Tematicile lucr ărilor științifice din prezentul volum țin de domeniile sistemului de drept: drept civil, drept penal, drept internaț ional, drept al… [600117]

ISSN 1857-2081

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

SSTTUUDDIIAA UUNNIIVVEERRSSIITTAATTIISS

Revistă științifică

SERIA
Științe
sociale • Asistență Socială
• Sociologie
• Drept
• Jurnalism
• Științe ale Comunică rii
• Științe Politice

Fondată în anul 2007

Chișinău Nr.3(23)
CEP USM 2009

Tematicile lucr ărilor științifice din prezentul volum țin de domeniile sistemului de drept: drept civil, drept penal,
drept internaț ional, drept al rela țiilor economice externe etc.; științelor politice: sisteme politice, relaț iile interna ționale
ale Republicii Moldova, integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană ș.a.; asisten ței sociale și sociologiei; de
domeniul mass-media și al științelor comunic ării.
Volumul include articole ai c ăror autori reprezint ă diferite instituț ii științifice atât din țară, cât și de peste hotare.

Articolele incluse în prezentul volum au fost recomandate de catedre, consiliile profesorale
ale facult ăților, consiliile științifice ale instituț iilor în cadrul c ărora activeaz ă autorii,
recenzate de speciali ști în domeniu și aprobate spre publicare de c ătre Senatul USM
(proces-verbal nr.8 din 26 mai 2009).

Adresa redac ției:
str. A.Mateevici, 60
MD2009, Chi șinău, Republica Moldova
Tel. (37322) 577414; 577442; FAX (37322) 577440 e-mail: [anonimizat]

www.usm.md/start.aspx?text=339 © Univ ersitatea de Stat din Moldova,
2009

Redactor- șef

Maria BULGARU, profesor uni versitar, docto r habilitat

Colegiul de redac ție

Gheorghe AVORNIC, profesor uni versitar, doctor habilitat
Elena ARAM Ă, profesor universitar, doctor habilitat
Sergiu BRÎNZ Ă, profesor universitar, doctor habilitat
Alexandru COJUHARI, profesor un iversitar, doctor habilitat
Eugenia COJOCARI, profesor universitar, doctor habilitat
Violeta COJOCARU, conferen țiar universitar, doctor habilitat
Ioan HUM Ă, profesor universitar, doctor (Universitatea „Danubius” din Gala ți, România)
Toader TUDOREL, doctor (Curtea Constitu țională din Bucure ști, România)
Vasile CUJB Ă, conferen țiar universitar, doctor
Valeriu MO ȘNEAGA, profesor univers itar, doctor habilitat
Victor SACA, profesor uni versitar, doctor habilitat
Constantin MARIN, conferențiar universitar , doctor habilitat
Mihail GUZUN, conferen țiar universitar, doctor
Natalia GOIAN, conferen țiar universitar, doctor
Valentin DOROGAN, conferen țiar universitar, doctor
Dan H. FELLNER (Universitatea de Stat din Arizona, SUA)

Coordonatori

Leonid GORCEAC, conferen țiar universitar, doctor
Raisa CREȚ U
Lilia CEBAN
Redactori literari

Ariadna STRUNGARU (limba român ă)
Valentina MLADINA (limba rus ă)
Dumitru MELENCIUC, conferen țiar universitar, doctor (limba englez ă)
Anatol LEN ȚA, conferen țiar universitar, doc tor (limba francez ă)

Asistență computerizat ă

Alina LÂSÂI

ÎNDRUMAR PENTRU AUTORI

Articolele prezentate vor reflecta realiz ările științifice obținute în ultimii ani în cadrul catedrelor, centrelor și
laboratoarelor de cercet ări științifice ale USM, a institu țiilor științifice din afara USM și în colaborare cu acestea.
Articolele trebuie s ă fie însoțite de rezumate: în limba francez ă sau englez ă – pentru articolele scrise în limba
română; în limbile român ă și engleză sau francez ă – pentru articolele scrise în limba rus ă; în limba român ă –
pentru articolele scrise în alte limbi.
O persoană poate fi autor sau coautor la un singur articol în cadrul fiec ărui număr al revistei.
Articolul (pân ă la 15 pagini) trebuie scris clar, succint, f ără corectări și să conțină data prezent ării. Materialul
cules la calculator în editorul Word se prezint ă pe dischetă împreună cu un exemplar imprimat (cu contrast bun),
semnat de to ți autorii. Pentru rela ții suplimentare se indic ă telefoanele de la serviciu și domiciliu ale unuia din autori.
Articolele se vor prezenta cu cel pu țin 30 de zile înainte de luna în care va fi scos de sub tipar volumul, în
blocul 2 (Anex ă) al USM, biroul 21: Raisa Cre țu, șef. secție, DCI (tel.57.74.42), sau Lilia Ceban, specialist coord., DCI
(tel.57.74.40).
Structura articolului:
TITLUL (se culege cu majuscule).
Prenumele și NUMELE autorilor (complet);
Afilierea (catedra sau LC Ș – pentru colaboratorii universit ății, instituția – pentru autorii sau coautorii din afara
USM).
Rezumatele (până la 200 de cuvinte).
Textul articolului (la 1,5 interval, corp – 12, încadrat în limitele 160×260 mm2).
Referințe
Figurile, fotografiile și tabelele se plaseaz ă nemijlocit dup ă referința respectivă în text sau, dacă autorii nu dispun
de mijloace tehnice necesare, pe foi aparte, indicându-se locul plas ării lor în text. În acest caz, desenele se execut ă în
tuș, cu acurate țe, pe hârtie albă sau hârtie de calc; parametrii acestora nu vor depăș i mai mult de dou ă ori
dimensiunile lor reale în text ș i nici nu vor fi mai mici decât acestea; fotografiile trebuie s ă fie de bun ă calitate.
Sub figur ă sau fotografie se indic ă numărul de ordine și legenda respectiv ă.
Tabelele se numeroteaz ă și trebuie s ă fie însoțite de titlu.
În text referin țele se numeroteaz ă prin cifre încadrate în paranteze p ătrate (de exemplu: [2], [5-8]) și se prezint ă la
sfârșitul articolului într-o list ă aparte în ordinea apariț iei lor în text. Referin țele se prezint ă în modul urm ător:
a) articole în reviste și în culegeri de articole: numele autorilor, titlul articolului, denumirea revistei (culegerii) cu
abrevierile acceptate, anul edi ției, volumul, num ărul, paginile de început și sfârșit (ex.: Zakharov A., Müntz K.
Seed legumanis are expressed in Stamens and vegetative legumains in seeds of Nicotiana tabacum L. // J. Exp.
Bot. – 2004. – Vol.55. – P.1593-1595);
b) cărțil
e: numele autorilor, denumirea complet ă a cărții, locul edit ării, anul edit ării, numărul total de pagini (ex.:
Смирнова О.В. Структура травяного покрова широколистных лесов . – Москва: Наука , 1987. – 206 с.);
c) referințele la brevete (adeverin țe de autor): în afar ă de autori, denumire și număr se indic ă și denumirea,
anul și numărul Buletinului de inven ții în care a fost publicat brevetul (ex.: Popescu I. Procedeu de ob ținere a
sorbentului mineral pe baz ă de carbon / Brevet de inven ție nr.588 (MD). Publ. BOPI, 1996, nr.7);
d) în cazul tezelor de doctorat, referin țele se dau la autoreferat, nu la tez ă (ex.: Karsten Kling. Influenț a instituțiilor
statale asupra sistemelor de ocrotire a s ănătății / Autoreferat al tezei de doctor în științe politice. – Chișin ău, 1998.
– 16 p.).
Lista referinț elor trebuie s ă se încadreze în limite rezonabile.
Nu se accept ă referințe la lucrările care nu au ie șit încă de sub tipar.

Articolele prezentate f ără respectarea stilului ș i a normelor gramaticale, a cerin țelor expuse anterior, precum și
cu întârziere vor fi respinse.

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

CONFERIN ȚA ȘTIINȚIFICO-PRACTIC Ă
„10 ANI AI ÎNV ĂȚĂMÂNTULUI ÎN ASISTEN ȚĂ SOCIAL Ă:
REALIZĂRI, PROBLEME ȘI PERSPECTIVE DE SOLU ȚIONARE”

On November 14, 2008, Moldova State University (MSU) hosted the Scientific Practical Conference “10
years of Social Work Education: Accomplishments, Problems and Perspectives”. The participants addressed a range of issues concerning the implementation of social policies, reforms in the domain of social work,
training of staff for the social assistance system, es tablishment of an inter-ins titutional collaboration and
others. The conference brought together the academic community, public authorities and NGOs involved in
the process of social workers’ training.
The activities of the academic staff in the domain w as highly praised by Professor Gheorghe Ciocanu,
rector of the MSU; Valentina Buliga, head of the Par liament’s Commission for Social Protection, Healthcare
and Family; Lucia Gavrilita, deputy minister of Social Protection, Family and Child; Anatol Danila, consultant
of the Ministry of Education and Yout h; Svetlana Chifa, head of the M unicipal Division of Children’s Rights
Protection; deans and heads of departments of the Alecu Russo State University in Balti, Ion Creanga State
Pedagogic University, Free Internationa l University of Moldova, Cahul College; directors of NGOs providing
social assistance services; experts and professors from Romania (C.Muresan), USA (D.Harisson, John Meyer),
Germany (D.Gross), Netherlands (B.Kriestensen).
The articles presented below have b een worked out on the basis of the presentations and speeches held
within the Conference.

La 14 noiembrie 2008 la Universitatea de Stat din Moldova a fost organizat ă Conferin ța științifico-
practică „10 ani ai învăță mântului în Asisten ță Socială: realizări, probleme și perspective de solu ționare”. În
cadrul Conferinț ei au fost examinate un șir de aspecte legate de realizarea politicilor sociale, a reformelor în
domeniul asisten ței sociale, de formarea resurselor umane pentru sistemul de asisten ță socială , de stabilirea
colaborărilor interinstitu ționale etc. La acest for au par ticipat mediile academice, autorit ățile publice, ONG-
urile implicate în preg ătirea asisten ților sociali.
Cu mesaje de înalt ă apreciere a activit ăților desfășurate de cadrele didactice din domeniu au venit: Gheorghe
Ciocanu, rector al USM, prof. univ.; Valentina Buliga, pre ședinte al Comisiei Parlamentare pentru Protec ție
Socială, Sănătate și Fami
lie; Lucia Gavrili ță, viceministru al Ministerului Protec ției Sociale, Familiei și
Copilului; Anatol D ănilă, consultant la Ministerul Educa ției și Tineretului; Svetlana Chifa, șef al Direc ției
Municipale de Protec ție a Drepturilor C opilului, decani și șefi de catedre ai universit ăților „A.Russo” din B ălți
și „I.Creang ă” din Chiș inău, ai Universit ății Libere Interna ționale din Moldova, ai Colegiului din Cahul,
directori ai ONG-urilor prestatoare de servicii de asisten ță socială, experți și profesori din România, SUA,
Germania, Olanda.
5

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

ÎNVĂȚĂ MÂNTUL ÎN ASISTEN ȚA SOCIAL Ă ÎN REPUBLICA MOLDOVA:
REALIZ ĂRI ȘI PROBLEME
(Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universit ății de Stat din Moldova la 10 ani de activitate)
Maria BULGARU
Catedra Asisten ță Socială

In this article, the author starts with the axiom that social work represents one of the conditions for the well
development of the democratic society, being a specific model of social protection of people and their rights. The article
provides an analysis of the stages of social work ins titutionalization since the proclamation of the independence of
Moldova in 1991, by emphasizing the most important achievements related to the development of the legal/legislative
and institutional framework, assistance services system, training of staff. Particular attentio n was paid to the problem of
training of professional social workers through the high er education system, which wa s represented by Moldova State
University, which, starting 1998, has been preparing specialists in the domain of social work. At present the Faculty of
Sociology and Social Work (FSSW) hosts more than 800 students, future social workers, who study for the Bachelor degree and the two Master’s degree programs – „Childhood Studies” (within the frameworks of the Children’ Rights Education Development in Moldova and Serbia Tempus Project) and „Managing Justice in the Community”.
While pointing out the ma in accomplishments obtained in those 10 year s of FSSW’s activity through the reform of
the university curriculum, in compliance with the European standards, the author also explores a range of problems which affect the quality of social assistance today, such as – weak incorporation of you ng specialists with university
studies in the labor market, lack of a national strategy for the training of employees from all structures of the social
assistance system through the development of various form s of study and offering opportunities for studies (paid and
free of charge) to all those who are motiv ated to work in this domain; lack of a National Evaluation and Accreditation
Commission for all the instit utions operating in the field of social assistance services an d the systematic accreditation of
the involved personnel, which would bring together competent representatives of the higher education academic
community and specialists of the Ministry of Social Protection, Family and Child.

Actualmente, asisten ța socială a devenit una dintre condi țiile bunului mers al societ ății democratice, dat
fiind că ea reprezint ă un model specific de protejare social ă a indivizilor și a drepturilor omului. Menirea
asistenței sociale const ă în a asigura adaptarea persoanelor la societatea în care tră iesc, în a contribui la
formarea unei societ ăți incluzive pentru to ți cetăț enii ei, la sus ținerea și dezvoltarea solidarit ății, relațiilor
dintre diferite clase, grupuri sociale, consolidarea lor în rezolvarea problemelor de importan ță națională/
statală. Tocmai din aceast ă perspectiv ă asistența socială a devenit o necesitate recunoscut ă în prezent de
majoritatea guvernelor lumii, inclus iv de Guvernul Republicii Moldova.
Odată cu proclamarea independen ței, în Republica Moldova începe o perioad ă de reform ă a sistemului de
protecție socială, care, drept urmare, a suferit cele mai multe schimb ări. Este adev ărat, că o parte din ele se
succedau prea repede, veneau în contradic ție cu realit ățile din țară, dar aceasta este dialectica oric ărei schimbă ri.
Anii ce s-au scurs după proclamarea independen ței Republicii Moldova au fost marca ți de importante
realizări în ceea ce priveș te dezvoltarea cadrului juridic ș i instit
uțional al asisten ței sociale, sistemului de
servicii de asisten ță socială , formarea resurselor umane.
Cât privește dezvoltarea cadrului juridic, în aceast ă perioadă au fost adoptate un șir de legi (organice și
ordinare), strategii, programe, orientate spre stabilirea structurii sistemului na țional de protec ție socială,
precum și a mijloacelor de ocrotire și protecție. În contextul celor expuse, un pas esenț ial în dezvoltarea
sistemului de protec ție socială l-a constituit adoptarea Legii asisten ței sociale, nr.547-XV din 25.12.2003,
care stabile ște: principiile și obiectivele asisten ței sociale; dreptul la asisten ță socială; categoriile de beneficiari
ai acesteia; presta țiile și serviciile de asisten ță socială; organizarea ș i funcționarea sistemului de asisten ță
socială la nivel central, teritorial și local; cerin țele față de personalul din sistemul de asistență socială .
Odată cu consolidarea capacităț ilor institu ționale prin crearea în 2006 a Ministerului Protec ției Sociale,
Familiei și Copilului (MPSFC), asisten ța socială a devenit un obiectiv prioritar și mult mai extins în cadrul
strategiilor naț ionale de dezvoltare. Astfel, Strategia na țională de dezvoltare pentru anii 2008-2011 include
o serie de activit ăți orientate spre dezvoltarea re țelei de servicii sociale, dezvoltarea asisten ței sociale pro-
6

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

fesioniste, reformarea sistemului reziden țial de îngrijire, reformar ea sistemului de protec ție socială a persoanelor
cu dizabilit ăți etc.
A fost fortificat, de asemenea, cadrul legislativ și normativ cu referin ță la fenomenul violen ței domestice
și egalității șanselor, traficului de fiin țe umane.
O importan ță deosebită pentru protec ția drepturilor copilului o are Strategia Na țională de Reformare a
Sistemului Reziden țial de Îngrijire a Copilului, adoptată prin Hot ărârea Guvernului nr.784 din 09.07.2007,
care și-a propus să schimbe paradigma învechit ă de institu ționalizare a copiilor, s ă dezvolte servicii noi de
îngrijire, care vor asigura posibilitatea copilului de a cre ște în mediul familial.
O altă paradigm ă depășită de timp este schimbat ă de Legea cu privire la ajutorul social, nr. 133-XVI din
13 iunie 2008. Aceast ă lege prevede c ă oferirea ajutorului social se va realiza nu în baza principiului apar-
tenenței la o anumit ă categorie, ci în baza celui al evalu ării veniturilor familiei, adic ă în baza testă rii mijloa-
celor de trai, ceea ce va corespunde scopului general al asisten ței sociale ș i va avea drept impact acordarea
prestațiilor sociale celor mai nevoia șe pături ale popula ției. Înt reaga activitate de evaluare și stabilire a
beneficiarilor va reveni, desigur, asisten ților sociali.
Cele men ționate demonstreaz ă că eforturile depuse în vederea ajust ării legisla ției în domeniul protec ției
sociale la standardele UE au fost insistente, iar de mararea reformelor sociale respective conform cadrului
legislativ adoptat au cunoscut un dinamism pozitiv. Cu toate acestea, cre șterea segmentului de popula ție, ale
cărui venituri nu acoper ă minimul de existen ță, sporirea continu ă a exodului for ței de munc ă tinere și
calificate, deteriorarea valorilor familiale, când tot mai mul ți copii ră mân fără îngrijire p ărintească, fiind
expuș i diferitelor riscuri sociale (alcoolism, droguri, abuz, trafic de pers oane etc.), permit s ă concluzion ăm că
eficiența măsurilor întreprinse nu este cea dorit ă.
Ca parte component ă a sistemului de protec ție socială, asistența socială reprezint ă un mod operativ de
punere în aplicare a programelor de sprijin prin multiple și diverse servicii sociale , destinate celor afla ți în
dificultate. Printre serviciile de asisten ță socială relativ mai dezvoltate de sectorul public /guvernamental
(MPSFC, MET, Direc ția Municipal ă de Protec ție a Drepturilor Copilului, Direc ția General ă a Municipiului
Chișinău etc.) sunt cele adresate protec ției familiei și copilului, persoanelor cu dizabilit ăți, persoanelor în
vârstă , persoanelor s ărace.
Un șir de servicii de alternativ ă, în special pentru copiii afla ți în dificultate, sunt dezvoltate de sectorul
neguvernamental , susținute de diverse organiza ții internaționale (Centre de plasament temporar, Centre de zi,
Centre de reabilitare, Case de copii de tip familie etc.). Din aceast ă perspectiv ă, se cere a fi men ționată
experiența organiza țiilor UNICEF, FISM, Every Child, „Salva ți Copiii”, „Amici dei Bambini”, „Pro.Do.Cs”,
a Centrului Na țional de Prevenire a Abuzului fa ță de Copii, a Centrului de zi „Speran ța” din municipiul
Chișinău și altele. Pân ă în prezent sunt însă foarte pu ține la num ăr serviciile de asisten ță socială în comunit ățile
rurale. Aceste servicii lipsesc totalmente în școli și spitale. Prezen ța lor este mic ă în maternit ăți, penitenciare
și în alte institu ții.
Un șir de dificult ăți cu car
e se confrunt ă sistemul de servicii de asisten ță socială ține de lipsa asisten ților
sociali profesioni ști, care posed ă o pregătire special ă în cadrul institu țiilor de înv ățământ. Din aceast ă
perspectiv ă, o component ă important ă a reformei sistemului de asisten ță socială, inițiată după declararea
independen ței Republicii Moldova, ține de formarea resurselor umane , a personalului capabil s ă dezvolte
activități specializate de interven ție, de preg ătirea specialiș tilor în instituț iile de înv ățământ superior și mediu
de specialitate (colegii). Or, dat fiind faptul c ă activităț ile desfășurate de asisten ții sociali sunt extrem de
variate și complicate (identific ă persoanele ce au nevoie de ajutor sociomedical, juridic, psihologic, material;
contribuie la integrarea activit ăților diferitelor organiza ții și instituții statale și nestatale în oferirea suportului
segmentelor de popula ție în dificultate, desf ășoară activități cu persoanele cu dizabilit ăți, dependente de
drog, infectate HIV/SIDA, cu minorii delincven ți etc.), este necesar ca ei s ă posede o preg ătire special ă, un
vast orizont ș tiințific, abilit ăți practice de aplicare a metodologiei asisten țiale științifice pentru a face fa ță
sarcinilor profesionale.
Problema preg ătirii personalului specializat în asisten ță socială, pe plan interna țional, are o istorie de peste
100 de ani. Ea a fost pus ă pentru prima dată în anul 1893 în cadrul unui Congres interna țional al asocia țiilor
de binefacere, prima școală de asisten ță socială fiind deschis ă la New York în 1897. Actualmente, în lume
există sute de școli superioare de asisten ță socială și facultăți specializate în universit ăți care preg ătesc
profesioni ști pentru sfera social ă. În majoritatea ță rilor învățământul în domeniul asisten ței sociale este
finanțat de stat. Exist ă, desigur, ș i m ultiple institu ții de învăță mânt private.
7

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Cu referire la Republica Moldova, men ționăm că pe la mijlocul anilor `90 în țara noastr ă nu se ș tia aproape
nimic despre serviciile de asisten ță socială, acestea fiind identificate cu asigur ările sociale, indemnizaț iile etc.
Astfel, noi, o echip ă de profesori de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Pedagogic ă
de Stat „I.Creang ă”, Universitatea Pedagogic ă de Stat „A.Russo” din B ălți, am cerut ajutorul UNICEF, cea
mai popular ă instituție de finan țare interna țională de pe atunci (în frunte cu Rezidentul Ștefan Toma), care
ne-a organizat mai multe cu rsuri de instruire, deplas ări în ță rile europene, unde am v ăzut concret ce presupune
asistența socială și care sunt beneficiile ei. Atunci am remarcat c ă prin aplicarea acestui serviciu, cu cheltuieli
mult mai mici, se pot rezolva probleme majore, serioase. De la primele trepte de preg ătire i-am avut al ături și
pe excelen ții profesori din România E.Zamfir, C.Zamfir, R.Ghe țâu, I.Bădescu, I.Mă rginean, P.Abraham
(Universitatea din Bucure ști), L.Popescu, M.Roth (Universitatea Babe ș-Bolyai din Cluj-Napoca), Șt.Buzărnescu
(Universitatea de Est din Timi șoara), G.Poede, V.Miftode (Universitatea „Al.I. Cuza” din Ia și) și alții, cărora
le aducem
profunda noastr ă recunoș tință pentru contribu ția deosebit ă în elaborarea curriculei universitare la
asistența socială și sociologie în conformitate cu standardele europene.
În Republica Moldova, începutul institu ționalizării asisten ței sociale în înv ățământ ține de anul 1998, când
pentru prima dat ă profesia de asistent social a fost inclus ă în Nomenclatorul specialit ăților pentru preg ătirea
cadrelor în institu țiile de înv ățământ superior. Prima grup ă de 17 studenț i a fost înmatriculat ă la aceast ă
specialitate în acela și an la Universitatea de Stat din Moldova. Ulterior, preg ătirea speciali știlor în domeniul
asistenței sociale a fost ini țiată la Universitatea Pedagogic ă de Stat „A.Russo” din B ălți, Universitatea
Pedagogic ă de Stat „I.Creang ă”, Universitatea Liber ă Internațională din Moldova, Universitatea din Comrat,
colegiile pedagogice din Cahul, Orhei, Soroca.
E de men ționat faptul c ă actualmente asisten ța socială se studiaz ă nu doar la facult ățile specializate, dar și
la alte facult ăți. De
exemplu, la USM aceast ă disciplin ă se studiaz ă la facult ățile Relații Interna ționale,
Științe Politice și Administrative; Jurnalism și Științe ale Comunică rii. Speram ca acest exemplu s ă fie urmat
și de facult ățile Psihologie și Științe ale Educaț iei, Drept, Științe Economice și altele, ai c ăror speciali ști vor
fi implica ți nemijlocit în dezvoltarea capacit ăților de incluziune social ă.
Pe parcursul celor 10 ani ce s-au scurs de la deschiderea specialit ății de asisten ță socială, viața Facultății
de Sociologie și Asistență Socială din cadrul USM a stat sub semnul ritmurilor intense ale timpului social,
ale căutărilor și acumulă rilor profesionale. A ș menționa în special eforturile depuse de colectivul profesoral
întru crearea unei frumoase imagini a Facult ății de Sociologie și Asistență Socială prin racordarea procesului
de instruire la standardele europene, la cerin țele Pro cesului de la Bologna; prin realiz ările pe tărâmul științific
(susținerea tezelor de doctor ș i doctor habilitat), editarea mai multor manuale ș i monografii; prin stabilirea
parteneriatelor cu universit ățile și colegiile implicate în preg ătirea asisten ților sociali, cu administra ția
publică și organiza țiile neguvernamentale; prin dezvoltarea rela țiilor de colaborare cu institu țiile de profil de
peste hotarele Republicii Moldova (România, Suedia, Mare a Britanie, Germania, Belg ia, SUA, Canada etc.);
prin implementarea unui șir de proiecte, ob ținute prin concurs și finanțate de UNICEF, Tempus-TACIS,
INTAS, AUF ș i alte organiza ții internaționale.
În cei 10 ani de activitate Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a făcut un pas esen țial de la virtual
spre real, afirmându-se ca o zon ă a succesului, atractivitatea profesiei de asistent social fiind viu ilustrat ă
actualmente și de cei 853 studen ți de la ciclul I, de cele dou ă programe de specializare la masterat (ciclul II) –
„Studii ale copil ăriei” (în cadrul Proiectului Tempus-TACIS „Dezvo ltarea instruirii în drepturile copilului −
Moldova și Serbia”, realizat în parteneriat cu Universitatea Liber ă din Berlin) și „Administrarea justi ției în
comunitate”, la care studiaz ă 36 de persoane.
Analizând con ținutul Planului de înv ățământ, constat ăm că studiul asisten ței sociale reprezint ă un proces
complicat de însu șire a cuno ștințelor teoretice și de formare a deprinderilor practice în cadrul unui set divers
de discipline: de pregătire general ă (tehnologii informa ționale și de comunicare, statistic ă socială, limbi
străine, discipline socioumanistice: economi e, drept, politologie, filosofie etc.); de specialitate (teoria asisten ței
sociale , metode și tehnici în asisten ța socială, sociologie, metodologia cercetă rii sociale, psihologie, psiho-
terapii și terapii de familie, defectologie și logopedie, medicin ă socială, politici sociale, managementul
serviciilor sociale etc.); de specializare (asistența socială a familiei și copilului, asisten ța socială a tinerilor,
asistența socială a persoanelor dependente de drog și alcool, a persoanelor cu dizabilit ăți, a delincven ților, a
șomerilor, a refugia ților, a persoanelor în vârst ă etc.).
Axate pe problemele sociale ale societ ății moldovene ști, finalitățile educaționale la speci alitatea Asisten ță
socială au fost coordonate și cu programele de studii ale institu țiilor de profil din țările cu o bogat ă experiență
8

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

în domeniu: România (universit ățile din Bucure ști, Cluj, Ia și), Marea Britanie (Universitatea de Est din
Norwich), Suedia (universit ățile din Stockholm, Lund, Linkoping), Germania (Universitatea de Științe Aplicate
din Merseburg, Universitatea Liber ă din Berlin, Institutul European de Asisten ță Socială), SUA, Irlanda
(Universitatea Ulster) etc., ceea ce asigur ă condiții favorabile pentru mobilitatea academic ă a studenților.
În același timp, con ținutul Programului de stud ii constituie un argument conving ător că pregătirea asis-
tenților sociali performan ți nicidecum nu poate fi realizat ă prin cursuri de câteva s ăptămâni, care mai sunt
practicate în țară prin diferite proiecte. Calitatea unei profesii presupune o preg ătire teoretic ă și practică de
durată, competen țele profesionale dobândindu-se în urma unui proces instructiv, educa țional, realizat într-un
sistem organizat. Indiferent de rolul pe care îl va îndeplini, asistentul social trebuie s ă posede o metodologie
a interven ției, fundamentat ă pe cunoș tințe teoretice din cele mai diverse domenii ale științelor sociouma-
nistice (sociologie, psihologie, pedagogie, drept, economie, medicin ă, antropologie etc.) și de specialitate,
care îi vor permite s ă depășească em pirismul și posibilele erori în ac țiunile întreprinse. Or, nimeni nu poate
să poarte un titlu profesional dac ă nu a parcurs toate etapele instruirii și întregul curriculum care presupune
anumite standarde ș i care poate fi realizat doar în institu țiile de înv ățământ acreditate, abilitate cu dreptul de
a pregăti cadre în acest domeniu.
Cele spuse nu înseamn ă că noi negăm importanț a cursurilor de instruire de scurt ă durată, în special pentru
etapele ini țiale ale dezvolt ării asisten ței sociale, pentru cei ce vin din profes ii adiacente. Aceste instruiri nu pot,
însă, să finiseze cu eliberarea certificatelor, actelor prin care s ă li se atribuie audien ților calificativul de asistent
social. În caz contrar, se poate produce o denaturare a con ținutului conceptual al profesiei de asistent social.
Din perspectiva asisten ței sociale profesioniste, merită atenție eforturile și schimbarea de atitudine a
Guvernului odat ă cu crearea unit ății de asistent social comunitar. În 200 7, prin decizia Guvernului, au fost
create 600 unit ăți de asistent social, care au fost instrui ți de către MPSFC în parteneria t cu mediile academice.
Pe parcursul anilor ce s-au scurs au fost stabilite multiple parteneriate între institu țiile de înv ățământ și
autoritățile publice , prin care mediile academice au participat la elaborarea și dezvoltarea politicilor sociale.
În contextul celor expuse se înscriu elaborarea Legii asisten ței sociale (25.XII.2003), Strategiei na ți onale
privind protec ția copilului și familiei (16.VI.2003), a unui set de acte aprobate (de c ătre fostul Minister al
Sănătății și Protecției Sociale, 2005), în scopul stabilirii mecanismului de implementare a Legii asisten ței
sociale, precum:
1. Fișa de post-tip – pentru asistentul social;
2. Fișa de post – pentru lucr ătorul social;
3. Regulamentul-cadru cu privire la atestarea competen țelor profesionale ale asisten ților sociali și
lucrătorilor sociali;
4. Codul Deontologic al asistentului social.
Sperăm ca aceast ă colaborare dintre mediile academice și administra ția publică să fie în continu ă creștere,
ea constituind un beneficiu pentru ambele pă rți.
Un suport important pentru dezvoltarea asisten ței sociale profesioniste l-a constituit pe parcursul celor
10 ani Centrul Republican de Resurse pentru Asisten ță Socială (CRRAS), fondat în 1998 pe lâng ă Facultatea
de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universit ății de Stat din Moldova cu sprijinul Reprezentan ței
UNICEF în Republica Moldova. Prin func țiile realizate, CRRAS a devenit un centru de coordonare a rela țiilor
cu institu țiile de înv ățăm
ânt din țară și din străinătate, de asemenea – a rela țiilor cu organele administra ției
publice locale și cu ONG-urile implicate în activit ățile de preg ătire a asisten ților sociali și de oferire a servi-
ciilor sociale; de informare și consultan ță în cele mai diverse probleme a persoanelor aflate în dificultate; de
cercetare a problemelor privind familia și copiii, adolescen ții și tinerii; de organizare a practicii studen ților;
un centru metodico-didactic, de elaborare a programelor analitice, manualelor, materialelor necesare pentru
instruirea asisten ților sociali etc. Prin CRRAS au fost implementate un ș ir de proiecte orient ate spre dezvoltarea
asistenței sociale profesioniste: „Promovarea și dezvoltarea profesiei de asistent social” (2001-2003),
„Asistența socială – de la universitate la comunitate” (2003-2004), „Asisten ța socială în spațiul de justi ție
juvenilă” (2004-2005), „Asistența socială a persoanelor refugiate” (2005-2006) ș i altele.
Noi perspective de consolidare a asisten ței sociale profesioniste au deschis proiectele implementate la
facultate: „Tranziț ii ale copilă riei și tineretului într-o societate în tr ansformare: cazul Republicii Moldova”
(2006-
2008, finan țat de INTAS) în parteneriat cu Serviciul Independent de Sociologie și Informa ții „Opinia”
(Chișinău), Universitatea Caledonian ă din Glasgow (Marea Britanie) și Universitatea Central-European ă
(Budapesta, Ungaria); „ Planul de dezvoltare a Catedrei Asisten ță Socială” în cadrul Programului de Parteneriat
9

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Academic (2005-2009, finan țat de Funda ția Soros); „Dezvoltarea instruirii în domeniul drepturilor copilului:
Moldova și Serbia” (2007-2009, finan țat de Programul Tempus-TACIS) în parteneriat cu Universitatea
Liberă din Berlin. Un beneficiu substan țial pentru consolidarea profesiei de asistent social, a parteneriatului
între institu țiile de înv ățământ, administra ția publică locală și ONG-uri va constitui implementarea în anii
2009-2011 a Proiectului regional „Profesionalizarea instruirii în asisten ță socială”, finanțat de Programul
Tempus-TACIS.
În Republica Moldova se implementeaz ă o multitudine de proiecte în domeniul protec ției sociale (nu doar
în cadrul institu țiilor de înv ățământ). În contextul celor expuse, e necesar s ă menționăm, totuși, că asistența
socială funcționează într-un context social, economic, politic ș i cultural dat. Între sistemul de asistență
socială și acest context exist ă o relație directă. Or, formele de protec ție și de asisten ță socială au un caracter
național care deriv ă din nevoile sociale ale statelor, din problemele economice, culturale, politice ale fiec ărei
societăți în parte. Aceasta nu înseamn ă, d esigur, că experiența organizării asisten ței sociale nu poate fi preluat ă,
transferat ă de la o țară la alta. Men ționăm, doar, c ă este necesar ca proiectele implementate s ă fie adaptate la
realitățile Republicii Moldova, la cultura, tradi țiile noastre. Numai a șa ele vor avea un impact pozitiv.
Menirea asisten ței sociale constă în a schimba situa ția persoanelor aflate în dificultate. Pentru aceasta
asistentul social trebuie s ă știe cum să acționeze, cum s ă intervină în viața indivizilor, a grupurilor, a întregii
comunități. Astfel de competen țe funcționale studentul le poate ob ține prin aplicarea bagajului de cuno ștințe
teoretice, însu șite în sălile de curs, în activit ățile desfășurate în cadrul stagiilor de practic ă, prevăzute de
curricula universitar ă. Astăzi Facultatea de Sociologie ș i Asistență Socială din cadrul USM dispune de o
întreagă rețea de baze de practic ă, care include insti tuții de stat și ONG-uri. Men ționăm buna colaborare a
facultății cu Ministerul Protec ției Sociale, Familiei și Copilului, Direc ția Municipal ă pentru Protec ția
Drepturilor Copilului, Departamentele de Executare a Sentin țelor Judiciare, Departamentul de Migra ție, cu
secțiile raionale de Asisten ță Socială și Protecție a Familiei, Centrul Temporar de Plasament pentru Minori
de pe lâng ă Ministerul Afacerilor Interne, Institutul de Reforme Penale, Ce ntrul de Informare și Documentare
privind Drepturile Copilului, Centrul Comunitar pentru Copii și Tineret, ONG-urile active în domeniul social
(„Salvați copiii”, Amici dei Bambini, Centrul Na țional de Prevenire a Abuzului fa ță de Copii, PRO. DO.CS.,
„La Strada” etc.).
În contextul celor expuse, merit ă a fi eviden țiate și performan țele obținute de studen ții specialit ăților de
asistență socială și sociologie în cadrul practicii de specialitate, realizat ă mai mul ți ani la rând în diverse
Centre de cercetare și prestatoare de servicii de asisten ță socială din Bucure ști și din Iași și ghidată de profesori
cu o bogat ă experiență în d omeniu.
Totodată, menționăm că, în condi țiile reformei curriculei universitare în conformitate cu obiectivele
Procesului de la Bologna și ținând cont de specificul asisten ței sociale, timpul rezervat stagiilor de practic ă
este foarte restrâns. Astfel, pentru practica de cunoa ștere (a rețelei serviciilor de asisten ță socială) la anul I și
practica de specialitate (de aplicare a metodologiei asisten ței sociale) la anul II sunt prev ăzute doar câte
2 săptămâni, iar pentru practica de stat la anul III sunt prev ăzute 6 săptămâni.
La etapa actual ă există deja un num ăr semnificativ de tineri speciali ști cu studii superioare în domeniul
asistenței sociale (în decursul celor 10 ani doar în cadrul US M au absolvit specialita tea 750 persoane).
O parte dintre absolven ți sunt încadra ți în câmpul muncii în sectorul public/guvernamental, precum și în
sectorul neguvernamental/ONG-uri: Ministerul Protec ției Sociale a Familiei și Copilului (Direc țiile Asisten ță
Socială, Protecție a Familiei ș i Copilului; institu ții reziden țiale); Ministerul Educa ției și Tineretului (instituț ii
rezidențiale,
Centre comunitare pentru copii și tineri etc.); Ministerul Justiț iei (Departamente de Executare a
Sentințelor Judiciare, instituț ii penitenciare, Centre de justi ție comunitar ă, Centre de reeducare pentru minori
etc.); Ministerul Afacerilor Interne (Centrul Temporar de Plasament pentru Minori, sec țiile pentru minori și
moravuri etc.); Casa Na țională de Asigur ări Sociale (casele teritoriale de asigur ări sociale); Direc ția General ă
de Asisten ță Socială a mun. Chi șinău; Direcția pentru Protecț ia Drepturilor Copilului din mun. Chi șinău;
Consiliile locale de protec ție a drepturilor copiilor; prim ării; organiza ții neguvernamentale interna ționale și
naționale (Asocia ția pentru Promovarea Asisten ței Sociale, „Salva ți Copiii”, „Amici dei Bambini”, „La
Strada”, Centrul na țional de prevenire a abuzului fa ță de copii, Asocia țiile „Agape”, „Acas ă” și altele.)
Remarcăm însă faptul că absorbția asisten ților sociali în sistemul public, la toate nivelurile sale, este
încă destul de modest ă. Se întâmpl ă u n lucru bizar: pe de o parte, nevoia de asisten ți sociali în Republica
Moldova este departe de a fi acoperit ă, iar, pe de alta – chiar și numărul, relativ mic, de asistenț i sociali
pregătiți în învățământul universitar nu este utilizat în m ăsură suficientă , fie din cauz ă că nu sunt instituite
10

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

11asemenea posturi, fie c ă funcția de asistent social este exercitat ă de persoane af late uneori departe de profesia
dată, dar de cele mai multe ori, desigur, din cauza remuner ării insuficiente.
Există și un șir de alte probleme care afecteaz ă calitatea procesului de instruire în domeniul asisten ței
sociale. Astfel:
 Conotații negative asupra statutului și identității profesiei de asistent social o are introducerea în
Nomenclatorul domeniilor de formare profesional ă și al specialit ăților pentru preg ătirea cadrelor în insti-
tuțiile de înv ățământ superio r, ciclul I, a denumirii specialit ății „Asisten ță socială” ca „Servicii de asisten ță
socială”. Denumirea specialit ății „Servicii de asistență socială” nu corespunde legislaț iei naționale și limitează
posibilitățile absolven ților de integrare în câmpul muncii, de continuare a studiilor la masterat și doctorat,
șansele mobilit ății academice și de echivalare a actelor de studii. Este absolut necesar s ă se revină la denumirea
specialității în formularea „Asisten ță socială ”. În întreg spa țiul european este utilizată această denum ire.
 Rolul deosebit în înr ădăcinarea con ținutului conceptual științific al asisten ței sociale trebuie s ă revină
mediilor academice, prin im plicarea lor în activit ățile de expertizare a strategiilor și politicilor de asistență
socială, în elaborarea unui ghid de termeni utiliza ți în sistemul asisten ței sociale etc.
 Pregătirea asisten ților sociali trebuie s ă fie axată, de asemenea, și pe formarea capacităț ilor de cercetare
socială, de prognozare a evolu ției proceselor ec onomice, politice și sociale, ceea ce va permite s ă fie elaborate
măsuri de prevenire a multor fenomene negative, boli sociale. Pentru aceasta este necesar ca facult ățile de
profil să dispună de laboratoare de cercetare social ă, în cadrul c ărora ar putea fi utilizat ă și dezvoltat ă meto-
dologia cercet ării sociale.
 Dezvoltarea profesiei de asistent social la etapa actual ă ține în mare m ăsură de desfășurarea cercet ărilor
la nivel de doctorat. Spre regret, în prezent în Republica Moldova sunt sus ținute foarte pu ține teze de doctor
cu tematica ce ține de asisten ța socială. O piedic ă în această cale o constituie lipsa unui Consiliu Științific
Specializat de sus ținere a tezelor de doctor în acest domeniu.
 Actualmente, se simte nevoia elabor ării unei strategii na ționale cu privire la preg ătirea angaja ților din
toate structurile sistemului de asisten ță socială prin dezvoltarea diverselor forme de înv ățământ. În contextul
celor expuse, este necesar s ă fie stabilit ă o continuitate între înv ățământul colegial și cel universitar, s ă fie
susținut învăță mântul cu frecven ță redusă prin alocarea burselor bugetare și oferirea șanselor de înscriere la
studii a tuturor persoanelor motivate s ă lucreze în domeniul asisten ței sociale.
 Este nevoie, de asemenea, de o sus ținere accentuat ă a dezvolt ării profesiei de asistent social prin
creșterea num ărului de locuri bugetare la nivel universitar pentru înv ățământul cu frecven ță la zi.
 În favoarea form ării unor speciali ști de calitate vor fi și inițierea învățământului la distan ță, o rganizarea
secțiilor de instruire continu ă în cadrul universit ăților care dispun de catedre ac reditate cu dreptul de preg ătire a
asistenților sociali.
Generalizând cele expuse, concluzion ăm că , pentru buna func ționare a sistemului de asisten ță socială,
sunt necesare investi ții financiare substanț iale atât în scopul deschiderii serviciilor de asisten ță socială, cât și
al pregătirii cadrelor pentru acestea, iar oferirea serviciilor de asisten ță socială să devină apanajul speciali știlor
calificați, formați în corespundere cu o concep ție integră a curiculei universitare, care î și vor reactualiza
sistematic cuno ștințele prin diferite forme de înv ățământ continuu. Aceasta presupune, la rândul s ău, crearea
unei Comisii Na ționale de evaluare și acreditare a tuturor institu țiilor/organiza țiilor prestatoare de servicii de
asistență socială, de atestare sistematic ă a personalului implicat în domeniul asistenț ei sociale, format ă din
cadre didactice competente, care activeaz ă în institu ții de învățământ superior acreditate și din speciali ști din
cadrul MPSFC.

Bibliografie:
1. Bulgaru M. (coord.). Aspecte teoretice și practice ale asisten ței sociale. – Chi șinău, 2003.
2. Bulgaru M., Bulgaru O. Aspecte ale impactului Procesului de la Bologna asupra înv ățământului superior din
Republica Moldova (cazul USM) // Studia Universitas, seria „ Științe Sociale”, nr. 4 (14). – Chi șinău: CEP USM, 2008.
3. Бестужев -Лада И.В. Нужна ли школе реформа . – Москва , 2001.
4. Сорокина Н.Д. Образование в современном мире (социологический анализ ). – Москва , 2004.
5. Зборовский Г.Е., Шуклина Е.А. Социология образования . – Москва , 2005.

Prezentat la 10.04.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

COMUNICAREA – FACTOR DETERM INANT ÎN STABILIREA RELAȚ IILOR
SOCIALE PARTICIPATIVE ÎN ASISTEN ȚA SOCIAL Ă
Stela MILICENCO
Catedra Asisten ță Socială

The author in the article „Communication – important fact in establishing participative social relations in social
assistance” presents essential aspects re garding the phenomenon of communication, mentioning that those are part of
the preparatory curriculum for social assi stants at the Faculty of Sociology and Social Assistance at USM. It mainly
draws the attention at the models of verbal, nonverbal and paraverbal communication. The author also shows methods
and technologies of assistential interv ention, that are learned by students at the mentioned faculty. S. Milicenco promo-
tes the idea that those social assistants, which expose thei r functional communication abilities, have greater chances to
initiate and maintain participative relations in a society with plenty of social actors.

Comunicarea uman ă constituie un fenomen complex în orice circumstanț e. Însă, în cadrul rela ției de
asistență socială ea obține valen țe speciale, care sunt determinate de natura mediat ă a relației și scopul
acesteia, precum și de exigen țele cărora trebuie să răspundă beneficiarul în efortul s ău de a produce schimb ări.
În procesul de comunicare, asisten ții sociali și beneficiarii agung la o în țelegere reciproc ă privitor la prob-
lemele și contextul în care se manifest ă dificultățile, consolidându- și, totodată , relația de parteneriat. Formulând
răspunsuri care conduc la de terminarea obiectivelor și localizarea resurselor pentru schimbare, asisten ții
sociali atribuie un scop dialogului, manifestându- și, în acela și timp, respectul pentru libertatea și dreptul la
autodeterminare al beneficiarilor. Acest schimb necesit ă abilități de comunicare din partea asistentului
social și al beneficiarului, func ționale în contextul practicii asisten țiale. Ținând cont de acestea, în
curricula de preg ătire a asisten ților sociali în cadrul Facult ății de Sociologie și Asistență Socială a USM sunt
incluse cursuri care formea
ză abilitățile funcționale de comunicare, precum: Comunicare și acțiune;
Metdologia interven ției asisten țiale ș .a.
Procesul comunic ării este complex, im plicând diverse conota ții cognitive, afective, atitudinile și motivațiile
individului. În literatura de specialitate (sociologie, asisten ță socială , psihologie social ă, etiologie, semiotic ă
etc.) comunicarea este analizat ă din perspectiv ă tranzacțională – ca fenomen dinamic ce posed ă un trecut,
un prezent ș i un viitor. În același context, comunicarea este un proces irepetabil și ireversibil, fiecare expe-
riență de comunicare este unic ă, iar două experien țe de comunicare nu pot fi perfect identice. Emițătorul
(comunicatorul) dirijeaz ă comunicarea spre atingerea unui anumit scop și, cu cât mai con știentizate sunt
acțiunile lui, cu atât mai probabil ă este realizarea scopului comunic ării. Conținutul comunic ării (mesajul)
se caracterizeaz ă prin activism, dependen ță sau autonomie, orientare spre un scop propriu sau spre interese
alogene, autodirijare sau influen țare de alții, intens itate, care este determinată de caracterul rela ției inter-
personale și definită prin sintagmele slabă-puternică, profund ă-superficială , evaluată în funcție de anumite
valori și de coresponden ța lor cu cele ale receptorului. Totodat ă, poziția de receptor (intercolutor) este
temporară, schimbându-se cu cea de emi țător, fiind determinat ă de caracterul raportului , disponibilitatea de
acceptare/dezaprobare a partenerului; funcționalitatea lui ; de coresponden ța, similaritatea / divergen ța
opiniilor, scopurilor, motivelor.
În condițiile dezvolt ării termenului de comunicare, și funcțiile comunic ării pot să se extind ă pe un palier
extrem de larg. În literatura psihosociologic ă se prefigureaz ă următoarele funcții ale comunic ării:
 de înț elegere și cunoaștere;
 de relaționare consistent ă cu ceilalți;
 de influență și persuasiun
e a comunic ării.
12

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Literatura de specialitate distinge o mare varietate de forme ale comunitarii, oferit ă de diversitatea
criteriilor de clasificare a acestora*. În cele ce urmeaz ă ne vom referi la cele mai r ăspândite și vehiculate
forme ale comunic ării [1], pe care trebuie să le cunoasc ă și să le posede un asistent social:
 Comunicarea verbal ă. Informa ția este codificat ă și transmis ă prin cuvânt și prin tot ceea ce ține de
acesta sub aspecte fonetic, lexical, morfo-sintactic. Este cea mai studiat ă formă a comunic ării umane, are
formă orală și/sau scris ă, iar, în func ție de acestea, utilizeaz ă canalul auditiv și/sau vizual. Permite formu-
larea, înmagazinarea ș i transmiterea unor conț inuturi extrem de complexe. Di scutând cu beneficiarii despre
situațiile lor, asisten ții sociali î și aleg cu aten ție cuvintele, dat fiind c ă ele pot facilita colaborarea sau pot
bloca procesele de comunicare. Spre exemplu, când asisten ții sociali folosesc cuvinte strict profesioniste, de
specialitate, cu care beneficiarii nu sunt familiariza ți, aceste cuvinte le atribuie asisten ților sociali rolul de
experți și îi fac pe beneficiari s ă simtă că ei nu au nimic de oferit, perturbându- se astfel procesul de comunicare.
 Comunicarea paraverbal ă. Informația este codificat ă și transmisă prin elemente prozodice și vocale
care însoțesc cuvântul și vorbirea în general și care au semnifica ții comunicative aparte. În această categorie
se înscriu: caracteristicile vocii (comunic ă date primare despre locutori: tân ăr-bătrân, alintat-hot ărât, energic-
epuizat etc .), particularit ățile de pronun ție (oferă date despre mediul de provenien ță: urban-rural, zon ă
geografic ă, gradul de instruc ție etc.), imensitatea rostirii, ritmul și debitul vorbirii, intona ția, pauza etc.
Canalul folosit este cel auditiv. În cadrul cercet ării comunic ării paraverbale există studii foarte interesante
care urmăresc valoarea comunicativ ă a tăcerii.
 Comunicarea nonverbal ă. Informația este codificat ă și transmis ă printr-o diversitate de semne legate
direct de postura, mi șcarea, gesturile, mimica, înf ățișarea partenerilor, înglobând o diversitate de posibilit ăți.
Comunicarea nonverbal ă este astăzi obiectul unei sus ținute serii de cercet ări menite s ă-i aprofundeze
mecanismele și funcțiile.
Asistenții sociali încurajeaz ă sau inhibă beneficiarii prin reac țiile lor nonverbale fa ță de aceștia.
Mesajele nonverbale caracterizează mesajele percepute altfel ca neutre. Modul în care pronun țăm cuvintele
transmite informa ții despre atitudinile noastre, motiv pentru care mesajele nonverbale sunt extrem de
importante în lucrul asisten țial cu copiii.
Este indiscutabil faptul c ă un asistent social trebuie s ă poată „descifra”/„citi” compotamentul nonverbal,
care este extrem de sugestiv, în special în cazul unui copil sau al unei persoane cu probleme. De regul ă, la
baza eviden țierii substructurilor comportamentului nonverbal stau dou ă elemente: caracteristicile de baz ă
ale mijloacelor nonverbale (mișcare, spațiu, timp) și sistemele de percep ție a lor (optică, acustică, olfactivă).
Vom men ționa că, din perspectiv ă teoretico-metodologic ă, evidențierea diapazonului fenomenelor psiho-
sociale ale comportamentului expresiv este tratat din dou ă perspective: pe de o parte, comportamentul
nonverbal este considerat drept indicator al st ărilor interne ale persoanei (această interpretare e carac-
teristică pentru acele ramuri ale psihologiei sociale, unde expresia se cerceteaz ă în corespundere cu emo țiile –
neuropsihologia, patopsihologia); pe de alt ă parte, „tratarea fizionomic ă" a problemei, care pretinde la
determinarea însu șirilor de caracter după trăsăturile feței (adepții acestei concep ții nu neag ă asociațiile stabile
ce apar la majoritatea oamenilor în cadrul percep ției exteriorului altei persoane).
Aptitudinile social-perceptive, în a c ăror structur ă intră și aptitudinea de interpretare a comportamentului
nonverbal, constituie o component ă esențială a interac țiunii reflexiv-comportamentale în sistemele om-om,
om-grup . După cum s-a men ționat, mai bine de jum ătate dintr-un mesaj se transmite pe cale nonverbal ă, de
aceea, operat cu abilitate, acest tip de comunicare va putea fi de real folos în cunoa șterea și influențarea
persoanelor sau grupului de c ătre altă persoană în activit ățile asisten țiale. Mimica, gesturile și alte elemente
ale comportamentului nonverbal servesc drept sistem primar însu șit în ontogenez ă. Drept argument este
caracterul interna țional al tablourilor mimice de baz ă, al gesturilor. Comportamentul nonverbal spontan
treptat se completeaz ă cu m imica simbolic ă, gesturi nuan țate, intona ții, poziții variate în spa țiu, a căror
utilizare e bazat ă pe acordul cultural și e imposibil ă fără instruirea preventiv ă. La etapa actuală el e tratat ca
formă exterioar ă de existen ță și manifestare a lumii psihice a personalit ății.

* Un inventar interesant întâlnim în analiza pe ca re o întreprinde L.Iacob (coord., 1998, p.225), care enumera șase criterii. Astfel,
după criteriul num ărului de parteneri , întâlnim o comunicare intrapersonal ă, o comunicare interpersonal ă, una în grup mic și una
publică; după statutul interlocutorilor , deosebim comunicarea pe vertical ă de comunicarea pe orizontal ă; după codul utilizat,
există comunicare verbal ă, paraverbal ă, nonverbal ă și mixtă ; după finalitatea actului comunicativ , există o comunicare accidental ă,
una subiectiv ă și instrumental ă; după capacitatea autoregl ării, deosebim comunicarea lateralizat ă/unidirecțională de cea nelate-
ralizată, iar după natura con ținutului , putem cataloga comunicarea ca fiind referen țială, operațional metodologic ă și atitudinal ă.
13

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

14Comunicarea profesional ă este un indicator semnificativ al eficien ței activității asistentului social; or,
performan ța profesional ă a acestuia presupune nu doar acumularea cuno ștințelor și dezvoltarea competen țelor,
ci și un nivel înalt de dezvoltare a abilit ăților comunicative ș i de relaționare. Asisten ții sociali ș i beneficiarii
trebuie să ajungă la o înțelegere comun ă a situației curente a beneficiarilor. Printre caracteristicile unei situaț ii
optime de comunicare vizând exprimarea celuilalt se enumer ă: nonevaluarea; noninterpretarea; nonconsilierea;
nonchestionarea sistematic ă (întrebări deschise); comprehensiunea .
Aceste cinci caracteristici definesc metoda ascult ării active , care corespunde orient ării teoretice și
metodologice ini țiate și dezvoltate de reprezentatul psi hologiei umaniste C.Rogers, cunoscut ă și ca orientare
nondirectiv ă sau „teorie centrat ă pe client” . Este important a aten ționa și asupra atitudinii de comprehensiune,
care reprezint ă una dintre caracteristicile definitorii ale ascult ății active. W.Dithey a insistat asupra idei c ă
socialul nu poate fi surprins decât prin demers comprehensiv, aflând sensul pe care oamenii îl atribuie actelor
lor. Co mprehensiunea poate fi manifestat ă printr- o gamă diversă de comportamente și tehnici profilate în
comunicare de că tre asistentul social (în unele surse g ăsim „ră spunsuri specifice ascultă rii active”) :
 „Răspunsurile scurte” – prin interjec ție: „Hm!”, „Ah!”; prin adverbe: „Bine”, „Sigur”; prin încurajare:
„Ascult…”, „V ă urmăresc…”, „În țeleg…”; prin reluarea unui cuvânt exprimat de interlocutor;
 „Răspunsuri nonverbale” – la fel cum asisten ții sociali studiaz ă beneficiarii pentru a cunoa ște ce
transmit ace știa prin mesaje nonverbale, beneficiarii sunt aten ți la fețele, mâinile și corpul asisten ților sociali.
Poziția corpului, privirea și modul de exprimare sunt percepute de beneficiari ca mesaje directe;
 „Redefinirea secven țelor mesajului” – prin formularea verbal ă a unui gest sau a unui semn nonverbal
ce însoțește un mesaj oral („Aud cum v ă tremură vocea…”); subliniind importan ța unei tăceri în mijlocul
mesajului; invitându-l pe interlocutor s ă revină asupra unei secven țe din mesajul s ău, unde a dat dovad ă de
ez
itare sau de tulburare;
 „Definirea rolurilor” – prin definirea diferitelor roluri judecate într-o rela ție („În acest moment, rolul
meu nu e de a vă da un sfat, ci de a v ă ajuta să vă exprimați cât mai complet posibil”);
 „Reformularea mesajului” – prin rezumatul mesajului complet al locutorului; prin reproducerea
identică a mesajului; prin dezvoltarea mesajului; prin explicitatea con ținutului latent al acestui a; prin localizarea
anumitor implica ții ale lui;
 „Clarificarea/parafrazarea” – este o modalitate activă prin care asisten ții sociali verifică dacă au înțeles;
 „Reluarea situa ției” – funcționează ca un sistem de verificare a ascult ării asisten ților sociali;
 „Reverbarea sensului/cererile de continuare” – prin invita ția de a completa mesajul.
În consecin ță, asistenții sociali care î și manifest ă abilitățile funcționale de comunicare au toate ș ansele de
a iniția și menține relații participative în cadrul sistemului cu diver și actori sociali formali și informali.

Bibiliografie:
1. Amado G., Guittet A. Psihologia comunic ării în grupuri. – Ia și, 2007.
2. Milicenco S. Comunicar ea – cadru de referin ță în activitatea practic ă a asisten ților sociali // Asisten ța socială în
contextul transform ărilor din Republica Moldova. – Chi șinău, 2008.
3. Peretti A. Liberté et relations humaines, ou l'inspiration non directive. – Paris, 1966.

Prezentat la 10.04.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

CREAREA RE ȚELEI NA ȚIONALE DE ASISTEN ȚI SOCIALI
LA NIVEL DE COMUNITATE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Oleg BULGARU , Vadim PISTRINCIUC
Catedra Asisten ță Socială

Since the declaration of indepe ndence of Republic of Moldova, the „ring” – of social workers, th at has a clear role
for implementing policies at the micro-level was missing. Thus, in 2007 the institutional framework of the social
protection was completed with the community social workers that now are working in almost every rural community.
The present article is presenting the result of the quantitative study „Community social workers’ profile” that is repre-
sentative on the sample of community soci al workers. The article aims to presen t the straights and the week points of
the newly created social work network. There for a detailed description of the social workers background, motivation,
perception of the people’s need and perspective view of the nati onal system of social protection is analyzed in the article.

Sistemul de protec ție socială este, probabil, unul dintre cele mai reformate domenii ale politicilor publice
din Republica Moldova. Constituind o component ă de importan ță majoră a sistemului de protec ție socială
din Republica Moldova, asisten ța socială include trei elemente-cheie – ajutoare b ănești / presta ții sociale,
servicii sociale și asistență socială profesionist ă. În anul 2003, prin aprobarea Legii asistenț ei sociale1, a fost
recunoscut rolul primordial al asistentului social profesionist în asigurarea protec ției sociale la nivel local.
Însă, chiar dac ă Legea prevedea un cadru larg de activit ăți pentru asisten ții sociali, mecanismele slabe de
implementare a legisla ției în domeniul social au generat un suspans în func ționarea Legii în ceea ce prive ște
înființarea unităț ilor de asisten ți sociali în fiecare comunitate. Astfel, ma i bine de patru ani a existat o situa ție
duală, în care, pe de o parte, asisten ța socială profesionist ă era desemnat ă ca fiind o prioritate a autorit ăților
publice locale, iar, pe de alt ă parte, nu exista un cadru regulator care ar fi permis angajarea cel pu țin a unui
asistent social în fiecare comunitate.
În anul 2007, în rezultatul activit ății permanente de lobby din partea organiza țiilor interna ționale, insisten ței
mediilor academice, ONG-urilor de specialitate, a fost aprobat ă Hotă rârea Guvernului nr.24 din 10.01.2007
pentru aprobarea Regulamentului cu pri vire la modul de angajare a asisten ților sociali , în conformitate cu
care Ministerul Protecț iei Sociale, Familiei și Copilului (MPSFC) a devenit principalul promotor al mult
așteptaților profesioni ști. Prin aprobarea acestui Regulament sistemul na țional de asisten ță socială a fost
completat cu cea mai important ă verigă – asisten ții sociali comunitari . În conformitate cu fi șa de post2,
elaborată de MPSFC de comun acord cu sectorul asociativ și cu mediile academice, as istentul social este o
persoană cu studii speciale în domeniu, care presteaz ă servicii specializate persoanelor și familiilor aflate
temporar în dificultate și care, din motive de natur ă economic ă, socială , fizică sau psihologic ă, nu sunt în
stare să-și realizeze, prin mijloace și eforturi proprii, un nivel decent de via ță.
Întru realizarea Hotă rârii Guvernului, MPSFC, cu suportul reprezentan ței UNICEF Moldova, a desf ășurat
pe parcursul anului 2007 mai multe activit ăți de recrutare a asisten ților sociali comunitari ce vor activa în
cadrul prim ăriilor. Analizând situa ția la fața locului, s-a constatat c ă majoritatea asisten ților sociali angaja ți la
nivel de comunitate nu de țin o pregătire special ă, profesionist ă în domeniu. Pentru ace știa, prin intermediul
Asociației de Promovare a Asisten ței Sociale din Republica Moldova, au fost organizate cursuri de instruire
inițială în baza unui modul-standard elaborat de mediile academice și aprobat de MPSFC. Astfel, instruirea
inițială a asisten ților sociali angaja ți nu a însemnat o înlocuire a studiilor profesioniste, ci, mai degrab ă, o
familiarizare a acestora cu principalele obiective ale asisten ței sociale, o testare a gradului lor de preg ătire și
crearea unui punct de por
nire în activitate. Aceste activit ăți de instruire erau necesare, deoarece era evident ă
discrepan ța dintre rigorile de preg ătire solicitate de la asisten ții sociali și experien ța, cunoș tințele de care
dispuneau de facto cei angaja ți în aceast ă funcție de către autorit ățile publice locale.
Pentru a de ține o imagine ampl ă despre asisten ții sociali comunitari proasp ăt angajați, în vara anului 2007
a fost realizat ă cercetarea Profilul asistentului social comunitar. În cadrul cercetă rii au fost chestiona ți 516

1 Monitorul Oficial al Republic ii Moldova. – 2004. – Nr.42-44.
2 Fișa de post a asistentului social MPSFC // Monitorul Oficial al Republ icii Moldova. – 2007. – Nr.10.
15

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

asistenți sociali din cei aproape 600 angaja ți la moment. Chestionarul aplicat în cadrul cercetă rii a permis
următoarele: eviden țierea modalit ăților de selectare și angajare a asisten ților sociali; ocupa țiile asisten ților
sociali din comunitate; situa ția asistenț ei sociale din comunitate în viziunea asisten ților sociali; m ăsurile ce ar
trebui întreprinse, în opinia asisten ților sociali, pentru perfec ționarea sistemului de asisten ță socială din țară
etc. În continuare sunt prezentate rezultatele ob ținute din cercetare, care reflect ă, de fapt, starea asisten ței
sociale profesioniste la nivel de comunitate din Republica Moldova.
Cei mai mul ți asistenți sociali comunitari, 80,4%, activeaz ă în mediul rural. Din perspectiva gender,
majoritatea asisten ților sociali angaja ți la nivel de comunitate sunt de sex feminin − 92,6%. Circa un sfert de
asistenți sociali aveau vârsta de pân ă la 25 ani. Îns ă, printre persoanele angajate în func ția de asistent social
s-au dovedit a fi și persoane de vârst ă pensionar ă (circa 6%). În urma discu țiilor cu persoanele angajate în
calitate de asistenț i sociali comunitari, care aveau o vârst ă apropiată de cea pensionară , s-a constatat c ă
angajarea lor a avut drept scop nu realizarea performan țelor profesionale, ci ob ținerea stagiului de cotizare
(numărul de ani de munc ă) necesar pension ării. Ceilal ți asistenți sociali aveau vârste repartizate aproximativ
uniform în intervalul 26-55 ani. Mai mult de jum ătate din asistenț ii sociali (circa 65%) de țineau studii
superioare sau superi oare incomplete. O bun ă parte din persoanele cu studii s uperioare incomplete (71 din 74
asistenți sociali) îș i făceau studiile la sec țiile cu frecven ță redusă în institu ții de învăță mânt superior, dar mai
puțin de jum ătate din acestea (34 asisten ți sociali) aveau îmbr ățișată specialitatea „Asisten ță socială ”.
Background-ul educa țional al persoanelor angaja te în calitate de asistenț i sociali s-a dovedit a fi, pentru o
bună parte din ele, departe de cel de asistență socială. Astfel, la momentul interviev ării, 32,7% din asisten ții
sociali aveau specialitatea de pedagog, doar 23,4% de țineau specialitatea de asisten ță socială , 15,8% erau
specialiș ti în finan țe și contabilitate, 6,2% – în medicin ă, 6,2% – în agricultur ă etc. Printre cele mai exotice
specialităț i, pe care le aveau unii asisten ți sociali comunitari, se întâlneau cele de merceolog, tehnic-sanitar, ze țar,
vânzător, designer etc. Ace ști „s peciali ști” constituie a șasea parte din totalul de asisten ți sociali din prim ării.
Referindu-ne la domeniul, în care au lucrat anterior proaspe ții angajați în funcția de asistent social în
primării și ce funcții au deținut, și aici am sesizat un spectru larg de domenii de activitate și funcții deținute
anterior. Astfel, circa o treime dintre asistenț ii sociali (34,7%) s-au dovedit a fi persoane anterior neangajate
în câmpul muncii (studen ți, șomeri, pensionari). Circa a opta parte din ele (13,4%) au devenit asisten ți sociali
venind din domeniul asisten ței sociale sau al medicinii. Cam tot atâ ția asisten ți sociali au declarat drept
domeniu precedent de activitate știința sau învățământul (12,1%). O cincime din asisten ți sociali (19,5%) au
activat anterior în administra ția publică. În categoria „alt domeniu” întâlnim a șa domenii de activitate, ca:
construcții și dezvoltare a teritoriului, transport, industrie și energetic ă, comerț , finanțe etc.
În majoritatea cazurilor (57,9%) modalitatea de angajare a asisten ților sociali în prim ării a corespuns
cerințelor Regulamentului cu privire la modul de angajare a asisten ților sociali − pe bază de concurs. Se
poate presup
une că în celelalte cazuri, cu toate c ă s-a anunțat concursul, la el nu s-au înscris participan ți. În
rezultat, în calitate de asisten ți sociali au fost angajate persoane c ărora li s-a propus acest post (26,8%),
persoane care au g ăsit singure postul (11,5%) sau prin alte modalităț i. În sfârșit, circa 80% din asisten ții
sociali au fost angaja ți ca titulari, restul cumulând aceast ă funcție.
Considerăm că drept cauze ale situa țiilor menționate mai sus au servit: a) lipsa unui num ăr suficient de
asistenți sociali care doresc să activeze în mediul rural; b) nerespectarea strict ă a Regulamentului MPSFC în
procesul de angajare a asisten ților sociali; c) salariul demotivant (în jur de 70 dolari SUA lunar) etc.
Evident, crearea unit ății de asistent social în comunit ățile din Republica Moldova a fost condiț ionată de
necesitatea promov ării unor servicii profesioniste de sprijin al di feritelor categorii de persoane dezavantajate.
Asistentul social comunitar devine, astfel, actorul cel mai important în iden tificarea, prioretizarea și ajutorarea
celor mai dezavantajate categorii de popula ție. Or, este crucială viziunea asisten ților sociali, proasp ăt angajați,
referitor la categoriile de pers oane care au nevoie stringent ă de ajutor. Referitor la aceast ă temă, 80,4% din
asistenții sociali comunitari au men ționat că bătrânii solitari sunt acei care au cel mai mult nevoie de ajutor ș i
spri
jin din partea serviciilor de asisten ță socială. Anume ei se confrunt ă cel mai frecvent cu probleme de ordin
material și psihologic. Urm ătoarea categorie de beneficiari, conform opiniei a 58,9% de asisten ți sociali, o
reprezintă persoanele cu dizabilit ăți. Preocuparea asisten ților sociali de problemele persoanelor cu dizabilit ăți
este explicat ă prin lipsa pentru acestea a accesului la servicii și utilități publice, precum și prin lipsa serviciilor
comunitare specializate respective. Deprivarea și excluderea social ă a persoanelor cu dizabilit ăți rezultă, de
asemenea, din atitudinea conservativ-ortodox ă a popula ției locale, care, de cele mai multe ori, abordeaz ă
situația persoanelor cu dizabilit ăți ca o povar ă a familiei și nu ca un subiect de interes comunitar.
16

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

17Menționăm că asistenții sociali (12% din responden ți) au inclus în lista persoanelor care au nevoie de
ajutor și tinerii, ceea ce denot ă faptul că însăși prezen ța tinerilor în comunitate deja condi ționează vulnera-
bilitatea acestora. Printre alte categorii de persoane care necesit ă ajutor, în opinia asisten ților sociali, se afl ă:
familiile cu mul ți copii (46,3%), șomerii (14,9%), copiii abandona ți (18,2%).
Astfel, indiferent de preg ătirea pe care o au, asisten ții sociali comunitari con știentizeaz ă necesitatea unui
sistem de servicii de asisten ță socială care să prevină apariț ia problemelor sociale, s ă reducă din intensitatea
lor și să reabiliteze capacit ățile de func ționare independent ă, autonom ă a persoanelor aflate în dificultate.
Ierarhia problemelor sociale din comunitate, în viziunea asisten ților sociali, include: s ărăcia (58,1%),
plecarea popula ției la munci peste hotare (42,1%), șomajul (41,3%), abuzul de alcool (37,8%). În pofida
nivelului sc ăzut al experien ței și al pregătirii asisten ților sociali comunitari, problemele sociale identificate
de ei se bazeaz ă pe solicit ările de ajutor care vin din partea popul ației și pe observa țiile proprii în calitate de
membri ai comunităț ii.
De menționat că printre problemele sociale din comunitate a fost indicat ă și indiferen ța administra ției
publice locale față de problemele sociale. Chiar dac ă asistenții sociali sunt parte a administraț iei publice
locale, o parte din ei (5,5%) recunosc c ă APL nu manifest ă ambiție în ceea ce prive ște răspunsul la prob-
lemele specifice ale comunit ății.
Un alt subiect care merit ă atenție ține de evaluarea de c ătre asisten ții sociali a acoperirii necesit ăților
comunitare cu servicii sociale. Astfel, în opinia asisten ților sociali comunitari, în circa jum ătate din localit ăți
(48,7%) necesitatea în servicii de asisten ță socială este acoperit ă parțial. În acela și timp, asistenț ii sociali
comunitari, chiar dac ă sunt angaja ți recent, au sesizat problema calit ății acestor servicii, 62,1% din ei
apreciind-o ca fiind de un nivel mediu. Men ționăm, că problema calit ății scăzute a serviciilor de asisten ță
socială este
evidențiată și în rapoartele de evaluare a organiza țiilor de profil (UNICEF, Every Child, APAS),
precum și ale autorit ăților publice centrale – Ministerul Protecț iei Sociale a Familiei și Copilului. De mai
bine de 5 ani, de c ătre mediile academice, ONG-uri, autorităț ile publice este promovat ă ideea cre ării în
Republica Moldova a unui mecanism de acreditare a serviciilor sociale. Îns ă, nici până astăzi nu s-a convenit
asupra form ării unui asemenea mecanism, toate eforturile reducându-se doar la elaborarea standardelor de
calitate pentru câteva tipuri de servicii comunitare. Or, f ără un mecanism clar de ac reditare a serviciilor de
asistență socială nu se poate vorbi despre eficien ța standardelor de calitate ș i nici despre parteneriate durabile
între prestatorii de servicii și autoritățile publice.
Asistenții sociali comunitari au o viziune comună vis-à-vis de responsabilitatea de creare și finanțare a
serviciilor sociale, care trebuie s ă-i revină administra ției publice locale, lucru confirmat de 89% din responden ți.
Pe de altă parte, în aceast ă activitate ar trebui implicate ONG-urile (35,4%), comunit ățile religioase, biserica
(41,1%), institu țiile culturale și educaționale din comunitate (34,2%). În opinia asisten ților sociali, principala
sursă de finanțare a serviciilor de asisten ță socială trebuie să fie b ugetul de stat și/sau cel local, cu toate c ă ei
atribuie un rol important ș i donatorilor externi, organiza țiilor interna ționale.
O analiză succintă a rezultatelor expuse mai sus demonstreaz ă prezența unor discrepan țe majore dintre
obiectivele politicilor sociale, care sunt orientate spre dezvoltarea asisten ței sociale profesioniste și modalitatea
de implementare a lor. Spre regret, proverbul „Graba stric ă treaba” este uneori aplicabil și pentru to ți acei
care implementează politici sociale în Republica Moldova. Evid ent, este imposibil ca în decurs de doar șase
luni să se reușească angajarea a câte un asistent social bine preg ătit în fiecare comunitate. Dorin ța, însă, de a
grăbi lucrurile și pierderea controlului asupra implement ării unor obiective na ționale la nivel local creeaz ă
situații, în care calitatea și eficiența asistenței depinde doar de atitudinea celor care decid s ă o profeseze. În
această ordine de idei se impun câteva c oncluzii importante: este crucial ă crearea condi țiilor de via ță și
activitate corespunz ătoare (locuin ță, salariu etc.) pentru absorbț ia în zonele rurale a absolven ților facult ăților
specializate; coordonarea cu mediile academ ice a programelor de instruire continu ă a persoanelor de alte
profesii; înființ area în cadrul institu țiilor acreditate a sec țiilor de instruire continu ă cu dreptul de preg ătire a
asistenților sociali; revederea modalit ăților de monitorizare și evaluare a procesului de implementare a politi-
cilor sociale la nivel regional. Or, în lipsa unor ac țiuni coordonate, asisten ța socială profesionist ă riscă să
existe doar la nivel de obiective.

Bibliografie:
1. Asistența Socială în Contextul Transform ărilor din Republica Moldova. – Chi șinău, APAS, 2008.
2. Bulgaru M. (coord.). Aspecte teoretice și practice ale asisten ței sociale. – Chi șinău, USM, 2003.

Prezentat la 10.04.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

REFORMA SISTEMULUI REZIDEN ȚIAL DE ÎNGRIJIRE A COPILULUI
DIN REPUBLICA MOLDOVA ÎN CONTEXTUL DEZVOLT ĂRII
ASISTEN ȚEI SOCIALE PROFESIONISTE
Marcela DILION
Catedra Asisten ță Socială

The reform in residential care system presents a priority in social policy in the field of family and child protection in
R. Moldova. Community Social Workers constitutes an essentia l chain in the process of social policy implementation.
They are those, who wife minimal resources ensures the pr evention of child separation and abandonment, they achieve
the reintegration in the biological/extended family of institu tionalization children, they offer support to their families.
The article emphasizes the results of reform implementa tion and describes the system of child protection in
R.Moldova. Furthermore, the article ch esses the problems and obstacles in the implementation of the reform.

Reforma sistemului reziden țial de îngrijire a copilului reprezint ă o prioritate pentru politicile sociale în
domeniul familiei și copilului din Republica Moldova. Aceast ă schimbare major ă este dictat ă de dreptul
fundamental al copilului de a cre ște în familie. Problemele copilului și familiei trebuie s ă fie abordate drept
probleme strategice în contextul dezvolt ării unei țări democartice și prospere.
Conform studiului „ Abandonul copilului în Republica Moldova ”, realizat în 2005 de c ătre Guvernul
Republicii Moldova cu sprijinul UNICEF, s-a constatat c ă în fiecare zi în ț ară este abandonat cel puț in un
copil de pân ă la 7 ani; 9 din 10 copii abandona ți au părinți în viață; fiecare al treilea copil abandonat este
părăsit de mama sa în primele 4 zile dup ă naștere; 6 din 10 copii abandona ți sunt părăsiți în maternit ăți sau
secții pediatrice; majoritatea copiilor plasa ți în institu ții nu-și mai gă sesc niciodat ă o familie; jum ătate din
copiii plasa ți în institu ții mai au fra ți și surori, care cresc tot în afara familiei; fiecare a cincea femeie care î și
abandoneaz ă copilul este la prima sarcin ă; 60 la sut ă din fe meile care î și abandoneaz ă copilul sunt mame
solitare; în 36,7% din cazuri abuzul și neglijarea s-au înregi strat drept unul din motivele de abandon. Abandonul
și instituționalizarea copiilor de vârst ă fragedă afectează grav sănătatea acestora. Acela și studiu men ționează
că circa 62,2% copii sunt abandona ți până la vârsta de 7 ani, 43% în prima lun ă de viață [1].
Deși există un volum considerabil de informa ție referitoare la copiii din institu țiile reziden țiale, este
necesar ca aceste informa ții să fie actualizate în permanen ță. În acest scop, în 2007 a fost efectuat ă evaluarea
rapidă a instituțiilor reziden țiale în vederea colect ării datelor pentru determinarea modalit ăților procesului de
reformare a sistemului reziden țial din Republica Moldova. Acest studiu а fost realizat în cadrul Proiectului
„Dezvoltarea serviciilor sociale integrate pentru familiile vulnerabile și copiii în situa ții de risc”, implementat
de Ministerul Educa ției și Tineretului cu suportul UNICEF-UE/TACIS.
Studiul a scos în eviden ță că la finele anului 2006 sistemul de îngrijire reziden țială a copilului aflat în
dificultate din Republica Moldova era constituit din 67 institu ții reziden țiale în care se aflau 1154 4 copii.
Aceste institu ții se află în subordinea a trei ministere și a unei autorităț i publice locale. Cele mai multe
instituții reziden țiale cu 91% copii institu ționalizați sunt în subordinea Ministerului Educa ției și Tineretului.
În cadrul Ministerului Protec ției Sociale, Familiei și Copilului sunt 2 institu ții reziden țiale în care sunt plasa ți
640 copii cu dizabilit ăți mintale severe. Institu țiile pentru copiii de vârst ă fragedă sunt în subordinea Ministe-
rului Să nătății și Direcției Municipale pentru Protec ția Drepturilor Copilului. Conform aceluia și studiu, cei
mai mulți copii sunt plasa ți în gimnaziile-internat pentru copii orfani și rămași fără îngrijirea p ărintească –
5344 copii; după care urmeaz ă școlile-internat auxiliare cu 3362 copii și instituțiile speciale pentru copii cu
deficiențe fizice și senzoriale – 972 copii. Cea mai mare institu ție din țară est e Gimnaziul-internat din Str ășeni,
în care la momentul evalu ării erau plasa ți 595 copii.
Datele studiului au scos în eviden ță că 82% din copiii plasa ți în institu țiile reziden țiale au familii biologice
sau lărgite, doar 18% din copiii plasa ți în institu țiile reziden țiale sunt orfani; 15% din copiii institu ționalizați
merg acas ă în fiecare zi, iar 20% din copii merg acas ă în fiecare s ăptămână.
18

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Un rol important în procesul reformei îl de țin angaja ții instituț iilor reziden țiale. La momentul evalu ării
rapide a institu țiilor reziden țiale, în sistemul reziden țial de îngrijire a copilului erau angajate 5380 persoane,
la fiecare angajat revenind în medie câte 2 copii. Circa 29% dintre angaja ți sunt de vârst ă pensionar ă sau vor
fi pensiona ți în următorii 4 ani.
O problemă important ă ce ține de personalul institu țiilor – lipsa psihologilor și asistenților sociali.
În ceea ce priveș te condițiile de între ținere a copiilor, eviden țiem că majoritatea institu țiilor au o vechime
mai mare de 30 ani; 75% din copii dorm în dormitoare mai mari de 7 locuri.
Chiar dac ă condițiile de între ținere a copiilor în institu ții reziden țiale sunt necorespunz ătoare, îngrijirea
instituțională este o form ă de protec ție costisitoare în raport cu preven ția bazată pe sisteme de sprijin familial
și diverse servicii alternative de îngrijire a copilului în dificultate [2].
În scopul promov ării politicii statului în domeniul protec ției drepturilor copilului, precum și al îmbun ătățirii
calității vieții copilului și familiei – componente fundamentale ale dezvolt ării umane, Guvernul Republicii
Moldova а ap
robat prin Hot ărârea nr.784 Strategia na țională și Planul de ac țiuni privind reforma sistemului
rezidențial de îngrijire a copilului pe anii 2007 – 2012 . Scopul acestei Strategii na ționale est e asigurarea și
respectarea dreptului copilului de a cre ște în mediul familial. Pentru realizarea acestui scop au fost trasate
următoarele obiective:
1. Reducerea, pân ă în 2 012, cu 50% a num ărului de copii care locuiesc separat de mediul familial;
2. Reorganizarea institu țiilor reziden țiale în conformitate cu un pl an general de transformare.
În baza rezultatelor evalu ării rapide a tuturor institu țiilor reziden țiale din Republica Moldova a fost
elaborat Proiectul Planului-Cadru de Transformare a Sistemului Reziden țial, care se bazeaz ă pe următoarele
criterii: localizarea institu ției reziden țiale; infrastructura acesteia; calitatea serviciilor oferite copiilor și
familiilor în institu ții.
Proiectul Planului-Cadru pentru urm ătorii 5 ani prevede, de asemenea, reducerea cu 50 la sut ă a numă-
rului de copii din institu țiile reziden țiale; astfel, peste 5 ani în îngrijire reziden țială vor rămâne 6000 copii,
pentru care nu exist ă altă soluție, aceasta va include și plasamentul temporar pentru situa ții excepționale.
Deși procesul care a demarat este deosebit de dificil, au fost deja ob ținute rezultate importante:
 au fost incluse în Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu pentru anii 2008-2010 și bugetul anului 2008
cheltuielile pentru 30 Case de Copii de Tip Familial;
 au fost dublate aloca țiile lunare și triplate aloca țiile anuale pentru copiii din Casele de Copii de Tip
Familial (Hot ărârea Guvernului nr.1110 din 15.10.2007);
 au fost aprobate prin hot ărâre de Guvern Standardel e de calitate pentru institu țiile reziden țiale;
 a fost elaborat proiectul Conceptului cu privire la Educa ția Incluziv ă;
 a fost elaborat proiectul Strategiei de optim
izare a sistemului institu țiilor de înv ățământ, cu includerea
în Strategie a școlilor din sistemul reziden țial.
Datorită implement ării proiectului UNICEF-UE/TACIS în 6 regiuni ale țării (Fă lești, Florești, Strășeni,
Telenești, Bălți, Hâncești), disimin ării bunelor practici la nivel na țional și campaniei de comunicare, au fost
obținute urm ătoarele rezultate privind reforma sistemului de îngrijire reziden țială:
– la 25.11.2007, num ărul total de copii în gimnaziile-internat a sc ăzut cu 22%, în compara ție cu anul 2006;
– în anul 2007 num ărul de copii plasa ți în internatele de tip general a sc ăzut cu 46% fa ță de 2006.
Totodată, menționăm că a fost realizat ă transformarea Gimnaziului-internat pentru copii orfani și lipsiți
de grija p ărintească din Cărpineni, Hânce ști, prin crearea Centrului de Zi în cadrul acestei institu ții, astfel
oferind posibilitatea reintegr ării familiale a 40 de copii – în familia biologic ă și/sau extins ă.
La sfîrșitul anului 2007, Ministerul Educa ției și Tineretului a închis prima institu ție reziden țială – Școala
auxiliară din Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul, în care condi țiile de între ținere a copiilor erau nesatisf ă-
cătoare, iar cheltuielile de între ținere foarte mari.
În anul 2008 au fost închise 4 institu ții rezidențiale din mun. Chi șinău: Gimnaziul-internat nr.1; Gimnaziul-
internat nr.10; Gimnaziul-internat nr.23; Școala special ă nr.4 pentru copii surzi.
Astfel, la 1 octombrie 2008 sistemul reziden țial de protec ție a copilului este alc ătuit din 62 institu ții
rezidențiale, în care sunt plasa ți 8813 copii, dintre care 1079 copii merg în fiecare sear ă ac asă. Totodată, este
important a eviden ția că în anul 2008 au absolvit institu țiile reziden țiale 1202 tineri. Comparativ cu anii
2005-2007, num ărul copiilor instituț ionalizați este în descre ștere ( a se vedea Fig.1).
19

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Fig.1. NUM ĂRUL COPIILOR PLASA ȚI ÎN INSTITU ȚIILE
REZIDEN ȚIALE ÎN PERIOADA ANILOR 2005 – 2008
12.500
11.544
10.516
8.813
02.0004.0006.0008.00010.00012.00014.000
2005 2006 2007 2008

Sursă: Ministerul Educa ției și Tineretului al Republicii Moldova

Această scădere se explic ă prin faptul c ă au fost create ș i dezvoltate mecanisme de prevenire a institu țio-
nalizării, sunt create și dezvoltate serviciile alternative de protec ție a copilului în dificultate. Republica
Moldova dispune de resurse limitate, de aceea trebuie s ă direcționeze serviciile în mod eficient, dac ă se vrea
satisfacerea necesit ăților celor mai vulnerabili membri ai societăț ii. Aplicarea unei proceduri de evaluare
complexă va asigura evaluarea copiilor și satisfacerea necesit ăților lor. În acest scop, în cadrul administra ției
publice locale de nivelul al doilea а fost instituită Comisia pentru protec ția copilului aflat în dificultate,
subordonat ă Con siliului raional/municipal.
Comisia este formată din 8 membri, inslusiv secretarul responsabil al Comisiei, având urm ătoarea componen ță:
a) doi membri numi ți de către Consiliul raional/m unicipal, care nu trebuie s ă fie angaja ți ai Secției
asistență socială și protecție a familiei/Direc ției pentru protec ția drepturilor copilului din mun. Chi șinău sau
din cadrul Direc ției generale învăță mânt, tineret și sport;
b) doi membri speciali ști de profil (psihol og, psihiatru, medic sau pedagog);
c) maximum doi membri delega ți de către organiza țiile neguvernamentale locale, iar în cazul în care nu
există astfel de organiza ții în raion/municipiu, ace știa vor fi înlocui ți cu alț i doi membri ai societ ății civile;
d) doi membri recruta ți prin concurs prin a nunțarea în mass-media locală .
Membrii Comisiei sunt persoane cu studii superioare și cu experien ță de cel pu țin 5 ani de lucru cu copiii
sau în activit ăți legate de copii.
Comisia pentru protec ția copilului în dificultate are un rol deosebit de important în procesul de prevenire
а instituționalizării. Copilul poate fi plasat în îngrijirea reziden țială doar în baza avizului pozitiv al Comisiei.
În acest sens, vor fi explorate toate posibilităț ile de acordare а sprijinului familial sau plasarea în servicii
alternative pentru а preveni instituț ionalizarea.
Pentru a promova o reform ă coerentă a sistemului reziden țial, este important s ă dezvoltăm un sistem
diversificat de servicii sociale la nivel de comunitate. Aceste servicii au menirea de a mobiliza comunitatea
în dezvoltarea mecanismelor locale de sus ținere a copilului și familiei, în raport cu necesit ățile fiecăreia, și
de a preveni plasarea copiilor în institu ții reziden țiale, care deseori se afl ă în afara comunit ății de origine a
copilului [3]. Or, nu putem avea mai pu țini copii în instituț iile rezidenț iale dacă nu vom dezvolta serviciile de
sprijin familial ș i substitutive de tip familial. În acest context, eviden țiem că un rol important în implementarea
reformei instituț iilor reziden țiale îl deține Ministerul Protec ției Sociale, Familiei și Copilului.
Crearea unei structuri unice în domeniul protec ției sociale a copilului și familiei, atât la nivel central, cât
și local, reprezint ă o decizie important ă a Guvernului Republicii Moldova. Astfel, la 18.01.2007, în confor-
mitate cu Hot ărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 52, a fost creat Ministerul Protec ției Sociale, Familiei
și Copilului prin reorganizarea Ministerul S ănătății și Protecției Sociale.
20

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Ministerul Protec ției Sociale, Familiei și Copilului a preluat de la Ministerul S ănătății și Protecției Sociale
funcțiile ce ț in de domeniul protec ției sociale, iar de la Ministerul Educa ției și Tineretului – cele privitoare la
pro
unitatea de specialist în problemele familiei cu copii în situa ție de risc. Acest specialist
eva
ent cu
pri
To
ul beneficiarului, asigur ă cu resurse
mi
u suportul Proiectului UNICEF-UE/TACIS s-a lucrat la Proiectul Legii privind modificarea și
comtecția copilului.
La nivel local, m
inisterul este reprezentat de Sec țiile asisten ță socială și protecție a familiei, în cadrul
cărora a fost instituită
luează și identific ă nevoile copilului și ale familiei în dificultate și intervine pentru a le oferi sprijin.
În conformitate cu Legea asisten ței sociale, nr.547-XV din 25 decembrie 2003 (Monitorul Oficial al Repub-
licii Moldova, 2004, nr.42-44, art.249) și Hotă rârea Guvernului nr.24 din 10 ianuarie 2007 (Regulam
vire la modul de angajare a asisten ților sociali), a fost instituit ă unitatea de asistent social în cadrul prim ăriei.
O realizare deosebit de important ă a Ministerului Protec ției Sociale, Familiei și Copilului este crearea
Rețelei Naționale de asisten ți sociali. Actualmente, în prim ării sunt angaja ți circa 900 asistenț i sociali.
todată, menționăm că majoritatea asisten ților sociali co munitari nu au studii speciale în domeniul
asistenței sociale. De aceea, instruirea asisten ților sociali comunitari a prezentat o necesitate stringent ă.
Astfel, cu asisten ța tehnică a Proiectului UNICEF-UE „Dezvoltarea serviciilor sociale integrate pentru
familii vulnerabile și copii în situa ții de risc” a fost elaborat curriculumul, materialele și instrumentele de
instruire și a fost realizat ă instruirea a 542 asisten ți sociali comunitari.
Asistenții sociali comunitari reprezint ă o verigă deosebit de important ă în procesul de implementare a
reformei institu țiilor reziden țiale. Ei sunt cei care, activând în interes
nime prevenirea separ ării și abandonului copilului; realizeaz ă reintegrarea copiilor institu ționalizați în
familiile biologice/extinse; faciliteaz ă accesul celor mai vulnerabili la serviciile sociale și contribuie la con-
solidarea abilităț ilor parentale prin acordarea sp rijinului familial; monitorizeaz ă cazurile pân ă la finalizarea
acestora etc.
O reform ă nu poate fi realizat ă fără de perfec ționarea cadrului legal și regulatoriu. Astfel, pe parcursul
anului 2007 c
pletarea Codului familiei (aprobată prin Hotă rârea Guvernului Republicii Moldova nr.120-XVI din 29.05.2008).
Modificările și completă rile încorporate vizeaz ă în special Capitolul 17 din Codul familiei – „Depistarea și
plasamentul copiilor r ămași fără ocrotire p ărintească", dar, paralel, sunt modificate și alte prevederi (art.14
alin.(l) din Codul familiei) ce necesit ă armonizare cu instrumentele interna ționale și care rezult ă din
Capitolul 11 al Planului Na țional de Ac țiuni în Domeniul Drepturilor Omului sau racordare cu legisla ția
secundară (art.149 alin.(2) din Codul familiei).
Legea cu privire la modificarea și completarea Codului familiei are urm ătoarele elemente noi:
1. Asigură dreptul copilului la protec ția nu numai contra abuzului, dar și a pedepsei corporale – art.53
alin.(4), art.62 alin.(2);
2. Completeaz ă definiția copilului r ămas fără ocrotire p ărintească cu termenul de „abandon" pentru a
defini mai bine această categorie de copii, întâlnită frecvent în practic ă, dar care nu era reflectat ă în Cod –
art.112 alin.(l);
3. Permite și altor organe de stat (nu doar autorit ății tutelare, dar și societăț ii civile) de a participa activ
la identificarea cazurilor copiilor r ămași fără ocrotire p ărintească – art.112 alin.(3);
4. Pune accent pe necesitatea organiz ării serviciilor de prevenire a intr ării copiilor ș i familiilor în situa ții
de risc, care determin ă separarea copiilor de p ărinți, și monitorizarea situa ției acestor copii și familii,
prevederi care nu au existat până în prezent – art.112;
5. Consolidarea cadrului institu țional prevede divizarea clar ă și transparent ă a sarcinilor ș i responsabilit ă-
ților între structurile abilitate cu protec ție socială a copilului și familiei la nivel na țional și teritorial, în special
ale autorit ăților tutelare – art.113;
6. Prevede precizarea momentului lu ării la eviden ță a copiilor r ămași fără ocrotire p ărintească – art.114
alin.(2);
7. Pune accent pe stabilirea prioritar ă a formelor de protec ție de tip familial sau similare acestora pentru
copiii rămași fără ocrotire p ărintească, în raport cu prevederile actuale, când accentul este pus pe plasarea
copiilor în institu ții reziden țiale de stat – art.l15 alin.(l) și (2);
8. Sunt introduse prevederi privind noi forme de protecț ie pentru copiii r ămași fără ocrotire p ărintească
(asistența parental ă profesionist ă) și, în acela și timp, este permis ă plasarea copiilor pentru educa ție și îngrijire
în instituții reziden țiale atât de stat, cât și private (care func ționează în condi ții legale), spre deosebire de
prevederile actuale care permit plasamentul în institu ții reziden țiale de stat – art.l15 alin.(2);
21

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

229. Pentru prima dat ă în legisla ția de bază în domeniul protec ției copilului și familiei se pune în sarcina
autorităților statale împuternicite de a monitoriza ș i evalua situa ția copiilor c ărora le-a fost stabilit ă o formă
oarecare de protecț ie, în scopul reintegr ării familiale – art.l15 lin.(4);
10. Este egalată vârsta matrimonial ă pentru bărbați și femei – art.14 alin.(l) și (2).
Prin introducerea acestor modifică ri și completă ri în Codul familiei se urm ărește, în special:
 asigurarea prioritară a educației și îngrijirii copilului în mediul familial;
 reducerea substan țială a numărului de copii plasa ți în instituț ii rezidențiale;
 organizarea func ționării serviciilor de prevenire a separ ării copiilor de p ărinți;
 implicarea activ ă a societății civile în activitatea de protec ție a copiilor r ămași fără ocrotire p ărintească;
 definirea clar ă a statutului de copil r ămas fără ocrotire p ărintească.
Constată m, că reforma sistemului reziden țial poate fi realizat ă doar prin dezvoltarea sistemului de servicii
esități apărute în comunitate.
nformațional unic care s ă
cu

comunității internaționale, ac ționând toț i împreun ă în interesul superior
al
m:
ismelor de redirec ționare a finan țelor din s istemul reziden țial către servicii comunitare;
nții
surselor u mane calificate în domeniu etc.
orizarea implement ării acestuia
u fiecare institu ție, care vor include:
și acțiunilor
privind Planul-Cadru de Transformare sunt
asupra noilor intr ări, noilor angaj ări și investiții capitale în instituț iile
car
lă.
1.
lui în Republica Moldova. – Chi șinău: UNICEF, 2005, p.7-8.
2. enirea abandonului și instituționallizării copiilor // Asisten ța socială în contextul transform ărilor din

4.2009 sociale destin
ate copilului și familiei în dificultate.
Comunitățile, societatea civil ă, autoritățile locale au reu șit să dezvolte un șir de servicii de alternativ ă
pentru copilul aflat în dificultate, conform noilor nec
Un element deosebit de important, care asigur ă calitatea func ționării sistemului de servicii sociale, este
sistemul informa țional automatizat. Republica Moldova nu dispune de un sistem i
prindă toți copiii din sistemul de protec ție socială. Pentru a eficientiza munca speciali știlor din sistemul de
protecție a copilului la nivel central și local este necesar de a fi creat sistemul informa țional automatizat, care
are drept scop colectarea, stocarea, prelucrarea ș i difuzarea informaț iei către autorit ățile administra ției publice
centrale și locale, persoanelor juridice și fizice, cu referire la beneficiarii sistemului, institu țiile și serviciile
sistemului de protec ție a copilului.
Realizarea perspectivelor trasate este posibil ă doar prin conjugar ea eforturilor ministerelor, autorit ăților
publice locale, societ ății civile și ale
copilului.
Totodată, menționăm că în procesul de implemen tare a reformei sunt un șir de probleme și obstacole, dintre
care eviden ție
 lipsa unui mecanism eficient de implementare a legisla ției;
 lipsa mecan
 lipsa unui sistem de monitorizare a situa ției copilului și familiei;
 lipsa unui mecanism de instruire continu ă, supervizare și sprijin metodic și profesional pentru asiste
sociali comunitari;
 insuficien ța serviciilor de sprijin familial și substitutive de tip familial;
 insuficien ța re
Pentru finalizarea și promovarea Planului-Cadru de Transformare ș i monit
necesită a fi elaborate planuri individuale de reorganizare pentr
 planuri individuale pentru fiecare copil;
 planuri cu privire la dezvoltarea serviciilor;
 planuri cu privire la personal.
La prima etap ă de implementare a m ăsurilor
necesare: introducerea moratoriului
e urmează a fi închise; preg ătirea institu ției și a personalului pentru transformare; elaborarea planurilor de
recalificare și reangajare a personalului cu p ăstrarea salariilor și a vechimii în munc ă; modificarea regulamen-
telor institu țiilor reziden țiale în vederea cre ării serviciilor de zi în cadrul institu țiilor.
În aceeași ordine de idei se înscriu ș i alte măsuri importante, cum ar fi separarea educaț iei de îngrijire în
cadrul fiec ărei institu ții și transferul serviciilor de îngrijire sistemului de protec ție socia

Bibliografie:
Abandonul copilu
Dilion M. Prev
Republica Moldova. – Chi șinău, 2008, cap.7.
3. Dezinstitu ționalizarea serviciilor de protec ție a copilului în România. Ghid metodologic. – Bucure ști, 2004.
Prezentat la 10.0

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

CONDITIONS FOR EFFECTIVE SO CIAL ASSITANCE POLICIES:
SOME PERSONAL OBSERVATIONS
Brede KRISTENSEN
„transFORMA” foundation Netherlands Romania

Toate politicile se bazeaz ă pe un șir de principii, care constituie fundamentul în baza c ăruia se elaboreaz ă o politică.
O politică bună este construit ă pe un fundament puternic. Spre deosebire de temelia static ă a unei case, fundamentul unei
politici este dinamic, aflat într-un mediu dinamic. În acest articol se abordeaz ă unele condi ții majore necesare pentru
existența unei politici eficiente în asistenț a socială.
O societate civil ă activă și cu inițiativă, care este luat ă în serios de guvern, un guvern care onoreaz ă principiile sub-
sidiarității, mecanisme de coordonare func ționabile, existenț a instituțiilor de instruire profesional ă, actorii activi politici
și sociali implica ți, discuții publice asupra cheltuielilor și necesitatea politicilor eficiente de armonizare și coordonare
sunt elucidate de c ătre autor ca fiind unele dintre cele mai importante pre-condi ții pentru o politic ă socială eficientă în
asistența socială.

In this short article I will discuss some major condit ions for an effective welfare and social assistance
policy . My contribution to this discussion is based on pe rsonal observations in The Netherlands as well as in
the Caribbean and Eastern Europe. All policies are based on a number of principles or assumptions that
constitute the foundation on which the policy is built. A good policy is built on a strong foundation. Unlike the
foundation of a static house, the foundation of a dynamic policy that is carried out in a dynamic environment
needs to be discussed, assessed and adapted continuously.
What do we mean by social policies? They contain principles and guidelines for the improvement,
maintenance or creation of living conditions that should lead to inclusion of all citizens. More co ncretely
social policies aim to improve human welfare (mostly financially) and wellbeing (mostly mental). The two
are interrelated. Of course, social policies should be especially be directed to the most vulnerable in society, as well as to those who tend to be excluded.
It seems to me there are 3 major welfare policy principles:
1. The first one is based on the idea that citizens will naturally help one another if they feel they should
do so. The government should not interfere in the lives of people and take over somebody’s personal
responsibility of ‘being’. If people desire or feel called to help one another: great. If others want to financially support those who help other, this is al so great, but it is not the state’s responsi bility. All types of free market
concepts still plead for moving into this directi on as much as possible. However, Bismarck in late 19
th
century Germany and Beveridge in mid 20th century England have strongly argued for a proactive state in the
are of welfare. Both rightfully put forward this is in the interest of all citizens. Exclusion always creates
tension and conflict and is blocking the development of human capacity which is to the detriment of the
entire society.
2. In the second model the state assumes prim ary responsibility for the welfare of its citizens . In theory
this responsibilit
y is comprehensive and there is no limit to state interventi on. Surely in this model the state
creates and maintains a „safety net” of minimum standards of varying forms of welfare and wellbeing. The state is also responsible for human (capacity) development. And what is more, state instituti ons will implement
the state policies. This model has been tried out in mo st socialist-centralist countries, past and present. The
flaws are obvious and in practice the model has proved again and again to be ineffective. The social democratic version of the model as developed in Sweden functioned quite well, but here the model is not applied rigidly
and is combined with a strong democratic practice.
3. The third model is a mix. In many „welfare states ” in continental Europe, welfare is provided by a
combination of independent, voluntary and government services. The provider of benefits and services may
be a department of the central or local government , a state-sponsored agency, a private corporation , a charity
or anoth
er form of non-profit organisation. I will argue that this ‘mix’ is relatively easy to develop, to maintain
and to adapt if something is not functioning well. In practice this mixed model can be handled and utilised
effectively.
23

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

In this article I want to point to some personal observations that I collected during some 30 years of
studying and teaching welfare systems. My ob servations strongly support the above mentioned 3rd model.
Let me start with a personal experience that contains a ll the elements needed to reflect on the nature of a
healthy foundation for a welfare system according to model 3.
Since my student years I worked as a volunteer and late r as a board member for a social service centre in
the Red Light District of Amsterdam, strangely called OZ100. The centre offers all sorts of services, varying
from medical to juridical to financial and socio/psychological services to people living and working in the
this district. Mostly prostitutes. The centre is funde d by the main Amsterdam c hurches, Roman Catholic and
Protestant, as well as individual donors. In fact the churches took the initiative a nd established the centre.
Apart from our centre the Salvation Army is also op erating a service centre, called ‘goodwill centre’, but
here the client must also listen to preaching. The m unicipal government too is offering social services, but
very few people living in the district make use of these services as they are afraid the government will obtain information regarding their legal status or conduct. So most people turn to OZ100 or the Salvation Army.
During the 70’ ies of the last century the Red Light district started to attract significantly more visitors from all over the world. The pimps and clubs were forced to make extra efforts to find ladies to work in the
‘industry’. So a high number of good-looking and charming ‘lover boys’ were hired to attract ladies from
countries like Kenya, Dominican Republic, Thailand, Moldova and others, offering partners, marriages and great jobs with great salaries as well as a visa. The number of naïve young ladies is high all over the world, so they succeeded remarkably well. Once in Holland they lost their naivety within a couple of days. Strongly intimidated they did not dare to ask for any help and quickly found themselves half naked behind the windows
of the streets in our district. In the late 70’ies the situ ation in the district got out of control. On top of the
increase of prostitution, drugs were offe red at any corner of the street, by dealers who do not behave particularly
decently. Our centre with a low threshold was flooded by all sorts of victims. We could not cope with the
staff of volunteers and the few professional social work ers. Also some volunteers did not dare to enter the
district any more.
Unexpectedly we were approached by the social service department of the municipal government. In fact
it should not have taken us by surprise for the centr al government had already adopted a policy to make
social funds available to local governments to be used to fund local initiatives for welfare and assistance. Anyway they wanted a discussion with OZ100 and in this discussion it turned out they realized they were
unable to meet the needs of people living in this di strict. In stead of improving and developing their own
service department they suggested they provide us with additional funds to extend our services. Great. ‘But
we want to put some conditions’ so they told us. Which conditions? He came up with 3:
1. The social assistance you offer must be delivered only by professionally trained social workers. Perfect.
You provide us the funds and we will recruit more pr ofessionals. That was an easy deal. IN fact we were
very happy with this part of the deal, for we might thus be able to substantially improve the quality of our service. We could hire more professiona ls and provide supervision as well.
2. You must regularly report by means of facts and figur es. OK, we also quickly ag reed. And, much later,
when we first had to write a report, we discovered that reporting is an excellent tool for internal assessment,
evaluation and reflection. Writing a report means that you ha ve to give explanations why you did things in a
particular way or why something did not go according to expectations, which are questions that spark reflection,
which is the beginning of improvement.
3. And……I remember the Amsterdam civil servant hes itating and I also remember I realized instanta-
neously what was going to be put forward as the next condition….. „We also want insight in your clientele”.
Ah….It appeared they wanted information about the clients of the centre. They needed it and the police
needed it….’We are afraid we are losing control, you see’, so he admitted.
The third condition became the subject of a lengthy and difficult discussion. We, from our part, could not
fulfill that condition. Partly because we knew some of the Amsterdam police was co-operating with the sex
industry. (To my surprise the civil servant did not make any effort to deny this rather awkward fact.) And
partly because very few people would approach us for help once it was known we were co-operating with the
police and conveying information to th e city hall or police. So we put fo rward that social services in areas
like ours one need to be absolutely independent from any interfere
nce from the state in order to be effective.
The civil servant on the other hand insisted that the government needed information in order to keep matters
under control.
24

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Our director responded furiously and confronted him with the big question why the government and the
police are not doing more to chase up these lover boys who lure ladies to Holland with beautiful promises in
order to exploit them. They are causing the misery that we are supposed to deal with. And why don’t you
clean up the police force. This is your duty. The painful point was made.
To cut a long story short, this meeting marked the beginning of a change in the municipal government’s
social policy. From then on the city decided to hire NGO’s to carry out social services that they were unable
to carry out effectively. We received funds, we had to make sure we worked with professionals, we had to
report in a general way, but we did not need to conve y personal information of clients to state institutions.
However, over the years this remained a sensitive area. The municipal government and the police could never
resist the temptation to try to get some informati on from us and many times they accused us from poor co-
operation. Today, in 2009, the situa tion is still exactly the same. Howeve r there were several moments that
the municipal government was about to cut its subsidies. Each time it was finally decided by the government
to continue to grant subsidies because (apart from our arguments) the public in Amsterdam would be very
displeased and even upset. We noti ced the public was interested, concerned and willing to express their
indignation if the municipal government would leave us to ourselves. At one scary stage the Catholic bishop
intervened and phoned the mayor to tell him withdrawing subsidy would be unwise and would create a very
unhealthy situation. Civil society surely was a partner in the process and a very helpful one indeed.

What lessons can we learn regarding conditions?

1. An active civic society that takes initiati ves and is creatively used by the government
A government is a government and is neither an engineering company nor a social service institution. Its
duty is to protect, control, facilitate, support, stimulate in all different areas of life and society, as well as
(re)distribute wealth and make sure people and groups of people will be ab le to develop themselves. When it
comes to the specifics of engineering, education, medical service, social assistance or whatever, governments
have proved to be unable to produce any quality or e ffectiveness. Either the govern ment establishes the fact
that society is providing such services itself and leaves it like that, or it establishes the fact that society is not
providing it sufficiently and starts providing funds and othe r stimuli to further the development of the desired
services. Plainly, I do not believe civil servants can offer effective social assistance, or to put it the other way
round, I do not believe that a professional social worker will perform professionally within the framework of
the civil service. Social assistance needs a very specific organizational framework. Like medical, educational,
cultural and lots of other services also need specif ic frameworks and environm ents. Governments should be
wise and acknowledge it. Nevertheless, out of a sense of responsibility or a sense of political expediency government are easily tempted to carry out such services themselves and turn to model 2.
In my entire career as a sociologist of welfare policies I always and everywhere had to draw the conclusion
that governments do better to source out the implemen tation of welfare programs. Whether it concerns a
social assistance service in the Amsterdam Red Light Dist rict, or an Institute for Autistic children, or a
Rehabilitation program for prisoners or whatever, eval uation studies consistently conclude that non-govern-
mental organization perform better more efficiently.
Civic society may also take creativ e initiatives. The Methodist movement in England excelled in taking
initiatives as early as the 18
th century and can still be considered an inspiring model.

2. A live civic society discourse that is taken seriously by the government
I am not denying that there are lots of well-informed civil servants and policy officers who do a good job
in developing welfare and social assistance policies. Ho wever, one excellent expert or a group of very well-
informed civil servants who embark on writing a great policy paper, are by definition biased and can still
benefit from public feed back as well as public input. Th ey may also err and need to be open for correction.
Moreover, there are few policies that work which are not enjoying the support of the public. Sure, the government
may invest in PR and promote its excellent or less excelle nt policies, but this is so much easier if the public
has a sense of ownership, and feels it was and is somehow involved in the development of policies or is able to express its opinion about priorities, problems and objectives.
25

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Let me put it differently, social assistance should be a mutual concern of all citizens. If the word ‘society’
(societas in Latin) has any meaning at all the it should mean: a group of people, citizens, companions who
somehow care for one another and who engage themselves in patterns of mutual behavior. Governments are
expressions of society and vice versa governments have an impact on society. This mutuality should come to
an expression in policy debates, both in the formation phase and in the implementation phase. Without a
healthy civic society discourse governments easily lose t ouch with daily life and the concerns of the public
they are supposed to serve.

3. A government that honors the principle of subsidiarity
The next condition follows immediately. The more responsibility can be given to the lower levels of
government (municipal government) the easier public discourse can be inco rporated in governmental decision
making. This is known as the principle of subsidiarity. It cannot be expected from the central government in The Hague to have a clear picture of the situation in the Red Light District in Amsterdam nor that it is
particularly sensitive to the needs and requests of the people living there. The Amsterdam municipality
obviously is much closer tot the situation. And what is more, it is also closer to the Amsterdam public
discourse. It can hardly afford to deny the discourse.
In more recent years local governments have also adop ted the habit of involving the public in formulating,
assessing and adapting local policies, especially social po licies. By doing this the entire framework of social
assistance and welfare arrangements become a matter of mutual concern, of citizens and civil servants.
The principle of subsidiarity must be taken as it was originally formulated: delegate as much as possible as
long as it improves quality. If lower levels of government get too small to provide, de velop or assess services,
they should not be charged with it. In that case it is, fo r instance, wiser to charge a number of local governments
with a particular service together. One small village ca nnot be expected to develop an effective social policy
framework, nor may a local NGO be in the position to provide the professional expertise needed to assist a particular category of people. Here combined efforts by a group of neighboring villages should be welcomed.

4. Mechanisms for coordination are in place
And the fourth condition follows as well. Assistan ce projects need to be coordinated and harmonized.
First overlapping must be avoided. Second neglect of a area of need must be avoided. And thirdly it should
not happen that many donors support one particular project, ignoring others that equally need financial
support. Donors, whether churches, individuals, intern ational funds, companies or governmental funds tend
to have their darlings. Projects with street children quickly enjoy the attention of donors.
Local governments should keep this in mind and direct their funds to the neglected areas.
In countries that are highly dependant on external d onors, coordination needs ample attention. For these
donors often have a very poor understanding of the local situation and all too often support overlapping
projects or organizations. In some Caribbean countries, like Jamaica, a local coordi nating fund is created to
coordinate disbursements and wisely use the money th at comes from internal and external donors. Donor
organizations are often happy. Now they do not need to make assessments and choices themselves. That they
entrust to the local coordinating fund. And so does the government. Usually the government has a strong say
in the organization of the coordinating fund.
Otherwise municipalities may also establish a local social assistance council that advises the local
government on coordination.

5. Existence of professional training institutes
Social workers need to have a sound professional background, regular training and supervision. I would
not like to downgrade impressive attempts made by vol unteers to provide social assistance to those in need.
In fact I myself have served as a volunteer during practica lly all me adult life and I stimulate others to do so
as well. At the same time I believe professionals ar e needed to support non-professional volunteers and of
course to carry out the more complicated parts of the work.
Professional training for social work originated in the USA. Helen Perlmans ‘Social Casework’ from 1957
marked a milestone in training of social workers. In a both systematic and imaginative way it stimulated
continuous reflection on the process of casework, stimul ating its practical progress. Generations of social
workers in England, Holland and Scandinavia used at as a kind of bible in their profession. It provided the
26

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

social worker a professional foundation different from the psychologist, pedagogue or andragogue. Suddenly
it became clear: this is what social work is all about. A host of scholars, professors and trainers in the area of
social work consciously or unconsciously are indebted to Perlman. And I guess Carl Rogers’ work on ‘non-
directive counseling’, a method based on phenomenology, can be considered the second milestone in the
professionalisation of social work. His impact on most pf the methods of social work developed in the early
stages of the profession is of equal importance. Perlman taught to be responsibly practical. Rogers to be practically responsible to the needs of the client. Both of them put the client firmly in the centre of the
process, and defined the role of the professional as a facilitator.
Schools of social work in the countries mentioned above all developed themselves from these milestones
onward.
Having taught myself at a post graduate college for soci al workers for a long period of time (as a sociologist
and policy specialist though) I still cannot perceive of any professional training that is not somehow building
forth on Perlman and Rogers.
Basic training up to a Masters degree is necessary but not enough. Young professional workers are
confronted with the complicated miseries of life and the challenge to help people, often much older, who are
deeply hurt and damaged or who are severely disabled to find a way to development in spite of their condition.
Young professionals need coaching as well as regular post grad uate training. Different form an engineer or a
medical doctor, the effectiveness of professional servi ce is also strongly dependant on performance as a
person . Therefore the development of the person of the soci al worker needs ample attention and if the need
for permanent education is basic for any profession, this is particularly the case with social workers as well
as any other ‘agogical’ professions.
By way of conclusion, an adequate governmental educational policy for higher education is not only
needed to stimulate economic development, technological research or medical quality service, it is also needed
to provide quality social assistance.

6. Committed people
Of all the listed conditions this seems to be the most difficult one to deal with from a governmental point
of view. You can take action and develop a workable or ganizational structure and you can see to it that some
good faculties for the education of profes sional social workers get established, but how to see to it that people
have the right motivation and commitment to carry out the work? Motivation and commitment cannot be
‘engineered’.
During many centuries of European history the mon asteries served as centres for social welfare and
assistance. Round 1600 around 20 monasteries were established in the Red Light district of Amsterdam,
originally the Harbour district, to care for prostitutes and sailors who got into trouble. Lots of highly committed nuns were actively involved in the practice of social work. In the 18
th century John Wesley the
founder of the Methodist movement in England, noting the dire conditions of the working force during the early years of the industrial revolution, developed a whole range of social assistance programs, privately
funded. Members of the churches cared for the sick, provi ded medicine, helped alcoholics to get rid of their
addiction, offered assistance to unemployed and so on. In the middle of the 19
th century the Protestant revival
moment likewise mobilized the churches and individual members to care for the poor. Famous was, and still
is, the work of Heldring who established the houses for unmarried mothers. And so was the rehabilitation
work for ex-prisoners of the Salvation Army.
After the Second World War the need was felt to offer training to the thousands committed volunteers.
Some private schools were established, funded by c hurches. When Western European governments were
attempting to establish a ‘welfare state’, naturally the question was asked how social assistance programs
should be like and who should carry out such programs. It often became a mix of governmental ‘neutral’
institutions and traditional Roman Catholic and Pr otestant institutions. The latter sometimes received
governmental funding, but on the condition that the social workers had the right professional background. As
from the 50’ies a professional tradition got established, including professional schools and methodology.
As a first result the former, spiritually inspired vol unteer movements were looked down upon and seen as
an obstacle to professional development. Neutral pr ofessionalism was stressed. Institutions like OZ100 were
not considered eligible for any governmental fundi ng. However, evaluation studies soon provided evidence
27

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

that the ‘neutral governmental institutions’ were not ha lf as effective as the traditional ones. Discussions got
heated. At least in The Netherlands it was slowly admitted that both are needed.
A close reading of the above mentioned works by Perlman and Rogers made it abundantly clear: the
person of the social worker has an effect on the process of assistance. The client must feel accepted and
respected. Two attitudes are counterproductive. One is the deliberately neutral attitude which in fact invokes
a feeling on the part of the client that he is an obj ect to be treated. The opposite one is the moralistic attitude
that is characteristic of many forms of traditional social assistance. The result is the same. The client feels he
is reduced to an object of (moral) change. The real professional on the other hand, knows how to keep the
balance: commitment to the client as a person and just because he is committed to him as a person, he will
respect his freedom and refrain from any type of ‘man ipulation’ , thus creating conditions for change. The
balance is as delicate as it is crucial. This was (part of ) the message of Rogers’ ‘client centered’ approach.
That means that both committed and well-educated professional social workers are needed.

7. Public discussion on spending
Basically there are 2 ways, one pointed out by Bismarck and the other by Beverdige. Bismarck’s model is
based on insurance schemes, whereas the Beveridge model is based on taxation. In times of relative equality
the Bismarck model has a number of advantages. Mostly because it seems fair in the eyes of the public: I pay
insurance and if something happens I get help and I d eserve to get help because I paid for it. But it does not
lead to any sort of redistribution of income, which means that in times of growing inequality and growing
problems it tends to become too expensive. The Beveri dge model seems better equipped to keep going in
times of financial crisis and it lowers income difference s and supports societ al solidari ty. But public acceptance
can be problematic. In practice most countries apply a mix here as well.
Usually there are some additional ways of funding. In some countries civic society is raising significant
additional money for welfare institutions, like OZ100. In other, less affluent countries, external donors contribute to welfare arrangements.
Both Bismarck and Beverdige have strongly argued that a well-organised social assistance program is a
must for any healthy society and is in everybody’s inte rest. It supports the deve lopment of human capacities,
it eases tension in society and it realizes basic humanitarian solidarity. During the last 20 years we witness a
growing inequality and a growing resistance against e xpensive welfare arrangements. Contemporary scholars
like Giddens and Rawls have revived that discussion in Britain and the USA, countries which are both very
rich. In such countries the problem is really not a lack of funds, but a lack of solidarity, as well as a lack of
insight in what will happen if some categories of peopl e get systematically excluded. In these countries the
condition is not the availability of financial means but the willingness to participate in societal dialogue
about the right use of available means. The happy rich few are seldom prepared to participate.
Lots of other much poorer countries however have a happy rich few as well. Here it is even more important
that they participate in that discussion and start realiz ing that measures of solidarity geared to inclusion of
vulnerable categories of the population need to be taken. The problem is that the average citizen is expecting the government to tackle the problem and make the ri ch pay. However, as long as citizens remain silent,
governments tend to do nothing. So the conclusion is that citizens should speak up and demand at least a
modest social assistance scheme and put pressure on the government. Vice versa good governance means
being prepared to face sensitive issues. Moreover, good governance is inclusive governance. In other words,
from the side of the government there must be a politi cal will to spend on social assistance. In the end I
believe this is the most b asic of all listed conditions.

8. Need for sound policies and strategies: pr iorities, harmonization and coordination
Conditions mentioned above need to be worked out in sound policies. Social policies should aim to include
citizens and be directed to meet human the needs fo r personal development and education, work, health,
housing and social security. Before developing policies an analysis of the (lack of) welfare situation and the
formulation of problems is essential. Different peop le and groups of people ha ve different problems and
different interpretation of problems. Adequate problem identification and formulation cannot just be done by
a governmental actor. It must be the result of a public dialogue with stakeholders involved.
28

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

29In order to develop an adequate social assistance fr amework a number of crucial choices have to be made.
Not everything that is desira ble can be done. Choices have to be made due to limited funds, limited availability
of people and limited organization capacity. Here the public discourse must again be taken into account.
Next a ‘critical path’ should be worked out. Which parts of the policy need to be put into practice first and
which second?
Choices have to be made regarding out-sourcing of wo rk and cooperation with NGO’s as well as conditions
of cooperation. What mix is suitable? Regular consultation with differe nt institutions working in the same
area will be needed to avoid overlap and conflict. Local and national councils of welfare need to be established.
Monitoring and regular evaluation are needed. And countries which are still struggling to develop a system
of social assistance much attention must be give n to the schooling of prof essional workers and providing
support to relatively new NGO’s and governmental institutions which get charged with the carrying out of part of the work.
Crucial is also a ‘social warning sy stem’ that provides the government wi th information regarding vulnerable
and problematic groups of people. Schools, police, medical services and so on need to be cooperating in the
social warning system and provide information discret ely. The information must then be analyzed and
translated into new policies. This also requires training, experimenting and evaluation.
At the same time the public needs to be informed and potential clients need to know what to expect and
what not to expect. And what is more, they need to be consulted as to how they perceive situations and problems.
The more citizens feel they are part of the policy process (which is in itself a way of inclusion) the stronger
the social support basis is for the implementation of the policy and the more relevant and effective it is.

Bibliography:
1. See for models in the EU: Pestieau P. The Welfare State in the EU, Economic a nd Social Perspectives. – Oxford, 2006.
2. I need to refer to a publication in Dutch: Fache W. and Brummeler L.Ten. Contemporary Problems in Developing
Welfare Policies (Actuele problemen bij de vorming van welzijnsbeleid). – Leuven, 1985, p.203-255.
3. See: Keefer L.L. John Wesley, the Methodists and social reform in England. – Wesley Centre for Applied Theology,
2008.
4. Fache W. and Brummeler L.Ten. Op. cit., p.286-291.
5. See for a practical guide: Burns D., Hambleton R., Hoggett P. The Politics of Decentralisation. – London, 1994.
6. For a discussion see: Brunton P.D. Aid Effectiveness in the Caribbean: Revisiting some old Issues, Caribbean Development Bank. – Babados, 2000.
7. Perlman H.H. Social Casework. – Chicago, 1957.
8. Already in 1951 Carl Rogers published his famous Client-centered Therapy: Its current Practice, Implication and Theory. – London, 1951, and 10 years later his On becoming a Person. – London, 1961, which had a deep impact on
generations of social workers and supervisors.
9. Cremer H. and Pestieau P. Social Insurance: Competition between Bismarck and Beveridge // Journal of Urban
Economics. – 2003. – N
o54. – P.1810196.
10. See: Giddens A. The Third Way, The Renewal of Social Democracy. – Cambridge, 1998 and: Rawls J. A Theory of
Justice. – Cambridge, 1999. Both of them point out that inequality must be limited, functional and be kept within the
limits of fairness.
11. An interesting discussion on how to up-date the British welf are state and keep it going, you find in: Clarke J. and
Newman J. The Managerial State. – London, 1997. And also: Therborn G. European Modernity and Beyond, The trajectory of European societies. – London, 1995.

Prezentat la 10.04.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

THE MEANING OF HELP
W. David HARRISON
School of Social Work, East Carolina University

Asistenții sociali reprezint ă o profesie care demonstreaz ă în mod clar atitudinea societ ății față de situația membrilor
ei celor mai vulnerabili. Iar asisten ții sociali din Republica Moldova sunt unici în lume, din câteva motive. În primul
rând, ei împ ărtășesc un anumit num ăr de caracteristici cu beneficiarii lor. De exemplu, asisten ții sociali din Moldova
știu mai mult decât oricare al ți asistenți sociali din lume despre famili ile dezmembrate din cauza migra ției economice.
Ei au, astfel, un poten țial de empatie și de înțelegere mai mare decât colegii lor din alte p ărți.
Profesorii de asisten ță socială au o m isiune educativ ă cu atât mai special ă cu cât ei transpun în act ceea ce predau.
Valorile demnit ății umane și ale autodetermin ării sunt predate la Universitatea de Stat din Moldova, fiind adoptate și
puse ulterior în aplicare de c ătre absolven ții ei. Facultatea de Sociologie și Asisten ță Socială de la USM este plasată
strategic pentru a descoperi și a cultiva lideri, inovatori, reformatori, care vor forma asisten ța socială și o mai bun ă
societate în urm ătorii zece ani și mai târziu.

Thank you for the privilege and honor of consulting with the wonderful social workers of Moldova on the
wonderful occasion of the celebration of 10 years of pr ofessional education. This development did not
happen by itself. It required leadership to get here, and it will require new leadership in the future. So, please
just take a moment to recognize the people you are sitti ng beside and realize that you are among a historically
important group at a conference that will be referred to for many years in the future.
Please consider for a moment the question: What is so important about a decade of Moldovan Social
Work. In other words, what is the cau se we are celebrating? I will share an image of how it looks from my
point of view.
Social work is a product of the society in which it exists. It is probab ly the clearest exam ple of a profession
that demonstrates what the society wishes concerning the condition of the poorest, the weakest, the most
vulnerable, and often the most un-loved members of the society. We enact what we teach. While many in
society would avoid or suppress the alienated „emo ” youth and the unemployed person with a lifelong
mental illness, to name just two examples, social wo rkers turn toward them and seek to understand and to
include them in the community and the benefits of so ciety, without controlling them. Social work also
represents the possibilities to seek a good life for all. There are both individual development and social
development missions. Moldovan social work is worth celebrating for these qualities or characteristics that
distinguish the profession.
Moldovan social work is unique in a number of wa ys. For example, Moldovan social workers perhaps
know more than any others about families divided by economic migration, both voluntary and forced. There
are, however, many things that are held in common with all forms of professional social work everywhere. It
became clear to me in a very short time that Mold ovan social workers share these characteristics.
Bravery is one characteristic that social workers disp lay across the world when they are doing particularly
good work. Social workers are found in very tough circ umstances. You can find them where individuals per-
sonally and directly experience the social problems that most people work hard to avoid. Poverty, addiction,
violence, and discrimination are very tough assignments. While social workers take on these difficult problems,
there is a „secret” that is worth remembering: Social workers also see people at their very best, doing things for one another without direct benefit to themselves. On e of the things about social workers that we must
celebrate is their extraordinary ability to find the good in people and to feed and nurture it so that it has a chance to grow. Social workers not only have a front row seat in observing the human drama, we also
participate in it. This is courageous.
The value of human dignity is taught at Moldova State University a nd enacted by its graduates. This value
is shared among social workers everywhere. It means the belief and the actions that treat every person as important just for being a person. There are no exceptions. Even when people are angry, demoralized, defeated, even when they hurt others, people are worthy of respect as fellow humans.
30

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

31We are also celebrating social work as a represen tation and enactment of a professional commitment to
self determination. This means that we find ways for people to choose their own way of living. It means
helping them to define what they want, how they want to live, and to work as partners in working to find
how much people can have of these conditions that they value. This value also expresses the belief that
trying to control others simply does not work in the long run.
How have Moldovan social workers been putting these va lues into action for 10 years? How does it happen?
Social work often addresses the question with a helping process. It sounds so si mple at first, but it is not simple
in the details. Helping in a consistent, serious way requires consistent, serious study. I have seen a number of
examples of teaching and studying at the Department of Social Work, and they are worth celebrating today.
What is the substance of the study of social work? It is learning to offer actions and material needs to
other people in a way that allows others to use them. Th is is the meaning of help. It was first presented to me
in the first course that I ever took that mentioned soci al work, 40 years ago when Alan Keith-Lucas introduced
me to that simple idea: help is what is offered in a way that it can be used. It is a complex mixture. Helping means confronting difficult realities together with pe ople. Helping avoids judging people and working with
them from their own frames of reference. It means showing that their pain and hope are understood by another.
This is what we mean by the study of the idea of empat hy. Help means that we stand together with another to
do what is possible, if they want us and can tolerate us . It is not something that we do to people to have them
act in a way we, or the organizations we are associated with, might prefer.
1
This complex mixture is what is being taught, is being learned, and is being practiced today. In just three
years our young students learn a great deal about this helping process. They u give back to society much
more than money can buy, but they do need financial suppo rt. To attract, retain, and la unch into the professional
world people who can do this important and difficult wo rk, it is essential to offer the same support that we
would to others in critical roles in society.
What is the future of social work in Moldova? One wa y to predict might be to apply a bit of the social
worker’s perspective, and to look at the assets and strengt hs that are present. My impression is that there is a
resource present now that holds much, much more poten tial than people seem to realize. The new Master’s
degree programs in children’s rights and related topics are strategically placed to find and cultivate the leaders,
the innovators, the reformers, the supervisors who will sh ape social work and a bette r society in the next ten
years and beyond. It is essential that these students and faculty members learn a great deal about applied
research as a tool in building the future.
I understand that some people are concerned that there are not currently places in the bureaucracy
specifically for master’s level social workers. My con cern is not so much about this fact I am much more
concerned that we may expect much too little of the graduates and the faculty. They will find the jobs for the
state and the NGOs. This is already happening in ma ny areas, as our consultants on children’s rights across
Europe confirm.
A process of recruiting exceptionally smart, caring pe ople who know the meaning of help is extremely
important for the future. This group could become an extraordinary national asset. Strong expectations,
special stipends, and recognition are things that can be provided for them. They should be provided, for the
good of the society and the many be leaguered individuals whom we will see within minutes of leaving the
building. It will also be for the good of those of us in this room as we go through our own life cycles.
The investment will provide great returns. Remember, you are the leaders. This is your challenge and
opportunity.
How can I thank you for allowing me to witness this wonderful celebration of a wonderful achievement? I
do not know the answer, but I will try to offer a bit of help, if I can find a way and you will let me. Thank
you I do, for making your lives part of mine. I salute you all.

Prezentat la 10.04.2009

1 These ideas are detailed further in: Keith-Lucas A. Giving and taking help. – Chapel Hill: University of North Carolina Press, 1972.

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

IMPLICA ȚII ALE ASISTENTULUI SOCIAL ÎN PREVENIREA
ABANDONULUI COPILULUI
Valentina PRI ȚCAN
Universitatea de Stat ,,A.Russo” din B ălți

In his article „The implication of the social system in the prevention of child ab andonment”, the author V.Pri țcan is
mentioning the delimitation of conceptualization about the phenomenon of child abandonment and in particular the
causes leading to the evolution and increas ing the number of abandoned children.

Procesul transform ărilor, inițiat în Republica Moldova la înce putul anilor ‘90, a fost înso țit de o criz ă
economic ă prelungit ă cu rezonan țe negative din punct de vedere social. Consecințele principale rezid ă în
efectele produse asupra familiei și copilului manifestate prin cre șterea dezintegr ării familiei, sporirea
cazurilor de abandon al copilului, de abuz în familie, de majorarea num ărului de copii r ămași fără familie, cu
părinți migrați etc.
Orice politic ă de suport pentru familie și copil trebuie să porneasc ă și să ia în calcul factorii de risc care
afectează viața normală a familiei și copilului. Exista multe abordă ri ale sintagmelor „situa ție de risc”, „copil
în risc”, de la cele care iau în considera ție variabile interne ale copilului, caracteristici ale dezvolt ării perso-
nalității copilului pân ă la cele ce vizeaz ă adaptarea eficienta a individului la mediul înconjur ător. Conform
art.1 al Legii asisten ței sociale, nr.547-XV din 25.12.2003 [1], riscul social rezidă în pericolul pentru
persoană sau familie de a fi afectat ă de consecin țele economice negative ale pierderii poten țialului fizic,
statutului ocupa țional sau social (boal ă, accident, dizabilitate, îmb ătrânire, deces, maternitate, șomaj, inadaptare
socială etc.). În articolul nominalizat se elucideaz ă și sensul sintagmei persoană și familie defavorizat ă, prin
care se are în vedere persoana ș i familia socialmente vulnerabile, aflate în situa ții care împiedic ă activitatea
normală a acestora din punct de vedere economic, educativ, social etc. Practicienii sus țin că situația de risc
sau de dificultate se r
eferă la acea stare de fapt care limitează temporar sau definitiv capacitatea familiei de
a-și îndeplini func țiile ș i responsabilit ățile ce-i revin fa ță de copil [2].
Factori de risc de separare a copilului de fam ilia sa constituie categoria-cheie pentru asisten ța socială a
fam
iliei și copilului. Într-o societate în schimbare, de regul ă, părinții își mobilizeaz ă forțele pentru a se
adapta rapid la schimb ările socioeconomice, dar sunt frecvente cazurile când ace știa nu găsesc resursele
necesare și soluțiile cele mai bune pentru a asigura copiilor climatul și mediul de via ță corespunz ător nevoilor
de dezvoltare, intrând, astfel, în categoria fa miliilor cu risc pentru copil. Ignorarea situa țiilor de risc genereaz ă
fenomene precum abandonul, neglijarea, a buzul, separarea de familie, institu ționalizarea, analfabetismul,
marginalizarea socială a copiilor.
În ultimul timp au crescut solicit ările de implicare profesionist ă a asistentului social în prevenirea aban-
donului copilului. Aceasta presupune în țelegerea și explicarea fenomenului de abandon al copilului, capaci-
tatea de identificare a mamei cu ri sc de abandon al copilului, competen ța de interven ție specializat ă în vederea
prevenirii abandonului, elaborarea și implementarea de politici sociale apte de a p ăstra copilul în familie.
Definirea conceptului de abandon al copilului implic ă dificultăți, deoarece în legisla ția Republicii Moldova
acest concept nu este clar definit. Abandonul copilu lui, în sens larg, este considerat ca fiind ac țiunea prin care
un copil este p ărăsit, lă sat fără îngrijire de c ătre părinții săi sau de către persoanele care au obliga ții legale de
întreținere față de copil [3]. Conform studiului „Abandonul copiilor în Republica Moldova” , realizat în 2005
de către Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul UNICEF, s-a constatat c ă:
 în fiecare zi, în Moldova este separat de familie cel pu țin un copil de pân ă la 7 ani;
 9 din 10 copii desp ărțiți de mediul familial au p ărinți în viață;
 6 din 10 copii sunt l ăsați de propriii p ărinți în maternit ăți sau secții pediatrice;
 majoritatea copiilor plasa ți în case de copii și internate au fra ți și surori care cresc în afara familiei;
 fiecare a cincia femeie care î și abandoneaz ă copilul este la prima sarcin ă;
 60 la sută din femeile care renun ță la propriul copil sunt mame solitare.
32

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Același studiu menț ionează că circa 62,2% de copii sunt abandona ți până la vârsta de 7 ani, 43% – în prima
lună de viață.
Un rol important în prevenirea abandonului copilului îl constituie cunoa șterea factorilor de risc, moment
ce-i permite asistentului social s ă realizeze interven ții particulare sau la nivel de echip ă multidisciplinar ă.
Dintre factorii de risc care genereaz ă abandonul copiilor și/sau separarea copilului de familie, nominaliz ăm
cei cu importan ță majoră, cu precizarea ca enumerarea nu epuizeaz ă toate posibilit ățile:
 factori de risc lega ți de situația socială, economic ă, medicală sau de nivelul pregă tirii școlare și profe-
sionale a p ărinților;
 factori de risc lega ți de relațiile dintre p ărinți și cele dintre p ărinți și copii;
 factori de risc lega ți de diverse situa ții particulare în care se afl ă copilul;
 factori de risc lega ți de nivelul de dezvoltare a co munității în care tr ăiește familia.
Astfel, cauzele care condi ționează producerea abandonului copilului sunt:
 sărăcia;
 nivelul sc ăzut de educa ție;
 lipsa locuin ței sau condi ții improprii de locuit;
 neutilizarea m ăsurilor contraceptive și de planning familial, fie din necunoa ștere, dar de cele mai multe
ori din ignoranță ;
 lipsa educa ției sexuale;
 lipsa sprijinului partenerului sau al familiei;
 problemele de să nătate ale copilului (malforma ții congenitale, distrofii etc.);
 starea de s ănătate a mamei (boli psihice, infec ție HIV etc.).
O politică de prevenire a riscurilor și de contracarare la timp a deterior ării situației mamei și/sau familiei
este de natur ă a preveni abandonul copilului. Apare necesitatea dezvolt ării unor programe sectoriale diferen țiate
care să sprijine mama/familia și copilul în situa ții de risc. Rolul primordial revine , în acest context, asistentului
social care intervine în cazul când mama sau familia sunt marcate de urm ătoarele dificultăți/probleme [4]:
 venituri joase;
 stare precar ă a sănătății;
 incapacitate de dep ășire a greut ăților uzuale;
 șomaj;
 condiții proaste de trai;
 incapacitatea de a asigura copiilor studii bune;
 dependen țe/pseudonecesităț i (alcoolosm, drog etc.);
 relații conflictuale în familie;
 competen țe parentale reduse.
Unul dintre indicatorii relevan ți pentru proiectarea activităț ilor în sfera asisten ței sociale a mamei și/sau
familiei cu risc de abandon al copilului o constituie con știentizarea fenomenului de dezadaptare a familiei.
Asistentul social trebuie s ă conștientizeze c ă dezadaptarea poate marca orice ca tegorie de familie care nu a
putut face fa ță unor crize existen țiale. Este importantă , în acest sens, cunoa șterea indicatorilo r comportamentali
care reflectă fenomenul nominalizat. Dezadaptarea se manifest ă prin următoarele anomalii [5], specifice unuia
sau ambilor pă rinți:
 atitudine agresivă , crudă față de copii;
 neglijarea copilului;
 exploatarea copilului prin munc ă, nerespectarea limitelor care încalc ă securitatea fizic ă și sociopsiho-
logică a copilului („sindromul Cenu șăresei”);
 hiperprotejarea copilului;
 hiperresponsabilizarea copilului (cerinț e exagerate fa ță de copil, aspira ții ireale);
 formarea atitudinii de consumator, egoism exagerat (tendin ța de a primi doar beneficii, f ără a depune
efort, lipsa deprinderilor elementare de muncă ).
Pentru asistentul social este extrem de important ă capacitatea de a delimita situa țiile în care este posibilă
conlucrarea, colaborarea cu mama și/sau familia și situațiile ce solicită metode dure de protecț ie a copilului.
Astfel, luând în considera ție problemele cu care se confrunt ă familiile, indicatorii situa țiilor de dificultate și
dezadaptare a familiei, specific ăm tipurile de familii care eventual pot necesita implica ții profesioniste ale
asistentului social în vederea prevenirii abandonului copilului:
33

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

 familii incomplete;
 familii constituite din mame solitare;
 familii cu copii cu dizabilit ăți;
 familii cu unul sau ambii p ărinți cu dizabilit ăți;
 familii reorganizate;
 familii ale migran ților;
 familii în care p ărinții sunt șomeri;
 familii asociale;
 familii cu adic ții.
Asistentul social trebuie s ă cunoască, de asemenea, c ă sunt indicatori, care pot avertiza c ă există un potențial
risc atunci când o mam ă dorește să-și abandoneze copilul:
 Identitatea femeii gravide . Atunci când femeia gravid ă are inten ții de abandon, ea încearc ă să-și
ascundă identitatea. De și regulamentele de func ționare a maternit ăților menționează despre obligativitatea
prezentă rii la momentul internă rii a buletinului de identitate și a fiș ei de schimb a gravidei, nu toate femeile
gravide prezintă aceste acte.
 Nașterea în alt ă maternitate . În cele mai multe dintre cazurile cu risc de abandon femeile prefer ă să
folosească serviciile maternit ăților republicane și nu ale celor teritoriale. Acest fapt are drept cauz ă dorința de
a abandona copilul cât mai departe de domiciliu și de a camufla acest lucru.
 Mamele solitare . Acest grup reprezint ă un semnal de avertizare pentru profesioni știi din domeniul
protecției copilului și fam iliei. Mamele solitare reprezint ă un grup cu risc sporit de abandon al copilului.
 Mamele confuze . La acest grup pot fi atribuite mamele aflate în situa ție de incertitudine care ar dori s ă
mențină copilul în cadrul familiei, dar care se confrunt ă cu anumite probleme, de natur ă să împiedice
menținerea copilului în mediul familial. Plasamentul temporar ar fi o solu ție în astfel de cazuri.
 Declarația de refuz al copilului . La aceast ă categorie se refer ă mamele care știu că își vor abandona
copilul. În aceast ă situație se găsesc 40,5% din num ărul copiilor abandona ți în institu țiile medicale și 29,4%
per total [6].
 Antecedente de abandon . În cazul mamei, care a avut antecedente de abandon, probabilitatea c ă ea își
va abandona copilul cre ște.
Este necesar s ă precizăm că există mame cu risc de abandon care cumuleaz ă mai multe caracteristici expuse
anterior. Totodat ă, există mame cu risc social crescut, caracterizate printr-o serie de dezavantaje de ordin
social, cultural, economic, care nu inten ționează să-și abandoneze copilul, dar care, for țate de împrejur ări,
ajung la aceast ă formă extremă. Nu toate mamele s ărace, cu mulț i copii, mamele minore care tr ăiesc într-o
comunitate plin ă de prejudec ăți ajung să-și abandoneze copilul, dar ele se afl ă într-o situa ție de risc social
care poate duce la abandon.
Asistenții sociali se pot implica în activităț i de prevenire a abandonului în mai multe etape: perioada de
până la sarcină; perioada sarcinii; imediat dup ă naștere; în primele luni dup ă naștere.
Perioada de pân ă la sarcină este una dintre cele mai dificile perioade pentru a ac ționa, dar unde se pot
obține cele mai bune rezultate. Este et apa în care, în special, datorit ă informării, poate fi prevenit ă o sarcină
nedorită. Este mai u șor să previi conceperea unui copil nedorit decât s ă convingi o familie s ă nu-și abandoneze
copilul sau s ă cauți soluții pentru un copil abandonat deja.
La aceast ă etapă, este bine ca asistenț ii sociali comunitari să informeze familiile/persoanele din grupul de
risc despre metodele de protec ție și de prevenire a unei sarcini nedorite. La fel, s ă le refere la serviciile de
planificare familial ă și la clinicile de s ănătate prietenoase tinerilor pentru a le asigura accesul la aceste metode
de protecție.
Benefice sunt, în acest context, și vizitele la domiciliul tinerilor din familii defavorizate, al familiilor
sărace care au deja copii și nu ș i-ar dori alț ii, conversa țiile cu mamele solitare etc. Asisten ții sociali trebuie s ă
inițieze în aceast ă perioadă cercuri de discu ții pe teme ce vizeaz ă comportamentul fă ră risc, prevenirea unei
sarcini nedorite etc.
Perioada sarcinii și nașterea este cea mai important ă perioadă în prevenirea abandonului. În acest
moment, persoanele cu risc de abandon al copilului sunt înc ă nesigure de decizia lor. Femeile gravide sunt
oarecum speriate de perspectiva na șterii. Odat ă ce sarcina nu mai este o tain ă, ele au foarte mare nevoie de
cineva căruia să i se poată confesa ș i căruia să-i poată cere sfatul.
34

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Pe perioada sarcinii și în perioada afl ării în maternitate responsabilitatea majoră în prevenirea abandonului
revine, în special, medicilor de familie, asisten ților sociali, psihologilor, speciali știlor în protec ția copilului.
La aceast ă etapă, femeile/familiile nu au luat înc ă decizia finală , de aceea este important ca speciali știi
nominaliza ți să fie ală turi de ele.
Perioada de dup ă naștere. Dacă mama cu risc de abandon al copilului a ie șit din maternitate împreună
cu el, riscul ca ea s ă-și abandoneze copilul este înc ă destul de mare. Primele luni sunt cele mai complicate,
mai ales pentru persoanele care provin din medii și familii dificile. Este important ca mama s ă nu se simt ă
marginalizat ă, separată de restul societ ății. Asistentul social va continua s ă monitorizeze cazul. Dac ă observă
că familia/mama se află într-o situa ție de risc ș i ar putea s ă-și abandoneze copilul, va interveni astfel încât
copilul să nu fie privat de mediul familial.
Asistentul social poate preveni abandonul copilului și prin referirea mamei cu risc de abandon c ătre servi-
ciile specializate. Actualmente, în Republica Moldova sunt dezvoltate mai multe categorii de servicii sociale:
 Centrul maternal este un serviciu de protec ție m aternal-infantil ă de tip reziden țial, care asigură dreptul
fiecărui copil de a-ș i păstra relațiile familiale, oferind mamei în dificultate (care se confrunt ă cu dificult ăți de
natură materială, socială, profesional ă sau relațională), posibilitatea rezolvă rii timpurii a problemelor ap ărute
cu scopul de a se reintegra în familie și în comunitate. Beneficiarii direc ți ai Centrului maternal sunt cuplurile
mamă -copil, precum și gravida în ultimul trimestru de sarcin ă, în situații de risc în ceea ce prive ște separarea
copilului de familia sa. Centrul maternal, de regul ă, activeaz ă pe lângă maternități, astfel având o leg ătură
foarte strâns ă cu serviciile medicale. Centrul maternal poate oferi g ăzduire pentru 6 – 8 cupluri mam ă-copil.
Perioada afl ării în Centru a mamei și copilului este de 6 luni. În anumite cazuri, dac ă în momentul evalu ării
echipa multidisciplinar ă consideră necesar, este posibilă prelungirea duratei cu 6 luni. Scopul acestui serviciu
este de a reintegra în familie și în comunitate mama și copilul. Centrul maternal ofer ă: servicii de g ăzduire;
servicii de în
grijire medical ă; servicii de asisten ță socială și consiliere; servicii de integrare sociofamiliale;
servicii de monitorizare postreziden țială. Centrul maternal oferă :
 Mamei: consiliere psihologic ă; posibilitatea de a- și îngriji copilul 24 din 24 ore; cuno ștințe și deprinderi
de îngrijire a copilului; consultaț iile și ajutorul medicului, psihologului, juristului, asistentului social; sprijin
în restabilirea leg ăturilor cu familia; sprijin pentru reintegrarea profesională și socială , pentru continuarea sau
obținerea studiilor; posibilitatea de a comunica cu rudele, prietenii, de a le face vizite; posibilitatea de a
comunica cu alte m ămici;
 Copilului: îngrijirea și dragostea mamei 24 din 24 de ore; siguran ța fizică într-o camer ă amenajat ă pentru
el și mama lui; hran ă, haine și jucării; asisten ță medicală, tratament și recuperarea fizic ă, în caz de necesitate .
 Centrul de zi. Asigură, în timpul zilei, spa țiu sigur ș i propice dezvolt ării copilului și ajută, astfel, la
prevenirea abandonului copilului. Centrul de zi este o solu ție pentru copiii cu dizabilit ăți, pentru cei din
familii sărace sau aflate în criz ă. Pe lângă hrană, cărți, jocuri, copiii beneficiaz ă de consiliere și de activit ăți
de dezvoltare. La fel, este ajutat ă și familia. Speciali știi Centrului evalueaz ă fiecare caz în parte și intervin
pentru a g ăsi o soluț ie în interesul copilului. Ei merg în fam iliile asistate sau la reprezentantul legal al
copilului, le ofer ă informațiile privind toate op țiunile de asisten ță de care pot beneficia, încearc ă, împreun ă
cu autorit ățile, să soluțione ze anumite probleme cu care se confrunt ă familia.
 Centrul de plasament temporar . Este casa în care copiii r ămân refugia ți o vreme, a șteptând să revină
în familie. În acest timp, angaja ții Centrului îngrijesc de copii ș i încearcă, în colaborare cu autoritatea public ă
locală, să găsească cea mai bună formă de protec ție pentru fiecare caz în parte. În Centru pot sta concomitent
cel mult 25 de copii, cu vârst ă de 0-18 ani, pe o durat ă de cel mult un an. Toț i copiii care vin sau sunt aduș i
în centre de plasament au parte de îngrijire individualizat ă, în funcție de vârsta, starea s ănătății și aptitudinile
lor. Paralel cu aceasta, speciali știi caută o soluț ie pentru copil: lucreaz ă cu părinții în vederea reintegr ării
copilului în familie sau, dac ă acest lucru nu este posibil, g ăsesc o alternativă reușită.
 Cabinetul de s ănătate a reproducerii. În fiecare oraș și municipiu exist ă un cabinet de s ănătate a re-
producerii, amplasat, de obicei, în cl ădirea fostei policlinici, astă zi Centru al medicilor de familie. Speciali știi
care activeaz ă în aceste cabinete ofer ă gratuit consulta ții, servicii și contraceptive persoanelor socialmente
vulnerabile, mamelor singure, mamelor cu mul ți copii, adolescen ților din școli și licee, tinerilor cu vârsta de
până la 24 de ani, persoanelor cu dizabilit ăți de vârst ă fertilă, femeilor cu patologii extragenitale agravate,
femeilor din grupul de risc obstetrical avansat.
35

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

36 Centrul de s ănătate prietenos tinerilor. În unele ora șe există centre de s ănătate prietenoase tinerilor,
unde tinerii pot beneficia de consulta ții gratuite din partea mai multor speciali ști (ginecolog, psiholog) în
vederea adopt ării unui comportament f ără risc și prevenirii unei sarcini nedorite , inclusiv abandonului copiilor.
Specialiș tii Centrului asigur ă confiden țialitatea.
Sarcinile fundamentale realizate de c ătre asistentul social în procesul de asisten ță a mamei și/sau a
familiilor cu risc de abandon a copilului rezid ă în:
 oferirea ajutorului în solu ționarea problemelor cotidiene /uzuale;
 consolidarea și dezvoltarea rela țiilor intrafamiliale pozitive;
 restabilirea poten țialului intern al mamei și /sau al familiei;
 consolidarea rezultatelor pozitive dobândite în cadrul stabiliz ării socioeconomice ș i orientarea la reali-
zarea poten țialului de socializare.
Conținutul concret al asisten ței sociale a mamei și/sau a familiei cu risc de abandon al copilului este
influențat în fiecare caz de particularit ățile individuale ale mamei și ale membrilor familiei, starea material ă,
caracterul rela țiilor intrafamiliale, specificul problemelor cu care se confrunt ă mama și/sau familia și copilul,
gradul de acutizare a lor, gradul de vulnerabilitate al mamei/familiei și resursele ei interne [7]. Concomitent,
remarcăm că activitățile derulate de asistentul social în lucrul cu mama cu risc de abandon al copilului, cu
familia acesteia și copilul vor deriva din necesit ățile concrete ale mamei și copilului.

Referințe:
1. Legea asisten ței sociale nr.547-XV din 25.12.2003, cap.I, art.1 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2004. –
Nr.42-44/249.
2. Ghid metodologic pentru aplicar ea Standardelor minime obligator ii privind Centrul de Consiliere și Sprijin pentru
Părinți și Copii. – Bucure ști, 2006, p.3.
3. Pop L. (coord.). Dic ționar de Politici Sociale. – București, 2002, p.81.
4. Основы социальной работы (Под ред. Н.Ф. Басова ). – Москва , 2004, c.59.
5. Технологии социальной работы в различных сферах жизнедеятельности ( Под. pед. П.Д. Павленка ). – Москва,
2006, c.475.
6. Abandonul copiilor în Republica Moldova. – Chi șinău: UNICEF, 2005.
7. Григорьева И.А., Келасев В.Н. Теори я и практика социальной работы . – Санкт -Петербург : СПУ , 2004, c.245-246.

Bibliografie:
1. Zamfir C. (coord.). Politici sociale în România. – Bucure ști, 1999.
2. Zamfir E. (coord.). Politici sociale de protec ție a copilului în situa ții de risc. – Bucure ști, 2004.
3. Situația copiilor r ămași fără îngrijirea p ărintească: Raport de studiu. – Chi șinău: UNICEF, CIDDC, 2006.

Prezentat la 10.04.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

INTERVEN ȚIA TIMPURIE PENTRU COPIII CU DIZABILIT ĂȚI ÎN
REPUBLICA MOLDOVA – UN NOU CÂMP DE ACTIVITATE
PENTRU ASISTEN ȚII SOCIALI
Diana CHEIANU
Catedra Sociologie

The aim of the article is to analyze the Early Interventi on services for children with disabilities in Republic of
Moldova in order to put forward some recommendations for replication and dissemination of existing models of good
practice in Early Intervention, outreach and accessibility of services, and go vernment financing of such services. The
author present the problems that exist in Moldovan Laws, in wh ich is used term of infirmit y and analyzed the project of
Strategy regarding social inclusion of people with disabilities in the Republic of Moldova that try to introduce some changes regarding people with disabilities. Author review th e existing models of government contacts for social/health
services, present the pre-service and in-service training n ecessities in Early Intervention for different specialists and
opportunities to develop Early Intervention services within existing infrastructure in Republic of Moldova.

Intervenția timpurie cuprinde servicii și suport pentru copilul mic și pentru familia sa, iar programele de
intervenție timpurie au drept scop s ă contribuie la detectarea cât mai timpurie a întârzierilor de dezvoltare, pentru
a le putea corecta optimal sau a preven i agravarea lor. Respectiv, interven ția timpurie în copil ărie cuprinde
servicii multidisciplinare oferite copilului de la na ștere până la vârsta de 4/6 ani care sunt oferite de persoane
calificate: pediatri și alți medici, psihologi, terapeuț i ocupaționali, kinetoterapeu ți, specialiș ti în stimularea
timpurie a limbajului și logopedie și, nu în ultimul rând, de asisten ți sociali 1. Copilul este eligibil pentru prog-
rame de interven ție timpurie dac ă prezintă o probabilitate mare de întâ rziere de dezvoltare fizic ă sau mental ă 2.
Dizabilitatea este o afec țiune de lung ă durată a sănătății, apărută în urma unor schimb ări în structura corpu-
lui uman, care provoac ă disfuncții ale organismului și impune existenta unui sprijin specializat adecvat din
momentul depist ării. Legisla ția moldoveneasc ă utilizează însă în prezent conceptul de invaliditate – „invalid
este per
soana care, în leg ătură cu limitarea activit ății vitale ca urmare a defectelor fizice sau mentale, are
nevoie de asisten ță și protecție socială. Limitarea activit ății vitale a persoanei î și găsește expresia în pierderea
totală sau parțială a capacit ății sau a posibilit ății de autoservire, de plasare, orientare, comunicare, de a- și
controla comportarea și de a practica activit ăți de munc ă” 3.
În proiectul Strategiei privind incluziunea social ă a persoanelor cu dizabilit ăți în Republica Moldova
(2009-2012) promovat ă de Ministerul Protec ției Sociale, Familiei și Copilului, întâlnim conceptul de
dizabilitate . Respectiv, Strategia stipuleaz ă că persoana cu dizabilit ăți este cea care „are stabilit un grad de
dizabilitate sau un grad al capacit ății de munc ă mai mic de 60 la sut ă și (sau) care are determinată necesitatea
de asigurare a necesităț ilor speciale”.
În Republica Moldova, determinarea invalidit ății copilului se efectueaz ă de către Consiliul Medical
Consultativ. În fiecare caz, indiferent de caracterul îmboln ăvirii și deficien ței anatomice, Consiliul Medical
Consultativ efectueaz ă o cercetare complex ă a tuturo r sistemelor organismului copilului. O aten ție deosebit ă
este acordat ă particularit ăților individuale ale copilului, posibilit ăților adaptă rii lui sociale. Criteriul principal
de stabilire a gradului de severitate la copil este nivelul de limitare a vitalit ății, condiționat de reducerea sau
pierderea capacit ății de a se deplasa, de a se orienta în spa țiu, de a se autodeservi etc. În dependen ță de
gravitatea deficien ței, limitarea vitalit ății, copiilor li se acord ă următoarele grade de severitate: severitate de
gradul I (grav), severitate de gradul II (medie), severitate de gradul III (lejer ă). Consiliul Medical Consultativ
stabilește cauzele invalidităț ii în conformitate cu Lista bolilor și stărilor patologice care acord ă copiilor pân ă la
vârsta de 16 ani dreptul la ob ținere a statutului de copil-invalid și a alocațiilor sociale de stat conform legis-
lației 4, ajustată la Clasificarea interna țională a maladiilor (revizia a X-a). Respectiv, men ționăm că nu toț i
copiii cu dizabilit ăți au grad de invaliditate. Conform legisla ției moldovene ști actuale, copiii cu retard mental
ușor nu sunt considera ți invalizi, dar ei sunt cu dizabilitate mental ă și necesită servicii de intervenț ie timpurie.
Analiza datel
or statistice privind num ărul copiilor invalizi de pân ă la 16 ani în Republica Moldova indic ă
o tendință de creștere continuă a ratei copiilor invalizi pe parcursu l anilor 1995-2006 cu 7,9‰, de la 10,5
37

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

cazuri la 18,4 cazuri la 1000 de copii. Tendin ța menționată determin ă necesitatea unor schimb ări atât în planul
asistenței medicale, cât și în cel al protec ției sociale a copiilor cu dizabilit ăți.
Printre cauzele cre șterii invalidit ății copiilor putem eviden ția factorii : biologici – nivelul înalt al maladiilor
cronice, congenitale și genetice la p ărinți și al patologiilor în perioada perinatal ă; medico-organizaționali –
depistarea tardiv ă a maladiei, durata îndelungată a perioadei de la depistarea maladiei invalidizante pân ă la
perfectarea documentelor de invaliditate ș i inițierea procesului de reabilitare, nivelul sc ăzut de asisten ță pre-
și postnatal ă, precum ș i insuficien ța cantitativ ă a serviciilor de reabilitare a copiilor în primii ani de via ță;
sociali – alimentația neadecvat ă, situația ecologic ă nefavorabil ă. Pe parcursul ultimului deceniu s-a constatat
o scădere general ă a consumului de hran ă, în paralel cu sc ăderea puterii de cump ărare a popula ției, majorarea
numărului de familii din grupurile de risc, condi țiile de munc ă nefavorabile ale femeilor, lipsa posibilit ăților
pentru respectarea modului s ănătos de viață. Toate acestea duc la înr ăutățirea sănătății reproductive a popula ției.
Numărul copiilor invalizi cu vârsta de 0-6 ani în anul 2006 a fost de 3146 (23,8% din num ărul total de
copii invalizi cu vârsta de 0-16 ani). Nivelul jos al invalidităț ii la copii de vârst ă fragedă este determinat de
calitatea insuficient ă a diagnosticului medical, eviden ța tardivă și eficiența slabă a măsurilor de reabilitare,
ceea ce determin ă creș terea mai mult decât de dou ă ori a indicelui invalidit ății la copii de vârst ă școlară în
comparație cu copii de 0-6 ani.
Analiza structurii invalidit ății la copii de 0-6 ani indic ă faptul că pe primul loc se plaseaz ă malforma țiile
congenitale, deforma țiile și anomaliile cromozomiale (1179 cazuri pe republic ă), pe al doilea loc – bolile
sistemului nervos (895 cazuri), fiind urmate de tulbur ările mentale și de comportament (320 cazuri) 5.
Numărul copiilor cu dizabilit ăți având vârsta de 0-6 an i pe municipii și raioane, în anul 2006, denot ă că în
municipiile Chi șinău și Bălți, raioanele Orhei, F ălești, Ungheni, Hânce ști, Ialoveni, num ărul acestor copii
variază de la 104 la 451, în majoritatea raioan elor avem între 50-100 de copii cu dizabilit ăți și doar în 9
raioane num ărul acestor copii este mai mic de 50.

Dubăsari, 21
Vulcănești, 27Cantemir, 29
Basarabeasca, 33
Leova, 41
Glodeni, 43
Dondușeni, 45
Taraclia, 48
Cimișlia, 49
Ocnița, 51
Comrat, 51
Călărași, 53
Căușeni, 55
Șoldănești, 55
Ceadîr Lunga, 58
Nisporeni, 59
Râșcani, 60
Edineț , 65Ștefan-Vod ă, 71 Anenii Noi, 72Drochia, 73Florești, 75Rezina, 78Străș eni, 85Teleneș ti, 88Briceni, 91Criuleni, 93Cahul, 94Sîngerei, 96Soroca, 97Ialoveni, 104Hînceș ti, 117Ungheni, 134Fălești, 144Orhei, 165mun. Bălți, 175mun. Chiș inău, 451

Fig.1. Numărul copiilor invalizi în vârst ă de 0-6 ani pe municipii și raioane.

Cunoașterea distribuț iei geografice a copiilor cu dizabilităț i având vârsta de 0-6 ani este important ă pentru
organizarea sistemului de servicii de interven ție timpurie pentru aceast ă categorie de copii, care trebuie să fie
cât mai aproape de familie și oferite în anturajul natural al copilului. În acela și timp, remarc ăm că există un
număr mare de copii ce au cerin țe speciale de îngrijire și educație, condiționate de riscul apari ției dizabilit ății,
38

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

deci copii cu o probabilitate mare de întârziere în dezvoltarea fizic ă sau mental ă care au nevoie de servicii de
intervenție timpurie.
Remarcăm, de asemenea, c ă unii părinți refuză să meargă la Consiliul Medical Cons ultativ pentru a stabili
gradul de dizabilitate la copil:

„Eu 9 ani de zile am vrut ca nimeni s ă nu ș tie că copilul meu este cu dizabilit ăți… făceam cursuri
medicale, proceduri, dar nu doream s ă-l trec la grad de invaliditate…Eu nu acceptam c ă copilul meu
este invalid.”
Părinte cu copil cu dizabilit ăți, raionul Ungheni.

Alți părinți nu se adreseaz ă din diverse alte motive: nu dispun de informa ție, nu ș tiu că pot beneficia de
unele facilit ăți stabilind gradul de invaliditate pentru copil. De exemplu: în raionul F ălești, asistentul social
din comunitate1 a reușit să ajute în primele 6 luni ale anului 2008 o familie s ăracă să stabileasc ă gradul de
invaliditate al copilului cu paralizie cerebrală infantilă abia la 3 ani.
Acest fapt atest ă că numărul copiilor care au nevoie de servicii de interven ție timpurie în Republica
Moldova este mai mare decât datele of iciale înregistrate de Biroul Na țional de Statistic ă, întrucât în prezent:
(1) nu toți copiii cu dizabilit ăți pot primi grad de invaliditate; (2) nu to ți copiii cu dizabilit ăți care pot primi
grad de invaliditate se adreseaz ă la Consiliile Medicale Consultative.
Sub aspectul interven ției timpurii, în legisla ția din Republica Moldova nu se efectueaz ă o separare clară .
În acest sens, de la caz la caz, sunt utilizate diferite segmente de vârst ă: 0-1 an; 0-3 ani; 0-5 ani; 0-7 ani.
Sub aspectul politicilor, sunt elaborate și aprobate un șir de strategii, planuri, concep ții în domeniul suspus
cercetării. Însă, în Republica Moldova lipse ște în prezent o politic ă unificată în domeniul protec ției sociale a
persoanelor cu dizabilit ăți. Ministerul Protec ției Sociale, Familiei și Copilului al Republicii Moldova a propus
proiectul Strategiei privind incluziunea social ă a persoanelor cu dizabilit ăți în Republica Moldova (2009-2012) ,
al cărei obiectiv general urm ărește armonizarea sistemului de protec ție socială a persoanelor cu dizabilit ăți la
standardele europene și int
ernaționale, în vederea asigur ării incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilit ăți și
respectării drepturilor ș i libertăților fundamentale. În obiectivele speci fice ale acestei strategii se includ și
activități care vizeaz ă intervenția timpurie: reglementarea defini ției dizabilit ății în actele legislative și normative
și a tuturor no țiunilor legate de aceasta; elaborarea ș i aprobarea metodologiei de determinare a dizabilit ății;
satisfacerea necesit ăților speciale prin diferite forme de asisten ță socială etc.
În domeniul prevenirii dizabilit ății și interven ției timpurii Strategia prevede: crearea cadrului juridic,
administrativ și organizatoric privind instituirea serviciilor de interven ție timpurie pentru copiii cu vârsta de
0-3 ani; includerea cheltuielilor pentru serviciile de interven ție timpurie în Programul unic al asigur ării obli-
gatorii de asisten ță medicală.
Aprobarea Strategiei privind incluziunea social ă a persoanelor cu dizabilităț i va contribui la revizuirea
metodologiei de stabilire a dizabilităț ii prin elaborarea și aprobarea unei metodologii de determinare a diza-
bilității la copii în conformitate cu standardele europene și internaționale; va determina elaborarea documen-
telor metodice pentru determinarea gradelor de dizabilitate la copii și descrierea metodologiei de elaborare a
recomand ăril or privind satisfacerea necesit ăților speciale, ținându-se cont de starea s ănătății, de nivelul de
independen ță și autoservire și va crea premisele instituirii unui sistem de interven ție timpurie pentru copii cu
dizabilități și risc sporit.
Complexitatea interven ției timpurii în copilă rie depășește standardele profesionale ale unui singur domeniu,
prin implica țiile medicale, pedagogice, psihologice, sociale, activit ățile dedicate atât copilului, cât și familiei,
vârsta fraged ă a copilului etc. Interven ția timpurie poate fi privit ă ca una dintre cele mai complexe interven ții
sociale, în special în cazul copiilor cu dizabilit ăți severe. Eficienț a acestor interven ții se bazeaz ă în special pe
abilitatea sistemului relevant de a descoperi necesit ățile familiei și capacitățile ei de a include modelul
adecvat de interven ție timpurie în cotidianul zilnic al copilului și familiei. În suportul familiei și copilului
sunt implica ți diferiț i profesioni ști; ei nu pot activa într-un mod separat, pe compartimente; ei trebuie s ă
lucreze împreun ă într-o echip ă interdisciplinar ă. Pentru ca aceast ă conlucrare în echip ă să fie cât mai eficient ă,
este nevoie ca to ți ei sa aib ă o pregătire generală si milară, care ar putea fi realizată prin specializare sau prin
pregătire pe parcursul activit ății.

1 Asistenții sociali comunitari activeaz ă în Republica Moldova din anul 2007.
39

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

40Serviciile de stat pentru copii, inclusiv cu dizabilit ăți, sunt oferite prin intermediul institu țiilor subordonate
Ministerului Să nătății, Ministerului Protec ției Sociale, Familiei și Copilului și Ministerului Educa ției și Tine-
retului, fiecare minister fiind responsabil de un anumit tip de servicii – medicale, de asisten ță și protecție
socială, educaționale. Pentru reabilit area copiilor în republic ă există mai multe centre de recuperare/reabilitare,
printre care: Centrul de Reabilitare pentru copii „Sergh eevca”, Ucraina; Centrul de Recuperare pentru copii
„Ceadîr-Lunga”, Centrul de plasament și reabilitare pent ru copii din B ălți; Centrul de Plasament și Reabilitare a
Copiilor de Vârst ă Fragedă din Chișinău, Centrul de reabilitare pentru cop ii cu handicap sever al aparatului
locomotor.
În anul 2008, în Republica Moldova, în domeniul protec ției familiilor cu copii cu dizabilit ăți activeaz ă
30 de centre neguvernamentale (35% din totalul centrelor neguvernamentale), dintre care 25 centre de zi,
1 centru de plasament și 4 centre de reabilitare. De serviciile acestor centre beneficiaz ă 680 de copii cu
dizabilități (598 în centrele de zi, 18 în centrul de plasament, 64 în centrele de reabilitare). Doar 4 centre din 30
oferă servicii de interven ție timpurie: Centrul de interven ție precoce „Voinicel” din Chișinău, Centrul de zi
Speranța din Criuleni (serviciul mobil de interven ție timpurie la domiciliu), Centrul de reabilitare pentru
copii „Ascode” din Chișinău și Centrul pentru reabili
tarea copiilor cu fenilcetonurie din Chișinău.
Serviciile de interven ție timpurie sunt în proces de dezvo ltare în Republica Moldova. În aceste condi ții,
este evident ă necesitatea elaborării programelor de instruire a speciali știlor în domeniul interven ției
timpurii la etapele pre-service (pre-universitar ă, universitar ă și postuniversitar ă) și in-service (recalificare,
perfecționare) . Este necesar ca institu țiile de înv ățământ care preg ătesc medici, kinetoterapeu ți, psihologi,
asistenți sociali, pedagogi pre școlari etc. s ă-și completeze programele de studii cu tematici de instruire în
domeniul interven ției timpurii. Instituț iile care se ocup ă de recalificarea speciali știlor nominaliza ți urmează
să includă cursuri de perfec ționare pentru a ridica profesionalismul lor ș i a contribui la cre șterea calităț ii
serviciilor prestate în domeniul interven ției timpurii a copiilor.

Referințe:
1. Shonkoff J., Meisels S. Handbook of Early Childhood Intervention. – Cambridge, 2006.
2. Servicii de interven ție timpurie pentru copilul cu disabilit ăți și risc sporit. – Chișin ău, 2006, p.24-34.
3. Legea nr.821 din 24.12.1991 privind protec ția socială a invalizilor, art.2.
4. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Listei bolilor și stărilor patologice care acord ă
copiilor până la vârsta de 16 ani dreptul la primirea statutului de copil-invalid, nr.1065 din 11.11.1999.
5. Raport statistic nr.46 privind deservirea medical ă a copiilor invalizi, anul 2007. Centrul Științifico-Practic pentru
Sănătate Public ă și Management Sanitar .

Prezentat la 10.04.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

PERCEP ȚIILE ȘI OPINIILE STUDEN ȚILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
CU PRIVIRE LA CONSUMUL DROGURILOR
Angela MIRON
Catedra Asisten ță Socială

Beginning with ’90s, Republic of Moldova is facing with the phenomena of drug addiction, which is extending
gradually by years. Unfortunately, it is considered that Moldova is a country that cultivates, produces and consumes
drugs. This situation is worsened as a consequence of illegal transit of drugs from Asia to consuming countries to Eastern
Europe. In this context, the author tries to emphasize which are the attitudes and opinions of students about the drug addiction phenomena; which are the causes that generate drug consumption, as well as the negative effects of narcotic
substances on human body.

În țările europene postcomuniste fenomenul consumului de droguri a început s ă se extind ă odată cu
schimbările sociopolitice din anii ’90, afectând ulterior toate comunit ățile și progresând extrem de rapid, în
special în rândurile tineretului, fapt condi ționat de mai mul ți factori. Consumul de droguri este deseori asociat
de către tinerii în dificultate cu o cultur ă alternativă , atractivă , opusă unei comunit ăți în care nu se simt
integrați. Această problemă nu a ocolit nici Republica Moldova, având, desigur, multe similarit ăți cu problema
altor țări, dar și un ș ir de aspecte distincte. Ignorarea riscului înalt de diseminare a acestui flagel în societatea
moldoveneasc ă, fără tradiții în domeniu, a condus la faptul c ă actualmente Republica Moldova a devenit o țară
în care se cultiv ă, se produc și se consum ă droguri. Aceast ă situație se agraveaz ă și drept urmare a tranzitului
ilicit de droguri din țările produc ătoare ale Asiei spre țările consumatoare ale Europei de Est.
În anul 2007, la eviden ța Dispensarului Republican de Narcologie (DRN) din Moldova se aflau 7747 de
persoane (cu Transnistria num ărul total este de 9318 de pe rsoane), dintre care circa 10% erau persoane de
sex feminin. Majoritatea aveau vârsta de pân ă la 30 de ani. Num ărul persoanelor depe ndent e de droguri este
în continu ă creștere ( a se vedea Tab.1).
Tabelul 1
Numărul persoanelor dependente de droguri aflate la evidența DRN
Anul 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Numărul de per-
soane dependente
de droguri (fără Transnistria) 5084 6054 6355 6912 7401 7747
Sursă : Asistența socială în contextul transform ărilor din Republica Moldova, Chi șinău, 2008.
Numărul cel mai mare de persoane dependente de droguri este în Chi șinău – 5840 de persoane, urmat de
Bălți cu 840 de persoane, Unghe ni – 97 de persoane, UTA G ăgăuzia – 93 de persoa ne, Orhei – 76 de
persoane. Conform metodologiei OMS, la 1 consumator înregistrat revin 10 neînregistra ți.
În acest context, cercet ările sociologice ș i psihologice ar putea contribui cu informa ții și analize specifice,
necesare prevenirii și tratamentului uzului ilegal și abuzului de droguri.
Pentru a scoate în eviden ță opiniile tineretului studios cu privire la consumul de droguri, autorul a realizat
o cercetare sociologic ă în baza unui chestionar, care a fost aplicat în 2008 pe un eșantion de 650 de studen ți
din 10 universit ăți din Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Tehnic ă
din Moldova (UTM), Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Universitatea Pedagogic ă de
Stat ,,Ion Creang ă” (UPSM), Universitatea Agrar ă din Moldova (UAM), Universitatea de Stat de Medicin ă
și Farmacie ,,N.Testemi țanu, Universitatea Liber ă Internațională din Moldova (ULIM), Universitatea
Cooperatist-Comercial ă din Moldova (UCCM), Universitatea Pedagogic ă de Stat „A.Russo ” din Bălți,
Universitatea
de Stat din Cahul „B.P. Hajdeu”.
41

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Eșantionul a fost construit ț inându-se cont de urm ătoarele criterii:
• Zona teritorială – instituț iile de înv ățământ superior au fost împă rțite în centre universitare din nord
(or.Bălți), sud (or.Cahul) și centru (or.Chi șinău).
• Profilul/de specialitate – facult ățile din cadrul universit ăților au fost împ ărțite după: profilul real, profilul
social ș i umanistic.
Scopul studiului de față constă în investigarea fenomenului consum ului de droguri în rândul studen ților
din instituț iile de înv ățământ superior din Republica Moldova.
Reeșind din scopul dat, au fost eviden țiate o serie de obiective specifice, printre care:
a) investigarea atitudinilor studen ților față de consumul de droguri în Republica Moldova;
b) listarea cunoș tințelor generale la studen ți despre droguri, precum și despre consumul de droguri;
c) evaluarea cuno ștințelor privind legisla ția în vigoare referitoare la sanc ționarea consumului și traficului
de droguri.
Au fost înaintate următoar ele ipoteze:
1) Studen ții au o reprezentare incomplet ă și confuză despre droguri.
2) Factorul social cel mai important și favorizant pentru debutul și menținerea consumului de droguri este
anturajul, influen ța co-vârstnicilor.
3) Motivul principal al rezisten ței față de tentația „încerc ării” sau consumului este ideea de „efecte negative
ale drogurilor asupra s ănătății”.
Datele ob ținute în cercetarea actual ă vor fi prezentate în compara ție cu rezultatele studiului din 2005.
Conform caracteristicilor sociodemografice, au participat 62% b ăieți și 38% fete (fa ță de 51% b ăieți și 49%
fete în 2005). Privind categoriile de vârst ă ale lotului investigat: 31% (fa ță de 26% în 2005) au vârsta cuprins ă
între 17 ș i 19 ani; 63% (fa ță de 64% în 2005) între 20 și 22 de ani și 5% (față de 9% în 2005) dintre persoa-
nele participante la cerce tare au vârsta cuprins ă între 23 ș i 26 de ani. Analizând datele ob ținute, constat ăm că
gradul de informare privind consumul de droguri în Republica Moldova a fost apreciat de 55,2% și, respectiv,
31,2% drept îngrijor ător; 29,7% și, respectiv, 42% – foarte îngrijor ător; 12,9% și, respectiv, 26,3% – puțin
îngrijorător; 2,2% și, respectiv, 0,5 % – neîngrijor ător, ceea ce demonstreaz ă că studenții responden ți nu sunt
inițiați privitor la situa ția la acest capitol în țară sau sunt indiferenț i față de aceast ă problemă.
Enumerând câ țiva factori care au generat fenomenul în cauz ă, 79,2% (85,5% în 2005) au menț ionat că
controlul vamal este neadecvat , 5,6% (9,4% în 2005) nu știu nimic despre acest fenomen. Indiferența auto-
rităților statale față de acest fenomen este, de as emenea, unul dintre factorii pr incipali care au fost men ționați
de către 65,1% (66,5% în 2005), iar 20,7% (20,4 % în 2005) au ales varianta „nu știu”.
Privitor la frecven ța consumului de droguri pe categorii de vârst ă, responden ții sunt de p ărere că: 36,3%
dintre copiii cu vârsta de 10-15 ani nu consum ă deloc droguri (fa ță de 15,7% din 2005), iar 35,2% (fa ță de
36,2% în 2005) sus țin că aceștia foarte rar recurg la utilizarea substan țelor p sihotrope. Probabil, odat ă cu
înaintarea în vârstă crește și curiozitatea fa ță de ceva nou, deoarece situa ția privind consumul de droguri la
adolescen ți este mai critic ă, de exemplu: 25,1% în 2008 nu au recurs deloc la droguri, pe când 21,5% (fa ță de
43,2% în 2005) consum ă droguri mai des. Mai alarmant ă este atitidinea tinerilor fa ță de abuzul drogurilor,
deoarece 47,2% (fa ță de 42,2% în 2005) consum ă droguri foarte des și o pondere de 8,7% (fa ță de 1,4% în
2005) recurg la utilizarea drogurilor foarte rar . Apreciind procentajul persoanelor care se drogheaz ă din
Republica Moldova, 19,1% (fa ță de 18,6% în 2005) din responden ți sunt de p ărere că 20% din totalul
populației țării noastre practic ă acest viciu; 19,8% (fa ță de 15,8% în 2005) consider ă că 25% se drogheaz ă,
iar 16,2% (fa ță de 15,4% în 2005) au afirmat că 30% consum ă droguri atât legale, cât și ilegale. Rezultatele
cercetării relevă faptul că 81,5% (fa ță de 70,9% în 2005) consider ă că narcomania este un pericol social,
9,2% (față de 13,5 % din 2005) menț ionează că ac est flagel este mai periculos la nivel familial și 5,7% (fa ță
de 13,1% în 2005) – la nivel individual, iar 3,6% (fa ță de 2,5% în 2005) – nu știu cât de periculoasă este
problema în cauz ă.
La întrebarea: „ Care, după părerea Dvs., din substan țele enumerate mai jos sunt droguri?” cei mai mul ți
dintre responden ți au recunoscut drogurile tari, cum sunt cocaina (73,6% în 2005 și 89,8% în 2008), heroina
(95,8% în 2005 și 96,1% în 2008), macul (95,1% în 2005 și 87,4% în 2008). În ceea ce prive ște alte tipuri de
droguri, opiniile au fost diferite. Opiniile responden ților în ceea ce prive ște instalarea dependenț ei atât fizice,
cât și psihice fa ță de droguri a se vedea Tabelul 2 .
42

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Tabelul 2
Opiniile responden ților privind instalarea dependen ței față de droguri
(în %)
Nr.
d/o variante dependen ță
fizică dependen ță
psihică ambele tipuri de
dependen ță nu creeaz ă
dependen ță nu știu
1 marijuana 7,2 52,9 15,2 17,5 7,2
2 cocaina 5,4 8,2 70,5 0,4 15,5
3 alcool 6,8 16,5 45,2 14,3 17,2
4 extazy 10,3 13,7 40,3 2,9 32,8
5 barbiturice 10,5 10,2 23,8 3,0 52,5
6 LSD 11,1 10,9 25,4 2,4 50,2

Respectiv, cele mai alarmante sunt cifrele care dovedesc lipsa cuno ștințelor în ceea ce prive ște consecin țele
consumului de droguri, de exemplu: 52,5% nu cunosc dac ă barbituricele creeaz ă sau nu dependență ; 50,2%
nu știu dacă organismul uman se adapteaz ă repede cu LSD și 15,5% nu ș tiu că cocaina creeaz ă dependen ță și
este periculoas ă pentru organismul uman.
47,9% (fa ță de 46,2% în 2005) dintre participanț i la cercetare sus țin că printre cele mai solicitate droguri
în rândul studen ților din Republica Moldova este alcoolul, 37,2% (fa ță de 40,9% în 2005) afirm ă că macul ș i
9,2% (față de 6,2 % în 2005) sus țin că heroina. De asemenea, au mai fost men ționate canabisul, extazy etc.
Cu toate c ă seringile nesterilizate cauzeaz ă complica ții infecțioase care, uneori, pot genera septicemie
mortală , un procentaj destul de impună tor – 11,3% (fa ță de 19,8% în 2005) nu ș tiu dacă drogurile influen țează
transmiterea bolii SIDA; 2,7% (fa ță de 9,6% în 2005) au r ăspuns categoric c ă drogurile nu au nici o leg ătură
cu ac
eastă boală și 86% (fa ță de 70,6% în 2005) sunt de pă rere că drogurile sunt cauza major ă în ceea ce
privește infectarea cu HIV/SIDA.
De menționat, că 30,8% în 2005 și, respectiv, 32,6% în 2008 dintre responden ți au încercat s ă se drogheze,
iar 69,2% și, respectiv, 67,4% declar ă că nu au consumat niciodat ă droguri. Ponderea cea mai mare privind
administrarea drogurilor a avut-o alcoolul – cu 19,8%, comparativ cu 18,3% în 2005, urmeaz ă macul cu 6,8%
(comparativ cu 6% în 2005). De asemenea, nu r ămâne pe ultimele locuri nici ha șișul – cu 3,2%, marijuana
este consumat ă de 2,6%, iar drogurile tari și scumpe, cum sunt heroina și cocaina (0,7%), comparativ cu
(0,9%) sunt preferate de un num ăr mai mic de consumatori. Consider ăm că explicația rezidă în faptul c ă
despre aceste droguri se cunosc informa ții mai ample în ceea ce prive ște consecin țele nefaste în urma utiliz ării.
Este evidentă o deosebire în preferin țele utilizării drogurilor de c ătre studen ți, care preponderent consum ă
alcool, mac și marijuan ă. Vârsta reprezint ă și ea un factor de diferen țiere între t ineri. Astfel, inhalantele sunt
utilizate de cei mai tineri, marijuana este utilizat ă, cu prioritate, de studen ții anului II, iar celelalte droguri, în
special injectabile, sunt preferate, cu prec ădere, începând cu anul III.
În opinia responden ților, principalele cauze care îi fac pe tineri s ă încerce sau s ă consume droguri sunt:
plăcerea și relaxarea (28,3% în 2008 și 17,2% în 2005); înl ăturarea plictiselii (9,2% în 2008 și 5,5% în 2005);
disperarea (2,8% în 2008 și 3,7% în 2005); fuga de realitate (2,9% în 2008 și 3,2% în 2005); curiozitatea și
stimularea (31,3% în 2008 și 1,2% în 2005). Între ace ști factori nu s-au remarcat departaj ări spectaculoase,
ceea ce înseamn ă că au ponderi similare în determinarea comportament ului de consum. Diferen țe semnificative
apar pentru variabilele plăcerea/relaxarea și curiozitatea/stimularea.
Pentru prima utilizare a drogurilor, 13,8% (fa ță de 14,1% în 2005) dintre responden ți au cump ărat drogul
împreună cu cineva, probabil, cu cineva dependent de dr oguri, 9,1% (8,8% în 2005) au primit drogul de la
alte persoane („predispuse s ă-i ajute”), 2,3% (4,5% în 2005) le-au cump ărat singuri, 0,3% le-au preparat
singuri, iar 3,1% nu pot s ă răspundă la această întrebare.
Menționăm că în studiul de fa ță procentajul persoanelor care au sus ținut că se droghează este de 32,6% în
2008 și, respectiv, de 30,8% în 2005, dintre care 5,1% în 2005 și, respectiv, 3,2% în 2008 nu știu dacă sunt
dependen ți de droguri, 20,5% în 2005 și, respectiv, 20,4% în 2008 dintre responden ți au menționat că nu se
consideră dependen ți.
Din cercetarea efectuat ă în 2005 a rezultat c ă 21,7% dintre responden ți au menționat că își administreaz ă
droguri dup ă necesitate, 4,3% recurg la droguri zilnic, o dat ă pe săptămână consumă 1,5% dintre intervieva ți,
1,8% au afirmat c ă utilizează droguri doar la s ărbători, ocazional sau când dispun de banii necesari pentru a
cumpăra substan țele dorite.
43

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

44De menționat, că modalitățile de utilizare a drogurilor sunt foarte variate. Astfel, 12,7% în 2008 (fa ță de
10,4% în 2005) dintre responden ți preferă să fumeze drogurile; 19,8% (fa ță de 8,5% în 2005) le inhaleaz ă,
7,1% (față de 6,6% în 2005) dintre intervieva ți își injecteaz ă drogurile, 12,7% (fa ță de 4,8% în 2005) dintre
responden ți recurg la modalitatea inger ării și a mestec ării.
Produsele amestecate folosite de unii narcomani pot fi cu mult mai toxice și periculoase chiar decât
heroina. În condi țiile în care disolu ția nu se face reu șit, pot apărea accese febrile acute și sindromul de șoc.
Cu toate acestea, 28,5% dintre responden ți au menționat în 2005 c ă preferă să consume un singur drog, pe
când 2,3% se simt mai satisf ăcuți când le asociaz ă. Pericolul cel mai grav rezidă în faptul c ă 15,2% dintre
responden ți (în 2005) de obicei se droghează împreună cu alții, 4,3% – uneori cu al ții, iar 3,7% ferm confirm ă
că se drogheaz ă întotdeauna cu al ții și 2% se drogheaz ă întotdeauna singuri, iar 5,5% nu doresc s ă răspundă
la această întrebare. Analizând literatura de specialitate și cercetă rile efectuate în privinț a consumului de
droguri, s-a constatat c ă există narcomani care preferă să se drogheze în grup și narcomani „singuratici”.
Anume din cauza acestora din urm ă este problematic de a depista și a stabili num ărul consumatorilor de
droguri, fapt ce s-a dovedit a fi veridic și în prezentul studiu.
În același timp, orice încercare de întrerupere a consumului antreneaz ă o stare de nevoie chinuitoare și
dificil de suportat. Din aceast ă cauză foarte mulț i narcomani nu se adreseaz ă la spital pentru a primi un tra-
tament în privin ța dependen ței de drog. Totu și, 5,7% (fa ță de 9,1% în 2005) consider ă că ar putea să devină
membri al programului de tratament contra dependen ței de droguri.
Dacă populația ar fi informat ă cu privire la instituț iile care se ocup ă cu dezintoxicarea persoanelor dependente
de drog, num ărul solicitan ților ar fi mult mai mare. A șadar, 34,7% (respectiv 54,2% în 2005) nu cunosc
aceste institu ții și nici nu știu unde se afl ă, 52,3% (31,1% în 2005) le cunosc, dar nu vor niciodat ă să apel eze
la serviciile lor.
La întrebarea: „ Ați accepta s ă participa ți la traficarea drogurilor?” responden ții au men ționat că sunt de
acord – 12,3% (fa ță de 9,5% în 2005), iar un procentaj de 77,9% (fa ță de 77,2% în 2005) categoric sunt
împotrivă, 10,8% (fa ță de 13,2% în 2005) stau la îndoial ă față de aceast ă oportunitate. În ceea ce prive ște
cunoașterea penalit ăților pentru consumatorii de droguri, 9,1% în 2008 și 4,7% în 2005 au men ționat – amenda;
3,2% și 5,3% – privarea de libertate, iar 0,3% și 1,5% au spus c ă pentru aceste persoane exist ă doar niște
penalități formale; totodat ă, 87,1% în 2008 ș i 88,5% în 2005 nu cunosc în general nici o pedeaps ă.
Pentru trafican ții de droguri pedepsele par s ă fie mult mai aspre, de aceea ș i sunt mai cunoscute de c ătre
responden ți (20,5% în 2008 și, respectiv, 16,9% în 2005), dintre care 16,3% în 2008 și, respectiv, 10% în 2005
afirmă privarea de libertate, 1,8% – confiscarea m ărfii, 1,1% – amenda etc.
Generalizând, am putea spune c ă, în opinia studen ților, situa ția privind consumul de droguri în Republica
Moldova este îngrijor ătoare. Aceast ă amploare es te determinat ă atât de factorii care au concurat la dezvoltarea
narcomaniei în Republica Moldova, cât și de factorii educa ționali antidrog, care nu- și îndeplinesc rolul lor
decisiv. În concluzie eviden țiem faptul că reflectarea consumului de droguri este caracterizat ă prin
„spectaculos ș i comercial”, analiza deficitar ă a cauzelor și slaba preocupare pentru latura educa țională.
În acest context propunem urm ătoarele recomand ări:
 lansarea unor campanii publicitare bazate pe prezenta rea unor clipuri publicitare scurte, dar clare, cu
accent pe pericolul individual și social al drogurilor;
 inițierea unor programe speciale la ore de maxim ă audiență, unde să se prezinte studii de caz, cu
detalierea cauzelor și efectelor narcomaniei;
 organizarea unor traininguri de orientare a p ărinților și copiilor cu privire la consecin țele utiliză rii
drogurilor;
 dezvoltarea servicilor medico-sociale pent ru persoanele depe ndente de droguri.

Bibliografie:
1. Asistența socială în contextul transform ărilor din Republica Moldova. – Chi șinău, 2008.
2. Bulgaru M. (coord.). Aspecte teoretice și practice ale asisten ței sociale. – Chi șinău, 2003.
3. Bulgaru M. (coord.) Sociologie.Vol.I. – Chi șinău, 2003.

Prezentat la 07.05.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

REZULTATE ALE CERCET ĂRILOR DIN CADRUL PROIECTULUI INTAS
„TRANZI ȚII ALE COPIL ĂRIEI ȘI TINERETULUI ÎNTR-O SOCIETATE ÎN
TRANSFORMARE: CAZUL REPUBLICII MOLDOVA”

CALITATEA VIE ȚII TINERILOR VA DETERMINA EVOLU ȚIA SOCIET ĂȚII
Maria BULGARU
Catedra Asisten ță Socială

The following article presents the perceptions, attitudes, opinions of young people about the changes that occurred in
Moldovan society during the 16 years of independence. Also the article aims to present the impact of the transformation
period on youth situation and state of fact. All this is grounded on the analysis of the data collected from 60 in-depth
interviews, 12 focus group discussions and 70 essays. The qualitative research results allowed structuring the youth
experiences in few main sections:
– the belief of the independence phenomenon, that in final instance was appreciated as a formal one;
– attitudes, opinions about the old, socialist / communist regime (by meaning the appreciation of the present situation
in the country);
– attitudes, beliefs and opinions about the produces changes after the independence declaration of the Republic of
Moldova – that were divided in positive and negative;
– the youth role in the Moldovan society – that is appreciated as a much diminished one;
– the opinions about the personal and the country‘s future. Opinions that mostly pointed out a pessimistic attitude
towards the future change in the Moldovan society, underlying the contradictory changes, unce rtainty of politics and economy.
The research allows to ground important conclusions that youth in Moldova fully possess a good knowledge and
positioning of the social processes evolution. The creativit y and the criticism are two specific features by meaning of
which this social group is percepts the reality.

Regenerarea economic ă și socială a oricărei societăți, asigurarea unei dezvoltă ri umane durabile depind
de dinamismul și angajamentul tinerilor. Este un adev ăr incontestabil și pentru Republica Moldova, ț inând
cont, în special, de faptul c ă tinerii reprezint ă cea mai mare categorie de vârst ă – circa 27% din popula ția țării.
Din această perspectiv ă, Moldova este cea mai tân ără țară din Europa, ceea ce implic ă mari responsabilit ăți
pentru a îndrept ăți așteptările tinerilor. Totodat ă, sărăcia, șomajul, migra ția, accesul limitat la serviciile de
educație și sănătate, lipsa de perspective s unt probleme dintre cele ma i grave cu care se confrunt ă astăzi tânăra
generație și care impun necesitatea revederii esen țiale a politicilor de tineret. Or, calitatea vie ții tinerilor de
astăzi va determina evolu ția viitoare a societ ății moldovene ști.
Impactul asupra tinerilor al transform ărilor din M
oldova, ini țiate de la ob ținerea independen ței, compor-
tamentul social, economic și politic al tinerilor, locul și rolul lor într-o societate în transformare, atitudinea
față de valorile na ționale și noile valori aduse în țară după 1991, re țelele de sus ținere socială a tinerilor,
gradul și modul în care tinerii se simt integra ți în societate, participarea lor la via ța socială, economic ă și
politică − toate acestea au constituit obiectiv e principale ale Proiectului „Tranziții ale copilă riei și tinere-
tului într-o societate în transformare: cazul Republicii Moldova” , finanțat de Asocia ția Interna țională de
Promovare a Cooper ării Științifice cu statele CSI (INTAS), pe care l-a realizat Facultatea de Sociologie ș i
Asistență Socială în colaborare cu SISI „Opinia” (Chi șinău), Universitatea Caledonian ă din Glasgow (Marea
Britanie) ș i Universitatea Central European ă (Budapesta, Ungaria) pe parcursul anilor 2006-2008.
45

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Coordonator al Proiectului a fost prof. Pamela Abbott, academicean al Academiei de Științe Sociale din
Marea Britanie. Din partea Universit ății Central Europene în Proiect a activat Irina Molodikova, doctor în
sociologie, specialist în problemele migra ției. Coordonarea activit ăților (cercetarea cantitativ ă) realizate de
către Serviciul Independent de Sociologie și Informa ții „Opinia” i-a revenit regretatului Tudor Danii, doctor
habilitat în sociologie, di rector al SISI „Opinia” și Marianei Ma șcauțeanu, magistru în sociologie. Coordonator
al activit ăților realizate de Facultatea de Sociologie și Asisten ță Socială (cercetarea calitativă ) a fost
Maria Bulgaru, doctor habilitat, profesor universitar, decan al Facult ății.
Studiul a inclus efectuarea unei cercet ări la nivel na țional prin aplicarea metodelor cantitative (pe un
eșantion de 2000 de tineri cu vârste cuprinse între 16-30 de ani) și calitative – a studiilor de caz, interviurilor
în profunzime, focus-grupurilor, eseurilor etc. Cercetarea propus ă a fost axat ă pe modelul Calităț ii Sociale ,
constituind, prin utilizarea acestei structuri, o prim ă cercetare de acest gen în spa țiul post-sovietic.
Combinarea diverselor metode a permis s ă se obțină o imagine ampl ă despre impactul schimbă rilor tran-
zitorii ale societăț ii asupra tinerilor, despre problemele stringente cu care ei se confrunt ă, condițiile ș i stilurile
de viață ale tinerilor din Moldova, despre a ngajamentul lor politi c, social, economic, valorile de care se conduc,
aspiraț iile pentru propriul lor viitor ș i viitorul țării etc., în baza c ărora au fost fă cute un șir de recomand ări
pentru perfectarea politicilor de tineret.
Referindu-ne la metodologia studiului, men ționăm că cercetarea cantitativ ă a avut la baz ă sondajul de
opinie realizat în februarie-martie 2007 prin aplicarea chestionarului sociologic pe un e șantion ce a cuprins
2000 tineri cu vârsta între 16-30 ani, selecta ți din 92 localit ăți (cu excepț ia raioanelor din stânga Nistrului și
mun. Bender), dintre care – 29 ora șe și 63 sate.
Cercetarea calitativ ă, realizată în aprilie-mai 2007, a inclus discu ții focus-grup, interviuri în profunzime,
eseuri, dup ă cum urmeaz ă:
Regiuni pentru cercetarea calitativ ă:
 Urbană – mun. Chi șinău
 Rurală – localități din sudul Moldovei (r-nele Cantemir, Ștefan-Vod ă, Cahul, Ceadâr-Lunga)

Eșantion: 12 focus-grupuri pe baza ghidurilor de moderare
Chiș inău
 6 grupuri
 Vârsta 16-24, 25-30 ani
 Bărbați
 Femei (fete)
 Mixte Sud
 6 grupuri
 Vârsta 16-24, 25-30 ani
 Bărbați
 Femei (fete)
 Mixte
Tematica discu țiilor focus-grup:
 Impactul celor 16 ani de independen ță asupra tinerilor și societăț ii
 Comunitatea, integrarea socială
 Lucrul
 Problemele sociale
 Migrația
 Rolul tinerilor în societatea moldoveneasc ă
 Viitorul Moldovei

Eșantion: 60 interviuri pe baza ghidurilor de moderare
Chiș inău
(în fiecare categorie – câte
6 interviuri : 4 ro+2 ru, 3m+3f)
 Părinți
 Șomeri
 Angajați
 Studenți
 Elevi Sud
(în fiecare categorie – câte 6 interviuri : 4 ro+2 ru, 3m+3f)
 Părinți
 Șomeri
 Angajați
 Muncitori agricoli
 Elevi
46

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Tematica interviurilor
 Lucrul/educa ția (instruirea)
 Familia/rela țiile
 Distracții, timpul liber
 Viitorul
Eșantion: eseuri – câte 15-20 în fiecare școală
 2 școli în Chi șinău și 2 în sudul Moldovei
 O școală (liceu) și una profesional ă în fiecare regiune
 Câte o clas ă de elevi cu vârsta de peste 16 ani în fiecare școală
Tema eseurilor: „Ce aș face eu, dac ă aș fi Președintele țării…”

Rezultatele cercet ării au fost prezentate la Conferinț a „Tranzi ții ale copilă riei și tinereții într-o societate în
transformare: cazul republicii Moldova” din 21 octomb rie 2008, la care au participat reprezentan ți ai struc-
turilor guvernamentale și ai organiza țiilor neguvernamentale, precum și la Conferinț a cu acela și generic din
23 octombrie 2008, organizat ă în cadrul Universit ății de Stat din Moldova, la care au participat mediile
academice din institu țiile de înv ățământ superior, colegii și licee.
O parte dintre cele mai importante teme, abordate în cercetarea calitativ ă, vor fi reflectate în articolele din
revista de fa ță. În texte au fost utilizate urm ătoarele nota ții ale discu țiilor focus-grup, interviurilor și eseurilor:

Notații ale discu țiilor focus-grup:
FG 1, urban, mixt, 16-24 tineri și tinere (elevi, studenț i) cu vârste de 16-24 ani din mun. Chi șinău
FG 2, rural, f, 16-24 tinere (eleve) cu vârste de 16-24 ani din or. Cantemir
FG 3, rural, m, 16-24 tineri (elevi) cu vârste de 16-24 ani din or. Cantemir
FG 4, urban, mixt, 25-30 tineri și tinere (angaja ți în câmpul muncii) cu vârste de 25-30 ani din
mun. Chișinău
FG 5, urban, m, 16-24 tineri (elevi, studen ți) cu vârste de 16-24 ani din mun. Chi șinău
FG 6, urban, f, 25-30 tinere (angajate în câmpul muncii) cu vârste de 25-30 ani din
mun. Chișinău
FG 7, rural, mixt, 16-24 tinere (elevi) cu vârste de 16-24 ani din r-nul Ștefan-Vod ă
FG 8, urban, f, 16-24 tinere (eleve, stude nte) cu vârste de 16-24 ani din mun. Chi șinău
FG 9, rural, mixt, 25-30 tineri și tinere (studii medii și profesionale) cu vârste de 25-30 ani din
localități din sudul Moldovei
FG 10, urban, m, 25-30 tineri (muncitori) cu vârste de 25-30 ani din mun. Chi șinău
FG 11, rural, f, 25-30 tinere (studii medii și profesionale) cu vârste de 25-30 ani din localit ăți
din sudul Moldovei
FG 12, rural, m, 25-30 tineri (studii medii și profesionale) cu vârste de 25-30 ani din localit ăți
din sudul Moldovei
Notații ale interviurilor aprofundate:
IIA urban_somer_m_ru șomer (vârsta de 25 ani), vorbitor de limb ă rusă, din Chișinău
IIA urban_somer_m_ro_1 șomer (vârsta de 24 ani), vorbitor de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_so
mer_m_ro_2 șomer (vârsta de 26 ani), vorbitor de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_somer_f_ru șomeră (vârsta de 23 ani), vorbitoare de limb ă rusă, din Chișinău
IIA urban_somer_f_ro_1 șomeră (vârsta de 22 ani), vorbitoare de limb ă română , din Chișinău
IIA urban_somer_f_ro_2 șomeră (vârsta de 25 ani), vorbitoare de limb ă română , din Chișinău
IIA rural_somer_m_ru șomer (vârsta de 27 ani), vorbitor de limb ă rusă, din Viișoara (r-nul
Ștefan-Vod ă)
IIA rural_somer_m_ro_1 șomer (vârsta de 24 ani), vorbitor de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_somer_m_ro_2 șomer (vârsta de 27 ani), vorbitor de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_somer_f_ro șomer (vârsta de 22 ani), vorbitoare de limb ă română, din Viișoara
(r-nul Ș tefan-Vod ă)
47

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

IIA rural_somer_f_ro_1 șomer (vârsta de 23 ani), vorbitoare de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_somer_f_ro_2 șomer (vârsta de 24 ani), vorbitoare de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA urban_stud_m_ru student (vârsta de 20 ani), vorbitor de limbă rusă, din Chișinău
IIA urban_stud_m_ro_1 student (vârsta de 20 ani), vorbitor de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_stud_m_ro_2 student (vârsta de 19 ani), vorbitor de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_stud_f_ru studentă (vârsta de 22 ani), vorbitoare de limb ă rusă, din Chișinău
IIA urban_stud_f_ro_1 studentă (vârsta de 20 ani), vorbitoare de limb ă română , din Chișinău
IIA urban_stud_f_ro_2 studentă (vârsta de 21 ani), vorbitoare de limb ă română , din Chișinău
IIA urban_elev_m_ru elev (vârsta de 18 ani), vorbitor de limb ă rusă, din Chișinău
IIA urban_elev_m_ro_1 elev (vârsta de 18 ani), vorbitor de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_elev_m_ro_2 elev (vârsta de 19 ani), vorbitor de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_elev_f_ru
elevă (vârsta de 18 ani), vorbitoare de limb ă rusă, din Chișinău
IIA urban_elev_f_ro_1 elevă (vârsta de 16 ani), vorbitoare de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_elev_f_ro_2 elevă (vârsta de 19 ani), vorbitoare de limb ă română, din Chișinău
IIA rural_elev_m_ru elev (vârsta de 16 ani), vorbitor de limb ă rusă, din Viișoara
(r-nul Ș tefan-Vod ă)
IIA rural_elev_m_ro_1 elev (vârsta de 17 ani), vorbitor de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_elev_m_ro_2 elev (vârsta de 17 ani), vorbitor de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_elev_f_ro elevă (vârsta de 16 ani), vorbitoare de limb ă rusă, din Viișoara
(r-nul Ș tefan-Vod ă)
IIA rural_elev_f_ro_1 elevă (vârsta de 16 ani), vorbitoare de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_elev_f_ro_2 elevă (vârsta de 18 ani), vorbitoare de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA urban_parinte_m_ru părinte (tată) (vârsta de 27 ani), vorbitor de limbă rusă, din Chișinău
IIA urban_pa
rinte_m_ro_1 părinte (tată) (vârsta de 30 ani), vorbitor de limbă română, din Chișinău
IIA urban_parinte_m_ro_2 părinte (tată) (vârsta de 26 ani), vorbitor de limbă română, din Chișinău
IIA urban_parinte_f_ru părinte (mam ă) (vârsta de 29 ani), vorbitoare de limb ă rusă, din Chișinău
IIA urban_parinte_f_ro_1 părinte (mam ă) (vârsta de 27 ani), vorbitoare de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_parinte_f_ro_2 părinte (mam ă) (vârsta de 30 ani), vorbitoare de limb ă română, din Chișinău
IIA rural_parinte_m_ru părinte (tată) (vârsta de 28 ani), vorbitor de limbă rusă, din Viișoara
(r-nul Ș tefan-Vod ă)
IIA rural_parinte_m_ro_1 părinte (tată) (vârsta de 27 ani), vorbitor de limbă română, din
Ciobalaccia (r-nul Cantemir)
IIA rural_parinte_m_ro_2 părinte (tată) (vârsta de 28 ani), vorbitor de limbă română, din Baimaclia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_parinte_f_ro
părinte (mam ă) (vârsta de 27 ani), vorbitoare de limb ă rusă, din Viișoara
(r-nul Ș tefan-Vod ă)
IIA rural_parinte_f_ro_1 părinte (mam ă) (vârsta de 23 ani), vorbitoare de limb ă română, din
Tartaul (r-nul Cantemir)
IIA rural_parinte_f_ro_2 părinte (mam ă) (vârsta de 30 ani), vorbitoare de limb ă română, din
Balaccia (r-nul Cantemir)
IIA urban_angajat_m_ru angajat (vâr sta de 26 ani), vorbitor de limb ă rusă, din Chișinău
IIA urban_angajat_m_ro_1 angajat (vârsta de 29 ani), vorbitor de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_angajat_m_ro_2 angajat (vârsta de 24 ani), vorbitor de limb ă română, din Chișinău
IIA urban_angajat_f_ru angajată (vârsta de 23 ani), vorbitoare de limbă rusă, din Chișinău
IIA urban_angajat_f_ro_1 angajată (vârsta de 24 ani), vorbitoare de limbă română , din Chișinău
IIA urban_angajat_f_ro_2 angajată (vârsta de 25 ani), vorbitoare de limbă română , din Chișinău
48

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

49IIA rural_angajat_m_ru angajat (v ârsta de 20 ani), vorbitor de limb ă rusă, din Viișoara
(r-nul Ș tefan-Vod ă)
IIA rural_angajat_m_ro_1 angajat (v ârsta de 23 ani), vorbitor de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_angajat_m_ro_2 angajat (v ârsta de 26 ani), vorbitor de limb ă română, din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_angajat_f_ro angajată (vârsta de 23 ani), vorbitoare de limbă rusă, din Viișoara
(r-nul Ș tefan-Vod ă)
IIA rural_angajat_f_ro_1 angajată (vârsta de 24 ani), vorbitoare de limbă română , din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_angajat_f_ro_2 angajată (vârsta de 24 ani), vorbitoare de limbă română , din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
IIA rural_agric_m_ru muncitor agricol (vârsta de 23 ani), vorbitor de limb ă rusă, din Gaidara
(r-nul Ceadâr-Lunga)
IIA rural_agric_m_ro_1 muncitor agricol (vârsta de 21 ani), vorbitor de limb ă română, din Văleni
(r-nul Cahul)
IIA rural_agric_m_ro_2 muncitor agricol (vârsta de 22 ani), vorbitor de limb ă română, din Văleni
(r-nul Cahul)
IIA rural_agric_f_ru muncitoare agricol ă (vârsta de 23 ani), vorbitoare de limb ă rusă,
din Viișoara (r-nul Ștefan-Vod ă)
IIA rural_agric_f_ro_1 muncitoare agricol ă (vârsta de 23 ani), vorbitoare de limb ă română ,
din Viișoara (r-nul Ștefan-Vod ă)
IIA rural_agric_f_ro_2
muncitoare agricol ă (vârsta de 22 ani), vorbitoare de limb ă română ,
din Viișoara (r-nul Ștefan-Vod ă)
Notații ale eseurilor:
E_ScP_nr1_Cahul_1 eseu elaborat de elev din școala profesională nr. 1 din Cahul
E_ScP_nr1_Cahul_2 eseu elaborat de elev din școala profesională nr. 1 din Cahul
E_ScP_nr1_Cahul_3 eseu elaborat de elev din școala profesională nr. 1 din Cahul
E_ScP_nr1_Cahul_4 eseu elaborat de elev din școala profesională nr. 1 din Cahul
E_ScP_nr6_Chiș inău_5 eseu elaborat de elev din școala profesională nr. 6 din Chi șinău
E_ScP_nr6_Chiș inău_6 eseu elaborat de elev din școala profesională nr. 6 din Chi șinău
E_ScP_nr6_Chiș inău_7 eseu elaborat de elev din școala profesională nr. 6 din Chi șinău
E_ScP_nr6_Chiș inău_8 eseu elaborat de elev din școala profesională nr. 6 din Chi șinău
E_Sc_nr24_Chi șinău_9 eseu elaborat de elev din școala medie nr. 24 din Chi șinău
E_Sc_nr24_Chi șinău_10 eseu elaborat de elev din școala medie nr. 24 din Chi șinău
E_Sc_nr24_Chi șinău_11 eseu elaborat de elev din școala medie nr. 24 din Chi șinău
E_Sc_nr24_Chi șinău_12 eseu elaborat de elev din școala medie nr. 24 din Chi șinău
E_LT_Cantemir_13 eseu elaborat de elev din Liceul Teoretic „N.Mihai” din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
E_LT_Cantemir_14 eseu elaborat de elev din Liceul Teoretic „N.Mihai” din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
E_LT_Cantemir_15 eseu elaborat de elev din Liceul Teoretic „N.Mihai” din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)
E_LT_Cantemir_16 eseu elaborat de elev din Liceul Teoretic „N.Mihai” din Ciobalaccia
(r-nul Cantemir)

Prezentat la 10.04.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

SOCIETATEA MOLDOVENEASCĂ ÎN VIZIUNEA TINERILOR: PERCEP ȚII,
OPINII ȘI ATITUDINI VIS-À-VIS DE SITUA ȚIA ȘI SCHIMB ĂRILE DIN ȚARĂ
Maria BULGARU, Oleg BULGARU
Catedra Asisten ță Socială

In 2006 – 2008 Sociology and Social Work Faculty (MSU) in partnership with Caledonian University – Glasgow
(UK), Central European University, Independent Service of Information and Sociology „Opinia” (Moldova), has
implemented the project „Childhood and Youth Transitions in a Transforming Society: The Case of Moldova”. The
project was financed by The International Association for the promotion of co-operation with scientists from the New
In
dependent States of the former Soviet Union ( INTAS). The study included a national sociologic research based on
qua
ntitative (a 2000 youth sample age 16 – 30, from 92 settlements) and qualitativ e methods (60 in-depth interviews,
12 focus groups, 70 essays from general and vocational schools). The research was grounded on the social quality model a first attempt of a research like this in the country. The combination of different methods allowed to construct a
comprehensive image about the transition im pact on youth, their specific needs, cond itions and life style, social aspirations
the belief in the country of the future. Recommendations for policy straightening were elaborated after completing the
research. The articles from the present p ublication represent some of the key topics analyzed in the qualitative research.

Percepțiile, atitudinile, opiniile tinerilor cu privire la schimb ările produse în societatea moldoveneasc ă în
decursul a 17 ani de independen ță au fost dezv ăluite din relat ările lor în cele 60 de interviuri aprofundate,
12 focus-grupuri și 70 eseuri cu privire la un șir de aspecte ale vie ții personale, precum ș i ale celei sociale:
lucrul, educa ția, familia, timpul liber, migra ția, viitorul personal și al Moldovei etc. Rezultatele ob ținute au
fost structurate în câteva compartimente:
 Opinii, aprecieri ale fenomenului independen ței în general.
 Aprecieri, atitudini, opinii vis-à-vis de vechiul regim socialist/comunist, acestea fiind divizate în pozitive
și negative.
 Percepții, opinii, atitudini cu privire la schimbă rile produse dup ă declararea independen ței Republicii
Moldova, care, de asemenea, au fost divizate în pozitive și negative.
 Rolul tinerilor în societate.
 Perspective cu privire la viitorul Republicii Moldova și cel personal.
În continuare vom expune percep țiile, aprecierile, opiniile referitoare la fiecare din aceste compartimente.

I. Aprecieri generale ale fenomenului independen ței Republicii Moldova
După cum se ș tie, odată cu declararea în 1991 a independen ței, în Republica Moldova au fost iniț iate
multiple schimb ări la nivel de sistem politic, economic și social. Propunându-ne s ă analizăm cum percep și
apreciază aceste schimb ări tinerii, care constituie for ța motrice a oric ărei societăț i, am stabilit c ă tinerilor cu
vârsta de 16-24 ani, în raport cu cei de 25-30 de ani, le-a fost mai dificil s ă caracterizeze via ța prezentă din
Republica Moldova în compara ție cu cea de pân ă la proclamarea independen ței, dat fiind faptul c ă ei atunci
erau copii și „nu au tr ăit” acele evenimente, cunoscându-le mai mult indirect, din relată rile părinților, buneilor
și ale altor persoane sau din filme, c ărți etc. Mai mult, o parte din ei chiar numai s-au n ăscut în acel an (1991).
Totuși, opiniile expuse denot ă, în general, o bun ă cunoaștere și orientare a tinerilor în derularea proceselor
din țară. Astfel, în opinia intervieva ților:
 Obținerea independen ței a adus noi oportunit ăți, posibilit ăți pe ntru întreaga popula ție a Republicii
Moldova, inclusiv pentru tineri, dar ace știa nu au beneficiat de ele: „…noi (au menț ionat, în special, tinerii de
la sate – M.B) am fost ș i suntem cei mai s ăraci” (FG 3, rural, m, 16-24).
 Independen ța Republicii Moldova este una relativ ă, căci: „…independen ța a adus o alt ă formă de
dependen ță… oricum depindem foarte mult de Rusia, numai c ă nu este deschis, este sub o alt ă formă” (FG 10,
urban, m, 25-30). În acest cont ext, autoproclamata republic ă nistreană a fost conceput ă ca un exemplu elocvent,
prin care Rusia ține sub controlul s ău/în dependen ță Republica Moldova.
50

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

 Conducerea țării nu are o strategie clar ă de acțiuni pentru viitor, nu se poate decide asupra perspectivelor:
„…ei nu știu cu cine vor, cu partea estic ă sau vestic ă…”, „…ei vor ș i cu Rusia, și cu NATO, și cu UE” (FG 9,
rural, mixt, 25-30).
 Principalul factor care determin ă aceste circumstanț e este lipsa de resurse naturale în Republica Moldova:
„…ar vrea să meargă cu Europa, dar Rusia nu-i d ă voie, e legat cu gazul… a șa că stăm pe loc” (FG 10, urban,
m, 25-30).
Drept urmare, atâta timp cât Repub lica Moldova va avea o asemenea pozi ție de incertitudine, consideră
tinerii, nu vor fi rezultate pozitive, pu țin ce se va schimba în via ța lor. Schimb ări esențiale se vor produce în
societate doar atunci, când în locul celor care stau în prezent la conducere vor veni reprezentan ții generațiilor
din anii ’90, adic ă acei tineri care sunt educa ți într-un alt spirit, care au o alt ă mentalitate. În prezent asistă m,
însă, mai mult la schimb ări de form ă, de fațadă și mai puțin – de con ținut, susțin cei intervieva ți.

II. Aprecieri, percepții, atitudini vis-à-vis de vechiul regim
Aprecierea situa ției prezente din țară era adesea efectuat ă de către tinerii intervieva ți prin prisma raport ării
la vechiul regim. Referindu-ne la acest subiect, observă m că tinerii eviden țiază multiple tr ăsături pozitive ale
fostului regim socialist, care au și servit drept motiv pentru a manifesta o anumit ă doză de nostalgie fa ță de
acest regim. Astfel, printre cele mai importante trăsături pozitive ale vechiului regim au fost men ționate:
 locul de munc ă garantat;
 venitul stabil care asigura minimul de existen ță: „cu o rubl ă cumpărai 10 pâini”; „oamenii puteau s ă-și
întrețină familia” (FG 1, urban, mixt, 16-24; FG 2, rural, f, 16-24);
 asigurarea familiilor tinere cu spaț iu locativ. Familiile tinere din mediul urban puteau beneficia de
apartamente, iar cei din mediul rural î și puteau construi case: „ …veneau tinerii din serviciul militar și într-un
an ridicau casa ”;
 existența solidarităț ii oamenilor, care se ajutau reciproc, în special la construirea caselor. Tranzi ția la
economia de pia ță, începută după declararea independenț ei, i-a făcut pe oameni mai egoi ști, „fiecare este
pentru dânsul ”;
 susținerea familiilor tinere prin diverse indemniza ții, alocații;
 învățământul garantat și gratis, pe când: „…acum trebuie s ă dai bani… la gr ădiniță, la școală, la
universitate s ă achiți contractul…” (FG 12, rural, m, 25-30);
 posibilități de petrecere activ ă a timpului liber: „Nu era sâmb ătă sau duminic ă să nu mergem la film
sau la teatru” (FG 4, urban, mixt, 25-30).
În felul acesta, în opinia tinerilo r, sistemul sovietic garanta:
 condițiile necesare pentru un trai decent. Tinerilor „li se oferea un viitor, …lucrai și salariul era
suficient…, î ți puteai permite s ă mănânci la timp, s ă ai un spa țiu locativ” (FG 9, rural, mixt, 25-30);
„…aveai posibilitate s ă-ți creezi o familie, s ă obții un apartament, chiar dac ă nu aveai to ți banii, îi achitai
pe parcurs lucrând la o întreprindere” (FG 10, urban, m, 25-30);
 st abilitatea economic ă, grație căreia a lipsit fenomenul emigr ării în străinătate: „părinții erau lâng ă copii,
acum părinții pleacă peste hotare, familiile se destram ă și copiii rămân singuri” (FG 9, rural, mixt, 25-30);
 stabilitatea social ă: „oamenii nu tr ăiau cu fric ă la ziua de mâine și nu erau în depresii” (FG 4, urban,
mixt, 25-30).
În plan ideologic, oamenii aveau un scop clar: „ ei doreau s ă ajungă în comunism”. Destr ămarea URSS,
în opinia tinerilor intervieva ți, „a determinat dispari ția scopului, oamenii sunt dezorienta ți și întâmpin ă mari
dificultăți în stabilirea unui nou scop ” (FG 10, urban, m, 25-30).
Paralel cu tr ăsăturile pozitive ale sistemului sovietic, tinerii au eviden țiat și un șir de trăsături negative
ale vechiului regim, printre care se înscriu:
 egalitarismul care nu stimula ini țiativa: „Cel care era lene ș… primea acela și salariu ca cel care
muncea zi de zi” (FG 12, r
ural, m, 25-30);
 lipsa dreptului la libera exprimare: „Nu aveai dreptul s ă vorbești despre ceea ce contravenea
intereselor statului” (FG 3, rural, m, 16-24);
 lipsa accesului la informa ție: existau „probleme ascunse, voalate” , reguli extrem de stricte: „rigori,
restricț ii pe care oamenii trebuiau s ă le îndeplineasc ă…” (FG 3, rural, m, 16-24).
Toate acestea, consider ă tinerii, sunt o m ărturie a faptului c ă în vechiul regim lipsea democra ția.
51

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

III. Percep ții, opinii, atitudini vis-à-vis de schimb ările produse dup ă declararea independenței
Republicii Moldova
Schimbările, realizate în Republica Moldova dup ă declararea independen ței, au fost și ele divizate de
către tinerii intervieva ți în două grupe/ tipuri: schimb ări pozitive și schimbări negative. Printre schimbările
pozitive se înscriu suveranitatea, democra ția, un șir de libert ăți și drepturi. „…oamenii au realizat c ă pe lângă
obligațiuni, au o multitudine de drepturi”, precum:
 posibilitatea de a înv ăța în limba român ă / moldoveneasc ă, de a scrie cu grafie latin ă: „…a apărut grafia
latină – prima schimbare. Pentru tineri, în p erioada aceea, tocmai când eram eu la școală, învățam, treceam
de la chirili ță la latină, învățam toate literele, alfabetul – țin minte prima schimbare ” (FG 12, rural, m, 25-30);
 posibilitatea de a înv ăța mai multe limbi, nu doar cea rus ă: „…înveți mai multe limbi, nu doar limba
rusă…” (FG 7, rural, m ixt, 16-24);
 dreptul la libera exprimare, la critica ac țiunilor guvernamentale: „pot să spun liber c ă mie nu-mi place
acest lucru… ș i nimeni nu are dreptul s ă mă închidă (după gratii – M.B.) ”; „să mă împuș te”; „să fiu prins
de KGB și închis ca un animal și împuș cat” (FG 3, rural, m, 16-24; FG 10, urban, m, 25-30);
 diversitatea alternativelor de ac țiune: dacă înainte oamenii erau obliga ți să fie „roboț i… ce li se spunea
de sus – trebuiau s ă facă și ei făceau”, acum ei au alternative, pot alege de sine stă tător să acționeze cum
doresc. Este esenț ial că „noi acum putem s ă gândim și să alegem ce ne place…” (FG 3, rural, m, 16-24);
 accesul la informa ție: „Chiar dac ă în prezent există informație cenzurată , există și ziare care reflect ă
realitatea”. Acu
m este acces la diferite posturi de televiziune, radio, Internet, tinerii pot confrunta mai multe
păreri despre unul ș i același eveniment, îș i pot forma opinia proprie. În trecut „erai informat doar de la
postul Moldova 1 și nu știai ce se întâmpl ă în alte regiuni… acum ai posibilitatea s ă vezi ce se întâmpl ă în
exteriorul țării, să cunoști și alte modalit ăți de a acționa, de a- ți organiza via ța, de a te dezvolta personal și
profesional” (FG 8, urban, f, 16-24);
 trecerea de la proprietatea colectivă (colhozuri, sovhozuri) la cea privat ă, care a sporit motiva ția indi-
viduală în crearea bun ăstării: „…acum fiecare are bucata lui de p ământ și o lucreaz ă singur, vrea s-o lucreze
mai bine…, înainte to ți lucrau pă mânturile colhozului” (FG 9, rural, mixt, 25-30);
 posibilitatea de a ini ția o afacere, de a te ocupa cu ce- ți place: „…au deschis business. Se ocup ă cu ce
le place, chiar și fără studii superioare” (FG 6, urban, f, 25-30);
 libertatea de a circula, de a migra în alte țări (în special pentr u a-și continua studiile în cele mai
prestigioase institu ții): „…permiterea studiilor peste hotare… acum dac ă ai capacit ăți și vrei să pleci –
poftim pleac ă…” (FG 2, rural, f, 16-24); „…eu sunt optimist ă și mi-am pus în plan ( și cred că voi reuși) vara
aceasta s ă plec în SUA unde voi face masteratul” (FG 6, urban, f, 25-30); „…îs deschise hotarele și e mai
ușor… înainte fugeau, nu știu cum… dar acum e liber” (FG 1, urban, mixt, 16-24);
 liberalizarea economiei, în țeleasă ca o nou ă oportunitate a Republicii Moldova de a se afirma pe plan
internațional: „ …acum ceea ce recolt ăm pe pământurile noastre nu export ăm doar Rusiei, dar acolo unde
dorim” (FG 5, urban, m, 16-24);
 concurența care stimuleaz ă inițiativa „…societatea nu mai este acea jungl ă, unde trebuie s ă ai teamă
că nu vei supravie țui…” (FG 3, rural, m, 16-24);
 lărgirea posibilităț ilor cetățenilor de a ob ține noi standarde de viață : „…înainte, ca s ă cumperi ma șină,
moto
cicletă trebuia să te duci la prim ărie și să te pui la rând, s ă aștepți mulți ani” (FG 7, rural, mixt, 16-24);
 o anumită îmbună tățire a condi țiilor de trai la sate: „Ni s-a tras ap ă, dar înainte se aducea ap ă cu
căldările de la 100-200 metri…”, „Ne-am gazificat, dar înainte omul trebuia s ă se ducă la pădure și să vină
cu sarcina de lemne în spinare” (FG 7, rural, mixt, 16-24);
 libertatea religiei, posibilitatea de a merge la biseric ă a tuturor care doresc: „Înainte profesorii din
școală nu dădeau voie copiilor s ă meargă la biseric ă, dar acum care vrea – merge…” (FG 7, rural, mixt, 16-24);
 libertatea de a purta, în institu țiile de înv ățământ, hainele pe care le doreș ti: „…nu mai exist ă o formă
unică, model pentru to ți școlarii”;
 debarasar
ea de psihologia tutelar ă, paternalist ă, aceasta fiind apreciat ă ca una dintre cele mai mari
schimbări care s-au produs odată cu obț inerea independen ței: „Am fost deprin și să fim conduș i, să ne spună
cineva la tot pasul ce s ă facem, acum noi singuri încerc ăm să ne ținem pe picioare, aceasta-i marea schimbare
care s-a produs odat ă cu obținerea independen ței” (FG 5, urban, m, 16-24).
52

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

De rând cu aceste schimb ări pozitive, tinerii intervieva ți au eviden țiat și numeroase schimbări negative,
produse în Republica Moldova dup ă declararea independenț ei. Astfel, perioada de tranzi ție a adus:
 „haos”, „instabilitate” , „degradarea valorilor morale” , „dezordine”, tinerii nefiind preg ătiți pentru
aceste schimb ări: „…ne-am trezit pe altă lume…ne-am apucat de toate prostiile posibile” (FG 9, rural, mixt,
25-30);
 recesiune economic ă: „…avem o economie foarte prost dezvoltat ă și statul practic nu d ă nimic pentru
tineri…” (IIA rural_parinte_m_ro_2);
 sărăcie: „Știți că în familiile de azi mul ți copii în afar ă de pâine ș i cartofi nu mai au ce mânca…” (IIA
rural_somer_f_ro_1);
 adâncirea pr ăpăstiei dintre cei boga ți („oamenii de la putere”, care „au profitat de pe urma privatiz ării
întreprinderilor de stat” ) și cei săraci ( „oamenii de rând… care se chinuie, fiind nevoi ți să emigreze” )
(FG12, rural,
m, 25-30);
 incertitudine politic ă generată de multitudinea de promisiuni din partea partidelor, care dezorienteaz ă
electoratul, îi pun pe tineri în situa ția în care ace știa nu se pot decide cum s ă procedeze: „…bine, bine, dar eu
cu cine votez?” ;
 scăderea substan țială a încrederii în institu țiile de stat, în partidele politice, nonparticiparea la via ța
politică: „Se simte lipsa încrederii în persoanele politice…”, deoarece „au promis c ă vor face multe, îns ă nu
au făcut nimic…” (FG 4, urban, mixt, 25-30); „…fiecare din noi devine tot mai închis în sine, mai neîncrezut
în sine ș i în cei din jur…” (IIA rural_somer_m_ro_2); „Puțini se implic ă în politic ă, dar, din câte știu, mulți
nu sunt de acord cu politica de azi…” (IIA rural_somer_m_ro_1); „Tinerii nu prea sunt interesa ți de politic ă,
de ceea ce se petrece în țară. Adulții mai în vârstă , mai bătrâni, pân ă în prezent privesc TV la orele de știri
și sunt aten ți la ceea ce se petrece în țară, pe când tinerilor le trece pe lâng ă urechi tot ceea ce se întâmpl ă.”
(IIA urban_stud_f_ro_2);
 corupție, răspândită în rândurile celor care de țin puterea, re spectiv „ei își fac legea”, îmbog ățindu-se,
dar sărăcind oamenii de rând;
 devalorizarea banilor, de pe urma c ăreia au avut de suferit îndeosebi oamenii simpli: „…bunicii aveau
mii de ruble adunate, îns ă i-au pierdut… și a trebuit s ă înceapă totul de la zero” (FG 2, rural, f, 16-24);
 înțelegerea gre șită a democra ției, libertății, independen ței – doar ca „posibilitate de a face ce vrei,
fără a respecta legile care exist ă” (FG 11, rural, f, 25-30), ca posibilitate de a cere drepturile ce ți se cuvin,
uitând de obliga țiuni: „…foarte multe proiecte pun accentul pe drepturile tinerilor la via ță, la libera expri-
mare…, dar dac ă întrebi tinerii care le sunt obliga țiunile, ei nu știu nimic” (FG 9, rural, mixt, 25-30);
 preluarea oarb ă a modelelor str ăine, care are un impact negativ asupra vie ții: „…au vrut s ă aibă totul și
de la americani, francezi … și au luat ce-i mai r ău” (F G 4, urban, mixt, 25-30);
 emigrarea for ței de munc ă tinere în str ăinătate din cauza lipsei locurilor de munc ă, mijloacelor de
existență: „Aici este greu s ă trăiești, de lucru nu este! Problema este în asta… mie mi-ar fi mai bine dac ă
aici, acas ă ar deschide o întreprindere unde a ș putea să lucrez. Dar a șa lucrez peste hotare… mai mul ți bani
câștig decât aici…” (IIA rural_somer_m_ru); „Tinerii pleac ă peste hotare din cauza celor ce se întâmpl ă la
noi în societate, adic ă din cauza nivelului nostru de trai, c ă n-au ce mânca ori c ă nu sunt satisfă cuți de ceea
ce li se ofer ă” (IIA urban_stud_f_ro_1); „Acum practic to ți băieții, toate fetele sunt plecate peste hotare. De
aici, din sat, to ți pleacă, toți.” (IIA rural_agric_f_ro_1); „Tinerii pleac ă… fiindcă, vedeți situația care e în
Moldova, fiindc ă, vrem ori nu vrem, dar situa ția material ă mult înseamn ă în a pune baza unei familii” (IIA
rural_parinte_m_ro_2); „Numai câ ți profesori din mediul rural au plecat peste hotare! Tot din cauza
greutăț ilor !” (IIA urban_stud_f_ro_1);
 probleme sociale acute: alcoolismul, narcomania, delincvenț a etc.: „Люди спились … Mолодёжи лишь
бы выпить и заняться всякими делами , тем, что не разрешено законом , тем и занимаются . У них
нет принципов , им просто не к чему стремиться. Те кто хоть как-то еще держатся в нормальном
русле осознают что это не надолго , если останутся жить в наш ей стране ” (IIA rural_elev_m_ru);
 șomaj, lipsa locurilor de munc ă și multitudinea de obstacole ce țin de angajare: „De exemplu, eu o s ă-mi
termin studiile și atunci ce-o s ă devin, unde am s ă lucrez? Adic ă, nui nici un loc de munc ă pentru tineri.
Angajatorii cer s ă avem staj de munc ă, da de unde s ă-l am, dac ă de-abia am ie șit din universitate.” (IIA
urban_elev_f_ro_1); „De câteva luni sunt în c ăutarea unui loc de munc ă… și poate unica și cea mai important ă
problemă este lipsa experien ței de munc ă… Eu cred c ă nu este un lucru cinstit, mai ales față de absolven ți…,
53

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

pentru că atunci când înve ți și încerci s ă te angajezi undeva, poate m ăcar pe câteva ore, nimeni nu dore ște
să te ia…” (IIA urban_somer_f_ro_2): „Cea mai mare problem ă constă în aceea c ă tinerii nu au un loc de
muncă sigur…” (IIA rural_somer_m_ro_1);
 adâncirea pr ăpăstiei dintre sat și oraș în ceea ce prive ște condițiile de trai, șansele, oportunit ățile tinerilor:
„Noi tot timpul st ăm pe loc. Nu ne odihnim, muncim, dar schimb ări nu-s. Mie-mi palce aici la noi, dar
salariul e foarte mic… nici sa m ănânci, nici sa te îmbraci, nici s ă-ți cumperi ceea ce îț i trebuie pe lâng ă
casă. Foarte r ău … Adică, nu-s condi țiile din ora șele mari … Cândva am avut și apă în sat, acum altfel stau
lucrurile ….totul e legat de cine conduce cu satul. Adic ă, condițiile de trai la sat sunt foarte rele, în primul
rând aici nu este ap ă, căldură…, drumurile-s ca la țară, tare-s… stricate… Dac-ar fi toate acestea, dac ă ar fi
mai dezvoltate, am avea și mai multe posibilit ăți de a ne ridica și n oi.” (IIA rural_agric_f_ro_1); „Tinerii de
la sat nu au aceleaș i posibilit ăți ca ș i tinerii de la oraș : mă refer la posibilit ățile de formare, dezvoltare,… în
satele din Moldova condi țiile de trai difer ă. Copilul de la sat e mai chinuit, are mai multe griji, nu se pune
accentul pe înv ățătură, deși este foarte important pentru viitorul lui.” (IIA urban_stud_f_ro_1); „Hас волнует
судьба нашего села… Ситуация в селе очень тяжёлая …” (IIA rural_elev_m_ru);
 condiții grele de munc ă: „Avem mult p ământ, dar avem puț in utilaj ca s ă putem lucra, deci și lucrul e
mai greu, de aceea și roada las ă de dorit. Deci, printre problemele pe care le avem la ț ară este ș i problema
utilajului. Da, da pentru majoritatea acestea -s problemele – lipsa surselor, deci a banilor și a utilajelor”
(IIA rural_agric_m_ro_2); „Încă o problemă ce este la noi – p ământurile. Avem tare mult p ământ, să zicem, da
îi împărțit în bucăți mici și-i tare departe unul de altul… ș i cheltuielile ajung s ă fie mai mari decât singur ă
roada.” (IIA rural_agric_m_ro_2);
 stări de pasivism, apatie în rândurile oa menilor, tinerilor, generate de condi țiile vulnerabile de trai:
„…люди стали пассивными , им ничего не хочется , они просто увидели этот беспредел в селе и стали
безразличными ко всему …” (IIA rural_elev_m_ru);
 lipsa condi țiilor de petrecere a timpului liber la sat: „Nu prea sunt condi ții… Nu prea sunt alte activit ăți în
sat…pădurea, barul…” (IIA rural_somer_m_ro_1); „Tineretul n-are unde se duce, el se duce la bar… Clasa a 9-a,
da el… 50 de grame de votca, țigara în din ți…, fumeaz ă, n-are, n-are ocupa ție…” (IIA rural_angajat_m_ro_1);
 imposibilitatea tinerilor de a ini ția o afacere din cauza multiplelor obstacole: „Toți vorbesc c ă sunt legi
pentru sus ținerea micului business, nu c ă nu le cunoa ștem, dar nu sim țim funcți onarea lor. Nu- ți dau voie s ă
mergi înainte, dac ă faci un pas, te trag înapoi… Im pozitele sunt mari, sunt foar te mari… sunt credite nu prea
avantajoase… Nu suntem informa ți îndeajuns” (IIA rural_somer_m_ro_1); „La noi sunt multe ramuri
neacoperite, în care îț i pare că poți să faci multe lucruri. Îns ă, nu este chiar a șa, aici nu e ști susținut și, cum
te apuci de unele chestii, ai probleme. Eu am colegi și în Anglia, în America; acolo statul ajut ă tinerii, este
mai simplu s ă începi o afacere….” (IIA urban_somer_m_ro_2); „Comparativ cu celelalte țări, unde pentru
tineri în genere sunt mult mai multe locuri și tot ce se face se face mai mult pentru tineri decât pentru
ceilalț i, la noi se face mai mult pentru placul statului, oricum nu se întreab ă părerea tinerilor ș i mulț i își
găsesc refugiul în alt ă parte…” (IIA urban_elev_f_ro_1);
 lipsa grijii fa ță de tineri din partea statului: „Tinerilor, în ziua de ast ăzi, li se acord ă mai puțină atenție
în ceea ce doresc să facă, în a-i auzi, a le vedea problemele, greut ățile. De aceea, ei încearc ă singuri s ă-și
găsească drumul, emigrând, pentru a- și
rezolva problemele financiare.” (IIA urban_stud_f_ro_1); „Situaț ia
tinerilor pot s ă o caracterizez: independen ță față de stat, lăsați pe drum. Dacă ar fi să concretizez, noi înv ățăm
și la un moment dat ajungem în situa ția că trebuie singuri s ă ne căutăm de lucru, s ă ne zbatem. Mul ți se
duc… să lucreze la Moscova, la construc ții, ajung chiar pe la Anglia, mul ți îngrijesc în str ăinătate bătrânii”
(IIA urban_somer_m_ro_2); „Trăim într-o societate unde, cum au mai spus, tinerii nu sunt sus ținuți absolut deloc,
începând cu ministerul înv ățământului. A șa eu socot. Foarte pu țini sunt sus ținuți…” (IIA rural_parinte_m_ro_2);
„…Da, într-adev ăr, statul nimic nu î ți oferă, trebuie s ă faci totul singur” (IIA urban_elev_f_ro_1);
 remunerarea proast ă a muncii: „…în vechiul regim, oamenii puteau s ă-și întrețină f amilia, erau mai
puține produse, dar erau bani… acum sunt foarte multe produse, dar bani puț ini…” (FG 1, urban, mixt, 16-24;
FG 2, rural, f, 16-24);
 slaba implicare a tinerilor în organele de conducere: „…tinerii pleac ă peste hotare, b ătrânii stau în
parlament” (FG 10, urban, m, 25-30).
Cele men ționate denot ă, în plan final, lipsa interesului din partea conducerii de a schimba situa ția precară
din țară: „…conducerea țării nu dore ște să schimbe nimic, pentru c ă lor le este bine” (FG 9, rural, mixt, 25-30) .
54

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

IV. Rolul tinerilor în societate
Chiar dac ă tinerii din Republica Moldova constituie cea mai mare categorie de vârstă – circa 27% din
populația țării și chiar dac ă este un adev ăr bine cunoscut c ă tinerii reprezint ă forța motrice a dezvolt ării, rolul
lor în societatea noastră , după cum demonstreaz ă datele cercet ării, este mult diminuat. Astfel:
 opiniile tinerilor nu sunt luate în considera ție de conducerea țării: „Pe tineri nu-i aude nimeni, pentru
ca nu se întreab ă părerea lor, mai puț ine decizii, ei (conducătorii – M.B.) hotărăsc acolo între dân șii și, în
general, puț ini țineri au r ămas în Moldova, mul ți se duc peste hotare.” (IIA urban_elev_f_ro_1); „Actuala
conducere nu are grij ă de tineret. Ei au pus ni ște moșnegi acolo, care dorm…” (FG 10, urban, m, 25-30);
 încercarea tinerilor de a se mobiliza și a participa la luarea deciziilor nu se soldeaz ă cu succes, deoarece
„…în toate organele de baz ă sunt oameni în vârst ă… Și ei nu prea ascult ă de sfaturile tinerilor, p ărerile
tinerilor pe o ureche le intr ă și pe alta le iese” (FG 12, rural, m , 25-30);
 tinerii sunt marginaliza ți ca grup social și pe piața muncii: „…noi, tinerii, ca încep ători, nu prea suntem
ceruți pe piața muncii. Și chiar dac ă suntem accepta ți, primim un salariu foarte mic. Iar dac ă încerci s ă îți
formezi o familie, nu ai cu ce s ă o întreții, nu-ți permite salariul plă tit la noi în țară. Pur și simplu, pe salariul
pe care ni-l ofer ă nouă poți doar supravie țui, nu poț i face nimic altceva” (FG 5, urban, m, 16-24).
Intervieva ții consider ă, însă, că rolul tinerilor în societate poate fi schimbat de c ătre tinerii în șiși, prin
sporirea activismului civic: „…Noi nu trebuie s ă așteptăm, noi trebuie s ă acționăm prin partide, prin organi-
zații și mișcări neguvernamentale”, doar „…astfel vom putea fi aleș i în Parlament, în organele de conducere
și vom realiz
a marea schimbare” (FG 3, rural, m, 16-24).

V. Opiniile tinerilor vis-à-vis de viitor
Referindu-ne la opiniile tinerilor cu privire la via ța de viitor, datele cercet ării relateaz ă că:
 tinerii sunt îngrijora ți de viitorul țării, în special ț inând cont de impactul proceselor migratorii în creș tere:
„Însă, totuși ar trebui oprit lucrul acesta, c ă de altfel vin al ții, uitați-vă câți străini sunt în ț ara… O să vină
străinii și o să ne populeze. Trebuie să rămânem noi aici, s ă ne străduim cumva…” (IIA urban_elev_f_ro_1);
„Hас волнует судьба нашего села… Хотим чтобы в селе было как раньше …” (IIA rural_elev_m_ru);
„Spre viitor tineretul se gânde ște… În orice caz, încearc ă să o facă. Cât de greu este, fiecare încearc ă totuși
să găse ască o ieșire din situa ție.” (IIA urban_stud_f_ro_1); „Pe viitor vrem ca fiecare tân ăr din zona noastr ă…
să ducă o viață mai bună, în pas cu moderniza ția care este acum. To ți tindem spre ora ș, dar trebuie s ă venim
cu noi idei, s ă atragem investiț ii, pentru a face via ța mai bun ă și aici, la țară” (IIA rural_agric_m_ro_2);
 percepțiile, opiniile tinerilor cu privire la viitorul țării sunt în mare m ăsură pesimiste, reflectate în culori
sumbre: „…Viitorul? Negru, noapte, deoarece noi nu vedem nici prezentul normal și nu avem închipuiri
despre viitor. Dar, totu și, în imagina ția noastră vrem să fie mai bun, dar nu știm dacă o să fie așa, nu ș tim
cine va fi la conducere, ce fel de gânduri și ce fel de idei va avea. Poate s ă aibă idei progresiste, care ne vor
lumina viitorul nostru și vom fi la un rang cu Europa, vom fi ș i noi primi ți în ea ca un stat normal. Dar pot
să fie și alte i dei, contrare, care vor strica ș i ceea ce este…”; „…viitorul Republicii Moldova este în cea ță,
este ca un automobilul ce merge prin cea ță, prin care nu se vede nimic înainte” (FG 3, rural, m, 16-24); „Un
viitor în Moldova… un viitor frumos, să spunem în urm ătorii 20-30 de ani, nu v ăd! Tineretul din ziua de azi
tinde spre modernizare, dar din punct de vedere financiar siguran țe mari pe viitor nu sunt…!” (IIA
rural_agric_m_ro_2); „Planuri pe viitor legate de Moldova nu prea avem…” (IIA rural_parinte_m_ro_2);
„Eu nu văd perspective prea multe în Moldova, poate peste vreo 10 ani” (IIA rural_angajat_m_ro_1);
 percepțiile vis-à-vis de viitorul personal țin prioritar de angajarea în câmpul muncii, ob ținerea mijloacelor
financiare pentru a-ș i procura o locuin ță, a-și forma o familie etc.: „Pe viitor mă gândesc să am casa mea,
familia mea, banii mei, tot… ca fiecare…” (IIA rural_agric_m_ro_2); „În primul rând, îmi doresc să am o
viață fericită în familie, deoarece familia la noi totdeauna a fost pe prim plan. În al doilea rând, s ă am un loc
de muncă bun, adic ă eu îl voi face s ă fie bun.” (IIA urban_stud_f_ro_1); „Cred ca deja se va începe formarea
familiei și sper să am un loc de munca, s ă am prieteni și sa-i vad pe pă rinții mei sănătoși…” (IIA urban_elev_f_ro_1);
„Îmi doresc ca mai întâi copilul sa creasc ă mare… Vreau s ă am un salariu bun. O cas ă bună. Și soțul să fie
lângă mine. V
reau să lucrez la un lucru bun și să am un viitor foarte bun.” (IIA rural_agric_f_ro_1).
Cele expuse ne permit s ă formulăm următoarele concluzii :
 În societatea moldoveneasc ă tinerii reprezint ă cea mai mare categorie de vârst ă, persoanele cu vârsta
între 15 ș i 29 de ani constituind 27% din popula ția țării. Acest fapt îi acord ă Moldovei statutul de cea mai
tânără țară din Europa, ceea ce implic ă mari responsabilit ăți pentru a îndreptăț i așteptările tinerilor.
55

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

 Consolidarea crescând ă a tineretului ca grup social relativ omogen este determinat ă de schimbarea
socială, economic ă și culturală rapidă.
 Unitatea tineretului ca grup sociodemografic este astă zi puternic afectat ă, devenind din ce în ce mai
evidentă diferenț a dintre tineretul urban și tineretul rural.
 Tinerii din Republica Moldova sunt scinda ți în două grupuri: tinerii din mediul urban, care posed ă
condiții bune de studii, de trai, inclusiv de petrecere a timpului liber, și tinerii din mediul rural, unde lipsesc
profesorii în ș coli, comodităț ile din ora ș (gazificare, apeduct, canalizare, transport), nu sunt alternative de
petrecere a timpului liber (institu ții culturale, de divertisment etc.) și nici posibilit ăți de angajare în câmpul
muncii. Ace ști factori cauzeaz ă migrația masivă a tinerilor din mediul rural în cel urban și, de asemenea, în
străinătate.
 Satul este v ăzut astă zi ca un obstacol în realizarea viselor tinerilor, un loc uitat de to ți, un loc care nu
inspiră încredere.
 Condițiile vieții de la sat, marcate de lipsa oportunit ăților de munc ă, educație, informare, dezvoltare,
integrare social ă, i mplicare în via ța politică, petrecere a timpului liber etc. genereaz ă frustrarea tinerilor,
pasivismul, apatia.
 Tinerii sunt adesea percepuț i de genera ția în vârstă ca fiind concuren ți, respectiv ei sunt marginaliza ți,
ignorați, frecvent li se pun piedici în calea cre șterii profesionale, înaint ării în serviciu.
 Tinerii nu sunt în țeleși, susținuți și ajutați în măsura cuvenită de conducerea țării, fapt ce îi determin ă
adesea să manifeste neîncredere în ea și să emigreze în str ăinătate.
 Există o anumit ă doză de nostalgie a tinerilor fa ță de vechiul regim, generat ă de garantarea condi țiilor
pentru un trai decent.
 Independen ța Republicii Moldova a adus un șir de schimb ări atât pozitive, cât și negative.
 Tinerii cu vârsta de 25-30 ani sunt ma i sceptici comparativ cu cei de 16-24 ani fa ță de schimb ările
pozitive care s-au produs dup ă proclamarea independen ței țării, menț ionând m ai multe laturi negative.
 Tinerii de 16-24 ani sunt mai activi în plan politic și mai încrezu ți în posibilit ățile de a produce
transform ări majore în societatea moldovenească .
 Cele mai semnificative transform ări, percepute de tineri, sunt cele ce țin de drepturile omului.
 Dreptul la opinie este unul dintre cele mai importan te, dar, cu p ărere de rău, este inutil dac ă nimeni nu- ți
ascultă opinia.
 Se atestă o lipsa de încredere a tin erilor în partidele politice ș i în conduc ătorii acestora.
 Viziunea tinerilor asupra viitorului țării este pesimist ă (generația tânără nu se așteaptă la schimb ări
favorabile în societatea moldoveneasc ă în viitorul apropiat).
 Schimbările sociale contradictorii din țară au determinat ca tinerii s ă nu-și poată planifica viitorul
îndepărtat.
 Creativitatea, sim țul critic sunt caracteristicile specifice tinerilor din Republica Moldova prin care
acești a percep lumea înconjură toare.
În calitate de recomandă ri se propune:
 Schimbarea atitudinii fa ță de tineri, prin sus ținerea și promovarea acestora în toate domeniile, în
special în funcț iile de conducere, la luarea deciziilor, întrucât tinerii sunt un generator de idei, sunt o surs ă
creativă a societății.
 Sporirea activismului civic prin asocierea în organiza ții de tineret, partide etc.
 Asigurarea tinerilor cu locuri de munc ă și cu salarii corespunz ătoare unui trai decent, ceea ce va stopa
emigrarea din mediul rural spre cel urban, precum și în străinătate.
 Asigurarea șanselor egale la educa ție.
 Multiplicarea formelor de sprijin al familiilor tiner e, care actualmente sunt în cea mai mare parte
dezavantajate.
 Întreprinderea de m ăsuri concrete esen țiale privind îmbun ătățirea vieții tinerilor din zonele rurale sub
toate aspectele (lucru, locuin ță, petrecerea timpului liber etc.). „… Acolo (în sate – M.B.) ei promit c ă o să
plătească tinerilor speciali ști toate celea, începând de la cazare, dar pe loc prim ăria spune c ă nu are
bani…” (IIA urban_ș omer_m_ro_2).
 Susținerea ini țiativelor tinerilor în toate sfer
ele de activitate pentru a stimula creș terea economic ă și
dezvoltarea durabil ă a societăț ii moldovene ști.
 Întreprinderea m ăsurilor eficiente de combatere a bolilor sociale (narcomanie, alcoolism, trafic de
ființe umane, corup ție).
56

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

57Bibliografie:
1. Mărginean I. Tineretul deceniului unu. Provoc ările anilor 90. – Bucure ști, 1996.
2. Raportul social anual. – Chi șinău, 2006.
3. Sănătatea și dezvoltarea tinerilor. – Chi șinău, 2005.
4. Sărăcia în Republica Moldova. – Chi șinău, 2003.
5. Strategia na țională pentru dezvoltarea durabil ă. – Chișinău, 2000.
6. Strategia pentru tineret. – Chi șinău, 2004.
7. 100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova în 2007. – Chi șinău, 2008.

Prezentat la 10.04.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

ROLUL STUDIILOR ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚ II TÂNĂRULUI
Maria BULGARU, Stela MILICENCO
Catedra Asisten ță Socială

The authors show the results of the research „Transitions of Childhood and Youth in a ch anging society: The case of
the Republic of Moldova” (INTAS) through the article „The importance of studies in shaping young man’s personality.
The authors mention the fact that a educational institution represents a micro-system, which has a great impact on the
formation of this kind of personality. The authors reflect on so me important aspects, like the importance of studies, social
relations between teachers and students, the efficiency of extracurricular activitie s, quality of conditions of studying,
problems that influence the quality of studies (corruption in the educational process) and professional orientation. The
research allows to make conclusions upon the level of satisfaction of young people regarding their studies, and to offer
new perspectives which may eventually increase the degr ee of interest towards studies, would raise the grades,
influencing life satisfaction.

Formarea personalităț ii omului este rezultatul unui proces co mplex de socializare, de interac țiune perma-
nentă cu mediul înconjur ător, cu societatea, prin care individul dobânde ște cunoș tințe, valori, atitudini și
comportamente necesare pentru participarea efectiv ă la viața socială. Procesul socializ ării începe din primele
zile de via ță și continuă de-a lungul întregii vie ți, realizându-se într-o multitudine de forme și de numero și
agenți, dintre care cei mai importan ți sunt familia și școala. Alături de aceste institu ții sociale, un rol deosebit
în modelarea calităț iilor personalităț ii aparț ine, desigur, și unui ș ir de alți agenți ai socializ ării, precum sunt:
mijloacele de comunicare în masă , organiza țiile politice ș i religioase, asocia țiile de voluntari, comunitatea în
ansamblu în care tr ăiește individul.
După cum se știe, o parte semnificativ ă din viața lor tinerii o petrec în cadrul școlii, institu ției de învățământ.
Școala, dup ă spusele sociologului român Ioan Mih ăilescu, este un agent socializator complex, care ofer ă atât
informații, calificări, cât și un întreg climat valoric și normativ, formal și informal. Elevii și studenții învață
nu numai din cele prezentate de profesori, dar și din interac țiunea cu ceilal ți elevi ș i studenți, din comporta-
mentul afectiv al profesorilor, din modul de organizare a ș colii [1].
Transform ările profunde ce au loc în societatea contemporan ă impun institu ției de înv ățământ noi exigen țe
de pregătire a tinerei genera ții. Acestea și-au găsit o reflectare explicit ă în obiectivele Procesului de la Bologna,
la care Republica Moldova a aderat în 2005 (Conferinț a miniștrilor Educa ției din Europa de la Berghen,
Norvegia, din 19-20 mai 2005). Ralierea înv ățământului universitar la aceast ă strategie a determinat necesitatea
efectuării unei reforme esen țiale a curriculei universitare, la nivel de conț inut și de structur ă, din perspectiva
reorientării finalităților educa ționale. Or, preg ătirea studentului, elevului trebuie proiectat ă astăzi printr-un
demers didactic orientat preponde rent spre dobândirea de competen țe funcționale, de capacit ăți și aptitudini
care sporesc
posibilitățile de implicare și participare a tinerilor la soluț ionarea problemelor cu care se con-
fruntă societatea. Se cere, deci, s ă-i transmitem studentului, elevului cuno ștințele necesare pentru experien ța
de viață, pentru adaptarea rapid ă la schimb ările din societate. Inten ționând să stabilim în ce mod se adapteaz ă
învățământul din Republica Moldova la noile rigori al e timpului, prin ce mecanisme, modele pedagogice
participă școala la formarea personalit ății tinerilor în noile condi ții de profunde transform ări sociale pe plan
național și internațional, în studiul realizat în cadrul Proiectului „Tranziții ale copil ăriei și tineretului într-o
societate în transformare: cazul Republicii Moldova” au fost abordate câteva subiecte importante, precum:
opiniile tinerilor cu privire la locul studiilor în via ța unui tână r, în formarea carierei profesionale; calitatea
studiilor; relațiile profesor/elev și elev/elev; eficien ța activit ăților extracurriculare ca element de
instruire; starea condi țiilor de instruire; problemele care afecteaz ă calitatea procesului de instruire,
orientarea profesional ă și altele.
Cercetarea acestor subiecte a permis s ă determ in ăm nivelul de satisfac ție al tinerilor fa ță de studiile pe
care le ob țin, să evidențiem noi perspective care ar spori eficien ța acestei forme de socializare, iar, în
plan final, ar permite s ă se multiplice șansele de realizare a tinerilor.
Rezultatele investiga ției denotă că tinerii acordă o atenție deosebit ă studiilor, preg ătirea în ș coală fiind
percepută ca o deschidere de „noi orizonturi” . Experiența acumulată de tineri în aceast ă perioadă este considerat ă
58

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

drept un suport esen țial pentru reu șita ulterioar ă în viață – „…consider c ă este o experien ță foarte bogat ă, care
va fi de folos în via ță, prin cunoș tințele pe care le oferă și prin tot ceea ce înv ățăm la ș coală” (IIA
urban_elev_f_ro_2); „Școala conteaz ă cel mai mult, ca mai departe s ă am un viitor mai bun, o specialitate
bună și o viață îndestulat ă, nu cu neajunsuri” (IIA rural_elev_m_ro_1). Este de men ționat faptul c ă atitudinea
pozitivă față de școală este prezent ă nu doar la elevii cu reu șită exemplar ă, ci și la cei cu o reu șită medie și
scăzută. De asemenea, și studenții au o satisfac ție deosebită față de studiile pe care le realizeaz ă la nivel de
universitate, considerând c ă studiile universitare, în comparație cu cele școlare, sunt mult mai interesante,
decurg într-o atmosfer ă mult mai liber ă, „cu independență mai mare” și cu „control mai mic din partea pro-
fesorilor”. Aceste aprecieri pozitive sunt determinate în mare parte de :
 Profesionalismul cadrelor didactice : „Îmi place lucrul care îl fac profesorii și îi respect mult pentru
asta” (IIA urban_elev_f_ro_2). Profesionalismul cadrelor didactice este pus în dependen ță de diferiț i factori.
Studenții apreciaz ă, în special, exigen ța profesorilor universitari, abilitatea acestora de a prezenta informa ții
axate pe realit ăți concrete, precum și capacitatea lor de a stimula tinerii spre înv ățătură. Opiniile responden ților
cu privire la factorii care asigur ă profesionalismul cadrelor didactice au fost, îns ă, diferite. Astfel, unii tineri
consideră că oportunitatea de a fi un profesionist adev ărat este determinat ă de experiența mare a profeso-
rului – „У них очень большой стаж работы . Директор школы учил мою маму , теперь я заканчив аю
эту школу . Стаж имеет значение ” (IIA rural_elev_m_ru), pe când al ții consider ă drept cheie a succesului
profesional numărul mic de elevi în clas ă („până la 9 elevi în clas ă”), ceea ce îi asigur ă profesorului
timpul necesar de a lucra individual cu fiecare elev și de a stimula reu șita școlară. Această doleanță a fost
determinat ă, probabil, de faptul c ă în prezent în multe școli numărul de elevi din clas ă depășește normativele
acceptate de legisla ția în vigoare. Astfel, în articolul 13 al Legii înv ățământului din Republica Moldova
(nr.547 adoptat ă la 21.07.1995) este stipulat c ă în învățământul primar, gimnazial și liceal clasa trebuie s ă
cuprindă cel mult 20 elevi, pe când realitatea denot ă cu totul alt ă situație: clase cu 25-42 elevi. Aceea și situație
este și în instituț iile de învăță mânt superior, fapt care, desigur, se reflect ă asupra calității învățământului.
 Atmosfe
ra destins ă, lucrativă, dominant ă în instituț iile de înv ățământ: „În școala noastr ă atmosfera
e foarte liber ă, toți elevii sunt egali în drepturi” (IIA rural_elev_f_ro_1), precum și de relațiile prietenoase
dintre elevi ș i profesori: „Cu profesorii m ă înțeleg destul de bine, pentru c ă relațiile noastre se bazeaz ă pe
respect reciproc” (IIA urban_elev_f_ro_2). Referindu-se la rela țiile elev/student – profesor, intervieva ții au
menționat că manifest ă mai mult respect fa ță de profesorii exigen ți și corecți, care păstrează distanța. Unii
elevi au concretizat c ă profesorii nu trebuie s ă prezinte un comportament liberal, dat fiind c ă apropierea prea
mare dintre profesor și elev determin ă, în esență, o deteriorare a imaginii profesorului și o schimbare de
atitudine fa ță de acesta, fapt care, în esen ță, este în detrimentul elevilor: „В школе учите ля в основном
очень мягкие . Не знаю как, но я повлиял бы на манеру их поведения ” (IIA urban_elev_m_ru); „Ученики
более легкомысленно относятся к таким учителям , для них такой учитель , как рядовой человек с
улицы ” (IIA urban_elev_m_ru). Rezultatele studiului calitativ au permis s ă constată m că în institu țiile de
învățământ din Republica Moldova continu ă să fie practicate, în mare parte, modele pedagogice tradi ționale,
bazate pe separarea clar ă a profesorului de elevi, pe disciplin ă, conformism formal și autoritatea profesorului.
O parte din tinerii intervieva ți nici nu accept ă un alt tip de raporturi/rela ții între cei doi actori ai procesului de
instruire. Nu rareori, îns ă, modelele pedagogice tradi ționale provoa că tensiuni și conflicte în cadrul școlilor și
universităților. Iar iner ția sistemului școlar în raport cu exigen țele noilor generaț ii poate deveni un element
disfuncțional serios în realizarea socializ ării.
Oportunitatea de a se integra cu succes în școală este determinat ă și de relațiile dintre colegii de clas ă. La
acest capitol observ ăm, din cercetare, c ă elevii din mediile rurale, compara tiv cu elevii din mediile urbane,
demonstreaz ă într-o măsură mai mare existen ța solidarit ății, relațiilor de prietenie și ajutor reciproc între
ei. Ajutorul acordat de c ătre elevi ține nu doar de rezolvarea problemelor școlare, ci și de unele probleme
personale, familiale, ceea ce spore ște nivelul de încredere între colegi și, ulterior, cel al coeziunii sociale.
Menținerea unor rela ții de prietenie ș i încredere în semenii s ăi și crearea unei atmosfere pl ăcute de studiu
crește nivelul de satisfac ție al elevilor fa ță de activit ățile realizate în școală. Acest fapt favorizeaz ă interesul
sporit și implicarea elevilor atât în realizarea programelor școlare, cât și a celor extracurriculare, influen țând,
în final, reuș ita școlară.
Cu referire la organizarea activit ăților extracurriculare intervieva ții au men ționat că: „…școala
organizeaz ă cercuri de fizic ă, astronomie, informatic ă, care sunt foarte interesante” (IIA rural_elev_f_ru).
59

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Inițiativa profesorilor de a înte meia diferite cercuri ofer ă elevilor posibilitatea de a se integra nu doar în acti-
vitățile școlare, ci și în viața comunit ății, de a con știentiza importan ța cooperării sociale: „…când vrem s ă
organizăm ceva în școală sau în sat, profesorii ne dau sfaturi, ne ajut ă … sădim păduri, ajutăm celor b ătrâni,
la solubrizarea satului…” (FG 7, rural, mixt, 16-24). Posibilitatea de a participa la diferite proiecte, sondaje
de opinii, ofer ă elevilor primele practici profesionale, care dezvolt ă o opțiune privind viitoarea profesie:
„Fac parte din colegiul de redac ție al ziarului „Vl ăstarul”. Mie îmi place s ă scriu articole, mai fac și reportaje
uneori, interviuri, îndeosebi m-a interesat foarte mult radioul, îmi place – e ceea ce vreau eu s ă fac în viitor.
Pentru a participa, tinerii trebuie s ă fie responsabili, s ă aibă inițiativă, fantezie uneori, s ă iubească munca
asta” (IIA urban_elev_f_ro_2). Aceste activit ăți, afirmă unii intervieva ți și participan ți la focus-grup, impun
elevilor o atitudine mult mai responsabil ă, deschid o viziune nou ă asupra obiectelor pe care le studiaz ă.
Motivația participă rii elevi
lor la activit ățile extracurriculare este diferit ă. Astfel, unii elevi apreciaz ă în
mod deosebit existen ța cercurilor, care ofer ă posibilitatea de a dezvolta abilit ăți personale și profesionale
și de a îmbina frumosul și utilul , lucru posibil doar în cazul în care școala pune la dispoziț ia elevilor clase
de informatic ă, croitorie ș i altele: „Здесь Центр информатики , швейный центр , кто чем увлекается .
Здесь каждый найдёт свой уголок ” (IIA rural_elev_m_ru); „Avem și un centru unde brod ăm, facem
diferite lucr ări manuale frumoase. Mie îmi place s ă desenez, de aceea am și venit aici” (IIA urban_elev_f_ro_1).
Alții sunt pasiona ți de a participa la activităț i extracurriculare pentru a ob ține posibilitatea de a- și exprima
liber propria opinie în ceea ce priveș te școala, profesorii, disciplinele, temele școlare etc., spre exemplu, prin
intermediul diferitelor articole, în baza informa țiilor colectate din cercet ări realizate la nivel de institu ție .
Oricum, respondenț ii afirmă că participarea la diverse cercuri de dans, fizic ă, astronomie, cercuri folclorice,
teatru de p ăpuși etc. le asigur ă un sentiment de împlinire și mândrie.
Privitor la aspirațiile de viitor ale elevilor , majoritatea dintre ei î și planifică continuarea studiilor la
nivel de universitate : „Pentru mine, ca s ă ai un viitor mai bun, trebuie s ă depui munc ă… Eu, spre exemplu,
vreau să fac studii în jurnalistic ă” (FG 2, rural, f, 16-24).
În cadrul studiului a fost abordat ă și problema corespunderii studiilor și calificărilor obținute cerin țelor
de pe pia ța muncii. De regul ă, studiile prestate în cadrul institu țiilor de înv ățământ superior sunt prea teo-
retizate și nu oferă practici suficiente tinerilor în cunoa șterea profesiei sale – afirm ă unii ș omeri. Prin urmare,
tinerii care vor s ă se angajeze trebuie instrui ți suplimentar, lipsa experien ței în domeniu complicând procesul
de angajare. Se formeaz ă un cerc viciios: pe de o parte, lipsa experien ței profesionale conduce la refuzul
angajatorului; pe de alt ă parte, experien ța profesional ă nu poate fi acumulat ă fără a te angaja. Posibilit ățile
reduse de a se încadra în
câmpul muncii diminuează încrederea tinerilor în valoarea studiilor. Probabil, din
această cauză tinerii manifest ă o încredere mai mare în viitorul lor profesional în perioada afl ării în
școală sau liceu, decât atunci când se afl ă în pragul finis ării studiilor superioare. Cre șterea interesului
față de studii presupune oferirea la nivel de societate a unor șanse reale, echitabile în ceea ce prive ște realizarea
profesional ă, care ar asigura tinerilor un loc de munc ă, dar ș i o viață decentă. De aceea, tinerii sunt impu și
adesea să-și aleagă profesia nu dup ă vocație, ci reieșind din conjunctura pie ței sau din ceea ce este mai bine pl ătit.
În opinia unor intervieva ți, multiple dificult ăți sunt generate de lipsa informa țiilor suficiente despre ofertele
sistemului de înv ățământ superior, specialit ățile noi propuse. De aceea, ei (în special, tinerii șomeri) consider ă
că sunt necesare activităț i de orientare și consiliere profesional ă. Un rol deosebit în formarea opiniilor
tinerilor cu privire la studii apar țin e părinților, care, recunoscând valoarea lor, totodat ă evidențiază diminuarea
importanței studiilor în ob ținerea unui trai decent: „ Я думаю , что для нее очень хорошо , что она учится ”.
(IIA rural_agric_m_ru); „Teoretic, ar presupune deschiderea de noi orizonturi și posibilit ăți reale de dez-
voltare în plan profesional. În practic ă, însă , nu mai ș tiu… Cred c ă o persoan ă cu studii superioare nu se
prea deosebe ște de una f ără studii. De fapt, dac ă mă gândesc mai bine, exist ă totuși diferențe: cea fără
studii superioare poate avea un serviciu mai bine pl ătit; ironic, dar adev ărat. Desigur, o alt ă deosebire ar fi
și nivelul de cultur ă generală între cele dou ă persoane, dar ce importan ță mai are asta atunci când nu
reușești să-ți asiguri un minim de existen ță?” (IIA urban_angajat_f_ru). Toate ace stea sporesc interesul
tinerilor fa ță de specialit ățile pragmatice, precum sunt cele ce țin de turism, marketing, economie, drept etc. ,
piața muncii fiind îns ă suprasaturată cu asemenea speciali ști.
Studiul realizat a pus în lumin ă și un ș ir de probleme care afecteaz ă calitatea studiilor. Printre acestea
se numără:
 Vârsta înaintat ă a profesorilor , numărul mare de pensionari, care în prezent constituie 15,6%
dintre profesorii din înv ățământul preuniversitar, intervieva ții considerând c ă aceștia neglijează opinia
60

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

elevilor, în special în privin ța metodelor de predare: „Unii profesori au mul ți ani de lucru în școală și ei s-au
deprins cu aceast ă metodă de predare, îns ă noi dorim altceva, ceva nou.” (IIA rural_elev_f_ro_1). În opinia
unor elevi, profesorii cu stagiu mare de munc ă utilizează metode învechite de predare, care nu ofer ă elevilor
posibilitate a de a- și exprima propria opinie fa ță de subiectul discutat, ci presupun doar reproducerea infor-
mației redate de c ătre profesor, fapt care le diminueaz ă posibilitatea de a se dezvolta în plan profesional:
„Nu-mi place la școală, fiindcă nu toate metodele sunt performante”. (IIA rural_elev_f_ro_1). Această
situație îngrijor ătoare este determinat ă de lipsa cadrelor didactice tinere (8% din num ărul total al profesorilor
din zonele rurale), în ma re parte din cauza remuner ării proaste și plecării la munci în str ăinătate. Drept urmare,
în zonele rurale, în special, sunt atraș i în învățământ mulț i dintre profesorii pensionari, care nu posed ă
metodele interactive de lucru cu elevii, tehnologiile informa ționale moderne, nu sunt la curent nici cu
realizările de ultim ă oră din domeniile profesate.
Situația creată amplifică conflictul dintre genera ții. Ce-i drept, tine rii încercau s ă propună și unele solu ții
cu privire la diminuarea relaț iilor tensionate dintre profesori ș i elevi. Trebuie s ă se găsească un compromis
„…trebuie s ă cedeze ș i unii și alții, nu sunt de vină numai elevii” (IIA rural_elev_m_ro_1). Totodată, unii
elevi sunt nemul țumiți de initen ția profesorilor de a se implica în viaț a lor personal ă, impunându-le un anumit
stil de vestimenta ție: „Profesorii trebuie s ă ne dea voie s ă hotărâm ce vrem. S ă nu ne fac ă observații la
școală despre felul cum ne îmbr ăcăm…” (IIA rural_elev_m_ro_1). Vom men ționa, însă, faptul că elevii nu
întotdeauna cunosc regulamentele institu țiilor, în care, de regul ă, se stipuleaz ă unele norme de conduit ă
vestimentar ă.
 Atitudinea discriminatorie fa ță de elevi în dependen ță de situația material ă, s emnalată preponderent
în cadrul liceelor: „В лицее были неравенства между людьми , всегда существовала грань между
богатыми и бедными , чего в школе не заметишь ” (IIA urban_elev_m_ru). Într-o m ăsură mai mare sunt
ajutați și apreciați copiii care sunt mai bine îmbr ăcați și nu cei care au capacit ăți mai mari. Analizând con-
sencințele discriminirii, în baz ă de situația material ă, responden ții consider ă că aceasta poate s ă conducă la
divizarea clasei în grupuri mai mici, care adopt ă un comportament de marginalizare unul fa ță de celălalt.
Toate acestea se pot solda cu apari ția unui șir de conflicte între elevi, de asemenea, între elevi și profesori.
Generator de contradic ții dintre profesori și elevi fiind, în special, conflictul di ntre genera ții.
 Lipsa total ă sau, în unele ș coli, num ărul redus al activit ăților extracurriculare, care genereaz ă un
exces de timp liber necontrolabil. Drept urmare, „tineretul, dac ă n-are unde se duce, el se duce la bar…”
(IIA rural_angajat_m_ro_1); „ выходят в центр или куда-нибудь в парк , напиваются всe” (IIA
rural_angajat_f_ru). În unele cazuri, îns ă, doar sărbătorile reprezint ă un prilej de organizare a diferitelor
concerte, concursuri pentru a integra elevii în via ța școlară și a petrece timpul liber: „…de s ărbători – con-
certe și concursuri” (IIA rural_elev_m_ru). Interesul fa ță de organizarea activităț ilor extracurriculare este
prezent într-o m ăsură mai mare la elevii din mediile rurale , care resimt mai acut problema timpului irosit în
zadar. Dac ă elevii din mediile urbane î și pot gă si activități pe plac în afara orelor de clas ă, atunci pentru cei
din sate acest lucru este chiar o problem ă. Unii dintre ei au propus: „Mai multe competiț ii sportive, care ne-
ar interesa.” (IIA rural_elev_f_ro_1). „Ввела бы в школу разн
ые кружки , так как у нас очень много
свободного времени , нам нечем заняться” (IIA urban_elev_f_ru). Indiferent, îns ă, de domeniile de interes
și de motiva ția particip ării extracurriculare, majoritatea intervieva ților au fost de p ărere că lipsa activităț ilor
extracurriculare, excesul timpului liber n econtrolabil al tinerilor poate avea urm ări negative, determinând
chiar o conduit ă deviantă. Spre exemplu, câ țiva tineri agricultori s-au referi t la comportamentul tinerilor din
clasa a V-a de la ei din comunitate, care sunt deja tenta ți de a consuma b ăuturi alcoolice și substanțe narcotice.
Iresponsabilitatea tinerilor fa ță de stilul lor de via ță este confirmat ă și de către o parte a tinerilor participan ți
la focus-grupuri.
Părinții menționează și e i că trebuie de întreprins schimb ări la capitolul activități extrașcolare , optând în
special pentru organizarea diferitelor centre de dezbateri, unde tinerii vor avea oportunitatea s ă discute liber
despre cele mai stringente probleme soci ale, precum riscurile fumatului, urm ările utiliz ării drogurilor etc.
Tinerii părinți menționează, de asemenea, necesitatea includerii în programa școlară a disciplinei „Educa ția
civică”, care, în concepț ia lor, va promova cultura și va dezvolta responsabilitatea.
 Condițiile precare de lucru din cadrul școlilor , în special, din mediile rurale. Condițiile de lucru din
cadrul ș colilor au fost apreciate la nivel sc ăzut atât de c ătre tinerii elevi din mediile rurale, cât și de cei din
mediile urbane . Necesitatea unor repara ții capitale, începând cu auditoriile de studii, urmând cu s ălile sportive,
blocurile sanitare etc. este indiscutabil ă și important ă în crearea unei atmosferă lucrative: „Aș face condi țiile
61

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

mai bune pentru elevii școlilor./… în primul rând, aș îmbună tăți școlile, pentru ca tineretul să poată învăța
așa cum trebuie, ca să aibă un viitor ca toat ă lumea” (E_ScP_nr1_Cahul_4; E_ScP_nr6_Chi șinău_5). Astfel,
tinerii elevi consider ă că anume condi țiile în care ei studieaz ă timp de 9 ani (învăță mântul obligatoriu) sau
12 ani (învăță mântul liceal) pot s ă stimuleze sau, din contra, s ă demotiveze întreg demersul educa țional.
Preocuparea tinerilor elevi pentru oferirea unor condiț ii mai bune în cadrul școlilor a fost reflectat ă cu lux
de amănunte în majoritatea eseelor . Astfel, în calitate de Preș edinte al țării, tinerii elevi ar oferi sistematic
sume de bani pentru îmbun ătățirea condiț iilor de trai din c ămine, pentru repara ția sistemelor de înc ălzire.
Deoarece majoritatea școlilor din localit ățile rurale nu sunt înc ălzite, mulți elevi din mediul rural pe timp
de iarnă nu frecventeaz ă școala , fapt alarmant pentru societatea noastr ă: „Nu sunt condi ții normale de tra i,
de studii./A ș repara școlile din sate” (E_Sc_ nr24_ Chi șinău _12; E_LT_ Cantemir_15); „Să fie reînnoit
utilajul în toate ș colile” (E_ScP_ nr1_Cahul_4). În acest context, prezen ța calculatoarelor este obligatorie
pentru o societate contemporan ă, consideră o parte din elevi: „Să fie calculatoare performante” (IIA
rural_elev_f_ro_1). Anume s ălile de calculatoare, în concep ția tinerilor elevi, ofer ă posibilitatea de a petrece
productiv timpul liber, acesta fiind oferit fie c ăutării informa țiilor suplimentare pentru studii (materiale care
nu pot fi gă site în bibliotecile locale, din motiv c ă acestea nu au fost de mult timp renovate), fie dezvolt ării
nivelului general de cuno ștințe.
 Corupția în sistemul educa țional, manifestat ă în diferite forme : „Corupț ia este prezent ă și aceasta
nu este un secret/…; corupț ie în „ma ștab” foarte mare; coruptia este foarte mare” (FG 11, rural, f, 25-30;
FG 2, rural, f, 16-24; FG 12, rural, m, 25-30). Tinerii participan ți la discuțiile în grup nu concep nici posibi-
litatea angajă rii după specialitate f ără achitarea unei sume de bani (mit ă): „Banul rezolv ă orice problem ă în
ziua de ast ăzi” (FG 11, rural, f, 25-30). E de men ționat că situația coruptivă este perceput ă de intervieva ți nu
doar în sfera înv ățământului, ci și în celelalte sfere sociale. În unele cazuri, posibilitatea mituirii profesorilor
îi aranjează însă pe elevi, ceea ce denot ă faptul că și ei sunt predispu și să mențină fenomenul. Or, fenomenul
ia amploare doar atunci când exist ă ambele componente ale unei ac țiuni coruptive : persoana care oferă
mita și cea care o prime ște.
O formă răspândită de corup ție în învățământ sunt relațiile de cumătrism, care afectează semnificativ
situația tinerilor. Astfel, o mare parte din tinerii intervieva ți afirmă că reușesc să se angajeze dup ă specialitate
doar cei care au cunoscu ți în domeniu: „De sine st ătător practic e imposibil s ă te angajezi. S e selecteaz ă nu
în dependen ță de capacit ăți, ci după rude sus-puse” (FG 4, urban, mixt, 25-30).
Fiind întreba ți ce ar putea s ă întreprind ă, dacă ar fi în func ții de conducere, pentru a diminua corup ția,
câțiva dintre participan ții la esee au men ționat că ar verifica cu exigen ță situația din domeniul învăță mântului
și ar lua în considera ție opinia tinerilor privitor la aceasta. Pentru a pune cap ăt corupției, relateaz ă un elev,
este necesar ă verificarea sistematic ă a activităț ii didactice prin utilizarea diferitelor metode de evaluare, care
ar scoate în eviden ță atitudinea tinerilor fa ță de profesionalismul profesorilor și corectitudinea în procesul de
apreciere a tinerilor: „…să pună capăt corupției; …Aș verifica procesul de înv ățământ și aș cere părerea
tinerilor despre școală, profesori, procesul de înv ățământ” (E_ȘcP_nr1_Cahul_2; E_ScP_ nr6_ Chi șinău _8).
De asemenea, limitarea locurilor bugetare la admitere este conceput ă ca o sur s ă de corup ție: „Locuri reduse
la buget, chiar și celelalte locuri sunt deja cump ărate” (E_ Șc_ nr24_ Chi șinău _10).
În concluzie vom men ționa următoarele:
 După mulți ani de subfinan țare, învățământul din Republica Moldova tinde s ă ajungă la un prag critic,
dincolo de care este amenin țat însuși nivelul de cultur ă al națiunii. Cercetarea a scos în eviden ță faptul că,
deși tinerii înc ă mai consideră studiile o valoare imporant ă, totuși sunt foarte deranja ți de un șir de probleme,
precum: starea precar ă a condițiilor de studii, profesorii în etate, care nu mai pot face fa ță unui sistem
modern de instruire; metodele învechite de predare/înv ățare; numărul mare de elevi în clas ă și altele.
 Conținutul obiectelor de studii este prea teoretizat, metodele de predare sunt axate pe reproducerea
informației, și nu pe preg ătirea pentru via ță. Există o pregătire insuficientă a profesorilor pentru a aplica
metode intera
ctive de lucru cu elevii, precum și pentru a utiliza tehnologiile informa ționale moderne.
 Multe școli nu au condi țiile decente pentru efectuarea procesu lui de instruire: mobilier corespunz ător,
clase de calculatoare, acces la Internet , biblioteci dotate cu literatura necesar ă, laboratoare de fizic ă, chimie
etc. dotate cu echipamente moderne etc.
 În condițiile în care circa 2000 de învăță tori părăsesc anual școlile din Republica Moldova din cauza
salariilor mici, condi țiilor de munc ă proaste, dar ș i lipsei de speran ță că statutul social al înv ățătorului va deveni
62

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

63din nou prestigios și respectat, Guvernul nu a g ăsit soluții eficiente pentru a orineta tinerii înv ățători spre școlile
din mediul rural, deș i unele încercă ri în acest sens au fost f ăcute. Drept exemplu serve ște și politica de facilităț i
acordată tinerilor absolven ți (30-50 mii de lei oferite persoanei care se angajeaz ă într-o ș coală rurală). Numărul
celor care au beneficiat de aceste indemnizaț ii este mic și în continu ă descreștere, dat fiind c ă nu asigur ă
posibilitatea tinerilor de a- și întemeia și întreține familia în mediul rural. Mai mult, în unele cazuri aceste
beneficii r ămân a fi doar o declara ție goală, deoarece prim ăriile nu dispun de mijloacele financiare necesare.
 În unele institu ții de învățământ, în special de tip liceal, se constat ă discrimin ări în baza poten țialului
economic al familiilor.
 Tinerii care î și fac studiile manifest ă încredere în viitorul lor profesional. Aceast ă încredere îns ă se
dimineaz ă odată cu obținerea studiilor superioare . Or, este cert faptul c ă sporirea interesului fa ță de studii
presupune oferirea locurilor de munc ă cu salarii adecvate unui trai decent.
În acest context sunt necesare:
 Susținerea înv ățământului cu investi ții substan țiale, care s ă permită asigurarea cu cadre didactice cali-
ficate, biblioteci, s ăli de informatic ă, săli de sport, amenajarea centrelor de crea ție și agrement pentru tineri etc.
 Asigurarea num ărului optim de elevi în clas ă (nu mai mult de 20 elevi).
 Orientarea studiilor spre probleme practice și actuale, formarea abilit ăților practice la elevi și studenți.
 Realizarea unor ac țiuni eficiente de stopare a fenomenului corup ției în învăță mânt (majorarea salariilor
la profesori, desf ășurarea campaniilor anticorupț ie, realizarea studiilor sociologice centrate pe problema dat ă
etc.).
 Desfășurarea în cadrul institu țiilor de înv ățământ preuniversitare a activităț ilor de orientare și consi-
liere profesional ă, în scopul asigur ării șanselor de angajare pe pia ța muncii, ținându-se cont și de aptitudinil e
și motivațiile elevilor.
 Majorarea num ărului de locuri bugetare și contra tax ă, ținându-se cont de situa ția copiilor din zonele
rurale.

Bibliografie:
1. Mihăilescu I. Sociologie general ă. – Bucure ști, 2000.
2. Mărginean I. Tineretul deceniului unu. Provoc ările anilor 90. – Bucure ști, 1996.
3. Legea Înv ățământului din Republica Moldova, nr.547 din 21.07.1995.
4. 100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova în 2008. – Chi șinău, 2009.
5. http:/www.almamater.md
6. http:/www.eua.be/eua/en/policy_bologna.jspx.

Prezentat la 10.04.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

IMPACTUL TRANSFORM ĂRILOR SOCIALE ASUPRA ORIENT ĂRII VALORICE
A TINERILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
Diana CHEIANU, Anastasia OCERETNÎI
Catedra Sociologie

Social and economical tran sition is a critical process, which affect all i ndividuals. In this article, the authors present
an analysis of Moldovan youth’s values and elucidate the imp act of transition on establishment of social values. The
youth views were collected through the method of individual in-depth interview that help authors to understand youth
perception of social life and va lues in contemporary world.

Valoarea semnific ă opinii, aprecieri generale și abstracte despre ceea ce este important și de prețuit
în viață. Filosofii înț eleg valorile ca scopuri ideale. Soci ologii pun accentul pe valori ca necesit ăți ale indivi-
zilor, analizând impactul valorilor asupra comportamentului indivizilor.
Una dintre defini țiile importante date valorii în cadrul soci ologiei este cea a lui S.Kluckhohn, conform
căreia valoarea este o „concep ție, explicit ă sau implicit ă, distinctiv ă pentru un individ sau grup, cu privire la
ceea ce este dezirabil, care influenț ează selecț ia modurilor, mijloacelor și scopurilor disponibile ale ac țiunii” 1.
Această definiție surprinde latura ac țională a conceptului de valoare.
Valorile servesc drept criterii evaluative în rela țiile interpersonale socioafective, în percep ția Eu-lui, în
aprecierea Celuilalt. Adeseori, valorile devin standarde sau criterii în func ție de care se desf ășoară procesul
decizional, ce rezolv ă conflictele exterioare, dar mai ales interioare.
Orientarea valoric ă individual ă, conform concep țiilor lui G.Allport ș i J.Nuttin, constituie un dat subiectiv,
ceva interior, care ac ționează ca un vector motiva țional, determinând comportamentul uman. În acest mod,
valorile sunt cele care dau unitate și consisten ță persoanei.
În concep ția lui L.Grunberg, valoarea este „rela ția socială î n care se exprim ă prețuirea acordat ă unor obiecte
sau fapte, în virtutea unei coresponden țe – istorice ște determinate de mediul sociocultural – a însu șirilor lor
cu trebuin țele unei comunităț i umane ș i idealurile generate de acestea” 2. Interesant în aceast ă definiție este
faptul că autorul analizeaz ă valoarea ca o rela ție socială, ca un raport între dou ă entități, punând accentul pe
comunitatea uman ă, deoarece nu individul este cel care impune valoarea, ci grupul de indivizi, comunitatea.
În toate cazurile valorile sunt elemente ce țin de contextul sociocultural, sunt însoțite de varianta lor
interiorizat ă la nivelul personalit ății.
Notele fundamentale ale conceptului de valoare sunt: generalitate și centralitate în universul spiritual-
simbolic al societ ății și în structura personalit ății umane, standarde (criterii evaluative) ale ac țiunilor umane,
vectori motivaț ionali care determin ă și orienteaz ă acțiunea , accentuatul lor caracter con știent, deliberat, în
sensul de adeziune „la ceea ce este de dorit” 3.
Independen ța Republicii Moldova a produs schimb ări în sistemul de valori ale popula ției: a diminuat și a
anulat unele valori, a favorizat apari ția
unor valori noi, a impus reevaluarea valorilor „învechite”. În prezent,
sistemul de valori î și lărgește orizontul prin preluarea unor valori, comportamente din lumea occidentală .
Viața în Republica Moldova în perioada de tranzi ție a devenit un „laborator” na tural, în care sunt testate și
create interac țiuni între indivizi, familii, comunităț i, apar diverse contradic ții și variabile formative. În aceste
circumstan țe, se observ ă schimbări la nivel de valori care reprezint ă fundamentul pe care se construiesc
proiectele noastre de via ță, dar ș i la nivel de strategii pe care le adopt ăm pentru atingerea scopurilor. Valorile
sunt importante ca referințe normative pentru tot ce facem ca indivizi, dar și pentru tot ce se întâmpl ă într-
un moment dat cu o na țiune, pentru c ă dezacordul și acordul manifestat în cadrul unei na țiuni asupra unor
norme sociale afecteaz ă capacitatea sa de mobilizare, ac ționând în calitate de factori de accelerare ori de
frânare a dezvoltă rii sale.
Într-un context complex al tranzi ției Republicii Moldova de la sistemul sovietic la cel democratic, cunoa ș-
terea exact ă a instituțiilor care produc ori men țin valorile sociale înseamn ă la fel de mult pentru prosperitatea
acestei societ ăți ca și produsele de prim ă necesitate – pâinea și apa. Aceasta din cauz ă că valorile determin ă
f
elul în care cuno ștințele și capacitățile societății sunt folosite ș i valorizate eficient sau mai pu țin eficient .
64

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Analiza valorilor ne readuce de fiecare dat ă la familie, la mediul social-economic în care subzist ă
indivizii, pentru c ă dezvoltarea economic ă este propor țională existenței unor valori corespunz ătoare la
nivelul institu țiilor primare.
Orientarea dominant ă a valorilor într-o anumit ă societate indic ă un anumit grad de dezvoltare economic ă
și socială , dar și un anumit poten țial al direc ției preferate. Astfel, cunoscând ordinea în care individul și
familia din care face parte î și proiecteaz ă valorile, putem explica și descrie direc ția de dezvoltare a societ ății
respective, problemele care pot ap ărea în mod necesar și pentru care trebuie s ă fim pregătiți.
Conform datelor Barometrului de Opinie Public ă (martie 2009), 47% din popula ția țării sunt nemul țumiți
de felul în care tr ăiesc, acest indice fiind în cre ștere lentă în ultimii doi ani. Nemul țumirile popula ției sunt
legate, în primul rând, de insuficien ța banilor (86% se declar ă nu prea mulț umiți sau deloc mul țumiți),
curățenia/îngrijirea localit ății în care t răiesc (74%), viața politică din țară (73%) și asistența medical ă
(70%) 4. Deși condițiile de trai din țară sunt foarte dificile, 55% din responden ți nu ș i-ar schimba locul de
trai în favoarea altei țări, dacă ar avea o astfel de posibilitate.
Datele colectate în cadrul studiului „Tranziții ale copil ăriei și tinereții într-o societate în schimbare:
cazul Republicii Moldova” scot în eviden ță o schimbare a valorilor tinerilor dup ă obținerea independen ței
Republicii Moldova. Majoritatea tinerilor intervieva ți înainteaz ă în prim-plan dorința spre o viață mai
îndestulat ă, prestigiul social, condi ții de trai, de munc ă și odihnă mai bune: „Vreau să am un salariu bun,
o casă bună ” (IIA rural_agric_f_ro_1); „Vrem ceva mai bun…chiar și aici, la țară, condițiil e mai bune s ă fie,
să progreseze satul, s ă nu rămână la acest nivel, c ă se poate multe de f ăcut…” (IIA rural_angajat_m_ro_1).
Dorința omului de a avea condi ții mult mai bune decât predecesorii s ăi a existat oricând, doar c ă după
căderea sistemului sovietic aceast ă dorință a că pătat o importanță deosebită, întrucât tinerii nu- și pot permite
să procure un apartament sau s ă-și construiasc ă o casă , iar având acces la sursele de informare și la noile
tehnologii informa ționale cunosc standardele de via ță existente în alte societ ăți, tinzând spre acestea.
În același timp, tinerii în șiși se catalogheaz ă ca fiind lipsi ți de valori autentice, de un ideal spre care s ă tindă:
„Tinerii no ștri nu au valori pozitive, ei nu au un exemplu de urmat, nu au un ideal” (FG 11, rural, f , 25-30).
Tinerii își leagă viitorul de posibilitatea de a obț ine studii, acestea constituind o valoare important ă în
viața lor, un mijloc de asigurare a unei vie ți mai bune: „Dacă noi, tinerii, nu vom avea posibilitatea de a
intra la
o școală, …nu ne vom putea asigura un viitor” (E_LT_Cantemir_15). Îns ă, chiar dac ă studiile sunt
considerate importante pentru succesul tinerilor, ele nu asigur ă un „viitor luminos” , deoarece absolven ții
instituțiilor de înv ățământ nu au un loc de munc ă garantat. În perioada sovietic ă, tinerii, dup ă finisarea unei
instituții de preg ătire profesional ă, erau repartiza ți la muncă, le era asigurat un loc de munc ă. În prezent, îns ă,
instituțiile de învăță mânt nu au aceast ă obligațiune – „atunci nu era problema s ă te angajezi în câmpul muncii,
când terminai studiile – universitatea singur ă te angaja, ast ăzi însă lucrurile stau altfel, universitatea nu mai
face acest lucru” (IIA urban_stud_m_ro_2).
Independen ța financiar ă este o alt ă valoare caracteristic ă tinerilor, care îi motiveaz ă să munceasc ă: „Aș
face tot posibilul ca tinerii s ă poată munci în afara orelor, ca s ă aibă bani de buzunar” (E_ScP_nr6_Chi șinău_8);
„Tar
e mult doresc s ă nu lucrez cu p ărinții, să nu depind de ei, sa lucrez singur, ca s ă am banul meu și să mă
ridic financiar ” (IIA rural_agric_m_ro_1). Dar, tinerii sunt nemul țumiți de salariile pe care le au, deoarece
acestea nu le pot asigura un trai decent.
Datele studiului denot ă că munca este percepută de tineri ca o valoare important ă în devenirea lor ca
cetățeni destoinici, împlini ți: „Munca, într-adev ăr, este important ă în viața unui om, mai ales când te ocupi
cu plăcere de ea, este crucial s ă te poț i dezvolta muncind” (IIA rural_p ărinte_f_ru). Valorizarea muncii este
mai des întâlnit ă în rândul tinerilor din mediul ru ral decât în al celor din mediul urban. Acest fapt poate fi explicat
prin încadrarea în diverse munci a copiilor de la sate de la o vârstă fragedă, dar ș i prin existenț a unor altor
valori și preocup ări în rândul tinerilor de la ora șe. În acela și timp, tinerii înț eleg că există o legătură directă
între munc ă și prosperitate: „…Munca este temelia vie ții. Numai muncind ne vom asigura un trai decent”
(E_ScP_nr1_Cahul_4). Dar, se observ ă tendinț a că tinerii caut ă să se implice tot mai mult în munci u șoare, dar
bine plătite, deci s ă obțină bani fără eforturi: „Astă zi e foarte greu să atragi studentul, adic ă tânărul, într-o activitate,
să-l implici în lucru, dac ă el vede că nu este profitabil. Tinerii ast ăzi sunt materiali ști” (IIA urban_stud_f_ro_1).
Interviurile desf ășurate în rândul tinerilor din mediul rural scot în eviden ță faptul că ei nu mai doresc s ă fie
încadrați în munci agricole, considerând acest gen de munc ă ca fiind înjositor pentru ei. Studiile le-au schimbat
într-o oarecare m ăsură planurile și idealurile: „Satul pu țin s-a dezvoltat, locuri de munc ă sunt, dar pe câmp,
…eu însă socot o înjosire. Atâta am înv ățat și acum să mă duc să lucrez pământul?” (IIA rural_angajat_m_ro_2).
65

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Această situație este explicat ă prin faptul c ă munca „la câmp” este grea și necesită forță fizică; plus la
aceasta, durat ă zilei de munc ă uneori este de 10-12 ore: „ Nu v-ar pl ăcea să vă sculați la 5 dimineaț a să
plecați în câmp. Știți ce condiț ii poț i avea pe deal. Plus la asta, târziu ne culc ăm și la amiaz ă nu avem odihnă
și cred că la nimeni nu i-ar pl ăcea asta… ” (IIA rural_agric_m_ro_1). Nedorin ța de a lucra p ământul este
fundamentat ă pe lipsa utilajelor mecanizate de ultim ă generație. Tinerii au men ționat necesitatea îmbun ătățirii
echipamentelor și utilajelor care s ă le ușureze munca: „ Munca în câmp este grea, mai ales pentru femei. Te
dor mâinile, picioarele, doar toat ă ziua ești în picioare. Dar la noi totul se fa ce cu mâinile, nu este nici un fel
de tehnică” (IIA rural_agric_f_ru).
În același timp, studiul denot ă că sunt tineri care t otuși iubesc aceast ă muncă. Ei venereaz ă munca lor
datorită legăturii strânse cu mediul natural: „… este o atrac ție prin faptul c ă zi de zi stai în sânul agriculturii.
Vezi cu ochii t ăi cum se ridic ă, răsare tot ce pui cu mâna ta, urm ărești cum cresc plantele și cred că anume
asta este ceea ce te face să te simți mai altfel ” (IIA rural_agric_m_ro_1). În acest context, subliniem c ă
tinerii, în special din mediul rural, necesit ă a fi motiva ți. Ei doresc s ă lucreze, s ă investeasc ă într-o afacere ș i
să rămână în țară, dar au nevoie de sus ținere din partea statului.
Lipsa locurilor de munc ă, salariile mici explic ă exodul masiv al tinerilor la munc ă peste hotare. Tinerii
intervieva ți au remarcat c ă migrația este o problem ă de ordin na țional: „Chiar dac ă unii încep universitatea
având vreo surs ă de undeva, nu toț i o termin ă. Și dacă o termină , slabe sunt șansele de a se angaja la lucru.
Deseori ie șirea din situa ție este plecarea peste hotare” (E_LT_Cantemir_15). Ei consider ă, desigur eronat,
că peste hotarele țării pot să obțină mult mai u șor venituri mai mari, din care cauz ă și sunt tenta ți să plece
peste hotare.
Cei ce fac parte din genera țiile de la sfârș itul secolului XX – începutul secolului XXI sunt orienta ți în
mare parte spre consumul neproductiv, spre a activa fă ră a depune mari eforturi. Aceast ă situație este con-
diționată în special de modelele perpetuate și larg vehiculate printre p ărinți, rude, prietenii pleca ți peste
hotare : „Foarte mul ți tineri au modele de astea: au plecat, plec și eu.” (FG 11 rural, f, 25-30).
Rarele modele de bun ăstare printre familiile cu migran ți la nivel de societate sau comunitate îi motiveaz ă
pe tineri s ă se orienteze spre a pleca peste hotare: „ Foarte mul ți tineri din sat sunt pleca ți… Ne deosebim
după bogăț ie. Ei sunt mai avu ți. Iar noi, dac ă n-avem puterea ceea …” (IIA rural_agric_f_ro_1). Astfel,
tânărul răm as în localitate se consider ă marginalizat, inferior din punct de vedere material.
Tinerii intervieva ți, îndeosebi cei din mediul rural, au men ționat că dorința de a-ș i acumula bunuri lucrând
fie și „la negru” în stră inătate cultivă la o parte din tineri individualismul/egoismul: „Am mulț i cunoscu ți
care sunt foarte egoi ști, spre deosebire de mine, și lor le merge foarte bine. Acum fiecare are grijă numai de
sine” (IIA rural_p ărinte_m_ro_2).
De menționat că tinerii con știentizeaz ă impactul negativ al plec ării peste hotare, în mod special asupra
familiei și tinerei genera ții: destră m area familiilor: „Familia mea s-a distrus din cauza migra ției. Soț ul a
plecat ca s ă facă bani pentru apartament în Chi șinău…și și-a gă sit pe cineva acolo…A abandonat familia,
nu se intereseaz ă de copil” (FG 4, urban, mixt, 25-30); „Cunosc un caz când o femeie a l ăsat 5 copii (cel mai
mic de 7 luni) și a plecat în Italia. A sunat de vreo 2-3 ori dup ă ce a plecat. Dup ă aceasta i-a trimis so țului
divorțul, și atât. A l ăsat 5 copii” (FG 4, urban, mixt, 25-30); slăbirea controlului asupra copiilor: „Cunosc
cazuri când copiii, după ce părinții au plecat la munc ă peste hotare, au abandonat studiile” (FG 2, rural, f,
16-24); înrăutățirea stării de sănăta te a părinților și a tinerei genera ții: „Despărțirea părinților…, iar ulterior
divorțul acestora d ăunează psihicul atât al copiilor, cât și al unor p ărinți” (IIA rural_p ărinte_f_ro2).
Familia ocupă un rol important în scara valoric ă a tinerilor. Ea ră mâne pentru tineri locul de refugiu, de
regăsire. Atunci când tinerii nu reu șesc să -și ajute familia, ei se simt frustra ți; or, legăturile familiale pentru
moldoveni, în general, sunt de o importan ță majoră.
Familia este cea care transmite genera țiilor tinere valorile na ționale și general umane, lucru apreciat înalt
de tineri: „Ne-au înv ățat … să avem credin ță în Dumnezeu, s ă avem o cultur ă, să ne iubim str ămoșii, buneii.
Avem bunei și avem la cine s ă tragem” (IIA urban_stud_m_ro_1).
Această relație se întrevede atunci când tinerii sunt pu și în situația de a pleca peste hotare. În acest caz,
familia este veriga de leg ătură și de motivare a tinerilor de a r ămâne alături de cei dragi: „Tare a ș vrea să fac
ceva ca s ă schimb via ța familiei mele…. Dintr-o parte, m-a ș duce, dar nu pot l ăsa familia, copilul…” (IIA
rural_agric_f_ro_1).
În unele cazuri familia este mai mult important ă decât banii câ știgați peste hotare, fapt apreciat mai ales
de tinerii c ăsătoriți din mediul rural: „Aici am p ărinți, am totul ș i cred că dragostea în familie este mult mai
prețioasă decât banii!” (IIA rural_p ărinte_f _ro_2).
66

Seria “{tiin\e sociale”
Asisten\= Social= [i Sociologie ISSN 1857-2081

Situația social-economic ă precară din țară influențează negativ asupra comportamentelor demografice ale
tinerilor. Cu toate c ă ei doresc s ă se că sătorească, conștientizeaz ă că este dificil, mai ales din punct de vedere
financiar: „E greu s ă-ți creezi o familie în Moldova, aceasta din cauza problemelor financiare, celor legate
de locuință… Până acum sunt celibatar” (FG 10, urbam, m, 25-30).
Datele studiului scot în eviden ță faptul că în familiile tinere este perpetuat modelul tradi țional de familie,
acest fapt fiind observat, în special, din rela țiile stabile în rândul familiilor din mediul rural. „Multe m ă învață .
Mă învață cum să fac asta, asta. A șa-i el și eu socot c ă el e bărbat, e capul familiei…” (IIA rural_agric_f_ro_2).
Modelul tradi țional se desprinde și din viziunea asupra num ărului de membri într-o familie. În concep ția
tinerilor, o familie complet ă este compusă nu doar din so ți, dar și din copii: „Familia nu cuprinde doar so țul
și soția. Ca f amilia s ă fie complet ă trebuie s ă fie și copii. Nu mai mult de trei și nu mai pu țin de doi” (IIA
rural_agric_m_ru).
Tinerii moldoveni apreciaz ă relațiile de prietenie . Acestea sunt prezente între tinerii de la sate, care se
ajută între ei, îș i petrec timpul liber împreună : „La sat, dac ă trăiești aici mult timp, te bazezi pe prieteni,
rude. Te sim ți ca într-o familie, te aju ți” (IIA rural_agric_m_ro_1. În discuțiile purtate cu tinerii de la ora ș
nu s-a putut desprinde o rela ție deosebit ă cu prietenii, acest subiect lipsind de pe agenda lor, fapt explicat
prin restrângerea re țelei sociale a tinerilor din mediul urban.
Sănătatea este o valoare prioritar ă pentru mul ți tineri. „Îs fericit c ă sunt sănătos și trăiesc. Sănătatea
este cea mai important ă. Îmi doresc s ă fie sănătoși apropiaț ii mei, familia mea” (IIA rural_agric_m_ru) .
Această viziune ne perm ite să înțelegem sentimentul coeziunii sociale la tineri manifestat prin bun ăvoință și
empatie fa ță de ceilalți.
Siguranța copiilor ș i controlul social prin care se poate ob ține aceasta sunt alte valori ale tinerilor.
Aceș tia sunt îngrijora ți de bolile sociale, comportamentul deviant care pune în pericol siguranț a și viața
celorlalți. Unii tineri intervieva ți au men ționat că s-au implicat în a aten ționa autorit ățile asupra viciilor
sociale în rândul tinerilor: „Știți, tare mult suferim pent ru asta. Eu, de pild ă, nu pot fi indiferent ă, nu pot sta
deoparte… de aceea ne-am pus în plan s ă scriem petiț ii” (IIA rural_agric_f_ro_2) . Astfel, se observ ă o
atitudine nepermisiv ă din partea tinerilor fa ță de anumite probleme sociale; în unele cazuri putem vorbi chiar
despre ini țiativă civică în rândul tinerilor, de compasiune pentru ceea ce se întâmpl ă în jur.
Tinerii din Moldova sunt preocupa ți și de starea sanitară , de starea ecologic ă a localității, valori întâlnite în
mod special în rândul elevilor: „A ș vrea să li să pună amendă celor care arunc ă gunoi, care taie copacii, care
ard pădurile. Aș mai vrea s ă opresc corup ția din țară, căci unde și te-ai adresa se cer bani ” (E_ScP_nr.24_Chi șinău_9).
Munca în folosul comunit ății îi intereseaz ă pe tineri într-o m ăsură mai mică, ei așteptând un imbold din
exterior: „M-aș implica în munca în folosul comunit ății, dar nu-mi propune nimeni” (IIA rural_p ărinte_f_ro_2) .
În același timp, tinerii constat ă faptul că generației de ast ăzi îi lipse ște spiritul solidarit ății și al coeziunii
sociale, ceea ce îi face s ă se izoleze: „Practic nu exist ă o solidaritate între tineri, o voce a tinerilor” (FG 11,
rural, f, 25-30).
Deși există o multitudine de probleme cu care se confrunt ă astăzi tinerii, unii din ei sunt înzestra ți cu
sentimentul patriotismului, se mândresc cu localitatea ș i țara lor : „Zona în care m ă aflu e ta re frumoas ă și
sunt mândru c ă m-am născut aici” (IIA rural_agric_m_ro_2 ). Pe de altă parte, se observ ă tendința de
devalorizare a vie ții rurale , tinerii percepând satul ca mediu în care nu au perspective, posibilit ăți de
afirmare: „ Majoritatea din cei care î și permit s ă termine pe undeva o ș coală pleacă, pentru c ă nu au viitor
aici în sat ” (IIA rural_agric_m_ro_1). Satul prezint ă interes pentru tineri doar sub aspect ecologic (aer curat,
fructe, legume etc.).
Pe lângă lipsa locurilor de munc ă, printre cauzele care determin ă tinerii să plece din sat se enum ără con-
dițiile grele de lucru și infrastructura nedezvoltat ă, lipsa mijloacelor de comunicare, de legă tură cu centrele
raionale, lipsa centrelor culturale: „Activități interesante nu prea sunt pentru tineri. A ș vrea să trăiesc ca la
oraș, să merg la concerte, la teatru, la film” (IIA rural_angajat_f_ro_2).
Mulți poartă nostalgia anilor ’80-90 ai secolului XX, când în sate existau case de cultur ă, cinematografe,
funcționau bi bliotecile. Dac ă în anul 1995 în localit ățile rurale func ționau 1361 de biblioteci, atunci în 2006
numărul acestora era de 1227. Aceeaș i situație se regăsește și la capitolul cinematografe ș i instalații cinema-
tografice: dacă în anul 1995 în republic ă funcționau 671 cinematografe, dintre care 600 la sate, atunci în
anul 2005 func ționau doar 57, dintre care doar 25 în localit ățile rurale.
Pentru o mic ă parte din tineri satul prezint ă perspective de manifestare profesional ă și loc în care multe
pot fi realizate, dar atragerea tinerilor la sate necesit ă investiț ii majore din partea statului. Tinerii au sesizat
diferențe substan țiale între modul de trai la sate și la orașe, fapt ce le provoac ă frustră ri și decepționări în
perceperea viitorului.
67

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

68Tinerii, în special cei din mediul rural, percep lipsa acut ă de institu ții de recreare, ceea ce se reflect ă
asupra personalit ății acestora. Singurul local de distrac ție, în special pentru cei de la sate, ră mâne a fi barul:
„Tineretul n-are unde se duce, el se duce la bar…” (IIA rural_angajat_m_ro_1). Comparativ cu tinerii de la
sate, cei de la ora ș dispun de o vast ă gamă de institu ții culturale și de divertisment pe care pot s ă le viziteze:
„În oraș ai o mul țime de posibilit ăți de a-ți petrece timpul liber: Internet la fiecare intersec ție, cafenele,
pizzerii, baruri, localuri pentru orice gust: pentru iubitori de muzic ă rock, amatorii de muzic ă clasică, jazz
etc.; sunt teatre, cinematografe în fiecare din sectoarele capitalei, bowling, biliard, s ăli de forță pentru
tineri” (IIA urban_ș omer_f_ru), dar nefrecventarea acestora în mas ă de către tineri este cauzat ă de lipsa de
resurse financiare: „Numai c ă există o problem ă serioasă în acest sens: toate acestea cost ă, și nu ieftin”
(IIA urban_ș omer_f_ru).
Astfel, pe de o parte, tinerii de la sat sunt lipsi ți de servicii culturale, iar tinerii de la ora ș, cu toate c ă au
acces la diverse servicii de acest gen, nu dispun de resur se financiare suficiente care le-ar favoriza accesul.
Slaba func ționare sau inexisten ța institu țiilor culturale contribuie la cre șterea manifest ărilor
comportamentale deviante în rândul tinerilor, fapt perceput dur eros de majoritatea tinerilor intervieva ți.
Astfel, în rândul tinerilor se observ ă creșterea și răspândirea unor fenomene negative, precum: consumul de
alcool – „el e în clasa a 9-a, dar deja ia 50 de grame de votca” (IIA rural_angajat_m_ro_1); fumatul –
„multe fete, chiar și prietene de-ale mele fumeaz ă…” (IIA rural_agric_f_ro_2); consumul de droguri – „la
noi în sat sunt foarte mul ți narcomani” (IIA rural_agric_f_ro_2).
Tinerețea semnific ă un stadiu în dezvoltarea uman ă, o perioadă de tranzi ție către condiț ia de adult.
Tinerețea este o perioad ă a cristaliz ării viitorului status al persoanei, a form ării unui stil de via ță și a unei
orientări profesionale, culturale, valorice, a form ării tânărului ca personalitate cu succese etc. Ca orice fiin ță
umană, tinerii doresc siguran ță atât în prezent, cât și în viitor. Or, faptul c ă tinerii nu dispun de strictul
necesar se reflect ă asupra afirm ării lor ca persoan ă activă social, generând nesiguranță în viitor: „…nu am
casă, nu am mas ă, nu am… Asta m ă deranjeaz ă cel mai tare…” (IIA rural_angajat_m_ro_2).
Fericirea, în viziunea tinerilor, este condi ționată de o m ultitudine de factori, care vin s ă accentueze unele
din valorile men ționate anterior. Astfel, fericirea este determinat ă de existen ța unui post de munc ă – „ să
am un post de munc ă, să am o ocupa ție” (IIA rural_angajat_f_ro_2); bună starea material ă – „bani nu
mulți, dar îndeajuns” (IIA rural_p ărinte_f_ro_2); posibilitățile de a-și ajutora p ărinții – „ să pot să îmi ajut
părinții” (IIA rural_angajat_f_ro_2); întemeierea unei familii și prezența copiilor – „am copii…so țul mă
iubește …” (IIA rural_agric_f_ro_2); sănătatea – „sunt fericit că sunt viu și sănătos” (IIA rural_agric_m_ru);
dragostea – „dragostea tot este important ă…” (IIA rural_p ărinte_f_ro_2); speranța – „ faptul că mă gândesc
că mâine voi tr ăi mai bine” (IIA rural_agric_m_ro_1).
Studiul realizat scoate în eviden ță faptul că scara valorică a tinerilor din Republica Moldova este într-o
continuă schimbare, determinat ă de modificarea structurii sociale, a modelelor de identificare a tinerilor.
Tranziția a determinat o inegalita te la nivel de oportunit ăți sociale în ceea ce prive ște tinerii de la sat și cei de
la oraș, în special în ceea ce priveș te condițiile de trai, posibilit ățile de angajare în câmpul muncii și de
petrecere a timpului liber.
Constată m că tinerii secolului XXI sunt materiali ști, ei doresc s ă dețină un loc de munc ă bine plătit, să
aibă un loc de trai unde s ă-și poată întemeia familia. În acela și timp, observ ăm la ei și unele valori spirituale,
precum cele de prietenie, ajutor reciproc, patriotism, doar c ă acestea sunt umbrite de cele materiale.
În acest context, men ționăm că este necesar ca instituț iile de înv ățământ, mass-media s ă se implice cu
abnegație în promovarea valorilor na ți onale, a modelelor demne de urma t pentru tineri, iar administra ția
publică centrală și locală să creeze locuri de munc ă, să susțină antreprenoriatul ș i să îmbunătățească infra-
structura culturală (case de cultur ă, centre de crea ție și agrement pentru tineri), în special, în mediul rural.

Bibliografie:
1. Kluckhohn S. The study of culture // Lerner D., Lasswell H. Th e Policy Sciences. – CA Stanford University Press, 1951.
2. Grunberg L. Axiologia și condi ția umană. – Bucure ști, 1972.
3. Iluț P. Valori, atitudini și comportamente sociale. – Iași, 2004.
4. Barometrul de Opinie Public ă, Martie 2008. – Chi șinău: Institutul de Politici Publice, 2008.
5. www.statistica.md
6. 100 cele m
ai presante probleme ale Republicii Moldova în 2007. – Chi șinău, 2008.

Prezentat la 10.04.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

EVOLUȚIA ISTORIC Ă A FINANȚ ELOR PUBLICE DE LA ORIGINI
PÂNĂ LA UNIREA PRINCIPATELOR
Oleg TELEVCA
Catedra Drept Constitu ți onal și Drept Administrativ

The public finances apparition and evolution are inevitably bu ilt on the existence of state. Even from the very first
creation of the finance constituents, in the age of tribal communities break up followed by the mould of the slave system
and till now, finances were always present on the history scene, playing an important part in the social and in the econo-
mical relation system.
The public finances system is seriously depending on the political conception of the day, on the economic-financial
view and on the state structure. That’s wh y we’ll try to describe minutely the situation near by the apparition and evolution
of the Public Finances from Republic of Moldova.

Apariția și evoluția finanțelor publice este inevitabil legat ă de existen ța statului. De la geneza primelor
elemente de finan țe, în perioada destr ămării comunit ății gentilice ș i formarea orânduirii sclavagiste, și până
în zilele noastre, finan țele nu au p ărăsit nici un moment scena istoriei, ele f ăcând parte integrant ă din sistemul
relațiilor sociale ș i economice [1].
Sistemul finan țelor publice se află într-o strâns ă dependen ță de concep țiile politice, economico-financiare
și de modul de organizare a statului. De aceea, vom încerca s ă descriem contextul în care au ap ărut și au evoluat
finanțele publice în Moldova.
Primele sclipiri despre organizarea financiar ă a strămoșilor noștri țin de anul 106 e.n., atunci când Dacia
este cucerit ă de Imperiul Roman și transformat ă în provincie romană .
Organizarea financiar ă, ad ministrarea finan țelor provinciei era coordonat ă de către procuratorul financiar
al Daciei superioare, apoi al Daciei Apulensis, cu sediul la Sarmizegetuz a. El era numit din rândurile ordinului
ecvestu și se afla în subordinea legatului imperial.
În Dacia inferioar ă și în D acia Porolissensis aceste atribu ții reveneau procuratorilor presidiali. Dup ă anul
167-168, când legiunea a V-a Macedonica a fost transferat ă în Dacia Porolissensis, func ția de procurator în
această provincie a fost desfiin țată, conducerea generală aparținând comandantului legiunii, iar atribu țiile
financiare – unui procurator financiar local.
În vederea stabilirii impozitelor, se f ăceau rec ensăminte din cinci în cinci ani de c ătre magistra ți specializa ți:
duunviri quinquenales [2].
Organizarea financiar ă a Daciei este asem ănătoare cu a celorlalte provincii romane. Impozitele cunoscute
erau de dou ă feluri: directe și indirecte [3].
În prima categorie intrau impozitul funciar și capit ația. Negustorii pl ăteau și ei un impozit special. Impozitul
funciar era pl ătit de către toți posesorii de terenuri particulare, reie șind din concepț ia că proprietatea asupra
pământului aparț ine statului roman, iar individul are numai dreptul de posesie. La început, m ărimea sumei
impozitului funciar s-a stabilit în baza declara ției proprietarilor, care erau obliga ți să evalueze valoarea
economic ă și fertilitatea solului. Apoi s-a ordonat un recens ământ general al provinciilor în scopul stabilirii
impozitului funciar echitabil.
Impozitul personal, sau capitația (t ributum capitis, capitatio plebeia ), era plătit de toți locuitorii provinciei,
indiferent dac ă erau sau nu cet ățeni.
Mult mai importante, sub aspectul veniturilor pe care le aduceau vistieriei statului, erau impozitele indirecte,
nu
mite vectigalia . Din aceast ă categorie f ăceau parte: impozitul pe mo ștenire – (5%), pe eliberarea din sclavie –
(5%), vânz ări (a sclavilor – 4%, alte m ărfuri – 1%) [4]. Un izvor de venit erau și taxele vamale care se per-
cepeau la hotarele circumscrip țiilor vamale (Dacia f ăcea parte din circumscrip ția vamală a Iliriei) și pentru
intrarea în ora șe, pentru trecerea pe poduri ș.a.
În perioada sec.IV-VIII, în perioada Evului Mediu, a obștilor și a formării uniunilor de ob ști la romani se
instituie a șa-numita „Legea țării” – un sistem normativ elementar, care reglementa rela țiile dintre membrii
obștii și dintre obș ti.
69

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Obștile erau conduse de c ătre juzi (cneji) care beneficiau de unele venituri din contul membrilor ob știi.
Fiecare membru al ob știi avea obliga ția de a da de dou ă ori pe an (de Cr ăciun și de Paști) cadouri judelui și
de a lucra gratuit pentru jude 3-5 zile pe an.
Până la formarea stat elor feudale, Țara Româneasc ă și Moldova, în cadrul nucleelor statale, d ădeau
conducătorilor acestora anumite dă ri în natur ă și prestau în folosul lor anumite munci.
Despre o organizare fiscal ă propriu-zis ă, cu un anum it sistem de obliga țiuni, nu se poate vorbi în aceast ă
perioadă decât după întemeierea statelor feudale române, în sec. al XIV-lea.
În această perioadă boierii erau scuti ți de dări și prestații, la fel ca și slujitorii cultului religios.
În schimb, ță ranii erau obliga ți față de stat cu d ări și prestații. Siste mul fiscal cuprindea multe d ări și
prestații, în acest sens sim țindu-se influen ța bizantin ă. Țăranii care tr ăiau pe pământurile feudalilor duhovni-
cești sau ale boierilor erau datori s ă plătească dijma în produse și să facă boierescul (lucrul gratuit), obliga ții
ce-și aveau rădăcinile în „Legea ță rii”. Renta în munc ă crește încet, deoarece principalele produse proveneau
din gospod ăria țărănească și o parte din ele (de regul ă, a 10-a parte) era dat ă feudalului.
În sec.XIV-XVI, domnul, în calitatea sa de titular al lui dominium eminens, ave a dreptul de a percepe d ări
de la locuitorii țării. Dările erau fixate în natur ă, în muncă și în bani. Datorit ă caracterului natural al economiei,
până în prima jum ătate a sec.XVI au predominat d ările în natur ă și în munc ă, pentru ca mai târziu s ă treacă
pe primul plan d ările în bani.
Dările în natur ă, sau dij mele domne ști, erau numite în Moldova deseatină și se percepeau din cereale,
vite, produse animaliere, pe ște, albinărit. Cele mai importante contribu ții în natur ă, care s-au pl ătit în întreaga
epocă feudală, au fost oieritul, gor știna, dijma stupilor, vin ăriciul. Unele contribu ții au fost ini țial percepute
în natură, pentru ca, începând cu sec.XVI, s ă fie transformate în bani.
Prestările în muncă față de domnie erau numite munci , sau slujbe . Locuitorii supuș i la asemenea d ări
îndeplineau munci la cet ăți, drumuri, poduri, mori, efectuau o serie de transporturi (podvad ă), îi găzduiau pe
curierii domne ști și le procurau cai de olac.
Dările în bani constau din im pozitul personal, aplicat la un moment dat tuturor claselor și categoriilor
sociale, din diferite taxe, precum și din răscumpărarea dijmelor sau slujbelor. La început, acest impozit a fost
denumit dare, sau dijme , apoi bir și era fixat în func ție de situa ția socială a persoanelor [4]. Până în sec.XVI
boierii au fost scuti ți de bir, dup ă aceea au fost impu și și ei. Cu toate acestea, boierii, în special cei cu dreg ătorii,
precum și o serie de categorii sociale de mijloc (curteni, ne gustori, slujitori) beneficiau de unele scutiri. În
schimb, greul obliga țiilor fiscale ap ăsa asupra țărănimii. Pe de alt ă parte, în special dup ă instaurarea domina ției
otomane, cuantumul birului pl ătit de către țărani a crescut necontenit [5]. Astfel, dac ă în sec.XVI birul era de
aproximativ 100 de aspri, dup ă două secole a ajuns la 1600 de aspri. În aceste condi ții gospodăriile țărănești
care reprezentau baza fiscal ă a statului, nemaiputându- și asigura reproduc ția simplă, cad în dependență față
de boieri.
Toți loc uitorii satului erau împ ărțiți în grupuri fiscale, alc ătuite după criterii economice, sociale, administrative,
teritoriale sau de origine etnic ă.
Impunerea fiscal ă se făcea prin sistemul cislei , stabilindu-se o sum ă plătibilă pentru fiecare grup fiscal
care era apoi repartizat ă unităților impozabile, după criteriul puterii economice. Țăranii erau împ ărțiți, după
starea lor material ă, apreciată în funcție de num ărul vitelor, în două categorii: unii care pl ăteau biruri mari
(țăranii de istov) și alții care plăteau biruri mici (s ăraci).
În aprecierea st ării materi ale a boierilor erau luate în considera ție numai mo șiile cultivate prin munca
țăranilor aserviț i.
Boierii fără dregătorii erau grupa ți potri vit criteriului teritorial.
Perceperea birului se realiza prin aplicarea principiului r ăspund erii colective sau solidare. Dac ă un membru
al grupului fiscal nu putea pl ăti dările, răspunderea ap ăsa asupra întregii colectivit ăți începând cu rudele și
vecinii.
Datorită fisc alităț ii excesive, țăranii căutau să scape de bir prin fug ă, dar datoria lor trebuia, potrivit
sistemului cislei , să fie preluat ă de către cei rămași. Dacă întregul sat se afla în neputinț a de a plăti suma
fixată , urma să fie aservit în contul datoriei.
Pe lângă bir, care era principala surs ă de venituri b ănești, statul feudal a fixat și o serie de taxe asupra
produselor comercializate, ca și asupra exploat ării subsolului (sare sau aur).
70

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Accentuarea domina ției otomane, inclusiv asupra Moldovei, s-a manifestat în primul rând prin sporirea
necontenit ă a obligațiilor față de Poartă. Aceste obligaț ii trebuiau prestate în bani, în natur ă și în munc ă.
Obligațiile bănești față de puterea suzeran ă îmbrăcau forma haraciului și a pesche șurilor . La început,
haraciul avea mai mult semnifica ția de a simboliza recunoa șterea suzeranit ății turcești, cifrându-se la
aproximativ 3000 de galbeni.
Prestațiile în natur ă se făc eau anual în vite, unt, cear ă, miere. Totodat ă, țările române aveau obliga ția de a
aproviziona armata otoman ă pe timp de r ăzboi (zaherele).
Prestațiil e în munc ă îmbrăcau forma salahoriei la cet ățile turcești sau a transporturilor de tot felul, inclusiv a
bunurilor care constituiau tributul în natur ă.
Pe lângă trăsăturile generale ale fiscalit ății medievale, întâlnite în toate societ ățile omeneș ti, care au trecut
prin aceast ă formațiune social-economic ă, fiscalitatea din Moldova are și unele trăsături particulare [6].
1. O fiscalitate excesivă , c are se exprim ă prin:
a) obț inerea din d ări a princ ipalelor venituri în stat;
b) domina ția otom ană, cu cortegiul ei de obliga ții;
c) existen ța u nei puternici ță rănimi libere, ce nu putea fi exploatat ă de către cl asa stăpânitoare decât pe
această cale, a fiscalit ății.
2. În ță rile române au întâietate d ările di recte, situa ție ce decurge din predominarea economiei agrare.
3. Veniturile cele mai mari erau atrase de c ătre st at de pe țărănim e; principala mas ă impozabil ă.
4. Inechitatea absolută în a pariția dărilor, ținându-se în mod special seama de clasa și categoria socială a
contribuabililor.
În țările române au loc mai multe încerc ări de schimbare a sistemului fiscal, toate vizând interesul statului
feudal, al clasei st ăpânitoare.
5) Domina ția otom ană asupra țărilor române influen țează în mod direct cuantumul d ărilor interne, acestea
urmând în genere curba obliga țiilor economice c ătre Poartă.
6) Fiscalitatea medieval ă româneas că se caracterizeaz ă și prin abuzurile ie șite din comun ale aparatului
fiscal, începând cu organele superioare – marele vistier și încheind cu cele de jos – pârc ălabul, vătămanul,
vornicul etc.
Ca și în toate statele epocii feudale, în Moldova, d ările, după principiul a șezării lor, se împă rțeau în [7]:
a) dări de reparti ție (birurile) la a c ăror așe zare se ț ine seama de poten țialul fiscal al contribuabililor, de
ansam
blul bunurilor lor materiale ș i
b) dările de cotitate (dijmele din cereale, vin, vite mici, stupi ), la care se are în vedere materia opozabil ă.
După forma în care se pl ăteau, dările erau în munc ă, în natură și în bani.
În feudalismul românesc, categoriile fiscale sunt identice cu clasele și categoriile sociale, cu st ările. S e
poate afirma c ă obligațiile fiscale, raportate la categoria social ă a contribuabililor, sunt invers propor ționale:
cu cât cineva se afla mai sus în ierarhia feudal ă, cu atât era supus la mai pu ține obliga ții fiscale.
Spre sfârș itul sec. al XVII-l ea, fiscul împarte popula ția în trei mari categorii [8]:
a) breslele fiscale , care reuneau peste 30 de grupuri social-economice și deosebirea dintre ele consta în
numărul și greutatea sarcinilor fiscale la care erau ținute: mai pu ține și mai uș oare la bresle; mai multe și mai
grele la birnici – 49%;
b) preoți de mir – 3%;
c) țărănimea birnic ă – 86%, țiganii – 1%.
În timpul domniilor sale în Moldova – de la aprilie 1733 la noiem brie 1735, în Muntenia – de la 1735 la
septembrie 1741, în Moldova – de la 1741 la iunie 1743, iar ăși în Muntenia – de la iulie 1744 la aprilie 1748 și
iarăși în Moldova – de la 1748 la august 1749, Constantin Mavrocordat o interprins o serie de reforme, care
în unele privin țe continuau pe cele începute de înv ățatul său părinte Nicolae Vod ă. Din punct de vedere
financiar, reforma lui Constantin Mavrocordat se caracterizeaz ă prin reducerea num ărului de impozite, prin
scutirea total ă sau parț ială de ele a boierilor în func ție, ieșiți din func ție și a descenden ților lor și, în schimb,
prin desfiin țarea privilegiilor fiscale ale altor categorii [9].
Din marele num ăr de im pozite existente, el a desfiin țat vacăritul, cuni ța pe vite ș i pogonăritul pe vii. În
schimb, a sporit oeritul cu 16 bani , vinariciul cu 6 bani de vadr ă, dijmăritul cu 13 bani de stup și de porc etc.
Din impozitele personale, a desființ at haraciul cu cele trei anexe ale sale, ploconul bairamului și birurile
pentru trebuințel e interne, a contopit impozitele pe rson ale în unul singur, perceput în câte patru sferturi pe an.
71

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

În hrisovul moldovenesc de la 1734, era obicei ca o samă de boieri, adic ă d e la vel logof ăt până la vel stolnic,
să fie nesupărați de daj dia vistieriei; la fel, domnul a confirmat scutirea lor de vinări ci, i-a scutit iar ăși de dijmărit.
Tot în aceast ă perioadă C.Mavrocordat a acordat un șir de înlesniri la urm ătoarele categorii: boierii ie șiți
din slujbe, descenden ții boierilor dreg ători care
au fost împ ărțiți în două categorii: neamuri și măzâli: preo ții,
mitropoliile, episcopiile și mănăstirile.
Țăranii erau oam eni fără proprietate rural ă care munceau sau, dup ă expresia vechilor documente, „se
hrăneau” pe mo șia altuia. Acei care se hr ăneau pe mo șii particulare aveau îndoite îndatoriri: c ătre proprietar,
pentru folosin ța pământului, dijma din bucate, din vin (vin ărici), din stopi (desetin ă), din oi (oierit sau
gorștină), iar către stat feluritele impozite în bani, natur ă și prestații, personale și pe avere.
Acei care se hr ăneau pe mo șii dom nești, adică ale statului, nu aveau îndatoriri decât c ătre stat.
Așadar, r eforma fiscal ă a lui C.Mavrocordat se poate rezuma astfel: desfiin țarea văcăritului, cuni ței și
pogonă ritului, sporirea venitului, desetinei și gorștinei.
Contopirea d ărilor personale în una sing ură, scutirea de darea personală , de vinărici, desetină și gorștină a
boierilor dreg ători în func ție, a celor ie șiți din func ție, a fiilor lor ș i a descenden ților de boieri; scutirea de
dijmărit și vinărici a descenden ților de boieri – dreg ători mici (mazili); scutirea de darea personal ă a preoților
și mănăstirilor; supunerea la d ări a tuturor celorlalte categorii care pân ă atunci se bucurau de oarecare
avantaje fiscale. Ceea ce fiscul pierdea de o parte trebuia s ă se compenseze din alt ă parte. Prea pu țin din
această reformă a rămas în vigoare sub urmaș ii lui C.Mavrocordat [10].
Următoarea perioad ă la care ne vom referi este de la Consta ntin Mavrocordat la Regulamentul Organic.
Angrenajul în care ță rile române erau prinse fa ță de Poartă anihilau cele mai bune inten țiuni ale unor Domni,
cum a fost C.Movrocordat. Exigen țele nesfâr șite ale turcilor împiedicau orice u șurări fiscale. În curând, s-a
revenit deci la vechiul sistem, cu atât mai mult, cu cât principatele au avut de suferit, în mai multe rânduri,
ocupații străine, și el a persistat până la descătușarea noastr ă de arbitrarul turcesc, prin Tratatul de la
Adrianopol din 1829.
În această perioadă vechea r ăspundere colectiv ă rămâne regul ă. În Moldova a vem tot atunci: sferturile ,
ajunse lunare, cu răsurile lor (zecimi adiț ionale pentr u lefuri), ajutorni ța cu răsurile ei și dăjdiile mazililor și
ruptașilor [11].
Vinăriciul pe vadra de vin . În Moldova, i se zicea v ădrărit și perceperea lui era prilej de multe „n ăpăști"
(asupriri). La 1756 Constantin Racovi ță vrea să supună o măsurătoare cinstit ă a vaselor cu cotul cu bour
(pecetea statului) [12] dup ă tipul depus la vistierie.
Văcăritul desfiin țat de C.Mavrocordat exist ă iarăși în Muntenia – la 1752 și în Moldova – la 1756. Se des-
ființează cu blestem în Moldova la 1758.
Numai pentru Moldova, și numai din a doua jum ătate a sec. XVII-lea, avem urme documentare c ă dregătorii
în loc de leafa aveau câte o parte din veniturile statului. Aceste prelev ări ale dreg ătorilor s-au numit havaeturi [13].
În așa mod, în prima faz ă a regimului turco-fanariot, sistemul fiscal a fost reorganizat și modernizat, în
scopul jefuirii sistematice a țării.
Impozitele erau percepute de slujba și din fonduri le care se constituiau pe baza unor taxe suplimentare în
Casa răsurilor.
La un moment dat, sistemul de impunere a fost unificat, astfel încât fiecare contribuabil trebuia s ă plă-
tească o
singură dare stabilit ă în țidula de bir. Darea, fixat ă la 1740 la 10 lei, trebuia pl ătită în patru sferturi.
Datorită abuzurilor administra ției și pretențiilor mereu sporite ale Turciei, sistemul nu s-a putut respecta,
astfel încât peste trei decenii s-a ajuns la 12 sferturi. Totodat ă, alături de vechile d ări s-au introdus și altele noi.
Obligațiile contribuabililor au cr escut necontenit în m ăsura creșterii tributului. Astfel, între anii 1740-
1750 tributul aproape c ă s-a dublat, fapt care s-a reflectat automat în cre șterea num ărului de sferturi.
Un aspect nou al organiz ării financiare const ă în separarea vistieri ei statului de c ămara domneasc ă.
De privilegiile fiscale se bucurau boierii în func ție. La 1783 Al.Mavrocordat i-a scutit nu numai de dijm ărit
(desetină și gorștină) și vădrărit, dar ș i de oierit. V ăduvele și feciorii de boieri – dreg ători au reob ținut aceste
privilegii în Moldova, la l783 [14].
Preoții au fost i mpuși iarăși de la Constantin Mavr ocordat încoace. La 1725 pl ăteau „bir preo țesc” și
ajutorință în Muntenia. În Moldova i-a scutit de ajutorin ță C.Moruzi, la 1780.
Mitropoliile, episcopiile și mănăst irile cele mari au fost impuse, mai întâi în Moldova, apoi în Muntenia, de
Ștefan Racovi ță la 1764-1765, dar, în schimb, la 1769, li s-au reînnoit hrisoavele de milile ce le avuseser ă [1 5].
Aceste mili constau mai ales din pă rți din vină riciul domnesc.
72

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Se acordau avantaje fiscale și altor categorii de locuitori, cu titluri de „bresla și" sau „rupa și”. De exemplu [16]:
avantaje acordate unor ță rani, pentru a popula sau repopula țara. Astfel, la 1740, Bârsanii a șezați la Putna și
Bacău dădeau „rupt ă” o sumă anuală.
La 1742, „spre ad ăogirea țării”, Do mnul Moldovei admite s ă se aducă străini care s ă plătească birul,
deosebit de cisla și, adică individual, f ără răspundere colectiv ă. La 1752 acordă mari favoruri coloni știlor, iar
la 1756 pe ță ranii fugiți care se vor reîntoarce îi scute ște de vă cărit, cuniță și gorștina din oi.
Cheltuielile țării. Deși documentele din a doua jum ătate a sec. al XVIII-lea vorbesc despre „venitul vistieriei”
și „venitul c ămășii domne ști”, de fapt Domnul dispunea de toate încas ările, iar cheltuielile se pot rezuma în
trei posturi: c ătre turci, ale cur ții și pensiile boierilor [17].
Făcând o g eneralizare a celor expuse pân ă acum, observ ăm că își face apari ția un aș a element al finanț elor
publice cum este bugetul. Astfel, putem vorbi despre să mile vistieriei, care, de fapt, nu trebuie în țelese ca ceea
ce azi se zice buget, dar ele cuprindeau veniturile bugetare ale țării, după natura lor, și după cum au fost ele
date la încasare dup ă catastihile vistieriei, dar mai cuprind și aplicarea bugetului la cheltuieli ca și cum am
avea un cont de gestiune, un bilan ț de descărcare, state de pl ăți [18].
Cel dintâi domn, care a ținut să dea samă divanului marilor boieri de natura veniturilor și cheltuielilor
țării, a fost N. Vod ă Mavrocordat în anul 1712.
Axinte Uricariul ne poveste ște pe larg acest prim moment istoric al bugetului țării [19].
„Dacă s-a î mplinit anul, de când a venit Neculai Vod ă cu domnia, a chemat pe to ți boierii în casa cea
mare, și aducând catastihile vistieriei, le-a arăt at câte d ăjdii ori câte venituri domne ști s-au strâns la vistierie
în acel an (1711 – 1712), a ar ătat și catastihul de câte cheltuieli s-au fă cut cu d omnia nouă , câte s-au dat la
obișnuitele dări ale țării și la alte cheltuieli, ce s-au fă cut cu Vizirii, cu hanul și cu Pașii ce veneau la Tighina”.
Apare atunci întrebarea: „Cum era organizat ă activitatea principatelor (din p unct de vedere financiar)
până la acel an (1712)?” Despre o organizare financiar ă și o îndrumare economic ă nici nu putea fi vorba, c ăci
n-au existat și, dacă ar fi existat sub o form ă oricât de si mplă , ne lipsesc complet registrele pentru socotelile
vistieriei, din sec. XIV, XV, XVI, multe din sec. al XVII-lea.
Lipsa documentelor se explic ă, pe de o parte, din cauza deselor n ăvăliri, prădăciuni și incendii, la care
erau supuse ambele principate, iar, pe de alt ă parte, și lipsei de organizare a vistieriei, c ăci odată dările
încasate, asupra lor facându-se pl ăți și dându-se socoteal ă de întrebuin țarea banilor, înregistră rile fă cute nu
mai prezentau nici o valoare și, deci, socoteau c ă nu mai era nici un interes pentru p ăstrarea socotelilor. Dar
chiar dacă ele se păstrau, nu interesau decât pe Domn ș i, în special, pentru cazurile când era reclamat la înalta
Poartă . Reclama țiile erau bazate totdeauna pe o rea administra ție și registrele puteau face dovada hot ărâtoare.
Dacă însă erau în favoarea Domnului, ele se trim iteau sau le duceau la Constantinopol. Dac ă însă Domnul nu
se putea baza pe ele în ap ărarea sa, ele trebuiau să fie ascunse sau distruse; deci, și într-un caz, și în altul nu
se mai putea da de urma lor [20].
Soarta principatelor române ști dependente de Turcia și având religia cre ștină a fost în aten ția imperiilor
creștine vecine și, în special, a Austriei și Rusiei, dar dacă principa tele vedeau în aceste state forț a care să le
ajute să-și recapete independenț a, imperiile vecine în țelegeau să le anexeze la propriul lor teritoriu [21].
Astfel, în cea de a doua faz ă a regimului turco-fanari ot organizarea financiar ă se caracterizeaz ă prin
realizarea unor progrese în direcț ia separării vistieriei statului de c ămara domneasc ă. Activitatea financiar ă
era condus ă nemijlocit de c ătre marele vistier care asigura încasarea d ărilor, plata tributului, a slujba șilor,
precum și a altor cheltuieli. S-au f ăcut anumi ți pași în direcția moderniz ării organiz ării sistemelor fiscale prin:
repartizarea sarcinilor fiscale în func ție de factorii economici și geografici, instituirea unor unit ăți fiscale
identice (grupuri de gospod ării), generalizarea remuner ării dregătorilor.
Veniturile directe prov eneau din capita ții și ajutornițe, iar cele indirecte – din di ferite taxe (import, export).
Contribuabilii se împ ărțeau în dou ă m ari categorii: bresle și birnici . Dacă breslele se bucurau de un regim
fiscal mai avantajos, birnicii ( țăranii liberi și clăcașii) erau obliga ți la plata tuturor d ărilor (sume de bani,
dijmărit pe stupi și porci, oierit, vin ărie). Dările în bani ale gospodă riilor țărănești au sporit necontenit; dac ă
la jumătatea sec. al XVIII-lea birul era de 10 lei, în preajma revolu ției de la 1821 a dep ășit 200 lei. Unit ățile
impozabile se numeau liude și erau compuse din câte cinci familii grupate dup ă criteriul puterii economice.
Poslușnicii și scutelnicii nu aveau obliga ții față de stat, ci numai fa ță de stăpânii lor. Înainte de 1821 ei
reprezentau aproape 25% din num ărul țărănimii. Boierii veli ți erau scuti ți, în principiu, de d ări, iar mazilii,
târgoveții, preoții și diaconii se bucurau de anumite scutiri. Fapt este c ă aproximativ 90% din impozite erau
plătite de către fam iliile de birnici (cam 40% din popula ția impusă la începutul sec.XIX).
73

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Cea mai mare parte a veniturilor vistieriei era destinat ă plătirii tributului.
În căm ara domneasc ă intrau veniturile vă milor și ale salinelor. Exista și o cămară a doamnei alimentat ă
din birul pe țigani.
O înțel egere secret ă între împ ărăteasa Rusiei Ecaterina II și împăratul Austriei I osif II preconizau formarea
unui stat rom
ânesc Dacia, dar care nu a mai fost realizat.
Cu prilejul semn ării Tratatului de la Erfurt (1808), ța rul Alexandru I a ob ținut acordul lui Napoleon I cu
privire la înglobarea la Rusia a principatelor române, a Daltei și a nordului Dobrogei. Aflând despre preg ătirea
companiei împotriva Rusiei, țarul s-a gr ăbit să încheie pace cu sultanul (Tratatul de la Bucure ști – mai 1812) [22].
Sultanul fiind gre șit informat de dreg ătorii corup ți asupra situa ției, cedeaz ă Rusiei teritoriul Moldovei dintre
Prut și Nistru, unde, conform recens ământului din 1817 [23], românii alc ătuiau 86%. Sultanul nu putea ceda
ceea ce nu-i apar ținea și însăși Turcia declarase aceasta ceva mai înainte la Carlovitz, când, presată de poloni
să le cedeze Moldo-Valahia, a r ăspuns că nu are dreptul de a face vreo cedare teritorial ă, deoarece capitula țiile
nu-i confereau decât un drept de
suzeranitate. Astfel, Basarabia a fost smuls ă de la Mol dova și anexată
Imperiului Rus [24].
Anexând Basarabia, Imperiul Rus î și dădea se ama că inocularea imaginii de „eliberatoare” a Rusiei și
exercitarea unei politici subtile de deznaționalizare a popula ției băștinașe, de exploatare colonială necesită
alte
metode de conducere comparativ cu metodele aplicate în guberniile centrale.
De aceea, în primele sale legi cu privire la provincia cucerit ă Rusi a a recunoscut caracterul juridic specific
al ei, aplicând temporar atât în domeniul dreptului public, cât și al dreptului privat vechile obiceiuri și legi
ale Moldovei.
Alexandru I a dat Basarabiei în primii ani ai anexiunii o autonomie destul de largă. Imperiul țarist a fost
nevoit să țină seama de situaț ia internă a provinciei noi anexate, care era ruinat ă de războiul îndelungat, de
modul de gândire și de moravurile popula ției române ști din stânga Prutului, care se deosebeau de supu șii mai
vechi ai Imperiului și de predispozi țiile românilor din dreapta Prutului, de o eventual ă reacție a acestora din
urmă, în cazul promov ării de către țarism a unei politici mai dure, mai rigide fa ță de consângenii lor din
Basarabia [25]. Cu toate acestea, cursul de baz ă al țarismului în organizarea administrativ ă a provinciei era
îndreptat spre introducerea treptat ă în ea a administr ării guberniale, a r ăspândirii legisla ției ruse și a sistemului
financiar rus [26].
Pentru a avea sus ținere soc ială și a împiedica emigr ările în Moldova, Legea (expus ă în textul originar sub
denumirea de „Pravilele guvern ării vremelnice a Basarabiei”), sau „A șezământul obrozovania oblastei
Basarabia (1818)” [27], a prev ăzut pentru locuitorii Basarabiei urm ătoarele privilegii:
1. Scutirea pe timp de trei ani de orice capita ție și rentă funciară plătită statului (§ 22).
2. Scutirea de serviciul militar (§ 23).
Istoriografia sovietic ă a prezentat a ceste înlesniri ca drept ce are grij ă pentru ridicarea bun ăstării popula-
ției [28], trecând sub t ăcere scopurile adev ărate ale ț arismului și urmările acestora pentru dezvoltarea social-
economic ă a ținutului. În realitate, motivele declara ției de scutire se aflau în imposibilitatea populaț iei de a
mai presta impozite dup ă cei șase ani de ocupa ție rusă în timpul c ăreia, conform calculelor oficiale, impozitele
directe, d ările și prestațiile au crescut de trei ori în compara ție cu perioada anterioar ă a ocupației ruse [29].
Înlesnirile acordate nu au u șurat situația locuitorilor provinciei, deoarece indirect impozitele au fost încasate
permanent.
Conform calculelor oficiale ale Ministerului de Inter ne al Imperiului Rus, o familie de țărani care avea o
pereche de boi primea în folosin ță 6 desetine de p ământ și trebuia s ă îndeplineasc ă o clacă de 12 zile, dar
volumul lucr ărilor, fiind stabilit ș i foarte mare, putea fi îndeplinit în 40 zile, la care se mai ad ăugau 4 zile de
muncă la construc ții și reparații, 4 zile la transportare, 2 zile la c ărat lemne și 2 zile la repara ția iezăturilor și
podurilor, deci în total 52 zile. Afară de aceste presta ții, țăranii plăteau și zeciuiala din produse. Țăranii
dependen ți erau datori s ă plătească următoarele dări față de stat: birul, zeciuiala din oi, zeciuiala din miere și
din porci, v ădrăritul ș i pogonăritul, fiind impu și și la prestă ri în munc ă.
M.Adauge, în articolul „Istoria și faptele”, an alizând înlesnirile acordate de guvernul țarist popula ției
Basarabiei, concluzioneaz ă că Imperiul Rus, care nu avea date precise referitor la num ărul popula ției, dezvolta-
rea economic ă și bogățiile naturale ale ținutului, a concesionat perceperea im pozitelor persoanelor particulare [30].
De acest drept se bucurau, de obicei, negustorii ruș i și ucraineni. Concesionarea i mpozitelor a avut urm ări
negative pentru popula ție, deoarece era mai mult abuziv ă decât sistemul prest ării centralizate. Prin urmare,
74

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

de mult l ăudatele înlesniri nu s-a bucurat popula ția băștinașă, ele nu corespundeau intereselor na ționale și
apărau interesele Imperiului. Care erau scopurile adev ărate ale țarismului și cât de mult tindea s ă „îmbună –
tățească ” situația reală a populației poate fi u șor de urm ărit prin decizia de la 14 septembrie 1815 a Consiliului
de Miniștri, decizie conform c ăreia locuitorii Basarabiei au fost impu și la acelea și impozite ca pe timpul
dominației turcești [31]. În comitetul pentru stabilirea impozitelor au fost inclu și cei mai onorabili boieri din
Basarabia, dar care sub diverse motive s-au eschivat s ă participe. Refuzul lor a fost de fapt un protest tacit, o
neîmpăcare cu trista realitate.
Pentru a- și continua i ntențiile, și anume: a introduce în Basarabia institu țiile administrative de tip rus,
Alexandru I, în instruc țiunile sale, anexate la rescriptul din 29 aprilie 1816 c ătre Bahmetiev, atr ăgea atenție
că pentru Basarabia este necesar ă o cârmuire special ă în conformitate cu legile ei b ăștinașe, cu moravurile și
obiceiurile ei, indicând c ă membrii comisiei de elaborare a legii speciale pentru Basarabia urmeaz ă să se
călăuzească de așezămintele ocârmuirii Finlandei, Poloniei și Georgiei [32]. Astfel, a fost adoptată o nouă
lege cu denumirea „A șezământul obrazovania oblastei Basarabiei” („A șezământul constituirii regiunii Basarabia”)
care a fost promulgat ă la 29 aprilie 1818 de însuș i Alexandru I în cadrul vizitei sale la Chi șinău.
Conform acestui A șezământ, pro vincia și-a păstrat drepturile sale în domeniul colect ării impozitelor și
taxelor locale. Sumele statului per cepute din provincie aveau o destina ție dublă:
1) unele erau destinate pentru provincie;
2) altele erau atribuite la veniturile generale ale statului.
Divizarea se f ăcea în felul u rmător. După acoperirea tuturor cheltuielilor de stinate provinciei în conformitate
cu bugetul, din suma r ămasă 9/10 mergea în folosul veniturilor generale ale statului, iar 1/10 era destinat ă
necesităț ilor locale [33]. Felul dup ă cum au fost repartizate veniturile Basarabiei este înc ă un argument, care
ne permite s ă concluzion ăm că în 1818 jugul otoman a fost înlocuit cu cel rusesc, dar care era cu mult mai
împovă rător pentru popula ția băștinașă, deoarece presta țiile plătite față de ruși erau cu mult mai mari, com-
parativ cu obliga țiile prestate turcilor. În prima jum ătate a sec. al XVIII-lea, când gradul de dependen ță
economic ă a Moldovei față de Poartă s-a intensificat, în Imperiul Otoman se duceau 62,4% din toate d ările
de stat strânse în țară [34].
Nici introducerea organelor de zemstv ă în Basarabia nu a îmbun ătățit situația financiar ă în acest teritoriu.
Înființarea acestor organe (de zemstv ă) în Basarabia a avut loc mai târziu decât în alte gubernii ale Imperiului
Rus. Aceasta se explica prin nehotă rârea ministrului de interne vis-à-vis de chestiunea înfiin țării zemstvelor
în Basarabia, care ar fi însemnat o atragere mai larg ă a băștinașilor la administrare [35].
Prin introducerea acestor organe se demonstreaz ă încă odată care a fost tendin ța reală a Imperiului cu
privire la acest teritoriu.
După cu m relateaz ă P.Gh. Gore în lucrarea „Autoadministrarea și zemstvoul”, printre membrii adun ării
zemstvoului gubernial erau o mul țime de solda ți analfabe ți din alte gubernii str ăine, care cuno șteau Basarabia
tot atât de bine cum o cunosc locuitorii insulelor Fidji [36].
Dar, după c um relateaz ă în continuare autorul, zemstvoul și-a făcut datoria în Basarabia cum a ș tiut să și-o
facă și cum a putut.
De n-ar fi existat zemstvoul , noi n-am fi avut unde s ă ridicăm chestia despre necesitatea introducerii în
școlile noastre a limbii materne, s ă aducem aminte guvernului despre particularit ățile noastre, c ă avem un
trecut al nostru propriu și că poporul nostru este și el un popor deosebit [37].
În cele din urm ă dorim să menționăm că nu în zadar am ținut să relatăm despre evolu ția finanțelor publice
până la momentul când a avut loc Unirea Principatelor, deoarece după această dată semnificativ ă și pentru
Moldova, dup ă cum atest ă mai mul ți autori, începe o nou ă perioadă în istoria țării, și anume: formarea
statului na țional român și a sistemului de drept modern, care deja include un șir de modific ări esențiale, noi
acte normative ce au tangen ță și cu finan țele publice, ș i care pot face un obiect de studiu separat.

Bibliografie:
1. Șaguna D.D. Drept financiar și fiscal. – Bucure ști, 2000, p.13.
2. Cernea E., Molcu ț E. Istoria statului și dreptului românesc. – Bucure ști: Șansa SRL, 1998, p.19.
3. Ceterchi I. Istoria dreptului românesc. Vol.I. – Bucure ști, 1980, p.90.
4. Grigoraș N. Imunit ățile și privilegiile fiscale în Moldova // Revista istoric ă. – 1974. – Nr.1. – P.55.
5. Cernea E.,Molcu ț E. Op.cit., p.79.
75

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

766. Ceterchi I. Op.cit., p.327.
7. Ibidem, p.328.
8. Ibidem , p.330.
9. Ibi
dem, p.335.
10
. Filitti I.C. Despre Reforma fiscal ă a lu i Constantin Vod ă Mavrocordat: Extras din Analele Economice și Statistice. –
1928. – Nr.5-6. – P.4.
11. Ibidem , p.14.
12
. Filitti I.C. Considera ții gene rale despre „Vechea organizare fiscal ă a principatelor române pân ă la Regulamentul
Organic”: Extras di n Analele Economice și Statistice. – 1935. – Nr.1. – P.44.
13
. Ibidem, p.45.
14
. Ibidem, p.47.
15
. Ibidem, p.48.
16
. Ibidem, p.49.
17
. Ibidem, p.50.
18
. Ibidem, p.51.
19
. Chibăn escu Gh. O pagin ă din istoria finan țelor Moldovei. Sama Vistieriei Moldovei din 1763. – Iași: Lumina
Moldovei, 1925, p.1.
20. Ibidem, p.1-2.
21
. Dobrovici Gh.M. Istoricul dezvolt ăr ii economice și financiare a României și împrumuturile contractele 1823-1933. –
București, 1935, p.9.
22. Aramă E. Istoria dreptului românesc. – Сhișinău, 2003, p.90.
23. Ibidem.
24. Ibidem.
25. Moraru A. Istoria românilor / Basarabia și Tran snistria, 1812. – Chi șinău, 1995, p.10-13.
26. Varta I. Noi date inedite despre statutul Basarabiei de sub domina ția țaristă, p.99 .
27. Ibidem.
28. Анцупов И., Жуков В. Реформы в управлении Бессарабии с 1812 по 1828, с.145.
29. Mihail P., Mihail Z. Acte în limba român ă tipărite în Basarabia. – Bucure ști,1993, p.27.
30. Анцупов И. Аграрные отношения на юге Бессарабии с 1812-1870, с.16.
31. Agachi A. Situa ția financiar ă a Moldovei și Munteniei sub ocupa ția rusă (1806-1812) // Destin românesc. – 1995. –
Nr.4. – P.17.
32. Adauge A. Istoria și faptele // Nistru. – 1989. – Nr.4. – P.112.
33. ПСЗ , Т.XXXII, с.274.
34. Ciobanu Șt. Cultura româneasc ă în Basarabia sub st ăpânirea rus ă, p.18.
35. Sovetov P. Cât a costat Țara Moldovei domina ția străină // Revistă de istorie a Moldovei. – 1990. – Nr.4. – P.26.
36. Aramă E. Op.cit., p.122.
37. Gore P.Gh. Administrarea și zemstvoul. – Chi șinău, 1920, p.4.
38. Ibidem, p.30.

Prezentat la 23.06.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

PROBLEMELE RĂ SPUNDERII CIVILE PENTRU ÎNTÂRZIERE
ÎN TRANSPORTUL AERIAN DE PASAGERI
Iurie MIHALACHE
Catedra Drept al Antreprenoriatului

Les retards dans le transport aérien sont très fréquents aujo urd’hui. Dans la législation nationale la responsabilité
civile pour les retards des aéronefs est mal stipulée. Confor mément à la Convention de Varsovie de 1929 pour l’unifica-
tion de certaines règles relatives au tran sport aérien, le tran sporteur est responsable du dommage résultant d’un retard
dans le transport aérien de passagers et de bagages. Cependant, le transporteur n’est pas responsable du dommage causé
par un retard, s’il prouve que, ses prépos és et mandataires ont pris toutes les mesures qui pouvaient s’imposer raisonnable-
ment pour éviter le dommage, ou s’il leur était impossible de les prendre.

Un aspect ce treze ște largi discu ții la etapa contemporan ă vizează întârzierile curselor aeriene. Exactitatea
și rapiditatea sunt principalele criterii dup ă care pasagerii se orienteaz ă la alegerea transportului aerian ca
mijloc de deplasare pentru ei. Spre exemplu, dac ă pasagerul s-a preg ătit la o conferin ță care se va desf ășura
dimineața, însă el ajunge, din cauza amân ării cursei, tocmai a doua zi la destina ție, cum ar putea fi evaluat ă
în acest caz dezonoarea sa?
În literatura de specialitate, problema întârz ierilor în transportul aerian de pasageri și bagaje a fost
cercetată de doctrinari europeni ca: A.Picovschi, J.Magdélenat, H.Drion, M.Milde etc., ruși – Н .Остроумов ,
В.Залесский, В.Молчанов etc., români – Gh.Stancu, O.Cap ățână, S.Stănilă etc. Deși analize în acest domeniu
au fost realizate, totu și se cer eforturi suplimentare în vederea în țelegerii ș i aplicării corecte a legisla ției inter-
naționale în cazurile practice care apar. Actu alitatea temei abordate reiese din faptul c ă, în ultimii ani, traficul
aerian cunoa ște o dublare a activit ății sale la fiecare 5 ani [1], iar litigiile axate pe întârzierile în transportarea
pasagerilor și a bagajelor devin tot mai frecvente. Actu almente, în Republ ica Moldova nu exist ă un cadru nor-
mativ adecvat în vederea tragerii la r ăspundere civil ă a cărăușului aerian pentru întârzierile cauzate pasagerilor
și bagajelor acestora, de aici și importan ța efectuării acestei investiga ții. Ca urmare, scopul propus în articol
este de a eviden ția problemele care există în legisla ția națională și de a înainta unele propuneri de lege ferenda.
Majoritatea companiilor aeriene indic ă asupra faptului c ă orele de decolare și de aterizare sunt aproximative
și nu sunt garantate: spre exemplu, în biletul emis de compania aeriană X, la pct.9 din condi țiile contractului
este prevăzut că „transportatorul se angajează să depună eforturi pentru a transporta pasagerul și bagajul
cu toată promptitudinea rezonabil ă cerută. Orele indicate în orarii sau în alt ă parte nu sunt garantate și nu
fac parte din acest contract. Transportatorul poate s ă-și substituie f ără preaviz al ți transportatori sau s ă
utilizeze alte avioane ș i poate să modifice sau s ă suprime, în caz de necesitate, escalele prev ăzute în bilet.
Orarele pot fi modificate fă ră preaviz”.
În lucrările sale de specialitate, autorul В.В.Залесский critică o asemenea pozi ție a transportatorului,
susținând că în așa mod condi țiile contractului ar fi inechitabile în raport cu pasagerul. Dânsul argumenteaz ă
că o clauză contractual ă tip este lipsită de efecte juridice dac ă prejudiciaz ă disproporț ionat, contrar principiilor
bunei-credin țe, cealaltă parte a contractului. Pasagerul ar deveni astfel pentru transportator „surs ă de venit
fără drepturi” [2,3]. O opinie diferită aparține profesorului Н.Остроумов , potrivit căreia companiile aeriene
sunt în drept s ă indice că orarele și traseele lor sunt aproximative și nu sunt garantate reie șind din postulatul
dreptului aerian c ă comandantul aeronavei este în drept singur s ă ia deciziile cu referire la zbor, decolare și
aterizare, în scopul protej ării vieții și sănătății persoanelor [4]. Practica judiciar ă internațională reiese din
faptul că transportatorul care nu a prev ăzut toate m ăsurile de precau ție în transportul pasagerilor poartă răs-
pundere pentru întârziere, indiferent de dispozi țiile inserate în biletul de c ălătorie [5].
În ceea ce ne prive ște, afirmăm că , având rolul de consumator, pasagerul se afl ă într-o anumit ă dependen ță
față de transportator, justificându- și calificativul de „parte slab ă a contractului”. Companiile aeriene, având
un mare num ăr de clienți, nu sunt în stare de a negocia clauzele contractuale cu fiecare pasager în parte, motiv
pentru care contractul de transport aerian de pasageri și bagaje este un contract de adeziune [6,7]. Pasagerul
este practic lipsit de libertatea de a alege, fiind nevoit de a accepta transportatorul și regulile impuse de acesta.
Prin urmare, ne raliem opiniei autorului В.В.Залесский și consider ăm că condițiile pe care companiile aeriene
le insereaz ă în biletele de c ălătorie sunt abuzive și urm ează a fi lipsite de efecte juridice. Ca temei aducem
77

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

prevederile art.4 alin.(2) din Legea privind protec ția consumatorilor: „ Orice clauz ă din contractul încheiat
între agentul economic și consumator ce limiteaz ă răspunderea agentului economic sau îl exonereaz ă de
această răspundere, cu excep ția cazurilor prev ăzute de legisla ție, este abuziv ă și se consideră nulă” [8].
Dispoziț ii similare le g ăsim la art.716 din Codul civil.
O prevedere reu șită sub acest aspect este stipulat ă și la art.992 alin.(3) din Codul civil, și anume: „ Pasagerul
poate rezilia contractul și atunci când este previzibil c ă vor avea loc întârzieri în compara ție cu timpul și
durata convenit ă. În aceste cazuri, nu se naș te obligaț ia de desp ăgubire ”. Asemenea prevedere legal ă în
transportul de persoa ne este binevenit ă și are ca scop o mai bun ă protecție a drepturilor pasagerilor în situa ția
întârzierilor care devin cunoscute din timp.
Un aspect care necesită reglementare în legisla ția națională se referă la achitarea amenzii pentru fiecare
oră de întârziere a transportatorului aerian. Po trivit art.27 alin.(2) al Legii privind protec ția consumatorilor,
în cazul înc ălcării termenelor stabilite de începere și finalizare a prest ării se
rviciului, prestatorul achit ă
consumatorului pentru fiecare or ă depășită o penalitate în m ărime de 10% din pre țul serviciului. Reclamațiile
consumatorului nu vor fi satisf ăcute doar dac ă pasagerul va face dovada c ă întârzierea s-a produs din motive
de forță majoră. Pentru mai mult ă claritate, concretiz ăm că prin prețul serviciului se are în vedere pre țul
biletului [8]. Analizând prevederile Legii privind protec ția consumatorilor în contextul aplic ării acestora la
răspunderea din transportul aerian de pasageri, am dedus c ă acestea sunt prea generale, cu aplicare nediferen țiată,
fiind în acela și timp prea exigente în rapo rt cu transportatorul, a șa cum este, spre exemplu, regula de la art.27
alin.(2), în temeiul c ăreia transportatorul ar fi obligat la plata unei penalit ăți în mărime de 10% din pre țul
biletului pentru fiecare or ă depășită. Mai reușite sub acest aspect sunt reglement ările din Codul transportului
feroviar [9] ș i cele din Proiectul Codului transportului nav al intern al Republicii Moldova [10]. Astfel,
pentru plecarea sau sosirea trenului cu întârziere, calea ferată plătește călătorului o am endă în mărime de 3%
din costul c ălătoriei pentru fiecare or ă de întârziere, dar care nu va dep ăși costul biletului (art.150 alin.(1) din
Codul transportului feroviar ). O reglementare similar ă găsim și în art.115 alin.(2) din Proiectul Codului
transportului naval intern al Republicii Moldova . În ambele cazuri, transportatorul va putea fi eliberat de
plată dacă va face dovada c ă întârzierea a avut loc ca urmare a unui caz de forță majoră , a înlăturării unor
defecțiuni ale mijloacelor de transport sau a altor împrejur ări independente de transportator. În Codul aerian al
Federației Ruse, spre exemplu, pentru întârzierea în transportul de pasageri, transportatorul achit ă o amend ă
în cuantum de 25% din m ărimea salariului minim stabilit pe țară pentru fiecare or ă de întîrziere. Prevederi
similare se con țin și în legisla ția aeriană a altor state.
Făcând o analiz ă a jurispruden ței naționale în litigiile ce țin de întârziere sau anulare a rutei, constat ăm că,
spre regret, companiile aeriene na ționale nu prev ăd răspunderea lor pentru întârziere în biletele de c ălători e
pe care le emit, iar legisla ția aeriană sub acest aspect în Republica Moldova lipse ște cu desăvârșire. Totodat ă,
am estimat c ă, în majoritate, cererile reclaman ților sunt axate asupra compens ării unui prejudiciu material și
moral sporit, f ără a fi solicitate îns ă despă gubiri pentru ora concret ă de întârziere, după modelul jurispruden ței
internaționale.
O altă problemă a legislaț iei naționale se refer ă la repararea prejudiciilor pe care le-au suferit pasagerii. În
acest context, remarc ăm că în toate statele prejudiciile care se compenseaz ă pasagerilor „victime” ale întârzie-
rilor curselor aeriene sunt de dou ă tipuri: prejudicii identice pentru to ți pasagerii , a căror reparare poate lua
forma unei asisten țe sau a unei lu ări în sarcin ă, standardizate și imediate (de exemplu, amend ă pentru fiecare
oră de întârziere, r ăcoritoare, masa, cazarea la hotel și apeluri telefonice), și prejudicii individuale , cu înț eles
de daună , care fac obiectul unei desp ăgubiri de la caz la caz și la care ne vom referi în cele ce urmeaz ă.
Potrivit art.988 alin.(2) CC
RM, răspunderea transportatorului pentru prejudiciile care rezult ă din întârziere
este exclus ă dacă altfel nu s-a convenit în mod expres sau dac ă transportatorul nu a ac ționat cu inten ție sau
din culpă gravă. Astfel, leguitorul instituie ca fiind regul ă nerăspunderea transportatorului pentru prejudicii,
ca excepție fiind r ăspunderea, și numai dac ă este prev ăzută în lege sau contract. Problema general ă care
apare în leg ătură cu acest alineat este c ă Codul civil exclude r ăspunderea transportatorului pentru prejudiciile
care rezult ă din întârziere, iar legislația aeriană a Republicii Moldova , Codul transportului feroviar, Codul
navigației maritime comerciale, Codul t
ransporturilor auto și Regulamentul transporturilor auto de c ălători
și bagaje lasă fără nici o reglementare acest aspect. Totodată, apare ș i întrebarea: care prejudicii le-a avut în
vedere legiuitorul ca fiind exluse? F ăcând o analiz ă a practicii judiciare na ționale pe litigiile ce țin de transportul
aerian, am ajuns la concluzia c ă, în majoritatea cazurilor, reclaman ții prin prejudiciu în țeleg compensarea
prejudiciului moral, pe care o cer prin sume fa buloase, pentru diferite inconveniente în legă tură cu zborul,
dar și a unor cheltuieli materiale cum sunt restituirea costurilor de cazare, hran ă, deplasare etc. Astfel, într-un
78

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

caz de întârziere a rutei cu 20 de ore, instan ța a dispus, la cererea reclamantului, achitarea unui prejudiciu
moral în m ărime de 17920 lei și a celui material în m ărime de 141 dolari în valut ă națională [11] . Într-o situa ție
de anulare a
rutei instan ța a dispus achitarea în favoarea pasageru lui a prejudicului material, refuzând s ă
dispună și compensarea suferin țelor morale avute de pasager [12]. Într-o altă speță, în refuzul de a com pensa
prejudiciul moral pentru pierderea bagajelor, Curtea de Apel î și motiveaz ă decizia prin faptul că prejudiciul
moral cauzat prin lezarea drepturilor patrimoniale se pl ătește numai în cazurile prev ăzute de lege, iar compen-
sarea prejudiciului moral pentru situa țiile de pierdere a bagajului în timpul c ălătoriei cu aeronava nu este
prevăzută de legisla ție. Curtea Suprem ă de Justiț ie, luând o hot ărâre diferit ă, motiveaz ă că temeiurile com-
pensării prejudiciului moral pentru situa țiile de pierdere a bagajului în timpul c ălătoriei aeriene reies din
Legea privind protec ția consumatorilor [13], adic ă pasagerul fiind consumator urmează a i se compensa suma
prejudiciului moral. Într-o alt ă speță, pentru pierderea bunurilor din bagaj ș i incoveniente create de întârziere,
instanța a dispus achitarea în beneficiul pasagerului, pe lâng ă cheltuielile materiale și de asisten ță juridică, a
prejudiciului moral în sum ă de 3000 de lei [14].
Ținând cont de aceste constat ări, în vederea instituirii sarcinii proba țiunii cauzelor întârzierii anume pe
seama transportatorului și nu a pasagerului, cum este prev ăzut în redac ția actuală a Codului civil al Republicii
Moldova, propunem reformularea art.9 88, prin ex cluderea alineatului (2) și extinderea alineatului (3) la urm ă-
torul conținut: „ Cărăușul este răspunzător pentru întârzierile în transportul de pasageri. M ărimea desp ăgubirii
este stabilită prin legi speciale și nu poate fi exclus ă sau limitat ă prin contract”.
Totodată, atenționăm că actuala prevedere din Codul civil nu este în corespundere cu dispozi țiile Conven-
ției de la Var șovia din 1929 [15] și ale Conven ției de la Montreal din 1999 (Republica Moldova nu este parte
la această Convenție) [16], acte normative speciale în planul r ăspunderii civile a transportatorului aerian.
Potrivit art.19 din ambele conven ții, „transportatorul e ră spunzător de dauna adus ă în urma unei întârzieri
în transportul aerian al c ălătorilor, al bagajelor sau al m ărfurilor ” și, în continuare, „ transportatorul nu e
răspunzător dacă dovedește că …”. Mai subliniem c ă prevederea Codului civil este în contradic ție cu Regu-
lamentul CE nr.2027 din 1997 [17] și Regulamentul CE nr.261 din 2004 [18].
În această ordine de idei, este cazul s ă menționăm și contradic țiile apărute în plan interna țional: faptul c ă
Curtea de Justi ție a Comunit ății Europene a fost sesizată de International Air Transport Association (IATA)
cu problema de drept ce se refer ă la compatibilitatea prevederilor Regul amentul CE nr.261 din 2004 cu cele
ale Conven ției de la Montreal din 1999 cu privire la r ăspunderea transportatorilor aerieni în caz de refuz de
îmbarcare și de anulare sau întârziere important ă a zborurilor. Curtea de Justi ție a considerat c ă Convenția de
la Montreal și Regulamentul CE nr.261 din 2004 nu con țin dispozi ții contradictorii, ci complementare, întrucât
Convenția de la Montreal armonizeaz ă anumite reguli care guvernează transportul aerian interna țional, dar
această armonizare nu prive ște totuși toate aspectele susceptibile s ă existe în caz de întârziere. Ca urmare,
Regulamentul CE nr.261 din 2004 adaug ă anumite exigen țe minimale în privinț a serviciilor pe care transpor-
tatorii le datoreaz ă pasagerilor pe durata întârzierii [19]. Astfel, potrivit Regulamentului, în caz de întârzieri
pasagerilor trebuie s ă li se ofere asisten ță (hrană, băutură, facilități de comunicare și o cameră de hotel pentru
a petrece noaptea, dac ă este cazul), chiar dac ă înt ârzierea (sau anularea) este cauzat ă de împrejur ări extraordi-
nare sau de un caz de for ță majoră. Pe lângă aceste sarcini, operatorul de transport aerian mai are obliga ția de
a-i informa pe pasageri despre drepturile lor în baza acestui Regulament.
În fine , în situația în care în Republica Moldova nu exist ă o legisla ție special ă în domeniul r ăspunderii
civile a transportatorilor aerieni, r ăspunderea acestora pentru întârziere în spa țiul național rămâne fără acoperire
legală . Deși în Codul civil și în Legea privind protec ția consumatorilor reglement ări generale exist ă, acestea nu
sunt ajustate spre a fi aplicate întârzierilor în transportul aerian de pasageri. În concluzie, având ca exemplu
și urmând modelul Conven ției de la Montreal din 1999, luând în considera ție reglementarea întârzierilor din
legislația Uniunii Europene, dar și a statelor ex-sovetice, propunem emiterea prin hot ărâre de Guvern a unor
reguli naționale, și anume: „ Regulamentul privind mă surile de r ăspundere antrenate că răușului aerian pentru
refuzul de îmbarcare, anularea sau întârzierea zborului în transportul de pasageri, bagaje și mărfuri”.
În scopul protej ării intereselor pasagerilor, în textul Regulamentului Guvernul va trebui s ă stabileasc ă
l
imitele răspunderii transportatorului aerian pentru fiecare or ă de întârziere, dup ă modelul legisla ției maritime,
navale și feroviare na ționale. Totodat ă, în vederea ajust ării legisla ției naționale la cea comunitar ă, mai este
necesar de a fi reglementate condi țiile și modul de acordare a unei asisten țe gratuite pasagerilor, în situa ția
întârzierilor importante sau anul ării rutelor aeriene, sub form ă de hrană, băutură, linii telefonice de comu-
nicare, camer ă la hotel pe timp de noapte etc., iar companiilor aeriene s ă le revină obligația de a-i informa pe
pasageri despre drepturile lor în baza acestui Regulament.
79

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

80Referințe:
1. A se vedea Raportul de activitate al Administra ției de Stat a Avia ției Civile din Republica Moldova pe anii 2005-
2007 pe site-ul oficial http://www.asac.md /.
2. Залесский В.В. О защите пр
ав пассажира в отношениях с транспортной организацией – перевозчиком //
Право и экономика . – 2000. – №9.
3. Залесский В.В. Транспортные договоры : Учебно -практическое пособие . – Mосква , 2001, с .69.
4. Остроумов Н. Ответственность за просрочку исполнения обязательства по перевозке на воздушном тpанспорте
// Хозяйство и право . – 2005. – №12. – С.81.
5. The Liability Reporter. International Air Transport Association (I.A.T.A.). – Vo l.4. – 2001. – P.38.
6. Мо лчанов В.В. Договор воздушной перевозки пассажиров и багажа // Законодательство . – 2006. – №7. – С .45; În
Codul civil al Republicii Moldova asemenea prevederi tip s unt numite clauze contractuale standard (art.712-720).
7. Бордунов В.Д., Елисеев Б.П. Электронный билет – новая форма заключения договора международной воз-
душной перевозки . – Москва : Консультант Плюс , 2006, c.9.
8. Legea Republicii Moldova privind protec ția consumatorilor, nr.105-XV din 13 .03.2003 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. – 2003. – Nr.126-131.
9. Codul transportului feroviar al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr.309-XV din
17.07.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.226-228.
10. Proiectul poate fi consultat pe site-ul oficial al Ministerului Transporturilor și Gospod ăriei Drumurilor al Republicii
Moldova – http://www.mtgd.gov.md/
11. Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ l ărgit al Cur ții Supreme de Justiț ie nr.2ra-104/08 din
27 februarie 2008 // Buletinul Cur ții Suprem e de Justi ție a Republicii Moldova. – 2008. – Nr.8. – P.15-17.
12. Reclamantul a procurat de la pârât bilet de c ălătorie aerian ă tur-retur, returul fiind contra mandat. Pe parcursul acestei
perioade de timp pârâtul a suportat cheltuie li de cazare, deplasare, alimentare în sum ă de 208 euro – fapt confirmat
prin probele anexate la dosar. Reie șind din circumstan țele stabilite pe parcursul examin ării cauzei, instan ța constată
faptul onor ării necorespunz ătoare a obliga țiilor de către compania aerian ă (Judecătoria Buiucani, Dos. nr.2e-3147/06).
13. În speță, la 03.06.2005, în baza biletului Bolognia-Timi șoara-Chi șinău, pasagerul a predat bagajul cu greutatea de
20 kg, fapt confirmat de biletul de bagaje. La destina ție bagajul nu i-a fost restituit. Reclamantul a refuzat s ă accepte
suma de 400 dolari oferit ă de companie, înaintând ac țiune civil ă în vederea compens ării și a prejudiciului moral,
solicitând 20 000 lei. Instan ța de fond a dispus achitarea în benefici ul reclamantului a prejudiciul material și a preju-
diciul moral de 10 000 dolari. La apelul înaintat de compania aerian ă, instanța a casat hot ărârea primei instanț e în partea
care prive ște prejudiciul moral. Pasagerul a declarat recurs solicitând men ținerea hot ărârii primei instan țe. Colegiul
lărgit civil și de contencios administrativ al Cur ți i Supreme de Justiț ie casează hotărârea Curț ii de Apel și men ține
hotărârea instan ței de fond, adică achitarea în beneficiul pasagerului a 400 dolari prejudiciu material și a 10 000 dolari
prejudiciu moral, precum și a cheltuielilor de judecat ă (Сurtea Suprem ă de Justiție, Colegiul civil și de contencios
administrativ, Dos.2ra-944/06).
14. Având bilet tur-retur Chi șinău-Budapesta-Zürich, pe aeroportul din Budapesta, din vina transportatorului, pasagerul
s-a reținut 8 ore în loc de 50 de minute, cum era stabilit în bilet. Ajuns la Chi șinău, bagajul lipsea, parvenind îns ă
după 3 zile. Pasagerul a constatat lipsuri în bagaj, fapt despre care a în științat în scris administra ția companiei
(Judecătoria Botanica, Dos.2-1749/05).
15. Convenția cu privire la unificarea unor reguli re feritoare la transportul aerian interna țional, adoptat ă la Varșovia la
12.10.1929, în vigoare pentru Republica Moldova din 19.06.1997 // Tratate interna ționale la care Republica Moldova
este parte (1990-1998). Edi ție oficială. – Chișinău, 1999, vol.10, p.214 -226.
16. Convenția pentru unificarea unor reguli refe ritoare la transportul aerian interna țional, ad optat ă la Montreal la
28.05.1999 // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L194. – 2001. – P.39-49.
17. Regulamentul privind r ăspunderea operatorilor de transport aerian în caz de acci dente, adoptat de Parlamentul
European cu nr.2027 la 09.10.1997 // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L285. – 1997. – P.1-3.
18. Regulamentul de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asisten ță a pasagerilor în eventualitatea
refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, adoptat de Parlamentul European cu nr.261
la 11.02.2004 // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L046. – 2004. – P.1-8.
19. Stancu Gh. Transporturi aeriene. Refuzu l de îmbarcare, anularea sau întârzierea zborului. Cadrul juridic interna țional și
comunitar referitor la daune-interese și asistență acordată pasagerilor. Conven ția de la Montreal și Regulamentele
CE nr.2027/97 și nr.261/2004. Compatibilitatea dintre Conven ția de la Montreal și Regulamentul CE nr.261/2004 //
Dreptul. – 2007. – Nr.8. – P.260-285.

Prezentat la 25.03.2008

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

CONSIDERAȚ II PRIVIND DREPTUL INTERNA ȚIONAL INVESTI ȚIONAL
Victoria ARHILIUC
Catedra Drept Internaț ional și Drept al Rela țiilor Economice Externe

Many countries attract foreign investment in the economy . The rules of law governing the movement of capital
formed international investment law. One of the very import ant questions in the field of investment law concerned the
expropriation of foreign property. The rules on expropriation of foreign investment are comprised in the so colled the
minimum international standard: first-expropriation must be for a public purpose; second- even when expropriation is
for a public purpose, it must be accompanie d by payment of compensation for the fu ll value of the property – or, as it is
often expressed, “prompt, adequate and effective compensa tion”. These rules known as customary law are included in
the content of treaties for the protection of investments.

În dreptul contemporan se contureaz ă formarea unor reguli referitoare la mi șcările de capital, cu alte
cuvinte – a unui drept interna țional investi țional.
Totalitatea normelor, care reglementeaz ă relațiile economice interstatale privind investi țiile, formeaz ă
dreptul interna ționale investi țional.
Obiectul de reglementare în acest caz sunt investi țiile de orice tip și în oricare form ă (directe, de portofoliu,
capital creditar)*, climatul investi țional, regimul întreprinderilor cu capital str ăin, hârtiile de valoare, dreptul
de proprietate asupra lor ș.a.
În Carta drepturilor și îndatoririlor economice ale statelor [1] se con ține precizarea că fiecare stat are dreptul,
decurgând din suveranitatea sa permanent ă asupra resurselor naturale și activităților economice, de a reglementa
investițiile străine și de a exercita autoritatea asupra acestor investi ții, în limitele jurisdic ției sale na ționale, în
concordan ță cu legile și reglement ările sale și în conformitate cu obiectivele și prioritățile sale na ționale.
Astfel, statul are dreptul exclusiv s ă autorizeze ș i să reglementeze investi țiile străine, iar atunci când inte-
resele lui necesită , statul poate încuraja investi țiile străine recurgând la legisla ția sa intern ă sau la conven ții
bilaterale, care s ă stabileasc ă un cadru juridic general al acestora.
Relațiile investi ționale interstatale se reglementeaz ă, de cele mai dese ori, de tratatele bilaterale, care pot
avea denumiri diferite: tratate, convenț ii sau acorduri pentru promovarea, protec ția și garantarea reciproc ă a
investițiilor ș .a.
Între țările lu mii au fost încheiate peste 1330 de astfel de acorduri, fapt care denot ă o largă răspândire a
lor [2]. În 1992 BIRD ș i FMI au editat o culegere care con ține principalele prevederi ale tratatelor investi ționale.
De regulă, conținutul lor cuprinde a șa întrebări ca: stabilirea regimului juridic al investi țiilor străine (de cele
mai dese ori se acord ă regimul na țional); sistemul de protec ție, securitate și garanții pentru investiț iile străine;
ordinea rezolv ării disputelor între investitorul str ăin și statul contractant.
În prezent nu exist ă un sistem universal centralizat care ar stabili ordinea efectu ării investi țiilor străine.
Există însă tendinț e spre crearea unui mecanism multilateral de reguli privind investi țiile străine, în special a
unificării regimurilor investi ționale, a universaliz ării regulilor de acceptare și protecție a investi țiilor străine.**
Tendința creării unui mecanism multilateral privind investi țiile își găsește reflectare în crearea diferitelor
„coduri de conduit ă” și a altor acte similare. A șa, de exemplu, este cunoscut Codul liberaliz ării mișcării

* Tratatul de la Roma di n 1957 despre crearea Comunit ății Economice Europene a proclamat libera circula ție a capitalurilor ca baz ă
fundamental ă a cooperării economice. Ulterior, în cadrul comunit ății, au fost adoptate multiple acte care serveau juridic libera circula ție a
capitalurilor între țările membre CEE, precum și cu țările în curs de dezvoltare; investi țiile directe – sunt investi țiile în obiecte
economice, care îi dau investorului dreptul s ă participe la efectuarea controlului efectiv și administrarea întreprinderii; investi țiile de
portofoliu – varietate a investi țiilor financiare, care se manifest ă prin introducerea banilor în pachetul (portofoliu) de diferite hârtii de
valoare în scopul cre șterii venitului și diminuării riscului economic, cu orie ntarea de a avea dividende și profit; capital creditar – sunt
investiții în form ă de credite interna ționale private și de stat, care se folosesc de c ătre statele primitoare pentru acoperirea deficitului
bugetar, crearea infrastructurii de produc ție, dezvoltarea leg ăturilor economice externe.
** În 1965 a fost încheiat ă Convenția de la Washington (a intrat în vigoare în 1966) privind ordinea rezolv ării diferendelor investi ționale
între state și persoanele str ăine. Ea prevede stabilirea de facilit ăți pentru rezolvarea disputelor între investitori și state, prin conciliere
și arbitraj. În corespundere cu aceast ă Convenție, sub egida BIRD a fost creat Centrul Internaț ional pentru Reglementarea Diferendelor
privind Investi țiile (CIRDI).
81

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

capitalurilor adoptat în cadrul Organiza ției pentru Cooperare și Dezvoltare Economică . Acest Cod este obli-
gatoriu pentru statele membre ale organiza ției și constă din trei p ărți: obligația statelor p ărți de a nu introduce
noi restric ții referitoare la circula ția capitalurilor; ordinea notific ării în cazurile aplic ării măsurilor restrictive
(din considerente de securitate); lista opera țiunilor investi ționale care urmeaz ă a fi liberalizate. În 1992 BIRD
a adoptat „Principiile directoare privind regimul investi țiilor străine”. În cadrul Organiza ției colabor ării
economice din Asia și Pacific în 1994 a fost adoptat „Codul benevol” al investi țiilor stră ine directe, în care
sunt formulate urm ătoarele principii investi ționale:
 atitudine nediscriminatorie fa ță de țările donatoare;
 minimalizarea restric țiilor;
 neadmiterea exproprierii f ără compensare;
 asigurarea înregistră rii și convertirii;
 înlăturarea barierelor la transferul capitalului;
 excluderea dublei impuneri;
 respectarea de c ătre investitor a normelor și regulilor de aflare pe teritoriul țării;
 asigurarea intră rii-ieșirii personalului str ăin;
 rezolvarea diferendelor pe calea negocierilor sau prin arbitraj.
În cadrul CSI în 1993 a fost încheiat Acordul mu ltilateral privind colaborarea în domeniul activit ății
investiționale. Regimul prev ăzut în Acord nu se r ăspîndește asupra statelor ter țe. Părțile îș i acordă reciproc
regimul na țional în toată activitatea investi țională, se obligă să colaboreze în elaborarea și realizarea politicii
investiționale concordate. Una dintre direc țiile de colaborare este aproprierea legisla ției referitoare la activi-
tatea investiț ională. Este prev ăzut un nivel înalt de protec ție a investiț iilor și nu numai de na ționalizare.
Investitorii au dreptul la desp ăgubiri, inclusiv a venitului ratat, pricinuit în rezultatul ac țiunilor ilegale ale
organelor de stat și ale persoanelor cu func ție de răspundere. Suplimentar a fost adoptată Convenția privind
drepturile investitorilor din 25 martie 1997, care garanteaz ă drepturile lor.
Agenția Multilateral ă pentru Garantarea Investi țiilor (AMGI). În octombrie 1985 a fost încheiat ă
Convenția de la Seul, în baza c ăreia s-a creat Agen ția Multilateral ă pentru Garantarea Investi țiilor (AMGI).
Principalul scop al Agen ți ei este de a oferi un mecanism multilateral de asigurare a investi țiilor, complementar
schemelor na ționale, regionale și private de asigurare a investi țiilor, fiind astfel atenuate temerile privind
riscurile necomerciale (interzicerea transferului valutei, na ționalizarea și alte forme de expropriere, r ăzboi,
revoluție, dezordine social ă pe teritoriul statului).
Agenția are capacitate juridic ă internațională. Din punct de vedere organizatoric, Agen ția este în leg ătură
cu BIRD. Membri ai Agen ției sunt peste 120 de state, numai statele membre ale BIRD. Administrarea
Agenției este efectuat ă de Consiliul Guvernatorilor (câte un guvernator și un locțiitor al guvernatorului de la
fiecare stat), Consiliul Administrativ din 12 membri, numi ți de Consiliul Guvernatorilor ș i Președinte, numit
de Consiliul Administrativ pe un termen nedeterminat.
Capitalul social al Agen ției se repartizeaz ă între statele membre grupate în dou ă categorii: statele dezvol-
tate (60% de capital în sum ă) și țările în curs de dezvoltare (40% de capital în sum ă). Se garanteaz ă investițiile
directe ale persoanelor fizice ș i juridice ale statelor din prima categorie pe teritoriul statelor din categoria a
doua. Între Agen ție și statele membre de ținătoare de investiț ii se încheie acorduri de protecț ie și garantare a
investițiilor.
Garanțiile se oferă investitorilor priva ți; din aceste considerente Agen ția încheie cu investitorul privat
contractul corespunz ător. În cazul apari ției riscului de asigurare, Agen ția plătește suma respectiv ă și, ulterior,
pretențiile investitorului privat fa ță de statul de ținător de investi ții trec la Agen ție. Neînț elegerea sau disputa
între investitorul stră in și statul de ținător de investi ții se transform ă în diferend interna țional. Merit ă atenție
faptul că părți ale diferendului nu sunt două state, dar un stat și o organiza ție interna țională – Agenția
Multilateral ă pentru Garantarea Investi țiilor.
Conform Conven ției de la Seul, AMGI are și un rol privind normele de fond asupra tratamentului investi-
țiilor. În baza articolului 12 (d) al Conven ției, Agen ția trebuie, atunci când garantează o investi ție, să se
declare satisf ăcută în ceea ce priveș te „condi țiile investi țiilor în țara-gazdă, inclusiv disponibilitatea unui
tratament corect și echitabil, precum și protecția juridică a investiț iilor”.
Naționalizarea investi țiilor străine. Dreptul interna țional contemporan recunoa ște dreptul statului de a
naționaliza proprietatea str ăină. Acest drept se bazeaz ă pe exercitarea unui atribut al suveranit ății statului –
82

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

asupra resurselor naturale. În art.2 din Carta drepturilor și îndatoririlor economice ale statelor, consacrate
suveranităț ii permanente asupra resurselor naturale, s-a precizat că fiecare stat are dreptul de a na ționaliza,
expropria sau transfera proprietatea bunurilor str ăine, în care caz trebuie plă tită despăgubirea
corespunz ătoare de c ătre statul care ia asemenea m ăsuri, ținând seama de legile și de reglement ările sale și de
toate împrejură rile pe care statul le consider ă pertinente. În cazul în care problema desp ăgubirilor d ă naștere
unui diferend, el va fi re glementat conform legisla ției interne a statului na ționalizator, dac ă nu s-a căzut de
acord, în mod liber și reciproc, de c ătre toate statele interesate de a c ăuta alte mijloace pa șnice pe baza egalit ății
suverane și în concordanță cu principiul liberei alegeri a mijloacelor de solu ționare.
Cu toate acestea, na ționalizarea nu exclude posibilitatea apari ției unui diferend între statul na ționalizator
și statul care ofer ă protecție diplomatic ă persoanei fizice sau juridice investit or privind, de exemplu, cuantumul
despăgubirilor.
În așa cazuri, statele p ărți la diferend pot s ă recurgă pe plan interna țional la mijloace pa șnice de reglementare
a diferendelor.
În cazul na ționalizării urmeaz ă să fie luate în considera ție cerințe speciale: na ționalizarea nu poate fi
arbitrară, ea poate avea loc în situa ții excepționale, întemeiate pe motive de utilitate public ă, în baza legii, cu
respectarea principiului nediscrimin ării; naționalizarea trebuie s ă fie însoțită de plata unei compensa ții rapide,
efective și adecvate.
Spre exemplu, în art.5 al Acordului între Republica Moldova și Republica Slovac ă privind promovarea și
protejarea reciproc ă a investițiilor, încheiat la 7 aprilie 2008, sunt prev ăzute următoarele: „Investi țiile investi-
torilor unei P ărți Contractante nu vor fi na ționalizate, expropriate sau supuse oric ăror altor m ăsuri cu efect
echivalent na ționalizării sau exproprierii și care are drept rezultat un transfer formal de drept sau confiscarea
directă (denumit ă în continuare „expropriere”) pe teritoriul celeilalte P ărți Contractante, cu excep ția cazurilor
când exproprierea se efectueaz ă în scop public și însoțită de o compensare pro mptă, adecvată și efectivă . Ex-
proprierea urmeaz ă să fie efectuat ă în bază non-discriminatorie, în conformitate și în baza unor prevederi legale.
Asemenea compensare va totaliza valoarea de pia ță a investi țiilor expropriate la data imediat anterioar ă
exproprierii sau înainte de momentul când exproprierea a fost anun țată sau făcută public cunoscut ă, în depen-
dență de ceea ce se va întâmpla mai cu rând, va include dobânda comercial ă utilizată din momentul exproprierii
până la data pl ății și va fi realizat ă efectiv. Compensarea va fi efectuat ă într-o valut ă liber convertibil ă sau în
altă valută, conform în țelegerii dintre investitor și Partea Contractant ă care achit ă compensarea respectiv ă” [3].
Republica Moldova a încheiat 40 de aco rduri bilaterale privind promovarea și protecția investiț iilor străine
cu Turcia, Polonia, Germania, SUA, China, Uzbekist an, Ucraina, România, Olanda, Luxemburg, Belgia,
Finlanda, Iran, Ungaria, Rusia, Grecia ș.a.
Aceste acorduri stabilesc principiile ju ridice fundamentale, destinate consolid ării relațiilor comerciale între
Republica Moldova și țăr ile părți la extinderea dezvolt ării și colaborării comerciale și economice, la încurajarea
și crearea condiț iilor favorabile pentru investi țiile persoanelor fizice și juridice ale unei ță ri pe teritoriul altei.
În conformitate cu prevederile acestor acorduri, p ărțile contractante și-au asumat obliga ția să asigure
administrarea, men ținerea, utilizarea, de ținerea sau reparti ția pe teritoriul lor a investiț iilor altei p ărți contrac-
tante, să se abțină de la toate m ăsurile discriminatorii sau nefondate. P ărțile contractante vor acorda investi țiilor
altei părți regimul na țional sau al na țiunii celei mai favorizate. Pă rțile contractante asigur ă investitorilor
transferul, dup ă îndeplinirea obliga țiunilor lor fiscale, fă ră nici o restric ție, a investiț iilor (a dividendelor, a
profitului, a sumelor ob ținute în rezultatul vinderii sau lichid ării investițiilor ș.a.). Transferurile vor fi efectuate
fără nici o restric ție, într-o valut ă convertibil ă, la prețul aplicat pe
piață la data efectu ării transferului. Aceste
prevederi vor fi aplicate, de asemenea, asupra investi țiilor efectuate înaintea datei intr ării în vigoare a acordurilor.
Referitor la investi țiile efectuate pân ă la data expir ării acordului, prevederile men ționate vor fi aplicate
pentru o perioad ă de 10 ani, începând cu data expir ării acordului.
În anul 1966 a fost fondat Centrul Interna țional pentru Reglement area Diferendelor privind Investi țiile.
Membri ai CIRDI sunt în jurul a 130 de state. Ob iectivul Centrului este promovarea fluxurilor sporite de
investiții internaționale, oferind facilit ăți pentru concilierea și atribuirea litigiilor dintre guverne ș i investitori
străini. De asemenea, acord ă consultații, efectueaz ă cercetări și face publica ții în domeniul legisla ției privind
investițiile străine.
La 28 iulie 1992 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hot ărârea nr.1107-XII cu privire la aderarea
Republicii Moldova la Fondul Monetar Interna țional, la Banca Interna țională pentru Reconstruc ție și Dezvoltare
83

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

84și la organiza țiile afiliate, care prevede în art.1 c ă Guvernul Republicii Moldova este împuternicit s ă consimtă,
în numele Republicii Moldova, aderarea la Fondul Monetar Interna țional, la Banca Interna țională pentru
Reconstruc ție și Dezvoltare, la Corporaț ia Financiar ă Internațională, la Asocia ția Interna țională pentru Dez-
voltare și la Agen ția Multilateral ă pentru Garantarea Investi țiilor, acceptând Statutele Fondului, B ăncii,
Corporației, Asocia ției și ale Consiliului Guvernatorilor Agen ției referitoare la calitatea de membru a
Republicii Moldova în aceste organiza ții [4].
Criza economic ă și financiar ă globală, care s-a declan șat în a doua jum ătate a anului 2008, poate avea
impactul s ău și asupra dreptului interna țional economic. Conform Planului de ac țiuni adoptat la Summit-ul
G-20 la noiembrie 2008 la Washington [5], institu țiile financiare interna ționale urmeaz ă să fie reformate,
astfel încât ele s ă reflecte realit ățile economice globale de ast ăzi.

Referințe:
1. Charter of Economic Rights and Duties of 12 Decembre 1974. – U NGA Res.3281 (XXIX).
2. Sistemul comer țului mondial. Centrul de Comer ț Internațional UNCTAD/OMC și Secretariatul Commonwealth,
1999, p.300.
3. Acordul între Republica Moldova și Republica Slovac ă privind promovarea și protejarea reciproc ă a investițiilor din
7 aprilie 2008, art.5.
4. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aderarea Republicii Moldova la Fondul Monetar
Internațional, la Banca Internaț ională pentru Reconstruc ții și Dezvoltare și la organiza țiile afiliate, nr.1107-XII din
28.07.1992 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1992. – Nr.7/154.
5. http://roxanaiordache.wordpress.com/2008/11/16/g- 20 -summit-global-reform-and-still-american-way

Prezentat la 29.06.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

EVOLUȚIA INSTITU ȚIEI PROTEC ȚIEI CONSUMATORULUI
PRIN PRISMA DREPTULUI FRANCEZ
Violeta COJOCARU, Olesea PLOTNIC
Catedra Drept Internaț ional și Drept al Rela țiilor Economice Externe

Aujourd’hui, les lois de protection des consommateurs se gé néralisent dans le monde entier. Ce phénomène à d’abord
atteint les pays occidentaux, les premiers à avoir reflété ce que l’on appelle, encore aujourd’hui, la société de consommation.
Il s’est manifesté à la fin des années 1960 et au début des a nnées 1970. Désormais, par exemple, tous les pays de l’Union
Européenne disposent d’une législation assez complète de protection des consommateurs. Ce mouvement concerne bien
d’autres pays où le niveau de consommation apparaît plus faible.

Alimentată de noile condi ții ale economiei capitaliste, institu ția protecției consumatorului debuteaz ă la
începutul anilor '60 în SUA și apoi în Europa prin consolidarea „mi șcării consumeriste”. Aceast ă mișcare era
parte integrantă dintr-o contestare mai vag ă și mai general ă a așa-numitei „societ ăți de consum". Mi șcarea de
apărare a consumatorilor s-a dezvoltat considerabil, sfâr șind prin a da na ștere unui veritabil grup de presiune
prin informarea și educarea acestora, astfel încât mi șcarea amintit ă a contribuit și la difuzarea unui spirit
consumerist protec ționist durabil, care a câ știgat tot mai multe medii, inclusiv pe cel al judec ătorilor [1].
Întâietatea noț iunii clauzei abuzive în contractele de consum, sau echivalentul acesteia – „unconscionable
clause” este cunoscut ă în Statele Unite, din 1962, în baza Codului Comercial Uniform (Commercial Code
Uniform), unde s-a elucidat și s-a clarificat jurispruden ța de common law, permiț ând judec ătorului de a anula
orice clauz ă ce i se p ărea abuziv ă. În ță rile europene, abia la începutul anilor ’70 ai sec.XX s-a organizat
sistematic lupta împotriva clauzelor abuzive, în vederea protej ării consumatorilor. Succesiv au fost promulgate
legi în Suedia (1971), Regatul Unit (1973, 1977), Danemarca (1974), Germania (1976).
În Franța, A. Scrivener, Secretar de Stat în domeniul protec ției consumatorilor, a elaborat un text, care
devine în 1978 Legea nr.78-23 [2]. Capitolul IV al acest ui text era consacrat anume clauzelor abuzive. Zece
ani mai tîrziu, sistemul dat a fost completat de Legea din 5 ianuarie 1988, care va institui ac țiunea de anulare
a clauzelor abuzive. Textele au fost integrate în 1993, și anume: în Codul de Consum francez. Sistemul francez
s-a inspirat, de fapt, din precedentele str ăine, însă, în ansamblu, prezint ă o originalitate – prin rolul devotat
al comisiei clauzelor abuzive.
După Franța, alte țări, precum Spania și Portugalia, au adoptat legi ce aveau tendin ța de a lupta împotriva
clauzelor abuzive. Legile ce au tendin ța de a elimina clauzele abuzive (printre acestea și legea francez ă) sunt
în general prezentate ca atentă ri la principiile Codului civil. H.D. Tebbens nu este de acord cu aceast ă opinie,
căci chiar Ripert scria în 1935: „Când legiuitorul împiedic ă adeziunea oarb ă, de fapt stopeaz ă abuzul de drept,
astfel încât el ap ără în final ideea for ței contractuale, și chiar poate s ă se bucure de dreptul de a întoarce
opera Codului civil”[3]. În opozi ție apare doctrina clasic ă care dep ășește principiul autonomiei de voin ță și
admite conferirea for ței obligatorii clauzei pe care unul din contractan ți nu a citit-o sau nu a în țeles-o [4].
Eliminarea clauzelor abuzive poate fi considerat ă ca o aplicare a principiului de bun ă-credință contractual ă
expus în articolul 1134 al Codului civil francez și ca o revenire la regulile supl etive stabilite de acest Cod în
speranța unui echilibru contractual.
Din punct de vedere istoric, utilizarea no țiunii de consumator este, totuș i, disputat ă între europeni ș i nord-
americani. Pe când cei din urm ă afirmă că președintele John Kennedy a utilizat prima dată noțiunea în fa ța
Congresului, în 1962, rostind celebrele cuvinte: „Consumers, by definition, include us all [5], europenii pun
pe seama economi știlor folosirea termenului, în timpul crizei economice din 1930 [6].
Indiferent unde și când a fost denumit astfel, consumatorul a existat din cele mai vechi timpuri. Cum-
părător sau utilizator, el era protejat înc ă din antichitate împotriva viciilor ascunse ale lucrului achizi ționat [7].
La contractul de vânzare din dreptul roman putea fi ad ăugat chiar și așa-numitul „ pactum disciplinentiae",
stipulat în favoarea cump ărătorului, care avea posibilitatea s ă înapoieze lucrul într-un anumit termen, când
constata c ă nu-i este pe plac [8]. Aceast ă putere discre ționară a consumatorului de a retracta consim țământul
face parte din reglement ările europene recente ale protec ției consumatorului din Eur opa timpurilor noastre [9].
85

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

În Evul mediu, consumatorul s-a aflat pe un plan secund. Interesul societăț ii era orientat spre industrie,
aflată în fază incipient ă. Deși produsele de pe pia ță prezentau un risc sporit pentru consumatori, ideea
încurajării dezvolt ării industriei i-a determinat pe legiuitorii acelor timpuri s ă fie indulgen ți cu fabrican ții,
sfătuindu-i pe cumpă rători să țină seama în tranzac țiile lor de maxima „ caveat emptor ” [10].
În înțelegerea tehnicilor juridice, folosite în dreptul consuma ției, fenomenul apari ției societăț ii de consum
este fundamental. Această apariț ie este dificil de datat cu exactitate, întrucât a luat amploare de abia dup ă cel
de-al doilea r ăzboi mondial, cu toate c ă „germenii s ăi au existat, cu siguran ță, încă de la finele secolului
al XlX-lea” [11]. Societatea de consum fiind îns ăși produsul a șa-numitei revoluț ii industriale, construit ă pe
terenul unor invenț ii tehnice remarcabile, facilitat ă de invenț ii juridice, precum cea a societ ăților anonime [12],
s-a caracterizat prin fabricarea mecanizat ă de obiecte în serie. Acest nou mod de produc ție era realizat cu
costuri mai mici și favoriza ridicarea nivelului de trai, inclusiv al confortului. Treptat, obiectele de folosin ță
curentă se transform ă în marfă și produse de serie: valoarea lor de întrebuin țare dispare treptat, l ăsând locul
așa-numitei „valori de schimb”. Originalitatea obiectelor se estompeaz ă, fiind condamnat ă la disolu ție și
înlocuită cu caracterul comun, de fabricat în serie, al lucrurilor. Unicitatea unui bun de uz casnic, de pild ă,
ori pur ș i sim
plu fabricarea acestuia la comand ă, pe baza preferin țelor deținătorului, este taxat ă deja drept
excentricitate și tinde să izoleze individul de grup [13].
Odată cu dezvoltarea științei, a tehnicii și tehnologiei, a comer țului și a piețelor de desfacere, consumatorul
intră în posesia unor produse din ce în ce mai comple xe. Prin intermediul mijloacelor de comunicare și
informare, a publicităț ii comerciale, consumatorul ia contact cu o pia ță, în care agentul economic (producă tor,
distribuitor, vânz ător) deține controlul absolut. Beneficiind de o mare putere economic ă, agentul economic
impune produsele pe pia ță, determinându-1 pe consumator s ă le achiziționeze. Pia ța nu mai este locul în care
consumatorul î și exprimă sub form ă de cerere necesităț ile, permi țând produc ătorului cunoa șterea și satisfacerea
lor, ci a devenit mijlocul prin care profesionistul acumuleaz ă cât mai mult capital. Pe de alt ă parte, viziunea
contractualist ă a consumului a r ămas fără fundament. Bunurile se dobândesc prin încheierea de contracte-tip,
standard, la care consumatorul î și exprimă doar adeziunea, neputând negocia clauzele contractuale [14]. În
a
ceste condi ții, în raportul de schimb se produce un dezechilibru: de o parte se afl ă profesionistul (produc ător,
distribuitor, vânz ător), puternic din punct de vede re economic, bine organizat și informat, iar de cealalt ă parte –
consumatorul, dezinformat, lipsit de puterea de a negocia, slab din punct de vedere financiar și juridic.
În această ordine de idei, rezult ă că apartenen ța la grup (prin gusturi, stiluri și modele-tip) și la valorile
comune ale acestuia este concep ția secolului XX. Acest curent a modificat radical natura obiectelor
cotidiene, deoarece acestea au început s ă fie utile, practice, relativ economi ce, de un gust comun, produse în
serie. Însă, nivelul de protec ție nu a fost acela și, ceea ce era incompatibil cu existen ța unei pie țe europene
unice. În vederea armoniz ării legisla ției, Consiliul Comunit ăților Europene a adoptat la 5 aprilie 1993 o
directivă „privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii” [15]. Este vorba despre o
directivă minimală: statele membre nu pot face mai pu țin pentru a proteja consumatorii împotriva clauzelor
abuzive, îns ă pot să facă mai mult. Directiva a fost transpus ă în dreptul francez prin Legea din 1 februarie
1995, ceea ce a implicat mici modific ări în sistemul instituit în 1978 [16], dar, în ansamblu, sistemul nu a
fost esențial modificat.
Revoluția industrial ă a fost urmat ă, în secolele XX-XXI, de fenomenul, nu mai pu țin important, al
revoluției comerciale. Aceasta este centrat ă pe distribuitori, care reu șesc să creeze un comer ț modern [17],
rezultat din alian ța metodelor de vânzare noi (vânzarea pe suprafeț e mari, vânzarea prin coresponden ță,
vânzarea telematic ă și, astăzi, cea electronic ă, promoția vânzărilor și tehnici eficiente de marketing etc.) cu
forța publicit ății și atracția generată de creditul pentru consum. Fenomenul r ăspundea necesit ăților unui
anumit stadiu în evolu ția societății umane: tehnica permite s ă se produc ă aproape orice, chiar dac ă
„a produce” nu mai înseamn ă demult ș i „a vinde”. Miza pus ă în joc este atragerea aten ției consumatorului,
însă, în fața unor alegeri atât de variate, consum atorul nu dispune întotdeauna de timp și de repere pertinente
pentru a opta. De unde și rolul covâr șitor al mesajului publicitar: un produs de o calitate excelentă , oferit la
un preț scăzut, se poate dovedi un e șec, dacă nu este înso țit de o publicitate corespunz ătoare, ș i invers.
Într-un alt plan al discuț iei, răspândirea uzului automobilelor, folosirea masiv ă a muncii femeilor au
favorizat, paradoxal, apari ția și dezvoltarea unor spa ții mari de vânzare (hipermarket, supermarket ș.a.), și
anume: muncind, femeile al c ăror rol de cump ărător pentru uzul casnic este tradi țional, nu mai dispun de
timp pentru a face aprovizion ări zilnice. Automobilul permite deplasarea în magazine situate, frecvent, la
periferia ora șului pentru cump ărături în regim s ăptămânal. Apoi, contractarea pe credit corespunde impacien ței
consumatorului post-modern, care poate în a șa mod dobândi imediat ceea ce va pl ăti efectiv mai târziu.
86

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Mișcarea consumerist ă a contribuit la luarea în calcul a intereselor consumatorilor de că tre autorit ățile
statale, dar și de către profesioniș tii comerțului, pentru care dolean țele consumatorilor (cel pu țin în aparen ță)
nu au mai r ămas neglijabile. În majoritatea țărilor Europei Occidentale, guvern ele au luat act de revendic ările
consumeriste înc ă din anii ’70-’80, pe de o parte – pentru a oficializa ac țiunile acestei mi șcări; pe de alt ă
parte – pentru a institui m ăsuri legislative de protec ție a consumatorilor, n ăscându-se treptat un veritabil
„drept al consuma ției”. Construc ția acestuia este, se pare, departe de a fi fost finalizat ă.
Toate aceste aspecte servesc pentru caracterizarea a șa-numitei societ ăți de consum: o societate de
democratizare a luxului, o societate a abunden ței în interiorul c ăreia o varietate larg ă de bunuri și servicii
este disponibil ă la prețuri relativ accesibile, în opozi ție cu societatea de penurie cunoscut ă de umanitate la
începuturile sale ș i care marcheaz ă încă trista realitate a țărilor subdezvoltate. Este, apoi, o societate în care
cerințele elementare ale majorit ății populației sunt satisf ăcute și în care sunt disponibile pentru consumatori
bunuri și servicii non-esen țiale, odinioar ă considerate ca fiind „de lux”, aceasta fiind de fapt o societate a
exceselor, a consumatorului major repus în starea de minoritate de propria sa nechibzuin ță și impetuozitate.
În secolul XXI în dreptul consuma ției apare „era consumismului” ca drept de reac ție și ordine public ă de
protecție. În interiorul acestei revolu ții comerciale transformate rapid în consumism pur, consumatorul a fost
cel mai adesea neglijat, tratat ca simplu spectator ori, mai grav, exploatat ca depozitar al unei credulit ăți
naturale. Principala tr ăsătură psihologic ă a noului subiect de drept, numit „consumator”, este fragilitatea.
Consumatorul este – în interiorul contractelor de adeziune – „partea slab ă”, atât din punct de vedere economic
și informațional, cât și în plan psihologic. F ără un precedent aparent în is toria dreptului privat, aceast ă „tutelă
a majorului”, care este consumatorul, face obiectul unei ample prezentă ri, în cuprinsul teoriei consumeriste.
Datorită afinității evidente a protec ției în cauz ă cu ideea clasic ă de „tutelă”, de ocrotire reglementat ă prin lege
în folosul unor persoane c ărora aceast ă asistență le este indispensabil ă, înțelegem mai uș or faptul desemnă rii,
în dreptul italian de pild ă, a „protec ției consumatorilor” prin sintagma „tutel ă a consumatorului” [18].
Tutela consumerist ă, având ca obiect nu persoana unui minor, ci pe cea a majorului care contracteaz ă în
afara profesiunii sale, pentru necesit ăți proprii, este doar în aparență o figură juridică lipsită de precedent.
De remarcat faptul c ă fragilitatea consumatorului este prezumat ă absolută: etalonul individului „consumator”
nu mai este precum la originile dreptulu i civil persoana cu capacitate deplin ă de exerci țiu, ci una de o inteligen ță
mediocră și de o pruden ță modestă . În absen ța acestei prezum ții absolute de fragilitate, șansele consumatorului
de a câștiga în instan ța de judecată în fața agentului economic s-ar reduce drastic.
S-a constatat îns ă că producția și distribuția în mas ă prezentau, al ături de avantaje, și aspecte nefaste:
produse de proast ă calitate ori periculoase; exces de publicitate ori publicitate în șelătoare; infantilizarea
consumatorului prin jocuri și concursuri cu miz ă economic ă; servicii post-contractare costisitoare ori ineficace;
tehnici agresive de vânzare ș.a.
Chiar dac ă în multe sisteme de drept consumerismul a sfâr șit prin a dobândi autonomie și caractere proprii,
dreptul consuma ției este greu de introdus în categoriile clasice, fiind mai degrab ă o prelungire (devenit ă
necesară) a dreptului comercial. Profesioni știi distribu ției de bunuri sunt și ei vizați de normele acestui drept,
multe din acestea fiind însoț ite de sanc țiuni penale.
Spiritul și geneza dreptului consuma ției i-au imprimat acestuia o puternică originalitate. Este, mai întâi, un
drept de reac ție [19] contra exceselor societ ății de consum. Juri știi i-au ad ăugat ideea unei contest ări necesare a
autonomiei de voin ță, a libertății contractuale ș i a individualismului ce impregneaz ă Codul civil, pornind de la
postulatul c ă între agent economic ș i consumator exist ă inegalități fundamentale, atât în procesul absen ței negocierii
contractului, cât și în planul dependen ței și inferiorit ății economice a consumatorului în raport cu comerciantul.
Dreptul consuma ției este, în fine, un drept esen țialmente imperativ (de pe pozi ția profesioni știlor comer țului,
cărora li se impune), el este, prin natura sa, un sistem normativ de ordine public ă (un supradrept), izvorând
din ceea ce ast ăzi putem deja numi ordine public ă de protec ție a consumatorului, inclusiv împotriva clauzelor
abuzive. Arsenalul legislativ consumerist postuleaz ă existența aprioric ă a unui dezechilibru factual între
poziția consumatorului și cea a profesionistului și plasează pe umerii ultimului un set de obliga ții inedite, în
perpetuă multiplicare*, constituite în tot atâtea drepturi pentru consumator. Pluridisciplinaritatea dreptului
consumației nu poate masca faptul c ă acesta a fost construit pe suportul oferit de dreptul obliga țiilor civile,
dreptul penal, dreptul comercial, dreptul administrativ și cel comunitar [20]. Continua sa expansiune a f ăcut
ca noul drept să întrețină raporturi tot mai strânse cu zone juridi ce precum dreptul bancar, dreptul asigur ărilor,
dreptul concuren ței, dreptul distribu ției, dreptul s ănătății, biodreptul ș.a.

* Precum obliga ția de securitate, de conformitate etc.
87

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

88Conform sistemului de drept francez, dreptul de consum este o ramur ă de sine st ătătoare, ținând cont de
delimitarea unui cadru legal distinct (Codul de consum francez, Directivele europene în domeniul protec ției
consumatorilor), precum și de specificul subiec ților raporturilor de consum (partea slab ă – consumatorul,
partea puternic ă – antreprenorul). Datorit ă faptului c ă normele de consum au fost consolidate într-o ramur ă
de drept distinctă și că politica în domeniul consumatorilor a fost coordonat ă în cooperare cu Uniunea
European ă, după reforma administra ției publice centrale în concordan ță cu principiile de decentralizare
geografic ă a puterii și a funcțiilor, la momentul actual în Fran ța există un organ public central de protec ție a
consumatorilor, și anume: Directoratul General pentru Concuren ță, Problemele Consumatorilor și Combaterea
Fraudelor, precum ș i un organ neguvernamental, adic ă Consiliul Na țional al Consumatorilor, care în componenț a
sa cuprinde Institutul Naț ional privind Consumatorii și 18 asocia ții ale consumatorilor.
Suntem de p ărere că implementarea normelor de co nsum francez într-o ramură de drept aparte este un
exemplu binevenit, inclusiv pentru celelalte țări care nu au consacrat în legisla ție o institu ție aparte consumatorilor.
Oricum, dincolo de interacț iunile indispensabile cu dreptul civil și cu cel co mercial, normele consumeriste
sunt complementare celor oferite de dreptul comun, pe care nu le suprim ă și nici nu le modific ă, ci le
dublează, în ideea oferirii unui nivel înalt de protec ție juridică. Astfel, consumatorul poate opta, într-un caz
concret, fie pentru plasarea directă a plângerii în justi ție pe terenul dreptului civil clasic, fie pentru invocarea
normelor consumeriste. O cumulare în acest sens nu poate fi decât în avantajul consumatorului, având în
vedere pozi ția sa ca „parte slab ă” în relațiile de consum ce necesit ă o protecție juridică specială , actualmente
fiind reglementat ă de legisla ția dreptului protec ției consumatorilor.

Referințe:
1. Beauchard J. Droit de la distribution et de la consommation. – Paris: PUF, 1996, p.28.
2. La loi nr.78-23 du 10 janvier 1978 sur la protection et l’information du consommateur // Journal Officiel de la
République Française du 11 janvier 1978.
3. Ripert. Le régime démocratique et le droit civile moderne, 1995.
4. Tebbens H.D. Consumatori, prin defini ție, suntem noi toț i. International product liability, a study of comparative and
international legal aspects of product liability, Noordhoff In ternational, Alphen aan den Rijn. – The Netherlands, 1980.
5. Ibidem.
6. De altfel, în 1957 lua na ștere prima asocia ție de consumatori, în Belgia – „Test Achats”; a se vedea : Fagnart J.L. ș.a.
Les pratiques du commerce et la protection et l'information du consommateur. – Editions du Jeune Barreau de
Bruxelles, 1991, p.19.
7. Jakotă M.V. Dreptul roman. – Ia și: Chemarea, 1993, vol.II, p.412-413.
8. Ibidem, p.414.
9. „La protection de la partie faible dans les rapports cont ractuels. Comparaisons franco-belges", ouvrage présentée par
le Centre de Droit des Obligations de l'Université de Paris (direction: J. Ghestin) et le Centre de Droit des Obligations
de l'Université Catholique de Louvain Wirection: M. Fontaine). – Paris: L.G.D.J., 1996, p.22.
10. Tebbens H.D. International product liability, a study of comparative and international legal aspects of product liability,
Noordhoff International, Alphen aan den Rijn. – The Netherlands, 1980.
11. Beauchard J. Op. cit, p.22.
12. Ibidem.
13. „Obiectul, a șadar, pierde acele tr ăsături de unicitate, acea „aur ă”, care îi defineau frumuse țea și importan ța. Noua
frumusețe este reproductibil ă, dar în acela și timp tranzitorie și perisabil ă. Ea trebuie s ă declanșeze în consumator
nevoia de a fi repede substituit ă, fie datorit ă det eriorării sale, fie datorit ă pierderii ata șamentului fa ță de acel obiect,
pentru a nu stopa cre șterea exponen țială a circuitului produc ției, distribuirii și consumului de m ărfuri”: G. de Michele. –
În: Istoria Frumuse ții. Ediție îngrijită de Umberto Eco. – Bucure ști: RAO, 2005, p.376-377.
14. Bourgoignie Th. Eléments pour une théorie du droit de la consommation. – Louvain-la-Neuve: Story-Scientia, 1988, p.37.
15. Ghestin et Marcheschaux. L'élimination des clauses abusives en droit français à l'épreuve du droit communautaire //
RED consom. – 1993. – P.65.
16. Davo. Les clauses abusives: bref aperçu de la loi du 1-er février 1995 tran sposant la directive 93/13 // RED
consom. – 1995. – P.215.
17. Beauchard J. Op.cit, p.23.
18. Zîna M. La tutelle du consommateur dans le dro it italien des contrats // Studia Universitatis Babe ș-Bolyai. Jurisprudentia. –
2005. – No2. – P.168.
19. Bourgoignie Th. Op.cit., p.38.
20. Picod Y., Davo H. Droit de la consommation. – Paris: Armand Colin, 2005, p.3.

Prezentat la 29.06.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

LA PROMESSE SYNALLAGMATIQUE DE VENTE EST-ELLE
UNE VENTE MAL QUALIFIEE ?
Etude doctrinaire et juri sprudentielle inspirée de la législation française
Violeta COJOCARU, Rucsanda BABUC
Catedra Drept Internaț ional și Drept al Rela țiilor Economice Externe

Promisiunea reciproc ă (sau sinalagmatic ă) de vânzare și cumpărare este contractul prin care dou ă părți se oblig ă,
respectiv, una de a vinde, alta de a cumpă ra un bun determinat la un pre ț determinat. Atunci când ea vizeaz ă un imobil
sau un fond comercial, deseori este denumit ă în practic ă „compromis”. Diferen ța promisiunii unilaterale de a vinde ori
de a cump ăra, în cadrul c ăreia contractan ții (beneficiarul) rezervă dreptul de a nu realiza vânzarea, promisiunea reciproc ă
obligă părțile de a încheia un contract definitiv. Dreptul op țiunii acord ă unui singur beneficiar promisiunea unilateral ă,
ce constituie, deci, criteriul de distinc ție dintre dou ă promisiuni. Se poate spune, în aceast ă ordine de idei, c ă existența
obligațiilor reciproce l ăsate părților nu confer ă în sine un contract de promisiune cu natura uneia sinalagmatice sau reciproce,
dar care trebuie, pentru c ă având-o contractan ții vor primi într-o manier ă simetrică angajamentul de a vinde ș i a cumpăra.

La promesse réciproque de vente et d’achat est un contra t préparatoire, en ce qu’elle est conclue en vue de
la réalisation d’un autre acte – définitif, la vente. Il est vrai qu’à première vue, on a tendance à douter de sa
spécificité en regard du contrat définitif: puisque, par hypothèse, en concluant semblable promesse, les
contractants se sont engagés respectivement à vendre et à acheter, et qu’ils sont convenus de la chose et du
prix, la convention conclue par eux ne vaut-elle pas vente «parfaite», à la lecture rapprochée des articles 1589
et 1583 du code civil français? La réflexion et l’ob servation du droit positif conduisent, en vérité, à une
appréciation beaucoup plus nuancée.
Il a été indiqué que le premier de ces deux textes ne concernait, dans l’esprit des rédacteurs du code civil
français, que l’exécution forcée de la promesse de vente [1]; il n’est donc pas décisif d’y faire référence pour
déterminer le moment de la formation de la vente. En outre, les deux textes – qui sont des applications du
principe consensualiste – ne sont pas d’ordre public. La liberté contractuelle autorise, par conséquent, à
conclure une promesse qui, bien que comportant un accord sur les éléments nécessaires de la vente, ne vaut
pas vente dans la commune intention des parties. Il découle de la que, s’il est des promesses réciproques de
vente et d’achat qui valent vente, il en est d’autres qui ne sont pas dotées de la même portée. Les unes et les
autres ne sont évidemment pas soumises au même régime juridique. C’est pourquoi on les étudiera séparément.
Il arrive fréquemment que la promesse réciproque de vente et d’achat soit une vente mal dénommée: tel
est le cas, d’abord, chaque fois que les parties, en concluant une telle «prome sse», ont entendu simplement
différer le transfert de la propriété et l’exécution de la vente, ou les suspendre à la survenance d’un événement
incertain. Il s’agit alors, tantôt d’une vente à terme suspensif (Cass. req. 26 juin 1935, DH 1935.414; Cass. 3e
civ. 2 fevr. 1983, Bull. civ. III, no 34, Defrenois 1983 , art. 33180, no 129, obs. G. Vermelle), tantôt d’une vente
sous condition suspensive (Cass. req. 20 oct.1908, DP 1912.1.61; Cass. 3e civ. 5 fevr. 1971, D. 1971.281,
rapp. Cornuey), étant précisé que l’appréciation du point de savoir s’il y a terme ou condition – parfois
délicate – relève du pouvoir souverain des juges du fond (V . Cass. req. 20 oct. 1908 et 26 juin 1935). Dans
cette première série d’hypothèses, la promesse de vente va ut donc vente; simplement, ses effets sont affectés
par l’une ou par l’autre des deux modalités évoquées… La promesse réciproque est également une vente,
ensuite, lorsqu’elle est assortie d’un e stipulation d’arrhes ou de dédit, car alors, non seulement le contrat
définitif est formé, mais il produit effet immédiatement; cependant, le jeu de la condition résolutoire à laquelle
participe une telle stipulation est de nature à emporter l’anéantissement rétr oactif de la vente ainsi conclue.
La pratique de la promesse réciproque de vente et d’achat valant vente à terme ou vente sous condition(s)
suspensive(s) est liée à la nécessite de réaliser la vent e par étapes, en raison de la complexité qui caractérise
celle-ci lorsqu’elle porte sur certains biens, spécialemen t sur les immeubles et sur les fonds de commerce. En
pareil cas, le «compromis» est généralement matérialisé par un acte sous seing privé, qui contient une clause
de réitération en la forme authentique a l’effet de constater la vente défi nitive, une fois réglées les difficultés
suscitées par la réalisation de celle-ci et attachées, notamment, à l’obtention d’une au torisation administrative,
89

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

d’un financement approprié, ou à la purge d’un droit de préemption… On agité régulièrement devant les
tribunaux la question de la portée d’une telle clause: la réitération ainsi prévue constitue-t-elle une simple
modalité de nature à affecter les effets de la vente, c’est-à-dire le transfert de la propriété et le paiement du
prix, lesquels sont ainsi reportés ou suspendus jusqu’à la date de la signature de l’acte authentique? Si oui, on
est bien en présence d’une promesse de vente valant vente, étant précisé que la passation de l’acte en la forme
notariée paraît devoir participer davant age du terme que de la condition, exposé e ici au grief de la potestativité.
Ou bien, la signature de l’acte authentique est-elle une condition de formation de la vente, autrement dit un
élément constitutif de celle-ci? Et alors, assurément, la promesse de vente ne peut pas valoir vente puisque,
dérogeant aux articles 1589 et 1583 du code civ il français, les parties sont convenues de solenniser le contrat
définitif.
Evidemment, la réponse à la question ici posée ne peut être livrée que par la découverte de la commune
intention des parties, à travers l’interprétation du cont rat préparatoire. On sait qu’une telle interprétation est
laissée à l’appréciation souveraine des juges du fond, sous réserve de dénaturation. Du moins le contrôle exercé
sur ce dernier point par la Cour de cassation suggère très clairement que, à défaut de stipulation traduisant la
volonté contraire des parties, ou de circonstances particulières, la promesse réciproque de vente et d’achat
conclue sous seing privé et a ssortie d’une clause de réitération en la forme authentique vaut vente : la solution
est acquise, dans son principe, depuis un arrêt de la chambre des requêtes de la Cour de cassation en date du
4 mai 1936, aux termes duquel : «L’éno nciation dans un acte sous seing privé portant accord sur la chose et
sur le prix qu’un acte notarié sera ultérieurement dressé n’a pour effet de subordonner la formation et l’effi-
cacité du contrat à l’accomplissement de cette formalité que s’il résulte cl airement, soit des termes de la
convention, soit des circonstances, que telle a été la volonté des parties »; elle s’autorise, bien sûr, de la lettre
de l’article 1589 du code civil français. Il n’est donc pas étonnant qu’elle ait été maintenue constamment par
la jurisprudence.
Cette solution conduite à poser que, puisque la promesse réciproque de vente et d’achat vaut vente, une
telle promesse doit être soumise au ré gime de la vente. S’il est de princi pe, au regard de l’article 1589 du code
civil français, que la promesse réciproque de vente vaut vente lorsqu’il y a consentement réciproque des deux parties sur la chose et sur le prix, le s contractants sont libres d’écarter cette règle suppl étive de volontés. Spécia-
lement, en matière immobilière, il arrive qu’ils fassent de la réitération en la forme authentique de l’acte sous
seing privé ayant constaté la promesse réciproque, non un terme suspensif ou – de manière contestable – une
condition suspensive affectant les effets de la vente, mais une condition de formation, autrement dit un élément
constitutif de celle-ci. En pareil cas, la vente se tr ouve solennisée, sa conclusion requérant, outre la réunion
des conditions de fond présidant à sa formation, la rédaction de l’acte authentique. La Cour de cassation admet
que, lorsque les parties au contrat préparatoire ont exprimé clairement leur intention commune de reporter ou de subordonner la formation du contrat définitif à l’accomplissement de cette forma lité, la promesse de vente
ne vaut pas vente (V. Cass. 3e civ. 12 oct. 1994, Defr enois 1995, art. 30600, obs. D. M azeaud).
Ainsi, par exemple, les juges du fond peuvent estimer qu’aucune vente ne s’est formée des lors que, dans
le cadre de leur interpréta tion souveraine des documents versés aux déba ts, ils ont relevé que «toutes les pièces
signées, soit séparément, soit simultanément, par les parties ne faisaient mention que d’une vente au jour de la signature de l’acte authentique et de simples intenti ons de vendre et d’acquérir …» (Cass. 3e civ. 17 juill.
1997, JCP, ed. N, 1998.1699, note Ch. Coutant, De frenois 1998, art. 36753, no 21, obs. D. Mazeaud).
Le report de la formation de la vente au jour de la ré itération de la promesse ré ciproque en la forme authen-
tique comporte, sur le plan pratique, divers avantages: tout
d’abord, grâce à lui, il est permis de penser que
l’acquéreur ne conclura la vente définitive qu’en pleine connaissance de cause, la présence du notaire lui permettant d’accéder à «une information précise sur la s ituation juridique et matérielle de l’immeuble, ainsi
que (à) une appréciation sure et objective de tous les risques d’éviction qui pourraient apparaître par la suite» [2]; ensuite, si l’une des parties refuse de signer la vente défi nitive, le contrat n’ayant jamais été formé, le bien
devient immédiatement libre à la vente; enfin, la sole nnisation de la vente de l’immeuble permet de réaliser
en une unité de temps la perf ection de la vente, le transf ert de la propriété et le paiement du prix, ce qui clari-
fie et simplifie considérablement la s ituation juridique issue de l’opération [3].
Les avantages attachés à la promesse de vente ne vala nt pas vente expliquent qu’une telle promesse soit
utilisée au-delà de la sphère immobilière, et à propos d’ autres éléments que la rédaction de l’acte authentique,
des lors que ceux-ci, bien qu’ils ne soient pas en pr incipe nécessaires à la formation de la vente, ont été
90

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

«essentialisés» par les parties: par exemple, en présence d’une proposition d’achat de parts de société civile
acceptée par le vendeur, il a été jugé que, les parties ayant entendu lier la conclusion du contrat définitif à un
accord sur les garanties de paiement du solde du prix s tipule payable à terme, à défa ut d’accord sur cet élément
essentiel du contrat, la vente n’avait pas pu se former (Cass. 1re civ. 21 fevr. 1979, JCP 1980. II. 19482, obs.
P. Fieschi-Vivet). De la même manière, les contractants s ont en droit de convenir que la vente ne sera parfaite
qu’une fois obtenue telle ou telle au torisation administrative (Cass. 1re civ. 22 dec. 1954, Bull. civ. I, no 384,
D. 1955.713, note Ph. Malaurie).
Puisqu’en tous ces cas, bien que les parties soient convenues de la chos e et du prix, la promesse réciproque
de vente et d’achat ne vaut pas vente, se pose la question de savoir ce qu’elle vaut. Elle trouve à s’exprimer
avec une acuité particulière à propos de la réitération en la forme authentique de l’acte sous seing privé
constatant le contrat préparatoire. Pour y répondre, il semble qu’il convienne de distinguer selon que la
signature de l’acte notarié a été envisagée comme une simple éventualité ou comme un événement certain [4]: au premier cas, parce que les parties n’ont pas pris d’engagement ferme, il est difficile de voir dans la prétendue
promesse un contrat, même préparatoire; on est, semble-t-il, en présence d’un simple projet, obligeant sans doute à poursuivre la négociation de bonne foi sur le s points non encore fixés, mais n’impliquant pas
l’aboutissement à un contrat définitif, dont la réalisati on n’est en rien obligatoire; simplement, le partenaire
qui manquerait au devoir de loyauté au cours de la né gociation et qui ferait ainsi, par son comportement,
échouer le projet s’exposerait à engager sa responsabilité civile extracontractuelle, sur le fondement et aux conditions de l’article 1382 du code civil. Au second cas, par la promesse, les parties se sont obligées à signer
l’acte prévu; elles ont contracté une obligation de fa ire. La promesse a la nature d’un véritable contrat
préparatoire, auquel on a judicieusement proposé, pour le distinguer de la promesse de vente valant vente, de
donner le nom d’avant-contrat synallagmatique [5], [6].
De la distinction ainsi exposée, il découle que seule, parmi les deux dernières promesses évoquées, la
promesse par laquelle les parties ont re porté la date de la formation de la vente à la réitération – envisagée
comme certaine et obligatoire – de l’acte sous seing privé en la forme authentique, a la nature d’un contrat
préparatoire, savoir un avant-contrat synallagmatique. Un tel contrat est évidemment doté, en comparaison
de la promesse valant vente, d’un ré gime juridique dont il convient de m esurer le particularisme. Quant à ses
éléments constitutifs, tout d’abord, il doit comporter l’ensemble des éléments qui sont nécessaires et suffisent,
au regard des articles 1108 et 1583 du code civil français, à fo rmer la vente; à défaut de l’un ou l’autre de ces
éléments, la question de la distinction de l’avant-cont rat synallagmatique et de la promesse de vente valant
vente ne se poserait pas: pour que l’ article 1589 du code civil ait vocation à s’ appliquer, et que seule la volonté
commune des parties permette de l’écarter, il faut, par hypothèse, que les conditions auxquelles ce texte
soumet la promesse de vente valant ve nte soient réunies. Cela veut dire, spécialement, que les parties doivent
s’être accordées sur la chose et sur le prix, et qu’elles doivent être toutes deux capables de vendre et d’acheter.
Quant aux effets de l’avant-contrat synallagmatique, celui-ci crée simplement une obligation de faire –
savoir, passer l’acte authentique – à la charge des parti es. Si l’une d’entre elles refuse de satisfaire à cette
formalité, l’autre ne saurait prétendre l’y contraindre par l’exécution forcée. La solution est parfois justifiée par le fait qu’il n’est pas possible de procéder à l’exécution forcée d’une vente qui n’a pas été conclue [7]. A quoi il est objecté qu’est en cause, non l’exécution forcée de la vente, mais l’exécution forcée de la promesse
de vente, et que la signature de l’acte authentique sous astreinte et la publication du jugement de condamnation
pourraient permettre d’atteindre ce résultat [8]. Il reste qu’il paraît difficile, au regard du principe de la
liberté contractuelle, de contraindre une partie à accomp lir la formalité nécessaire à la formation du contrat
définitif ; car cela reviendrait à la forcer à conclure ce contrat [9].
La jurisprudence est, d’ailleurs, franchement hostile à cette solution. Elle sanctionne l’inexécution des pro-
messes d’hypothèque et de prêt, li ée au refus du promettant d’accomplir la formalité commandant la validité
du contrat définitif, uniquement par des dommages et intérêts (V.
pour la promesse d’hypothèque: Cass. 3e
civ. 7 janv. 1987, Bull. civ. III, no 4; 7 avr. 1993, Defrenois 1993, art. 35617, no 104, obs. L. Aynes ; pour la promesse synallagmatique de prêt: Cass. 1re civ. 20 juill. 1981, Bull. civ. I, no 267). Et, à la vue de la solu-
tion posée à propos de l’inexécution de la promesse unilaté rale de vente, les auteurs s’accordent à penser que
le refus de passer l’acte authentique ne peut être sanctionné que par des dommages et intérêts en vertu de
l’article 1142 du code civil, ainsi que par la résolution, aux torts du contractant défaillant, de l’avant-contrat
synallagmatique inexécuté [10].
91

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

92Références:
1. Boyer L. Les promesses synallagmatiques de vente. Contribution a la théorie des avant-contrats // RTD civ. 1949.1.,
n° 10 et s.
2. Meyssan P.-J. et Radot D. Les spécificités de la promesse synallagmatique de vente // Defrenois, 2003, art. 37789, no 5.
3. Meyssan P.-J. et Radot D. article prec., no 8.
4. Coutant Ch. La réitération des promesses synallagmatiques de vente // AJDI, 1999, 130.
5. Collart Dutilleul F. Les contrats préparatoires a la vente d’immeuble. 1988, Sirey, no 146 et s.
6. Collart Dutilleul F. et Delebecque P. Contrats civils et commerciaux. 6e ed. – Paris: Dalloz, 2002, no 80.
7. Schmidt-Szalewski J. La force obligatoire a l’épreuve des avant-contrats // RTD civ., 2000, 25, spec. p.45.
8. Schutz R.-N. L’exécution des promesses de vente // Defrenois, 1999, art. 37021, spec. no 26.
9. Schmidt-Szalewski J. article prec., loc. cit.
10. Collart Dutilleul F. et Delebecque P. Op. cit., no 80.

Prezentat la 29.06.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

ZONA ECONOMIC Ă EXCLUSIV Ă
Daniela Nicoleta POPESCU
Catedra Drept Internaț ional și Drept al Rela țiilor Economice Externe

The Economic development and the need of protection of maritime environment and of biologic resources have
determined various states to claim for a regime of control and sovereign jurisdiction on some special maritime zones of
economic protection for the purpose of exploitation and conservation of maritime resources.
The establishing of an equitable juridical regime for all stat es with respect to delimitation of these special zones has led to
the necessity of some juridical solutions that would allow a co rrect right of exploitation for all states in the maritime zones .
The key words: exclusive economic zone, treaty, th e right of the sea, conv ention, riparian states.

Conceptul de zonă economic ă exclusivă sau, mai rar denumit ă, mare patrimonial ă [1], a suscitat ample
dezbateri pe întreaga perioad ă de desfășurare a lucr ărilor celei de-a III-a Conferin țe a ONU. Necesitatea
clarificării acestui concept a rezultat din practica statelor care au creat unilateral, dup ă 1945-1947, anumite
zone speciale de protec ție economic ă, în scopul exploat ării și conservării resurselor marine.
Această zonă specială nu a fost reglementat ă prin documentele adoptate la Conferin țele asupra dreptului
mării de la Geneva din 1958 și 1960. La 29 aprilie 1958, la Geneva, a fost adoptată Convenția cu privire la
conservarea resurselor biologice în largul m ării [2]. Ulterior, datorit ă lacunelor serioase în reglementare cu
privire la asigurarea unui regim juridic echitabil pentru toate statele lumii în activit ățile de explorare ș i exploatare
a resurselor marine, statele dezavantajate din punct de vedere geografic și economic au emis întemeiate
pretenții cu privire la necesitatea unui nou cadru normativ care să le permit ă un drept de exploatare a zonelor
maritime adiacente m ării teritoriale.
În urma analizei lucr ărilor sintetizate în colec țiile ONU, care ilustreaz ă volumul imens de activitate al
celei de-a III-a Conferinț e asupra dreptului m ării, putem afirma c ă izvorul conceptului de zona economic ă
exclusivă a fost conturat într-un set de documente interna ționale, precum: proiectele Comitetului Special
Permanent al ONU; Declarația de la Montevideo din 8 mai 1970, Declarația de la Lima din 8 august 1970
și Declarația de la Santo Domingo din 9 iunie 1972 cu privire la marea teritorial ă, marea patrimonial ă și
platoul continental [3]; Declaraț ia Organizaț iei Unității Africane asupra bazelor dreptului m ării din 1974 [4],
cu propunerile formulat e de Kenya în anii 1971 și 1972 [5]; raportul UNCTAD al Secretarului General al ONU
referitor la spa țiile submarine din 1970; Declarația de principii a Adun ării Generale a ONU din anul 1970 ș.a.
1. Regimul juridic special al zonei economice exclusive
Cu privire la natura juridic ă a zonei economice exclusive [6], s-au conturat mai multe ipoteze teoretice,
cele mai semnificative în aceast ă controvers ă fiind urm ătoarele: continuitatea teritorial ă sau contiguitatea
geografic ă [7]. De asemenea, în determinarea con ținutului naturii juridice, semnificative au fost abord ările
cu privire la drepturile statului riveran asupra zone i economice exclusive. Astfel, au fost formulate opinii
care argumentau drepturi exclusive ale statelor riverane asupra zonei, iar altele care se axau pe caracterul
preferențial [8] sau funcțional al exercit ării acestor drepturi [9]. Au fost acceptate, fiind preluate atât în
doctrină, cât și în prevederile Convenției, argumentaț iile bazate pe contiguitatea geografic ă, precum și cele
referitoare la caracterul exclusiv și suveran al drepturilor statelor rive rane asupra zonei economice exclusive.
Potrivit art.55 din Convenție, „zona economic ă exclusivă este o zon ă situată dincolo de marea teritorial ă
și adiacent ă acesteia, supus ă regimului juridic special stabilit prin prezenta parte, în virtutea c ăruia drepturile
și jurisdicția statului riveran și drepturile și libertăț ile celorlalte state s unt guvernate de dispozi țiile pertinente
ale Conven ției".
După cum se poate constata și din analiza conceptului, zona economic ă exclusivă nu este teritoriu de stat,
dar este supus ă jurisdicției acestuia în privin ța drepturilor suverane ș i exclusive, având, totodat ă – în ceea ce
privește celelalte libert ăți consacrate de Convenție – regimul juridic de mare liber ă.
2. Delimitarea zonei economice exclusive
Potrivit unei statistici a FAO din anul 1978, un num ăr de 47 de state din toate continentele aveau instituite
prin acte interne astfel de zone economice [10]. Procesul de declarare a drepturilor statelor riverane asupra
93

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

apelor adiacente m ării teritoriale s-a accentuat, astfel c ă în anul 1980 existau aproximativ 90 de state cu o
zonă economic ă exclusivă de 200 de mile marine, 12 state cu zone cuprinse între 15 – 100 mile marine, iar un
număr mare de state au încheiat conven ții cu statele riverane pentru pescuitul în aceste zone [11].
Convenția stabilește, fără excepții, că zona economică exclusivă nu se întinde dincolo de 200 mile marine
de la liniile de baz ă de la care se m ăsoară lățimea mării teritoriale [12].
Pentru delimitarea zonei economice exclusive între state ale c ăror țărmuri sunt limitrofe sau situate față în
față, Convenția prevede posibilitatea solu ționării pe baz ă de acord, astfel încât s ă se ajung ă la o soluț ie
echitabilă. Până la încheierea acordului vizat, statele interesate, într-un spirit de în țelegere și cooperare, vor
face tot posibilul pentru a încheia aranjamente provizorii cu caracter practic și pentru a nu compromite sau
împiedica, în timpul acestei perioade de tranzi ție, încheierea acordului definitiv. Aranjamentele provizorii nu
prejudiciaz ă delimitarea final ă. Dacă există un acord în vigoare între statele interesate, problemele referitoare
la delimitarea zonei economice exclusive vor fi solu ționate potrivit prevederilor acelui acord [13].
Potrivit datelor centralizatoare publicate în Raportul S ecretarului General al ONU cu privire la dreptul
mării [14], un num ăr de 101 state au stabilit prin legisla ția internă o zonă economic ă exclusivă de 200 mile
marine, prin linii conven ționale sau prin coordonate geografice, 10 țări au stabilit zona prin delimit ări
comune [15], 4 state au apelat la procedurile prevă zute de Sec țiunea XV din Convenție [16], un num ăr de
13 țări au instituit o zonă de pescuit [17] sau de protec ție ecologic ă, iar un num ăr de 24 de state nu au prev ăzut
în legislația internă delimitarea zonei ori nu au comunicat aceste date [18].
România a stabilit, ini țial, limita zonei economice exclusive la 200 mile marine [19]. Prin acest act nor-
mativ se stabilea c ă zona economic ă exclusivă se întinde, în partea ei exterioar ă, până la o distan ța de 200 de
mile marine de la liniile de baz ă de la care se m ăsoară lățimea mării teritoriale. România punea în aplicare
principiul stabilit de Convenție privind delimitarea prin acordul statelor riverane, astfel c ă în decretul men ționat
se preciza c ă, în condi țiile dimensiunilor restrânse ale M ării Negre, întinderea efectiv ă a zonei economice
exclusive a României se va determina prin delimitarea acesteia în cadrul negocierilor cu statele vecine ale
căror țărmuri sunt limitrofe sau situate față în față cu ță rmul românesc la Marea Neagr ă. Delimitarea se va
face, ținându-se seama de legisla ția României, prin înț elegeri cu aceste state, cu aplicarea, în func ție de circum-
stanțele specifice din fiecare sector de delimitat, a principiilor și criteriilor de delimitare general recunoscute
în dreptul interna țional ș i în practica statelor, în vederea unor solu ții echitabile.
Delimitarea zonei economice exclus ive a României este reglementat ă prin dispozi țiile art.9 din Legea
nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al m ării teritoriale, al zonei contigue și al
zonei economice exclusive ale României (republicat ă) [20], care prevede c ă, în condi țiile specifice determinate
de dimensiunile M ării Negre, întinderea zonei economice exclusive a României se stabile ște prin delimitare,
pe bază de acord încheiat cu statele vecine, ale c ăror țărmuri sunt limitrofe sau situate față în față cu litoralul
românesc al M ării Negre, ținându-se cont de dispozi țiile Convenției care permit o zona economic ă exclusivă
de până la 200 mile marine. Delimitarea urmeaz ă a se face în conformitate cu principiile general recunoscute
de dreptul interna țional și cu respectarea legisla ției române, prin aplicarea, în func ție de circumstan țele specifice
din fiecare sector de delimitat, a principiilor și criteriilor de delimitare general recunoscute, astfel încât s ă se
ajungă la o soluție echitabil ă.
3. Drepturile și obligațiile statelor în zona economic ă exclusivă
Potrivit regimului juridic al zonei economice exclusive, Convenția prevede, în beneficiul statelor riverane ,
următoarele drepturi suverane [21]: 1) explorarea, exploatarea, conservarea și gestionarea resurselor naturale,
biologice și nebiologice situate în subsolul acesteia ș i în apele de deasupra; 2) amplasarea și folosirea de insule
artificiale, instala ții și lucră ri; 3) cercetarea științifică marină; 4) protec ția și conservarea mediului marin ș.a.
În exercitarea drepturilor și în îndeplinirea obliga țiilor pe care le are în zona economic ă exclusivă, statul
riveran va ține seama în mod corespunz ător de drepturile și de obliga țiile celorlalte state și va acționa într-un
mod compatibil cu Convenția. Drepturile cu privire la fundul m ării și la subsolul acestuia vor fi exercitate în
conformitate cu prevederile aplicabile platoului continental.
În zona economic ă exclusivă, toate statele , fie că sunt riverane sau f ără litoral, se bucur ă de libertățile de
navigație și d
e survol ș i de dreptul de a pune cabluri și de a conducte submarine, precum și de libertatea de a
folosi marea în alte scopuri licite pe plan interna țional, legate de exercitarea acestor libert ăți, îndeosebi de
cele referitoare la exploatarea navelor, aeronavelor, a cablurilor și conductelor submarine [22].
94

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Statele fără litoral au dreptul de a participa, pe baze echitabile, la exploatarea unei p ărți corespunz ătoare
din excedentul resurselor biologice ale zonelor economi ce ale statelor riverane din regiune sau subregiune,
ținându-se seama de factorii economici și geografici pertinen ți ai statelor interesate, pe baz ă de acorduri
bilaterale, subregionale sau regionale și în conformitate cu prevederile Convenției. Statele dezvoltate f ără
litoral nu au dreptul s ă participe la exploatarea resurselor biologice, în virtutea prezentului articol [23], decât
în zonele economice exclusive ale statelor riverane dezvoltate din aceeaș i regiune sau subregiune și ținându-se
seama de m ăsura în care statul riveran, permi țând altor state accesul la resursele biologice din zona sa eco-
nomică exclusivă, a luat în considera ție necesitatea de a reduce la minimum efectele care ar aduce prejudicii
comunităților de pescari, precum și perturbările economice în statele ai c ăror cetățeni practic ă în mod obi șnuit
pescuitul în zonă .
Statele dezavantajate din punct de vedere geografic au dreptul s ă participe, pe baze echitabile, la exploatarea
unei părți corespunz ătoare din excedentul resurselor biologice al e zonelor economice exclusive ale statelor
riverane din aceea și regiune sau subregiune, ținându-se seama de car acteristicile economice și geografice
pertinente ale tuturor statelor interesate și în conformitate cu prevederile Convenției.
Prin expresia „state dezavantajate din
punct de vedere geografic" se înțelege statele riverane, inclusiv
statele riverane la o mare închis ă sau semiînchis ă, pe care situa ția lor geografic ă le face s ă depindă de
exploatarea resurselor biologice ale zonelor economice ex clusive ale altor state din regiune sau subregiune,
pentru o aprovizionare suficient ă cu pește destinat ă nevoilor alimentare ale popula ției lor sau ale unei p ărți
din popula ție, precum și statele riverane care nu pot pretinde la o zon ă economic ă exclusivă proprie [24].
Condițiile și modalitățile acestei particip ări vor fi stabilite, de c ătre statele interesate, prin acorduri bilaterale,
subregionale sau regionale.
În lucrările finale ale Conferin ței de la Montego Bay (Jamaica), din 10 decembrie 1982, România a formulat,
odată cu semnarea Convenției, Declarația pe care, datorit ă importan ței acesteia, o red ăm ad litteram [25]:
„1. Ca țară geografic dezavantajat ă, riverană la o mare s ăracă în resurse piscicole, România reafirm ă
necesitatea dezvolt ării cooper ării interna ționale în domeniul valorific ării res urselor piscicole din zonele
economice, pe baza unor acorduri juste și echitabile, care s ă asigure accesul țărilor din aceast ă categorie la
resursele de pescuit din zonele economi ce ale altor regiuni sau subregiuni.
2. România reafirm ă dreptul statelor riverane de a adopta m ăsuri pentru protec ția intereselor de securitate,
inclusiv dreptul de a adopta reglement ări naț ionale cu privire la trecerea navelor de r ăzboi străine prin
marea teritorial ă.
Dreptul de a adopta asemenea m ăsuri este în deplin ă conformitate cu art.19 și 25 ale Conven ției, așa cum
se precizeaz ă și în declara ția președintelui Conferinț ei ONU cu privire la dreptul mă rii, în ș edința plenară a
Conferinței din 26 aprilie 1982.
3. România declar ă că, în temeiul cerin țelor de echitate – dup ă cum rezult ă din art.74 și 83 ale Conven ției
Națiunilor Unite asupra dreptului m ării – insulele nelocuite și fără viață economic ă nu pot afecta în nici un
fel delimitarea spa țiilor maritime ce apar țin țărmurilor principale ale statelor riverane”.
Principiul echit ății [26] constituie baza solu ționării conflictelor între interesele statului riveran ș i cele ale
unuia sau ale mai multor state, care ar putea apare în situa ția în care Convenția nu atribuie drepturi sau
jurisdicție nici statului riveran, nici altor st ate în interiorul zonei economice exclusive. Un eventual diferend
va trebui s ă fie rezolvat, pe baza principiului enun țat, ținându-se seama de toate circumstan țele pertinente ș i
luându-se în consideraț ie importan ța pe care interesele în cauz ă le prezint ă, în ansamblu, pentru p ărțile res-
pective și pentru comunitatea interna țională.
În vederea exercit ării drepturilor și îndeplinirii obliga țiilor ce le revin în zona economic ă exclusivă, potrivit
Convenției, statele vor ț ine seama în mod corespunz ător de drepturile și obligațiile statului riveran și vor
respecta legile și reglement ările adoptate de acesta în conformitate cu dispozi țiile Convenției și celelalte
reguli de drept interna țional, în m ăsura în care acestea nu sunt incompatibile cu prezentele dispozi ții [27].
Concluzii
Această preocupare sporită este determinat ă, în principal, de resursele neb ănuite existente în m ările și
oceanele lumii, de nevoia acut ă de extindere a cercet ărilor în aceste zone, precum și de influen ța determinant ă
asupra unor importan ți factori de progres pentru omenire, precum: comer țul maritim, care s-a dovedit a fi
avantajos atât pentru producă torii de m ărfuri, cât ș i pentru transportatorii maritimi [28]; cercetarea științifică,
care va permite exploatarea accentuat ă a potențialului biologic și energetic marin; comunica țiile interna ționale,
care s-au dezvoltat și pe aceast ă cale conven țională ș.a. [29].
95

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

96Referințe:
1. Doc. U.N. International Legal Materials. Vol. IX, 1970, p.1081; vol.X, 1971, p.208.
2. Convenție care nu a fost ratificat ă de România.
3. Doc. U.N., loc.cit., p.209; Moca Gh. Op.cit., p.289.
4. Doc. U.N. Declaration of the Organiza tion of the African Unity on the Issues of the Law of the Sea. În: Doc.
A/Conf. 62/33, 19 iulie 1974 ș.a.
5. A se vedea: Projet d'article relatifs au concept d'une zone economique exclusive, prezentat de Kenya la Comitetul
pentru folosirea pa șnică a fundului m ărilor și oceanelor (Doc.A/AC.138/ SG.II/L.10, 7 august 19 72). – În: Mazilu D.
Dreptul M ării – concepte și instituții consacrate de Conven ția de la Montego-Bay. – Bucure ști: Lumina LEX, 2002, p.79.
6. Phillips J.C. The Exclusive Economic Zone as a Concept in International Law // International and Comparative Law
Quarterly. – 1977. – No26; Geam ănu G. Op. cit., p.441; Starke J.G. Op. cit., p.260.
7. Moca Gh. Op. cit., p.307.
8. Acest caracter preferențial a fost fundamentat pe solu ția Curții Interna ționale de Justi ție din 1974 în Afacerea
pescuitului islandez, declanșată d e R F G e r m a n i a și Marea Britanie, în care se re ținea pentru statul riveran doar
drepturi preferen țiale (speciale sau conven ționale) în favoarea statelor care se g ăsesc „ intr-o situa ție de dependen ță
specială î n ceea ce prive ște pescăriile de coast ă”, deci nu drepturi suverane // Annuaire C.I.J. – 1973-1974. – P.116-117;
// C.I.J. – Recueil. – 1974. – P.24 și urm.
9. Pentru analiz ă detaliată a lucrărilor Conferin ței la aceast ă temă, a se vedea: Mazilu D., Op. cit. Vol.III, p.197 și urm;
Geamănu G., Op.cit., p.441.
10. Geamănu G. Op. cit., p.441.
11. Moca Gh. Op. cit., p.306.
12. Art.57 din Conven ție.
13. Ibidem, art.74; A se vedea Anexa nr.7 la Referat cu privire la Actul privind zona economic ă exclusivă a Belgiei din
2 aprilie 1999 și Actul Regal din 27 mai 1999 privind stabi lirea zonei economice exclusive a Olandei. – În: The Law
of the Sea no.44, loc.cit., p.36-38 și p.54-57.
14. UN Document, A/56/58. – În: The Law of the Sea, Bulletin no. 54, loc.cit., p.132 și urm. În aceast ă bază de date este
prezentată situația cu privire la preten țiile de delimitare a spa țiilor maritime pentru un num ăr de 152 state A se vedea
Anexa nr.6 la Referat.
15. Cipru, Egipt, Georgia, Iran, Lituania, Po l onia, RD Congo, Suedia, Turcia, Quatar.
16. Secțiunea XV reglementeaz ă Rezolvarea diferendelor. Au fost delimitate prin arbitraj sau mijloace jurisdic ționale
zonele economice exclusive dintre Camerun-Nigeria și Eritrea-Yemen. A se vedea: Anexa nr.8 la Referat, The Law
of the Sea no.44, loc.cit., p.77-80.
17. Algeria, Belgia , Danemarca , Finlanda, Gambia, Irlanda, Malta, Marea Britanie , Norvegia , Palau, Papua Noua Guinee,
Spania , Tunisia ( n.n. – statele subliniate au stabilit și o zonă economic ă exclusivă).
18. Albania, Bahrain, Benin, Bosnia-Herț egovina, Congo, Ecuador, El Salvador, Gr ecia, Irak, Israel, Italia, Iordania,
Kuweit, Liban, Liberia, Libia, Monaco, Peru, Arabia Saudit ă, Serbia-Muntenegru, Singapore, Slovenia, Somalia și
Sudan. A se vedea în acest sens Anexa nr.6 la Referat.
19. Decretul nr.142 din 25 aprilie 1986 privind instituirea zonei economice exclusive a Republicii Socialiste România în
Marea Neagr ă // Buletinul Oficial nr.25 din 26 aprilie 1986.
20. Monitorul Oficial al României, Partea I. – 2002. – Nr.765.
21. Art.56 din Conven ție.
22. Ibidem, art.58.
23. Ibidem, art.69.
24. Ibidem, art.70.2.
25. Declarația este reiterat ă de art.3 din Legea nr.110/1996 privind ratificarea Conven ției. Pentru detalii suplimentare
privind pozi ția României la lucr ările Conferin ței, a se vedea : Mazilu D. (Op. cit. III), reprezentantul României la
lucrările Conferin ței și membru al Comitetului pentru redactarea Convenției.
26. Ex aequo et bono (Principiul binelui și al echit ății), menționat în art. 38 din Statutul Cur ții Internaț ionale de Justi ție.
27. Art.58.3 din Conven ție.
28. Charles Louis Secondat de Montesquieu. Desp re spiritul legilor. II. – București: Editura Științifică, 1970, p.39, care
sublinia: „acele ță ri care au în țeles importan ța navigației interna ționale și-au dezvoltat schimburile comerciale și au
progresat cu rapiditate”. – În: Mazilu D. Dreptul M ării – concepte și instituții consacrate de Conven ția de la Montego-Bay. –
București: Lumina LEX, 2002, n.n. Op. cit. I, p.13.
29. Mazilu D. Op. cit. I, p.23. Potrivit datelor indicate în aceast ă prestigioas ă lucrare știin țifică, în oceanul planetar
există hrană pentru 30 mrd. de oameni și resurse energetice pentru sute și mii de ani.

Prezentat la 26.06.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

ОБ ОСНОВНЫХ ПРИЧИНАХ КРИЗИСА ДОГОВОРА О НЕРАСПРОСТРАНЕНИИ
ЯДЕРНОГО ОРУЖИЯ
Анна ХАРУЦА
Институт истории государства и права АН Молдовы

În articol este examinat ă istoria cre ării Acordului privind ner ăspândirea armelor nucleare (ANAN), sunt evidenț iate
contradicț iile de baz ă, apărute ca urmare a semn ării lui de c ătre unele state. Articolele Acordului sunt analizate am ănunțit.
O atenț ie deosebit ă se acordă garanț iilor de securitate a țărilor care nu dispun de armament nuclear. Autorul î și exprim ă
părerea privind eficacitatea Acordului, care a pus bazele regimului de ner ăspândire a armamentului de nimicire în mas ă
(ANM) și importan ța respectării lui de c ătre toate țările, indiferent de faptul posed ării sau nu a ANM. Extrem de impor-
tantă se prezint ă eficacitatea acestui Acord în sec. XXI, în perioada cre șterii și acutizării în mod vertiginos a num ărului
de amenin țări împotriva securit ății.
În lucrare sunt eviden țiate cauzele fundamentale ale crizei Acordului privind ner ăspândirea armelor nucleare în
condițiile actuale, ceea ce este foarte actual, mai ales luând în considera ție faptul intensific ării colabor ării în domeniul
nuclear între unele state „de limită /dezvoltate, care au sau pot avea încurând ANM”, precum și între unele state „dezvoltate,
care au sau pot avea încurând ANM” și „antelimit ă/p uțin dezvoltate”. Are loc schimbul de tehnologii nucleare inde-
pendent elaborate, prin intermediul c ărora se reu șește a limita dependen ța țărilor în domeniul nuclear fa ță de țările tradi-
ționale de export al tehnologiilor nucleare, în unele cazuri chiar permiț ând unor state s ă devină noi exportatori de tehno-
logii nucleare. În articol este men ționată necesitatea aplic ării unor m ăsuri dure împotriva celor care încalc ă regimul de
nerăspândire; de asemenea, este realizat ă și analizat ă clasificarea țărilor proliferante.

The primary focus of the article is the history of the Nuclea r Non-Proliferation Treaty (NPT) and the main contradictions
that resulted after some countries signed the treaty. The articles of the Treaty are subjected to a detailed analysis. Special importance is given to the guarantees of security for the non-nucl ear states. The author formulates the opinion about
efficiency of the treaty that laid the foundation of the regime of non-proliferation of weapons of mass destruction (WMD) and the importance to respect this regime by all states, whether they have or they do not have weapons of mass destruction. The efficiency of the treat y is extremely important in the XXI century, when the number of challenges and
threats is getting increasingly bigger.
The research distinguishes the main reasons of the NPT cris is under the modern conditions and it is very actual, in
particular, because of the recent strengthening of cooperation in the nuclear domain between separate «threshold» countries, as well as «threshold» and «about-threshold» countries. There were cases of exchange of independently worked out nuclear technologies that decrease the dependency of the states on the traditional export countries, in some cases, it allows the states to become new exporters of the nuclear technologies. Naturally, it weakens the possibilities of control over the production of nuclear weapons. The article underlies the necessity to apply tough measures against the
violators of the non-proliferation regime; it also gives analysis and classification of the states-proliferators.

Договор о нераспространении ядерного оружия (ДНЯО) на сегодняшний день является, пожалуй ,
единственным средством сдерживания ядерных амбиций государств . Несмотря на различные выска –
зывания аналитиков и политических деятелей по поводу кризиса договора , он продолжает оставаться
эффективным инструментом регулирования режима ядерного нераспространения . Однако отрицать
некоторые застойные явления в рамках ДНЯО было бы неверным . Целью данного исследова ния
является выявление основных причин кризиса Договора в современных условиях , детальный их
анализ и поиски конструктивных альтернатив для их разрешения.
С тем чтобы разобраться в сущности этого кризиса , следует обратиться к его основным предпосылкам .
Ретроспективный взгляд на историю создания ДНЯО может способствовать более полному раскрытию
сути проблематики . Как известно , ДНЯО был одобрен ГА ООН 12 июня 1968 года и открыт для под-
писания в Москве , Вашингтоне и Лондоне 1 июля того же года. Он вступил в силу в марте 1970 года .
По состоянию на конец 2001 года его участниками являлись 187 государств , не присоединились к дан-
ному договору Израиль , Индия, Пакистан и Куба . В 2004 году Договор стал дей ствовать в отношении
188 государств [1]. Его основной целью являлось достижение всеобщего и полного разоружения , в
частности ядерного . За время существования режима нераспространения ЯО в этой области удалось
многого добиться . Речь идет об отказе ЮАР от уже созданных ядерных взрывных устройств (ЯВУ ), о
97

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

ратификации ДНЯО государствами , не обладающими ядерным оружием , такими как Украина ,
Казахстан, Беларусь , об остановке своих ядерных программ Бразилией и Аргентиной , о снижении
угроз нераспространения в Северной Африке . Вместе с тем, значительно обострились опасения
мирового сообщества ввиду стремления ряда государств (Ирак , Северная Корея ) войти в число
обладателей ядерного оружия . Это поставило под сомнение эффективность су ществования ДНЯО и
вызвало горячие споры . Правительства одних стран с уверенностью полагают , что добиться полного
разоружения и отказа государств от ядерного потенциала представляется утопичным, особенно
сегодня , когда многие державы не сокращают , а напротив , наращивают свой военный потенциал .
Другие ратуют за полное уничтожение ядерного оружия . В сложившихся условиях важным
представляется сохранить Договор , являющи йся единственным действенным механизмом режима
ядерного нераспространения на протяжении последних десятилетий.
Анализируя причины , послужившие толчком к началу кризиса ДНЯО , автор отмечает , что сущность
проблематики кроется в достаточно четко обозначившейся классификации государств , которую сам
же Договор и обусловливает . Дело в то, что, согласно статье I, государства -участники, обладающие
ядерным оружием , обязу ются не передавать его кому бы то ни было , а также осуществлять контроль
над ним или над какими -либо взрывными устройствами , не помогать , не поощрять и не побуждать какое –
либо государство , не обладающее ядерным оружием , к производству или приобретению ядерных
взрывных устройств . Статья II обязует не принимать передачи от кого бы то ни был о ядерного оружия и
контроля над ним, не производить и не приобретать , равно как и не добиваться и не принимать
какой-либо помощи в производстве ядерного оружия или других ядерных взрывных устройств .
Статья III ДНЯО зв учит следующим образом: " Каждое из государств – участников Договора , не обла –
дающих ядерным оружием , обязуется принять гарантии , как они изложены в соглашении , о котором
будут вестись переговоры и которое будет заключено с МАГАТЭ в соответствии с уставом и системой
гарантий Агентства исключительно с целью проверки выполнения его обязательств , принятых в
соответствии с настоящ им Договором , с тем, чтобы не допустить переключения ядерной энергии с
мирного применения на ядерное оружие или другие ядерные взрывные устройства . Гарантии , требуемые
настоящей статьей , применяются ко всему исходному или специальному расщепляющемуся материалу
во всей мирной ядерной деятельности в пределах территории такого государства , под его юрисдикцией
или осуществляемой под его контролем, где бы то ни было " [ 1]. Согласно статье IV, участники
Договора имеют право развивать исследования , производство и использование ядерной энергии в
мирных целях и без дискриминации .
Итак , проанализировав данные статьи , можно составить определенную классификацию , согласно
которой государства- пролиферанты подразделяются на три основные группы : страны, уже обладающие
ядерным оружием , но не являющиеся официальными го сударствами , обладающими ядерным оружием
(ЯОГ ) по ДНЯО , к примеру Израиль , Пакистан , Индия; пороговые страны , руководство которых приняло
решение о создании собственного ядерного оружия , к числу которых относятся КНДР , Ирак ; околопороговые
страны , т.е. государства , обладающие программой создания собственного ядерного оружия , но не
обладающие в полной мере потенциалом для ее реализации ил и же политическим решением , нацели –
вающим на претворение такой программы на практике , – примером могут послужить Иран , Ливия [1].
Решение о разработке ядерного оружия практически всегда принимается секретно , и в его основе
содержится , как правило , множество причин. Одни государства рассматривают это оружие как
символ престижа и ведут такие разработки из соображений национальной бе зопасности, другие
рассматривают его как доступное и эффективное средство противодействия внешней угрозе вне
зависимости от того, исходит ли она от оружия массового уничтожения или от обычных вооружений .
Последствия таких решений вполне очевидны . Как только еще одно государство получит такую
возможность , это может привести к дальнейшему распространению оружия массового уничтожения ,
так как близлежащи е государства могут ощущать угрозу и, следовательно , стремиться обрести такие
же возможности. Бóльшее количество программ вооружения увеличит существующие риски
инцидентов , вероятные просчеты и возможности несанкционированного их использования . По мере
того как всë больше государств будут разрабатывать ядерное оружие , будут возрастать и риски того, что
негосударственные акторы получат доступ и воспользу ются ядерным или радиологическим оружием .
Ввиду этих причин субъекты мировой политики должны стремиться к полному соответствию
обязательств по ДНЯО как в области разоружения , так и нераспространения ядерного оружия .
98

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

В последнее время особый интерес мировой общественности вызывают «пороговым » страны, где
ведутся интенсивные ядерные исследования , подготовка кадров , строительство АЭС и объектов
ядерного топливного цикла . В некоторых из них идет установление ключевых объектов этого цикла ,
включая экспериментальные установки и промышленные предприятия по обогащению урана , реге-
нерации плутония , производству тяжелой воды и гексафторида урана . В ряде стран осу ществляется
разработка и даже налажено производство мощных исследовательских и энергетических реакторов .
Практически нет ни одной "пороговой" страны, руководство которой признаёт , что работы в ядерной
области имеют военную направленность . Более того, многие руководители таких стран заверяют , что
не создают ядерное оружие , и в то же время отказывают представителям МАГАТЭ в инспекци и их
ядерных объектов [2], особенно возведенных самостоятельно и использующих "чувствительную "
ядерную технологию .
Весьма опасное явление последнего времени – усиление сотрудничества в ядерной области между
отдельными "пороговыми" странами , а также между "пороговыми" и "околопороговыми " странами .
Происходит обмен самостоятельно разработанными ядерными технологиями , проведение совместных
научно -исследовательских и опытно -конструкторских работ (НИОКР ), подготовка соответству ющих
кадров . Тем самым удается снизить зависимость этих стран в ядерной области от традиционных
стран-экспортеров ядерной технологии , а в ряде случаев (Аргентина , Индия, Бразилия , ЮАР , Южная
Корея ) возникает возможность стать новыми такими экспортерами . Естественно , что это ослабляет
возможности контроля , препятствующего производству ядерного оружия . Опасность усугубляется и
тем, что рост ядерных возмож ностей "пороговых " и ряда "околопороговых " стран сопровождается
производством и импортом ракет , способных нести критическую полезную нагрузку весом до 500 кг
на расстояния в сотни и даже тысячи километров [3].
Следует напомнить , что в 1995 году истек срок действия ДНЯО, и мировое сообщество всерьез
задумалось над необходимостью его продления . Мир пришёл к пониманию необходимости же стких
мер против нарушителей режима ядерного нераспространения . Наиболее актуальными стали вопросы
о полном запрете всем безъядерным странам -участницам Договора и государствам , подписавшим
другие соглашения по нераспространению, на производство ядерного оружия , проведение соот –
ветствующих НИОКР , а также на создание компонентов боеприпасов . Особое внимание отведено
разработке и принятию усовершенствованной системы верификации, позволяющей достоверно оп ределять
соблюдение запрета на разработку ядерного оружия , а также системы контроля изначальных запасов
ядерных материалов . Изучались и обсуждались вопросы о расширении масштабов законодательно
предусмотренных экономических и политических санкций в отношении государств и частных фирм ,
нарушающих режим нераспространения оружия массового уничтожения [4].
В 2000 году на повестке дня Конференции было обозначено рассмотрение и п одписание Конвенции
о запрещении производства расщепляющихся материалов для военных целей , а также международного
Кодекса поведения в отношении поставок оружия . Принципы , задачи и пути содействия всестороннему
осуществлению Договора , а также придание ему универсального характера , являются основополагаю –
щими задачами Договора . Так, в 2007 году и в мае 2008 года состоялись встречи стран -участниц ДНЯО ,
цель ко
торых заключалась в преодолении неутешительных результатов конференции 2005 года , когда
была выявлена неспособность Всемирного саммита в поиске решения по проблемам разоружения и
нераспространения . Несмотря на то, что в течение нескольких последних лет наблюдалась стагнация
дипломатии в области ядерного разоружения , ведется эффективная работа участников ДНЯО [5],
стремящихся найти пути выхода из обострившейся кризисн ой ситуации. В 2007 году в ходе данных
встреч был также , предложен и рассмотрен проект типовой Конвенции по ядерному оружию , а в 2008
году обсуждалась Конвенция по кассетным боеприпасам .
Итак , следует отметить , что несмотря на то, что есть государства , стремящиеся стать обладателями
ядерного потенциала , режим нераспространения продолжает оставаться важным механизмом сдер –
живания в мировой политике и между народных отношениях . Проблемы , обозначившиеся в рамках
ДНЯО, затрагивают в большей мере статью VI ДНЯО и касаются пункта о полном разоружении . В
этом направлении необходимы систематические продвижения , в противном случае Договор будет
оставаться неустойчивым .
99

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

100Таким образом , к числу основных причин кризиса ДНЯО следует отнести:
 нарушение статей ДНЯО , что ставит под сомнение эффективность методов борьбы с ядерным
оружием , в том числе применяемых СБ ООН и МАГАТЭ;
 отрицание , в частности , "пороговыми " странами того факта , что во многих из них работы в ядер –
ной области имеют военную направленность . Так, США открыт о нарушают статью VI ДНЯО, требующую
сокращения и ликвидации атомных арсеналов , поскольку продолжают финансировать исследования
и разработки в сфере создания нового поколения ядерного оружия и отказывают международным
инспекторам в доступе на свои ядерные объекты . Иран отказался исполнять требование Совета Без-
опасности ООН об отказе от своих прав , записанных в стат ье IV ДНЯО, – тех прав , осуществление
которых ранее было временно приостановлено Ираном в качестве «меры по укреплению доверия » [6];
 недопущение некоторыми государствами представителей МАГАТЭ для проведения инспекций
на ядерных объектах ;
 усиление сотрудничества в ядерной области между отдельными "пороговыми " странами , а
также между "пороговыми " и "околопороговыми " странами ;
 сохранение права на использование атомных технологий в мирных целях . Обогащение урана –
это процесс, позволяющий создавать ядерное топливо для АЭС и преобразовывать ато мную энергию
в электрическую . Оно относится к числу тех видов деятельности, неотъемлемое право на которые
гарантировано статьёй IV для всех участников ДНЯО. Ввиду этого некоторые государства считают
гарантированное право на обогащение урана инструментом, упрощающим присоединение многих
государств к ДНЯО . Отсутствие его превратило бы ДНЯО в систему ˝ядерного апартеида ˝, служащего
только инте ресам стран -обладательниц ядерным оружием и не дающего никаких выгод остальному
миру . Однако зачастую этот факт является лишь предлогом для проведения военных разработок ;
 стагнация дипломатии в области ядерного разоружения .
В 2010 году состоится Восьмая конференция по рассмотрению действия (КР) ДНЯО [7], которая
проложит курс на следующие пять лет. Очень хочется надеяться , что ДНЯО будет укреплен , а вера в
него восстановлена. Это должно стать частью более широкого процесса по подтверждению верхо-
венства закона и важности мультилатерализма , так как процесс рассмотрения действия ДНЯО – не
простой ритуал , а незаменимый инструмент в диагностике состояния режима нераспространения и в
при
влечении государств -членов Договора к выполнению своих обязательств . ДНЯО явля ется в первую
очередь базовым международно -правовым документом , давшим импульс разработке внешних барье –
ров ядерному распространению , т.е. таких институциональных контрольных механизмов , как гарантии
МАГАТЭ , национальные меры учета и контроля ядерных материалов , экспортный контроль . Так,
Договор оказался эффективным средством сдерживания ядерных амбиций, и в то же время с его
помощью не уд алось добиться прекращения ядерных программ в таких государствах , как Индия ,
Пакистан , Израиль . Однако несмотря на определенные трудности , которые переживает ДНЯО в
современных условиях мирового развития , его важность очевидна , так как простым ужесточением
контроля над нераспространением ОМУ проблему действительно не решить .

Литература :
1. Ядерное нераспространение / Под ред. В.Орлова . – Москва : ПИР -Центр политических исследований, 2002. –
528 с.
2. Орлов В. Женевская разминка // Индекс безопасности . – 2008. – № 3(86). – Том 14. – С.125-126.
3. Новый вызов после "холодной войны ": распространение оружия массового уничтожения . Доклад службы
внешней разведки РФ // http://svr.gov.ru/material/2-9-2.html
4. Международные механизмы : эффективность и недостатки . Задача : продление и совершенствование ДНЯО . /
Новый вызов после "холодной войны ": распространение оружия массового уничтожения . Доклад службы
внешней разведки РФ // http://svr.gov.ru/material/2-12-5.html
5. Дуарте С. Простым ужесточением контроля проблему ядерной угрозы не решить // Индекс безопасности . –
2007. – №1(84). – Том 14. – С.11-12.
6. Какое государство нарушает условия ДНЯО ? // http://www.iranatom.ru/news/iri/year06/october/tt.htm
7. Разоружение // http://www.un.org/russian/documen/convents/disarmament.htm

Prezentat la 23.01.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

RĂSPUNDEREA PENTRU OMORUL PREV ĂZUT
LA lit.e) alin.(2) art.145 CP RM
Sergiu BRÎNZĂ
Catedra Drept Penal și Criminologie

In the framework of this study, are examined those three aggravating circumstances assumptions prevented on let.e)
par.(2) art.145 “Murder on purpose” from the Penal Code (in the wording of the Law nr.277-XVI on 18.12.2008), namely:
the perpetration of the manslaughter benefiting from the known or obvious impotence being of the victim, due to advan-
ced age, to some kind of illness, due to physical or psychi cal handicap or to anything else; the conscientious perpetra-
tion of the manslaughter on pregnant woman; the conscientious perpetration of the manslaughter on minor.

La 18.12.2008, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.277-XVI pentru modificarea și comple-
tarea Codului penal al Republicii Moldova [1]. Conf orm acestei legi, printr e altele, s-a statuat c ă dispoziția
de la lit.e) alin.(2) art.145 „Omorul inten ționat” din Codul penal are urm ătorul conținut: „cu bun ă-știință
asupra minorului sau a femeii gravide ori profitând de starea de neputin ță cunoscută sau evident ă a victimei,
care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor”. Astfel, putem observa
că prevederea de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM reprezint ă rezultatul comasă rii a trei prevederi din art.145 CP RM
(în varianta de pân ă la amendamentul din 18.12.2009):
1) „profitând de starea de neputin ță a victimei” (lit.e) alin.(2));
2) „cu bună -știință asupra unei femei gravide” (lit.c) alin.(3));
3) „cu bună -știință asupra unui minor” (lit.d) alin.(3)).
În legătură cu aceasta, Ministerul Justiț iei a motivat astfel oportunitatea expunerii într-o nou ă manieră a
dispoziției de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM: „La alin.(2) a fost modificat ă redacția lit.e), care stabile ște în
calitate de circumstan ță agravant ă omorul s ăvârșit profitând de starea de neputin ță a victimei, în vederea
determinării cazurilor care formeaz ă starea de neputin ță, în special vârsta, boala, handicapul fizic sau psihic,
fiind preluate din legea penal ă a Franței [2]. De asemenea, în textul lit.e) au fost incluse semnele componente
ale infrac țiunii de omor s ăvârșit împotriva unui minor ș i a unei femei gravide, care sunt legate de starea de
neputință” [3].
Într-adevăr, pare a fi justificat ă comasarea a trei circumstan țe agravante distincte ale omorului inten ționat
într-o singur ă circumstan ță agravantă a acestei fapte infrac ționale, presupunând trei ipoteze diferite. Or, toate
cele trei ipoteze se refer ă la victima infrac țiunii. Însă, mai exist ă o caracteristic ă ce le une ște și care le distinge
de alte ipoteze vizând circumstan țele agravante ale omorului inten ționat (de exemplu, de omorul s ăvârșit
asupra unui reprezentant al autorit ății publice ori asupra unui militar, ori asupra rudelor apropiate ale acestora,
în timpul sau în legă tură cu îndeplinirea de c ătre reprezentantul autorităț ii publice sau militar a obliga țiilor de
serviciu (lit.p) alin.(2) art.145 CP RM)).
În acest context, merită atenție cele men ționate de I.Farghiev: „În anumite cazuri, victima se poate afla
într-o stare având semnifica ția juridico-penal ă. De exemplu, în starea de graviditate, în starea de neputin ță, în
starea de boal ă, în starea periculoas ă pentru via ță când victima e lipsit ă d e posibilitatea de a se salva din cauza
vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputin ței etc. Aflarea victimei în una din aceste st ări e folosit ă de
către făptuitor pentru s ăvârșirea faptei prejudiciabile. Sau genereaz ă obligații specifice în sarcina f ăptuitorului,
obligații de acordare a ajutorului victimei, a c ăror neexecutare constituie infrac țiune” [4].
În același context, I.F. Dediuhina deosebe ște, printre altele, urm ătoarele tipuri de st ări ale victimei,
relevante sub aspect penal: 1) st ări vizând s ănătatea fizic ă sau psihic ă a victimei (starea de neputin ță, gravidi-
tatea, boala etc.); 2) st ări relevând caracteristicile social-demografice ale victimei (sexul, vârsta etc.) [5].
În concluzie, putem deduce c ă pentru cele trei ipoteze ale circumstan ței agravante prev ăzute la lit.e)
alin.(2) art.145 CP RM sunt comune urm ătoarele trăsături:
1) nu se refer ă la conduita victimei, nici la statutul social al acesteia;
2) nu pot determina atenuarea tratamentului sancț ionator al f ăptuitorului, deoarece nu presupune ac țiuni
ilegale sau imorale ale victimei, care s ă provoace s ăvârșirea infrac țiunii;
101

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

3) determină agravarea ră spunderii penale a f ăptuitorului; aceasta deoarece atest ă precaritatea victimei în
raport cu f ăptuitorul, precaritate având cauze psihofiziologice sau de morbiditate (cum ar fi graviditatea și
starea de neputință ), ori biocronologice (cum ar fi vârsta).
În cele ce urmeaz ă vor fi analizate pe rând ipotezele respective, și anume:
1) săvârșirea omorului profitând de starea de neputin ță cunoscut ă sau evident ă a victimei, care se datoreaz ă
vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
2) săvârșirea omorului cu bun ă-știință asupra femeii gravide;
3) săvârșirea omorului cu bun ă-știință asupra minorului.
A. săvârșirea omorului profitând de starea de neputință cunoscut ă sau evident ă a victimei, care se
datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor
Nu putem să nu remarc ăm anumite diferen țe dintre prevederea actual ă de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM –
vizând ipoteza în cauz ă – și prevederea de la lit.e) alin.(2) art.1 45 CP RM, dinaintea amendamentului de la
18.12.2008 – „profitând de starea de neputin ță a victimei”:
a) în form ula actual ă, se cere ca starea de neputin ță a victimei să fie cunoscută de făptuitor sau evident ă
pentru acesta;
b) în formula actual ă, sunt specifica ți factorii cauzali ai st ării de neputin ță a victimei: vârsta înaintat ă;
boala; handicapul fizic sau psihic; al ți factori.
Dar sunt oare de substan ță sau doar de form ă aceste diferen țe? Au condi ționat ele oare reducerea sau
lărgirea sferei de aplicare a prevederii de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM? R ăspunsurile la aceste întreb ări le
putem formula numai dup ă o examinare detaliată a celei dintâi ipoteze a circumstan ței agravante prev ăzute la
lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
Astfel, în primul rând, ne men ținem pe acelea și poziții pe care le-am relevat anterior, cu privire la
justificarea agravă rii răspunderii penale în cazul s ăvârșirii omorului profitându-se de starea de neputin ță a
victimei: „Agravanta se justific ă prin aceea c ă, pe de o parte, omorul asupra unei persoane care se afl ă în
stare de neputin ță poate fi s ăvârșit mai ușor, iar, pe de alt ă parte, că cel care profită de o asemenea stare a
victimei pentru a o omorî v ădește grad sporit de pericol social” [6].
Însă, nu t
oți împărtășesc aceast ă opinie. De exemplu, A.I. Strelnikov sus ține: „În cazul omorului s ăvârșit
profitând de starea de neputință a victimei, nu se amplific ă atingerea adus ă obiectului infrac țiunii. Deci, nu
suferă modificări nici gradul de pericol social, nici caracterul pericolului social. Agravarea r ăspunderii pentru
omorul săvârșit într-o asemenea împrejurare a fost determinat de considerente de ordin mo ral” [7]. Dintotdeauna,
oamenii afla ți în neputin ță au suscitat compasiune și sentimentul de a veni în ajutor. Îns ă, considerentele de
ordin moral nu pot constitui temeiuri pentru agravarea r ăspunderii penale [8].
Nu este de aceea și părere I.F. Dediuhina. Aceasta în țelege prin „diferen țierea răspunderii penale” delimi-
tarea răspunderii penale, modificarea volumului și tipului r ăspunderii penale, cu luarea în considera ție a cir-
cumstanțelor care influen țează gradul de pericol social al infrac țiunii și al persoanei ce a s ăvârșit-o; caracte-
risticile relevante penalmente ale victimei infracț iunii constituie circumstan țe care trebuie luate în considera ție
la diferen țierea răspunderii penale, circumstanț e care se clasific ă în cele agravante și cele atenuante; la circum-
stanțele agravante urmeaz ă a se raporta s ăvârșirea infrac țiunii cu bună -știință asupra unei femei gravide sau
asupra unui minor, ori profitând de starea de neputin ță a victimei [9].
Suntem de acord cu I.F. Dediuhina. Este justificat ă agravarea r ăspunderii penale pentru s ăvârșirea omorului
profitând de starea de neputin ță a victimei. Este justificat ă nu din considerente de sorginte moral ă, așa cum
opinează A.I. Strelnikov. În realitate, altceva condi ționează diferențierea răspunderii penale pentru omorul
persoanei, care se afl ă în stare de neputin ță, de omorul unei persoane care nu se g ăsește într-o asemenea stare.
În prima situa ție, gradul mai sporit de pericol social îl condi ționează conștientizarea de c ătre făptuitor a împre-
jurării că starea victimei îi reduce poten țialul de autoap ărare. Starea de neputin ță a victimei nu doar spore ște
riscul ca o persoană să devină victimă a omorului. De multe ori, aceast ă stare este cea care îl determin ă pe
făptuitor să-și aleagă locul, metoda și ambianța de realizare a lipsirii
de viață a victimei.
După această necesară digresiune, vom men ționa că prima ipoteză a circumstan ței agravante, specificate
la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, presupune îndeplinirea cumulativ ă în principal a dou ă condiț ii: 1) victima s ă
se afle într-o stare de neputință și 2) făptuitorul s ă profite de aceast ă stare pentru a lipsi de via ță victima.
Dacă ne referim la prima condi ție, prin „stare de neputin ță” trebuie să înțelegem incapacitatea victimei de
a se apăra din cauza nefunc ționării totale sau par țiale a con științei ori a stării sale fizice sau psihice precare.
102

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

La lit.e) alin.(2) art.145 CP RM legiuitorul enum ără exemplificativ factorii ce constituie cauzele st ării de
neputință a victimei: vârsta înaintat ă; boala; handicapul fizic sau psihic; al ți factori. Consideră m că starea
fizică sau psihic ă precară a victimei o reprezint ă boala, handicapul fizic sau psihic, al ți factori (de exemplu,
în unele cazuri, starea de ebrietate). De asemenea, la al ți asemenea factori cauzali se raporteaz ă vârsta înaintat ă,
vârsta fraged ă, nefuncționarea totală sau parțială a conștiinței (de exemplu, somnul).
Până la urmă, pentru a considera o stare ca fiind stare de neputin ță nu conteaz ă ce fel de factori au deter-
minat-o: fiziologici sau patologici, fire ști sau nefire ști. Important este ca victima, aflându-se în aceast ă stare,
să nu aibă putința de a se ap ăra împotriva f ăptuitorului. În acest sens, prezint ă interes motivarea dintr-o spe ță
din practica judiciar ă rusă: „La momentul comiterii omorului, victim a O. a împlinit vârsta de 11 ani. Mama
victimei a explicat c ă O. nu arăta mai în vârst ă, avea o statur ă considerabil mai mic ă și o forță fi zică mai redus ă
în compara ție cu făptuitorul P. … Lui P. îi era cunoscut c ă O., în virtutea vârstei fragede ș i a dezvolt ării fizice
mai slabe, nu se putea ap ăra și nu-i putea opune rezisten ță activă. Răspunzând la întrebă rile acuzării, P. a
declarat c ă victima a încercat anemic s ă se împotriveasc ă, ținându-se cu mâinile de ștreang, dar nu i-a reu șit
nimic. Instan ța de fond a ar ătat întemeiat c ă vârsta fraged ă, ca și slaba dezvoltare fizic ă și psihică a lui O., nu
doar nu i-au permis acestuia s ă se apere și să-i opună rezistență lui P., care era mai maturizat și avea o consti-
tuție fizică mai robust ă, dar ș i au lipsit-o pe victim ă de posibilitatea de a percepe adecvat semnificaț ia celor
săvârșite în privinț a sa” [10].
Ce rezultă din aceast ă motivare?
Noțiunea „ starea de neputin ță a victimei” este o no țiune complementară sau care poate fi complementar ă
în raport cu alte no țiuni: „vârsta fraged ă”, „vârsta înaintat ă”, „boala”, „handicapul fizi c sau psihic”, „starea de
ebrietate” (posibil), „for ța fizică vădit dispropor ționată în raport cu cea a f ăptuitorului”, „somnul” etc. Toate
aceste noțiuni nu sunt identice dup ă conținut cu noț iunea „starea de neputin ță a victimei”. Cea mai mare parte
din ele caracterizeaz ă cauza ce determin ă starea de neputin ță a victimei. Alte no țiuni complementare reflect ă
forma de exteriorizare a st ării de neputin ță a victimei. Altele îndeplinesc rolul de conț inut al acestei st ări.
Prin aceasta dorim s ă sugerăm că noțiunea „starea de neputin ță a victimei” este o noț iune estimativă . Nu
oricare, de exemplu, minor în vârst ă de 11 ani va fi neap ărat considerat aflându-se în stare de neputin ță. Nu
oricare persoan ă de vârstă înaintată trebuie recunoscut ă aflându-se în aceast ă stare. Pentru a aduce consisten ță
acestei afirma ții, vom reproduce un exemplu din practica judiciar ă română: „Vârsta înaintată a victimei ș i
faptul că aceasta suferea de mai multe boli nu pot duce, prin ele însele și în mod absolut, la concluzia c ă
aceasta s-a aflat în neputin ță de a se ap ăra, de vreme ce la data uciderii sale ducea o via ță activă normală ,
desfășurând diferite activit ăți… Din probele administrate în cauz ă rezultă că în ziua s ăvârșirii faptei aceasta
efectuase munci agricole și a sosit la locul fapt ei mergând pe biciclet ă. Deci, era într-o stare fizic ă care exclude
concluzia c ă s-ar fi aflat în neputin ță de a se ap ăra atunci când a fost lovit ă cu pumnii ș i o piatră de către
inculpat” [11]. Acela și lucru se poate sus ține despre boal ă. În acest plan, ne raliem punctului de vedere al lui
T.A. Plaksina: „La categoria de persoane bolnave se raportează un cerc destul de larg de persoane. Printre
acestea se afl ă, indubitabil, persoane care pot opune rezisten ță făptuitorului. Or, prezen ța unei boli nu-l lipse ște
inevitabil pe om de capacitatea de a se opune f ăptuitorului sau de a se ascu nde de acesta” [12]. Acelea și
argumente pot fi invocate în cazul handicapului fizic sau psihic, al st ării de ebrietate, al altor asemenea st ări.
Nu este exclus ca victima s ă fie înarmat ă sau să fie pra cticantă de arte mar țiale.
De unele singure, abstrase de circumstan țele concrete ale faptei, vârsta fraged ă sau înaintat ă, boala, handi-
capul fizic sau psihic, ebrietatea etc. nu pot s ă caracterizeze starea de neputin ță a victimei. Exemplificarea
unor asemenea factori ca uzali, la care recurge legiuitorul la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, nu poate fi acceptat ă
ca procedeu suficient la definirea noț iunii „starea de neputință a victimei”. Exemplificarea în cauz ă nu a
adăugat nimic nou esen ței juridice a no țiunii „starea de neputin ță a victimei”, în în țelesul pe care a avut-o pân ă
la amendamentul de la 18.12.2008. Mai mult, aceast ă exemplificare poate fi nociv ă. Aceasta pentru c ă desti-
natarii legii penale ar putea concepe c ă starea de neputin ță a victimei poate fi determinată numai de vârsta
înaintată, de boală, de handicapul fizic sau psihic. Cât prive ște sintagma „alt factor” (care, la lit.e) alin.(2)
art.145 CP RM, desemneaz ă ceilalț i factori cauzali ai st ării de neputin ță a victimei), exist ă riscul ca aceasta
să fie ignorat ă în procesul de aplicare a r ăspunderii penale. Aceasta pentru a se respecta regula de la alin.(2)
art.3 CP RM, potrivit c ăreia se interzice interpretarea extensiv ă defavorabil ă a legii penale.
În cele mai frecvente cazuri, factorii cauzali – enumera ți exemplificativ la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM –
trebuie corobora ți cu alte împrejur ări, pentru a ne da seama dac ă, în momentul s ăvârșirii o morului, victima se
103

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

afla în stare de neputin ță. Este demn ă de reținut următoarea explica ție de la pct.6 al Hot ărârii Plenului Jude-
cătoriei Supreme a Republicii Belarus „Cu privire la prac tica în cauzele referitoare la omor (art.139 al C odu-
lui penal al Republicii Belarus)”, nr .9 din 17.12.2002: „Concluzia instan ței de judecat ă despre aflarea victimei
în stare de neputin ță urmează a fi întemeiat ă pe evaluarea tuturor împrejur ărilor cauzei în ansamblu (sublinie-
rea ne aparț ine – n.a. ), fiind motivat ă corespunz ător în cadrul sentinț ei” [13].
Pe cale de consecin ță, propunem ca la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM nu exemplificarea, dar genul proxim
și diferența specific ă să fie puse la baza identifică rii factorilor cauzali ai st ării de neputin ță a victimei. La
concret, recomandă m ca, în locul cuvintelor „care se datoreaz ă vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau
psihic ori altui factor”, s ă fie utilizat ă expresia „adic ă de incapacitatea victimei de a se ap ăra din cauza nefunc țio-
nării totale sau par țiale a con științei ori a stă rii sale fizice sau psihice precare”.
În altă ordine de idei, reafirm ăm punctul de vedere pe care l-am expr imat anterior: „Pentru aplicarea agra-
vantei examinate nu are însemn ătate dacă însuși făptuitorul a dus victima la a șa stare (se are în vedere starea
de neputin ță – n.a.) sau ea se g ăsea în stare de neputin ță independent de ac țiunile lui” [14]. Totu și, consider ăm
imperioas ă introducerea unei mai mari clarit ăți vizavi de aceast ă afirmație. Temei pentru aceasta a servit
atitudinea lipsit ă de constan ță, manifest ată în practica judiciar ă în privința situației descrise.
Astfel, de exemplu, într-o spe ță din practica judiciar ă rusă, M. a fost condamnat inclusiv pentru omorul
săvârșit profitând de starea de neputință a victimei. În fapt, acesta, la 1.04.2008, a întâlnit trei minori având
vârsta între 7 și 13 ani. Amenin țându-le cu aplicarea violen ței, le-a dus în p ădur e și le-a legat cu frânghia de
copaci . După aceasta, M. a s ăvârșit în privin ța victimelor ac țiuni violente cu caracter sexual și le-a aplicat
câteva lovituri cu cu țitul [15]. Într-un alt caz, Colegiul penal al Judec ătoriei Supreme a Federa ției Ruse a
constatat c ă instanța de fond nu a avut dreptate când a re ținut că, în momentul s ăvârșirii omorului, victima se
afla în stare de neputin ță: omorul victimei imobilizate prin legare nu poate fi considerat exemplu de omor
săvârșit profitând de starea de neputin ță a victimei [16]. Într-o alt ă speță, Colegiul penal al Judec ătoriei Supreme a
Federației Ruse a relevat c ă nu există temeiuri pentru a invoca s ăvârșirea omorului profitâ nd de imposibilitatea
victimei de a se ap ăra, din moment ce victima a fost adus ă în stare de neputin ță de către inculpat, împreun ă
cu ceilalți participan ți, în rezultatul ac țiunilor îndreptate spre cauzarea v ătămării sănătății victimei [17].
Din ultimele dou ă exemple ar rezulta urm ătoarea concluzie: dac ă făptuitorul, care a pl ănuit din tim p să
lipsească victima de via ță, o aduce în stare de neputin ță (pe calea imobiliză rii prin legare, a aplic ării loviturilor
etc.), aceast ă aducere în stare de neputin ță reprezint ă metoda de s ăvârșire a omorului, f ără a constitui temei
de agravare a r ăspunderii penale. R ăspunderea penal ă ar trebui agravat ă numai dac ă făptuitorul profit ă de
starea de neputință a victimei, care nu se datoreaz ă acțiunilor fă ptuitorului.
În același făgaș se exprim ă T.Toader: „Starea de neputin ță a victimei de a se ap ăra trebuie s ă fie exterioar ă
activității făptuitorului, adic ă să nu se datoreze acestuia. Actele de natur ă să pună victima în neputin ță de a se
apăra, săvârșite de făptuitor, constituie acte de pregă tire sau de executare a omorului, care sunt absorbite de
infracțiunea consumat ă de omor [18]. Într-o manier ă apropiată se pronun ță Gh.Diaconescu: „incapacitatea
victimei de a se ap ăra să fie datorat ă altor cauze decât ac țiunii făptuitorului” [19]. În fundamentarea opiniei
sale, ultimul autor prezint ă ca model de inspira ție o speță din practica judiciar ă: „Starea de neputin ță fizică sau
psihică a victimei de a reac ționa, apărându-se în faț a atacului, trebuie să fie exterioară activității autorului,
adică să nu se datoreze faptelor acestuia. Comiterea de c ătre autor a unor acte de natur ă a pune victima în
imposibilitatea de a se ap ăra are semnifica ția unor acte de preg ătire sau de executare a omorului, care sunt
absorbite în infrac țiunea consumat ă. În consecință , în speță, legarea mâinilor victimei, pentru a-i înl ătura
rezistența față de actele de violen ță comise împotriva ei, nu justific ă reținerea agravantei în discu ție, deoarece
în momentul declan șării agresiunii victima nu se afla în imposibilitatea de a se ap ăra, ci apărarea sa a fost
înfrântă pe parcurs de c ătre autorul infrac țiunii de omor” [20].
La fel de irepro șabile par a fi punctele de vedere ale unor doctrinari ru și. De
exemplu, I.L. Marogulova
susține că starea de neputin ță a victimei nu poate fi legat ă de acț iunile violente ale f ăptuitorului; pentru a-i
incrimina s ăvârșirea omorului profitâ nd de starea de neputin ță a victimei, este necesar ca acesta doar s ă profite
de starea respectiv ă, pentru a- și ușura comiterea infrac țiunii [21]. La rândul s ău, L.V. Inogamova-Hegai afirm ă:
„Nu poate fi considerat ă în stare de neputin ță acea victim ă, care a ajuns în aceast ă stare datorit ă acțiunilor
făptuitorului. Din sensul legii rezult ă că victima trebuie s ă fie în neputin ță până la aplicarea violen ței împotriva
ei. Dacă victima a devenit neputincioas ă ca urmare a conduitei f ăptuitorului (aplicarea traumei, legarea
victimei etc.), atunci nu se poate considera c ă omorul a fost s ăvârșit profitând de imposibilitatea victimei de a
se apăra” [22].
104

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Îndoieli cu privire la categoricitatea și univocitatea tuturor acestor alega ții rezultă dintr-o spe ță, care pare
a veni în sprijinul acestor alegeri: „Înalta Curte de Casa ție și Justiț ie (a României – n.a.) nu poate avea în
vedere critica p ărților civile cu privire la inciden ța dispozițiilor lit.d) alin.(1) art.175 al Codului penal al
României, respectiv omorul calificat s ăvârșit prin profitarea de starea de neputin ță a victimei de a se ap ăra,
deoarece aceast ă stare fie fizică , fie psihic ă a victimei trebuie să f ie preexistent ă faptei și să nu fie consecin ța
acțiunii inculpatului (sublinierea ne apar ține – n.a. )” [23].
Rezultă că, la calificarea omorului, nu trebuie s ă se rețină săvârșirea acestuia profitând de starea de
neputință a victimei, dacă sunt îndeplinite cumulativ urm ătoarele dou ă condiții:
1) starea de neputință nu este preexistent ă executării omorului;
2) starea de neputință este consecin ța acțiunilor fă ptuitorului.
Dezvoltând ideea, reiese că trebuie să fie agravat ă răspunderea pentru omor, în ipoteza profit ării de starea
de neputin ță a victimei, în acel caz când starea de neputință este preexistent ă execută rii omorului, iar aceast ă
stare este consecin ța acțiunilor fă ptuitorului.
Este oare posibil a șa ceva? Da, este. Pentru a ne convinge de aceasta, să apelăm la procedeul interpret ării
prin analogie: „Legiuitorul a în țeles să agraveze r ăspunderea penal ă nu pentru sustragerea din înc ăpere, alt
loc pentru depozitare sau locuin ță, ci pe ntru sustragerea s ăvârșită cu pătrunderea în aceste locuri. Pe cale de
consecință, pentru incriminarea agravantei analizate (se are în vedere sustragerea s ăvârșită prin pătrundere în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuin ță – n.a. ), este necesar a proba dac ă scopul de sustragere a
apărut la făptuitor pân ă la pătrunderea lui în înc ăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuin ță. Prin urmare,
dacă făptuitorul a intrat în asemenea lo curi, conducându-se de scopuri legitime, iar scopul de a sustrage a
apărut ulterior, în cele comise lipseș te circumstan ța agravant ă analizată” [24]. Este o axiom ă care e susț inută
cvasiunanim în literatura de specialitate și care și-a găsit aplicare în pct.29 al Hot ărârii Plenului Cur ții Supreme de
Justiție a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciar ă în procesele penale despre sustragerea bunurilor”,
nr.23 din 28.06.2004 [25]. Ideea esen țială, pe care o desprindem din aceast ă axiomă, este că, pentru agravarea
răspunderii penale pentru o infrac țiune, conteaz ă momentul în care apare inten ția făptuitorului de a crea o
circumstan ță, care se poate dovedi o circumstan ță agravantă a acelei infrac țiuni. Aceasta cu condi ția că intenția
făptuitorului de a crea circumstan ța agravant ă se integrează intenției de a săvârși infracțiunea în forma agra-
vată corespunz ătoare.
Cu alte cuvinte, poten țialul făptuitor (poten țial, pentru c ă încă nu i-a ap ărut intenția de a comite omorul)
imobilizeaz ă potențiala victim ă a omorului, îi administreaz ă somnifere sau alte asemenea substan țe, folosește
în privința ei gaze paralizante sau, chiar, aplic ă violența împotriva poten țialei victime a omorului. Aceste
procedee ale f ăptuitorului poten țial al omorului sunt realizate în contextul altor infrac țiuni, antecedente omo-
rului (infrac țiuni care formeaz ă concursul real cu omorul care va urma), dar pot fi realizate și în afara unui
context infrac țional. Atunci când victima se afl ă în stare de neputin ță (și nu mai devreme), f ăptuitorul ui îi
apare inten ția de a să vârși omorul (de exemplu, în scopul de a ascunde infrac țiunea antecedent ă). În situa ția
dată, făptuitorul omorului nu face decât s ă profite de starea de neputin ță pe care a creat-o tot el. Îns ă (sic!) a
creat-o nu în calitate de subiect al omorului, nu în contextul infrac țiunii de omor, dar înainte de a-i apare
intenția de a omorî. În situa ția descris ă, crearea stă rii de neputin ță de către cel care urmeaz ă să săvârșească
omorul nu se deosebe ște principial de crearea st ării de neputin ță de către însăși victima omorului sau de c ătre
o terță persoană. Or, în toate aceste cazuri, starea de neputin ță a victimei este preexistent ă săvârșirii omorului,
nefiind dependent ă de intenția fă ptuitorului de a să vârși omorul. Cronologic, intenț iei de a crea starea de
neputință îi urmeaz ă intenția de a săvârși o morul profitând de starea de neputin ță. Cele dou ă intenții sunt
independente, ele alc ătuiesc un concurs de inten ții. Nu se absorb una de cealalt ă.
În concluzie, în planul agrav ării conform lit.e) alin.(2) art.145 CP RM a r ăspunderii pentru să vârșirea
omorului profitând de starea de neputin ță a victimei, nu are importan ță dacă această stare a fost creat ă prin
acțiunile făptuitorului, ale victimei sau ale unei alte persoane. Totodat ă, când o creeaz ă făptuitorul, este obli-
gatoriu ca intenț ia de a crea starea de neputin ță să fie preexistent ă și independent ă de intenția aceluia și făp-
tuitor de a s ăvârși omorul profitând de starea de neputin ță a victimei. În lipsa acestor condi ții de preexisten ță și
independen ță, va lipsi temeiul re ținerii circumstan ței agravante specificate la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM (în
ipoteza omorului s ăvârșit profitând de starea de neputin ță a victimei). În lipsa altor circumstan țe agravante,
răspunderea se va aplica potrivit alin.(1) art. 145 CP RM.
105

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Un alt aspect, legat de analiza primei ipoteze a circumstan ței agravante prev ăzute la lit.e) alin.(2) art.145
CP RM, îl reprezint ă oportunitatea consider ării somnului ca expresie a st ării de neputin ță a victimei. Într-o
publicație anterioar ă [26] ne-am prezentat punctul de vedere privind aceast ă oportunitate. Revenim la acest
subiect, deoarece o impune practica neuniform ă de aplicare a legii penale.
De exemplu, într-o spe ță din practica judiciar ă a Federa ției Ruse, S. a fost condamnat, inclusiv, pentru
omorul săvârșit profitând de starea de neputință a victimei. În fapt, la 31.12.2005, acesta a descoperit doi
minori – de 4 ani și de 5 ani – dormind în ma șina GAZ-31029, care sta ționa lâng ă casa familiei B. Având
temeri că, trezindu-se, minorii pot observa în cas ă cadavrele a patru persoane (pe care S. le-a omorât anterior),
și că îl vor denun ța, S. cu ajutorul toporului i-a lipsit de via ță pe cei doi minori [27]. Într-un alt caz, Colegiul
penal al Judec ătoriei Supreme a Federa ției Ruse a criticat solu ția primei instan țe, care a re ținut, la agravarea
răspunderii penale, s ăvârșirea omorului profitând de starea de neputin ță a victimei: aflarea victimei, în momentul
săvârșirii faptei, în stare de somn nu este un temei pentru a considera c ă victima se afla în stare de neputin ță [28].
Aceeași constatare se face într-o alt ă speță [29].
În ce ne prive ște, consider ăm că, în com para ție cu alte manifest ări ale stării de neputin ță, somnul are o
potențialitate mai pregnant ă de a fi raportat la starea de neputin ță. Somnul este suficient s ă denote de unul
singur lipsa de putin ță a victimei de a se ap ăra împotriva f ăptuitorului, de a-i opune rezisten ță. Nu sunt necesare
circumstan țe suplimentare, care s ă confirme c ă cel aflat în stare de somn se afl ă în stare de neputin ță. Or, în
timpul somnului, con știința și voința persoanei sunt deconectate. De aceea, persoana care doarme nu poate s ă
reacționeze la fel de adecvat la realitatea înconjur ătoare, ca și atunci când aceasta e treaz ă.
Totuși, în doctrina penală există voci care deneag ă oportunitatea consider ării somnului ca expresie a st ării
de neputin ță. Astfel, de exemplu, S.Dementiev men ționează că, dacă am recunoa ște omorul unei persoane
care doarme drept omor s ăvârșit profitând de starea de neputin ță a victimei, la fel ar trebui s ă procedăm în
situația când persoana e omorât ă prin surprindere (de exemplu, cu o împu șcătură efectuată din spate); aceasta
deoarece la moment victima nu b ănuia de preconizata atentare la via ța ei [30].
Raționamentul lui S.Dementiev are la baz ă o confuzie de no țiuni. Nu-l putem accepta, întrucât echivaleaz ă
două ipoteze absolut diferite.
„Neputință” înseamn ă „faptul de a nu avea for ța, posibilitatea, capacitatea, liber tatea de a realiza ceva, de
a acționa” [31]. Cel care doarme nu se poate ap ăra în mod evident împotriva f ăptuitorului, întrucât nu-i
funcționează conștiința. În contrast, cel care este atacat în ambuscad ă sau de la spate, ori este luat în vizor de
făptuitorul având o pu șcă cu lunetă etc., se poate ap ăra, deoarece îi func ționează conștiința. Este suficient un
oarecare indiciu (zgo motul produs de f ăptuitor, pata de lumin ă, observarea ac țiunilor făptuitorului în retrovizor
etc.), pentru ca victima s ă ia atitudine și să adopte m ăsurile necesare de contracarare.
În legătură cu aceasta, suntem solidari cu pozi ția lui T.A. Plaksina, conform c ăreia la starea de neputin ță
nu pot fi raportate acele cazuri, când lipsa con știentizării de către victi mă a atentării la care e supus ă se dato-
rează nu stării victimei, dar ambian ței săvârșirii infrac țiunii sau aplic ării unor mijloace specifice de s ăvârșire
a infracțiunii [32]. Într-adevă r, lipsa de dexteritate ș i diligență, reacția încetinit ă, indolența și alte asemenea
calități, de care d ă dovadă victima în momentul când îi este amenin țată viața – toate acestea pe fondul unei
anume ambian țe a infracț iunii (de exemplu, atacul din ambuscad ă) sau al aplic ării unor mijloace specifice de
săvârșire a infrac țiunii (de exemplu, a pu știi cu lunet ă) – nu sunt semne ale neputin ței victimei de a se ap ăra.
Or, a nu te putea ap ăra nu e aceea și cu a te putea ap ăra și a nu face tot posibilul pentru a- ți reuși apărarea. La
fel, nefunc țio narea con științei la momentul pericolului iminent pentru via ță nu poate fi echivalată cu atitudinea
inconștientă față de realitatea înconjur ătoare. Sunt două accepțiuni absolut diferite, care nu se confund ă, ale
conceptului „incon știență”.
Cât privește tratarea neuniform ă, în practica judiciar ă a Federa ției Ruse, a oportunit ății consideră rii som-
nului ca mani festare a st ării de neputin ță, motivele acesteia se cunosc. Ini țial, Plenul Judec ătoriei Supreme a
Federației Ruse î și afirmase pozi ția că omorul victimei care doarme trebuie calificat ca omor s ăvârșit pro-
fitând de starea de neputin ță a victimei [33]. Ulterior, optica instan ței supreme ruse s-a schimbat (din cauze
obscure), astfel încât, în situa ția descris ă, se recomanda s ă nu fie făcută calificarea ca omor s ăvârșit profitând
de starea de neputin ță a victimei; aceasta deoarece „somnul este starea necesar ă vital și fiziologic condi ționată a
omului” [34]. Interesant, ce s-a dorit s ă se argumenteze prin aceast ă explicație?
În literatura de specialitat
e se men ționează, cu drept cuvânt, c ă în practica judiciar ă rusă s-a creat o
situație paradoxal ă, când aceea și noțiune – „starea de neputin ță a victimei” – se interpreteaz ă diferit în raport
cu diferite infrac țiuni (în special, în raport cu violul și omorul); astfel, în cazul violului somnul se consider ă
106

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

stare de neputin ță (stare de imposibilitate a victimei de a se ap ăra sau de a- și exprima voin ța), iar în cazul
omorului – nu e considerat ă [35]. L.V. Inogamova-Hegai, criticând pozi ția Plenului Judec ătoriei Supreme a
Federației Ruse, sus ține: „O asemenea pozi ție cel puțin surprinde. Oare boala, care o face pe victim ă neputin-
cioasă, nu este la fel o stare fiziologic ă?… Și invers, starea fizic ă a persoanei care nu a reu șit să se apere, pentru
că a fost atacat ă din ambuscad ă, de după colț, din spate etc., este totodat ă absolut rezonabil considerat ă ca
nefiind expresia st ării de neputin ță a victimei. Atunci, unde este logica?” [36].
În contextul problemei exam inate, o viziune duplicitar ă și inconsecvent ă a adoptat-o A.I. Korobeev: pe de
o parte, acesta recunoa ște că cel care doarme se afl ă în stare de neputin ță, pentru c ă e lipsit de posibilitatea de
a percepe adecvat ce i se întâmpl ă. Pe de alt ă parte, A.I. Korobeev afirm ă că, pentru a califica fapta ca omor
săvârșit profitând de starea de neputin ță a victimei, este necesar ca victima s ă-și dea seama de neputin ța sa de
a se opune f ăptuitorului [
37]. Opozi ția controversată similară o împărtășește T.V. Kondra șova [38].
De fapt, opinia celor doi autori c ă, la momentul comiterii faptei, victima trebuie s ă conștientizeze c ă se
află în stare de neputin ță, nu este prea departe de punctul de ve dere al lui S.Dementiev, conform c ăruia doar
atunci se poate vorbi despre s ăvârșirea omorului profitând de starea de neputin ță a victimei, când victima
înainte de moarte resimte suferin țe suplimentare, con știentizându- și neputința [39].
După logica acestor autori, bolnavii psihici, care nu percep adecvat semnifica ția celor săvârșite asupra lor,
nu ar putea ab initio să fie victima unui omor s ăvârșit profitând de starea de neputin ță. Nu ne putem ralia unei
asemenea pozi ții. Nu rezult ă din litera legii c ă cel aflat în stare de neputin ță trebuie neap ărat să-și conștienti-
zeze starea sau s ă sufere în vreun fel în leg ătură cu aceasta. Dacă , în timpul s ăvârșirii omorului victimei i-au
fost cauzate suferin țe supl imentare, calificarea poate fi f ăcută în conformitate cu lit.i) alin.(2) art.145 CP RM,
pentru omorul s ăvârșit cu deosebit ă cruzime. Nu se suprapun și nu se confund ă sferele de aplicare a circum-
stanțelor agravante specificate la lit.e) și i) alin.(2) art.145 CP RM. Legiuitorul cere ca fă ptuitorul (nu victima)
să profite de starea de neputin ță a victimei (deci, s ă-și dea seama de prezen ța acestei st ări la momentul s ăvâr-
șirii faptei).
În concluzie la cele men ționate, omorul unei persoane car e doarme trebuie recunoscut, f ără rezerve, ca
fiind săvârșit cu profitarea de starea de neputință a victimei.
Încheind examinarea primei din condi țiile, în a c ăror prezen ță se agraveaz ă răspunderea pentru omorul
săvârșit profitând de starea de neputin ță a victimei, vom reproduce p ărerea lui M.A. Hotca. Conform acesteia,
starea de neputin ță a victimei se poate datora unei situaț ii de moment (victima doarme), unei situa ții trecătoare
(copil mic) sau unei situa ții cu caracter permanent (de pild ă, invaliditate definitiv ă) [40]. A șadar, nu are
importanță dacă starea de neputin ță a victimei are un caracter permanent, temporar sau accidental, interesând
doa
r ca ea să fi existat la momentul s ăvârșirii faptei. Îndeplinirea acestei cerin țe se apreciaz ă în concret, necesi-
tând o aten ție specială cazurile când starea victimei are caracter temporar ori const ă într-o diminuare (permanent ă
sau temporar ă) a capacităț ii de apărare a victimei (consum de alcool, boal ă, diverse infirmit ăți fizice etc.).
De exemplu, starea de somn (ca exprimare a st ării de neputin ță) nu trebuie confundată cu starea limitrof ă
dintre somn și veghe, sau viceversa. Astfel, într-o spe ță din practica judiciar ă rusă se consemneaz ă, pe bună
dreptate: „În momentul omorului, R. nu se afla în stare de neputin ță, deoarece din probele administrate în
cauză rezultă că inculpatul I., înainte de a comite om orul, a trezit victima cu o îmbrâncitur ă. Ca urmare, victima
a ridicat capul ș i l-a întors spre I. În aceste condi ții, nu exist ă temeiuri suficiente de a considera c ă R. se afla
în stare de neputință ” [41]. Într-adev ăr, în împrejur ările descrise, victima a avut timp și posibilitate s ă reacționeze
adecvat la comportamentul f ăptuitorului, astfel încât s ă se poată apăra împotriva lui.
Supra am consemnat c ă prim a ipotez ă a circumstan ței agravante, specificate la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM,
presupune îndeplinirea cumulativă în principal a dou ă condiții: 1) victima s ă se afle într-o stare de neputin ță
și 2) făptuitorul s ă profite de aceast ă stare pentru a lipsi de via ță victima.
La prima din aceste condi ții ne-am referit. Urmeaz ă să o analizăm pe cea de-a doua.
Caracterizând-o, I.F. Dediuhina men ționează: „La starea de neputin ță poate fi raportat ă vârsta fraged ă sau
vârsta înaintat ă, boala, invaliditatea, trauma, afec țiunea psihic ă, somnul fiziologic, ebrietatea grav ă alcoolică,
narcotică sau toxic ă, leșinul sau alte asemenea st ări, dar numai cu condi ția perceperii lor subiective de către
făptuitor în momentul s ăvârșirii infrac țiunii (sublinierea ne apar ține – n.a.)” [42]. Într-o manieră similară se
exprimă M.A. Hotca: „… trebuie îndeplinit ă cerința ca făptuitorul s ă știe de existen ța imposibilit ății de apărare
și să beneficieze de neputin ța victimei de a se ap ăra” [43].
Putem deduce c ă condiția, pe care o analiz ăm, presupune îndeplinirea în mod cumulativ a dou ă cerințe.
Astfel, făptuitorul profit ă de starea de neputin ță a victimei pentru a o lipsi de via ță, dacă: 1) făptuitorul cunoa ște,
107

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

la momentul s ăvârșirii faptei, c ă victima se afl ă într-o stare de neputin ță; 2) făptuitorul se foloseș te de aceast ă
împrejurare la executarea faptei de lipsire de via ță a victimei.
Să ne amintim c ă în formula actual ă a lit.e) alin.(2) art.145 CP RM se cere ca starea de neputin ță a victimei
să fie cunoscut ă de făptuitor sau evident ă pentru acesta. Astfel, ne putem convinge înc ă o dată că nu există
diferență de substan ță dintre actuala formul ă de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM (în ipoteza s ăvârșirii omoru-
lui profitând de starea de neputin ță a victimei) și formula de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, dinaintea amen-
damentului de la 18.12.2008. Comparând cele dou ă formule, putem afirma c ă, în ipoteza examinat ă, sfera de
aplicare a prevederii de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM nu s-a l ărgit ș i nici nu s-a redus.
Revenind la analiza condi ției ca fă ptuitorul s ă profite de starea de neputin ță pentru a lipsi de via ță victima,
accentuăm că cele două cerințe ce o caracterizeaz ă trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Astfel, într-o spe ță, s-
a stabilit c ă făptuitorul a i ntrat în camera unde în mod obi șnuit se odihnea victima ș i, prefăcându-se c ă citește
o carte, a urm ărit dacă aceasta a adormit. Dup ă o oră, când victima dormea, f ăptuitorul a omorât-o [44]. Putem
observa c ă făptuitorul a cunoscut, la momentul s ăvârșirii faptei, c ă victima se afl ă într-o stare de neputin ță
(prima cerin ță). Mai mult, f ăptuitorul s-a folosit de aceast ă împrejurare în executarea faptei de lipsire de via ță
a victimei (cea de-a doua cerin ță). Deci, nu sunt temeiuri să nu afirm ăm că făptuitorul a profitat de starea de
neputință a victimei pentru a o lipsi de via ță.
Pe cale de consecin ță, dacă va lipsi oricare din cele dou ă cerințe sus-men ționate, nu vom putea afirma c ă
făptuitorul a profitat de starea de neputin ță a victimei pentru a o lipsi de via ță.
Astfel, suntem de acord cu T.Toader, care sus ține: „Dac ă făptuitorul a fost în eroare în ceea ce prive ște
starea victimei, omorul s ăvârșit este simplu, și nu calificat” [45]. Parafrazând, consemn ăm: circu mstanța
agravantă de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM (în ipoteza s ăvârșirii omorului profitând de starea de neputin ță a
victimei) nu opereaz ă, dacă, la momentul s ăvârșirii infrac țiunii, făptuitorul nu a știut că victima se afl ă în
stare de neputin ță. Aceasta pentru c ă nu există vinovăție în privinț a acestei circumstan țe.
Tot așa, nu se va putea re ține circumstan ța agravant ă de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM (în ipoteza să vârșirii
omorului profitând de starea de neputin ță a victimei), în cazul în care lipse ște cealaltă cerință: făptuitorul a
cunoscut starea de neputin ță a victimei, dar prin modalitatea concret ă de săvârșire a omorului nu s-a folosit
de această stare (de exemplu, otr ăvirea alimentelor din care consum ă mai multe persoane sau omorul unui
nevăzător prin împu șcare de la mare distan ță). În acest caz, f ăptuitorul ca și cum ignoră că victi ma e în stare
de neputin ță. El nu beneficiaz ă în nici un fel de starea în care se afl ă victima. Nu dore ște să-și ușureze de o
asemenea manieră săvârșirea omorului, de și avea posibilitatea real ă s-o facă. Nu putem vorbi despre o noble țe a
făptuitorului. Ar fi un termen cu totul deplasat în contextul s ăvârșirii infrac țiunii de omor. Totuș i, nu putem
face abstrac ție de conduita f ăptuitorului în planul individualiz ării pedepsei, în direc ția atenuării ei.
Încheind analiza primei ipoteze a circumstan ței agravante specificate la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM, nu
putem trece cu vederea problema eror ii cu privire la calitatea agravant ă a victimei (nu în acel sens în care a fost
reprodus mai sus punctul de vedere al lui T.Toader). Astfel, se va aplica art.27 și lit.e) alin.(2) art.145 CP RM,
dacă făptuitorul consider ă că, la săvârșirea omorului, profit ă de starea de neputin ță a victimei, îns ă, din cauze
independente de voinț a lui, se dovedeș te că, la momentul s ăvârșirii infrac țiunii, victima nu se g ăsea în stare
de neputință .
În alt context, nu se exclude s ăvârșirea d
e două sau mai multe persoane a omorului profitând de starea de
neputință a victimei. În acest sens, trebuie s ă remarcăm că circumstan ța agravant ă analizată (în prima sa
ipoteză) este una real ă. De aceea, ea se ră sfrânge asupra tuturor persoanelor care au luat parte la s ăvârșirea
omorului, în m ăsura în care au cunoscut-o sau au prevă zut-o.
B. Săvârșirea omorului cu bun ă-știință asupra femeii gravide
Rațiunea agrav ării răspunderii penale în aceast ă ipoteză rezidă în gravitatea extrem ă pe care o prezint ă
omorul care pricinuie ște stingerea a dou ă vieți: a femeii și a produsului de concep ție, faptă cu multiple con-
secințe negative și la nivel familial, social.
În legătură cu aceasta, T.A. Plaksina arat ă că „indicarea, în textul legii penale, asupra st ării fiziologice
specifice a victimei este suficientă pentru a demonstra orientarea atingerii nu doar asupra obiectului juridic
principal al infrac țiunii, dar ș i asupra obiectului juridic secundar al infrac țiunii. Lipsa unei mențiuni exprese
privind urm ările prejudiciabile, corespunz ătoare obiectului juridic secundar, asigur ă protecția penală a vieții
produsului de concep ție începând cu momentul punerii acesteia în pericol” [46]. Nu putem fi de acord cu
această aserțiune: obiectul juridic secundar trebuie s ă derive dintr-un obiect juridic generic, care s ă fie cores-
punzător uneia din valorile sociale fundamentale ap ărate în cele 18 capitole ale P ărții Speciale a Codului penal
108

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

al Republicii Moldova. Nu putem afirma c ă ar deriva din vreunul din aceste obiecte juridice generice. Nici
chiar din cel al infrac țiunilor contra vie ții și sănătății persoanei (prev ăzute de Capitolul II al Pă rții Speciale a
Codului penal al Republicii Moldova). Pentru c ă, în caz contrar, ar fi trebuit invocat ă concomitent și circum-
stanța agravant ă „asupra a două sau mai multe persoane” de la lit.g) alin.(2) art.145 CP RM. De aceea, când
ne referim la oportunitatea agrav ării răspunderii penale pentru omorul s ăvârșit cu bună -știință asupra femeii
gravide, este adecvat s ă consemn ăm: pericolul social sporit al acestei fapte se explic ă prin aceea c ă, pe lângă
moartea femeii, se distruge și produsul de concep ție, care, de și nu este o persoan ă, constituie o via ță în curs
de dezvoltare.
După această precizare, vom men ționa că omorul s ăvârșit cu bună-știință asupra femeii gravide presupune
îndeplinirea cumulativ ă a două condiții: 1) victima s ă fie o femeie gravidă și 2) făptuitorul s ă manife ste
bună -știință în privința faptului c ă victima se afl ă în această stare.
Așadar, la momentul s ăvârșirii faptei, victima omorului trebuie, în primul rând, s ă aibă calitatea special ă
de femeie gravid ă. Se consider ă gravidă femeia din momentul concep ției până la momentul începerii na șterii.
Pentru calificarea infrac țiunii nu conteaz ă nici vârsta sarcinii, nici gradul de viabilitate a produsului de concep ție.
Nu este relevant ă nici împrejurarea dacă victima inten ționa să ducă sarcina pân ă la naștere sau dac ă intenționa
să întrerupă artificial sarcina. La fel, nu import ă dacă graviditatea are o cauz ă naturală sau una artificial ă
(fecundarea artificial ă sau implantarea embrionului). Nu influen țează asupra calific ării nici dac ă, în rezultatul
om
orului femeii gravide, a fost sau nu distrus produsul de concep ție. Toate aceste împrejur ări pot fi luate în
considera ție doar la individualizarea pedepsei.
De asemenea, asupra calific ării omorului, s ăvârșit cu bună-știință asupra femeii gravide, nu poate avea
vreun impact vârsta victimei. În acest sens, A.I. Strelnikov men ționează despre cazul când a devenit gravid ă
o minoră de opt ani. Tat ăl a omorât-o, determinat de sentimentul de ru șine pentru educa ția defectuoas ă, precum
și pentru p ăcatul produs [47]. Într-un astfel de caz, la individualizarea pedepsei va conta c ă sunt prezente nu
una, ci două ipoteze specificate la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM: 1) s ăvârșirea omorului cu bun ă-știință asupra
femeii gravide; 2) s ăvârșirea omorului cu bună -știință asupra minorului.
Nu este exclus ca, la o vârst ă înaintată a sarcinii, alta s ă fie combina ția de ipoteze prev ăzute la lit.e) alin.(2)
art.145 CP RM: 1) s ăvârșirea omorului cu bun ă-știință aspra femeii gravide; 2) s ăvârșirea omorului profitând
de starea de neputin ță a victimei. Spunem „nu este exclus”, pentru c ă de una singur ă starea de graviditate
(chiar la o etap ă avansată ) nu este suficient ă pentru a proba starea de neputință a victimei.
Mai sus am consemnat c ă cea de-a doua condi ție, pe care trebuie s-o întruneasc ă ipoteza săvârșirii omorului
de bună -știință asupra femeii gravide, este ca f ăptuitorul s ă manifeste bun ă-știință în privin ța aflării victimei
în stare de graviditate. Cu alte cuvinte, pentru ca f ăptuitorului s ă-i fie imputabil ă răspunderea agravat ă, acesta
trebuie să fi avut cuno ștință în concret despre graviditatea vict imei (din surse medicale, datorit ă unor rela ții
de familie sau de serviciu, datorit ă faptului c ă sarcina era evident ă etc.). Sub acest aspect, vinov ăția făptuito-
rului trebuie dovedit ă în concret, nefiind suficient ă simpla prezum ție că făptuitorul a prev ăzut că victima ar
putea fi gravid ă, întrucât este femeie. Dac ă făptuitorul nu știa despre graviditatea victi mei în genere, r ăspun-
derea penal ă la fel nu-i poate fi agravat ă în bază lit.e) alin.(2) art.145 CP RM.
În context, vom apela la o spe ță din practica judiciar ă română, utilă în multe privin țe pentru în țelegerea
esenței juridice a condi ției pe care o examin ăm: „Împrejurarea agravant ă referitoare la omorul s ăvârșit asupra
unei femei gravide… confer ă un caracter agravat omuciderii numai dac ă inculpatul a cunoscut efectiv starea
de graviditate a victimei. În cazul în care in culpatul nu a cunoscut acest aspect, circumstan ța agravant ă nu va
opera… Prin urmare, pentru a se putea re ține aceast ă circumstan ță agravantă, trebuie s ă se probeze c ă inculpatul
cunoș tea starea de graviditate a victimei, cuno ștea ce se putea realiza atât obiectiv, cât ș i subiectiv. Obiectiv,
în jurispruden ță, s-a reținut că dacă victima se prezenta într-o asemenea stare încât nu l ăsa nici o îndoial ă
asupra condiț iei de femeie gravidă , făptuitorul va r ăspunde pentru infrac țiunea de omor deosebit de grav (aici
se are în vedere omorul s ăvârșit asupra unei femei gravide – n.a.) [48]. În spe ță, nu poate fi vorba despre o
asemenea ipoteză , întrucât, a șa cu m rezultă din raportul de expertiz ă medico-legală , partea v ătămată avea o
sarcină de 4-5 săptămâni în evoluț ie. Potrivit studiilor medicale, un diagnostic de sarcin ă poate fi pus sigur
după 8 săptămâni de amenoree, înainte de acest termen sarcina putând fi confirmat ă numai prin anumite analize
speciale, pe care îns ă partea vă tămată nu le-a făcut în cauz ă. La acest grad de evoluț ie a sarcinii, partea v ătă-
mată nu putea avea decât b ănuiala, și nu certitudinea c ă este însărcinată. Este ș i motivul pentru care la urm ă-
rirea penal ă nici partea v ătămată și nici inculpatul nu au f ăcut referire la existen ța sarcinii… Abia în fa ța primei
instanțe s-a pus în discu ție schimbarea încadră rii juridice, în momentul în care partea v ătămată a învederat c ă
este î
nsărcinată și inculpatul cuno ștea acest lucru. Intervine aici cel de-al doilea aspect al cunoa șterii, respectiv
109

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

cunoașterea subiectiv ă. Inculpatul, din punct de vedere obiectiv, nu avea cum s ă-și dea seama de starea victi-
mei, dar, subiectiv, partea v ătămată pretinde c ă i-a adus la cuno ștință acest lucru. În dovedirea aducerii la
cunoș tință este depus ă la prima instan ță copia unei scrisori a p ărții vătămate adresat ă inculpatului, în care
aceasta arat ă că: „știi destul de bine c ă mi-a fost greu să iau această decizie b ănuind că eram ș i însărcinată ”.
Prin urmare, în cauz ă nu s-a putut proba decât c ă partea vătămată „bănuia” la momentul agresiunii c ă este
însărcinată , iar în stadiul de evolu ție în care este atestat ă sarcina prin actele medicale, respectiv „4-5 s ăptămâni”,
nici nu putea avea o certitudine. În aceste condi ții, simpla b ănuială a sarcinii, chiar adus ă la cunoș tința incul-
patului, nu înseamn ă decât un dubiu asupra existen ței acesteia. Dubiul nu poate fi interpretat decât în favoarea
inculpatului și nu poate constitui un temei pentru re ținerea circumstan ței agravante…” [49].
Putem observa c ă cele două criterii – criteriul obiectiv și criteriul subiectiv – care stau la baza cunoa șterii
stării de graviditate a victimei, despre care se relateaz ă în speță, corespund celor dou ă condiții pe care trebuie
să le întruneasc ă cumulativ ipoteza s ăvârșirii omorului cu bun ă-știință asupra femeii gravide.
Noțiunea-cheie, care se refer ă la cea de-a doua condiț ie, pe care o examină m, este no țiunea „cu bună -știință”.
În literatura de specialitate nu s-a ajuns la un numitor comun privind în țelesul acestei noț iuni. Prezentând
respectivele puncte de vedere, vom porni de la cele care implic ă o interpretare mai larg ă a legii penale și vom
încheia cu cele care implic ă o interpretare mai îngust ă a acesteia:
1) „cu bună -știință” înseamn ă că făptuitorul con știentizeaz ă sem nificația socială a faptei pe care o
săvârșește [50];
2) „cu bună -știință” înseamn ă că făptuitorul cunoa ște despre starea victimei [51];
3) „cu bună -știință” înseamn ă că făptuitorul cunoa ște cu certitudine despre starea victimei [52].
Optă m pentru ultima variant ă de interpretare, cea mai restrictiv ă. Aceasta pentru c ă luăm în considera ție
principiul „ in dubio pro reo ”. Acest argument îl corobor ăm cu altele:
1) argumentul de interpretare istoric ă: la pct.5) art.88 al CP RM din 1961 se prevedea ră spunderea pentru
omorul săvârșit asupra unei femei, despre care cel vinovat știa cu certitudine că este gravid ă;
2) argumentul de interpretare sistematic ă: circumstan ța agravant ă „cu bună -știință asupra unui minor”
este prevăzută la lit.b) alin.(2) art.171 CP RM. În Hot ărârea Plenului Cur ții Supreme de Justiț ie „Despre
practica judiciar ă în cauzele din categoria infrac țiunilor privind via ța sexuală”, nr.17 din 7.11.2005, la pct.8
se menționează: „Răspunderea pentru violul sau ac țiunile violente cu caracter sexual, s ăvârșite cu bun ă-știință
asupra unui minor…, poate surveni numai dac ă făptuitorul cunoș tea cu certitudine (sublinierea ne apar ține – n.a.)
vârsta victimei…” [53].
În concluzie, în contextul s ăvârșirii omorului cu bun ă-știință asupra femeii gravide, sintagma „cu bun ă-
știință” denotă că, la momentul s ăvârșirii faptei, f ăptuitorul cuno ștea cu certitudine despre starea de gravi-
ditate a victimei.
Dintr-o altă perspectiv ă, în doctrina penal ă diverg opiniile referitoare la solu ția de calificare în cazul în
care făptuitorul a considerat eronat c ă omoară o femeie gravidă . Dacă ar fi să punem aceste opinii în concor-
danță cu cadrul reglementar penal autohton, s-ar profila urm ătoarele variante de calificare:
1) alin.(1) art.145 CP RM [54];
2) lit.e) alin.(2) art.145 CP RM [55];
3) alin.(1) art.145 + lit.e) alin.(2) art.145 CP RM [56];
4) art.27 + lit.e) alin.(2) art.145 CP RM [57].
Optă m în favoarea ultimei variante de calificare. Chiar dac ă în literatura de specialitate au fost exprimate
puncte de vedere contrare. De exemplu, T.Nurkaeva opineaz ă că într-o asemenea ipoteză s-ar reflecta insuficient
gradul de pericol social al celor s ăvârșite: doar a survenit efectiv urmarea sub form ă de moarte a victimei [58].
O poziție apropiată o susține A.N. Popov [59].
Nu putem fi de acord cu asemenea puncte de vedere. Autorii lor nu ț i n cont de faptul c ă urmarea care se
produce nu este cea pe care ș i-a dorit-o f ăptuitorul. F ăptuitorul a dorit s ă se produc ă nu moartea unei persoane
oarecare, dar anume moartea unei femei gravide. Și doar din cauze independente de voinț a făptuitorului s-a
produs moartea unei femei oarecare. Nu a unei femei gravide. Aceast ă eroare cu privire la calitatea agravant ă
a victimei nu o putem ignora. Pentru c ă, altfel, s-ar recunoa ște, implicit, c ă latura subiectiv ă, ca element con-
stitutiv al infrac țiunii, nu are nici o importan ță la calificare. Are dreptate A.I. Rarog când afirm ă: „În cazul
calificării infracțiunilor comise în prezen ța unei gre șite reprezent ări cu privire la existen ța circumstan țelor
agravante (care lipsesc în realitate), are loc o fic țiune juridic ă: infracț iunea, consumat ă de facto, se calific ă
110

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

drept infrac țiune neconsumat ă” [60]. Este extrem de reuș ită această formulare a autorului citat: „consumat ă
de facto ”. Pentru c ă de iure infracțiunea se întrerupe la etapa de tentativ ă. Ea s-ar fi consumat numai daca s-ar fi
produs moartea anume a unei femei gravide.
Promotorii unei gândiri stereotipice ( și care sus țin variantele de calificare nr.1, 2 sau 3 nominalizate mai
sus) nu pot conș tientiza că tentativa la omorul agravat este mai periculoas ă decât omorul neagravat consumat.
De aceea, chiar dac ă variantă de calificare nr.4, pe care o sus ținem, pare a nu fi impecabil ă, ea este totu și
preferabil ă. Pentru c ă toate celelalte variante de calificar e ar presupune o agravare nejustificat ă a răspunderii
făptuitorului, sau, dimpotriv ă, subestimarea pericolului social al celor s ăvârșite.
Astfel, varianta de calificare nr.1 face abstrac ție de inten ția făptuitorului, îndreptat ă spre săvârșirea omorului
în prezența unei circumstan țe agravante. Nu a unui omor neagravat. Aceast ă variantă de calificare promoveaz ă
concepția incrimin ării obiective, reminiscen ță a dreptului penal medieval. Ea nu poate fi acceptat ă, deoarece
sugerează ignorarea laturii subiective a infrac țiunii.
La rândul
său, varianta de calificare nr.2 nu ia în considera ție că nu ș i-a produs efectul, din cauze indepen-
dente de voinț a făptuitorului, ac țiunea acestuia, în parametrii pe care i-a conceput. Este inadmisibil a pune
semnul egalit ății între tentativa de infracț iune și infracțiunea consumat ă. Această dediferen țiere nejustificată
a răspunderii penale ignor ă voința legiuitorului de a trata nuan țat etapele activit ății infracționale.
Cu atât mai mult, nu poate fi acceptat ă varianta de calificare nr.3. Nu-i po ți incrimina fă ptuitorului concursul
de infracțiuni, atunci când acesta a urm ărit să săvârșească o singură infracțiune. Nu poate fi conceput un con-
curs de infrac țiuni, când infrac țiunea era îndreptat ă împotriva unei singure victime (care nu întrune ște decât o
singură calitate special ă), în acelea și împrejur ări. Or, neconsumarea infrac țiunii din cauze independente de
voinț a făptuitorului nu ne d ă m otive s ă disjungem artificial activitatea lui infrac țională. Să creăm pe hârtie
două intenții infracționale. Când, în realitate, în con știința făptuitorului nu a fost decât una singur ă. O altă
interpretare ar însemna agravarea nejustificat ă și dispropor ționată a situației făptuitorului, constituind o înc ăl-
care a principiului legalit ății (în planul interpret ării extensive defavorabile a legii penale).
Sub un alt aspect, este posibil ca f ăptuitorul s ă aibă o reprezentare eronat ă asupra identit ății femeii gravide,
ca victimă vizată. Iar victima efectiv ă să fie de asemenea o femeie gravid ă. Într-o asemenea ipotez ă, răspun-
derea se va aplica în conformitate cu lit.e) al in.(2) art.145 CP RM. Cu alte cuvinte, se va re ține omorul s ăvârșit
cu bună -știință asupra femeii gravide, în formă consumat ă. Aceasta pentru c ă, la calificare, nu conteaz ă iden-
titatea victimei. Se ia în considera ție calitatea agravant ă a acest eia. În ipoteza descris ă, au aceast ă calitate atât
victima vizat ă (rămasă în viață), cât ș i victima efectivă (decedată în urma omorului). Deci, nu avem temeiuri
să afirmăm că, din cauze independente de voin ța făptuitorului, infrac țiunea nu ș i-a produs efectul. Efectul
urmărit de făptuitor s-a produs: a fost lipsit ă de viață o femeie gravid ă. Că identitatea acesteia este alt ă decât
cea a victimei vizate este absolut irelevant sub aspectul r ăspunderii penale. Pentru c ă această împrejurare
depășește tiparul fixat în dispoziț ia de la alin.(2) art.145 CP RM.
Încheind examinarea celei de-a doua ipoteze a circumstan ței agravante specificate la lit.e) alin.(2) art.145
CP RM, vom consemna c ă, în ipoteza dat ă, circumstan ța agravant ă este una real ă. Deci, se r ăsfrânge asupra
celor care au luat parte la s ăvârșirea infrac țiunii, în m ăsura în care au cunoscut-o sau au prev ăzut-o.
C. Săvârșirea omorului cu bună -știință asupra minorului
Pentru ca
, în această ipoteză, să fie aplicabil ă circumstan ța agravant ă prevăzută la lit.e) alin(2) art.145 CP RM,
este necesară îndeplinirea cumulativ ă a două condiții: 1) victima s ă fie un minor; 2) f ăptuitorul s ă manifeste
bună -știință în privința calităț ii de minor a victimei.
Astfel, înainte de toate, la momentul s ăvârșirii infrac țiunii, victima trebuie să nu aibă împlinită vârsta de
18 ani. Folosind termenul „minor”, legiuitorul nu a inten ționat să facă vreo deosebire în raport cu vârsta sau
cu discernă mântul victimei. Totu și, aceste împrejur ări trebuie luate în calcul la individualizarea pedepsei.
La interpretarea noț iunii „cu bun ă-știință” și la calificarea erorii cu privire la calit ățile victimei sunt
aplicabile explica țiile oferite cu prilejul analizei ipotezei de s ăvârșire a omorului cu bun ă-știință asupra
femeii gravide, cu deosebirile de rigoare.
Cât privește rațiunea agrav ării răspunderii penale pent ru omorul s ăvârșit cu bună -știință asupra minorului,
am încercat s ă o fundament ăm în felul urm ător: „Aceast ă circumstan ță dovedește periculozitatea social ă spo-
rită a făptuitorului care suprim ă viața unei persoane care se afl ă la început de cale în realizarea aspira țiilor și
potențialității sale” [61]. Un punct de ve dere similar îl exprim ă I.F. Dediuhina. Aceasta e de p ărere că mino-
111

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

ratul victimei, ca circumstan ță agravantă a infracțiunii, posed ă toate calit ățile necesare unei eficiente diferen-
țieri a răspunderii penale: integra litate, plenitudine relativ ă și sistemicitate [62].
În planul dreptului comparat, trebuie de men ționat că, de exemplu, în legile penale ale Georgiei [63],
Tadjikistanului [64] și Kârgâzstanului [65], vârsta minoratului sau vârsta fragedă sunt indicate ca manifest ări
de neputin ță a victimei. În Codul penal al Republicii Belarus, r ăspunderea penal ă pentru omor se agraveaz ă
nu dacă victima este minor, ci dac ă are vârsta fraged ă [66]. În mod similar se procedeaz ă în contextul legii
penale ucrainene [67]. În contrast, în Codul penal al Federa ției Ruse nu se stabile ște răspunderea agravată în
cazul în care victima omorului este un minor (sau o persoan ă de vârstă fragedă) [68].
Această diversitate de concep ții legislative nu poate s ă nu îndemne la adoptarea unei noi optici privind
rațiunea agrav ării, în legea penal ă autohtonă, a răspunderii penale pentru omorul s ăvârșit cu bună-știință asupra
minorului.
În legătură cu aceasta, ne putem pune întrebarea: cât de oportună este agravarea ră spunderii pentru om or
în acele cazuri când f ăptuitorul are vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, iar victima are aproximativ aceea și vârstă
ca și făptuitorul? De aceea, nu putem trece cu vederea opinia exprimat ă de T.A. Plaksina: „Considerarea, ca
circumstan ță agravant ă a omorului, a s ăvârșirii infrac țiunii cu bun ă-știință asupra minorului…, indiferent de
aptitudinea sau inaptitudinea minorului de a opune rezisten ță făptuitorului, nu poate fi întemeiat ă. În acest
caz, statutul social specific al victimei… nu are leg ătură cu vreun obiect juridic secundar al infrac țiunii, nici
cu particularit ăți ale faptei comise. Mai mult, este neconform ă cu principiul egalit ății în fața legii constatarea
oportunității protecției penale mai energice a minorilor, care, chipurile, sunt mai vulnerabili sub aspect social” [69].
Această afirmație devine mai conving ătoare în lumina explica ției de la pct.6 al Hot ărârii Plenului Judec ă-
toriei Supreme a Republicii Belarus „Cu privirea la practi ca în cauzele referitoare la omor (art.139 al Codului
Penal al Republicii Belarus)”, nr.9 di n 17.12.2002: „În ipoteza omorului să vârșit cu bună -știință asupra unei
persoane de vârstă fragedă… nu se exclude invocarea suplimentar ă a circumstan ței agravante „săvârșirea
omorului profitând de starea de neputin ță a victimei”. C ă este așa rezultă dintr-o spe ță din practica autohton ă:
V.S. și H.R. au fost învinui ți pentru comiterea, inclusiv, a omorului s ăvârșit profitând de starea de neputin ță a
victimei și cu bună-știință asupra unui minor. În fapt, la 23.01.2007, cei doi, în scopul însu șirii în propor ții
mari a bunurilor apar ținând lui R.V., locuitor al s.Bude ști, au decis s ă comită omorul acestuia. P ătrunzând în
casă și văzând că la R.V. se afl ă concubina, pentru a înlesni însu șirea bunurilor, au comis omorul ultimei. Nu
au reușit să părăsească locul infrac țiunii, când de la școală a revenit fiul minor al lui R.V. (în vârst ă de 13 ani),
pe care l-au omorât [70].
Într-o ipotez ă de acest gen, apare întrebarea: ră spunderea deja este agravat ă datorită săvârșirii omorului
profitând de starea de neputin ță a victimei? Nu va constitui oare o agravare excesiv ă a răspunderii penale
luarea în considera ție a minoratului victimei respective? Este oare întemeiat a-i oferi minorului, care nu se
află în stare de neputin ță, protecție penală excedentar ă? Este adev ărat, că putem invoca suprimarea vieț ii unei
persoane aflate la început de cale în realizarea aspiraț iilor și a potențialității sale. Îns ă, este prea efemer ă o
asemenea pledoarie. Nu se exclude ca, minor fiind, persoana deja s ă fie degradat ă ca personalitate, s ă fie
recalcitrant ă, antisocial ă și nereceptiv ă la eforturile societ ății de a-i asigura un suport. Și atunci de ce societatea
ar trebui s ă-i ofere o protec ție mai mare decât cea pe care o are un adult care chiar î și realizeaz ă aspirațiile și
potențialitatea?
Pe cale de consecință , consideră m necesar ă excluderea din dispozi ția de la lit.e) alin.(2) art.145 CP RM a
cuvintelor „asupra unui minor sau a…” Mai sus am men ționat că starea de neputin ță este complementar ă sau
poate fi complementar ă vârstei fragede. De aceea, atunci când vârsta fraged ă sau altă stare ce-l caracterizeaz ă
pe m
inor reprezint ă un factor cauzal al st ării de neputin ță, s-ar preta ca suficientă invocarea, ca ipotez ă de
agravare a r ăspunderii penale, numai a s ăvârșirii omorului profitând de starea de neputin ță a victimei.
Ca exemplu în acest sens poate fi adus ă o speță din practica judiciar ă rusă: G.A. a fost condamnat pentru
omor profitând de starea de neputin ță a victimei. În fapt, la 25.11.2006, acesta consuma la rudele sale b ăuturi
alcoolice. În stare de ebrietate, s-a întors acas ă și a adormit. Noaptea, l-a trezit plânsul copilului în vârst ă de
doi ani. Iritat, G.A. i-a aplicat acestuia 17 lovituri de cu țit. După care a aruncat cadavrul copilului în curte [71].
În final, este necesar de men ționat că, respectând diferen țele de rigoare, explica țiile, pe care le-am prezentat
supra în privința circumstan ței agravante prev ăzute la lit.e) alin.(2) ar t.145 CP RM, sunt valabile și pentru agra-
vantele specificate la lit.b) alin.(2) art.151, lit.c1) alin.(2) art.152, lit.c) alin.(2) art.164, lit.c) alin.(2) art.166 etc.
din Codul penal al Re publicii Moldova (în redac ția Legii nr.277-XVI din 18.12.2008 pentru modificarea și
completarea Codului penal al Republicii Moldova).
112

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Referințe:
1. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. – Nr.41-44.
2. La pct.3 art.221-4 din Codul penal al Fran ței se stabile ște răspunderea pentru omorul persoanei, a c ărei neputin ță
deosebită e condiționată de vârstă, boală, infirmitatea fizic ă, handicapul psihic sau fizic, ori graviditatea victimei,
cunoscută sau evident ă pentru făptuitor.
A se vedea: Новый Уголовный кодекс Франции. – Москва : Юридический колледж МГУ , 1993.
3. Notă informativ ă la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova //
www.justice.gov.md
4. Фаргиев И. Значение признаков состава преступления , характеризующих потерпевшего // Законность . –
1998. – №5. – C.31-33.
5. Дедюхина И.Ф. Проблемы установления и р еализации уголовной ответственности с учетом признаков
потерпевшего : Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук . –
Москва, 2008, c.13-14.
6. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. și alții. Drept penal. Partea Special ă. – Chișinău: Cartier, 2005, p.59.
7. Давтян Д.В., Лобанова Л.В. Еще раз о беспомощном состоянии потерпевшего при убийстве и в преступ –
лениях против половой свободы и половой неприкосновенности // Российский следователь . – 20 08. – № 20. –
C.16-18.
8. Стрельников А.И. Ответственность за убийство , совершенное при обстоятельствах , отягчающих наказание
(ч.2 ст.105 Уголовного кодекса Российской Федерации): Диссертация на соискание ученой степени
кандидата юридических наук . – Москва , 1997, c.68-69.
9. Дедюхина И.Ф. Op. cit., p.18-19.
10. Определение Судебной коллегии по уголовным делам Верховного Суда Российской Федерации
№75-007-24 от 28 ноября 2007 г. (Извлечение ) // www.supcourt.ru/print_page.php?id=5416
11
. Curtea Suprem ă de Justiție a României, sec ția penală, decizia nr.8 81/1992 // Crișu Șt., Crișu E.D. Codul penal
adnotat cu practic ă judiciară (1989-1999). – Curtea de Arge ș: Argessis Print, 1999, c.420.
12. Плаксина Т.А. Уголовная ответственность за убийство . Часть 2. – Барнаул , 2000, c.41.
13. Постановление Пленума Верховного Суда Республики Беларусь №9 от 17 декабря 2002 г. «О судебной
практике по делам об убийстве ( ст.139 УК)» // Судовы весник . – 2003. – №1. – C.14-15.
14. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. și alții. Op. cit., p.60.
15. Генер альная Прокуратура Российской Федерации. Новости . 22.12.2008 // http:// genproc.gov.ru/news-
8867/?print=1
16. Надзорное определение Судебной коллегии по уголовным делам Верховного Суда Российской Федерации
от 15 февраля 2006 г. Дело №53-Д05-40 // www.bestpavo.ru/fed2006/
17. Надзорное определение Судебной коллегии по уголовным делам Верховного Суда Российской Федерации
от 20 ноября 2008 г. Дело №77-L08-8 // www.garant.ru/prime/20081208
18. Toader T. Drept penal. Partea Special ă. – Bucure ști: Hamangiu, 2007, p.39.
19. Diaconescu Gh. Infrac țiunile în Codul penal român. Vol.I. – Bucure ști: Oscar print, 1997, p.165.
20. Tribunalul Suprem al României, deci zia nr.1500/1982 // Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem. – Bucure ști,
1
982, p.267.
21. Марогулова И.Л. Некоторые вопросы квалификации убийства // Право и экономика . – 2001. – №5. – C.21-22.
22. Суд присяжных : квалификация преступлений и процедура рассмотрения дел / Под ред. А.В. Галаховой . –
Москва: Норма , 2006, c.17.
23. Înalta Curte de Casaț ie și Justiț ie a României, sec ția penal ă, decizia nr.88 din 11.01.2007 //
www.scj.ro/SP%20rezumate%202007/SP%20r%2088%202007.htm
24. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. și alții. Op. cit., p.256.
25. Buletinul Cur ții Supreme de Justi ție a Republicii Moldova. – 2004. – Nr.8. – P.5-11.
26. Brînză S., Stati V. Unele reflec ții asupra practicii aplic ării răspunderii penale pentru omorul inten ționat (Partea II) //
Rev
ista Națională de Drept. – 2007. – Nr.7. – P.2-8.
27. Прокуратура Тверской области . Новости 27.01.2009 // http:prokuratura.tver.ru/news/731/
28. Кассационное определение Судебной коллегии по уголовным делам Верховного Суда Российской Феде –
рации №52-001-12 от 8 мая 2002 г. // www.consultant.ru/online/
29. Постановление Президиума Верховного Суда Российской Федерации от 11 августа 1998 г. //
www.businesspravo.ru/Docum/
30. Дементьев С. Понятие беспомощного и бессознательного состояния // Российская юстиция. – 1999. – №1. – C.43.
31. Dicționarul explicativ al limbii române / Sub red. lui I.Coteanu, L.Seche, M.Seche. – Bucure ști: Univers enciclo-
pedic, 1998, p.688.
113

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

32. Плаксина Т.А. Социальные основания квалифицирующих убийство обстоятельств и их юридическое
выражение в признаках состава преступления : Автореферат диссертации на соискание ученой степени
доктора юридических наук . – Томск , 2006, c.26.
33. Обзор судебной практики Верховного Суда Российской Федерации за второй квартал 1997 г .: определение
№75-097-19 по делу Ревина // Бюллетень Верховного Суда Российской Федкрации . – 1997. – №12. – C.21-22.
34. Обзор судебной пр актики Верховного Суда Российской Федерации за четвертый квартал 1999 г .: определение
№749, п.99 по делу Тарасова // Бюллетень Верховного Суда Российской Федкрации . – 2000. – №5. – C.16-17.
35. Плаксина Т.А. Основания повышения ответственности за убийство лица , заведомо для виновного находя –
щегося в беспомощном состоянии // Правоведение . – 2005. – №11. – C.155-157; Салева Н.Н. Проблема учета
беспомощного состояния потерпевшего пр и квалификации сопряженного убийства, предусмотренного п.«к»
ст.105 УК РФ // Уголовное право . – 2006. – №9. – C.41-43.
36. Уголовное право Российской Федерации . Особенная часть / Под ред. Л.В. Иногамовой -Хегай , А.И. Рарога ,
А.И. Чучаева . – Москва : Контракт , Инфра -М, 2004, c.29-30.
37. Коробеев А.И. Убийство лица , заведомо для виновного находящегося в беспомощном состоянии // Уголовное
пр
аво в XXI веке. – Москва , 2002, c.160.
38. Кондрашова Т.В. Проблемы уголовной ответственности за преступления против жизни, здоровья , половой
свободы и половой неприкосновенности . – Екатеринбург : Гуманитарный университет , 2000, c.68.
39. Дементьев С. Op. cit., p.43.
40. Hotca M.A. Codul penal. Comentarii și explica ții. – Bucure ști: C.H. Beck, 2007, p.953.
41. Определение Военной коллегии Верховного Суда Российской Федерации №6-0136/99 от 29 февраля 2000 г . //
Попов А.Н. Убийства при отягчающих обстоятельствах . – Са нкт -Петербург : Юридический центр Пресс , 2003,
р.287-288.
42. Дедюхина И.Ф. Op. cit., p.19.
43. Hotca M.A. Op. cit., p.953.
44. Curtea Suprem ă de justiție a României, sec ția penală, decizia nr.152/1999 // Dreptul. – 2000. – Nr.5. – P.56.
45. Toader T. Op. cit., p.39.
46. Плаксина Т.А. Социальные основания квалифицирующих убийство обстоятельств и их юридическое
выражение в признаках состава преступления , c.38.
47. Стрельников А.И. Op. cit., p.71.
48. În acest sens, L.V. Inogamova-Hegai afirm ă, cu drept cuvânt, c ă vârsta sarcinii nu are importan ță pentru calificarea
faptei ca omor s ăvârșit cu bun ă-știință asupra femeii gravide, îns ă se ia în consideraț ie la stab ilirea prezen ței
indicelui „cu bună -știință”.
A se vedea: Суд присяжных : квалификация преступлений и процедура рассмотрения дел, р.20.
49. Înalta Curte de Casaț ie și Justiț ie a României, sec ția penal ă, decizia nr.4245 din 14.09.2007 //
www.scj.ro/SP%20rezumate %202007/SP%20r%204245%202007.htm
50. Якушин В.А. Ошибка и ее уголовно -правовое значение . – Казань , 1988, c.30.
51. Кругликов Л.Л. Квалифицированные убийства : виды и характеристика // Юридические записки ЯГУ . –
Ярославль , 2000, c.172.
52. Уголовное право России . Том 2. Особенн ая часть / Под ред. А.Н. Игнатова , Ю.А. Красикова . – Москва , 1998,
c.27; Макринская В.И. Вопросы уголовно -правовой защиты права на жизнь (сравнительно -правовые
аспекты ). – Москва : Буквовед , 2006, c.21.
53. Buletinul Cur ții Supreme de Justi ție a Republicii Moldova. – 2006. – Nr.3. – P.11-14.
54. Уголовное право России . Том 2. Особенная часть , c.28; Петрова И.С. Ответственность по уголовному зако-
нодательству России и зарубежных стран за убийств о при отягчающих обстоятельствах , относящихся к
личности потерпевшего : Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических
наук . – Самара , 2007, c.16; Святенюк Н. Квалификация некоторых видов убийств // Уголовное право . – 2004. –
№1. – C.49.
55. Бородин С.В. Преступления против жизни . – Москва , 1999, c.104; Уголовный кодекс Российской Федерации.
Научно -практический комментарий / Под ред. В.М. Лебедева . – Москва , 1998, c.242; Васецов А.
Неоднократность и сово купность преступлений при квалификации убийств // Законность . – 2000. – №6. – C.41-42.
56. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под ред. Ю.И. Скуратова и В.М. Лебедева . –
Москва, 2001, c.228; Макринская В.И. Op. cit., p.28.
57. Уголовное право . Особенная часть / Под ред. И.Я. Козаченко , З.А. Незнамовой , Г.П. Новоселова. – Москва ,
2001, c.83; Суд присяжных : квалификация преступлений и п роцедура рассмотрения дел, c.20; Якушин В.А.
Субъективное вменение и его значение в уголовном праве . – Тольятти , 1998, c.280-281.
58. Нуркаева Т. Некоторые проблемы квалификации убийства , совершенного с отягчающими обстоятельствами
// Российский судья . – 2004. – №7. – C.27-28.
59. Попов А.Н. Op. cit., p.342.
114

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

11560. Рарог А.И. Квалификация преступлений по субъективным признакам . – Санкт -Петербург : Юридический Центр
Пресс , 2002, c.183.
61. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. și alții. Op. cit., p.63.
62. Дедюхина И.Ф. Op. cit., p.20.
63. Уголовный кодекс Грузии / Под ред. З.К. Бигвавы. – Санкт -Петербург : Юридический Центр Пресс , 2002.
64. Уголовный кодекс Таджикистана / Под ред. А.В. Федорова. – Санкт -Петербург : Юридический Центр Пресс ,
2002.
65
. Уголовный кодекс Кыргызской Республики / Под ред. А.П. Стуканова , П.Ю. Константинова . – Санкт -Петербург :
Юридический Центр Пресс , 2002.
66. Уголовный кодекс Республики Беларусь / Под ред. Б.В. Волженкина . – Санкт -Петербург : Юридический Центр
Пресс , 2001.
67. Уголовный кодекс Украины // Под ред. В.Я. Тация и В.В. Сташиса. – Санкт -Петербург: Юридический Центр
Пресс , 2001.
68
. Собрание законодательства Российской Федерации. – 1996. – №25.
69. Плаксина Т.А. Социальные основания квалифицирующих убийство обстоятельств и их юридическое выражение
в признаках состава преступления , c.41.
70. Procuratura General ă. Comunicat de pres ă // www.procuratura.md/ru/newslst/1211/1/2005
71. Прокуратура Удмуртской Республики . Отец осужден за убийство двухлетнего сына // www.udmproc.ru

Prezentat la 31.03.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

СERCETAREA LEGAL Ă PRIVIND CAZURILE DE TORTUR Ă
SAU DE TRATAMENT INUMAN ȘI DEGRADANT
Augustina BOLOCAN
Catedra Drept Penal și Criminologie

Les Etats sont tenus par le droit international d’enquêter dans un délai raisonnable et de manière impartiale toute
allégation de torture. L’objectif général de l’enquête consiste à établir les faits relatifs à des allégations de torture en vu e
d’identifier les éventuels responsables et de permettre leur inculpation. Dans cet objectif, les personnes chargées de
l’enquête doivent respecter les principes relatifs pour enquêter efficacement sur la torture ou sur d’autres peines ou
traitements cruels, inhumains ou dégradants.

Statele sunt obligate s ă cerceteze f ără vreun termen și cu o diligen ță deosebită orice alega ție privind tortura.
În situația în care sunt întrunite condi țiile necesare, statul pe al c ărui teritoriu se afl ă persoana b ănuită de
comiterea torturii sau de participare la comiterea ei urmeaz ă s-o extrădeze statului care este abilitat cu jude-
carea acesteia sau poate transmite cazul propriilor autorit ăți competente pentru a intenta o ac țiune în baza
dreptului interna țional sau local. Competen ța, imparțialitatea, independenț a, promptitudinea, minu țiozitatea
constituie exigen țele fundamentale ale cercet ării actelor de tortur ă. Aceste elemente pot fi adoptate la orice
sistem juridic și ar trebui s ă ghideze cercet ările legale în privin ța alegațiilor de tortur ă [1].
Când o procedur ă se dovede ște a fi inadecvat ă din cauza lipsei de mijloace sau din cauza unei par țialități,
ținând cont de faptul c ă practica în materia torturii pare a fi sistematic ă, statul va efectua o cercetare prin
intermediul unei comisii sau al unei alte proceduri similare. Membrii respectivei comisii vor fi selecta ți dintre
persoanele recunoscute ca fiind impar țiale, competente și independente. În special, membrii comisiei trebuie
să fie independen ți de orice institu ție, ent itate sau persoan ă care ar putea s ă se implice în cercetare [2].

A. Finalitatea cercet ărilor în materia torturii

Obiectivul general al cercet ării constă în stabilirea faptelor relative privind alega țiile în materia torturii în
vederea identific ării persoanelor responsabile ș i în a permite pedepsirea acestora sau pentru a le utiliza în
cadrul procedurilor destinate pentru ob ținerea repara ției pentru victime. Astfel, în realizarea acestui obiectiv,
persoanele învestite cu dreptul de a cerceta actele de tortur ă trebuie: s ă obțină mărturii din partea victimelor
care au fost supuse actelor de tortur ă; să culeagă și să păstreze probe, inclusiv cele medicale, care ar confirma
vătămările corporale ale actelor de tortură în vederea înaint ării unor ac țiuni eventuale în justiț ie împotriva
persoanelor vinovate; s ă identifice martorii poten țiali, obținând din partea acestora declara ții; să determine în
ce mod și unde s-au produs faptele invocate, precum și caracterul sistematic sau ocazional al actelor de tortur ă.

B. Principiile relative privind mijloacele de cercetare efectiv ă a torturii și a altor tratamente crude,
inumane sau degradante în vederea stabilirii veridicit ății faptelor

Fiecare cercetare efectiv ă în privin ța torturii și a altor tratamente crude, inumane sau degradante, vizând
stabilirea veridicităț ii faptelor, are ca scop:
 de a elucida circumstan țele, de a stabili ș i de a recunoa ște responsabilitatea persoanelor fizice și a
statului fa ță de victime și familiile lor;
 de a determina m ăsurile necesare pentru a evita repetarea unor asemenea fapte;
 de a facilita cercet ările sau, dac ă e cazul, de a stabili sanc țiuni disciplinare pentru cei care aveau obliga ția
de a efectua cercetarea într-un mod corespunz ător;
 de a repara integral prejudiciile cauzate de actele de tortur ă, precum ș i de a acorda îngrijiri medicale
necesare.
Statele trebuie să vegheze ca orice plângere sau informaț ie privind alega țiile în materie de tortur ă, trata-
mente inumane și degradante s ă constituie obiectul unei cercet ări prompte și aprofundate. În absen ța unei
plângeri formale, cercetarea trebuie s ă fie început ă dacă există indici care demonstreaz ă existența torturii și a
tratamentelor inumane și degradante. Persoanele care efectueaz ă cercetarea trebuie s ă fie competente, impar-
țiale și independente vis-à-vis de suspec ți și terțe persoane. Acestora trebuie să li se ofere posibilitatea s ă ia
116

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

cunoș tință de rezultatele cercet ărilor efectuate de experț ii medicali sau s ă ordone efectuarea altor cercet ări în
acest sens. Cercet ările trebuie efectuate potrivit metodelor care corespund exigen țelor profesionale, iar con-
cluziile trebuie s ă fie publice. Persoanele care efectueaz ă cercetarea trebuie s ă beneficieze de resurse bugetare
de care au nevoie pentru a activa eficient. Ele sunt învestite cu dreptul de a obliga orice persoan ă de a depune
declarații sau de a se prezenta la audieri dac ă există bănuieli că este implicat ă în acte de tortur ă sau de trata-
ment inuman și degradant. Presupusele victime ale torturii sau tratamentelor inumane și degradante, martorii
sau persoanele care efectueaz ă investigarea, precum și familiile acestora trebuie s ă beneficieze de protec ție
contra violen ței, contra amenin țării cu violenț a sau contra altei forme de intimidare [3].
Victimele torturii ș i relelor tratamente, precum și reprezentanț ii legali trebuie s ă fie informa ți despre
audierile care ar putea fi organizate pentru a avea posibilitatea de a asista ș i de a avea acces la informa ția ce
vizează cercetarea. În cazul în care procedurile stab ilite pentru cercetare sunt inadecvate, fie c ă competen țele
tehnice și imparțialitatea necesară lipsesc, statele supravegheaz ă ca cercetarea s ă fie deferit ă unei com isii
speciale independente. Membrii comisiei urmează a fi aleși potrivit competen ței, independen ței și imparția-
lității lor. În ceea ce priveș te componen ța comisiei, este important ca aceasta s ă includă nu mai pu țin de trei
persoane. Existen ța unei singure peroane va face dificil ă luarea unei decizii impar țiale și nu va exclude abu-
zurile asupra acesteia din partea statului și a terț ilor. Comisia va întocmi un raport într-un termen rezonabil în
care va indica derularea cercet ării, metodele și procedurile utilizate pentru a aprecia probele, precum și reco-
mandă ri și concluzii în baza faptelor constatate și dreptului aplicabil. Astfel, raportul finisat este dat publi-
cității. În el sunt expuse detaliat faptele constatate și probele pe care se bazeaz ă aceste fapte, se precizeaz ă
numele martorilor care au f ăcut declara ții, cu excep ția celora a c ăror identitate nu a fost divulgat ă din motive
de securitate. Statul urmeaz ă să răspundă într-un termen rezonabil la raportul întocmit și, dacă e necesar, s ă
indice măsurile ce trebuie luate pentru a da curs faptelor expuse în raport.
Experții medicali implica ți în cercetarea cazurilor de tortur ă și tratam ent inuman și degradant trebuie s ă
examineze minu țios persoana supus ă unor asemenea tratamente. Controlul se efectueaz ă în lipsa ter țelor per-
soane, iar expertul medical elaborează un raport detaliat care trebuie s ă cuprindă următoarele elemente [4]:
a) circumstan țe care vizeaz ă persoana : numele, prenumele persoanei examinate, ora și data examină rii,
adresa institu ției unde are loc examinarea;
b) faptele expuse de reclamant privind actele de tortur ă și rele tratamente : momentul în care s-au
produs acestea, de asemenea, plângerile cu refe rire la traumele fizice sau psihologice;
c) examenul fizic ș i psihologic , care trebuie s ă includă concluziile examenului medical de ordin fizic și
psihologic, extrase, dac ă e cazul – fotografii necesare care s ă demonstreze existen ța leziunilor corporale;
d) concluziile privind leg ătura între constat ările de ordin fizic și psihologic și posibilitatea aplic ării torturii
și relelor tratamente. De asemenea, trebuie s ă se facă o menț iune cu privire la tratamentul medical și psihologic
sau despre necesitatea unui examen medical ulterior;
e) identificarea: raportul trebuie să indice clar cine a recurs la examinare și trebuie să fie semnat de
persoana care l-a întocmit.
Raportul întocmit este confiden țial și trebuie comunicat reclamantului sau reprezentantului acestuia, iar
opinia acestora cu privire la examenul medical se consemneaz ă în raport.

C. Procedurile de anchet ă cu privire la tortur ă
1. Identificarea instan ței competente
În cazurile în care exist ă bănuieli precum c ă la aplicarea torturii și a relelor tratamente sunt implica ți
funcționari publici, înal ți funcționari, mini ștri, efectuarea unei cercetă ri imparțiale poate fi imposibil ă; prin
urmare, necesit ă a fi instituit ă o comisie special ă în vederea stabilirii existen ței elementelor torturii în ac țiunile
acestora. Comisia special ă poate fi instituit ă și în cazul în care există dubii în privin ța persoanelor abilitate cu
efectuarea cert ărilor respective.
Anumite elemente pot demonstra c ă statul este implicat în actele de tortur ă, aplicate fa ță de reclaman ți,
ceea ce impune crearea unei comisii ad-hoc. Astfel de situa ții pot exista în cazurile în care:
 victima a fost v ăzută într-o stare bun ă ultima oar ă când se afla în deten ție;
 modus operandi este caracteristic metodelor de tortur ă încurajate de stat;
 reprezentan ții autorităților publice au încercat s ă împiedice desf ășurarea cercet ărilor;
 cercetarea efectuat ă de instan țe oficiale, abilitate cu aceast ă obligație, denotă lipsa unei competen țe și
imparțialități.
117

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

În situația în care statul inten ționează să formeze o comisie independent ă, trebuie s ă fie respectate anumite
condiții. În primul rând, persoanele supuse cercet ării trebuie s ă beneficieze de garan țiile procedurale prev ă-
zute în dreptul interna țional. În al doilea rând, persoanele abilitate cu cercetarea cazului trebuie să bene-
ficieze de sus ținere tehnic ă necesară, trebuie s ă aibă acces la consilieri juridici impar țiali, astfel încât probele
acumulate pe parcursul cercet ării să fie admisibile. În al treilea rând, experț ii trebuie s ă aibă posibilitatea s ă
recurgă la serviciile exper ților interna ționali în drept și medicină .

2. Întrevederi cu victima prezumat ă și cu martorii
Statul are obliga ția de a proteja victimele prezumate, martorii și familiile acestora împotriva violen ței,
amenințărilor cu violen ța și altor forme de intimidare care pot ap ărea pe parcursul cercet ărilor. Persoanele
care efectueaz ă cercetarea trebuie s ă informeze martorii despre consecin țele particip ării lor ș i despre desf ă-
șurarea cauzei, susceptibilă de a-i afecta.
În ceea ce prive ște victima, aceasta trebuie s ă fie informat ă despre natura procedurii și din care considerente
este solicitat ă mărturia sa. Persoanele abilitate cu efectuarea cercet ării trebuie s ă aducă la cunoș tința victimei
informațiile care pot deveni publice pe parcursul cercet ării și care vor avea un caracter confiden țial. Victima
urmează a fi informat ă despre desf ășurarea cercet ării, precum ș i despre rezultatele obț inute în cadrul acesteia,
fiind în drept s ă beneficieze de tratament și asistență pe parcursul cercet ării. Cu referire la persoana care
urmează să aibă întrevederi cu victima pe parcursul cercet ării, eviden țiem că aceasta trebuie s ă fie desemnat ă
de autoritatea împuternicit ă cu efectuarea anchetei. Persoana desemnată trebuie s ă fie un expert în domeniul
cercetării cazurilor de tortur ă și să aibă experiență în ceea ce prive ște conlucrarea cu victimele care au suferit
traume fizice sau psihologice, urmare a actelor de tortur ă. Expertul, în cazurile necesare, trebuie s ă aibă
acces la asisten ța experților interna ționali în acest domeniu.
Cu referire la martori, eviden țiem că aceștia trebuie s ă beneficieze de protec ție din partea statului, la fel ca
și victima. Potrivit articolului 109 C PP RM, martorului i se aduce la cuno ștință obiectul cauzei și i se propune
să declare despre faptele și circumstan țele pe care le cunoa ște și care sunt pertinente cauzei. Dup ă ce martorul a
făcut declara ții, lui i se pot pune întreb ări cu privire la faptele ș i circumstan țele care trebuie constatate în
cauză, precum și în ce mod a luat cuno ștință de cele declarate. Nu se admite punerea întreb ărilor sugestive
sau
care nu se refer ă la premisa probelor ș i care în mod evident urm ăresc scopul umilirii persoanei audiate [5].
În conformitate cu articolul 110 CPP RM , martorul poate fi audiat în condi ții speciale în cazurile în care
există motive temeinice de a considera c ă viața, integritatea corporal ă sau libertatea martorului sau a unei
rude apropiate a lui sunt în pericol în leg ătură cu declara țiile pe care acesta le face într-o cauz ă penală privind
o infracțiune grav ă, deosebit de grav ă sau excep țional de grav ă. Dacă există mijloacele tehnice respective,
judecătorul de instruc ție sau, dup ă caz, instan ța poate admite ca martorul respectiv s ă fie audiat f ără a fi pre-
zent fizic la locul unde se afl ă organul de urm ărire penală sau în sala în care se desf ășoară ședința de judecat ă –
prin intermediul mijloacelor tehnice prev ăzute de Codul de procedur ă penală al Republicii Moldova.
Potrivit normelor generale, audierile martorilor trebuie s ă fie publice, cu excep ția cazurilor când se impune
asigurarea securităț ii acestora, situa ție în care examinarea cauzei este „cu u șile închise”. Dezbaterile în pro-
cesul examină rii cauzei „cu uș ile închise” trebuie s ă fie înregistrate și depozitate într-un loc sigur. Comisia
specială va putea audia martorul în condi ții private, într-un cadru neoficial f ără a înregistra declara ția sa.
Este important ca în procesul examin ării unui caz de tortur ă să se stabilească existența probelor fizice și
psihice, urmare a actelor de tortur ă, aplicate persoanei prin prisma urm ătoarelor aspecte:
 dacă urmele fizice sau de ordin psihologic au leg ătură cu actele de tortur ă invocate;
 care sunt urmele fizice ce fac parte din tabloul clinic;
 dacă urmele de natur ă psihologic ă reprezint ă reacții tipice la un stres puternic în mediul social ș i
cultural al individului;
 reieșind din faptul c ă tulburările psihice evolueaz ă în timp, este necesar de a determina în ce stare se
află individul în evolu ția tulburărilor respective;
 care sunt factorii aferen ți ce influen țează asupra psihicului victimei (persecu țiile, pierderea familiei,
statutul său social etc.);
 dacă tabloul clinic sugereaz ă despre o posibil ă alegație falsă cu privire la tortur ă;
 în cazul existenț ei urmelor fizice, fotografiile au o importan ță deosebită în vederea demonstr ării exis-
tenței acestora.
118

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

119Comisia creată în vederea cercetă rii cazului de tortur ă trebuie s ă întocmeasc ă un raport public și într-un
termen rezonabil. În cazul în care nu s-a ajuns la o concluzie comun ă, membrii cu opinie minoritar ă pot să-și
expună opinia în mod separat. Raportul trebuie s ă conțină următoarele elemente:
 procedura și metodele care au fost utilizate pentru ob ținerea probelor;
 lista martorilor care au fost audia ți cu excep ția celora a c ăror identitate nu poate fi divulgat ă din motive de
securitate;
 locul ș i data fiec ărei audieri;
 contextul general al urm ăririi efectuate (conjunctura social ă, politică, economic ă);
 probele ș i faptele exacte de care a ținut cont Comisia la întocmirea raportului;
 cadrul juridic pe care s-a bazat Comisia;
 concluziile Comisiei vizavi de dreptul aplicabil și faptele constatate;
 recomand ările Comisiei bazate pe constat ările sale.
Statul trebuie s ă răspundă public la recomand ările Comisiei, indicând m ăs urile care pot fi realizate, reie șind
din recomand ările Comisiei respective.
Referindu-ne la constat ările Curții Europene a Drepturilor Omului în aceast ă materie, eviden țiem că atunci
când un individ face o afirma ție credibil ă precum c ă ar fi suferit de pe urma tratamentelor contrare Artico-
lului 3 din Conven ție din partea poli ției sau a altor agen ți statali, acea prevedere, examinat ă în context cu
obligația principal ă a Statului în baza Articolului 1 din Conven ție de a le „asigura tuturor celor afla ți sub
jurisdicția lor drepturile ș i libertățile definite în … Conven ție”, cere implicit o investiga ție oficială eficientă [6].
Această investiga ție ar trebui s ă fie capabilă de a-i identifica și pedepsi pe cei responsabili. Pentru ca o
investigație să fie efectiv ă, în general, se consideră a fi necesar ca persoanele care o efectueaz ă să fie
independente de cele implicate în evenimente (hot ărârea Barbu Anghelescu versus România , nr.46430/99,
§ 66, 5 octombrie 2004). Aceasta semnific ă nu doar lipsa unei leg ături ierarhice sau institu ționale, dar și o
independen ță reală (hotărârea Ergi ve rsus Turcia din 28 iulie 1998, Rapoartele 1998-VI, § 83-84; hot ărârea
Kaya versus Turcia , din 19 februarie 1998, Rapoartele 1998-I, § 87).
În ceea ce prive ște hotărârile Cur ții Europene contra Republicii Mo ldova, unde s-a constatat încă lcarea
Articolului 3 din Conven ția european ă pentru ap ărarea drepturilor omului ș i a libertăț ilor fundamentale, pe
motiv că nu a existat o investiga ție efectivă în vederea cercetă rii cazurilor de tortur ă sau tratament inuman și
degradant, eviden țiem hotărârile Corsacov contra Moldovei din 4 aprilie 2006, Boicenco contra Moldovei
din 11 iulie 2006, Pruneanu contra Moldovei din 16 ianuarie 2007, în care instan ța european ă a considerat c ă
Guvernul nu a prezentat o explica ție plauzibil ă cu referire la leziunile corporale ale reclaman ților și a constatat
că aceștia au fost supu și la tratament inuman și degradant în timp ce s-au aflat în custodia poli ției, prin urmare,
existând o înc ălcare a Articolului 3 din Conven ție [7].
Investigația acuzațiilor de maltratare trebuie să fie multilateral ă. Aceasta înseamn ă că autoritățile trebui e
permanent s ă facă încercări serioase de a afla ce s-a întâmplat și nu trebuie s ă se bazeze pe concluzii pripite
sau nefondate pentru a clasa investiga ția sau pentru a le folosi ca baz ă a deciziilor lor. Ele trebuie să între-
prindă măsuri rezonabile pentru a asigura dovezile privitoare la incident, inclusiv, inter alia , declarațiile
martorilor oculari și expertizele medico-legale ( Tanrikulu versus Turcia [GC], nr.23763/94, ECHR 1999/IV,
§ 104 ș i urm. ș i Gül versus Turcia , nr.22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice deficien ță în investiga ție
care submineaz ă abilitatea de a stabili cauza leziunilor corporal e sau identitatea persoanelor responsabile va
risca să rămână în afara acestor standarde [8].

Referințe:
1. Henri Fourteau. L’application de l’article 3 de a Convention Européenne des Droits de l’Homme dans le droit
interne des états membres. – Paris, 1996.
2. Manuel pour enqu ệter efficacement sur la torture et autres peines ou traitements cruels, inhumains et dégradants,
Protocole d’Istanbul, 9 aout 1999.
3. Ibidem.
4. Ibidem.
5. Codul de procedur ă penală al Republicii Moldova, în vigoare din 12 iunie 2003.
6. Convenția european ă pentru ap ărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Roma, 4 noiembrie 1950.
7. www.echr .coe.int
8. Ibi
dem.

Prezentat la 02.02.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

UNELE M ĂSURI Ș I MECANISME DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A
CRIMINALIT ĂȚII RECIDIVE
Igor CIOBANU, Vasile HULEA
Catedra Drept Penal și Criminologie

This article tries to impact near the obnoxious atmosphere and situation in which are the prisons of the Republic of
Moldova. In this order, the author blames and coerces the prison system from the Republic of Moldova, attributing to it
the corruptibility as the most significant among it characteristics.
The author, handed with the comparison method, is making the foray in the historical of the country to express his
dissatisfaction about the softness of the judicial field (especially of the Penal Code) in the Republic of Moldova. In the
same connection, he accomplishes the parallel of the prisons from the Republic of the Moldova with the prisons from
France, after that to insist toward an imperative need of se veral prison reforms in the Republic of Moldova. Concomitantly,
the author solicits an urgent and unanimous involvement of the professionals from the adjoining domains like mass-media,
medicine, sociology, jurisprudence etc.
Also, the author examines the recur delinquency, putting forward a series of strong and well argued solutions in order
to improve the prison sentence execution methods and procedures.

Particularit ățile de isp ășire a pedepsei cu închisoarea în perioada de tranzi ție sunt determinate de noile
schimbări democratice ce au loc în Republicii Moldova, de reformele radicale în viaț a socială, economic ă și
spirituală. Dar, care este situa ția reală și ce se întâmpl ă după pronunț area sentin ței privative de libertate?
Sentința se execut ă și din acest moment gre șelile societ ății ating culmea. Condamna ții primari, oamenii
neperverși, pentru care, în multe cazuri, ar fi fost suficient ă o pedeaps ă nonprivativ ă de libertate cu func ție de
intimidare, sunt încarcera ți în societatea celor mai primejdioș i criminali, fiind trimi și ca ucenici la școala
acestora. Infractorii primari sunt plasa ți în izolatoarele de anchet ă în așa fel ca s ă se poată familiariza cu
atmosfera criminalilor, să se poată „infecta cu microbii perversit ății și ai stricăciunii” [1]. Și, spre regret, nu
este nimeni și nimic ce ar putea paraliza și împiedica acest proces de disolu țiune moral ă ce se începe în
condam
natul cel mai onest chiar din prima zi a încarcer ării sale. În primul rând, personalul închisorilor
noastre, chiar dac ă ar dori s ă ajute la refacerea moral ă a condamna ților, la stimularea sentimentelor bune,
nobile, nu o poate face, fiindc ă nu are preg ătirea necesar ă în aceast ă privință și nu are condi țiile materiale și
morale necesare la o astfel de oper ă. Adevărul este și mai trist, c ăci în multe cazuri personalul este compus
din indivizi corup ți, ei înșiși fiind criminali. Ace știa alimenteaz ă, speculeaz ă, exploateaz ă condamna ții în
scopul de a se îmbog ăți. Astfel, penitenciarele, în loc de a deveni institu ții de corectare, reeducare, reformare,
readaptare social ă, devin adev ărate incubatoare, școli, ateliere pentru preg ătirea și desăvârșirea criminalilor.
Cine a intrat în închisoare, oricât de noncriminal ar fi fost, mai mult ca sigur va ie și criminal.
Cu drept cuvânt, pe fa țada închisorilor noastre s-ar putea afi șa lozinca „L ăsați orice speran ță cei intrați aici!”.
Situația este ș i mai trist ă atunci când unii infractori primari, minori, ajung atât de u șor în închisori, pentru
infracțiuni comise într-o cl
ipă de criză acută. Alții însă, criminali persisten ți și primejdio și, se strecoar ă pe
furiș, cu multă abilitate printre textele Codului penal sau știu să le facă mai elastice, fiindc ă au situații înalte
sau se află sub protec ția și umbrela oamenilor cu astfel de situa ții, împrăștiind în jurul lor corupț ia.
Ieșiți din închisori, demoraliza ți și infectați cu microbul criminalit ății, criminalii ce și-au executat pedeapsa
sunt respin și de societate și vor trebui s ă rămână pe calea comiterii crimelor [2].
Începând cu 1994, în Republica Moldova a demarat pro cesul de reformare a sistemului penitenciar, a
cărui principal ă sarcină a fost și este adoptarea legisla ției conform Constitu ției și tratatelor interna ționale.
Noul Cod de executare a sanc țiunilor de drept penal consolidează pentru prima dat ă statutul juridic al con-
damnaților, stipuleaz ă drepturile și obligațiile lor. Printre acestea se
numără:
 anularea interdic țiilor asupra coresponden ței;
 dreptul de a se abona oficial și fără limite la presa periodic ă;
 lărgirea sistemului de menț ionare în form ă de vizite de lung ă (până la 3 zile) și de scurtă durată (până
la 4 ore);
 oferirea asisten ței juridice, fiind prev ăzută în acest sens vizita avocatului;
120

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

 ieșiri de scurt ă durată în cazuri excep ționale: decesul unei rude apropiate sau în caz de o boal ă ce pune
în pericol via ța condamnatului, în caz de calamit ăți naturale ce au cauzat daune materiale condamnatului sau
familiei lui la locul de trai;
 acordarea asisten ței juridice, medicale ș i de alt gen, inclusiv contra plat ă;
 acordarea dreptului la întâlnir i cu slujitorii cultelor, înf ăptuirea obiceiurilor religioase, folosirea obiec-
telor de cult și a literaturii religioase.
În prezent exist ă trei categorii de penitenciare în care se execut ă pedeapsa cu închisoarea:
 de tip deschis ;
 de tip semiînchis ;
 de tip închis [3].
Spre regret, sistemul penite nciar al Republicii Moldova func ționează în condiții social-economice grele,
fiind finan țat insuficient. Astfel, planul de finanț are a DIP pe anul 2002 constituia 52 mln. lei, din cele 125 mln.
lei necesare, sau 38% din necesitatea minim ă de funcționare a Departamentului, fapt ce punea în pericol
funcționarea stabil ă a sistemului [4]. Situa ția nu s-a schimbat radical pân ă în prezent.
Am propus în repetate rânduri modificarea radical ă a regimului de isp ășire a deten ției, oferind numeroase
exemple pozitive, cum ar fi reforma penitenciar ă din Franța, unde, începând cu anul 1985, condi țiile de isp ășire
a pedepsei s-au umanizat consider abil: în penitenciarele din Fran ța a fost organizat un se rviciu social-educativ,
condamna ților li s-a permis s ă studieze la diverse institu ții de învățământ, să obțină studii profesionale, s ă se
trateze în afara institu țiilor penitenciare, fă ră a se afla sub controlul permanent al administra ției penitenciarului [5].
Penitenciarul urmeaz ă să fie apreciat nu ca un instrument de intimidare și de izolare a elementelor social-
mente periculoase dar, în primul rând, ca un mijloc de corijare și educație.
Tradiționale în acest sens sunt m ăsurile represive, care nu cost ă mai puțin decât reformele sociale și, în
fine, nu se justific ă.
D
iferențierea acțiunii corec ționale și deținerea separat ă a condamna ților de un grad divers de pericol trebuie
să se înfăptuiască în instituții și comisii de clasificare, create pe lâng ă penitenciare, ai c ăror membri vor aprecia
personalitatea fiec ărui condamnat ș i vor elabora recomand ări pentru programele educative individuale. În
componen ța acestor comisii, care ar determina regimul de deten ție al condamna ților și se vor preocupa de
problemele vizând studiile de cultură generală și tehnico-profesionale, angajarea în munc ă a acestora, trebuie
să fie incluși specialiști de diferite profesii: juri ști, medici, sociologi, educatori, profesori, colaboratori ai unor
servicii speciale. Faptul acesta va permite o analiz ă detaliată a capacit ăților și aptitudinilor fiec ărui condamnat,
grație cărora va deveni posibil ă prognozarea particularit ăților de comportare a condamnatului respectiv.
Antrenarea mijloacelor de informare în mas ă la propagarea intoleran ței pentru manifest ările violente,
desfășurarea unor cercet ări științifice bine orientate, consacrate elu cidării unor condi ții ale celor mai avansate
metode de prevenire a influen ței negative a mediului criminal va contribui pe toate c ăile la politica legislativă
a statului în domeniul reglement ării juridice a reabilită rii sociale a condamnaț ilor.
La fel, printre problemele primordiale care ar urma să fie soluționate în sistemul penitenciar al Republicii
Moldova se înscriu:
 elaborarea programelor complexe de profilaxie a tuberculozei;
 îmbunătățirea asigur ării medicale prin alocarea mijloacelor financiare pentru achizi ționarea medica-
mentelor și utilajului medical;
 antrenarea condamna ților în câmpul muncii în vederea reabilit ării sociale ulterioare;
 îmbunătățirea condi țiilor de trai al de ținuților;
 asigurarea de ținuților cu hran ă în conformitate cu standardele interna ționale;
 pregătirea cadrelor de înalt ă calificare pentru sistemul penitenciar;
 modernizarea institu țiilor penitenciare.
Din momentul când statul a luat definitiv în mâinile sale justi ția, principalele pedepse aplicate au fost
privațiunea de libertate și pedeapsa cu moartea. Majoritatea crimelor atr ăgeau după sine pedeapsa cu moartea,
recurgându-se la astfel de m ăsuri barbare ca arderea pe rug, turnarea pe gât a unei mase de metal topit, îngro-
parea de viu, tragerea în țeapă etc. Ducea oare cruzimea pedepselor la sc ăderea nivelului criminalit ății?
Experiența și practica secolelor arat ă că nu. Dimpotriv ă, cruzimea genereaz ă indiferen ța față de soarta proprie,
față de soarta altor compatrio ți și, în consecin ță, nerespectarea legilor draconice, drastice. În Fran ța secolului
XVIII hoții de buzunare erau decapita ți, iar în mul țimea care privea execu ția erau atestate numeroase acte de
121

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

furt. Drept c ă aceeași practică contrazice aceste constată ri. De exemplu, în timpul domniei lui Vlad Țepeș în
Moldova, datoria pedepselor crude, cum era tragerea în ț eapă, s-a redus considerabil num ărul crimelor.
Criminalitatea recidiv ă a fost și rămâne una dintre cele mai periculoase tipuri de criminalitate. S ăvârșirea
infracțiunilor în mod repetat este o dovad ă elocventă despre ineficacitatea m ăsurilor de corectare ș i reeducare
a infractorilor. Aceast ă categorie de infractori prezint ă un pericol social sporit, deoarece ast ăzi criminalitatea
recidivă a devenit mai periculoas ă și profesional ă. Acești infractori înră iți, „din obi șnuință ” sau „de profesie”,
complică și mai mult starea criminogen ă din țară, săvârșind în mare parte crime dintre cele mai grave. Dauna
socială a criminalităț ii recidive se manifest ă și prin exemplul negativ, prin influen ța exercitat ă de criminalii
recidiviști asupra persoanelor cu o voință ușor i nfluen țabilă, precum și asupra minorilor atra și în activitatea
criminală.
Încercând o clasificare a criminalit ății recidive, am începe cu recidiva (recidivi știi) în sens:
1) juridico-penal :
2) criminologic .
În sens juridico-penal, se consider ă recidivă comiterea cu inten ție a uneia a sau mai multor infrac țiuni de
o persoană cu antecedente penale pentru o infrac țiune săvârșită cu intenție. În acela și sens juridico-penal
distingem trei feluri de recidiv ă (și, respectiv, de recidivi ști):
a) recidiva propriu-zis ă (persoana a comis cu inten ție una sau mai multe infrac țiuni, având deja ante-
cedente penale pentru o infrac țiune săvârșită cu intenț ie);
b) recidiva periculoas ă (persoana anterior condamnat ă de două ori la închisoare pentru infrac țiuni inten-
ționate a săvârșit din nou cu inten ție o infrac țiune sau persoana anterior condamnat ă pentru o infrac țiune inten-
ționată gravă sau deosebit de gravă a săvârșit din nou cu inten ție o
infracțiune grav ă sau deosebit de grav ă);
c) recidiva deosebit de periculoas ă (persoana anterior condamnat ă de trei sau mai multe ori la închisoare
pentru infrac țiuni inten ționate a s ăvârșit din nou cu inten ție o infrac țiune sau persoana anterior condamnat ă
pentru o infrac țiune excep țional de grav ă a să vârșit din nou o infrac țiune deosebit de grav ă sau excep țional
de gravă).
În sens criminologic , recidiviștii sunt persoanele anteri or condamnate, indiferent de ridicarea sau stingerea
antecedentului, precum ș i persoanele care au s ăvârșit infracțiuni, dar pentru care pedeapsa penal ă, din diferite
considerente, nu le-a fost aplicat ă.
Concept: Totalitatea crimelor, s ăvârșite în cadrul unui teritoriu, într-o perioad ă de timp determinat ă și în
a căror să vârșire sunt prezente semnele criminalit ății repetate se numeș te criminalitate recidiv ă [6].
Distingem urm ătoarele tipuri de criminalitate recidiv ă:
1) persoanele la care starea de recidiv ă a fost stabilit ă conform art.34 CP RM;
2) persoanele anterior c ondamnate, dar la care condamnarea a fost stins ă sau reabilitat ă (art.111 CP RM –
„Stingerea antecedentelor penale”; art.112 CP RM – „Reabilitarea judec ătorească”);
3) persoanele liberate de r ăspunderea penal ă și de pedeapsa penal ă cu aplicarea altor m ăsuri, ca: „Liberarea
de răspundere penal ă cu tragerea la ră spundere administrativă ” (art.55 CP RM); „Liberarea de ră spundere
penală în legă tură cu renunțarea de bună voie la săvârșirea infrac țiunii” (art.56 CP RM) etc;
4) persoanele care au comis o infracț iune, dar fa ță de care nu s-a aplicat, din diferite considerente, legea
penală și pedeapsa penal ă. De exemplu, au expirat termenele de prescrip ție –„Prescrip ția tragerii la ră spundere
penală” (art.60 CP RM).
Structura criminalit ății recidive poate fi caracterizat ă după diferite criterii:
1) pe categorii de infrac țiuni (în dependen ță de obiectele atent ării și caracterul motiva ției crimelor să vârșite);
2) după caracterul ultimelor infrac țiuni și al celor anterioare (în dependen ță de săvârșirea crimelor unitare
(similare) sau variate);
3) după numărul antecedentelor penale (sau m ăsurilor care le-au înlocuit);
4) după gradul pericolului social al infrac țiunilor săvârșite;
5) după intensitatea recidivei (în dependență de durata timpului dintre eliberare și săvârșirea unei noi infrac țiuni);
6) după tipul categoriilor de pedeaps ă.
Conform datelor statistice, mai bine de trei p ătrimi din num ărul total al infrac țiunilor, săvârșite de către
recidiviști, sunt infrac țiuni îm
potriva propriet ății.
La efectuarea investiga țiilor criminologice ce vizeaz ă compartimentul infrac țiunilor contra propriet ății
accentul se pune, în primul rând, pe furturi, jafuri, tâlh ării și escrocherii. Aceste patru tipuri de infrac țiuni
122

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

constituie circa 90% din totalul infrac țiunilor analizate [7]. Predomin ă în special furturile din magazii, depozite,
apartamente, precum și furturile de buzunare (pung ășiile).
După furturi predomină infracțiunile de sustragere cu aplicarea violenț ei, îndreptate în special asupra
averii personale – jafurile, tâlh ăriile. Pe ultimul loc se afl ă răpirea mijloacelor de transport.
Din categoria general ă a crimelor s ăvârșite de recidivi ști un loc deosebit revine huliganismului (art.287
CP RM). Acestui tip de infrac țiune îi revine mai bine de jum ătate din num ărul total al infrac țiunilor în structura
criminalit ății recidive. Spre deosebire de infractorii primari, recidivi știi sunt predispuș i la săvârșirea actelor
de huliganism agravat (alin.(3) art.287 CP RM).
Răspândite ș i tradiționale pentru criminalitatea recidiv ă sunt astfel de infrac țiuni, ca:
 eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la între ținerea copiilor (art.202 CP RM);
 atragerea minorilor la activitatea criminală sau determinarea lor la s ăvârșirea unor fapte imorale
(art.208 CP RM);
 acțiuni violente cu caracter sexual (art.172 CP RM) etc.
Cele mai rar întâlnite crime în structura criminalit ății recidive sunt crimele s ăvârșite de persoane cu
funcție de răspundere (Capitolul XV din Codul penal); crim ele economice (Capitolul X din Codul penal);
crimele contra justiț iei (Capitolul XIV din Codul penal) și crimele s ăvârșite din imprudență .
Divizarea criminalit ății recidive pe categorii de infrac țiuni ne permite s ă distingem:
 recidiviști speciali;
 recidiviști generali (ocazionali).
Recidivistul special prezintă, de regul ă, un pericol social, mai sporit decât cel general, deoarece are loc
procesul de „profesionalizare” a recidivistului. Conform cercet ărilor [8], la fiecare al zecelea recidivist se for-
mează particularit ățile unui „profesionalist” c ăruia îi sunt caracteristice deprinderile și procedeele de s ăvârșire a
unui tip concret de infrac țiuni.
Două treimi din recidivi știi speciali s ăvârșesc infracț iuni contra propriet ății. Conform aprecierilor spe-
cialiș tilor [9], în Republica Moldova exist ă două tipuri (forme) de proprietate: privată și publică. Pentru
recidiviști nu este important ă forma de proprietate (cu atât mai mult c ă formele de proprietate nu sunt no țiuni
juridice, ci economice, sinonime ale apropria țiunii private ș i publice, ș i anume în aceast ă calitate se vorbe ște
despre ele în Constitu ția Republicii Moldova), ci accesul la acele bunuri sustrase. Pericolul social sporit al
acestora const ă în faptul c ă, pentru ei, s ăvârșirea sistematic ă a infracțiunilor de sustragere devine un mod
parazitar, constant de existen ță. Pentru ace ști cri minali este caracteristic ă orientarea antisocial ă foarte stabil ă,
iar comportamentul lor deviant este regula pe care o urmeaz ă în viață. Acest lucru se observ ă evident la „ho ții
de buzunare”. Majoritatea dintre ei sunt recidivi ști deosebit de periculoș i cu lungi biografii criminale și cu
lungi termene de deten ție. Fiind foarte „califica ți” și posedând o adevă rată măiestrie în acest domeniu, mul ți
dintre ei o perioad ă lungă de timp se afl ă în libertate, fiind re ținuți după săvârșirea unui numă r impunător de
pungășii. Anume „ho ții de buzunare” reprezint ă circa 37% din num ărul total al recidivi știlor.
Mai bine de 50% din recidivi ști se specializeaz ă în alte forme de sustragere (furturi din înc ăperi, apartamente,
depozite etc.) [10].
Ponderea recidivi știlor generali este de aproximativ 40% din completul criminalit ății recidive.
O altă clasificare a criminalilor recidivi ști [11], îi divizeaz ă în trei mari categorii:
1) Recidiviștii antisociali , reprezint ă cea mai periculoas ă categorie de criminali. Ei sunt cei mai activi la
săvârșirea crimelor, având un com
portament stabil și consecvent. Anume din aceast ă categorie fac parte
recidiviștii speciali, „profesionali”. Ei reprezint ă, după această clasificare, aproximativ 40% din num ărul
total de recidivi ști.
2) Recidiviștii situativi , se caracterizeaz ă prin nestatornicie fa ță de valorile sociale; prin lipsa unor principii
morale ferme; suprema ția calităților individuale negative asupra celor pozitive. Caracterul crimelor s ăvârșite
de aceste persoane depinde în mare m ăsură de situația concretă în care a nimerit recidivistul. În masa total ă a
criminalit ății recidive ei reprezint ă circa 30-35%.
3) Recidiviștii asociali , se caracterizeaz ă prin degradarea complet ă a personalit ății. La aceast ă categorie
sunt atribuite persoane le cu numeroase condamn ări având o vârst ă înaintată. Acești recidivi ști au un intelect
limitat, o motiva ție primitivă ; sunt alcoolici, narcomani, având chiar și unele înclina ții psihopatice.
În literatura criminologic ă unii autori [12] definesc recidiva ca fiind:
– penitenciar ă, care presupune o perioad ă anterioar ă de detenț ie;
123

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

– persistent ă (multirecidivism), care presupune s ăvârșirea a trei și a mai multor infrac țiuni.
Același autor utilizeaz ă denumirile de recidiviști – în sensul infractorilor de obicei și pseudorecidivi ști –
în sensul recidivi știlor ocazionali. După I.Oancea [13], recidivi știi sunt de două feluri:
1) recidiviști postcondamnatorii (persoanele care, dup ă ce au fost condamna ți pentru prime infrac țiuni,
săvârșesc din nou alte infrac țiuni);
2) recidiviști postexecutorii (persoanele care, dup ă ce au executat pedepse pentru prime infrac țiuni, comit din
nou alte infrac țiuni).
În teoria dreptului penal [14] recidiva postexecutorie mai este cunoscut ă și sub denumirea de recidivă
reală, spre a o deosebi de recidiva postcondamnatorie – cunoscut ă și sub denumirea de recidivă fictivă. Între
recidiva postcondamnatorie și recidiva postexecutorie, ca principale modalit ăți ale recidivei, exist ă nu numai
o deosebire formal ă, dar ș i o deosebire de fond, care decurge tocmai din caracterul sim ptomatic al recidivei
după executare și care dovede ște o dată în plus c ă cel condamnat nu s-a reeducat după condamnarea suferit ă
și după executarea pedepsei, spre deosebire de recidiva postcondamnatorie, la care dovada incorigibilit ății
prin pedeapsa aplicat ă infractorului nu este pe deplin f ăcută.
Formele pe care recidiva le poate avea în func ție de varia țiunile celor doi termeni sunt desemnate în teoria
dreptului penal ca fiind modalități ale recidivei. Cea mai bun ă clasificare la ora actuală o consider ăm a fi a
criminologului român Octavian Pop [15], care utilizeaz ă mai multe criterii, astfel:
1) în funcție de momentul s ăvârșirii noii infrac țiuni după condamnarea anterioar ă mai înainte de executarea
pedepsei sau dup ă executarea acesteia, recidiva poate fi:
a) postcondamnatorie – situație care presupune comiterea, de c ătre aceeași persoană, a unei noi infrac țiuni
după rămânerea definitiv ă a hotărârii de condamnare pentru infrac țiunea anterioar ă și mai înainte de executarea
în întregim
e a pedepsei pronun țate de instan ța de judecat ă pentru acea infrac țiune;
b) postexecutorie – situația care presupune s ăvârșirea unei noi infrac țiuni după executarea integral ă a
pedepsei, sau stingerea execut ării pedepsei prin gra țiere sau prin prescrip ție, pronunț ată pentru infrac țiunea
anterioară;
2) după natura infrac țiunilor care formeaz ă pluralitatea, sub forma recidivei se pot distinge:
a) recidiva general ă, când sunt comise crime de natur ă diferită (furt, jaf, tîlh ărie etc.);
b) recidiva specială, când existen ța ei este condi ționată de săvârșirea unor infrac țiuni de acela și fel, de
aceeași natură (recidivistul comite numai furturi, altul – num ai escrocherii etc.). Pentru ambele forme ale
recidivei este comun un singur model de prevenire a criminalit ății – prevenirea special ă [16], care vizeaz ă
complexul de m ăsuri destinate s ă împiedice s ăvârșirea unor fapte antisociale de către persoanele care au
săvârșit deja o infrac țiune. Va fi recidiv ă specială și atunci când existen ța ei este condi ționată de asemănări
între infrac țiunile ce formeaz ă termenii acesteia cu privire la sursa legislativ ă [17], de exemplu: ambele
infracțiuni sunt incriminate prin acela și articol al Codului penal;
3) în func ție de gravitatea condamn ării pentru prima infrac țiune, recidiva poate fi:
a) absolută, când existen ța ei nu este condi ționată de gravitatea primei condamn ări:
b) relativă, când existenț a ei este condi ționată de o anumit ă gravitate a condamn ării pronunț ată pentru
infracțiunea anterioară ;
c) recidiva mare, – care este condi ționată de existen ța unei condamn ări pentru prima infrac țiune de o
anumită gravitate;
d) recidiva mică, ce presupune s ăvârșirea
unei noi infrac țiuni de către aceeași persoan ă care anterior a
mai fost condamnată la pedepse cu detenț ie de o gravitate redus ă;
4) în func ție de timpul scurs între executarea pedepsei pentru infracț iunea anterioară și săvârșirea urmă-
toarei infrac țiuni, recidiva poate fi:
a) permanent ă sau perpetu ă, când existen ța ei nu este condi ționată de săvârșirea noii infrac țiuni într-un
anumit termen;
b) temporară, când existen ța recidivei este condi ționată de comiterea noii infrac țiuni numai într-un
anumit termen de la condamnare (de exemplu, pân ă la reabilitare) sau de la executarea pedepsei pronun țate
pentru infrac țiunea anterioară ;
5) în raport cu locul unde s-a aplicat pedeapsa definitiv ă ce formează primul termen al recidivei, aceasta
poate fi:
124

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

a) națională (teritorial ă), când aceast ă pedeapsă se aplică, spre exemplu, de o instan ță din Republica
Moldova sau România;
b) internațională, când pedeapsa – condamnarea definitiv ă ce formează primul termen al recidivei – este
pronunț ată de o instanță străină;
6) în ultimul rând, dup ă criteriul tratamentului sanc ționator al recidivei, aceasta poate fi:
a) cu efect unic , care presupune aplicarea aceluia și tratament penal atât pentru infractorul aflat la prima
recidivă, cât și pentru multirecidivist;
b) cu efect progresiv , care presupune agravarea pedeps ei recidivistului la o nou ă infracțiune-recidivă ;
c) cu regim sanc ționator uniform, care impune acela și regim de sanc ționare pentru toate modalit ățile recidivei;
d) cu regim sanc ționator diversificat – regim sanc ționator diferit pentru fiecare modalitate a recidivei [18].
Studiind cauzele criminalit ății recidive, stabilind starea, structura și dinamica acesteia, criminologia îș i
propune s ă evalueze m ăsurile impuse și să elaboreze p rograme conving ătoare de prevenire a criminalit ății, de
resocializare și reintegrare social ă a delincven ților. Respectiv, scopul general și constă în fundamentarea unei
politici penale eficiente, în m ăsură să producă efecte dorite.
Prevenirea criminalităț ii desemneaz ă un proces social permanent , care presupune aplicarea unui ansamblu
de măsuri cu caracter social, cultural, economic, politic, administrativ și juridic, destinate s ă preîntâmpine s ă-
vârșirea faptelor antisociale, prin identificarea, neutralizarea și înlăturarea cauzelor fenomenului infrac țional [19].
Preîntâmpinarea criminalit ății recidive urmeaz ă a fi dusă în două direcții:
a) în sens larg (social ), adică implicarea tuturor organismelor statale și obștești în lupta cu fenomenele și
procesele negative. Exist ă opinia că sarcina prevenirii actelor ilicite nu este numai a criminologiei, dar și a
organelor administrative care, de asemenea, au obliga ția să prevină orice acțiune care ar putea s ă tulbure
ordinea de drept; toate m ăsurile preventive, chiar cele impuse de s ăvârșirea unei infrac țiuni, sunt în esen ță
măsuri cu car
acter administrativ și excluse ca atare din problematica specifică dreptului penal [20].
Însă, profilaxia nu înseamn ă doar preîntâmpinarea s ăvârșirii pentru prima dat ă a unei fapte prev ăzute de
legea penal ă, ci ș i împiedicarea repet ării faptei penale de c ătre aceeași persoan ă. Acest tip de preven ție se
realizează prin măsuri de resocializare și reintegrare social ă a persoanelor care au s ăvârșit deja o infrac țiune
și a fost condamnată pentru aceasta [21]. Profilaxia postpenitenciar ă are ca scop neadmiterea s ăvârșirii la
general a faptei antisociale și, în special, a noilor fapte de c ătre cei condamna ți anterior. Aceasta și este
profilaxia recidivei, deoarece practica demonstreaz ă că recidiviștii, de regul ă, nu-și schimbă comportamentul.
Statistica constată că recidivul juridico-penal se afl ă în limitele a 40-50% [22];
b) în sens îngust:
 perfecționarea reglementă rilor juridice ale luptei împotriva recidivismului (penal ă: procesual penal ă;
execuțional penal ă etc.);
 perfecționarea activit ăților de preîntâmpinare ale organelor de drept (MAI, MJ, Procuraturii);
 atragerea organiza țiilor de stat și obștești în lupta împotriva criminalit ății recidive;
 înlăturarea tendin țelor negative; spre exemplu, în ultimii ani, în leg ătură cu reformele economice,
colectivele de munc ă refuză tot mai des angajarea persoanelor anterior condamnate, cu atât mai mult a reci-
diviștilor. Astfel, eforturile organelor de drept în procesu l de resocializare, de reintegrare postcondamnatorie
devin insuficiente [23].
Făcând o abstrac ție de prevenirea penală , evidențiem că prevenirea se realizează de mult timp și prin
mijloace nepenale, cu caracter social, economic, educa țional, cultural etc. Diverse concep ții, teorii și practici
sociale au pus în eviden ță un palier extrem de bogat și variat de implicare a unor c ăi cu caracter nepenal în
prevenirea criminalit ății.
În multe societ ăți se încearcă ținerea delincven ților poten țiali, în special a recidivi știlor, cât mai departe
de țintele lor, de victime sau de situa ții criminogene. În acest scop sunt folosite pa șapoartele, codurile cifrate
etc., în combina ție cu cazierul juridic al listelor negre și alte mijloace similare pentru a împiedica intrarea în
țară a persoanelor nedorite. Totodată , se procedeaz ă sistematic la expulzarea conduc ătorilor grupurilor criminale
organizate, a terori știlor interna ționali sau a delincven ților profesioniș ti [24].
Un efect preventiv deosebit ar avea și unele îmbună tățiri aduse m odului și procesului de executare a
pedepselor cu închisoarea, printre care:
125

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

126 plasarea de ținuților în func ție de nivelul de degradare moral ă;
 supravegherea leg ăturilor dintre de ținuți, în scopul neadmiterii form ării de grupuri cu orient ări anti-
sociale în jurul recidivi știlor;
 lichidarea posibilităț ilor de confec ționare a armelor, de ob ținere a alcoolului și drogurilor etc.;
 destră marea ierarhiilor criminale prin izolarea liderilor criminali;
 realizarea de acț iuni menite s ă formeze la condamna ți o imagine și o atitudine negativ ă față de obiceiurile
și tradițiile mediului criminal;
 cointeresarea colaboratorilor penitenciare lor în reducerea recidivei penitenciare;
 admiterea amnistiei individuale fa ță de fiecare condamnat și doar în cazurile de prognozare a unei
conduite neprejudiciabile;
 pregătirea condamna ților pentru via ța în condiț ii de libertate și în medii fire ști prin aplicarea unui regim
privilegiat sau de semideten ție în ultimele luni de închisoare [25].

Referințe:
1. Pop T. Curs de criminologie. – Cluj, 1928, p.540-542.
2. Ibidem.
3. Codul penal al Republicii Moldova, art.72.
4. Lipadat Gh. Particularit ățile de ispășire a pedepsei priva țiunii de libertate în perioada de tranzi ție. – În: Rolul pedepsei
în societatea de tranzi ție (Conferin ța științifico-practică internațională, 14-15 februarie 2002). – Chi șinău, 2002, p.12-20.
5. Ciobanu I. Reabilitarea condamna ților – parte a politicii legislative a Moldovei // Legea și Viața. – 1998. – Nr.4. – P.28-29.
6. Ciobanu I. Criminalitatea recidiv ă // Analele Științifice ale Universit ății de Stat din Moldova. Serie nouă , nr.6. –
Chișinău, 2002, p.278-286.
7. Ciobanu I. Caracteristica general ă a infracțiunilor contra propriet ății (analiză juridico-criminologic ă) // Analele
Științifice ale Universit ății de Stat din Moldova. Serie nou ă, nr.4. – Chi șinău, 2000, p.151 -154.
8. Ciobanu I. Op. cit., p.279.
9. Brînza S. Infrac țiuni contra propriet ății. – Ch ișinău, 1999, p.11.
10. Ciobanu I. Op. cit., p.280.
11. Криминология / Под ред. В.Кудрявцева и В.Эминова . – Москва, 1997, с .218-232.
12. Giurgiu N. Elemente de criminologie. – Ia și, 1992, p.199-200.
13. Oancea I. Probleme de criminologie. – Bucure ști, 1994, p.110.
14. Pop O. Recidiva postexecutorie. – Timi șoara: Mirton, 2003, p.29-30.
15. Ibidem, p.17-28.
16. Ciobanu I. Modelele de prevenire a criminalităț ii // Analele Științifice ale Universit ății de Stat din Moldova. Seria
„Științe socioumaniste”. Vol.I. – Chișin ău, 2003, p.128-132.
17. Bulai C. Recidiva în Dreptul penal ro mân // SCJ. – 1966. – Nr.1. – P.80-81.
18. Pop O. Op. cit., p.18-23.
19. Ciobanu I. Conceptul și formele prevenirii criminalit ății. – În: Materialele Conferin ței științifico-practice interna ționale
18-19 aprilie 2003 „Criminalitatea în Republica Moldova: starea actual ă, tendinț ele, măsurile de prevenire ș i de
com
batere”. – Chi șinău, 2003, p.150-154.
20. Moraru V. Confiscarea special ă în dreptul penal. – Chișin ău, 2001, p.11.
21. Lașcu M. Pop O. Aspecte de teorie și practică judiciară în materia infrac țiunii de loviri sau v ătămări cauzatoare de
moarte. – Chi șinău, 2001, p.87.
22. Bujor V., Miron I. Violen ța sexuală: aspecte juridico-penale și criminologice. – Chi șinău, 2001, p.73.
23. Ciobanu I. Criminalitatea recidiv ă, p.285-286.
24. Ciobanu I. Organisme neguvernamentale în lupta împotriva criminalit ății organizate // Analele Științifice ale
Universității de Stat din Moldova. Seria „ Științe socioumanistice”. Vol.I. – Chi șinău, 2001, p.172-175.
25. Bujor V., Bejan O. Criminalitatea recidivi știlor. – Chi șinău, 1998, p.27-32.

Prezentat la 31.03.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

DIFEREN ȚIEREA R ĂSPUNDERII PENALE A MINORILOR
Mariana GRAMA
Catedra Drept Penal și Criminologie

The obstacles in the way of counteracting minor delinquency are always in the sight of penal law science. The judicial
experiences certify important unfavorable inclinations in the progression of this phenomenon. Regrettable, crisis times
and the all-around changes in the social life give us no reason to think that minor delinquency would soon disappear,
results which oblige science, the legislator and the judicial experience to react decisively in count erpoising it. As one of
the weighty department of this field we recommend to reevaluate the penal-judicial procedures taken against the minor
offenders.

Problemele contracar ării criminalit ății minorilor se g ăsesc permanent în centrul aten ției științei dreptului
penal. Practica judiciar ă atestă tendinț e nefavorabile în evolu ția acestui fenomen. Cu pă rere de rău, momentele
de criză și modificările practic permanente în via ța socială dau temei pentru a prognoza p ăstrarea fenomenului
criminalit ății minorilor pe viitor pe parcursul unui îndelungat timp, fapt ce oblig ă știința, legiuitorul și prac-
tica judiciar ă să găsească căi de eficientizare a contracar ării criminalit ății juvenile. În calitate de una dintre
direcțiile de baz ă ale acestei activit ăți trebuie examinat ă perfecționarea m ăsurilor penal-juridice aplicabile
minorilor infractori.
Legislația penală a Republicii Moldova con ține un șir de norme care elucideaz ă particularit ățile răspunderii
penale și ale pedepsei aplicate minorilor. Practica aplic ării lor mărturisește însă despre anu mite dificult ăți în
clarificarea con ținutului lor în cazul determin ării volumului represiunii penal-juridice atribuite la diferite
categorii de minori și cere solu ționarea întreb ării despre liberarea lor de r ăspundere penală și pedeaps ă.
În legătură cu acest fapt, în lupta cu delincven ța juvenilă o mare importan ță are și diferențierea răspunderii
penale ș i a pedepsei aplicate minorilor.
Importanța diferențierii reiese din specificul laturii subiective a faptelor infrac ționale comise de minori în
comparație cu faptele analogice comise de adul ți, întrucât minorii nu con știentizează și nici nu pot con știentiza
pericolul social al acestora în acea m ăsură, cum o fac adul ții. Diferen țele date pot fi explicate prin nivelul
socializării personalităț ii minorului – rolul s ău social, experienț a de viață.
Într-un ș ir de cazuri anume acest specific poate întemeia pericolul social caracteristic grupului dat de fapte.
Diferențierea multilateral ă și consecutiv ă a faptelor infrac ționale com ise de minori, a ră spunderii penale a
acestora, a pedepselor și a măsurilor de constrângere cu caracter educativ permite individualizarea corect ă a
răspunderii lor.
Datorită stării speciale în care se afl ă, minorului i se acord ă o atenție deosebit ă în ceea ce prive ște stabilirea
unui statut juridic aplicabil acestuia. Deoarece dezvoltarea bio-psiho-fizic ă nu-i permite s ă-și reprezinte pe
deplin caracterul celor comise, legiuitorul a instituit un statut juridic deosebit de cel al majorului, oferindu-i
garanții suplimentare de protec ție.
În dreptul penal, starea de minorat are influen țe asupra r ăspunderii penale, art.21 CP RM stabilind limitele
răspunderii penale: sînt pasibile de r ăspundere penal ă persoanele fizice responsabile care, la momentul
săvârșirii infrac țiunii, au împlinit vârsta de 16 ani; cei care au vârsta între 14 și 16 ani sunt pasibili de r ăspun-
dere penal ă doar pentru infrac țiunile prev ăzute în articolele expres expuse în alin.(2) art.21 CP RM. În general,
reieșind din prevederile alin.(1) art.20 din Codul ci vil al Republicii Moldova , minor este considerat ă persoana
fizică care nu a împlinit vârsta de 18 ani, de aceea în dreptul penal minorii se bucur ă de facilit ăți anume pân ă
la această vârstă.
Vorbind despre subiectul dat, ap are întrebarea: ce trebuie de în țeles prin sintagma „diferen țiere a răspunderii
penale a minorilor”? Majoritatea cercet ătorilor, vorbind despre diferenț ierea răspunderii penale ca principiu
al politicii penale, consider ă că este o idee de baz ă, fundamental ă din sfera luptei cu criminalitatea.
Definind principiul diferen țierii răspunderii și pedepsei penale, I.A. Korobeev men ționează că acesta
presupune „necesitatea elabor ării la nivel legislativ și de aplicare a unor m ăsuri penal-juridice aspre de
influență asupra persoanelor ce au comis infracț iuni grave, deosebit de grave și, respectiv, mai blânde – fa ță
de persoanele ce au comis infrac țiuni cu pericol social redus, întâmpl ător” [1].
127

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Soluționarea acestei probleme implic ă necesitatea „lu ării în calcul la toate nivelurile – și de elaborare, și
de aplicare – a caracterului și gradului de pericol social atât al faptei, cât ș i al făptuitorului” [2], de aceea înc ă
la etapa de elaborare a legii este important de a prevedea o astfel de clasificare a infrac țiunilor, care ar permite
lucrătorilor practici s ă se orienteze corect în aplicarea m ăsurilor de influen ță penal-juridic ă față de diferite
categorii de infractori (adul ți și minori), în func ție de caracterul faptei s ăvârșite.
Pentru diferen țierea răspunderii penale a minorilor în Codul penal sunt incluse diferite mijloace de dife-
rențiere (liberarea de ră spundere penal ă a minorilor (art.54 CP RM), prevederea circumstan ței atenuante
(art.76 lit.b) CP RM) etc.
Particularit ățile răspunderii penale a minorilor la fel ne permit s ă vorbim despre diferen țierea ei: fa ță de
minori se aplic ă anumite pedepse și în anumite limite (de exemplu, nu se aplic ă detențiunea pe via ță, închi-
soarea se aplic ă doar pân ă la o anumit ă limită etc.); se reduc termenele prescrip ției tragerii la r ăspundere
penală (alin.(7) art.60 CP RM) și ale ex ecută rii sentinței de condamnare (alin.(2) art.97 CP RM).
Reieșind din prevederile generale, este important a stabili: la ce etap ă are loc diferen țierea răspunderii
penale a minorului?
Inițialmente, diferen țierea are loc, în opinia noastr ă, la etapa când se formeaz ă norma prohibitiv ă și nu la
etapa tragerii minorului la r ăspundere penal ă pentru fapta s ăvârșită. Aceasta înseamn ă că diferenț ierea răs-
punderii penale a minorului se face la etapa când legiuitorul include în normele P ărții Generale anumite
prevederi din care reiese necesitatea sau obliga ția de a trage minorul la r ăspundere penală pentru fapta comis ă
sau de a-l libera de r ăspundere penal ă.
Altă etapă poate fi considerat ă activitatea organului ce aplic ă norma de drept referitor la alegerea com-
ponenței de infrac țiune la care se refer ă cele comise de minor.
Diferențierea iarăși se manifest ă în aprecierea semnelor agravante sau atenuante ale celor comise. La
această etapă este deja stabilit ă componen ța de infrac țiune de baz ă și apare nec esitatea de a grada (a m ări sau
micșora) pedeapsa-tip ce se con ține în sanc țiune în func ție de semnele caracteristice componen ței incriminate.
Următoarea etap ă constă în soluționarea întreb ării despre aplicarea categoriei concrete de pedeaps ă
minorului, ceea ce reprezint ă deja individualizarea r ăspunderii penale a minorului.
Este important a elucida aspectul ce ț ine de subiectul, care diferenț iază răspunderea penal ă a minorului în
legislația penală națională. Aceasta deoarece legiuitorul autohton și legiuitorul ce creeaz ă norme de drept
internațional public au o atitudine destul de umanist ă față de examinarea întreb ărilor de drept penal referitor
la minori.
Potrivit prevederilor alin.(1) art.14 CP RM, fapta prejudiciabil ă săvârșită trebuie să fie „prev ăzută de legea
penală”. Astfel, până în 1997 în Moldova nu era pedepsit traficul de copii, de și Conven ția ONU privind
drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 a fost ratificat ă de Republica Moldova prin Hot ărârea Parlamen-
tului nr.408-XII din 12.12.1990 și a intrat în vigo are pentru Republica Moldova la 25.02.1993. Deci, nu
putea fi diferen țiată nici răspunderea pentru aceast ă faptă.
În 1997, legiuitorul în art.113/1 (Codul penal din 1961), introdus prin Legea nr.1146 din 09.04.1997, a
prevăzut vânzarea și traficul de copii, astfel diferen țiind răspunderea penal ă pentru aceast ă faptă. Actualmente,
Codul penal prevede în art.206 r ăspunderea penal ă pentru traficul de copii separat de traficul de fiin țe umane
prevăzut la art.165 CP RM. Astfel, de și Republica Moldova a ratificat ș i alte conven ții internaționale, pasibi-
litatea de pedeaps ă a acestora apare doar odat ă cu includerea lor în legea penal ă națională.
La etapa actual ă, recomandă rile organiza țiilor interna ționale (ONU, Consiliul Europei) se pot referi la
politica penal-juridic ă vizând minorii, legat ă atât de stabilirea, cât ș i de diferen țierea ră spunderii penale. Îns ă,
realmente diferen țiază răspunderea penal ă doar legiuitorul na țional, împuternicit s ă stabileasc ă și să diferen-
țieze răspund erea penal ă.
O urmare logic ă a procesului de diferen țiere este individualizarea r ăspunderii penale. Compararea acestor
procese permite de a stabili mai clar tr ăsăturile elementare ale con ținutului diferen țierii, structura sa, fapt ce
are, indubitabil, importan ță pentru formularea conceptului diferen țierii răspunderii penale a minorilor.
De aceea, schematic, particularit ățile și trăsăturile de baz ă ale diferen țierii răspunderii penale a minorilor
pot fi caracterizate în felul urm ător:
1) subiectul ei este legiuitorul;
2) esența ei const ă în scindarea, divizarea r ăspunderii penale a minorilor;
3) temeiul ei este reprezentat de pericolul social tipic al faptei comise și de personalitatea celui vinovat;
128

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

4) mijloacele de diferen țiere a răspunderii penale a minorilor formeaz ă o structur ă logică a conținutului
diferențierii;
5) procesul de diferenț iere este determinat de ordinea de aplicare a mijloacelor ei.
Examinând întrebarea despre diferen țierea ră spunderii penale a minorilor, este necesar a men ționa că
procesul de diferenț iere a răspunderii penale a început s ă fie examinat în literatura științifică.
Astfel, I.M. Kovaliov scrie despre „diferen țierea legislativ ă ulterioară a vârstei r ăspunderii penale” [3].
Diferențierea răspunderii minorilor face parte din sfera diferen țierii răspunderii penale. În acest sens, este
binevenit exemplul legiuitorului rus, care a prev ăzut într-un capitol aparte din Codul penal, și anume: în
Capitolul 14 din Partea V „Ră spunderea penal ă a minorilor”, particularit ățile ră spunderii penale și aplicării
pedepselor minorilor. Acest capitol, ce cuprinde 10 articole, con ține noțiunea de „minor”, sistemul de pedepse
ce pot fi aplicate minorilor, temeiul aplic ării lor, condi țiile liberă rii de pedeaps ă penală, stingerea anteceden-
telor penale pentru minori ș.a. În opinia noastr ă, legiuitorul aut ohton la fel ar putea s ă prevadă în Codul penal
un capitol în care s ă includă toate dispozi țiile generale referitoare la statutul juridic al minorului în dreptul
penal, astfel f ăcându-se o diferen țiere minu țioasă a răspunderii ș i pedepsei penale a minorilor.
Pentru a avea o imagine cât mai edificatoare, în cele ce urmeaz ă vom face referiri concrete la diferen țierea
răspunderii penale și a pedepsei, în general la tratamentul infractorului minor, potrivit legisla ției diferitelor
state.
În legislația bulgară, tratamentul infractorului minor c uprinde norme cu referire expres ă în Codul penal.
Astfel, Codul penal bulgar reglementeaz ă, în Capitolul III, r ăspunderea penal ă a minorilor, iar Capitolul VI
cuprinde prevederi ce vizeaz ă pedepsele aplicate minorilor. Potrivit alin.(1) art.32, nu r ăspund penal minorii
care au împlinit vârsta de 14 ani, iar minorii care au împlinit 14, dar nu au înc ă 18 ani împlini ți, răspund
penal dac ă au fost capabili s ă înțeleagă importan ța faptei ș i să-și coordoneze ac țiunile (alin.(2) art.32).
În cazul minorilor c ărora instan ța nu le poate re ține aceste aspecte (de a fi capabil s ă înțeleagă importan ța
faptei și să-și coordoneze acțiunile), dac ă se consider ă necesar, în func ție de împrejur ările comiterii faptei, se
poate dispune, prin hot ărâre judec ătorească, internarea într-o școală de reeducare și muncă, într-un alt loc
corespunz ător.
În conformitate cu art.60 din Capitolul VI, sanc țiunile aplicate minorilor se dispun, înainte de toate, cu
scopul de a fi reeduca ți și pregătiți pentru o munc ă socialmente utilă .
Potrivit art.62 CP bulgar, pedepsele care se pot aplica minorilor sunt:
1) pedeapsa privativ ă de libertate;
2) mustrarea public ă;
3) interzicerea de a exercita o anumit ă profesie sau activitate.
Dacă se aplică o pedeaps ă privativă de libertate, pedepsele prev ăzute în Partea Special ă a Codului penal
bulgar se modific ă astfel:
1) pedeapsa cu închisoare pe via ță se înlocuie ște cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani;
2) pedeapsa cu închisoare pe un term en mai mare de 10 ani se înlocuie ște cu închisoarea de pân ă la 5 ani;
3) pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 5 ani se înlocuie ște cu închisoarea de pân ă l a 3 ani;
4) pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv se înlocuie ște cu închisoarea de pân ă la
2 ani, dar nu mai mult decât pedeapsa prev ăzută de lege pentru acea infrac țiune;
5) munca reparatorie și amenda – cu mustrare public ă.
Până la majorat, minorii execut ă pedeapsa cu închisoare într-un centru de reeducare, iar dup ă ce au
devenit majori sunt transfera ți într-o închisoare.
Astfel, legiuitorul bulgar are preten ția de a diferen ția la maximum pedeapsa aplicat ă minorului, indicând
instanței de judecat ă limitele generale în care poate aplica pedeapsa penal ă infractorilor minori.
Legislația francez ă referitoare la infractorul minor are o notă de particularitate, sediul materiei constituindu-l
un act normativ distinct și nu Codul penal. Sediul materiei îl constituie Ordonan ța din 2 februarie 1945, care
este un veritabil Cod al delincven ței juvenile [4], acest act normativ fiind modificat și completat de mai multe
ori, ultimele modific ări (aduse prin Legile din 4 ianuarie 1993, din 24 august 1993 și din 1 februarie 1994)
fiind și cele mai importante.
Vârsta de la care poate fi angajat ă răspunderea penal ă este cea de 13 ani, prev ăzându-se în Ordonan ță că
minorul sub 13 ani nu este niciodat ă considerat ca fiind r ăspunzător din punct de vedere penal.
Sistemul sanc ționator pentru infractorul minor este alc ătuit din pedepse ș i măsur i educative, alegerea între
una sau cealalt ă fiind lăsată la libera apreciere a instan ței, care decide în func ție de împrejur ările comiterii
infracțiunii ș i de datele persoanle ale minorului (art.2 din Ordonan ță).
129

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Din modul de abordare a aplic ării sistemului sanc ționator reiese îns ă că se dorește ca aplicarea unei pedepse
să se facă în cazuri de excepț ie, pedeapsa fiind aplicată numai în cazurile în care se impune cu necesitate.
Ordonanța prevede c ă o serie de pedepse sunt excluse de a se aplica minorului: munca în interes general
pentru unele cazuri sau restrângerea unor drepturi (art.20-4 și 20-5).
După cum a stabilit legiuitorul în Ordonanță , chiar în cazul pedepselor aplicate se face o delimitare în
sensul diminu ării efectelor acestora: pentru infractorul minor cuantumul pedepsei prev ăzut de lege pentru
acea infrac țiune se reduce la jum ătate, iar dac ă este vorba de o amend ă, cuantumul ei de asemenea se reduce
la jumătate, fără însă a putea dep ăși suma de 5000 franci (art.20-2, 20-3 din Ordonanță ).
Pentru minorul între 16 și 18 ani opereaz ă aceleași reguli privind aplicarea pedepsei, cu precizarea c ă
există posibilitatea ca judec ătorul să înlăture, motivat, beneficiul reducer ii pedepsei (art.2 din Ordonan ță), în
cazul unei situa ții deosebite acesta putând s ă suporte aceea și pedepas ă ca și majorul.
Măsurile educative sunt aplicate mult mai frecvent decât pedepsele, textul de lege (art.2) având o formulare
generală , în ideea de a lă sa judecătorului libertatea de ap reciere în stabilirea m ăsurii care trebuie aplicat ă.
Minoritatea face obiectul Titlului V din cadrul P ărții Generale a Codului penal român din 1968, legiuitorul
reglementând limitele r ăspunderii penale (art.99), consecin țele răspunderii penale (art.100), m ăsurile edu-
cative care se pot lua față de minor (art.109-1101).
Din dispozi țiile Codului penal care reglementeaz ă minoritatea rezult ă că diferențierii răspunderii penale a
infractorului minor îi sunt specifice dou ă aspecte: primul îl constituie vârsta de la care minorul poate fi tras la
răspundere penal ă (14-16 ani), iar cel de-al doilea prive ște regimul de sanc ționare, diferit de cel al adultului.
Minoritatea, potrivit art.50 din Codul penal ro mân, constituie una dintre cauzele care înl ătură caracterul
penal al faptei, neconstituind infrac țiune fapta prev ăzută de legea penal ă, săvârșită de un minor care la data
comiterii ei nu îndeplinea condi țiile legale pentru a r ăspunde penal.
Față de minorul care r ăspunde penal se poate lua o m ăsură educativ ă ori i se poate aplica o pedepas ă.
Pedepasa se aplic ă numai dac ă se apreciaz ă că luarea unei m ăsuri educative nu este suficient ă pentru îndrep-
tarea minorului.
Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prev ăzute de lege pentru infrac țiunea
săvârșită. Limitele pedepselor se reduc la jum ătate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va
depăși 5 ani.
Când legea prevede pentru infrac țiunea să vârșită pedepsa detențiunii pe via ță, minorului i se aplic ă
pedeapsa cu închisoare de la 5 la 20 ani. Totodat ă, pedepsele complementare nu se aplic ă minorului.
Noul Cod penal român, care urmeaz ă să intre în vigoare, p ăstrează minoritatea printre cauzele care
înlătură caracterul penal al faptei, în afar ă de aceasta oferindu-i în întregime Titlul IV. În noul Cod penal
legiuitorul diferen țiază răspunderea penal ă și pedeapsa aplicabile minorului altfel decât în legea penal ă
precedent ă. Legiuitorul modific ă limitele pedepsei cu închisoarea, include condi țiile aplicării unor modalit ăți
de liberare de pedeaps ă penală pentru minori (art.124, 125, 127).
Potrivit prevederilor art.123 din acest Cod, pedepsele care se pot aplica minorului sunt urm ătoarele:
a) închisoarea strict ă de la 5 la 15 ani, când legea prevede pentru infrac țiunea săvârșită pedeapsa
detențiunii pe via ță;
b) închisoarea strict ă de la 3 la 12 ani, când legea prevede pentru infrac țiunea săvârșită pedeapsa
detențiunii severe;
c) închisoarea strict ă între li mitele reduse la jum ătate ale pedepsei prev ăzute de lege pentru infrac țiunea
săvârșită, când legea prevede pentru aceasta pedeapsa închisorii stricte, f ără ca minimul închisorii stricte
aplicabile minorului s ă depășească 3 ani;
d) închisoarea între limitele reduse la jumă tate ale pedepsei prev ăzute de lege pentru infrac țiunea săvârșită,
când legea prevede pentru aceasta pedeapsa închisorii;
e) amenda sub forma zilelor-amend ă între 5 și 180 de zile, fiecare zi fiind socotit ă între 50000 lei și
500000 lei;
f) munca în folosul comunităț ii, între 50 ș i 250 de ore.
În așa mod, legiuitorul a limitat posibilitatea aprecierii judec ătorești a ră spunderii penale a minorilor.
Legiuitorul nostru, dac ă vorbim la concret, a diferen țiat răspunderea penal ă a minorilor și pedeapsa într-un
șir de articole (art.21, 34, 54, 60, 70, 91, 93, 97 ș.a. CP RM). Mă surile de constrângere cu caracter educativ
(art.104 CP RM) nu intr ă în sfera diferen țierii răspunderii penale a minorilor, deoarece ele se realizeaz ă în
afara limitelor r ăspunderii penale și nu poart ă un caracter penal-rep resiv.
130

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Tratamentul delicventului minor în Republica Moldova se întreprinde ținându-se cont de un șir de acte
internaționale care au foct ratificate de țara noastr ă. În acest context pot fi enumerate:
1) Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 (în vi goare pentru Republica
Moldova din 25 februarie 1993);
2) Principiile Na țiunilor Unite pentru prevenirea delicven ței juvenile – principiile de la Riyadh din
14 decembrie 1990;
3) Ansamblul de Reguli Minime ale ONU cu privire la administrarea justi ției pentru minori (Regulile de
la Beijing) din 29 noiembrie 1985;
4) Normele ONU pentru protec ția minorilor priva ți de libertate din 14 decembrie 1990;
5) Declarația drepturilor copilului din 20 noiembrie 1959 ș.a.
În afară de acestea, avem ș i acte normative na ționale care conț in prevederi referitoare la delicven ții minori și
de care, evident, se ține cont în procesul individualiz ării răspunderii și pedepsei penale. Aici se pot atribui:
1) Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului, nr.338- XIII din 15.12.1994;
2) Hotă rârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea m ăsurilor speciale pentru combaterea și
profilaxia criminalităț ii în rândurile minorilor, nr.566 din 15.05.2003.
Potrivit pct.11 din Normele ONU pentru protec ția minorilor priva ți de libertate din 14 decembrie 1990,
„minorul reprezint ă orice persoan ă care nu a împlinit 18 ani. Limita de vârst ă sub care nu este permis ă
privarea de libertate a unui copil trebuie stabilit ă prin l ege”.
Ansamblul de reguli minime ale ONU cu privire la administrarea justi ției pentru minori (Regulile de la
Beijing) stabile ște în pct.51 obiectivele justi ției pentru minori. Dou ă cele mai importante obiective sunt:
1) asigurarea bun ăstării minorului;
2) principiul propor ționalității.
Dacă primul obiectiv este unul caracteristic, în principi u, procedurii penale, atunci cel de-al doilea se
foloseș te la moderarea sanc țiunilor punitive, în general, rapor tându-se la gravitatea delictului.
Conform art.37 lit.a) din Conven ția ONU cu privire la drepturile copilului, „statele p ărți vor garanta c ă
nici un copil nu va fi supus la tortur ă, la pedepse crude, inumane sau degradante. Pentru infrac țiunile comise
de persoane sub vârsta de 18 ani nu vor fi pronun țate nici pedeapsa capital ă, nici închisoarea pe via ță fără
posibilitatea de eliberare”.
O altă prevedere, pe care nu putem s ă o omitem, se con ține în pct.191 din Regulile de la Beijing, care
declară că plasarea unui minor într-o institu ție este întotdeauna o m ăsură de ultim ă instanță, iar durata ei
trebuie să fie cât mai scurt ă cu putință.
Punctul 28 al acelora și Reguli notific ă următoarele: „Autoritatea corespunz ătoare va face recurs la
eliberarea condi ționată cât mai repede cu puti
nță.
Minorii afla ți în regim de eliberare condi ționată vor fi asista ți și urmăriți de o autoritate corespunz ătoare
și vor primi sprijin total al comunit ății”.
Aceasta însemn ă că, în măsura în care circumstan țele permit, se va da prioritate eliber ării condiționate în
loc de a-l l ăsa pe tân ărul delicvent s ă-și ispășească întreaga pedeaps ă. Dacă se demonstreaz ă că au
perspective serioase de reintegrare, chiar și delicven ții care par a fi periculo și în momentul plas ării lor în
instituție pot fi eliberaț i condiționat, atunci când se prezint ă această posibilitate.
Cele expuse mai sus sunt doar unele dintre prevederile interna ționale referitoare la statutul juridic al
minorului, inclusiv în dreptul penal. Unele dintre ele au fost preluate și de Legea Republicii Moldova privind
drepturile copilului din 15.12.1994, dar și de Codul penal din 2002.
Astfel, în actualul Cod penal legiuitorul a diferenț iat răspunderea penal ă și pedeapsa penal ă a m inorilor,
creându-le un statut juridic special.
Prin stabilirea în art.21 CP RM a vârstei r ăspunderii penale de 16 sau, respectiv, 14 ani (alin.(2) art.21
CP RM), legiuitorul a mai instituit un șir de norme ce se refer ă la minorii cu vârsta de pân ă la 18 ani.
Statutul juridic al minorului în legea penal ă a Republicii Moldova este evident mai favorabil decât al
celor adul ți. Afirmația poate fi confirmat ă de următoarele:
1) prevederile din alin.(5) lit.a) art.34 stipuleaz ă că „la stabilirea st ării de recidivă nu se ț ine cont de
antecedentele penale pentru infrac țiunile săvârșite în timpul minoratului”;
2) art.54 „Liberarea de r ăspundere penal ă a minorilor” declar ă că „persoana în vârst ă de până la 18 ani
care a să vârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai pu țin gravă poate fi liberat ă de răspundere
131

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

132penală în conformitate cu preved erile procedurii penale, dac ă s-a constatat c ă corectarea ei este posibil ă fără
a fi supus ă răspunderii penale”;
3) alin.(7) art.60 „Prescrip ția tragerii la r ăspundere penal ă” prevede c ă „termenele prescrip ției de tragere
la răspundere penal ă se reduc pe jum ătate pentru persoanele care la data s ăvârșirii infrac țiunii erau minori”;
o prevedere analogic ă se conține și în alin.(2) art.97 „Prescrip ția executării sentinței de condamnare”;
4) în conformitate cu prevedrile alin.(3) art.70, „la stabilirea pedepsei închisorii pentru persoana care, la
data săvârșirii infrac țiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabile ște din maximul pedepsei,
prevăzute de legea penal ă pentru infrac țiunea săvârșită, reduse la jum ătate”;
alin.(4) art.70 prevede urm ătoarele: „La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracț iuni,
pedeapsa închisorii nu poate depăși pentru minori – 12 ani și 6 luni, iar în caz de cumul de sentin țe – 15 ani”;
5) minorilor nu li se poate aplica deten țiunea pe via ță (alin.(3) art.7 1); persoanelor care nu au atins vârsta
de 16 ani nu li se poate aplica munca neremunerat ă în folosul comunit ății (alin.(4) art.67);
6) persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execut ă pedeapsa cu închisoare în penitenciare pentru
minori, ținându-se cont de personalitatea condamnatului, antecedentele penale și gradul prejudiciabil al
infracțiunii săvârșite (alin.(5) art.72);
7) „săvârșirea infrac țiunii de către un minor” este enumerat ă printre circumstan țele atenuante (lit.b) art.76);
8) „Minoratul persoanei care a s ăvârșit infracțiunea se consider ă circumstan ță excepțională” care se poate
lua în calcul la aplicarea unei pedepse mai blânde decât cea prev ăzută de lege (alin.(1) art.79);
9) în cazul unui concurs de infrac țiuni pedeapsa definitiv ă pentru minori nu poate fi mai mare de 12 ani și
6 luni (alin.(1) art.84); în cazul unui cumul de sentinț e – 15 ani (alin.(1) art.85);
10) condițiile aplicării liberă rii condiționate de pedeaps ă a minorilor sunt expuse în alin.(4) și (6) art.91;
11) art.93 prevede dispoziț ii referitoare la liberarea de pedeaps ă a minorilor și declară următoarele:
„Minorii condamna ți pentru s ăvârșirea unei infrac țiuni ușoare, mai pu țin grave sau grave pot fi libera ți de
pedeapsă de către instanța de judecat ă dacă se va constata c ă scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea
lor într-o institu ție special ă de învățământ și de reeducare sau într-o institu ție curativ ă și de reeducare,
precum și prin aplicarea altor m ăsuri de constrângere cu caracter educativ, prev ăzute la art.104.
Internarea minorilor într-o institu ție curativ ă și de reeducare se stabile ște de către instan ța de judecat ă pe
un termen de până la atingerea majoratului. Prelungirea terme nului de aflare a persoanei în aceste institu ții
după atingerea vârstei de 18 ani este permis ă numai până la absolvirea unei școli de cultur ă generală sau de
meserii”;
12) art.104 stabile ște condițiile aplicării măsurilor de constrângere cu caracter educativ.
Deci, acest cadru legal expus în legea penal ă a Republicii Mol dova caracterizeaz ă statutul juridic al
delicventului minor, ale c ărui răspundere și pedeaps ă penală sunt diferen țiate de legiuitor potrivit actelor
internaționale la care țara noastră este parte. Deș i ne repet ăm, consider ăm că ar fi binevenit ă sistematizarea
acestui material legislativ într-un capitol aparte în Codul penal, dup ă exemplul altor state (România, Rusia ș.a.).
În plus, compartimentul dat poate fi completat și cu alte norme care ar prevedea:
1) noțiunea de minor acceptat ă;
2) sistemul de pedepse aplicabil minorilor și condițiile aplicării lor;
3) criteriile de individualizare a pedepselor aplicabile minorilor;
4) referiri la stingerea antecede ntelor penale pentru infrac țiunile comise de minori.

Referințe:
1. Энциклопедия уголовного права . Т.11. Уголовная ответственность несовершеннолетних . – Издание проф .
Малинина . – Санкт -Петербург , 2008, с.71.
2. Ibidem.
3. Советское уголовное право / Под ред. Ковалёва М.И.- Свердловск , 1981, с.87.
4. Crișu A. Tratamentul infractorului minor în materie penal ă. Aspecte de drept comparat – Bucure ști: C.H. Beck, 2006, p.181.

Prezentat la 23.06.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

INFRAC ȚIUNEA DE FABRICARE SAU PUNERE ÎN CIRCULA ȚIE A BANILOR FAL ȘI
SAU A TITLURILOR DE VALOARE FALSE: ANALIZ Ă DE DREPT PENAL
Vitalie STATI
Catedra Drept Penal și Criminologie

In the framework of this article, it is performed the judici al-penal analysis of the integrant components of the offence
prevented in the art.236 PC RM. Especially, there are identified and examined the six categories of the respective offence
material object: National Bank of Moldova notes; currency; state mobile values; other valuable documents; foreign
circulating medium; foreign mobile values. As well, there ar e pointed out the peculiar of those two baneful alternative
normative means: 1) the production; 2) use setting. At th e same time, there are remarked the consumption momentum
particularities, the intention pursued by the offender, the subject, as well as the offence aggravated circumstances.

În rândul normelor, care stabilesc r ăspunderea pentru infrac țiunile economice, se remarc ă așa-numitele
„norme universale”. În opinia lui I.A. Klepi țki, asemenea norme exist ă în oricare orânduiri sociale, indiferent
de ideologia dominant ă și configura ția sistemului economic [1]. „Norm ă universal ă” este, inclusiv, norma
care incrimineaz ă fapta de fabricare sau punere în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false. Or,
această faptă constituie una dintre cele mai vechi infracț iuni, fiind prezent ă în orice societate uman ă în care
evaluarea bunurilor și circulația juridică a acestora se bazeaz ă pe expresia lor valoric ă sub form ă bănească.
În condițiile societ ății moderne, asigurarea securit ății circulației banilor ș i a titlurilor de valoare a devenit
o problem ă ce intereseaz ă întreaga comunitate interna țională. Cooperarea dintre state pentru incriminarea și
sancționarea fabric ării sau punerii în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false s-a impus ca
imperios necesară . Cu atât mai mult cu cât formele de manifestare a numitei fapte se diversific ă tot mai mult,
iar tehnicile de fabricare și de punerea în circula ție se perfec ționează continuu.
Drep
t urmare, înc ă la 20.04.1929, s-a semnat Conven ția internațională pentru reprimarea falsului de moned ă,
care a intrat în vigoare la 22.02.1931 [2]. Prin asemenea instrumente juridice, infrac țiunile de genul falsului
de moned ă sunt interzise în mod formal, iar statele p ărți se angajeaz ă să le includ ă în legisla ția lor penal ă
națională, împreun ă cu sancțiunile corespunz ătoare, să acționeze pentru prevenirea lor și să colaboreze la
reprimarea acestora.
Astfel, art.236 CP RM prevede r ăspunderea pentru infrac țiunea de fabricare sau punere în circulaț ie a
banilor falș i sau a titlurilor de valoare false. Varianta-tip a infrac țiunii date const ă în fabricarea în scopul
punerii în circula ție sau punerea în circula ție a biletelor B ăncii Naționale a Moldovei, a monedelor, a valutei
străine, a valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea pl ăților.
Varianta agravat ă a fabricării sau punerii în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, prev ăzută la
alin.(2) art.236 CP RM, presupune s ăvârșirea acestei infrac țiuni în prezența vreuneia din urm ătoarele circumstan țe:
– de un grup criminal organizat sau de o organiza ție criminal ă (lit.b));
– în proporții deosebit de mari (lit.c)).
Pe parcursul ultimilor ani num ărul infracțiunilor de fabricare sau punere în circula ție a banilor fal și sau a
titlurilor de valoare false, care au fost înregistrate, s-a situat la cote alarmante: 112 – în anul 2006; 85 – în
anul 2007; 151 – în primele 10 luni ale anului 2008 [3]. În prezent, fabricarea sau punerea în circula ție a banilor
falși sau a titlurilor de valoare false se prezint ă ca o activitate infrac țională foarte lucrativ ă, cu caracter adesea
transnațional, cei implica ți în ea acț ionând în conformitate cu legile economice de pia ță, având ca finalitate
obținerea unor enorme beneficii. Pe fondul crizei economice care mai treneaz ă în Republica Moldova, unii
încearcă să-și asigure profituri uria șe și rapide, sfidând prin aceasta interdic ția stabilit ă în dispozi ția art.236
CP RM. În context, nu poate fi recunoscut pe deplin satisf ăcător nivelul de elaborare a concep ției privind
răspunderea pentru fabricarea sau punerea în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false. Instru-
mentariul de interpretare a art.236 CP RM nu este întotd eauna sincronizat cu dinamica formelor de manifes-
tare a infrac țiunii respective. În consecin ță, în cadrul studiului de fa ță ne propu nem o interpretare sub noi
aspecte a prevederilor art.236 CP RM. Aceasta va contribui la dezvoltarea polemicii științifice pe marginea
calificării corecte a faptei de fabricare sau punere în circula ție a banilor falș i sau a titlurilor de valoare false.
Deci, va avea un aport la eficientizarea mijloacel or utilizate întru neutralizarea acestui fenomen.
133

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Trecând la analiza propriu-zis ă a infracțiunii prev ăzute la art.236 CP RM, vom consemna c ă obiectul
juridic generic al acesteia îl constituie rela țiile sociale cu privire la economia na țională.
În conformitate cu pct.1 al Hot ărârii Plenului Cur ții Supreme de Justi ție a Republicii Moldova „Cu privire
la practica judiciar ă în cauzele penale despre fa bricarea sau punerea în circula ție a banilor fal și (art.84 CP
RM)”, nr.23 din 29.10.2001 (în continuare – Hot ărârea Plenului nr.23/2001) [4], fabricarea sau punerea în
circulație a banilor fal și (sau a titlurilor de valoare false) „prezint ă un pericol social sporit în condi țiile
formării economiei de pia ță, subminând sistemul monetar și circulația banilor în stat”. Aceast ă explicație
sugerează derivația obiectului juridic special al infrac țiunii, prev ăzute la art.236 CP RM, din obiectul juridic
generic al acestei fapte infrac ționale.
Totuși, concluzia care se profileaz ă pare a fi pus ă la îndoial ă, dacă luăm în considera ție cele men ționate la
pct.2 al Hot ărârii Băncii Naționale a Moldovei (în continuare – BNM) , nr.24 din 9.02.1999, „Cu privire la
modificarea hot ărârii Consiliului de Administra ție al BNM nr.1 din 12.01.1998 „Cu privire la punerea în
circulație a monedei metalice cu valoarea nominal ă de 50 bani modelul anului 1997””: „Monedele false vor
constitui pierderile agen ților economici, instituț iilor financiare și persoanelor fizice” [5]. Înseamn ă oare
aceasta că obiectul juridic special al infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM îl formeaz ă relațiile sociale cu
privire la anumite valori sociale specifice derivând din patrimoniu?
Se pare c ă răspunsul la aceast ă întrebare se con ține în afirma ția ce-i apar ține lui I.A. Klepi țki: „Pericolul
social al fabric ării sau punerii în circula ție a banilor falș i sau a titlurilor de valoare false se exprim ă nu în
aceea că numita fapt ă lezează interesele patrimoniale ale participan ților de pe pia ță înșelați (un asemenea
pericol este caracteristic mai degrab ă pentru escrocherie). Pericolul social const ă în aceea că fabricarea sau
punerea în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false aduce atingere circuitului financiar, subminând
încrederea public ă în sistemul financiar” [6]. Într-adev ăr, în cazul infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM,
încrederea public ă este acordat ă in rem banilor sau titlurilor de valoare, c ărora li s-a atribuit, drept calitate,
exprimarea adev ărului. Adev ăr, însă, care a fost alterat. În concluzie, se poate afirma c ă obiectul juri dic
special al infracțiunii prev ăzute la art.236 CP RM îl formeaz ă relațiile sociale cu privir e la încrederea public ă în
autenticitatea banilor sau titlurilor de valoare.
În dispozi ția art.236 CP RM, obiectul material (produsul) infracțiunii de fabricare sau punere în circula ție
a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false este descris prin sintagma „biletele B ăncii Naționale a Moldovei,
monede, valuta str ăină, valorile mobiliare de stat sau alte titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea
plăților”.
Astfel, putem deosebi ș ase noțiuni care desemnează obiectul material (produsul) infrac țiunii prev ăzute la
art.236 CP RM:
1) biletele B ăncii Naționale a Moldovei;
2) monede;
3) valori mobiliare de stat;
4) alte titluri de valoare;
5) valuta străină;
6) valori mobiliare str ăine.
Privitor la primele dou ă noțiuni sus-men ționate, în Legea Republicii Moldova cu privire la bani, adoptat ă
de Parlamentul Republicii Moldova la 15.12.1992 [7], se stabile ște:
– unitatea monetar ă a Republicii Moldova o constitu ie leu l (moldovenesc) egal cu 100 de bani. Numerarul
se află în circula ție sub form ă de semne b ănești de hârtie (bancnote) și metalice (monede) (art.1);
– dreptul exclusiv de a pune în circula ție leul și moneda divizionar ă și de a le retrage din circula ție
aparține BNM, care stabile ște valoarea bancnotelor și a monedelor și semnele lor distinctive (art.2);
– moneda na țională, leul, este unicul instrument de plat ă pe teritoriul Republicii Moldova (art.3).
Prin prisma acestor reglement ări, putem afirma c ă prin „biletele B ăncii Naționale a Moldovei” trebuie de
înțeles semnele b ănești de hârtie (leii moldovene ști), puse în circula ție de BNM; prin „monede” trebuie de
înțeles semnele b ănești metalice (banii privi ți ca moned ă divizionar ă), puse în circula ție de BNM.
Privitor la punerea în circula ție a biletelor B ăncii Naționale a Moldovei, prezint ă relevanță, de exemplu:
Hotă rârea BNM, nr.319 din 25.11.1999, privind punerea în circula ție a bancnotei cu valoarea nominal ă de
500 lei [8]; Hot ărârea BNM, nr.249 din 13.10.2003, privind punerea în circula ție a ban cnotei cu valoarea
nominală de 1000 lei [9]. De asemenea, referitor la punerea în circula ție a monedelor, comport ă interes, de
exemplu, Hot ărârea BNM, nr.1 din 12.01.1998, cu privire la punerea în circula ție a monedei metalice cu
134

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

valoarea nominal ă de 50 bani modelul anului 1997 [10] . Tocmai astfel de acte normative conț in prevederi
detaliate vizând caracteristicile semnelor bă nești: dimensiuni, tipul de hârtie, culo are, descrierea imaginii de pe
față și verso, elementele de siguran ță (în cazul biletelor B ăncii Naționale a Moldovei); dimensiuni (diametru,
grosime, greutate), culoarea aversului, reversului ș i părții laterale; descrierea imaginii de pe avers și revers
(în cazul monedelor). Necorespunderea chiar și unei singure din aceste caracteristici semnifica falsitatea
biletelor B ăncii Naționale a Moldovei sau a monedelor.
În dispozi ția art.236 CP RM, la caracterizarea obiectului material (produsului) infrac țiunii de fabricare
sau punere în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false (inclusiv la caracterizarea biletelor
Băncii Naționale a Moldovei false sau a monedelor false), se folose ște expresia „utilizate pentru efectuarea
plăților”. În context, aceasta înseamn ă că, la momentul s ăvârșirii infrac țiunii, biletele B ăncii Naționale a
Moldovei false / monedele false trebuie s ă imite biletele B ăncii Naționale a Moldovei aflate în circula ția
oficială / monedele aflate în circula ția oficială. Când spunem „aflate în circula ție oficială”, avem în vedere,
inclusiv, semnele b ănești care se afl ă în proces de retr agere din circula ție, dar care nu au fost retrase definitiv
din circula ție. În acest sens, merit ă atenție următoarele prevederi ale Hot ărârii BNM, nr.1 din 12.01.1998, cu
privire la punerea în circula ție a monedei metalice cu valoarea nominal ă de 50 bani modelul anului 1997:
– se pune în circula ție începând cu 2.02.1998 moneda metalic ă cu valoarea nominal ă de 50 bani modelul
anului 1997 ca mijloc de plat ă pe teritoriul Republicii Moldova (pct.1);
– se stabile ște că moneda metalic ă cu valoarea nominal ă de 50 bani modelul anului 1993, aflat ă
actualmente în circula ție, va circula paralel la aceea și valoare nominală ca mijloc de plat ă până la 31.12.1998
inclusiv . Începând cu 1.01.1999, moneda metalic ă cu valoarea nominală de 50 bani modelul anului 1993 va
înceta să mai fie mijloc de plat ă pe teritoriul Republicii Moldova (pct.2).
În același timp, banii retra și din circula ție (de exemplu: monedele vechi; banii fostei URSS; cupoanele cu
valorificare multiplată ale Băncii Naționale, emise în 1992 etc.) și care au numai o valoare numismatic ă, nu
pot forma obiectul material al faptei infrac ționale de la art.236 CP RM. Or, ele nu sunt utilizate pentru
efectuarea pl ăților, la momentul s ăvârșirii infracțiunii. În pct.2 al Hot ărârii Plenului nr.23/2001 se arat ă că, în
anumite împrejur ări, banii retra și din circula ție pot forma obiectul material al escrocheriei. Sus ținem aceast ă
poziție: fabricarea sau punerea în circula ție a banilor retra și din circula ție falși nu poate aduce atingere încrederii
publice în autenticitatea banilor, privi ți ca unic instrument de plat ă pe teritoriul Republicii Moldova. Deci, în
ultimă instanță, nefiind utiliza ți pentru efectuarea pl ăților, banii retra și din circula ție falș i nu pot prezenta
pericol nici pentru economia na țională. Însă, pot prezenta pericol pentru patrimoniu, ca valoare social ă
fundamental ă ocrotită de legea penal ă (atunci când, de exemplu, banii retra și din circula ție falși sunt fabrica ți
pentru a fi vându ți unui muzeu sau unor colec ționari).
Pe de altă parte, exist ă o categorie de monede care, pe lâng ă o valoare numismatic ă, au și rolul de instrument
de plată, aflat în circula ție. În legă tură cu aceasta, în Hot ărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.249 din
24.12.1998, privind emiterea în circula ție a unor monede jubiliare ș i comemorative [11], se men ționează:
– se permite BM, de comun acord cu Guvernul, s ă emită în circula ție, în limitele volumului emisiei
aprobate anual, monede jubiliare și comemorative ca mijloc de plat ă și în scopuri numismatice (art.1);
– comercializarea monedelor în Republica Moldova ca mijloc de plat ă și în scopuri numismatice se
efectueaz ă de către BNM ș i băncile comerciale, iar în str ăinătate exclusiv în scopuri numismatice prin dealeri
autorizați de BNM conform clauzelor contractuale (art.2).
Deși posibilitatea folosirii acestor monede ca mijloc de plat ă este redus ă, nefiind convenabil ă deținătorului,
nu poate fi exclus ă posibi litatea evalu ării lor ca obiect material (produs) al infrac țiunii prev ăzute la art.236
CP RM. În aceast ă ordine de idei – în vederea punerii în circula ție, ca mijloc de plat ă și în scop numismatic,
a unor monede comemorative – BNM a adoptat în ultimii ani mai multe acte normative: Hot ărârea nr.342 din
14.11.2000 [12]; Hot ărârea nr.387 din 14.12.2000 [13]; Hot ărârea nr.212 din 10.08.2001 [14]; Comunicatul
nr.1408-168 din 10.08.2001 [15]; Hot ărârea nr.279 din 25.10.2001 [16]; Comunicatul nr.14008/230 din
29.10.2001 [17]; Hot ărârea nr.261 din 13.10.20045 [18]; Hot ărârea nr.166 din 30.05.2005 [19]; Hot ărârea nr.254
din 18.08.2005 [20]; Hot ărârea nr.129 din 18.05.2006 [21]; Hot ărârea nr.201 din 27.07.2006 [22]; Hot ărârea
nr.270 din 25.10.2007 [23]; Hot ărârea nr.299 din 29.11.2007 [24]; Hot ărârea nr.220 din 6.11.2008 [25] etc.
De cele mai multe ori, astfel de monede se confec ționează din argint. Mai rar, monedele comemorative se
confecționează din alte metale: alam ă placată cu nichel (de exemplu, moneda comemorativ ă cu valoarea
nominală de 10 lei „Campionatul European Feminin de Șah, Chișinău-2005” (emis ă în baza Hot ărârii BNM
nr.166 din 30.05.2005)); aur (de exemplu, moneda comemorativ ă cu valoarea nominal ă de 100 de lei „Dimitrie
135

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Cantemir – 335 de ani de la na ștere” (emis ă în baza Hot ărârea BNM nr.220 din 6.11.2008)) etc. Este notabil
că în fiecare din actele normative ale BNM, privind punerea în circula ție ca mijloc de plat ă și în scop
numismatic a unor monede comemorative, se con ține următoarea formulare: „Monedele comemorative sunt
acceptate ca mijloc de plat ă în economia na țională, la valoarea lor nominal ă”.
De aici rezult ă că expresia „utilizate pentru efectuarea pl ăților”, din dispozi ția art.236 CP RM, se refer ă și
la monedele comemorative. În concluzie, monedele comemorative false se includ în obiectul material (produsul)
infracțiunii de fabricare sau punere în circula ție a banilor sau a titlurilor de valoare false.
Într-un alt registru, no țiunea „valori mobiliare de stat” este o alt ă noțiune care desemneaz ă obiectul material
(produsul) infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM. În general, potri vit art.3 al legii Republicii Moldova cu
privire la pia ța valorilor mobiliare, adoptate de Parlamentu l Republicii Moldova la 18.11.1998 [26], prin
„valoare mobiliar ă” se are în vedere titlul financiar care confirm ă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale
ale unei persoane în raport cu alt ă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise f ără prezentarea
acestui titlu financiar, f ără înscrierea respectiv ă în registrul de ținătorilor de valori mobiliare nominative ori în
documentele de evidență ale deținătorului nominal al acestor valori mobiliare. În particular, potrivit aceleia și
norm
e, valorile mobiliare de stat s unt titlurile financiare emise în form ă de contract de împrumut, exprimat în
valută națională sau altă valută legitimă, încheiat între Republica Moldova, în calitate de debitor, și persoane
juridice sau fizice, în calitate de creditor.
În mod special, emisiunea, plasamentul ș i circulația valorilor mobiliare de stat sunt reglementate de Legea
Republicii Moldova cu privire la datoria publică , garanțiile de stat și recreditarea de stat, adoptat ă de Parla-
mentul Republicii Moldova la 22.12.2006 [27], precum și de alte acte normative adoptate întru executarea ei.
O altă noțiune, care desemneaz ă obiectul material (produsul) infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM, este
noțiunea „alte titluri de valori”. Prin „alte titluri de valori” trebuie de în țeles valorile mobiliare al c ăror emitent
este nu o autoritate a administra ției publice, dar o alt ă persoană juridică participant ă la piața valorilor mobiliare.
Trebuie de men ționat că, atunci când spunem „valori mobiliare de stat sau alte titluri de valoare”, avem în
vedere și valorile mobiliare emise de BNM sau de b ăncile comerciale din Republica Moldova, care sunt
instrumente ale pie ței monetare.
În unele cazuri, pot s ă apară îndoieli dac ă o entitate sau alta are calitatea de valoare mobiliar ă de stat sau
de alt titlu de valoare. În asemenea situa ții, trebuie identificat suportul normativ al respectivei calit ăți. De
exemplu, nu exist ă nici un dubiu c ă certificatul bancar de depozit și ca mbiile bancare au calitatea de valoare
mobiliară (titlu de valoare). Aceasta se desprinde din defini țiile formulate în pct.2 al Regulamentului cu
privire la condi țiile, modul de emisiune și circulație a certificatelor bancare de depozit și a cambiilor bancare,
aprobat prin Hot ărârea BNM nr.94 din 31.03.2005 [28]: cer tificatul bancar de depozit este o valoare mobiliar ă
care atest ă depunerea mijloacelor b ănești într-o bancă și dreptul de ținătorului certificatului de primire, la
expirarea termenului st abilit a sumei depunerii și a dobânzii aferente; cambia bancar ă este o valoare mobiliar ă
emisă de bancă, conținând obliga ția băncii de a pl ăti o sumă anumită prezentatorului cambiei, persoanei
indicate în cambie, ori aceluia pe care ea îl va indica, dup ă o perioad ă stabilită sau la cerere.
În alte cazuri, când suportul normativ este mai greu de identificat, putem recurge la o alt ă cale, pentru a
stabili lipsa sau prezen ța calității de valoare mobiliar ă de stat sau de alt titlu de valoare. În leg ătură cu aceasta,
prezintă relevanță unele prevederi ale Legii Repub licii Moldova privind Comisia Na țională a Pieț ei Financiare,
adoptate de Parlamentul Republic ii Moldova la 12.11.1998 [29]:
– Comisia Na țională a Pieței Financiare (CNPF) ține Registrul de stat al valorilor mobiliare (lit.m) art.8);
– CNPF are dreptul s ă califice valorile mobiliare (s ă le determine tipul) conform legisla ției privind
valorile mobiliare (lit.a) art.9).
Așadar, este valoare mobiliar ă (titlu de valoare) doar acea entitate care se afl ă la eviden ța CNPF, în Registrul
de stat al valorilor mo biliare, fiind calificat ă ca valoare mobiliar ă conform legisla ției privind valorile mobiliare.
Tocmai de aceea, nu pot fi considerate valo ri mobiliare (titluri de valoare): poliț ele de asigurare; testamentele;
tichetele de c ălătorie în transport; biletele de concert; biletele de loterie; tichetele de combustibil și lubrifi an ți;
alte asemenea documente. Fabr icarea sau punerea în circula ție a unor asemenea documente, dac ă sunt false,
poate atrage r ăspunderea conform art.361 sau 190 ori 196 CP RM, dar nu în conformitate cu art.236 CP RM.
În contextul analizei no țiunilor „valori mobiliare de stat” și „alte titluri de valoare”, prezint ă interes unul
dintre criteriile de clasificare a valorilor mobiliare. La concret, în art.3 al Legii cu privire la pia ța valorilor
mobiliare se stabile ște: valorile mobiliare materializate sunt titluri financiare care există sub form ă de
certificate ale valorilor mobiliare; valorile mobiliare nematerializate sunt titlurile financiare care exist ă în
formă de înscrieri f ăcute în conturi.
136

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

În literatura de specialitate s-au împ ărțit părerile vizavi de posibilitatea evolu ării valorilor mobiliare
nematerializate în calitate de obi ect material (produs) al infrac țiunii de fabricare sau punere în circula ție a
banilor falș i sau a titlurilor de valoare false. De exemplu, A.V. Petreanin sus ține că valorile mobiliare nemate-
rializate pot evolua într-o asemenea calitate [30]. O pozi ție divergent ă o împărtășesc V.A. Sergheev [31] și
E.F. Cerka șin [32].
Analizând aceste opinii, este necesar a men ționa că, în ipoteza unei valori mobiliare nematerializate,
lipseș te valoarea mobiliară în formă corporală, ca document având un suport material. Conform art.3 al Legii
cu privire la pia ța valorilor mobiliare, proprietarul valorilor mobiliare nematerializate se identific ă în baza
înscrierii f ăcute în registrul de ținătorilor unor astfel de valo ri mobiliare sau, în cazul transmiterii acestor valori
deținătorului nominal, conform înscrierii f ăcute în documentele de eviden ță ale acestuia. Îns ă, nici registrul
deținătorilor de valori mobiliare, nici documentele de evidență ale unor asemenea deț inători nu pot fi consi-
derate valori mobiliare. Deci, fabricarea sau punerea în circula ție a numitelor documente, dac ă sunt false, nu
poate fi calificată în baza art.236 CP RM. De asemenea, înscrierile electronice f ăcute în conturi, sub a c ăror
formă se prezint ă valorile mobiliare nemateriale, nu pot fi fabricate, cu atât mai pu țin puse în circula ție. În
schimb, informa ția reprezentând asemenea înscrieri poate forma obiectul imaterial al infrac țiunii de acces
ilegal la informa ția computerizat ă (art.259 CP RM).
În concluzie, numai valorile mobiliare materializate (nu și cele nematerializate) pot reprezenta obiectul
material (produsul) infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM.
La calificarea faptei conform art.236 CP RM nu are importan ță tipul valorii mobiliare (titlului de valoare) –
nominativ, la ordin, la purt ător – nici denumirea acesteia (acestuia) – ac țiune, obliga țiune, bon de tezaur,
certificat bancar de depozit, cambie bancar ă, recipisă depozitar ă moldovenească etc. Ceea ce este important e
ca valorile mobiliare de stat sau alte titluri de valoare s ă fie utilizate pentru efectuarea pl ăților. Adic ă, la
momentul s ăvârșirii infracțiunii să aibă putere circulatorie valorile mobiliare de stat sau alte titluri de valoare
autentice, imitate de c ătre făptuitor. Nu au putere circulatorie valorile mobiliare (titlurile de valoare) retrase
din circula ție. În acest sens, la alin.(10) art.31 al Legii cu privire la pia ța valorilor mobiliare se specific ă că
modul și termenele retragerii din circula ție a valorilor mobiliare se stabilesc de Comisia Na țională a Pieței
Financiare în conformitate cu legisla ția.
În altă ordine de idei, no țiunea „valut ă străină” e ste cea care desemneaz ă obiectul material (produsul)
infracțiunii prev ăzute la art.236 CP RM. În opinia lui V.T. Batâciko, pe care o sprijinim, prin „valut ă străină”
trebuie de în țeles semnele b ănești de hârtie sau semnele b ănești metalice care se afl ă în circula ție și care
constituie instrumente de plată legale într-un stat str ăin sau într-un grup de state [33].
Accentuăm că valuta str ăină trebuie să fie reprezentată prin instrumente de plat ă legale. Aceasta înseamn ă
că semnele b ănești reprezentând valuta str ăină trebuie s ă fi fost puse în circula ție de autorit ățile străine
competente (de exemplu, de b ăncile naționale (centrale)) ale unor state recunoscute pe plan interna țional,
inclusiv recunoscute de Republica Moldova. Pe cale de consecin ță, nu pot avea calitatea de valut ă străină
„semnele b ănești” emise de autorit ățile neconstituț ionale din Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, Karabahul
de Munte sau alte asemenea forma țiu ni autoproclamate. Fabricarea unor asemenea „semne b ănești” false
poate fi calificată ca pregătire de infrac țiunile prev ăzute la art.190 sau 196 CP RM. Punerea lor în circula ție
poate constitui infrac țiunile consumate prev ăzute la art.190 sau 196 CP RM. Cu alte cuvinte, „semnele
bănești” false ale unor forma țiuni autoproclamate trebuie privite ca mijloace de în șelăciune în contextul
infracțiunilor de escrocherie sau de cauzare de daune materiale prin în șelăciune sau abuz de încredere.
În fine, noț iunea „valori mobiliare str ăine” desemneaz ă și ea obiectul material (produsul) infrac țiunii
prevăzute la art.236 CP RM. În conformitate cu art.3 al Legii cu privire la pia ța valorilor mobiliare, valorile
mobiliare str ăine sunt titlurile financiare înregistrate în state str ăine ale emiten ților înregistr ării în statele
respective. Particularit ățile circula ției în Republica Moldova a valorilor mobiliare str ăine sunt reglementate
în art.29 al Legii cu privire la pia ța valorilor mobiliare.
După caracterizarea celor șase noțiuni, în cele ce urmeaz ă ne vom referi la delimitarea obiectului material
al infracțiunii de produsul infrac țiunii în conjunctura faptei infrac ționale prev ăzute la art.236 CP RM.
După A.Reșetnicov, prin „produsul infrac țiunii” trebuie de în țeles „ acea entitate care a ap ărut ca atare în
urma săvârșirii infracțiunii, în rezultatul influen țării nemijlocite infrac ționale la care a fost supus ă o altă entitate
(alte entit ăți)” [34]. Aceast ă altă entitate (aceste alte entit ăți), supusă influențării nemijlocite infrac ționale,
reprezintă obiectul material al infrac țiunii. Produsul infrac țiunii nu poate fi acela și cu obiectul material al
infracțiunii: „Pentru c ă le distan țează tocmai infrac țiunea. Cele dou ă entități se află la poli diferi ți în raport
137

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

cu momentul s ăvârșirii infrac țiunii: înainte de s ăvârșirea infrac țiunii (obiectul material al infrac țiunii); la
consumarea infrac țiunii (produsului infrac țiunii)” [35].
În ipoteza infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM, dihotomia „obiectul material al infrac țiunii / produsul
infracțiunii” poate fi atestat ă doar atunci când infrac țiunea în cauz ă adoptă modalitatea normativ ă de fabricare.
Nu și atunci când apare în modalitatea normativ ă de punere în circula ție.
La concret, obiectul material al infrac țiunii, în cazul în care se atest ă modalitatea de fabricare, difer ă după
cum activitatea f ăptuitorului se concretizeaz ă în 1) contrafacere sau 2) alterare. În primul caz, obiectul material
al infracțiunii îl formeaz ă materialele din care au fost confec ționați banii contraf ăcuți sau titlurile de valoare
contrafăcute (hârtia, vopseaua, firul de siguranță , fibrele color, filigranul, semnele magnetice, confeti, micro-
textul, desenele luminiscente, holograma, kinegrama etc.). Totodat ă, produsul infrac țiunii îl constituie banii
contrafăcuți sau titlurile de valoare contraf ăcute.
În cel de-al doilea caz – cel al alter ării – obiectul material al infrac țiunii îl formeaz ă banii autentici sau
titlurile de valoare autentice, asupra c ărora făptuitorul influen țează pe calea alter ării. La rândul s ău, produsul
infracțiunii îl constituie banii altera ți sau titlurile de valoare alterate.
Atunci când infrac țiunea prev ăzută la art.236 CP RM adopt ă modalitatea normativ ă de punere în circula ție,
obiectul material al infrac țiunii îl reprezint ă banii falși sau titlurile de valoare false.
Latura obiectiv ă a infracțiunii specificate la art.236 CP RM const ă în fapta prejudiciabilă exprimat ă în
acțiune. Acțiunea dată se înfățișează prin intermediul celor dou ă modalități normative cu caracter alternativ:
1) fabricare; 2) punere în circula ție. La rândul s ău, modalitatea normativ ă de fabricare presupune dou ă
modalități faptice cu caracter alternativ: a) contrafacere; b) alterare.
Grosso modo, contrafacerea înseamn ă fabricarea integral ă; alterarea înseamn ă fabricarea par țială.
In concreto , prin „contrafacere” se în țelege confec ționarea banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, care
imită banii autentici sau, respectiv, titlurile de valoare autentice. Modalitatea faptic ă de contrafacere se
realizează diferit, dup ă cu m este vorba de monede (prin turnare, ștanțare, galvanoplastic ă etc.) sau de semne
bănești de hârtie ori valori mobiliare (titluri de valoare) (prin poligrafie (tip ărire), electrografie (utilizarea
copiatoarelor color), fotogr afie, desenare, copiere dubl ă (având la baz ă principiul diluabilit ății coloran ților),
reprografie (utilizarea computerului și a dispozitivelor periferice) etc.).
La calificare, nu import ă dacă imitarea este perfectă , dacă se apropie la maxim de original. Este important
ca banii contrafă cuți sau titlurile de valoare contraf ăcute să aibă capacitatea de a oferi o anumit ă credibilitate,
adică să poată fi apreciate, la primul contact, în calitate de bani autentici sau titluri de valoare autentice. În
legătură cu aceasta, B.T. Razghildiev și A.N. Krasikov men ționează că banii falși sau titlurile de valoare false
trebuie să prezinte o astfel de asem ănare cu banii autentici sau titlurile de valoare autentice, încât s ă se poată
afla în circula ție un timp anumit [36]. Într-o manier ă mai explicit ă se exprim ă N.S. Ponomariova: prin „ase-
mănare considerabil ă”, aceasta în țelege prezen ța în b anii falși sau în titlurile de valoar e false a cara cteristicilor
principale, similare cu cele ale banilor autentici sau ale titlurilor de valoare autentice, caracteristici stabilite la examina rea
vizuală sau la investigarea criminalistic ă specială, care face posibil ă perceperea de c ătre persoan ă a banilor fal și
sau a titlurilor de valoare false în calitate de bani au tentici sau, respectiv, titluri de valoare autentice [37].
Cu aceast ă ocazie, amintim c ă principalele caracteristici ale banilo r sau titlurilor de valoare (dimensiuni,
culoare, dispunerea elementelor de siguran ță etc.) sunt stabilite de prevederile actelor normative privind
punerea în circula ție a numitelor entit ăți.
Contrafacerea nu poate constitui componenț a de infracț iune de la art.236 CP RM, atunci când imitarea
este grosolan ă (deci, nu se atestă o asemănare considerabil ă cu banii autentici sau titlurile de valoare autentice),
și, ca atare, produsul infrac țiunii, fiind total necorespunz ător, nu va avea aptitudinea de a circula. În cazul în
care necorespunderea vă dită a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false cu banii autentici sau cu titlurile de
valoare autentice exclude participarea lor la circula ție (deci, nu se poate aduce atingere economiei na ționale),
precum și alte circumstan țe ale celor să vârșite denotă clar inten ția făptuitorului de înș elare grosolan ă a unei
persoane sau a unui cerc restrâns de persoane, profitând de anumite împrejur ări (lipsa de iluminare, vederea
slabă a persoanei în șelate, credulitatea acestei a, starea de ebrietate a victimei, vârsta ei fraged ă, boala psihic ă
a victimei, aglomera ția considerabil ă în timpul și la locul de s ăvârșire a infrac țiunii etc.), atunci cele comise
pot fi calificate ca preg ătire de escrocherie (sau ca preg ătire de cauzarea de daune materiale prin în șelăciune
sau abuz de încredere).
Anume o asemenea interpretare rezult ă din prevederile pct.4 al Hot ărârii Plenului nr.23/2001.
138

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Condiția de „asem ănare considerabil ă” își păstrează valabilitatea și în ipoteza modalit ății faptice de alterare.
De fapt, alterarea const ă în modificarea con ținutului sau aspectului banilor autentici sau titlurilor de valoare
autentice, creându-se, de regul ă, aparența unei valori mai ridicate care i-ar asigura f ăptuitorului avantaje
materiale superioare celor care s-ar fi putut ob ține cu banii sau titlurile de valoare ini țiale.
Spunem „de regul ă”, pentru c ă nu se exclude posibilitatea ca, în urma alter ării, să se creeze aparen ța unei
valori mai sc ăzute a produsului infrac țiunii. În planul dreptului comparat, este de consemnat c ă în art.317 al
Codului penal al Turciei se prevede r ăspunderea pentru fabricarea banilor falș i, astfel încât s ă rezulte o
valoare nominal ă mai scăzută a acestora. O astfel de fapt ă se sancț ionează nu la fel de aspru ca infrac țiunea
prevăzută la pct.2) art.316 al Codul ui penal al Turciei, presupunâ nd fabricarea banilor fal și de o manier ă care
să asigure o valoare nominal ă mai ridicat ă pentru produsul infrac țiunii [38].
Inspirați de acest exemplu, propunem s ă fie luată în considera ție, la individ ualizarea pedepsei pentru
infracțiunea prev ăzută la art.236 CP RM, circumstan ța creării de către făptuitor a unei valori nominale mai
ridicate / mai sc ăzute pentru produsul infrac țiunii.
În contextul modalit ății faptice de alterare, consemn ăm că moneda poate fi alterat ă prin modificarea
greutăț ii sau a compozi ției aliajului din care e confec ționată. Semnele b ănești de hârtie și valorile mobiliare
(titlurile de valoare) vor fi alterate atunci când este modificat ă culoarea, semnele sau cifrele originale.
În altă ordine de idei, cea de -a doua modalitate normativă a faptei prejudiciabile analizate – punerea în
circulație – reprezint ă operațiunea prin care produsul fabric ării este introdus în angrenajul circula ției financiare.
După cum reiese din pct.6 al Hot ărârii Plenului nr.23/2001, punerea în circula ție poate fi realizat ă prin: efec-
tuarea de pl ăți, schimburi (inclusiv schimburi valutare), depuneri b ănești la o institu ție financiar ă, darea cu
împrumut, dona ție, expediere po ștală, înapoierea restului sub form ă de bani falș i, depunerea drept gaj a unor
valori mobiliare (titluri de valoare) false etc. Totodat ă, consideră m că nu reprezint ă punere în circulație aban-
donarea, aruncarea, nimicirea și alte asemenea ac țiuni săvârșite în privin ța banilor fal și sau titlurilor de valoare
false, care nu presupun o înstr ăinare către o persoan ă concretă a respectivelor falsuri.
Printre formele de punere în circula ție se remarc ă vânzarea banilor fal și sau a titlurilor de valoare false. În
acest sens, H.A. Asatrean men ționează despre „vânzarea banilor falș i sau a titlurilor de valoare false de c ătre
grupuri criminale organizate c ătre distribuitorii cu am ănuntul sau c ătre alte grupuri criminale organizate, care
procură falsurile în vederea introducerii lor în circuitul b ănesc. În asemenea cazuri, falsurile sunt vândute de
către intermediarii sau curierii f ăcând parte din grupul criminal organizat” [39]. De exemplu, într-o spe ță, în
noaptea de 15 spre 16 martie 2007, în preajma postului vamal Leuș eni, au fost re ținuți în flagrant delict trei
cetățeni români, care au introdus în Republica Moldova și urmau s ă pună în circula ție o sumă impunătoare
de valută falsă. În cadrul ac țiunilor de urm ărire penală , procurorii au stabilit c ă M.G. a organizat un grup
criminal din care mai f ăceau parte I.F. și S.D. To ți t rei au fost învinui ți că au obț inut în posesie bancnote
false cu valoarea nominal ă de 200 euro, în valoare total ă de 100 000 euro, pe care inten ționau să-i vândă
pentru 50 000 euro autentici [40].
Bineînțeles, din cele consemnate nu reiese c ă vânzarea banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, ca
modalitate faptic ă a infracțiunii prev ăzute la art.236 CP RM, poate fi s ăvârșită exclusiv de grupuri criminale
organizate.
În contextul examin ării modalit ății normative de punere în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare
false, merit ă atenție una din explica țiile conținute la pct.13 al Hot ărârii normative a Plenului Judec ătoriei
Supreme a Republicii Kazahs tan „Cu privire la unele probleme ale calific ării infracțiunilor în sfera activit ății
economice”, nr.2 din 18.06. 2004 [41]. Conform acesteia, trebuie calificat ă ca escrocherie folosirea, în calitate
de mijloc de în șelăciune, la luarea ilegal ă a bunurilor str ăine, a unor suvenire, medalio ane, ilustrate etc., chiar
dacă acestea nu sunt interzice pentru circula ție.
Într-adevăr, și în acest caz (ca și în cazul fabric ării banilor falș i sau a titlurilor de valoare false), banii sau
titlurile de valoare, ca re se pun în circula ție, trebuie s ă aibă capacitatea de a oferi o anumit ă credibilitate. Adică
să poată fi apreciate, la primul contact, în calitate de ba ni sau titluri de valoare au tentice. Numai cu aceast ă
condiție se poate aplica art.236 CP RM. Utilizarea unor substitu ente, pretinse a fi bani sa u titluri de valoare, nu
corespunde în nici un caz acestei condi ții. Deci, va atrage aplicarea, dup ă caz, a art.190 sau a art.196 CP RM.
În altă privință, menționăm că , în frecvente cazuri, punerea în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de
valoare false se realizeaz ă prin mai multe acte, dar în baza unei și aceleiași intenții infracționale. În aceast ă
ipoteză, punerea în circula ție capătă caracterul unei infrac țiuni prelungite, care trebuie deosebită de concursul
139

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

de infracțiuni. În legă tură cu aceasta, este cazul s ă menționăm că, actualmente, conceptul de concurs de
infracțiuni include conceptul de repetare a infrac țiunii (care a fost prev ăzut de art.31 CP RM, abrogat). Iat ă
de ce, în planul delimit ării infracțiunii prelungite de concursul de infrac țiuni, se prezint ă ca relevant ă
următoarea spe ță: S.R. a fost condamnat pentru c ă la 10.12.1998 a schimbat 108 dolari SUA autentici pe 300
dolari SUA, ș tiind cu certitudine c ă ultimii sunt fal și. În aceea și zi, aflându-se în comuna One ști, l-a înșelat
pe D.A., de la care a cump ărat o porcin ă înjunghiat ă, pentru care a achitat 300 lei și 100 dolari SUA fal și. La
11.12.1998, S.R. i-a în șelat pe M.T. și C.G., de la care a cump ărat câte o porcină , răsplătindu-se cu câte o
bancnotă de 100 dolari SUA falș i. Colegiul penal al Cur ții de Apel a Republicii Moldova a considerat c ă
instanța de fond a încadrat gre șit acțiunile lui S.R. în baza alin.(2) art.84 CP RM din 1961, ca punere în
circulație a banilor falș i în mod repetat. Instanț a superioar ă a explicat c ă indicele „repetat” nu-i poate fi
incriminat lui S.R., deoarece inten ția lui a fost îndreptat ă spre punerea în circula ție a 300 dolari SUA fal și [42].
Nu putem decât s ă ne raliem acestui punct de vedere, luând în considera ție că, potrivit alin.(1) art.30 CP RM,
se consider ă infracțiune prelungit ă fapta săvârșită cu intenț ie unică, caracterizată prin două sau mai multe
acțiuni infrac ționale identice, comise cu un singur scop, alc ătuind în ansamblu o infrac țiune.
Sub un alt aspect, este necesar de men ționat că în legile penale ale altor state, în afar ă de fabricare ș i
punere în circula ție, manipularea infrac țională a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false cunoa ște și alte
modalități normative:
– păstrarea (în scopul punerii în circula ție) (conform alin.(2) art.282 al C odului penal român din 1968 [43];
art.202 al Codului penal al Armeniei [44]; art.221 al Codului penal al Republicii Belarus [45]; art.199 al
Codului penal al Ucrainei [46] etc.);
– procurarea (în scopul punerii în circula ție) (conform art.199 al Codului penal al Ucrainei; §166 al
Codului penal al Danemarcei [47]; §174 al Codului penal al Norvegiei [48] etc.);
– transportarea, expedierea, introducerea pe teritoriul statului (în scopul punerii în circula ție) (conform
art.199 al Codului penal al Ucrainei) etc.
Cu
m ar trebui calificate asemenea ac țiuni în baza legii penale a Republicii Moldova? R ăspunsul la această
întrebare ni-l sugereaz ă explicația din pct.5 al Hot ărârii Plenului Judec ătoriei Supreme a Federa ției Ruse „Cu
privire la practica judiciar ă în cauzele legate de fabr icarea sau punerea în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor
de valoare false”, nr.2 din 28.0 4.1994: „Procurarea banilor sau ti tlurilor de valoare, care cu bun ă-știință sunt false,
în scopul punerii acestora în circula ție, trebuie calificată conform art.30 și 186 CP FR” [49]. Totu și, instanța
supremă rusă nu este suficient de explicit ă în privin ța etapei activităț ii infracționale în cazul infrac țiunii
prevăzute la art.186 „Fabricarea sau punerea în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false” din
Codul penal al Federa ției Ruse: preg ătirea de infrac țiune (alin.(1) art.30 CP FR); tentativa de infrac țiune
(alin.(3) art.30 CP FR).
În opinia noastr ă, în raport cu infrac țiunea prev ăzută la art.236 CP RM (în modalitatea de punere în
circulație), trebuie privite ca forme ale preg ătirii păstrarea, procurarea, transportarea sau expedierea banilor
falși sau a titlurilor de valoare fal se (în scopul punerii în circula ție). Deoarece nici una din aceste ac țiuni nu
presupune începerea execut ării punerii în circula ție, optăm pentru solu ția pregătirii de infrac țiune (nu pentru
cea a tentativei de infrac țiune). Aceast ă ipoteză a noastră își găsește confirmare în una din explicaț iile din
pct.7 al Hot ărârii Plenului nr.23/2001: „P ăstrarea banilor fal și în scopul punerii lor în circula ție urmeaz ă a fi
încadrată ca pregătire de punere în circula ție”.
Respectând aceast ă recomandare, Colegiul penal al Cur ții de Apel Bender, în decizia sa din 9.12.2008, a
reținut că I.B. a să vârșit, printre altele, infrac țiunea prev ăzută la art.26 și la lit.c) alin.(2) art.236 CP RM. În
fapt, I.B., urm ărind scopul punerii în circula ție a banilor fal și în propor ții mari, a p ăstrat în automobilul s ău și
în casa sa, care se aflau în satul I șnovăț , raionul Ialoveni, valut ă străină falsă, utilizată pentru efectuarea
plăților, în
proporții mari [50].
În ce prive ște trecerea peste frontiera vamal ă a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, consider ăm că
nu este aplicabil art.248 CP RM. O asemenea fapt ă nu atrage r ăspundere, pentru c ă banii falși sau titlurile de
valoare false nu se specific ă printre obiectele materiale cu calit ăți speciale, nominalizate la alin.(2)-(4)
art.248 CP RM. De asemenea, no țiunea „mărfuri, obiecte și alte valori”, utilizat ă în alin.(1) art.248 CP RM
nu se referă la banii fal și sau la titlurile de valoare false. Din aceste considerente, recomand ăm legiuitorului
completarea alin.(2) art.248 CP RM, astfel încât și banii fal și, precum și titlurile de valoare false, s ă poată fi
catalogate ca obiect material al contrabandei.
140

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Este posibil ca alt ă persoană, decât cea care va pune în circula ție banii fal și sau titlurile de valoare false,
să realizeze de ținerea, procurarea, transportarea sau expedierea banilor fal și sau a titlurilor de valoare false.
Prezintă relevanță poziția lui K.A. Kocetov, care afirm ă că „curierul este persoana exercitând func țiile de
păstrare și transportare a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false c ătre distribuitorul cu am ănuntul al
acestora” [51]. La rândul s ău, H.A. Asatrean relev ă: „Curierul este acea persoan ă care, datorit ă ocupației
sale, întreprinde adesea deplasă ri prin ț ară, exercită funcțiile de păstrare și transportare a banilor falș i sau a
titlurilor de valoare false c ătre distribuitorul cu am ănuntul al acestora (înso țitoarele de bord, lucră torii
feroviari, șoferii de curs ă lungă etc.)” [52]. Traducând în termenii dreptului penal, putem afirma c ă cei care
păstreză, procură, transport ă sau expediaz ă banii falși sau titlurile de valoare false (al ții decât cei care îi vor
pune în circula ție, precu m și alții decât cei care i-au fabricat), îndeplinesc rolul de complici la punerea în
circulație a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false. Deci, urmeaz ă a fi trași la răspundere în conformitate
cu alin.(5) art.42 și art.236 CP RM.
Finalizând analiza laturii obiective a infrac țiunii specificate la art.236 CP RM, consemn ăm că infracțiunea
în cauză este o infrac țiune formal ă.
Așa cum se desprinde din pct.5 al Hotă rârii Plenului nr.23/2001, în modalitatea de fabricare, infrac țiunea
analizată se consider ă consumat ă din momentul confec ționării chiar și a unui singur exemplar al banilor fal și
sau al titlurilor de valoare false, indiferent dac ă făptuitorul a reu șit sau nu s ă le pună în circula ție. Procurarea
materialelor pentru fabricarea banilor fal și sau a titlurilor de valoare false trebuie calificat ă ca pregătire la
infracțiunea de la art.236 CP RM, cu condi ția că, din punctul de vedere al calit ății acestor materiale, s ă fie
posibilă fabricarea cu ajutorul lor a unor specimene false, având o asem ănare considerabilă cu banii fal și sau
cu titlurile de valoare false. Ca tentativ ă de fabricare a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false trebuie
calificată acțiunea îndreptat ă nemijlocit spre realizarea unei astfel de fabric ări, dacă, din cauze independente
de voința făptuitorului, acesta nu reu șește să obțină o asemănare considerabil ă cu banii autentici sau cu
titlurile de valoare autentice.
În acord cu pct.7 al Hot ărârii Plenului nr.23/2001, în modalitatea de punere în circula ție, infracțiunea,
prevăzută la art.236 CP RM se consider ă consumat ă din momentul transmiterii chiar și a unui exemplar de
bani falși sau de titluri de valoare false. Preciz ăm că, în dependen ță de valoarea nominal ă de pe produsul
fabricat și de num ărul de falsuri, este posibil s ă opereze prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM: „Nu
constituie infrac țiune acțiunea sau inac țiunea care, de și formal, con ține semnele unei fapte prev ăzute de
prezentul Cod, dar, fiind lipsit ă de importanță , nu prezint ă gradul prejudiciabil al unei infrac țiuni”.
Ca tentativ ă de punere în circula ție trebuie calificat ă acțiunea îndreptat ă nem ijlocit spre punerea în circula ție,
dacă, din cauze independente de voin ța făptuitorului, acesta nu reu șește să pună în circula ție banii fal și sau
titlurile de valoare false.
De exemplu, la 23.03.2007, B.N., director al filialei b ăncii comerciale „Moldinconbank” S.A. din or.Rezina,
a eliberat ș oferului-încasator al b ăncii suma de 3600 euro cu semne de falsificare, dându-i indica ție verbală
să pună în circula ție aceste falsuri în or. Șoldănești. Banii fal și au fost descoperi ți de controlorul-casier al
filialei bă ncii comerciale „Banca de Economii” S.A. din or. Șoldănești, în timp ce șoferul-încasator încerca
să-i pună în circula ție [53]. Dup ă cum rezultă din această speță, banii fal și nu au ajuns în stă pânirea victimei.
Deci, de vreme ce, din cauze independente de voin ța făptuitorului, nu s-a reu șit punerea în circula ție a acestora,
cele săvârșite urmeaz ă a fi calificate în baza art.27 și 236 CP RM.
Iată de ce sprijinim
motivațiile din practica judiciar ă, din care se desprinde c ă nu poate fi acceptat ă soluția
inițială de calificare apar ținând instan ței de fond, c ă cele săvârșite reprezint ă tentativă la infracțiunea prev ăzută
la art.236 CP RM: „Punerea în circula ție a banilor falș i se consider ă infracțiune consumat ă din momentul
punerii acestora în circula ție. Faptul c ă inculpatul i-a transmis chelnerului 50 dolari SUA, știind că bancnota
este falsă, constituie o ac țiune de punere în circula ție a banilor fal și” [54]; „Atât V.G., cât și V.L. ș tiau că
banii transmi și sunt falși, și dreptul de posesie asupra acestora apar ținea deja unei alte persoane. De aceea, în
situația dată , acțiunile lui V.G. și V.L. constituie o infracț iune consumat ă. Din aceste considerente, hot ărârea
primei instan țe ur meaz ă să fie casată ” [55].
Are dreptate B.V. Voljenkin când afirm ă: „Descoperirea falsului în situa ția, când se încearcă a fi puși în
circulație banii fal și sau titlurile de valoare false, constituie tentativă de punere în circula ție. Însă, dacă, în afară
de aceasta, f ăptuitorul a fabricat banii falș i sau titlurile de valoare false în scopul punerii lor în circula ție,
răspunderea se aplic ă pentru infrac țiunea consumat ă de fabricare în scopul punerii în circula ție” [56]. Să nu
uităm că în dispozi ția art.236 CP RM sunt descrise dou ă modalități ale aceleia și infracțiuni, nu două infracțiuni
141

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

distincte. De aceea, având la baz ă aceeași intenție infracțională, fabricarea și punerea în circula ție nu pot
forma concursul de infrac țiuni. În consecință , dacă aceeași persoană fabrică banii falși sau titlurile de valoare
false, iar apoi – în contextul aceleia și intenț ii infracționale – le pune în circula ție, consumarea infrac țiunii se
atestă în momentul fabric ării. Punerea în circula ție semnific ă epuizarea infrac țiunii, dep ășind cadrul suficient
al laturii obiective.
În altă ordine de idei, în pct.8 al Hot ărârii Plenului nr.23/2001, se arat ă: „… dobândirea ilegal ă a averii
străine în rezultatul … punerii în circula ție a banilor fal și se înglobeaz ă în aceast ă normă (se are în vedere
art.84 CP RM din 1961, care corespunde cu art.236 CP RM – n.a.) și nu mai necesit ă o calificare suplimentar ă
ca sustragere”. În al ți termeni, se sugereaz ă că trecerea în posesia f ăptuitorului a bunurilor str ăine, în rezultatul
punerii în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, se cuprinde de componen ța de infrac țiune
de la art.236 CP RM și nu necesit ă o calificare suplimentar ă ca escrocherie. În mod similar, consumul
serviciilor stră ine, în rezultatul punerii în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, nu necesit ă
calificare suplimentară potrivit art.196 CP RM (dac ă valoarea serviciilor se exprim ă în propor ții mari).
În practica judiciar ă, în vederea motiv ării soluțiilor pronun țate, se invoc ă explicația conținută la pct.8 al
Hotărârii Plenului nr .23/2001: „Instan ța de fond a constatat c ă ambii inculpa ți erau con știenți că, prin cump ărare,
introduc în circula ție bani fal și. Din punct de vedere juridic, aceste circumstan țe au fost apreciate gre șit de
către prima instan ță, precum și de către instanța de apel, ca sustragere prin escrocherie… Punerea în circula ție
a banilor fal și, în cazul dat a valutei str ăine false… este un element al infrac țiunii prev ăzute la art.84 CP RM
din 1961” [57]; „Faptul c ă inculpații, punând în circula ție bani fa l și, înșelau personalul unit ăților de comer ț,
deci efectuau ac țiuni de escrocherie, nu pot fi calificate în baza art.122 CP RM din 1961, ca escrocherie.
Aceasta deoarece ac țiunile de înș elăciune ori abuz de încredere sunt ac țiuni cuprinse în latura obiectivă a
infracțiunii prev ăzute la art.84 CP RM din 1961. Dobândirea ilegal ă a averii str ăine în urma fabric ării ori
punerii în circula ție a banilor fal și se înglobeaz ă în această normă, și această dobândire nu necesit ă o calificare
suplimentar ă ca sustragere” [58].
Este consemnabil c ă explicația din pct.8 al Hot ărârii Plenului nr.23/2001 î și găsește corespondent în pct.7
al Hotă rârii Plenului Judec ătoriei Supreme a Federa ției Ruse „Cu privire la practica judiciar ă în cauzele
legate de fabricarea sau punerea în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false”, nr.2 din
28.04.1994. În acela și timp, se deosebe ște de explica ția din pct.13 al Hot ărârii normative a Plenului
Judecătoriei Supreme a Republicii Kazahstan „Cu privire la unele probleme ale calific ării infracțiunilor în sfera
activității economice”, nr.2 din 18.06. 2004: „Dac ă punerea în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de
valoare false e s ăvârșită în scopul folosirii lor ca mijloace de în șelăciune la luarea ilegal ă a bunurilor str ăine,
cele săvârșite urmeaz ă a fi calificate potrivit art.177 și 206 din Codul penal al Re publicii Kazahstan (adic ă
drept escrocherie și fabricare sau punere în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false – n.a.).
O opinie similar ă cu cea exprimat ă în ultima din hot ărârile explicative sus-men ționate este sus ținută în
literatura de specialitate [59].
Nu putem sus ține aceast ă opinie. Calitatea banilor și titlurilor de valoare de a fi mijloace de plat ă este o
calitate juridic ă, pe care le-o atribuie statul sau un alt emitent. Deloc întâmpl ător, de exemplu, la art.4 al Legii
cu privire la bani se stabile ște: „Toate persoanele fizice și juridice sunt obligate s ă primească fără nici o
restricție semnele b ănești legale ale Republicii Moldova”. Cei care pun în circula ție banii fal și sau titlurile de
valoare false cunosc despre aceast ă obligație , pretinzând c ă sunt autentice falsurile pe care le pun în circula ție.
Cei cărora li se transmit banii fal și sau titlurile de valoare false consider ă că își execută respectiva obliga ție.
În reprezentarea lor (care nu corespunde realit ății), ceea ce li se transmite exprim ă adevărul, calitate atribuit ă de
emitenții competen ți.
Tocmai de aceea, punerea în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false se exprim ă mai cu
seamă în achitarea contravalorii unui bun sau serviciu. Astfel, este imitat ă funcția banilor autentici sau a tit-
lurilor de valoare autentice. Fire ște, în asemenea cazuri întotdeauna se cauzeaz ă daune materiale. Îns ă, aceste
daune materiale se datoreaz ă exclusiv folosirii însu șirilor func ționale ale banilor autentici sau ale titlurilor de
valoare autentice, pe care le imit ă făptuitorul. În aceste condi ții, este parte a unui întreg ob ținerea de c ătre
făptuitor a contrapresta ției sub form ă de bunuri sau servicii, ca urmare a punerii în circula ție a banilor fal și
sau a titlurilor de valoare false. Aceast ă contrapresta ție nu este decât o complinire a presta ției pe care o ofer ă
făptuitorul. Dac ă nu există cumpărare, nu exist ă nici vânzare. Vânzarea-cump ărarea este un proces unitar, nu
două procese de sine stă tătoare.
142

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

În ipoteza examinat ă, există concuren ța dintre o parte ș i un întreg: partea este art.190 sau 196 CP RM;
întregul este art.236 CP RM. În concluzie, trecerea în posesia f ăptuitorului a bunurilor str ăine, în rezultatul
punerii în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, se va califica numai conform art.236 CP RM.
Nu va fi necesar ă calificarea suplimentară ca escrocherie. Consumul serviciilor str ăine, în rezultatul punerii
în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, nu va necesita calificare suplimentar ă potrivit
art.196 CP RM.
Latura subiectiv ă a infracțiunii prev ăzute la art.236 CP RM se caracterizeaz ă prin inten ție. După cum
rezultă din pct.2 al Hot ărârii Plenului nr.23/2001, lipsa inten ției exclude ră spunderea penală pentru infrac țiunea
de fabricare sau punere în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false. În acest sens, prezint ă interes
următoarea spe ță: conform deciziei Colegiului penal al Cur ții de Apel al Republicii Moldova, I.L. și V.T. au
fost recunoscu ți vinovați pentru punerea în circula ție a unei bancnote de 50 dolari SUA fal și la 14.01.1998 în
magazinul „M.Ț urcanu”, ce se află pe teritoriul vamei Leu șeni. În recurs s-a men ționat că I.L. ș i V.T. nu au
știut că ba ncnota era fals ă și că nu au fost constatate pr obe despre punere intenț ionată în circula ție a bancnotei
false. Colegiul penal al Cur ții Supreme de Justi ție a Republicii Moldova, examinân d recursul, a ajuns la concluzia
că referința instanței de apel la declara țiile martorilor și la concluzia expertului sunt neconving ătoare. Ele nu
confirmă intenția condamna ților de a pune în circula ție bancnota fals ă [60].
La concret, infrac țiunea de fabricare sau punere în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false
este să vârșită cu intenție directă. Aceasta înseamn ă că făptuitorul î și dă seama de fabricarea sau punerea în
circulație a banilor falș i sau a titlurilor de valoare false și dorește săvârșirea acestei ac țiuni prejudiciabile.
La modalitatea normativ ă de fabricare, este obligatorie stabilir ea scopului special – scopul punerii în circu-
lație. Prezen ța oricărui alt scop exclude r ăspunderea în conformitate cu ar t.236 CP RM. Astfel, într-o spe ță din
practica judiciar ă rusă, s-a considerat c ă Borisov a fabricat cambia fals ă nu pentru a o pune în circula ție, dar
pentru a o pune în materialele cauzei penale, în locul cam biei pe care a extras-o din aceste materiale. Ca urmare,
Borisov a fost condamnat conform art.327 din Codul penal al Federa ției Ruse (corespunde cu art.361 CP RM).
Deși inițial s-a considerat că a săvârșit infracțiunea prev ăzută la art.186 din Codul penal al Federa ției Ruse
(corespunde cu art.236 CP RM) [61].
Considerăm necesar s ă facem o precizare în legă tură cu aceast ă speță. În cazul relatat, o cambie fals ă a
fost substituită printr-o alt ă cambie, și ea falsă. De aceea, în conjunctura legisla ției penale autohtone, este
plauzibilă aplicarea art.361 CP RM. Aceasta pentru c ă documentul substituent fals, pe care l-a fabricat și l-a
folosit Borisov, este un document oficial fals, care acord ă drepturi sau elibereaz ă de obliga ții [62]. Nu
aceeași soluție de calificare s-ar re ține, dacă o cambie autentic ă ar fi fost substituit ă printr-o cambie fals ă. În
acest caz, ar fi existat toate condi țiile pentru a atesta prezen ța scopului de punere în circula ție. Or, așa cu m
rezultă din art.157-159 ale Codului de procedur ă penală al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul
Republicii Moldova la 14.03.2003 [63] , banii sau titlurile de valoare, reprezentând mijloace materiale de
probă (și care se consider ă eronat a fi autentice), se vor transmite spre p ăstrare instituț iilor BNM. Deci, exist ă
posibilitatea ca, în cele din urm ă, falsurile respective s ă nimereasc ă în circuitul oficial. Iat ă de ce, într-o
asemenea ipoteză , calificarea va trebui efectuat ă în baza art.236 CP RM.
Cât privește motivul infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM, în cele mai frecvente cazuri acesta îl constituie
interesul material. În acest plan, E.F. Cerka șin distinge două ipoteze: 1) interesul material, presupunând pro-
curarea băuturilor alcoolice, a unor bunuri nu prea scumpe etc. de c ătre adolescen ți sau persoane degradate;
2) interesul material, presupunând asigurarea unei surse de venituri [64].
Cu toate acestea, nu excludem c ă și altele pot fi motivele infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM:
năzuința de subminare a economiei unei țări; năzuința de a testa vigilen ța celor care verific ă autenticitatea
banilor sau titlurilor de valoare; teribilismul etc. Pân ă la urmă, motivul infrac țiunii, indiferent care este, nu
influențează asupra calific ării infracțiunii de fabricare sau punere în circula ție a banilor fal și sau a titluril or
de valoare false. El poate fi îns ă luat în considera ție la individualizarea pedepsei.
Subiectul infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM este, în primul rând, persoana fizic ă responsabilă care
la momentul s ăvârșirii infrac țiunii a atins vârsta de 16 ani. Folosirea situa ției de serviciu la să vârșirea
fabricării sau punerii în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false necesit ă calificare suplimentar ă
în baza art.327 sau 335 CP RM.
În al doilea rând, subiectul infrac țiunii prev ăzute la art.236 CP RM este persoana juridic ă (cu excep ția
autorității publice). De notat c ă, pentru fapte infrac ționale similare, persoanele juridice sunt trase la
răspundere conform legilor pena le ale Olandei [65], Japoniei [66], Chinei [67] etc.
143

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Este necesar a men ționa că persoana are calitatea de subiect al infracț iunii specificate la art.236 CP RM în
oricare din urm ătoarele ipoteze:
1) persoana doar a fabricat banii fal și sau titlurile de valoare false;
2) persoana nu a fabricat banii fal și sau titlurile de valoare false, dar, în virtutea circumstan țelor –
intenționat, din impruden ță sau fără vinovăție – a devenit posesorul unor asemenea bani sau titluri de valoare și,
conștientizând falsitatea lor, le-a pus în circula ție;
3) persoana a fabricat și a pus în circula ție banii fal și sau titlurile de valoare false.
Practic, acelea și ipoteze sunt nominalizate în pct.6 al Hot ărârii Plenului nr.23/2001. De aceea, pune în
gardă soluția de calificare ce rezult ă din următoarea speță : „Fiind interogat la ancheta preliminar ă… M.C. a
declarat c ă bancnota fals ă de 50 de lei a primit-o la pia ță pentru obiectele vândute. Peste o perioad ă de timp,
a vrut să achite cu ea la magazin pentru produse alimentare. Îns ă, vânzătorul nu a primit-o pe motiv c ă este
falsă. Apoi cu aceast ă bancnotă a procurat de la I.V. vin, neaten ționându-l c ă e falsă… În cauz ă s-a stabilit cu
certitudine c ă bancnota fals ă de 50 de lei a fost pus ă în circula ție de o alt ă persoană fără participarea și
acordul lui M.C. Ultimul, îns ă, știind că bancnota este falsă , a efectuat cump ărături de la I.V. Colegiul penal
al Curții de Apel (a Republicii Moldova – n.a.) a considerat c ă acțiunile lui M.C. urmeaz ă a fi corect
încadrate în baza alin.(1) art.122 CP RM din 1961, ca însu șire a avutului propr ietarului prin în șelăciune” [68].
Bineînțeles, nu putem fi de acord cu o asemenea soluț ie. Nu poate fi calificat ă ca escrocherie a șa-numita
„punere în circula ție subsecvent ă”, atestată în cea de-a doua ipotez ă pe care am consemnat-o mai sus. Or,
legiuitorul nu face nici o excepț ie în privin ța oportunit ății răspunderii persoanelor care nu au fabricat banii
falși sau titlurile de valoare false, dar care le-au pus în circula ție, deși au conștientizat falsitatea lor. Numai la
individualizarea pedepsei, stabilite pentru infrac țiunea prev ăzută la art.236 CP RM, pot conta astfel de împre-
jurări cum sunt:
1) făptuitorul a) doar a fabricat, b) doar a pus în circulaț i e, c) a fabricat și a pus în circula ție banii fal și sau
titlurile de valoare false;
2) făptuitorul – care nu a fabricat banii fal și sau titlurile de valoare false, a devenit posesorul acestora
a) intenționat, b) din impruden ță, c) fără vinovăție – după care i-a pus în circula ție.
Oricum, în oricare din aceste situa ții, aplicabil va fi art.236 CP RM, nu art.190 sau 196 CP RM.
În conformitate cu alin.(2) art.236 CP RM, r ăspunderea penal ă se agraveaz ă în cazul în care fabricarea
sau punerea în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false e s ăvârșită:
– de un grup criminal organizat sau de o organiza ție criminal ă (lit.b));
– în proporții deosebit de mari (lit.c)).
Pentru studiul de fa ță prezintă un mai mare interes analiz a celei de-a doua circumstan țe agravante specifi-
cate mai sus. Astfel, cât prive ște formula „în propor ții deosebit de mari” (utilizat ă la lit.c) alin .(2) art.236 CP
RM), aceasta desemneaz ă nu urmările prejudiciabile ale infrac țiunii, ci obiectul material (produsul) infrac țiunii.
Se are în vedere c ă valoarea banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, la momentul s ăvârșirii infrac țiunii,
depășește 5000 unit ăți co
nvenționale. Astfel, de exemplu, într-o spe ță s-a stabilit c ă I.B. a păstrat în diferite
locuri, în scopul punerii în circula ție, valută falsă care, conform cursului valutar al BNM, la momentul s ăvâr-
șirii faptei constituia 4 183 258 lei [69].
Se va aplica alin.(1) art.236 CP RM în cazul în care nu este dep ășită această limită, inclusiv în cazul în
care parametrii valorici ai obiectului material al infrac țiunii (ai produsului ei) se exprim ă în propor ții mari.
Suntem de acord cu V.A. Sergheev care men ționează că, în ipoteza obiectului material (produsului) infrac-
țiunii de fabricare sau punere în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false, parametrii valorici
trebuie calcula ți reieșind nu din valoarea real ă a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false (valoare care este
egală cu zero), dar din valoarea nominal ă a acestora [70]. De men ționat că, în acord cu art.387 al Codului
penal al Spaniei, în cazul infrac țiunii de fabricare sau punere în circula ție a banilor fal și sau a titlurilor de
valoare false, la calcularea valorii banilor falș i sau a titlurilor de valoare false se are în vedere valoarea nomi-
nală a acestora [71].
Sunt întemeiate aceste pozi ții. Or, potrivit art.5 al Legii cu privire la bani, leul se pune în circula ție fiind
asigurat deplin de activele BNM, de masa de m ărfuri și de serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova,
de activele agen ților economici din țară afl ate peste hotare. Tocmai din aceste considerente, valoarea nominal ă
a banilor fal și sau a titlurilor de valoare false este echivalent ă cu valoarea nominal ă a banilor autentici sau a
titlurilor de valoare autentice, pe care le-au imitat. Oricare alt ă interpretare ar fi arbitrar ă și, de aceea, ar
contraveni legii.
144

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Referințe:
1. Клепицкий И.А. Система хозяйственных преступлений . – Москва: Статут , 2005, c.45.
2. Международная конвенция по борьбе с подделкой денежных знаков от 20 апреля 1929 г. // Сборник действующих
договоров , соглашений и конвенций, заключенных СССР с иностранными государствами . Вып. VII. – Москва,
1933, c.15-17.
3. Informație operativ ă privind starea infrac țională pe teritoriul Republicii Moldova în perioada a 12 luni a anului 2007
// www.mai.gov.md/tabele-statist-pre/tabel_2007/ ; Informa ție operativ ă privind starea infracț ională pe teritoriul
Republicii Moldova în perioada a 10 luni a anului 2008 // www.mai.gov.md/tabele-statist-pre/tabel_noiembrie 2008/
4. Culegere de hot ărâri ale Plenului Cur ții Supreme de Justi ție (mai 1974-iulie 2002). – Chi șinău, 2002, p.297-299.
5. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.16-18.
6. Клепицкий И.А. Op. cit., p.112.
7. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1993. – Nr.3.
8. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.133-134.
9. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.215-217.
10. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1998. – Nr.5.
11. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.1-2.
12. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2000. – Nr.147-148.
13. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2000. – Nr.157-159.
14. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2001. – Nr.104-105.
15. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2001. – Nr.104-105.
16. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2001. – Nr.131-132.
17. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2001. – Nr.131-132.
18. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2004. – Nr.189-192.
19. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.77-79.
20. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.113-115.
21. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.79-82.
22. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.120-123.
23. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. – Nr.171-174.
24. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. – Nr.188-191.
25. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2008. – Nr.204-205.
26. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1998. – Nr.27-28.
27. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. – Nr.32-35.
28. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.67-68.
29. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.22- 23; Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. –
Nr.117-126BIS.
30. Петрянин А.В. Отве тственность за изготовление и сбыт поддельных денег или ценных бумаг : Автореферат
диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук . – Нижний Новгород , 2003, c.6.
31. Сергеев В.А. Изготовление и сбыт поддельных денег , ценных бумаг , пластиковых карт и иных платежных
документов: уголовно- правовые и криминологические аспекты : Автореферат диссертации на соискание
ученой степени кандидата юр идических наук . – Ростов -на-Дону , 2004, c.8.
32. Черкашин Е.Ф. Проблемы квалификации изготовления или сбыта поддельных денег или ценных бумаг :
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук . – Екатеринбург , 2008,
c.23-24.
33. Батычко В.Т. Уголовное право . Общая и особенная части . – Таганрог : ТГРУ , 2006, c.152.
34. Reșetnicov A. Natura juridic ă a produsului infrac țiunii // Revista științifică a USM „Studia Universitatis”. Seria
„Științe sociale”. – 2007. – Nr .6. – P.185-191.
35. Ibidem.
36. Уголовное право Российской Федерации . Особенная часть / Под ред. Б.Т. Разгильдиева , А.Н. Красикова . –
Саратов , 2000, р.289.
37. Пономарева Н.С. Уголовно -правовые меры борьбы с изготовлением и сбытом поддельных денег (фальши –
вомонетничеством ): Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук . –
Москва, 2007, р .8.
38. Уголовное право Тур ции / Под ред. Н.Сафарова и Х.Аджара . – Санкт -Петербург : Юридический Центр Пресс , 2003.
39. Асатрян Х.А. Расследование и раскрытие фальшивомонетничества , совершенного организованными
преступными группами : Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических
наук . – Иркутск, 2008, р.14.
40. Procuratura General ă. Comunicat de pres ă // www.procuratura.md/md/com/1211/1/2421/
145

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

14641. Нормативное постановление Верховного Суда Республики Казахстан , №2 от 18 июня 2004 г . «О некоторых
вопросах квалификации преступлений в сфере экономической деятельности » // www.supcourt.kz
42. Decizia Colegiului penal al Cur ții de Apel a Republicii Moldova nr.1a-202/99 din 7.12.1999 // Curtea de Apel.
Culegere de practic ă judiciară (aprilie 1999-mai 2000). – Chi șinău, 2000, p.153-154.
43. Codul penal al României // Buletinul Oficial. – 1968. – Nr.79-79bis.
44. Уголовный кодекс Республики Армения // www.parliament.am/legislation.php?sel=show&ID=1349&lang=rus
45. Уголовный кодекс Республики Беларусь / Под ред. Б.В. Волженкина – Санкт -Петербург : Юридический
Центр Пресс , 2001.
46. Крим iнальний кодекс Ук раїни // zakon.rada.gov.ua/cgi-bin/laws/main.cgi?page=1&nreg=2341%2D14
47. Уголовный кодекс Дании / Под ред. С.С. Беляева . – Санкт -Петербург : Юридический Центр Пресс , 2001.
48. Уголовное законодательство Норвегии / Под ред. Ю.В. Голика. – Санкт -Петербург : Юридический Центр
Пресс , 2003.
49. Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации, №2 от 28 апреля 1994 г . «О судебной
практике по делам об изготовлении или сбыте по ддельных денег или ценных бумаг » (в редакции постановлений
Пленума от 17 апреля 2001 г. №1 и от 6 февраля 2007 г. №7) // www.vsrf.ru/print_page.php?id=925
50. Decizia Colegiului penal al Cur ții de Apel Bender din 9.12.2008. Dosarul nr.1a-112/2008 // http://cabender.justice.md
51. Кочетов К.А. Теоретические и практические проблемы расследования фальшивомонетничества : Авторе –
ферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук . – Калининград , 2006, c.17.
52. Асатрян Х.А. Op. cit., p.16.
53. Procuratura General ă. Comunicat de pres ă // www.procuratura.md/md/newslst/1211/1/2327/
54. Decizia Colegiului penal al Cur ții d e Apel a Republicii Moldova nr.1a-57/98 din 18.06.1998 // Curtea de Apel.
Culegere de practic ă judiciară (august 1996-aprilie 1999). – Chi șinău: Garuda-Art, 1999, p.137.
55. Decizia Colegiului penal al Cur ții de Apel a Republicii Moldova nr.1a-168/98 din 24.12.1998 // Curtea de Apel.
Culegere de practic ă judiciară (august 1996-aprilie 1999). – Chi șinău: Garuda-Art, 1999, p.137-138.
56. Волженкин Б.В. Экономические преступления . – Санкт -Петербург : Юридический Центр Пресс , 1999, c.175.
57. Decizia Colegiului penal al Curț ii de Apel a Republicii Moldova nr.1ca-13/2002 din 12.02.2002 // Moldlex; Revista
erorilor judiciare depi state în cadrul judec ării cauzelor penale în recurs ordinar de c ătre Curtea Supremă de Justiție
pe parcursul anului 2002 // Buletinul Cur ții Supreme de Justi ție a Republicii Moldova. – 2003. – Nr.4. – P.12-14.
58. Decizia Colegiului penal al Cur ții de Apel a Republicii Moldova nr.1ca-142/2001 din 13.11.2001 // Moldlex
59. A se vedea. de exemplu: Волженкин Б.В. Op. cit., p.175.
60. Decizia Colegiului penal al Cur ții de Apel a Republicii Moldova nr.1c/a-41/99 din 27.04.1999 // Moldlex
61. Определение №48-002-117 по делу Борисова и др. // Бюллетень В ерховного Суда Российской Федерации. –
2003. – №3. – C.16-17.
62. Mai multe despre caracteristicile no țiunii „document oficial” a se vedea în: Reșetnicov A. Accep țiunea juridico-
penală a noțiunii „document oficial” // Revista Na țională de Drept. – 2008. – Nr.2. – P.35-42.
63. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.104-110.
64. Черкашин Е.Ф. Op. cit., p.27.
65. Уголовный кодекс Голландии / Под ред. Б.В. Волженкина .- Санкт -Петербург : Юридический Центр Пресс , 2001.
66. Уголовный кодекс Японии / Под ред. А.И. Коробеева. – Санкт -Петербург : Юридический Центр Пресс, 2002.
67
. Уголовный кодекс Китайской Народной Республики / Под ред. А.И. Коробеева . – Санкт -Петербург : Юриди –
ческий Центр Пресс , 2001.
68. Decizia Colegiului penal al Cur ții de Apel a Republicii Moldova nr.1a-55/2000 din 9.03.2000 // Curtea de Apel.
Culegere de practic ă judiciară (aprilie 1999-mai 2000). – Chi șinău, 2000, p.152-153.
69. Decizia Colegiului penal al Cur ții de Apel Bender din 9.12.2008. Dosarul nr.1a-112/2008 // http://cabender.justice.md
70. Сергеев В.А. Op. cit., p.10.
71. Уголовный кодекс Испании / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой , Ф.М. Решетникова . – Москва : Зерцало, 1998.

Prezentat la 31.03.2009

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

PREVEN ȚIA VICTIMOLOGIC Ă LA MINORI
Maria STRULEA
Catedra Drept Penal și Criminologie

Nous analysons la place des victimes chez les mineurs dans les actes criminels. Nous développons cette recherche
par trois grands thèmes: 1) la place de la victime dans le système de victimité chez les mineurs; 2) les modalités de
prévention de la victimisation chez les mineurs; 3) le suicide des jeunes par la phénoménologie et ses causes.

Victimitatea poate fi ridicată sau scă zută, în dependență de mijloacele utilizate în acest scop. Printre mij-
loacele victimologice de preven ție ar fi:
 instruirea persoanelor minore (cum s ă se comporte în cazuri concrete);
 lărgirea nivelului de ap ărare a persoanelor care risc ă să devină victime (de exemplu, a celor defavo-
rizate social);
 informarea persoanelor în ce prive ște situațiile victimogene, pentru a le evita;
 apărarea și resocializarea victimelor infrac țiunilor;
 discuții cu părinții, educatorii, pedagogii, elevii privind comportamentul acestora în unele situa ții suspecte.
Profesorul-criminolog Dayana Rassel a cercetat victimitatea în cazul violului și a stabilit c ă:
 persoanele cumsecade nu pot fi victime ale violului;
 dacă persoana nu permite, atunci ea nu va fi violat ă;
 violează, la general, oamenii bolnavi.
Prevenirea victimiz ării se face printr-un larg spectru de modalit ăți: organisme nonguvernamentale; pub-
licarea informa țiilor în reviste sau palete, emisiuni radio și televizate, mass-media etc. În unele state se țin
lecții privind lupta contra criminalit ății și modalitățile de apărare. Î ncă de la grădiniță minorii sunt avertiza ți
să nu converseze cu str ăinii și, cu atât mai mult, s ă nu mearg ă undeva cu persoane necunoscute. Doritorii pot
lua cursuri de autoap ărare.
Există autoapărare activ ă, exercitat ă de către însăș i victimă, și autoapărare pasiv ă, exercitat ă de către terțe
persoane.
Prin prevenire victimologic ă înțelegem, deci, ansamblul m ăsurilor statale și sociale dirijate spre prevenirea
criminalit ății prin scăderea riscului popula ției și a unor grupuri de persoane de a deveni victime ale actelor
criminale.
Foarte important ă este ș i profilaxia victimologic ă în cazul infrac țiunilor ce atenteaz ă la persoan ă, sănătatea
acesteia, patrimoniu.
Prevenția poate fi individual ă sau generală.
Printre recomand ările de pr evenț ie a victimiz ării se recomand ă, de exemplu, luarea m ăsurilor de precau ție
în cazul în care persoana se afl ă într-o localitate str ăină sau s-a pierdut. Din punct de vedere psihologic, privirea
îndelungat ă asupra unei persoane poate crea o stare de conflict, pupilele se mic șorează dacă persoana se afl ă
în stare de ur ă, mânie; dac ă capul este înclinat înainte și persoana v ă privește insistent, atunci exist ă o doză
sporită a unui atac poten țial. Toate acestea constituie informa ții ce au scopul de preven ție general ă.
Un rol important în evaluarea victimei minore îl are exercitarea corect ă a audierii acesteia.
Pentru a asigura succesul audierii sunt importante urm ătoarele aspecte:
 atitudinea celui ce efectueaz ă audierea trebuie s ă fie una de respect și profesionalism;
 o abordare formalizat ă și autoritar ă poate induce victimei o atitudine de complezență , nu una de încre-
dere și cooperare; cu cât mai relaxant ă este atmosfera, cu atât mai multe șanse exist ă să se obțină cele mai
relevante informa ții;
 persoana ce efectueaz ă audierea nu trebuie s ă abordeze în cadrul audierii o atitudine prea familială cu
victima; este important îns ă să nu i se lase acesteia impresia c ă este tratat ă cu mai pu țin respect decât celelalte
persoane;
 este util s ă se foloseasc ă ascultarea activ ă cu privire la r ăspunsurile victimei, în special în partea în care
aceasta relateaz ă faptele. Limbajul nonverbal al investigatorului trebuie s ă reflecte aten ție și interes pentru
ceea ce spune victima;
147

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

 interviatorul va oferi mereu confirm ări și încurajări verbale victimei, ca de exemplu: „..a șa.”, „da”,
„continuă…” etc;
 este important a se re ține că în interviurile realizate cu victimele traficului de copii sau ale exploat ării
sexuale sunt examinate aspecte sensibile, dificil de reamintit, de aceea este posibil ca victimele s ă nu răspundă
repede la unele întreb ări; deci, investigatorul trebuie s ă aibă răbdare și să ofere timpul necesar pentru un
astfel de r ăspuns;
 relatarea victimei nu trebuie întrerupt ă, în special în momentul în care poveste ște prin ce a trecut. Între-
ruperile blocheaz ă coerența și trebuiesc evitate.
Care ar putea fi, deci, st ările psihice cele mai frecvente în cazul minorilor victime? În primul rând, aceasta
o constituie frica, durerea, fr ământările psihice și morale. Frica este determinat ă de necunoa șterea situa ției,
de neîncrederea în for țele proprii, lipsa de informare privind ie șirea din această situație. Starea de fric ă poate
avea diferite niveluri ș i poate provoca variate consecin țe. Forma astenic ă a fricii poate determina fapte
nejudecate, inactivitate. Fiind un reflex pasiv de ap ărare, forma respectiv ă paralizeaz ă voinț a victimei, ceea
ce poate conduce la sporirea nivelu lui de temere [1]. Dimpotriv ă, forma stenic ă, fiind un reflex activ de
apărare, ridic ă activitatea vital ă a organismului. Victima opune rezisten ță activă infractorului și recurge în
acest sens la diferite metode. Complexul tr ăirilor psihice sunt mult mai intense la minori decât la adul ți, ele
pot fi atât de puternice, încât s ă provoace deregl ări psihice de scurt ă durată post-actului comis.
În lume au fost create organisme na ționale al c ăror scop este prevenirea victimiz ării, precum și acordarea
ajutorului post-victimal victimelor.
Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului stabile ște statutul juridic al acestuia ca subiect
independent, prevede asigurarea s ănătății lui fizice și spirituale, formarea conș tiinței civice pe baza valorilor
naționale și general umane, acord ă o grijă deosebită și protecție socială copiilor lipsiț i temporar sau permanent
de anturajul familiei sau care se afl ă în alte condi ții nefavorabile sau extreme. În Preambulul Legii este dec-
larat că ocrotirea de c ătre stat și societate a copilului, familiei și maternit ății constituie în Republica Moldova
o preocupare politic ă, socială și economic ă de prim ordin. Ț inând cont de faptul c ă în ultimele decenii ome-
nirea trece printr-un proces de con știentizare a extinderii violen ței asupra copiilor atât în cadrul familiei, cât
și al instituț iilor sau comunit ăților din care fac parte, legiuitorul, în art.4 din Lege, stipuleaz ă că dreptul copi-
lului la via ță și inviolabilitatea fizic ă și psihică este garantat. Nici un copil nu poate fi supus torturii, pedep-
selor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante. În acela și spirit este formulat și art.6 din Lege, care
declară că statul ocrote ște inviolabilitatea persoanei copilu lui, protejându-l de orice form ă de exploatare,
discri
minare, violen ță fizică și psihică, neadmiț ând comportarea plin ă de cruzime, grosolan ă, disprețuitoare,
insultele și maltratările, antrenarea în ac țiuni criminale, iniț ierea în consumul de b ăuturi alcoolice, folosirea
ilicită de substan țe stupefiante și psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerș etorie, incitarea sau constrân-
gerea de a practica prostitu ția, antrenarea în activitatea pornografic ă, inclusiv din partea p ărinților sau a per-
soanelor subrogatorii legale, rudelor. Luând în calcul aceste prevederi, statul trebuie s ă ia toate m ăsurile nece-
sare pentru protejarea copilului împotriva oricaror form e de maltratare, incluzând atât stabilirea de programe
sociale ce ț in de acordarea unui sprijin necesar copilului și celor carora le-a fost încredinț at, precum și urmă-
rirea penal ă pentru cauze de rele tratamente aplicate copilului [2].
Articolul 12 din Legea privind drepturile copilului proclam ă dreptul fiec ărui copil la odihn ă și timp liber,
dreptul de a participa la jocuri și la activit ăți recreative proprii vârstei sale, participarea la via ța cultural ă și
artistică. În acest sens, statul stimuleaz ă și susține material crearea unei re țele largi de institu ții extrașcolar e,
edificii sportive, stadioane, cluburi, tabere de odihn ă și alte obiective ce contribuie la fortificarea s ănătății
copiilor, stabile ște înlesniri pentru frecventarea institu țiilor de cultur ă, învățământ, sportive ș i a bazelor de
odihnă în timpul vacan ței. Spre regret, dreptul copilului la odihn ă, timp liber, activit ăți recreative etc. se
încalcă adeseori chiar la adapostul legii și în numele reformei sistemului educa țional. Cre șterea num ărului de
ore de instruire pe zi (7 ore în școală și minimum 3-4 de autopreg ătire acasă pentru copiii de 12-13 ani) are
efecte negative nu doar asupra timpului liber, asupra dreptului la odihn ă și recreare a copilului, asupra parti-
cipării sale la activit ăți extrașcolare, dar și asupra s ănătății sale fizice și psihice. Un adult are – în acord cu
legislația internă și internațională în domeniul muncii – obliga ția de a munci 8 ore pe zi. Aceste 8 ore presupun,
de regulă, efectuarea aceluia și tip de activitate, corespunzatoare specializ ării profesionale. Spre deosebire de
adult, copilul trebuie s ă desfășoare în cele șapte ore școlare activit ăți foarte dife rite. În acest spirit, Legea cu
privire la drepturile copilului garanteaz ă dreptul copilului la exprimarea opiniei, la libertatea de gândire, de
conștiință, religie, asociere și reuniune pa șnică. Statul garanteaz ă copilului cu discernamânt dreptul de a- și
148

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

exprima liber opiniile asupra oric ărei probleme care îl prive ște. Opiniile copilului sunt luate în considera ție,
avându-se în vedere vârsta ș i gradul de maturitate. În acest scop, copilului i se d ă posibilitatea de a fi audiat
în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative care îl privesc, fie direct, fie printr-un reprezentant sau
organ corespunzator, în conformitate cu legisla ția (art.8). În scopul asigur ării dreptului copilului la libertatea
de exprimare, vor fi luate în considera ție opiniile copilului care a atins vârsta de 10 ani privind: viaț a de familie;
viața școlară; justiția juvenil ă; plasamentul și viața în institu ție și alte forme de îngrijire; în procedura de
acordare a timpului de joac ă; în toate procedurile judiciare; la audien țe de judecat ă de divorț, custodie, tutel ă,
adopț ie, schimb de nume; depunere de bani; procese penale dac ă părinții sunt urm ăriți penal etc. [3].
Printre modalităț ile victimiz ării minorilor se enumer ă și atragerea acestora în exercitarea muncilor grele.
Printre factorii care contribuie la extinderea fenomenului de exploatare prin munc ă a copilului ar fi:
 starea de s ărăcie a familiilor copiilor din strad ă;
 dezorganizarea familial ă (familii monoparentale, p ărinți alcoolici sau afla ți în închisoare);
 nivelul sc ăzut de educa ție al părinților și tutorilor, fapt ce contribuie la mentalit ăți și modele culturale
care favorizeaz ă munca copilului;
 lipsa formelor alternative de înv ățământ pentru copiii care au abandonat școala;
 mediul urban în care copiii ș i, uneori, familiile acestora tr ăiesc, mediu caracterizat printr-un grad mai
redus de control sau suport social fa ță de mediul lor rural de provenien ță [4].
Relația dintre educa ție și implicarea copiilor în munc ă are, am putea spune, o dubl ă natură. Pe de o parte,
implicarea copiilor în forme grave de munc ă determin ă participarea redus ă a acestora la procesul educa ției,
iar, pe de alt ă parte, lipsa posibilit ăților de a merge la școală face ca implicarea în munc ă să fie singura alter-
nativă viabilă. Multe familii prefer ă să-și trimită copiii la muncă , considerând c ă astfel ei vor dobândi abilităț i
care le vor fi mult mai utile decât educa ția școlară. Școala este perceput ă ca o pierdere de timp și de bani. În
familiile care se confrunt ă cu probleme socioeconomice grave educa ția este slab valorizat ă.
Munca dificil ă la care sunt supu și copiii prive ște riscurile, cum ar fi oboseala accentuat ă; alte efecte negative
semnalate sunt îmboln ăvirile și accidentele suferite.
Printre strategiile de prevenire și eliminare a implic ării copiilor în munci grele se propune:
• organizarea unor servicii de consiliere psihologic ă și îndrumare profesional ă adresate familiilor în dificultate,
care să furnizeze acestora suport social în vederea dep ășirii perioadelor de criz ă;
• intensificarea și diversificarea modalit ăților de informare și sensibilizare a opiniei publice la problema-
tica privind copiii str ăzii angrena ți în forme grave de munc ă;
• coordonarea la nivel na țional a eforturilor vizând lichidarea fenomenului [5].
Printre formele victimiz ării în Republica Moldova se înregistreaz ă, îndeosebi în Chi șinău, problema
copiilor de pe strad ă. Este indispensabil de a se face o clara diferen țiere a conceptului raspândit de „copii ai
strazii”, care este o realitate divers ă de „copiii de pe strada”: în Moldova nu exista „copiii strazii”, dar sunt
„copii de pe stradă ”. Ce ar însemna aceast ă diferență? „Copilul strazii” este cel care nu mai are nici un fel de
legatura cu familia, este absolut singur și traiește o evident ă situație de autonomie, întreț inându-se prin
diverse forme, a șa ca furtul, cer șitul. Unica perspectiv ă ramâne strada. În schimb, „copilul de pe strad ă” este
cel care are o familie, dar aceasta este departe, poate c ă trăiește la sat, este foarte s ăracă, copilul s-a certat cu
familia, nu suport ă parinții din cauza c ă aceștia fac abuz de alcool. În acest caz, familia nu reprezint ă pentru
minor o ambian ță plăcută pentru trai, nu este un punct de referin ță a valorilor, nu este recunoscut ă și preferă
de a sta depa
rte de ea, sau cel mult se întoarce la ea din când în când, menț inându-se rela țiile conflictuale.
Condiția de abandon este identică , se schimb ă doar metodologia de interven ție, deoarece recuperarea „copilului
de pe strada” are drept obiectiv nu copilul, ci familia, care trebuie recuperat ă și susținută pentru a permite
reintegrarea copilului în sânul ei. Deci, ne întoarcem la afirma ția că în Moldova procesul de recuperare a
copiilor în stare de abandon are un obi ectiv imediat, care este copilul însu și, dar mai are și un obiectiv final,
care este familia, care exista în mod fizic ș i trebuie s ă-și asume din nou (evident, nu cu pu țin efort) un rol
educativ fa ță de copil.
În ceea ce-i prive ște pe copiii care tr ăiesc permanent în strad ă și care, deci, nu depind de familiile lor,
diferențele ce apar la distribu ția pe sexe se explic ă și prin faptul c ă fetele sunt dispuse într-o mai mare m ăsură
decât băieții să îndure conflictele familiale, violen ța și mizeria material ă decât să înfrunte spa țiul străzii, de
care se tem foarte mult.
Printre cele mai întâlnite activit ăți la care sunt supu și m inorii men ționăm: cerșetoria, înc ărcarea și descăr-
carea de m ărfuri, spălarea parbrizelor sau a ma șinilor în parc ări, vânzarea florilor sau ziarelor și colectarea de
149

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

deșeuri. Copiii implica ți în munc ă sunt lipsi ți de trebuin țele de baz ă (somn, hran ă și adăpost) și devin victime
ale diferitelor forme de abuz (suprasolicitare, insulte, bă tăi, amenin țări, înfometare, violuri etc.); dezvoltarea
fizică (subponderal ă, înălțime mică, volum/mas ă muscular ă reduse etc.) nu este în concordan ță cu vârsta lor;
copiii care muncesc în strad ă sunt victime ale tuberculozei, hepatitei ș i bolilor de piele. Principala cauz ă a
implicării copilului în munc ă este de ordin financiar, familiile copiilor având un venit lunar sub salariul minim
pe economie. Num ărul de ore de munc ă pe zi a unui copil este în medie de 6; de asemenea, ace ști copii
muncesc toat ă săptămâna (în medie 6 zile pe s ăptămână), în fiecare zi și tot timpul anului.
O altă modalitate a victimiz ării este „violen ța în familie" – orice act vă tămător, fizic sau emo țional, care
are loc între membrii unei familii. Atacul fizic sau sexual poate fi înso țit de intimid ări sau abuzuri verbale;
distrugerea bunurilor care apar țin victimei; izolarea de prie teni, familie sau alte poten țiale surse de sprijin;
amenințări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victim ă, inclusiv a copiilor. Func ția principal ă
a familiei – cre șterea copiilor – este distorsionat ă cu largi ș i dramatice consecinț e în viitor. Perturbarea acestei
funcții se petrece, în general, ca o stare de boal ă cronică ce se acutizeaz ă în momentele actelor violentale.
Cercetările denot ă că trauma copiilor care cresc într-o atmosfer ă de violen ță, chiar dac ă nu ei sunt victimele
directe, este mai intens ă și cu consecin țe mai profunde și mai de durat ă decât în cazul copiilor care sunt victime
directe ale abuzurilor și neglijării din partea p ărinților. Într-o familie bântuit ă de violen ță copiii cresc într-o
atmosferă în care nevoile lor de baz ă (nevoia de siguran ță, de viață ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.
Copiii care cresc în familii violente dezvolt ă comportamente și o condiț ie fizică ce-i face u șor de recunoscut.
Ei prezint ă:
 probleme fizice: boli inexplicabile, expu și la accidente în cas ă și în afara casei, dezvoltare fizic ă mai
lentă;
 probleme emo ționale și mentale: anxietate m ărită, sentiment de culpabilitate, fric ă de abandon, izolare,
mânie, fric ă de răniri ș i moarte;
 probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viaț a mai fericit ă a colegilor;
 probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlal ți, probleme cu somnul,
enurezie, b ătăi, fuga de acasă , sarcini la vârste mici, rela ții pentru a scă pa de acasă , mutilare, consum de
droguri ș i alcool, comportament defensiv cu minciuna;
 probleme școlare: neîncredere, eliminare, schimb ări bruște în performan țele școlare, lips ă de concent-
rare, lipsă de maniere sociale;
 identificare cu eroi negativi.
Un lucru mai pu țin luat în considera ție până acum este faptul c ă în rândul tinerilor a crescut fenomenul
sinuciderii, al tentativelor de suicid și că pe primul loc în șirul cauzelor se afl ă climatul familial deteriorat și
slaba comunicare în cadrul familiei. De și incidența fenomenului este în sc ădere, se manifest ă o acutizare a
lui, în sensul cre șterii intensit ății violenței (acte de cruzime) [6]. Este în cre ștere numărul de copii victimiza ți
în familie, dar ș i de violen țe între concubini, care în prezent, potrivit legisla ției în vigoare, nu beneficiaz ă de
statutul de „familie”.
Violența școlară de cele mai multe ori nu este fatal ă, dar poate cauza serioase prejudicii dezvolt ării per-
soanei. Se identific ă două tipuri de violen ță în mediul școlar: a) violen țele obiective care sunt de ordinul
penalului (crime și delicte) și asupra c ărora se poate interveni frontal; b) violen țele subiective, care sunt mai
subtile, de atitudine, și care afecteaz ă climatul școlar. Sunt incluse aici dispre țul, umilirea, sfidarea, lipsa de
politețe, absențele de la ore. Violen ța fizică și cea verbală sunt două dintre cele mai des întâlnite tipuri de
violență în școlile din Europa. În Suedia, în anul 2000, 22% di ntre elevi de sex masculin cu vârsta cuprins ă
între 13 ș i 17 ani au fost implica ți în trei sau mai multe violen țe fizice. În Nürnberg (Germania), 53% dintre
băieți au admis c ă au fost implica ți în violen țe fizice în ș coală în anul 2000. Un studiu britanic a ajuns la
concluzia c ă în fiecare an 10 elevi au tentative de suicid determinate de actele de violen ță de la ș coală; același
studiu atestă că 80% din victimele violen țelor consider ă violența verbală mai stresant ă decât atacurile fizice,
iar 30% din victime afirm ă că agresiunile le afecteaz ă capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor școlare.
Pe ansamblu, datele demonstreaz ă că violențele școlare au o tendin ță constantă de creștere, atingând rata cea
mai înalt ă la nivelul învăță mântului gimnazial și liceal; din punctul de vedere al distribu ției pe sexe,
violențele sunt cel mai des întâlnite la b ăieți, atingând f recvența maximă în jurul vârstei de 15 ani [7].
De asemenea, ca o form ă a victimiz ării minorilor apare și incestul, ale c ărui victime sunt de obicei t ăcute,
retrase, de aceea este foarte important ă reinserarea comunitar ă a acestor victime.
150

Seria “{tiin\e sociale”
Drept ISSN 1857-2081

Protecția victimelor infrac țiunilor, în special protec ția victimelor infrac țiunilor săvârșite cu violen ță, con-
stituie o preocupare a organismelor europene și a statelor Europei, fundamentat ă pe rațiuni de echitate și
solidaritate social ă. La nivelul Consiliului Europei, aceast ă preocupare s-a concreti zat în adoptarea Conven ției
europene privind compensarea victimelor infrac țiunilor violente (Strasbourg, 24 noiembrie 1983) ș i a Reco-
mandării nr.R(85)11 privind pozi ția victimei în cadrul dreptului penal și al procedurii penale. La nivelul Uniunii
Europene, preocuparea pentru a asigura protec ția victimelor într-un spa țiu comun de libertate, securitate și
justiț ie se reflect ă în Comunicarea Comisiei Europene „Victimele infracț iunilor în Uniunea European ă –
reflecț ii privind standarde și acțiune” (14 iulie 1999), în Decizia-Cadr u a Consiliului Europei privind pozi ția
victimelor în procedura penal ă (15 martie 2001), în Cartea Verde „Compensarea victimelor infrac țiunilor” a
Comisiei Europene (28 septembrie 2001) și în activitatea desf ășurată în prezent pentru definitivarea proiectului
de Directivă privind compensarea victimelor infrac țiunilor.
Printre modalit ățile de preven ție a victimiz ării am sublinia:
1. Prima categorie de m ăsuri pentru asigurarea protec ției victimelor infrac țiunilor prive ște inform area
acestora, pornind de la ideea c ă o informare corect ă și completă a victimei constituie prima condi ție pentru
realizarea drepturilor și pentru ameliorarea situa ției sale.
2. O altă categorie de m ăsuri se refer ă la consilierea psihologic ă a victimelor unor infrac țiuni. Consilierea
psihologic ă se asigur ă victimelor acelor infrac țiuni care, fiind s ăvârșite cu violen ță sau aducând atingere
libertăț ii sexuale a persoanei, produc nu doar o traum ă fizică, ci și o traumă psihologic ă.
3. Mecanismul cel mai important de protec ție a victimelor ar privi compensarea financiar ă de către stat a
victimelor unor infrac țiuni.
Perturbarea atitudinii fa ță de mediul social existent se poate manifesta printr-o diversitate de abera ții
comportamentale, dintre care unele pot amenin ța însăș i existența fizică a persoanei. Din rândul acestora face
parte și suicidul, ca cea mai grav ă formă.
Suicidul constituie un act grav și irecuperabil al existen ței umane. Potrivit datelor din literatura medical ă,
el apare într-o frecven ță medie de 2%, iar tentativele de sinucidere ar fi într-o propor ție de zece ori mai mare.
Evaluarea semnifica ției actului suicidar se poate face prin criterii de analiz ă filosofică, etică, psihopatologic ă
și socială [8]. În opinia unor autori, sinuciderea trebuie privit ă sub triplă incidență: biologic ă, psihologic ă și
socială [9].
Suicidul constituie, deci, actul persoanei de privare voluntar ă de propria via ță. Ca intenț ie sau act realizat,
suicidul rămâne expresia unei atitudini de singularizare determinat ă de un conflict ale c ărui durată, intensitate și
condiționare sunt esen țial subiective. Conflictul se realizeaz ă prin structurarea în propria con știință a unor
întrebări, răspunsurile la care stabilesc atitudini incompatibile între ele și, în consecin ță, anulează capacitatea
de a se realiza, prin perturbarea instinctului de conservare și a întregii personalit ăți.
Rata suicidului difer ă de la stat la stat și în dependen ță de o multitudine de factori (varia ții legate de anotimp,
de caracteristici personale, de locul de reziden ță, cauze medicale).
În dependență de cauzele sociale, Durkheim (1951) clasific ă suicidul în trei categorii [10]:
 suicid egoist – realizat de indivizi care și-au pierdut sim țul integrării în grupul lor social și nu se mai
simt sub controlul social, familial și religios al acestuia;
 suicid anomic – realizat de indivizi care au tr ăit într-o societate lipsit ă de „ordinea colectiv ă", aflându-se
în mijlocul unor schimbă ri sociale majore sau al unor crize politice;
 suicid altruist – realizat de indivizi care și-au sacrificat vie țile pentru binele grupurilor sociale, reflec-
tând astfel influen ța identității de grup.
Vârsta și sexul de asemenea caracterizeaz ă riscul suicidal. În cadrul suicidului pân ă la vârsta de 18 ani s-au
determinat dou ă perioade cu valori înalte ale ratei suicidale: 9-11 ani și 14-18 ani, îns ă riscul suicidal s-a
evidențiat preponderent în perioada maturit ății sexuale și adolescen ței. Această vârstă de tranzi ție, știută prin
modificările de caracter al persoanelor, induce st ările conflictuale din familie, din mediul microsocial, din
societate, iar particularit ățile de adaptabilitate sc ăzută favorizeaz ă dezvoltarea conduitei suicidale. Copiii și
adolescen ții folosesc metodele mai accesibile pent ru ei, cunoscute din cele auzite și văzute, ca urmare a
„spectacolelor de suicid” întâlnite în via ța lor, suicigaș ii fiind pentru ei mai des eroi și considerând suicidul o
metodă de pedeaps ă a părinților, care, cu siguranță , vor suferi. Alcoolul, prin ac țiunea sa narcotic ă, deprimând
instinctul de conservare, prezint ă un factor de risc evident ce faciliteaz ă realizarea suicidal ă a tinerilor. Conform
investigațiilor, în Moldova, 27,7% din cazurile de suicid realizat de copii și adolescen ți s-au produs pe
fundalul alcooliz ării [11].
151

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

152Printre modalităț ile de suicid printre copiii și tinerii de la ora ș se constat ă: asfixiile mecanice – 35,96%,
precipitările – 33,71%, intoxica țiile – 23,6% ș i în câte 2,25% s-au notat aplicarea armelor de foc, ascu țite și
aruncarea sub tren. În mediul rural suicidul s-a realizat prin: spânzurare – 43,75%, intoxica ție – 33,33%,
precipitare – 10,42%, aruncare sub tren – 6,25%, aplicarea armelor de foc – 4,17% și a obiectelor ascu țite –
2,08%. Persoanele neidentificate au realizat suicidul ma i frecvent prin aruncarea sub tren sau spânzurare cu o
frecvență egală de 42,86% ș i mai rar prin precipitare – 14,29% [12].
Suicidul este determinat mai des de st ările conflictuale din mediul familial, de studii, de serviciu, de
relațiile interpersonale etc., care constituie în total 42,85%. Dragostea în e șec a indus ac țiuni suicidale în
majoritatea cazurilor printre sexul feminin (80%), care au reac ționat mai sensibil în astfel de situa ții. Conflic-
telor pe fundalul rela țiilor de dragoste le-a fost caracteristic ă vârsta de 17-18 ani. O influen ță asupra acestei
motivații o are și mediul de re ședință al adolescen ților, astfel de cazuri fiind înregistrate numai printre locuitorii
orașului. Săvârșirea actelor suicidale pe fundalul acestor conflicte poart ă un caracter acut, deoarece au fost
realizate dup ă întoarcerea de la randez-vous, în intervalul de ore de la 9 seara la 3 noaptea. Un risc sporit de
realizare a suicidului cu motivaț ie amoroas ă o prezint ă zilele de odihn ă, atunci când sunt organizate de obicei
diferite distrac ții pentru adolescen ți, preponderent sâmb ăta, mai rar duminica sau în noaptea spre luni. Majo-
ritatea cazurilor de suicid , realizat din motivul neînț elegerilor familiale, au la baz ă conflictele p ărinți-copii [13].
Moartea și tentativele suicidale printre copii și adolescen ți reprezint ă un fenomen complex de autovicti-
mizare și rămâne o problem ă medico-social ă majoră . Cazurile de deces suicidal la vârsta de 7-18 ani se
plasează pe locul doi dup ă accidente, iar tentativele suicidale predomin ă esențial (70,2-77,1%) printre toate
spitalizările în urma intoxica țiilor acute. Coraportul dintre tentativele și decesele suicidale printre copii și
adolescen ți constituie 18:1. Ac țiunile suicidale se caracterizeaz ă prin varia ții zonale, riscul autoagresiv
accentuându-se în teritoriile sudice ale republicii. Se constat ă o rată mai înaltă a suicidului realizat rural
(17,80/0000) fa ță de cel urban (14,90/0000). Pentru suicidul realizat semnificativă este predominarea de 5 ori
a sexului masculin, iar pentru tentativele suicidale – de 6 ori a sexului feminin. Riscul autodistructiv maxim
se observ ă la vârsta de 16-18 ani.
La moment, în Republica Moldova lipseș te o asisten ța suicidologic ă organizat ă, nu există centre și servicii
specializate cu programe unice de cercetare a actelor au todistructive, care ar reflecta epidemiologia, motiva-
țiile ș i factorii de risc suicidali, întru elaborarea m ăsurilor eficace de profilaxie [14].
Se remarc ă o creștere a frecven ței autovătămării deliberate la copii și adolescen ți în multe zone ale lumii.
Este dificil a determina motiva ția autovătămării la copiii sub 12 ani, pentru c ă până la această vârstă ei nu au
o concepție clară despre moarte, de aceea în cazul lor motiva ția ar rezida în dorin ța de a evada din starea de
stres sau de a manipula adul ții. Autovătămările de orice gen, ca modalitate a autovictimiz ării, este determinat ă
de dezmembrarea familiei, tulbur ări psihiatrice și abuzuri ale copiilor.

Referințe:
1. Ревтова С. Психические состояния , оказывающие влияние на формирование показаний несовершеннолетней
потерпевшей // Судовы весн iк. – 2007. – №1. – C.45.
2. Cușmir L. Propec ția drepturilor mamei și copilului în condi țiile dezvolt ării sociale stabile:Tez ă de doctor în drept,
p.64-68 // http://www.cnaa.acad.md/files/theses/2005/2135/ludmila_cusmir_thesis.pdf
3. Ibidem, p.69.
4. Evaluare rapid ă privind copiii str ăzii care muncesc. – București, Iași, Craiova, 2003; Salva ți copiii, p.6.
5. Ibidem, p.7.
6. http://www.politiaromana.ro/violenta_in_familie.htm
7. http://www.psihologie.net – Asociatia Psihologilor din Romania Powered by Mambo Generated: 1 April, 2008.
8. Chiriță V., Pirozynski T., Boi șteanu P. Psihiatrie clinic ă. – Iași: UMF, 1993, p.158.
9. Moraru V. Abordarea criminologic ă a conduitei suicidare // Studia Universitatis. Seria „ Științe sociale”. – 2008. –
Nr.1(11). – P.107.
10. Gelder M., Gath D., Mayou R. Tratat de psihiatrie. – Oxford-Bucure ști, 1994, p.379.
11. Șarpe V. Caracteristica medico-legal ă, structura și etiopatogenia fenomenului suicidal printre copii și adolescen ți:
Teză de doctor în științe medicale. – Chi șinău, 2004, p.46 // http://www.cnaa.acad.md
12. Ibidem, p.41.
13. Ibidem, p.48.
14. Ibidem, p.80.

Prezentat la 19.01.2008

Seria “{tiin\e sociale”
Jurnalism [i {tiin\e ale Com unic=rii ISSN 1857-2081

ȘTIREA SOCIAL Ă ÎN AGEN ȚIA DE PRES Ă
Georgeta STEPANOV, Viorica ROTARI
Catedra Jurnalism

In journalism everything starts with a piece of news, which is the main form of journalistic expression. Unlike the
news radio, TV or newspapers, the news agencies attempt to outline an overview of all th e events that took place in a
period of time.
In order to see how news is treated in different media ag encies in our country we have initiated an investigation
which had as objectives: to determine the specificity of diff erent agencies in the drafting of social news. Thus, between
1 November 2008-31 March 2009 eight news agencies have be en subject to monitoring both the quantitative aspect as
well as qualitatively. These are: "Info-Pr im-Neo”, “Infotag”, “Reporter.MD”, “Deca-press", "Interlic”, “Basa-press”,
“Moldpres" and "Omega".
Investigation results revealed a number of conclusions, some of which are: most social news was provided by the
agency Info-Prim-Neo; the proportion between social, political and economic news is best equilibrated for the last
2 agencies; reporters commit many mistakes related both to ethical and professional standards, as well as language
mistakes, and most of the news are not suited for the online environment.

La baza oric ărui discurs jurnalistic se afl ă o știre generatoare de curiozitate. Ș tirea este principala form ă
de expresie ziaristic ă destinată informării, fiind temelia acestei profesii. Nu comenteaz ă, nu analizeaz ă, dar,
totuși, are cel mai mare impact asupra publicului.
Principalii furnizori de nout ăți sunt agen țiile de pres ă. De felul cum ele trateaz ă evenimentele depinde
gradul de informare a publicului. Un ziar, un post de radio sau de televiziune ne prezint ă cele mai
răsunătoare, scandaloase și mai importante evenimente, pe când agen țiile de pres ă încearcă să echilibreze
raportul dintre știrile sociale, politice și economice și să ne ofere o imagine de ansamblu pentru întreaga zi.
Știrea social ă este genul jurnalistic care se afl ă la confluen ța tuturor genurilor. Indiferent că este o decizie
politică, economic ă, ea este mereu orientat ă către societate, în folosul sau în detrimentul ei. Cei mai de pre ț
eroi ai știrilor sunt oamenii simpli. Ei a șteaptă de la jurnalist s ă le reprezinte interesele, s ă le apere, s ă le
aducă problemele în vizorul opiniei publice. Ce se întâmpl ă în învățăm ânt, medicină , cum stăm la capitolul
infracționalității, la ce nivel este protec ția socială , cum sunt respectate drepturile omului, cine s-a n ăscut, cine
a murit etc. sunt întreb ări, răspunsurile la care le g ăsim în știrile sociale. Activitatea social ă a devenit
obiectul, dar și subiectul investiga ției jurnali știlor de la agen țiile de știri, iar oamenii simpli – eroii știrilor –
sunt atât emi țătorii informa ției primare, cât și destinatarii produsului mediatic finit. Toate acestea reprezintă
considerentele ce au determinat realizarea unei investiga ții asupra ș tirilor sociale propuse de agen țiile de
presă din Republica Moldova.
Investigația a fost structurată în câteva direc ții, obiectivul fiind:
a) determinarea specificului agen țiilor în procesul de redactare a nout ăților sociale;
b) evidențierea raportului dintre știrile sociale politice, economice din fluxurile propuse de agen ții;
c) constatarea aspectului cantitativ al produselor agenț iilor de pres ă (care agen ții au difuzat cele mai
multe nout ăți, frecven ța și structura extern ă a acestora);
d) aprecierea aspectului calitativ al știrilor de agen ție (în ce m ăsură știrile corespund rigorilor și
particularit ăților de redactare, cum sunt respectare princi piile ce stau la baza jurnalisticii: echidistan ță,
imparțialitate, adev ăr, corectitudine etc., care este diapazonul tematic);
e) stabilirea gradului de adaptare a știrilor tradiț ionale la noul canal de difuzare – on-line.
Investigația a constat în cercetarea calitativă și cantitativ ă a știrilor sociale, oferite de opt agen ții din Republica
Moldova, precum: „Info-Prim-Neo”, „Infotag”, „Repor ter.MD”, „Deca-press”, „I nterlic”, „Basa-press”,
„Moldpres” și „Omega”, care au fost supuse monitoriz ării în perioada 1 noiembrie 2008 – 31 martie 2009.
În perioada 1 noiembrie 2008 – 31 martie 2009 cele opt agen ții supuse monitoriz ării au difuzat 15 985 de
știri (aici se include știrile sociale politice, economice, culturale). Întâietatea privind num ărul de ș tiri difuzate
o deține agenția „Info-Prim-Neo”, ca re a furnizat 3197 de ș tiri, ceea ce constituie 20% din arealul nout ăților
publicate în noiembrie 2008 – martie 2009. „Info-Prim-Neo” este urmat ă de agenția „Infotag”, care a difuzat
2940 de știri, sau 18,39%. Cu 2400 de știri urmeaz ă agenția „Moldpres”, care de ține o cotă de 15% din
153

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

totalul știrilor difuzate. „Moldpres” este succedat ă de agenția „Omega”, care a furnizat 2310 știri, adică
14,45%. „Reporter.MD” a difuzat 2140 de știri (13,38%); „Basa-press” – 2100 de știri (13%); „Deca-press” –
1570 de știri (9,8%); „Interlic” – 1330 de știri (8,3 %).
Din totalul știrilor publicate în cele cinci luni monitorizate 26,7% (4275) au fost ș tiri sociale, 30% –
economice și 43,3% – politice. Agen ția de știri „Info-Prim-Neo” de ține întâietatea și la capitolul cele mai
multe știri sociale. Astfel, consumatorii nout ăților „Info-Prim-Neo” au putut citi în perioada noiembrie 2008 –
martie 2009 aproximativ 1050 de știri cu tent ă socială. Consumatorii care au vizitat sit-urile agen țiilor
„Basa-press” și „Moldpress” au putut citi în jur de 840 de știri. Cei care au optat pentru agenț ia
„Reporter.Md” au putut lectura 630 de știri. Aproximativ 530 de știri sociale au fost puse la dispozi ția
publicului de c ătre Agenția „Omega”. Agen țiile „Deca-press” si „Infotag” au furnizat 500 și, respectiv, 430
de știri generate din sfera social ă. Cele mai pu ține știri sociale au fost publicate de c ătre agenția „Interlic” –
50 de știri, în cinci luni.
Diapazonul tematic al știrilor deseori este unul și același. Circa 80% din nout ăți au avut acela și subiect,
dar, desigur, o abordare diferit ă, în funcție de specificul fiec ărei agenții în part e. Cele mai multe știri au vizat
segmentul s ănătății și al medicinii, agen ția „Omega” de ținând întâietatea. Aproape 60 la sut ă din ș tirile sociale
ale acestei agen ții au fost despre s ănătate, creându-se impresia c ă agenția ar fi un serviciu de pres ă al Minis-
terului Să nătății. Circa 800 de știri au reflectat activitatea administra țiilor locale, cea mai mult fiind mediati-
zată Primăria Chișinău.
S-a mai observat tendin ța reporterilor de a apela la surse oficiale ș i la funcționari publici. Cele mai frec-
vente personalit ăți publice au fost primarul Dorin Chirtoac ă, miniștrii Larisa Catrinici, Galina Balmos, Larisa
Șavga, șefii de direc ții, președinții de consilii și consilierii, ceea ce, pe de o parte, îngusteaz ă aria tematic ă,
deoarece se aduce la cuno ștința publicului ceea ce doresc oficialii, iar, pe de altă parte, poate condi ționa
manipularea opiniei publice.
Reflectarea evenimentelor se face de pe pozi ții diferite. Astfel, agențiile s-au grupat în dou ă tabere: una
care reflect ă evenimentele mai impar țial, echidistant, iar a doua care prezint ă realitatea din perspectiva
partidului de guvern ământ. În prima tab ără pot fi incluse agen țiile „Info-Prim-Neo”, „Infotag”, „Deca-press”,
„Interlic” ș i „Reporter.Md”, iar în a doua tabă ra „Omega”, „Moldpres” și „Basa-press”.
În procesul redact ării știrilor se atestă mai multe gre șeli ce țin atât de etica profesional ă, cât și de normele
limbii române În primul rând, reporterii se implic ă emoțional, fac aprecieri, acord ă calificative, privându-l pe
cititor de dreptul de a judeca singur. Peste 50% dintre știri au fost redactate în baza unei singure surse, iar 6%
nu au avut nici una. Dup ă cum am v ăzut în cercetarea calitativ ă, de multe ori, în situa ții de conflict, reporterii
prezintă o singură sursă, știrile căpătând astfel conota ții părtinitoare. De asemenea, în validarea informa ției
se apeleaz ă la surse anonime „ surse din cadrul ministerului au comuni cat…”, „potrivit martorilor”, „potrivit
unor studen ți”, ceea ce știrbește din veridicitatea informa ției prezentate.
În formularea ideilor reporterii apeleaz ă la construc ții arborescente, utilizează până la câteva subordonate
într-o fraz ă, fac uz de construc ții gerunziale și participiale. Or, dup ă cum afirma Marin Stoian, un paragraf al
unei ș tiri, indiferent de canalul de difuzare, nu trebuie s ă conțină mai mult de două fraze, în care s ă nu se
regăsească nici o construc ție gerunzial ă sau să se facă exces de subordonate, c ăci în loc s ă-l informăm pe
consumator nu vom face decât s ă-l aruncăm într-un noian de expresii din care el nu va desprinde nici o idee.
Pe alocuri se lanseaz ă mesaje ambigue, nefiind clar ce inten ționează să sugereze reporterul: „Casele achizi-
ționate de stat pentru tinerii specialiș ti vor fi împ ărțite acestora în baza unui dosar depus pe numele
ministerului Administra ției Publice Locale, Valentin Guznac .”(Omega, 25 noiembrie 2008, 16:00)
Limbajul știrilor con ține multe gre șeli de ortografie și punctuație. Se atest ă folosirea expresiilor tautologice
și pleonastice: „ locatara unei case de locuit”, (Infotag, 04.02.2009); se comit gre șeli la scri erea denumirilor
de institu ții, cum ar fi „ Ministerul Educa ției și Știintei ” în loc de “ Ministerul Educaț iei și Tineretului ”
(Reporter.Md, 10.11.2008 16:07:27), nu se respect ă concordan ța timpurilor din titlu ș i text, astfel c ă titlul
plasează evenimentul la viitor sau prezent, pe când ac țiunea din corpul ș tirii are loc la timpul trecut.
O atenție foarte mic ă a fost acordat ă de către jurnali știi de la agen țiile monitorizate valorific ării rolului
social. O parte din reporteri nu au militat pentru punerea în valoare a capacit ăților persoanelor defavorizate.
Dimpotriv ă, s-a mers pe accentuarea diferen țelor de poten țialuri, prin utilizarea termenilor discriminatorii
„invalid” în loc de „persoan ă cu dizabilitate”, sau atribuirea de simboluri care le accentueaz ă diferențele,
cum ar fi înso țirea știrii cu poze ce con țin sigle, care definesc incapacitatea ș i nu sunt caracteristice tuturor
persoanelor cu dizabilit ăți (Omega, 3.11. 2008).
154

Seria “{tiin\e sociale”
Jurnalism [i {tiin\e ale Com unic=rii ISSN 1857-2081

155Reporterii nu au încercat să pătrundă în dedesubturile unor evenimente, pentru a putea deduce impactul
lor asupra societ ății. Este una s ă relatezi c ă tinerii vor primi locuin țe gratuit ș i că acest lucru se face printr-o
simplă cerere depus ă la minister (ceea ce au f ăcut toate agen țiile) și e cu totul alta s ă prezinți că implementarea
proiectului e lă sat pe spatele administra țiilor publice locale, multe dintre care au un buget auster, iar proiectul
este irealizabil.
Aproape toate știrile propuse de agen țiile supuse monitoriz ării nu sunt adaptate mediului web. Multe dintre
acestea sunt încă la nivelul a ceea ce speciali știi numesc „shovelware” (în traducere din englez ă înseamnă
„încărcate cu lopata”). Știrile apar într-un format tradi țional, fiind pur ș i simplu copiate în versiunea on-line.
Dacă este să traducem rezultatele studiului „McKinsey” din Statele Unite ale Americii la realitatea din Republica
Moldova, atunci numai 16% dintre produse sunt citite. Volumul știrilor dep ășește limita de 5 alineate admise
de mediul on-line. Realizatorii studiului McKinsey demonstreaz ă că 5 alineate este capacitatea maxim ă de
concentrare a cititorului, mai ales c ă lectura de pe monitor este cu 25% mai anevoioas ă decât de pe hârtie. Este
lăudabilă intenția unor agen ții, precum „Deca-press” ( știri cu volum mic) și „Interlic” (utilizarea link-urilor),
care au con știentizat oportunit ățile mediului on-line, f ăcând unele tentative de a le ralia noilor cerinț e, dar la
acest capitol este înc ă mult de lucrat.
Actualmente, jurnalismul de agenț ie de la noi este generatorul principal de informa ții/idei mediatice pentru
presa scris ă, radio, televiziune, dar și un furnizor de produs mediatic finit de neglijat atât pent ru alte elemente
ale sistemului mass-media, cât și pentru auditoriul de mas ă, tocmai datorit ă posibilităților oferite de varianta
on-line. În condiț iile în care num ărul utilizatorilor de Internet este în continu ă creștere, iar informarea cu ajuto-
rul acestui mijloc de difuzare este mai rapid ă, agențiile, dar ș i celelalte mijloace media vor con știentiza nece-
sitatea ajust ării textelor cerin țelor impuse de cititor. Se va schimba viziunea de abordare a noutăț ilor, atunci
când o știre complex ă cu mai multe subiecte va fi vizualizat ă de 40 de ori, iar o știre concis ă, corectă și
imparțială va fi citit ă de 100 000 de utilizatori ai Internetului.
Rezultatele investiga ției ne permit formularea câtorva ini țiative în scopul amelioră rii stării de lucruri din
domeniu. Astfel, întru sporirea calitativ ă și cantitativă a produsului mediatic finit al agen țiilor de ș tiri, î n
general, dar și a impactului și a efectelor ș tirilor, în particular, este absolut necesar:
1. Să se creeze un sistem de monitorizare web a num ărului de vizualiz ări și de pagini accesate, astfel ca
redactorii s ă poată determina care produse prind la public.
2. Agențiile să activeze doar în bază de autofinan țare, pentru a pune la dispoziț ia cititorului știri obiective
și imparțiale.
3. Să creeze sit-uri cu o hartă simplistă, astfel încât cititorul s ă nu întâmpine dificult ăți la căutarea unei
anumite informa ții. Asta va spori considerabil num ărul vizitatorilor și, în consecin ță, costul la publicitate,
evitându-se astfel imixtiunile din partea anumitor structuri.
4. Să se creeze un organ (asem ănător Consiliului Coordonator al Audiovizualului), care s ă monitorizeze
activitatea agen țiilor de ș tiri și să sancționeze public orice deviere de la normele deontologice și legale.
5. Să se constituie în cadrul universit ăților, care preg ătesc viitori ziari ști, câte o agenț ie de presă -pilot,
fiind, pe de o parte, un spa țiu unde viitorii jurn aliști vor acumula experien ța necesară ulterioarei angaj ări într-o
agenție, iar, pe de alt ă parte, o monitorizare a activit ății instituț iei.
6. Să se organizeze traininguri extrauniversitare anuale sau trimestriale, în care jurnali știi să deprindă
posibilitățile de redactare on-line și care să devină obligatorii pentru fiecare reporter angajat într-o agen ție de
presă .

Prezentat la 25.06.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

PSIHOLOGIA COMUNIC ĂRII ÎN CONSTRUIREA REALIT ĂȚII SOCIALE
Mariana TACU
Catedra Jurnalism

Communication is an essential transferring action both for the personal life and for the social one. The social reality
represents a persistent process of edifice which takes part in parallel with practice and social knowledge. The reality
building its awareness and the activity of the social actor bel ong entirely to the dialectics which establishes the fundament
and the condition of the social and individual behavior by means of communication, emphasizing the two aspects of an
ego: the psychological and the social one.

Relațiile dintre oameni sunt deosebit de complexe și importante; ele reprezint ă țesătura, pe care se a șează
însăși viața, structura reu șitelor, miracolelor sau dezastrelor umane. Tr ăsături și însușiri, fapte omene ști
(bune sau rele), priviri și gesturi – toate creeaz ă un COD, un MODEL, un STIL de comunicare.
Comunicarea, în țeleasă în sensul s ău larg, ca act tranzac țional, inevitabil în situa ții de interac țiune, devine
fundamental ă atât pentru via ța personal ă, cât și pentru cea social ă a individului. Comunicarea ca act, cod sau
mijloc stă la baza organiz ării și dezvoltării societăț ii, influenț ând raporturile pe orizontală și verticală între
oameni – intervenind chiar în aspira țiile lor intime, dar și în cunoa șterea realit ății [1].
Realitatea nu poate fi conceput ă ca predeterminat ă nici de structurile interne al e subiectului, nici din simpla
reflectare a caracteristicilor preexistente ale unei realit ăți sociale obiective. Realitatea social ă reprezint ă un
proces continuu de construire, care se desf ășoară paral
el cu practica și cunoașterea social ă.
În vizor nu se află o realitate strict obiectivă , ci mai degrab ă o realitate social ă, căreia subiectul îi apar ține
nemijlocit și la care se raportează nu doar dintr-o perspectiv ă cognitivă, dar, mai ales, din perspectiva necesi-
tăților și aspirațiilor eului psihologic ș i a eului social.
Cum se pot explica diferen țele individuale sau, altfel spus, specificitatea fiec ărui eu, dac ă procesul consti-
tuitiv al eului este identic pentru fiecare individ? Herbert Mead distinge dou ă aspecte ale eului: eul psihologic,
care ar reprezenta eul ca subiect și eul social , care ar reprezenta eul ca obiect. Mai exact: „Eul psihologic este
reacția organismului la atitudinile celorlal ți; eul social este ansamblul organizat de atitudini ale celorlal ți pe
care ni le asum ăm. Atitudinile celorlal ți constituie eul social organizat, la care reac ționăm ca eu psihologic” [2].
Modelele, normele și valorile socioculturale interiorizate în ontogenez ă, precum și experien ța socială
acumulată, valorizat ă și actualizată într-un anumit context, duc la crearea reprezent ărilor sociale.
Reprezentă rile sociale constituie elementul central pentru procesul de construire, înț elegere și interpretare
a realităț ii so
ciale, precum ș i pentru cel de elaborare a atitudinilor și comportamentelor noastre.
Reprezentă rile sociale fac parte din:
 Fenomenul psihosocial ce implic ă moduri specifice de în țelegere și comunicare, prin care se creează
atât realitatea, cât și simțul comun, implicit realitatea social ă, se constituie și ca un sistem de valori, no țiuni
și practici referitoare la obiectele apar ținând mediului social. (S.Moscovici)
 Forma de cunoa ștere practic ă, elaborat ă social și împărtășită , prin care un subiect se raporteaz ă la un
obiect, concurând astfel în construirea unei realit ăți comune unui ansamblu social. (D.Jodelet)
 Principii generatoare de lu ări de pozi ție legate de inserț ii specifice într-un ansamblu de raporturi
sociale și organizând procesele simbolice ce intervin în aceste raporturi. (W.Doise)
 Proces de elaborare perceptiv ă mentală a realității, care transform ă obiectele sociale (lucruri, persoane,
situații, evenimente) în categorii simbolice (valori, convi ngeri, ideologii), conferindu-le un statut cognitiv și
permițând astfel în țelegerea vie ții cotidiene, printr-o reincadrare a com portamentului individual în ansamblul
interacțiunilor sociale. (G.- N. Fischer)
 Sistem de interpretare a realit ății ce guverneaz ă relațiile dintre indivizi și mediul lor fizic și social,
determinând-le comportamentele și practicile; construc ții sociocognitive, constituind și un ghid pentru ac țiune,
în măsura în care implic ă un set de anticip ări și așteptări. (J.-C. Abric)
Construcția realității, cunoașterea acesteia și activitatea subiectului social apar ține în mod esen țial unei
unități dialectice care fundamenteaz ă și condiționează nemijlocit comporta mentul individual și social, la toate
nivelurile și la toate formele de manifestare în dependen ță de categorizarea acesteia.
156

Seria “{tiin\e sociale”
Jurnalism [i {tiin\e ale Com unic=rii ISSN 1857-2081

Categorizarea socială reprezintă una dintre modalit ățile primare, prin intermediul c ăreia se structurează
experiența socială, individual ă și de grup. În cadrul desf ășurării oricărei activități suntem supu și unor adev ărate
avalanșe de informa ții privind obiecte, persoane, situa ții, evenimente contemporane, atitudini. Operarea cu
această cantitate considerabil ă de informa ții ar fi practic imposibilă , dacă acestea nu ar fi organizate, structurate și
grupate în anumite categorii având semnifica ții distincte, specificate ca atare. Prin categorizare informa ția devine
funcțională, putând fi stocat ă, prelucrat ă și utilizată cu mult mai mare promptitudine în diferite situa ții concrete.
Categorizarea în ipostaza de proces cognitiv psihosocial, realizeaz ă următoarele func ții:
 simplifică și organizeaz ă realitatea;
 condiționează și instrumenteaz ă activitățile cognitive;
 facilitează direcționarea și coordonarea eficient ă a acțiunilor individuale și sociale;
 determină reducerea anxiet ății;
 fragmentareaz ă și simplificară excesiv realitatea;
 aduce la pierderea individualităț ii;
 mediază comunicarea social ă [3].
Cea din urm ă ne afecteaz ă, deoarece constituie o prezen ță constantă în viața noastră. Alte institu ții pot
avea un impact mai puternic, dar nu unul atât de persistent și adânc. Efectele media se pot resim ți în zone
diferite ale societ ății. După Denis McQuail, mass-media pot ac ționa asupra indivizilor, grupurilor, institu țiilor,
întregii societ ăți; totodată, ele pot afecta personalitatea uman ă în: dimensiunea cognitiv ă (schimbarea imaginii
despre lume), dimensiunea afectiv ă (crearea sau modificarea unor atitudini și sentimente) sau dimensiunea
comportamental ă (schimbări ale modului de ac țiune al indivizilor și fenomene de mobilizare social ă).
Diferitele niveluri la care se exercit ă efectele presei nu pot fi izolate și nici nu trebuie gândite astfel, deoarece
efectele adev ărate, profunde, sunt de ordin cumulativ. În literatura de specialitate se consider ă că influenț a
mijloacelor de comunicare poate s ă conducă la nivelul receptorilor individuali, la realizarea acordului, iden-
tificării sau internaliz ării valorilor ori a sensurilor transmise [4].
Acordul – definește acceptarea con știentă a influenței unui mesaj: pornind de la constatarea c ă între opiniile
pe care le are mesajul respectiv ș i valorile promovate exist ă o anumit ă convergen ță, individ ul aderă în chip
rațional la conț inutul acestuia.
Identificarea – presupune asumarea valorilor comunic ării la nivel psihologic, în consecin ță, se produce
imitarea comportamentului promovat de acestea.
Internalizarea – implică asimilarea valorilor, semnifica țiilor și modelelor de comportament mediatizate și
topirea lor în valorile care constituie concep ția despre realitatea social ă și în modul de comportament al indi-
vizilor. În via ța social reală , efectele exercitate de mesaje asupra repcetorilor se concentreaz ă într-o mare
varietate de forme:
 efectul de încredere – mecanism prin mijlocirea c ăruia crește impactul sau influenț a unui organism de
informare, în aceea și proporție în care oamenii îi acordă atenție;
 efectul de accelerare – este determinat de accelerarea desf ășurării evenimentelor sociale;
 efectul de reciprocitate – este caracterizat de stabilirea rela țiilor de schimb reciproc între mass-media și
realitatea social ă;
 efectul deversativ – este relevant în cazul scurgerii de informa ții către alți receptori, decât publicul țintă;
 efectul de realitate – este marcat de că tre un mecanism prin mijlocirea c ăruia crește impactul sau
influența unui organism de informare, în aceea și proporție în care oamenii îi acord ă încrederea, desemnându-se
adesea puterea evocatoare a imaginii;
 efectul de somnolen ță – presupune influen ța unui mediu, exercitat ă asupra publicului s ău în mod
subversiv, prin receptarea mesajelor similare prezentate sub forme variate ș i la ore diferite ale zilei [5].
În societatea contemporan ă, informa ția este indispensabil ă pentru organizarea și dezvoltarea sistemelor
sociale, gradul de organizare a acestora depinzând direct proporț ional de cantitatea de informa ție înmaganizat ă
de aceste sisteme.
Mijloacele de comunicare în masă constituie importante resurse ale dezvolt ării, informa țiile furnizate de
acestea reprezentând o modalitate eficient ă de reducere a incertitudinii în procesele sociale, un instrument de
dezvoltare, de cre ștere a con științei publice.
Mijlocele moderne de comunicare, prin impactul as upra categoriilor largi de public, asupra maselor, ac țio-
nează ca intermediari între faptele, evenimentele, procesele, fenomenele sociale și opinia publică . Opinia
publică se manifest ă și acționează în legătură cu problemele aduse la „ordinea zilei” tocmai de aceste mijloace
de comunicare în mas ă [6].
157

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

În acest context apare acea distinc ție între „cogni ția socială” și „reprezent ările sociale” care eviden țiază
mai degrab ă acel versant ascendent, inductiv al proces ării de informa ții – întemeiat pe func ționarea spontană
automată a sistemului cognitiv uman – și pe versantul ei descendent, bazat pe aportul unor relee de transmisiune
socială.

Condiție socială Reprezent ări sociale
– perspectiv ă individualist ă: societatea – sum ă de relații
diadice, agregat de indivizi lega ți între ei prin rela ții
interpersonale; – concepț ie interacționistă: societatea – structur ă
articulată și stratificat ă în grupuri și subgrupuri;
– metafora subiectului ca „savant amator” și
„economizator” al resu rselor cognitive; – metafora subiectului ca „actor” al vie ții cotidiene;
– fenomenele sociale tratate la fel ca și obiectivele-feno-
menele fizice; procesul cognitiv parcurge o secven ță
universală, iar influen ța colectiv ă este privit ă doar ca
element de facilitare, și nu ca transmisiune social ă; – lumea social ă conceput ă în complexitatea ei; concep-
tele sociale privite ca set de informa ții transmise social,
prefigurate în interac țiunile între individ și grup și recon-
stituie de c ătre actorii sociali pe baza experien ței sociale:
optică valorizatoare a ordinii simbolice a culturii;
– centrată pe „cum” și „de ce”; – centrată pe „care reprezent ări” și „ale cui”;
– condiții ca structuri invariante guvernate de legit ăți
formale. – reprezent ările ca îmbinare de date cognitive și emoțio-
nale, normative și valorizante cu rol de ghid pentru ac țiune.

În rezultat, reprezentă rile sociale apar drept componente cognitive ale atitudinilor ș i se dezvăluie în moduri
de percep ție și în mărturii verbale despre opinii, credin țe, convingeri [7].
Atitudinea este în primul rând o modalitate de a fi „programat” pentru sau împotriva anumitor lucruri.
Este starea mental ă neutră de „preg ătire” organizată prin experien ță, exercitând o influen ță directă sau dina-
mică asupra răspunsurilor indivizilor la toate subiectele și situațiile cu care ace știa vin în leg ătură. Totodată,
presupune existen ța unui sistem de durat ă, de evaluă ri pozitive și negative, st ări emoționale și tendințe către
acțiuni pro sau contra în leg ătură cu un subiect social [8].
În general, actul de comunicare presupune stabilirea unor leg ături între emi țător și receptor, pe când, în
particular, în mare parte se mizeaz ă pe atitudinile acestora, ce are la baz ă încrederea care faciliteaz ă calea
spre convingere.
Cauză Efect

CUVÂNT
– temă interesant ă
– sugestie SUBIECT
– devenit receptiv CONDUIT Ă
– în acord cu sugestia
Cauză Efect

Interpretare prin schema clasic ă Emițător – Receptor

În procesul exercit ării acestei influen țe, urmeaz ă a fi evalua ți următorii factori:
 Factorii demografici (modelarea informa ției urmeaz ă să fie făcută în dependen ță de vârsta, sexul,
ocupația, interesele persoanelor asupra c ărora va fi exercitat ă influențarea).
 Factorii psihologici, incluzând mai multe aspecte, cele mai importante dintre care sunt temperamentul
și caracterul.
Temperamentul reprezint ă latura dinamico-energică a persoanelor, exprimat ă prin conduita de asimilare
a normelor și prin exteriorizarea atitudinilor fa ță de acestea. Psihologul român Nicolae Margineanu consider ă
că temperamentul caracterizeaz ă forma manifestărilor noastre ș i, de aceea, l-a definit drept aspectul formal al
afectivității și reactivității motorii specifice unei persoane. Condi țiile sociale în care se manifest ă temperamentul
individului sunt prioritare, în sensul c ă indivizii cu temperamente total diferite pot avea în condi ții diferite un
comportament asem ănător. Atunci îns ă când condi țiile
sunt acelea și, comportamentul lor devine diferit.
158

Seria “{tiin\e sociale”
Jurnalism [i {tiin\e ale Com unic=rii ISSN 1857-2081

159Caracterul constituie procesul psihomoral al personalit ății, fapt ce explic ă diversitatea indi vizilor – dificili,
nehotărâți, impulsivi, entuzia ști. În sens larg, caracterul este un mod de a fi, un ansamblu de particularit ăți
psihoindividuale ce apar ca tr ăsături ale unui „portret” psihic global. În sens restrâns și specific, caracterul
reunește însușiri sau particularit ăți privind rela țiile pe care le între ține subiectul cu lumea și valorile dup ă care
el se conduce. În sistemul de pe rsonalitate, caracterul reprezint ă latura rela țională și valorică, este în principal
un ansamblu de atitudini și valori [9].
În timp ce temperamentul este neutru, din punctul de vedere al con ținutului sociomoral, al semnifica ției
umaniste, caracterul se define ște, în principal, prin valorile dup ă care subiectul se că lăuzește, prin raporturile
pe care le între ține cu lumea și cu propria ființă . Caracterul este o forma țiune superioar ă la a cărui structurare
contribuie necesit ățile umane, motivele, sentimentele s uperioare, convingerile morale, aspira țiile și idealul,
în ultimă instanță – concep ția despre lume și viață.
În acest context este valabil modelul stimul – reac ție, car e oferă o explica ție complex ă în ceea ce prive ște
comporamentul uman, ale c ărei acțiuni sunt considerate reacț ii la evenimentele sau la condi țiile din ambientul
actorului. Ast ăzi modelele stimul – reac ție pun accentul pe procesele perceptive și evaluative ce intervin între
stimulul ambiental și reacția auditoriului. Acest fapt reflect ă viziunea conform c ăreia reacția nu este produs ă
direct de evenimentul extern, ci mai ales de percep ția publicului și evaluarea sa.
Media atrag aten ția asupra rolului lor esen țial pentru men ținerea echilibrului în procesul de creare și reflec-
tare a realit ății sociale, prin circula ția informa ției și contribu ția lor la înț elegerea evenimentelor de amploare.
Pe măsură ce anumite evenimente încep s ă diminueze din intensitate, iar ac țiunile publicului nu sunt cele
așteptate, se d ă start etapei de analiz ă asupra propriului rol jucat, încercând s ă se răspundă la întrebări, precum:
au fost potrivite strategiile și tehnicile de comunicare sau media (în special cele electronice), au prezentat ele
cu adevărat realitatea social ă?
În cele din urm ă, soci etatea civil ă începe să judece comportamentul comunicatorului pe parcursul desf ă-
șurării evenimentelor. Cercul se închide cu un dublu dialog paralel: acel al comunicatorilor și acel al recepto-
rilor care interpreteaz ă diferit modalitatea de difuzare a informa ției, precum și modul în care a fost perceput ă
aceasta, din punct de vedere cognitiv, afectiv și comportamental. Construirea realităț ii sociale depinde de
anumiț i factori psihologici ce duc la în țelegerea diferit ă de către indivizi diferi ți a aceluia și mesaj, care într-un
final implic ă caracterul, temperamentul, precum și atitudinea fiec ăruia din noi.

Referințe:
1. http://www.referat-e.ro/Referat- Ref._psihologie_comportament_psihism_comunicare 10433.html
2. Doise W., Deschamps J.-C., Mmugny G. Psihologie social ă experimental ă. – Iași: Polirom, 1999, p.38.
3. www.http://facultate.regielive.ro/cursuri/psi hologie/reprezentarile_sociale-23941.html
4. Coman M. Introducere în Sistemul Mass-media. – Ia și: Polirom, p.120-123.
5. Balle Fr. Dic ționar de Media. – Bucure ști: Univers Enciclopedic, 2005, p.130.
6. Bondrea A. Sociologia culturii. – Bucure ști: Funda ția România de mâine, 1993, p.285.
7. Betea L. Psihologie politic ă: individ, lider, mul țime în regimul comunist. – Ia și: Polirom, 2001, p.59.
8. Severin W.J., Tankard J.W. Pers pective asupra Teoriilor comunic ării de masă . – Iași: Polirom, 2004, p.172.
9. Larousse. Marele dic ționar al psihologiei / Traducere: Aliza Ardeleanu, Sabina Dorneanu. – Bucure ști: Trei, 2006.

Prezentat la 24.04.2008

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

CONCEPTE DEFINITORII Ș I TRĂSĂTURILE SPECIFICE
SOCIETĂȚ II CU RĂSPUNDERE LIMITAT Ă
Gheorghe GU ȚU
Catedra Științe Administrative

Une société à responsabilité limitée est une forme de société intermédiaire qui est une société commerciale à res-
ponsabilité limitée où la responsabilité est limitée aux apports, ma is qui présente des caractéristiques de la société de
personnes , notamment parce que les parts détenues dans le capital ne sont pas librement cessibles sans l’accord de tous
ou partie des associés.
Cette forme de société, qui est une invention du droit alle mand (la Gesellschaft mit beschränkter Haftung, abbréviée
GmbH), existe aussi en France , en Suisse , au Luxembourg , en Belgique , aux Pays-Bas , en Algérie et au Maroc , en Tunisie
et dans d'autres pays.

Crearea unei economii moderne în Republica Moldova implic ă, alături de o sus ținută și laborioas ă muncă
legislativă , în egală măsură și explicarea rapidă și cât mai complet ă a reglement ărilor ce vizează activitatea
societăților comerciale. Astfel, din start ținem să fim recunoscă tori legislativului din Republica Moldova
pentru adoptarea unui valoros act norm ativ cu privire la societatea cu r ăspundere limitat ă, care se cerea imperios
adoptat.
În prezentul studiu inten ționăm să examinăm unele aspecte ce denot ă specificul societ ății cu răspundere
limitată, și anume:
A) evoluția istorică a societății cu răspundere limitat ă;
B) definiția noțiuni de societate cu r ăspundere limitat ă;
C) caracteristicile (particularit ățile) societ ății cu răspund ere limitat ă.
A. Evoluția istoric ă a societății cu răspundere limitat ă
În general, societatea comercial ă, entitate de natur ă contractual ă bazată pe asocierea liber ă a membrilor ei,
are o istorie de mii de ani. Nu vom str ădui asupra genezei tuturor formelor de societ ăți comerciale, ci doar
asupra celei mai ,,june’’ forme, și anume: a societăț ii cu răspundere limitat ă, în spațiul românesc.
Societatea comercială cu răspundere limitat ă este crea ția dreptului german, fiind reglementat ă pentru
prima oar ă prin legea din 23.04.1892. Aceast ă lege a fost surs ă de inspira ție pentru alte țări ca Austria (1906),
Cehoslovacia (1920), Polonia (1920), Fran ța (1928), Luxemburg (1923), Belgia (1935), Italia (1942), Spania
(1953), Grecia (1971).
În România, societatea cu r ăspundere limitat ă a fost cunoscut ă în Bucovina prin aplicarea legisla ției aus-
triece începând cu 6 martie 1906. Ulterior, dup ă Marea Unire din 1918, prin Legea din 1 octombrie 1938
privind punerea în aplicare a legii privitoare la introducerea legisla ției române în Bucovina ș i prin Legea din
2 noiembrie 1939 s-au men ținut în vigoare dispoziț iile legii austriece.
Până la 31 decembrie 1989, toate discu țiile din literatura de specialitate , atunci când caracterizau socie-
tatea cu răspundere lim itată, aveau în vedere doar reglement ările stră ine existente. Pentru prima oară această
formă de societate comercial ă este reglementat ă de Legea nr.31/1990, care define ște acest tip de societate și
stabilește principalele coordonate de func ționare.
Cât privește Republica Moldova, societatea cu r ăspundere limitată este reglementată pentru prima dat ă în
Hotărârea de Guvern nr.500 privi nd aprobarea Regulamentului societ ăților economice, din 10.09.1991. Astfel,
conform pct.3 al acestui Regulament, unul dintre tipurile de societ ăți economice posibil de constituit pe
teritoriul Republicii Moldova este și societatea cu ră spundere limitată . Consider ăm că legiuitorul de atunci
grăbit, greșit a catalogat societ ățile economice numindu-le tipuri, deoarece, conform doctrinei, sunt recu-
noscute 3 tipuri fundamentale de societ ăți comerciale: dou ă distincte ș i unul ,,hibrid”, reprezentând o mixtur ă
a primelor dou ă, adică primul tip de societate comercial ă cuprinde acele societ ăți care au drept criteriu de
distincție caracterul intuitu personae al contractului de societate, și anume – societate în nume colectiv și
societate în comandit ă; cel de-al doilea tip de societate comercială , num ite și societăți deschise, sunt societ ăți
pe capital, al c ăror element primordial îl constituie participarea la capital social a asocia ților, reprezentat de
societatea pe ac țiuni.
160

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administrative ISSN 1857-2081

Al treilea tip de societate comercială , care îmbin ă particularit ățile societăților de persoane și pe capital,
este societatea cu r ăspundere limitat ă.
Ulterior, legiuitorul moldav, la alin.(2) art.106 CC (din 6 iunie 2002) enum ără societățile comerciale,
numindu-le forme de societăți comerciale.
Revenind asupra reglement ărilor Hotă rârii Guvernului nr.500 privind aprobarea Regulamentului socie-
tăților economice, suntem de p ărere că, odată adoptat, Regulamentul societ ăților economice a f ăcut un pas
înainte în dezvoltarea social-economic ă a Republicii Moldova, care pentru etapa respectiv ă, ținându-se cont
de economia planificat ă existentă până la 1989, era unul irefutabil.
B. Definiția noțiuni de societate cu r ăspundere limitat ă
Conform art.145 CC RM, societatea cu r ăspundere limitat ă este societatea comercial ă al cărei capital so-
cial este divizat în p ărți sociale conform actului de constituire și ale cărei obliga ții sunt garantate cu patrimo-
niul societăț ii.
Considerând această definiție incomplet ă, apelă m la Legea cu privire la societ ățile cu răspundere limitat ă,
nr.135-XVI, art.2, care, observă m, nu face altceva decât s ă preia defini ția societății cu răspundere limitat ă
din Codul civil.
Astfel, ne vedem constrân și în a încerca s ă definim aceast ă formă de societate comercial ă, călăuzindu-ne
de doctrina de specialitate, precum și de legisla ția altor state c ărora le este cunoscut ă această formă de socie-
tate comercială .
În această ordine de idei, conform art.34 al Legii franceze din 1966 privind societatea cu r ăspundere limi-
tată, acestea sunt definite ca fiind acele societ ăți comerciale constituite de una sau mai multe persoane care
nu suport ă pierderile decât pân ă la concuren ța aporturilor lor. Legea României privind societ ățile comerciale,
nr.31/1990, define ște la art.3 societatea cu r ăspundere limitat ă ca fiind acea societate ale c ărei obliga ții sunt
garantate cu patrimoniul social, iar asocia ții sunt obliga ți numai pân ă la concuren ța capitalului social subscris.
Stanciu C ărpenaru define ște societatea cu r ăspundere limitat ă ca o societate constituită pe baza deplinei
încrederi, de dou ă sau mai multe persoane care pun în comun anumite bunuri pentru a desf ășura o activitate
comercial ă în vederea împ ărțirii beneficiilor și care răspund pentru obliga țiile sociale în limita aportului lor;
este o societate cu caracter mixt care îmbin ă caracterul intuitu personae cu răspundere limitat ă la obliga ția
vărsării aportului de capital social.
Analizând în detaliu aceste defini ții, observă m că criteriul după care se conduc autorii acestora este cel al
răspunderii asocia ților față de obliga țiile asumate de societate, criteriu uzua l folosit pentru departajarea dife-
ritelor forme de societ ăți comerciale.
Concluzionând, suntem de acord cu N.Ro șca și S.Baeș, care definesc societatea cu r ăspundere limitat ă ca
persoană juridică ce s-a constituit prin voin ța uneia sau a mai multor persoane, exprimat ă în actul de constituire,
în care acestea convin s ă pună în comun anumite bunuri pentru a desf ășura activitatea de întreprinz ător, a
realiza și a împărți beneficii și în care asocia ții nu răspund pentr u obligațiile societ ății, ci suport ă riscul acti-
vității acesteia în limitele valorii p ărților sociale.
C. Caracteristicile societ ății cu răspundere limitat ă
Având în vedere ansamblul dispozi țiilor legale referitoare la aceast ă formă de societate, precum și discu-
țiile doctrinare existente, se pot sintetiza urm ătoarele caracteristici ce fac ca societatea cu r ăspundere limitat ă
să fie o form ă distinctă de societate comercial ă:
a) Societatea cu r ăspundere limitat ă este o grupare de persoane
Etimologic, ,,societate” presupune o pluralitate de persoane, fie c ă este vorba de o societate civilă , fie că
este vorba de o societate comercial ă sau o altă formă de asociere (ex: societatea nelucr ătoare). Din chiar textul
art.17 al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi reiese c ă societatea comercial ă, ca specie a socie-
tății, în general, și a societății cu răspundere limitat ă ca formă de societate comercial ă, în special, este o aso-
ciere între dou ă și mai multe persoane juridice și/sau fizice legate printr-un scop comun. Deci, societatea cu
răspundere limitat ă este o grupare de persoane fizice și juridice ori fizice sau juridice.
Numărul de persoane ce constituie societatea comercială este determinat de voin ța asociaț ilor și de forma
de societate pe care acestea o întemeiaz ă. Interesându-ne doar societatea cu r ăspundere limitat ă, menționăm
că numărul de asocia ți care se pot asocia pentru a o crea nu poate dep ăși 50 persoane (art.11 din Legea cu
privire la SRL). De la regula societ ății pluripersonale exist ă însă și o excep ție. Astfel, conform aceluia și
art.11 alin.(1), aceasta poate fi constituit ă și de o singur ă persoană fizică și/sau juridic ă.
161

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

162b) Constituirea unor aporturi și affectio societatis
O caracteristic ă esențială a societății cu răspundere limitat ă o reprezint ă intenția asociaților la încheierea
contractului de constituire de a transmite anumite aporturi și de a conlucra pentru desf ășurarea obiectului
propus, în vederea obț inerii de beneficii.
Cauza societ ății cu răspundere limitat ă are două componente:
1) intenția de a constitui anumite aporturi în vederea form ării capitalului social necesar și impus de lege;
2) intenția de a conlucra ulterior pentru desf ășurarea unei activit ăți rentabile.
Fără această dublă intenție nu poate exista societate cu r ăspundere limitat ă. Intenția de a constitui anumite
aporturi reprezint ă voinț a asociaților de a pune în slujb ă viitoarei entit ăți colective sume de bani, bunuri,
inclusiv drepturile patrimoniale (art.22 alin.(3) din Legea cu privire la SRL), natura și mărimea acestui aport
fiind determinat ă atât de forma de societate (în cazul nostru, conform art. 21 alin.(2) din aceea și lege, capitalul
social al societ ății cu răsp undere limitat ă nu poate fi mai mic de 5400 lei), cât și de obiectivul propus.
Intenția de a colabora dup ă constituirea societ ății cu răspundere limitat ă reprezint ă voinț a asociaților de a
lua cele mai bune decizii comune pentru desf ășurarea în condi ții rentabile a activit ății societăț ii cu răspun-
dere limitat ă.
c) Răspunderea asocia ților
În virtutea faptului c ă orice societate comercial ă dobândește personalitate juridic ă din momentul înregis-
trării de stat la organele competente, aceasta și poartă răspundere pentru obliga țiile asumate ulterior fa ță de
creditori. Asocia ții societății cu răspundere limitat ă nu răspund pentru obliga țiile societ ății, ci doar suport ă
riscul activit ății ei în limita valorii participa țiunii lor la capitalul social. Îns ă, dacă persoanele care inten țio-
nează să fondeze o societate cu r ăspundere limitat ă au acționat în numele acesteia pân ă la înregistrarea de
stat, acestea r ăspund nelimitat și solidar pentru actele juridice încheiate dac ă societatea nu îș i asumă obliga-
țiile ce decurg din aceste acte sau nu se ajunge la un alt acord (art.15 alin.(2) din Legea cu privire la SRL).
La fel, asociatul care nu a v ărsat în termenul stabilit aportul este obligat s ă repare prejudiciile cauzate socie-
tății dacă angajamentul s ău a generat aceste prejudicii, adic ă asociatul va ră spunde subsidiar pentru obliga-
țiile societ ății în limita p ărții nevărsate (art.22 alin.(5)).
d) Capitalul social este divizat în participaț iuni numite părți sociale , a căror mărime este stabilit ă de actul
de constituire în func ție de cuantumul aportului și include toate drepturile și obligațiile asociatului (art.24
alin.(1)). Ea poate fi stabilit ă atât în raport procentual fa ță de mărimea total ă a capitalului social, cât și în
sumă bănească.
După cum am putut observa, societatea cu r ăspundere limitată nu numai c ă este cea mai jun ă formă de
societate co
mercială, dar ș i cea mai lesnicioas ă din punctul de vedere al constituirii, ceea ce o face mult mai
atractivă pentru cei ce doresc s ă se aventureze în afaceri mari cu sume (capital) mici.

Bibliografie:
1. Constituția Republicii, adoptat ă la 29 iulie 1994 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994. – Nr.1.
2. Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, nr.845-XII, 1992 // Monito rul Oficial al Republicii Moldova. –
1994. – Nr.2/33.
3. Legea cu privire la societ ățile cu răspundere limitat ă, nr.135-XVI, 2007 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
2007. – Nr.127-130/548.
4. Legea privind societ ățile pe acțiuni, nr.1134, 1997 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2008. Nr.1-4 (repub-
licată).
5. Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu, art.1-511. Vol.I. – Chi șinău: Firma editorial-poligrafic ă „Tipografia
Centrală”, 2006.
6. N.Roșca, S.Bae ș, Dreptul afacerilor. Vol.I. – Chi șinău, 2004.
7. I.Turcu. Dreptul afacerilor. Partea General ă. – Iași: Chemarea, 1992.
8. C.Lefter. Societatea cu r ăspundere limitat ă în dreptul comparat. – Bucure ști: Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1993.
9. D.Șandru. Societ ățile comerciale în Uniunea European ă. – Bucure ști: Editura Universitar ă, 2006.

Prezentat la 19.11.2008

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

MINORIT ĂȚILE ETNICE ÎN CONTEXTUL INTEGR ĂRII EUROPENE:
ABORDĂRI, CONCEPTE, STRATEGII
Snejana CORL ĂTEANU
Catedra Rela ții Interna ționale

This article examines the core concepts and theoretical appr oaches that define the contemporary study of nationalism and
ethnic politics. It is intended to give readers a panoramic overview of the contemporary study of challenges surrounding
the concept of ethnic minorities in the context of European integration.
The article explores the creation of the international legislative framework for ethnic minorities status in the states
involved in the process of European inte gration. Legislation and national political will have to take the needed steps for
the implementation of international standard s in order to represent the basic sources for the shaping of a decent status of
its ethnic minorities.

Evenimentele ce au avut loc recent în Europa de Sud-Est au reactivat problema minorit ăților etnice în
aspecte specifice de la o țară la alta. Se poate sus ține că dezvoltarea teoretic ă și apariția unor doctrine noi
privind minorit ățile etnice în această zonă s-a produs într-o mare m ăsură ca reacție la evenimentele din spa țiul
politic. Problematica etnic ă este actual ă și pentru Republica Moldova, care este antrenat ă în prezent în pro-
cesul unor transform ări esențiale ce au loc, întâi de toate, sub semnul unor realiz ări de ordin politic. Orientat ă
spre afirmarea unei statalit ăți plenare ș i a unei con științe sociale moderne, Republica Moldova tinde spre
valorile europene, nu numai descoperind dar și asimilând experien ța occidental ă.
În aceste condi ții, o provocare distinct ă pentru Uniunea European ă o prezint ă asistarea la schimb ările
politice, sociale ș i economice din țările Europei de Sud-Est. Actualmente, suntem martori oculari ai unui
proces interna țional de mare anvergur ă, privind elaborarea și promovarea normelor ce țin de protec ția mino-
rităților etnice, îndeosebi în spa țiul european. Cercetarea acestei activit ăți ca parte organică a procesului de
democratizare a societ ății contemporane, ce se desf ășoară în corespundere cu necesitatea elabor ării și afirmării
unui sistem de principii și valori general umane, adecvate noului context european, este obiectivul de baz ă al
acestui articol.
Problema minorit ăților și integrarea acestora în statele na ționale constituie obiectul de studiu al mai multor
științe sociale: filozofia, sociologia, politologia, rela ții internaționale. Analizând gradul de studiere a problemei
în cauză, putem constata urm ătoarele: problema dat ă este în vizorul atât al autorilor autohtoni, cât și al celor
străini din diferite domenii de cercetare științifică. Ce-i drept, fiecare din ei abordeaz ă această problem ă
reieșind din specificul investiga țiilor sale. Abord ări teoretico-metodologice ale problemei privind na țiunea,
conștiința și identitatea na țională conțin lucrările politologilor occidentali, printre care putem men ționa pe
cele ale lui E.J. Hobsbawm [1], A.D. Smith [2], W. Kymlicka [3], în care autorii î și expun propriile teorii
privind drepturile minoritare, descoperind noi valori și principii pentru societ ățile multiculturale. În perioada
regimului comunist procesele na ționale au fost studiate, investiga țiile poartă însă un cara cter ideologic. În
ele, din punct de vedere teoretic, se analizează interdisciplinar dimensiunile și valențele etnosului, rela țiilor
interetnice, identit ății naționale – definindu-se multiple concepte care au constituit baza metodologic ă a
cercetării problemei na ționale și pentru studiile contemporane. Studiile din ultimii ani în domeniul rela țiilor
interetnice și al minorit ăților naționale din Republica Moldova au fost realizate în mai multe dimensiuni și în
diferite modalit ăți de abordare. Printre studiile elaborate în limba român ă pot fi considerate cele ale lui E.Patra ș,
care a studiat cadrul juridic interna țional al drepturilor minorit ăților naționale din Republica Moldova [4]. Un
alt autor, I.Diaconu, analizeaz ă problematica dreptului la existen ță al minorit ăților, defini ția conceptului de
minoritate, m ăsurile de combatere a discrimin ării, drepturile specifice ale persoanelor care fac parte din
minorități, natura și contextul exercit ării drepturilor [5].
Definirea conceptului de „minoritate etnic ă” reprezint ă o problem ă pe cât de important ă, pe atât de contro-
versată. Nereușita obținerii unui consens se explic ă prin dificult ăți de ordin juridic, dar mai cu seam ă de
ordin politic, dat ă fiind multitudinea de interese ale statelor pe al c ăror teritoriu locuie ște această categorie de
persoane. Dup ă părerea noastră , în acest context complex în știința contemporan ă și în practica politic ă noțiunile
minorități etnice și minorități naționale au început a fi suprapuse.
163

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Astfel, se vorbe ște despre minoritățile etnice ca fiind ni ște grupuri restrânse cu un puternic sentiment al
identității, ai căror membrii tind s ă aibă și să trăiască o puternic ă afinitate reciproc ă, izolate și concentrate din
punct de vedere geografic, fiind într-o situa ție de dubl ă periferie, iar minoritățile naționale constituie ni ște
grupuri mai largi, deseori disper sate pe teritoriul mai multor țări și care sunt de cele mai multe ori prelungirea
unor state suverane.
Apariția provoc ărilor contemporane, și anume: a fluxurilor mari de migran ți în condi țiile de globalizare și
integrare european ă, a necesitat eviden țierea diferen ței dintre minoritățile etnice și minorităț ile naționale .
A.Perotti consider ă că ar fi o gre șeală de a nu face distincț ie între minorităț ile etnice ș i minoritățile reprezen-
tate de imigranț i. Minoritatea etnic ă es te fenomenul la baza că ruia stă conceptul identit ății, care în cadrul
unui sistem politic este supus reform ării și discrimină rii [6].
O părere specific ă are autorul W.Kymlicka, care sus ține că acele comunit ăți ce au fost încorporate în cadre
statale noi alc ătuiesc, de regul ă, societăț i paralele, mai mult sau mai pu țin segregate în interiorul na țiunilor
politice, care urm ăresc dobândirea diferitelor forme de autonomie sau autoguvernare, considerând c ă numai
pe această cale pot asigura p ăstrarea culturii, a limbii și a formelor de existen ță comunitar ă caracterizată prin
tradiț ii specifice; astfel de comunit ăți sunt definite de autor ca minorităț i naționale. Grupuri etnice sunt
grupurile de imigranț i, care au scopul de a se integra cât mai rapid într-o societate, devenind cetăț eni ai unei
țări mai prospere [7].
Se consider ă că majoritatea grupurilor etnice sunt o consecin ță a emigrării dintr-o parte în alta a lumii, în
timp ce comunit ățile naționale sunt o consecin ță a schimb ărilor graniț elor, și nu a emigr ării sau imigr ării.
Tradițion al, distinc ția dintre minorit ăți naționale și minorități etnice se mai face de unii investigatori în func ție
de existen ța sau inexisten ța unui stat, în care membrii respectivei etnii sunt majoritari. Totodat ă, în cazul dat
ar trebui s ă se porneasc ă de la ideea c ă, din punctul de vedere al protec ției drepturilor specifice, legisla ția
internațională nu face distinc ție între cele dou ă categorii, astfel c ă o eventual ă distincție ar trebui s ă fie lipsă
și în actele normative.
În ce prive ște voinț a grupului minoritar de a fi considerat minoritate și de a-ș i păstra propria identitate,
sub acest aspect, atât legisla ția statelor, cât și documentele interna ționale men ționează ca factor determinant
dorința individului ca atare de a apar ține sau nu de minoritate. Subiectul minorit ăților și problema elabor ării
și implement ării unor politici îndreptate spre drepturile minorit ăților și strategiile de incluziune social ă au
luat forme concrete atât în cadrul instituț iilor Uniunii Europene, cât și în cadrul Consiliului Europei. Dac ă,
inițial, strateg
iile elaborate aveau în vizor mai degrab ă limba minorit ăților, asigurarea pred ării în limba mino-
rităților, astfel contribuind la perpetuarea culturii și tradițiilor minorit ăților, atunci în ultimul deceniu a fost
catalizată formarea cadrului legislativ și instituțional anume pentru elaborarea de politici adresate grupurilor
minoritare.
În UE, în cele 27 state membre și aproape 500 milioane locuitori nu exist ă o majoritate na țională, ci numai
minorități etnice. În pofida diferen țelor dintre acestea, la baza întregii construc ții europene a stat voin ța de a
elabora și de a implementa o politic ă comunitar ă în domeniul dat pe baza unor interese comune.
Cadrul european legislativ de baz ă include urm ătoarele acte importante pentru formarea politicilor la nivel
național:
 Carta drepturilor fundamentale ale UE;
 Convenția European ă a Drepturilor Omului și protocoalele adi ționale la ea;
 Convenția-cadru pentru protec ția minorit ăților naționale;
 Recomandă rile 1201 și 1203 ale Consiliului Europei;
 Carta european ă a limbilor regionale și minoritare;
 Actul Final d
e la Helsinki (1975) (document al OSCE).
Pentru investiga ții politologice teoretico-practice este important a accentua evolu ția aparatului categorial
în limbajul politic interna țional. În paralel cu elaborarea reglement ărilor noi privind minorit ățile, s-a pus ș i
problema de a ști care sunt, într-un caz sau altul, grupurile la care ne referim, pentru ca aceste reglement ări să
fie aplicate. Dac ă într-o prim ă perioadă documentele interna ționale au vizat în mod expres anumite minorit ăți
etnice sau religioase, treptat reglement ările au căpătat un caracter general. Ca urmare, a ap ărut și necesitatea
unei defini ții a conceptului de minoritate, iar, pe m ăsura extinderii preocup ărilor și a reglement ărilor, a crescut
presiunea privind articularea acestui concept, astfel încât s ă se asigure o în țelegere și o aplicare uniform ă.
Trebuie să precizăm că nu există o definiție general acceptat ă în plan interna țional, care s ă poate fi propus ă
oricărui stat sau s ă poată fi invocat ă cu autoritate drept standard interna țional. De-a lungul anilor, au fost
164

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

propuse mai multe definiț ii, care au fost supuse aten ției forurilor interna ționale și statelor, dar care nu au fost
adoptate ca atare.
Subcomisia ONU, în Doc. E/CN.4/358 din 30 ianuarie 1950 pentru prevenirea discrimin ării și protecția
minorităților, propunea urm ătoarea defini ție: „Termenul de minoritate include numai acele grupuri nedominante
ale popula ției, care posed ă și își doresc s ă mențină tradiții sau caracteristici etnice, religioase sau lingvis-
tice stabile, evident diferite de cele ale restului popula ției”. Asemenea minorităț i trebuie s ă includă în mod
corespunz ător un num ăr suficient de persoane, pentru a putea dezvolta aceste caracteristici. Membrii unor
astfel de minorit ăți trebuie s ă fie loiali statului ai c ărui cetăț eni sunt.
Într-un studiu asupra drepturilor persoanelor care fac parte din minorit ăți, raportorul subcomisiei, F.Capotorti,
definea minoritatea ca „un grup numeric inferior restului popula ției unui stat, în pozi ție nedominant ă, ai
cărui membri – cet ățeni ai statului – posed ă din punct de vedere etnic, religio s sau lingvistic, caracteristici
diferite de cele ale restului popula ției și care manifest ă chiar și în mod implicit un sentiment de solidaritate,
cu scopul de a prezerva cultura, tradiț iile, religia sau limba lor” [8].
În raportul s ău Doc. E/CN.4/Sub.2/1993/34 referitor la mijlo acele posibile pentru a facilita rezolvarea
pașnică și constructiv ă a problemelor în care sunt implicate minorit ățile, raportorul special Asbjorn Erde
adoptă următoarea defini ție: „Prin minoritate se în țelege orice grup de persoane care î și au reședința într-un
stat suveran, reprezint ă mai puțin de jum ătate din popula ția societății naț ionale și ai cărui membri au în
comun trăsături de natur ă etnică, religioas ă sau lingvistic ă care îi deosebesc de restul popula ției”.
Într-un proiect de Conven ție cu privire la problematica minorit ăților, Doc.C.D.L.(91)7 adoptat la
8 februarie 1991, se propunea urm ătoarea defini ție: „În sensul prezentei Conven ții, termenul de „minoritate”
desemneaz ă un grup numeric inferior restului popula ției unui stat, ai c ărui membri, care au cetăț enia
acestui stat, posed ă caracteristici etnice, religioase sau lingvistice diferite de cele ale restului popula ției și
sunt anima ți de voința de a-și păstra cultura, tradi țiile, religia sau limba”.
Într-un alt proiect de document, Conseil de l’Europe, Comité des ministres, Doc. (94)161, p.14, supus
Consiliului Europei în 1993, ca anex ă la Recomandarea 1201 a Adun ării parlamentare a Consiliului, respectiv
proiectul de protocol adi țional la Conven ția european ă a drepturilor omului, privind persoanele care apar țin
minorităților naționale, se propunea urm ătoarea defini ție: „În sensul acestei Conven ții, expresia minoritate
națională desemnează un grup de persoane dintr-un stat, care:
a) își au reședința pe teritoriul acestui stat și sunt cetăț eni ai săi;
b) întrețin legături vechi, solide și durabile cu acest stat;
c) prezintă trăsături etnice, culturale, religioase, sau lingvistice specifice;
d) sunt suficient de reprezentative, de și sunt mai pu țin numeroase decât restul popula ției acestui stat sau
a unei regiuni a statului;
e) sunt animate de voin ța de a pă stra împreun ă ceea ce formeaz ă identitatea lor comun ă, mai ales
cultura, tradi țiile lor, religia și limba lor.”
Reținem însă că ambele defini ții propuse în cadrul Consiliului Europei au precedat adoptarea, în 1994, a
Convenției-cadru pentru protec ția minorit ăților, singurul document juridi c multilateral adoptat pân ă în prezent
în acest domeniu. Aceast ă Convenție nu con ține însă nici o defini ție a conceptului de minoritate. Consiliul
Europei nu a acceptat, prin urmare, nici una din defini țiile propuse. În Raportul explicativ asupra proiectului
Convenției, publicat pentru sesiunea Comitetului Mini ștrilor din 10 noiembrie 1994, se arat ă că s-a adoptat o
abordare practic ă, bazată pe recunoa șterea faptului c ă, în acest stadiu, este imposibil s ă se ajungă la o defini ție
care să întruneasc ă sprijinul general al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.
În spațiul Uniunii Europene principiul de armonizare a politicilor comunitare cu cele statale a fost pus pe
baza verticalei politico-juridice și a devenit criteriu de eficacita te în dezvoltarea democratică a fundamentelor
strategiilor na ționale în domeniul rela țiilor interetnice. Aceast ă abordare este actual ă și pentru statele orientate
în viitorul lor politic spre integrare european ă.
Republica Moldova a fost printre prim ele state care au semnat Conven ția-cadru pentru protec ția minori-
tăților naționale [9]. Pentru statele-memb re ale Consiliului Europei, inclusiv pentru Republica Moldova,
Convenția-cadru implic ă un angajament cu valoare juridic ă și etnică, a cărei implementare poate servi drept
indiciu al gradului de democra ție și toleranță ce există în teritoriul controlat de autorit ățile respective. Con-
venția-cadru pentru protec ția minorit ăților naționale este un act normativ de importan ță capitală, care, pe de o
parte, reflect ă o întreag ă perioadă de elaborare ș i cristalizare în decurs de jum ătate de secol a principiilor
juridice moderne și general recunoscute privind ap ărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor
165

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

aparținând categoriei „minoritate etnic ă”, iar, pe de alt ă parte, un angajament social al Moldovei, ca stat
membru al Consiliului Europei, de a asigura în cadrul unor reglement ări naționale implementarea acestor
principii în politica de stat referitoare la rela țiile interetnice din țară.
Desigur, aplicarea principiilor generale ale Conven ției-cadru nu exclude luarea în considerare a rela țiilor
specifice din republic ă; altfel spus, ea nu poate avea un caracter mecanic, de și principiile Conven ției-cadru
ca atare au prioritate față de legisla ția internă a Republicii Moldova, a șa cum prevede art.4, alin.(2) și art.8
din Constitu ția Republicii Moldova, adoptat ă la 29 iulie 1994. De men ționat că sursele principale de inspira ție
care au servit drept baz ă juridică pentru con ținutul Conven ției-cadru sunt: Declara ția Universal ă a Drepturilor
Omului, Convenț ia european ă pentru protec ția drepturilor omului și a libertăț ilor fundamentale (CEDO),
Declarația Națiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor apar ținând minorit ăților naționale sau etnice,
religioase și lingvistice (Rezolu ția 47/135, adoptat ă la 18 decembrie 1992) și alte hotărâri, inclusiv cele ale
OSCE, care implic ă angajamente privitoare la protec ția m inorităților naționale, au fost semnate și ratificate
de Republica Moldova.
În momentul aderă rii Republicii Moldova la Consiliul Europei (13 iulie 1995) au fost luate o serie de
angajamente care urmeaz ă a fi aplicate în legisla ția și practica intern ă, unele dintre ele fiind deja realizate: a
fost ratificat ă Convenția european ă a drepturilor omului, împreun ă cu protocoalele adi ționale. Pe lâng ă cele
nominalizate mai sus, putem menț iona și Actul final al conferin ței pentru securitate și cooperare în Europa,
Documentele finale ale reuniunilor de la Madrid și Viena pentru securitate și cooperare în Europa, Documentul
reuniunii de la Copenhaga a Conferinț ei pentru dimensiunea uman ă a OSCE, Carta de la Paris pentru o nou ă
Europă.
În perioada anilor ’90 Parl amentul Republicii Moldova și-a exprimat cu diferite ocazii convingerea în
iminența unei legi privind statutul minorit ăților naționale. În anul 2001 un asemenea proiect de lege a fost
totuși elaborat și aprobat în prim ă lectură de Parlamentul Republicii Moldova. Consider ăm că una dintre
cauzele care explic ă de ce nu s-a reu șit încă în Republica Moldova adoptarea unei legi interne care ar reglementa
statutul persoanelor ce apar țin grupurilor etnice și minorităț ilor naț ionale din țară o constit uie conceperea
controversat ă, sub raport lingvistic și juridic, a no țiunilor „grup etnic”, „grup na țional”, „minoritate etnic ă”,
„minoritate na țională”, „etnie”. Atât la nivelul puterilor statului (Parlament, Guvern), cât și al doctrinei, s-au
pus în circuit termeni diferi ți pentru acelea și grupuri de persoane. Dac ă într-o etap ă inițială se discutau sin-
tagmele „grup na țional” sau „grup etnic”, în perioada urm ătoare s-a încet ățenit cea de „minoritate na țională”.
Un grup de 52 de savan ți ai Academiei de Științe a Moldovei, într-un aviz la proiectul Constitu ției, afirmă
că în republic ă nu există minorități naționale, ci grupuri etnice, caract erizându-le ca „parte component ă a unei
etnii ce se desprinde din masivul de baz ă al constituirii istorice a acesteia și emigreaz ă pe teritoriul istorico-
etnic al altui popor” [10]. În calitate de grupuri etnice sunt privi ți rușii, ucrainenii, gă găuzii, bulgarii, evreii,
care în diferite perioade istorice, în virtutea diferitelor circumstan țe, s-au desprins de arealul etnic de baz ă,
stabilindu-se în spa țiul dintre Prut și Nistru. Un punct de vedere similar îl sus ține Marin Beleu ță, conform
căruia „pe teritoriul actualei Republici Moldova nu locuiesc minorit ăți naționale, indiferent de faptul c ă în
afară de popula ția româneasc ă există reprezentan ți ai minorit ăților rusă, ucrainean ă, bulgară etc. Ace știa
formează grupuri minoritare etnice și nu au un teritoriu populat compact. În acest context se poate discuta
numai despre unele localit ăți populate compact de o anumit ă etnie”. Astfel, to ți alogenii care în prezent
locuiesc în Moldova ar fi imigran ți, urmând a fi trata ți, sub aspect juridic, în aceast ă calitate.
În concep ția unor politologi, grupurile etnice din Republica Moldova trec ast ăzi printr-un proces „de
formare, de transformare în minorit ăți etnice”. Exist ă, de asemenea, opinii privind „grupurile na ționale ale
națiunilor mari”, referirea fiind f ăcută, evident, la adresa ru șilor, mai puț in adaptabili la noile condiț ii istorice.
Nici în structurile statale de azi ale Republicii Moldova nu exist ă o imagine clar ă asupra termenilor utiliza ți
față de comunităț ile minoritare.
Documentul de constituire, prin Hot ărârea Guvernului nr.544 din 27 iulie 1994, a Departamentului Rela ții
Naționale men ționează termenul „minorit ăți etnice” (art.2,6), ia r una dintre cele dou ă structuri ale noului orga-
nism așa se ș i numește: „Direcția minorități etnice”. Pe de alt ă parte, o subdiviziune a Ministerului Înv ățământului,
profilată pe învățământul minoritar, este intitulat ă „Direcția învățământ pentru minorit ățile naționale”.
Începând cu Actul Final al Conferin ței pentru Securitate și Cooperare în Europa (Helsinki, 1975), în
circuitul politico-juridic interna țional, dar mai cu seam ă în cel european, s-a încet ățenit îndeosebi termenul
„minoritate na țională”. Faptul a devenit ș i mai conving ător după adoptarea, la 10 noiembrie 1994, a Conven-
ției-cadru pentru protec ția minorit ăților naționale, document ratificat de Parlamentul Republicii Moldova în
166

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

1671996. Referiri exprese la „minorităț i naționale” se fac în acordurile de colaborare semnate de c ătre Departamentul
Relații Naționale, pe de o parte, și structurile de resort din Federa ția Rusă și Ucraina, pe de alta.
Potrivit prevederilor constitu ționale, „Republica Moldova se oblig ă să respecte… tratatele la care este
parte…” (art.8) și, în acest sens, discu țiile privind terminologia asupra acestui grup de persoane au devenit
desuete. Criteriile de autohtonie sau cele numerice ale diferitelor comunit ăți nu vor putea s ă influențeze nici
în cazul dat asupra volumului de drepturi, din simplul motiv c ă „toate ființ ele umane se nasc libere și egale în
demnitate și în drepturi” (art.1 din Declara ția Universal ă a Drepturilor Omului).
La 19 decembrie 2003 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.546-XV privind aprobarea
Concepției politicii na ționale a Republicii Moldova. Acest document cuprinde totalitatea principiilor, obiec-
tivelor și sarcinilor prioritare privind integrarea și consolidarea poporului multicultural și multilingv al
Republicii Moldova prin armonizarea intereselor na ționale generale cu interesele tuturor comunităț ilor etnice
și lingvistice din ț ară. Conform Concep ției, moldovenii – na ționalitatea fondatoare a statului – împreun ă cu
reprezentan ții altor etnii: ucrainenii, ru șii, găgăuzii, bulgarii, evreii, românii, bieloru șii, țiganii (romii),
polonezii și alții constituie poporul Moldovei, pent ru care Republica Moldova este patria lor comun ă.
Concepția a statutat angajamentul statului de a se îngriji în egal ă măsură de păstrarea, dezvoltarea ș i libera
exprimare a identit ății etnice, culturale, religioase și lingvistice a tuturor comunit ăților etnice care locuiesc în
Moldova. Astfel, Republica Moldova s-a afirmat legislativ ca fiind o comunitate istoric constituit ă din mai
multe popoare, care se identific ă ca un tot unitar.
Generalizând analiza teoretic ă a abordărilor politice, a reglementă rilor interna ționale și a implica țiilor
naționale cu privire la minorit ățile etnice, putem conchide urm ătoarele: pe de o parte, recunoaș terea drepturilor
minorităților etnice prin documente interna ționale a avut o influen ță benefică asupra legisla ției interne a
statelor, contribuind la afirmarea respectului fa ță de drepturile minorit ăților etnice și stimulând perfec ționarea
legislațiilor naț ionale. Pe de alt ă parte, problematica minorit ăților etnice a c ăpătat o dimensiune european ă,
permițând ca pretutindeni în lume s ă fie valorificate la maximum ideile de existen ță, recunoaștere și protecție
a minorităților etnice.
Absența unei defini ții general-acceptate nu a împiedicat, aș a cum am v ăzut, adoptarea de documente inter-
naționale cu con ținut din ce în ce mai bogat și mai surprinz ător privind standardele aplicabile persoanelor
care fac parte din minorit ăți. Este general acceptat c ă apartenen ța sau neapartenen ța unei persoane la o mino-
ritate este un act al voin ței libere a persoanei respective, care nu trebuie s ă atragă pentru ea nici un dezavantaj.
Republica Moldova a depus efortu ri considerabile pentru a stabili un cadru legislativ și instituțional relativ
complex și satisfăcător privind protec ția minorit ăților naționale. În acela și timp, în acest domeniu mai r ămân
o serie de dificult ăți care se impun a fi remediate, în principal prin sporirea eforturilor autorit ăților și ale
reprezentan ților minorit ăților naționale în vederea valorific ării drepturilor acestora, precum și prin edificarea
și consolidarea consensului în cadrul politicii interetn ice a Republicii Moldova în corespundere cu preve-
derile interna ționale și standardele Uniunii Europene ce pot servi drept factor de stabilizare social ă, de sporire a
procesului de integrare na țională și de formare a identităț ii naționale pe baza principiilor democratice.

Referințe:
1. Hobsbawm E.J. Na țiuni și naționalism: din 1780 pân ă în prezent. – Chi șinău: ARC, 1997.
2. Smith A.D. Teorii ale na ționalismului. Edi ția a II-a. – Londra, 1983.
3. Kymlicka W. Multicultural Citizenship: A Liberal Theory of Minority Rights. – Oxford University Press, 1995.
4. Patraș E. Minorit ățile naț ionale din Ucraina și Republica Moldova. Statutul juridic. – Cern ăuți: Editura „Alexandru
cel Bun”, 1998.
5. Diaconu I. Minorit ățile. Statut. Perspective. – București: Tipografia Monitorul Oficial, 1996.
6. Perrotti A. The Case for Intercultural Education. Intercultural Education Council for Cu ltural Co-operation. – Council
of Europe Press, 1994.
7. Kymlicka W. Multicultural Citizenship: A Liberal Theory of Minority Rights. – Oxford University Press, 1995, p.135.
8. Capotorti Francesco. Study on the Rights of Persons Belongin g to Ethnic, Religious and Linguistic Minorities, doc.,
E/CN/.4/sub.2/384/Rev.1(1979), paragr.201.
9. Convenția-cadru pentru protec ția minorit ăților naționale, ratificat ă prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova
nr.1001-XII din 22.10.96, în vigoare pentru Republica Moldova din 07.11.1996 ( www.parlament.md )
10
. Moldova Suverană , 1993, 2 iunie.

Prezentat la 27.03.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

ORGANIZA ȚIILE EXTREMISTE ȘI IMPACTUL LOR
ASUPRA TERORISMULUI INTERNA ȚIONAL
Diana BENCHECI, Marcel BENCHECI
Catedra Științe Politice

The terrorism become a weapon of intimidation in the everlasting misunderstandings of diverse countries and civilizations,
that a very different one from another trough the conception and the sense of life with its cultural and moral norms.
The techniques that are used by the terrorists are very different (kidnapping, taking out people hostages, killings,
explosions, poisoning of the water, the spread of diseases, etc.). From the whole of traditional methods there are: attacks
of state chiefs, attacks on the diplomatic missions and on the politicians or on other popular people for their points of
view, attacks on public institutions or commercial factories, on planes. According to mass-media, in the present there
are in the world 500 terrorist organizations that have different orientations. But not taking in consideration the statistics,
the reality is more painful.

Dimensiunile și formele de manifestare a terorismului au determinat ca acest fenomen s ă devină la
început de nou mileniu cea mai mare amenin țare pentru comunitatea interna țională. Amenin țările teroriste,
precum și reacția comunit ății internaționale față de acestea au implica ții și consecin țe majore asupra tuturor
domeniilor vie ții sociale și, mai ales, asupra modului în care responsabilii politici decid s ă fie angajate ș i
întrebuințate capacităț ile militare în viitoarele opera țiuni de combatere a terorismului [1].
Ceea ce afecteaz ă și mai mult pacea ș i securitatea lumii este faptul c ă în susținerea terorismului interna țional
s-au implicat și unele state, care ap ără și tutelează diverse organiza ții teroriste. Cauza sus ținerii acestor orga-
nizații diferă de la factorul religios pân ă la sfârșitul războiului rece și globalizarea proceselor social-econo-
mice în lumea contemporan ă.
Una dintre cele mai active regiuni în sus ținerea terorismului este Orientul Mijlociu. În aceast ă regiune
atacurilor teroriste au fost expuse, în special, cet ățenii și interesele SUA și ale Israelului. Alte state cu activitate
teroristă intensă sunt Algeria și, la un nivel mai sc ăzut, Egiptul, unde organiza țiile fundamentaliste islamice
folosesc acest procedeu pentru a lupta împotriva guvernului. Terorismul este prezent și în alte state. Spre
exemplu, în țările din America Latină , în special sub forma guerilelor urbane sau rurale. Alte state afectate de
terorism sunt SUA, Israel, Spania și Irlanda de Nord, Bosnia-Her țegovina, Kosovo și, sporadic, Turcia și
Grecia. În Afgani stan se constat ă că situația rămâne instabil ă, în pofida eforturilor Coali ției de a sprijini Statul
Afgan Islamic de Tranziț ie (TISA); elemente ostile s-au ad ăpostit în zone izolate, de unde ac ționează în
scopul între ținerii stă rii de instabilitate și pentru discreditarea str ăduinței ISAF și ale coaliț iei interna ționale.
De menționat că impactul și modul de abordare a actelor terori ste s-au modificat considerabil. Dac ă până
în prezent terorismul era considerat ca o form ă de conflict de intensitate sc ăzută, fiind situat la extremitatea
inferioară a spectrului unui conflict armat care putea genera un r ăzboi, de acum înainte fenomenul terorist, în
întregul său, este tratat drept o nou ă formă de război, capabil s ă determine probleme și să provoace consecin țe
ca și un război clasic [2].
Asistăm în prezent la o uluitoare diversitate de r ăzboaie separatiste, violen țe etnice și religioase, dispute
asupra frontierelor, fră mântă ri civile și atacuri teroriste, împingând o mul țime de imigran ți peste hotarele
naționale. În economia global ă, tot mai strâns integrat ă, aceste mici conflicte declan șează efecte secundare în
țările înconjură toare. Astfel, un scenariu cu multe r ăzboaie mici îi determin ă pe planificatorii militari ai multor
armate să privească din nou spre ceea ce ei numesc „opera țiuni speciale” sau „for țe speciale” – r ăzboinicii de
nișă ai zilei de mâine [3].
Spre regret, pentru mul ți oameni, grupă ri și organiza ții terorismul a devenit o modalitate de solu ționare a
problemelor lor de ordin politic, religios, personal. Terorismul* a devenit o arm ă efectivă de intimidare și

* Există o diversitate de puncte de vedere referitoare la defini ția terorismului, dar mul ți specialiști apreciaz ă acest fenomen ca fiind
acțiunea de intimidare folosit ă pentru atingerea unor scopuri politice, economice, religioase etc. Prima tentativ ă de a defini terorismul
aparține legiuitorilor romani, care, în anul 103 î.e.n., în Lex Apelia, au încriminat sub titlul Crimen Majestatis, orice ac țiune intern ă
sau extern ă îndreptată împotriva integrit ății statului. Îns ă, însuși termenul a fost conturat în perioada Revolu ției franceze, când Robespier a
proclamat suprema ția terorii, în anii 1793-1794. Originea termenului de terorism se afl ă în limba latin ă – terror , terroris – și înseamn ă
groază, teamă, frică, spaimă provocată premeditat prin amenin țare și intimidare.
168

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

lichidare în polemica dintre diferite popoare și state, care se deosebesc cardinal unele de altele prin concepe-
rea, normele sale morale și culturale.
Este de men ționat că terorismul constituie un fenomen complex cu o evolu ție strâns legat ă de evenimentele
politice, ideologice și sociale din diverse țări ale lumii. Terorismul s-a reactualizat prin mi șcările de contes-
tare și rezisten ță de la începutul anilor ’60 ai secolului XX: mi șcările de gheril ă; revoltele studenț ești din
Europa, rezisten ța palestinian ă din Orientul Mijlociu; mi șcările afro-americanilor din SUA etc. Evolu ția de la
simple acț iuni de revendicare a unor drepturi la provocarea unor dezordini, iar mai apoi la acte îndreptate
împotriva vie ții unor persoane, a pus, la începutul an ilor ’60 ai sec XX, bazele unor mi șcări extremist-teroriste
ce aveau ca raz ă de acțiune aria mai multor țări ale lumii.
În prezent, prin amploarea sa și pericolul pe care îl prezint ă la nivelul întregii planete, terorismul a devenit
cea mai spinoas ă problemă globală discutată de comunitatea interna țională [4]. O aten ție prioritar ă acestui
fenomen se acord ă după săvârșirea atentatelor sângeroase din 11 septembrie 2001, care în mod evident au
demonstrat vulnerabilitatea autorit ăților guvernamentale în fa ța terorismului interna țional, urmate de atentatele
din Spania și Marea Britanie [5].
Anul de referin ță pentru apari ția terorismului interna țional modern este considerat 1968, când ac ționau
13 grupă ri extremiste cu motiva ții religioase, f ără ca acțiunile acestora s ă fie incluse în sfera terorismului
religios [6]. În prezent, lucrurile au evoluat: circa 20% dintre grup ările teroriste care activeaz ă pe glob invoc ă
motive religioase în ac țiunile lor. Uneori, îns ă, o serie de importante organiza ții teroriste (de exemplu, Armata
Republican ă Irlandeză, Organiza ția de Eliberare a Palestinei, Tigrii Tamil ș .a.), deși au o component ă domi-
nantă religioasă, revendic ă aspecte de ordin politic și social.
Potrivit informa țiilor vehiculate în mass-media, în prezent în lume ac ționează peste 500 de organizaț ii și
grupă ri extremiste de diferite orient ări. În aceast ă ordine de idei, una dintre cele mai cunoscute organiza ții
teroriste, caracterizate printr-o raz ă mare de ac țiune, num ăr important de membri și o influen ță semnificativă
este al-„QAIDA” (al-QA`IDA – Ba za) [7]. Aceast ă grupare a organizat ș i realizat actele teroriste din
11 septembrie 2001 pe teritoriul SUA, provocând criza politic ă globală. Ea este o grupare terorist ă trans-
națională cu caracter politico-religios de orientare radical-islamic ă. Gruparea a fost fondat ă în Pakistan în
baza structurii Maktab al-Hidmat, creat ă în anii 80 cu suportul serviciilor speciale ale SUA, Arabiei Saudit ă,
Pakistanului în scopul finan țării și acordării suportului tehnico-organizatoric voluntarilor islamici participan ți
la operațiunile militare din Afganistan împot riva trupelor sovietice. Reprezentan ții organiza ției au participat
în conflictele armate din Afganist an (1992), Somalia (1992-1993), Bosnia ș i Herțegovina (1992-1995),
Kașmir (1993), Caucazul de Nord (199 5), Kosovo (1999), Asia Central ă (1999). Organiza ția în cauz ă mai
are și un ș ir de alte denumiri: Gruparea islamic ă pentru protejarea l ăcașurilor sfinte, Organizarea Mântuirii
Islamice, Re țeaua lui Usama ben Laden, Armata Islamic ă de eliberare a l ăcașurilor sfinte. Liderul militar-
politic al organiza ției este Usama Mohammed ben Laden. Activitatea organiza ției este dirijat ă de către un
Consiliu suprem ce include în sine patru comitete: Comitetul pentru probleme de ordin militar, Comitetul
pentru probleme financiar-economice, Comitetul pentru problemele religiei și dreptului, Comitetul pentru
problemele informa ției, contrainforma ției și propagării ideologice. Ca urmare a descentraliz ării aparatului de
conducere, lipse ște centrul unic de comand ă. Efectivul organiza ției nu este cunoscut, având o m ărime variabil ă,
însă, după unele calcule, num ărul persoanelor implicate în grupare ati nge cifra de 20-50 mii. Conform datelor
date publicit ății de către forțele de coali ție, în perioada anilor 2001-2002 au fost aresta ți 2400 membri ai
grupă rii, originari din peste 70 state ale lumii [8]. Gruparea dispune de armament performant, tehnic ă militară,
mijloace de telecomunica ții avansate, fixându-se tentative de experi mentare a armelor de nimicire în mas ă cu
aplicarea elementelor biologice, nucleare, radiologice, a elementelor toxice. Direc țiile de activitate ale organi-
zației sunt orientate spre: blocarea c ăilor de comunica ții; deturnarea aeronavelor; luarea ostaticilor din mediul
misiunilor diplomatice; realizarea actelor de teroare fa ță de diferite obiecte civile sau militare; asasinarea
liderilor politici. În cazul realiz ării actelor teroriste, de regul ă, sunt utilizate elemente explozibile teleghidate
sau mecanice. În calitate de purt ători ai mecanismelor explozibile prioritate se acordă automobilelor sau
diversanților-sinuciga și. O tră sătură specifică a grupării se consider ă planificarea detaliată și de durat ă a
operațiunilor menite a fi realizate.
Atenție se acord ă pregătirii, traducerii în diferite limbi cu repartizarea ulterioar ă a ghidurilor practice cu
referire la realizarea ac țiunilor cu caracter diversionist-terorist; confec ționării și utilizării mecanismelor
explozibile; realiz ării măsurilor de asigurare material-tehnic ă și financiar ă a grupărilor islamice de orientare
radicală. Al-„QAIDA” dispune de o reț ea de centre specializate în preg ătirea mercenarilor în diverse regiuni
ale lumii, cum ar fi Afganistanul, Bangladesh, Bosnia și Herțegovina, Indonezia, Yemen, Pakistan, Somalia,
169

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Sudan. O parte considerabil ă a rezidenturilor de peste hotare activeaz ă în regim de conservare autonom ă, iar
în unele cazuri sub acoperirea diferitelor structuri cu profil social, religios, cultural. Componen ța nominal ă a
acestora este completat ă din mediul cet ățenilor băștinași ai statelor europene converti ți la islam. În calitate de
acte de acoperire sunt practicate pa șapoartele falsificate și buletinele de identitate (SUA, Germania, Elve ția,
Canada, Bosnia și Herțegovina, Albania, Federa ția Rusă, Somalia, Yemen).
În rezultatul ac țiunilor comune ale serviciilor speciale occident ale, israelite, arabe, în perioada 1999-2001
s-a reușit demascarea re țelei de agentur ă teroristă din Marea Britanie, Canada, Spania, Germania, Fran ța,
Belgia, SUA, Italia, Pakistan etc. [9]. Canalele de finan țare ale grup ării teroriste sunt asigurate din contul
creării unei infrastructuri bine dirijate ce con țin elemente de finan țare intern ă și externă. Acestea includ în
sine activitatea financiar-bancar ă; transferurile bancare prin intermediul cardurilor; traficul de fiin țe umane,
armament, muni ții; comercializarea produselor petrolie re; contrabanda cu metale pre țioase, a stupefiantelor;
acțiuni de caritate și suport umanitar etc. Actualmente, activitatea grup ării s-a fixat în peste 95 de țări din
Asia, Europa, statele CSI, Africa, America Latină , SUA, statele arabe.
O altă organizație extremistă es te Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei. Aceasta este o organiza ție
militar-politic ă palestinian ă, întemeiat ă în 1967 prin sciziunea grup ărilor Frontului Palestinian pentru Elibe-
rare și a formațiunilor paramilitare Abtal al-A'uda și Shabab lil-Intiqam. Ideologia fundamental ă a acesteia o
constituie promovarea marxismului ra dical. Sarcinile trasate constituie eliberarea Palestinei cu aplicarea
forțelor armate; lichidarea statului Israel; planificarea și realizarea unor revolu ții. Liderii forma țiunii sunt
împotriva adopt ării declara țiilor privind reglementarea pa șnică a diferendului palestinian, continuarea
confruntărilor armate împotriva Israelului. Conform registre lor oficiale ale Departamentului de Stat al SUA
și ale Uniunii Europene, gruparea este inclus ă în lista organiza țiilor teroriste. În acela și context trebuie de
menționat FATH (Mi șcarea pentru Eliberarea Palestinei), care de la începutul anilor 60 activeaz ă oficial
în calitate de organiza ție armată, acordând prioritate activit ăților de partizanat. Sarcinile ini țiale ale organiza ției
erau direc ționate spre lichidarea statului Israel, repatrierea emigran ților evrei, reîntoarcerea refugia ților
palestinieni [10]. Opera țiunile militare contra Israelului sunt organizate de pe teritoriul Libanului și Iordaniei.
Liderii FATH în 1993 au recuno scut în mod oficial independen ța și integritatea statului Israel, neacceptând
metodele for țate de solu ționare a problemelor existente, fiind ini țiată procedura de reform are a structurilor
militare. Reie șind din aceste considerente, reprezentan ții Departamentului de Stat al SUA au exclus organiza ția
respectivă din registrul organiza țiilor teroriste. Îns ă, din toamna 2002 sunt fixate date ce atest ă fapte ale
radicalizării mișcării cu implicarea în coliziunile militare împotriva Israelului.
Partidul Muncitoresc din Kurdistan este o organiza ție militar-politic ă de orientare separatist ă a comu-
nității kurde din Turcia. Ea a fost întemeiat ă la congresul de constituire a ce rcului marxist de tineret „Asociaț ia
studențească democrat-patriotic ă” de la Ankara în 1978. Sarcinile în aintate la congres prevedeau recunoa șterea
identității național-culturale a kurzilor; acordarea autonomie i regiunii kurde din Turcia; realizarea libertăț ilor
și drepturilor politice privind utilizar ea limbii kurde; încetarea presiunilor și represiunilor din partea autorit ăților
turcești. Începând cu anul 1979 conducerea PKK î și desfășoară activitatea preponderent pe teritoriul Libanului
și Siriei. Din august 1984 sunt întreprinse ac țiuni violente direc ționate spre recunoa șterea statului independent
Kurdistan din sud-estul Turciei.
În același context, se remarc ă HAMAS (Mi șcarea Rezisten ței Islamice), care este o grupare paramilitar ă
politico-religioas ă dislocată în autonomia Palestinian ă și fondată î n baza structurilor ilegale ale organiza ției
radicale Mi șcarea Fra ților Musulmani. Scopul acestei organiza ții este formarea statului islamic Palestina.
Membrii acesteia au luat parte la r ăscoala popula ției palestiniene (al-Intifaad) în perioada anilor 1987-1993,
iar ulterior au realizat un șir de acte teroriste direc ționate spre sabotarea procesului de reglementare pa șnică a
conflictului și realizarea proiectului de constituire a autonomie i Palestina [11]. Conform registrelor oficiale
ale Departamentului de Stat al SUA ș i ale Uniunii Europene, gruparea este inclus ă în lista organiza țiilor
teroriste. Rebelii se caracterizeaz ă printr-un grad înalt de motiva ție ideologico-religioas ă, capabili spre
sinucidere. Semnele distinctive ale mi șcării sunt combinezoanele de culoare neagr ă cu inscrip ție „Allah
Akbar” . Principalul volum de armament este achizi ționat din Liban, Sudan, Republica Sud-African ă, unele
state din America de Sud. Contactele externe ale organizaț iei sunt orientate spre Iran, care îi acord ă asistență
militaro-politic ă, și spre Sudan.
Trebuie de remarcat, de asemenea, HEZBOLLAH – Liban (Partidul lui Allah). Organiza ție politico-
religioasă a minorit ăților șiite, fondat ă în 1973 în scopul promov ării concep țiilor jihadului împotriva Israelului;
crearea unui stat islamic în Liban [12]. Organiza ția se caracterizeaz ă prin prezen ța tendințelor pro-iraniene;
170

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

171promovarea politicii violente împotriva militarilor SUA ș i Israelului. În perioada anilor 80 membrii grup ării
au luat parte la confrunt ările armate împotriva Israelului (de partea Frontului de Rezisten ță Islamică din
Liban); la organizarea demonstra țiilor în mas ă. În calitate de semn distinctiv membrii Partidului lui Allah
poartă berete de culoare verde. Actele teroriste sunt direc ționate spre luarea ostaticilor din mediul elitei
politice europene, a reprezentan ților misiunilor diplomatice; terorismul aviatic; aruncarea în aer a obiectivelor
militare din gestiunea SUA, Israelului, Franț ei. Organiza ția dispune de infrastructur ă operativă ramificat ă
practic în toate regiunile lumii.
O altă organiza ție extremist ă de stânga a ob știi catolice din Irlanda de Nord este Armata Irlandez ă de
Eliberare Na țională, fondată în baza forma țiunii Armatei Irlandeze Republicane [13]. Programul politic
este direc ționat spre recunoa șterea independen ței regiunii Ulster. Ca urmare a contradic țiilor de ordin intern,
activitatea militar-operativă este neînsemnat ă. Organele sale de conducere sunt Consiliul Militar și Coman-
damentul General. Direc țiile de activitate a organiza ției sunt atacarea patrulelor militare, a posturilor de
poliție; acte teroriste îndreptate spre obiecte de importan ță economic ă; plasarea informa țiilor în re țeaua
Internet cu caracter de ameninț are; acte de teroare vizavi de popula ția civilă; acțiuni de tâlhă rie cu sco pul
autofinan țării. În calitate de mijloace de comitere a acte lor teroriste sunt utilizate automobilele-capcan ă [14].
Canalele de finanț are – exproprierea ilicit ă a mijloacelor financiare; comerc ializarea drogurilor în Irlanda și
Danemarca; ac țiuni de escrocherie, estorcare, șantaj.
O altă organiza ție terorist ă ce activeaz ă în Europa este ETA (Patria și Libertatea Bascilor). Grupare
paramilitar ă a bascilor din Spania, creat ă în baza asocia ției studen țești EHIN și organiza ției de tineret Partidul
Național al Bascilor. Principiile ideologice ale ETA se bazează pe combinarea diferitelor concep ții marxiste.
Sarcinile declarate constituie eliberarea na țională a bascilor; aprecierea na țională a teritoriilor istorice populate
de către poporul bascilor în regiunea de Nord a Spaniei (Ț ara Bascilor, provincia Navarra) [15]. Ca urmare a
influenței serviciilor speciale, liderii organiza ției s-au dezis de concep ția militară de soluționare a conflictului.
Din primăvara anului 2000, îns ă, se observ ă tendințe de revenire la activitatea terorist ă. În perioada martie-
august 2001 gruparea bascilor a s ăvârșit 25 acte teroriste cu utilizarea automobilelor-capcan ă (15 mor ți,
45 răniți). C
onform registrelor oficiale ale Departamentului de Stat al SUA și ale Uniunii Europene, gruparea
este inclus ă în lista organiza țiilor teroriste. Conform datelor deschise, efectivul nominal al organiza ției se
estimează la câteva sute de rebeli.
Organizațiile teroriste încadrate astfel în sistemul ac țiunilor politice d ă o explica ție în judecarea actelor
teroriste. Defini ția clausewitzian ă, potrivit c ăreia războiul este continuarea pol iticii prin alte mijloace, r ămâne
valabilă. Având determinare politic ă, terorismul este un r ăzboi, și anume: un r ăzboi asimetric [16], un r ăzboi
de un tip necunoscut anterior. Cele men ționate mai sus denot ă că organizațiile teroriste sunt o latur ă funcțională
important ă ce caracterizeaz ă terorismul interna țional.

Referințe:
1. Popescu M. Implica ții ale terorismului asupra ac țiunilor militare // Revista de Științe Militare (Bucure ști). – 2002. –
Nr.1. – P.9.
2. Paul V., Co școdaru I. Centrele de putere ale lumii. – Bucure ști, 2003.
3. Toffler A., Toffler H. R ăzboi și anti-r ăzboi. – Bucure ști, 2000, p.112.
4. Donnedieu de Valeros. Raport prezentat la cel de-al III-lea Congres Interna țional de Drept Penal, p.20.
5. Ministerul de Externe al Statelor Unite ale Americii. O analiz ă a terorismului în lume, aprilie 2003, p.102.
6. Naghi G., Toma Gh. Ora care a schimbat lumea. – Bucure ști, 2003, p.51.
7. Coșcodaru I. Centrele de putere ale lumii. – Bucure ști, 2003, p.36.
8. http://www.antiteror.sis.md/file/bulet_spec_nr1.pdf – accesat la 27 aprilie 2009.
9. http://www.antiteror.sis.md/file/bulet_spec_nr1.pdf – accesat la 5 mai 2009.
10
. Paul V., Co școdaru I. Centrele de putere ale lumii, p.71.
11. Bruce H. Implica țiile terorismului motivat de imperative religioase: Studiu RAND Corporation, 1993, p.65.
12. Ibidem, p.128.
13. http://www.antiteror.sis.md/file/bulet_spec_nr1.pdf – accesat la 5 mai 2009.
14
. Stanciu B.I. Armata Republican ă Irlandeză – scurtă istorie. – Bucure ști, 1998, p.25.
15. Gârz F. Terorismul contemporan și efectele sale globale. – Bucure ști, 1995, p.145.
16. Naghi G., Toma Gh. Ora care a schimbat lumea. Asimetria începutului de secol. – Bucure ști: Presa Na țională, 2004, p.67.

Prezentat la 26.06.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

INFLUEN ȚA MANIPUL ĂRII ÎN LUAREA DECIZIILOR POLITICE
Diana BENCHECI
Catedra Științe Politice

The most efficient weapon against political manipulation is an active conscience of everyone. The surface of political
manipulation embraces the evaluation of social and economica l transformation done in the period of transitions, the
diagnoses of actual social, economic and political situation, the evaluation of the society. In this major problem diverse
political forces are confronting, attacking each other through their special position. It is important to know that the effects
of manipulation are disastrous for political decisions taking process.

Ca procedeu de promovare a unor idei și valori, de formare a unor atitudini și comportament e manipularea
politică este inalienabil ă (într-o m ăsură mai mare sau mai mic ă) tuturor for țelor și regimurilor politice din
toate timpurile ș i din toate spa țiile sociale.
Aceasta, îns ă, nu înseamn ă că orice acț iuni întreprinse de subiec ții politici de toate nivelurile sunt acte
manipulatorii. În nici o societate nu se exclud inten țiile și tentativele oneste ale diriguitorilor de a gestiona
lucrurile în baza unor modalit ăți corecte. Îns ă, o acțiune politic ă inițial corect conceput ă poate să soldeze cu
rezultate negative, iar actorii politici pot recurge la manipul ări pentru a- și ascunde e șecul și a-și salva imaginea.
Deci, manipularea politic ă exprimă o relație specific ă dintre cei care conduc și cei care sunt conduș i, menită
să justifice un anumit mod de utilizare a puterii sau s ă asigure sprijinul puterii de c ătre cetățeni, electorat, mase.
Oricare ar fi motivele, tehnicile de manipulare nu se înscriu printre resursele constructive ale conducerii
democratice. Ele sunt utilizate pent ru a induce în eroare, a dezinforma și a obține un avantaj politic prin mijloace
puțin accepta bile. Manipularea în ge neral nu poate aduce o contribu ție constructiv ă nici la identificarea prob-
lemelor reale, nici, cu atît mai mult, la solu ționarea lor.
În perioada de tranziț ie utilizarea tehnicilor de manipulare cap ătă o răspândire destul de larg ă, un caracter
intensiv și sistematic. Actuala multitudine a for țelor politice este antrenat ă într-o competitivitate înver șunată
privind influen ța asupra opiniei publice și comportamentului oamenilor în corespundere cu propriile viziuni
asupra problemelor societ ății și asupra modalit ăților de solu ționare a acestora.
Însă, nu toate elementele constitutive ale puter ii politice dispun de pârghii, tehnici și mecanisme deopotriv ă
de eficiente în manipularea con științei, reacțiilor și comportamentelor popula ției. În principiu, puterea de stat
are în acest sens mai multe posibilit ăți, prin faptul c ă organizeaz ă și coordoneaz ă sistemul de educa ție, elaborarea
și traducerea în via ță a legilor, controleaz ă activitatea func ționarilor de stat etc.
Puterea poate manipula cu succes atât timp cât acest proces se desf ășoară fără conștientizarea lui de că tre
obiectul manipul ării: individ, grup, mase. Odat ă cu dezavuarea manipul ării ea poate prezenta un pericol
pentru guvernan ți, creând publicului un disconfort psihic, urmat de confrunt ări, care pot avea consecin țe
grave, precum: panica, neîncrederea, suspiciunea, refuzul oric ărei informa ții pe motiv c ă ar putea fi fals ă etc.
Manipularea în sens larg presupune ca manipulatorul să aibă intenția deliberat ă de a produce schimbarea de
opinie, utilizând tehnici psihologice și ca manipulatorul s ă nu conș tientizeze mecanismele și scopurile ei.
Adică, determinarea unui actor s ă gândeasc ă într-un mod compatibil cu interesele ini țiatorului influen ței, prin
utilizarea unor tehnici care distorsioneaz ă adevărul, lăsând însă impresia libert ății de gândire și decizie [1].
Practic, prin intermediul tehnicilor de manipulare politic ă nu se recurge la constrângere. Masele au impresia
că acționează conform voin ței lor în mod deliberativ. Caracteristic manipul ării este că se efectueaz ă fără
știrea auditoriului, a obiectului manipulă rii. Manipularea const ă în a substitui înclina ția către rațiune cu atot-
puternicia impulsiunilor instinctive, asociate cu opinii și at itudini politice, prin reflexe condi ționate. Sloganurile,
gesturile, alternan ța între tensiune și absența ei sunt mecanismele pe care se sprijin ă manipularea. Politicienii
folosesc scenarii și tehnicile de manipulare în lupta lor pentru a câ știga voturile de încredere ale aleg ătorilor.
Manipularea în societ ățile democratice poate s ă apară sub impactul intereselor economice ale întreprin-
derilor care fac publicitate, sub presiunea concuren ței între structurile mediatice (pres ă, televiziune), datorit ă
concurenței între informa ția verificat ă de stat și informa ția periferic ă difuzată de presă și alte medii private,
fie și ca o consecin ță a confrunt ărilor neloiale dinte partide. În condi țiile în care pe arena politic ă a Republicii
Moldova activeaz ă un șir de partide, electoratul poate fi în derută , dezorientat și ușor manipulat.
172

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

Una dintre cele mai importante tehnici de manipulare utilizate de for țele politice pentru a crea imaginea
aparentă a unei bune ordini soci ale este minciuna politic ă. Minciuna este instrumentul folosit de for țele politice
inconsistente în restructurarea concep țiilor, modificarea experien țelor, deformarea rela țiilor interpersonale,
rescrierea istoriei, dezvoltarea unor noi criterii de ev aluare, remodelarea sentimentelor [2]. Sunt mai multe
categorii de minciun ă politică la care apeleaz ă subiecții politici. O prim ă categorie cuprinde minciunile
caritabile, destinate calm ării neliniștilor din societate și consolid ării imaginii puterii st ăpână pe situație. De
exemplu, aparen ța de normalitate, folosit ă în explicarea procesului de tranzi ție în Republica Moldova prin
camuflarea informaț iei veridice despre costurile reale ale tranzi ției, eșecurile acestui proces fiind invocate ca
inevitabile. O a doua categorie de minciuni serve ște intereselor celui care î și dorește o imagine pozitiv ă. Tactica
dezinform ării sau a omiterii informa ției nefavorabile este aplicat ă pe scară largă de către majoritatea for țelor
politice din perioada de tranzi ție. Cea de a treia categorie de minciuni politice este folosit ă ca instrument de
creare a imaginii negative, devenind astfel arma de distrugere moral ă a rivalilor politici [3]. Aceast ă categorie a
minciunii este pe larg utilizat ă de către toate forț ele politice, în special în cad rul cam paniilor electorale.
O altă tehnică de manipulare este influen ța ce are trei componente: modificarea comportamentului,
integrarea în grup, inducerea sentimentului de supunere necondi ționată față de autorit ăți [4]. Influen ța este
elementul fundamental al comunic ării. Aceast ă tehnică reprezint ă un ansamblu de procedee de manipulare a
obiectelor cognitive care definesc situa ția. Obiectele cognitive manipulate prin influen țare sunt pozi ții, relații,
referințe normative, identit ăți sau elemente ale contextelor temporale, spa țiale și senzoriale [5]. Secretul
influenței majore este de a de ține doar o informa ție. Politica de influen ță este un proces complex realizat prin
manipularea emo țiilor, intereselor, situa ției obiectului în scopul cre ării relației de încredere. În orice stat
democrat, scopul opozi ției politice este acela de a sanc ționa prompt orice discontinuitate, orice fapt ce pare în
neregulă. Din acest motiv ea se pronunță împotriva tendin ței autorităților de a p ăstra aparen ța de normalitate.
Iar acuzele venite din partea autorit ăților, conform c ărora ziarele independente sunt vinovate de imaginea
proastă a suprastructurii în ochii cet ățenilor (pentru c ă nu reflect ă în paginile lor ș i fapte pozitive), nu reprezint ă
decât to
t o tehnică de manipulare, cea a „ țintelor false”, prin care se încearc ă transferarea e șecurilor autorit ăților
în sarcina presei. Aceast ă tehnică a fost amplu aplicată în cadrul politicii tuturor guvernelor și parlamentelor
care s-au perindat.
Manipularea opiniei publice constituie una di ntre formele tipice de manipulare a conș tiinței sociale.
Cunoașterea opiniei publice are o deosebită importan ță pentru sesizarea ș i explicarea mecanismelor sociale,
pentru conturarea ș i elaborarea de prognoze cu caract er social [6]. Opinia public ă este un element important
în reglementarea conduitelor și relațiilor sociale. Cunoa șterea opiniei publice are o deosebit ă importan ță
pentru sesizarea și explicarea mecanismelor sociale, pentru conturarea unor programe de acț iune social ă și
elaborarea de prognoze cu caracter social-politic. În perioada de tranziție opinia public ă este ș i ea puternic
controversat ă. De altfel, ea niciodat ă nu poate fi uniform ă și chiar nici în problemele cardinale ale societ ății.
Vorba poate fi numai despre opinii ce prevaleaz ă în problema și cazul concret. Diverse for țe politice tind s ă
influențeze, să remodeleze opinia public ă în corespundere cu interesele pe care le urm ăresc, exploatând în
acest scop situa țiile de in certitudine și instabilitate, neajunsurile reale ș i cele inventate ale guvernan ților
precedenți sau ale celor actuali.
În cadrul manipul ărilor cu opinia public ă se recurge la tot felul de tehnici (despre unele din ele s-a vorbit
mai sus), precum și procedee variate: unii exploateaz ă peste măsură și neadecvat no țiunile de libertate și
democrație, trecând sub t ăcere că aceste valori de mare semnifica ție socială au limitele lor, cer s ă fie legal
protejate și nu constituie panacee în stare s ă creeze de la sine orice, inclusiv o ordine social ă dorită ; alții sunt
înclinați să mizeze prea mult pe dispoziț iile nostalgice ale unor categorii de popula ție, ascunzând adevă rul că
o revenire la valorile sociale majore de odinioar ă este imposibil ă în condițiile economiei și relațiilor de pia ță
nedirijate în mod efectiv. Fapt este că mijloacele și tehnicile folosite în bă tăliile politice pentru influență și
pentru putere devin mai importante decât obiectivele reale ale mult doritei ordini sociale.
Informația nu conține niciodat ă adevărul sută la sută . Pe tot parcursul se strecoar ă erori, chiar dac ă nici un
membru al verigii informa ționale nu are intenț ii rele. Chiar dac ă un ziar politic reprezint ă un apel la ra țiune,
el poate s ă se adreseze emotivit ății cititorului, fie printr-o informa ție, care creeaz ă o anumit ă stare afectiv ă,
fie prin folosirea ritmului sau cuvintelor adecvate, astfel atingând corzile sufletului omenesc, invocând reflexe
condiționate pe care ziarul îș i propune s ă le dirijeze propriilor scopuri sau ale colectivit ății pe care o reprezint ă.
Ziarul poate s ă creeze o stare emo țională prin dispunerea materialului într-o anumit ă ordine sau prin introdu-
cerea de sloganuri și simboluri în titluri. Azi oamenii sunt prea gr ăbiți pentru a- și putea citi ziarul, se mul țu-
173

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

mesc să arunce o privire asupra titlurilor articolelor și știrilor, care cu pu ține cuvinte creează o stare de spirit,
o tendință, un diapazon. De aceea, jurnali știi se străduie ca titlurile articolelor s ă conțină nucleul mesajului, care
tind să-l transmit ă publicului, printr-o form ă cât mai incitat ă. Presa în general este o arm ă a acelora, a că ror
interese le reprezint ă (fie ale guvernan ților, fie ale opozi ției ori ale grupului de influen ță). Presa oficial ă este
dotată cu misiuni și sarcini precise: educarea maselor, mobilizarea lor pentru realizarea unor obiective econo-
mice, sociale și politice; pream ărirea realiz ărilor puterii. Presa guvernamental ă este concepută ca mijloc de
exercitare și legitimare a puterii. Realizarea acestor obiective impune necesitatea controlului minu țios al
informațiilor oficiale, exclude interpret ările după bunul plac, divaga țiile libertine ale celor care le difuzeaz ă.
Poate fi oare presa independentă ? Din partea presei nu exist ă intenția conștientă de a deforma realitatea,
însă, ea nu se mul țumește cu doar relatarea evenimentelor ap ărute în spa țiul public, ci tinde s ă le co menteze.
Totodată, orice comentariu este supus unui punct de vedere particular și, deci, este relativ subiectiv. Cât de
insistent i s-ar reclama independen ța mass-media, într-un anumit sens ea nu poate fi întru totul liber ă,
depinde de anumite organiza ții și unități social-politice [7]. Prezentarea și tratarea subiectelor de pe pozi ții
îngust partizane, ceea ce se întâmplă destul de frecvent, este o dovad ă elocventă de angajament politic și a
dependen ței de anumite op țiuni și orientări.
Presa adeseori pretinde c ă ține în stăpânire adev ărul în ultima instan ță pe care, totodat ă, tinde să-l prezinte
într-o form ă categoric ă pentru a nu l ăsa loc îndoielilor și, cu atât mai mult, contestă rilor. Walter Cronkite î și
încheia întotdeauna publica țiile cu formula „ Și așa stau lucrurile”, iar sindromul ilustrează simultan auto-
percepția jurnaliștilor ca de ținători unici ai adev ărului și proiectarea asupra publicului a unei imagini de mas ă
incapabilă să distingă între bine și rău [8].
Jurnaliș tii sunt mult mai dependen ți de sursele oficiale de informare decât se pare la prima vedere și, deci,
pot fi involuntar predetermina ți la manipul ări. Într-un mediu s ărac în surse de informare, în care comunicarea
instituțională este centralizat ă și puternic ierarhizat ă, libera informare, obiectivitatea mesajelor r ămân simple
doleanțe.
Cotidienele, publica țiile săptămânale, lunare, trimestriale, chiar și atunci când trateaz ă subiecte asem ănătoare,
o efectueaz ă în moduri diferite. Presa ră mâne mult mai exigent ă decât imagine, în special când este vorba de
analiza unei realit ăți. Este mult mai u șor de a vorbi și a convinge, decât a scrie și a convinge. Informarea sub
forma public ării unor evenimente, fapte și idei este întotdeauna într-o oarecare m ăsură creatoarea unei anumite
ordini în cadrul sistemului socioistoric în care ac ționează.
Conform opiniei auto rului, procedeele și tehnicile manipulatorii ale mijloacelor de informare în mas ă sunt:
infiltrarea în opinia public ă a unor contest ări, informa ții, interpel ări, pronosticuri pe care nimeni nu s-ar
gândi să le atribuie unei puteri care dezinformează , dar care la un moment dat vor servi intereselor acestei
puteri; răspândirea unei informa ții neutre, în care cursul evenimentelor este aranjat în a șa fel încât s ă conducă
cititorul spre o anumit ă concluzie; ascunderea unor informa ții importante sau întârzierea prezent ării lor;
filtrarea informa țiilor, modificarea textului informa ției în acord cu politica promovat ă de redacție; prezentarea
numai a unei p ărți aflate în discu ție sau a unei explica ții subiective a acestuia; prezentarea zvonurilor ca fapte
reale; supraînc ărcarea obiectului manipulă rii cu informa ții pentru a-i reduce capacitatea de analiz ă critică;
includerea unei doze de autocritică în prezentarea unor probleme importante pentru crearea unei aparen țe de
obiectivitate; r ăspândirea unor informa ții ce pot fi atribuite unei surse neutre, în care obiectul are încredere;
fragmentarea informa țiilor și prezentarea p ărților ce sunt în avantajul subiectului manipul ării; „dezv ăluirea”
unor informa ții, considerate confiden țiale, care, în realitate, nu sunt secrete; promovarea efectului primei știri;
combinarea de informa ții verificabile și subversive; comentariul, în interesul subiectului manipul ării, al unei
informații adevărate; plasarea unei informa ții adevărate, cu dovezi concrete, într-un context care îl modific ă
sensul; exagerarea și desfigurarea unei informaț ii veridice pentru a-i stârni cititorului sentimente puternice;
repartizarea inegal ă a lungimii ș i calității inform ației pro și contra cu favorizarea aspectelor care ar orienta
auditoriul; învă luirea unei informa ții subversive cu o fapt ă reală; dezvăluirea unei informa ții furnizate f ără
concluzie, dar în a șa mod încât cititorul s ă-și fondeze de sine st ătător concep ția dorită.
O altă tehnică de manipulare universal ă este dezinformarea. Profesorul Claude Polin deosebe ște două
tipuri de dezinformare: de tip inferior, ca minciun ă prezentat ă drept adev ăr și de tip superior, în care obiectul
manipulării este determinat s ă-și construiasc ă el însuși o reprezentare eronat ă asupra celeilalte p ărți [9]. Dez-
informarea nu const ă în a face s ă se creadă ceea ce nu exist ă, ci în a modifica reac țiile în pofida convingerilor.
O formă a dezinform ării este logomahia, adic ă inventarea de formule care, dup ă ce i-au sedus pe profesioni ști i
comunicării, se răspândesc în public și sunt acceptate ca adev ărate.
174

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

Propaganda este o tehnic ă de manipulare utilizat ă pe larg, care const ă în transmiterea c ătre un public a
informației care trebuie salutat ă pentru aceasta și care nu este perceput ă de informator ca mincinoas ă, ci,
dimpotrivă , ca expresie a singurului adev ăr existent. Propaganda constituie acț iunea de convingere prin
instigare, ce tinde s ă înlocuiasc ă rațiunea cu impresionabilitatea, ș tergând linia de demarca ție între adev ăr și
fals [10]. Distingem propaganda alb ă și propaganda neagr ă. Pentru propaganda alb ă efectele sunt mai evidente,
provenind deschis dintr-o surs ă a adversarului ce se bucur ă de credibilitate limitat ă. Ea are un caracter informativ,
deoarece doar explic ă și justifică o politică. Necesitățile culturale, alegerile sunt o ocazie excelent ă în scopul
desfășurării propagandei albe. Propaganda alb ă identifică sursa ș i mesajul care se transmite este recep ționat cu
conștiința clară a distincției dinte noi și ei și poate fi atribuit ă ambelor regimuri politice – democratice, autoritare.
Propaganda neagr ă înșeală asupra originilor sale, face c a minciunile deliberate s ă fie plauzibile. Știrile
selectate cu aten ție și prezentate cu abilitate formeaz ă cea mai subversiv ă propagand ă. Propaganda neagr ă își
propune s ă răspândeasc ă și să genereze informa ții false, să modifice realitatea, este orientată spre denaturarea
adevărului. Principala preocupare a celui care îș i propune s ă realizeze o propagand ă este de a ș ti cum să
concentreze masele, adresându-se mecanismelor psihice, care ar putea ac ționa asupra indivizilor, maselor.
Prima lege a propagandei este legea convers ării individului, pe care politicienii no ștri știu foarte bine s-o
aplice. La întâlnirile lor cu masele sugerează mai întâi în note foarte pesimiste situa ția creată ca rezultat al
politicii de guvernare a puterii (ne referim la toate guvernele care s-au perindat în decurs de un deceniu).
Apoi, tot ei, las ă să se întrevad ă ieșirea din aceast ă situație dezastruoas ă, care poate fi realizată doar cu
acțiunile și politica propus ă de ei.
Tehnicile de manipulare politic ă sunt aplicate atât în cadrul general al societ ății, cât și în cel al unor
grupuri social-demografice, profesionale, teritoriale, etnice, religioase etc. Ele înce țoșează nu numai tabloul
privind actualul stadiu de dezvoltare social-economic ă și politică a țării noastre, dar și perspectivele de evoluț ie
a ei în viitor.
Concluzii
Cea mai eficient ă armă împotriva manipul ării politice este con știința liberă și activă a fiecăruia. Aria
manipulărilor politice cuprinde evaluarea transform ărilor economice și sociale efectuate în fazele ini țiale și
ulterioare ale tranzi ției, diagnostica actualei situa ții social-economice și politice, prognozarea evoluț iei
societății în perspectivă . În aceste probleme majore î și încrucișează spadele diverse for țe politice, fiecare din
ele atacând inamicul de pe pozi țiile ș i prin vizitele lor deosebite.
Nu avem obiec ții în legă tură cu aceasta, cu atât mai mult c ă diversitatea opiniilor, op țiunilor și intereselor
este o condi ție a pluralismului politico-ideologic, consfin țit prin preved eri constitu ționale directe. Îns ă, pentru
toți trebuie s ă existe o m ăsură, pe care, după cum demonstreaz ă practica tranziț ională de până acum, prea
puțini sunt înclina ți s-o respecte, cedând câte ceva din ambi ții și veleități. În schimb, există multe exemple
elocvente când forț ele politice manipuleaz ă în fel și chip opinia public ă pentru a produce criza puterii st ăpâ-
nitoare în general, utilizând în acest scop orice mijloace, unele dintre care anticonstitu ționale și, ca atare, ar fi
oportun să fie sancționate. Dar, guvernan ții trec cu vederea și sub tă cere astfel de comportamente ca nu cumva
să fie învinuiț i în „autoritarism” sau în înc ălcarea drepturilor și libertăților democratice. Eficientizarea
funcționării puterii de stat și asigurarea ordinii sociale cer ca respectarea legilor s ă fie o condi ție inalienabil ă
în activitatea tuturor for țelor politice din țară.
Pentru a restrânge sfera aplică rii acțiunilor manipulatorii ș i pentru a minimaliza impactul lor nociv asupra
societății sunt necesare eforturi comune ale tuturor actorilor politici conș tienți de primordialitatea intereselor
naționale față de cele de grup sau chiar personale.
Este important de a con știentiza că printre efectele nocive ale te hnicilor de manipulare, în afar ă de stabilirea
ordinii sociale, se mai înscriu profanarea, înjosirea, tâmpirea ș i idiotizarea celor supu și unor astfel de influen țe.
Prin manipul ări masive, intensive și permanente este denaturat ă conștiința individual ă, colectiv ă și socială,
este depersonalizat însuș i obiectul, c ăruia îi sunt adresate ac țiunile respective, îndemnându-l s ă urmărească
scopuri str ăine intereselor sale reale. În asemenea condi ții, activitățile subiec ților sociali nu pot fi coagulate
în baza unor deziderate comune, capabile s ă contribuie la instituirea unei ordini sociale viabile, care, la rândul
ei, ar conferi, prin interac țiune, o dimensiune și o funcționalitate calitativ nou ă puterii politice ș i spațiului
democratic ordonat. R ămâne de con știentizat c ă unde și când triumf ă manipularea, acolo și atunci este ra tată
o abordare și luare a unor decizii politice corecte și reale.
175

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

176Referințe:
1. Voicu G. Potenț ialul și limitele manipul ării // Comunicarea publică : concepte și interpret ări. – Chișinău, 2002, p.58.
2. Ficeac B. Op. cit., p.66.
3. Belostecnic A. Infotactici de conservare a imaginii plauzibile: crearea imaginii prin minciun ă politică și tactici de
manipulare // Moldoscopie, Partea XVII. – Chi șinău: USM, 2001, p.10.
4. Ficeac B. Op. cit., p.127.
5. Muccaceli A. Arta de influență . Analiza tehnicilor de manipulare. – Bucure ști, 2002, p.192.
6. Bondrea A. Opinia public ă și dinamica schimb ărilor din societatea româneasc ă în tranziție. – Bucure ști, 1998, p.12.
7. Despre con ținutul sintagmelor „unitate social ă”, „unitate politică ”, „unitate social-politic ă” a se vedea : Luminosu
D.-S. Sociologie politic ă. Partea II. – Presa universitar ă română, 1998.
8. Pop D. Mass-media și politica. – Institutul European, 2000, p.17.
9. Volkoff V. Dezinformarea – arm ă de ră zboi. – Bucure ști, 2000, p.5.
10. Thoveron G. Comunicarea politic ă azi. – Oradea, 1996, p.9.

Prezentat la 26.06.2009

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

DREAPTA-STÂNGA: O V ALEN ȚĂ ÎN METAMORFOZ Ă
Tatiana BORDEI
Institutul de Sociologie, Filosofie și Științe Politice al A ȘM

The multiple and diverse transformations which happen in th e political world have their impact on the steps made by
specialized scientific communities to review different hypothese s, theories that were considered more than a scientific
Decalogue till recently. Continuing this idea it would be possible to rationalize the discussion of such a pretentious subject
like the right-left political cleavage. The cleavage between the letf-right remains in agenda of scientific and political
media, every time specialists trying to determine the line of demarcation between these two terms of the political vocabulary.
The subject investigated in pr esented is a contradictory “disappearance” of the cleavage, relativity and permeability of
the limits between two terms of the political syntax. The tendency to establish a parting line to separate the left from the right is welcome, taking into account that there is a necessity to clearly distinguish these two notions, a line which is
used successfully by the political parties to settle along.

Căderea Cortinei de Fier și evenimentele ce au cuprins Eu ropa de Est în 1989 au pus în fa ța multor provo-
cări nu doar societ ățile postcomuniste, dar și democra țiile occidentale. Perturba țiile socioeconomice, politice,
culturale au reuș it să creeze fisuri conceptuale și confuzii noi ideologice [1]. Se p ărea că noema despre apusul
ideologiilor, al extremelor, atât de mult reiterat ă în lumea academică occidental ă în anii ’60 (D.Bell), apoi ’89
(Fr.Fukuyama), se adeverise. Dispariț ia unui stindard al comunism ului, cum era Uniunea Sovietic ă, argumenta
pentru moment ideea despre „moartea ideo logiilor”, în contextul când dreapta politic ă european ă se manifesta
mai mult anemic, considerat ă compromis ă după căderea fascismului [2], iar stânga „marcat ă nefast” de pul-
verizarea comunismului sovietic. Astfel, revolu țiile din 1989 anulau teoretic sau, în cel mai bun caz, anun țau
clivajul politic dreapta-stânga, conform că ruia erau catalogate, irelevant și inoportun, ideologiile.
Istoria recentă și categoriile doctrinare ap ărute în acest r ăstimp, mai cu seam ă după 2001, dovedesc c ă
sfârșitul ideologiilor a ră mas în faz ă asertivă și premonitorie doar, iar binomul dreapta-stânga continuă , para-
doxal, să fie uzual în catalogarea unor forma țiuni politice sau cat egorii concep ționale.
Ca fenomen psihologic ideol ogia – o totalitate de valori ș i principii esen țiale – are două puncte de reper:
individul și colectivul . În fața perturba țiilor care continu ă să frământe societatea individul are nevoie de un
lucru care i-ar conferi siguranță – ideologia, deoarece, indiferent de influen ța ei, ea confer ă eforturilor umane
un sens, le justific ă și le fortific ă, ferind con știința de obsesia culpabilit ății.
Antamarea problematicii ideologiilor a atras dup ă sine abordarea clivajelor existente. În contextul în care
sfârșitul ideologiilor este incert, nu știm în ce masura ar putea dispare bi nomul dreapta-stânga sau în ce masur ă
ar putea fi considerat dep ășit atâta timp cât spa țiul ideologic continu ă să fie impărțit, în mod mai mult sau
mai puțin egal, de doctrine ce se aliniaz ă pe ambele p ărți ale eșichierului politic. Chiar dac ă, prin abstrac ție, am
limita longevitatea dualit ății la cea a extremit ăților ei, se pare c ă acestea din urm ă mai degrab ă s-au disimulat,
însușind forme noi, ș i nu au disparut categoric. S ă ad mitem că totalitarismul a trecut în istorie, dar, fiind înte-
meiate pe convingeri, ideile nu dispar, ele accept ă conotații noi, racordându-se la realitatea social-politic ă.
Spațiul postcomunist a fost teren fertil pentru formele pe care le-a îmbr ăcat comunismul după 1989. Elita
politică ce a succedat la putere era, iar pe alocuri mai continu ă să fie, urma șă directă a vechii nomenclaturi.
Aceste date factuale vin s ă argumenteze proprietăț ile spațiului ideologic și regularit ățile lui [3]. Revoluț iile
din Europa de R ăsărit au anulat multe din vechile configura ții, somându-le pe unele s ă se adapteze noilor
ecuații politice. Apari ția unor clivaje/conflicte sociopolitice noi ar putea fi de fapt metamorfozarea vechilor
paradigme, disimularea acestora cu scopul de a putea pretinde la un loc în noua constela ție politică.
Cu certitudine, existenț a clivajelor este un atribut al oric ărei societăți și este expresia deosebirilor, dar și
similitudinilor de natură socială, economic ă, politică, inclusiv ideologic ă, dintre indivizi. Din acest conside-
rent, clivajele pot fi ierarhizate conform anumitor criterii. Ele constituie o form ă de identificare a intereselor
grupurilor sociale, utilizând aceste criterii, iar existen ța lor denot ă un anumit grad de democra ție într-o socie-
tate, căci și pr ezenț a conflictului, în aspectele sale non-beligeran te, este o expresie a dreptului la diferen ță.
Sintagma „clivaj politic” aminte ște polaritatea societal ă din perspectiva modelelor simplificante de tipul
antinomiilor/binoamelor/dualit ăților și ele reliefeaz ă niște categorii sociale, politice, etnice, religioase, care
au o conș tiință și o identitate de grup definit ă și relevată prin intermediul anumitor organiza ții de tip politic.
177

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Anume în baza ideii despre existen ța acestor conflicte/clivaje într-o societate Daniel Seiler încearc ă să
explice apariț ia, evoluț ia și funcționarea sistemelor de partide din Europa Occidental ă și Centrală [4]. Acest
studiu are la baz ă, pentru cazul Europei Occidentale, paradigma celor patru clivaje ale politologului norvegian
Stein Rokkan, conform că ruia evoluț ia Europei ar fi fost influenț ată de trei revolu ții: națională, industrial ă și
internațională, care, urm ărite fiind pe dou ă axe conflictuale – o ax ă funcțională și una teritorial-cultural ă – au
germinat clivaje ce au catalizat apari ția a opt familii de partide politice relevante pentru spatiul Europei Occi-
dentale. E cazul s ă menționăm, în aceast ă ordine de idei, c ă pentru prima dat ă conceptul de „clivaj politic” a
fost abordat de Giovani Sartori, preluat apoi de Ar endt Lijphart, care l-au considerat drept o variabil ă notorie
în determinarea sistemelor de partide dintr-o societate.
Revoluț ia națională și industrial ă determin ă cele patru clivaje fundamentale [5], iar revolu ția internațională
se ref
eră doar la latura muncitoreasc ă a clivajului capitali ști-muncitori, creând subclivajul dintre stânga
comunistă și cea necomunistă [6]. Oricum, nu ne putem referi doar la comunism atunci când vorbim despre
stânga, exist ă și o stânga care face parte din orizontul capitalist; astfel, nu putem limita dualismul doar la
antiteza capitalism – comunism [7].
Chiar dac ă teoria clivajelor pare o reprezentare simplificat ă a societății, axată pe modelul antinomiilor,
care încearc ă să identifice într-un anumit context fenomenul ce fragmenteaz ă societatea civil ă și genereaz ă
anumite mesaje electorale, aceast ă teorie nu este și cea mai simplist ă. Paradigma lui Rokkan, de și și ea a fost
supusă criticii și a reușit deja să intre în categoria no țiunilor inoperante și inactuale, oricum continu ă să rep-
rezinte o gril ă utilă în explicarea genezei și evoluției sistemelor de partide.
Fiind unul dintre cele mai revendicate clivaje dintre cel e patru atestate în studiul lui Rokkan, cel de clas ă
sau proprietari-muncitori poate fi totu și regăsit în orice societate capitalist ă. Aceasta se întâmplă în condițiile
când dreapta este acuzat ă că se manifest ă fad, stânga este firav ă, după un colaps, și ambele sunt prada unor
metamorfoze conceptuale. Cu toate acestea, partidele politice continu ă să se structureze de-a lungul axei
dreapta-stânga.
Nu știm cu certitudine cât de conjunctural ă a fost aș ezarea reprezentanț ilor naț iunii în Adunarea Constituant ă
în august 1789, cert însa e faptul c ă de atunci aceste dou ă vocabule au f ăcut o carier ă ca moduri de gândire,
au fluctuat periodic, dar și-au pastrat chintesen ța în ciuda cre șterii complexităț ii societății, pluralismului
cultural etc. Dreapta întotdeauna a mizat pe tradi ție, ordine, religie, pe libertatea economic ă ca primă condiție
a libertății individuale; stânga a axat în jurul reformelor, egalit ății, echității sociale etc. [8].
Deseori aceste cuvinte-cheie au fost supuse unor schimb ări conceptuale, au penetrat hotarele dintre ele,
apoi au revenit în albie, creând o confuzie temporar ă. Zicem temporar ă deoarece, ca reprezentare social ă,
binomul dreapta-stânga continu ă să fie destul de eficient pentru a identifica și autoidentifica un numar consi-
derabil de actori sau observatori ai vie ții politice. Problema e c ă acești termeni pot avea conota ții specifice
sub aspect geografic, cronologic, geopolitic [9]. Chiar dac ă vocabulele binomului au cunoscut și perioade de
recul istoric, putem remarca un reviriment atât al stângii, cât și al dreptei; chiar dac ă admitem c ă e xtremele
au compromis axa dreapta-stânga, ele nicidecum nu au avut capacitatea s ă o anuleze. Și asta datorită proprie-
tăților universului conceptual de a se dilata, de a asim ila idei noi, de a îmbraca forme noi congruente cu
perioada istoric ă dată. Desigur, apar dileme atunci când observ ăm la stânga tendin țe specifice dreptei sau
invers, dar sunt totu și anumite aspecte care le disting pe aceste dou ă.
Dificultatea apare curent în abordarea acestor probleme. Ea vine par țial și din relativitatea no țiunilor
dreapta și stânga, ceea ce le face inoperante atâta vreme cât nu sunt corect redefinite. Este nevoie de reconst-
rucția unei drepte/stângi pe temeiuri mai largi decât cele politice sau economice, ce ar include și semantica ei
spirituală. O dreapta sau o stânga contemporan ă nu mai poate fi doar o simpl ă reeditare a celor de ieri, ele î și
pot pă stra principiile implicite, dar au nevoie de forme și strategii noi, valorile lor trebuie s ă fie actualizate
pentru a putea fi percepute de societatea contemporan ă. Deosebirea devine și mai dificil ă datorită întrebuin-
țării prea generalizante a unor termeni ca: revoluție, stat, ordine, libertate, egalitate, securitate social ă etc.,
fără un efort pentru clarificarea în țelesului lor. Pe de alt ă parte, partide și doctrine aparent antagonice au în
comun mai mult decât ne-ar l ăsa să presupunem opozi ția lor deschis ă.
S-ar părea că binom
ul trebuie definit în termenii situ ării sale particulare. Ceea ce în anumite cazuri poate
să apară ca progresist sau revolu ționar, în alte condi ții este parte a ordinii stabilite. Factori de compara ție pot
comporta conota ții noi, în dependen ță de context. Aceste dou ă elemente nu sunt concepte absolute, ci no țiuni
relative, sunt elemente ale spa țiului poltitic care în anumite cazuri pot fi purtatoare de semnifica ții distincte
178

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

de cele originare. Emo țional ele pot avea atât o înc ărcătură pozitivă, cât și negativă , nu poate fi una doar
bună și cealaltă doar rea . Ele pot c ăpăta forme noi chiar în cazul când vorbim de aceea și perioadă istorică,
dar de diferite areale geografice. Adic ă, valorile, în virtutea c ărora discut ăm despre o dreaptă și o stângă , la
fel ca și formele existen ței umane, nu fiin țează și nu se manifest ă fără variante, într-o unic ă formă. Doar prin
diversitate ele pot constitui p ărți ale unui sistem de semnifica ții. Numai ceea ce poate fi diferit poate transmite
informație, genereaz ă sensuri și semnifica ții [10].
Orice schimbare, fie ea pozitiv ă sau negativ ă, presupune și anumite metamorfoze ale valorilor, o prefa-
cere a lor, formarea unei table de valori mai mult sau mai puț in noi, în care cele noi lupt ă pentru o pozi ție în
acest sistem, iar cele vechi caut ă să î mbrace forme noi, acceptabile, ce le-ar permite să fie funcționabile, în
acord cu spiritul timpului. Adic ă, între valori poate exista o lupt ă, o contradic ție, un clivaj și înving doar acele
valori care reu șesc să se impun ă tuturor, care satisfac deplin cerin țele logice și psihologice ale individului,
ale timpului. Valoarea se na ște dintr-o reciprocitate func țională activă a subiectului cu obiectul, adic ă ea nu
este un atribut al unuia dintre aceș tia doi, ci rezultatul unei rela ții funcționale dintre ei [11].
În această ordine de idei, dreapta și stânga au evoluat, au îmbracat forme noi, s-au disimulat în dependen ță
de cerințele societ ății, dar care au la origine câteva valori imuabile, care în anumite împrejur ări pot însu și
semnifica ții noi.
Deși în anii ‘70 Sartre anun ța că ideologiile de dreapta și stânga și-au pierdut din relevan ță, dualitatea
politică nu face abatere de la principiul simetriei, c ăruia îi este supus întregul univers, el coexist ă ca ș i alte
tandemuri: bine-r ău, est-vest, sfânt-profan etc., iar subtilitatea lor const ă anume în banalitatea pe care le-o
atribuim arbitrar. Dualităț ile nu dispar, ele coopteaz ă e sențe semantice noi.
Orice tentativ ă a inteligen ției politice de a desemna totu și o linie de demarcare impermeabil ă între com-
ponentele acestei antinomii sfârș ește prin apari ția unei corvoade de definiri, no țiuni, încruci șări de idei. Num ă-
rul forțelor politice ce se confrunt ă pe câmpul competi ției politice, conț inutul dreptei și al stângii, limitele lor
cronografice, geografice etc., dimensiunile lor valorice continuă să fie în centrul discursurilor politice și la
200 ani de la apari ția lor factual ă. Dar, se pare c ă bipolarizarea pe care noi încerc ăm să o încadrăm într-o
diviziune obiectiv ă a realității politice ș i care reiese dintr-o oarecare natur ă a lucrurilor, de fapt se proiecteaz ă
dincolo de limitele noastre. Intr ând în rândul categoriilor noastre intelectuale de la acea a șezare topografic ă a
reprezentan ților națiunii din 1789 în cadrul Adun ării Constituante, aceast ă antinomie nu a mai disp ărut nicio-
dată din vocabularul politic, iar apari ția gândirii socialist-marxiste avea doar sa înt ărească acest raport dilemic,
ce-și găsiseră electoratul într-o societate burghez ă. Co nflictul dintre clase, atât de esen țial pentru socialism, a
căzut ca și turnat în forma dreapta-stânga, chiar dac ă socialismul a fost un timp str ăin dihotomiei [12]. For ța
și semnifica ția acestei distinc ții cuprinde un areal mult mai mare și mai real decât diferen țierea societ ății în
grupuri sociale care î și opun interesele și condițiile de existen ță. Dincolo de ni ște semnifica ții social-produc-
tive, registrul acestei dihotomii are o construc ție spiritual ă. Dilemele antinomiei dreapta-stinga vin nu doar
de la criza în care se afl ă conținutul social-economic, dar în parte și din criza fondului cultural. A șezându-se
pe de o parte sau alta a Pre șendintelui Adun ării să se fi gândit tabere le opozante doar la ni ște tendințe cu
finalități materiale sau și la anume valori spirituale, care aveau s ă varieze în dependen ță de spațiul cronologic,
etnic, geografic, realitate politic ă etc.?
Nu întotdeauna putem atesta un dualism al partidelor, sus ține M.Duverger, dar aproape întodeauna putem
atesta un dualism al tendinț elor. Toat ă politica implic ă o alegere între dou ă soluții [13], de multe ori contra-
dictorii. Concluzia e c ă dualismul este logic, natural și istoric. Generând dualismul, un conflict deseori se
bipolarizeaz ă, iar lupta se intensifică în jurul a dou ă nuclee antagonice. De mult e ori, atitudinile responden ților
se înscriu în aceast ă formă dualistă , care, în pofida ipotezelor ce le prognozeaz ă dispariț ia, continuă să fie
prezente în vocabularul politic [14].
La o analiz ă fie și mai sumar ă a evoluției dreptei și stângii se reliefeaz ă câteva fa țete ale lor, care sunt
derivate ale unui fenomen unic de fapt. Încercând s ă șarjeze o linie fix ă de demarcare, unii anali ști consider ă
că constanta acestei ecua ții poate fi considerat ă ideea progresului, al ții – cea a autorit ății, libertății, sentimentele
față de națiune etc. În dependență de mesajul unei tabere, cealalt ă, din inerția principiului contrariilor, a cliva-
jului/conflictului, invoc ă valori opuse. Fenomenul demonstreaz ă mobilitatea ideilor, ambivalen ța valorior și
permeabilitatea frontierelor dintre aceste dou ă noțiuni, relativitatea, continuitatea lor, dar și incapacitatea
noastră de a le fixa în limitele accesibile nou ă. Deci, diferenț ierea dreapta-stânga este un proces mult mai
complex, în analiza lui trebuie s ă dăm dovad ă de multă prudență și e inerent s ă luăm în calcul nu doar cate-
179

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

goriile sociale-productive, dar ș i cele ale comportamentului individual, conjuncturile real poltice ale perioa-
dei concret istorice, specificul universului valoric al societăț ii pe care încerc ăm să o turnăm în forma dreapta-
stânga. Dac ă raportul componentelor antinomiei dreapta-stânga urmeaz ă logica politicii, atunci atribuirea
unui individ la dreapta sau stânga e șichierului politic urmeaz ă logica valorilor, care de multe ori are loc la
nivelul ira ționalului pentru noi [15]. Exist ă, probabil, o corela ție între planul de conș tientizare, cel al compor-
tamentului și cel verbal. Câ ți dintre cei ce se declar ă de stânga sunt de stânga și din punctul de vedre al con-
vingerilor, al valorilor împ ărtășite e greu de spus. Deseori, responden ții susțin valorile unei doctrine, îns ă de
fapt au convingeri opuse, deci trebuie luate în calcul și conjurațiile politice ale perioadei istorice date. În
prezent, aleg ătorii de multe ori dau preferin ță unui partid sau altuia, ținând cont nu atât de ideologiile carora
ele aparțin, cât de valorile exprimate de acestea. Aceast ă metodă este mult mai simpl ă pentru aleg ător decât
pătrunderea în esen ța unor ideologii prea complexe pentru electoratul simplu (cu un nivel precar de cultur ă
politică, cum ar fi cel din țările fostului lagă r sovietico-socialis t) [16]. Barometrele de opinie public ă demonstrez ă
că valorile preponderente pentru societ ățile aflate în tranziț ie sunt: drepturile omului, democra ția, echitatea,
ordinea, resp
ectarea legii, pacea, toleran ța, dreptul la munc ă, tradiția, stabiltatea, indivi dualismul, proprietatea
privată, bunăstarea, familia etc., valori care au fost reprimate în timpul regimului totalitarist, chiar dac ă inten-
sitatea lor variaz ă când vorbim de criteriul profesional, al vârstei și al dimensiunilor sociale etc. Procesul de
trecere a societ ății în tranzi ție de la sistemul sovietic de valori la sistemul de va lori democratice este în plin ă
desfășurare. Valorile democratice esen țiale ale societ ății occidentale s-ar parea c ă au găsit teren fertil în
conștiința societăților din sud-estul Europei, de și asimilarea lor comport ă un ș ir de specifica ții și, bineînțeles,
dificultăți. Faptul c ă de multe ori aceste valori sunt atestate atât la dreapta, cât și la stânga nu anuleaz ă funcțio-
nabilitatea binomului, ci argumenteaz ă capacitatea lui de a supravie țui, de a lua forme noi actuale timpului
istoric în care se dezvolt ă.
Eterogenitatea structurală a binomului este un rezultat al unei reac ții de adaptare la schimb ările mediului
politc. Esen țiale sunt detaliile specifice și modul de combinare a acestor idei, încât ele reu șesc să fie funcțio-
nabile. Fuziunea unor idei nu s-a oprit la nivelul principiilor generale, ci a c ăpătat forme specifice în contextul
fiecărui sistem politic separat, fiind rezultatul unui minu țios efort intelectual de adaptare. Doctrinele politice nu
sunt simple liste de promisiuni, ci discursuri ce se raporteaz ă la anumite medii politico-sociale, din care provin
formule specifice de clarificare doctrinar ă, sunt rezultatul unui efort deliberat de ajustare specific fiec ărei
culturi politice și intelectuale. Important este modul în care se combin ă, prin efortul doctrina r, criteriile coeren ței
conceptuale și cele ale racord ării pragmatice la realitate. For ța practică a unei doctrine, fie ea de dreapta sau
de stânga, vine din efortul continuu de stabilire a unui echilibru între aceste criterii. Acest echilibru fiind
instabil, se cere a fi recreat permanent, pe masură ce mediul politic se schimb ă și dezbaterea public ă înainteaz ă.
Bineînteles, de fiecare dat ă procesul este înso țit de dispute, discu ții și polemici care str ăbat de cele mai multe
ori etape îndelungate. În aceast ă ordine de idei este important s ă realizăm că „clarificarea doctrinar ă” nu
trebuie înteleas ă ca o decizie sinodală , ci ca un proces asociat dialogului public. Ea este nu atât un act politic,
cât o dezbatere intelectual ă, care nu duce la stabilirea unui decalog, ci a unui corpus de teme, argumente și
contrargumente aflate permanent în dezbatere public ă [17], iar metamorfozele doctrinare sunt o necesitate
izvorâtă din pragmatismul politic și imperativele timpului nostru.

Referințe:
1. Wagner R. Popoare în deriv ă. Europa de Est la r ăscruce de epoci.- Bucure ști: Kriterion, 1994; Tismaneanu Vl.
Revoluț iile din 1989. – Ia și: Polirom, 1999.
2. Cheoveanu M. Natura fascismului // Sfera Politicii. – 2000. – Anul VIII. – Nr.82. – P.6-12; Radu G. 11 septembrie –
între ideologie și sfârșitul socialului // Sfera Politicii. – 2000. – Anul X. – Nr.100. – P.64.
3. Deși a eș uat, comunismul nu a disp ărut realmente, ideile sale au escaladat hotarele ideologice, g ăsind adăpost în
conștiința societăților în tranzi ție și dând na ștere altor „muta ții ideologice”. A se vedea: Marian D. Haider și noua
dreaptă // Sfera Polliticii. – 2000. – Anul VIII. – Nr.82. – P.40; Carpinschi A. Orient ări ideologice actuale. Tendin țe și
semnifica ții. – Bucure ști, 1991, p.90-91.
4. Seiler D.-L. Les partis politique. – Paris: Armand Colin, 1976.
5. Lijphart A. Modele ale democra ției. Forme de guvernare în 36 de țări. – Iași: Polirom, 2000.
6. Seiler D.-L. Op. cit., p.86.
7. Bobbio N. Dreapta și Stânga. Ra țiuni și semnifica ții ale unei diferen țieri politice. – Bucure ști: Humanitas, 1999, p.15.
8. M
ungiu-Pippidi A. (coord.). Doctrine politice. Concepte universale și realități românești. – Iași: Polirom, 1998, p.9.
180

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

1819. Rogger H., Weber E. Dreapta european ă. – București: Minerva, 1995, p.27; Weber E. Dreapta româneasc ă. – Cluj-
Napoca: Dacia, 1995; Codrescu R. Spiritul Dreptei. Între tradi ție și actualitate . – București: Anastasia, 1997.
10. Caius D. Tranzi ția politică actuală. Metamorfozele unui sistem de semnifica ții. – Cluj-Napoca: Dacia, 1992, p.5.
11. Petre A. Filosofia valorii. – Iași: Polirom, 1997.
12. Remand R. Les Droites en France . – Paris: Aubier, 1982, p.16-32.
13. Seiller D.-L. Op. cit., p.39.
14. Remand R. Op. cit., p.17.
15. Вардомацкий А. Право -левая политическая ориентация как базовое аксио -политологическое измерение //
Социологические исследования . – 1993. – №1. – С.116-119.
16. Лапкин В., Пантин В. Ценностные размежевания и социально -по литическая дифференциация в современной
России // Мировая экономика и международные отношения . – 2000. – №4. – С.1-12; Idem. Ценность
постсоветского человека // Человек в переходном обществе . Социологические и социально -психологические
исследования . – Москва , 1998, с.2-20.
17. Aligică D.-P. Doctrina dreptei și procesul de clarificare doctrinar ă // Revista 22. – Anul XV (869). – 2006.

Prezentat la 19.02.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

PARTIDUL POLITIC: REPERE CONCEPTUALE
Radj CĂRBUNE
Catedra Științe Politice

Le passage du régime dictatorial au pluralisme politique conditionne toujours une société qui peut jouir librement de
tous ses droits: chercher et dire la vérité sur la sociét é et le pouvoir suprême, se manifester pleinement etc.
Le caractère actif des partis politiques atteint son apogée lors des campagnes électorales. Tout parti a pour but d’obtenir
le pouvoir suprême dans un Etat.
Dans un pays à régime démocratique, le s élections envisagent toujours l’attitude du peuple envers le pouvoir suprême
et les méthodes de gouvernement.

Actualitatea temei. Activitatea politic ă în societate se realizeaz ă nu numai prin intermediul statului, al
instituțiilor și organiza țiilor ce țin de acestea, ci și printr-o vast ă și complex ă rețea de organizaț ii și instituții
extrastatale. Dintre acestea cele mai vechi și importante sunt partidele politice. Existen ța partidelor politice, a
partidismului ca fenomen politic reprezint ă un fenomen esen țial al vieții democratice. Democra ția se manifest ă
cu adevărat odată cu apariția și dezvoltarea partidelor ca institu ții politice, ele putând s ă desfășoare o activitate
sistematic ă și de amploare numai înt r-un climat democratic autentic. Probl ema definirii partidului politic din-
totdeauna a constituit un subiect de disput ă atât în literatura politologic ă, în stasiologie, cât și în sociologia
politică. Pe marginea acestei teme apar o mare diversitate de opinii, p ăreri. Unii pun accentul pe latura insti-
tuțională, organizatoric ă, program, func ții sau rolul social, al ții reduc partidul politic la putere, la ob ținerea și
menținerea acesteia. Max Weber considera partidul politic „o asocia ție de oameni liberi, voluntar constituit ă,
necesa
ră societății cu un anumit program, cu obiective ideale sau materiale” [1].
Petre S. Negulescu consider ă partidele politice „curente mai mult sau mai pu țin puternice ale opiniei
publice” [2]. Un partid politic trebuie s ă fie o parte a na țiunii și să se caracterizeze printr-o comunitate de
idei. În opinia lui Dimitrie Gusti, partidul politic este „o asocia ție liberă de cetățeni uniți în mod permanent
prin interese și idei comune, de caracter general, asocia ție ce urm ărește, prin plină lumină publică, a ajunge
la putere de o guvernare pentru realizarea unui ideal etic și social” [3].
Datorită caracterului complex, partidele sunt obiectul de studiu al mai multor științe și în aceast ă ordine
de idei distingem trei abord ări majore ale fenomenului „partid politic” [4]:
Abordarea sociologic ă tratează partidul politic ca o expresie a societ ății și studiază implicațiile sociale ale
acestuia, precum și activitatea prin cucerirea ș i realizarea puterii din perspectiva societ ății. Aceasta semnific ă
faptul că se insist ă asupra m ăsurii în care grupurile sociale î și pot satisface interese le prin intermediul
partidelor, modalit ățile de constituire și de creștere a partidelor etc. Un exemplu de definire sociologic ă a
noțiunii de „partid politic” este urm ătoarea: „o organiza ție politică stabilă, care une ște persoane cu interese și
idei de clas ă, politico-economice, cultural-na ționale identice” [5].
Abordarea juridic ă are de-a face cu partidele politice în cadrul dreptului constitu țional. Ea se intereseaz ă
de partide în m ăsura în care acest fenomen trebuie ș i este reglementat de legisla ția statului respectiv. Din
perspectiva acestei abord ări, partidele, ca fenomene juridice, se studiaz ă sub aspectul rolului în activitatea
instituțiilor centrale ale puterii de stat, modalit ăților de finan țare, particularit ăților reglementă rii activit ății,
îndeosebi în perioada campaniilor electorale și alegerilor propriu-zise. Această abordare las ă însă fără atenție
momentele sociale, psihologice și, în mare parte, politice ale problematicii partidelor.
Abordarea politologic ă (stasiologia) pretinde la cuprinderea cea mai vast ă a fenomenului partidelor politice.
În vizorul ei se afl ă atât momentele sociale ale apariț iei, evolu ției și funcționării partidelor politice (datorit ă
sociologiei politice), cât și nivelurile electorale, parlamentare și guvernamentale ale activit ății partidelor,
particularit ățile structurii acestora etc. Abordarea politologică , utilizând cercet ările și viziunile din abord ările
precedente, le integrează într-un studiu complet, ce permite a cerceta atât aspectele interioare ale partidelor, cât
și implicațiile externe ale acestui fenomen.
După cum afirma politologul francez Maurice Duverger, „dezvoltarea partidelor este legat ă de cea a
democrației, adică este legat ă de extinderea sufragiului universal și a prerogativelor parlamentare. Pe m ăsură
ce adunările politice și-au extins func țiile și independen ța, membrii acestora au resim țit nevoia de a se grupa
182

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

pe afinități, cu scopul de a ac ționa împreun ă. Cu cât dreptul de vot se extinde și se multiplic ă, cu atât devine
mai necesar ă încadrarea aleg ătorilor de c ătre comitetele capabile s ă facă cunoscuți candidații și să canalizeze
voturile în direc ția lor” [6].
Deși termenul de partide este foarte vechi, doar începând cu a doua jum ătate a sec.XIX acest termen
semnifică o organiza ție politică structural ă. Definirea termenului de partid politic este destul de dificil ă, dat
fiind marea varietate a acestora ș i o diversitate de programe și orientări, cu toate c ă toate partidele sus țin că
principalul lor scop este servirea intereselor poporului, al democra ției și libertății. Astfel, K.Djanda sus ține
că „partidul este o organiza ție ce are drept scop ocuparea func țiilor guvernamentale cu reprezentanț ii săi
recunoscu ți (oficiali)” [7]. Interpretarea lui H.Kelsen prive ște partidele drept forma țiuni ce grupează oameni
cu aceeași opinie pentru a le asigura o influen ță veritabilă asupra gestiunii problemelor publice. Îns ă, indiferent
de scopurile obiective, sau de interese le particulare, ceea ce individualizeaz ă partidele este, după M.Weber,
faptul că acestea urm ăresc dobândirea puterii. Ea este ob ținută pentru șefii partidului și permite a ocupa
posturile din conducerea administrativ ă de către aparatul de partid. M.Duverger scria c ă „partidele contemporane
se determin ă într-o măsură mai mică de program și apartenen ța de clasă a membrilor lor, decât de caracterul
organizației: partidul este o uniune ce de ține o structur ă specifică” [8].
Încercând s ă realizeze o definire universal ă a partidului politic, cercetă torul D. La Palombara indic ă patru
trăsături definitorii ale acestuia:
1) orice partid este purtă tor al unei ideologii sau al unei viziuni specifice asupra lumii și a individului
(concepția despre lume);
2) partidul este o organiza ție, adică o uniune institu ționalizată de oameni ce exist ă o perioad ă relativ
lungă de timp la diferite niveluri ale politicii (de la local la cel interna țional);
3) scopul partidului este cucerirea și realizarea puterii;
4) fiecare partid tinde spre asigurarea sus ținerii pop orului – începând cu sus ținerea electoral ă și terminând
cu participarea activ ă în calitate de membri [9].
Caracteristicile 1 și 3 deosebesc partidele politice de grupuri de interese, iar 3 și 4 deosebesc partidele de
mișcările sociale.
După părerea mai multor cercet ători ai problemei în cauz ă, existența partidelor politice, partidismul, ca
fenomen politic, reprezint ă un element esenț ial al unei vie ți democratice. Nu întâmpl ător renumitul cercet ător
francez al istoriei partidelor politice ș i a miș cărilor sociale M.Duverger considera că „a le refuza partidelor
politice înseamn ă a refuza s ă acționezi” și dacă „ar fi adev ărat că democrația este incompatibil ă cu ele, aceasta
ar însemna c ă democrația este incompatibil ă cu condițiile epocii noastre” [10].
În favoarea tezei respective putem face referin ță și la concluziile f ăcute de cercet ătorii acestei probleme –
C.Vîlsan, A.Andri ș, E.Păcilă, R.Tanțău, care consider ă, de asemenea, c ă „partidul politic este o grupare de
oameni constituit ă pe baza liberului consim țământ, care ac ționează programatic, con știent și organizat pentru
servirea intereselor unor clase, grupuri sociale…” [11].
Metodologia de cercetare. În pofida diversit ății de abord ări, știința politică a ajuns la concluzia c ă, în
termenii cei mai generali, partidul poate fi definit drept o organiza ție relativ durabil ă, formată din indivizi
care împărtășesc aceea și concepție ideologic ă, subscriu la un set comun de valori social-politice, ac ționând
pentru cucerirea puterii și pentru aplicarea propriului program și/sau doctrin ă politică.
Dacă e să ne referim la clasificarea partidelor, atunci cea mai simpl ă, dar nu și simplistă , clasificare a
partidelor politice ar fi separarea lor în „partide de stânga” ș i „partide de dreapta”, adic ă în conformitate cu
amplasarea tradiț ională pe eșichierul politic. Apari ția acestei clasific ări se datoreaz ă Marii Revolu ții Franceze.
În 1789, în Adunarea Constituant ă, dușmanii regelui, adep ții măsurilor radicale de schimbare a societ ății,
erau așezați la stânga de
președinte, iar monarhi știi – la dreapta de pre ședinte. Actualmente, calificativul
„de stânga” se atribuie celor care pledeaz ă pentru dreptate social ă, iar acel „de dreapta” partidelor, pentru care
valoarea suprem ă este libertatea. O alt ă clasificare dat ă de teoria politic ă este: partide de guvern ământ [12] și
partide de opozi ție [13]. Calificativul de guvern ământ este atribuit partidelor ce se bucur ă de suficient ă
reprezentare parlamentar ă pentru a realiza în mod individual (sau prin coali ție) funcționarea guvernului.
Enciclopediile ne furnizeaz ă anumite informa ții în plus cu privire la istoria partidelor și a tipurilor de partide;
la modul general, acestea sunt o asociere de persoane care împ ărtășesc opinii și perspective politice, sociale
și economice asem ănătoare și care doresc să dobândeasc ă influență în sfera statal ă. În acest sens, au existat
partide mai mult sau mai pu țin bine conturate înc ă de pe vremea ora șelor-state din antichitate și de pe timpurile
183

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Romei Republicane, precum și în perioada mi șcărilor politice și religioase din secolele XVI-XVII. În Grecia
Antică, Tucidide spunea referitor la partide: „partidele nu se alc ătuiesc în armonie cu legile, pentru binele
general, ci pentru foloase personale”. În acest sens ne este adus ca exemplu r ăzboiul peloponesian, în care
partidele erau împ ărțite în func ție de interese: 1) partidul democrat – care chema la lupt ă pe atenieni ș i
2) partidul aristocra ției – care chema la lupt ă pe spartani. Totu și, chiar dacă partidele în acea vreme reprezentau
anumite interese de grup, ele au asigurat în Grecia Antică trecerea de la barbarie la civiliza ție. Totodat ă, ele
au favorizat scindarea oamenilor în: liberi ș i sclavi, boga ți și săraci, exploatatori și exploata ți. La început au
existat dou ă alternative de regim politic: oligarhia (reprezentat ă în Grecia de eupatrizi – mari proprietari
funciari) și democra ția (guvernarea poporului – format ă din agricultori, p ăstori, navigatori, negustori etc.). În
baza acestei împ ărțiri apar trei partide politice: 1) pedeenii (oam eni de la câmpie – proprietari funciari),
2) paralienii (oameni de la țărmul mării – negustorii), 3) diacrienii (oameni de la munte – agricultori, p ăstori)
fiecare optând pentru un anumit tip de regim, ș i anume: oligarhic, moderat și democratic [14].
Partidele politice sunt unele dintre elemente de baz ă ale sistemului politic contemporan, f ără care nu
poate fi, nu poate func ționa democra ți a reprezentativ ă. Formându-se ca instrumente ale realiz ării intereselor
de grup ale diferitelor for țe conflictuale pe calea ob ținerii, păstrării și realizării puterii politice, partidele
politice au devenit un factor puternic al democratiz ării sistemului politic. Partidele politice creeaz ă într-o
oarecare m ăsură pentru cet ățeni posibilitatea de a influen ța asupra elitei, de a o impune s ă acționeze în inte-
resele întregii societ ăți. În activitatea partidelor politice se realizeaz ă principiile fundame ntale ale democra ției.
Apariția și dezvoltarea partidelor politice demonstreaz ă eficiența sistemului politic, este un factor important
al consolid ării statului democratic, al asigur ării drepturilor politice ale cet ățenilor. Partidele politice se mani-
festă și ca mediatori, între elitele politice și societate pe verticală și între diferitele segmente ale societ ății pe
orizontală. În acest fel, în sistemul democra ției contemporane partidele politice sunt chemate s ă fie un mijloc
de transmitere a intereselor societ ății civile, s ă fie un mediator între societatea civil ă și stat [15].
În societățile în tranzi ție rolul partidelor politice este în cre ștere, cuprinzând în activitatea lor multe domenii,
printre care: stimularea activit ății cetățenilor în politic ă; influ ențarea formă rii opiniei publice, a culturii politice
a cetățenilor; constatarea ș i promovarea intereselor p ăturilor sociale largi, asigurând o leg ătură permanent ă
între societatea civil ă și stat; înaintarea candida ților în organele puterii la toate nivelurile; devin un fel de
catalizatori ai tuturor proceselor sociale din societate [16].
În societățile în tranzi ție, partidele politice, de regul ă, participă mai activ în via ță politică în perioada
campaniilor electorale, îns ă mai apoi majoritatea lor manifest ă în viața politică a societății modestie și dau
semne de existen ță doar cu apropierea unei noi campanii electorale sau în leg ătură cu unele evenimente
politice deosebite. În rezultat, unele partide politice se manifest ă în calitate de decor al politicii, fapt dovedit
de incapacitatea lor frecvent ă de a oferi o concep ție autentic ă de guvernare. Partidele politice rareori sunt în
stare să propună propriile variante de solu ționare a problemelor social-economice ș i politice.
Concluzii. Unii autori sunt de p ărere că în majoritatea statelor postsovietice rela țiile dintre partidele
politice și cetăț eni sunt slabe [17]. În aceste societ ăți, în conștiința cetățenilor este r ăspândită convingerea că
partidele îș i apă ră propriile interese, dar nu interesele cetăț enilor. Aceasta este și firesc, dac ă luăm în consi-
derație faptul c ă partidele politice nu depind de societate. Partidele politice manipuleaz ă cu conștiință maselor
în timpul alegerilor, pentru a fi legitimizate prin proceduri democratice. În statele postsovietice, noile partide
politice nu sunt partide de integrare a maselor largi. De aceea și părere este și cercetă torul rus L.Miteva [18],
pentru care partidele politice în societ ățile în tranzi ție nu au devenit în m ăsura necesar ă reprezentan ți ai inte-
reselor maselor largi ale societ ății, ci servesc intereselor elitelor. Partidele nu au devenit deocamdat ă agenți
ai segmentelor largi ale societ ății, nu realizeaz ă în măsura necesar ă legătura dintre cet ățeni și instituțiile de
stat. Un mijloc important de stabilire a unei leg ături mai strânse a partidelor cu societatea civil ă este
democratizarea partidelor înseș i, prin includerea în stru ctura lor a mecanismelor și procedurilor care ar
permite permanent s ă fixeze cerin țele popula ției.
Partidele politice sunt indispensabile democra ției. Ele reclam ă un sens care explic ă credințele și atitudinile
unei comunit ăți sau ale unei na țiuni.

Referințe:
1. Măgureanu V. Studii de sociologie politic ă. – Bucure ști: Albatros, 1997, p.243.
2. Negulescu P. Partidele politice. – Bucure ști: Cultura Na țională, 1926, p.33.
184

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

1853. Gusti D. Partidul politic. Sociologia unui sistem al partidului politic. – În: Doctrine politice contemporane. – Bucure ști:
Cultura Na țională,1926, p.4.
4. Mînăscurtă C. Dimensiuni genealogice al e partidelor politice // Analele Științifice ale Universit ății de Stat din
Moldova. Seria „ Științe socio-umane”. Vol.II. – Chi șinău: CE USM, 2000, p.233-237.
5. Cibotaru V. Partidele politice și controlul democratic asupra for țelor armate ale Republicii Moldova. Pluripartidismul
în Moldova: esen ța și specificul form ării. – Chișinău: CAPTES, 2000, p.93-103.
6. Дюверже М. Политические партии. – Москва : Академический проект , 2000, с.47.
7. Джанда К. Сравнение политических партий: исследования и теория . Современная сравнительная политология .
Хрестоматия / Сост . Г.Голосов . – Москва , 19 97, с .93.
8. Полунина Г. Политология . – Москва : Акалис , 1996, с .119.
9. Ciocan Iu. Locul și rolul partidelor politice în elaborarea politicii generale a statului // Administra ția publică
(Chișinău). – 2002. – Nr.2. – P.133-138.
10. Duverger M. Les partis politiques. – Paris, 1967, p.468.
11. A se vedea : Conceptul de „p artid politic”. Tr ăsături și funcții. Politologie. – Bucure ști: Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
1992, p.68.
12. Слиска Л., Динес В. Партия , ориентированная на приобритение власти // Власть. – 1999. – № 10. – C.20-24.
13. Ionescu Gh. Opozi ția: trecutul și prezentul unei instituț ii politice. – Bucure ști: Humanitas, 1992, p.230.
14. Пугачёв В., Соловьёв А. В ведение в политологию . – Москва , 1996, с.125-143.
15. Tăbîrță S. Partidele politice și modificarea suportului lor social // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiz ă politică).
Revista științifică trimestrial ă. – Chișinău: USM, 2004, №1 (XXV), p.115.
16. Политология / Отв . ред. В.Перевалов . – Москва , 1999, с.87.
17. Пшизова С. От подражания к имитации: партийное строительство на постсоветском прострастве // Власть. –
2003. – №12. – C.31.
18. Митева Л. Развитие партийных систем в странах Центр альной и Восточной Европы в переходный период //
Вестник МГУ . Серия 12. – 2000. – №6. – С.45.

Prezentat la 11.12.2008

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

DETERMINANTA POLITICO-JURIDIC Ă A SFEREI MUNCII
ÎN SISTEMUL POLITICILOR SOCIALE
Igor COJOCARU
Universitatea de Stat „A. Russo” din B ălți

In the transition from a totalitarian political system with the planned economy to a democratic one based on market
relations, jurisdiction and the organizations comprising the sy stem has undergone essential changes, even more, must
recognize that the integration into European structures requires may reform subtle divisions of the system. One of the
reforms taking place in this direction is the cession of the attri butes of organizations that dir ectly or indirectly influence the
level of public employment or social policy directs the work. As public policy, social policy reflects the state of reporting
by institutions empowered to influence the living conditions, in order to achieve improvements for all or certain segments.

Multitudinea problemelor cu care se confrunt ă societatea contemporan ă impune statului crearea de sisteme
abilitate cu func ții de remediere a acestora. În fond, în sistemul realiz ării politicilor sociale, sfera muncii
creează ale sale segmente institu ționale specifice. Totodat ă, trebuie s ă ținem cont și de faptul c ă gestionarea
corectă a politicilor sociale în sfera muncii în Republica Moldova este determinat ă de construc ția instituțio-
nală a sistemului și baza normativ-juridic ă existentă în stat. În condi țiile tranziț iei de la un sistem politic
totalitar cu economie planificat ă la cea de tip democratic, bazat pe rela țiile de pia ță, competen ța organelor și
organizațiilor ce formeaz ă sistemul a suferit modific ări esențiale; mai mult, trebuie s ă recunoaștem că integ-
rarea în structurile europene impune o reform ă mai subtil ă a diviziunilor sistemului. Una dintre reformele ce
au loc în aceast ă direcție este cedarea unor atribute ale statului organiza țiilor ce influen țează, direct sau
indirect, asupra nivelului de ocupare a popula ției sau direc ționează politica social ă în domeniul muncii. În
calitate de politic ă publică, politicile sociale reflect ă modul de raportare a statului, prin instituț iile abilitate,
pentru a influen ța condiț iile de via ță, în scopul ob ținerii unor îmbun ătățiri de ansamblu sau pentru anumite
segmente. În aceste condiț ii politica socială se concretizeaz ă în: prevederi legislative specifice, hot ărâri și
reglement ări administrative, programe sociale, transferuri de venituri etc. [1].
Conform opiniei autorilor V.Teosa, V.Mo șneaga, Gh.Rusnac, prezentarea grafic ă a promov ării politicilor
sociale în sfera muncii este alc ătuită cel puțin din dou ă laturi. Prima latur ă constituie subiec tele de conducere,
către a doua se atribuie cele de influen ță. În literatura ș tiințifică de specialitate g ăsim și o altă detaliere a siste-
mului de gestionare . Acesta este alc ătuit din patru verigi pe orizontal ă cu subdiviziunile sale pe vertical ă: statul,
societatea civil ă, organele și organiza țiile interna ționale și structurile mixte ca parteneri liberi și egali. Subor-
donarea pe vertical ă cuprinde totalitatea elementelor la nivel de ramur ă, localitate ș i unitate economic ă. Exami-
nând ambele cazuri, observă m că pri ma specificare este mai general ă, cea de a doua fiind mai particular ă [2].
Analiza experien ței statelor europene demonstreaz ă că reglementarea de c ătre stat a rela țiilor social-eco-
nomice poart ă un caracter limitat fa ță de cea în sistemul totalitar. Ea se refer ă la elaborarea și implementarea
aspectului normativ-juridic, inclusiv în sfera muncii, stimularea în domeniul ocup ării, aprecierea nivelului de
trai ș.a. O idee similară poate fi eviden țiată și în lucrările dedicate analizei fundamentelor juridice, a practicii
reglement ării pieței muncii, efectuat ă de V.Teosa, D. Vaculovschi, N.Romanda ș, T.Negru ș.a. [3]. Totodat ă,
este binecunoscut faptul c ă promovarea politicilor sociale la nivel de stat se caracterizeaz ă prin două elemente:
de componen ța structural ă (instituțională) și de funcțiile și procesele îndeplinite. Primul element este analizat
în bloc de unii autori, precum S.Smirnov și T.Sidorina, care divizeaz ă structura institu țională a politicilor sociale
în instituții cu obiectiv general de func ționare și instituții de profil. La prima categorie ei atribuie organele legislative
de stat (na ționale și locale), institu țiile financiare de stat, întreprinderile și organiza țiile antreprenorilor, la a
doua – departamentele sociale ale statului, fondurile de asigur ări sociale de stat și cele nestatale, altele [4].
În acest context, în Republica Moldova la nivel de stat promovarea politicilor sociale este determinat ă, în
primul rând, de organele centrale ale statului: legislativul, executivul și organele judec ătorești, iar, în al
doilea rând, organele deconcentrate ale acestora în ter itoriu. Obiectivele principale spre care este îndreptat ă
activitatea acestora sunt legate de elaborarea și adoptarea legilor, politicilor ș i determinarea c ăilor strategice
de dezvoltare, executarea și controlul asupra respect ării acestora, altele.
186

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

Promovarea politicilor în cadrul activit ății Parlamentului se exprim ă prin deliber ările sale legiuitoare.
Astfel, conform prevedrilor constitu ționale, legislativul declar ă direcțiile principale ale politicii interne și
externe, adopt ă legi referitoare la formarea bugetului de stat, reglementeaz ă relațiile de muncă și de formare
a sindicatelor, se refer ă asupra protec ției sociale [5], altele. Luând în considera ție forma parlamentar ă de
guvernământ ce a fost instaurat ă în urma modific ărilor din 5 iulie 2000 operate în Constitu ția Republicii
Moldova, rolul acestuia a crescut. În articolul 66 al Constitu ției găsim mai multe atribu ții de bază ale Parla-
mentului, printre care: aprob ă direcțiile principale ale politicii interne ș i externe a statului; aprob ă bugetul
statului și exercita controlul asupra lui; interpreteaz ă legile și asigura unitatea reglementarilor legislative pe
întreg teritoriul ță rii, altele. La fel, în Parlament exist ă Comisia permanent ă pentru protec ție socială, sănătate
și familie, ale c ărei domenii de activitate vizeaz ă: protecția sociala; asigurarea și asistența socială de stat;
ocrotirea san ătății și asistența medical ă; problemele familiei, mamei și copilului, persoanelor în vârst ă înaintată,
persoanelor cu dizabilit ăți; relațiile de munc ă și salarizarea.
Următoarea verig ă a sistemului înzestrat ă cu calităț i de promotor al politicilor sociale este Guvernul.
Acesta asigur ă implementarea și îndeplinirea legilor și prevederilor adoptate de legislativ. Împuternicirile
acestui organ includ: formarea unui sistem de ocrotire social ă a populaț iei, crearea condi țiilor pentru cre ște-
rea nivelului de trai pentru satisfacerea necesit ăților culturale și spirituale; promovarea unei politici active în
domeniul ocrotirii s ănătății populației; asigurarea obț inerii de venituri fiec ărui lucrător, în dependen ță de
rezultatele muncii sale pentru societate; elaborarea strategiei dezvolt ării tehnico- științifice, altele.
În ce prive ște activitatea Guvernului ce ține nemijlocit de domeniul dezvolt ării sociale, aceasta constituie:
promovarea unei politici de stat unitare în vederea asigur ării unui nivel de trai decent popula ției; realizarea
politicii de stat în domeniul reglement ării proceselor migra ționale; asigurarea condi țiilor social-economice;
crearea bazei tehnico-materiale și a fondurilor speciale pentru înv ățăm înt, altele [6].
La nivel insituț ional, realizarea politiciilor sociale în sfera muncii a trecut prin mai multe faze de formare
structural ă. În special, la acest capitol sunt implicate urm ătoarele institu ții de profil: Ministerul Economiei și
Comerț ului; Agen ția Națională pentru Ocuparea For ței de Munc ă; Inspecția Muncii; Comisia Na țională
pentru Consult ări și Negocieri Colective; Casa Na țională de Asigur ări Sociale; agen țiile private de ocupare a
forței de munc ă; organiza țiile non-guvernamentale altele.
Totodată, în lista institu țiilor prezentate supra se observ ă lipsa unui organ central de stat menit s ă aibă sub
control întregul sistem de institu ții din aceast ă sferă – Ministerul Muncii, institu ție care anterior a existat în
Republica Moldova. Conform Hot ărârii nr.357 din 23 aprilie 2005, Guvernul Republicii Moldova divizează
și lichideaz ă Ministerul Muncii și Protecției Sociale. În aceea și ordine de idei, ulteri or, Parlamentul Republicii
Moldova, prin Legea nr.274 din 29.07.2006, ratific ă Convenția Organiza ției Interna ționale a Muncii nr.150
privind administrarea muncii: rol, func ții și organizare, adoptat ă la Geneva la 7 iunie 1978, în cadrul celei de-a
64-a sesiuni a Conferin ței generale a acesteia [7]. Conven ția se aplic ă doar statelor membre ale Organiza ției
Internaționale a Muncii care o ratific ă. Prin aceasta, administra ția muncii se define ște ca totalitate a activit ă-
ților de administra ție publică în domeniul politicii na ționale a muncii. Potrivit Conven ției, orice stat membru
al Organiza ției Interna ționale a Muncii, care o ratific ă, va trebui s ă asigure în mod adecvat condi țiilor națio-
nale organizarea ș i funcționarea eficient ă pe teritoriul s ău a unui sistem de administra ție a muncii. Evident c ă
interesul institu țional al autorit ăților publice este dictat de o anumit ă consecutivitate în propriile ac țiuni; totodat ă,
avem certitudinea c ă Ministerul de resort ar fi de un folos maxim în solu ționarea mai multor prebleme la
acest capitol.
A treia verig ă – autoritatea judec ătorească, urmărește, rezolvă cazurile și soluționează încălcările ce au loc
în relațiile de munc ă, relațiile de familie, drepturile omului, altele. Aceast ă component ă structural ă a sistemului
la nivel de stat este destul de impun ătoare. Ca orice alt sistem, și acesta se autodezvolt ă, creând noi diviziuni
și desființând cele vechi, astfel încercând s ă facă față rigorilor actuale. Consideră m că în pachetul legislativ
ce vizeaz ă reforma justi ției și pentru a c ărei realizare Guvernul tocmai și-a asumat r ăspunderea, trebuia
inclus un capitol aparte care s ă se refere la Tribunalele Muncii. De și instituțiile date nu sunt cur ți de drept, în
Germania (la fel ca și în Irlanda, de exemplu) jurisdic ția în materie de ocupare în sfera muncii este independent ă
față de jurisdic ția civilă.
În fond, autoritatea judec ătorească nu este un subiect al raporturilor politice directe. Acesta nu ia parte la
procesul politic de luare a deciziei; totodat ă, este mecanismul perfect în realizarea politicilor, inclusiv a celor
sociale, gra ție utilizării mijloacelor coercitive și prerogativei puterii de care dispune în vederea realiz ării normelor
de drept în cazul înc ălcărilor legale.
187

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Pe de altă parte, preocuparea principală a organelor de stat rezid ă în promovarea și protejarea drepturilor
fundamentale ale omului. În acest sens, este de men ționat că întreaga structur ă instituțională prezentată este
supusă realizării principiilor politice, economice și de drept, gra ție prevederilor stipulate în art.1 alin.(3) din
Constituția Republicii Moldova: Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea
omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalit ății umane, dreptatea și pluralismul politic
reprezintă valori supreme și sunt garantate .
Dreptul la munc ă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Acest enun ț este dezvoltat cu o
deosebită atenție de un șir de specialiș ti în ramura de drept: E.Mocanu, N.Romanda ș, E.Boișteanu, care sus țin
că dreptul la muncă este asigurat deopotrivă prin instrumente interna ționale elaborate în cadrul Na țiunilor
Unite și de instrumentele elabor ate sub auspiciile Organiza ției Interna ționale a Muncii, precum și de comisiile
Uniunii Europene, dar și de organele de stat na ționale [8]. Activitatea de gestionare a organelor statului este
determinat ă de baza normativ-juridic ă din acest domeniu. La rândul s ău, fi ecare component ă structural ă
emite acte cu caracter normativ pentru organele competente sau cele ierarhic inferioare.
Cu toate acestea, sistemul de promovare a politicilor sociale și de gestionare a resurselor umane în repub-
lică în forma dat ă nu este complet. Urm ătoarea verig ă a sistemului, după cum a fost deja men ționat, este cea
reprezentat ă de societatea civil ă. După cum observ ăm, marea parte a actelor analizate la nivel de strategii,
planuri de ac țiuni admit societatea civil ă la toate etapele procesuale de elaborare și realizare a acestora.
Societatea civilă se manifest ă, în primul rând, prin activitatea organiza țiilor neguvernamentale, sindicate-
lor, mișcărilor obștești, altele. În ultimul timp suntem martori ai ascensiunii num ărului de organiza ții neguver-
namentale și mișcări obș tești, care își pun drept scop o anumit ă contribuț ie la promovarea ac țiunilor sociale
în sfera muncii, rela țiilor de munc ă, ocuparea for ței de munc ă etc., fie prin intermediere sau ac țiuni directe [9].
O verigă a acestui segment o constituie sindicatele, ce reprezint ă organele independente ș i benevole care
unesc lucr ătorii cu interese comune în sfera de activitate – atât în sectorul de produc ție, cât și în cel soci al.
Actualmente, sarcina principal ă a sindicatelor este determinarea metodelor optimale de ap ărare a drepturilor
lucrătorilor, și anume: organizarea parteneriatulu i juridic între patronat, salaria ți și structurile guvernamentale.
Trebuie să menționăm că organiza țiile sindicale din republic ă dispun deja de experien ță în domeniul nego-
cierilor cu ceilal ți parteneri sociali [10].
Paralel cu această verigă își desfășoar ă activitatea și organiza țiile interna ționale. În primul rând, acestea
transmit cuno ștințele și experien țele țărilor dezvoltate, competente în problemele respective, acest lucru fiind
determinat de faptul c ă Republica Moldova nu dispune în unele cazuri de experien ța necesar ă. În al doilea
rând, acestea influen țează, direct sau indirect, statul și permit acestuia s ă contribuie, prin intermediul mijloacelor
oferite, la îndeplinirea obliga țiilor sale. În multe cazuri, aceste organe ș i organiza ții completeaz ă anume acele
domenii de gestionare în care statul are poten ță redusă: dezvoltarea și modernizarea societ ății, eradicarea
sărăci ei etc.
În calitate de promotor al politicii sociale mai not ăm și a patra putere în stat – mass-media, care aduce un
aport în acest domeniu prin informaț ii difuzate de orice gen – fie nout ăți, fie propagand ă, determinând în mare
măsură caracterul decizional al popula ției.
Pentru a puncta o anumit ă consecutivitate a politicilor sociale în sfera muncii promovate de stat, în conti-
nuare vom încerca s ă prezentăm, în ordine cronologic ă, unele dintre cele mai importante documente politice
și acte normativ-juridice. Din prima cat egorie de documente face parte Pactul interna țional cu privire la
drepturile economice, sociale și culturale, adoptat și deschis spre semnar e de Adunarea General ă a Națiunilor
Unite la 16 septembrie 1966, ratifi cat de Republica Moldova prin Hot ărârea Parlamentului nr.217-XII din
28.07.1990, în vigoare din 26 aprilie 1993, care, în art. 6, dispune:
1) statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul la munc ă ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoan ă
de a obține posibilitatea s ă-și câștige existen ța printr-o munc ă liber aleas ă sau acceptat ă și vor lua m ăsuri
potrivite pentru garantarea acestui drept;
2) măsurile pe care fiecare stat parte la prezentul Pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui
drept trebuie s ă includă orientarea și pregătirea tehnic ă și profesional ă, elaborarea de programe, de m ăsuri și
de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare economic ă, socială și culturală constantă și o deplină între-
buinț are productiv ă a brațelor de munc ă în condițiile care garanteaz ă indivizilor folosin ța libertăților politice
și economice fundamentale [11].
188

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

Sfera muncii ca determinantă politico-juridic ă la nivelul cel mai general poate fi detectat ă în principiile,
concepțiile și strategiile adoptate de organele de stat. La perioada de referin ță, Guvernului îi revine un rol
aparte; acesta se exprim ă prin responsabilitatea pe care o de ține față de legiuitor și față de popor. Procesele
de implementare și executare a actelor normative devine mai complicat în aceast ă perioadă. Cu toate acestea,
executivul, în vederea acceler ării proceselor date, elaboreaz ă și aprobă unele strategii de dezvoltare a facto-
rului social-economic. Astfel, la 6 noiembrie 1998 Guvernul a primit Hot ărârea cu privire la aprobarea orien-
tărilor strategice de dezvoltare social-economic ă a Republicii Moldova pân ă în anul 2005 [12]. Cu pă rere de
rău, elementul central al orient ărilor strategice de dezvoltare a repub licii Moldova îl constituia doar „blocul
economic”. Un alt document de acest tip este cel prim it de Guvern ca strategie pe termen mediu, pân ă în anul
2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.5-8 (8 90-893) din 10 ianuarie 2002 [13]), care tindea s ă
completeze precedentul prin aten ția acordat ă special fiec ărui obiectiv strategic. Unele dintre aceste sarcini au
și fost realizate. Astfel, a fost creat Serviciul de Stat pentru Utilizarea For ței de Munc ă.
Prin semnarea Declaraț iei Conferinț ei Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro
(iunie 1992), Republica Moldova, al ături de 140 de state ale lumii, și-a exprimat voin ța de a se integra în
procesul global de tranzi ție la modelul de dezvoltare durabil ă. Es ența dezvoltării durabile const ă în asigurarea
bună stării, sănătății și educației societății în corelare cu cerinț ele de conservare ș i regenerare a resurselor
naturale, precum și cu garan țiile pentru genera țiile viitoare. Îns ă, dezvoltarea stabilă a societății și, deci,
durabilă a omului, a șa cum o vede P.Varzari, mai presupune și alte priorit ăți și valențe tot atât de importante,
cum ar fi crearea unui mediu optim de munc ă pentru salaria ți, protecția mediului ambiant, utilizarea deplin ă
a forței de munc ă, …, protec ția socială a populației, armonizarea rela țiilor sociale și de munc ă [14].
Enunț ând o anumit ă ordine în prezentarea celor mai importante strategii și planuri de ac țiuni urmeaz ă
Programul Guvernului Republicii Moldova „Legalitate, Consolidare și Reforme – întru Bun ăstarea Na țiunii”,
care la capitolul politica social ă se r
eferea la urm ătoarele pozi ții: sistemul de protec ție socială; combaterea
șomajului și dezvoltarea pie ței forței de munc ă [15].
La blocul de probleme ce ne intereseaz ă putem eviden ția că executivul a tins s ă atragă atenția asupra:
dezvoltării sistemului informa țional privind pia ța forței de munc ă; antrenării autorit ăților publice locale în
gestionarea pie ței forței de munc ă potrivit programelor de dezvoltare regional ă; implement ării programelor
de atragere a șomerilor în munca socialmente util ă; facilitării instruirii, recicl ării și reintegr ării resurselor
umane în câmpul muncii prin promovarea programelor speciale; stimul ării acțiunilor de antrenare a interme-
diarilor pe pia ța forței de munc ă pentru formarea, recalificarea și reciclarea speciali știlor.
Spre deosebire de strategiile anterioare, care însumeaz ă mai multe obiective – atât generale, cât și particulare –
trebuie să menționăm că exis t ă și acte politico-juridice cu caracter strict delimitat în sfera muncii. Promovarea
și realizarea politicii de stat în domeniul ocup ării forței de munc ă s-a efectuat în baza Strategiei ocupă rii
forței de munc ă în Republica Moldova [16], aprobată prin Hot ărârea Guvernului nr .611 din 15 mai 2002.
Direcțiile conceptuale ale politicii de ocupare a for ței de munc ă în anii 2002-2008 se axeaz ă pe următoarele
principii: dreptul exclusiv al cet ățenilor să-și valorifice propriile capacit ăți în activitatea de producere ș i de
creație; obliga ția statului de a crea condi țiile necesare pentru realizarea drepturilor de munc ă ale cetățenilor.
Evidențiind drept obiectiv sporirea nivelului de ocupare a for ței de munc ă, executivul a considerat necesar
să specifice direc țiile strategice de acț iune pentru atingerea lui, acestea fiind: îmbună tățirea capacit ății de
ocupare a for ței de munc ă; dezvoltarea spiritu lui antreprenorial ; încurajarea capacit ății de adaptare a
întreprinderilor și angajaților; egalitatea șanselor. Totodată, trebuie s ă recunoaștem că actul în cauz ă se
dezvoltă și va continua s ă se dezvolte în tandem cu Strategia europen ă de ocupare a for ței de munc ă, aprobată
prin Tratatul de la Amsterdam (iunie 1997). De altfel, toate men țiunile expuse sunt nucleul acestui document
internațional, despre care ținem să relatăm în continuare.
Un alt document ce reprezint ă cadrul politic suprem pentru dezvoltarea durabil ă a Republicii Moldova pe
termen mediu este Strategia de Cre ștere Economic ă și Reducere a Să răciei (2004-2006), aprobată prin
Legea nr.398-XV din 2 decembrie 2004 [17]. Necesitatea elabor ării Strategiei este impus ă și de imperativul
consolidării societății, idee susț inută de o serie de cercet ători autohtoni, printre care V.Saca, în contextul
creării unui interes na țional [18], în jurul unor obiective transparente și acceptate de societate în ansamblu,
precum și de grupurile popula ției interesate nemijlocit în realizarea lor – persoanele defavorizate, întreprinz ătorii
și reprezentan ții autorităților administra ției publice [19]. Ținând cont de orientarea pronun țată so cial a politicilor
economice ale Guvernului, Strategia de Creș tere Economică și Reducere a S ărăciei (2004-2006) se îndrepta
189

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

spre îmbun ătățirea calității vieții populației, ameliorarea protecț iei sociale a celor mai s ărace categorii de
cetățeni, inclusiv prin dezvoltarea sistemului de garan ții sociale, crearea unor noi locuri de munc ă, în special
pentru cei s ăraci, asigurarea accesibilit ății serviciilor medicale calitative, constituirea unui capital uman apt
de performan ță, prin dezvoltarea învăță mântului și a științei.
Dat fiind faptul c ă în Republica Moldova popula ția rurală este mai numeroas ă decât cea urban ă, principiile
dezvoltării durabile constituie una dintre bazele metodologice principale utilizate la identificarea obiectivelor
și priorităților Programului Na țional „Satul Moldovenesc” (2005-2015) (Hotăr ârea Guvernului nr.242 din
01.03.2005).
Articolul 211 al Programului stipuleaz ă obiectivele principale de dez voltare în domeniul dezvol-
tării sociale, pie ței muncii, vizând și migrațiunea for ței de munc ă. Necesitatea combaterii șomajului și a
reducerii fluxurilor migra ționale ale forț ei de munc ă impun urm ătoarele obiective: facilitarea form ării noilor
locuri de munc ă și sporirea accesului la acestea; majorarea cererii de for ță de munc ă calificată ca premis ă
necesară pentru sporirea eficien ței muncii, ridicarea calit ății produselor și a serviciilor; modernizarea progra-
melor de înv ățământ și adaptarea continu ă a acestora la cerin țele pieței muncii; dezvoltarea spiritului antre-
prenorial al popula ției, inclusiv drept condi ție de creare a posibilit ăților de autoangajare în câmpul muncii;
asigurarea protec ției intereselor cet ățenilor Republicii Moldova afla ți la muncă peste hotare; facilitarea revenirii
în Patrie a emigran ților de munc ă și crearea posibilit ăților de utilizare eficient ă a veniturilor acestora, ob ținute
peste hotare, în interesele dezvolt ării economice a ță rii [20].
Pentru anii 2005-2009, executivul Republicii Moldova î și p ropune un alt Program de acț iuni – „Modernizarea
țării – bunăstarea poporului” aprobat prin Hot ărârea nr.790 din 8 ianuarie 2005 [2 1]. În acest sens, priori-
tățile fundamentale ale Guvernului sunt urm ătoarele: integrarea european ă; modernizarea economic ă și socială,
reducerea s ărăciei; stimularea spiritului de întreprinz ător; egalitatea șanselor etc.
Una dintre strategiile de maxim ă importan ță este Planul de Ac țiuni Republica Moldova – Uniunea
European ă, aprobat prin Hot ărârea Guvernului nr.889 din 03.08.2006. Planul de Ac țiuni este document
politic încheiat între autorit ățile de la Chi șinău și Uniunea European ă care stabile ște programul, obiectivele
strategice și priorităț ile relațiilor dintre Uniunea European ă și Republica Moldova pentru anii 2005-2007 [22].
Un efort asiduu l-a depus Guvernul Republicii Moldova prin elaborarea Hot ărârii nr.605 din 31.05.2007 pentru
aprobarea Strategiei na ționale privind politicile de ocupare a for ței de munc ă pe anii 2007-2015. Elaborarea
prezentei Str
ategii este condi ționată de necesitatea armoniz ării politicii na ționale cu Strategia European ă de
Ocupare, revizuit ă, recomandă rile Consiliului Europei și ale Organiza ției Interna ționale a Muncii. Strategia
prevede patru obiective principale pe termen lung: consolidarea cre șterii economice pe termen lung și crearea
locurilor noi de munc ă, aplicarea mecanismelor de reducere a s ărăciei prin intensificarea coeziunii și solida-
rității sociale în domeniul politicilor de ocupare a for ței de munc ă și gestionării eficiente și transparente a
resurselor disponibile; cre șterea gradului de competitivita te a Republicii Moldova pe pia ța internațională, din
perspectiva costurilor for ței de munc ă, mobilității, calificării profesionale și capacității de adaptare a resurselor
umane la imperativele unei pie țe flexibile a for ței de munc ă; armonizarea legisla ției muncii a Republicii
Moldova cu cea a Uniunii Europene; alinierea la standardele europene cu privire la dezvoltarea economic ă și
umană; asigurarea de c ătre stat a garan țiilor minime cet ățenilor țării, în conformitate cu conven țiil e ratificate;
ajustarea cadrului na țional legislativ în domeniul reglement ării muncii în conformitate cu obiectivele și
standardele Strategiei Europene de Ocupare, revizuit ă [23].
Aderarea la diverse organisme interna ționale im pune adoptarea unor deci zii conturate de promovare a
politicii na ționale a ocup ării forței de munc ă. În contextul integr ării europene, Republica Moldova este obli-
gată să revizuie și să aducă în concordan ță legislația națională cu standardele europene. Prin urmare, partici-
parea Moldovei, al ături de alte țări membre ale Pactului de Stabilitate pe ntru Europa de Sud-Est, la Proiectul
„Revizuirea politicilor de ocupare a for ței de munc ă în ță rile Pactului de Stabilitate pentru Europa de
Sud-Est” , demonstreaz ă abilitatea statului de a implementa standardele interna ționale în domeniul muncii,
inclusiv a prevederilor Conven ției Organiza ției Interna ționale a Muncii nr.122 din 9 iulie 1964 privind politica
de ocupare a for ței de munc ă, ale Conven ției nr.111 din 25 iunie 1958 privind discriminarea în domeniul
ocupă rii forței de munc ă și exercitării profesiei și ale Conven ției nr.100 din 29 iunie 1951 privind egalitatea
de remunerare a mâinii de lucru masculine și a mâinii de lucru feminine, pentru o munc ă de valoare egal ă [24].
În susținerea ideii anterioare cu privire la continuitate, trebuie s ă recunoaștem că prezenta Strategie a fost
elaborată ținându-se cont de obiectivele prev ăzute în Strategia de Cre ștere Economică și Reducere a S ărăciei
pentru anii 2004-2006, Planul de Ac țiuni Republica Moldova – Uniunea European ă, Obiectivele de Dezvoltare
190

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

ale Mileniului , Programul Na țional „Satul Moldovenesc”, alte strategii ramurale și sectoriale. Totodată , trebuie
să menționăm că implementarea este posibil ă doar prin men ținerea ritmurilor înalte de cre ștere economic ă,
edificarea unui cadru institu țional coerent și stabil armonizat cu principiile și standardele europene.
Dacă până la moment au fost eviden țiate mai multe documente, prcum: programe, strategii, planuri de
acțiuni, care sunt nu altceva decât ideile politice prezentate de guvernare, atunci în continuare ținem să
evidențiem și un anumit cadru normativ în limitele c ăruia se promovează politicile în sfera muncii și care,
totodată, creează premise legale de elaborare a acestor politici.
Următoarea verig ă a documentelor în care î și găsesc reflectare politicile social e sunt actele de ordin intern,
elaborate și adoptate la nivel na țional, cum ar fi legile organice. Una dintre principalele forme de promovare
a politicilor la diferite niveluri const ă în adoptarea actelor de formare a veniturilor și cheltuielilor în stat –
bugetul de stat și bugetul asigur ărilor sociale. Aceste acte politico-juridice determin ă veniturile și cheltuielile
din toate sferele de activitate ce intr ă în competen ța statului. Prin aceste documente statul î și determin ă
gradul de aten ție fiecărei sfere de activitate. Tot aici ținem să menționăm că aceste documente, pe lâng ă
menirea normativ-economic ă pe care o au, mai au și una politic ă, grație luptei care se d ă în timpul procesului
de elaborare și adoptare în final de legiuitor.
Principalul act normativ în domeniul muncii este Codul Muncii, adoptat de Parlament la 28 martie 2003
(Legea nr.154-XV din 28 martie 2003). Actul men ționat conține 14 titluri, 62 capitole, 392 articole și în mod
detaliat reglementeaz ă relațiile de munc ă între angajator și salariat. Acest act general conț ine prevederi
referitoare la utilizarea forț ei de munc ă, timpul de munc ă, timpul de odihn ă, salariu, disciplina muncii,
protecția muncii, altele, fiind chemate la sporirea productivit ății muncii și asigurării sociale a salaria ților.
Printre direc țiile principale ale politicii de stat în domeniul protec ției muncii se înscriu: asigurarea priori-
tății privind pă strarea vie ții și sănătății salariaților; emiterea ș i aplicarea actelor normative privind protecț ia
muncii; supravegherea și controlul de stat asupra respect ării actelor normative în domeniul protec ției muncii
și altele. În sfera îmbun ătățirii condițiilor de munc ă, politica social ă trebuie să se orienteze spre perfec ționarea
cadrului legislativ și crearea m ăsurilor organizaț ionale de cre ștere a responsabilit ății angajatorilor fa ță de
securitatea muncii [25].
Alte acte ce țin de domeniul promov ării politicilor sunt cele ce reglementeaz ă sfera muncii și relațiile de
muncă. Cu acest scop au fost elaborate:
 Legea privind utilizarea for ței de munc ă, nr. 878 din 21.01.1992 [26], care determin ă bazele juridice,
economice și organizatorice ale sistemului de garan ții sociale, scopul fiind realizarea politicii de stat privind
utilizarea for ței de munc ă. În cadrul Legii mai g ăsim și alte referinț e, cum ar fi: modul și condițiile de
stabilire a statutului de șomer cetățenilor; parteneriatul social în domeniul utiliz ării forței de munc ă; protecția
socială a șomerilor; calificarea și recalificarea șomerilor; acordarea ajutorului de ș omaj; beneficiarii ajuto-
rului de ș omaj.
 Legea privind ocuparea for ței de munc ă și protecția socială a persoanelor aflate în c ăutarea unui
loc de munc ă, nr.102-XV din 13 martie 2003. Prezenta Lege reglementeaz ă măsurile privind realizarea stra-
tegiilor și politicilor de men ținere a unui nivel înalt al ocup ării și adaptării forței de munc ă la cerințele pieței
muncii, privind protec ția socială a persoanelor aflate în că utarea unui loc de munc ă, prevenirea ș omajului și
combaterea efectelor lui sociale.
 Legea securit ății și sănătății în munc ă, nr.186 din 10.07.2008 [27], care prevede asigurarea tehnico-
organizatoric ă și financiar ă a activităț ii de securitate a muncii, stabile ște măsuri de supraveghere ș i control
asupra îndeplinirii legisla ției muncii, precum ș i măsurile de pedeaps ă pentru înc ălcarea ei. Protec ția muncii
reprezintă un si stem de m ăsuri și mijloace social-economice, organizatorice, tehnice, curative și profilactice,
care acționează în baza actelor legislative ș i a altor acte normative și care asigur ă securitatea angajatului,
păstrarea să nătății și menținerea capacit ății lui de lucru în procesul muncii.
În această listă pot fi înscrise ș i alte legi, cum ar fi Legea sindicatelor sau a patronatelor. În așa mod,
sistemul promov ării politicilor sociale în sfera muncii creat de stat are un spectru foarte larg de activit ăți, este
complex, iar verigile acestuia sunt interdependente. În fond, structura ace stui sistem este satisfă cătoare. Baza
normativ-juridic ă permanent se modific ă și treptat se racordeaz ă la standardele interna ționale. Problema
constă în altele: practica demonstreaz ă că procesele deliberative și de implementare deruleaz ă încet, prin
aceasta diminuând actualitatea elabor ărilor în timp a legilor, precum și capacitatea lor de a corespunde cerin-
țelor sistemului socioeconomic și realității vieții.
191

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

În această ordine de idei, putem scoate în evidenț a unele generaliz ări și concluzii privind determinarea
politico-juridic ă a sferei muncii în sistemul politicilor sociale. Organizarea normativ-juridic ă a promov ării
politicilor sociale în sfera muncii este determinat ă, în primul rând, de organele ce ntrale ale statului: legislativul,
executivul și organele judec ătorești, iar, în al doilea rând, de organele acestora amplasate pe vertical ă, depar-
tamentele sociale de profil ale statului, fondurile de asigur ări sociale de stat și cele nestatale, altele.
În calitate de politici publice, politic ile sociale în sfera muncii reflect ă modul de raportare a statului, prin
instituțiile abilitate, pentru a influen ța condițiile de via ță, în scopul obț inerii unor îmbun ătățiri de ansamblu
sau pentru anumite segmente. În condi țiile dezvolt ării continue a democratiză rii, reglementarea de c ătre stat
a relațiilor socioeconomice poart ă un caracter limitat fa ță de cea în sistemul totalitar. Ea se refer ă la elaborarea
și implementarea aspectului normativ-juridic, a legisla ției sociale, inclusiv a politicilor în sfera muncii, la
stimularea în domeniul ocup ării, sporirii nivelului de protec ție a muncii etc.
Preocuparea principal ă a organelor de stat rezid ă în promovarea și protejarea drepturilor omului, iar
dreptul la munc ă este unul dintre drepturile fundamentale garantat de prevederile constitu ționale, conven țiile
și pactele interna ționale reflectate în cadrul normativ na țional. Sistemul promov ării politicilor sociale în sfera
m
uncii creat de stat are un spectru foarte larg de activit ăți, este complex, iar verigile acestuia sunt interdepen-
dente. Baza normativ-juridic ă permanent se modific ă și treptat se racordeaz ă la standardele interna ționale.

Referințe:
1. Mărginean I. Coordonarea politicilor sociale din România și Republica Moldova // România și Republica Moldova.
Potențial competitiv al economiilor na ționale. – Bucure ști: ASEM, 2004, p.207.
2. Teosa V., Ro șca M. Resursele umane: migra ția de munc ă: rolul ei economic și social // Moldova, România, Ucraina.
Integrarea european ă și migrația forței de munc ă. – Chișinău: Captes, 1999, p.167.
3. Teosa V., Dmitriev R. Baza normativ-juridic ă și practica de regelementare a pie ței muncii în Republica Moldova //
Republica Moldova – 2000: Pia ța muncii și dezvoltarea social ă. Primul anuar economic și social. – Chi șinău: Institul
Muncii, 2000, p.173.
4. Смирнов С.Н., Сидорина Т.Ю. Социальная политика : Учебное пособие . – Москва , 2004, c.93-96.
5. Constituția Republicii Moldova cu modific ări și completăr i (Lege Fundamental ă) 5 Iulie 2000. – Chi șinău: Moldpres,
2000.
6. Legea Republicii Sovetice Socialiste Moldova cu privire la Guvern // Ve știle Sovietului Suprem și ale Guvernului
R.S.S. Moldova. – 1990. – Nr.8. – Anul de edi ție 25.
7. Legea pentru ratificarea Conven ției Organizaț iei Interna ționale a Muncii nr.150 privind administrarea muncii,
nr.274 din 29.07.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.126.
8. Dreptul muncii: Manual / Nicolae Romanda ș, Eduard Boi șteanu. – Chi șinău, 2007, p.4.
9. Saca V. Problema constituirii societ ății civile ca exponent al interesului na țional: din experien ța Republicii Moldova
// Organiza țiile nonguvernamentale și impactul lor asupra proceselor de transformare / Coord.: V.Mo șneaga, V.Teosa,
Gh.Mohammadifard. – Ia și: Pan Europe, 2004, p.80-81.
10. R
ojco A., Stremenovscaia Z., Trofimov V. Formarea sistemului de dialog social și parteneriat. – Chi șinău, 2000, p.5-6.
11
. Pactul interna țional cu privire la dreptu rile economice, sociale și culturale, adoptat de Adunarea General ă a Organi-
zației Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Ratificat prin Hot ărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.217-XII
din 28.07.1990 // Tratate Interna ționale. – 1998. – Vol.I. – P.18.
12. Hotărârea cu privire la aprobarea orient ărilor strategice de dezvoltare social-economic ă a Republicii Moldova pân ă
în anul 2005, nr.1107 din 6.10.1998 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1998. – Nr.105-107(378-380).
13. Hotărârea cu privire la aprobarea Strate giei de Dezvoltare Social-Economic ă a Republicii Moldova pe termen mediu
(până în anul 2005) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.5-8 (890-893).
14. Varzari P. Sfera muncii: problema optimiz ăarii poten țialului uman. – Chi șinău: Academia de Științe a Republicii
Moldova, 1995, p.3.
15. Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Legalitate, Consolidare și Reforme – întru Bun ăstarea
Națiunii" // Monitorul Oficial al Republicii Molodva. – 2000. – Nr.20 (005).
16. Hotărârea Guvernului nr.611 din 15 mai 2002, Strategia ocup ării forței de munc ă în Republica Moldova // Monitorul
Oficial. – 2002. – Nr.066.
17. Strategia de cre ștere economic ă și reducere a s ărăciei (2004-2006). Legea nr.398-XV din 2.12.2004 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.5-12 (005).
18. Saca V. Op. cit., p.76-84.
19. Ibidem.
20. Hotărârea cu privire la ap robarea Programului Na țional „Satul Moldovenesc” (2005-2015), nr.242 din 01.03.2005 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.071.
192

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

19321. Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005 – 2009 „Modernizarea țării – bun ăstarea poporului”
http://gov.gov.md/www.gov.md/file/m ateriale%20utile/md/3-md.pdf
22. Planul de Ac țiuni UE – Moldova (recomandat pentru implementare la Bruxelles, în cadrul celei de-a VII-a reuniuni
a Consiliului de cooperare Republica Moldova – Uniunea European ă) // Moldova Suverană . – 2005. – Nr.33-34
(20670-20671). – P.7.
23. Hotărârea pentru aprobarea Strategiei na ționale privind politicile de ocupare a for ței de munc ă pe anii 2007-2015,
nr.605 din 31.05.2007 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. – Nr.82-85.
24. Piața muncii și parteneriatul social în Repu blica Moldova: Anuar economic și social, 2004-2005 / Colectiv de autori.
– Chișinău: Institutul Muncii, 2006, p.74.
25
. Катульский Е.Д. Труд в контексте социальной политики . Социальная политика современной России: проблемы
реформирования // Аналитический Вестник . (Москва ). – 2002. – № 8 (75). Серия 9 «Основные проблемы социального
развития России » / Ред. Г.И. Климантова .
26. Legea privind utilizarea for ței de munc ă, nr.878 adoptat ă la 21.01.1992, promulgat ă la 06.12.2001, în vigoare la
01.07.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2001. – Nr.158.
27. Legea securității și sănătății în muncă, nr.186 din 10.07.2008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2008. –
Nr.
143-144.

Prezentat la 05.06.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

ESENȚA ȘI STRUCTURA ORGANISMULUI MILITAR AL STATULUI:
CARACTERISTIC Ă POLITOLOGIC Ă
Constantin MANOLACHE, Ion COROPCEAN, Oleg HANGANU, Nicolae GHERBOVEI
Institutul Militar al For țelor Armate

This article is dedicated to the research of the nature and content of the mili tary body of the state from a politological
perspective.
A particular emphasis is placed on the social and political, military and economic, military and diplomatic, military
and scientific activities, as well as on the objectives de termining the functioning of the state military body.
This article outlines the fact that the military body is de termined by the economic, social, spiritual and ideological,
and political relations. Highlighting the main types of the stat e military bodies allows the authors to approach the content
and nature of this social phen omenon from politological positions.
The article particularly emphasizes that one of the most important tasks of the Republic of Moldova is promoting a
complex military reform, as well as upgrading the military system, updating the structure, and improving the training
system of the military personnel.

O premis ă teoretică a analizei organismului militar al statului o reprezent ă reflectarea social-politic ă a
esenței și structurii acestuia. Raportat ă la statul moldovenesc contemporan, aceast ă problemă este extrem de
actuală, deoarece Republica Moldova se afl ă la o etapă destul de complicat ă a dezvolt ării ei transforma țional-
tranzitorii, iar organismul ei militar tr ece printr-un proces neunivoc de construc ție și reformare.
Problema organismului mil itar al statul ui necesit ă, întâi de toate, un r ăspuns corect la întrebarea: prin ce se
deosebeș te organismul militar de o anumit ă formațiune armat ă? Deosebirile principale țin de mai multe aspecte.
În primul rând, dac ă un organism militar este o institu ție specific ă, creată în mod special de stat, atunci o
formațiune armat ă poate apărea stihiinic, spontan, în afara și fără acceptul statului. Astfel, la începutul anilor ’90
ai sec. XX au ap ărut formațiunile militare din partea stâng ă a Nistrului, cele din sudul republicii; deta șamentele
militare din Bosnia și Herțegovina, Tadjikistan, din Caucazul de Nord etc.
În al doilea rând, forma țiunea armată include grupă ri de oameni și tehnică m ilitară de luptă, unite prin
scopuri comune de dirijare, prin sarcina de a ob ține anumite scopuri pragmatice (opera ționale) [1]. Spre deosebire
de o forma țiune armat ă, organismul militar are caracter politic bine pronun țat. El realizeaz ă, întâi de toate,
scopurile politice ale statului cu privire la asigurarea securit ății interne ș i externe.
În al treilea rând, organismul militar, ca obiect al activit ății statului, este mult mai complex decât o forma țiune
armată. Funcționarea lui asigur ă raporturi clare între pă rțile lui componente și presupune:
 fundamentarea teoretic ă și constituirea politicii militare a statului;
 crearea condi țiilor pentru realizarea ei practic ă, pentru interac țiunea tuturor subiec ților ei cu scopul de
a asigura securitatea na țională (militară);
 acțiuni practice cu privire la corectarea politicii militare, reie șind din necesit ățile lichidării și blocării
amenințărilor imediate, de scurt ă și de lungă durată, la adresa securit ății statului.
Astfel, cercul de probleme legate nemijlocit de activitatea teoretic ă și practică a tuturor subiec ților politicii
militare privind crearea organismului militar, men ținerea capacit ății lui de lupt ă, întrebuinț area pe timp de
pace și de război este, fire ște, mult mai larg decât cel cu referire la forma țiunile armate ale societ ății.
În literatura politologic ă și sociologic ă actuală s-au constituit diferite abord ări privind definirea esen ței
organismului militar al societ ății. În conformitate cu una dintre ele, or ganismul militar este definit drept colec-
tivitate ordonat ă a militarilor, totalitate a subiec ților statali și sociali (unit ăți, mari unit ăți, grupuri armate,
subunități cu destina ție special ă etc.), afla ți în relații ierarhice specifice și care func ționează în baza unor
norme, interese și scopuri social-statale [2].
În Enciclopedia Militară , editată la Moscova, no țiunea de „organism militar al statului” este interpretat ă
ca o totalitate a institu țiilor și organiza țiilor militare, politico-militare, economico-militare, militaro- științifice
care activeaz ă în domeniul militar [3].
Cu toate încercă rile autorilor de a reflecta cât mai exact esen ța organismului militar, din anumite motive
obiective, defini țiile enumerate mai sus necesit ă, în opinia noastr ă, unele corec ții.
194

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

În primul rând, comunitatea științifică analizeaz ă fenomenele sociale (de tipul organismului militar al
statului) în baza unei abordă ri sistemice, preferabil ă fiind caracterizarea organismului militar prin prisma
acestei abord ări, adică părțile lui componente sunt studiate nu ca o sum ă, ci ca un sistem.
În al doilea rând, no țiunea de „organism militar al statului” este pus ă în relație cu noț iunea „activitate
militară”, aceasta trebuind descifrat ă și ea. Enciclopedia Militar ă ne aminte ște că activitatea militar ă este un
tip de activitate social-politic ă, orientată către crearea și, în caz de necesitate, și către utilizarea mijloacelor
de luptă armată și a altor elemente ale puterii militare întru a tingerea anumitor scopuri ale statului sau ale
anumitor grupuri sociale [4].
În această situație, trebuie s ă explicăm de ce în definiț ia propus ă accentul se pune numai pe activitatea
social-politic ă, și nu se vorbe ște, de exemplu, despre activitatea militar-economic ă, militar-diplomatic ă,
militar-științifică etc.; despre ce fel de scopuri ale unor grupuri so ciale poate fi vorba, când se descrie func țio-
narea organismului militar al statului. Aceste considera ții sugereaz ă necesitatea concretiz ării defini ției
„organismul militar al statului”. Opinia noastră e că ar trebui s ă pornim de la clarificarea apartenenț ei acestei
noțiuni la categoria de „sistem” și de la faptul c ă orice organism tinde c ătre atingerea anumitor scopuri, în
baza unor proceduri și reguli social-militare bine definite.
În acest context, propunem urm ătoarea formulare: organismul militar al statului reprezint ă un sistem al
subiecților militari și al structurilor politico-militare, economico-militare, militaro- științifice etc. ale statului,
care își propun scopul de a asigura puterea militar ă, capacitatea de ap ărare, securitatea militar ă a statului,
la un nivel necesar și suficient.
Definiția prezentat ă de noi atest ă că elementul formator de sistem al organismului mi litar este forma țiunea
armată a statului. De regul ă, în componen ța ei intră , în afară de forțele armate propriu-zise, și alte structuri
militare legitime.
Sistemul militar la statului include și subsistemul ce asigur ă buna func ționare a institu țiilor lui militare.
Cele mai importante verigi ale lui sunt comple xul militar-industrial, unele ramuri ale economiei și științe i ce
funcționează, în principiu, în domeniul militar.
Al treilea element al organismului militar sunt organele și instituțiile puterii și administră rii de stat, preocupate
direct de problemele asigur ării securit ății naționale, menț inerii capacităț ii de apărare, func ționării eficiente a
tuturor subsistemelor organismului militar.
În literatura politologic ă actuală s-au constituit mai multe abord ări privind taxonomia armatelor și tipurilor
istorice de organizare militară a statului. Unii autori [5], urmând tradi țiile paradigmei marxiste, eviden țiază
5 tipuri fundamentale de armat ă și, respectiv, de organism militar ce le corespunde – sclavagist ă, feudală ,
capitalistă, imperialist ă și socialist ă. Dacă ținem cont de „litera și spiritul” istoriei, atunci, în baza diferitelor
surse și cercetări istorice contemporane, putem concluziona c ă această tipologie nu este, totu și, deplină și finită.
Un alt punct de vedere ține de eviden țierea, pe lâng ă tipurile de arm ată și organism militar enun țate mai
sus, a celui de organism militar de tranzi ție [6]. Aparent, ar fi logic s ă-l punem și în legătură cu indeterminarea
și caracterul variativ al vectorului dezvolt ării politice și social-economice a societ ăților și statelor în perioadele
de tranziț ie.
Abordarea, conform c ăreia, în componen ța unei forma țiuni social-economice, caracterul organismului
militar nu poate fi schimbat, este destul de vulnerabil ă. E vulnerabil ă, întâi de toate, pentru c ă însăși noțiunea
de formațiune social-economic ă determină anumite etape sau perioade de dezv oltare în cadrul istoriei mondiale
și, în al doilea rând, pentru c ă există numeroase exemple de schimb ări ale acestui caracter (Fran ța, sfârșitul
sec. XVIII – începutul sec. XIX; SUA, în anii celui de-al doilea r ăzboi mondial; URSS, sfâr șitul anilor ‘70 –
începutul anilor ’80 ai sec. XX).
În ce ne prive ște, consideră m că tipologizarea organismelor militare ale statelor const ă în următoarele.
1. Știința contemporan ă nu-și poate baza ideile, principiile și abordările pe sche mele dure, social-determi-
niste, pe abordarea din pe rspectiva luptei de clas ă, fiindcă atunci când premisa ini țială este nevalid ă, concluzia
și raționamentul inductiv sunt de asemenea nevalide.
De ce, totu și, toată varietatea istoriei so ciale mondial e trebuie s ă se reducă doar la succesiunea formaț iunilor
social-economice? Procesul istoric real este mult mai divers și este condi ționat nu doar de cataclismele, exploziile,
revoluțiile sociale, ci și de perioadele îndelungate de evolu ție și dezvoltare. În cadrul acestui proces apar,
coexistă, se modific ă diferite civiliza ții, sisteme socioculturale, etnii, na țiuni și popoare. Din aceste considerente,
este incorect s ă legăm rigid un anumit tip de organism militar cu o form ă corespunz ătoare de organizare
social-economic ă. În realitate, spectrul acestor tipuri este mult mai larg și mai variat.
195

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

2. Experien ța dezvoltării statelor civilizate demonstreaz ă că, în contextul tipurilor contemporane de orga-
nizare militar ă, se manifestă tot mai intens tendinț a depolitiz ării acestora. Apartenenț a organismului militar
la diferite partide, mi șcări, uniuni politice, pân ă la urmă, se va solda cu distrugerea integrit ății ei structurale
și organiza ționale, riscând dispersarea organismului militar în baza unor pasiuni politice ș i, în fine, demorali-
zarea total ă sau transformarea lui într-o putere politic ă autonom ă, adică riscul distrugerii tipului.
Vestitul istoric rus A.A. Kersnovski scria: „Apartenen ța politică este incompatibilă cu spiritul și etica
militară – drept exemplu poate servi istoria Armatei Ro șii. Apartenen ța politică este incompatibil ă și cu
Ortodoxia” [7].
3. Ar fi logic să adăugăm un aspect de principiu la tipologia existent ă a organismelor militare. Din cadrul
acestora lipse ște, practic, tipul organismului militar al unei societ ăți aflate în perioada de tranziț ie, adică în
perioada transform ării sociale. Pe lâng ă cele citate, mai gă sim câteva lucr ări care pot servi drept baz ă pentru
afirmați a noastră [8].
Se știe că tipul organismului militar este determinat de totalitatea rela țiilor economice, sociale, spiritual-
ideologice și, în primul rând, politice. Urmând o asemenea logic ă, putem concluziona c ă organismul militar
este așa cum e și societatea. Din aceste considerente, dup ă părerea noastr ă, e justificat s ă mai eviden țiem un
tip de organism militar – armata perioadei de tranzi ție (forma țiunea armat ă). Ea corespunde societăț ii aflate
la etapa transform ării și moderniz ării sociale, form ării unui nou sistem de statalitate.
Acest tip a fost caracteristic multor state care în sec. XX s-au eliberat de colonialism și au ales calea dez-
voltării autonome (conform terminologiei anterioare – armate ale statelor în curs de dezvoltare). La categoria
organismului militar al perioadei de tranziț ie poate fi atribuit, pe deplin justificat, și subsistemul militar al
Republicii Moldova, care face primii pa și pe calea reformelor sociale.
Astfel, eviden țierea principalelor tipuri de organism militar al statului, în retrospectiv ă istorică și din punctul
de vedere al contemporaneităț ii, ne permite s ă privim mai larg ș i obiectiv la con ținutul acestui fenomen social
și, în consecință , la esenț a lui.
După cum se știe, conținutul oric ărui fenomen sau proces dispune de o anumit ă formă, car e oferă o struc-
tură integră tipului concret-istoric de organi sm militar al statului, îl determin ă în coresponden ță cu regimul
politic existent, cu sistemul rela țiilor de putere, al tradi țiilor ș i obiceiurilor unui popor.
În continuare vom analiza cele mai tipice organisme m ilitare ale statului din punctul de vedere al prece-
dentelor istorice.
1. Organismul militar format pe principiul de cadre.
Acesta reprezint ă o armata regulat ă, întreținută de stat pe timp de pace, într-un num ăr restrâns, în scopul
soluționării problemelor militare primordiale și, de asemenea, pentru preg ătirea rezervi știlor și efectuarea
mobilizării necesare pentru completarea unei armate mult mai numeroase.
2. Organismul militar de mas ă – format din for țe armate numeroase, mobilizate de stat, de regul ă, în caz
de război.
Această formă de organizare militar ă a apărut în perioada form ării și afirmării sistemului capitalist de
producție. A fost creat ă, pentru prima oară , în Franța, în perioada Marii Revolu ții Franceze și era completat ă
după principiul serviciului militar general obligatoriu.
3. Organismul militar creat în baza principiului poli țienesc.
Asemenea forme ale organismului militar au fost create în baza sistemului teritorial-poli țienesc, conform
căruia, pe timp de pace, unit ățile militare constau di ntr-un nucleu – aparatul și un număr redus de comandan ți.
Majoritatea membrilor organismului militar o constituiau osta șii de rând, atribui ți la unitățile militare conform
criteriului teritorial și instruiți prin metode de preg ătire în afara unit ății militare ori la concentr ări de scurt ă
durată. Un asemenea principiu a func ționat, de exemplu, în procesul constituirii Armatei Ro șii, din anul 1923
până la sfârșitul anilor ‘30. Acesta se îmbina activ cu principiul de cadre.
4. Organismul militar (armata) de mercenari. Această formă a organismului militar reprezint ă trupe formate din militari profesioni ști, angajați de state,
orașe, feudali pentru serviciu militar contra plat ă. O astfel de organizare a ap ărut în Egiptul Antic în mileniul
III î.e.n. ș i era completat ă, îndeosebi, cu str ăini. De la sfâr șitul sec. XV ea devine principala for ță militară a
statelor. La sfâr șitul sec. XVIII – începutul sec. XIX, locul trupe lor de mercenari îl iau armatele regulate,
completate în baza serviciului militar obligatoriu.
5. Într-un șir de state contemporane – SUA, Marea Britanie, RFG – a fost ren ăscut sistemul complet ării
organismului militar în baz ă de contract. Este vorba despre o a șa-zisă armată de profesioni ști. Sistemul de
196

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

contract are plusurile și minusurile sale, dar cert e c ă asemenea armate pot fi între ținute doar de statele
bogate, deoarece ele necesită cheltuieli mari de între ținere.
În procesul reform ării organismului militar al Republicii Moldova se întreprind primii pa și spre crearea
unei armate de profesioni ști, bazată pe principiul de contract. Primele rezultate demonstrează că trecerea la o
astfel de form ă a organismului militar, din motive obiective, se va prelungi mai mul ți ani, iar la etapa actual ă
preferabil ar fi un principiu mixt de completare, ce s ă includă atât serviciul în baz ă de contract, cât și cel
obligatoriu.
În societatea moldoveneasc ă contemporan ă se mai poart ă discuții referitor la forma de organizare militar ă
de care are nevoie statul nostru. Opinia noastr ă e că reformarea organismului militar trebuie s ă corespund ă
următoarelor cerin țe:
 în procesul de reducere a efectivului militar este nevo ie de dotare tehnic ă înaltă și de o asigurare eficient ă
a securității naționale (militare);
 este necesar a se crea o baz ă a sistemului statal, un garant al protec ției valorilor constituț ionale, al
drepturilor și libertăților cetățenilor;
 ca subiect cu drepturi depline al relaț iilor politico-militare, organismul militar trebuie s ă participe la
realizarea normelor dreptului interna țional (inclusiv umanitar);
 în plan operativ-strategic, organismul militar trebuie s ă reacționeze mobil și flexibil și să asigure îndep-
linirea atribu țiilor ce-i revin, conform schimb ărilor situa ției politico-militare interna ționale și ale celei interne;
 organismul militar trebuie s ă participe la lichidarea consecin țelor catastrofelor naturale, situa țiilor
excepționale ș i să acorde ajutorul necesar sinistra ților.
Aspectele social-politice ale cercet ării formelor de organizare militar ă urmează a fi completate cu cerin țe
și principii militare speciale, care s ă le determine structura, aceasta incluzând: un sistem și o metod ă unică de
completare; dirijarea centralizat ă și unificată a trupelor; o structur ă de organizare a statelor de personal; un
tip unic de armament și echipament; un sistem de instruire, educare ș i asigurare moral-psihologic ă a activității
tuturor elementelor orga nismului militar; condi ții unice generale de îndeplinire a serviciului militar; un sistem
de protecție socială a militarilor și membrilor familiilor lor și, de asemenea, a persoanelor trecute în rezerv ă.
Crearea unei structuri optime a organismului militar al statului, îndeosebi în condi țiile de schimbare a
bazelor vie ții social-economice ș i politice a societ ății, este o problem ă complicat ă, care nu are o solu ție univocă.
Ea depinde de un șir de factori și condiții, în primul rând, de posibilit ățile de finan țare, amplasarea geopolitic ă a
statului, existen ța pericolelor reale la adresa s ecurității naționale (militare). Acest fapt determin ă gruparea și
raporturile p ărților componente ale organismului militar al statului, caracterul leg ăturilor dintre ele, condi țio-
nate de factorii concret-istorici ai func ționării și dezvoltării lui.
Structura organismului militar al Republicii Moldova este determinat ă de natura acestuia, de o anumit ă
subordonare ierarhic ă, de scopurile și sarcinile conducerii ei. În contextul perioadei de tranzi ție prin care
trece Republica Moldova, în structura or ganismului militar al statului exist ă câteva componente legate între
ele în baza principiului subordonă rii.
1. Componenta politico-militar ă a structurii organismului militar al statului. Prin importan ța sa în acti-
vitatea statului și în procesul de asigurare a securit ății naționale, aceast ă componentă ocupă un loc de baz ă,
fapt consfin țit și în Constitu ția Republicii Moldova, precum și în alte acte legislative. La acest nivel, principalii
subiecți ai politicii militare sunt:
 Președintele Republicii Moldova – Comandantul Suprem al For țelor Armate;
 Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul c ăruia activeaz ă Comisia pentru apă rarea și securitatea statului;
 Guvernul Republicii Moldova, în a c ărui componen ță intră conducătorii institu țiilor de for ță ale statului.
Principalele direc ții în activitatea acestor subiec ți sunt: analiza situa ției politico-militare în țară și pe
mapamond și prognozarea imediat ă și de perspectiv ă a evoluției ei; elaborarea concep ției securit ății naționale
(militare) a statului; adoptarea unei politici militare și a unei doctrine militare eficiente; construc ția și reformarea
organismului militar al statului; preg ătirea cetățenilor pentru serviciul militar; asigurarea protecț iei sociale a
militarilor și a membrilor familiilor lor, a militarilor trecu ți în rezerv ă etc.
Pe timp de r ăzboi, în perioada conflicte lor militare în interiorul țării, activitatea principalilor subiec ți ai
politicii militare capă tă o nouă calitate și este subordonat ă asigurării securit ății statului și apărării intereselor
naționale.
De exemplu, articolul 87 din Constituț ia Republicii Moldova acordă Președintelui Republ icii Moldova
atribuț ii în domeniul ap ărării și stipuleaz ă că „în caz de agresiune armat ă la adresa țării, Președintele Republicii
197

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

Moldova ia m ăsuri pentru respingerea agresiunii, declar ă stare de r ăzboi și aduce acest fapt la cuno ștința
Parlamentului” [9].
În prezent, una dintre sarcinile priorita re ale politicii Republicii Moldova const ă în efectuarea unei reforme
militare complexe care, în afară de direcțiile menționate anterior, presupune el aborarea unei noi politici de
stat în domeniul colabor ării militare cu alte state și instituții politico-militare interna ționale, elaborarea unui
sistem de control civil asupra structurilor de for ță ale statului, perfec ționarea sistemului conducerii de stat a
domeniului militar pe timp de pace și de război, optimizarea structurii, componen ței și numărului Forț elor
Armate, modernizarea sistemului de preg ătire a cadrelor, de instruire și educare a personalului militar etc. [10].
2. Componenta administrativ ă a structurii organismului militar al statului. La acest nivel, conducerea
organismului militar este efectuat ă de către instituțiile militare, c ărora li se ofer ă împuternicirile corespunză toare.
Se au în vedere nu atât structurile militare propriu-zise, cât aparatul de conducere în frunte cu comandan ți
responsabili de toate aspectele func ționării Forțelor Armate, de executarea calitativ ă a sarcinilor puse în fa ța
lor pe timp de pace și de război. În competen ța subiecților acestui nivel se afl ă soluționarea unui între g spectru de
probleme legate de asigurarea capacit ății de luptă a trupelor și, atunci când este necesar, a interac țiunii dintre ele.
În ultimii ani, una dintre sarcinile principale ale conducerii Ministerului Apă rării constă în ridicarea
prestigiului organismului militar pe plan extern, fapt determinat de schimb ările politico-militare pe arena
mondială. Aceasta presupune nu doar o competen ță militară sporită a conducerii militare, ci și o responsabi-
litate politic ă pentru adoptarea deciziilor în sfera rela țiilor cu institu țiile militare ale diferitelor state.
3. Componen ța operativ-strategic ă a structurii organismului militar al statului. Pentru acest nivel sunt
caracteristice organele de planificare strategic ă și conducere a diferitelor structuri militare ce func ționează în
orice stat (coaliț ii de state, blocuri politico-milit are). În diferite state, ele se numesc diferit – comitetele șefilor
de stat-major, statele-major generale, grupuri de planificare strategic ă (nucleară), comitete de planificare și
desfășurare a opera țiunilor etc.
Însă, cel mai important este faptul c ă aceste organe îndeplinesc direct func ții de conducere a For țelor Armate
pe timp de pace și de război.
Trebuie să mai menționăm că activitatea subiec ților de acest nivel poart ă un caracter multilateral (în multe
privințe închis). În com
petența lor intră:
 efectuarea planific ării militar-strategice și operative, reac ția la diferite situa ții de criză din țară, regiune
și din lume;
 asigurarea preg ătirii de luptă și de mobilizare a Forț elor Armate;
 conducerea neîntrerupt ă a trupelor, asigurarea interac țiunii dintre ele pe timp de pace și de război;
 organizarea serviciului în trupe și administrarea activit ății lor cotidiene;
 dirijarea procesului preg ătirii de lupt ă a trupelor, desf ășurarea manevrelor militare, antrenamentelor de
stat-major etc.;
 coordonarea programelor și acțiunilor comune cu statele partenere.
4. Componenta specifico-generic ă a organismului militar al statului. Funcționarea acesteia presupune
existența, în primul rând, a elementelor constitutive ale structurii propriu-zise. Fiecare stat, în dependen ță de
particularit ățile istorice ș i socioculturale, de situa ția geopolitic ă, are o structură specifică a organismului
militar al statului. În conformitate cu Doctrina militară a Republicii Moldova, adoptat ă prin Hotărârea Parla-
mentului nr.482-XII din 6 iunie 1995, For țele Armate ale Republicii Moldova se compun din:
 Armata Na țională;
 Trupele de gr ăniceri;
 Trupele de carabinieri.
Organismul militar al Republicii Moldova include, pe lâng ă Forțele Armate, și alte forma țiuni: Trupele
protecției civile, Paza de stat, Trupele cu destina ție specială „Fulger” etc.
Scopul principal al dezvolt ării organismului militar al statului const ă în apărarea garantat ă a intereselor
naționale ș i a securităț ii militare a Republicii Moldova.
Fiecare component ă a organismului militar al statului are o structur ă organiza țională specifică, ale cărei
elemente sunt cons tituite din genurile și tipurile de arme ale For țelor Armate.
Cu toate c ă istoria statului nostru și a Forț elor lui Armate este foarte scurtă , schimbările pe plan intern și
extern, realizate în ultimii ani, even tualele riscuri, care ar putea influen ța fundamental securitatea na țională,
au impus reevaluarea întregului sistem na țional de ap ărare, fapt ce a și determinat necesitatea realiz ării
198

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

199reformei militare. În cadrul acesteia, accentul se pune pe reor ganizarea structurii militare în dependență de
pericolul poten țial și real la adresa securit ății naționale ș i de posibilit ățile economice ale statului.
Organismul militar al statului include o totalitate de elemente (institu ții militare) cu func ții politico-militare
și militar-strategice specifice, care pot rezolva pe cont propriu problemele ce țin de competen ța lor.
Departamentele (instituț iile) militare soluț ionează probleme concrete ș i au un statut politico-militar egal
în structura general ă a organismului militar al statului. În linii ge nerale, ele pot fi studiat e într-un câmp politico-
juridic unic din punctul de vedre al importan ței pentru stat a rolului lor relativ autonom.
Din aceste motive, atunci când ne referim la varianta analizat ă de abordare a analizei structurii organismului
militar al statului, trebuie s ă ținem cont de faptul c ă fiecare component ă a lui are o destina ție proprie, o „ni șă”
în sistemul general și nu depinde de nici o alt ă component ă sub raport politico-militar. Acest lucru nu poate
fi spus despre interdependen țele cu caracter militar propriu-zis, care sunt determinate de cauze aflate în sfera
logicii militare.

Referințe:
1. Janowitz M. Organizarea militar ă în societățile industriale //Armata și societatea. – Bucureș ti: Infoteam, 1990, p.46-48;
Niculae S. Schimbarea organiza ției militare – o perspectiv ă neoinstitu ționalistă. – Bucure ști: Tritonic, 2004, p.34-39;
Требін М. Армія і парламент : проблеми взаємодії та контролю // Нова політика . – 1999. – №3. – С .46-53.
Пупко А.Б. Система «человек и военная техника ». – Москва : Воениздат , 1976, c.77-82.
2. Мамонтов Ю.В. Армия : целостность , система , организация . – Москва : ВПА , 1986, с.109.
3. Военная энциклопедия . – Москва : В оениздат , 1994, c.135.
4. Ibidem.
5. A se vedea: Perlmutter A. Statul modern și formele sale de organizare militar ă // Armata și societatea. – Bucure ști:
Infoteam, 1990, p.88-91; Гуцалюк А.И. Принципы формирования социальных институтов государства .
Применительно к институту вооруженных сил. – Минск : Технопринт , 2001, c.82-102.
6. Тиморин А.А. Армия и общество (социологический анализ ): Автореф . дис. … докт. филос. наук . – Москва :
ВПА , 1972, с.9; Шахов А.Н. Военная организация переходного периода : демократические параметры р азвития
// Власть . – 1999. – №7; Дзьобань О.П. Безопасность в переходном социуме : факторы -константы и вариативные
факторы стойкости социальной системы // Научные записки Харьковского военного университета. Социальная
философия , психология . – Харьков: ХВУ . – 2003. – Випуск 3 (18). – С.69-78; Требин М. Воинский труд в транс –
формирующемся социуме // Бизнес Информ . – 1999. – №11-12. – С.10-12.
7. Керсновский А.А. Философия войны. – Москва: Анкил -Во ин, 1995, с.81.
8. Требин М.П. Военнослужащие в условиях социоструктурных изменений в Украине // Харьковские
социологические чтения -98: Сборник научных работ . – Харьков : ЦЭПП „Радар ”, 1998, c.248-252. Требін
М.П. Армія в суспільстві , що трансформується // Наукові записки Харківського військового університету .
Соціальна філософія , педагогіка , психологія . – Харків : ХВУ . – 1999. – Випуск ІІІ. – С.71-74.
9. Constituția Republicii Moldova. – Chi șinău, 1994, p.29.
10. Concepția reform ei militare // Monitorul Oficial al Repub licii Moldova. -2002 . – Nr.117-119; Bodo asca T. Reform ă
și valoare // Observatorul militar. – 2001. – Nr.34. – P.6-7; Федоров В.В. Проблемы военно -кадровой политики в
условиях реформирования российского общества и его Вооруженных Сил. Филос .-политол . анализ . – Москва : ВУ,
1998; Бондаренко В.Ф. Векторы изменения военной организации // Военная мысль . – 2002. – № 4. – С.34-41.

Prezentat la 15.07.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

MIJLOACELE DE COMUNICARE ÎN CONTEXTUL POLITICII DE
RESTRUCTURARE ȘI TRANSPARENȚĂ (1985 – 1990)
Alexandru SOLCAN
Catedra Științe Politice

La relation entre la politique et le media constitue un aspe ct important pour la compréhension des processus généraux
du choix du cours de la restructuration du régime antidémocra tique. Le matériel concret qui révèle les événements deve-
nus déjà histoire présente de l’intérêt dans le contexte des pratiques de communication politique, qui incluent divers
compartiments du système totalitaire. Il est important de su ivre le commencement du processus initial de restructuration
qui prendra ensuite l’ampleur des chan gements à caractère de système.

Condiția mass-media în contextul un ui regim antidemocratic, abordat ă prin prisma conceptului de rol,
scoate la iveal ă pierderea calit ății de mijlocitor în rela ția dintre cet ățean și puterea de stat și a calificativului
de „cea de-a patra putere”. Monopolul partidului comunist asupra mijloacelor de comunicare a afectat în
primul rând libertatea presei, „sinonim ă cu libertatea mijloacelor de informare de a culege informa ții și de a
le prezenta publicului larg” [1]. Supuse unui control strict din partea organelor de partid, mijloacele de
comunicare nu constituiau o surs ă de informare veridic ă, renunț ând la multe din rolurile sale, precum acela
de „câine de paz ă”, pentru a deveni un mijloc de masificare a populaț iei și de manipulare a opiniei publice.
Odată cu declararea în URSS a cursului spre democratizare din a doua jum ătate a anilor 80, rolul mass-media
în procesele politice sufer ă modificări treptate. Conform accep ției comune, procesele de reformare îș i au
începutul de la plenara CC a PCUS din aprilie 1985, imediat dup ă alegerea în fruntea elitei politice sovietice
a lui Mihail Gorbaciov. Acesta și-a anunțat în scurt timp inten țiile de a restructura sistemul sovietic și de a-l
face transparent.
După 1985, via ța politică din fosta URSS a suferit numeroase transform ări. Unele din aceste schimb ări
țineau de evolu ția instituțiilor politice, altele erau orientate spre mediatizarea vie ții politice, practic ă care a fost
numită cu termenul de „glastnosti”. Rela ția dintre puterea politic ă și mass-media constituie un factor important
pentru în țelegea proceselor generate de adoptarea cursului spre restructurarea unui regim antidemocratic.
Prezintă interes plasarea materialului factologic devenit deja istorie în contextul practicilor de comunicare
politică ale unei diversităț i de actori, incluzând diferite verigi ale si stemului totalitar – de la cele centrale, la
cele locale. Este important s ă urmărim începutul procesului iniț iat drept unul de restructurare și reformare ca
mai apoi s ă ia amploarea unor schimb ări radicale, societatea implic ându-se (sau, la prima etap ă, fiind
implicată ) în transform ări mult mai ample, numite mai apoi „tranzi ție de la totalitarism la democra ție”.
În studiul de fa ță vom cerceta rela țiile dintre politicieni și mass-media în condi țiile unui regim totalitar,
vom urmări dinamica extinderii interacț iunii lor sub influen ța unor prime impulsuri spre democratizare, precum
și dialectica acestor rela ții. Cronologic, articolul cupr inde perioada anilor 1985-1 990, care poate fi definit ă ca
etapa de preg ătire la tranzi ția de la totalitarism la democra ție, proces demarat odat ă cu reformele gorbacioviste,
însuși inițiatorul schimbă rilor fiind, conform unei aprecieri, „un re formator, dar nu un radical” [2]. În eveni-
mentele de atunci se con ține răspunsul la multe din întreb ările despre dinamica, ritmul și finalitatea transfor-
mărilor ulterioare.
Supuse cenzurii partinico-sovietice., colectivele redac ționale erau obligate s ă-și desfășoare activitatea în
conformitate cu linia general ă a Partidului Comunist. Totodat ă, după 1985 gradul de rigiditate a cenzurii la
care erau constrânse mass-media a sc ăzut din intensitate, factor care a favorizat declan șarea unei mi șcări
orientate spre democratizarea societ ății la toate nivelurile. Este cunoscut ă afirmația lui M.Gorbaciov valabil ă
pentru acea perioad ă, care sus ținea că în politica comitetelor de partid fa ță de organele de pres ă se exprim ă
de fapt atitudinea lor fa ță de ideile democratiz ării și transparen ței [3]. În acest context este relevantă analiza
activității organiza ției republicane de partid, în calitatea sa de exponent al puterii politice, orientate spre
promovarea cursului spre restructurare și transparen ță prin prisma politicii fa ță de mijloacele de comunicare.
Din arsenalul organiza ției republicane de partid f ăceau parte diverse forme ș i metode de dirijare cu mij-
loacele de informare în mas ă. Problemele mass-media erau abordate la congresele Partidului Comunist din
200

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

Moldova (PCM), plenare, ședințe, în cadrul întâlnirilor cond ucerii de partid cu reprezentan ții colectivelor
redacționale. Documentele de partid conț ineau indica ții cu referință la activitatea mijloacelor de informare.
De acum în rezolu ția plenarei a XIX-a a CC al PCUS din 31 mai 1985 se men ționează că redacțiile orga-
nelor de pres ă în promovarea muncii ideologice și politico-educative urmeaz ă să se conduc ă de indica țiile
plenarei CC al PCUS din aprilie 1985 [4]. Rezolu ții identice au fost adoptate ș i la plenarele comitetelor or ă-
șenești și raionale de partid, la ședințele birourilor de partid. A șa, prin hot ărârea plenarei din 11 iunie 1985,
Comitetul raional de partid Briceni cerea gazetei raionale „s ă evite în munca de propagand ă și agitație forma-
lismul, supravegherea, elogierea, cople șirea în complimente, s ă învețe cadrele s ă foloseasc ă limbajul adev ărului,
să poată face concluzii juste, s ă prevadă consecin țele sociale ș i educaționale în adoptarea hot ărârilor” [5].
Biroul Comitetului raional de partid Ungheni la ședința din 30 august 1985 punea în fa ța elitei de partid și
gospodă rești de rang raional sarcina „de a acorda o mai mare aten ție publica țiilor critice ș i problemelor
abordate în presa raional ă, să fie luate mă suri operative în vederea lichid ării neajunsurilor ș i să fie anunțați
despre aceasta cititorii” [6].
Prevederi similare se con țin și în rezolu țiile adoptate de comitetele de partid din republic ă. Conducerea de
partid, de nivel republican, or ășenesc și raional, vedea în noile lozinci lansate de M.Gorbaciov o nouă cam-
panie de scurta durat ă, departe de a pune în pericol existen ța ei politic ă. Astfel poate fi l ămurit faptul c ă
nomenclatura de partid, care mai adineauri edifica cu abnega ție socialismul dezvoltat și comunismul cu
aceeași ardoare, a început s ă restructureze sistemul existent. Materialele de arhiv ă de care dispunem permit
să afirmăm că sistemul de comandă putea fi reformat, utilizând la etapa ini țială pârghiile regimuli existent.
În jumătatea a doua a anului 1985 comitetele raionale de partid din republic ă au pus în discu ție realizarea
Hotă rârii CC al PCUS „Cu privire la îmbun ătățirea activit ății gazetelor raionale și orășeneș ti”. Rezolu ția
Biroului Comitetului raional Briceni, adoptat ă cu aceast ă ocazie, indica redacț iei gazetei raionale „s ă atragă
mai des pentru publicarea pe paginile gazetei secretarii organiza țiilor de partid” [7]. În hot ărârea Biroului
Comitetului orășenesc Râbni ța se menționa, fără înconjur, c ă lucrătorii organelor de partid și sovietice insuficient
colaboreaz ă cu presa [8].
Biroul Comitetului raional Cahul al PCM, printr-o hot ărâre similară , punea în fa ța elitei partinice raionale
sarcina „de a practica mai frecvent publicarea articolelor în pres ă pe probleme ce fr ământă populația” [9].
Mai mult decât atât, planul de activit ăți al secției de propagand ă și agitație conținea măsuri concrete în vederea
realizării hotărârii referitoare la gazetele raionale și orășenești, printre care era prev ăzut elaborarea și realizarea
unii plan tematic al publica țiilor conducerii raionale în mijloacele de informare în mas ă [10]. Aceeaș i sarcină
era pusă în fața elitei partinice și gospodărești din raion și doi ani mi târziu, prin hot ărârea Biroului Comite-
tului raional Cahul din 24 martie 1987 [11]. Cu toate acestea, în rezolu ția conferin ței a XXVIII-a a Comitetului
raional al PCM din 12 noiembrie 1988 se conț ine o critic ă în adresa membrilor comitetului raional de partid
și a conducerii raionale, fiindc ă „rar se public ă în presă” [12].
Analiza materialelor de arhiv ă scoate la iveal ă faptul că în politica comitetelor de partid față de mass-media
e greu de sesizat existen ța unor obiective de ordin strategic și tactic. Rela țiile purtau un caracter unilateral,
limitându-se la dirijarea cu politica editorială . Activitatea mijloacelor de informare era abordat ă de către
comitetele de partid, de regul ă, urmare a realiz ării hotărârilor adoptate de instan țele superioare ce vizau
problemele mass-media. Ignorarea de c ătre elita politic ă a mass-media, factor de maxim ă însemnătate în
comunicarea politic ă la etapa contemporan ă, constituie o particularitate a rolului și locului presei, radioului și
televiziunii în condi țiile regimului totalitar.
În aprofundarea cursului spre democratizare un loc ap arte îi revine plenarei CC al PCUS din ianuarie
1987, care a abordat problema politicii de cadre a partidului. Hot ărârile plenarei au stimulat declan șarea unei
campanii de critic ă și autocritic ă, în care foarte activ s-au inclus mijloacele de informare. În scopul susț inerii
angajării mass-media în aceast ă campanie politic ă, a fost adoptat ă Hotă rârea Biroului CC al PCM „Cu
privire la cazurile de reac ție greșită, formală la materialele critice ale mijloacelor de informare în mas ă și de
propaganda din republic ă”. Deși reformist dup ă formă, unele prevederi ale acestui document, în realitate, nu
stimulau transparen ța, fiind o expresie a schimbă rilor în abordarea de c ătre elita republican ă de partid a
proceselor legate de restructurare și transparen ță. Corpul jurnalistic republican era aten ționat asupra faptului
ca „materialele critice s ă se caracterizeze prin abordare analitic ă, adevăr, corectitudine, principialitate, s ă nu
se scufunde în demagogie și mistificare” [13]. La prima vedere, este vorba despre sus ținerea criticii, în
realitate, îns ă, după cum o dovedesc evenimentele care au urmat, aceasta nu era altceva decât o încercare de
201

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

dirijare, de dozare a criticii, de men ținere a ei în anumite limite. Colectivele redac ționale erau încurajate în
elucidarea neajunsurilor în activit atea unor întreprinderi, gospod ării agricole pe probleme de ordin gospod ăresc.
Bolnăvicioasă s-a dovedit a fi reac ția elitei partinice republicane atunci când materialele critice abordau
politica ideologic ă și de cadre a partidului.
Adâncirea proceselor de democratizare și transparen ță, care la acel moment erau înc ă impulsionate,
practic, în exclusivitate de c ătre M.Gorbaciov și părtașii săi din conducerea de vârf a partidului, genera o tot
mai înver șunată rezistență din partea aripii ortodoxe a elitei de partid. Primele confrunt ări dintre organele de
partid din republic ă și redacțiile unor publica ții au avut loc odat ă cu încerc ările de manifestare real ă a
pluralismului de opinie, când au fost lansate critici în adresa politicii na ționale a partidului, când s-a încercat
o altă tratare decât cea oficială a unor evenimente istorice. Materiale ce veneau în contradic ție cu ideologia
oficială promovat ă de către organele de partid au ap ărut inițial în paginile s ăptămânalului „Literatura și arta”.
Conducerea republican ă de partid, total nepreg ătită atât din punct de vedere intelectual, cât și psihologic
pentru o discu ție politică, a fost surprins ă de noile realit ăți. Toate acestea, precum și în lipsa unor argumente
serioase, conducerea CC al PCM a apelat la vechile lozinci privind intensificarea luptei de clas ă. Cuprinși de
agonie politica, reprezentan ți ai conducerii politice de diferit rang tot mai mult alunec ă pe tărâmul unei senilit ăți
agresive. A șa, în cadrul unei consf ătuiri de la CC al PCUS cu conduc ătorii unor mijloace de informare,
ideologul conservatismului din rândur ile elitei partinice unionale E.Lig aciov declara: „În munca ideologic ă
trebuie să se țină seama de faptul c ă adversarii no ștri de peste hotare îș i schimbă din rădăcină tactica, î și
regrupează rândurile. Fiind conș tienți de faptul c ă din restructurare Uniunea Sovietic ă va ieși mai puternic ă,
iar forța de atrac ție a socialismului în lume cre ște, adversarii au început s ă strângă într-un front unic toate
forțele reacționare pentru a împedica, iar, dac ă l e v a r e u și, chiar și pentru a z ădărnici politica noastr ă pe
tărâmul acceler ării, restructur ării, democratiz ării” [14].
Dacă ideologul din Kremlin vedea principalul pe ricol în exterior, conducerea PCM a început s ă caute
„forțele reacț ionare” chiar în interiorul țării. Practic toate documentele de partid adoptate de CC al PCM în
perioada anilor 1987-1988 cu referin ță la activitatea ideologic ă a partidului con țineau măsuri în vederea
„educației de clas ă a oamenilor muncii”. Rezolu ția adună rii activului republican de partid din 29 septembrie
1987 în termeni foarte duri atr ăgea atenția la pericolul „atenu ării acuității luptei de clas ă”. Torentul de critic ă
s-a abătut, îndeosebi, asupra organelor de pres ă: „Autorii unor publica ții se abat de la principiul partinit ății,
atenuează acuitatea luptei de clas ă, speculeaz ă cu impertinen ță greșelile trecutului, adm it cazuri de demagogie
socială, de egoism na țional ș i ambiții, cea ce vorbe ște despre nivelul sc ăzut al con științei lor politice” [15].
Ceva mai devreme, în luna mai 1987, în cadrul ședinței Biroului CC al PCM la care a fost examinat ă
chestiunea legată de intensificarea educa ției patriotice și internaționaliste a popula ției republicii, a luptei
împotriva manifest ărilor de na ționalism, se indica la necesitatea adopt ării unor m ăsuri eficiente pentru „a
forma la oamenii muncii o înalt ă vigilență politică, pentru a îmbun ătăți educația lor de clas ă, patriotic ă și
internaționalistă, pentru a intensifica lupta împotriva ideologiei ostile” [16]. Toat ă această terminologie
merita aten ție, fiind neobi șnuită chiar pentru acea perioad ă, grație faptului c ă pe parcursul perioadei de la
declanșarea restructur ării ea nu mai era utilizată în documentele de partid em ise de organele centrale. De
menționat, că la aceast ă ședință a Biroului CC al PCM nu erau prev ăzute numai m ăsuri de ordin ideologic.
Astfel, la toate ministerele, comitetele de stat, departamentele, instituț iile și organizaț iile „răspunderea pentru
starea și intensificarea în continuare a educa ției de clas ă, patriotice și internaționaliste, a luptei împotriva
manifestărilor negative în rela țiile dintre na țiuni” a fost pus ă pe seama primilor locț iitori sau, respectiv, pe
seama loc țiitorilor conduc ătorilor pentru problemele de cadre [17].
Introducerea în organizaț ia republican ă de partid a spiritului combativităț ii și intoleran ței este legat ă de
activitatea secretarului doi al CC al PCM V.Smirnov. De și în acea perioad ă în fruntea elitei partinice repub-
licane se afla S.Grossu, primul secretar al CC al PCM, de fapt puterea real ă era în mâinile secretarului doi,
care tradiț ional era „omul Moscovei”. Ac țiunile lui V.Smirnov dovedesc c ă el reprezenta aripa conservatoare
din cadrul PCUS. Activitatea secretarului doi al CC al PCM în perioada anilor 1986-1987 era îndreptat ă
direct împotriva reformelor ini țiate de M.Gorbaciov și este mărturia stării de panic ă de care a început să fie
cuprinsă nomenclatura de partid sub presiunea reformelor. Lu ările de cuvânt ale lui V.Smirnov aminteau de
acuzațiile de la procesele staliniste din anii ’30. Relevant ă în această ordine de idei este alocu țiunea rostit ă de
el în cadrul plenarei CC al Uniunii leninist-comuniste a tineretului din Moldova (ULCTM), unde a relansat
lozinca stalinist ă despre „în ăsprirea luptei de clas ă la etapa actuală ”. Oratorul indica la concret cine sunt
202

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

„dușmanii de clas ă”: „Au început s ă-și ridice capul fo știi culaci, acei care s-au aflat în slujb ă la fasciști, au
făcut parte din partidul țărănist, precum și progeniturile lor. Acum aceste elemente declasate și-au găsit azil
în diferite locuri, pe ici-colo s-au furi șat și în verigile de conducere, și în organele de drept, avocatur ă și la
catedrele institu țiilor de înv ățământ superior etc.” [18].
Deși erau îndreptate direct împotriva politicii de restructurare și transparen ță, aceste afirma ții au fost
trecute cu vederea de c ătre organele centrale ale partidului. Evident, în rândurile elitei politice superioare
situația devenea tot mai tensionată , iar poziț ia părtașilor reformelor înc ă nu era atât de dur ă, pentru a riposta
acestor demersuri. Ac țiunile lui V.Smirnov au fost condamnate abia la plenara CC al PCM din februarie 1989,
unde pentru prima dat ă s-a spus despre faptul c ă au fost oprite intentate judec ătorești asupra a 76 persoane,
supuse pe nedrept acuza ției la indica țiile directe ale lui Victor Smirnov [19]. Prin urmare, este evident ă
încercarea de a se recurge la practica utiliz ării metodelor represive împotriva oponen ților politici.
Acțiunile Secretarului doi al CC al PCM au fost sus ținute de numero și factori de decizie din rândurile
elitei politice republicane. A șa, la plenara a VI-a a CC al PCM din iulie 1987, în cadrul dezbaterilor asupra
activității organiza ției republicane de partid pentru îndeplinirea hot ărârilor plenarei din iunie 1987 a CC al PCM
„În vederea restructur ării radicale a conducerii economiei”, directorul agen ției moldovene ști de informa ții
(ATEM) F.Angheli a lansat o critic ă aprigă la adresa s ăptămânalului „Literatura și arta”. Colectivul redac țional
era învinuit c ă „înainteaz ă declarații demagogice neîntemeiate cu privire la colectivizar e, problemele dialecticii
naționalului ș i internaționalului, manifest ă un interes deosebit fa ță de demnitarii din trecut” [20]. Aceasta era,
de fapt, și părerea oficialităț ilor republicane. Fă când bilan țurile plenarei, gazeta „ Советская Молдавия ”,
organul de pres ă al CC al PCM, al Prezidiului Sovietului Suprem și al Consiliului de Mini ștri al republicii,
publică articolul redac țional, în care se men ționa: „Foarte bine au procedat oratorii criticând vehement gre șelile
comise de s ăptămânalul „Literatura și arta”, care public ă în paginile sale material ele unor scriitori ce înainteaz ă
teze străine restructur ării” [21]. Cu aceea și ocazie, oficiosul de limb ă română „Moldova socialist ă” scria:
„…Trebuie s ă luptăm împotriva încerc ărilor de a folosi atmosfera publicit ății nu în interesele restructur ării, ci
pentru atingerea propriilor scopuri meschine” [22].
Pronunț ându-se în vorbe pentru restructurare, acț iunile concrete ale conducerii republicane de partid erau
orientate de fapt la sabotarea reformelor democratice. Totodat ă, supunându-se disciplinei de partid, nomen-
clatura trebuia s ă susțină politica de democratizare și transparen ță promovat ă de aripa reformatoare a con-
ducerii de vârf. În aceste condi ții, erau că utate diverse modalit ăți în încercarea de a îmbina retorica în favoarea
restructur ării cu acțiunile camuflate împotriva reformelor. Un produs al unei asemenea politici ipocrite poate
fi considerată apariția în documentele de partid ale timpului, precum și în discursurile demnitarilor, a termenului
„transparen ță constructiv ă”. În situa ția creată, gradul de „constructivitate” a transparenț ei era determinat de
aceeași nomenclatur ă.
Abordând subiectul „transparen ței constructive”, S.Ro șca, șeful secției de propagandă și agitație a CC al
PCM, scria: „Unii autori pretind la corectarea istoriei, ignorân d deseori legile obiective ale dezvolt ării sociale,
pronunț ându-se astfel, con știent sau incon știent, împotriva trat ării materialiste a istoriei” [23]. Invocând
faptul că nu trebuie trecute cu vederea asemenea cazuri , responsabilul CC al PCM propune la început ca,
într-o form ă binevoitoare, s ă li se indice autorilor la erorile comise. În cazul când autorul continua s ă susțină
„părerea sa gre șită”, va trebui, în viziunea responsabilului, s ă-și spună cuvântul colectivul, organiza țiile
obștești, instituțiile științifice, uniunile de crea ție. Avem pe fa ță aceeași nostalgie pentru practicile cunoscute
de luptă cu eterodoxismul politic.
Atașamentul conducerii CC al PCM fa ță de metodele tradi ționale, incapacitatea de a se p ătrunde de noua
mentalitate, momente ce s-au manifestat mai ales în domeniul ideologic, erau evidente și în atitudinea fat ă de
mijloacele de informare. O dovad ă în plus poate servi punerea în discuț ie la CC al PCM în septembrie 1987 a
activității unor colective redac ționale și măsurile adoptate cu aceast ă ocazie. În Hot ărârea CC al PCM „Cu
privire la activitatea revistei „Tribuna”” se men ționa: „Insuficient de argumentat sunt demasca ți falsificatorii
istoriei și culturii, ai trecutului și prezentului poporului moldovenesc…Nu se public ă materiale în care s-ar da
aprecieri unor sau altor manifest ări de mărginire și înfumurare na țională, tendinț elor localiste” [24].
O decizie similar ă a fost adoptat ă în urma examin ării la Biroul CC al PCM a activit ății săptămânalului
„Literatura și arta”. Unei critici distrugă toare a fost supus con ținutul ideologic al materialelor publicate. Erau
menționate „lacunele redac ției” legate de educa ția maselor în „spiritul interna ționalismului socialist și al
203

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

patriotismului sovietic”, „rar apar materiale despre apropierea continu ă și îmbogățirea reciproc ă a culturilor
națiunilor și popoarelor socialiste, nu se d ă riposta cuvenit ă falsificatorilor trecutului și prezentului poporului
moldovenesc” [25].
Conținutul etichet ărilor „falsificatori ai istoriei”, „na ționalism” din citatele de mai sus corespund accep ției
oficiale de atunci. Sub învinuirea de „falsificare a istoriei” se ascunde, de fapt, încercarea de a discuta pe
marginea unor probleme „delicate” din istoria neam ului, iar manifestarea in teresului pentru trecut și abordarea
chestiunilor legate de situa ția limbii moldovene ști primea calificativul de „na ționalism”.
Linia general ă a CC al PCM din acea perioad ă era promovat ă cu stricte țe da către structurile subordonate.
O dovadă elocventă în aceast ă ordine de idei constituie pozi ția comitetului raional Cahul. Dac ă în raportul
Biroului Comitetului raional al PCM la plenara din iunie 1987 institu țiile ideologice raionale erau criticate
pentru crearea situa ției de parad ă, iluziei de bun ăstare, camuflarea neajunsurilor [26], apoi numi peste 5 luni,
la plenara Comitetului raional din decembrie, primul secretar al CR al PCM învinuia gazeta raional ă pentru
publicarea materialelor „cu caracter senza țional, ce constat ă anumite neajunsuri”, atr ăgând, totodat ă, atenția
redactorului la problema selectă rii cadrelor [27].
Ne-am oprit mai detailat la aceste momente, reie șind din importanț a lor în viaț a politică a republicii din
acea perioad ă. Pentru nomenclatura comunist ă din republic ă problemele legate de tratarea unor evenimente
din istoria na țională, de situa ția limbii popula ției autohtone din RSSM depăș ea cadrul unor teme de ordin
științific sau cultural, c ăpătând profunde conota ții politice. Adev ărul istoric venea s ă compromit ă regimul
politic, cu care, dup ă cum men ționam mai sus, elita politic ă se identifica. Conș tientizând eventualele urm ări
ale adâncirii democratiz ării și transparen ței, nomenclatura politic ă republican ă din acea perioad ă le promova
mai mult verbal, în realitate dorind di screditarea lor. Este vorba de o reac ție obiectivă a vechiului, care
presimte în venirea noului un pericol pentru îns ăși existen ță sa. Din acest moment sistemul de comand ă nu
mai putea fi folosit pentru promovarea reformelor.
Acesta ar fi, dup ă părerea noastr ă, bilanțul primei etape de implicare a mijloacelor de informare în proce-
sele de restructurare din republic ă, implicare cu influen țe directe asupra elitei politi ce din RSSM în perspectiva
reorganiz ării ei. Plasat ă în timp, aceast ă perioadă cuprinde evenimentele din aprilie 1985 și până la sfârșitul
anului 1987 – începutul lui 1988.
La etapa a doua unele mijloace de informare din RSSM au ie șit de sub controlul strict al organelor de
partid, lucru care s-a manifestat prin apari ția în pres ă a unor materiale polemice, care veneau în contradic ție
cu părerea oficial ă. Cronologic, începutul acestei etape a fost marcat de conferin ța a XIX-a a PCUS, care s-a
desfășurat în vara anului 1988, de și unele tendinț e apar deja dup ă plenara CC al PCUS din ianuarie 1987.
Elita republican ă de partid s-a dovedit nepreg ătită pentru abordarea noilor realit ăți. În politica sa față de
mass-media conducerea CC al PC M punea accentul pe tutelare și interzicere. Au avut loc cazuri de r ăfuială
ca răspuns la critic ă, încercări de lichidare a publica țiilor „incomode”. Deciziile organelor de partid orientau
ziariș tii nu atât la aprofundarea transparenț ei, la critica neajunsurilor, cât atr ăgeau aten ția la sporirea respon-
sabilității pentru materialele publicate. Astfel, prin men ținerea metodelor stricte de control, comitetele de
partid au reuș it să-și păstreze înc ă pentru o perioad ă influența asupra mijloacelor de informare.
În sfârșit, la etapa a treia, odat ă cu apariția diferitelor mi șcări social-politice și partide politice, anularea
articolului 6 din Constituț ia URSS, controlul organelor PCM asupra presei s- a diminuat sim țitor, limitându-se
la mijloacele de presă ale partidului. Plasat ă în timp, etapa dat ă coincide cu sfârș itul anului 1989 – începutul
lui 1990. Noile realit ăți, legate de adâncirea proceselor de democratizare, materializate prin apari ția
organelor alternative de pres ă, precum și a presei de opozi ție, au impus și noi abord ări în politica elitei de
partid față de mass-media. În anul 1990 s-a produs procesul de delimitare a presei sovietice și a celei de
partid, precum și crearea unor organe independente de pres ă.
Supusă în mare m ăsură influenț ei mass-media, în noile condi ții crește importan ța opiniei publice. De și
cantonată în regimul totalitar la rolul de „spectator pasiv și docil” [28], societatea civil ă se trezește la viață.
În continuare lupta pentru mijloacele de informare a însemnat, de fapt, l upta pentru putere. Astfel, mass-media
devenise ceva mai mult decât „cea de-a patra putere”, plasându-se în avangarda luptei cu nomeneclatura
comunist-totalitarist ă. Peter Gross afirm ă în aceast ă ordine de idei: „Mass-media ca instituț ie a fost cel mai
rapid și mai vizibil martor la c ăderea comunismului” [29]. Aici mai putem ad ăuga că a fost nu doar un
martor, ci promotor și participant activ al transform ărilor democratice.
204

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

205Referințe:
1. Pop D. Mass media și politica: teorii, structuri, principii. – Iași: Institutul European, 2000.
2. Judt T. Epoca postbelic ă: o istorie a Europei de dup ă 1945. – Ia și: Polirom, 2008.
3. Правда , 1987, 16 июля .
4. Moldova Socialist ă, 1985, 1 iunie.
5. AOSPRM, F.113, inv.23, d.7, f.50.
6. Ibidem, F.46, inv.18, d.6, f.85.
7. Ibidem, F.113, inv.23, d.7, f.66.
8. Ibidem, F.3, inv.23, d.6, f.14.
9. Ibidem, F.254, inv.26, d.4, f.176.
10. Ibidem, inv.28, d.8, f.32.
11. Ibidem, inv.30, d.5, f.159.
12. Ibidem, inv.32, d.1, f.80.
13. Moldova Socialist ă, 1987, 21 aprilie.
14. Ibidem, 18 septembrie.
15. Ibidem, 30 septembrie.
16. Ibidem, 20 mai.
17. Ibidem.
18. Советская Молдавия , 1987, 20 мая.
19. Moldova Socialist ă, 1989, 3 martie.
20. Ibidem, 1987, 18 iulie.
21. Советская Молдавия , 1987, 18 июля .
22. Moldova Socialist ă, 1987, 18 iulie.
23. Советская Молдавия , 1987, 1 сентября .
24. Moldova Socialist ă, 1987, 3 septembrie.
25. Ibidem.
26. AOSPRM, F.254, inv.30, d.1, f.72.
27. Ibidem, d. 2, f. 58-59.
28. Soulet J-F. Istoria Europei de Est de la al doilea r ăzboi mondial pân ă în prezent. – Ia și: Polirom, 2008.
29. Gross P. Mass-media și democra ția în tările Europei de Est. – Ia și: Polirom, 2004.

Prezentat la 04.02.2009

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

CONSULTINGUL POLITIC: ESENȚĂ ȘI DETERMIN ĂRI
Alexandru SOLCAN
Catedra Științe Politice

Le développement du consulting politique a subi un impact de la part des processus liés à la démocratisation de la
vie sociale et politique, à l’exploitati on large des nouvelles technologies de communication. Les formes du consulting
représentent à cette étape une modalité de corrélation entre le pouvoir et la compétence. Etant un phénomène de nature
objective, son application tient des décisi ons prises par les acteurs politiques conc rets, fait qui dénote le caractère subject if
de l’acte décisionnel.

Apărut ca ră spuns la cerin țele timpului cu prec ădere în așa domenii ca economia și dreptul, consultingul a
devenit o realitate a practicii politice contemporane. Cunoscând o tradi ție milenar ă, considerat tot atât de
vechi ca ș i politica, fenomenul dat a însoț it omul în încercarea de a se realiza în esen ța sa aristotelic ă – aceea
de „animal politic”. Având forme și conotații diferite, elemente de consiliere pot fi întâlnite în practica politic ă
din cele mai vechi timpuri. Sfetnici, eminen țe cenușii, consilieri în diverse modalit ăți și sub forme mai mult
sau mai pu țin discrete au influen țat adoptarea deciziilor politice, iar prin aceasta, deseori, și mersul istoriei.
De-a lungul timpului metodele și tehnicile utilizate în consulting s-au cumulat, asemenea evolu ției culturii și
civilizației, parcurgând calea de la primitiv și rudimentar la utilizarea tehnologiilor moderne, astfel încât
astăzi putem vorbi de constituirea unui domeniu care posed ă un obiect de studiu și un sistem metodologic
bine conturat.
Din a doua jum ătate a secolului precedent suntem martorii unei ascensiuni spectaculo ase a consultingului,
care cunoa ște până în prezent un continuu proces de extindere. Putem eviden ția mai mul ți factori care au
favorizat dezvoltarea consultingului politic în epoca contemporan ă. Aici vom menț iona, în primul rând, impactul
provocat de procesele legate de democratizarea vie ții social-politice ș i, în al doilea rând, aplicarea pe scar ă
largă a noilor tehnologii comunica ționale. De și cu un grad de determinar e de intensitate diferită , ambii ace ști
factori au servit drept catalizatori obiectivi care au provocat declan șarea unor reacț ii în lanț în cadrul acestui
fenomen, astfel încât ast ăzi tot mai insistent se vorbe ște cu referin ță la consultingul politic ca despre o știință
de sine stătătoare.
Epoca modern ă și cea contemporan ă prin minț ile sale cele mai remarcabile, prin proiectele politice cele
mai îndrăznețe, a fost preocupat ă de depășirea barierelor ce st ăteau în calea afirm ării libertății sub diferitele
sale forme, dar, în primul rând, a celei politice, ț inând cont de locul ș i rolul lor în sistemul rela țiilor sociale.
Odată cu eforturile de aplicare a normelor ra ționale-legale de legitimare a puterii politice în societ ățile angajate
în aceste procese s-a produs reconfigurarea spa țiului public, astfel el devenind unul al competi ției și al con-
curenței deschise. Debarasându-se încet de limit ările impuse de multiplele surse de descriminare politică , tot
mai insistent s-au afirmat valorile care mai apoi au constituit esen ța unei democra ții denumite participative.
Antrenarea și angajarea în câmpul luptei pentru putere a unor noi subiec ți, reprezentând for țe sociale din ce
în ce mai largi, a sporit gradul de complexitate a po liticii în toate formele sale de manifestare. Aceasta a
stimulat elaborarea și aplicarea unor metode și tehnici speciale reie șind din no ile realități ale luptei pentru
putere, fapt care, pe de o parte, a favorizat dezvoltarea științelor politice aplicative, iar, pe de alta, a dus la
sistematizarea acestor cuno ștințe și la dezvoltarea consultingului politic. De men ționat că, deși are cele mai
strânse leg ături cu sfera politicii și a politicului ș i, prin urmare, tine de domeniul științei politice, consultingul
politic a cunoscut o dezvoltare la intersec ția diferitelor discipline socioumanistice: științele comunic ării,
sociologie, psihologie, management etc.
În strânsă legătură, din punct de vedere politic, cu procesele le gate de democratizare, sub aspect tehnologic,
consultingul politic î și găsește motiva ția existen țială și în noile realit ăți social-politice generate de revoluț ia
înregistrată în mijloacele de comunicare, în general, și de impactul ei asupra comunic ării politice, în mod
special. Epoca informa țională a plasat comunicarea în rândul factorilor determinan ți ai proceselor din toate
domeniile vieț ii sociale. La etapa actual ă, practic, este de neconceput o campanie politic ă fără utilizarea dife-
ritelor tehnici, metode și mijloace speciale cu antrenarea persoanelor competente în elaborarea și aplicarea lor.
206

Seria “{tiin\e sociale”
{tiin\e Politice [i Administr ative ISSN 1857-2081

A devenit o chestie trivial ă afirmația că totul este comunicare, societatea de ast ăzi fiind una cuprins ă de
comunicare. Realitatea lumii contempora ne, care tot mai mult este una virtual ă, este de a șa natură încât dac ă
un eveniment sau personaj al vie ții politice nu este subiectul proceselor de comunicare, atunci acest eveniment
sau personaj nu exist ă din punct de vedere politic. G.Sa rtori în lucrarea sa devenit ă clasică „Teoria democra ției
reinterpretat ă”(1987), referindu-se la democra țiile actuale, în încercarea de a caracteriza aceast ă realitate în
„termeni clari și conciși”, afirmă că „lumea este – pentru marele public – mesajul mediatic” [1]. Cu timpul,
metodele și tehnicile de transmitere a mesajelor au deven it tot mai sofisticate, domeniul dat devenind, la
rândul său, obiectul unei specializ ări, astfel încât am ajuns ast ăzi să vorbim despre ș tiințele comunic ării.
Cele expuse mai sus ne dă temeiul s ă afirmăm ca consultingul politic nu este un fenomen ce ține de mod ă,
o chestie de prestigiu, dar o necesitate obiectiv ă. Deși nu este o invenț ie a lumii contemporane, consultingul
politic devine un imperativ stringe nt determinat de noile realit ăți social-politice.
Caracterul obiectiv al consultingului politic poate fi dedus și din însăși esența sa. În inten ția de a efectua o
deli
mitare cât mai exact ă a rolului și locului consultingului în sistemul rela țiilor sociale, subscriem p ărerii unor
autori care analizeaz ă actualitatea rela țiilor de consultanță prin prisma legă turilor și a interdependen țelor
stabilite în cadrul rela țiilor de putere, a necesit ăților de schimbare și nevoia de l ărgire a competen ței [2]. În
acest sens, în cadrul unei abord ări, care porne ște de la perspectiva sistemică , consultingul poate fi definit
drept o form ă concretă a relațiilor economico-manageriale aplicat ă în domeniul administr ării organiza ționale.
Consultingul constituie suportul teore tic, conceptual, metodologic, informa țional, juridic, etic al sistemelor
de administrare organiza țională la toate etapele sale, de la constituire la perfec ționare ș i dezvoltare.
Formele de consulting cunoscute la etapa actual ă reprezint ă o varietate particular ă a relațiilor de consultare
aplicate în domeniul managementului organiza țional și constituie, la rândul s ău, o modalitate de îmbinare a
puterii și competen ței. În eforturile de a stabili legă tura dintre puterea subiectului și nivelul lui de competen ță
se impune necesitatea de a defini no țiunile „rela ții de putere” și „competen ță”.
Relațiile de putere pot fi abordate drept o form ă a
relațiilor subiect-obiect, în care rolul de obiect îl joac ă,
la rândul s ău, tot un subiect – unul „desubiectivizat”. Subiectul de ține putere în mă sura în care reuș ește să-și
promoveze interesele în limita posibilit ăților care le oferă însuși procesul de exercitare a puterii.
Abordarea dat ă pune în eviden ță două aspecte primordiale raportate la puterea subiectului: interesele ș i
posibilitățile. În tendinț a firească de a-și promova interesele și pornind de la ele, subiectul puterii va tinde în
permanen ță să-și creeze posibilităț ile necesare pentru aceasta. De aici rezultă două trăsături esențiale ale
relațiilor de putere. Prima, subiectul, dep ășind rezisten ța forțelor exterioare, tinde în permanen ță să-și
lărgească pe orizontal ă arealul de exercitare a puterii („expansiunea puterii”). A doua, atunci când mediul
exterior nu permite extinderea puterii, subiectul, în c ăutarea unei stabilit ăți, va tinde s ă găsea scă un echilibru
cu aceste for țe („întărirea puterii”). Expansiunea și întărirea puterii sunt cele două forțe motrice care impun
subiectului puterii adoptarea unor decizii menite s ă stabileasc ă concordan ța dintre interese ș i posibilit ăți.
Termenul „competen ță”, la rândul s ău, cunoaște mai multe accep ții [3]. Sintetizând defini țiile existente,
pornind de la preocuparea studiului curent, competen ța reprezint ă capacitatea sau calitate a unei persoane de a
se pronun ța asupra unei probleme, de a aprecia, solu ționa sau de a hot ărî un lucru, gra ție educației primite și
a experien ței acumulate. Competen ța politică, la rândul s ău, poate fi definit ă drept stăpânirea unor cuno ștințe
și abilități de ordin practic în desf ășurarea vieț ii politice ș i a conducerii societ ății. R.Dahl, în cunoscutul s ău
studiu „Democra ția și criticii ei” (1989), pornind de la criteriile de esen ță elaborate încă de J.S. Mill, scoate
în eviden ță trei calit ăți care dau competen ță politică celor care guverneaz ă: pe lâng ă virtutea morală ,
înțelegerea scopurilor și obiectivelor, „conduc ătorii trebuie s ă cunoască și cele mai bune, cele mai eficiente și
cele mai corespunz ătoare mijloace de realizare a obiectivelor dorite” [4].
Practică ne oferă destule exemple când subiec ții puterii tind s ă-și sporeasc ă gradul de competen ță. Aceasta
constituind o reflectare a unei st ări calitative a puterii m ăcinate de insuficien ță competitiv ă, care, la rândul
său, este dovada ineficien ței puterii, iar de aici – și a instabilit ății ei. De remarcat c ă în anumite situa ții,
caracterizate prin lipsa concuren ței, subiectul puterii poate suprima nemul țumirea sistemului provocat ă de
instabilitatea lui. Îns ă, în condi țiile unui sistem deschis, când mediul extern este unul dinamic, subiectul
puterii este angajat permanent în procesul de expansiune și întărire a puterii. De aici apare și necesitatea
permanent ă de însușire a unei noi competen țe.
Subiectul puterii are la dispozi ție diferite metode de a- și spori gradul de competen ță: instruire, traininguri,
ref
lecție etc. Este, îns ă, cunoscut fenomenul psihologic de incompatibi litate în psihicul unei persoane a tipului
207

STUDIA UNIVERSITATIS
Revist= [tiin\ific= a Universit=\ii de Stat din Moldova, 2009, nr.3(23)

208autoritar și a celui competitiv. Mecanismele diferite de reflec ție a subiectului puterii ș i cel al competen ței
limitează aplicarea acestor metode în practic ă. Aceasta pune bazele unei colabor ări dintre subiectul puterii și
cel al competen ței. Relațiile de consultanță reprezint ă una dintre formele acestei colabor ări și se bazeaz ă pe
specializarea și profesionalizarea subiectului competen ței.
Ponderea puterii sau influen ța unui actor politic, dar și pericolele pe care le ascunde, sunt bine descrise
prin modelul formulat de Karl W. Deutsch [5], c onform caruia puterea de a spori probabilitatea producerii
unui efect pozitiv specific reprezint ă atât puterea de atingere a unui obiectiv, cât și puterea de a controla
mediul înconjur ător. Asemenea tuturor situa țiilor care implic ă atingerea unui obiectiv sau controlul asupra
mediului, aplicarea acestui tip de putere implic ă în mod necesar un nivel înalt de autocontrol din partea
actorului politic care o exercit ă. Aceasta presupune atât pericolul poten țial, cât și pericolul real al pierderii
parțiale a autocontrolului. Dac ă nu se iau m ăsuri de prevenire a acestor amenin țări, ponderea puterii poate
deveni contrar ă propriilor interese sau autodistructiv ă.
Așadar, instabilitatea politic ă caracteristic ă relațiilor de putere în condi țiile unui mediu extern dinamic
creează premisele fundamentale pentru apelarea la serviciile de consiliere. În condi țiile în care subiectul
puterii conș tientizeaz ă dezechilibrul dintre interese și posibilități (simte necesitatea de schimbare) și nu are
capacitatea de a dep ăși situația creată (înțelege actualitatea ob ținerii unei competen țe sporite pentru realizarea
schimbării), numai atunci putem vorbi de în țelegerea praxiologic ă a necesit ății de consulting. Prin urmare,
deși este un fenomen de natur ă obiectivă, cum am v ăzut mai sus, aplicarea lui ține de deciziile unor actori
politici concre ți, iar de aici și caracterul subiectiv al actului decizional.
Putem afirma c ă odată cu apariț ia relațiilor de putere și, în mod special, cu separarea conducerii politice
ca formă deosebită de activitate social ă au apărut nu numai politicienii, dar și cei care îndeplineau în preajma
lor funcții de consiliere. Cu toate acestea, de și are o tradiț ie înrădăcinată în adâncul istoriei, consultingul politic,
în calitatea de institu ție politică specifică, se constituie odat ă cu apariția premiselor pentru existen ța și funcțio-
narea unei pie țe relativ libere a serviciilor de consultan ță.

Referințe:
1. Sartori G. Teoria democra ției reinterpretat ă. – Iași: Polirom, 1999.
2. Холкин Д.В. Управленческий консалтинг в высшей школе // Университетское управление : практика и
анализ . – 2004. – №2(31). – C.17-26.
3. Dicționar explicativ ilustrat al limbii române. – Chi șinău: ARC, 2007, p.203; T ămaș S. Dicționar politic. Institu țiile
democrației și cultura civic ă – București: Casa de editură și presă „Șansa” SRL, 1996.
4. Robert A.Dahl. Democra ția și criticii ei. – Ia și: Institutul European, 2002.
5. Deutsch Karl W. Analiza rela țiilor interna ționale. – Chi șinău: Tehnica-Info, 2006.

Prezentat la 20.02.2009

CUPRINS

Asistență Socială și Sociologie

CONFERINȚ A ȘTIINȚIFICO-PRACTIC Ă
„10 ANI AI ÎNV ĂȚĂ MÂNTULUI ÎN ASISTEN ȚĂ SOCIALĂ :
REALIZĂRI, PROBLEME ȘI PERSPECTIVE DE SOLU ȚIONARE”

Maria BULGARU
ÎNVĂȚĂ MÂNTUL ÎN ASISTEN ȚA SOCIAL Ă ÎN REPUBLICA MOLDOVA: REALIZ ĂRI ȘI PROBLEME
(Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universit ății de Stat din Moldova la 10 ani de activitate) 6
Stela MILICENCO
COMUNICAREA – FACTOR DETERMINANT ÎN STABILIREA RELA ȚIILOR
SOCIALE PARTICIPATIVE ÎN ASISTEN ȚA SOCIALĂ 12
Oleg BULGARU, Vadim PISTRINCIUC
CREAREA RE ȚELEI NA ȚIONALE DE ASISTEN ȚI SOCIALI LA NIVEL DE
COMUNITATE ÎN RE PUBLICA MOLDOVA 15
Marcela DILION
REFORMA SISTEMULUI REZIDEN ȚIAL DE ÎNGRIJIRE A COPILULUI DIN REPUBLICA MOLDOVA
ÎN CONTEXTUL DEZVOLT ĂRII ASISTEN ȚEI SOCIALE PROFESIONISTE 18
Brede KRISTENSEN
CONDITIONS FOR EFFECTIVE SO CIAL ASSITANCE POLICIES:
SOME PERSONAL OBSERVATIONS 23
W. David HARRISON
THE MEANING OF HELP 30
Valentina PRI ȚCAN
IMPLICAȚ II ALE ASISTENTULUI SOCIAL ÎN PREVENIREA ABANDONULUI COPILULUI 32
Diana CHEIANU
INTERVEN ȚIA TIMPURIE PENTRU COPIII CU DIZABILIT ĂȚI ÎN REPUBLICA MOLDOVA –
UN NOU CÂMP DE ACTIVITATE PENTRU ASISTEN ȚII SOCIALI 37
Angela MIRON
PERCEPȚIILE ȘI OPINIILE STUDEN ȚILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
CU PRIVIRE LA CONSUMUL DROGURILOR 41

REZULTATE ALE CERCET ĂRILOR DIN CADRUL PROIECTULUI INTAS
„TRANZI ȚII ALE COPIL ĂRIEI ȘI TINERETULUI ÎNTR-O SOCIETATE ÎN TRANSFORMARE:
CAZUL REPUBLICII MOLDOVA”

Maria BULGARU
CALITATEA VIE ȚII TINERILOR VA DETERMINA EVOLU ȚIA SOCIET ĂȚII 45
Maria BULGARU, Oleg BULGARU
SOCIETATEA MOLDOVENEASC Ă ÎN VIZIUNEA TI NERILOR: PERCEPȚII,
OPINII ȘI ATITUDINI VIS-À-VIS DE SITUA ȚIA ȘI SCHIMB ĂRILE DIN ȚARĂ 50
Maria BULGARU, Stela MILICENCO
ROLUL STUDIILOR ÎN FORMAREA PERSONALIT ĂȚII TÂNĂRULUI 58
Diana CHEIANU, Anastasia OCERETNÎI
IMPACTUL TRANSFORM ĂRILOR SOCIALE ASUPRA ORIENT ĂRII VALORICE
A TINERILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA 64
209

Drept Constitu țional ș i Drept Administrativ

Oleg TELEVCA
EVOLUȚIA ISTORIC Ă A FINAN ȚELOR PUBLICE DE LA ORIGINI
PÂNĂ LA UNIREA PRINCIPATE LOR 69

Drept al Antreprenoriatului
Iurie MIHALACHE
PROBLEMELE R ĂSPUNDERII CIVILE PENTRU ÎNTÂRZIERE
ÎN TRANSPORTUL AERIAN DE PASAGERI
77

Drept Interna țional ș i Drept al Relațiilor Economice Externe

Victoria ARHILIUC
CONSIDERA ȚII PRIVIND DREPTUL INTERNAȚIONAL INVESTI ȚIONAL 81
Violeta COJOCARU, Olesea PLOTNIC
EVOLUȚIA INSTITU ȚIEI PROTEC ȚIEI CONSUMATORULUI PRIN PRISMA DREPTULUI FRANCEZ 85
Violeta COJOCARU, Rucsanda BABUC
LA PROMESSE SYNALLAGMATIQUE DE VENTE EST-ELLE UNE VENTE MAL QUALIFIEE? Etude doctrinaire et jurisprudentielle inspirée de la lé gislation française
89
Daniela Nicoleta POPESCU
ZONA ECONOMIC Ă EXCLUSIV Ă 93
Анна ХАРУЦА
ОБ ОСНОВНЫХ ПРИЧИНАХ КРИЗИСА ДОГОВОРА О НЕРАСПРОСТРАНЕНИИ
ЯДЕРНОГО ОРУЖИЯ 97

Drept Penal și Criminologie
Sergiu BRÎNZ Ă
RĂSPUNDEREA PENTRU OMORUL PREV ĂZUT LA lit.e) alin.(2) art.145 CP RM
101
Augustina BOLOCAN
СERCETAREA LEGAL Ă PRIVIND CAZURILE DE TORTUR Ă
SAU DE TRATAMENT INUMAN ȘI DEGRADANT 116
Igor CIOBANU, Vasile HULEA
UNELE M ĂSURI Ș I MECANISME DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A CRIMINALIT ĂȚII RECIDIVE 120
Mariana GRAMA
DIFEREN ȚIEREA R ĂSPUNDERII PENALE A MINORILOR 127
Vitalie STATI
INFRACȚIUNEA DE FABRICARE SAU PUNERE ÎN CIRCULA ȚIE A BANILOR FAL ȘI SAU A
TITLURILOR DE VALOARE FALSE: ANALIZ Ă DE DREPT PENAL 133
Maria STRULEA
PREVEN ȚIA VICTIMOLOGIC Ă LA MINORI 147

Jurnalism ș i Științe ale Comunic ării

Georgeta STEPANOV, Viorica ROTARI
ȘTIREA SOCIAL Ă ÎN AGEN ȚIA DE PRES Ă 153
Mariana TACU
PSIHOLOGIA COMUNIC ĂRII ÎN CONSTRUIREA REALIT ĂȚII SOCIALE 156
210

Științe Politice și Administrative

Gheorghe GU ȚU
CONCEPTE DEFINITORII ȘI TRĂSĂTURILE SPECIFICE SOCIET ĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITAT Ă 160
Snejana CORL ĂTEANU
MINORIT ĂȚILE ETNICE ÎN CONTEXTUL INTEGR ĂRII EUROPENE:
ABORDĂ RI, CONCEPTE, STRATEGII 163
Diana BENCHECI, Marcel BENCHECI
ORGANIZA ȚIILE EXTREMISTE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA TERORISMULUI INTERNA ȚIONAL 168
Diana BENCHECI
INFLUENȚ A MANIPUL ĂRII ÎN LUAREA DECIZIILOR POLITICE 172
Tatiana BORDEI
DREAPTA-STÂNGA: O VALEN ȚĂ ÎN METAMORFOZ Ă 177
Radj CĂRBUNE
PARTIDUL POLITIC: REPERE CONCEPTUALE 182
Igor COJOCARU
DETERMINANTA POLITICO-JURIDIC Ă A SFEREI MUNCII
ÎN SISTEMUL POLITICILOR SOCIALE 186
Constantin MANOLACHE, Ion COROPCEAN, Oleg HANGANU, Nicolae GHERBOVEI
ESENȚA ȘI STRUCTURA ORGANISMULUI MILITAR AL STATULUI:
CARACTERISTIC Ă POLITOLOGIC Ă 194
Alexandru SOLCAN
MIJLOACELE DE COMUNICARE ÎN CONTEXTUL POLITICII DE RESTRUCTURARE ȘI TRANSPAREN ȚĂ (1985 – 1990)
200
Alexandru SOLCAN
CONSULTINGUL POLITIC: ESEN ȚĂ ȘI DETERMINĂ RI 206

211

Formatul 60 84 1/8.
Coli de tipar 26,5. Coli editoriale 31,3.
Comanda 415. Tirajul 100 ex.

Centrul Editorial-Poligrafic al USM
Str. A.Mateevici, 60. Chi șinău, MD 2009

21 2