TEMA – ISTORIE CONTEMPORANĂ UNIVERSALĂ GABRIEL POPESCU ANUL II ID 29.01.2020 FRANKLIN DELANO ROOS EVELT Președinția lui Franklin Delano Roosevelt, o… [615751]

TEMA – ISTORIE CONTEMPORANĂ UNIVERSALĂ

GABRIEL POPESCU
ANUL II ID
29.01.2020

FRANKLIN DELANO ROOS EVELT

Președinția lui Franklin Delano Roosevelt, o personalitate de nivel planetar a
perioadei interbelice și a întreg secolului XX, unicul președinte ales de 4 ori la rând
(numărul de mandate ale unui președinte american vor fi limitate la 2 în 1951, când
acestă hotărâre va deveni cel de -al 22 -lea amendament al Constituției), a marcat
două momente culminante în istoria instituției prezidențiale – unul privind amestecul
statului în viața economică a țării și celălalt privind puterile deținute vreodată de un
președinte.
S-a născut în conacul de la Hyde Park, statul New York, la 30 ianuarie 1882, fiind
unicul fiu al James și Sara Dela no Roosevelt. Tatăl său era un prosper om de
afaceri, iar mama sa provenea dintr -o familie de multimilionari. În 1904 a absolvit cu
rezultate mediocre Universitatea Harvard, încearcă să studieze dreptul la
Universitatea Columbia, dar în 1907 abandonează st udiile. Între timp, în 1905, s -a
căsătorit cu o ver ișoară îndepărtată, Eleanor Roosevelt, nepoată a președintelui
Theodore Roosevelt.
Spre deosebire de cei mai mulți din clasa lui socială , FDR a îmbrățișat chemarea
serviciului public , cu accent pe îmbunătățirea vieții semenilor săi. După ce a fost
senator de New York ( începând cu 1910 ) și ministru -adjunct la Marină sub
administrația lui Woodrow Wilson, a candidat: [anonimizat] 1920, din partea democraților, ca
vicepreședinte, alături de James Cox. Deși au pierdut în favoarea lui Warren
Harding, FDR a ajuns persoană marcantă în Partidul Democrat.

În 1921 a fost lovit de poliomelită, din pricina căreia nu și -a mai putut folosi pe deplin
picioarele pentru tot restul vieții. Acest lucru nu l -a opr it – după o convalescență
îndelungată – să se întoarcă din nou la politică, uimind pe toată lumea cu hotărârea
sa de a merge mai departe în ciuda problemelor fizice descurajante.
Ca guvernator al statului New York, din 1929 până în 1933, a inițiat programe care să
ajute la alinarea sărăciei adusă de marea criză, făcând totodată și pași importanți pe
traiectoria către Casa Albă. Atent la barometrul politic național, prin manevre abile și
negocieri de culise, FDR și -a asigurat din timp concursul marii majorit ăți a liderilor
democrați și Convenția democrată din vara anului 1932 l -a desemnat candidat: [anonimizat] , atunci când declară că este necesară
reconstrucția economiei naționale și făgădui că „ va promova o nouă orientare ( New
Deal) pentru poporul american”.
A obținut o victorie lejeră în fața contracandidat: [anonimizat] , președintele în
funcție, Herbert Hoover. Interesant de remarcat la aceste alegeri este faptul că au
fost vizibili atât candidat: [anonimizat], cât și cel al comuniștilor, care deși împreună
au obținul cca. 1.000.000 de voturi, acestea sânt de 4 ori ma i multe decât la alegerile
din 1928, ceea ce denotă o tendință de radicalizare a societății.
La următoarele alegeri prezidențiale, din 1936, FDR a fost reales cu o largă
majoritate ,nemaiântânită de mai bine de un veac.
Am preferat să grupez primele sale d ouă mandate întrucât ambele se vor afla sub
semnul New Deal -ului și deși nu mi -am propus un eseu cu tentă economică,
trebuiesc măcar punctate aceste realizări.
În primul rând trebuie amintit faptul că au existat două perioade ce poartă acest
nume – primul New Deal ( 1933 -1934), axat pe măsuri de ajutorare și redresare
economică și al doilea New Deal ( 1935 -1938), mai radical, centrat pe reforme
sociale.
Primul New Deal a debutat în forță, cu sesiunea celor „o sută de zile” în care
consemnăm o activitate legislativă febrilă,câteva legi importante reținându -ne atenția:
– legea pentru reglementarea activității bancare ( Emergency Banking Relief Act ) –

un fel de curățare a sistemului bancar și relansare a circulației monetare
– legea pentru economii – reorganiza și reducea aparatul de stat
– legea pentru anularea prohib iției
– legea reformei agricole ( Agricultural Adjustement Act ) – anularea efectelor crizei
de supraproducție prin compensații din partea statului și înființarea de organisme de
credit ce ofereau împrumuturi cu dobânzi mici și termene lungi de rambursare.
– legea refacerii industriei ( National Industry Recovery Act ) – care consfințea
controlul prețurilor și al producției de către stat, precum și o serie de drepturi
acordate muncitorilor – salariu minim și timp de lucru reglementate, libertate sindicală
– Tennessee Valley Authority Act – de fapt nu o lege, ci actul de constituire a Public
Work Administration ( urmată către sfîrșitul anului 1933 de Civil Work Administration )
instituții ce asigurau rezolvarea parțială a celei mai mari probleme a perioadei –
șomajul – printr -un amplu program de investiții publice – drumuri, căi ferate, case,
școli și amenajarea văii râului Tennessee.
Deși toate aceste prime măsur i au avut un efect imediat destul de însemnat,
numeroșii săi detractori au criticat încălcarea tradițiilor „americane”, dintre care cea
mai evidentă a fost imixtiunea puternică a statului în economie. Toate aceste acuzații
au avut și o finalitate, în 1935 și 1936, când Curtea Supremă a declarat
neconstituționale cele două mari instituții federale – National Recovery Administration
și Agricultural Adjustement Administration – create pe baza legilor pentru refacerea
industriei naționale și a reglementării agr iculturii.
Ceea ce nu l -a împiedicat pe FDR , la debutul anului 1935, să anunțe al doilea New
Deal, axat pe câteva obiective majore:
– asigurări sociale pentru șomaj, bătrânețe, boală și invaliditate
– asigurarea mijloacelor de trai prin o mai judicioasă folosire a resurselor naționale
– lichidarea cartierelor periferice insalubre și locuințe mai bune
– relansar ea unui nou program național de lucrări publice
Acest pachet de legi, ce a iritat patronatul, a fost încununat de legea Wagner sau
legea națională privitoare la raporturile de muncă , care confirma drepturile
muncitorilor la organizarea sindicală și contrac t colectiv. Pentru a -și respecta
promisiunile, imediat după legea Wagner, FDR a impus și legea asigurărilor sociale
(Social Security Act ) ce prevedea acordarea de compensații în caz de șomaj și de
pensii de bătrânețe, precum și diverse tipuri de ajutoare pentru persoane

defavorizate. Sfera de acțiune a asigurărilor sociale americane era mult mai
restrânsă comparativ cu aceea din Anglia sau din Franța, dar legea adoptată în 1935
era prima pe plan național pentru asigurarea oamenilor muncii.
Deși măsurile ad optate în cele două New Deal -uri au dus inițial la echilibrarea
bugetului, redirecționarea unor importante sume către acoperirea noilor obligații
sociale, coroborată cu scăderea apete nței investiționale a marilor firme, prefigurau o
nouă criză economică la început de 1938.
Deși Roosevelt și economiștii din echipa sa au reacționat rapid prin revenirea la
politica deliberată de deficit financiar și de cheltuieli pe scară largă sau reactualizarea
și extinderea legilor antitrust, salvarea a venit, în mod ironic , de la apropierea și
declanșarea războiului, prin creșterea peste măsură a cheltuielilor de înarmare, atât
din partea statului american, cât mai ales de pe piețele externe ( în special cea
europeană ).
În mod limpede, Roosevelt a adus un suflu proaspăt și -n domeniul politicii externe a
SUA. Restabilirea relațiilor cu URSS ( noiembrie 1933 ) a rămas un act diplomatic
oarecum controversat, dar pragmatic, ce însemna în fapt recunoașterea și
acceptarea unei realități și marca tendința spre o politică realistă. În locul vechii
politici brutale, de intervenție armată sau de sancțiuni economice față de țările din
America Latină sau Mexic, FDR a căutat să ducă o politică suplă și abilă care să
apere interesele do larului, dar totodată să țină seama de realități.
Înscăunarea nazismului la putere și pregătirile febrile de înarmare din Germania,
tendințele Japoniei de a -și croi un vast imperiu în Pacific prin forța armată, visurile de
cucerire ale Italiei fasciste era u urmărite cu îngrijorare de America. Guvernanții
Statelor Unite au făcut numeroase declarații despre iminența unui nou război
mondial. Însă puternicul curent pacifist din interior făcea ca răspunsul aproape
unanim al maselor să fie categoric „ never again ”. În această atmosferă, Congresul,
cu o majoritate covârșitoare rar întâlnită, a adoptat în august 1935 Legea de
neutralitate , după care în caz de război între două sau mai multe țări străine se
interzicea exportul de armament și de materiale de război în țările beligerante.
Este acea perioadă în care președintele a fost nevoit să adopte o pasivitate greu de
suportat pentru el, dar foarte dragă marii majorități a concetățenilor săi.

Italia fascistă a atacat Etiopia ( iunie 1935 ) și Washingtonul a refuzat să intervină.
Trupele naziste, violând tratatul de la Locarno, au ocupat zona demilitarizată renană
( martie 1936 ) și Washingtonul a tăcut.
Germania și Japonia au încheiat „pactul anticomintern” ( noiembri e 1936 ), la care a
aderat un an mai t ârziu și Italia, pecetluindu -se astfel axa Berlin – Roma – Tokio, și
Washingtonul nu a acționat spre a bara calea politicii de pr egătire a războiului.
În Spania se desfășura un război civil și Washingtonul a evitat să ia o atitudine fără
echivoc .
Exemplele pot contin ua, însă în octombrie 1937, în singura luare de poziție fățișă din
perioada antebelică, Roosevelt a arătat că politica de izolare sau de neutralitate nu
este o salvare și deci sunt necesare acțiuni colective internaționale pentru frânarea
agresiunii.
Ca să ne dăm seama cine se afla de cealaltă parte a baricadei trebuie să înțelegem
că, în acei ani, grupările profasciste, folosindu -se de tendințele tradiționale
izolaționiste americane ( cum ar fi exponenții maselor de fermieri din statele vestice ) ,
și-au in tensificat activitatea, militând zgomotos pentru o politică de neintervenție și
izolare față de ofensiva statelor fasciste împotriva statelor occidentale. În fruntea
acestor grupuri se aflau personalități de prim rang – expreședintele Herbert Hoover,
aviat orul Charles Lindbergh, senatori și congresmeni, patronii de presă William
Hearst și McCormick, etc. care au dezlănțuit o campanie de mari proporții împotriva
liniei politice externe enunțate de președinte.
Istoria și -a grăbit pașii și la 1 septembrie 1939 a izbucnit cel de -al doilea război
mondial. În cuvântarea ținută la radio în ziua de 3 septembrie, Roosevelt a declarat :
„Nădăjduiesc ca Statele Unite vor rămâne neutre. Sunt convins că așa va fi. Și vă
asigur că guvernul va depune toate eforturile pentr u realizarea acestui țel…
…Țara noastră rămâne neutră, însă eu nu pot să cer ca fiecare american să rămână
neutru și în gânduri”.
Roosevelt convoacă Congresul și propune camerelor reunite să declare caducă
legea de neutralitate. După dezbate ri îndelungate, Congresul aprobă propunerea ,
ridicând embargoul asupra exportului de armament către țările beligerante.
Amendamentul adoptat introducea principiul cash and carry . Formal, SUA putea să

vândă armament ambelor tabere contra numerar, transportu l efectuându -se numai cu
vasele cumpărătorului. În fapt însă, chiar dacă mulți industriași americani doreau să
vândă produsele lor Germaniei, blocada britanică era destul de eficientă ca să -i
silească să facă comerț numai cu Anglia și cu aliații ei.
Invazi a în Danemarca și Norvegia, căderea Parisului și capitularea Franței,
cotropirea Olandei și Belgiei au zguduit America.
După mai bine de un an de la începerea războiului, Anglia era pe cale să epuizeze
rezervele de valută și de aur și nu mai avea cum să pl ătească urișele comenzi
militare plasate în SUA. Fiind întrebat la o conferință de presă cum va fi soluționată
această situație, Roosevelt rostește o frază ce a devenit dicton : „În decursul istoriei,
niciodată un mare război nu a fost pierdut din lipsă de bani”. Câteva săptămâni mai
târziu, el propune Congresului legea de împrumut și de închiriere ( Lend -lease Act ),
care împuternicea pe președinte să vândă, să predea, să schimbe și să împrumute
armament, muniție, mărfuri și materiale oricărui stat a cărui apărare el o consideră
vitală pentru securitatea SUA.
Această lege, împreună cu legea obligativității serviciului militar ( în toată istoria
americană obligativitatea serviciului militar a fost aplicată numai de două ori – în
războiul civil din 1861 -1865 ș i-n primul război mondial ) însemnau intrarea SUA în
război fără „declararea oficială” a războiului. Este o lege care evidențiază
pragmatismul, chiar cinismul administrației americane, întrucât data intrării în război
putea fi amânată, apărarea Americii fiind făcută cu mâinile altora. Banii nu erau
cheltuiți în zadar, ei salvau vieți americane și, în plu s, aveau să impulsioneze
producția de război, să aducă imense beneficii capitaliștilor americani și să ducă la
lichidarea șomajului.
Atacarea URSS, la 22 iunie 1941, rezistența eroică și uriașele sacrificii făcute de
populația sovietică, au schimbat radica l atitudinea opiniei publice americane,
generând un val de simpatie de care Roosevelt a profitat pentru a extinde prevederile
legii de împrumut și închiriere și asupra URSS.
Atacul din 7 decembrie 1941 de la Pearl Harbor ( cu speculațiile și aprinsele disp ute
din istoriografia modernă gen – știa sau nu Roosevelt despre atac ? sau a preferat să
sacrifice câteva mii de americani pentru a se servi de valul de ostilitate generală și a
intra în război ?) i -a prilejuit președintelui o nouă ieșire la rampă memorab ilă cu

ocazia discursului de pe 8 decembrie din fața Congresului , un adevărat triumf retoric,
sintagma de „zi a infamiei” lansată atunci fiind reluată peste câteva decenii, cu la fel
de mult succes, de urmașul său republican, George W.Bush, imediat după at acurile
de la 11 septembrie 2001.
Nu putem trece cu vederea aportul important al președintelui american la cele două
conferințe ce au hotărât modul de finalizare a conflagrației și au desenat harta lumii
postbelice – Teheran 1943 și Yalta 1945.
El nu a mai trăit pentru a vedea victoria finală asupra Axei. Avea mare nevoie de
odihnă, a plecat la începutul lunii aprilie 1945 la Warm -Springs pentru a pregăti
Conferința de la San Francisco, care trebuia să întemeieze Organizația Națiunilor
Unite. În după -amiaza zilei de 12 aprilie 1945, Franklin Delano Roosevelt s -a stins
din viață subit datorită unei hemoragii cerebrale.
FDR nu a fost un gânditor și nici nu a avut acea stă pretenție. Era șarmant, arătos,
avea stil și un simț al umorului dezarmant – era un politi cian de profesie de primă
mână, cu o vie intuiție a sentimentului popular și o mare suplețe în luarea deciziilor,
care a știut să se înconjoare de cei mai potriviți oameni – și-a alcătuit un nucleu de
oameni muncitori și pricepuți, care, în genere, au răm as în funcții până aproape de
moartea sa : Cordell Hull, secretar de stat ( 1933 -1944); Henry Morgenthau, ministru
al finanțelor ( 1934 -1945 ); Frances Perkins ( prima femeie ministru în SUA, 1933 –
1945 ), etc. Ceea ce cred însă că -l scoate în evidență este faptul că era un
comunicator excepțional – să ne amintim de celebrele fireside chats , discuții la gura
sobei, prin care a explicat pe un ton părintesc cetățeanului american politica sa în
cele mai arzătoare subiecte ale momentului, de la criza economică l a razboiul
mondial. Astfel, Roosevelt a reușit să remodeleze relația dintre președinte și
cetățeanul american, în sensul că omul de pe stradă s -a simțit mai aproape de liderul
suprem. A știut să disimuleze cu iscusință atât handicapurile fizice, cât și ade văratele
intenții politice , în așa fel încât, imaginea contemporană a președintelui, destinată
publicului american, soldatului de pe front și dușmanilor,era aceea a unui bărbat
puternic, înțelept și competent să răstoarne tabu -urile economice, să conducă u n
război, să negocieze cu Stalin și Churchill și nu a unui infirm.

Aș dori să închei folosind un citat celebru de -al lui Franklin Delano Roosevelt , ce-ar
putea fi leit -motivul întregii sale existențe : „Singurul lucru de care trebuie să ne fie
teamă este f rica însăși”.

BIBLIOGRAFIE

I. Lucrări generale
1. Ludwig, Emil – Franklin Delano Roosevelt -Studiu despre fericire, iubire și
putere – Editura Paul Editions, București, 2019
2. Freidel, Frank – Franklin D.Roosevelt -A Rendez -vous with Destiny – Back Bay
Books, 1991

II. Link-uri
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Franklin_Delano_Roosevelt
2. https://www.whitehouse.gov/about -the-white -house/presidents/franklin -d-
roosevelt/
3. https://www.britannica.com/biography/Franklin -D-Roosevelt/Paralysis -to-
presidency
4. https://www.history.com/topics/us -presidents/franklin -d-roosevelt