Televiziunea de Nisa Conexiuni Intre Continut Si Advertising

Cuprins:

Introducere ………………………………………………………………….

Capitolul I

1.1 Începuturile televiziunii în România ……………………………………………

1.2 Televiziunea în contextul globalizării ………………………………………….

1.3 Diversitate televizuală ……………………………………………………………….. 

1.4 Caracterizarea televiziuni de nișă ……………………………………

1.5 Televiziunile de nișă versus canale publicitate ……………………..

Funcțiile unei televiziuni de nișă ………………………………………………..

Contextul favorabil dezvoltării canalelor de nișă…………………….

Capitolul II

Publicitatea: conținut, utilizare și aplicabilitate …………………….

Textul și imaginea în campanie publicitară …………………………

Miza advertising-ului pe canale de nișă …………………………….

Capitolul III

3.1 Cercetare: studiu de caz pe rețea de televiziune indoor…………….

3.2 Prezentarea televiziunii de nișă – Salon TV …………………………………

3.3 Predicții pentru canalele tv ………………………………………….

Concluzii

Introducere

În ziua de astăzi globalizarea a acaparat toate ariile de existență. Acest fapt este datorat evoluției tehnologice, accesului rapid la informație și posibilității de a parcurge distanțe mari într-un timp foarte scurt. Dimensiunile acestui fenomen sunt multiple. O trecere în revistă a tuturor modalităților în care poate fi înțeleasă globalizarea ar reprezenta o lucrare de mare amploare. În consecință, această lucrare va puncta modul în care ideile se răspândesc la nivel global și reușesc să creeze noi rețele funcționale, noi comunități.

Un factor determinant în formarea unei comunități este comunicarea, în toate posibilitățile de realizare. Dacă în trecut aceasta era caracterizată de viul grai, afișe și așa mai departe, în prezent comunicarea se realizează în timp real, nu mai cunoaștem alt mod eficient de a transmite mesaje decât în mod direct.

Astfel metodele de comunicare din prezent, viteza cu care informația este transmisă, abundența acesteia și faptul că nu este îngrădită de limitele naturale umane, duce spre o uniformizare a comunicării la nivel global. Ușurința și rapiditatea cu care informația circulă a determinat ruperea barierelor fizice.

Ca o perspectivă de ansamblu, putem spune că la nivelul instituțiilor media, puterea în comunicare și implicit informație este deținută de către transmisiunea televizată. De aceea observăm și adoptarea stilului de publicare video în mediul online. Fie că este vorba de site-uri care difuzează non-stop programele posturilor TV, sau producții video concurente televiziunilor, toate cunosc importanța produsului video și caută să facă un real model de afacere din această nevoie de a avea contact cu realitatea din jur, prin toate formele sale. Mai nou, recentele apariții în materie de vizualuri sunt sub formă animată, respectiv gif-uri, ceea ce implică cerința evoluției, imaginea statică rămânând un icon de rezistentă al deceniului trecut.

Privind în urmă, de la apariția televizorului, a internetului și a telefonului mobil, putem spune că intersectarea canalelor media a reprezentat doar o problemă de timp și ingeniozitate, având în vedere viteza cu care se petrec lucrurile.

Hibridarea utilităților acestor trei motoare de comunicare a dus la device-uri multifuncționale, care în prezent sunt la mare căutate printre împătimiți. Îngrădirea este dată de prețurile mari ale acestor utilitare, întrucât device-urile sunt lansate pe piață relativ recent.

În ciuda evoluției tehnologice, există o problemă în ceea ce privește comunicarea ca și conținut. În timp ce în online se caută content calitativ, informație cât mai structurată și utilă pentru utilizator, în televiziune, lucrurile stau diferit. Drept urmare, suntem surprinși că zappăm atunci când dorim să vizionăm un program care să ne intereseze, în care să ne regăsim și care să satisfacă dorințele noastre. Motivația producătorilor media pentru produsele slabe calitativ, devenite stereotip, obținerea unui rating crescut nu asigură îndeplinirea tuturor așteptărilor publicului. Finalul zapping-ului nu înseamnă de fiecare dată identificarea unui produs care să merite, ci acceptarea lipsei alternativelor.

Efectul de agendă al mass media se face simțit atât în ceea ce privește împumutarea formatelor străine dar și la nivel național, prin urmarea unui drum sigur, care aduce succes garantat, prin realizarea unor programe cu același scenariu, aceleași scopuri și implicit, aceleași efecte asupra telespectatorilor. În ciuda faptului că majoritatea emisiunilor sunt criticate, acestea există pentru că au telespectatori. Cercul vicios al necesarului televizual, satisfăcut în condiții îndoielnice ne duce la obișnuință, acceptarea direcției negative a mesajului sau refuzul de a mai privi la televizor, ceea ce se întâmplă în cazuri rare. Comoditatea de a oferi feedback real conduce la incapacitatea și lipsa motivării producătorilor de a schimba stilul actual.

Datorită numărului crescănd de televiziuni, românii au luat modelul canalelor televiziunilor străine și s-au gândit să recurgă la televiziuni de nișă, pentru a putea avea un target clar, prin natura informației emise. Astfel, produsele media din cadrul acelui post au un public țintă bine precizat, pe care vor trebui doar să îl fidelizeze. În acest fel, și doritorii de publicitate vor fi ajutați, apelând în special la televiziunile cu target comun.

Apariția posturilor TV de nișă reprezintă un efect al dezvoltării continue a tehnologiei si adaptării în mediul televizual. Există un context prielnic pentru dezvoltarea acestora pe piața TV din România. Antena 3 și Acasă TV sunt exemple de posturi de nișă care și-au câștigat locul și audiența, captivând atenția celor interesați de domeniile pe care sunt specializate. Scăzând în audiență în fața noilor televiziuni de nișă specializate, în ultimii ani, televiziunile generaliste au început să piardă teren. Televiziunile de nișă se deosebesc de cele generaliste prin calitatea programelor oferite și cantitatea de informație din aceeași arie de interes .

În această lucrare îmi propun să identific care sunt implicațiile abordării acestei strategii de organizare a televiziunilor de nișă, care este efectul asupra publicului, și care sunt conexiunile cu sursa de venit, respectiv publicitatea.

Pornesc de la premisa că televiziunile de nișă oferă produse mult mai atent pregătite, manifestând o responsabilitate sporită în programele pe care le oferă. Analizând ideea televiziunilor de acest tip, consider că publicul presupune în mare parte manifestării unei pasiuni pentru un anumit domeniu. Rezultatele cercetării mele mă vor ajuta să înțeleg dacă televiziunile de nișă reprezintă viitorul mediatic și dacă schimbarea contextului de vizionare este o strategie profitabilă sau nu.

Această temă este de interes pentru că numărul televiziunilor de nișă a crescut exponențial în ultimii cinci ani, canalele mediatice vin cu soluții noi de emisie, iar publicul devine tot mai interesat de acest concept mediatic și consumă imminent orice conținut presupune puțin escapism, respectiv informație sau divertisment. Consider că trebuie să acordăm atenție sporită acestei direcții a canalelor tv și modului în care trusturile media își segmentează publicul.

În primul capitol al lucrării voi menționa aspect teoretice cu privire la contextual televizual, punând accent pe evoluția tehnologică, cu direcție spre strategia de conținut. Capitolul doi va reprezenta suportul conceptual pentru advertising. În capitolul trei voi puncta implicațiile conexiunii dintre o televiziune de nișă și lumea publicității.

Studiul de caz va cuprinde o analiză a unui canal de media care abordează un nou concept de emisie prin prisma unui context nou: o rețea de saloane de lux, în care se emite un conținut adaptat nevoilor și așteptărilor targetului în cauză. Ce implicații are conținutul editorial asupra posibilităților de încasări din publicitate și care este efectul asupra publicului urmează să observ prin obținerea unor date din partea firmei Face To Face Media, cea care a adus acest model de concept din Asia și l-a implementat cu success în Iași și ulterior în capitală.

Rezultatele vor servi la înțelegerea modelului de business axat pe nișare și oferirea unor pronosticuri privind următorii pași ai acestei relații interdependente dintre televiziune și publicitate.

Capitolul I

1.1 Începuturile televiziunii în România

În 1989 exista un număr limitat de publicații, o singură televiziune, cea de stat, analog la radio. Televiziunea de stat însemna doar TVR1 și TVR2. Imediat după căderea comunismului, mass-media a fost cea mai lucrativă afacere, bazându-se pe o cerere nesaturată din partea consumatorului. S-a produs privatizarea și a fost elaborată legea societăților comerciale. Cei care au început afaceri în media au fost fie cei care erau deja în domeniu, fie străini care dețineau capital si voiau să îl investească în media românească.

Televiziunea și radioul de stat nu s-au privatizat, iar cele care au luat naștere după comunism erau libere, aparent independente și se bucurau de entuziasmul publicului, în timp ce media de stat reprezentau un episod apus. Noile media erau formate în scopuri comerciale. Se vehiculează că incapacitatea jurnaliștilor de a conduce instituțiile media și din punct de vedere economic a dus la intervenția puterii politice care a început să ofere sprijin material canalelor media în schimbul influenței asupra mesajelor adresate publicului.

Referitor la universul în care televizorul tronează, globalizarea se face simțită atât în ceea ce privește împumutarea formatelor străine dar și prin dezvoltarea tehnologică. Ne dorim să urmăm un formate validate deja de publicuri, cultura și contextul nefiind relevante când se dorește alinierea la standardele internaționale. Nu se știe încă dacă adaptarea cu viteza luminii la tot ceea ce până mai ieri era utopic are neapărat efecte pozitive asupra populației.

Până în anul 1992, audiovizualul românesc avea un ritm de dezvoltare mai accentuat, în special în sectorul de stat, dominant pe piața internă până la acea dată. Stațiile locale cu transmitere directă sau prin cablu au emis înainte de 1992, însă ritmul lor de înființare și de utilizare a cunoscut o expansiune abia în perioada 1993-2000, când C.N.A a acordat pe baza „Legii Audiovizualului” peste 3000 de licențe de transmisie operatorilor audiovizuali particulari.

Perioada imediat următoare comunismului, când exista un singur canal, televiziunea publică, a reprezentat o ocazie pentru cei din domeniu să pună în practică toate ideile pe care le aveau și pe care le îngrădiseră până în acel moment datorită sistemului. Așa au luat naștere posturile private, care au exploatat la maxim toate resursele pentru a câștiga cât mai mulți telespectatori fideli.

În ultimele trei decenii, principalul ethos european al publicului de a transmite a început să fie puternic străbătut de deziderate comericale de competiție. Acest fenomen s-a petrecut în contextul concurenței crescânde, din industriile media americane.

Conform lu McQuail, „regiunea Est- Europeană era gată să primească economia pieței libere după căderea comunismului. Această atitudine nu era împotriva priorităților culturale, dar reprezentând o libertate câștigată: a exprimării, a circulației, etc. Logica era libertatea exprimării opiniilor prin organisme ale presei independente ca o protecție vitală, contra uzajului despotic al puterii statului. Ideile conducând deschiderea după căderea comunismului au fost congruente conotațiilor pozitive și liberale ale unei prese libere. Istoria recentă a comunicării mass media asociază piața liberă cu stabilirea libertății presei și urgența democrației.”

Țările europene au reacționat pozitiv liberalizării, și-au deschis piețele și mulți investitori de media private, au ocupat formatele de nișă. Țările care au urmărit curentul comercial și nu au rezistat să conserve principiile culturale unele din ele neavând capacitatea de negociere să prevină ca libera înțelegere să acopere și produsele culturale, media fiind punctul de interes în acest caz.

Această democrație a fost percepută într-un mod negativ; s-a instaurat în regimul producțiilor media într-un mod alert, neoferind ocazia instituirii unor norme sau principii naționale care să ghideze direcția modernizării produselor de cultură media. Împrumutul formatelor străine de succes nu a presupus doar aspecte favorabile, drept dovadă funcțiile mass media românești care se restrâng la o ușoară informare și forme variate de diversment, devenite principalul magnet al publicului.

Terenul pe care au apărut curentele referitoare la liberalizarea pieței media au fost principiile dreptății pentru libera circulație a bunurilor și produselor, bunurile culturale fiind incluse.

Spre deosebire de regimurile politice totalitare, unde „mijloacele de informare erau sub controlul strict al centrului unic de putere – care determină prin cenzură structura și orientarea politică a informației- în noul regim democratic a dispărut controlul politic asupra informației, iar televiziunile au devenit principalul formator al opiniilor politice”. De aceea, „expansiunea și diversificarea sistemului televizual a reprezentat un factor hotărâtor al democratizării și al schimbării sociale din România, având în vedere contrastul cu perioada anterioară, când televiziunea nu făcea decât să prezinte mesajul stereotip al puterii.”

„Sub presiunea factorilor tehnologici, comunicarea mediatică cunoaște și va cunoaște la sfârșitul secolului XX transformări radicale. Tehnologia numerică șterge cu adevărat frontierele dintre mediile tradiționale, în mod progresiv integrate în rețele care vehiculează text, sunet și imagini sub formă numerizată. Ea se află, de asemenea, la originea tipurilor de imagini inedite ce induc o nouă relație cu spectatorul lor.”

„Tehnologia numerică a contribuit la transformarea peisajului televizual. Punerea la punct a unui sistem de compresie a datelor autorizează de acum încolo o înmulțire a canalelor, deja oferite într-un număr mare telespectatorului prin intermediul abonamentelor la rețelele cablate.”

Această tehnologie numerică transformă media vizuale, pentru că o compresie a datelor însemna înmulțirea canalelor de televiziune. Concurența a făcut ca în scurt timp, aproape fiecare canal media să aibă la dispoziție toate mijloacele necesare pentru a forma o adevătată rețea comunicațională: canal tv, canal radio, canal virtual.

Evoluția către o televiziune tematică concurează din ce în ce mai mult televiziunea generalistă, iar acest lucru nu a rămas fără incidențe sociale, făcând să explodeze practicile colective de receptare în sânul familiilor și în general în societate. Mai mult decât atât, fenomenul dezvoltării canalelor tematice a întărit în ochii unor cercetători mișcarea de individualizare pe care o presupune întreaga procedură.

Din această perspectivă, se pot amplifica: „o repliere a identității comunităților etnice, culturale sau religioase, recentrate asupra mediilor de identitate și o închidere în sine a comunităților elective ce leagă indivizii cu aceleași gusturi sau practici”.

1.2 Televiziunea în contextul globalizării

În contextul modernizării accelerate, a vitezei de circulație a ideilor și a distanțelor înlăturate de canalele mediatice, globale, fiecare stat se confruntă cu „globalizarea”. Fie că o resimțim mai mult sau mai puțin, ea se petrece indiferent de voința noastră. Chiar mai mult, ne bucurăm de acest proces care promite să aducă lumea mai „aproape”, să creeze un spațiu unic, accesibil tuturor. Cu toate acestea, visul globalizării, presupune un sens comun al termenului, un nivel oarecum superficial de înțelegere a efectelor acestui proces, care înseamnă ca toți locuitorii planetei să aibă acces la aceleași brand-uri renumite de haine, să poată servi masa la restaurantul preferat sau care să se bucure de emisiunile de televiziune pe care le urmăresc în mod frecvent, indiferent în ce colț al lumii s-ar afla.

Pentru o înțelegere aprofundată a globalizării, trebuie să privim acest fenomen din perspectiva cauză-efect. Explozia tehnologică și dezvoltarea acestui segment, care în momentul de față a devenit indispensabil tuturor aspectelor vieții cotidiene, de la desfășurarea muncii zilnice, la momentele de relaxare de după aceasta, au satisfăcut o serie de nevoie, în același timp generând altele.

Odată cu explozia tehnologică ritmul global a devenit alert, a determinat era vitezei. Viteza s-a impus ca factor determinant al fenomenului de globalizare, astăzi putând fi vorba despre o compresie a spațiului si a timpului. Deși distantele sunt aceleași din punct de vedere geografic, parcurgerea lor a devenit mai rapidă, oferind o mobilitate atât persoanelor cât și informației.

Nici aria comunicațională nu a rămas neatinsă de aceste reforme tehnologice. Au apărut noi forme de comunicare rapide și care implică niște costuri reduse, la toate nivelurile, interpersonal, bancar, în masă și așa mai departe, acestea ducând la capitularea viului grai care a definit schimbul de informații până nu de mult.

Autori care și-au consacrat lucrările înțelegerii acestui fenomen, evidențiază atât efectele pozitive, cât și pe cele negative. De exemplu, Zygmunt Bauman, în cartea sa „Globalizarea” asociază sensul pozitiv cu nivelul global al fenomenului. Însă, subliniază faptul că nu poate fi vorba despre globalizare fără „localizare”, căreia ii atribuie o conotație negativă.

Cauzele globalizării mass-media sunt reprezentate de două elemente aflate în strânsă legătură: tendința de globalizare la nivel social, cultural, economic și politic și evoluția tehnologică ce permite circularea rapidă a informației și o face accesibilă sub numeroase formate. Dacă în secolul al XVI-lea dura nu mai puțin de șase luni ca informația să ajungă de pe bătrânul continent la coloniile englezești de peste Atlantic, acum tot ce ne dorim să aflăm se găsește la un click distanță.

Evoluția tehnologică și-a pus amprenta asupra modului de colectare și difuzare a informației. De asemenea, aceasta a devenit extrem de accesibilă cu un minim efort. Cel mai grăitor exemplu în acest sens este cel al internetului. Acesta permite difuzarea rapidă a informației, a știrilor, a emisiunilor de tip talk-show, a serialelor și a filmelor sub diverse formate, grație multimedia.

Avantajul internetului, în afară de caracterul său rapid si divers, în fața altor căi de difuzare a informației este modul facil de accesare. În ziua de azi, accesul la internet a devenit ceva comun, tot mai multe persoane recurgând la acesta ca metodă alternativă de informare în detrimentul publicațiilor scrise, radioului sau televiziunii. Motivele sunt cât se poate de simple, pe internet informația este diversă și abundentă, acesta fiind o cale media care include în mare parte și informația transmisă de celelalte canale media. Mai mult decât atât, internetul permite fiecăruia să selecteze ce informație dorește să primească. Toate acestea sunt prezentate pe niște interfețe accesibile.

Efectectele pe care globalizarea le are asupra mass-media sunt din cele mai diverse și pot fi analizate pe mai multe planuri. Se poate vorbi, în primul rând, fiind un aspect evident al globalizării, în plan economic, de extinderea giganților media. Companii cu cifre de afaceri de miliarde de dolari, precum AOL Time Warner, Walt Disney sau Sony si-au extins afacerile pe toate continentele. Mai mult decât atât, produsele lor, atât cele media, cât și cele electronice de receptare a informației indiferent de suportul pe care aceasta este trimisă, s-au diversificat și adaptat nevoilor fiecărui public căruia ele se adresează.

Un alt efect al tendinței de globalizare a mass-mediei este reprezentat de uniformizarea formatelor. Această sintagmă presupune preluarea unor formule de succes din străinătate și adaptarea lor la cerințele publicului autohton. Exemplele în acest sens sunt extrem de numeroase, multe concerne media a căror activitate se desfășoară în România preluând rețete de succes de peste hotare și adaugând condimente care să le facă pe gustul publicului român. De la reviste printre care se enumera Top Gear, Tabu, Cosmopolitan și multe altele, până la reality show-urile precum Burlacul, difuzat de postul de televiziune Antena 1, sau emisiunile de tip concurs de talente, de exemplu „Românii au talent” sau „Vocea României”, toate au preluat, prin cumpărarea unei licențe, formate de publicații sau emisiuni care reprezintă o cale sigură spre succes. Acesta este un alt aspect ce merită dezbătut mai pe larg pentru a stabili în ce măsură se respectă formatele, ce diferențe există între versiunea americană, de exemplu, a unui concurs de talente și cea românească, ce public a tras acesta pe un continent și ce public pe altul.

Așadar și în cazurile companiilor gigant și în discursul despre uniformizarea formatelor trebuie luat în considerare relația global-local. Mai exact trebuie observat faptul că deși tendința este de globalizare prin extinderea circulației acestor produse care au un trunchi comun de caracteristici, faptul că acestea se adaptează cerinței publicului reprezintă o „localizare” a acestora, mai mult decât o globalizare.

Astfel putem deduce faptul că un discurs general al globalizării nu încape în discuție, ci mai degrabă putem vorbi despre mai multe publicuri care consumă același produs media, acesta fiind adaptat la nevoile și cerințele fiecăruia.

1.3 Diversitate televizuală  

În locul unui singur mijloc de comunicare în masă, „televiziunea a devenit un grup de mijloace înrudite, dar distincte. Televiziunea servește companii foarte diferite, ajunge la o varietate de segmente de public și îndeplinește un număr foarte mare de obiective.

Televiziunea în rețea

În ultimii ani, s-a scris mult despre scăderea influenței marilor rețele de televiziune. Totuși, televiziunea în rețea continuă să fie principalul primitor de fonduri din partea companiilor care își fac publicitate la nivel național. Numai televiziunea în rețea poate să combine distribuția eficientă a mesajelor în aproape fiecare gospodărie, nivelul de penetrare înalt în cele mai importante categorii demografice și legate de stilul de viață, și posibilitatea de alegere a programului adecvat pentru cea mai deosebită companie.

Nu există nici o îndoială că zilele în care rețelele aveau cote de 80 sau 90 s-au terminat. Pur și simplu, există prea multe canale prin cablu pentru ca rețelele majore să-și mențină dominanța în ceea ce privește audiența. Oricum, în ciuda scăderii numărului de telespectatori, este important de ținut minte că rețelele de televiziune încă au o majoritate a audienței, milioane de gospodării urmărindu-le în fiecare seară. „Clienții și agențiile lor de publicitate folosesc o varietate de criterii pentru a determina dacă și în ce măsură vor apela la televiziune în rețea. Totuși, deciziile de cumpărare sunt determinate de trei factori: caracteristicile demografice, CPM și cererea”.

Televiziunea prin cablu

Primele sisteme de televiziune prin cablu au fost înființate după revoluția din 1989, și de atunci au înregistrat o creștere în rândul gospodăriilor. Programele prin cablu atrag categorii de public mai „culte” mai bine decât orice alt mijloc de comunicare. Mai important, telespectatorii televiziunii prin cablu petrec o parte semnificativă a timpului lor în fața televizorului.

Spre deosebire de rețelele de televiziune cu programele transmise prin antenă, al căror venit se constituie mai ales din publicitate, majoritatea veniturilor rețelelelor de televiziune prin cablu provine din abonamentele pentru cablu. Companiile care își fac publicitate sunt atrase de televiziunea prin cablu datorită varietății de programe și posibilităților de abordare a categoriilor de public vizate pe care aceasta le prezintă.

În multe aspecte, televiziunea prin cablu prezintă multe din caracteristicile de marketing ale revistelor specializate. Datorită naturii de programare prin cablu, companiile sunt mai interesate de stilurile de viață și preferințele publicului televiziunii prin cablu. De exemplu, canalul Discovery accentuează faptul că mulți dintre telespectatori sunt intelectuali care doresc să afle noi informații pentru ei înșiși, fiind foarte activi și bine informați. Televiziunea prin cablu este în mod frecvent folosită pentru obținerea unui anumit grad de penetrare în rândul publicului. Singur, sau mai curând în combinație cu alte mijloace de comunicare, cablul poate obține niveluri înalte de audiență. Cablul are capacitatea de a ajunge la categorii de public definite pe baze demografice, geografice sau în funcție de stilul de viață.

Principalii competitori în domeniul televiziunii prin cablu (CATV) și mai nou al televiziunii digitale sunt RCS&RDS, cu serviciul Digi TV, UPC Astral cu Focus Sat, Romtelecom cu Dolce TV și DTH Television Group cu Boom TV. “Pe final de an concurența între companiile care oferă servicii de televiziune prin cablu sau satelit a devenit acerbă, un motiv fiind acela al ofertelor cu care ne-am obișnuit la fiecare final de an. Totodată, alți competitori au intrat în joc.” Având o rețea care ,,acoperă peste 200 de orașe, RCS&RDS este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața serviciilor de televiziune prin cablu și prin satelit, cu un număr de peste 2,55 milioane de abonați.”. ,,Digi TV a venit cu infrastructura proprie în părți însemnate din România și în 2010 a lansat un serviciu de cablu digital, pentru a concura cu serviciile similare ale UPC România. ”

În ceea ce privește operațiunile sale din România, acestea acoperă o arie regională întinsă, care include 10 dintre cele mai mari 12 orașe din România (care au peste 200.000 de locuitori). „Din numărul total de clienți ai serviciilor de cablu TV 10,6% sunt abonați la pachete triple-play (telefonie, internet, TV – n. red.), iar 21,5% la pachete 2play (telefonie și TV sau net și TV – n. red.). ”

Televiziunea locală

Televiziunea locală se adresează unui segment bine definit al populației întregii țări, respectiv poate fi vizionată doar local, de un număr mult mai restrâns de telespectatori. Judetul Neamț este imperiul televiziunilor locale.

În doar câțiva ani au fost înființate șapte televiziuni locale. În ceea ce privește audiența, în Piatra Neamț, pe primul loc între televiziunile locale se poziționează canalul 1 TV cu 60% audință din piață. Pe următorul loc se află “Tele M Piatra Neamt, cu 30%, iar diferența până la 100% se împarte între Actual TV și TVM.

Fiecare canal de televiziune local și-a fidelizat un segment din public. Posturile preferate sunt CNS și Rom TV. În Piatra Neamț există șapte canale de televiziune; în Iasi – există două posturi TV locale – M Bit și Tele M – alături de stațiile regionale ale Pro TV și TVR. În județul Bacău – funcționează trei posturi de televiziune: TV Bacău (fostul Alfa TV), Euro TV și One TV Onești”.

În secolul în care trăim informația înseamnă putere. Cine deține informația are puterea de a o transforma și de a o emite așa cum îi convine. Toate modalitățile prin care receptorilor li se permite să acceseze canalele de televiziune pe un televizor sunt cele enumerate mai sus.

Televiziunea reprezintă cel mai important, mai rapid și mai convingător mijloc de propagare a informației. Așa se face că, mare parte dintre noi suntem dependenți de programele de la televizor pentru că, credem noi, ele ne mențin informați. De fapt, atenția pe care o acordăm unor programe în detrimentul altora, nu este pentru că vrem neapărat, ci pentru că nimerim pe acel post, iar atenția nu este canalizată pe mesaj.

Imaginile mentale nu sunt produse de creier atunci când ne uităm la televizor, ci propuse de un dispozitv electronic și oferite din plin. Noi, nu participăm la elaborarea lor, nu ne punem la lucru imaginația. De altfel, toate aceste imagini mentale sunt aceleași pentru toată lumea.

Diversitatea în lumea televiziuală nu implcă neapărat satisfacția publicului. Acesta este derutat și nu știe ce să aleagă. Iar datorită apariției unor canale noi, publicul nu cunoaște întreaga ofertă, pentru a putea aprecia comparativ, că face alegerea potrivită.

Tendința nu este aceea de a considera că poate a avea un pachet de 250 de canale este mai rău decât a primi sașe canale pe calea undelor. Deținerea unui pachet complet de programe tv devine astfel doar un capriciu care implică niște costuri, direct proporțional cu multitudinea canalelor tv incluse.

„Tehnologia numerică a contribuit la transformarea peisajului televizual. Punerea la punct a unui sistem de compresie a datelor autorizează de acum încolo o înmulțire a canalelor, deja oferite într-un număr mare telespectatorului prin intermediul abonamentelor la rețelele cablate.”

1.4 Caracterizarea televiziuni de nișă

Televiziunile de nișă au dovedit, până în prezent, că pot avea un succes remarcabil. Televiziunile de nișă au preluat din audiențele televiziunilor generaliste. Pentru a atinge o cotă de piață de 2-5%, publicul preluat nu trebuie să fie și nici nu este numeros. Unele televiziuni de nișă au ajuns, pe alocuri, la audiențe mai mari decât unele televiziuni generaliste.

Specificul televiziunilor de nișă constă în calitatea clară a audienței pe care reușește să o fidelizeze. Publicul care nu urmărește știri de tip tabloid, adică un segment de public pretențios și educat, își dedică atenția posturilor TV de știri cum ar fi Antena 3 sau Realitatea TV. Posturile de nișă segmentează audiența și sunt mereu în creștere în ceea ce privește cota de piață.

Există deja conceptul „nișa de unu” – adică programe TV care acoperă pretențiile fiecărui consumator individual în parte. Pare ireal, dar aceste lucruri au devenit aproape palpabile.

Televiziunea, pe piața TV românească, este o instituție al cărui principal scop este de a atrage profit sau influență politică. Însă, pentru atingerea acestui țel, televiziunile trebuie să câștige încrederea publicului. Din acest motiv, sunt obligate să satisfacă interesele consumatorilor și să integreze pe cât posibil telespectatorul în jocul din platou, fie prin a-i cere opinia, fie prin a-l invita să cumunice în direct prin telefon, fie prin a-l invita în emisiune.

Dezvoltarea permanentă a tehnologiei în domeniul televizual duce la concurență acerbă între televiziuni, iar importanța televiziunii ca mijloc de divertisment va crește, având în vedere că domeniul de entertainment este imposibil de adus la un numitor comun, preferințele fiind diferite și extrem de diverse, deci conceptul de nișă va prospera.

Posturile TV se vor axa pe fidelizarea unui public cât mai specializat, astfel încât să capteze interesul unui segment de public personalizat. Această specializare apare și în domeniul publicității, doritorii de reclamă fiind cu atât mai interesați să ajungă la publicul potrivit și să le inducă nevoia de a consuma produsul lor.

Prin urmare, merg pe premisa că principalele caracteristici ale televiziunilor de nișă vizează atât lumea din spatele micului ecran , dar mai ales lumea din fața televizorului. Mai exact, prin cercetarea pe care o voi realiza, voi afla dacă prin abordarea tematică, o televiziune oferă informații complete din aria de interes și cu un grad calitativ ridicat. Deasemenea, voi ști cum privesc consumatorii produsele televiziunilor de nișă.

1.5 Televiziunile de nișă versus canale publicitate

Dezvoltarea continuă a tehnologiei impune schimbare și adaptare în mediul televizual. Apariția posturilor TV de nișă sunt efectele acestei dezvoltări. Există un mediu prielnic pentru dezvoltarea acestora pe piața TV din România. Realitatea TV și Acasă TV sunt exemple de posturi de nișă care și-au câștigat locul și audiența, captivând atenția celor interesați de domeniile pe care sunt specializate.

Televiziunile generaliste încep să piardă teren în fața noilor televiziuni de nișă, care se deosebesc de cele generaliste prin stabilirea unui segment de public bine definit. Înregistrând rezultate mai bune în vânzări prin intermediul posturilor de noșă, decât prin publicitatea făcută la posturi generaliste, agențiile de publicitate se îndreaptă și ele spre televiziunile tematice. Produsele și serviciile ajung direct la publicul interesat, acesta vizionând în mod direct prezentarea produsului de care au nevoie; costurile suportate de cei interesați de reclamă fiind astfel mult mai eficient distribuite.

Canalele dedicate nu înregistrează o audiență spectaculoasă, dar atrag un public clar definit. Deși audiențele sunt sesizabil mai mici față de nivelul televizunilor generaliste de top, precum Pro TV și Antena 1, televiziunile de nișă atrag un public specific interesat de domeniul programelor pe care le emit.

Cel mai bun procent de telespectatori fidelizați îl deține GSP TV, care este lider de piață cu toate meciurile de Liga întâi și care deține jumatate din totalul celor 26.000 de indivizi care vizionează, în medie, pe programul dedicat. După GSP TV, în topul televiziunilor de nișă cu cel mai bun procentaj de persoane educate se află Antena 3. Realitatea TV deține și ea, un procent semnificativ din valoarea publicului educat – 37% din cei 134.000 de telespectatori ai postului așa cum arăta ultimul studiu în acest domeniu, efectuat în 2009.

„Clasamentul posturilor cu public mai puțin educat este dominat de posturile de desene animate (evident, sunt atrași copiii), dar și de cele muzicale. Parte dintre ele ating un public foarte tânăr (deci cu studii primare), dar între acestea se regăsesc și posturi precum Taraf TV, Favorit și Etno.”

Creșterea audienței a fost determinată de diversitatea evenimentelor din ultimii ani și a interesului pentru canalele de știri. Fiecare canal TV de știri încearcă să formeze un reflex asupra publicului său pentru a alege canalul în cauză când dorește să fie la curent cu evenimentele din acea zi.

Atenția investitorilor în publicitate a fost atrasă de interesul telespectatorilor față de televiziunile de nișă, în special a celor de știri. La Realitatea TV, publicitatea atrasă de post s-a mărit cu 140% în 2007-2008 spre exemplu. Comparând anul 2007 cu 2008 constatăm că posturile de nișă au înregistrat o audiență cu 60% mai ridicată, în timp ce în cazul posturilor TV generalist, nivelul audienței a rămas la fel în 2008, neînregistrandu-se creșteri de audiență. „Posturile TV generaliste aveau – în ianuarie-august 2008 – 71,7% din audiență, în timp ce cele nișă 28,3%, dintre care Acasă TV deținea cea mai ridicată valoare de audiență”.

Avantajul posturilor de nișă constă în calitatea publicului atras, căruia îi satisface interesul reușind să-i capteze atenția. Posturile specializate pe știri atrag un public educat care nu agrează știrile de tip tabloid, cu alte cuvinte un public educat. Nișa televizunilor de știri fragmentează publicul și au un trend în creștere în ceea ce privește cota de piață.

Noi comportamente în rândul telespectatorilor au fost create de către posturile TV de știri. Telespectatorii, care au renunțat la posturile generaliste și pot fi atrași doar prin posturi de nișă pe interesul lor, formează deja un segment semnificativ al pieței. Când transmit evenimente speciale, se observă un tip de influențare a posturilor TV generaliste de către canalele de știri. În ceea ce privește clienții, acest fenomen poate avea un impact negativ. Există instituții care nu agrează asocierea lor cu subiecte sau evenimente speciale senzaționale, tensionate sau dramatice. Pentru că se pierd vârfuri de audiență din această cauză, posturile TV specializate luptă din greu să recupereze din aceste pierderi în perioadele mai liniștite. Un segment din audiența canalelor de știri urmărește prime-time-ul televiziunilor generaliste. Acest segment reprezintă noul trend în rândul telespectatorilor.

În domeniul publicității, lucrurile stau în felul următor: clienții care dispun de bugete mari pentru publicitate optează, în primul rând, spre posturile TV de top și abia apoi spre cele de nișă.

Impactul minor al canalelor de nișă asupra canalelor generaliste este dezvăluit de procentele încasărilor din publicitate. Motivul pentru care nu se poate afirma că aceste televiziuni de nișă rup din bugetele televiziunilor generaliste, este că dezvoltarea acestor posturi specializate reprezintă o urmare a unei semnificative creșteri de piață. Profilul televiziunii influențează și profilul clientului de publicitate. Așa stau lucrurile când vine vorba de publicitate; de exemplu, în cazul canalelor muzicale clienții sunt interesați de zona produselor sau serviciilor adresate tinerilor, canalele de știri sunt preferate de advertiserii care au drept target telespectatorii cu vârste de peste 25 de ani și care sunt interesați de alte genuri de produse sau servicii. Astfel că, pentru o așa gamă de telespectatori, produsele publicității trebuie să fie distincte și bine alese.

În cadrul televiziunilor de nișă, există și nișa televiziunilor pentru copii cuprinzând posturile Jetix și Minimax și nișa religioasă cuprinzând postul Trinitas TV. Jetix este un canal tv dedicat copiilor de toate vârstele care difuzează desene animate de calitate și diferite seriale cu eroi iubiți și preferați de copii. Și postul TV Minimax este destinat copiilor și oricăror altor persoane care iubesc desenele animate. Minimax difuzează programe de desene foarte interesante și pline de umor și este extrem de apreciat de către copii. Nișa TV religioasă cuprinde postul Trinitas TV care a fost înființat în anul 2007. Prin postul Trinitas TV, „Patriarhia Română informează opinia publică despre evenimentele bisericești, lucrarea pastoral-misionară, socială, educațională și culturală a Bisericii, aducând în atenția publicului istoria, cultura și tezaurul de credință și spiritualitate creștină românească în context European. Televiziunea Bisericii face accesibilă participarea la slujbe și pentru cei bolnavi, imobilizați la pat sau bătrâni ”.

Analiza planului editorial denotă adaptare și un conținut atent creat pentru publicul țintă, ceea ce presupune că inclusive creatorii reclamelor vor trebui să potrivească mesajul în contextual necesar. Canalul și uneori dispozitivul prin intermediul căruia se realizează vizionarea atrage după sine niște așteptări din partea user-ului. De aceea, planul editorial, dar și cumulul de reclame vor trebui să evolueze spre continut mai bun, deoarece se adresează, de această dată, unui segment specializat de utilizatori, cu studii superioare și venituri mari, care se așteaptă să primească conținut calitativ pe device-ul scump pe care l-au achiziționat.

Spre exemplu, vizionarea unui program pe un dispozitiv mobil poate fi întreruptă de publicitate, sub forma unui pop-up neanunțat, lucru mai puțin acceptat decât la televizor, ceea ce poate duce la reacții nedorite din partea user-ului. Add-urile se dezvoltă spre rich-media, pentru a oferi utilizatorilor o experiență interactivă, cu riscul de a deveni prea complexe. Astfel, se încearcă combinarea conținutului vizual și auditiv specific televizorului, cu funcția touchscreen a mobilelor.

Un fenomen interesant privind abilitatea și simultaneitatea unor activități este faptul că utilizatorul modern folosește în același timp mai multe aparate: se uită la televizor sau este în fața laptopului și are și smartphone-ul în mână.

Apetitul utilizatorilor pentru folosirea mai multor aparate în același timp, a dus la o nouă idee de fidelizare a spectatorilor televiziunilor, care pot sta aproape de programele preferate prin toate aparatele moderne care îi înconjoară: tablete, smartphone, etc.

Aceasta a fost dezvoltată și implementată de către CME. Utilizatorul vede aceleași materiale promoționale pe TV, PC, mobil, având posibilitatea de a urmări emisiunile și filmele pe oricare dintre dispozitivele menționate, sau, pe dispozitivul pe care îl au la dispoziție în acel moment. Trustul MediaPro a implementat cu succes un astfel de program, prin care emisiunile și filmele sale pot fi vizionate pe PC sau smartphone, contra-cost. Ulterior și alte posture tv, precum Digi au lansat o aplicație specială pentru cei care vizionează programele lor online, de pe un device portabil.

Funcțiile unei televiziuni de nișă

Educația mediatică periclitează mintea umană, în special pe cei care caută să își formeze opinii prin mesajul receptat de la tv. Urmările pot fi dintre cele mai negative, probleme de atenție sau hiperactivitate. La fel de gravă este îndoctrinarea cu anumite idei care nu sunt altceva decât eforturile televiziunilor după senzational, țintă ce distorisionează realitatea.

Promovarea unor „personaje bufon” stârnește comportamente de tip consumatorist, avide după plăceri, stări de relaxare, viață bună și ușoară, mentalități induse în subconștientul telespectatorilor prin setarea unei agende media care are la bază tipul de produs stereotip, care prinde la public. Profilul formatelor axate pe divertisment, comedii, loisir, pamflet nu stimulează partea stângă a creierului, obișnuind telespectatorul cu stările inactive mental.

Independent de natura programelor tv, activitatea vizionării scade nivelul activării emisferei stângi, care are efecte grave:

Scăderea capacității de ascultare și înțelegere a mesajului emis

Vocabular sărac

Dificultăți de exprimare la nivel de fraze coerente , transmiterea unor gânduri și idei

Incapacitatea de a urmări un discurs și de a extrage esențialul

Preluarea stereotipiilor verbale și formarea ticurilor gestuale ca urmare a hiperactivității induse de privitul prelungit la televizor.

Mass-media îndeplinește anumite funcții socio-culturale. Mihai Coman susține că „Relația dintre mass-media și societate se poate pune în termeni de consecințe globale – funcțiile presei – de influențe precise – efectele presei – sau de misiuni generale atribuite acestor sisteme – rolurile presei.”

Astfel, Coman identifică trei sintagme diferite care definesc expresia „funcția de informare a presei”:

„Drept urmare a activității presei, publicul este informat – funcție;

Presa are misiunea de a informa publicul – rol;

Prin informațiile pe care le distribuie, presa influențează gândirea și comportamentul publicului – efect.”

Din această clasificare profesorul deduce: „În primul caz, faptul că „presa ne informează" apare ca o consecință a existenței sistemului mass-media. Această consecință derivă din funcționarea globală a mass-media (nu numai a unui segment al lor) și nu este legată în mod direct de o intenție (declarativ asumată și precis direcționată): putem găsi informații chiar și în acele mesaje care nu au ca scop principal informarea, cum ar fi filmele de divertisment, concursurile TV, programele de varietăți, integramele, clipurile muzicale etc. Este evident că presa nu ar exercita o asemenea funcție dacă nu ar exista, ca o premisă a acesteia, o dorință și o căutare de informații, ca expresie a unor necesități elementare ale omului. Astfel, răspunzând nevoii indivizilor de a controla mediul lor imediat și deci de a ști ce se petrece în lumea în care trăiesc și satisfăcând aceste nevoi prin produsele pe care le oferă, mass-media generează, ca o consecință a activității lor, faptul că publicul este informat.”

Astfel, putem spune că omul își satisface nevoia de informare din toate producțiile mass-mediei, nu doar din cele cu caracter informativ. Informarea pare a fi cea mai mare nevoie a audienței, o nevoie primordială ce și-a găsit satisfacerea în mass-media odata cu evoluția sa de la presa la radio și televizor iar în cele din urmă la internet. Mass-media este principala sursă de informare a oamenilor, iar funcția sa de informare este una esențială pentru audiență. De asemeni prin informare, mass-media contribuie la menținerea și dezvoltarea audienței, aceasta, prin consumul de media, devenind informată.

Despre următoarea situație enumerată, Coman spune următoarele: „În al doilea caz este vorba de o cerință imperativă: presei i se atribuie, înainte chiar de exercitarea acțiunii sale, misiunea, rolul de a informa. Acest lucru este considerat o obligație a instituțiilor mass-media, ceva ce trebuie realizat, indiferent de obstacolele sau de conjuncturile concrete în care presa lucrează.

În jurul concepțiilor referitoare la rolul pe care presa trebuie să-l joace s-au construit patru mari „teorii" – modele – ce au organizat, într-o paradigmă generală, numeroasele sarcini atribuite de-a lungul istoriei sistemelor de comunicare de masă: modelul autoritarist – bazat pe misiunea de susținere a structurilor de putere existente – modelul totalitarist – bazat pe misiunea de mobilizare a maselor pentru îndeplinirea proiectelor puterii – modelul liberal – bazat pe misiunea de a facilita accesul publicului la informații și divertisment – și modelul serviciului public – bazat pe misiunea de a realiza educația civică și informarea corectă.”

Având în vedere faptul că mass-media a devenit în timp principala sursă de informare pentru tot mai mulți indivizi și că audiența s-a mărit constant, informarea a devenit o misiune a mass-mediei, o necesitate și nu un lux. Astfel mass-media a fost nevoită să informeze, indiferent de forma informării ce ținea cont de cele patru modele – autoritarist, totalitarist, liberal și serviciu public – și să facă din informare principala sa prioritate.

„În cel de al treilea caz, faptul că activitatea presei are ca rezultat informarea indivizilor apare ca un produs imediat al funcționării unui segment al mass–media. Aceasta înseamnă că ne confruntăm cu acțiunea unui ziar, canal, program, mesaj care-i influențează într-un anumit fel pe o parte din cei care intră în contact cu el. Acest tip de acțiune concretă a mass-media poartă numele de efect. Analiza efectelor a consumat, timp de peste 50 de ani, aproape întreaga energie a cercetătorilor din domeniul comunicării de masă : ei au stabilit că efectele presei pot atinge nivelul cunoștințelor, emoțiilor, atitudinilor sau comportamentului individual; că ele vizează persoana, grupul, instituțiile sociale, întreaga societate sau cultura unui segment al acesteia; că pot fi intenționate și non-intenționate; că acționează pe termen scurt sau pe termen lung etc.”

Cu alte cuvinte, prin satisfacerea nevoii de informare a audienței, rolul de informator al mass-mediei poate avea și efecte secundare. Cei care primesc informația o pot decodifica într-un mod total diferit față de intenția emițătorului de mesaj – în acest caz mass-media – iar acest fenomen poate duce la efecte ce nu au nicio legătură cu informația în sine, cum ar fi spre exemplu: un tânăr vede la televizor o știre despre violență, mesajul fiind unul anti-violență, însă pe el imaginile vizionate îl instigă la violență pentru ca i se pare interesant un astfel de comportament și astfel ar putea ieși și el în evidență. Astfel mesajele informative sunt decodificate în mod relativ de audiență, în funcție de cultura indivizilor, de mediul în care trăiesc, de educația pe care o au,etc. Acest fenomen face ca, dincolo de efectul benefic de a avea un public informat prin mass-media, să existe și efecte nedorite asupra unei părți a publicului, aceasta putând fi influențată negativ de informațiile primite sau să fie manipulată.

Mihai Coman prezintă în lucrarea sa, „Introducere în sistemul mass media ” clasificarea unui sociolog american, Leo Thayer, care a identificat nu mai puțin de șapte funcții ale presei:

de compensare – oferă experiențe afective

de informare – distribuie date despre realitate

de divertisment – transmite mesaje care ocupă timpul liber

de educație – contribuie la modelarea indivizilor.

de socializare – oferă material pentru discuțiile dintre oameni

de identitate – ritmează existența noastră cotidiană, dându-i un contur specific

de mitologizare – creează modelele simbolice de profunzime ale culturii noastre.

Sintetizând diversele teorii și moduri de abordare, D. McQuail stabilește „două mari familii de funcții:

pentru societate în ansamblul ei:

de informare,

de corelare (socializare),

de asigurare a continuității,

de divertisment,

de mobilizare.

b) pentru indivizi, luați în parte :

de informare,

de stabilire a identității personale,

de integrare în societate,

de divertisment.”

Privind la televizor, reținem automat replici pe care le transpunem în vorbirea uzuală, fără a cunoaște semnificația lor, din dorința de a atrage atenția prin gradul de informare afișat. În realitate, televizorul nu poate îndeplini așteptările, pentru că nu reprezintă un mediu interactiv și nu poate dezvolta dimensiunea de subiect personal.

Herbert Krugman, cercetător din aria neuropsihologiei a dorit să contrazică afirmația lui McLuhan, care susținea că “medium is the message”. Prin urmare, a realizat o cercetare care testa dacă activitatea neurologică înregistrată în timpul unei comunicări depinde de mediul prin care se realizează comunicarea sau de natura mesajului. Rezultatul a fost unul contrar așteptărilor sale, acela că, privind la televizor, în aproximativ două minute,subiectul intră în starea alfa, de relaxare și neconcentrare. Farmecul imaginii tv induce o stare de pasivitate față de ceea ce i se comunică, funcțiile mesajului nefiind astfel îndeplinite. Telespectatorul vizionează fără să mai treacă prin filtrul minții mesajele emise. În aceste condiții, o soluție pentru a stimula undele beta să rămână active poate fi lansarea unui concurs în momentul incipient al emisiunii, astfel încât, pe parcursul acesteia, privitorul să fie interesat și provocat de a urmări atent mesajul, la final având posibilitatea să răspundă corect la întrebare și să câștige. O astfel de strategie îndeplinește un rol excitant și necesită lansări de reamintire a concursului, reactivând atenția privitorului la informațiile oferite.

McLuhan precizează că „Răspunsul electric al creierului este în mod evident dependent de mediu și nu de conținut”. Tocmai aici trebuie intervenit, producătorii având șansa să exploateze puterea de influență a comunicării prin intermediul televizorului.

Captivarea atenției este dată de formal feaures ce produc un efect halucinant, care nu se regăsește însă în viața reală, fapt pentru care situațiile de zi cu zi nu mai reprezintă un element provocator asupra minții subiecților, singurul efect asupra lor fiind cel de dezinteres.

1.7 Contextul favorabil dezvoltării canalelor de nișă

La început a fost telegraful. Acesta poate fi considerat un precursor al internetului. A reușit să revoluționeze transmisia de date și s-a divedit a fi o descoperire magnifică. Telegraful a avut puterea de a schimba viteza de mișcare a lumii, deschizând era comunicațiilor globale. Un factor important în descoperirea milenilui, internetul, a fost apariția primelor calculatoare. Prima rețea oficială ce unea câteva calculatoare s-a realizat în 1969 și se numea ARPANET și funcționa pentru sistemele de apărare naționale.

Termenul internet apare în 1974 și era o prescurtare de la internetworking. Internetul este practic o rețea de computere, contactate cu alte dispozitive cu adresă computerizată, toate fiind unite printr-un sistem comun și operând coordonat grație unui ansamblu standardizat care pate transmite date, informații.

Cel care a inventat internetul este nimeni altul decât britanicul Tim Berners-Lee . Tot el a inventat și World Wide Web, care reprezintă o aplicație semnificativă a internetului.

La ora actuală, „dispozitivele de comunicare concentrează în sine unele întrebări referitoare la evoluția raporturilor sociale și mai ales la: relațiile dintre sfera activității profesionale și cea privată, individualizarea sporită a practicilor sociale, tendința de a completa interacțiunile interpersonale cu schimburi mediatizate la distanță, necesitatea de a dispune rapid de cunoștințe și informații referitoare la subiecte diverse pentru a putea organiza viața cotidiană., coexistența unor spații publice parțiale, care nu sunt neapărat destinate expunerii publice a opiniilor, dar care intervin în gestionarea vieții cotidiene a unor categorii sociale; în fine, faptul că indivizii trebuie să dispună de noi competențe de comunicare atât în viața lor cotidiană, dar și în activitatea profesională.”

„Consideratiile legate de „comunicarea aplicată“ – utilizarea cu bună știință a media pentru a influența atitudinile și comportamentul ori pentru a desfășura campanii de informare pe scară largă (campanii mediatice, relațiile publice și marketing-ul) – la care se adaugă problematica „societății informaționale“ în curs de apariție, precum și comunicarea în mediul internațional, colaborate cu dezvoltarea noilor tehnologii de difuzare (cablu, satelit etc.) și a mijloacelor de comunicare interactive, au drept rezultat „convergența“ modurilor si canalelor de comunicare și estomparea granițelor dintre comunicarea publică și cea privată.”

Diferite modele de comunicare se intersectează. Unii gânditori ai cyberspațiului consideră că modelele noi de comunicare le înlocuiesc pe cele mai vechi. Realitatea este însă aceea că cele vechi și cele noi funcționează în paralel și chiar se întrepătrund. Acum, noua comunicare se poate confunda cu comunicarea în masă.

Așadar, „informația este marcată de canalul sau suportul comunicării, iar comunicarea însăși nu se poate limita la transmitere, întrucât e un fenomen activ. Dar aceste elemente sutn cu atât mai actuale cu cât comunicarea interpune între portagoniștii schimburilor dispozitive perfecționate și menite să le facă tot mai complexe.

Comunicarea nu mai e doar bilaterală, ea tinde să se organizeze în jurul unor dispozitive formate din rețele de comunicare, microcalculatoare interconectate, echipamente de telefonie mobilă cu funcții avansate, aparate de captare a sunetului și imaginii, accesibile în permanență. Ele reprezintă adevărate sisteme de comunicare personale ce permit diversificarea contactelor și tratarea informațiilor aproape oriunde, oricând.

Privind lucrurile din punctul de vedere al raporturilor dintre economic și comunicațional, reflecția se poate organiza în jurul a două precese: industrializarea sporită a informației, a culturii și a schimburilor sociale și profesionale și procesul ce are în vedere rolul acordat tehnicilor și tehnologiilor de comunicare. Actorii celui de-al doilea proces sunt mai numeroși și diverși, la acest porces participând toate instituțiile societății și chiar utilizatori individuali.

Digitalizarea, o inovație tehnică atât de importantă, ar fi un factor determinant în evoluția unui fenomen social și cultural: standardizarea produselor culturale și informaționale.”

Rețeaua comunicațională presupune existența dispozitivelor tehnologice, care să permită accesul la procesul comunicării. Însă doar emiterea de informații ar face sistemul rețelei disfuncțional. Noile forme de răspuns din partea utilizatorilor întregesc înțelesul termenului rețea. Feedback-ul cunoaște diverse forme de exprimare: prin internet, sms-uri, mail-uri, telefoane în direct, toate acestea asigură un flux informațional al noii generații.

Capitolul II

Publicitatea: conținut, utilizare și aplicabilitate

Putem defini publicitatea drept o formă plătită de prezentare și promovare impersonală a ideilor, bunurilor sau serviciilor prin mijloace de informare în masă (ziare, reviste, programe de radio și TV) de către un sponsor bine precizat. Multe organizații folosesc publicitatea pentru a transmite unui anumit public mesaje referitoare la ele însele, la produsele și serviciile lor sau la modul lor de comportament, cu scopul de a determina un răspuns din partea acestuia. Răspunsul poate fi de natură perceptuală: de exemplu, consumatorul își formează anumite păreri in legatură cu un produs sau o marcă, ori acestea pot fi schimbate de către reclamă. El poate fi de natură comportamentală: de exemplu, consumatorul cumpară produsul sau sporește cantitatea cumparată. Publicitatea este o bună metodă de a informa și a convinge, cu scopul de a crea preferință sau de a-i motiva pe consumatorii dintr-o țară să încerce produsul respectiv.

„Reclamele reprezintă forme de discurs care contribuie semnificativ la modul în care ne construim identitatea. Pentru ca reclamele să funcționeze, ele trebuie să folosească resursele comune ale limbajului în moduri în care ne pot influența deciziile și pot avea o semnificație aparte pentru noi.”

„Publicitatea nu înseamnă numai promovarea comercială a mărfurilor, ci și texte a căror menire este să promoveze imaginea unui individ, grup, organizație. Reclamele nu sunt doar niște texte care acționează la un singur nivel: intervin noțiuni complexe referitoare la audiență, iar publicul este nevoit să depună efort semnificativ pentru a decoda mesajele și pentru a înțelege diferitele mesaje comunicaționale.”

Obiectivul principal al reclamelor este atins dacă nasc întrebări sau discuții, iar cea mai rea soartă a lor este ignorarea.

Angela Goddard susține că „Reclamele reprezintă forme de discurs care contribuie semnificativ la modul în care ne construim identitatea. În același timp, pentru ca reclamele să funcționeze, ele trebuie să folosească resurse comune ale limbajului în moduri în care ne pot influența deciziile și pot avea o semnificație aparte pentru noi.”

Dacă ar fi să specificăm exact care este limbajul publicității am putea spune că este un mix între concepte, semne, cuvinte scrise. Toate acestea se contopesc și iau un sens odată ce reprezentările fizice devin imagine în plan virtual, fie el pe hârtie sau format video, sau devin cuvinte rostite, în plan auditiv, precum în cazul reclamelor audio, de la radio.

În funcție de canalul pentru care este realizată, publicitatea pune accent pe unele componente ale limbajului său. Presa scrisă pune accent pe imagine, asocierea unor simboluri atractive, care să rețină atenția în timpul procesului de decodificare a mesajului. Textul de asemenea este important, pentru că trebuie să pună pe gânduri publicul, să persuadeze, astfel încât să aibă șanse mai mari de a fi reținut.

Cu utilitate în publicitate, retorica se face simțită prin caracterul persuasiv al comunicãrii publicitare. Scopul declarat al retoricii clasice este persuasiunea, care considerã mai important modul exprimării unei idei decât contextul în care aceasta se situeazã sau chiar conținutul comunicării.

Rovența Frumușani menționează că retorica investigheazã modalitățile de producere a semnificației și este folosită în principal în analiza de conținut, unde oferã instrumentele de investigare a puterii persuasive a figurilor de stil publicitare. Este un loc comun acela că publicitatea reprezintă un domeniu în care sunt utilizate cu preponderență operațiile retorice care urmăresc crearea de conotații, obținerea de efecte afective și dispoziții emoționale care să influențeze atitudinea generală față de reclamă a consumatorilor.

Limbajul publicitar se împarte astfel în limbaj vorbit și scris sau abstract. Textul scris diferă foarte mult de vorbirea directă, cu atât mai mult când este vorba de text publicitar. Caracteristicile mesajului sunt cele care furnizează informații despre structura limbajului, drept urmare, în sfera limbajului publicitar sunt incluse varietățile dintre vorbire și scris, presupoziția, modul prietenos de exprimare și stereotipia.

Întrucât limbajul publicitar este în strânsă legătură cu limbajul de marketing, conchid că numitorul comun se regăsește la baza unor teorii de comunicare. E vorba de putere, advertising și manipulare.

Mesajul publicitar îndeplinește o funcție prin care răspunde cererii de informație cu privire la existența pe piață a unui produs/ serviciu și evidențierea caracteristicilor sale, dar mai ales o funcție persuasivă. Pentru a înțelege modul cum ne influențează publicitatea alegerile, o trecere în revistă a teoriilor de comunicare ce țin de aria influenței asupra publicului este mai mult decât necesară.

Persuasiunea, din punctul de vedere al dicționarului de psihologie,Larousse, persuasiunea semnifică, „acțiunea exercitată asupra cuiva în scopul de a-l determina să creadă sau să facă ceva. Persuasiunea este folosită zi de zi de educatorul care sugerează cu abilitate o anumită conduită, de medicul care își liniștește pacientul sau de comerciantul care vrea să vânda un nou produs.

Unul din mijloacele de persuasiune utilizate în comerț este oferirea unei mostre, în cazul nostru incitarea prin prezentarea reclamei vizuale, care nu ilustrează restaurantul așa cum este el, ci folosește elemente reprezentative, care stârnesc interesul referitor la reala înfățișare a localului.

2.2 Textul și imaginea în campanie publicitară

Termenul imagine provine din cuvândul de origine latină Imago și este definit drept totalitatea percepțiilor unui individ, cu privire la un obiect. De menționat este faptul că modul în care percepem lumea nu este suma percepției mai multor părți componente, ci o percepție cuprinzătoare, care include totalitatea așteptărilor, noțiunilor și sentimentelor pe care le are o persoană referitor la un obiect. Imaginea este întruchiparea subiectivă a realității, influențată de experiență și cultura personală. Altfel spus, imaginea este un mediu prin care se comunică o informație vizuală, atât prin formă, cât și prin conținut.

Imaginea ca semn

În ceea ce privește imaginea, în tipologia semnelor, Pierce o va include în clasificarea sa ca pe o subcategorie a icoanei. Putem vorbi de un caracter heterogen al imagini, înțelegând prin aceasta felul în care ea reunește și coordonează într-un cadru fix (între niște limite) diferite categorii de semne: "imagini" în sensul teoretic al termenului (semne iconice, analogice) dar și semne plastice: culori, forme, compoziție internă, textură, și semne lingvistice, limbaj verbal. Relația dintre ele, interacțiunea dintre ele, dă un sens pe care noi am învățat, mai mult sau mai puțin conștient, să-l descifrăm.

Imaginile publicitare

Comunicarea prin imagine se realizează cu ajutorul diverselor instrumente de comunicare, cum ar fi : televizor, video, calculator, videoproiector, diapozitive. Dezvoltarea acestui tip de comunicare se datorează nevoii moderne de a însoți orice transmitere de mesaje cu imagini care pot prezenta produsul ca atare, fotografia lui, schema de funcționare, părți componente, hărți, grafice, fotografii.

Mijloacele de comunicare sunt reprezentate de mijloacele tehnice sau fizice de convertire a mesajului într-un semnal capabil să fie transmis printr-un canal. Imaginile publicitare sunt dintre imaginile care se pretează cel mai bine la analiză. Adesea sinonime chiar cu termenul de "imagine", ele constituie un fel de prototip de imagine mediatică, atunci când este vorba despre mai mult decât o imagine. Ea a fost una dintre primele obiecte de observație pentru semiologia imaginii de debut a anilor 1960 și care, la rândul ei, a introdus un nou arbore teoretic în publicitate.

Mai precis, în anii 1960 Barthes elaborează mecanismul de funcționare a imaginii în termeni de retorică. Propunerea este încă timidă, dar Barthes înțelege totuși termenul de retorică sub două aspecte: pe de-o parte ca mod de convingere și argumentare (ca inventio) și pe de altă parte, în termen de figuri (stil sau elocutio) și acestea legate de imagine.

Barthes îi recunoaște imaginii facultatea de a provoca o semnificație secundară plecând de la o semnificație primară, de la un semn plin. De exemplu, fotografia (semnificant) care îmi permite să recunosc tomate, ardei iuți sau cepe (semnificați) constituie un semn plin (un semnificant legat de un semnificat).

Cu toate acestea, acest semn plin își urmează dinamica sa semnificativă, devenind semnificantul unui semnificat secundar, "fructe și legume mediteraneene, Italia" etc. Astfel, Barthes a conceptualizat și formalizat citirea "simbolică" a imaginii, și, mai cu seamă, a imaginii publicitare, proces reprezentat prin faimoasa diagramă.

Mesajul este acel lucru pe care un emițător îl transmite, indiferent de mijlocul de comunicare folosit. Pentru semioticieni mesajul reprezintă construcția de semne care, prin intermediul interacțiunii cu ceilalți receptori, produce înțelesuri. Important este textul și modul în care este citit. Lectura este procesul de descoperire a semnificațiilor, proces care apare atunci când cititorul interacționează cu textul sau îl negociază. Negocierea presupune antrenarea experienței culturale a cititorului în legătură cu semnele și codurile care compun textul. Astfel, cititori cu experiențe sociale diferite sau aparținând unor culturi diferite pot găsi înțelesuri diferite în același text.

Comunicarea prin imagine se realizează cu ajutorul diverselor instrumente de comunicare, cum ar fi: televizor, video, calculator, videoproiector, diapozitive. Dezvoltarea acestui tip de comunicare se datorează nevoii moderne de a însoți orice transmitere de mesaje cu imagini care pot prezenta produsul ca atare, fotografia lui, schema de funcționare, părți componente, hărți, grafice, fotografii.

Imaginile vizuale au câteva roluri bindefinite, printre care: atragerea atenției prin coloristică, contrastul, accent pe elemente de design, informarea, funcția de liant al unor idei, persuadarea individului spre a manifesta o reacție scontată.

Percepția este în direct legătură cu experiența vizuală și cultura. Aceasta folosește ambele emisfere cerebrale, deși se spune că vederea este asociată emisferei drepte a creierului. Stimulul vizual stimulează captarea informației în memorie, procedeu chiar mai rapid decât în cazul cuvintelor.

Modul în care este percepută întreaga lume are la bază vizualul și percepția. Tot ceea ce vedem, asimilăm ca informație și pe baza acestor informații, acționăm. Percepem normal ceea ce vedem, mai ales în primii ani de viață, când se formează reperele și normele existenței, fapt pentru care, suntem influențați cognitive și comportamental de imaginile din jurul nostru, cu precădere de către reclame, menite să convingă publicul.

Reprezentările vizuale au un rol binedefinit, care stimulează imaginația, atât spre a reține, dar și spre a crea, bineînțeles, folosind sistemul cognitiv și imaginația care oferă noi perspective.

Un mesaj publicitar video are un rol important, fiind un mesaj complex, cu putere de a coopta atenția celui care vizionează și de a-l influența să rețină mesajul vizual, auditiv dar și semnificativ.

Aceasta reprezintă ansamblul elementelor non-verbale reprezintă metacomunicarea. „Ori de câte ori comunicăm, noi transferăm și alte mesaje, cu mijloacele corpului:

expresia feței- zâmbet sau încruntare;

gesturi – mișcarea mâinilor și a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal;

orientarea – dacă stăm cu fața sau cu spatele către interlocutor;

proximitatea – distanța la care stăm față de interlocutor, în picioare sau pe scaun;

contactul vizual – dacă privim interlocutorul sau nu, intervalul de timp în care îl privim;

contactul corporal, o bătaie ușoară pe spate, prinderea umerilor, mișcări ale corpului- pentru a indica aprobarea sau pentru a încuraja interlocutorul să continue;

aspectul exterior – înfățișarea fizică sau alegerea vestimentației;

aspectele nonverbale ale vorbirii – variații ale înălțimii sunetelor, tăria și rapiditatea vorbirii, calitatea și tonul ocii, denumite și paralimbaj;

aspecte nonverbale ale scrisului – așezare în pagină, organizare, acuratețe și aspectul vizual general.”

Miza advertising-ului pe canale de nișă

Procesul de creație pare a fi un joc pentru oricine este provocat să încerce. În realitate, lucrurile stau puțin diferit. Omul de creație trebuie să cunoască mai multe limbaje: al semnelor iconice, al cuvântului și al imaginii în mișcare/ video. Indiferent de cum gândește mesajul, acesta trebuie să fie capabil să transpună aceeași idee fie în format print, fie în format video sau mesaj audio. Piața concurențială determină creatorul- copyright-ul să vină mereu cu idei noi, să se adapteze vitezei cu care se dezvoltă tehnologia, societatea per total, dar mai ales să creeeze mesajul, fie el iconic, textual, video în funcție de targetul final.

Orice comunicare publicitară eficientă se bazează în mod obligatoriu pe o idee creativă care se pliază obișnuințelor publicului vizat. Noutatea mesajului, modalitatea creativă de transmitere a informației face comunicarea eficientă și trebuie să stimuleze participarea receptorului, imaginația lui, făcându-l să accepte sau să stabilească forme noi de comportament în momentul în care include noile informații în structurile lui cognitive.

Înainte de a porni la drum în procesul de creație, se necesită o documentare, o cercetare a reprezentărilor sociale vizate, o analiză a mentalității celor care formează publicul țintă al mesajului, o trecere în revistă a simbolurilor care definesc problema în cauză. Campania publicitară pornește de la consumator, care trebuie studiat, astfel încât, să se poată afla care sunt principalele nevoi încă nesatisfăcute, cât și modalități eficiente prin care acestea pot fi acoperite cu ajutorul comunicării.

Obiectivele campaniei publicitare vor fi: stabilite de comun accord cu anunțătorul (beneficiarul campaniei), lipsite de orice echivoc, adaptate la realitate și context și vor permite măsurarea gradului în care pot fi atinse. Rezultatele campaniei vor fi măsurabile, deasemenea, ceea ce este mai ușor de realizat în cazul unor canale de nișă.

Este necesar ca impactul și costul utilizarii mijloacelor de informare să fie reexaminate periodic. Multa vreme, televiziunea și revistele au constituit baza mix-urilor de publicitate ale firmelor nationale, neglijandu-se astfel alte mijloace de informare. În ultimul timp însă numărul și cheltuielile corespunzătoare folosirii lor au crescut vertiginos, în condițiile în care audiența a crescut dramatic, iar operatorii de marketing adoptă strategii destinate unor segmente tot mai înguste. De asemenea, cei care cumpără publicitate se orientează din ce în ce mai mult spre alte mijloace specifice, de la televiziunea prin cablu și publicitate exterioară, pănă la aparatele de parcare, taxiuri și chiar carucioarele pentru cumpărături. Date fiind aceste caracteristici, specialistul trebuie să stabileasca volumul de reclamă pe care-l va contracta pentru fiecare mijloc de publicitate.

Capitolul III

3.1 Cercetare: studiu de caz pe rețea de televiziune indoor

Advertising Research Foundation descrie cercetarea calitativã ca fiind „intenția de a cerceta în profunzime atitudinile, credințele, motivațiile și comportamentele audienței. Când este analizatã și raportatã în mod creativ, cercetarea calitativã oferã imaginea profunzimilor motivaționale.

Cercetarea calitativã oferã sentimente, texturã, un anumit simț al intensității și al nuanței. De obicei, rezultatele calitative sunt raportate discursiv, adesea în propriile cuvinte ale respondenþilor. Cercetarea calitativă folosește de obicei eșantioane relativ mici și se bazează pe interviuri libere sau semistructurate.“

Fie că recunosc sau nu, receptorii cunosc caracteristicile unui canal tv de nișă și utilitatea vizionării acestuia, dovada vie fiind cifrele de audiență. În timp, mi-am format o opinie conform căreia segmentarea publicului este noua rețetă de success a trusturilor tv. Îmi doresc să testez presupunerile pe care le am eu și să conchid prin a da un verdict pertinent : Viitorul media va fi /sau nu televiziunea de nișă.

Din dorința de a afla ce stă la baza succesului unei televiziuni tematice, am pornit această mică cercetare. Vreau să înțeleg identific și să analizez motivele pentru care televiziunea de nișă se dezvoltă pe piața media și care este percepția publicului referitor la rolul acestei noi rețete de a face televiziune.

Ipotezele mele sunt următoarele:

Dacă televiziunile aleg un profil de nișă, atunci produsele oferite au un standard ridicat de profesionalism. Iar dacă acest lucru se dovedește veridic, acest fapt înseamnă că publicul este mult mai bine informat.

3.2 Prezentarea televiziunii de nișă – Salon TV

SALON TV este un canal de televiziune care emite într-un sistem închis și se difuzează în saloanele de frumusețe de lux din Iași și din București, pe monitoare LCD, strategic amplasate exact în fața clienților. Această televiziune a intrat pe piață în anul 2010 în Iași și în anul 2011 în capitală. Echipamentul este adaptat rețelei pe care se difuzează programul, iar LCD-urile având un design simplu și modern, care se potrivește perfect cu ambientul existent. Conținutul editorial este special ales pentru publicul saloanelor de înfrumusețare.

Conceptul televiziunii este de a capta atenția publicului țintă, respective femeile care petrec un timp de așteptare în timp ce li se oferă serviciile specific salonului. LCD-urile sunt amlasate în dreptul oglinzilor din fața scaunelor pe care clienții stau atunci când sunt la vopsit, coafat, manichiură, pedichiură, îngrijire corporală, etc.

Între client și LCD-uri este o distanță de aproximativ 50-70 cm. Conceptul este inovator, de altfel unic în România. SalonTV este practic singura televiziune din țară care emite în saloanele de frumusețare, direct pe monitoare amplasate exact în fața clienților.

ISRA Center Marketing Research a realizat un studiu, conform căruia, unul din trei orășeni, majoritatea femei și îndeosebi persoane cu vârste între 20 si 44 de ani, apelează în fiecare lună la serviciile unui salon de frumusețe. Drept urmare, datele obținute susțin că o femeie petrece aproximativ 90 minute la o vizită la salon. În același timp, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de renumita revista Cosmopolitan, 74% dintre femei se gândesc la cumpărături în fiecare minut. Un alt studio, realizat de GE Money relevă că femeia este cea care are grijă de banii familiei. În ciuda faptului că bărbatul pare a fi principalul aducător de venit din familie, peste jumătate dintre români (56%) cred că femeia strânge și împarte banii familiei. Mai mult, se stipulează că femeia hotarăște necesarul pentru cumpărăturile casei, dar și destinația de vacanță.

Target – SalonTV emite în saloane de înfrumusețare premium din Iași și București. Targetul televiziunii este astfel foarte precis. Publicul este format dintr-o clientelă selectă, televiziunea având astfel tiparul unui canal de nișă, al cărui target este foarte greu de atins de alt canale media.

SalonTV se adresează:

femeilor, în proporție de 97%

vârsta între 25-54 ani

Formatul programului: Lifestyle feminin

Programul TV este special conceput pentru contextual gazdă. Conținutul editorial cuprinde diverse rubrici care au ca scop captivarea atenției clienților, oferindu-le un mod plăcut și eficient de petrecere a timpului de așteptare. Programul conține informații din Beauty, Fashion, Lifestyle, Business Info, Timp Liber, Vacanțe, Horoscop. Programul durează 60 minute și este difuzat repetitiv, pe tot parcursul orelor de funcționare a saloanelor.

Avantajele SALON TV

1. Rată de vizualizare a reclamei – 95%

Amplasarea monitoarelor exact în fața clienților și programul captivant garantează vizualizarea reclamei dumneavoastră. LCD-urile sunt montate la maxim 50-70 cm distanță față de clienți, fiind singura sursa de entertainment pentru minutele de așteptare. De asemenea, clienții nu pot întoarce capul în timp ce beneficiază de serviciile salonului. Conform estimărilor, un client petrece între 30-150 minute într-un salon. Emiteți practic în prime-time pentru fiecare client.

2. Audiență lunară: 20.000 femei cu venituri medii și mari

Niciun alt mediu de publicitate nu vă pune la dispoziție această nișă. Folosind SalonTV veți putea comunica reclama unui segment targetat, de neatins prin alte mijloace media: femei cu vârsta între 20-50 ani, cu venituri medii și mari, un

3. Mesajul reclamei este asimilat într-i manieră pozitivă

Clientele care vin la salonul de înfrumusețare sunt relaxate în timp ce beneficiază de tratament. Așadar, ele vor percepe reclama dumneavoastră ca un mesaj pozitiv, ceea ce face ca impactul reclamei să fie și mai puternic.

4. De impact! Salon TV este un mediu nou de advertising

Și ca tot ce e nou și interesant, va fi apreciat de către clienți. Toate sondajele pe care le-am facut arată că toți clienții au apreciat foarte mult noul sistem SalonTV și s-au arătat încântați de informațiile pe care le pot urmări.

5. Prețuri accesibile comparativ cu alte canale media

Folosind SalonTV ca mijloc de reclamă, puteți fi siguri că mesajul dumneavoastră ajunge exact la clienții țintă. Astfel, bugetul dumneavoastră de publicitate va fi direcționat doar către potențialii clienți. Nu veți plăti costuri suplimentare pentru ca reclama să fie văzută de persoane care nu se află în target.

Posibilități de promovare în cadrul rețelei Salon TV

SalonTV vă oferă mai multe variante de promovare:

1. spoturi video care pot fi difuzate cu o frecvență de 10, 20 sau 30 minute.

2. colaj imagini: reclama va fi alcătuită dintr-o înșiruire de imagini, difuzate una după alta.

3. advertorial: acesta poate lua forma unei rubrici integrate în programul TV.

4. rubrică personalizată: rubricile deja existente în program pot fi branduite cu logo-ul clientului/ brand-ului.

Totalul programului de emisie este de 10 ore program mediu de functionare pe zi, 25 de zile pe lună.

Conceptul a fost promovat strict prin comunicarea B2B, ceea ce presupune informarea directă a potențialilor clienți despre concept și avantajele sale. Având în vedere că în 2011, conceptul indoor digital signage era nou pe piață, iar în media românească nu există încă o platformă care să informeze despre acest concept se necesită o campanie de branding care să aducă la cunoțtință publicurilor despre avantajele și beneficiile unor campanii de promovare într-un mediu cu disponibilitate maximă de vizualizare și receptare a mesajului, un mediu de proximitate, adresat femeilor, despre care se știe că sunt înnebunite după cumpărături.

Salon TV, prin campania Reach the Rich! își propune depășirea barierelor impuse de percepția că televiziunea este singurul suport publicitar ca investiție sigură. La o primă analiză, comparând publicitatea tv cu cea indoor putem spune că diferența majoră o face disponibilitatea de a recepta un mesaj. Vizionând un program televizat, calupul publicitar va fi mai mult decât iritant, șansele de a schimba canalul fiind majore.

În schimb, în contextul proximității de tipul indoor advertising în saloane sau clinici, disponibilitatea de a valorifica timpul de așteptare este ridicată, publicul fiind dornic să afle informații din aria de interes în care de altfel de află.

TNS Canadian Facts prezintă câteva date relevante cu privirea la impactul reclamelor difuzate pe canale de nișă. Drept urmare a vizionării reclamelor de tip indoor, două treimi din subiecții analizați au reacționat activ, după cum urmează:

– 44% accesează platform web a companiei

– 40% fac research suplimentar despre brand

– 26% folosesc datele de contact expuse

Impactul mesajului unui canal de nișă este relevat de către  indooradvertising.org, care susține că viitorul conținutului de calitate implică o strategie de targetară cât mai precisă.

Figure 1 – Impactul indoor advertising-ului.

Sursă: IndoorAdvertising.org

Puncte forte ale indoor advertising-ului de tip digital signage:

Are un target precis, cu o rată maximă de vizualizare. Valorifică timpul în medii de așteptare.

Locațiile în care emite rețeaua Salon TV sunt de tip premium, iar targetul este un public premium și peste mediu.

Programul rețelelor indoor FaceToFace Media include content editorial de calitate cât și campanii publicitare.

Îmbină armonios informații zilnice necesare cu publicitate informativă despre brand-uri imporante, companii care se adresează aceluiași target. Aduce un plus de inovație în advertising.

Este modern, cu dimensiuni adecvate mediului în care este plasat.

Reprezintă o modalitate de aliniere la standardele internaționale de advertising

Este prietenos cu mediul. întrucât nu folosește resurse din industria lemnului și nici nu poluează.

Nu încarcă peisajul urban.

Oportunitatea pe care o oferă SMART indoor advertising-ul este aplicarea strategiei de activare a brand-ului, prin care se demonstrează promisiunile mesajului de marketing. Următorul pas dorit în acest sens, pe lângă plasarea produselor în saloane, este posibilitatea de testing exact în locații: produse de vopsit, îngrijire păr, îngrijire ten, corp, anticelulitice, produse cosmetice, samd. Mesajul publicitar se transformă în experiență de testare a produsului, care atrage o evaluare, implicit câștigarea clientului, fidelizarea acestuia.

Ascensiunea campaniilor de advertising difuzate, peste 500 în doar 5 ani – la nivel national, inclusive rețeaua din București- numărul mare de saloane care sunt interesate să emită, recomandările și aparițiile în presa sunt însă indici clari că această televiziune de nișă este o idee oportună de exploatare, mai ales că acoperă un context de așteptare, într-un spațiu în care disponibilitatea de a urmări conținut thematic, din aria de interes este la cote maxime.

Un punct pozitiv în promovarea conceptului de Smart Indoor Advertising în piața a fost asocierea cu numele celor mai bune saloane, dar și recomandările vedetelor precum Dana Săvuică. Abundența posibilităților de promovare deja cunoscute au saturat piața și au deschis oportunitatea acestei oferte de promovare direct în fața potențialilor clienți.

Drept urmare, se poate preconiza că televiziunea de nișă este o ramură cu potential de dezvoltare și exploatare, tot mai mulți reprezentanți din public fiind axați pe vizionarea de content din arii specifice.

3.3 Predicții pentru canalele tv

Specificul televiziunilor de nișă constă în calitatea clară a audienței pe care reușește să o fidelizeze. Publicul care nu urmărește știri de tip tabloid, adică un segment de public pretențios și educat, își dedică atenția posturilor TV de știri cum ar fi Antena 3 sau Realitatea TV. Posturile de nișă segmentează audiența și sunt mereu în creștere în ceea ce privește cota de piață.

Televiziunea, pe piața TV românească, este o instituție al cărui principal scop este de a atrage profit sau influență politică. Însă, pentru atingerea acestui țel, televiziunile trebuie să câștige încrederea publicului. Din acest motiv, sunt obligate să satisfacă interesele consumatorilor și să integreze pe cât posibil telespectatorul în jocul din platou, fie prin a-i cere opinia, fie prin a-l invita să cumunice în direct prin telefon, fie prin a-l invita în emisiune.

Dezvoltarea permanentă a tehnologiei în domeniul televizual duce la concurență acerbă între televiziuni, iar importanța televiziunii ca mijloc de divertisment va crește, având în vedere că domeniul de entertainment este imposibil de adus la un numitor comun, preferințele fiind diferite și extrem de diverse, deci conceptul de nișă va prospera.

Posturile TV se vor axa pe fidelizarea unui public cât mai specializat, astfel încât să capteze interesul unui segment de public personalizat. Această specializare apare și în domeniul publicității, doritorii de reclamă fiind cu atât mai interesați să ajungă la publicul potrivit și să le inducă nevoia de a consuma produsul lor.

CNA are o dublă calitate fiind un garant permanent al interesului public dar și o unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale. Libertatea și accesul neîngrădit la orice informație de interes public sunt fundamente esențiale ale unei societăți democratice. Acest drept la liberă exprimare aduce cu sine și îndatoriri și responsabilități pe care jurnaliștii trebuie să le aibă în vedere.

În neoteleviziune, totul se petrece în interiorul aceluiași spațiu televizual care se confundă cu spațiul cotidian. Astel s-a ajuns la televiziunea de proximitate. Prin urmare, toți suntem parte a unui proces continuu de experimentare a producțiilor tv și direct răspunzători pentru că avem parte de programe mediocre. Aparent în măsură să stopeze producțiile de duzină cu care ne creștem generația de mâine, CNA-ul blamează sistemul privat care nu pune accent pe promovarea valorilor morale, ci pe câștig financiar.

În ceea ce privește viitorul televiziunii acesta va miza mult pe evoluția tehnologică dar și pe segmentarea publicurilor. Un dezavantaj va fi simțit la nivelul conceptului de cultură generală. Întreg procesul de realizare a produsului tv presupune responsabilitate, de la planificarea lui până la finisare. Chiar și odată oferit publicului, producătorii trebuie să analizeze feedback-ul, astfel încât să știe dacă sunt criticați sau nu, ce greșeli au făcut și cum vor evolua.

Indiferent de scopul unei televiziuni, de calitatea programelor sale, promovarea unei puteri politice sau câștigarea publicității pe un anumit sector de public, Teoria Uses and Gratifications susține că un produs media trebuie să exite atât timp cât va exista chiar și un singur telespectator care va reprezenta publicul fidel. Desigur, aceasta este o exagerarea e teoriei, însă ne face conștienți că orice tematică poate deveni conceptul unei televiziuni. Atât timp cât producătorii ei argumentează solid nevoile pieței de a viziona emisiunile lor, CNA va fi nevoit să le acorde licență de difuzare. Putem deci să ne așteptăm ca în curând să avem televiziuni precum “Internet Culture” sau „Spionaj în cartier” în grila de aplicații a telefonului.

Viitorul în tehnologie presupune în continuare convergența mediilor. Cu siguranță televizoarele tuturor cetățenilor vor beneficia de conexiune la internet realizată wireless, vor avea displaz touch screen, vor putea efectua apeluri video-telefonice, la fel cum telefoanele vor fi multifuncționale și vor putea oferi cât mai multe facilități unei vieți în care totul e realizabil printr-un singur click.

Televiziunea Salon TV este doar un exemplu de content ce poate fi adaptat la contextul de așteptare. Pentru antreprenori, dezvoltarea unui business ce presupune o televiziune care adaptează programele la cerințele și așteptările utilizatorilor pe smart devices este o idee profitabilă.

În neoteleviziune, totul se petrece în interiorul aceluiași spațiu televizual care se confundă cu spațiul cotidian. Astel s-a ajuns la televiziunea de proximitate. Prin urmare, toți suntem parte a unui proces continuu de experimentare a producțiilor tv și direct răspunzători pentru noile direcții.

În ceea ce privește viitorul televiziunii acesta va miza mult pe evoluția tehnologică dar și pe segmentarea publicurilor. Un dezavantaj va fi simțit la nivelul publicului, care prin fidelizare va acumula cunoștințe de cultură generală din arii specifice.

Întreg procesul de realizare a produsului tv presupune responsabilitate, de la planificarea lui până la finisare. Chiar și odată oferit publicului, producătorii trebuie să analizeze feedback-ul, astfel încât să știe dacă sunt criticați sau nu, ce greșeli au făcut și cum vor evolua.

Pentru ca direcția produselor televizuale să fie una adecvată nevoilor societății, este cazul să se acorde atenție necesităților constructive și să se ofere produse de calitate, cu funcții corespunzatoare unei societăți civilizate.

Aici intervine problema costurilor de producție. Televiziunile generaliste implică o echipă numeroasă și mult mai multe echipamente, sudiouri, emisiuni, deci costuri mult mai mari decât în cazul televiziunilor tematice. Tocmai de aceea, asteptările calității programelor sunt mai mari în cazul posturilor cu de nișă, conform rezultatului esențial al cercetării personale, ce trebuie să responsabilizeze realizatorii de programe.

Viitorul societății privit prin prisma puterii televiziunii asupra publicului face trimitere la greutatea ce revine producătorilor de programe. Responsabilitatea unui mesaj transmis este una destul de mare. În spatele produsul tv, se ascunde o întreagă echipă răspunzătoare de calitatea programului și implicit de modul de percepere a mesajului. Când vorbim de responsabilitate în câmpul unei meserii în media, ne gândim la responsabilitate față de stat exercitată prin lege, față de public prin coduri etice și față de sine prin manifestarea eticii personale.

Creșterea puterii televiziunii ca mediu pentru comunicarea publică a impus și legi speciale, dar și autorități care să vegheze la respectarea bunei funcționări a acesteia, în respectul normelor și transparenței.

Televiziunea a devenit cel mai important instrument de construire a imaginii unei persoane și de redare a unei informații, folosindu-se de imagine, sunet și scriere. Televiziunea acaparează săptămânal o medie de aproximativ 25 ore de atenție din partea unei persoane, constituind astfel principalul mijloc de informare rapidă a oamenilor.

Indiferent de scopul unei televiziuni, de calitatea programelor sale, promovarea unei puteri politice sau câștigarea publicității pe un anumit sector de public, Teoria Uses and Gratifications susține că un produs media trebuie să exite atât timp cât va exista chiar și un singur telespectator care va reprezenta publicul fidel. Desigur, aceasta este o exagerarea e teoriei, însă ne face conștienți că orice tematică poate deveni conceptul unei televiziuni. Atât timp cât producătorii ei argumentează solid nevoile pieței de a viziona emisiunile lor, CNA va fi nevoit să le acorde licență de difuzare. Putem deci să ne așteptăm ca în curând să avem televiziuni precum „Internet Culture” sau „Spionaj în cartier” în grila de canale a rețelei de cablu.

Am realizat o clasificare a avantajelor și dezavantajelor advertising-ului pe canalele de difuzare existente pe piață.

Publicul nu percepe imaginile separat de textul verbal care le însoțește, nici nu citește textul verbal fără referire la imagini.

Așa cum văzut, modul de prezentare a unei imagini poate oferi anumite sugestii, dar și textul verbal care o însoțește poate fi vehiculul unor mesaje transmise prin felul în care apare. Textele pot influența interpretarea imaginilor, iar acestea permit o mai bună înțelegere a textelor. Prin intermediul textelor pot fi exprimate enunțuri logice, gânduri complexe, în schimb imaginile sugerează ordinea spațială. Imaginile pot fi înțelese dincolo de limbaj, de aceea este importantă combinarea optimă a textului cu imaginea. Ne referim aici și la contrastul dintre culoarea textului și cea a fondului pe care este aplicat, dar și la aspectul general a textului. Cu alte cuvinte, și scrisul este o formă de creare a imaginii. Folosirea unui scris de mână sau de mașină (computer) reprezintă o distincție importantă a modului de prezentare a textului. Scrisul de mână este perceput mai apropiat de natura umană, deci mai personalizat, mai individualizat decât cel realizat cu mijloace mecanice sau electronice.

Spotul publicitar durează maxim 2 minute și exploatează la maxim posibilitatea de a combina materii de exprimare cinematografică: sunete, vorbe, zgomote, imagini, scriere, muzică. Scopul mesajului este informativ, se aduc la cunoștintă numele produsului, utilitatea lui iar textul se adresează publicului cu scopul de a-l determina să cumpere. Spotul poate fi argumentativ, narativ sau seducător.

Odata cu dezvoltarea rețelei de televiziune prin cablu, a sistemelor de înregistrare pe casete video și a dispozitivelor telecomandate, publicul de azi poate evita reclamele, fie vizionând posturi necomerciale, fie eliminându-le în timpul vizionării programelor înregistrate. Un obiect care denotă ușurința alegerilor este telecomanda. Aceasta poate executa comenzi realizat în urma unui proces extreme de rapid de analiză. Fie că este vorba despre sonor tare, sau prea încet, fie că este vorba de un program care nu ne place, avem la dispoziție opțiunea de a schimba, sau de a închide televizorul. Atenția ne poate fi distrasă foarte repede, iar creatorii de conținut și advertising cunosc aceste aspect, sarcina lor fiind aceea de a realiza mesaje captivante, care să genereze rumoare, care să determine telespectatorul să povestească despre experiența interacțiunii cu mesajul și celor cunoscuți. Atunci, este clar faptul că mesajul publiitar a fost bine proiectat, ingenious și memorabil pentru consumator. Îndeplinirea acestor obiective necesită imaginație și spirit inovator.

Strategia creativă capătă un rol din ce în ce mai important în privința succesului în lumea publicității. Pentru elaborarea unei strategii cu effect de impact, oamenii din publicitate se documentează, analizează bireful, obiectivele campaniei, compun mesajul, evaluează și aleg variantele potrivite, ca ulterior să realizeze materialul propriu zis – mesajul, atât textual, cât și vizual.

În sfârșit, formatul reclamei influentează atât impactul acesteia cât și costul ei. O unică schimbare a designului reclamei poate avea o influență hotărâtoare asupra efectului sau. Ilustrțșia este primul lucru pe care-l observa cititorul și de aceea , ea trebuie sa fie eficient de expresiva pentru a-i atrage atenția . Apoi titlul trebuie să-l determine efectiv pe om sa citească reclama . În fine, textul, care este partea principala a reclamei , trebuie sa fie simplu dar convingator. În plus, toate aceste elemente trebuie combinate intr-un mod eficient.

Chiar și asa, o reclama într-adevăr deosebită va fi observată de mai putin de 50% din totalul persoanelor expuse la ea, dintre care: aproximativ 30% isi vor aminti ideea principala formulata in titlu, circa 25% isi vor aminti numele firmei care-si face publicitate, iar mai putin de 10% vor citi cea mai mare parte a textului. Din păcate, reclamele care nu se remarcă prin ceva nu vor reuși să obtina nici macar performantele menționate anterior.

Concluzii

Realizarea acestei lucrări a însemnat pentru mine o provocare, întrucât tema aleasăm televiziunea pe mobil este la ora actuală un concept inovator, despre care nu foartă multă lume știe lucruri concrete și presupune un serviciu, aplicații pe care nu toți cei care pot beneficia , le-au utilizat deja.

Impactul produs de mesaj depinde nu doar de ce se spune , ci și cum se spune. Execuția mesajului vizează tocmai aceste aspecte. Ea este o operațiune dificilă pentru motivele pe care le-am menționat anterior: atenția scăzută pe care consumatorii o acordă de obicei reclamelor, aglomerația mijloacelor publicitare și saturația cu mesaje concurente. Specialistul în publicitate trebuie sa prezinte mesajul intr-un mod care sa atraga atentia si interesul publicului vizat, adica sa creeze un mesaj care să capteze.

Campania publicitară pornește de la consumator care trebuie studiat, astfel încât, să se poată afla care sunt principalele nevoi încă nesatisfăcute, cât și ce modalități eficiente există, prin care acestea pot fi acoperite cu ajutorul comunicării. Orice campanie publicitară are la bază un set de obiective, care trebuie să fie clare și totodată complete. Obiectivele ,,campaniei publicitare” trebuie: să fie stabilite de comun acord cu anunțătorul să fie lipsite de orice echivoc; să fie specifice publicității, să nu se confunde cu obiectivele de marcheting; să fie adaptate la realitate și context; să permită măsurarea gradului în care pot fi atinse, iar rezultatele campaniei să fie măsurabile.

Cei care apeleaza la publicitate încep, de regulă prin a menționa obiectivul și abordarea corespunzătoare reclamei dorite.

Femeile știu cel mai bine pe ce canal anume își ațintesc privirile sau ce publicație reușește să le atragă atenția. Iar faptul că se știe acest lucru de la început, înseamnă un buget care va fi folosit în mod chibzuit, cu utilitate maximă. În consecință, campania de publicitate dovedește o planificare strategică, de la care se așteaptă rezultate foarte bune.

Conchid astfel că imaginarul publicitar și-a realizat rolul în mod corespunzător și toți pașii au fost îndepliniți corect, intenția principală a oamenilor din publictate fiind de a înțelege care sunt așteptările potențialilor clienți, pentru a putea conlucra cu patronii să adapteze anumite aspecte, iar mesajul reclamei, al sloganului implicit, să fie unul orientat spre satisfacerea nevoilor publicului țintă.

Ipoteza conform căreia dacă publicul se arată încântat de conceptul de televiziune indoor, de nișă, atunci producătorii trebuie să ia în calcul o adaptare a conținutului strict pentru nevoile și interesul utilizatorilor de device-uri moderne se confirmă, în condițiile în care utilizatorii nu cer adapatare a înregistrărilor, ci se așteaptă la diversitate.

Datele dovedesc faptul că utilizatorii sunt interesați de programe de nișă, precum formatele de știri, sport și muzică, după cum reiese chiar din cercetarea personală. Chiar dacă este vorba de un concept nou, televiziunea pe mobil reprezintă un aspect de business care trebuie exploatat corespunzător, pentru că poate aduce încasări considerabile și are mari șanse să fidelizeze publicul mobilo-spectatorilor.

Viitorul dezvoltării tehnologiei îl reprezintă convergența mediilor, după cum susține și Bernard Miege, iar până la a avea televizoare conectate la internet și cu funcționalitate multiplă, așa cum avem device-uri mobile cu funcții specifice televizoarelor, mai este doar un pas. Acesta presupune disponibilitatea utilizatorilor de a fi receptivi la inovație și de a achiziționa aceste produse de ultimă generație contra unor costuri mai mari pentru început.

Nișarea este în prezent o rețetă de success și din punctual de vedere al tespectatorului, cu preocupările și interesele lui și raportându-ne la advertiser-ul, care își poate prezenta produsul pe un public țintă adecvat. Datorită acestui fapt, nișarea este de viitor.

Bibliografie

Barthes, Rolland, Mitologii, Editura Institutul European, Iași,1997

Bernard Miege, Informație și comunicarea. În căutarea logicii sociale, Editura Polirom, Iași, 2008.

Coman Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 2007

Denis McQUAIL, Sven Windal, Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, 2010

Dobrescu Paul, Bârgăoanu Alina, Mass media și societatea, Editura Comunica.ro, București, 2003.

Gheorghe, Vergiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodromos, Iași, 2008.

Goddard, Angela, Limbajul Publicității, Editura Polirom, Iași, 2002

Haskins Jack, Kendrick Alice, Succesful Advertising Research Methods, 1992

Kapferer, Jean-Noel. Căile persuasiunii-modul de influențare a comportamentelor prin mass- media și publicitate. Editura Comunicare.ro București, 2002

Lochard, Guy, Boyer, Henry, Comunicarea Mediatică, Editura Institutul European, Iași, 1998

Petcu, Marian, Istoria Jurnalismului și a Publicității în România, Editura Polirom, Iași, 2007

Werner J. Severin, James W. Tankard , Jr. , Perspective asupra teoriilor comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 2004

Surse online

http://www.zf.ro/companii/upc-descrie-intr-un-raport-catre-actionari-competitia-dura-cu-rcs-rds-din-europa-centrala-si-de-est-8079225

http://www.zf.ro/companii/upc-descrie-intr-un-raport-catre-actionari-competitia-dura-cu-rcs-rds-din-europa-centrala-si-de-est-8079225

www.capital.ro/martie/2009

www.cotidianul.ro/ianuarie/2009

www.trinitastv.ro/

www.zf.ro/business-hi-tech/tranzactiile-din-telecom-s-au-dezghetat-rcs-cumpara-air-bites-slovacii-preiau-datanet-5334719/

www.ziaruldeiasi.ro/regional/roman/judetul-neamt-imperiul-televiziunilor-locale~ni52ba