Teme Si Motive Intalnite In Povestile Lui Ion Creanga
TEME ȘI MOTIVE ÎNTÂLNITE ÎN POVEȘTILE LUI ION CREANGĂ
CUPRINS
Partea I
Fundamentarea teoretică
Argument
I. Literatura pentru copii- Scurtă introducere
II. Ion Creangă- repere biografice și critice
2.1. Opere publicate
2.2. Operele lui Ion Creangă- o viziune critică
2.3. Opinii românești și străine despre Ion Creangă- receptarea națională și internațională
2.4. Destinul unui clasic printre alți povestitori
2.5. Ion Creangă între umoriștii lumii
III. Teme și motive întâlnite în poveștile lui Creangă
3.1. Capra cu trei iezi
3.2. Fata babei și fata moșneagului
3.3. Punguța cu doi bani
Partea a II-a Fundamentarea practică
IV. Metodologia cercetării
4.1. Prezentarea obiectivelor cercetării
4.2. Ipoteza cercetării
4.3. Eșanționul de studiu
4.4. Metode de cercetare
4.4.1. Metoda de cercetare- chestionarul
4.4.2. Metoda de cercetare- experimentul
4.4.3. Metoda de cercetare- Interviul
V. Reprezentarea și interpretarea rezultatelor
5.1. Reprezentarea rezultatelor
5.2. Etapa preexperimentală
5.3. Etapa postexperimentală
5.4. Rezultatul interviului
Concluzii
Bibliografie
Anexa 1 Chestionar adresat elevilor
Anexa 2 Activitățile desfășurate la clasa experimentală
Anexa 3 Interviul adresat învățătoarelor
Argument
„Cu toate aceste, încuragiat de d-voastră, voiu mai încerca a scrie cîte ceva. Timpul însă pe cînd voiu ave ceva gata nu vi-l pot hotărî; căci știți d-voastră tare bine că aceasta e treabă de gust, nu de silință.” (Creangă apud Arhip & Rusu & Parascan, 1983)
Am început cu acest citat pentru că este cel mai aproape de realitate, o realitate pe care noi, studenții, o trăim în perioada scrierii lucrării de licență. Tuturor ne-a fost greu, am încercat, am amânat, dar am fost nevoiți să terminăm. Și iată rezultatul final. Lucrarea mea de licență cu titlul „Teme și motive întâlnite în poveștile lui Ion Creangă” este gata.
Când vine vorba de licență, tuturor ne este greu, ne este greu să ne alegem tema, ne este greu să ne alegem profesorul care să ne coordoneze, ne este greu să începem. Și mie mi-a fost greu, dar sper că prin ceea ce am făcut eu să demonstrez lumii că se poate. Și ce am încercat să fac eu mai exact? Am încercat să demonstrez că dacă le recomandăm copiilor din clasa a III-a să citească cele trei povești Capra cu trei iezi; Fata babei și fata moșneagului și Punguța cu doi bani scrise de Ion Creangă, atunci elevii vor fi motivați să citească și alte povești scrise de acest autor. Și se pare că am reușit acest lucru. Pentru a ajunge la aceste concluzii am folosit ca metode de cercetare chestionarul, pe care l-am aplicat unui număr de 56 de elevi din clasa a III-a cu vârsta cuprinsă între 9 și 10 ani, experimentul psihopedagogic cu cele trei etape ale sale și interviul pe care l-am folosit pentru doamnele învățătoare.
Am ales să studiez această temă pentru că am dorit să trezesc interesul elevilor pentru minunata lume a poveștilor, știut fiind faptul că trăim într-o epocă în care televiziunea și computerul au pătruns puternic în viața tuturor, dar mai ales în viața școlarilor și nu au influențe prea benefice pentru educația lor, aceștia nu mai au timp să citească o carte de povești sau de oricare alt fel, fiind prea ocupați cu jocurile video. Prin ceea ce am făcut am încercat să-i îndrum pe copii să redescopere sau mai bine zis să descopere universul mirific al cărților, să descopere necunoscutul, acel necunoscut plin de minunății și lucruri educative care să-i facă să-și dorească să afle mai multe, să viziteze mai des biblioteca sau librăriile, să împrumute cărți, să citească cât mai multe povești pentru că au ce învăța din ele.
Partea I Fundamentarea teoretică
Literatura pentru copii – scurtă introducere
„O carte pentru copii, ca să fie bună, trebuie să rămână bună și când copilul ajunge om”. – Mihail Sadoveanu
Literatura pentru copii nu poate fi creată ținând seama de așa- zisele adecvări la „un timbru de limbaj” și de înțelegere proprie vârstelor școlare până în adolescență. Reușita unei astfel de cărți ține de talent și de inteligența scriitorului. O carte bună pentru copii, este una bună pentru toate vârstele. Vistian Goia definește conceptul de literatură pentru copii ca fiind totalitatea operelor accesibile micilor cititori, indiferent dacă au fost scrise sau nu pentru ei, aceasta constituie un domeniu al creației literare și poate fi apreciată în funcție de criteriile estetice ale acesteia (Goia, 2003).
În Dicționarul pedagogic din 1964 se află următoarea definiție a literaturii „literatura pentru copii și tineret cuprinde opere literare variate ca gen și specie, destinate tinerilor cititori” (p. 858).
Dicționarul de pedagogie (1979) menționează că „literatura pentru copii reprezintă totalitatea operelor din literatura română și universală, accesibile copiilor și servind la educarea lor multilaterală, are mare valoare educativă îndeosebi în ceea ce privește dezvoltarea gustului pentru citit” (p. 256).
A vorbi despre literatura pentru copii înseamnă cel mai adesea a vorbi despre un domeniu sau un gen încă contradictoriu și nu foarte clar definit de critica literară de specialitate (Laurian, 2010, p. 48).
Deși se scrie la noi multă literatură pentru copii, critica îi acordă în general o prea mică importanță, pronunțându-se de multe ori despre una sau alta din cărțile genului socotit pe nedrept ca fiind minor sau insinuând ideea că el nici nu ar exista- literatura este ori nu este. Ceea ce numim noi literatură pentru copii, este în fapt, liteartură pur și simplu, literatură pentru toată lumea, literatură frumoasă (Cubleșan, 1989, p. 10).
Literatura pentru copii, prin trăsăturile ei intrinseci, se apropie de natura intimă a literaturii mari, este o entitate vie, în plină expansiune și dezvoltare, nu mai poate fi considerată un fenomen aleatoriu sau derizoriu. Considerată în mod uzual un fel de „debara” cu obiecte uitate, prăfuite de timp, uzate, naive sau simpliste, sau un gen minor cu mare trecere la publicul larg, literatura pentru copii este pentru mulți un simplu ghid de îndrumare al anilor de început, o formă agreabilă și plăcută de educație, un mijloc de educație și de formare a personalității ce migrează adeseori înspre granița literaturii educaționale (Laurian, 2010, p. 51).
Vistian Goia (după Laurian, 2010) oferă o sinteză mai concisă a definiției literaturii pentru copii subliniind că aceasta înseamnă totalitarea operelor accesibile micilor cititori „indiferent dacă au fost scrise sau nu pentru ei. Ea constituie un domeniu al creației literare și poate fi apreciată în funcție de criteriile estetice ale acesteia” (p. 57).
Ilie Stanciu (1968) enumeră următoarele trăsături specifice literaturii pentru copii: simplitate, claritate și plasticitate, determină o anumită construcție a operei, mărindu-i astfel accesibilitatea și puterea de influiență asupra micilor cititori.
Florin Cioban (după Laurian, 2010) remarcă faptul că literatura și copilăria sunt în legătură dialectică. Pentru mulți dintre adulți, literatura pentru copii nu înseamnă altceva decât retrăirea propriei copilării, este o modalitate de facilitare a procesului maturizării, însă admite faptul că „literatura pentru copii este adesea desconsiderată, definită precum literatura scrisă de cei care nu ar putea scrie ceva de calitate pentru cititorii care nu ar putea citi literatură de calitate” ( p. 59).
Rebecca J. Lukens (după Laurian, 2010) arată că literatura pentru cei mici se diferențiază de cea adultă în încadrare și nu în gen sau specie. Literatura pentru copii trebuie să producă atât plăcere, cât și înțelegere, cunoaștere. Cei mici, precum cei mari, caută plăcerea în arta literară, doar că sursele acesteia sunt oarecum deosebite de cele ale oamneilor maturi- de vreme ce experiența lor de viață este mai limitată, vocabularul în plină formare și capacitatea lor de înțelegere sunt subordonate vârstei (p. 59).
Literatura pentru copii reprezintă o proiecție a nevoii lumii adulte de a încadra într-un sistem de valori acele creații artistice care, în esența lor, celebrează copilul și copilăria. Ea stârnește necondiționat, plăcere, emoție, imagini și reprezentări mentale inedite, trăiri superioare (Laurian, 2010, p. 64).
George Călinescu (după Laurian, 2010) remarcă: „ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii și tineri, trebuie să interpreteze și pe oamenii maturi și instruiți. Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituind izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieții” (p. 73).
Scenariile didactice ameliorative pentru receptarea operei lui Ion Creangă în rândul copiilor sunt evidențiate prin faptul că (Anghel, 2010, p. 13):
crează o învățare mai profundă și o mai bună aplicare a cunoștințelor;
oferă o bună memorie elevilor care își dezvoltă aptitudinile de gândire mai bine;
sunt apreciate foarte bine de către elevi, căci le permit acestora să-și formeze propria lor înțelegere a materialului și propria lor perspectivă;
sporesc participarea activă, constructivă a elevilor;
dezvoltă propriile aptitudini de gândire și de înțelegere propriu- zisă a temei, exersând în același timp și aptitudinile care le vor fi verificate;
conferă lecțiilor un grad de atractivitate deosebită.
Ion Creangă- repere biografice și critice
Ion Creangă s-a născut la Humulești la data de 1 martie 1837 și este primul copil din cei opt ai lui Ștefan a Petrii Ciobotariul și ai Smarandei Creangă. De la vâsta de 10 ani frecventează școala primară în Humulești, primul său învățător fiind Vasile a Ilioaiei, apoi după un an de stagnare, școala se redeschide avându-l învățător pe dascălul Iordache. Din anul 1849 urmează cursurile școlii de la Broșteni, timp în care a stat în gazdă la Irinuca. În periada anilor 1853- 1855 urmează cursurile Școlii domnești din Târgu- Neamț, apoi este înscris la școala de catiheți din Fălticeni, iar după desființarea catihețiilor, se înscrie în clasa a II-a a Seminarului de la Socola (Iași).
Din păcate, în 1858 moare Ștefan a Petrii Ciubotariul, Ion Creangă fiind nevoit să-și întrerupă cursurile. La un an diferență se căsătorește cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu și este hirotonit diacon. Din 1864 urmează cursurile Școlii preparandale din Iași unde-l are profesor pe Titu Maiorescu; în toamnă își ia atestatul de institutor și primește un post la școala primară vasiliană, începând o carieră didactică de excepție. În urma unor probleme în 1872 Ion Creangă este scos din rândul clericilor și destituit din învățământ. Mitropolia aduce la cunoștința ministrului cultelor că „diaconul Ion Creangă, profesor la Iași, prin faptele sale incoriibile și incompatibile cu caracterul de cleric, fiind judecat de autoritatea bisericească, este exclus dintre clericii altarului.” După o căsnicie de doar 14 ani se desparte legal de Ileana Grigoriu.
Din 1875 se leagă prietenia cu Mihai Eminescu, care îl introduce la Junimea, unde citește Soacra cu trei nurori și se publică și Capra cu trei iezi. Din acest an încep să i se deschidă porțile, iar poveștile pe care le citea la „Junimea” erau publicate în „Convorbiri literare”. Despre prietenia care s-a legat între Creangă și Eminescu, „cel mai bine vorbește o scrisoare a lui Creangă trimisă la București în decembrie 1877 lui Eminescu: Ai plecat și mata la Iași, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul meu unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin de minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase. Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă (…)” (Mitrache, 1994). Începând cu 1881 în „Convorbiri literare” apar primele două părți din Amintiri din copilărie; partea I la 1 ianuarie, partea a doua la 1 aprilie.
La 15 iunie 1889 moare în casa de sănătate a doctorului Șuțu, poetul Mihai Eminescu, prietenul său de-o viață, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București. La scurt timp după moartea lui Eminescu pe data de 31 decembrie moare și Ion Crea.
Din 1875 se leagă prietenia cu Mihai Eminescu, care îl introduce la Junimea, unde citește Soacra cu trei nurori și se publică și Capra cu trei iezi. Din acest an încep să i se deschidă porțile, iar poveștile pe care le citea la „Junimea” erau publicate în „Convorbiri literare”. Despre prietenia care s-a legat între Creangă și Eminescu, „cel mai bine vorbește o scrisoare a lui Creangă trimisă la București în decembrie 1877 lui Eminescu: Ai plecat și mata la Iași, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul meu unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin de minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase. Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă (…)” (Mitrache, 1994). Începând cu 1881 în „Convorbiri literare” apar primele două părți din Amintiri din copilărie; partea I la 1 ianuarie, partea a doua la 1 aprilie.
La 15 iunie 1889 moare în casa de sănătate a doctorului Șuțu, poetul Mihai Eminescu, prietenul său de-o viață, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București. La scurt timp după moartea lui Eminescu pe data de 31 decembrie moare și Ion Creangă și este înmormântat la Cimitirul Eternitetea, în 2 ianuarie 1890, cortegiul funerar fiind alcătuit din tineri studenți, învățători, prieteni de o viață. După moartea sa, se instituie un Comitet de editare a operei lui Ion Creangă, având ca președinte pe A.D. Xenopol și ca membri pe Edouard Gruber și Gr. I. Alexandescu. Ecaterina Vartic cedează manuscrisele acestui comitet. Din 1902 Biblioteca pentru toți publică Opere complete în cinci volume.
Opere publicate
Majoritatea operelor literare ale lui Creangă au apărut pentru prima dată în „Convorbiri”, între 1 octombrie 1875 (Soacra cu trei nurori) și 1 martie 1883 (anecdota Cinci pâini); cele redactate pentru alte publicații au fost, de asemenea reproduse acolo, ultima fiind Moș Ion Roată și Unirea la 1 februarie 1885. Ele formează două grupe distincte între care găsim o soluție de continuitate: Poveștile, publicate între 1octombrie 1875 și 1 octombrie 1878, și Amintirile, din care partea întâi a apărut la 1 ianuarie 1881, iar a treia și ultima la 1 martie 1882 (Boutiere, 2008, p. 75).
Poveștile care au fost publicate în „Convorbiri” în ordine cronologică:
Tonul IX- 1875- Nr. 7. (1 octombrie 1875), p. 283: Soacra cu trei nurori
Nr. 9. (1 decembrie 1875), p. 339: Capra cu trei iezi
Nr. 10. (1 ianuarie 1876), p. 402: Punguța cu doi bani
Nr. 12. (1 martie 1876), p. 453: Dănilă Prepeleac
Tonul X- 1876- Nr. 3. (1 iunie 1876), p. 105: Povestea porcului
Nr. 10. (1 ianuarie 1877), p. 374: Moș Nichifor Coțcariul
Tonul XI- 1877- Nr. 1. (1 aprilie 1877), p. 21: Povestea lui Stan Pățitul
Nr. 5. (1 august 1877), p. 172: Harap Alb
Nr. 6. (1 septembrie 1877), p. 212: Fata babei și fata moșneagului
Tonul XII- 1878- Nr. 1. (1 aprilie 1878), p. 22: Ivan Turbincă
Nr. 7. (1 octombrie 1878), p. 257: Povestea unui om leneș.
În 1880, după mai bine de un an de tăcere, Creangă publică, în „Albumul macedo- român” (p. 26) al lui V. A. Urechia, o anecdotă, retipărită după cinci ani, la 1 februarie 1885, în „Convorbiri” (Tonul XVIII- 1884-85 în Nr. 11. p. 456 ), sub titlul Moș Ion Roată și Unirea. La 1 ianuarie 1881, a apărut în „Convorbiri” (Tonul XIV- 1880-1881 în Nr. 10. p. 365) prima parte din Amintiri, datată București, septembrie, 1880, și dedicată d-rei Livia Maiorescu, a fost reprodusă în ziarul Timpul din 11 ianuarie. „Convorbirile” din 1 aprilie (Tonul XV- 1881-1882 în Nr. 1. p. 1- 14) au publicat partea a doua din Amintiri, cu aceiași dedicație către domnișoara Livia Maiorescu, fără dată; numărul din noiembrie (nr. 8. P. 313) cuprindea nuvela Popa Duhu, iar cel din ianuarie (nr. 10. P. 383) o poezie populară, intitulată Impresiuni de Lina Cătălina, culeasă de Creangă la Spitalul Brâncovenesc (Boutiere, 2008, p. 84).
Partea a treia din Amintiri deasemenea dedicată „D-rei L. M.”, și datată București, septembrie 1881, a fost tipărită în „Convorbiri” la 1 martie 1882 (Tonul XV, nr. 12. p. 445). Partea a parta, citită de Creangă în 1888, la Beldiceanu, n-a fost publicată decât după moartea autorului, în 1892, în ediția de la Iași. La 13 noiembrie 1882, Creangă a scris la Iași, pentru Albumul Societății „România Jună” de la Viena, pe anul 1883, o anecdotă , reprodusă în „Convorbiri” la 1 iunie 1883 (Tonul XVII, nr. 23. p. 114), intitulând-o Ion Roată și Vodă Cuza. La 1 martie 1883, în „Convorbiri” la (Tonul XVI, nr. 12. p. 485) apare istorioara Cinci pâini. La opt ani după moartea lui Creangă, în 1898, a fost publicat basmul neterminat Făt- Frumos, fiul iepei (Boutiere, 2008, p. 84).
Creangă ne-a lăsat paisprezece povești și anecdote. Materia poveștilor sale nu a scos-o, cum au crezut unii critici din propria-i imaginație, s-a mulțumit să împrumute teme populare, bine cunoscute nu numai în România, ci în multe țări (Boutiere, 2008, p. 84).
În funcție de tema abordată poveștile lui Creangă pot fi clasificate în următorul mod (Boutiere, 2008, p. 94):
Fabule animale:
Punguța cu doi bani
Capra cu trei iezi
Ciclul lui Păcală, sau al „ Prostiei omenești”:
Prostia omenească
Dănilă Prepeleac
Povești fantastice:
Soacra cu trei nurori
Fata babei și fata moșneagului
Făt- Frumos, fiul iepei
Povestea porcului
Harap- Alb
Povești religioase:
Stan Pățitul
Ivan Turbincă
Operele lui Ion Creangă- o viziune critică
A citi operele lui Ion Creangă este ca și cum te-ai adăpa la un izvor stilistic nesecat, mereu proaspăt și limpede. Limba poporului dobândește cu Creangă și prin el, tonul și autoriatatea limbii literare, bogate, flexibile, pătrunzătoare în cele mai intime ascunzișuri ale gândirii populare, în ea răsună ca un ecou îndepărtat, stilul marilor cronicari ai Moldovei, sunt spusele lui Mario Ruffini (1977, p. 332).
În capitolul scris de Eugen Lovinescu (2008) am găsit acest fragment, despre care spunea criticul că s-a găsit printre hârtiile lui Ion Creangă, și care reprezintă o scurtă schiță autobiografică: „…Sunt născut la 1 martie 1837 în satul Humulești, județul Neamțului, Plasa de sus, din părinți români: Ștefan a lui Petrea Ciubotarul din Humulești și soția sa Smaranda, născută David Creangă, din satul Pipirig, județul Neamțului.
Întâi și-întâi am început a învăța cruce- ajută după moda veche la școala din Humulești, o chilie făcută cu cheltuiala sătenilor, prin îndemnul și osârdia părintelui Ioan Hmulescu, care avea o mână de învățătură, un car de minte și multă bunătate de inimă, Dumnezeu să-l ierte! Poate să fi fost de vreo unsprezece ani, când am început a învăța, știu că eram atunci un băiet sfrijit, prizărit și fricos și de umbra mea.
Dascălul nostru era un holteiu frumos, zdravăn și voinic, și-l chema Vasile a Vasilicăi. El era și dascălul bisericii din sat. Un sorcovăț nemțesc plătea tata pe lună dascălului, ca să mă învețe. Și pe atunci îmi ziceau în sat și la școală Ionică a lui Ștefan a Petrei.
Peste vrun an, prinzând la oaste cu arcanul pe bădița Vasile, dascălul nostru, școala a rămas pustie, iară noi școlarii, cari eram peste patruzeci la număr, ne-am împrăștiat pe la casele noastre. După vrun an, iarăși s-a deschis școala. Dar dascălul Iordache, fiind cam chilaciu, a început a ne ridica de urechi la fîrta, deasupra ușei, și a ne prea îndesi la spinare cu Sfântul Neculai, un biciu de curele făcut și dăruit școalei de moș Fotea, cojocariul satului. Și așa, de unde până atunci mă duceam cu drag la școală, am început a umbla huciu- marginea: o zi mă duceam, două nu, dar tot deprinsesem a ceti oleacă.
Tata nu știa carte de feliu, și nici mult haz nu făcea de dânsa. El cam ades îmi zicea «Logofete brânză-n cuiu, lapte acru-n călimări, cam prea te codești la trabă; mă tem că de atâta cărturărie n-a avea cine să ne tragă ciobotele». Dar mama, luând sama cum învățam eu, ajunsese a ceti la ceaslov mai bine decât mine, și se bucura grozav, când vedea că mă trag la carte. Din partea tatei puteam să rămân cum era mai bine: « Nică a lui Ștefan a Petrei» ,om de treabă și gospodariu în sat la Humulești. Mama însă era în stare să toarcă-n furcă și să învăț mai departe. Dar ce să mai învăț la Humulești? Căci în biserică ceteam și cântam pe dinafară toate troparele, ca și dascălul Iordache.
Într-o zi, așa prin câștegile Crăciunului, aproape de cârnileagă, viind bunicu-mieu David Creangă din Pipirig pe la noi, m-a luat și m-a dus la munte, la școala lui Alecu Baluș din satul Broștenii, județul Suceava, și m-a așezat în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca, care avea două capre pline de râie. De aice urmam la școală, și ori s-a prins cartea de mine, ori nu, dar râia căprească știu că s-a prins.
Aproape de Florii, profesorul Nanu, mi-a dat drumul acasă, și de la Broșteni am venit, cu niște plutași, pe Bistrița, la Borca, de la Borca, cu o rudă a mea, pe Plaiul- Bătrân în Pipirig și din Pipirig la Humulești. Și când m-a văzut tata și mama tuns chilug și plin de râie, bucuria lor n-a fost proastă. Ce să facă? Au început a mă scălda ba cu leșie de ciocălăi, ba cu usuc de lână, ba a mă unge cu dohot și-ntr-o săptămână m-au izbăvit de podoabă. Dar și eu le-am tras în ziua de Paști un Îngerul a strigat la biseircă, de-au rămas toate babele din sat cu gura căscată la mine, iar fetele numa-și dau ghiont una alteia, văzând ce poate acum « Nică a lui Ștefan a Petrei». Dascălul Iordache rămase acum pe jos, era a cincia roată la car. Biata mamă, crezând că am să ies un al doilea Cuzărel, s-a pus cu rugăminte pe lângă tata și ma dat să învăț psaltichie la un psalt de la biserica Adormirea din Târgul- Neamțului, peste baltă, la vreo două zvârlituri de piatră departe de satul nostru. Trei husăși plătea acum tata pe lună pentru mine. O iarnă am învățat și la această școală, căci iarna ce mai puteam învăța, iar vara nu făceam purici mulți pe la școală, trebuia s-ajut acasă: la tras în pieptănași, la nevedit, la făcut țevi cu sucala și la tors cu roata. Câte trei- patru oci de canură torceam pe zi. Mă întreceam cu fetele cele mai mari din tors, și ele, din răutate, mă porecleau «Ion Torcălău» ” (p. 65).
Nicolae Iorga (2008) spunea că opera lui Creangă- nu tocmai mare- cum se întâmplă mai întotdeauna într-o țară unde omul de litere nu există ca profesie- e foarte interesantă pentru cercetător, și criticul literar, obișnuit să explice pe un scriitor, determinând înrâuririle la care a fost supus și oamenii care s-au hrănit cu aspirațiile lor, e lovit de caracterul așa de original și de puțin împrumutat al unui scriitor despărțit prin zidul chinezesc al lipsei de o cultură mai înaltă de toate producțiile literare străine, unde ar fi găsit element ce i-ar fi împestrițat originalitatea cu caracterul lor deosebit. În lumea noastră literară, așa de înstrăinată, ca limbă și ca idei, rândurile curate pe care le-a scris Creangă sunt un adevărat fenomen. El mai spunea despre scriitor că este energic și vioi, înțelept ca poporul, e râzător și sentențios, mișcat și fatalist.
Opinii românești și străine despre Ion Creangă- receptarea națională și internațională
Al Philippide (1990) în capitolul intitulat „Răsfoind pe Ion Creangă” afirmă că o bună parte din viața lui Creangă stă, fără îndoială, în faptul că scrisul lui dovedește deopotrivă o artă desăvârșită a povestirii și o lipsă aproape totală de literaturizare. Creangă povestește cu o simplitate de pasăre care cântă, de pasăre măiastră însă. Meșteșugul lui, care e neîntrecut, e firesc și limpede și izvorăște, dintr-o adâncă nevoie de-a povesti și de a-și povesti mai întâi lui însuși (p. 414).
Printre multele lucruri de observat în stilul lui Creangă se numără și stilul lui inimitabil, care te face să nu-i mai lași cartea din mână când ai început să recitești pentru a nu știu câta oară poveștile lui. Le poți începe de oriunde și sigur vei fi fascinat, încăt îți vei dori să ajungi până la final, și apoi, vei începe din nou cu prima pagină, și vei citi iar și iar și iar. Al. Philippide spunea că nu cunoaște un scriitor care să aibă în așa mare măsură însușirea de-a te prinde pe nesimțite ca o apă de vis, încleștându-te cu mijloace atât de simple și cu întâmplări atât de mărunte (Dan, 1990).
Eugen Simion (1990) spunea despre Creangă că este un creator, un artist în adevăratul sens al cuvântului, el creează numai în stil popular, păstrează fonetismul, vorbirea degajată a țăranilor, zicerile lor atât de savuroase, menține fabulosul popular, le topește însă într-o pastă epică, le dă un sens artistic individual. Personajele vorbesc ca și țăranii din ținutul natal al povestitorului.
Constantin Crișan (1990) afirma despre Ion Creangă că trezește de decenii interesul viu al criticii literare de pretutindeni. Exegeze, studii, prefețe sau articole, unele semnate de personalități iluste în domeniu, înregistrează creația lui Creangă ca pe una din cele mai originale ale literaturii române și universale. Se recunoaște aici un Creangă creator, un artist laborios care a făcut întotdeauna nu doar o simplă reluare sau pelucrare, ci operă de artă însemnată cu filigranele geniului.
Ovidiu Bîrlea (1990) spunea că în literatura română dar și cea universală cazul Creangă este unic. Cercetările arată că Creangă este scriitorul cel mai lipsit de originalitate în ceea ce privește fondul și fabulația propriu-zisă. El nu a scris decât ceea ce a auzit Povești sau a văzut Amintiri încât partea de invenție în fabulație e, dacă nu inexistentă, în orice caz puțină și discutabilă. Creangă se află tocmai la antipodul celor care se plâng că nu le-au mai rămas teme de tratat, fiindcă predecesorii ar fi epuizat totul. Opera lui ilustrează adevărul că poți să fii cât se poate de original, fără să fii original, și sub aspectul amintit. Creangă e poate cel mai original scriitor al literaturii, e atât de aparte, încât nu a putut crea o școală, un curent, iar cei ce au vrut să-i devină ucenici, n-au izbutit să fie altceva decât imitatori slabi, niște adevărați epigoni. Pe cât e de folclorică opera lui, pe atât e și de originală, de individuală. Opera lui e simplă, accesibilă și copiilor, dar în același timp, disecat în amănunțime, se vădește a fi prozatorul cel mai dificil și prin aceasta un mijloc sigur de verificare a cunoștințelor aprofundate a limbii române. Pe cât e de arhaic, pe atât e și de rafinat. Dacă ar fi să cuprindem într-o formulă opera lui Creangă, aceasta s-ar putea defini ca o simbioză organică a dorului cu umorul. Altoirea umorului pe dorul puternic și profund după o lume care apune îi conferă operei lui Creangă cele două fațete, după care poate fi percepută, de suprafață sau în profunzime, printre rânduri, și constituie nota ei specifică. La prima vedere, îmbinarea e contrastantă și nefirească, dar ea nu e decât refexul celor două modalități ale existenței umane. Sinteza literară a celor doi poli opuși necesită o scânteiere genială, ea nu apare decât la marii scriitori; printre aceștia se numără și Creangă.
Opera lui Creangă comunică, din toate punctele de vedere, valorile folclorului, etice și estetice. Arta lui aplicându-se cu precădere basmului, va fi colorată cu nuanțe etice. Pentru că în ciuda spuselor de unii rafinați critici „hedoniști” care susțineau că opera lui e lipsită de fundament moral, privind anumite particularități ale operei sale, Creangă este profund implantat în etosul popular (Dumitrescu- Bușulenga, 2000, p. 43).
Viziunea despre lume și temperamentul artistic coroborate dau naștere originalității scrisului lui Creangă. Acea viziune laică în care intră o urmă de străvechi animism gentilic determină reducerea fabulosului, a miraculosului la dimensiuni umane sau chiar subumane. Ibrăileanu, observând acestea, afirma: „Creangă este atât de realist, încât unele din poveștile lui sunt apropare lipsite de miraculos, iar altele au numai acea specie de miraculos care îngăduie povestitorului să înzestreze pe eroii săi cu însușiri sufletești și trupești peste măsura omenească. Iar creațiilor pur fantastice… Creangă le împrumută o viață curat omenească, și anume țărănească, îi amestecă cu desăvârșire în mediul vieții de toate zilele din Humulești și-i tratează pe un picior de perfectă egalitate”(Ibrăileanu, 1920).
Dacă Creangă nu ar fi avut norocul să se bucure de prietenia lui Eminescu, cel mai mare poet al românilor, cum a intuit atât de sigur humuleșteanul, ar fi rămas poate un simplu autor de manuale școlare, în care contribuția lui s-ar fi pierdut, anonimă și înecată de colaborarea celorlalți care nu s-au putut ridica la înțelegerea geniului lui. Contemporanii se pare că nu și-au dat seama de originalitatea creatoare a lui Creangă. Pentru Gh. Panu, Creangă nu era decât un simplu culegător de povești populare, al cărui unic merit consta în fidelitatea de natură mnemotehnică cu care reproducea narațiunile orale. Poveștile scrise de Creangă nu repezintă decât o parte restrânsă din repertoriul pe care îl deținea povestitorul (Bîrlea, 1967, p. 8).
La început, ca autor de manuale didactice, el a ales acele narațiuni- îndeosebi basme despre animale- care se potriveau cu înțelegerea celor mici și care cuprindeau o învățătură morală ușor de reținut. Din această categorie fac parte Capra cu trei iezi (ilustrează neascultarea părinților), apoi Fata babei și fata moșneagului (cum este răsplătită hărnicia și cumințenia, iar lenea și îngâmfarea pedepsite capital), Povestea unui om leneș (ridicolul de a fi leneș), Cinci pâini (o problemă de aritmetică rezolvată neașteptat de ingenios) și probabil Povestea porcului (fidelitatea în căsnicie și răbdarea sunt încununate cu succes). În Fata babei și fata moșneagului și în Povestea porcului umorul este firav reprezentat și numai în scenele inițiale, apoi acțiunea continuă pe un ton serios, cu gravitate, apoi ilustrează învățătura ce se desprinde din ele (Bîrlea, 1967, p. 14).
Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru. În Creangă trăiesc credințele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filozofia poporului, cum s-au format în mii de ani de adaptare la împrejurările pământului dacic. Creangă este un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare; al sufletului moldovenesc între români; al sufletului țărănesc între moldoveni; al sufletului omului de munte între țăranii moldoveni. Basmul, povestea, valorează cât valorează talentul celui care povestește, și Creangă a avut un așa mare talent, încât în toate poveștile sale oamenii trăiesc cu o individualitate și cu o putere de viață extraordinare (Ibrăileanu & Constantinescu, 1983, p. 90).
Destinul unui clasic printre alți povestitori
„Creangă este- și va rămâne- unic, pentru că împrejurările care l-au produs, care i-au permis să fie ceea ce a fost, s-au dus, s-au dus pentru totdeauna!” (Ibrăileanu, 1968, p. 37).
Creangă este considerat de unii cititori ca un „scriitor pentru copii”, doar „biografiile” i-ar mai interesa pe cei maturi. Biografiile, esențial „romanțate”, ar atrage un alt public cititor, trecut peste o anumită vârstă, interesat de „peripețiile” unei asemenea vieți, pe când poveștile nu s-ar ridica peste ștacheta copilăriei, ocupându-se cu ființe fantastice, mitice și cu întâmplări năzdrăvane ale unui copil de altădată, care nici ele nu spun prea mult copiilor de astăzi. Drumul spre afirmare al scriitorului clasic Ion Creangă a fost mai greu decât al multora, din cauza complexității valorice a operei sale, care a însumat eticul, arhaicul, folcloricul, realismul, umorul etc., în toată autenticitatea și originalitatea lor (Steiger, 2010).
Creangă este atât de realist, încât unele din poveștile lui sunt aproape lipsite de miraculos, care îngăduie povestitorului să înzestreze pe eroii săi cu însușiri sufletești și trupești peste măsura omenească. Iar creațiilor pur-fantastice, ca „smeii” și celelalte, Creangă le împrumută o viață curat omenească, și anume țărănească, îi amestecă cu desăvârșire în mediul vieții de toate zilele din Humulești și-i tratează pe un picior de perfectă egalitate (Ibrăileanu, 1920, p. 79).
Creangă, care-și petrecuse copilăria și adolescența printre țăranii și oamenii din popor ai Moldovei, păstra în memoria sa, la vârsta adultă, un fond important de basme care s-ar putea să fi sporit mai târziu grație unor colaborări diverse. Publicase deja câteva istorioare în lucrările sale didactice și poseda alte povești în manuscris, în 1875, el este introdus de Mihai Eminescu la societatea literară „Junimea”, chiar din prima zi el încântă pe „junimiști” cu lectura câtorva din paginile sale, și curând după aceasta, publică în Convorbiri primele sale opere literare: mai întâi câteva povești de întindere redusă, între care două fabule cu animale, apoi basme mai lungi, cu teme foarte variate (Botiere, 2008, p. 199).
Creangă și-a scris operele în limba simplă și colorată a țărilor din Moldova; stilul se adaptează de minune nevoilor de moment: e când simplu și naiv, ca basmul popular însuși; când devine, mai ales în descrieri, viu, precis și nervos; când în sfârșit, amintindu-și de părinți și de satul natal, naratorul își exprimă melancolia în frumoase perioade armonioase (Botiere, 2008, p. 252).
Creangă a păstrat nu numai fondul temelor folclorice utilizate, ci și o bună parte din elementele caracteristice ale formei, și din acest dublu punct de vedere, povestirile sale sunt foarte apropiate de cele ale celorlalți povestitori români. Însă numai el a avut talentul să introducă în poveștile populare un element esențial ce le lipsea: viața, și aici se află profunda lui originalitate. Creangă, fără a modifica datele furnizate de tradiție, a știut să creeze schițe vii ale personajelor principale ale poveștilor sale, atât fizice cât și morale, să picteze cu artă scene în care figurează mai mulți actori, să localizeze adesea cu precizie acțiunile poveștilor sale, să-și răspândească în multe locuri spiritul și buna dispoziție, să-și dezvolte poveștile după un plan bine fixat (Boutiere, 1990, p. 72).
S-a vorbit mereu despre realismul basmelor și povestirilor lui Ion Creangă. Toată opera de povestitor a lui Creangă e brodată pe străvechi motive folclorice, toate identificate sau identificabile, dar viziunea despre lume, atitudinea față de cultura pe care o reprezintă și conștiința lui artistică erau răsturnătoare pentru vremea aceea. Cu cine poți compara pe Creangă pentru a-i stabili originalitatea? Formulele de folclor prelucrat mai mult sau mai puțin îndemânatic care l-au precedat cules de autori precum Miron Pompiliu, At. Marienescu, prieteni cu Eminescu, sau T. Arsenie, N.D. Popescu și chiar de Ispirescu nu l-au ajutat prea mult pentru că el ar fi apărut sigur și fără lăudabilele lor strădanii, fiindcă momentul istoric o cerea. După ce generația pașoptistă descoperise creația folclorică, a urmat, în etapa de formație a statului național, intrarea în literatură a marilor scriitori țărani (Dumitrescu- Bușulenga, 2000, p. 54).
A numi pe Eminescu, Slavici sau Odobescu ca mari scriitori care au prelucrat folclorul în aceași vreme cu Creangă ar însemna să pătrundem în altă linie de creație. Aceștia sunt scriitori care au imprimat operelor lor inspirate din folclor pecetea formației lor de cultură. Creangă, țăran, rămâne țăran în senul nealterării prin cultură a viziunii lui inițiale, iar formula lui artistică, atât de viguroasă și de caracteristică, încât poate fi recunoscută dintr-o mie, nu se datorește grefelor de cultură dobândite, ci exclusiv personalității sale artistice, temperamentului său particular. Convins că ceea ce știe și a învățat în satul său constituie suma înțelepciunii, scriitorul, țăran, privește lumea din perspectva sa laică, mundană și o zugrăvește cu caracterele și obiectele care i-au fost familiare, într-un spațiu și timp obiectiv, istoric, înghesuind totul în schema basmului clasic. Procesul activității creatoare la Creangă se desfășoară în mod firesc de la simplu la compus, de la o mare economie de mijloace la nestăvilita revărsare a acestora (Dumitrescu- Bușulenga, 2000, p. 54).
Creangă nu este un simplu povestitor popular, ci un creator de artă originală. Personalitatea lui artistică a fost, în primul rând, atât de puternică, încât a dat naștere unui stil cu o pecete neîndoielnică a originalității și unicității. Stilul lui Creangă este unic, izbitor, particular, alcătuind un univers întreg, închis, inimitabil al operei scriitorului, ca stilul lui Eminescu și Caragiale. Calitatea râsului la Creangă dă tonalitatea operei sale, deschisă, jovială, plină de spirit jucăuș, nu amară ca cea a lui Swift sau Juvenal. Scriitorul Ion Creangă e un vorbăreț neobosit, cel dintâi, al operei sale. Formula lui artistică e atât de subiectivă, ceea ce face ca el să fie prezent pretutindeni în povestire. Oralitatea stilului învățată de la povestitorul popular i se potrivește ca o mănușă. Neinformat cum e cu privire la arta cultă, dar plin de resursele infinite ale folclorului, Creangă aduce un stil puternic, făcut, în sensul unificării lui prin subordonarea varietății mijloacelor de expresie. De aceea niciodată un text oarecare de literatură populară, povestit chiar de cel mai înzestrat narator, nu va cunoaște strălucirea și perfecțiunea trăirii realiste a unui fragment din opera lui Creangă, nu va sugera cu atâta plenitudine viața (Dumitrescu- Bușulenga, 2000, p. 223).
Ion Creangă între umoriștii lumii
Viața lui Creangă a fost izvorul marii sale arte, nerecunoscută în adevărata ei valoare de cei printre care a trăit, rămânând ca abia după moartea lui, când opera i s-a impus singură în literatura noastră, să fie studiată prin viața lui. Aceasta pentru că opera oricărui scriitor se explică în primul rând prin condițiile vieții lui, și în al doilea rând pentru că, în cazul lui Creangă, potrivirea operei cu viața este atât de bine petrecută, încât nimic din universul uneia nu rămâne nerecunoscut în planul celeilalte, într-o viziune realistă care ne introduce în lumea povestitorului, cu tot farmecul și păcatele ei, unele ale vremii, altele ale oamenilor, unele privite cu ochi critic, altele cu îngăduință (Todoran, 1990, p. 319).
Ion Creangă a fost un clasic al literaturii române, el exprimând prin „țărăniile” lui înțelepciunile „prostimii” din care n-a vrut să iasă cu totul, nici după ce a intrat în alt mediu social, păstrându-și masca pentru a observa ceea ce „nu se cade ” într-o lume ce vrea să pară altfel de cum este, făcându-se și el că nu pricepe ceea ce alții mai învățați se silesc să-i lămurească, deși altceva este de priceput. Ca povestitor, când s-a încumetat să-și scrie ceea ce povestea, el a lăsat cititorului următoarea prefață, ca un cifru al umorului său: „Multe prostii ăi fi citit de când ești. Cetește, rogu-te, și cetește și unde-i vede’ că nu-ți vine la socoteală, ia pana în mână, și dă tu altceva mai bun la iveală, căci eu atâta m-am priceput și atâta am făcut.” Privit între umoriștii lumii, Ion Creangă este un adevărat umorist, prin ceea ce istoric s-a constituit în arta umorului: în primul rând observația realității mai mult din inimă decât din cuget, deși cugetarea nu devine, ca de obicei în artă, o formă a sentimentului, ci contrariul său, la aceasta se adaugă îngăduința și chiar simpatia pentru cei surprinși în contradicția dintre aparență și realitate, cu motivarea că, fără ca astfel să se îngăduie omului mai mult decât trece de „omenia” lui. Dar în comparație cu formele caracteristice ale umorului la diferiți scriitori ai literaturii universale în dezvoltarea ei istorică- umorul tragic la Cervantes, corosiv la Boccaccio, indecent la Rabelais, jovial la Chaucer, trist la Mark Twain, paradoxal la B. Shaw – umorul lui Creangă este un umor țărănesc păstrând în el urmele originii lui folclorice, asemănător cu al scriitorilor din începuturile epocii moderne, în a căror operă se recunoaște viziunea folclorică asupra lumii. Ca un adevărat țăran, gata să se scuze mereu pentru „țărăniile” sale, el observă prin ele ceea ce, fiind evident pentru oricine, nu se sfiiește să spună, chiar dacă unora nu le place adevărul (Todoran, 1990, p. 328).
Privit între umoriști lumii, Creangă se arată ca un scriitor original prin umorul său țărănesc, expresie autentică a spiritului țăranului român din vremea lui. Arta lui de povestitor, artă de fabulist și anecdotist, trebuie căutată în primul rând în stilul oral al exprimării lui, stil autentic popular, încărcat cu expresiile înțelepciunii poporului, forme artistice ale umorului său, și prin această artă este el în primul rând un clasic al literaturii române, dar în al doilea rând și un umorist între umoriștii lumii, cu valoare universală, dacă prin universalitate înțelegem expresia cea mai înaltă a originalității naționale a unui scriitor (Todoran, 1990).
George Panu (1977) îl caracteriza pe Creangă astfel: «Prin 1874- 1875, vedem într-o seară că un nou venit se află la „Junimea”. Noul venit era scurt, gros și gras, cu figura și părul cam castaniu blond, cu gâtul scurt și cu figura congestionată, purtând cu stângăcie hainele. Era Creangă. La fiecare cinci minute își ștergea sudoarea de pe frunte cu o batistă mare, colorată. Până la venirea lui Creangă la „Junimea” culegătorii și povestitorii de povești erau d-nii Slavici și Pompiliu, amândoi transilvăneni. Poveștile lor se resimțeau de această origine; scrise într-o limbă grea, de multe ori orășenească, poveștile lor tratau un fel de combinații literare care le stricau farmecul. Marele merit al lui Creangă a fost că el a scris poveștile întocmai sau aproape întocmai cum ele se spun la țară. Când a venit Creangă la „Junimea” și și-a citit el singur poveștile, a fost o adevărată sărbătoare. Mi se pare că a început seria sa de povești cu Soacra cu trei nurori. Toți au început atunci a-l ruga pe Creangă să aducă și altele și cât mai curând. Apoi a urmat seria cu Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani, Dănilă Prepeleac, Moș Nichifor Coțcariul, etc. »( p. 31)
Dimisianu (1990) afirmă în revista „România Literară” despre Creangă în legătură cu „Junimea”, curentul literar și cultural din care acesta făcea parte, că a fost un scriitor așteptat din punct de vedere tipologic, corespunzător întru totul vederilor junimiste, care acordau o mare importanță specificității, exprimării spiritului național autentic. Eminescu a fost cel care a realizat în 1880 prima caracterizare sintetică a originalității lui Creangă, în care vede o întrupare a specificului național „cel mai original dintre ei, pân` acum e povestitorul Ion Creangă, ale cărui basme, traducându-se, ar pierde tot farmecul și mai cu seamă tot hazul lor” (p. 10).
Teme și motive întâlnite în poveștile lui Creangă
Capra cu trei iezi
Capra cu trei iezi a fost publicată în „Convorbiri literare” din 1 decembrie 1875. Povestea fabulă la Creangă n-a făcut, cum s-a mai spus, decât să pună măști pe caracterele omenești. Pe arhicunoscuta temă a caprei cu iezi și care circulă pe tot întinsul european, dar și pe cel asiatic, scriitorul a brodat din nou, în aceași modalitate joculară, istoria relelor comise de un personaj negativ și a relatat pe larg, cu satisfacție, pedeapsa finală care a fost aplicată acestuia de cineva mult mai slab, dar cu o minte ageră. Lupul, forța malefică, oarbă, răstoarnă legile bunei coexistenței și a solidarității între animale, mâncând doi din iezii caprei, „văduvă sermană”. Aceasta se va răzbuna la fel de crut, eliminând din societatea ființelor pașnice elementul negativ, dăunător, care tulbură bunul trai și viața de muncă a celor din jur. Lupul e un parazit al satului parcă, nu numai leneș, dar și profitor și pe deasupra și crud. Pedepsirea lui se cere sub raport etic, la fel de imperios ca și aceea a leneșului. Aceasta din punct de vedere al tendinței morale a operei. E adevărat că sub specia stilului serios, investigația psihologică a caprei (mamă harnică, mamă îndurerată, femeie răzbunătoare cu toate mijloacele ce-i stau la îndemână) e destul de completă și interesantă, dar nu în stilul serios stă tăria lui Creangă, ci în cel comic. Și sub acest raport, lupul, ca toate personajele negative grotești, este mult superior caprei din punct de vedere estetic. Capra e interesantă mai ales pentru prezentarea ei într-un așa-zis portret foarte caracteristic la Creangă. Nu e un portret fizic, acesta lipsește întotdeauna din prezentarea personajului pozitiv, ci este o înșiruire de acțiuni cu gesturi tipice. Dialogul suspendă destul de des narațiunea în această poveste, începând seria marilor lui desfășurări. Formula finală, luată ca atare din basmul popular, ne face să reintrăm într-o lume din care ieșisem prin procedeele artei realiste a lui Creangă (Dumitrescu- Bușulenga, 2000, p. 63)
Capra cu trei iezi își are originea în variantele bucovinene și muntene de la care a preluat o funcție a poveștii și anume interdicția de a deschide ușa străinilor. Un element care ține de modernitatea conținutului este reprezentat prin grotesc, după ce îi mănâncă pe iezi, lupul lasă capetele lor la fereastră, lăsând impresia că o așteaptă pe mamă. Fiecăruia dintre cei trei iezi ai caprei îi va fi testată capacitatea de a asculta sfatul părintesc prin intervenția lupului, însă doar mezinul ascultă de la început sfatul mamei de a nu deschide ușa, de aceea, el este singurul care scapă de viclenia lupului (Cătănoiu, 2009, p. 69).
Lupul din Capra cu trei iezi e tandru și sfătos în aparență, are puterea să-și rețină lăcomia, jelește cu fățărnicie pentru a deruta, n-are scrupule față de prieteni sau vecini, pe cât este de crud, pe atât este de laș când e încolțit, se înspăimâtă în fața morții, cere iertare, promite pocăință. Viața de familie din casa caprei este de o mare autenticitate prin mulțimea de nuanțe cu care o prezintă autorul. Iezii cei mari, neastâmpărați, „dau prin băț”, de obraznici, iedul cel mic, ascuns de frica lupului, tăcea „Cum tace peștele în borș, la foc”, capra, gospodină, „pune poalele în brâu, își suflecă mânecile, ațâță focul și se apucă de făcut bucate”. Când vede isprava lupului înlemnește „un fior rece ca gheața îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul și ochii i se împăinjenesc”. La răzbunare e neiertătoare „ Ba nu cumetre! C-așa mi-a ars și mie inima după iezișorii mei. Lui Dumnezeu îi plac cei mici și tineri; mie îmi plac și de ăștia mai bătrâni, numa să fie bine prăjiți, știi colo, să treacă focul printr-înșii” (Stanciu, 1968).
În Capra cu trei iezi traseul parcurs de personaj e uneori foarte simplu din punct de vedere topografic, dar în poveste nu ni se spune cât de lung este drumul străbătut de capră în căutarea lupului, fiind doar sugerat printr-o formulă narativă ce comprimă și spațiu și timp: „merge ea cât merge prin codru, până ce dă de-o prăpastie grozavă și întunecoasă… unde dă peste lup.” Nici la întors nu se insistă, textul fiind concentrat la maximum: „și din vorbă-n vorbă, din una-n alta ajung acasă la cumătra!” Desigur, drumul nu e scurt, cum rezultă din exprimarea persuasivă a naratorului, dar epicul și descriptivul sunt eliminate pentru a insinua mai pregnant psihologicul și dramaticul. Apare motivul drumului, drum care nu are o funcție inițiatică, ci e un revelator a două caractere: păgubașul și vinovatul. Buimăcit de cele întâmplate, personajul-animal se concentrează asupra nenorocirii din suflet. Creangă realizează un test al culpabilității, cu o regie impecabilă și cu o precizie a replicii, a conotării și sugestivității jocului textual (Murărescu-Guțan, 2003, p.189).
Cruzimea și violența din opera lui Creangă duc la o caracterizare sintetică memorabilă din partea unor critici și anume: „Filonul întunecat, de marmură neagră, al cruzimii lui Creangă, provine dintr-un start structural de nepăsare, de insensibilitate specifică în cel mai înalt grad cunoștințelor infantile (la scara vârstei biologice), și în general celor materiale, aurorale (la scara vârstelor istorice, a umanității). Numai în acest sens, Creangă este un primitiv, un primitiv ca Homer” (Dimisianu, 1990).
Povestea Capra cu trei iezi conține o morală, care este și tema principală a poveștii și anume „rău faci, rău găsești”, evidențiindu-se pățania lupului. Povestea aceasta este un simbol și lupul întruchipează pe omul de rea credință, care îmbracă masca prieteniei, pentru a face pe furiș aproapelui său, cel mai mare rău cu putință. Lupul este aici înfățișat ca fiind șiret și urmărind scopuri nemărturisite, el se face cumătrul caprei spre a-i câștiga încrederea, nerăbdător, o pândește când pleacă, lacom, jertfește iezii, apoi la fapta lui adaugă cruzimea și bajocura expunându-le capetele în ferestre; ipocrit, el se preface că nu știe nimic și ia parte cu durere la jalea caprei și compătimind-o din toată inima, cu lașitate dă vina pe urs: „Doamne, cumătră, Doamne! Oare fac și eu ca prostul… oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe la dumneata pe acasă? Că mi-aduc aminte că l-am întâlnit odată prin zmeuriș, și mi-a spus că dacă ai vrea d-ta să-i dai un băiat să-l învețe cojocăria” (Valescu- Hurzmuz, 1940).
Lăcomia îl face să nu observe cursa, ce-i întinsese capra, căci el e ocupat să mănânce bucatele cele gustoase, iar când cade peste jăratec, el se roagă cu umilință de capră să-l scape, arătând încă odată lașitatea firii sale. Lupul n-a mai putut să scape, căci răutatea și cruzimea lui s-au întâlnit cu disperarea caprei, aceasta întruchipează iubirea de mamă, pasionată și necruțătoare, ce merge până la nimicirea ucigașilor copiilor ei. Iubitoare deopotrivă față de copii ei buni, sau răi, ea suferă cu inima sfâșiată, pierderea pruncilor. Iubirea pentru copii și jalea ei fără margini îi trezește în suflet sentimentul de ură distrugătoare față de dușmanul care i-a nimicit fericirea. Inteligentă, șireată, stăpână pe sine, capra joacă față de lup o comedie, pe care acesta greoi la minte, nici n-o bănuiește. Și nu se lasă până ce dușmanul e complet răpus, socotind pierderea lui, ca o datorie față de memoria copiilor săi (Valescu- Hurzmuz, 1940).
Iedul cel mic reprezintă pe copilul prudent, inteligent și cuminte, care nu iese din vorba mamei sale. Cum nu e lacom, el nu se grăbește să-i deschidă ușa lupului, ci ascultă cu atenție și se ferește de primejdie. Este un copil model și grație cumințeniei sale, scapă cu viață. Morala aceasta cuprinde pățania tristă a iezilor neascultători, pedepsirea fără de legi a lupului și răsplătirea iedului cuminte (Valescu- Hurzmuz, 1940).
Fata babei și fata moșneagului
Fata babei și fata moșneagului apărută mai întâi în „Convorbiri literare” din 1 septembrie 1877, este iarăși o narațiune pe o temă clasică: fata bună oropsită de mașteră. Ca toate personajele pozitive la Creangă, fata moșneagului e plină de calități și ilustrează pe de-a-ntregul etica populară și a scriitorului, fiind activă, modestă și recunoscătoare. Lucrând fără întrerupere și acasă și atunci când este aruncată pe drumuri, ea se duce după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea toarce, apoi grijește animalele, curăță pomii de omizi, lipește cuptorul și fântâna și gătește. De aceea ea va fi răsplătită fabulos cu herghelii, cirezi și turme de către Sfânta Duminică, pe care a slujit-o mulțumitor. Pentru arătarea succesivă a lucrurilor bune și a celor rele, pentru punerea în valoare a învățăturii morale, scriitorul recurge mereu la caracterizări și situații antitetice: „fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă”, în vreme ce fata moșneagului era „frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă”. O duce pe fata babei pe același drum, o pune în aceleași situații în care se aflase fata moșneagului și o face să reacționeze negativ, rău. Fata moșneagului plecase de acasă îndurerată, sărutând mâna tatălui său și cu lacrimi în ochi; fata babei „pornește cu ciudă, trăsnind și plesnind”. Cea dintâi e blândă și supusă, cea din urmă se poartă ursuz, cu obrăznicie și prostește. Prima lipsită de lăcomie, alege o ladă veche, pentru care mulțumește sfintei, a doua se lăcomește la cea mai frumoasă și fuge pe furiș „de-i pârâiau călcâiele”. Baba rea, personaj negativ preferat a lui Creangă, e întâlnită aici ca mamă vitregă, după ce a fost alte dăți soacră sau mijlocitoare de neîngăduite lucruri. Pe lângă că e rea, baba e și guralivă „gura babei umbla cum umblă melița„. După ce dreptatea e restabilită, ca întotdeauna în basm, în favoarea binelui, după ce baba și fata ei sunt mâncate, spre marea bucurie a autorului, de balauri, după ce fata moșneagului se mărită cu un om bun și harnic, moșneagul e fericit (Dumitrescu- Bușulenga, 2000, p. 93).
În Fata babei și fata moșneagului călătoria are un rol clarificator, demistificator și justițiar. Moșul și baba, dușmani de moarte, aveau fiecare căte o fată după chipul și asemănarea sa. Fata babei „era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă… era fata mamei, se alinta cum se alintă cioara-n laț” lăsând tot greul pe fata moșneagului. Aceasta era „frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă, dar era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama cea vitregă.” Pedeapsa acceptată de fata moșneagului, alungată de acasă, este ispășită cu conștiința nevinovăției, în drumul ei prin ținuturi necunoscute: „ și merse ea cât merse pe-un drum, până ce din întâmplare, îi ieși înainte o cățelușă, blonavă ca vai de capul ei” întâlnește o cățelușă bolnavă, fata o vindecă și pornește mai departe bucuroasă că a putut săvârși o faptă bună. „Nu merse ea tocmai mult, și numai iaca ce zărește un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi în toate părțile”. Fata îl curăță cu grijă și își continuă drumul. „Și mergând ea mai departe, numai iaca ce vede o fântână mâlită și părăsită”. După ce curăță fântâna, își caută iar de drum. „ Și tot mergând ea mai departe, numai iaca ce dă de-un cuptior nelipit”. Fata îl „humui, de-ți era mai mare dragul să-l privești”. „ Și mergând ea acum zi și noapte, nu știu ce făcu că se rătăci”. Trecând printr-un codru întunecos, ajunge la căsuța sfintei Duminici, unde își dovedește cu prisosință toate virtuțile sufletești: milostenia, tandrețea, modestia, hărnicia, generozitatea, răsplătite și de sfântă și de natura protectoare la întoarcere. Invidioasă și lacomă de bogății și mai mari, fata babei străbate același itinerar, însă se comportă după cum îi e firea, încât toată natura se întoarce împotriva ei. De la sfânta Duminică își alege lada cea mai mare și mai frumoasă, dar balaurii le sfâșie și pe babă și pe fată. Se instituie astfel ordinea reală și e înlăturat factorul destabilizator: „găinile nu mai cântau cocoșește la casa moșneagului” (Murărescu-Guțan, 2003, p.197).
Nu din cauza resurselor materiale este alungată fata moșneagului ci din cauza raporturilor afective din familie, deoarece această familie este formată din părți ieșite din două familii originare și fiecare din aceste părți a veni în familie cu propria ei identitate ce se va arăta pe parculsul poveștii. Este o întâlnire între iubire, cu întemeierea ei creștină și resentiment și păcatul urii (Botnaru, 1997, p. 291).
Plecarea fetei harnice la Creangă înseamnă întrăinarea ei, urmare a conflictului prefigurat la început între babă și moșneag și între cele două surori vitrege. Răsplătirea fetelor se face prin urcarea acestora în podul casei, unde, un bun gospodar își ține lucruri prețioase dar și lucruri de mică însemnătate, având posibilitatea să își aleagă ele care ladă doresc (Apostolescu, 1978).
Motivul drumului sau mitul marii călătorii reprezintă un constituient fundamental al culturilor arhaice și al creațiilor folclorice ale diferitelor popoare. Plăcerea eroilor lui Creangă de a se vântura prin lume înseamnă însă chemarea irezistibilă spre altceva mai mult decât spre altundeva. La Creangă drumul dobândește ipostaze simbolice a căror substanță nu e în primul rând de ordin spațial, cum se pare. Mai mult decât o determinare spațială, drumul are în opera lui Creangă o semnificație specială, revelând valori definitorii pentru mișcarea lăuntrică a personajelor, adică devenire, metamorfoză, demers inițiatic. La urma urmelor, drumul reprezintă textualizarea unor tensiuni lăuntrice, având rolul de a esențializa și a structura un destin în raport cu sine și cu lumea (Murărescu-Guțan, 2003, p.184).
Fata moșneagului, silită să-și părăseacă familia, pleacă însoțită de sfaturile de a respecta valorile creștine, dar și de speranța că Dumnezeu îi va îndrepta pașii. Trece printr-o serie de întâmplări și se retăcește: „cu toate acestea, nu-și pierdu nădejdea în Dumnezeu”. Ajunsă la Sfânta Duminică, ea îi spune necazurile și povestindu-i despre rătăcirea drumului, adaugă: „Dumnezeu însă m-a povățuit…”, explicând regăsirea drumului bun. Aici trece prin proba care o califică pentru statutul de persoană autonomă, capabilă de autorealizare: „Ia să-mi lai copilașii, care dorm acuma, și să-i hrănești; apoi să-mi faci bucate…” poruncește Sfânta Duminică și pleacă la biserică. În lipsa Sfintei Duminici, „copilașii” se dovedesc a fi „balauri” și „jivine mici și mari” adică exprimările firii umane atunci când, fie și pentru scurt timp, conștiința creștină nu este prezentă. Fata moșneagului se arată capabilă să le stăpânească și să le curețe, să le laie, de ceea ce au ele murdar în manifestarea externă. Nevoia de a curăța pornirile firii, fără a le distruge totuși, mila și hărnicia dovedite anterior, precum și modestia sunt răsplătite în lumea aceasta, în care valorile creștine se afirmă. „Credința și nădejdea în Dumnezeu” o fac să depășească toate obstacolele. Odată întoarsă acasă cu multe bogății, fata moșneagului se căsătorește cu un om „bun și harnic”, împlinindu-și astfel natura. Fata babei ratează o astfel de împlinire pentru că ea este în fond refractară valorilor creștine, chiar dacă ajunge și ea la casa Sfintei Duminici. Tratamentul pe care îl aplică ea „balaurilor și jivinelor” firii în loc să curețe, să purifice, declanșează revolta, furia lor, „în loc să facă bucatele bune și potrivite și să leie copiii Sfintei Duminici, cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți de țipau și fugeau nebunii de usturime și de durere…” Întreaga realitate- pe care fata babei o tratase atât de vitreg, când nu îngrijise nici cățelușa, nici părul, fântâna și cuptorul reiese din faptul că acestea refuză să-i dea roadele, iar lada cu care „se duce în plata lui Dumnezeu” se dovedește a fi o cutie a Pandorei plină de balauri, care le devorează pe fată și pe mama ei, ca pe niște realități ce trebuie să dispară „de parcă n-au mai fost pe lumea asta” (Botnaru, 1997, p. 293).
Punguța cu doi bani
Punguța cu doi bani este o poveste de factură alegorică. După ce au parcurs drumul vieții împreună, moșul și baba, în loc să dea dovezi de înțelepciune, își dau arama pe față. Ei fac parte din tagma bătrânilor neevoluați, aflați în competiție și în război pentru lucruri mărunte. Amândoi însă sunt plămădiți din același aluat baba era foarte zgârcită, moșneagul pofticios și hapsân. Vrășmășia lor e o drama a bătrâneții distorsionate. Baba și moșneagul dovedesc cât de eronat percep realul și cum prin comportament senil violentează ordinea firii, închipuindu-și că o pot schimba conform voinței lor egolatre și absurde (Murărescu-Guțan, 2003, p. 193).
Înciudat de găina babei care se oua de două ori pe zi, moșneagul își varsă mania asupra cocoșului său forțându-l să aleagă: ori se ouă, ori pleacă de la casa lui. Cocoșul alege să plece. Pe drum găsește o punguță cu doi bani, o ia în cioc și merge mai departe. Un boier întâlnit în cale râvnește la punguță. Deposedat de norocul lui, cocoșul nu cedează și o revendică insistent. Voind să se descotorosească de cocoș și să-l facă pierdut, nesățiosul boier poruncește să fie azvârlit în fântână, apoi în cuptorul cu jăratic, în cireada boilor și a vacilor, în haznaua cu bani. Spre stupefacția și mânia lui, efectul este de fiecare data contrar voinței sale: în locul pierzaniei scontate, cocoșul renaște miraculos și din neghiob cum părea că este devine năzdrăvan, apt de isprăvi fabuloase. La întoarcerea acasă moșnegul rămâne uimit văzându-l: „și când își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cocoșul său era ceva de spăriet! Elefantul ți se părea purice pe lângă acest cocoș”. Lăcomia boierului este aspru sancționată. Averile lui- păsări, vite, bani- ajung în ograda moșneagului. Imaginarul cu suita de peripeții și metamorfoze declanșate de malefica punguță cu doi bani, dezvăluie negativul din adâncul omului (Murărescu-Guțan, 2003, p. 193).
Constantin Țoiu (1989) în revista „România Literară” repovestește „Punguța cu doi bani”, povestind toate întâmplările prin care trece cocoșul de la plecarea de la casa moșului și până la întoarcerea acestuia din nou acasă. Deși moșneagul nu ar fi meritat să se întoarcă la el după câte i-a făcut cocoșului, acesta se luptă pentru ce e al lui și se întoarce la moș. Față de uriașele bogății dobândite, punguga e o nimica toată, dar ea este investiția morală, simbolul luptei la care eroul ține. Orătăniile fascinate se iau după învingător într-un alai apoteotic al reușitei. Cocoșul îi spune bătrânului cu glasul bunăstării blânde și absolute să aștearnă un „țol în mijlocul ogrăzii” fapt prin care îl răsplătește pe moșneagul care l-a maltratat și l-a alungat de acasă, ceea ce dovedește înțelepciunea cocoșului, dar și rațiunea acestuia, chiar dacă l-a alungat de acasă, tot l-a hrănit și l-a păstrat până în momentul alungării. Prin lupta aprigă a cocoșului de a obține ce e al lui se evidențiază tehnica perseverenței și a dreptății câștigate, dorința de a obține cu orice preț ceea ce vrei cu adevărat.
Atât Punguța cu doi bani cât și Fata babei și fata moșneagului utilizează motivul plecării de acasă, din comunitate, și deschiderea spre o lume mai largă, diferită. Plecarea cocoșului, dar și a fetei moșneagului este silită, pe când plecarea găinii și a fetei babei este voluntară. Că natura raporturilor este motivația alegerii animalelor ca protagoniști, o arată și compararea celor două povești atât de asemănătoare aparent în structura lor narativă Punguța cu doi bani și Fata babei și fata moșneagului. În ambele povești, un moș și o babă, amândoi aflându-se într-o relație specială cu un protagonist- cocoș, respectiv găină în prima poveste, fata miloasă și fata rea în a doua- îl trimit pe acesta în lume. Trimișii moșului, cocoșul și fata milostivă, se întorc aducând bogății nemăsurate, cei ai babei eșuează. Ceea ce face ca în una din povești să apară animale și în alta ființe umane, este diferența de natură a raporturilor între bătrâni, pe de o parte, și ființele aflate sub protecția lor, pe de altă parte. La aceasta se adaugă și o diferență, la fel de profundă, între izvoarele împlinirii și ale succesului protagoniștilor (Botnaru, 1997, p. 289).
Cocoșul și fata moșneagului sunt nevoiți să-și părăsească familia și să-și caute o cale de realizare într-o lume mai mare, care le este necunoscută. Nu este desigur aceeași lume, căci fiecare se bazează pe o celulă familială de tip diferit. „Familia” din care este alungat cocoșul nu este necesarmente și o unitate afectivă, ci o realitate în primul rând economică. Ieșirea în lumea de dincolo de societatea locală se dovedește a fi o pătrundere într-un teritoriu în care îți pierzi orice busolă: „cocoșul… umbla pe drumuri bezmetic”. În această lume, realizarea personală este mai mult datorată norocului și e tot timpul amenințată de violența străinului. Numai obstinația cocoșului în a-și revendica drepturile și capacitatea lui de a întoarce în favoarea sa mijloacele de distrugere utilizate de boier îl salvează. Lumea acestei povești este una tradițională în care valorile creștine nu joacă nici un rol. E semnificativ că nici un simbol creștin nu apare în cursul poveștii. Mila pe care o manifestă în final moșneagul pentru disperata situație a babei care și-a distrus sursa de trai (omorul găinii) se reduce la acordarea unei slujbe în gospodăria sa. Părăsirea comunității tradiționale este întotdeauna silită, datorată lipsei resurselor de trai sau alungării din familia tradițională; în afara ei, individul e „bezmetic” și doar norocul și puterile sale excepționale îl pot salva (Botnaru, 1997, p. 292).
Partea a II-a Fundamentarea practică
Metodologia cercetării
Prezentarea obiectivelor cercetării
Identificarea în ce măsură copiii din clasa a III-a citesc povești.
Identificarea în ce măsură copiii din clasa a III-a citesc poveștile scrise de Ion Creangă.
Identificarea în ce măsură copiii din clasa a III-a citesc povești fără intervenția învățătoarei.
Îndrumarea copiilor să citească poveștile lui Ion Creangă.
Ipoteza cercetării
Presupunem că dacă le recomandăm copiilor din clasa a III-a să citească cele trei povești Capra cu trei iezi; Fata babei și fata moșneagului și Punguța cu doi bani scrise de Ion Creangă, atunci elevii vor fi motivați să citească și alte povești scrise de acest autor.
Precizarea variabilelor cercetării
Variabila independentă- poveștile: Capra cu trei iezi,
Fata babei și fata moșneagului și
Punguța cu doi bani
Variabila dependentă- alte povești scrise de Creangă
Eșanționul de studiu
Pentru realizarea unei cercetări cât mai eficiente am realizat un experiment psihopedagogic prin care am aplicat un chestionar elevilor din clasa a III-a A și clasa a III-a D de la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea. Lotul experimental pentru chestinarul adresat elevilor este format din 56 de elevi, 9 fete și 19 băieți din clasa a III-a A și 13 fete și 15 băieți din clasa a III-a D. Copiii participanți au vârsta cuprinsă între 9 – 10 ani. Repartizarea participanților în funcție de vârsta cronologică și gen am realizat-o în Tabelele 4.3.1, 4.3.2 și 4.3.3:
Tabel nr. 4.3.1 Repartizarea participanților în funcție de vârsta cronologică (fete)
Tabel nr. 4.3.2 Repartizarea participanților în funcție de vârsta cronologică (băieți)
Tabel nr. 4.3.3 Repartizarea participanților în funcție de genul acestora
Metode de cercetare
Chestionarul
Experimentul
Interviul
Metoda de cercetare- chestionarul
Chestionarul – poate fi definit ca „o succesiune logică și psihologică de întrebări scrise sau de imagini grafice cu funcție de stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonvebal, ce urmează a fi înregistrat în scris” (Chelcea, 1975, după Sas, 2012).
Chestionarul este deci un sistem de întrebări (de regulă scrise), bine structurate, într-o anumită succesiune, pe baza unor considerente logice și psihologice, elaborat în așa fel încât să obținem date cât mai exacte cu privire la o persoană sau la un grup social (Sas, 2012).
Chestionarul reprezintă o tehnică, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și eventual imagini grafice, ordonate logic și psihologic, a căror răspunsuri se notează în scris.
Am ales ca metodă de cercetare chestionarul pentru că îmi oferă posibilitatea de a aduna informații într-un interval de timp relativ scurt și de la un număr mare de elevi, pentru că este ușor de înțeles de elevi, este foarte accesibil și familiar copiilor.
Chestionarul (vezi Anexa 1) pe care l-am aplicat celor 56 de elevi urmărește operele care sunt îndrăgite de copiii din clasa a III-a, ce le place să citească și cât de des citesc. Am aplicat acest chestionar copiilor din clasa a III-a pentru că la această vârstă sunt capabili să citescă o operă, în cazul meu, o poveste de dimensiuni mai mari, o poveste care are câteva pagini, care are un conținut destul de greoi pe care copiii sunt capabili să îl înțeleagă fără prea multe explicații. Acest chestionar cuprinde 9 întrebări închise și o întrebare deschisă, elevii fiind nevoiți să completeze răspunsurile de la ei. La primele 9 întrebări elevii au avut de bifat în căsuța care le reprezenta răspunsul. Am încercat să formulez cât mai clar și mai concis întrebările pentru a fi pe înțelesul tuturor copiilor.
Prin acest chestionar am aflat cât de mult citesc copiii din clasa a III-a și în special cât de mult citesc și îndrăgesc poveștile lui Ion Creangă.
Metoda de cercetare- experimentul
Metoda de cercetare principală în cadrul acestei lucrări este experimentul. Pentru a realiza acest experiment am avut nevoie de două clase paralele, o clasă de control și o clasă experimentală. Clasa de control a primit un chestionar prin care am dorit să aflu cât de mult citesc copiii poveștile lui Ion Creangă. Același chestionar l-au primit și elevii din clasa experimentală, doar că, cu aceștia am efectutat o serie de activități, de citire la clasă a unor povești, de dezbatere pe anumite teme întâlnite în poveștile lui Ion Creangă. După finalizarea activităților ambele clase au primit din nou chestionarul.
Pentru ca experimentul să fie valabil și în conformitate cu cerințele experimentului psihopedagogic, am folosit cele trei etape și anume: etapa preexperimentală sau pretestul cum mai este numit, etapa experimentală, etapa postexperimentală sau post-testul.
Etapa preexperimentală
Prima etapă este etapa preexperimentală în care am aplicat un chestionar alcătuit din 9 itemi cu răspunsuri închise și un item cu răspuns deschis (vezi Anexa 1). În această etapă au primit chestionarul atât elevii din clasa de control cât și cei din clasa experimentală.
Etapa experimentală
A doua etapă este etapa experimentală, în cadrul acestei etape am lucrat doar cu clasa experimentală. La această clasă am susținut 15 activități/ lecții (vezi Anexa 2) despre poveștile lui Ion Creangă, am făcut citirea la clasă a unor povești, elevii au primit de citit și acasă urmând să discutăm în următoarele ore despre ceea ce au citit, despre ceea ce au înțeles din povestea respectivă, ce le-a plăcut cel mai mult, ce nu le-a plăcut, ce ar face ei în situația respectivă. Tot în cadrul acestor ore am discutat despre temele și motivele pe care le-am întâlnit în poveștile studiate, teme și motive care se repetă în multe din poveștile lui Creangă, de exemplu, motivul drumului care apare în cele trei povești alese pentru experiment. În fiecare din cele trei povești un protagonist pleacă de acasă sau este alungat din diferite motive, dar până la final, fiecare se întoarce, tot pe drumul pe care a plecat, se întoace la casa lui, pentru a împărtăși bucuria cu semenii dragi.
Etapa postexperimentală
După finalizarea celor 15 activități desfășurate la clasa experimentală, am aplicat din nou același chestionar, atât clasei de control, cât și clasei experimentale.
Metoda de cercetare- Interviul
În limba română, termenul de „interviu“ reprezintă un neologism provenit din limba engleză (interview – întrevedere, întâlnire), fiind utilizat deopotrivă în jurnalistică și în științele socioumane. El are ca echivalent termenii din limba franceză “entretien” (conversație, convorbire) și „entrevue“ (întâlnire între două sau mai multe persoane). Cel de-al doilea termen, deși reprezintă traducerea literală a celui anglosaxon, comportă totuși un sens diferit: are o nuanță utilitară, de aranjament sau de surpriză (Tranșă, p. 19).
Interviul este definit ca o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane, el se bazează pe comunicarea verbală și presupune întrebări și răspunsuri ca și chestionarul. Spre deosebire însă de chestionar unde întrebările și răspunsurile sunt scrise, interviul implică totdeauna obținerea unor informații verbale. Interviul este o conversație față în față în care o persoană obține informații de la altă persoană.
Am ales să folosesc interviul ca metodă de cercetare pentru că îmi oferă posibilitatea să primesc mai multe informații decât în cazul chestionarului. Interviul îmi oferă posibilitatea de a formula întrebările pe loc, îmi oferă posibilitatea de a continua o discuției la care nu mă așteptam să ajung dar care este de interes pentru mine și pentru studiul realizat.
Interviul (vezi Anexa 3) constă în câteva întrebări adresate învățătoarelor de la clasa a III-a în legătură cu poveștile lui Ion Creangă. În urma acestui interviu am aflat dacă învățătoarele recomandă copiilor să citească povești scrise de Ion Creangă, în special cele trei povești alese pentru studiu adică: Capra cu trei iezi; Fata babei și fata moșneagului și Punguța cu doi bani. Mă interesează dacă consideră că aceste povești merită studiate la clasă și dacă au vreo influență asupra copiilor, dacă îi stimulează să citească și alte povești de Ion Creangă.
Reprezentarea și interpretarea rezultatelor
Reprezentarea rezultatelor
Tabel nr. 5.1.1. Statistica descriptivă a rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului despre poveștile lui Ion Creangă la grupul experimental și grupul de control în pretest.
Analizând Tabelul 5.1.1. privind statistica descriptivă a rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului despre poveștile lui Ion Creangă la grupul experimental și grupul de control în pretest, constatăm că media obținută de grupul experimental în pretest este mai mică decât media obținută de grupul de control în pretest, la fel și abaterea standard, este mai mică cea obținută de grupul experimental în pretest decât abaterea standard obținută de grupul de control.
Tabel nr. 5.1.2. Statistică descriptivă a rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului despre poveștile lui Ion Creangă la grupul experimental în pretest și post-test.
La nivelul grupului experimental, constatăm că în post-test, media este superioară celei din pretest, la fel și abaterea standard este mai mare în post-test decât în pretest.
În concluzie, activitățile pe care le-am desfășurat cu clasa experimentală au avut un rol benefic în motivarea elevilor de a citi povești, în special poveștile lui Ion Creangă, media din post-test a crescut semnificativ comparativ cu ceea din pretest (vezi Tabelul 5.1.2.).
Tabel nr. 5.1.3. Statistică descriptivă a rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului despre poveștile lui Ion Creangă la grupul de control în pretest și post-test.
La nivelul grupului de control, constatăm că media obținută în pretest este mai mare decât media obținută în post-test. Abaterea standard în schimb, este mai mare cea obținută de grupul de control în post-test decât cea obținută în pretest (vezi Tabelul nr. 5.1.3.).
Tabel nr. 5.1.4. Statistică desvriptivă a rezultatelor obținute în urma aplicării chestionarului despre poveștile lui Ion Creangă la grupul experimental și grupul de control în post-test.
Analizând Tabelul 5.1.4., constatăm că media obținută de grupul experimental în post-test este mai mare decât media obținută de grupul de control în post-test, la fel și în cazul abaterii standard, abaterea standard obținută de grupul experimental în post-test este mai mare decât abaterea standard obținută de grupul de control.
Tabel nr 5.1.5. Compararea rezultatelor obținute de grupul experimental în pretest cu cele din post-test în urma aplicării chestionarului despre poveștile lui Ion Creangă.
Valorii calculate t = 2, 90 rezultată în Tabelul 5.1.5. îi corespunde un prag de semnificație p < 0,05, astfel acceptăm ipoteza specifică, prin urmare, există diferențe semnificative între rezultatele din pretest și cele din post-test ale grupului experimental obținute în urma aplicării chestionarului despre poveștile lui Ion Creangă. Acest lucru înseamnă că activitățile pe care le-am desfășurat la clasă au avut un rol benefic în motivarea elevilor să citească mai multe povești scrise de Ion Creangă.
Tabel nr. 5.1.6. Compararea rezultatelor obținute de grupul de control în pretest cu cele din post-test în urma aplicării chestionarului despre poveștile lui Ion Creangă.
Valorii calculate t= – 1, 18 rezultată în Tabelul 5.1.6. îi corespunde un prag de semnificație p > 0, 05, astfel suspendăm decizia, constatând că nu există diferențe semnificative la nivel statistic între pretest și post-test la nivelul grupului de control; din aceste calcule rezulă că elevii din clasa de control nu au fost interesați să citească poveștile lui Ion Creangă.
Etapa preexperimentală
Pentru interpretarea rezultatelor obținute de elevi în urma aplicării chestionarului am recurs la împărțirea acestuia pe trei criterii. Primul criteriu a fost în ce măsură elevii citesc povești unde am adunat rezultatele obținute la itemii 1 și 2 din chestionar, adică „îmi place să citesc povești” și „ am citit povești”. Variantele de răspuns pentru acești itemi au fost „foarte mult(e)” notat cu punctajul maxim 4; „mult(e)” notat cu punctajul 3; „potrivit/ câteva” notat cu punctajul 2; „puțin(e)” notat cu punctajul 1 și „deloc/ niciuna” notat cu punctajul 0.
Figura nr. 5.2.1. Rezultatele obținute de grupul de control în pretest privind măsura în care copiii citesc povești.
Figura nr. 5.2.2. Rezultatele obținute de grupul experimental în pretest privind măsura în care copiii citesc povești.
Comparând rezultatele (vezi Figura 5.2.1. și Figura 5.2.2.) celor două clase constatăm că elevii din clasa a III- a D, adică clasa experimentală au obținut un procentaj mai mare decât cei din clasa de control. Acest lucru înseamnă că elevii din clasa a III-a D citesc povești mai multe decăt cei din clasa a III-a A.
Al doilea criteriu a fost măsura în care copiii citesc povești scrise de Ion Creangă. La acest criteriu am adunat rezultatele obținute la itemii 3 și 4, respectiv „ am citit povești scrise de Ion Creangă” și „îmi plac poveștile scrise de Ion Creangă”. Variantele de răspuns pentru acești itemi au fost „foarte mult(e)” notat cu punctajul maxim 4; „mult(e)” notat cu punctajul 3; „potrivit/ câteva” notat cu punctajul 2; „puțin(e)” notat cu punctajul 1 și „deloc/ niciuna” notat cu punctajul 0.
Figura nr. 5.2.3. Rezultatele obținute de grupul de control în pretest privind măsura în care copiii citesc povești scrise de Ion Creangă.
Figura nr. 5.2.4. Rezultatele obținute de grupul experimental în pretest privind măsura în care copiii citesc povești scrise de Ion Creangă.
La acest criteriu cei din clasa de control au fost cei care au avut un procentaj mai mare în ce privește citirea poveștilor lui Ion Creangă, cei din clasa a III-a A au avut un procent de 48 % comparativ cu 36 % obținut de cei din clasa a III-a D la răspunsul cu foarte multe, în schimb, cei din clasa experimentală au avut procentaj mai mare răspunzând că citesc multe povești de Ion Creangă (vezi Figura 5.2.3. și Figura 5.2.4.).
Ultimul criteriu a fost în ce măsură elevii citesc povești fără intervenția învățătoarei. La acest criteriu am asociat itemii 5, 6, 7, 8 și 9, respectiv: „doamna învățătoare mi-a sugerat să citesc povești”; „îmi place când doamna învățătoare citește cu noi povești”; „doamna învățătoare mi-a sugerat ce povești să citesc”; „am citit povești fără să fiu obligat(ă) de cineva” și „ aș vrea să citim la școală mai multe povești”. Variantele de răspuns pentru acești itemi au fost „foarte multe/ întotdeauna” notat cu punctajul maxim 4; „multe/ de cele mai multe ori” notat cu punctajul 3; „uneori/ câteva” notat cu punctajul 2; „puține/ rareori” notat cu punctajul 1 și „niciodată/ niciuna” notat cu punctajul 0.
Figura nr. 5.2.5. Rezultatele obținute de grupul de control în pretest privind măsura în care copiii citesc povești fără intervenția învățătoarei.
Figura nr. 5.2.6. Rezultatele obținute de grupul experimental în pretest privind măsura în care copiii citesc povești fără intervenția învățătoarei.
La acest criteriu, dorința copiilor de a citi singuri, fără a fi simțită intervenția cadrului didactic este în procent mai mare pentru clasa experimentală decât pentru clasa de control (vezi Figura 5.2.5. și Figura 5.2.6.).
Itemul cu numărul 10 din chestionarul aplicat „dintre toate poveștile cel mai mult mi-a plăcut…” reprezintă un item deschis, lăsând copiilor posibilitatea de a scrie ce doresc ei. Elevii din clasa de control în pretest am răspuns la acest item în felul următor: fetele au preferat Pantofiorii roz; Divergent; Ziua liberă; La scăldat; Capra cu trei iezi; Mica Sirenă; Heidi- fetița minților și Minunea; băieții în schimb au preferat: Colț Alb; Motanul încălțat; Dl- Goe; Un șmecher la lecție; Soldățelul de plumb; Eragon; Un mic ajutor; Fram- Ursul polar; Aventurile lui Tom Sawyer.
La acest item în topul preferințelor copiilor din clasa a III-a D, clasa experimentală, în rândul fetolor am întâlnit: Cenușereasa; Crăiasa Zăpezii; Cuore- inimă de copil; Prinț și cerșetor; Heidi- fetița minților; Colț Alb; Robinson Crusoe; Aventurile lui Gulliver; La cireșe; băieții au preferat: Fram Ursul polar; Cei trei purceluși; Fetița cu chibriturile; Colț Alb; Fata babei și fata moșneagului.
Etapa postexperimentală
După finalizarea activităților am reaplicat chestionarul ambelor clase. În urma aceestei etape pot să verific dacă ceea ce am lucrat cu elevii la clasă a avut succes sau nu. Pentru verificarea răspunsurilor am folosit aceleași criterii ca în etapa preexperimentală.
Figura nr. 5.3.1. Rezultatele obținute de grupul de control în post-test privind măsura în care copiii citesc povești.
Figura nr. 5.3.2. Rezultatele obținute de grupul experimental în post-test privind măsura în care copiii citesc povești.
Procentele (vezi Figura 5.3.1. și Figura 5.3.2.) arată că în urma realizării activităților la clasă, elevii din clasa experimentală au fost motivați să citească mai multe povești față de elevii din clasa de control care nu au beneficiat de nicio activitate. Mai mult, procentele arată dorința copiilor de a citi povești, după aplicarea activităților, comparativ cu rezultatele obținute în etapa preexperimentală, respectiv 39% au răspuns foarte multe și 35 % multe, în comparație cu rezultatele din post- test, 43 % au răspuns că citesc foarte multe povești și 34 % au răspuns că citesc multe povești.
Figura nr. 5.3.3. Rezultatele obținute de grupul de control în post-test privind măsura în care copiii citesc povești scrise de Ion Creangă.
Figura nr. 5.3.4. Rezultatele obținute de grupul experimental în post-test privind măsura în care copiii citesc povești scrise de Ion Creangă.
Dacă analizăm rezultatele (vezi Figura 5.3.3. și Figura 5.3.4.) observăm că elevii din clasa experimentală au fost atrași de poveștile lui Ion Creangă. Acest lucru dovedește în principal că experimentul meu a avut succes, aplicarea activităților la clasă i-a făcut pe copii să îndrăgească poveștile lui Ion Creangă. După realizarea activităților, copiii au manifestat un interes pentru poveștile lui Creangă fiind tentați să citească și alte povești scrise de acest autor. Spre surprinderea mea, comparativ cu rezultatele obținute în pretest, respectiv 36 % au răspuns că citesc foarte multe din poveștile lui Creangă și 41% au răspuns că citesc multe, în post-test cei care au răspuns că citesc foarte multe din poveștile lui Creangă au fost 68% și doar 23% au spus că citesc multe povești din operele lui Creangă.
Figura nr. 5.3.5. Rezultatele obținute de grupul de control în post-test privind măsura în care copiii citesc povești fără intervenția învățătoarei.
Figura nr. 5.3.6. Rezultatele obținute de grupul experimental în post-test privind măsura în care copiii citesc povești fără intervenția învățătoarei.
Și la acest criteriu, rezultatele (vezi Figura 5.3.5. și Figura 5.3.6.) au fost în favoarea clasei experimentale comparativ cu clasa de control. Se pare că activitățile desfășurate la clasa experimentală au avut un rol dezvoltator pentru voința copiilor de a citi fără a li se impune. Se observă că procentul obținut la răspunsul foarte multe de clasa experimentală 61%, este mult mai mare decât procentul obținut de clasa de control privind măsura în care aceștia citesc fără intervenția învățătoarei.
În post- test, preferințele de la itemul 10 s-au schimbat, mai ales în rândul clasei experimentale. Clasa de control la acest item a răspuns în felul următor: fetele au preferat Regatul de gheață; Însemnările unei puștoaice; Fetele lui Olimp; Dl- Goe; Pantofiorii roz; Divergent; La scăldat; iar băieții: Câinele Stelică; Crăiasa Zăpezii; Pârtia zeilor; Colț Alb; Motanul încălțat; Dl- Goe; Eragon; Fram- Ursul polar; Aventurile lui Tom Sawyer.
Rezultatele obținute de clasa experimentală la acest item după realizarea celor 15 activități a fost exact cum ar fi trebuit să fie. În topul preferințelor copiilor din clasa a III-a D au fost poveștile lui Ion Creangă, dar și altele. Fetele au preferat Fata babei și fata moșneagului; Capra cu trei iezi; Ursul păcălit de vulpe; Inul și cămeșa; La scăldat; Robin Hood; La cireșe; Heidi fetița munților. În schimb, băieților le-a plăcut Punguța cu doi bani; Capra cu trei iezi; La scăldat; La cireșe; Povestea Porcului; Colț Alb; Cei trei purceluși; Fata babei și fata moșneagului; Fram – Ursul polar.
Rezultatul interviului
Interviul pe care l-am aplicat celor două învățătoare de la clasele a III-a A și a III-a D de la Școala „Dacia” din Oradea a fost un interviu structurat, alcătuit din cinci întrebări după cum urmează:
Ați recomanda copiilor să citească poveștile lui Ion Creangă? De ce da? De ce nu?
Care ar fi primele trei povești scrise de Ion Creangă pe care le-ați da să le citească?
Care ar fi poveștile pe care nu le-ați recomanda copiilor din clasa a III-a să le citească din operele lui Creangă?
Cât de des le-ați recomanda să citească poveștile lui Creangă?
Dacă ați alcătui programa școlară ați pune mai mult accent pe studierea poveștilor lui Creangă la clasă? De ce da? De ce nu?
La prima întrebare ambele învățătoare au răspuns că ar recomanda copiilor să citească pveștile scrise de Ion Creangă pentru că sunt educative, unele, sunt distractive, au un limbaj ușor care poate fi înțeles de toți copii, copiii se regăsesc în unele personaje, de exemplu în Fata babei și fata moșneagului mai ales fetițele se regăsesc în hărnicia fetei, nu neaparat harnice la munca gospodărească, pentru că nu toate știu ce înseamnă acest lucru, dar harnice la învățătură, harnice și la matematică, harnice și la limba română, harnice și ordonate la educație plastică sau la lucru manual, harnice și descurcărețe în a-și face treaba, temele.
Băieții, de exemplu, se regăsesc în pielea iezilor de capră din povestea Capra cu trei iezi. Ascultarea părinților este exemplul cel mai bun care reiese din această poveste, copiii înțeleg care este rolul adultului în viața lor, de ce trebuie să asculte de aceștia, de ce nu trebuie să fie încăpățânați și să facă ce doresc. Din această poveste reiese ce se întâmplă cu cei care nu ascultă.
La a doua întrebare „Care ar fi primele trei povești scrise de Ion Creangă pe care le-ați da să le citească?” doamnele învățătoare au avut păreri puțin diferite. Doamna de la clasa a III-a A a spus că le-ar da să citească Capra cu trei iezi; Fata babei și fata moșneagului; Cinci Pâini; dar și Prostia omenească sau Povestea Porcului. Doamna de la clasa a III-a D a spus că le-ar recomanda copiilor să citească Fata babei și fata moșneagului; Punguța cu doi bani; Ursul păcălit de vulpe; Povestea unui om leneș; dar și din ciclul Amintirilor din copilărie sau din Povestea lui Harap- Alb.
Ambele învățătoare au răspuns la întrebarea a treia „Care ar fi poveștile pe care nu le-ați recomanda copiilor din clasa a III-a să le citească din operele lui Creangă?” că nu își amintesc de ceva poveste care să nu poată fi recomandată copiilor, deci ele ar recomanda toate poveștile și oprele scrise de Ion Creangă.
„Cât de des le-ați recomanda să citească poveștile lui Creangă?” a fost întrebarea cu numărul patru, la care am primit răspuns de la ambele învățătoare că dacă le-ar permite timpul dar și programa le-ar da copiilor să citească din Ion Creangă cel puțin o dată pe săptămână.
Ultima întrebare „Dacă ați alcătui programa școlară ați pune mai mult accent pe studierea poveștilor lui Creangă la clasă? De ce da?”. Ambele învățătoare au răspuns că da. Au spus că operele lui Creangă merită citite și studiate la clasă pentru că multe dintre ele au un caracter educativ. Dacă ar fi să facem o comparație între ceea ce s-a scris pe vremea marilor noștri scriitori și ceea ce se scrie acuma, rezultatul ar fi devastator. În zilele noaste se scriu cărți pentru copii dar ele au conținut pentru adulți sau nici măcar pentru aceștia. Există cărți în care se vorbește murdar, cu înjurături, cu cuvinte obscene care ar trebui să fie interzise copiilor până la o anumită vârstă, dar totuși, ele sunt la îndemâna copiilor. Din păcate, copiii din zilele noastre nu mai citesc ca pe vremea când nu erau atâtea jocuri video, nu erau atâtea calculatoare care să le distragă atenția de la învățătură.
Ca o concluzie adusă în urma prezentării răspunsurilor învățătoarelor de la cele două clase, vreau să precizez faptul că doamnele învățătoare le recomandă copiilor să citească poveștile lui Ion Creangă, dar aceștia sunt prea preocupați cu calculatoarele și cu jocurile video. Când eram eu copil făceam întrecere care citește mai mult și ne povesteam ce am citit când ne întâlneam. Acum se întrec în jocuri și vorbesc despre cât de greu a fost să treacă nivelul jocului.
Concluzii
Am pornit de la ideea de a-i dezlipi pe copii de calculator și de tablete sau telefoane și a le arăta minunata lume a cărților, a poveștilor care sunt scrise în ele. Copiii din ziua de azi nu mai știu ce sunt cărțile sau cum se citește o carte. Și cele pe care le citesc majoritatea sunt în format electronic.
Am ales această temă pentru că am dorit să evidențiez temele și motivele întâlnite în poveștile lui Creangă, teme care pot fi educative pentru copii. De exemplu tema ascultării de părinți, tema fidelității față de stăpân, față de cei care au avut grijă de noi, tema milosteniei toate sunt teme cu un caracter educativ pentru copii. La fel și motivele întâlnite în aceste povești, motivul drumului, care semnifică greul prin care trebuie să treacă o persoană sau un animal în viață. Motivul plecării de acasă în căutarea unui trai mai bun, urmat de motivul întoarcerii acasă pentru a împărtăși bucuria câștigului cu cei dragi, cu familia. Toate aceste motive dar și altele au o conotație pozitivă asupa dezvoltării educative a copiilor.
Prin lucrarea mea am dorit să demonstrez că dacă le recomandăm copiilor din clasa a III-a să citească cele trei povești Capra cu trei iezi; Fata babei și fata moșneagului și Punguța cu doi bani scrise de Ion Creangă, atunci elevii vor fi motivați să citească și alte povești scrise de acest autor. Pornind de la această ipoteză mi-am formulat și obiectivele pe care am dorit să le realizez în acest studiu. Un prim obiectiv a fost să identific în ce măsură copiii din clasa a III-a citesc povești. Acest obiectiv l-am măsurat cu ajutorul primilor doi itemi din chestionarul aplicat copiilor. Al doilea obiectiv a fost identificarea în ce măsură copiii din clasa a III-a citesc poveștile scrise de Ion Creangă. Și acest obiectiv l-am putut măsura cu ajutorul itemilor din chestionar. Al treilea obiectiv: identificarea în ce măsură copiii din clasa a III-a citesc povești fără intervenția învățătoarei pe care l-am măsurat tot cu ajutorul chestionarului. Și ultimul obiectiv propus spre realizare în acest studiu: să îndrum copii să citească poveștile lui Ion Creangă.
Pentru realizarea acestui studiu am folosit trei metode de cercetare: chestionarul, experimentul psihopedagogic și interviul. Chestionarul a fost alcătuit din nouă itemi cu răspunsuri închise și un item cu răspuns deschis. Acest chestionar l-am aplicat unui număr de 56 de elevi de clasa a III-a proveniți din două clase paralele. Experimentul psihopedagogic este metoda principală folosită și cuprinde cele trei etape preexperimentală, etapa experimentală și etapa postexpreimentală. În etapa preexperimentală am aplicat chestionarul tuturor copiilor din cadrul eșantinului. În etapa experimentală am lucrat doar cu o singură clasă, cu clasa a III-a D care s-a numit clasa experimentală. Cu elevii acestei clase am realizat o serie de 15 activități care au constat în lecturi la clasa, discuții și dezbateri pe temele întâlnite în poveștile citite, analiza filmului, comparații între filme și poveștile scrise în cărți. Elevii din clasa a III-a A nu au beneficiat de niciun fel de activitate de acest fel. Nu am realizat actiivtăți cu această clasă pentru a putea face comparație între cele două clase, pentru a putea vedea dacă activitățile desfășurate la clasa experimentală au avut vreun rol de îmbunătățire a motivației copiilor de a citi poveștile lui Ion Creangă. Ultima etapă a experimentului a fost etapa postexperimentală în care am aplicat același chestionar tuturor copiilor, atât celor din clasa de control cât și celor din clasa experimnetală.
În urma calculării rezultatelor obținute de elevi la cele două chestionare am ajuns la concluzia că ipoteza pe care am formultat-o s-a confirmat. Adică în urma recomandărilor de a citi cele trei povești ale lui Ion Creangă respectiv: Capra cu trei iezi; Fata babei și fata moșneagului și Punguța cu doi bani copiii au fost motivați să citească și alte povești ale acestui autor. În urma realizării celor 15 activități copiii din clasa a III-a D, adică clasa experimentală au redescoperit frumusețea și farmecul poveștilor lui Ion Creangă și au dorit să citim și la clasă unele povești.
Chestionarul pe care l-am aplicat a fost alcătuit pe trei categorii. Un prim criteriu a fost măsura în care elevii citesc povești iar rezultatele au fost pentru clasa de control în pretest 34% citesc foarte multe povești, 38% citesc multe, comparativ cu clasa experimentală care 39% citesc foarte multe povești și 35% citesc multe. În post-test clasa de control citește foarte multe povești în procent de 30% și multe în procent de 44%, pe când clasa experimentală citește foarte multe povești în procent de 43% și multe în procent de 34%.
Al doilea criteriu în ce măsură copiii citesc poveștile lui Ion Creangă în pretest clasa de control a obținut următorul procentaj: 48% citesc foarte multe povești de Ion Creangă și 32% citesc multe, iar clasa experimentală a avut un procentaj de 36% pentru foarte multe și 41% pentru multe. În post-test rezultatele au fost diferite clasa de control obținând 46% pentru foarte multe povești citite de Ion Creangă și 34% pentru multe povești citite de Ion Creangă, comparartiv cu clasa experimentală care a obținut 68% la foarte multe povești citite de Ion Creangă și doar 23% dintre ei au răspuns că au citit multe povești de Ion Creangă. Aici s-a văzut diferența semnificativă, la clasa experimentală, după aplicarea actiivtăților.
Ultimul criteriu a fost măsura în care citesc povești fără a fi obligați, iar rezultatele au fost în pretest clasa de control a răspuns în procent de 45% că citesc foarte multe povești fără să fie obligați și 44% au spus că citesc multe povești. Clasa experimentală în pretest a obținut următorul rezultat: 45% citesc foarte multe povești fără să fie obligați și 34% citesc multe povești. În post-test rezultatele obținute de clasa de control au fost 44% citesc foarte multe povești și 38% citesc multe povești fără să fie obligați, iar clasa experimentală a obținut 61% la răspunsul că citesc foarte multe povești fără ca învățătoarea să le spună ce să citească și doar 24% au răspuns că citesc multe povești de plăcere. Și la acest criteriu diferențele au fost semnificative atât între rezultatele obținute de clasa de control și clasa experimentală, dar și între rezultatele obținute de clasa experimentală în pretest și în post-test.
Ca o concluzie finală, ceea ce am demonstrat se poate realiza la orice materie, pe orice domeniu de studiu, la orice clasă. Ceea ce am început să poate continua pe această temă, se poate vedea dacă după periaoda vacanței de exemplu copiii mai preferă poveștile lui Ion Creangă sau dacă au mai citit și alte povești scrise de acest autor. Recomand tuturor cadrelor didactice să pună în practică această teorie, să experimenteze și la alte materii sau în alte contexe această idee.
Bibliografie
Anghel, L. (2010). Receptarea operei lui Ion Creangă în raport cu vârstele psihologice. Craiova: Editura Universitaria
Apostolescu, M. (1978). Ion Creangă între marii povestitori ai lumii. București: Editura Minerva
Arhip, I., & Rusu, C., & Parascan, C. (1983). Ion Creangă. Iași: Editura Junimea
Bîrlea, O. (1967). Poveștile lui Creangă. București: Editura pentru Literatură
Bîrlea, O. (1990). Ion Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Botnaru, S. Th.(1997). Noua interpretare a operei lui Ion Creangă. Editura Ramcartexim
Boutiere, J. (1990). Despre Ion Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Boutiere, J. (2008). Viața și opera lui Ion Creangă. Editura Princeps Edit
Capra cu trei iezi- film. Scenariul și regia de Radu Dumitru Penescu. Accesat online: http://www.trilulilu.ro/video-animatie/capra-cu-trei-iezi-desene-animate-povestea-complet
Capra cu trei iezi. Imagini. Accesate online: https://www.google.ro/search?q=capra+cu+trei+iezi&espv=2&es_sm=93&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=dPyqU6z9C8-v7AbT94BQ&ved=0CAgQ_AUoAQ&biw=1366&bih=667
Cătănoiu, O. M. (2009). Realism și fantastic în opera lui Ion Creangă. Craiova: Editura Universitaria
Crișan, C. (1990). Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Cubleșan, C. (1989). Literatura pentru copii. România Literară. Numărul 22 din 1 iunie
Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Dicționar de pedagogie. (1979). București: Editura Didactică și Pedagogică
Dicționar pedagogic. (1964). București: Editura Didactică și Pedagogică
Dimisianu, G. (1990). Creangă. România Literară. Numărul 6 din 8 februarie
Dimisianu, G. (1990). Originalitatea lui Creangă. România Literară. Numărul 40 din 4 octombrie
Dumitrescu- Bușulenga, Z. (2000). Ion Creangă. București: Editura Elion
Fata babei și fata moșneagului- film. Metropolis grup. Un film de Radu Dumitru Penescu. Accesat online: http://vimeo.com/36228746
Fata babei și fata moșneagului. Imagini. Accesate online: https://www.google.ro/search?q=fata+babei+si+fata+mosneagului&espv=2&es_sm=93&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=7fyqU9DqIfKw7Aba6IHYCw&ved=0CAgQ_AUoAQ&biw=1366&bih=667
Goia, V. (2003). Literatura pentru copii și tineret- pentru institutori, învățători și educatoare. Cluj- Napoca: Editura Dacia
Ibrăileanu, G. (1920). Note și impresii. Iași: Editura Viața Românească
Ibrăileanu, G. (1968). Scriitori români și străini. Editura pentru Literatură
Ibrăileanu, G., & Constantinescu, N. (1983). Ion Creangă. București: Editura Albatros
Ion Creangă; Mihai Eminescu; Ion Luca Caragiale; Ioan Slavici. Imagini. https://www.google.ro/search?q=ion+creanga&espv=2&es_sm=93&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=NCSXU7e7B4S27QaL1ICgCg&ved=0CAgQ_AUoAQ&biw=1366&bih=667#facrc=_&imgdii=eIOAzRCWnbN0aM%3A%3BGejcZtqGS29VZM%3BeIOAzRCWnbN0aM%3A&imgrc=eIOAzRCWnbN0aM%253A%3Bh2k7yTu4KTKvKM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.istoria.md%252Fuploaded%252Fpoze%252FPERSONALITATI%252FOameni_de_cultura%252Fion_creanga%252Fion_creanga_2p.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.istoria.md%252Farticol%252F554%252FIon_Creang%2525C4%252583%252C_biografie%3B406%3B530
Iorga, N. (2008). Ion Creangă. În Biblioteca lui Creangă., Ibrăileanu, G., Iorga, N., Lovinescu, E. (2008). Homer al nostru. Iași: Editura Princeps Edit
Laurian, S. (2010). Literatura pentru copii: valori estetice și educative. București: Editura Didactică și Pedagogică
Lovinescu, E. (2008). Ion Creangă. În Biblioteca lui Creangă., Ibrăileanu, G., Iorga, N., Lovinescu, E. (2008). Homer al nostru. Iași: Editura Princeps Edit
Mitrache. G. (1994). Scriitori români comemorați. Ion Creangă. Editura Recif
Murărescu – Guțan, V. (2003). Un posibil sistem de lectură- sesuri și ipostaze simbolice ale drumului în povești și povestiri. În Guțan, I. (2003). Ion Creangă. Treptele receptării operei. Sibiu: Editura „Alma Mater”
Panu, G. (1977). Ion Creangă. În Ciopraga, C. (1977). Ion Creangă. București: Editura Eminescu
Philippide, Al. (1990). Răsfoind pe Ion Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Punguța cu doi bani- film. Scenariul și regia de Radu Dumitru Penescu. Accesat online: http://vplay.ro/watch/tmu539vt/
Ruffini, M. (1977). Ion Creangă. În Ciopraga, C. (1977). Ion Creangă. București: Editura Eminescu
Sas, C. (2012). Suport pentru studiul individual la disciplina Metodologia Cercetării Psihopedagogice. Nepublicat
Simion, E. (1990). Ion Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Stanciu, I. (1968). Literatura pentru copii. București: Editura Didactică și Pedagogică
Steiger, C. (2010). Universul operei lui Ion Creangă prezentat elevilor la ciclul primar. Banloc: Editura din Banloc
Todoran, E. (1990). Creangă privit între umoriștii lumii. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Tranșă, L. Metode și tehnici de cercetare în psihologie- Sinteză de curs. Universitatea Spiru Haret Facultatea De Psihologie. Nepublicat(http://www.luciantrasa.ro/doc/mtcp.pdf)
Țoiu, C. (1989). Punguța cu doi bani. România Literară. Numărul 16 din 20 aprilie
Valescu- Hurzmuz, C. (1940). Povești de Ion Creangă (Studiu critic). București: Editura Tipografia ziarului Universul
Anexa 1
Chestionar
Bifează căsuța care ți se potrivește după ce ai citit afirmațiile de mai jos.
Îmi place să citesc povești.
Am citit povești.
Am citit povești scrise de Ion Creangă.
Îmi plac poveștile scrise de Ion Creangă.
Doamna învățătoare mi-a sugerat să citesc povești.
Îmi place când doamna învățătoare citește cu noi povești.
Doamna învățătoare mi-a sugerat ce povești să citesc.
Am citit povești fără să fiu obligat/ obligată de cineva.
Aș vrea să citim la școală mai multe povești.
Dintre toate poveștile cel mai mult mi-a plăcut …………………………………………………………
Vă mulțumesc pentru colaborare!
Anexa 2
Activitățile predate la clasa experimentală
Activitățile predate la clasa experimentală după ce aceștia au primit chestionarul în etapa preexperimentală.
Activitatea nr. 1
Titlul activității: Ce știm despre Ion Creangă?
Obiectiv fundamental: Reactualizarea cunoștințelor despre marele nostru scriitor Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să denumească operele cele mai importante scrise de Ion Creangă.
Să precizeze perioada în care a trăit Ion Creangă.
Să maifeste interes și implicare în discuțiile despre Ion Creangă.
Să-l recunoască pe Ion Creangă dintre mai mulți scriitori.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, povestirea.
Mijloace de învățământ: Imagini cu diferiți scriitori printre care și Ion Creangă
Descrierea activității: În această activitate am discutat despre Ion Creangă în general. Cine este el? Unde s-a născut? În ce an? Unde a copilărit? Ce a făcut la viața lui de a ajuns cunoscut? Care sunt operele cele mai importante pe care le-a scris? Cine a fost prietenul lui cel mai bun care l-a ajutat să devină scriitor? În ce an a murit? Care a fost cauza morții lui? Astfel de întrebări am adresat copiilor la care am primit diferite răspunsuri. Elevii au recunoscut imaginea lui Ion Creangă dintre ceilalți scriitori contemporani, pe care de asemenea, i-au recunoscut. Am discutat despre portetul fizic al lui Ion Creangă pe baza imaginilor. Am ajuns să discutăm și despre portretul moral realizat de copiii în urma celor amintite de ei din operele citite până acum.
În urma acestei activități, elevii au reținut date importante despre Ion Creangă, și-au amintit perioada în care a trăit, au avut contact vizual cu imaginea lui Creangă, au reușit să realizere portretul fizic al povestitorului, și-au amintit câteva din operele scrise de Ion Creangă.
Activitatea nr. 2
Titlul activității: Să citim povești de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Citirea poveștii Capra cu trei iezi scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să manifeste interes în timpul lecturii.
Să răspundă la întrebările legate de povestea studiată.
Să fie capabili să povestească pe scurt fragmentul citit.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, povestirea, observația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: În această activitate ne-am reamintit câteva aspecte despre Ion Creangă și am citit în fața clasei povestea Capra cu trei iezi. Pe parcursul lecturii am observat comportamentul copiilor, atenția cu care mă urmăreau pas cu pas, dacă eu mă plimbam prin clasă printre ei își întorceau capul după mine, să fie atenți la gestica și la mimica feței. Am încercat să fac lectura să fie cât mai frumoasă, mai atractivă pentru a le capta cât mai mult atenția și pentru a-i determina să-și dorească să citească și ei. La finalul lecturii abia i-am trezit din farmecul poveștii pentru a le adresa câteva întrebări legate de poveste. Despre ce a fost vorba? Care au fost personajele? De ce a plecat capra de acasă?
Am numit câțiva elevi să povestească pe scurt povestea auzită.
Activitatea nr. 3
Titlul activității: Să ne reamintim povestea Capra cu trei iezi de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Reactualizarea cunoștințelor și informațiilor despre povestea Capra cu trei iezi scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să răspundă la întrebările legate de povestea studiată.
Să ordoneze imaginle în funcție de momentul întâmplării lor în poveste.
Să fie capabili să repovestească pe scurt fragmentul audiat în ora precedentă.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești, imagini din poveste.
Descrierea activității: Am adresat câteva întrebări despre povestea studiată ca să văd dacă își mai amintesc unele detalii care s-au desfășurat pe parcursul poveștii. Despre ce a fost vorba? Care au fost personajele? De ce a plecat capra de acasă? Cine a fost cel care a vizitat iezii imitând vocea caprei? Ce a făcut lupul? Cine a deschis ușa? Unde s-au ascuns iezii? Cine a rămas în viață după vizita lupului? Unde s-a ascuns iedul cel mic? Care a fost reacția mamei când s-a întors acasă? Ce a făcut aceasta după ce a aflat cine i-a nenorocit iezii? Unde l-a găsit pe lup? Cum l-a ademenit să meargă la casa ei? Pe cine dă lupul vina că i-a nenorocit iezii? Ce a pregătit capra de mâncare? Ce a pus sub masa lupului? Ce îi zice lupul după ce cade în groapă? Cum se termină povestea?
Spre surpinderea mea, am primit răspunsuri la toate întrebările adresate semn că elevii au fost atenți și captivați de lumea poveștii. Au fost capabili și să repovestească întreaga poveste și au ordonat imaginile în ordine cronologică întâmplării lor în poveste.
Activitatea nr. 4
Titlul activității: Film- Capra cu trei iezi de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Vizionarea unui film în care este prezentată Capra cu trei iezi scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să răspundă la întrebările legate de filmul vizionat.
Să descopere asemănările și deosebirile care sunt între povestea scrisă și film.
Să fie capabili să facă asocieri între film și povestea scrisă.
Metode și procedee didactice: Conversația, observația.
Mijloace de învățământ: Filmul în limba română, laptop, video- proiector.
Descrierea activității: Am vizionat filmul animat din regia și scenariul lui Radu Dumitru Penescu (Capra cu trei iezi- film. Accesat online), în întregime și am discutat pe baza a ceea ce am văzut în film și ceea ce am citit din carte. Am discutat despre asemănările și deosebirele care sunt între cele două forme de exprimare a poveștilor. Le-am adresat și câteva întrebări să văd dacă au fost atenți pe parcursul filmului.
Activitatea nr. 5
Titlul activității: Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă- lectură
Obiectiv fundamental: Lectura poveștii Fata babei și fata moșneagului scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să răspundă la întrebările legate de povestea studiată.
Să manifeste interes pe parcursul lecturii.
Să fie capabili să povestească pe scurt fragmentul lecturat.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, observația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești.
Descrierea activității: Am făcut lectura poveștii la clasă și am adresat câteva întrebări copiilor despre poveste. Despre ce este vorba în poveste? Care sunt personajele? Cum se termină povestea? Cum este finalul povești, trist sau fericit? Pe parcursul lecturii m-am oprit să văd dacă cei care au citit până acuma povestea își mai amintesc ordinea ființelor, plantelor și obiectelor cu care se întâlnește fata moșneagului. Am rugat câțiva elevi să înceapă să povestească, iar când am spus eu stop, un alt elev a continuat povestirea de unde a rămas colegul precedent. Un fel de povestire în lanț, începe unul, continuă altul și termină altu.
Activitatea nr. 6
Titlul activității: Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Reactualizarea cunoștințelor despre povestea Fata babei și fata moșneagului scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să răspundă la întrebările legate de povestea studiată.
Să povestească pe baza imaginilor din poveste.
Să se implice în activitate.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, povestirea.
Mijloace de învățământ: Imagini din poveste.
Descrierea activității: Am început prin a le adresa câteva întrebări despre povestea studiată anterior. Cum se numește povestea? Care sunt personajele? Cum se desfășoară acțiunea? Ce se întâmlpă în poveste? Pe cine întâlnește fata moșneagului în drum? Unde ajunge? Ce face acolo? Cu ce o răsplătește Sfânta Duminică pe fată? Ce primește la întoarcere? Cum o primește tatăl său acasă? Ce face fata babei? Cu cine se întâlnește? Ce le zice? Care ladă și-o alege? Ce este în fiecare ladă primită de fete? Ce se întâplă cu fata moșneagului? Dar cu fata babei? În timp ce le-am arătat imaginile le puneam întrebările.
Activitatea nr. 7
Titlul activității: Reconstituirea poveștii Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Reconstituirea poveștii Fata babei și fata moșneagului scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să fie atenți pentru a realiza cât mai bine „ piesa de teatru”.
Să respecte rolurile fiecăruia.
Să se implice în activitate.
Metode și procedee didactice: Conversația, demonstrația.
Mijloace de învățământ: Câteva materiale din poveste dar și imagini.
Descrierea activității: Am reconstituit povestea în varianta în care am putut-o împreună cu elevii. Am împărțit rolurile cu posibilitatea de rotație, pentru a putea participa toți elevii la asceastă „piesă de teatru”. Am folosit unele imagini în loc de materialul în sine, dar a fost ceva extraordinar.
Activitatea nr. 8
Titlul activității: Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă vizionarea filmului
Obiectiv fundamental: Vizionarea filmului Fata babei și fata moșneagului scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pentru vizionarea filmului.
Să facă comparație între pvestea citită și film.
Metode și procedee didactice: Conversația.
Mijloace de învățământ: Filmul, laptop, video- proiector.
Descrierea activității: Am vizionat filmul Fata babei și fata moșneagului în regia lui Radu Dumitru Penescu (Fata babei și fata moșneagului- film. Accesat online). Am avut o scurtă dezbatere asupa diferențelor care sunt între ceea ce este scris în cărți și ceea ce este proiectat pe marile ecrane. Copiii au înțeles că nu orice poate fi realizat în filme și de aceea, cel mai bine este să citim cărțile și apoi să ne uităm la film pentru a putea face comparație. Dacă ne uităm prima data la film, în momentul în care vom citi ni se va părea cu totul diferit. Filmele sunt pentru amuzament, pentru a face lumea poveștilor mai colorată, mai vie, pentru a-i ajuta pe cei care nu reușeșc să își imagineze unele lucruri despre care se vorbește în povești.
Activitatea nr. 9
Titlul activității: Să vedem ce avem în punguță
Obiectiv fundamental: Lecturarea poveștii Punguța cu doi bani scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să facă asocierea cu obiectele din punguța surpriză cu o poveste cunoscută de ei.
Să manifeste interes pe timpul lecturii poveștii.
Să își respecte colegii în momentul în care acestia citesc.
Să folosească intonația corect.
Să respecte semnele de punctuație în citirea poveștii pentru ca povestea să fie clară și expresivă.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, demonstrația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești, punguța surpriză, galbenii din pungă, penele de cocoș, câteva ouă, o mărgică.
Descrierea activității: Ca să le captez atenția și mai mult copiilor am folosit o punguță asemănătoare cu cea găsită de cocoș în poveste și am pus în ea câteva elemente care să-i ajute pe copii să recunoască despre ce poveste este vorba. Am dorit să descoperim împreună ce poveste vom citi. Am început să citesc povestea și m-am oprit, moment în care i-am dat cartea unui copil și l-am rugat să citească clar, frumos și expresiv. El a continuat să citească de unde am rămas eu. L-am lăsat să citească puțin, apoi l-am oprit și i-am dat cartea altui elev pentru a continua. Am făcut citirea în lanț pentru a se obișnui și copiii cu diferite stiluri de citire, pentru a învăța cum să respecte semnele de punctuație și să folosească o intonație corectă.
Activitatea nr. 10
Titlul activității: Ne uităm la film- Punguța cu doi bani scrisă de Ion Creangă.
Obiectiv fundamental: Vizionarea filmului Punguța cu doi bani scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să facă asocierea dintre momentele care sunt în carte și momentele care sunt în film.
Să manifeste interes pe timpul vizionarii filmului.
Să participle la discuțiile despre film și despre povestea scrisă.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Filmul, laptop, video- proiector.
Descrierea activității: Am vizualizat filmul animat din regia și scenariul lui Radu Dumitru Penescu (Punguța cu doi bani- film. Accesat online). După terminarea filmului am adresat câteva întrebări legate de poveste. Ce se întâmplă în poveste? Cum este acțiunea în film? Care este diferența dintre ceea ce am citit și ceea ce am văzut? Ce este asemănător? Ce este bine? Ce este rău? Copiii au fost foarte captivați de activitate.
Activitatea nr. 11
Titlul activității: Cartea cu povești
Obiectiv fundamental: Citirea a cât mai multe povești de Ion Creangă (Ursul păcălit de vulpe)
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pe timpul lecturării.
Să participle la discuțiile despre poveste.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: Am ales să citesc la clasă povestea Ursul păcălit de vulpe pentru că motivul principal întâlnit este motivul drumului. Și în această poveste se pleacă de acasă cu un scop, în cazul ursului cu scopul de a-și găsi mâncare, iar vulpea de a păcăli pe cineva. Copiii au dorit să continuăm să citim la clasă unele povești. După ce am terminat de citit am discutat pe baza a ceea ce am aflat din poveste, unii elevi chiar au povestit întreaga poveste, alții au reținut doar unele aspecte întâlnite în poveste.
Activitatea nr. 12
Titlul activității: Cartea cu povești
Obiectiv fundamental: Citirea a cât mai multe povești de Ion Creangă (Dănilă Prepeleac)
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pe timpul lecturării.
Să participle la discuțiile despre poveste.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: Am citit povestea Dănilă Prepeleac. Și în aceată poveste am întâlnit motivul drumului. Copiii au fost foarte atenți pentru că puțini dintre ei au citit această poveste și puțin își mai aminteau din ea, așa că atenția a fost ațintită asupa poveștii. Le-am adresat câteva întrebări despre cele întâmplate în poveste.
Activitatea nr. 13
Titlul activității: Cartea cu povești
Obiectiv fundamental: Citirea a cât mai multe povești de Ion Creangă (Inul și cămeșa).
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pe timpul lecturării.
Să participle la discuțiile despre poveste.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: În această activitate copiii au ales ce să citim. Ei au dorit să citim Inul și cămeșa. Este o poveste foarte frumoasă în care de asemenea întâlnim motivul drumului, doar că sub o altă formă. Este drumul parcurs de sămânța care a devenit buruiană și toate etapele prin care trece aceasta până devine cămașă. Prin câte mâini a trecut ea, în câte locuri a fost, toate sunt evidențiate și pot fi înțelese ca un drum al inițierii, al maturizării.
Activitatea nr. 14
Titlul activității: Cartea cu povești
Obiectiv fundamental: Citirea a cât mai multe povești de Ion Creangă (Povestea Porcului).
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pe timpul lecturării.
Să participle la discuțiile despre poveste.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: La alegerea copiilor am citit și am discutat despre Povestea Porcului care de asemenea este o poveste interesantă. Am citit această poveste la clasă, în fața tuturor, dar când nici nu se așteptau le dădeam cartea să continue ei să citească. În felul acesta au fost tot timpul cuminți și atenți pentru a putea continua povestea.
Activitatea nr. 15
Titlul activității: Povestea preferată
Obiectiv fundamental: Recitirea poveștii preferate din colecția scrisă de Ion Creangă
Obiective operaționale:
Să-și exprime dorința de a reciti o anumită poveste.
Să participle la discuțiile despre povești.
Să-și învingă teama de a vorbi în fața celorlalți.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești, traista pentru bilețele.
Descrierea activității: Fiind ultima activitate am aranjat mobilierul în formă de semicerc pentru a avea contactul vizual al tuturor copiilor. Copiilor le-a plăcut această schimbare. Le-am adresat câteva întrebări legate de poveștile citite împreună dar și de poveștile pe care ei le-au citit. Care este povestea voastră preferată din cele scrise de Ion Creangă? Fiecare copil a spus povestea care i-a plăcut cel mai mult, iar eu le-am notat fiecare pe un bilețel pe care le-am pus într-o traită. Chiar dacă poveștile s-au repetat eu le-am scris pentru a avea 28 de bilețele și pentru a respecta preferința fiecărui copil. Cu cât preferințele pentru o poveste erau mai multe, cu atât creștea șanșa ca acea povește să fie extrasă din traistă și citită la clasă. Povestea norocoasă pe care am recitit-o a fost Capra cu trei iezi. După finalizarea lecturii, fiecare copil a venit pe scaunul din față și a spus cum i s-au părut aceste ore pe care le-am desfășurat împreună, ce a învățat din poveștile citite și a trebuit în câteva cuvinte să argumenteze de ce i-a plăcut o anumită poveste.
Anexa 3
Interviu adresat învățătoarelor
Doresc să realizez un studiu cu privire la motivația elevilor de a citi poveștile lui Ion Creangă în special Capra cu trei iezi; Fata babei și fata moșneagului și Punguța cu doi bani. De aceea, vă rog să răspundeți cu sinceritate la următoarele întrebări.
Ați recomanda copiilor să citească poveștile lui Ion Creangă? De ce da? De ce nu?
Care ar fi primele trei povești scrise de Ion Creangă pe care le-ați da să le citească?
Care ar fi poveștile pe care nu le-ați recomanda copiilor din clasa a III-a să le citească din operele lui Creangă?
Cât de des le-ați recomanda să citească poveștile lui Creangă?
Dacă ați alcătui programa școlară ați pune mai mult accent pe studierea poveștilor lui Creangă la clasă? De ce da? De ce nu?
Bibliografie
Anghel, L. (2010). Receptarea operei lui Ion Creangă în raport cu vârstele psihologice. Craiova: Editura Universitaria
Apostolescu, M. (1978). Ion Creangă între marii povestitori ai lumii. București: Editura Minerva
Arhip, I., & Rusu, C., & Parascan, C. (1983). Ion Creangă. Iași: Editura Junimea
Bîrlea, O. (1967). Poveștile lui Creangă. București: Editura pentru Literatură
Bîrlea, O. (1990). Ion Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Botnaru, S. Th.(1997). Noua interpretare a operei lui Ion Creangă. Editura Ramcartexim
Boutiere, J. (1990). Despre Ion Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Boutiere, J. (2008). Viața și opera lui Ion Creangă. Editura Princeps Edit
Capra cu trei iezi- film. Scenariul și regia de Radu Dumitru Penescu. Accesat online: http://www.trilulilu.ro/video-animatie/capra-cu-trei-iezi-desene-animate-povestea-complet
Capra cu trei iezi. Imagini. Accesate online: https://www.google.ro/search?q=capra+cu+trei+iezi&espv=2&es_sm=93&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=dPyqU6z9C8-v7AbT94BQ&ved=0CAgQ_AUoAQ&biw=1366&bih=667
Cătănoiu, O. M. (2009). Realism și fantastic în opera lui Ion Creangă. Craiova: Editura Universitaria
Crișan, C. (1990). Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Cubleșan, C. (1989). Literatura pentru copii. România Literară. Numărul 22 din 1 iunie
Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Dicționar de pedagogie. (1979). București: Editura Didactică și Pedagogică
Dicționar pedagogic. (1964). București: Editura Didactică și Pedagogică
Dimisianu, G. (1990). Creangă. România Literară. Numărul 6 din 8 februarie
Dimisianu, G. (1990). Originalitatea lui Creangă. România Literară. Numărul 40 din 4 octombrie
Dumitrescu- Bușulenga, Z. (2000). Ion Creangă. București: Editura Elion
Fata babei și fata moșneagului- film. Metropolis grup. Un film de Radu Dumitru Penescu. Accesat online: http://vimeo.com/36228746
Fata babei și fata moșneagului. Imagini. Accesate online: https://www.google.ro/search?q=fata+babei+si+fata+mosneagului&espv=2&es_sm=93&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=7fyqU9DqIfKw7Aba6IHYCw&ved=0CAgQ_AUoAQ&biw=1366&bih=667
Goia, V. (2003). Literatura pentru copii și tineret- pentru institutori, învățători și educatoare. Cluj- Napoca: Editura Dacia
Ibrăileanu, G. (1920). Note și impresii. Iași: Editura Viața Românească
Ibrăileanu, G. (1968). Scriitori români și străini. Editura pentru Literatură
Ibrăileanu, G., & Constantinescu, N. (1983). Ion Creangă. București: Editura Albatros
Ion Creangă; Mihai Eminescu; Ion Luca Caragiale; Ioan Slavici. Imagini. https://www.google.ro/search?q=ion+creanga&espv=2&es_sm=93&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=NCSXU7e7B4S27QaL1ICgCg&ved=0CAgQ_AUoAQ&biw=1366&bih=667#facrc=_&imgdii=eIOAzRCWnbN0aM%3A%3BGejcZtqGS29VZM%3BeIOAzRCWnbN0aM%3A&imgrc=eIOAzRCWnbN0aM%253A%3Bh2k7yTu4KTKvKM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.istoria.md%252Fuploaded%252Fpoze%252FPERSONALITATI%252FOameni_de_cultura%252Fion_creanga%252Fion_creanga_2p.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.istoria.md%252Farticol%252F554%252FIon_Creang%2525C4%252583%252C_biografie%3B406%3B530
Iorga, N. (2008). Ion Creangă. În Biblioteca lui Creangă., Ibrăileanu, G., Iorga, N., Lovinescu, E. (2008). Homer al nostru. Iași: Editura Princeps Edit
Laurian, S. (2010). Literatura pentru copii: valori estetice și educative. București: Editura Didactică și Pedagogică
Lovinescu, E. (2008). Ion Creangă. În Biblioteca lui Creangă., Ibrăileanu, G., Iorga, N., Lovinescu, E. (2008). Homer al nostru. Iași: Editura Princeps Edit
Mitrache. G. (1994). Scriitori români comemorați. Ion Creangă. Editura Recif
Murărescu – Guțan, V. (2003). Un posibil sistem de lectură- sesuri și ipostaze simbolice ale drumului în povești și povestiri. În Guțan, I. (2003). Ion Creangă. Treptele receptării operei. Sibiu: Editura „Alma Mater”
Panu, G. (1977). Ion Creangă. În Ciopraga, C. (1977). Ion Creangă. București: Editura Eminescu
Philippide, Al. (1990). Răsfoind pe Ion Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Punguța cu doi bani- film. Scenariul și regia de Radu Dumitru Penescu. Accesat online: http://vplay.ro/watch/tmu539vt/
Ruffini, M. (1977). Ion Creangă. În Ciopraga, C. (1977). Ion Creangă. București: Editura Eminescu
Sas, C. (2012). Suport pentru studiul individual la disciplina Metodologia Cercetării Psihopedagogice. Nepublicat
Simion, E. (1990). Ion Creangă. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Stanciu, I. (1968). Literatura pentru copii. București: Editura Didactică și Pedagogică
Steiger, C. (2010). Universul operei lui Ion Creangă prezentat elevilor la ciclul primar. Banloc: Editura din Banloc
Todoran, E. (1990). Creangă privit între umoriștii lumii. În Dan, I. (1990). Destinul unui clasic- studii și articole despre Ion Creangă. București: Editura Albatros
Tranșă, L. Metode și tehnici de cercetare în psihologie- Sinteză de curs. Universitatea Spiru Haret Facultatea De Psihologie. Nepublicat(http://www.luciantrasa.ro/doc/mtcp.pdf)
Țoiu, C. (1989). Punguța cu doi bani. România Literară. Numărul 16 din 20 aprilie
Valescu- Hurzmuz, C. (1940). Povești de Ion Creangă (Studiu critic). București: Editura Tipografia ziarului Universul
Anexa 1
Chestionar
Bifează căsuța care ți se potrivește după ce ai citit afirmațiile de mai jos.
Îmi place să citesc povești.
Am citit povești.
Am citit povești scrise de Ion Creangă.
Îmi plac poveștile scrise de Ion Creangă.
Doamna învățătoare mi-a sugerat să citesc povești.
Îmi place când doamna învățătoare citește cu noi povești.
Doamna învățătoare mi-a sugerat ce povești să citesc.
Am citit povești fără să fiu obligat/ obligată de cineva.
Aș vrea să citim la școală mai multe povești.
Dintre toate poveștile cel mai mult mi-a plăcut …………………………………………………………
Vă mulțumesc pentru colaborare!
Anexa 2
Activitățile predate la clasa experimentală
Activitățile predate la clasa experimentală după ce aceștia au primit chestionarul în etapa preexperimentală.
Activitatea nr. 1
Titlul activității: Ce știm despre Ion Creangă?
Obiectiv fundamental: Reactualizarea cunoștințelor despre marele nostru scriitor Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să denumească operele cele mai importante scrise de Ion Creangă.
Să precizeze perioada în care a trăit Ion Creangă.
Să maifeste interes și implicare în discuțiile despre Ion Creangă.
Să-l recunoască pe Ion Creangă dintre mai mulți scriitori.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, povestirea.
Mijloace de învățământ: Imagini cu diferiți scriitori printre care și Ion Creangă
Descrierea activității: În această activitate am discutat despre Ion Creangă în general. Cine este el? Unde s-a născut? În ce an? Unde a copilărit? Ce a făcut la viața lui de a ajuns cunoscut? Care sunt operele cele mai importante pe care le-a scris? Cine a fost prietenul lui cel mai bun care l-a ajutat să devină scriitor? În ce an a murit? Care a fost cauza morții lui? Astfel de întrebări am adresat copiilor la care am primit diferite răspunsuri. Elevii au recunoscut imaginea lui Ion Creangă dintre ceilalți scriitori contemporani, pe care de asemenea, i-au recunoscut. Am discutat despre portetul fizic al lui Ion Creangă pe baza imaginilor. Am ajuns să discutăm și despre portretul moral realizat de copiii în urma celor amintite de ei din operele citite până acum.
În urma acestei activități, elevii au reținut date importante despre Ion Creangă, și-au amintit perioada în care a trăit, au avut contact vizual cu imaginea lui Creangă, au reușit să realizere portretul fizic al povestitorului, și-au amintit câteva din operele scrise de Ion Creangă.
Activitatea nr. 2
Titlul activității: Să citim povești de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Citirea poveștii Capra cu trei iezi scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să manifeste interes în timpul lecturii.
Să răspundă la întrebările legate de povestea studiată.
Să fie capabili să povestească pe scurt fragmentul citit.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, povestirea, observația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: În această activitate ne-am reamintit câteva aspecte despre Ion Creangă și am citit în fața clasei povestea Capra cu trei iezi. Pe parcursul lecturii am observat comportamentul copiilor, atenția cu care mă urmăreau pas cu pas, dacă eu mă plimbam prin clasă printre ei își întorceau capul după mine, să fie atenți la gestica și la mimica feței. Am încercat să fac lectura să fie cât mai frumoasă, mai atractivă pentru a le capta cât mai mult atenția și pentru a-i determina să-și dorească să citească și ei. La finalul lecturii abia i-am trezit din farmecul poveștii pentru a le adresa câteva întrebări legate de poveste. Despre ce a fost vorba? Care au fost personajele? De ce a plecat capra de acasă?
Am numit câțiva elevi să povestească pe scurt povestea auzită.
Activitatea nr. 3
Titlul activității: Să ne reamintim povestea Capra cu trei iezi de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Reactualizarea cunoștințelor și informațiilor despre povestea Capra cu trei iezi scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să răspundă la întrebările legate de povestea studiată.
Să ordoneze imaginle în funcție de momentul întâmplării lor în poveste.
Să fie capabili să repovestească pe scurt fragmentul audiat în ora precedentă.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești, imagini din poveste.
Descrierea activității: Am adresat câteva întrebări despre povestea studiată ca să văd dacă își mai amintesc unele detalii care s-au desfășurat pe parcursul poveștii. Despre ce a fost vorba? Care au fost personajele? De ce a plecat capra de acasă? Cine a fost cel care a vizitat iezii imitând vocea caprei? Ce a făcut lupul? Cine a deschis ușa? Unde s-au ascuns iezii? Cine a rămas în viață după vizita lupului? Unde s-a ascuns iedul cel mic? Care a fost reacția mamei când s-a întors acasă? Ce a făcut aceasta după ce a aflat cine i-a nenorocit iezii? Unde l-a găsit pe lup? Cum l-a ademenit să meargă la casa ei? Pe cine dă lupul vina că i-a nenorocit iezii? Ce a pregătit capra de mâncare? Ce a pus sub masa lupului? Ce îi zice lupul după ce cade în groapă? Cum se termină povestea?
Spre surpinderea mea, am primit răspunsuri la toate întrebările adresate semn că elevii au fost atenți și captivați de lumea poveștii. Au fost capabili și să repovestească întreaga poveste și au ordonat imaginile în ordine cronologică întâmplării lor în poveste.
Activitatea nr. 4
Titlul activității: Film- Capra cu trei iezi de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Vizionarea unui film în care este prezentată Capra cu trei iezi scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să răspundă la întrebările legate de filmul vizionat.
Să descopere asemănările și deosebirile care sunt între povestea scrisă și film.
Să fie capabili să facă asocieri între film și povestea scrisă.
Metode și procedee didactice: Conversația, observația.
Mijloace de învățământ: Filmul în limba română, laptop, video- proiector.
Descrierea activității: Am vizionat filmul animat din regia și scenariul lui Radu Dumitru Penescu (Capra cu trei iezi- film. Accesat online), în întregime și am discutat pe baza a ceea ce am văzut în film și ceea ce am citit din carte. Am discutat despre asemănările și deosebirele care sunt între cele două forme de exprimare a poveștilor. Le-am adresat și câteva întrebări să văd dacă au fost atenți pe parcursul filmului.
Activitatea nr. 5
Titlul activității: Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă- lectură
Obiectiv fundamental: Lectura poveștii Fata babei și fata moșneagului scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să răspundă la întrebările legate de povestea studiată.
Să manifeste interes pe parcursul lecturii.
Să fie capabili să povestească pe scurt fragmentul lecturat.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, observația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești.
Descrierea activității: Am făcut lectura poveștii la clasă și am adresat câteva întrebări copiilor despre poveste. Despre ce este vorba în poveste? Care sunt personajele? Cum se termină povestea? Cum este finalul povești, trist sau fericit? Pe parcursul lecturii m-am oprit să văd dacă cei care au citit până acuma povestea își mai amintesc ordinea ființelor, plantelor și obiectelor cu care se întâlnește fata moșneagului. Am rugat câțiva elevi să înceapă să povestească, iar când am spus eu stop, un alt elev a continuat povestirea de unde a rămas colegul precedent. Un fel de povestire în lanț, începe unul, continuă altul și termină altu.
Activitatea nr. 6
Titlul activității: Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Reactualizarea cunoștințelor despre povestea Fata babei și fata moșneagului scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să răspundă la întrebările legate de povestea studiată.
Să povestească pe baza imaginilor din poveste.
Să se implice în activitate.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, povestirea.
Mijloace de învățământ: Imagini din poveste.
Descrierea activității: Am început prin a le adresa câteva întrebări despre povestea studiată anterior. Cum se numește povestea? Care sunt personajele? Cum se desfășoară acțiunea? Ce se întâmlpă în poveste? Pe cine întâlnește fata moșneagului în drum? Unde ajunge? Ce face acolo? Cu ce o răsplătește Sfânta Duminică pe fată? Ce primește la întoarcere? Cum o primește tatăl său acasă? Ce face fata babei? Cu cine se întâlnește? Ce le zice? Care ladă și-o alege? Ce este în fiecare ladă primită de fete? Ce se întâplă cu fata moșneagului? Dar cu fata babei? În timp ce le-am arătat imaginile le puneam întrebările.
Activitatea nr. 7
Titlul activității: Reconstituirea poveștii Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă
Obiectiv fundamental: Reconstituirea poveștii Fata babei și fata moșneagului scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să fie atenți pentru a realiza cât mai bine „ piesa de teatru”.
Să respecte rolurile fiecăruia.
Să se implice în activitate.
Metode și procedee didactice: Conversația, demonstrația.
Mijloace de învățământ: Câteva materiale din poveste dar și imagini.
Descrierea activității: Am reconstituit povestea în varianta în care am putut-o împreună cu elevii. Am împărțit rolurile cu posibilitatea de rotație, pentru a putea participa toți elevii la asceastă „piesă de teatru”. Am folosit unele imagini în loc de materialul în sine, dar a fost ceva extraordinar.
Activitatea nr. 8
Titlul activității: Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă vizionarea filmului
Obiectiv fundamental: Vizionarea filmului Fata babei și fata moșneagului scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pentru vizionarea filmului.
Să facă comparație între pvestea citită și film.
Metode și procedee didactice: Conversația.
Mijloace de învățământ: Filmul, laptop, video- proiector.
Descrierea activității: Am vizionat filmul Fata babei și fata moșneagului în regia lui Radu Dumitru Penescu (Fata babei și fata moșneagului- film. Accesat online). Am avut o scurtă dezbatere asupa diferențelor care sunt între ceea ce este scris în cărți și ceea ce este proiectat pe marile ecrane. Copiii au înțeles că nu orice poate fi realizat în filme și de aceea, cel mai bine este să citim cărțile și apoi să ne uităm la film pentru a putea face comparație. Dacă ne uităm prima data la film, în momentul în care vom citi ni se va părea cu totul diferit. Filmele sunt pentru amuzament, pentru a face lumea poveștilor mai colorată, mai vie, pentru a-i ajuta pe cei care nu reușeșc să își imagineze unele lucruri despre care se vorbește în povești.
Activitatea nr. 9
Titlul activității: Să vedem ce avem în punguță
Obiectiv fundamental: Lecturarea poveștii Punguța cu doi bani scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să facă asocierea cu obiectele din punguța surpriză cu o poveste cunoscută de ei.
Să manifeste interes pe timpul lecturii poveștii.
Să își respecte colegii în momentul în care acestia citesc.
Să folosească intonația corect.
Să respecte semnele de punctuație în citirea poveștii pentru ca povestea să fie clară și expresivă.
Metode și procedee didactice: Conversația, explicația, demonstrația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești, punguța surpriză, galbenii din pungă, penele de cocoș, câteva ouă, o mărgică.
Descrierea activității: Ca să le captez atenția și mai mult copiilor am folosit o punguță asemănătoare cu cea găsită de cocoș în poveste și am pus în ea câteva elemente care să-i ajute pe copii să recunoască despre ce poveste este vorba. Am dorit să descoperim împreună ce poveste vom citi. Am început să citesc povestea și m-am oprit, moment în care i-am dat cartea unui copil și l-am rugat să citească clar, frumos și expresiv. El a continuat să citească de unde am rămas eu. L-am lăsat să citească puțin, apoi l-am oprit și i-am dat cartea altui elev pentru a continua. Am făcut citirea în lanț pentru a se obișnui și copiii cu diferite stiluri de citire, pentru a învăța cum să respecte semnele de punctuație și să folosească o intonație corectă.
Activitatea nr. 10
Titlul activității: Ne uităm la film- Punguța cu doi bani scrisă de Ion Creangă.
Obiectiv fundamental: Vizionarea filmului Punguța cu doi bani scrisă de Ion Creangă.
Obiective operaționale:
Să facă asocierea dintre momentele care sunt în carte și momentele care sunt în film.
Să manifeste interes pe timpul vizionarii filmului.
Să participle la discuțiile despre film și despre povestea scrisă.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Filmul, laptop, video- proiector.
Descrierea activității: Am vizualizat filmul animat din regia și scenariul lui Radu Dumitru Penescu (Punguța cu doi bani- film. Accesat online). După terminarea filmului am adresat câteva întrebări legate de poveste. Ce se întâmplă în poveste? Cum este acțiunea în film? Care este diferența dintre ceea ce am citit și ceea ce am văzut? Ce este asemănător? Ce este bine? Ce este rău? Copiii au fost foarte captivați de activitate.
Activitatea nr. 11
Titlul activității: Cartea cu povești
Obiectiv fundamental: Citirea a cât mai multe povești de Ion Creangă (Ursul păcălit de vulpe)
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pe timpul lecturării.
Să participle la discuțiile despre poveste.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: Am ales să citesc la clasă povestea Ursul păcălit de vulpe pentru că motivul principal întâlnit este motivul drumului. Și în această poveste se pleacă de acasă cu un scop, în cazul ursului cu scopul de a-și găsi mâncare, iar vulpea de a păcăli pe cineva. Copiii au dorit să continuăm să citim la clasă unele povești. După ce am terminat de citit am discutat pe baza a ceea ce am aflat din poveste, unii elevi chiar au povestit întreaga poveste, alții au reținut doar unele aspecte întâlnite în poveste.
Activitatea nr. 12
Titlul activității: Cartea cu povești
Obiectiv fundamental: Citirea a cât mai multe povești de Ion Creangă (Dănilă Prepeleac)
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pe timpul lecturării.
Să participle la discuțiile despre poveste.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: Am citit povestea Dănilă Prepeleac. Și în aceată poveste am întâlnit motivul drumului. Copiii au fost foarte atenți pentru că puțini dintre ei au citit această poveste și puțin își mai aminteau din ea, așa că atenția a fost ațintită asupa poveștii. Le-am adresat câteva întrebări despre cele întâmplate în poveste.
Activitatea nr. 13
Titlul activității: Cartea cu povești
Obiectiv fundamental: Citirea a cât mai multe povești de Ion Creangă (Inul și cămeșa).
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pe timpul lecturării.
Să participle la discuțiile despre poveste.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: În această activitate copiii au ales ce să citim. Ei au dorit să citim Inul și cămeșa. Este o poveste foarte frumoasă în care de asemenea întâlnim motivul drumului, doar că sub o altă formă. Este drumul parcurs de sămânța care a devenit buruiană și toate etapele prin care trece aceasta până devine cămașă. Prin câte mâini a trecut ea, în câte locuri a fost, toate sunt evidențiate și pot fi înțelese ca un drum al inițierii, al maturizării.
Activitatea nr. 14
Titlul activității: Cartea cu povești
Obiectiv fundamental: Citirea a cât mai multe povești de Ion Creangă (Povestea Porcului).
Obiective operaționale:
Să manifeste interes pe timpul lecturării.
Să participle la discuțiile despre poveste.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești
Descrierea activității: La alegerea copiilor am citit și am discutat despre Povestea Porcului care de asemenea este o poveste interesantă. Am citit această poveste la clasă, în fața tuturor, dar când nici nu se așteptau le dădeam cartea să continue ei să citească. În felul acesta au fost tot timpul cuminți și atenți pentru a putea continua povestea.
Activitatea nr. 15
Titlul activității: Povestea preferată
Obiectiv fundamental: Recitirea poveștii preferate din colecția scrisă de Ion Creangă
Obiective operaționale:
Să-și exprime dorința de a reciti o anumită poveste.
Să participle la discuțiile despre povești.
Să-și învingă teama de a vorbi în fața celorlalți.
Metode și procedee didactice: Conversația, oservația.
Mijloace de învățământ: Cartea de povești, traista pentru bilețele.
Descrierea activității: Fiind ultima activitate am aranjat mobilierul în formă de semicerc pentru a avea contactul vizual al tuturor copiilor. Copiilor le-a plăcut această schimbare. Le-am adresat câteva întrebări legate de poveștile citite împreună dar și de poveștile pe care ei le-au citit. Care este povestea voastră preferată din cele scrise de Ion Creangă? Fiecare copil a spus povestea care i-a plăcut cel mai mult, iar eu le-am notat fiecare pe un bilețel pe care le-am pus într-o traită. Chiar dacă poveștile s-au repetat eu le-am scris pentru a avea 28 de bilețele și pentru a respecta preferința fiecărui copil. Cu cât preferințele pentru o poveste erau mai multe, cu atât creștea șanșa ca acea povește să fie extrasă din traistă și citită la clasă. Povestea norocoasă pe care am recitit-o a fost Capra cu trei iezi. După finalizarea lecturii, fiecare copil a venit pe scaunul din față și a spus cum i s-au părut aceste ore pe care le-am desfășurat împreună, ce a învățat din poveștile citite și a trebuit în câteva cuvinte să argumenteze de ce i-a plăcut o anumită poveste.
Anexa 3
Interviu adresat învățătoarelor
Doresc să realizez un studiu cu privire la motivația elevilor de a citi poveștile lui Ion Creangă în special Capra cu trei iezi; Fata babei și fata moșneagului și Punguța cu doi bani. De aceea, vă rog să răspundeți cu sinceritate la următoarele întrebări.
Ați recomanda copiilor să citească poveștile lui Ion Creangă? De ce da? De ce nu?
Care ar fi primele trei povești scrise de Ion Creangă pe care le-ați da să le citească?
Care ar fi poveștile pe care nu le-ați recomanda copiilor din clasa a III-a să le citească din operele lui Creangă?
Cât de des le-ați recomanda să citească poveștile lui Creangă?
Dacă ați alcătui programa școlară ați pune mai mult accent pe studierea poveștilor lui Creangă la clasă? De ce da? De ce nu?
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Teme Si Motive Intalnite In Povestile Lui Ion Creanga (ID: 124498)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.