Tehnologia de Producere Si Pastrare a Merelor

Diverse2

Tehnologia de Producere Si Pastrare a Merelor

Byadmin ianuarie 1, 2024

C U P R I N S

PARTEA I.

GENERALITĂȚI DESPRE CULTURA ȘI POSIBILITĂȚILE DE PĂSTRARE

CAPITOLUL 1

ISTORICUL, PRODUCȚIA ȘI IMPORTANȚA CULTURII

1.1.Importanța culturii mărului

1.2. Compoziția chimică

1.3. Cultura mărului în lume

1.4. Cultura mărului în România

1.5. Particularitățile tehnologiei culturii

1.6.Cerințele ecologice ale culturii mărului

CAPITOLUL 2

SIMPTOMATOLOGIA ȘI ETIOLOGIA PRINCIPALELOR BOLI ALE MĂRULUI

2.1. Viroze

2.2.Micoplasmoze, bacterioze

2.3.Micoze

2.4.Boli specifice de supramaturare și senescență

2.5. Efectele depozitării greșite

2.6. Brunificări ale pieliței

2.7. Micoze, paraziți de rană ce apar în timpul depozitării

2.8.Micoze care apar în timpul depozitării, paraziți de lenticele

2.9. Boli fiziologice (de nutriție) a mărului

PARTEA II. CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 3

METODE DE PĂSTRARE-DEPOZITAREa A MERELOR

3.1 Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosfera normală

3..2 Păstrarea merelor în depozite frigorifice cu atmosfera controlată

3.3 Păstrarea merelor în depozite cu ventilație naturală

CAPITOLUL 4

MATERIAL SI METODĂ

5.1.Scopul cercetărilor

5.2. Metoda de lucru

CAPITOLUL 5.

TEHNOLOGIA DE PRODUCERE ȘI PĂSTRARE A MERELOR LA SC. HAVITA

6.1. Principalele aspecte tehnologice ale culturii

6.2. Depozitul de mere cu atmosferă controlată

CAPITOLUL 6.

REZULTATE ȘI CONCLUZII

6.1.Sinteza rezultatelor științifice obținute în plantație

6.2.Rezultatele analizelor de conținut intern

6.3. Principalele concluzii

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1

ISTORICUL, PRODUCȚIA ȘI IMPORTANȚA CULTURII

1.1.Importanța culturii mărului

Importanța culturii mărului se datorează valorii alimentare si gustative, terapeutice si profilactice a fructelor, însușirilor lor tehnologice specifice, particularităților agrobiologice ale pomilor si valorilor economice mari.

.

Merele constituie unul dintre componentele de bază în alimentatia modernă a omului. Ele reprezintă aproape singurul aliment gata pregătit in natură, care poate fi consumat fără alte adaosuri, fie in stare proaspătă, fie consumate ca sucuri, compot, dulceață, cidru, marmeladă etc. Datorită insusirilor tehnologice, merele constituie o materie primă cu pondere mare in industria alimentară (A.Gherghi, 1997).

Importanta mărului rezida in particularitatile lui biologice. Existența unui număr mare de soiuri, cu coacere esalonată in diverse epoci si capacitatea de păstrare in stare proaspătă timp indelungat a soiurilor de iarnă, asigură consumul de fructe proaspete aproape in tot cursul anului, circa 10 luni din 12 ale unui an. Având o mare capacitate de păstrare si o buna rezistență la manipulare, fructele pot fi transportate cu usurință la distante mari.

1.2. Compoziția chimică

Din punct de vedere al compoziției chimice, merele conțin în medie: 84,5% apă, 14,1% zaharuri, 0,2% substanțe pectice, 0,6% substanțe grase, 90 UI vitamină A, 0,02 mg% vitamină B2, 0,1mg% vitamină B1, 7mg% vitamină C, 7 mg% calciu, 10 mg% potasiu cât și cantități reduse de aluminiu, mangan, sulf, cobalt și altele.

. .

Valoarea terapeutică a merelor constă în actiunea lor asupra aparatului digestiv, acțiunii absorbante ale toxinelor si microorganismelor la nivelul intestinului, tratament in afectiunile renale, diataze urice, artritism, reumatism, etc .

Merele influenteaza pozitiv in hipertensiunea arteriala si reduc nivelul colesterolului, au efect benefic in prevenirea bolilor cardiovasculare, afectiunile respiratorii, combaterea obezitatii si au actiune anticancerigena (A. Gherghi,1997).

1.3. Cultura mărului în lume

Ordinea continentelor în privința producției de mere sunt :
Asia (29 milioane tone), Europa (17 miloane tone), America de Nord (5 milioane tone), America de Sud (3 milioane tone), Africa (2 milioane tone), Oceania (1 milion tone)

( Tabelul nr.1.) .

Tabel nr. 1. Producția totală de mere la nivel mondial

(Date FAO. Yearsbook, 2000)

(tone)

Cele mai mari țări producatoare de mere sunt: China, cu peste 9 milioane tone, S.U.A., cu 4,7 milioane tone, Franța, cu 2,3 milioane tone, Italia cu 2,1 milioane tone si Turcia cu 2 milioane tone. In lume, România ocupă locul 13-14 cu 0,4 milioane tone, iar in Europa, țara noastră ocupă locul al VI-lea.

Tabel nr.2. Principalele țări producătoare de mere din Europa

(Sursa FAO Yearbook 2000)

(Producția în tone)

Conform datelor F.A.O., mărul se cultivă în 84 de țări pe o suprafață de peste 4.500.000 ha. Productia mondială de mere a fost in ultimele două decenii aproximativ 55.095.000 tone, ceea ce reprezinta circa 13,2% din totalul fructelor, mărul ocupând locul III în lume după portocale și banane, împreună cu acestea, asigurând 41,2% din productia mondiala de fructe.

Deși in ultimii ani, Europa a trecut pe locul II la producția de mere, locul I fiind ocupat de Asia, totuși îi revine un rol foarte important, deoarece aici se produce peste 30,1% din recolta mondială. Spre deosebire de Asia care in ultimii ani a inregistrat progrese mari in ceea ce privește producția de mere, Europa a rămas la nivelul anilor 1976 – 1977.
Un prim grup de țări si anume: Italia, Austria, Cehia, Slovacia si Suedia se incadrează in tendința generală de menținere a productiei la nivelul ultimilor trei decenii.

.
Un al doilea grup de țări europene îl formează acelea, în care producția de mere inregistrează tendința limpede de reducere a recoltelor. Din acest grup fac parte majoritatea țărilor membre ale Comunitatii Economice Europene, printre care si primele mari producătoare ale acestei specii: Germania, Franta, Olanda, Danemarca si Finlanda. In aceste țări, intrucât producția a depăsit cererea, au fost luate măsuri de subvenționare a cultivatorilor, care au acceptat să defrișeze o parte din livezi.

Acțiunile de reducere a suprafețelor au fost orientate spre defrișarea plantațiior de pomi cu trunchi înalt si cu soiuri tradiționale care aduc pe piață fructe de calitate scăzută, destinate industriei alimentare precum si spre livezile intensive imbătrânite, care nu mai asigură fructe de calitate superioara, chiar daca soiurile provin din sortimentul modern.
Deși in literatura de specialitate sunt citate peste 10.000 de soiuri de măr (majoritatea păstrate in colecții pomologice), numai câteva sunt cultivate in țările mari producatoare si fac obiectul comertului international cu mere.

In țările Uniunii Europene, principalele soiuri ce se cultivă sunt: soiul Golden. ce deține peste 55%, in Franta 42%, in Italia 76% etc. Anglia cultiva vechiul soi Cox's Orange Pepping 60%. Pe lângă aceste soiuri se mai cultiva: Ionagold, Idared, Ionathan, Elstar, Fuji, Gloster, Gala, Granny Smith, Florina etc.

In Japonia 38% din productia de mere este data de soiul Fuji si 27% de soiul Starking delicious.
In Rusia se cultiva soiurile: Antonova, Anis, Papirovka, Coricinoc Polosatoe si Osennoe Polosatoe.

Exportul de mere proaspete nu este semnificativ.

Dintre continente, Europa exportă cel mai mult (0,6 milioane tone) si America de Sud (circa 0,5 milioane tone).

Țări mari exportatoare de mere sunt: Franță (cu 0,6 milioane tone), Chile (0,4 milioane tone), Olanda (0,3 milioane tone) si Ungaria (0,3 milioane tone).
Importul de mere este de aproximativ egal cu exportul. Europa importa circa 2,5 milioane tone mere anual, urmata de Asia cu 0,7 milioane tone si America de Nord cu 0,3 milioane tone.
Țări mari importatoare de mere sunt: Germania (0,75 milioane tone), Anglia (0,50 milioane tone) si Olanda.

1.4.Cultura mărului în România

In România mărul este cultivat pe circa 75.000 ha (Anuar statistic 2008), de pe care se obține o productie medie multianuală de circa 600 tone. Principalele judete sunt: Arges, Suceava, Mures, Maramures, Dâmbovita, Iasi, Cluj, Bihor, Bistrița, Nsăud, Bacău, Sălaj, Vâlcea.

Județul Bihor ocupă în această clasificare locul 8, cu producții în jurul a 30 tone pe an, din care mai mult de jumătate este realizată în sectorul privat (tabel nr.3).

Tabel nr. 3. Principalele județe producătoare de mere din România

(sursa Anuarul Statistic 1998)

In țara noastră, mărul se cultivă pretutindeni, de la nivelul mării până la zonele premontane. Cultura mărului pe teritoriul locuit de români este foarte veche, iar pasionații pomicultori anonimi au contribuit la crearea unor soiuri de calitate superioara, unele dintre ele mentinandu-se si astazi in cultura, ca de exemplu: Crețești, Domnești, Pătul etc.

In epoca modernă au patruns in țară și numeroase soiuri străine care s-au înmulțit si răspândit după bunul plac al pepinieriștilor și amatorilor. Netinându-se seama de originea lor si de condițiile de clima si sol, in care se raspândeau, multe din aceste soiuri au dispărut.

Studiile efectuate in cadrul Institutului de Cercetare pentru Pomicultura Mărăcineni prin intreaga sa rețea de statiuni a dus la reducerea numarului de soiuri recomandate cultivatorilor si o mai bună amplasare a lor, in functie de capacitatea de adaptare la zonele respective.
Studiind tendințele remarcate pe plan mondial, privind diversificarea sortimentului si adaptarea la cerintele social-economice, cercetarea si-a intensificat activitatea de perfectionare a sortimentelor folosind urmatoarele cai:

– introducerea celor mai bune soiuri din sortimentul mondial, verificarea capacitatii lor de adaptare in diferite zone pomicole si extinderea in cultura a celor corespunzatoare;

– crearea de noi soiuri autohtone competitive calitativ, cu cele mai bune soiuri din sortimentul mondial, dar mai bine adaptate conditiilor de sol si clima din zonele pomicole romanesti;
– alegerea permanenta a celor mai bune exemplare dintre pomii soiurilor valoroase din cultura si inmultirea lor;

– introducerea in cultură a unor soiuri cu rezistență genetică la boli scutind pomicultorii de mari eforturi si cheltuieli, prin reducerea tratamentelor fitosanitare.

De-a lungul anilor atât suprafața cât si structura soiurilor s-au schimbat, existând mai multe etape distincte, unele de crestere altele de descrestere.

Astfel, in perioada 1960-1980 cultura mărului a cunoscut o perioada de dezvoltare semnificativa. A urmat perioada 1980-1990 caracterizata prin dificultati majore, dar reusindu-se cu greu mentinerea productiei in special cantitativ la un nivel superior.

Ca urmare a schimbarii structurii de proprietate și a patrimoniului după 1990, productia de mere si suprafețele cultivate cu măr in România au scăzut foarte mult. Conform datelor F.A.O., România avea in 1980 circa 125 mii ha cultivate cu măr ajungand in 2001 la o suprafata de circa 75 mii ha, care va scădea in continuare, având in vedere si imbătrânirea livezilor cât si nepriceperea noilor proprietari si lipsa fondurilor banesti.

Productia de mere din țara noastră a avut mari fluctuații in decursul anilor, evolutia acesteia fiind influentata de numerosi factori inclusiv de cei climatici.

Dacă la sfârsitul anului 1989 producția de mere era de 718900 tone, la sfârsitul anului 1999 productia de mere era de 425000 tone mere. Cea mai mare producție de mere din ultimii 50 de ani s-a inregistrat in România in anul 1993 si anume de 1.097.200 tone. Scăderea productiei de mere se datorează atât defrisării necontrolate si haotice cât si neglijarea efectuării lucrărilor de ingrijire .

In România mărul ocupă locul II, urmând după specia prun și reprezintă circa 30% din totalul suprafetelor cu livezi. In prezent, sortimentul de măr din țara noastră avizat pentru inmultire si legiferat prin lista oficială de soiuri, cuprinde un număr de 42 soiuri, impărțite in trei grupe si anume: soiuri de vară, soiuri de toamnă si soiuri de iarnă.

In ceea ce priveste consumul de mere pe cap de locuitor, diferențele dintre țări și perioade sunt foarte mari, ceea ce ne arată unul dintre indicatorii nivelului de trai.

Producția națională de fructe s-a majorat, în 2008, cu circa 22%, până la aproximativ 1,3 milioane de tone, în timp ce suprafața cultivată s-a redus cu 4,5%, până la 198.700 de hectare, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR).

Astfel, conform datelor Direcției Politici de Piață în Sectorul Culturii Horticole din cadrul MAPDR, în 2008, producția de fructe a crescut cu 239.200 tone, față de anul precedent, când se înregistrau 1.075.800 tone, iar suprafață cultivată cu fructe s-a redus cu 9.000 de hectare, de la 207.700 de hectare, în anul 2007.

Cea mai mare creștere s-a înregistrat la producția de pepeni, în 2008 obținându-se 518.000 de tone, cu 130.000 tone mai mult decât în 2008, în timp ce suprafața cultivată s-a redus de la 30.000 de hectare în 2007, la 27.000 de hectare în anul 2008.

Segmentul de struguri de masă s-a majorat cu 6.000 de tone, până la o producție de 87.000 de tone, în anul 2008, iar suprafață cultivată a scăzut la 10.700 de hectare, de la 11.500, în anul 2007.

Pe ramura de mere, pere și gutui, producția a crescut de la 339.000 de tone ( potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR).

1.5. Particularitățile tehnologiei culturii mărului

Alegerea soiurilor: se recomanda alegerea unor soiuri de mar adaptate zonei din punct d evedere climateric, dar si alegerea unor soiuri de măr rezistente la boli si dăunători.

Fertilizarea livezilor de măr se face pe toată suprafața, în funcție de producția de fructe.

Irigarea se aplică în momentele critice în livezile pe rod din zonele cu precipitații sub 600 mm anual, cu 4 – 5 udări, cu norma de udare de 500 – 700 m3 apă/ha.

Pentru crearea condițiilor de nutriție minerală normală și de valorificare eficientă a îngrășămintelor, se impune corectarea acidității solurilor din livezi cu amendamente calcaroase. Reducerea acidității prin amendare nu este necesar să se facă până la neutralizare totală ci numai până la pH în jur de 6,0 și grad de saturație în baze în jur de 80%, condiții de aciditate în care mărul crește și rodește bine.

Cantitatea de substanță organică din sol determină, în mare măsură, fertilitatea acestuia. Bilanțul substanței organice din sol în livezile în care se practică ogorul negru este negativ. Pierderile de materie organică prin mineralizare sunt de 5 -10 tone la ha anual (1 – 2 t substanță uscată). Acest deficit trebuie suplinit prin adaos de substanță organică sub formă de îngrășăminte, iar pe solurile care conțin mai puțin de 2% humus este necesar să se aplice îngrășăminte organice în cantități suplimentare pentru ridicarea conținutului de humus din sol, conform profesorilor Bujor Manescu si Marcela Stan.

Aplicând această formulă pentru cazurile mai des întâlnite rezultă doze de îngrășăminte organice cuprinse între 12 și 90 t la ha. Aceste doze se aplică o dată la 2 – 3 ani. Sporul de producție obținut în urma aplicării îngrășămintelor organice este cuprins între 9 și 54% în funcție de însușirile solului și specificul pomilor.

Îngrășămintele chimice cu azot s-au dovedit eficace în marea majoritate a cazurilor. Sporul de producție obținut cu astfel de îngrășăminte este substanțial. Corelat cu această situație se recomandă 60 – 140 kg N la ha pentru recolte de 8 – 30 t/ha, ceea ce asigură un spor de producție de 12 – 34 %. Fosforul se recomandă în cantități de 20 – 150 kg P2O5 la ha, la care se adaugă și potasiu, mai ales pe solurile de pe terase, ceea ce aduce un important spor de recoltă.

În livezile de măr trebuie să se asigure combaterea eficientă a buruienilor, reducerea consumului de apă și menținerea unei aerații bune a solului pentru desfășurarea normală a proceselor biochimice la nivelul rădăcinilor. Realizarea acestor deziderate prin lucrarea superficială a solului cu mijloace mecanizate și manual este favorabilă nutriției pomilor dar necesită consum mare de carburanți și forță de muncă și duce treptat la deteriorarea solului, de aceea trebuie lucrat cu multă grijă.

Principalele lucrări de întreținere in livada de măr

Tăierile de fructificare și întreținere se execută anual, diferențiat în funcție de vârsta pomului și încărcătura cu muguri de rod. Ramurile căzute la tăiere sunt scoase din livadă cu grebla sau tocate și îngropate în sol pentru îmbunătățirea acestuia cu substanța organică.

Tratamentele contra principalelor boli si dăunători se fac în perioada de repaus, în număr de 2 și în perioada de vegetație, 8 – 14, cu produse insecto-fungicide, folosind mașini speciale destinate plantațiilor, care asigură aplicarea soluției de pesticid pe întreaga coroană a pomilor. În plantațiile private pe suprafețe mai reduse se paote apela la pompe de spate acșionate manual sau prevăzute cu motor. Aplicarea tratamentelor în livezile intensive și pe suprafețe mai mari de 20 ha, aplicarea tratamentelor cu elicopterul asigură o calitate suoperioară și posibilitatea aplicării intervențiilor și în periadele când intrarea cu aparatură terestră este dificilă, iar întârzierea aplicării ar duce la evoluția rapidă a unor procese patologice în cadrul plantației (după Csep, 2008).

Recoltarea se face manual în găleți de plastic sau în saci de pânză, cu fundul mobil în așa fel, încât să se vătămeze fructele cât mai puțin. Recoltarea se face eșalonat în funcție de epoca de coacere. Soiurile de iarnă se recoltează în septembrie-octombrie, înaintea maturității de consum. Recoltareamecanizată se poate aplica în plantațiile intensive la care această lucrare este posibilă în mod eficient

Producția la măr se evaluează în funcție de sistemul de cultură și nivelul agrotehnic. Ea variază de la 5 – 16 t/ha în livezile clasice, la 20 – 30 t/ha în livezile intensive și superintensive. Potențialul productiv al mărului este deosebit, întrucât în livezile superintensive se pot obține și 10 vagoane fructe la ha.

1.6. Cerințele ecologice ale culturii mărului

Mărul este specia cu posibilități mari de aclimatizare la condițiile de mediu diferite si se cultivă pe toate continentele globului, desigur, cu exceptia zonelor foarte reci. Limita nordică a arealului de răspândire a speciei in Europa este Norvegia, iar in America de Nord – Canada.

Limita sudică a arealului trece prin America de Sud (Chile, Argentina), Africa (Republica Africa de Sud), Oceania prin Australia, Noua Zeelandă si se extinde aproximativ până la paralela 40.

Ca altitudine, mărul se poate cultiva de la altitudinea 0o, – nivelul mării si până la 2000-3000 m in -șri din zona tropicală cum ar fi Zimbabwe, Guatemala, Bolivia, Ecuador etc.

CAPITOLUL 2

SIMPTOMATOLOGIA ȘI ETIOLOGIA PRINCIPALELOR BOLI ALE MĂRULUI

Bolile mărului în perioada de vegetație

2.1.Viroze

Mozaicul mărului

Afectează mărul și portaltoii vegetativi, prin altoire a fost transmis și speciilor Malus, Pirus, Cydonia, Crataegus, Prunus, Fragaria rosa ș.a., iar prin inoculare de suc speciilor ierboase.

Simptomele apar cel mai evident pe frunze, sub forma unei mozaicări, respectiv alternarea porțiunilor de mezofil de culoare normală și porțiuni afectate de virus unde în urma distrugerii clorofilei țesutul apare îngălbenit. Reducerea suprafeței de asimilație afectează și celelalte procese fiziologice și biologice. Uscarea frunzelor, înaintarea proceselor de infecție spre părțile lemnificate ale pomilor, duce la epuizarea lor.

Fig. nr. 1. Simptomele infecției cu virusul moaicului mărului

2.2. Micoplasmoze și bacterioze :

Proliferarea mărului

Simptomele se manifestă începând din câmpul II de pepinieră prin stagnarea creșterii, intrarea în vegetație cu anticipație a mugurilor, ducând la proliferarea lăstarilor și la pierderea prematură a foliajului.

În livezi pomii cresc încet datorită întrării în vegetație a mugurilor axiliri, iar lăstarii terminali stagnează. Se observă și drajonarea puternică. Pomii sunt stufoși, reduși ca talie, frunzele sunt mai mici, fructele sunt fade și mici.

Bacterioze:

Arsura bacteriană comună a mărului și părului

Apare pe specii din fam. Rosaceae (Malus, Pyrus, Cydonia, Mespillus, Crataegus, Spiraea).

Simptome: Pe frunze, nervurile se înnegresc, în special la păr, iar între nervuri apar pete brune, care duc la distrugerea foliajului. Frunzele nu cad decât la scuturare puternică. Florile se ofilesc și înnegresc (se pot confunda cu atacul de monilioză sau îngheț).

Fructele tinere suferă cel mai mult, pe care apar pete negricioase cu aspect umed. Ele se sbârcesc, se înnegresc, cad prematur (mai). Pe lăstari, ramuri sau trunchiuri tinere, în jurul unui mugure mortificat, scoarța se necrozează, se usucă, devine cenușie-închis, lipindu-se de lemn. Partea de deasupra se brunifică, se vestejește și se îndoaie în formă de cârlig. Pe tulpină apare sclerozarea scoarței din jurul nodurilor, parenchimul scoarței și suberul se lipesc de lemn. Pomul se usucă la atac puternic. Pe vreme umedă pe organele atacate bacteria “exsudează” spre exterior prin picături translucide, mucilaginoase.

Cancerul bacterian:

Simptome: Pe rădăcini și în zona coletului, în pomii din pepiniere, se dezvoltă tumori albicioase la început, brune și lemnoase ulterior. Tumorile secundare (metastazele) apar ulterior,deobicei deasupra tumorii principale. Celulele din tumori sunt hipertrofiate, deformate, cu compoziția modificată a citoplasmei. Țesuturile cu metabolismul diferit de cel al celulelor sănătoase, conțin auxină.

Fig.nr. 2. Cancerul bacterian al pomilor fructiferi

(După Tratat de fitopatologie agricolă)

Focul bacterian al rozaceelor

Este boala cea mai păgubitoare din pomicultură, putând distruge tot pomul în trei luni de la infecție. În țara noastră a fost semnalată în anul 1992 în două focare: la Brăila și la Mărăcineni (lângă Pitești) (SEVERIN și colab. 1994). S-a extins repede, în 1993 a fost semnalată în alte 19 localități din 9 județe, când au fost distruse cca. 300 ha de peri, gutui și meri.

Simptome: Pot fi atacate toate organele aeriene ale plantelor, dar simptomul cel mai caracteristic este arsura frunzelor de pe lăstarul infectat, iar lăstarii tineri se îndoaie sub formă de cârjă.

Evoluția bolii cuprinde 3 faze, mai mult sau mai puțin evidente:

Arsura inflorescențelor este de obicei primul simptom care apare primăvara devreme, datorată infectării directe a florilor deschise. Floarea apare hidrozată, apoi se ofilește, se brunifică și în final se înnegrește. Infecția progresează spre peduncul, care de asemenea se înnegrește. Din peduncul, pe timp umed și călduros exsudează picături de lichid. Bacteria progresează rapid spre lăstari și ramuri

Fig.nr. 3. Simptomele infecției florilor cu bacteria Erwinia amylovora

(după www.nodak.univ.edu )

Arsura lăstarilor. Lăstarii și rămurelele sunt și ele foarte sensibile la atacul bacteriei. Lăstarii pot fi infectați sistemic, când bacteriile invadează lăstarii intern, sau prin infecții locale, externe. Lăstarii infectați extern, cu 1-3 frunze de la vârf, se ofilesc și se îndoaie sub formă de cârjă de păstor. Pe timp umed și pe lăstari apar picături de exsudat, de culoare variată, de la alb murdar, până la galben, portocaliu sau roșu-închis. Frunzele moarte apar ca și pârlite de foc, de unde și denumirea bolii, ele rămân persistente pe lăstarii uscați. Uneori exsudatul apare sub formă de filamente cu aspect de rețea vătoasă, incoloră. Aceste șuvițe bacteriene se pot desprinde și diseminează patogenul în timp de ploaie și vânt. Pe fructele verzi, tinere apar porțiuni de țesut hidrozate, apoi se brunifică (la măr) și se înnegresc (la păr), se sbârcesc și rămân atașate pe ramuri (se mumifiază).

Fig.nr. 4 și 5. Simptome ale atacului bacteriei pe fructele verzi

(după www.nodak.univ.edu)

Ulcerele de pe ramuri, șarpante și trunchi, sunt rezultatul infecțiilor care au coborât de la inflorescențe, lăstari sau fructe. Sub leziunile scoarței, țesuturile apar maronii-roșietice. Și la nivelul ulcerelor se formează exsudări, în care bacteriile pot ierna. Arsura coletului și a rădăcinii duce frecvent la omorârea pomilor.

Fig. nr. 6-8. Aspectul atacului bacteriei pe lăstari, frunze și trunchi

(după www.nodak.univ.edu)

2.3. Micoze

Făinarea mărului

Produce pagube mari în pepiniere și livezi, îndeosebi la soiurile sensibile și în anii favorabili evoluției ciupercii.

Simptomele încep să se manifeste încă de la dezmugurire și se pot continua până la căderea frunzelor. În cursul lunilor mai-iunie se constată intensitatea cea mai mare. Sunt atacate frunzele, florile, lăstarii și uneori fructele tinere. Pe frunze apare pâsla albicioasă, pulverulentă a ciupercii, pe ambele fețe ale limbului. Frunzele se deformează, se răsucesc spre partea superioară, își pierd elasticitatea și se usucă.

Fig. nr. 9. Infecții pe flori și frunze

(după www.hort.uconn.edu/ )

Pe lăstarii tineri apare un manșon micelian, pulverulent (conidiofori și conidii), iar spre toamnă se brunifică datorită formării periteciilor punctiforme, negre.

Fig.nr. 10. Infecții pe frunze și lăstari nelemnificați

(după Csep, 2003 )

Florile atacate au petalele deformate, își pierd culoarea, devin albe, se vestejesc și se usucă, fără a forma fructe. La soiurile sensibile acest tip de atac produce importante pagube.

Pe fructe atacul cauzează stagnarea creșterii, căderea. Pe Jonathan și alte soiuri sensibile apare și pe fructele dezvotate ca o plasă (reticulație) specifică.

Fig.nr. 11. Aspectul atacului pe fructul unui soi sensibil

(după Csep. 2003)

Pătarea cafenie a frunzelor și fructelor și rapănul merilor.

Este una dintre cele mai păgubitoare boli ale mărului.

Simptome: Apar pe toate organele aeriene ale pomului (frunze, flori, ramuri și fructe). Pe frunzele tinere, în mod deosebit pe partea dorsală a limbului, petele sunt mici, cenușii, de la care hifele ciupercii pornesc radial. Petalele se măresc, confluează, capătă culoarea verde-măslinie sau brună, cu contur difuz. După fructificarea miceliului subcuticular petele devin catifelate și se închid la culoare. Pe soiurile sensibile petele apar pe ambele fețe,cauzând uscarea și căderea frunzelor.

Pe sepale, pe petele cenușii se constată formarea conidioforilor și conidiilor, la fel ca pe frunze.

Pe fructe, sub petele cenușii-măslinii, țesutul se suberifică și crapă, fructele se deformează, pulpa are gust fad. Prin crăpăturile formate, sporii de Monilinia fructigena și ale altor ciuperci pot infecta fructele.

Pe lăstari atacul determină exfolierea scoarței, sub care apare un strat de suber între partea sănătoasă și cea bolnavă.

Atacul reduce recolta, depreciază fructele din punct devedere calitativ și debilitează pomii.

Fig. nr. 12 și 13. Aspectul atacului ciupercii pe frunză și fruct

(sursa www.hort.uconn.edu/ )

Cancerul deschis al ramurilor

Simptome: Atacul pornește din dreptul unui mugure mortificat sau de la o leziune a scoarței, unde apar pete ușor excavate. La unghiul de ramificație al ramurilor-schelet produce daune importante. Leziunile se întind, scoarța crapă, devine de culoare negricioasă. Apare parțial la suprafață lemnul, iar marginile scoarței se îngroașă foarte mult. Pe tulpininile pomilor tineri plăgile înconjoară tulpina, dar nu atacă lemnul, și produc uscarea lor. Printre crăpăturile scoarței, ciuperca fructifică pe timp umed, formând excrescențe (sporadohii) mici, albe-roz, pe care apar conidiile. Sporadohiile capătă apoi culoarea roșiatică, indicând formarea periteciilor cu asce și ascospori.

Fig. nr. 14. Ulcerații pe trunchiul pomului

(sursa www.hort.uconn.edu/ )

Monilioza sau putregaiul brun și mumifierea fructelor

Produce pagube în livezile de măr, păr, gutui și în depozite.

Simptome: Ciuperca afectează ramurile, frunzele, florile și fructele în diferite faze de vegetație.

În timpul înfloritului se constată vestejirea ramurilor tinere, frunzele și florile se brunifică și se usucă.

Pe scoarța ramurilor atacate și pe flori se formeză pernițe mici de mucegai, cenușii-gălbui, care conțin conidioforii și conidiile ciupercii.

Față de efectul înghețului, la atacul de monilioză mai rămân printre florile brunificate și flori normale, sănătoase.

Monilioza de primăvară poate fi confundată și cu căderea fiziologică.

Fig. nr. 15 și 16. Monilioza pe fructe

(sursa Csep 2008)

Vara, pe fructele ajunse aproape de maturitate, petele brune întinse cuprind și pulpa în adâncime, cauzând putrezirea și căderea de pe pom. Pe vreme umedă și temperatură ridicată, pe pete apar sporodohiile sub forma unor pernițe așezate în cercuri concentrice cauzând simptomul numit putregai brun. Pe timp umed dar cu temperaturi mai scăzute, fructele putrezesc, se brunifică, se înnegresc cauzând simptomul numit putregai negru. Pe timp secetos, fructele atacate se deshidratează, se mumifiază și rămân pe pom cauzând simptomul numit mumifierea fructelor. Infecția se poate propaga și în depozite.

2.4. Boli specifice de supramaturare și senescență:

(după USDA Cooperative Extension Slide Series)

Fig.nr. 17. Pete pe lenticele pe soiul Shampion