Tema aleasă iși propune să abordeze creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități și [617118]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE
DEZVOLTARE COMUNITARĂ ȘI INTERVENȚIE SOCIALĂ

EXCLUZIUNEA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU
DIZABILITĂȚI

Profesor coordonator:
Lect.univ.dr.Veronica Gheorghiță

Masterand: [anonimizat] 2019

 Introducere
Tema aleasă iși propune să abordeze creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități și
participarea acestora,cu drepturi depline și șanse egale,în societate.Realizarea acestui scop
este posibilă doar prin reformarea societății,în toate domeniile,procesele și activitățile sociale
care au impact asupra calității vieții fiecărui individ în parte și al progresului comunității în
ansamblu.
A trăi înseamnă a alege.În fiecare moment al vieții noastre suntem c onfruntați cu
dileme,trebuie să o luăm la stânga sau la dreapta,să plecăm sau să rămânem,viața este un joc
în care suntem mereu obligați să apreciem cartea pe care vom miza. A ne plânge de
diferențele noastre de potențial înseamnă a nega o evidență : vița este variată,este ca o piesă
de teatru în care rolurile sunt distribuite diferit,în așa fel în care fiecare dintre noi să poată
avea un rol.
Atitudinea celor din jurul nostru contribuie la starea noastă de bine ”Oglinda socială”,în care
ne reflectăm zilnic ,ne arată felul în care suntem percepuți de ceilalți,ne hrănește starea de
bine sau,dimpotrivă,ne împinge în prăpastia singurătății și a suferinței.

 Excluziune socială –originea termenului de excluziune socială se regaseste in Franța ,în
1974,Rene Lenoir,s ecretar de stat cu afaceri sociale in guvernul gaullist condus de
Jacques Chiriac,a publicat cartea Les Exclus. După Lenoir,exclușii reprezentau toate
categoriile sociale care nu erau incluse în sistemele de asigurari sociale specifice
statutului social (w elfare state): persoane cu handicap fizic și psihic,persoane cu
tendințe de suicid ,veteranii invalizi,copii abuzați,familii cu părinții
divorțați,consumatori de droguri,persoane neadaptate social și alte categorii de persoane
care nu își găsesc un loc în societate.

 Definiția dizabilității – ,,Persoanele cu handicap,în prezentul prezentei legi,sunt acele
persoane cărora,datorită unor afecțiuni fizice,mentale sau senzoriale,le lipsesc
abilitățile de a desfășura în mod normal activități cotidiene,necesitând m ăsuri de
protecție în sprijinul recuperării,integrării și incluziunii sociale ” ( Legea nr.448/2006)

 Dizabilitatea – ONU afirmă dizabilitatea este un concept în evoluție și că acesta rezultă
din interacțiunea dintre persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și mediul care
împiedică participarea lor deplina și efectivă în societate,în condiții de egalitate cu
ceila lți.
 ONU afirm ă că persoanele cu dizabilități sunt persoane care au deficiențe
fizice,mentale,intelectuale sau senzoriale de durată.

 Handicapul mai poate fi definit și ca un dezavantaj,rezultând dintr -o deficiență sau
incapacitate,care împiedică sau pune în imposibilitate pe individ să -și îndeplinească un
rol normal (în raport cu vârsta,sexul,factorii sociali și culturali).

Handicapul rezultă din imposibilitatea sau incapacitatea de a raspunde așteptarii sau
normelor mediului specific al subiectului și se referă,îndeosebi la dificultațile
întâmpinate în îndeplinirea funcțiilor vitale esențiale:de orientare,de independență
fiziă,de mobilitate,de integrare socio -profesională și autonomie economică.

Astfel handicapul e caracterizează printr -un anumit grad de dificultate sau imposibilitate
de a efectua anumite sarcini și prin observarea unor deprinderi,într -o sferă sau alta a
dezvoltarii : fizică,intelectuală,senzitivă,afectivă,comportamentală.Însa gradul de
dificultate care apare la o anumită persoană în în deplinirea unor activități se evaluează
în raport cu cerințele mediului,cu normele sociale,făcând posibilă aprecierea nivelului
său de autonomie personală.

 Categorii de handicap

1) Handicapul fizic ( locomotor) – deficiențe în efectuarea mișcărilor;
2) Handicap ul senzorial – deficiențe senzoriale;
3) Handicapul mintal – temporal și reversibil ori permanent și ireversibil;
4) Handicapul emoțional și de adaptare –hipersensibilitate,hipo -sensibilitate,autism;
5) Handicapul comportamental – inadaptare socială;

 Legislația dizabilității în România : Legea nr. 448/2006 privind protecția
și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Potrivit legislației din România,educația reprezintă un factor de obligativitate
și gratuitate pentru orice categorie de persoane,inclusiv pe ntru persoanele cu
dizabilități.În funcție de forma de handicap în care se încadrează persoanele cu
dizabilități,acestea au asigurat liberul acces la o formă de educație adaptată
nevoilor și condițiilor fizice și psihice ale persoanelor în cauză.

Accesul persoanelor cu dizabilități la mediul social și fizic trebuie să fie
asigurat prin obligativitatea autoritătilor publice de a asigura accesul în
instituțiile publice,prin încurajarea discuțiilor din școli ce vizitează
incluziunea socială a persoanelor cu handicap,prin încurajarea și facilitarea
accesului peroanelor cu dizabilități la noile tehnologii,prin existarea
informațiilor permannte pentru aceste persoane,asigurarea unei bune
comunicări cu acestea (limbajul mimico -gestual), dar și încurajarea,asigur area
și implementarea programelor de accesibilitate.

Pentru înțelegerea dizabilității este important să existe lămuriri cu privire la
etichetele dizabilității.De aceea,în legislație există specificarea potrivit căreia
ar trebui să se evite cuvintele care au o conotație negativă în acest sens.

Dizabilitatea poate fi privită din două perspective.Pe de o parte,din punct
de vedere medical,iar pe de altă parte din punct de vedere social

 ,,Modelul medical privește dizabilitatea ca o problemă individuală.Promovează
modul de privire a persoanelor cu dizabilități ca dependenți și având nevoie de
tratament sau să fie îngrijiți și justifică astfel calea prin care persoanele cu dizabilități
au fost exclus sist ematic din societate.”Din punct de vedere medical,persoanele cu
dizabilități sunt evaluate în funcție de gradul de handicap în care se încadrează. De
asemenea,există o diagramă a modelului medical pentru persoanele cu dizabilități.

 Modelul social se cen trează pe descoperirea diagnozelor ce au legătură
cu per soanele cu dizabilități,cu explicații sociale în această direcție
dar și posibilele soluții care pot fi oferite în acest sens.Aceste probleme
sunt greu de gestionat și există numeroase proiecte de incluziune
socială pentru persoanele cu dizabilități,în funcție de acesti indicatori
ce sunt menționați în diagrama modelului social.

 Integrarea socială

Persoanele cu dizabilitați reprezintă 2,965 % din populația României – 643.458 de
persoane înregistrarte în martie 2009 .Pentru a veni în sprijinul autorităților și
implicit și a persoanelor cu dizabilități este vitală identificarea dificultăților pe care
aceste persoane le întâmpină în activitățile zilnice desfășurate în spațiul public. Ar
trebui încurajate inițiative care vor contribui la schimbarea mentalității cetățenilor
romîni ce,până acum, au menținut,în general ,o atitudine de excludere.Procesul de
incluziune,deoarece vizează schimbarea unei mentalități,este unul de durată și care
trebuie abordat prin activități constante și consecvente.

O persoană cu dizabilități nu refuză să muncească,ci îi este subestimată contribuția
pe care și -o pot dărui sieși,în primul rând,și societății,mai apoi.

 Discrimarea și modalități de combatere a fenomenu lui discriminare

Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel și în orice situație este,din păcate un
fenomen încă prezent în societatea democratică,fiind atât de obișnuit încât e considerat
normal de către foarte mulți români.

Persoanele cu handicap reprezintă una dintre cele mai discriminate categorii sociale.În
România,majoritatea persoanelor care au un anumit handicap nu au un loc de muncă.
Articolul 50 din Constituția României prevede : ,, Persoanele cu handicap se bucură de
protecție specială.Statul asigură realizarea unei politici naționale de egalitate a
șanselor,de prevenire și de tratament ale handicapului,în vederea participării efective a
persoanelor cu handicap în viața comunității,respectând drepturile și îndatoriril e ce
revin părinților și tutorilor.”

Dacă în majoritatea țărilor Uniunii Europene persoanele cu handicap dispun de anumite
facilități atât în societate cât și la locul de muncă,în țara noastră rar se întamplă acest
lucru,pentru că de obicei persoanele car e au un anumit handicap nu au un loc de muncă.
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap ( ANPH) a elaborat Strategia
Națională 2006 -2013 privind protecția,integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu
handicap din România.

În România,doar 4.2 % dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă,cifra care
clasează țara noastră pe ultimul loc în Uniunea Europeană.Totodată România se află pe
penultimul loc în privința sumelor alocate pentru servicii sociale pentru persoane cu
dizabilități.

 Statisctici Naționale privind persoanele cu handicap și problemele cu care se
confruntă

Foarte important de menționat este faptul că persoanele cu dizabilități se confruntă
cu probleme legate de accesul pe piața muncii. Uniunea Europeană are
reglemen tări în această direcție,obligând statele membre să vizeze egalitatea în
ceea ce privește accesul și oportunitățile acestor persoane pe pasța muncii,în
vederea valorificării potențialului propriu.Pe termen lung,obiectivele Uniunii
Europene legate de persoanele cu dizabilizăți vizează o accesibilitate sporită pe
pața muncii,dar și la bunurile,serviciile,infrastuctura și programele privind anti –
discriminarea.

Potrivi programului de incluziune socială ,, GALA PERSOANELOR CU
DIZABILITĂȚI” , în anul 2013 numărul persoanelor cu dizabilități er a de
700.736 de persoane,reprezentând aproximativ 3.5% din totalul populației.Dintre
acestea,doar 29.184 erau incluse pe piața muncii.În Uniunea Europeană,media
persoanelor cu dizabilități angajate este de aproximativ 46% ,rata cea mai ridicată
în această d irecție aparținând unor țări precum Finlanda,Luxemburg și
Danemarca,la polul opus regăsindu -se țări precum Irlanda și Grecia,dar și țara
noastră ( Gala persoanelor cu dizabilități,2011 )

 Principalul factor care îngreunează accesul persoanelor cu dizabilităț i
pe piața muncii este educația.Din cauza abandonului școlar,persoanelor cu
dizabilități le este îngreunat accesul la un loc de muncă.Conform unui
studiu realizat de Societatea Academică din România ,grupul în care se
înregistrează rate foarte ridicate de abandon școlar în rândul persoanelor cu
dizabilități fizice,somatice sau vizuale care provin din mediul rural.
(Societatea Academică din România,2009)

Din cauza condițiilor dificile de mobilitate,persoanele cu dizabilități care nu sunt
instituționalizate le este dificil să se deplaseze din propria locuință în scopuri
culturale,sociale,pentru accesul la un loc de muncă,să utilizeze mijloacele de
transpor în comun,să călătorească.să participe la activitățile comunității în care
locuiesc.De aceea,sunt neces are echipamentele speciale de mobilitate în funcție de
categoria de handicap în care se încadrează.Mai grav este faptul că doar unul din
cinci utilizatori de fotolii rulante dețin echipamente speciale de
mobilitate.Însă,chiar și cei care dețin echipamente speciale de mobilitate întâmpină
greutăți în ceea ce privește accesul în instituțiile publice .
În perioada 2005 -2006 Fundația pentru o Societate Deschisă a realizat un proiect
în cadrul căruia au fost analizate 600 de clădiri,majoritatea situându -se în
București.Conform acestora,doar nouă erau în totalitate accesibile pentru
persoanele cu dizabilități.(Gala persoanelor cu dizabilități,2011)

 Organizația Națională a persoanelor cu Handicap din România
(ONPHR) reprezintă o federație care reunește numeroas e organizații
membre,iar scopul principal al înfințării este acela de a reprezenta
interesele persoanelor cu handicap,având în vedere programe de integrare și
afirmare a persoanelor cu dizabilități din România.În cadrul acestei
organizații au luat naștere proiecte ce vizează accesul persoanelor cu
handicap în spațiile publice,dar și proiecte legate de desființarea
bordurilor,ce îngreunează deplasarea acestor persoane.De asemenea există
mențiuni speciale cu privire la integrarea acestor persoane pe piața
muncii.Pe site -ul lor oficial există formulare speciale atât pentru persoanele
cu dizabilități care vor să se angajeze,dar și pentru angajatorii acestor
persoane.Deoarece veniturile acestor persoane sunt semnificativ
scazute,comparativ cu populația angajată care nu suferă de forme de
handicap, acestea sunt încurajate să participe activ pe piața muncii,venitul
garantat în cazul persoanelor cu dizabilități oferit de de către stat fiind
garantat,chiar dacă îsi gasesc un loc de muncă.

În ceea ce privește atitudinea oamenilor vis a vis de persoanele cu dizabilități din
România,există numeroase studii în această direcție. Asociația React a publicat un
studiu din care reiese că majoritatea oamenilor au atitudini favorabile în ceea ce
privește relația profesio nală cu o persoană cu dizabilități.În același timp, 64%
dintre aceștia susținând faptul că aceste persoane au nevoie de pregătire în plus la

locul de muncă. (Asociația React,2014,p 3).Cele două afirmații sunt în
contradicție,problema majoră în privința perso anelor cu dizabilități fiind legată de
aspectele privind discriminarea venită din partea celorlalți indivizi.

La 31 decembrie 2014,în funcție de categoria socială ,femeile reprezintă
aproximativ 53% din categoria persoanelor cu dizabilități,iar 68% dintre
persoanele cu dizabilități au vârsta peste 50 de ani. Intersecția acestor grupuri
vulnerabile complică și mai mult condiția de a fi persoană cu
dizabilități .(Asociația D Apetresii,2014)

Conform datelor statistice ale ANPH din 681.558 persoane cu dizabil ități doar 28.826 erau
angajate în muncă.

În domeniul dizabilității intelectuale,situația este catastrofală mai puțin de unu la sută din
persoanele cu această dizabilitate având un loc de muncă,adică 977 persoane.

Din numărul total de persoane cu dizabil ități angajate în muncă,doar trei la sută sunt
persoane cu dizabilitate intelectuală si doar cinci la suta cu dizabilitate psihică,se arată
în raport.

Discriminarea persoanelor cu dizabilități este in continuare o problemă în
România,guvernul nereușind s ă pună în practică legile care interzic acest lucru.

Raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului arată că legea din
România cere ca persoanele cu dizabilități să aibă condiții speciale de acces în instituții
și transportul în comun,d ar țara are foarte puține facilități. Raportul precizează, însă,că
numărul acestora este în creștere.

De asemenea,organizațiile neguvernamentale au observat că plasarea,condițiile de viță și
tratamentul pacienților în multe spitale psihiatrice nu respectă s tandardele internaționale
cu privire la drepturile omului.

Persoanele cu dizabilități au venituri semnificativ mai mici,față de populația
generală.Acest dezavantaj se extinde asupra întregii gospodării care include o persoană
cu dizabilități (venituri de circa 60% față de media națională la nivel de gospodărie)și
se păstrează chiar dacă persoana cu dozabilități are un loc de muncă ( salariu mediu net
este de circa 65% din media națională).

 Studiu de caz

1. M.I. este un tânăr din Craiova,județul Dolj,în vârstă de 30 de ani cu
probleme de auz și vorbire,a fost diagnosticat pentru prima dată la vârsta de 2
ani cu dificultate de auz severă sau Hipocuzie severă,poate auzi zgomote și
conversațiile dacă nu sunt la distanță.De asemenea,M. Nu poate vo rbii foarte
bine,pronunță cu dificultate iar uneori nici nu le înțelege sensul.
Părinții lui, și aceștia diagnosticați cu aceleași probleme (tatăl nu aude
deloc,iar mama aude parțial la fel ca și M.și sora lui geamănă),au făcut tot
posibilul ca acesta să fie tratatca și un copil normal,au reușit să achiziționeze
proteze auditive iar M, și sora lui au mers la o grădiniță normală,de
stat,părinți acestuia nu își permiteau costurile uneia pentru persoane cu
dizabilități.
M. și sora lui au urmat ore de logope die,însa părinți nu aveau posibilitatea
financiară să -i ducă constant ci doar o singură dată pe săptămâna.Medicul le -a
recomandat sa exerseze și acasă,însă,deoarece și părinți lor aveau aceeași
problemă,aceștia nu puteau exersa decât la grădiniță cu doamn a educator.
”Aveam o educatoare în vârstă ,care mereu ne punea în prima băncuță,pe
mine și sora mea,să putem auzi bine iar când vorbea se uita la noi și avea o
mimică destul de pronunțată pentru a înțelege mai bine,cu timpul m -a ajutat
foarte mult acest lucru,majoritatea conversațiilor pe care le am,le înțeleg
citind pe buzele celui cu care discut,sau prin semne”, spune M.
Integrarea lui M.,în colectivitate a fost puțin mai dificilă, când a mers la
școală,era obijnuit cu colegii din grădiniță,ca re îl acceptau și se jucau cu el.
Din cauza problemelor sale,era mai retras ,iar noii colegi nu interacționau
prea mult cu el. Cu timpul și -a făcut un prieten,care îi era coleg de bancă,
”doamna profesoară m -a pus în mod intenționat în bancă cu un băia t,iar pe
sora mea cu o fată,sperând ca în felul acesta să legam prietenii cu ei pentru a
ne putea ajuta la școală .Stăteam în primele bănci,pentru a putea înțelege mai
ușor ceea ce ne vorbea,avea o atenție deosebită pentru noi.”
Colegul de bancă i -a răm as prieten și acum,iar cât timp au fost la scoală îl
ajuta la teme,îl ajuta să înțeleagă ceea ce le comunicau domnii profesori,îi lua
apărarea în fața colegilor ce nu se comportau frumos cu el și niciodată nu
intra în clasă până nu ajungea și M.
A reușit să termine liceul apoi a făcut cursuri de masaj terapeutic,nu a reușit
însă să profeseze în acest domeniu așa că M.și -a găsit un loc de muncă la o
fabrică din Craiova. Pentru el a fost cea mai dificilă perioadă,colegii îl
considerau diferit,vorbeau urât de el și îl tratau urât,.”Nici în școală nu am
fost tratat așa urât,deși eram copii,colegii de serviciu erau foarte răi,munceam
foarte mult iar ei nu mă ajutau niciodată,nu le -am cerut ajutorul,însă mi -as fi
dorit să mă trateze ca pe un om normal. Am lucrat acolo 7 ani, nu mi -a plăcut
deloc,dar nu imi gaseam un alt loc de muncă .Angajatorii considerau că din
cauza problemelor mele nu sunt capabil să învăț ceea ce am de făcut.De 3
ani lucrez aici ,acum sunt bine ,sunt tratat ca un om normal ,nu ca unul cu

probleme,sunt situații în care nu înțeleg foarte bine ce mi se transmite,însă
colegii mă ajută sau îmi explică din nou ”.M. este căsătorit de 1 an jumate,iar
soția lui are și ea probleme de auz,aceasta este diagnosticată cu deficit auditiv
mediu sau hipocuzie medie,un grad mai ușor decât al lui M. Iși doresc copii și
sperăn ca aceștia să nu aibă aceleași probleme ca și ei.

2. L.E. este o doamnă din Slatina ,județul Olt,în vârstă de 44 ani cu probleme de
vedere.L. suferă de orbire aproape totală(vede doar umbrele siluetelor aflate
în lumină puternică).
L. s-a născut și a fost perfect sănătoasă până la vârsta de 7 ani,când s e afla
împreună cu părinții,bunicii și sora sa la culesul viei .În timp ce se juca cu
sora sa,ochii i s -au încețoșat iar de atunci a rămas fără vedere.Medicii au
interpretat acest fenomen ca fiind o dezlipire de retină,survenită de la o
lovitură ,însă L . Susține că nu s -a lovit și nu a avut probleme până în
momentl acela.
De atunci a urmat o perioadă foarte grea pentru L. O perioadă plină de
operații fără reușită (deși prima oprație a L. s -a crezut a fii un succes
deoarece pentru câteva secunde a ceasta a putut vedea din nou )și multe
întrebări fără răspun pentru părinții săi.
”Nu înțelegeam ce se petrece cu mine,de ce nu mai văd,ultima secvență pe
care am văzut -o a fost chipul surorii mele în timp ce ne jicam,brusc simțeam
cum mi se acoperă ochii de ceață,era ca o pânză de paianjăn,am scos batista
din buzunar și mă ștergeam la ochi,în momentul în care mi -a pierit de tot
vederea aveam senzația că am ochii închiși”.
Deoarece a fost un copil normal până la 7 ani nu a avut foarte mari problem e
de integrare,ea având deja prieteni care o îndrăgeau.
”Problemele mele nu au fost foarte mari,nu atât încât să mă afecteze,foarte
mult,fiind un copil normal până la vârsta de 7 ani,îmi făcusem deja
prieteni,sora mea era mai mare ca mine și permanent era m împreună ,nu am
fost discriminată sau jignită.Am fost înscrisă de către părinți la o școală
pentru persoane nevăzătoare,eram înconjurată de persoane cu aceeași
problemă ca și mine.Ajutorul meu a fost mereu sora mea care m -a ajutat să
învăț,nu vroia să mă descurajez din cauza problemei apărute și să renunț la
școală.Am învățat foarte bine deoarece nu vroiam ca problemele mele de
sănătate să mi afecteze complet viitorul,nu am vrut să fiu dependentă din
toate punctele de vedere de altcineva,mereu îmi spune am ”ce pot să fac,o să
fac singură”,măcar independentă financiar să fiu.”
Am continuat cu o școală de masaj terapeutic,domeniu în care și profesez de
21 ani,lucrez în cadrul Spitalului de Urgență Slatina,îmi place ce fac și sunt
foarte mulțumită atunci când văd câte aprecieri primesc din partea oamenilor
ce îmi intră în cabinet.Colegele de muncă mă ajută să mă deplasez în cazul în
care am nevoie să ies din cabinet”.

L. este căsătorită de 19 ani, soțul ei are și el probleme de vedere,mai exact
Miopie,în să se poate descurca fără ajutor.Aceștia au împreună un copil în
vârstă de 17 ani, care nu a moștenit problemele de vedere ale părinților lui și
este perfect sănătos.
”Soțul meu are și el probleme de vedere,miopie,însă acesta are probleme de la
naștere”. El nu s -a putut angaja niciodată deoarece eu depind de el,am nevoie
pentru a mă putea deplasa la serviciu ,unde ajung cu ajutorul lui,el mă aduce
până la cabinet și de asemenea mă și duce acasă,singură nu pot ieși pe
stradă.Ne bucurăm că fiul nostru nu a moștenit problemele noastre de
vedere,este un copil ascultător și nu ne -a creeat probleme .”
Ca și sfat din partea L. ”Nu înceta niciodată să crezi în tine,mereu să îți spui
”eu pot,o să reușesc” și nu lăsa pe nimeni să îți distrugă visele doar pentru
faptul că tu ai o dizabilitate iar ei sunt oameni perfect sănătoși . Luptă tu
pentru tine,altfel nu o să o facă nimeni”.

 Concluzi e
Persoanele cu dizabilități,conștientizând handicapul propriu,se revoltă și
încearcă să scape de eticheta care le urmărește e xistența.Până la
acceptarea condiției de persoană cu dizabilitate,drumul este mai lung
decât la restul persoanelor. Am reușit să identificăm cinci etape prin care
trec persoanele cu dizabilități:
1) Negarea;
2) Furia;
3) Împăcarea;
4) Depresia;
5) Acceptarea;

Experiența respingerii este foarte dureroasă.Să fii respins din
cauza a ceea ce ești,să ai sentimentul că oamenii te evită fiindcă ai
o dizabilitate,reprezintă o mare suferință distructivă.Până și
resingerea de către niște persoane necunoscute și nevăzute, pot
provoca perturbări ale stimei de sine.
Ne-am propus o cercetare în care să intervenim și să îmbunătățim
circumstanțele de viață a copiilor care,prin schimbarea atitudinii
celor din jur,au posibilitatea să crească într -o lume cu mai puține
prejudecăți, o lume a șanselor egale la o viață normală,am pornit
cercetarea cu un prim studiu în care am investigat satisfacția în
viață a persoanelo adulte cu dizabilități.

 Bibliografie

1. Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap;
2. Institutul Național de statistică;
3. Gala persoanelor cu dizabilități,2019;
4. Societatea Academică din România,2009;
5. Asociația React,2014;
6. Asociația D Apetresii 2014;