Tehnologii informationale si de comunicare in cadrul artelor vizuale [600088]

Tehnologii informationale si de comunicare in cadrul artelor vizuale

Rezumat:
Arta contemporana dezvolta de la Teoria institutionala contextul cultural care se va
contura pe parcursul deceniilor ca un actor principal in definirea ei insesi drept pen tru care
este descrisa ca un artefact special creat pentru a fi prezentat unui public cunoscator,
devenind un act de comunicare autodistructiv care incheie discursul care l -a generat si in care
estetica obiectului contribuie la eficientizarea receptarii c onform normelor si tiparelor
culturale determinate de campurile culturale pluraliste in care schimbarle societatii au
determinat modificari sociale, culturale si educationale dezvoltate pe baza tehnologiilor
informationale si de comunicare in domeniul educ atiei artistice.

Cuvinte cheie: arta contemporana, postuman, miscarea extropiana, arta conceptuala,
tehnologii informationale, comunicare, arte vizuale.

Schimbările rapide din societate au determinat modificări ale relațiilor dintre viața
profesională , culturala și educație. Dezvoltarea rapidă a tehnologiei a condus la utilizarea pe
scară largă a computerului, Internet -ului, poștei electronice, sit -urilor de socializare etc. Care
reprezintă realități pe care elevii le experimentează în fiecare zi. Limbajul vizual este asigurat
de o lectura corecta si coerenta a imaginii care depinde de experienta privitorului si in cadrul
careia estetica obiectului contrib uie la eficientizarea receptarii conform unor norme si tipare
culturale. Astfel ,analiza imaginii se face pe patru paliere: nivelul impresionist in care are loc
observarea intr -un flux liber de aprecieri, nivelul constatativ in care are loc inventarierea
categoriilor care merita analizate, nivelul structural care descrie elemente de detaliu si care
este comparativ si nivelul semnificatiilor care se ocupa de extragerea concluziilor.
Facand o analiza a artei contemporane inca de la Teoria institutionala, vom observa ca
contextul cultural se va contura ca un actor principal in definirea artei( cu referire la lucrarile
lui George Dickie despre Teoria culturala a artei) in care opera de arta este descrisa ca un
artefact special creat pentru a fi prezentat unui p ublic al lumii artei. Sistemul metodelor de

invatamant prin principalele tehnici didactice este eficientizat de demersul didactic prin
varietatea de instrumente de predare care pornesc de la teoriile invatarii avand in prim plan
behaviorismul la care se ad auga teoriile comunicarii, cu referire directa la tehnicile
informationale si de comunicare in domeniul educatiei artistice precum si cele ale invatarii
prin cooperare.
Sociodinamica cultutii este influentata de stiința și tehnologie care au influențat la
randul lor profund abilitățile noastre de a observa, de a transforma și de a manipula funcțiile
corporale, dar și concepțiile noastre asupra corpului, în general. Corpul a devenit acum un
mediu în care își găsesc glas multe dintre discursurile culturii a ctuale. Arta contemporana este
dominata de o estetica a provocarii lansand perspective noi asupra fenomenelor estetice
contemporane si implicit a clasificarea semnelor si limbajului vizual. „Modernismul nu este o
epoca ci mai curand un mod de gandire, de a firmare a sensibilitatii, (…) o atitudine si un mod
de relationare cu actualitatea, un mod de a gandi si a simti, un mod de a actiona si a te
comporta” avand la baza cele doua prototipuri ale omului modern: flaner -ul (blazare,
rafinament cultural, sensib ilitate, neincredere in conventii si ierarhiile sociale) si blase -ul
(exprimat prin frivolitate, subiectivism, alienare si marginalizare fata de economia de piata).
Una dintre cele mai accentuate schimbari in cultura vizuala a postmodernismului este
data de desegregare si heterogenie care se reflecta direct in diversitatea de coduri si stiluri din
cadrul artelor vizuale (inclusiv a designului de moda si de produs) determinand arbitrarul si
fantezia prin campurile culturale pluraliste care au determinat fra cturile conventionalului, in
cadrul limbajului vizual in care lectura imaginii depinde de experienta privitorului. Fotografia,
filmul și arta video explorează teme contemporane inspirate de schimbarea perspectivelor
culturale asupra corpului, cum sunt noile abordări legate de sex sau identitate.
În această secțiune, ma voi ocupa de artiști care sunt preocupați de tehn ologie și de
modificări, prin crearea unor extensii corporale, sau apelează, în mod direct, la transformări
corporale, experimentând aplicațiile noilor descoperiri științifice și p osibilitățile noilor
tehnologii implicandu -le in mod direct pe cele informat ionale si de comunicare.
Dezvoltarea tehnologiilor informației, a cercetării biologice centrate pe corpul uman
și a științei medicale, a adus corpul la nivel de expresie în discursul cultural și în experimentul
artistic. Ființa umană se manifestă prin co rporalitate și poate experimenta fenomenologic
stările corpului; ea simte durerea, plăcerea, foamea, excitarea sexuală, oboseala și boala.
Noile tehnologii însă erodează și mai mult granițele, atunci când se pune problema
clonării sau cea a unei realități curente: nașterea din ovuli și spermatozoizi donați, caz în care
embrionul își începe viața într -o eprubetă, fiind apoi implantat în uterul unei mame surogat.

Apar, în acest context, anumite probleme de natură etică, care își găsesc foarte greu rezolvarea
printr -o abordare mecanicistă.
Artiștii se aruncă în mijlocul unui spațiu multidimensional nedefinit. Au loc diferite
spectacole și festivaluri, care au în centru corpul uman , și se ridică o serie de întrebări legate
de această problematică: Ce înseamnă corpul, într -o epocă a spațiului cibernetic și a
comunicării virtuale? Teoria critică a început deja să interogheze vechile noțiuni de eu natural
sau esențial, arătând totodată modul în care media și instituțiile culturale au format ceea ce
fiecare conside ră a fi adevăratul eu. Aceste practici artistice isi au radacinile inca de la
începuturile demersului artistic feminist, unde au avut loc diferite activități experimentale.
Programul de artă feministă a fost conceput ca antidot al alienării, pe care Judy C hicago a
simțit -o ca tânără artistă în anii ‘60, când majoritatea covârșitoare a artiștilor de succes, atât
din punct de vedere critic, cât și comercial, erau bărbați.
Arta sfarsitului de sec. XX este marcata de tehnologiile informationale si de
comunicar e. De la „decada culturala” anii 60 cu curentele artistice precum fluxus, arta
conceptuala, arta sistemica, psychedelic art, kinetic art, holography si computer art si
continuand in anii 70 (marcati cultural si social de individualismul american) cu video art,
robotic art si process art tehnologiile informationale au deschis noi teritorii deschizand
granitele postmodernismului si continuand in anii 90 cu cyberarts, arta digitala,
informationala, tactical media si software art sau arta relationala aparuta dupa anii 90 (estetica
relationala a fost folosita pentru prima data in 1996 la expozitia „Traffic” la Bordeaux) care
reprezinta un set de practici artistice bazat pe relationarea interumana si contextul social al
acesteia prinintermediul artistilor care creeaza instalatii interactive sau multi -senzoriale si care
subliniara prin diverse medii posibilitatea schimburilor sociale si ajungand la arta secolului
XXI marcata de arta algoritmica, computer art, altermoder nism electronic art, net art,
intentism, arta media, arta relationala, stuck -ism, metamodernism etc.
Avand o prezență activă pe Web, putem merge mai departe cu arta vizuala legata de
tehnologiile informationale ajungand la bioart si ramurile adiacente aces teia. Astfel putem
preciza despre miscarea extropiana care face referire la domeniul unei inteligențe sistemice
care prin intermediul tehnologiei incearca sa depaseasca limitele culturale, psihice,
neurologice, genetice pentru cautarea vietii si realizaril or nelimitate.
Pentru artiști, impactul tehnologiilor asupra identității și conceptului de sine, constituie
o preocupare majoră. Fie ca vorbim despre „mimetic flash” -ul lui Arthur și Marilouise Kroker
care ne ofera o viziune mai putin complexa in ceea ce priveste dezvoltarea culturala , fie ca
mentionam de experimentele artistice cu stimuli tehnologici realizate inca din anii 70, cum ar

fi lucrarile artistului australian Stelarc, despre sculpturile stomacale, sau corpul amplificat (cu
referire l a amputari si protezari) ca in „A treia mana”, „Net control” sau „Stimbo”, sau
sculpturile „vii” ale lui Antunez Roca, fondatorul grupului experimental „ La Fura dels Bau ”
scopul este de a elabora forme de viață artificială sau simbioți digitali care trăies c și
acționează într -un mediu sintetic.
În arta contemporană, aceste aspecte apar frecvent, fie pentru a avertiza, fie pentru a
celebra perspectiva cyborgiană a omului . Aceste experimente reprezintă însă o componentă
critică a modurilor în car e arta reacționează la știință și la impactul tehnologic asupra corpului
uman impins intentionat in sectoarele: bioart, a roboticii si A -Life, a implantului subdermal,
al artei carnale (reprezentata de artista franceza Orlan), ducand chiar la necroarta.
Atracția față de morbid funcționează, la fel cum funcționează în cazul terorii, violenței,
groazei sau sexualității, și mai ales în asociere cu acestea. Problema care se pune aici constă
în introducerea literală a corpului uman, în acest circuit public. In transformarea corpului
uman ca obiect artistic sau „material de studiu’ asa cum ar putea fi interpretate eronat aceste
experimente din perspectiva publicului profan nu pot avea decat un impact negativ asupra
acestora din urma.
Intr-o societa te de consum pervertita de semnul alienarii si transformata intr -o
societate „de spectacol”, cand totul devine comunicare si informatie, tendinta colectiva este de
a aluneca pe latura obscenitatii generalizate in care aspectele comunicarii vizuale sunt
asumate si asimilate benevol si transpuse prin „extazul comunicarii”.
Viabilitatea estetica a lumii reale si caracterul superfluu al artei contemporane ,
explicita si ironica uneori, implica dimensiunea interculturala in cadrul educatiei arti stice
facand ca arta vizuala si moda sa devina un mijloc pentru actiunile si medierile comunitare.
Astfel arta in sine devine un act de comunicare autodistructiv care incheie discursul care l -a
generat si in care estetica obiectului contribuie la eficienti zarea receptarii conform normelor si
tiparelor culturale determinate de campurile culturale pluraliste.