Televiziune

INTRODUCERE

Societatea actuală este într-o continuă transformare, iar în ultimii ani setea tot mai mare de cunoaștere, necesitatea schimbului de informații și dreptul de a fi informat și de a informa au fost principalele motive pentru care media a cunoscut o dezvoltare fără precedent.

Este deja bine cunoscut faptul că presa în general și televiziunea în mod special s-au transformat în ultimii ani într-o forță impresionantă de mobilizare a maselor, atât intelectual cât și la nivel emoțional, multe fiind situațiile în care influențele acestora au fost majore, fapt ce a dus și la crearea așa numitului concept de „război mediatic”.

Nu de puține ori presa reușește să ne influențeze și afecteze deciziile, atitudinile, părerile, reacțiile sau opiniile, ea având un impact destul de mare asupra noastră. Aflăm cam absolut tot de ce ne interesează din presă (fie prin intermediul mediului online, fie de la televiziuni, fie din ziarele și revistele tipărite – al cărui număr este tot mai redus în ultimul timp) și nu de puține ori cei care ne aduc la cunoștiință fapte, informații sau evenimente reușesc, subtil, să ne inducă diverse interpretări, evaluări, considerații, creându-ne în timp impresia că acestea ne aparțin, că sunt rodul minții noastre.

Deseori experiența a demonstrat ca imaginile și informațiile bine manipulate de presă au putut reconstrui identități individuale sau naționale, au schimbat concepții și percepții, au modificat atitudini, păreri, ori reacții. Mijloacele de comunicare în masă sunt, pe zi ce trece, tot mai diversificate, puterea pe care acestea o au asupra oamenilor crescând exponențial, odată cu numărul celor interesați periodic de știri, informații, evenimente, actualități.

Mass-media impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor ori a emisiunilor difuzate, ea reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra publicului larg. Știm deja că tot ce este prea mult ne obosește, că multitudinea de informații cu care suntem alimentați zilnic tinde să ne relaxeze, că ori de câte ori credem că știm totul, în realitate știm destul de puține și uneori aproape nimic.

Ca mijloc de comunicare în masă, presa, indiferent de specificul său, ne crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor. Tot tot ea este cea care ne oferă înformațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia noastră de nou, de scandal sau doar de implicare.

Ziarele și televiziunile cu cea mai mare audiență pe piața media sunt cele ce știu să se adapteze cerințelor și preferințelor publicului larg, cu precizarea că gustul publicului se modifică permanent, fiind astfel necesare ajustări continue în structura acestora. Nici o știre, indiferent că aceasta este distribuită în presa scrisă, în televiziune sau în mediul online, nu este bine receptată de către publicul larg dacă nu este însoțită și de imagini reprezentative, imagini ce captează instantaneu atenția privitorului, ce devine astfel brusc mult mai interesat și de conținutul informațiilor. Și din păcate multe sunt ziarele și televiziunile care exploatează la maxim impactul emoțional al imaginilor într-o știre, mărind dimensiunea evenimentului sau a întâmplării, inducându-le cititorilor și telespectatorilor senzația de milă, de compasiune, de revoltă sau furie. Istoria actuală a început de câțiva ani să se scrie prin imagini, cele mai reprezentative fixându-se adânc în memoria noastră, acestea fiind asociate cu persoane, întâmplări, evenimente, fapte. Imaginea în general, și cea pe care o regăsim postată în televiziune în special, a ajuns să contribuie esențial la susținerea, întărirea sau modificarea ori crearea unor tipare în mentalul colectiv. Semnificativ este faptul cum, câteva imagini atent incluse în cadrul unei știri, a unei emisiuni sau a unui jurnal al unei televiziuni de știri pot atrage din partea opiniei publice sentimente controversate, de la respingeri la frustrări, de la ostilități la păreri antagonice.

În România, țara în care regimul comunist și-a pus puternic amprenta asupra psihicului uman, mass-media a apărut și s-a dezvoltat cu adevărat după anul 1989, aparent „după ureche”. În lipsa informațiilor de orice fel, în condițiile în care pe piață existau doar câteva ziare aservite dictaturii (“Scânteia”,“România Liberă”,“Scânteia Tineretului”) și tot ceea ce mișca în Televiziunea Română (singura cu drept de emisie) era supus cenzurii, iar timpii de emisie ai acesteia erau extrem de limitați, căderea regimului Ceaușescu a reprezentat o deschidere către media occidentală, către informații diverse și practic infinite, către o altă lume total necunoscută amatorului de presă român.

Primii pași în mass-media de după 1989 au fost timizi și făcuți oarecum la repezeală, din dorința de a suplini nevoia de informații a publicului larg, dar și din nevoia de a fura startul, de a ocupa primele poziții în topul audiențelor, respectiv al preferințelor. Abia după câțiva ani lucrurile au început să intre pe făgașul cel bun, ziarelele și jurnalele de știri ale televiziunilor apărute peste noapte începând să împrumute din profesionalismul caracteristic marilor instituții de presă de peste hotare, în vreme ce calitatea informațiilor oferite cititorilor și telespectatorilor a crescut considerabil.

În România anului 2015, pe piața media regăsim câteva ziare, agenții de presă și televiziuni de marcă, ce au demonstrat că pot concura cu succes cu orice instituție de profil de renume din lume. Evenimentele importante sunt tratate cu maximă seriozitate de jurnaliștii profesioniști, care au întotdeauna grijă ca publicul să fie informat corect și în cel mai scurt timp, cunoscut fiind faptul că cel care “dă primul știrea” se clasează în top.

Și televiziunile au un rol bine definit în media românească, jurnalele acestora fiind uneori adevărate maratoane de forță, în situații neprevăzute, ce impun reactualizarea permanentă a informațiilor, vitală în menținerea ridicată a indicelui de audiență. Iar pentru a menține trează atenția și a capta permanent interesul privitorului și al telespectatorului, edițiile online ale ziarelor și revistelor sunt permanent actualizate cu informații de ultimă oră, jurnalele de știri ale televiziunilor considerate profesioniste fiind „presărate” cu intervenții „live”, în cadrul cărora reporterii specializați intervin cu amănunte de la fața locului, dar și cu imaginile ce reflectă ideal starea de fapt.

Jurnalism – putere și dependență

Mass-media este factorul predominant al cotidianului, ea devenind parte integrantă din existența fiecăruia. Mass-media relaționează cu toate domeniile, pe care le aservește, ea fiind însă în măsură să-și satisfacă prin intermediul acestora și propriile interese, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă.

Rolurile mass-media au fost clar stabilite de sociologi:

Rolul de supraveghere – mass-media ne informează cu privire la modificările, pericolele, noutățile survenite în cadrul societății

Rolul de transmitere – preia informațiile în forma brută, le prelucrează și ni le oferă în forme conceptuale în forme mai mult sau mai puțin profesionale

Rolul de interpretare – mass-media și-a arogat dreptul absolut de a interpreta toate evenimentele, pe care le evaluează și analizează după bunul sau plac

Media în general și televiziunea în special are o influență foarte mare asupra noastră, ea marcându-ne de foarte multe ori deciziile, părerile, opțiunile. Absolut toate evenimentele majore, atât interne cât și externe, ne sunt aduse la cunoștiință de mass-media, care uneori ne invită, subtil, la interpretări și evaluări, dându-ne astfel falsa impresie că am avea și noi vreun cuvânt de spus. Și poate tocmai de aceea presa, prin jurnaliștii mai multe sau mai puțin profesioniști, reușește deseori să ne înfluențeze destul de puternic judecățile de valoare, deciziile sau chiar alegerile importante.

Este deja un lucru bine știut faptul că, cu cât suntem mai bombardați cu informații, cu atât știm mai puține, mulțimea evenimentelor care tinde să ne copleșească fiind tratată de subconștientul nostru cu nepăsare, uitare sau indiferență. În plus, cu cât începem să aflăm mai multe cu atât putem procesa mai puține, motiv pentru care suntem tentați să le oferim altora avantajul de a prelucra, analiza și comprima înformațiile, în locul nostru.

O cantitate mare de informații primite din partea mass-mediei ne derutează, de dezorientează și ne fac să abandonam ideea de a le mai procesa, a le mai analiza și decanta. Ajungem să preferăm să urmărim judecățile de valoare ale altora, să subscriem acestora și să le împrumutăm pe nesimțite, chiar dacă în realitate nu suntem deloc de acord cu acestea.

Este bine cunoscut faptul că în ultimii ani, în întreaga lume, jurnalismul a devenit un fel de super – putere, el jucând un rol primordial în multe domenii ale societății, în primul rând prin importanța acordată milioanele de utilizatori de internet. Presa are capacitatea de a ne influența în fiecare secundă stările, deciziile, emoțiile și trăirile, prin intermediul tehnicilor de manipulare tot mai utilizate, din păcate, în ultima vreme.

Avizi de informații, cultură, divertisment, sport, noutăți, scandaluri sau politică, oamenii își petrec mare parte din timpul lor liber urmărind știrile, urmărind jurnale de știri, emisiunile informative ori de divertisment, comentariile diverse, sau subiecte mai mult sau mai puțin banale. Mass-media, clasică sau cea din mediul online, s-a transformat treptat și pe nesimțite în pasiunea ce crează dependență, pasiunea care ne controlează, din păcate, atât modul de reacție ori detașare, cât în special modul de a gândi. Iar oferta vastă de informații și programe pe care aceasta ne-o pune la îndemână, aproape gratis și fără prea multe restricții, determină creșterea permanentă a apetitului pentru aceasta.

Indiferent de starea în care ne aflăm, indiferent de împrejurările prin care trecem, ne-am făcut un obicei constant și aproape involuntar de a accesa site-ul preferat ori de a deschide televizorul pentru a urmări un post ori un program preferat. Jurnalismul actual are capacitatea de a ne satisface total apetitul pentru nou, pentru necunoscut, pentru scandal, pentru bârfe, pentru comentarii, pentru răbufniri sau revolte. Uneori pare că ne-am născut doar pentru a afla totul din fața televizorului sau din mediul online, că am crescut sub atenta îndrumare a acestora, că nu putem exista, gândi ori reacționa fără ele.

Din păcate pentru mulți dintre noi, jurnalismul modern începe tot mai frecvent să realizeze rolul important pe care îl are în cadrul unei societăți, capătând conștiința propriilor valori și începând să uzeze de toate mijloacele pe care le are la îndemână pentru a influența diverse medii și stări de fapt. Mulți sunt, din păcate, jurnaliștii care au ajuns să creadă că influența și puterea pe care o au asupra oamenilor se datorează modului în care le expun acestora pe tapet adevărul absolut, începând să emită pretenții oarecum exagerate de a-i aduce la ordine pe reprezentanții marcanți ai unei societăți.

Nu de puține ori consumatorii de presă obișnuiți au impresia că sunt într-un așa numit contact direct cu cei pe care îi urmăresc în mediul online, în presa scrisă ori la televizor, asociind imaginea acestora cu mesajele receptate. Și mulți sunt cei care trăiesc cu iluzia că înțeleg corect o informație ori un mesaj doar pentru că aceasta/acesta le este transmis de jurnalistul, crainicul sau moderatorul preferat.

Informația în presa modernă, fie că este vorba de mediul online, de televiziune sau de ceea ce a mai rămas din presa scrisă, pierde în fiecare zi la capitolul calitate, ea fiind denaturată voit sau nu și în timpul prelucrării și editării imaginilor, dar și din vina unor jurnaliști, care fie nu știu să-și aleagă sursele, fie nu au competența, fie nu știu să conceapă textele așa cum ar trebui, sau să aleagă cele mai potrivite imagini.

Mass-media are și capacitatea de a face modele, în ultima vreme tot mai mulți oameni simțind nevoia să ajungă în centrul atenției tuturor. Fără un sistem solid de valori, fără repere morale și personalități în care să credem, ne trezim puși față în față cu modelele impuse de jurnalismul online sau cel de televiziune.

Tot pentru propriile interese sau pentru interesele de grup, politice ori economice, mulți sunt jurnaliștii care nu se sfiesc să uzeze, în redactarea știrilor ori a comentariilor, de toate tehnicile manipulării moderne, manipularea acestora fiind discretă, fățisă sau chiar grosolană. Suntem deseori manipulați și tot deseori ni se spune că totul este pentru binele nostru. Suntem victimele manipulării de multe ori și aflăm că de fapt nu știm sau nu putem noi percepe adevărata realitate, cea care ne este oferită de un anumit tip de jurnalism și nu cea despre care credem noi.

Puțini sunt cei care știu că știrile care ne oferă informații mai mult sau mai puțin violente, ne afectează destul de mult, jurnalismul având capacitatea de a ne influența major reacțiile, comportamentele și atitudinile noastre de zi cu zi. Și nu de puține ori, informațiile transmise în televiziune abordează un anumit subiect, jurnaliștii încercănd din răsputeri că ne convingă că acesta este vital pentru existența noastră imediată, pentru ca după un timp să avem ocazia să realizăm că multe dintre amănuntele oferite au fost denaturate ori false.

O cantitate mare de informații nu face decât să ne deruteze, să ne inducă starea de plictiseală, subconștientul nostru refuzănd ideea de a mai analiza și procesa ceva. Acesta este momentul în care începem să urmărim judecățile altora, să le preluăm fără să realizăm acest lucru, să credem că acestea ne aparțin.

De câte ori nu ați stat ore în șir în fața televizorului, urmărind cu atenție dezbateri politice considerate de interes, iar la finalul acestora ați realizat că de fapt nu v-ați ales cu nici o informație nouă? Mijloacele de comunicare în masă sunt, pe zi de trece, tot mai diversificate, puterea pe care acestea o au asupra oamenilor crescând exponențial, odată cu numărul celor interesați periodic de știri, informații, evenimente, actualități. Ca mijloc de comunicare în masă, jurnalismul, indiferent de specificul său, ne crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor.

Jurnalismul (clasic sau cel din mediul online) impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor și al informațiilor difuzate publicului larg el reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra acestuia. Tot jurnalismul ne oferă înformațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia noastră de nou, de scandal sau doar de implicare.

CAPITOLUL 1. FENOMENUL TELEVIZIUNII. FUNCȚII ȘI DISFUNCȚII

Prima transmisie TV în România a avut loc în ziua de 31 decembrie 1956, când s-a difuzat pentru prima oară un film artistic, preluat de pe peliculă. Cum nu existau nici echipamente de montaj și nici de înregistrare, toate programele transmise la noi în țară erau transmise în direct. Abia în 1958 încep să se transmită filmele de 16 mm, iar în luna septembrie începe producția de filme proprii, primul subiect filmat de operatorii din studioul Televiziunii Române (TVR) fiind festivitatea de deschidere a anului școlar. TVR are emisii sporadice, ea trecând la grila de programe zilnică în anul 1968.

În perioada comunismului, televiziunea din țara noastră stagnează, programele de partid ce erau rulate în 90% din timpul de emisie fiind frecvent întrerupte de penele de curent din acea perioadă. În plus, televizoarele comercializate în România funcționau cu lămpi (tuburi cu filament), ce se defectau destul de frecvent. Prima transmisie color a TVR a fost în 23 august 1983. Televiziunea prin cablu în România a apărut în urmă cu vreo 20 de ani, când companiile furnizoare de servicii CATV (Cable Television) au început să preia semnalul de la televiziunile autohtone și de pe satelit, pe care l-au oferit publicului larg, sub forma unor pachete, prin intermediul cablurilor coaxiale, iar actual prin fibra optică.

Subcapitolul 1.1 Fenomenul televiziunii

Televiziunea poate fi considerată pe bune dreptate ca fiind una dintre cele mai mari invenții ale lumii, și asta nu atât pentru complexitatea informațiilor pe care le oferă zilnic milioanelor de telespectatori din întreaga lume, cât în special pentru modificările esențiale pe care le-a adus asupra mentalităților colective, asupra evoluției unor anumite categorii sociale ori chiar asupra unei națiuni.

Fenomenul televiziunii a fost și este studiat de mulți oameni de știință, interesați cu precădere de modul în care sute de mii de oameni de pe glob au dezvoltat o adevărată pasiune din privitul la televizor ore în șir, consumând orice li se oferă, de posturi mai mult sau mai puțin profesioniste. Avizi de informații, cultură, divertisment, sport, noutăți, scandaluri sau politică, oamenii își petrec mare parte din timpul lor liber urmărind imagini care se derulează, jurnale de știri, emisiuni informative, comentarii diverse, subiecte mai mult sau mai puțin banale.

Televiziunea s-a transformat treptat și pe nesimțite în pasiunea ce crează dependență, pasiunea care ne controlează, din păcate, atât modul de reacție ori detașare, cât în special modul de a gândi. Iar oferta vastă de informații și programe pe care televiziunea ne-o pune la îndemână, aproape gratis și fără prea multe restricții, determină creșterea permanentă a apetitului pentru aceasta.

Indiferent de starea în care ne aflăm, indiferent de împrejurările prin care trecem, ne-am făcut un obicei constant și aproape involuntar din a deschide televizorul și a urmări postul ori programul preferat. Televiziunea ne satisface apetitul pentru nou, pentru necunoscut, pentru scandal, pentru bârfe, pentru comentarii, pentru răbufniri sau revolte. Uneori pare că ne-am născut în fața televizorului, că am crescut sub atenta îndrumare a acestuia, că nu putem exista, gândi ori reacționa fără televiziune.

Televiziunea a devenit pe nesimțite un fel de bun prieten, un membru al familiei pe care ne-am obișnuit să-l primim în casa noastră în fiecare zi, să-l urmărim cu atenție, pe care uneori îl investim cu încredere maximă și necondiționată, fără să ne mai întrebăm ce se ascunde în dosul informațiilor pe care ni le oferă.

Suntem atât de captivați de ceea ce vedem zilnic pe ecranele televizorului încât foarte rar mai sesizăm sau sancționăm desele scăpări, ieșiri ori manipulări ale unei televiziuni. Mulți dintre noi au ajuns să creadă că televiziunea preferată este cel mai bun prieten al lor, că orice s-ar spune ori arăta corespunde întocmai adevărului absolut, excluzând din start alte variante, opinii ori argumente contradictorii.

Televiziunea poate fi catalogată drept fenomenul ce ne influențează permanent trăirile, stările și deciziile, societatea fiind la rândul ei influențată destul de puternic de aceasta. Și chiar dacă mulți sunt cei care cred că televiziunea nu poate exercita efecte asupra societății, ea reflectând doar ceea ce societatea prezintă, în realitate lucrurile stau exact pe dos.

Televiziunea a devenit de-a lungul timpului un fel de super-putere. Prin importanta pe care i-o induc telespectatorii, aceasta joacă un rol primordial în multe domenii ale societății, fiind considerată un fel de „știe tot” peste tot în lume.

Din păcate pentru telespectatori, televiziunile încep tot mai frecvent să realizeze rolul important pe care îl au în cadrul unei societăți, capătând conștiința propriilor valori și încep să uzeze de toate mijloacele pe care le au la îndemână pentru a influența diverse medii și stări de fapt. Multe sunt televiziunile care au ajuns să creadă că influența și puterea pe care o au asupra oamenilor se datorează modului în care le expune acestora pe tapet adevărul absolut, începând să emită pretenții oarecum exagerate de a-i aduce la ordine pe reprezentanții marcanți ai unei societăți.

De cele mai multe ori telespectatorii au impresia că sunt într-un așa numit contact direct cu cei pe care îi urmărește la televizor, asociind imaginea acestora cu mesajele receptate. Și mulți sunt cei care trăiesc cu iluzia că înțeleg corect un mesaj doar pentru că acesta le este transmis de crainicul sau moderatorul preferat.

Imaginea în televiziune reprezintă calea cea mai sigură de influențare a oricărui comportament uman, ce reacționează diferit, în condiții specifice. Televiziunea, cel mai puternic mijloc de informare, dar și de manipulare a maselor, nu ar avea atâta influență asupra noastră dacă imaginile nu ar avea un impact atât de mare asupra psihicului nostru, modelându-ne convingerile, deciziile, atitudinile și reacțiile.

Cum ar fi fost oare televiziunea fără infinitatea imaginilor care îi dau posibilitatea să se exprime practic nelimitat ? Televiziunea a devenit parte integrantă din viața noastră, la care ne raportăm, de la care ne informăm, de care depindem în cea mai mare măsură.

Telespectatorul simplu va susține oricând că televiziunea este prietenul său cel mai bun, care ii oferă tot ce își dorește, când anume își dorește. În goana după informațiile de tot felul, mulți sunt cei care au ales deja să caute și obțină tot ce vor doar apelând la televiziune, universul în care totul se transformă, totul capătă noi dimensiuni, totul este posibil.

Puțini sunt cei care știu cu adevărat care este impactul pe care televiziunea îl are asupra telespectatorilor săi, ori cât de nocive sunt unele programe pe care le preferăm. Despre impactul pe care cea mai mare invenție îl are asupra noastră s-au spus și s-au scris multe. Sociologul Harold Lasswell a făcut numeroase studii, în urma cărora a concluzionat că televiziunea are mai multe roluri:

Supraveghează – totul și pe aproape oricine, având grijă să ne informeze ori de câte ori apar informații demne de interesul public

Interpretează – își asumă menirea de analist, studiind evenimente, întâmplări, fapte, analizând efectele acestora și făcând presupuneri

Transmite – ne oferă un volum infinit de informații, menite să ne safisfacă toate gusturile, necesitățile și dorințele

Televiziunea are o influență majoră asupra noastră, ea fiind cea care ne determină să luăm anumite decizii, să avem anumite concepte, să credem în anumite valori. Televiziunea ne oferă aproape gratis și cu un mimim de efort informații din toate domeniile, analize și comentarii, emisiuni de divertisment, știri politice, acte de violență, concepte rasiale ori sexuale, etc.

Mass-media în general și televiziunea în mod special ar trebui să ne confere accesul deplin la informații corecte, netrunchiate, lucru care, din păcate nu prea se întâmplă în realitate. Interese mai mult sau mai puțin la vedere, influențe și manipulări discrete ori fățișe, toate se petrec sub privirile telespectatorilor, prea ocupați sau dezinteresați pentru a vedea și studia avantajele și dezavantajele televiziunii în existența lor.

Primele definiții ale funcțiilor televiziunii au fost date după al doilea război mondial, de către Harold D.Lasswell, R.K. Merton și P.Lazarsfeld. În versiunea acestora, televiziunea avea:

Funcția de supraveghere a mediului, prin culegerea și difuzarea informațiilor de orice fel

Funcția de interpretare a informației obținute

Funcția de transmitere culturală

Sociologul Charles R. Wright a ajuns la concluzia că orice televiziune poate satisface nevoile oricărei societăți, de integrare, adaptare, motivație ori ordine. Astfel, televiziunea se definește ca având mai multe funcții la nivel social, individual și internațional:

Funcția de informare – colectează și tratatează informațiile

Funcția de persuasiune, motivație și interpretare – țintește către dezvoltarea socială și economică

Funcția de educație și cultură

Funcția de socializare – facilitează participarea tuturor la viața publică, la luarea deciziilor, la schimbul și difuzarea informațiilor de tot felul

Funcția de loisir și de divertisment

Pe lângă acestea, auxiliar, televiziunea mai poate avea și rol de depozitare a actualităților, de evaziune, de coeziune socială, de identitate, de socializare, de purificare, de construire a semnificațiilor, de stabilire a ordinii de zi, de modelare a limbii, de mitologizare.

Pe lângă funcții, televiziunea are și o sumedenie de disfuncții, printre acestea enumerând:

Efemeritatea mesajului

Cronofagie

Efectele vizionării excesive

Casarea nivelului cultural

Fenomenul manipulării

Dezinformarea

Crearea falselor evenimente și a falselor vedete

Multe sunt televiziunile ce optează pentru parazitarea funcției de informare, în principal prin mimentism mediatic. Scandalul Clinton-Lewinski poate fi cu ușurință catalogat drept o hărțuire informațională, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii reușind să întoarcă atenția televiziunilor de la scandal doar prin exagerarea războiului din Golf.

Mimetismul mediatic, căruia i-a căzut victimă și prințesa Diana, este la modă în ultimii ani, acesta reprezentând efectul crizei de suprainformare. Practic, televiziunile par cuprinse de un fel de nebunie, se reped pe un subiect considerat de maximă importanță și presează pe acesta până în pânzele albe. Imitația informației ajunge într-un punct de delir, unde începe efectul bulgărelui de zapadă, când cu cât se vorbește mai mult despre un anumit subiect, cu atât acesta este considerat indispensabil, de neabandonat.

Apare un fel de hipnoză în rîndul televiziunilor care nu mai țin cont de deontologie, presând permanent pe subiectul respectiv. În televiziune mulți sunt jurnaliștii  care în goana după senzațional, după exclusivități, ajung să imite, să copieze și să denatureze informația și respectiv adevarul.

Un alt aspect negativ al informației este hiper-emoția, televiziunea având o predilecție către spectacol. Vă mai amintiți de emisiunea Andreei Marin de la TVR, “Surprize, surprize”? Atunci probabil s-a întipărit în conștiința românilor că o informație este adevarată numai dacă ea îți poate produce multă emoție.

Informația în televiziune pierde mult din calitate, este denaturată voit sau nu și în timpul prelucrării și editării imaginilor, dar și sub influența jurnaliștilor, care fie nu știu să-și aleagă sursele, fie nu au competența, fie nu știu să conceapă textele așa cum ar trebui, sau să aleagă cele mai potrivite imagini.

Televiziunea are capacitatea de a face modele, tot mai mulți oameni simțind nevoia să ajungă în centrul atenției tuturor. Fără un sistem solid de valori, fără repere morale și personalități în care să credem, ne trezim puși față în față cu modelele pe care televiziunea ni le impune.

Le creează, le impune și apoi le modifică după bunul său plac. V-ați întrebat de unde au apărut așa zise “vedete » ca Bianca Drăgușanu, Daniela Crudu și lista ar putea continua la nesfărșit ? Trist este că în România multe sunt persoanele ce se grăbesc să le copieze și imite pe “vedetele de carton”, pe modelele create artificial de televiziuni, doar pentru propriul interes.

Tot pentru propriile interese sau pentru interesele de grup, politice ori economice, multe sunt televiziunile care își manipulează telespectatorii, manipularea fiind discretă, fățisă sau chiar grosolană. Suntem manipulați și ni se spune că este pentru binele nostru.

Suntem victimele manipulării de multe ori și aflăm că de fapt nu știm, nu putem noi percepe adevărata realitate, cea care ne este oferită de televiziuni și nu cea despre care credem noi. Vă mai amintiți celebrul incident “pixelul albastru” ? O informație ce era gata să schimbe destinele unei țări, dar care, atent manevrată și iscusit prezentată publicului larg, a fost inghițită pe nemestecate de marea majoritate a românilor. Ați văzut cu ochii voștri ? Doar vi s-a părut, “era viteza de deplasare” … și genul explicațiilor demne de domeniul absurdului sau al SF-ului care ne sunt servite deseori, în astfel de situații.

Televiziunea nu ne solicită, din păcate, prea mult intelectul, ea explicându-ne de la început și până la sfârșit o situație, un eveniment, o informație. Astfel cei care nu au capacitatea de a analiza, asimilează orice explicație le este dată, fără a-și pune prea multe întrebări.

Informația oferită de televiziuni este receptată de toate persoanele, în mod diferit însă, cele cu un grad de pregătire intelectuală mai redusă ori cu deficiențe la capitolul cultură percepând doar ce vor moderatorii să fie perceput.

Una dintre funcțiile importante ale televiziunii, cea de culturalizare și educație, este în zilele noastre asimilată cu cea a divertismentului, tot mai multe fiind posturile TV care cred că prin scandalurile de tot felul gradul de cultură al telespectatorilor crește semnificativ. În acest fel se remarcă că tot mai mulți sunt cei care optează pentru loisir, lăudându-se că sunt preocupați de cultură. În realitate aceste programe sunt lipsite de esență și fond, ele nefiind decât un mod de creștere a audiențelor și implicit a valorii punctului de raiting.

Aceste programe nu scot in evidență decât gradul de subcultură, de valori prost înțelese, punând în lumină gustul prost al audiențelor ce au din păcate valori destul de ridicate. Din păcate, în ultimii ani influența pe care televiziunea o are asupra culturii și educației i-au pus pe gânduri pe mulți specialiști în media.

Și asta deoarece televiziunea a coborât mult ștacheta nivelului în ceea ce privește atât cultura cât și educația, pe care în loc să le sprijine și susțină, mai mult le încurcă. Televiziunea nu mai are capacitatea de a dezvolta și cultiva atitudini și concepte analitice, coerente, serioase în cultură și educație, ea oferindu-ne doar informații simple, banale, convenționale.

Televiziunea s-a vrut a fi parte componentă din cultura oricărei nații, pe care însă în loc să o dezvolte, încearcă să o modifice, să o influențeze, să o modeleze după gusturile sale, pentru a putea fi numai bună de difuzat și oferit telespectatorilor tot mai lipsiți de cultură.

Televiziunea încearcă să definească o nouă cultură, simplă și fără implicații profunde, aceasta fiind, din păcate, preferința publicului larg. Și asta deoarece un grad mai ridicat de cultură ar impune criterii mai riguoase și înalte de selectare a programelor unei televiziuni, deziderat mai greu de obținut, cu precădere în zilele noastre.

Nici o televiziune nu-și va formata telespectatori ce ulterior s-ar putea declara nemulțumiți de calitatea programelor oferite. În televiziune cultura mediatică, mesajul cultural și artistic se degradează permanent, fascinația și atenția telespectatorului fiind atrasă întotdeauna de imagine și mai puțin de conținut.

Subcapitolul 1.2 Analiza bardică

Despre funcțiile, disfuncțiile și efectele televiziunii multe au scris și-au cercetat experții în media, dar și sociologii și psihologii. Și multe au fost teoriile prin care aceștia au încercat să explice care sunt mecanismele care stau la baza interactivității dintre telespectatori și televiziune, cum și ăn cel fel reușeste aceasta să creeze dependețe, dar mai ales cum a ajuns televiziunea cel mai puternic mijloc de influențare a maselor.

Cea mai inedită și apreciată teorie la adresa televiziunii a fost și rămâne analiza bardică, realizată în anul 1978 de Fiske și Hartley. Conceputul de “televiziune bardică” este bazat pe concepția că orice om care se uită la televizor primește informația și o decodifică nu doar ținând cont de nivelul său de inteligență, de educație și experiențele de viață, cât mai ales prin prisma convențiilor culturale ale societății în mijlocul căreia se află.

Acesta pare să fie motivul pentru care tot mai multe televiziuni din întreaga lume au început să folosească coduri universale, consecința imediată fiind apariția în media a unor șabloane culturale mondiale, datorate în principal gradului de inteligență a populației, ce tinde să se uniformizeze. În acest fel televiziunea ajunge să funcționeze precum un ritual, în interiorul caruia fiecare se simte acceptat și bine primit. Urmărind orice emisiune la televizor, riscul să ne simțim inferiori semenilor nostri este destul de scazut, percepția informațiilor oferite fiind destul de facilă.

Bardul era denumirea celui care, pe vremuri, avea sarcina să colinde prin toate localitățile și să le anunțe oamenilor ultimele decrete sau hotărâri ale mai marilor vremii. Preluând termenul, analiza bardică face o analogie între televiziune și solul de odinioară, încercând să găsească eventualele asemănări.

Conform lui Fiske și Hartley, televiziunea are funcția de:

Mediator al limbajului – orice mesaj, de orice tip, este uniformizat, el ajungând la telespectator într-un mod cat mai simplu de perceput și receptat

Structurarea mesajelor – textele se realizeaza foarte simplu, tinând cont în principal atât de nivelul de educație al telespectatorilor, cât și de cel cultural

Centrul unei culturi – se promovează singură și intră deseori în competiție cu ea însăși

Oralitate – prin folosirea unor coduri simple, ușor de perceput de către oricine.

Dinamicitate și pozitivism – televiziunea încearcă să aducă la lumină valorile societății

Lucrează cu mituri, creează mituri

Evoluția televiziunii contrazice un pic funcția de oralitate a acesteia, definită în teoria bardică. Și asta deoarece în ultimii ani imaginea a fost cea care i-a luat locul mesajului oral, mijloacele tehnice de ultimă generație făcându-și tot mai des simțită prezența.

Imaginile dau putere deplină oricărui mesaj din televiziune, telespectatorii fiind distrași instant de la un mesaj oral dacă prin fața ochilor le sunt trecute imagini succesive, bine și sugestiv alese.

În ultimii ani, în televiziunile din întrega lume s-a observat că dinamismul informațiilor a dispărut treptat, dar sigur, subiectele fiind abordare de către producatori aproape în aceleași șabloane, urmând și respectând niște reguli impuse parcă de societate.

În versiunea lui Fiske și Hartley, televiziunea, ca mijloc de comunicare în masă, are mai multe roluri:

Articularea liniilor principale ale unui consens cultural, stabilit atât asupra realității naturii cât și asupra naturii realității – televiziunea doar realizează diverse conexiuni, ignorând întrebările ce implică răspunsuri ce nu corespund liniilor stabilite prin convenții

Aprecierea, explicarea, interpretarea și justificarea acțiunilor reprezentanților individuali ai culturii în acea lume

Implicarea membrilor din fiecare cultură în cadrul sistemele dominante de valori

Asigurarea culturii cu privire la caracterul său adecvat la lume prin afirmarea și confirmarea ideologiilor sale, într-o implicare activă în practică și într-o lume potențial imprevizibilă

Prezentarea oricăror inadvertențe în percepția culturii despre ea însăși – televiziunea pune în centrul atenției tuturor valorile și oamenii care nu se încadrează în linia oficial stabilită

Convingerea publicului că statutul și identitatea ca indivizi le sunt garantate de cultură, în general

Transmiterea unui sentiment al apartenenței culturale

Subcapitolul 1.2 Analiza cantitativă

Pe langă analiza bardică, analiza calitativă ne poate oferi o altă imagine asupra fenomenului televiziunii. Aceasta analizează aproape tot ceea pe apare pe micul ecran, fără însă a interpreta conținutul ori a face vreo judecată de valoare. Prin analiza cantitativă se realizează un fel de statistică a frecvenței cu care apar pe micile ecrane persoanele, personajele, elementele de care suntem interesați.

Analiza cantitativă, după cum ne sugerează și numele, nu ține cont de calitatea informațiilor, de reacțiile sau efectele telespectatorilor ori de modul în care sunt interpretate diverse informații.

Analiza cantitativă se mulțumește doar să observe cât se poate de obiectiv doar conținutul informațiilor difuzate de televiziuni. Și chiar dacă există diferențe destul de mari între conținutul programelor difuzate de-a lungul zilei, în anumite intervale orare, analiza cantitativă preferă să urmărească perioada de prime-time, de maximă audiență. Acest gen de analiză reflectă ideal modul în care orice societate se vede pe ea însăși și nu cel în care aceasta este, tendințele fiind de a reflecta modul în care aceasta și-ar dori să fie.

Televiziunea nu mai reflectă de multă vreme doar realitatea, ea oferindu-ne informațiile în care credem sau în care am dori să credem. Televiziunea poate relecta în același timp și concepțiile telespectatorilor fideli, dar și modul și măsura în care reușeste să-i influențeze pe aceștia.

Subcapitolul 1.3 Funcția de informare

Indiferent de ce s-ar spune sau s-ar scrie, televiziunea a fost și continuă să rămână cea mai importantă sursă de informații, majoritatea oamenilor aflând din fața televizorului aproape tot ceea ce îi interesează. Fie că este vorba de o știre de interes ori doar de una de cancan, fie că ne dorim să aflăm cum va fi vremea ori care este cursul valutar, fie că suntem interesați de o știre poltică ori doar vrem să ne relaxăm, apelănd invariabil la televiziune.

Funcția de informare a televiziunii constă în principal din colectarea, tratarea și transmiterea informațiilor, aceasta asigurând atât transparența raporturilor sociale de tot felul, cât și difuzarea elementelor de opinie și judecată atât de utile într-o societate modernă.

În ultimii ani mulți sunt cei care au ajuns la concluzia ca televiziunea le oferă toate informațiile vitale de care au nevoie, fără a realiza că încep, încet și pe nesimțite, să fie dependenți de aceasta, de mesajele transmise, de valorile care le sunt induse. Informața transmisă de televiziunile din întreaga lume nu va putea fi niciodată transmisă în stare pură, rigorile și factorul uman având un rol primordial în stabilirea esenței acesteia.

Nici una dintre informațiile care ne sunt oferite nu este brută, ea fiind lucrată, cizelată și încărcată cu anumite mesaje, mai mult sau mai puțin ascunse, mai mult sau mai puțin voite. Imaginile le sunt de mare ajutor redactorilor ce vor să ne transmită anumite informații atent alese, înșiruirea acestora producând impresia unor succesiuni logice, ce sunt bine primite și ușor asimilate, ele având și marele avantaj că se reproduc cu ușurință, în orice mediu.

Un telespectator ce primește o anumită informație de care este interesat ăn mod direct, cu siguranță va fi tentat să o împărtășească și semenilor lui, cam în aceeași formă în care a receptat-o. Televiziunea este principala sursa de informație, informație care, se știe, înseamnă întotdeauna putere.

Un om informat este un om puternic, lucru care este cunoscut de toți cei care gestionează informații, dar și de unii dintre cei ce o receptează. Un om informat, un om pus la curent cu noutățile, este de regulă un om mai greu de condus, de manipulat, de influențat.

Un telespectator ce are acces la informații de calitate este un om care poate prevedea mult mai ușor pericolele la care ar putea să fie supus, el putând să ia mai rapid și mai bine decizii valoroase pentru existența sa. Un om informat este un om pe care nu îl poți influența cu ușurință, un om căruia nu-i poți impune anumite lucruri ori cum să-și trăiască viața

Poate și tocmai de accea mulți sunt cei care cred că nu pot fi manipulați prin intermediul mass-mediei, pentru că … sunt informați de aceasta. Și poate tocmai de aceea tot mai mulți sunt cei care, fără măcar să-și dea seama, devin tot mai dependenți de televiziune, fiind fascinați de informațiile transmise de aceasta, fără putere de a le mai discerne ori selecta.

Din dorința de a ști cât mai multe, de a fi cât mai informați și implicit mai puternici, mulți sunt cei care devin dependenți de televiziune, crezând astfel că preiau o parte din puterea ei incomensurabilă.

Rolul televiziunii în informare constă deseori și in supravegherea permanentă a societății, a schimbărilor ce se petrec permanent în cadrul acesteia, anunțându-ne, atenționându-ne cu privire la potențiale amenințări ori pericole. Informațiile obținute sunt însă interpretate, televiziunea având posibilitatea și de a evalua și analiza efectele pe care anumite fapte sau evenimente le-ar putea avea asupra societății și a oamenilor.

Mass-media în general și televiziunea în mod special și-au asumat rolul de a transmite pe lângă evenimentele și informațiile actuale, de notorietate, și pe cele din trecut, perpetuând astfel un sistem în care valorile unei comunități sunt readuse pe tapet, periodic, ca un fel de reactualizare a unei istorii ce nu se vrea uitate.

Prin influența, voită sau nu, pe care o manifestă asupra noastră, televiziunea are un rol imens în viața noastră, informațiile primite marcându-ne deciziile și concepțiile sociale, culturale, politice, economice sau educaționale. Analizând in esență rolul pe care informațiile percepute de la televiziune, le-au avut asupra noastră, constatăm că toate evenimentele care ne-au marcat într-un fel sau altul, fie că au fost interne sau externe, ne-au fost induse, interpretate și evaluate de către diferiți oameni din media.

Ușurința cu care televiziunea ne poate influența judecățile și deciziile prin intermediul imaginii ori a informațiilor oferite este în măsură să ne îngrijoreze. Iar ca un paradox, cu cât avem parte de mai multă informație, cu atât realizăm că suntem mai puțini informați.

Și asta deoarece cu cât vom ști mai multe, ne vom simți mai neputincioși ori vom constata că ne este imposibil să mai asimilăm ori înțelegem mare parte dintre informații, moment în care am putea ceda tentației de a-i lăsa pe alții să gândească pentru noi, noi doar luând decizii sub influența lor.

O cantitate mare de informații (spre care tindem, la care sperăm, în dorința de a fi mai documentați și implicit mai puternici) nu va putea fi procesată corespunzător, existând riscul să ne deruteze total. Ajungem astfel să ne lăsăm pradă judecăților de opinie ale altora, riscând să nu mai putem trage nici o concluzie fără să fim ajutați din exterior, riscând să nu mai putem lua deciziile cele mai bune pentru noi, și nu pentru restul societății.

Una dintre funcțiile televiziunii este aceea de a ne informa. Așteptând permanent să fim informați de alții, aștepând cuminți în fața televizoarelor analizele, comentariile, concluziile altora, nu realizăm că ne devine din ce în ce mai dificil să-i cunoaștem pe cei din jurul nostru și deci, să fim mult mai puțin informați decât ne-am dori.

Televiziunea are rolul de a ne informa, dar oare informațiile ce ne parvin sunt lipsite de un interes sau ele reprezintă o strategie, o tehnică prin care se încearcă doar manipularea noastră, crearea de dependențe și implicit creșterea audiențelor, mană cerească pentru bugetele tuturor televiziunilor ? Oare care sunt adevăratele motive pentru care informațiile interesate le iau locul celor importante și invers ? Oare de ce se promovează și cultivă, invariabil, prin imagini și texte, senzaționalul, încercându-se atragerea permanentă a atenției telespectatorilor ?

Analiștii susțin că televiziunea are misiunea de a ne informa, prin informațiile distribuite influențându-ne gândirea și comportamentul. O mare parte din evenimentele de care avem parte zilnic le percepem prin prisma comentariilor, analizelor și prezentărilor ce le însoțesc, fie că acestea sunt sociale, economice, politice.

Prin receptarea și prelucrarea acestor informații ne satisfacem, pe lângă curiozitate și nevoia de informare, și dorința de securitate, astfel fiind convinși că știm totul despre societatea în care trăim, că nimic și nimeni nu ne-ar putea surprinde. Avem nevoie de informații în mod constant, motiv pentru care ajungem să depindem zilnic de televiziune, în ciuda faptului că deseori aceasta ne transmite imagini și mesaje generale, neutre, nu tocmai cele pe care ni le dorim deseori.

Informațiile pe care o televiziune ni le oferă pot fi:

Informații generale – neutre

Informații utilitare – instrumentale

Informații de prevenire, de atenționare și avertisment

1 Informațiile generale sunt cele considerate în mass-media ca nefiind urgente, de implicare activă, în categoria acestora intrând spre exemplu informații din viața politica internă sau internațională, despre care luăm cunoștiință, dar nu ne influențează foarte mult decât în momentul votului. Tot aici ar putea fi încadrate informațiile medicale, de natură juridică ori cele științifice, care ne pot fi utile, dar de care ne putem și dispersa.

2 Informațiile utilitare sunt reprezentate de cotațiile bancare, prognoza meteo, programele diverselor instituții de cultură, informații din domeniul educației (gen examene de bacalaureat, de capacitate, admitere, etc), diferite modificări survenite în activitatea zilnică, ce ar putea avea influență asupra noastră. Și chiar dacă la prima vedere acest timp de informații nu par de interes, ele ne sunt de un real folos în practică. Ia gândiți-vă numai de câte ori rămâneți pe postul preferat doar pentru a urmări în josul ecranului fie cursul valutar, fie valorile temperaturilor dintr-o anumită localitate ?

3 Informațiile de avertisment par, de asemenea, neinteresante la prima vedere, dar rolul lor este major asupra noastră. Cele mai bune televiziuni sunt și vor rămâne cele care transmit informații de prevenire, de avertisment, prin natura imaginilor și a mesajelor transmise ele reușind să capteze rapid atenția telespectatorilor. Gândiți-vă doar la informațiile care ne anunță că temperaturile vor scădea sub 30 de grade Celsius și drumurile vor fi blocate de troienele de zăpada, la informațiile despre falimentul băncii în care ne țineam economiile de-o viață, la potențialele inundații ori la căderea guvernului ori a regimului politic, la epidemiile ce se delanșează într-un colț al țării ori la grevele ce se anunță că vor paraliza activitatea tuturor serviciilor publice.

Subcapitolul 1.4 Funcția de socializare

Sunt ani buni de când televiziunea a devenit principalul furnizor de subiecte, atât în cadrul familiei, cât și în societate, la locul de muncă ori pe stradă. Uitatul la televizor nu mai este de multp vreme doar o plăcere, ci și o necesitate, o nevoie de a fi alături de postul preferat, de emisiunea preferată, de prezentatorul pe care îl placi uneori doar pentru că “dă bine pe sticlă”.

Simțim din păcate cu toții tot mai mult nevoia de a socializa, de a relaționa, Facebook și Twitter fiind încă un exemplu în acest sens. Vrem să credem că ne implicăm activ în viața comunității, în societate, că luăm parte la deciziile importante ale vieții publice, că restul lumii depinde de noi, de părerile noastre, de concepțiile noastre.

Televiziunea, prin funcția sa de socializare, ne facilitează participarea în așa zisul miez al evenimentelor, ne dă impresia că elaboram și luăm decizii de importanță strategică împreună cu politicienii țării pe care îî vedem la televizor, că suntem într-un permanent schimb de înformații cu semenii, care se uită la aceleași programe ca și noi.

Ori de câte ori stăm in fața televizorului avem falsa impresie că suntem alături de alte câteva sute de telespectatori, cu care suntem într-un permanent proces de schimb de informații, gânduri, impresii, concluzii, comentarii, analize, valori, idealuri ori credințe. Chiar și gospodinele ce lasă totul și stau priponite în fața micului ecran pentru a urmări telenovela preferată ori emisiunea de divertisment cu raiting uriaș sunt sigure că în acest fel socializează, cu atât mai mult cu cât astfel își găsesc subiecte comune de discuție și implicit de comunicare pe stradă, în vizită la vecine ori la servici.

Și chiar dacă avem impresia că televiziunea ne oferă o șansă uriașă la socializare, în realitate aceasta nu face decât să ne îngreuneze comunicarea, să ne limiteze posibilitățile și abilitățile de a relaționa cu restul oamenilor.

Ne uităm la televizor la un canal specializat pe vânzări directe, asistâm impasibili la mișcările pe care un sportiv le face pentru a ne convinge să cumpărăm un anumit aparat de fitness și suntem siguri că, doar privind imaginile, am și început să slăbim alături de acesta. Stăm relaxați în fotolii, mâncăm liniștiți produse fast-food și urmărim cu interes emisiuni medicale în care suntem informați despre efectele nocive pe care acestea le au asupra noastră.

Suntem convinși că suntem mai informați, motiv pentru care o pungă de chipsuri mâncată astăzi nu ne va face rău, întrucât mâine, din nou, vom face “sport”, urmărindu-l în acțiune pe sportivul nostru preferat.

Ai probleme și vrei să te faci auzit ? Nimic mai simplu, de când cu televiziunea ! E suficient un simplu telefon, ori un mail și cineva te va contacta, va veni la tine acasă și te va invita chiar și intr-un studio de televiziune, doar pentru “ajutor”.

Crezi că în acest fel ai ajuns cunoscut, că ești persoană importantă, că socializezi și că celorlalți le pasă de tine ? Nu, e doar interesul manifestat de ceilalți telespectatori pentru senzațional, interes ce le face pe televiziuni să speculeze la maxim nevoia publicului pentru ceva special, ceea ce îi va atrage o creștere semnificativă a raitingului.

Câți din cei care “își poalele în cap” în emisiunile de profil de la PRO TV și Antena 1, realizate de Cătălin Măruță, Simona Gherghe ori Dan Capatos s-au gândit măcar o clipă că ei sunt cei folosiți și nu invers ?

Frustrările de tot felul pe care le-am acumulat de-a lungul anilor, lipsa unei comunicări eficiente, nevoia acută de a interacționa, dorința de a ajunge cunoscuți, de a ajunge în centrul atenției ne face să ne dorim cu orice preț să “socializăm”. Din păcate gusturile și preferințele telespectatorilor se schimbă constant și din păcate calitatea acestora a devenit tot mai îndoielnică.

În goana după audiență, după raitingul ce atrage după sine și banii fără de care nu ar putea exista, televiziunile scad și ele mult nivelul informațiilor oferite, sacrificând calitatea acestora pe altarul mulțumirii depline a telescpectatorului suveran.

Socializăm sau ne imaginăm că facem asta cu orice preț, fără a mai ține cont de principiile și valorile dobândite în trecut. Gândiți-vă doar la emisiunile gen “Mireasă pentru fiul meu”, ori “Noră pentru mama”, în care oameni în toata firea se fac de răs în direct, doar pentru că și-au propus să iasă din anonimat, să socializeze, să ajungă în centrul atenției tuturor.

Televiziunea este marea familie care pare că ne primește în sânul ei pe toți, cu bune și rele, cu defecte și calități, cu idealuri și speranțe. Televiziunea ne creează falsa impresie că toți suntem prieteni, că toți gândim oarecum la fel, că toți avem aceleași idei, planuri, concepții, idealuri.

Televiziunea reușește să-și realizeze cu succes funcția de socializare în trei trepte:

Schimbarea atitudinii, prin captarea atenției asupra unei imagini sau mesaj

Captarea atenției totale, ce se realizează de regulă prin imagini șoc, cu impact puternic asupra telespectatorului

Acceptarea informației oferite, ce se realizează în principal prin perceperea informației oferite de imaginea ori de mesajul transmis

Cea mai puternică schimbare de atitudine este realizată de televiziunea cu cea mai mare credibilitate, sursa și mai ales persoana care ne transmite informația având o mare influență în fața telespectatorilor. Imaginați-vă cum ar fi dacă mâine ar apărea celebra Andreea Esca pe micul ecran și ne-ar anunța că de anul viitor statul e obligat să ne asigure tuturor o pensie lunară de întreținere de 500 de euro?

Televiziunea și-a făcut un obicei din a promova periodic diferite modele de comportament, ce ne sunt prezentate drept ideale, creându-ne astfel falsa impresia că idealul există. Și, involuntar, tot televiziunea este cea care ne oferă polibilitatea să ne alegem idolii, să-i criticăm, comentăm și catalogăm.

Televiziunea ne creează impresia de stabilitate, de aparținătate. Deschidem televizorul și putem urmări liniștiți emisiunea noastra preferată, ce se difuzează mereu la aceeași oră. Nu ne place ce vedem, schimbăm programul, crezând astfel că i-am sancționat sau pedepsit pe cei care nu s-au putut ridica la înalțimea aștepărilor noastre, a promisiunilor pe care credem că ni le-au făcut nou, telespectatorii lor fideli, a căror părere contează.

Ne uităm la televiziunea preferată și o vedem pe Dana Grecu luptîndu-se cu morile de vânt. Suntem liniștiți, nimic nu s-a schimbat în lipsa noastră, buletinele de știri sunt tot cu imagini șocante, la rubrica meteo de dimineață o putem admira din nou pe tânăra ce știe să se facă admirată, iar posturile de nișă ne oferă posibilitatea să urmărim la nesfărșit dezbateri aprinse sau mai puțin interesante, susținute de moderatorii și invitații acestora, eternii analiști politici ce fac rondul televiziunilor seară de seară.

După zeci de ani în care am fost “închiși” în mijlocul familiei, la locul de muncă ori in societate, brusc ne trezim că suntem, că devenim și noi importanți, că putem avea o părere ascultându-i pe alții cum își dau cu părerea. După ani de zile în care nimeni nu ne-a întrebat absolut nimic, ne trezim că aproape toate televiziunile ne invită să ne spunem punctul de vedere, să le trimitem întrebări, opinii, informații și păreri pe mail sau…printr-un sms cu taxă.

Avem falsa impresie că suntem importanți, că cineva este interesat de părerea noastră, fără să ne gândim că plătim pentru a spune ceva, într-un fel sau altul.

Câți oare nu par experți la fotbal ori la politică? Și câți oare dintre aceștia s-ar putea abține de la comentarii de tot felul, chiar și în situațiile cele mai ciudate? Cine oare nu și-a dat cu părerea, măcar o dată, despre viitorul ori “drama săracului Gigi Becali” și câți oare nu au comentat arestarea lui Adrian Nastase ori “condamnarea” lui Ștefan Huidu?

Pare că ne-am născut analiști, comentatori, vizionari, mereu gata să oferim sfaturile cele mai bune, mereu cu opiniile cele mai obiective. Socializarea – funcția pe care televiziunea reușeste să ne-o inducă și nouă, telespectatorilor, zi de zi.

Socializarea, un domeniu la care pare că ne pricepem toți, fără excepție.

Subcapitolul 1.5 Funcția publicitară

Televiziunea rareori are asimiliată de sine stătătoare și funcția publicitară, aceasta fiind inclusă în cadrul celei de informare. Publicitatea poate avea și rol de informare, cu atât mai mult cu cât televiziunile din întreaga lume se grăbesc să ne pună la curent cu ultimele noutăți descoperite de vreo firmă, cu ultimele performanțe ale vreunui produs, cu avantajele și beneficiile acestuia.

N-ați aflat de la televizor care este cea mai bună pastă de dinți în combaterea cariilor? Nu știti unde puteți manca rapid, ieftin și bun ? Nu simțiți prospețimea din gura voastră, doar uitându-va la televizor ? Și nu tot televiziunea este cea care vă informează periodic, constant și obsesesiv că “pentru o viață sănătoasă…”, ori “excesul de sare, zahăr …” ?

Publicitatea în televiziune are limbajul său propriu, limbaj care, cu cât este mai bun, cu atât umple conturile companiei inițiatoare, dar și pe cel al televiziunii cu cotă ridicată de piață. Funcția de publicitate se dezvoltă și implementează prin metode și tehnici proprii, aceasta devenind tot mai importantă nu numai pentru televiziune, cât mai ales pentru telespectatori, ce încep să cada victime ale reclamelor de tot felul, stând tot mai des cu ochii ațintiți în ecranele televizoarelor, pe pauzele publicitare.

Funcția publicitară a televiziunii se manifestă prin:

Proiectare – telespectatorul își proiectează simbolic toate insatisfacțiile din cotidian în fața micului ecran. Frustrările, neîmplinirile, dorința de aventură sunt transferate rapid, acesta ajungând să se bucure imaginar de ceea ce viața nu ii poate oferi

Identificare –după finalizarea proiectării, telespectatorul își asociază imaginea cu produsul mediatic promovat ori cu personajul acestuia, identificându-se aproape întotdeauna cu eroul

Câți telespectatori oare nu au adormit cu gândul la celebrul Supermen care putea rezolva toate problemele doar în câteva secunde? Sau câți oare nu speră ca într-o bună zi celebrul “zân”, imaginea unei anumite bănci comerciale, să le schimbe existența, făcându-și apariția prin tavan și purtând fustița albă cu volanașe?

În acest mod, temporar, telespectatorul reușeste să se elibereze de constrângerile, normele, rigorile sociale, uitând pentru câteva minute de tensiunile pe care le-a acumulat la locul de muncă sau acasă, fiind pentru câteva clipe eroul admirat și respectat de o națiune.

Ce femeie, nu neapărat frumoasă, nu s-a simțit zâna zînelor după ce și-a aruncat un sfert din salariu pe o cremă despre care a aflat de la televizor că … face minuni? Și câte dintre acestea, privindu-se în oglindă, nu au văzut imaginea vedetelor folosite de marile companii pentru promovarea respectivului produs?

Ori ce cate ori te gândești la banalul fixativ de păr, minte îți zboară la reclamele faimoase, adaptate fiecărui produs și locație, care se termina învariabil cu “…coafura rezistă..”.

Și cine oare nu s-a dus măcar o singură dată într-un hypermarket, doar pentru că a văzut la televizor o super-reclamă, de care nu era neapărat interesat, dar care i-a stârnit curiozitatea sau interesul ?

Câte televiziuni nu au transmis oare, prin intermediul mecanismului identificării, mecanism ce uzeaza de asocierea și apropierea telespectatorilor de un anumit model publicitar, imagini de vis cu femei ori barbați ce își etalau un corp superb pe plajă, doar după ce se ungeau cu regularitate cu o anumită cremă minune ? Și cîți au fost oare cei care nu s-au văzut imediat în pielea personajelor preferate, grăbindu-se să dea curs sugestiilor și achiziționându-și produsul respectiv ? Denumită de cunoscători regina pseudoevenimentului, publicitatea continuă să fie omniprezentă în toate televiziunile, în aproape toate emisiunile, cu reacțiile pro și contra pe care le stârnește. Specialiștii în media acordă o atenție specială publicității, care deseori reușeste să-i surprindă pe telespectatori atât prin imaginile folosite, cât și prin mesajele de impact, ce depășesc uneori granițele comunicării.

Funcția publicitară îi aduce televiziunii numeroase avantaje, de departe cel mai mare dintre acestea fiind cel economic. Publicitatea aduce cu atat mai mulți bani cu cât televiziunea sau emisiunea aleasă de o companie are un raiting mai mare la public. Compania plătește televiziunii spațiu publicitar, promovându-și mesajele prin care își atrage sau fidelizează clienții. Prin publicitate telespectatorul ia contact cu un produs, o marcă, o activitate, o cauză, o instituție, o persoana ori un grup.

Publicitatea ne manipulează alegerile și preferințele, în ciuda faptului că aceasta are un spațiu special consacrat, despre a cărei utilitate se presupune că am fost deja informați. Cine nu cunoaște celebrele reclame la Coca – Cola ori Pepsi, adaptate cu prilejul diferitelor sărbători ? Cine nu știe ce, unde și de ce intervine Crucea Roșie ?

Sau cine n-a donat măcar un leu la numeroasele televotinguri promovate și susținute de televiziuni, unde vedetele din diferite domenii erau dispuse să facă pe oamenii simpli o zi, doar pentru a ne convinge să-i ajutăm pe sinistrați, nevoiași, copii orfani, etc ?

Televiziunea, prin publicitate, susține, contra cost, companiile în acțiunile acestora de vanzare și promovare a produselor și serviciilor. Telespectatorii sunt informați prin intermediul televiziunii despre noile produse ori servicii apărute pe piață, despre care își fac anumite păreri și impresii, în funcție de imaginile vizionate și de mesajul receptionat.

Televiziunile încasează bani frumoși dintr-o publicitate de calitate, aceasta la rândul ei stimulând creșterea calitativă a produselor/servicilor și conducând la scăderea prețurilor acestora. În plus, cu cât publicitatea unei televiziuni ajunge la o cotă de audiență mai mare, costurile distribuției scad semnificativ, ca și prețurile de vânzare.

CAPITOLUL 2. JURNALISMUL ÎN ROMÂNIA. ETICĂ. STATUTUL ȘI INFLUENȚA JURNALISTELOR.

În România, țara în care regimul comunist și-a pus puternic amprenta asupra psihicului uman, mass-media a apărut și s-a dezvoltat cu adevărat după anul 1989, aparent „după ureche”, pe piață apărând zeci și sute de publicații cu un conținut și o calitate îndoielnică. În lipsa informațiilor de orice fel, în condițiile în care pe piață existau doar câteva ziare aservite dictaturii (“Scânteia”,“România Liberă”,“Scânteia Tineretului”) și tot ceea ce mișca în Televiziunea Română (singura cu drept de emisie) era supus cenzurii, iar timpii de emisie ai acesteia erau extrem de limitați, căderea regimului Ceaușescu a reprezentat o deschidere către media occidentală, către informații diverse și practic infinite, către o altă lume total necunoscută amatorului de presă român.

În perioada regimului comunist statutul femeilor din România era unul destul de limitat,

și asta datorită în special faptului că și gradul de alfabetizare în rândul persoanelor de sex feminin era destul de redus. Pentru eliminarea analfabetismului ce era semnalat cu precădere la femei, pentru stimularea înscrierii acestora la diverse școlii medii și universități, dar și pentru mărirea gradului de ocuparea forței de muncă feminină, autoritățile comuniste au declanșat o campanie la nivel național, ale cărei efecte pot fi regăsite și astăzi.

Primii pași în mass-media de după 1989 au fost timizi și făcuți oarecum la repezeală, din dorința de a suplini nevoia de informații a publicului larg, dar și din nevoia de a fura startul, de a ocupa primele poziții în topul audiențelor, respectiv al preferințelor.

Abia după câțiva ani lucrurile au început să intre pe făgașul cel bun, ziarelele și jurnalele de știri ale televiziunilor apărute peste noapte începând să împrumute din profesionalismul caracteristic marilor instituții de presă de peste hotare, în vreme ce calitatea informațiilor oferite cititorilor și telespectatorilor a crescut considerabil.

În România anului 2015, pe piața media regăsim câteva ziare, agenții de presă și televiziuni de marcă, ce au demonstrat că pot concura cu succes cu orice instituție de profil de renume din lume. Evenimentele importante sunt tratate cu maximă seriozitate de jurnaliștii profesioniști, care au întotdeauna grijă ca publicul să fie informat corect și în cel mai scurt timp, cunoscut fiind faptul că cel care “dă primul știrea” se clasează în top.

Și televiziunile au un rol bine definit în media românească, jurnalele acestora fiind uneori adevărate maratoane de forță, în situații neprevăzute, ce impun reactualizarea permanentă a informațiilor, vitală în menținerea ridicată a indicelui de audiență. Ziarele și televiziunile cu cea mai mare audiență pe piața media sunt cele ce știu să se adapteze cerințelor și preferințelor publicului larg, cu precizarea că gustul publicului se modifică permanent, fiind astfel necesare ajustări continue în structura acestora.

Nici o știre, indiferent că aceasta este distribuită în presa scrisă, în televiziune sau în mediul online, nu este bine receptată de către publicul larg dacă nu este însoțită și de imagini reprezentative, imagini ce captează instantaneu atenția privitorului, ce devine astfel brusc mult mai interesat și de conținutul informațiilor. Și din păcate multe sunt ziarele și televiziunile care exploatează la maxim impactul emoțional al imaginilor într-o știre, mărind dimensiunea evenimentului sau a întâmplării, inducându-le cititorilor și telespectatorilor senzația de milă, de compasiune, de revoltă sau furie. Semnificativ este faptul cum, câteva imagini atent incluse în cadrul unei știri sau a unui jurnal al unei televiziuni de știri pot atrage din partea opiniei publice sentimente controversate, de la respingeri la frustrări, de la ostilități la păreri antagonice.

2.1 Deontologia profesională. Rolul jurnalistului

Indiferent că își desfășoară activitatea într-o redacție a unui ziar (clasic ori online) sau în cea a unei televiziuni (generaliste sau de nișă), jurnaliștii trebuie să își exercite profesia liber și independent, în conformitate cu principiile privind dreptul la informație și dreptul la o liberă exprimare, ce se regăsesc atât în Declația Universală a Drepturilor Omului și în Codul Deontologic al Jurnalistului, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Constituție.

Prin definiție, jurnaliștii sunt acele persoane care își exercită nestingheriți dreptul la liberă exprimare, aceștia realizând venituri din realizarea unor produse jurnalistice, fie ca angajați ai unor trusturi de presă, fie ca independenți.

În ceea ce privește rolul și conduita profesională, drepturile dar și obligațiile jurnaliștilor, acestea sunt clar stipulate în cadrul unui Cod Deontologic, la prevederile cărora consimt liber toți jurnaliștii ce sunt membrii ai unor organizații profesionale, organizații patronale sau sindicale.

În mass-media românească interesul public este reprezentat de orice problemă care vizează modificări ale vieții comunității, pe lângă domeniul politicului fiind incluse și toate domeniile ce prezintă un interes pentru majoritatea comunității. Interesul public nu este reprezentat de percepția autorităților legată de acesta, prin interes public înțelegându-se, de exemplu și modul în care acționează instituțiile statului. În categoria interesului public major sunt incluse și toate acțiunile, gesturile, omisiunile sau declarațiile politicienilor, ale liderilor acestora și funcționarilor publici, viața acestora privată fiind de asemenea considerată de interes public în situația în care ea este relevantă în exercitarea funcției.

De asemenea, în profesia de jurnalist sunt considerate informații de interes public major toate informațiile ce vizează încălcarea drepturilor omului. Din păcate, în ultima vreme constatăm o predilecție a anumitor redacții din media românească pentru anumite subiecte, puțini fiind jurnaliștii ce nu sunt aserviți, într-un fel sau altul, politicii.

Iar meseria de jurnalist a pierdut tot mai mult atât la capitolul calitate, cât și la cel al obiectivității, interesele personale sau ale managerilor trusturilor de presă fiind puse înaintea rolurilor bine delimitate ale jurnaliștilor:

Rolul de exercitare al dreptului inviolabil privind libera exprimare, în virtutea dreptului la exprimare al publicului larg

Rolul de apărător al tuturor valorilor democratice

Rolul de a se informa, de a verifica și de a comunica publicului informațiilor și faptele considerate de interes general

Rolul de a relata opiniei publice corect faptele și informațiile, opiniile personale fiind concepute și structurate cu obiectivitate

Rolul de a semnala neglijențele, neregulile și abuzurile de orice fel

Rolul de a acorda o atenție deosebită și opiniilor individuale, dar și cele ale minorităților

Mass-mediei îi revine rolul principal de a fi un garant al democrației, toți reprezentanții acesteia având datoria să vegheze la respectarea drepturilor omului.

Pentru aceasta, indiferent de redacțiile din care fac parte, jurnaliștii sunt datori :

Să respecte permanent prezumția de nevinovăție a persoanelor aflate în centrul unui subiect de presă

Să respecte viața privată a oricărei persoane (aici fiind incluse și toate informațiile legate de familia acesteia, de corespondență, dar și de domiciliu. Amestecul jurnaliștilor în viața privată a persoanelor este permis numai în situația în care interesul public pentru o anumită informație impune acest aspect

Să aibă în vedere interesul legitim al unui minor. Identitatea minorilor ce sunt implicați în diferite infracțiuni, indiferent că au calitatea de victime sau de autori, trebuie protejată

Să nu facă publică identitatea victimelor unor accidente, a unor calamități ori a unor infracțiuni, mai ales în cazul agresiunilor sexuale, cu excepția cazului în care există un acord al acestora sau când interesul major o necesită.

Să nu facă publică identitatea persoanelor cu dizabilități, a persoanelor refugiate sau a celor bolnave

Să nu incrimineze nici un fel de persoană sub motivația rasei, a etniei, a religiei, a sexului, a orientării sexuale ori a vârstei

Să nu instige la ură și nici la violență ori de câte ori relatează diverse fapte sau când își exprimă opiniile personale

Orice jurnalist, indiferent de redacția în care activează, are obligația să verifice din mai multe surse informațiile pe care urmează să le distribuie publicului. De asemenea, materialele prezentate, indiferent că sunt în presa scrisă, în televiziune sau în mediul online, trebuie să includă punctele de vedere ale tuturor părților implicate, cu respectarea regulilor de redactare în ceea ce privesc citatele și urmărindu-se nedenaturarea mesajului (în situația în care se optează pentru o citare parțială). În plus, jurnaliștii trebuie să păstreze confidențialitatea surselor care își doresc anonimatul, ca și confidențialitatea surselor ce le-ar putea fi periclitată integritatea fizică, locul de muncă sau chiar viața.

De regulă, în orice redacție, informațiile se obțin transparent și în mod deschis, tehnicile speciale de investigații fiind justificate în momentul în care anumite informații nu pot fi obținute prin mijloacele obișnuite.

2.2 Etica în jurnalismul românesc

În cadrul exercitării profesiei de jurnalist se consideră o încălcare gravă a normelor etice folosirea statutului pentru obținerea fie a unor beneficii de interes personal, fie în favoarea altor părți. De asemenea, Codul deontologic al jurnalistului român interzice primirea de către orice jurnalist a unor foloase materiale (în bani sau de alta natură) sau a unor avantaje ce îi sunt oferite din perspectiva statutului său.

Ideal este ca, în exercitarea profesiei, orice jurnalist să evite conflictul de interese, recomandându-se separarea activităților sale editoriale de alte activități de tip economic sau politic. Ori de câte ori este cazul, un jurnalist profesionist, indiferent de redacția în care activează, este obligat să îndrepte cu rapiditate orice fel de eroare apărută în cadrul materialelor sale, iar dacă situația o impune acesta poate să își ceară și scuze publice.

De asemenea, o atenție specială este acordată dreptului la replică, cererile în acest sens fiind analizate cu atenție. În situația în care se consideră că acestea sunt îndreptățite și rezonabile, persoana implicată va beneficia de toate avantajele conferite dreptului la replică.

Amploarea pe care a cunoscut-o în ultimii ani media românească, în special prin intermediul mediului online (cu posibilitățile nelimitate pe care acesta le pune la dispoziția milioanelor de utilizatori de internet) a scos la iveală o realitate tristă pentru România anului 2015. Astfel, din păcate, din ce în ce mai des avem ocazia să constatăm nu numai gradul redus de educație ce se regăsește în rândul publicului fidel al unor anumite emisiuni așa zis de divertismest și pe tot mai multe pagini web, blog-uri, rețele de socializare, ci și superficialitatea și lipsa de credibilitate ce le este din ce în ce mai caracteristică jurnaliștilor școliți sau nu „din mers”.

Etica din media românească este departe de a putea fi încadrată în limitele decenței, mulți fiind cei avizi să descopere numeroase emisiuni, site-uri sau blog-uri pe care sunt promovate subiecte violente sau expresii deloc academice. Nici site-urile de știri nu excelează, din păcate, la capitolul calitate, în goana veniturilor cât mai mari obținute de pe urma publicității multe fiind paginle web ce ne „bombardează” retina și ne irită la propriu prin bannerele inserate în cuprinsul unor știri de actualitate, ori prin videoclipurile dacă dorim să află conținutul unui articol cu un titlu incitant. Și tot mai multe sunt paginile web pe care putem regăsi cu ușurință imagini preluate de pe internet și chiar texte copiate integral de pe alte site-uri, fără nici o trimitere către autorul de drept al acestora.

2.2.1Jurnalismul “copy – paste”

Mulți au fost cei care au sesizat de-a lungul ultimilor ani degradarea continuă a valorilor etice și morale în jurnalismul românesc. Nici în mediul online lucrurile nu stau tocmai pe roze, ci dimpotrivă, internetul devenind, în opinia unor pseudo-jurnaliști (și nu numai) locul ideal în care oricine poate spune orice, fără a mai respecta vreo regulă, fără a mai ține cont de anumite principii, fără a relata sau a analiza corect informațiile distribuite, fără a emite judecăți de valoare încadrate atent în standarde bine definite.

Etica unui jurnalist constă în principal în capacitatea acestuia de a respecta un anumit set de valori mai ales în situații limită impuse, de a reda informațiile obținute din surse sigure (și de încredere) cu cât mai multă obiectivitate și corectitudine. Este bine cunoscut că în media (și în special în mediul online) succesul unui jurnalism se traduce în rapiditatea cu care acesta le oferă utilizatorilor de internet informații de maxim interes și de ultimă oră, actualizate în timp real.

În goana după recunoașterea profesională (ale cărei standarde au fost mult diminuate în ultimii ani), în goana după cât mai multe vizualizări și/sau “Like”/“Share” (în cazul rețelelor Social Media) mulți sunt cei care cu bună știință ignoră cele mai elementare reguli ale jurnalismului, postând și distribuind informațiile însușite de la alți colegi de breaslă.

Am ajuns să trăim în țara “copy paste”, în care originalitatea a devenit tot mai rară, în care orice informație postată de internet este preluată și difuzată cu nesimțire și mult tupeu de mulți dintre cei ce își arogă statutul de “jurnaliști”, atât în media clasică, cât și ân media online.

De câte ori, în încercarea de a afla o anumită înformație, nu ați dat o simplă căutare pe cunoscutul motor Google, pentru ca apoi să descoperiți pe zeci de site-uri aceeași informație, cu același conținut, de la citate, la titlu, subtitlu și chiar …virgule ?

Puține mai sunt din păcate agențiile și redacțiile de știri în care informațiile nu sunt copiate de la colegii de breaslă. Și puțini sunt jurnaliștii care reușesc, în România anului 2015, să vină în fața cititorilor cu informații inedite, de actualitate și nepreluate din alte surse.

În încercarea de a-și proteja drepturile intelectuale, mulți sunt cei care pur și simplu aleg să își “schilodească” propria imagine sau articol, postând suprapus peste aceasta un mini-banner transparent ce indică numele/site-ul adevăratului autor. Și din păcate nu puține au fost cazurile în care pseudo-jurnaliștii au preluat imaginile sau informațiile originale, la “prima mână”, arogându-și dreptul de proprietate intelectuală asupra acestora, atașându-le o siglă, o etichetă sau un mini-banner cu propriul nume. conștienți fiind că gestul lor este departe de a se încadra în standardele eticii și moralității.

2.2.2 Mai mult sau mai puțin etic?

În ultimii ani s-au făcut remarcați auto-denumiții jurnaliști de profesie, ce apăruți precum “ciupercile după ploaie”, au coborât extrem de mult standardele jurnalismului românesc. Salariile din ce în ce mai mici practicate în mass-media (comparativ cu nivelul de trai), dar și posibilitatea conferită de unele oportunități din mediul de afaceri ce le permit unor jurnaliști să obțină venituri substanțiale “uitând” de etică, de subiectivism, ori de moralitate, au permis transformarea jurnalismului românesc într-un mediu propice zvonurilor neîntemeiate, al bârfelor ridicole, al atacurilor la persoană.

V-ați intrebat oare cum ar putea conviețui timp de șapte zile, în aceeași încăpere, câțiva dintre autorii știrilor considerate astăzi “de senzație”, cu subiecte la mare căutare în mediul online (ce au în centrul atenției personaje gen Bianca Dragușanu, Cătălin Botezatu, Nicoleta Luciu, etc) cu greii de odinioară ai mediei românești (Marius Tucă, Cristian Tudor Popescu, Andreea Esca, etc) ?

Din păcate pentru noi, jurnaliștii profesioniști sunt din ce în ce mai rari, aspect care nu pare deloc să fie sesizat de marea masă a publicului, tot mai avid de informații de tip cancan, de știri de scandal, de bărfe și de atacuri directe la persoană, cu replicile aferente.

Jurnaliștii profesioniști sunt cei care știu să își respecte întotdeauna publicul, oferindu-i acestuia informații corecte, obiective, verificate din mai multe surse, înainte de a fi difuzate. Jurnalistul profesionist este jurnalistul care respectă anumite principii etice și morale, recunoscându-și cu demnitate greșelile și asumându-le, nu preferând să arunce vina pe alte persoane sau să ignore adevărul ieșit întâmplător sau nu la iveală.

Jurnalismul nu poate fi profesionist dacă el nu permite informarea corectă a publicului, dacă este părtinitor, dacă ignoră părerile părților implicate, dacă nu le oferă acestora posibilitatea unui punct de vedere și al unui eventual drept la replică.

Etica în jurnalism presupune, pe lângă altele, și difuzarea corectă a informațiilor de interes public, fără implicații de tip personal, fără ascunderea unor anumite aspecte ce ar putea fi considerate de interes de către publicul larg, fiecare persoană având dreptul să afle adevărul despre orice îl interesează. Obiectivitatea și corectitudinea în jurnalism sunt ținte tot mai greu de obținut, fiecare om de presă având propriile atitudini, dar și concepții asupra lumii. Etica în jurnalism presupune respectul pentru o exprimare corectă și respectul pentru public, cult pentru adevăr, acuratețe în știri, obiectivitate, promptitudine, corectitudine și imparțialitate.

Jurnalismul în mediul online (la mare căutare în ultima perioadă) este jurnalismul care permite modificarea și corectarea informațiilor publicate oricând, acestea rămânând arhivate în spațiul nelimitat al internetului. Și tocmai pentru faptul că toate informațiile sunt stocate și arhivate într-o așa numită bibliotecă virtuală, ideal ar fi ca toți cei ce practică jurnalismul online să țină cont de regulile scrise și nescrise ale eticii profesionale. Jurnalismul în mediul online este aproape întotdeauna gratis și oricând la dispoziția tuturor, astfel că orice informație distribuită poate fi accesată de un număr nelimitat de utilizatori de internet.

Mulți sunt cei care consideră că în jurnalism etica este în strâns legată de sumele câștigate, de organizația media implicată, dar și de societatea înconjurătoare. Din păcate publicul larg consideră că fiecare jurnalist își respectă principiile și valoarea proprie, oferindu-i informații corecte, ce corespund întocmai adevărului. Și pe tot mai puțini îi interesează că dreptul la intimitate al fiecărei persoane este tot mai des încălcat, că numeroasele conflicte de interese pot fi semnalate la orice pas, că respectarea vieții private a devenit în opinia multor jurnaliști doar un simplu moft, că onestitatea este deseori înlocuită de aroganță, de ascunderea adevărului ori de deformarea realității.

Etica în jurnalismul românesc ar trebuie să funcționeze întocmai ca și internetul, respectiv non-stop. Din păcate tot mai mulți sunt jurnaliștii care ignoră orice regulă de bun simț în materia dreptului de autor, însușindu-și idei, imagini, titluri, pasaje sau chiar articole întregi.

Mediul online permite jurnaliștilor accesarea instant a oricăror informații, distribuirea acestora, modificarea și chiar îmbunătățirea lor, cu condiția morală (nescrisă) ca această contribuție să nu fie realizată prin însușirea ideilor altora, despre care nu se face nici un fel de vorbire/referire.

Este oare mai puțin etic jurnalistul care copie un întreg articol, în fața celui care își însușește doar câteva fraze ori idei? Și ce se va întîmpla oare dacă vom ajunge ca într-o zi toată lumea să copie pe toată lumea?

2.2.3 Regulile nescrise ale eticii jurnalismului

Odată cu dezvoltarea fără precedent a mediului online oricine a căpătat dreptul să se exprima, de a-și împărtăși ideile, informațiile, opiniile, părerile. La fel ca orice mijloc de comunicare în masă, jurnalismul în mediul online trebuie să-și câștige credibilitatea în fața publicului constant, căruia trebuie să îi ofere informații clare, obiective, fără a le denatura sensul sau conținutul, în funcție de propriile interese ale jurnalistului ori ale organizației din care acesta face parte. Internetul le oferă tuturor jurnaliștilor un potențial de interacționalitate imens, construirea și dezvoltarea comunităților online nemaifiind de multă vreme un moft, ci o necesitate.

Și tocmai de aceea conținutul distribuit de jurnaliști în mediul online le oferă tuturor utilizatorilor de internet posibilitatea să aprofundeze și să dezvolte nelimitat diverse teme de interes, solicitând în același timp și curiozitatea persoanelor cu viziuni, idei, concepții ori interese asemănătoare.

În mediul online, în funcție de construcția și de personalitatea proprie, orice jurnalist își poate construi și dezvolta propriul program de etică, pe care să-l respecte cu strictețe, în avantajul sau dezavantajul popularității sale în fața publicului amator de un anumit gen de informații.

Etica jurnalistului în mediul online poate fi considerată și ca o amprentă pe care acesta o lasă moștenire internetului, știut fiind că tot ceea ce este distribuit în acesta va rămâne arhivat nelimitat. Onestitatea, asumarea identității, respectarea datelor și informațiilor personale, respectarea informației, relevanța conținutului distribuit, originalitatea, verificarea informațiilor din mai multe surse – sunt doar câteva dintre regulile nescrise de care ar trebui să țină seama oricine se pretinde a fi adeptul jurnalismului în mediul online.

Etica în jurnalismul online trebuie să se reflecte atât în momentul conceperii și distribuirii materialelor, cât și în moderarea comentariilor de pe diversele site-uri, jurnaliștii având în vedere atât promovarea libertății de exprimare, cât și încurajarea dezbaterilor, a ideilor, ori a discuțiilor în contradictoriu. Jurnalismul în mediul online trebuie să încurajeze respectarea publicului și a partenerilor de dialog, evitându-se pe cât posibil atacarea acestora, jignirea ori catalogarea lor, în funcție de starea de spirit ori de conjunctură.

Etica în jurnalism presupune și eliminarea insultelor sau afirmațiilor de tip rasial, legate de sex, a discriminărilor față de unele grupuri considerate dezavantajate sau față de grupurile minorităților, dar și incitarea la ură ori la intoleranță. Indiferent că este vorba de un articol, de un mesaj sau de un comentariu, jurnalismul online ideal presupune :

Respectarea demnității umane

Evitarea menționării apartenenței la o minoritate ori la un grup ce poate fi vulnerabil – minoritate națională, minoritate rasială, minoritate sexuală, minoritate etnică, minoritate religioasă

Evitarea folosirii stereotipurilor sau a prejudecăților – legate de sex, orientare sexuală, rasă, religie, vârstă, eventuală dizabilitate

Respectarea dreptului fiecărei persoane de a se identifica sau numi după bunul plac

Jurnalismul în mediul online, în România anului 2015, poate fi caracterizat printr-o flexibilitate deosebită a exprimării, pe sutele de site-uri și bloguri cu tematică diversă oricine putând spune orice, oricând, sub orice formă și fără obligația asumării celor declarate. Fie că vorbim de paginile web de profil sau de cunoscutele rețele de socializare, orice utilizator de internet este liber să se simtă atotputernic, de neoprit și uneori de nedescoperit, mulți fiind cei care preferă să se exprime la adăpostul anonimatului sau al pseudonimelor. Etica jurnalismului în mediul online este deosebit de sensibilă când vine vorba de drepturile de autor, de anonimat, dar și de libera exprimare.

2.2.4 Drepturile de autor

Este bine cunoscut faptul că în România legislația are încă serioase lipsuri în materia dreptului de autor, cu atât mai mult când vine vorba de transferul de conținut în mediul online.

Jurnalismul ideal presupune publicarea și difuzarea în mass-media de către orice om de presă doar a materialelor (articole, imagini, videoclipuri) asupra cărora deține drepturi de autor. În caz contrar acestea ar putea fi publicate, dar numai după obținerea în prealabil a unui acord scris din partea autorului de drept, acord care să confirme că respectivele materiale pot fi folosite pentru un anumit scop.

În realitate însă, în mass-media românească jurnalismul se practică după ureche, fără respectarea vreunei reguli, de multe ori chiar cu ignorarea și a bunului simț. Edificatoare în acest sens sunt edițiile online ale tabloidelor binecunoscute (Libertatea, Cancan, etc) pe care putem citi cu ușurință cam aceleași știri, completate de imagini de multe ori identice.

Nici site-urile cunoscutelor ziare și televiziuni romănești nu fac excepție, tot mai puține fiind publicațiile online care aleg să își servească publicul cu profesionalism, oferindu-i acestuia informații originale, de calitate, necopiate sau prelucrate de la alte surse similare. Și nici pe site-urile de socializare lucrurile nu stau mai bine, ci chiar dimpotrivă. Postările unor pagini în spatele cărora se află jurnaliști cu experiență și multe idei sunt preluate și distribuite fără jenă de alte conturi, autorii acestora având însă grijă să șteargă cât mai bine “urmele” sursei.

Sfidând orice urmă de etică sau de bun simț, fără un acord prealabil, fără a menționa măcar sursa, aceștia își consolidează imaginea și poziția în mediul online distribuind materiale ce nu le aparțin, profitând din plin de vidul legislativ în domeniu. Nu puține au fost cazurile când materialele unui jurnalist au fost preluate pur și simplu și difuzate de alți așa ziși colegi de breaslă, iar în momentul în care “a îndrăznit” să ceară explicații, a fost jignit, amenințat și chiar apostrofat de comunitatea tuturor celor care obișnuiesc frecvent să procedeze în mod similar.

În lipsa unui cadru legislativ care să prevadă sancțiuni clare și destul de usturătoare pentru jurnaliștii ce obișnuiesc astfel de practici mulți sunt cei care se laudă cu ideile lor originale, de pe urma cărora obțin deseori și beneficii materiale deloc de neglijat, în detrimentul adevăraților autori care se consolează doar cu ideea că au acționat moral și de bună credință.

2.2.5 Anonimatul. Falsele identități

V-ati întrebat oare cum ar arată mediul online românesc (mai precis paginile web dedicate diverselor televiziuni și ziare) dacă internetul nu ne-ar oferi șansa nelimitată de a ne ascunde în dosul anonimatului sau a unei identități nereale? Câte comentarii răutăcioase am mai descoperi pe site-uri ori pe bloguri? Sau cum ar arată Facebook-ul?

În doar câteva zeci de secunde oricine are posibilitatea să își facă un cont de e-mail, cu ajutorul căruia își poate contura un cont și/sau pagină de Facebook, în numele căruia poate posta comentarii, păreri sau idei diverse. Sub protecția anonimatului de putem crea, în funcție de timpul avut la dispoziție, zeci și sute de identități false, putem concepe și dezvolta bloguri prin intermediul cărora ne putem urmări și atinge propriile scopuri, atacând și combâtând pe oricine ne enervează, nu este de aceeași părere cu noi sau face parte din tabăra considerată adversă.

Jurnalismul din mediul online actual îi conferă posibilitatea oricărui om de presă, cu idei, experiență, motivație și talent să distrugă sau să consolideze imaginea unor persoane publice, indiferent că acestea provin din mediul politic, de afaceri, divertisment, etc.

Spre deosebire de site-uri, unde domeniul este înregistrat pe un nume, blogurile le oferă celor interesați posibilități nelimitate, conturile putând fi create cu destul de multă ușurință, cu o simplă adresă de e-mail (și aceea de multe ori ireală). Odată blogul creat, jurnalistul își poate începe activitatea de defăimare sau dimpotrivă, în funcție de scopul urmărit, dar și de avantajele de care urmează să se bucure, de pe urma demersului său.

Și un exemplu edificator în acest sens îl reprezintă informațiile recente dintr-unul din dosarele penale ale fostului ministru PDL, Elena Udrea, procurorii DNA susținând că aceasta, prin intermediul unor apropiați, plătind lunar zeci de mii de euro unor așa ziși jurnaliști pentru a-și „spăla imaginea” sau pentru a posta pe diversele site-uri, bloguri, conturi Facebook comentarii răutacioase la adresa adversarilor politici.

Cine mai stă să se întrebe dacă demersul jurnalistului în cauză este moral sau nu, ce se ascunde în dosul postărilor sale, ce interese sunt în realitate în joc, atâta timp cât materialele publicate pe respectivele bloguri sunt concepute astfel încât îi incită interesul, atenția și îi alimentează perpetuu nevoia de scandal, de cancan, satisfăcându-i și pofta caracteristică publicului romănesc, tot mai avid să urmărească zilnic un episod din spectacolul “spălării rufelor în public” ?

Zi de zi suntem, din păcate, victimele manipulării, indiferent de forma acesteia și rareori stăm să ne întrebăm dacă ceea ce ne este oferit în mediul online ne trebuie cu adevărat, ne satisface pofta/nevoia de nou sau doar ne face rău, distrugându-ne, deteriorându-ne percepția generală asupra lumii și a celor din jurul nostru.

De câte ori ați pus la îndoială veridicitatea informațiilor pe care le-ati regăsit în mediul online? Și, cum practica furtului intelectual a devenit o modă printre jurnaliștii mediului românesc, cine mai stă să nu creadă cele descoperite pe internet, mai ales când trei-patru-zece site-uri susțin aceleași lucruri (efectul de propagare al informațiilor)?

Vremea alegerilor europarlamentare a trecut, dar se apropie cu pași repezi alte alegeri, un bun prilej pentru sutele și chiar miile de susținători ai unui anumit candidat (renumerați sau nu) să-și susțină în mediul online preferatul/angajatorul sau dimpotrivă să-l atace/distrugă pe contracandidatul acestuia.

Dar oare acest lucru (ce a devenit în ultimii ani un adevărat fenomen) ar mai fi posibil, dacă jurnalismul în mediul online ar fi unul de tip ideal? Cu siguranță nu, căci, așa cum mulți dintre noi știm, mulți sunt jurnaliștii aserviți politic unui partid sau personaj politic care contra unor sume de bani îil promovează pe finanțator (sau pe preferatul acestuia) ori în denigrează pe contracandidat.

Urmare a articolelelor apărute în mediul online, a materialelor de presă ce uneori sunt destul de virulente, reacțiile nu încetează să apară și de cele mai multe ori jurnalistul (ce se ascunde sau nu în dosul unei identități false ori împrumutate) ajunge să căștige dublu, încasând sume din ambele părți, ce au tot interesul de a se promova sau de a fi mai puțin dezavantajați în lupta politică.

Mai poate fi descoperită oare la acest tip de jurnaliști vreo urmă de etică?

Aproape nimeni nu mai stă să se gândească la motivele pentru care în anumite zile, bine alese, apar în anumite medii, pe anumite site-uri, anumite materiale. Și nimeni nu se mai întreabă de ce doar anumite interviuni ori pseudo-anchete au cele mai multe comentarii pro sau contra, în funcție de interese.

Dar oare dacă nu ar mai exista posibilitatea postării sub anonimat sau sub o identitate falsă câte oare comentarii pro sau contra am mai regăsi în mediul online?

Sau ce-ar fi dacă de mâine, cu ajutorul unui soft complex, orice postare din mediul online ar fi automat însoțită de adresa de IP a autorului, cu nume, adresă, oraș, etc?

Lăsând la o parte domeniul politicului, care a fost și va continua să fie unul controversat, de câte ori nu ați avut ocazia să constatați sau să auziți de la cunoscuți diverse aspecte negative, despre care știați numai lucruri bune?

Și pentru că tot se apropie sezonul estival, pe care pagini de web veți descoperi oferte care să nu fie “super avantajoase”, “special concepute pentru tine”, “fără concurență” (și exemplele de expresii de promovare ar putea continua) ?

Aproape cu toții știm că în realitate lucrurile stau un pic diferit, dar cu toate acestea, contra unor onorarii bine stabilite, jurnaliști cu pretenții continuă să promoveze ideal pachete și locații turistice, înducându-i în eroare pe turiștii ce aleg să investească 100% încredere în informațiile descoperite în mediul online. Și nu puțini sunt cei care aleg (sub protecția anonimatului sau a falsei identități) să-și comenteze laudativ singuri propriile postări, ignorând total chiar și ridicolul situației.

Nici pe forumuri situația nu este mai bună, jurnaliștii de ocazie sau cei consacrați în astfel de practici postând mesaje sau comentând ca și cum ar fi simplii utilizatori de internet, fără a avea nici un fel de scop sau motiv ascuns.

2.3 Drepturile jurnaliștilor

Jurnalistul român, indiferent de sexul său, este protejat în desfășurarea activității sale prin tratatele, dar și convențiile internaționale la care țara noastră a aderat. Acestea îi garantează jurnalistului accesul liber la informații, libertatea de exprimare, dar și accesul liber la toate sursele de informații.

Orice jurnalist român are dreptul să se opună cenzurii, indiferent de natura acesteia, protejarea secretului profesional, dar și protejarea confidențialității surselor sale fiind pentru acesta atât o obligație, cât și un drept.

De asemenea, jurnaliștii din România au dreptul să refuze toate demersurile ce contravin principiilor legate de etica jurnalistică sau de convingerile proprii, reprezentanții mass-media fiind obligați să își informeze publicul doar cu informații corecte, de bună credință. În plus, orice jurnalist are dreptul să refuze atragerea sau contractarea unor contracte de publicitate sau de sponsorizare pentru redacția sau instituția la care activează, în virtutea dreptului de separare a activității editoriale de cea economice.

Ori de câte ori situația o impune, jurnalistul român poate fi apărat de instituția de presă în care își exercită profesia, el beneficiind și de protecția drepturilor de autor.

Căderea regimului comunist a schimbat categoric atât drepturile jurnalistului român, cât și percepțiile publicului din România, el fiind astăzi mult mai pretențios, cu o inclinație mai mare spre analiză, dar și spre informații de tip cancan. Astfel, se poate afirma cu certitudine că mass-media românească a intrat într-o nouă etapă după majorele schimbări ce au avut loc pe scena politică la finalul anului 1989, odată cu apariția pe piață a primelor ziare, posturi de radio și de televiziune private.

Ulterior, presa românească a încercat permanent să se alinieze standardelor internaționale, după anul 2000 în țara noastră conturându-se și ulterior dezvoltându-se și mass-media de tip comercial. Și tot în aceeași perioadă și-au făcut apariția pe piață și publicațiile on-line, dar și fenomenul cross-mediei.

2.4 Redacțiile românești

În România anului 2015 redacțiile din diferite organizații ale mass-mediei încearcă tot mai mult să se alinieze standardelor occidentale, cele mai apropiate de nivelul acestora fiind cele dedicate știrilor. Interesul tot mai crescut al publicului pentru știrile actualizate în timp real, dar și capacitatea tot mai crescută a acestuia de a selecta informațiile oferite și de a-i taxa pe jurnaliștii care fie nu se informează corect, fie își fac meseria cu anumite deficiențe s-a reliefat în cota de piață alocată televiziunilor, dar și ziarelor.

În multe dintre redacțiile instituțiilor de presă la mare căutare în acest moment se lucrează “la foc continuu”, succesul jurnaliștilor reflectâdu-se în principal asupra impactului informațiilor furnizate publicului larg. Și tocmai de aceea activitatea jurnaliștilor din România depinde în mare măsură de redacția în care aceștia activează. Este bine știut faptul că nu poate fi pus semnul egal (din punct de vedere al activității desfășurate) între un jurnalist al redacției de știri al televiziunilor Antena 3 sau PRO TV și unul care lucrează la Kanal D, Prima TV sau chiar TVR 1.

Și în presa scrisă situația este asemănătoare, un redactor al cotidianului Adevărul, Gândul ori chiar al tabloidelor Libertatea și Cancan neputând fi evaluat în același mod ca unul ce lucrează la Revista 22 sau Dilema Veche.

Cea mai bună imagine asupra jurnaliștilor ce activează pe piața media din România ne este oferită de cunoscuta Natalia Valisendiuc, care reușit să realizeze un studiu complex privind portretul socio-profesional al jurnaliștilor autohtoni. În perioada februarie – aprilie 2009 autoarea a realizat o cercetare calitativă, având ca eșantion un număr de 51 de jurnaliști, ce activau la 40 de instituții din mass-media românească. Concluziile studiului nu sunt deloc îmbucurătoare pentru publicul larg, amator de știri de presă, autoarea concluzinând că marea majoritate a jurnaliștilor români se află încă în faza de asimilare, ei având încă serioase deficiențe la capitolul normelor de etică și normelor profesionale implementate în occident.

În ciuda faptului că, ori de câte ori au ocazia, jurnaliștii români se auto-proclamă ca fiind adevărați formatori de opinie, susținând că ei acționează întocmai ca niște adevărați “câini de pază” ai societății și că prin acțiunile lor nu fac decât să apere drepturile, dar și libertățile persoanelor fizice, în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Nici la capitolul obiectivitate sau corectidudine jurnaliștii români nu au obținut rezultate prea bune în studiul autoarei menționat mai sus, aceasta apreciind că oamenii din presa românească au deseori tendința de a se abate de la cele mai cunoscute principii de etică.

Natalia Valisendiuc atrage atenția în concluziile studiului său și asupra deficiențelor la capitolul pregătire profesională ale jurnaliștilor intervievați, mulți dintre aceștia dovedind în timpul cercetării că au serioase probleme în ceea ce privește corectitudinea și imparțialitatea în redactarea materialelor de presă. În încercarea de a oferi publicului informații cât mai noi și de interes, mulți sunt jurnaliștii care omit să opteze pentru mai multe surse, oferindu-i publicului larg fie informații trunchiate, fie denaturate.

Din păcate nivelul profesional al jurnaliștilor din România este în continuă scădere, mulți profesioniști fiind cei care, fie din cauza stresului, fie din cauza salariilor tot mai mici, sau fie din cauza implicării tot mai acerbe a politicului în mass-media, au ales să renunțe la practicarea acestei meserii.

Pe lângă acestea, numeroasele așa-numite “școli de televiziune”, creația unor foști jurnaliști de succes sau a unor trusturi de presă în mare vogă (cum ar fi Trustul Intact) au creat pe bandă rulantă jurnaliști de ocazie, atrași de mirajul presei, de imaginea pe care și-o pot construi dacă nu la nivelul publicului larg, cel puțin la nivelul cunoștiințelor și al rudelor.

Redacțiile instituțiilor de presă din România nu mai sunt de multă vreme locul de întâlnire al jurnaliștilor cu pregătire, dar mai ales experiență.

Dezvoltarea jurnalismului în mediul online a atras după sine și nevoia actualizării în timp real a informațiilor considerate de interes, cele mai cautate pagini web fiind cele ale ziarelor, tabloidelor și televiziunilor care știu să speculeze știrea și să o pună în evidență prin imagini cât mai edificatoare, de impact. Și cum sunt bine cunoscute consecințele și influențele pe care imaginea le are asupra psihicului uman, tot mai multe sunt ziarele și televiziunile care exploatează la maxim impactul emoțional al imaginilor într-o știre, mărind dimensiunea evenimentului sau a întâmplării, inducându-le cititorilor și telespectatorilor senzația de milă, de compasiune, revoltă sau furie.

În ciuda faptului că nivelul de profesionalism este mult mai scăzut comparativ cu acum câțiva ani, mass-media românească a devenit o forță impresionantă de mobilizarea maselor, atât intelectual cât și emoțional, multe fiind situațiile în care influențele acesteia au fost majore, fapt ce uneori a dus și la crearea conceptului de „război mediatic”. Imaginea în general, și cea pe care o regăsim în știri sau în jurnalele de televiziune în special, a ajuns să contribuie esențial la susținerea, întărirea sau modificarea ori crearea unor tipare în mentalul colectiv. Nu de puține ori experiența a demonstrat ca imaginile bine manipulate în cadrul unor știri au putut reconstrui identități individuale sau naționale, au schimbat concepții și percepții, au modificat atitudini, păreri, ori reacții.

Lumea actuală este într-o continuă transformare, setea de cunoaștere, necesitatea schimbului de informații și dreptul de a fi informat și de a informa fiind motivele principale pentru care și media romînească a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Mijloacele de comunicare în masă sunt și ele, pe zi de trece, tot mai diversificate, puterea pe care acestea o au asupra oamenilor crescând exponențial, odată cu numărul celor interesați periodic de știri, informații, evenimente, actualități.

Mass-media românească impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor, jurnalelor de știri ori a emisiunilor sale, ea reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra publicului larg. Ca mijloc de comunicare în masă, presa, indiferent de specificul său, ne crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor. Și tot ea este cea care ne oferă înformațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia noastră de nou, de scandal sau doar de implicare.

Instituțiile de presă cu cea mai mare audiență pe piața media sunt cele care ce știu să se adapteze cel mai bine cerințelor și preferințelor publicului larg, cu precizarea că gusturile acestuia se modifică permanent, fiind astfel necesare ajustări continue în structura știrilor, a jurnalelor ori a emisiunilor aferente.

Astăzi, nici o știre nu este bine receptată de către publicul larg dacă ea nu este însoțită și de imagini reprezentative, imagini ce captează instantaneu atenția privitorului, ce devine astfel brusc mult mai interesat și de conținutul informațiilor.

Din păcate, așa cum sesizau și specialiștii ce au studiat potretul jurnalistului român, în ultima vreme, fie din lipsa oamenilor, fie din cea a timpului sau fie pur și simplu din lipsă de profesionalism, tot mai mulți sunt jurnaliștii care și-au făcut un obicei din a copia de la colegii de breaslă, indiferent că este vorba de informații sau de imagini.

Și nu de puține ori pe paginile web ale unor cotidiene cu tradiție în media românească vom găsi capturi surprinse din jurnalele unor televiziuni sau imagini copiate de pe site-urile altor ziare.

Permanenta modificare a mediului politic, scăderile drastice a volumui de încasări din publicitate (datorate crizei), dar și preferințelor fățișe sau nu ale managerilor unor instituții de presă au dus treptat la apariția fenomenului de politizare în cadrul multor redacții românești, acesta reflectându-se în special în obiectivitatea și corectitudinea știrilor oferite publicului larg.

Nu de puține ori jurnaliști cu experiență s-au văzut puși în situații dificile, subiectul știrilor lor de senzație intervenind direct la cel mai înalt nivel al instituției în care aceștia activau fie pentru a nu se da publicității respectiva știre, fie pentru denaturarea voită a conținutului acesteia.

Din păcate, puține mai sunt astăzi în România redacțiile în care jurnaliștii reușesc să își facă meseria profesional, corect și obiectiv, fără teama că demersurile lor ar putea genera diferite implicații politice ce s-ar rasfrânge asupra lor sau fără să încerce obținerea unor avantaje materiale. Și, în ciuda faptului că se auto-declară imparțiali, tot mai mulți sunt jurnaliștii aserviți politic, ce fac jocurile unor partide, ale unor grupuri de interese sau ale unor persoane, având un scop și un motiv bine stabilit.

2.5 Statutul jurnalistelor în redacții

Este bine cunoscut faptul că, în orice instituție de presă, indiferent că vorbim de cotidian clasic, de cotidian on-line, de televiziune, tabloid ori revistă, activitatea redacțională este atent organizată, ea desfășurându-se conform unei organigrame. Și nici realizarea unui articol, interviu, știre, etc nu este lăsată la voia întâmplării, jurnaliștii ghidându-se de cele mai multe ori după scheme elaborate.

Din păcate însă, în ultimii ani, presa românească a fost puternic zguduită și ea de criza economică, multe fiind redacțiile și jurnaliștii care au avut de suferit din cauza acesteia. Efectele resimțite de mass-media românească ca urmare a crizei economice au fost de departe mult peste așteptări, ele reflectându-se la nivelul tuturor segmentelor, de la presa de specialitate la presa de divertisment, de la cotidiene centrale și cele locale și ulterior la publicațiile săptămânale sau bilunare. Și din păcate au fost dramatic afectate toate domeniile presei românești, indiferent de vechime, profilul sau prestigiul dobândit în timp.

În România, presa a cunoscut o dezvoltare fără precedent după anul 1989, când în doar câteva luni au apărut pe piață peste 1.500 de publicații, dintre care 65 de cotidiene. Numărul acestora din urmă a tot crescut în anii următori (1991 – 83 de cotidiene, 1992 – 102 cotidiene), pe piața românească impunându-se publicații precum Tineretul liber, Universul, Dimineața, Dreptatea sau Azi, cotidian ce avea un tiraj zilnic de 700.000 de exemplare.

Ziarul considerat în perioada comunnistă drept ”organ al Comitetului Central de Partid”, Scânteia, s-a transformat în Adevărul,  prima sa ediție pe piața României democratice fiind semnalată chiar în ziua de 25 decembrie 1898, ziua în care a fost împușcat fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu.

În primii ani de după Revoluție pe piața mediei românești au apărut săptămânalele Expres și Zig-Zag (cu tirajul de 600.000 de exemplare/ediție), revista 22 și România literară (tiraj de 100.000 de exemplare/ediție), dar și celebrul ”Evenimentul zilei” (22 iunie 1992), la conducerea căruia s-a aflat ani de zile redactorul șef Ion Cristoiu, ce a reușit să stabilească recordul de 600.000 de exemplare/zilnic.Din păcate media românească a intrat într-un declin accentuat începând cu anul 2009, când pe fondul crizei ce își anunța prezența au început să fie practicate reduceri salariale și disponibilizări numeroase, în paralel cu anunțarea primelor falimente.

Primul care a început seria diminuărilor salariale a fost trustul de presă deținut de familia liderului politic Dan Voiculescu, Intact Media Group, care în februarie 2009 a anunțat diminuarea bugetului alocat salariilor angajaților cu 20% și peste 50 de concedieri. La acea vreme trustul de presă era considerat ca fiind unul dintre cele mai puternice pe piața media, el având în subordine posturile de televiziune Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV, cotidienele Jurnalul Național și Financiarul, dar și numeroase reviste dedicate în general femeilor. În ciuda măsurilor luate, după numai câteva luni Intact a anunțat noi restructurări și concedieri, de această dată fiind afectați nu doar jurnaliștii din Capitală, ci și colaboratorii și corespondenții din țară.

Tot la începutul anului 2009 și trustul Ringier România a recunoscut că are probleme financiare, motiv pentru care a luat decizia să închidă primul cotidian gratuit românesc, Compact (26 februarie 2009), cu concedierea celor aproximativ 50 de angajați. Și tot cam în aceeași perioadă și cotidianul Evenimentul zilei a făcut disponibilizări din motive economice, 36 de jurnaliști pierzându-și locurile de muncă. La fel ca și trustul Intact Media Group, și Ringier a continuat după numai câteva luni seria disponibilizărilor, de această dată pierzându-și locurile de muncă un număr de 150 de angajați (cei mai mulți dintre aceștia fiind șefi de departamente și redactori). Iar revista Diva, special dedicată femeilor, a fost considerată nerentabilă, ea fiind inchisă, cu concedierea tuturor angajaților.

Și la cotidianul Gardianul seria disponibilizărilor a început tot în primavara anului 2008, când jurnalistul Alecu Racoviceanu, membru al Consiliul Editorial al ziarului, a anunțat concedierea a 22 de angajați, închiderea ediției de Transilvania și reducerea cu 20% a bugetului destinat salariilor.

Decizia a venit după câteva săptămâni de tensiune în redacții, generate de întârzieri în plata salariilor de aproape 60 de zile. În ciuda tuturor măsurilor luate, Gardianul, cotidian apărut pe piața în anul 2002, a intrat în faliment, ultima ediție tipărită (dar și ediția online) datând din ziua de 7 ianuarie a anului 2010. Demn de menționat este faptul că acest ziar a fost cel care, în perioada anterioară declarării falimentului, a desfășurat o amplă campanie îndreptată împotriva președintelui României, Traian Băsescu, jurnaliștii acestuia publicând seria dezvăluirilor incendiare legate de fuga din țară a sirianului Omar Hayssam, condamnat pentru terorism, ca și filmuțelul în care Băsescu este surprins pe când lovea peste față un copil, la un miting electoral.

Și cotidianul Ziua, aflat pe piața media românească încă din anul 1994, și-a închis atât ediția tipărită cât și pe cea online în anul 2010, în ciuda tuturor demersurilor de redresare economică ale directorului Sorin Roșca Stănescu. Trebuie menționat de asemenea că atât cotidianul Ziua, cât și cotidianul Gardianul erau editate de către grupul de presă Ziua, fiind deținute de Asociația Salariaților Petrom.

Nici la trustul Media Pro, celebru pe vremuri pentru salariile plătite de Adrian Sârbu angajaților, lucrurile nu au stat mai bine, tirajele cotidienelor Pro Sport și Gândul scăzând dramatic, în paralele cu numeroase dificultăți întâmpinate de patronat cu plata la timp a salariilor. În ciuda faptului că inițial PubliMedia Internațional anunțase că nu se va renunța la brandurile locale, editate de către companie, în varianta online, după câteva luni acestea au fost închise, fiind considerate de asemenea nerentabile.

Nici televiziunile românești nu au fost ocolite de criză, Romantica TV, parte a trustului Realitatea-Cațavencu fiind vândută la un preț derizoriu, în vreme ce canalul dedicat știrilor sportive, Telesport, a fost închis. Aproape jumătate din numărul total al redactorilor trustului media au fost disponibilizați, iar după reduceri salariale drastice Realitatea TV s-a văzut nevoită să opereze noi concedieri. În ciuda tuturor măsurilor, Realitatea TV nu își mai achită nici obligațiile către stat, dar nici cele către partenerii de afaceri, trustul Mediafax solicitând intrarea în insolvență pentru o datorie de 50.000 de euro.

Demersului Medifax i-a urmat solicitarea agenției de presă Reuters, care i-a solicitat Tribunalului București să declanșeze procedurile de insolvență pentru datorii în valoare de 60.000 de lei. De asemenea, la nivelul agenției de presă NewsIn numărul editorilor și al redactorilor a fost redus cu 60 %, optându-se pentru închiderea ediției de print a cotidinaului Business Standard.

Și ziarul Cotidianul, apărut pe piața media în data de 10 mai 1991 și-a închis porțile ca urmare a crizei economice, ultima ediție fiind tipărită în data de 22 decembrie 2009. Patronatul nu a recunoscut niciodată că ar avea probleme financiare, varianta oficială fiind că s-a optat pentru închiderea temporară, până la identificarea unui nou investitor.

Ziarul Ziua, ce a luat ființă la inițiativa cunoscutului Ion Rațiu, era editat de către grupul de presă Realitatea-Cațavencu în perioada declanșării crizei în România, controversatul patron Sorin Ovidiu Vântu declarând în vara anului 2009 că nu mai are în intenție să subvenționeze nici un fel de producție de print, fiind interesat doar de televiziune și mediul online.

Nici investițiile afaceristului Dinu Patriciu nu au fost ocolite de criză, în ciuda numeroaselor măsuri ce au fost luate. Salariile au fost diminuate, concedieri s-au realizat periodic, calitatea editorială a publicațiilor a scăzut dramatic. Toate cele 33 de ediții locale ale cotidianului Adevărul, Adevărul de seară, au fost grav afectate de efectele crizei.

Singurele care au reușit să se mențină pe o linie considerată ”de plutire” au fost tabloidele Click, Cancan și Libertatea, mare parte din succesul editorial datorându-se stilului agresiv practicat de jurnaliști, subiectele de scandal având o foarte mare priză la publicul românesc.

Conform datelor publicate în Monitorul Oficial, cotidianele Capital și Evenimentul zilei au fost vândute de către Ringier România pentru suma de 200.000 de euro Editurii Evenimentul, cumpărătorul fiind nimeni altul decât controversatul om de afaceri Bobby Păunescu.

După câțiva ani de criză românească, piața media arată altfel. Mii de jurnaliști și-au pierdut locurile de muncă, sute de periodice au dat faliment, iar zeci de cotidiene și televiziuni și-au încetat apariția. În ciuda faptului că peste hotare autoritățile au intervenit pentru a salva o parte din media, în România nimeni nu a făcut nimic în acest sens, fiind susținute prin diverse sponsorizări și contracte de publicitate doar trusturile media afiliate, fățiș sau nu, unor formațiuni politice. Urmare a acestui fapt s-a ajuns la o situație fără precedent în mass-media românească, în care opiniile jurnaliștilor sunt tot mai des cenzurate, de cele mai multe ori pe criterii politice sau economice. În acest sens, numeroase sunt semnale de alarmă ce vizează presiunile tot mai mari exercitate de politic asupra presei românești, principalele efecte reflectându-se la nivelul economic și editorial.

De altfel, conform raportului FreFex privind libertatea presei, în România instituțiile media sunt tot mai des supuse presiunilor de tip politic, economic sau venite din partea autorităților publice (în special cele financiare). Autorii raportului sus-menționat au ajuns la concluzia că în țara noastră, în acest moment există un număr foarte redus de jurnaliști independenți, constatându-se și o degradare a limbajului de exprimare, în paralel cu numeroase jigniri și agresiuni la nivelul breslei.

De asemenea s-a constat și intensificarea atacurilor în rândul oamenilor de presă, în paralel cu politizarea discursurilor și a materialelor oferite publicului larg. Mai mult, conform documentului menționat, unele instituții de presă românești înțeleg să folosească abuziv dreptul la o liberă exprimare în demersurile de intimidarea unor persoane sau grupuri de persoane din mediul social, politic ori cel al justiției.

În paralel, pe rolul instanțelor românești au fost semanalate tot mai multe dosare ce privesc diverse abateri de tip etic și nu numai ale jurnaliștilor din anumite instituții de presă, care optează să fie imparțiali în anumite situații, promovând diverse mesaje ce le sunt favorabile unor entități sau grupuri potente financiar.

Și nu puțini au fost politicienii (ca și ocaziile) în care aceștia au solicitat public închiderea unor instituții de presă, încălcând astfel cele mai elementare principii ale democrației.

În tot acest peisaj al presei românești contemporane, femeile care au ales să practice meseria de jurnalist reușesc tot mai greu să țină pasul cu noile cerințe mai mult sau mai puțin voalate ale managerilor, ce tind pe zi ce trece să se transforme în adevărați susținători ai unor oameni politici ori formațiuni politice.

În ciuda faptului că femeile se remarcă prin prezența impresionantă în marea majoritate a instituțiilor media, atribuțiile acestora în diversele nivele redacționale par să fie în scădere, tot mai puțin femei ajungând să ocupe funcții de conducere importante în cadrul unei organizații puternice de presă.

Modul în care sunt percepute, în cadrul unei redacții, jurnalistele din România, a fost ideal surprins de către cunoscutele cercetătoare Diana Nastasia și Diana Maria Cismaru în Global Report on the Status of Women in the News Media.

În urma analizelor realizate, cele două coordonatoare au concluzionat faptul că în media românească femeile au o reprezentare foarte bună, comparativ cu alte țări europene, acestea ajungând pe picior de egalitate cu bărbații atât în ceea ce privește salariile obținute, cât și în privința gradului de ocupare a forței de muncă.

Studiul care stă la baza Global Report on the Status of Women in the News Media ne oferă o imagine globală asupra statutului femeilor în mass-media românească, autoarele analizând în cadrul acestuia atât rolul femeilor în determinarea și modelarea activității redacționale, cât mai ales cum sunt femeile percepute în cadrul instituțiilor media și nu numai. Demn de menționat este faptul că acest studiu a fost realizat în perioada 2009-2010, la acesta aducându-și contribuția peste 150 de cercetători de țară și 17 coordonatori regionali, toți fiind supravegheațo de Dr. Carolyn Byerly de la Universitatea Howard. Pe parcursul derulării acestuia, cercetătorii au stat de vorbă cu managerii a peste 500 de companii media din aproape 60 de state ale lumii, datele fiind ulterior colectate de la peste 170.000 de jurnaliști, pe baza unui chestionar ce a inclus nu mai puțin de 12 pagini.

Întrebările au avut în vedere statutul jurnaliștilor în cadrul unei redacții, cu întrebări preliminare legate de egalitatea de șanse între femei și bărbați la angajare, la renumerare, la subiecte de interes, la politicile de promovare, dar și de recompensare. La nivel global, s-a constat că numărul bărbaților care activează în jurnalism cu normă completă reprezintă un procent dublu față de cel al femeilor, respectiv 66,6% , comparativ cu doar 33,3% (procentul deținut de femei).

În ceea ce privește funcțiile de management în cadrul instituțiilor media, bărbații dețin de asemenea locul primordial, el deținând 73% din locurile de muncă în cadrul managementului.România s-a numărat și ea printre cele opt state din Europa de Est ce au fost supuse analizei studiului, la nivel est-european fiind urmărite 85 de companii de presă, respectiv 31 de ziare, 27 de posturi de televiziune și 27 de posturi de radio, în care lucrau 6057 bărbați și 5592 femei (52% bărbați, 48% femei).

În ciuda faptului că au o pondere aproximativ egală în raport cu bărbații, în organizațiile de media, femeile ocupă doar 40,9% dintre posturile de conducere, dintre acestea un procent de doar 43,4% fiind de management de nivel superior. Din păcate, femeile ocupă majoritatea la ocuparea funcțiilor inferioare din organigramă, în ciuda faptului că, de multe ori, s-a constatat faptul că pregătirea acestora era net superioară bărbaților.

Și la nivel tehnic și creație femeile sunt slab reprezentate, ele ocupând un procent de doar 37,3% în categoria de producție (designeri de scenă, fotografi, editori video) și de 20,5% în domeniul tehnic (specialiști sunet, video).

La categoria beneficii obținute la locul de muncă, jurnalistele sunt net dezavantajate, veniturile salariale ale bărbaților fiind mai mari. La începutul declanșării crizei economice, în România, în cele zece organizații media supuse studiului (două ziare, cinci televiziuni, trei posturi de radio) erau angajate un număr de 614 de persoane, 323 dintre acestea fiind femei.

La nivel editorial, ponderea femeilor reprezenta un procent de (53,5%), dintre care în plan managerial acestea erau prezente în 59,7%. Înaintea declanșării crizei în media românească, femeile aflate în posturi de conducere câștigau mai mult decât bărbații amplasați pe posturi similare, lucrurile stând exact invers la nivelul funcțiilor tehnice sau de pionierat.

Toate organizațiile de media incluse în studiu au dovedit că știu să promoveze și să implementeze politicile în materia concediului de maternitate/paternitate, numărul jurnalistelor care au beneficiat de acestea fiind mult mai mare, în raport cu bărbații.

Ulterior perioadei supuse studiului, date fiind efectele pe care criza economică le-a avut și asupra presei românești, statisticile au suferit serioase modificări. Mulți au fost jurnaliștii care, urmare a restructurărilor; și-au pierdut locul de muncă, mare parte dintre aceștia fiind femei. De asemenea, salariile au fost și ele drastic diminuate, jurnalistele realizând acum venituri mult mai mici. Așa cum menționam și la începutul acestui capitol, diminuarea bugetelor și a veniturilor în mass-media are efecte pe termen lung nu numai la nivel redacțional, cât mai ales editorial, tot mai multe fiind organizațiile de presă ce tind să uite principiile deontologiei și eticii profesionale, în dorința de a supraviețui pe piață.

Și din păcate puține sunt jurnalistele (mai ales la nivel de management) care reușesc să se adapteze din mers acestor modificări drastice impuse de trendul actual în media.

STUDIU DE CAZ

Prezentul STUDIU DE CAZ al lucrării „Imaginea femeii în emisiunile de divertisment” și-a propus să analizeze modul în care sunt percepute două jurnaliste din România de către publicul general, influența pe care o are imaginea acestora la nivelul audiențelor obținute (cu toate avantajele și dezavantajele aferente), ca și imaginea pe care o au aceste jurnaliste în media. Pentru evidențierea acestor aspecte s-a avut în vedere alegerea aceluiași format de emisiune (respectiv emisiunea tabloid), pe tronson orar similar. Astfel, avându-se în vedere aceste considerente, în cadrul conținutului acestui capitol se va realiza o analiză a emisiunilor „Acces direct” (aflată în grila televiziunii Antena 1, parte a grupului de presă INTACT) – moderată de Simona Gherghe, și „Teo Show”, moderată de Teo Trandafir la televiziunea Kanal D.

Scurte prezentări

Simona Gherghe – născută în luna noiembrie a anului 1977 la Iași, este absolventă a Facultății de Litere, Specializarea Franceză-Engleză. Și-a dorit toată adolescența să devină profesoară, la finalul facultății alegând să se îndrepte spre o carieră media.

Cum posibilitățile de afirmare erau destul de limitate în Iași, Simona Gherghe s-a mutat în anul 2001 în București, reușind să-i impresioneze pe șefii de atunci ai televiziunii Antena 1.

Timp de opt ani Simona Gherghe a prezentat jurnalele de știri Antena 1, edițiile de la orele 13.00 și 16.00, în anul 2009 știrista preluând pupitrul Observatorului de week-end. În afara știrilor, Simona Gherghe a prezentat și patru ediții speciale ale emisiunii realizate de Antena 1, Genialii, ocazie cu care s-a putut remarca stilul deosebit de moderare, prezența în platou, dar și impactul imaginii sale la nivelul telespectatorilor.

La finalul lunii august a anului 2010 conducerea Antenei 1 a luat decizia să îl înlocuiască pe Mădălin Ionescu cu Simona Gherghe, știrista ajungând moderatoarea emisiunii tabloid „Acces direct”. Mutarea a fost de bun augur pentru televiziunea trustului Intact, primele rezultate la nivelul audiențelor fiind înregistrare în scurt timp.

Din 2010 și până astăzi vedeta Antenei 1, Simona Gherghe a reușit să se impună în media, la categoria emisiunilor tabloid, „Acces direct” fiind declarat deseori lider de piață absolut.

Mutarea Simonei Gherghe din studioul știrilor în platoul emisiunii tabloid s-a dovedit a fi cea mai mare provocare, jurnalista reușind să depășească toate așteptările manageriale. Prin stilul adoptat, prin natura subiectelor emisiunii, dar și prin intermediul imaginii pe care a reușit să și-o fructifice la maxim, Simona Gherghe a reușit ceea ce nimeni nu credea în anul 2010, respectiv să depășească ratingul deținut pe vremuri de PRO TV, când moderatoare era colega sa de breaslă, Teo Trandafir.

Teo Trandafir, s-a născut în luna iunie a anului 1968 la Pitești, fiind absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specializarea Arabă-Engleză. Primul loc de muncă a fost într-o agenție de turism (vânzător de bilete), ulterior Teo Trandafir făcându-și debutul în media, ca prezentatoare de știri în cadrul postului de radio 2M+.

A urmat apoi o emisiune radiofonică realizată în tandem cu Cristina Tocan, debutul și succesul în televiune realizându-se în anul 1997, la Tele 7 ABC. Alături de mai tânărul său coleg, Mircea Badea (astăzi considerat de mulți drept controversat jurnalist), Teo Trandafir a reușit să impună pe piața media un anumit format emisiunilor matinale ulterioare, ea realizând cu Mircea Badea emisiunea „Bună dimineața, România”.

După succesul deosebit la Tele 7ABC, cei doi colegi de emisiune au reușit să redefinească din nou formatul emisiunilor matinale prin producția realizată în cadrul televiziunii Antena 1, „Dimineața devreme” (anul 1997). Și tot în perioada aceea, Teo Trandafir și Mircea Badea au realizat împreună o emisiune de week-end, „Teo și Mircea Show”. La începutul anilor 2000, Teo Trandafir și colegul său, Mircea Badea, au lansat un nou concept de emisiune, matinalul de la malul mării, formatul fiind ulterior preluat și de alte televiziuni.

Anul 2001 a reprezentat un punct de cotitură în cariera jurnalistei Teo Trandafir, care a ajuns la televiziunea PRO TV, considerată în acel moment în topul televiziunilor românești. Activitatea derulată în trustul condus de Adrian Sârbu a propulsat-o pe Teo Trandafir în fruntea celor mai bine cotați jurnaliști ai momentului, emisiunea moderată și produsă de ea, „Teo” înregistrând constant audiențe record.

După cinci ani de rezultate deosebite, pe fondul unor neînțelegeri cu Adrian Sârbu, Teo Trandafir părăsește trustul Media Pro, moment în care începe declinul său profesional. Ajunsă la nou înființata televiziune Romantica, Teo Trandafir devine, pe lângă realizator și moderator al propriei emisiuni, și director de televiziune, dar succesul nu este nici pe departe cel așteptat.

În anul 2007 Teo Trandafir încheie colaborarea cu televiziunea Romantica, mutându-se la Prima TV, unde realizează pentru o perioadă de câteva luni emisiunea „Teo Live Show”. Audiențele mici, ca și discuțiile din cadrul trustului media au fost motivele care au stat la baza plecării din Prima TV a jurnalistei, aceasta începând în anul 2009 un nou proiect de amploare. Emisiunea „Teo Show”, ce a fost produsă de către Local TV Network, a fost difuzată de peste 25 de stații locale din România, succesul nefiind, nici de această dată, cel scontat.

La începutul anului 2010 Teo Trandafir face un anunț care îi ia prin surprindere pe toți fanii și apropiații săi, vedeta alegând să intre în politică. Asocierea cu fostul partid de guvernământ, PD-L, care în perioada crizei financiare a luat măsuri de austeritate deosebite, cu efecte calastrofale în rândul populației sărace, i-a adus vedetei de televiziune o scădere considerabilă a imaginii pe care aceasta și-o conturase de-a lungul anilor în fața telespectatorilor. Concurând pentru un loc de deputat PDL (prin plecarea Danielei Popa), Teo Trandafie a reușit să obțină mandatul, ea obținând 54,02 % din voturi, în fața contracandidatei Liliana Mincă.

Din păcate însă cariera politică nu pare să îi fi priit deloc vedetei de televiziune. Pe lângă pierderea masivă a capitalului de imagine, Teo Trandafir s-a îmbolnăvit, starea sa de sănătate deteriorându-se accentuat, într-un timp extrem de scurt.

În doar cîteva zile, vedeta de televiziune ajunge să fie transferată de la un spital din Capitală la cunoscuta clinică AKH din Viena, unde a fost supusă numeroaselor intervenții chirurgicale. După trei luni de spitalizare, timp în care starea sănătății i-a fost deseori incertă, Teo Trandafir s-a întors în țară, unde s-a refăcut cu destul de mare greutate.

După câteva luni de comvalenscență Teo Trandafir a primit o ofertă de la fostul său loc de muncă, trustul Media Pro invitând-o să joace în serialul difuzat de PRO TV, „Pariu cu viața”. Teo Trandafir acceptă oferta lui Adrian Sârbu, omul care a sprijinit-o enorm pe perioada bolii, iar în data de 3 februarie 2012 demisionează din funcția de deputat a Parlamentului României.

Colaborarea cu PRO TV nu a fost de lungă durată, în luna iulie a anului 2013 Teo Trandafir anunțând că va realiza o nouă emisiune la televiziunea Kanal D. Iar la finalul aceluiași an, vedeta de televiziune și-a deschis și o revistă online, „Revista Teo”.

Din păcate însă rezultatele obținute de emisiune nu sunt nici pe departe pe măsura așteptărilor, așa cum va reieși din analiza inclusă în prezentul STUDIU DE CAZ.

Publicul țintă și audiențele emisiunilor tabloid. Caracteristici

Preluarea moderării emisiunii „Acces direct” de la Antena 1 de către Simona Gherghe, după plecarea din trustul Intact a jurnalistului Mădălin Ionescu, a fost de bun augur pentru televiziunea patronată de fostul lider PC, Dan Voiculescu, audiențele crescând exponențial de la o lună la alta.

Astfel, în doar câteva luni, prin subiectele abordate, prin diversele tehnici de manipulare (ce sunt de altfel destul de des folosite în cadrul emisiunii) folosite, ca și prin mimica adaptată fiecărei situații, Simona Gherghe a reușit să apropie nivelul audienței emisiunii sale de cea realizată la PRO TV de Cătălin Măruță, „Happy Hour”. Iar treptat, în timp, „Acces direct” a preluat controlul audiențelor, detanșându-se net de câteva ori de către principalul contracandidat.

Pe același segment orar, respectiv 17-19, se difuzează la televiziunea Kanal D și emisiunea vedetei de televiziune Teo Trandafir, care pe vremuri înregistra audiențe record la televiziunea trustului Media PRO, Pro TV. Din păcate, așa cum deja s-a precizat, perindările jurnalistei pe la diversele televiziuni, ca și scurta sa carieră politică au modificat radical succesul pe care Teo Trandafir îl obținea pe vremuri, ea aflandu-se acum pe ultima poziție a clasamentului audiențelor emisiunilor de tip tabloid (intervalul orar 17-19), respectiv după Simona Gherghe și Cătălin Măruță.

Audiențele înregistrate în primele trei luni ale acestui an de către emisiunile moderate de Simona Gherghe și Teo Trandafir sunt reprezentative, „Acces direct” depășind de aproape trei ori emisiunea fostei vedete PRO TV.

Astfel, Simona Gherghe a reușit să aibă cea mai bună medie pe țară, cu aproape 800 de mii de telespectatori, față de cei numai 325 de mii care s-au uitat la emisiunea moderată de Teo Trandafir.

Surse date – www.paginademedia.ro

Și tot Simona Gherghe deține supremația și la urban, unde numărul telespectatorilor emisiunii pe care o realizează au fost de aproape trei ori mai numeroși decât cei care s-au uitat la Teo Trandafir:

Având în vedere audiențele înregistrate de la începutul acestui an, Simona Gherghe, respectiv emisiunea pe care aceasta o realizează la Antena 1, pare să fie preferată de un număr considerabil mai mare decât cel al fanilor lui Teo Trandafir. Ambele jurnaliste au ca preponderență publicul feminin, Simona Gherghe reușind să le stârnească interesul unui număr mult mai mare de bărbați, comparativ cu cealaltă competitoare a sa, analizată în acest studiu de caz.

În ceea ce privește categoria de vârstă, aproape 45 % din numărul total al spectatorilor care se uită la cele două realizatoare au peste 55 de ani, Teo Trandafir reușind să atragă atenția (25 % din numărul total al telespectatorilor săi) și persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.

La capitolul educație, Teo Trandafir deține supremația, 22 % din numărul total al telespectatorilor care o urmăresc având studii superioare (Simona Gherghe deține procentul de 17 %). Situația este inversă în cazul persoanelor ce au doar studii generale (opt clase), locul întâi fiind obținut de Simona Gherghe – 26 % din numărul total al telespectatorilor.

În ceea ce privește veniturile lunare, Teo Trandafir reușește să le stărnească interesul persoanelor ce provin din familii cu 3000-4000 lei, Simona Gherghe fiind preferată de telespectatorii ce au venituri minime, spre medii.

Audiențele demonstrează faptul că Teo Trandafir este preferată de persoanele aflate la vârsta a treia, spre deosebire de Simona Gherghe, unde media pe vârste este mult mai redusă. Și nici una dintre jurnaliste nu reușește să le stârnească prea mult interesul oamenilor de afaceri, liber profesioniștilor cu studii superioare sau celor cu studii doctorale.

Teo Trandafir – Rebranduire sau cădere liberă?

Așa cum am menționat deja la începutul acestui STUDIU DE CAZ, în prezentarea celor două jurnaliste, Teo Trandafir a revoluționat în perioada anilor 2000 nu doar conceputul emisiunii tabloid în România, ci și nivelul audiențelor, emisiunea pe care o realiza pe vremuri la trustul Media Pro, aparținându-i lui Adrian Sârbu, înregistrând cote uriașe.

Teo Trandafir era percepută ca „doamna grăsuță care spune lucrurilor pe nume”, jovialitatea acesteia, ca și franchețea cu care obișnuia să își abordeze invitații reușind să îi crească cota de popularitate extraordinar de mult. În plină ascensiune, cu un raiting de invidiat chiar și de către televiziunile din strâinătate, cu invitați de marcă în fiecare emisiune, invitați ce se înghesuiau să îi fie oaspeți vedetei PRO TV, cu un succes extraordinar, Teo Trandafir a anunțat că se retrage din televiziunea în care și-a consolidat poziția de lider în media de profil din cauza unor neînțelegeri cu Adrian Sârbu.

Fără prea multe explicații, fără declarații și fără o marjă de mediere, Teo Trandafir a părăsit televiziunea PRO TV, convinsă fiind că va reuși să realizeze aceleași performanțe la oricare altă televiziune. Din păcate însă lucrurile nu au stat deloc așa cum proconizase Teo Trandafir și primul proiect realizat după plecarea din Media Pro, la televiziunea Romantica, s-a dovedit a fi un eșec.

A urmat apoi o perioadă mai lungă de „vacanță”, după care Teo Trandafir a încheiat un contract cu televiziunea Prima TV, în vederea realizării unui proiect asemănător celui de la PRO TV. În ciuda faptului că se anunța o emisiune de succes, „Teo Live” nu a reușit să-i impresioneze pe telespectatori, în primele trei săptâmâni de la emisie audiențele înregistrate situându-se în jurul valorii de 1.6% (186 de mii de telespectatori/minut).

În aceeași perioadă, cel care i-a luat locul la Pro Tv, Cătălin Măruță, reușea să facă audiențe de 5.6 %. Chiar dacă toată lumea se arăta dezamagită, audiențele emisiunii realizate de Teo Trandafir se încadrau în audiența generală a televiziunii Prima TV(0.92%), emisiunea lui Cătălin Măruță fiind avantajată net de brandul stației.

Experiența pe care a avut-o Teo Trandafir la Prima TV a reliefat încă o dată că în televiziune este esențială fidelizarea fanilor, piața devenind tot mai concurențială din ultimii ani, în paralel cu diminuarea semnificativă a numărului de subiecte considerate „serioase”.

O emisiune care nu reușește să le stârnească telespectatorilor interesul, curiozitatea la maxim (și ce poate fi mai bun decât un scandal în fiecare zi) pierde masiv la capitolul audiență, chiar dacă poate invitații acesteia sunt mult mai de valoare, iar subiectele mai interesante.

După eșecul înregistrat la Prima TV, Teo Trandafir s-a decis să îmbrățișeze cariera politică, într-un context ce i-a fost total nefavorabil imaginii pe care vedeta de televiziune reușise să și-o consolideze în perioada petrecută la Tele 7ABC și Pro Tv.

Asocierea cu partidul aflat la acea perioadă la guvernământ (PDL) i-a adus jurnalistei numai necazuri, de la neînțelegerile cu noii săi colegi de partid, până la agravarea stării sale de sănătate, viața vedetei fiind o lungă perioadă de timp pusă sub semnul incertitudinii.

De-a lungul anilor, multe au fost bârfele și zvonurile conform cărora Teo Trandafir urma să își reia locul deținut pe vremuri la Pro Tv. În ciuda faptului că după plecarea din trustul Media Pro, Teo nu a mai reușit să se impună în fața colegilor din media, ea rămâne încă un idol pentru o mare parte a publicului. De cealaltă parte, „înlocuitorul” său de la Pro Tv, Cătălin Măruță, nu reușește acel „boom” dorit de toți patronii media din România, în ciuda faptului că nivelul emisiunii pe care o realizează a scăzut dramatic, realizatorii încercând din răspunteri să se plieze pe preferințele actuale ale telespectatorilor, ce par tot mai avizi de scandal, bârfe, acuzații, etc.

Iar audiențele sub cele ale Antenei 1 au constituit întotdeauna un motiv bun de speculație în subiectul controversat „Teo se întoarce la Pro Tv”. Vedeta nu a vorbit niciodată public despre acest subiect, dar ori de câte ori el revenea în discuție a lăsat să se înțeleagă că perspectiva i-ar surâde. Date fiind numeroasele probleme legale pe care le are în acest moment întreg trustul Media Pro, în frunte cu Adrian Sârbu, este greu de crezut că cel puțin în perioada următoare Teo va redeveni colega Andreei Esca.

Se poate afirma despre Teo Trandafir că este o jurnalistă desăvârșită, dar care nu mai reușește să se impună. În stilul său caracteristic, Teo a găsit și o explicație pentru nivelul slab al raitingului, legată de subiectul care a obsedat-o de-a lungul carierei sale, kilogramele în plus.

Kilogramele lipsă stau la baza pierderii succesului de odinioară. Asta susține Teo Trandafir:

“Am slăbit de-a dracu pentru ca ăia făceau mișto de mine că sunt grasă.Am slăbit într-un an 60 de kile, dar nu a fost bine nici așa pentru că audiențele s-au dus în cap. Când am apărut în toamnă, telespectatorul nu a înțeles despre cine e vorba, pentru că nu mai eram grasa lor. Cineva mai destept decat mine mi-a spus că așa se va întâmpla, dar nu l-am crezut. Am pierdut mult în toamna”.

Greu de crezut că vedeta de televiziune chiar crede în versiunea pe care le-a oferit-o colegilor de breaslă. Chiar dacă, este adevărat, imaginea sa s-a schimbat radical în doar câteva săptămâni:

Sursă imagine – www.acasatv.ro

De la începutul acestui an Teo Trandafir continuă să-și mențină poziția în topul preferințelor telespectatorilor, după Simona Gherghe și Cătălin Măruță. Cu doar 1,1 % raiting și 4,2 % share, emisiunea moderată de Teo Trandafir la Kanal D nu pare să se ridice deloc la nivelul așteptărilor managerilor postului.

Și multe au fost zvonurile conform cărora emisiunea „Teo Show” ar urma să fie scoasă din grila de programe. Colegii din presa tabloidă scrisă și online s-au grăbit ori de căte ori au avut ocazia să dea frâu liber bărfelor, dar și răutăților, prin articolele cu al cărui tipar deja ne-am obișnuit (vezi ANEXA 1).

În ciuda zvonurilor, audiențele demonstrează că Teo Trandafir a reușit să crească audiența postului de televiziune Kanal D, numărul telespectatorilor crescând considerabil de la venirea ei în televiziune .

Cu toate că a manifestat în permanență profesionalism, dar și mult bun simț, Teo Trandafir nu a scăpat de răutățile colegilor de breaslă și chiar de televiziune. Mulți sunt cei care au spus vorbe grele la adresa vedetei de televiziune, printre aceștia și fostul realizator al Cronicii Cârcotașilor, Șerban Huidu (fost coleg cu Teo Trandafir la Prima TV) (vezi ANEXA 2).

Într-un articol postat pe blogul personal, Huidu se împăunează cu așa zisul ajutor acordat fostei sale colege, transformându-se într-un veritabil contabil :

„Tot cu ajutorul meu, a venit Teo la Prima. Nu am fost niciodată implicat în conducerea Primatv și probabil nici nu o să fiu prea curând, dar ceea ce-a urmat a fost cea mai mare greșeală din istoria televiziunii în România. Teo și-a negociat un contract aberant : 20.000 euro plus tva/ ediție. Adică 100.000 de euro/ săptamână adică 400.000 euro pe lună și a stat pe ecran la Primatv în jur de 10 luni. Asta în condițiile în care emisia era o coproducție ”.

În ciuda faptului că de nenumărate ori a fost la rândul său subiectul multor articole defăimătoare, fostul coleg nu se dă în lături să dacă „analize” :

„Și ce-a făcut Teo? A venit cu același show, cu aceeași echipă de producție, cu aceiași maneliști, fără vlagă și cu o Teo fără forța pe care o emana acum 10 ani. Aici a greșit Primatv. Cu Teo trebuia făcut un reality show gigant, cu care probabil am fi ajuns în primele 3 televiziuni comerciale ale României. Dar ce sunt eu să dau sfaturi? ”.

Iar continuarea articolului semnat de Șerban Huidu vine să demonstreze încă o dată care este actualul nivel al eticii profesionale în România :

„Ce m-a durut cel mai tare, au fost vorbele lui Teo când a plecat de la Prima: “mi-a tras-o Huidu de nu m-am văzut!” Dragă Teo mi-aș dori și eu un prieten care să “mi-o tragă” dimineața la prânz și seara, și după 10 luni să încasez 4 milioane de euro” .

În paralel cu proiectul pe care încă îl are în derulare la televiziunea Kanal D, Teo Trandafir se ocupă de pagina web personală, un site bine structurat, actualizat zilnic și care se bucură de un trafic semnificativ. www.teotrandafir.com este locul în care vedeta a ales să se explime liber, fără restricții, fără limite, fără a căuta subiecte considerate de marea majoritate a publicului ca fiind „de interes”.

Mediul paginii web este complex, vedeta de televiziune încadrând în acesta rubrici diferite, cum ar fi : blog, dietă, sănătate, modă, frumusețe, lifestyle, horoscop, teste, etc (vezi Anexa 3).

Pe aceasta pagină web o putem regăsi pe Teo Trandafir cea de odinioară, jurnalista care nu se maimuțărește în preajma invitaților doar pentru „a da bine pe sticlă”, care nu se încorsetează în diverse vestimentații mai mult sau mai puțin inspirate, care își dă frîu liber gândurilor, crezurilor, părerilor.

Este bine cunoscut faptul că piața media este în continuă schimbare, că preferințele publicului se modifică substanțial în perioade destul de scurte, că ce este azi la modă mâine ar putea fi perimat. Acesta este și motivul pentru care nu se poate prognostica dacă Teo Trandafir va reuși să se impună din nou pe piața media așa cum o făcea în urmă cu câțiva ani.

Și asta cu atât mai mult cu cât Teo Trandafir nu are capacitatea să speculeze la maxim nu doar talentul și profesionalismul său jurnalistic, ci și imaginea, capitol la care colega sa de breaslă, Simona Gherghe, este clar avantajată.

Simona Gherghe – un lider de audiențe, cu un capital de imagine deosebit

Spre deosebire de Teo Trandafir, jurnalista Simona Gherghe a reușit ca în numai câțiva ani să devină lider în audiențe pe segmentul orar 17-19, emisiunea pe care o moderează la Antena 1, „Acces direct” înregistrând de la un sezon la altul audiențe record.

Ultimile audiențe au fost duble comparativ cu cele înregistrate de emisiunea X Factor sau de Hell s Kitchen, „Acces direct” având un vârf de raiting de 2.7 milioane de persoane. Subiectul a fost unul pe măsura formatului emisiunii și în ton cu trendul actual, rețelele de socializare. Astfel, Simona Gherghe a reușit să obțină o audiență fără precedent tratând subiectul unei tinere, ucisă de un bărbat pe care l-a întălnit pe Facebook.

Așa cum menționam la finalul subcapitolului anterior al prezentului Studiu de caz, Simona Gherghe știe să profite la maxim nu doar de cunoștiințele și experiența în jurnalism pe care le-a dobândit de-a lungul anilor, ci și de aspectul său fizic, prezența sa în studio fiind tot timpul în ton cu subiectele incluse în emisiune.

Așa se face faptul că în ziua audiențelor record de care am făcut vorbire mai sus, Simona Gherghe avea o infățișase sobră, „prețioasă”, imaginea reflectată publicului fiind de moderatoare afectată, implicată:

Sursă captură – www.a1.ro

Priviți cu atenție această imagine și faceți o comparație cu cele incluse în ANEXA 4 ! Să fie această jurnalistă sobră, marcată, afectată una și aceeași persoană cu cea pe care o regăsim în imaginile menționate?

Da, cu siguranță! Este aceași jurnalistă care uzează din plin de toate legile scrise și nescrise ale manipulării în televiziune, fenomen de care s-a făcut pe larg vorbire în cadrul conținutului acestei lucrări.

De-a lungul carierei, Simona Gherghe a dovedit că știe să se adapteze perfect cerințelor publicului, că știe să vină în întămpinarea dorințelor acestuia, oferindu-i exact ceea ce își dorește. Cine oare și-o mai amintește pe Simona Gherghe, jurnalista care pe vremuri ne prezenta, cu mult profesionalism, jurnalele de știri ale Antenei 1?

Și oare, dacă ar fi să realizăm o analiză complexă, ce ar avea, la prima vedere în comun, știrista de acum câțiva ani cu moderatoarea de astăzi a emisiunii „Acces direct”?

Așa cum deja am menționat, Simona Gherghe a știut și știe să profite din plin de imaginea ea, imagine pe care și-o îmbunătățește permanent, publicul percepând-o ca atare.

Fără riscul de a exagera, la capitolul imagine, Simona Gherghe poate fi cu ușurință comparată cu „rățușca cea urâtă”, transformată peste noapte în „zâna din povești”.

Recunoașteți personajul din imaginea de mai jos? :

Sursă foto – Spy news

Se presupune că ați intuit bine, este Simona Gherghe, la începuturile carierei sale în presă.

Mai găsiți vreo urmă de asemănare cu jurnalista de astăzi ? Mereu preocupată de propria-i imagine, mereu impecabilă, mereu abordând o atitudine sexy – cu precizarea că nu pe platou, ci în diversele ocazii în care este surprinsă de paparazzi:

Sursa foto – www.libertatea.ro

Evoluția și transformarea Simonei Gherghe de-a lungul timpului sunt extraordinare (vezi Anexa 5).

Cum reușește Simona Gherghe să se mențină în topul audiențelor ? Pe lângă răspunsurile deja enumerate anterior, am putea adăuga suplimentar și …imaginea. Nu, nu imaginea de divă insensibilă la problemele semenilor, ci imaginea unei jurnaliste care se implică, care pune suflet, care suferă alături de invitații săi.

Priviți cu atenție imaginea de mai jos ! Pentru publicul neavenit, care este impresia creată ? Multe sunt tehnicile de manipulare folosite în media anului 2015, iar Simona Gherghe pare să aspire și la acest capitol la statutul de lider.

Lăsând la o parte profesionalismul de necontestat al jurnalistei, ce moderator (cu ani grei de experiență în spate), se apucă să plângă în direct la așa-zisele apostrofări ale unui invitat? Pe lângă toate acestea, privind din alt unghi imaginea, observați cadratura, de asemeni extrem de favorabilă jurnalistei?

Sursa captură – www.a1.ro

Exemplul anterior nu a fost o întâmplare, o dovadă de super-sensibilitate a jurnalistei.

O dovedesc alte ediții ale emisiunii „Acces direct” în timpul cărora Simona Gherghe a reușit să își impresioneze publicul cu …lacrimi, considerate deseori de către răutacioși drept „arma femeilor”.

Iar cât timp prezentatoarea își manifesta în platoul televiziunii „sensibilitatea” (și regizorul de imagine, ajutat de cameramani profita din plin de cadratură) audiențele Antenei 1 săreau în aer :

Sursă foto – www.gandul.info.ro

Din imaginile prezentate până acum (excluzând trimiterile făcute la ANEXE), ca simplu telespectator din public (fără noțiuni de televiziune ori într-ale tehnicilor de manipulare) ce impresie v-ați făcut?

Categoric, Simona Gherghe este o femeie extrem de sensibilă, nu? Dar….vă mențineți impresia și după ce o priviți pe jurnalista care se impune prin gesturi specifice, în fața invitaților din platou, precum în imaginea de mai jos ?

Sursă foto – www.bzi.ro

Se știe că tot ce e la modă „prinde”, tot ce se poartă trebuie speculat, fiecare ocazie ivită trebuie fructificată la maxim. Și parcă tot mai mulțu sunt cei care în ultima vreme încearcă să își consolideze sau îmbunătățească imaginea profitând de „modă”, respectiv de cei care sunt considerați a fi la modă sau, mai bine spus, în centrul atenției tuturor.

Anul acesta pare că „se poartă Simona Halep”. După ani de zile în care nimeni nu a fost interesat nici de tenis, nici de persoana sportivei românce, succesul extraordinar al acesteia din ultima perioadă pare să fi stârnit la nivel național un adevărat fenomen „pro Simona Halep”.

Rețelele de socializare sunt pline de mesaje virale sau nu, fiecare distribuie care imagine o consideră mai edificatoare (cu Simona Halep), oricine își dă cu părerea, comentează, dă lecții, acuză, etc.

De la oamenii simplii, la politicieni, toți par că au devenit brusc interesați de Simona Halep. Iar cei care au ceva de câștigat de pe urma imaginii sportivei, nu se sfiiesc să o facă. Ultimul care a făcut-o a fost premierul PSD Victor Ponta, el asociindu-și imaginea cu cea a tenismenei.

Și nici Simona Gherghe nu a reușit să nu cadă în capcană, ea oferindu-le telespectatorilor fideli o „porție de tenis-modă” :

Sursă foto – www.incomemagazin.ro

Scandalurile și cazurile sociale sunt cele care atrag cel mai mult audiență. O știu toți jurnaliștii, dar puțini sunt cei care reușesc să penduleze cu profesionalism printre astfel de cazuri, fără a exagera, fără riscul de a cădea în ridicol.

Iar Simona Gherghe se numără printre aceștia. A dovedit-o în numeroase situații că știe să iasă din situații dificile în platou, că știe să își chestioneze invitații astfel încât să obțină exact răspunsul care o interesează, răspuns care trebuie „să prindă” publicul și să-l păstreze în fața micilor ecrane pe toată durata emisiunii.

Cine oare și-ar fi imaginat în urmă cu 25 sau chiar 10 ani că vom ajunge în momentul în care ne vom uita la televizor doar pentru a vedea (cu lux de detalii) o înmormântare în direct ? „Startul”, dacă putem să ne exprimăm așa a fost dat la moartea regretatei Mădălina Manole, când tot ceea ce vedeam pe ecranele televizoarelor părea a fi un film prost regizat.

Ultimul caz ne-a dovedit trista realitate a anului 2015 ! În televiziune, se poartă moda înmormântărilor, care fac raiting fabulos, mai ales dacă la mijloc există și un contract de exclusivitate, așa cum a încheiat Antena 1 cu Oana Zăvoranu, în cazul înmormântării mamei sale.

Și oare dacă atingi un nou record al audiențelor, te mai interesează câte reclamații au fost depuse la CNA împotriva ta ? Cu siguranță nu, dat fiind faptul că în ziua de astăzi totul se contestă, totul se prescrie.

Înmormântarea controversatei Mărioara Zăvoranu a fost un bun prilej pentru Antena 1 să-și consolideze imaginea și poziția pe piața media. Iar contractul de exclusivitate al Oanei Zăvoranu i-a oferit șansa Simonei Gherghe să speculeze din nou momentul, după cum se poate remarca în imaginea de mai jos :

Sursă captură – www.a1.ro

Și uite așa am ajuns să aflăm în direct din emisiunea Simonei Gherghe, la doar câteva ore de la anunțul decesului, hainele cu care defuncta urma să fie îmbrăcată la înmormânatre, ce geantă avea să îi fie pusă în coșciug, dar și interiorul casei acesteia.

Scandalul mediatic ce a fost declanșat ulterior pare că vrea să redefinească media românească. Și asta deoarece până acum telespectatorii erau obișnuiți să urmărească durerea. În cazul Zăvoranu, nu s-a mai speculat durerea, ci conflictul, schimbarea de atitudine fiind resimțită serios în cota de rating.

România anului 2015 este țara în care televiziunile considerate „cu greutate” pun pe primul loc în topul subiectelor înmormântări, violuri, diete drastice, povești de alcoov, etc.

Înmormântarea Mărioarei Zăvoranu a fost tratată de marea majoritate a televiziunilor românești drept un eveniment mediatic de importanță majoră. Și asta în condițiile în care problemele cu care se confrunta România și locuitorii acesteia sunt de la o zi la alta mai numeroase și mai grave.

Televiziunilor nu le mai pasă de multă vreme de aceste aspecte (cu mici excepții). Televiziunile se adaptează din mers cerințelor publicului, indiferent care ar fi acesta. Uitând deseori de deontologie, de moralitate, de etică și nu în ultimul rând de semeni.

Simona Gherghe, și ea ținta răutăților colegilor

La capitolul bărfelor, al ironiilor și al răutăților colegilor, Simona Gherghe se poate compara cu colega sa din media, Teo Trandafir.

Ca și în cazul fostei vedete PRO, și despre Simona Gherghe s-au spus multe de-a lungul anilor, de la presupuse idile la secrete bine ascunse, de la răutați pe față la acuzații de falsificare.

Așa cum era de așteptat, și „plecarea” din trustul Intact a Simonei Gherghe a fost mult mediatizată de pagina web a unei televiziuni de știri, care anunța cu litere de șchioapă „BOMBĂ! Simona Gherghe vrea să plece de la «Acces direct»”.

Motivul anunțat pe respectiva pagina web ar fi fost subiectul Ioana Tufaru, fiica celebrei Anda Călugăreanu, invitată de câteva ori în emisiunea Simonei Gherghe.

Site-ul citat susținea că subiectul i-a atras Simonei numeroase antipatii, fiind citat și fostul coleg de trust al vedetei, Mihai Bendeac (cazul fiind oarecum similar cu cel al lui Șerban Huidu-Teo Trandafir, despre care s-a făcut vorbire anterior).

Pagina web a redat declarația actorului, și el transformat brusc dintr-un om al ironiilor permanente într-unul extrem de sensibil: „Simona, deseară, când ajungi acasă, mai uită-te încă o dată la reportajul cu Ioana Tufaru. Ce simți? Eu am plâns. Nu am văzut vreodată ceva mai umilitor. Simona, mai ești OM?"

CONCLUZII

În România anului 2015 televiziunile cu cea mai mare audiență pe piața media sunt cele ce știu să se adapteze cerințelor și preferințelor publicului larg, cu precizarea că gustul publicului se modifică permanent, fiind astfel necesare ajustări continue în structura acestora. Nici o știre, indiferent că aceasta este distribuită în presa scrisă, în televiziune sau în mediul online, nu este bine receptată de către publicul larg dacă nu este însoțită și de imagini reprezentative, imagini ce captează instantaneu atenția privitorului, ce devine astfel brusc mult mai interesat și de conținutul informațiilor.

Și din păcate multe sunt televiziunile care exploatează la maxim impactul emoțional al imaginilor într-o știre, mărind dimensiunea evenimentului sau a întâmplării, inducându-le cititorilor și telespectatorilor senzația de milă, de compasiune, de revoltă sau furie.

Televiziunea are o influență foarte mare asupra noastră, ea marcându-ne de foarte multe ori deciziile, părerile, opțiunile. Absolut toate evenimentele majore, atât interne cât și externe, ne sunt aduse la cunoștiință de mass-media, care uneori ne invită, subtil, la interpretări și evaluări, dându-ne astfel falsa impresie că am avea și noi vreun cuvânt de spus. Și poate tocmai de aceea presa, prin jurnaliștii mai multe sau mai puțin profesioniști, reușește deseori să ne înfluențeze destul de puternic judecățile de valoare, deciziile sau chiar alegerile importante.

Televiziunea are și capacitatea de a face modele, în ultima vreme tot mai mulți oameni simțind nevoia să ajungă în centrul atenției tuturor. Fără un sistem solid de valori, fără repere morale și personalități în care să credem, ne trezim puși față în față cu modelele impuse de jurnalismul online sau cel de televiziune.

Din păcate, pentru propriile interese sau pentru interesele de grup, politice ori economice, mulți sunt jurnaliștii români care nu se sfiesc să uzeze, în redactarea știrilor ori a comentariilor, de toate tehnicile manipulării moderne, manipularea acestora fiind discretă, fățisă sau chiar grosolană. Suntem destul de des manipulați și deseori ni se spune că totul este pentru binele nostru. Suntem fără să știm sau să ne dorim victimele manipulării de multe ori și aflăm că de fapt nu știm sau nu putem noi percepe adevărata realitate, cea care ne este oferită de un anumit tip de jurnalism și nu cea despre care credem noi.

Toate știrile care ne oferă informații mai mult sau mai puțin violente, ne afectează destul de mult, jurnalismul având capacitatea de a ne influența major reacțiile, comportamentele și atitudinile noastre de zi cu zi. Și nu de puține ori, informațiile transmise în televiziune abordează un anumit subiect, jurnaliștii încercănd din răsputeri că ne convingă că acesta este vital pentru existența noastră imediată, pentru ca după un timp să avem ocazia să realizăm că multe dintre amănuntele oferite au fost denaturate ori false.

Este bine cunoscut faptul că o cantitate mare de informații nu face decât să ne deruteze, să ne inducă starea de plictiseală, subconștientul nostru refuzănd ideea de a mai analiza și procesa ceva. Acesta este momentul în care începem să urmărim judecățile altora, să le preluăm fără să realizăm acest lucru, să credem că acestea ne aparțin.

Televiziunea s-a transformat treptat și pe nesimțite în pasiunea ce crează dependență, pasiunea care ne controlează, din păcate, atât modul de reacție ori detașare, cât în special modul de a gândi. Iar oferta vastă de informații și programe pe care televiziunea ne-o pune la îndemână, aproape gratis și fără prea multe restricții, determină creșterea permanentă a apetitului pentru aceasta.

Indiferent de starea în care ne aflăm, indiferent de împrejurările prin care trecem, ne-am făcut un obicei constant și aproape involuntar din a deschide televizorul și a urmări postul ori programul preferat. Televiziunea ne satisface apetitul pentru nou, pentru necunoscut, pentru scandal, pentru bârfe, pentru comentarii, pentru răbufniri sau revolte. Uneori pare că ne-am născut în fața televizorului, că am crescut sub atenta îndrumare a acestuia, că nu putem exista, gândi ori reacționa fără televiziune.

Televiziunea ar trebui să ne confere accesul deplin la informații corecte, netrunchiate, lucru care, din păcate nu prea se întâmplă în realitate. Interese mai mult sau mai puțin la vedere, influențe și manipulări discrete ori fățișe, toate se petrec sub privirile telespectatorilor, prea ocupați sau dezinteresați pentru a vedea și studia avantajele și dezavantajele televiziunii în existența lor.

Mimetismul mediatic a devenit o modă în ultimii ani, el reprezentând efectul crizei de suprainformare. Marea majoritate a televiziunilor par cuprinse de un fel de nebunie, se reped pe un subiect considerat de maximă importanță și presează pe acesta până în pânzele albe. Imitația informației ajunge într-un punct de delir, unde începe efectul bulgărelui de zapadă, când cu cât se vorbește mai mult despre un anumit subiect, cu atât acesta este considerat indispensabil, de neabandonat.

Astfel începe să apară un fel de hipnoză în rîndul televiziunilor care nu mai țin cont de deontologie, presând permanent pe subiectul respectiv. Iar într-o televiziune mulți sunt jurnaliștii  care în goana după senzațional, după exclusivități, ajung să imite, să copieze și să denatureze informația și respectiv adevarul.

Televiziunea nu ne solicită, din păcate, prea mult intelectul, ea explicându-ne de la început și până la sfârșit o situație, un eveniment, o informație. Astfel cei care nu au capacitatea de a analiza, asimilează orice explicație le este dată, fără a-și pune prea multe întrebări.

Informația oferită de televiziuni este receptată de toate persoanele, în mod diferit însă, cele cu un grad de pregătire intelectuală mai redusă ori cu deficiențe la capitolul cultură percepând doar ce vor moderatorii să fie perceput.

Dezvoltarea pe care a cunoscut-o în ultimii ani media românească, în special prin intermediul mediului online (cu posibilitățile nelimitate pe care acesta le pune la dispoziția milioanelor de utilizatori de internet) a scos la iveală o realitate tristă pentru România anului 2015. Astfel avem ocazia să constatăm nu numai gradul redus de educație ce se regăsește în rândul publicului fidel al unor anumite emisiuni așa zis de divertismest și pe tot mai multe pagini web, blog-uri, rețele de socializare, ci și superficialitatea și lipsa de credibilitate ce le este din ce în ce mai caracteristică jurnaliștilor.

Etica unui jurnalist constă în principal în capacitatea acestuia de a respecta un anumit set de valori mai ales în situații limită impuse, de a reda informațiile obținute din surse sigure (și de încredere) cu cât mai multă obiectivitate și corectitudine. Este bine cunoscut că în media (și în special în mediul online) succesul unui jurnalism se traduce în rapiditatea cu care acesta le oferă utilizatorilor de internet informații de maxim interes și de ultimă oră, actualizate în timp real.

În goana după recunoașterea profesională (ale cărei standarde au fost mult diminuate în ultimii ani), în goana după cât mai multe vizualizări mulți sunt cei care cu bună știință ignoră cele mai elementare reguli ale jurnalismului, postând și distribuind informațiile însușite de la alți colegi de breaslă.

Mulți sunt cei care consideră că în jurnalism etica este în strâns legată de sumele câștigate, de organizația media implicată, dar și de societatea înconjurătoare. Din păcate publicul larg consideră că fiecare jurnalist își respectă principiile și valoarea proprie, oferindu-i informații corecte, ce corespund întocmai adevărului. Și pe tot mai puțini îi interesează că dreptul la intimitate al fiecărei persoane este tot mai des încălcat, că numeroasele conflicte de interese pot fi semnalate la orice pas, că respectarea vieții private a devenit în opinia multor jurnaliști doar un simplu moft, că onestitatea este deseori înlocuită de aroganță, de ascunderea adevărului ori de deformarea realității.

În România anului 2015 redacțiile din diferite organizații ale mass-mediei încearcă tot mai mult să se alinieze standardelor occidentale, cele mai apropiate de nivelul acestora fiind cele dedicate știrilor. Interesul tot mai crescut al publicului pentru știrile actualizate în timp real, dar și capacitatea tot mai crescută a acestuia de a selecta informațiile oferite și de a-i taxa pe jurnaliștii care fie nu se informează corect, fie își fac meseria cu anumite deficiențe s-a reliefat în cota de piață alocată televiziunilor, dar și ziarelor.

Chiar dacă nivelul de profesionalism este mult mai scăzut comparativ cu acum câțiva ani, mass-media românească a devenit o forță impresionantă de mobilizarea maselor, atât intelectual cât și emoțional, multe fiind situațiile în care influențele acesteia au fost majore, fapt ce uneori a dus și la crearea conceptului de „război mediatic”.

Imaginea în general, și cea pe care o regăsim în știri sau în jurnalele de televiziune în special, a ajuns să contribuie esențial la susținerea, întărirea sau modificarea ori crearea unor tipare în mentalul colectiv.Cea mai puternică schimbare de atitudine este realizată de televiziunea cu cea mai mare credibilitate, sursa și mai ales persoana care ne transmite informația având o mare influență în fața telespectatorilor

Televiziunea și-a făcut un obicei din a promova periodic diferite modele de comportament, ce ne sunt prezentate drept ideale, creându-ne astfel falsa impresia că idealul există. Și, involuntar, tot televiziunea este cea care ne oferă polibilitatea să ne alegem idolii, să-i criticăm, comentăm și catalogăm.

Televiziunea este marea familie care pare că ne primește în sânul ei pe toți, cu bune și rele, cu defecte și calități, cu idealuri și speranțe. Televiziunea ne creează falsa impresie că toți suntem prieteni, că toți gândim oarecum la fel, că toți avem aceleași idei, planuri, concepții, idealuri.

Indiferent de starea în care ne aflăm, indiferent de împrejurările prin care trecem, ne-am făcut un obicei constant și aproape involuntar din a deschide televizorul și a urmări postul ori programul preferat.

Televiziunea ne satisface apetitul pentru nou, pentru necunoscut, pentru scandal, pentru bârfe, pentru comentarii, pentru răbufniri sau revolte. Uneori pare că ne-am născut în fața televizorului, că am crescut sub atenta îndrumare a acestuia, că nu putem exista, gândi ori reacționa fără televiziune.

Televiziunea a devenit pe nesimțite un fel de bun prieten, un membru al familiei pe care ne-am obișnuit să-l primim în casa noastră în fiecare zi, să-l urmărim cu atenție, pe care uneori îl investim cu încredere maximă și necondiționată, fără să ne mai întrebăm ce se ascunde în dosul informațiilor pe care ni le oferă.

Suntem atât de captivați de ceea ce vedem zilnic pe ecranele televizorului încât foarte rar mai sesizăm sau sancționăm desele scăpări, ieșiri ori manipulări ale unei televiziuni. Mulți dintre noi au ajuns să creadă că televiziunea preferată este cel mai bun prieten al lor, că orice s-ar spune ori arăta corespunde întocmai adevărului absolut, excluzând din start alte variante, opinii ori argumente contradictorii.

Televiziunea poate fi catalogată drept fenomenul ce ne influențează permanent trăirile, stările și deciziile, societatea fiind la rândul ei influențată destul de puternic de aceasta. Și chiar dacă mulți sunt cei care cred că televiziunea nu poate exercita efecte asupra societății, ea reflectând doar ceea ce societatea prezintă, în realitate lucrurile stau exact pe dos.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

Balaban, Delia Cristina, Meyen, Michael, The Role Perception of Eastern European Journalists.A Qualitative Analysis, Romanian Journal of Communication and Public Relations, Vol. 13, 2011

M. Coman, Manual de jurnalism, vol. I, II, Editura Polirom, Iași, 2009

M. Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Editura Orizonturi, București, 2007

S. Frunză, Comunicare etică și responsabilitate socială, Editura Tritonic, București, 2011

M. Runcan, A patra putere, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

I Stănciugelu, Măștile comunicării. De la etică la manipulare și înapoi, Editura Tritonic, București, 2009

L.V. Szabo, Libertate și comunicare în lumea presei, Ed. Amacord, Timișoara, 1999

Vasilendiuc, N., The Social-Professional Portrait of the Romanian Journalists, Romanian Review of Journalism and Communication, no 4 2010, pp. 5-14

T. Vidam, Dimensiuni ale eticii comunicării și mass-media, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2007

Autori străini:

Andrén, D., Andrén, T., Occupational Gender Composition and Wages in Romania: From Planned Equality to Market Inequality?, Institute for the Study, Bonn, Germany, 2007

Bertrand, Claude-Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare, Editura Institutul European, Iași, 2000

D. Randall, Jurnalistul universal, Editura Polirom, Colecția Collegium Media, Ediția a II-a, Iași, 2007

Site-uri consultate :

http://www.activewatch.ro/Assets/Upload/files/Libertatea%20presei%20in%20Romania%202013.PDF

Lasswell’s model

http://www.iwmf.org/wp-content/uploads/2013/09/IWMF-Global-Report.pdf

www.paginademedia.ro

http://trove.nla.gov.au/work/6504092

http://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_Universal%C4%83_a_Drepturilor_Omului

http://www.paginademedia.ro/2015/03/cine-se-uita-la-emisiunile-tabloide-cum-sunt-telespectatorii-acces-direct-maruta-teo-capatos-si-wowbiz/#sthash.l0oGiKl5.dpuf,

http://www.paginademedia.ro/2015/03/cine-se-uita-la-emisiunile-tabloide-cum-sunt-telespectatorii-acces-direct-maruta-teo-capatos-si-wowbiz/#sthash.l0oGiKl5.dpuf

http://www.eva.ro/divertisment/vedete/va-e-dor-de-teo-motivele-pentru-care-e-criticat-show-ul-lui-maruta-articol-45399.html,

http://www.agentiadepresamondena.com/teo-trandafir-grasa-slaba-audienta-emisiune/

http://www.serbanhuidu.ro/o-analiza-pe-piata-televiziunii/

http://www.realitatea.net/bomba-simona-gherghe-vrea-sa-plece-de-la-acces-direct_1159065.html

http://www.paginademedia.ro/2010/05/codul-deontologic-al-jurnalistului-elaborat-de-conventia-organizatiilor-de-media/,

http://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_European%C4%83_a_Drepturilor_Omului

ANEXA 1

Sursa captură – www.libertatea.ro

ANEXA 2

Sursă capturi – www.serbanhuidu.ro

ANEXA 3

Sursă capturi – www.teotrandafir.com

ANEXA 4

Sursă foto- www.viva.ro

Sursă foto – www.ele.ro

ANEXA 5

Sursă foto – www.libertatea.ro

Sursa foto – www.ph-online.ro

Sursă foto – www.libertatea.ro

Sursă foto – www.a1.ro

Sursă foto- www.spynews.ro

Sursă foto- www.a1.ro

Sursa foto – www.a1.ro

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

Balaban, Delia Cristina, Meyen, Michael, The Role Perception of Eastern European Journalists.A Qualitative Analysis, Romanian Journal of Communication and Public Relations, Vol. 13, 2011

M. Coman, Manual de jurnalism, vol. I, II, Editura Polirom, Iași, 2009

M. Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Editura Orizonturi, București, 2007

S. Frunză, Comunicare etică și responsabilitate socială, Editura Tritonic, București, 2011

M. Runcan, A patra putere, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

I Stănciugelu, Măștile comunicării. De la etică la manipulare și înapoi, Editura Tritonic, București, 2009

L.V. Szabo, Libertate și comunicare în lumea presei, Ed. Amacord, Timișoara, 1999

Vasilendiuc, N., The Social-Professional Portrait of the Romanian Journalists, Romanian Review of Journalism and Communication, no 4 2010, pp. 5-14

T. Vidam, Dimensiuni ale eticii comunicării și mass-media, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2007

Autori străini:

Andrén, D., Andrén, T., Occupational Gender Composition and Wages in Romania: From Planned Equality to Market Inequality?, Institute for the Study, Bonn, Germany, 2007

Bertrand, Claude-Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare, Editura Institutul European, Iași, 2000

D. Randall, Jurnalistul universal, Editura Polirom, Colecția Collegium Media, Ediția a II-a, Iași, 2007

Site-uri consultate :

http://www.activewatch.ro/Assets/Upload/files/Libertatea%20presei%20in%20Romania%202013.PDF

Lasswell’s model

http://www.iwmf.org/wp-content/uploads/2013/09/IWMF-Global-Report.pdf

www.paginademedia.ro

http://trove.nla.gov.au/work/6504092

http://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia_Universal%C4%83_a_Drepturilor_Omului

http://www.paginademedia.ro/2015/03/cine-se-uita-la-emisiunile-tabloide-cum-sunt-telespectatorii-acces-direct-maruta-teo-capatos-si-wowbiz/#sthash.l0oGiKl5.dpuf,

http://www.paginademedia.ro/2015/03/cine-se-uita-la-emisiunile-tabloide-cum-sunt-telespectatorii-acces-direct-maruta-teo-capatos-si-wowbiz/#sthash.l0oGiKl5.dpuf

http://www.eva.ro/divertisment/vedete/va-e-dor-de-teo-motivele-pentru-care-e-criticat-show-ul-lui-maruta-articol-45399.html,

http://www.agentiadepresamondena.com/teo-trandafir-grasa-slaba-audienta-emisiune/

http://www.serbanhuidu.ro/o-analiza-pe-piata-televiziunii/

http://www.realitatea.net/bomba-simona-gherghe-vrea-sa-plece-de-la-acces-direct_1159065.html

http://www.paginademedia.ro/2010/05/codul-deontologic-al-jurnalistului-elaborat-de-conventia-organizatiilor-de-media/,

http://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_European%C4%83_a_Drepturilor_Omului

ANEXA 1

Sursa captură – www.libertatea.ro

ANEXA 2

Sursă capturi – www.serbanhuidu.ro

ANEXA 3

Sursă capturi – www.teotrandafir.com

ANEXA 4

Sursă foto- www.viva.ro

Sursă foto – www.ele.ro

ANEXA 5

Sursă foto – www.libertatea.ro

Sursa foto – www.ph-online.ro

Sursă foto – www.libertatea.ro

Sursă foto – www.a1.ro

Sursă foto- www.spynews.ro

Sursă foto- www.a1.ro

Sursa foto – www.a1.ro