Teme Si Motive In Basmul Romanesc

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI. OBIECTUL ȘI OBIECTIVELE

LUCRĂRII

Basmele au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii,începând din primi ani ai copilăriei și până aproape de adolescență.Mai întâi ascultându-le și mai târziu prin lectura lor,copii își însușesc comoara nesfârșită a înțelelpciunii populare. Familia, unde copii aud pentru prima dată basmele, a fost și este considerată ca factor educativ primondial deoarece, în ordinea firească a lucrurilor, educația începe din familie. Familia acționează în cea mai mare măsură în fazele de început ale ontogenezei; calitatea achizițiilor psiho-intelectuale, psiho-afective și psiho-motorii realizate în această perioadă condiționează fundamental calitatea achizițiilor psiho-comportamentale ulterioare. De modul în care familia influențează dezvoltarea copilului în primii ani de viață depinde comportamentul soci-rațional al viitorului adult. Ponderea familiei ca factor educațional este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic, aceasta scăzând odată cu înaintarea copilului pe treptele superioare ale ontogenezei.

După ce copilul intră într-o instituție de educație și învățământ (grădiniță, școală, liceu ) sarcinile educației se divizează între aceste instituții și familie. De atunci, se vede ce rol deosebit are familia în domeniul educației morale. Sintagma românească privind ,,cei șapte ani de acasă” vizează tocmai educația morală, adică expresia exterioară a acestuia: comportamentul. Comportamentul elevat (cetățenesc, civilizat, moral) nu apare de la sine, ci numai în măsura în care părinții se preocupă de formarea lui. Acest comportament al părinților face parte din structura de autoritate pe care trebuie să o aibă în fața propriilor copii.

Adresându-se și micilor oameni în formare, literatura pentru copii este absolut necesară să aibă valențe educative în plan moral și estetic. Este o literatură care are răsunet, audiență în inimile celor mici, ca și ale adolescenților.

Rolul și importanța basmelor în instruirea și educarea copiilor sunt de mult cunoscute. În antichitate, Aristotel le recomandă ca mijloace insemnate și potrivite primei copilării pentru că ele plac și nu obosesc copiii.

Prin conținutul lor, basmele și povestirile furnizează copiilor cunoștințe privitoare la cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare (lumea animală, lumea vegetală, cea a fenomenelor fizice). Pe de altă parte, prin exemplu eroilor săi, basmul educă ascultătorii (și cititorii) săi, cultivând virtuții morale fundamentale: dragostea pentru adevăr, bine și frumos, cinstea, demnitatea, curajul, năzuința de împlinire ș.a.m.d.

În învățământul modern, organizat și condus pe baze noi, stiințifice, procesul instuctiv-educativ reprezintă factorul primondial de realizare a unor noi valori psiho-pedagogice. Copiii își însușesc un sistem de cunoștințe științifice, ajungând la formarea de priceperi și deprinderi, la dezvoltarea capacităților intelectuale și formarea concepției despre lume și viață, a conduitei și conștiinței morale, a capacităților și aptitudinilor de cunoaștere și creație.

Exprimând înțelepciunea și năzuințele poporului, necazurile și bucuriile sale, lupta pe care aceasta a dus-o și o duce cu forțele naturii, relațiile ce se stabilesc între oameni, basmele îi ajută pe copii să înțeleagă complexitatea vieții.

Înțelegând conflictul dintre cele două forțe ce apar în basm micii ,,cititori” își formează reprezentări și noțiuni despre dreptate, hărnicie, cinste, curaj, vitejie, hotărâre. Ascultând sau citind basme, copiii sunt de partea dreptății, adevărului, binelui și detestă nedreptatea, lăcomia, minciuna și răutatea.

Astfel se pune într-o lumină vie ce e bine și ce e rău, ajutându-l pe copil să-și însușească aceste reprezentări morale. Lectura basmelor prezintă calitățile eroilor care constituie pentru copii modele demne de urmat. Din eroului pozitiv, ei învață să fie curajoși și dârji, perseverenți și hotărâți, modești și harnici, cinstiți și drepți, exprimând compasiune față de cei slabi, admirați față de cei optimiști și încrezători în forțele lor.

Prilejuind copilului puternice emoții estetice, basmul este un excelent mijloc de educare a gustului pentru frumos.

Lumea imaginarului din basm facilitează copilului înțelegerea unor legi elementare și fundamentale ale lumii prin specificitatea confruntărilor din lumea basmelor, care se întemeiază întotdeauna pe ciocnirea dintre esență și aparență, dintre ascultare și neascultare, adică pe ciocnirea dintre virtuții și defecte, dintre bine și rău.

Cercetând basmul ca specie folclorică, vom încerca să evidențiem specificațiile și perenitatea valorilor morale, ținând cont de specificul receptării la copilul de 7-11 ani.

Obiectul lucrării noastre referitor la ,,Teme și motive în basmul românesc” are un caracter teoretic, dar și practic-aplicativ, cu un accent pe proiectarea obiectivelor instructiv-educative legate de conținutul basmelor prevăzute ca lecturi în ciclul primar și pe metodologia realizării acestora în raport cu particularitățile studiului literaturii de către școlarii mici.

Pe această bază, ca obiective ale lucrării noastre, dorim să amintim locul și rolul basmului ca specie a literaturii pentru copii prevăzută în programa de limba și literatura română din ciclul primar,să evidențiem trăsăturile specifice ale basmului care îl fac, atât prin conținut, cât și prin formă, să fie specia literară cea mai îndrăgită de copii și cea mai adecvată particularităților lor de vârstă,să punem în evidență valorile educative ale basmului și modalitățile de transmitere și asociere în ciclul primar.

Metodologia predării-învățării basmului în ciclul primar are specificitatea ei și se constituie ca una dintre cele mai eficiente forme ale relației copilului cu literature.

Remarcăm faptul că, în spiritul didacticii moderne, însușirea valorilor educative ale basmului se evaluează optimal în stimularea creativității copiilor, respectiv în crearea de povești de către copii.

Acest ansamblu de obiective ne va organiza elaborarea lucrării în așa fel încât, abordând unul dintre cele mai semnificative aspecte ale instrucției și educației școlare prin intermediul literaturii să dobândim noi înșine o strategie de acțiune și o experiență metodologică de autoperfecționare.

Prin conținutul lucrării de față vom încerca să demonstrăm contribuția basmului la îmbogățirea tezaurului cunoașterii umane, la formarea profilului moral al omului, precum și la conturarea idealului în viață a numeroaselor generații.

CAPITOLUL I

I.1. BASMUL. FUNCȚIILE ARTISTICE ALE OPEREI LITERARE

Componentă importantă a literaturii naționale, lieratura pentru copii include creațiilor, care prin pronfuzimea mesajului, gradului de accesibilitate și nivelul realizării artistice, se dovedesc capabile să intre într-o relație activă cu cititorii lor.

În aprecierea literaturii destinate copiilor, accesibilitatea nu contribuie, singură, un ciriteriu, funcția artistică și originalitatea fiind hotărâtoare pentru însăși existența operei literare.

Dintre trăsăturile funcției artistice a operei literare, trei sunt identificate și în creațiile destinate copiilor:

caracterul informativ;

expresivitatea;

carecterul formativ

Caracterul informativ (cognitiv) –se manifestă prin aceea că opera ne comunică informații artistice organizate într-un mesaj specific și transmise prin- tr-un cod.

Expresivitatea specifică –se realizează printr-un raport special între imagine și limbaj, raport în care se regăsesc particularitățile specifice copilului de la anumite automatisme, la frământări de limbă, jocuri de cuvinte la conversația absurdului funcțional.

Caracterul formativ –constă în faptul că ascultătorii basmului, copiii, asimilează virtuțiile intelectuale și morale ale basmului, care le pot deveni organice pe drumul lor de oameni în devenire.

Dintre virtuțiile intelectuale menționăm: căutarea adevărului, inteligența, judecata, raționalitatea, iar dintre virtuțiile morale: cinstea, curajul, demnitatea, dorința de a face bine, sensibilitatea. Exemplu: modelul lui Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, Alba-ca-Zăpada.

Aceste trăsături artistice importante (caracterul informativ, formativ și expresivitatea) întâlnite în orice operă a literaturii pentru copii, identificate ca specifice acesteia, dobândesc valoarea funcțională reală numai atunci când această operă este într-adevăr opera literară cu virtuții estetice incontestabile.

Principalele trăsături estetice ce caracterizează operele literaturii pentru copii sunt:

1. Întâi de toate literatura pentru copii este reușită dacă este o expresie a acelui mod de gândire ,,prin imagini” concret sensibile, care este caracteristic omului la vârsta copilăriei și umanității la vârsta ei primitivă. Întrucât este vorba de un mod de gândire bazat pe contactul direct, concret cu realitatea, înregistrat de către simțuri și care ajunge numai selectat la generalizare și abstractizare adică la idee, modul de gândire ,,prin imagini” este un mod specific cadrului intuitiv sau pre-logic (pre-conceptual); el este specific deasemenea gândirii poetice care nu operează cu termeni abstracți, cu idei și discursuri abstracte precum omul de știință. Așadar, gândirea prin imagini este specifică artei în general și artei literare în speci-al, de aceea este principala caracteristică, condiție a operei de literatură pentru copii.

2. Corelația funcțională în alternanța planurilor realului și imaginarului, ale realității și ficțiunii. Această corelație pe care o întâlnim curent în basme, corespunde acelui mod specific al sensibilității copilului, care este dotat aproape în egală măsură cu o bogată intuiție a realității.

Vorbind de o corelație fucțională înțelegem și o corespondență a realului cu imaginarul, care se completează reciproc. Astfel, eroul basmului rezolvă în plan fantastic ceea ce oamenii de rând nu pot rezolva în plan real, după cum tot atât de adevărat este că ceea ce se rezolvă pe planul fantastic este adus pe pământ în planul realului în folosul acestuia.

3. Varietatea de moduri de exprimare întâlnită în operele literaturii pentru copii și anume: modul narațiunii(epic), modul dialogului (dramatic), modul mono-logului (liric).

Se poate observa în raport de evoluția specifică a copilului că pot fi identificate cel puțin două faze în ceea ce privește predilecția pentru modurile de expunere.

Într-o primă fază a vârstei, copilului agreează mai mult textele construite pe dialog și pe fir epic, concret și gradual, pentru ca în a doua fază el să devină mai sensibil la lirism fără a-și alterna predilecția pentru epicul dramatic.

4. Conflictele și acțiunile antrenante cu desfășurare incitantă, bogată, incluzând și suspansul și senzaționalul (basmul și povestea). Compoziția graduală (in crescendo) cu un deznodămât dorit (care aduce satisfacție) sau nedorit (care produce o tulburare), oricum o rezonanță în planul formativ. Luând exemplu basmului, compoziția acestuia relefiază o acțiune în crescendo, în care Făt-Frumos, eroul binelui, înfrânge rând pe rând obstacolele puse de forțele răului și ajunge la un happy-end cu semnificație în plan educativ întrucât ilustrează prin imagine idea că binele trebuie să învingă totdeauna răul.

Există și basme sau povești cu deznodământ nedorit (,,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte), care tulbură prin finalul lor gândirea și sensibilitatea copilului creându-i o neliniște intelectuală fecundă, care îl va ajuta ca progresiv să înțeleagă legea obiectivă, destinul de muritori al oamenilor în pofida dorinței lor de a trăi etern.

5. Personajele polarizate, reprezentative pentru aspectele duale ale realității, ale vieții (bine-rău, real-fantastic). Din confruntarea lor rezultă un conflict pasio-nant, o acțiune care asigură atât instrucția copilului în ceea ce privește cunoașterea universului înconjurător, cât și formarea unei atitudini, unui comportament, unei concepții (teoretice și practice) despre lume și viață.

Investirea cu semnificații bine individualizate a fiecărui personaj și a fiecărui gest ceea ce face ca aceste personaje să nu se contrazică în substanța lor, în fapta lor și astfel liniile acțiunii să aibă claritatea și coerența unei structuri clasice. Această trăsătură este foarte însemnată nu numai pe planul strict estetic, ci și pe planul cognitiv și etic, deoarece semnificațiile constituie planul secundar al imaginii litarare, planul sensurilor acestuia care are o funcție direct formativă asupra copilului.

6. Îmbinarea valorilor etice cu cele estetice este, în opera literară pentru copii, o trăsătură de esență, legată de caracterul formativ al acesteia și de expresivitatea artistică în care se implică, cu necesitate, mesajul ei. Din frageda vârstă copilul ia cunoștință, prin intermediul poveștilor, al personajelor lor, de caracterul dual al realității, de valorile ei polarizante, de confruntarea perpetuă a acestora și de sesul acestei comfruntări care trebuie să fie favorabil colectivității umane.

Fără îndoială, însă, că inclinația copilului pentru valorile și sensul etic al componentelor literaturii și-ar avea calitatea semnificativă dacă în aceste componente s-ar fi îngemânat eticul ci esteticul. Eroul pozitiv al basmelor, când nu se numește cel mai adesea Făt-Frumos, dovedește progresiv trăsăturile fizice și morale ale exemplarității, el este omul în plinătatea frumuseții și puterii dublată de ,,Romantismul aspirațiilor” și capacitatea de a le împlini pe un plan ideal și simbolic, el întrunește atributele estetice ale frumosului și sublimului, constituindu-se în modelul etic și estetic al umanismului popular. Prin contrast, eroii negativi, cel mai adesea ies din sfera normalului uman, sunt în majoritate monștrii, ființe fantastice, întrunind atribute ale urâtului și grotescului, constituindu-se în anti-mo-dele, atât în plan etic, cât și în plan estetic.

7. Reconoașterea și în literatura pentru copii a majorității categoriilor estetice; acestea pot fi repartizate în corelații funcționale: real –fantastic, frumos –urât, comic –tragic, sublim –grotesc.

8. Calitățile stilistice întâlnite în operele marii literaturi se regăsesc și în lite-ratura pentru copii, valoroasă cu atât mai mult atunci când aceasta este scrisă de marii autori. Dintre aceste trăsături menționăm:claritatea, naturalețea, simplitatea, armonia etc.

Una dintre speciile principale ale literaturii este basmul, creația literară cu cea mai mare audiență la copii.

Referindu-se la basm, George Călinescu afirma: ,,Basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință, observație morală. Carac-teristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci și ființe himerice, animale… Ființele neomenești din basm au psihologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni. Când într-o narețiune lipsesc eroi himerici nu avem de-a face un basm.”

Într-o altă definiție care aparține lui Ovidiu Bîrlea, reputat folclorist, ,,basmul este o narațiune pluriepisodică al cărui protagonist este omul, de obicei adolescent, ajutat de animale sau obiecte cu însușiri miraculoase, reușește până la urmă să înfrângă toate obstacolele din calea sa și să fie răsplătit maxim”.

În basme, deși caracterul dominant este fantasticul, totuși motivele de inspirație au fost aspectale vieții. Basmele au un puternic substrat real, deoarece au izvorât din năzuința poporului pentru o viață mai bună, din dorința de a învinge răul și greutățile provocate fie de forțele naturii, fie de asuprirea stăpânitorilor.

Întâlnit atât în literatura populară, cât și cea cultă, basmul tratează subiecte variate atât prin diversitatea peripețiilor înfățișate, cât și prin complexitatea aspectelor de viață din care se inspră. Conținutul basmului, sensurile sale etice demonstrează că, exprimând înțelepciunea și experiența din veac a poporului, el se adresează deopotrivă tuturor vârstelor, îndrumând pașii omului pe drumul acumulărilor, atât de necesare, în lupta pentru risipirea ignoranței și urcarea treptelor civilizației.

Basmele au rămas de-a lungul timpului, operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei și până la adolescență. Prin basme se păstrează și se tansmite mai departe suma unor tradiții culturale, depozita-te în memoria colectivă a popoarelor.

Înainte de a fi spuse copiilor, basmele constituie de fapt istoria retrăită mitic a tuturor popoarelor. Ele își mențin peste timp valoarea de inițiere în viața colectivită-ții.

Specia basmului este prezentă în literatura populară și cea cultă, din timpuri foarte vechi și pănă astăzi, în opera de o valoare excepținală.

Din punct de vedere compozițional, basmele, în special cele fantastice, ,,sunt constituite pe tipare de mare stabilitate, care definesc tipuri tematice distincte”.

Împletind miraculosul (fantasticul) cu realul, narațiunea basmului vădește câteva componente relative stabile ale conținutului și formei sale structurale. Spațiul este alcătuit fie din elemente reale, reorganizate într-o modalitate nouă, fabuloasă, fie din elemente fantastice: tărâmul celălalt, codrii de aur, argint, aramă etc. Aceste elemente ilustrează de asemenea aspirația omului de a cunoaște universul de dincolo de limitele existenței sale curente. Timpul desfășurării acțiunii are fie valori arhaice, fie fabuloase, toate aduse într-un prezent etern. Acestea ilustrează aspirațiile omului de a stăpâni imaginar categoria obiectivă a existenței.

În plan formal basmele posedă o serie de formule stereotipe inițiale (,,A fost o dată ca niciodată…”), mediane și finale (,,Și-au încălecat pe-o șa…”), care structurează narațiunea marcând totodată variabilele temporale în care se situează acestea.

Printre elementele relativ stabile ale basmului se situează și subiectul, care este în general organizat, gradat cu ajutorul unor repetiții de fond. Cel mai adesea subiectul basmului fantastic cuprinde călătoria eroului către un sens major al existenței, călătorie care se desfășoară secvențial prin intermediul a trei încercări de dificultăți crescute care probează forța lui și relevă un traseu inițiatic, de unde rezultă caracterul basmului de a fi un fel de ,,Bildungsroman” (roman de formare) unic în felul său. Subiectul basmului cu animale este structurat mai puțin pe un traseu, ci mai mult pe confruntarea în dezlegarea unor enigme, confruntare care poate merge până la trei probe.

Personajele basmelor sunt cele mai adesea construite după structra antinomică a subiectului, reprezentând, unele, ..forțele binelui”, iar, altele, ,,forțele răului”. Primele îmbină frumusețea fizică cu valori morale înalte, în timp ce personajele de ordinul al doilea îmbină infirmitatea fizică și urâțenia cu defectele morale.

Imaginația creatoare a autorilor anonimi a ajuns să însuflețească natura, să plăsmuiască forme fantastice de existență, înzestrându-le cu valori simbolice, să atribuie forțe supranaturale diferitelor personaje, capacități de metamorfozare etc. în scopul de a ilustra sensul și mesajul subiectelor.

Acest mecanism al fantasticului și miraculosului din basmul popular este preluat și valorificat și în cadrul basmului cult și al poveștilor științifico-fantastice moderne.

Antrenând interesul și imaginația copiilor pentru subiectele tematice, pentru valorile instructiv-educative ale acestora, basmul se constituie într-o excepțională pledoarie pentru bine și frumos, ca valori etern-umane fiind tocmai de aceea cea mai îndrăgită specie a literaturii pentru copii.

I.2. BASMUL –DEFINIȚII, ISTORIE, TIPOLOGIE

Referindu-se la basm,George Călinescu afirma:’’Basmul e un gen vast,depășind cu mult romanul,fiind mitologie,etică,știință,observație morală.Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni,ci și ființe himerice,animale…Ființele neomenești din basmau psihologia lor misterioasă.Ele comunică cu omul,dar nu sunt oameni.Când într-o narațiunelipsesc eroi himerici nu avem de-a face un basm.’’

Clasificare:

După caracteristicile personajului,specificul și tematica acțiunii,predominanța elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viață,basmele se clasifică în:

basme fantastice sau populare,cele mai semnificative și mai răspândite,desprinse de regula din mit,cu o pregnanță a fenomenelor miraculoase.

basme despre animale provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale.

basme nuvelistice având ca punct de pornire snoava,în narațiune semnalându-se o puternică inserție a aspectelor reale,concrete de viață.

După autor basmele pot fi:

basme populare(cu un număr de variante,circulând pe cale orală);

basme culte(Ion Creangă-Povestea lui Harap-Alb;Mihai Eminescu-Călin Nebunul;Făt-Frumos din lacrimă;Barbu Ștefănescu Delavrancea-Neghiniță).

O clasificare importantă a propus folcloristul Lazăr Șăineanu:

basme fantastice (elemental principal îl constituie miraculosul);

basme etico-mitice (faptele numeroase ale eroilor cuprind și învățături morale);

basme glumețe (predomină umorul).

Caracterizările speciei au avut în vedere numai o parte,o subspecie a basmului propriu-zis,căci clasificarea internațională include și subspeciile învecinate,basmele legendare,basmele nuvelistice și basmele despre zmeul cel prost.

Basmul definește o specie a epicii populare (de regulă în proză) și culte, cu răspândire mondială, în care se narează întâmplările fantastice ale unor personaje imaginare (feți-frumoși, zâne, animale năzdrăvane etc.), aflate în luptă cu forțele nefaste ale naturii sau ale societății, simbolizate pri balauri, zmei, vrăjitoare etc., pe care ajung a le birui în cele din urmă.

Numele speciei, provenind din vechiul slav basini, cu sensul de scornire, născocire, îi subliniază caracterul de ficțiune, basmul fiind o oglindire în orice caz a vieții în moduri fabuloase.

În realitate,denumirea basm,curentă în sudul Carpaților,era aplicată numai narațiunilor lungi și stufoase,pluriepisodice,în opoziție cu poveste,care denumea restul narațiunilor tradiționale(basm despre animale,legendă,snoavă). Deși basmul are o mare vechime în literatura lumii, datând încă din Antichitate, specia a fost redescoperită și intens cultivată începând cu epoca romantică, atunci realizându-se primele culegeri sistematice de basme populare.

Sub influența primilor culegători munteni –Nicolae Filimon, Petre Ispirescu –termenul de basm a fost adoptat în terminologia literară cu acest sens mai restrâns,basm propriu-zis, Deși termenul este de origine slavă, numai la români a evoluat spre sensul de narațiune pluriepisodică,plină de peripeții miraculoase sau neobișnuite,căci la sârbi basna(basma) înseamnă descântec, iar la ruși basni(basnia) denumește fabula animală iar pentru basmul propri-zis folosindu-se alți termini între care și povest.

Definițile au oscilat de obicei după cum s-a pus accentul pe folclorul miraculos, supranaturalul sau protagoniștii acțiunii.Cei mai mulți au stăruit asupra miraculosului,sau magicului, care ar constitui nota distinctivă.

Ca atare,basmul nu poate fi decât o oglindire a epocii în care a fost zămislit,reflectând întreaga realitate de atunci prin prisma ideologiei tradiționale.De aceea,în chip adecvat a fost definit basmul ca un roman-B.P.Hașdeu,sau mai corect ca un” roman al primitivilor”-HNaumann întrucât el caută să cuprindă întreaga realitate umană,stilizată în problematica ei primordială.

Basmul este o specie a genului epic în proză îndeosebi și mai puțin în versuri, în cuprinsul căruia,cu ajutorul unor mijloace tradiționale se povestesc întâmplări fantastice puse pe seama unor personaje sau forțe supranaturale din domeniul irea-lului.

Mulți cercetători, au susținut că basmul este o narațiune fictivă, total nerealistă în articulațiile ei definitorii, în care nu mai crede nimeni, cu excepția copiilor de anumită vârstă.

Totuși unii cercetători disting basmul de poveste, considerând că aceasta din urmă este o narațiune mai liberă de clișee tipice basmului, cu adaptări locale mai pregnante și cu mai puține elemente fantastice.

Bsmul este delimitat și de legendă, care urmărește explicarea unor fenomene naturale sau istorice, și de snoavă, care este o scurtă narațiune anecdotică.

Pornind de la realitate și trecând în supranaturalul, într-o altă lume, care func-ționează însă după reguli apropiate de cele omenești, basmul se caracterizează prin fabulație senină, fără mare tensiune și adâncime, prin finalul nupțial sau glorificator al vitejiei și al binelui.

În concepția lui Ovidiu Bîrlea basmul ar fi acea ,, specie narativă care adoptă numai motive miraculoase alături de cele comune din realitate cotidiană”.

Basmul nu poate fi decât o oglindire a epocii în care a fost zămilisit, reflectând întreaga activitate de atunci prin prisma adeologiei tradiționale. În chip adevărat basmul a fost definit ca un ,,roman” sau mai corect ca un ,,roman al primitivilor”, întrucât el caută să cuprindă întreaga realitate umană, stilizată în problematica ei primondială.

Mai mult decât romanul, basmul are o cuprindere mai largă, întrucât el abordează și lumea cea de dincolo de cotidian, protagonistul trecând în chipul cel mai familiar de pe pământ (,,lumea albă”) în lumea subterană (,,lumea neagră”), ori cea aeriană, chiar dacă reprezentările despre cele două lumi nu diferă de cele despre lumea terestră.

Basmul este o moștenire străveche, foarte probabil preistorică, chiar dacă este o creație mai nouă decât legenda și decât basmele cu animale. Încercările de a preciza patria basmului s-au dovedit insuficiente privind două ipoteze: una înfățișând basmul ca o specie indo-europeană, iar cealaltă afirmând că basmul a fost creat în focarele cele mai înaintate în cultură, adică în leagănul civilizațiilor din Orientul Apropiat.

Cu toate că basmul este cunoscut încă din Antichitate, ca gen literar folcloric, el a fost publicat pentru prima dată în 1812 de către frații Wilhelm și Jahob Grimm într-o colecție în care erau a cuprise basme din popor sau povestite de intelectuali; aceleași motive fiind cunoscute în mai multe părți ale globului.

Generată de orientări romantice, filtrate însă prin perspective unor intenții teoretice mai clar definite și precedată de colecții de basme apărute în Italia, Franța și Germania, colecția fraților Grimm amplifică interesul și preocupările existente în această direcție. Materialele existente în aceste culegeri și pronunțarea similitudine tematică ce se constată în basmele europene fac să apară în cercetarea acestei categorii probleme legate de originea și circulația temelor și a subiectelor, a literaturii orale.

În 1815, Jacob și Wilhelm Grimm au lansat o circulară, prima de acest gen, adresată preoților și învățătorilor săteni, de a culege legende, tradiții, mituri și basme, numită ,,Folclor literar”. Prin aceste materiale ei voiau să reconstituie imaginea poeziei vremurilor eroice de altădată, a începuturilor străbune. Ideea se încadra noului curent literar care avea să se contureze bine cu anii următori ai romantismului.

În prefețele la diferite ediții ale basmelor, în studiile din ,,Mitologia germană”, Jacob și Wilhelm Grimm au susținut teoria mitologică cu privire la vechimea basmelor folclorice. Vorbind despre o epocă de aur a popoarelor, cei doi frați susțin că basmul s-a impus în viața culturii, că secolul al unor străvechi mituri, poveștile din epoca modernă, nefiind decât fragmente dintr-o astfel de viață, altădată organică.

Dezvoltarea cercetărilor antropologice asupra popoarelor primitive, noile descoperiri arheologice din a doua jumătate a veacului trecut, precum și studiile de egiptologie sau asupra literaturii Greciei antice au deschis alte perspective cercetării basmului popular, depășind totodată zona de cultură indo-europeană.

Într-un lung studiu introductiv la volumul de basme românești, frații Jacob și Wilhem Grimm popularizează idea indoeuropeană a genezei și a straturilor mitologice. ,,Ființele și lucrurile despre care vi se povestește sunt imagini pline de enigmă, apariții și forme multiple ale naturii, astfel, eroul cu sabia și săgeata este eroul solar ca o văpaie și razele lui”.

Trecând prin întreaga lor ființă tendințele înnoitoare ale secolului al XIX-lea, frații Jacob și Wilhelm Grimm au dat la iveală o literatură populară iubită și prețuită de sfere largi de cercetători și cititori. Ei au sesizat aspectele proprii basmului folcloric, caracterul legendar-mitologic. Au avut intuiții, mai puțin profunde, când au susținut geneza preistorică a basmului, adică circumscrierea originii lui la spațiul indo-european.

Cel care schimbă profund modul de a concepe geneza și alte probleme ridicate de proza populară este Joseph Bedier. Vrând să demonstreze că literatura populară s-ar fi născut în evul mediu francez, face ample incursiuni în antichitatea greco-română, apoi o analiză internă a poveștilor orientale indiene. Ca o concluzie la asemenea incursiuni comparatiste, J oseph Bedier formulează conceptul poligenezei basmului folcloric, basmul putând să se nască în orice parte a lumii, în orice timp; este greu să se precizeze spațiul și cine l-a creat întâi, întrucât fiecare popor și-a imaginat poveștile sale. Posibilitatea poligenezei basmelor și transmiterea lor de la o etapă la alta se datorează conservării, prin tradiție, a cerințelor și obiceiurilor care l-au generat.

Concepția despre originea orientală a basmului folcloric i se alătură istoricul Nicolae Iorga. În ,,Istoria literaturii românești” el afirma: ,,Orientul Asiatic, între multe lucrări care vin de la dânsul, a trimis Europei, prin Bizanți, sinteza celor două lumi până atunci rivale, asemenea povestiri”. Așadar, Nicolae Iorga privește proza populară în dependență de o anumită literatură, fie antică, fie medievală.

Receptarea basmului ca o narațiune verosimilă constituie un indiciu indirect de vechime apreciabilă. Cea mai veche atestare din secolul al XIII-lea î.e.n., face plauzibilă aserțiunea că el ar fi o creație preistorică. Cercetătorii au evidențiat privitismul atâtor aspecte din basme, cu totul anacronice pentru vremurile istorice.

Rădăcinile istorice ale basmului au fost cântate laolaltă cu locul de baștină ale basmului și geneza lui. În prima jumătate a secolului nostru s-a încercat, pe de o parte, de către paleografi și arheologi, să se dea la iveală documente, materiale prin care sunt atestate în diferite epoci și locuri basme, iar pe de altă parte, un număr apreciabil de cercetători au încercat să desprindă în basm seturi de viață antică, identificări de concepte străvechi.

Pornind de la caracterul istoric-documentar al unor mărturii scrise, V.I. Propp în lucrarea ,,Rădăcinile istorice ale basmului fantastic” se întreabă: ,,Căror fenomene ale trecutului istoric le corespunde basmul rusesc?” El încearcă să găsească izvoarele basmului fantastic în ,,realitatea istorică”. De asemenea, susține că în timp ce agricultura joacă un rol minim în basm, vânătoarea este oglindită ceva mai mult. Propp mai susținea că basmele au păstat urmele a foarte multe mituri și obiceiuri, găsirea acestor paralele fiind deosebit de importantă. Construcția demonstrației sale este organizată pe ideea împletirii riturilor de inițiere și riturilor funerare, pe care le așează la ,,rădăcină” basmele fantastice.

,,Am constatat –mărturiseau Mihai Pop și Pavel Ruxăndoiu –că preocupările pentru cercetarea narațiunii orale s-au îndreptat inițial cu exclusivitate spre problemele de geneză, și numai complementar, pentru argumentarea ipotezelor genetice, spre alte aspecte ale narațiunii orale. Dar tocmai aceste abordări complementare au deschis calea spre cercetarea aspectelor de fond ale prozei populare, ca acelea referitoare la relația ditre basm și mit, la circulația temelor și motivelor, la raportul dintre basm și culturile primitive, la morfologia și tipologia prozei orale”.

Legătura ditre basm și mit nu este o legătură care își epuizează termenii. Mitul reprezintă un fenomen cultural mai larg care domină toate domeniile unei structuri culturale. Basmul fantastic este mai mult o reflectare a mitului, o atitudine față de mit.

Existența prozei orale populare este legată de toate popoarele, de obiceiul de a povesti, obicei atestat din timpurile cele mai vechi, așa cum se poate constata din bogatele date despre povestit provenite din Antichitate.

Povestitul a fost răspândit în toate timpurile și în toate mediile sociale; în mediile populare el a constituit una din formele principale de distracție și manifestare spirituală în general; nu o distracție numai a copiilor , ci mai ales a oamenilor maturi.

În folclorul nostru, povestitul este încă și astăzi un fenomen viu, deși nu mai are amploare de altădată, iar în unele locuri începe să devină din ce în ce mai rar.

Privind povestitul în desfășurarea lui istorică, nu se poate rezuma funcția acestui gen numai la câteva rosturi practice ocazionale. Basmul , afirmau M. Pop și P. Ruxăndoiu, ,,este prețuit pentru că lumea lui nu cunoaște îngrădiri, pentru că nu lasă neîmplinită nici o dorință, nici o aspirație”.

Basmele prezintă lumea așa cum ar dori-o povestitorii și ascultătorii lor. Trecerea eroilor prin desfășurarea narațiunii este întotdeauna ascendentă, omul învinge zmeii și balaurii, îl păcălește pe diavol, cel din urmă ajunge cel dintâi, băiatul sărac trece toate probele și se însoară cu fata de împărat, săracul devine, datorită faptelor sale, foarte bogat. Așadar, basmul este poezia dorințelor împlinite, funcția lui definindu-se ca evadare din îngrijirile realității cotidiene. În basm se împlinesc visele poporului, năzuințele lui, spre o viață fericită și mulțumită.

Narațiunea orală în proză nu se realizează în granițele unei culturi etnice sub formulă unitară ca funcție și structură.

Referindu-se în egală măsură la folclorul european și cel românesc, B.P. Hasdeu distincție categorică între basm și poveste.

Astfel povestea este ,,orice fel de narațiune, fie legendă, fie snoavă, fie anecdotă…, în care nu se întâmplă nimic miraculos sau supranatural, în timp ce în basm, supranaturalul constituie un elemen aesențial”.

Nu toți folcloriștii disting încă povestea ca gen aparte de narațiune orală, diferențiat de basm. Distincția argumentată prin poziția pe care povestitorul și ascultătorii o manifestă față de conținutul narațiunii se face între legendă, ca narațiune cu caracter didactic, povestire, în care sunt relatate fapte din viața contemporană săvârșite de către povestitori sau la care aceștia au fost martori, basmul despre animale, care se deosebește de fabulă, pentru că nu prezintă analogii conștiente, voite, în domeniul uman, snoava, strâns înrudită cu basmul despre animale și basmul propriu-zis, ca specie complexă, care cuprinde basmul fantastic și basmul nuvelistic.

Sub denumirea de basmul despre animale sunt grupate povestirile care au ca protagoniști animalele, imaginând întâmplări din viața acestora sau relațiile anecdotice între animale și om. Originea lor, ca specie narativă, este foarte veche, sursa tematică a basmelor despre animale constituind-o străvechile mituri și credințe ale triburilor de vânători, izvorâtă din cunoștințele primare ale oamenilor acestei vârste preistorice.

În folclorul românesc basmele despre animale sunt mai puțin răspândite și sunt reprezentate printr-un număr mai restrâns de teme, dintre care unele de circulație europeană, iar gradul lor de variabilitate este mai mic față de basmul fantastic.

Desfășurarea acțiunii se bazează mai mult pe dialog, pe întâmplări relatate. Bunii povestitori dramatizează dialogul, interpretând fiecare personaj. Datorită exprimării succinte și pronunției lor reduse, basmele despre animale sunt ușor memorate, ajungând astfel la o mare șlefuire.

Spre deosebire de basmele despre animale, care pe parcursul lor și-au schimbat substanțial stratul funcțional și sistemul de semnificație, basmul fantastic s-a constituit în forme primare mai stabile. Basmul pornește de la realitate, dar se desprinde de ea, trecând în supra-real, unde imaginează nu o lume a visului, ci o lume a dorințelor omului, de fapt o transpunere în această lume cu ajutorul fanteziei.

Basmul fantastic s-a constituit ca gen într-o cultură mai evoluată. A avut o viață mai lungă, menținându-și vitalitatea până în epoca noastră. În această viață lungă nu se poate vorbi despre un apogeu marcat într-o evoluție ascendentă unică și una descendentă, ci de culmi periodice, de etape de revitalizare a basmului.

Un prim aspect estetic al basmului fantastic îl constituie lumea cu totul particulară creată în granițele lui, o lume dominată de dimensiuni fantastice, dar având perspectivele realului, o lume alcătuită de protagoniști specifici (care ,,nu sunt numai oameni,ci și anumite ființe himerice, animale”…cu ,,psihologia și sociologia lor misterioasă”) fundată pe o ordine proprie a timpului și spațiului și înzestrată cu peisaje și obiecte miraculoase. Pendularea între real și fantastic imprimă narațiunii un statut artistic particular, determinat de o cauzalitate proprie. Nu există nici un basm în care elementele pur fantastice să apară izolate. Ele se leagă întotdeauna de eroi și eroii descind din lumea reală posibilă.

Structura basmului fantastic a constituit obiectul unor studii ample, care, indiferent de concepția și metodele abordate, au consemnat existența unui sistem de reguli care guvernează această structură la nivel categorical, gradul înalt de stereotipie și predictabilitate, precum și factorii care, în acest cadru de mare stabilitate, fac posibile variante tipologice și adaptarea mesajului la orizonturi și stiluri etnice, locale și individuale.

Gheorghe Vrabie sublinea că ,, valențele artistice ale basmului fantastic nu le aflăm numai în personalitatea povestitorului, cum s-a încercat să se arate prin atâtea studii, ci și în tradiția multisecundară, cu un material oral în continuu proces narativ în însăși structura obiectivă a povestirii”.

Basmul a fost mereu opusul legendei, diferențele semnalizând cel mai bine specificul celor două specii.

S-a afirmat că ,,în opoziție cu legenda, basmul ar fi povestit numai cu intenții distractive, el monopolizând oarecum ocaziile de povestit pe toată scara diversificărilor locale. Ca atare, povestea unui basm s-ar vădi ca o manifestare pur profană și distractivă, opoziție cu nararea legendelor, care are la bază o seamă de implicații numerare, culte și didactice, mai cu seamă în recitarea miturilor, unde relația cuvânt rostit-fapt reactualizat este dominantă”.

Prin originea și arhaica și prin bogăția sa tematică, prin construcția sa amplă, împletirea realului cu fantasticul, prin problematica și mesajul său, basmul este una dintre cele mai complexe și mai importante specii a literaturii folclorice, bucurându-se de o audiență și un prestigiu neștirbit în rândul oamenilor din popor și al copiilor.

I.3. TEMATICA, ETICA ȘI ESTETICA BASMULUI

Basmul cult se definește prin prelucrarea structurilor populare ale speciei în cadrul unor opere originale,în care elementele folclorice caracteristice speciei se asociază celor proprii operei unui scriitor.În plus,în basmul cult se pune mai mult accentul pe atmosfera sau pe dimensiunea interioară a personajelor.

Deoarece la baza basmului cult stă basmul popular,acesta prezintă puncte comune,dar și caracteristici particulare care sunt specifice fiecărui autor.

Așadar prima deosebire este că basmul cult are un autor cunoscut.Autorul basmului cult”Harap-Alb”este Ion Creangă.Acesta respectă anumite trăsături ale basmului popular,însă și pe acestea le particularizează prin elemente de originalitate și stil.

Deosebit de basmul popular,personajele sunt caracterizate prin procedee artistice diferite, individualizându-le prin portrete fizice și morale puternic conturate atât prin comportarea lor în diferite împrejurări cât și prin limbajul lor.

Intrarea și ieșirea din spațiul fabulos se face prin formula inițială și prin cea finală prezente și în basmul popular.formula inițială la Creangă este mult mai amplădecât în basmele populare,oferă mai multe informații și de asemenea încadrează acțiunea într-un loc și într-untimp neprecizate:”Amu cică era odată…”.Și formula finală este mai amplă decât în basmele populare și subliniază mai multe aspecte(sunt prezentate personajele care participă la nuntă:soarele și luna…)și îl readuc pe cititor din lumea fantastic a basmului în lumea reală.

Basmul cult este mult mai complex decât cel popular datorită faptului că autorul intervine asupra structurii basmului cu o proiecție personală.

Spre deosebire de basmul popular unde predomină narațiunea,basmul cult presupune îmbinarea narațiunii cu dialogul:”Creangă nu dă narațiunii sale simpla formă a expunerii epice,ci topește povestirea prin dialog,reface evenimentele din convorbiri sau introduce în povestirea faptelor dialogul personajelor”-Tudor Vianu. Vioiciunea și dinamismul dialogului,cu replici promte și precise,individualizează personajele,îngroșând contururile fiecăruia.Astfel,din convorbirea dintre Ochilă,Gerilă,Setilă și Flămânzilă,în momentul în care intră în casa de aramă înroșită,se conturează trăsăturile caracteristice ale fiecăruia,iar din discuția dintre Harap-Alb și Spân la fântână se încheagă conflictul basmului.

Nu lipsesc din basm nici formulele tradiționale care marchează o nouă etapă în desfășurarea acțiunii,ca și în basmele populare.

În ceea ce privește compoziția,Ion Creangă a folosit unele elemente tradiționale specifice basmelor populare,dar și aici a intervenit originalitatea povestitorului.

Basmul cult apare paralel cu efortul de fixare în scris a basmului popular,prin preluarea motivelor și tehnicilor narative ale acestuia.Chiar culegătorii de folclor devin povestitori ca în cazul lui Petre Ispirescu,care actualizează și recrează basmul,păstrând funcțiile principale,formulele fixe,oralitatea,anumite expresii,dar adăugând o tentă ușor moralizatoare sau aluzii mitologice de origine livrească.

Dintre operele inspirate din creația populară,basmele Călin Nebunul și Făt-Frumos din lacrimă au devenit opere literare originale,datorită resurselor artistice specifice personalității poetului.

Basmul popular aparține folclorului literar,prin urmare această trăsătură îi imprimă caracter anonim și colectiv,oralitate.

Tema acestui basm este triumful binelui asupra răului.Realitatea este transfigurată în fabulos.Ca în toate basmele,personajele sunt ajutate în acțiunile lor de reprezentanți ai binelui,ai cinstei,dreptății,adevărului și umanității.

Elementele răului sunt de mai multe categorii:zmei,zmeoaice.Alt personaj negativ este diavolul.(G.Călinescu,Estetica basmului).

Dar,ca în toate basmele,lupta dintre forțele binelui și cele ale răului se termină cu victoria binelui,ceea ce reprezintă încrederea poporului în forțele sale,în îndeplinirea idealurilor sale.

Limba basmului popular este limba simplă, vorbită de popor, cu unele expresii ale graiului muntenesc și oltenesc:”încălecai p-o șa”,precum și folosirea perfectului simplu:”împăratul se ținu de cuvânt, se opriră și poposiră”.

Basmul popular crează o atmosferă de optimism.Poporul a crezut întotdeauna într-un viitor mai bun,oricât de greu ar fi fost prezentul.De aceea în basm ies învingătoare forțele binelui,care doboară forțele vrăjmașe omului.

Tipurile compozitionale in basm.

Privite global se pot distinge două tipuri compoziționale.

Cel dintâi ar putea fi numit tipul compozițional cu profil biografic,întrucât are în genere întindere biografică,urmărind eroul din copilărie sau de la naștere,mai ales când aceasta este miraculoasă,până la momentul culminant,căsătoria și ascensiunea pe tronul împărătesc.Acțiunea se oprește la nunta eroului,iar nu la moartea lui.S-a căutat o bază etnologică a acestei limitări biografice,relevându-se paralelismul dintre riturile de trecere prenupțiale și peripețiile prin care trece protagonistul basmului.

Tipul compozițional cu profil biografic este caracteristic basmelor fantastice,precum și unor basme nuvelistice,cu deosebirea că în acestea din urmă eroul principal se bizuie numai pe virtuțiile lui,cel mai adesea pe cumințenie.În basmele fantastice,protagonistul uman poate ieși din încurcături numai susținut de actanți auxiliari,animale sau obiecte cu însușiri năzdrăvane.

În genere,acțiunea din acest tip compozițional cuprinde numai o generație,cea a eroului principal.Părinții apar abia pe un fundal,atât cât este nevoie pentru intrarea în acțiune a protagoniștilor.Rar se întâlnesc și basme mai complexe,cu acțiunea transpusă pe două generații,cea dintâi aparținând altui tip decât cea a fiilor,sudarea lor fiind circumscrisă local în variante ce amenință să se destrame.Povestea balaurului din Poiana Răchițelii-Hunedoara poate fi semnalată ca o combinație izbutită.

Profilul ascendent al schemei compoziționale este înlocuit pe alocuri cu cel cunoscut din legende,intenționând să explice geneza unor aspecte,cum se pot vedea în cele grupate de T. Pamfile cu privire la aștri în Cerul și podoabele lui, sau la unele păsări în Ornitologia poporană română.În toate acestea,finalul legendar este o achiziție târzie,variantele alcătuind o excepție față de suma celorlalte care sunt basme propriu-zise

Câteva basme înscriu în final întâlnirea cu moartea inevitabilă.Tema apare în opoziție cu mitul tinereții eterne,care a preocupat omenirea încă din antichitatea îndepărtată.mai cunoscut este întâiul basm publicat de Petre Ispirescu,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte(1862).

Tipul compozițional cu profil episodic are întindere mult mai redusădecât cel dintâi,intrucât îmbrățișează doar un scurt episod din viața eroului principal.acesta apare dintr-o dată ca un om format, cel mai adesea căsătorit și cu o droaie de copii care,după săvârșirea acțiunii date,este îmbogățit în chip fabulos.Linia ascendentă a acțiunii are întindere mai mică și mult diminuată în avântul final.Acest tip compozițional este caracteristic celorlalte subspecii ale basmului propriu-zis,mai ales basmelor legendare,dar apare sporadic și printre basmele fantastice.În basmele acestui tip compozițional lipsesc încăierările spectaculoase,isprăvile acțiunile fiind obișnuite cu profil mediu.Se întâmplă și minuni,dar acestea nu au la bază vitejia,ci anumite virtuți morale.Ajutoarele supranaturale lipsesc,omul înfruntând doar prin puterile lui soirituale. În basmele legendare, eroul este întâmpinat în mai multe feluri de Dumnezeu șiSâmpetru.aceste basme se aseamănă cel mai mult cu basmele popoarelor de pe celelalte continente.În Europa,basmele legendare se arată a fi creații mai noi prin coloratura creștină.Deși schema compozițională pare o reducere a tipului cu profil biografic și deci mai nouă decât acesta,în fapt ea se dovedește mai arhaică.Basmele nuvelistice se arată mai noi,care au luat ca model compozițional basmele fantastice căutând să le urmeze îndeaproape în înlănțuirea aventurilor care să ofere și surpriza necesară pentru captarea auditoriului.

Întâlnită atât în literatura populară cât și cea cultă, basmul tratează subiecte variate atât prin diversitatea peripețiilor înfățișate, cât și prin complexitatea aspectelor de viață din care se inspiră.

Tema generală a basmului este lupta dintre bine și rău, concretizată însă diferit, ca lupta între dreptate și nedreptate, adevăr și minciună, curaj și lașitate, bunătate și răutate, hărnicie și lene, generozitate și egoism etc., acestea constituind cel mai adesea temele pe care se grupează subiectele numeroaselor tipuri și variante de basme.

Mesajul fundamental este victoria binelui asupra răului. Uneori victoria aparține asupra răului (Scufița Roșie) cu intenția vădită de a-i avertiza pe cititori sau ascultători mai convingător asupra consecințelor pe care le prezintă răul.

Afirmând, victoria binelui asupra răului, basmele înfățișează plastic cele mai frumoase însușiri ale poporului; inainte de a fi spuse copiilor, basmele constituiau de fapt, istoria retrăită mirific a tuturor popoarelor. Ele își mențin peste timp valoarea lor de inițiere în viața colectivității. Aproape toate basmele sunt axate pe un personaj tânăr care este supus unui număr de încercări decisive. După un șir de întâmplări eroice, care îi verifică vitejia, înțelepciunea, forța fizică, dar și tăria de caracter, tânărul, care este fie fiu de oameni săraci, fie fiu de împărat, își dobândește răsplata simbolică: căsătoria cu fata de împărat și conducerea împărăției.

Basmele contribuie la cunoașterea mediului înconjurător, dezvoltarea imaginației, gândirea și mai ales constituie un bun prilej de educare a trăsăturilor de caracter. Prin intermediul basmelor copiii învață ce înseamnă iubirea de natură, de țară, învață să prețuiască oamenii pentru faptele lor.

Existența elementului supranatural în basm a determinat discuții. Adversarii basmului fantastic susțineau că zmeii, balaurii, vrăjitoarele i-ar îngrozi pe micii ascultători. Fără a neglija seriozitatea argumentului adepții acestui tip de basm au spus că e nevoie de o selecționare a poveștilor în raport cu puterea de înțelegere a copiilor, de diferite vârste, dar să nu se renunțe la creație care a fermecat copilăria tuturor generațiilor.

Basmul conține epopeea măreață a luptei omului pentru stăpânirea forței naturii. Principalii eroi nu îmbătrânesc, își reduce în esență biografia la vârsta peripețiilor lor. Copilul care ascultă povestea se poate identifica pe plan imaginar cu eroul basmului, el rămânând în universul său infantil și în același timp, se vede, în lumina basmului, somat să ajungă repede mare și voinic. El înțelege și învață, prin desfășurarea peripețiilor basmului, că el însuși va trebui să treacă prin încercări care să-i verifice înțelepciunea, curajul, îndrăzneala, puterea de a păstra o taină, de a-și impune legi de conduită, de a asculta poruncile celor mai mari ș.a.m.d.

Basmul conferă o multitudine de posibilități, de prețuire a unor calități interceptate din cadrul unor trăiri fantastice. Nu e greu de înlocuit acțiunea din basme, cu ceea ce se întâmplă în contemporaneitate. Lupta împotriva ostilităților, curiozitatea spațială, problematica eticii și moralității, dragostea de țară, toate acestea duc la funcția primilor ani de educație a copiilor școlari, de a-i pune pe aceștia în contact cu înaltele valențe ce le aduc: școala, societatea în care trăim, realitatea.

Tematica basmului este variată.Tematica basmului dezvăluie mai bine orizontul plăsmuirilor lui, întrucât ea nu este neapărat concordantă cu firul acțiunii, aceeași temă putând apărea în tipuri diferite.În felul acesta ea poate fi mai ușor modificată,modernizată,astfel încât să poată să satisfacă gustul și preocupările cititorului.Ea este de obicei înfățișată în episodul inițial ca o sarcină care se cere rezolvată pentru a stabili echilibrul societății.

Unele teme sunt supranaturale în care sunt prezente forțe miraculoase. Una dintre acesta categorii sunt basmele în care se tratează lupta împotriva unui asupritor: zmeu, diavol, balaur sau împărat și boier lacom, hapsân și cârcotaș. Cu alte cuvinte aflăm acea dualitate dintre bine și rău, alb și negru, din care rezultă idea de răzbunare, ce satisface pe omul oropsit. Basmele cu zmei și balauri sunt cele mai frecvente, precum și acelea în care apare diavolul, figuri atât de populare. Eroii sunt prinși în cele mai mici amănunte și descriși prin faptele lor negative sub toate aspectele.

Alte teme ne arată anumite practici care își au vechimea in rituri străvechi.Mai cunoscută este aducerea fetei pentru a fi devorată de balaurul din fântână sau excaladarea copacului cu vârful în cer.

Altele ne arată credințele curente,cum ar fi basmele despre destinul prescris de ursitori(să moară peste un număr de ani,noul-născut să ia fata împăratului).

Atari teme sunt specifice basmului,întrucât pun în legătură nemijlocită cele două lumi reală și fantastică,înfruntarea dintre om și forțele superioare personificate felurit

,,Portretul fizic al zmeului rămâne nedeslușit. În orice caz este și el o ființă cu mari forțe fizice, epuizabile, un uriaș. Ei trăiesc în țări cu împărați și crai. Zmeoaica bătrână e o mamă care își iubește cu adevărat copiii, îmdeosebi feciorii, îi însoară și îi răzbună când sunt omorâți. Ea are puteri uriașe, zboară prin aer, prefăcută într-un fenomen natural, se cațără pe munți, soarbe pe vrăjmași”.

,,Balaurul se deosebește de zmeu prin aceea că este o reptilă gigantică cu mai multe capete. Deci e un animal”.

,,Dracii apar nu rareori în basm, ca protagoniști secundari și până la un punct umoristici. Sunt și ei organizați familial ca și zmeii, având în primul rând o mamă”.

Deși forțele și mijloacele lor sunt multiple, ei termină prin a fi învinși.

De asemanea, poporul își arată predilecția pentru cei ce suferă, de pildă, pentru fata unchiașului, care este nedreptățită de mama vitregă, sau pentru soția uitată de bărbat. La aceștia se adaugă poveștile privind ,,relațiile familiale”, în parte bazate tot pe figura zmeului: soție, fiică etc., frate de zmeu, dar readuse în căminul de unde fuseseră răpite, precum și acela care tratează ideea luptei împotriva superstiției și vrăjitoriei.

Prin urmare, cele mai răspândite sunt poveștile cu Feți-Frumoși, cu împărați, cu Ileana Consânzeana, cu zmei și balauri, adică cele fantastice.

Din punct de vedere al basmelor cu cea mai largă circulație, colecția lui Petre Ispirescu e cea mai cuprinzătoare, redând în același timp și timpul cel mai perfect al basmului.

O altă categorie de basme sunt cele nuvelistice, în care personajele fabuloase apar înlocuite cu personaje asemănătoare oamenilor obișnuiți, fiind puse în situații similare celor din viața de toate zilele.

Tematica basmelor nuvelistice se referă la triumful istețimii și prețuirea înțelepciunii, în care fata țăranului nevoiaș, prin istețime, ajunge soția boierului. De altă parte se dezvoltă basme cu tema soartei omului sărac, despre noroc și sărăcie, cum ar fi ,,Povestea celor trei sfaturi bune”, datorită cărora eroul scapă de trei ori de necaz și-și croiește altă viață. Putem admira triumful istețimii în basmul ,,Trei copii săraci”, iar vitejia a doi pământeni, ce se fac frați de sânge, în ,,Pipăruș Petru și Florea înflorit”.

Un alt tip de basme cu mare răspândire e acela cu animale, în care eroii nu mai sunt oameni, ci animale de tot soiul.

,,Numeroase basme românești corespund ca tipologie celor din folclorul universal, având aceeași valoare artistică. Prâslea cel voinic și merele aur, din colecția lui P. Ispirescu, are o mare rază de întindere și în Europa, Asia, Africa și chiar în cele două Americi. Motivul e al merelor de aur furate grădina Hesperidelor.

Basmul nostru tip se apropie de versiunea greacă”.

Popularul nostru basm ,,Cenușăreasa” e tot atât de cunoscut pretutindeni. Eroina e tipul fetei celei bune, blânde, supuse, totuși prigonită și înjosită. Basmul roman are și o structură a sa aparte. Nu există basm în care povestitorul, trecându-l din om în om, din gură în gură, să nu-i imprime ceva din ființa sa și a mediului căruia îi aparține.

Tematica basmului se țese în jurul unor idei, ca triumful binelui asupra răului, al vitejiei și iscusinței, care biruie intriga și prostia. În primul rând sunt promovate voinicia, vitejia și frumusețea, simplitatea și modestia. Munca și belșugul aduce fericirea, ce sunt mai la îndemână, mulțumită eroului din basme, decât fastul și bogăția. Iubirea are un caracter de curățenie sufletească. Eroii sunt miloși și generoși. Defectele, curiozitatea sunt pedepsite. Chiar și animalele au simțul dreptății și al devotamentului față de om.

Supranaturalul și miraculosul constituie farmecul și caracteristica fundamentală a basmului. Lumea fermecată a basmului face ca lucrurile și animalele să vorbească prin calul năzdrăvan, cu ajutorul unui obiect-butuc, să străbată distanțele într-o clipită, ajungându-se chiar până în lumea cealaltă; timpul devine ceva relativ, un an este egal cu o zi sau dacă a adormit o noapte, i se spune eroului că trecuseră o mie de ani, stropit cu apă vie, omul tăiat bucățele își recapătă viața etc. Curgerea timpului are alte ritmuri decât cele firești fiind posibile întoarceri în trecut, opriri ale prezentului, dar trăiri în viitor.

Astfel, în Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, fiul de împărat creștea fără de seamăn. Voind să plece în lume își alege un cal. Calul acesta e năzdrăvan, se poartă ca un om, ajungând sfătuitorul lui Făt-Frumos.

,,Calul îl sfătuiește să ceară de la împărat poloșul, sulița, arcul, tolba cu săgeți și hainele ce le purta el când era flăcău, iar pe el să-l îngrijească șase săptămâni cu mâna lui și să-i dea orz fiert în lapte”.

Metamorfoza ocupă un loc de seamă: eroul se dă peste cap de trei ori și devine ceea ce cere, din animal om sau invers.

,,Cazurile de metamorfoză în basm sunt infinite și de fapt aproape nelipsite în orice narațiune cu caracter fabulos”.

,,Trebuie să facem deosebire între metamorfoza propriu-zisă și proteism. Metamorfoza este schimbarea unui om într-o ființă sau un lucru, în urma unui blestem sau a unei hotărâri de sus. Astfel, feciorul de împărat se face porc,iar zâna se preface în pește ca să poată fi prinsă de pescar și să devină soția lui. Proteismul este capacitatea liberă a ființelor năzdrăvane sau în puterea unor obiecte năzdrăvane de a se preface în ceea ce voiesc. Astfel zmeii, zmeoaicele se transformă în tot soiul de aparențe (fântână, grădină, viță, iapă etc.). Dar și voinicul poate căpăta această însușire, de ordinar dându-se de trei ori peste cap, spunând sau nu unele cuvinte.”

În basm, jocul fanteziei omenești înzestrează lucrurile cu simțiru și pasiuni, adică prin animism se identifică omul cu animalul; el însuflețește arborii și plantele și chiar natura moartă înviază și respiră; munți, izvoare și păduri sunt toate locuite de spirite, de zei și zâne. Chiar vântul, viforul și gerul sunt, în imaginația basmului, după chipul și înfățișarea povestitorului, și, când voinicul se întoarce cu isprava făcută, iată că se întâlnește cu trei inși: ,,… pasămi-te era vântul, căldura și gerul. El își luă căciula de pe cap și cu multă plecăciune îi zise:

-Noroc bun să dea Dumnezeu, nea Vântule!

-Cale bună, dragul meu, îi răspunde vântul.”

Granița realului este depășită de trecerea în zona fantasticului și prin apariția unor personaje fantastice ca: Barbă-Cot, Gerilă, Flămânzilă, Ochilă etc. Dar în același timp se observă intenția povestitorului popular de a pune aceste ființe într-o ipostază care să le apropie de oameni, date fiind confruntările dintre ei.

Imaginația oamenilor a creat în povești obiecte fermecate care îndeplinesc singure anumite activități ce nu le poate face oricine, forța ce dispare când se află în mâna unui om leneș, necinstit, rău și care simbolizează năzuința oamenilor de a-și ușura munca.

Rămase din copilărie în subconștient, imaginile acestor obiecte cu puteri miraculoase pot constitui un imbold pentru noi creații în domeniul tehnicii și științei.

Analizând manifestările esențiale ale omului, așa cum sunt ele reflectate în basmul fantastic, observăm că ele exprimă o mentalitate și o concepție rezultate din condițiile de viață colectivă. Pe toată aria basmului virtutea omului simplu se contopește cu dragostea și adeziunea totală față de muncă. Pentru omul adevărat, hărnicia este o trăsătură definitorie prin care se dezvăluie și se descoperă materia omenescului său.

În basmul cult Fata moșului și fata babei Ion Creangă tratează tema diferențierii dintre omul harnic și omul leneș, cu consecințe sociale și individuale corespunzătoare. Bună la suflet și muncitoare, fata moșului este răsplătită de fântână, păr, cățelușă și Sf. Duminică . În aceste împrejurări tânăra dă dovadă nu numai de hărnicie, ci și de afecțiune autentică, situându-se prin faptele sale la adevăratele cote ale omeniei.

Când fata babei leneșă și îndărătnică, va refuza indicnată să ajute ființele care-i cer ajutor, să dea dovadă de omenie, ea se va situa în postura unei ființe anihilate din cauza trândăviei și devenită inutilă pentru societate.

Faptele săvârșite de fata moșului vin să confirme adevărul, că munca face posibila depășire de la o etapă la alta, a limitelor caracteristice vieții, și tot prin muncă omenia își poate spori neîntrerupt substanța. Când fata babei este sfâșiată și mâncată chiar de balaurii și șerpii cărora le arsese gâtlejurile când le dăduse mâncare, această întâmplare de natură fantastică constituie un avertisment pilduitor pentru toți aceia ce i s-ar asemăna într-un fel sau altul.

Constatăm astfel că, deși ,,păstrează o structură monotipică”, basmul reușește să găsească în cadrul fiecărei variante, modalitatea de a da viață și certitu-dine evenimentelor.

Basmul, ca operă ce reflectă în mod specific concepia unei colectivități,a avut în primul rând un scop educativ, urmărind în esența sa să demonstreze ,,cum trebuie să fie orânduită viața pe pământ”. În această viziune, munca reprezintă singurul criteriu de măsură și unicul mijloc prin care omul își poate făurii un viitor pe măsura aspirațiilor sale.

Într-un proces de continuă transformare a mentalității omului, a realității sociale, dominată de interes de puteri cosmice, idealul purității și dreptății umane nealterat, fapt ce invederează încă o dată aspirația sa spre îmfăptuirea unei lumi a binelui și a dreptății.

Străvechea concepție a omului din popor, conform căreia numai prin pedepsirea nedreptății se poate asigura integritatea valorilor umane, echilibrul și evoluția în societate, capătă un anume sens și o anume semnificație în lumea ,,bogată de culori a basmului”.

Basmul a insuflat de-a lungul milenilor un puternic îndemn la luptă împotriva nedreptății.

În basmul popular ,,Prâslea cel voinic și merele de aur”,urmărind să pedepsească pe cei care furaseră merele de aur și pentru a împiedeca și elimina definitiv pericolul unei recidive care ar fi putut provoca din nou nemulțumirea împăratului, Prâslea descoperă și alte fărădelegi săvârșite de zmeii implicați cu sustragerea merelor. Aceștia răpiseră și trei fete de împărat sfidând, în acest fel, obiceiurile și legile pământenilor.

Acținea inteprinsă de erou, într-un anumit scop, capătă acum un nou imperativ: salvarea ființelor nepăstuite. Pedeapsa capitală aplicată zmeilor, pentru înfăptuirea idealului de dreptate, pare a fi singura posibilă și, de fapt, unica șansă de supraviețuire a eroului din momentul în care s-a încumetat să calce tărâmul zmeilor. Deznodământul este însă totdeauna rezultat al luptei cinstite.

În fața tuturor abuzurilor săvârșite de zmei, singura certitudine a omului continuă să fie dragostea de libertate, încrederea în triumful vieții, al dreptății

Plăzmuiți de imaginația oamenilor simpli, din popor, înzestrați cu cele mai frumoase însușiri fizice și morale eroii pozitivi ai basmelor, au menirea de a-i pedepsi pe cei răi, indiferent că este vorba de zmei, vrăjitoare, împărați sau boieri.

În basmul fantastic popular se conturează existența sentimentelor etice ale omului, exprimate diferențiat în cadrul raporturilor sale cu natura înconjurătoare. Omul a îndrăgit natura din cele mai îndepărtate vremuri, simțind că ceea ce oferă echivalează și depășește binefacerile săvârșite de oamenii săi.

Analizând basmele fantastice, vom descoperi numeroase aspecte și idei ce atestă dorința nestăvilită a omului de a păși tot mai adânc și mai sigur în tainele universului fără margini, de a descoperi modalități de autoapărare a propriei sale naturi, de a ocroti și apăra la nevoie natura.

,,Basmul –afirma Al. Andrei –reflentă drama omului strivit cândva, sub presiunea timpului și a necunoscutului”

Încercând să descopere numeroase enigme ale naturii, omul a ajuns să-și creeze imagini surprinzătoare despre lume și natura înconjurătoare, imagini ce s-au dovedit deosebit de fertile și au exercitat o puternică influență asupra minții.

Eroii basmelor populare au fost primele apariții figurative care au cutezat să înfrunte forțele infernale, să se lupte cu zmeii și balaurii, să străbată întinderile tereste, tărâmuri necunoscute, spațiul cosmic pentru a cunoaște tainele naturii, pentru a descoperi leacuri împotriva unor boli, pentru a se apăra în ultima instanță și a se înălța deasupra primejdiei.

Comunitatea umană a urmărit educarea și formarea copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă, în spiritul unei atitudini etice de înaltă ținută față de natura înconjurătoare. Ascultătorii de basme de pretutindeni au crescut și și-au format în spiritul unei atitudini etice superioare, au devenit capabili să facă față cerințelor de conviețuire colectivă, să lupte pentru propria lor apărare și înălțare, pentru a creea în natură condiții tot mai propice existentei activități umane.

Sentimentele ce-l împlinesc pe om capătă în basmul popular, atunci când se evocă dragostea părinților față de copii, dimensiuni etice distractive.

Basmul ca o operă literară ,,cu o geneză specială” capătă un conținut ideologic determinat de mentalitatea și gradului de cultură a grupului social în care circulă și se dezvoltă povestea. În tendința de a reflecta viața, realitatea, povestito-rul găsește modalități specifice. Ceea ce îl diferențiază de celelalte specii ale literaturii este tocmai modalitatea, prin care se evocă aspecte din viața reală într-o suprinzătoare simbioză cu fantasticul.

Una din problemele fundamentale ale existenței umane este și aceea că asigură continuitatea vieții. Dorința omului de a avea capătă în basm o adevărată semnificație: urmașii sunt unicul izvor de dăinuire a vieții.

Omul dintotdeauna a întruchipat, în cel mai înalt grad, spiritul de dăruire față de urmași.

Odată cu apariția urmașilor, în viața oamenilor, se produc modificări substan-țiale. Fericirea se instituie definitiv, luând locul obsesiilor și tristeții, căci dragos-tea, manifestare esențială a vieții, a devenit funcție generatoare de viață.

Când oamenii ajung la vârsta maturității depline și nu au izbutit încă să aibă urmași, tristețea și deznădejdiile pun stăpânire pe cugetul lor.

Patosul cu care oamenii își mărturisesc sau lasă să se dezvăluie unicul scop al vieții lor devine semnul marii trăiri, căci neizbândirea este considerată de eroii basmului ca un blestem și ca o noapte pe capul lor. Cu toate că bucuriile vieții se risipesc, ei continuă să spere. Așa se întâmplă că, potrivit credințelor și tradițiilor populare, basmul sugerează soluții tot mai felurite, care de obicei sunt de natură magică și miraculoasă.

Conform acestor mentalități, copilul se poate naște dintr-un bob de piper. Alteori copilul se naște metamorfozându-se dintr-o simplă bucată de lemn. Disperați că vor rămâne pentru totdeauna fără copii, soții își propun să meargă pe câmp și ce vor găsi să le fie copii.

Indiferent de starea sau poziția lor specială, fie că sunt împărați sau oameni săraci, cu toții au aceleași preocupări și aspirații de a asigura apariția urmașilor.

Cu toate aceste neajunsuri, omul nu se potmolește în fața destinului. O putere de neînchipuit îi dă resurse nelimitate, în urma unor îndelungate investigații și căutări, după așteptări înfrigurate să întrezească unele speranțe.

Odată cu apariția urmașilor, părinții trăiesc într-o nouă postură biologică și socială. Sentimentele de mândrie sunt justificate prin această împlinire a vieții: se realizează adevărata lor măreție, ei au reușit să deschidă o poartă spre lume; în timp ce aceștia vor asigura, necontenit, perpetuarea speciei, dăinuirea vieții pe pământ și, de ce nu, ,,tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” în ipoteze succesive.

,,În basm, ca și în vis –afirma Gheorghe Vrabie –spațiul se șterge ca și timpul, totul capătă forme hiperbolice, omul vede zâne sau se luptă cu monștrii, au loc metamorfoze cele mai fantaziste.

CAPITOLUL II

LITERATURA PENTRU COPII ȘI ROLUL EI EDUCATIV

Procesul de educare morală cuprinde două aspecte: formarea conștiinței morale (literatura pentru copii, mass-media ) și a conduitei morale.

a)Conștiința morală cuprinde atât componente intelectuale: reprezentări și noțiuni (cunoștințe morale) cât și componente afective: convingeri, sentimente, atitudini. În procesul instructiv-educativ cerințele morale sunt asimilate treptat de către copii. Ideală este cristalizarea lor în trăsături pozitive de caracter care să exprime atitudinea copilului față de ceilalți (societate), față de natură și totodată să se transforme în însușiri morale superioare cum ar fi: atitudinea față de colegi, sentimental de dragoste față de cei ce muncesc, simțul de răspundere, exigența față de propria persoană.

b) Conduita morală

Între conștiința morală și conduita morală a școlarilor sunt relații de interde-pendență generate pe de o parte, de problema gândirii și aspectul ei concret, pe de altă parte, de capacitatea de înțelegere. Datorită slabei intuiții de diferențiere copiii înțeleg difuz adesea și nediferențiat o serie de noțiuni. Uneori noțiunile morale sunt însușite fragmentar, nesistematic, difuz și, dacă nu sunt explicate corespunzător, chiar greșit, întâlnindu-se fenomenul diferențierii parțiale și al generalizării unilate-rale a însușirilor morale. Numai făcând cunoștință cu situații noi, cu obiecte și fenomene care să-i atragă atenția, copilul va căpăta reprezentări clare despre bine și rău, cinste-necinste, adevăr-minciună. După ce copiii vor asculta și înțelege mesajul poveștii ,,Capra cu trei iezi”, de exemplu, ei fac distincție între forțele răului și ale binelui, iar povestindu-li-se ,,Fata babei și fata moșneagului”, ei vor cunoaște ce înseamnă cinstea-necinstea, munca-lenevia sau în povestirea ,,Puiul” de Al. Brătescu-Voinești despre disciplină, ascultare și neascultare sau ignorarea sfaturilor celor maturi.

Literatura pentru copii, privită ca o varietate de genuri și specii literare, însumând operele literare ale poeților și prozatorilor naționali și universali dedicate copiilor și copilăriei, dispune de un nesecat izvor de exemple pe care le putem oferi copiilor în întreaga activitate din școală. Fiind presărată și cu o gamă variată de pro-verbe și zicători, literatura pentru copii contribuie activ la biciuirea trăsăturilor negative de voință și caracter: încăpăținare, lașitate, lenea, lăcomia, minciuna, necinstea etc.

Literatura pentru copii constituie o sursă inepuizabilă de exemple frumoase de comportare oglindite în mici antiteze între eroi, ne oferă consecințele ascultării sau neascultării, vredniciei sau lenei, adevărului sau minciunii, ne prezintă trăsături pozitive ale unor eroi: vitejia, curajul, prietenia, sinceritatea, stăpânirea de sine, dar și trăsăturile nedemne și condamnabile ale unor eroi: viclenia, zgârcenia, lăcomia, îngâmfarea ș.a.

Corespunzând setei nepotolite de cunoaștere a copilului aflat la vârsta ,,de-ce-urilor”, literatura pentru copii este ușor asimilată de aceștia. Dacă avem în vedere spiritul de imitație al copilului, capacitatea slabă de selecție și discernământ a modelelor pe care le imită, ințelegem necesitatea de a selecta aspectele comportamentale oferite de literatură, de a găsi forme în care să le oferim și posibi-litatea de a le analiza.

Școlarul apreciază că o faptă este bună sau rea, dreaptă sau nedreaptă, cinstită sau necinstită, după experiența pe care o are, după cum l-au învățat s-o aprecieze cei imlicați direct în educarea lui.

Conținutul poveștilor și basmelor îl transpune într-o lume mirifică, îi cultivă fantezia, visarea. Literatura în general, dar mai cu seamă literatura artistică concepută ca adevărata artă a cuvântului, cu un limbaj și o construcție proprie, de a crea un univers, o experiență paralelă cu lumea dată a realității și indirect, o reflectare a aceștia reprezintă filonul din care-și trag sursele atâtea experiențe pe care altfel copilul nu le-ar cunoaște.

Ch. Perrault, vorbind despre rolul educativ al povestirilor și basmelor create pentru copii arată cum normele morale simple de bine și de rău sunt însușite cu ușurință de copii, prin exemplul oferit de basme și povești. ,,Oricât de simple și de ușoare ar părea aceste povestiri, scrie un pedagog, ele nasc, fără îndoială, printre copii dorința de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiți și în același timp se naște în sufletele lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi. Este de necrezut cu câtă sete privesc aceste inimi pure și încă necoapte morala ascunsă în haina basmului… îi vezi triști și disperați atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impas și îndură suferințe, apoi strigă de bucurie când vine întorsătura fericită și personajele iubite sunt salvate.”

Importanța literaturii pentru copii în educarea conduitei copilului este subliniată de Bianca Bratu astfel: ,,Imaginarul pornit din această bucurie de a face ca, de a trăi o existență care nu e a ta, contribuie la treptata dezvoltare a egocentrismului infantil. El îi ajută pe copil să-și descentreze viziunea, să se pună în locul altuia, să se închipuie un alt eu, să realizeze perspectiva dualistă de care are nevoie comunicarea interumană.”

Lumea basmelor oferită copiilor are o complexitate de personaje și teme față de care copilul își arată simpatia sau antipatia, de unde își recrutează modele etice sau față de care își manifestă repulsia, dezacordul.

,,Imaginarul capătă astfel – arată B. Bratu – ponderea unui univers al ctitorii-lor morale, inteligibile pentru copilul ce se regăsește într-o lume în care virtuțiile sunt răsplătite, iar ticăloșiile pedepsite. El trăiește imaginar acte asemenea eroilor săi preferați simțindu-se viteaz, deși se știe mic și fricos, încearcă să devină mai curajos”.

Rezultă că receptarea fenomenului literar de către copiii de vârstă școlară mică este nu numai posibilă, dar și indicată privind traiectoria afectivă pe care o înscrie. Reflecțiile mesajului etic al literaturii asupra comportamentului infantil sunt benefice, influențând conștiința morală.

În abordarea literaturii pentru copii ca mijloc de educare a lor, în prin plan nu se urmărește aglomerarea memoriei cu povestiri și basme, ci mai cu seamă dezbaterea mesajului lor etic.

Literatura pentru copii își găsește un mare auditoriu în rândurile școlarilor tocmai pentru că apelează la afectivitatea lor. De multe ori copiii se dovedesc cei mai docili ascultători de literatură. Candoarea vârstei le facilitează transpunerea în lumea poveștilor. Ei nu suferă petru eroul din basm, ci se confruntă direct cu el.

Valoarea educativ- formativă a literaturii pentru copii constă în calitatea de a stimula și dezvolta personalitatea copilului în mod complex.

a) În plan intelectual –educarea diferitelor procese și însușiri psihice ale școlarului mic (senzațiile și mai ales percepțiile și reprezentările copiilor se îmbogățesc ). Formarea unor reprezentări clare despre obiectele și fenomenele lu-mii înconjurătoare contribuie la îmbogățirea cunoștințelor copiilor, dar, și-n același timp, la o dezvoltarea memoriei și a gândirii lor; exersând astfel memoria, funcțiile ei (întipărire, păstrare și actualizare) se perfecționează treptat. Copilul este pus în situația de a face analiză, sinteză, comparație, generalizare, abstractizare și-n felul acesta se cultivă o gândire logică, productivă, creatoare.

b) În plan afectiv –literatura ca artă a cuvântului are menirea de a sensibiliza ascultătorii și cititorii. În sufletul lor se nasc sentimente și atitudini, se trăiesc emoții și trăiri complexe.

c) În plan temperamental și caractereologic –literatura pentru copii ajută și stimulează prefigurarea multor trăsături distincte ale voinței și caracterului. Vârsta școlară este o perioadă favorabilă educării voinței și a trăsăturilor de caracter, deoarece, acum, datorită receptivității copilului, spiritul de imitație este mai accentuat și are posibilități mari de înregistrare și asimilare. Când împlinește vârsta școlară copilul trebuie să facă față unor noi și complicate sarcini.

Scopul învățării în școală este dezvăluirea, înțelegerea, fixarea și reproducerea unui volum din ce în ce mai mare de cunoștințe. La începutul perioadei ( cls. I și a II-a), deși gândirea logică face progrese, se constată totuși o dificultate în ierarhizarea episoadelor unor povestiri, copilul fiind tentat de a povesti, fără să facă deosebire între părțile esențiale și cele secundare. Abia mai târziu (cls. a III-a și a IV-a) copiii dovedesc că au ajuns să înțeleagă mai bine semnificația operei, deosebesc esențialul de secundar, stiu să ierarhizeze mai bine episoadele unei povestiri.

Sfera literaturii pentru copii cuprinde toate operele literare potrivite lor,indiferent dacă au fost sau nu scrise pentru ei. Opera literară, cu mijloacele ei specifice, a căutat să răspundă setei de cunoaștere a copilului. Unii teoreticeni au propus o limitare a tematicii prin excluderea unor aspecte tragice ale vieții. Din această cauză s-au scris mai multe povestiri nesincere, anoste, care plictiseau foarte mult copiii. ,,Nu trebuie să mințim, ci trebuie să arătăm copilului viața, așa cum e…” susținea George Coșbuc, vorbind despre cărțile scrise pentru cei mici. Orice aspect al realității poate fi dezvăluit copilului, dar nu prin ceea ce este morbid și inuman, ci prin aceea ce insuflă încrederea în om și în virtuțile acestuia. În literatura pentru copii nu este necesară o limitare a tematicii, ci un fel anumit de a o prezenta, astfel încât umanul să domine.

Stilul epic este genul preferat de copii. Ei sunt atrași de faptele pe care i le nazează opera literară. Copilul este atras de acest stil datorită curiozității aflării faptelor. Sensibilitatea lor artistică, se formează treptat și devine accesibil și pentru alte modalități artistice.

Textul literar este cel mai fertile mijloc de educare a limbajului, de la formarea deprinderilor de rostire corectă, fonematică, la stăpânirea unui vocobular bogat și la exprimare corectă. Copilul își exprimă gândurile sale cu multă ușurință, însă pus în situația să repete o poezie sau să povestească o scenă dintr-o poveste, povestire sau basm, el întâmpimă greutăți în a exprima gândurile și sentimentele altora. Pe măsură ce capătă experiență de viață, crește nivelul reprezentărilor despre obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare, când el ajunge la un anumit grad de dezvoltare și maturizare a structurilor și însușirilor psihice această greutate de a se exprima dispare treptat.

La copilul școlar mic, care are ca specific o gândire global-intuitivă, cunoașterea este concret-senzorială, de aceea el trebuie condus să observe. Limbajul și stilul unor mari povestiri nu sunt numai un izvor de inițiere, dar și de mare desfătare pentru cititor. Așa îl citesc copiii pe Ion Creangă.

Literatura pentru copii cuprinde totalitatea operelor accesibile micilor cititori; fie că au fost sau nu scrise pentru ei. Ea constituie un domeniu al creației literare și se supune normelor estetice ale acesteia. Trăsăturile ei specifice: simplitate, claritate și plasticitate, determină o anumită construcție a operei, măsurându-i astfel accesibilitatea și puterea de influență asupra micilor cititori.

Neîntrecutul povestitor Ion Creangă a prețuit mult comorile creațiilor folclorice și a nutrit o dragoste caldă și plină de înțelegere pentru copii. Animat de aceste sentimente,marele povestitor a creat un bogat și valoros tezaur de basme și povești care au fermecat copilăria a zeci de generații și vor constitui mereu lectura preferată a copiilor.

CAPITOLUL III

III.1.PROIECTAREA DIDACTICĂ A BASMULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR. BASMUL ÎN ACTIVITĂȚILE DIDACTICE ȘI EXTRADIDACTICE –PROIECTARE ȘI SELECȚIE

Activitatea desfășurată de cadrele didactice în ciclul primar necesită o atentă și minuțioasă proiectare și planificare a acesteia.

Procesul instructiv-educativ desfășurat în școală, are un caracter organizat și planificat. Rezultă că strategia derulării este programată în funcție de comanda socială și de anumite principii psihopedagogice.

Proiectarea educațională asigură condițiile necesare înscrierii educației pe traiectoria ce duce spre idealul educațional. Ea este o operație de anticipare a activității didactice privită în diverse sale dimensiuni. Pentru a opera cu succes în analiza problemelor pe care le angajează această activitate, trebuie să înțelegem că ea constituie ,,un proces de gândire, o prefigurare motivată a actului didactic”.

Pentru a fi eficientă, proiectarea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să privească întreaga activitate de educație;

să se prezinte ca o acțiune continuă, permanentă care premerge procesul instructiv-educativ;

să se raporteze la activitatea anterioară, la situația existentă și la stabilirea modului de organizare a activității viitoare având în vedere obiectivele ce trebuie atinse.

Proiectarea didactică reprezintă premise unei reușite a activității la clasă numai în măsura în care ea reușește ,,să prefigureze ceea ce trebuie și ceea ce poate fi prevăzut, fără omisiuni și fără să recurgă la operații lipsite de utilitate reală”.

De la modelul ,,magister dixit” la libertatea totală a ,,școlii active”, de la o abordare de tip autocrat la una democratică, activitatea de predare a fost privită de curentele pedagogice ale secolului al XX-lea în maniere extrem de diverse. Înțelegem prin predare activitatea învățătorului de organizare și conducere a ofertelor de învățare care au drept scop facilitatea și stimularea învățării eficiente la elevi. Pentru ca predarea să se manifeste cu adevărat în spiritul acestei accepții, ea necesită proiectarea –gândirea în avans a derulării evenimentelor în clasă. Proiecta-rea demersului didactic este acea activitate desfășurată de învățător care constă în anticiparea etapelor și a acțiunilor concrete de realizare a predării. Proiectarea demersului didactic presupune:

lectura personalizată a programelor școlare;

planificarea calendaristică;

proiectarea unităților de învățare sau a lecțiilor.

Întrucât programele școlare centrate pe obiective nu mai asociază conținutu-rilor în mod univoc o alocare temporală și o anumită succesiune, prescrise fără drep de apel, rolul învățătorului în conceperea și organizarea activității în clasă devine mult mai important. Responsabilitatea sa față de abilitățile create elevilor sporește de asemenea.

În aceste condiții este necesar ca învățătorul să aibă o imaginație de ansamblu bine conturată asupra întregului curriculum alocat unui an de studiu. Considerăm că identificarea unor teme majore și organizarea conținuturilor în jurul acestora oferă o astfel de imagine într-o manieră mult mai clară decât enumerarea unei succesiuni de lecții. De aici, opțiunea pentru organizarea procesului de învățământ în unități de învățare.

O unitate de învățare reprezintă o structură didactică deschisă și flexibilă, care are următoarele caracteristici:

determină formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin integra-

rea unor obiective de referință;

este unitară din punct de vedere tematic;

se desfășoară în mod sistematic și continuu pe o perioadă de timp;

se finalizează prin evaluare.

Lectura personalizată a programelor școlare

În contextul noului curriculum, conceptul central al proiectării didactice este demersul didactic personalizat, iar instrumentul acestuia este unitatea de învățare. Demersul didactic personalizat exprimă dreptul învățătorului –ca și al autorului de manual –de a lua decizii asupra modalităților pe care le consideră optime în creșterea calității procesului de învățământ, respectiv, răspunderea personală pentru a asigura elevilor un parcurs școar individualizat, în funcție de condiții și cerințe concrete. Noul Curriculum Național accentuează faptul că documentele de proiectare didactică sunt documente administrative care asociază într-un mod personalizat elementele programei –obiective de referință, conținuturi, activități de învățare –cu alocare de resurse (metodologie, temporale și materiale) considerată optimă de către învățător pe parcursul unui an școlar.

În acest sens, programa școlară –element central în realizarea proiectării didactice –nu este privită ca ,,tabla materii” a manualului sau ca un element de gândire pentru dascăl. Ea reprezintă un document reglator în sensul că stabilește obiective, adică țintele ce urmează a fi atinse prin in termediul activității didactice.

În programa școlară, fiecărui obiectiv cadru îi sunt asociate obiective de referință. Atingerea obiectivelor de referință se realizează cu ajutorul conținuturi-lor. Învățătorul poate opta pentru folosirea activităților de învățare recomandate prin programă sau poate propune alte activități adecvate condițiilor concrete din clasă.

Planificarea calendaristică

În contextul noului curriculum, planificarea calendaristică este un document administrativ care asociază într-un mod personalizat elemente ale programei cu alocarea de timp.

Etapele elaborării unei planificări calendaristice sunt:

realizarea asocierilor dintre obiectivele de referință și conținuturi;

împărțirea în unități de învățare;

stabilirea succesiunii de parcurgere a unităților de învățare;

alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învățare, în concordanță cu obiectivele de referință și conținuturile vizuale.

Proiectarea unei unități de învățare

Elementul generator al planificării calendaristice este unitatea de învățare. Prin urmare, proiectarea la nivelul unității de învățare apare ca o etapă fundamentală a organizării demersului didactic.

Conceptul de unitate de învățare are rolul să materializeze conceptul de demers didactic personalizat, flexibilizând proiectarea didactică și definind în acest sens pentru practica didactică premise mai bine fundamentate din punct de vedere pedagogic.

Proiectul unității de învățare este gândit ca un instrument pragmatic al proiectării eficiente. El reflectă sistematic elementele cheie al demersului didactic profesionist. În funcție de experiența fiecărui cadru didactic, anumite elemente din proiect pot fi detaliate sau pot fi cuprinse într-o rubrică specială.

Proiectarea unității de învățare –ca și a lecției –începe prin parcurgerea de către învățător a unor pași succesivi, care precizează elementele procesului de proiectare într-o succesiune logică. Elementele procesului sunt aceleași, oricare ar fi unitatea de învățare care trebuie proiectată.

Programa școlară stabilește numărul, tema și conținuturile povestirilor și basmelor pe clase, respectând particularitățile de vârstă ale școlarilor.

În planul de învățământ al ciclului primar figurează acele obiecte sau discipline școlare care concura la dezvoltarea capacităților mentale și la însușirea acelor elemente de bază ale culturii generale fără de care nu este posibilă trecerea progresivă a elevului în noi trepte de școlarizare.

Disciplinele incluse în planul de învățământ al ciclului primar au un rol fundamental în formarea personalității umane, întrucât contribuie la asimilarea de cunoștințe și formarea de deprinderi cu o puternică valoare instrumentală pentru facilitatea accesului la produsele cunoașterii și culturii pentru însușirea acestora. În acest sens, limba română are ponderea cantitativă și calitativă cea mai mare, deoarece contribuie la formarea deprinderilor de: citire conștientă, corectă, coerentă și expresivă, scrierea corectă și fluentă etc.

În mod deosebit, copiii școlari mici îndrăgesc poveștile (basmele) cu animale și basmele nuvelistice, în special cei din clasele mici (cls. I și a II-a), iar începând cu clasele a III-a și a IV-a școlarilor fiindu-le accesibile și basmele fantastice. Această preferință a lor trebuie să fie pe deplin înțeleasă de adulți și satiafăcută, cu atât mai mult cu cât sub această haină simbolică copiii descoperă personaje tipice, conflicte și sentimente omenești, lupta și năzuința poporului către o viață mai bună.

Din basme, sub forma alegorică a imaginilor fantastice, copiii cunosc multe aspecte ale vieții oamenilor din trecut, lupta lor pentru mai bine. Ei simt că zmeii, balaurii, Baba-Cloanța și ale personaje pe care trebuie să le înfrunte Făt-Frumos simbolizează forțele răului, în timp ce acest personaj întruchipează lupta și izbânda binelui asupra răului.

Tematica basmelor, fie ele realiste sau fantastice, se diferențiază de la o clasă la alta corespunzător sarcinilor instructiv-educative.

Astfel, la cls. I și a II-a basmele ce vor fi prezentate copiilor vor fi scurte, cu conținut și intrigă mai simple care să înfățișeze o lume cunoscută, să trezească sentimente și stări afective plăcute, care să le influențeze sentimentele și comportamentul. Dintre basmele cele mai frumoase, selectate pentru nivelul acestor clase, menționăm:Cenușăreasa, Doi feți cu stea în frunte, Scufița Roșie, Prichindel și Păunașul codrilor etc.

La cls. a III-a și a IV-a, prin basme se realizează familiarizarea copiilor cu aspecte complexe din natura și viața înconjurătoare, cu expresii poetice, epitete, formule specifice stilului povestitorilor, precum și educarea unor trăiri de valoare etică și estetică care să influențeze în măsură și mai mare sentimentele și comportarea școlarilor. Dintre basmele culte cele mai accesibile pentru copiii școlari de cls. III-IV enumerăm: Făt-Frumos din lacrimă, Povestea lui Harap-Alb.

Valorificarea basmului în procesul de predare a literaturii se impune nu numai pentru faptul că această specie a literaturii populare și celei culte este foarte mult gustată de către copii pentru împletirea realului, ci și datorită bogăției de sensuri și valori instructive pe care le posedă. Prin valorificarea basmului se poate ajunge la stimularea interesului elevilor, la angajarea lor în efortul de învățare și gândire creatoare și, de aici, la exercitarea unei influențe pozitive în procesul de formare a profilului lor moral.

Evidențierea interferențelor dintre basm și alte opere ale literaturii culte se face în scopul cunoașterii geniului creator al poporului, a contribuției generațiilor precedente la îmbogățirea tezaurului culturii materiale și spirituale a poporului, știut fiind că prin basme, povestitorii au purtat și transmis, din generație în generație, cele mai nobile aspirații ale omenirii, au păstrat și cultivat limba vie și înțeleaptă a poporului, așa după cum au afirmat și demonstrat numeroși cercetători ai geniului.

Basmul, prin conținutul său instructiv-educativ bogat, se pretează la multe teme și modalități instructiv-educative, de aceea este folosit de către mai multe discipline pentru potențialul său prevăzut în activități didactice în doi timpi: lecții și activități extradidactice.

În clasele I-IV, necesitatea studierii basmului, în cadrul lecturilor suplimentare selective, se impune în scopul formării deprinderilor de exprimare corectă, de citire cursivă, logică, coerentă și nuanțată.

În manualele de limba și literatura română pentru ciclul primar sunt incluse texte diferite, atât prin conținut cât și prin forma lor. Întrucât textele sunt foarte diferite, lectura explicativă, ca metodă de bază a lecțiilor de citire în ciclul primar, va fi utilizată în mod creator, în funcție de specificul fiecărui text, astfel încât să le formeze elevilor deprinderi, atât pentru a înțelege mesajul lecturilor citite, cât și pentru a folosi diverse tehnici ale muncii cu manualul, cu cartea în general.

Prin studiul basmului elevii își însușesc principalele norme și reguli morale care dețin un rol esențial în formarea convingerilor și în orientarea și constituirea conduitelor morale.

În cadrul citirii explicative vor fi evidențiate idei precum:

eroii basmelor sunt oameni cinstiți, vrednici și curajoși. Ei se ridică la luptă pentru a veni în ajutorul semenilor și a-i salva de primejdii, de forțele ostile care se năpustesc, adesea, asupra lor;

în aceste confruntări, eroii basmelor fantastice se dovedesc totdeauna la înălțimea speranțelor colectivității. După numeroase solicitări, în cadrul cărora se verifică, atât forța fizică cât și inteligentă,aceștia reușesc să nimicească forțele ostile, asigurând astfel triumful dreptății.

În funcție de conținutul basmului selectat se stabilește structura logică a textului și delimitarea lui pe fragmente sau numai în cazul în care a fost ale unui basm mai dezvoltat și nu sunt posibile discuții globale, după lectură.

Lectura are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să le satisfacă interesul pentru a cunoaște viața, oamenii și faptele lor. Din cărți copii află multe lucruri despre viața animalelor și a plantelor, despre descoperirile geografice, despre frumusețile și bogățiile patriei. În același timp cărțile le vorbesc despre sentimentele omenești, despre dragoste și ură, prietenie, cinste, omenie. Citirea unor cărți îi face pe școlari să fie curajoși și fermi, iar eroii cărților, prin viața lor, devin exemple de fapte înalte de viață și caracter și lasă urme adânci în conștiința elevilor. Cartea îi atrage pe copii prin conținutul ei artistic. De îndată ce începe să citească, copilul cunoaște o lume nouă, interesantă. El are impresia că participă la fapte vitejești și la evenimentele din cuprinsul cărții. Pe unii eroi îi iubesc, îi simpatizează, pe alții îi urăsc. Lectura ofară copilului posibilitatea de a-și completa singuri cunoștințele, de a le lărgii, de a le adâncii. Ea contribuie, într-o măsură însemnată, la îmbogățirea cunoștințelor elevilor, la formarea unui vocabular bogat, la dezvoltarea dragostei față de bine, frumos și adevăr și la educarea estetică.

În activitatea de lectură literară se urmărește valorificarea tuturor ideilor semnificative din punct de vedere etic, în scopul modelării profilului moral al elevilor. În fiecare basm sunt încorporate idei și exemple prin difuzarea cărora s-a urmărit îmbogățirea experienței de viață a omului, în general, a copilului, în special. De aceea, valorificarea judicioasă a basmului poate conduce la dezvoltarea gândirii logice a elevilor, a capacității de selecție și analiză, la formarea trăsăturilor morale a gustului pentru literatură.

Asigurând citirea explicativă a basmului în această concepție și obișnuindu-se sub conducerea discretă a învățătorului să observe și să exprime ei înșiși ideile transmise de creatorul anonim sau autorii culți de basme, elevii vor răspunde dezi-deratelor ce stau în fața școlii.

Pentru a învăța o învățare conștientă, astfel elevii să devină, în cele din urmă, ,,consumatori” pasionați de literatură, este necesar să fie sprijiniți, pe baza unor principii și metode diferențiate, în procesul de investigație a operelor literare, fără să se excludă realizarea unor analize comperative, evidențierea interferențelor dintre genuri și specii sau dintre literatura populară și cea cultă. Este cazul și a basmului, ca una din speciile literare importante ale literaturii folclorice și a celei culte.

Procesul de învățământ cu toate componentele lui, este factorul cel mai de seamă care, în strânsa interacțiune cu ceilalți factori și condiții, realizează pentru copiii de vârstă școlară mică în mod optim obiectivele educaționale pe linia comunicării.

Povestirea se folosește îndeosebi pentru elevii claselor mici (I-II), fiind minunat mijloc de dezvoltare a vorbirii și comunicării, una din căile cele mai propice de punere în funcțiune a tuturor proceselor și mecanismelor psihice implicate în actul vorbirii și comunicării.

Solicitându-i pe elevi să povestească, în sris, faptele de viață despre care au luat cunoștință în timpul lecturii basmului, ei au posibilitatea să se manifeste în mod independent, să se exprime în funcție de gradul lor de sensibilitate și de capacitatea de a introduce elemente noi.

Repovestirea este practicată mai ales la începutul clasei I și constă în repetarea acelor basme cunoscute anterior în care se urmărește ca scop deprinderea elevilor de a ordona ideile într-un sens logic.

Pornind de la citirea explicativă a basmului se poate ajunge ulterior, în cadrul compunerilor, la formarea și dezvoltarea aptitudinilor individuale ale elevilor, deoarece ei pot avea mental, în analogie cu aceste producții, schema unor creații artistice de mică întindere și, de aici, propriile lor simțăminte și păreri în raport cu aceasta.

În timp ce lectura basmului asigură atât lărgirea posibilităților de exprimare orală, cât și dezvoltarea imaginației, a puterii de fabulație și de ficțiune, compunerile cu cerințe diferențiate, în funcție de nivelul de pregătire al elevilor, stimuleză activitatea creatoare, ,,constituind cel mai nimerit prilej de valorificare a experienței de viață a elevilor, de manifestare a imaginației și fanteziei lor creatoare.”

Modele oferite de basm, pot stimula diferite tipuri de compuneri, prin intermediul cărora elevii să prezinte propriile idei și sentimente izvorâte din cunoașterea directă a diferitelor aspecte de viață, din observarea nemijlocită a obiectelor și fenomenelor cu care vin în contact.

Compunerile ce urmează să aibă modele în basme pot fi: compuneri-reprodu-ceri și compuneri după ilustrații sau desene, dacă basmul este însoțit de acestea.

Studierea basmului ca operă epică valorifică în mod creator conținutul lor de idei, datorită căruia se realizează un tablou al vieții cu ,,problemele cele mai acute ale vieții individuale, familiei și societății”. În pofida caracterului preponderal fictiv, basmul are o profundă legătură cu viața, astfel încât, prin intermedil lui, dascălii au posibilitatea de a interveni eficient în procesul de instrure și de formare a elevilor. Aprobând s-au dezaprobând printr-o atitudine participativă, sinceră și nepărtinitoare, prin argumente corespunzătoare vârstei lor, faptele pozitive și acțiunile negative ale personajelor antagonice, se reușește să se asigure conjugarea celor două aspecte ale procesului de învățământ: instruirea și educarea elevilor, formarea lor pentru viață.

Studiul literaturii în școală și dezvoltarea gustului artistic al elevilor sunt sprijinite de câteva forme de activități extrașcolare. Printre formele de activități în afara școlii cele mai adecvate particularități de vârstă ale elevilor din cls. I-IV sunt: vizionarea spectacolelor de teatru, în care sunt prezentate diferite basme sau povești pentru copii, vizionarea filmelor accesibile copiilor, audiții la radio și televiziune, a emisiunilor pentru copii, jocuri și concursuri pe diferite teme de basm (ex. ,,Ghicește despre cine este vorba”, ,,Cine știe răspunde!” etc.).

Șezătoarea reprezintă o formă atractivă, recreativă și dinamizatoare. Este o modalitate foarte eficientă de îmbogățire a cunoștințelor și implicit de cultivare a capacității de vorbire. Prin conținutul informațional vehiculat în cadrul șezătorii, prin intermediul celor mai accesibile producții literare –povestiri, basme, proverbe, zicători etc. –elevii află, culeg o bogăție de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan și sincer situațiile create. Această experiență dobândită într-un astfel de cadru se fixează în memorie mai puternic.

Datorită accesibilității, caracterului spectaculos și atractiv, precum și intesității impresiilor, piesele de teatru și spectacolele cinematografice constituie un mijloc eficient de educație artistică și morală a elevilor.

III2. STRATEGII DIDACTICE PENTRU LECȚIILE DEDICATE BASMULUI ÎN CICLUL PRIMAR

Procosul de învățământ este un sistem complex, rezultal al independenței dintre predare și învățare, cu o finalitate bine stabilită –aceea de transpunere în practică a idealului educațional și de a dezvolta integral-vocațional personalitatea elevului. Din această cauză procesul de învățământ se supune legii generale de apreciere a oricărei activități umane –aceea de a obține rezultate cât mai bune. Creșterea productivității este un deziderat ce se extinde și asupra școlii. Aceasta nu poate fi realizată fără folosirea unor strategii și tehnologii adecvate și eficiente.

Prin srtategia didactică se înțelege modul prin care învățătorul reușește să aleagă, să combine și să organizeze, într-o ordine cronologică, ansamblul de metode, materiale și mijloace în vederea atingerii anumitor obiective.

Ținându-se seama de particularitățile evolutive ale gândirii elevilor, în proce-sul învățării, distingem:

strategii inductive –care conduc elevul de la analiza faptelor la elaborarea noțiunilor noi; de la percepția intuitivă la gândirea abstractă; de la cazuri concrete la idee; de la particular la general;

strategii deductive –ce conduc elevul pe un traseu invers celui inductiv, adică de plecare de la definiții la concretizări sau exemplificări, de la noțiune la exemplu concret, de la general la particular;

strategii analogice –bazate pe modele;

strategii mixte.

După gradul de dirijare (nondirijare a învățării), strategiile pot fi diferențiate în:

strategii algoritmice;

strategii semi-algoritmice;

strategii nealgoritmice.

Pentru lecțiile dedicate basmului, ținând cont de bogatele și realele valențe formative ale acestuia, trebuie să alegem cu mare atenție și pricepere strategiile didactice corespunzătoare.

Dintre metodele și procedeele expozitiv-euristice, în lecțiile dedicate basmului, sunt potrivite următoarele:

Povestirea

În sistemul metodelor de învățământ, povestirea este o expunere orală prin intermediul căreia sunt înfățișate fapte, evenimente și întâmplări îndepărtate în timp și spațiu, reale sau fictive, pe care elevi nu le pot cunoaște altfel. Folosită cu precădere în cadrul limbii române, ea are un caracter narativ, solicitând într-o măsură mai mare latura afectivă a psihicului. În activitățile de limba română, povestirea este intens folosită pentru multiple valențe informativ-formative. Scopul urmărit este de a asigura un cuantum de imagini intuitive și reprezentări pe baza cărora să poată fi elaborate generalizări.

Prin intermediul povestirii, elevii dobândesc un cerc de reprezentări despre obiecte, fenomene, fapte, întâmplări, situații ce nu pot fi percepute ca atare. Situate la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare, simulările verbale le înlocuiesc pe cele naturale. De aici, rezultă necesitatea utilizării unor astfel de construcții verbale, încât cuvintele să aibă o puternică forță evocatoare.

Povestirea devine un model de vorbire, când acesta este prezentată într-o formă corespunzătoare din punct de vedere gramatical și stilistic. Este calea prin care elevii asimileză cele mai multe expresii poetice, acumulea-ză nenumărate cuvinte (hiperbole, epitete sau chiar cuvinte specifice lexicului nostru). Prin intermediul basmelor, povestirilor elevii cunosc limba populară în comparație cu limba literară, și în felul acesta își îmbogățesc o dată în plus vocabularul.

Valoarea povestirii depinde de respectarea unor cerințe generale ce se referă la alegerea temei, claritatea expunerii, asigurarea unui caracter emoțional.K.D. Usinski spunea că ,,arta de a povesti în clasă nu se întâlnește des la profesori, nu pentru că acesta ar fi un dar special al naturii, ci pentru că cere mult exercițiu. Chiar un om dotat trebuie să lucreze mult pentru a fi capabil să redea o poveste care să satisfacă pe deplin cerințele pedagogice”.

Povestirea mobilizează procesele intelectuale superioare care participă la constituirea limbajului și la însușirea limbii pe plan individual, analiza, sinteza, generalizarea sunt operații în afara cărora nu s-ar putea coordona elementele necesare alcătuirii structurilor gramaticale, cuvinte, propoziții, fraze. De asemenea, sunt solicotate memoria și imaginația, prin intermediul cărora sunt stocate și prelucrate datele cognitive ori experiența anterioară. Povestirea reprezintă un mijloc foarte important de exprimare contextuală, solicitând capacitatea elevului de a adecva forma de comunicare la context. Deci, ea constă din prezentarea informației ,,sub formă descriptivă sau narativă, respectând ordonare în timp sau în spațiu a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor.”

Explicația

Explicațiile nu lipsesc cu desăvârșire, dar ele ocupă un loc secundar în raport cu prezentarea faptelor. Ea este o formă de expunere în care predomină argumenta-rea rațională, făcându-și loc deja problemele de lămurit, teoremele, regulile științifice. În explicație, cuvântul dascălului înfățișează elevilor tema desfășurată într-o ordonare logică de date și fapte, care duce în mod necesar la o concluzie și generalizare. Așadar, pe primul plan nu se mai află faptele de prezetat, ci faptele de explicat.

,,Explicația are și ea la bază aume rațiuni:elevul a acumulat o experiență faptică suficientă, simțind nevoia să-i fie lămurită în amănunt; mecanismele gândirii logice sunt destul de dezvoltate să poată recepționa discursul științific propriu-zis; tendința dominantă a vârstei începe să fie aceea de cunoaștere a tabloului cauzal dinamic al lumii.”

Conversația

Conversația este o metodă de învățământ constând din valorificarea didactică a întrebărilor și răspunsurilor. Cum se poate observa, ea este o metodă tot verbală, ca și povestirea, dar mai activă decât aceasta. Conversația este o convorbire sau un dialog ce se desfășoară între învățător și elev, prin care se stimuleză și se dirijează activitatea de învățare a acestora. Ea îmbracă două forme principale: euristică și examinatoare (catehetică).

Conversația euristică este o formă de învățare prin descoperire dirijată. Se prezintă sub forma unor serii legate de întrebări și răspunsuri, la finele cărora să rezulte, ca o concluzie, adevărul sau noutatea pentru elevul antrenat în procesul învățării. Esențial este, de asemenea, faptul că învățătorul orienteză în permanență gândirea elevului, prin felul și ordinea în care formuleză întrebările, astfel ca din aproape în aproape să ajungă la noutatea propusă.

Posibilitatea de utilizare a conversației euristice nu este nelimitată, ci condi-ționată de un fapt esențial. Anume, de experiența de cunoaștere de până atunci a elevului, care să-i permită să dea răspuns la întrebările ce i se pun. Iată câteva ocazii:

când lecția se poate face pe baza unui material intuitiv, familiar elevilor în amănuntele lui aparente, ceea ce înseamnă că metoda se împletește cu demonstrația;

când lecția are loc pe baza studiului individual sistematic, efectuat de elevi (de pildă, o lecție de analiză a unor opere literare, din care să rezulte caracterizarea personajelor, surprinderea elementelor specifice creației autorului etc.);

în lecțiile de recapitulare și sistematizare, când elevii posedă deja conținuturile acestea, urmând numai să le generalizeze și să le coreleze după anumite criterii;

în verificarea elevilor, având în vedere necesitatea unor întrebări de sprijin (când elevii nu-și pot exprima singuri propria informație sau nu pot face legături necesare între cunoștințele pe care le dețin).

Conversația examinatoare (catehetică) are ca funcție principală constatarea nivelului la care se află cunoștințele elevului la un moment dat. Chiar și sub aspect formal se deosebește de cea euristică, în sensul că nu mai este obligatirie constituirea în sisteme sau lanțuri sau serii ale întrebărilor și răspunsurilor. Fiecare întrebare împreună cu răspunsul său alcătuiesc un microunivers de sine-stătător în raport cu celelalte întrebări și răspunsuri. În afară de aceasta, nu este necesar ca ea să epuizeze toate aspectele legate de conținutul vizat, prezentându-se adesea sub forma întrebărilor de sondaj.

Chiar dacă rolul ei de bază este acela de examinare a elevilor, totuși, unii autori o enumeră și între metodele cu funcție de predare-asimilare. Și acest lucru se poate dovedi ca adevărat, putându-se totodată menționa situațiile de utilizare ale acestei metode, și anume:

în cadrul conversației care poate preceda predarea unei teme noi, pentru ca învățătorul să-și dea seama la ce nivel trebuie concepută predarea ca atare;

pe tot parcursul predării subiectului nou, sub forma întrebărilor de sondaj, cu rol de feed-back, adică pentru a vedea dacă și cât au înțeles elevii din ceea ce se predă;

la încheierea predării unei lecții, prin întrebări recapitulative, care să reia, în mare, aspectele reprezentative din noul material predat.

Condiția necesară și suficientă a conversației se concretizează în câteva cerințe privind calitățile întrebărilor, pe de o parte, și ale răspunsurilor, pe de alta:

să fie formulate corect, atât sub aspect gramatical, cât și logic;

să se nominalizeze categoria însușirii pe care se axează întrebarea;

întrebările să fie de o varietate suficientă;

răspunsurile să acopere întreaga sferă a întrebării;

să vizeze cu precizie conținutul esențial al întrebării, având în același timp concizia cea mai convenabilă;

răspunsul să fie prezentat într-o propoziție sau frază încheiată.

Convorbirea

Convorbirea , în esența ei, ca și conversația, se bazează pe același principiu fundamental: circulația informației între doi sau mai mulți interlocutori.

Datorită efectului ei dinamizator, convorbirea reprezintă importante valențe formative:

în primul rând, activează starea generală a elevilor, stimulându-i la o participare activă;

solicitarea proceselor intelectuale creând o stare tensională propice unei activități eficiente;

este mai eficace pentru actualizarea fondului de cunoștințe și implicit, pentru activizarea vocabularului;

sporește mult capacitatea de concentrare a actului;

cultivă, în măsura cea mai largă, vorbirea dialogată care, este superioară vorbirii monologate;

prin tematica convorbirii și prin modul cum sunt dirijate solicită diferitele laturi ale personalității: intelectuală, morală, estetică.

Problematizarea

Constă într-o suită de procedee prin care se urmărește crearea unor situații- problemă, oferind elevilor posibilitatea să desprindă diferite realități, între cunoștințele anterioare și noile cunoștințe pe care ei înșiși, sub îndrumarea învățătorului, le abordează.

Sunt diverse modalități de utilizare a metodei. Studierea textului literar favorizează, mai ales, formularea de întrebări-problemă cu mai multe posibilități de rezolvare.

Problematizarea este o metodă mai puțin utilizată în lecțiile dedicate basmului, dar nu trebuie neglijată. O folosim atunci când le cerem copiilor să compună basme sau să continue pe cele cu început dat. O mai putem utiliza pentru a rezolva situațiile conflictuale create de comportarea personajelor pozitive și negative din basm.

Opera literară, fiind o stuctură deschisă, se preteză la multiple interpretări. Deci receptarea ei constituie un excepțional prilej de stimulare a capacităților interpretative ale elevilor, oferindu-le libertatea deplină de a-și stimula și dezvălui reacțiile emoționale și reflexive în contact cu ea.

O altă modalitate de utilizare a metodei constă în dezvăluirea conflictului dintre cunoștințele dobândite și sarcina de cunoaștere propusă.

Lucrul cu manualul

Este o metodă didactică în cadrul căreia învățarea are ca sursă esențială și ca instrument de formare a elevului cartea școlară sau alte surse similare.

,,Lectura este o materie-instrument, de care fiecare se servește o viață întreagă”. Finalitatea ei este dublă: dobândirea de către elevi a fondului aperceptiv necesar înțelegerii textului în general, precum și căpătarea deprinderii de a utiliza cartea. Pentru început se utilizează metoda lecturii explicative. Definirea ei este cea mai simplă: metodă de învățare bazată pe citirea din manual și explicarea, în clasă, sub îndrumarea strictă a învățătorului. Are și o desfășurare specifică, pornind de la lectura integrală, continuând cu analiza pe părți sau aspecte și încheind cu încercarea de redare a întrgului și aplicațiile aferente.

Clasele I-IV comstutuie o trecere de la descifrarea semnelor scrise la înțelegerea și interiorizarea celor citite, aspect delicat și esențial în același timp. Odată desprinsă, lectura descrie una dintre cele mai eficiente căi de învățare. Ea permite însușirea unui volum de cunoștințe de trei-patru ori mai mare decât cel asimilat prin metode expozitive. Cu atât mai valoroasă, din punct de vedere forma-tiv-educativ, devine lectura activă.

O altă formă a muncii cu manualul (cartea) este lectura independentă. Pentru a beneficia de aceasta, elevii trebuie să stăpânească unele priceperi și deprinderi de a se folosi în mod independent și eficient de manual.

Acestă este o metodă foarte eficientă deoarece copiii, învățând să citească, vor putea să dobândească singuri cunoștințe, să citească povești, basme, acestea fiind cele mai plăcute, mai accesibile și mai îndrăgite de școlarii mici.

Lucrările de didactică mai vechi sau mai noi prezintă această metodă ca o metodă de bază de învățare, în clasele mici.

Metode de simulare

Aceasta este categoria în care se cuprind jocurile și învățare pe simulator.

Metoda jocurilor este prezentată pe două categorii: de o parte cea a jocurilor didactice sau educative, de altă parte categoria jocurilor simulative.

Jocurile educative au, într-o măsură și într-o perioadă, caracter imitativ empiric, această specie fiind proprie vârstei și educației preșcolare. O dată intrați în sfera educației sistematice, fie preșcolare, fie școlare, copiii adoptă alte feluri de jocuri didactice. Acestea se disting nu numai printr-o relativă îndepărtare de conținuturile propriu-zise copilărești anterioare, dar și printr-o dificultate mai mare. Este semnul că fac trecerea spre activitatea de dincolo de elementul pur ludic.

Jocurile didactice satisfac nevoia de matricitate și gândire concretă a elevilor școlii primare. Ele îmbină spontan cu imaginarul, elemente specifice acestei vârste, cu efort solicitat și programat de procesul învățării. Jocurile didactice se pot clasifica:

după conținutul și obiectivele urmărite (jocuri senzoriale, de dezvoltare a vorbirii, de imaginație, de creație);

după materialul folosit (jocuri orale, cu întrebări, jocuri-ghicitori).

Organizarea învățării sub forma unor activități cu caracter de joc aduce voioșie, destindere și bucurie, înviorând procesul de învățământ.

Jocurile simulative au alt registru și altă semnificație, ele fiind veritabile ocazii de antrenament, pentru îndeplinirea unor roluri reale în viață. De aceea, ele capătă mai mare destindere la vârste școlare mai mari și se prezintă mai ales sub forma jocurilor de rol.

Din exempificările aduse de autorii care trateză problema jocurilor, reiese relația acestor modalități de învățare cu sistemul general al metodelor de învățământ. Spre exemplu, se organizează un joc de roluri, în vederea realizării unei întâmplări imaginare. Elevii își asumă anumite roluri: personaje pozitive, personaje negative, interpretarea unor animale din lumea basmelor. Jocul va începe cu explicațiile și împărțirea rolurilor; va continua cu explicarea rolului fiecăruia, apoi cu observări; va urma dezbaterea, care se va încheia cu anumite concluzii. Deci, rezultă că avem de a face tot cu o structură mixtă, care cuprinde câte ceva din mai multe metode deja studiate.

Învățarea prin dramatizare se practică sub forma citirii pe roluri sau a interpretării unor roluri ce reprezintă personaje din basme, povești, fragmente literare. Cu acest prilej, elevii trăiesc mai viu și mai intens ceea ce învață, înțeleg și rețin mai bine unele cunoștințe.

În lecțiile dedicate basmului, utilizăm și strategii didactice de tip evolutiv-sti-mulative. Evaluarea pedagogică vizează eficiența învățământului prin prisma raportului dintre obiective și rezultatele obținute de către elevi în activitatea de învățare. Ea poate fi continuă sau cumulativă. În vederea evaluării felului cum elevii și-au însușit conținutul basmului și au tras învățămintele necesare, se utilizează frecvent evaluarea continuă. Tot pentru evaluare se folosește și observarea și aprecierea verbală. Prin aceasta urmărim și apreciem modul cum elevii participă la asimilarea cunoștințelor. Inportant este că aprecierile verbale pe care le face învățătorul să fie obiective, sincere și deschise.

Între componentele strategice didactice în învățământul primar, materialele și mijloacele de învățământ au un rol însemnat, ele fiind legate de gândirea concretă a copiilor ca și de principiul didactic al cunoașterii concret-intuitive.

Modelele, materialele didactice și mijloacele de învățământ pot fi utilizate singure sau în combinație. Modul în care învățătorul reușește să aleagă, să combine și să organizeze ansamblul de metode, mijloace și materiale în vederea atingerii obiectivelor stabilite, ține de pregătirea, profesionalismul și măiestria fiecăruia.

În lecțiile dedicate basmului se pot utiliza diverse materiale și mijloace didactice: ilustrații, planșe cu diferite ilustrații din povești, diapozitive, diafilme, casete audio și video, C.D.-uri etc.

Exercițiile

Și în acest caz, intră în discuție o metodă mult folosită în școala tradițională, dar care, preluată în viziune didactică modernă, poate contribui, substanțial, la formarea elevilor ca autentici cititori de literatură. Îmbinând, sistematic, în clasele mai mici, studierea limbii cu lectura textelor literare, exercițiile pun bazele deprinderilor elevilor de a se exprima corect, oral și în scris. Exercițiile contribuie la formarea deprinderilor de muncă independentă și, mai presus de aceasta, la dezvoltarea creativității elevilor, fie că prin creativitate înțelegem talent literar, fie că prin ea numim capacitatea de a recombina în mod personal, cunoștințele acumulate, în structuri noi textuale, pe diverse teme literare.

În legătură cu metodele prezentate, se impune o concluzie. Aceste metode se îmbină, în cadrul unei activități didactice de receptare a literaturii. Ele pot alterna, în cadrul aceleiași unități didactice, în funcție de natura textelor comentate și de obiectivele operaționale urmărite.

III.3. FORME ȘI MODALITĂȚI PENTRU ÎNSUȘIREA BASMULUI

Încă din frageda vârstă, între copilul școlar și literatură se instaurează o relație de dependență rezultantă a valorii formative a literaturii, la vârsta școlară mică.

Literatura pentru copii este o artă a cuvântului care își exercită funcția educativă, atât prin limbajul literar și construcția artistică a materialului, cât și prin forța litaraturii de a crea un univers, o existență paralelă cu lumea dată a realității și o reflectare a acesteia.

Învățământul actual, modern și organizat pe baze noi, științifice, procesul instructiv-educativ reprezintă factorul primondial în realizarea unor valori psihope-dagogice.

Copiii își însușesc un sistem de cunoștințe științifice, ajungând la formarea de priceperi și deprinderi, la dezvoltarea capacității de înțelegere și a celei intelectuale, la formarea unei concepții despre lume și viață, despre conduita morală, despre capacitățile de creație și cunoaștere.

Un mijloc instructiv-educativ cu eficiență în școală îl constituie povestirile. Ele contribuie la lărgirea orizontului copiilor, la dezvoltarea proceselor lor psihice (a gândirii, a memoriei, a imaginației și a atenției), a limbajului sub toate aspectele sale, la educația morală și estetică a copiilor.

Rolul și inportanța poveștilor adultului în instruire și educare a copiilor sunt de mult conoscute. Încă din Antichitate, Aristotel le recomanda ca mijloace însemnate și potrivite primei copilării, pentru că ele plac și nu obosesc copiii.

Prin conținutul lor basmele furnizează copiilor cunoștințe privitoare la cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare.

Prin varietatea, bogăția și noutatea ideilor pe care le cuprind, dar mai ales prin felul în care sciitorul și apoi povestitorul le prezintă și reușesc să-l emoționeze și să-l convingă pe ascultător, basmele contribuie la cunoașterea mai adâncă a vieții. Ele aduc în perimetrul cultural al elevilor principii și judecăți estetice, criterii prin care învață să aprecieze și să trăiască valorile estetice, să guste și să creeze frumosul în viață și în activitatea lor.

În procesul ascultării unei povești este antrenată întreaga activitate psihică a copilului. El iese din pasivitate, urmărește cu atenție cele povestite, memoreză, compară și analizează marerialul furnizat, face unele legături de cauzalitate, stabilește anumite relații între fapte și personaje. Astfel, gândirea copilului este viu stimulată și face posibilă înțelegerea semnificației faptelor eroilor.

Ascultând basmele, aceste șiraguri de mărgăritare scrise într-o limbă aleasă și limpede ca izvorul, copiii își însușesc comoara neprețuită a înțelepciunii populare, producând o puternică impresie asupra imaginației și sensibilității copiilor, prin morala lor pozitivă și ușor de recepționat, constituind un prim ,,abecedar” pentru micii ascultători, ele au o deosebită însemnătate educativă.

Un rol deosebit de important îl au basmele în dezvoltarea vorbirii. Pe lângă faptul că oferă copilului posibilitatea de a învăța să înțeleagă gândurile și sentimentele oamenilor, poveștile, prin folosirea cuvântului și a imaginației artistice, îl familiarizează cu structura limbii, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii și contribuie astfel la dezvoltarea limbajului și a gândirii lui.

Prin basmele spuse de adult, pătrund în limbajul copilului forme de exprimare, atât ale limbii familiare sau populare, cât și ale celei literare. Școlarul poate însuși astfel expresii precise, poetice, epitete artistice, formule stereotipe specifice stilului povestitorilor și, odată cu acestea, diverse forme flexionare sau grupări sintactice, care, în măsura în care sunt corecte în limbajul adultului dezvoltă vorbirea corectă a copilului și îi transmite diverse mijloace stilistice din vorbirea adultului. Dar, ceva mai mult, folosind mijloace verbale sistematizate de adult, în narațiunile respective, cuvinte cu anumite forme gramaticale, expresii, sintagme ca atare chiar propoziții, copilul primește odată cu aceasta și un conținut de gândire gata organizat.

Copiii, ascultând basme, întâlnesc noi și noi expresii care, odată cunoscute, devin un bun al lor. Ei memorează cuvintele cu care încep și se încheie basmele, ca și expresile care se repetă în basme și astfel limba (literară și populară) cu expresiile ei proprii intră în limbajul curent al copiilor.

Basmele au o deosebită valoare etică. Ele contribuie la formarea conduitei morale, a unor trăsături pozitive de voință și caracter. Ch. Perrault, vorbild despre rolul educativ al basmelor pe care le-a creat cu atâta măiestrie, arată că haina plină de vrajă, de mistere și de farmec a basmului ajută pe cei mici să-și însușească treptat noțiunea de bine și rău.

Oricât ar fi de simple, basmele și poveștile pe care le adresăm copiilor, prin conținutul său sunt pline de învățăminte. Ele scot în evidență calitățile eroilor pozitivi (fie ei animale personificate sau oameni) și influențează pe această cale formarea personalității copiilor, purtarea și atitudinea lor în diverse situații.

Multiple sunt aspectele de viață și de comportare a personajelor pe care ni le oferă basmele și poveștile din care micii școlari învață să deosebească binele de rău, își găsesc în eroii pozitivi modele pentru propria lor comportare în viață și iau atitudine față de faptele și eroii negativi.

Valoarea educativă a basmului constă în reliefarea unor calități morale:curaj și vitejie,hotărâre și perseverență în îndeplinirea țelului de a veni în ajutorul oamenilor,spirit de sacrificiu,prietenie și umanism,respectarea cuvântului dat și îndeplinirea angajamentului luat.

Prin intermediul altor basme,copiii au prilejul să aprecieze frumusețea patriei, a ajutorului reciproc și a vieții în colectiv și alte trăsături morale ca: modestia și hărnicia, necesitatea de a muncii, dragostea de muncă ce pot fi sesizate din poveștile Fata babei și fata moșneagului, Cenușăreasa etc.

Basmul contribuie la dezvoltarea fanteziei, a gustului artistic, la formarea și întărirea încrederii în triumful binelui și al dreptății pe pământ, îi educă pe elevi în spiritul cinstei, adevărului, curajului, al dragostei față de valorile realizate de înaintași. De asemenea, basmul constituie și un mijloc de educație estetică, fiind un exemplu de exprimare aleasă care influențează puternic vorbirea copiilor și estetica comportării lor.

Prin ascultarea poveștilor și basmelor și apoi prin reproducerea lor, școlarul are prilejul să-și însușească expresiile frumoase, artistice, îmbinarea armonioasă a cuvintelor, precum și diferitele figuri de stil care duc implicit la formarea deprinderilor de a vorbi expresiv.

Valoarea estetică a poveștilor, este cu atât mai mare cu cât reflectă și frumusețea morală a oamenilor, cu cât pun mai clar în fața copiilor idealul concret și precis spre care să tindă. Prin înfățișarea a tot ce este frumos, mai uman în viață, basmele influențeză estetica comportării copilului. Ei învață că e frumos să fi politicos, să fi cinstit, curajos sau harnic ca eroul din poveste.

Audierea (audiția) este o modalitate de comunicare valoroasă pentru efectul formativ pozitiv cu rezonanțe puternice, atât la nivelul proceselor intelectuale în actul vorbirii, cât și la nivelul proceselor afectiv-motivaționale. Audierea lecturii ori expunerii unui text literar, a unei povești, a unui basm, reprezintă una din modalitățile cu efecte directe asupra capacității de concentrare a atenției. Instabilitatea atenției la vârsta școlară mică este cunoscută ca una din caracteristicile principale. Trecerea de la atenția involuntară la atenția volultară, dar mai ales la necesitatea educării atenției postvoluntare necesită aplicarea unor mijloace cu maximum de eficiență. Exercițiul la care este supus micul școlar, și anume concentrarea atenției în mod progresiv în raport cu un obiect, cu o acțiune, se aplică cu destule dificultăți la începutul școlarității. Capacitatea efortului este redusă. În aceste condiții, prezentarea sonoră a unui conținut emoțional, fie prin expunere directă de către învățător, fie prin intermediul discului sau al bandei pe care a fost înregistrată lectura artistică a unor basme, reprezintă valoarea de stimul efectiv, ceea ce determină orientarea și concentrarea atenției fără dificultăți.

Lectura ori expunerea, în forma cea mai potrivită pentru clasele mici, respectiv povestirea, reprezintă suportul intuitiv lingvistic, modelul în raport cu care elevii mici ,,își măsoară propria vorbire”. Efortul pe care îl depune școlarul mic de a memora cele auzite, de a reproduce apoi, într-o formă cerută, conținutul de idei ce i-a fost comunicat este o importantă cale de acumulare verbal-logică. Fondul de reprezentări obținut prin intermediul lecturii efectuate de altă persoană, ca și limba auzită în structura ei specifică folosită în comunicările de dimensiuni mai mari oferă școlarilor ,,materialul de construcție” al propiului lor limbaj.

Pentru contribuția deosebită pe care o aduce în instruirea și educare elevilor, jocul este inclus în sistemul de învățământ, cu rezultate importante (răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale școlarilor mici, stimulză interesul și curiozitatea elevilor).

Datorită faptului că elevul acumuleză o mare cantitate de cunoștințe, de impresii, își cultivă sentimentele și interesele, își structurează operațiile și acțiunile fără a resimți efortul, învățare prin intermediul jocului se realizează economicos și eficient. Jocul este practica dezvoltării și, în consecință, în perioada copilăriei el este adoptat pentru multiplele sale funcții formative. Dintre acestea menționăm:

Jocul stimuleză funcțiile intelectuale, prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității obiective. În joc, copilul transpune realitatea obiectivă, în special realitatea socială. El vede altfel lucrurile decât în realitate. Vede mai mult așa cum dorește, de aceea inventează și înfrumusețează lumea. Totodată, contactul cu obiectele, în varietatea lor, fie cele autentice, fie sub formă de jucării, ori situațiile redate în basme și poveștile audiate, ce devin subiecte ale jocurilor, ,,populează” memoria și o exersează, fără efort.

Jocul stimulează și modelează procesele afectiv-motivaționale. Prin intermediul jocului, copilul își îmbogățește viața afectivă și în același timp dobândește capacitatea, în mod progresiv, să-și stăpânească emoțiile. Ei învață să trăiască profund o atitudine pozitivă, să reacționeze sincer, pozitiv sau negativ, față de ceea ce este bun, frumos, moral și, respectiv, față de ceea ce este urât, rău, imoral.

Latura volițională este intens solicitată în joc. În acest sens, jocul cu reguli devine o metodă de maximă eficiență. Vitejia, cinstea, dreptatea, curajul se cultivă, fără greș, prin intermediul jocului. Copilul se transformă, devenind ,,altcineva” (diferite personaje din basme, ex.: Făt-Frumos, Ileana Consânzeana etc.) și se comportă în consecință așa cum prevede rolul personajului (eroului) respectiv. Copilul se ,,stăduiește” să demonstreze insușirile personajului întruchipat. Se zămislesc, astfel, prin intermediul jocului, germenii autoeducării.

Funcția de comunicare a limbajului este cultivată, în mod deosebit prin intermediul jocului, mai ales atunci când îmbracă forma colectivă. Trebuința de comunicare devine evidentă pentru copil, ca și pentru adulți, dealtfel, atunci când este înconjurat de semeni.

Rolul și importanța basmelor constă, așadar, în valoarea lor cognitivă, etică și estetică, în influența multilaterală pe care ele o exercită asupra întregii personalități a copilului.

CAPITOLUL IV

IV.1. EVALUAREA ÎNSUȘIRII VALORILOR BASMULUI ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE

Cerința obiectivă de a conferi activității de instrucție și educație o eficiență sporită, generată de exigențele vieții contemporane, face necesară intensificarea eforturilor pentru a asigura procesului de învățământ un caracter cât mai rațional și riguros prin: determinarea cât mai precisă a obiectivelor instruirii, organizarea conținuturilor în concordanță cu principalele caracteristici și tendinței ale științei și tehnicii și cu logica didactică, stabilirea strategiilor de predare-învățare în raport cu obiectivele vizate și conținuturile definite, perfecționarea acțiunilor de evaluare a rezultatelor și a proceselor desfășurate.

Proiectarea activității de evaluare se realizează concomitent cu proiectarea demersului de predare-învățare și în deplină concordanță cu aceasta.

Focalizată pe unități de învățare, evaluarea ar trebui să asigure evidențierea progresului înregistrat de elev în raport cu sine însuși pe drumul atingerii obiectivelor prevăzute în programă. Este important să fie evaluată nu numai cantitatea de informație de care dispune elevul, ci, mai ales, ceea ce poate el să facă utilizând ceea ce știe sau ceea ce intuiește.

În acest sens, câteva aspecte pot fi avute în vedere:

deplasarea accentului dinspre evaluarea sumativă, care inventariază, selectează și ierarhizează prin calificativ, către evaluarea formativă, ce are drept scop valorificarea potențialului de care dispun elevii și conduce la perfecționarea continuă a stilului și a metodelor proprii de învățare;

realizarea unui echilibru dinamic între evaluarea scrisă și evaluarea orală: aceasta din urmă, deși presupune un volum mare de timp pentru aprecierea tuturor elevilor și blocaje datorate emoției sau timidității, prezintă avantaje deosebite ca: realizarea interacțiunii elev-învățător, demonstrarea stadiului de formare a unor competențe prin intervenția cu întrebări ajutătoare, demonstrarea comportamentului comunicativ și de inter-relaționare ale elevului;

folosirea cu o mai mare frecvență a metodelor de autoevaluare și de evaluare prin consultare, în grupuri mici, vizând verificarea modului în care elevii își exprimă liber opinii proprii sau acceptă cu toleranță opiniile celorlalți, capacitatea de a-și susține și motiva propunerile.

În raport cu momentele realizării evaluării, în planificarea unității de învățare, cuprinsul spațiului delimitat pentru o oră apar specificații de evaluare inițială, formativă sau sumativă, iar la finalul unității este prevăzut o oră de evaluare sumativă.

Ficare activitate de evaluare a rezultatelor școlare trebuie însoțită, în mod sistematic, de o autoevaluare a procesului pe care învățătorul l-a desfășurat cu toți elevii și cu fiecare elev. Numai astfel poate fi descris nivelul de formare a competențelor fiecărui elev și pot fi stabilite modalități prin care poate fi reglată, de la o etapă la alta, activitatea de învățare-formare a elevilor în mod diferențiat, pentru ca toți elevii să poată atinge, în final, standardele curriculare de performanță.

Basmele au încântat întotdeauna copilăria tuturor generațiilor. Acestea constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului copilului. Basmele scot în evidență trăsăturile personajelor dându-i copilului posibilitatea să învețe să deosebească frumosul de urât, binele de rău și să urmeze exemplul personajelor pozitive.

Pornind de la rolul formativ și informativ al literaturii se poate vorbi mai puțin de anumite recomandări metodice pentru activitățile de evaluare necesare și în privința insușirii basmelor:

analiza amplă, desprinderea tuturor semnificațiilor morale din textul propus;

lectura selectivă, fragmentară, reluarea ori de câte ori este nevoie a acelor fragmente reprezentative din textul literar propus, în vederea clasificării mesajului ;

clasificarea eroilor pozitivi, demni de urmat și eroi negativi contestați dă posibilitatea unei tipizări, unei scări ierarhice de valori morale, favorizează generalizări;

recitirea și povestirea pe roluri favorizează contopirea cu personajul, cultivarea expresivității, formarea unei acțiuni adecvate față de acesta, dezvoltarea atenției, gândirii, imaginației;

imprimările pe bandă în timpul interpretării diferitelor roluri, permit autocontrolul, educarea încrederii în forțele proprii;

procedeul ,,judecarea personajelor” dă posibilitatea educării unei atitudini corespunzătoare față de personaje, analiza greșelilor lor, găsirea unei căi de interpretare;

procedeul ,,oglinda personajelor” dă posibilitatea copiilor să analizeze personajul în totalitatea însușirilor lui pozitive și negative, să facă clasificări, generalizări;

povestirea (găsirea) unor întâmplări asemănătoare din viața copiilor dă posibilitatea elevilor să se analizeze în raport cu personajele, să se autodezvăluie, să se autocontroleze;

conversația despre personaje prin analogie cu alte personaje cunoscute anterior dă posibilitatea dezvoltării gândirii capacității de analiză și sinteză.

Prezentăm în continuare câteva texte de evaluare aplicate în activitățile de limba și literatura română la clasele I-II:

Jocuri-exerciții:

,,De-a Scufița Roșie”, ,,Cine interpreteză mai bine?”. Sub formă de concurs între copii, fiecare interpretează fragmentul în care Scufița Roșie îl întâlnește pe lup, accentuând acele cuvinte care reliefează uimirea fetiței și perfidia lupului.

,,De-a zmeul”. Copilul interpretează fragmentul în care zmeul din basmul,,Greuceanu”lovește cu buzduganul în poartă.

,,Oglinda fermecată”. Școlarul descrie personaje pereche, scoțând în relief caracteristicile fiecăruia (fata moșului și fata babei, mama bună și mama vitregă, Făt-Frumos și zmeul).

,,Spune mai departe”Elevul completeză propoziția dată cu termenii de comparație potriviți. De exemplu:

Albă ca Zăpada este mai frumoasă decât … .

Iedul cel mic era mai cuminte decât … .

,,Ce știi despre eroul îndrăgit” Școlarul trebuie să recunoască personajul îndrăgit și să precizeze trăsăturile morale și fizice. Alege o imagine cu eroii întâlniți în basmele citite sau ascultate, (Făt-Frumos, Alba ca Zăpada, Sf. Duminică ) spune ce personaj este, din ce basm face parte și îl descrie. La cererea învătătorului el poate să redea un fragment din basm sau dialogul dintre personajul descoperit și alt personaj al basmului.

Crearea unui scurt basm, după o temă dată ,,Ursul păcălit de vulpe”, transformând ursul într-un personaj pozitiv, inteligent și capabil să o păcălescă pe vulpe. În vederea atingerii scopului s-au reprodus următoarele acțiuni:

– vulpea reușește să dea jos peștele din căruța țăranului;

-ursul mirosind hrana o stânge repede și o duce în bârlogul său;

-vulpea vine să-i ceară ursului pește;

-ursul îi promite că-i va arăta de unde să-l pescuiască;

-vulpea se duce la baltă și cade în apă, gheața îi cuprinde tot corpul;

-ursul vine, o scoate din apă și îi reamintește vechiul lor conflict, astfel că îi dă lecție de mărinimie.

Concurs: ,, Cine știe răspunde!”

-Cine a scris ,,Făt-Frumos din lacrimă”?

-De ce era simbolul frumuseții fizice și al perfecțiunii morale?

-Ce făcea pe drum?

-Cine venea în fuga calului?

Joc didactic ,,Traista cu povești”

Învățătorul pune într-o traistă o serie de ilustrații din diferite basme cunoscute ,,Harap-Alb”, ,,Albă ca Zăpada”, ,,Cenușăreasa”, ,,Greuceanu” etc. Elevii au ca sarcină să scoată câte o ilustrație și să o descrie (Din ce basm face parte? Cine a scris-o? Ce moment al basmului reprezintă? etc.)

Captivați și stimulați de basm, în care personajele sunt viu înfățișate, iar succesiunea este clară, copiii manifestă dorința să recitească ceea ce li s-a povestit în clasă, precum și de a citi alte lecturi.

Vom reda în continuare câteva forme de evaluare în orele de limba și literatura română la clasele III-IV, care contribuie la formarea priceperilor și deprinderilor de a înțelege cărțile citite și la stimularea interesului pentru lectură.

1. Datele importante din basmele și citite de elevi în cadrul orelor de limba și literatura română pot fi redate conform tabelului de mai jos:

Basmul FĂT-FRUMOS DIN LACRIMĂ

2. Tot pentru stimularea interesului pentru lectură se realizează un panou intitulat ,,Prietenii cărții”, pe care sunt scrise cărțile recomandate pentru a fi citite într-o perioadă de timp sau într-un semestru. Ca un îndemn în a pătrunde în tainele cărților, vom scrie versurile:

Prietenii cărții

Carte scumpă, carte mică

Te iubesc ca pe o bunică.

Îți sunt paginile toate

Chiar de Făt-Frumos umblate.

Citim pe filele tale

Schițe de Caragiale,

Basmele lui Ispirescu

Și versurile lui Eminescu.

Scrie-n cartea noastră dragă,

Cum a învățat Ion Creangă.

3. O altă formă de evaluare este organizarea de adunări tematice pentru cunoașterea operelor unor mari povestitori(ex. ,,Opera lui Ion Creangă”). După vizionatea unor filme cu povești și basme ale autorului, se face o scurtă prezentare a biografiei și operei lui, cu o extensie pentru aceasta din urmă.

Câțiva elevi pot citi fragmente din ,,Amintiri din copilărie”, alții să povestească în întregime povești și basme de Creangă, iar alții fragmentele care le-au plăcut mai mult. Asemenea adunări tematice constituie minunate prilejuri de popularizare a scriitorilor și operele lor. Pentru a constata stadiul în care se găsesc elevii în cunoașterea operei lui Creangă se poate folosi un chestionar care cuprinde două întrebări:

Care din operele lui Creangă v-a plăcut mai mult?

De ce? Motivați.

4. În jocul ,,Cartonașele amestecate”, dintre care unele cuprindeau numele autorului, iar altele titlul unei cărți, elevii trebuiau să găsească cât mai repede perechea.

Vizita Ion Creangă

Ciocârlia Mihail Sadoveanu

Fata moșului și I. L. Caragiale

fata babei

Călin, file din poveste M. Eminescu

5. Subliniază răspunsul corect:

Copacul în care a găsit Nică pupăza era: -stejar

-fag

-tei

Nică a furat cireși vara, aproapă de: -Paști

-Moși

-Rusalii

Stânca ce a dărâmat casa Irinucăi s-a oprit în : -Bistrița

-Borca

-Ozana

6. Completarea rebusurilor a trezit interesul pentru citire și cunoșterea a cât mai multe opere literare și a scriitorilor.

Completând pe orizontală cuvintele care lipsesc în textele următoare se va afla de la A la B numele orei în care elevii citesc și povestesc cărțile citite.

A

B

,,-Asta-i casă foarte bună, mormăie Patrocle.

-Atunci ……. își cere voie de la rachită.”

,,Dumbrava minunată” de M. Sadoveanu

2. ,,Căci în ziua aceea, în care mă rugase ea, …… un cer senin pe și așa de frumos și de cald afară, că-ți venea să te scalzi pe uscat ca găinile”.

,,La scăldat” de Ion Creangă

3.,,Ștefan cel Mare îndrăgise plaiurile Moldovei încă din …..”

„Stejarul din Borzești” de Eusebiu Camilar

4. „Vin să-ți cer povață: dacă nu-i mai bine…..

Moldova de-astăzi să se închine”

„Daniel Sihastru” de D. Bolintineanu

5. „Azi dimineață neavând treabă, mă scobor la gârlă. Lăsasem în ajun… acolo intr-un tufiș …… o caut nimic.”

„ Privighetoarea” de I. Al. Brătescu-Voinești

6. „-Unde ai învățat să lupți așa, Mandricel?

-Aici, în Țara ……. , Măria ta!”

„Mandricel” de p. Dumitru Popescu

7. „ În dimineața din ajunul ……. Nou, Maria Dridea se întorcea acasă, trăgând, pe pojghița de zăpadă a căldărâmului o săniuță pe care legase cu cordonul paltonului unui de brad.”

„Clanța” de Octav Pancu Iași.

În cazul în care lectura este îndrumată și organizată sistematic, ținându-se seama de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, aceștia își formează interese variate, iar preocuparea pentru studiu crește. Când lectura este neclijentă, tratată superficial, dându-se numai simple îndrumări, fără să fie urmărită continuu, ea nu-și mai aduce contribuție atât de necesară în formarea personalității elevilor.

Cartea citită de elevi trebuie să fie discutată. Elevii să fie ajutați să selecteze din conținutul ei aspectele valoroase, ce le sunt necesare la lecții și care, în general, contribuie la dezvoltarea lor intelectuală.

Elevii să fie introduși în tehnica citirii unei cărți. Pe prin plan stă formarea deprinderii de a citi atent. Gândind asupra celor citite, să desprindă, să rețină și uneori chiar să noteze ideile principale și utile.

Realizarea sarcinilor lecturii depinde de devotamentul, pasiunea și măiestria învățătorului, de metodele, procedeele și formele de activitate folosite ținând seama „…că nu este alta mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților”(Miron Costin).

IV.2. CREAREA DE POVEȘTI DE CĂTRE ȘCOLARI. TRECEREA DE LA POVESTE LA BASM

Dezvoltarea gândirii, a creativității, ocupă un loc important în noua configurație a cunoașterii lumii înconjurătoare a elevului din clasele primare.

Funcția creatoare a imaginației aparține omului comun, savantului, ca și pentru nașterea operei de artă; este de-a dreptul o condiție necesară a vieții cotidiene.

„Germenii de imaginație creativă se manifestă în jocurile animalelor, dar cu atât mai mult se manifestă ei în viața copilului. Jocul nu este o simplă amintire a unor impresii trăite, ci o reelaborare creatoare a acestora, un proces de-a lungul căruia copilul combină între ele datele experienței pentru a construi o nouă realitate, corespunzătoare seriozității și nevoilor sale.”

Creativitatea e sinonimă cu gândirea divergentă, capabilă să rupă continuu schemele experienței. E „creativă” o minte totdeauna în lucru, totdeauna pornită să întrebe, să descopere probleme unde alții găsesc răspunsuri satisfăcătoare, nestingherită în situațiile fluide în care alții presimt numai pericole, capabilă de judecăți autonome și independente, care respinge ceea ce este codificat, care manipulează din nou obiecte și concepte fără să se lase inhibată de conformism. Toate aceste calități se manifestă în procesul creativ.

Vom prezenta în continuare câteva exemple de creații ale elevilor întâlnite într-o carte special destinate acestei teme: „Gramatica fanteziei” de Giani Rodari.

1. „Greșind basmul”

– A fost o fetiță care se numea Scufița Galbenă.

– Nu, Roșie!

– Ah, da, Roșie. Așa, dar tatăl ei o chema și …

– Ba nu, nu tatăl ei, era mama ei.

– Așa este. O chema și-i spune: du-te la mătușa Rosina să-i duci…

– Du-te la bunica, nu la mătușa!…

Aceasta este schema unui joc, care se poate juca în orice clasă.

2.Basmele pe dos

O variantă a jocului de a greși povestile constă într-o răsturnare premeditată și mai organizată a temei de basm.

Scufița Roșie e rea și lupul e bun…… .

Cenușăreasa e o afurisită care duce la disperare pe răbdătoarea ei mamă și fură logodnicul măriminoaselor ei surori vitrege.

Albă ca Zăpada întâlnește în pădure, acolo unde ea e mai deasă și întunecoasă, nu șapte pitici, ci șapte uriași; le va fi mascota în acțiunile lor bandițești.

Tehnica erorii oferă astfel un gând călăuzitor, proiectul unui desen.

3. Scufița Roșie în elicopter

Se dau copiilor câteva cuvinte cu care trebuie să inventeze o poveste. Cinci cuvinte, de exemplu, copila, pădurea, flori, bunica, sunt în serie și sugerează povestea Scufiței Roșii. Al șaselea cuvânt elicopter, întrerupe seria.

Prin acest joc-exercițiu, învățătorii măsoară capacitatea copiilor de a reacționa neașteptat la un element nou și față de o anume serie de evenimente; de a absorbi cuvântul dat în povestea cunoscută; de a face cuvintele obișnuite să reacționeze la noul context în care se găsesc.

Locul are forma unui „binom fantastic”: de o parte se află Scufița Roșie, de cealaltă parte, elicopterul. Al doilea termen al binomului este un singur cuvânt.

Povestirea creată de elevi arată în felul următor:

După ce fetița trece prin pădure și era foarte aproape de destinație, lupul se afla deja în fața ușii bătând spre a ieșii bunica, e surprins de sus de elicopterul de control al traficului. Dar ce face? Ce vrea ăla? Se întreabă agenții. Și coboară repede, în picaj, la timp ca să-l facă să fugă chiar în calea vânătorului….

4. Salată de povești

Scufița Roșie îi întâlnește în pădure pe Degețel și pe frații lui; aventurile lor se amestecă, alagând o cale nouă care va fi diagonala celor două forțe care activează asupra aceluiași punct.

Dacă Pinocchio limerește în căsuța celor șapte pitici va fi al optulea în jurul Albei ca Zăpada, va introduce energia sa vitală în vechea poveste, silind-o să se recompună potrivit rezultantei celor două reguli, cea a lui Pinocchio și cea a Albei ca Zăpada.

La fel se întâmplă dacă Cenușăreasa se mărită cu Barbă Albastră, dacă Motanul Încălțat intră în slujba lui Gianni și a Ritei.

Tipul de binom fantastic care guvernează acest joc se deosebește de forma generală doar prin aceea că este compus din două nume proprii, în loc de două nume comune, un subiect și un predicat.

Experiența didactică din învățământul primar românesc cunoaște numeroase exemple de basme ale copiilor.

Modelele date ca exemplu surprind variate modalități de exprimare unde, negreșit, se creează lumi aparte și cărora, poate, nu oricine le găsește înțeles.

Școala, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi conținutul cunoștințelor pe care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacție setei de investigare și cutezanță creatoare, trăsături specifice copiilor.

Ei au nevoie de acțiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le împlinească setea de cunoaștere, de a fi în stare să iscodească singuri pentru a-și forma convigeri durabile.

Puși în situația de acționa singuri, ei își însușesc cerințele exterioare și le transformă în propriile motive interioare, după care se conduc.

Creativitatea copiilor este stimulată încă de la vârsta preșcolară și este continuată la școală prin practicarea jocurilor specifice vârstei acestora.

Se știe că jocul este esența și rațiunea de a fi a copilăriei. Prin joc, copilul aspiră la condiția adultului. Jocul socializează, umanizează, prin joc se realizează cunoașterea realității. Se exersează funcțiile psihomotrice și socioafective, el are rolul de a bucura, destinde, delecta, de a crea confort spiritual, de a compensa terapeutic tensiunea și neîmplinirile individuale.

Un rol deosebit în stimulare creativității îl constituie biblioteca școlară, care-l pune pe copil în contact cu cărțile pe care acesta nu le poate procura. Lectura ajută foarte mult la dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii frumoase, pe care elevii pot să le folosească oriunde.

CONCLUZII ȘI PERSPECTIVE

La vârsta școlară mică, copilul află din paginile de literatură despre natură și societate, despre viața oamenilor cu faptele și rezultatele lor, despre viața animalelor și a plantelor. Astfel, literatura pentru copii are, cum am arătat pe parcursul lucrării de față, o importanță deosebită pentru instrucția și educația elevilor; prin conținutul său bogat în imagini, stimuleză pe copii în cunoașterea realității și proiectarea în lumea fictivă a posibilului, dând expresia verbală specifică gândurilor și dorințelor lor, stărilor emoționale și fanteziei lor creatoare. Mai mult ca oricare dintre speciile literare pentru copii, basmul a avut și are încă cea mai largă audiență în rândul copiilor, fiind de aceea valorificat și în procesul instructiv-educativ școlar.

În acest sens, valoarea basmelor este deosebită pentru faptul că el contribuie la dezvoltarea vorbirii, stimulează imaginația, gândirea, formarea deprinderilor de a-și exprima cu ușurință gândurile și impresiile, de a le reda în mod inteligibil, cursiv, logic și cronologic, deprindere care le este necesară în procesul comunicării cu cei din jur și mai ales constituie un bun prilej de dezvoltare și educare a trăsăturilor morale și estetice. Am arătat pe parcursul lucrării că prin particularitățile lor psiho-intelectulale și afectiv-voliționale, școlarii mici se regăsesc în lumea basmului, ca lume a jocului asumându-și roluri ale eroilor și identificându-se moral și sufletește cu faptele și vorbele eroilor pozitivi; prin structura lor deschisă către univers, către faptele bune, ei se manifestă drept partizani ai binelui, susțin cu intensitate afectivă lupta eroică a personajului principal împotriva faptelor răului.

Dacă basmul fantastic rămâne o formulă de incifrare a idealurilor în lumea fabulosului, basmul cu animale și cel nuvelistic sunt mult mai aproape de realitate prin conținutul lor care implică polarizarea aspectelor pozitive și negative ale acesteia în personaje semnificative.

În mod deloc surprinzător copiii au apetență și pentru aceste tipuri de basm căci în haina personajelor ei recunosc aspecte ale realității și le place jocul acesta de transpunere a realității pe „ecranul” povestirii.

Basmul își are un rol privilegiat în viața copilului și în activitățile procesului de învățământ. Eroilor poveștilor și basmelor constituie pentru copii modele de urmat. Prin faptele eroilor pozitivi, ei învață să fie curajoși și dârzi, perseverenți și hotărâți, modești și harnici, cinstiți și drepți, cu compasiune față de cei mai slabi, cu încredere în forțele lor, eradicând răul și semănând binele.

Școala comportă un avantaj deosebit față de formele tradiționale orale de comunicare și însușire a basmului; în școală se cultivă curent posibilitățile de accentuare a valorilor instructiv-educative ale basmului și de asimilare a lor până la posibilitatea de creație personală în baza schemelor interioare stereotipe ale acestuia.

În acest sens este necesară însă o metodologie didactică specifică, apropiată „pe de o parte” de modul tradițional al povestitorului, iar „pe de altă parte”, depășind acest model de stimulare a creativității. Pe parcursul lucrării am prezentat mai multe forme și modalități de transmitere și asimilare a basmului, prin activități didactice adecvate învățământului primar și am insistat pe necesitatea creării și păstrării climatului adecvat pentru a mențire starea de disponibilitate a copilului pentru lumea basmelor.

Formele metodice pe care le îmbracă efortul și plăcerea învățătorului pentru acest gen de activitate, asigurând aprofundarea psihopedagogică, atât a esenței, cât și a celor mai mici amănunte ale poveștii, precum și premisele creației personale de povești și basme determină realizarea obiectivului de bază ale acestor activități însușirea valorilor instructiv-educative ale basmului și manifestarea lor în comportamentul curent și în cel creativ.

Basmul se adresează tuturor vârstelor și, mai ales, prin conținutul lui plin de învățăminte și fermecător, copiilor, care participă în mod specific la acțiunea personajului-model (Făt-Frumos), configurându-și în acest fel, mai întâi, interior, personalitatea.

ANEXE

1. Proiecte didactice

„ Alege cu cine vrei să fi prieten”-joc didactic –clasa I

„Crăiasa Zăpezii” de Hans Cristian Andersen –clasa a II-a

„Făt-Frumos” după Mihai Eminescu –clasa a III-a

„Aleodor Împărat”-clasa a IV-a

2. Materiale și mijloce didactice

Fișe de evaluare la clasele I, a II-a, a III-a și a IV-a.

PROIECT DIDACTIC

CLASA: I

ARIA CURRICULARĂ: Limbă și comunicare

OBIECTUL: Limba și literatura română

SUBIECTUL: „Alege cu cine vrei să fi prieten”- joc didactic

OBIECTIVE CADRU:

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral.

Dezvoltarea capacității de exprimare orală.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să înțeleagă semnificația globală a mesajului oral;

să manifeste curiozitate față de mesajele emise de diferiți interlocutori în situații de comunicare concretă;

2.1. să formuleze clar și concret enunțuri verbale potrivite unor situații

date;

să manifeste inițiativă și interes pentru a comunica cu ceilalți.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

cognitive:

O1. să recunoască basmul după fragmentul prezentat;

O2. să recunoască personajele din basmele amintite;

O3. să alegă personaje pozitive și negative;

O4. să precizeze trăsătura caracteristică fiecărui personaj;

afective:

O5. să dorească să semene, să fie prieten cu personajele pozitive din basmele învățate;

O6. să participe cu interes la lecție;

STRATEGII DIDACTICE: expozitiv, dialogat, bazate pe activitatea de

cooperare.

METODE ȘI PROCEDEE:

– explicația, conversația euristică, problematizarea.

SCENARIUL ACTIVITĂȚII DIDACTICE

Moment organizatoric

*Organizarea colectivului de elevi.

*Asigurarea climatului de încredere reciprocă între învățător și elevi pentru reușita actului didactic.

2. Anunțarea temei

*Se anunță elevii că vor participa la un joc cu tema „Alege cu cine vrei să fi prieten”, în care au ca sarcină să recunoască personajele pozitive și negative din poveștile studiate.

3. Dirijarea învățării

*Explicarea jocului:

– se prezintă fragmente din diferite basme;

– elevii recunosc basmul, denumesc personajele, își aleg personajul preferat și precizează de ce vor să se asemene cu acesta;

– prin caracterizarea personajelor elevii scot în relief trăsăturile pozitive și negative ale acestora.

Din ce basme fac parte fragmentele?

– ,,Bătrâna mânca mereu ouă. Moșul nu avea nici după ce bea apă.”

–––––––––––––––––––––––––

– ,,Bună masă, cumătră! Ti!!! Da ce mai de pește ai!”

–––––––––––––––––––––––––

– ,,Vânătorul, trecând prin fața căsuței, auzi sforăitul lupului care dormea după un prânz așa de îndestulat.”

–––––––––––––––––––––––––

-,, Pe când vorbea el așa, numai ce se trezește cu o ghindă drept pe nas. Ce ghinion!”

–––––––––––––––––––––––––

– ,,Ați mâncat și băut numai bine de doi galbeni.”

–––––––––––––––––––––––––

– ,,În căsuță, toate lucrurile erau mititele, dar atât de gingașe și sclipind de curățenie, că-ți era mai mare dragul să le privești.Pe măsuță erau rânduite șapte talere.”

–––––––––––––––––––––––––

– ,,I-a făcut leagăn dintr-o coajă de alună, saltea din petale albastre de toporași, iar plapuma era o petală de trandafir.”

–––––––––––––––––––––––––

– ,,Fata cea mică a împăratului a fost alungată de la palat.Ea a ajuns chelăreasă la o altă împărăție.”

–––––––––––––––––––––––––

Elevii recunosc basmele, denumesc personajele și își aleg personajul preferat.

4. Obținerea performanței

Elevii primesc fișe de lucru.

PROIECT DE LECȚIE

ERR

(evocare, realizare, reflecție)

Învățător:

Data:

Clasa: a IV-a

Obiectul: Limba și literatura română

Subiectul:Aleodor Imparat (basm popular)

Tipul lecției: de receptare a unui text epic; însușirea noțiunii de basm

Obiective performative (cognitive, formative, afective/atitudinale)

La sfârșitul orei, elevii vor fi capabili:

O1 – să identifice corect, ideile principale ale textului ;

O2 –să distinga sensurile unor cuvinte și expresii precum: a se topi d(e)-a-n-picioarele, in desert, procopseala, penita, a-si cauta de drum, teafar, etc. și să le folosească în alte contexte;

O3 – să inducă forma literară a unor cuvinte din text: cela(acela), n-ai gandi(nu vei gandi), stete(statu), aci(aici), coprins(cuprins) și să argumenteze folosirea lor în text;

O4 – sa analizeze textul si sa deduca ideile principale;

O5 – să selecteze fragmentele din text care precizează timpul și spațiul acțiunii;

O6 – să alcătuiască planul simplu de idei;

O7 – să reproducă succint conținutul textului;

O8 – să numească personajele basmului Aleodor Imparat ;

O9 – să numească probele la care este supus Aleodor, „ajutoarele” și „adversarul” acestuia;

O10 –să realizeze, pe baza textului, portretul eroului și să surprindă și trăsăturile celorlalte personaje;

O11 – să numească unele asemănări cu alte texte epice studiate ;

O12 – să identifice formulele specifice basmului;

O13 – să sesizeze forțele care se confruntă în basm;

O14 – să definească basmul;

O15 – să trăiască emoțional alături de eroii narațiunii;

O16 –să desprindă mesajul etic al basmului Aleodor Imparat.

O17 – să motiveze victoria binelui asupra răului;

STRATEGIA DIDACTICĂ

1. Resurse: a) conținuturi vizate: textul basmului Aleodor Imparat; însușirea noțiunii de basm, opera epică;

b) capacități: cunoștințele elevilor; clasă cu nivel mediu;

c) locul: sala de clasă.

2. Metode și procedee: mozaic, lectura, conversația, tehnica termenilor cheie, munca independentă, învățarea prin cooperare.

3. Materiale și mijloace: Volum cu basme populare, imagini cu eroi din diferite basme, manualul de limba română, Ed.Petrion, whiteboard (tabla alba, magnetica), flipchart, markere, creta colorata.

4. Forme de organizare: activitate frontală, independentă, in grupe de elevi (individuală și prin cooperare).

5. Forme de evaluare: orală și scrisă (întărirea răspunsurilor, observația sistematică)

SCENARIUL DIDACTIC (ÎN STRUCTURA E.R.R.)

Lecția este structurată pe trei etape (care favorizează activizarea elevilor, cooperarea, stimularea, evaluarea și autoevaluarea într-un proces fluent):

– EVOCAREA

– REALIZAREA SENSULUI (ÎNȚELEGEREA)

– REFLECȚIA

După organizarea clasei, se verifică tema lecției precedente cantitativ și calitativ. Se fac aprecieri în legătură cu modul în care elevii au rezolvat sarcinile primite .

În momentul următor are loc captarea atenției elevilor pentru activitatea următoare, se anunță tema; se scrie pe tablă titlul.

I. EVOCAREA

Folosind discuțiile focalizatoare elevii sînt solicitați să-și amintească și să comunice ce basme au citit în clasele anterioare și ce anume i-a impresionat; se discută liber cu elevii în legătură cu eroii preferați din basmele citite;

În momentul următor profesorul apelează la o altă tehnică: predicția sprijinită pe termeni cheie: „Se dau cuvintele: împărat, fiu de împărat, a se lupta, probe, ajutoare, fata de împărat, celălalt tărâm, a învinge. Imaginați o narațiune în care să se integreze cuvintele date.

Elevii lucrează independent-individual și alcătuiesc narațiunea în scris. Ei vor anticipa, probabil, unele aspecte ale narațiunii Aleodor Imparat.

Predicțiile vor fi confruntate ulterior cu textul basmului studiat in prezent.

II. REALIZAREA SENSULUI (ÎNȚELEGEREA)

Cum va fi explorat continutul de catre elevi?Cum isi vor monitoriza ei intelegerea acestui continut?

În această etapă are loc contactul direct cu textul basmului . Se realizează receptarea treptată și confruntarea predicțiilor cu universul textului citit. Elevii sunt grupati si primesc numere in cadrul fiecarei grupe( 1,2,3,…). Fiecare numar va avea un fragment de text de studiat in cateva minute si de formulat una sau doua idei, pe care le vor impartasi intai grupei din care face parte, apoi tuturor.

Lectura explicativă (pe unități logice) este făcută de elevi; se explică alte cuvinte, expresii, sintagme, se remarcă folosirea unor termeni populari și a unor construcții specifice limbii vorbite; se induce astfel, caracterul popular al textului receptat. Profesorul enumeră și definește caracteristicile basmului ca text popular (carcater oral, anonim, colectiv, tradițional, sincretic- contributia mai multor modalitati artistice la realizarea operei

Prin conversație euristică elevii sînt antrenați la o investigare de ansamblu a textului.

Realizarea planului simplu

Se fixează cîteva repere:

timpul narațiunii (întîmplării): nu poate fi precizat, este un timp imaginat, ireal; „a fost odată ca niciodată”

spațiul : nu poate fi precizat exact, e un spațiu mitic; acțiunea se petrece pe cele două tărâmuri; acestea se află la mare distanță unul de celălalt, au o înfățișare diferită și se conduc după legi diferite

personajele: imparatul, Aleodor,jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop;

probele la care este supus Aleodor;

„ajutoarele” eroului ;

acțiunea și momentele ei;

Studiul aprofundat al textului prin investigarea universului funcțional se realizează pe grupe (3-4 elevi) sau în perechi(in functie de prezenta).

Ca tehnică de investigare se folosește jurnalul de lectură cu dublă intrare și lectura selectivă:

1) etapele acțiunii;

2) ideile principale (corespunzătoare fiecărei etape);

Elevii recitesc individual textul, stabilesc unitățile logice, formulează, în scris, ideile principale, lucrează pe grupe (perechi).

După expirarea timpului de lucru, fiecare grupă își deleagă reprezentantul pentru a comunica rezultatele investigației. Se confruntă ideile, se compară, se formulează concluzii. Prin negocieri, se definitivează ideile care vor constitui planul de text simplu (ce va fi scris pe tablă) în forma finală, de comun acceptată.

Profesorul va îndeplini, în această etapă, rolul de moderator. El va formula și concluzii asupra modului cum au lucrat elevii: va face aprecieri, corectări, completări.

Unii elevi identifică detaliile portretistice evidențiindu-se trăsăturile supranaturale; se pot face corelații cu personaje din alte basme sau din alte opere literare studiate ;

– se evidențiază trăsăturile „eroilor” și modalitățile de caracterizare;

– se punctează etapele acțiunii, se exemplifică prin selectarea unor pasaje semnificative;

– elevii vor semnala asemănări și deosebiri între basmul Aleodor Imparat și alte opere literare ;

– reluând lectura primului paragraf al basmului și ascultând și pasaje din basmele Cenușăreasa și Hansel si Gretel, elevii vor deduce care sunt formule de început, mediane și de încheiere din basmele cunoscute de ei.

– după ce vor extrage formulele, elevii vor fi întrebați care este rolul acestora (inițiale: anunță intrarea în lumea ficțiunii; mediane: este semnalată continuarea acțiunii; finale: scoate ascultătorii din lumea imaginară și îi aduce în cea reală, veridică);

– elevii sunt antrenați apoi într-o discuție legată de prezența anumitor cifre magice în basme;

– forțele care se confruntă în basm: profesorul îi întreabă pe elevi cum pot fi grupate personajele din text; având în vedere că au mai discutat despre asta, vor fi capabili să enumere personajele care reprezintă binele sau forțele binelui și pe cele care reprezintă răul sau forțele răului; – elevii sunt solicitați să discute despre finalul basmului studiat, dar și al acelora citite de ei; vor descoperi să, în general, basmele au un deznodământ fericit (excepție: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte);

Se concluzionează că în această operă literară întâmplările sunt neobișnuite, cu personaje imaginare, înzestrate cu însușiri supranaturale aflate în luptă cu forțele răului pe care reușesc să le înfrângă.

Se sintetizează :

Se generalizează și se definește basmul drept o narațiune populară în proză de mare întindere și cu multe personaje care au cel mai adesea forțe supranaturale, unele reprezentând binele și altele răul. Finalul basmului este de obicei fericit.

III. REFLECȚIA

Cum vor utiliza elevii sensul lecției ? Cum vor fi îndrumați să caute informații suplimentare,

răspunsuri la întrebările care mai există și cum vor fi îndrumați să rezolve neclaritățile rămase ?

În această etapă noțiunile noi sînt conștientizate și integrate în schemele de gîndire anterioare. Se efectuează exerciții care confirmă formarea competențelor (precizate prin obiective).

Ca procedeu deductiv se utilizează:

a) fișa de monitorizare a elementelor care au fost sintetizate în etapa anterioară (S.I.N.E.L.G.). Elevii vor alcătui un tabel sinoptic cu următoarele rubrici:

– cadrul spațio-temporal: timp și spațiu nedefinite;

– participanții: forțele binelui și forțele răului;

– trăsături distinctive: Aleodor – curajos, viteaz, iertător…;

– episoadele reprezentative: plecarea lui Aleodor pe tărâmul celălalt.

b) eseul structurat conform cerințelor:

– Cum crezi că s-a născut basmul?

– De ce oamenii din popor au simțit nevoia să inventeze o lume în care totul este posibil?

– Comentează și integrează în context maxima: „Pentru a învinge trebuie să cutezi”. Realizarea acestei compuneri se poate începe în clasă și se poate continua acasă. Verificarea (evaluarea) modului în care au lucrat elevii se face într-o altă activitate, printr-o modalitate stabilită de profesor.

IV. Incheierea

La ce concluzii ar trebui sa se ajunga pana la finalul orei?

Test de evaluare

(Caracteristicile basmului Aleodor Imparat)

1. Puteți stabili momentul în care se desfășoară acțiunea basmului? a) Da b) Nu

2. Aleodor este un personaj: a) secundar b) principal c) episodic

3. Basmul este o creație populară pentru că are:

a) caracter …………….. b) caracter …………….. c) caracter …………………..

5. Întâmplările se desfășoară: a) într-o țară din Europa b) Spațiul nu este precizat

6. Formulele specifice basmului sunt:

a) ………………………………(exemplificare)

b) ………………………………(exemplificare)

c) ………………………………(exemplificare)

6. Ce cifră apare mai des în acest basm? a) 1 b) 3 c) 7

7. Învingătorul din basm este: a) binele b) răul

8. Precizați „ajutoarele” eroului principal

9. Enumerați personajele care reprezintă:

a) binele

b) răul

10. Cu ce personaj al basmului ați vrea să semănați și de ce?

Anexa

Basmul (schema):

Definiție: Basmul este o narațiune populară în proză de mare întindere și cu multe personaje care au cel mai adesea forțe supranaturale, unele reprezentând binele și altele răul. Finalul basmului este de obicei fericit.

Tema basmului este lupta dintre bine și rău

Fiind creație populară, are caracter anonim, caracter oral, caracter, colectiv

Acțiunea este amplă, personajele sunt numeroase

Personajele au însușiri supranaturale și reprezintă lupta dintre bine și rău

Obiectele miraculoase: merele de aur, buzduganul, săgețile; substanțe miraculoase: seul adus de corb; ajutoarele: obiecte magice, ființe supranaturale, animale fabuloase, oameni

Elementele reale se împletesc cu elementele fantastice

Acțiunea se desfășoară atât în lumea noastră, cât și pe tărâmul celălalt

Timpul și spațiul sunt imaginare

Formule specifice basmului:

– inițiale: „ A fost odată ca niciodată…”,

– mediane: „Că cuvântul din poveste înainte mult mai este, cale lungă să le-ajungă”, „Și se luptară zi de vară până-n seară”

– finale: Trecui și eu pe acolo și stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai O bucată de batoc, Ș-un picior de iepure șchiop, și încălecai p-o șea, și v-o spusei dumneavoastră așa.”)

– rolul acestora (inițiale: anunță intrarea în lumea ficțiunii; mediane: este semnalată continuarea acțiunii; finale: scoate ascultătorii din lumea imaginară și îi aduce în cea reală, veridică)

Apare cifra magica : 3.

Finalul este fericit

Fișa de lucru

Basmul

Nr.1

– Dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă. Sunt în clipa de a-mi da obștescul sfârșit. Eu văz că tu ai să ajungi om mare. Și chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormânt de isprăvile tale. Asupra cârmuirii împărăției n-am nimic să-ți zic, fiindcă tu, cu iscusința ta, știu că ai s-o duci bine. Un lucru numai am să-ți spui: Vezi tu muntele cela de colo, să nu te ducă păcatele să vânezi p-acolo, că este nevoie de cap. Acel munte este moșia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de- iepure-șchiop; și cine calcă pe moșia lui, nu scapă nepedepsit.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Nr. 2

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

PROIECT DIDACTIC

Clasa: a II-a

Disciplina: Limba și literatura română

Unitatea de învățare: „Sărbători de iarnă”

Subiectul: „Crăiasa Zăpezii”de Hans Christian Andersen

Tipul lecției: mixtă

OBIECTIVE CADRU:

Dezvoltarea capacității de exprimare orală.

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris (citirea/lectura).

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

2.3- să construiască simple enunțuri , corecte din punct de vedere gramatical;

3.1- să sesizeze logica flexiunii verbale și nominale a cuvintelor românești la nivelul mesajului scris;

3.2- să citească fluent și corect un text cunoscut de mică întindere;

3.4- să deducă sensul cuvintelor necunoscute din text;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Cognitive

O1- să citească textul cursiv și expresiv;

O2- să explice cuvintele și expresiile și să formuleze enunțuri cu acestea;

O3- să formuleze întrebări și răspunsuri la întrebări referitoare la text;

O4- să identifice personajele textului;

O5- să găsească cuvinte cu același înțeles sau cu înțeles opus pentru cuvinte date;

O6- să formuleze enunțuri cu sensuri diferite ale unui cuvânt;

b)Psiho-motorii

O7- să stea corect în bancă;

O8- să se deplaseze la tablă sau la calculator pentru a rezolva sarcini;

Afective

O9- să participe cu interes la activitățile propuse;

O10-să coopereze cu colegii la activitățile în echipă.

STRATEGIA DIDACTICĂ

Metode și procedee: conversația, explicația, lectura demonstrativă, jocul didactic, Breinstorming, ciorchinele.

Mijloace de învățământ: planșă cu aspecte ilustrative ale textului, CD, calculator, fișe de lucru.

Forme de organizare: activitate frontală, activitate individuală, activitate în echipă.

RESURSE

¤ Carmen Iordăchescu- „Să dezlegăm tainele textelor literare”, Editura CARMINIS, Pitești, 2004;

¤ Marcela Peneș- Manual de limba și literatura română, Editura ANA, București, 2004;

¤ Ioan Șerdean – Metodica predării limbii române,Editura CORINT, București, 2005.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

1.Moment organizatoric

Elevii pregătesc obiectele necesare lecției,

2.Captarea atenției

-Învățătoarea le recită elevilor versurile:

„După chip cunoști o floare,

Ciocârlia după cânt,

Aurul după culoare,

Iar pe om după cuvânt.”

-Elevii selectează din versurile poeziei titlul lecției pe care au învățat-o în ora precedentă de limba română-„Cuvântul”

-Se explică înțelesul ultimului vers „Iar pe om (îl cunoști) după cuvânt”.

3.Verificarea temei scrise și a lecției

-Se citește tema scrisă(formularea unor enunțuri cu sensuri diferite ale cuvântului trece ).

-Elevii care consideră că au cele mai corecte și mai frumos scrise teme ies în fața clasei și își expun caietele.

-Elevii ies la tablă și subliniază din grupurile de litere cuvintele.

-Se sintetizează prin definiția cuvântului (Cuvântul este un grup de litere care are înțeles).

– Cinci elevi ies și aleg cinci baloane pe care sunt scrise cuvinte. Citesc cuvintele și se așează în ordine pentru a forma o propoziție. Un elev din clasă citește propoziția găsită „În lumea poveștilor e minunat.”

4.Anunțarea lecției noi și a obiectivelor

– Li se propune să spargă baloanele .În unul din ele este o surpriză, un mesaj în care se indică titlul lecției noi.

5.Dirijarea învățării

– Se anunță titlul lecției și se prezintă pe scurt conținutul textului. Elevii sunt întrebați ce cred că vor învăța (obiectivele).

– Se scrie titlul pe tablă, iar elevii îl scriu pe caiete.

-Se citește textul model și se formulează două- trei întrebări referitoare la conținut.

-Se scriu pe tablă și în caiete personajele textului, specificându-se dacă sunt reale sau imaginare.

-Elevii citesc textul și identifică cuvintele și expresiile necunoscute care sunt explicate.

-Se citește textul în lanț , selectiv , pe roluri.

-Se motivează utilizarea unor semne de punctuație.

-Se scriu pe tablă sinonimele unor cuvinte date de către elevi : zăpadă, sclipitoare, geamuri, regină, zice.

-Se rezolvă oral exercițiul nr.5 din culegere care cere găsirea unor antonime pentru cuvinte date.

-Se face portretul pentru Crăiasa Zăpezii sub formă de ciorchine.

Se selectează din text expresiile cele mai frumoase.

-Se formulează oral enunțuri folosind expresia „flori sclipitoare de argint”

-Lucrând pe echipe , elevii vor găsi cât mai multe comparații pentru „fulgii de nea”.Va câștiga echipa care va găsi cele mai multe comparații.

-Elevii vor spune ce cuvinte le vin în minte când rostesc cuvântul „zăpadă”( rece, moale ,albă, pufoasă, iarnă, bulgări, om de zăpadă, schiuri, Moș Crăciun)

-Se argumentează de ce autorul a dat textului titlul „Crăiasa Zăpezii”

6.Asigurarea retenției și a transferului

-Un elev va prezenta la monitor aspecte din viața și din opera lui Hans Christian Andersen

-Câțiva elevi recită versuri referitoare la personaje din opera autorului.

-Elevii recunosc personajele la care se face referire și sunt îndemnați să citească povești scrise de același autor.

-Elevii vor denumi textul învățat și vor arăta ce le-a plăcut mai mult în lecție.

-Se dă tema pentru acasă (să răspundă la întrebările a, b, c din manual și să citească textul)

-Elevii fac aprecieri cu privire la modul cum au răspuns și cum s-au implicat pe parcursul lecției , în fiecare etapă.

PROIECT DIDACTIC

CLASA: a III-a

ARIA CURRICULARĂ: Limbă și comunicare

OBIECTUL: Limba și literatura română

SUBIECTUL: ,,Făt-Frumos din lacrimă”, după Mihai Eminescu

UNITATEA DE ÎNVAȚARE: Primăvara

TIPUL LECȚIEI: predare-învatare

OBIECTIVE CADRU:

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral;

Dezvoltarea capacității de exprimare orala;

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să desprindă informații de detaliu dintr-un mesaj ascultat;

să distingă sensul cuvintelor într-un enunț;

2.2. să pronunțe clar si corect enunțuri;

3.2. să desprindă informații esențiale dintr-un text citit;

3.4. să citească în ritm propriu un text nou de mică întindere;

3.5. să manifeste interes pentru lectură.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

cognitive:

O1: să citească textul corect, conștient și expresiv;

O2: să explice cuvintele necunoscute și să alcatuiască enunțuri cu ajutorul acestora;

O3: să răspundă la întrebări legate de conținutul textului;

O4: să folosească tonul potrivit, cerut de semnele de punctuație;

O5: să identifice titlul și autorul textului.

afective:

O6: să participle cu interes la lecție;

O7: să-și formeze un stil propriu, disciplinat și eficient;

psihomotorii:

O8: să-și adapteze ținuta și efortul fizic specifice activității desfășurate.

STRATEGII DIDACTICE:

expozitiv;

dialogat;

bazate pe activitatea de cooperare a elevilor;

METODE ȘI PROCEDEE:

explicația;

conversația euristică;

problematizarea;

ciorchinele.

MATERIAL DIDACTIC:

fișe de lucru;

planșă didactică.

FORME DE EVALUARE:

formativă – prin analiza și motivarea răspunsului;

sumativă – prin aprecierea finală asupra obiectivelor.

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:

,,Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba și literatura română”;

,, Limba și literatura română”, manual pentru clasa a III-a, Ed. Aramis,2005;

,, Să dezlegăm tainele textelor literare”,clasa a III-a, Carmen Iordăchescu, Pitești, 2004;

,, Curriculum Național” – programa școlară pentru clasa a III-a

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

I. Moment organizatoric

Organizarea colectivului de elevi. Asigurarea climatului de încredere reciprocă între învățător și elevi pentru reușita actului didactic.

II.Reactualizarea cunoștințelor

Verificarea temei calitativ și cantitativ. Fiecare elev își va autoevalua modul de lucru. Se vor corecta eventualele greșeli.

III. Captarea atenției (spargerea gheții)

Se citește basmul”Făt-Frumos din lacrimă”. Se poartă discuții legate despre ,, tema basmului”.

IV. Anunțarea subiectului și a obiectivelor

Astăzi vom studia basmul,, Făt-Frumos din lacrimă”,după Mihai Eminescu. Scriem pe tablă și în caiete titlul și autorul basmului.

Dacă veți fi suficient de atenți, la sfârșitul orei veți fi capabili să:

citiți textul;

întelegeți sensul cuvintelor noi;

răspundeți la întrebări legate de text.

V. Dirijarea învățării

Citirea model a textului;

Conversația după prima citire: ( Care este titlul textului? De cine este scris textul? Despre ce se vorbește în text?)

Citirea textului în gând, în ritm propriu;

Citirea textului cu voce tare;

Explicarea cuvintelor necunoscute ( pădure neagră, a se mânia, a cuteza, a se piti, duios etc.);

Elevii sunt solicitați să răspundă la întrebări legate de text ( Care sunt personajele textului? Când se petrece întâmplarea? De ce se considera Genarul înfrânt? Cum încearca Mama -Pădurilor să-l pedepsească pe Făt-Frumos? Care este semnificația acestui basm?);

– Se citește textul pe roluri.

VI. Obținerea performanței și asigurarea feed-back-ului

Se rezolvă pe culegerea ,,Să dezlegam tainele textelor literare” următoarele exerciții:

Marchează răspunsurile potrivite:

Timpul când se petrece întâmplarea:

* în mijlocul iernii * la sfârșitul iernii * în mijlocul verii

Personajele basmului sunt:

* ghiocelul * Făt-Frumos * moș Omăt

* moș Ger * Genarul * soarele

* IleanaCosânyeana * o gâză * pisica

VII. Asigurarea retenției și a transferului

Se recomandă elevilor să citească integral textul pentru ora viitoare. Sunt rugați să citească din culegerea ,,Să dezlegăm tainele textelor literare”, ,,Reține!”.

Se fac aprecieri asupra desfășurări lecției.

Numele_________________ Data_________________

FIȘĂ DE EVALUARE

(clasa a II-a)

Cenușăreasa

Fata rămase tare necăjită.

Deodată, o mică stea căzătoare a coborât din cer. Zâna începu să rostească cuvinte magice. Ea preschimbă șoriceii în cai și veverițele în servitori. Un dovleac mare a devenit o caleașcă minunată.

Ochii Cenușăresei străluceau ca două stele.

Zâna îi spuse că atunci când orologiul va bate miezul nopții trebuie să plece. Vraja se va rupe.

Nume__________________ Data__________________

FIȘĂ DE EVALUARE

(clasa a III-a)

Mica sirenă

de Hans Christian Andersen (fragmente)

Departe, departe, în largul mării, apa-i albastră ca floarea albăstrelelor, limpede precum cel mai curat cristal și așa de adâncă încât niciodată vreo ancoră nu i-a dat de fund și ar trebui să pui nenumărate turnuri de biserici unele peste altele, ca să poți ajunge din fund până la suprafața apei.

Acolo locuiește poporul mării. (…) în locul cel mai adânc se află palatul regelui mării. (…)

De multă vreme regele mării era văduv și mama lui bătrână îngrijea de casă. Era o femeie deșteaptă (…) și vrednică de toată lauda pentru grija ce purta față de cele șase prințese, nepoatele ei, care de care mai frumoasă.

Cea mai mică însă era mai drăgălașă decât toate; avea fața albă și rumenă cum e foaia de trandafir și ochii albaștri ca albastrul cerului; dar n-avea picioare: trupușorul ei ca și al celorlalte surori se sfârșea printr-o coadă de pește. (…) Era o copilă ciudată, gânditoare și tăcută. Pe când surorile ei se jucau cu lucruri de tot felul, găsite de la corăbii scufundate, ei îi plăcea să împodobească o statuie mică de marmură care înfățișa un prea frumos băiat. O așezase sub o salcie trandafirie care-o învelea într-o umbră violetă. Cea mai mare plăcere a ei era să asculte povestiri despre lumea unde trăiesc oamenii. (…)

– Când vei împlini cincisprezece ani, îi zicea bunica, o să-ți dau voie să te ridici la suprafața mării și să stai pe stâncă la lumina lunii, să vezi trecând corăbiile mari și să cunoști pădurile și orașele. (…)

Când una dintre surori ieșea pentru întâia oară la suprafața apei, ea rămânea întotdeauna fermecată de lucrurile noi ce le vedea; dar după ce se făcea mare și putea oricând să iasă la lumina de afară, nu mai simțea nimic din farmecul dintâi; așa că, după o lună de zile, găsea că-i mult mai frumos în fundul mării și că palat ca al lor nu-i nicăieri. (…) Când plecau cele cinci surori, cea mai mică rămânea singură lângă fereastră, le urmărea cu privirea și-i venea să plângă. Dar sirenele n-au lacrimi și, pentru asta, inima lor suferă și mai mult.

– O! De-aș împlini și eu cincisprezece ani, zicea ea, simt de pe acum ce mult am să iubesc lumea de sus și oamenii care sunt pe acolo.

Sosi în sfârșit și ziua aceea: împlini și ea cincisprezece ani.

– Acum o să pleci și tu, îi zise bunica, vino să te gătesc ca și pe surorile tale. (…).

Dacă vrei să afli cât mai multe lucruri despre mica sirenă, și despre întâlnirea ei cu tânărul prinț, citește întreaga poveste a lui Andersen.

Transcrie din text fragmentul în care este prezentată mica sirenă.*

Alege răspunsurile corecte:*

– Palatul se afla: a) într-o poieniță cu flori multicolore ;

b) pe fundul mării;

c) pe crestele unui munte.

– Fetele regelui mării erau în număr de : a) șase

b)șapte

c)cinci.

– Prințesele aveau voie să iasă la suprafață când împlineau:

doisprezece ani

douăzeci de ani

c) cincisprezece ani.

3.. Taie propozițile care nu au nici o legătură cu povestea:*

Palatul regelui mării se afla în locul cel mai adânc.

Regele avea șase fete frumoase și o soție harnică.

Fetele aveau fața albă, ochii albaștri și o coadă de pește în loc de picioare.

Fata cea mică se juca cu multe jucării printre care : un ursuleț, o caracatiță, o statuie, un peștișor auriu.

Când împlineau cincisprezece ani, fetele aveau voie să iasă la suprafața apei pentru a vedea lumea.

Fata cea mică aștepta cu nerăbdare ziua când își va putea urma surorile.

Test de evaluare

(clasa a IV-a)

Explică înțelesul cuvintelor: slută, țâfnoasă, gâlceavă, clacă.

Găsește cuvinte cu înțeles opus pentru: harnică, frumoasă, bună, modestă, împăciuitoare, miloasă, ascultătoare;

Spune ce ai descoperit?

Construiește comparații:

apă limpede ca………………………

om bun ca……………………………

fată harnică precum………………..

ochi albaștri ca……………………..

obraji roșii ca………………………..

Ce proverbe despre hărnicie și lene cunoști?

“ Fata babei și fata moșneagului” este o poveste cu tâlc. Răspunde printr-o propoziție dezvoltată care este tâlcul poveștii?

Completează rebusul următor:

A

B

Pe coloana A-B vei obține numele povestitorului de la Humule

Acordarea calificativelor:

Foarte bine:

A explicat înțelesul tuturor cuvintelor.

A găsit antonime pentru toate cuvintele și a răspuns corect la întrebare.

A construit comparațiile cerute.

A scris cel puțin trei proverbe sau zicători.

A formulat un răspuns complet la întrebare arătând care este tâlcul poveștii.

A completat rebusul dat.

Bine:

A explicat înțelesul a trei cuvinte.

A găsit antonime pentru patru cuvinte și a formulat un răspuns la întrebare având unele greșeli de acord.

A construit patru comparații.

A scris două proverbe despre hărnicie și lene.

A răspuns la întrebare cu unele greșeli de acord.

A completat corect șase grile din cele șapte date în rebus.

Suficient:

A explicat corect două cuvinte.

A găsit antonime pentru trei cuvinte fără să sesizeze ce reprezintă aceste cuvinte.

A construit trei comparații.

A scris cel puțin un proverb.

A formulat un răspuns la întrebare având greșeli de ortografie și punctuație.

A completat corect cinci grile din cele șapte ale rebusului.

BIBLIOGRAFIE

Andrei, Alexandru, Valori etice în basmul fantastic românesc, București, Societatea “Refuz Românesc”,1973

Andrei, Mariana, Introducere în literatura pentru copii, București, Editura Eminescu, 2006

Bratu, Bianca, Preșcolarul și literatura, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1977

Bîrlea, Ovidiu, Folclorul românesc, București, Editura Minerva, vol. I, 1981

Bîrlea, Ovidiu, Mica enciclopedie a poveștilor românești, București, Editura științifică și enciclopedică, 1976

Coșbuc, George, Povestiri din copilărie,-prefață, de Sergiu Cujba,București, 1896 Călinescu, G., Estetica basmului, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1965 Cernit, I. I.T. Radu, Didactica, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1993

E. Popescu, L. Vlăsceanu,

Crețu, Elvira, C. Iliescu, Îndrumîtor metodic, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1981

Silvia Nichita,

Cucoș, Constantin, Psihopedagogia, București, Editura Polirom, 1998

Donca, Margareta, Jocuri didactice utilizate pentru dezvoltarea vorbirii elevilor din clasa I, din revista „Învățământul Primar”, nr. 6/7, 1994

Husea, Rodica, Modalități de stimulare a interesului pentru lectură, din revista „Învățământul Primar”, nr. 6/7, 1994

Iorga, Nicolae, Istoria literaturii românești, București, Ediția a II-a, vol, I, 1955

Lazăr, Ioan, Literatura pentru copii, (Manuscris) în cadrul Universității „Spiru Haret’’1993

Nicola, Ioan, Pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1992

Peticeicu-Hasdeu,Bogdan, Etymologicum Magnum Romaniae (pagini alese), art. „Basm”, București, Editura Minerva, 1970

Pop, Mihai, Folclorul literar românesc, București, Editura Didactică și Pavel Ruxăndoiu, Pedagogică, 1991

Propp, V.I., Rădăcinile istorice ale basmului, București, Editura Univers, 1972

Propp, V.I., Morfologia basmului. București, Editura Univers, 1976

Rodari, Giani, Gramatica fanteziei, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1980

Săndulescu, Al., Dicționar de termeni literari, București, Editura Academiei, 1976

Stanciu, Ilie, Copilul și cartea, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1968

Stanciu, Ilie, Literatura pentru copii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1968

Stoica, Cornelia, Literatura pentru copii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1982

Eugenia Vasilescu,

Șerdean, Ioan Metodica predării limbii române la clasele I-IV, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1993

Theodorescu, Barbu, Folclorul literar românesc,București, Editura Didactică și Pedagogică, 1964

Vărzari, E.,M.Taibat Metodică – Cunoașterea mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1975

Vrabie, Gheorghe, Proza populeră românească, București, Editura Albatros, 1986

Vrabie, Gheorghe , Structura poetică a basmului, București, Editura Academiei Române, 1975

Vrabie, Parsela, Valoarea instuctiv-formativă a literaturii pentru copii, din reviste „Învățământul Preșcolar”, nr. 1/2, 1995

XXX Ghid metodologi pentru aplicarea programelor de limba și literatura română, Editura Aramis, 2002

BIBLIOGRAFIE

Andrei, Alexandru, Valori etice în basmul fantastic românesc, București, Societatea “Refuz Românesc”,1973

Andrei, Mariana, Introducere în literatura pentru copii, București, Editura Eminescu, 2006

Bratu, Bianca, Preșcolarul și literatura, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1977

Bîrlea, Ovidiu, Folclorul românesc, București, Editura Minerva, vol. I, 1981

Bîrlea, Ovidiu, Mica enciclopedie a poveștilor românești, București, Editura științifică și enciclopedică, 1976

Coșbuc, George, Povestiri din copilărie,-prefață, de Sergiu Cujba,București, 1896 Călinescu, G., Estetica basmului, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1965 Cernit, I. I.T. Radu, Didactica, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1993

E. Popescu, L. Vlăsceanu,

Crețu, Elvira, C. Iliescu, Îndrumîtor metodic, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1981

Silvia Nichita,

Cucoș, Constantin, Psihopedagogia, București, Editura Polirom, 1998

Donca, Margareta, Jocuri didactice utilizate pentru dezvoltarea vorbirii elevilor din clasa I, din revista „Învățământul Primar”, nr. 6/7, 1994

Husea, Rodica, Modalități de stimulare a interesului pentru lectură, din revista „Învățământul Primar”, nr. 6/7, 1994

Iorga, Nicolae, Istoria literaturii românești, București, Ediția a II-a, vol, I, 1955

Lazăr, Ioan, Literatura pentru copii, (Manuscris) în cadrul Universității „Spiru Haret’’1993

Nicola, Ioan, Pedagogie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1992

Peticeicu-Hasdeu,Bogdan, Etymologicum Magnum Romaniae (pagini alese), art. „Basm”, București, Editura Minerva, 1970

Pop, Mihai, Folclorul literar românesc, București, Editura Didactică și Pavel Ruxăndoiu, Pedagogică, 1991

Propp, V.I., Rădăcinile istorice ale basmului, București, Editura Univers, 1972

Propp, V.I., Morfologia basmului. București, Editura Univers, 1976

Rodari, Giani, Gramatica fanteziei, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1980

Săndulescu, Al., Dicționar de termeni literari, București, Editura Academiei, 1976

Stanciu, Ilie, Copilul și cartea, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1968

Stanciu, Ilie, Literatura pentru copii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1968

Stoica, Cornelia, Literatura pentru copii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1982

Eugenia Vasilescu,

Șerdean, Ioan Metodica predării limbii române la clasele I-IV, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1993

Theodorescu, Barbu, Folclorul literar românesc,București, Editura Didactică și Pedagogică, 1964

Vărzari, E.,M.Taibat Metodică – Cunoașterea mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1975

Vrabie, Gheorghe, Proza populeră românească, București, Editura Albatros, 1986

Vrabie, Gheorghe , Structura poetică a basmului, București, Editura Academiei Române, 1975

Vrabie, Parsela, Valoarea instuctiv-formativă a literaturii pentru copii, din reviste „Învățământul Preșcolar”, nr. 1/2, 1995

XXX Ghid metodologi pentru aplicarea programelor de limba și literatura română, Editura Aramis, 2002

PROIECT DIDACTIC

CLASA: a III-a

ARIA CURRICULARĂ: Limbă și comunicare

OBIECTUL: Limba și literatura română

SUBIECTUL: ,,Făt-Frumos din lacrimă”, după Mihai Eminescu

UNITATEA DE ÎNVAȚARE: Primăvara

TIPUL LECȚIEI: predare-învatare

OBIECTIVE CADRU:

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral;

Dezvoltarea capacității de exprimare orala;

Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

să desprindă informații de detaliu dintr-un mesaj ascultat;

să distingă sensul cuvintelor într-un enunț;

2.2. să pronunțe clar si corect enunțuri;

3.2. să desprindă informații esențiale dintr-un text citit;

3.4. să citească în ritm propriu un text nou de mică întindere;

3.5. să manifeste interes pentru lectură.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

cognitive:

O1: să citească textul corect, conștient și expresiv;

O2: să explice cuvintele necunoscute și să alcatuiască enunțuri cu ajutorul acestora;

O3: să răspundă la întrebări legate de conținutul textului;

O4: să folosească tonul potrivit, cerut de semnele de punctuație;

O5: să identifice titlul și autorul textului.

afective:

O6: să participle cu interes la lecție;

O7: să-și formeze un stil propriu, disciplinat și eficient;

psihomotorii:

O8: să-și adapteze ținuta și efortul fizic specifice activității desfășurate.

STRATEGII DIDACTICE:

expozitiv;

dialogat;

bazate pe activitatea de cooperare a elevilor;

METODE ȘI PROCEDEE:

explicația;

conversația euristică;

problematizarea;

ciorchinele.

MATERIAL DIDACTIC:

fișe de lucru;

planșă didactică.

FORME DE EVALUARE:

formativă – prin analiza și motivarea răspunsului;

sumativă – prin aprecierea finală asupra obiectivelor.

MATERIAL BIBLIOGRAFIC:

,,Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba și literatura română”;

,, Limba și literatura română”, manual pentru clasa a III-a, Ed. Aramis,2005;

,, Să dezlegăm tainele textelor literare”,clasa a III-a, Carmen Iordăchescu, Pitești, 2004;

,, Curriculum Național” – programa școlară pentru clasa a III-a

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

I. Moment organizatoric

Organizarea colectivului de elevi. Asigurarea climatului de încredere reciprocă între învățător și elevi pentru reușita actului didactic.

II.Reactualizarea cunoștințelor

Verificarea temei calitativ și cantitativ. Fiecare elev își va autoevalua modul de lucru. Se vor corecta eventualele greșeli.

III. Captarea atenției (spargerea gheții)

Se citește basmul”Făt-Frumos din lacrimă”. Se poartă discuții legate despre ,, tema basmului”.

IV. Anunțarea subiectului și a obiectivelor

Astăzi vom studia basmul,, Făt-Frumos din lacrimă”,după Mihai Eminescu. Scriem pe tablă și în caiete titlul și autorul basmului.

Dacă veți fi suficient de atenți, la sfârșitul orei veți fi capabili să:

citiți textul;

întelegeți sensul cuvintelor noi;

răspundeți la întrebări legate de text.

V. Dirijarea învățării

Citirea model a textului;

Conversația după prima citire: ( Care este titlul textului? De cine este scris textul? Despre ce se vorbește în text?)

Citirea textului în gând, în ritm propriu;

Citirea textului cu voce tare;

Explicarea cuvintelor necunoscute ( pădure neagră, a se mânia, a cuteza, a se piti, duios etc.);

Elevii sunt solicitați să răspundă la întrebări legate de text ( Care sunt personajele textului? Când se petrece întâmplarea? De ce se considera Genarul înfrânt? Cum încearca Mama -Pădurilor să-l pedepsească pe Făt-Frumos? Care este semnificația acestui basm?);

– Se citește textul pe roluri.

VI. Obținerea performanței și asigurarea feed-back-ului

Se rezolvă pe culegerea ,,Să dezlegam tainele textelor literare” următoarele exerciții:

Marchează răspunsurile potrivite:

Timpul când se petrece întâmplarea:

* în mijlocul iernii * la sfârșitul iernii * în mijlocul verii

Personajele basmului sunt:

* ghiocelul * Făt-Frumos * moș Omăt

* moș Ger * Genarul * soarele

* IleanaCosânyeana * o gâză * pisica

VII. Asigurarea retenției și a transferului

Se recomandă elevilor să citească integral textul pentru ora viitoare. Sunt rugați să citească din culegerea ,,Să dezlegăm tainele textelor literare”, ,,Reține!”.

Se fac aprecieri asupra desfășurări lecției.

Numele_________________ Data_________________

FIȘĂ DE EVALUARE

(clasa a II-a)

Cenușăreasa

Fata rămase tare necăjită.

Deodată, o mică stea căzătoare a coborât din cer. Zâna începu să rostească cuvinte magice. Ea preschimbă șoriceii în cai și veverițele în servitori. Un dovleac mare a devenit o caleașcă minunată.

Ochii Cenușăresei străluceau ca două stele.

Zâna îi spuse că atunci când orologiul va bate miezul nopții trebuie să plece. Vraja se va rupe.

Nume__________________ Data__________________

FIȘĂ DE EVALUARE

(clasa a III-a)

Mica sirenă

de Hans Christian Andersen (fragmente)

Departe, departe, în largul mării, apa-i albastră ca floarea albăstrelelor, limpede precum cel mai curat cristal și așa de adâncă încât niciodată vreo ancoră nu i-a dat de fund și ar trebui să pui nenumărate turnuri de biserici unele peste altele, ca să poți ajunge din fund până la suprafața apei.

Acolo locuiește poporul mării. (…) în locul cel mai adânc se află palatul regelui mării. (…)

De multă vreme regele mării era văduv și mama lui bătrână îngrijea de casă. Era o femeie deșteaptă (…) și vrednică de toată lauda pentru grija ce purta față de cele șase prințese, nepoatele ei, care de care mai frumoasă.

Cea mai mică însă era mai drăgălașă decât toate; avea fața albă și rumenă cum e foaia de trandafir și ochii albaștri ca albastrul cerului; dar n-avea picioare: trupușorul ei ca și al celorlalte surori se sfârșea printr-o coadă de pește. (…) Era o copilă ciudată, gânditoare și tăcută. Pe când surorile ei se jucau cu lucruri de tot felul, găsite de la corăbii scufundate, ei îi plăcea să împodobească o statuie mică de marmură care înfățișa un prea frumos băiat. O așezase sub o salcie trandafirie care-o învelea într-o umbră violetă. Cea mai mare plăcere a ei era să asculte povestiri despre lumea unde trăiesc oamenii. (…)

– Când vei împlini cincisprezece ani, îi zicea bunica, o să-ți dau voie să te ridici la suprafața mării și să stai pe stâncă la lumina lunii, să vezi trecând corăbiile mari și să cunoști pădurile și orașele. (…)

Când una dintre surori ieșea pentru întâia oară la suprafața apei, ea rămânea întotdeauna fermecată de lucrurile noi ce le vedea; dar după ce se făcea mare și putea oricând să iasă la lumina de afară, nu mai simțea nimic din farmecul dintâi; așa că, după o lună de zile, găsea că-i mult mai frumos în fundul mării și că palat ca al lor nu-i nicăieri. (…) Când plecau cele cinci surori, cea mai mică rămânea singură lângă fereastră, le urmărea cu privirea și-i venea să plângă. Dar sirenele n-au lacrimi și, pentru asta, inima lor suferă și mai mult.

– O! De-aș împlini și eu cincisprezece ani, zicea ea, simt de pe acum ce mult am să iubesc lumea de sus și oamenii care sunt pe acolo.

Sosi în sfârșit și ziua aceea: împlini și ea cincisprezece ani.

– Acum o să pleci și tu, îi zise bunica, vino să te gătesc ca și pe surorile tale. (…).

Dacă vrei să afli cât mai multe lucruri despre mica sirenă, și despre întâlnirea ei cu tânărul prinț, citește întreaga poveste a lui Andersen.

Transcrie din text fragmentul în care este prezentată mica sirenă.*

Alege răspunsurile corecte:*

– Palatul se afla: a) într-o poieniță cu flori multicolore ;

b) pe fundul mării;

c) pe crestele unui munte.

– Fetele regelui mării erau în număr de : a) șase

b)șapte

c)cinci.

– Prințesele aveau voie să iasă la suprafață când împlineau:

doisprezece ani

douăzeci de ani

c) cincisprezece ani.

3.. Taie propozițile care nu au nici o legătură cu povestea:*

Palatul regelui mării se afla în locul cel mai adânc.

Regele avea șase fete frumoase și o soție harnică.

Fetele aveau fața albă, ochii albaștri și o coadă de pește în loc de picioare.

Fata cea mică se juca cu multe jucării printre care : un ursuleț, o caracatiță, o statuie, un peștișor auriu.

Când împlineau cincisprezece ani, fetele aveau voie să iasă la suprafața apei pentru a vedea lumea.

Fata cea mică aștepta cu nerăbdare ziua când își va putea urma surorile.

Test de evaluare

(clasa a IV-a)

Explică înțelesul cuvintelor: slută, țâfnoasă, gâlceavă, clacă.

Găsește cuvinte cu înțeles opus pentru: harnică, frumoasă, bună, modestă, împăciuitoare, miloasă, ascultătoare;

Spune ce ai descoperit?

Construiește comparații:

apă limpede ca………………………

om bun ca……………………………

fată harnică precum………………..

ochi albaștri ca……………………..

obraji roșii ca………………………..

Ce proverbe despre hărnicie și lene cunoști?

“ Fata babei și fata moșneagului” este o poveste cu tâlc. Răspunde printr-o propoziție dezvoltată care este tâlcul poveștii?

Completează rebusul următor:

A

B

Pe coloana A-B vei obține numele povestitorului de la Humule

Acordarea calificativelor:

Foarte bine:

A explicat înțelesul tuturor cuvintelor.

A găsit antonime pentru toate cuvintele și a răspuns corect la întrebare.

A construit comparațiile cerute.

A scris cel puțin trei proverbe sau zicători.

A formulat un răspuns complet la întrebare arătând care este tâlcul poveștii.

A completat rebusul dat.

Bine:

A explicat înțelesul a trei cuvinte.

A găsit antonime pentru patru cuvinte și a formulat un răspuns la întrebare având unele greșeli de acord.

A construit patru comparații.

A scris două proverbe despre hărnicie și lene.

A răspuns la întrebare cu unele greșeli de acord.

A completat corect șase grile din cele șapte date în rebus.

Suficient:

A explicat corect două cuvinte.

A găsit antonime pentru trei cuvinte fără să sesizeze ce reprezintă aceste cuvinte.

A construit trei comparații.

A scris cel puțin un proverb.

A formulat un răspuns la întrebare având greșeli de ortografie și punctuație.

A completat corect cinci grile din cele șapte ale rebusului.