Tehnologii Ecologice de Combatere a Daunatorului Adoxophyes Orana

BIBLIOGRAFIE

Asănică, A., Hoza, D., 2013, Pomologie, [NUME_REDACTAT], București.

Baicu, T., Săvescu, A. , 1978 – Combaterea integrată în protecția plantelor, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] T., [NUME_REDACTAT] – Fitopatologie agricolă. Ed. Ceres, București, 1996.

Boguleanu GH., 1994 – Fauna dăunătoare culturilor agricole și forestiere din România, vol. II, 259-284.

[NUME_REDACTAT]. și colab., 1980 – Entomologie agricolă. Edid. Didactică și [NUME_REDACTAT].

Braniște N., N. Andrieș – Soiuri rezistente la boli și dăunători în pomicultură. Ed. Ceres, București, 1990.

Cepoiu, N., Păun, C., Spiță, V., 2005, Pomicultura practică, [NUME_REDACTAT], București.

Cepoiu N. – Pomicultură aplicată, [NUME_REDACTAT] agricole, București, 2002

Chira L., Pasca I.– Cultura marului , Editura M.A.S.T. , Bucuresti, 2004

Codexul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România. București, 2004.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] , Editura M.A.S.T. , Bucuresti , 2004

Dejeu, L., Petrescu, C., Chira, A., 1997 – Horticultura și protecția mediului, Ed. Ceres, București.

Docea E., Severin V. – Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole, vol. 2, [NUME_REDACTAT], București , 1991

[NUME_REDACTAT], 1993 – Utilizarea feromonilor în combaterea integrată a dăunătorilor din România. Testarea mijloacelor de protecție a plantelor, vol. XII, p. 27-35.

Ghizdavu I., 1983 – Supravegherea nivelului populațiilor de Laspeyresia pomonella L., cu ajutorul capcanelor feromonale în vederea raționalizării tratamentelor chimice. Lucrările celei de-a VIII-a Conferință națională de protecția plantelor, Iași, p. 356-367.

Hoza D. – Pomologie, [NUME_REDACTAT], 2000.

Hoza D., [NUME_REDACTAT] Constantina, Păun C. – Pomicultură – Îndrumător de lucrări practice, București, 2000,

[NUME_REDACTAT], 1977 – Acțiunea feromonilor sexuali de sinteză în avertizarea tratamentului de combatere a unor dăunători ai plantelor pomicole și viticole. Anuale ICPP. București, vol. XII. p. 126-215. S

[NUME_REDACTAT], 2004 – Dinamica speciei Cydia funebrana Tr., și aplicarea elementelor de prognoză în perioada 2002-2003. Lucrările științifice, U.S.M.V.B., seria A, vol. XLVII;

Lefter, G., Minoiu, N., 1990, Combaterea bolilor și dăunătorilor speciilor pomicole semințoase, [NUME_REDACTAT], București.

Mănescu, Creola, Baciu, Eugenia, Cosmin, Silvia, Controlul biologic în pomicultură, [NUME_REDACTAT], București, 1975.

Mănescu, Creola, Dejeu, [NUME_REDACTAT], Georgescu, Magdalena, Controlul biologic al producției în pomicultură și viticultură, [NUME_REDACTAT], București, 1989.

Mihăescu, Grigore, 2007, Pomicultura de la A la Z, Editura ASAB, București.

Mihăescu, Grigore, Pomicultura ecologică: Tehnologii nepoluante, [NUME_REDACTAT], București, 1998.

Popescu, M., Cireașă, V., Milițiu, I., Pomicultură (generală și specială), [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1992.

Popescu. M. – Pomicultură (generală și specială) , [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1992.

Popescu M., I. Milițiu, V. Cireașă, I. Godeanu, N. Cepoiu, Gh. Drobotă,G. Ropan, P. Parnia, 1993. Pomicultură generală și specială. Editura didactică și pedagogică, R.A., București. Pag. 315- 326.

Revista “Lumea satului”

Revista “[NUME_REDACTAT] 2005-2008”

Roșca I., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2001 – Entomologie horticolă specială. Editura

didactică și pedagogică, R.A., București.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] FloricaRECOMANDĂRI DE COMBATERE INTEGRATĂ A BOLILOR SI DĂUNĂTORILOR DIN POMICULTURĂ, [NUME_REDACTAT] Multimedia 2008, p.51-64

Stănică, F., Braniște, N., 2011, Ghid pentru pomicultori, [NUME_REDACTAT], București.

[NUME_REDACTAT], 1985 – Utilizarea feromonilor sexuali sintetici la evaluarea nivelului populațiilor unor molii (Lepidoptera: Tortricidae) dăunătoare plantațiilor vitipomicole din România. Analele ICPP, vol. XX, p. 117-126.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2002 – Metode biologice de combatere a dăunătorilor în pomicultură și integrarea lor în sistemele de protecție. Sănătatea plantelor, pag. 39, 10/2002.

Untersteiner, Hubert, 2008, Dăunători în casă și grădină – identificare, prevenirea și combaterea dăunătorilor, Editura M.A.S.T., 2008.

www. agricultura.usab-tm.ro/…/03%20Oltean%20Ion….

www.arhiva.lumeasatului.ro/mijloace-biologice-de-combatere-a-daunatorilor

http://www.botanistii.ro/bayer-garden/bayer-garden-decis-mega-ew50 fiole.html?gclid=CJLC_ tnbg78CFQEUwwodDocAeA

www.cnmp.ro:8083/pncdi2/program4/…/main/index.php?&…

www.icdp.ro/?target=ro-laboratoare-tehnici2

http://www.lucrari.ro/module.php?ModuleName=com.summercart.news

http://www.pestcontrol-expert.ro/proteus-od-110.html

www.pomosat.ro/Brosura%20Prot%20Plant_POMOSAT.pdf

http://www.readbag.com/pomosat-ro-brosura-prot-plant-pomosat

www.uaiasi.ro/ro/files/doctorat/2014/02-14_Loghinoaei_Andrei_ro.pdf

http://www.usamvcluj.ro/files/teze/2012/pantea.pdf

www.usamvcluj.ro/files/teze/somsai.pdf

usamvcluj.ro/en/files/granturi/…/Formular%20aplicatie.pdf

[NUME_REDACTAT]

Capitolul I. Metode de combatere a daunatorilor

1.1.Daunatorii marului

1.2. Combaterea chimica

1.3. Combaterea biologica

1.3.1. Fauna utilă din livada de măr

1.4. Metode agrofitotehnice, fizice si mecanice

1.5. Capcanele feromonale. Importanța utilizării capcanelor feromonale

1.6. Lista feromonilor comercializati

Capitolul II. Molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT])

2.1. Desrierea biologica

2.2. Ciclul biologic

2.3. Plante gazdă și mod de atac

Capitolul III. Descrierea capcanelor utilizate pentru prognoză și combatere

3.1. Capcane electrice (cu electrocutare)

3.2. Capcane care retin insectele vii

3.3.Capcane cu conuri orizontale

3.4 Capcanele feromonale

CAPITOLUL IV.Contributii personale realizate la [NUME_REDACTAT]

4.1. Cadrul natural unde s-a experimentat

4.1.1. Descrierea soiurilor de mar din plantatia in care s-a experimentat

4.1.2. Descrierea conditiilor pedo – climatice in campul experimental

4.2. Descrierea capcanei Atraret

4.2.1. Monitorizarea

4.3. Rezultate obtinute

4.3.1. Tratamente fitosanitare realizate in campul experimental

4.3.2. Temperatura aerului și precipitațiile realizate în perioada de vegetație ale anului 2013

4.3.3. Acțiunea de supraveghere a nivelului populației dăunătoare moliei pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT])

[NUME_REDACTAT]

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEHNOLOGII ECOLOGICE DE COMBATERE A DĂUNĂTORULUI ADOXOPHYES ORANA

[NUME_REDACTAT]

Capitolul I. Metode de combatere a daunatorilor

1.1.Daunatorii marului

1.2. Combaterea chimica

1.3. Combaterea biologica

1.3.1. Fauna utilă din livada de măr

1.4. Metode agrofitotehnice, fizice si mecanice

1.5. Capcanele feromonale. Importanța utilizării capcanelor feromonale

1.6. Lista feromonilor comercializati

Capitolul II. Molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT])

2.1. Desrierea biologica

2.2. Ciclul biologic

2.3. Plante gazdă și mod de atac

Capitolul III. Descrierea capcanelor utilizate pentru prognoză și combatere

3.1. Capcane electrice (cu electrocutare)

3.2. Capcane care retin insectele vii

3.3.Capcane cu conuri orizontale

3.4 Capcanele feromonale

CAPITOLUL IV.Contributii personale realizate la [NUME_REDACTAT]

4.1. Cadrul natural unde s-a experimentat

4.1.1. Descrierea soiurilor de mar din plantatia in care s-a experimentat

4.1.2. Descrierea conditiilor pedo – climatice in campul experimental

4.2. Descrierea capcanei Atraret

4.2.1. Monitorizarea

4.3. Rezultate obtinute

4.3.1. Tratamente fitosanitare realizate in campul experimental

4.3.2. Temperatura aerului și precipitațiile realizate în perioada de vegetație ale anului 2013

4.3.3. Acțiunea de supraveghere a nivelului populației dăunătoare moliei pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT])

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] mărului

În această lucrare prezint rezultatele cercetărilor efectuate pe parcursul anului 2013 în livada de măr [NUME_REDACTAT] – măr în sistem intensiv și metode de combare biologică a dăunatorilor in detrimentul pesticidelor.

Mărul cultivat (Malus domestica Borkh) face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae și este specia pomicolă ce prezintă o deosebită importanță deoarece asigură, împreună cu bananierul și portocalul, cea mai mare parte a producției de fructe de pe glob. Importanța mărului rezidă din valoarea alimentară a fructului, în potențialul său productiv ridicat, în plasticitatea sa ecologică accentuată, în pretabilitate la tehnologii de cultură foarte variate și, în același timp, foarte diferite. (POPESCU și colab., 1992, GHENA și BRANIȘTE, 2004).

Valoarea alimentară ridicată a merelor și importanța acestora în consumul uman constituie obiectivul principal al cultivării mărului. Valoarea alimentară a fructului este dată, în primul rând, de consumul în stare proaspătă, merele fiind consumate cu prioritate ca fructe de desert și în mai mică proporție (până la 30%) sub formă preparată (GHENA și colab., 2004).

Valoarea terapeutică. Merele, prin cantitățile de substanțele minerale pe care le conțin, au un rol deosebit în organismul uman influențând secreția diferitelor glande, servind totodată ca substanțe tampon în metabolismul intern, în special în cel al sucului gastric. Alături de sărurile minerale, acizii (cu precădere acidul malic) joacă un rol deosebit în secreția diferitelor glande și au de asemenea, avantajul că nu măresc aciditatea sucului gastric fiind, în general, acizi slabi, ușor metabolizați și descompuși în alte substanțe mai simple. Vitaminele, ȋn calitatea lor de biocatalizatori ai proceselor vitale, sunt indispensabile vieții, lipsa lor din organism provocând grave tulburări funcționale metabolismului. Dintre vitaminele absolut necesare pentru buna funcționare și dezvoltare a organismului uman (A1, B1 C, D, E, F, K, PP), majoritatea se găsesc în mere, în cantități diferite, în funcție de genotipul speciilor și soiurilor de măr luate în considerare. Proverbul englezesc “ An apple a day keeps the doctor away” demonstrează recunoașterea generală a valorii terapeutice a merelor.

Importanța ca materie primă pentru industrie. Datorită caracterului sezonier al producției de mere, al dezechilibrului dintre producție și consum din unele perioade cât și nevoii aportului de fructe în alimentație în cursul întregului an, industria prelucrării fructelor a luat o dezvoltare deosebită. Sortimentele în care se transformă fructele de măr și derivatele în care se folosesc sunt tot mai diversificate: sucuri naturale concentrate, nectaruri, siropuri, băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice (slabe și tari), compoturi, jeleuri, gemuri, marmelade, dulcețuri, bomboane, înghețată, fructe deshidratate, congelate etc. Tendința actuală, în consumul de fructe, nedorită sub aspect fiziologic dar impusă de alți factori, este acea de sporire a proporției fructelor sub formă prelucrată, în comparație cu cele proaspete. În țara noastră, deocamdată, structura consumului de fructe este de 77% în stare proaspătă și 23% prelucrată (din care 21% conservată, 0,5% congelate și 1,5% uscate).

Importanța agrotehnică a mărului se exercita prin valorificarea eficientă a unor terenuri improprii pentru alte culturi. Mărul este adesea întâlnit pe terenuri în pante, cu soluri argiloase, în zona dealurilor, cât și pe nisipurile din sudul și nord-vestul țării, terenuri improprii pentru culturile de cereale. Sistemul radicular al speciilor pomicole, în general și al mărului, în special, valorifică și astfel de terenuri asigurând, în condițiile unor tehnologii adecvate, producții eficiente din punct de vedere economic.

Fondul național de germoplasmă, la pomii fructiferi, ȋn general, și la măr, ȋn special, constituie o rezerva inestimabilă de resurse genetice necesare lucrărilor actuale și viitoare de ameliorare a acestor specii. COCIU (1990) citează existența, în colecțiile pomologice, a peste 943 soiuri și tipuri autohtone, dintre care la măr 118. La acestea se adaugă noile soiuri, create în ultimul timp pe baza programelor de cercetare din unitățile de cercetare și învățământ (47 omologate), între care Frumos și Delicios de Voinești, Aromat de Bistrița etc. Numărul soiurilor în colecțiile pomologice al ICDP Pitești-Mărăcineni, inclusiv cele străine, se ridică la peste 3500.

Importanța social economică. Suprafața însemnată pe care o ocupă plantațiile de

pomi și arbuști fructiferi, sutele de mii de tone de fructe care se realizează, absorb o parte a

populației care lucrează, fie direct la aplicarea tehnologiilor în livezi, fie în activitățile

conexe (industria prelucrătoare, comerțul cu fructe, transporturi, construcția de mașini și

unelte, industria chimică, ambalaje etc.). De asemenea, în ultimul timp, tot mai

mulți specialiști cu pregătire medie și superioară, își desfășoară activitatea în unitățile de

cercetare și proiectare, în învățămîntul superior și școlile de nivel mediu cu caracter horticol

sau chiar pomicol.

Capitolul I .

Metode de combatere a dăunătorilor

Esențial pentru eficacitatea luptei împotriva bolilor și insectelor la pomi, arbuști fructiferi și căpșuni, este cunoașterea cu precizie a agentului dăunător sau patogen (diagnoza). În funcție de agent (cauză) se aplică diferite măsuri de combatere: preventive sau curative. Măsurile de combatere se stabilesc în raport cu specia care dăunează ,suprafața de livadă, posibilitățile tehnice,condițiile ecologice,agrotehnice etc.

Mărul este specia pomicolă cea mai atacată de boli și dăunători având peste 80 de boli și peste 60 de dăunători. Motiv pentru care se efectuează un număr foarte mare de tratamente chimice. În perioada repaosului vegetativ se fac 3 tratamente iar în perioada de vegetație numărul tratamentelor ajungând până la 8-9. Metodele biologice si ecologice din păcate încă nu pot să aibă rezultate prea bune.

Totalitatea măsurilor luate în prevenirea și combaterea fitoparaziților poartă numele de fitoterapie. În cadrul fitoterapiei se insistă pe doua categorii de măsuri, preventive si curative.

Măsurile preventive (profilactice) se iau inainte ca planta sa fie atacată, sunt mai eficace, mai putin costisitoare si, în majoritatea cazurilor, nepoluante.

Măsuri curative (terapeutice) se aplică după atacul agentului fitopatogen in planta gazdă, sunt mai greu de aplicat, au un character specific si sunt mai costisitoare.

Dăunatorii mărului

PĂDUCHELE LÂNOS – Eriosoma lanigerum Hausm (fig.1.1.)

Modul de dăunare. Păduchele colonizează tulpinile , ramurile, lăstarii și rădăcinile merilor. În urma atacului țesuturile se hipertrofiază, pe organele atacate formându-se tumori

cu aspect canceros. La pomii atacați circulația sevei este stânjenită și creșterea este întârziată.Cu timpul ramurile puternic atacate se usucă. Atacuri mai mari se înregistrează la soiurile de măr: Starking, Golden delicious, Parmain d’or, [NUME_REDACTAT], Reinette de Canada etc. [NUME_REDACTAT], Ontario, [NUME_REDACTAT] etc. sunt mai puțin atacate. Dintre portaltoi se menționează ca sensibili: M 12, M 9, M 11 etc., iar ca rezistenți: M 13, M 104, M 106 etc.

Fig.1.1. PĂDUCHELE LÂNOS (Eriosoma lanigerum Hausm )

Sursa: http://www.botanistii.ro/blog/wp-content/uploads/2014/01/adult_paduchele_lanos_1.jpg

PĂDUCHELE VERDE AL MĂRULUI – Aphis pomi [NUME_REDACTAT] (fig.1.2.)

Păduchele atacă în primul rând mărul și mai rar părul, păducelul, moșmonul și scorușul. Primăvara devreme fondatoarele colonizează mugurii, apoi fundatrigenele atacă lăstarii verzi și frunzele. Din cauza înțepăturilor și a sugerii sevei frunzele se răsucesc. Pomii puternic atacați au lăstarii mici, cu vârfurile răsucite, fructele pipernicite și nu mai formează muguri de rod pentru anul viitor.

Fig.1.2. PĂDUCHELE VERDE AL MĂRULUI (Aphis pomi [NUME_REDACTAT] )

Sursa: http://decostyle.mayra.ro/upload/1/article/1107/6_original.jpg

PĂDUCHELE DIN SAN JOSÉ – Quadraspidiotus perniciosus Comst (fig1.3)

Păduchele atacă mai ales părțile lemnoase și mai puțin frunzele și fructele. În locurile atacate țesuturile se înroșesc și se necrozează din cauza unei substanțe, pe care o introduce păduchele o dată cu sugerea hranei. Pomii atacați au frunzele îngălbenite, tânjesc în dezvoltare și, cu timpul, se usucă, începând de la vârf spre baza.

Fig.1.3. PĂDUCHELE DIN SAN JOSÉ (Quadraspidiotus perniciosus Comst )

Sursa: http://www.bayercropscience.ro/img/daunatori/quadraspidiotus23009.jpg

GĂRGĂRIȚA FLORILOR DE MĂR – Anthonomus pomorum L.(fig1.4.)

Gărgărița florilor de măr atacă speciile de măr cultivate și sălbatice, uneori părul și păducelul. Adulții hibernanți se hrănesc cu mugurii foliari și florali în care rod mici cavități. Noii adulți atacă frunzele, rozând una din epiderme și parenchimul. Frunzele atacate capătă un aspect reticulat. Larvele se dezvoltă în interiorul bobocilor florali, consumând pistilul, staminele etc. Bobocii atacați nu se mai deschid, se brunifică, se usucă și rămân agățați pe ramuri, fiind cunoscuți în popor sub numele de „cuișoare”

Fig.1.4. GĂRGĂRIȚA FLORILOR DE MĂR (Anthonomus pomorum L )

Sursa: http://2.bp.blogspot.com/_VHHJR-EmfjM/S9GN2UsFQKI/AAAAAAAAAHM/AaZCxR7jIOo/s1600/Athonomus+pomorum+

Gargarita+florii+de+mar.jpg

VIESPEA MERELOR – Hoplocampa testudinea Klug (fig.1.5)

Produce pagube mai mari la soiurile de măr cu înflorire timpurie: Pame, Parmen auriu, Transparent de Cronceles, Kasseli și Reinette de Canada. Cel mai puțin atacate sunt

soiurile: Jonathan, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Larvele atacă fructele de măr sub două forme). Prima formă de atac este produsă de larva neonată, care roade o galerie curbată sub epidermă, care se cicatrizează și duce până la urmă la deformarea fructului. A doua formă de atac este provocată de larvă în celelalte vârste și este mult mai periculoasă; larva minează fructul până în zona lojilor seminale, unde cosumă semințele și țesuturile din jur. Fructele atacate se recunosc după galeriile rotunjite sub forma unor cavități deschise, în care se găsesc resturi de hrană și excremente larvare. Din cauza atacului fructele rămân mici și cad .

Fig.1.5. VIESPEA MERELOR (Hoplocampa testudinea Klug )

Sursa: http://animalesalbatice.ro/wp-content/uploads/2012/04/

Viespea-merelor-Hoplocampa-testudinea-300×257.jpg

SFREDELITORUL TULPINILOR – Cossus cossus cossus L (fig.1.6)

Atacă trunchiul și ramurile mai groase la diferite specii de arbori forestieri și pomi fructiferi. Omizile rod în lemn galerii longitudinale ascendente.

Fig.1.6. SFREDELITORUL TULPINILOR (Cossus cossus cossus L )

Sursa: http://decostyle.mayra.ro/upload/1/article/1270/sfredelitorul_tulpinilor_400.jpg

SFREDELITORUL RAMURILOR – Zeuzera pyrina L.(fig1.7.)

Larvele acestei specii rod galerii în ramuri. Ramurile atacate se veștejesc și se usucă. Pomii atacați se debilitează.

Fig.1.7. SFREDELITORUL RAMURILOR (Zeuzera pyrina L )

Sursa: http://gradinuca.ro/wp-content/uploads/2010/05/sfredelitorul-ramurilor.jpg

MOLIA COJII FRUCTELOR – Adoxophyes orana F.R.(fig1.8)

Larvele pătrund în interiorul mugurilor și se hrănesc cu conținutul lor, fără a produce daune importante. Cel mai periculos este atacul larvelor generației I.Acestea vatămă frunzele, pe care le scheletuiesc și fructele tinere, cărora le rod învelișul La măr o intensitate mai mare a atacului se înregisterază la soiurile: Rose de Virginie, Jonathan, Starkimson, Gravenstein, Golden delicious, Rubra precoce, Stark delicious, Pătul etc. La păr soiurile mai sensibile la atac sunt: Williams, Curé, [NUME_REDACTAT], Beurre d’Amanlis, iar la cais soiul Milleur d’Hongrie.

Fig.1.8. MOLIA COJII FRUCTELOR (Adoxophyes orana F.R )

Sursa: http://decostyle.mayra.ro/upload/1/article/1271/molia_cojii_fructelor_400.jpg

VIERMELE MERELOR – Cydia pomonella L.(fig.1.9)

Viermele merelor atacă fructele de măr, păr, cais, prun, nuc etc., pagube mai mari înregistrându-se în livezile de meri. Larvele primei generații atacă fructele tinere, iar cele ale generației a doua fructele ajunse la completa dezvoltare. Fructele atacate prezintă galerii pline cu resturi de hrana si excremente. Acest atac este cunoscut sub numele de „viermănoșirea merelor”.

Fig.1.9. VIERMELE MERELOR (Cydia pomonella L )

Sursa: http://www.pesticide.ro/images/daunatori/viermele-merelor-cydia-pomonella-carpocapsa-pomonella-20_4_2.jpg

Combaterea chimică

Este cea mai folosită pentru combaterea bolilor și insectelor din plantații, celelalte metode fiind practic numai mijloace auxiliare. Aplicarea produselor chimice (pesticide) folosite în combatere se face sub diferite forme: prăfuiri cu pulberi sau pudre, stropiri cu soluții, suspensii sau emulsii, gazări sau fumigări cu produse asfixiante, aerosoli. Produsele chimice prezintă o serie de avantaje între care; eficacitate , compatibilitate, posibilitatea unor tratamente mixte pentru combaterea simultană a unor boli și dăunători. Alături de acestea, un avantaj deosebit îl constituie posibilitatea de mecanizare a metodelor chimice.

1.3 Combaterea biologică

În livezile de măr numărul agenților fitopatogeni și al dăunătorilor este mare, ceea ce face ca pe plan mondial pirderile să fie apreciate la 28,8 %. Dintre dăunătorii mai răspândiți amintim: Păduchele din [NUME_REDACTAT]’ (Quadraspidiotus perniciosus), Păduchele verde al mărului (Aphis pomi), Puricele melifer al mărului (Psylla mali), Viermele merelor (Laspeyresia pomonella), Nălbarul sau Albilița (Aporia crataegi), Fluturele cu abdomen auriu (Euproctis chrysonrheea), Omida păroasă a stejarului (Lymantria dispar), Omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea), Inelarul (Malacosoma neustria), Cotarul verde (Cheimatobia brumata), Gărgarița florilor de măr (Anthonomus pomorum), Gândacul păros (Epicometis hirta), Cărăbușul de mai ( Melolontha melolontha), Gărgărița mugurilor (Seiaphobus squalidus), Gândacul puieților (Capnodis tenebrionis), Viespea cu ferestrău (Hoplocampa testudinea), Acarianul brun (Bryobia rubrioculus), Acarianul roșu (Panonychus ulmi).

[NUME_REDACTAT] de combatere a bolilor și dăunătorilor constituie piatra fundamentală a conceptului de luptă integrată.

În combaterea biologică se folosesc zoofagi (dușmani naturali) care limitează înmulțirea dăunătorilor.

Măsura se poate aplica cu success în primul rând în livezile cu o stare fitosanitară generală bună (în care rezerva biologică a dăunătorului este scăzută), bine izolate în spațiu, aflate la minimum 150 – 200 metri de alte livezi de măr sau păduri de foioase.

Se amplasează 30 – 40 capcane cu momeli ATRAPOM la hectar, uniform răspândite pe întreaga suprafață , cu o usoară preferință pentru marginile livezii. Capcanele de la marginea livezii trebuie să fie amplasate la 10 – 20 metri de aceasta. Capcanele trebuie să fie bine legate și astfel amplasate ca să fie expuse cât mai puțin acțiunii jeturilor de soluție ale altor tratamente fitosanitare, pentru a nu fi doborâte. Picăturile de soluție nu afectează suprafața adezivului.

În mod normal nu trebuie efectuate observații asupra capturilor, dar trebuie verificată periodic starea capcanelor. În livezile mari, care nu sunt bine izolate în spațiu, în zonele limitrofe cu alte plantații puternic infestate sau păduri, este totuși indicat să se urmărească evoluția capturilor si pe baza curbei de zbor să se aplice tratamente chimice pe o lățime de 50 – 60 metri de-a lungul “granitei”. În experiențele noastre frecvența atacului pe fructe s-a situat constant sub 0,1%.

În țara noastră în anul 1923 W. Knechtel a introdus viespea parazită nomofagă Aphelinus mali importată din Franța și a obținut o diminuare în proporție de 80 – 100 % a populațiilor de Păduche lânos (Eriosoma lanigerum) din livezile de măr. În prezent în combaterea biologică se folosesc următoarele insecte parazite :

Prospaltella perniciosi care se dezvoltă pe seama larvei și adulților păduchelui din [NUME_REDACTAT]’. Creșterea vispei se face în laboratoare speciale. Viespiile obținute se lansează în livezile infestate primăvara în lunile aprilie mai în 2 etape : la început la apariția larvelor și la apariția adulților. Norma de lansare variază în funcție de gradul de infestare. Această viespe reduce cu 80 – 90 % dăunătorii de carantină din livezile de măr.

Trichogramma embryophagum. Această viespe parazitează în special oule de Sitotroga cerealella. Lansarea în livezile de meri se face în perioada depunerilor în masă a oulelor de către dăunător, cu o normă de 20.000 – 30.000 de viespi / ha.

Păduchele din [NUME_REDACTAT]’ are numeroase specii de paraziți și prădători naturali dintre care ca specii parazite mai importante sunt : Prospaltella perniciosi, P. Fasciata si Aphytis proclia iar ca specii prădătoare : Chilorus bipustulatus si C. renipustulatus. Aceste specii sunt importante în perspectiva folosirii lor în combaterea biologică dirijată.Împotriva speciilor de Lepidoptere defoliatoare se folosesc tratamente cu Thuringin (0,4%), Dipel (0,1%), Bactospeine (0,15%).

Omizile defoliatoare pot fi menținute sub PEDP de tratamente sistematice cu preparate pe baza de B. thuringiemsis. Un astfel de produs conține 6000 U.A. (unitati active)/mg de complex spori – cristale, în doză de 1,5 kg/ha sub formă de pulbere umectabilă este foarte eficace.

Viermele merelor este combătut cu preparate biologice pe baza de bacterii cu Bacillus thuringiesmsis (Turintux) și B. cereus. Folosindu-se viespii zoofagi ca : Trichogramma embryophagum, prin lansări de cate 20.000 – 60.000 de viespi/ha, se obține o reducere a stocului cu 35 – 65 %. Se folosește feromonul sexual specific : Atrapom, Codlemone pentru stabilirea momentelor optime în avertizarea tratamentelor (prin atragerea masculilor în sursa de feromoni) sau pentru combaterea directă (prin dezorientarea masculilor). Amplasarea a 1 – 2 curse cu feromoni la ha permite stabilirea mai precisă a curbelor de zbor. Tot împotriva virmelui merelor (Laspeyresia pomonella) s-a aplicat metoda autocidă. Acest procedeu implică fie iradierea populațiilor dăunătoare în biotopul lor natural, fie alcătuirea de loturi de indivizi care sunt menținuți în condiții controlate și care, după aplicarea unui tratament de sterilizare, sunt eliberați în natură. Prin lansarea unui efectiv de insecte sterile mult superior populațiilor naturale în care se aplică acest tratament, acest neajuns poate fi înlăturat.

Pentru combaterea biologică a insectei Hypantria cunea se utilizează endohormoni, substanțe secretate de glandele cu secreție internă a insectelor și care intervin în dezvoltarea acestora. Aceștia sunt : hormonul juvenil și hormonul de năpârlire. Prin tratarea stadiilor sensibile ale insectelor cu aceste subsțante se produc perturbări în dezvoltare, iar în final se ajunge la sterilizarea sau pierderea insectelor. În țara noastră s-au sintetizat o serie de substanțe juvenoide ca : JTC – 1, JTC – 2, JTN – 3, JTN – 4, JA – 1, JA – 2, JA – 3, JA – 4.

Chiar daca prețul creșteri în masă al acestei insecte este prea ridicat trebuie făcut un calcul economic mai amănunțit și pe o durată de timp mai mare, deoarece după 3 ani de lansări, tratamentele se pot face numai localizat, în unele focare. Metodele actuale de utilizare a masculilor sterili nu permit eradicarea speciei.

Pentru pragurile de dăunare ale acarienilor, virmelui mărului, viespea mărului, s-a studiat fauna utilă , astfel că primele elemente de combatere au fost puse în practică. Pe baza observațiilor privind evoluția dăunătorilor și a PEDP se poate reduce cu 30 – 40 % numărul de tratamente. Un număr însemnat de lucrări a fost consacrat metodelor biologice de combatere prin aplicarea de produse pe baza de B. thuringiemsis sau introducerea speciei Aphelinus mali.

Între măsurile chimice și cele biologice trebuie optat ori de câre ori este posibil pentru cele biologice. Și în acest caz numărul de tratamente este ridicat, dar posibilitătile de introducere a unei scheme de combatere în practică sunt mai mari.

1.3.1. Fauna utilă din livada de măr

De importanță majoră, în condițiile actuale, când se pune un accent tot mai mare pe agricultura ecologică, favorizarea înmulțirii dușmanilor naturali (paraziți și prădători), ai Păduchelui lânos (Aphelinus mali), ai Viermelui merelor (Trichogramma embryophagum), ai Păduchelui țestos din [NUME_REDACTAT] (Prospaltella perniciosi), ai altor specii dăunătoare prin aplicarea rațională de tratamente chimice de combatere, numai atunci când este strict necesar și folosirea acolo unde este posibil și a pesticidelor selective, capătă o importanță semnificativă. Atunci când există posibilitatea alegerii se recomandă stropirea pomilor cu biopreparate pe bază de microorganisme patogene, la înregistrarea apariției unor specii de omizi defoliatoare. Instalarea capcanelor cu feromoni pentru stabilirea curbei de zbor a lepidopterelor dăunătoare și aplicarea tratamentelor de combatere be baza indicațiilor acestor capcane, duce la protejarea faunei utile. Este de dorit crearea unor condiții optime de înmulțire și activitate a speciilor entomofage : Prospaltella perniciosi, Aphelinus mali, Trichogramma spp., (parazitoizi), Chrysopidae, Carabidae, Coccinellidae, Syrphidae, Cecidomyiidae, Leucospidae (prădătoare) pentru distrugerea afidelor, Păduchelui lânos și Viermilor fructelor. Se poate practica, importarea unor

paraziți, sau răspândirea unor specii entomofage : Prospaltella perniciosi, Aphelinus mali, Trichogramma spp., pentru combaterea pe cale biologică a Păduchelui țestos din [NUME_REDACTAT], Păduchelui lânos și Viermelui merelor.

Urechelnițele. Dintre urechelnițe (fig.1.10), ce au corp aplatizat și abdomenul terminat printr-o pereche de clești, considerate uneori pe nedrept dăunătoare, deseori se întâlnesc în livezi, urechelnițele cu dungi (Labiduridae), insecte robuste, maro-roșcate și uneori aripate, cea mai mare specie europeană este Labidura riparia, recunoscută după talia mare și dungile longitudinale maro închis pe pronotum și elitre, cleștii posteriori mai puțin curbați ca cei de la urechelnițele obișnuite (Forficulidae), al căror reprezentant, cunoscut și uneori temut pentru accidentele pe care le poate produce ascunzându-se chiar în urechile oamenilor, sfredelitorul urechilor sau urechelnița (Forficula auricularia), brună-închisă, cu antene filiforme, aripi anterioare (elitre) mici, maronii, mai dure, ce acoperă aripile posterioare membranoase, semicirculare, pliate complex, cu clești puternic curbați la masculi, mai drepți la femele.

Prădătoare, parțial sau în întregime, sunt insecte nocturne ce se ascund sub resturi în timpul zilei, se hrănesc cu alte insecte mai mici, trăiesc în stratul superficial al solului, sub scoarța copacilor sau în crăpăturilor rocilor, provocând ocazional, pierderi la unele specii de legume, cereale și fructe.

Fig.1.10. Urechelnița (Forficula auricularia)

Sursa: https://www.google.ro/search?q=urechelnita&source

Neuropterele ([NUME_REDACTAT]) cuprinde familia Hemerobidae, insecte sunt de talie mică sau moderată gri, brune sau negre cu aripi transparente, obișnuite în copacii cu frunze căzătoare, grădini, preferă vegetația joasă, adulții și larvele sunt prădători pentru acarieni și insecte cu corpul moale ca păduchi sau pureci, păduchi țestoși, în cursul vieții sale un Hemerobid consumă mai multe milioane de afide, adulții sunt în general activi de la apusul soarelui și se ascund ziua în vegetații, familia Chrysopidae, seamănă mult cu Hemerobiidele, aripile lor sunt de culoare verde și bleu, ochii sunt aurii, roșii intens sau arămiu cu reflexe metalice care par că strălucesc, foarte comune și se întâlnesc în toate tipurile de vegetație locuite de prada lor, adulții ca și larvele lor sunt prădători, sunt nocturne, ouăle sunt depuse pe vegetații la extremitatea unor filamente lungi și delicate de mucus, fiecare ou pe pedunculul său, larva este scurtă, cu mandibulele fine și încurbate, larvă galbenă, albă sau verzuie cu pete brune sau negricioase, implantează resturile golite ale prăzilor sale pe perii de pe spatele său, adlulții hibernează deseori în locuințe și sunt atrași de lumină. Chrysopa carnea (fig.1.11.) este crescută și utilizată pentru controlul biologic

Fig.1.11. Chrysopa carnea

Sursa: https://www.google.ro/search?q=Chrysopa+carnea&tbm

Ploșnițele. Insecte cunoscute mai ales ca dăunătoare, dar există grupuri (familii) de ploșnițe prădătoare, utile. Anthocoridele, aplatizate brune sau negricioase cu pete, corpul neted acoperit cu perișori fini, trăiesc pe flori, dar se găsesc și sub scoarță, în coronamentul pomilor, adulții și larvele vânează insecte mici, aspiră substanțele din ouă, larvă și nimfă, foarte utile ca prădători ale insectelor dăunătoare. Cele mai cunoscute și răspândite aparțin genurilor Orius și Anthocori (fig.1.12). Nabidele, brune sau de culoarea paiului, cu pete, numeroase specii au aripi dezvoltate, altele au aripi reduse, sunt carnivore feroce care vânează păduchi, pureci și numeroase insecte cu corpul moale pentru a aspira substanțele lor, cele mai cunoscute fiind specii ale genurilor Nabis si Hymacerus. Pentatomidele, ovale, pot avea culori vii, se găsesc pe ierburi, arbuști și arbori într-o mare varietate de habitate, Zicrona caerulea este un exemplu de specie prădătoare care se hrănește cu coleoptere și omizi.

Fig.1.12. Ploșnita ( Anthocoris )

Sursa: https://www.google.ro/search?q=Anthocoris&espv=2&tbm

Viespile parazite. Insecte mai puțin cunoscute, se caracterizează prin faptul că sunt parazite pe diferite stadii de dezvoltare a insectelor dăunătoare. Ihneumonidele, sunt solitare și foarte comune, se găsesc peste tot, cu antenele lungi, femela detectează păianjenii și insectele gazdă în care sau pe care depune ouăle, gazdele principale sunt în general larvele de insecte, parazitate cu ajutorul ovipozitorului foarte lung introdus în gazde. Cele mai cunoscute specii aparțin genurilor Pimpla, Ophion, Lissanota și Ichneumon (fig.1.13.)

Fig.1.13 Viespia ( Ichneumon)

Sursa: https://www.google.ro/search?q=Ichneumon&espv=2&source

Braconidele, se găsesc practic peste tot și parazitează alte insecte, omizile de fluturi sunt deseori parazitate, toate stadiile larvare sunt susceptibile să fie atinse de aceaste parazitoide, femela depune ouăle pe sau în corpul insectei, păduchii de pom “mumifiați” lipiți de frunziș sunt dovada activității braconidelor, genurile Bracon, Apantales, Meteorus, Oraon sunt cele mai răspândite. Scelionidele si trichogramatidele sunt viespii mici ce parazitează în general ouăle de insecte dăunătoare, se găsesc în număr mare în asociație cu gazdele lor. Dintre scelionide, speciile genului Trimorus sunt specializate în ouăle de coleoptere, cele de Telenomus în cele de fluturi de noapte. Reprezentanții familiei Trichogramatidae sunt prezente în numeroase habitate terestre și acvatice în asociație cu gazda lor, speciile acestei familii parazitează ouăle altor insecte (fluturi diurni și nocturni, coleoptere, păduchi de lemn, tripși, muște și viespi). Numeroase specii ca Trichogramma sunt folosite în controlul biologic al lepidopterelor dăunătoare.

Coleopterele. Dintre gândaci, coleopterele răpitoare cu importanță, sunt cuprinse în familiile Carabidae și Coccinelidae. Carabidele (fig.1.14) sunt brune sau negre, mate sau lucioase cu reflexe metalice și prezintă o mare varietate de mărimi și de formă diferite, majoritatea aplatizate, cu striuri și puncte pe elitre, trăiesc pe sol, adulții și larvele sunt carnivore și consumă nevertebrate moarte sau vii, speciile genului Calosoma vânează omizile de pe arbori, comune sunt speciile genurilor Carabus, Calosoma, Harpalus, Pterostichus, utile în controlul biologic al insectelor dăunătoare.

Fig.1.14. Carabidă (Carabidae )

Sursa: https://www.google.ro/search?q=Carabidele&espv=2&source=lnms&tbm

Coccinellidae sau buburuzele sunt cunoscute de toată lumea, rotunde sau ovale, aproape hemisferice, se găsesc peste tot unde se găsesc în abundență prăzile lor, adulți și larvele lor sunt prădători feroce pentru insecte cu corp moale, îndeosebi păduchi, cu picioarele bine dezvoltate, larvele sunt foarte mobile în căutarea coloniilor de păduchi de pom de pe plantele gazdă, buburuzele au importanță vitală în reglarea populațiilor de insecte dăunătoare, genurile Adalia, Coccinella (fig.1.15.) sunt cele mai cunoscute și răspândite.

Fig.1.15. Buburuza (Coccinella )

Sursa: https://www.google.ro/search?q=Coccinella&espv=2&tbm

Muștele. Dintre muștele utile, cele mai cunoscute sunt Syrphidele, al căror adult se hrănește cu polen și nectar, în timp ce la cele mai multe larve sunt carnivore, asemănătoare cu râmele au numeroase specii dintre care cele de Syrphus (fig.1.16.), sunt consumatoare vorace al păduchilor de pomi pe care îi consumă cu miile, cu toată asemănarea cu albinele și viespilor, aceste insecte nu înțeapă.

Fig.1.16. Musca (Syrphus)

Sursa: https://www.google.ro/search?q=Syrphidae&espv=2&tbm

Dintre arahnide (păianjeni), ordinul acarina, speciile din genurile: Phytoseiulus sp., prădătoare ale diferitelor stadii ale păianjenului roșu comun (Tetranicchus urticae) și Typhlodromus sp., prădător al diferitelor stadii ale păianjenilor pomilor.

Speciile prădătoare dintre insecta aparțin ordinelor: Neuroptera, din care face parte Chrysopa perla, care se hrănește cu acarieni, afide și coccide; Heteroptera, din care cităm Nabis sp., răpitoare ce se hrănește cu cu ouă, larve și adulți ai diferiților dăunători acccesibili, în special afide; Coleoptera, reprezentat prin numeroase specii de Carabidae (Carabus sp.), prădătoare de omizi defoliatoare, Coccinelidae (buburuza, Coccinella 7-punctata) prădătoare în special de afide și coccide; Diptera, oferă specii încadrate în familia Syrphidae (Syrphus pyrasti, S. bifasciatus), prădătoare în special de afide, etc..

Amfibienii (broastele), în special broasca râioasă (Bufo viridis) și reptilele (șerpi, vipere) se hrănesc în mare parte cu insecte și alte specii de animale dăunătoare.

Păsările insectivore joacă un rol deosebit în distrugerea diferitelor stadii de dezvoltare ale insectelor dăunătoare. Printre speciile cele mai importante din acest punct de vedere se numără: pițigoiul, graurul, cucul, ciocănitoarea, striga, șorecarul, cucuveaua etc.

Multe din păsările mici cunoscute sunt folositoare și se cer protejate, fie prin împiedicarea distrugerii cuiburilor, fie prin instalarea unor cuiburi care să favorizeze populațiile de păsări. Printre cele mai folositoare păsări se numără pițigoiul și cucul.

Cuculus canorus (cuc) (fig.1.17.) , de 33 cm lungime, comun în toate tipurile de habitate, mai ales în paduri, sau în apropierea acestora, de la câmpie până la munte, evită zonele frecventate de om, fiind destul de sperios. Cucul consuma frecvent larvele paroase de fluturi, hrana cucilor constă, în insecte, păianjeni, tot felul de viermișori, miriapode și mai ales omizi mari (așa-numitele “omizi paroase”, care nu sunt consumate de alte păsări), din acest motiv, cucul este o pasăre folositoare, care merită a fi protejată, deoarece curăță copacii de omizi.

Fig.1.17. Cuc (Cuculus canorus)

Sursa: https://www.google.ro/search?q=Cuculus+canorus&espv=2&source

Pițigoii sunt păsări deosebit de utile și care se pot proteja chiar prin constriurea unor cuiburi artificiale.

Parus caeruleus (pitigoi albastru), de 12 cm lungime, se întâlnește frecvent în pădurile [NUME_REDACTAT], dar și în toate pădurile din țară, urcând pe văile râurilor până în zona coniferelor. Capul este albastru, spatele verzui, iar pieptul și pântecele galben-verzui. Cuibărește în scorburi naturale ori în cuiburi părăsite de ciocănitori etc. Depune ponta prin martie—aprilie. Ouăle, în număr de 8—10, sunt albe, cu mici dungulițe brun-roșcate și sunt clocite numai de femelă, circa 13—14 zile. Pițigoiul albastru este sedentar la noi.

Parus cristatus (pițigoiul moțat), este o pasăre cu lungimea de 12 cm, între pitulice și vrabie, cafeniu-cenusiu pe spate, galben pe flancuri, capul este pestrit, avand un mot indreptat spre spate, se hraneste cu insecte, larve, ponte.

Parus major (pițigoiul mare) Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; Aceasta pasare se gaseste aproximativ oricunde in tara, dar lumea cum nu se uita mai atenta la ei, vad o pasare mica asta insemnand"vrabie" acesti pitigoi au nevoie de ajutorul nostru in timpul iernii, ii putem ajuta si punand pe o ramurica o bucata de slanina legata cu o ata, si in 2 zile veti vedea cum minunatiul pitigoi mare . pitigoiul mare se deosebeste de ceilalti pitigoii prin gunga neagra de pe piept.

Mamiferele joacă un rol important în reducerea numărului de insecte și rozătoare dăunătoare agriculturii, dintre acestea se remarcă activitatea folositoare a liliacului, ariciului, nevăstuicii, dihorului, bursucului etc., animale ce se cer protejate.

Succinta prezentare a principalilor paraziți și prădători redă numai parțial rolul și imensul potențial pe care îl au zoofagii în menținerea unui echilibru biologic în biocenoze în general și în agrocenoze în special. Este suficient să amintim că nu există specie de dăunător agricol care să nu aibă paraziți și să fie atacată de dăunători. Existența zoofagilor nu înseamnă automat reducerea sau menținerea sub control a dăunătorilor, deoarece ei sunt interconectați în cadrul lanțurilor trofice și nivelul populațiilor oscilează cu amplitudini mai mici sau mai mari în jurul unui nivel de referință.

Lupta biologică presupune două aspecte distincte atât prin modul de abordare cât și prin consecințele cu valoare practică ce rezultă. Pe de o parte este vorba de cunoașterea locului și rolului zoofagilor în cadrul bioecocenozei, a stabilirii condițiilor care limitează sau favorizează activitatea și pe baza acestor cunoștințe instituirea unor măsuri sau tehnologii care să protejeze sau să favorizeze activitatea acestora, introducerea de noi paraziți și prădători provenind din alte regiuni. Pe de altă parte este vorba de producerea în unități experimentale sau în biofabrici a unor paraziți sau zoofagi, pentru care s-au elaborat metode și tehnologii de producție, lansare în câmp în anumite culturi și pentru anumiți dăunători, în scopul de de a combate un anumit dăunător.

La menținerea populațiilor de acarieni sub o densitate critică periculoasă pentru plantații contribuie în mare măsură speciile prădătoare din genurile Tiphlodromus, Tydaeus, Chrysopa, Stethorus ș.a., de aceea, ele pot fi protejate, mai ales acarienii prădători, ce contribuie eficace la reducerea densității numerice a populațiilor de acarieni fitofagi, prin utilizarea judicioasă a insecticidelor, acaricidelor și fungicidelor.

Ouăle cicadei gheboase în unele zone sunt parazitate de Polynema striaticorne Gir., acesta se folosește în Italia în combaterea dăunătorului. O limitare naturală a dăunătorului este reprezentată de faptul că frecvent păsările consumă larve.

Sunt cunoscute unele specii de prădători (Chrysoperla carnea, Coccinella septempunctata, Anthocoris nemoralis) care se hrănesc cu afide și sunt preocupări pentru introducerea acestora în tehnologiile de combatere. Totuși, dificultățile de introducere în producție fac ca aceste rezultate să aibă doar valoare teoretică.

Viespea parazită Aphelinus mali Hald poate distruge coloniile păduchelui lânos. Este esențială protejarea parazitului printr-o schemă de combatere eficientă. În primele decenii după introducerea sa în Europa, lipsea antagonistul său. Din anul 1939 s-a importat în Romania de Knechtel, acest parazit, care s-a aclimatizat. Femela acestei viespi măsoară în jur de 1 mm și depune 60 ouă pe sezon pentru un păduche. [NUME_REDACTAT], se succed 6-7 generații ale acestei viespi în cursul verii. Ținând cont de exigențele termice superioare ale acestui parazit în raport cu

păduchele, trebuie să aștepte vara pentru ca acesta să-și exprime întregul potențial. Evaluarea parazitului toamna va ajuta la elaborarea unei strategii de combatere în primăvara următoare. Un rol important in limitarea importantei daunatorului îl au entomofagii. Cea mai mare eficiență printre speciile prădătoare o au coccinelidele Chilocorus bipustulatus, C. renipustulatus și Exochomus quadripustulatus, iar dintre cele parazite calcidoidele Aphytis mytilaspidis, A. proclia, Aspidiophagus spp., Prospartella perniciosi.

S-au facut numeroase incercari de folosire a himenopterului parazit Prospartella perniciosi pentru combaterea păduchelui din [NUME_REDACTAT] (Quadraspidiotus perniciosus), protejarea parazitului în livezi din Elveția a permis acestuia să se instaleze și să execute un control eficient al dăunătorului în zone netratate.

Dintre speciile parazite care contribuie la reducerea densității larvelor și pupelor de Anthonomus, se numără în primul rând viespile Epiurus pomorum și Pimpla examinator.

În livezi pe rod se vor aplica, de asemenea, riguros măsurile agrotehnice și igienice culturale (tăieri de rărire a coroanei, a ramurilor uscate, răzuirea scoarței etc.), la atacuri puternice pomii infestați fiind scoși și distruși prin ardere. În perioada depunerii ouălor se pot folosi pomi-cursă (pomi pe cale de uscare, slăbiți fiziologic), care “atrag” femelele pentru depunerea ouălor, aceștia fiind apoi arși. Atacul acestei specii precum și a altor scolitide (cari) fiind foarte periculos pentru pomi, simpla prezență a acestuia impune măsuri de limitare a extinderii și combatere.

În cazul moliilor miniere, prezența entomofaunei utile are un rol deosebit în limitarea populațiilor. Speciile cheie de paraziți pentru specia Phyllonorycter blancardella sunt: Aphanteles circumscriptus Nees, Halcothorox testaceipes Ratz., Sympiesis sericeicornis Nees., Tetrastichus amethistinus Ratz. și Tetrastichus ecus Ratz. Aceștia pot interveni în combaterea integrată prin protejarea lor printr-un sistem rațional de tratamente. Înmulțirea moliei frunzelor de măr este franată de activitatea unui mare număr de specii de insecte parazite, printre care cea mai mare importanță o prezintă Herpestomus bruneicornis și Oencyrtus fuscicollis, proporția de parazitare a larvelor ridicându-se la 40-55 %. În condițiile țării noastre omizile și pupele moliei sunt parazitate de ichneumonidele Ageniaspia fulcicollis, Zatypota bohemani, Angitia armillata și Mesochorus globurator, în județul Cluj, parazitand până la 40 % din larve. Aceștia au importanță în cadrul combaterii integrate în măsura în care sunt protejați și ajutați să acționeze liber în natură.

Păduchele, trebuie să aștepte vara pentru ca acesta să-și exprime întregul potențial. Evaluarea parazitului toamna va ajuta la elaborarea unei strategii de combatere în primăvara următoare. Un rol important in limitarea importantei daunatorului îl au entomofagii. Cea mai mare eficiență printre speciile prădătoare o au coccinelidele Chilocorus bipustulatus, C. renipustulatus și Exochomus quadripustulatus, iar dintre cele parazite calcidoidele Aphytis mytilaspidis, A. proclia, Aspidiophagus spp., Prospartella perniciosi.

S-au facut numeroase incercari de folosire a himenopterului parazit Prospartella perniciosi pentru combaterea păduchelui din [NUME_REDACTAT] (Quadraspidiotus perniciosus), protejarea parazitului în livezi din Elveția a permis acestuia să se instaleze și să execute un control eficient al dăunătorului în zone netratate.

Dintre speciile parazite care contribuie la reducerea densității larvelor și pupelor de Anthonomus, se numără în primul rând viespile Epiurus pomorum și Pimpla examinator.

În livezi pe rod se vor aplica, de asemenea, riguros măsurile agrotehnice și igienice culturale (tăieri de rărire a coroanei, a ramurilor uscate, răzuirea scoarței etc.), la atacuri puternice pomii infestați fiind scoși și distruși prin ardere. În perioada depunerii ouălor se pot folosi pomi-cursă (pomi pe cale de uscare, slăbiți fiziologic), care “atrag” femelele pentru depunerea ouălor, aceștia fiind apoi arși. Atacul acestei specii precum și a altor scolitide (cari) fiind foarte periculos pentru pomi, simpla prezență a acestuia impune măsuri de limitare a extinderii și combatere.

În cazul moliilor miniere, prezența entomofaunei utile are un rol deosebit în limitarea populațiilor. Speciile cheie de paraziți pentru specia Phyllonorycter blancardella sunt: Aphanteles circumscriptus Nees, Halcothorox testaceipes Ratz., Sympiesis sericeicornis Nees., Tetrastichus amethistinus Ratz. și Tetrastichus ecus Ratz. Aceștia pot interveni în combaterea integrată prin protejarea lor printr-un sistem rațional de tratamente. Înmulțirea moliei frunzelor de măr este franată de activitatea unui mare număr de specii de insecte parazite, printre care cea mai mare importanță o prezintă Herpestomus bruneicornis și Oencyrtus fuscicollis, proporția de parazitare a larvelor ridicându-se la 40-55 %. În condițiile țării noastre omizile și pupele moliei sunt parazitate de ichneumonidele Ageniaspia fulcicollis, Zatypota bohemani, Angitia armillata și Mesochorus globurator, în județul Cluj, parazitand până la 40 % din larve. Aceștia au importanță în cadrul combaterii integrate în măsura în care sunt protejați și ajutați să acționeze liber în natură .

1.4. Metode agrofitotehnice, fizice si mecanice

Metodele agrofitotehnice sunt în general profilactice și se referă la asolamente ( în pepinieră), folosirea anumitor îngrășeminte, lucrările solului, distrugerea buruienilor, folosirea soiuri cât mai rezistente, distrugerea resturilor vegetale(frunze, fructe,r amuri, mai ales cele atacate), folosirea de material săditor sănătos etc.

Toate măsurile au în vedere să modifice condițiile mediului înconjurător în așa fel încît acestea să devină optime pentru pomi și improprii pentru boli și insecte.

Metodele fizice constau în folosirea temperaturilor ridicate sau scăzute,a focului, luminii, cîmpurilor electrostatice de înaltă frecvență, a radiațiilor etc. Acestea au în vedere anumite praguri letale peste care sau sub care diferiți dăunători nu pot viețui.

Metodele mecanice se referă la adunarea directă a insectelor cu mâna sau cu diferite aparate, la eliminarea unor organe atacate, la folosirea de brâie capcană, benzi sau inele cleioase sau a momelilor pentru atragerea și distrugerea insectelor, prin surse luminoase, capcane cu feromoni.

1.5. Capcanele feromonale. Importanța utilizării capcanelor feromonale

Feromonii sexuali, incluși în ultimele două decenii în sistemele de combatere biologică a insectelor dăunătoare, servesc la avertizarea tratamentelor chimice și stabilirea exactă a ariei de răspândire și la supravegherea nivelului populațiilor microlepidopterelor dăunătoare din pomicultură.

Cu toate că la Institutul de Cercetări în [NUME_REDACTAT] Ripan – [NUME_REDACTAT] au fost omologate 35 de feromoni pentru avertizarea, supravegherea și combaterea insectelor dăunătoare din livezi, plantații de viță de vie, culturi de câmp, depozite și silvicultură, ritmul utilizării acestora în producție este foarte redus.

Importanța utilizării feromonilor a fost demonstrat în numeroase lucrări elaborate de cercetători din diferite institute din țară: Iacob M. (1977, 1979), Susea S. (1985), Drosu S. (1993, 2001), Rosca I, Istrate R. (2004, 2005, 2006, 2007), totuși considerăm să trebuie să menținem în actualitate importanța utilizării feromonilor sexuali în programele de combatere integrată, în special în pomicultură.

Feromonii ca mijloc tehnologic reprezintă un factor de integrare în arsenalul mijloacelor moderne de protecție a plantelor având posibilitatea, alături de celelalte mijloace, să acționeze pe cale nepoluanta și selectiva în limitarea populațiilor de dăunători sub limita economica ceruta de producția agricola. Deși funcțiile biologice ale feromonilor în comportamentul insectelor au fost descoperite încă de mult timp, totuși valorificarea acestora ca mijloc de combatere s-a realizat în ultimul deceniu.

Feromoni sexuali, sunt substanțe odorante emise de un singur sex pentru a atrage indivizi de sex opus în vederea împerecherii, constituind astfel factorul esențial pentru supraviețuirea și perpetuarea speciei.

Prin cercetări laborioase efectuate în ultimul deceniu au putut fi izolați, identificați și reproduși prin sinteza în laborator feromoni sexuali pentru numeroase specii de insecte. Cele mai multe specii care produc feromoni sexuali aparțin ordinului Lepidoptera, familia Tortricidae (viermii fructelor). Feromonii sexuali sunt produși în general de femele și au rol în orientarea și apropierea masculilor de la distanțe mari. Datorită puterii de atracție a feromonilor sexuali, aceștia au devenit foarte valoroși în detectarea și estimarea populațiilor de insecte și chiar în acțiunea directă de combatere.

Primele sinteze de atractanți sexuali în România, au fost realizate de către Institutul de Chimie din Cluj-Napoca și experimentate biologic în cadrul laboratorului de [NUME_REDACTAT] din Institutul de Cercetări pentru [NUME_REDACTAT] și în unele laboratoare de specialitate din mai multe țări, performanțele tehnice fiind comparabile cu ale produselor străine atât sub aspectul eficienței cât și al selectivității. Feromonii sunt utilizați sub diferite forme de condiționare în raport cu scopul urmărit. Astfel pentru funcția atractantă, se utilizează capsule cu feromoni plasate în capcane. Pentru aceasta, feromonul se impregnează în capsule de cauciuc, material plastic poros sau PVC, de forme diferite (circulare sau poliedrice) cu mărimea cuprinsă între 0,5 – 2 cm. Capcanele se confecționează din material plastic sau carton special impermeabil.

Utilizarea feromonilor în protecția plantelor a demonstrat în scurt timp, prin numeroase cercetări efectuate asupra mai multor specii de dăunători, rolul lor determinant în sistemul de luptă integrată. Cea mai importantă funcție din acest punct de vedere o constituie aprecierea pe care o oferă utilizarea feromonilor în stabilirea momentelor de aplicare a tratamentelor. Printr-o supraveghere continuă a populațiilor din plantațiile pomicole, feromonii pot determina reducerea substanțială a numărului de tratamente sau în unele cazuri chiar suprimarea totală a acestora. Prezența feromonilor în livadă oferă informații utile asupra prezenței dăunătorilor, a frecvenței de răspândire a acestora, oferind în acest fel elemente de prognoză a apariției în zona în care a fost depistat sau în zonele limitrofe.

Materiale feromonale

Capcanele feromonale livrate de către Institutul de [NUME_REDACTAT] Ripan, Cluj-Napoca, constau în ambalaje care conțin:

– Feromonul propriu-zis prezentat sub forma de dispenseri sau evaporatoare (dopuri de cauciuc sau suporturi textile impregnate cu feromoni) închise ermetic în hârtie metalizată sau cerată, în număr de 6 bucăți;

– Capcane feromonale de formă tetratrap (10 placi cu clei și 3 placi fără clei), îmbinate după figura de mai jos.

– Agrafe pentru fixarea plăcilor cu clei si a celor fără clei;

– Sârme pentru susținerea capcanelor în coroana pomilor.

Manipularea capcanelor feromonale

– montarea capcanelor se realizează în câmp, însă se va avea grijă ca în timpul manipulării și transportului, stratul de clei să se mențină curat pentru a-și păstra calitățile adezive;

– așezarea capsulei feromonale în centru plăcii adezive se realizează cu ajutorul unei pensete sau spatule pentru fiecare feromon. La schimbarea feromonului se va utiliza altă pensetă sau se va curăța cea utilizată cu un solvent (benzen, toluen, clorură de metilen) apoi se va spăla cu apă și detergent;

– după schimbarea plăcilor sau feromonilor, acestea vor fi scoase din cultură și distruse prin ardere sau îngropare în sol pentru a nu se crea puncte de concurență cu momelile din capcanele instalate;

– capcanele pentru capturarea aceleiași specii vor fi amplasate la distanțe de minimum 50 m între ele;

– pentru capturarea speciilor diferite, capcanele vor fi amplasate la distanțe de cel puțin 20 m între ele;

– amplasarea capcanelor în coroana pomilor se realizează la înălțimea de 1,5-3 m, într-o zonă umbrită și degajată de ramuri și frunze pentru a asigura accesul cât mai bun al insectelor atrase ; – schimbarea capsulelor feromonale cu altele noi se face la 6 săptămâni, iar decolmatarea plăcilor adezive (cu fluturi capturați) se face săptămânal.

Întreținerea capcanelor feromonale

La fiecare observație vor fi scoase din stratul de clei toate insectele capturate, precum și alte corpuri (fragmente de muguri, frunze, ramuri) intrate în capcane. În cazul în care suprafața cleioasă este încărcată cu praf, cu ajutorul unei spatule se va reactiva cleiul prin amestecarea și redistribuirea acestuia.

Adunarea și conservarea capcanelor

La terminarea perioadei de observație, toamna, capcanele și momelile vor fi scoase din culturi și se vor distruge prin ardere. Elementele de fixare și asamblare, precum și plăcile superioare pot fi curățate cu ajutorul unui solvent organic (benzen, toluen, benzină, clorură de metil), spălate apoi cu apă cu detergent și refolosite în anul următor, însă numai pentru capturarea aceleiași specii.

1.6. Lista feromonilor comercializati

Feromonii sexuali, incluși în ultimele două decenii în sistemele de combatere biologică a insectelor dăunătoare, servesc la avertizarea tratamentelor chimice și stabilirea exactă a ariei de răspândire și la supravegherea nivelului populațiilor microlepidopterelor dăunătoare din pomicultură.

Cu toate că la Institutul de Cercetări în [NUME_REDACTAT] Ripan – [NUME_REDACTAT] au fost omologate 35 de feromoni pentru avertizarea, supravegherea și combaterea insectelor dăunătoare din livezi, plantații de viță de vie, culturi de câmp, depozite și silvicultură, ritmul utilizării acestora în producție este foarte redus.

Lista feromonilor comercializati pentru avertizarea, supravegherea și combaterea insectelor dăunătoare în livezi, plantații de viță de vie, culturi de câmp, depozite și silvicultură este prezentata in tabelul de mai jos :

Tabelul 2.1. Lista I.C.M. Cluj – [NUME_REDACTAT] II.

Molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT])

2.1 Desrierea biologica

Molia pieliței (fig.2.1.) fructelor a fost semnat în anul 1819 în [NUME_REDACTAT] pe unele esențe forestiere. Cu timpul, insecta a trecut în plantațiile pomicole, înscriindu-se ca un dăunător principal al acestora. în prezent specia este citată în fauna multor țări din Europa.

[NUME_REDACTAT], viermele pieliței a fost semnalat în anul 1958 în plantațiile de măr și păr de la Fălticeni. În anul 1976, dăunătorul s-a înregistrat și în plantațiile de măr de la [NUME_REDACTAT] Sibiu, iar în anul 1977 și 1978 și în cele din centrele pomicole Geoagiu și Lipova. În ultimii ani s-au semnalat atacuri ale acestei specii și în alte centre pomicole din Transilvania și Moldova.

Fig.2.1. Molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT] Orana)

Sursa: https://www.google.ro/search?q=ADOXOPHYES+ORANA

Masculul are corpul lung de 8—9 mm. Aripile anterioare sunt de culoare bej deschis și prezintă un desen brun-roșcat format dintr-o bandă mediană oblică lărgită la bază, dintr-o pată preapicală triunghiulară și dintr-o altă pată spre baza aripii. Aripile posterioare sunt cenușii deschise. Anvergura aripilor este de 12— 15 mm. Abdomenul este de culoare alburie.

Femela (fig.2.2.) este de culoare mai închisă decât masculul. Desenul este format din dungi transversale oblice de culoare brună, unele ca niște firișoare, altele mai late pînă la 1 mm, care se întîlnesc spre mijlocul aripii sub formă de V. Aripile posterioare sînt brune cenușii. Anvergura aripilor este de 18—20 mm. Abdomenul este de culoare bej auriu. Lungimea corpului de 10—13 mm.

Fig. 2.2.Molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT] Orana)

Sursa: https://www.google.ro/search?q=ADOXOPHYES+ORANA

Oul este lenticular de culoare galbenă la depunere. Ooplaca are o formă ovală sau rotundă cu un diametru de 4—7 mm.

Larva (fig.2.3.) are o culoare galbenă-verzuie, alb-gălbuie, sau verde închis cu o dungă maro pe partea dorsală a abdomenului. Pe partea dorsală a corpului se disting negi gălbui. Capul și placa toracică sunt negre la larvele tinere și brune sau maro la cele mature. Picioarele toracice sint brune. La completa dezvoltare larva are o lungime de 18—20 mm. Ele sunt vioaie și cînd sunt deranjate coboară lăsînd în urmă un fir mătăsos. Crisalida este de culoare brună închis și are o lungime de 10— 12 mm.

Fig. 2.3.Molia pielitei fructelor ( [NUME_REDACTAT] Orana )

Sursa: https://www.google.ro/search?q=ADOXOPHYES+ORANA

2.2. Ciclul biologic

[NUME_REDACTAT] are două generații pe an. Iernează în stadiul de larvă de vîrsta a doua și a treia (2—3 mm lungime), într-un cocon mătăsos dens, de culoare albă, frecvent în rugozitățile de la baza mugurilor, în frunzele uscate și în crăpăturile scoarței pomilor. O parte din larve hibernează și în depozitele de fructe în zona calicială și pedunculară. Cele care hibernează în câmp apar pe vîrful mugurilor în fenofaza de dezmugurire, la o temperatură medie a aerului de 6,5—12,5°C. Începutul migrării larvelor pe muguri poate avea loc în ultima decadă a lunii martie sau în prima decadă a lunii aprilie la 6—25 zile după apariția gărgărițelor florilor de măr în coroana pomilor. La un prag termic de 7°C, începutul migrării corespunde unei temperaturi efective de 10—20°C. Pătrund în muguri și încep să se hrănească. Pe măsura apariției frunzelor și inflorescențelor trec pe acestea. La început se instalează pe frunzele care formează rozeta mugurilor de rod, ca mai apoi. să migreze pe inflorescențe și pe frunzele din vîrful lăstarilor. În jurul locului de hrană țes păienjeniș. După o perioadă de hrănire de 30—40 zile, larvele se transformă în crisalide obișnuit în frunzișul care a servit drept hrană. Acest stadiu durează 9—14 zile. Primii fluturi apar în decada a II-a, decada a III-a a lunii mai sau la începutul decadei I a lunii iunie în plantațiile de pomi amplasate în zonele de silvostepă și în prima sau a doua decadă a lunii iunie în cele amplasate în zona dealurilor înalte. Ei zboară atât ziua cât și noaptea. Zborul mai intens are loc în timpul nopții între orele 23 și 3 la o temperatură de 18°C. Durata vieții adulților este de 8—14 zile. Zborul se eșalonează pe o perioadă de 21— 55 zile. La 3—19 zile după apariția fluturilor începe depunerea ouălor în grupe (ooplăci) pe frunze (fața superioară la măr și pe cea inferioară la păr și cireș). Într-o ooplacă sunt renuite între 10 și 118 ouă dispuse circular. În majoritatea cazurilor (80—85%) pe o frunză ouăle sunt depuse într-o singură grupă. În 15—20% din cazuri se înregistrează 2—4 ooplăci per frunză. În cadrul grupei, ouăle se suprapun parțial. Incubația durează 7—16 zile, în raport de temperatura aerului. Larvele neonate apar în ultimele două decade ale lunii iunie sau în prima decadă a lunii iulie. În primele vîrste, larvele migrează spre vârful lăstarilor, se instalează pe frunzele tinere și încep să-și construiască un adăpost din păienjeniș în formă de tunel. Durata confecționării unui astfel de adăpost este de 20—24 ore. Larvele se hrănesc cu epiderma superioară și parenchimul foliar. În ultimele vârste, ele trec pe frunzele mature pe care le înconjoară cu fire mătăsoase. Pe unele le lipesc de fructe și se hrănesc cu pielița acestora. După o perioadă de hrănire, cuprinsă între 16 și 19 zile, larvele se retrag în diferite adăposturi unde își construiesc un înveliș mătăsos compact și fusiform în interiorul căruia se produce transformarea în crisalidă. Durata acestui stadiu variază între 9 și 12 zile. Fluturii acestei generații încep să apară într-una din decadele lunii iulie sau în prima decadă a lunii august. Zborul lor continuă până în a doua jumătate a lunii septembrie. La 2—7 zile după apariția fluturilor începe depunerea ouălor pe frunze, lăstari și fructe. Pe fructe, în 85—90% din cazuri s-a înregistrat o singură ooplacă pe fruct și numai la 10—15%din fructe s-au constatat 2—3 ooplăci. Larvele populează frunzele și mai ales fructele. Atacul lor continuă în câmp până la recoltare. Odată cu apariția temperaturilor scăzute se retrag în adăposturi pentru hibernare.

Adoxophyes face parte din grupa dăunătorilor polifagi. În literatură sunt citate ca plante gazdă 47 specii din flora spontană și cultivată. La pomii fructiferi se indică mărul, părul, caisul, piersicul, prunul și agrișul. În țara noastră produc daune mai mari la măr și mai mici la păr, cais și piersic. La măr o intensitate mai mare a atacului s-a înregistrat la soiurile: Rose de Virginie, Charlamovski, Gravenstein, Jonathan, Golden delicious, Starkrimson, Rubra precoce, Stark delicious, Pătul. La păr solurile: Williams, [NUME_REDACTAT], Cure, [NUME_REDACTAT] și Beurre d’Amanlis iar la cais, soiul Milleur d’Hongrie.

Larvele produc atacuri pe muguri, frunze, flori și fructe (fig.2.4.) . Atacul pe muguri se înregistrează în fenofaza de dezmugurire și se face de larvele hibernante care pătrund în interiorul acestora și se hrănesc cu conținutul lor. Pe măsură ce apar frunzele și inflorescențele, larvele migrează pe aceste organe. Frunzele sunt răsucite longitudinal, strân- gându-se marginile către nervura principală sau se îndoiește vârful frunzei. Spre partea superioară a limbului sub formă de cornet. Țes fire mătăsoase și lipesc 2—5 frunze spre mijlocul sau părțile laterale ale acestora. Florile atacate rămân nedeschise, iar cînd petalele se scutură rămân uscate și drepte. În unele cazuri, larvele dintr-o inflorescență strâng cu fire mătăsoase frunzele care formează rozeta florii. Larvele hibernante se hrănesc, de asemenea și cu fructe mici. În acest caz atacul se produce la punctul de contact a două fructe sau la cel unde o frunză este atrasă cu fire mătăsoase către pielița fructului. Larvele neonate din generația de vară migrează spre vârful lăstarilor, se instalează pe frunzele tinere și se hrănesc cu epiderma superioară și cu parenchimul.

Fig. 2.4. Măr atacat de larve

Sursa:https://www.google.ro/search?q=ADOXOPHYES+ORANA&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=JkOEU8K8M8LY7AblyIHoCw&ved=0CC8QsAQ&biw=1680&bih=949

În ultimele vârste, pe lângă atacul pe frunze, ele produc rosături neregulate ale pieliței și pulpei fructului. Acestea ating dimensiuni de pînă la 6 cm lungime, de până la 3 mm adâncime. Numărul de larve înregistrat pe un fruct sau frunză variază de la 1 la 3. Între două frunze se pot găsi 4—5 larve. Stadiul de larvă hibernantă se eșalonează pe o perioadă de 58 67 zile, iar cel de crisalidă de 21—66 zile. Ponta se eșalonează pe o perioadă de 28—86 zile, iar zborul adulților pe o durată de 22—63 zile. Răspândirea dăunătorului se face prin zbor și prin curenți de aer.

Durata dezvoltării embrionare variază între 7 și 11 zile. Dezvoltarea larvelor hibernante durează 40—49 zile, iar a larvelor din prima generație 17—22 zile. Durata stadiului de crisalidă variază între 9 și 14 zile, iar a celei de adult între 3 și 6 zile.

Zoofagii au un rol important în diminuarea populației acestei specii. Din observațiile efectuate în parcele amplasate în jurul pădurilor a rezultat că pițigoii se hrănesc cu larvele de Adoxophyes, contribuind astfel la o reducere substanțială a atacului. Ca prădători s-au mai înregistrat Anthocoris sp., Allothrombium sp., Xanthandrus sp., Chrysopa sp. acarieni din familia Trombidae pentru larve și Forficula auricularia atât pentru ouă cât și pentru larve.

Dintre paraziții larvelor se citează următoarele specii : Glypa bipunctaria Htg., Meteorus ictericus Nees., Apanteles ater Ratz., Ascogaster rufidens Wesm., Colpoclypeus florus Walk., Bessa fugax Rond.

Estimarea populației de larve se face în fenofazele de dezmugurire și înflorire. Nivelul populației poate fi: mic la mai puțin de 1 larvă la 100 muguri sau la mai puțin de 3 larve la 100 inflorescențe; mijlociu la 1—3 larve la 100 muguri sau 3—5 larve la 100 inflorescențe; mare la peste 3 larve la 100 muguri și la peste 5 larve la 100 inflorescențe. Estimarea populației de adulți se poate face cu ajutorul feromonului sexual de sinteză Atraret. Maximul de capturi se înregistrează în generația I și anume în primele 10-—12 zile de la apariția fluturilor. Estimarea atacului pe fructe se poate face în perioada recoltării. Atacul este mic la o frecvență mai redusă de 2%, mijlociu la o frecvență de 2—5% și mare la o frecvență de peste 5%.

Pentru stabilirea perioadelor optime de combatere sunt necesare observații privind frecvența atacului (în anul anterior aplicării tratamentelor), migrarea larvelor hibernante pe muguri și ecloziunea primelor larve din generația de vară. Dinamica capturilor masculilor cu ajutorul feromonului sexual de sinteză dă date orientative asupra perioadei de zbor și al densității populației la un moment dat.

Particularitățile biologice ale acestei specii determină greutăți în acțiunile de combatere. Larvele neonate rămân un interval de timp destul de mic la suprafața organelor plantelor. La 20—24 ore după ecloziune, ele țes un înveliș protector pe frunze, între frunze, între frunze și fructe sau între fructe la locul de contact al acestora. Nici larvele hibernante nu rămân un timp prea îndelungat la suprafața mugurilor. Ca urmare, produsele insecticide de contact și ingestie pot acționa cu eficacitate numai în primele 1—3 zile după ecoziune. Cele sistemice dau rezultate mai bune.

2.3. Plante gazdă și mod de atac

Masculul are aripile anterioare de culoare brun-gălbuie, prevăzute cu un desen caracteristic evident, brun-roșcat, iar ale femelei sunt brun-negricioase, cu desenul mai simplu și mai șters. Aripile posterioare sunt cenușiu-deschis la mascul și cenușiu-brune la femelă. Larva are corpul de culoare verzuie-închis.

Molia cojii fructelor prezintă două generații pe an. Iernarea are loc în stadiul de larvă de vârstele a II-a și a III-, într-un cocon alb, în crăpăturile scoarței, în rugozitățile de la baza mugurilor și pe sub frunzele uscate.

Larvele pătrund în muguri, unde rod frunzulițele centrale, iar apoi trec și atacă inflorescențele și frunzele din vârful lăstarilor mătase. Larvele pătrund în interiorul mugurilor și se hrănesc cu conținutul lor, fără a produce daune importante. Cel mai periculos este atacul larvelor generației I.Acestea vatămă frunzele, pe care le scheletuiesc și fructele tinere, cărora le rod învelișul La măr o intensitate mai mare a atacului se înregisterază la soiurile: Rose de Virginie, Jonathan, Starkimson, Gravenstein, Golden delicious, Rubra precoce, Stark delicious, Pătul etc. La păr soiurile mai sensibile la atac sunt: Williams, Curé, [NUME_REDACTAT], Beurre d’Amanlis, iar la cais soiul Milleur d’Hongrie.

Capitolul III.

Descrierea capcanelor utilizate pentru prognoză și

combatere

Capcanele sunt dispozitive diverse din puct de vedere constructiv, care au rolul de a captura și reține insectele atrase de catre momelile feromonale. Calitatea esențială a oricarei capcanei este randamentul de captură, reprezentat de proporția de indivizi efectiv capturați din numărul total de indivizi atrași de catre agentul abstractant. Această calitate te depinde de mai mulți factori dintre care amintim:

* Design-ul și mărimea capcanei. Având în vedere variabilitate a componentelor induse în indivizii receptori de catre feromonii cu efect atractant, pentru fiecare specie există o capcana optimă. Deși, despre aceste aspect s-ar putea spune multe, ne mărginim să subliniem că un design inadecvat comportamenului indivizilor atrași poate duce la imposibilitatea găsirii intrării în capcană, iar dimensiuni inadecvate orientării la mică distantă față de sursa de feromon a indivizilor atrași (de obicei, dimensiuni prea mici) poate determina “aterizarea” în afara capcanei. De asemenea, poziția spatială a elementului activ al capcanei (componentata care asigură reținerea indivizilor atrași) poate determina reducerea numărului de capturi. Din acest punct de vedere, pentru speciile care realizează împerecherea pe organe ale plantelor cu poziția verticală (trunchiul copacilor), rezultatele cele mai bune de captură se realizează cu capcane ale căror organe active au poziție verticală.

* Amplasarea în spațiu a capcanelor. Trebuie să se realizeze la înăltimea și în zona (în interiorul culturii) unde se desfasoară acțiunea mediată de feromon. De asemenea, amplasarea în suprafață trebuie să fie realizată astfel ca două capcane alaturate sa nu se “deranjeze” reciproc, deoarece, în astfel de cazuri, se poate produce efectul de dezorientare a indivizilor atrași, fapt care se soldeaza cu reducerea numărului capturilor. În același timp s-a constatat că amplasarea capcanelor în zonele mărginale ale plantațiilor are ca rezultat obținerea unui număr mare de capturi, comparative cu capcanele plasate în mijlocul parcelelor.

* Calitătile agentilor care realizează reținerea indivizilor atrași în capcane. În cazul capcanelor adezive, cleiul folosit pentru reținere trebuie să prezinte o adezivitate cât mai pronunțată, să nu facă pelicula și să-și păstreze calitățile o perioada cat mai îndelungată.

În cazul capcanelor chimice, pentru a obține randamente superioare de captură, pentru intoxicare trebuie să se foloseasca substanțe cu o buna acțiune de soc (fiind de dorit ca uciderea să fie instantanee) si care să nu aibă efecte reolsive față de indivizii atrași. Capcanele cu electrocutare să se folosească de capcanele acelor specii care sunt insensibile la ultrasunete, deoarece s-a constatat că, în cazul unor specii de fluturi din familia Noctuidae, electrocutarea unui individ de catre capcană are efect repelent față de ceilalți indivizi atrași și determină îndepărtarea lor de capcană.

În funcție de scopul urmărit prin captare, capcanele pot fi împărțite în două categorii principale diferite: capcane care rețin și ucid insectele atrase și capcane care rețin insectele vii.

3.1. Capcane electrice (cu electrocutare)

Au fost constituite în același scop ca și capcanele chimice, reținerea și omorârea indivizilor captați realizându-se prin electrocutare. Constructiv, ele derivă din capcanele luminoase, în locul sursei de lumină (sau în paralel cu acesta) folosind o momeală feromonala. Elementul activ este constituit dintr-o grilă de conductori metalici, de formă plană sau cilindrică, ai cărei electrozi sunt legați alternativ la bornele de ieșire ale unei surse de current. Insectele atrase, în încercarea lor de a pătrunde către momeală, ating doi electrozi și circuitul electric se închide prin corpul lor. Întrucât, chitina din tegumentul insectelor este un bun dielectric, pentru că circuitul să se inchida si să se producă electrocutarea indivizilor atrași, între electrozi este necesar să existe o diferență de potențial de 2000 – 4000V.

Sub grila electrocutoare se montează un container sau o pâlnie al cărei vârf pătrunde într-un container de colectare în interiorul căruia se poate amplasa un evaporator de insecticid care are rolul de a ucide insectele care sunt numai „amețite” de socul electric. Aceste capcane trebuie să fie protejate de ploaie și necesită surse de curent alternativ adecvate ceea ce la măreste mult prețul de cost și le face mai putin mobile. Deși au realizat randamente excelente în captarea unor specii (Trichoplusi ni, Heliothis virescens, H. Zea, Cochliomyia hominivorax, Munca domestica, Stomaxys calcitrans), prin prețul ridicat (50 -200$) și prin dependența de sursă de curent electric, aceste capcane nu s-au putut impune decât în puține cazuri și anume atunci cand au trebuit să fie captate insecte sinantrope (muște) din locuințe, lăptării, grajdiuri.

3.2. Capcane care retin insectele vii

Rațiunea care a stat la baza construcției acestor capcane au fost mentinerea în viață a insectelor capturate în vederea folosirii lor în acțiuni ulterioare cum sunt studiul biologiei și migrației, sau în acțiuni autocide (sterilizarea sexuală sau contaminare cu agenți patogeni și relansarea în habitat în scopul reducerii nivelului populațiilor în generațiile ulterioare sau declanșarea de epizootii).

Principul captării în aceste capcane, cunoscute sub denumirea de „capcane fară ieșire” („no –exit traps”) se bazează pe dirijarea indivizilor atrași prin dispozitive cu secțiuni din ce în ce mai mici într-un container spațios unde aceștia nu mai au posibilitatea să scape întrucat nu mai pot reface în sens invers itinerarul de intrare. Dintre multele „capcane fară iesire” realizate de diferiți cercetători vor fi menționate doar unele modele mai reprezentative și mai cunoscute.

Capcane cu conuri ascendente

Cel mai cunoscut model etse format dintr-un con de plasa de sarma cu baza pe un suport in forma de cruce in centrul caruia este fixata momeala feromonala. Varful conului, indreptat in sus, are o deschidere mica (2-3cm) si patrunde in interiorul unui container cilindric (tot din plasa de sarma), prevazut si el cu un con interior care se ajusteaza perfect pe varful palniei. Insectele atrase de catre momeala, patrund in corpul capcanei unde, datorita geotropismului negativ si fiind atrase de lumina venita de sus urca treptat si patrund in containerul colector nefiind capabile sa gaseasca ulterior orificiul prin care au intrat.

Capcane cu conuri descendente

Au fost concepute pentru captarea în primul rând a unor specii care nu au posibilitatea să meargă pe suprafețe lucioase deoarece nu posedă trâșul pe picioarelor formațiuni adezive (arolium și pulvili).

Din punct de vedere al formei sunt asemanătoare cu cel de al doilea tip constructiv de capcane chimice și au fost folosite cu succes în captarea speciei cărăbușului japonez, Popilia japonica. Insectele care se apropie în zbor de sursa de feromon se lovesc de aripile deflectoare și cad în palnia de la bază acestora si, de aici, în containerul colector, de unde nu mai pot ieși prin mers, datorită lipsei formațiunilor adezive de pe picioare, iar eventualele tentative de zbor nu reusesc datorită aglomerarii indivizilor capturați și diametrului mic al vârfului pâlniei pătruns în container.

3.3.Capcane cu conuri orizontale

Din puct de vedere constructiv sunt formate dintr-un cilindru orizontal, identic cu cei folosiți în cazul capcanelor adezive, la care însă la cele două extremităti sunt montate conuri din plasa de sârmă cu varful îndreptat înauntru. Momeala este plasată înăuntrul capcanei, fixată de partea superioară a acesteia. Corpul capcanei fiind opac, insectele intrate în capcană, sunt atrase de lumina care pătrunde prin cele două conuri și au tendința de a se deplasa către capetele capcanei, deci spre baza conurilor și nu spre varful lor (situat mai central), unde se află orificiul prin care ar putea ieși. O asemenea capcană a fost folosită cu succes în captarea noctuidului Euxoa ochrogaster.

Capcane mixte

Având în vedere dezavantajele proprii diferitelor tipuri și modele de capcane prezentate mai sus, mulți cercetători au îmbinat elementele valoroase din fiecare, realizand diferite capcane care actionează doi sau mai mulți agenți de reținere.

Cele mai frecvente sunt modelele care îmbină calitățile capcanelor „fără ieșire” cu ale celor chimice, folosite în captarea unor importanți dăunatori (Euxoaochrogaster, Popilia japonica, Lymantria dispar) sau cu ale celor electrice, folosite în captarea muștei de casă, Musca domestica (fig3.1.) .

Fig.3.1. capcana tip McPhail

Sunt cele mai vechi capcane folosite în capturarea muștei de casă, Musca domestica, cu ajutorul momelilor alimentare pe bază de zaharoză. Prevazută cu momeli feromonale naturale sau sintetice au fost utilizate cu succes în captarea muștei maslinelor, Dacus oleae, însă, datorită fragilității, dedicultăților de trasnport, manipulare și întretinere, nu au depășit faza experimentală.

3.4.Capcanele feromonale

Feromonii (substanțe secretate de un organsim și care afectează comportamentul reproductiv al unui organism din aceeași specie, acționând la distanță ), prezintă un mare rol în viața insectelor, determinând anumite comportamente în găsirea hranei, a sexului opus, în cazuri de primejdie, etc. Dintre feromonii cunoscuți la insecte (de alarmă, de concentrare, de marcare, etc), cea mai mare importanță practică o au în prezent feromonii sexuali, cunoscuți, după cum s-a amintit și ca atractanți sexuali sau ca „momeli sexuale”. Feromonii sexuali sunt întotdeauna produși de femele și sunt efectivi pe distanțe mari.

Sub aspect chimic, feromonii naturali ai insectelor sunt formați, de regulă, dintr-un singur compus chimic, foarte rar din amestecuri de mai mulți compuși. În acest ultim caz, specificitatea feromonilor depinde de proporția diverșilor compuși luați în amestec. Cel mai simplu feromon sexual la insecte este acidul valerianic, produs de femelele viermelui sfredelitor al sfeclei de zahăr, Limonius californicus.

La orice insectă, structura conformațională a feromonului principal are o mare specificitate. Uneori, schimbări minore în structura moleculară a feromonilor anihilează activitatea acestora. Uneori izomerii cis și trans ai acelorași compuși se comportă diferit sub aspectul activității feromonale.

Capcanele feromonale se amplasează în livezile infestate; ele sunt confecționate din material plastic, în interiorul cărora se găsesc capsule îmbibate cu feromoni (1 mg feromon/capsulă). Se utilizează 3-4 capcane/ha, amplasate la distanțe de 50-60 m una de alta. Stimulii emiși de feromoni atrag masculii de la anumite distanțe spre capcană unde se prind de suportul cleios. Pe baza fluctuației numerice a masculilor capturați zilnic, se emit apoi avertizările pentru aplicarea tratamentelor.

În prezent, se experimentează elaborarea unor tehnologii pentru combaterea directă a unor lepidoptere dăunătoare din livezi, prin mărirea dozelor de feromoni (în tuburi emițătoare), sau prin utilizarea unor compuși cu acțiune inhibitoare asupra feromonilor (antiferomoni). În ambele cazuri, în atmosfera saturată de feromoni sau antiferomoni se produce o dezorientare a masculilor și copulația nu mai are loc.

Avantajele utilizării capcanelor feromonale: distrugerea dăunătorilor, fără impact negativ asupra culturilor, insectelor folositoare, celorlalte animale sau asupra oamenilor

întreruperea reproducerii, prin utilizarea feromonilor de reproducere, care împiedică masculii să găsească femelele. Fenomenul este explicat de faptul că multe din aceste insecte sunt nocturne și comunicarea chimică este singura modalitate de comunicare.

Determinarea timpurie a unui atac asupra culturilor, dar și a densității populațiilor și a tendințelor lor anuale. De asemenea, insectele dăunătoare pot fi atrase într-o anumită zonă, iar după concentrarea lor acolo se poate folosi exterminarea în masă prin utilizarea unor insecticide sau a unor boli specifice insectelor-țintă.

Utilizarea la domiciliu (de exemplu cutii mici pentru atragerea moliilor), evitând astfel ținerea sau folosirea în casă a insecticidelor, care pot fi periculoase pentru copii sau animalele de companie.

Dezavantaj: Costul mare. Producerea feromonilor este mai costisitoare decât producerea insecticidelor, deoarece rata lor de utilizare este mai scăzută și trebuie feromoni specifici pentru fiecare specie. În plus capcanele feromonale nu distrug întreg efectivul de insecte ceea ce duce la creșterea costurilor pentru achiziționarea pesticidelor. De asemenea costurile cresc în cazul unui atac al mai multor dăunători asupra unei culturi.

Biotehnica – Modalitatea de a folosi aceste compoziții feromonale în câmp este următoarea: instalarea momelilor feromonale și a capcanelor pe rândurile din marginea lotului, tarlalei, ca o frontieră. Momelile se pun pe fiecare plantă din margine, iar la cca 3 m una de alta se instalează și o capcană pentru colectarea adulților care ajung în zonă atrași de feromon. Aceștia pot fi prinși în capcane, pot fi colectați manual sau se poate face un tratament cu insecticid de contact doar “la frontieră”, evitând astfel stropirea plantelor și încărcarea arealului și a tuberculilor de cartof cu chimicale toxice.Pentru a putea fi folosite în acțiuni de captare, momelile cu compoziții atractante trebuie să posede următoarele calități:

o să fie competitive cu sursele naturale de feromoni din habitat

o să aibă o "longevitate" suficientă pentru a asigura succesiunea captării în toată perioada în care se desfășoară acțiunea.

o să aibă o cât mai mare uniformitate în timp a puterii atractante, asigurând succesul migrării spre momeli în toată perioada în care se desfășoară acțiunea.

CAPITOLUL IV.

Contributii personale realizate la [NUME_REDACTAT]

4.1. Cadrul natural unde s-a experimentat

Studiul s-a efectuat într-o cultură de măr care se află situată in poligonul experimental al S.C. FRUCTEX S.A. Bacău, amplasat pe lunca râului Bistrița pe un curs părăsit, inundabil înainte de amenajarea hidrotehnică a Bistriței.

Fig.4.1.[NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT]: (http://www.listafirme.ro/harta/bacau_bacau.htm )

4.1.1. Descrierea soiurilor de mar din plantatia in care s-a experimentat

Soiul de mar Golden delicious (fig.4.2.)

Denumire popular: Măr, denumire stiințifică: Malus domenstica; denumire soi: Golden delicios;

Fig.4.2. [NUME_REDACTAT] delicious

Origine: soi originar din USA, zona Virginia de Vest, vigoarea pomului: soi cu vigoare mijlocie.

Perioada maturării fructelor: soi de iarna, după 5 – 10 octombrie, mărimea fructului: mijlocie – mare, fructele de circa 130 – 200 grame;

Culoare fructului „pielitei”: de un verde–galbui, iar la maturitate galben-aurie, în condiții de umiditare sferică ridicată, formează plasa pe fruct “rugina”, forma fructului: este ovo-sferic;

Gustul: fructul este dulce cu aromă specifica; pulpa: albă-galbuie, crocantă și suculentă;

Defecte: soiul Golden delicious formează plasa pe fructe; (fig.nr.4.3.)

Păstrarea fructelor: acestea pot fi păstrate până la 6 – 12 luni de la recoltare, în condiții de depozitare special,utilizarea în stare proaspăta.

Fig.4.3. Plasa pe fructele de mar

Înmulțire: soiul Golden delicious se înmultește prin altoire, efectuată primăvara sau vara-toamna;

Boli: soi de măr sensibil la rapănul maăului (Venturia inaequalis), făinarea mărului, focul bacterian (Erwinia), etc.

Soiul de mar Idared (fig.4.4)

Denumire popular: Măr, denumire stiințifică: Malus domenstica, denumire soi: Idared, este un soi originar din USA, obtinut prin încrucisarea Ionathan „Jonathan” X Wagener premiat;

Vigoarea pomului, e un soi cu vigoare supramijlocie.

Fig.4.4. [NUME_REDACTAT] intreg și în secțiune

Perioada maturarii fructelor: soi de iarna, după 25 septembrie, marimea fructului: mijlociu – mare, fructe de peste 170- 200 grame. Culoare fructului „pielitei”: de un galben – pai, acoperit in totalitate cu rosu viu.Forma fructului: sferic – turtit cu 5 coaste usor evidente, asimetric;

Gustul: fructul acidulate spre dulce, cu aroma intense-apropiata de aroma soiului Jonathan, Pulpa: alba, sufficient de consistent,suculenta. Pastrarea fructelor: acestea pot fi pastrate circa la 4 – 5 luni de la recoltare, in conditii de depozitare speciale;

Utilizarea se face in stare proaspata. Clone: [NUME_REDACTAT].

Fig.4.5. [NUME_REDACTAT] in livada

4.1.2 Descrierea conditiilor pedo – climatice in campul experimental

[NUME_REDACTAT] experimental este amplasat sub fruntea terasei de 40 m, curs părăsit al râului Bistrița, care suportă inundații înainte de amenajarea hidrotehnică a râului Bistrița și unde apele care bălteau la suprafață au reușit în timp sa impună în soluri procese de gleizare.

În urma amenajării hidrotehnice a râului, întreruperea inundațiilor si existența stratului ce a condus la întreruperea inundatiilor si existența stratului de pietris din profunyime a generat coborârea stratului freatic, fapt ce a provocat procese oxidative în solurile gleiyate, astfel încat ne-a permis precizarea caracterului relict pentru gleizare.Perimetrul este situate pe terasa de lunca a râului Bistrița cu o altitudine de 2 – 3metri.

[NUME_REDACTAT] experimental este situate pe o luncă aluvională alcatuită din roci cu granulație grosieră în apropierea zonei de influență a râului Bistrița, în care există o bogată panză de apa freatică liberă, situată la o adâncime de 2,5 – 3 metri de râurile Bistrița si Siret. Depoyitele fluvial grosiere nu permit alimentarea solului de la pânza freatică prin capilaritate determinând astfel existența unui deficit de umiditate la nivelul solului, care pentru culturile agricole trebuie completat prin irigare.

[NUME_REDACTAT] cazul poligonului experimental se întânlește un sol de tip aluvial molic,carbonatic cu gleizare relicta, format pe depozite fluvial grosiere și de structură luto-nisipoasă, situate într-o zonă micro depresionară, vechi prival cu procese de planta absent, roca-mamă depozite fluviale, apa freatică la adâncime de 2,5 – 3 metri fără inundabilitate.

Descrierea morfologică a profilului: Am-Ac-C1-C2-C3

Am=0-22 cm – Acest orizont prezintă culoare brun-închisă, este grăunțos, are textura luto-nisipoasă, efervescentă cu acid clorhidric. Porozitatea este moderată, prezintă tuburi și culcușuri cu frecvență moderată, precum și rădăcini. Ph-ul este 7,5 slab bazic, iar conținutul în carbonați este de 6,6%. Aprovizionarea cu humus este medie (4,5%), cu potasiu (200 ppm) și fosfor (500 ppm) excesivă, iar cu azot total medie (0,23%). Conținutul în nisip este de 45%, în praf de 27% și în argilă de 17,5%.

Ac=22-36 cm – Are culoare brun-gălbuie, o textură lutoasă (53% nisip, 30% praf și 19% argilă) și ph-ul moderat alcalin (7,8). Structura acestui orizont este granulară, mare, cu efervescență medie, nestabilă. Prezintă capilaritate și rădăcini frecvente. Conținutul în humus este mediu (4,2%), iar cel în carbonați, asemenea (6,7%).

C1=36-61 cm – Prezintă culoarea brun-gălbuie, o textură lutoasă (58% nisip, 24%praf și 18% argilă) și un ph de 8,5 moderat alcalin. Orizontul este fără structură, cu o efervescență moderată în acid clorhidric, porozitate mijlocie, având atât tuburi și culcușuri, cât și rădăcini rare. Conținutul în carbonați este mediu (7,2%), în timp ce conținutul în humus este mic (1,2%).

C2=61-90 cm – Orizontul are o culoare gălbuie-brună și textura nisipo-lutoasă (83% nisip, 9% praf și 8% argilă). Este lipsit de structură, prezintă o porozitate moderată și rădăcini rare. Ph-ul este moderat alcalin (8,7), iar conținutul în carbonați este mediu (4,5%).

C3=peste 90 cm – Culoarea este gălbuie, cu pete vineții și cenușii. Textura este nisipo-lutoasă (83% nisip, 9,5% praf și 8% argilă). Orizontul este restructurat, fără efervescență cu acid clorhidric, cu o porozitate mare și foarte puține rădăcini. Ph-ul este moderat alcalin (8,9) și conținutul în carbonați moderat (4,7%).

De pe suprafața cultivată cu măr au fost prelevate cu sonda trei probe de sol (pe adâncimea de 0-20 cm, respectiv 20-40 cm), iar în urma analizelor efectuate s-a constatat prezența unor caracteristici identice cu cele din analiza profilului de sol. S-a constatat că ph-ul este slab alcalin (7,5-7,8), fosforul și potasiul înregistrează valori excesive, iar conținutul în carbonați și cel în humus au o variabilitate medie.

Caracterizarea climatologică

Zona studiată este situată în bazinul mijlociu al Bistriței, pe terasele confluente ale Bistriței și Siretului. Liniile majore ale reliefului asigură conditiile de adăpost ăn fața maselor de aer vestice, care în descendența lor pe versantul vestic al [NUME_REDACTAT] suferă procese de folhiniyare și o canalizare în lungul [NUME_REDACTAT] a maselor de aer mai mici din sectorul nordic, și a celor mai calde dinspre sud. Altitudinile mai reduse din est nu împiedica accesul desupra yonei de circulație din sector estic, legata in mare măsură de avansul spre est al anticiclonului Euro-Siberian.

În aceste condiții, clima zonei studiate este temperat continental, cu character de ariditate, cauyata de invaziile de aer continental, care pot fi frecvent excesiv de reci iarna, si excesiv de de calde și uscate vara. Astfel, ecartul termic între temperaturile extreme maxime si minime intregistrate a atins 72,1°C.

Din analiza regimului termic a rezultat o temperatură medie pentru zona studiată de 9,2°C, cu valori negative în lunile decembrie, ianuarie și februarie. Luna ianuarie este cea mai rece lună a anului, cu o medie de +5,7°C pentru anul 2012, iar cea mai calda luna a anului august cu o valoare medie de 22,8°C

Media maximilor si minimelor zilnice indică aceiasi situatie : valoarea medie a maximelor pentru luna ianuarie a fost cuprinsa intre +5,2°C ziua si -25,9°C noptea, iar pentru luna august au fost cuprinse intre +35,8°C ziua si +9,0°C noaptea.

Precipitatiile medii inregistrare sunt cuprinse intre o minima in luna octombrie de 18,6 mm sio maxima in luna iunie de 193,8 mm. Cantitatea medie a precipitatiilor ce apare sub 40 mm este in lunile: ianuarie, martie, august, octombrie si decembrie; iar mai mari de 40 mm in restul lunilor cu maximum in luna iunie 2012, luna in care se intensifica activitatea ciclonica si cresc in frecventa ploile cu caracter torential.

Umezeala relativa a aerului este in general ridicata datorita prezentei cursurilor Siretului si Bistritei si a acumularilor de apa existente. In timpul anului cele mai mari valori medii lunare (peste 82%) se inregistreaza in intervalul octombrie – martie (datorita si frecventei cetii) si intre 76 % – 79 % in restul anului.

Favorabilitatea climatic pentru mar a zonei [NUME_REDACTAT] este data de cativa indicatori climatic analizati dupa metodologia studiilor pedoclimatice – ICPA Bucuresti.

Pe ansamblul indicatorilor climatic zona [NUME_REDACTAT] ofera favorabilitate buna pentru cultura marului.

Pretabilitatea litologică pentru pomicultură are în vedere separarea rocilor sau a grupelor de roci în legatură cu capacitatea de penetrare a sistemului redicular. Pentru mărul franc și sălbatic, capacitatea de penetrare a asistemului redicular este bună pentru marne, alternate de argile marnoase cu luturi si depozite loessoide slab carbonice, asemenea conditii fiind intanlite in lungul [NUME_REDACTAT].

4.2. Descrierea capcanei AtraRET

Capcana feromonala cu adeziv este compusa din urmatoarele elemente:

a) 2 părti superioare (capace);

b) 2 funduri cu clei;

c) adeziv pentru fundul capcanei;

d) capsula cu feromon (capac de la ampicilina);

e) 2 agrafe de ansamblare;

f) sarmă pentru susținerea capcanei în pom.

Fig.4.6. Capcana feromonala cu adeziv

Stocarea momelilor, capcanelor si evaporatoarelor de feromoni

Momelile vor fi mentinute în ambalajul original, capsulate în hartia metalizată în care au fost livrate, până în momentul folosirii lor.

Stocarea momelilor și evaporatoarelor se va face în frigider (dacă se poate in refrigerator) sau într-un loc rece pentru a-și conserva cât mai mult calitățile, separate pe specii, în recipient (cutii, pungi) cât mai bine închise.

Capcanele se vor stoca în ambalajele în încăperi răcoroase, ferite de praf, umezeală, caldură, care pot afecta calitățile adezivului.

a) Manipularea capcanelor si momelilor

Montarea capcanelor se face potrivit instructiunilor de pe ambalaj, urmarindu-se ca stratul de adeziv sa fie cat mai uniform repartizat.

Montarea se va face in camp sau intr-o incapere, insa se va avea grija ca in timpul manipularii sau transportului, stratul de clei sa se mentina curat pentru a-si pastra calitatile adezive.

Punerea momelilor in centrul suprafetei adezive se va face cu ajutorul unei pensete sau spatula, in momentul amplasarii capcanei in camp, avand grija a se lucreze odata numai cu momeli pentru o singura specie. La schimbarea specie se va utiliza alta spatula sau penseta. Pensetele metalice si mainile celor care manipuleaza momelile se vor curate cu un solvent organic (benzene, toluene, clorura de metil) si apoi se vor spala cu apa si un detergent.

Resturile de ambalaj nu se vor arunca pe sol, vor fi scoase din cultura si distruse prin ardere, pentru a nu se crea puncte de concurenta cu momelile din capcane.

Amplasarea capcanei trebuie sa se faca la distante cat mai mari de sursele de praf (drumuri nemodernizate frecvent circulate) pentru a se evita colmatarea si pierderea adezivitatii cleiului. Capcanele pentru captarea speciei Cydia pomonella se vor amplasa de regula la distante de minimum 50 metri.

In livezile intensive, capcanele se amplaseaza la ½ – 2/3 din inaltimea coroanei pomilor, iar in livezi clasice la 1,8 – 2 metri inaltime, intr-o zona umbrita a coroanei ( de exemplu in partea de nord) si degajata de ramuri si frunze, pentru a se asigura accesul cat mai facil pentru insectele atrase.

Schimbarea momelilor cu altele noi se face de regula la 6 saptamani (daca nu se recomanda alte intervale). Schimbarea partilor adezive (funduri incleiate) se face de regula tot la interval de 6 saptamani, odata cu momelile. Totusi in regiuni cu vanturi, cu mult praf, precum si in livezile cu populatii abundente ala daunatorilor urmariti, datorita colmatarii si pierderii adezivitatii cleiului, este necesara schimbarea partilor adezive la interval mai mici de 6 saptamani.

Momelile si partile adezive scoase din uz nu se vor arunca pe sol, ci vor fi scoase din culture si distruse prin ardere sau ingropare in sol la minimum 40 – 50 centimetri adamcime.

b) Întretinerea capcanelor în stare de captura maxima

Cu ajutorul observatiilor, cu ajutorul spatulei livrate odata cu capcanele, se vor scoate din stratul de clei toate cadavrele insectelor capturate, precum si alte corpuri (fragmente de muguri, frunze, ramuri), intrate accidental in capcane. In cazul colmatarii cu praf, suprafata cleiului se va “reactiva” cu ajutorul spatulei, prin amestecarea si redistribuirea acestuia.

c) Adunarea și conservarea capcanelor

La terminarea perioadei de captura, toamna, capcanele si momelile vor fi adunate in mod obligatoriu din culture si se vor distruge prin ardere. La indicatia expresa a producatorului, partile superioare (capacele) capcanelor, elemente de fixare si asamblare, vor putea fi recuperate, curatete cu ajutorul unui solvent organic (benzene, toluene, benzina, clorura de metil), spalare cu apa cu detergent si stocate pentru a putea fi refolosite in anul urmator, insa numai pentru captarea aceleiasi specii.

Succesul actiunilor de captare depinde in foarte mare masura de grija si acuratetea cu care se lucreaza cu material feromonale.

4.2.1. Monitorizarea cu ajutorul capcanelor feromonale

Monitorizarea cu ajutorul capcanelor feromonale este mai avansata si mai precisa, decat cercetarile vizuale.

Depistarea daunatorului se face cu 5 – 7 zile inainte de inceputul zborului. Captarea in masa a daunatorului ca metoda de combatere exclude utilizareaa insecticidelor si alti agenti toxici.

Problemele care vor fi solutionate prin implimentarea produsului in plantatiile de mar:

a) reducerea populatiilor daunatorului in limitele pragului economic;

b) reducerea cantitatii de insecticide pentru protectia plantelor, in unele cazuri chiar excluderea lor.

c) protectia mediului ambient si obtinerea productiei agroalimentarea ecologic pure.

4.3. Rezultate personale

Obiectiv: Supravegherea nivelului populațiilor și stabilirea necesității și oportunității aplicării unor tratamente de combatere.

4.3.1. Tratamente fitosanitare realizate in campul experimental

Complexul de tratamente fitosanitare utilizate în livada de măr, în sistem intensiv sunt prezentate în tabelul 4.1. În ceea ce privește combaterea la specia [NUME_REDACTAT], s-a utilizat metoda chimică prin folosirea de insecticide, unde eficacitatea a fost de 96%.

Tratamentele fitosanitare aplicate pe parcursul anului 2013, an în care mi-am desfășurat activitatea, au avut la bază o serie de produse specifice, de ultimă generație ( ierbicide, fungicide, biostimulatori, fertilizanti foliari). Aplicarea s-a facut în cadrul unui program preventiv și curativ, intervalul între tratamente fiind stabilit în funcție de evoluția condițiilor climatice, atacul agenților patogeni și de fazele de vegetatie ale mărului.

La concentrațiile recomandate, produsele folosite nu sunt fitotoxice pentru culturile la care sunt omologate și sunt bine tolerate de culturile respective. Au fost folosite produse din grupa a IV-a de toxicitate, adică produse slab toxic pentru mamifere și mediu. Acestea nu afectează albinele.

Tabelul .4.1. Tratamentele fitosanitare

In continuare vom descrie cateva insecticide pe care le-am utilizat in tratamentul pentru combaterea moliei pielitei fructelor:

Proteus

* Substanta activa: 100 gr/litru tiacloprid + 10 gr/litru deltametrin

* Modalitate de ambalare:  500 ml

* Caracteristici: Proteus este un produs cu activitate multipla, sistemica si de contact. La circa o ora dupa tratament, tiacloprid patrunde in plante si este distribuit spre varfurile de crestere, iar deltametrin ramane pe suprafata organelor tratate. Ambele componente actioneaza prin contact si ingestie asupra daunatorilor care inteapa sau rod partile vegetative ale plantelor. Proteus combina actiunea sistemica de lunga durata a tiaclopridului cu actiunea de soc a deltametrinului. Modul complex de actiune confera un spectru larg de activitate si permite combaterea inclusiv a formelor rezistente la insecticide din alte grupe chimice. Formularea de ultima generatie, dispersie in ulei, conduce la o aderenta si o patrundere in planta superioare celorlalte formulari.

La mar, tratamentele se efectueaza la avertizare, in concentratie de 0,05% (0,75 l/ha) pentru combaterea viermelui merelor, cate un tratament pe generatie. Cantitatea de solutie este de 1000-1500 l/ha in functie de tipul plantatiei si dimensiunea pomilor. Perioada de protectie este de 14 zile. Spectrul larg de actiune elimina necesitatea adaugarii altor insecticide pentru complexare.

Decis mega

* Substanta activa: Deltametrin 50 gr/l

* Caracteristici: Insecticid piretroid, omologat pentru combaterea daunatorilor din culturile de camp si horticole.

* Mod de actiune: [NUME_REDACTAT] 50 EW actioneaza prin contact si ingestie, cu efect repelent si de soc si actiune suplimentara ca inhibitor de nutritie asupra insectelor. Acoperirea completa si uniforma a plantelor este esentiala pentru o buna protectie. Formularea unica pentru deltametrin, emulsie in apa, prezinta avantajele formularilor lichide, dar fara dezavantajul continutului ridicat de solvent la formularile tip emulsie concentrata. Acest lucru conduce la o influenta mai scazuta a temperaturilor ridicate asupra eficientei tratamentelor.

La mar se utilizeaza pentru 1-3 tratamente pe vegetatie, la avertizare, la interval minim de 7 zile. Volumul de solutie este de 1500 l/ha. Timp de pauza 7 zile.

În anul 2013 s-au executat unsprezece tratamente fitosanitare dintre care patru au conținut insecticide pentru combaterea celor două generații ale dăunătorului molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT]) care au fost evidențiate cu capcanele feromonale în anul 2013.

Dupa cum se poate observa curbele maxime de zbor pentru molia pielitei fructelor au fost: pentru generatie I 19.05 – 02.06.2013 si pentru generatia II 19.07 – 30 .07.2013.

4.3.2. Temperatura aerului și precipitațiile realizate în perioada de vegetație ale anului 2013

Temperatura aerului pentru cele patru luni, din mai până la sfârșitul lunii august au fost ridicate. Cea mai mare temperatură s-a inregistrat pe 4 august cu 38ºC și cea m-ai scazută a fost pe 6 iunie de 16ºC.(graf.4.1.)

Graficul 4.1.Temperatura aerului din perioada de vegetație a anului 2013

În anul 2013 cantitatea de precipitații atmosferice a fost cuprinsă între 3 l/m² în luna noiembrie și 91 l/m² în luna iulie (Graf.4.2). Din figura observăm că s-au înregistrat două vârfuri de precipitații, primul începând cu data de 6 iunie pană pe 10 iunie cu precipitații de 21 – 22 l/m², și cel de-al doilea pe 8 iulie cu precipitații de 44 l/m².

Pot spune că au fost luni cu puține precipitații exceptând cele două maxime.

Graficul. 4.2. Precipitații pentru lunile mai – august 2013, [NUME_REDACTAT]

Anul 2013 prin evoluția climatic a determinat formarea a două generații ale dăunătorului molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT]).

Observațiile pe care le-am efectuat în capcanele feromonale s-au concretizat prin notarea numărului de capture de două ori pe săptămână.

Evidența capturilor am ținut-o centralizat în caietul de observații. La generația întâi am aplicat doua tratamente întrucat în anul anterior (2012) nu s-a înregistrat o frecvență ridicată a atacului pe fructe.

Insecticidul aplicat are o remanență mare 14 – 16 zile (număr zile cu efect).

Pentru combaterea dăunătorilor din generația a doua am aplicat asemenea doua tratamente întrucat frecvența atacului determinătă între cele doua generații s-a menținut mai mică de 5%.

4.3.3. Acțiunea de supraveghere a nivelului populației dăunătoare moliei pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT])

Acțiunea este de mare importanță economic, deoarece in livada exista o stare fitosanitară bună (plantația Fructex) cu o rezervă biologic foarte mică a dăunatorilor care nu justifică din punct de vedere economic și ecologic aplicarea de tratamente specifice.

În cazul existenței unor livezi cu o rezervă biologic mare a dăunătorilor (livezi neglijate) se vor monta si capcane suplimentare (de gardă) în special când există în vecinătăti plantații de livezi abandonate.

Am executat două observații pe săptămână notând numărul de capturi și toaletând după fiecare citire capcana.

În cazul anului 2013 s-au înregistrat două generații privind molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT]). Generatia întâi a avut o curbă maximă de zbor în plantația Fructex in perioada: 19.05 – 02.06 . Numărul de capturi înregistrat în această perioadă a fost cuprins între 5 și 20 bucăți. Generația a doua a fost evidențiată în perioada 19.07 – 30.07 în plantația Fructex .

Graficul 4.3. Numărul de capturi pentru, molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT])

Fructex – 2013

Concluzii

1. Feromonii ca mijloc tehnologic reprezintă un factor de integrare în arsenalul mijloacelor moderne de protecție a plantelor având posibilitatea, alături de celelalte mijloace, să acționeze pe cale nepoluanta și selectiva în limitarea populațiilor de dăunători sub limita economica ceruta de producția agricola. Deși funcțiile biologice ale feromonilor în comportamentul insectelor au fost descoperite încă de mult timp, totuși valorificarea acestora ca mijloc de combatere s-a realizat în ultimul deceniu .

2. În cazul anului 2013 s-au înregistrat două generații privind molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT]). Generatia întâi a avut o curbă maximă de zbor în plantația Fructex in perioada: 19.05 – 02.06 . Numărul de capturi înregistrat în această perioadă a fost cuprins între 5 și 20 bucăți. Generația a doua a fost evidențiată în perioada 19.07 – 30.07 în plantația Fructex .

3. În anul 2013 s-au executat unsprezece tratamente fitosanitare dintre care patru au conținut insecticide pentru combaterea celor două generații ale dăunătorului molia pielitei fructelor ([NUME_REDACTAT]) care au fost evidențiate cu capcanele feromonale.

4. Aceste tratamentele fitosanitare aplicate pe parcursul anului 2013, an în care mi-am desfășurat activitatea, au avut la bază o serie de produse specifice, de ultimă generație ( ierbicide, fungicide, biostimulatori, fertilizanti foliari). Aplicarea s-a facut în cadrul unui program preventiv și curativ, intervalul între tratamente fiind stabilit în funcție de evoluția condițiilor climatice, atacul agenților patogeni și de fazele de vegetatie ale mărului.

5. La concentrațiile recomandate, produsele folosite nu sunt fitotoxice pentru culturile la care sunt omologate și sunt bine tolerate de culturile respective. Au fost folosite produse din grupa a IV-a de toxicitate, adică produse slab toxic pentru mamifere și mediu. Acestea nu afectează albinele.

BIBLIOGRAFIE

Asănică, A., Hoza, D., 2013, Pomologie, [NUME_REDACTAT], București.

Baicu, T., Săvescu, A. , 1978 – Combaterea integrată în protecția plantelor, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT] T., [NUME_REDACTAT] – Fitopatologie agricolă. Ed. Ceres, București, 1996.

Boguleanu GH., 1994 – Fauna dăunătoare culturilor agricole și forestiere din România, vol. II, 259-284.

[NUME_REDACTAT]. și colab., 1980 – Entomologie agricolă. Edid. Didactică și [NUME_REDACTAT].

Braniște N., N. Andrieș – Soiuri rezistente la boli și dăunători în pomicultură. Ed. Ceres, București, 1990.

Cepoiu, N., Păun, C., Spiță, V., 2005, Pomicultura practică, [NUME_REDACTAT], București.

Cepoiu N. – Pomicultură aplicată, [NUME_REDACTAT] agricole, București, 2002

Chira L., Pasca I.– Cultura marului , Editura M.A.S.T. , Bucuresti, 2004

Codexul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România. București, 2004.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] , Editura M.A.S.T. , Bucuresti , 2004

Dejeu, L., Petrescu, C., Chira, A., 1997 – Horticultura și protecția mediului, Ed. Ceres, București.

Docea E., Severin V. – Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole, vol. 2, [NUME_REDACTAT], București , 1991

[NUME_REDACTAT], 1993 – Utilizarea feromonilor în combaterea integrată a dăunătorilor din România. Testarea mijloacelor de protecție a plantelor, vol. XII, p. 27-35.

Ghizdavu I., 1983 – Supravegherea nivelului populațiilor de Laspeyresia pomonella L., cu ajutorul capcanelor feromonale în vederea raționalizării tratamentelor chimice. Lucrările celei de-a VIII-a Conferință națională de protecția plantelor, Iași, p. 356-367.

Hoza D. – Pomologie, [NUME_REDACTAT], 2000.

Hoza D., [NUME_REDACTAT] Constantina, Păun C. – Pomicultură – Îndrumător de lucrări practice, București, 2000,

[NUME_REDACTAT], 1977 – Acțiunea feromonilor sexuali de sinteză în avertizarea tratamentului de combatere a unor dăunători ai plantelor pomicole și viticole. Anuale ICPP. București, vol. XII. p. 126-215. S

[NUME_REDACTAT], 2004 – Dinamica speciei Cydia funebrana Tr., și aplicarea elementelor de prognoză în perioada 2002-2003. Lucrările științifice, U.S.M.V.B., seria A, vol. XLVII;

Lefter, G., Minoiu, N., 1990, Combaterea bolilor și dăunătorilor speciilor pomicole semințoase, [NUME_REDACTAT], București.

Mănescu, Creola, Baciu, Eugenia, Cosmin, Silvia, Controlul biologic în pomicultură, [NUME_REDACTAT], București, 1975.

Mănescu, Creola, Dejeu, [NUME_REDACTAT], Georgescu, Magdalena, Controlul biologic al producției în pomicultură și viticultură, [NUME_REDACTAT], București, 1989.

Mihăescu, Grigore, 2007, Pomicultura de la A la Z, Editura ASAB, București.

Mihăescu, Grigore, Pomicultura ecologică: Tehnologii nepoluante, [NUME_REDACTAT], București, 1998.

Popescu, M., Cireașă, V., Milițiu, I., Pomicultură (generală și specială), [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1992.

Popescu. M. – Pomicultură (generală și specială) , [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1992.

Popescu M., I. Milițiu, V. Cireașă, I. Godeanu, N. Cepoiu, Gh. Drobotă,G. Ropan, P. Parnia, 1993. Pomicultură generală și specială. Editura didactică și pedagogică, R.A., București. Pag. 315- 326.

Revista “Lumea satului”

Revista “[NUME_REDACTAT] 2005-2008”

Roșca I., [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2001 – Entomologie horticolă specială. Editura

didactică și pedagogică, R.A., București.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] FloricaRECOMANDĂRI DE COMBATERE INTEGRATĂ A BOLILOR SI DĂUNĂTORILOR DIN POMICULTURĂ, [NUME_REDACTAT] Multimedia 2008, p.51-64

Stănică, F., Braniște, N., 2011, Ghid pentru pomicultori, [NUME_REDACTAT], București.

[NUME_REDACTAT], 1985 – Utilizarea feromonilor sexuali sintetici la evaluarea nivelului populațiilor unor molii (Lepidoptera: Tortricidae) dăunătoare plantațiilor vitipomicole din România. Analele ICPP, vol. XX, p. 117-126.

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 2002 – Metode biologice de combatere a dăunătorilor în pomicultură și integrarea lor în sistemele de protecție. Sănătatea plantelor, pag. 39, 10/2002.

Untersteiner, Hubert, 2008, Dăunători în casă și grădină – identificare, prevenirea și combaterea dăunătorilor, Editura M.A.S.T., 2008.

www. agricultura.usab-tm.ro/…/03%20Oltean%20Ion….

www.arhiva.lumeasatului.ro/mijloace-biologice-de-combatere-a-daunatorilor

http://www.botanistii.ro/bayer-garden/bayer-garden-decis-mega-ew50 fiole.html?gclid=CJLC_ tnbg78CFQEUwwodDocAeA

www.cnmp.ro:8083/pncdi2/program4/…/main/index.php?&…

www.icdp.ro/?target=ro-laboratoare-tehnici2

http://www.lucrari.ro/module.php?ModuleName=com.summercart.news

http://www.pestcontrol-expert.ro/proteus-od-110.html

www.pomosat.ro/Brosura%20Prot%20Plant_POMOSAT.pdf

http://www.readbag.com/pomosat-ro-brosura-prot-plant-pomosat

www.uaiasi.ro/ro/files/doctorat/2014/02-14_Loghinoaei_Andrei_ro.pdf

http://www.usamvcluj.ro/files/teze/2012/pantea.pdf

www.usamvcluj.ro/files/teze/somsai.pdf

usamvcluj.ro/en/files/granturi/…/Formular%20aplicatie.pdf