Tehnologia Pastrarii Fructelor Semintoase (mar), Obtinute Idin Arealul Colinar Montan al Judetului Sibiu

Capitolul I- Importanta cultivarii  marului 

I-a)-importanta cultivarii marului pe plan mondial

I-b)-importanta cultivarii marului in tara noastra 

I-c)-Importanta merelor pentru sanatatea umana

Capitolul II-Delimitarea zonelor colinar montane a Jud.sibiu, favorabile culturii mărului.

II-a)-Poziția geografică

II-b)-Cerințele culturii mărului față de factorii edafici.

II-c)-Ecologia culturii mărului (lumina ca factor de vegetație, căldura, apa, aerul)

II-d)-inventarierea livezilor pomicole din Jud.Sibiu .-arie de raspandire.

Capitolul III-Tehnologia de cultura a marului. http://zahariaconst.sunphoto.ro/Cultura_marului#comments

Capitolul V-Tehnologia de pastrare si conditionare a fructelor semintoase -mar.

V-a)-pastrarea si conditionarea merelor

V-b)-pastrarea si conditionarea merelor in depozite frigorifice cu atmosfera normala

V-c)-pastrarea si conditionarea merelor in depozite  cu atmosfera controlata

V-d)-pastrarea si coditionarea merelor in depozite cu ventilatie naturala .

http://www.academia.edu/2086056/PRIVIND_PRODUCEREA_MERELOR_%C3%8EN_SISTEMUL_SUPERINTENSIV_DE_CULTUR%C4%82

VI- bibliografie .

Capitolul I

Importanța cultivării  mărului

Mărul (Malus domestica Borkh., genul Malus, subfamilia Pomoideae,fam. Rosaceae) este principala specie pomicolă cultivată în zona climatului temperat, iar în lume ocupă locul al II lea ca producție totală de fructe (după citrice și banane).

Fructele sunt deosebit de apreciate datorită proprietăților alimentare organoleptice și terapeutice, conținând importante cantități de zaharuri, acizi organici, substanțe pectice și substanțe tanante. Conținutul în substanțe hrănitoare precum și echilibrul zahăr/aciditate specific, face ca mărul să constituie o îmbinare fericită de proprietăți alimentare și organoleptice. Armonia gustului, parfumul subtil și textura plăcută a merelor sunt apreciate unanim și le situează în categoria alimentelor solicitate pe toate meridianele și paralelele globului. (Istrate și colab., 1997).

Principalele componente chimice ale mărului

Tabelul 1.1

Alături de valoarea alimentară și gustativă, merele au proprietăți terapeutice,ceea ce explică prezența lor în regimurile alimentare dietetice recomandate multor categorii de bolnavi.

Existența unui număr mare de soiuri, cu maturitate eșalonată a fructelor, în diferite epoci, contribuie la sporirea importanței merrelor care asigură consumul de fructe proaspete, o mare parte a anului și în special în perioada de iarnă când posibilitățile de aprovizionare a organusmului uman cu vitamine sunt mai reduse. Alături de acesta se adaugă și o serie de alte însușiri ale fructelor: suportă transportul cu mai multă ușurință comparativ cu alte fructe, se pot păstra în stare proaspătă timp îndelungat și constituie o materie primă cu pondere mare în industria alimentară.

La importanța culturii mărului, contribuie de asemenea, particularitățile agrobiologice ale pomilor. Specie rustică, foarte bine adaptată climatului temperat, ale cărui variații le suportă mai bine decât toate celelalte specii pomicole, mărul poate fi cultivat în condiții pedoclimatice foarte diferite ale acestui climat, dând cele mai mari producții. Această specie se pretează la cele mai variate sisteme de cultură, de la pomi uriași până la pomi cu vigoare redusă,intensive,superintensive și chiar culturi artistice, palisate.

Mărul este specia pomicolă care aduce importante venituri la unitatea de suprafață datorită fructelor de calitate ce se caută pe plan local și internațional , fiind obiectul unui comerț deosebit de intens.

Tendințe și orientări în cultura mărului

Modernizarea producției pomicole și intensivizarea acesteia vizează (concentrarea pomiculturii în bazinele și centrele consacrate, organizarea de exploatații pomicole noi, cu sortiment specializat de soiuri care să asigure producția de fructe marfă în cantitate mare, de calitate superioară și cu costuri scăzute.

Dezvoltarea culturii mărului, realizarea de producții mari și de calitate, reprezintă obiective a căror rezolvare este posibilă prin găsirea și adoptarea unor măsuri menite să sporească eficiența producției pe terenurile ocupate de această cultură.

O prioritate a pomiculturii contemporane o constituie organizarea producerii materialului săditor pomicol din cele mai valoroase soiuri, stabilirea sortimentului de soiuri productive și pentru industrializare.

De la un număr foarte mare de soiuri s-a ajuns la câteva sute, tinzându-se spre o standardizare a producției.

Cercetătorii din lumea întreagă, cât și cei din România sunt preocupați de crearea de soiuri rezistente la rapăn și făinare. Dintre aceste creații enumerăm soiurile: Pionier, Generos, Voinea, Delia, Romus 1, Romus 2, Romus 3 (soiuri românești), precum și Florida, Prima, etc.

O altă tendință manifestată pe plan mondial, este crearea de noi portaltoi și soiuri valoroase, adaptate la noile condiții de cultură a mărului, stabilirea sortimentului cu soiuri productive și calități comerciale deosebite pentru cnsum în stare proaspătă și pentru industrializare.

Prin lucrările de modernizares-au imbunătățit gruparea soiurilor în parcelele existente, în funcție de gradul de fertilitate, asigurând astfel o mai bună polenizare a lor.

S-a completat și schimbat sortimentul de soiuri prin supraaltoirea pomilor din plantații vechi, intervenție tehnologică ce se poate aplica rezultate foarte bune în grădinile populației. Tendințele imediate în cultura mărului urmăresc:

defrișarea plantațiilor izolate, imbătrânite și înființarea de plantații îm masiv, urmărindu-se concentrarea și specializarea producției de fructe;

ridicarea potențialului productiv al livezilor existente prin aplicarea în complex a tehnologiilor moderne, recomandate de cercetare pentru prducție;

modernizarea plantațiilor a căror vârstă garantează realizarea unor producții susținute și de calitate;

extinderea înmulțirii “in vitro”, prin culturi de meristeme în vederea obținerii de material săditor liber de viroze;

obținerea de portaltoi de vigoare scăzută și cu rezistență bună la ger bine adaptați la fiecare zonă de cultură.

Importanța cultivării mărului pe plan mondial

Țările cele mai mari producătoare de mere din lume sunt:
Asia (29 milioane tone), Europa (17 miloane tone), America de Nord (5 milioane tone), America de Sud (3 milioane tone), Africa (2 milioane tone), Oceania (1 milion tone).

Cele mai mari țări producătoare de mere sunt: China, peste 9 milioane tone, S.U.A., cu 4,7 milioane tone, Franța, cu 2,3 milioane tone, Italia cu 2,1 milioane tone și Turcia cu 2 milioane tone. În lume, Romania ocupă locul 13 cu 0,4 milioane tone, iar in Europa, țara noastră ocupă locul VI.

Conform datelor F.A.O. mărul se cultivă în 84 de țări pe o suprafață de peste 4.500.000 ha. Producția mondială de mere a fost în ultimele două decenii aproximativ 55.000.000 tone, ceea ce reprezintă circa 13% din totalul fructelor, marul ocupând locul III în lume după portocale și banane, împreună cu acestea, asigurând 41% din producția mondială.
Deși în ultimii ani, Europa a trecut pe locul II la productia de mere, locul I fiind ocupat de Asia, totusi ii revine un rol foarte important, deoarece aici se produce peste 30,1% din recolta mondiala. Spre deosebire de Asia care in ultimii ani a inregistrat progrese mari in ceea ce priveste productia de mere, Europa a ramas la nivelul anilor 1976-1977.
Un prim grup de țări: Italia, Austria, Cehia, Slovacia și Suedia se incadreaza in tendinta generala de mentinere a productiei la nivelul ultimilor trei decenii.
Un al doilea grup de țări europene îl formează acelea în care producția de mere înregistrează tendința limpede de reducere a recoltelor. Din acest grup fac parte majoritatea țărilor membre ale [NUME_REDACTAT] Europene, printre care și primele mari producatoare ale acestei specii: Germania, Franța, Olanda, Danemarca și Finlanda. În aceste țări, întrucât producția a depășit cererea, au fost luate masuri de subvenționare a cultivatorilor, care au acceptat sa defriseze o parte din livezi. Subvențiile au fost acordate de organizațiile profesionale și uneori chiar de stat. Motivele sunt:
-menținerea prețurilor la acelasi nivel;
-îmbunătățirea calității fructelor.

Acțiunile de reducere a suprafețelor au fost orientate spre defrișarea plantațiior de pomi cu trunchi înalt și cu soiuri tradiționale care aduc pe piață fructe de calitate scăzută, destinate industriei alimentare precum și spre livezile intensive îmbătrânite, care nu mai asigura fructe de calitate superioară, chiar dacă soiurile provin din sortimentul modern.
Deși în literatura de specialitate sunt citate peste 10.000 de soiuri de măr (majoritatea păstrate în colecții pomologice), numai câteva sunt cultivate în țările mari producătoare și fac obiectul comerțului internațional cu mere.
În țările [NUME_REDACTAT] Europene, principalele soiuri ce se cultivă sunt: soiul Golden ce deține peste 55%, în Franța 42%, în Italia 76% etc. Anglia cultivă vechiul soi Cox's [NUME_REDACTAT] 60%. Pe langă aceste soiuri se mai cultivă: Ionagold, Idared, Ionathan, Elstar, Fuji, Gloster, Gala, [NUME_REDACTAT], Florina etc.
[NUME_REDACTAT] 38% din producția de mere este dată de soiul Fuji și 25% de soiul Starking delicious.
[NUME_REDACTAT] se cultivă soiurile: Antonova, Anis, Papirovka, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].
Exportul de mere proaspete nu este semnificativ.
Dintre continente, Europa exporta cel mai mult (0,6 milioane tone) și America de Sud (circa 0,5 milioane tone).
Țări mari exportatoare de mere sunt: Franța (cu 0,6 milioane tone), Chile (0,4 milioane tone), Olanda (0,3 milioane tone) și Ungaria (0,3 milioane tone).
Importul de mere este aproximativ egal cu exportul. Europa importă circa 2,5 milioane tone mere anual, urmată de Asia cu 0,7 milioane tone și America de Nord cu 0,3 milioane tone.
Țări mari importatoare de mere sunt: Germania (0,75 milioane tone), Anglia (0,50 milioane tone) și Olanda.
În ceea ce privește consumul de mere pe locuitor, diferențele sunt foarte mari, ceea ce ne arată unul dintre indicatorii nivelului de trai.

Importanța culturii mărului în [NUME_REDACTAT] Romania mărul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000), de pe care se obține o producție de circa 600 tone. Principalele județe sunt: Argeș, Suceava, Sibiu, Mureș, Maramureș, Dâmbovița, Iași, Cluj, Bihor, Bistrița, Bacău, Sălaj, Vâlcea.

În țara noastră, mărul se cultivă peste tot, de la nivelul marii pana la zonele premontane. Cultura marului pe teritoriu locuit de romani este foarte veche iar pasionati pomicultori anonimi au contribuit la crearea unor soiuri de calitate superioara, unele dintre ele mentinandu-se si astazi in cultura, ca de exemplu: Cretesti, Domnesti, Patul etc.
În epoca moderna au patruns in tara si numeroase soiuri straine care s-au inmultit si raspandit dupa bunul plac al pepinieristilor si amatorilor. Netinându-se seama de originea lor și de condițiile de climă și sol, în care se răspândeau, multe din aceste soiuri au dispărut.
Până în anul 1975 au fost introduse în cultura un număr mare de soiuri românești și straine. Astfel, studiile efectuate în cadrul I.C.A.R. Bucuresti recomandau la acea data 35 de soiuri de mar, din care circa 20 de soiuri erau noi pentru timpul respectiv.
Studiile efectuate in cadrul Institutului de Cercetare pentru [NUME_REDACTAT] prin intreaga sa retea de statiuni a dus la reducerea numarului de soiuri recomandate cultivatorilor si o mai buna amplasare a lor, in functie de capacitatea de adaptare la zonele respective.
Studiind tendintele remarcate pe plan mondial, privind diversificarea sortimentului si adaptarea la cerintele social-economice, cercetarea si-a intensificat activitatea de perfectionare a sortimentelor folosind urmatoarele cai:
– introducerea celor mai bune soiuri din sortimentul mondial, verificarea capacitatii lor de adaptare in diferite zone pomicole si extinderea in cultura a celor corespunzatoare;
– crearea de noi soiuri autohtone competitive calitativ, cu cele mai bune soiuri din sortimentul mondial, dar mai bine adaptate conditiilor de sol si clima din zonele pomicole romanesti;
– alegerea permanenta a celor mai bune exemplare dintre pomii soiurilor valoroase din cultura si inmultirea lor;
– introducerea in cultura a unor soiuri cu rezistenta genetica la boli scutind pomicultorii de mari eforturi si cheltuieli, prin reducerea tratamentelor fitosanitare.
De-a lungul anilor atat suprafata cat si structura soiurilor s-au schimbat, existand mai multe etape distincte, unele de crestere altele de descrestere.
Astfel, in perioada 1960-1980 cultura marului a cunoscut o perioada de dezvoltare semnificativa. A urmat perioada 1980-1990 caracterizata prin dificultati majore, dar reusindu-se cu greu mentinerea productiei in special cantitativ la un nivel superior.
Ca urmare a schimbarii structurii de proprietate si a patrimoniului dupa 1990, productia de mere si suprafetele cultivate cu mar in Romania au scazut foarte mult. Conform datelor F.A.O., Romania avea in 1980 circa 125 mii ha cultivate cu măr ajungând in 2001 la o suprafață de circa 75 mii ha, care va scadea în continuare, având în vedere și îmbătrânirea livezilor cât și nepriceperea noilor proprietari și lipsa fondurilor.
Productia de mere din tara noastra a avut mari fluctuatii in decursul anilor, evolutia acesteia fiind influentata de numerosi factori inclusiv de cei climatici.
Dacă la sfârșitul anului 1989 producția de mere era de 718900 tone, la sfârșitul anului 1999 producția de mere era de 425000 tone mere. Cea mai mare producție de mere din ultimii 50 de ani s-a inregistrat în Romania în anul 1993 și anume de 1097200 tone. Scăderea producției de mere se datorează atat defrișării necontrolate cât și neglijarea efectuării lucrărilor de îngrijire.
[NUME_REDACTAT] mărul ocupă locul II, urmând după specia prun și reprezintă circa 25% din totalul suprafețelor cu livezi. În prezent, sortimentul de măr din țara noastră avizat pentru înmultire, cuprinde un numar de 42 soiuri, impartite in trei grupe si anume: soiuri de vară, soiuri de toamnă și soiuri de iarnă.

Importanța merelor pentru sănătatea umană

Marul are beneficii nutritioniste unice care au fost evidentiate datorita numeroaselor cercetari stiintifice care permit o mai buna intelegere a ideilor „de ce trebuie sa consumam regulat mere” si „cum contribuie ele la mentinerea sanatatii”. Acest lucru se datoreaza aportului caloric mic, bogatiei in antioxidanti si bogatia in fibre.

Un măr mediu de aproximativ 150 grame aduce aproape 18-20 grame de glucide care sunt absorbite de catre organism lent si progresiv. Astfel in locul desertului sau a gustarilor dintre mese, consumati un mar. Este ideal si limiteaza abuzul de alimente prea dulci, care cauzeaza cresterea greutatii atat la adulti, cat si la copii.

Pectina este o fibra activa continuta in mere, care participa la reglarea tranzitului intestinal, la calitatea florei bacteriene si la ameliorarea functiei digestive. Cercetarile au aratat ca mestecarea indelungata a alimentelor diminueaza riscul luarii in greutate. Marul, ferm si crocant, trebuie sa fie extrem de bine mestecat. Acest lucru duce la cresterea efectului de taiere a senzatiei de foame datorita secretiilor digestive abundente.

Aportul energetic al marului provine nu fin grasimi, ci din fructoza si glucide asimilabile lent in organism. Datorita acestui lucru, dar si datorita nutrientilor sai, marul devine un fruct extrem de iubit de catre sportivi. Astfel in cadrul activitatilor fizice, compusii din mar actioneaza de o maniera benefica asupra organismului, atat inainte, cat si dupa efort. (Sursa: http://www.medicina-naturista.ro)

Consumat inainte de sport, marul da energie cat timp dureaza activitatea fizica. Consumat in timpul exercitiilor fizice, marul reincarca cu minerale si vitamine organismul. Consumat dupa antrenament, mărul permite rehidratarea organismului și facilitează eliminarea toxinelor.

În plus vitamina C din mar este mai bine asimilata: in partea externa a pulpei si mai ales in pielita. Aceasta are de 4-5 ori mai multa vitamina decat restul fructului. Este mai bine sa mancam un mar cu coaja, dupa ce am luat toate masurile de spalare a acestuia.

Celelalte vitamine conținute în măr – B1, B2, PP, B5, B6, B9, provitamina A și vitamina E, arată că mărul este un fruct vital.

Extrem de bigat în fibre, mărul joacă un rol esential in functionarea tranzitului intestinal, mai ales datorita echilibrului perfect ce există între cele 2 tipuri de fibră pe care le conține. (Sursa: http://www.medicina-naturista.ro).

Aceste fibre luptă în mod natural împotriva diareei, mai ales merele crude. In plus aceste fibre intretin flora microbiana intestinala, elibereaza acizii grasi care protejeaza celulele colonului și amelioreaza funcționarea tubului digestiv. (Sursa: http://www.medicina-naturista.ro).

Beneficii:

Dinți albi și sănătoși 

Ofera protecție împotriva maladiei [NUME_REDACTAT] mai multe tipuri de cancer

Oferă protectie oaselor 

Scad riscul de diabet 

Reduc colesterolul 

Au conținut scăzut de calorii 

Mențin sănătatea inimii 

Combat diareea și constipația 

Aport de vitamina A 

Stimuleaza sistemul imunitar 

Capitolul III

Evoluția sortimentului pe plan mondial

Mărul este fructul care se caută pretutindeni, motiv pentru care se cultivă pe toate continentele globului, ceea ce face ca producția mondială de mere să fie situată la aproximativ 60 mil t (2000 – F.A.O). Din această cantitate mai bine de 1/3 se produce în Europa, principalul furnizor de mere. [NUME_REDACTAT] cu 15 – 18 % din totalul mondial, apoi [NUME_REDACTAT] cu 13 – 16 % în Europa, țări mari producătoare de mere sunt: Franța, Italia, Polonia, Germania, Spania.

Un moment important în evoluția sortimentului de măr îl constituie introducerea în Franța a primelor soiuri americane: Starking delicious.

Ritmul de extindere al acestor soiuri a fost mult accelerat în deceniile VI- VII, astfel soiurile europene tradiționale au pierdut teren, sortimentul restrângându-se din ce în ce mai mult; în Franța în perioada 1955 – 1970 raportul între soiurile americane și cele tradiționale a fost practic inversat în etapa acutală, soiul [NUME_REDACTAT] domină încă continentul în 5 din 10 țări din C.E.E în Italia și Franța el deține o pondereîntre 41,9 % și respectiv 54,9 % ceea ce definește inaintatea soiului în cadrul comunității. Remarcăm faptul că în țările cu un climat mai răcoros (Anglia, Irlanda, Danemarca ) acest soi se situează în urma altora, cum ar fi [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], care sunt tradiționale în aceste țări.

Deasemenea, soiurile din grupa [NUME_REDACTAT] ocupă lolul II în Italia și Franța cu 25,8 % și respectiv 12,9 %, iar în Grecia locul I cu 76,1 % remarcăm și aici că soiurile din aceasă grupă preferă o climă mai călduroasă, fapt confirmat și de expierența cultivării lor în țara noastră.

[NUME_REDACTAT] și Irlanda, șări cu suprafețe mici cultivate cu pomi fructiferi (cu 587 ha, respectiv 337 ha), suprafața patrimoniului pomicol reprezintă 0,3 5 și respectiv 0,2 % din suprafața totală a C.E.E.

Olanda are un sortiment mai diversificat, din cele 15.984 ha – 24,9 %meste constituit de soiul [NUME_REDACTAT]; 21,1 % Frumos de Boskoop; 16,7% [NUME_REDACTAT] și 7,8 % [NUME_REDACTAT].

Mapa documentară nr. 10 a I.C.P.P.Pitești – V. Cociu, Suta V., Isac H Tabelul 3.1

Evoluția sortimentului în [NUME_REDACTAT] zonele favorabile de cultură pentru măr, sortimentul de soiuri este mai restrâns sau mai bogat în funcție de preferințele consumatorilor și destinația producției. Acestea explică de ce în prezent se cultivă mai mult soiurile din grupele [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], soiurile Antonovka, [NUME_REDACTAT] ,Jonathan, Frumos de Boskoop, [NUME_REDACTAT] și Fuji. Toate aceste soiuri sunt foarte productive și dau fructe de cea mai bună calitate. Dar aceste performanțe se obțin numai cu tehnologii de vârf, în care un rol aparte îl au tratamentele fitosanitare și dozele mari de îngrășăminte.

Pentru prevenirea acestor neajunsuri au fost create și introduse în cultură soiuri noi, cu rezistență mare la bolile principale ale mărului. Dintre acestea mai imporatante sunt: Prima, Liberty, Florina, Priscila, Pionier, Romus 3, Generos, Ciprian.

În zona subcarpatică meridională, sortimentul de mere este alcătuit din soiurile: Jonathan, [NUME_REDACTAT], Starkrimson, [NUME_REDACTAT], Mutsu, Wagener, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Frumos de Voinești, Delicious de Voinești, Generos, Pionier, Romus 3, iar în zonele mai înalte – din soiurile: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Kidd's [NUME_REDACTAT].

În nordul și nord – vestul Transilvaniei, sortimentul este format din soiurile: Jonathan, [NUME_REDACTAT], Delia, Wagener premiat, Melba, Prima, Starkrimson, [NUME_REDACTAT], etc.

În centrul Transilvaniei, alături de sortimentul comercial (Jonathan, [NUME_REDACTAT] și Starkrimson) se mai cultivă, în completare, soiurile spur derivate din Golden (Goldenspur, Yellowspur), Pătul, Parmen auriu, Idared, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], etc.

În vestul Transilvaniei și în Banat, pe lângă Jonathan, [NUME_REDACTAT], mai prezintă interes soiurile: Prima, Florina, Romus 3, [NUME_REDACTAT], etc

[NUME_REDACTAT], la Fălticeni și în zona Bacăului, rodesc foarte bine soiurile care provin din grupa [NUME_REDACTAT] iar în partea de sud a țării și în Dobrogea soiurile de vară: Ark 2, Cardinal, NJ R 60, NJR, Akane, [NUME_REDACTAT], Romus 3, etc.

Pe nisipurile irigate din Oltenia, soiurile de măr dau fructe de o calitate excepțională numai în anumite condiții de microclimat. Astfel soiul Jonathan realizează fructe intens colorate (roșu închis) pe [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]) și în localitățile Sisești și Bistrița (Mehedinți);

[NUME_REDACTAT] Delicious produce fructe galben porocalii în județul Bacău; [NUME_REDACTAT] cultivat pe [NUME_REDACTAT] produce fructe roșii, iar Frumos de Voinești capătă culoare și strălucire numai pe [NUME_REDACTAT] (N. Cepoiu).

Specii care au contribuit la formarea soiurilor și portaltoilor

Din punct de vedere sistematic, mărul face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoidea, genul Malus.

În cadrul genului Malus au fost determinate 33 specii, din care la formarea soiurilor aflate în cultură au participat următoarele:

Mărul pădureț – Malus silvestris (L) Mill., sin Malus communis Lam crește sălbatic în pădurile Europei. La noi se întâlnește în poieni, crânguri și pădurile de stejar, fag, arțar și frasin. Din această specie provin numeroase soiuri, caracterizate prin creștere viguroasă și ramificare bogată, cum sunt cele din grupele Calville, Rambure și Rosenapfel (merele traddafirii). După A.M. Skibinskaia, mărul pădureț a contribuit și la formarea altor soiuri, cum sunt Antonovka comună, Papirovca. De asemenea, din această specie provin multe din soiurile noastre autohtone.

Mărul pitic – Malus pumila Mill – are mai multe varietăți botanice dintre care cele mai importante sunt:

dusenul – Malus pumila praecox (Pall)

paradisul – Malus pumila paradisiaca (L)

Mărul siberian – Malus baccata (L) Borkh – crește sălbatic în Siberia, dela [NUME_REDACTAT] până la [NUME_REDACTAT], în Manciunia, [NUME_REDACTAT], Japonia și Himalaia. Are fructe mici, roșii sau galbene, cu caliciu caduc. Suportă temperaturi până la –40 grade Celsius. A participat la formarea unor soiuri de măr miciuriniste și americane, cu fructe fără caliciu, denumite “crebe”. Are o rezistență mare la ger, dar slabă la secetă. Se înmulțește și prin butași de rădăcină.

Mărul chinezesc – Malus prinifolia (Willd.) Borkh – nu s-a găsit încă în stare sălbatică. Se cultivă în China și Siberia. După caracterele lui, ocupă un loc intermediar între mărul pitic și mărul siberian. Este rezistent la ger și productiv. Această specie este vestita Kitaika, pe care I.V.Miciurin a folosit-o la obținerea soiurilor Belle fleur Kitaika, Pepping șofran, Candill – Kitaika, Borsdorf – Kitaika.

Mărul lui Sivers – Malus sieversii (Lolb) Roem – crește sălbatic în [NUME_REDACTAT], Tian – Șau și alte regiuni ale Asiei, este rezistent la secetă, relativ rezistent la ger și drajonează puternic. După A.M.Skibinskaia a participat la formarea soiurilor Borovinka, Aport, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Wealthy.

[NUME_REDACTAT] – Caucazian – Malus orientalis (Uglitz) crește sălbatic în Caucaz, [NUME_REDACTAT], Iran, Crimeea și [NUME_REDACTAT]. Este o specie precoce dar putin rezistentă la ger, din cauză că-și încheie vegetația toamna târziu. După A.M.Skibinskaia, [NUME_REDACTAT] a participat, împreună cu mărul pădureț la formarea soiurilor Rosmarin alb și Renet ananas (acesta din urmă are și caractere de la Malus pumila), iar împreună cu mărul lui Sievers, la formarea soiurilor Aport și [NUME_REDACTAT].

Mărul coronat – Malus coronaria (L) Mill.- crește spontan în America de Nord, ca pom înalt până la 10m. Aservit ca bază pentru formarea mai multor soiuri americane.

Portaltoii mărului

Gama portaltoilor existenți în cultură este mare, pentru producerea materialului săditor la măr se folosesc atât portaltoi vegetativi cât și generativi.

Portaltoii vegetativi

M 27 Portaltoi cu vigoare foarte scăzută, nu drajonează, are o înrădăcinare slabă, necesită spalier. Se pretează pentru soluri foarte fertile cu suficientă umiditate, fiind sensibil la secetă, are o rezistență satisfăcătoare la ger. Imprimă pomilor o vigoare foarte mică, este indicat pentru soiuri de vigoare mijlocie ([NUME_REDACTAT], Kidd s [NUME_REDACTAT]) în plantații de mere, cu panta până la 6% și pe luncile largi ale râurilor din zonele inalte.

M 9 Portaltoi de vigoare slabă, cu înrădăcinare superficială, necesită spalier, cere soluri fertile, de preferință argilo-nisipoase, bine drenate. Este sensibil la secetă, păduchele lânos și cancerul bacterian. Are afinitate cu majoritatea soiurilor, se recomandă pe soluri foarte fertile, adăpostite.

M 26 Portaltoi de vigoare mijlocie – slabă, drajonează putin, ancorare mijlocie în sol, necesită spalier. Este pretențios față de fertilitatea și umiditatea solului, are rezistență mijlocie la secetă și ger. Fiind sensibil la putrezirea coletului preferă soluri drenate, fără exces de umiditate.

M 7 Portaltoi de vigoare mijlocie, prezintă ancoraj bun în sol, are tendință de drajonare, rezistent la ger. Cere soluri profunde, cu textură mijlocie, are pretenții față de apa din sol.În zonele înalte acest portaltoi este indicat pentru soiurile standars ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]), în plantații intensive situate pe terenuri uniforme cu panta până la 15%, pe soluri cu fertilitate mijlocie, mai compacte si cu unmiditate suficientă.

MM 106 Portaltoi de vigoare mijlocie, ceva mai viguros decât M 7. Având înrădăcinare bună nu necesită sustinere. Este rezistent la ger, dar sensibil la secetă. Cere soluri fertile, profunde, bine aprovizionate cu apă, dar cu drenaj bun. Având o compatibilitate cu soiurile de vigoare mică și pentru spururi este cel mai indicat pentru livezile cu densitate mare din zona dealurilor, pe terenurile cele mai fertile de la baza pantelor și în luncile deschise ale râurilor ferite de curenți reci.

M 4 Portaltoi de vigoare mijlocie cu sistmul radicular fibros și trasant, necesită sistem de sustinere. Dă rezultate bune pe soluri cu fertilitate mijlocie, suficient de umede. Este slab rezistent la secetă dar rezistent la ger. În prezent se folosește din ce în ce mai putin fiind inlocuit de MM 106.

M 11 Portaltoi de vigoare mare, cu înrădăcinare destul de puternică. Este rezistent la ger, sensibil la secetă.

A2 Portaltoi viguros cu înrădăcinare foarte bună, rezistent la ger, merge bine pe soluri cu fertilitate medie, putând fi folosit în zona dealurilor mijlocii pe terenurile mai profunde și cu umiditate satisfăcătoare.

În ultimii ani, au fost selecționați câtiva portaltoi cu vigoare mai mică decât M9 (linia C-G 60), sau care se înscriu între M 9 și M 26 (selecțiile CG 10, CG 44, CG 80). Toți acești portaltoi induc însă o productivitate mai mică decât M9 ([NUME_REDACTAT], 1996)

Rezultate bune au dat seriile de portaltoi MAC (SUA), Jork, DAB și Pillnitz (Germania, Budagovski (Rusia), P 10/ Ln 19 Pojaru (Franța).

Portaltoii generativi

Portaltoii generativi obținuți din semintele, Crețesc, Pătul, Moșanski, Viești sunt de vigoare mare,cu comportare superioară portaltoiului sălbatic, imprimă soiurilor rezistență mare la ger, boli și virusuri. Au un sistem radicular profund, bine ancorat în sol, dau rezultate foarte bune pe o gamă variată de soluri fiind cei mai indicați pentru plantațiile intensive și clasice din zona deluroasă.

Particularitățile de creștere și fructificare ale mărului

Sistemul radicular este infuențat ca volum, ritm de creștere de portaltoi, soi, natura solului, etc. Masa mare a rădăcinilor merilor altoiți pe diverși portaltoi este repartizată în straturi de sol de la 15-18 cm (Constantinescu,1967), fiind în corelație directă cu modul de înrădăcinare a portaltoiului respectiv. O parte dintre rădăcini pot ajunge la adâncimi de 2-4 m, iar unele chiar până la 9 m.

În cazul cultivării mărului altoit pe pe portaltoi cu înrădăcinare superficială (M27, M9, M26, M4) este necesară sustinerea pomilor cu tutori sau pe spalier, pentru a evita dezrădăcinarea lor de vânturi sau sub greutatea recoltelor. Aceleași soiuri altoite pe M7 au o înrădăcinare medie iar când sunt folositi portaltoii MM106, MM104, A2 și franc, înrădăcinarea este profundă. Extinderea sistemului radicular este mai mare de 2-3 ori raza proiecției coroanei la pomii maturi.

Forma și dimensiunile coroanei specifice soiului. Coroanele pot fi sferice sau globuloase (Crețesc, Pătul, Jonathan); larg piramidale (Starking delicious); invers piramidale (Parmen auriu, Wagener premiat) sau chiar columnară (Wijcik, Wolz, Bolero). Vigoarea merilor cultivați este foarte variată, fiind determinată de soi, portaltoi, factorii de mediu, agrotehnica folosită. Vigoarea foarte diferită a soiurilor existente în cultură a permis gruparea lor în mai multe grupe: soiuri foarte viguraose (Frumos de Boskoop, Gravenstein); viguroase (Voinea, Frumos de Voinești, Auriu de Bistrița); vigoare mijlocie (Romus 3, [NUME_REDACTAT], Pionier, Idared, [NUME_REDACTAT]); submijlocie (Gloria, Romus 1, Fălticeni); slabă (Starkrimson, Wagener premiat, Golden spur, Delia).

Capacitatea de ramificare

Unele soiuri (Jonathan, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) au capacitate de ramificare mare iar altele mijlocie (Golden delicious) sau slabă (Wagener premiat, Parmen auriu, în general toate tipurile de spur). Soiurile care ramifică slab și rodesc pe ramuri scurte formează coroane rare și mai înguste, cele care ramifică puternic și rodesc pe ramuri lungi, dau coroane mai dese și largi, de regulă mai slab luminate.

Specificul fructificării

Tipul de fructificare este caracterizat prin volumul zonei productive, prin amplasarea ramurilor de rod pe lemn mai tânăr sau mai vârstă, precum și prin evoluția zonei productive în coroană.Pe baza acestor criterii au fost determinate patru tipuri de fructificare:

Tipul I de fructificare

Cuprinde soiurile cunoscute și sub denumirea “spur”. Acestea sunt putin numeroase: Starkrimson este considerat soiul tipic, apoi Wellspur, Goledenspur, Yellowspur, Wagener premiat.

Fructificarea tipurilor spur prezintă următoarele particularități:

volumul zonei productive de pe fiecare șarpantă este redus datorită absenței sau numărului redus de ramificații;

ramurile de rod caracteristice sunt țepusile; mielușile și mlădițele, lipsesc sau apar numai în mod excepțional; ramurile de rod sunt foarte apropiate între ele datorită internodurilor scurte, caracteristice pentru spur;

ramurile de rod sunt situate pe lemn bătrân de 2-5 ani, sau chiar mai bătrân, direct pe șarpante;

zona productivă rămâne apropiată de ramura de schelet, nu se depărtează de centrul coroanei, șarpantele nu se degarnisesc, în schimb se manifestă mai pregnant, alternanța de rodire;

ramificarea la aceste soiuri este săracă; ele manifestă însă, tendința de a emite creșteri noi, puternice în treimea bazdă a șarpantelor. Această tendință bazitană se manifestă mai puternic pe portaltoi viguroși și este mai redusă pe portaltoi de vigoare scăzută, predominanța axului central nu este

întotdeauna evidentă, ramurile bazde concurează axul devenind egale cu el, sau în unele cazuri chiar îl depășește.

Tipul II de fructificare

Prezintă ca soi caracteristic Parmen auriu. Caracteristicele acestui grup de soiuri sunt:

inserția șarpantelor pe trunchi se face sub unghiuri deschise și este rezistentă;

sunt caracteristice ramurile de rod ce sunt inserate pe ramuri în vârstă de 2-5 ani;

volumul zonei de fructificare este ceva mai mare și mai depărtată de șarpantă, situându-se pe ramificații de schelet puternice (2-5 ani) care nu-și modifică poziția sub greutatea rodului și nu se degarnisesc;

soiurile din această grupă prezintă o evidentă predominanță a axului central, dar și o puternică tendință bazitană, mai des pe portaltoi viguroși si semiviguroși; în schimb, pe portaltoi de vigoare scăzută bozitonia este atenuată, dar se menține predominanța axului

Tipul III de fructificare

Denumit și “atandard” are ca soi caracteristic [NUME_REDACTAT] și cuprinde marea majoritate a soiurilor cultivate, întreaga “familie” [NUME_REDACTAT], cu excepția tipurilor spur, “familia Jonathan, Mutsu, Idared, [NUME_REDACTAT], Richared și [NUME_REDACTAT]. Aceste soiuri au următoarele particularități:

volumul zonei productive de pe fiecare șarpantă este mare datorită ramificațiilor;

ramurile de rod cele mai frecvente sunt mielușile și mlădițele și sunt situate pe lemn tânăr (schelet și semischelet) de 1-3 ani și lipsesc pe lemnul mai bătrân;

zona productivă se depărtează rapid de centrul pomului și de ramurile purtătoare, ramurile de semischelet se apleacă, iar șarpantele se degarnisesc;

la soiurile din această grupă ramurile nu ajung să concureze axul (ca la tipul spur), cresterea axului și ramificarea fiind bine echilibrate și dau pomului aspectul de trunchi de con.

Tipul IV de fructificare

Are ca soiuri caracteristice [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], ce prezintă următoarel particularități:

ramurile de rod caracteristice sunt mielușile și mlădițele, ce sunt situate pe

lemn tânăr de 1-3 ani și lipsesc de pe ramurile mai bătrâne care sunt degarnisite;

zona productivă se depărtează rapid spre vărful ramificațiilor lungi situate

în treimea superioară a șarpantelor;

ramificațiile de schelet se arcuiesc sub greutatea fructelor dând un aspect

“plângător”;

la soiurile din această grupă se manifestă o accentuată tendință acrotonă, pomul având aspect cilindric

Tipul columnar

Are ca soiuri caracteristice Bolero, Wijcik, ce prezintă următoarele particularități:

ramurile de rod caracteristice sunt țepușele care sunt situate pe lemn de 2-3 ani, inserate direct pe ax;

capacitatea de ramificare foarte redusă, volumul coroanei este redus, creșterile vegetative anuale reduse, internodii foarte scurte.

Datorită numărului mare de fructe pe pom apare alternanța de rodire.

Polenizarea mărului

În multe zone din țara noastră există plantații de pomi de vârste diferite care nu rodit niciodată, deși au beneficiat de cele mai bune condiții climatice și agrotehnice. Faptul că mulțio dintre acești pomi au înflorit, dar nu au legat fructe, dovedește că florile lor s-au polenizat cu polen propriu. Florile de măr, în marea lor majoritate sunt autosterile și de aceea pentru legarea fructelor ele au nevoie să se polenizeze cu polen străin (de la alte soiuri sau specii).

Unele soiuri de măr (Renet de Canada și Frumos de Boskoop) au polenul rău și nu sunt bune polenizatoare, iar altele ([NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]) în anumite condiții climatice se comportă bine ca soiuri autofertile. [NUME_REDACTAT] auriu și [NUME_REDACTAT] formează în unele zone polen cu vitalitate scăzută și nu sunt bune pentru polenizare.

În anumite condiții naturale, unele soiuri de măr leagă fructe și pe cale partenocarpică, cum este cazul la Renet de Canada, [NUME_REDACTAT], Crețesc, [NUME_REDACTAT]. Uneori, procentul fructelor partenocarpice este destul de ridicat și influiențează producția. Astfel, Desqmard, citat de Coutanceau a găsit la Clermont – Ferrand (Franța) următoarle proporții de fructe partenocarpice la soiul Renet de Canada: 24,4 % în anul 1935; 40,8 % în anul 1936 și 18 % în anul 1937.

Căderea fiziologică a fructelor

La măr, căderea fructelor are loc în două etape:

una la circa două săptămâni după legare și

în iunie, când fructele ating mărimea unei alune (căderea fiziologică din iunie).

Căderea fiziologică a fructelor se datorește în primul rând insuficienței substanțelor nutritive din plantă, mersului anormal al climei (sezon prea rece după legat sau prea cald, care produce un dezechilibru fiziologic), fecundașiei incomplete.

În ceea ce privește căderea fiziologică a fructelor în cele două etape, soiurile de măr se comportă în mod diferit. Astfef:

la unele soiuri (Parmen auriu, [NUME_REDACTAT], Ontario), prima cădere fiziologică este slabă, în schimb căderea din iunie este foarte intensă;

la alte soiuri ([NUME_REDACTAT]) se inregistrează o cădere fiziologică moderată în ambele etape;

un alt grup de soiuri (Frumos de Boskoop, Renet de Canada, Renet cox orange, [NUME_REDACTAT]) leagă în general puține fructe, iar căderea fructelor este foarte accentuată în prima etapă și slabă în etapa a doua.

Soiurile la care căderea fiziologică nu constituie unpericol sunt: Astrahan alb, Borovinka, Banana de iarnă, Clar alb, Parmena auriu.

Dintre soiurile la care căderea fiziologică este de obicei foarte accentuată, astfel încât recoltele pot fi uneori compromise, se pot menționa: Jonathan, Pătul durabil, Frumos de Boskoop, Wagener premiat, Crețesc.

Prin apicarea corectă și la timp a complexului de măsuri agrotehnice, căderea fiziologică a fructelor poate fi atenuată sau chiar prevenită.

Căderea prematură

Începe din lunile iulie-august și durează până la recoltarea fructelor. Fenomenul se accentuează pe măsura apropierii de maturare. Este un fenomen negativ care determină mari pierderi economice.

Căderea prematură se manifestă pregnant la măr, la soiurile Parmen auriu, Jonathan.

Considerăm că această cădere se datorează unor particularități genetice ale speciei și soiului.Totodată, precizăm că unii factori tehnologici sau ecologici pot accentua sau diminua acest fenomen nedorit.

De ex. Seceta, atacul de boli și dăunători, ploile sau irigarea exagerată după o secetă prelungită,lipsa hranei din sol, accentuează căderea prematură a fructelor.

Pentru reducerea căderii premature a fructelor se aplică lucrări culturale care converg către asigurarea unei hrăniri abundente (combaterea bolilor și dăunătorilor, fertilizare echilibrată, irigare), iar ca măsură directă, efectuarea unor tratamente care sporesc legătura fructului de ramură. Se folosesc pentru aceasta acidul alfanaftilacetic,naftilacetamidă și acidul diclorfenoxiacetic.

Cerințele mărului față de factorii de vegetație

Cerințele mărului față de lumină

Mărul face parte din grupa speciilor pomicole cu cerințe moderate, care sunt satisfăcute pe teritoriul întregii țări. O iluminare bună a aparatului foliar și fructelor asigură o corelație mai atrăgătoare și un conținut mai bogat în hidrați de carbon, deci o valoare comercială ridicată. Acest lucru trebuie avut în vedere la stabilirea distanțelor de plantare și la formarea coroanelor, astfel încât, toate orgenale să fie bine expuse la soare. Lumina are un rol esențial în formarea pigmenților în ultimele patru săpătmâni înainte de recoltare. Din această cauză tăierea in verde favorizează colorarea fructelor în regiuni cu toamne însorite.

Cerințele mărului față de căldură

Mărul are cerințe moderate față de căldură, cultura dând rezultate bune în zone cu temperatura medie anuală de 7,5 – 11 grade C.

În oerioada de vegetație, optimul coloric este de 12 – 19 gtade C, dar majoritatea soiurilor de toamnă și de iarnă reușesc și la 15 – 16 grade C.

Mărul pornește în vegetație primăvara târziu, când se realizează 8grade C în aer, iar pentru înflorire necesită peste 11 grade C.

[NUME_REDACTAT], Red delicious, Starking delicious sunt foarte pretențioase la temperatura din timpul înfloririi, având nevoie de 18 – 22 grade C cel puțin 3 – 7 zile consecutiv, pentru a asigura 10% fructe legate.

Pentru maturarea fructelor sima globală de temperatură este de 1350 grade C la soiurile de vară, 2750 grade Cla cele de toamnă, iar la soiurile de iarnă 2950 grade C (Gh. Mihăiescu).

Temperaturile excesive din timpul verii grăbesc maturarea frcutelor și provoacă arsuri superficiale la soiul Jonathan,vitrozitate în centrul fructelor de Parmen auriu sau brunificare internă.

Mărul este o specie rezistentă la ger. Bioelementele epigee suportă în timpul iernii temperaturi de (-33 grade C) – (-36 grade C), iar cele hipogee (-7 grade)- (-12 grade) în sol. Florile în faza de boboc rezistă la (-2,5 grade C) – (-3,5 grade C), în plină înflorire la (-1,6 grade C) – (–2,2 grade C), iar fructele abia legate la -1,1 grade C. [NUME_REDACTAT] delicious și Jonathan pot suporta în faza de boboc –5 grade C.

Cerințele mărului față de apă

Mărul are cerințe mari față de apă, necesitând annual 650 –700 mm precipitații pentru soiurile de iarnă și toamnă și minim 550-600 mm pentru cele de vară. Umiditatea atmosferică favorabilă este de 70 – 80 % în perioada de repaus, 55-70 % în perioada înfloririi și 65-70% în restul perioadei de vegetație. Umiditatea atmosferică favorabilă este de 70-80% în perioada de repaus, 55-70 % în perioada înfloririi și 65 –70 % în restul perioadei de vegetație. Umiditatea optimă a solului este de 75 % din capacitatea de câmp pentru apă. Seceta prelungită este greu suportată de măr, în special când este altoit pe portaltoi vegetativ cu înrădăcunare superficială (M9,M26,M27,M106), fructele rămân mai mici sau cad prematur, sunt fade și slab suculente.

Stagnarea apei în sol mai mult de 10-12 zile în timpul perioadei de repaus și 4-5 zile în timpul vegetației, provoacă asfixia radiculară și uscarea pomilor mai ales în cazul altoirii pe M2,M104, M109,M111.

Cerințele mărului față de factorii edafici și expoziția terenului

Mărul are față de sol o plasticitate mare datorită gamei foarte largi de portaltoi. Cele mai bune rezultate se obțin pe soluri fertile, adânci, bine aerate și drenate. Mai pretențioși la sol, sunt pomii altoiți pe M9,M106,M4. Nu sunt corespuzătoare pentru cultura mărului solurile reci, compacte, slab aerate, cu exces de umiditate, cu cel mult 15% calciu activ. Necesită ca reacția solului să fie slab acidă sau neutră (ph = 6,2 – 7,2) iar pânza de apă freatică să fie situată la 1,2 – 1,5 m în cazul portaltoilor de vigoare mică și de 2 – 2,5 m la portaltoii viguroși.

Referitor la expoziția terenului, această specie, în regiunile răcoroase și umede din zona dealurilor înalte din apropierea munților preferă expozițiile sudice, sud – estice și sud – vestice unde găsește mai multă căldură în sudul țării datorită temperaturilor mai mari sunt acceptate și expozițiile vestice, nord-vestice și nord – estice.

Particularități tehnologice

Specificul producerii materialului săditor

Producerea portaltoilor la măr este relativ ușoară, deoarece specia beneficiază de cea mai largă gamă de portaltoi.

Pentru obținerea de pomi de vigoare mijlocie și mare mărul se altoiește pe portaltoi franc (P.F.Pătul, P.F. Crețesc, P.F. Bistrița 50), care dau puieți uniformi. În școala de puieți mărul franc are o răsărire de 35-75 %, iar creșterea puieților este lentă, motiv pentru care li se rezervă terenurile cele mai fertile din pepinieră și se aplică fertilizări suplimentare și udări la circa 25 zile după răsărire.

Înmulțirea portaltoilor vegetativi de măr se face prin marcotaj.

În câmpul I al școlii de pomi, mărul crește încet, încât în unii ani puieții portaltoi nu ajung la grosimea necesară pentru altoire în caeste cazuri trebuie să liu se administreze îngrășăminte suplimentare cu azot.

Creșterea soiurilor de măr în pepinieră este, în general, uniformă, cu excepția unor soiuri ca Goldenspur, Mutsu, [NUME_REDACTAT], Starkrimson, care prezintă un material neuniform (M.Popescu,1989).

Makoritatea soiurilor dau lăstari anticipați pe toată lungimea vergii fapt care ușurează formarea coroanei încă din câmpul II.

Unele soiuri de măr formează lăstari anticipați putini (Golden spur, Mutsu, [NUME_REDACTAT], Starkrimson), iar soiurile Idares și Wagener premiat dau lăstari anticipați scurți.

Specificul înființării plantațiilor de măr

Mărul se plantează în sistem clasic, intensiv și superintensiv, realizând densități de 200 – 2500 pomi/ha.

În exploatațiile viabile , soiurile de măr asociate cu portaltoi de vigoare mică (M27, EMLA,Mac9, P22) pot realiza în densități de 2670 pomi /ha, peste 60t fructe/ha în anii 4-7 de la plantare.

Formele de coroană recomandate sunt: piramida etajată rărită (pentru liveu’zile clasice), palmete (pentru livezile intensive), fusul subțire, cordonul fus-tufă și Tesa (pentru livezile superintensive).

[NUME_REDACTAT], Nuberling a a lansat un model nou de plantare a mărului de mare densitate, cu rânduri scurte (80-100m) simple și sau duble, la distanța de 2,2 – 2,5 m între rânduri și benzi; între pomi pe rând distanța este de 0,2-0,3 m iar între rândurile din bandă de 15m.

Plantarea se face în șanturi superficiale și inguste, nu mai adânci de 15-20 cm. Peste rădăcini se așează un amestec din pământ și gunoi fermentat, înraport de 2:1, care să acopere 4/5 din portaltoi.

Pomii se conduc pe spalier (în formă de V sau T) confecțioant din beton, lemn sau fier cornier, prevăzut în partea superioară cu două sârme paralele, distanțate la 80-100 cm una de alta.

Până la atingerea înăltimii de 2,2 m, pomii sunt dirijati inclinat sub unghiuri mici, pe tulpini de trestie.

Pe versanți, mărul va fi amplasat în treimea inferioară și mijlocie, pe expozițiii mai însorite (S,S-V), în zonele dealurilor mijlocii și mici (E,V,NV).

Întrucât soiurile sunt în marea lor majoritate autosterile în parcelă se plantează alternativ 2-4 soiuri interfertile alternând câte 6-8 rânduri din fiecare soi.

Specificul întreținerii planațiilor de măr

Conducerea pomilor tineri

În livezile intensive de măr formele de coroană aplatizate sunt cele mai indicate (palmeta etajată, palmeta neetajată) și intr-o mică măsură fusul tufă aplatizat, tripla încrucisare Delbard, drapel Morchand. Sub formă de palmetă cu brațe oblice se conduc bine soiurile Jonathan, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și alte soiuri de vigoare mijlocie și mare. Soiurile de vigoare slabă, de tip spur ca Wagener și Starkrimson, altoite pe portaltoi de vigoare redusă (M9,M26), se comportă bine când sunt conduse sub formă de palmetă cu brate oblice dispuse neregulat.

În toată perioada de formare a coroanelor trebuie să predomine operațiile de modificare și dirijare a pozițiilor ramuilor de schelet și semischelet, tăierile reducându-se la minimum.Indifernt de forma de coroană operațiile în verde trebuie să predomine față de cele efectuate în periada de repaus.

Tăierile de fructificare

Mărul necesită tăieri de fructificare an de an. Tăierile efectuate o dată la 2-3 ani nu asigură producții mari și sustinute și nu sunt eficiente în prevenirea și combaterea alternanței de rodire. Aceste tăieri se aplică diferențiat, în funcție de vârsta pomilor, soi, incărcătura cu muguri de rod și alți factori.

Îm condiții favorabile de agrotehnică, pomii care se află la începutul perioadei de rodire, prezintă creteri vegetative viguroase, iar proporția de muguri mixti ce se diferențiază an de an este în crestere. În plus la acesti pomi, ramurile de semischelet sunt tinere în formare.

La soiurile cu crestere viguraosă și cu intrare târzie pe rod ([NUME_REDACTAT]) pentru a grăbi începerea fructificării, tăierile vor fi cât mai sumare, limitându-se la rărirea ramurilor de prisos; se va evita scurtarea ramurilor care intensifică cresterea vegetativă, în detrimentul rodirii la aceste soiuri arcuirea unor ramurianuale, în vederea grăbirii fructificării lor, este necesară. Dimpotrivă,la soiurule foarte precoce, cu vigoare slabă sau mijlocie (Wagener premiat, Golden delicious) arcuirea ramurilor anuale nu este necesară, ea încărcând inutil costul producției. La aceste soiuri pomii au tendința să se supraîncarce cu fructe încă de la a doua sau a treia fructificare. Sub greutatea rodului, ramurile principale de schelet încă neconsolidate, se arcuiesc, formând prematur “arcade de rodire”,care le diminuează și mai mult

Cresterea. Pentru a preveni apariția acestui fenomen nedorit, este necesar să se suprime inflorescențele ce apar pe prelungirile anuale ale șarpantelor să să se normeze riguros producția de fructe. Mai mult pentru a stimula cresterile vegetative , se recurge în măsură mai mare la răritul ramurilor și chiar la scurtarea lor.

Cu alte cuvinte, la soiurile de tip spur, cultivate în sistem inensiv, inmtervențiile urmăresc stimularea cresterilor vegetative (care în mod natural sunt foarte slabe) și temperarea proceselor de fructificare, care încep prea de timpuriu si se desfășoară cu mare intensitate.

La pomii care se află în perioada de plină producție, creșterile vegetative slăbesc considerabil, tinzând să se uniformizeze, iar diferențierea mugurilor este deseori exagerată. Ramurile de semischelet se alugesc, devin atârnânde și se epuizează. Ramurile roditoare îmbătrânesc, iar vetrele de rod se complică. Îtrucât noile ramuri de rod se formează pe porțiunile tinerea ale scheletului, care au poziție periferică rodul se îndepărtează către părțile exterioare ale coroanei.

Pentru aputea fructifica anual și în mod susținut, pomii în plină producție trebuie să formeze lăstari lungi de cel puțin 30-40 cm,astfel ca la fiecare fruct să revină în medie 30-50 de frunze; mugurii mixti să reprezinte până la 30-35 % din totalul mugurilor formați pe pom, ramurile de semischelet să fie tinere (2-4 ani), cu potențial biologic ridicat, iar între ramurile de rod florifere (țepușe, mielușe, mlădițe) și neflorifere (pintenu și smicele) să existe în raport de 1:2-3.

Ramurile de rod ale mărului purtătoare de fructe (bursele) au nevoie de o perioadă de “refacere biologică”.Numai la unele soiuri (Jonathan, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]) și într-o proporție foarte redusă, ele sunt apte să formeze muguri mixști în anul când poartă fructe. Obișnuit, la cele mai multe soiuri (Parmen auriu, Banana de iarnă, Wagener premiat) există o alternanță de rodire de la ramura la ramură în cadrul fiecărui pom.De obicei,pe bursele care porată fructe se formează pinteni sau smicele, încât ele nu vor fructifica anul următor, ci peste un an. Așadar, pomul este apt să rodească în fiecare an și în mid susținut, dar nu pe aceleași ramuri de rod, ci în mod alternativ.

Principala verigă în tăierile de fructificare o reprezintă ramurile de semischelet. Ele trebuie să fie scurte și tinere,.Când nu depășește vârsta de 4 ani, se scurtează deasupra a 1-3 ramuri de rod situate spre baza lor. Porțiunile descendente ale ramurilor de semischelet, care de regulă se atrofiază natural, vor fi suprimate. Pomii cu ramurile de semischelet întinerite dau fructe mari și de bună calitate formând totodată și lăstari mai viguroși.

În mod curent la tăierile de fructificare se procedează astfel:

În primul rând se apreciază “din ochi” lungimea cresterilor anuale ale pomilor, numărul mugurilor diferențiați (mixști) , gradul de alungire și vârsta semischeletului, desimea ramurilor în coroană, prezența sau absența alternanței de rodire.

Când cresterile anuale sunt slabe (sub 25-30 cm) iar pomii nu prea au mulți muguri mixști, se efectuează o rărire și o scurtare mai energică a elementelor de schelet și semischelet, concomitent cu diminuarea încărcăturii cu muguri mixti. Dimpotrivă, când creșterile anuale indică un exces de vigoare (lungimea peste 50-60 cm), este necesar să se lase pomului I încărcătură mai mare cu muguri mixti.

Când încăcătura cu muguri mixști este cu mult sub cea optimă, se va căuta să se mențină pe cât posibil toate ramurile purtătoare de rod în anul respectiv; dimpotrivă, la o supraînărcare cu muguri mixti se elimină până la 60-70 % din acestia.

Ramurile de semischelet și cele de rod se tratează diferit și în funcție de poziția lor în coroană. Este cunoscut că seva se dirijează de preferință spre părțile laterale ale pomului, unde favorizaeză cresterea de ramuri viguroase (fenomenul polarității), în detrimentul ramurilor situate spre baza coroanei. Pentru a preveni într-o anumită măsură acest fenomen nedorit, în partea inferioară a coroanei se rețin ramuri de semischelet mai viguroase și cu poziție oblică, pentru a favoriza circulația sevei, se elimină, când sunt supranumerare, ramurile de semischelet atârnânde, debile, îmbătrânite, iar cele rămase se normează cât mai judicios. Dimpotrivă, în partea superioară a coroanei se retin ramuri de semischelet cu poziție mai apropiată de orizontală, de vigoare mijlocie sau relativ slabă, cărora li se lasă și o încărcătură mai mare cu muguri mixti, pentru ca florile și apoi fructele ce vor rezulta din acestia să consume excesul de vigoare.

Fiecare ramură de rod a mărului necesită un tratament diferențiat. Astfel, pintenii și țepușele nu se scurtează, ci se răresc dacă sunt așezate prea des, lăsând între ele spațiu de 8-10 cm.

Smicelele nu se scurtează, chiar când depășesc lungimea de 25-30 cm mai des la începutul perioadei de rodire; ele se garnisesc în mod natural cu pinteni și țepuse; după ce se realizaeză această garnisire, se poate reduce ramura (acum devenită de semischelet) deasupra a 3 –4 pinteni sau țepușe situate spre baza ei.

Nuielușele nu se scurtează, ci doar se răresc lăsând între ele spații de 15-18 cm, în anii când pomii poartă o încărcătură cu muguri bine dezvoltați de la baza lor, renunțându-se deci la rodul pe care-l poartă în anul respectiv.

Mlădițele prezintă mai multe situații: când, în afară de mugurele mixt terminal mai au încă 1-2 muguri mixti laterali, ele nu se scurtează, se răresc doar când sunt prea dese, la distanța indicată la mielușe. Dacă însă mlădițele poartă mai ulți muguri mixti laterali, se lasă numai 2-3 din acestia și deasupra lor se scurtează ramura. Trebuie reținut că la mlădițe scurtarea se poate face deasupra unui mugure vegetativ, cât și a unui mugure mixt, întrucât acesta din urmă, dând naștere unei burse, asigură continuitatea ramurii.

Ramificațiile fructifere (vetrele de rod) pot fi tăiate și simplificate după necesități cu condiția ca pe fiecare din ele să se mențină cel puțin o ramura de rod floriferă (țepușă, mielușă, mlădiță) sau nefloriferă (pinten smicea). O ramificație fructiferă (vatră) tânără sau întinerită la timp, trebuie să fie aptă să-și hrănească bine fructele pe care le poartă și să formeze cel puțin un lăstar lung de 15-25 cm.

Ramurile anuale vegetative, situate de regulă la periferia coroanei, în cazul când sunt prea dese, concurente, așezate deasupra și dedesubtul brațelor, se suprimă în întregime; cele necesare pomului rămân o parte nescurtate (acestea se garnisesc în mod natural cu țepușe, mielușe și pinteni), iar o altă parte se scurtează cu 1/3 – ½ din lungime, cu scopul de a emite lăstari viguroși, care să oprescă suprafața foliară a pomului.

Ramurile lacome, care apar frecvent pe unii pomi constituie fie consecința unui exces de vigoare sau a unei încărcături de fructe cu mult sub posibilitățile plantei, fie urmare a unei greșeli de tăiere. Aceste ramuri se tratează diferit, în funcție de situația pomului. Când sunt necesare pentru completarea unor goluri în coroană, ramurile lacome se scurtează deasupra unui mugur sau ramură orientată spre exteriorul coroanei; când sunt de prisos se elimină în întregime.

Pomii care se află în peridicitate de rodire, necesită tăieri de fructificare diferențiate de la un an la altul până la lichidarea acestui fenomen.

În anul fără sau cu producție slabă este necesară o întinerire radicală a semischeletului, pentru a favoriza formarea de lăstari viguroși, care să difernțieze muguri mixti în cantitate mai mică.

În anul cu rodire maximă, să se elimine prin tăieri surplusul de ramuri florifere, pentru a preveni inhibarea inducției florale, datorită unui înflorit și legat abundent.În plus să se conserve ma maximum, lemnul de semischelet tânăr, cu potențial biologic ridicat, apt să formeze lăstari mai viguroși care să asigurr suprafața foliară necesară pentru creșterea fructelor concomitent cu fiferențierea mugurilor.

În practică, mulți portaltoi procedează invers, agravând alternanța. Ei lasă mult semischelet în anul fără rod, de teamă să nu ajungă la o creștere excesivă a lăstarilor. În acest caz rezultă lăstari numeroși, în general de vigoare slabă, care diferențiază o cantitate excesivă de muguri, ajungându-se din nou la supraîncărcarea pomului în anul următor.

Întreținerea solului

Sistemul de întreținere a solului infliențează ritmul hidric din sol, porozitatea stratului superior al solului, dezvoltarea microorganismelor din sol etc și prin aceasta are un efect direct asupra dezvolării pomilor, producției și calității acesteia (Grădinariu, 1994).

Cel mai indicat și eficient sistem de întreținere a solului în plantațiile intensive și superintensive din zonele cu precipitații abundente, este înierbarea intervalelor dintre rânduri combinată cu lucrarea pe rândul de pomi în . În cazul înierbării intervalelor se aplică 4-6 cosiri, iar iarba rezultată se lasă ca mulci.

Se mai folosește ogorul negru întrerupt pe terenurile fără pericol de eroziune, sistem în care mobilizarea solului se face prin lucrări superficiale până în luna august, după care se lasă să se înierbeze intervalele.

În livezile clasice situate pe pante nemecanizabile solul se lucrează în copcă cu cazmaua la 20-25 cm adâncime toamna, iar în perioada de vegetație se aplică 2-3 prașile.

Pentru majoritatea tonelor de cultură a mărului din țara noastră se recomandă folosirea benzilor înierbate în alternanță cu ogorul negru, chiar dacă cele mai moderne tehnologii din țări cu pomicultură avansată recomandă covorul înierbat pe întreaga suprafață pentru obținerea fructelor de calitate superioară.

Ogorul lucrat, pe lângă avantajele cunoscute, prezintă multe dezavantaje atât tehnologice, cât și boi-pedologice și fizico-mecanice.

Această metodă se recomandă în zonele aride, neirigate.

Fertilizarea plantațiilor de măr

Fertilizarea în plantațiile de măr presupune și o analiză a factorilor care condiționează absorbția elementelor minerale de către rădăcini.

În prezent există o serie de elemente care permit conceperea mai rațională a tehnicii de fertilizare, luând în considerare variabile pe care tehnicile de cultură și irigație le introduc în actualele sisteme culturale .

Noua concepție de fertilizare a mărului presupune controlarea, mai ales în perioadele specifice, a absorbției, translocației, disponibilităților de energie și competiției dintre organele pomului. În acest sens fertilizarea trebuie să se coreleze cu sistemul de întreținere a solului, irigarea.

În plantațiile tinere de măr (2-3 ani) dozele de îngrățăminte ce se aplică trebuie să fie moderate sau chiar pot lipsi, dacă fertilizarea de bază s-a efectuat corect și solul este bine aprovizionat cu elemente nutritive.Dacă acești parametri nu sunt îndepliniți, atunci se va fertiliza annual cu circa 80 kg N, 60 Kg P2O5 și 40 kg K2O s.a /ha. Odată la 2-3 ani se va administra 20-30 t/ha gunoi de grajd. Se recomandă ca aplicarea acestor îngrășăminte să se realizeze numai pe rândurile de pomi, în benzi a căror lățime crește progresiv cu vârsta pomilor.

În plantațiile pe rod se vor administra 30-40 t/ha gunoi de grajd odată la 3-4 ani, iar annual 100-150 kg N, 60-100 kg P2O5 și 60-80 kg K2O la hectar, funcție de fertilitatea solului, încărcătura de rod, vârsta pomilor.

Gunoiul de grajd, fosforul, potasiul și 1/3 din azot se vor aplica toamna și se încorporează odată cu arătura.

A doua treime de azot se aplică primăvara devreme, pe solul dezghețat și umed, iar ultima după legarea fructelor. În anii care se administrează gunoi de grajd, dozele de îngrășăminte minerale se reduc la jumătate.

În funcție de momentul în care azotul este făcut disponibil se modifică în mod considerabil comportamentul vegetativ și productiv al mărului. Azotul stimulează producția totală de substanță uscată mai ales dacă este disponibil în perioada iunie – iulie, când substanța uscată produsă este orientată cu precădere spre structurile permanente ale pomilor (tulpină, ramuri de schelet și rădăcini). Dezvoltarea vegetativă superioară, astfel indusă, determină un mai mare consum hidric, de care depinde rata mai mare a absorbției calciului si potasiului, îndeosebi în intervalul iulie-august.

Diferențierea mugurilor de rod este infuențată net de disponibilitățile de azot în perioada iunie – septembrie a anului precedent.

Forma de azot utilizată influiențează în mod considerabil reacța plantelor la fertilizare, chiar și în condițiile aplicării unor doze egale. În general foema nitrică stimulează activitatea vegetativă mai mult decât forma amoniacală. Totodată,forma amoniacală favorizează acumularea azotului și fosforului în frunzele de măr în timp ce forma nitrică conduce la acumularea unor cantități sporite de calciu.

În general, elementele nutritive sunt furnizate pomilor prin intemediul solului, prin diferite moduri: ptin aplicare generalizată sau localizată, la suprafașă sau încorporate. Alegerea între un mod sau altul poate depinde de modelele de întreținere a solului, metada de irigare.

Aplicarea îngrășămintelor se mai poate realiza la nivelul părților aeriene (fertilizarea foliară) precum și prin irigația fertilizantă.

În toate cazurile, cantitățile de îngrășăminte ce se vor aplica vor fi calulate în urma cartării agrochimice a solului;analizelor de fructe și frunze. În urma acestor analize, precum și a altora efectuate mai mulți ani consecutivi s-a ajuns la concluzia că pentru o plantație superintensivă de măr (2500 pomi/ha), amplasată pe un sol cernoziom cambic în zona de NE a României se recomandă următoarea conduită de fertilizare:

N200 P180 K300 Ca 250 Mg 80 kg s.a/ha, completată cu o normă de irigare de 1500 m/ha (G. Grădinariu, 1994) .

Irigarea plantațiilor de măr

Cât privește aportul hidric, ținând cont de condițiile actuale și previzibile, s-a ajuns la concluzia că irigarea mărului presupune aplicarea de udări frecvente cu norme mici de apă, pentru asigurarea unei cantități optime în anumite zone ale sistemului radicular, care sunt în măsură să sustină metabolismul pomilor la un nivel ridicat. Ca urmare este indicat să se utilizeze metode de irigare localizată, la suprafață sau subteran în funcție de tipul de sol și mai ales în condițiile climitoce.

În livezile tinere de măr situate în zonele de stepă și silvostepă, pentru pomi și portaltoi vegetativi cu înrădăcinare superficială se folosesc 200-250 m cubi / ha apă la o udare, pentru umectarea solului până la adâncimea de 35 – 40 cm. Pentru pomii cu înrădăcinare mai profundă se utilizează cantități mai mari de apă la o udare (300-350 m cubi/ha), pentru a se umecta solul pe o adâncime de 50-60 cm. Numărul de udări variază de la 2-3 până la 4-5 funcție de perioadele de secetă.

În livezile pe rod se aplică 4-5 udări cu cantități de apă cuprinse între 400-700 m cubi/ha.

Momentele de aplicare a udărilor sunt: înainte de dezmugurit (dacă iarna a fost secetoasă); la 15-20 zile după legarea fructelor; după căderea fiziologică din iunie, în timpul cresterii intense a lăstarilor la 20-25 zile înainte de recoltatul fructelor și după recoltare pentru aprovizionarea solului.

În condițiile ecologice de NE a României, pentru optimizarea umidității din sol la cultura intensivă a mărului este necesară o normă de irigare de 900 m cumi apă/ha pentru metoda de irigare localizată (prin picurare( și de 1500 m cubi/ha pentru udarea prin aspersiune deasupra coroanei. Pentru celelalte metode (prin scurgere la suprafață) este necesară o normă de irigare de 200 m

cubi /ha administrate în minim 4 reprize mai ales în perioadele critice pentru pomi (G.Grădinariu, 1994) .

Normarea încărcăturii de rod

La soiurile de măr care nu au tendința de a se supraîncărca cu rod, fie datorită proporției reduse de muguri de flori fecundate (Renet de Canada, Frumos de Boskoop), fie căderii fiziologice intense (Jonathan) se poate obține o bună normare a producției numai prin tăieri de fructificare nu au eficiența dorită, fiind necesară completarea lor cu răritul chimic al florilor, eventual cu rărirea fructelor pe cale chimică pe cale chimică sau manuală.

Rărirea chimică a florilor se realizează prin stropiri cu DNOC (Sandolin) sau Naftilacetamida. DNOC se aplică la înflorirea maximă (80 % flori deschise) sau la căderea petalelor, în concentrație de 200-500 mg/l, pentru soiurile autosterile si cu 50 – 100 % mai concentrate pentru soiurile parțial autofertile. Naftilacetamida se aplică la căderea petalelor sau în următoarele 5 zile, în concentrație de 50-100 mg/l.

Pentru rărirea chimică a fructelor se aplică cu Sevin sau acidul Alfanaftilacetic (ANA).Sevinul (Carbonil) se utilizează în doze de 1000-2500 mg/l, când fructele au 12-14 mm în diametru. [NUME_REDACTAT] se aplică în concentrație de 10-20 mg/l, după 14-15 zile de la căderea petalelor.

Rărirea normală trebuie încheiată în max 40 zile de la înflorirea primelor flori. Distanța între fructele rămase se recomandă să fie de 10-15 cm în cazul soiurilor cu fructe mici și 15-20 cm la soiurile cu fructe mari, păstrându-se în fiecare inflorescență fructul cel mai mare.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Mărul este una din speciile cele mai atacate de boli și dăunători. După mai mulți cercetători (Parker, 1979; Way,1988) la măr s-au întâlnit 80 de boli, 64 de specii de insecte de nematozi. Aceste cifre sunt într-o dinamică permanentă, în același timp trebuie să precizăm că nu toate aceste boli sau dăunători sunt prezente în majoritatea zonelor de cultură a mărului și nici acolo unde există,nu toate provoacă pierderi economice importante.

Bolile cele mai importante sunt: Mozaicul mărului (Apple mosaic virus), Proliferarea mărului (Apple proliferation), Cancerul bacterian (Agrobacterium radiobacter pv tumefacieus), Focul bacterian (Erwinia amylovora), Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha), Pătarea cafenie a frunzelor și fructelor și rapănul merilor (Venturia inequalis).

Dăunătorii cei mai importanți sunt: Păduchele țestos din [NUME_REDACTAT] (Quadraspidiotus perniciosus), Păduchele lânos al mărului (Eriosoma lanigerum), Păduchele verde al mărului (Aphis pomi), Gărgărița bobocilor de măr (Anthonomus pomorum), Viermele merelor (Cydia pomonella).

Combaterea merelor și dăunătorilor la măr se face prin aplicarea a două tratamente în perioada de repaos cu unl din produsele: Oleocalux 1,5 %; zeamă sulfocalcică 20 % sau polisulfură de bariu 6 %; în perioada de vegetație se efectuează minim 6-9 tratamente, din care trei inainte de inflorit. Primul tratament se face la inceputul dezmuguritului, contra gărgăritei florilor cu Detox 25 0,6 %; Carbetox 37 0,4 % sau Fosfatox R35 0,1 %. Al doilea trarament se face contra rapănului și făinării, cu zeamă sulfocalcică 2% sau cu zeamă bordoleză 0,5 %+sulf muiabil 0,7 % eventual cu Captan 50 0,25 % +Karathane 0,1 %.

Acest tratament se repetă în subfaza de răsfirare a inflorescențelor pănă la deschiderea primelor flori. În locul Captanului se poate folosi Dithane M45 0,2 % SAU Topsin M70 0,070 %.

După inflorit, începând din momentul când la 10-15 % din flori au căzut petalele, se mai manifestă încă 4-5 tratamente mixte la avertizare.

Particularitățile maturării și recoltării merelor

Spre deosebire de fructele altor specii, merele ai insusirea sa-și continue maturarea și să-și desăvârșească însușirile gustative în timpul păstrării.

Soiurile de mere de vară și de toamnă se recoltează în pârgă, cu 7-10 zile inainte de maturarea de consum, când au ajuns la mărimea și colorația specifică. Recoltarea se face în momentul optim, pentru a preveni căderea și deprecierea fructelor. Fiind mai perisabile, acestea se expediază la beneficiar, imediat după recoltare, când rezistența lor la manipulare si transport este mai mare.

Pentru soiurile de iarnă, recoltarea merelor are loc la un grad de maturare care asigură o capacitate de păstrare cât mai bună și care se stabilește prin urmărirea unui grup de indicatori cum ar fi:

mărimea specifică a soiului;

culoarea de fond a pielitei variază de la verde intens spre o culoare verde-gălbui;

amidonul este prezent în sectiunea transversală a fructelor în zona cuprinsă între partea exterioară a casei seminale și partea exterioară a fasciculelor libero-lemnoase mediene;

fermitatea fructelor; intensitatea respiratorie;.

Fluxul temnologic al valorificării merelor cuprinde ca verigi principale: recoltarea, ambalarea, manipularea, transportul, condiționarea, păstrarea și comercializarea.

Capitolul V

Tehnologia de păstrare și condiționare a fructelor semințoase – măr

Merele sunt fructele cele mai consumate la noi în țară în stare proaspătă, pe tot parcursul anului, constituind și o valoroasă materie primă pentru fabricareamarmeladelor, gemurilor, compoturilor sau sucurilor. Alte produse prelucrate dinmere, foarte apreciate sunt: cidrul, rachiurilor, distilatelor specifice (calvados),oțetul sau fructele deshidratate. Ele reprezintă de asemenea un aliment cudeosebite calități dietetice, fiind recomandate în hrana copiilor și bolnavilor. Compoziția biochimică specifică merelor, referitor la principalelecomponente, exprimată în valori medii este următoarea: glucide (12-14%), aciziorganici (0,7-1%), substanțe pectice (0,7-1,2%), fibre celulozice (2,1%), substanțeminerale (0,32%) și vitamina C (5-10 mg/100 g produs proaspăt). Soiurile de mere se grupează în trei categorii: superioare (grupa A),mijlocii (grupa B) și obișnuite (grupa C). Merele din primele două grupe sevalorifică în trei clase de calitate: extra, a I-a și a II-a, dar la păstrare se vor introduce numai fructele de la soiurile de toamnă și iarnă, de calitate extra și a I-a.Recoltarea merelor se face la momentul optim, care se stabilește după maimulte criterii și indici de ordin fenologic (culoarea fructelor, suma gradelor detemperatură și numărul de zile parcurs de la înflorit la recoltare), de ordin fizic(fermitatea pulpei și conținutul în substanță uscată solubilă determinatrefractometric) și biochimic (testul amidonului cu iod în iodură de potasiu) etc.Dacă fructele se recoltează prea devreme, nu realizează ulterior o maturaedesăvârșită, mai ales organoleptic și apare o sensibilizare la bitter pit (pătareaamară) și la arsuri specifice. Întârzierea recoltării determină apariția unor riscurila fructele depozitate, care se maturează accelerat și devin tot mai sensibile lamanipulare și bolile de depozit.Recoltarea merelor se face manual, cu peduncul, fără smulgere, printr-o ușoară răsucire a fructului, ferindu-l de lovituri sau leziuni.

Ca ambalaje de recoltare se recomandă folosirea sacilor cu fundul mobil (rabatabil) sau a găleților din material plastic, care odată umplute, se deversează în lăzi tipul P, model III și IV din material plastic sau cel mai adesea în lăzi-paletă. Aceste ambalaje vor servi atât pentru transport, cât și pentru depozitare. Se va acorda o atenție sporită latransvazarea merelor din ambalajele de recoltare în cele de transport și depozitare, pentru a evita vătămările mecanice, lăsându-se o distanță foarte mică(maxim 5-10 cm) între cele două categorii de ambalaje, în timpul deversării.Presortarea se poate realiza concomitent cu recoltarea, alegând fructeleîntregi, normal dezvoltate, sănătoase, curate, în timp ce fructele căzute șideteriorate se colectează separat.Din momentul recoltării și până la introducerea fructelor în spațiile de păstrare nu trebuie să treacă mai mult de 2-3 zile, pentru a nu influența negativcapacitatea de păstrare a acestora.Transportul merelor din livadă la depozit se face în ambalaje cu platformele autodescărcătoare (PA-5 și PAS-10), în autocamioane acoperite cu prelată sau cu mijloace auto izoterme. Încărcarea lăzilor paletă în mijloacele detransport se efectuează mecanic, cu furci hidraulice adaptate la tractoare, iar descărcarea ambalajelor cu fructe la depozit se realizează cu ajutorul electro șimotostivuitoarelor.În depozite, pentru păstrarea de lungă durată se vor introduce numaifructe din soiurile cu o mare valoare economică și o bună capacitate de păstrare,cum sunt: Golden delicious, Jonathan, Starking delicious, Strakrimson, Wagener premiat, Jonagold, Florina, Idared etc.Păstrarea merelor în stare proaspătă se poate efectua în depozitefrigorifice cu atmosferă normală sau cu atmosferă controlată, în depozite cuventilație naturală și în spații de depozitare cu ventilație naturală.

Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă normală

Pentru acest tip de depozite, mărimea optimă a celulelor este cuprinsă între 250 și 500 tone, în care se păstrează numai mere (nu împreună cu alte specii) și pe cât posibil numai fructele unui soi. Se admite și păstrarea a două soiuri, numai dacă au același grad de maturare și cerințe identice față de factorii de păstrare. Se recomandă ca următoarele categorii de mere să nu fie introduse îndepozite pentru păstrarea de lungă durată:

soiurile cu o capacitate redusă de păstrare (Parmen auriu, Pionier etc.)

fructele provenite din plantații tinere, aflate în primii ani de rodire;

fructele de dimensiuni prea mari (peste 75 mm în diametru);

fructele recoltate prea devreme sau prea târziu față de momentul optim de păstrare;

loturile de fructe menținute în livadă după recoltare o durată mai mare de 3 zile, fără a fi depozitate;

fructele provenite din plantații fertilizate unilateral cu azot, irigate cu 2-3 săptămâni înaintea recoltării sau cu tratamente fitosanitare deficitare.

Dintre măsurile preliminare depozitării merelor o importanță foarte mareo are dezinfectarea spațiilor de păstrare, care se realizează prin pulverizarea pe pereți a unei soluții de lapte de var 20%+ CuSO4 1% și vaporizarea a 1,7 litrii formol/100 m² spațiu liber, cu expunere timp de 24 ore. Vaporizarea poate fi înlocuită de fumigații cu SO4 prin ardere de sulf 2,5 g/m³ spațiu liber,Ortofenilfenol (OPP), Fumispore etc.

De asemenea ambalajele se recomandă a fi spălate cu o soluție de sodăcalcinată 4%, apoi clătite cu apă și uscate la soare sau dezinfectarea cu o soluție de CuSO4 1% prin stropire sau imersie.

Pentru prevenirea unor boli criptogamice în timpul păstrării, se potefectua tratamente postrecoltare (facultativ) cu Benomyl (Benlate0,1%), Thiabendazol-TBZ (Tecto 60-0,2%) sau Deco 20 S-0,2%, Carbendazim0,05% sau Tiofanat metil 0,05%.

Ca ambalaje de depozitare se folosesc lăzile paletă și lăzile din lemntipurile P și D, în măsură mai redusă.Lăzile paletă se depozitează în stive bloc compacte, la distanța de 20-50cm față de pereți și 5-10 cm. între ele. Pe verticală, lăzile paletă noi sau aflate înstare foarte bună, se stivuiesc pe 8-9 nivele până la înălțimea de 5,9-6,6 m.Dacă se folosesc lăzi de tipul P, acestea se paletizează pe palete dedepozitare după sistemul țesut, câte 5 în plan orizontal pe 4 nivele, iar apoi paletele cu lăzi se introduc în celule și se stivuiesc pe 4 nivele până la înălțimeade 5,6 m.Umplerea unei celule se recomandă să nu depășească 4-5 zile, dar petimpul nopții instalația de refrigerare a funcționa pentru a reduce temperaturafructelor sub 8°C.

După umplerea celulelor, ușile se vor închide cât mai etanș și se va treceapoi la asigurarea regimului de păstrare.Condițiile de păstrare. Temperatura optimă de păstrare a merelor variazăcu soiul sau grupa de soiuri și, în funcție de sensibilitatea acestora la temperaturilescăzute care provoacă dereglări fiziologice (brunificare intensă, respirația anaerobă).

Astfel, soiurile rezistente la frig, cu fructe dulci și lipsite de aciditate cumsunt: Golden delicious, [NUME_REDACTAT], Strakrimson etc. se păstrează latemperatura de 0°C…+1°C.

Soiurile acide, mai sensibile la frig, se păstrează la temperatura de 3-4°C, din această categorie făcând parte: Jonathan, Wagener premiat, Idared, Renet de Canada, Winter banana etc.Aceste temperaturi trebuie atinse în maximum o săptămână, iar limitelede oscilație admise nu vor depăși ±1°C. Pentru prevenirea dereglărilor fiziologice la soiurile sensibile la frig, tehnologiile moderne prevăd păstrarea fructelor în prima parte a depozitării lor, la temperatura optimă de 3-4°C, după care în partea a 2-a, temperatura se coboară la +1,5°C…+2°C, pentru prelungirea duratei de păstrare, fără ca efectul temperaturilor scăzute să mai influențeze negativ. Umiditatea relativă a aerului se v-a menține în limitele optime de 90-95% la toate soiurile, iar circulația aerului va avea o viteză de aproximativ 0,25 m/s, cu un coeficient de 30 de recirculări/oră.

Durata economică de păstrare este de 5-7 luni, soiurile din grupa Jonathan situându-se spre limita inferioară menționată.

Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosferă controlată

Atmosfera controlată, ca tehnică de păstrare a fost experimentată cel mai mult la această specie de fructe și prin urmare, dintre toate produsele horticole la mere este cel mai mult aplicată în practică. În celulele cu atmosferă controlată, compoziția optimă se poate obține fără convertizor în 20-25 zile, prin respirația fructelor (pe cale biologică) sau în 3zile, cu ajutorul echipamentelor specifice (pe cale abiogenă). Cercetările realizate în ultimii ani, au evidențiat o diferențiere acompoziției gazoase optime, pe soiuri, în unele situații (soiul Golden delicious șiGranny Smith) nivelul de O2 fiind redus chiar până la 1%, ceea ce definește așa numită tehnică ULO (ultra low oxygen). Din datele prezentate în tabelul de mi jos se observă care sunt parametrii optimi de păstrare, recomandați pentru mere, în condiții de atmosferă controlată. Desigur datele prezentate nu au caracter de standard, însă analizându-le, se observă foarte clar efectul reducerii concentrației de O2 asupra prelungirii duratei de păstrare cu o lună, la soiurile prezentate. De menționat că temperatura prea scăzută (0-1°C), poate determina toxicitatea datorată CO2 la concentrații relativ ridicate, fapt pentru care în atmosfera controlată, temperatura de păstrare poate fi ușor mai ridicată, cu 0,5-1°C, comparativ cu depozitul frigorific cu atmosferă normală.

Tabel 4.1

Pe durata păstrării merelor, verificarea parametrilor de păstrare se face zilnic, iar controlul calității fructelor depozitate se face lunar în perioada octombrie -decembrie și săptămânal în perioada următoare. Un lucru foarteimportant trebuie reținut și anume: compoziția gazoasă specifică atmosfereicontrolate realizate la păstrarea produselor horticole în stare proaspătă este nocivă pentru om (determină moartea), fapt pentru care accesul personalului în celulele depozitului este interzis, supravegherea și controlul fiind asigurat de la distanță.

Păstrarea merelor în depozite cu ventilație naturală

Fructele transportate din livadă se sortează pe măsura intrării lor îndepozit, făcându-se concomitent și calibrarea lor, sau această operațiune se face lascoaterea fructelor de la păstrare. Lăzile cu mere se transferă apoi în spațiul de sortare, unde se așează compartimentat pe soiuri și proveniențe. Într-o cameră de păstrare se recomandă să se păstreze fructe din același soi sau să se grupezesoiurile după gradul de coacere sau cerințele comune față de factorii ambientali. Așezarea lăzilor, se recomandă să se facă după sistemul „în cruce” care permite o bună circulație a aerului în toate direcțiile.

În cazul utilizării lăzilor tip P, se poate folosi și sistemul „compact”, dar înălțimea de stivuire să nu depășească 2 m. Stivuirea lăzilor se face lăsând spațiilibere de acces pe lângă pereți, de 0,8 m dacă nu sunt bine izolați și aerisirea seface numai prin ferestre. Dacă pereții sunt bine izolați, între stiva de ambalaje șiaceștia se lasă un spațiu redus de 10-20 cm și un culoar central în dreptul ușii pentru acces, de circa 0,8 m. În funcție de caracteristicile construcției, lăzile sestivuiesc astfel încât sub tavan să rămână un spațiu de 60-80 cm. Practica a demonstrat că în depozitele simple temperatura variază, înfuncție de zonă, între 15°C, la începutul perioadei de păstrare și 0°C în timpuliernii. Scăderea temperaturii ridicate, înregistrată mai ales în octombrie-noiembrieși în martie, se face printr-o aerisire puternică în timpul nopții când aerul este mairece. Pe timp de îngheț se închis bine și se izolează ferestrele, gurile de aerisire șiușile care nu se folosesc.Durata economică de păstrare a merelor este 110-140 zile, iar pierderileîn medie sunt de 11-17%. Dacă se recurge la păstrarea în beciuri, fructele se așează în vrac, înstraturi groase de 1-1,5 m sau în boxe. Acolo unde se mai practică păstrarea pestelaje, merele se depozitează în vrac, în straturi de 0,40-0,50 m grosime.Umiditatea relativă a aerului trebuie menținută între limitele optime de90-95%, valori destul de greu de realizat în acest tip de spațiu. Corectarea ei seface prin stropirea pardoselii și umezirea unor rogojini sau a unor snopi de papurăetc.În cazul unui exces de umiditate se fac aerisiri prelungite (dacă umiditateaexterioară este scăzută) sau se introduc în spațiile de depozitare, bulgări de var (200-300 g/m³).

Păstrarea improvizată a merelor pentru industrializare

O mare cantitate de mere se valorifică prin prelucrare industrială, dar nutot ce se recoltează într-o campanie poate intră imediat la procesare, fapt ce impune păstrarea lor o anumită perioadă de timp.Dintre variantele posibile, verificate în practică menționăm:

depozitarea merelor în aer liber, în stive de lăzi P, cu latura de 10-12 m, pe 6nivele în centru și pe înălțime descrescândă spre părțile laterale, protejate cufolie de polietilenă inclusiv pe laturile stivelor. După 3 luni de păstrare, pierderile în greutate au fost de 4-7,6%, iar declasările calitative de 4-14%,

depozitarea merelor în șoproane, la temperaturi între 0 și 12°C, cu o umiditaterelativă a aerului de 72-84%, timp de 100 de zile așezate în stive de lăzi tip P neacoperite sau în vrac,

stivele protejate cu baloți de paie și rogojini, amenajate cu spații de ventilareși control, acoperite ulterior și cu folie de polietilenă, au avut pierderi mai micicu 4,5 –5,6% față de varianta neacoperită.

Sistarea păstrării și livrarea merelor

Sistarea păstrării și livrarea merelor 

Scoaterea de la păstrare în vederea livrării se face în funcție de cerințele pieții și starea de sănătate a fructelor.Livrarea unei celule poate dura mai multe săptămâni și se execută prinintermediul unui spațiu de trecere, la o temperatură de acomodare de 8°C, pentru prevenirea condensului. Condiționarea merelor se realizează manual, semimecanic sau mecanic. Sortarea manuală se efectuează la mese speciale înclinate cu suporți metalici. Condiționarea semimecanică se realizează prin sortarea la bandă cu trei căi, urmată de preambalare. Condiționarea mecanică se face cu instalații diferite de următoarele tipuri: RODA, GREFA, ITO, DOKEX etc., unele dintre ele fiind echipate cu dispozitive electronice optice ([NUME_REDACTAT]), care efectuează sortarea după culoare (elimină și fructele pătate, vătămate etc.), după greutate și calibru (până la 10-12 categorii). Ca element de noutate întâlnit la instalația RODA, de exemplu, întregul proces de condiționare, de la răsturnarea ambalajului cu mere și până la încărcarea lui cu merele condiționate este automată și se desfășoară în flux de apă, pentru a proteja fructele de vătămările mecanice lacontactul dintre ele sau cu echipamentul tehnologic. Pentru consum intern, merele se livrează în lăzi P sau M2și M3 din material de plastic. Se practică și preambalarea în săculeți din plasă textilă sau fibre sintetice, precum și prin metode moderne, în pelicule de mase plastice contractibile, pe suporturi speciale. Pentru export, fructele se ambalează în lăzi din lemn tipul I sau lăzi din carton ondulat, merele fiind aranjate în rânduri ordonate, separate cu foi de hârtie. Merele scoase de la depozitare se vor livra în termen de 10 zile.