TEMA: „TURCIA – NOUA PUTERE REGIONALĂ A ORIENTULUI MIJLOCIU “ COORDONATOR : Gl.lt. dr. Gabriel GABOR AUTOR Student ma sterand NEDELCU ANA -MARIA –… [602790]

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

“NICOLAE BĂLCESCU”

DISERTAȚIE

TEMA: „TURCIA – NOUA PUTERE REGIONALĂ A
ORIENTULUI MIJLOCIU “

COORDONATOR :
Gl.lt.
dr. Gabriel GABOR

AUTOR
Student: [anonimizat]

– SIBIU, 2017 –

REFERAT DE APRECIERE
a lucrării de disertație

1. Numele și prenumele absolvent: [anonimizat] :
NEDELCU ANA -MARIA -CAMELIA

2. Domeniul de studii :
ȘTIINȚE MI LITARE ȘI INFORMAȚII

3. Programul d e studii universitare de masterat :
INTELLIGENCE ÎN ORGANIZAȚII

4. Tema lucrării de licență : TURCIA – NOUA PUTERE
REGIONALĂ A ORIENTULUI MIJLOCIU

5. Aprecieri asupra conținutului teoretic al lucrării de disertație
(se marcheaz ă cu X) :

Criterii Nivel de îndeplinire a criteriului
Minim Mediu ridicat excelent
Identificarea stadiului actual al
cercetării în domeniu
Capacitatea de sinteză și construcție
logică a argumentației teoretice
Gradul de relevanță a conținutul ui
teoretic în raport cu tema lucrării
Capacitatea de operare cu concept și
teorii specific
Gradul de relevanță și actualitatea
bibliografiei
Citarea corectă a ideilor și a
conceptelor preluate din alți autori,
evitarea plagiatului

6. Apreci eri asupra părții practic -aplicative a lucrării de
disertație (se marchează cu X) :

Criterii Nivel de îndeplinire a criteriului
Minim Mediu ridicat excelent
Caracterul logic al organizării
demersului practice -aplicativ
Formularea corectă a obiect ivelor
Calitatea metodelor și instrumentelor
de lucru, corectitudinea utilizării
acestora
Pertinența concluziilor și a
propunerilor formulate de autor,
derivarea logică a acestora din
studiul realizat
Originalitatea abordărilor, contribuții
personale ale autorului

7. Aprecieri privind redactarea lucrării de disertație :

Criterii Nivel de îndeplinire a criteriului
Minim Mediu ridicat excelent
Corectitudinea și claritatea
exprimării, utilizarea limbajului de
specialitate
Calitatea grafică a lucrării
Respectarea exigențelor de redactare
conform Ghidului metodologic

8. Considerații finale :

Apreciez lucrarea de disertație cu nota _____ și o recomand
pentru a fi susținută în prezenț a comisiei examenului de disertație.

Data : Conducător științific :
Gl.lt.dr. Gabriel GABOR

C U P R I N S

INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 : Turcia între tradiția rigidă și modernismul occidental
1.1 Evoluția Turciei de la Antaturk până în zilele noastre ………. …….. ……….
1.2. Contextul geopolitic și geostrategic de dezvoltare al statului turc ……….
CAPITOLUL 2 : Turcia – o nouă putere regională ascendentă a Orientului
Mijlociu
2.1. Relația Turciei cu NATO ………………………. ……………… ………………….
2.2. Relația Turciei cu UE ……………………………….. ……………………………..
CAPITOLUL 3: Turcia – actor care poate influența mediul de securitate
contemp oran atât la nivel regional cât și global
3.1. Relația Turciei cu țările Asiei Centrale…………………………………………
3.2. Relația Turciei cu Federația Rusă ………………………………………………..
3.3. Relația Turciei cu Cipru ………………………………. ……………………………
Studiu de caz privind posibila evolutie a Turciei din perspectiva evenimentelor
politice interne
4.1. Puciul din vara anului 2016……………………………………………………….
4.2. Referendumul din 16.04.2017……………………………………………………
CONCLUZII ȘI PROPUNERI ………………………………………………………………..
BIBLOGRAFIE …………………………………………….. …………………………………………

INTRODUCERE
Turcia, o punte de legăt ură între Est și Vest, a apărut ca o adevărată
putere regională și un actor semnificativ la sfârșitul Războiului Rece. După
anul 2000, în mod special, Turcia a devenit o poveste de succes în fiecare
aspect al aspectrelor sociale, politice și economice.
Prin analiza amprentei reale a renașterii puterii Turciei precum și a
limitărilor și oportunităților cu care s -a confruntat în ultimele decenii,
această lucrare intenționează să ajute la înțelegerea impactului strategic al
activităților la nivel regional pen tru viitorul regiunii.
Lucrarea este structurată pe două părți astfel: prima partea este partea
teoretică a lucrării, formată din capitolele I, II și III, iar cea de a doua parte
este un studiu de caz cu privire la puciul din Turcia din vara anului 2016 ș i
referendumul organizat în data de 16.04.2017 .
Scopul lucrării este de a cerceta și de a -mi răspunde la toate întrebările
privind statul turc de la Antaturk până la Erdogan și evoluția a scendentă a
acestuia în a deveni noua putere regională Orientului Mij lociu.
Capitolul 1 al lucrării de disertație ,, Turcia între tradiție rigidă și
modernismul occidental ” prezintă nu numai un scurt istoric al evoluției
statului turc pe calea europeană deschisă de Atatürk dar și situația actuală
prin prisma evenimentelor di n regiune care se succed cu repeziciune.
Aspirantă la statutul de lider regional și dorind a fi un exemplu de urmat
pentru democrațiile musulmane, Turcia duce o politică contemporană plină
de neliniște și de imprevizibil.
Capitolul 2 prezintă relațiile co nstruite de -a lungul timpului în spațiul
euro-atlantic de Turcia cu două dintre cele mai importante alianțe care
reprezintă lumea civilizată: NATO și Uniunea Europeană. Parteneriatul
stategic cu Statele Unite ale Americii, în care Turcia își promovează cur ajos
interesele dar și lupta Turciei pentru integrarea europeană, în modul văzut de
turci și nu impus de Uniunea Europeană, demonstrează perseverența și
răbdarea poporului turc pe calea, uneori anevoioasă, de promovare a
interesului național.
Capitolul 3 prezintă o imagine a Turciei prin prisma relațiilor cu
ceilalți actori care pot promova Turcia în dorința acesteia de a se impune nu
numai ca putere regională dar și ca actor care poate influența mediul de
securitate la nivel global.
Ofensiva diplomatică și economică a Turciei în spațiul fostelor granițe ale
Imperiului Otoman, posibilă după destrămarea Uniunii Sovietice, relevă
interesele strategice ale Ankarei de unificare inter -turcică națională -statală.

Deteriorarea relațiilor Turciei cu Federația Rusă dar și problema cipriotă
sunt doar o piedică temporară în drumul urmat de Ankara.
În Studiul de caz ne-am concentrat p e puciul din Turcia din vara
anului 2016, care a reprezentat o problemă majoră a statului turc.
De asemenea tot pe parcursul studiului de caz am urmărit alt
eveniment important din Turcia și anume rezultatele referendumului din data
de 16.04.2017.
Ca metode de cercetare am folosit studiul de caz, realizând o analiză
detaliată și intensivă a impactului pe care l -au avut cele două evenimente
asupra statului turc . Am ob servat astfel că, după evenimentele petrecute în
iulie 2016, oamenii sunt mult mai atenți la ce vorbesc și în special unde
vorbesc, și nu mai au curajul să -și exprime părerile despre acțiunile
înfiorătoare ale guvernului . Turcia este o țară ancorată în scandaluri și
probleme de corupție, cu o economie din ce în ce mai slabă datorită
avalanșei de atacuri teroriste din ultima vreme, este considerată o închisoare
pentru mulți jurnaliști stăini și condusă de un preș edinte care folosește
religia în scopuri politice.
În încheierea lucrări i de disertație ,, Turcia – noua putere regională a
Orientului Mijlociu ” am sintetizat principalele concluzii desprinse din
cercetarea acestei teme și am ajun s la concluzia că, Turcia nu a fost
dintotdeauna ceea ce este a cum. Sau, poate că lumea nu a înțeles sau nu a
vrut să înțeleagă ce înseamnă și ce este posibil să însemne Turcia pentru
orizonturile de azi și de mâine ale civilizației eurasiatice.
Prezenta lucrare contribuie atât la dezvoltarea orizontului de cunoa ștere
privind situația Turciei după nenumăratele evenimente care au avut loc
precum și evoluția ace steia de la statul lui Antaturk până la era lui Erdogan.
Utilitatea abordării acestei problematici este dată de prezentarea unor laturi
insuficient dezbătute în literatura de specialitate, care să sublinieze
importan ța Turciei pe plan internațional și ca o viitoare putere re gională a
Orientului Mijlociu.

CAPITOLUL 1

TURCIA ÎNTRE TRADIȚIA RIGIDĂ ȘI MODERNI SMUL
OCCIDENTAL

1.1 Evoluț ia Turciei de la Antaturk până în zilele noastre
Evoluția Turciei la începutul anilor 1900 este una dintre schimbările
culturale și sociale cele mai derutante din istoria islamică. În câțiva ani,
Imperiul Otoman a fost dărâmat la pamânt din interior, dezbr ăcat de istoria
sa islamică și transformat într -o nouă națiune seculară cunoscută sub numele
de Turcia. Consecințele acestei schimbări sunt încă resimțite astăzi în
întreaga lume musulmană și mai ales într -o Turcie foarte segmentată
ideologic și polarizată .
Ce a determinat aceast ă schimbare uriașă în societate și forma de
guvernare turcă? La originea tuturor acestor schimbări este Mustafa Kemal,
mai bine cunoscut sub numele de Atatürk. Prin conducerea sa, în anii 1920 –
1930, s -a născut Turcia modernă și s eculară, o țară ancorată în valorile și
tradițiile occidentale, iar Islamul a făcut un pas înapoi în societatea turcă.
Decizia I mperiului Otoman de a intra în Primul Război M ondial, în
1914, s -a dovedit a fi o greșeală. Imperiul era condus de o dictatură formată
din trei pașale, care au hotărât, în mod unilateral, intrarea în război de partea
germană, împotriva britanicilor, francezilor și rușilor. Imperiul Otoman a
fost invadat la sud de către britanici, la est de către ruși și la vest de către
greci. Pân ă în 1918, când s -a încheiat războiul, imperiul a fost împărțit1 și
ocupat de către aliații victorioși, lăsând sub controlul Turciei doar zonele
muntoase din centrul Anatoliei.
Anatolia Centrală este locul de unde Mustafa Kemal se ridică pentru a
deveni u n erou național pentru turci. Ca ofițer în armata otomană, el a
manifestat abilități extraordinare în luptă, în special la Gallipoli, unde turcii
au reușit să oprească o invazie britanică care viza capitala Istanbul. După
război, Kemal și -a făcut cunoscute prioritățile. Scopul său principal a fost
folosirea naționalismului turc ca forță unificatoare a poporului. Spre

1 Tratatul de la Sèvres, semnat de Sultan în august 1920, reducea dramatic teritoriul turc
în beneficiul Greciei și al unui stat armean independent. Mustafa Kemal refuză să
recunoască acest tratat și, cu ajutorul Rusiei sovietice, rezistă ofensivei grecești

deosebire de Imperiul multi -etnic otoman, Kemal a intenționat crearea unui
stat monolit bazat pe identitatea turcă.
Punctele de vedere ale lu i Mustafa Kemal despre istoria islamică au
stat la baza agendei sale naționaliste. „Folosind identitatea turcă, ca factor
coagulant, el a reușit să unească, sub comanda sa, foști ofițeri otomani în
Războiul de Independență al Turciei, la începutul anilor 1 920 și să alunge
forțele de ocupație ale grecilor, britanicilor și francezilor, care ocupaseră
mare parte a teritoriilor turcești după Primul Război Mondial. În 1922,
Kemal a reușit să elibereze complet turcii de ocupație străină și a folosit
această oport unitate în scopul fondării republicii moderne Turcia, condusă
din Ankara de Marea Adunare Națională. Odată cu abdicarea sultanului la 1
noiembrie 1922 se încheie 631 de ani de stăpanire otomană. În 1923 Tratatul
de la Lausanne2 a recunoscut suveranitatea n oii Republici Turce ”.
În fruntea noului guvern turc era un președinte ales de Marea Adunare
Națională. Alegerea naturală a fost Mustafa Kemal, eroul Războiului de
Independență, care a luat titlul de „Atatürk”, însemnând „Tatăl turcilor”.
La început, noul guvern turc părea să moștenească rolul guvernului
otoman de susținător al Islamului. O nouă Constituție elaborată de către
Marea Adunare Națională declara că Islamul este religia de stat oficială din
Turcia și că toate legile trebuiau să fie supuse examină rii unui grup de
experți în drept islamic, care să se asigure că nu contravin legii islamice
Sharia.
Acest nou sistem de guvernare nu putea funcționa, pentru că, în
același timp un guvern rival, condus de sultan, funcționa la Istanbul. Ambele
guverne pret indeau suveranitatea asupra Turciei, și aveau obiective diferite .
Atatürk a eliminat această problemă la 1 noiembrie 1922, când a suprimat
sultanatul otoman, care existase încă din 1299 și a transferat oficial puterea
Marii Adunări Naționale. Având în vede re faptul că sultanul nu era numai
conducătorul Imperiului Otoman dar și calif – conducătorul lumii islamice,
Atatürk nu a desființat imediat califatul permițând acestuia să continue să
existe, deși fără puteri oficiale.
Știind că această mișcare ar fi fo arte nepopulară pentru poporul turc,
Atatürk a justificat -o pretinzând că a fost pur și simplu o întoarcere la o
formă tradițională de guvernare islamică. Între anii 900 -1500 califii Abbasizi
au fost în mare parte conducători de fațadă, puterea reală fiind în mâinile
vizirilor sau a dictatorilor militari. Atatürk a folosit acest exemplu pentru a
justifica califatul lipsit de putere.

2 http://wwi.lib.byu.edu/index.php/Tre aty_of_Lausanne, accesat în 10 ianuarie 2017

Califatul a existat încă de după moartea profetului Mohamed, când
Abu Bakr a fost ales primul lider al lumii musulmane. Pentr u musulmanii
din afara Turciei, acțiunile lui Atatürk au pus în mod clar califatul în pericol.
În India3, în special, musulmanii și -au exprimat indignarea față de acțiunile
lui Atatürk și au organizat Mișcarea Khilafat4, care a încercat să protejeze
califa tul de pericolul exprimat fie de către invadatorii străini fie de către
guvernul turc în sine.
Pentru Atatürk, susținerea califatului de către musulmanii din afara Turciei a
fost văzut ca un amestec în treburile interne turcești. Folosind acest presupus
amestec internațional, în data de 3 martie 1924, Atatürk și Marea Adunare
Națională au abolit califatul și au trimis toți membrii rămași ai familiei
otomane în exil.
Cu abolirea califatulului, guvernul turc a avut o mai mare libertate de a
impune politici care au atacat instituțiile islamice. Sub pretextul „curățării
Islamului de interferență politică”5, sistemul educațional a fost complet
revizuit. Educația islamică a fost interzisă în favoarea școlilor seculare, non –
dogmatice. Alte aspecte ale infrastruct urii religioase au fost, de asemenea,
distruse. Consiliul Șaria care abia fusese înființat cu scopul de a examina
legile inițiate de către Marea Adunare Națională a fost desființat. Toate
bunurile instituțiilor religioase au fost confiscate și puse sub con trol
guvernamental. Lojile sufiste6 au fost închise forțat. Toți judecătorii legii
islamice din țară au fost concediați imediat iar toate instanțele Sharia au fost
închise.
Reformele lui Atatürk asupra Islamului nu s -au limitat numai la
guvern. Viața de z i cu zi a turcilor a fost transformată de ideile seculare ale
lui Atatürk.
Formele islamice tradiționale, cum ar fi turbanul și fesul au fost
scoase în afara legii în favoarea pălăriilor de tip occidental. Hijaabul
femeilor a fost catalogat drept un „obie ct ridicol” și a fost interzis în
instituțiile publice.

3 Actualul Pakistan
4 Gail Minault, The Khilafat Movement: Religious Symbolism and Political Mobilization
in India, Columbia University Press, 1982
5 A. Lapidot – Firilla : Turkey s search for a „third option” and its impact on relations
with U.S. and Israel, în Turkish Policy Quart erly, nr. 1/2005 (primăvara), p. 167
6 Sufismul es te un curent apărut în secolul VIII și răspândit mai ales în Persia. În centrul
vieții religioase a acestei doctrine se află iubirea reciprocă dintre Dumnezeu și oameni,
respingând, prin urmare, ideea inaccesibilității lui Dumnezeu. Doctrina sa este influe nțată
de mai multe religii: budism, zoroastrism, hinduism și are la bază apropierea față de
Dumnezeu prin cunoaștere mistică, iubire și asceză.

Calendarul oficial a fost schimbat, din calendarul tradițional islamic,
bazat pe Hijrah – călătoria Profetului Mohamed la Medina – în calendarul
Gregorian, bazat pe nașterea lui I isus Hristos.
„În 1932, „adhan” – chemarea la rugaciune a musulmanilor – a fost
interzisă a fi rostită în limba arabă. În schimb, a fost rescrisă folosind cuvinte
turcești și i ntrodusă forțat în toate moschei le din țară.
Ziua de vineri nu a mai fost considerată ca zi de săr bătoare, turcii fiind
obligați să urmeze normele europene care impuneau zile le de de sâmbătă și
duminică ca fiind zile libere.
După toate aceste schimbări, în anul 1928, Marea Adunare Națională
a eliminat clauza din Constituție care declara Islamul ca rel igie de st at fiind
înlocuit cu regulile seculare ale lui Atatürk.
În scopul creșterii gradului de alfabetizare în r ândul turcilor, Atatürk a
optat pentru înlocuirea alfabetului arab cu alfabetul latin. La fel ca limba
persană7, limba turcă a fost scrisă c u litere arabe timp de sute de ani după
convertirea turcilor la Islam, în anii 900. Astfel, turcii puteau citi Coranul și
alte texte islamice cu ușurință, conectarea acestora la o identitate islamică –
fiind văzută ca o amenințare de către Atatürk.
În plu s față de introducerea alfabetului latin, Atatürk a creat o comisie
însărcinată cu înlocuirea cuvintelor împrumutate din limbile arabă și
persană. În conformitate cu agenda sa naționalistă, Atatürk a dorit o limbă
care să fie pur turcă, ceea ce a însemnat că unele cuvinte turcești vechi,
considerate învechite în timpul erei otomane, să fie din nou folosite în dauna
cuvintelor arabe. De exemplu, Războiul de Independență al Turciei, anterior
știut ca „Istiklal harbi”, este acum cunoscut sub numele de „Kurtulu ș
Savașı”, pentru că „Istiklal” și „Harb” sunt cuvinte împrumutate din arabă.
Din perspectiva lui Atatürk, reforma limbii a fost plină de succes. În termen
de câteva decenii, vechiul „turc otoman” a disparut.
Toate aceste reforme luate împreună au șters în mod eficient Islamul
din viața de zi cu zi a turcilor. De mai bine de 90 de ani, guvernul turc a
rămas cu vehemență secular. Încercări le de a aduce înapoi valorile islamice
în guvern au fost întâmpinate cu rezistență de către armată, care se consideră
protectoarea statului laic fondat de Atatürk.
În 1950, Adnan Menderes a fost ales în mod democratic prim -ministru
al Tur ciei pe o platformă care prevedea să readucă chemarea la rugăciune în
limba arabă. Cu toate că inițial a avut succes, a fost răsturnat p rintr-o
lovitură militară în 1960 și executat după un proces sumar. Mai recent, în
1996, Necmettin Erbakan a fost ales prim -ministru, acesta proclamându -se

7 Limba farsi

în mod deschis drept un „islamist”. Încă o dată, armata a intervenit și l -a
răsturnat de la put ere, după doar un an în funcție ” .
Ismet Inönü (1938 -1950), tovarăș de arme și ideologie al lui Atatürk,
este moștenitorul său firesc. „Cea mai mare reușită a sa este păstrarea
neutralității Turciei în timpul celui de -al Doilea Război Mondial. El joacă un
rol preponderent în lansarea pluripartidismului în Turcia.
Timpuriu, în cariera sa, Mustafa Ismet a reușit să iasă în evidență ca
un ofițer precaut și organizat, adept al planificării atente și detaliate. Aceste
calități au constituit un model de urmat, atât pentru ofițerii de rang înalt
aflați în căutarea gloriei, cât și de grupul orientat profesional spre întinerirea
armatei și separarea sa de politică. Deși el ținea legătura cu membrii
Comitetului secret al Unității și Progresului8 (CUP), Ismet nu și -a asum at o
poziție de răspundere în această organizație revoluționară. Totuși, după
lovitura de stat reușită de CUP în 1908, el s -a alăturat grupului format din
Mustafa Kemal și alți ofițeri în bătălia fără succes în scopul asigurării
neutralității politice a ar matei.
În 1910, Mustafa Ismet este trimis în Yemen, pentru reprimarea
revoltei imamului Yahya9. În 1913, ca ofițer de stat major, se întoarce la
sediul armatei din Istanbul. După un an, pleacă într -o călătorie de stat major
în Europa, vizitând Viena, Berl in, Paris și Elveția. La întoarcere, în calitatea
sa de ofițer de stat major, este însărcinat cu pregătirea pentru război, în
cadrul Armatei I, comandată de către ofițerul german Liman von Sanders.
În timpul Primului Război Mondial, luptând în armata Impe riului Otoman de
partea Germaniei, Mustafa Ismet își îndeplinește cu rigurozitate misiunile
încredințate. Aflat în misiune pe frontal rusesc, în Munții Caucaz, în 1917,
se revede cu Mustafa Kemal, acesta din urmă îndeplinind funcția de
comandant regional. Cei doi leagă o prietenie pe toată viața, personalitățile și
temperamentele lor foarte diferite fiind complementare. Mustafa Kemal era
un geniu militar cu orientări politice, capabil de planificări largi și vizionare,
în timp ce Ismet era ofițerul de stat major capabil să implementeze cu succes
aceste planuri. Împreună, cei doi au marcat istoria Turciei republicane ”.
La sfârșitul Primului Război Mondial, Mustafa Ismet aflat pe frontal
siriano -palestinian, unde armata otomană suferise înfrângeri umilitoare în
fața britanicilor și urma să semneze, în octombrie 1918, armistițiul prin care
se recunoștea perdantă. În perioada 1918 -1920, Ismet ocupă diferite posturi

8 Organizație politică care a dominat și condus administrația de stat a Imperiului Otoman,
cu scurte întreruperi, în anul 1908 și între anii 1908 -1918.
9 Yahya Muhammad Hamideddin (1869 -1948) a fost imamul comunității Zaidi din 1904
și rege al Yemenului în perioada 1918 -1948. A condus un război împotriva Imperiului
Otoman în perioada 1910 – 1911 în urma căruia devine rege și un supus loial imperiului.

în guvernul de la Istanbul. În final, se alătură mișcării naționaliste în
Anatolia, care începuse ca o rezistență populară în fața invaziei trupelor
britanice, franceze și grecești. În curând, sub comanda lui Mustafa Kemal,
această rezistență devine o mișcare unită, naționalist -islamică cu scopul
eliberării teritoriilor turcești de către trupele invada toare. Armata greacă,
debarcă în Izmir în mai 1919, dorind să anexeze vestului Anatoliei și își
începuse marșul în interiorul Turciei pentru a elimina mișcarea națională de
rezistență. Mustafa Ismet se afla în funcția de ministru de război în cabinetul
constituit la Ankara, la scurtă vreme după ce britanicii ocupaseră Istanbul și
desființaseră parlamentul ales liber, arestând mulți deputați iar pe alții
forțându -i să fugă. Aceștia din urmă ajung la Ankara, unde se alătură
deputaților aleși pentru a forma o adunare națională populară, convocată la
23 aprilie 1920. Convocarea acestei adunări constituie ruptura finală dintre
sultanat și susținătorii săi din Istanbul și mișcarea naționalistă ce își avea
centrul în Ankara. Atât Ismet cât și Kemal au fost condamna ți la moarte, în
absență, de către guvernul sultanului Mehmed al VI -lea.
În acest moment de criză profundă, Mustafa Ismet este numit în
fruntea armatei naționaliste, cu misiunea de a opri ofensiva grecească. Acest
lucru se materializează în două bătălii, care au avut loc în iarna anilor 1920 –
1921 la Inönü, în vestul Anatoliei. Astfel, numele „Inönü” îi este desemnat
de către Mustafa Kemal, în momentul adoptării legii numelui de familie, în
1934, în semn de apreciere pentru isprava sa de a conduce luptători i Junilor
Turci în prima lor victorie crucială asupra grecilor. Ismet Pașa a comandat
ulterior trupele în victoria din bătălia de la Sakarya, și la înfrângerea finală a
armatei grecești, în 1922. Apoi, după eliberarea țării de sub ocupație străină,
Inönü ș i-a atribuit importante responsabilități diplomatice și politice, în
calitate de conducător al delegației turcești la negocierile de pace de la
Lausanne, în Elveția. Tratatul de la Lausanne din 1923 a dus la stabilirea
păcii între Turcia, Aliați și Grecia și la redefinirea granițelor republicii.
Atatürk devenise primul președinte, iar Inönü prim -ministru al nou –
proclamatei republici. Acesta din urmă a renunțat la funcția sa pentru o
scurtă perioadă de timp, dar s -a întors la postul său în martie 1925, în m are
parte pentru aplicarea de măsuri aspre împotriva rebeliunii lui Seyh Sait10, și
a rămas în funcție până la 25 octombrie 1937. Astfel, majoritatea reformelor
legate de republică după 1925 au avut loc în timp ce Inönü era premier și
membru conducător al P artidului Popular Republican (PPR), aflat la putere.
Inönü se ghida după instrucțiunile președintelui Atatürk, dar se descurca și

10 Personalitate de origine kurdă, profesor universitar, sufist, lider al unei revolte a
kurzilor începută în anul 1925 în estul Turciei.

în a imprima guvernului numeroase dintre viziunile sale ideologice și
caracteristicile personale. Conservator social, s -a baza t pe controlul
birocrației asupra economiei și societății, inclusiv industrializarea începută
în 1931.
În domeniul economic, a eșuat. Politica sa de construire de căi ferate
și promovare a întreprinderilor economice monopoliste sunt cele mai bune
exemple ale lipsei sale de cunoștințe în materie de economie. Totuși, din
punct de vedere politic, Inönü a fost în favoarea unor politici liberale prin
recunoașterea sferei de liberă activitate a individului (dar întotdeauna sub
supravegherea guvernului). În cele din urmă, stagnarea economică și
creșterea necontrolată a birocrației rigide și neproductive, care devenise
unealta de control atât a regimului cât și baza de putere principală a lui
Inönü, au dus la ruptura dintre el și Atatü rk.
În 1937, Inönü a fost înlo cuit din funcția de premier de către Celal Bayar,
șeful grupului privat economico -financiar cunoscut ca „Banca Iș”
(„muncă”), care folosind metode ale întreprinderii private obținuse rezultate
remarcabile. Totuși, moartea lui Atatürk survenită în 1938 a pu s capăt la
ceea ce părea a fi un curent economic liberal, după ce Inönü a devenit
președintele republicii și al partidului conducător. Acesta a fost proclamat
„milli baș” (conducător național) și conducător pe viață al Partidului Popular
Republican. Nu au existat neînțelegeri cu privire la succesorul lui Atatürk,
Inönü fiind omul care îl ajutase cel mai mult în modernizarea națiunii.
Astfel, a fost ales în unanimitate de către Marea Adunare Națională în
noiembrie 1938.
În timpul celui de -Al Doilea Război M ondial, Inönü a dus o politică
de neutralitate, în ciuda alianței ce îl lega de Marea Britanie și Franța,
semnată în 1939. Acest fapt i -a făcut pe a liați să fie prudenți față de Turcia,
ducând la o răcire a relațiilor, încât î n 1944 -1945 țara a ajuns izola tă, făcând
posibile revendicări teritoriale din partea Uniunii Sovietice în nord, care
dorea de asemenea, baze militare în strâmtorile Bosfor și Dardanele.
Expansionismul sovietic și nemulțumirile interne față de regim, l -au
determinat pe Inönü să alinieze politica externă a Turciei către Occident și să
opteze pentru o liberalizare în politică internă.
În 1945 -1946 a luat decizii care i -au permis formarea de partide
politice opozante și crearea cadrului legal care să ducă la apariția unui sistem
pluralist din punct de vedere social și politic. Dezvoltarea sistemului
pluralist socio -economic a reprezentat revoluția cea mai profundă și
îndelungată prin care a trecut Turcia. Inönü este considerat arhitectul acestei
transformări și lui i se asumă aceste merite, deși în anii ce au urmat, aflându –
se în lupta politică, nu a ezitat să joace un rol destabilizator.

Înfrânți în alegerile legislative, Inönü și partidul său pierd puterea în 1950 iar
Inönü refuză oferta a patru generali de a păstra puterea prin forță arm ată,
acceptând rolul de conducător al opoziției față de câștigătorul în alegeri,
Partidul Democrat (PD). Totuși, Inönü a acceptat cu greu pierderea puterii și
asumarea unui rol secundar în viața publică turcă. Acesta considera că și -a
păstrat reputația sa și a partidului său de adevărații făuritori ai țării,
apărătorii modernismului, intitulat astfel prin tradiție și posibilitatea de a
decide destinul final al statului, în ciuda voinței electoratului.
Această atitudine a iritat și a părut amenințătoare faț ă de Partidul Democrat,
mai ales din cauza faptului că armata, presa și birocrația simpatizau viziunile
lui Inönü. Conducerea PD a reacționat încercând să reducă la tăcere pe Inönü
și opoziția. Escaladarea confruntării dintre PPR aflat în opoziție și parti dul
conducător a dus la o lovitură de stat armată reușită, în mai 1960. Deputații
PD au fost arestați și judecați.
„Din 1961 până în 1965, Inönü a deținut din nou funcția de premier,
conducând trei coaliții guvernamentale diferite, jucând un rol semnifica tiv în
neutralizarea a două lovituri de stat eșuate și în obținerea gradului de balanță
între partizan al economiei de piață și a statalismului expansiv. Însă, după
1965, Inönü a încurajat ascensiunea birocrației statale de stânga în propriul
partid, susți nându -l pe Bülent Ecevit, care a devenit secretarul partidului.
Această politică a avut ca rezultat dorința unor diverse grupuri care doreau o
politică economică mai liberală și pluralism politic să părăsească PPR.
Pentru a -și asuma o poziție mai populistă , PPR a abandonat, cu timpul,
secularismul strident și, în cele din urmă, naționalismul și kemalismul. Din
1963 până în 1969, Inönü a susținut adesea elementele radicale ale partidului
împotriva kemaliștilor conservatori. Până în 1969, președintele cu drep turi
depline văzut ca „părintele” partidului, deținea controlul complet și încă era
capabil să ducă o politică precaută. Poziția sa printre elementele tinere,
radicale s -a erodat, întrucât partidul nu părea capabil să atragă tineretul,
chiar proprii membri tineri fiind atrași de partide radicale de stânga.
În timpul președinției lui Celal Bayar (1950 -1960), Turcia beneficiază
de planul Marshall, aderă la NATO în 1952 și trimite trupe în Coreea. Ca
urmare a primei din cele patru lovituri de stat pe care le -a cunoscut Turcia,
Bayar este destituit în 1960. Prim -ministul conservator Adnan Menderes,
împreună cu alți trei miniștri, este judecat sumar de către junta militară,
condamnat la moarte prin spânzurare și executat la 17 septembrie 1961.
Președintele Bayar este condamnat la moarte apoi pedeapsa este comutată în
închisoare pe via ță iar în anul 1966 este grația .
Punct strategic foarte important în timpul războiului rece, Turcia a
fost mereu un punct de interes pentru cele două blocuri politice și militare

concurente. Din punct de vedere militar și politic statul Turc reprezenta
principala ancoră a NATO în Europa de Est și în Orientul Mijlociu, având
graniță comună cu Uniunea Sovietică și cu Iranul. Combinația specifică de
militarism și naționalism secular tur c se potrivea cu interesele și sistemul de
alianțe din regiune asigurând o delimitare a Turciei de blocul Sovietic și mai
târziu față de regimurile Islamice din Orientul Mijlociu, mai ales după
revoluția islamică din Iran.
Pentru a menține Turcia în sfera sa de influență, blocul militar vestic a
încurajat și a sprijinit controlul puterii politice de către armată – un fel de
„democrație seculară garantată”, alternativele politice în Turcia fiind mai
puțin avantajoase pentru blocul occidental. Pentru a asigu ra status -quo-ul, în
acea perioadă armata turcă a intervenit de mai multe ori pentru a înăbuși
revolte sau pentru a efectua lovituri de stat. De cele mai multe ori violența
armatei a fost direcționată către grupuri ca făceau o opoziție de stânga la
Kemalis m‟‟.
În perioada 1960 -1966, la putere se află generalul Cemal Gürsel, șeful
juntei militare, fiind cunoscut ca progresist și care a avut o contribuție
importantă în procesul de redactare a noii Constituții, mai liberale, precum și
al tranziției puterii di n mâna militarilor către partea civilă a societății turce.
Parlamentul turc pune capăt președinției sale în 1966 în urma unui atac
cerebral suferit de acesta.
Urmează o perioadă de crize politice pe timpul președinției unui alt
general ales șef de stat, C evdet Sunay (1966 -1973) și care culminează cu o
nouă lovitură de stat a armatei în anul 1971.
Al șaselea președinte al Turciei11, Fahri Körutürk (1973 -1980), fost
comandant al marinei și ambasador, conduce Turcia pe timpul invaziei
Ciprului de Nord de cătr e armată, în 1974. Mandatul său este marcat de
violențe politice care ating apogeul, armata folosindu -se de acest pretext
pentru a confisca, din nou, puterea în 1980.
Șeful juntei militare, Kenan Evren (1982 -1989), își aduce contribuția printr –
o nouă Cons tituție autoritară. În iunie 2015, generalul, în vârstă de 96 de ani,
fostul om puternic al Turciei, este condamnat la închisoare pe viață pentru
conducerea unui puci sângeros.
Din punct de vedere economic elita birocratică seculară turcă și
antreprenoria tul său de companie dezvoltase o copie a capitalismului vestic.
Astfel, principala viziune de dezvoltare economică susținută de clasa politică
turcă și armată încă din anii 1970 se numea „Import Substitution through

11 https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Pr esidents_of_Tur key, accesat în 10 ianuarie
2017

Industrialization” (ISI), o politică eco nomică adoptată de mai multe țări
periferice ale capitalismului industrial vestic.
Conform acestei politici, în anii ‟80, Turcia începuse să producă bunuri de
consum ce erau copii mai mult sau mai puțin reușite ale bunurilor de consum
„vestice” (de la pro duse alimentare și vestimentare până la automobile).
Unele dintre aceste mărfuri erau produse prin joint -venture -uri între
antreprenori locali și mari companii din SUA, Europa de Vest și Japonia ce
își vindeau licența pentru denominarea locală a produselor lor.
Protecționismul era fundamental pentru această strategie de a copia
modernitatea vestului nu numai prin birocrație, ideologie și democrație
reprezentativă dar și prin consum. Putem spune că existau mai multe laturi
ale protecționismului în Turcia – pe de o parte era protecția față de
ideologiile și mișcările politice alternative la ordinea stabilită de Ataturk și
de alianțele politice și militare ale statului turc și din punctul ăsta de vedere
Turcia era înconjurată de state fie comuniste, fie islamic e, până la căderea
URSS, și pe de altă parte, față de interesele comerciale străine.
Politica ISI a generat o clasă de industriași și comercianți locali ce era
de multe ori în strânse legături cu aparatul birocratic și militar și aveau
funcția de a domest ici produsele industriei capitaliste vestice pe piața turcă.
Încă din anii ‟70 armata începuse să delege o parte din funcțiile ei către o
nouă clasă de antreprenori ce își dezvolta afacerile beneficiind de protecția
statului. În principal statul garanta cv asi-monopoluri pentru industriașii
locali alocând astfel bucăți din piața internă acestora și făcând accesibile la
prețuri modice „originalele” din vest. „Astfel, antreprenoriatul industrial
focusat în principal pe bunuri de consum produse în masă a fost s usținut de
elita militară și birocratică în așa măsură încât acuzele din partea stângă erau
focusate pe faptul că statul turc este un stat neo -fascist în care marile afaceri
sunt deținute de armată și de birocrații importanți. Dar criticile acestea mai
exemplificau ceva, și anume faptul că puterea și critica ei erau exercitate de
către clasele urbane și relativ înstărite ale societății turce – fie că proveneau
din mediul birocratic și/sau militar (mai degrabă Kemaliștii) sau din mediile
profesiilor liberale : profesori, medici și mici comercianți.
În următoarele decenii începe ascensiunea mai rapidă a unei buni părți
a populației care nu avusese acces la căile de ascensiune socială din perioada
războiului rece, tocmai pentru că aceste canale erau definite și acaparate de
birocrația de stat și armată și în mai mică parte de clasa urbană a profesiilor
liberale. Aceste grupuri erau cei ce definiseră și construiseră modernitatea
turcă.
O dată cu căderea Uniunii Sovietice populația rurală și a micilor orașe
de prov incie din întinsele podișuri Anatoliene intră în scena spațiului public.

Noile posibilități economice accelerează și creșterea populației astfel că în
urmă cu cațiva ani peste 75% din populația Turciei era populație activă12.
Această populație a constituit un rezevor pentru migrația internă către marile
orașe dar și pentru emigrația externă. Produsul intern turc a crescut de
aproape cinci ori în ultimele două decenii13, iar Istanbulul s -a populat cu
cartiere rezidențiale luxoase (numite „gated communities”14) și cu centre
financiare și comerciale ultra -moderne.
Dincolo de această gentrificare, o masă și mai mare de oameni se mutase în
vechile cartiere ale Istanbulului – în mare parte insalubre – sau în noile
mahalale construite din resturi de materiale („shant y towns”15) de la
marginea metropolei. Veniseră să -și urmeze visul vieții urbane și afluente.
Ei erau și țărani Anatolieni turci, Kurzi și Romi din provinciile de est și de
sud-est ale țării.
Următorul președinte, Süleyman Demirel (1993 -2000), veteran în
politică și de șapte ori premier are un mandat agitat din cauza unei
recrudescențe a luptelor între armată și rebelii separatiști din Partidul
Muncitorilor din Kurdistan (PKK), al cărui șef, Abdullah Öcalan, este
capturat și încarcerat în 1999.
Urmează Ahm et Necdet Sezer (2000 -2007), fost șef al Curții
Constituționale turce, și care este, din convingere, un apărător fervent al
laicității. Pe timpul mandatului are numeroase tensiuni cu Partidul Justiției și
Dezvoltării (AKP, islamist -conservator), partidul c are preia puterea în 2002.
Preluarea președinției de către Abdullah Gül (2007 -2014), acest fost
militant islamist, a cărui soție poartă văl, generează o dispută cu opoziția
laică.
Din data de 28 august 2014 p ână în prezent la conducerea statului
turc se află Erdoğan.
Relațiile moderne ale Turciei cu Islamul precum și cu propria sa
istorie sunt complicate. Porțiuni ale societății susțin cu fermitate ideologia
lui Atatürk și cred că Islamul nu ar trebui să aibă niciun rol în viața publică.
Alte segmente a le societății susțin o revenire la o societate și un guvern de
orientare islamică, precum și relații mai strânse cu restul lumii musulmane ”.

12 http://www.tuik.gov.tr/PreIstatistikTabl o.do?istab_id=945, accesat în 10 ianuarie 2017
13 http://data.worldbank.org/indica tor/NY.GDP.MKTP.CD, accesat în 10 ianuarie 2017
14 http://www.dictionary.com/brows e/gated -community, accesat în 10 ianuarie 2017
15 http://www.dictionary.com /browse/shantytown, accesat în 10 ianuarie 201 7

1.2. Contextul geopolitic ș i geostrategic de dezvoltare al statului turc
Până la căderea Imperiului Otoman, la sfârșitul primului război
mondial, și timp de secole până atunci, Turcia a fost atât puterea musulmană
dominantă cât și o mare putere în Africa de Nord, Europa de Sud -Est și
Orientul Mijlociu. Turcia a fost centrul unui imperiu multinațional, care încă
din secolul al XV -lea a dominat Marea Neagră și Marea Mediterană. Acesta
a fost pivotul economic a trei continente, facilitând și controlînd comerțul în
mare parte din emisfera estică.
Evoluția Turciei în ultimii 90 de ani nu este tocmai modelul normal în
regiune, și are de a face cu crizele interne din Turcia, crize care nu se mai
sfârșesc de la căderea imperiului, apariția puterilor franceze și britanice în
Orientul Mijlociu, urmată de puterea Statelor Unite ale Americii apoi de
Războiul rece, care a blocat Turcia în poziție. În timpul Războiului Rece,
Turcia a fost prinsă între americani și sovietici, și extinderea puterii sale era
de neconceput. De atunci, Turcia are un curs lent în dezvoltarea sa ca o
putere regională.
Turcia nu este China, dar în dorința ei de a deveni cea mai mare
economie musulmană, precum și cea mai mare economie din estul
Mediteranei, Europa de Sud -Est, Orientul Mijlociu și la est Caucaz, Turcia
este în mișcare pentru a -și recăpăta poziția sa tradițională de supremație în
regiune. Cre șterea sa este încă fragilă și poate fi perturbată, dar nu există
nicio îndoială că ea a devenit liderul economiei regionale, precum și una
dintre cele mai dinamice economii. În plus, poziția geografică a Turciei îi
permite în mare măsură, să devină princi pal centru de tranzit al Europei
pentru aprovizionarea cu energie, mai ales într -un moment în care Europa
încearcă să -și reducă dependența de Rusia.
Acest lucru, evident, i -a sporit influența regională. În Balcani, de exemplu,
unde din punct de vedere ist oric a fost o putere dominantă, turcii au apărut
din nou, cu o influență majoră asupra a două state musulmane din regiune și
au reușit să -și croiască o poziție proeminentă în ceea ce privește alte țări din
regiune. Dinamismul economic al țării a ajutat reo rientarea unei părți a
regiunii, departe de Europa Occidentală, spre Turcia. În mod similar,
influența economică a Turciei poate fi resimțită oriunde în regiune, în
special ca supliment la relațiile sale strategice cu Israelul.
Problema Turciei este faptu l că în fiecare direcție în care se îndreaptă,
expansiunea sa economică este blocată de fricțiunile politico -militare.
Astfel, de exemplu, influența în Balcani este blocată de fricțiunile de lungă
durată cu Grecia. În Caucaz, problemele cu Armenia limiteaz ă capacitatea sa
de a influența evenimentele. Tensiunile cu Siria și Irak blochează influența

siriană, la sud. Spre est, un Iran precaut, care este ideologic opus Turciei,
blochează influența Ankarei.
În timp ce Turcia crește, un dezechilibru interesant s e va dezvolta în
zonă. Capacitatea Greciei, Armeniei, Siriei, Irakului și Iranui să rămână
ostili Turciei scade pe măsură ce economia turcă crește. Ideologia și istoria
sunt lucruri foarte reale, dar așa este și puterea economică a unei economii
dinamice. La fel de important, dorința Turciei de a -și accepta rolul său
extrem de constrâns pe termen nelimitat, în timp ce economic și, prin urmare
politic, influența crește. Puterea economică a Turciei, împreună cu puterea sa
militară regională substanțială, în t imp va schimba echilibrul de putere în
fiecare dintre regiunile în care Turcia are dificultăți.
Nu numai ca interfață cu un număr mare de regiuni, dar economia sa
este, de asemenea, cea mai mare, în fiecare dintre aceste regiuni, în timp ce
puterea milita ră turcă este, de asemenea, proeminentă. Când Turcia se
dezvoltă din punct de vedere economic, se dezvoltă și militar. Atunci devine
puterea lider în multe regiuni. Aceasta este ceea ce înseamnă să fie o putere
pivot.
De la începerea războiului din Siria, agenda geopolitică a conducerii
turce a devenit confuză. Ambiția Ankarei de a exporta brand -ul său islamic
democratic în toată lumea arabă, din Tunisia până în Egipt sau Siria, este
acum în derivă.
Pe plan intern, Turcia este în prezent o țară divizată în urma alegerilor
parlamentare din noiembrie 2015, partidul lui Erdoğan obținând totuș i un
nou mandat pe care îl desfășoară și în zilele noa stre.
Victoria politică a islamului din 2002 a fost o consecință directă a
eșecului brandului turc secular de a const rui o societate cu adevărat
democratică și deschisă. Eforturile ulterioare ale AKP de a acorda kurzilor
mai multă autonomie precum și recunoașterea drepturilor minorității
religioase alevi au eșuat în mod similar, transformând Turcia într -un aliat
reticent și nesigur al NATO, un vecin amenințător pentru Grecia și Uniunea
Europeană în ansamblul său și, în cursul anului 2015, un dușman al Rusiei.
Recep Tayyip Erdoğan nu a reușit să vadă calea greșită urmată de AKP și își
împinge orbește partidul să rescriere Constituția Turciei, care ar schimba țara
dintr -un regim parlamentar într -o republică prezidențială pe care nimeni nu
pare să o dorească, nici măcar unele personalități importante din partidul de
guvernământ.
Începând cu războiul din Kosovo și invazia Ir akului, lumea încet, a
abandonat globalizarea ca obiectiv universal al dezvoltării economice și
politice. În prezent asistăm la ceea ce ar putea fi catalogat drept debutul
secolului geopoliticii, caracterizat printr -o serie de războaie civile, cum ar fi

în Siria, Irak sau Libia, și de războaie „proxy”16 între blocuri militare, cum ar
fi cel din Georgia (în 2008) sau războiul de astăzi din Ucraina, ca să nu mai
vorbim de conflictele din Yemen și din Orientul Mijlociu.
În astfel de vremuri tulburi, este impera tiv pentru țări mari ca Turcia
să-și definească o agendă geopolitică restructurată care să fie urmată de către
autoritățile responsabile. Continuarea islamizării societății turce nu este cu
siguranță răspunsul la situația dificilă actuală, în timp ce un co nflict
economic și militar cu vecinul mai mare și mai puternic din spaț iul eurasiatic
– Rusia – ar fi trebuit evitat cu orice preț.
Mai mult decât atât, poziția îngăduitoare față de ISIS, vânzarea de
arme și cumpărarea de petrol de la aceștia – un fapt de zvăluit nu numai de
către serviciile de informații ruse dar și americane – nu va duce la o
prăbușire rapidă a regimului Assad, cum se așteptă Ankara. După cum au
menționat, în mod corect, unii analiști, situația militară din Siria nu se poate
schimba numai prin campanii de bombardament17. Din moment ce toate
țările interesate în rezolvarea crizei siriene sunt reticente în a oferi forțe
terestre, armata lui Assad, cu asociații Hezbollah, este singura forță
implicată în operații majore terestre împotriva ISIS și a altor grupări
teroriste.
Nu în ultimul rând, Turcia ar fi bine sfătuită să -și schimbe practica curentă
de a permite valurilor de imigranți sirieni să treacă în Europa cu sutele de
mii. Abordarea recentă adoptată de către AKP în negocierile lor cu UE are o
importantă componentă de șantaj care ar putea întoarce împotriva Turciei, în
mod decisiv, întreaga Uniunea Europeană, incluzând aici germanii, chiar
dacă dețin una dintre cele mai mari comunități turce din Europa. Turcia deja
pierde zeci de miliarde de dolari din turism în urma conflictului cu Rusia,
precum și din exporturile și proiectele aflate în derulare în această țară. În
cazul în care turiștii europeni și -ar propune să pedepsească Ankara pentru că
permite exodul de migranți spre Europa, atunci întreaga economie a Turciei
s-ar prăbuși.
Se poate doar spera că bunul -simț va prevala în cele din urmă, că
Turcia va găsi o modalitate de împăcare a Rusiei și va înceape să conlucreze,
pe baze reale, cu Europa în problematica opririi valului de sirieni a flați în
drum spre Europa.

16 Conflict între două națiuni unde nicio țară nu o angajează în mod direct pe cealaltă
17 Andrew J. Bacevich, „The pretend war: why bombi ng ISIL won't solve the problem”,
în The Spectator, 28 noiembrie 2016 , http://www.spectator.co.uk/2015/11/sorry -but-just-
bombing -isis-in-syria -wont -help-anyone/, accesat în 16 ianuarie 2017

Politica contemporană a Turciei este plină de neliniște și este dificil să
se știe când tulburările actuale vor înceta sau părțile vor ajunge la un fel de
acord politic.
Există mai multe motive interne pentru relațiile ostile a ctuale între
partidele politice din Turcia. Există, de asemenea, relații extrem de amare
dintre partidul de guvernământ Dreptate și Dezvoltare (AKP) și mișcarea
Hizmet, în ciuda originii lor comune – etno – naționalismul conservator
religios. O provocare c hiar mai supărătoare este deteriorarea relației dintre
AKP, celelalte partide politice și Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)
/ Uniunea Comunităților din Kurdistan (KCK) (Koma Civakên Kurdistan),
să nu mai vorbim de Partidul Democrat al Poporului (HD P).
Politica internă este unul dintre cei mai importanți factori care arată
direcția în care se îndreaptă o țară – cel puțin din punctul de vedere politic.
De asemenea, poziția geopolitică și geo -economică în care se află o țară, în
orice perioadă dată, e ste esențială pentru oamenii și liderii țării, precum și
pentru alte țări străine, pentru a înțelege ce forțe geopolitice există sau, în ce
măsură ele contribuie, la luptele interne curente, diferendele, conflictele
armate și chiar, în unele cazuri, război civil.
În această privință, aș dori să abordez câteva provocări geopolitice în
care Turcia se găsește și care trebuie să fie discutate, negociate și
soluționate.
Prima provocare vine din nevoia pe care Turcia se pare că o are de a
elimina PKK / KCK. Ace st lucru este evident din luptele curente care au loc
acum între stat, PKK / KCK și Mișcarea Patriotică Revoluționară a Tinerilor
(YDG -H) (Yurtsever Devrimci Gençlik Hareket / Tevgera Ciwanen
Welatparêz Iene Soresger). Implicarea tinerilor de naționalitate kurdă
neafiliați la PKK în rezistența îndreptată împotriva statului și a forțelor de
poliție ale Turciei în provinciile din sud -estul țării și nu numai, indică
amploarea provocării.
În plus față de provocările forțelor și grupărilor naționaliste kurde, A KP și
statul turc au acum, de asemenea, o nouă provocare și anume o parte a
societății civile liberale și dizidente a Turciei precum și a cadrelor sale
profesionale și academice. Recenta arestare, interogare și intimidare a peste
treizeci de academicieni18 de la unele dintre cele mai bine cunoscute
universități ale Turciei pentru semnarea unei petitii (1.128 de semnături),

18 ***, „Barıș için Akademisyenler'e gözaltı ve baskınlar”, î n BBC Türkçe, 15 ianuarie
2017, http:// www.bbc.com/turkce/haberler/2017 /01/160115_akademisyenler_gozalti_koc
aeli, accesat în 20 ianuarie 2017

subliniază provocările tot mai mari ale Turciei și actualul război al AKP în
sud-estul țării.
Intenția partidului de guvernământ AKP și a statului turc pare să fie ruperea,
în măsura în care este posibil, cooperării dintre PKK și YPG, forțele armate
ale Partidului Uniunii Democrate (PYD) aparținând kurzilor sirieni. Turcia
știe că trebuie să facă acest lucru pentru ruperea legăturii dintre cele două
formațiuni PKK și HDP/ KCK. Ankara nu dorește nicio amenințare care să -i
pericliteze controlul frontierei dintre Turcia și Siria, ruperea legăturii dintre
cele două formațiuni fiind implicit soluția necesară. În combaterea acestei
provocări, Ank ara are sprijinul SUA și UE.
A doua provocare majoră cu care se confruntă Turcia este de a
implementa politici viabile față de cei aproximativ 2,7 milioane de refugiați
sirieni din țară19, mulți dintre ei încă aflați în sud -est, dar parte din aceștia
răspâ ndiți în sudul și vestul țării, inclusiv în orașele mari ale Turciei. Turcia
ar dori să utilizeze o parte dintre acești refugiați pentru încurajarea relațiilor
economice dintre aceștia și oamenii de afaceri turci și kurzi din Turcia, cu
scopul de a pătrund e în economia din nordul Siriei, atunci când condițiile o
vor permite.
Confo rm datelor publicate în Turcia , s-au stabilit mai mult de 1.000
de parteneriate economice și comerciale. Stabilirea unor astfel de
parteneriate, de asemenea, explică comportamentu l generos al Turciei față
de refugiați, comportament total diferit de cel al țărilor europene și SUA. În
orice caz, spre deosebire de UE și SUA, obiectivele geopolitice ale
economiei Turciei susțin că aceasta trebuie să joace un rol proeminent în
evoluția economică a Siriei, în deceniile următoare. Acest lucru explică de
ce Guvernul Turciei a fost atât de generos în furnizarea de permise de muncă
și posibilități de învățare a limbii turce pentru tinerii sirieni. Cu alte cuvinte,
relațiile Turciei cu nordul Siriei vor semăna cu relațiile sale cu Guvernul
Regional din Kurdistanul Irakian (KRG), care acum are aproximativ 1.500
de companii din Turcia, care domină piața energetică și non -energetică din
KRG ‟‟20.

19 Diana Toea, „Turcia ne minte? Gazduieste mult mai putini refugiati decat pretinde, dar
vrea bani mai mult i”, în ziare. com, 11 februarie 2017 , http://www.ziare.com/invazie –
imigranti/turcia/turcia -ne-minte -gazduieste -mult-mai-putini -refugiati -decat -pretinde -dar-
vrea-bani-mai-multi-1412622, accesat în 20 februarie 2017
20 Christina Bache Fidan, „Turkish business in the Kurd istan Region of Iraq”, î n
turkishpolicy.com, 7 februarie 2017 , http://turkishpolicy.com/article/790/turkish –
business -in-the-kurdistan -region-of-iraq, accesat în 15 februarie 2017

Potrivit lui „Selin Nasi21, președintele Bosphorus Ene rgy Club,
Mehmet Ögüçü, a declarat că infrastructura destinată „transportului gazelor
naturale din KRG în Turcia va fi gata în trei ani și că licitația pentru
construirea conductei de gaze naturale Șirnak este de așteptat să aibă loc în
anul 2016”. Șirnak este chiar în mijlocul luptelor curente dintre armata și
poliția turcă și forțele PKK din sud -estul țării. De asemenea, este chiar între
forțele PKK și YPG. Accesul la resursele energetice este un factor major în
lupta actuală dintre forțele militare și de poliție turcești și PKK. Această
situație se aseamănă cu războiul dintre aceleași forțe în anii 1980 – 1990,
când Turcia și Azerbaidjanul construiau conductele de petrol și gaze naturale
de la Baku la Erzurum.
Chestiunile energetice sunt, de asemenea, un ul dintre motivele pentru
izbucnirile recente ale „președintelui Recep Tayyip Erdoğan și limbajul dur
împotriva PKK și a rezistenței kurde din sud -estul Turciei, cum ar fi
afirmația sa22 că PKK ar fi încercat să distrugă sau să slăbească cele 99 de
baraje ș i centrale hidroelectrice aflate în sud -estul țării, esențiale pentru
viitorul economic al Turciei. Construirea de mai multe baraje și
hidrocentrale în sud -estul și nordul Turciei pe râurile Eufrat și Tigru este, de
asemenea, o încercare de slăbire și amen ințare a economiei kurzilor în sud –
est.
Naționaliștii kurzi și PKK sunt, de asemenea, preocupați de sutele de
secții de poliție (Karakol) pe care forțele armate ale Turciei le -au construit în
regiune în ultimii 10 ani, în special, pentru protejarea baraje lor și pentru
prevenirea sabotajelor la acestea și la centralele hidroelecrice. Barajele
împiedică manevrabilitatea PKK și afectează iremediabil mediul
înconjurător. În plus, acestea facilitează și consolidează relația și cooperarea
cu KRG, în special cu P artidul Democrat din Kurdistan (KPD) al
președintelui Masoud Barzani, un aliat solid al Ankarei, în lupta împotriva
PKK / KCK . Există o legătură strânsă între considerațiile geopolitice
menționate mai sus și acuzele președintelui Erdoğan, din 14 ianuarie 2 016,
privind arestarea și reținerea a zeci de academicieni: „Un grup de oameni
care se numesc academicieni a apărut și a împrăștiat ură împotriva statului și
națiunii lor prin luarea părții, în mod public, unei organizații teroriste (PKK).
Frații mei, știț i cine, ce grup, este cel mai mare dușman al acestor baraje?

21 Selin Nasi, „Ready for an independent Kurdistan?“, în Hürri yet Daily News , 11
ianuarie 2017 , http://www.hurriyetdailynews.com/ready -for-an-independent –
22 Ibidem

Este organizația teroristă separatistă și politicienii și academicienii care o
susțin.”23
Ranchiuna cauzată de unele dintre aceste obiective geopolitice ale Turciei și
ale mișcărilor naționaliștil or kurzi din Turcia, Siria și Irak ar trebui abordate
pentru a se ajunge la un acord pașnic între părțile aflate în dispută.
În concluzie, putem spune că Turcia, o putere regională în teritoriul
Eurasiatic, cu influențe economice și culturale în zona situ ată între Marea
Adriatică în vest, China în est, Rusia în nord și Orientul Mijlociu în sud, a
căpătat din ce în ce mai multă importanță strategică ”.

23 ***, „Erdoğan: Ilgili kurumlar bu akademisyenlerin ihaneti karșısında gerekeni
yapacaktır”, în İ leri Haber, 15 ianuarie 2017 , http://ilerihaber.org/erdogan -ilgili –
kurumlar -bu-akademisyenlerin -ihaneti -karsisinda -gerekeni -yapacaktir/28661/, accesat în
26 ianuarie 2017

CAPITOLUL 2

TURCIA – O NOUĂ PUTERE REGIONALĂ ASCENDENTĂ
A ORIENTULUI MIJLOCIU

Decizia surprinzătoare (decembrie 2014) a președintelui rus, Vladimir
Putin, de a suspenda proiectul „gazoductului South Stream, care urma să lege
Federația Rusă de sud -estul Europei, și a -l înlocui cu un nou proiect sub
denumirea Turkish Stream a generat sur prindere la Bruxelles.
Temerile că Turkish Stream va bloca Coridorul Sudic de gaz sprijinit
de UE, care va evita Federația Rusă și va transporta gaz direct din Asia
Centrală și Orientul Mijlociu în Europa și va submina securitatea energetică
a UE s -au dov edit a fi exagerate și eronate din punct de vedere conceptual.
Însă problema reală legată de noua conductă propusă era aceea că era parte a
unei dileme a securității energetice în care au fost blocate UE și Federația
Rusă.
Construcția Turkish Stream poate fi subiectul unor schimbări și nu a
fost surprinzător când proie ctul a fost în final suspendat . Aceasta nu este
prima rețea de transport de resurse energetice intens mediatizată de
Moscova, dar niciodată implementată. Mai mult decât atât, viabilitatea
economică a conductei era discutabilă în contextul în care era neclar cine va
finanța proiectul, cum va fi transportat gazul în Europa și ce contracte de
achiziție vor fi semnate.
Însă chiar dacă Turkish Stream ar fi fost finalizat, afirmațiile potrivit
cărora acesta reprezinta o amenințare directă la adresa strategiei de securitate
energetică a UE pot fi contestate. Turkish Stream poate fi considerat drept o
rută alternativă pentru transportul gazului rusesc, care va continua să fie un
element de bază al com binației energetice europene pentru viitorul apropiat.
În pofida faptului că depune eforturi pentru diversificarea tot mai
mare a surselor sale de aprovizionare cu resurse energetice, UE este aproape
de a-și realiza obiectivul privind independența tota lă de gazul rusesc.
Robin Dunnigan, secretarul de stat american pentru diplomație energetică, a
sugerat că în timp ce ar trebui să se urmărească diversificarea energetică,
Federația Rusă ar putea rămâne un furnizor primar de gaz natural în
Europa24. Recent , Mario Mehren, director executiv al producătorului german
de petrol și gaze Wintershall, care are contacte apropiate cu Gazprom, a

24 ***, „Southern European energy corridor: status, prospects and geopolitics”
https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/Energy%20Event%20Summary _formatte
d.pdf, accesat în 15 februarie 2017

argumentat că asigurarea securității energetice europene este posibilă doar
cu ajutorul Federației Ruse în contextul în care statul rus este parte integrală
a alimentării cu resurse energetice a Europei de Vest25.
Și mai important, date fiind climatul energetic european și capacitatea rețelei
de conducte existente, există un spațiu amplu pentru ambele proiecte –
Turkish Stream și Coridorul Sudic de gaz.
În 2013, compania energetică rusească Gazprom a aprovizionat UE
cu 80 mld metri cubi de gaze prin Ucraina26. Fie că blufează sau nu,
directorul Gazprom, Aleksei Miller, a anunțat că firma va suspenda livrările
de gaz către Europa prin această rută până în 201927. Drept rezultat, UE
trebuie să asigure o rută alternativă sigură de transport pentru această
cantitate de gaz.
În condițiile în care ar fi fost realizat, gazoductul Turkish Stream
putea transporta anual 47 mld metri cubi d e gaze, în timp ce capacitatea
preconizată a Coridorului Sudic de gaz nu depășește 20 mld metri cubi
anual. Chiar dacă capacitatea totală anuală a Coridorului Sudic va depăși, în
viitor, 60 mld metri cubi, așa cum s -a sugerat, cantitatea în exces va acoper i
nevoile preconizate în contextul în care dependența europeană de importurile
de gaze se așteaptă să crească în următoarele decenii de la 64% din necesarul
total actual până la peste 80%28.
Mai mult decât atât, proiectul Turkish Stream nu p oate submina
interesul Bruxellului privind diversificarea resurselor sale energetice.
Cantitățile corespunzătoare întregii capacități curente a conductei de gaz
Trans -Adriatic, un proiect al Coridorului Sudic de gaz, au fost deja vândute
pentru următorii 25 de ani.
UE n u s-a opus gazoductului Nord Stream care conectează câmpurile
petrolifere rusești de piața energetică germană și politicii „Germania în
primul rând” promovate de fostul cancelar german, Gerhard Schroeder. Mai
recent, o serie de firme europene din domeniul energetic, inclusiv Shell, au

25 ***, WGC Paris 2015 -Press conference with Wintershall CEO Mario Mehren,
https://www.youtube.com/wa tch?v=TQZpTZI66WQ, accesat în 16 februarie 2017
26 ***, „Russian gas imports to Europe and security of suppl y – factsheet”,
http://www.clingendaelenergy.com/files.cfm?event=files.download&ui=9C1DEEC1 –
5254 -00CF -FD03186 604989704, accesat în 15 februarie 2017
27 ***, „Russia to stop gas delivery via Ukraine by 2019, push ahead with Turkish Stream
– Miller”, în Rus sia Today, 13 aprilie 2015, https://www.rt.com/business/249273 –
gazprom -ukraine -gas-trans it/, accesat în 15 februarie 2017
28 ***, „A tale of two pipelines: why TAP has won the day”,
www.naturalgaseurope.com/, 2 iulie 2013, http://www.naturalgaseurope.com/s outhern –
corridor -strategic -importance -tap-nabucco, accesat în 15 ianuarie 2017

semnat un acord cu Gazprom pentru extinderea cu două segmente a
gazoductului Nord Stream29. Însă informația nici măcar nu a constituit titlul
unor articole din media.
În acest context se ridică întrebarea de ce este UE atât de ostilă față de
proiectul Turkish Stream. Dintr -un motiv anume, problema constă în natura
relației de securitate energetică dintre UE și Federația Rusă, care are
caracteristicile unei dileme de securitate. Niciuna dintre părți nu -și poate
consolida securit atea energetică fără a submina securitatea celeilalte.
Contrar așteptărilor susținătorilor liberalismului, relațiile mai apropiate în
comerțul cu resurse energetice nu au determinat diminuarea fricțiunilor
politice și economice dintre cei doi actori. În s chimb, dependența energetică
dintre UE și Federația Rusă a crescut lipsa de încredere și a intensificat
conflictele dintre acestea. În prezent, relațiile din domeniul securității
energetice au devenit o problemă de securitate națională pentru ambele părți.
Europa a fost tot mai preocupată de dependența excesivă de gazul rusesc.
Temerile potrivit cărora Moscova ar putea folosi energia drept armă politică
pentru a șantaja Europa au fost exacerbate în urma disputelor din domeniul,
gazelor dintre Ucraina și Fe derația Rusă din 2006 și 2009. Răspunsul UE la
aceste evenimente a inclus promovarea Coridorului Sudic de gaz, pe care
Federația Rusă îl consideră parte a strategiei occidentale de a submina
economia rusă și de a penetra sfera de influență a Moscovei.
Apro pierea graduală dintre Atena și Moscova a fost însoțită de o serie
de relatări, documente neoficiale ale guvernului grec și declarații ale
oficialilor greci care sugerau că Turkish Stream va aduce schimburi
importante în plan economic și geopolitic. Î n apr ilie 2016 , oficiali de la
Atena au susținut că veniturile obținute din taxele de tranzit ar atinge valori
cuprinse între 3 și 5 mld EUR30, valori care nu corespund consideratiilor
financiare ale proiectului.
În paralel cu consultările privind Turkish Strea m, Atena a pus sub
semnul întrebării în mod repetat sancțiunile impuse de UE asupra Federației
Ruse pe fondul acțiunilor sale în estul Ucrainei. Aluziile privind o orientare
a politicii externe a Greciei către Federația Rusă s -au intensificat după ce

29 Anca Dumitrescu, „Gazprom va construi două noi conducte Nord Stream, împreună cu
Shell, E.ON și OMV”, în mediafax.ro, 19 iunie 2015,
http://www.mediafax.ro/economic/gazprom -va-construi -doua -noi-conducte -nord-stream –
impreuna -cu-shell -e-on-si-omv-14474803, accesat în 15 ianuarie 2017
30 ***, „Greece hopes for 5 billion euros from Russia as debt deadl ine looms”,
themoscowtimes.com,28aprilie2015, http://www.themoscowtimes.com/bus iness/article/gr
eece-hopes -for-5-billion -euros -from -russia -as-debt-deadline -looms/51 9903.html, accesat
în 17 ianuarie 2017

fostu l ministru grec al energiei, Panagiotis Lafazanis a declarat că țara sa nu
aparține niciunei sfere de influență și că guvernul va promova o politică de
securitate energetică independentă31.
Drept rezultat, politica Greciei, alături de interpretările eronat e ale
Federației Ruse și UE, au plasat Moscova și Bruxellesul pe o direcție
descendentă cu caracteristicile unei dileme de securitate. Este în interesul
tuturor părților să identifice o modalitate de ieșire din această capcană.

2.1. Relația Turciei cu NA TO
Turcia este un „actor cu influență regională, implicat în majoritatea
acțiunilor Alianței Nord -Atlantice privind managementul întregului spectru
de riscuri la adresa securității internaționale. La baza acestei colaborări în
cadrul NATO se află un set de interese comune, care astfel sunt mai aproape
de materializare. Turcia beneficiază de o umbrelă de securitate într -o zonă
cu stabilitate precară, iar pentru NATO, Ankara constituie, prin relațiile cu
statele din zonă -respectiv Irak, Iran, Siria, dar și Afganistan, Pakistan -un
promotor al stabilității și cooperării regionale, contribuția acesteia la
asigurarea securității comune a aliaților fiind considerată semificativă.
Forțele Armate turce, bine echipate și antrenate, se află, din punct de vedere
al efectivelor, pe locul doi în cadrul Alianței, după SUA. Turcia pune la
dispoziția Alianței un Corp de Reacție Rapidă (NRDC -T), dislocat la
Istanbul, iar Alianța are dislocat la Izmir, Comandamentul Componentei
Terestre, subordonat SHAPE.32
NATO recunoaște co ntribuția Turciei la lupta împotriva terorismului
în general (unul dintre cei mai mari contribuitori la Operațiunea Active
Endeavour) și apreciază calitatea sa de gazdă a Centrului de Excelență al
NATO în domeniul luptei împotriva terorismului (Ankara) și co-inițiator al
Alianței Civilizațiilor (alături de Spania).
Referitor la contribuția cu militari în teatrele de operații, NATO
apreciază eforturile Turciei de a sprijini operațiunile conduse de NATO și
NRF, însă consideră că Ankara are capacitatea de a f ace mai mult în acest
sens.
Secolul al XX -lea a demonstrat că manifestările fundamentaliste pot fi
contracarate, de multe ori, și cu „armele” democrației. Prin abordarea

31 Sarah Spickernell, „Greece could be about to enter a €2bn energy deal with Russia”, în
cityam.com, 9 iulie 2015, http://www.cityam. com/219854/greece -could -be-about -enter –
2bn-energy -deal-russia, accesat în 17 ianuarie 2017
32 Sarah Spickernell, „Greece could be about to enter energy deal with Russia”, în
cityam.com, 9 iulie 2015, http://www.cityam.com/219854/greece -could -be-about -enter-
2bn-energy -deal-russia, accesat în 17 ianuarie 2017

democratică, manifestările fundamentaliste politice trebuie să fie combătute
de moder nitatea culturilor și religiilor (capabile să sintetizeze credința cu
toleranța, principiile cu pragmatismul și tradiția cu modernitatea lumii
globale). În acest context, Turcia modernă trebuie să integreze manifestările
fundamentaliste modernismului siste melor politice democratice
fundamentale ale statului și nu să se îndepărteze de acestea.
Procesul de globalizare a adus în arena internațională noi state cu
valențe de centre de putere polare și a redeschis conflicte considerate închise
sau latente. Unul dintre acestea este dat de amplificarea riscurilor asimetrice
care generează din ce în ce mai des motive de conflict. Aceste noi
manifestări evoluează în condițiile diminuării rapide a resurselor naturale (în
special energetice și alimentare), concomitent cu creșterea demografică
accentuată și lupta pentru deținerea supremației regiunilor strategice și a
piețelor de desfacere.
Apariția noilor tehnologii și modificările ciclice de mediu ale Terrei
au determinat regruparea statelor, în funcție de interese, în jurul noilor centre
de putere și a accentuat lupta dintre unele state cu valențe de puteri regionale
sau chiar globale.
Afirmarea și presiunea impusă de acestea asupra actorilor regionali și
globali clasici este foarte mare și au determinat reacții diferite pentru
atragerea în sfera lor de influență a unui număr cât mai mare de state ”, în
scopul de a ocupa un loc cât mai avantajos în noua ordine mondială.

2.2. Relația Turciei cu UE
După cei zece membrii fondatori, Turcia a fost una dintre pr imele țări
care a devenit membru al „Consiliului Europei în 1949, și a fost de asemenea
membru fondator al Organizației pentru Cooperare și dezvoltare economică
(OECD) în 196133 și al Organizației pentru Securitate și Cooperare în
Europa (OSCE) în 1973. Tu rcia a fost, deasemenea membru asociat al
Uninii Europei Occidentale din 1992 până la sfârșitul său în 2011.
În luna martie 2016, UE a apreciat că Turcia, a îndeplinit 35 din cele
72 de cerințe necesare pentru călătoriile fără viză în toată Europa. În mai
2016, acest număr a crescut la 67 din 7234.

33 http://www.oecd.org/general/conventionontheorganisationforeconomicco –
operationanddevel opment.htm , accesat la 2 martie 2017
34 *** „Third Report on Progress by Turkey in fulfilling the requirements of its Visa
Liberalisation Roadmap”, 4 mai 2016, http://europa.eu/rapid/press -release_MEMO -16-
1625_en.htm, accesat în 1 mai 2017

Resursele naturale din Bazinul Caspic reprezintă atracția pentru
interesul politic și economic al puterilor din regiune. Petrolul și gazele sunt
principalele active cu potențial de redresare regională și factor de integrare
mondială prin competiția intensă dintre marile puteri. Dezvoltarea resurselor
din regiunea caspică este deosebit de importantă pentru dezvoltarea
economiilor asiatice și caucaziene.
Mai mult decât atât, regiunea este importantă și din punct de vedere
geopolitic și geoeconomic. Rusia controlează majoritatea rutelor de export
din rezervele Asiei Centrale și Caspice. Mai mult, prezența companiilor
vestice în zonă și în special dezvoltarea rutei de transport Baku – Tbilisi –
Ceyhan se pare că au red us monopolul tranzitului deținut de Rusia, dar au
deschis competiția regională pentru resurse a economiilor consumatoare de
aceste resurse.
La prima vedere, implicațiile aderării Turciei la UE par similare celor
unei măriri de genul „big bang”. Ca populati e, Turcia este aproximativ de
mărimea a zece state membre recent aderate, dar abia de mărimea Poloniei,
dacă judecam în termeni economici. Acest lucru sugerează ca ar fi vorba
doar de încă „o largire” a UE. Dar faptul că Turcia este doar o singură țară,
și nu zece, va avea implicații în special în sfera politică. În multe privințe, a
absorbi o singură țară este mult mai simplu decât să absorbi zece, dar când
este vorba de un stat așa mare ca Turcia, termenii politici sunt diferiți fiind
necesară reconsidera rea implicațiilor pe care le poate avea. Alte două
elemente care trebuie luate în calcul și analizate temeinic sunt potențialul
impact geopolitic și în politica externă, având în vedere nu numai localizarea
geografică a Turciei dar și populația majoritar m usulmană. Părerile
analiștilor sunt împărțite în pro și contra aderării Turciei, unii considerând că
aceste elemente reprezintă avantaje în sprijinul aderării, alții nu o acceptă ca
și membru, în ciuda dobândirii statutului de candidat în 1999 și deschider ii
negocierilor înca din 2005. Motivul ar fi că Turcia este prea mare și prea
săracă pentru a accede în UE, are granițe periculoase, și, dacă privim mai cu
atenție, nu este chiar europeană nici în termeni culturali, geografici și nici
istorici, putând crea probleme procesului de integrare europeană.
Faptul că Turcia va deveni cel mai mare stat al UE în termeni
demografici după aderare este una dintre cele mai importante consecințe ale
aderării acesteia la UE. Localizarea geografică a Turciei la granițele Eu ropei
precum și populația musulmană vor avea de asemenea implicații pentru
Uniune. Printre intresele strategice ale UE se regasește și o Turcie
democratică, stabilă și prosperă și un aliat de nădejde. Iar aderarea Turciei la
UE poate contribui la îndeplini rea acestor obiective strategice. Pe de altă

parte însă, impactul strategic al aderării Turciei va fi în demonstrarea unei
Uniunii Europene seculare, multiculturale și nu numai un „club creștin”.
Nu în ultimul rând, Turcia va avea un impact major în redefi nirea
granițelor UE și implicit, în formularea intereselor de politică externă. Prin
aderarea Turciei, UE va avea deschidere la Orientul Mijlociu și Caucaz.
Acest lucru înseamnă impingerea granițelor către sud -est și sporirea
interesului pentru gestionarea relațiilor cu aceste regiuni. În acest sens,
Turcia capătă o și mai mare importanță în dezvoltarea politicii externe a UE,
dar nu pe atât de mult pe cât tind unii să creadă. Mulți sunt de părere ca
influența ei se va regăsi mai mult în dinamica politică a statelor membre,
mai ales a celor mari.
În concluzie, aderarea Turciei la Uniunea Europeană poate și trebuie
să se realizeze aceasta fiind justificată din punct de vedere geografic, istoric,
econ omic, politic și cu certitudine va aduce beneficii atât Turciei cât și
Uniunii Europene.
Pornind de la această certitudine, aderarea trebuie pregătită cu
rigurozitate luând în considerare dimensiunile statului turc. Dacă în cazul
ultimelor state est -europ ene care au intrat în acest club select, aderarea la un
stadiu incomplet de pregătire a putut fi tolerată și susținută, în mod clar
Turcia nu se află în aceeași situație ”. Este o altă certitudine de care părțile
implicate trebuie să țină cont.

CAPITOLUL 3

TURCIA UN ACTOR CARE POATE INFLUENȚA MEDIUL
DE SECURITATE CONTEMPORAN ATÂT LA NIVEL
REGIONAL CÂT ȘI GLOBAL

3.1. Relația Turciei cu țările din Asia Centrală
În politica regională a Asiei Centrale precum și în regiunea de
frontieră a Europe i și Asiei, „factorul turc este un fenomen care s -a făcut
auzit la începutul anilor 1990. Descompunerea URSS a produs modificări
considerabile în geopolitica globală și regională. Ambițiile Turciei se
răsfrâng asupra regiunilor cele mai importante ale Euro -Asiei: Balcanii, zona
Mării Negre și a Mării Egee, Marea Mediterană de Est, Orientul îndepărtat și
cel Apropiat, Caucazul, Crimeea, Regiunea Volgăi, o parte din Ural, sudul
Siberiei și Asia Centrală. Acum, totuși, ambițiile turce ale anilor 1990 nu par
să fi fost atât de justificate. Cu toate acestea, acest factor nu a dispărut, nu
este închisă direcția respectivă în politica externă turcă iar acest factor
trebuie privit cu multă atenție.
Politica Turciei urmărește îndeaproape crearea bazelor instituțional e
de integrare turcică globală, în scopul formării unui spațiu economic și
general – cultural turc, capabil să asigure o nouă piață de desfacere pentru
economia turcă și care să surclaseze din punct de vedere geopolitic asupra
rivalii Turciei în această zo nă de interes: Grecia, Federația Rusă, Iranul și
China. La asemenea inițiative ale Turciei se pot adăuga ideile de creare a
micro -blocurilor regionale de tipul „Casa Caucaziană”, „Confederația
islamică a Caucazului”, „Confederația Islamică Cecenia -Daghesta n”, „Piața
Caucaziană generală euroastiacă”, Uniunea regională economică a Gruziei
(Georgiei) – Ucrainei – Azerbaidjanului – Moldovei (GUAM), Colaborarea
economică Marea Neagră, Uniunea Centrală Asiatică a republicilor din Asia
Centrală și Kazahstanului. T urcia simte un sprijin puternic din partea
aliatului strategic SUA. Analiștii turci cred că toate cercurile securității
regionale și continentale euro -asiatice (care cuprind Europa de Sud -Est,
Balcanii, Marea Neagră, Marea Adriatică și Marea Egee, Regiunea
Mediteraneană de Est, Orientul Apropiat și Mijlociu, Asia Mică, Caucaz și
Asia Centrală) se suprapun și se intersectează în acel loc unde este așezată
Turcia.
Ankara evaluează situația economică actuală în Rusia din pozițiile
intereselor de scurtă și de l ungă durată. În planul de scurtă durată, Ankara
este interesată ca pe calea acordării unui anumit ajutor economic Rusiei,

exprimat în cumpărarea bunurilor imobile, de acțiuni ale unor întreprinderi
știute ca rentabile, de acordarea creditelor companiilor ș i firmelor care fac
comerț cu Turcia, să obțină de la Moscova unele concesii palpabile în
politica regională și, înainte de toate, în privința prezenței în Crimeea și Asia
Centrală. În privința proiectelor geo -economice de transcomunicații în
planul pe ter men lung, Turcia, la fel ca toate țările dezvoltate din punct de
vedere economic, vede în Rusia mai curând o sursă de materii prime (mai
ales a resurselor energetice) și o piață de desfacere pentru producția sa
economică. Turcia ar dori să realizeze unele acorduri politice, care să -i
asigure un regim mai favorabil în Rusia și în întreg spațiul post -sovietic.
Parte din programul Turciei de apropiere de statele Asiei Centrale este
îndeplinită. Integrarea lor diversificată, realizată cu mobilitate diferită
depinde de mulți factori geopolitici, de cultură tradițională și social –
economici și poate fi explicată astfel: Azerbaidjanul, în mod ascuns, simte
amenințarea intereselor Rusiei dinspre nord în sfera politicii energetice.
Rusia dorește să -și construiască rel ațiile cu țările CSI în condițiile pieței
libere, unde drept instrument de acțiune sunt prețurile pentru hidrocarburi
rusești și din Asia Centrală. În sud, există deja sprijinul prezentat de Turcia.
De aceea Azerbaidjanul nu este împotrivă integrării în di recția sudică.
Kazahstanul. Desigur, în cadrul politicii multilaterale a conducerii
Kazahstanului apropierea cu Turcia este de așteptat. Însă Astana se află într –
o situație mai ambiguă decât Baku. În interiorul țării există o numeroasă
populație vorbitoar e de limbă rusă, care nu are iluzii în ceea ce privește
„unitatea turcică”. Iar această parte a conglomeratului vorbitorilor de limbă
rusă în prezent este foarte organizată. De aceea Astana este nevoită să
acționeze privind „în spate”.
Turkmenistanul. A ales o orientare mai curând pro -iraniană decât pro –
turcă ținând seama de apropierea teritorială de Iran, de dependența față de
comunicațiile de transport iraniene, de dinamica creșterii economiei
acestuia, de lipsa pretențiilor Teheranului la teritoriul tur kmen și de
problemele discutabile cu Azerbaidjanul – vorbitor de limbă turcică – în ceea
ce privește împărțirea platformei continentale a Mării Caspice.
Uzbekistanul. Intenționa și va tinde către statusul unui stat regional.
De aceea participarea lui în p roiectul pan -turcic nu prea are perspective,
deoarece în acest proiect nu există un rol independent pentru Uzbekistan. Și
în acest sens, în prezent, Uzbekistanul (în ciuda anumitor speranțe legate de
Turcia cu Uzbekistanul la începutul anilor 1990) s -ar pu tea constitui ca un
moment important în opoziția la planurile turce.
De fapt, este evident că toate țările Asiei Centrale înțeleg adevărul
comun și anume faptul că apropierea acestora de Ankara înseamnă

apropierea de SUA. Abiția Ankarei pentru Asia Central ă așa numita „alianță
turcică” este percepută diferit de către fiecare actor implicat. Dacă Astana
tinde doar să facă mai puțin dură influența chinezo -rusă pe calea apropierii
cu Turcia, Tashkentul evită pe orice cale orice fel de apropiere, chiar prin
contacte de mijlocire cu SUA. Până în ultimul timp Turkmenistanul reducea
în mod deschis rolul „frăției turcice” (deși pozițiile business -ului turc – mai
ales al celui de construcții – în Turkmenia sunt sigure, acesta poate fi legat și
de ambiții personale și de convingerile Turkmenbash -ului, care, probabil, s -a
convins pe sine de rolul de conducător al turkmenilor în istoria mondială).
Deocamdată, chiar și cu sprijinul SUA, resursele Turciei nu sunt
suficiente pentru a duce jocuri de asemenea amploare. Acest lucru părea
posibil la începutul anilor 1990, când situația țărilor din Asia Centrală după
prăbușirea URSS a fost deosebit de grea iar atragerea guvernelor acelor țări
spre Turcia se putea realiza doar prin promisiuni și investiții foarte modeste.
În aces t moment situația este schimbată ceea ce nu anulează ” necesitatea de a
se opune expansiunii Turciei în regiune, care pare de ne dorit pentru Rusia.

3.1. Relația Turciei cu Federația Rusă
Dintre toate statele cu care se învecinează, Turcia se teme cu adev ărat
doar de unul: Federația Rusă. Motivul acestor temeri își are rădăcinile în
istorie, încă din perioada Imperiului Otoman. Într -un anumit moment din
trecut, turcii otomani conduceau sau învinseseră toți vecinii moderni ai
Turciei, din Grecia până în Sir ia, cu excepția Rusiei.
Ca și putere militară în plină ascensiune, Federația Rusă a violat
spațiile aeriene ale statelor NATO în mod regulat, din Estonia până în Marea
Britanie, însă niciunul dintre aceste state nu a doborât un avion rus.
Federația Rusă nu este singurul stat care violează spațiul aerian turc.
Avioanele grecești și turce își violează reciproc spațiul aerian în mod regulat
și, cu toate acestea, Turcia nu doboară niciun avion grec. Cu alte cuvinte,
există un element unic în decizia Turciei de a doborî avionul rus: acest
comportament nu este unul obișnuit pentru Turcia și nu este nicio reacție
tipică a NATO. În plus, având în vedere istoria, Ankara trebuie să fie
conștientă că șansele de a câștiga singură o confruntare militară cu Federația
Rusă sunt aproape nule.
Atitudinea agresivă a Turciei față de Federația Rusă poate fi explicată
prin războiul din Siria, unde Ankara și Moscova au politici diametral opuse.
Din 2011, politica Turciei privind Siria a avut o singură premisă:
îndepărtarea de la p utere a regimului Assad, pe care în schimb Federația

Rusă l -a susținut cu succes. Până la acest moment, politica guvernului de la
Ankara privind Siria a eșuat, iar cea a Moscovei a înregistrat succes.
În condițiile în care Federația Rusă îl susține pe Bas har al -Assad, este
evident că regimul său nu va cădea. Ankara nu a recunoscut încă în mod
public acest eșec, însă în realitate Turcia a diminuat intensitatea politicii sale
privind Siria.
Politica Turciei privind statul sirian vizează în prezent asigurare a
guvernului de la Ankara unui loc la masa negocierilor privind viitorul Siriei,
atunci când acestea vor avea loc. Acestea se pot desfășura însă doar dacă
rebelii susținuți de turci continuă să dețină controlul asupra zonelor
strategice din nord -vestul Sir iei. Aceasta oferă o altă semnificație atacurilor
aeriene ale Federației Ruse împotriva acestor rebeli. Astfel de atacuri
amenință să diminueze puterea acestor grupări rebele și simultan subminează
politica Turciei față de Siria. Această teamă de a fi excl usă din Siria ca
urmare a atacurilor ruse asupra rebelilor susținuți de turci a fost cea care a
determinat Turcia să devină atât de agresivă față de Federația Rusă și să
doboare impulsiv un avion rus pe 24.11.2015. Întrebarea la acest moment
este următoare a: cum reacționează Moscova? În timp ce Federația Rusă este
singurul vecin de care se teme cu adevărat Ankara, rușii consideră
dintotdeauna Turcia o problemă pentru ei, și nu pot permite ca aceasta să
intervină în calea realizării obiectivelor sale. Astfel , Moscova nu se va
mulțumi decât cu retragerea implicării Turciei în Siria și cu oferirea de scuze
oficiale din partea acestui stat. Până la acest moment, președintele turc,
Recep Tayyip Erdoğan a exclus posibilitatea de a oferi scuze oficiale.
Este posib il însă ca Federația Rusă să întreprindă un set de măsuri
destinate să umilească Ankara. În acest sens, Federația Rusă va viza nord –
vestul Siriei cu o intensitate mai mare pentru a -i elimina pe rebelii susținuți
de Turcia. Vladimir Putin urmărește să îi de termine pe acești rebeli să se
retragă din Siria, un scenariu care ar însemna înfrângerea totală a politicii
turce privind Siria. Aceasta ar putea, de asemenea, determina un nou val
masiv de refugiați, ceea ce ar spori într -o măsură și mai mare povara actu ală
a Turciei de aproape 2,5 milioane de refugiați.
Federația Rusă ar putea de asemenea folosi războiul asimetric
împotriva Turciei, care ar putea, din păcate pentru Turcia, include sprijin
pentru PKK, grupare cu care Ankara se luptă.
Federația Rusă ar putea de asemenea furniza arme francizei siriene a
PKK, Partidul Uniunii Democratice (PYD), care a urmărit obținerea
controlului asupra unui cordon de aproximativ 97 de km (coridorul Jarablus –
Azaz) de -a lungul graniței turco -siriene pentru a stabili o legă tură între cele
două enclave ale sale din nordul Siriei. Asistența rusă ar permite PYD să

stabilească un cordon lung de aproximativ 645 de km pro -PKK în partea de
sud a Turciei.
Dacă actuala criză ruso -turcă se intensifică, aceasta va avea ramificații
majore: Turcia va reacționa la demersurile ruse cu o acțiune de importanță
posibil istorică.
Federația Rusă știe foarte bine cum să exploateze vulnerabilitățile
geopolitice ale oponenților săi. De la momentul doborârii avionului de tip
Su-24, exacerbând o riv alitate deja tensionată centrată pe dominația
regională, Moscova a început să „pedepsească” Ankara politic și economic.
Acum, ca parte a demersurilor sale care vizează provocarea a cât mai multor
probleme Turciei, Moscova își exercită influența considerabi lă asupra unui
element extrem de sensibil pentru statul turc: etnia kurdă.
Federația Rusă are o istorie bogată în ceea ce privește sprijinirea PKK
și a altor grupări kurde. PKK a fost creat în perioada sovietică și a împărtășit
ideologia de stânga a Moscov ei. Uniunea Sovietică a oferit refugiu în
întregul său teritoriu pentru populațiile kurde aflate în mod constant în
mișcare. În fapt, primul film în limba kurdă, „Zare”, ecranizarea romantică
filmată în alb și negru a eforturilor unui tânăr țăran curajos d e a-și proteja
soția de un conducător feudal malefic, a fost produs în fosta Uniune
Sovietică în anul 1926. Sovieticii au facilitat media și propaganda kurdă
începând din anii 1940. În anii 1980, Siria, aliatul sovieticilor, a oferit
găzduire PKK, iar grup area a operat în mod legal în Federația Rusă post –
sovietică în anii 1990.
În pofida confruntărilor militare istorice din vremea otomană și a
ostilităților din perioada Războiului Rece, relațiile ruso -turce s -au ameliorat
în ultimii opt ani. În august 2010, o delegație turcă condusă de Erdoğan s -a
întâlnit la Moscova cu președintele Dmitri Medvedev și cu premierul
Vladimir Putin într -o atmosferă cordială. Demnitarii respectivi au decis să
intensifice tranzacțiile comerciale anuale dintre cele două țări de la o valoare
de 35 la 100 de miliarde de dolari în următorii 5 ani, să încurajeze investițiile
externe reciproce și să extindă colaborarea în domeniul energetic. La
sfârșitul anului 2015, Turcia importa din Rusia aproape 70% din gazele
naturale consumate in tern. Ankara a permis companiei ruse Gazprom să
construiască prin Turcia gazoductul South Stream spre Europa, ocolind
Ucraina și Belarus. În schimb, Moscova a promis să participe la construirea
unui oleoduct de la portul Samsun de la Marea Neagră până la t erminalul
Ceyhan de la Marea Mediterană, ca să reducă traficul prin strâmtorile
Dardanele. Erdoğan a fost receptiv la oferta lui Putin de a construi o centrală
nucleară producătoare de electricitate în Turcia.

3.3. Relația Turciei cu Republica Cipru
Din t otdeauna „Cipru a reprezentat o problemă pentru politica externă
a Turciei. Turcia nu recunoaște Republica Cipru și consideră că acest stat n -a
durat decât trei ani în forma sa originară35; Republica Cipru era un stat
fondat pe principii bicomunitare. Situa ția s-a schimbat din 1963, când s -au
format două entități etnice și politice separate, „Republica Turcă a Ciprului
de Nord” (RTCN) și „Administrația cipriotă greacă a Ciprului de Sud”.
Această poziție, care creează pe de o parte sursă de tensiune între ele , devine
din mai 2004 o problemă europeană împreună cu noul statut european al
Republicii Cipru. În aceeași ordine de idei, chestiunea cipriotă joacă un rol
crucial în candidatura turcă la Uniunea Europeană. După intervenția militară
turcă în Cipru în iuli e-august 1974, șansele Turciei de a deveni membru al
Uniunii Europene s -au redus considerabil36. Unele medii politice și
intelectuale turce au estimat, după decizia Uniunii Europene de a accepta
Republica Cipru printre membre, fără să aștepte o soluție la a ceastă
problemă, că aceasta măsură se traduce prin eșecul țării lor în direcția
problemei cipriote. Această politică viza recunoașterea internațională a
RTCN sau instaurarea unei confederații pe insulă37 în opinia lor, cea mai
bună soluție ar fi fost susțin erea unei soluții federale.
Pentru Turcia, problema cipriotă este una de ordin geopolitic clasic.
Astfel, în cazul în care Grecia ar aplica regula de 12 mile maritime în Marea
Egee și Republica Cipru ar delimita platoul său continental, Turciei îi va fi
dificil să se deplaseze în Mediterană Orientală. Această extindere a apelor
teritoriale grecești este puternic contestată de Turcia care se teme că Marea
Egee poate deveni un „lac grecesc”38. Un alt dezacord se naște odată cu
Convenția de la Montreux.39 Când a fost semnată această convenție, în 1939,
Cipru era încă o colonie a Marii Britanii, care este una din țările semnatare
ale convenției. Guvernul Republicii Cipru a informat, printr -o notă remisă
guvernului francez, că se consideră legat prin această conven ție, care se

35 Gilles Ber trand, „Chypre: l'adhesion ratee”, Outre -Terre , Nr 10, 2005, p ag. 485
36 Ibidem, p ag. 483
37 Yiannis Papadakis, „Greek Cypriot Narratives of History and Colective Identity:
Nationalism as a Contested Process”, American Ethnologist , Vol 25, nr.2, 1988, pp .149-
165
38 Gilles Bertrand, „Mutations de l'antagonisme helleno -turc apres la Guerre froide et â
l'ere de la morefialisation”, Les Ouîgours au vingtieme siecle
39 Tranzitul internațional în strâmtori este reglat prin Convenția de la Montreux, semnată
la 20 iulie 1936. În 29 de articole, 4 anexe și un protocol, ea garantează, în timp de pace,
libertatea de navigație comercială, indiferent de pavilion și încărcătură. Condițiile se
modifică în cazul în care Turcia devine beligerantă: ea poate, atunci, sa im pună restricții
de trecere navelor de război .

aplica teritoriului său înainte de independență. În momentul în care
convenția a fost ratificată, în anul 1969, Turcia nu a ridicat obiecții și a
trimis până în 1974, scrisori de informare guvernului cipriot. Dar când acesta
din urmă a vrut să transfere, în timpul negocierilor asupra planului Annan,
noul drept viitorului stat federal, Turcia a cerut Republicii Cipru să depună o
nouă cerere pentru viitor. Fiecare parte a insistat asupra cererii sale, iar Kofi
Annan a hotărât în favoarea Turciei. Partea greco -cipriotă a interpretat
poziția ca pe o decizie unilaterală a ONU.
În ciuda susținerii și acceptării planului Annan de către partea turco –
cipriotă, aceasta se repercutează negativ asupra imaginii comunității. La 1
iunie 2005, Turcia stabilește noi relații cu cele 10 noi state membre ale
Uniunii Europene, printre care figura și Republica Cipru, fără însă a o
recunoaște politic. Uniunea Europeană a instalat atunci, în iunie 2005, cadrul
negocierilor pentru o viitoare aderare a Turciei. Aceasta a contrariat
Republica Cipru prin refuzul de a -și deschide porțile navelor cipriote
grecești. La rândul său, Republica Cipru a cerut asocierea negocierilor de
aderare ale Turciei cu negocierile din jurul chestiunii cipriote, în vederea
exersării unei presiun ii suficiente asupra Ankarei pentru a normaliza relațiile
între ele. Turcia a replicat că va recunoaște Republica în cauză, doar după un
acord internațional asupra „problemei cipriote”, sub auspiciile Națiunilor
Unite. Ca reacție, Republica Cipru blochează din iunie 2006 toate
negocierile UE cu Turcia. Aceasta din urmă susține o soluție a „problemei
cipriote” sub egida ONU și nu a UE .
În Turcia, noțiunile europene de federalism și regionalism sunt încă
privite cu prudență, pentru că ele sunt sinonime separa tismului, deci
amenințătoare integrității statale. Această opinie este ancorată în memoria
colectivă a poporului turc de la Tratatul de la Sevres, cunoscut sub formula
de „Fobia de Sevres”. Acest tratat, pe care sultanul a fost nevoit să -l
semneze cu Aliaț ii, ca urmare a înfrângerii suferite în timpul primului război
mondial, a decis dezmembrarea Imperiului și împărțirea sa între diversele
comunități etnice, comunitatea creștină obținând cea mai mare parte. Este,
probabil, motivul pentru care intransigența în rândul populației turce este
proporțională cu presiunile UE asupra Turciei referitoare la chestiunea
minorităților și a genocidului armean. Preocupările strategice ale Turciei
privitoare la Cipru explică, în aceeași măsură, insistența ei pentru excluder ea
Ciprului și Maltei de la acordul de cooperare între UE și NATO din
decembrie 2002 ”. Conform dorinței Turciei cele două insule nu vor
beneficia nici de informații, nici de participarea la operațiuni militare
conduse de UE, atunci când aceasta utilizează instalațiile NATO.

STUDIU DE CAZ PRIVIND POSIBILA EVOLUȚIE A
TURCIEI DIN PERSPECTIVA EVENIMENTELOR
POLITICE INTERNE

Puciul din vara anului 2016
Încep prin a da o definiție cât mai clară a puciului, ace sta reprezentând
o acțiune armată a unui grup polit ic militar care are în vedere răsturnarea
puterii într -un stat, printr -un atac neașteptat.
Fie că au succes sau nu, loviturile de stat pl ănuite de armată au avut
un model predictibil în Turcia.
O întrebare care a măcinat de -a lungul timpului omenirea ș i în
principal Marile Puteri ale lumii a fost: De ce s -a ajuns la lovitura de stat?
Răspunsul am încercat să îl găsesc analizând presa străină și comentariile
apărute la televiziunile locale imediat după lovitura de stat.
Toate ace stea duceau către un sin gur nume relevant pentru lumea turcă:
președintele Recep Erdogan .

Acesta a fost născut și crescut în unul din cele mai sărace cartiere ale
Instambulului, dar a devenit rapid personificarea ambițiilor Turciei. Î n foarte
scurt timp a fost cel care a reușit să slăbească puterea religiei asupra statului,
guvernul a devenit sensibil, iar armata, care la acea vreme reușise să distrugă
patru guverne și -a redus influența40.

40 C.Felezeanu, G. Safta, Turcia contemporan ă între moștenirea kemali stă și Uniunea
Europeană , Cluj -Napoca, Editura Publishing, 2011, p.34

Între anii 2003 -2014, „acesta a fost premier a l Turciei, perioadă în care
țara a cunoscut o dezvoltare economică impresionantă, cu creșteri de
aproape 10% pe an, iar veniturile populației urcau rapid, odată cu
popularitatea acestuia.
Erdogan „a avut o mare influență și asupra opiniei publice care înc erca
să aducă într -o lumină rea regimul condus de acesta. Platformele digitale
precum Facebook, Twitter și YouTube au fost blocate în repetate rânduri
după ce acolo s -au închegat proteste împotriva regimului. În același timp,
televiziunilor care au critica t puterea li s -a închis accesul la satelit.
În timp ce Erdogan își elimina adversarii, vidul era acoperit de oamenii de
bază ai președintelui. Spre exemplu, în funcții cheie au fost puși loialiștii lui
Erdogan, cel mai controversat fiind chiar ginerele ace stuia care era Ministrul
Energiei. Știind că pentru a -și atinge scopurile are nevoie să -și țină oamenii
alături, și niciodata să nu devină dușman cu armata și religia, a creat prietenii
puternice cu șeful Statului Major , Fethullah Gulen , acuzat astăzi că a r fi
orchestrat tentativa de lovitură de stat. În 2013, prietenia dintre cei doi s -a
destrămat, iar ulterior gu vernul a numit -o grup ter orist.
Un profesor de studii politice explică pentru New York Times că
„Turcia a avut hardware -ul democrației, adică in stituțiile și alegerile corecte,
însă software -ul este defect. Societatea e prea fascinată de statut și prea
dispusă să se supună autorității‟‟41.
Într-o altă ordine de idei cu mai multe luni înainte de tentativa de
lovitură de stat, agenția turcă de spiona j (MIT) a reușit să surprindă mai
multe milioane de mesaje, însă în aceste mesaje nu au fost găsite mențiuni
privind complotul. Pe lângă cantitatea imensă de mesaje, analiștii agenției au
avut de soluționat și problema decriptării comunicațiilor folosite de
presupușii complotiști, fapt ce a îngreunat și mai mult colectarea de
informații, au declarant mai mulți oficiali din cadrul serviciului turc de
informații.
Demersurile pentru lovitura de stat nu au fost detectate nici de
serviciile de informații ameri cane, care se presupune a fi cele mai bune,
chiar dacă acest lucru ar fi compromis a doua cea mai mare forță armată din

41 http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/de -ce-s-a-ajuns -la-lovitura -de-stat-din-
turcia -539762 , acce sat la 10 martie 2017.

cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Cu toate acestea,
agențiile de spionaj americane aveau în vedere faptul că opoziția împotriva
președintelui Erdogan era într -o creștere continuă, iar într -o analiză detaliată,
Turcia a fost inclusă pe o listă a țărilor cu risc sporit de instabilitate politică,
însă nu au existat amenințări privind iminența unei lovituri de stat. De aceea
nimeni nu se aștepta la evenimentul neplăcut din vara anului 2016.
În continuare o să aduc în prim -plan derularea evenimentelor
premergătoare și din timpul acțiunii loviturii de stat, așa cum au apărut la
acea vreme în presa locală și la televiziunile na ționale și internationale ”.

Când a început?
 În jurul orelor 20:00 la programul de știri Dogan a fo st anunțată
închiderea circulației pe cele două poduri Bosfor și Sultan Mehmet.
 În capitala Turciei s -au tras primele focuri de armă, iar elicopterele
milit are survolau deasupra Ankarei. Potrivit altor televiziuni tot aceleași
elicoptere au fost zărite și deasupra Instambulului42.
 Potrivit ANADOLU, Agenția de stat turcă, Șeful Statului Major turc,
generalul Hulusi Akar, era ținut ostatic la Ankara.
 La Instamb ul la sediul partidului aflat la putere condus de Erdogan,
Partidul Justiției și Dezvoltării ( AKP ), au intrat primii militari, care cu
puțin timp înainte intra seră în sediul televiziunii de stat, TRT.
Aceștia au blocat accesul la rețelele de socializare ( Facebook, Twitter,
Youtube).

Ce au declarant în prima etapă conducătorii puciului:
 În seara zilei de 15 iulie 2016, au apărut zvonuri din partea
conducătorilor puciului cum că, se dorește a se proteja ordinea democatică a
țării.
 Câteva minute mai târziu la televiziunile locale se dă citire unei
declarații din partea autorilor loviturii de stat, care cuprindea următoarele
puncte:
 Pregătirea unei noi Con stituții

42 http://www.bbc.com/turkce , acce sat la 23 aprilie 2017

 Acuzarea prezentului guvern de deteriorarea democrației
și a statului de drept
 Turcia va fi con dusă de un Consiliu al Păcii
 Se va in staura starea de asediu
Acestea au fost câteva din dorințele cu care au venit participanții la
complotul pro -Erdogan.
 După transmiterea de către televiziunea de stat a celor dorite de
către gruparea teroristă, aces teia ia fost întrerupă emisia și ulterior transmisă
din Londra.
 În jurul orelor 22:00, s -a deschis focul și s -au auzit doua explozii
puternice în centru Ankarei și în apropierea aeroportului din Istanbul
 Imediat după miezul nopții o bombă lovește sediul Pa rlamentului
și Palatul Prezidențial.
 La 00:45 ora Turciei, po stul TV CNN Turk anunță oprirea
transmisiei în direct, deoarece cabina de comandă a fost asaltată de soldați
înarmați.
 În Piața Taksim au fost capturați aproximativ 30 militari de către
forțele p ro-prezidențiale.
 Activitățile încep să se îndrepte în favoarea președintelui Erdogan,
după relatările celor de la CNN Turk, astfel încât militarii care blocaseră
podul peste Bosfor s -au predat.
 După ce încep ca forțele de ordine pro -Erdogane să se predea, au
loc epurări la nivel înalt, acestea constând în îndepărtarea din funcții mari a
unui număr de 5 generali și 29 de colonei.
 În zorii zilei de sâmbăta, șeful statului major al armatei turce este
eliberat din mâinile dușmanilor lui Erdogan.

Care au fost primele reacții ale președintelui și premierului turc în
timpul ostilităților?
 În timpul anunțării loviturii de stat, președintele Erdogan se afla
în concediu pe litoralul turcesc43. Un ofițer turc a relatat la Reuter s: „Cel
puțin două avioane F -16 au hărțu it avionul lui Erdogan în timp ce se afla în

43 Papadakis Yiannis, Greek Cypriot Narratives of History and Colective Identity:
Nationalism as a Contested Process, American Ethnologist, vol 25, nr.2, 1988.

aer, în drum spre Istanbul. Și -au fixat țintele pe avionul său și pe alte două F –
16 care îl apărau”44. Nici p ână la acea stă oră nu se cunoaște motivul pentru
care puciștii nu au tras. Dar misiunea acestora era de a-l captura pe Erdogan,
deoarece la câteva minute după ce acesta părăsise hotelul, au coborât din
elicoptere pe frânghii un număr de 25 de soldați, care au deschis focul.
 Premierul Yldirim a anunțat pe o rețea de socializare că vor
face tot posibilul pent ru a opri lovitura de stat, chiar dacă acest lucru va duce
la pierderea de vieți omenești. Cere sprijinul populației să rămână calmi,
chiar dacă multe din instituțiile turce erau sub asediu.
 Câteva ore mai târziu, pentru prima oară de când este
președinte, Erdogan roagă poporul prin intermediul unei legături video de pe
telefonul reporterului de la CNN Turk, să iasă în stradă și să se opună
loviturii de stat.
 Imediat după miezul nopții, premierul Yldirim anunță că
situația este sub control.
 Din nou președin tele face apel la populație chiar pe aeroportul
din Istanbul, unde susținătorii acestuia erau strânși. Astfel că, în timpul
nopții au fost surprinse scene în care civilii lui Erdogan au atacat trupele
inamice.
 Către dimineață s -au aflat vești despre șeful seârviciului de
informații al Turciei, Hakan Fidan, și anume că acesta se află la loc sigur, în
permanent contact cu președintele și șeful Guvernului.
Sediile serviciilor de informații au fost atacate din elicopter.

Cine a fo st în fruntea loviturii de sta t?
 Autoritățile turce îl suspectează ca autor al acestei lovituri de
stat pe Fethullah Gulen , chiar dacă ace sta a fost un bun aliat al
președintelui Erdogan. Relațiile dintre aceștia s -au răcit după ce Gulen a
plecat în SUA pentru un tratament medical și s-a stabilit în Pennsylvania,
într-un exil auto -impus. Mai exact din momentul când Erdogan a devenit
președinte al Turciei, prie tenia dintre cei doi a dispărut.

44 http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/care -a-fost-scenariul -loviturii -de-stat-din-turcia –
si-de-ce-a-esuat -puciul -cine-sunt-complotistii -539804 , acce sat la 29 aprilie 2017

 Dar în acela și timp chiar dacă președintele turc îl suspectează
pe Gulen, lovitura de stat din Turcia nu pare a fi modul de operare traditional
al mișcării Guleniste. În mare parte specificul acestei mișcări este
manipularea din culise și nu prin atacuri ângeroase și violență.
 Pe de altă parte, se poate lua în considerare că ar putea fi o
ultimă încercare disperată a lui Gulen de a redobândi puterea și de ai
submina definitiv puterea lui Erdogan.
 Gulen și adepții acestuia însă neagă orice fel de implicare în
lovitura de stat și susțin că Erdogan ar fi orchestrat această acțiune pentru a
impune o dictatură, afirmație negată de președintele turc.
 Oficialii americani spun că există suspiciuni că susținătorii lui
Gulen au participat, dar Statele Unite nu au acces la surse de încredere din
Turcia, pentru a putea determina, în mod independent, rolul acestora în
tentativa de lovitură de stat. Mai mult, potrivit oficialilor americani, până în
prezent nu există dovezi credibile care să indice implicare personală a
clericului mu sulman Gulen.45
 Agenția turcă de spionaj, MTI, a preluat un canal de informații
pe care îl foloseau susținătorii lui Gulen, reușind astfel să descopere
aproximativ 40.000 persoane46, printre care și ofițeri superiori, care ar fi
complotat la lovitura de stat .
 Chiar cu câteva zile înainte de declanșarea puciului, agenția
turcă de spionaj a dorit să facă public în cadrul adunării anuale a liderilor
militari, ofițerii implicați, dar nu a mai fost posibil deoarece adunarea avea
loc în luna august.
 Imediat după ce puciul a eșuat, Erdogan a anunțat că se vor lua
măsuri cu privire la serviciile secrete și la activitatea pe care acestea ar trebui
să o desfășoare.

45http://www.mediafax.ro/externe/wall -street -journal -lovitura -de-stat-din-turcia -a-relevat –
deficiente -grave -ale-agentiei -de-spionaj -15545270 , acce sat la 10 mai 2017
46 Ergener Reșit, About Turkey: Geography, Economy, Politic s, Religion, and Culture,
2002, p. 123.

 Din presa turcă mai aflăm că pe lângă Fethullah Gulen, au mai
existat și alți organizatori ai puciului. Dintre aceștia îi amintim pe Akin
Ozturk , șeful forțelor aeriene ale Turciei până în 2015 și membru în
Consiliul Suprem al Armatei. Ace sta a fost reținut duminica dimineața la
sediul poliției din Ankara.

 Un al doil ea organizator ar fi Muharrem Kose , fost consilier
juridic al șefului de Stat Major. El ar fi un simpatizant al clericului Fethullah
Gulen.

De ce a eșuat puciul?
 Președintele Erdogan fiind de religie i slamică, a avut
întotdeauna o relație mult mai dificilă cu armata, iar acest lucru nu a fost în
favoarea lui, fiindcă armata în T urcia are o lungă tradiție de „gardian al
statului laic turc‟‟47.

47 Reus -Smit, C., Constructivism în Theories of International Relations, Palgrave, 2001;

Se cunoa ște de -a lungul i storiei că, armata a dat trei lovituri de stat împot riva
unor guverne islamiste, ceea ce denotă că aceasta ori de câte ori a avut
ocazia și -a impus puterea.
 În perioada în care Erdogan a fost prim -ministru procesele
puciștilor au trimis sute de ofițeri în spatele gratiilor. Guvernul a folosit
procesele pent ru a tăia aripile recalcitrante ale forțelor armate. Acuzațiile au
fost ulterior retrase, iar condamnările anulate, dar acțiunea a perturbat
moralul militarilor și a alimentat resentimentele acestora.
 Așadar, conform relatărilor profe sorului Sinan Ulgen af lăm că,
cei care au fost implicați în lovitura de stat, nu au avut o pregătire adecvată
și nici suficiente resurse pentru a -și atinge obiectivele strategice.
Un bun exemplu este atunci cand aceștia au încercat să oprea scă transmisia
televiziunii turce, CNN Turk, dar nu au reușit, astfel că, prezentatoarea
programului ia caracterizat ca fiind baieți tineri și cu teamă în priviri
neavând experiență și nici dorință de răzbunare.
 Puciștii nu au crezut vreodată că președintele Erdogan ar putea
să mobilizeze pop ulația într -un număr așa de mare, dar se pare că s -au
înșelat și acesta a avut parte de sprijinul oamenilor care au ieșit în stradă
pentru a -l ajuta.

Bilanțul loviturii de stat
 Recep Tayyip Erdogan a pro mis că se va răzbuna dur pe toți cei
care ia suspect at că ar fi avut o mica sau o mai mare implicare în lovitura de
stat care a avut loc la mijlocul lunii iulie 2016.
Astfel că, la nici câteva zile de la evenimentele neplăcute, președintele a luat
o serie de măsuri drastice și anume:
 suspendarea din funcții a unor profesori, decani de facultăți și a unor
jurnaliști
 în jur de 8000 de angajați ai Mini sterului de Interne și -au dat demisia,
precum și 1500 de angajați ai Ministerului de Finanțe
 24 de posture de televiziune 3 agen ții de știri, au ramas fără licenț ă,
deoarece președintele le -a suspectat că ar fi ținut legătura cu Gulen și
colaboratorii acestuia. Pe lângă acestea 23 de posturi de radio, 43 ziare și 15
reviste li s -au interzis să mai apară pe piață.

 După acea noapte albă din Turcia, pre sa străină a es timat
numărul morților, iar acesta a ajuns undeva la 265, răniți în jur de 1500, iar
peste 3 mii de de militari au fost arestați.
 Opt militari turci implicați în tentativa de lovitură de stat au
fugit în Grecia cu un elicopter, fiind arestați de autorităț ile elene, care vor
examina solicitările de azil politic. Ofițerii turci au ajuns cu un elicopter
Black Hawk în orașul grec Alexandroupolis, fiind deferiți justiției.
Autoritățile elene vor examina solicitările de azil politic. Ministerul turc de
Externe a cerut Greciei, conform agenției Anadolu, extrădarea rapidă a
„celor opt ofițeri trădător‟‟48

Ce nu s -a văzut în spatele loviturii de stat?
 Încep prin a afirma că, „statul turc nu a fost la prima astfel de
lovitură de stat, ci de -a lungul istoriei a cunos cut cinci astfel de puciuri.
Deasemenea, sunt sigură că nimeni nu -și închipuie că actuala Turcie este
rezultatul unei lovituri de stat militare, avându -l ca inițiator pe Antaturk,
primul președinte ales de popor.
 Analizând întreaga presă străină și studii realizate după acest
atac din vara anului 2016, am ajuns la concluzia că, un singur lucru nu a
lipsit: informa ția, mai nou spus intelligence.
 Ceea ce e ste de remarcat sunt ofițerii din armata turcă care sunt
absolvenți de școli militare din USA. De aceea, nu este exclusă varianta ca
puciul să fi fost pregătit cu mult timp înainte și doar la acel moment să se fi
declanșat. În acea perioada președintele turc era în relații bune cu Putin, un
alt adversar al USA.
Dacă am sta să le punem pe toate cap la cap, n e-am da seama că Erdogan îl
avea ca prim suspect pe Gulen, unul din oamenii protejați ai americanilor.
 Studiile străine au scos în evidență faptul că Erdogan a știut
într-o mica sau mai mare măsură despre organizarea tentativei de stat. Acum
vine întrebare a esențiala: Cine ia oferit o asemenea informa ție? După cum
știm armata din Turcia era plină de oameni din serviciile secrete, care puteau
controla orice mișcare. De exemplu, pe parcursul desfășurării puciului

48 http://www.contributors.ro/global -europa/turcia -o-radiografie -a-tarii-dupa -puciul –
esuat/apracab birom, accesat la 2 mai 2017

observăm că după orice intervenție a forțelor inamice exista o contra -acțiune
a forțelor conduse de oamenii lui Erdogan.
 O altă acține care a trezit suspiciuni în rândul celor care au
analizat lovitura de stat după eșecul acesteia, ar fi arestările unor oameni
importanți, militari, judecători, care au fost și ele foarte bine puse la punct,
așteptând doar să le vină rândul.
 Ar mai exi sta o variantă plauzibilă desprea aflarea lui Erdogan
de lovitura de stat, și anume ca informația să fi fost primită de la Mossad,
unul din serviciile secrete ale Israelul ui sau de la FBI -ul Rusiei ”, deoarece
sunt țări car au interese în Turcia.

Care au fost primele reacții internationale
 Departamentul de Stat al SUA: acesta a afirmat că vor fi
alături și va sprijini statul turc pentru a -și reveni după lovitura de stat și vor
fi pregătiți să acorde ajutor autorităților turce în vederea desfășurării
investigațiilor.
 Rusia: Președintele Vladimir Putin ia telefonat președintelui
Recep Tayyip Erdogan pentru a -i tran smite sincere condoleanțe pentru
pierderile de vieți omenești ș i totodată și -a exprimat dorința de a se reveni
cât mai repede la stabilitate.
 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: a tran smis
statului turc să dea dovadă de calmitate și de respectarea Constituției,
deoarece Turcia este un aliat valoros al NATO.
 Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii
Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate: a transmis că
Turcia este o țară importantă a Consilului Europei și are reguli clare pe care
trebuie să le respecte, ca de exemplu pedeapsa cu m oartea.
 Casa Albă: SUA prețuiește foarte mult relația cu Turcia, care îi
este un bun aliat în NATO. De aceea, tentativa de puci a fost condamnată cu
tărie de către SUA, care a cerut ca în continuare toate părțile să acționeze în
numele statului de drept și să evite pe cât posibil acțiuni care duc la violență.

Astăzi după evenimentele petrecute în iulie 2016, oamenii sunt
mult mai atenți la ce vorbesc și în special unde vorbesc, și nu mai au curajul
să-și exprime părerile despre acțiunile înfiorătoare ale guvernului.
Turcia este o țară ancorată în scandaluri și probleme de corupție, cu o
economie din ce în ce mai slabă datorită avalanșei de atacuri teroriste din
ultima vreme, este considerată o închisoare pentru mulți jurnaliști stăini și
condusă de un preș edinte care folosește religia în scopuri politice.
Aceasta este Turcia din ultimii ani și imaginea acesteia creată în ochii
celorlalte țări.

4.2 Controversatul referendum din Turcia

Referendumul sau „erdoganizarea Turciei‟‟49 care a avut loc pe
data de 1 6 aprilie 2017 a fo st unul dintre cele mai importante evenimente din
Turcia din anul curent.
În următoarele pagini voi încerca să răspund la unele din principalele
frământări ale tuturor în legătură cu acest referendum.

De unde a izbucnit dorința pentru o rganizarea alegerilor?
 Trecerea la un sistem prezidențial în Turcia își are originea încă
din timpul campaniei electorale din luna iunie 2015, unde principala temă de
rezolvat a fost înlăturarea blocajelor dintre președinte și parlament.
Ceea ce urmeaz ă să se întâmple prin votarea celor 18 amendamente va
rezolva definitiv problema: puterea v a rămâne doar în mâinile unui singur
om și acela este președintele țării.

Ce se întâmplă și de ce contează atât de mult prezența poporului la vot?
 Principalul obiect iv care l -au avut alegerile a fost acela de a
transforma țara din „democrație parlamentară într-un sistem prezidential ,
care urma să fie cea mai mare schimbare politică de la declararea Republicii
Turce, din anul 1923.

49 EFRAIM I., Regional Impli cations of Israeli -Turkish Strategic Partnership, Middle
East Rewiew of International Affairs, vol 5, No. 2, 2001

 Acest vot a avut loc deoarece, cele 1 8 amendamente propuse nu
au trecut de votul Parlamentului, chiar dacă în urmă cu câteva luni au fost
adoptate de Marea Adunare Națională și ulterior aprobate de președintele
Erdogan.
 Hotărârea de care a dat dovadă Erdogan pentru a organiza și
promova refer endumul l -a făcut să deschidă un conflict cu multe țări
europene, care au anulat mitingurile electorale la care urmau să ia parte
miniștrii săi pentru a convinge alegătorii din străinătate.
 Până în anul 2029 ar rămâne Erdogan la conducere, dacă noul
sistem ar câștiga și ar putea rămâne la conducerea partidului AKP (Partidul
Justiției și Dezvoltării), unde el a fost fondatorul.
 Până la momentul alegerilor, funcția de președinte era una mai
mult formală, acesta neavând putere în luarea deciiilor politice. Dar ,
Erdogan a fost omul care a știut să se impună și în astfel de situații fiind
sprijinit de partidul său, AKP ”, și de parlamentarii acestuia.
 În urma alegerilor președintele urma să câștige puterea
absolută.

Ce presupun cele 18 amendamente?
 Cea mai import antă modificare presupune schimbarea
prerogativelor președintelui și anume acesta nu mai este doar „șeful
statului”, ci concentrează și puterea executivă. Cu alte cuvinte,
Guvernul/funcția de prim -ministru este eliminată, iar președintele preia
puterea de a numi și destitui vice -președinții și miniștrii.
 Un alt „amendament îi dă dreptul președintelui să numească în
diferite funcții, pe funcționarii publici, prin decrete -prezidențiale.
 De altfel, după noile modificări, Erdogan va putea rămâne la
conducerea statului încă doi ani și în același timp poate rămâne și la
conducerea partidului AKP.
 O altă precizare a mandatelor se referă la faptul că, președintele
oricând poate dizolva parlamentul, dar nu înainte de a se organiza alegeri
prezidențiale anticipate.
 Va fi creat un post de vicepreședinte, care să fie un reprezentant

al șefului statului și la nevoie să -l înlocuiască. De a semenea , președintele va
putea decide câți vicepreședinți va avea și el îi va numi fără ca parlamentul
să intervină în alegerea respec tivelor persoane.
 În domeniul judiciar, președintele ar avea noi puteri, și anume
numirea a 4 membrii ai Consiliului de Judecători și Procurori.
 În domeniul securității, potrivit noilor prerogative ale
mandatelor, președintele are puterea de a numi Șeful Statului Major și
Membrii Con siliului Național de Securitate.
 Președintele poate fi demis de Parlament. În prezent, el poate fi
pus sub acuzare de Legislativ pentru trădare.
 Numărul membrilor parlamentului crește de la 550 la 600, iar
vârsta minimă este red usă la 18 ani ”.

Cum a afectat starea de urgență referendumul?
 Starea de urgență a fo st inițiată odată cu lovitura de stat din vara
anului 2016 când aproximativ 250 oameni au fost uciși și peste 1500 răniți.
După regimul de la Ankara lovitura de stat a f ost orchestrată de către Gullen,
unul dintre dușmanii lui Erdogan.
 După eșuarea loviturii de stat, Erdogan a fost cel care a
concediat zeci de oameni din poliție, armată, sistemul judiciar, care ia
bănuit a fi implicați în organizarea puciului.
 Starea d e urgență a fo st instalată și datorită atentatelor teroriste
din ultimul timp din Turcia, mai exact acestea vizau Statul Islamic.
Cel mai recent atentat este cel din nopatea dintre ani, în vestitul club Reina,
unde s -au înregistrat un număr de aproximativ 40 decedați.
 De asemenea, din 2015 până în prezent în urma atacurilor
Islamiste și kurde din Turcia, au murit peste 500 de oameni.

De ce au votat unii oameni, „DA‟‟?
 Cei care au aprobat toate schimb ările care au apărut în ultimul
timp au fo st susținător ii partidului AKP și naționaliștii .
 Aceștia susțin guvernul, care doresc să îl promoveze spre a crea

un stat turc mai puternic, cu o economie dezvoltată și cu dorință de a
combate terorismul.
 Un alt argument al celor care susțin modificările este
dorința d e a evolua de la Constituția actuală redactată în timpul regimului
militar, spre un sistem care înglobează suficiente mecanisme și măsuri
folosite în sprijinul populației.
 Pe de altă parte, Erdogan și -a câștigat susținătorii prin farmecul
și carisma specif ică, astfel încât alegătorii îl apreciază ca fiind un bun lider.

De ce au votat unii, „NU‟‟?
 Cei care au fo st împotriva modificării Con stituției s -au numărat
printre adepții partidelor CHP (Partidul Republican al Poporului) și HDP
(Partidul Democrat al Po poarelor) și un grup de coaliții de stânga.
 Aceștia susțin faptul că, Turcia se va transforma într -o țară cu
regim dictatorial condus de Erdogan. În continuare acesta va putea să
continue arestările și concedierile din armată, poliție, justiție și hărțuire a
parlamentarilor din opoziție.
 Un alt punct de vedere pe care îl susțin cei care se opun
schimbării este acela că, Parlamentul nu va mai avea nici un cuvânt de spus
asupra Guvernului, iar acest lucru nu este privit ca un punct pozitiv.

Cine a câștigat al egerile?
 Potrivit rezultatelor anunțate după numărarea a 99% din voturi,
51,34% dintre turci au votat pentru modificarea Constituției, iar 48,66%
împotrivă.50
 După rezultatele anunțate, președintele Recep Tayyip Erdogan a
felicitat partidele care au susținu t schimbarea Constituției , și a ținut să
menționeze că Turcia a re parte de o schimbare majoră î n sistemul de
guvernare.
 Șeful Guvernului a ținut să menționeze că aceste alegeri au fost
cel mai bun răspuns al poporului turc pentru gruparea teroristă care a
organizat lovitura de stat din 15 iulie 2016.

50 http://www.romaniatv.net/referendum -in-turcia -rezultate -partiale -erdogan -cu-63prc –
din-voturi -este-noul-sultan_351284.html , acce sat la 15 mai 2017

Ce a câștigat președintele Erdogan după alegeri?
 După votarea „celor 18 amendamente, ace stea aveau să
transforme statul turc dintr -o republică parlamentară într -una prezidențială
și în același timp dizolvarea funcției de premier.
 Înainte președintele nu avea voie să facă parte dintr -un partid
politic, dar acum cu noua Constituție acesta va putea să -ți păstreze dorința
politică.
 Președintele va putea numi cabinetul
 Va numi 4 din cei 13 judecători ai Înaltei Cur te de Ca sație și
Justiție.
 Va rămâne la conducerea Turciei pentru încă două mandate,
mai exact până în anul 2029.

Care ar putea fi consecințele refendumului în relația Turcia -UE?
 Jocul de șah dintre liderii UE și Erdogan ar putea primi
mișcarea decisivă: ruperea negocierilor de aderare din partea oricărei tabere,
în special dinspre partea turcă dacă ținem cont de frecventele avertismente
pe carele -a primit Erdogan. Negocierile dintre cele 2 entități ar putea rămâne
doar la nivelul de cooperare economică, așa numitul concept de „relație
privilegiată”, discutat în special în Franța și Germania.
 Un Erdogan mai puternic și probabil mai amenințător atât în
interior – probabil va continua acțiunile de epurare începute în vara anului
2016, dar și spre exterior – criza refugiaților fiind un instrument de șantaj
extrem de puternic la adresa UE – nu va face altceva decât să vulnerabilizeze
și mai tare edificiul european, puternic criticat pentru desele îngăduințe
oferite Turciei, dar și pentru slaba implicare în nu meroasele încălcări ale
drepturilor omului și a statului de drept.
 Cu o victorie a celor care au votat cu guvernul Erdogan,
influența UE în Turcia va atinge un nou minim, poate chiar în momentul în
care țara ar avea nevoie cel mai mult de valorile europene . Însă indiferent de
rezultatul referendumului, politica anemică a Uniunii Europene va primi un
șoc ce va necesita o reorganizare a relației cu Turcia, ce ar trebui să se

concretizeze într -un suport extins pentru societatea civilă din Turcia, dar și
un sis tem de „‟sticks and carrots‟‟51 pentru autoritățile turce.

Primele reacții internaționale cu privire la rezultatele referendumului din
Turcia
 Germania este țara care adăpostește circa 2 milioane de turci
pe teritoriul acesteia și care are un istoric plin de divergențe cu Ankara,
având la bază disputele dintre kurzi și turci.
 Imediat după alegeri, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a
dorit să existe discuții referitoare la respectarea criteriilor Uniunii Europene
de la Copenhaga, cu referire la ceea ce p resupune democrația și drepturile ce
se cuvin.
 Reprezentanții Ca sei Albe au ținut să îl felicite pe Erdogan și
totodată Trump a ținut să stabileacă cu acesta o campanie împotriva
jihadiștilor din Statul Islamic.
Relațiile turco -americane s -au răcit foarte mult după lovitura de stat eșuată,
în special ca urmare a sprijinului arătat de administrația americană pentru
luptătorii kurzi din Siria.
 Franța relatează că referendumul a împărțit națiunea turcă și
face apel la autoritățile din această țară să respecte vocea opoziției și valorile
europene ”.
Președintele Hollande afirmă că, Turcia și -a ale s singură organizarea
politicii, dar în continuare se va urmări rapoartele referitoare la referendum
deoarece opozanții lui Erdogan au acuzat înregistrarea unor neregul i”.
 Un reprezentat al NATO a afirmat că: ‘’referendumul
constitu țional din Turcia, țară membră a alianței, "este o chestiune care ține
de poporul turc".52

51 MICHAEL B., Turkey and Iran During the Cold War, Journal of Third World Studies,
Nr. 16, Vol. 1, 1999
52 http://www.ziare.com/international/turcia/reactii -internationale -dupa -referendum ul-
din-turcia -cine-se-declara -ingrijorat -si-cine-ii-ureaza -succes -lui-erdogan -1461980 ,
accesat la 11 mai 2017

CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În prezenta lucrare au fost abordate fundamente teoretice ale statului
turc și evoluția ace stuia de -a lungul timpului începând de la Antaturk până la
Erdogan , precum și principalele evenimente care au lovit Turcia în ultimii
ani: puciul din vara anului 2016 și referendumul din 2017.
Turcia a fost o putere tăcută timp de aproape un secol. Cu toate
acestea, ultimii ani au arătat că Turcia devine o putere regională cu influență
semnificativă și într -o oarecare măsură un actor global datorită evoluțiilor
sociale, economice și politice realizate de -a lungul ultimelor decenii.
Turcii nu se mai tem de istoria lor așa cum s -a întâmplat în trecut. De
asemenea, patrimoniul islamic din Turcia nu mai este subestimat sau ignorat
iar minoritățile etnice nu mai sunt văzute ca o amenințare, ci ca o bogăție a
culturii și patrimoniului turc.
Turcia, punte de legătură între 70% din resursele energetice mondiale
și cei mai importanți consumatori de energie, este destinată pentru un rol de
actor global. Țară cu o populație și suprafață mare, înțelegând că trebuie să
facă pace cu trecutul și viitorul, Tur cia este destinată să -și îndeplinească
ambițiile de actor influent în următoarele decenii.
Din conceptele fundamentale expu se, precum și din analiza realizată
în urma studiului de caz s-au evidențiat următoarele concluzii:
 Turcia este o putere regională în plină as censiune, chiar dacă în ultimii
ani a avut parte de multe schimbări ;
 Până la căderea Imperiului Otoman, la sfârșitul primului război
mondial, și timp de secole până atunci, Turcia a fost atât puterea
musulmană dominantă cât și o mare putere în A frica de Nord, Europa
de Sud -Est și Orientul Mijlociu ;
 Turcia beneficiază de o umbrelă de securitate într -o zonă cu stabilitate
precară, iar pentru NATO, Ankara constituie, prin relațiile cu statele
din zonă -respectiv Irak, Iran, Siria, dar și Afganistan, Pakistan -un
promotor al stabilității și cooperării regionale, contribuția acesteia la
asigurarea securității comune a aliaților fiind considerată semificativă ;
 Erdogan conduce Turcia din 2014 p ână în prezent ;

 Principalul obiectiv care l -au avut alegerile d in 16 aprilie 2017 a fost
acela de a transforma țara din democrație parlamentară într -un sistem
prezidențial.
Balanța puterii în relațiile internaț ionale este modelată de idei și
credințe. Aceasta înseamnă că oamenii trebuie să creadă în propriile puteri .
Modul de a face comunitatea internațională să creadă în Turcia vine din
respectarea normelor internaționale în fiecare aspect al vieții cotidiene.
Consider că, am arăta t cum Turcia poate influența mediul de securitate
atât la nivel global cât și regional. Turcia care nu este o țară manevrabilă și
maleabilă. Turcia nu joacă după cum vor alții. Ea manifestă, în problemele
geostrategice, o pozi ție fermă, demnă și stabilă și, chiar dacă nu este membră
permanentă în Consiliul de Securitate al ONU, nu acceptă să se treacă în nici
un fel peste voința ei, atunci când este vorba de valorile sau de interesele ei
vitale . Ea exercită, în relațiile inter naționale, un fel de drept natural de veto
în problemele ce o privesc sau ce o implică. Și, considerăm noi, o astfel de
poziție este perfect justificată, atâta vreme cât Turcia se află într -un spațiu
care, deși, aparent, nu prezintă prea mari probleme (în afară de cea kurdă),
are, din ce în ce mai mult, un rol special în implementarea oricăror politici și
strategii de gestionare a conflictualității .
Acum, Turcia participă în mod activ la problemele internaționale și a
construit relații cu numeroase țări d in întreaga lume. Africa, America de Sud
și Asia de Sud -Est, altădată considerate ca fiind prea departe, acum se
apropie din ce în ce mai mult de Turcia și de poporul turc.
În acest sens, prin parcurgerea surselor bibliografice și având în
vedere complexi tatea ariei de cercetare, am reu șit să îndeplinesc obiectivul
nostru principal, acela de a întreprinde o cercetare la nivel conceptual și
empiric, privind impactul pe care l-au avut evenimentele petrecute în Turcia
asupra Orientului Mijlociu .

BIBLIOGRAFIE

Autori români :
1. BĂNE SCU D ., Interesele UE în regiunea Orientului Mijlociu Extins și a
Africii de Nord , Editura ISPAIM, București, 2005
2. Gheorghe D ., Kemal Atatürk – Omul & Opera , Editura Minerva, Cluj,
1935
3. Ghiață P ., Lupul cenuș iu, Viața furtunoasă a Ghaziului Kemal Atatürk ,
Editura Ideia Bucuresti, 1939
4. Felezeanu C., Turcia contemporană între moștenirea kemali stă și
Uniunea Europeană , Cluj -Napoca, Editura Publishing, 2011
5. MIRCEA D., Managementul influențării sociale în conflicte le moderne ,
București, Editura TOP FORM, 2009.
6. SĂGEATĂ M., Lumea islamică – o rețea dinamică de sisteme, Editura
Top Form, București , 2006

Autori străini :
7. ANCIAUX R. , Republica Turcia la trei secole de la fondarea sa de
către Antaturk , 2003
8. BERTRAND G ., Chypre: l'adhesion ratee, Outre -Terre , nr. 10, 2005;
9. BESCHORNER N ., Le role de l'eau dans la politique regionale de la
Turquie , Monde arabe: Maghreb -Machrek ‟‟, nr. 138, 1992
10. DORROND SORO G ., Les Kurdes de Turquie: revenolcations
identitaires, espace națio nal et globalisation , Les Etudes du CERI, nr.
62, 2000;
11. EFRAIM I., Regional Implications of Israel i-Turkish Strategic
Partnership , Middle East R ewiew of International Affairs , vol 5, No. 2,
2001
12. ERGENER R ., About Turkey: Geography, Economy, Politics, Reli gion,
and Culture , 2002;
13. GRE SH A., Turkish -Israeli -Syrian Relations and Their Impact on the
Middle East , The Middle East Journal, vol. 52, nr. 2, 1998;
14. GILLE S D., Les Kurdes de Turquie: revenolcations identitaires, espace
național et globalisation , Les Et udes du CERI, nr. 62, 2000;
15. MANGO A. , Atatürk: The Biography of the founder of Modern Turkey
Editura Overlook Press , New York , 2002
16. MERKEZI A., Gazi Mustafa Kemal Ataturk’un Hayati , Editura
Hazirlayan Hüseyin, Ankara, 2003

17. MICHAEL B ., Turkey and Iran Duri ng the Cold War , Journal of Third
World Studies, Nr. 16, Vol. 1,1999
18. Reus -Smit C., Constructivism în Theories of International Relations,
Palgrave, 2001

Dicționare:

19. ***, Lexicon Militar , Chișinău, Editura Saka, 1994
20. ***, Dicționar englez -român, Editura Niculescu, 2012
21. ***, Dicționar francez -român, Editura Niculescu, 2012
22. ***, DEX, Editura Univers Enciclopedic, 2016

Surse Internet:
23. http://www.webdex.ro/online/dictionar/securitate : Dex onli ne, accesat la
data de 17 octombrie 2016
24. http://wwi.lib.byu.edu/index.php/Treaty_of_Lausanne : Tratatul de la
Lausanne, accesat în 10 ianuarie 2017
25. https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Presidents_of_Turkey :Lista
președinților Turciei, accesat în 10 ianuarie 2017
26. http://www.tuik.gov.tr/PreIstatistikTablo.do?istab_id=945 , accesat în 10
ianuarie 2017
27. http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.MKTP.CD , accesat în 10
ianuarie 2017
28. http://www.dictionary.com/browse/gated -community :Poarta comunit ății,
accesat în 10 ianuarie 2017
29. http://www.oecd.org/general/conventionontheorganisationforeconomicco
-operationanddevelopment.htm:Conven ția pentru organizația economica
a Turciei, accesat la 2 martie 2017
30. http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/de -ce-s-a-ajuns -la-
lovitura -de-stat-din-turcia : Lovitura de stat din Turcia, accesat la 10
martie 2017.
31. http://www.bbc.com/turkce : BBC Turk, accesat la 23 aprilie 2017
32. http://www.mediafax.ro/externe/wall -street -journal -lovitura -de-stat-din-
turcia -a-relevat -deficiente -grave -ale-agentiei -de-spionaj: Lovitura de stat
din Turcia , acce sat la 10 mai 2017
33. http://www.ziare.com/international/turcia/reactii -internationale -dupa –
referendumul -din-turcia -cine-se-declara -ingrijorat -si-cine-ii-ureaza –
succes -lui-erdogan ,accesat la 11 mai 2017