obligațiile, care se indică în actul de transfer sau bilanțul de repartiție și toate drepturile și obligațiile persoanei juridice reorganizate, inclusiv și cele nepatrimoniale. Trec la succesori și drepturile litigioase dintre părți, precum și cele care nu erau cunoscute la momentul reorganizării. Dacă drepturile, care se transferă trebuie să fie înregistrate, succesorul de drepturi trebuie să le înregistreze.

Când în instanță este prezentat certificatul de deces al persoanei fizice sau actul privind reorganizarea persoanei juridice, procesul se va suspenda până la determinarea succesorului în drepturi ale persoanei ieșite din proces. În asemenea cazuri se au în vedere drepturile sau obligațiile, care sunt transmisibile către succesorii în drepturi, fie ne referim la succesorii unei persoane fizice, fie ne referim la succesorii unei persoane juridice supuse procedurii de reorganizare. Posibilitatea de succesiune în drepturile procedurale este reglementată de articolul 70 CPC al RM, astfel, în cazul decesului sau reorganizării, instanța poate permite înlocuirea părții cu succesorul ei în drepturi, dacă raportul material litigios acordă posibilitatea de succesiune în drepturi. Potrivit normei legale, pe lângă decesul sau reorganizarea părților, procesul poate fi suspendat din ,,vina” intervenientului principal atras în proces în conformitate cu articolul 65 CPC al RM.

În situația, în care pretențiile părților sau a intervenientului principal se referă la drepturi sau obligații personale , care sunt inseparabile de subiectul de drept implicat în proces (de exemplu: în litigiile privind desfacerea căsătoriei, încasarea pensiei de întreținere, restabilirea în câmpul muncii etc), procesul va înceta în baza articolului 265 lit f, unde „partea în proces, persoană fizică decedează și raportul juridic litigios nu admite succesiunea în drepturi ” și g. unde „reclamantului și/sau pârâtului îi lipsește capacitatea de folosință, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 59 alin. (2)” Cod de Procedură Civilă al R.M. Dacă persoana juridică a fost lichidată, procesul civil va fi încetat conform articolului 265 lit. g CPC al RM.

În cauza menționată procesul va fi suspendat până la determinarea succesorului în drepturi al persoanei ieșite din proces. Termenul maxim prevăzut de lege pentru determinarea succesorilor este de 6 luni în temeiul art.1517 Cod Civil, termenul acordat de lege pentru a se expune asupra opțiunii succesorale. Însă în practică durata suspendării este cu mult mai mare datorită apariției noilor succesori ai defunctului după expirarea celor 6 luni, despre care notarul și succesorii au fost în necunoștință de cauză, prelungirea termenului de acceptare în baza art.1518 Cod Civil al RM, identificarea tardivă a tuturor bunurilor incluse în masa succesorală, situații ce lungesc durata suspendării procesului pendinte la nesfârșit. Ulterior, la determinarea succesorilor, procesul se va relua după ce persoanele sus-numite au luat cunoștință despre existența procesului, care la moment este suspendat. Ulterior, indiferent de voința succesorului, tutorelui sau curatorului, procesul își va relua cursul normal de desfășurare, pe motiv că instanța este obligată din oficiu să reia procesul în temeiul articolului 264 CPC al RM.

Pierderii capacității de exercițiu a părții în proces (art 260 alin 1 lit b CPC).

Articolul 9 din Codul Civil al RM definește capacitatea de exercițiu a persoanei fizice în felul următor:”… este aptitudinea persoanei de a dobândi prin faptă proprie și de a exercita drepturi civile, de a-și asuma personal obligații civile și de a le executa.” Aceste prerogative, persoana le realizează prin încheierea de acte juridice civile de unul singur, personal, fără nici o intervenție din partea altei persoane. Prin încheierea actelor juridice civile persoana nu numai își exercită drepturile și își asumă obligații, dar și dobândește drepturi civile și execută obligațiile civile asumate. Pornind de la definiția prezentată mai sus, se exercită în volum deplin drepturile procedurale civile, se obține de la 18 ani pentru persoanele fizice și din momentul înregistrării pentru persoanele juridice, în conformitate cu art 58 CPC al RM. Temei pentru pierderea capacității de exercițiu a persoanei fizice conform art.24 Cod Civil, constituie tulburarea psihică cauzată de bolile mentale sau de deficiențe mentale, din cauza cărora aceasta nu poate conștientiza sau dirija acțiunile sale. Persoana fizică, care suferă de astfel de tulburări psihice este declarată incapabilă numai de către instanța de judecată, conform prevederilor Capitolului XXVIII din Cod de Procedură Civilă, la cererea persoanelor interesate: membrii ei de familie, rudele apropiate (părinți copii, frați, surori, bunei), autoritatea tutelară, instituția de psihiatrie (psihoneurologie), procurorul. Instanța de judecată, în baza rezultatelor expertizei psihiatrice, care stabilește starea lui psihică, declară persoana fizică incapabilă. Hotărârea judecătorească, prin care persoana fizică este declarată incapabilă servește temei pentru ca autoritatea tutelară să numească o tutelă.

Prin urmare, după ce hotărârea judecătoreasc devine definitivă, persoana fizică pierde capacitatea de exercițiu, iar dacă este parte în cadrul unui proces pendinte, duce în mod obligatoriu la suspendarea procesului până la numirea tutorelui persoanei incapabile sau curatorului persoanei limitate în capacitate de exercițiu. În acest caz, țin să menționez că, deși nu este indicat expres, dar norma respectivă se aplică și în cazul intervenientului principal, pe motiv că intervenientul dispune de un drept personal în obiectul acțiunii, iar exercitarea unor drepturi procesual civile de o persoană incapabilă este categoric interzisă de prevederile art. 58 alin. (2) Cod de Procedură Civilă al RM, unde se menționează că ,,Actele de procedură efectuate de minori cu vârsta de până la 14 ani sau de adulții declarați incapabili sunt nule”. Însă, până ce se va numi un tutore pentru intervenientul principal ce a pierdut capacitate de exercițiu în timpul procesului, ședința în cauză nu se va putea desfășura, iar temeiuri de amânare a ședinței pentru asemenea situații Codul de procedura Civilă nu prevede.

Deși legiferarea menționată se referă la pierderea capacității de exercițiu, credem că limitarea persoanei în capacitatea de exercițiu, în temeiul art. 25 din Codul Civil al RM, deasemenea poate fi temei de suspendare obligatorie a procesului, dacă pricina civilă se referă la patrimoniu, salariu, pensie sau de alte tipuri de venituri, pe care o persoană limitată în capacitatea de exercițiu și le poate exercita și, respectiv, apăra doar cu acordul curatorului. În cazul, în care obiectul examinării judiciare îl formează drepturi, pe care partea în proces sau intervenientul principal limitat în capacitatea de exercițiiu le poate exercita sinestătător, atunci procesul nu va fi suspendat.

Durata suspendării procesului va depinde cu strictețe de perioada de numire a tutorelui sau curatorului persoanei incapabile sau lipsite de capacitate de exercițiu. Prin art. 36 alin. (1) Codul Civil al RM obligă autoritatea tutelară să soluționeze problema privind instituirea tutelei/curatelei în termen de o lună de la data când a perceput informația despre necesitatea instituirii, prin urmare termenul de suspendare trebuie să fie minim de o lună, de la data emiterii încheierii de suspendare, termen care nu se respectă în practică. În respectiva situație procesul se va relua după ce persoanele sus-numite au luat cunoștință despre existența procesului ce la moment este suspendat. Ulterior, indiferent de voința tutorelui sau curatorului, procesul își va relua cursul normal de desfășurare, pe motiv că instanța este obligată din oficiu să reia procesul în temeiul articolului 264 Cod de Procedură Civilă al RM.

Delegarea de către o instanță judecătorească străină a efectuării actelor de procedură (art 260 alin 1 lit c CPC

Delegația judecătorească este un act emis de instanța care judecă pricina către o altă instanță judecătorească, în scopul adunării unor probe ce se află pe acel teritoriu sau alte acte judiciare, iar ultima este obligată să efectueze respectivele acte procedurale în termeni cît mai rezonabili. Dreptul unei instanțe naționale de a da delegații judecătorești către instanțe străine este consfințit în articolul 125 aliniatul (3) și 465 Cod de Procedură Civilă al R.M., prin care instanțele judecătorești ale Republicii Moldova pot da delegații instanțelor judecătorești străine în vederea efectuării unor acte de procedură (înmânarea de citații și de alte acte, obținerea de explicații ale părților, de depoziții ale martorilor, de raporturi de expertiză,de cercetare la fața locului, luarea de măsuri de asigurare a acțiunii etc). Însă procedura de trimitere a delegației se efectuează în conformitate cu tratatele internaționale bilaterale și multilaterale la care Republica Moldova este parte, precum și în baza principiului reciprocității. Convențiile multilaterale ce stau la baza efectuării acțiunilor procesuale de asistență juridica international în materie civilă sunt: Convenția privind procedura civilă din 01.03.1954, Haga; Convenția privind asistența juridică și raporturile de drept în procesele civile, familiale și penale, din 22.01.1993, Minsk; Convenția europeană în domeniul informației cu privire la dreptul străin din 07.06.1968, Londra; Convenția civilă privind corupția din 04.11.1999, Strasbourg. Din tratate putem menționa: Tratatul între RM și România privind asistența juridică în materie civilă și penală din 06.07.1996; Tratatul între RM și Republica Letonă cu privire la asistența juridică și la raporturile juridice în materie civilă, familială și penală din 14.04.1993; Tratatul între URSS și Republica Socialistă Cehoslovacă privind asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială și penală, din 12.08.1982 și Tratatul între URSS și Republica Populară Ungară privind acordarea asistenței juridice în materie civilă, familială și penală din 15.07.1958 și Protocolul la acesta din 19.10.1971, tratate puse în aplicare prin succesiune în raporturi între RM și Republica Cehă și, respectiv, între R.M. și Republica Ungaria; Tratatul între R.M. și Ucraina privind asistența juridică și relațiile juridice în materie civilă și penală din 13.12.1993; Tratatul între RM și Republica Lituania cu privire la asistența juridică și la raporturile juridice în materie civilă, familială și penală din 09.02.1993; Acordul între R.M. și Republica Turcia cu privire la asistența juridică în materie civilă, comercială și penală din 22.05.1996; Tratatul între R.M. și Republica Azerbaidjan cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială și penală din 26.10.2004; Tratatul între R.M. și Federația Rusă cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială și penală din 25.02.1993.

Trebuie să menționăm că dispozițiile tratatelor internaționale la care R.M. este parte, precum și alte obligații internaționale ale acesteia au prioritate în raport cu dispozițiile legislației naționale, fapt consfințit în art.8 al Constituției R.M., dar și în art. 465 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, unde „ Delegația instanței judecătorești străine se execută în modul stabilit de legislația Republicii Moldova dacă tratatul internațional la care Republica Moldova face parte nu prevede altfel”. Dacă Republica Moldova și statul străin solicitat/solicitant sunt părți contractante ale mai multor tratate internaționale care reglementează proceduri de asistență juridică similară, și dacă între prevederile acestor tratate există careva divergene sau incompatibilități, se vor aplica prevederile acelui tratat care asigură o protecție mai bună a drepturilor și libertăților omului.

Conform instrumentelor internaționale în materie civilă, cererile de asistență juridică se adresează prin intermediul autorității centrale, care, în speță, este Ministerul Justiției și/sau prin intermediul reprezentanțelor diplomatice. În această ordine de idei, la primirea actelor de la instanța de judecată, după controlul de regularitate internațională, M.J. le va putea trimite, după caz, în funcție de existența și prevederile unui instrument internațional: fie autorității centrale competente din statul solicitat, fie misiunii diplomatice a R.M., prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Aceeași situație este valabilă pentru cazul când R.M. este statul solicitat. Ministerul Justiției îndată ce va primi o cerere de acordare a asistenței juridice, va purcede la același control riguros al actelor anexă și, în caz pozitiv, o va expedia judecătoriei în a cărei rază teritorială locuiește sau își are sediul destinatarul. În funcție de modul de parvenire a cererii, dovada înmânării va fi transmisă de către M.J., pe aceeași cale.

În cazul în care o cerere de acordare a asistenței juridice este transmisă direct autorităților judecătorești sau altor autorități, acestea din urmă vor fi în drept să le execute numai dacă autoritățile centrale decid astfel.

Instanța judecătorească va emite cererea de asistență juridică internațională prin emiterea unei încheieri judecătorești, unde se indică autoritatea de la care emană actul transmis (instituția solicitantă), autoritatea căreia îi este adresată rugămintea (instituția solicitată), tratatul în baza căruia se cere asistența, numele și calitatea părților (date personale), natura actului respectiv (obiectul cauzei, conținut, circumstanțe), adresa destinatarului și denumirea actului care urmează a fi înmânat (în dublu exemplar, așa cum este prevăzut, de exemplu în Convenția de la Haga privind procedura civilă sau în Acordul între Republica Moldova și Republica Turcia cu privire la asistența juridică în materie civilă, comercială și penală).

În cazul în care nu este cunoscută adresa completă a destinatarului, instituția solicitată ia toate măsurile necesare pentru stabilirea ei în conformitate cu legislația statului pe teritoriul căruia se află persoana.

Respectiv, instanța după expedierea cererii de asistență juridică internațională în materie civilă în mod obligatoriu v-a suspenda procesul conform art. 260 alin.1 lit. „c” Cod de Procedură Civilă, deoarece termenele de efectuare unor acțiuni procesuale de ordin internațional necesită un termen mai îndelungat, fapt ce poate afecta grav termenul rezonabil de examinare a cauzei și se va suspenda după ce va fi emisă încheierea privind delegația judecătorească, pînă la prezentarea de către instanța străină a delegației acordate a asistenței juridice solicitate.

Situațiile prevăzute de legea insolvabilității(art 260 alin 1 lit d CPC).

Prevederile art 260 alin 1 lit „d” Cod de Procedură Civilă au menirea de a evita desfășurarea simultană a două procese civile cu privire la același obiect litigios. Suspendarea procesului în conformitate cu temeiul menționat are loc doar în pricinile a căror obiect îl constituiea bunurile ce fac parte din masa debitoare a pîrîtului împotriva căruia s-a intentat procesul de insolvabilitate. Deci, articolul 79 alin 4 din Legea Insolvabilității din 29.06.2012 instituie regula generală potrivit căreia toate pricinile civile intentate privitor la bunurile ce țin de masa debitoare în care pîrîtul este debitor în procesul de insolvabilitate, iar reclamantul este creditor chirografar – procesul se suspendă. Potrivit aceluiași aliniat, procesul dat va fi suspendat pînă cînd va fi încetat procesul de insolvabilitate sau pînă cînd creditorul chirografar, care este reclamant în procesul suspendat nu va relua procesul în cazul nevalidării creanțelor în cadrul procesului de insolvabilitate. Durata suspendării depinde de două momente:

Pînă la încetarea procesului de insolvabilitate, care semnifică încetarea tuturor lucrărilor în legătură cu examinarea pricinii de insolvabilitate. Finisarea pricinii de insolvabilitate se stabilește printr-o hotărîre judecătorească care în dependență de tipul încetării, își are propria denumire. Și anume, hotărîre de încetare ca rezultat al distribuirii masei debitoriale, hotărîre de încetare ca rezultat al adoptării de confirmare a planului, hotărîre de încetare ca urmare a lipsei sau nevalidării nici unei creanțe, etc. Ca efect al încetării pricinii de insolvabilitate potrivit art. 176 alin. 1 Legea Insolvabilității, creditorii validați pot înainta fără restricții creanțele lor față de debitor, dacă nu au fost satisfăcute în cadrul procesului de insolvabilitate. Astfel, urmare a acestui efect al încetării, creditorii chirografari își pot relua procesul suspendat dacă prin încetarea pricinii nu se va dispune și radierea debitorului. Așadar, creditorii chirografari vor putea să-și satisfacă creanțele personale la reluarea procesului suspendat deoarece, pîrîtul mai există ca subiect de drept în urma finisării pricinii de insolvabilitate în privința sa.

Pînă la reluarea de către creditorul chirografar – după intentarea procedurii de insolvabilitate împotriva pîrîtului dintr-o cauză pendinte, unde pretenția reclamantului vizează patrimoniul pîrîtului, va fi necesar suspendarea cauzei în curs de examinare. Iar reclamantul care esten prezumat creditor chirografar al pîrîtului în procesul de insolvabilitate va depune cererea de validare a creanței conform dovezilor de care dispune, iar în procedura de validare a creanței, se va lua decizia de admiterea a creanței și satisfacerea ei ulterior sau decizia de nevalidare a creanței, care va impune creditorul chirografar să reia procesul suspendat pentru a dovedi veridicitatea creanței sale. Logica unei asemenea relatări este dedusă din ultimul enunț al art. 79 alin 4 Legea Insolvabilității, unde, „ procedura suspendată poate fi reluată de creditorul chirografar în cazul nevalidării creanțelor în procedura de insolvabilitate.”

De menționat că, nu toate pricinile civile pornite privitor la bunurile ce constituie masa debitoare se suspendă . Ca de exemplu, nu se vor suspenda procesele în curs de desfășurare dacă obiectul litigiului se referă la separarea unui bun din masa debitoare, executarea creanțelor garantate, obligațiile ce decurg din masa debitoare, dacă procesele vor fi preluate de către administrator/lichidatorul , dacă nu atunci procesele menționate vor fi preluate de orice parte din procedura de insolvabilitate în temeiul art. 79 alin. 1 Legea Insolvabilității.

A fost ridicată excepția de neconstituționalitate (art 260 alin 1 lit e CPC)

Una din principalele competențe ale Curții Constituționale este: ,,efectuarea, la sesizare, a controlului constituționalității legilor și hotărîrilor Parlamentului, decretelor Președintelui Republicii Moldova, hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte”. Controlul constituțional se realizează prin intermediul unei sesizări, potrivit articolului 38 alin 1 lit „d” Codul Jurisdicției Constituționale, unul din subiecții cu drept de sesizare este Curtea Supremă de Justiție.

Respectiv, excepția de neconstituționalitate din cadrul puterii judecătorești poate fi invocată numai de către Curtea Supremă de Justiție. Acest mecanism constituțional tergiversa procesul de sesizare a noconstițonalității unor acte normative, din partea Instanțelor de Fond și a Curților de Apel, deoarece strigătele de neconstituționalitate nu erau întodeauna auzite de Curtea Supremă de Justiție. Datorită unor modificări art. 121 în Codul de Procedură Civilă, unde „ dacă în procesul judecării pricinii se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată este în contradicție cu prevederile Constituției Republicii Moldova, iar controlul constituționalității actului normativ este de competența Curții Constituționale, instanța de judecată formulează o sesizare a Curții Constituționale pe care o transmite prin intermediul Curții Supreme de Justiție.”, respectiv prezumția de neconstituționalitate va fi identificată de instanțele ce nemijlocit aplică actele normative precum și de părțile procesului prin înaintarea demersurilor de neconstituționalitate a normei aplicate. Iar Curtea Supremă de Justiție are doar obligația de a transmite sesizarea Curții Constituționale. Sesizarea Curții Constituționale de către instanța de judecată este admisibilă numai în cazul în care actul normativ este aplicat sau urmează a fi aplicat conform opiniei instanței în pricina concretă pe care o examinează.

Atît Codul de Procedură Civilă, cît și Codul Jurisdicției Constituționale nu prevăd obligativitatea transmiterii dosarului din instanța de drept comun, Curții Constituționale. Avînd în vedere că excepția de neconstituționalitate este un control concret de constituționalitate, judecătorii constituționali trebuie să dispună de toate materialele asupra dosarului din instanța de drept comun. Din aceste considerente, de obicei, Curtea Supremă de Justiție împreună cu sesizarea privind excepția de neconstituționalitate trimite și dosarul. În orice caz, Curtea Constituțională insistă să-i fie expediate dosarul pe majoritatea cauzelor. Instanța de fond urmînd prevederile legale precum și preferințele practicii în domeniul ridicării excepției de neconstituționalitate se află în imposibilitate de a examina procesul în continuare din cauza a două motive:

După expedierea sesizării de neconstituționalitate, la continuarea examinării pricinii există probabilitatea de a soluționa pricina, în baza unor norme juridice declarate neconstituționale, fapt ce contravine principiului legalității;

În cazul expedierii și dosarului către Curtea Constituțională, instanța de fond de facto nu va putea continua examinarea, deaorece nu mai are acest dosar pe masa de examinare.

Avînd în vedere aceste situații, instanța de judecată va suspenda procesul aflat pendinte în mod obligatoriu în temeiul art. 260 alin. 1 lit. „e” Cod de Procedură Civilă, pînă la adoptarea hotărîrii de către Curtea Constituțională.

A apărut un conflict de competență jurisdicțională (art 44 alin 1 CPC).

Conflictul de competență este situația cînd două sau mai multe instanțe de judecată, indiferent de poziția ierarhică se declară competente față de o anumită cauză (conflict pozitiv de competență) sau cînd două instanțe își declină reciproc competența(conflict negativ de competență). Conflictul de competență se soluționează de către instanța ierarhic superioara față de instanțele care sunt părți ale conflictului de competență, în conformitate cu regulile stabilite la articolul 44 Cod de Procedură Civilă al R.M. Deși ne aflăm la faza intentării procesului, fază unde instituția suspendării procesului civil nu-și produce pe deplin efectele juridice și nu-și găsește aplicabilitate a temeiurilor de suspendare, totuși trebuie de admis efectele acestei instituții, deoarece conflictul de competență în unele cazuri apare și la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare (conflictul pozitiv de competență), astfel în mod atipic cauza se consideră a fi pusă pe rol. Avînd în vedere că la ivirea conflictului instanțele judecătorești nu pot efectua nici o acțiune procesuală premărgătoare următoarelor faze ale procesului,deoarece este sau nu investită de lege pentru a judeca cauza. Astfel în temeiul art 44 alin 1 Cod de Procedură Civilă al R.M, instanța va dispune din oficiu și în mod obligatoriu suspendarea procesului și va înainta dosarul către instanțaa competentă să soluționeze conflictul. Procedura de dispunere a suspendării se conformează regulilor stabilite de articolele 260-264. Faptul că temeiul respectiv nu este stipulat expres, în nici un caz nu afectează caracterul obligatoriu al suspendării, probabil că aceasta este o greșeală tehnică omisă de legiuitor.

Suspendarea procesului în baza temeiului respectiv va produce efecte pînă la momentul emiterii unei încheieri irevocabile de către instanța superioară competentă să soluționeze conflictul, prin care se desemnează instanța competentă să examineze cauza, iar în scurt timp procesul se va relua.

Părțile în proces au acceptat mediere (art 30 alin 1 din Legea cu privire la mediere).

Prin mediere urmează a fi înțeles un proces structurat, indiferent cum este denumit sau cum se face referire la acesta, în care două sau mai multe părți într-un litigiu încearcă să ajungă la un acord privind soluționarea amiabilă a litigiului dintre ele, cu asistența unui mediator.

Pentru a exercita procedura de mediere, părțile a căror cauză se examinează în instanța de judecată trebuie să încheie un contract de mediere, în conformitate cu articolul 26 al Legii cu privire la mediere. Dacă părțile au ajuns la un comun acord privind intentarea procedurii de mediere, pricina ce se află pendinte, se va suspenda la cererea părților în conformitate cu articolul 30 alin 1 al Legii cu privire la mediere, unde „ Acceptarea medierii suspendă, la cererea ambelor părți, examinarea cauzei civile în instanța judecătorească sau arbitrală”. Deși suspendarea se dispune la cererea părților nu trebuie de confundat faptul apartenenței acestui temei la categoria de suspendare facultativă. Deoarece la aducerea la cunoștință instanței despre inițierea procedurii de mediere, ea obligatoriu va emite încheierea de suspendare. Confuzia creată prin ,, la cererea ambelor părți” , are ca scop îndeplinirea pe deplin a rigorilor procedurii de mediere, prin acceptarea ambelor părți de a soluționa diferendul pe calea necontencioasă. Astfel, voința ambelor părți reprezintă o primă condiție obligatorie pentru aplicarea acestui temei de suspendare.

Durata suspendării procesului va fi legată de termenele medierii. Legea nu prevede un termen maxim de desfășurare a medierii, dar în eventualitatea în care conflictul mediat nu se soluționează în termen de 3 luni de la data acceptării medierii, iar părțile nu solicită continuarea procedurii, mediatorul va constata că părțile nu pot ajunge la un comun acord. În acest caz, precum și în cazul renunțării exprese la mediere, procedura respectivă încetează. În asemenea circumstanțe, procedura de examinare a pricinii de către instanța de judecată va putea relua la cererea părții interesate.

În legătură cu acest temei de suspendare țin să-mi exprim dezacordul în privința apartenenței lui la categoria de Suspendare Obligatorie. Personal consider că suspendarea procesului civil datorită intentării procedurii de mediere nu se încadrează în nici o categorie de suspendare prevăzută de Codul de Procedură Civilă. Acest temei prezintă evident dovada unei suspendări a procesului datorită voinței părților de a intenta procedura de mediere. Deși în capitolul I al prezentei lucrări mi-am expus opinia asupra necesității reglemetării exprese a unei noi categorii de suspendare, și anume „Suspendarea Voluntară”, prin acest exemplu țin să dovedesc pe deplin aplicabilitatea suspendării voluntare pentru acest temei, și dece nu atribuirea și altor cauze concrete de suspendare sub auspiciul acestei noi subinstituție procesuală ce consider necesar de a o introduce în Codul de Procedură Civilă a Republicii Moldova.

2.2 Temeiurile și termenele de suspendare facultativă a procesului civil

Suspendarea Facultativă a procesului civil este reglementată de prevederile articolului 261 CPC al RM. Categoria menționată de suspendare se dispune la cererea participanților la proces sau din oficiu. Ea este acea categorie de suspendare care permite judecătorului în baza împrejurărilor permise de lege să aprecieze la propria convingere despre necesitatea sistării temporare a judecății. Elementul facultativ se individualizează prin următoarele oportunități:

Sintagma ,,poate”, care conferă dreptul instanței de a suspenda sau nu procesul, dacă prin temeiurile enumerate mai sus nu se va afecta termenul rezonabil al procesului. Avînd această oportunitate la dispoziție nu trebuie să credem că instanța are dreptul de a alege sistarea sau continuarea judecății. Intima convingere a instanței se rezumă doar la constatarea temeiului de suspendare, iar ulterior va fi obligată să dispună suspendarea procesului civil fără careva rezerve;

Posibilitatea părților, prin cerere și a instanței din oficiu de a iniția procedura de suspendare, în baza propriilor aprecieri vis-a-vis de temeiul suspendări și impactul asupra procesului.

Temeiurile suspendării pot infuența sau nu desfășurarea normală a procesului, în dependență de pricina examinată și termenul rezonabil de examinare a cauzei. Prin această oportunitate, țin să evidențiez că toate temeiurile de suspendare prevăzute la art. 261 Cod de Procedură Civilă implică un anumit grad de apreciere vis-a-vis apariția pe deplin a temeiului și impactul său asupra termenului rezonabil de examinare a cauzei.

În concluzie, țin să menționez că între suspendarea facultativă și cea obligatorie, în esență, nu este nici o diferență evidentă, legiuitorul moldav a purces la această diferență din simplul motiv, de a face posibil în unele situații de a nu opri cursul judecății la apariția temeiului, ce nu va afecta grav termenul de judecare a cauzei. Un bun exemplu în acest sens ar fi suspendarea procesului pentru efectuarea unei expertize, la care instanța de judecată va aprecia acest temei și în dependență de complexitatea expertizei va dispune suspendarea sau amînarea procesului pendinte. Pentru a percepe esența acestei categorii de suspendări este necesar de efectuat un studiu asupra fiecărui temei de suspendare din această categorie, astfel instanța judecătorească poate suspenda procesul în cazul în care:

Pîrîtul sau reclamantul se află într-o unitate activă a Forțelor Armate sau a altor trupe și formațiuni militare ale Republicii Moldova. (art 261 alin 1 lit a)

Aflarea uneia dintre părți într-o unitate militară activă, implică una din situațiile excepționale ce apar involuntar și care fac imposibilă prezența părții în proces. Și anume situația de război – care este un regim juridic deosebit în țară sau în unele sectoare ale acesteia, care se stabilește, de obicei, prin hotîrîrea organului superior al statului în situații excepționale (război, calamitate naturală, altele). În cazul situației de război, toate funcțiile organelor puterii de stat pe problemele apărării, ordinii publice și securității de stat trec la organele militare. Legea limitează suspendarea curgerii termenului de prescripție doar la situarea reclamantului sau pîrîtului în rîndul forțelor armate active (puse pe picior de război). Participarea lor în timp de pace, în rîndurile forțelor armate nu servește drept temei al suspendării procesului civil. Deasemenea, simpla participare la forțele armate ale țării (în calitate de militar activ ori pentru satisfacerea stagiului militar), care se află în regim de pregătire nu este cauză de suspendare a procesului, deoarece militarul care este parte la proces este eliberat din serviciu pentru ziua de examinare a ședinței.

Analizînd temeiul respectiv, consider că, acesta nu întrunește condițiile suspendării facultative, ci condițiile suspendării obligatorii. Dacă instanța constată existența temeiului stipulat în articolul 261 alin 1 lit ,,a” , ea va fi obligată să suspende procesul, neavînd ca oportunitate o altă soluție alternativă, iar desfășurarea procesului în condiții normale este imposibilă. Această idee a fost prevăzută în vechiul cod de procedură civilă al Republicii Moldova din 1964, iar în prezent norma menționată este prevăzută în legislația procesuală rusească. Deasemenea, consider că deși nu este indicat expres în normă, este necesar de a suspenda procesul și în cazul cînd intervenientul principal, deja atras în proces se află într-o unitate activă a Forțelor Armate sau a altor trupe și formațiuni militare ale Republicii Moldova. Procesul se va suspenda în mod obligatoriu pe motiv că intervenientul respectiv dispune de un drept propriu asupra obiectului litigios, care poate fi lezat prin neparticiparea sa la proces.

Termenul de suspendare a procesului civil pentru temeiul menționat este determinabil, și anume pînă ce parteava fi eliberată din rîndurile forțelor armate pe picior de război, potrivit art 262 lit. „d” Cod de Procedură Civilă. Deasemenea, se poate admite reluare procesului civil la cerere după încetarea stării de război sau statutul de unitate militară activă, în care una dintre părți își duce serviciul. Prin urmare, termenul va fi calculat pînă la emiterea armistițiului de pace sau orice act internațional de genul respectiv. Procesul va fi reluat, chiar dacă peroana nu a finisat serviciul militar sau nu este eliberat din unitate, deoarece, în asemenea situație la citarea de către instanța de judecată, comandantul militar va fi obligat să-l elibereze temporar pe militarul în cauză.

Partea în proces sau intervenientul principal se află într-o instituție curativ–profilactică, situație adeverită de instituția respectivă (art. 261 alin 1 lit. b ).

La îmbolnăvirea unei părți paticipante la un proces pendinte implică anumite consecințe pentru cursul consecutiv al ședințelor de judecată. În dependență de gradul de îmbolnăvire a persoanei, procesul civil va fi amînat din cauza neprezentării motivate a persoanei în ședința de judecată sau suspendat în cazul internării persoanei într-o instituție curativ-profilactică, pe un termen îndelungat.

Procesul poate fi suspendat pînă la externarea persoanei din instituția medicală menționată. Cosiderăm că, aflarea părții în proces sau a intervenientului principal în starea de incapacitate fizică de a se prezenta la examinarea pricinii, cît și consecințele întreruperii programului de lecuire, pot constitui temei pentru suspendarea procesului civil, doar la stabilirea unui termen de peste 21 zile de tratament staționar în instituția sanitar-profilactică. Acest termen determină perioada de dereglare a sănătății de lungă durată, fapt ce implică imposibilitatea aplicării instituției de amînare a procesului civil. Deoarece, se necesită o perioadă foarte îndelungată de amînare a procesului ce poate poziționa una dintre părți într-o poziție deplorabilă prin executarea de către una din părți cu rea-credință a drepturilor procesuale – posibilitate imposibilă în cadrul suspendării procesului civil. Un al doilea argument ar fi încălcarea termenului rezonabil de examinare a cauzei printr-o amînare nepotrivită a cauzei civile.

O altă neclaritate vis-a-vis de acest temei este faptul existenței în mod obligatoriu a cazului de internare a unei părți din proces într-o instituție medicală. Tratamentul staționar nu implică în mod obligatoriu internarea pacientului în instituția curativ-profilactică, ci presupune și efectuarea tratamentului staționar la domiciliu persoanei sub controlul strict al medicilor. Astfel, prin formularea prevăzută la art art. 261, lit. b) ,,Partea în proces sau intervenientul principal se află într-o instituție curativ–profilactică, situație adeverită de instituția respectivă ”, implică nemijlocit internarea în mod obligatoriu în instituția menționată – formulare ce nu implică și persoanele, ce se află la tratament medical la domiciliu, sub evidența strictă a medicilor, deși motivul suspendării este același, fără careva rezerve. Considerăm că, legiuitorul trebuie să modifice conținutul acestui temei de suspendare, pentru a nu stabili legătura dintre persoană și instituția medicală, ci legătura dintre persoană și starea de sănătate precum și durata tratamentului. O formulare mai potrivită pentru acest temei ar fi „ Partea în proces sau intervenientul principal urmează un tratament medical de lungă durată cu sau fără internarea într-o instituție curativ–profilactică, situație adeverită de instituția respectivă ”,astfel vor fi incluse în această categorie și persoanele care urmează tratamentul medical la domiciliu.

Prin instituție curativ-profilactică urmează a fi înțeles orice instituție medical-sanitară care are funcția de acordare de asistență medicală calificată, de orice tip prevăzut la art. 4 alin.1 și 2 Legea cu privire la Ocrotirea Sănătății, unde „…Instituțiile medico-sanitare pot fi publice sau private, cu excepția celor care, în conformitate cu legislația în vigoare, nu pot fi decît publice.

(2) Instituția medico-sanitară publică se instituie prin decizie a Ministerului Sănătății sau a autorității administrației publice locale. Instituția medico-sanitară publică departamentală se instituie prin decizie a autorității centrale de specialitate. ”

În practică, instanțele naționale dispun, de cele mai multe ori, amînarea procesului, însă în situațiile cînd în baza actelor prezentate, durata aflării persoanei în instituția curativă este destul de îndelungată, doar atunci instanțele dispun suspendarea procesului. Pentru ca acest temei de suspendare să fie corect aplicat, instanța de judecată va trebui să țină cont de durata aflării persoanei în instituția curativ-profilactică, posibilitatea prezentării acesteia în ședința de judecată, precum și de faptul dacă persoana interesată a cerut sau nu examinarea pricinii în lipsa sa.

Termenul de suspendare a procesului civil pentru acest temei va fi pînă la data externării părții din proces din instituția curativ-profilactică (art.262 lit. „d” Cod de Procedură Civilă), și nu de la data prezentării cererii de reluare a procesului sau prezentării părții în proces.

Pîrîtul este căutat (art 261 alin1 lit c).

Potrivit articolului 109, alin. 1 Codul de Procedură Civilă al R.M., „în acțiunile intentate în interesul statului , în pricinile de plată a pensiei de întreținere, în pricinile de reparație a prejudiciului cauzat prin vătămarea integrității corporale, prin altă vătămare a sănătății sau deces, dacă nu se cunoaște locul de aflare a pîrîtului , instanța judecătorească este obligată să ordone căutarea lui”. Prin această dispoziție, se încearcă a acorda o protecție reclamantului în procesul intentat pentru categoriile de acțiuni, enumerate mai sus, datorită importanței lor și a valorilor promovate, cum ar fi viața și sănătatea persoanei și îngrijirea corespunzătoare a copiilor minori. În aceste cauze instanța urmează în mod obligatoriu să dispună căutarea pîrîtului în cazul dacă nu se cunoaște locul aflării lui, situație ce mă determină să plasez acest temei de suspendare în categoria de suspendare obligatorie, deoarece la dispunerea obligatorie de căutare a pîrîtului automat va fi suspendată cauza fără nici o posibilitate de a menține cursul judecății. Totodată, nu poate fi apreciat nici argumentul privind posibilitatea sau operativitatea lucrărilor de căutare în termeni cît mai reduși, pentru că acțiunea procesuală penală de căutare a persoanei este imprevizibilă și poate să dureze timp îndelungat, iar orice acțiune efectuată în lipsa pîrîtului ar putea afecta grav securitatea raportului procesual al părților.

În legătură cu alin. 2 al aceluiași articol în care, „la judecarea altor categorii de pricini decît cele menționate, locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut, judecătorul poate ordona căutarea lui prin intermediul organelor abilitate, numai după ce persoana interesată depune suma cheltuielilor de căutare”, astfel se acordă o protecție reclamanților cu alte categorii de acțiuni pentru a putea examina și susține în mod contradictorial acțiunea sa, și nu în ultimul rind, executarea unei astfel de hotărîri pronunțate în favoarea reclamatului. Deși se încadrează în limitele aceluiași temei de suspendare prevăzut la art.261, lit. c Cod de Procedură Civilă, consider că această acțiune procesuală se încadrează în limetele suspendării facultative, deoarece temeiul de suspendare se reduce la intima convingere a instanței de judecată, fiind apreciată în mod primordial importanța și necesitatea acțiunii de căutare. Procesul va fi suspendat după emiterea încheierii de dare în căutare, care va fi transmisă organelor operative de poliție pentru a anunța persoana în căutare generală. Iar după efectuarea acestor acțiuni procesuale instanța de judecată urmează să emită încheiere de suspendare a procesului civil. Suspendarea va produce efecte juridice pînă cînd se vor înceta căutările și persoana va fi adusă forțat în ședința de judecată.

Instanța a dispus efectuarea unei expertize (art 261 alin1 lit d).

Prin expertiză judiciară urmează a fi înțeleasă o activitate științifico-practică, care constă în efectuarea de către expert, în scopul aflării adevărului, a unor cercetări privind obiectele materiale, organismul uman, fenomenele și procesele ce ar putea conține informații importante despre circumstanțele cauzelor examinate de organele de urmărire penală și de instanța judecătorească.

În conformitate cu art 148 alin. 1 Codul de Procedură Civilă al R.M., instanța dispune la cerere sau din oficiu în cazurile prevăzute de lege, efectuarea unei expertize pentru a elucida unele aspecte din domeniul științei, artei, tehnicii, meșteșugurilor artizanale, etc. În dependență de compexitatea și durata expertizei, instanța poate dispune amînarea sau suspendarea procesului civil. Consider, că instanța de judecată va dispune suspendarea procesului doar pentru expertizele complexe, precum și pentru acele expertize unde se necesită un termen mai mare de 3 săptămîni pentru efectuarea expertizei și prezentarea raportului de expertiză. Suspendarea se va dispune la cererea uneia dintre părți sau din oficiu prin emiterea unei încheieri de suspendare. Termenul suspendării se va prelungi pînă la prezentarea în instanță a raportului de expertiză.

Instanța a dat o delegație judiciară unei alte instanțe judecătorești din țară (art 261 alin 1 lit e).

Delegația judecătorească este un act emis de instanța care judecă pricina către o altă instanță judecătorească, în scopul adunării unor probe ce se află pe acel teritoriu sau alte acte judiciare, iar ultima este obligată să efectueze respectivele acte procedurale în termeni cît mai rezonabili. Dreptul unei instanțe naționale de a da delegații judecătorești către alte instanțe naționale este consfințit în articolul 125 aliniatul 1 Cod de Procedură Civilă al R.M. La transmiterea delegației se emite o încheiere privind delegația judecătorească potrivit alin. 2 al aceluiași articol, unde se indică fondul pricinii, date referitoare la părți, inclusiv domiciliul sau locul aflării lor, circumstanțele ce urmează a fi clarificate și probele pe care trebuie să le adune instanța executoare a delegației. Această încheiere este obligatorie pentru instanța căreia îi este adresată și trebuie să fie îndeplinită în regim prioritar. Respectiv, procesul se va suspenda după ce va fi emisă încheierea privind delegația judecătorească, instanța de judecată la cerere sau din oficiu se va expune asupra deciziei de suspendare a procesului, ținîndu-se cont de complexitatea și durata delegației, iar durata suspendării va fi pînă la prezentarea de către instanța delegată a materialelor solicitate.

Instanța a dispus autorității teritoriale cu atribuții în domeniul adopției efectuarea unui control al condițiilor de trai ale adoptatorilor în pricinile de adopție și în alte pricini în care pot fi lezate drepturile și interesele copilului; (art 261 alin1 lit f).

În conformiate cu articolul 290 aliniatul 1 CPC al RM, la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, judecătorul emite o încheiere prin care copiile de pe cererea de încuviințare a adopției și de pe actele anexate se expediază autorității teritoriale cu atribuții în domeniul adopției în a cărei rază domiciliază copilul, împreună cu solicitarea avizului privind adopția și a dosarului copilului. Prin încheiere, în acest caz, precum și prin alte pricini, în care pot fi lezate interesele copilului, procesul se suspendă pînă la primirea avizului și dosarului copilului de la organul de tutelă și curatelă. Alte pricini, în care pot fi lezate interesele copilului sunt: cazurile de determinare a părintelui, la cine vor locui copiii minori comuni după divorț, cazurile de luare a copilului fără decăderea din drepturile părintești, restabilire de drepturile părintești, etc. Deși acest temei de suspendare face parte din categoria suspendării facultative, din dispoziția art 290 alin. 1 Cod de Procedură Civilă „procesul se suspendă pînă la primirea avizului și dosarul copilului de la autoritatea teritorială”, unde prin formularea prezentată de legiuitor urmează a fi dedus caracterul obligatoriu al suspendării, deoarece pe lîngă avizul autorității tutelare ce necesită a fi anexat la dosar în mod obligatoriu, instanța expediază și întregul dosar privind adopția copilului, iar instanța de judecată nu va avea posibilitatea reală să efectueze unele acte procesuale. Situație similară și în cazurile de suspendare prevăzute la art. 260 Cod de Procedură Civilă.

Cît privește necesitatea suspendării pentru cauza de emitere a avizului autorității tutelare, țin să declar, că actul respectiv are ca scop protejarea intereselor copilului adoptat, iar conținutul avizului presupune informații referitoare la evoluția relațiilor dintre copil și adoptator, la compatibilitatea adoptatorului cu copilul adoptabil, precum și la corespunderea adopției interesului superior al copilului. Iar dosarul copilului trebuie să fie completat de către autoritatea tutelară cu următorul conținut:

Copia de pe certificatul de naștere a copilului;

Certificatul medical privind starea de sănătate a copilului,eliberat de instituția medicală de la domiciliul acestuia;

Consimțămîntul autentificat al adoptatorului, în care confirmă că a luat cunoștință de starea de sănătate a copilului;

Consimțămîntul copilului propus spre adopție, dacă a împlinit vîrsta de 10 ani, precum și consimțămîntul lui la o eventuală schimbare a numelui și prenumelui, la înscrierea adoptatorilor în calitate de părinți;

Consimțămîntul părinților biologici, tutorelui sau curatorului copilului;

Actele care confirmă acțiunile întreprinse de autoritățile de resort în scopul reintegrării copilului în familia biologică sau familia extinsă;

Alte date și informații relevante.

Din conținutul acestor acte, ce urmează a fi recepționate de instanța de judecată, observăm nemijlocit toate actele ce rezolvă fondul cauzei, find necesar doar conținutul avizului și dosarului copilului. Iar suspendarea procesului civil este eminentă, chiar dacă termenul stabilit de Legea privind regimul juridic al adopției fixează doar 10 zile privind eliberarea avizului către instanța de judecată, termen ce la prima vedere nu ar putea afecta cu nimic termenul rezonabil de examinare a pricinii civile. Însă suspendarea în acest caz are ca scop asigurarea procesului de adopție cu o cotradictorialitate de opinii privind caracterul rațional al adopției și neadmiterea acțiunilor procesuale unilaterale, din partea adoptatorului, în favoarea sau defavoarea copilului adoptat.

Au încetat împuternicirile tutorelui sau curatorului (art 261 alin1 lit g).

Tutela și curatela este o instituție de ocrotire a minorilor, a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu și a persoanelor cu capacitate de exercițiu limitată. Scopul tutelei și curatelei este ocrotirea persoanelor fizice incapabile, cu capacitate de exercițiu restrînsă sau limitate în capacitate de exercițiu. Ocrotirea se efectuează printr-un ansamblu de mijloace, care să asigure recunoașterea și protecția drepturilor subiective civile și a intereselor îndreptățite ale acestora. Tutela și curatela este unul dintre mijloacele de protecție ale persoanei fizice ca participant în circuitul civil. Ea se realizează în timpul participării persoanei fizice în raporturile civile concrete prin reprezentarea ori asistarea acesteia de către tutore sau curator. Persoanele asupra cărora se instituie tutela sau curatela sînt minorii, care nu au atins vîrsta de 18 ani, persoanele majore, care în urma unei tulburări psihice au fost declarate de către instanța de judecată ca fiind incapabile în temeiul art. 24 Cod Civil și persoanele care au fost limitate în capacitatea de exercțiu, în urma consumului abuziv de alcool, droguri și alte substanțe psihotrope conform art. 25 Cod Civil. Astfel, pentru a proteja interesele persoanelor meționate mai sus, autoritatea tutelară numește un tutore sau curator în termen de o lună de la primirea informației.

Tutorii și curatorii sînt persoane fizice cu împuterniciri special, care apără drepturile și interesele persoanelor incapabile, cu capacitate restrînsă sau limitate în capacitatea de exercițiu. Fiind numite de autoritățile publice locale printr-o decizie specială,acestea reprezintă drepturile și interesele persoanelor tutelate în raporturile civile (ca de exemplu, la încheierea diferitor convenții, acceptarea succesiunii, reprezentarea, etc.), în raporturile juridice cu organele administrative (reprezentarea intereselor minorilor în instituțiile de învățămînt, organele de asistență socială și alte organe), în raporturile familiale (educarea unui minor și relațiile lui cu rudele sale), cît și în instanța de judecată. Reprezentarea persoanei tutelate se face fără un mandat special, adică cel ce reprezintă nu are nevoie să dobîndească un act pentru fiecare caz în parte, deoarece însăși decizia administrației publice locale despre numirea în funcție de tutore sau curator servește ca mandat universal.

Respectiv, tutorii și curatorii numiți au dreptul să reprezinte în instanță interesele persoanelor aflate sub tutelă sau curatelă, în temeiul articolului 79 alin.1 Cod de Procedură Civilă al R.M., unde „ Drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanelor care nu au capacitate deplină de exercițiu și ale celor limitate în capacitatea de exercițiu sînt apărate în instanță de către părinți, înfietori, tutori sau curatori, de alte persoane cărora acest drept le este acordat prin lege”. În situațiile cînd împuternicirile tutorelui sau curatorului vor înceta după pornirea procesului, instanța va suspenda respectivul proces pe motiv că continuarea lui este imposibilă, din cauza interdicților stabilite de art 58 alin. 1 Cod de Procedură Civilă al R.M., unde „ Capacitatea de a-și exercita în volum deplin, personal sau printr-un reprezentant drepturile și obligațiile procedurale în judecată (capacitatea de exercițiu a drepturilor procedurale civile) o au persoanele fizice de la vîrsta de 18 ani, precum și persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege, entitățile care nu au personalitate juridică, dar dispun de organe de conducere proprii”, avînd în vedere că una din părți sau intervenientul principal limitat în capacitatea de exercițiu nu mai dispune de un tuture sau curator pentru a-i reprezenta interesele în cauza pendinte, instanța trebuie în mod obligatoriu să suspende procesul fără careva ingerințe procesuale. Durata suspendării va fi strîns legată de perioada numirii unui alt tutore sau curator, deși personal consider că pe parcursul numirii unui alt tutore sau curator, interesele părții în procesul în curs de examinare le-ar putea exercitata autoritatea tutelară în temeiul art. 36 alin. 2 Cod Civil, unde „ Pînă la numirea tutorelui sau curatorului, atribuțiile lor sunt exercitate de autoritatea tutelară”. Iar necesitatea de suspendare a procesului civil nu ar fi necesară.

Pricina nu poate fi judecată înaintea judecării altei pricini conexe (art.261 al.1 lit h).

În baza temeiului respectiv, procesul se supendă pînă la data rămînerii irevocabile a hotărîrii, deciziei,sentinței sau încheierii judecătorești sau pînă la data emiterii hotărîrii examinate pe cale administrativă (art 262 lit e Cod de Procedură Civilă al R.M.). Reieșind din această prevedere, ajungem la concluzia că pricina conexă, care duce la suspendarea procesului, poate fi examinată de către o instanță judecătorească în ordinea procedurii civile, penale, ori pe cale administrativă. Cu referire la interpretarea termenului ,, pricină conexă” trebuie constatată o legătură interdependentă între două pricini, ce necesită a fi examinate consecutiv. De regulă, faptele și raporturile juridice constatate pe parcursul examinării unei pricini civile și pronunțarea unei hotărîri judecătorești, produc în cadrul examinării pricinii două efecte a puterii lucrului judecat dacă participă aceleași persoane. În consecință, suspendarea este inevitabilă pentru a exclude pronunțarea unei hotărîri contradictorii sau grave impedimente la executare. De exmplu, examinarea unei cereri privind încasarea datoriei în baza unui contract de împrumut, iar la aceeași sau altă instanță este pusă pe rol cererea privind declararea nulității respectivului contract; Pricină conexă de natură penală, cererea privind repararea prejudiciului creat prin comiterea unei infracțiuni nu poate fi examinată, pînă cînd nu se va pronunța sentința penală în privința acestei fapte și aceleiași persoane. Deasemenea, potrivit art 13 alin 3 din Legea Contenciosului Administrativ, în cazul în care instanța constată că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului în fond, ea sesizează prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și suspendă cauza. O altă categorie de pricină ce poate duce la suspendarea procesului, constituie orice pricină ce se examinează în cadrul procedurii speciale sau în ordonanță, a cărei dispoziție are legătură cu fondul cauzei ce urmează a fi suspendată. Această acțiune este aplicată cu succes în practică, atît de instanțele de fond, cît și în ordinea de apel.

Datorită unei construcții lingvistice flexibile a acestui temei de suspendare, se face posibil de a dispune suspendarea procesului pentru o mulțimea de situații, unde este sau nu necesară instituția suspendării. Astfel, părțile în practică abuză de acest temei pentru a tergiversa examinarea cauzei, care, probabil, va fi soluționată în defavoarea sa. Pentru a nu admite asemenea abuzuri în practică, este necesar ca instanța să determine cu certidudine conexiunea cauzelor și anume prin temeiurile de apariție asupra pretenției, precum și posibilitatea de influență reciprocă dintre cauze, fapt ce ar duce la pronunțarea a două hotărîri contradictorii. În principiu acest temei este aplicabil în situația în care instanța de fond nu a conexat toate pretențiile în temeiul art. 187 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, unde „ În cazul în care constată că în fața aceleiași instanțe se află mai multe procese cu aceleași părți sau mai multe procese intentate de un singur reclamant împotriva a cîțiva pîrîți, sau mai mulți reclamanți ai aceluiași pîrît și că aceste procese sînt conexe prin temeiuri de apariție sau prin probe, judecătorul este în drept, să conexeze printr-o încheiere aceste pricini într-un singur proces dacă consideră că o astfel de conexare ar duce la soluționarea rapidă și justă a litigiilor și dacă este posibilă aplicarea aceleiași proceduri de soluționare a pricinilor”.

După cum m-am expus anterior, consider că respectivul temei face parte din temeiurile suspendării obligatorii, deoarece existența unui astfel de temei face imposibilă examinarea cauzei în continuare, iar instanța în mod obligatoriu va emite încheierea de suspendare, fără a avea careva alternative de amînare a ședințelor, deoarece s-ar încălca grav principiul examinării procesului într-un termen rezonabil.

Find unul din cele mai controversate temeiuri de suspendare unde părțile își pot permite orice lux pentru a suspenda procesul, am ținut în mod obligatoriu să anexez la această lucrare un șir de încheieri judecătorești privin suspendare, refuzul în suspendarea procesului, decizii a instanței de recurs în legătură cu aplicarea acestui temei în practică. Unde, concluziile teoretice invocate mai sus sunt pe deplin aplicate în practică, ba chir și mai mult, lit. h) al art. 261 Cod de Procedură Civilă, poate fi aplicată și față de o acțiune din cadrul procedurii de insolvabilitate (acțiune de validare a creanțelor), prin exemplu Încheierii din 13 noiembrie 2012 al Curții de Apel Chișinău ce se găsește în anexa lucrării. Deși fiecare act anexat își are specificul său, iar dosarul nu îl cunosc integral petru a aprecia corectitudinea actelor judecătorești emise în privința suspendări, însă concluzionez cele văzute și pot să spun că în majoritatea cazurilor procesul suspendat în cazul în care părțile demonstrează instanței o cit de mică conexitate dintre două pricini. O singură obiecție față de actele anexate la lucrare este fapul că pentru încheierile de suspendare sa indicat termenul de 15 zile de atacare cu recurs a deciziei de suspendare, stipulație contrară prevederilor art. 263 alin 2 Cod de Procedură Civilă.

Durata suspendării va fi considerată data rămînerii irevocabile a hotărîrii, deciziei, sentinței, sau încheierii judecătorești sau pînă la data hotărîrii emise în baza materialelor examinate pe cale administrativă sau în ordinea jurisdicției constituționale.

CAPITOLUL III

Procedura suspendării procesului

3.1 Cererea privind suspendarea procesului

Suspendarea procesului civil reprezintă un incident procedural, care poate fi invocat de oricare din părțile interesate, formulând în acest sens o cerere fie în scris, fie verbal către instanța care judecă cauza. Instanța poate dispune suspendarea din oficiu la apariția unui temei de suspendare obligatorie, cu respectarea cerințelor legale. Există și situații când procesul își întrerupe cursul la apariția unei situații obiective, ce face imposibilă examinarea cauzei de mai departe. Aceste situații parvin independent de voința părților sau a instanței de judecată. În astfel de cazuri suspendarea se dispune, de fapt, fără a ține cont de procedura de suspendare, este important doar ca acea situație obiectivă să apară în limitele prevederilor legale. În cazul în care justițiabilul v-a ataca o încheire emisă de instanța de judecată susceptibilă de recurs separat, la momentul depunerii cereri de recurs la intanța competentă, procesul civil în cauză se va suspenda de facto, deoarece întreg dosarul va fi expediat instanței competente să examineze recursul împotriva încheierii judecătorești.Astfel suspendarea va produce efecte pe deplin fără a fi depusă cerere de suspendare și emisă încheierea de suspendare.

Cod de Procedură Civilă al R.M. reglementează procedura de dispunere a suspendării procesului civil în articolului 263 alin.(1), unde se menționează că în toate cazurile de suspendare a procesului, instanța pronunță o încheiere, care poate fi atacată separat cu recurs.

Cerințele de formă și de fond față de cererea de suspendare a procesului sunt aceleași ca și pentru cererea de chemare în judecată. Astfel, la întocmirea cererii de suspendare se va ține cont de art. 166-167 Cod de Procedură Civilă al R.M., în măsura în care nu contravin normelor capitolulu dedicat suspendării procesului.

3.2 Încheierea judecătorească privind suspendarea procesului

După cum am menționat anterior procedura de dispunere a suspendării procesului civil este reglementată de prevederile articolului 263 alin(1) Cod de Procedură Civilă al R.M., unde se menționează că în toate cazurile de suspendare a procesului, instanța pronunță o încheiere, care poate fi atacată separat cu recurs. Încheierea respectivă se conformează standardelor prevăzute în articolele 269-272 Cod de Procedură Civilă al R.M. Adică, se emite în camera de deliberare în condițiile art.48, se dă citire după emitere și se remite în termen de 5 zile de la emitere o copie către participantul care nu s-a prezentat în ședința de judecată. Cuprinsul încheierii de suspendare trebuie să conțină informații despre locul și data emiterii; denumirea emitentului, numele membrilor completului de judecată și al grefierului; date despre participanții la proces, obiectul litigiului sau pretenția înaintată; motivele care au determinat concluziile instanței și legea guvernantă; problema asupra căreia se emite; dispoziția instanței; ordinea și termenul de atac al încheierii dacă este susceptibilă de atac.

Sistarea temporară a examinării cauzei va începe numai din momentul în care instanța de judecată a dispus această măsură, prin încheierea de suspendare, iar nu din momentul survenirii temeiului de suspendare, cu excepția suspendării de facto a procesului civil, unde efectele suspendării apar din momentul apariției acelei cauze obiective, ce duce la imposibilitatea examinării cauzei.

3.3 Atacarea încheierii judecătorești privind suspendarea procesului

Încheierea de suspendare a procesului civil este susceptibilă de recurs separat, recursul se înaintează spre examinare către instanța superioară în condițiile prevăzute la articolele 423-428 Cod de Procedură Civilă al R.M., cu unele excepții. Și anume, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii de suspendare a procesului nu este de 15 zile așa cum prevede articolul 425 Cod de Procedură Civilă al R.M., ci se declară pe întreaga perioadă, atît cît durează suspendarea procesului, temeiul acestei excepții este prevăzut la articolul 263 alin. 2, Cod de Procedură Civilă al R.M. Desigur că, ținînd cont de principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac, încheierea de suspendare a judecății poate fi atacată numai o singură dată cu recurs. Astfel, dacă recursul a fost respins pentru un anumit temei și, pe cale de consecință, s-a menținut soluția de suspendare a cursului judecății, partea interesată nu mai poate exercita din nou recursul pentru temeiul respectiv. Soluția respectivă este dedusă din prevederile art. 428 alin. 1 Cod de Procedură Civilă unde, ,, decizia instanței de recurs emisă după examinarea recursului împotriva încheierii rămîne irevocabil din momentul emiterii…”.

Încheierea de suspendare a procesului civil poate fi atacată cu recurs indiferent dacă cauza se examinează în prima instanță sau în instanța de apel. Curțile de apel examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de judecătorii, iar Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel. Cât privește încheierea prin care s-a dispus suspendarea procesului în instanța de recurs rămîne irevocabilă de la momentul emiterii de către Curtea Supremă de Justiție în temeiul art. 424 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, unde ,,Încheierile Curții Supreme de Justiție rămîn irevocabile de la momentul emiterii”.

O altă posibilitate de a contesta decizia de suspendare a procesului în cazul în care justițiabilul interesat nu este de acord, este cererea de repunere pe rol a pricinii, reglementat de art. 263 alin. 2 Cod de Procedură Civilă. Ea are drept scop reluarea procesului în urma decăderii circumstanțelor care au dus la suspendarea procesului, dar poate fi utlilizată și în alte scopuri de încetare a efectelor suspendării. Respectiva cerere se depune cînd, partea interesată dispune de careva probe, ce ar face posibilă decăderea temeiului de suspendare, în baza căruia a fost emisă încheierea. Astfel, prin această cerere partea interesată intenționează să solicite instanței punerea pe rol a pricinii, fără ca circumstanțele care au dus la suspendarea procesului să dispară, ca de exemplu:

,, Instanța a dispus suspendarea procesului la cererea reclamantului pe motivul efectuării unei expertize. Respectiv, pârâtul dobândește probele pe care le-ar fi putut dobândi prin efectuărea expertizei vizate, dintr-o altă sursă legală și consideră de cuviință că procesul poate continua cu sau fără expertiza dispusă de instanță. Astfel, el va depune o cerere de repunere pe rol a pricinii până la prezentarea raportului de expertiză, unde va anexa probele de care dispune.” Sau „Instanța a dispus suspendarea procesului la cererea reclamantului, pe motivul că, pârâtul este dat în căutare, însă, pârâtul se prezintă personal în instanță și depune respectiva cerere pentru a relua cauza”.

În urma depunerii unor astfel de cereri, instanța de judecată va fi obligată să emită o încheiere, prin care se admite sau se respinge cererea. Încheierea prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a pricinii este susceptibilă de recurs separat în aceleași condiții valabile pentru încheierea de suspendare a procesului civil. Deși au același efect de reluarea a examinării pricinii, recursul împotriva încheierii și cererea de repunere pe rol a pricinii diferă una față de cealaltă. Recursul împotriva încheierii este o cale de atac superioară, prevăzută de lege, prin care o parte în proces își manifestă dezacordul față de decizia de suspendare în timpul examinării cauzei. Respectiv, recursul se depune la o instanță ierarhic superioară: Curțile de apel examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de judecătorii, iar colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel. În cazul cererii de repunere pe rol a pricinii, aceasta este destinată nemijlocit pentru reluarea procesului în cazul dispariției unui temei de suspendare sau la apariția unor circumstanțe ce dovedesc inaplicabilitatea temeiului de suspendare. Deși acest mecanism este prevăzut de lege, este foarte vag și de neînțeles în unele situații, fapt ce explică inaplicabilitatea sa în practică.

3.4 Repunerea pe rol a cauzei suspendate

Art. 264 Cod de Procedură Civilă al R.M. reglementează modul de repunere pe rol a cauzei. Astfel, după decăderea circumstanțelor ce au dus la suspendarea procesului, instanța judecătorească va dispune, din oficiu sau la cererea participanților la proces, reluarea procesului, cu emiterea în acest sens a unei încheieri. Încheierea privind repunerea pe rol a pricinii civile este susceptibilă de recurs separat în conformitate cu articolul 263 aliniatul 2 CPC al RM. Stabilirea momentului decăderii circumstanțelor ce au dus la suspendare se efectuează prin prisma art.262 CPC al RM, astfel încât acesta nu este determinat, dar determinabil, în dependență de temeiul care a stat la baza suspendării.

În cazul suspendării de facto, instanța nu va fi obligată să respecte procedura de reluare a procesului prevăzută în articolul 264 CPC al RM (emiterea unei încheieri de reluare a procesului), asta deoarece după pronunțarea deciziei de către instanța de recurs, dosarul va fi trimis la instanța de fond pentru a se continua desfășurarea procesului.

Este important de specificat că cererea de repunere pe rol a cauzei poate fi depusă de către persoane interesate, dar care nu sunt parte la proces. Spre exemplu în cazul suspendării în temeiul decesului sau reorganizării persoanei, cererea de repunere pe rol poate fi înnaintată de succesorul în drepturi, fără acordul celorlalți moștenitori sau de către succesorul din urma reorganizării, indiferent de tipul reorganizării (dacă sunt mai mulți).

În cazul suspendării în baza temeiului pierderea capacității de exercițiu a părții în proces, persoana împuternicită de a depune cererea de reluare a procesului poate fi atât partea adversă, cât și curatorul/tutorele nou numit. În cererea menționată se va indica numele curatorului/tutorelui, datele de identificare a acestuia, precum și actul de investire în calitate de corator/tutore de către autoritatea tutelară.

Reluarea procesului poate fi cerută și de creditorii chirografari ai unei părți din proces, cu excepția pricinilor intuitu personae, precum și de dobînditorul unui drept ce formează obiectul pricinii suspendate, acesta preluând calitatea celui ce i-a înstrăinat pricina.

Cerințele de formă și de fond a cererii pentru reluarea procesului sunt aceleași ca și pentru cererea de suspendare a procesului, doar că prima conține solicitarea de repunere pe rol a cauzei.

Vis-a-vis de efectele suspendării, după ce procesul se va relua, termenele de procedură care au fost suspendate vor începe a curge în continuare, din momentul în care a fost stopată curgerea. Actele de procedură a căror efecte au fost suspendate prin suspendarea procesului, își vor relua efectele și vor produce în continuare efecte specific, în dependență de natura actului procesual.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Acte normative:

Cod de Procedură Civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30.05.2003, în Monitorul Oficial nr.111-115/451 din 12.06.2003.

Codul civil al Republicii Moldova (adoptat prin Legea Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.02) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –2002. –Nr.082.

Comentariu la Codul Civil al Republicii Moldova. Colectiv de autori. Vol.I. –Chișinău, 2005 și Vol.II. – Chișinău, 2006

Codul de Jurisdicție Constituțională, nr. 502 din 16.06.1995, publicat în Monitorul Oficial din 28.09.1995 Nr. 53-54

Codul Familiei al Republicii Moldova nr. 1316 din 26.10.2010, publicat în Monitorul Oficial nr. 47-48 din 26.04.2001.

Noul Cod de Procedura Civila a Romaniei, Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 03/08/2012, intra in vigoare la 15 februarie 2013, de pe sursa http://www.euroavocatura.ro/print2.php?print2=lege&idItem=1177

Legea cu privire la regimul juridic al adopției, nr. 99 din 28.05.2010, publicat în Monitorul Oficial nr.131-134 din 30.07.2010.

Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico–științifice și medico legale nr. 1086 din 23.06.2000, publicat în Monitorul Oficial din 16.11.2000, nr. 144-145.

Legea cu privire la ocrotirea sănătății nr. 411 din 28.03.1995, publicată în Monitorul Oficial din 26.06.1996, nr.34.

Legea cu privire la Mediere, nr. 134 din 14.06.2007, publicat la 07.12.2007 în Monitorul Oficial nr. 188-191, în vigoare din 01.07.2008.

Legea privind actele de de stare civilă, nr. 100 din 26.04.2001, Publicat în Monitorul Oficial Nr. 97-99 din 17.08.2001.

Regulamentul Ministerului Sănătății privind aprecierea medico-legală a gravității vătămărilor corporale, nr.199 din 27.06.2003, publicat în M.O din 08.08.2013, nr.170-172, punctul 67.

Monografii, manuale și publicații:

Cojuhari Alexandru ș.a., Drept Procesual Civil: Partea Specială, Chișinău, Tipografia Centrală, 2009.

Deleanu Ion, Drept Procesaul Civil, București, C.H. Beck, 2003.

Durac Gheorghe, Drept procesual civil, București, C.H.Beck, 2007.

Popescu Corneliu, Ședința de judecată în procesul civil, București ,C.H. Beck, 2010.

Pisarenco Olga, Drept Procesual Civil, Universitatea Tehnică a Moldovei, facultatea Construcți, Geodezie și Cadastru, Catedra Dreptul Patrimonial, Tehnica-Info, 2012.

Mihai Poalelungi, ș.a, Manualul Judecătorului pentru cauze civile, (et. alt.), ed. II, Chișinău 2013, Tipografia Centrală

Rusu Vladislav, Focșa Ghenadie , Curs de Drept Comercial, Academia de Studii Economice din Moldova, Chișinău- 2007, „Bonus Offices” S.R.L.

C.A. Aлехйа, Гражданское процессуальное право, Mосква, Проспект, 2005

М.К.Треушников, Гражданский процесс, учебник, Москва, 2000.

М.С.Шакарян. Комментарий к Гражданскому процессуальному кодексу РСФСР –Москва, Юристь, 2000

Surse internet:

http://justice.gov.md/public/files/file/GHID_cu_privire_la_cooperarea_juridica_internationala.pdf

Vladislav Gribincea, Ion Guzun, Ilie Chirtoacă, Mecanismul de reparare a prejudiciului cauzat prin încălcarea termenului rezonabil, 2014

http://crjm.org/wp-content/uploads/2014/09/Document-de-politici-nr1-web.pdf

http://justice.gov.md, Oleg Efrim, Notă informativă la proiectul de Lege privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat în urma încălcării termenului rezonabil în procesul de judecare a cauzelor sau de executare a hotărîrilor instanțelor judecătorești, în lipsa datei de redactare

http://legeaz.net/modele/model-cerere-suspendare-judecata

http://dexonline.ro/definitie/incident%20procedural

http://ru.scribd.com/doc/250643155/Tutela-si-Curatela-in-RM

http://mediator.md/donowlad/ro_698_proiect_mediere.pdf, Proiectul noii Legi cu privire la mediere

ANEXE

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Temeiurile Si Modalitatile de Suspendare a Procesului Civil (ID: 130031)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Temeiurile Si Modalitatile de Suspendare a Procesului Civil

Copyright Notice

Stimularea Inteligentei Emotionale

Instruirea Diferentiata O Necesitate In Scoala Contemporana

Teorii ale Dezvoltarii Carierei

Cum Ne Percepem Pozitiv

Factori Favorizanti Ai Stresului Si Modalitati de Reducere a Acestora

Perspective Psihanalitice Asupra Visului

Copyright Notice

Similar Posts