Televiziunea

Televiziunea

și

New Media

CUPRINSUL LUCRĂRII

CUPRINSUL LUCRĂRII

Introducere

Capitolul I

Televiziunea – apariția și importanța televiziunii

1.1 Apariția televiziunii

1.1.1 Preistoria televiziunii – secolul al XIX-lea

1.1.2 Secolul XX

1.1.3 Anii '30 – începuturile televiziunii

1.1.4 Anii '40

1.2 Epoca televiziunii – etapa I

1.3 Epoca televiziunii – etapa a II-a

1.4Televiziunea în România – secolul XX

1.4.1 Anii '50

1.4.2 Anii '60

1.4.3 Anii '70 – '80

1.4.4 Anii '90

1.5 Televiziunea – definiții și importanță

1.6 Știrile și programele de televiziune

Capitolul II

New Media

2.1 Apariția new media

2.2 Internetul – apogeul comunicării

Capitolul III

Proiect de cercetare – Raportul între consumatorii de televiziune clasică și televiziune online

3.1 Scurtă introducere

3.2 Tema cercetării și justificarea realizării cercetării

3.3 Ipotezele cercetării

3.4 Obiectivele cercetării și scopul

3.5 Elaborarea chestionarului

3.6 Rezultatele cercetării. Analiza și interpretarea datelor

3.7 Concluziile cercetării

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Prin prezenta lucrare intitulată Televiziunea și new media, am încercat să conturez importanța acordată acestor mijloace de comunicare și am prezentat evoluția lor, de la începuturi până în contemporaneitate.

Invenția cinematografului, pentru început fără sonor, iar mai apoi cu sonor, a avut un impact extraordinar asupra oamenilor, mai mare decât orice altă formă de divertisment și informație. Apariția primelor calculatoare personale, la mijlocul anilor ’70, niște ustensile primitive, fără prea mari veleități în ceea ce privește scopurile educaționale și de „entertainment”, a schimbat totuși radical datele problemei, chiar dacă nu imediat după descoperirea lor. Odată cu apariția PC-ului, noile media au pătruns și ele în casele oamenilor.

Televiziunea și noile media, au devenit parte din viețile noastre, ele fiind nelipsite din activitățile nostre zilnice, astfel lumea nu-și mai poate imagina în prezent o locuință în care să nu existe televizor, calculator, telefon.

Tehnologia a evoluat enorm și, practic, am ajuns să depindem de aceste mijloace, ele nefiind utilizate doar în scopul relaxării, informării sau al divertismentului, ci și la locul de muncă.

Structura generală a lucrării se compune din trei capitole, fiecare abordând o problematică anume. Astfel, în primul capitol Televiziunea – apariția și importanța, am trecut în revistă toate etapele televiziunii, de la începuturi până în prezent. De asemenea, am amintit câteva definiții, pe care cercetătorii le-au atribuit televiziunii și am încercat să prezint importanța pe care o are televiziunea. Tot în acest capitol, am vorbit pe scurt despre știrile și programele de televiziune.

În cel de-al doilea capitol, intitulat New Media, am vorbit despre apariția noilor media și despre evoluția internetului, care a devenit apogeul comunicării și, totodata un mijloc indinspensabil în viața cotidiană.

Capitolul al treilea al acestei lucrări, este constituit dintr-un proiect de cercetare, ce are ca temă Raportul între consumatorii de televiziune clasică și televiziune online. Pentru a-mi atinge scopul și a afla datele de care aveam nevoie, am elaborat un chestionar pe care l-am distribuit online.

Prin intermediul acestei cercetări am urmărit să descopăr preferințele consumatorilor, și anume, dacă aceștia petrec mai mult timp vizionând televiunea clasică sau televiziunea online.

Mass-media fac parte în permanență din viețile noastre. Sunt multe lucruri pe care nu reușim să le facem zilnic, însă vizionarea de programe de televiziune a devenit indispensabilă pentru majoritatea oamenilor, iar între televiziune și internet s-a creat o relație de interdependență.

Capitolul I

Televiziunea – apariția și importanța televiziunii

1.1Apariția televiziunii

Ideea de a crea un instrument care să prelungească vederea dincolo de linia orizontului, a

apărut încă din trecutul îndepărtat. Apariția telescopului, apoi a telegrafului, au provocat oameni pasionați de aceste invenții, să imagineze instalații și procedee pentru a putea fi posibilă transmiterea imaginilor la distanță.

Televiziunea este o invenție a perioadei dintre cele două războaie mondiale, ca și radioul

și bombardamentele aeriene. După terminarea războiului au apărut în foarte multe locuințe aceste aparate noi. În cursul anului 1947 locuitorii Statelor Unite dețineau televizoare în propriul cămin, urmând să dețina și locuitorii din Marea Britanie la un an și jumătate întârziere. În anul 1951, în Statele Unite existau zece televizoare la o sută de locuitori, iar în Marea Britanie trei televizoare la o sută de locuitori. În Europa se ajunge abia opt ani mai târziu la numărul aparatelor deținute de locuitorii Statelor Unite. Totuși, expansiunea a fost rapidă, în anul 1951 televiziunea apăruse și în tări sărace precum Cuba (1950), Mexic și Brazilia (1951).

1.1.1 Preistoria televiziunii – secolul al XIX-lea

Televiziunea s-a dezvoltat în strânsă legătură cu tehnica fotografiei și cu cinematograful. Camera obscură și apoi, în secolul al XX-lea, camera de filmat, au fost invențiile tehnologice esențiale. Începuturile televiziunii au depins de camera obscură, dezvoltată în secolul al XIX-lea în Franța, Marea Britanie, apoi în SUA. În anii 1830, francezul Louis Daguerre a creat primele imagini fotografice, pe care le-a numit „dagherotipuri”. Aceste imagini se realizau pe o placă de sticlă umedă.

Anul 1839 a fost fundamental în istoria fotografiei. Statul francez a declarat fotografia „deschisă întregii lumi” (renunțând la monopol). În Marea Britanie, tot în 1839, William Talbot, care lucrase cu Daguerre, folosea „calotipuri” și realiza ceea ce el numea „desene fotografice”, imaginea fiind mai bună. Dar, în Marea Britanie, invenția fusese brevetată la Londra, astfel încât exista o competiție.

În anul 1861 savantul James Maxwell, realiza prima fotografie autentică, în 3 nuanțe, care putea fi văzută numai printr-un proiector, fotografia color făcându-și apariția abia în secolul al XX-lea.

1.1.2 Secolul XX

În secolul XX, iau avânt cinematograful și industria filmului. Termenul de televiziune, ce provine din limba franceză, a apărut în anul 1900. Cu toate că termenul exista, practic televiziune ca atare, nu exista în nicio țară. În forma sa inițială, televiziunea, nu le permitea privitorilor un acces internațional, așa cum aveau ascultătorii de radio.

Camera de filmat, nu avea ca tehnică transmiterii unor imagini statice, ci baleiajul unei imagini cu un fascicul de lumină, cu o serie de linii secvențiale, care se mișcă de sus în jos și de la stânga la dreapta. Fiecare secțiune a imaginii, pe măsură ce lumina trece prin ea, produce semnale care sunt convertite în impulsuri electrice, puternice sau slabe. Impulsurile sunt transmise prin fir sau prin unde radio, apoi reconvertite în semnale luminoase.

Procesul tehnic de producere a imaginii este explicat de P. Flichy astfel: „Se analizează imaginea linie cu linie, folosind discul lui Nipkov (disc mobil străbătut de găuri dispuse în spirală). Lumina care străbate aceste găuri cade pe o celulă fotoelectrică și produce un curent electric variabil. Transmisia se face prin radio. La recepție, imaginea este refăcută prin folosirea unui mecanism invers celui de emisie”. Acest procedeu reprezintă varianta mecanică primitivă a ceea ce numim astăzi televiziune.

Încă de înaintea anului 1914, în Europa, se realizau experimente pe baza a două tehnici de redare a imaginii pentru televiziune și anume tehnica mecanică, folosind un disc și tehnica electronică, folosind un fasciul electronic. Concomitent, realiza experimente în Rusia, la Sankt Petersburg, Boris Rosing. Se folosea ca receptor un tub catodic. Tot în aceeași perioadă se făceau cercetari legate de tubul catodic și în Germania.

În Statele Unite ale Americii, în anul 1923, a fost brevetat un sistem complet de televiziune electrică, de către un student al lui Rosing, Vladimir Zvorîkin, emigrat în Statele Unite ale Americii. Angajat de Sarnoff să conducă un laborator, în anul 1933, el a inventat iconoscopul, prezentat ca o nouă versiune a „ochiului electric”. Acesta era un tub pentru camera de filmat.

La sfârșitul anilor 1920, în Europa, televizoarele au început să fie puse în vânzare. Vorbim deja de televiziune ca practică. În Marea Britanie, John Logie Baird, inventator talentat, singuratic, sărac (primul aparat de baleiaj fusese făcut de el dintr-o cutie de pălării), folosea o lampă cu arc care producea o lumină puternică, iar pe un ecran apăreau „imagini” cum ar fi degetele mâinii etc.

În anul 1929, lui Baird i s-a permis, după negocieri cu BBC-ul, să lanseze un serviciu experimental de televiziune. Se puneau mari speranțe în acest nou domeniu. Totuși existau și sceptici, cum ar fi marele matematician și filosof Bertrand Russell (în anul 1928: „Nu este probabil să existe în viitor un aparat capabil de a transmite imagini mișcătoare din realitate, precum cursa de canotaj a universităților…”).

1.1.3 Anii '30 – începuturile televiziunii

În anii 1930, televiziunea devenise o realitate, după ce o piesă de Luigi Pirandello fusese televizată, în Marea Britanie. Baird va fi interesat de fiecare aspect al televziunii, inclusiv de transmisiile la distanță, televiziunea color și cea pe ecran mare. Tot în anii 1930, în Germania, Compania Telefunken putea folosi patentele lui Baird, dar se lucra și la sisteme proprii.

În Statele Unite ale Americii, în anul 1931, tubul catodic cu fascicule a fost produs cu un cost redus. În anul 1938, a fost scos pe piață primul receptor de televiziune complet electronic. În același an, în Statele Unite ale Americii, Ministerul Justiției acționează în instanță casa de film Paramount și alte mari companii din industria cinematografică, sub acuzația de „control vertical și monopol” în realizarea, distribuirea și difuzarea producțiilor de cinema.

În Europa Marile companii au preluat conducerea afacerii, la început companiile de radiodifuziune: Wireless Marconi, RCA, EMI (Electrical and Musical Industries Ltd), Telefunken (care avea interese in domeniul plăcilor de gramofon).

În Marea Britanie începe o competiție între două sisteme de televiziune, care presupuneau două tehnologii: a lui Baird și tehnologia EMI; în cele din urmă Baird va fi învins.

În anul 1936, BBC a organizat primele transmisiuni de televiziune de la Radiolympia (principalul târg de radio). Primul program al BBC-ului s-a numit „Privindu-vă”. Prin tragere la sorți, primul sistem încercat a fost cel al lui Baird. Concurența era Compania Marconi – EMI, care avea ca slogan „sistemul de astăzi și de mâine”.

Tehnologia EMI se va dovedi cu adevărat avansată, se foloseau camere de filmat Emitron. Se spunea că a lucra în studioul lui Baird e ca și cum ai folosi codul Morse când știi că din camera de alături poți telefona. Se afirma, pe bună dreptate, că televiziunea trebuia să urmeze direcția radioului cu sunet și să transmită din exterior. Or, cu aparatele lui Baird, transmisiile din exterior nu erau posibile. Deși făcuse atât de mult pentru televiziunea practică, Baird va pierde competiția. Va lucra în televiziune tot restul vieții sale, dar, în anul 1939, compania sa va ajunge în mâinile rivalilor. S-a spus despre el că gândea în termeni de rotițe, mecanisme care se învârtesc, nu trăia în epoca electronicii și nu știa cum funcționează un tub catodic. Totuși, el este cel care a creat o cerere și a demonstrat că televiziunea poate fi realizată, chiar dacă nu a intuit corect și modul în care poate fi realizată.

În alte țări europene, precum Germania, Olanda, Suedia, Franța televiziunea electronică a învins mai ușor. Producția de aparate de filmat și de televizoare a crescut. În Olanda, compania Philips a construit un propriu iconoscop, performant, cu o rezoluție bună și a realizat transmisiuni experimentale. În anul 1939, televizoarele Philips puteau fi vândute atât în Olanda, cât și în Marea Britanie. ția radioului cu sunet și să transmită din exterior. Or, cu aparatele lui Baird, transmisiile din exterior nu erau posibile. Deși făcuse atât de mult pentru televiziunea practică, Baird va pierde competiția. Va lucra în televiziune tot restul vieții sale, dar, în anul 1939, compania sa va ajunge în mâinile rivalilor. S-a spus despre el că gândea în termeni de rotițe, mecanisme care se învârtesc, nu trăia în epoca electronicii și nu știa cum funcționează un tub catodic. Totuși, el este cel care a creat o cerere și a demonstrat că televiziunea poate fi realizată, chiar dacă nu a intuit corect și modul în care poate fi realizată.

În alte țări europene, precum Germania, Olanda, Suedia, Franța televiziunea electronică a învins mai ușor. Producția de aparate de filmat și de televizoare a crescut. În Olanda, compania Philips a construit un propriu iconoscop, performant, cu o rezoluție bună și a realizat transmisiuni experimentale. În anul 1939, televizoarele Philips puteau fi vândute atât în Olanda, cât și în Marea Britanie. Tot în anul 1939, în Suedia (unde era producătorul de telefoane Ericsson), au început transmisiuni experimentale.

În anul 1937, în Franța, la Expoziția de la Paris, s-a instalat un iconoscop și s-a deschis o stație de emisie chiar în Turnul Eiffel. Aceasta devenise în anul 1939, cea mai puternică stație de televiziune din lume (cu o capacitate maximă de 45.000 de wați).

În anul 1939, în Statele Unite ale Americii a avut loc o demonstrație publică privind televiziunea, care s-a desfășurat la Târgul mondial de la New York.

1.1.4 Anii '40

În anii 1940, djn cauza războiului mondial, televiziunea este suspendată în Marea Britanie, iar transmisiile vor fi reluate în anul 1946, la Londra, dar pentru un public limitat. Suveran rămânea radioul. Televiziunea a continuat să funcționeze în Franța și Germania, chiar dacă nu în mod regulat. Funcționa și în Statele Unite ale Americii și în Japonia. Ca și în cazul transmisiunilor radio, problemele erau legate de control.

În Statele Unite ale Americii existau trei rețele de televiziunea și anume NBC, CBS și ABC. În anul 1941, anul în care Statele Unite ale Americii au intrat în război, NBC și CBS, cei doi rivali neîmpăcați, au realizat emisiuni de televiziune în New York, limitate, dar cu program fix. În anul 1945, exista puțin entuziasm față de televiziune, din cauza intereselor puternice față de radio. Exista și un grup de presiune, acesta fiind constituit de radioamatori.

Între anii 1945-1949, au apărut discuții privind tehnologia, VHF, mai degrabă decât UHF, privind tehnologia televiziunii color. La acea vreme se credea că doar persoanele cu venituri ridicate vor fi atrase de televiziune, dar între anii 1947-1952, deși existau puține programe, producția de televizoare a crescut remarcabil, de la 178.000 la peste 20 de milioane de televizoare (care erau în uz). Mai mult de un sfert din populație avea un televizor. Unele erau amplasate în locuri publice, precum cafenele, baruri.

Revista Business Week a proclamat anul 1948 drept „Anul televiziunii”. Televizorul era considerat „cel mai nou și cel mai de preț lux al omului sărac”.

Între anii 1948-1952, în Statele Unite ale Americii producția de televizoare crește. Numărul stațiilor crește de la șase (J.-N. Jeanneney ) sau opt (J. Vivian) în 1945, la 98 în 1950, iar cel al receptoarelor, de la 10 000 în 1945, la 4 milioane în 1950, zece ani mai târziu ajungând la cifra de 35 de milioane.

1.2 Epoca televiziunii – etapa I

Anii '50

Începând cu anul 1950, în Statele Unite ale Americii audiența creștea exploziv, în timp ce publicul cinematografelor scădea vizibil la număr. Unii notau cu umor (chiar Președintele Eisenhower) că e mai ieftin și mai confortabil să te plictisești acasă privind la televizor, decât să plătești un dolar la cinematograf. În acea perioadă existau deja companii de televiziune, rețele de televizune și stații locale.

Hollywood-ul încerca să impună televiziunea cu plată, dar a eșuat în fața puterii rețelelor de radio. Unele companii de film încearcau să cumpere rețele de televiziune, pentru a-și asigura licențe de televiziune. La mijlocul anilor 1950 au început să se vândă filme companiilor de televiziune. Warner Brothers era furnizorul principal, iar ABC, cumpărătorul principal. Ca programe ce puteau fi vizionate se regăseau filme, soap operas, piese de teatru, apoi divertisment, jocuri și concursuri.

Progresul tehnologic care a ajutat foarte mult este reprezentat de videocasetă. Programele de televiziunea puteau acum fi transmise oricând și oriunde. Existau destul de puține emisiuni live la vreme respectivă.

În anul 1955 existau 36 de milioane de televizoare în Statele Unite ale Americii, în timp ce în Europa erau aproape 5 milioane, dintre care 4,5 în Marea Britanie. Televiziunile americane începeau să privească spre alte țări. Posturi afiliate erau Havana, Mexico City, în orașe canadiene.

Tot în anii ’50, în Europa a avut loc o explozie a televiziunii. BBC a urmat cu totul altă strategie, și anume, încheierea de abonamente și programe de informații.

În anul 1946, televiziunea (întreruptă în 1939 din cauza războiului) a fost repusă în funcțiune, iar prima emisiune a fost reluarea unui film Disney, de desene animate. În anul 1951 existau un milion de abonați (de la 14.500, în anul 1947), iar preponderenți erau telespectatorii din grupuri cu venituri reduse.

Au început să fie recepționate emisiuni și în Scoția, Țara Galilor și nordul Angliei.

În anul 1953, un stimul pentru televiziune a fost încoronarea Reginei Elisabeta a II-a. Se spune că a fost urmărită de 20 milioane de telespectatori; existau două milioane de abonati, dar restul au urmărit din cinematografe, baruri, locuri publice. Programul în cadrul căruia a fost transmisă se numea Panorama, și va deveni unul dintre cele mai bune programe de informații ale BBC.

În anul 1955, Parlamentul a înlăturat monopolul BBC, pentru a stimula competiția. Acordă licențe companiilor reunite în ITA (Autoritatea Independentă de Televiziune). În anul 1953 fusese creată o Asociație a Televiziunii Populare, a unor companii așa numite„independente”, de fapt companii comerciale regionale, acestea vor alcătui, în 1954, ITA.

ITA va avea un rol foarte important, va controla publicitatea de care vor depinde veniturile companiilor, limitând-o la reclame scurte, plasate între programe. Pauzele publicitare vor intra în obișnuința telespectatorului britanic. Dar, publicitatea era reglementată.

În paralel, funcționa o competiție internă în cadrul BBC. BBC-ul dorea să aibă competența profesională și politica instituțională.

Programe BBC erau următoarele: sport (erau deja un avantaj al BBC), știri (tot mai profesionist realizate, ca cele din SUA), filme TV (sitcom/comedii britanice). În anii ’60, va introduce satira (criticate cu umor instituțiile și persoanele cu autoritate).

Perioada, cunoscută în istoria mass-media americane sub numele „the freeze” (înghețul), i-a dat răgaz Comisiei să elaboreze un plan pentru distribuirea frecvențelor și să ia în considerare sistemul alternativ al televiziunii în culori. „Din fericire, semnalul de televiziune nu urmează suprafața pământului, ca în cazul semnalului radio. Aceasta înseamnă că două stații care transmit pe același canal nu vor întâmpina problema interferenței, dacă va exista o distanță suficient de mare între ele”.

În anul 1946, Franța naționaliza programele de radio și televiziune. Rezultatul acestui proces este acela că în anul 1953 existau doar 60.000 de televizoare în casele francezilor. După anul 1954, francezii au început să urmărească emisiunile din Luxemburg și Monaco. S-a trecut la un Plan național de televiziune pe 5 ani. De Gaulle devine șeful statului în anul 1958 , iar acesta aprecia potențialul politic al televiziunii și a făcut primele eforturi pentru a schimba sistemul. În anul 1964 se va înființa ORTF (L'Office de Radiodifusion Télèvision Française), considerată „Vocea Franței”. Dar, existau doar cinci milioane de telespectatori (în Germania erau 10 milioane, în Italia erau 6 milioane).

În Germania primul post de televiziune s-a înființat în decembrie 1952, iar în anul 1964 existau deja 10 milioane de telespectatori.

Anii '60

În anul 1965 audiența globală era de 750 de milioane de telespectatori și existau posturi de televiziune în 90 de țări ale lumii. În acest moment informarea începe să devină preocuparea principală a oamenilor.

În Marea Britanie, în anul 1967 apare televiziunea color care emite sistematic (dar apare mult mai târziu decât în Statele Unite ale Americii). Licențele pentru televiziune color se acordau separat și erau mai scumpe.

În Japonia televiziunea a fost introdusă în anul 1953. În anul 1958, se spunea că Japonia devenise obsedată de televizor, la fel ca Statele Unite ale Americii și existau peste 1 milion de televizoare. Un japonez adult petrecea trei ore și unsprezece minute pe zi în fața televizorului.

În Statele Unite ale Americii, tehnologia se dezvolta continuu, astfel a apărut cablul, care permitea un număr mare de canale. Apoi, în anii '70, avea loc o acoperire globală: CNN (Cable News Network), compania lui Ted Turner. În anii '90, fuzionează cu Time/Warner și cablul devine o mare afacere, iar mai târziu apar transmisiile prin satelit.

F. Balle, considera că televiziunea se caracterizează printr-un puternic fenomen de conglomerare, dictat de interese financiare și politice, care duce la formarea celor trei mari rețele naționale – ABC, NBC, CBS.

În anul 1969 are loc o transmisie de pe Lună, aselenizarea navetei Apollo XI. „Cel mai mare spectacol din istoria televiziunii”, a fost urmărit de aproape 900 milioane de telespectatori. Acesta nu a fost doar un eveniment științific, ci și tehnologic și mediatic.

1.3 Epoca televiziunii – etapa a II-a

Anii '70 și '80

Între anii 1970 – 1980, în Statele Unite ale Americii existau rețele de televiziune foarte puternice și funcționa deja televiziunea color. Statele Unite ale Americii erau foarte preocupate de exportul propriilor programe și conduceau deja la mare distanță la acest capitol.

În America Latină, telenovela era exportată cu succes, deoarece devenise foarte populară, era ieftin de produs, episoadele se difuzau în fiecare zi, și, de regulă, erau realizate cu o zi înainte.

În Marea Britanie, sistemul de difuziune includea radioul și televiziunea. Competiția continua între BBC și ITA, acum denumită IBA și includea și radiourile comerciale. Personalul de specialitate se muta liber de la o instituție la alta. Programele puteau începe pe un post și continuau pe altul. Sigura diferență majoră ținea de finanțare și anume, BBC nu accepta publicitate și depindea de plătitorii de licențe, în timp ce companiile din IBA acceptau publicitate și căutau să obțină profituri. În anul 1977 s-a încercat, fără succes, divizarea BBC. În anul 1980, în timpul lui Margaret Thatcher, se înființează Canal 4, care nu e controlat de IBA, dar depinde de publicitate pentru o parte din venituri., iar programele vor fi comendate la producatori independenți.

În Franța, în anul 1974, ORTF va fi închisă, (sub președinția lui Valery Giscard d' Estaing), în schimb vor fi înființate 7 organizații autonome, una pentru a administra radioul, două pentru canalele de televiziune, una pentru televiziunea regională, una pentru producție, una pentru partea tehnologică, una pentru cercetare și arhivare. Era de fapt o structură monopolistă, iar pentru a o administra, se înființează Consiliul Superior al Audiovizualului. Televiziunea a rămas în mâinile guvernului. După anul 1981, când era președinte socialistul François Mitterrand, au fost demiși sau înlocuiți toți cei care dețineau funcții de conducere în televiziune.

În Italia, în anul 1975, Legea radiodifuziunii a dus la o înflorire a companiilor private, însă multe nu au rezistat. În anul 1978, existau 506 posturi locale de televiziune și aproape 2300 de radio. Existau mai multe posturi decât în Statele Unite ale Americii. În anul 1980, RAI și Fininvest, concernul lui Silvio Berlusconi, lansează Canale 5, cumpără și controlează alte posturi. Situație de dublu monopol, care a fost sancționată prin lege în anul 1990. RAI a supraviețuit, inclusiv alegerii lui Berlusconi ca președinte în 2001.

Anii '90

În anii ’90, tehnologiile au fost perfecționate, au apărut televiziunea HD (High Definition- înaltă rezoluție), sateliți, computere și cea mai mare provocare, și anume, Internetul. În anul 1989, Tim Berbers-Lee, de la CERN, Elveția, a inventat „World Wide Web” , care reprezintă un spațiu, o rețea mondială, în care orice poată fi conectat cu orice, de oriunde.

1.4Televiziunea în România – secolul XX

În anul 1925, în Laboratorul de acustică și optică al Universității din București se realizau primele experiențe de transmitere electrică a desenelor la distanțe foarte mici.

1928 este anul de referință în ceea ce privește realizarea unui dispozitiv de transmitere a imaginii de către profesorul George C. Cristescu. Dispozitivul a primit brevet de invenție în România și în Franța.

Apar discuții între oamenii de cultură privind avantajele și dezavantajele televiziunii. Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Constantin Noica aveau opinii pozitive asupra televiziunii, în schimb Mihail Sebastian era sceptic în privința viitorului televiziunii. Revistele de specialitate, cum era revista „Radio”, încercau să promoveze televiziunea.

În anul 1938, firma Philips a prezentat mai multe emisiuni experimentale de televiziune, cu prilejul expoziției anuale „Luna Bucureștilor”. A avut mare succes la public, iar presa a cerut ca și în România să fie instalată o stație de televiziune, ca în toate capitalele europene.

1.4.1 Anii '50

Avantajele televiziunii erau evidente, iar statul comunist avea nevoie de noi modalități de a face propagandă, așadar lua în calcul înființarea unui post de televiziune națională. În plus, avea să se laude cu „un nou succes” al regimului comunist.

În anul 1955, începe să funcționeze prima stație experimentală de televiziune, în clădirea centralei telefonice Vitan (un grup de specialiști conduși de profesorul Alexandru Spătaru). Zona de acoperire era Bucureștiul și împrejurimile, iar programele se difuzau cu intermitențe și se puteau urmări filme, documentare, desene animate și știri.

Între 31 decembrie 1956 și 1 ianuarie 1957 s-a desfășurat emisiunea inaugurală a stației de televiziune din România. Studiourile au fost amenajate în cartierul Floreasca. Programul era înregistrat pe film și recepționat numai în București, pe câteva sute de televizoare importate din URSS. Programele puteau fi urmărite între orele 20:00 și 22:00.

Televizoarele erau rusești (Rubin, Temp). Pentru public erau amenajate săli de vizionare la magazine de electrotehnică, de pe Bulevardul Magheru, Calea Victoriei.

În anul 1957 are loc prima transmisie de televiziune cu echipament mobil, instalat pe două autobuze, din sala sporturilor Floreasca, unde avea loc recitalul lui Yves Montand.

Ca programe, puteau fi urmărite filme artistice, documentare; subiecte de actualitate filmate de operatorii de televiziune (primul asemenea subiect, în 1958), festivitatea de deschidere a anului școlar, sport, reportaje (Alexandru Stark).

În anul 1957, era transmis în direct meciul de rugby dintre echipele orașelor București și Londra, de pe stadionul Republicii din București. În același an, putea fi vizionat primul spectacol preluat direct de la Teatrul Național din București.

1.4.2 Anii '60

În anul 1963, rețeaua națională de televiziune a fost conectată la Interviziune. Numărul de ore de transmisie a crescut semnificativ și au apărut programe informative, și anume, două emisiuni de largă audiență „Actualitatea internațională” și Telejurnalul, cu două ediții, de seară și de noapte.

Se transmiteau manifestații de masă favorabile regimului, demonstrații ale oamenilor muncii, emisiuni despre realizările URSS, emisiuni de știință, educație, divertisment. Numărul de abonamente a crescut constant. S-a înființat un nou sediu, pe Calea Dorobanților, unde existau 3 studiouri de producție, unul pentru știri, etc. și a apărut televiziunea TVR2.

1.4.3 Anii '70 – '80

În anul 1970 existau 1,5 milioane de abonați. Un an mai târziu se înființa Consiliului Național al Radioteleviziunii Române și a apărut cenzura.

Din anul 1974, în fruntea RTVR era numit un director general, până atunci era un președinte. În anul 1977 are loc reorganizarea RTVR.

În anul 1983 se realiza prima transmisie de televiziune color. Era transmisă parada militară și demonstrația de la 23 august, care era pe atunci Ziua Națională. La noi în țară se utiliza sistemul PAL, în timp ce în celelalte țări din blocul socialist se transmitea prin sistemul Secam. Transmisiunile erau parțial color, adică pe parcursul aceleiași emisiuni, materialele erau și color și alb-negru.

În anul 1985 s-a desființat postul de televiziune TVR2. Ultimul director general, între anii 1981-1990, a fost Petre Constantin.

1.4.4 Anii '90

În această perioadă TVR-ul devine TVRL (Televiziunea Română Liberă). În anul 1992, apare Legea audiovizualului, dar CNA se înființează abia în anul 2000.

Reorganizarea televiziunii publice are loc în anul 1994 și se produce separarea de Radiodifuziune.

În anul 1991 SOTI (Societatea pentru o televiziune independentă), este primul post privat de televiziune, emitea după ora 23:00, pe frecvențele TVR 2, post care emitea zilnic, între 16:00 și 23:00.

Antena 1 s-a înființat în anul 1993, iar un an mai târziu a apărut Tele 7abc, care a falimentat în 2004.

La data de 1 decembrie 1995, se înființează PROTV-ul, fostul canal de sport C31. Acesta deținea un format american și emitea talk show-uri, divertisment, emisiuni sportive.

După anul 1997, au apărut numeroase posturi de televiziuni comerciale, generaliste și de nișă.

1.5 Televiziunea – definiții și importanță

Conform Dicționarului Limbii Române Moderne, televiziunea reprezintă tehnica transmiterii la distanță a imaginilor unor obiecte (în mișcare) pe calea undelor vizuale, iar televizorul este un aparat care recepționează imagini transmise prin televiziune.

Televiziunea este considerată drept un sistem ce are capacitatea de a transmite la distanță informații referitoare la imagini. Capacitatea mare de informații transmise atribuie televiziunii un nivel ierarhic superior în fața altor canale de informare cunoscute.

Televiziunea este „fiica rețelelor de comunicații, care au precedat-o: radioul, și, cu două decenii înainte, telegraful și telefonul. De aceea, proprietatea rețelelor de transmisii televiziuale este atribuită statului care deține, în ansamblul țărilor europene, monopolul telecomunicațiilor”.

Televiziunii i se atribuie rolul de a informa, aceasta fiind o obligație, o misiune ce trebuie îndeplinită, indiferent de piedicile și dificultățile întâlnite sau de situațiile concrete în care media lucrează. Faptul că media informează populația, îi influențează într-un anumit fel pe cei ce intră în contact cu mesajul transmis. Acest tip de acțiune concretă a mass-media, poartă numele de efect. Efectele mass-media au dus la fenomene nefuncționale. De exemplu, în urma unor cercetări, a reieșit faptul că tinerii după ce au urmărit foarte mult programe violente, au început să aibă un comporament mult mai agresiv și nu mai erau foarte sociabili. De asemenea, unele studii arată că „audiențele pot fi manipulate prin difuzarea, cu puțin timp înaintea alegerilor, a unor informații privind viața privată a unui candidat”.

Mass-media dețin mai multe funcții, printre care funcția de informare, funcția de interpretare, funcția de legătură, funcția de culturalizare și funcția de divertisment.

Prin funcția de informare se înțelege nevoia indivizilor de a controla mediul ce îi înconjoară. Nevoia de a aprecia în funcție de informațiile primite, prin intermediul mass-media, relevanța și importanța evenimentelor care i-ar putea afecta și anticiparea tendințelor vieții sociale, politice, economice, iar astfel fiecare individ, fiind informat, devine capabil de a lua anumite decizii.

Conținutul unei știri nu deține doar informații, ci și o viziunea asupra informației. Astfel, informațiile sunt sintetizate și le sunt oferite semnificații și interpretări. Iar denumirea acestei funcții este cea de intepretare.

Funcția de legătură este cea reprezentată de expunerea constantă a acelorași mesaje, astfel oamenii ajung să-și împărtășească aceleași valori și reprezentări culturale și de asemenea, ajung să aibă idei similare, să gândească la fel informațiile, ideile.

Culturii îi este acordată o foarte mare importanță încă din copilărie; prin funcția de culturalizare, „o data cu apariția mass-media, o mare parte a activităților de transmitere a valorilor și modelelor culturale, de formare a gândirii și a comportamentului au fost preluate de mesajele media”.

Funcția de divertisment, răspunde nevoii oamenilor de a ieși din stresul cotidian, de a se relaxa, de a se odihni, de a evada într-o lume imaginară, prin intermediul emisiunilor preferate, muzicale, de tip talk-show, teatru.

Adaptată la așteptările presupuse ale publicului și la disponibilitățile sale, noua televiziune propune un pact de comunicare multiplu cu telespectatorul: de informare (didactic), de divertisment („pactul spectatorului”), de ospitalitate și comercial-promoțional (după tipologia lui Negri, Signorelli, De Berti, 1990, pp. 71-72).

Locul televiziunii, „bine definit în peisajul mijloacelor de informare în masă, în viața indivizilor și a societății, nu era gol înainte. Acest mastodont a strivit în trecerea lui, uneori cu brutalitate, alteori lent, atât rivalii întâlniți, cât și mediul său înconjurător”. Prima care a avut de suferit în urma televiziunii a fost cinematografia. Următoarele mijloace de comunicare afectate de apariția televiziunii sunt radioul și presa. Radioul a ajuns să fie înlocuit de către televiziune în mai puțin de zece ani, televizorul devenind cel mai important obiect din casa fiecărei familii și fiind, de asemenea, un mijloc foarte agreat de oamenii politici. Radioul, totuși, va mai fi utilizat de ascultători, datorită sunetului FM stereo și a prețurilor scăzute, dar nu va mai avea șanse să redevină regele mijloacelor de comunicare, cum a fost între anii 1930-1950. Presa scrisă, a fost și ea înlocuită dupa 1960, televiziunea devenind cel mai important mijloc de difuzare a informațiilor și un bun prilej de petrecere a timpului în familie.

Este impresionant faptul că în anul 1985, în Franța, îi erau dedicate televiziunii același număr de ore, precum muncii. Un aspect foarte important vine din partea intelectualilor, cu venituri mari, care nu vor avea sentimente negative la adresa televiziunii, ci din contră vor urmări foarte interesați informațiile difuzate.

Pierre Bourdieu afirma că televiziunea poate paradoxal, „să ascundă, arătând altceva decât ceea ce ar trebui să arate dacă ar fi cu adevărat preocupată de ceea ce pretinde că face, adică să informeze; sau dimpotrivă, arătând ceea ce trebuie să arate, dar în așa fel încât, de fapt, nu-l arată sau îl face să pară lipsit de importanță, ori construindu-l în așa fel încât faptul cu pricina primește o semnificație ce nu corespunde câtuși de puțin realității”.

Televiziunea prezintă în imagini, un eveniment și îl face să pară mult mai dramatic și mai grav decât este acesta în realitate. Astfel, putem spune că televiziunea îndeamnă la dramatizare și nu numai prin imagini, ci și prin cuvinte folosite exagerat și ieșite din comun. În programul cotidianelor, trebuie să existe zilnic fapte extra-cotidiene, unde apare extraordinarul obișnuit, adică evenimente precum inundații, incendii, asasinate și alte fapte diverse.

Efectul de real constă în imagini ce ne fac să vedem și să credem în ceea ce ni se arată. Accidentele, incidentele, pot avea implicări politice la mijloc, iar aceste imagini sunt capabile să izbucnească sentimente puternice asupra publicului, imagini ce pot fi de multe ori negative, precum xenofobie, rasism.

Televiziunea dorește să se considere a fi un instrument de înregistrare și redare a realității, dar devine un instrument de constituire a realității. În prezent, lumea sociala a devenit descrisă și prescrisă de televiziune, fiind arbitrul accesului la existența socială și politică.

Televiziunea impune o mare problemă legată de raportul gândire și viteză. Este foarte dificilă această combinație, care poate stârni o relație negativă. Gânditorii au obligația de a stoca, înțelege, interpreta și transmite informația într-un timp foarte scurt, astfel nu putem ști cu certitudine cât de corecte sunt informațiile pe care le primim.

Prin amploarea pe care a luat-o televiziunea, se produc efecte, care chiar daca nu sunt lipsite de precedent, sunt inedite. Televizorul poate strânge oamenii la jurnalul de știri, mai mulți oameni decât toate cotidianele franceze de dimineața și de seară.

Televizorul îndeplinește două funcții, cea de a recepționa informații, adică primirea unor semnale care vor fi selectate, amplificate, tratate și cea de-a doua funcție este de a transforma aceste semnale, după selectarea și tratarea lor, într-un lucru care poate atrage și capta ochii și urechile telespectatorului.

La jumătatea secolului XX, televiziunea s-a impus și ca mijloc de comunicare promoțională, ceea ce a creat o adevărată revoluție în domeniu. Datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă, televiziunea este un punct de atracție pentru investițiile publicitare. Poate să folosească elemente precum imagine, sunet, mișcare, lumină și nu în ultimul rând, text. Aceasta a instituit mediul video ca o cale foarte importantă în comunicarea informației prin imaginile statice, imaginile dinamice, clipuri video, film, animație. Ca medii complementare se includ și suntetul și textul, iar viteza cu care se derulează evenimentele ne evidențiază următorul pas în ceea ce priveste comunicarea informațională și anume „realitatea virtuală”.

Televiziunea asigură o vastă audiență a mesajului publicitar, statisticile arătând că în foarte multe țări, timpul mediu de vizionare a trecut de 6,5 ore pe zi, cât despre publicitate, aceasta ocupă între 10 și 15 minute pe oră, la nivelul televiziunilor comerciale.

Robert Starch Worldwide a realizat un sondaj, în care reieșea faptul că 53% din public consideră că televizorul este cea mai credibilă sursă de știri, cifră dublă față de ziare, care au obținut un procent de 23%. Ziarele, depășesc totuși cu mult radioul, care a reieșit o sursă credibilă doar pentru 7% din public, revistele au un procent de 4%, iar știrile online doar un procent. Reclamele televizate au fost considerate cele mai convingătoare dintre mijloacele de comunicare importante, acestea fiind urmărite în proporție de 70%, față de 14% ca cele din ziare, 7% pentru cele din reviste, 4% pentru cele radiodifuzate și 1% pentru reclamele de pe Internet.

Media audio-vizuală, radioul, dar mai ales televiziunea, contribuie foarte mult la modelarea noilor coduri ce caracterizează relațiile sociale și sistemele culturale ale acestora, dar influența lor este greu de estimat, deoarece provine din mecanisme originale, inedite din punct de vedere istoric.

Comunicarea televiziuală asigură concomitent, transmiterea instantanee și difuzarea masivă a imaginilor pe care le transmite, dar care interpune, un terț – mediu intermediar – între emițătorul și receptorul acestora. Comunicarea socială mediatizată astfel, formează în cazul comunicării nemediatizate diferențe cruciale.

Televiziunea, practic, a preluat rolul radioului, media de masă prin excelență, toată lumea poate avea acces la spectacolul televizual, fie în propria casă, ori în locuri publice, indiferent de limba vorbită, deoarece limbajul imaginilor este mai puternic decât comunicarea propriu-zisă.

1.6 Știrile și programele de televiziune

Televiziunea este privită de oameni ca un mod de relaxare după o zi obositoare de muncă, un mod de a evada din cotidian și este o sursa importantă de divertisment.

Impunerea televiziunii ca dominantă în ierarhia surselor de informare are un efect major asupra selecției subiectelor. Selecția informațiilor deține o condiție fundamentală, și anume cea de a vizualiza informația. Ceea ce este mai puțin vizibil și nu poate fi susținut de imagine, nu există. Astfel, evenimentele care produc imagini puternice și profund emoționale se impun în fața altor evenimente, mult mai importante și cu consecin țe mult mai ample asupra telespectatorilor, evenimente care devin secundare.

Un rol important în cadrul televiziunii le revine știrilor și programelor de televiziune.

Știrea de televiziune este o „relatare audio-vizuală succintă despre un fapt, o problemă sau o situație, de actualitate, ce interesează un mare număr de persoane. Știrea răspunde la șase bine cunoscute întrebări: Cine?, Ce?, Când?, Unde?, Cum?, De ce?, și cuprinde toate elementele semnificative care determină caracterul subiectului despre care se vorbește” (Garvey și Rivers, 1987, p.12).

Știrea nu este „evenimentul cu valoare de știre în sine, ci mai curând raportul sau relatarea evenimentului. Discursul se transformă într-o poveste cu înțeles, așa cum vorbirea se compune din elemente ale limbajului. Ca și vorbirea, știrile sunt construite din cuvinte, dar nu numai. Deci avem nevoie de un concept mai larg decât limbajul, care să trimită sensuri, pentru a înțelege din ce material sunt create știrile”.

Angajații unei televiziuni trebuie să muncească foarte mult pentru a alege ceea ce cosntituie o știre de interes comun sau o emisiune care să atingă un anumit nivel de rating. Numeroși jurnaliști au ajuns la concluzia că, în procesul de realizare al știrilor, presiunile de producție și constrângerile organizaționale sunt adesea mai importante decât talentul și improvizația individuală. Pentru a pregăti un jurnal televizat, se mobilizează între 50 și 100 de persoane zilnic, de la redactori șefi, până la echipele de ziariști. „Jurnalul televizat reprezintă o formă ritualizată de discurs în care se actualizează contractul mediatic de informare”.

Ideea că jurnalismul este o activitate non-intelectuală, care nu necesită altceva decât un dram de „talent” (pe care însă nimeni nu a reușit până acum nici să-l definească și nici să-l localizeze în vreun simț ori calitate anume, la fel cum se întâmplă în muzică, pictură, poezie ori artă teatrală), câteva „deprinderi”(care nu se pot copia de la „maeștri”) și o cultură generală (ale cărei granițe și componente nu au fost niciodată clar precizate).

Alegerile pe care le fac jurnaliștii în realizarea știrilor, nu sunt spontane, bazate pe intuiție, din contra, procesul decizional este profund influențat de cultura profesională și de experiența redactorilor. Jurnaliștii depun un efort constant de selectare, eliminând sute de întâmplări, situații, personaje, păstrând doar știrile pe care le consideră cu adevărat relevante pentru public, semnificative pentru ziua ce a trecut și importante pentru ziua ce urmează. Acest proces apare ca ceva natural, ca o parte firească a muncii jurnaliștilor. Toate acestea ne duc cu gândul la etapele prin care se realizează o știre. Acestea presupun o muncă permanentă și adesea o vastă experiență în domeniu.

De la programele de divertisment și până la știrile naționale sau internaționale, posturile de televiziune își aduc contribuția, astfel încât să fie pe placul telespectatorilor și să se bucure de o audiență enormă. Există însă cazuri în care, pentru o audiență de invidiat, televiziunile naționale apelează la informații mai mult sau mai puțin adevărate, dar exagerate. Chiar și așa, televiziunea este considerată o sursă extrem de importantă în ceea ce privește informarea. Există emisiuni de televiziune pe care le urmărim zi de zi, programe de divertisment care reușesc să ne scoată din problemele cotidiene, seriale care nu pot fi ratate, știri senzaționale care ne uimesc sau ne încântă. Indiferent de ceea ce auzim și vedem, indiferent dacă sunt sau nu adevăruri, rolul televiziunii în viața noastră este extrem de important, de multe ori, cu efecte în schimbarea atitudinii și a comportamentului.

Obiectivul principal al posturilor de televiziune ar trebuie să fie culturalizarea și informarea maselor. Însă programele de televiziune sunt extrem de variate, unele mai mult, altele mai puțin apreciate. Dacă ne gândim la copii și la adolescenți, este absolut necesar să admitem că televiziunea și educația se intersectează, mergând într-o direcție care nu este întotdeauna pe placul părinților. Dacă în trecut, accesul la o gama mare de programe de televiziune era oarecum restrâns, astăzi, copiii si adolescenții au posibilitatea să aleagă și să urmărească filme sau emisiuni care nu sunt potrivite vârstei lor. Una dintre problemele cele mai frecvente este cea a violenței, care ia naștere în urma vizionării unor filme sau emisiuni de televiziune. Nu putem pune exclusiv pe seama televiziunii actele de violență socială, însă numeroase studii arată că și aceasta are rolul ei important și chiar îngrijorător. Un rol desăvârșit în această situație, l-ar putea avea și părinții, însă nu există o atenție sporită pentru o astfel de problemă.

Capitolul II

New Media

2.1 Apariția new media

Dicționarul Brockhaus, definește media ca „instrument al publicisticii sau al comunicării, în sens mai larg canal de transmitere sau organizație din domeniul presei, filmului, radioului sau a televiziunii” (Brockhaus, 1971, vol.12, 322).

Ulrich Saxer, cercetător elvețian din Zürich, înțelege prin termenul de media, „sistemele instituționalizate create în jurul unor canale de comunicare cu posibilități de transmitere specifice” (Jarren/Donges, 2002).

New media își au rădăcinile undeva în trecutul îndepărtat. Acum aproximativ 4000 de ani s-a utilizat pentru prima data valoarea numerică a lui zero, în Babilon. Majoritatea computerelor nu ar mai funcționa fără această valoare numerică sau ar merge la o viteză foarte mică, în comparație cu cantitatea informațională pe care o dețin.

New media fac referire la accesul, în orice moment, la conținut, oriunde, pe orice dispozitiv digital, precum și la feedback-uri interactive din partea utilizatorilor și participări creative. Un alt aspect al new media este generarea în timp real de conținut nou și neregulat.

Majoritatea tehnologiilor descrise ca „new media” sunt digitale, având adesea caracteristici de a fi manipulabile, pe rețea, dense, comprimabile și interactive. Există tehnologii, pe care le putem asocia cu new media și anume, cinematografia digitală, televiziunea digitală, internetul și web-ul, computerul personal, (PC), media player (MP3), CD (compact disc), DVD (digital video disc sau discuri digitale versatile), telefoanele mobile, jocurile video, realitatea virtuală (VR) și inteligența virtuală.

New media nu includ programele de televiziune (doar emisia analogică), filmele de lung metraj, reviste, cărți sau publicații pe hârtie – doar dacă conțin tehnologii ce permit interactivitate digitală. Wikipedia, o enciclopedie online, este un exemplu, combinând textul digital accesibil pe internet, imagini și video cu link-uri web, participare creativă a contribuitorilor, cu feedback interactiv din partea utilizatorilor și formarea unei comunități participante de editori și donatori pentru beneficiul cititorilor din afara comunității. Facebook este, de asemenea, un exemplu al modelului social media, în care cei mai mulți utilizatori sunt participanți.

În anii ’60, legătura dintre calculatoare și arta radicală a început să devină puternică. Abia în anii ’80, Alan Kay și colegii săi de la XEROX PARC au început să dea computabilitatea unui calculator personal individului, în loc să lase o organizație mare să se ocupe de aceasta. Spre finalul anilor ’80 și începutul anilor ’90, totuși, se pare că suntem martorii unui nou tip de relație paralelă dintre schimbările sociale și computer design. Deși cauzal fără legătură, din punct de vedere a concepției apare și logica faptului că războiul rece și design-ul Web-ului au avut loc în același timp.

Scriitori și filozofi precum Marshall McLuhan au fost instrumentali în dezvoltarea teoriei media in aceasta perioadă. Faimoasa sa declarație din Understanding Media: The Extensions of Man (1964) precum că medium-ul este mesajul a atras atenția către prea des ignorata influență media și către tehnologii în sine, mai degrabă decât către „conținut”.

Până în anii 1980 media se baza în principal pe printare și moduri de difuzare analogică, precum televiziunea și radioul. Ultimii douăzeci și cinci de ani au dus la transformarea rapidă în media care se bazează pe utilizarea tehnologiilor digitale, precum internetul și jocurile video.

Jocurile video au creat lumi virtuale, personaje virtuale și inteligențe artificial pentru joc și consum. Acestea au fost integrate în dezvoltarea tehnologiei imaginare a spațiului cibernetic și realității virtuale. Cu timpul, tehnologia a evoluat și în lumea jocurilor video, iar în prezent există jocuri 2D și 3D.

Totuși, aceste exemple sunt o mică reprezentare din media. Utilizarea computerelor digitale a transformat old media, după cum sugerează apariția televiziunii digitale și a publicațiilor online. Chiar și formele tradiționale de media precum presa de printare a fost transformată prin aplicarea tehnologiilor precum softuri pentru manipularea imaginilor cum ar fi Adobe Photoshop și instrumente desktop pentru publicații.

Revoluția digitală și new media prezintă același efect ca electrificarea sau presa tipărită. Acestea reprezintă o parte a transformării culturale. Termenul de revoluție digitală, este relativ nou și reprezintă consecințele evoluției și a scăderii costurilor telecomunicației și a calculatoarelor.

Între media digitală și media analogică există diferența că cea digitală o întrece pe cea analogică în ceea ce privește calitatea, viteză și performanța. Comunicare a fost ușurată enorm datorită apariției cablurilor optice, sateliților wireless și rețelelor, care au modificat comunicarea tradițională.

Andrew L. Shapiro (1999) argumentează că „apariția noilor tehnologii digitale semnalează o potențială schimbare radicală în favoarea celor care controlează informația, experiența și resursele”. W. Russell Neuman (1991) sugerează că în timp ce new media are capacitățile tehnice de a trage într-o direcție, forțele sociale și economice, trag înapoi în direcția opusă. Conform lui Neuman, „suntem martorii evoluției unei rețele universale interconectate de audio, video și text electronic care va umbri distincția între interpersonal și comunicare în masă și între public și comunicarea privată”. Neuman susține că new media va schimba înțelesul distanțelor geografice, va permite o creștere imensă a volumului de comunicare, va furniza posibilitatea de a mări viteza de comunicare, va aduce oportunități pentru comunicarea interactivă.

În consecință, cercetători precum Douglas Kellner și James Bohman afirmă că new media, și în special internetul oferă potențialul pentru o sferă publică postmodernă și democratică, în care cetățenii pot participa la o dezbatere bine informată și non-ierarhică referitoare la structurile lor sociale. În contradicție cu aceste aprecieri pozitive ale impactului potențialului social al new media sunt oameni de știință, precum Ed Herman și Robert McChesney care au sugerat că trecerea la new media a dus la formarea unor puternice corporații transnaționale de telecomunicații, care au atins un grad de influență la nivel mondial, care ar fi fost până acum de neimaginat fără ajutorul new media.

Cercetătorul Lister et al. (2003), a subliniat atât implicațiile potențiale și reale pozitive și negative ale noilor tehnologii media, sugerând că o parte din munca anterioară pentru noi studii de mass-media a fost responabilă de un determinism tehnologic, unde efectele mass-media au fost determinate mai degrabă de tehnologia în sine, decât prin urmărirea rețelelor sociale complexe care au stat la dezvoltarea, finanțarea, implementarea și dezvoltarea viitoare a oricărei tehnologii.

Odată cu apariția new media, oamenii și-au schimbat viziunea asupra lucrurilor și chiar gândirea despre propria persoană și despre întreaga lume. Această cultură digitală este caracterizată de schimbările rapide ale societății contemporane.

New media dețin o serie de modificări în producția media, cum ar fi modificările culturale, tehnologice, convenționale și textuale. Au existat o serie de termeni importanți ce defineau și caracterizau new media, încă din anul 1980, iar acești termeni sunt virtual, interactiv, networks (rețele), hipertextual și simulation (simulare). Hipertextul reprezintă un grup de texte legate electronic, adică un mediu informațional. Hypermedia extinde rolul hipertextului, încorporând în component sa și alte tipuri de informații precum baze de date arhivate ale sunetului, vizualului și animației.

Dorina Guțu, afirma despre new media că „accentul pus pe formele online de colaborare și interacțiune între indivizi este comus pentru definițiile noilor media, web2.0 și social media. New media se referă la formale inovatoare de interacțiune dintre oameni și tehnologie, la relația dintre oameni și instrumente de comunicare folosite în mod creativ pentru a îndeplini nevoi elementare de infomare, comunicare și relaționare. Există și păreri conform cărora noile media sunt mijloacele de comunicare care se bazează pe canale digitale precum internetul, televizunea digitala, hârtia electronică,telefonia digitala. Alte definiții sunt chiar mai vagi, considerând că noile media reprezintă toate textele, sunetele, imaginile și formele grafice transformate de computer. Ele ar reprezenta de fapt, adevaratele baze de date și existența lor depinde în mod absolut de existența computerelor și a internetului. Ca în cazul web 2.0, noile media nu se referă la tehnologii complet noi, apărute recent, ci la tehnologii care existau de ceva vreme și care, printr-un mod creativ de utliizare și prin multiple îmbunătațiri, au intrat în atenția opiniei publice, captând popularitatea uriașa de care se bucură astăzi. Scopurile noilor media sunt difuzarea informației către un număr, teoretic, infinit de receptori, în moduri personalizate, în funcție de specificul categoriilor vizate; deținerea unui control egal asupra informației atât al emițătorilor, cât și al receptorilor”.

Bazată pe argumentul că oamenii au o cantitate limitată de timp pentru consumul de mass-media sub diferite aspecte, teoria cilindrică susține că spectatorii sau cititorii unui anumit aspect conduce la reducerea din cantitatea de timp petrecută de la o persoana la alta. Prin urmare, introducerea New Media, cum ar fi internetul, reduce cantitatea de timp pe care o petrec persoanele în utilizarea Old Media, lucru care ar putea conduce în cele din urmă la sfârșitul mijloacelor tradiționale.

2.2 Internetul – apogeul comunicării

S-a vorbit despre Internet ca despre un mijloc de comunicare care favorizează, prin formele de sociabilitate instaurate, afirmarea identităților alternative sau multiple.

Internetul este un produs al domeniului militar, o rețea mondială formată din rețele care la rândul lor conectează computere și sisteme informaționale din toată lumea. Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii, erau într-o mare competiție în domeniul comunicațiilor, iar primul satelit artificial lansat a fost de origine rusă și se numea Sputnik66 (1957). Apoi, SUA a înființat ARPA67 (Advanced Research Projects Agency) în anul 1958. ARPA, la rândul ei, înființează în 1969 ARPANET, prima rețea cu 4 noduri care cuprindea: University of California din Los Angeles (UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah și Stanford Research Institute (SRI). Dezvoltarea rețelei a avut loc într-un ritm foarte alert, ajungând ca până în anul 1981 numărul de noduri să depășească 200. Inspirate de progresul ARPANET, după 1980, alte rețele au început să apară și dincolo de ocean, în Europa, Asia, Australia și Africa. Aceste rețele regionale se vor interconecta în final pentru a forma ceea ce este astăzi internetul sau WWW (World Wide Web).

Dacă la început rețeaua se baza pe conexiuni cu cabluri electrice, progresul tehnologic a adus în uz conexiunile prin fibră optică, satelit și wireless. Extinderea progresivă a rețelei este cea mai probabilă direcție, având în vedere că peste 80% din populația lumii nu folosește încă internetul.

Internetul este una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului XX, având un impact foarte puternic asupra întregii lumi. La început, internetul era utilizat în special de tineri, dar în scurt timp a devenit util pentru majoritatea categoriilor de vârstă. În primul rând, internetul este un mijloc de comunicare esențial în societatea contemporană, în al doilea rând, el mai deține și alte utilizări, cum ar fi cea de divertisment, de informare, de socializare, de cultură, de transfer de date, de manipulare etc.

Fiind un canal nou de comunicare, acesta a remodelat canalele de comunicare anterioare. Apariția radioului a influențat presa scrisă, care avea deja peste două secole de experiență. Televiziunea a beneficiat de experiența audio a filmului sonor pentru diverse emisiuni și a radioului, în special pentru emisiunile de știri. Internetul preia toate aceste experiențe și le transformă în ceva cu totul nou, în care puterea consumatorului este mult mai mare, atât prin cantitatea ofertei, cât și printr-un înalt grad de interactivitate.

La sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, Internetului s-a extins enorm pe piață, către utilizatori casnici, datorită costurilor scăzute și datorită faptului că era foarte ușor de utilizat. Rețeaua se baza pe conexiuni cu cabluri electrice, iar mai apoi progresul tehnologic a început să utilizeze conexiuni prin satelit, fibră optică și wireless (fără fir).

Pe internet oricine poate să-și exprime părerea, confirmându-și identitatea sau păstrându-și caracterul anonim. Ceea ce nu știe multă lume este faptul că orice om poate fi controlat pe internet. În orice moment se poate afla ce pagini citește un anumit utilizator și tot ceea ce face persoana respectivă pe internet.

Internetul a ajuns în nici 20 de ani să fie cel mai important mediu de comunicare, o performanță cu care televiziunea s-a putut lăuda după mai mult de 50 de ani de existență. 

Capitolul III

Proiect de cercetare – Raportul între consumatorii

de televiziune clasică și televiziune online

3.1 Scurtă introducere

Televiziunea joacă un rol foarte important pentru omenire și face parte în permanență din viețile noastre. Televiziunea este una dintre sursele de informare, de divertisment și de relaxare, pe care le avem la dispoziție și a devenit indispensabilă în zilele noastre.

Impunerea televiziunii ca dominantă în ierarhia surselor de informare are un efect major asupra selecției subiectelor. Selecția informațiilor deține o condiție fundamentală, și anume cea de a vizualiza informația. Ceea ce este mai puțin vizibil și nu poate fi susținut de imagine, nu există. Astfel, evenimentele care produc imagini puternice și profund emoționale se impun în fața altor evenimente, mult mai importante și cu consecin țe mult mai ample asupra telespectatorilor, evenimente care devin secundare.

Roger Silverstone, afirma referitor la sistemul tele-tehnologic din cadrul televiziunii că „tehnologiile, inclusiv televizorul, sunt obiecte atât simbolice cât și reale. Dar sunt obiecte construite printr-o întreagă gamă de activități delimitate social, în producție și în consum, în faza de proiectare și de utilizare, în concepție și în practică și nu pot fi înțelese în afara implantării lor sistematice în dimensiunile politice, economice și culturale ale societății moderne”.

Televiziunea conform opiniei lui G. Giovannini, din perspectiva atitudinii publicului (care, amintește McLuhan „nu privește, așa cum face la cinematograf, ci participă”) „se suprapune în cele din urmă cu totul realității netelevizate, devenind un univers hiper-real, dincolo de adevăr și de fals, chiar mai adevărat decât adevărul, mai istoric decât istoria, mai al nostru decât noi înșine”.

Televiziunea a cunoscut de-a lungul timpul o dezvoltare neașteptată, poate, de cei mai sceptici. Astfel, în prezent putem vorbi atât de televiziunea clasică, adică despre vechiul nostru prieten din sufragerie, televizorul,cât și despre noul tip de televiziune, ce poartă numele de televiziune online. Între televiziune și internet s-a creat o relație de interdependență. Foarte mulți jurnaliști au început să utilizeze Internetul ca principală sursă de informare și stocare a datelor.

Televiziunea online este distribuitorul digital al conținuturilor de televiziune prin internet. Televiziune online este un termen general care acoperă livrarea emisiunilor de televiziune și alte conținuturi video pe internet prin tehnologie de streaming video, de obicei de televiziunile tradiționale mari. Nu descrie o tehnologie folosită pentru a livra conținut. Televiziunea WEB este un termen similar folosit adesea pentru a caracteriza programe scurte sau video create de o mare varietate de companii si indivizi, sau Internet Protocol television (IPTV), un standard de tehnologie internet în dezvoltare folosit de emițători de televiziune.

Televiziunea online este în mod comun întâlnită în majoritatea caselor din Statele Unite ale Americii, începând din anul 2014. Aproximativ una din patru televiziuni noi, care sunt bine vândute în prezent, sunt acum smart TV. Ținând cont de marea popularitate a smartphone-urilor și dispozitivelor tablete, laptopuri, cea mai mare parte a publicului, poate urmări televiziunea online.

Odată cu apariția Internetului, televiziunile au început să-și facă site-uri, care, de-a lungul timpului s-au dezvoltat foarte mult. Aceste site-uri au ajuns să dețină arhive impresionante, video-uri, multe alte informații și nu doar un scurt istoric și puține informații cum era inițial. Acum paginile Web deținute de televiziuni trimit și la conturile pe care le au acestea pe rețelele de socializare.

Sunt multe lucruri pe care nu reușim să le facem zilnic, însă vizionarea de programe de televziunea a devenit indispensabilă pentru majoritatea oamenilor. Astfel, atât televiziunea clasică, cât și televiziunea online au devenit parte din rutina zilnică a multor oameni din această lume.

3.2 Tema cercetării și justificarea realizării cercetării

Tema acestei cercetări este raportul între consumatorii de televiziune clasică și cei de televiziune online.

În ultimii ani am putut observa că s-a dezvoltat și în România, așa numita televiziune online. A pornit ușor, până a ajuns să fie din ce în ce mai diversificată în grila de programe și a început să fie din ce în ce mai urmărită. Însă, nu se știe dacă este mai urmărită sau nu, decât televiziunea clasică.

Cercetarea de față, de ordin cantitativ, este concepută pentru a afla ce preferă consumatorii să urmărească mai des, televiziunea clasică sau televiziunea online. Astfel, am ales să realizez acest chestionar, care mă va ajuta să descopăr preferințele publicului.

3.3 Ipotezele cercetării

Internetul este cel mai important mijloc de comunicare pentru consumatori.

Majoritatea consumatorilor urmăresc foarte mult televiziunea clasică.

Televiziunea online nu prezintă la fel de mult interes ca televiziunea clasică.

Majoritatea consumatorilor consideră că televiziunea (atât cea clasică, cât și cea online) furnizează informații credibile.

Televiziunea online nu va înlocui televiziunea clasică curând.

3.4 Obiectivele cercetării și scopul

Stabilirea importanței acordată televiziunii în raport cu alte mijloace de comunicare.

Stabilirea importanței acordată televiziunii online.

Stabilirea frecvenței cu care este vizionată televiziunea online, față de televiziunea clasică.

Televiziunea online va înlocui televiziunea clasică?

Scopul acestei cercetări este cel de a afla raportul între consumatorii de televiziune clasică și de televiziune online. Și anume, care dintre cele două tipuri de televiziune se află printre preferințele respondenților.

3.5 Elaborarea chestionarului

Chestionarul trebuie să conțină o succesiune logică de întrebări, pe baza cărora să se obțină exact informația dorită.

În conceperea întrebărilor au fost utilizate toate tipurile de întrebări, predominând cele închise, directe și neajutătoare în vederea obținerii unor răspunsuri cât mai concrete, ușor de interpretat. Întrebările au fost concepute într-o manieră cât mai simplă, ușor de înțeles, astfel încât respondentul să nu întâmpine dificultăți în momentul în care va răspunde la întrebări.

Tipuri de întrebări utilizate:

întrebări închise;

întrebări deschise;

întrebări tabelare;

întrebări motivaționale;

întrebări directe.

Eșantionarea folosită a fost aleatorie, dând astfel șansa fiecărei persoane de a-și exprima opinia în legătura cu tema chestionarului. Am ales să intervievez persoare cu vârste cât mai variate, domenii diferite, atât cu studii doctorale, cât și persoane cu ultima forma de învățământ studiată, școala generală și, de asemenea, cu mediul de proveniență, atât urban, cât și rural. Consider că aceste aspecte mă ajută la obținerea unor rezultate cât mai reale.

unitatea de eșantionare (cine urmează să fie chestionat): persoane cuprinse între vârste începând de la 18 ani până la persoane de peste 56 de ani.

unitatea de observare – individul

unitatea de analiză – persoane cuprinse între vârste începând de la 18 ani până la persoane de peste 56 de ani.

metoda de eșantionare (cum ar trebui aleși subiecții) .

3.6 Rezultatele cercetării. Analiza și interpretarea datelor

În continuare voi prezenta rezultatele obține în urma cercetării cu ajutorul introducerii unor grafice și prin interpretarea acestora.

Întrebare 1:

Pentru a afla dacă respondenții urmăresc programele de televiziuniune și dacă utilizează internetului, a fost nevoie să mă interesez în primul rând ce preferă aceștia să facă în timpul liber.

Am observat că răspunsurile la această întrebare au fost destul de diferite, predominând cu un procent de 32,4%, întâlnirile cu prietenii, urmate de navigarea pe internet, care a obținut un procent de 20%. Cel mai mic procent a fost obținut de răspunsul alt mod de petrecere a timpului liber, printre activitățile menționate numărându-se jocurile pe calculator și creșterea copiilor.

Întrebarea 2:

Televiziunea este considerată un mijloc important de comunicare pentru consumatori, obținând 41,4%, în timp ce un procent de 14,8% o consideră deloc importantă. În schimb, 44,3% dintre respondenți, consideră televiziunea online puțin importantă și numai pentru 3,8% este foarte importantă. Răspunsul important, a obținut un procent de 23%.

.

62,9% dintre consumatori consideră internetul foarte important și doar 1% deloc important.

Radioul este puțin important pentru cei mai mulți dintre respondenți, 44,8%, în timp ce foarte important este considerat de 6,7%. Presa scrisă este puțin importantă pentru 42,9% dintre respondenți, iar pentru 7,6% este foarte imporantă.

În urma acestor rezultate, putem observa că internetul este considerat cel mai important mijloc de comunicare, obținând cel mai mare procent la răspunsul foarte important (62,9%). Cel de-al doilea mijloc de comunicare considerat important a reieșit televiziunea, cu un procent de 41,4%, în timp ce ultimul loc îl ocupă televiziunea online (23% pentru răspunsul important), la o distanță de 8 procente față de presa scrisă.

Întrebarea 3:

Întrebați dacă obișnuiesc să se uite la televizor în timpul liber, 45,8% dintre respondenți au afirmat că uneori, 34,9% dintre aceștia că da, iar 19,3% că nu.

Întrebarea 4:

Cei mai mulți dintre respondenți (32,4%) petrec sub 2 ore în fața micului ecran. Între 2 și 4 ore, petrec 30%, în timp ce 26,2% nu urmăresc zilnic. Mai mult de 6 ore, se pare că urmăresc doar 3,3%.

Întrebarea 5:

Perioada din zi preferată de consumatori pentru vizionarea programelor de televiziune este în intervalul orar 18:00 – 22:00 (46,2%), cel mai probabil datorită faptului că cei mai mulți dintre aceștia sunt în afara orelor de program în acest interval orar. Pe al doilea, loc clasându-se ora 22:00 (35,2%). Perioada din zi în care televiziunea este cel mai puțin urmărită este între orele 6:00 – 10:00 dimineața, cu un procent de doar 4,3%.

Întrebarea 6:

Am aflat de la persoanele intervievate că programele de televiziune cu teme politice și de actualitate le sunt cel mai puțin pe plac. Aceștia le urmăresc foarte rar (38,9%), în timp ce răspunsul foarte des a reieșit într-un procent de 5,2%. Filmele artistice sunt urmărite destul de des, câștigând un procent de 29,9%, cel mai mic procent obținându-l răspunsul foarte rar (10%).

Se pare că oamenilor încă le place să râdă și caută programe ce la aduc zâmbetul pe buze și îi destind. 29,9% urmăresc des programe de divertisment, iar 11,8% foarte rar.

Bineînțeles că ne place să fim informați, așadar știrile sunt cele mai vizionate programe de televiziune, răspunsul des obținând 35,1% procente, iar foarte rar le urmăresc doar 9,5%. Emisiunile culturale sunt urmărite rar (30,3%), din păcate, doar 5,2% dintre persoanele chestionate sunt interesate de acest tip de emisiuni. Deși, recunosc că m-aș fi așteptat ca știrile să fie cele mai urmărite programe de televiziune, am descoperit ca cel mai mare procent dintre programe a fost dobândit de documentare. Aceste sunt câștigătoare în fața celorlaltor programe, răspunsul des, fiind dat de 33,2% dintre aceștia, iar foarte rar au răspuns doar 6,2%.

Întrebarea 7:

La întrebarea Ce emisiune considerați că are cel mai bun program de divertisment?, consumatorii au avut diverse păreri. Cei mai mulți dintre aceștia consideră cel mai bun program de divertisment, emisiunea „Românii au talent”. Pe locul doi în topul preferințelor se află emisiunea „Cronica Cârcotașilor”. Alte programe de divertisment amintite sunt: „La Măruță”, „Next Star”, „Vocea României”, „Un show păcătos”, „Serviciul Român de Comedia”, „Teo Show”, „Mireasă pentru fiul meu”, „Mondenii”, „Te cunosc de undeva”, „Schimb de mame” , „Te pui cu blondele”.

Întrebarea 8: După opinia dumneavostră care este postul de televiziune cu cel mai bine realizat buletin de știri?

În fruntea topului se află postul de televiziune PROTV, pe locul doi, urmându-l postul Antena 1. Alte posturi preferate pentru buletinele de știri menționate de consumatori sunt: Prima TV, Antena 3, TVR 1, Realitatea TV, Digi 24 și Kanal D.

Întrebarea 9:

Atunci când urmăresc o emisiune la televiziunea clasică pentru consumatori limbajul utilizat este important în foarte mare măsură. 48,1% dintre respondenți, au ales varianta în foarte mare măsură, iar în mare măsură, 34,4% dintre persoane; în timp ce doar 3,8% dintre persoane au ales că limbajul nu îi interesează deloc.

Tema emisiunii, este de asemnea foarte importantă în vizionarea unei emisiuni, răspunsul în foarte mare măsură, obținând un procent de 52,6%, urmat de 34,6% în mare măsură, iar deloc importantă este pentru 1,4%.

Imaginile prezentate îi interesează cel mai puțin pe consumatori, dintre cele cinci criterii enumerate. Cu toate acestea, pe 42,2% dintre aceștia îi impresioneaza imaginile în mare măsură, în timp ce pe 2,8% dintre ei nu îi interesează deloc.

Moderatorul emisiunii, este important în mare măsură, pentru respondenți, 39,8% dintre ei considerând aest lucru, iar pentru 3,3% acesta este deloc important. În foarte mare măsură, moderatorul este important pentru 25,1% din respondenți.

Invitații au un mare impact pentru public, aceștia fiind considerați importani, în mare măsură, de către 41,7% dintre respondenți. Doar 3,3% dintre consumatori, consideră că invitații nu sunt deloc importanți într-o emisiune de televiziune.

În concluzie, pentru consumatori aspectul care are cea mai mare importanță în urmărirea unei emisiuni este tema emisiunii, care este importantă în foarte mare măsură, pentru 52,6% dintre aceștia, urmată de calitatea limbajului utilizat, foarte important, de asemenea, pentru 48,1%. Consumatorii sunt cel mai puțin interesați de imaginile prezentate în timpul emisiunii, care sunt importante în foarte mare măsură doar pentru 19,3% dintre aceștia.

Întrebarea 10:

Se pare că respondenții nu au foarte multă încredere în informațiile pe care le oferă televiziunea, astel că 51,9% dintre persoane, au răspuns mai mult sau mai puțin. Media obținută în urma rezultatelor dintr-o scală de la 1 la 5 este de 2,98.

Întrebarea 11:

Internetul a devenit indispensabil, astfel că la întrebarea Obișnuiți să utilizați internetul în timpul liber, în proporție de 85,8% răspunsurile au fost afirmative. 11,4% dintre consumatori își petrec doar uneori timpul liber pe internet, iar numai 2,8% au răspuns negativ.

Întrebarea 12:

În condițiile în care în zilele noastre internetul nu este folosit doar ca mod de divertisment și relaxare, ci și la locul de muncă foarte mult, rezultatele la întrebarea În medie, cât timp petreceți pe internet pe zi?, 29,9% dintre respondenți au afirmat că între 2 și 4 ore, foarte aproape ca procentaj, cu 29, 3% îl folosesc mai mult de 6 ore, iar între 4 și 6 ore 28,4%. Rezultatele sunt foarte strânse la această întrebare. Doar 2,4% au afirmat că nu folosesc internetul zilnic.

Întrebarea 13:

Consumatorii folosesc cel mai des internetul între orele 18:00 – 22:00, într-un procent de 39,6%. Între orele 14:00 – 18:00, este folosit de 21,4%. Cel mai mic procent îl ocupă orele 6:00 – 10:00 dimineața, cu 1,4%.

Întrebarea 14:

La întrebarea Obișnuiți să vizionați televiziunea online?, au predominat răspunsurile negative (46,7%) și doar 12,7% au afirmat că urmăresc. De asemenea, multe persoane urmăresc doar uneori televiziunea online, procentul obținut la acest răspuns fiind de 40,6%.

Întrebarea 15:

Cele mai urmărite programe de la televiziunea online dintre variantele oferite, cu răspunsul preponderent foarte des, au reieșit Știrile, urmate de emisiunile de divertisment. Dar, televiziunea online, încă nu se bucură de prea multă popularitate, respondenții alegând răspunsul nu urmăresc, în proporție de 55,7% la talk show-uri, 41% la emisiunile de divertisment, 42% la știri și 44,8% la emisiunile culturale.

Întrebarea 16: Dacă ați ales răspunsul ALTELE, specificați care.

Răspunsul altele, a predominat la această întrebare (foarte des – 9,9%), printre emisiunile de la televiziunea online preferate de consumatori, numărându-se următoarele: documentare, emisiuni culinare, seriale, filme, emisiuni sportive, emisiuni de fashion și de frumusețe și programe muzicale.

Întrebarea 17:

Consumatorii consideră în proporție de 77,9% că nu sunt influențați de emisiunile de la televiziunile online în luarea unor decizii cu privire la viața personală. Doar 2,8% consideră că sunt influențați. 19,3% sunt uneori influențați în luarea unor decizii cu privire la viața personală urmărind emisiuni la televiziunea online.

Întrebarea 18:

Întrebați dacă în urma vizionării unei emisiuni la televiziunea online au luat decizii mai bune în viața personală sau profesională, respondenții au răspuns într-un procent de 86,3% că nu. Doar 13,7% dintre aceștia, consideră că au luat decizii mai bune în urma vizionării unei emisiuni la televiziunea online.

Întrebarea 19:

Atunci când urmăresc o emisiune la televiziunea online, aspectul care îi intereseaza pe consumatori în foarte mare măsură cel mai mult este tema emisiunii (43,4%), urmată de calitatea limbajul utilizat (37,7%), pe ultimul loc în preferințele acestora aflându-se moderatorul emisiunii (18,4%).

Printre aspectele care îi interesează pe consumatori în mare măsură, pe primul loc se află invitații (36,3%), urmați de moderatorul emisiunii (34%), la egalitate cu un procent de 31,1% se află calitatea limbajului utilizat și imaginile prezentate, iar pe ultimul loc tema emisiunii cu 28,8%.

Destul de multe persoane au utilizat răspunsul deloc, procentajul fiind destul de apropiat pentru fiecare dintre criteriile oferite. Calitatea limbajului utilizat, imaginile prezentate și invitații au obținut același procent de 14,6%, tema emisiunii 13,2%, iar moderatorul a obținut cel mai mare procent de 15,6%.

Întrebarea 20:

În urma acestui grafic putem observa că televiziunea clasică reușește să câștige detașat bătălia cu televiziunea online. Se pare, că respondenții urmăresc în proporție de 73,6% televiziunea clasică, în timp ce, doar 26,4% gustă din inovațiile tehnologice și preferă televiziunea online.

Întrebarea 21:

La întrebarea Ce tip de televiziune considerați că oferă informații care vă sunt mai puțin de folos?, a pierdut teren, din nou, televiziunea online. Cu toate acestea, diferența de procente este relativ mică, televiziunea clasică obținând 48,6%, iar televiziunea online 51,4%.

Întrebarea 22: Ce avantaje credeți că oferă televiziunea online față de televiziunea clasică?

Răspunsurile la această întrebare au fost foarte variate, dar a predominat portabilitatea, adică faptul că televiziunea online poate fi urmărită de pe telefon, tabletă și laptop, oriunde avem conexiune la internet. De asemenea, oamenii sunt încântați că poate fi vizionată la orice oră, oriunde și orice emisiune își doresc și au posibilitatea să vizioneze doar emisiunea preferată nefiind obligați să aștepte ora la care începe aceasta în mod normal, timp în care urmăresc vrând nevrând și alte programe neinteresante pentru ei. Respondenții, afirmă că prin intermediul televiziunii online, poți afla mult mai repede o știre și emisiunile nu sunt întrerupte de reclame deranjante, care apar agresiv, precum se întâmplă la televiziunea clasică, în schimb putem pune pauză oricând dorim să facem altceva. Alte avantaje amintite sunt: revederea unei emisiuni pe care am pierdut-o, dar ținem neapărat să o vedem, datorită înregistrărilor aceast lucru devenind posibil; comoditatea și varietatea; posibilitatea de feedback; accesibilitatea pentru un public numeros, inclusiv pentru persoanele stabilite în străinătatea care nu au acces la posturile din țara lor de proveniență și, de asemenea, costurile mici.

Un procent de 25% dintre respondenți nu urmăresc televiziunea online, deoarece consideră că aceasta nu le aduce niciun avantaj.

Întrebarea 23: Ce dezavantaje credeți că oferă televiziunea online față de televiziunea clasică?

Cel mai des întâlnit răspuns la această întrebare este taxa plătită în plus, pe lângă abonamentul de internet, pentru a viziona un anumit post sau o anumită emisiune. Al doilea dezavantaj pe care l-au observat consumatorii este conexiunea la internet, care poate fi slabă și poate duce la o calitate proastă a imaginii. Dimensiunea ecranului îi deranjeaza destul de mult pe respondenți, considerând că este mult mai comod să stam în pat și să ne uităm la televizor, decât să stam incomod, pe un scaun, pentru a vedea de aproape imaginile. Alte dezavantaje menționate de consumatori sunt: numărul prea mare de ore pierdute pe internet, care pot provoca dependență; faptul că nu le oferă nimeni certitudinea că știrile sunt reale sau nu; persoanele în vârstă sau din anumite zone, nu pot beneficia de internet sau nu știu să utilizeze calculatorul/laptopul; televiziunea online nu este destul de dezvoltată, depinzând de conexiunea la internet, care de mult ori nu este extraordinară și un ultim dezavantaj ar putea fi, că micșorează numărul de seri petrecute în familie „la film”.

Au existat și răspunsuri precum, televiziunea online nu ar avea dezavantaje și persoane care nu urmăresc televiziunea online, așadar nu prezintă interes pentru acest subiect. Cei care au ales aceste răspunsuri se regăsesc într-un procent de 27%.

Întrebarea 24:

În urma analizării graficului de mai sus, putem observa că respondenții consideră că televiziunea online nu va înlocui prea curând televiziunea clasică, răspunsul pozitiv fiind ales doar de 24,1% de participanți la cercetare. Astfel, 75,9% dintre persoane o preferă, și îi rămân fideli televiziunii clasice.

Întrebarea 25:

La acest studiu au participat 142 de persoane de sex feminim și 70 de persoane de sex masculin. Adică, 67% persoane de sex feminin și 33% persoane de sex masculin.

Întrebarea 26:

Cele mai multe dintre persoanele intervievate au vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, adică un procent de 59,9% , urmate de persoanele cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, în procent de 18,4%. Persoanele vârste cuprinse între 36 și 45 de ani, au răspuns în procent de 9,9%, iar cei între 46 și 55 de ani, în procent de 9,4%. Numai 2,4% dintre respondenți depășesc vârsta de 56 de ani.

Întrebarea 27:

Ultima școală absolvită de respondenți este facultatea, în proporție de 52,8% , urmată de cei ce au terminat și masterat, adică 20,8%. Liceul, ca ultimă formă de învățământ absolvită, a obținut un procent de 18,4%, iar școala generală 2,8%, cea din urmă fiind la egalitate cu Școala Postliceală. Pe ultimul loc ca număr de procente, se situează consumatorii ce au absolvit doctoratul, fiind vorba de 2,4% dintre aceștia.

Întrebarea 28:

Persoanele ce provin din mediul urban sunt preponderente, fiind în procent de 78,8%, în timp ce persoanele ce provin din mediul rural sunt în procent de 21,2%.

Întrebarea 29:

Cei mai mulți dintre consumatori (42,9%) au venitul lunar între 1001 și 2000 de lei. 31,6% dintre aceștia au venitul lunar sub 1000 de lei. Un procent de 15,1% au un venit între 2001 și 3000 de lei. La egalitate de procente (5,2%), se află cei care au venitul între 3001 și 4000 de lei și cei ce câștigă peste 4000 de lei pe lună.

Întrebarea 30:

Majoritatea respondenților lucrează în alt domeniu față de cele menționate în variante (33% dintre aceștia), domenii precum: juridic, horticol, educație, învățământ, administrație, turism, vânzări, inginerie, cosmetică, sociologic, politic, silvic, consultanță. De asemenea, o parte dintre respondenți sunt studenți, masteranzi, doctoranzi și chiar șomeri. În domeniul economic lucrează 17,9% dintre persoane, în comerț lucrează 13,7% dintre persoane, în advertising și marketing 10,4% dintre persoane, în domeniul medical și cel audio-vizual lucreaza 7,1% dintre persoane, per domeniu, în IT lucreaza 6,1%, iar în domeniul construcțiilor 4,7%.

3.7Concluziile cercetării

Am început acest subcapitol prin verificarea ipotezelor stabilite înainte de inițierea cercetării propriu zise. Prima ipoteză suna în felul următor: internetul este cel mai important mijloc de comunicare pentru consumatori. Pot spune că această ipoteză a fost confirmată, mai mult de jumătate dintre consumatori, și anume 62,9%, considerând internetul ca fiind un mijloc de comunicare foarte important și doar un procent de 1% îl găsesc deloc important. Acest procent a fost ajutat, cu siguranță, de faptul că 59,9% dintre respondenți au vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, aceștia fiind mari consumatori de internet.

Cea de-a doua ipoteză, majoritatea consumatorilor urmăresc foarte mult televiziunea clasică. Deși, cum aminteam la prima ipoteză, mai mult de jumătate dintre respondenți au vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, se pare că televiziunea clasică este urmărită destul de mult. La întrebarea Obișnuiți să vă uitați la televizor în timpul liber?, răspunsul uneori a obținut cel mai mare procentaj, 45,8%, în timp ce doar 34,9% au răspuns da. Cu toate acestea, la întrebările ce au urmat, legate de preferințele programelor de știri, a programelor de divertisment, răspunsurile au fost foarte variate, ceea ce sugerează că respondenții urmăresc, totuși, destul de des programele televizate. Astfel, pot spune ca această ipoteză a fost parțial confirmată.

A treia ipoteză, televiziunea online nu prezintă la fel de mult interes ca televiziunea clasică, a fost confirmată. Respondenții, urmăresc televiziunea online în proporție de 26,4%, în timp ce televiziunii clasice îi acordă mai mult interes, aceasta obținând un procent de 73,6%.

Întrebați despre avantajele pe care consideră că le aduce televiziunea online în fața televiziunii clasice, consumatorii au amintit foarte multe avantaje precum portabilitatea, adică faptul că televiziunea online poate fi urmărită de pe telefon, tabletă și laptop, oriunde avem conexiune la internet. De asemenea, oamenii sunt încântați că poate fi vizionată la orice oră, oriunde și orice emisiune își doresc, pot afla mult mai repede o știre și emisiunile nu sunt întrerupte de reclame deranjante, pot pune pauză când doresc să facă altceva în timpul emisiunii, revederea unei emisiuni pe care au pierdut-o, datorită înregistrărilor aceast lucru devenind posibil; comoditatea și varietatea; posibilitatea de feedback; accesibilitatea pentru un public numeros, inclusiv pentru persoanele stabilite în străinătatea care nu au acces la posturile din țara lor de proveniență și, de asemenea, costurile mici.

Deși consumatorii au găsit foarte multe avantaje ale televiziunii online, se pare că nu sunt îndeajuns de motivați pentru a urmări mai des televiziunea online, decât televiziunea clasică.

Ipoteza, majoritatea consumatorilor consideră că televiziunea (atât cea clasică, cât și cea online) furnizează informații credibile, a fost infirmată. Respondenții consideră că pe internet ajung mult mai ușor informații eronate. Aceștia privesc televiziunea clasică cu mult mai multă seriozitate și merg pe ideea că informațiile care ajung, spre exemplu, în buletinele de știri sunt mai bine verificate înainte de a fi transmise publicului. Dar, asta nu înseamnă că aceștia au încredere deplină în informațiile pe care le receptează. Astfel, dintr-o scală de la 1 la 5, nota obținută din părerile respondenților a fost 2,98, procentul cel mai mare obținându-l raspunsul mai mult sau mai puțin, cu un procent de 51%.

Ultima ipoteză de cercetare este televiziunea online nu va înlocui televiziunea clasică.

Această ipoteză a fost confirmată, consumatorii considerând, în proporție de 75,9%, că televiziunea online nu va lua prea curând locul televiziunii clasice.

Unii dintre respondenți au argumentat chiar, acest răspuns atât de hotărât, spunând că singura modalitate prin care televiziunea online va avea succes este aceea prin care un anumit furnizor de servicii de televiziune va permite consumatorului să-și selecteze doar anumite programe de televiziune, pe care ar dori să le urmareasca și să plătească o sumă convenabilă, în funcție de numărul acestor programe. Toate acestea, fără a fi nevoit să se aboneze la o grilă extinsă pentru a putea urmări programele de care are nevoie.

De asemenea, consumatorii au amintit multe dezavantaje ale televiziunii online, printre care, faptul că atuul principal al televiziunii clasice este „puterea obisnuinței”. Unii dintre respondenți consideră că oamenii sunt ușor reticenți când vine vorba de schimbare, iar televiziunea clasică face parte din viața românilor de o perioada destul de îndelungata. Pentru a o putea depăși, este necesar ca televiziunea online să vina cu multe lucruri noi, autentice și valide, cum nu se mai promovează, în ultima vreme, la televiziunea clasică.

În concluzie, prin această cercetare am reușit să-mi ating scopul și obiectivele, astfel consumatorii mi-au confirmat că preferă televiziunea clasică în defavoarea televiziunii online.

Raportul între consumatorii de televiziune clasică și cei de televiziune online a fost evidențiat prin interpretarea graficelor rezultate în urma cercetării.

Consider că una dintre limitele cercetării este reprezentată de modul în care a fost realizată, mai exact de mediul online care a făcut ca majoritatea respondenților să aibă vârste cuprinse între 18 și 25 de ani.

Concluzii

În lucrarea de față am discutat despre televiziune, am trecut în revistă toate etapele televiziunii, de la începuturile sale până în contemporaneitate. Totodată, am amintit câteva definiții, pe care cercetătorii le-au atribuit televiziunii și am încercat să prezint importanța pe care o are televiziunea. Tot în acest capitol, am vorbit pe scurt despre știrile și programele de televiziune. Am început în acest mod lucrarea pentru a avea un punct de plecare în cercetarea ce urmează în ultimul capitol. Astfel, erau necesare informații despre apariția și evoluția televiziunii. De asemenea, am considerat foarte important să prezint câteva informații și despre apariția noilor media și am explicat ce înseamnă acestea, pentru a realiza o conexiune între ceea ce am vorbit în prima parte a lucrării și ceea ce urmeză în ultima parte. Partea de cercetare a lucrării are ca temă Raportul între consumatorii de televiziune clasică și televiziune online, unde, cu ajutorul unui chestionar aplicat online, am obținut 212 răspunsuri, am reușit să-mi îndeplinesc obiectivele și să aflu ce preferă consumatorii să urmărească mai mult, televiziunea online sau televiziunea clasică.

Televiziunea s-a impus încă de la apariția sa și a avut un impact impresionant asupra oamenilor. Televiziunea este ca un povestitor, ce aduce la cunoștință întâmplări. Prin intermediul imaginilor transmise, al filmelor, a reclamelor, aceasta transmite mesaje, nu numai la nivel vizual. De asemenea, știrile transmit mesaje audio-vizuale, cu un conținut puternic asupra consumatorilor.

Mesajele transmise de televiziune, vor ajunge în continuare la cea mai mare parte a consumatorilor prin intermediul televizorului clasic, iar internetul, ca alte mijloace neglijate în acest moment, cum ar fi radioul, vor fi utilizate ca medii de sprijin pentru televiziune, să zicem pentru atingerea unor targeturi mai dificile.

Televiziunea online a evoluat într-un timp destul de scurt și pare să se dezvolte din ce în ce mai mult, dar în urma cercetării efectuate în cadrul acestei lucrări, am avut ocazia să constat că în țara noastră va trece o perioadă lungă de timp până va reuși să devina la fel de „celebră” și până va putea fi considerată parte din „familie” pentru consumatori. Am observat că televizorul clasic reușea să unească familiile, în „seri de film”, lucru pe care televiziunea online nu prea reușește să îl facă, din cauza dimensiunelor mici ale ecranelor pe care poate fi urmărită.

Am trecut deci, de la situația în care televizorul era unul singur și se afla în sufrageria noastră, la situația în care televiziunea ne însoțește peste tot, devenind tovarășul nostru constant. Am trecut de la vizionarea programelor împreuna, în sufragerie, cu familia sau prietenii, la așa-numita co-vizionare. Aceasta nu se mai face împreuna în același loc, ci în locuri diferite și pe suporturi diferite, dar consumatorii comunică între ei cu privire la programul respectiv prin intermediul Faceboook, Twitter, Zeebox etc.

În România, între televiziunea clasică și televiziunea online, consumatorii o preferă pe cea clasică și din analiza pe care am realizat-o, pot concluziona că aceștia nu s-au arătat foarte impresionați de evoluția tehnologiei în acest sens. Astfel, am remarcat faptul că televizorul clasic rămâne tot cel mai bun prieten al fiecăruia dintre noi și se pare că este, și va fi încă mult timp de acum înainte parte din locuințele oamenilor. Televiziunea online va fi vizualizată, dar mai are de urcat câteva trepte până a ajunge la „puterea obișnuinței” printre consumatori.

Televiziunea ne transpune într-o altă lume, uneori mai bună, alteori mai rea și ne face să ne simțim participanți la jocurile sale.

Dintr-o jucărioară, televizorul a devenit un important purtător de mesaje, iar între televiziune și internet s-a creat o relație de interdependență.

Această eră a informației, este caracterizată de viteza cu care putem obține accesul la informație. Astfel, ne putem considera norocoși că avem șansa să fim mereu la curent cu tot ce este nou și îi putem informa și pe cei din jurul nostru, dar din păcate există și un inconvenient în această ecuație, și anume, faptul că nu ne oferă nimeni certitudinea veridicității informațiilor recepționate.

Cu toate acestea, televiziunea este și va fi mult timp foarte importantă și va face parte în permanență din viețile noastre, zilnic. Cu privire la vizionarea programelor de televiziune se poate aprecia faptul că aceasta a devenit indispensabilă pentru majoritatea persoanelor.

Bibliografie

Asa, Briggs, Peter, Burke, (trad.): Mass-media. O istorie socială. De la Gutenberg la Internet, Editura Polirom, Iași, 2005.

Balaban, Delia, Comunicare mediatică, Editura Tritonic, București, 2009.

Balle, Francis, Médias et societé, Editura Montchrestien, Paris, 1990.

Bourdieu, Pierre, Despre televiziune, Editura Art, București, 2007.

Câmpeanu, Pavel, Radio, televiziune, public, Editura Științifică, București, 1972.

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 1999.

Coman, Mihai, Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, Editura Polirom, Iași, 1997.

Coste-Cerdan, Nathalie, Le Diberder, Alain, Televiziunea, Editura Humanitas, București, 1991.

Dicționarul Limbii Române Moderne, Editura Academia Republicii Populare Române, București, 1958.

Dimmick, J., Y. Chen & Z. Li, Competition between the internet and traditional news media: The gratification-opportunities niche dimension, Editura Journal of Media Economics, 2004.

Dumitriu, Puiu Corneliu, Televiziunea ieri-azi-mâine, Editura Albatros, București, 1987.

Flichy, Patrice, O istorie a comunicării moderne, Editura Polirom, Iași, 1999.

Giovannini, Giovanni, De la silex la siliciu, Editura Tehnică, București, 1989.

Guțu, Dorina, New Media, Editura Tritonic, București, 2007.

Hartley, John, Discursul știrilor, Editura Polirom, Iași, 1999.

Ionescu, Liana, Curs Istoria presei românești.

Jeanneney, Jean–Noel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Editura Institutul European, Iași, 1997.

Kellner, Douglas, Media Culture , Editura Routledge Taylor & Francis Grou, Londra, 1995.

L.DeFleur, Melvin, Ball-Rokeach, Sandra J. , Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999.

Lazăr, Mirela, Noua televiziune și jurnalismul de spectacol, Editura Polirom, Iași, 2008.

Lecomte, Patrick, Comunicare, televiziune și democrație, Editura Tritonic, București, 2004.

Manovich, Lev, New Media From Borges to HTML. The New Media Reader, Editura Noah Wardrip-Fruin & Nick Montfort. Cambridge, Massachusetts, 2003.

McChesney, Robert W., Digital disconnect: How capitalism is turning the internet against democracy, Editura The New Press, New York, 2013.

McLuhan, Marshall, Understanding Media: The Extensions of Man, Toronto, McGraw Hill, 1964.

Neuman, W. Russell, The Future of the Mass Audience, Cambridge University Press, 1991.

Prihoancă, Diana, Televiziune.Marketing.Comunicare, Editura Uranus, București, 2008.

Rusu- Păsărin, Gabriela, (coordonator), Presa locală și regională românească în context european, Editura „Independența Economicăˮ, Pitești, 2010.

Silverstone, Roger, Televiziunea în viața cotidiană, Editura Polirom, Iași, 1999.

Stavre, Ion, Comunicare audiovizuală, Editura Tritonic, București, 2011.

Stavre, Ion, Reconstrucția societății românești prin audiovizual, Editura Nemira, București, 2004.

Vivian, John, The media of mass communication, Editura Allyn and Bacon, 1999.

Tylor, Gordon, Tehnici de scriere pentru studenți, Editura comunicare.ro, București, 2012.

Surse web:

http://www.emarketer.com/Article/Connected-TVs-Reach-One-Four-Homes/1009581, pagină web accesată la data de 1 iunie 2014.

http://www.festoonmedia.com/whitepapers/images/New_Media_Branding.pdf, pagină web accesată în data de 25 mai 2014.

http://www.hbbtv.org/news/HBBTV_PR_Final.pdf, pagină web accesată la data de 1 iunie 2014.

http://www.info-ghid.com/rolul-televiziunii-in-viata-noastra-un-mijloc-de-informare-cu-numeroase-avantaje-si-dezavantaje-s.html, pagină web accesată la data de 20 mai 2014.

http://www.international-television.org/itve/, pagină web accesată la data de 1 iunie 2014.

http://www.ziare.com/internet-si-tehnologie/istoria-internetului/internet-vs-televiziune-cum-a-batut-net-ul-tv-ul-1050130, pagină web accesată în data de 25 mai 2014.

Bibliografie

Asa, Briggs, Peter, Burke, (trad.): Mass-media. O istorie socială. De la Gutenberg la Internet, Editura Polirom, Iași, 2005.

Balaban, Delia, Comunicare mediatică, Editura Tritonic, București, 2009.

Balle, Francis, Médias et societé, Editura Montchrestien, Paris, 1990.

Bourdieu, Pierre, Despre televiziune, Editura Art, București, 2007.

Câmpeanu, Pavel, Radio, televiziune, public, Editura Științifică, București, 1972.

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 1999.

Coman, Mihai, Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, Editura Polirom, Iași, 1997.

Coste-Cerdan, Nathalie, Le Diberder, Alain, Televiziunea, Editura Humanitas, București, 1991.

Dicționarul Limbii Române Moderne, Editura Academia Republicii Populare Române, București, 1958.

Dimmick, J., Y. Chen & Z. Li, Competition between the internet and traditional news media: The gratification-opportunities niche dimension, Editura Journal of Media Economics, 2004.

Dumitriu, Puiu Corneliu, Televiziunea ieri-azi-mâine, Editura Albatros, București, 1987.

Flichy, Patrice, O istorie a comunicării moderne, Editura Polirom, Iași, 1999.

Giovannini, Giovanni, De la silex la siliciu, Editura Tehnică, București, 1989.

Guțu, Dorina, New Media, Editura Tritonic, București, 2007.

Hartley, John, Discursul știrilor, Editura Polirom, Iași, 1999.

Ionescu, Liana, Curs Istoria presei românești.

Jeanneney, Jean–Noel, O istorie a mijloacelor de comunicare, Editura Institutul European, Iași, 1997.

Kellner, Douglas, Media Culture , Editura Routledge Taylor & Francis Grou, Londra, 1995.

L.DeFleur, Melvin, Ball-Rokeach, Sandra J. , Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999.

Lazăr, Mirela, Noua televiziune și jurnalismul de spectacol, Editura Polirom, Iași, 2008.

Lecomte, Patrick, Comunicare, televiziune și democrație, Editura Tritonic, București, 2004.

Manovich, Lev, New Media From Borges to HTML. The New Media Reader, Editura Noah Wardrip-Fruin & Nick Montfort. Cambridge, Massachusetts, 2003.

McChesney, Robert W., Digital disconnect: How capitalism is turning the internet against democracy, Editura The New Press, New York, 2013.

McLuhan, Marshall, Understanding Media: The Extensions of Man, Toronto, McGraw Hill, 1964.

Neuman, W. Russell, The Future of the Mass Audience, Cambridge University Press, 1991.

Prihoancă, Diana, Televiziune.Marketing.Comunicare, Editura Uranus, București, 2008.

Rusu- Păsărin, Gabriela, (coordonator), Presa locală și regională românească în context european, Editura „Independența Economicăˮ, Pitești, 2010.

Silverstone, Roger, Televiziunea în viața cotidiană, Editura Polirom, Iași, 1999.

Stavre, Ion, Comunicare audiovizuală, Editura Tritonic, București, 2011.

Stavre, Ion, Reconstrucția societății românești prin audiovizual, Editura Nemira, București, 2004.

Vivian, John, The media of mass communication, Editura Allyn and Bacon, 1999.

Tylor, Gordon, Tehnici de scriere pentru studenți, Editura comunicare.ro, București, 2012.

Surse web:

http://www.emarketer.com/Article/Connected-TVs-Reach-One-Four-Homes/1009581, pagină web accesată la data de 1 iunie 2014.

http://www.festoonmedia.com/whitepapers/images/New_Media_Branding.pdf, pagină web accesată în data de 25 mai 2014.

http://www.hbbtv.org/news/HBBTV_PR_Final.pdf, pagină web accesată la data de 1 iunie 2014.

http://www.info-ghid.com/rolul-televiziunii-in-viata-noastra-un-mijloc-de-informare-cu-numeroase-avantaje-si-dezavantaje-s.html, pagină web accesată la data de 20 mai 2014.

http://www.international-television.org/itve/, pagină web accesată la data de 1 iunie 2014.

http://www.ziare.com/internet-si-tehnologie/istoria-internetului/internet-vs-televiziune-cum-a-batut-net-ul-tv-ul-1050130, pagină web accesată în data de 25 mai 2014.