TEHNOLOGII DE AGRICULTUR Ă ECOLOGIC Ă IAȘI, 2007 CUPRINS CAPITOLUL I – Introducere / 3 CAPITOLUL II – Descrierea conceptului de agricultura ecologic… [618018]

Costel SAMUIL

TEHNOLOGII DE AGRICULTUR Ă ECOLOGIC Ă

IAȘI, 2007

CUPRINS

CAPITOLUL I – Introducere / 3

CAPITOLUL II – Descrierea conceptului de agricultura ecologic ă / 7
2.1. Defini ție, motiva ție, istoric / 7
2.2. Cadrul institu țional și acte normative privind agricultura ecologic ă. Conversia la agricultura ecologic ă / 10
2.3. Piața produselor ecologice / 11
CAPITOLUL III – Tehnologia cultiv ării principalelor legumioase în agricultura ecologic ă / 15

3.1. Importan ța și particularit ățile biologice ale leguminoaselor / 15
3.2. MAZ ĂREA ( Pisum sativum L. ) / 22
3.3. FASOLEA ( Phaseolus vulgaris L.) / 26
3.4. SOIA ( Glycine max (L) Merr., sin. Glycine hispida Moench.) / 33
3.5. BOBUL (Vicia faba L.) / 39
3.6. LUPINUL ( Lupinus sp. ) / 41
CAPITOLUL IV – Tehnologia cultiv ării prin principalelor oleaginoase în agricultura ecologic ă / 45
4.1. Importan ța plantelor oleaginoase / 45
4.2. FLOAREA-SOARELUI (H elianthus annuus L. ) / 46
4.3. INUL PENTRU ULEI (Linum usitatissimum L.) / 60
4.4. RAPI ȚA (Brassica napus L. ssp oleifera = rapi ța Colza ) / 65
4.5. RICINUL ( Ricinus communis L.) / 68
CAPITOLUL V – Tehnologia cultiv ării principalelor textile în agricultura ecologic ă / 71
5.1. Importan ța plantelor textile / 71
5.2. INUL PENTRU FIBRE (Linum usitatissimum L.) / 72
5.3. CÂNEPA ( Cannabis sativa L.) / 75
CAPITOLUL VI – Cre șterea animalelor în ferme organice / 78
6.1. Necesitatea de schimbare / 786.2. Rolul animalelor în ferma organica / 80
6.3. Principiile generale ale unei ferme zootehnice organice / 816.4. Creșterea animalelor în ferme organice / 81

Bibliografie selectiv ă / 90

3
CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Agricutura ecologic ă promoveaz ă sisteme de produc ție durabile, diversificate și echilibrate,
în vederea prevenirii polu ării recoltei și mediului. Produc ția ecologic ă în cultura plantelor, f ără
utilizarea produselor tradi ționale nocive, cunoa ște o preocupare special ă de câteva decenii în țările
dezvoltate economic. Interesul pentru produsele și producția ecologic ă este în continu ă creștere și în
țara noastr ă. Regretabil este faptul c ă suprafețele cultivate în condi ții ecologice în țara noastr ă sunt
încă foarte reduse.
În vederea extinderii sistemului de agricultur ă ecologic ă în România, s-au stabilit
reglement ări legislative na ționale privind pro ducerea, prelucrarea și valorificarea produselor
agroalimentare ecolog ice, în concordan ță cu normele interna ționale în acest sens. Între acestea,
amintim: Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr. 34/2000, respectiv Legea nr. 38/2001; H.G. nr.
917/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acestor reglement ări (inclusiv
anexele la normele metodologice) etc. Pentru punerea în aplicare a dispozi țiilor acestor
reglement ări, funcționează Autoritatea Na țională a Produselor Ecologice (ANPE), ca serviciu de
specialitate în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimenta ției, Pădurilor și Mediului, care asigur ă
respectarea tuturor prevederilor legale specifice și asigură controlul privind metodele de produc ție
ecologică a produselor agroalimentare.
Tehnologiile plantelor de câmp sunt ela borate în spiritual acestor reglement ări, eficiente
economic și nepoluante, cu prevenirea deterior ării mediului și menținerii resurselor fundamentale
ale agriculturii. Se recomand ă amplasarea culturilor în asolam ent pe parcele convertite la
agricultura ecologic ă, după cele mai bune premerg ătoare, unele care îmbun ătățesc și fertilitatea
solului (cum sunt plantele leguminoase și îngrășămintele verzi), utilizarea numai a îngr ășămintelor
admise în agricultura ecologic ă și excluderea tuturor pesticidelor care polueaz ă producția și mediul.
Bolile, dăunătorii și buruienile în acest sistem de cultur ă, se combat prin cultivarea celor mai
rezistente soiuri/hibrizi, prin asolamente corespunz ătoare, procedee mecanice și fizice de
combatere, protejarea ento mofaunei utile etc. Solu țiile tehnologice preconizate au la baz ă
cunoașterea elementelor de biologie ale plantelor, orie ntând specialistul în aplicarea lor în diferite
condiții de clim ă și sol. Sunt eviden țiate condi țiile optime de vegeta ție, întregul complex de m ăsuri
fitotehnice, în vederea sporirii randamentului fotosintetic de producere a biomasei utile și punerii în
valoare a poten țialului genetic al soiurilor și hibrizilor cultiva ți.
Plantele incluse în acest ghid asigur ă o mare parte din produsele necesare alimenta ției
oamenilor și furajării animalelor, reprezentând și o important ă sursă de materii prime pentru diferite
industrii produc ătoare de bunuri de consum.

Sisteme de agricultur ă
Agricultura ecologic ă a apărut ca o alternativ ă la practica intensiv ă, conven țională
(industrializat ă) de agricultur ă bazată pe maximizarea produc țiilor prin folosirea de intran ți, de
stimulatori ai produc ției cu caracter energo-intensiv în cantit ăți mari, cu scopul cre șterii continue a
producției agricole, pentru o popula ție în continu ă creștere, preponderent urban ă.
Accentuarea factorilor de intens ivizare ca: folosirea în cantit ăți mari a îngr ășămintelor
chimice de sintez ă cu aport și accesibilitate rapid ă asupra plantelor, m obilizarea unor rezerve
nutriționale și biotice din sol, prin interven ții drastice asupra solului, introducerea în genomul
plantelor de cultur ă a unor gene de rezisten ță la boli, d ăunători și buruieni prin a șa-numitele
organisme modificate genetic (OMG ), cu impact asupra biodiversit ății și echilibrului biotic din sol,
apă, atmosfer ă și produse agricole au avut consecin țe deosebit de grave prin diminuarea progresiv ă

4a conținutului de materie organic ă din sol, prin deteriorarea structurii solului, prin cre șterea
pericolului de eroziune, reducerea num ărului de reprezentan ți ai mezofaunei (râme, colembole,
carabide s.a.), prin cre șterea gradului de compactare și tasare a solului și, în final, prin reducerea
semnificativ ă a fertilit ății naturale a acestuia. Asupra mediului s-au adus prejudicii grave prin
poluare cu nitri ți și nitrați în apele de suprafa ță și cele freatice, prin acumul ări de substan țe toxice în
sol, furaje și produse agricole cu consecin țe grave asupra s ănătății oamenilor și animalelor. Ca
urmare a penetra ției toxinelor în circuitul sol-plant ă-animal-om s-au produs muta ții ireversibile
asupra faunei micro, mezo și macrobiotice cu consecin țe asupra echilibrului milenar al mediului și
îndeosebi asupra s ănătății omului.
Începând cu anul 1980, biologii și ecologiștii care se ocupau cu ocrotirea naturii s ălbatice au
tras primul semnal de alarm ă arătând că fără o schimbare a mentalit ății și a modului de a privi
resursele naturale, îndeosebi cele regenerabile, ace stea vor dispare și odată cu ele întreaga civiliza ție
se va prăbuși.
Pu țin câte pu țin, după cecetători și agricultorii au manifestat un interes crescând pentru
practici agricole integrate mai bine în ciclurile naturii. Au început s ă fie formulate unele concepte și
principii în vedera trecerii la modele alternative de agricultur ă.
Așa cum arăta regretatul cercet ător N. Staicu, „în acest stadiu de dezvoltare a agriculturii
este de interes general de a se armoniza necesit ățile imediate cu legile naturii de lung ă durată,
constituindu-se un agroecosistem integrat în mediul ambiant, apropiat de organizarea și
funcționarea biosferei și care să furnizeze produse nutritive dive rsificate din punct de vedere
nutritiv și calitativ asigurând consumatorilor o alimenta ție echilibrat ă și nepoluat ă”.
În trecerea spre noi alternative de agricultur ă, a fost reactualizat ă agricultura biodinamic ă,
lansată cu peste 50 de ani în urm ă de Rudolf Steiner, dar s-au c ăutat și modele adaptate sfâr șitului
de mileniu ca sistemul de agricultur ă integrată în ciclurile naturii, numit ă durabilă (sustenabil ă) s-au
alte sisteme ca agricultur ă organică, biologic ă, regenerativ ă, agroecologic ă, ecoagricol ă, naturală
sau alte denumiri specifice unor zone geografice, pretabile la adapt ări pentru o agricultur ă mai
aproape de nevoile de alimenta ție sanogen ă a omului.
În decursul timpului au fost dezvo ltate în principal trei sisteme de agricultur ă alternativ ă cu
denumiri și orientări specifice în func ție de promotorii acestora:

♦ Agricultura biodinamic ă
Sistemul a fost ini țiat în anul 1924 având ca promotor i pe filosoful antroposoof Rudolf
Steiner și pus în aplicare c ătre agronomul E. Pfeiffer. Acest sistem se bazeaz ă pe teoria elaborat ă în
1913-antroposofia, care în esen ță se rezum ă la conceptul c ă ansamblul om-natur ă-univers este
abordat holistic, în rela ții armonizate și reciproc intercondi ționate. În acest ansamblu toate procesele
biologice din zona bisferei cu cele patru nivele ale sale, sol-planta–animal- om au un caracter ritmic
(cotidian, lunar, sezonier, a nual), rezonând la ritmurile P ământului, Lunii, Soarelui precum și la
fenomenele de nivel cosmic.
Reflectarea în practic ă a acestei concep ții în care via ța planetar ă este dependent ă de solicit ările
nivelului cosmic cu rol integrator, omul con știent și rațional joac ă un rol coordonator.
Sistemul de agricultur ă biodinamic ă, se bazeaz ă pe utilizarea a șa numitelor preparate
biodinamice (500-508) cu rol de starteri orga nizatori, armonizatori și dinamizatori ai proceselor
biologice și biochimice din sol sau din compost, unde influen țează viața microbian ă sau în plante și
animale unde influen țează procesele vegetative și generative. Astfel se optimizeaz ă germina ția
înrădăcinarea și fructificarea la plante, respecti v fertilitatea la animale, precum și un echilibru
homeostazic, consolidând s ănătatea și rezistența la boli și dăunători.
Preparatele biodinamice sunt preg ătite în mod natural, pe baz ă de plante ( coada șoricelului
(502), mușețel (503), urzică (504), ghindă de stejar (505), păpădie (605), valeriană (507), bălegar
(500), gunoi de grajd și cuarț, aplicându-se în doze homeopate. Preg ătirea și aplicarea lor presupune
din partea adeptului de metod ă, o pregătire mai complex ă, întrucât el trebuie s ă coreleze în cele
două faze, toate activit ățile și interven țiile sale în via ța plantelor și animalelor și respectiv a solului
cu procesele cosmice ritmice. Procesele cosmice se refer ă la poziția Lunii fa ță de steaua fix ă din

5constelația zodiacului – ritmul sideral, fazele Lunii – ritmul sinodic, dep ărtarea Lunii fa ță de
Pământ și poziția ei deasupra orizontului – în timpul mi șcării de rota ție a Pământului – revolu ția
draconitic ă.
Toate acestea fac destul de dificil ă și laborioas ă metoda biodinamic ă, în abordarea ei,
neputând fi practic ă fără utilizarea unui calendar bine gândit al lucr ărilor în concordan ță cu
influențele cosmice. (Staicu N., 2000)

♦Agricultura organic ă
Principiile teoretice ale sistemul ui agriculturii organice au fost fundamentate în anii 30-40 ai
secolului nostru de Sir Albert Howard și Lady Eva Balfour. Pe ntru versiunea utilizat ă în Marea
Britanie și Irlanda s-a încet ățenit denumirea de „organic agriculture” în timp ce sistemul aplicat în
SUA poart ă denumirea de „organic farming” (Rodale, 1942) cu muta ția acestui sistem ce a devenit
astăzi „sustenable agriculture”. Ca element defin itoriu, sistemul exclude din practica agricol ă
utilizarea tuturor resurselor naturale nere generabile, inclusiv a energiei fosile.
Sistemul agriculturii organice are ca baz ă teoretică utilizarea din plin a fertilit ății naturale a
solului și a factorilor care o favorizeaz ă. Materia nutritiv ă pentru plantele din cultur ă este asigurat ă
de leguminoasele din asolament, iar elementele mine rale din straturile mai adânci ale solului sunt
aduse la suprafa ță prin utilizarea în asolam ent a unor plante cu înr ădăcinare profund ă.
De asemenea se utilizeaz ă, în tandem, grupe de plante cu aport și exigențe diferite în ceea ce
privește macro și microelementele (ex. asocierea leguminoase-ierburi). O aten ție deosebit ă este
acordată vieții solului în special complexului de micorize care m ăresc accesibilitatea plantelor fa ță
de elementele minerale (în special P), exercitând și un rol protector asupra plantei fa ță de patogenii
din sol.

♦ Agricultura biologic ă
În Elveția, în anii 1940, Hans Peter Rush și H. Muller au pus accen t pe autarhia produc ătorilor
și interesul unor circuite scurte de pia ță. Aceste idei s-au concretizat într-o metod ă pe care autorii au
numit-o agricultur ă biologică și care pune accentul pe resursele regenerabile în vederea asigur ării
securității alimentare a popula ției.
Agricultura biologic ă este definit ă ca un sistem productiv ce evit ă utilizarea îngr ășămintelor
de sinteză, a pesticidelor, a regulatorilor de cre ștere la plante, a adausurilor furajere în cre șterea
animalelor. Elemente tehnologice sunt admise și practicate variate procedee de îns ămânțare,
utilizarea resurselor vegetale dup ă recoltare, a gunoiului de grajd, a leguminoaselor, a
îngrășămintelor verzi, cultiva ția mecanic ă, utilizarea prafurilor de roc ă – sursă minerală pentru
menținerea unei fertilit ăți ridicate, combaterea biologic ă și fizică a dăunătorilor, bolilor și
buruienilor. Scopurile fundamentale ale acestui mode l de agricultur ă biologică sunt:
– menținerea îndelungat ă a fertilității solului,
– evitarea tuturor formelor de poluare ce pot fi provocate de tehnicile agricole,
– producerea în cantit ăți suficiente de alimente de o calitate nutritiv ă ridicată,
– reducerea la minim a folosirii energi ei fosile – energie nerecuperabil ă în practica agricol ă,
– creșterea animalelor în condi ții de viață conforme cu necesit ățile lor fiziologice.
În momentul de fa ță principiile agriculturii biologice cuceresc tot mai mult pia ța alimentar ă
devenind o component ă inseparabil ă de politic ă agrară a țărilor dezvoltate di n punct de vedere
economic, care dispun de o organizare a ag riculturii biologice prin legi, ordonan țe și regulamente.

Agricultura ecologic ă (durabil ă). Sistemul de agricultur ă de tip industrial, cu neajunsurile
care o înso țesc, tinde s ă fie înlocuit de " agricultura ecologic ă" ("agricultura durabil ă"). Aceasta a
început să capete un contur tot mai clar înc ă din deceniul trecut și la noi în țară. Agricultura a fost
de la începuturile sale " ecologică", însă în anii din urm ă se caută aplicarea în agricultur ă a viziunii
sistematice și a tehnologiilor moderne. Agricultura ecologic ă promoveaz ă cultivarea p ământului
prin acele mijloace care asigur ă un echilibru între agroecosisteme și ambian ță (generând
"agroclimaxuri specifice ") (I. Puia și V. Soran, 1981). Ea se bazeaz ă pe folosirea acelor mijloace și

6metode oferite de soci etate, de cuceririle științifice și tehnice care asigur ă obținerea unor produc ții
mari, constante și de calitate superioar ă, în condițiile protec ției mediului ambiant.
Agricultura ecologic ă devine de fapt sinonim ă cu agricultura anilor care vin, care asigur ă
integritatea biosferei, valori ficarea la maximum a capacit ății de produc ție a agroecosistemelor și
obținerea unor produse de bun ă calitate (Al. Ionescu, 1988). Ea va necesita o munc ă mai
conștiincioasă și mai imaginativ ă și va asigura o abunden ță de alimente în condi țiile reducerii
consumului de energie fosil ă, a menținerii sau sporirii fertilit ății naturale a solurilor, a îmbun ătățirii
mediului de via ță al omului și protecției mediului ambiant în ansamblul s ău.
Agricultura ecologic ă, agricultura care se na ște în prezent pentru viitor, este și trebuie
gândită pe scara din ce în ce mai larg ă, eficientă și generoas ă, asigurând prosperitatea societ ății și
naturii pe toate me ridianele globului.
Structura noilor planuri de înv ățământ și a programelor analitice în înv ățământul agronomic
superior trebuie s ă răspundă orientărilor privind dezvoltarea agriculturii pe principii ecologice și în
țara noastr ă. În temeiul acestei ra țiuni, cercetarea științifică agricolă din țara noastr ă trebuie s ă
acționeze de pe baze sistemice, atât în domeniul cre ării soiurilor (hibrizilor) de plante și rase de
animale, cât și în cel al perfec ționării tehnologiilor de cu ltivare a plantelor și creșterii animalelor,
nepoluante, a protej ării florei și faunei, p ăstrării echilibrelor ecologice și a protec ției mediului
înconjurător.

CAPITOLUL II

DESCRIEREA CONCEPTULUI DE AGRICULTURA ECOLOGIC Ă

2.1. Defini ție, motiva ție, istoric

În general exist ă mai multe probleme care apar atunci când se încearc ă definirea unui
concept sau sistem și în mod deosebit al celui de agricultur ă organică.
În primul rând, exist ă un număr de concep ții greșite asupra subiectului, care tinde s ă ofere o
imagine prejudicioas ă și distrage aten ția de la principalele probleme pe care le prezint ă agricultura
organică. Apoi, nomenclatura acesteia variaz ă în diferite p ărți ale lumii, provocând confuzii
observatorului neini țiat. În al treilea rînd, mul ți practicieni cred c ă agricultura organic ă de succes
implică atât o înțelegere conceptual ă cât și angajarea de tehnici practice specifice.
Toate aceste probleme previn încadrar ea agriculturii organice într-o defini ție scurtă, clară.
Ceea ce fermierii organici fac sau utilizeaz ă este cuprins foarte succint în fraza “agricultura
organică este agricultura f ără chimicale”. Chiar dac ă această definiție are avantajul de a fi clar ă și
concisă, din nefericire este neadev ărată și îi lipsește o serie de caracteristici care sunt de importan ță
fundamental ă.
Aceast ă referire asupra neutiliz ării chimicalelor este una din concep țiile greșite ce se refer ă
la definirea agriculturii organice, deoarece, pe de o parte materialul, viu sau mort, este compus din
elemente chimice, iar pe de alt ă parte agricultura organic ă utilizeaz ă produse chimice.
‘’Chimicalele’’, îns ă doar cele derivate natural, sunt u tilizate direct în fertilizare, protec ția plantelor
și creșterea animalelor.
A doua concep ție greșită este aceea c ă agricultura organic ă implică adesea numai
substituirea de c ătre inputurile “organice“ a a șa numitelor inputuri “agro-chimice”. O substituire
strînsă a NPK ca fertilizant mineral cu NPK ca îngr ășămînt organic ar putea s ă aibă același efect
asupra calit ății plantei, susceptibilitate la boal ă și poluarea mediului. Contrar ideilor îmbr ățișate de
către “tradiționaliștii“ organici, nu este nimic magic în leg ătură cu folosirea gunoiu l de grajd, chiar
dacă este strîns într-o gr ămadă, numit compost și preparat dup ă anumite re țete.
O alt ă idee greșită despre agricultura organic ă este că există un venit care revine fermelor,
numai din specificul acestui sistem, a șa cum se considera înainte de 1939.
Chiar dac ă există o concentrare a aten ției spre o “cre ștere a animalelor, bun ă, sănătoasă“,
care implic ă o rotație echilibrat ă, metode mecanice de control a buruienilor și a dăunătorilor,
agricultura modern ă caută să dezvolte pe o baz ă științifică unele aspecte cum ar fi: rolul asocia țiilor
de micorize și rhizosferei etc.
A patra concep ție greșită este că agricultura organic ă necesită o schimbare total ă a stilului de
viață din partea fermei și a fermierului.
Întorcîndu-ne la problema nomenclaturii, s-a estimat c ă există aproximativ 16 denumiri
diferite folosite în lume asupra ceea ce numim generic agricultur ă organică. Unele dintre cele mai
cunoscute denumiri sunt agricultur ă biologică, agricultur ă regenerativ ă și agricultur ă sustenabil ă. În
multe țări nu exist ă diferențe majore între aceste no țiuni. De exemplu, în Marea Britanie, organic și
biologic, înseamn ă același lucru și sunt noțiuni interschimbabile. Termenul “ biologic” este preferat
peste tot în Europa, în timp ce Marea Britanie și SUA înclin ă spre folosirea termenului de
“organic“. În alte cazuri, totu și, diferența de nume indic ă o diferen ță conceptual ă sau filozofic ă.
Principiile și practicile care stau în spatele acestor nume diferite sunt similare și au fost
exprimate concis în docume ntul standardelor Federa ției Interna ționale a Mi șcării Agriculturii
Organice (IFOAM).

8Potrivit acestor standarde IFOAM, agricultura organic ă are rolul:

• de a produce hran ă de calitate ridicat ă și în cantitate suficient ă;
• de a lucra cu sistemele naturale;
• de a încuraja și de a întări ciclurile biologice din cadru l sistemului de agricultur ă;
• de a menține și mări fertilitatea pe termen lung a solurilor;
• de a utiliza cât se poate mai mult resurs e regenerabile în sistemele agricole;
• de a lucra cât mai mult într-un sistem închis;
• de a asigura toate condi țiile de via ță animalelor pentru a le permite s ă îndeplineasc ă toate
aspectele comportamentului lor în ăscut;
• de a evita toate formele de poluare ca re pot rezulta din tehnicile agricole;
• de a menține diversitatea genetic ă a sistemului agricol și a împrejurimilor sale, inclusiv protec ția
plantelor și a habitatelor s ălbatice;
• de a permite produc ătorilor agricoli ob ținerea unui venit adecvat și satisfacție din munca lor,
inclusiv de a asigura un loc de munc ă sigur.

Pentru fermierii organici din toat ă lumea, aceste principii ofer ă baza practicii de zi cu zi a
agriculturii organice. Acestea se refer ă direct la tehnicile agriculturii organice, cum ar fi: utilizarea
rotațiilor mari care utilizeaz ă dejecții și bălegar; evitarea fertilizatorilor solubili; interzicerea
creșterii animalelor în sistem intensiv; evitarea antibioticelor și a stimulentelor hormonale;
utilizarea metodelor mecanice și termice de control a buruienilor; accentuarea proces ării produselor
la fermă și a vînzării directe la consumator; utilizarea munc ii suplimentare atunci cînd este strict
necesar.
Agricultura organic ă poate fi definit ă ca un sistem de produc ție care evit ă sau exclude larg
utilizarea fertilizatorilor compu și sintetic, pesticide, regulatori de cre ștere și aditivi în hrana
animalelor. Sistemele de agricultur ă organică se bazeaz ă pe rotația culturilor, folosirea resturilor din
cultură, a dejecțiilor animaliere, a b ălegarului, a reziduurilor or ganice din afara fermei.
Conceptul solului ca un sistem viu care favorizeaz ă activitățile organismelor folositoare
reprezintă centrul acestei defini ții despre agricultura organic ă.

Această definiție poate fi împ ărțită în 3 părți:
™ ce nu fac fermierii organici;
™ ce lucruri pozitive fac;
™ o indicare a viziunii care st ă la baza solului ca sistem viu prin care fermierul, în armonie
cu natura, ar trebui s ă caute să le dezvolte.
Această idee a solului ca sistem viu este parte a conceptului care sus ține că există o legătură
esențială între sol, plant ă, animal și om. Mult ă lume implicat ă în agricultura organic ă crede că o
înțelegere a acestora este condi ția probabil ă de menținere a sistemului de agricultur ă organică de
succes.
Într-adevăr, aici este cheia în țelegerii despre ce reprezint ă agricultura organic ă și ceea ce
înseamnă ea cu adev ărat. Agricultura organic ă se concentreaz ă în primul rând pe modific ările din
cadrul fermei și a sistemului de agricultur ă, mai ales rota ția și managementul gunoiului și culturilor,
de a atinge un nivel acceptabil de produc ție, iar inputurile externe s ă fie în general auxiliare sau
suplimentare.

9De ce agricultur ă organică?

Scopul tradi țional de maximizare a produc ției agricole este contracarat de o larg ă îngrijorare
asupra ruralului și a mediului și de faptul c ă resursele naturale limitate trebuie s ă fie mai bine
administrate. În acela și timp, supraproduc ția subven ționată în Europa a adus un flux de tensiune
financiară de nesuportat precum și numeroase contradic ții politice.
În timp ce productivitatea sporit ă a avut ca rezultat în Europa autosuficien ța alimentar ă și
apariția surplusului, costul real al sprijinului pe ntru PAC (Politicile Agricole Comune) a fost m ărit
cu 28 % de la mijlocul anilor ’70, pe cînd veniturile fermei au sc ăzut cu aproape 50%.
Schimbări dramatice în practicile agricole au avut ca rezultat o pierdere a habitatului natural
și a unor specii (ex. o pierdere de 1/5 din gardurile vii și mai mult de ¾ din habitatele terenurilor
umede).
Întrebările majore și criticile practicii agricole moderne intensive se refer ă la faptul c ă
aceasta:
• dăunează structurii solului;
• dăunează mediului natural;
• creează riscuri poten țiale de înboln ăviri prin alimente;
• a determinat reducerea calit ății alimentelor;
• este un sistem energo-intensiv;
• implică sisteme de produc ție animalier ă intensivă care sunt etic inacceptabile.
Agricultura organic ă are o contribu ție pozitiv ă în toate aceste domenii, ea contribuind la
conservarea structurii solului, râmelor, microorganismelor și insectelor, la protec ția solului și a
mediului.
Fermierii din agricultura organic ă evită excesele sistemelor intensive de produc ție animal ă,
în special pentru porci, p ăsări și utilizarea promotorilor de cre ștere.

Cine sunt fermierii organici?

Fermierii organici sunt acei oameni cu diferite motiva ții, de la oameni de afaceri practici sau
fermieri care exploateaz ă oportunit ățile de pia ță, la mici gospodari de subzisten ță ce caută o viață
sănătoasă.
Indiscutabil, cei mai mul ți fermieri care au înce put agricultura organic ă în anii ’60 și ’70
erau noi veni ți în agricultur ă și au făcut față multor probleme. Dar acei pioneri au cî știgat acum o
experiență bogată, iar mulți sunt la fel de pragmatici ca orice fermier comercial ce încearc ă să facă
lucrurile s ă meargă.
Agricultura organic ă nu se potrive ște pentru orice fermier, ea necesit ă o angajare în a face
sistemul s ă meargă, adesea riscant ă acolo unde nu exist ă informații suficiente. Nu exist ă cale prin
care oamenii pot fi for țați să facă agricultur ă organică și s-o facă cu succes; individul trebuie s ă fie
suficient de convins și motivat s ă atingă nivelul necesar al inputului de management.

Mișcarea organic ă în lume

Fermierii organici pentru a reu și într-un mediu indiferent și ocazional ostil, au devenit
încrezători în for țele proprii, adesea încercînd și greșind, dar înv ățînd. În tot acest timp ei au înv ățat
și nevoia de a coopera și de a împ ărtăși din experien ța lor.
La începutul anilor ’80, Centrul de cercetare Elm Farm a fost înfiin țat pentru a cerceta și
dezvolta domeniul produselor or ganice. Acesta a stabilit leg ături strînse cu universit ăți și alte
instituții de cercetare din Marea Britanie și din Europa.
Producătorii biodinamici sînt reprezenta ți în Marea Britanie de c ătre Bio–Dynamic
Agricultural Association, în timp ce gr ădinarii beneficiaz ă considerabil de existen ța Henry
Doubleday Research Association, la Nationa l Centre for Organic Gardening de lîng ă Coventry.

10Numărul și diversitatea organiza țiilor din cadrul mi șcării organice care se reflect ă
internațional, atît numeric cât și în termeni ai opiniilor ce difer ă evident, sunt reunite în IFOAM
(International Federation of Organic Ag riculture Movement ). IFOAM stabile ște standarde de baz ă
ce vor fi adoptate de organiza țiile naționale și monitorizeaz ă aceste standarde na ționale pentru a
permite participarea la comer țul interna țional. În plus, IFOAM încurajeaz ă schimbul de informa ții și
idei prin conferin țe, seminarii de cercetare și prin propriile reviste în limbi de circula ție și prin
buletinul IFOAM.
Ideea care st ă în spatele agriculturii organice a ap ărut încă din 1920, dup ă care a evoluat
considerabil și continuă să evolueze pe m ăsură ce devin disponibile noi cercet ări științifice, dar
reținînd perspectiva filozofic ă fundamental ă de a lucra cu sistemele naturale și a respecta mediul
care ne sus ține.
Mișcarea organic ă anunță o schimbare în agricultur ă care apare simultan în orice na țiune
agricolă dezvoltat ă din lume. Agricultura organic ă este departe de a fi o întoarcere la trecut, ea se
vrea de fapt o agricultur ă pentru viitor.

2.2. Cadrul institu țional și acte normative privind agricultura ecologic ă. Conversia la
agricultura ecologic ă

2.2.1. Cadrul institu țional și normativ . La ora actual ă sistemul de agricultur ă biologică este
reglementat în Uniunea European ă prin Regulamentul 2092/1991 pe ntru sectorul vegetal și prin
Regulamentul 1804 /1999 pentru sectorul animal. Se folosesc 3 termeni pentru definirea acestui
sistem de agricultur ă după cum urmeaz ă: termenul organic (Marea Britanie); termenul biologic
(Franța, Italia, Belgia, Grecia, Luxe mburg,Ungaria, Bulgaria, etc. ) și termenul ecologic (Germania,
Austria, Spania, Danemarca, Ola nda, Portugalia, Suedia, Finlanda, România etc.).
În România cadrul normativ este realizat prin intermediul a dou ă acte normative:
♦ O. U. nr. 34/2000 (Norme metodologice referitoare la produc ția ecologic ă) armonizat ă
prin:
♦ Legea nr. 38/2001 referitoare la produc ția în agricultura ecologic ă;
La nivel institu țional în România exist ă următoarele organisme în domeniu:
♦ Autoritatea Na țională pentru Produse Ecologice/ANP E (în cadrul Ministerului
Agriculturii, Apelor, P ădurilor și Mediului)
♦ Comisia de Agricultur ă Ecologic ă (MAAP, FNAE, înv ățămănt, cercetare);
♦ Federația Națională de Agricultur ă Ecologic ă (FNAE/grupul na țional de produc ători);
♦ R.E.N.A.R. (structur ă de acreditare a structurilor de certificare);
2.2.2. Conversia la agricultura ecologic ă. Pentru realizarea conve rsiei la agricultura
ecologică, potrivit Legii nr . 38/2001, operatorul este obligat s ă-și certifice activitatea prin
intermediul uneia dintre structurile de certificare și control care au notificat ă activitatea în România.
Certificarea face obiectul unui acord comercial între agricultor și structura de certificare aleas ă.
În prezent în România exist ă mai multe structuri de certificare și control din Uniunea
European ă (acreditate pe norma 45011) precum și din alte țări:
♦ ECOCERT (Vegetal +Animal): Franța;
♦ LACON (V+A): Austria;
♦ BIOINSPECTA (V+A): Elveția;
♦ SKAL (V+A): Olanda;
♦ EKOGARANTIE (V+A): Germania;
♦ Q&D (V+A): Germania;
♦ ICEO (V+A): Italia;
♦ BIOKONTROL (V): Ungaria;
Potrivit O.U.nr.34/2000 perioada de conversie pentru fermele vegetale este de 2 ani.
Organismele de inspec ție și certificare cu aproba rea A.N.P.E. decid ca aceste perioade s ă fie mărite
sau reduse, având în vede re utilizarea anterioar ă a parcelelor.

11 2.3. Pia ța produselor ecologice

Diferite studii, realizate de Sylvander și Daquet, asupra consumului de “produse bio” în
țările Uniunii Europene, ne arat ă nivelul de consum al acest or produse, situat între 3 și 13% în cazul
consumatorilor permanen ți și între 23 și 53% în cazul consumatorilor ocazionali. Dezvoltarea pie ței
produselor bio în țările Uniunii Europene are la baza mai mul ți factori:
♦ Existența unor filiere de produc ție, transformare și comercializare organizate;
♦ Existența unei pie țe potențiale neacoperite de produc ție. Dacă luăm în calcul, procentul
consumatorilor bio permanen ți și ocazionali, situat între 3 și 53%, putem aprecia c ă există un
procent mare de consumatori ocazio nali, care ar putea deveni permanen ți într-un viitor apropiat, în
condițiile existen ței unor politici comerciale de atragere a acestora.
“Produsele bio” se reg ăsesc pe pia ță alături de produsele conven ționale și alături de produse cu o
“imagine bio” precum produsele fermier, produsele curate (agr icultura integrat ă) produsele dietetice
și produsele cu label ro șu. “Produsele bio” sunt relativ bi ne cunoscute în Uniunea European ă. Un
studiu realizat de c ătre Daquet arat ă că 37,7% dintre consumatori, dau o defini ție exactă unui
produs bio iar 21,3 % dau o defini ție apropiat ă. Datorită diferenței mari de pre ț dintre “produsele
bio” și cele conven ționale, diferen ță situată între 110 și 350% putem vorbi de o segmentare a pie ței
produselor bio.
Sylvander prezint ă două mari categorii de consumatori:
♦ Prima categorie, a consumatorilor permanen ți, este compus ă din cadre cu preg ătire
superioară ce lucreaz ă în general în administra ția publică, cunoscătoare a cadrului legislativ și din
tineri ce locuiesc în general în mediul urban;
♦ A doua categorie, este compus ă din profesii intermediare între prima categorie și
profesiile muncitore ști, format ă din tineri în special. Considerentul de baz ă care motiveaz ă decizia,
este absen ța rezidiilor chimice și o anumit ă afinitate pentru problemele de mediu. Diferen ța mare de
preț la un anumit produs, poa te duce chiar la modifi carea deciziei de cump ărare, ținând cont de
salariile mai mici ale acestei categorii.
Un alt studiu, realizat de c ătre Daquet, segmenteaz ă piața în 4 categorii de “ consumatori
bio”:
♦ Consumatori militan ți (Aceștia sunt consumatori permanen ți de “produse bio” convin și
de aceast ă agricultur ă)
♦ Consumatori de “produse bio fermier”. (Consumatorii caut ă autenticitatea unui produs
și o reîntoarcere în trecut) ;
♦ Consumatori dietetici (Consumatorii caut ă un remediu pentru boal ă sau un aliment mai
sănătos pentru organism) ;
♦ Consumatorii “nou veni ți” (Motivația acestora rezid ă în preocup ările de protec ția
mediului, gustul produsului , forma acestuia, etc…).
Dezvoltarea unei pie țe de produse bio se poate realiza pr in crearea de politici comerciale
adaptate specificului fiec ărei regiuni, ținând cont de gradul de urbanizare, de categoriile
profesionale existente, de gradul de afectare al mediului înconjur ător și implicit de sensibilitatea
locuitorilor unei zone fa ță de aceast ă problematic ă.

15
CAPITOLUL III

TEHNOLOGIA CULTIV ĂRII PRINCIPALELOR LEGUMIOASE
ÎN AGRICULTURA ECOLOGIC Ă

3.1. Importan ța și particularit ățile biologice ale leguminoaselor
3.1.1. Importan ța. Plantele cuprinse în aceast ă grupă fitotehnic ă au ca produs principal
semințele (boabele) bogate în protein ă. Aici sunt incluse: maz ărea, fasolea, soia, lintea, n ăutul,
bobul, lupinul, latirul, arahidele și fasolița. Toate fac parte din ordinul Leguminosales (Fabales ),
familia Leguminosae (fam. Fabaceae sau Papilionaceae ). Fiind din aceea și familie botanic ă, aceste
plante au anumite însu șiri morfologice, biologice, chimice, ecologice și tehnologice comune. Din
familia Leguminosae (Fabaceae ) sunt cultivate și alte plante cu întrebuin țări variate (furajere,
legumicole, medicinale etc.), necuprinse în acest capitol.
Leguminoasele pentru boabe au fost luate în cultur ă o dată cu începuturile agriculturii, dup ă
cum atest ă diverse m ărturii. Cu peste 5000 de ani î.e.n. locuitorii a șezărilor lacustre de pe teritoriul
actual al Elve ției cultivau maz ăre, măzăriche și alte leguminoase pentru boabe. În China, cu mai
bine de 3.000 de ani î.e.n. se cultiva soia. Grecii și romanii antici apreciau valoarea alimentar ă a
leguminoaselor și efectul lor favorabil asupra solului (N. Zamfirescu, 1965). Pe teritoriul țării
noastre, în diverse a șezări neolitice (epoca pietrei lustruite, mileniul V – II î.e.n.) s-au descoperit
semințe de leguminoase carbonizate (E. Com șa, 1973). În decursul anilor, treptat, num ărul speciilor
și biotipurilor cultivat e a crescut, datorit ă importan ței lor mari în alimenta ția omului și animalelor.
Importanța leguminoaselor pentru boabe const ă, în primul rând, în con ținutul ridicat în
proteină al semințelor, conferindu-le o valoare alimentar ă ridicată (tab. 3.1). Unele dintre ele (soia și
arahidele) au și un conținut ridicat în ulei, f ăcând posibil ă extracția prin procedee tehnice obi șnuite,
fiind valoroase plante oleaginoase. Soia este planta cea mai mare produc ătoare de ulei vegetal pe
glob, iar arahidele ocup ă locul trei (dup ă soia și floarea-soarelui).
Conținutul proteic din boab ele leguminoaselor dep ășește de 2 – 4 ori pe cel al cerealelor. La
unele dintre ele (soia, lupin) con ținutul proteic dep ășește pe cel glucidic. Ra portul dintre proteina
brută și componentele neproteice este: la soia și lupin de 1/1,7; la, maz ăre 1/2,8; la bob. 1/2,4 etc.
Deci boabele leguminoaselor reprezint ă alimente și furaje concentrate în protein ă. Este de remarcat
și valoarea proteic ă ridicată a boabelor, echivalent ă la unele specii cu proteinele de origine animal ă,
conținând aminoacizi esen țiali. Proteina din boabele leguminoa selor are o digestibilitate ridicat ă
(circa 90%) și nu formeaz ă acizi urici (ca unele proteine animale) a c ăror acumulare în organism
este dăunătoare.
Tabelul 3.1
Conținutul în proteine, gr ăsimi și substanțe extractive neazotate al legumelor pentru boabe (valori medii)
Conținutul mediu în semin țe (%) Planta Proteină Gr ăsimi Substan țe extractive neazotate
Mazăre 26 2,5 53
Fasole 24 1,8 52
Soia 38 (29 – 45) 20,0 (16 – 25) 30
Linte 26 1,9 52
Năut 24 5,5 53
Bob 26 1,6 48
Lupin alb* 35 9,2 26
Latir 25 2,1 54
Arahide 25 (19 – 29) 50 (45 – 56) 14
Fasoliță 26 1,6 52
* Lupinul galben are circa 40% protein ă, 4,7% gr ăsimi și 26% substan țe extractive neazotate, iar lupinul
albastru 31% protein ă, 4,7% grăsimi și 45% substan țe extractive neazotate.

16Pentru a realiza, cantitativ, 1 kg de protein ă animală, se consum ă 5 – 7 kg proteine vegetale.
Folosirea în propor ții mai mari în alimenta ția umană a proteinei vegetale (pre lucrate) ar ridica mult
rația proteică a oamenilor și inclusiv randamentul produc ției agricole.
Producția de protein ă care se ob ține la hectar de la principa lele leguminoase pentru boabe
(mazăre, soia etc.) dep ășește pe cea realizat ă de grâu, porumb, cartof și alte plante. Problema
proteinelor ocup ă un loc central în preocup ările privind prezentul și viitorul alimenta ției umane. Ele
sunt componente de baz ă, esențiale, ale ra țiilor alimentare. Dup ă cum arat ă I. Mincu (1978), de și
pare curios, numai pe la mijlocul secolului nostru nutri ționiștii au stabilit c ă "nici un sindrom de
deficiență nutritivă umană nu este atât de d ăunător ca denutri ția proteic ă, deși încă din 1838 Mulder
– bazându-se pe constatarea c ă aceste substan țe complexe care con țin carbon, oxigen, hidrogen, azot
și sulf, se g ăsesc în toate formele de via ță – a conchis c ă ele trebuie s ă ocupe primul loc în
desfășurarea fenomenelor vitale și le-a numit proteine" (de la gr ecescul "proteias" care înseamn ă
primar, primul). În anul 1938, Rose (citat de I. Mincu, 1978), în ra port de nevoile organismului,
împarte aminoacizii în esen țiali (indispensabili pentru organism) și neesențiali (care pot fi sintetiza ți
în organism). Ulterior s-a stabilit c ă (pe lângă prezența lor) și raportul între aminoacizii esen țiali
determină valoarea biologic ă a proteinei alimentare. Cant itatea de proteine într-o ra ție echilibrat ă a
unui adult trebuie s ă reprezinte circa 11 – 13% din valoarea energetic ă, adică 1 – 1,2 g/kg/zi (I.
Mincu, 1978). Omul, pentru o alimenta ție rațională, are nevoie de to ți cei 10 aminoacizi esen țiali
(lizina, metionina, treonina, his tidina, valina, izoleucina, leucina, fenilalanina, triptofanul și
arginina) afla ți în proteina de origine animal ă, însă și produsele vegetale (î n special leguminoasele
pentru boabe) pot asigura o bun ă parte din acest necesar.
Asigurarea necesarului proteic mondial este dependent tot mai mult de contribu ția plantelor
bogate în aceste substan țe. “Grupul consultativ pentru pr oteine" din cadrul F.A.O. men ționează “o
nouă revoluție verde – acea a leguminoaselor”, iar ca “principal ă speranță" pentru rezolvarea
deficitului de protein ă în lume sunt considerate leguminoasele pentru boabe.
Pe lângă proteine, semin țele leguminoaselor con țin hidrați de carbon, gr ăsimi, vitamine,
săruri minerale etc., care le întregesc valoarea alimentar ă.
În alimenta ția oamenilor, de la aceste plante se folosesc semin țele (boabele) uscate, dar și
păstăile și boabele verzi, la prepararea diverselor mânc ăruri sau conserve. Boabele uscate se pot
utiliza în alimenta ția omului direct sau dup ă o prealabil ă industrializare. Din boabele de soia se
obțin produse asem ănătoare cu: lapte, brânz ă, carne etc. Din n ăut și soia se ob ține surogatul de
cafea, iar f ăina unor leguminoase (soia) se poate amesteca, intr-o anumit ă proporție, cu cea de grâu,
la fabricarea pâinii și a pastelor f ăinoase.
În furajarea animalelor, uruiala di n boabele leguminoaselor se folose ște în amestec, în
anumite propor ții, cu cereale, c ărora le îmbun ătățește valoarea alimentar ă. Turtele de soia
reprezintă, de asemenea, un nutre ț concentrat. Leguminoasele pentru boabe se folosesc în furajarea
animalelor în stare verde sau însilozate, singure sau în amestec. Produsele secundare ale
leguminoaselor (tulpini, fr unze, teci) rezultate dup ă treierat, au un con ținut proteic ridicat (8 – 14%),
depășind de 10 ori con ținutul paielor de cereale (0,7 – 1,3%). În scop furajer se folosesc în special
paiele de maz ăre, linte, latir, fasole și fasoliță. La unele leguminoase tulpinile se lignific ă, fiind
consumate de animale numai dup ă o eventual ă prelucrare (tocar e, însilozare).
În agricultura ecologic ă plantele leguminoase de țin un rol deosebit de important. În
asolament, efectul favorabil al leguminoase lor pentru plantele succesoare se cunoa ște din
antichitate. Acest efect deriv ă din simbioza plantelor legumi noase cu bacterii din genul Rhizobium ,
care fixeaz ă azotul atmosferic, îmbog ățind solul cu 100 – 300 kg azot la ha și realizând o important ă
economie de energie conven țională. Azotul r ămas după leguminoase în sol este sub form ă organică,
ușor accesibil, având o ac țiune lent ă, prelungit ă. Fiind r ăspândit la diferite adâncimi în sol,
favorizeaz ă dezvoltarea sistemului radicular al plantei succesoare. Leguminoasele cu mare putere de
solubilizare pentru fosfa ți (lupinul, maz ărea etc.) pun la dispozi ția plantelor succesoare acest
element intr-o form ă mai accesibil ă. Lupinul reu șește să foloseasc ă fosforul din minerale foarte greu
solubile, cum este apatita, îmbog ățind solul nu numai în azot, ci și în fosfor u șor asimilabil.

17Deoarece toate p ărțile plantelor leguminoase sunt
mai bogate în azot decât alte plante de cultur ă, se pot folosi
ca îngrășământ verde pentru fertilizarea solurilor. Rezultate
bune s-au ob ținut cu lupin pe soluri nisipoase și pe soluri
acide. În acest scop se pot folosi și alte leguminoase, pe
diverse tipuri de sol.
Boabele leguminoaselor, folosite în alimenta ția
omului, prezint ă și unele neajunsuri, între care se
menționează (S. Foti, 1981, Gh. Blîteanu, 1998 etc.):
învelișul gros al bobului, cu con ținut ridicat în celuloz ă,
care îngreuneaz ă simțitor digestibilitatea; durata
îndelungat ă la fierbere; caren țe în compozi ția proteic ă a
aminoacizilor nesulfura ți (cistină și metionin ă) și a
triptofanului (ace știa fiind sub cerin țele indicate de
O.M.S.); prezen ța unor antimetaboli ți neproteici, care reduc
gradul de digestibilitate, cauzând unele st ări de indigestie
etc.

3.1.2. Particularit ățile biologice ale leguminoaselor . Cerințele față de temperatur ă și
umiditate în procesul germina ție – răsărire diferă în funcție de specie. Temperatura minim ă de
germinație este de 1 – 2°C la maz ăre, 3 – 4°C la lupin și bob, 6 -7°C la soia, 10°C la fasole, 12°C la
arahide etc. Sub temperatura minim ă, durata germina ției și răsăririi se prelunge ște mult, o parte din
semințe mucegăiesc, răsărirea este anevoioas ă, neuniform ă și cu goluri. Cantitatea de ap ă absorbită
de semințe pentru a germina, raportat ă la masa lor, este de circa 75% Ia n ăut, 92 – 100% la bob,
mazăre și linte, 106 – 110% la soia și fasole, 116 – 120% la speci ile de lupin etc. Aceast ă cantitate
de apă este absorbit ă în 24 – 48 ore, în func ție de temperatur ă. Din determin ările efectuate la lupinul
alb (L. Muntean, 1971), s-a constatat c ă leguminoasele absorb mai intens apa în zona hilului decât
în restul suprafe ței seminței, influen țând și ritmul germina ției.
Răsărirea leguminoaselor pentru boabe poate fi epigeică, atunci când hipocotilul se
alungește mult, ridicând cotiledoanele la suprafa ța solului (fasolea, soia, fasoli ța, lupinul, arahide)
sau hipogeică, la care hipocotilul cre ște puțin, cotiledoanele r ămânând în sol (maz ăre, bob, linte,
latir) (fig. 3.1). În general, legum inoasele cu frunze trifoliolate și palmate au r ăsărire epigeic ă
(excepție făcând Phaseolus multiflorus ), iar cele cu frunze penate au r ăsărire hipogeic ă (excepție
Arachis hypogaea ).
La răsărire, după epuizarea rezervelor din cotiledoane, plantele intr ă într-o "perioad ă critică” (7
– 12 zile de la r ăsărire), până când pătrund bacteriile simbiotice în r ădăcină și începe s ă funcționeze
sistemul simbiotic, dup ă care planta cre ște normal. În solurile s ărace în azot, cantit ăți mici de azot
aplicate la îns ămânțare evită aceste stagn ări în creșterea și dezvoltarea leguminoaselor. Nu se
recomand ă doze mai mari de azot, deoarece inhib ă sistemul simbiotic.
Rădăcina leguminoaselor este pivotant ă. În prima faz ă de vegeta ție. o cre ștere mai
viguroasă are pivotul principal, care- și continu ă dezvoltarea pân ă aproape la maturitate. Ra-
mificațiile laterale se dezvolt ă mai lent la început, apoi la unele specii dep ășesc în cre ștere pivotul
principal. Dup ă raportul între pivotul principal și ramifica țiile secundare, C. Fruwirth. (1931)
distinge trei tipuri de r ădăcini la leguminoase (fig. 3.2, dup ă; N. Zamfirescu, 1965).
Tipul I cu pivotul principal gr os, puternic, care p ătrunde adânc în sol. Rădăcinile laterale
sunt puține la num ăr, scurte și se dezvolt ă mai târziu (în a doua lun ă de vegeta ție). Acestui tip îi
aparțin speciile de lupin.
Tipul II cu pivotul principal mai sub țire, având puterea de p ătrundere mai redus ă ca tipul
precedent; în schimb, ramifica țiile secundare sunt mai numeroase și se dezvolt ă ceva mai devreme,
iar ramifica țiile de ordinul întâi se apropie de lungimea pi votului principal. Dintre plantele care au
acest tip de r ădăcină, bobul și năutul au pivotul mai bine dezvoltat decât ramifica țiile, pe când la
mazăre, linte și arahide ramifica țiile de ordinul întâi se apropie de grosimea pivotului principal.

Fig. 3.1. R ăsărirea epigeic ă
și hipogeic ă la leguminoase

18Tipul III are rădăcina principal ă asemănătoare cu tipul II, dar ramifica țiile de ordinul 1 și 2
sunt foarte numeroase. Uneori ramifica țiile laterale ce pornesc din apropierea bazei tulpinii
depășesc în lungime axul principal. În ansamblu, r ădăcina apare ca fasciculat ă, fiind răspândită mai
mult lateral decât în adâncime. Acest tip de r ădăcină îl au speciile de fasole și soia.

Nodozitățile și fixarea simbiotic ă a azotului . Pe rădăcinile leguminoaselor se formeaz ă niște
noduli (nodozit ăți), ca urmare a simbiozei cu bacterii din genul Rhizobium . Aceste bacterii fixeaz ă
azotul atmosferic, oferindu-l, plantei-gazd ă, care la rândul ei pune la dispozi ția bacteriei hidra ții de
carbon de care aceasta are nevoie . Valoarea leguminoaselor ca ame lioratoare a solului se cunoa ște
din antichitate, dar abia Hellriegel Și Wilfarth (1886) scot în eviden ță rolul microorganismelor în
acest fenomen. Beijerink (1888) izoleaz ă bacteriile din nodozit ăți, denumindu-le Rhizobium . Klapp
(1941, citat de N. S ăulescu, 1947) arat ă că se cunosc 15 rase de Rhizobium , care nu se pot suplini și
că pentru fiecare trebuie folosite culturi pentru i noculare. Ulterior acestea au fost considerate ca
specii diferite, dup ă cum urmeaz ă (I. Staicu, 1969 etc.).
Rhizobium leguminosarum – pentru maz ăre, linte, latir, n ăut etc.
"lupini – pentru lupin
"phaseoli – pentru fasole
"japonicum – pentru soia, fasoli ță, arahide etc.
După unii autori, pentru n ăut ar fi specific Rh. cicerii , iar pentru arahide Rh. arahidi (V.
Velican, 1972).
Se mai cunosc Rh. meliloti pentru lucern ă, sulfină și ghizdei; Rh. trifolii pentru trifoi; Rh.
ornithopi pentru seradela etc.
Bacteriile sunt de forma unor bastona șe de 1 – 7 microni lungime și 0,2 – 1 microni grosime,
însă forma și mărimea lor variaz ă mult în cadrul ciclului vital.
În sol formele ciliate ale bacteriilor se mi șcă, iar când întâlnesc r ădăcinile leguminoaselor se
fixează de ele (chimiotactism specific). Bacteriile p ătrund prin perii absorban ți, formând un cordon
ce traverseaz ă scoarța rădăcinii (prin secre ția unor enzime, dizolv ă pereții celulelor). Pân ă când
începe să fixeze azot atmosferic, bacteria tr ăiește ca parazit pe planta-gazd ă, care intr ă într-o “criz ă”
(la 7 – 12 zile de la r ăsărire) de dezvoltare peste care trece dup ă ce se stabilesc rela țiile simbiotice.
Procesul de fixare biologic ă a azotului este determinat de existen ța unui sistem enzimatic
complex numit nitrogenez ă, care mediaz ă reacția central ă de rupere a triplei leg ături dintre atomii
moleculari de azot și cuplarea lor cu atomi de hidrogen (Ana Popescu, 1980).
Întregul sistem fixator de azot este condi ționat de o serie de factori endogeni.
Amoniul produs în nitrogenez ă este folosit în sinteza proteic ă, prin. fixarea de c ătre acizii
organici și în urma ciclului lui Krebs, luând na ștere aminoacizii (Cr. Hera și colab., 1980).

Fig. 3.2. R ădăcini de leguminoase cu nodozit ăți:
1 – lupin; 2 – maz ăre; 3 – fasole

19Speciile de Rhizobium sunt aerobe, adaptate la diferite pH-uri și sunt sensibile la usc ăciunea
solului. Ele folosesc ca surse energetice glucidele (glucoza, zaharoza, maltoza etc.).
În vecinătatea cordonului (fila mentului) de infec ție, celulele încep s ă se dividă, formând
nodozitățile. Forma, m ărimea și așezarea pe r ădăcină a nodozit ăților este diferit ă, după plantă. La
mazăre, linte, latir, nodozit ățile sunt alungite, la bob și fasole aproape sferi ce, iar la lupin iau
diferite forme. Nodozit ățile sunt dispuse în special pe pivotu l principal la lupin, iar la fasole și soia
pe ramifica ții.
Numărul nodozit ăților, mărimea și adâncimea de formare ajung la un maxim în faza de înflorire
a plantelor (când are loc și acumularea maxim ă a substan ței uscate în r ădăcini). În aceast ă fază este
maximă și activitatea bacteriilor simbiotice.
S-a constatat c ă, în momentul când bacteriile de vin active, apare un pigment ro șu de natur ă
hemoproteic ă în nodozit ății (G. Bond, 1967, citat de I. Staic u, 1969). H. Kubo (1939) a descoperit
această porfirină cu fier în nodozit ățile leguminoaselor, dându-i denumirea de leghemoglobin ă. Ea
este asem ănătoare cu hemoglobina sângelui nevertebratelor, apar ținând grupului eritrocruorinelor
(D. Kelin și Y. L. Wang, cita ți de C. Bodea, 1966), g ăsindu-se în nodozit ăți în cantitate de 0,25 – 1,0
mg/1 g, substan ță proaspătă (E. G. Smith și colab., 1949, cita ți de C. Bodea, 1966); prin oxidare
leghemoglobina se transform ă în methemoglobin ă. Fixarea azotului este în strâns ă corelație cu
concentra ția în leghemoglobin ă.
Menținerea echilibrului biologic și al fertilit ății solului are o mare importan ța în intensitatea
fixării azotului de c ătre bacterii. Folosirea nera țională a produselor fitofarmaceutice, erbicidelor și a
altor tratamente fizico-chimice deregleaz ă activitatea microflorei fixatoare de azot. Când se respect ă
condițiile de aplicare a acestora , pericolul este minim.
Inocularea (infec ția) cu bacterii specifice se poate face și artificial. Pentru aceasta se
folosește preparatul “Nitragin” (produs în țara noastr ă), care con ține culturi de bacterii. Se distribuie
în flacoane colorate, pentru a feri bacteriile de lumin ă, pe etichet ă menționându-se specia pentru
care se poate folosi și tehnica de tratament. Pentru inoculare, cultura de bact erii din 3 – 4 flacoane se
amestecă cu 0,5 – 2 litri ap ă, formându-se o suspensie de bacterii cu care se strope ște sămânța
folosită pentru un ha. Tratamentul se face la umbr ă și în preajma sem ănatului.
Inocularea artificial ă este necesar ă în special la plantele leguminoase nou introduse în
cultură în anumite zone, unde nu se g ăsesc în sol bacterii specifice, cum este cazul soiei, pe unele
soluri. Rezultate bune s-au ob ținut, însă, și cu alte plante leguminoa se tratate cu Nitragin.
Simbioza, atât cu bacterii din sol sau inoculate artificial, d ă rezultate în condi ții favorabile
de fertilizare cu N.P.K., Ca și microelemente (borul, molibdenul etc. ). În soluri cu azot asimilabil în
cantitate mare, este frânat ă pătrunderea în r ădăcini a bacteriilor, formarea nodozit ăților și procesul
de fixare a azotului.
La I.C.C.P.T. Fundulea s-a realizat un dispozitiv special, prev ăzut cu duze ata șate la
brăzdarele sem ănătorii (S.P.C., S.U., S.U.P) cu care se poate aplica suspensia bacterian ă prin
pulverizare (presiune 0,5 atmosfere) direct în brazd ă (G. Ștefanic, 1979). Astfel, se reduce
consumul de for ță de munc ă folosit pentru tratarea semin țelor, nu trebuie repetat tratamentul în
cazul întreruperii sem ănatului, semin țele se pot trata cu fungicide (car e sunt toxice pentru bacteriile
cu care se inoculeaz ă semințele). La 1 ha se folosesc 18 – 20 l lichid, atunci când se seam ănă cu
S.P.C, și 60 – 80 l la sem ănatul în rânduri dese cu S.U. sau S.U.P.
Se întâmpl ă uneori ca tulpinile bacteriene cu care s-a f ăcut inocularea s ă nu poată pătrunde
în rădăcini, datorit ă invaziei unor su șe ineficace, mai viguroase, exis tente în sol (antagonism între
sușe). Se semnaleaz ă, de asemenea, existen ța unor virusuri bacteriofage, care distrug bacteriile din
genul Rhizobium , ceea ce explic ă în parte nereu șita unor leguminoase pe anumite soluri.
Tulpina diferă în funcție de gen (specie), fiind: erectă la fasolea oloag ă, soia, năut, lupin,
bob; volubilă Ia fasolea urc ătoare sau culcată la mazăre și latir. Cât prive ște ramificarea, este mai
accentuat ă la soia, fasole, n ăut, lupin, latir, alune de p ământ și mai puțin ramificat ă la mazăre și
bob. În sec țiunea transversal ă tulpina poate fi rotund ă (lupin și mazăre), prismatic ă (latir și bob), sau
de tranziție (fasole, soia și linte).

20Posibilitatea de mecanizare a recoltatului este condi ționată de poziția erectă a tulpinii și
locul de inser ție a ramifica țiilor pe tulpin ă.
Frunzele leguminoaselor sunt compuse, având o pereche de stipele mai mult sau mai pu țin
dezvoltate. Frunzele sunt diferite ca tip (conforma ție) și dimensiune, form ă, culoare, pilozitatea
foliolelor și stipelelor. Au frunze paripenate : mazărea, bobul, latirul, alunele de p ământ, lintea, iar
frunze imparipenate : năutul. Frunze trifoliate sunt la fasole, soia și fasoliță, iar la lupin sunt palmate
(fig. 3.3, dup ă N. Zamfirescu, 1965). Stipelele la unele specii sunt mai mari decât foliolele
(mazăre), mai mici (n ăut, bob, linte) sau lipsesc (fasole). Unel e leguminoase (lupin, fasole, soia și
năut) prezint ă mișcări heliotrope; foliolele la lumin ă puternică se dispun oblic, pentru a o evita, iar
la lumină slabă se orienteaz ă perpendicular, pentru a o re ține.

Florile sunt grupate în inflorescen țe (raceme) axilare, cu excep ția speciilor de lupin care au
racem terminal. Caliciul este format din 5 sepale c oncrescute (gamosepal); corola din 5 petale libere
(stindard, aripioare și luntrița), colorate diferit; androceul este compus din 10 stamine, diadelf (9
unite + 1 liber ă) sau monadelf (toate unite ); gineceul cu ovarul supe rior, monocarpelar, cu num ăr de
ovule diferit dup ă gen, iar stigmatul m ăciucat. Florile sunt hermafrodite , având polenizarea
autogamă (mazăre, soia, linte, lupinul alb și lupinul albastru), cu di ferite grade de alogamie
(mazăre, soia, fasole etc.) sau puternic alogame (lupin galben și peren, bobul, fasoli ța), polenizarea
făcându-se prin insecte. Un caracter comun al leguminoaselor este înfloritul e șalonat (de la baz ă
spre vârful inflorescen ței) și un procent redus de legare (uneor i ajunge la 15 –20%). Printr-o iriga ție
prin aspersiune în timpul înfloritului, se favorizeaz ă fecundarea. Una din ca uzele slabei fructific ări a
leguminoaselor este umiditatea relativ ă scăzută a aerului în timpul leg ării.
Fructul este o păstaie de forme, m ărimi și culori diferite, dehiscent ă pe linia de sudur ă a
valvelor (tecilor) peri carpului (fasole, maz ăre, fasolița) sau indehiscent ă (năut, linte, bob) (fig. 3.4 și
3.5, după N. Zamfirescu, 1965). Semințele (boabele) sunt prinse în fruct pe partea ventral ă, având
formă, culori și mărimi diferite, dup ă specie. Hilul – locul de fixare al ovulului de ovar, respectiv a
seminței de pericarp – este un caract er de specie, varietate sau chia r de soi, fiind diferit ca a șezare,
formă, mărime, culoare. În zona hilului cele dou ă cotiledoane sunt unite prin tigelă. Semințele
leguminoaselor n-au endosperm, acesta fii nd consumat de embrion în cursul cre șterii; un “rest” de
endosperm se afl ă doar la năut.

Fig. 3.3. Frunze de leguminoase:
1 – mazăre; 2 – năut; 3, 4 – lupin; 5 – arahide; 6 – fasole; 7 – soia; 8 – bob; 9 – latir

21

Caracteristic pentru leguminoase sunt a șa-zisele “semin țe tari”, care germineaz ă greu,
deoarece au în înveli ș un strat celular palisadic, dens, greu permeabil pentru ap ă și aer (fig. 3.6,
după N. Zamfirescu, 1965).
În cotiledoane se afl ă grăunciori mari de amidon și grăunciori foarte fini de aleuron ă
Formarea fructului și a semin ței începe dup ă fecundare, iar dup ă un timp intr ă în cele trei
faze de coacere:
• coacerea în verde (lapte), când planta, p ăstăile și semințele sunt verzi, continuând s ă
crească, iar conținutul semin țelor este moale, l ăptos;
• coacerea galben ă (sau pârg ă), când lanul în întreg ime devine galben, p ăstăile sunt
îngălbenite, semin țele devin consistente ca ceara, culoarea lor fiind caracteristic ă speciei,
varietății și soiului la care apar țin;
• coacerea deplin ă, când lanul este complet uscat, fructele ș
i semințele sunt tari, la cele
dehiscente fructele plesnesc, scuturându-se semin țele și producând pierderi.

Fig. 3.4. Fructe de leguminoase:
1 – fasole; 2 – lupin alb; 3 – maz ăre; 4 – soia; 5 – arahide; 6 – latir; 7 – n ăut; 8 – linte.

Fig. 3.5. Sec țiune transversal ă prin
pericarpul fructului
de mazăre:
A – vedere la microscop; ep – epiderm ă;
sc – sclerenchim; f – fascicule libero-
lemnoase; sp – strat pergamentos; p –
parenchim.
B – vedere de ansamblu; cs – cordon
sclerenchimatic; tp – țesut pergamentos; f
– fascicule libero-lemnoase

Fig. 3.6. Sec țiune transversal ă prin tegumentul semin ței
de leguminoase:
A – lupin; t – test ă formată din strat palisadic și strat de celule
mosor; tgm – tegmen.
B – fasole; t – test ă formată din strat palisadic și strat de celule
mosor; tgm – tegmen; p – țesut format din celule cu pere ți subțiri.
C – năut; t și s – testă formată din strat palisadic și strat de celule
mosor; tgm – tegmen.

22Organogeneza – Diferențierile la nivelul conului de cre ștere sunt pu țin vizibile și se succed foarte
rapid. La apari ția primelor frunze, vârful de cre ștere ia form ă semisferic ă, iar mai târziu la baza lui apar
conuri secundare care, treptat, dau na ștere organelor de fruc tificare, primordiile bobocilor florali, apoi a
organelor florii. Detalii privind organogeneza se vor prezenta la fiecare plant ă în parte.

3.2. MAZ ĂREA (Pisum sativum L. )

3.2.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă.

3.2.1.1. Biologia. Răsărirea la maz ăre este hipogeic ă (cotiledoanele r ămân în sol) și are loc
la 6-9 zile de la sem ănat.
Rădăcina este pivotant ă, de tipul II, ramificat ă și bine dezvoltat ă, ajungând pân ă la
adâncimea de 100 cm. Nodozit ățile sunt mici și numeroase, dispuse îndeosebi pe ramifica țiile
laterale ale r ădăcinii. În primele 10 -15 zile de vegeta ție, rădăcina are o cre ștere mai rapid ă decât
partea aerian ă. Sistemul radicular se caracterizeaz ă printr-o mare capacitate de solubilizare și
absorbție a fosforului și potasiului.
Tulpina , înaltă de 50-150 cm, cu o cre ștere nedeterminat ă, este fistuloas ă, cilindric ă (ușor
muchiată), glabră, de culoare verde-alb ăstruie și ramificat ă de la baz ă. Având țesutul mecanic de
susținere slab dezvoltat, tulpina se men ține erectă numai pân ă la înflorire, dup ă care sub greutatea
ramificațiilor, la unele soiuri cu talie mai înalt ă, se culcă la pământ, fiind una din deficien țele
culturii.
Frunzele sunt paripenat compuse, cu 1-3 perechi de foliole, terminate cu cârcei ramifica ți.
La baza frunzei se afl ă două stipele mai mari decât foliolele. Primele 1-3 frunze bazale sunt mai
mici, celelalte având m ărimea și forma normal ă. Soiurile de maz ăre de tip “afila” au foliolele
frunzelor modificate în cârcei care ajut ă plantele s ă se susțină între ele și să-și mențină poziția erectă
până la recoltare. La aceste soiuri, pe țiolurile frunzelor, bine dezvoltate și stipelele foarte mari
realizează procesul de fotosintez ă.
Florile sunt dispuse câte 2-3 în raceme axilare la subsuoara frunzelor și apar eșalonat de la
bază spre vârf. O plant ă înflorește în 10-20 zile, durata înfloririi fiind influen țată de condi țiile
climatice. În anii ploio și, durata înfloririi se prelunge ște față de anii seceto și când și numărul de
flori formate este mai mic. Polenizarea este autogam ă și se produce înaintea deschiderii florilor.
Fructul este o păstaie dehiscent ă pe linia de sutur ă a valvelor, predispus la pierderi de boabe
prin scuturare, dar unele forme zaharate de maz ăre au păstăile indehiscente.
Semințele sunt globuloase, mai rar muchiate, cu MMB cuprins ă între 50-450 g și MH între
75-80 kg, iar culoarea poate fi galben ă sau verde.
Gh. V. Roman (2001) distinge patru pe rioade în ciclul vegetativ al maz ării:
• perioada I-a, care este cuprins ă între răsărire și începutul înfloririi;
• perioada a II-a, de la începutul înfloririi pân ă la atingerea stadiului limit ă de avortare,
când la prima p ăstaie lungimea bobului este de 6 mm;
• perioada a III-a cuprinde intervalul dintre stadiul limit ă de avortare și momentul când
păstaia de pe ultimu l etaj florifer con ține o sămânță mai mare de 6 mm;
• perioada a IV-a dureaz ă până la maturitatea fiziologic ă; în aceast ă fază se petrece
umplerea semin țelor.
Elementele de productivita te (componentele produc ției) se formeaz ă în aceste perioade dup ă
cum urmeaz ă:
– numărul de plante/m2 se formeaz ă în perioada I și rezultă din densitatea de sem ănat și
procentul de r ăsărire;
– numărul de boabe/m2 se formeaz ă de la inițierea floral ă până la încheierea perioadei a III-a;
– mărimea boabelor (MMB) se edific ă în intervalul de la începutul stadiului limit ă de avortare
și până la maturitate.

233.2.1.2. Ecologia . Mazărea este pu țin pretențioasă față de factorii de vegeta ție, fiind planta
zonei temperate, cu climat mai umed și răcoros, arealul s ău de cultur ă atingând paralela de 67°
latitudine nordic ă și 1800 m altitudine în Mun ții Alpi.
Temperatura minimă de germina ție a semin țelor este de 1-2°C (3-4°C la soiurile zaharate,
cu bobul zbârcit), optima fiind de 25°C, iar maxima de 35°C. Plantele tinere suport ă, pe perioad ă
scurtă, temperaturi sc ăzute de –5, –6°C, în unele zone cultivându-se și ca form ă de toamn ă (când
plantele pot rezista pân ă la –10, -12°C). Cre șterea plantelor începe prim ăvara la temperatura de 4-
50 C, dar pe m ăsura avans ării în vegeta ție cerințele față de temperatur ă cresc.
În perioada de cre ștere, temperatura optim ă este de 14-15°C, în tim pul înfloritului 15-18°C,
iar la coacere 18-20°C. Temperaturile de peste 30°C împiedic ă fecundarea și umplerea bobului și
favorizeaz ă atacul de g ărgăriță (Bruchus pisorum). La maturitate are cerin țe termice moderate, iar
pentru întreaga perioad ă de vegeta ție necesită 1350-1800°C.
Umiditatea . Mazărea are cerin țe moderate fa ță de umiditate, fiind mai rezistent ă la secetă
decât fasolea și soia. Pentru încol țire, necesarul de ap ă, raportat la masa semin ței, este de 95-120 %.
Pretinde mai mult ă apă în perioada de la înflorire pân ă la formarea boabelor. Sunt favorabile
mazării precipita țiile din lunile mai și iunie care trebuie s ă ajungă la 120-140 mm. Seceta și
căldurile mari din aceast ă perioadă determin ă formarea unui num ăr redus de p ăstăi și de boabe și
favorizeaz ă atacul de g ărgăriță. Este foarte d ăunător excesul de umiditate pentru c ă prelunge ște
înfloritul, e șalonează coacerea și favorizeaz ă atacul de boli. Ploile din timpul matur ării determin ă
căderea și putrezirea plantelor, iar alternan ța dintre ploi și perioade de ar șiță mărește dehiscen ța
păstăilor cauzând pierderi de boabe.
Lumina . Mazărea este o plant ă de zi lung ă, dar exist ă și soiuri ce fructific ă în condiții de zi
scurtă și chiar indiferente fa ță de acest factor de vegeta ție.
Solul . Cele mai favorabile pentru maz ăre sunt solurile mijlocii, luto-nisipoase sau nisipo-
lutoase, calde, profunde, bogate în humus, bine aprovizionate în fosfor, potasiu și calciu, bine
structurate, cu capacitate mare de re ținere a apei, cu reac ție neutră (pH=6,7-7,5), cum sunt
cernoziomurile, solurile brun-ro șcate și aluviunile. Nu d ă rezultate bune pe solu ri grele, argiloase,
cu exces de umiditate, neaerate, acide, nisipoase, s ărăturoase etc.
3.2.1.3. Zone ecologice. Mazărea găsește condiții favorabile de cultur ă în majoritatea
zonelor agricole din țara noastr ă (fig. 3.6., dup ă Gh. Bîlteanu și colab., 1983).
Zona foarte favorabil ă se întâlne ște în Câmpia de Vest, în centrul și nord-vestul Banatului,
unde precipita țiile sunt bine repartizate, iar temperatura din perioada fructific ării se situeaz ă în jurul
a 20°C.
Zona favorabil ă I cuprinde sudul Câmpiei Române (cu excep ția Bărăganului și a zonei
nisipurilor din Oltenia), Câmpia Transilvaniei, Valea Mure șului și
Târnavelor, Depresiunea Sibiului, Țara Bârsei, Câmpia Cri șurilor, nord-
vestul țării și Depresiunea Jijiei-
Bahlui.
Zona favorabil ă II și III
include restul terenurilor agricole din
vestul țării, Podi șul Transilvaniei,
Podișul Getic, B ă
răganul, Dobrogea
și cea mai mare parte a Moldovei.
Zona pu țin favorabil ă
cuprinde regiunile premontane, subcarpatice și nisipurile din Lunca
Dunării și Siretului.

Fig. 3.6. Harta ecologic ă a mazării

243.2.2. Soiurile de maz ăre cultivate în România . Soiurile aflate în cultur ă la noi în țară se
prezintă în tabelul 3.2. (dup ă Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor de plante de cultur ă din
România pentru anul 2003). Ele apar țin varietății vulgatum , având semin țe mici-mijlocii, netede, de
culoare galben ă, galbenă-portocalie.
In unele țări mari cultivatoare au fost create în ultimii ani și s-au răspândit în cultur ă soiuri
de mazăre de câmp cu unele însu șiri care permit recoltarea direct ă cu combina, reducând pierderile
prin scuturarea boabelor. Este vorba de soiurile de tip „afila” (aici apar ține și soiul românesc Dora)
la care coacerea p ăstăilor este mai uniform ă, foliolele frunzelor sunt transformate în cârcei, iar
plantele își mențin poziția erectă la maturitate, u șurând recoltarea direct din lan cu combina.

3.2.3. Locul în asolament . Având o cre ștere lentă în primele f aze de vegeta ție, mazărea
trebuie să urmeze dup ă plante care las ă terenul curat de buruieni, cum sunt culturile pr ășitoare
(porumb, cartof, sfecl ă pentru zah ăr, floarea-soarelui) și cerealele p ăioase.
Mazărea nu trebuie s ă revină pe același teren mai devreme de 3-4 ani, deoarece determin ă
fenomenul de “oboseal ă a solului” și nici nu se cultiv ă după alte leguminoase pentru a se evita
bolile (fuzarioza) și dăunătorii specifici.
La rândul s ău, mazărea este o plant ă bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, în
special pentru grâul de toamn ă, deoarece se recolteaz ă timpuriu și are o influen ță deosebit de
favorabilă asupra structurii și fertilității solului (las ă în sol 30-100 kg N/ha), putându-se încadra
ușor în rotații.
Prin încadrarea maz ării în rota ții de 3-6 ani se asigur ă planta amelioratoare în cadrul
asolamentului.

Tabelul 3.2.
Soiurile de maz ăre de câmp cultivate în România (2003)

Denumirea
soiului Țara de
origine Anul
înregistrării Poziția
plantelor la
maturitate Menținătorul soiului
Alina
Corina
Dora
Magistra
Marina
Mona
Rodil Vedea
Alfetta
Atol
Baccara
Bastille Eiffel
Grafila
Loto
Montana
Monique Profi
Renata
Turbo
Caracal 39
x)
Spiritx) România România

România România
România

România România România
Olanda
Franța
Franța
Danemarca
Franța
Germania

Franța
Olanda
Franța
Danemarca
Franța
Germania

România
Franța 1995
1981

1989 1975
1990

1999 1994 1991
1997
1994
2000
2003 1999
1997

2000 1997
1998 1995
1995
1995

1984 2002 Semierect ă
Culcată

Erectă
Culcată
Culcată

Erectă
Semierect ă
Culcată
Erectă
Semierect ă
Erectă
Erectă
Erectă

Semierect ă

Erectă
Erectă
Erectă
Erectă
Erectă
Erectă

Semierect ă
Erectă ICDA Fundulea
ICDA Fundulea,
SCDA Secuieni SCDA Turda
ICDAFundulea
ICDA Fundulea, SCDA Podu Iloaiei
ICDA Fundulea
ICDA Fundulea SCDA Teleorman
CEBECO ZADEN B.V.
ROMAN-VERNEUIL
ROMAN-VERNEUIL
DANISCO SEMENCES S.A ROMAN-VERNEUIL
SAATEN UNION
ROMÂNIA SRL ROMAN-VERNEUIL
CEBECO ZADEN B.V.
ROMAN-VERNEUIL DANISCO A/S
ROMAN-VERNEUIL
SATEN UNION ROMANIA SRL
SCDA Caracal
VERNEUIL RECHERCHE
x) soiuri de toamn ă

253.2.4. Aplicarea îngr ășămintelor și amendamentelor . Pentru o produc ție de 1000 kg boabe
plus tulpinile, maz ărea consum ă în medie, dup ă diferiți autori: 57,5 Kg N, 15,5 kg P 2O5, 30,5 K 2O
și 32 kg CaO (V. Velican, 1972).
Mare parte din necesarul de azot (42-78 %) și-l procur ă din aer prin intermediul bacteriilor
simbiotice (Gh. Bîlteanu, 1991), iar re stul este asigurat din rezer vele solului. De aceea reac ționează
mai slab la îngr ășămintele azotate administrate în agricultura ecologic ă și ele se aplic ă numai
ocazional la aceast ă plantă. Pe terenurile fertile și după premergătoare bine fertilizate, utilizarea
azotului la maz ăre nu este oportun ă, acesta putând avea chiar o influen ță negativă asupra activit ății
bacteriilor fixatoare de azot.
Având rădăcini cu mare capacitate de solu bilizare a fosforului din combina ții mai greu
solubile, maz ărea valorific ă bine rezervele de fosfor din sol. Fosforul stimuleaz ă dezvoltarea
sistemului radicular și formarea nodozit ăților, având o influen ță favorabil ă asupra fructific ării.
Îngrășămintele organice nu se aplic ă direct maz ării, aceasta valorificând bine efectul
remanent al gunoiului admi nistrat plantei premerg ătoare.
Tratarea semin țelor de maz ăre cu biopreparatul “Nitragin” aduce însemnate sporuri de
recoltă și îmbunătățește conținutul de proteine în boabe.
Pe solurile acide se folosesc amendamente cal caroase în doze de 4-6 t/ha, încorporate în sol
sub arătura de baz ă.
3.2.5. Lucr ările solului . Lucrările de preg ătire a terenului sunt asem ănătoare cu cele
executate la culturile de prim ăvară cu însămânțare timpurie.
În func ție de perioada când elibereaz ă terenul planta premerg ătoare, arătura se execut ă vara
sau toamna, la adâncimea de 20-25 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelat ă și trebuie s ă asigure
încorporarea în sol a resturilor vegetale. Se recomand ă ca arătura să fie lucrat ă cu grapa cu discuri
până la venirea iernii pentru nivelarea terenului, m ărunțirea bulgărilor și distrugerea buruienilor.
Nivelarea ar ăturii încă din toamn ă determin ă o zvântare mai rapid ă și mai uniform ă a terenului, ceea
ce permite un sem ănat mai timpuriu în prim ăvară și ușurează recoltatul mecanizat.
Preg ătirea patului germinativ se face prim ăvara foarte devreme, dar numai dup ă zvântarea
terenului, folosind discuitorul în agregat cu grapa cu col ți reglabili, combinatorul sau grapa rotativ ă
combinată printr-un num ăr cât mai redus de treceri pe teren cu agregatele agricole pentru a evita
pierderea apei și tasarea solului.
3.2.6. Sămânța și semănatul
Sămânța. Pentru sem ănat se folosesc semin țe sănătoase, neatacate de g ărgăriță, cu puritatea
minimă de 97 % și capacitatea germinativ ă de cel pu țin 80 %.
În vederea stimul ării activității bacteriilor fixatoare de azot, s ămânța de mazăre se trateaz ă în
ziua semănatului cu biopreparatul Nitragi n, folosind 3-4 flacoane pentru s ămânța necesar ă la un
hectar (se evit ă acțiunea direct ă a razelor solare asupra semin țelor inoculate).
Semănatul . Mazărea se seam ănă primăvara în prima urgen ță, în luna martie (în prima
jumătate a lunii în sud și în a doua parte a lunii martie în celelalte zone din țară), când în sol la 6-8
cm adâncime, temperatura este de 1-2°C (3-4°C pentru soiurile cu bob zbârcit). Prin sem ănatul
timpuriu se valorific ă din plin umiditatea acumulat ă în sol pe perioada de iarn ă, care asigur ă
germinația semințelor și creșterea mai intens ă a plantelor de maz ăre. Întârzierea sem ănatului fa ță de
epoca optim ă determin ă pierderi însemnate de produc ție.
Desimea de sem ănat recomandat ă este de 120-140 boabe germinabile/m2, pentru a se
realiza 100-120 plante recoltabile/m2, în func ție de talia plantelor, fiind necesar ă o normă de
sămânță de 200-350 kg/ha, în func ție de valorile diferite ale masei a 1000 de boabe și de valoarea
utilă.
Mazărea se seam ănă cu semănătorile universale, la 12,5 cm între rânduri și la adâncimea de
5-8 cm, în func ție de textura și umiditatea solului (5-6 cm pe solurile grele și 7-8 cm pe cele cu
textură ușoară).
3.2.7. Lucrările de îngrijire. Combaterea buruienilor . Prin tehnologia de cultur ă aplicată
trebuie să se realizeze o r ăsărire rapid ă și uniform ă a plantelor de maz ăre și un lan cu o densitate

26corespunz ătoare. Având îns ă o creștere înceat ă în primele s ăptămâni de vegeta ție, mazărea este u șor
năpădită de buruieni care creeaz ă dificultăți la recoltare și diminueaz ă producția.
Pentru prevenirea îmburuien ării culturii se evit ă amplasarea pe terenuri îmburuienate, se
folosește sămânță curată, se asigur ă o densitate corespunz ătoare a plantelor în lan etc.
În loturile semincere se înl ătură plantele de maz ăre furajer ă (Pisum arvense ) care se
recunosc dup ă florile colorate în ro șu-violaceu și inelul violaceu de la baza stipelelor.
Împotriva principalelor boli (antracnoza, bacterioza) și dăunători (gărgărița mazării) se
recomand ă rotația culturii, folosirea de s ămânță sănătoasă, cultivarea de soiuri rezistente (soiuri de
tip „afila”) etc.
3.2.8. Recoltarea și păstrarea recoltei . La recoltarea maz ării se întâmpin ă unele dificult ăți
datorită coacerii e șalonate a p ăstăilor (de la baz ă spre vârful tulpinii), scutur ării boabelor și poziției
culcate a plantelor. Momentul optim de recoltare este atunci când plantele s-au îng ălbenit, frunzele
s-au uscat și 70 % din p ăstăi sunt galbene și boabele s-au înt ărit. Culturile semincere se recolteaz ă
ceva mai târziu.
Pentru prevenirea pierderilo r prin scuturare se recomand ă ca recoltarea s ă se facă într-un
timp foarte scurt, în zile noroase, diminea ța devreme, pe rou ă și spre sear ă.
Recoltarea se face divizat (în dou ă etape): în prima etap ă se smulg sau se taie plantele
(manual sau mecanizat), care r ămân pe teren, în brazd ă continuă, 2-3 zile pentru uscare, iar în a
doua etap ă se treieră direct în câmp.
Pentru recoltarea mecanizat ă se folose ște mașina de recoltat maz ăre (MRM-2,2 M) care
smulge sau taie plantele și le lasă pe teren în brazde (poloage) cont inui, late de 1 m, câteva zile
pentru uscarea complet ă a boabelor. Treieratul se face cu combina de cereale prev ăzută cu ridicător
de brazdă. Pentru evitarea sparge rii boabelor, la combin ă se reduce tura ția tobei (maximum 600
rotații/minut) și se mărește distanța dintre b ătător și contrabătător. Lucrarea de treierat se face cu
pierderi minime la umiditatea boabelor cuprins ă între 18-20 %.
Introducerea și extinderea în cultur ă a soiurilor de tip “afila” (cu plante erecte la maturitate),
cum este soiul Dora, face posibil ă recoltarea direct ă a mazării printr-o singur ă trecere cu combina.
Dup ă treierat, în vederea depozit ării, semin țele de maz ăre sunt supuse opera țiilor de
condiționare (uscarea pân ă la 14% umiditate și selectarea pentru eliminarea impurit ăților și a
boabelor atacate de g ărgăriță).
Producțiile medii ob ținute la noi în țară la aceast ă cultură sunt în jur de 1500 kg/ha, dar în
condițiile aplicării unor tehnologii corespunz ătoare se pot ob ține 2000-4000 kg/ha. În Fran ța se
realizează curent produc ții medii pe țară de peste 4000 kg/ha. Din produc ția totală a plantelor,
boabele reprezint ă 35-50 %.

3.3. FASOLEA ( Phaseolus vulgaris L.)

3.3.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă
3.3.1.1. Biologia . Fasolea are r ăsărire epigeic ă, ce se petrece la 10-12 zile de la sem ănat și o
putere de str ăbatere redus ă a germenului.
Sistemul radicular al fasolei, de tip pivotant, este mai slab dezvoltat decât la alte
leguminoase pentru boabe (r ădăcina este de tipul III), majoritatea r ădăcinilor fiind situate pân ă la 25
cm adâncime în stratul ar abil al solului. Nodozit ățile formate de Rhizobium phaseoli sunt rotunde,
mici și se află așezate mai ales pe ramifica țiile rădăcinii.
Tulpina la fasole poate avea cre ștere definit ă (determinat ă) , de talie mic ă (30-50 cm) și
ramificată la formele oloage (pitice) sau cre ștere nedefinit ă (nedeterminat ă) ce poate atinge 3-6 m și
chiar mai mult la formele volubile sau urc ătoare. Exist ă și forme intermediare, semivolubile. Pentru
cultura mare se preteaz ă formele oloage sau semivolubi le, cele volubile necesitând supor ți de
susținere în jurul c ărora se răsucesc în sens invers acelor de ceasornic.

27Diferențiarea dintre formele oloage și cele urc ătoare apare la câteva zile dup ă formarea
primelor frunze trifoliolate când la formele volubile se alunge ște o tulpin ă subțire care începe
răsucirea și cățărarea pe suport.
Primele dou ă frunze adev ărate, ce apar dup ă răsărire (marcat ă de apariția cotiledoanelor la
suprafața solului), sunt simple, iar urm ătoarele sunt trifoliolate, cu fo liolele mari, cordiforme, având
vârful ascu țit și acoperite cu peri șori. Suprafa ța foliară atinge valorile maxime în faza de înflorire.
Florile sunt dispuse la subsuoara frunzelor, câte 2-8 în raceme axilare , având corola alb ă (în
general la fasolea de câmp) sau colorat ă și apar treptat de la baz ă spre părțile superioare. La soiurile
timpurii și semitimpurii, oloage și semivolubile, înflorirea se pe trece la 38-45 zile de la r ăsărire, iar
până la maturitate se mai parcurg înc ă 35-43 de zile. Un racem înflore ște în 10-14 zile, iar o plant ă
în 20-60 de zile (N. Zamfirescu, 1965).. Durata înfloritului este dependent ă de soi (mai scurt ă la
formele oloage și mai lung ă la cele volubile) și influențată de condi țiile climatice, îndeosebi de
umiditate și căldură. Seceta, înso țită de temperaturi ridicate, scurteaz ă durata înfloritului, iar timpul
umed și răcoros o prelunge ște.
Fecundarea este în general autogam ă (polenizarea se petrece înai ntea deschiderii florii), dar
nu sunt excluse cazurile de alogamie.
Păstăile prezintă mărimi și forme diferite și sunt dehiscente, con ținând 4-10 semin țe, foarte
variate ca form ă, mărime și culoare. Soiurile cultivate pentru boabe au semin țele albe, cu MMB
cuprins între 200-400 g.
La fasole se întâlne ște un num ăr mare de semin țe tari, care germineaz ă greu, datorit ă
faptului c ă tegumentul seminal este format din celule cu pere ții îngroșați și lumen mic, strâns unite
între ele, fiind greu permeabil pentru ap ă și aer.
Pe parcursul desf ășurării perioadei de vegeta ție, C. Olaru (1982) distinge la fasole șase faze
fenologice: 1) sem ănat-răsărire; 2) r ăsărire-apariția frunzei a doua; 3) apari ția frunzei a doua-
îmbobocire; 4) îmbobocire-formarea p ăstăii; 5) formarea p ăstăii-maturitatea în verde a p ăstăilor; 6)
maturitatea în verde-maturitatea fiziologic ă.
3.3.1.2. Ecologia .
Temperatura . Fasolea este o plant ă termofil ă, ce are nevoie pe întreaga perioad ă de
vegetație de 1500-2200°C (suma temperaturilo r mai mari de 10°C), arealul s ău de cultur ă fiind
limitat spre nord de paralela de 50°. Semin țele germineaz ă numai la temperatur i de peste 8-10°C
(optima fiind de 32°C), iar temp eraturile negative, chiar de -1 °C , distrug plantele abia r ăsărite. De
altfel, în faza de cotile doane, înainte de apari ția frunzelor adev ărate, plantele manifest ă cea mai
mare sensibilitate la frig, când frunzele cotiledonale deger ă foarte ușor.
În cursul vegeta ției, cerințele fasolei fa ță de căldură sunt ridicate. Temperatura favorabil ă de
creștere a plantelor este de 20°C, iar la înflorire și fructificare, optimul termic se situeaz ă la 22-
25°C. Dup ă datele lui F. Angelini (1965), temperatura minim ă la care înfloresc plantele este de
15°C, iar temperatura minim ă pentru maturare de 18°C. Sc ăderea temperaturii sub 14°C în perioada
înfloritului duce la c ăderea florilor. Totodat ă, la temperaturi mai ridicate, înso țite de secet ă
atmosferic ă, nu are loc fecundarea florilor care se usuc ă și cad (se produce avor tarea florilor). De
semenea, oscila țiile mari de temperatur ă în cursul zilei influen țează negativ num ărul de păstăi pe
plantă.
La fasole, temperaturile din timpul vegeta ției plantelor influen țează hotărâtor lungimea
perioadei de vegeta ție a soiurilor, în sensul c ă la valori mai sc ăzute de temperatur ă, durata de
vegetație se prelunge ște.
Umiditatea . Fasolea este o plant ă mezofilă, cu cerințe moderate fa ță de apă, dar acestea sunt
diferite pe faze de vegeta ție. Este sensibil ă la germinare când semin țele absorb peste 100 % ap ă față
de masa lor uscat ă, dar după răsărire și până la înflorire, cerin țele sunt relativ sc ăzute. În faza de
înflorire- fecundare și până la formarea p ăstăilor și a boabelor, cerin țele față de umiditate sunt
maxime. Insuficien ța apei (în sol și în atmosfer ă) și temperaturile ridicate la înflorire c ontribuie la
avortarea florilor și la reducerea num ărului de p ăstăi pe plant ă și de boabe în p ăstaie. Fasolea
suportă mai greu seceta atmosferic ă decât seceta din sol, vânturile calde și uscate fiind foarte
dăunătoare. De aceea, în zonele mai secetoase, în cultura intercalat ă a fasolei printre porumb se

28realizează un microclimat mai favorabil ce determin ă o legare mai bun ă a florilor de fasole decât în
culturi pure.
La fasole, timpul moderat de cald și umed favorizeaz ă înflorirea, formarea p ăstăilor și a
boabelor.
Între soiurile de fasole exist ă deosebiri în privin ța rezisten ței la secet ă. În general, formele
oloage de fasole sunt mai rezistente la secet ă întrucât au o suprafa ță de transpira ție mai redus ă și
sunt mai precoce, realizând înflorirea și formarea p ăstăilor înaintea instal ării secetelor din var ă.
Excesul de umiditate este d ăunător pentru fasole, deoarece prelunge ște perioada de înflorire
și fructificare, favorizeaz ă atacul de boli și depreciaz ă calitatea boabelor.
În privin ța reacției față de lumină, fasolea prezint ă forme de zi scurt ă, de zi lung ă sau
indiferente.
Solurile indicate pentru fasole sunt cele mijlocii ca textur ă, profunde, fertile, afânate, aerate,
care se înc ălzesc ușor, cu reac ție neutră (pH = 6-7,5), bine aprovizionate cu ap ă și elemente
nutritive. Cele mai bune rezultate se ob țin pe cernoziomuri, pe soluri brun-ro șcate și pe aluviuni. Se
poate cultiva și pe solurile brune cu textur ă ușoară, aflate pe expozi ție sudică. De asemenea, poate
valorifica și solurile cu strat arabil sub țire dacă este asigurat ă umiditatea necesar ă. Nu sunt potrivite
solurile argiloase, compacte, excesiv de umede, reci, salinizate sau nisipoa se, solurile podzolice,
acide.
3.3.1.3. Zone ecologice . Pe teritoriul țării noastre au fost stabilite urm ătoarele zone
ecologice pentru cultura fasolei (fig. 3.3., dup ă Gh. Bîlteanu și colab., 1991):
– zona foarte favorabil ă, relativ restrâns ă, cuprinde numai o parte din Câmpia de Vest a țării
(în jurul Aradului, v ăile Mureșului, Timi șului, Crișurilor și Someșului) și din Transilvanbia (luncile
Mureșului și Târnavelor); aici se întâlnesc condi ții optime de temperatur ă și umiditate, precum și
soluri fertile, aluviuni sau cernoziomuri, cu apa freatic ă la adâncimi nu prea mari, având textur ă și
reacție corespunz ătoare;
– zona favorabil ă, cu două graduări, înclude cea mai mare parte din suprafa ța arabilă a țării
în Muntenia, Oltenia, Moldova și Transilvania; în cadrul acesteia exist ă unele diferen țe de
favorabilitate determinate de fertilitatea solurilor și de cantitatea de precipita ții din lunile iunie și
iulie; se disting ca zone favorabile I v ăile inferioare ale Jiului și Oltului, Valea Siretului,
Depresiunea Jijiei, cea mai mare parte a Câmpiei Transilvaniei, o parte din Câmpia Banatului și
Crișanei; în sudul și sud- estul țării, prin irigare, fasolea g ăsește condiții favorabile de vegeta ție, atât
în cultură principal ă cât și succesiv ă, ca a doua cultur ă după premergătoare care elibereaz ă terenul
devreme (cum sunt cerealele p ăioase, îndeosebi orzul);
– zona pu țin favorabil ă cuprinde partea central ă și nordică a Dobrogei, regiunile
submontane, cele nisipoase și sărăturile.

Fig. 3.7. Harta ecologic ă a fasolei

293.3.2. Soiurile de fasole pentru boabe cultivate în România. În țara noastr ă, soiurile de
fasole apar țin speciei Phaseolus vulgaris și se diferen țiază după o serie de caracteristici
morfologice, biologi ce, de productivitate și calitate și după perioada de vegeta ție (soiuri timpurii cu
durata vegeta ției de 70-90 zile, soiuri semitardive cu 90-110 zile și soiuri tardive având peste 110
zile)
Soiurile de fasole pentru boabe trebuie s ă aibă capacitate mare de produc ție, perioad ă
scurtă de vegeta ție, conținut ridicat de protein ă, rezistență bună la boli și dăunători, port erect al
tulpinii la maturitate, inser ție cât mai înalt ă a primei p ăstăi, maturare uniform ă a păstăilor.
Pentru cultura mare sunt potrivite soiurile cu tuf ă oloagă (cu port pitic, 30-40 cm) și tulpină
erectă, având cre șterea determinat ă și soiurile cu tuf ă semivolubil ă (cu port mai înalt, 50-70 cm) și
tulpină semierect ă, având cre ștere nedeterminat ă sau semideterminat ă. De asemenea, pentru
condițiile climatice din țara noastr ă sunt indicate soiuri le timpurii care fructific ă înaintea ar șițelor și
secetelor din var ă, iar în partea de nord a țării și în jumătatea de nord a țării și în anii mai reci ajung
la maturitate înaintea brumelor timpurii din toamn ă. În condi țiile de irigare din sudul țării aceste
soiuri pot fi cultivate dup ă plante recoltate devreme ca a doua cultur ă.
În țara noastr ă se află în cultură un număr de zece soiuri de faso le pentru boabe, de crea ție
româneasc ă, ale căror caracteristici mai importante sunt pr ezentate în tabelul 3.3. (Catalogul oficial
al soiurilor de plante de cultur ă din România pentru anul 2003).

Tabelul 3.3
Soiurile de fasole de câmp cultivate în România (2003)
Denumirea
soiului Anul
înregis-
trării Menținătorul
soiului Perioada
de
vegetație
(zile) MMB
(g) Tipul de
creștere Poziția
tulpinii la
maturitate Zona de
cultură
indicată
Ami

Ardeleana

Avans

Aversa
Bianca
Cealî de
Dobrogea

Diva
Emiliana

Star

Vera 1991

1982

1981

1983
2003
1952

1995
1989

1989

1996 ICDA
Fundulea,
SCDA
Turda
ICDA Fundulea,

ICDA Fundulea
ICDA
Fundulea SCDA Valu
lui Traian

ICDA Fundulea
Facultatea
Agricultur ă
Craiova

ICDA Fundulea

ICDA
Fundulea 82
82

81

95
85
95

85
80

81

85 200-
280
150-
230
250-
360
340- 470
250
260-
400

180-
240
220-
300

200-280

190-
220 Semideterminat
Determinat

Nedeterminat

Nedeterminat
Nedeterminat
Nedeterminat

Nedeterminat
Nedeterminat

Semideterminat

Semideterminat Semierect ă
Erectă
Semierect ă
Semierect ă

Semierect ă

Culcată

Semierect ă

Erectă

Erectă

Erectă Sudul și sud-
estul țării
Transilvania,
Moldova,
Banat Sudul și sud-
estul țării
Sudul țării și
Banat
Toate zonele
de cultură
Dobrogea ș
i
zonele limitrofe din Câmpia
Dunării
Sudul țării
Sudul
Olteniei (irigat) și
Câmpia de Sud
(neirigat)
Zonele de stepă cu atac
puternic de bacterioze Sudul și sud-
estul țării

3.3.3. Locul în asolament. Fasolea nu este preten țioasă față de cultura premerg ătoare, dar
având sistemul radicular slab dezvoltat (r ăspândit în stratul superficial al solului), este bine s ă se

30cultive dup ă plante ce nu s ărăcesc solul în ap ă și elemente nutritive și care permit o bun ă pregătire a
terenului pentru sem ănat. Pretinde ca terenul s ă fie lucrat înc ă din toamn ă, afânat profund, bine
drenat, curat de buruieni, f ără resturi vegetale, într-o stare bun ă de fertilitate. Poate fi cultivat ă cu
bune rezultate dup ă cereale p ăioase, îndeosebi grâu și orz de toamn ă (care elibereaz ă terenul
devreme), cartof, sfecl ă pentru zah ăr, tutun, porumb.
Nu sunt recomandate ca premerg ătoare culturile de floarea-soarelui, rapi ță, in, leguminoase,
din cauza bolilor comune. Dup ă aceste culturi, fasolea nu trebuie s ă revină mai devreme de patru
ani.
Deși se autosuport ă, nu se recomand ă cultura repetat ă din cauza înmul țirii bolilor
(antracnoz ă, bacterioz ă, putregai cenu șiu, rugini) și mai ales datorit ă faptului c ă fasolea este o foarte
bună plantă premergătoare pentru majoritatea culturilor și o excelent ă plantă premergătoare pentru
grâul de toamn ă, lăsând terenul bogat în azot și curat de buruieni.
Întrucât suprafe țele ocupate de fasole în cultur ă pură sunt relativ reduse, comparativ cu alte
culturi, amplasarea ei în rota ție după cele mai bune premerg ătoare nu constituie o problem ă
deosebită. Este necesar ca fasolea s ă se cultive în asolamente de 3-5 ani, ca de exemplu:
a) asolament de 3 ani: fasole-grâu de toamn ă-porumb boabe; fasole-orz de
toamnă-sfeclă pentru zah ăr;
b) asolament de 4 ani: fasole-grâu de toamn ă-grâu de toamn ă-porumb boabe;
fasole-grâu de toamn ă-orz de toamn ă-cartof; fasole-grâu de toamn ă-cartof-porumb
boabe; fasole-grâu de toamn ă-porumb boabe-grâu de toamn ă;
c) asolament de 5 ani: fasole-grâu de toamn ă-porumb boabe-grâu de toamn ă-
porumb boabe; fasole-porumb boabe-porumb boabe-grâu de toamn ă-orz de toamn ă.
3.3.4. Aplicarea îngr ășămintelor și amendamentelor. Datorită sistemului radicular slab
dezvoltat, fasolea are cerin țe ridicate fa ță de substan țele nutritive. Pentru 1000 kg boabe și producția
corespunz ătoare de tulpini, fasolea extrage din sol: 60-65 kg N, 17 kg P 2O5, 45 kg K 2O (Gh.
Bîlteanu și colab., 1991). Totu și, reacția la îngrășăminte este mai slab ă, deoarece î și asigură azotul
în propor ție de peste 70 % prin intermediul bacteriilor simbiotice și valorific ă bine efectul
remanent al îngr ășămintelor aplicate plantei premerg ătoare.
În general îngr ășămintele organice nu se recomand ă să se aplice direct la cultura de fasole ci
plantei premerg ătoare care este de regul ă o prășitoare.
Pe solurile cu reac ție acidă, unde fasolea d ă producții mici, este necesar ă aplicarea
amestecurilor calcaroase.
3.3.5. Lucr ările solului. Lucrările de preg ătire a terenului sunt , în general, asem ănătoare cu
cele pentru cultura porumbului. Totu și, fasolea are nevoie de un pat germinativ bine m ărunțit,
nivelat, afânat și curat de buruieni, deoarece r ădăcina are o putere mic ă de pătrundere în sol,
semințele necesit ă o cantitate mare de ap ă pentru germinare, iar r ăsărirea se face cu dificult ăți, fiind
epigeică (puterea de str ăbatere este slab ă).
În funcție de planta premerg ătoare, umiditatea solului, starea cultural ă a terenului, prezen ța
resturilor vegetale, ar ătura se face vara sau toamna, imediat dup ă recoltarea plantei premerg ătoare,
la 20-30 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa stelat ă, realizând o lucrare de bun ă calitate,
uniformă, cu îngroparea complet ă a resturilor organice.
Până la venirea iernii sunt necesare lucr ări superficiale de gr ăpare pentru m ărunțirea și
nivelarea ar ăturii și pentru distrugerea buruienilor. Nive larea terenului este o lucrare necesar ă la
cultura fasolei pentru a realiza un sem ănat de calitate, o r ăsărire uniform ă a plantelor și a ușura
recoltarea mecanizat ă.
În primăvară, după zvântarea terenului, se face o lucrare de gr ăpare pentru afân area solului,
iar patul germinativ se preg ătește în preajma sem ănatului printr-o lucrare cu combinatorul la
adâncimea de 6-7 cm. Pe terenurile tasate, denivelate și îmburuienate, patul germinativ se va preg ăti
cu discul în agregat cu grapa cu col ți reglabili, dup ă care se va face o lucr are cu combinatorul în
preziua sem ănatului, la adâncimea de încorporare a semin ței. Trebuie evitate trecerile repetate în
primăvară cu agregatele de preg ătire a terenului care pulverizeaz ă solul și favorizeaz ă formarea

31crustei dup ă semănat, deoarece solul va pierde mult ă apă prin evaporare, iar r ăsărirea plantelor va fi
întârziată și neuniform ă.
3.3.6. Sămânța și semănatul
Sămânța de fasole destinat ă semănatului trebuie s ă fie sănătoasă, provenit ă din culturi
neinfectate cu boli, s ă posede o puritate minim ă de 98% și o facultate germinativ ă de cel pu țin 80%.
În scopul stimul ări activității simbiotice, în ziua sem ănatului se folose ște biopreparatul
Nitragin care con ține bacteria specific ă Rhizobium phaseoli , utilizându-se 4 flacoane în 2 l ap ă la
sămânța necesar ă pentru un hectar. Nitr aginul se poate aplica și concomitent cu sem ănatul prin
pulverizarea suspensiei direct în sol, în zona semin ței, cu ajutorul unui dispozitiv prev ăzut cu duze
atașate la brăzdarele sem ănătorii.
Semănatul . Perioada optim ă de semănat a fasolei coincide cu cea a porumbului, când în sol la
adâncimea de 5-6 cm temperatura este de 8-100C, cu tendin ță de creștere, ceea ce corespunde cu
decada a II-a și a III-a a lunii aprilie, iar în zonele mai reci ale țării chiar cu prima decad ă a lunii
mai. Atât sem ănatul prea timpuriu cât și semănatul întârziat determin ă scăderi însemnate de
producție. In cazul sem ănatului prea devreme se prelunge ște perioada de r ăsărire, multe semin țe
mucegăiesc și putrezesc în solul rece și umed (are loc „clocirea” semin țelor, răsărirea plantelor este
întârziată și neuniform ă, iar cultura se îmburuieneaz ă). Semănatul întârziat este la fel de d ăunător.
Prin întârzierea sem ănatului se pierde apa din sol, r ăsărirea întârzie și este neuniform ă. Înflorirea,
fecundarea și formarea bobului (faza critic ă pentru ap ă a fasolei) se prelungesc și coincid cu
perioada secetoas ă din vară care determin ă avortarea florilor și scăderea accentuat ă a produc ției de
boabe.
Densitatea de sem ănat se stabile ște în func ție de germina ția semințelor și de pierderile de
plante pe parcursul vegeta ției din cauza pra șilelor și a atacului de boli. In experien țe cu densit ăți de
semănat cuprinse între 30-80 boabe germinate/m2 la diferite sta țiuni de cercetare din țară,
producțiile au fost foarte apropiat e(C.Olaru,1982). Densitatea optim ă de semănat este de 40-50
boabe germinabile/m2, iar pe soluri cu umiditate corespunz ătoare și în condi ții de irigare se asigur ă
50-55 boabe germinabile/m2. La densit ăți prea mici se favorizeaz ă ramificarea plantelor, se
prelungește perioada de înflorire, se e șalonează coacerea, fapt ce creeaz ă d i f i c u l tăți în alegerea
momentului optim de recoltare și condiții pentru scuturarea boabelor din primele p ăstăi.
Pentru realizarea desimi lor recomandate la sem ănat sunt necesare norme de s ămânță cuprinse
între 80-200 kg/ha în func ție de mărimea semin țelor.
Fasolea se seam ănă cu sem ănătorile de precizie (SPC) echipate cu num ărul de sec ții
corespunz ător realiz ării distanței dintre rânduri care se dore ște. Semănatul se poate face fie în
rânduri simple la 45-50cm, folosind sem ănătoarea echipat ă cu 8 sec ții, iar la între ținere tractoare
legumicole L-445 pentru efectuarea pra șilelor sau la 60-70cm când sem ănatul și lucrările de
îngrijire se fac cu tractorul U-650, fie în benzi la 45-50cm între rânduri și 60-70cm între benzi (pe
urmele ro ților tractorului) când sem ănătoarea este prev ăzută cu 9 sec ții. La irigarea prin brazde,
distanța dintre benzi este de 80cm, interval pe care urmeaz ă să se deschid ă brazdele de udare.
Având în vedere puterea redus ă de străbatere a germenilor și necesarul mare de ap ă al
boabelor pentru germinare, la stabilirea adâncimii de sem ănat se ține seamă de umiditatea și
textura solului. Se recomand ă adâncimea de 4-5cm pe solurile mai grele și umede și 5-6 cm pe
solurile u șoare și mai uscate. Pe terenurile irigate sau în prim ăverile umede, adâncimea de sem ănat
poate fi redus ă la 3-4cm.
3.3.7. Lucr ările de îngrijire
Combaterea buruienilor . Fasolea este foarte sensibil ă la îmburuienare și luptă greu cu
buruienile, datorit ă creșterii lente a plantelor în primele faze de vegeta ție și densității reduse la
unitatea de suprafa ță. Ca urmare, combaterea buruienilor reprezint ă cea mai important ă lucrarea de
îngrijire din cultura fasolei. Din acest considerent, lucr ările premerg ătoare sem ănatului, precum și
lucrarea de sem ănat trebuie s ă asigure o r ăsărire rapidă și uniformă a plantelor.
Combaterea integrat ă a buruienilor prin asocierea m ăsurilor preventive cu cele curative
urmărește realizarea unor culturi curate de buruieni. Distrugerea buruienilor din culturile de fasole
se poate realiza prin lucr ări mecanice și manuale.

32În culturile de fasole în timpul vegeta ției se execut ă 3-4 prașile mecanice între rânduri și 1-2
prașile manuale pe rând (pr ășit-plivit). Prima pra șilă mecanică apare necesar ă imediat dup ă răsărire,
când se cunosc bine rândur ile, efectuându-se cu vitez ă redusă a cultivatorului pentru a nu acoperi
plantele, iar ultima, înaintea înfloririi pentru a nu stânjeni fecundarea florilor și legarea
fructificațiilor. Prașilele mecanice sunt urmate de cele manuale. Prin pra șile, solul se men ține afânat
și curat de buruieni.
Combaterea bolilor . Cele mai p ăgubitoare boli sunt antracnoza ( Colletotrichum
lindemuthianum ) și arsura comun ă (Xanthomonas phaseoli ) împotriva c ărora se iau m ăsuri
preventive (folosirea de semin țe sănătoase, cur ățate de impurit ăți, cultivarea de soiuri mai rezistente
cum este noul soi Bianca, rota ția culturilor etc).
Combaterea d ăunătorilor . Dăunătorul cel mai periculos este g ărgărița fasolei
(Acanthoscelides obsoletus ) care atac ă boabele, având o genera ție pe an în câmp și 2-3 genera ții în
depozit. Pentru diminuarea atacului se recomand ă încadrarea fasolei într-un asolament ra țional, cu
respectarea celorlalte m ăsuri fitosanitare.
Irigarea fasolei apare necesar ă în anii seceto și, în zonele cu deficit de umiditate din Câmpia
de Sud. În perioada critic ă pentru ap ă, de la înflorire la începutul form ării păstăilor, se aplic ă 2-3
udări, la intervale de 10-15 zile , cu norme de udare de 500-600m3 apă / ha pentru a men ține
umiditatea solului la peste 50% din intervalul umidit ății accesibile pe adâncimea de 50 cm.
Momentul și mărimea normei de udare se stabilesc în func ție de starea de vegeta ție a culturii și de
regimul precipita țiilor. Irigarea se poate realiza prin aspersiune și prin brazde. În cazul irig ării prin
aspersiune cre ște umiditatea relativ ă a aerului, se reduce temperatura la nivelul culturii și se creeaz ă
un microclimat favorabil fecund ării florilor.
3.3.8. Recoltarea și păstrarea recoltei . Momentul optim de recoltare a fasolei de câmp este
dificil de stabilit din cauza coacerii neuniforme a p ăstăilor și boabelor, dehiscen ței păstăilor,
portului culcat sau semiculcat al plantelor la maturitate, inser ției joase a p ăstăilor bazale și spargerii
boabelor la treierat.
Fasolea se recolteaz ă când 70-75% din p ăstăi s-au maturizat și semințele sunt tari având sub
17% umiditate. Întârzierea recolt ării atrage dup ă sine pierderi importante de boabe prin scuturare.
Recoltarea se face în dou ă faze. În prima faz ă se disloc ă plantele, pe o l ățime de 1.5 m, la
adâncimea de 3-4 cm în sol, cu ma șini de dislocat fasole (MDF – 1.5) sau cu cultivatorul echipat cu
cuțite unilaterale, care las ă plantele pal ă (poloage) sau sunt adunate cu grebla oblic ă în brazde
continui. Dup ă 2-3 zile de uscare, plantele se treier ă cu combina, prev ăzută cu ridicător de brazd ă și
cu echipamentul de treierat fasole, la care se fac reglajele necesare pe ntru evitarea spargerii
boabelor: se reduce tura ția bătătorului, se m ărește distanța dintre b ătător și contrabătător. Pentru
evitarea pierderilor se aleg corect sitele și se regleaz ă combina de 2-3 ori pe zi în func ție de evolu ția
condițiilor de lucru (temperatura aerului și umiditatea boabelor)
Din cauza dificult ăților întâmpinate, recoltarea mecanizat ă a fasolei este destul de limitat ă la
noi în țară, practicându-se înc ă pe suprafe țe mari recoltarea manual ă, o lucrare costisitoare care
necesită multă forță de muncă. În acest caz, plantele se smulg sau se taie cu coasa, diminea ța, seara
sau pe timp noros pentru reducer ea pierderilor prin scuturare și se adună în grămezi sau în brazde
mici, afânate pentru uscare, iar dup ă 2-3 zile se treier ă cu combina adapt ă pentru fasole.
După treierat, boabele trebuie aduse la s ub 14 % umiditate pentru a asigura condi ții bune de
păstrare.
Producțiile medii de fasole ob ținute la noi în țară ca și pe plan mondial, sunt mici, în general
sub 1ooo kg boabe/ha,datorit ă regimului pluviometric deficitar din lunile de var ă și unor gre șeli în
tehnologia de cultivare .In cultur ă neirigată se consider ă normale produc țiile de 1500-2000 kg
boabe / ha, dar în condi ții de irigare se pot ob ține 2000-3000 kg / ha și chiar mai mult, poten țialul de
producție al soiurilor de fasole fiind de 4000-6000 kg / ha.

333.4. SOIA ( Glycine max (L) Merr., sin. Glycine hispida Moench. )

3.4.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă.
3.4.1.1. Biologia (fig. 3.8, dup ă M. Axinte, 2001). La germinare semin țele se îmbib ă cu o
cantitate de ap ă ce reprezint ă circa 150% fa ță de masa lor, germinând ma i repede sau mai lent, în
funcție de temperatur ă.
Radicela care iese din s ămânță în regiunea
micropilului, se ancoreaz ă în sol, formând primele
ramificații și perișori radiculari când are 2-3 cm lungime.
Hipocotilul are un ritm rapid de cre ștere și ridică
cotiledoanele la suprafa ța solului (germina ție epigeic ă),
faza fiind critic ă și în pericol dac ă s-a format crust ă la
suprafața solului. Sistemul radicu lar pivotant de tipul III
pătrunde în sol pân ă la 200 cm adâncime, iar ramifica țiile
laterale se dezvolt ă pe o rază de 40-70 cm; circa 75% din
masa rădăcinilor se dezvolt ă în stratul de sol pân ă la
adăncimea de 30 cm. R ădăcinile au capacitate ridicat ă de
solubilizare și absorbție a elementelor nutritive din sol.
În faza cre șterii vegetative, r ădăcinile cresc mai
intens comparativ cu partea aerian ă a plantei și se reduce
creșterea lor în timpul fazei reproductive încheindu-se
înainte de maturitatea fiziologic ă.
Datorită simbiozei dintre bacteriile de
Bradyrhizobium japonicum cu r ădăcinile soiei se
formează nodozitați care devin vizibile la 10-14 zile de la
infecție, iar fixarea azotului începe dup ă 15-25 zile de la
formarea lor, ajungând la dimensiunile maxime dup ă 25-
35 zile de la formare, încheindu- și activitatea cel mai
frecvent dup ă 50-60 zile de la infec ție. Culoarea ro șie
intensă a nodozit ăților (leghemoglobina) arat ă o fixare
intensă a azotului; culoarea roz ă o activitate mai redus ă,
iar culoarea verde indic ă inactivitatea.
Tulpina este erect ă, cu un grad diferit de ramificare, în func ție de soi și spațiul de nutri ție. În
funcție de genotip, cre șterea tulpinii poate fi: determinata, nedeterminat ă și semideterminat ă
(intermediar ă).
La tipul de cre ștere determinat ă tulpina se termin ă cu o inflorescen ță în vârf; la tipul de
creștere nedeterminat ă, ultima inflorescen ță se află sub nivelul ultimelor frun ze de la vârful plantei,
iar la tipul de cre ștere semideterminat ă situația este intermediara.
Soiurile mai precoce apar țin tipului de cre ștere nedeterminat ă, iar cele mai tardive tipului de
creștere determinat ă, iar din încruci șarea celor dou ă tipuri s-au ob ținut soiuri cu cre ștere a tulpinii
determinat ă, mai precoce. În ălțimea tulpinii oscileaz ă între 40 și 150cm.
Frunzele situate la primul nod al tulpinii sunt prove nite din cotiledoane; cele inserate la al
doilea nod sunt simple, unifoliate, iar cele situate la nodurile urm ătoare, dispuse altern, sunt
trifoliate, fiind inserate pr intr-un pefiol lung de circ a 3-30 cm. Foliolele au form ă, ovală, lanceolat ă,
rombică etc. Frunzele, ca si tulpina sunt acoperite cu peri șori deși, care la maturitate pot avea
culoarea argintie sau ro șcată.
Florile grupate câte 3-9, sunt dispuse în raceme axilare sau terminale. La soiurile cu cre ștere
determinat ă primele flori se formeaz ă și se deschid la nodurile 8-9 și progreseaz ă, formarea și
deschiderea lor spre baz ă și vârful plantei, înflor irea încheindu-se într-un ti mp mai scurt, iar la
soiurile cu cre ștere nedeterminat ă primele flori apar la nodurile 4-5, înflorirea progresând spre
vârful tulpinii. FIorile sunt he rmafrodite, caracteristice legumi noaselor, cu fecundare autogam ă,
având petalele de culoare alb ă sau violacee. Din cauze înc ă neelucidate se manifest ă frecvent

Fig. 3.8. Soia ( Glycine max L.):
1, 2, 3 – germina ția; 4 – apari ția frunzelor simple
(a – cotiledoane; b – frunze simple);
5 – frunze trifoliate; 6 – planta de soia
(a -cotiledoane; b – frunze simple; c – frunze
trifoliate); 7 – por țiune de plant ă cu păstăi;
8 – păstăi cu semin țe

34fenomenul de avortare a florilor, a form ării de păstăi fără semințe. Se crede c ă acest fenomen este
determinat de iluminarea insuficient ă. fecundarea defectuoas ă, temperaturi prea sc ăzute sau prea
ridicate, secet ă în timpul înfloririi și fecundării.
Fructul este o păstaie ușor curbată sau dreapt ă, cu 1-5 semin țe, de culoare brun ă-deschis sau
castanie-deschis, cu peri șori argintii sau ro șcati. Pe o plant ă se pot forma pân ă la 300-400 p ăstai, dar
în mod obi șnuit se formeaz ă și ajung la maturitate 30-60 p ăstăi.
Sămânța se formeaz ă în urma dublei fecund ări și are o cre ștere rapid ă până ajunge la
greutatea maxim ă, respectiv pân ă la maturitatea fiziologic ă. Semințele au form ă aproape sferic ă,
elipsoidal ă, cu tegumentul de culoare galben ă, brună, neagră iar hilul de aceea și culoare cu
tegumentul sau diferit colorat, având MMB într e 50-400 g (mai frecvent 100-200 g) si MHL de 65-
80 kg.
Ciclul de vegeta ție a soiei este format di n trei faze: 1.) faza cre șterii vegetative , care dureaz ă
30-40 zile, timp în care planta î și dezvoltă foliajul sistemul radicular. Nodozit ățile se dezvolt ă lent
și încă nu sunt în func țiune. Planta folose ște azotul mineral din sol; 2.) faza reproductiv ă, care
durează 35-50 zile și cuprinde înflorirea și fructificarea. Activitatea fiziologic ă a plantei este
maximă, iar nodozit ățile funizeaz ă azot plantei; 3) faza maturiz ării semințelor care dureaz ă 30-50
zile.
3.4.1.2. Ecologia . Soia are o capacitate ridicata de adaptare la diferite condi ții climatice de
sol, dar cele mai bune rezultate se ob țin în zona temperat ă caldă, cu umiditate suficient ă și soluri
propice.
Căldura . Temperatura minim ă de germina ție se situeaz ă în juru! a 7°C (dup ă numeroase
cercetări la 6°C), ca și pentru floarea-soarelui. Dup ă răsărire plăntuțele suport ă, pentru scurt timp,
temperaturi de -2°… -3°C în faza cotiledonal ă și a formării frunzelor simple. Temperatura optim ă de
germinare este de 30°C, iar cea maxim ă de 38-44°C.
După răsărirea plantelor intervalul optim a1 temper aturii din timpul zilei pentru fotosintez ă,
este cuprins între 20 și 30°C, iar temperatura optim ă din timpul nop ții de 16°C.
În perioada cre șterii intense a plantelor temperatura trebuie s ă fie peste 14°C, far ă oscilații
mari de la zi la noapte.
Temperaturile sc ăzute în timput înfloririi și fructific ării nu sunt favorabile, împiedicând
polenizarea și fructificarea; cele mai potrivite temperaturi sunt între 20-22°C.
Cele mai bune condi ții pentru soia se înregistreaz ă atunci cand germinarea-r ăsărirea se
desfășoară la temperaturi de 20-22°C, formarea organelo r de reproducere la 21-23°C, înflorirea la.
22-25°C, formarea fructelor și semințelor la 21-23°C, iar maturarea la 19-20°C, umiditatea solului
și aerului fiind, de asemenea, corespunz ătoare cerin țelor plantei.
Apa. Cerințele soiei fa ță de umiditate sunt ridicate, în registrându-se un consum specific
cuprins între 300 si 700. La germinare necesit ă 120-150% ap ă față de greutatea uscat ă a semințelor.
Perioada critic ă pentru ap ă se inregistreaz ă în faza de formare a organelor de reproducere, înflorire
și umplere a semin țelor (10-15 iunie-15-20 august). Insuficien ța apei în aceast ă perioadă determin ă
căderea florilor și păstăilor, semin țele formate r ămân mici și producția se reduce la circa 50%.
Excesul de umiditate este tot atât de d ăunător ca și lipsa apei, în fazele de vegeta ție.
Consumul de ap ă variază în raport cu gradul de aprovi zionare a1 solului, durata vegeta ției
soiurilor, poten țialul productiv, condi țiile de mediu.
La noi în țară, în zona de sud, se impune asigurarea ap ei prin irigare: în Câmpia de Vest,
numai în anumite perioade, iar în zonele din jum ătatea de nord a Moldovei și din Transilvania
aproape deloc, deficitul apei în fazele critice fiind mai mic.
Lumina . Cerințele față de lumin ă ale soiei sunt ca ale unei plante de zi scurt ă. Prin
semănatul mai timpuriu, zilele scurte de la începutul vegeta ției au un rol important în satisfacerea
cerințelor fotoperiodice ale soiurilor tardive și mijlocii.
La o iluminare intens ă planta ramific ă mai mult, se formeaz ă mai multe p ăstăi pe plant ă, iar
primele p ăstăi se formeaz ă mai sus pe tulpin ă, favorizând recoltarea mecanizat ă.
Solul . Cerințele soiei fa ță de sol sunt relativ mari, necesitând suprafe țe de cultur ă cu textur ă,
mijlocie, luto-nisipoas ă până la lutoasă, cu reacție neutră, slab acid ă, bine drenate, bogate în humus,

35fosfor, potasiu și calciu, din seria cernoziomurilor, solurile brun-ro șcate și aluviale. Solurile cu
textură grea, cu ap ă stagnantă, acide sau s ărăturate, ca și cele nisipoase nu sunt favorabile pentru
soia. Pe terenurile calcaroase apar frecvent fenomene de caren ță, mai ales în microelemente și
fosfor, iar cele acide trebuie amendamentate.
3.4.1.3. Zonarea ecologic ă este redat ă în fig. 3.9 (dup ă Doncescu, 1982).

Fig. 3.9. Zone de cultur ă la soia, în func ție de suma gradelor utile:
I – 1.600 – 1.750 °C; II – 1.400 – 1.600 °C; III – 1.100 – 1.400 °C;
IV – 1.200 – 1.400 °C; V – 1.100 – 1.250 °C

Coroborând cerin țele soiei fa ță de climă și cele pentru sol, teritoriul României poate fi
împărțit în 3 zone ecologice de favorabilitate, peste care se s uprapun 5 microzone de reparti ție a
soiurilor.
Zona foarte favorabil ă – pentru soia ocup ă partea de vest a țării, Câpiile Cara șului,
Timișului, Mure șului, partea vestic ă a Câmpiei Cri șurilor și a Someșului; în Moldova Depresiunea
Jijiei și a Bahluiului; Lunca Siretului, între Bac ău și nord de ora șul Roman; în Transilvania, V ăile
Mureșului, Târnavelor Câmpia di n zona Blaj-Turda, Tg. Mure ș, Lunca Some șului, depresiunea
Cibinului de la Sibiu la Sebe ș.
În această zonă sunt soluri fertile (cenoziomuri, brun-ro șcate, aluviuni, etc. ) însumându-se în
lunile mai-august 250-340 mm precipita ții, cu un num ăr scăzut (sub 20) de zile tropicale, iar
temperatura din perioada înfloririi și fructific ării favorabile (19-20°C). Poten țialul mediu de
producție a zonei este de 2000-2.400 kg/ha.
Zona favorabil ă soiei se situeaz ă în sudul țării, cuprinzând cernozi omurile din Câmpia
Română, solurile b ălane din Dobrogea, unde factorul de ficitar este apa, iar prin iriga ție zona poate
deveni foarte favorabil ă soiei.
Zona puțin favorabil ă – cuprinde regiuni cu soluri sl ab fertile sau acide. Temperaturile și
umiditatea existente aici sunt corespunz ătoare cerin țelor soiei. În aceast ă zonă intră partea central ă
și de nord a Dobrogei, unde solurile sunt corespunz ătoare dar climatul este secetos și nu sunt
extinse iriga ții; zona subcarpatic ă din nordul Olteniei și Munteniei, unde solu rile sunt podzolice și
cenușii, în diferite grade de podzolire, cu precipita ții relativ reduse, dar cu temperaturi favorabile
soiei; partea de est a B ărăganului, unde solurile sunt corespunz ătoare, dar climatul este secetos și
terenul neirigat.
Luând în considerare factorul tennic, DENCES CU S. (1982) a propus zone de cultivare a
soiurilor de soia:
Zona I , cuprinde Câmpia de Sud și Dobrogea, în care suma temperaturilor active (t > 10°C),
este de 1.600-1.750°C, soia g ăsind condi ții favorabile pe terenurile irigate și pe cele cu aport freatic.

36În această zonă se recomand ă soiurile de soia semitardive, urma te de cele semitimpurii, iar într-un
procent sc ăzut și cele tardive;
Zona a II-a, cuprinde Câmpia de vest, în care se acumuleaz ă 1.400-1.600°C, cu un num ăr
redus de zile tropicale și cu cantit ăți mai mari de precipita ții, soia cultivandu-se neirigat. În aceast ă
zonă se recomand ă soiurile semitardive, urmate de soiurile semitimpurii, iar în partea de est a zonei
soiurile timpurii;
Zona a III-a, cuprinde partea de nord a Câmpie i Române, acumulându-se tot 1.400-1.600°C,
dar cu mai multe zile tropicale, soia amplasându-se pe terenuri irigate și pe cele cu aport freatic. Se
recomand ă soiurile semitardive și semitimpurii pentru partea de s ud, soiuri timpurii pentru partea de
nord a zonei;
Zona a IV-a este situat ă în partea de est a Moldovei și Câmpia de nord-vest a țării, unde se
acumuleaz ă 1.200-1.400°C.
În această zonă se recomand ă soiuri semitimpurii și soiuri timpurii în partea central ă și
estică a Moldovei și în partea de nord-vest a țării ; în partea de sud-est a Moldovei se recomand ă
soiuri semitârzii, iar în partea nordic ă soiuri foarte timpurii.
Zona a V-a cuprinde partea de vest și sud-vest a Transilvaniei (luncile Mure șului,
Târnavelor și Someșului) și partea de nord-est a Moldovei, realizându-se 1.100-1.250°C. În aceast ă
zonă procentul cel mai mare va fi de ținut de soiurile timpurii; în nordul zonei se vor cultiva soiuri
foarte timpurii, iar în sud soiuri semitimpurii.
3.4.2. Soiuri cultivate . Soiurile de soia cultivate în România (Lista oficial ă a
soiurilor/hibrizilor de plante cultivate în România, 2003) sunt grupate în func ție de durata perioadei
de vegeta ție (care este cuprins ă între 90-150 zile) și după suma unit ăților termice utile (suma
temperaturilor active mai mari de 10°C), astfel (P. Gu ș, 1997):
– soiuri foarte timpurii (grupa de maturitate 000) care necesit ă de la sem ănat la maturitate
1000-1150°C: Diamant, Perla create la SCDA-Turda
– soiuri timpurii (grupa 00) ce necesit ă 1150-1250°C: Agat, Onix, Opal și Safir (create la
SCDA-Turda); Alas (SCDA-Pite ști); Bolyi 44 (Saaten Union România); Gadir
(Pioneer); Kiskun Daniela (Ungari a); Românesc 99 (ICDA-Fundulea).
– soiuri semitimpurii (grupa 0) ce au nevoi e de 1250-1350°C: Clamir (Pioneer); Columna
(ICDA-Fundulea); Proteika (Yugoslavia).
– soiuri semitardive (grupa I) la care necesarul este de 1350-1450°C: Balkan
(Yugoslavoia); Cresir, Elisir, Valk ir (Pioneer); Danubiana, Tiumf și Victoria – foarte
rezistent la boli și dăunători (ICDA-Fundulea)
– soiuri tardive (II) care necesit ă peste 1450°C: Stine 2250 (USA).
Soiurile din grupa “000” și “00”se recomand ă a fi cultivate în zonele mai reci și colinare din
jumătatea nordic ă a țării și în cultur succesiv ă în sudul și vestul țării. Pentru zonele din sudul și
vestul țării sunt indicate soiuri le din grupele I-III.
Pentru a realiza produc ții mari și constante se recomand ă ca în fiecare ferm ă să se cultive cel
puțin două soiuri de soia: unul mai precoce și altul mai tardiv.
3.4.3. Locul în asolament. Cercetările efectuate în U.S.A., C.S.I., China și România au
demonstrat c ă soia nu este preten țioasă la planta premerg ătoare și la durata rota ției. Prefer ă, totuși,
ca plante premerg ătoare cerealele p ăioase (grâu, orz), plantele furajere graminee care asigur ă în sol
o cantitate mare de apa, precum și unele plante pr ășitoare, în zone mai umede sau în condi ții de
irigare, cum ar fi sfecla pentru zah ăr, porumbul neerbicidat cu triazine și cartoful.
Nu se recomand ă ca plante premerg ătoare leguminoasele anuale sau perene eliminând
posibilitatea valorific ării efectului de ameliorare a fertilit ății de către aceste culturi. Floarea-soarelui
si rapița nu se folosesc ca plante premerg ătoare având boli comune ȘSclerotinia sclerotiorum).
Lăsând în sol cantit ăți mari de azot (60-168 kg/ha), soia este o buna premerg ătoare pentru
cele mai multe plante neleguminoase, ameliorând, totodat ă, și însușirile fizice ale solului. Soiurile
timpurii de soia pot constitui premerg ătoare pentru cerealele p ăioase de toamn ă.

373.4.4. Aplicarea îngr ășămintelor . Consumul de elemente nutritive pentru formarea a 100 kg
semințe și biomasă secundar ă aferentă are valori de: 7,1-11 kg azot, 1,6-4,0 kg P 2O5, 1,8-4,0 K 2O,
la care se mai adaug ă cantități importante de calciu, magneziu, sulf și microelemente.
Principalele îngr ășăminte utilizate în agricultura ecologic ă sunt redate în capitolul cu
produse ecologice admise.
Microelementele pot fi aplicate tratând semin țele pe cale uscat ă sau umed ă sau
extraradicular, când se ob țin sporuri însemnate de produc ție și înbunătățirea calității recoltei. Ele
contribuie la cre șterea sistemului radicular faciliteaz ă simbioza dintre bacterii și rădăcini, determin ă
o nutriție mai bun ă a plantelor de soia.
O deosebit ă importan ță în cultura soiei prezint ă biopreparatele Bradyr hizobium japonicum,
folosindu-se în mod obi șnuit patru doze la s ămânța necesara îns ămânțării unui ha.
Soia valorific ă efectul remanent al fertiliz ării organice și al amendamentelor dup ă 2-4 ani de
la aplicarea lor.
3.4.5. Lucr ările solului. Prin lucr ările de preg ătire a solului în vederea îns ămânțării soiei se
urmăresc: afânarea și aerisirea solului; încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale, a
îngrășămintelor ecologice și amendamentelor; distrugerea total ă a buruienilor crearea unui pat
germinativ optim pentru sem ănat și care să asigure ras ărirea plantelor și dezvoltarea lor în
continuare; acumularea unor rezerve mari de ap ă în sol, care s ă permită aprovizionarea plantelor pe
durata vegeta ției.
Lucrările solului trebuie s ă se execute ținând seama de tipul de sol microclimatul zonei,
structura culturilor, cu alte cuvinte s ă se aplice o agrotehnic ă diferențiată.
Experiențele executate în diferite zone au scos în eviden ță că, pe solurile grele, cu textur ă
argilo-lutoas ă sau argiloas ă, adâncimea ar ăturii trebuie s ă fie cuprins ă între 25-28 cm, în func ție de
umiditatea solului și de resturile vegetale care trebuie încorporate în sol. Pe cenoziomurile din
Moldova și Transilvania adâncimea ar ăturii poate fi de 20-22 cm. Esen țial este că aratura s ă fie de
cea mai bun ă calitate, respectiv uniform executat ă.
Efectuarea ar ăturii este influen țată de planta premerg ătoare. Dup ă recoltarea plantelor
premergătoare timpurii (cereale p ăioase), arătura se efectueaz ă în 1-2 zile, când solul este înc ă este
reavăn și permite executarea unei lucr ări de calitate, prin care se încorporeaz ă resturile vegetale.
Aratura se men ține curată de buruieni și afânată până la venirea iernii. În condi ții de secet ă, când
solul este uscat și nu există posibilita ți de a se iriga, pentru a nu se face o ar ătură cu bulgări mari, cu
consum mare de energie se amân ă executarea ar ăturii până când intervine o ploaie care s ă
umezeasca solul pe 20-25 cm adâncime. În acest caz, dup ă eliberarea terenului de planta
premergătoare se execut ă o lucrare cu grapa cu discuri la adâncimea de 7-11 cm.
După planta premerg ătoare ce se recolteaz ă târziu se efectueaz ă arătura de toamn ă cu plugul
în agregat cu grapa rotativ ă, urmărindu-se calitatea și efectuarea ei cât mai timpurie.
În zonele cu terenuri mai joase din inci ntele îndiguite, sau pe cele din Lunca Dun ării și a
altor râuri, sau chiar pe cele joase unde apa stagneaz ă primăvara, se execut ă lucrarea de drenaj, iar
pe terenurile cu denivelari mai mari se efectueaza macronivelarea solului.
Pentru preg ătirea patului germinativ, prima lucrare în prim ăvară este distrugerea crustei, a
buruienilor și nivelarea cu ajutorul grapei cu col ți reglabili, perpendi cular sau în diagonal ă față de
lucrările precedente. Dup ă 2-3 săptamâni se efectueaz ă o lucrare de distrugere a buruienilor cu
grapa cu discuri sau cu ajutorul cultivatorului în agregat cu grapa cu col ți reglabili. Când terenul
prezintă denivelări se va executa si o micronivelare cu ajutorul nivela torului sau cu bara nivelatoare.
Patul germinativ se preg ătește în preziua sau ziua sem ănatului cu combinatorul, care las ă terenul
bine marun țit, nivelat și puțin tasat, înlesnind sem ănatul de calitate al soiei. Adâncimea de lucru a
combinatorului nu trebuie s ă depășească adâncimea sem ănatului (5 cm).
3.4.6. Sămânța și semănatul. Sămânța destinată semănatului trebuie s ă facă parte dintr-un
soi zonat, s ă provină din recolta anului precedent și să aibă puritate de cel pu țin 98%, capacitatea de
germinație de cel pu țin 80%, iar masa a 1.000 de boabe s ă fie cât mai mare.
Tratarea semin țelor cu Nitragin-soia (Bradyrhiz obium japonicum) se face conform
instrucțiunilor ce înso țesc preparatul, folosindu-se 4 sau mai multe doze la s ămânța necesar ă

38însămânțării unui hectar, la ad ăpost de razele solare, mai bi ne direct în câmp, îns ămânțarea făcându-
se imediat cu ajutorul unui dispozitiv special prev ăzut cu duze, ata șat la brăzdarele sem ănătorii.
Epoca de sem ănăt se stabilește în func ție de realizarea temperat urii minime de germina ție în
sol, care este de 7-8°C la adâncimea de sem ănat și care corespunde cu temp eratura medie a aerului
de 14-15°C, iar vremea este în curs de înc ălzire. Sem ănatul în cadrul epocii optime are importan ță
deosebită în dirijarea cre șterii și fructific ării, asigurând parcurgerea primelor faze de vegeta ție în
condițiile de zile scurte și temperaturi mai sc ăzute, care determin ă diferențierea unui num ăr mai
mare de noduri pe tulpin ă, prelungirea perioadei de înflorire și o mai bun ă fructificare. Se asigur ă
condiții mai bune de umiditate pentru germinarea semin țelor, pentru r ăsărire și maturarea mai
timpurie a plantelor. Soiurile tardive și semitardive valorific ă foarte bine condi țiile ce se creeaz ă
prin semănatul timpuriu.
Calendaristic, condi țiile pentru sem ănatul soiei se realizeaz ă începând cu prima sau a doua
decadă a lunii apri lie în sudul țării și în decada a doua sau a treia a luni i aprilie în celelalte zone ale
țării. Soiurile târzii și semitârzii se seam ănă în prima parte a epocii optime, iar soiurile semitimpurii
și cele timpurii, se seam ănă în a doua parte a perioadei optime de sem ănat.
Densitatea la sem ănat trebuie să fie 35-45 plante/m2 în condiții de irigare și 30-40 plante/m2
în condiții de neirigare. Pentru a se realiza aceste densit ăți se seam ănă 50-55 semin țe
germinabile/m2 și respectiv, 45-50 semin țe germinabile/m2. Aceste desimi se diferen țiază și în
funcție de zona de cultura: 40-45 pl/m2 în prima zon ă, 38-42 pl/m2 în zona a doua și 35-40 pl/m2 în
zona a treia – în condi ții de irigare, respectiv 35-40 și 30-35 pl/m2 – în condi ții de neirigare.
Între semin țele germinabile introduse în sol și numărul de plante ob ținute la recoltare este o
diferență de circa 15%, procent cu care se suplimenteaz ă norma de saman ța. Cantitatea de saman ță
corespunz ătoare densit ăților la sem ănat stabilite se încadreaz ă între 70-100 kg/ha, depinzând de
puritate, capacitatea germinativ ă și masa a 1.000 de boabe.
Distanța între rânduri se coreleaz ă cu gradul de îmburuienare a terenului și posibilit ățile de
combatere a acestora. Pe terenurile slab sau mijlo ciu îmburuienate, neirig ate sau irigate prin
aspersiune se efectueaz ă semănatul în rânduri echidistante la 50 cm, sau în benzi de 3 rânduri la 45
cm, cu 60 cm între benzi (permi țând îngrijirea culturii prin pra șile mecanice). La irigarea prin
brazde se utilizeaz ă distanța între rânduri de 80 cm.
În ultimul timp s-au ob ținut rezultate bune prin sem ănatul soiei la distan țe mici între rânduri
(25-30 cm și chiar 15 cm) dar numai pe terenuri curate de buruieni. Sem ănatul în rânduri apropiate
prezintă avantajul c ă realizeaz ă o repartizare mai uniform ă a plantelor, interv alul între rânduri se
acoperă mai repede și plantele lupt ă mai bine cu buruienile. Sem ănatul în rânduri apropiate este mai
potrivit pentru soiurile timpurii sau când lucrarea se face cu întârziere, acesta realizându-se cu
semănătorile universale (SUP-21, SUP-29 și SUP-48) lasând c ărări tehnologice înc ă de la sem ănat
pentru accesul tractorului în cursul vegeta ției la aplicarea tratamentelor.
Soia se seam ănă cu mașina SPC-6 la adâncimea de 2-4 cm în func ție de textura și umiditatea
solului, iar pentru a asigura uniformitatea adâncimii se folosesc patine mici și limitatoare de adâncime.
3.4.7. Lucr ările de îngrijire. Bolile, dăunătorii și buruienile în sistemul de agricultur ă
ecologică, se combat prin cultivarea celor mai rezi stente soiuri, prin asolamente corespunz ătoare,
procedee mecanice și fizice, protejarea entomofaunei utile etc.
Măsurile agrotehnice privind amplasarea culturii dup ă premergătoare care las ă terenul curat
de buruieni, efectuarea corect ă a lucrărilor solului, distrugerea buruienilor r ăsărite la preg ătirea
patului germinativ și alegerea perioadei de sem ănat, contribuie mult la diminuarea gradului de
îmburuienare înc ă din primele faze de vegeta ție. Buruienile se pot distruge cu mai mult ă ușurință
prin prașile mecanice, lucr ări cu sapa rotativ ă, prașile selective manuale pe rând. Eventuala crust ă și
buruienile se distrug cu ajutorul sapei rotative sau al grapei cu col ți reglabili, cu mult ă atenție pentru
a nu deranja plantele în curs de r ăsărire sau pe cele r ăsărite. Când plantele de soia formeaz ă prima
frunză trifoliată, fiind și mai bine înr ădăcinate, lucr ările cu sapa rotativ ă (cu colții invers sensului de
înaintare) realizeaz ă distrugerea buruienilor, f ără a cauza pierderi de plante la soia. Se efectueaz ă 1-
2 lucrări cu sapa rotativ ă, o lucrare înainte de prima pra șilă mecanic ă între rânduri, care se
efectueaz ă când se cunosc bine rândurile de plante, la 6-8 cm adâncime și a doua lucrare între prima

39și a doua pra șilă. Concomitent cu efectuarea primei pra șile mecanice între rânduri, prin ata șarea
unor organe active de la sapa rotativ ă la cultivator, se poate preluc ra solul din z ona rândurilor de
plante, afânându-l și încălzindu-l totodat ă. Se mai efectueaz ă două sau trei pra șile (la 8-10 cm
adâncime) în func ție de gradul de îmburuienare, ultima înainte de înflorirea în mas ă a soiei. Pe
langă combaterea buruienilor, lucr ările cu sapa rotativ ă și cultivatorul determin ă aerisirea și
încălzirea solului, benefic ă simbiozei între r ădăcini și bacterii. Pentru protejar ea plantelor de soia se
folosesc discuri de protec ție la cultivator.
Irigarea soiei este deosebit de eficient ă în toate zonele unde se manifest ă perioade de secet ă.
Apa este necesar ă încă de la germinare și până la maturarea semin țelor, consumându-se între 6.000
și 7.000 m3/ha apă pentru o produc ție de peste 3.000 kg/ha semin țe.
Sunt necesare 4-5 ud ări cu norme de udare de 700-800 m3/ha pe solurile cu permeabilitate
bună și 400-500 m3/ha pe solurile cu permeabilitate slab ă și pe nisipuri. În prim ăverile secetoase se
poate aplica o udare de r ăsărire cu o norm ă de 200-300 m3/ha apă.
3.4.8. Recoltarea și păstrarea recoltei . Recoltarea soiei ridic ă probleme legate de limitarea
pierderilor de semin țe din cauza inser ției joase a primelor p ăstăi. Pentru reducerea la minimum a
pierderilor la recoltare se iau m ăsuri de nivelare a te renului înainte de sem ănat, realizarea densit ății
optime, fără plante căzute, folosirea soiurilor cu inser ție a primelor p ăstăi la peste 10-12 cm de la
nivelul solului, executarea lucr ărilor de pr ășit fără denivelarea solului.
Momentul optim de recoltare poate fi de terminat luându-se în considerare urm ătoarele:
îngălbenirea frunzelor și căderea acestora; brunificarea a minimum 70% din p ăstăi; semințele capătă
culoarea specific ă soiului și se întăresc; semin țele au umiditatea de 16%.
Recoltarea soiei se execut ă cu combina C-12 la cere se fac reglajele necesare pentru
reducerea pierderilor: aparatul de t ăiere va fi coborât cât mai jos posibil (4-6 cm ), viteza de
înaintare a combinei s ă nu depășească 4-5 km/h, tura ția bătătorului va fi de 400–600 rota ții/minut,
precum și distanța dintre b ătător și contrabătător de 20-25 mm la intrare și 15-18 mm la ie șire și se
va folosi setul de site corespunz ătoare.
Soia se caracterizeaz ă printr-un poten țial mare de produc ție realizând 2,5-3 t/ha în condi ții
de neirigat și până la 4-4,5 t/ha în cultur ă irigată. Raportul boabe:tulp ini este de 1:1,3-2.
Semin țele de soia se p ăstrează la 14% umiditate.

3.5. BOBUL (Vicia faba L.)

3.5.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă.
3.5.1.1. Biologia . Bobul (fig. 3.10, dup ă GH. Bîlteanu, 1998) cere o temperatur ă minimă de
germinație de 3 – 4°C. Rădăcina este de tipul II, având pivot ul principal bine dezvoltat și multe
ramificații. Nodozitățile se formeaz ă, în propor ție de peste 75%, pân ă la adâncimea de 12 cm
(Sanda Cernea, 1974). Tulpina este cu patru muchii, fistuloas ă, înaltă de 100 – 150 cm, slab
ramificată. Frunzele sunt paripenate, cu 2 – 3 perechi
de foliole mari, eliptice. Stipelele sunt ovoid-
lanceolate, mari, adeseori cu secre ții nectarifere
extraflorale, fiind c ăutate de afide.

Fig. 3.10. Bobul
A – tipuri de semin țe (1 – bob mic;
2 – bob mijlociu; 3 – bob mare);
B – sămânța (h – hil; r – radicel ă);
C – bob în procesul de germina ție
(c – cotiledon; f – frunze primare; r – rădăcina primar ă; e – epicotil);
D – plantula (s – s ămânță; e – epicotil; f – frunze
primare inferioare);
E – plantă inflorită.

40Florile sunt grupate, câte 3 – 6, în raceme. Pe o plant ă se formeaz ă 36 – 43 flori la var. minor și
37 – 49 la var. aequina , dispuse pe primele șapte etaje (peste 70%), în spec ial pe etajele 2 – 5. Procentul
de legare este cuprins într e 11 – 20%, fiind dependen t, în special, de condi țiile climatice din perioada
legării (Sanda Cernea , 1974). Polenizare a este autogam ă dar alogamia este frecvent ă mai ales în
regiunile sudice. Fructele (păstăile) sunt de 5 – 10 cm lungime, de venind negre la maturitate, datorit ă
oxidării tirozinei existent ă în pericarp. Din p ăstăile legate, doar 66 – 67% ajung la maturitate; celelalte
cad după fecundare. În p ăstaie sunt:3 – 5 semin țe de forme și mărimi diferite. Din cercet ările efectuate la
Cluj-Napoca s-a constatat c ă “bobușorul” dă producții mai constante decâ t bobul mijlociu, chiar și în
anii mai nefavorabili, datorit ă mai bunei fructific ări a primelor șapte etaje de flori.
Perioada de vegeta ție la bobul mijlociu este de circa 130 zile, din care 50 de zile de la
semănat la apari ția florilor, apoi înc ă 20 zile pân ă la formarea p ăstăilor și circa 60 zile de la
formarea p ăstăilor la maturitate. În anii mai seceto și și cu temperaturi mai ridicate, perioada de
vegetație a bobului este mai scurt ă.
3.5.1.2. Ecologia . Bobul necesit ă un climat umed și răcoros, suma de grade fiind, dup ă
unele date, de circa 1.800°C. Din cercet ările de la Cluj-Napoca reiese c ă, pentru “bobu șor”, suma de
grade a fost de 2.140 – 2.616°C, iar pentru bobul mijlociu 2.196 – 2.592°C, fiind variabil ă de la an
la an. Plantula suporta înghe țuri până la -5°C, iar pe parcursul perioadei de vegeta ție cere
temperaturi moderate. La înflorire, temperatura optim ă este de 15 – 20°C. Cerin țele față de apă sunt
ridicate, bobul fii nd sensibil la secet ă, în special la înflorire (cad florile). Coeficientul de transpira ție
este de 400 – 1100. În zonele secetoase intervin e atacul mai accentuat al afidelor, ducând la
scăderea sim țitoare a produc ției.
Solurile favorabile pentru bob sunt cel e luto-argiloase, fertile, cu reac ție neutră sau ușor
alcalină. La pH sub 6 planta și sistemul simbiotic sufer ă, producțiile fiind mai mici. Solurile mai
grele, argiloase și mai umede sunt valorificate de bob dac ă sunt structurate, iar pe solurile nisipoase
se poate cultiva numai dac ă apa freatic ă este la circa 1 m, sau într-un regim de ploi bogat.
3.5.1.3. Zone ecologice . Zonele în care bobul întâlne ște aceste condi ții în țara noastr ă sunt:
Podișul și Depresiunile Transilvaniei și subcarpa ții Moldovei.
3.5.2. Soiuri cultivate. La noi în țară se cultivă mai multe popula ții din var. minor (bob mic
sau „bobu șor) și aequina (bob mijlociu), iar prin gr ădini, din var. major – bob mare. Din anul 1984
a fost omologat soiul de bob mic Cluj 84, la care pu ritatea biologic ă a fost men ținută de
Universitatea de Științe Agricole și Medicin ă Veterinar ă Cluj-Napoca. În prezent, se cultiv ă soiurile
prezentate în tabelul 4.17 (Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultur ă din România, 2003).
3.5.3. Locul în asolament . Bobul se seam ănă după orice cultur ă, cu excep ția
leguminoaselor. În zona de cultur ă de la noi se poate sem ăna după cereale, in pentru fibre, sfecl ă
sau cartofi. Dup ă bob se pot cultiva to ate plantele, cu excep ția leguminoaselor.
3.5.4. Aplicarea îngr ășămintelor . Pentru fiecare chintal de semin țe, plus paiele ce revin,
bobul consum ă: 6 kg N, 1,5 kg P 2O5, 4,4 kg K 2O, 2,1 kg CaO etc. Ținând cont de zona de cultur ă și
perioada de vegeta ție mai lung ă, bobul reac ționează bine și la aplicarea gunoiului de grajd. Gunoiul
se aplică în doze moderate (15 – 20 t one/ha), pe soluri foarte s ărace, podzolite. Obi șnuit, gunoiul de
grajd se aplic ă numai plantei premerg ătoare, bobul valorificând efectul îngr ășământului organic în
anul al doilea de la aplicare.
Tabelul 3.4
Soiuri de bob cultivate în România
Nr. Soiul Țara de origine Anul înregistr ării Anul reînscrierii
(radierii) Menținătorul soiului
var. minor Harz
1. Cluj-84 România 1984 1999 USAMV Cluj-
Napoca
2. Montana România 2000 – S.C.D.A. Suceava
3. Fin de Vidra* România 1995 2001 I.C.D.L.F. Vidra
var. major Harz
4. Costin* România 1988 1999 I.C.D.L.F. Vidra
5. Productiv 31* România 1991 2001 S.C.D.L. Bac ău
* soiuri legumicole

41 3.5.5. Lucr ările solului. Sunt acelea și ca și cele pentru maz ăre și alte plante sem ănate în
prima urgen ță.
3.5.6. Sămânța și semănatul. Pentru sem ănat, puritatea semin țelor de bob trebuie sa fie
peste 97%, iar germina ția peste 85%. Este indicat s ă se facă tratamentul semin țelor cu Nitragin.
Perioada de sem ănat este în prima urgen ță, când solul are 4 – 5°C. Astfel, pentru germina ție
se folosește mai bine umiditatea din z ăpezi; plantele scap ă de atacul afidelor și ajung la maturitate
mai devreme. Densitatea la semănat este de 40 – 60 plante pe m2. Distanța dintre rânduri
influențează mai puțin produc ția, putându-se sem ăna în rânduri apropiate (15 cm) în soluri
neîmburuienate sau dac ă se erbicideaz ă, iar pe terenuri relativ îmbur uienate se vor adopta rânduri
simple la 50 – 60 cm sau benzi la 60/15 cm, pentru a se putea pr ăși. Mai răspândit este sem ănatul în
rânduri simple la 50 – 60 cm (uneori 70 cm), pentru a se putea pr ăși. Adâncimea de semănat este de
6 – 8 cm, în func ție de textura și umiditatea solului. Cantitatea de s ămânță este de 180 – 220 kg/ha
la bobușor și 250 – 300 kg/ha, sau mai mult, la bobul mare.
3.5.7. Lucr ările de îngrijire. Constau în distruge rea crustei înainte și după răsărire,
combaterea buruienilor și dăunătorilor. Dup ă ce plantele au 10 cm se fac 2 – 3 pra șile mecanice
completate cu pra șile manuale.
3.5.8. Recoltarea și păstrarea recoltei . Maturizarea bobului fiind e șalonată, uneori în peste
20 de zile, recoltarea se face în dou ă faze: când 2/3 din p ăstăi sunt mature (s-au înnegrit), se taie
plantele cu coase sau cu secer ători, iar dup ă 2 – 4 zile (dup ă uscare) se treier ă. Recoltatul se poate
face și direct cu combina, când 90% din semin țe au ajuns la maturitate. La combin ă se fac
adaptările necesare recolt ării bobului.
La noi în țară producțiile sunt variabile, în func ție de condi țiile de cultur ă: în zonele
favorabile se ob țin produc ții de peste 20 q/ha. Raportul semin țe-paie este de 1:1,5. La p ăstrare se
iau acelea și măsuri ca și la celelalte leguminoase. Semin țele se păstrează la 14% umiditate.

3.6. LUPINUL ( Lupinus sp. )

3.5.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă.
3.5.1.1. Biologia (fig. 3.11) . Speciile anuale cultivate necesit ă o temperatur ă minimă de
germinație de 4 – 5°C, optim ă de circa 25°C și
maximă de 38°C. Lupinul alb, la 3°C, începe
germinația după 14 – 15 zile; la 6 – 9°C dup ă 4 zile,
iar la 24°C dup ă 2 zile, ritmul germina ției fiind
dependent de temperatur ă (L. Muntean, 1971).
Răsărirea lupinului este epigeic ă. După răsărire
intervine stadiul de “rozet ă”, care este mai scurt la
lupinul alb (dou ă săptămâni), ceva mai lung la
lupinul albastru (trei s ăptămâni) și de circa cinci
săptămâni la lupinul galben. Rădăcina este de tipul
I, pătrunde în sol pân ă la 180 cm (lupinul galben),
200 cm (lupinul alb), îns ă peste 50% din r ădăcini se
găsesc în stratul de la 0 – 20 cm. Nodozitățile sunt
mari, dispuse mai mult pe r ădăcina principal ă, în
zona coletului. Bacteria specific ă: Rhyzobium lupini
se dezvolt ă la o reac ție a solului u șor acidă până la
acidă. Rădăcina are o mare capacitate de absorb ție a
apei și de utilizare a elementelor greu solubile.
Tulpina este cilindric ă, – fistuloas ă, cu înălțimea de
60 – 150 cm la lupinul alb, 50 – 120 cm la lupinul
galben și albastru, având cre șterea terminal ă.
Formele anuale ramific ă, la începutul înfloritului, de
Fig. 3.11. Specii de lupin:
A – Lupinus albus; B – Lupi nus luteus; C – Lupinus
angustifolius; D – Lupinus polyphylus.

42sub racemul tulpinii, iar cele perene de la baza tulpinii. Frunzele sunt palmat compuse, cu 5 – 9
foliole alungit-ovale la lupinul alb, lat-lanceolate la lupinul galben și liniar-lanceolate la lupinul
albastru.
Florile sunt dispuse în raceme terminale, în vârful tulpinii principale și al ramifica țiilor,
având culoarea alb ă-fildeșie sau alb ăstruie la lupinul alb; galben ă-aurie și dispuse sub form ă de
verticile la lupinul galben și culori diferite (albastre, roze, violete) la lupinul albastru. Înflorirea
începe de la baza racemului tulpinii principale și continuă cu cele de pe ramifica ții. Polenizarea este
autogamă Ia lupinul alb și cel albastru și, în bună măsură, alogamă la lupinul galben și peren. De și
s-a dovedit c ă toate florile racemului sunt la fel de fertile, ca și la alte leguminoase , o mare parte din
flori nu leag ă din cauze fiziologice și datorită condițiilor de clim ă la înflorire. De pild ă, la lupinul
alb se formeaz ă 50 – 60 flori din care aproape jum ătate sunt pe racemul tulpinii principale, iar
celelalte pe ramifica ții, din care leag ă 8 – 10 p ăstăi (circa 16% din flori), 4 – 5 fiind pe racemul
principal, iar celelalte sunt situate în special pe primele ramifica ții de ordinul întâi ale tulpinii (L.
Muntean, 1971). Păstăile sunt galbene, drepte, cu 4 – 8 semin țe și indehiscente la lupinul alb; brune-
închis, păroase, ușor curbate, cu 4 – 5 semin țe și dehiscente la lupinul galben; brune, drepte, cu 4 – 7
semințe la lupinul albastru. Semințele sunt albe cu nuan țe roz și MMB de 300 – 400 g la lupinul alb;
marmorate pe fond albicios, cu MMB de 100 – 180 g la lupinul galben; marmorate pe fond închis,
cu MMB de 150 – 200 g la lupinul albastru și brune-marmorate, cu MMB de 20 – 25 g la lupinul
peren.
Perioada de vegeta ție este de 120 – 140 zile la lupinul alb, 110 – 130 zile la lupinul galben,
120 – 140 zile la lupinul albastru și 70 – 75 zile la lupinul peren (la aceast ă specie o cultur ă durează
8 – 10 ani).
3.5.1.2. Ecologia . Cerințele termice ale lupinului sunt m oderate, fiind ceva mai mari la
lupinul alb decât la cel galben și albastru. Se poate cultiva pentru produc ția de boabe pân ă la
latitudinea nordic ă de 52° lupinul alb, 55° lupinul galben și 58° lupinul albastru. Pentru mas ă verde
toate trei speciile se pot cultiva pân ă la 60° latitudine nordic ă. Ca latitudine sudic ă, lupinul merge
până la 30 – 35° în Africa și 35 – 40° în Australia. Ca plantul ă suportă geruri de -2°C – -5°C, mai
rezistent fiind lupinul albast ru. Spre maturitate suport ă -6°C lupinul alb, -7°C lupinul galben și -9°C
lupinul albastru, iar formele pe rene chiar mai mult. Suma de grade este de 1.800 – 1.900°C la
lupinul galben, aceea și la lupinul albastru și ceva mai mare la lupinul alb. Lupinul este, în general,
rezistent la secet ă. Cel mai rezistent este lupinul galben, mai pu țin rezistent lupi nul albastru, iar
lupinul alb “cere” o prim ăvară umedă și călduroasă, apoi rezist ă bine la secet ă. Cât prive ște lumina,
speciile anuale sunt de zi lung ă. Lupinul alb reac ționează mai puțin la lungimea zilei decât cel
galben și albastru.
Cerințele lupinului fa ță de sol sunt relativ reduse, datorit ă dezvoltării sistemului radicular
(chiar peste 2 m), a puterii mari de solubilizare a fosforului și a altor elemente din combina ții greu
solubile pentru alte pl ante. Lupinul valorific ă solurile cu reac ție acidă și cele nisipoase.
3.5.1.3. Zone ecologice . Lupinul alb d ă rezultate bune în zona solurilor brune și brune
podzolite din Transilvania, brun-ro șcate din Muntenia, zone în care a realizat produc ții mai mari
decât alte leguminoase, precum și pe nisipurile Olteniei. Lupinul galben valorific ă bine solurile
nisipoase din nord-vestul Transilv aniei, iar lupinul albastru so lurile podzolice din zonele mai
răcoroase.
3.5.2. Soiuri cultivate. La noi în țară se cultiv ă soiul autohton de lu pin alb Medi (din
anul1994), diferite popula ții și unele soiuri str ăine. Puritatea biologic ă a soiului Medi este men ținută
de S.C.A. Livada.
3.5.3. Locul în asolament. Lupinul nu este preten țios față de planta premerg ătoare, putându-
se cultiva dup ă orice plant ă și se autosuport ă un număr mare de ani. Se eviden țiază cazuri când s-a
cultivat 25 ani în monocultur ă, fără mari neajunsuri. Lupinul nu trebuie s ă revină după alte
leguminoase, nici dup ă el însuși, deoarece sunt multe alte plante care valorific ă bine efectul
favorabil al acestei culturi ca premerg ătoare. Dup ă lupin se pot cultiva toate plantele, cu excep ția,
desigur, a altor leguminoase, di n considerentele cunoscute.

43Ca îngrășământ verde, lupinul se poate cultiva ca planta principal ă sau ca a doua cultur ă în
miriștea unei plante care elibereaz ă terenul timpuriu.
3.5.4. Aplicarea îngr ășămintelo.r Pentru 100 kg semin țe, plus paiele re spective, lupinul
extrage circa 6,5 kg N; 2,0 kg P 2O5; 3,8 kg K 2O; 1,8 kg CaO etc. Din aceste elemente, 45% K și
35% P sunt absorbite pân ă la înflorirea racemului principal, iar pân ă la înflorirea racemelor laterale
plantele preiau 80% potasiu și 70% fosfor. Ferti lizarea se face ca și la celelalte leguminoase. Efectul
inoculării semințelor cu Rhizobium lupini este foarte bun pe terenurile în care nu s-a cu ltivat lupin.
Reacția la inoculare este dependent ă de tulpina bacterian ă și de soi. Din determin ările efectuate la
U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, rezultate mai bune s-au ob ținut cu tulpina bacterian ă LP-16.
3.5.5. Lucr ările solului. Sunt cele ar ătate la plantele sem ănate în prima urgen ță. Dacă se
seamănă în miriște, lucrările de preg ătire se fac imediat dup ă recoltarea plantei premerg ătoare cu
polidiscul în agregat cu grapa, afânând solul la 12 -15 cm.
3.5.6. Sămânța și semănatul. Sămânța trebuie s ă aibă peste 96% puritate și peste 80%
germinație. Se va face corect tr atamentul cu nitragin, dup ă instrucțiunile care înso țesc preparatele.
Semănatul trebuie f ăcut la desprim ăvărare, având în vedere cerin țele mari fa ță de apă și mai reduse
la temperatur ă (3-4°C). Ca a doua cultur ă (în miriște), lupinul trebuie sem ănat cât mai timpuriu
posibil, imediat dup ă recoltarea plantei premerg ătoare. Dup ă cereale timpurii, dac ă precipita țiile
sunt suficiente (sau în so l irigat), lupinul realizeaz ă o produc ție de peste 20 t/ha mas ă verde.
Densitatea la sem ănat pentru produc ția de sămânță este: la lupinul alb de 50 – 60 boabe/m2,
pentru lupinul galben și albastru 70 – 80 boabe/m2, iar pentru lupinul peren circa 150 boabe/m2.
Distanța de semănat depinde de scopul culturii și modul de între ținere. Pe terenuri cu grad de
îmburuienare mai redus lupinul se poate sem ăna în rânduri dese (15 cm), pentru o repartizare mai
judicioasă a plantelor, pentru simplificarea tehnicii de cultur ă (renunțându-se la pra șile) și realizarea
unei uniformiz ări a matur ării. Pe soluri mai îmburuienate, lupinul se îns ămânțează în benzi la 25 cm
între rândurile apropiate și 60 – 70 cm între benzi, sau în rânduri simple, distan țate la 60 cm, pentru
a se putea pr ăși. Pentru mas ă verde, lupinul se îns ămânțează la distanțe de 15 – 20 cm între rânduri,
făcându-se o suplimentare a densit ății cu 25 – 30% fa ță de cea de la produc ția de boabe. Adâncimea
de semănat, la speciile anuale, este de 3 – 4 cm pe solurile lutoase, de 5 – 6 cm pe cele mai u șoare,
iar la lupinul peren de circa 2 cm. Cantitatea de s ămânță la hectar, la densit ățile arătate, pentru pro-
ducția de sămânță este de: 200 – 240 kg/ha la lupinul al b, 100 – 130 kg/ha la lupinul galben, 130 –
160 kg/ha la lupinul albastru, 20 – 40 kg/ ha la lupinul peren, iar pentru produc ția de mas ă-verde
(furaj sau îngr ășământ verde) cantit ățile se măresc cu 25 – 30%.
3.5.7. Lucr ările de îngrijire . Constau în distrugerea crustei solului cu grapa, cu sapa
rotativă, înainte de r ăsărire și până ce plantele au 8 – 10 cm, când se combat și buruienile în curs de
apariție. La culturile sem ănate rar se execut ă 2 – 3 prașile mecanice între rânduri.
3.5.8. Recoltarea și păstrarea recoltei. Maturarea lupinului este neuniform ă, ca și a
celorlalte leguminoase. R ecoltarea se face când p ăstăile racemului tulpinii principale ajung la
maturitate. Recoltarea se face fie în dou ă etape (secerat și la 4 – 6 zile treieratul), fie direct cu
combina. Recoltarea direct cu combina este posibil ă la lupin, deoarece are tulpina erect ă până la
maturitate și inflorescen țele dispuse terminal. La lupinul alb pericolul de scuturare este minim,
având păstăile nedehiscente. O aten ție deosebit ă trebuie s ă se acorde lupinului galben, care are
păstăile dehiscente la maturitate.
Pentru îngr ășământ verde lupinul se încorporeaz ă în sol la formarea p ăstăilor, după tăierea
cu combinele de siloz sau dup ă tăvălugire, caz în care nu înfund ă plugul. În cu ltura a doua (în
miriște) lupinul se încorporeaz ă. numai la venirea primelor înghe țuri, dacă urmează după el culturi
de primăvară. Pentru cereale de toamn ă folosirea lupinului ca îngr ășământ verde în cultura a doua
merge numai dup ă premergătoare foarte timpurii (iunie), iar încorporarea masei verzi trebuie f ăcută
cu două săptămâni înaintea sem ănatului grâului.
Lupinul realizeaz ă producții de 20 – 30 q/ha boabe, mai productiv fiind lupinul alb (tab.
3.5.). Produc ția de mas ă verde la ha este de 25 – 60 t, în func ție de specia de lupin, de sol și de
tehnologia de cultivare (în cultur ă succesivă sau ca plant ă principal ă).

44Tabelul 3.5.
Producții medii la speciile anuale de lupin
Componen ța Lupinul alb Lupinul galben Lupinul albastru
Boabe (q/ha) 35 25 30
Grăsimi (%) 9,3 4,7 5,6
Proteină (%) 38,9 46,0 34,6
Grăsimi (q/ha) 2,8 1,0 1,4
Proteină (q/ha) 11,9 9,7 8,9

Semin țele de lupin se p ăstrează la 14% umiditate.

45

CAPITOLUL IV

TEHNOLOGIA CULTIV ĂRII PRINCIPALELOR OLEAGINOASE
ÎN AGRICULTURA ECOLOGIC Ă

4.1. Importan ța plantelor oleaginoase

În regnul vegetal, multe specii de plante posed ă însușirea de a acumula în organele lor
(semințe, fructe etc.) cantit ăți însemnate de gr ăsimi (20-60%), ca substan țe de rezerv ă, fiind
denumite plante oleaginoase sau uleioa se (oleifere). El e se mai numesc și oleproteaginoase sau
oleoproteice deoarece, al ătu ri de g r ăsimi, organele lor mai con țin cantități mari de proteine (16-
42%).
Speciile produc ătoare de uleiuri vegetale sunt r ăspândite în diferite re giuni ale globului, fac
parte din mai multe familii botanice ( Asteraceae, Brassicaceae, Euphoribaceae, Linaceae,
Laminaceae etc.) și au caracteristici morfologice, biologice și tehnologice dife rite, putând fi
ierboase sau lemnoase, anuale sau perene.
Dintre speciile ierboase, anuale, unele se cultiv ă exclusiv pentru ob ținerea de uleiuri (plante
oleaginoase tipice sau propriu-zise), fie uleiuri comestibile (floarea-soarelui, șofrănel, rapiță, susan),
fie uleiuri cu utiliz ări industriale (in pentru ulei, ricin, peril ă, laleman ție, camelin ă). Altele sunt
plante cu utilizare mixt ă, ce aparțin altor grupe fitotehnice, printr e care leguminoase pentru boabe
(soia, arahide), plante textile (bumbac, in pentru fibr ă, cânepă), cereale (porumb, sorg), plante
medicinale și aromatice (mac, mu ștar), plante furajere (dovleac) etc.
Grăsimile vegetale joac ă un rol însemnat în nutri ția umană, fiind larg folosite atât în
alimentația directă cât și în industria alimentar ă. Ele sunt o form ă concentrat ă de energie, cu o
putere caloric ă deosebit de ridicat ă, apropiat ă de a grăsimilor animale, dep ășind din acest punct de
vedere proteinele și hidrații de carbon. Prin ardere, un gram de gr ăsimi dezvolt ă 9 kcal (38 kj) fa ță
de circa 4 kcal (17 kj) în cazul proteinelor sau hidra ților de carbon (Al. V. Vrânceanu, 2000).
Cea mai mare parte dintre uleiurile vegetale alimentare (de mas ă, de salat ă, culinare) au o
valoare nutritiv ă ridicată, însușiri gustative bune, miros și culoare pl ăcute și sunt mai ieftine decât
grăsimile de origine animal ă. De asemenea se remarc ă printr-o digestibilitate ridicat ă (în jur de
95%), fiind dep ășite din acest punct de vedere numai de untul de vac ă.
Uleiurile vegetale au ac țiune favorabil ă asupra s ănătății umane îndeosebi asupra sc ăderii
conținutului de cole sterol din sânge și a reducerii inciden ței bolilor cardiovasculare.
În afară de grăsimi, semin țele (fructele) plantelor oleaginoase au con ținut însemnat de
proteine (mai mare decât boabe le de cereale), ceea ce confer ă șroturilor (rezultate dup ă extragerea
uleiului) o valoare furajer ă ridicată.
În industria alimentar ă, uleiurile vegetale au utilizare larg ă la fabricarea conservelor și
margarinei.
Uleiurile acestor plante au și alte utiliz ări industriale. Mari cantit ăți de uleiuri se folosesc în
industria s ăpunurilor, lacurilor, vopselelor, linoleumului, fi brelor sintetice, iar altele ca lubrifian ți în
metalurgie, la ungerea motoarelor de mare tura ție, în industria piel ăriei, la ob ținerea culorilor pentru
pictură, a cernelurilor tipografice, în cosmetic ă și industria farmaceutic ă etc.
Unele uleiuri vegetale (rapi ță, soia, floarea-soarelui etc.) se pot folosi ca bio-carburan ți pentru
motoarele diesel.

46Turtele și șroturile, r ămase ca produse secundare de la fabricile de ulei, constituie nutre țuri
concentrate valoroase pentru cre șterea animalelor fiind bogate în protein ă (30-55%), extractive
neazotate, gr ăsimi și vitamine.
Plantele oleaginoase sunt importante și din punct de vedere agrote hnic. Unele dintre ele se
recoltează devreme (inul pentru ulei, rapi ța), iar altele sunt pr ășitoare (floarea-soarelui, ricinul) ce
lasă terenul curat de burui eni, fiind bune premerg ătoare pentru cerealele de toamn ă.
În ultimele trei decenii se constat ă o creștere puternic ă a suprafe țelor cultivate cu plante
oleaginoase la aproape 200 milioane ha, îndeosebi datorit ă extinderii suprafe țelor ocupate cu soia
(de circa 2,2 ori), rapi ță (de peste 3,2 ori), floare a-soarelui (de 2,7 ori) și arahide (de 1,24 ori).
Drept urmare, în ultimele patru decenii a sporit spectaculos produc ția mondial ă de ulei vegetal
de la 17.8 milioane ha în 1961 la circa 80 milioane tone în anul 1998.
În România, pentru produc ția de ulei alimentar se cultiv ă floarea-soarelui în primul rând, dar
și soia și rapița, iar pentru ulei industrial prezint ă importan ță inul pentru ulei, rapi ța și ricinul.
Uleiurile vegetale difer ă în ceea ce prive ște gradul lor de sicativitate apreciat dup ă indicele de
iod sau indicele iodic (num ărul de grame de iod fixate de 100 g ulei). Dup ă valoarea acestui indice,
uleiurile vegetale se împart în: uleiuri sicative, cu indicele de iod este 140; uleiuri semisicative, la
care indicele de iod es te cuprins intre 100-140 și uleiuri nesicative cu in dicele sub 100 (tabelul 4.1,
după N. Zamfirescu și colab., 1965).
Pentru utiliz ări industriale sunt valoroase ul eiurile sicative în care predomin ă acidul
linolenic. În strat sub țire, în contact cu aerul, aceste uleiuri absorb o cantitate mare de oxigen, se
usucă repede, se înt ăresc, formând o pelicul ă densă și elastică (linoxină). Această însușire stă la
baza prepar ării lacurilor și vopselelor. Uleiurile semisicative și unele nesicative sunt folosite cu
precădere în alimenta ție.
Tabelul 4.1.
Clasificarea uleiurilor vegetale dup ă indicele de iod
Planta Indicele de iod Grupa de sicativitate
Perila
Lalemanția
In
Cânepă 181-206
162-203 168-192
140-169 Uleiuri sicative
Mac
Floarea-soarelui
Șofrănel
Soia
Susan Bumbac 131-143 119-144
115-155
107-137 103-112 101-117 Uleiuri semisicative
Rapiță
Arahide Ricin Măslin 94-112 90-103
81-86 78-95 Uleiuri nesicative

4.2. FLOAREA-SOARELUI (Helianthus annuus L. )

4.2.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă
4.2.1.1. Biologia . Floarea-soarelui este o plant ă ierboasă, anuală, cu o cre ștere vegetativ ă
viguroasă. Sistemul radicular , de tip pivotant, este bine dezvo ltat, ajungând în sol la peste 2 m
adâncime și, datorită numărului mare de ramifica ții și perișori absorban ți care se r ăspândesc lateral
pe o rază de 70 cm, are o mare capacitate de absorb ție a apei și a sărurilor minerale , conferindu-i o
bună rezistență la secetă. Masa principal ă a rădăcinilor de floarea-soarelui se g ăsește la adâncimea
de 50- 70 cm.

47 În primele faze de dezvoltare, r ădăcina are o cre ștere mai rapid ă decât partea aerian ă (când
plantele au 4- 5 pe rechi de frunze, r ădăcinile ating 50- 70 cm adâncime, dup ă Gh. Bîlteanu, 1998 ).
Sistemul radicular atinge adâncimea maxim ă la începutul înfloririi.
Tulpina la floarea-soarelui este înalt ă, erectă, groasă, cilindric ă, striată, acoperit ă cu peri
scurți și aspri, neramificat ă (la formele pentru semin țe), iar în interior are o m ăduvă groasă,
buretoasă, care poate înmagazina apa, sporind rezisten ța plantelor la secet ă.
În ălțimea tulpinii și ramificarea prezint ă o mare variabilitate în func ție de soiul sau hibridul
cultivat, fiind influen țate de regimul de umiditate și de nutriție, precum și de densitatea plantelor în
lan. Înălțimea plantelor este de 1- 2 m la formele pentru semin țe și 3- 5 m la cele pentru furaj.
Hibrizii de floarea-soarelui cultiva ți în țara noastr ă au talia cuprins ă între 130- 175 cm. Cele mai
valoroase pentru semin țe sunt cultivarele cu tulpina de în ălțime mijlocie (140-160 cm) și diametrul
până la 2,5 cm pentru c ă rezistă mai bine la frângere și cădere și ușurează recoltarea mecanizat ă.
Până la faza de 2-3 perechi de frunze, cre șterea tulpinii este înceat ă, intensificându-se treptat
până la formarea calatidiului dup ă care ritmul se reduce, încetând la sfâr șitul înfloririi.
Aparatul foliar este bine dezvoltat și este reprezentat de 20- 40 frunze, în func ție de
perioada de vegeta ție a hibrizilor și condițiile de vegeta ție, asigurând o bun ă asimilație clorofilian ă.
Frunzele sunt simple, pe țiolate, mari, cordiforme, din țate pe margini, acoperite cu peri mari și aspri
ca și întreaga plant ă. Ele sunt dispuse altern pe tulpin ă (primele 2- 3 perechi de frunze de la baz ă
sunt opuse), iar ultimele fr unze din partea superioar ă a plantei sunt transformate în involucrul
inflorescen ței.
Pentru hibrizii actuali de floarea-soarelui este caracteristic ă suprafața mare de asimila ție a
sistemului foliar (30-40.000 m2/ha) și intensitatea foarte ridicat ă a fotosintezei. Frunzele se
formează până la apariția inflorescen ței (la 38- 50 de zile de la sem ănat), dar cre șterea lor continu ă
în mod accelerat pân ă la înflorire, când indicele foliar este în jur de 3, iar în condi ții de irigare
putând ajunge la 3,5-4. Suprafa ța foliară maximă se realizeaz ă înainte da antez ă, fiind cuprins ă între
4000- 7000 cm2/ plantă, în funcție de densitate și de condi țiile de vegeta ție.
Florile sunt grupate în inflorescen ță, calatidiu, cu diametrul de 10- 40 cm în func ție de
genotip și de condi țiile de cultur ă (îndeosebi densitatea). La formele ameliorate pentru ulei, planta
poartă un singur calatidiu în vârful tulpinii. Pozi ția calatidiului este variabil ă în funcție de pozi ția
părții superioare a tulpinii. Cele ma i potrivite sunt calatidiile u șor înclinate sau înclinate la 450.
Plantele cu inflorescen țe erecte sunt predispuse la frângere, iar calatidiile prea îndoite îngreuneaz ă
recoltarea mecanizat ă, producând pierderi.
Calatidiul este alc ătuit dintr-un receptacul sub form ă de disc, plat, convex sau concav,
înconjurat de numeroase foliole involucral e. Sunt valoroase formele cu inflorescen ța dreaptă sau
ușor convex ă. Pe receptacul se g ăsesc două tipuri de flori: ligulate și tubuloase. Florile ligulate,
dispuse pe 1-2 rânduri la marginea calatidiului, sunt asexuate, rar unisexuate (femele). Ele sunt de
culoare galben-aurie, având rol în atragerea insectelor polenizatoa re. Florile tubuloase,
hermafrodite, fertile, în num ăr de 600- 2500 (obi șnuit 1200-2000), ocup ă întreaga suprafa ță a
calatidiului, dispuse în arcuri spirale.
Floarea-soarelui este o plant ă protandră (stigmatul devine receptiv a doua zi dup ă anteză ),
tipic alogam ă, entomofil ă, la care polenizarea se realizeaz ă în cea mai mare parte prin albine, dar și
prin bondari și alte insecte.
Fructul este o achen ă comprimat ă, în general alungit ă, ascuțită la capătul ce se prinde de
inflorescen ță, de culori diferite, avâ nd 7.5-17 mm lungime, 3.5-9 mm l ățime, 2.2-5 mm grosime.
MMB este de 50-120 g, iar MH este de 30-50 kg. M ărimea achenelor se reduce de la periferie spre
centrul calatidiului. Ac hena atinge lungimea și grosimea normal ă la circa 9 zile și respectiv 14 zile
de la fecundare (N. Zamfirescu și colab, 1965).
Pericarpul (coaja) fructului, care provine din dezvoltarea pere ților ovarului, reprezint ă 22-
25% la soiurile și hibrizii actuali afla ți în cultur ă. Pericarpul se dezvolt ă și fără fecundare dar fructul
format este sec (lipsit de s ămânță). Semințele seci se întâlnesc cu prec ădere în centrul calatidiului
datorită aprovizion ării mai slabe cu ap ă și elemente nutritive a florilor din aceast ă zonă.

48În interiorul fructului se afl ă sămânța (miezul) care reprezint ă circa 75% din masa achenei la
hibrizii din țara noastr ă.
Procesul de formare și de umplere a achenelor la floarea-soarelui dureaz ă 45-52 zile de la
fecundare (dup ă D. Belev țev, 1963, citat de Al. V. Vrânceanu, 2000).
Ciclul de dezvoltare . În tabelul 4.2. se prezint ă fazele de vegeta ție la formele semitimpurii și
semitardive de floarea-soarelui, dup ă V. Bârnaure (1991)

Tabelul 4.2.
Fazele de vegeta ție la floarea-soarelui
Faze
(subperioade) Durata
( zile ) Observații
1. Semănat-
răsărire 10- 12 Durata normal ă la temperatur ă medie de peste 100C (ideal
160C) și umiditate suficient ă. La temperatura sub
minimum de germina ție, germenii î și înceteaz ă creșterea,
dar o pot relua( pericol de clocire). Lipsa și excesul de
apă prelungesc durata fazei pân ă la 15-30 (41) zile
2. Răsărire-
apariția
inflorescen ței 33- 41 Între formarea a 10 și 16 frunze are loc diferen țierea
primordiilor florale. Planta este preten țioasă față de apă,
elemente nutritive și lumină, mai ales între 21 și 33 zile
de la răsărire (se influen țează numărul de flori în
calatidiu)
3. Aparitia
inflorescen ței-
începutul
înfloririi 21-33 Ritmul cel mai intens de cre ștere a înălțimii plantei și a
suprafeței foliare. Perioada de cre ștere foarte activ ă,
influențată de temperatur ă (ideal 200C), aprovizionare cu
apă și elemente nutritive.
4. Înflorirea ( 10 )
14- 15 Condiții ideale: umiditate în sol și atmosfer ă, temperaturi
moderate (22- 240C). Continu ă creșterea intens ă a
frunzelor, tulpinile se alungesc u șor. Se influen țează
numărul de flori fertile, respectiv num ărul de fructe în
calatidiu.
5. Sfârșitul
înfloririi-
maturitate 35- 45 Tulpina și rădăcina nu mai cresc. Se influen țează masa
semințelor în calatidiu și MMB, prin prelungirea
activității fotosintetice (frunze verzi) și condiții de
transfer (tratamente, irigare pe brazde) și convertire a
asimilatelor clorofiliene (indice echivalent glucoz ă ridicat
în frunze, pân ă la înflorire și în continuare).
Total 113-
136 La semănatul mai târziu (cultur ă succesivă), perioada de
vegetație se poate reduce cu 2- 4 s ăptămâni.

4.2.1.2. Ecologia . Floarea-soarelui se caracterizeaz ă printr-o plasticitate ecologic ă ridicată,
dar necesit ă, în general, o clim ă caldă și moderat de umed ă. Deși are cerin țe ridicate fa ță de căldură,
lumină și fertilitatea solului, arealul de cultur ă a acestei plante este mare datorit ă rezistenței la
secetă, la oscila țiile mari de temperatur ă și la temperaturile sc ăzute din prima parte a vegeta ției.
Temperatura . Germina ția semințelor începe la 4-5 0C, dar se desf ășoară normal la
temperaturi de peste 6-7 0C. Plantele tinere, în faza de 4-5 frunze, pot rezista la înghe țuri târzii de
până la –6…-8 0C, dacă sunt de scurt ă durată, dar acestea provoac ă anomalii de cre ștere
(ramificarea tulpinii, deformarea inflorescen ței etc.), ca urmare a di strugerii vârfului de cre ștere.
Mai târziu, plantele de vin sensibile la ger.
Plasticitatea ridicat ă față de temperatur ă face ca floarea-soarelui s ă se dezvolte bine atât la
temperaturi mai sc ăzute de 13-17 0C, cât și la temperaturi ridicate de 25-300C ceea ce explic ă
arealul său mare de cultur ă și posibilitatea cultiv ării în condi ții climatice diferite.
Până la apariția inflorescen ței, plantele cresc și se dezvolt ă normal la 14-16 0C, iar în timpul
înfloririi, temperatura optim ă este de 18-20 0C. S-a constatat c ă inițierea floral ă se petrece în
condiții bune la temper aturi de 18 0C ziua și 8- 9 0C noaptea. La înflorire, plantele rezist ă la
temperaturi de peste 30 0C, dar ar șițele puternice din aceast ă perioadă influențează negativ
polenizarea și fecundarea. În perioada form ării fructelor, temperaturile optime sunt cuprinse între
20- 24 0C. Seceta, înso țită de temperaturi foarte ridicate și de vânturi uscate, determin ă reducerea

49producției de semin țe și a procentului de ulei. Totodat ă favorizeaz ă acumularea acidului oleic în
detrimentul acidului linoleic, c ontribuind la deprecierea calit ății uleiului.
Suma temperaturilor utile (pes te pragul biologic de 70C) pe întreaga perioad ă de vegeta ție,
de la sem ănat la maturitate, se situeaz ă, pentru hibrizii semitardivi cultiva ți în România, între 1400-
1700 0C.
Umiditatea . Deși se numără printre plantele mari consumatoare de ap ă (având coeficientul
de transpira ție de 470-570 și chiar mai mare), floarea-soarelui rezist ă destul de bine la secet ă chiar
mai bine decât porumbul, datorit ă sistemului radicular profund, a peri șorilor de pe plant ă, care
reduc transpira ția, a posibilit ăților de a- și micșora suprafa ța de evaporare prin lep ădarea frunzelor
bazale și sistemului medular care înmagazineaz ă o mare cantitate de ap ă. Prin sistemul radicular
bine dezvoltat, prev ăzut cu un mare num ăr de peri absorban ți, planta folose ște foarte bine rezervele
de apă existente în diferite straturi ale solului. De mare importan ță este acumularea și păstrarea unor
mari cantit ăți de apă în sol, în sezonul rece. Totodat ă, plantele de floa rea-soarelui suport ă
deshidratarea temporar ă a țesuturilor (ofilirea frun zelor), putând reveni rapid la starea de
turgescen ță, când condi țiile de umiditate permit.
Pentru încol țire, semin țele absorb ap ă în propor ție de 70-100% din masa lor.
Cerințele florii-soarelui fa ță de apă variază pe faze de vegeta ție. De la r ăsărire până la
începutul form ării inflorescen ței (circa 30 zile), plantele consum ă numai 20-25% din cantitatea
totală de apă necesară în timpul vegeta ției, folosind rezerva de ap ă din stratul de sol de 0-60 cm.
Consumul cel mai ridicat de ap ă (60-70% din total) se semnaleaz ă în perioada de la începutul
formării calatidiului pân ă la umplerea semin țelor, ceea ce pentru silvostepa de sud a t ării
corespunde intervalului cuprins între 5-10 iunie și până în 25 iulie-5 august, circa 45-60 zile (fig.
4.1., după Gh. Șipoș și Rodica P ăltineanu, 1975, citati de V. Bârnau re, 1991 ).Lipsa apei în fazele
de creștere a inflorescen ței, de înflorire și formare a semin țelor, considerate f aze critice , determin ă
scăderea pronun țată a produc ției de semin țe, datorită obținerii unor calatidii și fructe mici și a unui
procent ridicat de semin țe seci .

Fig. 4.1. Consumul de ap ă la floarea soarelui

Aprovizionarea bun ă a solului cu ap ă, ca și precipita țiile din a doua parte a verii,
influențează hotărâtor atât nivelul recoltei de semin țe cât și procentul de ulei. Ploile prea multe și
temperaturile sc ăzute au o influen ță nefavorabil ă asupra cre șterii și dezvoltării plantelor. Aceste
condiții favorizeaz ă apariția bolilor și împiedic ă zborul insectelor și polenizarea.
Lumina . Având o mare capacitate fotosintetic ă, floarea-soarelui este o mare iubitoare de
lumină, fiind cunoscut fenomenul de heliotropism, planta rotindu- și inflorescen ța după soare. Este
mai preten țioasă față de lumin ă, îndeosebi dup ă formarea inflorescen ței. Procentul de ulei este

50sensibil influen țat de intensitatea și calitatea luminii. Lumina slab ă și umbrirea determin ă alungirea
tulpinii, reducerea suprafe ței foliare și scăderea produc ției de semin țe.
Cât prive ște reacția la fotoperioad ă, floarea-soarelui prezint ă o mare variabilitate, iar datele
din literatur ă sunt contradictorii. Au fost puse în eviden ță atât forme neutre cât și forme de zi scurt ă
și de zi lung ă.
Solul . Deși poate fi cultivat ă pe soluri diferite, floarea-so arelui este destul de preten țioasă
față de sol. Cele mai potrivite sunt solurile mijlocii, lutoase, luto- nisipoase, profunde, f ără hardpan,
fertile, cu capacitate ridicat ă de reținere a apei, dar bine drenate, însorite, cu reac ție neutră, slab
acidă sau slab alcalin ă ( pH= 6,4-7,2). Sunt recomandate a fi cultivate cu floarea-soarelui
cernoziomurile, solurile aluviale cu o bun ă permeabilitate, brun-ro șcate și solurile brune. Trebuie
evitate solurile argiloase, grele, compacte, reci, prea umede, ac ide sau prea alcaline, nisipoase,
pietroase, solurile erodate.
4.2.1.3. Zone ecologice . În funcție de cerin țele biologice ale actualilor hibrizi și de oferta
ecologică au fost stabilite 6 zone de cultur ă pentru floarea-soarelui în țara noastr ă (fig. 4.2., dup ă
Cr. Hera și colab., 1989).

Fig.4.2. Zonele ecologice de cultur ă a florii-soarelui în România

Zona I-a cuprinde terenurile ir igate din Câmpia Român ă și Dobrogea, precum și Câmpia de
Vest, care ofer ă cele mai bune condi ții de dezvoltare pentru floarea -soarelui. Solurile predominante
sunt cernoziomurile profunde, cu textur ă lutoasă, fertilitate ridicat ă și capacitate bun ă de reținere a
apei, precum și lăcoviștile (în Câmpia de Vest). Sub aspect climatic, cerin țele florii-soarelui sunt
asigurate pentru ob ținerea de produc ții ridicate.
Zona a II-a, care cuprinde Lunca Dun ării, oferă condiții favorabile florii-soarelui, datorit ă
microclimatului specific, fertilit ății solurilor aluviale și aportului apei freatice. Factorii limitativi
principali sunt reprezenta ți de deficitul de ap ă și arșițele din a doua parte a vegeta ției.
Zona a III-a, situată în partea nordic ă a Câmpiei Române și a Podișului Dobrogei, pe
terenuri neamenajate pentru irigat (având soluri brun-ro șcate, cernoziomuri, ia r în Dobrogea soluri
bălane), este apreciat ă ca mijlociu de favorabil ă pentru cultura florii-soar elui, din cauza perioadelor
frecvente de secet ă și a solurilor brun-ro șcate.
Zona a IV-a, situată în partea nordic ă a Câmpiei Române vestice, cuprinde Câmpia G ăvanu-
Burdea (cu asocia ții de vertisoluri), Câmpia Leu-Rotunda și Câmpia Pleni ța (cu cernoziomuri
levigate și soluri brun-ro șcate).
Zona a V-a cuprinde Câmpia Jijiei, Podi șul Bârladului și Câmpia Transilvaniei, care din
punct de vedere climatic se situeaz ă la limita inferioar ă de favorabilitate pentru floarea-soarelui.

51Zona a VI-a este cea mai pu țin favorabil ă culturii florii- soarelui și cuprinde Podi șul
Moldovenesc (nord-vestul Mo ldovei), Piemonturile vestice și Piemontul Getic.
4.2.2. Soiuri și hibrizi cultiva ți în România. În anul 1968 au fost crea ți la ICDA Fundulea
primii hibrizi din lume pe baz ă de androsterilitate nuclear ă, marcată genetic și apoi pe baz ă de
androsterilitate citoplasmatic ă și restaurare a fertilit ății polenului, fiind omologa ți și introduși în
producție în anul 1973 hibrizii simpli Romsun 52 (Fundulea 52) și Romsun 53 (Fundulea 53). Prin
perfecționarea metodologiei și tehnicii de hibridizare, utilizându- se andros terilitatea citoplasmatic ă,
genele restauratoare ale fertilit ății polenului și o serie de ge ne de rezisten ță la boli (man ă, putregai
alb, pătarea brun ă-cenușie a tulpinii) și lupoaie ( Orobanche cumana Wallr.), producerea de hibrizi a
evoluat rapid, fiind omologa ți și introduși în cultur ă mai mulți hibrizi valoro și de floarea-soarelui.
În Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor)de plante de cultur ă din România pentru anul
2003, întocmit de Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, pe lâng ă soiul Record,
sunt cuprin și 67 de hibrizi de floarea-so arelui (din care 64 simpli și 3 triliniali), de diferite
provenien țe (tabelul 4.3.). Din ace știa, 21 sunt ob ținuți în țara noastr ă, dar cei mai mul ți sunt crea ți
de firme ca Pioneer, Monsanto, Roman-Verneuil ș.a. În cultur ă sunt răspândiți îndeosebi hibrizi
semitimpurii și semitardivi având un con ținut mai mare de ulei în semin țe, comparativ cu formele
mai timpurii bogate în proteine.
Hibrizii de floarea-soarelui crea ți la ICDA Fundulea se caracterizeaz ă prin însu șiri de
rezistență la principalele boli. Prin rezisten ță la mană s-au remarcat hibrizii Festiv, Super, Select,
Coril, Favorit, Rapid, Venus, iar la putregai ul alb, Alex, Felix, Festiv, Select etc.

Tabelul 4.3.
Hibrizi de floarea-soarelui cultiva ți în România (2003)

Denumirea
hibridului Tipul
hibri-
dului Țara de
origine Menținătorul soiului sau
hibridului Anul
înregis-
trării Grupa de
maturitate
0 1 2 3 4 5
ALEX HS România ICDA Fundulea 1996 Timpuriu
ALMANZO
R HS Fran ța EURALIS SEMENCES 2003 Semitimpuriu
APETIL HS S.U.A. PIONEER HI-BRED
SEEDS AGRO SRL 1997 Semitimpuriu
ARENA HS Elve ția AGRO INTERN ȚIONAL
SRL 1999 Semitimpuriu
ARPAD HS Serbia INSTITUTE FOR FIELD
AND VEGETABLE
CROPS NOVISAD 2003 Timpuriu
BANAT HS Yugoslavia INST. PT. CULTURI DE
CÂMP ȘI LEGUME 1997 Timpuriu
BERIL HS S.U.A. PIONEER HI-BRED
SEEDS AGRO SRL 1996 Semitimpuriu
CANDISOL HS Fran ța MONSANTO S.A.S 2002 Timpuriu
CAPELLA HS Germania S.C. SAATEN UNION
ROMÂNIA 2001 Timpuriu
CORIL HS Româinia-
S.U.A. ICDA Fundulea, PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 1994 Semitimpuriu
DIABOLO HS Fran ța LIMAGRAIN GENETICS
GRANDES CULTURES SA 2003 Semitimpuriu
DUNA HS Olanda VAN DER HAVE 1998 Semitimpuriu
EDEN HS Fran ța ROMAN- VERNEUIL 2001 Semitardiv
ELADIL HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 1997 Semitimpuriu
FAVORIT HS România ICDA Fundulea 1992 Semitardiv
FELIX HS România ICDA Fundulea 1982 Semitardiv
FESTIV HT România ICDA Fundulea 1987 Semitardiv

52FLEURET HS S.U.A. DEKALB PLANT
GENETICS 2000 Semitimpuriu
FLORA HS S.U.A. DEKALB PLANT
GENETICS 1999 Timpuriu
FLORALIE HS S.U.A. DEKALB PLANT
GENETICS 2000 Semitimpuriu
FLORENA HS S.U.A. DEKALB PLANT
GENETICS 1999 Semitimpuriu
FLORES HS S.U.A. DEKALB PLANT
GENETICS 1999 Timpuriu
FLORINA HS România ICDA Fundulea 2000 Semitardiv
FLOROM
249 HS România ICDA Fundulea 1996 Semitimpuriu
FLOROM
328 HS România ICDA Fundulea 1986 Semitardiv
FLOYD (AK 7101) HS Fran ța ASGROW FRANCE 2001 Semitardiv
0 1 2 3 4 5
FOCUS HS Fran ța VERNEUIL RECHERCHE 2002 Semitardiv
FUNDULE
A 206 HS România ICDA Fundulea 1982 Semitardiv
FLY
(AK 307) HS Fran ța ASGROW FRANCE 2001 Semitardiv
HELIASOL HS Fran ța KWS SAAT AG. 2002 Semitardiv
HYSUN 321 HS Olanda VAN DER HAVE 2000 Semitimpuriu
INDIA HS Germania S.C. SAATEN UNION
ROMÂNIA 2001 Timpuriu
JUSTIN HS România ICDA Fundulea 1998 Semitardiv
KASOL HS Spania KOIPESOL SEMILLAS
SA. 2002 Semitardiv
KISKUN
FARAO HS Ungaria KISUN ROMÂNIA SRL 2003 Timpuriu
KISKUN
RAMSZESZ HS Ungaria KISUN RESEARCH
CENTER 2002 Timpuriu
LAGUNA HS Fran ța LIMAGRAIN GENETICS 2000 Semitimpuriu
LG 5385 HS Fran ța LIMAGRAIN GENETICS 2001 Semitardiv
LG 5634 HS Fran ța LIMAGRAIN GENETICS 2001 Semitardiv
LG 5645 HS Fran ța LIMAGRAIN GENETICS 2002 Semitardiv
LG 5660 HS Fran ța LIMAGRAIN GENETICS 2001 Semitardiv
LOVRIN
338 HS România SCDA Lovrin 2003 Timpuriu
MACHA HS Ungaria-
Franța S.C. SAATEN UNION
ROMANIA SRL. 2002 Timpuriu
MAGNUM HS Fran ța ROMAN- VERNEUIL 2001 Semitardiv
MANITOU HS Ungaria-
Franța S.C. SAATEN UNION ROMANIA SRL 2002 Timpuriu
MASAI HS Ungaria-
Franța S.C. SAATEN UNION
ROMANIA SRL 2002 Timpuriu
MELODY HS Eve ția AGRO INTERNATIONAL
SRL. 2000 Semitardiv
MINUNEA HS România ICDA Fundulea 2001 Timpuriu
MUGUR HS Ungaria CEREAL RESEARCH
NON PROFIT COMPANY
SZEGED 2003 Timpuriu
NIBIL HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 1997 Semitimpuriu
NOBEL HS Fran ța VERNEUIL RECHERCHE 2002 Semitardiv
PERFORM
ER HS România ICDA Fundulea 1998 Semitardiv

53PIXEL HT Elve ția AGRO INTERNATIONAL
SRL. 2000 Semitimpuriu
PR 63A80 HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 2000 Timpuriu
PR 63A90 HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 2000 Timpuriu
PR 64A44 HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 2003 Semitardiv
PR 64A83 HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 2001 Semitardiv
0 1 2 3 4 5
PR 64H51 HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 2003 Semitardiv
PR 64H61 HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 2002 Semitardiv
PR 65A22 HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 2000 Semitardiv
RAPID HS România ICDA Fundulea 1996 Timpuriu
RECORD Soi România ICDA Fundulea 1965 Semitardiv
RIGASOL HS Fran ța MONSANTO S.A.S. 2001 Timpuriu
ROMIL HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 1998 Timpuriu
ROMINA HS România ICDA Fundulea 1998 Timpuriu
SATURN HS România ICDA Fundulea 2003 Semitardiv
SAXO HS Spania KOIPESOL SEMILLAS
SA 2003 Timpuriu
SELECT HS România ICDA Fundulea 1983 Semitardiv
SENA HS Fran ța ROMAN- VERNEUIL 2001 Semitardiv
SPLENDO
R HS România ICDA Fundulea 2000 Timpuriu
SUNKO HS Spania KOIPESOL SEMILLAS
SA 2003 Semitimpuriu
SUNNY 1 HS S.U.A. AGRO- UNIVERSAL KFT 1996 Semitimpuriu
SUPER HT România ICDA Fundulea 1983 Semitardiv
TIMIȘ HS România S.C.D.A. LOVRIN 1999 Semitardiv
TOP 75 HS România ICDA Fundulea 2002 Timpuriu
TRENTIL HS S.U.A. PIONEER HI- BRED
SEEDS AGRO SRL 1999 Semitimpuriu
TREVI HS Fran ța MONSANTO S.A.S. 2002 Semitardiv
VALENTIN
O HS Iugoslavia INST. PT. CULTURI DE
CÂMP ȘI LEGUME 1997 Semitimpuriu
VENUS HS România ICDA Fundulea 2002 Timpuriu
ZOLTAN HS Serbia INSTITUTE FOR FIELD
AND VEGETABLE
CROPS NOVISAD 2003 Semitimpuriu

4.2.3. Locul în asolament. Floarea-soarelui este preten țioasă față de rotație, datorit ă
sensibilității la boli și dăunători și consumului mare de ap ă și substanțe nutritive. Nu trebuie s ă
revină pe același teren mai devreme de 6 ani (în cazul hibrizilor rezisten ți la mană poate reveni pe
același loc după minimum 4-5 ani), iar monocultura este exclus ă din cauza înmul țirii atacului de
boli (putregaiul alb – Selerotinia sclerotiorum , putregaiul cenu șiu – Botrytis cinerea , pătarea brun ă –
Phomopsis/Diaporthe helianthi , mana – Plasmopora helianthi ) și de dăunători (gărgărița/rățișoara
porumbului – Tanymecus dilaticolis , viermi sârm ă – Agriotes sp.), dar și din cauza atacului de plante
parazitare (lupoaie – Orobanche cumana ).
În condiții de irigare și pe loturi semincere se va cultiva pe acela și teren numai dup ă 8-10 ani
în asolamente de 4-5 ani în care floarea-soarelui ocup ă 50% dintr-o sol ă (V. Bârnaure, 1991).

54Pe măsură ce se reduce num ărul de ani în care floarea-soarelui revine pe acela și teren cre ște
frecventa atacului de man ă și scade produc ția de semin țe (tabelul 4.4., dup ă C. Pintilie și Gh. Sin,
1974 ).

Tabelul 4.4.
Corelația dintre ponderea florii-soarelui în structura culturilor, frecven ța atacului de man ă (simptome vizibile)
și producția obținută

Producția Rotația
( ani ) Ponderea în structura
culturilor ( % ) Frecvența atacului de
mană ( % ) q/ ha % Diferența
q/ ha
7 14 0.8 25.4 100.0 Mt
6 17 1.3 25.2 99.2 -0.2
5 20 4.4 23.8 93.7 -1.6
4 25 8.3 22.7 89.4 -2.7
3 33 10.8 21.7 85.4 -3.7
2 50 13.0 19.6 77.2 -5.8
1 100 21.6 16.1 63.4 -9.3

În ultimii ani, în țara noastr ă, ca urmare a cererii tot mai mari de semin țe din partea
fabricilor de ulei se constat ă o creștere semnificativ ă a suprafe țelor cultivate cu floarea-soarelui (s-
au dublat dup ă 1990), ridicând probleme deosebite priv ind încadrarea ei în sistemul rota ției. Pentru
obținerea de produc ții ridicate se impune or ganizarea unor asolamente în care ponderea florii-
soarelui în structura culturilor s ă nu depășească 18%.
Trebuie evitate ca premerg ătoare sau postmerg ătoare pentru floarea- soarelui plantele
parazitate de lupoaie (tutunul, cânepa) și culturile cu boli comune îndeos ebi cele atacate de putregai
alb, printre care soia, fasolea, rapi ța, iar în cazul atacu lui de putregai cenu șiu sunt contraindicate ca
premergătoare cartoful și inul. Nu sunt indicate nici plantele mari consumatoare de ap ă, cu
înrădăcinare profund ă (lucerna, sparceta, sorgul, ia rba de Sudan, sfecla pentru zah ăr). Cele mai
bune premerg ătoare pentru floarea-soarelui sunt culturile ce elibereaz ă terenul devreme, cum sunt
cerealele p ăioase de toamn ă (grâul de toamn ă) și mazărea (de obicei este urmat ă de grâu), care ofer ă
posibilitatea ca prin lucr ările solului s ă se acumuleze și să se păstreze în sol o cant itate cât mai mare
de apă. Cu rezultate bune se cultiv ă și după plante recoltate toamna, cu m este porumbul. De obicei,
floarea-soarelui se cultiv ă în cadrul asolamentelor cerealiere (dup ă grâu și porumb), în rota ții de 5-6
ani.
Floarea-soarelui este o bun ă premergătoare pentru culturile de prim ăvară (cereale p ăioase,
porumb, leguminoase etc.), dar și pentru cele de toamn ă și chiar pentru grâu, dac ă se recolteaz ă mai
timpuriu (pân ă la 15 septembrie), iar prin lucr ările solului se încorporeaz ă adânc resturile vegetale
rămase.
4.2.4. Aplicarea îngr ășămintelor și amendamentelor. Comparativ cu alte plante de cultur ă,
floarea-soarelui este o mare consumatoare de elemente nutritive, fiind foarte preten țioasă la
aprovizionarea solului cu potasiu, preten țioasă la azot și mijlociu de preten țioasă la fosfor.
După M. Rollier (1972 ), citat de Al. V. Vrânceanu (1974, 2000 ), la o produc ție de 1000 kg
semințe, plus produc ția secundar ă aferentă, extrage din sol 40- 60 kg azot, 15- 23 kg P 2O5 și 75-120
kg K 2O.
Din totalul elementelor de nutri ție absorbite, în semin țe sunt transferate 65% din azot, 35%
din fosfor și 10% din potasiu (V. Bârnaure, 1991).Diferen ța se distribuie solu lui prin resturile
vegetale.
Ritmul de acumulare a substan ței uscate și de absorb ție a substan țelor nutritive la floarea-
soarelui este foarte rapid (tabelul 4.5., dup ă D. Davidescu, 1963).

55
Tabelul 4.5.
Ritmul de acumulare a substan ței uscate și a elementelor nutritive la floarea-soarelui.
Absorbția elementelor nutritive
Faza de vegeta ție Substanță
uscată
acumulată ( % ) N P 2O5 K 2O
Formarea calatidiilor 37 60 42 6
Sfârșitul înfloririi 69 92 54 88
Începutul form ării semințelor 75 100 71 90

Cea mai mare parte a substan ței uscate se acumuleaz ă în intervalul de la apari ția butonului
floral pân ă la sfârșitul umplerii semin țelor, iar într-o perioad ă de circa dou ă luni de la apari ția
butonului floral la înflorire, plantele de floarea-soarelui absorb 65% din azot, fosfor și calciu, 75%
din potasiu și 90% din magneziu (L. Gachon, citat de Al . V. Vrânceanu, 2000). Din tabelul 4.2.4. se
observă că circa 46% din cantitatea total ă de fosfor se consum ă în perioada form ării semințelor.
Azotul și fosforul sunt transferate din frunze și tulpină în calatidiu (îndeosebi în semin țe), iar
potasiul este acumulat mai mult în tulpin ă și are un aflux continuu spre calatidiu, participând la
sinteza glucidelor și lipidelor.
În nutriția florii-soarelui cu N, P, K, fazele critice se g ăsesc în perioadele ini țiale de cre ștere de la
răsărire la formarea primei perechi de frunze, la formarea inflorescen ței și la înflorire. Insuficienta unor
elemente nutritive în aces te perioade se va resim ți în fazele ulterioare de dezvoltare și în produc ția
realizată, chiar dac ă vor fi asigurate apoi cele mai bune condi ții de nutriție.
Azotul este esen țial în nutri ția florii-soarelui, fiind elementul nutritiv determinant pentru
creșterea și dezvoltarea plantelor, respectiv pentru produc ția de semin țe și de ulei. La aprovizionare
insuficient ă, plantele r ămân mici cu tulpinile sub țiri, având frunzele mici cu capacitate de asimila ție
redusă, iar cele din partea inferioar ă se usucă prematur. În consecin ță, se realizeaz ă o creștere slabă
a calatidiilor și semințelor, un con ținut scăzut de ulei și un procent ridicat de semin țe seci. Floarea-
soarelui este capabil ă să absoarbă azotul levigat în stratur ile profunde ale solului.
Fosforul , în raport optim cu azotul, echilibreaz ă creșterea vegetativ ă și generativ ă,
stimulând fructificarea și producția de semin țe. Influen țează favorabil procentul de ulei în
semințe și sporește rezisten ța plantei la boli și secetă. Fosforul joac ă un rol însemnat în sinteza
și translocarea hidra ților de carbon și în metabolismul lipidelor. Cercet ările au relevat faptul
că fosforul spore ște produc ția de semin țe pe majoritatea tipurilor de sol. Din acest motiv, de și
are capacitate mare de utilizare a fosfa ților din sol fertilizarea cu fosfor este obligatorie la
floarea-soarelui mai ales c ă în condi țiile de la noi din țară temperaturile ridicate și
precipita țiile scăzute din perioada de înflorire și fructificare nu permit o valorificare bun ă a
rezervelor de fosfor din sol. În cazul insufici entei fosforului, plantele cresc slab, achenele
rămân mici, cu procent mare de coji și redus de ulei, iar maturarea lor întârzie.
Potasiul este consumat în cantit ăți mari, fiind extras chiar di n forme greu solubile de c ătre
rădăcinile plantei, dar va fi restituit solului în propor ție de circa 90%, împreun ă cu resturile vegetale
rămase dup ă recoltare. El particip ă la metabolismul glucidelor și lipidelor, influen țând hotărâtor
conținutul de ulei în semin țe. De asemenea, potasiul spore ște rezisten ța plantelor la secet ă (reduce
transpirația), cădere și boli. În cazul caren ței de potasiu de diminueaz ă creșterea, internodurile
rămân scurte, frunzele sunt mult ap ropiate între ele, iar suprafa ța foliară se reduce, plantele
căpătând aspect de tuf ă.
În nutri ția mineral ă a florii-soarelui mai prezint ă importan ță calciul și unele microelemente
(bor, molibden, mangan, fier, cupru etc.) ce joac ă rol însemnat în activitatea enzimatic ă, în
metabolismul proteinelor și lipidelor.
Datorit ă sistemului radicular bine dezvoltat, cu mare capacitate de solubilizare și ponderii
reduse pe care o au semin țele comparativ cu p ărțile vegetative ale plantei (a 6-7 -a parte din masa
aeriană), floarea-soarelui reac ționează mai slab la îngr ășăminte cu sporuri de produc ție mai reduse,
decât alte culturi.

56 Cercet ările efectuate de Cr. Hera și Gh. Burlacu (1980), pe diferi te tipuri de sol au eviden țiat
capacitatea ridicat ă a florii-soarelui de a folosi substan țele nutritive din rezervele solului.
Gunoiul de grajd este bine valorificat de floarea-so arelui în doze moderate de 15-20t/ha
aplicat sub ar ătura adânc ă împreun ă cu fosfa ți naturali. Sporurile de produc ție prin aplicarea
gunoiului de grajd sunt mai ma ri pe solurile podzolite și pe cele carbonatate (de 700-800 kg/ha). De
asemenea, floarea-soarelui valorific ă bine efectul remanent al gunoi ului de grajd aplicat plantei
premergătoare (porumb, sfecl ă pentru zah ăr și cartof în condi ții de irigare).
Amendamentele se aplic ă în condițiile prezentate la grâu.

4.2.5. Lucr ările solului . Floarea-soarelui necesit ă un sol bine structurat, afânat, f ără hardpan
(care limiteaz ă pătrunderea sistemului radi cular în profunzime), m ărunțit, nivelat, bine aprovizionat
cu apă și elemente nutritive, curat de buruieni, care s ă permită o răsărire rapid ă și uniform ă și o
înrădăcinare profund ă.
Lucrările solului se fac la fel ca și la cultura porumbului, în func ție de planta premerg ătoare,
având ca obiectiv principal acumularea și conservarea unei rezerve cât mai mari de ap ă în sol.
Arătura se execut ă vara sau toamna, în func ție de perioada în care se elibereaz ă terenul de
către planta premerg ătoare, cât mai devreme posibil pentru a favoriza procesele de acumulare a
azotului în sol. Ar ătura de prim ăvară este contraindicat ă. Adâncimea ar ăturii pentru floarea-soarelui
este de 20- 25 cm în func ție de sol și planta premerg ătoare (mai mare pe solurile compacte, puternic
îmburuienate și după premergătoare care las ă cantități mari de resturi vegeta le). Pentru distrugerea
hardpanului este recomandat ă alternarea adâncimii ar ăturii.
Întreținerea arăturii până la intrarea în iarn ă prin nivelare și grăpare are ca efect zvântarea
uniformă a terenului în prim ăvară și reducerea num ărului de lucr ări.
Pentru a realiza un st rat de sol bine m ărunțit pe adâncimea de sem ănat, așezat în profunzime
și afânat la suprafa ță, în care se introduce s ămânța, pregătirea patului germinativ se face în func ție
de starea ar ăturii la ie șirea din iarn ă. Solele arate din var ă, lucrate bine înc ă din toamn ă, care în
primăvară sunt nivelate și fără resturi vegetale se lucreaz ă cu combinatorul. Pe suprafe țele arate în
toamnă, bulgăroase, cu denivel ări, având unele resturi vegetale, se folose ște grapa cu discuri u șoară
în agregat cu lama nivelatoare și grapa cu col ți.
Ultima lucrare de preg ătire a patului germinativ se execut ă cu combinatorul în ziua sau
preziua sem ănatului pentru a evita îmburuienarea terenului înaintea r ăsăririi culturii. În func ție de
starea terenului, combinat orul este echipat diferen țiat:
– pe terenurile afânate se folose ște grapa cu col ți și grapa elicoidal ă rotativă;
– pe terenurile tasate, combinatorul va fi format din vibrocultor, grap ă elicoidal ă și grapă
cu colți rigizi.

4.2.6. Sămânța și semănatul
Sămânța de floarea-soarelui folosit ă la semănat trebuie s ă fie din produc ția anului
precedent, s ă aibă puritatea de minimum 98 %, germina ția de peste 85 %, s ă fie mare (MMB=70-
80 g), uniform ă, sănătoasă, să nu conțină semințe seci și sparte, sclero ți de Sclerotinia , semințe de
lupoaie și de alte buruieni, iar umiditatea s ă nu depășească 10 %. Pentru soiul R ecord se va utiliza
sămânță din categorii biologice superioa re, iar în cazul hibrizilor, s ămânță în F 1.
Pentru a realiza un sem ănat de calitate și o răsărire uniform ă (fără goluri) și rapidă
(exploziv ă) se recomand ă sortarea semin țelor dup ă mărime și greutate. Masa semin țelor
influențează producția de floarea-soarelui și unii indici de calitate, cum ar fi procentul de coji,
conținutul de ulei și MMB (tabelul 4.6., dup ă V. Peșteanu, 1969, citat de L.S. Muntean, 1997).

57Tabelul 4.6.
Influența masei semin țelor de floarea-soarelui asupra produc ției
și a unor indici de calitate
Producția de
semințe Producția de
ulei Varianta MMB a
materialului
de semănat kg/ha % kg/ha % %
de
coji % de
ulei
în
fruct % de
ulei
în
miez MMB
(Mt)
2
3 4
5 101,0
80,6
65,2 53,0
47,0 2920 2826
2630 2543
2360 100
97
89 86
81 1340 1298
1194 1145
1049 100
96
89 85
78 26,00 26,44
26,83 27,43
27,55 45,91 45,95
45,41 45,04
44,47 62,34 62,22
61,79 61,33
61,32 99,2 96,2
92,6 91,1
87,9

Prin folosirea de semin țe mari și uniforme, la sem ănatul de precizie se realizeaz ă lanuri
uniforme, f ără să mai fie necesar ă lucrarea de r ărit. În cazul folosirii de semin țe mici, pierderile de
la semănat la răsărire pot ajunge uneori pân ă la 25-40 %, iar distribu ția plantelor în lan este
neuniform ă (V. Bârnaure, 1991).
Epoca de sem ănat. Cercetările cu privire la perioada de sem ănat a florii-soarelui în țara
noastră sunt numeroase. De-a lungul timpului, concep ția despre epoca optim ă de semănat a evoluat
odată cu trecerea de la soiurile cu pericarpul achenei gros și conținut scăzut de ulei la hibrizii
moderni cu procent ridicat de ulei având coji sub țiri. La soiurile vechi în cultur ă, cu pericarpul mai
gros, se recomand ă semănatul la temperatura solului de 4-5°C. Pe m ăsură ce au fost create cultivare
mai performante, cu con ținut de coji redus și procent de ulei ridicat, s-a constatat c ă acestea sunt
mai sensibile la sem ănatul prea timpuriu, deoarece muceg ăiesc, răsar neuniform și cu întârziere.
Rezultatele cercet ărilor conduc la concluzia c ă semănatul florii-soarelui trebuie s ă înceapă
atunci când în sol, la adâncimea de încorporare a semin ței, temperatura a ajuns la minimum 7°C, la
ora 8 diminea ța, timp de o s ăptămână și are tendin ță de creștere. Sunt asigurate, în acest fel, condi ții
pentru o germina ție rapidă a semințelor și o răsărire uniform ă a plantelor.
În anii normali din punct de vedere climatic, de regul ă perioada optim ă de semănat este
cuprinsă între 25 martie și 15-20 aprilie. Sem ănatul prea timpuriu ca și cel întârziat, în afara epocii
optime, determin ă scăderi de produc ție însemnate.
La sem ănatul prea devreme, multe semin țe pier prin muceg ăire în sol, perioada sem ănat-
răsărire se prelunge ște, plantele devin debile și sensibile la boli, iar produc ția de semin țe și
procentul de ulei se diminueaz ă.
Prin întârzierea sem ănatului, plantele r ăsar neuniform datorit ă reducerii umidit ății din sol,
iar faza de înflorire va coincide cu perioada de secet ă din a doua jum ătate a lunii iulie, cu consecin țe
negative asupra produc ției de semin țe și de ulei.
Gh. Sin și colab. (1986) recomand ă ca semănatul să înceapă cu soiul Record, deoarece
hibrizii au preten ții mai mari la temperatur ă în perioada sem ănat-răsărire.
Densitatea plantelor . Mărimea suprafe ței de nutri ție a plantelor, respectiv desimea plantelor
în lan influen țează componentele de produc ție ale florii-soarel ui (tabelul 4.7, dup ă Al. V.
Vrânceanu și S. Voinea, 1962, cita ți de L. S. Muntean, 1993). Cre șterea suprafe ței de nutri ție
sporește masa semin țelor pe plant ă, MMB și procentul de coji dar determin ă reducerea con ținutului
de ulei ca urmare a plusului de azot din sol. La valori ale densit ății cuprinse între 41666-55555
plante/ha se realizeaz ă cele mai ridicate produc ții de semin țe. La desimi mai mici, num ărul mai
redus de plante nu este compensa t cu greutatea mai mare a semin țelor pe plant ă și se înregistreaz ă
creșterea procentului de coji și scăderea con ținutului de ulei.
Desimea optim ă de semănat se stabile ște în func ție de soiul sau hibridul cultivat, de
aprovizionarea solului cu ap ă și elemente nutritive și de zona pedoclimatic ă.
Din sinteza rezultatelor experimentale, pentru actualele forme cultivate în țara noastr ă,
densitățile optime recomandate la recoltare sunt de 45.000-50.000 pl ante/ha în cultur ă neirigată și
de 50.000-60.000 plante /ha în cultur ă irigată. Valorile inferioare ale densit ății sunt recomandate
pentru soiul Record, iar cele superioare pentru hibrizii cu în ălțimea tulpinii mai redus ă, rezistenți la
frângere și cădere. Hibrizii cu talie mai înalt ă se cultiv ă la densit ăți intermediare. Densitatea se

58situează la limta superioar ă recomandat ă în zonele mai umede, când precipita țiile din toamn ă-iarnă-
primăvară sunt mai bogate și pe solurile fertile și la limita inferioar ă în cazul deficitului de
umiditate în sol la desprim ăvărare, în zonele mai aride și pe solurile s ărace în substan țe nutritive.
Creșterea densit ății peste aceste limite duce la reducerea rezisten ței la cădere și frângere și la
scăderea produc ției. Totodat ă, plantele devin mai sensibile la boli, cre ște consumul de ap ă și
elemente nutritive și procentul de semin țe seci.
Tabelul 4.7.
Variația principalelor elemente de productivitate la floarea-soarelui în func ție de mărimea suprafe ței de nutri ție
Suprafața de
nutriție (cm2) Nr. de plante la ha Masa semin țelor pe
plantă (g) Masa a 1000 boabe
(g) % coji % ulei în miez
1800
2100 2400
3200
4000 5000 5400
10000 55555 47619 41666
31250
25000 20000 15625 10000 58 68 75
96
119
136 165 198 66 69 70
76
81 86 92
100 27,9 28,0 27,3
27,8
28,9 28,7 30,0 31,5 59,2 59,0 57,4
58,2
56,8 55,6 54,7 52,3

La sem ănat, desimea (exprimat ă în număr boabe germinabile/m2) va fi cu circa 10-15 % mai
mare față de desimea plantelor la recoltare datorit ă pierderilor de germeni pân ă la răsărire, dar și a
pierderilor de plante din cauza bolilor, d ăunătorilor și lucrărilor de îngrijire (pra șilelor). În func ție
de densitățile stabilite și de indicii de valoare cultural ă ai semințelor, cantitatea de s ămânță folosită
la semănat este de 4-6 kg/ha.
Distanța de sem ănat dintre rânduri la floarea- soarelui, atât în cultur ă neirigată cât și în
cultură irigată prin aspersiune, este de 70 cm, care permite mecanizarea lucr ărilor de între ținere și
recoltare și asigură condiții corespunz ătoare pentru valorificarea eficient ă a luminii. La irigarea prin
brazde se seam ănă la 80 cm între rânduri. În țările mai umede din vestul Europei, cum este Fran ța,
sunt folosite distan țe de 60 cm și chiar 45 cm între rânduri (D. Soltner, 1990), care asigur ă o mai
bună repartizare a plantelor pe teren.
Adâncimea de sem ănat influențează răsărirea plantelor și se stabile ște în func ție de textura
și umiditatea solului la 5-7 cm. Semin țele se încorporeaz ă mai adânc, în stratul mai umed al solului,
în condiții de secet ă, pe terenurile mai u șoare și în cazul sem ănatului mai întârziat. Adâncimea de
îngropare a semin țelor va fi mai mic ă pe solurile argiloase, umede, reci și când sem ănatul se
execută la începutul epocii optime.
Floarea-soarelui se seam ănă cu semănătorile de precizie SPC-6 (8,12), cu vitez ă redusă (4-5
km/oră), care realizeaz ă o repartizare optim ă a semin țelor pe rând și o adâncime uniform ă,
asigurând o r ăsărire uniform ă a plantelor. Totodat ă se exclude r ăritul plantelor, f ăcând posibil ă
mecanizarea complet ă a culturii. Sem ănatul cu sem ănătoarea de precizie impune folosirea unui
material de sem ănat de foarte bun ă calitate,cu indici de valoare cultural ă ridicați și asigurarea unui
pat germinativ bine preg ătit.
4.2.7. Lucr ările de îngrijire . Semănată în perioada optim ă, floarea-soarelui r ăsare, în mod
obișnuit, în 10-12 zile, interval în care nu sunt necesare lucr ări de îngrijire. Principalele lucr ări de
îngrijire la aceast ă cultură sunt combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor și irigarea.
Combaterea buruienilor . Floarea-soarelui este foarte sensibil ă la îmburuienare în prima
parte a vegeta ției (o perioad ă de 30-40 zile), pân ă în stadiul de 5 perechi de frunze, când înc ă nu
acoperă bine terenul (dup ă această fază, plantele de floarea-soarelui , prin ritmul rapid de cre ștere,
umbresc solul și reușesc să înăbușe buruienile). De aceea, combaterea buruienilor reprezint ă cea
mai important ă măsură pentru ob ținerea de produc ții mari și ea se realizeaz ă pe cale mecanic ă (prin
prașile).
În cultura florii-soarelui sunt necesare 2-3 pra șile mecanice între rânduri și 2-3 pra șile
manuale pe rând. Prima pra șilă mecanic ă se execut ă imediat ce se disting bine rândurile, când
plăntuțele au format prima pereche de frunze, la adâncimea de 6 cm. Imediat se face și prima pra șilă
manuală pe rând. A doua pra șilă mecanică trebuie efectuat ă îndată ce apar buruienile (la 10-12 zile),
la 8 cm adâncime. Ultima pra șilă mecanic ă se face mai la suprafa ță (6 cm), pentru a nu leza

59rădăcinile, la circa 15 zile dup ă prașila a doua și trebuie încheiat ă când plantele au ajuns la 60-70
cm înălțime, întrucât dup ă aceea se rup u șor la contactul cu cadrul cultivatorului. A doua sau a treia
prașilă manuală pe rând se face, în func ție de gradul de îmburuienare, la pra șila a doua sau a treia
mecanică.
Pentru a evita v ătămarea plantelor și acoperirea lor cu p ământ, viteza de lucru a agregatului
trebuie să fie mică, de 3-5 km/or ă la prima pra șilă până la 7-8 km/or ă la prașilele următoare. În
același scop se asigur ă o zonă de protec ție a plantelor (frunzele sunt rigide și se rup u șor) de 8-10
cm la prima pra șilă (când se recomand ă și folosirea discurilor de protec ție a rândurilor) și de 12-15
cm la ultima lucrare.
Combaterea bolilor și dăunătorilor . Floarea-soarelui, dup ă cum s-a ar ătat, este frecvent
atacată de numeroase boli, dintre care pagube mai mari aduc acestei culturi mana, putregaiul alb,
putregaiul cenu șiu și pătarea brun ă și frângerea tulpinilor. Împotriva acestora sunt eficiente m ăsurile
preventive: cultivarea hibrizilor toleran ți, respectarea rota ției culturii, sem ănatul la epoca optim ă,
respectarea densit ății optime, combaterea buruienilor etc.
Folosirea în cultur ă a hibrizilor Select, Super, Felix, Festiv, Alex, cu o bun ă rezistență la
putregaiul alb, contribuie la reducerea pierderilor de produc ție cauzate de aceast ă boală.
Împotriva atacului de p ătare brună și frângerea tulpinilor ( Diaporthe/Phomopsis helianti ), de
mare importan ță, pe lângă celelalte m ăsuri preventive, este cultivarea de hibrizi toleran ți: Select,
Felix, Rapid, Alex, Performer ș.a.
Mana florii-soarelui ( Plasmopara helianthi ) și-a mai pierdut din importan ță în ultimii ani ca
urmare a m ăsurilor preventive care se iau, cum ar fi cultivarea hibrizilor rezisten ți (Select, Super,
Festiv, Rapid, Venus), respectarea rota ției de minimum 6 ani etc.
Dintre d ăunătorii florii-soarelui, mai p ăgubitori sunt g ărgărița sau rățișoara porumbului
(Tanymecus dilaticollis ) și viermii sârm ă (Agriotes sp.), care atac ă la începutul vegeta ției (chiar în
faza de plantul ă), diminuând densitatea culturii și producția de semin țe. Atacul de r ățișoară este mai
frecvent în sudul și estul țării, în prim ăverile calde și secetoase, când floarea-soarelui se cultiv ă
după porumb. Viermii sârm ă sunt mai r ăspândiți în primăverile reci și umede, pe solurile mai grele,
când răsărirea plantelo r se prelunge ște. De mare importan ță este, și în acest caz, rota ția culturii.
Polenizarea suplimentar ă a florii-soarelui, prin amplasarea st upilor de albine (2 stupi pentru
1 ha) în vecin ătatea lanului, aduce sporuri de recolt ă importante prin reducerea num ărului de
semințe seci din inflorescen ță și o însemnat ă producție de miere.
Irigarea . Deși este rezistent ă la secetă, floarea-soarelui reac ționează bine la irigare prin
sporuri însemnate de produc ție. Floarea-soarelui are un consum de ap ă apropiat de al porumbului,
dar folose ște mai bine rezerva de ap ă din sol la desprim ăvărare și precipita țiile din timpul vegeta ției.
În faza critic ă pentru ap ă, de circa 40 zile, de la apari ția inflorescen ței (stadiul de buton
floral de 3 cm) și până la terminarea umplerii boabelor (între sfâr șitul lunii iunie-începutul lunii
august) se aplic ă, în funcție de zonă și de precipita țiile din aceast ă perioadă, 2-3 udări cu norme de
400-800 m3 apă/ha (în func ție de textura solului), la un timp de revenire de 7-14 zile. În timpul
înfloririi, irigarea prin aspersiune trebuie evitat ă, deoarece apa spal ă polenul și împiedic ă zborul
insectelor. 4.2.8. Recoltarea și păstrarea recoltei. La stabilirea momentului optim de recoltare se ține
seama de faza de maturitate a calatidiu lui, respectiv de acumularea substan ței uscate și a uleiului în
miez și de umiditatea semin țelor.
Floarea-soarelui se recolteaz ă cu combina la maturitatea tehnologic ă a semințelor, când 80-
85 % din calatidii au culoarea brun ă și brună-gălbuie (doar 15-20 % sunt ga lbene sau galben-brune),
resturile de flori de pe calatidi u cad singure, frunzele de la baza și mijlocul tulpinii sunt uscate, iar
umiditatea semin țelor a ajuns la 14-15 %. Pentru evita rea pierderilor prin scuturarea semin țelor și
frângerea tulpinilor, recoltarea trebuie încheiat ă în 6-8 zile, pân ă ce conținutul în ap ă al semințelor
ajunge la 10-11 %. Calendaristic, în țara noastr ă, în anii normali din punct de vedere climatic, perioada de
recoltare se situeaz ă între ultima decad ă a lunii august și mijlocul lunii septembrie. În cazul
recoltatului prea timpuriu cre ște pericolul deprecierii recoltei datorit ă umidității ridicate, iar

60cheltuielile cu uscarea sunt mari . Întârzierea recoltatului determin ă pierderi datorate p ăsărilor,
atacului de boli, c ăderii plantelor, scutur ării semințelor, decojirii semin țelor la treierat etc.
În vederea recolt ării, combina de cereale se echipeaz ă cu dispozitivul pentru recoltarea
integrală a florii-soarelui pe șase rânduri (RIFS) și se regleaz ă corespunz ător. Distan ța dintre b ătător
și contrabătător se regleaz ă la 25-30 mm la intrare și 12-18 mm la ie șire pentru a nu r ămâne
inflorescen țe netreierate, iar tura ția bătătorului se reduce la 400-600 rota ții/minut pentru a evita
decorticarea semin țelor. De asemenea se regleaz ă sistemul de cur ățire și turația ventilatorului pentru
a rezulta semin țe curate, f ără vătămări mecanice (semin țe sparte), f ără semințe seci sau alte
impurități.
Pentru evitarea pierderilor la recoltare, viteza de lu cru a combinei se adapteaz ă la starea
culturii, iar în ălțimea de tăiere se regleaz ă în funcție de talia plantelor.
Pe suprafe țe mici, recoltarea florii-soarelui se poate face și manual prin t ăierea calatidiilor
cu secera, strângerea în gr ămezi și treierarea lor cu combina sta ționar, dup ă uscare. Recoltarea
manuală încarcă mult pre țul de cost al produc ției și întârzie eliberarea terenului în vederea
însămânțării grâului de toamn ă.
Hibrizii actuali de floarea-soarelui au pericarpul achenei foarte sub țire care poate fi u șor
vătămat la recoltarea cu comb ina, rezultând multe semin țe sparte. La acestea se adaug ă o mare
cantitate de resturi de calatidii și alte corpuri str ăine care ridic ă și mai mult umiditatea masei de
semințe. Din aceste considerente, condi ționarea semin țelor de floarea-soarelui înainte de conservare
constituie o m ăsură obligatorie.
Imediat dup ă recoltare, semin țele se cur ăță de impurit ăți cu vântur ători și selectoare și se
usucă până la umiditatea de echilibru pentru a evita degradarea lor, sc ăderea con ținutului de ulei și
deprecierea calit ății acestuia. Semin țele cu procent ridicat de ulei trebuie s ă se păstreze la o
umiditate mai mic ă decât cele cu con ținut scăzut de ulei. Pentru o p ăstrare bun ă a semințelor care au
40 % ulei, umiditatea acestora trebuie s ă fie mai mic ă de 8,4 %, iar la semin țele ce con țin 50 % ulei,
umiditatea nu trebuie s ă depășească 7 % (Al. V. Vrânceanu, 2000).
Deosebit de importante pentru p ăstrarea calit ății semințelor sunt starea fitosanitar ă a
acestora și temperatura de p ăstrare. Temperatura în in teriorul masei de semin țe nu trebuie s ă
depășească cu mai mult de 5°C temperatura mediului ambiant.
În magazie, stratul de semin țe nu trebuie s ă depășească înălțimea de 1,5 m în cazul
semințelor cu umiditate mai ridicat ă și 3,5 m la semin țele uscate.
Floarea-soarelui are un poten țial de produc ție ridicat, putând real iza peste 2500 kg/ha în
cultură neirigată și peste 3500 kg/ha în condi ții de irigare. Capacitatea de produc ție depășește 4500
kg semințe/ha la hibrizii române ști existenți în cultur ă. Producțiile medii realizate la noi în țară se
situează în jur de 1000 kg/ha.

4.3. INUL PENTRU ULEI (Linum usitatissimum L.)

4.3.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă
4.3.1.1. Biologia . Inul este o plantã anualã, ie rboasã, cu perioada de vegeta ție cuprinsã între
85-115 zile. Sistemul radicular al inului pentru ulei este pivotan t, mai bine dezvoltat în profunzime
și mai ramificat decât al inului pentru fibre, conferindu-i o mai bunã rezisten țã la secetã.
Rãdãcina are o cre ștere mai intensã în prima fazã de vegeta ție, iar în faza de brãdi șor
depãșește de 10-15 ori partea aerianã (Gh. Bîlt eanu, 2001). În preajma înfloritului î și înceteazã
creșterea. Totu și, comparativ cu alte plante de culturã, si stemul radicular al inului pentru ulei are
putere mai redusã de absorb ție și solubilizare a compu șilor minerali din sol.
Tulpina inului pentru ulei, mai scundã comparativ cu a inului pentru fibre, este ramificatã,
uneori chiar de la bazã. Inul mixt (sau intermediar) are un grad de ramificare mai redus. La inul
pentru fibre, tulpina este mai înaltã și puțin ramificatã (doar la partea superioarã). Înãl țimea totalã a
plantei la inul pentru ulei este de 40-50 cm, iar la inul mixt de 55-70 cm (din care 20-30 cm
lungimea tehnicã). Con ținutul de fibre în tulpinã la inul tipic de ulei este de circa 18 % și de calitate

61slabã, iar la inul mixt în jur de 20 %, având calit atea apropiatã de cea a inului de fuior. Structura
anatomicã a tulpinii și biologia formãrii fibrelor vor fi prezentate în capitolul urmãtor, la inul pentru
fibre.
Pânã în faza de brãdi șor, tulpina are un ritm de cre ștere lent, când planta este u șor nãpãditã
de buruieni, dupã care se intensif icã pânã la înflorire, interval în care planta este preten țioasã la apã
și la rezervele de substan țe nutritive din sol.
Frunzele sunt dispuse în cime bipare, cu 15-40 ramifica ții (mai multe la inul pentru ulei).
Florile sunt pe tipul 5, cu petalele de culoare albast rã, albã, roz, violet, mai ma ri la inul pentru ulei.
Înflorirea dureazã 15-40 de zile în func ție de soi și de condi țiile climatice. Deschiderea
florilor se petrece diminea ța și ele rãmân deschise 3-4 ore pe timp frumos și 6-7 ore pe timp
rãcoros. Polenizarea este, de regul ã, autogamã, dar alogamia este totu și prezentã pe timp secetos.
Polenul își menține viabilitatea 48 ore, iar stigmatul este receptiv 70-80 ore, ceea ce determinã un
anume procent de polenizare liberã. Temperatur ile ridicate scurteazã viabilitatea polenului,
determinând reducerea numãrului de semin țe în capsule, iar timpul ploios prelunge ște înflorirea și
stânjenește polenizarea, cu consecin țe negative asupra produc ției. La 3-4 ore de la polenizare are loc
fecundarea (M. Doucet și I. Doucet, 1964).
Fructul este o capsulã, care nu se deschide la maturitate, cu caliciu persistent, având 5 loji
împãrțite fiecare printr-un perete fals în douã comp artimente. În fiecare compartiment ar trebui sã
fie o sãmân țã, dar, de regulã, într-o capsulã se formeazã 7-9 semin țe, rareori 10. Fructele sunt mai
mari și mai numeroase pe plantã la inul pentru ulei co mparativ cu inul pentru fibre. La maturitate
deplinã, pedunculul fructului se rupe u șor, cauzând pierderi prin scuturarea capsulelor.
Sãmânța este castanie-ro șieticã (galbenã la soiul Gen țiana), netedã, lucioasã, nepãtatã, oval-
alungitã, turtitã, terminatã cu un rostru în zona embrionului. MMB la inul pentru ulei este 7-8,5 g și
9-13 g la inul mediteranean, fa țã de numai 3-4 g la inul pe ntru fibre (Gh. Bîlteanu, 2001).
Epiderma semin țelor este formatã din celule mari, ce con țin substan țe mucilaginoase, care în
contact cu apa î și mãresc volumul de 2- 3 ori, devin lipicioase și semințele se alipesc de particulele
de sol dup ă semănat, favorizând germina ția.
4.3.1.2. Ecologia . Inul pentru ulei este pl anta regiunilor de stepã și silvostepã, caracterizate
prin multã cãldurã, umiditate moderatã și duratã lungã de strãlucire a so arelui, având o arie largã de
culturã pe glob.
Temperatura . Inul pentru ulei este mai preten țios la cãldurã decât inul pentru fibre, mai ales
în perioada de formare a semin țelor și spre maturitate. La începutul vegeta ției are cerin țe reduse fa țã
de cãldurã. Temperatura minimã de germina ție a semin țelor este de 1-3o C, dar durata germina ției
se reduce mult la temperatura de 5-6o C. La încol țire, inul rezistã la –7o C, dar în faza de
cotiledoane, plãntu țele sunt sensibile la ger. În continuare, rezisten ța la ger cre ște pânã în faza de
brãdișor (8-10 cm), când plantele suportã, pentru o duratã scurtã, temperaturi de pânã la -4o C.
Pe mãsurã ce avanseazã în vegeta ție, preten țiile plantelor fa țã de cãldurã cresc. În perioada
creșterii rapide a tulpinii, de la brãdi șor la înflorire, plantele au nevoie de temperaturi de l8-20o C,
iar în faza maturizãrii semin țelor necesitã temperaturi medii zilnice de peste 20o C (21-22o C).
Oscilațiile prea mari de temperaturã în timpul înfloririi și formãrii semin țelor sunt dãunãtoare, iar
arșițele puternice diminueazã produc ția de semin țe și conținutul în acizi gra și nesatura ți (în special
acid linolenic), reducând sicativitatea uleiului. Suma temperaturilor medii zilnice pe întreaga perioadã de vegeta ție este cuprinsã între
1600-1800
o C la inul pentru ulei și între 1600-1700o C la inul mixt (M. Doucet și I. Doucet, 1964).
Umiditatea . Inul pentru ulei este mai pu țin pretențios la umiditate, comparativ cu inul pentru
fibre, putând suporta mai u șor perioadele de secetã. Pe întreaga perioadã de vegeta ție are nevoie de
circa 150 mm precipita ții, iar inul mixt necesitã în jur de 200 mm precipita ții de la rãsãrire la
maturitate. În perioada cre șterii rapide pânã la înflorire, cerin țele fațã de umiditate sunt maxime,
plantele utilizând circa 50 % din cantitatea totalã de ap ã necesarã în cursul vegeta ției.
Insuficien ța apei la apri ția bobocilor florali duce la pierderi de 15-20 % din recoltã (dupã L.
Couvreur, 1994, citat de Gh.V. Ro man, 2003). Ploile abundente din pe rioada înlforitului împiedicã

62fecundarea, reduc numãrul de flori legate , prelungesc perioada de înflorire, e șaloneazã maturizarea
în detrimentul produc ției de semin țe.
Lumina . Zilele însorite, cu luminã intensã și durată mare de iluminare scurteazã perioada de
vegetație, reduc înãl țimea plantelor și mãresc gradul de ramificare a tulpinii, favorizeazã formarea
unui numãr mare de capsule și de semin țe pe plantã și acumularea uleiului în capsule.
Solul . Inul are cerin țe ridicate fa țã de aprovizionarea solului cu apã și substanțe nutritive,
deoarece rãdãcina posedã o capacitate de absorb ție redusã. Cele mai potrivite sunt solurile fertile,
bine structurate, cu texturã mijlocie, permeabile, cu o bunã capacitate de re ținere a apei, profunde,
cu reacție neutrã (pH = 6-7,2). Nu sunt recomandate solurile extreme, argiloase sau nisipoase, prea
acide sau prea alcaline, erodate, cu exces de umiditate etc.
4.3.1.3. Zone ecologice . Cele mai favorabile condi ții de cultivare a inului pentru ulei se
întâlnesc în silvostepã, unde sunt stabilite z onele ecologice prezentate în fig. 4.3.1 (dupã V.
Bârnaure, 1991). Zona foarte favorabilã cuprinde silvostepa vesticã și sudicã, respectiv jumãtatea de vest a
Banatului, partea sudicã a Munteniei, centrul și sudul Olteniei, partea de sud-est a Dobrogei.
Precipitațiile din perioada de vegeta ție a inului sunt de circa 200 mm și bine repartizate, iar solurile,
de tip cernoziomic sau brun-ro șcate, sunt fertile, cu însu șiri fizice corespunzãtoare cerin țelor inului
pentru ulei. Zona favorabilã ocupã cea mai mare suprafa țã și include partea centralã și subcolinarã din
vestul țãrii (Câmpia Cri șurilor și Banatului), nordul Câmpiei Ro mâne, regiunile subcolinare din
Oltenia și Muntenia, zona de stepã din sudul țãrii, cea mai mare parte din Dobrogea și silvostepa
Moldovei (Lunca Siretului, Câmpia Jijiei și Bahluiului, Lunca mijlocie a Prutului, Lunca
Bârladului). În perioada de vegeta ție a inului, precipita țiile însumeazã în jur de 150 mm, dar au o
repartizare mai neuniformã. S unt caracteristice acestei zone cernoziomurile, solurile brun-ro șcate și
brune-podzolite. Pentru inul mixt, zona favorabilã se întinde în partea centralã a Câmpiei Române (zona de
silvostepã și parțial cea de pãdure), iar zona mediu favor abilã este situatã în partea vesticã a
Câmpiei de Vest, partea vesticã, centralã și nordicã a Bãrãganului, centrul și vestul Podi șului
Bârladului, precum și în Dobrogea, la sud de Constan ța, pe o fâșie în lungul litoralului.

Fig.4.3. Zonele ecologice ale culturii inului pentru ulei

4.3.2. Soiurile de in pentru ulei cultivate în România . În Catalogul oficial al soiurilor
(hibrizilor) de plante de culturã din România pe anul 2003 sunt cuprin se 12 soiuri de in pentru ulei,
toate create la ICDA Fundulea: Alex in, Cristina, Floriana, Florinda , Fluin, Geria, Iulia, Iunia 96,
Janina, Lirina, Oliana și Olin. Dintre acestea, în afarã de soiu l Olin, 11 sunt înre gistrate dupã anul

631989. Soiurile sunt recomandate a fi cultivate în toate zonele de cultu rã ale inului pe ntru ulei din
țara noastrã.
4.3.3. Locul în asolament . Inul este considerat o cultur ă pretențioasă la planta
premergătoare, fiind indicat a se cultiva pe terenuri lipsite de specii de buruieni ca Sorghum
halepense, Echinochloa crus-galli, Setaria sp. ale căror semin țe sunt greu separabile din semin țele
de in.
Fiind sensibil la îmburuienare, inul pentru ulei se cultiv ă după plante care se recolteaz ă
devreme, cum sunt cerealele p ăioase (îndeosebi cele de toamn ă) și leguminoasele pentru boabe
(mazărea), care permit o bun ă pregătire a terenului și după porumb gunoit la care resturile vegetale
au fost încorporate cât mai adânc în sol. Bune premerg ătoare sunt cartoful și sfecla pentru zah ăr
dacă nu au fost atacate de Rhizoctonia și Botrytis.
Nu este indicat ă ca premerg ătoare floarea-soarelui datorit ă unor boli comune ( Botrytis ) și a
consumului mare de potasiu și sunt contraindicat e culturile care s ărăcesc solul în ap ă: sorgul, iarba
de Sudan, ov ăzul, meiul etc. De asemenea nu se admite monocultura din cauza fenomenului de
“oboseală” a solului sau “alergia inului” fa ță de el însu și, datorat înmul țirii bolilor (fuzarioz ă,
antracnoz ă etc.), dăunătorilor, buruienilor specifice și altor cauze insuficient elucidate. Din acest
motiv, inul poate reveni pe acela și teren numai dup ă șase ani.
Dup ă in, solul r ămâne curat de buruieni, într-o bun ă stare fizico-chimic ă și biologic ă,
asigurând condi ții deosebit de favorabile pentru majoritatea culturilor și în
special pentru cerealele de toamn ă.
4.3.4. Aplicarea îngr ășămintelor . Inul pentru ulei este preten țios la fertilizare datorit ă
capacității slabe de absorb ție a sistemului radicular și perioadei scurte de cre ștere intens ă când
plantele consum ă cantități mari de substan țe nutritive. Pentru o recolt ă de 1000 kg semin țe și
producția secundar ă de tulpini aferent ă, inul extrage din sol 50- 70 kg azot, 18-25 kg fosfor și 32-55
kg potasiu (D. Davidescu, 1981). Azotul este necesar în nutri ție încă de la începutul vegeta ției dar mai ales pe toat ă perioada
de cre
ștere intens ă a plantelor, favorizând în ălțimea plantelor și ramificarea, num ărul și mărimea
capsulelor și a semin țelor. Insuficien ța azotului se manifest ă prin creșterea și ramificarea slab ă a
tulpinii, uscarea și căderea prematur ă a frunzelor și scurtarea perioadei de vegeta ție, cu consecin țe
negative asupra cantit ății și calității recoltei. Azotul în exces prelunge ște vegeta ția și creează
greutăți la recoltare, predispune plantele la c ădere și boli, diminueaz ă procentul de ulei și de acid
linolenic, înr ăutățind calitatea industrial ă a uleiului.
Fosforul este consumat pe toat ă durata vegeta ției și îndeosebi la îmbobocire-înflorire și la
formarea semin țelor, având un rol esen țial în sinteza gr ăsimilor prin participarea lui în procesul de
transformare a hidrocarbur ilor în ulei. Insuficien ța fosforului determin ă dezvoltarea slab ă a
plantelor și producții mici de semin țe.
De și consumul maxim se eviden țiază de la înflorire la fructificare, potasiul prezintă
importanță în toată perioada de vegeta ție a inului, influen țând conținutul și calitatea uleiului.
Carența de potasiu se eviden țiază prin apari ția unor dungi brune pe marginea frunzelor.
Dintre microelemente, în nutri ția inului prezint ă importan ță borul care reduce atacul de boli
(bacterioza), stimuleaz ă înflorirea și fructificarea și sporește producția de semin țe.
Gunoiul de grajd nu se aplic ă direct inului de oarece îmburuieneaz ă cultura, prelunge ște
vegetația și mărește sensibilitatea plantelor la c ădere. În plus, inul pent ru ulei, având perioad ă de
vegetație scurtă, nu folose ște eficient gunoiul de grajd.
Prin cultivarea inului dup ă plante care las ă terenul într-o bun ă stare de fertilitate se asigur ă
elementele nutritive necesare ob ținerii de produc ții ecologice corespunz ătoare.
4.3.5. Lucrările solului . Inul pretinde un sol cu rat de buruieni, bine m ărunțit, așezat și
nivelat. Preg ătirea terenului pentru sem ănat se execut ă în funcție de planta premerg ătoare. Dup ă
cereale păioase, leguminoase pentru boa be sau alte plante premerg ătoare care elibereaz ă terenul
devreme se face ar ătura de var ă la 20-25 cm adâncime (în agregat cu grapa stelat ă), care se men ține
curată de buruieni și afânată până la intrarea în iarn ă prin lucr ări cu grapa cu discuri în agregat cu
grapa cu col ți reglabili. Dup ă porumb sau alte culturi recoltate în toamn ă, arătura se va efectua ceva

64mai adânc (25-30 cm) pentru a încorpora în sol cât mai bine resturile vegetale. Ar ătura trebuie
ținută curată de buruieni și nivelată până la venirea iernii.
În prim ăvară, după zvântarea solului, patul germinativ se preg ătește cu combinatorul printr-
o singură lucrare la 3-4 cm adâncime pentru economisirea apei. Dac ă arătura este tasat ă și
denivelată, imediat dup ă ce solul s-a zvântat, se va lucra cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu
colți, iar în ziua sem ănatului, cu combinatorul pentru a ob ține un pat germinativ bine preg ătit care
să asigure r ăsărirea uniform ă și rapidă a plantelor de in. Se vor efectua cât mai pu ține lucrări în
primăvară pentru a nu distruge structura solului și a evita tasarea exagerat ă în adâncime a solului
încă umed și formarea crustei care împiedic ă răsărirea.
4.3.6. Sămânța și semănatul
Sămânța admisă pentru sem ănat trebuie s ă fie proasp ătă (din anul precedent), mare,
sănătoasă, netedă, de culoare specific ă soiului, lucioas ă, nepătată, fără miros de mucegai, liber ă de
cuscută, cu puritatea de minimum 97 % și capacitatea de germina ție peste 80 %.
Semănatul inului pentru ulei se face prim ăvara timpuriu când în sol, la 5 cm adâncime, se
realizează temperatura de 4-5°C și rămâne constant ă 4-5 zile (în ultima decad ă a lunii martie,
primele zile ale lunii aprilie, în func ție de zonă), adică imediat dup ă semănatul cerealelor p ăioase și
a mazării și înaintea sfeclei pentru zah ăr și florii-soarelui. La un sem ănat timpuriu, în epoca optim ă,
inul valorific ă mai bine rezerva de ap ă din sol acumulat ă în sezonul rece și formeaz ă un sistem
radicular mai profund ce îi permite s ă reziste la secetele din timpul vegeta ției. Totodat ă, în cazul
semănatului timpuriu, plantele ramific ă mai puternic, formând un num ăr mai mare de capsule.
Semănatul întârziat nu duce numai la sc ăderea produc ției de semin țe ci și la reducerea con ținutului
de ulei și a gradului de sicativitate a acestuia (tabelul 4.8., dup ă M. Doucet și Ilaria Doucet, 1964).

Tabelul 4.8
Influența epocii de sem ănat asupra produc ției și calității uleiului de in
Perioada sem ănatului Con ținutul de ulei (%) Indicele de sicativitate
Epoca I
Epoca a II-a Epoca a III-a
Epoca a IV-a 39,23
36,41 36,10
33,71 175,6
175,7 177,0
167,4

La cultura inului pe ntru ulei se asigur ă o desime de 800-900 boabe germinabile/m2 (chiar
1000 boabe germinabile/m2 când se pot valorifica și tulpinile), iar inul mixt se seam ănă la desimea
de 1400-1600 boabe germinabile/m2 care să asigure la recolt are 1200-1400 plante/m2. Cantitățile de
sămânță necesare pentru real izarea acestor densit ăți sunt de 60-80 kg/ha la inul pentru ulei și 80-100
kg/ha la inul mixt.
Sem ănatul se face cu SUP-29, f ără greutăți la brăzdare, urmat ă de grapa lan țată care acoper ă
semințele rămase afar ă și tasează ușor, la distanța de 8-12,5 cm între rânduri. Sem ănatul la distan țe
mici asigur ă o distribuire mai uniform ă a plantelor pe teren și o dezvoltare mai echilibrat ă a
acestora. Adâncimea de semănat se stabile ște în func ție de textura și umiditatea solului și nu trebuie
să depășească 2-3 cm, întrucât inul are r ăsărire epigeic ă și putere slab ă de străbatere a stratului de
sol ce acoper ă semințele.

4.3.7. Lucr ările de îngrijire. Inul pentru ulei este foarte sensibil la îmburuienare din cauza
ritmului lent de cre ștere al plantelor imediat dup ă răsărire când cultura este u șor invadat ă de
buruieni. Drept urmare, cea mai important ă lucrare de îngrijire din cultura inului este combaterea
buruienilor care se realizeaz ă prin măsuri preventive: cultivarea de soiuri rezistente (Cristina),
folosirea de s ămânță curată la semănat, rotația rațională, măsuri agrotehnice etc.
4.3.8. Recoltarea și păstrarea. Momentul optim de recoltare a i nului pentru ulei este de la
faza de maturitate galben ă târzie pân ă la maturitatea deplin ă când tulpinile sunt îng ălbenite, fără
frunze, circa 90 % din capsule sunt brune, iar semin țele au culoarea specific ă soiului, cu luciu
caracteristic și sună în capsule dac ă sunt scuturate. Întârzierea recolt ării atrage dup ă sine pierderi

65însemnate de produc ție prin ruperea capsulelor din inflorescen ță și prin frângerea tulpinilor. De
asemenea se produc pierderi de semin țe prin plesnirea capsulelor în condi ții de arșiță, iar în cazul
inului mixt, tulpina se lignific ă, depreciindu-se calitatea fibrei.
Recoltarea inului pent ru ulei se realizeaz ă cu combina de cereale, când umiditatea
semințelor este de 11-12 %. La combin ă se fac unele reglaje specifice: se monteaz ă cuțitul lis (cu
lamă netedă), se regleaz ă platforma de t ăiere cât mai jos, tura ția bătătorului se reduce la 900
rotații/minut, distan ța dintre b ătător și contrabătător se regleaz ă la 12-16 mm la intrare și 2-3 mm la
ieșire, se înlocuiesc sitele, se reduce inte nsitatea ventilatorului etc. Tulpinile r ămase pe teren dup ă
batozare se baloteaz ă și nu se pot folosi decât pentru celuloz ă.
Inul mixt, dar și inul pentru ulei la care se folosesc și tulpinile pentru fibre, se recolteaz ă
prin smulgere, la sfâr șitul coacerii galbene, cu comb ine speciale care decapsuleaz ă plantele și leagă
tulpinile în snop pentru a fi predate la topitorii. Dup ă uscare, capsulele sunt treierate cu combina de
cereale în sta ționar.
Semin țele de in se condi ționează imediat dup ă treierat pentru a evita alterarea lor,
eliminându-se impurit ățile, iar în vederea depozit ării se usuc ă la sub 9 % umiditate.
Capacitatea de produc ție a inului pentru ulei este redus ă, situându-se, la soiurile actuale,
între 2500-3000 kg semin țe/ha. Datorit ă unor gre șeli în tehnologia de cultivare, produc țiile medii
obținute sunt în jur de 800-900 kg/ ha. La inul mixt se poate ob ține și o produc ție de tulpini uscate
de circa 3000 kg/ha și chiar mai mare.

4.4. RAPI ȚA (Brassica napus L. ssp oleifera = rapi ța Colza )

4.4.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă.
4.4.1.1. Biologia (fig. 4.9., I. Borcean, 2001). Rapi ța este o plant ă anuală. Rădăcina este
pivotantă, slab ramificat ă; pătrunde în sol la 70-100 cm adâncime. Masa principal ă de rădăcini este
răspândită la adâncimea de 25-45 cm. Capacitatea de solubilizare a compu șilor greu solubili este
mai redus ă.
Tulpina este erect ă, ramificat ă, înaltă de 1,2-2 m,
rezistență la cădere, gradul de ramifi care este mult influen țat
de densitatea culturii.
Frunzele bazale sunt pe țiolate, lirate, penat-sectate;
cele mijlocii și de vârf sunt se sile, lanceolate.
Inflorescen ța este un racem. Florile sunt alc ătuite pe
tipul patru. Polenizarea este predominant alogam ă, entomofil ă.
Fructul este o silicv ă cu 10-30 semin țe. La maturitatea
deplină silicvele se deschid u șor, semin țele putându-se
scutura.
Semințele sunt rotunde, negre asu ro șcate. MMB-ul
este cuprins între 3,5 și 5,6 g, MH este 61-68 kg. Con ținutul
de grăsimi este de 37,2-49,6%. Germina ția este epigeic ă.
Perioada de vegeta ție a soiurilor de toamn ă este de270-
300 zile, iar la soiurile de prim ăvară de 110-130 de zile.
Cerințele față de climă și sol
4.4.1.2. Ecologia . Rapița este o planta a zonelor
temperate cu ierni blânde, veri r ăcoroase și umede. Suma
gradelor de temperatur ă pentru soiurile de toamn ă este de
2.100-2.500°C, iar pentru soiurile de prim ăvară de 1.500-
1.800°C(t>0°).
Temperatura minimă de germina ție este de 1-3°C. În faza de rozet ă soiurile actuale de
toamnă rezistă peste iarn ă până la temperaturi cuprinse între -15 și -18°C (neacoperite de z ăpadă),

Fig. 4.9. Rapi ța de toamn ă
A – plantă; B – ramur ă cu silicve.

66iar cele de prim ăvară până la minus 2-3°C. Înghe țurile târzii din prim ăvară, în special la plantele
înflorite, produc pierderi mari.
Cerințele rapiței față de apă sunt ridicate. Coeficientul de transpira ție este ridicat, de 600 –
740 și are o slab ă rezistență la secetă.
Favorabile sunt zonele unde cad anual 450-650 mm precipita ții, din care 100-150 mm în
intervalul august-septembrie.
Critice fa ță de apă sunt perioadele de: r ăsărire-formarea rozetei și înflorire-fructificare.
Intrarea în vegeta ție activă, devreme în primavar ă-vară, si ritmul rapid de cre ștere fac ca rapi ța să
valorifice eficient apa acumulat ă în sol din timpul iernii.
Rapița este o plant ă de zi lung ă.
Pretențiile față de sol sunt ridicate, rezultate bune ob ținându-se pe solurile profunde,
permeabile, cu textur ă mijlocie, bogate în humus și calciu, cu reac ție neutră, cum sunt solurile
aluvionare, cernoziomurile și solurile brun-ro șcate de pădure.
Nu dă bune rezultate pe so lurile cu profil sub țire sau pe acelea pe care stagneaz ă apa,
precum nici pe cele nisipoase sau pe cele prea acide sau prea alcaline.
4.4.1.3. Zone ecologice.
Zona I de cultura a rapi ței de toamn ă cuprinde partea de vest și est a podi șul Transilvaniei și
zonele colinare ad ăpostite, care asigur ă condiții de răsărire și de iernare a culturii, f ără pierderi.
Zona II cuprinde câmpia de sud a țării, în care rapi ța se cultiv ă în condi ții de irigare în
vederea asigur ării unei răsăriri uniforme. Dup ă rapița irigată pot urma culturi succesive.
4.4.2. Soiuri cultivate. Principalele soiuri de rapi ță cultivate (toate con ținând ulei f ără acid
erucic) în România (Lista oficial ă a soiurilor/hibrizilor de plante cultivate în România, 2003) sunt:
– Amor, Praska, Astra, Dolomit, Madora, Orlando, Valesa, Wotan sunt soiuri de toamn ă
și soiul de prim ăvară Bolero – men ținute de Saaten Union România;
– Bristol, Capitol, Contact, Doublol soiuri de toamn ă – menținute de Monsanto SAS;
– Colvert soi de toamn ă – menținut de Roman-Verneuil;
– Star soi de toamn ă și soiul de prim ăvară Cyclone – men ținute de DLF Trifolium
Denmark;
– Dexter soi de toamn ă și heros soi de prim ăvară – menținute de Raps Germany;
– Rafina soi de toamn ă – menținut de SCDA Lovrin;
– Trumf soi de toamn ă – menținut de ICDA Fundulea.
4.4.3. Locul în asolament. Premerg ătoarele cele mai bune pentru rapi ța de toamn ă sunt
culturile care elibereaz ă terenul devreme pân ă începutui lunii august, asigurând condi ții bune de
pregătire a terenului acumularea apei necesare r ăsăririi. Cele mai bune premerg ătoare sunt:
cerealele de toamn ă (grâul și orzul), cartofii timpurii, leguminoasele boabe (maz ăre), borceagul de
toamnă și trifoiul ro șu după prima coas ă. Rapița de prim ăvară se poate sem ăna și după culturi
recoltate târziu cum ar fi: porumb, sfecl ă pentru zah ăr, cartofi etc. Nu se cultiv ă după soia și floarea-
soarelui, pentru a preveni extinderea atacului de Sclerotinia sclerotiorum.
Rapița poate reveni pe acela și teren dup ă 3 ani, iar în caz de atac de Sclerotinia, dup ă 7-8
ani.
După rapiță se pot cultiva majoritatea plantelor, deoarece eliberaz ă terenul devreme și lasă
solul curat de burieni, fiind o bun ă premergătoare pentru grâul de toamn ă.
4.4.4. Aplicarea îngr ășămintelor și amendamentelor . Rapița este o mare consumatoare de
elemente nutritive. Pentru 100 kg semin țe plus partea aerian ă de masă verde, rapi ța consum ă 2 kg
N, 2,5 kg P 2O5, 10 kg K 2O (Gh. Bîlteanu, 1993)
Absorbția elementelor nutritive are loc cu intensitate din primele faze de vegeta ție; cele mai
mari cantit ăți sunt absorbite în perioada de desprim ăvărare și până la începutul fructific ării.
Gunoiul de grajd, aplicat direct culturii de rapi ță în cantitate de 20 -30 t/ha, a detenninat
obținerea de sporuri economice atât la rapi ța, cât și la cultura dubl ă care a urmat (Gh. Bîlteanu,
1979). În acest caz se reduc dozele de îngr ășăminte cu 1,5 kg N, 0,75 kg P 2O5 și 2,0-2,5 kg K 2O
pentru fiecare ton ă de gunoi de grajd.

67Întreaga doza de fosfor și de potasiu și 1/3 din doza de azot se vor aplica sub ar ătura de
bază, iar restul de 2/3 din doza de azo t va fi data primavara timpuriu.
De menționat că în sistemul de agricultur ă ecologic ă se vor utiliza numai îngr ășămintele
admise, redate în subcapitolul 1.5.
Pe solurile cu reac ție acidă, administratrea amendamentelor cu calciu pentru corectarea
reacției are efect pozit iv asupra produc ției de semin țe și a conținutului acestora în ulei.
4.4.5. Lucr ările solului . Arătura se va efectua imediat dup ă eliberarea terenului la
adâncimea de 20-25 cm, în agregat cu grapa stelat ă. În situația când solul este uscat și arătura nu
poate fi efectuat ă fără a scoate bolovani, se impune prelucrarea solului cu grapa cu discuri în
agregat cu grapa cu col ți reglabili, urmând ca aratura s ă se realizeze dup ă prima ploaie. Pân ă la
semănat arătura se men ține curată de buruieni, m ărunțită și afânată prin lucr ări cu grapa cu discuri
în agregat cu grapa cu col ți.
Ultima lucrare se execut ă cu combinatorul la ad ăncimea de sem ănat. Dacă terenul este prea
afânat se t ăvălugește înainte de sem ănat, pentru a asigura încorporarea semin ței la adâncimea
optimă. La data sem ănatului terenul trebuie s ă fie bine marun țit și așezat.
4.4.6. Sămânța și semănatul . Sămânța trebuie s ă provină din anul îns ămânțării (prin
învechire î și pierde germina ția), să provină din culturi certificate , din categorii biologice
superioare, și să aibă puritatea minim ă de 97% și germina ția minimă de 85%.
Sămânța se trateaza cu produse acceptate în sistemul de agricultur ă ecologic ă (vezi
subcapitolul 1.5 ).
Perioada de sem ănat în sudul țării este 5-15 septembrie, ia r pentru estul, vestul și nordul
țării este 1-10 septembrie. Atât sem ănatul mai devreme cât și cel întârziat fac ca plantele s ă nu
reziste bine peste iarn ă, iar produc ția scade. În primul caz, plantele intr ă în iarnă cu o mas ă
vegetativă prea viguroas ă, iar în al doilea caz are loc o dezvoltare slab ă a plantelor pân ă la venirea
sezonului rece. Soiurile de prim ăvară se seamănă timpuriu, în prima urgen ță, imediat dup ă ce se
poate intra în câmp, deoarece rapi ța germineaz ă la 2-3°C.
Densimea optim ă de semănat la noi în țară este de 100-150 boabe germinabile/m2, pentru a
asigura 80-120 plante recoltabile/m2. Țările mari cultivatoare din Europa utilizeaz ă desimi la
recoltare cuprinse între 50-80 plante/m2 (Soltner, 1990).
Cantitatea de s ămânță este de 6-10 kg/ha, în func ție de umiditatea solului și calitatea
patului germinativ. În Germania se utilizeaz ă pentru sem ănat cantit ăți de sămânță de numai 3,5-4
kg/ha datorit ă soiurilor cu grad mare de ramificare și condițiilor climatice specifice care favorizeaz ă
acest lucru.
Semănatul se realizeaz ă cu semănătorile pentru cereale (SUP-21, SUP-29, SUP-48) la
distanța între rânduri de 12,5 cm și la adâncimea de 2-3cm.
4.4.7. Lucr ările de îngrijire. Pentru ca semin țele să ajungă cât mai bine în contact cu solul și
a favoriza o r ăsărire rapidă și uniformă, imediat dup ă semănat se face t ăvălugirea.
Dăunătorii și buruienile în sistemul de agricultur ă ecologică, se combat prin cultivarea celor
mai rezistente soiuri, prin asolamente corespunz ătoare, procedee mecanice și fizice, protejarea
entomofaunei utile etc. Principalele produs e acceptate în acest sistem de agricultur ă sunt redate în
subcapitolul 1.5.
O bună polenizare se realizez ă amplasând câte dou ă colonii de albine pe hectar, prin acesta
se scurteaz ă perioada de înflorire și fecundare a plantelor, se unformizeaz ă maturizarea și aduce
sporuri de produc ție.
Irigarea este necesar ă în sudul țării. Se aplic ă o udare în toamn ă cu 300-400 m3 apă/ha,
pentru stimularea r ăsăririi plantelor și a formării rozetei de baz ă până la intrarea în iarn ă. Primavăra
sunt necesare ud ări la începutul leg ării primelor silicve cu 400-500 m3/ha și la încheierea înfloritului
cu 500-600 m3/ha. Udările târzii favorizeaz ă căderea plantelor și atacul de afide.
4.4.8. Recoltarea și păstrarea recoltei . Recoltarea este dificil ă din cauza scutur ării ușoare
a semințelor. Se execut ă mecanizat, în dou ă faze, sau direct cu combina de cereale.
Recoltarea în dou ă faze se execut ă când plantele au culoare galben ă, iar semin țele au început
să se brunifice și au umiditatea, de 25-30%. Taierea plantelor se realizeaz ă cu vindroverul, la

68"miriște" înaltă de 20-25 cm. Dup ă câteva zile, în care semin țele își desăvârșesc maturitatea și
umiditatea scade la 12-14%, plantele se treier ă din mers cu combina.
Recoltarea direct ă cu combina va fi efectuat ă la 5-7 zile dup ă aplicarea unui desicant (dac ă
este acceptat în sistemul de agricultur ă ecologic ă), în faza când silicvelele au devenit galbene-
liliachii și a început colorarea semin țelor. În momentul declan șării recoltatului, umiditatea
semințelor trebuie s ă fie în jur de 16%. Lucrarea se execut ă seara, diminea ța și în cursul nop ții.
Semințele sunt imediat precur ățite și uscate la umiditatea de 9-10%
Producțiile obținute sunt cuprinse între 1.500-3.000 kg/ha. Produc ția medie de rapi ță în
Europa, în ultimii ani, a fost în jur de 2.800 kg/ha. Raportul între produc ția de semin țe și paie este
de 1:1,5-2,0.

4.5. RICINUL ( Ricinus communis L.)

4.5.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă.
4.5.1.1. Biologia. În zona tropical ă și subtropical ă ricinul este o plant ă perenă (arbust
laticifer) înalt ă de 10-12 m, cu o coroan ă de până la 4-5 m diametru (fig. 4.10, după I. Borcean
2003 ). Este cultivat ă, însă, ca plant ă anuală cu o perioad ă de vegeta ție de 150-250 zile. Rădăcina
ricinului este pivotant ă. Pătrunde în p ământ pân ă la adâncimea de 2,5-3 m, cu ramifica ții laterale
până la 1 m. Sistemul radicular reprezint ă 9-10 % din cantitatea total ă de substan ță uscată produsă
de plantă (Bîlteanu, 1993).

Fig. 4.10. Ricinul:
a – plantă în vegeta ție; b – cre șterea și ramificarea plantei

Tulpina este erect ă, fistuloas ă, ramificat ă, cu înălțime diferit ă în funcție de condi țiile de
vegetație și soi, 1-3 m în zonele temperate și până la 10-13 m în zonele tropicale. La unele forme de
ricin, tulpina poate fi acoperit ă cu un strat ceros, culoarea fiind alb-argintie sau ro șietică.
Ramificarea tulpinii este simpodial ă. După formarea a 5-12 internodii, tulpina î și înceteaz ă
creșterea, iar din mugurele terminal se formeaz ă prima inflorescen ță (racem primar). Dup ă 10-20
zile, din mugurii situa ți pe tulpin ă, sub inflorescen ță, apar 2-3 ramifica ții, înserate sub un unghi de
45ș față de tulpina principal ă. Acestea reprezint ă ramifica țiile de ordinul întâi, care, dup ă ce
formează 4-7 internodii, se opresc din cre ștere și fiecare d ă naștere unei inflorescen țe (raceme
secundare). Ramifica țiile de ordinul întâi, la rândul lor, produc noi ramifica ții (de ordinul doi), care
se termin ă, și ele, cu câte o inflorescen ță (raceme ter țiare). Cre șterea și ramificarea ricinului este
continuă, în condi ții corespunz ătoare de temperatur ă, astfel încât pe aceea și tulpină se pot găsi la un

69moment dat raceme, în toate fazele de dezvoltare. Aceast ă particularitate biologic ă a ricinului
prezintă dezavantaje în tehnologia de cultivare.
Frunzele de ricin sunt palmat lobate, cu 5-12 lobi, cu marginea serat ă, lung pețiolate (cu
inserția pețiolului pe partea inferioar ă a limbului), glabre, lucioase și dispuse altern. Limbul are o
suprafață mare, de 25-60 cm diametru. Frunzele, ca și tulpina, pot avea o nuan ță roșietică sau
argintie. La baza pe țiolului sunt dispuse glande nectarifere.
Ricinul este o plant ă monoică, cu florile mascule înserate la baza inflorescen ței iar cele
femele în partea superioar ă a acesteia. Inflorescen ța este un racem compus cu o lungime de 10-80
cm, de form ă conică, cilindric ă sau ovală. Florile sunt formate dint r-un periant simplu, verde-g ălbui,
roșu, roz sau violet. Florile mascule sunt dispuse în form ă de spiral ă și au androceul format din
numeroase stamine ramificate. Florile femele sunt grupate în ciorchini și sunt alcătuite dintr-un ovar
trilocular (în fiecare loj ă se dezvolt ă un singur ovul), cu trei stigmate ro șietice, bifidate. Polenizarea
este anemofil ă sau entomofil ă.
Fructul este o capsul ă trilocular ă dehiscent ă sau indehiscent ă, cu suprafa ța netedă sau
acoperită cu țepi, și conține, de obicei, trei semin țe. Semințele sunt mari, oval-alungite, turtite,
lipsite de endosperm, cu o excrescen ță cornoasă în dreptul micropilului, numit ă “caruncul”.
Tegumentul seminal este lucios, unicolor sau ma rmorat (desenele pot fi de culoare cafenie, ro șie,
violacee sau brun ă pe fond cenu șiu). MMB poate fi între 70 și 1000 g, frecvent între 230 și 600 g.
Masa hectolitric ă este de 50-58 kg, iar con ținutul în ulei de 45,1- 58,5 %, putând ajunge pân ă la 62-
63 %.
4.5.1.2. Ecologie . Ricinul are preten ții ecologice asem ănătoare cu ale porumbului.
Temperatura medie anual ă necesară pentru zonele de cultur ă ale ricinului este de 28°C. Semin țele
încolțesc la temperatura minim ă de 10-11°C, dar la 25-30°C germineaz ă în 3 zile. Sc ăderea
temperaturii, în timpul vegeta ției, sub 20°C încetinesc cre șterea ricinului și prelungesc durata
vegetației. Umiditatea este, de asemenea, necesar ă în cantit ăți mari, mai ales în timpul cre șterii
părții vegetative a plantelor. Ricinul se poate cultiva în zonele cu 5-6 luni de ploi ce însumeaz ă 700-
1200 mm și cu temperatura de 28°C (în z onele temperate ricinul necesit ă 250-300 mm precipita ții
în perioada de vegeta ție). În perioda de înflorire ca și de maturare a fructelor nu sunt de dorit
precipitații. În climatul umed și cald are loc o cre ștere puternic ă a plantelor de ricin dar, cu o
producție slabă de semin țe.
Solul favorabil culturii ricinului trebuie s ă fie mijlociu, permeabil, fertil, profund (cu apa
freatică sub 1,5 m) și pH-ul de 6-7. Totu și, ricinul suport ă bine sărăturile. Nu se recomand ă
cultivarea ricinului pe so luri prea grele, prea u șoare sau ml ăștinoase.
4.5.1.3. Zonele de cultur ă. În România, ricinul se cultiv ă în special în câmpia de sud (jud.
Teleorman, Ilfov, Ialomi ța, Olt, Br ăila), iar pe suprafe țe mai reduse în jude țele Buzău, Tulcea și
Constanța.
4.5.2. Soiuri cultivate. În România se cultiv ă soiurile: Safir (men ținătorul soiului este
ICDA Fundulea), Teleorman și Vlașca (menținătorul soiului este SCDA Teleorman).
4.5.3. Locul în asolament. Ricinul se cultiv ă ca plant ă anuală. Cele mai bune
premergătoare pentru ricin sunt legumi noasele (ex. arahidele, fasol ea, bobul), cerealele (porumb,
orz, mei), bumbacul și alte prășitoare fertilizate organic. Nu este recomandat ă cultura ricinului dup ă
plante mari consumatoare de ap ă cum sunt sorgul sau iarba de Sudan. Nu este recomandat ă
monocultura datorit ă înmulțirii bolilor, în primul rând a fuzariozei. Dup ă ricin se pot cultiva
majoritatea plantelor de cultur ă.
4.5.4. Aplicarea îngr ășămintelor. Necesarul de elemente nutri tive pentru realizarea a 100
kg semințe de ricin + produc ția secundar ă este: 6,0-7,1 kg N, 1,7-3,0 kg P 2O5, 5,9-7,0 kg K 2O și
5,8-6,0 kg CaO. Gunoiul de grajd sau compostul pot fi aplicate la ricin, cu un spor de produc ție de
15-27%. Când se aplic ă. îngrășămintelor organice la planta premerg ătoare (ex. la porumb),
utilizarea acestora de c ătre plantele de ricin este eficient ă.
4.5.5. Lucr ările solului. Se impune efectuarea ar ăturii adânci, la 25-3 0 cm, mai ales pe
solurile argiloase, în agregat cu grapa stelat ă, pentru m ărunțirea solului și conservarea mai bun ă a

70apei în sol. Preg ătirea patului germinativ se efectueaz ă înaintea sem ănatului, pe adâncimea de 10-12
cm, ultima lucrare fiind cu combinatorul.
4.5.6. Sămânța și semănatul . Sămânța de ricin destinat ă semănatului trebuie s ă fie mare,
lucioasă, cu puritate de 100 % și germina ție de min. 85 %. În zonele temperate, unde se ob ține un
singur racem, pentru o maturare uniform ă semănatul se face la distan țe mai mari, 0,7 / 0,3 m sau 0,6
/ 0,2 m, cu 50-80.000 plante/ha. Adâncimea de sem ănat este între 6-7 cm pe soluri mai grele și 8-11
cm pe soluri mai u șoare. Necesarul de s ămânță la hectar este în medie de 16-18 kg (mai pu țin la R.
communis ssp. zanzibarensis ).
4.5.7. Lucr ările de îngrijire . Combaterea buruienilor se poate realiza prin 2-3 pra șile
mecanice între rânduri și 2 prașile manuale pe rând. La a doua pra șilă manuală se face și răritul,
dacă este cazul. Ultima pra șilă mecanică se efectueaz ă când plantele au cel mult 35-40 cm în ălțime,
realizându-se și o ușoară bilonare a rândurilor.
Irigarea este necesar ă în zonele cu precipita ții reduse în perioada de vegeta ție. Perioada
critică pentru ap ă a ricinului este în fazele de apari ție a racemului principal, de ramificare a tulpinii
și de umplere a semin țelor. Se efectueaz ă 3-4 udări, prin brazde (pentru prevenirea apari ției bolilor),
cu 600-1000 m3/ha (Mogârzan și Crivineanu, 2000).
4.5.8. Recoltarea și păstrarea recoltei . Recoltarea ricinului se poate face manual sau
mecanizat.
Recoltarea manual ă se face e șalonat, la coacerea (brunificar ea) tuturor capsulelor dintr-un
racem, când umiditatea semin țelor este sub 13-15 %. Fr uctele recoltate se usuc ă la soare, apoi se
decapsuleaz ă cu batoze speciale. Recoltarea manual ă necesită un volum mare de for ță de munc ă
(125 ore om/t fructe recoltate).
Recoltarea integral ă se poate face cu combine de recoltat ricin. Dac ă nu se dispune de
combină specială pentru ricin, recoltarea se poate face în dou ă etape: capsulele din cultura de ricin
desicată se recolteaz ă, în prima faz ă, cu combina pentru cereal e, la care se fac adapt ările de rigoare,
iar în a doua faz ă capsulele se treier ă pentru extragerea semin țelor cu batoze pentru decapsulat ricin.
După decapsulare s ămânța se condi ționează prin vânturare, selectare și uscare. P ăstrarea
semințelor de ricin se face la max. 8,5 % umiditate.
Producția de ricin ce se poate ob ține diferă de sistemul de cultur ă și condițiile de vegeta ție,
putând oscila între 500 și 1.800 kg/ha, iar în condi ții optime se poate ob ține produc ții mai mari.

71

CAPITOLUL V

TEHNOLOGIA CULTIV ĂRII PRINCIPALELOR TEXTILE
ÎN AGRICULTURA ECOLOGIC Ă

5.1. Importan ța plantelor textile

Fibrele naturale de origine vegetal ă sunt produse de numeroase pl ante (circa 700), din care o
parte sunt cultivate. Fibrele tehnice se formeaza în tulpin ă, frunză sau pe s ămânță. Principalele
plante textile cultivate pe glob, grupate dupa locul de formare a fi brei tehnice, sunt redate în
continuare (L.S. Muntean, 1997). a. Plante la care fibrele tehnice se formeaz ă prin transformarea celulelor periciclului
tulpinii (fibre periciclice):
– inul – Linum usitatissimum L. (Fain. Linnaceae ), plantă anuală cultivată în zone nordice și
răcoroase, pentru fibre sub țiri, rezistente, lucioase , cu numeroase utilizari;
– cânepa – Cannabis sativa L. (Fam. Cannabaceae ), plantă anuală, răspândită în zona
temperată, cu fibre mai grosiere și mai aspre decât cele de in, însa rezistente la putrezire;
– iuta – Chorchorus sp. (Fam. Tilliaceae ), specii anuale, situându-se între principalele plante
textile din zona tropical ă și subtropical ă (extinsă în cultur ă în sud-estui Asiei), fiind cea mai
important ă sursă de fibre pentru frânghii, panza de sac etc.;
– ramia – Böehmeria sp, (Fajm. Urticaceae ), plantă perenă răspândită în zona tropical
ă și
subtropical ă (cultivată în arealul bumbacuiui), cu fibre lungi (20-25 cm), fine, lucioase și rezistente
la rupere, cu multiple întrebuint ări (între care și la fabricarea hartiei sp eciale pentru bancnote);
– chendirul – Apocynum sibiricum (Fam. Apocynaceae ), răspândit în China și Siberia;
– teisorul – Abutilon avicennae Gärtn. (Fam. Malvaceae ), plantă anuală, cultivată în China și
Rusia, cu fibre mai grosiere dec ăt ale cânepii, îns ă rezistente la putrezire;
– chenaful – Hybiscus cannabinus (Fani. Malvaceae), plant ă cultivată în sudul Asiei, cu fibre
fine care nu absorb apa, înlocuind iuta în confec ționarea saciilor folosi ți pentru produse hidrofile
(zahar, ciment), pânzeturi pentru mobil ă etc.
b. Plante la care fibrele tehnice se formeaz ă în frunză:
– cânepa de Manilla – Mussa textilis Nec. (Fam. Musaceae ), plantă perenă, fibrele se
formează în teaca frunzei (tulpina falsa), este r ăspândită în Filipine; fibrele sunt grosiere, rezistente
la rupre, folosite în fabricarea sforilor etc.;
– raffia – Raphia sp. (Fam. Palmaceae – Raphieae ), fibrele se formeaza în pe țiolul frunzei,
este răspândită în Africa și America de Sud;
– sisalul – Agavve sisalana Perinee (Fam. Amaryllidaceae ), plantă perenă tropicala, fibrele
se formeaz ă în limbul frunzei, este r ăspânidit în Mexic, America Cent rala, India etc.; fibrele sunt
grosiere, rezistente, folosite la fabricarea sforilor, frânghiilor etc.;
– iuca – Yucca filamentosa (Fam. Liliaceae ), plantă perenă care formeaz ă fibre în limbul
frunzei (la noi în țara este planta ornamentala), fibrele sunt rezistente, folosite la fabricarea sforilor
pentru legat baloturi; a pâ nzei pentru saci etc.;
– inul de Noua Zeelanda – Phormium tenax L. (Fam. Liliciceae ), plantă perenă, are fibrele în
limbul frunzei, este r ăspândit în zona tropical ă, fibrele sunt grosiere, folos ite în fabricarea sforilor,
pânzei pentru saci, a sforilor etc. c. Fibre provenite din tran sformarea celulelor epidermice ale tegumentului semin ței, la
bumbac – Gossypium sp. (Fam. Malvaceae) care este cea mai r ăspândită plantă textilă pe glob.

72 Pe lâng ă importan ța lor ca plante textile, unele au și alte utilizari. Astfel bumbacul ocupa
locul al 4-lea în produc ția mondiala de ulei alimentar, iar inul și cânepa produc ulei (sicativ)
industrial, cu numeroase întrebuin țări, prezentate în capitol ul ,,plante oteaginoase”.
În țara noastr ă sunt cultivate inul de fuior, cânepa și bumbacul. În sudul t ării sunt încercate
în cultură teișorul și chenaful.

5.2. INUL PENTRU FIBRE (Linum usitatissimum L.)

5.2.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă.
5.2.1.1. Biologia (fig. 5.1., dup ă M. Axinte, 2003 ).
Inul pentru fibre are rădăcina pivotantă, mai slab dezvoltata
și cu capacitate de absorb ție mai redus ă decât a inului pentru
ulei. Tulpina inului pentru fibr e este erecta, sub țire (cu
diametrul pân ă la 2 mm) și ramificat ă numai în partea
superioara. Lungimea tehnica (por țiunea tehnic ă) a tulpinii
este cuprins ă între colet și baza primei ramifica ții, fiind de
70-110 cm. Aceasta este un caracter de soi, dar este
influențată și de condi țiile de cultura. Din masa plantei
smulse și decapsulate, 70-90% reprexint ă porțiunea tehnica,
2-15% partea ramificat ă și 3-6% hipocolilul și partea
superioara a r ădăcinii.
La tulpină se apreciaz ă și zveltețea, care este raportul
între lungimea și grosimea ei. La soiurile tipice pentru fibre
acest raport este mai ridicat. Por țiunea tehnica trebuie s ă aibă
minimum 70 cm, iar grosimea cuprins ă între 1,3 și 1,7 mm
(în zona de mijioc).
Fibrele de in se formeaza în tulpin ă, în zona
periciclului (fibre periciclice), fiind celule sclerificate. Fibrele tehnice (industriale) sunt alc ătuite din 10-40 celule
fibroase (fibre elementare), sub forma unor fascicule, a șezate
concentric, pe un singur rând. Fibr ele elementare sunt celule
sclerificate, prismatic-fusiforme, cu capetele ascu țite, lungi
de 13-38 mm și groase de16-20 microni. Tammes (citat de N. S ăulescu, 1965) arata ca fibrele
elementare au limitele maxime pentru lungim e de 1-120 mm, iar pentru grosime de 9,5-201,5
microni. Pere ții celulei elementare sunt puternic îngro șați și formați din 72-80% celuloz ă. Fibrele
elementare sunt legate între ele prin lignin ă, care rezist ă într-un proces normal de topire, ele
rămânând bine legate în fascicul. Fasciculul, fa ță de celulele din jur, este legat prin pectin ă, care se
distruge în procesul topirii, eliberând fiibrele tehnice. La un topit inco mplet o parte din fibrele
tehnice rămân prinise de tulpin ă sau rămân legate în grupuri, iar la un supratopit fibrele tehnice se
desfac în por țiuni de fascicule (subfascicule) sau chiar în fibre elementare. Fuiorul este format din
fibre tehnice lungi care r ămân paralele la piept ănat. Mai valoros fiind cel cu lungimea de minimum
50 cm, rezistent la rupere, cu luciu m ătăsos și moale la pip ăit. Câlții reprezint ă fibre tehnice de
calitate inferioar ă, cele scurte sau cele lungi încâlcite. Procentul de fibre în tulpin ă este de 20-30%,
mai mare și de calitate superioar ă în treimea mijiocie a tulpinii ( 35%), ceva mai redus în treimea
superioara (28%) și cea de la baza ( 12%), care sunt și de calitate mai slab ă. Lungimea fibrei tehnice
variază între 30 și 120 cm (peste 50 cm se consider ă un fuior bun). Fibra de in este printre cele mai
rezistente fibre vegetate (110 kg/mm2) depășind pe cea de cânep ă (92 kg/mm2) și bumbac (36
kg/mm2).
Frunzele inului sunt alterne, lanceolate , cu lungimea de 2-3 cm, înguste și glabre. Num ărul
frunzelor la inul pentru fibre este mai mic și cad mai devreme decât la inul pentru ulei. Florile au
aceeași alcătuire ca la inul pentru ulei, îns ă sunt în num ăr mult mai mic. Fructul (capsula) și
Fig. 5.1. Inul pentru fibre

73semințele au acelea și componente ca la inul pentru ulei, da r sunt mai mici. Inul de fuior are MMB
3-5 g, față de 7-9 g cât are inul de ulei. Con ținutul de ulei în semin țe este mai sc ăzut cu circa 5% la
inul pentru fibre fa ță de inul pentru ulei.
5.2.1.2. Ecologia. Inul pentru fibre are cerin țe termice și de luminozitate reduse, îns ă este
mai preten țios față de umiditate. Inul pentru fibre cere o temperatur ă moderată de la germina ție
până la maturitate. Temperatura minim ă de germina ție este de 3-5°C, putându-se sem ăna în prima
urgență. În faza de r ăsărire și înflorire este senisibil la înghe ț. La apari ția cotiledoanelor temperaturi
de -1°C și -2°C care se men țin 1-2 zile distrug inul (C. Vasilic ă, 1991). În faza de 2-3 perechi de
frunze, inul rezist ă la -4°C sau -7°C. Ca plantul ă (brăduleț) inul rezist ă la temperatur ă sub zero,
pană la -7,5°C (N. S ăulescu, 1965). În perioada de vegeta ție pretinde temperaturi cuprinse între
15°C și 17°C. Temperaturi mari în primele 50-60 zile de vegetatie gr ăbesc stadiul de lumina și de
înflorire, scurteaz ă perioada de vegeta ție și lungimea tulpinilor. Pe perioada de vegeta ție, de la
semănat la recoltare (85-107 zile), inul necesit ă o sumă de 1600-1900°C din care 83°C de la
semănat la răsărire (C. Vasilica, 1979), 700-800°C în primele 55-60 zile de vegeta ție (răsărire-
înflorire) (M. Doucet, 1974). Cerin țele ridicate ale inului pentru fibre fa ță de umiditate , se datoresc
coeficientului de transpira ție relativ ridicat (variaz ă între 400-850) și a sistemului radicular foartre
redus și cu o slab ă capacitate de absorbtie. Pe perioada de vegeta ție necesit ă 170-250 mm
precipitatii, din care 90-160 mm în faza cresterii intense, în lunile mai-iunie (C. Vasilic ă. 1991).
Sunt favorabile ploile m ărunte și dese. Cerin țe mai ridicate fa ță de apă are până în faza imbobocire-
inflorire. Dupa îmbodocire-înflori re, excesul de ploi favorizeaz ă atacul de boli și căderea. În
perioada maturiz ării, recoltarii și uscării, inul pentru fibre cere un timp lipsit de ploi și cald.
Solurile cele mai potrivite la inul pentru fibre sunt cele u șoare și mijlocii (nisipo-lutoase,
luto-nisipoase), permeabile, fertile și cu reacție slab acid ă (pH = 6-7). Terenul trebuie s ă fie cu o
bună uniformitate și căt mai plan. Inul de fuior valorific ă soluri cenu șii și brune argiloiluviale,
solurile aluviale, din zone cu precipita ții suficiente. Nu reu șește pe soliuri grele cu ap ă stagnantă, pe
soluri nisipoase, erodate sau piet roase, pe soluri calcaroase, s ărături, turbării sau soluri ml ăștinoase.
5.2.1.3. Zonele ecologice. Zona I cuprinde: depresiunile intercarpatice din estul
Transilvaniei, cele subcarpatice din estul Carpa ților-Apuseni și depresiunile sub-montane ale
Carpaților Răsăriteni. Dupa M. Doucet (1974), zona I de cultur ă a inulul de fuior se caracterizeaz ă
prin precipita ții anuale de 700-1000 mm, di n care 220-250 mm sunt în perioada de vegeta ție.
Temperaturile înregistreaz ă valori mai sc ăzute în unele depr esiuni (5-11°C) și ceva mai ridicate în
Carpații Răsăriteni și Meridionali, în Câmpia Some șului și a Livadei (9-l9°C). So lurile zonale sunt
brune pozolite și podzoluri.
Zona a ll-a cuprinde depresiunile intercolinare din Transilvania și cele din Carpa ții
Răsăriteni și Meridionali. Aceast ă zonă se caracterizeaz ă prin preciptatii sub 200 mm pe întreaga
perioadă de vegeta ție, iar temperaturile medii sunt cuprinse între 10° și 20°C. Fa ță de zona
precedent ă, aici desprim ăvărarea este mai timpurie, permi țând însămânțarea mai devreme. Solurile
sunt brune și brun roșcate de pădure, aluviuni și mai rar cernoziomuri degradate și brancioguri.
Zona a III-a cuprinde depresiunile inter și subcolinare, supuse mai mult influen ței climatului
de stepă sau a solurilor podzolice cu fertilitate mai scazut ă.
5.2.2. Soiuri cultivate. La noi în țară se cultiv ă următoarele soiuri (Catalogul oficial a
soiurilor (hibrizilor) de plante de cultur ă în România): Codru ța, Daniela, Ermina, Ina, M ădăraș,
Mureș, Rolin, Ioana, Carolina, Elena, Monica, Selena, (România), Laura (Olanda) etc.
5.2.3. Locul în asolament. Inul pentru fibre este preten țios față de planta premergatoare. D ă
rezultate bune dup ă premergatoarele care lasa solul curat de buruieni, structurat și într-o stare buna
de fertilitate. Inul nu se autosuport ă, fapt cunoscut de mult timp și la noi în țară producând asa-
numita “oboseala de in”. Se recomand ă să urmeze pe acela și teren dupa cca. 6 ani.
Premergătoarele cele mai bune pentru inul pentru fibre sunt grâul de toamn ă, leguminoasele
anuale, borceagul, precum și cartoful sau sfecla de zahar bine fertilizat ă (neatacate de Rhizoctonia ,
Botrytis , boli camune și inului). Se pot considera bune premerg ătoare pentru inul de fuior orzoaica,
cultivată în condiții optime sau porumbul, dupa car e trebuie îngropate bine resturile vegetate. Toate

74premergătoarele pentru inul pe ntru fibre trebuie s ă fie foarte bine între ținute, pentru a l ăsa solul
curat de buruieni.
După inul pentru fibre pot urma toate plantele de cultur ă. El este o bun ă premergătoare și
pentru grâul de toamn ă, deoarece elibereaza terenul de vreme, putându-se efectua lucr ările de
pregătire a terenului în bune condi ții.
După inul pentru fibre, sem ănat și recoltat mai timpuriu, pot urma culturi succesive (plante
de miriște în cultura a doua).
5.2.4. Aplicarea îngr ășămintelor și amendamentelor. S-a arătat că inul pentru fibre are
perioade de vegeta ție scurtă înrădăcinairea slab ă și o capacitate redus ă de absorb ție a elementelor
nutritive. De aceea, pretinde în sol existen ța elementelor sub form ă ușor solubil ă. Consumul de
elemente nutritive este relativ sc ăzut, față de alte plante, Astfel, pentru o ton ă de recolt ă totală
(tulpini și semințe), inul consum ă (în kg, substan ță activa): 12-16 kg N, 4-4,5 kg P 2O5, 9-18 kg
K2O. Gunoiul de grajd nu se aplic ă direct inului pent ru fibre deoarece m ărește îmburuienarea
solului, determin ă neuniforimizarea culturii (cre șterii și maturiz ării), favorizeaz ă căderea și
determină scăderea calit ății fibrelor (N. S ău1escu, 1965 etc.). Amendamentele nu se aplic ă direct
inului pentru fibre, ci plantelor premerg ătoare, acțiunea calciului fiind d ăunătoare acestei culturi
(fixează borul, iar fibrele devin grosiere).
5.2.5. Lucr ările solului. Arătura de baz ă se efectueaz ă în funcție de planta premerg ătoare și
tipul de sol (adâncimea stratului arabil). Dup ă cereale și plante care elibereaz ă terenul devreme,
arătura se efectueaz ă imediat dup ă recoltare, la adâncimea de 25 cm (pe soluri profunde) sau 20 cm
(pe soluri pietroase cu st rat arabil superficial). Dup ă porumb și cartofi, ar ătura se face mai adanc
(28-30 cm), pentru a îngropa bine resturile vegetale. Ca și pentru alte plante cu semin țe mici, cu
germenul mai firav, solul trebuie preg ătit ,,grădinărește", adică bine mărunțit, nivelat și așezat, la
adâncimea 4-5 cm. Combinatorul alc ătuit din vibrocultor, grap ă rotativă elicoidal ă și tăvălug
realizează un pat germinativ foarte bun.
5.2.6. Sămânța și semănatul.
Sămânță. Se va folosi s ămânța din soiul zonat, cu valoare biologic ă ridicată și cu o bun ă
valoare cultural ă (puritatea peste 97%, germina ția peste 80%, MMB în func ție de soi) și liberă de
buruieni de carantin ă. Sămânța trebuie s ă fie sănătoasă, netedă, cu luciu și culoare caracteristice.
Semințele pătate și decolorate (semn c ă au fost p ăstrate în condi ții necorespunz ătoare), sunt atacate
de boli ( Fusarium, Phoma, Botrytis etc.) și n-au valoare germinativ ă corespunz ătoare. Și pe
semințele aparent s ănătoase pot fi forme de rezistent ă ale bolilor. Înl ăturarea semin țelor de Lolium
remotum (buruiană monocotiledonat ă foarte periculoas ă în cultura de in), se face fie cu ma șini care
separă pe bază de diferen ță între coeficientul de frecare (ma șina de selectat cu cilindri) și mașini
electromagnetice fie prin separa rea capsulelor de in de semin țe de Lolium înainte de treierare (S.
Ionescu, 1975).
Perioada de sem ănat a inului pentru fibre este prim ăvara timpuriu, dup ă semănatul
cerealelor și înaintea plant ării cartofilor, când în sol la 5 cm sunt 5°C. Densitatea de semănat este
dependent ă de soi (rezisten ță la cădere), fertilizare, preg ătirea patului germinativ și epoci de
semănat, fiind cuprins ă între 2200- 2800 boabe germinabile la m2. La recoltare trebuie s ă fie 1800-
2000 plante/m2. Distanța între rânduri , după recomand ări mai vechi era de 12,5 cm. Dar s-a
constatat c ă prin reducerea distan ței între rânduri la 6,5 cm sau 3-4 cm, chiar dac ă nu crește evident
producția de tulpini, se obtin plante mai uniforme, mai rezistente la c ădere, ceea ce duce la cresterea
producției și calității fibrelor. Se recomand ă generalizarea sem ănatului inului pentru fibre la 4 cm
între rânduri, prin adaptarea br ăzdarelor duble (tip Nodet) la sem ănătorile universale (SUP-29) sau
folosirea sem ănătorilor speciale la aceasta cultur ă. Adâncimea de sem ănat este de 2-3 cm, în
funcție de textur ă, umiditate și pregătirea patului germinativ. Sem ănătorile se vor folosi far ă greutăți
la tuburi, îns ă în urma lor se ataseaz ă lanțurile care fac o usoar ă tasare și acoperire a semin țelor ce
rămân la suprafa ța solului. Cantitatea de sămânță la hectar este cuprinsa între 120 si 180 kg/ha în
funcție de soi, de desimea de sem ănat, de puritate, germina ție și MMB.
5.2.7. Lucr ările de îngrijire. Crusta, care se formeaz ă în special pe soluri cu textura mai fin ă
si cu structura distrus ă la suprafa ța solului, în anii cu ploi în perioada de dupa sem ănat, împiedic ă

75răsărirea uniform ă și reduce vigoarea și desimea plantelor. Ea se poa te combate prin trecerea cu o
grapă stelată sau cu un t ăvălug cu cuie, când solul are o umiditate favorabil ă pentru a efectua
aceasta lucrare.
Irigarea contribuie la cre șterea produc ției și a calității acesteia în zonele și în anii cu condi ții
mai secetoase. În aceste cazuri se irig ă prin aspersiune pentru r ăsărire (cu 200-250 m3/ha) și 2-3
udari în timpul cre șterii (cu 600-700 m3/ha).
5.2.8. Recoltarea și păstrarea recoltei. La noi în tar ă, inul pentru fibre se recolteaz ă în faza
de maturitate galbena (sfâr șitui fazei galben ă timpurie), când frunzele de pe tulpin ă au căzut,
rămânând numai cele de pe inflorescence (îng ălbenite), iar capsulele sunt în general galbene (10-
15% brunificate). Fibrele au maturitatea tehnic ă (industrial ă) de bună calitate, deoarece înc ă nu a
început procesul de lignificare. În aceast ă fază se obține și o bună producție de semin țe.
Recoltarea inului pentru fibre se face prin smulgerea manual ă sau mecanic ă. Recoltarea
manuală se face apucând m ănunchiuri mici de plante, cât mai sus (sub capsule) și smucindu-se
înapoi (nu în sus); operatia continuându-se pân ă când se umple mâna. Apoi tulpinile se scutura de
pământ, se aduc r ădăcinile la acela și nivel (prin batere) de sol și se așază mănunchiurile r ăsfirate pe
sol. Pentru a se evita smulgerea și a buruienilor odata cu tulpinile, se vor apuca la o smulgere
mănunchiuri mici. Recoltarea mecanic ă este de 2-3 ori mai ieftin ă, productivitatea muncii fiind
mult mai ridicat ă (actualele ma șini fac 4-5 ha pe schimb). În țara noastr ă, la recoltarea inului, se
folosesc: ma șina de smuls TLZV-4 și combina LKV-4T. Masina de smuls TLZV-4 smulge și lasă
plantele în brazd ă continuă sau legate în snopi. Dac ă plantele r ămân în brazd ă, dupa uscare (galben
pai) se sorteaza și se leagă (tot cu in) în snopi (18-20 cm diametru) în dou ă locuri (la baz ă și sub
inflorescence). Snopii se țin câteva zile în picioare sau sub form ă de colibe pentru uscare. Dup ă ce
se usucă se transport ă la topitorii direct sau se stivuiesc provizoriu în unitate (în lan sau locuri
special amenajate), urmând ca ulterior s ă se transporte la centrul de prelucrare (conform graficelor
întocmite). Combina LKV-4 T smulge, decapsuleaz ă, leagă snopi, iar capsule le se colecteaz ă într-o
remorcă care merge în agregat cu co mbina. Combina poate lucra și fără legarea snopilor sau f ără
decapsularea tulpinilor. Capsulele dupa uscare (în uscatoare) se treier ă cu batoza sau combina de
cereale (sta ționar). Snopii se transport ă la topitorii, imediat sau dup ă completarea usc ării. Produc ția
de tulpini nedecapsulate este cuprins ă între 30 și 60 q/ha.

5.3. CÂNEPA
(Cannabis sativa L.)

5.3.1. Bioecologia și zonarea ecologic ă.
5.3.1.1. Biologie. Cânepa este planta anual ă ierboasă, unisexuat dioic ă (fig. 5.2, dup ă M.
Axinte 2003 ). Rădăcina este pivotat ă, mai dezvoltat ă la plantele femele și mai redus ă la cele
mascule. Tulpina este înalt ă (1-5 m), cu grosimi vari abile (0,5-6 cm), în func ție de soi și desimea de
semănat, mai groas ă la bază (aproape rotund ă) și mai sub țire (și muchiat ă) spre vârf. Soiurile cu
internodii pu ține și lungi produc fibre de calitate superioar ă (lungi și rezistente). La scuturarea
polenului, plantele mascule sunt mai lungi cu 10-30% decât plantele femele, care îns ă sunt mai
groase cu circa 10%. Ca și la in, se apreciaz ă calitatea tulpinilor dup ă: lungimea tehnic ă (mai bun ă
între 150-200 cm), grosime (mai bune sunt cele sub țiri de 6-8 mm), zvelte țea (indice al procentului
de fibre), culoarea (mai bun ă este galben-verde deschis), lipsa ramifica țiilor și a atacului de boli și
dăunători etc. Dup ă aceste criterii, tulpinile sunt grupate pe clase de calitate. Aceste însu șiri ale
tulpinii condi ționează producția și calitatea fibrelor. Fibrele tehnice se formeaz ă în tulpin ă în zona
periciclului, ca la in. Rezisten ța la rupere a fibrelor de cânep ă este de 92 kg la mm2, fiind ceva mai
slabe ca cele de in (110 kg la mm2), dar mult mai rezistente ca cele de bumbac (36 kg la mm2).
Procentul de fibr ă din tulpin ă (randamentul) este cuprins între 20 și 25% fiind mai mic la tulpinile
groase (sub 15%) si mai mare la tulpinile sub țiri și spre vârful plantei (peste 30%).

76Frunzele la cânepă sunt compuse, palmate, au 7-11
foliole din țate pe margini și ascuțite în vârf. Ele reprezint ă
cca. 21% din masa plantei uscate (la recoltare). Florile sunt
dispuse în inflorescen țe mascule și femele, pe plante
diferite (unisexuat dioic ă). Florile mascule sunt grupate în
cime la vârful plantei. O floare este alc ătuită dintr-un
perigon cu 5 petale galben-verzui și 5 stamine. Florile
femele sunt grupate în spice fa lse la vârful plantei. Floarea
este format ă dintr-un perigon c upuliform si un ovar
unilocular, cu dou ă stigmate mici, fiind grupate câte doua
la subsuoara unei bractei. Maturizarea fructelor are loc
esalonat, din vârf spre baz ă și din exterior spre interiorul
inflorescen ței, explicând slaba rezisten ță la scuturare a
cânepii. Fructul este o nucul ă ovoidă sau rotund ă (3-4 mm),
cu pericarpul lucios, cenu șiu marmorat, iar MMB 16-26 g.
5.3.1.2. Ecologia . Cânepa de fuior pretinde o clim ă
caldă și umedă (zona porumbului), spre deosebire de inul
de fuior, care merge în zone mai r ăcoroase și mai umede
(zona secarei și ovăzului). Temperatura la care germineaz ă
cânepa este de 2-3°C, îns ă răsare uniform la pestc 8°C. Dup ă răsărire, până când plantele formeaz ă
3-4 frunze, este sensibil ă la temperaturi sc ăzute (mai ales plantele mascule), apoi pân ă la
diferențierea morfologic ă a sexelor (butonizare) devine mai rezistent ă. În continuare sensibilitatea la
ger este mai mare (mai ales la formele sudice). Suma de grade este de 1800-2000°C pân ă la
maturitatea plantelor mascule, iar pân ă la maturizarea semintei ajunge la 2200-2800°C. Cerin țele
față de apa sunt mici, în primele 30 zile de vegeta ție. Cresc în urm ătoarele 40-50 zile de la
începutul diferen țierii sexelor (butonizare) p ănâ la înflorire (când consum ă 2/3 din necesarul de
apa). Cânepa de fuior d ă rezultate bune în zonele unde cad 250-300mm precipita ții pe perioada de
vegetație. Pentru produc ția de semin țe sunt necesare 350-450mm precipita ții, în timpul vegeta ției.
Cânepa este relativ preten țioasă față de sol. Pretinde soluri mijlocii, afânate, cu umiditate
bună, bogate în humus, fertilitate ridicat ă (uniformitate) și reacția neutră spre ușor alcalin ă (pH de
6,8-7,5).
5.3.1.3. Zonarea . Zona foarte favorabil ă cuprinde mari suprafe țe î n C â m p i a d e V e s t
(câmpiile Some șului, Erului, Cri șurilor, Mure șului, Timi șului și Bârzavei), lunca Mure șului (până la
Deda) și văile Târnavelor, Arie șului (până la Sălciua), Some șului, Lechin ței, Șieului, Moldovei (de
la Săbăuani la Fânt ăna Mare) etc. Zona favorabil ă cuprinde Câmpia Some șului din vecin ătatea
Munților Oașului, Gutinului, F ăgetului, dealurile cri șene și bănățene, Câmpia Transilvaniei, nordul
Podișului Târnavelor, depresiunile Sibiului, Albei-Iulia, Turzii, Țării Bârsei, Sf. Gheorghe și Tg.
Secuiesc, podi șurile Sucevei, Bârladului (partea central ă) și Cămpia Moldovei, podi șul Getic și
nordul Câmpiei Române. Zona puțin favorabil ă este răspândită în toată țara (zone limitrofe cu
precedenta), iar zona foarte pu țin favorabil ă cuprinde regiunile de step ă din sud și sud-estul țării. În
aceste dou ă zone nu se recomand ă cultura cânepii.
Zonele cele mai bune pentru produc ția de sămânță sunt Câmpia de Vest și nord-vest, v ăile
râurilor Mure ș, Someș și Câmpia Jijiei, zone cu perioad ă lungă de vegeta ție, care asigur ă producții
mari de semin țe și maturizarea acestora.
5.3.2. Soiuri cultivate. Se cultivă soiurile române ști: Fibramulta 151 (din 1965); I.ovrin 110
(1981), Secuieni (1984) și Irene (1994). Puritatea biologic ă este men ținută de SCA Lovrin pentru
Lovrin 110, SCA Oradea, pentru Fibramulta 151 și SCA Secuieni, pentru Secuieni 1 si Irene.
Soiurile Secuieni 1 și Irene sunt monoice (Catalogul official a soiurilor(hib rizilor) de plante de
cultură din Romania).
5.3.3. Locul în asolament. Cânepa este una din plantele care se autosuport ă putându-se
cultiva dupa ea ins ăși. În ultimul timp se recomand ă includerea cânepii în rota ție și cultivarea pe
același teren numai dupa 3-5 ani, pentru a pr eveni atacul de boli (putregaiul alb, p ătarea frunzelor,
Fig. 5.2. Cânepa pentru fibre:

1 – cânep ă masculă; 2 – cânep ă femelă;
3 – floare mascul ă; 4 – floare femel ă;
5 – fruct în bracteol ă

77septorioza), d ăunători (molia cânepii, puricele cânepii, sf redelitorul porumbul ui etc.), lupoaie și
buruieni specifice. În monocultur ă se înmul țesc bolile, d ăunătorii (molia și puricii cânepii) si
lupoaia, care reduc mult produc ția. În zone cu infestare masiv ă cu lupoaie, nu se recomand ă pe
același loc decât dupa 7-8 ani. Aceea și rocomandare și în cazul infest ării lanurilor cu molia cânepii
(Grapholitha delineana ), mai frecvent dupa grâu și borceaguri.
Pentru a realiza produc ții mari, la nivelul cerin țelor actuale, cânepa trebuie s ă fie inclus ă în
rotație după: lucernă, trifoi, ierburi perene, maz ăre, fasole, soia sau rapi ță. S-au ob ținut rezultate
bune și după cereale p ăioase, borceag mas ă verde, precum și după culturile gunoite de cartof și
sfeclă, recoltate devreme.
Cânepa de fuior este o bun ă premergătoare pentru orice plant ă. După ea merg bine sfecla de
zahăr și furajeră, tutunul, dovlecii și chiar cerealele de toamn ă (N. Săulescu, 1965). Cânepa de fuior
părăsește terenul devreme, las ă solul curat de buruieni (le în ăbușă) și cu o stare de fertilitate bun ă.
5.3.4. Aplicarea îngr ășămintelor și amendamentelor. Cânepa este o plant ă pretențioasă față
de fertilitatea solului, pe care o eviden țiază mai bine decât alte culturi, prin aspectul plantelor (talie,
culoare), având cerin țe ridicate fa ță de îngrășăminte. Pentru o produc ție de 10 000 kg tulpini/ha,
cânepa extrage din sol: 120-140 kg N, 49-50 kg P 2O5, 64-70 kg K 2O și 175-190 kg CaO (dupa N.
Ceapoiu).
Pe lângă aceasta, cerin țele mari la îngr ășăminte ale cânepii sunt determinate și de alte
considerente biologice (N. S ăulescu, 1965).
Gunoiul de grajd a dat rezultate bune pe diverse tipuri de sol, m ărind produc ția de tulpini și
de fibre, dupa cum reiese din numeroase cercet ări mai vechi întreprinse în țara noastr ă. Și
cercetările ulterioare au eviden țial rolul gunoiului de grajd, as ociat cu doze medii de azot și fosfor,
la aceasta cultur ă (I. Lungu, 1974 etc.). Sporurile de produc ție, la actualele soiu ri, prin aplicarea
gunoiului sunt de 40-100% pe podzol uri, 15-60% pe soluri brune de p ădure și de 17-80% pe
cernoziomuri degradate, ciocolatii și freatic umede. Doze prea mari de gunoi de grajd aplicate direct
cânepii depreciaz ă (20-30%) calitatea fibrelor (N. Ceapoiu, 1958). Se recomand ă fie aplicarea
gunoiului de grajd în doze mai ma ri (40 t/ha) plantei premerg ătoare, fie direct cânepii în doze mai
mici (20 t/ha în zone mai secetoase și 25-30 t/ha în zone mai umede), împreun ă cu îngrășăminte
chimice (N 60P40). Azotul mineral este folosit în prima parte a vegeta ției, el favorizând și
descompunerea gunoiului de grajd. Îngr ășământul organic și fosforul se aplic ă la arătura de baz ă, iar
azotul prim ăvara la preg ătirea patului germinativ.
Amendamentele sunt necesare pe soluri cu diferite grade de podzolire odat ă la 6-8 ani,
deoarece cânepa, dup ă cum s-a ar ătat, pretinde un pH neutru sau u șor bazic și are un consum ridicat
de calciu. O condi ție esențială a aplicării îngrășămintelor și amendamentelor este uniformitatea
aplicării. Orice neuniformitate de fertilitate este puternic sim țită de plante, cum s-a ar ătat, ducând la
neuniformitatea lanului.
5.3.5. Lucr ările solului. Cânepa este preten țioasă la lucrările solului. Ar ătura adânca (25- 30
cm) se execut ă imediat dupa eliberarea tere nului de planta premerg ătoare. Arăturile executate vara,
se mentin curate de buruieni pân ă toamna, prin lucr ări cu grapa cu discuri. Ar ăturile dup ă plante
recoltate târziu sunt preced ate de un discuit, iar dup ă plug se va ata șa o grapă stelată sau cu col ți
pentru a m ărunți și așeza solul. Primavara, patul germinativ se preg ătește la adâncimea de 5-6 cm cu
combinatorul. Patul germinativ trebuie s ă fie mărunțit, afânat și cu o bun ă umiditate, s ă asigure
condiții pentru germina ție și răsărire uniform ă.
5.3.6. Sămânța și semănatul. Sămânța trebuie s ă aparțină soiului zonat, s ă aibă puritatea
peste 96%, capacitatea germinativ ă peste 85%, iar MMB minim 22 g la cânepa sudic ă și 18 g la cea
nordica. Ea trebuie s ă fie din recolta anului anterior, matur ă, cu culoare și luciu caracteristic, lipsit ă
de lupoaie ( Orobanche ramosa L.).
Cânepa se însămânțează când în sol (la 5-7 cm) se realizeaz ă 7-8°C, cu tendin ța de
încălzire. Cu fiecare zi întârziere scade produc ția cu 1-2% (N. S ău1escu, 1965). Densitatea de
semănat la actualele soiuri este de 400-450 boabe germinabile la m2 indiferent de nivelul de
fertilizare (O. Seg ărceanu și colab., 1981). Cânepa de fuior se seam ănă în rânduri apropiate , la
12,5 cm cu SUP-21 sau SUP-48. Adâncimea de semănat este de 3-6 cm, limita maxim ă pe solurile

78ușoare și uscate, iar cea minim ă pe solurile mai grele și umede. Cantitatea de s ămânță la hectar, în
funcție de desime și valoarea cultural ă, este de 85-95 kg, în condi ții optime de îns ămânțare.
5.3.7. Lucr ările de îngrijire. Imediat dup ă semănat (sau chiar în aceea și zi cu semanatul) se
recomand ă să se treacă cu grapa l ănțată pe direcția rândurilor. Pentru a se reailza un contact mai bun
al semințelor cu solul și a favoriza o r ăsărire mai rapid ă și uniform ă, mai ales în solurile prea
afânate sau în anii seceto și, se va tasa solul cu un t ăvălug neted u șor. Dacă se formeaz ă crustă, în
urma ploilor, pân ă la răsărirea plantelor se trece cu t ăvălug inelar.
Cânepa lupt ă bine cu buruienile, datorit ă creșterii rapide, a desimii culturii și înălțimii
plantelor. Pericolul îmburuien ării apare în anii când condi țiile de cre ștere pentru plantele de cânep ă
sunt nefavorabile (prim ăveri secetoase urmate de perioade reci) și în soluri foarte infestate cu
buruieni. În condi ții nefavorabile, buruienile (rapi ța, pălămida etc.) pot îmburuiena culturile. Pentru
a preveni îmburuienarea culturilor de cânep ă, trebuie s ă se facă lucrările de preg ătirea solului în
bune condi ții. O aten ție deosebit ă trebuie s ă se acorde preg ătirii patului germinativ. Prin lucr ările
solului efectuate toamna și primăvara, buruienile r ăsărite se distrug. Înainte de sem ănat solul se
lucrează cu mare aten ție pentru a distruge toat c buruienile în curs de r ăsărire, dupa cum s-a mai
aratat.
5.3.8. Recoltarea. Cânepa de fuior se recolteaz ă la maturitatea tehnic ă, după ce plantele
mascule î și scutură polenul și încep să se îngălbenească. În aceast ă fază, atât de la plantele mascule
(mai înainteate în vegeta ție), cat și de la cele femele, se ob ține fibră de calitate bun ă, rezistent ă,
elastică și fină. Dacă se recolteaz ă mai devreme, fibrele de la plan tele femele sunt nemature, iar
dacă se întărzie, plantele mascule se li gnifica, fibrele devin aspre și nerezistente.
Cânepa nu se recolteaz ă prin smulgere, ci prin t ăierea plantelor de la suprafa ța solului (4-6
cm); manual (cu cutite speciale sau seceri) sau mecanic.
La noi în ( țară s-a adoptat ma șina JSK-2,1, tractat ă și acționată de la priza de putere a
tractorului U-650 M, executând t ăierea și așezarea tulpinilor pentru uscare natural ă (adunarea și
legarea în snopi se face ma nual), având capacitat ea de lucru 2,5-3,5 ha/schimb (E. Morarescu,
1981).
În prezent se folose ște mașina româneasc ă de recoltat c ănepă MRC-2,4 (omologat ă în 1976),
purtată în fața tractorului U-650 M, care taie și lasă tulpinile în brazd ă subțire pe sol
(productivitatea cca. 6-7 ha/schimb).
Producția de cânep ă de fuior variaz ă în limite foarte largi. La noi în țară se obțin produc ții de
50-60 q/ha tulpini uscate. Dupa cum s-a ar ătat, cu actualele soiuri și tehnologiile moderne
recomandate, se pot ob ține 100-150 q/ha., tulpini uscate, revenind 25-30 q/ha fibre.

78
CAPITOLUL VI

CREȘTEREA ANIMALELOR ÎN FERME ORGANICE

6.1. Necesitatea de schimbare
În ultima perioad ă, fermele zootehnice au tendin ța de a suferi de pe urma efectelor noilor
sisteme intensive destinate s ă mențină sau să sporească cu orice pre ț profitul.
Unul din principalele motiv e pentru care vegetarienii evit ă consumul de carne îl constituie
condițiile în care animalele sunt crescute și îngrășate. Mulți oameni apreciaz ă că aplicarea
cunoștințelor de etologie, comportament și confort al animalelor, va determina îmbun ătățirea
condițiilor de între ținere.
Cele mai multe sisteme tradi ționale de între ținere, care urm ăreau realizarea unui optim între
cerințele animalelor și producție au fost într-o rela ție de determinare mai mare decât sunt în prezent.
Astfel, mul ți fermieri cresc un num ăr redus de animale, furajate cu nivele energetice moderate și
întreținute în ad ăposturi cu ventila ție natural ă, cu așternut de paie. De as emenea, factorii de
intensivizare a produc ției în sectorul vegetal au influen țat sistemele de cre ștere a animalelor cu
rezultate negative asupra s ănă
tății și comportamentului animalelor.
În acela și timp, filozofii au pus întrebarea dac ă animalele pot fi considerate ca având "suflet"
sau "sentimente" și dacă suferă ("durere") (Singer si col., 1976). Dac ă animalele au a șa ceva, avem
o datorie moral ă să acționăm cu cea mai mare compasiune pentru ele, mul ți dintre noi gre șind
substanțial. Acestea sunt întreb ările la care nu putem g ăsi un răspuns clar și întotdeauna vor exista
critici care vor considera c ă, pentru animale, confortul este nerelevant, pur și simplu demonstrând
atitudinea antropomorf ă fără greșeală a multor ac țiuni umane.
Poate cel mai important pentru fermele organice este rela ția dintre s ănătatea și vitalitatea
unui animal pe de o parte și condițiile în care acel animal este crescut pe de alt ă parte. Mul ți
cercetători și observatori au ar ătat că o mare parte dintre bolile și sindroamele contemporane sunt în
relație cu condi țiile de între ținere și furajare sau de metodele de cre ștere care au fost adoptate pentru
mărirea produc ției și a eficien ței economice. Astfel, au ap ărut noi probleme care solicit ă noi soluții
din partea nutri ționiștilor și specialiștilor în domeniul cre șterii animalelor.
O parte din cele mai semnificative probleme ale s ănătății și fertilității sunt strâns legate de
intensivizarea produc ției. Nivelul produc ței la vacile de lapte este strâns dependent ă de nivelul
infertilității, mastitelor și podotehniilor, iar rata concep ției arată de asemenea o leg ătură directă cu
efectivul de animale și producția (Boehncke, 1985, 1986).
O influen ță important ă o are și utilizarea unei cantit ăți mari de fertilizan ți pe pășune. O rație
conținând un nivel ridicat de potasiu poate conduce la probleme de fertilitate, tulbur ări ale
metabolismului și reducerea cantit ății de furaje ingerate, în timp ce o înc ărcătură ridicată de nitrați
în timpul gesta ției este corelat ă cu febra laptelui, reten ția placentar ă și inflama ții ale uterului.
Nitrații din furaje pot fi converti ți de bacteriile rumenale în nitri ți, care sunt toxici prin formarea
methemoglobinei sau prin blocarea activit ății enzimatice conducând, de exemplu, la simptomul
deficienței în vitamin ă A, chiar în condi țiile în care aportul de caroten este normal.
Sindromul de ficat gr ăsos la vacile de lapte este o tulburare serioas ă, care nu este un rezultat
al unui singur agent patogenic. Ef ectele sindromului sunt diverse și se datoreaz ă nivelului ridicat al
concentratelor în ra ție, care reduc valoarea pH în rumen. Acidoza rumenal ă are ca efect și
sindromul de ficat gr ăsos (Reid și colab., 1983). De asemenea, un alt efect poate fi cre șterea
incidenței mastitelor (Lachmann, 1984) și podotehniilor (Dir ksen, 1980), precum și reducerea
fertilității. Hrănirea cu o cantitate redus ă de fibră brută este de asemenea implicat ă în exacerbarea

79podotehniilor, care pot fi agravate dac ă animalele sunt între ținute pe pardoseal ă de beton și nu pe
stand din materiale elastice. Luate împreun ă, mastitele, podotehniile și fertilitatea sc ăzută sunt
printre principalele probleme în efectivul total de vaci și sunt sigur cele mai frecvente cauze pentru
ieșirile din efectiv.
Acidoza este de asemenea o problem ă important ă în sistemele de îngr ășare pe baz ă de orz. O
important ă proporție din taurinele îngr ășate cu orz sufer ă de abcese ale ficatului, în care nivelul
ridicat de acid con ținut în rumen înt ărește peretele rumenal, cauzând probleme la nivelul acestui
compartiment gastric. Uneori se poate produce pe netrarea peretelui intest inal cauzând inflama ții,
pătrunderea bacteriilor în circula ția sanguin ă și atacul ficatului.
La scroafele care fat ă în boxe s-a observat o inciden ță ridicată pentru trei principale
probleme de s ănătate: mastite, inflama ții ale uterului și producție scăzută de lapte. De asemenea, în
boxele respective apar, dup ă un număr mare de f ătări, un nivel ridi cat al morbidit ății care solicit ă un
număr mare de tratamente ve terinare (Ekesbo, 1981).
Creșterea num ărului de îmboln ăviri la porcine este de asemenea corelat cu cre șterea
densității (Lindquist, 1974; Fox, 1984), precum și cu mărimea total ă a efectivului și nevoia de
medicație în furaje (Niederstücke, 1983). În plus, obiectivele amelior ării pentru un nivel ridicat al
conversiei hranei în carne, la porcii ameliora ți, determin ă probleme cardio-vasculare,
susceptibilitate la artrit ă și instabilitate în picioare, calitate slab ă a cărnii (PSE -pal ă, moale,
exudativă).
Antibiorezisten ța la animale este o problem ă care face dificil ă găsirea unei conduite
terapeutice în unele infec ții bacteriene simple. Sc ăderea imunit ății animalelor se datoreaz ă
producerii de hormoni ai stresului (corticosteroizi) în cazul supraaglomer ării sau existen ței altor
condiții care împiedic ă dezvoltarea gradual ă a imunității lor. Prezen ța reziduurilor de pesticide sau
metale grele afecteaz ă imunitatea animalelor, existând o interrela ție între grup și fiecare animal în
parte (Gross & Siegel, 1982).
Alte exemple de rela ții între sistemele moderne de între ținere și noile probleme de s ănătate
în efectivele de animale au fost descrise de Fox (1984).
Cea mai recent ă problemă este a Encefalopatiei Spongiforme Bovine (BSE), sau sindromul
"vacii nebune". Boala, descoperit ă pentru prima dat ă în Marea Britanie în Decembrie 1996, a ap ărut
datorită furajelor contaminate cu agen ți infecțioși de screpie , o boală neurologic ă a oilor și caprelor,
creierul acestora con ținând o mare cantitate de agen ți transmisibili. Utilizarea în hrana bovinelor a
făinurilor de origine animal ă, ca sursă ieftină de protein ă, a făcut ca boala s ă se transmit ă la acestea
din urmă, În anul 1998, imediat ce s-a observat leg ătura cauzal ă cu utilizarea f ăinurilor animale la
bovine, s-a hot ărât interzicerea folosirii acestora în furajare.
Așa numitele boli "tehnologice" vor confrunta adesea cercet ătorii și veterinarii cu noile
probleme, existând riscul de a nu g ăsi o ieșire decât prin adoptarea unui sistem care s ă nu
urmărească realizarea unor produc ții mari. Cu alte cuvinte, es te necesar acel sistem care s ă permită
punerea în valoare a poten țialului natural de produc ție al animalului. Homeostazia animalelor
trebuie să fie determinat ă de starea de s ănătate, inciden ța bolilor, longevitatea, performan țele de
reproducție, diferiți indicatori fiziologici și nu doar simpla ghidare dup ă productivitate, care este
numai un indicator c ă animalul este bine furajat și sănătos clinic.
Acestea sunt alte consecin țe ale sistemelor moderne de produc ție animală care au implica ții
pentru sol, culturile vegetale și sănătatea. Separarea produc ției animale de sol nu numai c ă riscă să
producă un conflict, dar creaz ă probleme în ceea ce prive ște produc ția de furaje și cantitatea mare
de dejecții animale care afecteaz ă mediul.
Utilizarea medicamentelor conven ționale poate de asemenea crea probleme de mediu.
Aditivii furajeri pot conduce la cre șterea concentra ției cuprului și zincului în sol, substan țe care în
anumite condi ții reduc degradarea dejec țiilor și pot interveni negativ în activitatea biologic ă a
solului. Solu ția de îmb ăiere a oilor, dac ă ajunge accidental în emisarii naturali și ulterior în
ecosistemul marin, conduce la cre șterea dramatic ă a nivelului de poluare.
Pentru oameni, problema principal ă este a calit ății cărnii și laptelui, a competi ției pentru
hrană între oameni și animale, precum și a condițiilor de munc ă ce pot crea probleme de s ănătate

80celor care lucreaz ă în agricultur ă. De exemplu, afec țiunile respiratorii, cum ar fi bron șitele, sunt
dese la muncitorii din complexele intensive de cre ștere a animalelor. Stresu l poate fi de asemenea
un factor semnificativ pentru care unii fermieri au tendin ța de a cre ște numărul animalelor cazate,
pentru a contracara între ținerea în boxe individuale în condi ții artificializate (FAWC, 1988).
Contaminarea laptelui cu antibiotice este bine cunoscut ă și s-au făcut pași importan ți în
combaterea acestui flagel, deoarece s unt probleme serioase cu implica ții în activitatea de procesare.
Dar antibioticele sunt uti lizate ca promotori de cre ștere iar rezisten ța la antibiotice a salmonelei face
ca tratamentul la om, la fel ca la animale, s ă fie dificil. La p ăsări se semnaleaz ă cca 50% cazuri de
salmonela, a c ărei inciden ță a crescut de la un nivel negl ijabil în 1940, la peste 20000 în 1988.
Panica produs ă de prezen ța salmonelei în ou ă, la sfârșitul anului 1988 și începutul anului
1989, a fost pus ă pe seama "practicilor de furajare nenaturale", în particular datorit ă utilizării făinii
de carne și pene în furajarea g ăinilor ouătoare. În particular, salmonela a p ătruns în Marea Britanie
prin furajele importate, problema find exacerbat ă de reciclarea dejec țiilor de pas ăre (New Scientist,
17/12/88). Numai 392 cazuri de salmoneloz ă au fost atribuite acestei cauze în 1988, pentru ca în
1998 să se înregistreze 12000 cazuri, din care peste jum ătate foarte grave.
Utilizarea hormonilor ca promotori de cre ștere este criticat ă datorită potențialului de risc
pentru sănătate. Acești hormoni, altfel descri și ca "identic-natural", sunt adesea copii imperfecte ale
substanțelor naturale permise ca produse comerciale. Argumentul c ă hormonii utiliza ți ca promotori
de creștere nu pot fi depista ți este fals, testele utilizate pentru detectarea animalelor la care s-au
făcut implanturi ilegale de hormoni relevând posibilitatea detect ării acestora.
Uniunea European ă interzice utilizarea horm onilor ca promotori de cre ștere la animale. În
vara anului 1988, utilizarea ho rmonilor a fost descoperit ă în Germania, ceea ce a determinat
mișcarea vacilor din aceste ferme în }ara Galilo r, iar fermierii au ajuns la concluzia c ă testele de
detectare a hormonilor sunt eficiente iar folosirea lor nu mai poate fi ascuns ă.
De asemenea, trebuie luat ă în considera ție problema utiliz ării somatotropinei bovine (BST)
pentru cre șterea produc ției de lapte. Un raport major al Comi siei Parlamentare pentru Evaluare
Tehnologic ă din Germania (Isermeyer și colab., 1988) concluzioneaz ă că nu există efecte asupra
sănătății vacilor în cazul utiliz ării BST, înregistrându-se un impact semnificativ asupra fertilit ății cu
o reducere a ratei concep ției de la 90 la 75%. BST este de asemenea criticat pentru c ă nu confer ă
capacitate ridicat ă de ingestie iar volumul tubului digestiv este necesar s ă satisfacă cererea de
nutrienți reclamat ă de creșterea produc ției, exceptând situa ția în care ra ția are un nivel nutritiv
ridicat.
Cu produc ție de lapte și cereale în exces și o polpula ție în țările dezvoltate care din motive
de sănătate schimb ă sursa de energie și proteină în special prin alimente pe baz ă de soia, se pune
întrebarea privind viitorul cre șterii animalelor și consumul excesiv de produse animale. În 1984,
șeptelul Marii Britanii a fost de 13,2 milioane vaci și viței, 34,8 milioane oi și miei, 7,7 milioane
porci și 129,4 milioane p ăsări.
Obiectivul pe termen lung este de schimbare a regimului alimentar în țările dezvoltate. Poate
că aceasta este o provocare care poate fi real rezolvat ă de agricultura sustenabil ă, luându-se în
calcul sensibilitatea animalelor și protecția mediului plecând de la problema producerii sustenabile a
furajelor. Agricultura organic ă urmărește să realizeze o alternativ ă în acest sens, iar mai important, la
nivelul fermelor individuale este c ă se urmărește recunoa
șterea faptului c ă fermele zootehnice nu
sunt numai unit ăți de produc ție, ci unități vii, care sunt parte integrant ă a unui întreg.

6.2. Rolul animalelor în ferma organic ă
Ferma organic ă fără animale este de neconceput pentru majoritatea oamenilor. Animalele
sunt considerate a fi o component ă esențială a fermei organice deoarece asigur ă fertilizarea natural ă
și permit realizarea de asolamente. Din aceast ă cauză, o fermă organică trebuie s ă fie mixtă, acest
tip de ferme devenind tot mai numeroase, iar fermele vegetale se transform ă într-un ritm rapid în
ferme organice.

81În cadrul unei ferme organice, raportul p ășune/arabil este foarte important, iar rumeg ătoarele
reprezintă baza pentru un management corespunz ător. Este foarte important și raportul
graminee/leguminoase pent ru o fertilizare corespunz ătoare, vacile și oile fiind speciile care trebuie
exploatate cel mai mult, deoarece returneaz ă nutrienți în sol. Monogastricele (porc și pasăre)
consumă cereale, iar din acest punct de vedere, sunt în competi ție alimentar ă cu omul. În plus, ra ția
la aceste specii trebuie s ă aibă o concentra ție energetic ă și proteică mare și este dificil de formulat o
asemenea ra ție doar pe baza furajelor cultivate, fiind necesar s ă adăugăm unele suplimente.

6.3. Principiile generale ale unei ferme zootehnice organice

Exploatarea animalelor într-o ferm ă organică trebuie s ă îndeplineasc ă trei principii
importante:
ƒ sistem de între ținere care s ă respecte cele mai bune standarde;
ƒ alimentație care să țină cont de fiziologie, utilizând cu preponderen ță furaje produse în
fermă;
ƒ sănătatea să fie men ținută printr-un program de preven ție (întreținere, exploatare,
furajare) iar medica ția să fie aplicat ă cât mai pu țin posibil.

Cel mai important lucru este realizarea unor condi ții de viață cât mai bune pentru animale,
iar Manualul Federa ției Universitare pentru Protec ția Animalelor "Managementul și Protecția
Animalelor de Ferm ă" poate fi luat ca baz ă de studiu.
Condițiile de între ținere și furajarea trebuie s ă pună în eviden ță potențialul productiv
"natural" al animalelor, nefiind permis "for țarea" acestuia. Lipsa stre sului în cazul respect ării
condițiilor mai sus men ționate asigur ă sănătatea și vitalitatea animalelor. Nerespectarea acestor
condiții, precum și întreținerea legat ă a animalelor, f ără a se asigura suprafa ța necesară a standului,
sunt interzise în fermele organice.
Furajarea animalelor trebuie s ă țină cont de fiziologie, fiind contraindicat ă folosirea unor
cantități mari de nutre țuri combinate la rumeg ătoare. Într-o ferm ă organică se urmărește ca
nutrețurile administrate s ă nu depășească capacitatea de ingestie a animalului șI de asemenea,
trebuie ca furajele administrate rumeg ătoarelor să fie produse în ferm ă.
De și este dificil de realizat, utilizar ea medicamentelor va trebui evitat ă, lucru extrem de
important pentru o ferm ă organică. De foarte multe ori în fermele cu sisteme intensive de exploatare
sunt necesare tratamente cu antihelmintice, antibiot ice, vaccinuri, microelemente, aditivi furajeri
etc. Acestea pot ajuta animalul s ă facă față unor eventuale boli provocate de sistemul de exploatare
sau de condi țiile necorespunz ătoare de microclimat.
În fermele organice, riscul de îmboln ăvire trebuie redus punându-se accent pe îmbun ătățirea
condițiilor de cre ștere a animalelor și nu pe reducerea for ței de munc ă din fermă.

6.4. Cre șterea animalelor în ferme organice

6.4.1. Cre șterea bovinelor
Importan ța creșterii bovinelor
Prin produsele lor, bovinele contribuie la asigurarea unu i procent însemnat din hrana
populației. Creșterea bovinelor ocup ă și va ocupa locul prioritar în economia produc ției animale.
Importanța creșterii lor este dat ă de varietatea produselor pe care le furnizeaz ă: lapte, carne, piei,
gunoi de grajd, unghii, coarne, sânge, p ăr etc.
Laptele este cel mai important produs, datorit ă compozi ției chimice complexe, valorii
biologice ridicate și gradului înalt de digestibilitate. Acesta con ține peste 100 de substan țe necesare
organismului uman: to ți cei 20 de aminoacizi, 10 acizi gra și, 25 vitamine și 45 elemente minerale.
Exprimată în calorii, valoare nutritiv ă a unui litru de lapte este echivalent ă cu circa 400 g carne de
porc, 750 g carne de vi țel, 7-8 ou ă, 500 g pe ște, 2,6 kg varz ă, 125 g pâine etc.

82 Importan ța laptelui const ă nu numai în valoarea nutritiv ă deosebită, ci și în faptul c ă poate fi
transformat într-un num ăr foarte mare de produse lactate (p este 1000), ceea ce contribuie la
diversificarea alimenta ției umane.
Hrana consumat ă este transformat ă cel mai economic în la pte, astfel la acela și consum de
hrană, vacile de lapte dau o produc ție echivalent ă din punct de vedere en ergetic cu 1000 Kcal, pe
când animalele supuse îng ășării produc, prin depunerile de carne și seu, cca. 840 Kcal. Din
producția totală de lapte produs ă pe glob, mai mult de 90% este dat ă de vaci.
Carnea . Deși producția de carne furnizat ă de bovine reprezint ă cca. 35-40% din produc ția
mondială de carne, se estimeaz ă o creștere a ponderii acesteia în consum mondial. Cre șterea
cerințelor pentru carne de bovine se explic ă prin valoarea nutritiv ă și dietetică a acesteia.
Alte produse. Bovinele furnizeaz ă de asemenea și produse secundare deos ebit de valoroase,
peste 90% din pieile fo losite în industrie și 75% din gunoiul de grajd produs de toate speciile.
Cre șterea bovinelor prezint ă importan ță și prin contribu ția la creșterea eficien ței economice
datorită faptului c ă folosește judicios furajele fibroase și suculente, precum și a tuturor produselor
secundare din produc ția vegetal ă.
Pentru încurajarea cre șterii taurinelor în fermele orga nice din România, în perspectiv ă, se
impun urm ătoarele măsuri:
ƒ dezvoltarea bazei furajere, prin îmbun ătățirea și exploatarea ra țională a pajiștilor naturale și
cultivate, sporirea suprafe țelor cu culturi furajere în special trifoliene și sfeclă furajeră până la
nivelul țărilor apusene, utilizarea mai bun ă a resurselor furajere secundare din produc ția
vegetală și parțial a celor din industria alimentar ă;
ƒ stimularea cre șterii taurinelor în gospod ăriile popula ției prin pre țuri atractive, acordarea de
credite avantajoase pentru cump ărarea de animale de ras ă, construc ții de adăposturi și
achiziționarea de utilaje pentru mecanizarea microfermelor;
ƒ îmbunătățirea activit ății de reproduc ție a taurinelor pentru ridicar ea procentului de fecunditate și
natalitate;
ƒ organizarea, în noile condi ții, a însămânțărilor artificale cu material seminal congelat, pentru
realizarea în cel mai scurt timp a progresului ge netic scontat;
ƒ apărarea sănătății taurinelor prin eradicarea prin cipalelor boli contagioase (tuberculoz ă,
leucoză), prevenirea și combaterea sterilit ății, diminuarea afec țiunilor mamare și podale,
introducerea unor m ăsuri de profilaxie general ă în scopul diminu ării tuturor tratamentelor și în
special al celor cu antibiotice etc.

Cre șterea tineretului taurin
Importan ța creșterii raționale a tineretului taurin.
Sporirea efectivelor de taurine și calitatea lor nu se pot realiza dac ă nu se acord ă o atenție
deosebită și creșterii tineretului taurin. De modul de hr ănire și îngrijire a vi țeilor depinde starea de
sănătate și implicit, procentul de morbiditate. Cercet ările au arătat că 70% din bolile care apar la vi ței,
în prima lun ă de viață, se datoresc deficien țelor în hrănire și adăpostire.
Este cunoscut faptul c ă tulburările digestive banale, care apar frecvent la vi ței din cauza
nerespectării regulilor de igien ă ale alimenta ției, se asociaz ă cu enterite mai grave, iar acestea, la
rândul lor, dau alte complica ții care tareaz ă animalul pentru toat ă viața.
Animalele al c ăror proces de cre ștere decurge normal, nu numai c ă ating la vârsta productiv ă
greutatea și dimensiunile normale, dar și organele și aparatele interne prezint ă o dezvoltare normal ă,
ceea ce influen țează capacitatea productiv ă.
Pentru vi țelele de pr ăsilă se recomand ă un nivel moderat de hr ănire, care s ă determine
realizarea unui spor mediu zilnic în primele 6 luni de 600-700 g la rasele de talie mic ă și 650-750 g la
rasele de talie mare. Hr ănirea abundent ă a vițelelor din rasele de lapte și mixte, în primul an de via ță,
poate duce la modific ări ale tipului de meta bolism, orientarea lor spre tipul anabolic și ca urmare, spre
producția de carne. Din aceast ă cauză ele vor da produc ții mai mici de lapte la vârsta adult ă. Sporul de
creștere planificat pentru vi țelele de pr ăsilă între 6-12 luni va fi de 5 00-550 g, iar între 12-18 luni, de
450-500 g.

83 Hr ănirea tineretului femel de pr ăsilă trebuie s ă urmărească dezvoltarea maxim ă a tubului
digestiv și a celorlalte organe interne, a osaturii și musculaturii. De aceea, ra țiile administrate vor
cuprinde cantit ăți din ce în ce mai mari de fibroase și suculente pe m ăsură ce tineretul înainteaz ă în
vârstă, iar concentratele vor intra în cantit ăți moderate atunci când fibroasele și suculentele sunt de
calitate slab ă.
Tăurașii destina ți pentru pr ăsilă vor fi hr ăniți mai abundent decât femelele și trebuie s ă
realizeze de la na ștere la 6 luni un spor me diu zilnic de 900 g. Dup ă vârsta de 6 luni vor beneficia de
rații adecvate pentru ob ținerea unui spor mediu zilnic de 900-1000 g. Se va urm ări dezvoltarea
maximă a osaturii și musculaturii și se va evita îngr ășarea.

Tehnica între ținerii și hrănirii tineretului femel de reproduc ție.
Între ținerea în sezonul de iarn ă se asigur ă în adăposturi cu sistem legat sau liber.
Adăposturile în sistem legat sunt prev ăzute cu pat scurt, iar între ținerea în stabula ție liberă se
realizează în boxe colective de 10-2 0 cap. tineret femel. Stabula ția liberă se poate asigura pe spa ții de
odihnă și mișcare cu podea plin ă dar având zon ă individual ă de odihnă.
Între ținerea în sezonul de var ă. Se recomand ă a se realiza pe p ășune, iar în unit ățile care nu
dispun de suprafe țe corespunz ătoare, animalele se men țin cea mai mare parte a zilei în padocuri, unde
se asigură și administrarea nutre țurilor verzi. Taberele de var ă se amenajeaz ă cu acoperi șul în una sau
două pante și cu cel pu țin un perete plin, situat pe direc ția vânturilor dominante. Totodat ă sunt
prevăzute cu iesle pentru administrarea nutre țului concentrat și a suplimentului de mas ă verde,
dispunând de surs ă de apă și padocuri de odihn ă pentru noapte.
Tehnica hr ănirii tineretului femel de reproduc ție.
Principiile de baz ă ale hrănirii raționale a tineretului constau în administrarea unor nutre țuri de
bună calitate și în cantit ăți care să asigure cre șterea și dezvoltarea normal ă a acestuia, în vederea
obținerii unor produ și cu însușiri favorabile de produc ție. În exploatarea tineretului femel se urm ărește
o creștere moderat ă, cu o bun ă dezvoltare a aparatului digestiv și realizarea unei conforma ții
armonioase, specifice vacilor pentru la pte. Ca urmare, ponderea principal ă în hrănirea acestora o vor
avea nutre țurile de volum (fibroase și suculente), iar concentratele, o propor ție mai redus ă. În acest
fel, hrana de baz ă a tineretului femel o formeaz ă nutrețul verde administrat la discre ție în sezonul de
vară, respectiv nutre țurile fibroase și suculente de bun ă calitate, în sezonul de iarn ă.
În sezonul de var ă, cel mai favorabil regim de hr ănire se realizeaz ă prin între ținerea
tineretului femel pe p ășune, cu consum de mas ă verde la discre ție. În unit ățile care nu pot asigura
suprafețele necesare de paji ști, masa verde se administreaz ă la iesle, în padoc, unde tineretul trebuie
menținut cea mai mare parte a zilei. Cantitatea de mas ă verde administrat ă este de 15-20 kg pân ă la
vârsta de 12 luni și de 20-30 kg peste aceast ă vârstă.
În sezonul de iarn ă, în rație predomin ă nutrețul suculent, cel fibros și apoi concentratele.
Tineretul femel în vârst ă de până la 12 luni trebuie s ă primeasc ă în rație următoarele cantit ăți: 3-4 kg
fân de bun ă calitate, din care 50% fân de leguminoase ; 10-16 kg suculent e, din care 50% r ădăcinoase
(sfeclă furajeră), sau 7-10 kg semisiloz și 1,5-2,5 kg amestec de nutre țuri concentrate, la care se
adaugă 50-60 g nutre ț mineral (format din 30-40 g cret ă furajeră și 20-25 g sare).
Pentru tineretul femel în vârst ă de peste 12 luni, se asigur ă: 4-5 kg fân de bun ă calitate, din
care 50% fân de leguminoase; 15-24 kg suculente, din care 50% r ădăcinoase, sau 10-15 kg semisiloz,
2-3 kg amestec de furaje concentrate și 25-30 g sare.

Tehnologia exploat ării taurinelor pentru produc ția de lapte.
Tehnologia de exploatare reprezint ă știința dirijării și optimizării factorilor de mediu prin
metode, procedee, mijloace și măsuri adecvate folosirii poten țialului genetic și de produc ție al vacilor,
respectiv ob ținerii unor produc ții maxime, de calitate superioar ă și eficiente din punct de vedere
economic. Tehnica hr ănirii vacilor lactante pe timp de var ă.
Hr ănirea vacilor la p ășune. Începerea și încheierea sezonului de p ășunat și respectiv durata
acestuia, sunt în func ție de zon ă și în special de regimul termic și de posibilit ățile de acoperire a

84necesarului de nutre ț verde pentru vacile care p ășunează. În principiu, începerea p ășunatului se va
face când iarba a ajuns la 10-15 cm în ălțime, iar tempertura pe timp de noapte nu scade sub 5 oC, ceea
ce corespunde pentru zona de câm pie cu data de 25 aprilie-5 mai, iar închiderea sezonului de p ășunat,
tot pentru zona de câmpie, este în jurul datei de 15-31 octombrie.
Animalele se introduc pentru prima dat ă pe pășune după ce au consumat suficiente nutre țuri
fibroase și au fost odihnite. Trecerea la p ășunatul deplin se va face treptat, într-o perioad ă de până la
15 zile, timp în care intervalul de p ășunat se va m ări zilnic, iar vacile vor primi nutre țuri fibroase în
special diminea ța, înainte de a începe consumul de nutre ț verde.
Pentru completarea ra ției se vor administra nutre țuri concentrate la muls, în func ție de
producția de lapte, dup ă scheme actualizate periodic și ținând seama de produc ția de masă verde de pe
pășune. În perioadele în care masa verde de pe p ășune nu poate acoperi întregul necesar, se vor
administra suplimentar nutre țuri verzi la iesle, ori se vor scoate o parte din vaci de pe p ășune în
vederea corel ării produc ției de mas ă verde cu necesarul grupului de animale care p ășunează.
Pe tot sezonul de p ășunat se vor asigura s ăruri minerale atât prin in cluderea lor în amestecul de
nutrețuri concentrate, cât și sub form ă de brichete minerale din care nu trebuie s ă lipsească Mg. Vacile
se introduc pe parcela de p ășune când iarba are în ălțimea de 10-15 cm și se mențin până când iarba
ajunge la 4-5 cm, dup ă care se vor trece pe alt ă parcelă.
Hr ănirea vacilor pentru lapte cu nutre țuri verzi administ rate la iesle. Se practic ă în
zonele unde nu sunt paji ști naturale, iar nutre țul verde se produce în cult uri special destinate acestui
scop. Începerea și terminarea perioadei de hr ănire cu nutre ț verde, ca și sortimentul de plante furajere
utilizate, au un specific zonal. Indiferent îns ă de zonă, se urmărește ca sezonul de hr ănire cu nutre ț
verde să fie cât mai lung și să se foloseasc ă culturile care da u cea mai mare cantitate de nutre ț verde la
hectar.
Pentru a avea nutre ț verde în permanen ță, trebuie organizat ă producerea sa în sistem conveier
verde. În organizarea conveierului verde se va ține seama ca majoritatea plantelor s ă se utilizeze în
perioada optim ă, respectiv când au cea mai mare cantitate de substan țe nutritive digestibile la hectar.
Cantitatea de nutre ț verde necesar se va calcula la 55-65 kg pentru fiecare vac ă, pe zi, ceea ce
echivaleaz ă cu circa 10 tone pe an.
Pentru perioadele cu timp ploios, când nu se poate intra în câmp pe ntru recoltare, se vor
prevedea în ferme suficiente rezerve de fânuri și nutrețuri însilozate cu care s ă fie hrănite vacile pân ă
când se poate din nou intra în câmp pentru aducerea de nutre ț verde.
Hr ănirea mixt ă a vacilor (la p ășune și la grajd). Se practic ă în fermele unde exist ă
suprafețe mici de paji ști naturale sau temporare, amplasate în apropierea fermelor, dar care nu pot
asigura întregul necesar de nutre ț verde în tot timpul a nului. În asemenea situa ție, la întocmirea
conveierului verde se va ține seama de cantitatea pe care o furnizeaz ă pajiștile și de momentul când
acestea pot fi folosite, urmând ca restul s ă se completeze cu nutre țuri cultivate. În func ție de aceste
elemente, se stabile ște și programul de p ășunat. În mod obi șnuit, se pășunează dimineața circa 4 ore,
iar după amiaza se administreaz ă nutrețul verde la iesle. Acest si stem mixt, cu utilizarea paji știlor
naturale sau a celor temporar e, este cel mai ad ecvat pentru major itatea zonelor din țara noastr ă.
Tehnica hr ănirii vacilor pe timp de iarn ă.
Ca o caracteristic ă a hrănirii în perioada de iarn ă, este utilizarea de nutre țuri conservate. Dintre
furajele utilizate în perioda de iarn ă, în alimenta ția vacilor pentru lapte, men ționăm:
Fânurile. În special cele de leguminoase (lucern ă, trifoi sau amestec de graminee și
leguminoase) sunt indispensabile hr ănirii normale a vacilor pentru lapte, doearece ele acoper ă cea mai
mare parte a proteinei necesare, a s ărurilor minerale și a vitaminelor. Stimuleaz ă dezvoltarea
microflorei și microfaunei rumina le, dirijând-o spre producerea precursorilor laptelui.
Cantitatea de fân administrat ă vacilor în lacta ție este de cel pu țin 1 kg pentru fiecare 100 kg
masă corporală. Fânul, pentru a avea pala tabilitate mare , trebuie s ă fie de calitate, respectiv s ă aibă un
conținut scăzut de fibr ă brută (sub 25%) și să nu fie muceg ăit.
Porumbul însilozat. Este cel mai r ăspândit furaj cu valoare energetic ă pentru hr ănirea vacilor
de lapte, prin faptul c ă dă producții mari la hectar și producerea lui se poa te mecaniza aproape
complet. Consumabilit atea porumbului însi lozat este în func ție de aciditatea acestuia, care la rândul

85său este condi ționată de conținutul de S.U. pe care l-au a vut plantele la însilozare. Con ținutul de S.U.
cel mai adecvat este de 30-3 5%, care de obicei determin ă un pH de 4,2-4,5, format în special pe baza
acidului lactic.
Pentru aceasta, porumbul trebuie recoltat în faza de lapte-cear ă, boabele trebuie s ă reprezinte
30% din masa însilozat ă și să asigure circa 50% din valoarea energetic ă a acesteia. Cantitatea
recomandat ă este de circa 3 kg/zi (sau 1 kg S.U.) pentru 100 kg mas ă corporală.
Semifânul. Este preparat din ierburi (graminee și leguminoase) însilozate la un procent sc ăzut
de umiditate. Se recomand ă să se conserve sub form ă de semifân, în special nutre țul de la coasa I care,
din cauza timpului ploios, nu se poate p ăstra în condi ții bune sub form ă de fân. Prin p ălirea nutre țului
verde pân ă la o umiditate de 45-55% se produce moartea celulelor vegetale, iar în acest fel proteina
din ele nu se mai scurge sub form ă de suc celular, glucidele r ămânând disponibile pentru fermenta ția
lactică, ceea ce determin ă o bună conservare.
Semifânul are o aciditate sc ăzută (pH 5,0-5,5) și este consumat cu pl ăcere de c ătre vacile
pentru lapte. Acesta reprezint ă o sursă de echilibrare a ra ției în proteine, vitamine și săruri minerale.
Se recomand ă în hrana vacilor în lacta ție, până la 3 kg/zi (sau 1,5 kg S.U.) la 100 kg mas ă corporală.
Sfecla furajer ă. Planta dă producții mari la hectar, îns ă cere mult ă forță de muncă manuală și
se păstrează mai greu peste iarn ă. Este consumat ă cu plăcere de către vacile în lacta ție. Se recomand ă
administrarea în cantit ăți limitate, la maximum 4 kg/zi pentru fiecar e 100 kg mas ă corporală.
Guliile furajere. Reprezint ă un nutreț suculent de iarn ă, apreciat în special în zonele de deal și
submontane, unde sfecla furajer ă nu dă rezultate bune. Se administreaz ă vacilor în cantit ăți de 2-4
kg/zi la 100 kg mas ă corporală.
Nutre țurile concentrate. Nu sunt caracteristice pentru hr ănirea vacilor în lacta ție, însă sunt
absolut necesare pentru a se putea sus ține produc țiile mari de lapt e. Aceste nutre țuri trebuie s ă
participe în ra ție pentru completarea nutre țurilor de volum, în speci al sub aspect energetic.
Strategia hr ănirii. Prin strategia hr ănirii se urm ărește ca fiecare vac ă să aibă satisfăcut
necesarul de substan țe nutritive, f ără a se face risip ă. Administrarea furajelor la vaci se face într-o
anumită ordine legat ă de o bun ă digestie și de imprimarea unui anumit sens activit ății
microsimbion ților rumenali. Astfel, primul fura j administrat v acilor, diminea ța, trebuie s ă fie fânul,
după care urmeaz ă primul tain de nutre țuri concentrate, apoi suculentel e, respectiv sfecla, porumbul
însilozat și semifânul. Pentru vacile car e primesc concentratele în mai multe tainuri, acestea se
intercaleaz ă între nutre țurile de volum la intervale de timp aproximativ egale.
Structura ra ției, și în special a celei de baz ă, trebuie s ă fie păstrată un timp cât mai îndelungat,
orice schimbare este urmat ă de perturb ări digestive, în special în activitatea microsimbion ților
rumenali, ca și în cea enzimatic ă. Pentru a se evita aceasta, este necesar ă o perioad ă de tranziție în care
introducerea sau scoaterea unor furaje din ra ție să se facă treptat. În cazul trecerii de la alimenta ția de
iarnă la cea de var ă și invers, trebuie s ă se instituie perioade de tranzi ție în care s ă se facă obișnuirea
vacilor cu noul sortiment de nutre țuri.
Ad ăparea vacilor lactante. Dacă pentru nutrien ții obișnuiți vacile au capacitatea de a- și face
rezerve, pentru ap ă, această capacitate este foarte redus ă, ceea ce face ca lipsa apei s ă se resimt ă
repede, în special prin sc ăderea produc ției de lapte. Cantitatea de ap ă necesară pe timp de 24 ore
diferă în funcție de sezon, respectiv de hrana consumat ă și de temperatura mediului, de produc ția de
lapte etc. În general, s-a stab ilit pentru vaci un consum de ap ă de 50-70 l sau, în medie, 4,0-6,0 l la 1
kg S.U. consumat ă.
În mod obi șnuit, apa în ferme se asigur ă din pânza freatic ă, iar în lunile de var ă sau la pășune,
din izvoare sau râuri. Apa trebuie s ă fie potabil ă, respectiv nepoluat ă, să fie limpede, f ără gust
particular și cu temperatura în jur de 12-16 oC. Adăparea se poate face cu ad ăpători automate, care au
avantajul c ă asigură apa în permanen ță.
Tehnologia exploat ării taurinelor pentru produc ția de carne.
Fiecare dintre sistemele de îngr ășare întrune ște diferite metode tehnologice, care variaz ă în
funcție de țară și zonă, iar în cadrul acestora chiar de la o ferm ă la alta, corespunz ător condițiilor
specifice pe care acestea le în trunesc. În cele ce urmeaz ă se vor prezenta principalele tehnologii

86grupate pe sisteme de îngr ășare, insistându-se îndeosebi as upra celor care se utilizeaz ă în fermele
organice sau întrunesc perspective de adoptare.
Tehnologia de îngr ășare în sistem extensiv.
Acest sistem întrune ște, la rândul s ău, mai multe metode care, î n g e n e r a l , s e b a z e a z ă pe
întreținerea animalelor pe p ășuni naturale, f ără nici un adaos de nutre țuri concentrat e. Ritmul
acumulărilor medii zilnice de mas ă corporală este, în medie, de 0,4-0 ,6 kg cu consumuri specifice
cuprinse între 8-20 UN.
Valorificarea se face pentru tineret la mase corporale de peste 400 kg, îns ă la vârste mai mari
de 24 luni. În acest sistem se utilizeaz ă tineretul din rasele autohtone, în vârst ă de peste 12 luni, de
preferință peste 20-22 luni și animalele adulte reformate.
Îngr ășarea taurinelor pe baz ă de nutrețuri suculente
Îngr ășarea pe baz ă de nutre țuri însilozate. Cel mai frecvent utilizate sunt porumbul
însilozat în faza de lapte-cear ă cu cel mult 65% umiditate, precum și alte categorii de graminee (sorg,
iarbă de Sudan), respectiv amestecul dintre acestea și leguminoase îns ilozate în propor ții diferite.
Vârsta animalelor preluate pentru îngr ășarea prin aceast ă metodă trebuie să fie de minimum 6-
7 luni, îns ă rezultate bune se ob țin la vârsta de peste 12 luni. În toate cazurile, ponderea nutre țului
însilozat nu trebuie s ă depășească în subperioada de îngr ășare 50% și cel mult 55% din valoarea
nutritivă a rației, diferen ța completându-se cu nutre țuri fibroase și concentrate în propor ții relativ
egale. În aceste condi ții se obțin sporuri medii zilnice de 0,7-0,9 kg, la un consum specific de 7-9 UN
la tineret și peste 10 UN la adulte.
Îngr ășarea pe baz ă de nutre țuri însilozate cu umiditate sc ăzută. În funcție de umiditatea
nutrețului la însilozare, acest sortiment este cunoscut sub denumirea de "semisiloz" și, respectiv,
"semifân". Semifânul se produce dup ă tehnica obi șnuită a însilozării clasice, îns ă conținutul nutre țului
în momentul însiloz ării trebuie s ă fie de 45-50% SU, iar pentru semisiloz de 55-60% SU. Ca surs ă se
folosesc ierburile de graminee și leguminoasele, depozitate în silozuri de suprafa ță sau de tip turn, cu
sau fără adaos de conservan ți.
Utilizarea semifânului și a semisilozului în îngr ășare conduce la ob ținerea unor rezultate foarte
bune și din punct de vedere econo mic, reprezentând o metod ă de perspectiv ă. Aceste sortimente pot
participa pân ă la 70-80% din valoarea nutritiv ă a rației, diferen ța de 20-30% fiind reprezentat ă de
nutrețuri concentrate combinate. Aceast ă metodă asigură sporuri medii zilnice în jur de 0,9 kg și chiar
mai mult, la un consum specific de 7-9 UN.
Îngr ășarea pe baz ă de alte nutre țuri suculente cultivate. Din aceast ă grupă, cea mai larg ă
utilizare în îngr ășarea taurinelor, o are sfecla, apoi bost ănoasele și, sporadic, cartoful:
– îngr ășarea pe baz ă de sfeclă. În acest scop se poate folosi sfecla furajer ă și mai ales
semizaharat ă, care realizeaz ă cea mai mare cantitate de SU pe unitatea de suprafa ță cultivată. Se
administreaz ă sub form ă tocată, obișnuit în amestec cu nutre țuri grosiere (tocate) în cantit ăți de 10-20
kg/cap/zi, în func ție de vârst ă. În mod obi șnuit, poate avea o pondere de 25-30% din valoarea nutritiv ă
a rației, care se completeaz ă până la 50-60% cu nutre ț însilozat sau cu alte suculente (gulii,
bostănoase, cartofi etc). Diferen ța se asigur ă în propor ții mai mult sau mai pu țin egale cu fibroase și
concentrate. În aceste condi ții, se pot realiza sporuri medii zilnice de 0,7-0,9 kg , la un consum specific
de 8-9 UN pentru tineret; – îngr ășarea pe baz ă de bostănoase, este asem ănătoare cu cea precedent ă și se poate
combina dup ă aceleași principii, cu gulii furajere sau cartofi;
– îngr ășarea pe baz ă de cartofi este puțin utilizat ă la taurine. Cartofii se administreaz ă sub
formă tocată, între 10-20 kg la tineret (în func ție de vârst ă), reprezentând între 23-30% din valoarea
rației. Se recomand ă a se folosi în combina ție cu sfecla de zah ăr, împreun ă cu care asigur ă cca 60%
din valoarea ra ției, diferen ța acoperindu-se cu nutre ț fibros și concentrat, în propor ții egale;
– îngr ășarea pe baz ă de gulii furajere. Acest nutre ț se administreaz ă sub formă tocată, singur
sau în amestec cu nutre ț
grosier la rândul lui tocat, în cantit ăți de 10-20 kg/cap/zi. Poate reprezenta 30-
40% din valoarea ra ției zilnice, diferen ța fiind completat ă în proprție de 10-20% cu alte suculente și
cu nutreț concentrat și fibros, câte 20-25% fiecare.

87 Îngr ășarea pe baz ă de nutre țuri fibroase cu adaos de concentrate. Cu aplicabilitate în
zona colinar ă și în cea de câmpie, aceast ă metodă are la baz ă utilizarea nutre țului fibros în procent de
40-50% din valoarea nutritiv ă a rației, diferen ța fiind completat ă cu nutrețuri concentrate și suculente
în proporții mai mult sau mai pu țin egale.
Nutre țurile concentrate se pot folosi sub form ă de amestecuri, sau prin însilozare la un
conținut ridicat de umiditate. Reprezint ă o metod ă de îngrășare fără restricții de vârst ă, în care
preluarea tineretului se poate face imediat dup ă înțărcare. Prin acest tip de îngr ășare se realizeaz ă
acumulări medii zilnice de mas ă corporală de 800-1000 g la un cons um specific de 7-9 UN.

6.4.2. Cre șterea ovinelor în fermele organice
Tehnica cre șterii ovinelor adulte.
Hr ănirea oilor adulte. Pentru ob ținerea rezultatelor scontate, hr ănirea oilor trebuie s ă țină
seama de diferitele st ări fiziologice. Astfel, o aten ție deosebit ă trebuie acordat ă alimentației ovinelor
în ultimele dou ă luni de gesta ție, în perioada de lacta ție și de montă.
În timpul lacta ției se urm ărește obținerea unei cantit ăți maxime de lapte. Pentru aceasta,
trebuie să se țină cont de faptul c ă, în aceast ă perioadă, cerințele cresc foarte mult și chiar se dubleaz ă
în compara ție cu rația de între ținere. În primele dou ă luni de lacta ție, când unele rase produc 0,8-1,0
litru/zi, cerin țele, în special pentru proteine, cresc foarte mult, ceea ce solicit ă dirijarea alimenta ției
după curba de lacta ție.
În general, ra ția se compune din 0,8-1,0 kg fân de leguminoase, 2,5- 3,0 kg suculente și
concentrate pân ă la completarea n ecesarului de UN și PBD. În hr ănirea oii se va ține cont de faptul c ă
producția de lână crește zilnic cu apr oximativ 12 g lân ă brută.
În ra ția oilor în faza de vârf a lacta ției trebuie s ă intre fânul de lucern ă de bună calitate în
cantitate de 1,0-1,5 kg, iar nutre țurile suculente, care stimuleaz ă secreția lactogen ă, trebuie s ă
reprezinte în mod obligatoriu o constant ă a rației. Din aceast ă grupă se pot administra urm ătoarele
sortimente: nutre ț murat 1-2 kg, sfecl ă furajeră 1-3 kg.
Sisteme de între ținere folosite în cre șterea ovinelor.
În cre șterea ovinelor în fermele organice se practic ă sistemul de între ținere pe p ășune. Este cel
mai vechi sistem, care se practic ă și astăzi în zona de deal și de munte, unde oile valorific ă terenurile
care nu pot fi exploatate decât prin p ășunat. Oile se grupeaz ă în turme, dup ă starea lor fiziologic ă,
astfel:
• oi mulgătoare ("mânz ări"), în turme de 400-500 capete, deservite de 2-3 ciobani;
• mioare sau tineretul de un an și oile sterpe, în turme de 300 capete, deservite de 1-2 ciobani;
• berbeci de reproduc ție, câte 80 capete, iar batalii în turme de 300-400 capete, deservite de 1-2
ciobani. În perioada de muls și de fătări, personalul se suplimenteaz ă.
Pentru folosirea ra țională a pășunii, aceasta se parceleaz ă astfel ca fiecare parcel ă să fie pășunată în
5-6 zile, apoi se las ă să se refacă 15-20 zile, când iarba ajunge la 8-10 cm în ălțime. Pășunile cele mai bune
vor fi repartizate pentru turmele de miei, oile mânz ări și berbecii reproduc ători. Frontul de p ășunat trebuie s ă
fie de 200-300 m lungime și de 40-50 m adâncime.
Îngr ășarea ovinelor.
Carnea tinde s ă devină produsul principal în exploatarea ovinelor, urmat de lân ă, lapte și
pielicele. În țările mari cresc ătoare de ovine se observ ă că peste 80% din veniturile realizate din
creșterea lor provin din produc ția de carne și numai 20% din produc ția de lână. O tonă de carne de
ovine este echivalent ă, pe plan interna țional, cu 1,1 t carne de bovine , 1,2 t carne de porcine, 1,3 t
carne de pas ăre, cu 22000 ou ă, 1,1 t telemea de vaci sau cu o ton ă de unt.
Reproduc ția intensiv ă constituie cea mai eficient ă cale de sporire rapid ă a producției de carne
de ovine, urmat ă de mărirea greut ății la sacrificare și înlăturarea pierderilor prin mortalitate la tineret.
6.4.3.Creșterea suinelor în fermele organice
Îngr ășarea suinelor pentru carne. La îngrășarea pentru carne este utilizat tineretul suin de
la greutatea de 25-30 kg, care este supus cre șterii și îngrășării până la greutatea de 110-120 kg, când
este livrat pentru t ăiere. Aceast ă variantă mai este cunoscut ă sub denumirea de îngr ășare pentru
carne “proasp ătă”, deoarece carcasele sunt dirija te pentru consumul imediat.

88 Pe întrega perioad ă de creștere-îngrășare se înregistreaz ă un spor mediu zilnic de cca. 600 g
și consumuri specifice între 3,8- 4,2 UN. Factorii care influen țează această metodă de îngrășare sunt
numeroși, însă predomin ă rasa, alimenta ția și sistemul de între ținere, toate racordate la condi țiile
concrete din teren.
Alimenta ția aplicată tineretului suin supus îngr ășării influen țează î n m a r e m ăsură
rezultatele de produc ție și economice, inclusiv calita tea carcasei. În general, pentru tineretul suin,
între greut ățile corporale de 25-50 kg, sunt utilizate amest ecuri de concentrate cu un nivel proteic de
16% P.B., pentru cel între 51-70 kg nivelul proteic es te de 14% P.B., iar pentru porcii în finisare,
între 71-115 kg, nivelul proteic poate varia între 12-13% P.B.
În fermele organice se realizeaz ă amestecuri de furaje combinate din cereale cultivate
(făinuri de porumb, orz, grâu etc), bine omogeni zate cu subproduse de la industria de panifica ție și
a uleiului (t ărâțe de grâu, șroturi de soia și floarea soarelui). Propor țiile de participare sunt astfel
calculate, încât con ținuturile de substan țe nutritive și de energie s ă fie adecvate vârstei și greutății
corporale, în concordan ță cu sporurile medii zilnice planificate și calitatea carcasei. Pe timp de
vară, în alimenta ția porcilor supu și îngrășării, se poate introduce lucerna verde în cantit ăți zilnice
de 0,5-1,0 kg la greutatea de 35 kg, de 1,5-2,0 kg la 50 kg și de 2,5-3,0 kg la 80 kg.
În exploata țiile gospod ărești cu efective reduse, specializate în îngr ășarea porcilor (11-15
exemplare/an), se indic ă utilizarea în hran ă a unor amestecuri de co ncentrate cu cartofi fier ți și
sfeclă furajeră produse pe plan local, care se concretizeaz ă în importante reduceri ale cheltuielilor
cu furajarea animalelor. În acest sens, se întocmesc ra ții de hran ă în funcție de specificul zonei de
cultivare rentabil ă a cartofului sau sfeclei. Se recomand ă următoarele amestecuri:
• 3,2-5,0 kg cartofi fier ți în amestec cu 2,0-2,5 kg concentrate și 0,3-0,4 kg f ăină de fân de
lucernă în prima faz ă;
• 4,0 kg cartofi fier ți și 4,0 kg sfecl ă tocată în amestec cu 1,0 kg c oncentrate în faza a II-a.
De men ționat că, în cele dou ă variante, concentratele posed ă următoarele propor ții: 30% făină de
porumb, 25% f ăină de orz, 25-30% t ărâțe de grâu, 10% maz ăre uruită și 1-3% sare de buc ătărie.
Îngr ășarea mixt ă a suinelor. Scopul principal al îngr ășării mixte a suinelor este ob ținerea
de carne și de slănină cu conținuturi mai reduse de ap ă, pretabile pentru prepararea unor conserve și
mezeluri, deci cu conservabilitate mare.
Îngrășarea începe când gr ăsunii sunt în vârst ă de 4-5 luni și greutatea de 45-50 kg și durează
până la vârsta de 10-12 luni și greutatea animalelor de 130-140 kg. Din punct de vedere tehnologic,
în această variantă sunt cuprinse și scroafele dup ă prima fătare, care se recondi ționează în vederea
sacrificării pentru carne și grăsime.
Standarde IFOAM privind cre șterea animalelor
•Pentru animale:
• spațiu suficient pentru mi șcare,
• fără spații închise,
• hrană, apă, aer suficient,
• fără mutilări,
• suferința trebuie redus ă la minim,
•Furaje:
• minim 50% din furaj din FO,
• maxim 15% din furaj poate fi conven țional,
• fără aditivi sintetici,
•Medicina veterinar ă:
• terapie preventiv ă,
• medicină convențională dacă cea natural ă este ineficient ă,
• fără promotori de cre ștere, hormoni, tranchilizante,
•Ameliorare:
• de preferat dobandirea de rezisten ță naturală,
• fără transfer de embrioni.

89

90
BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă

1. Altieri, M.A, Letourneau, D.K. (1982) Vegeta tion management and biological control in
agroecosystems. Crop Protection 1 (4) : 405-430.
2. Altieri, M.A. (1987) Agroecology : The scientific basis of alternative agriculture. Intermediare
Technology Publications : London.
3. Beltekv. B Kovaes I. (1981) Lupin – The Nea Break. Panagri Ltd. Wiltshire BA 15 INB.
4. Butle, F. (1996) – Relationship Marke ting, theory and practice. PSP Ltd London.
5. Chisnall, P.M. (1997) – Marketing Research, fifth edition. Cambridge University Press.
6. Geier B Vogtmann H. (1988) De r biologische Möglabhetlen de r Beikrautregulierung EDEN-
Waren GmbH. Bad Soden. (Only available fr om B. Geier Ökozentrum Imsbach. D-6695
Tholey-Theley. West Germany).
7. Harris, Ph. and McDonald, F. ( 1994) – European Business and Mark eting, strategic issues. Paul
Chapman Publishing Ltd.
8. Harwood, R.R. (1985) The integration efficiencies of cropping systems. In : Edens, T. et.al.
(eds). Sustainable Agriculture and Integrated Cropping Systems. Michigan State University
Press.
9. Kilcher, L. and collab. (2001) – The Organic Market in European Union. Uniware AG, Zurich.
10. Kohls, R.L. and Uhl, I.N. (1990) – Marketi ng of Agricultural produc ts, seventh edition.
Macmillan Publishing Company.
11. Kotler, P., Armstrong, G., Saundres, J. and Wong, V. (1999)-Principles of Marketing, second
edition. Prentice Hall Europe.
12. Lampkin N., (1999) – Organic farming, Farming press.
13. Marketing, theory and practice. PSP Ltd London.
14. Marrige. M. (1985) Neww wheat varieties crop t eell under organic conditions. New Farmer and
Grower 7 (Summer) : 10-12
15. Mitchell, D.O., Ingco, M.D., Duncan, R.C. (1997) – The World Food Outlook. Cambridge
University Press.
16. Morrison J. (1982). The potential of legumes for forage production. Soil Association Quarrterly
review. June : 9-13.
17. Stöppler H. (1988) Zur Eignung v on Winterweizensorten hinisi chtich des Anbaures und der
Qualität der Produkte in cinem System mit geringer Betriebsmittelzufuhr von aussen. PhD
Thesis Universytiy of Kassel, West Germany.
18. Strak, J. and Morgan, W. (1995) – The UK Food a nd Drink Sector. Euro PA and Associates.
19. Wistinghauser S., (1994) – Biodyna mic farm, Editura Enciclopedic ă, Bucureș
ti, ediție tradusă.
20. *** – Anuarul statistic FAO.
21. *** – Anuarul statistic al României, 2002.