Temeiul prevăzut de art. 16 lit. b C.pr.pen. Fapta nu este prevăzută de legea [627431]

1
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR ”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER
-ȘTIINȚE PENALE –

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. BOGDAN DAVID

Absolvent: [anonimizat]
2018

2
UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR ”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
PROGRAM DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER
-ȘTIINȚE PENALE –

ACȚIUNEA PENALĂ

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. BOGDAN DAVID

Absolvent: [anonimizat]
2018

3
CUPRINS:
CAPITOLUL I: NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIN D ACȚIUNEA
PENALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 4
1.1 Procesul penal – instrument în re alizarea justiției penale ………………………….. ………….. 4
1.2 Fazele procesului penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 6
CAPITOLUL II – ACȚIUN ILE ÎN PROCESUL PENA L ………………………….. ..10
2.1 Delimitarea juridică a noțiunii de acțiune în justiție ………………………….. ……………………. 10
2.2 Condițiile promovării acțiunii în justiție. Trăsături generale. ………………………….. ……… 11
2.3Acțiunile care se pot realiza în justiție și raporturile dintre ele ………………………….. …….. 14
CAPITOLUL III – ACȚIUNEA PENALĂ. ASPE CTE GENERALE …………… 15
3.1 Noțiune și caracterizarea acțiunii penale potrivit reglenetării actuale ……………………… 15
3.2 Elementele acțiunii penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 16
3.2.1 Obiectul acțiunii penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 16
3.2.2 Subiecții acțiunii penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 16
CAPITOLUL IV – PUNERE A ÎN MIȘCARE ȘI EXER CITAREA
ACȚIUNII PENALE ………………………….. ………………………….. ………………………. 18
4.1 Momentul desfășurării acțiunii penale ………………………….. ………………………….. …………… 18
4.2 Momentul în care poate fi pusă în mișcare acțiunea penală ………………………….. …………. 20
4.3 Procedura de punere în mișcare a acțiunii pena le ………………………….. ……………………….. 21
4.4Exercitarea acțiunii penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 22
CAPITOLUL 5. STINGER EA ACȚIUNII PENALE ………………………….. …….. 24
5.1 Noțiunea preliminară privind stingerea acțiunii penale ………………………….. ………………. 24
5.2 Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercita rea acțiunii penale ……………….. 25
5.3 Stingerea acțiunii penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 44
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 47
BIBLIOGRAFIE: ………………………….. ………………………….. ………………………….. …49

4

Capitolul I: Noțiuni introductive privind a cțiunea penală
1.1 Procesul penal – instrument în realizarea justiției penale
„Procesul penal este un element dinamic, tipic evolutiv și care se manifesă ca o activitate
complxă. În cadrul său se desfășoară o serie de activități mai restrânse. Fiecare dintre acestea
au menirea să împingă, să propulseze procesul spre atingerea scopului său finit.”1
Comiterea unei infracțiuni obligă statul să îl identifice pe făptuitor, să stabilească
împrejurările în care a fost săvârșită fapta sa, pentru a se dispune în final, dacă este cazul,
aplicarea unei pedepse prevăzute de legea penală română.2
Încălcarea unei norme de drept penal de către o persoană dă naștere unui raport juridic de
connflict între subiectul activ, persoana sau persoanele care au săvârșit, în calitate de autori,
coautori sau complici, o infracțiune de fapt consumat ori o tentativă pedepsibilă, pe de o
parte, și subiectul pasiv al infracțiunii, care este statul, ca reprezentant al societății. Acest
raport de drept substanțial, între stat și persoana care a săvârșit infracțiunea, presupune, pe de
o paret, dreptul statului de a folosi acțiunea penală împotriva infractorului, de a -l trage la
răspundere penală, de a -i aplica o pedeapsă și de a -l silii să o execute, iar, pe de altă parte,
obligația infractorului de a răspunde pentru infracțiunea săvârșită și de a executa pedeapsa ce
i-a fost aplicată, precum și dreptul său de a folosi contracțiunea de apărare împotriva acțiunii
penale a statului.3
Noul Cod de procedură penală, în ciuda utilizării unor concepte no i, nu aduce vreo
modificare semnificativă în ceea ce privește teoreia generală a acțiunilor judiciare. În același
timp, înțelegerea mecanismului procesual pe care îl presupune punerea în mișcare,
exercitarea și stingerea acțiunilor în procesul penal este f acilitată și de faptul că procedura
penală a preluat și adaptat teoria generală a acțiunii civile, pentru că, din punct de vedere
istoric și al științei dreptului, acțiunea privată a precedat acțiunea publică.4
Orice încălcare a legii prin săvârșirea unei infracțiuni dă naștere unui conflict între voința
legi, cuprinsă în dipozițiile normelor juridice de drept penal, și voința destinatarului care a

1Vicenzo Manzinii, Tratatto di diritto procesuale penale, Vol. I, Ed. III, Torino, 1968,p.69,
2Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,
2017, p.1,
3 Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Noul Cod de prodecură penală comentat, Editura
Hamangiu,201 4,p. 42
4Andrei Zafiu, Procedură penală, Partea generală. Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2014, p. 68,

5
avut o conduită contrară norme i de incriminare, conflict care creează un raport juridic de
drept substanțial , în cadrul căruia statul își exercită dreptul de a trage la răspundere pe cel
care a încălcat legea, iar acesta din urmă are obligația să suporte consecințele nerespectării
prevederilor legale.5
Denumirea de proces derivă din c uvântul latin ,,processus,, , care semnifică înintare,
progres, „pro- înainte „ și „cessus -a merge „. În cazul procesului penal, acestă noțiune indică
mișcarea, acțiunea și activitatea ce trebuie desfășurată prin aplicarea dreptului penal, pentru
descoperire a, cercetarea dar și judecarea persoanele ce se găsesc vinovate de săvârșirea
infracțiunii.6
Prin raportare la explicțiile generale anterioare acțiunea penală poate fi definită drept
mijloculprocesual prin care conflictul de drept penal născut din săvârșirea unei infracțiuni
este dedus spre soluționare organelor judiciare și prin care se realizează tragerea la
răspundere penală a persoanei care a săvârșit infracțiunea.7
Procesului penal i s -au dat diferite definiții, majoritatea acestora cuprinzând aceleași
elemente de referință. Procesul penal este definit ca fiind activitatea reglementată de lege,
desfășurată de organele competente, cu participarea avocatului, a părților și a subiecților
procesuali, în scopul constatării la timp și totodată în mod complet a faptelor ce constituie
infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit
vinovă ției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.8
Procesul penal reprezintă activitatea regleme ntată de lege, desfășurată de organele
competente, cu participarea părților și a altor persoane, în scopul constatării la timp și în mod
competent a faptelor ce c onstituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o
infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu f ie trasă
la răspunere penală.9
Tragearea la răspundere penală prin aplicarea unei sancțiuni se realizează de către
organele de specialitate ale statului, un rol important avându -l autoritățile juecătorești, cărora

5 Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal , Editura Hamangiu,București, 2017, p.1,
6Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic,
București, 2015, , p. 14,
7Andrei Zafiu, Procedură penală, Partea generală. Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2014, p. 69,
8Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,
2017, p p.1-2,
9Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal , Editura Hamangiu,București, 2017, p.2,

6
le revine dreptul de a soluționa conflictul apărut între stat și persoana care a săvârșit o
infracțiune .10
La înfăptuirea justiției penale participă și persoanele care au drepturi și obligații ce
decurg din săvârșirea infracțiunii, persoane care poartă denumirea de părți, respectiv subiecți
procesuali principali, precum și subiecți procesuali principali, res pectiv alți subiecți
procesuali care, potrivit legii, au drepturi, obligații sau atribuții în procedurile juridice penale.
De asemenea, un rol foarte important în desfășurarea procesului penal îl are avocatul,
participant procesual căruia actualul Cod de p rocedură penală îi recunoaște importanța,
dovada constă în reglentarea detaliată a atribuțiilor acestuia pe parcursul procedului penal.11
Pentru a se restab ili situația de drept încălcată este necesară intervențiaorga nelor
competente să aplice prevederile legale și totodată reprezintă rezolvarea conflictului de drept
fiind un atribut exclusiv al justiției.12
Conflictul de drept provocat prin încălcarea normei de drept este rezolvat de instanțele
judecătorești prin apli carea sancțiunilor corespunzătoare celor care au săvârșit fapte contrare
legii. Tragerea la răspundere juridică înseamnă aducerea conflictului de drept penal, civil sau
chiar administrativ ori disciplinar î n fața instanțelor judecătorești și acest lucru se obține prin
introducerea unei acțiuni în justiție, exercitate printr -un proces penal.13
1.2 Fazele procesului penale
Fazele procesului penal sunt diviziuni ale acestuia, în care își desfășoară activitatea o
anumită categorie de organe judiciare în îndeplinirea atribuțiilor ce se înscriu în funcția lor
procesuală și după epuizarea cărora pot fi date anumite soluții privind cauza penală.14
Etapizarea procesului penal în faze procesuale este regăsită în mai multe legislații
moderne, istoria procesului penal consemnând, pe același plan, c onstrucții procesuale din
care lipsește o asemenea structură. Așadar, forma a cuzatorială a procesului penal conducea la

10Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal , Editura Hamangiu,București, 2017, p.1,
11Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic,
București, 2015, . p. 11,
12 Marius Eugen Radu, Drept procesual penal, partea generală , Editura Universitară, București, 2014, p. 86,
13Magdalena Iordache, Dr ept procesual penal, Manual de studiu individual, Editura Pro Universitaria, București,
2012, p.24,
14Ion Neagu, Mircea Damaschin, op. cit. p.18,

7
rezolvarea cauzei aproape în întregime în ședința de judecată, activitatea premergătoare a
judecății.15
Procesul penal cuprinde faza de urmărire penală, camera preliminară, judecata și
executarea hotărârilor judecătorești.
Faza de urmărire penală constă în identificarea autorului unei infracțiuni, prinderea
acestuia, descoperirea, ridicarea și administrarea probelor în vederea trimiterii ori netrimiterii
în judecată. Aceste activități se desfășoară pe parcursul primei faze a procesului penal, care se
nume ște în sine urmărire a penală.16
Limita inițială de urmărire penală este reprezentată de dispoziția de începere a
umăririi penale, care este materializată prin ordonanță, ce marchează momentul de început al
urmăririi penale.17
Limita finală a fazei de urmărire p enală este dată de această dată fie de dispozitivul de
trimitere în judecată , prin rechizitoriu sau prin ordonanța de clasare, fie de încheierea
judecătorului de cameră preliminară prin care a admis cererea de confirmare a ordonanței
prin care s -a dispus renunțarea la urmărirea penală.18
Cea de -a doua fază a procesului penal este camera preliminară care, de la data
înregistrării rechizitoriului la instanță până la data rămânerii definitive a încheierii
judecătorului prin care s -a dispus începerea judecății sau restituirea cauzei la parchet.19
Camera preliminară este o instituție nou -introdusă în legislația procesuală română prin
dispozițiile Noului cod de procedură penală, fiiind o faza intermediară între cea de urmărire
penală și cea de judecată, care are ca scop înlăturarea duratei excesive a pr ocedurilor în faza
de judecată.20
Obiectul procedurii camerei preliminare este constituit prin verificarea, după trimitere
în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și a legal ității
administrării probelor și a efectuarii actelor de către organele de urmărire penală.21

15Ion Neagu, Mircea Damaschin, op.cit. p.20,
16Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal , Editura Hamangiu,București, 2017, p.5,
17Alexandru Boroi,op.cit., p. 5,
18Alexandru Boroi, op.cit., p. 6
19Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală, partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 11,
20Alexandru Boroi, p.7,
21Codul penal și Codul de pro cedură penală, Ediție îngrijită de prof. univ. dr. Dan Lupșcu, Editura Universul
Juridic, București, 2017, art. 342, p. 340,

8
Există și contraziceri privind camera preliminară ca fază a procesului penal, deși
apare ca titlu distinct în reglementarea Cadului de procedură penală , aceasta nu poate fi
considerată fază a procesului penal, ci doar un stadiu preliminar al judecății în primă instanța,
aceasta din urmă constituind, la rândul ei, o etapă a fazei de judecată alături de judecata în
căile de atac.22
Referitor la Codul de procedură penal anterior, se constată că instituția camerei
preliminare a preluat obligațiile cuprinse la art. 300 referitoare la verificarea sesizării
instanței. În același timp se poate spune că instituția camerei preliminare a preluat și
dispozițiile cu prinse la art. 2781 din Codul de procedură penală anterior și, ca un aspect
inedit, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor și a
efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală.23
Faza judecății repre zintă cea de -a treia fază procesuală, în care se desfășoară activitatea
instanțelor judecătorești ce continuă activitatea organelor de urmărire penală, precum și
activitatea judecătorului de cameră preliminară din cea de -a doua fază procesuală, faza de
cameră preliminară, atunci când judecătorul de cameră preliminară constată că nu s -au
formulat cereri sau excepții, constată, de asemenea, legalitatea sesizării instanței competente,
dar și a legalității administrării probelor în cursul urmăririi penale, inst anța de judecată va
dispune începerea judecății.24
Faza de judecată, constă în soluționarea definitivă a cauzei penale, ceea ce impune o
hotărâre temeinică, legală, care poate fi pusă în executare pentru realizarea scopului
procesului penal și tragerea l a răspundere penală a făptuitor ului.25
Activitatea instanțelor judecătorești se finalizează prin pronuțarea unei hotărâri, care sunt
legale și temeinice, deoarece se prezumă că reflectă asdevărul, atât pe latura penală cat și pe
latură civilă, de aici rezult ă și autoritatea de lucru judecat pe care o capătă după pronuțarea
unei hotărâri definitive.26
Obiectul principal al judecății este acela de tragere la răspundere penală a persoane
care se face vinovată de comiterea unei infracțiuni potrivit vinovăției sale și evitarea

22Neagu Ion, Mircea Damanschin, op.cit., p. 19,
23Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura U niversul Juridic,
București, 2015, 19,
24Boroi, Alexandru ,Gina Negruț, Drept procesual penal , Editura Hamangiu,București, 2017 p.6,
25Radu Eugen Marius, op,cit., p. 17 ,
26Dragu Crețu, Constantin Tănase, Drept procesual penal, partea generală, partea specială, note de curs,
Editura Universitară Danubius, Galați, 2014, p. 138,

9
sancționării unei persoane fizice sau juridice nevinovate. Se realizează în princ ipal prin
exercitarea unor activități precum verificarea temeiniciei și legalizării actului de acuzare,
elaborarea și emiterea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare cu cele constata te și
convingerea formată de către instanța de judecată, cu privire l a acțiunea penală și acțiunea
civilă declanșate în urma sesizării, verificarea în căile de atac a legalității și temeiniciei
hotărârilor judecătorești date de instanțele inferioare, pentru a dobândi calitatea de autoritate
de lucru judecat numai hotărârile legale și temeinice.27
Prin faza judecății se permite continuarea soluționării cauzei penale în condiții de
publicitate, deplină contradictioralitate și de exercitare plenară a dreptului de apărare, astfel
încât hotărârea instanței, rămasă definitivă, să exprime adevărul cu privire la fapta săvârșită
dar și gradul de vinovăție a făptuitorului sintetizate în sancțiunea penală aplicată acestuia.28
Ultima fază a prcesului penal este executarea hotărâriilor definitive, care începe cu
primele acte de punere în e xecutare a hotărârii judecătorești definitive și se finalizează cu
sesiunea organului judiciar de executare.29
Limita inițială a acestei faze este reprezentatăde momentul rămânerii definitive a
hotărârii penale, iar limita finală este reprezentată diferit în funcție de tipul de sancțiune
aplicată. Astefel încât, dacă pedeapsa este închisoarea, momentul final îl reprezintă
întocmirea unui proces -verbal de constatare a începerii executării închisorii, iar dacă
pedeapsa este amenda, momentul final este îndepli nit prin depunerea la instanța de executae a
recipisei de achitare a amenzii penale.30
Uneori, momentele care marchează începul și sfărșitul fazelor procesului penal depind și
de executarea unor proceduri incidente, cum sunt amânarea executării pedepsei înc hisorii și
contestației la executare, când începerea punerii în executare a hotărârii penale este precedată
de rezolvarea prealabilă a cererilor formulate.31
Această ultimă fază a procesului penal, are menirea traducerii în viață a hotărârilor
penale și a r ealizării scopului legii penale și a legii procesual penale.32

27Radu Eugen Marius op. cit., , p. 17
28Neagu Ion, Mircea Damanschin, op.cit., pp.20 – 21,
29Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală, op.cit., p. 11,
30Alexanru Boroi, op.cit., p.7
31Boroi, Alexandru ,Gina Negruț, Drept procesual penal , Editura Hamangiu,București, 2017 , p.7
32Neagu Ion, Mircea Damanschin, op.cit., p. 21,

10
CAPITOLUL II – ACȚIUNILE ÎN PROCESUL PENAL
2.1 Delimitarea juridică a noțiunii de acțiune în justiție

Încalcarea unei norme de drept penal de către o persoană dă naștere unui raport de
conflict între subiectul activ, de persoana sau persoanele care au săvârșit, în calitate de autori,
instigatori sau complici, o infracțiune de fapt consumat ori o tentativă pedepsibil ă, pe de o
parte, și s ubiect pasiv al i nfracțiunii, care este statul, ca reprezentant al societății. Acest raport
de drept substanțial, între stat și infractor, se presupune că pe de o parte, dreptul statului de a
folosi acțiunea penală împotriva infractorului, de a -l trage la răspundere penală pentru
infracțunea pe care a săvârșit -o și de a executa pedeapsa prevăzută de legea penală. De
precizat că, în cadrul procesului penal nu există doar acț iunea penală a statului împotriva
celui care a săvârș it infracțiunea, ci și contracțiunea acestuia din urmă, prin care își exercită
apărarea împotriva acțiunii penale îndreptate aspupra sa, adică poate propune probe din care
să rezulte nevinovăția , invocă excepții , declară căile de atac prevăzute de lege.33
Raportul ju rdic penal de conflict poate fi definit ca raportul care se naște între stat și
infractor din momentul în care infracțiunea a fost săvârșită șiconstă în dreptul statului de a
aplica sancțiunea prevăzută de norma penală încălcată , din care reies e dreptul de a trage la
răspundere penală ca urmare a nesocotirii normei.34
Pentru a se stabili ordinea de drept încălcată este necesară intervenția organelor
competente să aplice legea , rezolvarea conflictului de drepturi fiind un atribut exclusiv al
justiției.35
Dreptul la acțiune în justiție decurge din edificarea normei de drept substanțial și constă
din împuternicirea legală a celui prejudiciat de săvârșiea unei fapte ilicite de atrage la
răspundere juridică în fața instanței persoana care a săvârși t o faptă penală.36
Fără îndoială că dreptul la acțiune nu se confundă cu niciun alt drept. Dreptul la acțiune
este un drept virtual înscris în norma care ocrotește o anumită valoare socială. Dreptul la
acțiune poate rămâne în postura de drept virtual pe î ntreaga

33 Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Noul Cod de prodecură penală comentat, Editura
Hamangiu,2014,p. 42
34Boroi, Alexandru ,Gina Negruț, Drept procesual penal , Editura Hamangiu,București, 2017 53,
35Alexandru Boroi, Ștefania Georgeta Ungureanu, Nicu Jidovu, Ilie Măgureanu , Drept procesual penal , Editura
All Beck, București, 2001, p. 88,
36Magdalena Iordache, op.cit.,p. 25,

11
Acțiunea în justiție are un temei juridic, constând în norma de drept care prevede o
anumită răspundere juridică în situația încălcării acesteia, astfel încât acțiun ea penală are ca
temei juridic norma de drept penal care incriminează și pedepsește fapta săvârșită , iar
cealaltă acțiune în justiție, acțiunea civilă se întemeiază pe norma de drept civil, care
reprezintă răspunderea civilă pentru pagubele provocate de o persoană.37
Dreptul la acțiune poate rămâne în postura de drept virtual pe întreaga durată a unei
norme juridice, doar dacă norma respectivă nu este încălcată.38
Prin punerea în executare a hotărârilor penale se urmăresc aplicarea concretă a sancțiunii
prevăzute în hotărârea judecătorească și realizarea scopului procesului penal. În aceas tă
ultimă fază a procesului penal își desfășoară activitatea instanța de judecată , procurorul,
unele organe ale Ministerului Afacerilor Interne și alte organe abilitate, precum, comandantul
locului de deținere sau după caz, comandamentul unității militare , conducerea unității
economice, sanitare, consilii locale, etc.39
2.2 Condițiile promovării acțiun ii în justiție. Trăsături generale.
Acțiunea penală cuprinde mai multe trăsături ce fac posibilă punerea în mișcare a
acesteia, dar și continuarea ei.
Acțiunea penală este o acțiune socială, deoarece aparține societății și este exercitată
prin intermediul organelor statului anume învestit în acest sens. Pentru că acțiunea penală se
exercită prin organele statului se obișnuiește a se spune aparține statul ui. Prin acestă trăsătură
se deosebește ș i faptul că acțiunea penală este publică, pe când acțiunea civilă este o acțiune
în justiție ce ține ramura ordinului privat.40
Chiar dacă acțiunea penală aparține statului și în cazurile în care punerea în mișcare a
aceteia ar fi subordonată unor condiții de punibilitate și de procesibilitate, fiindcă asemenea
cerințe nu sunt de natură să schimbe trăsătura esențială a acțiunii penale, și anume aceea de a
aparține statului.41
Acțiunea penală aparține societății și se e xercită prin organele statului, împuternicite în
mod special pentru astfel de activități. Acestă trăsătură este o consecință a faptului că statul

37Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Acțiunile în procesul penal. Aspecte teoretice și jurisprudența în materie ,
Editura Universul Juridic, București, 2006, p.167,
38Radu Marius, op.cit., p. 86
39Boroi, Alexandru ,Gina Negruț, Drept procesual penal , Editura Hamangiu,București, 2017 p. 7
40Ion Neagu, Mircea Damaschin, op.cit., p. 264
41Ion Neagu, Mircea Damaschin, op.cit., p. 264,

12
stabilește care faptele constituie infracțiuni și ce sancțiuni se aplică. Tot statul stabilește
limitele exerc itării acțiunii penale și modul în care se poate dispune de acțiune în anumite
cazuri, de exemplu în caz de amnistie, prescripție.42
Acțiunea penală este obligatorie, ea trebuie pusă în mișcare în mod necesar ori de câte
ori este necesar ori de câte ori s -a săvârșit o infracțiune. Se poate spune că această trăsătură
este prevăzută ca o consecință a regulii obligativității acțiunii penal e. Există însă și situații în
care obligativitatea acțiunii penale este afectată fie de constatarea inexistenței unui interes
public în realizarea obiectului acțiunii penale, fie de neîndeplinirea vreunei condiții dintre
cele prevăzute de lege pentru puner ea în mișcare, spre exemplu lipsa plângerii prealabile,
lipsa autorizării sau sesizării organului competent. În alte situații, acțiunea penală este pusă în
mișcare din oficiu, însă exercitarea ulterioară a acesteia este lăsată sub semnul disponibilității,
persoana vătămată având posibilitatea de a se împăca cu făptuitorul.43
Acțiunea penală este obligatorie. Riposta pentru sancționarea celui care a comis
infracțiunea și pentru restablirea ordinii de drept are caracter obligatoriu. Privită sub acest
aspect, ș i anume ca mijloc al reabilitării ordinii de drept, realizarea momentelor importante în
derularea urmăririi penale este obligatorie pentru subiecții oficiali denumiți tehnic organe
juridice. Această obligație, dedusă și în trecut în reglementările existent e, derivă în prezent
din principiul obligativității punerii în mișcare și exercitare a acțiunii penale. Conținutul
principiului este motivat de faptul că infracțiunea este o faptă periculoasă, care trebuie
combătută în mod obligatoriu de stat prin modalită ți specifice, în aceste cazuri promovarea
acțiunii penale ca mijloc prin care este asigurată tragerea la răspundere penală fiind
obligatorie.44
Acțiunea penală este indivizibilă, prin c omiterea unei infracțiuni se generează un drept
unic la acțiune, chiar d acă infracțiunea a fost săvârșită de o singură persoană sau de mai
multe persoane, drept consecință, dacă într -o cauză penală sunt mai mulți inculpați, nu se
exercită atâtea acțiuni câți participanți sunt, ci o singură acțiune penală. Indivizibilitatea est e
determinată de unitatea infracțiunii ca fapt juridic.45
Acțiunea penală este individuală, p rin caracterul individual se înțelege faptul că
răspunderea penală este personală, acțiunea penală urmând a fi exercitat numai împotriva

42Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p.172,
43Ion Neagu, Mirc ea Damaschin, op.cit., p. 265,
44Theodor Mrejeru, Drept procesual penal, Editura SYLVI, București, 2001, p.29,
45Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p.174,

13
inculpatului. Celelalte per soane din proces, indiferent de implicarea lor, grad de rudenie cu
inculpatului, interes material, etc., sunt excluse de la angajarea răspunderii penale.46
Acțiunea penală, față de celelalte acțiuni în justiție saluționate de organele juridice, are
anumite particularități, tratate în literatura de specialitate sub forma unor trăsături
caracteristice.
Sunt însă și cazuri în care obligativitatea nu operează, deoarece declanșarea
procesului penal este condiționată de o anumită atitudine a persoanei vătămate or i a altor
persoane cu calități oficiale, în cazurile în care procurorul pune în mișcare și exercită acțiunea
penală după introducerea plangerii prealabile a persoanei vătămate sau după obținerea
autorizării ori sesizării organului competent sau după obține rea autorizării ori sesizării
organului competent sau după îndeplinirea unei condiții prevăzute de lege.47
Acțiunea peală este i ndispensabilă, odată declanșată aceasta nu mai poate fi oprită sau
limitată în exercițiul ei de către cel care a declansat -o, stingerea acțiunii penale fiind posibilă
doar în cazurile prevăzute de lege. Diferit de acțiunea civilă, care este dispensabilă, acțiunea
penală își urmează cursul firesc , astfel încât opțiunile celor implicați în soluționarea unei
cauze penale, părți, subiecți procesuali principali sau de către organele judiciare, nu pot
influența parcursul acesteia.48
Acțiunea penală nu poate fi stopată nici de către cel care a declanșat -o, Ministerul
Public, urmând ca epuizarea acesteia să fie constatată de regulă pri n hotărâre judecătorească
de către instață. În cursul urmăririi penale, procurorul poate constata stingerea acțiunii penale
și dispune motivat clasarea, numai în condițiile legii, dacă se constată existența unuia dintre
cazurile prevăzute în Codul de proce dură penală, art. 16. În cursul judecății, procurorul nu
poate dispune în același mod de acțiunea penală, însă are posibilitatea, în anumite condiții, să
influențeze existența sau exercițiul acesteia. 49
De precizat faptul că, acțiunea penală are caracter in personam, iar exercitarea și
stingerea acesteia se dispun prin trăsături procesuale care vizează persoana făptuitorului,
devenit ulterior suspect, inculpat sau condamnat, după soluționarea cauzei. Condamnarea

46ibidem.
47Anastasiu Crișu, Drept Pr ocesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p.172 –
173,
48Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p.173,
49ibidem.

14
poate fi dispusă numai dacă făptuitorul, cel care a comis infracțiunea, cioncide cu cel
împotriva căruia a fost exercitată acțiunea penală. 50
2.3Acțiunile care se pot realiza în justiție și raporturile dintre ele
Cererea în justiție marchează momentul punerii în mișcare, a declanșării acțiunii
devenite exercitabile încălcării normei protectoare. Între momentul în care dreptul la acțiune
devine activ prin încălcarea normei și momentul în care devine efectiv, prin formularea
cererii și punerea în mișcare a acțiunii penale, nu trebuie să treacă un interval de timp prea
mare, astfel intervine prescripția și altfel se înlătură răspunderea penală.51
Acțiune în justiție reprezintă un mijloc juridic prin care o persoană este trasă la
răspundere în fața instanțelor judecătorești pentru a fi obligată să sup orte constrângerea de
stat corespunzătoare de stat .
O acțiune în justiție se compune din patru elemente:
 Temei juridic, compus din temeiul de fapt ce cuprinde fapta materialăconcret săvârșită și
temeiul de drept
 Subiecții, persoane fizice sau juridice ce au drepturi și obligații în cursul procesului penal.
În cursul procesului penal pot fi subiecți activi, cei care exercită acțiunea, statul prin
Ministerul Public, sau pasivi , cei împotriva celor care se exercită acțiunea penală
respectiv, inculpstul pentru latura penală și inculpatul și partea responsabil civilmente
pentru partea civilă.
 Obiectul care este însuși scopul procesului, reprezentând însuși tragerea la răspundere
penală și aplicarea unei sancțiuni penae a persoanei vinovate de săvârșirea unei
infracțiuni.
 Aptitudinea funcțională este constituită din acte procesuale care iau urmare a exercitării
acțiunii. O acțiune este temeinică și legală doar dacă sunt respectate noemele juridice
privind temeiul, obiectul și subiecții împotriva cărora se exercită acțiunea, dar și normele
de procedură care reglementează modul de desfășurare al acesteia.52
Potrivit unei opinii, factorii sau termenii în justiție reprezintă acele entități care permit
o reglementare precisă a dinamicii procesuale și care asigur ă o corectă desfășurare a activității
juridice.Factorii în justiție sunt atât de fapt cât și de drept. Temeiul de fapt al acțiunii pe nale în

50Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal, Ediț ia a 2 -a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p.170,
51Andrei Zafiu, Procedură penală, Partea generală. Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2014,70
52Ion Poiană, Ioana Păcurariu, Drept procesual penal, partea generală, Editura Universul Juridic, București,
2014, p. 52,

15
constitui e fapta ilicită, iar temeiul de drept reprezintă norma juridică în care este prevăzut dreptul
la acțiune î n ca acțiune în cazul săvârșirii faptei ilicite.53
Pe lângă acțiunea penală, se poate exercita și acțiunea civilă, care reprezintă
producerea unor anumite pagube materiale sau morale, se dă naștere și unui raport juridic de
drept civil, în baza căruia persoana care a suferit daune poate pretinde repararea pagubei.
Asemenea pretenții se realizează tot pe calea unei acțiuni judiciare, care are ca obiect, sub aspect
substanțial, exercitarea dreptului de a reclama tragerea la răspundere civilă. Aceasta acți une nu
este specifică procesului penal, ci procesului civil. In anumite cazuri determinate, ea poate fi
alăturata acțiunii penale și se exercită deodată în cadrul procesului penal.54
CAPITOLUL III – ACȚIUNEA PENALĂ. ASPECTE GENERALE
3.1 Noțiune și caracterizarea acțiunii penale potrivit reglenetării actuale
Acțiunea penală reprezintă instrumentul juridic prin intermediul căreia se aduce în
fața organelor judiciare raportul conflictual de drept penal, în vederea realizării scopului
procesului penal , și anunme tragerea la răspundere penală și aplicarea unei pedepse.55
Necesitatea existenței unui just echilibru între ocrotirea interesului general al societății
lezate și interesul particular al celui care a săvârșit o infracțiune, impune din partea org anelor
judiciare o atitudine echilibrată, de prudență, în utilizarea instrumentului coercitiv penal,
astfel încât să se realizeze în condiții de maximă eficiență, pe de o parte, atât asigurarea
societății, prin diminuarea riscului de reinterare a conduitei infracționale ale altor destinatari
ai legii penale, iar, pe de altă parte, proporționalitatea operației de tragere la răspundere
penală în funcție de gradul de periculozitate al faptei și periculozitatea concretă a
făptuitorului, cu atât mai mare cu cât cea din urmă este implicit în derularea unei proceduri
care presupune eventuale prevelări sau limitări ale libertății sale sau ale drepturilor
patrimoniale.56
Acțiunea penală este condiția necesară ca o instanță să -și exercite atribuțiile
jurisdicționale, acțiunea trasează în acest timp limitele în care se exercită aceste atribuțiuni,
ele fiind în mod obișnuit determinate de actulprocesual prin care s -a făcut cererea în justiție,

53 Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2017 p.54,
54http://www.referatele.com/referate/no i/drept/actiunea -civila22244171911.php ,
55Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2017 p.55,
56Vicențiu Răzvan Gheorghe, Oportunitatea exercitării acțiunii penale în noul cod de procedură penală, în
Dreptul nr. 7/2012, p. 95

16
promovarea acțiunii penale are drept scop sesizarea instanței, care, odată inv estită, este
obligată să judece.57
3.2 Elementele acțiunii penale
3.2.1 Obiectul acțiunii penale
Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au
săvârșit infracțiuni. În conformitate cu prevederile legale, acțiunea penală se pune în mișcare
a actului de inculpare și se poate exercita în tot cursul procesului penal.58
Nu de puține ori, obictul acțiunii penale a fost confundat cu aplicarea unei sancțiuni
penale. O concepție asemănoare exista și în reglementarea veche. Actual a reglementare a
acțiunii penale conține o formulare corespunzătoare, deoarece prin acțiunea penală se
urmărește tragerea la răspundere penală, acțiunea penașă putând fi exercitată pe parcursul
celor două faze procesuale, urmărirea penală și judecata.59
Sunt proc eduri juridice penale în care se rezolvă anumite chestiuni care nu implică
existența unei acțiuni penale, iar prin derularea lor nu se rmărește tragerea la răspundere
penală. Spre exemplu, în cazul unei proceduri juridice declanșate prin depunerea unei cereri
de reabilitare judecătorească sau în cazul procedurii privind dispariția înscrisurilor judiciare
nu se urmărește tragerea la răspundere penală și, implicit nu se exercită acțiunea penală.
Aceste aspecte, proceduri speciale, privesc activități procesuale din faza de după executarea
hotărârii de reabilitare judecătorească sau activități necesare rezolvării unor situații speciale,
procedura privind dispariția unor înscrisuri juridice, care nu implică tragerea la răspundere
penală și sunt declanșat e și susținute de un interes privind altă natură.60
3.2.2 Subiecții acțiunii penale
Infracțiunea, ca instituție de drept penal, impune precizări și cu privire la subiecții
acestea. Îndoctrină este indicat ca subiect activ al infracțiunii orice persoană fi zică sau
juridică ce săvârșește în mod nemijlocit sau care participă la săvârșirea unei fapte prevăzute

57Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Acțiunile în proces. Aspecte teoretice și jurisprudența în materie, Editura
Universul Juridic, București, 2006, p. 12,
58Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2017 p.55,
59Ion Neagu, Mircea Damaschin, op.cit., p. 263 ,
60Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p.170,

17
de legislația în vigoare. Subiectul pasiv al infracțiunii este statul, persoana fizică sau juridică
vătămate fizic, material sau chiar moral.61
Subiecții raportului juridic de drept penal substanțial apar ca subiecți în cadrul
raportului juridic procesual penal, ei fiind în același timp, și subiecții acțiunii penale. Pentru
rezolvarea raportului de conflict, subiecții raportului juridic își schimbă rolulil e: subiectul
pasiv al infracțiunii devine subiect activ al acțiunii penale, iar subiectul activ al infracțiunii
devine subiect pasiv al acțiunii penale.62
Subiectul activ al acțiunii penale este titularul dreptului la acțiune, calitatea ce îi
revine în mod exclusiv statului,
Subiectul pasiv al acțiunii penale sunt personele care au săvârșit infacțiuni sau care au
luat parte la săvârșirea unei infracțiuni în calitate de coautor, conplice sau instigator, și care
sunt trase la răspundere penală. Întrucât răs punderea penală este personală și acțiunea penală
este la rândul ei personală pentru cei care au comis o infracțiune.63
Pentru unele infracțiuni, declanșarea acțiunii penale este posibilă numai la inițiativa
persoanei vătămate. Cu toate că, în aceste cauze, persoana vătămată poate determina, prin
voința sa, punerea în miscare a acțiunii penale sau stingerea acesteia, prin introducerea
plâgerii prealabile sau retragerea ei, nu dobândește și calitatea de subiect activ al acțiunii
penale. Legiuitorul a lă sat la dispoziția persoanei vătămate numai dreptul de a decide cu
privire la punerea în mișcare a acțiunii penale sau stingerea acțiunii penale, acțiunea penală
aparținând și în această situație statului. În aceste cazuri, dreptul persoanei vătămate privin d
acțiunea penală mai sunt extinse numai în cazurile în care procesul penal este declnșat din
oficiu.64
În unele cazuri este obligatorie emiterea unei autorizații prealabile, punerea în mișcare
a acțiunii penale este condiționată de atitudinea unor autorizații publice.
În doctrină, referitor la subiecții acțiunii penale se fac în strânsă legătură cu cele
privind subiecții infracțiunii și subiecții raporturile de drept penal. La infracțiune, și, în unele
cazuri, persoana vătămată fizic, material ori moral. Făptuitorul urmează să răspundă penal

61Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p.170,
62Ion Neagu, Mircea Damaschin, op.cit., p. 263 ,
63Gavril Paraschiv, Daniel – Ștefan Paraschiv, Simona Duțu, Drept procesual penal, partea generală, Editura
Conphys, Rm. Vâlcea, 2007, p. 100,
64Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actual izată, Editura Hamangiu, 2017, pp.170 –
171,

18
pentru fapta comisă încât, în raport de drept penal, acesta devin e subiect pasiv, iar statul, a
cărui ordine de drept a fost încălcată și care acționează cu mijloace procesuale pentru
restabilirea acesteia, dobândește calitatea de subiect activ.65
În materie penală, statutul de subiect activ sau pasiv se determină prin raportare la
punerea în mișcare și exercițiul acțiunii penale, subiect activ și titular al acțiunii penale este
statul, care, prin reprezentanții indicați de lege, conform competențelor acestora, cu
implicarea părților și a altor persoane, desfășoară activ ități specifice tragerii la răspundere
penală, în realizarea funcției de învinuire. Subiect pasiv sau, dacă este trimis în judecată,
activități specifice judecății, până la ponunțarea unei hotărâri judecătorești penale definitive.66
CAPITOLUL IV – PUNEREA Î N MIȘCARE ȘI EXERCITAREA
ACȚIUNII PENALE
4.1 Momentul desfășurării acțiunii penale
Acțiunea penală constituie instrumentul juridic prin intermediul căruia se deduce în
fața organelor judiciare raportul conflictual de drept penal, în vederea dinamizării procesului
penal și a realizării scopului său.67
Principala diferență între începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii
penale este că începerea urmăririi penale se face ,, in rem,, , pe când punerea în mișcare a
acțiunii penale se face ,, in personam,, , adică împotriva unei persoane bine determinate care
urmează sa fie trasă la răspundere penală pentru fapta prevăzută de lege.68
Nu este neapărat obligatoriu ca de fiecare dată organele competente, la declanșarea
procesului penal, pun în mișcare și acțiunea penală. Deci, momentul inițial al folosirii acțiunii
penale nu coincide întotdeauna cu momentul începerii procesului penal. Pot exista situații în
care, în momentul începerii urmăăririi panale, deci odată cu po rnirea procesului penal,
organele competente pun în mișcare și acțiunea penală sau situații în care acțiunea penală este
pusă în mișcare ulterior începerii urmăririi penale.69

65Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p.170,
66Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p.170,
67 Gavril Paraschiv, Daniel Ștefan Paraschiv,Simona Duțu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura
CONPHYS, Rm Vâlcea, 2007, p. 99,
68 Gavril Paraschiv, Daniel Ștefan Paraschiv,Simona Duțu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura
CONPHYS, Rm Vâlcea, 2007, p.102,
69Neagu Ion, Mircea Damaschin, op.cit., p. 266,

19
În măsura în care persoana făptuitorului este cunoscută și sunt probe suficiente din
care rezultă vinovăția prevăzută de lege, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare de îndată,
printr -o ordonanță, fie la începutul urmăririi penale sau pe parcursul acesteia, fie la sfârșitul
acestei faze, prin rechizitoriul procurorului.70
Începera u rmăririi penale reprezintă faptul că de îndată ce au luat la cunoștință despre
săvârșirea unei infracțiuni, organele competente pot declanșa procesul penal, pornind în acest
scop urmărirea penală. 71
Codul de procedură penal actual, spre deosebire de reglementarea anterioară, prevede
expres condițiile de punere în mișcare a acțiunii penale.
Conform articolului 15, acțiunea penală se pune în mișcare când există probe din care
rezultă bănuiala rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și există cazuri care
împiedică punerea în mișcare a acesteia. Acțiunea penală se pune în mișcare de către
procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din
care rezultă bănuiala rezonabilă că o persoană a săvârșit o inf racțiune și că nu există nici un
caz de împiedicare, prevăzute de lege.72
Actuala reglementare a punerii în mișcare a acțiunii penale corespunde unor opinii
expreimate anterior intrării în vigoare a actualui Cod de procedură penală. Astfel, s -a ajuns la
o perfecționalizare pentru a se stabili criterii sigure că reglementarea se impune în vedere la
folosirea acestui inportant instrument procesual.73
Punerea în mișcare a acțiunii penale se creaeză premisele indispensabile pentru
soluționarea unui conflict de drept penal.Cu precizarea că, soluționarea cazului penal este
subsumată a arbitruluide juristidictio, exercitat exclusiv de instanța de judecată. Conflictul
între stat și făptuitor, apărut ca urmare a încălcării legislației penale care, va fi soluționat de
către magistratul judecător, căruia îi este necesară experiența unei acțiuni penale.74

70 Gavril Paraschiv, Daniel Ștefan Paraschiv,Simona Duțu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura
CONPHYS, Rm Vâlcea, 2007, p. 102,
71Neagu Ion, Mircea Damaschin, op.cit p. 267,
72Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic,
București, 2015,p. 267
73Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic,
București, 2015, 268
74idem., p. 270,

20
De asemenea, prin punerea în mișcare a acțiunii penale, persoana care a săvârșit
infracțiunea sau atunci când rezultă bănuiala rezonabilă că fapta a fost săvârșită, acesta
dăbândește calitatea procesuală de inculpat, parte în procesul penal.75
Există însă și posibilitatea ca inculpatul să se sustragă sau lipsește nejustificat, ori este
dispărut, audierea inculpatului nefiind posibilă, urmărirea penală contunuă fără au dierea
acestuia. Drepturile și obligațiile ii se comunică inculpatuluui în scris, sub semnătură, iar în
cazul în care acesta refuză să semneze se va încheia un proces verbal. De asemenea, în cadrul
procedurii de punere în mișcare a acțiunii penale este pre văzut și dreptul inculpatului de a i se
elibera, la cerere, o copie a ordonanței prin care a fost pusă în mișcare a acțunea penală.
Așadar, punerea în mișcare a a acțiunii penale împotriva unei persoane conferă
acesteia calitatea de inculpat, această ca litate procesuală având rezonanțe specifice în
comportamentul drepturilor și obligațiilor în cadrul raportului juridic procesual penal.76
4.2 Momentul în care poate fi pusă în mișcare acțiunea penală
În cursul urmăririi penale, atunci când procurorul constată că sunt întrunite condițiile
prevăzute de lege, dispune prin ordonanță punerea în mișcare a acțiunii penale, actul de
inculpare concretizându -se astfel printr -un act procesual al procurorului.77
Consider că actuala legislație, prin modul de reglem entare a calității procesuale a
persoanei prejudiciate prin săvârșirea infracțiunii și care participă în procesul penal, în
calitate de subiect procesual penal și ceea de parte, persoana vătămată nu poate exercita în
sens strict acțiunea penală.78
În regle mentarea anterioară, acțiune penală poate fi pusă în mișcare, în situații de
excepție și în faza de judecată , de regulă de către procuror, dacă în sarcina inculpatului se
descoperă fapte noi care aveau legătură cu infracțiunea care forma obiectul cauzei p enale sau
dacă se descopereau date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea unei
fapte prevăzute de legea penală puse în sarcina inculpatului ori date cu privire la săvârșirea
unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă per soană, dar în legătură cu fapta
inculpatului. Asemenea situații erau întânlite în cazul extinderii în cazul extinderii procesului
penal cu privire la fapte noi sau persoane noi. Actul procesual penal prin care procurorul

75idem., p. 271,
76Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic,
București, 2015,p. 272 ,
77Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,
2017, p. 176,
78Andrei Zafiu, Procedură penală, Partea generală. Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 76,

21
punea în mișcare acțiunea penală în cazul extinderii procesului penal, era declarația orală pe
care acesta o făcea în faza de judecată. Când procurorul nu participa la judecată, instanța
putea pune în mișcare acțiunea penală în cazul exinderii procesului penal cu privire la alte
fapte și cu privire la alte persoane printr -o încheiere. De asemenea, instanța de judecată putea
pune în mișcare acțiun rea penală, printr -o încheiere, în circumstanțele prevăzute de lege.
Codul de procedură penală anterior, atunci când instanța era sesizată prin plângerea persoanei
ale cărei interese legi time sau vătămate pri rezoluție de netrimitere în judecată, putea dispune
prin încheiere admiterea plângerii și reținerea cauzei spre judecată, ipoteză care presupune și
presupune și punerea în mișcare a acțiunii penale.79
Deși acțiunea penală devine exercitabilă imediat după săvârșirea infracțiunii, punerea
în mișcare a acesteia poate avea loc în momente diferite plasate pe parcursul urmăririi penale,
dar, în orice caz, înainte de începerea judecății.80
4.3 Procedu ra de punere în mișcare a acțiunii penale
Acțiunea penală nu se confundă cu procesul penal, procesul penal fiind o activitate
mult mai vastă, în care acțiunea penală este cel mai impoartant element. Procesul penal poate
fi declanșat și se poate desfășura și fără acțiunea penală pusă în mișcare. Ma i întâi este
începută urmărirea penală in rem și apoi se poate desfășura cu privire la faptă până la
constatarea bănuielii rezonabile cerute de lege, când poate fi continuată, potrivit dispoziției
organului de urmărire penală față de suspect.81
Acțiunea penală poate fi pusă în mișcare la un anumit moment al urmăririi penale,
determinat prin lege, de la care exercitarea acesteia va asigura diminuarea activităților
procesuale necesare rezolvării cauzei. Acțiunea penală va fi exercitată atâta timp cât
aptitu dinea sa funcțională există, exercitarea acesteia asigurând parcurgerea fazelor și
etapelor procesuale, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, aptitudinea funcțională
depinde de constatarea celorlalți factori ai acțiunii , temeiul de drept, temeiul d e fapt,
stabilirea identității și calității subiecților acțiunii, lipsa acestora face ca acțiunea penală să nu
dobândească sau să își piardă această aptitudine.82

79Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic,
București, 2 015,, 266,
80ibidem.,
81Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,
2017, p. 175,
82ibidem.,

22
Conform dispozițiilor legale sunt cuprinse și dipoziții privi nd condițiile acțiunii
penale, p rintre acestea se numără si condițiile privind existența de probe din care rezultă
săvârșirea infracțiunii, din probele existente rezultă banuiala rezonabilă că fapta a fost
săvârșită de o persoană determinată, iar una dintre cele mai importante condiții e ste ca să nu
existe unul dintre cazurile de împiedicare a acțiunii penale prev ăzute de articolul 16, alin.( 1),
Noul Cod de Procedură Penală.83
4.4Exercitarea acțiunii penale
Într-un mod ide ntic cu cel din Vechiul Cod de Procedură P enală se folosește în Noul
Cod conceptul de exercitare a acțiunii penale, de precizat că aceasta se face în tot cursul
procesului penal, în condițiile legii. Așsa cum este precizat în literatura de specialitate ,
exercitarea acțiunii penale înseamnă efectuarea, în cursul procesului penal, de către subiectul
activ al acțiunii, prin intermediul organelor judiciare, a diferitelor acte care, potrivit funcției
dinamice a acestei acțiuni, servesc la propulsarea activității procesuale și a realizării scopului
procesulu i penal. 84
Acest moment al acțiunii penale este cel mai amplu din punct de vedere a desfășurării
în timp, dar și din perspectiva actelor de procedură pe care le implică.85
Momentul punerii în mișcare a acțiunii penale îi succede momentul exercitării ei. Pri n
exercitarea acțiunii penale se înțelege susținerea în vederea realizării tragerii la răspundere
penală a inculpatului. Exercitarea acțiunii penale constă în realizărea activității ce țin de
efectuarea probațiunii în cauza penală, laurea anumitor măsuri p rocesuale, formularea de
cereri, ridicarea de excepții, etc.86
Procurorul are sarcina de a exercita acțiunea penală atât în cursul fazei urmăririi
penale, cât și în cursul judecății. Acest atribut este prevăzut în reglementarea actuală. Deși nu
există o con sacrare expresă a acestei competențe, și organele de urmărire penală, desigur,
numai pe parcursul primei faze de judecată, cea a urmării penale.87

83Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Edi tura Hamangiu,
2017, p. 175,
84Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Noul Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu, 2014,
p. 44,
85Andrei Zafiu, Procedură penală, Partea generală. Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 75,
86Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic,
București, 2015,p. 272,
87Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic,
București, 2015,p. 273,

23
În faza de judecată, acțiunea penală se exercită, în principal de către procuror,
persoana vătămată avâns, de asemenea, posibilitatea de a susține exercițilul acțiunii.88
Acțiunea penală poate fi exercitată și de persoana vătămată atunci când, punerea în
mișcare a acțiunii penale este posibilă doar după plângerea prealabilă a acesteia, iar
activitatea persoanei văt ămate completează pe cea a procurorului, care, în mod evident nu
poate fi exclus de la exercitarea acțiunii penale.
Persoana vătămată poate îndeplini singură activitățile de exercitare a acțiunii penale
când instanța a fost sesizată prin plângere prealabil ă.89
Odată declanșată acțiunea penală, acea sta nu mai poate fi stopată de cel care a
declanșat -o, Ministerul Public, urmând ca epuizarea acesteia să fie constatată de regulă
printr-o hotărâre judecătorească de către instanța care judecă cauza în speță. .90
După punerea în mișcare a acțiunii penale, aceasta trebuie susținută prin îndeplinirea
unui complex de activități și acte procesuale care să dinamizeze procesul penal și să ducă la
efectiva realizare a obiectului acțiunii penale, adică tragearea la răspun dere penală.91
Prin exercitarea acțiunii penale se presupune desfășurarea unor activități de natură
procesuală în primul rând din partea subiectului activ al acestuia, procurorul fiind cel mai
implicat. Dacă acțiunea penală aparține statului, în numele căruia este angajată răspunderea
penală, pentru procuror constituie o obligație punerea în mișcare a acțiunii penale și
exercitarea ei, dacă sunt întrunite condițiile obligatorii prevăzute de lege. De altfel, atribuțiile
procurorului, exercitarea acțiunii penale este prevăzută de lege în mod expres.92
De aici rezultă o nouă diferență între Noul Cod de procedură penală și Codul de
procedură anterior prin participarea procurorului la judecată care în prezent este obligatorie,
exercitând un rol activ în vedere a realizării adevărului și a respectării dispozițiilor legale.93

88Neag u, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic,
București, 2015, p. p. 273 ,
89Gavril Paraschiv, Daniel – Ștefan Paraschiv, Simona Duțu, Drept procesual penal, partea generală, Editura
CONPHYS,Rm. Vâlcea, 2007, p.104 ,
90Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,
2017, p. 173,
91Marius Eugen Radu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura Universitară, București,2014, p.93,
92Anastasiu Crișu , Drept procesual penal. Partea generală, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,
2017, p. 180,
93Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2017, p.61,

24
Exercitarea acțiunii penale reprezintă, în faza de urmărire penală, stângerea,
administrarea și verificarea tuturor probelor în baza cărora se poate dispune trimiterea în
judecată sau, după c az a clasării care să conducă la stingerea acțiunii penale.94
Acțiunea penală se exercită atunci când există probe din acre rezultă presupunerea
rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există cazuri care împiedică exercitarea
acesteia.95
Conform articolului 14, alineatul 3, acțiunea penală se poate exercita acțiunea penală
conform legii. Apreciem că textul menționat trebuie intrepretat restrictiv, deoarece, așa cum
am menționat anterior că acțiunea penală nu se poate exercita în faza punerii în executare a
hotărârior judecătorești, pentru motivul că, odată pronunțată hotărârea penală de condamnare,
acțiunea penală se stinge și are autoritate de lucru judecat.96
CAPITOLUL 5. STINGEREA ACȚIUNII PENALE
5.1 Noțiunea preliminară privind stingerea ac țiunii penale
Finalitatea acțiunii penale se materializează într -un ultim moment, și anume stingerea
acțiunii penale, relementată în mod distinct de către lugiuitor prin dispozițiile art. 17 CPP, în
cursul urmăririi penale, acțiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunțare la urmărirea
penală, în conițiile prevăzute de lege. În cursul judecății, acțiunea penală se stinge prin
rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la aplicara pedepsei,
amânarea aplicării pedepsei, a chitare sau încetare a procesului penal.97
Prin stingerea acțiunii penale se înțelege epuizarea acesteia printr -una din modalitățile
prevăzute de lege. Momentul final al acțiunii penale marchează și momentul în care dispare
contexul judiciar pnetru desfășur area activității într -o cauză penală, procesul penal în sens
strict.98
Din punct de vedere judiciar stingerea acțiunii penale implică dispunerea sau
pronunțarea unei soluții, concretizate într -un act procesual specific, de rezolvare a cauzei.99

94Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2017, p.60,
95Marius Eugen Radu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura Universitară, București,2014, p.93,
96Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura Universul Juridic ,
București, 2015, p. 272,
97Codul Penal și Codul de Procedură Penală, Editura Universul Juridic, Burești, 2017, art. 17, p. 178,
98Andrei Zafiu, Procedură penală, Partea generală. Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2014, p.77,
99ibidem.,

25
Stingerea acț iunii penale existentă virtual în norma juridică are loc înainte de punerea
acțiunii în mișcare ori de câte ori se constată existența vreuneia dintre cauzele art 10 CPP,
Există două mari categorii de modalități de stingere a acțiunii penale:
a) modalități naturale destingere a acțiunii penale intervin atunci când acțiunea își
realizează obiectul, adică acela de tragere la răspundere penală.
Raportându -ne la dispozițiile legale, art.396, alin (2) -(4) CPP, soluțiile prin care
acțiunea penală se stinge prin re alizarea obiectului său, acela de tragere la răspundere penală
sunt: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei. Aceste
soluții se fundamentează material pe viovăția subiectului pasiv al acțiunii, ce presupune
constatarea, d incolo de orice bănuială rezonabilă că fapta nu există, nu constituie infracțiune
și fapta nu este săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.100
b) modalitățile provocate de stingerea acțiunii penale care împiedică realizarea
obictului acțiunii.
Aceste modalităț i se fundamentează pe incidența unor impedimente expres prevăzute
de lege care afectează aptitudinile funcțională a acțiunii. În materie penală reprezintă
impedimente reglementate de lege, prin art. 16 CPP, sub titulatura cazurilor care împiedică
punerea î n mișcare a acțiunii penale. În funcție de momentul în care intervin, cazurile au
caracter impeditiv, adică împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, fie un caracter
extinctiv, cele care sting acțiunea deja pornită.101
5.2 Cazurile care împiedică puner ea în mișcare și exercitarea acțiunii penale
Cazurile care împiedică punerea în mișcare sau, ulterior exercitarea ei și care, odată
constatate, impun stingerea acesteia sunt cuprinse în Noul Codul de procedură penală, art. 16.
Având în vedere precizările anterioare referitoare la factorii acțiunii în justiție,
observăm că unele dintre cazuri constau în lipsa de temei al acestuia.102
În funcție de natura lor și efectele pe acre le produc privind soluțiile determinate de
existența lor, aceste cazuri sunt clasi ficate de două c ategorii: cazuri de împiedicare rezultate

100Andrei Zafiu, Procedură penală, Pa rtea generală. Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 77,
101ibidem.,
102Anastasiu Crișu, Drept Procesual Penal. Partea Generală, Conform noului Cod de procedură penală, Ediția a
2-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2017, p. 182,

26
din lipsa de temei al acțiunii penale și cazuri de împiedicare rezultate din lipsa de obiect al
acțiunii penale sau exercitarea numai cu îndeplinirea unor condiții prevăzute în lege.103
Acțiunea penal ă nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu poate fi
exerciata dacă:
a) Fapta nu există,
Pentru existența unei infracțiuni, trebuie să se săvârșească o faptă, având în vedere că
singurul temei al răspunderii penale este să vârșirea unei infracțiuni, așa cum prevede legea,
pe de altă parte, acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspunderea penală a persoanei care
a săvârșit infracțiunea, practic, inexistența infracțiunii conduce la imposibilitatea tragerii la
răspundere penală a unei persoane, situație în care se vor dispune clasarea, în faza de
urmărire penală, și achitarea, în faza de judecată.104
Constatarea de către organul judiciar a inexistenței unei fapte materiale concludente
impunerea acesteia vreunei persoane. Achitarea autorul ui pentru inexistența faptei conduce și
la achitarea complicelui, chiar dacă acesta a decedat pe parcursul procesului penal, fiind
greșită soluția de încetare a procesului penal.105
”Noțiunea de inexistență a faptei, în accepțiunea art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură
penală, se rezumă la inexistența acțiunii sau inacțiunii care constituie elementul material al
textului de incriminare, chiar dacă o anumită acțiune sau inacțiune există, dar care excede
elementului material al infracțiunii.
Spre exemplu dacă o x reclamă că y a forțat -o să întrețină relații sexuale, infracțiunea
cercetată va fi cea de viol. Dacă probatoriul administrat în cauză atestă că a existat un act sau
raport sexual, dar acesta a fost liber consimțit, soluția ce se impune este achitarea, dar nu pe
motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, ci pentru că fapta care constituie elementul
material al infracțiunii (constrângerea în întreținerea de relații sexuale) nu există. Totodată
dacă probatoriul administrat nu poate dovedi mai presu s de orice bănuială legitimă că
infracțiunea de viol a fost comisă, achitarea se impune tot în baza art. 16 alin. (1) lit. a) Cod
procedură penală, și nu în baza art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală, întrucât dubiul nu
se referă la autorul faptei , ci la existența în sine a acțiunii care constituie elementul material al
infracțiunii de viol.

103ibidem.,
104Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2017, p.62,
105Marius Eugen Radu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura Universitară, București,2014, p.98,

27
Achitarea în baza art. 16 alin.(1) lit. c) Cod procedură penală se impune în cazurile în
care dubiul planează asupra autorului acțiunii sau inacțiunii incrimin ate, dar acțiunea sau
inacțiunea care constituie elementul material al infracțiunii există și este dovedit.
Achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) Cod procedură penală se impune în cazurile în
care acțiunea sau inacțiunea cercetată există, și face parte din elementul material al
infracțiunii, dar fie nu este întrunită o cerință esențială care întregește ele mentul material (ca
spre exemplu în cazul infracțiunii de înșelăciune când acțiunea sau inacțiunea de inducere în
eroare există, dar nu este îndeplinită cerința esențială a producerii unei pagube), subiectul
activ sau pasiv nu îndeplinește cerințele textul ui de incriminare (ca în cazul infracțiunii de
delapidare, când acțiunile de însușire, folosire sau traficare a bunurilor aflate în gestiune sau
conservare nu au fost comise de unele din persoanele indicate în textul de incriminare, ca de
exemplu angajatul unei întreprinderi individuale sau al unei asociații care nu are personalitate
juridică), sau nu sunt îndeplinite unele cerințe legate de latura subiectivă a infracțiunii
(precum scopul însușirii în cazul infracțiunii de furt, în cazul în care spre exempl u autorul
sustrage un bun aflat în detenția altuia, fără acordul acestuia, dar nu în scop de a și -l apropia,
ci în scopul unor șicane)”. (Judecătoria Bistrița, Sentința penală nr. 173/15 februarie
2017 , www.rolii.ro ). 106
b) Fapta nu este prevăzută de legea penală o ri nu a fost săvârșită cu vinovă ția
prevăzută de lege,
Pornind de la definiția din Codul de procedură penală, infracți unea este fapta prevăzută de
legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit -o,
legiuitorul a statuat prin dispozițiile legale ale Codului de procedură penaă, cele două
impedimente pentru punerea în mișcare a acț iunii penale sau pentru exercitarea acesteia, care
reprezintă de fapt tipicitatea obiectivă sau chiar subiectivă ca trăsătură esențială a unei
infracțiuni.107
În acest caz, fapta comisă de către făptuitor nu este prevăzută de legea incriminatorie și nu
este sancționată ca fiinf infracțiune, ea putând fi o contravenție sau o faptă care atrage
sancțiuni materiale sau chiar situații disciplinare în unele cazuri.108

106http://www.legal -land.ro/temeiurile -achitarii -art-16-alin-1-lit-b-si-c-ncpp/ ,
107Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2017, p.62,
108Ion Poiană, Ioana Păcurariu, Drept procesual penal, par tea generală, Editura Universul Juridic, București,
2014, p.55,

28
Potrivit art. 1 din Codul penal, Legea penală prevede faptele are constituie infracțiuni:
nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea
penală la data când aceasta a fost săvârșită.
Teza I -a, fapta penală nu este prevăzută de legea penală, operează, în principiu, in rem
și presupune lipsa tipicității obiec tive, atunci când se reține incidența dezincriminatorii ori
când fapta comisă este de natură civilă ori o contravenție sau când nu sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii de factură obiectivă ori când subiectul activ nu
întrunește cerințele speciale prevăzute de lege. Teza a II -a, operează in personam și vizează
cazurile când lipsește tipicitatea subiectivă a faptei.109
SENTINȚĂ PENALĂ/ NR. 16/2015/ 17.02.2015
Domeniu asociat: Plângere împotriva soluției de neurmărire.
Titlu: Temeiul prevăzut de art. 16 lit. b C.pr.pen. Fapta nu este prevăzută de legea
penală.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petenta S.E. împotriva ordonanței nr.
13/P/2014 din 20.11.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Dezbaterile au avut loc în ședin ța din camera de consiliu din data de 10.02.2015, fiind
consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta
încheiere, când judecătorul, având în vedere dispozițiile art. 391 alin. 1 C.pr.pen., a stabilit
termen pen tru pronunțare la data de 17.02.2015.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Deliberând asupra plângerii formulate de petenta S.E., constată următoarele:
Prin ordonanța nr. X/P/2014 din 20.11.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b, art. 314 alin. 1 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 16
alin. 1 lit. b C.pr.pen., clasarea cauzei privind pe suspectul P.V., cercetat sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de omor, prevăzute de art. 188 C.pen., soluție ce a fo st menținută prin
ordonanța de respingere a plângerii nr. Y/II/2/2014 din 30.12.2014 a prim -procurorului
Parchetului de pe lângă Tribunalului Gorj.
Împotriva soluției a formulat plângere petenta S.E., mama defunctului S.I., cauza fiind
înregistrată pe rolu l Tribunalului Gorj sub numărul Z/95/2015 la data de 22.01.2015.
În motivarea plângerii s -a arătat că în mod greșit s -a reținut de către procuror că fapta nu
există, arătându -se că ordonanța este total nemotivată și că ar fi necesară efectuarea unei

109Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală, Partea generală, Ediția a II -a, Editura Universul Juridic, București,
2017, p.87,

29
expert ize mai atente a securii, pentru a se stabili dacă aceasta era aptă să provoace leziunile
constatate la nivelul craniului, în cauză fiind indicii temeinice că a fost săvârșită infracțiunea
de omor.
De asemenea, s -a arătat că în motivarea ordonanței de clas are se reține faptul că
victima consumase băuturi alcoolice, aspect ce se contrazice cu raportul de expertiză medico –
legală, din care rezultă că victima nu consumase alcool înainte de deces.
Astfel, a solicitat admiterea plângerii și restituirea cauzei la procuror pentru completarea
probatoriului, în sensul de a se efectua o expertiză pentru a se stabili legătura de cauzalitate
dintre leziunile atestate în actul medico -legal și decesul victimei, precum și pentru
identificarea autorului sau autorilor faptei.
În conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. 2 C.pr.pen., în procedura de cameră
preliminară s -a stabilit termen de soluționare a plângerii la data de 10.02.2015, termen pentru
care au fost citate părțile, comunicându -se copia plângerii Parchetului de p e lângă
Tribunalului Gorj și intimatului P.V., cărora li s -a pus în vedere că au posibilitatea de a
depune note scrise cu privire la temeinicia ori admisibilitatea plângerii.
Cu adresa nr. X/P/2014 din 27.01.2015, a fost înaintat dosarul nr. Parchetului de pe
lângă Tribunalul Gorj, iar până la termenul de soluționare, intimatul nu a depus la dosar note
scrise, însă fiind prezent la termenul de judecată, a solicitat respingerea plângerii, arătând că
este nevinovat.
Analizând actele si lucrările dosarului, ju decătorul de cameră preliminară constată că
plângerea este nefondată, astfel că, în baza art. 341 alin. 6 lit. a C.pr.pen. o va respinge, din
următoarele considerente:
Prin ordonanța nr. X/P/2014 din 20.11.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b, art. 314 alin. 1 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 16
alin. 1 lit. b C.pr.pen., clasarea cauzei privind pe suspectul P.V., cercetat sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de omor, prevăzute de art. 188 C.pen.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, s -a reținut că la data de 11.12.2013, lucrătorii
Postului de Poliție A. s -au sesizat în baza unei adrese a Spitalului Clinic Județean de Urgență
Craiova cu privire la decesul numitului S.I. din comuna A., satul B., județ ul Gorj, deces
survenit în condiții suspecte.
Prin ordonanța cu nr. N/P/2013 din data de 24.12.2013 a Parchetului pe lângă
Judecătoria Tg. Cărbunești s -a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea
Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj unde a fost înregistrat sub nr. X/P/2014, iar prin
rezoluția din data de 21.01.2014 în cauză s -a dispus începerea urmăririi penale față de

30
suspectul P.V. pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 Cod penal, constând în
aceea că în noaptea de 10.02.2012 ar fi aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente lui
S.I., lovituri în urma cărora acesta a decedat.
Din actele efectuate a rezultat că suspectul P.V. locuiește cu familia sa în comuna A.,
satul B., județul Gorj, peste drum de locuința persoanei dec edate S.I., iar între cei doi exista o
veche relație de prietenie.
Victima S.I. a locuit la imobilul proprietate personală împreună cu numita U.D., cu
care avea o relație de concubinaj ce data de circa 12 ani însă, ca urmare a faptului că între
aceștia au intervenit neînțelegeri legate de consumul de alcool al victimei dar și a faptului că
a agresat -o, aceasta a părăsit locuința comună la începutul lunii noiembrie 2013, cu circa trei
săptămâni înainte de a interveni decesul lui S.I.
S-a reținut în acest con text că victima S.I. obișnuia să consume alcool în cantități
însemnate, lucru pe care îl făcea împreună cu prietenul său, suspectul P.V. Pe fondul
consumului de alcool starea de sănătate a victimei s -a deteriorat în timp astfel încât, în urmă
cu circa patr u sau cinci ani, acesta a început să prezinte simptomele unor afecțiuni care se
manifestau între altele prin pierderea bruscă a cunoștinței, aspecte ce sunt relatate amănunțit
de persoanele apropiate ale victimei care au intervenit pentru a da ajutor acest uia în mai
multe rânduri. În acest sens s -a reținut în special declarația concubinei victimei, martora
U.D., care amintește de un diagnostic de "sevraj alcoolic";, declarație ce se coroborează cu
cele ale martorilor S.I. (fratele victimei, care a transport at la rândul său pe acesta la spital în
Tg-Jiu de circa două ori) și B.I. dar și cu cele ale suspectului, persoane care au intervenit de
mai multe ori la solicitarea martorei pentru a da ajutor lui S.I. care era în stare de
inconștiență.
Martorii mai amint esc și împrejurarea că în cercul de prieteni ai victimei nu se mai
aflau alte persoane apropiate în afara concubinei și a suspectul ui P.V., iar consumul de alcool
nu transforma comportamentul celor doi prieteni, persoane despre care se cunoaște că nu s -au
certat niciodată și nu s -au lovit între ele sau cu alți cetățeni, adoptând în general o atitudine
foarte pașnică în comunitate. De asemenea, martorii au remarcat că episoadele care s -au
soldat cu pierderea cunoștinței victimei coincideau în general cu aba ndonul tratamentului
medicamentos și al reluării obiceiului de a consuma alcool de către S.I.
Același comportament a fost remarcat la victimă și cu circa două luni înainte de a
interveni decesul acestuia, când S.I. a reînceput să consume alcool, fapt ce a determinat pe
concubina sa U.D. să încerce să intervină însă, urmare a unui conflict în care S.I. a lovit -o,
martora a părăsit locuința comună.

31
Rămas singur la locuința sa, S.I. a continuat abuzul de alcool, astfel cum a făcut și în sera
zilei de 09.12.201 3, când a consumat aproape un litru de vin de casă împreună cu suspectul
P.V. la locuința acestuia din urmă după care, deoarece victima a afirmat că nu se simte bine,
suspectul a condus -o la locuința sa unde a hotărât să rămână să îl supravegheze, așa cum
anterior îi ceruse chiar și martora U.D.
Potrivit declarațiilor suspectului, în dimineața zilei de 10.12.2013, victima S.I. a
menționat că merge afară pentru a -și satisface nevoile fiziologice, dar a refuzat să fie însoțit,
motiv pentru care l -a așteptat o perioadă de timp aproximată la circa o jumătate de oră după
care, observând că nu se mai întoarce, a ieșit la rândul său afară. Aici l -a identificat pe S.I.
căzut în stare de inconștiență în curtea locuinței sale, la circa 2 metri distanță de scara pe car e
se face accesul în casă, fapt ce l -a determinat să ceară de îndată intervenția membrilor
familiei victimei care locuiesc la circa 1 km distanță. Suspectul s -a întors împreună cu fratele
victimei, martorul S.I. iar mai apoi, ajutați și de martorii B.S. și B.I. (vecini ai victimei), au
transportat pe S.I. în locuință unde a fost schimbat de hainele murdare de noroi, iar mai apoi
transportat la salvarea anunțată de martorul S.I.
Victima a fost transportat mai întâi la Spitalul orășenesc din Tg Cărbunești, ia r mai
apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde pe data de 11.12.2013 a decedat.
Din raportul de constatare medico -legală autopsie reiese că victima prezenta mai multe
leziuni, o plagă și mai multe echimoze și escoriații la nivelul capului, toracelui și membrelor
superioare, iar decesul a fost provocat de o leziune (plagă) localizată la nivelul craniului,
traumatism cranio -cerebral grav cu hematom subdural bilateral. Același raport reține că
moartea victimei a fost violentă, ea s -a datorat h emoragiei și dilacerării meningo -cerebrale
urmare a uni traumatism cranio -cerebral grav cu hematom subdural bilateral (operat pe
stânga) și că leziunile traumatice constatate s -au putut produce prin lovire cu și de corpuri
dure în condițiile ce urmează a f i stabilite de anchetă.
S-a concluzionat totodată că între leziunile cranio -cerebrale și deces există legătură de
cauzalitate directă, iar moartea poate data din data de 11.12.2014.
Având în vedere cele reținute mai sus și suspiciunea creată de posibilitat ea ca victima
să fi suferit o parte a leziunilor ca urmare a lovirii cu corpuri dure, în cauză au fost efectuate
primele investigații pe data de 11.12.2013.
Astfel, cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate și urme sau pete de lichid
brun-roșcat. Acestea au fost identificate în apropierea locului unde a fost găsită victima, pe un
buștean de viță -de-vie, dar și în apropierea scării de acces în l ocuință, în partea stângă, pe
temelia casei unde observă o pată accentuată, cu scurgere, din aceeași culoare brun -roșcat

32
aspecte evidențiate de procesul -verbal de cercetare la fața locului dar și în fotografiile atașate
în cadrul unei planșe. Urme/pete de culoare brun -roșcată au fost identificate și pe temelia
locuinței victimei, pe părțile laterale ale casei în raport de latura pe care se face accesul,
acestea având drept caracteristică faptul că par a fi produse prin ștergere/atingere și nu prin
picurare sau contact direct cu sursa care le -a produs. De asemenea, de pe tulpina unui buștean
de viță -de-vie lângă care a fost găsită victima și care prezenta urme accentuate de lichid
având culoarea brun -roșcată au fost ridicate probe biologice în vederea continu ării
cercetărilor.
Cu privire la evenimentul din dimineața zilei de 10.12.2013 au fost audiate și
persoanele care au ajuns primele la fața locului respectiv martorii S.I., B.S. și B.I., dar și
vecini ai victimei și suspectului, respectiv numiții B.D., P.M. I., D.I., S.R. și P.E., care au
confirmat la rândul lor că S.I. obișnuia să consume alcool, fapt din cauza căruia acesta avea
probleme medicale care au făcut și în trecut necesară intervenția Serviciului de Ambulanță.
Menționează acești vecini că în seara decesului lui S.I. nu au remarcat strigăte sau zgomote
suspecte, arătând totodată că nu cunosc detalii legate de împrejurările în care victima a suferit
leziunile ce i -au produs decesul.
Suspectul P.V. și martorii S.I., B.S. și B.I., inclusiv martora S.E., au fost interogați cu privire
la momentele de care au luat cunoștință de starea victimei în dimineața de 10.12.2013, iar
declarațiile acestora confirmă împrejurarea că suspectul a înștiințat membrii familiei cu
privire la faptul că S.I. este căzut și dece dat în curtea casei sale, că victima era căzută pe spate
în stare de inconștiență la o distanță de circa 2 -3 metri în fața scării de acces în locuință, că
acesta avea obiectele de îmbrăcăminte foarte murdare de pământ (noroi) și că, deoarece
victima mai re spira, l -au transportat cu o pătură în locuință unde a fost schimbat și curățit.
Nici unul dintre acești martori nu a remarcat în aceste împrejurări ca suspectul să
prezinte la rândul său urme sau pete de murdărie pe haine cum avea victima sau ca obiectele
sale de îmbrăcăminte să prezinte semne de rupere, tragere sau alte urme de deteriorare care să
trădeze suspiciunea unui angajament fizic intens, de genul unui conflict fizic cu victima care,
din punct de vedere fizic, era mult mai dezvoltat decât suspectu l.
De asemenea, martorii B.S. și B.I. nu au remarcat în acele împrejurări ca P.V. să aibă
o atitudine sau un comportament anormal de natură a atrage atenția asupra sa dar și faptul că
nici una dintre persoanele prezente în acele împrejurări nu a menționat ipoteza sau
posibilitatea ca S.I. să fi fost lovit de suspect sau de altă persoană cu scopul de a -i suprima
viața.

33
Continuând investigațiile, în cauză s -a procedat și la efectuarea unor expertize genetice
judiciare. Astfel, prin raportul de expertiză judic iară nr. A…/2828/2014 din 07.05.2014 al
INML Mina Minovici București s -a concluzionat că analiza urmelor prelevate de pe tulpina
viței-de-vie din curtea victimei S.I. a pus în evidență un profil ADN masculin ce aparține
victimei S.I., iar caracterele genet ice din profilul ADN al suspectului P.V. nu se găsesc
evidențiate la nivelul acestei urme. De asemenea, prin raportul de expertiză judiciară nr.
A…/2828/2014 din septembrie 2014 al INML Mina Minovici București s -a concluzionat și
că analiza genetică a urme lor suspecte de culoare brună ridicate de pe coada de lemn a
securii, imediat sub partea metalică, nu a pus în evidență material genetic de natură umană.
Tot cu scopul de a obține indicii relevante cu privire la implicarea suspectului în
evenimentul prin c are victima S.I. a suferit leziunile care final i -au produs decesul, în cauză s –
a dispus testarea sa cu tehnica de detecție comportamentului simulat iar prin raportul de
constatare criminalistică nr. … din data de 04.11.2014 s -a concluzionat că răspunsuril e lui
P.V. întrebările relevante cauzei privind săvârșirea infracțiunii de omor nu au provocat
modificări specifice comportamentului simulat – subiectul fiind sincer.
În raport de toate aceste elemente de fapt reținute pe baza probatoriului administrat, s -a
constatat că în cauză nu există probe sau indicii care să conducă dincolo de orice îndoială
rezonabilă la concluzia că leziunile constatate pe corpul victimei S.I., leziuni care au produs
în final decesul acestuia, sunt urmarea unor acte de agresiune sau lovire exercitate de către
suspectul P.V. sau de altă persoană. În schimb, a considerat procurorul că probatoriul
administrat atestă că victima S.I. avea afecțiuni medicale la data decesului, afecțiuni care, pe
fondul consumului de alcool provocau acestui a o stare evidentă de vulnerabilitate fizică,
manifestată în special prin pierderea bruscă a cunoștinței.
Acest context, favorizat și de faptul că S.I. încetase a mai respecta tratamentul
medicamentos prescris pentru ameliorarea simptomelor, a condus în fi nal la autoaccidentarea
victimei în dimineața zilei de 10.12.2013, eveniment ce s -a produs în momentul în care acesta
încerca a se deplasa pe întuneric, sub influența unei stări precare a sănătății.
S-a apreciat că o asemenea ipoteză este susținută în mod temeinic și de urmele găsite la fața
locului, o pată de sânge fiind identificată în apropierea locului unde a fost găsită victima, pe
un buștean de viță -de-vie, iar o alta, profundă, în apropierea scării de acces în locuință, în
partea stângă, pe temelia c asei, unde a fost identificată o pată accentuată, cu scurgere, din
aceeași culoare.
Pe de altă parte, comportamentul suspectului nu a trădat atitudinea unei persoane preocupate
de a ascunde săvârșirea unei infracțiuni grave, pentru care nu avea nici o moti vație rațională,

34
din moment ce viza pe singurul și cel mai bun prieten al său, iar obiectele sale de
îmbrăcăminte nu prezentau urme sau indicii care să facă a se presupune că acesta a avut o
altercație cu victima în dimineața zilei de 10.12.2013.
Mai mult, imediat după constatarea stării în care se afla victima, prima reacție a
suspectului a fost aceea de a alarma pe membrii familiei, împreună cu care s -a deplasat pentru
a lua primele măsuri la fața locului, atitudine care indică comportamentul unei persoan e care
nu este preocupată de ascunderea unei fapte grave la care tocmai a participat, ci a unei
persoane care a reacționat spontan în asemenea situații.
Prin urmare, întemeindu -se pe toate aceste considerente, procurorul a reținut în final că fapta
cu priv ire la care s -au sesizat organele de poliție nu este prevăzută legea penală, astfel încât s –
a dispus clasarea cauzei față de suspectul P.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.
188 C.pen., în acord cu dispozițiile art. 16 lit. b C.pr.pen.
Judec ătorul de cameră preliminară, observând toate probele administrate în cursul urmăririi
penale, reține că soluția adoptată de procuror, de clasare a cauzei față de suspectul P.V.
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 188 C.pen., este legală și te meinică, având în
vedere următoarele considerente.
Astfel, în speța dedusă judecății, organele de cercetare penală au desfășurat o anchetă
concretă și efectivă cu privire la moartea survenită în condiții suspecte a numitului S.I., deși
nu au stabilit în mo d clar și neechivoc ceea ce s -a întâmplat și circumstanțele în care s -a
produs acest deces.
Pe de altă parte, reține judecătorul că organele de cercetare penală au desfășurat o
anchetă amplă cu privire la moartea survenită în condiții suspecte a numitului S.I., ancheta ce
a cuprins o cercetare la fața locului, audierea în calitate de martori a persoanelor care au ajuns
primele la fața locului, vecini ai victimei și ai suspectului, membrii ai familiei defunctului,
audierea suspectului P.V.; efectuarea unor e xpertize genetice judiciare, precum și testarea
suspectului cu tehnica de detecție a comportamentului simulat.
Astfel, în urma cercetării la fața locului efectuate la data de 11.12.2013, au fost
identificate urme sau pete de lichid brun -roșcat, în apropier ea locului unde a fost găsită
victima, pe un buștean de viță -de-vie, în apropierea scării de acces în locuință, în partea
stângă, pe temelia casei, pe părțile laterale ale casei în raport de latura pe care se face accesul,
dar și pe coada de lemn a unei se curi, cu această ocazie fiind ridicate probe biologice.
În continuare, s -a procedat la efectuarea unor expertize genetice judiciare a urmelor biologice
prelevate cu ocazia cercetării la fața locului.

35
Din raportul de expertiză judiciară al I.N.M.L. Mina Min ovici București, care a avut
ca obiective stabilirea profilului genetic al probei prelevate de pe tulpina viței -de-vie din
curtea victimei S.I. și compararea acesteia cu profilul ADN de referință aparținând mamei
sale, S.E. și cu profilul ADN de referință aparținând suspectului P.V., a rezultat că din
comparația profilului ADN al numitei S.E. cu profilul ADN masculin evidențiat de pe tulpina
viței de vie reiese că între cele două persoane se poate stabili o relație de înrudire directă de
tip mamă -fiu și că analiza genetică a urmelor ridicate de pe tulpina viței de vie a pus în
evidență un profil ADN masculin ce aparține victimei S.I., iar caracterele genetice din
profilul ADN al suspectului P.V. nu se găsesc evidențiate la nivelul acestei urme.
De asemenea, prin raportul de expertiză judiciară efectuat de I.N.M.L. Mina Minovici
București cu privire la analiza genetică a urmelor biologice ridicate de pe securea – corp
delict, respectiv de pe coada de lemn și imediat sub partea metalică a acesteia, s -a constata t că
nu a fost evidențiat ADN uman, cel mai probabil datorită absenței, cantității extrem de mici
sau degradării materialului genetic sub influența factorilor de mediu, astfel că judecătorul de
cameră preliminară constată că ar fi inutilă o nouă expertiză a securii, pentru a se stabili dacă
aceasta era aptă să provoace leziunile constatate la nivelul craniului, așa cum a solicitat
petenta în plângere, concluziile expertizei fiind fără echivoc în sensul că nu există material
genetic de natură umană pe aceast ă secure.
Totodată, în cursul urmăririi penale suspectul P.V. a fost testat cu tehnica de detecție
comportamentului simulat, iar prin raportul de constatare criminalistică s -a concluzionat că
răspunsurile lui P.V. întrebările relevante cauzei privind săvâr șirea infracțiunii de omor,
respectiv dacă în noaptea de 9/10.12.2013 a lovit cu ceva, a bătut sau a agresat fizic pe S.I.,
nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat, subiectul fiind sincer. Acest
aspect se coroborează că faptul că suspe ctul, după ce a găsit victima nu a fugit, nu s -a ascuns,
a stat la dispoziția organelor de urmărire penală, astfel încât nimic din comportamentul său
ulterior nu a relevat vreun indiciu în sensul că i -ar fi teamă de o eventuală tragere la
răspundere penală sau s -ar fi simțit vinovat.
În aceste condiții, având în vedere și relația de prietenie între victimă și suspect, judecătorul
reține că un eventual mobil al crimei lipsește.
De asemenea, reține judecătorul de cameră preliminară că din raportul de constata re
medico -legală autopsie reiese că victima prezenta mai multe leziuni, o plagă și mai multe
echimoze și escoriații la nivelul capului, toracelui și membrelor superioare, decesul fiind
provocat de un traumatism cranio -cerebral grav cu hematom subdural bila teral. Același raport
constată că moartea victimei a fost violentă, ea s -a datorat hemoragiei și dilacerării meningo –

36
cerebrale urmare a unui traumatism cranio -cerebral grav cu hematom subdural bilateral și că
leziunile traumatice constatate s -au putut prod uce prin lovire cu și de corpuri dure și că
sângele recoltat de la cadavru nu conține alcool. De asemenea, concluziile raportului stabilesc
că între leziunile cranio -cerebrale și deces există legătură de cauzalitate directă.
Analizând acest raport, judecătorul reține că plaga ce a condus la decesul victimei este situată
în zona parieto -occipitală stânga, fără să se fi produs o fractură craniană.
Având în vedere leziunile suferite de victimă, se poate reține că acestea s -au produs prin
decelerație, da t fiind consumul de alcool și starea de sănătate precară a victimei. Spre
deosebire de leziunile produse prin lovire (prin accelerație), ori de câte ori un obiect mecanic
în mișcare lovește capul în poziție staționară, leziunile produse prin cădere se loca lizează pe
părțile proeminente ale capului și corpului, se asociază cu leziuni ale membrelor, grație
mecanismelor de apărare la cădere, prin reflexe de postură și coincid totdeauna cu o cauză de
cădere (ebrietate, afecțiuni neurologice), cum este cazul în prezenta speță.
Din fotografiile judiciare depuse la dosar, cel mai probabil victima a căzut și s -a lovit
cu capul de temelia casei (unde s -au găsit urme importante de sânge – fila 78 d.u.p.), iar
ulterior s -a târât, așa explicându -se urmele de sânge găsit e pe sol, buștean de vie și temelia
casei.
Faptul că, cu ocazia autopsiei nu s -a putut preciza obiectul vulnerant ce a determinat leziunea,
iar la fața locului nu s -au identificat corpuri delicte de acest gen, conduc la concluzia că
suspectul nu a lovit vi ctima.
Reține judecătorul de cameră preliminară, că împrejurarea că în motivarea ordonanței se
reține că victima consumase băuturi alcoolice în seara incidentului, iar în raportul de
constatare medico -legală se concluzionează că victima nu consumase alcool înainte de deces,
nu prezintă relevanță, din moment ce victima consumase oricum o cantitate mică de alcool
(cca 500 ml) în seara de 09/10.12.2013, iar decesul a survenit la data de 11.12.2013, deci
după aproape două zile, interval de timp suficient pentru ca alcoolul să fie eliminat natural
din sângele victimei, prin metabolizare.
De asemenea, apare ca inutilă și solicitarea petentei în sensul de a se restitui cauza la procuror
pentru efectuarea unei expertize care să stabilească legătura de cauzalitate di ntre leziunile
atestate în actul medico -legal și decesul victimei, din moment ce din raportul de constatare
medico legală rezultă clar că între leziunile cranio -cerebrale și deces există legătură de
cauzalitate directă, iar celelalte leziuni pe care le pre zenta victima și constatate în același
raport, respectiv echimoze și escoriații la nivelul capului, toracelui și membrelor superioare,
nu au contribuit la decesul victimei, fiind leziuni provocate de cădere.

37
În concluzie, apreciază judecătorul de cameră pr eliminară că în mod corect procurorul, în
raport de elementele de fapt reținute pe baza amplului probatoriu administrat în cursul
urmăririi penale, a considerat că în sarcina intimatului P.V. nu se poate reține infracțiunea de
omor asupra victimei S.I., co nstatând că în cauză nu există probe sau indicii care să conducă
dincolo de orice îndoială rezonabilă la concluzia că leziunile constatate pe corpul victimei
S.I., leziuni care au produs în final decesul acestuia, sunt urmarea unor acte de agresiune
exerci tate de către suspectul P.V. asupra acestuia.
În final, reține judecătorul de cameră preliminară că fapta reprezentată de decesul
numitului Sanda Ion, cunoscut cu afecțiuni medicale manifestate prin pierderea bruscă a
cunoștinței, amplificate pe fondul con sumului de alcool și al nerespectării tratamentului
medicamentos prescris, în raport de amplul probatoriul administrat, nu poate conduce la
reținerea unei morți suspecte, în cauză nefiind indicii rezonabile în sensul că acesta a fost
ucis, ci mai degrabă c ă moartea acestuia a fost una accidentală, așa cum implicit reține și
procurorul. Astfel, din piesele dosarului rezultă că numitul Sanda Ion, cu o stare de sănătate
precară, încercând să se deplaseze pe întuneric, sub influența băuturilor alcoolice, s -a
autovătămat, producându -și singur leziunile constate prin actul medico legal, leziunea de la
nivelul craniului conducând în final la decesul său, iar această faptă nu este prevăzută de
legea penală.
În lumina celor de mai sus, potrivit dispozițiilor art. 341 alin. 6 lit. a C.pr.pen.,
plângerea dedusă judecății urmează să fie respinsă ca nefondată, cu consecința menținerii ca
legale a soluției adoptate de procuror.110
c) Nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea ,
Art. 97 prevede că, se cnstituie probă orice element de fapt care servește la
constatarea existenței ori inexistenței unei infracțiuni, la identificarea personei care a săvârșit –
o și la cunosșterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie
la aflarea adevărulu i în procesul penal.111
Operează in personam și se paote reține atunci când din probe rezultă că fapta există,
constituie infracțiune, însă nu a fost săvârșită de persoana față de care a fost formultă
sesizarea, de suspect sau inculpat, ci de altă persoan ă fie determinată ori nedeterminată, sau

110https://legeaz.net/spete -penal/temeiul -prevazut -de-art-16-16-2015 ,
111Codul Penal și Codul de Procedură Penală, Ediție îngrijită de prof. univ. univ. dr. Dan Lupașcu, Universul
Juridic, București, 2017, art.97, p. 210,

38
că există un dubiu cu privire la faptul că suspectul sau inculpatul este persoana care a săvârșit
infracțiunea.112
În același timp, aplicarea principiului prezumției de nevinovăție cu ocazia
administrării și aprecieri i probelor se materializează în sensul că orice îndoială este
considerată a fi în favoarea făptuitorului , in dubio pro reo, fapt care constituie un impediment
pentru punerea în mișcare a acțiunii penale sau pentru exercitarea acesteia.113
Se poate reține în acest caz, și ipoteza în care există un dubliu cu privire la fapta că
suspectul sau inculpatul a săvârșit infracțiunea.114
Pentru a se putea reține acest impediment nu este necesară cunoașterea sau indicarea
persoanei adevăratului făptuitor.
d) Există o cauză justificativă sau de neimputabilitate,
Acest impediment implică, spre deosebire de primele trei, o constatare pozitivă. Prin
urmare această constatare trebuie fundamentată material prin probe, care să ateste
îndeplinirea condițiilor legale în care aceste c auze pot exista.115
Cauzele justificative potrivit codului penal sunt legitima apărare, starea de necesitate,
exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații, consimțământul persoanei vătămate.116
Cauzele de neimputabilitate sunt de asemenea prevăzute în codul penal, respectiv:
constrângerea fizică, constrângerea morală, excesul neimput abil, minoritatea făptuitorului,
iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea și cazul fortuit.
Nu constituie faptă prevăzută de legea penală infracțiunea care a fost comis ă în
condițiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate, efectul cauzelor de neimputabilitate nu
se extinde asupra participanților, cu excepția cazului fortuit.117
Soluțiile care se pot da în situația în care există probe din care rezultă o cauză
justif icativă sunt clasarea, în cursul urmăririi penale și achitarea, în cursul fazei de
judecată.118

112Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală, Partea generală, Ediția a II -a, Editura Universul Juridic, București,
2017, p.87,
113Alexandru Boroi, Gina Negrut, Drept Procesual Penal, Editura Hamangiu, 2017,p.63,
114Ion Poiană, Ioana Păcurariu, Drept procesual penal, partea generală, Ed itura Universul Juridic, București,
2014, p.56,
115Andrei zafiu, Procedură penală. Partea generală. Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2014,p. 81,
116Codul Penal și Codul de Procedură Penală, Editura Universul Juridic, Burești, 2017, art. 18 -22, p. 18,
117Marius Eugen Radu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura Universitară, București,2014, p.99,

39
e) Lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizaea organului competent ori o
altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii
penale,
Plângerea preal abilă este actul procesual prin care persoana vătămată care a suferit o
vătămare fizică, materială sau morală printr -o infracțiune, își exprimă voința de a fi tras la
răspundere penală făptuitorul în condțiile în care legea condițion ează răspunderea penală și
punerea în mișcare a acțiunii penale, în acest act.119
În dreptul penal material, lipsa plângerii prealabile este una dintre cauzele care
înlătură răspunderea penală, iar consecințele în plan procesual penal sunt lipsirea de obiect a
acțiunii penale și, implicit, imposibilitatea exercitării ei. Conform dispozițiilor legale actuale,
lipsa plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în
mișcare la plângerea prealabilă, înlătură răspunderea penală120
Prin lipsa plângerii prealabile se presupune faptul că persoana vătămată sau un
mandatar special al acesteia nua fosrmulat plangerea prealabilă ori a formulat -o cu
nerespectarea condițiilor prevăzute de lege în materia infracțiunilor pentru care punerea în
mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; în cazul în care
persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu ori are capacitate de exercițiu
restrânsă, acțiunea penală se poate pune în mișcare din oficiu.121
În vederea realizării scopului legii penale și a restabilirii ordinii de drept, la baza
desfășurării procesuale stă principiul obligativității punerii in mișcare și exercitare a acțiunii
penale.
În Codul penal, sunt însă și o serie de infracțiuni cu privir e la care legea consideră că
interesul celeui vătămat prin infracțiune este mai important decât cel social, motiv pentru care
a subordonat declanșarea procesului penal atitudinii persoanei vătămate, prin introducerea
plângerii prealabile, sau manifestării de voință a organului competent.122
f) A intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului
persoană fizică sau s -a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană
juridică,

118Neagu Ion, Mircea Damaschin, op. cit. , p. 283 ,
119Marius Eugen Radu, Drept procesual penal, Partea specială, Editura Universitară, București,2014, p.19,
120Anastasiu Crișu, Drept procesual penal. Partea generală, Ediția a 2 -a, Editura Hamangiu, 2017, pp -184-185,
121Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală, op. cit. p. 88,
122Ion Neagu, Mircea Damaschin, op.cit, p. 285 ,

40
Amnistea reprezintă actul de clemență prin care se înl ătură răspunderea penală pentru
infracțiunea săvârșită și are drept consecință în plan procesual lipsa de obiect al acțiunii
penale. Pentru a avea aceste efecte, amnistia trebuie să intervină până l a condamnarea
inculpatului, ast fel, intervenită după condamnare, înlătură executarea pedepsei și celelalte
consecințe ale condamnării.123
O altă cauză cade înlătură răspunderea penală, legea art. 253 C.pen., a înscris și
prescripția. Se precizează că prescripția nu înlătură răspunderea penală pentru infracțiun ile de
genocid, contra umanității și de război, indiferent de data când acestea au fost comise, a
infracțiunilor de omor, omor calificat și a infracțiuilor intenționate care au avut ca urmare
mortea victimei.124
Ori de câte ori se constată de către organele judiciare că într -o cauză penală aflată în
curs de urmărire penală sau în faza de judecată a intervenit amnistia antecondamnatorie sau s –
a implinit termenul general ori special de prescripție a răspunderii penale ori a survenit
decesul suspectului ori incu lpatului persoană fizică sau radierea peroaneo juridice urmează a
se dispune o soluție de netrimitere în judecată sau încetare a procesului penal, în funcție de
faza procesuală în care dosarul cauzei se află, întemeiată pe cauza care împiedică exercitara
acțiunii penale prevăzută de lege prin art. 16, alin.(1) lit f) C.pr.pen.125
În materia penală răspunderea este personală, de aceea, în cazul în care autorul
infracțiunii a decedat, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar dacă a fost pusă în
mișcare, aceasta nu mai poate fi exercitat.126
Decesul inculpatului sau al suspectului, denumit ca și eveniment natural care stinge
acțiunea penală, care poate interveni indiferent de stagiul în care se află desfășurarea
procesului penal. În situația în care inculpatul a decedat în cursul judecății cau zei, instanța
urmează cursul judecării cauzei, instanța urmează a dispune, pentru acest motiv, încetarea
procesului penal, chiar dacă, anterior intervenirii decesului, fapta imputată inculpatului a fost
amnistiată.127

123Anastasiu Crișu, op.cit.187,
124Neagu Ion, Mircea Damaschin, op. cit. p. 289,
125Ion Poiană, Ioana Păcurariu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura Universul Juridic, București,
2014,p. 57,
126Neagu Ion, Mircea Damaschin, op. cit. p. 290,
127Ibidem.

41
g) A fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea
acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un
acord de mediere în condițiile legii,
Retragerea plângerii prealabile constituie o manifestare unilaterală de voință a
persoane i vătămate de a retrage plangerea prealabilă prin care a sesizat organele judiciare.
Retragerea plângerii trebuie să fie totală, în sensul în care ea trebuie să privească atât latura
penală cât și latura civilă a cauzei, și trebuie să mai fie necondiționat ă.128
Lipsa plâ ngerii prealabileare de regulă un caracter imperativ pentru că absența
acestuia nu poate fi ignotată de către organele judiciare ; are un caracter extinctiv, atunci când
acțiunea penală este pusă în mișcare din oficiu și ulterior, prin schimbarea încadrării juridice
a faptei care a generat acțiunea.129
Trebuie nuanțată afirmația făcută sub imperiul vechiului Cod penal, potrivit căreia,
pentru a produce efecte prevăzute de lege, retragerea plângerii prealabile trebuie să fie totală
și necon diționată, acțiunea penală stingându -se cu privire la toți inculpații. În noul Cod penal,
s-a introdus retragerea plângerii prealabile in personam, aceasta înlătură răspunderea penală a
persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. Noul Cod penal instituie principiul
indivizibilității active a plângerii prealabile, astfel încât fapta atrage răspunderea penală a
tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârșirea acesteia, chiar dacă
plângerea prealabilă s -a făcut numai cu privi re la una dintre acestea.130
Pe de altă parte, în doctrină s -a precizat că prin cerința ca retragerea plângerii
prealabile să fie totală se înțelege, de regulă, că retragerea plângerii prealabile înlătură atât
răspunderea penală cat și răspunderea civilă. Pr intr-o analiză comparativă cu analiza
împăcării reiese clar că nici în noua reglementare nu există, cu referire la retragerea plângerii
prealabile, o dispoziție expresă care să consacre, alături de înlăturarea răspunderii penale, și
înlăturarea răspunderii civile, deci stingerea acțiunii civile. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să
atribuie retragerea plângerii prealabile și efectul înlăturării răspunderii civile, ar fi recurs și în
această materie la o dispoziție similarăâ, mai mult de cât atât, se prevede că instanța penală

128Ion Poiană, Ioana Prăcurariu, op.cit. p.58,
129Andrei Zafiu, Procedură penală, Partea generală. Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 84,
130 Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Noul Cod de prodecură penală comentat, Editura
Hamangiu,2014,p.50

42
lasă nesoluționată acțiuneacivilă în caz de încetarea procesului penal, când a fost retrasă
plângerea prealabilă.131
h) Există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege,
Atunci când există o cauză de nepedespsire prevăzută de lege, nu poate fi pusă în
mișcare sau exercită acțiunea penală.
Cauzele de nepedepsire, spre deosebire de cauzele justificative sau de
neimputabilitate, nu înlătură existența infracțiunii, ci doar aplicarea pedepsei. Din diferite
rațiuni de politică penală, legiuitorul cons ideră că este de preferat ca infractorului să nu i se
aplice o pedeapsă, în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel de cauze de nepedepsire să nu i
se aplice o pedeapsă, în cazurile expres prevăzute de lege. Asfel de cauze de nepedepsire sunt
prevăzute d e lege la art. 34 NCP, constând în desistarea sau împiedicarea procedurii
rezultatului, sau în art. NCP, constând în împiedicarea săvârșirii infracțiunii de către
participant. Este apărat de pedeapsă infractorul ca împiedică în cursul executării, dar înai nte
de descoperirea faptei.132
Cauza de nepedepsire stinge în mod complet acțiunea penală , fiind lipsită de
aptitudinea sa funcțională în realizarea obiectului.
Cauzele de nepedepsire trebuie prevăzute în mod expres prin norme cu caracter
general, ce sunt ap licabile tuturor infracțiunilor și în norme cu caracter special, aplicabile
doar pentru unele infracțiuni expres prevăzute în lege.133
i) Există autoritate de lucru judecat,
Efectul negativ al autorității de lucru judecat, transpus în regula ne bis in idem , este în
prezent reglementat în materie penală atât ca principiu fundamental cât și ca o cauză care
împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.134
În acest caz este necesar să existe, cumulativ, atât identitate de persoane cât și
identitate de obiect, adică identitate între fapta materială pentru care s -a pronunțat o hotărâre
definitivă și fapta pentru care este din nou cercetata acea persoană, precu m și o hotărâre

131 Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Noul Cod de prodecură penală comentat, Editura
Hamangiu,2014,pp. 50 -51,
132 Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Noul Cod de prodecură penală comentat, Editura
Hamangiu,2014,p. 52,
133 Andrei Zarafiu, Procedură penală ,. Partea generală. Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2014,
pp.88 -89,
134 Andrei Zarafiu, Procedură penală,. Partea generală. Partea specială, Editura C.H.Beck, București, 2014,p. 89.

43
judecătorească definitivă de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării
unei pedepse, achitare sau de încetare a procesului penal.135
Autoritatea de lucru judecat poate fi definitivă ca ansamblul efectelor acordate de leg e
hotărârii judecătorești definitive, în scopul de a fi exercitată și de a împiedica o nouă urmărire
pentru aceeași faptă. În virtutea autorității lucrului judecat, hotărârea penală deinitivă este
considerată că există adevărul.136
Principiul autorității de lucru judecat a hotărârilor penale definitive are doua efecte:
un efect pozivitiv care constă în faptul că hotărârea poate fi pusă în execuare și un efect
negativ care împiedică exercitarea unei noi acțiuni penale împotriva aceleași persoane pentru
aceași fapta, în acest moment intervine principiul ne bis in idem.137
j) A intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Legea română nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală, are în curprinsul ei, în materia transferului de proceduri, unele dispoziții pentru
punerea în practică a Convenției din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului
Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a cntroalelor la frontierele comune
Schengen.138
Transferul de proc eduri penale poate fi definitiv ca fiind o formă a cooperării
internaționale în materie penală prin care, la cererea unui stat solicitant și un alt stat care
solicită, preia exercitarea unei proceduri penale sau continuarea acestuia împotriva unei
persoane acuate că a săvârșit o infracțiune pe teritoriul statului solicitant, atunci când se
consideră că tranferul de proceduri penale servește intereselor unei bune administrări, se
apreciează că prezența persoanei învinuite de săvârșirea infracțiunii în proces ul penal nu
poate fi asigurată și acest lucru este posibil în statul străin, statul solictant.139
Autoritățile judiciare române pot solicita autoritățile competente ale altui stat
exercitarea unei proceduri penale sau continuarea acestuia, dacă transferul procedurii penale
servește intereselor unei bune administrări a justiției sau favorizează reintegr area socială în
caz de condamnare, în unul dintre următoarele cazuri:

135Ion Poiană, Ioana Păcurariu, Drept procesual penal, Partea ge nerală, Editura Universul Juridic, București,
2014, p, 60.
136ibidem.
137 Marius Eugen Radu, Drept Procesual Penal, partea generală, Editura Universitară, București, 2014, p.102,
138ibidem.
139Ion Poiană, Ioana Păcurariu, Drept procesual penal, Partea generală, Ed itura Universul Juridic, București,
2014, p, 60.

44
– persoana acuzată de săvârșirea infracțiunii se află în exercitarea unei pedepse pe
teritoriul statului solicitant, pentru o infracțiune mai gravă decât cea comisă în România,
– persoan a acuzată de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului socitant și
în temeiul legii acestui stat, extrădarea sau predarea a fost refuzată ori ar fi refuzată în cazul
formulării unei cereri sau al emiterii unui mandat european de arestare,
– persoana acuzată de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitant și
în temeiul legii acestui stat, recunoașterea hotărârii penale definitive de condamnare
pronunțate de instanța română a fost refuzată ori nu corespunde ordinii public e ori juridice
interne a acestui stat, dacă persoana condamnată nu a început executarea pedepsei, iar
executarea nu este posibilă chiar având deschisă calea extrădării ori a predării.140
Cazurile prevăzute de art.16 alin.(1) lit.a) -d)NCPP implică lipsa teme iului de drept al
acțiunii penale, întrucât infracțiunea constituie unicul temei al răspunderii penale, pe când
cazurile prevăzute la art 16 alin.(1) lit. e) -j) NCPP implică lipsa de obiect al acțiunii penale,
spre deosebire de plângerea prealabilă, autori zarea prealabilă ori sesizarea organului
competent nu pot fi retrase uulterior.141
5.3 Stingerea acțiunii penale
Finalitatea acțiunii penale se materializează într -un ultim moment, și anume stingerea
acțiunii penal, este reglementată în mod distinct de către legiuitor prin dispozițiile art. 17
NCPP, astfel, dacă pe parcursul procesului penal, fie în faza de urmărire penală, fie în faza de
judecată, este incident vreunul din cazurile care înlătură aptitudinea funcțională a acțiunii
penale dintre cele prev ăzute în cuprinsul art 16, alin (1), NCPP.
Între momentele procesuale impotante pe care le distingem în desfășurarea acțiunii
penale se înscrie și stingerea acesteia. Așa cum s -a arătat de -a lungul timpului că acțiunea
penală există virtual în morma jurid ică de drept penal, ea devenind exercitabilă în momentul
în care infracțiunea a fost săvârșită. Raportată la acest mod de existență a acțiunii penale,
putem afirma că stingerea acțiunii penale poate fi plasată, în timp, atât înaintea punerii în
mișcare, câ t și după punerea acesteia în mișcare.142

140Ion Poiană, Ioana Păcurariu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura Universul Juridic, București,
2014, pp, 60 -61.
141Mihail Udroiu Fișe de Procedură penală, partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2017, p.92,
142 Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura pro, 1997, p. 169,

45
În economia procesului penal stingerii acțiunii penale are o considerabilă importanță,
dar trebuie nuanțat între stingerea acțiunii penale înaintea punerii în mișcare a acțiunii penale
ori după punerea în mișcare a acțiunii penale. Stingerea acțiunii penale înainte ca procurorul
să fie pus în mișcare a acțiunii penale se produce în situația în care se constată existența unuia
dintre cazurile prevăzute de art. 16, alin (1), NCPP.143
Soluțiile de stingere a acțiunii penale sunt:
– clasarea,
– renunțarea la urmărirea penală,
– condamnarea,
– renunțarea la aplicarea pedepsei,
– amânarea aplicării pedepsei,
– achitarea,
– încetarea procesului penal.
Prin clasare se stinge o acțiune penală fară aptitudine funcțională, căreia îi lipsește fie
obiectul, fie temeiul.
Chiar dacă lucrărie dosarelor privesc mai multe fapte ori mai multi suspecti sau
inculpați și chiar dacă se dau acestor rezolvări diferite procuror întocmește o singură
ordonanță.
De precizat că dosarele clasate nu tre buie confundate cu dosarele cu autori
necunoscuți, aceste dosare cu autori necunoscuți sunt menționate pe rolul organelor de
urmărire penală până laidentificarea făptuitorului sau până la intervenția vreunuia din cazurile
de împiedicare a punerii în mișcar e ori a exercitării acțiunii penale, când se dispune
clasarea.144
Conform art. 17 alin(2) NCPP, în cursul judecății, acțiunea penală se stinge prin
rămânerea definitivă a hotărârii judecatorești de condamnare, renunțarea la aplicarea
predepsei, achitare sau încetarea procesului penal.145

143Ion Poiană, Ioana Păcurariu, Drept procesual penal, Partea generală, Editura Universul Juridic, București,
2014, p, p.62
144 Marius Eugen Radu, Drept Procesual Penal, partea generală, Editura Universitară, București, 2014, p.94,
145 Codul penal și Codul de procedură penală, Ediție îngrijită de prof. univ. dr. Lupașcu,Editura Universul
Juridic, București, 2017, art.17, p.178,

46
De reținut că, în cazul în care se constată existența atât a unui caz dintre cele
prevăzute la art. 16 alin.(1) lit. a) -d) NCPP, cât și a unuia dintre cele prevăzute la art. 16 alin.
(1) lit e) -j) NCPP, se reține cazul de la art. 16 alin (1), lit. a) -d) și se dispune numai clasarea
ori achitarea.146
Când se constată existența mai multor cazuri printre care și cele prevăzute la art. 16
alin (1) lit a) -d) NCPP se reține primul dintre acestea prin raportare la ordinea în care acest ea
sunt enumerate în art. 16 NCPP și nu la succesiunea în timp a constatării impedimentelor și
se dispune clasarea sau achitarea pe un singur temei juridic.147
Când se constată existența mai multor cazuri dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1)
lit. e) -j) NCPP se reț ine în primul dintre acestea prin raportare la ordinea în care acestea sunt
enumerate în art. 16 NCPP și nu la succesiunea în timp a constatării impredimentelor, și se
dispune clsarea sau încetarea procesului penal pe un singur temei. Există în să și o limită,
aceea a prezumției de nevinovăție, atunci când reținerea impedimentului nu trebuie să
conducă prin motivare la încălcarea prezumției.148
Atunci când se constată existența mai multor cazuri dintre cele prevăzute de lege, la
art. 16 alin (1) li t. a)-d) NCPP, cât și existența mai multor cazuri dintre cele prevăzute de lege
la art. 16 alin (1), lit. e) -j) NCPP, se va reține în acest caz primul caz art. 16 alin (1), lit. a) -d)
NCPP și se va dispune numai clasarea sau achitarea pe un singur temei ju ridic.149

146Mihail Udroiu Fișe de Procedură penală, partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2017, p.94,
147 ibidem.
148ibidem.
149ibidem

47
Concluzii

Procesul penal reprezintă activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele
competente, cu participarea părților și a altor persoane, în scopul constatării la timp și în mod
competent a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o
infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fe trasă
la răspunere penală.
Acțiunea penală reprezintă instrumentul juridic prin intermediul căreia se aduce în
fața organelor judiciare raportul conflictual de drept penal, în vederea realizării scopului
procesului penal, și anunme tragerea la răspundere penală și aplicarea unei pedepse.
Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au
săvârșit infracțiuni. În conformitate cu prevederile legale, acțiunea penală se pune în mișcare
a actului de inculpare și se poate exercita în tot cursul procesului penal
Orice încălcarea a legii prin săvârșirea unei infracțiuni dă naștere unui con flict între
voința legi, cuprinsă în dipozițiile normelor juridice de drept penal, și voința destinatarului
care a avut o conduită contrară normei de incriminare, conflict care creează un raport juridic
de drept substanțial, în cadrul căruia statul își exe rcită dreptul de a trage la răspundere pe cel
care a încălcat legea, iar acesta din urmă are obligația să suporte consecințele nerespectării
prevederilor legale.
Acțiunea penală cuprinde o serie de trăsături care fac posibilă punerea în mișcare a
acesteia, dar mai ales continuarea ei, printre acestea, acțiunea penală este o acțiune socială,
este o acțiune a statului, este obligatorie, dar mai ales acțiune penală este indispensabilă,
deoarece odată pusă în mișcare, aceasta nu mai poate fi retrasă, excepția p oate fi doar atunci
când este permisă retragerea plângerii prealabile sau a interven it împăcarea părților.
Tragearea la răspundere penală prin aplicarea unei sancțiuni se realizează de către
organele de specialitate ale statului, un rol important avându -l autoritățile juecătorești, cărora
le revine dreptul de a soluționa conflictul apărut între stat și persoana care a săvârșit o
infracțiune
Acțiunea în justiție are un temei juridic, constând în norma de drept care prevede o
numită răspundere juridică în sit uția încălcării acesteia, astfel încăt acțiunea penală are ca
temei juridic norma de drept penal care incriminează și pedepsește fapta săvârșită, iar cealaltă

48
acțiune în justiție, acțiunea civișă se întemeiază pe norma de drept civil, care reprezintă
răspu nderea civilă pentru pagube provocate de o persoană.
Exercitarea acțiunii penale reprezintă, în faza de urmărire penală, stângerea,
administrarea și verificarea tuturor probelor în baza cărora se poate dispune trimiterea în
judecată sau, după caz a clasări i care să conducă la stingerea acțiunii penale .
Subiecții raportului juridic de drept penal substanțial apar ca subiecți în cadrul
raportului juridic procesual penal, ei fiind în același timp, și subiecții acțiunii penale. Pentru
rezolvarea raportului de c onflict, subiecții raportului juridic își schimbă rolulile: subiectul
pasiv al infracțiunii devine subiect activ al acțiunii penale, iar subiectul activ al infracțiunii
devine subiect pasiv al acțiunii penale .
Finalitatea acțiunii penale se materializează într-un ultim moment, și anume stingerea
acțiunii penal, este reglementată în mod distinct de către legiuitor prin dispozițiile art. 17
NCPP, astfel, dacă pe parcursul procesului penal, fie în faza de urmărire penală, fie în faza de
judecată, este incident vreunul din cazurile care înlătură aptitudinea funcțională a acțiunii
penale dintre cele prevăzute în cuprinsul art 16, alin (1), NCPP. Subiecții raportului juridic de
drept penal substanțial apar ca subiecți în cadrul raportului juridic procesual penal, e i fiind în
același timp, și subiecții acțiunii penale. Pentru rezolvarea raportului de conflict, subiecții
raportului juridic își schimbă rolulile: subiectul pasiv al infracțiunii devine subiect activ al
acțiunii penale, iar subiectul activ al infracțiunii devine subiect pasiv al acțiunii penale .
În economia procesului penal stingerii acțiunii penale are o considerabilă importanță,
dar trebuie nuanțat între stingerea acțiunii penale înaintea punerii în mișcare a acțiunii penale
ori după punerea în mișcare a acțiunii penale. Stingerea acțiunii penale înainte ca procurorul
să fie pus în mișcare a acțiunii penale se produce în situația în care se constată existența unuia
dintre cazurile prevăzute de art. 16, alin (1), NCPP

49

Bibliografie :

1. Coduri de procedură penală:
 Codul penal și Codul de procedură penală, Ediție îngrijită de prof. univ. dr. Dan
Lupșcu, Editura Universul Juridic, București, 2017, art. 342, p. 340,
 Codul Penal și Codul de Procedură Penală, Editura Universul Juridic, Burești,
2017, a rt. 17, p. 178,

2. Tratate, Monigrafii și articole de specialitate:
 Boroi, Alexandru ,Gina Negruț, Drept procesual penal , Editura Hamangiu,București,
2017,
 Boroi, Alexandru, Ștefania Georgeta Ungureanu, Nicu Jidovu, Ilie Măgureanu , Drept
procesual penal , Editura All Beck, București, 2001
 Crețu, Dragu, Constantin Tănase, Drept procesual penal, partea generală, partea
specială, note de curs, Editura Universitară Danubius, Galați, 2014
 Crișu, Anastasiu, Drept Procesual Penal, Ediția a 2 -a, revizuită și actual izată, Editura
Hamangiu, 2017,
 Gavril, Paraschiv, Daniel – Ștefan Paraschiv, Simona Duțu, Drept procesual penal,
partea generală, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 2007
 Gheorghe, Vicențiu Răzvan , Oportunitatea exercitării acțiunii penale în noul cod de
procedu ră penală, în Dreptul nr. 7/2012,
 Iordache, Magdalena, Drept procesual penal, Manual de studiu individual, Editura Pro
Universitaria, București, 2012,
 Manzinii, Vincenzo Tratatto di diritto procesuale penale, Vol. I, Ed. III, Torino, 1968,
 Mrejeru, Theodor , Bogdan Mrejeru, Acțiunile în procesul penal. Aspecte teoretice și
jurisprudența în materie , Editura Universul Juridic, București, 2006,
 Mrejeru, Theodor, Drept procesual penal, Editura SYLVI, București, 2001,
 Neagu,Ion, Tratat de procedură penală, Editura pro, 1997,
 Neagu, Ion, Damaschin Mircea, Tratat de procedură penală, parte generală, Editura
Universul Juridic, București, 2015,

50
 Poiană, Ion, Ioana Păcurariu, Drept procesual penal, partea generală, Editura
Universul Juridic, București, 2014,
 Radu, Marius Eugen, Drept procesual penal, partea generală , Editura Universitară,
București, 2014,
 Udroiu, Mihail, Fișe de procedură penală, partea generală, Editura Universul Juridic,
București, 2017, p. 11,
 Volonciu, Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Noul Cod de prodecură penală
comentat, Editura Hamangiu,2014,
 Zafiu, Andrei, Procedură penală, Partea generală. Partea specială, Editura C.H.Beck,
București, 2014,
3. Surse de internet:
 http://www.legal -land.ro/temeiurile -achitarii -art-16-alin-1-lit-b-si-c-ncpp/ ,
 http://www.referatele.com/referate/noi/drept/actiunea -civila222441719 11.php ,
 https://legeaz.net/spete -penal/temeiul -prevazut -de-art-16-16-2015 ,