Tehnologia de Cultivare a Doi Hibrizi de Porumb Atat In Regim Irigat Cat Si Neirigat In Xyz

[NUME_REDACTAT] I. INTRODUCERE

Importanța economicã a porumbului pentru consum

Porumbul – origine și istoric

Compoziția chimicã a porumbului pentru consum

Scopul lucrãrii de diplomã

Capitolul II. CONDITIILE ZONEI STUDIATE

2.1 Caracterizarea condițiilor naturale ale zonei agricole I.M.B.

2.1.1 Amplasarea geografica

2.2 Condițiile naturale din cadrul fermei Veriga

2.2.1 Amplasarea fermei

2.2.2 Geomorfologia și hidrografia zonei

2.2.3 Principalele caracteristici ale climei

2.2.4 Studiul pedologic al solurilor de pe teritoriul fermei

2.2.5 Vegetația și fauna

2.2.6 Suprafața cultivatã și structura pe culturi

2.2.7 Organizarea muncii și structura persoanalului

2.2.7.1 Sectoare de activitate

2.2.7.2 Resursele umane și modificãrile survenite în societatea

agricolã în ultimii ani

2.2.8 Baza materialã a fermei [NUME_REDACTAT] III. SITUATIA CULTURII IN ZONA

3.1 Sistematicã și hibrizi

3.2 Particularitãți anatomo-morfologice

3.3 Particularitãți biologice

3.4 Cerințe fațã de climã și sol

Capitolul IV. TEHNOLOGIA CULTIVARII PORUMBULUI PENTRU BOABE

4.1 Amplasarea culturii

4.2 Fertilizarea

4.3 Lucrãrile solului

4.4 Sãmânța și semãnatul

4.5 Lucrãrile de îngrijire

4.6 Irigatul

4.7 Recoltarea

4.8 [NUME_REDACTAT] V. REZULTATELE TEHNOLOGIEI AGRICOLE LA VERIGA

5.1 Evaluarea producției

5.2 Valorificarea producției

5.3 Pãstrarea producției

5.4 Eficiența economicã

Capitolul VI. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Pagini 89

=== Lucrare de diploma ===

Capitolul I. Introducere

I.1 Importanța economicã a porumbului

Importanța deosebitã a porumbului se datorește nu numai potențialului productiv mai ridicat decât al tuturor celorlalte cereale ci și multiplelor utilizãri ale boavelor și anume:

a) în alimentația omului, mai ales sub formã de fãinã din care se obțin diferite preparate culinare, ca boabe din care se preparã fulgi și floricele și mai rar ca boabe nemature, fierte sau coapte. Mai puțin de 15% din producția mondialã actualã de porumb se folosește direct, în hrana omului.

b) în furajarea animalelor, se utilizeazã fie la fabricarea nutrețurilor combinate fie sub formã de boabe ajunse la coacerea în cearã transformate în “pastã” sau fulgi și însilozate.

Utilizarea porumbului ca nutreț se datorește valorii nutritive ridicate (1kg boabe echivaleazã cu 1,17-1,30 unitãți nutritive și conține 70-80g proteinã digestibilã). Din producția de porumb circa 75-80% se folosește în hrana animalelor.

Plantele de porumb ajunse la coacerea în lapte cearã tocate cu știuleți cu tot și însilozate constituie un valoros nutreț suculent.

Cocenii se folosesc ca furaj grosier dar tocați și însilozați cu adaos de melasã sau uree produc un furaj suculent valoros.

c) în industrie boabele de porumb au multe și variate utilizãri.

Dintr-un chintal de boabe de la care se separã embrionii, rezultã: 77kg fãinã sau 44l spirt sau 63kg amidon sau 71kg glucozã la care se adaugã 1,8-2,7l ulei comestibil și 3,6kg șroturi de embrioni.

Numeroase produse alimentare, furajere și industriale rezultate din porumb explicã marea sa importanțã actualã și de perspectivã.

Extinderea porumbului a fost favorizatã și de urmãtoarele însușiri. Comparativ cu celelalte cereale s-a dovedit mai productiv, mai rezistent la secetã și cãdere; cu mai puține boli și dãunãtori; valorificã din plin precipitațiile din a doua jumãtate a verii, irigațiile, gunoiul de grajd și îngrãșãmintele chimice; se poate cultiva în monoculturã; reușește ca plantã furajerã în miriștea premergãtoarelor timpurii; se cultivã în culturi mixte cu fasolea sau cânepa de sãmânțã; are coeficient ridicat de înmulțire încât necesitã cantitãți mici de sãmânțã.

I.2 Istoric. Rãspândire. Întrebuințãri

[NUME_REDACTAT], plantã nouã de culturã pentru [NUME_REDACTAT], este cultivat în patria sa de origine – America – din timpuri strãvechi.

Cercetãri arheologice au scos la ivealã mãrturii în acest sens.

Astfel, vechimea culturii porumbului în America este doveditã prin numeroase resturi de știuleți și de boabe gãsite în locuințele preistorice ale triburilor indiene. În criptele tribului Incaș din Peru s-au gãsit chiar mai multe forme de porumb, fapt ce denotã o vechime încã mai mare a acestei plante la acest trib decât la celelalte. De asemenea au fost descoperite numeroase vase cu sculpturi reprezentând fie planta întreagã, fie numai știuletele.

Porumbul, ca principalã plantã alimentarã, este prezent în manifestãrile spirituale ale vechilor triburi, în credințele și mitologia lor. [NUME_REDACTAT], bunãoarã, din primele recolte de porumb se aduceau ofrande zeului agriculturii Cinteoll al cãrui nume derivã chiar de la numirea datã porumbului.

Cercetãrile arheologice mai noi întreprinse în unele peșteri din statul [NUME_REDACTAT] (S.U.A.) au scos la ivealã resturi de știuleți care ar data de pe la anii 2000 î.e.n. Grija ce se acordã cultivãrii porumbului era foarte mare.

Atât în Peru, cât și în Mexic, s-au gãsit urme de vechi canale de irigație, unele cu lungimea de cca.750 km și lãțimea de 4 m. Varietãțile cultivate se alegeau în funcție de modul de utilizare. Astfel, pentru pâine se cultiva porumbul amidonos, iar pentru pãsat cel cu bobul tare (SPRAGUE 1955).

Coloniștii europeni ajunși în America de Nord și-au însușit repede cultura porumbului, pe care l-au denumit "indian corn", planta rãmânând pânã astãzi o principalã culturã a acestui continent.

Dupã SCHWEINFURTH, porumbul a fost adus în Europa încã de la prima cãlãtorie a lui Columb, în 1943. În notele sale celebrul navigator menționeazã pentru prima datã despre existența porumbului la 5 septembrie 1492. El menționeazã cã a vãzut o cerealã Mais, care se cultivã mult în Cuba, [NUME_REDACTAT], Trinidad și pe coasta Americii de Sud (JENKINS).

Introdus mai întâi în Spania, porumbul s-a rãspândit destul de repede în culturã. În anul 1525 sunt menționate suprafețe întinse cultivate de porumb în Andaluzia. [NUME_REDACTAT], porumbul a fost dus curând spre rãsãrit, mai întâi în Italia unde se gãsesc cele mai vechi exemplare de ierbar.

De aici, venețienii l-au dus mai departe în Orientul apropiat, unde botanistul Raunwolf a vãzut în anul 1574, lângã Biro pe Eufrat, suprafețe întinse de porumb, care era cultivat alãturi de susan și bumbac. În ierbarul sãu din Leida (Olanda) se pãstreazã un exemplar de porumb cu inscripția "Biro frumentum indicum Moys dictum". Portughezii la rândul lor au dus porumbul în Indonezia. Existã dovezi cã prin anul 1496 se cultiva deja în Iava (Sember 1903). Totuși, în India pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, se semnaleazã prezența lui doar prin grãdini, abia în secolul nostru a fost introdus în cultura mare. [NUME_REDACTAT], primele mențiuni despre porumb dateazã de pe la sfârșitul veacului al XVI-lea, din care rezultã cã ar fi fost adus din Asia Centralã.

[NUME_REDACTAT] l-au introdus prima datã portughezii prin secolul al XVI-lea și anume în Guineea, unde se cultivã astãzi pe suprafețe întinse.

În țara noastrã porumbul este introdus pe la sfârșitul secolului al XVII-lea. Rodion aratã, potrivit letopisețelor, cã în Muntenia porumbul a fost adus în timpul domniei lui țerban Cantacuzino (1678-1688), iar în Moldova pe vremea lui [NUME_REDACTAT] – Vodã (1693-1695). [NUME_REDACTAT], porumbul apare pe suprafețe ceva mai mari sub domnia împãrãtesei [NUME_REDACTAT] (1740-1760).

Rãspândire

Din centrul de origine (Mexic, America Centralã, America de Sud), porumbul s-a rãspândit și este cultivat pe glob în foarte variate condiții de climã și sol. Astfel, în emisfera nordicã se întâlnește în Canada, în Rusia, pânã la 580 latitudine, iar în emisfera sudicã pânã la 42 – 430, în Noua Zeelandã. Cultura pentru boabe este cuprinsã aproximativ între 420 latitudine sudicã și 530 latitudine nordicã. Aceste limite sunt depãșite în cazul când porumbul se cultivã ca plantã de nutreț sau pentru siloz.

Cât privește altitudinea, porumbul poate fi întâlnit la 3900 m în Peru, 1200 m în Carolina de Nord, 2000 m pe vãile munților Kaunir și la 500 – 800 m în Carpați.

În S.U.A. zona principalã a culturii porumbului ("Corn-Belt – cordonul porumbului) se gãsește în [NUME_REDACTAT], Nebraska, Iowa, Wisconsin, Illinois, Indiana, Ohio și Missouri, situate între 40 – 500 latitudine nordicã. [NUME_REDACTAT], zona principalã de culturã a porumbului este situatã în jurul cursului inferior al Dunãrii, aproximativ la jumãtatea distanței dintre ecuator și polul nord, precum și în [NUME_REDACTAT], nordul Spaniei, nord-vestul Portugaliei, sud-estul Franței și sud-estul Austriei.

[NUME_REDACTAT] anul 1994, porumbul a ocupat pe glob 132,682 mil.ha (tabelul 1.1), urmând ca suprafațã dupã grâu și orez. Producția totalã a fost estimatã de F.A.O. În acest an la 570,871 mil. tone, producția medie mondialã pe hectar fiind de 43,03 q. În anul 1994, în economia cerealierã mondialã porumbul a ocupat 29%.

Suprafața cultivatã cu porumb în anul 1994

și producția medie pe hectar,

pe mari zone geografice

(Sursa: Gh. Balteanu 1998)

Suprafețele cultivate în fosta Uniune Sovieticã (circa 3,7 mil. ha) sunt cuprinse în suprafețele din Europa și Asia. Ucraina cultivã 1,4 mil. ha, [NUME_REDACTAT], 330 mii ha, Kazahstanul, 800 mii ha, iar Federația Rusã, 800 mii ha.

Principala zonã de culturã a porumbului în lume rãmâne continentul american (cu cca. 57 mil. ha), dupã care urmeazã Asia, Africa și Europa.

Țãrile mari cultivatoare de porumb (tabelul 1.2) sunt S.U.A., China, Brazilia, Mexic, India, [NUME_REDACTAT]-Africanã, Argentina, Filipine, România și Indonezia.

Trebuie menționatã ca zonã mare cultivatoare de porumb teritoriul fostei Iugoslavii (peste 2,3 mil. ha, cu o producție medie de peste 5000 kg/ha, suprafețele cele mai mari fiind concentrate în Serbia (la [NUME_REDACTAT] se aflã un important centru de cercetare pentru aceastã specie).

Numeroase alte țãri cultivã cu porumb peste un milion de hectare (Ungaria, Ucraina, mai multe țãri din Africa). Trebuie menționatã Italia, pentru producția medie pe hectar de 8712 kg (suprafața 911 ha) cu un foarte puternic institut de cercetare la Bergamo.

Din producția mondialã de porumb (570.871 mil. t), mai mult de jumãtate (58%) revine continentului american. S.U.A. contribuie la producția mondialã de porumb cu 45%.

(Sursa: Gh. Balteanu 1998)

[NUME_REDACTAT], porumbul se seamãnã pe 3,0 – 3,5 mil.ha. Din suprafața semãnatã cu porumb, 70% este concentratã în sudul țãrii (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei) și Câmpia de Vest, în aceste zone porumbul gãsind cele mai bune condiții de vegetație. [NUME_REDACTAT] se cultivã 17% din întreaga suprafațã, iar în Transilvania, cu un climat mai puțin favorabil și cu solul foarte variat, numai 13%.

Repartizarea culturii porumbului

pe teritoriul României (1985)

(Sursa: Gh. Balteanu 1998)

I.3 Compoziția chimicã

Dupã Martin R.J. și colaboratorii (1970), boabele porumbului conțin în medie: apã 13,5%; proteine 10,0%; glucide totale 70,7% din care amidon 61,0%; pentazoni 6,0%; celulozã 2,3%; dextrine 1,4%; grãsimi 4,0%, sãruri minerale 1,4%; substanțe organice acide 0,4%.

Amidonul reprezintã 64,24-76,20% la porumbul dinte de cal și 61-73,21% la porumbul cu bob tare cultivat în țara noastrã.

Din totalul amidonului 98% se depune în endosperm, 1,3% în embrion și 0,7% în pericarp.

În compoziția amidonului intrã amilopectinele (72-97%) și amiloza (21-28%).

Proteinele se acumuleazã în condițiile țãrii noastre în proporție de 8-14,2% în boabele porumbului dinte de cal și 8,9-15% la porumbul tare.

Din totalul proteinelor 73,1% se acumuleazã în endosperm, 23,9% în embrion și 2,2% în pericarp. Proteinele porumbului conțin: 45% prolamine, cea mai importantã fiind zeina, 35% gluteline și 20% globuline. Proteinele porumbului obișnuit conțin 3% lizinã și 0,7% triptofan. Încorporarea genei Opgane 2 (pe care o posedã și hibrizii din țara noastrã Turda 125L și Turda 250L) sporește conținutul boabelor în aminoacizi esențiali.

Grãsimile ocupã 4-4,5% din greutatea bobului cu urmãtoarea repartiție: 83,2%, în embrion; 15% în endosperm și 1,2% în pericarp.

În compoziția grãsimilor predominã acizii grași nesaturați.

Boabele mature conțin cantitãți reduse din vitaminele B1, B2, B6, E, PP (lipsește vitamina C). În boabele cu pigmenți carotinoizi se gãsește provitamina A care lipsește în porumbul cu bob alb.

I.4. Stadiul cunoașterii

Chiar dacã agricultura se confruntã și cu anumite condiții climatice mai puțin favorabile, s-a demonstrat cã hibrizii actuali de porumb, printr-o poziționare corespunzãtoare și în directã concordanțã cu microarealul de culturã specific dar și cu atributele agronomice ale fiecãrui hibrid au realizat producții economic favorabile chiar și în aceste condiții mai puțin prielnice dezvoltãrii și creșterii plantelor agricole.

Obiectivele principale ale ameliorãrii hibrizilor de porumb sunt: crearea de hibrizi cu potențial ridicat de producție, conținut ridicat de ulei în semințe, rezistențã sau toleranțã fațã de principalii paraziți sau agenți patogeni: lupoaia (Orobanche cumana), Phonopsis helianthi care produce pãtarea brunã și frângerea tulpinilor, Sclerotinia scleotiorum, patogen care produce putregaiul alb și cenușiu al capitulelor și tulpinii, Plasmopara halstedii, patogen care produce mana florii soarelui.

Hibrizii de porumb acoperã toate grupele de maturitate din zonele de influențã, de la hibrizii timpurii și semitimpurii pânã la tardivi.

Programul de cercetare la porumb este axat pe testarea în condițiile ecologice ale României a noilor hibrizi sub aspectul performanțelor de producție dar și al stabilitãții producției și însușirilor agronomice cu importanțã economicã, toleranțã la secetã și la temperaturile scãzute din primãvarã, rezistența la frângerea și cãderea tulpinilor, toleranța la principalele boli și dãunãtori.

I.5 Motivația alegerii temei

Dintre toate plantele de culturã, porumbul are cea mai mare rãspândire în agricultura țãrii noastre.

Totodatã, este una dintre cele mai valoroase plante cultivate, datoritã productivitãții foarte ridicate și multiplelor întrebuințãri ale produselor sale în alimentația oamenilor, în zootehnie și în industrie.

Având în vedere ponderea mare a porumbului în structura de culturi a zonei, m-am decis sã-mi aleg aceastã temã, efectuând un studiu asupra culturii la S.C. T.C.E. 3 BRAZI S.R.L., ferma Veriga, cu privire la diferențele de producție înregistrate în condiții de agrotehnicã superioarã pe terenurile neirigate și respectiv irigate din fermã.

Astfel, diferențele între cultura porumbului în regim irigat și cultura porumbului înregistrate la producțiile medii sunt însemnate, la irigat având o producție medie de 10000kg, fațã de neirigat, unde producția se reduce la jumãtate.

Capitolul II. Condițiile zonei studiate

II.1 Caracterizarea condițiilor naturale ale zonei agricole IMB

II.1.1 Amplasarea geograficã

Județul Brãila este situat în câmpia din sud-estul României ocupând o parte din lunca Siretului inferior, o parte din Câmpia Bãrãganului și lunca îndiguitã a [NUME_REDACTAT] a Brãilei ocupând o suprafațã de 4677,77km2 reprezentând 2% din suprafața țãrii și cu municipiul Brãila fiind al zecelea oraș ca mãrime din România.

Poziția pe harta României este datã de urmãtoarele coordonate: 2705’ longitudine vesticã, punct extrem fiind comuna Galbenu, 45028’ latitudine nordicã, punct extrem Mãxineni, 44044’ latitudine sudicã, punct extrem comuna Ciocile, 28010’ longitudine esticã, punct extrem comuna Frecãței din [NUME_REDACTAT] a Brãilei.

Relieful este în general uniform, singurele denivelãri fiind apele curgãtoare, crovurile și depresiunile lacustre.

Rețeaua hidrograficã este reprezentatã de fluviul Dunãrea cu cele 2 brațe principale, Mãcin și Cremenea ce delimiteazã IMB-ul. [NUME_REDACTAT] delimiteazã partea de nord a județului pe o lungime de 50km de județul Galați pe partea dreaptã la Voinești primește ca afluent râul Buzãu care strãbate județul pe o lungime de 126km. Între comuna Jugureanu și Gura Cãlmãțuiului curge râul Cãlmãțui pe o lungime de 86km fiind și amenajat pentru irigat, s-a format și o rețea de canale de desecare ce depãșește chiar debitul râului Cãlmãțui, canalul Filipoiu din [NUME_REDACTAT] a Brãilei, canalul [NUME_REDACTAT].

O altã rețea hidrograficã o reprezintã lacurile de stepã și luncã: Ianca 332 ha, Plopu 300 ha, [NUME_REDACTAT] 357 ha, Vultureni 105 ha, limanurile fluviatile Jirlãu 1086 ha, Câineni 74 ha, Ciulnița 92 ha.

Lacurile de meandru și de braț pãrãsit se gãsesc în Lunca Dunãrii, Blasova 400 ha, [NUME_REDACTAT] 76 ha, terasa Cãlmãțui, Lacu Sãrat, Batogu, [NUME_REDACTAT], unele dintre ele fiind folosite ca locuri pentru boli cu nãmoluri terapeutice. În județul Brãila existã și lacuri artificiale destinate pescuitului și irigațiilor: Mãxineni, Corbu, Gradiștea, Însurãței, Ulmu, Brotãcelu (secat), Galbenu Sãtuc, Mircea Vodã.

Clima este temperat continentalã cu nuanțe mai excesive în vest și mai moderate în [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a Brãilei.

În urma îndiguirii teritoriul dintre cele 2 locașe ale Dunãrii (Mãcin și Cremenea) a fost scos de sub ape și redat agriculturii într-un timp record de numai 1 an de zile (1964-1965) digul longitudinal având o lungime de 151km înconjurând perfect incinta. Incinta are o suprafațã de 71994ha aici aplicându-se lucrãri hidroameliorative complexe de desecare și drenaj.

Zona agricolã IMB se aflã în prima zonã agricolã a României cu soluri fertile cu nota de bonitare mai mare de 60, cu resurse termice foarte bune, suma temperaturilor peste 00C este de 4000-4300 anual cu precipitații atmosferice puține suma anualã fiind de 350-550mm în zona Brãilei și de aceea aici existã importante amenajãri pentru irigație (70% din zonele irigate la nivel național le întâlnim aici).

Este una din zonele cu cele mai puține precipitații din țarã.

Geografic, teritoriul exploatației se aflã în Câmpia Românã în Lunca Dunãrii în jurul paralelei de 450 care taie insula și meridianul 28.

Hipsografic, în regiune predominantã este zona de câmpie.

În raionarea climaticã a României (Stoienescu) face parte din sectorul II de câmpie cu climat continental, repartiția elementelor meteorologice fiind destul de uniformã ca suprafațã.

Dupã Koppen indicã un climat de stepã semiarid cod BSax (BS – climã secetoasã de stepã, a – temperatura lunii cele mai calde de peste 220C, x – precipitațiile cad în cea mai mare parte la începutul verii).

Amplitudinea maximã a temperaturii medii lunare este de 26,50C, temperaturile medii zilnice mai mari de 250C se înregistreazã în circa 130-140 zile pe an iar temperaturi mai mari de 300C se înregistreazã într-un numãr de 55-60 de zile.

Durata de strãlucire a soarelui 2200-2300h/an adicã peste 65% din durata posibilã.

Izoterma anualã este de 10,9-11,10C pentru zona Brãilei.

Luna cea mai caldã are temperaturi medii de peste 220C (luna iulie).

Precipitațiile din insulã sunt de 400-500mm anual.

Unitatea se situeazã în jurul izohietei de 450m.

Anotimpul ploios este vara. Cea mai mare cantitate de ploi cad la începutul verii.

Anotimpul secetos este iarna.

Numãrul cel mai mare de zile cu cer acoperit se înregistreazã în decembrie, ianuarie, februarie parțial.

Umiditatea relativã a aerului are valori minime în lunile iulie-august.

Geneza maselor de aer – polar continental din polar maritim.

Vânturi uscate primãvara și viscole iarna.

Vânturi caracteristice: Crivãțul – vânt dominant de iarnã care bate cu frecvențã de 20%; Austrul – în timpul verii, cu frecvențã de 17%; Bãltãrețul – vânt cald aducãtor de ploaie care bate dinspre Lunca Dunãrii.

Vânturile bat și în lipsa obstacolelor naturale.

În sezonul cald se pot înregistra temperaturi în aer de 350C chiar 38-400C. maxima absolutã la nivel național a fost înregistratã pe teritoriul județului Brãila.

În sezonul rece, geruri frecvente de –15-200C.

Minima absolutã s-a înregistrat cu o frecvențã de 2% de –260C, 1% frecvențã de –28,50C în [NUME_REDACTAT] a Brãilei.

Secetele lungi sunt vara în lunile iunie, iulie, august, septembrie, octombrie.

Evapotranspirația potențialã – ETP=72mm anual.

Deficitul de apã 35-70% din evapotranspirație.

La grâu deficitul este de 35%, iar la porumb este de 30%.

Indicele de ariditate Demartone este de 15-20.

Indicele de umiditate Thornwait este –22.

Acești 2 indici caracterizeazã un climat semiarid.

Apa freaticã în zonã este de peste 3-5m iar în [NUME_REDACTAT] a Brãilei apa freaticã se aflã la adâncime micã 1-2-3m și poate fi accesibilã aparatului radicular unor plante de culturã.

Zona de favorabilitate și pentru grâu și pentru porumb este foarte favorabilã.

Solul în [NUME_REDACTAT] a Brãilei este lutoargilos, argilo-lutos, argilos.

Date climatice si hidrologice. Medii multianuale pentru zona FIB

([NUME_REDACTAT] de sud-est)

II.1.2 Modificarea condițiilor naturale ale luncii în urma îndiguirii și aplicãrii lucrãrilor hidroameliorative

a) Regimul hidrologic al luncilor

În urma îndiguirii, lunca este sustrasã inundațiilor periodice în regim natural, solurile aluviale suferind procese de maturare și evoluție, regimul hidrologic de inundabilitate modificându-se în funcție de etapa ameliorativã realizatã.

În urma introducerii lucrãrilor de alunecare și epuismentul apelor de suprafațã, treptat, pe mãsura stabilizãrii efectului lucrãrii (mãsurii) de desecare, se realizeazã un regim hidrologic compensator. Acesta se caracterizeazã prin existența unei fluctuații a nivelurilor pânzei freatice sub influența factorilor naturali (infiltrațiile din emisar și cei climatici) care în plan multianual se compenseazã. În anii excedentari, nivelurile freatice sunt compensate prin niveluri freatice coborâte în anii deficitari, în așa fel încât variația multianualã atestã abateri în plus sau în minus fațã de un nivel de echilibru.

Dupã introducerea irigațiilor, în luncã are loc o transformare a regimului compensator într-unul cumulativ, regim în care are loc o creștere progresivã a regimurilor freatice de la un an la altul ca urmare a pierderilor de apã din amenajãri pe traseul canalelor de aducțiune și în câmp, randamentele amenajãrilor de irigație fiind astfel sub 65-70%.

Dupã anul 1990, datoritã reducerii suprafețelor irigate, regimul cumulativ s-a transformat într-un regim de echilibru relativ, în care se atinge o stabilizare hidrologicã, fluctuațiile periodice (anuale, sezonale) ale nivelurilor freatice fiind determinate de cadrul hidroclimatic, influența irigațiilor reducându-se substanțial.

Comparativ cu lunca, în câmpie, procesul evolutiv al regimului hidrologic a fost esențial diferit: pe de o parte, regimul natural s-a caracterizat prin niveluri freatice inițiale foarte adânci (6 – 10 m chiar 15 m), creșteri spectaculoase în perioada de regim cumulativ, ajungându-se la adâncimi ale echilibrului relativ la valori sub 5 m, în marea majoritate.

[NUME_REDACTAT] Mare a Brãilei, dupã introducerea irigațiilor, adâncimea apei (valoarea medie ponderatã) a crescut la maximul hidrologic de la cca. 2 m, înainte de introducerea irigațiilor, la cca. 1,5 m dupã introducerea irigațiilor (1979 – 1990), pentru ca sã se stabilizeze la 1,68 m în perioada 1991 – 1995. Raionarea hidrologicã atestã creșteri substanțiale ale raioanelor cu apã freaticã situatã la adâncimi de sub 2 m în toamnã, de la 19% în regim compensator la 52% în regim cumulativ, pe unele areale depresionare manifestându-se excesul de apã

Indicii procesului evolutiv de creștere a nivelului freatic datoritã irigației în [NUME_REDACTAT] a Brãilei

Raionare hidrogeologicã medie multianualã a [NUME_REDACTAT] a Brãilei pe etape ameliorative

(Sursa: [NUME_REDACTAT] 1998 )

b) Prognoza hidrologicã

Dinamica nivelurilor pânzei freatice este un efect al mãsurii elementelor bilanțului hidrologic, respectiv infiltrațiile din emisari (fluviu, râu) (Id), aportul de apã din precipitații (P) și irigații (Ir) la intrãrile de apã și consumul de apã al culturilor (evapotranspirația – Etr, evacuãrile prin amenajarea de desecare – Ev, scurgerea subteranã – Ss, la ieșirile de apã din bilanț).

Așa cum rezultã din figura 4.3., bilanțul hidrologic în [NUME_REDACTAT] a Brãilei mediu multianual, cu cele douã componente: general – referitor la întregul complex: sol și pânza freaticã și, efectiv, doar referitor la pânza freaticã, atestã ponderea mare în bilanțul apei freatice a infiltrațiilor din Dunãre cu 52% și irigațiile cu 24% la intrãrile de apã, conducând la ridicarea nivelurilor pânzei freatice în perioadele excedentare și evapotranspirației – 60% și evacuãrile din amenajare – 35%, la ieșirile din apã, conducând la coborârea nivelului pânzei freatice în perioadele deficitare.

În cadrul regimului hidrologic compensator, plecându-se de la o realitate a cotelor la Dunãre pentru [NUME_REDACTAT] a Brãilei, diferențiat dupã caracterul climatic al perioadei analizate (uscatã sau umedã), se stabilește raionarea incintei pe adâncimi ale nivelului freatic, urmãrindu-se treptele de regresie ale fiecãrui raion de adâncime (0 – 1 m, 1 – 2 m etc).

Odatã cu modificarea regimului hidrologic compensator în cumulativ, dupã anul 1980 și creșterea ponderii irigațiilor pentru factorii determinanți ai creșterii pânzei freatice, s-a realizat alt mod de prognozã hidrologicã, bazat pe ratele anuale ale ridicãrii pânzei freatice anterioare momentului de prognozã și perioada viitoare (în ani) pentru care se efectueazã prognoza.

c) Regimul salin al apelor freatice și solurilor din luncã

Regimul sãrurilor din apele freatice și soluri este corelat cu dinamica regimului hidrologic al luncii dupã îndiguire. Apele freatice inițial slab mineralizate, s-au concentrat în sãruri în etapa regimului hidrologic compensator, pentru ca apoi sã-și reducã concentrațiile în etapa regimului hidrologic cumulativ.

Astfel, în [NUME_REDACTAT] a Brãilei, de la o mineralizare medie ponderatã pe incintã de 1,17 g/l în 1965, dupã îndiguire are loc o concentrare substanțialã a apelor freatice la nivelul de 2,46 g/l în perioada 1966 – 1970, dupã aplicarea desecãrii și o reducere a acesteia la 1,26 g/l în perioada 1981 – 1995, dupã aplicarea irigațiilor

Indicii evoluției regimului hidrochimic pe etape ameliorative

în [NUME_REDACTAT] a Brãilei

Raioanele cu ape slab mineralizate (sub 1g/l) s-au redus de la 5 l % din suprafața incintei, cât erau inițial, la 24 % – dupã aplicarea desecãrii, pentru a crește la 46% dupã introducerea irigațiilor

Raionarea hidrochimicã medie multianualã a

[NUME_REDACTAT] a Brãilei pe etape ameliorative

(Sursa: [NUME_REDACTAT] 1998 )

Solurile, inițial libere de sãruri, dupã scoaterea lor de sub apele de inundație, acumuleazã sãruri în stratul 0-25 cm la nivelul 183 mg/100g sol (valoarea medie ponderatã) dupã aplicarea doar a desecãrii, pentru ca în perioada 1981-1995 sã-și reducã conținutul în sãruri la 115 mg/100 g sol (tabelul 4.5). În mod corespunzãtor, solurile nesalinizate, care din 1965, dupã îndiguire aveau o pondere de 98% din suprafața incintei, scad la 2% în perioada 1966-1970, dupã aplicarea desecãrii, și apoi cresc la 55%, dupã aplicarea irigației (tabelul 4.6).

În restul incintei s-a manifestat o slabã salinizare, proces labil în privința localizãrii în teritoriu, datoritã bunei permeabilitãți a solurilor, ceea ce a permis antrenarea sãrurilor din soluri în perioadele excedentare.

Indicii evoluției regimului salin în urma intervențiilor

ameliorative din [NUME_REDACTAT] a Brãilei

(Sursa: [NUME_REDACTAT] 1998 )

Raionarea salinã a solurilor din [NUME_REDACTAT] a Brãilei pe etape ameliorative

II.2 Condițiile naturale din cadrul fermei Veriga

II.2.1 Amplasarea geograficã

[NUME_REDACTAT] face parte din [NUME_REDACTAT] a Brãilei administratã actualmente de S.C. TCE 3 BRAZI S.R.L. [NUME_REDACTAT], punct de lucru Brãila și este situatã în partea de SV a insulei.

Ferma are urmãtorii vecini:

la Nord – [NUME_REDACTAT];

la Sud – [NUME_REDACTAT];

la Est – Ferma Lebãda;

la Vest – digul ce împrejmuiește Dunãrea Veche;

II.2.2 Geomorfologia și hidrografia zonei

[NUME_REDACTAT] este situatã în partea de SV a [NUME_REDACTAT] a Brãilei.

În prezent în cuprinsul insulei se pot deosebi douã categorii de forme de relief:

forme de relief înalte;

forme de relief joase sau depresionare;

a) Forme de relief înalte – ocupã în general spații restrânse. Între acestea se deosebesc grindurile și sectoarele litorale.

În cadrul insulei se deosebesc grinduri mai înalte și mai late ce însoțesc de o parte și de alta privalele și japsele.

Datoritã faptului cã cele 2 brațe ale Dunãrii, Dunãrea Nouã și Dunãrea Veche, sunt sunt distanțate cu mulți kilometri între ele (cca. 20km) aluviunile depuse de cele 2 brațe formeazã un grind meridian și au creat o altã formã.

Insula actualã mai înaltã pe margini, alungitã, având partea centralã mai coborâtã.

Sectoarele litorale fac trecerea de la fermele depresionare la grinduri.

b) Formele de relief joase – ocupau teritorii cu exces de umiditate, frecvent inundate sau acoperite permanent cu apã.

Dupã îndiguire toate aceste forme au fost drenate.

Între acestea menționãm:

a) Japsele și privalele – sunt pãrți joase ale insulei care în regim natural erau inundate permanent sau o perioadã oarecare în fiecare an.

b) Depresiunile – sunt areale mai joase cu suprafețe mai mari sau mai mici de diferite forme, care în regim natural erau ocupate de lacuri, mlaștini, bãlți, etc.

Depunerile aluvionare în grosime de 40-60 cm. Se pot diferenția în douã complexe litologice – unul de suprafațã argilo-lutos-mâlos, în grosime de 4-10cm, și unul de adâncime care începe de sus în jos cu nisipuri fine, nisipuri grosiere cu pietrișuri și bolovãnișuri, cu grosime de 25-30cm.

Depunerile din stratul de la suprafațã au structura stratigraficã încrucișatã, intercalându-se depuneri argilo-mâloase cu maluri și nisipuri mâloase, unele cu conținut organic.

Aceste materiale constituie roca pe care se formeazã solurile predominant fiind cele cu textura finã.

Hidrografia zonei.

Hidrografia interioarã a fermei este reprezentatã de rețeaua de canale de desecare ce cuprinde întreaga suprafațã a fermei, colecteazã apele de suprafațã și determinã scãderea nivelului freatic și le transportã în canale colectoare care prin stațiile de pompare le varsã în Dunãre.

O parte din aceste canale, în timpul verii, când nivelul apelor freatice scade, rãmân fãrã apã. În aceastã incintã depozitele aluviale cantoneazã trei strate acvifere:

Stratul suprafreatic, de la adâncimea de 5,20m

Stratul freatic propriu-zis, la adâncimea de 14,70m

Stratul freatic constant aflat la Adâncimea de 26,80m.

Stratul freatic propriu-zis cantonat în complexul aluviunilor grosiere este un strat sub presiune cu nivel ascensional uneori artezian.

Stratul suprafreatic este înmagazinat în aluviunile noi ale Dunãrii (depozite nisipo-prafoase-nisipoase cu intercalații argiloase) este alimentat de freaticul propriu-zis aceasta datoritã discontinuitãții orizontale a stratului impermeabil pe suprafațã de separație a celor 2 strate.

Amplitudinea maximã a stratului suprafreatic variazã de la 1-3,5m, pe circa 95% din suprafața insulei, stratul suprafreatic se gãsește la adâncimea de 2-5m.

Fluviul Dunãrea este principalul regulator al nivelului apelor subterane.

Pe teritoriul fermei Veriga apa freaticã se aflã la adâncimi de 1,20m în zonele depresionare și la 2,50m în celelalte zone.

Din punct de vedere al reziduului fix, conținutul apei variazã de la dulce la puternic sãlciu.

S-a constatat cã în timpul primãverii și pânã la începutul verii creșterea nivelului apelor freatice îngreuneazã efectuarea lucrãrilor agricole pe porțiuni limitrofe digului și în unele zone depresionare.

Aceste efecte sunt mai pregnante când peste influența infiltrațiilor se suprapune cantitatea sporitã de precipitații cãzute în aceastã perioadã.

II.2.3. Principalele caracteristici ale climei

Prin așezarea ei, ferma dispune de o climã uscatã, cu veri cãlduroase și ierni geroase. Temperatura medie anualã 110C.

Precipitațiile însumate pe 67 ani agricoli începând cu luna octombrie sunt de 447 mm.

Evapotranspirația potențialã este de 705 mm, cu un deficit climatic de apã de 354 mm.

Temperatura lunii celei mai calde, iulie pe 65 de ani este de 22,80C, iar a celei mai reci, ianuarie este de – 2,50C.

Conform buletinului emis de D.A.D.R. Brãila pe anul 2002 pe 6 luni, ianuarie-iunie, situația se prezintã astfel: temperatura aerului pe 6 luni se înregistreazã în luna iunie o medie maximã de 260C, iar în luna ianuarie de 2,30C și o medie minimã în luna iunie de 7,40C, iar în ianuarie de -14,70C.

Media lunarã este de 18,30C în lunile mai-iunie și de -1,60C în luna ianuarie.

În sol media lunarã maximã s-a înregistrat în luna iunie 27,40C, iar media lunarã minimã în ianuarie a fost de -2,60C.

Data medie a primului îngheț se situeazã la 2 noiembrie, iar ultimul îngheț apare la 1 aprilie, durata medie a intervalului fãrã îngheț fiind de 215 zile.

Umiditatea relativã a aerului în ultimii 40 de ani înregistreazã cele mai scãzute valori: luna iulie 64%, august 65%, septembrie 62%.

Fãcând o medie pe ultimii patru ani, precipitațiile în toamnã au însumat o valoare de 148 mm, în iarnã 89 mm, primãvara 99 mm, iar vara 157 mm.

În ultimii patru ani, cumulat pe perioadele toamnã, iarnã, primãvarã, s-a înregistrat o valoare de 342 mm precipitații ce definesc un an cu favorabilitate medie spre bunã pentru culturile de toamnã.

Datoritã faptului cã evapotranspirația potențialã depãșește cu 354 mm cantitatea de precipitații primitã din sol, în acest caz zona se înscrie în rândul arealelor cu un bilanț hidroclimatic mediu anual deficitar.

În perioada de vegetație vânturile dominante sunt cele din direcțiile nord-sud și nord-est cu o vitezã medie de 2,0 – 3,6 m/s.

Din analiza evolutiei climatice, pe baza datelor obtinute de la Statiunea de Cercetare S.C.C.A.S.S. Braila, in ultimii ani au fost inregistrate in zona IMB valorile prezentate in tabelul II.2.3:

II.2.4 Tipuri zonale de sol și potențialul de fertilitate

Solurile existente pe teritoriul fermei sunt un rezultat al acțiunii concomitente a factorilor naturali: roca, relief (microrelief), clima și vegetația.

La nivelul fermei s-a identificat clasa solurilor neevoluate cu 2 tipuri de sol:

1. Solurile aluviale cu subtipurile:

gleice carbonatice;

salinizate;

2. Aluviune gleicã.

Solurile aluviale gleice carbonatice.

Au profil de tipul: Ap(0-14cm), negru, argilos, slab structurat, slab compact, rãdãcini frecvente, efervescența puternicã, uscat.

[NUME_REDACTAT](14-52cm), negru, lut argilos, structura bulgãroasã micã, compact, efervescențã slabã, reavãn.

Orizontul AD(52-75cm), negru-gãlbui, lut nisipos, mâlos, slab structurat, moderat compact, efervescențã puternicã, frecvente concrețiuni de carbonat de calciu, reavãn.

Orizontul DG0(75-108cm), gãlbui murdar, lut nisipos, astructurat, moderat compact, efervescențã puternicã, concrețiuni de carbonat de calciu, pete ruginii, reavãn.

Orizontul D(108-120cm), gãlbui-cenușiu, lut nisipos, astructurat, moderat compact, efervescențã puternicã, pete ruginii, jilav.

Aluviune gleicã.

Au profilde tipul G0A(0-21cm), cenușiu, luto-nisipos, rãdãcini frecvente, cochilii, moderat compact, reavãn, efervescențã moderatã.

Orizontul G0(21-67cm), cenușiu ruginiu, argilã luto-nisipoasã, rãdãcini rare, moderat compact, vinișoare ruginii, jilav, efervescențã moderatã.

[NUME_REDACTAT](67-120cm), cenușiu vinețiu, argilã lutoasã, cochilii, moderat compact, umed, efervescențã puternicã.

II.2.5 Vegetația și fauna

[NUME_REDACTAT] se încadreazã din punct de vedere climatic în zona stepei danubiene.

Pe fostele grinduri nota dominantã dau speciile:

– Cirsium arvense – pãlãmida;

– Xanthium spinosum – holera;

– Solanum negrum – zârna;

– Chenopodium album – spanac sãlbatic;

– Amaranthus hybridus – știr;

– Hibiscus trionum – zãmișița;

– Setaria lutescens – mohor;

– Galium aparine – turița;

– Atriplex tatarica – loboda sãlbaticã.

Pe fostele japșe nota dominantã o dau speciile:

– Cirsium arvense – pãlãmida;

– Xanthium riparium – scai;

– Phragmites australis – stuf.

În lungul drumurilor unde existã de cele mai multe ori exces de umiditate din infiltrațiile provenite din canalele de irigație se remarcã speciile:

– Phragmites australis – stuf;

– Cirsium arvense – pãlãmida;

– Setaria lutescens – mohor;

– Galium aparine – turița;

– Sonchus arvense – susai.

Vegetația ruderalã în lungul drumurilor este reprezentatã prin speciile:

– Aventa fatua – ovãz sãlbatic;

– Sorghum halepense – costrei;

– Artemisia absinthium – pelin;

– Cirsium arvense – pãlãmida.

În culturile agricole cele mai mari probleme le provoacã speciile:

– Sorghum halepense – costrei;

– Sinapis arvensis – muștar de câmp;

– Raphanus raphanistrum – ridiche sãlbaticã;

– Cirsium arvense – pãlãmida;

– Sonchus arvense – susai;

– Setaria lutescens – mohor;

– Brasica rapa – rapița sãlbaticã;

– Xanthium strumarium – scaietele popii;

– Chenopodium album – spanac sãlbatic;

– Amaranthus hybridus – știr.

Fauna spontanã este reprezentatã atât prin animale sedentare cât și prin celemigratoare. Modificãrile ce au avut loc în biotop s-au reflectat în aria lor de rãspândire și în numãrul lor.

Desțelenirea stepei, îndiguirea și desecarea Bãlții Brãilei actualã IMB, crearea sistemelor de irigații au dus la împuținarea sau dispariția unor specii (dropia, spurcaciul, pelicanul, lupul), la migrarea unora în alte zone, la adaptarea altora la noile condiții de viațã. De exemplu un numãr mare de pescãruși își duc viața pe canalele de irigații și terenuri cultivate. Adesea umblã în cârduri în cãutare de hranã dupã tractoarele ce arã sau prãșesc. Rațele sãlbatice se hrãnesc pe terenurile cultivate cu semințe de floarea-soarelui, etc.

Mecanizarea și chimizarea agriculturii au influențat și ele efectivele de animale.

S-a redus numãrul prepelițelor, turturelelor, etc. ca urmare a dizolvãrii presticidelor ș erbicidelor în picãturile de rouã din care aceste pãsãri se adapã.

Recoltatul mecanic face ca puii de animale sau chiar animale mature (iepuri, prepelițe, fazani) sã fie tãiate de mașini întrucât nu fug de zgomotul acestora.

Se impune alungarea animalelor din fața mașinii prin producerea de zgomote deosebite. Unele animale s-au înecat în canalele de irigații. În ultimul timp s-au amenajat însã locuri speciale pe unde acestea se pot salva.

Dintre mamiferele ce-și duc viața mai ales în zona de stepã, rozãtoarele sunt cele mai numeroase. Acestea sunt reprezentate prin dãunãtori ca: popândãul, hârciogul, șoarecele de câmp, șoarecele de stepã, precum și prin iepurele de câmp, principalul vânat de stepã.

Dintre animalele de apã de interes cinegetic, bizamii sunt cei mai numeroși, pe când vidrele aproape au dispãrut. Tot pe cale de dispariție este și viezurele. Pãsãrile sunt mai bine reprezentate prin cele de apã și de pãdure. Deși s-au împuținat, existã totuși un numãr apreciabil de pãsãri sedentare sau migratoare ca: diferite specii de rațe, gâște mari, gârlițe, stârci, pescãruși, nagâți, becațini, sitari, cufundaci, lișițe, țipãnuși. Lebedele cuibãresc în Insula Micã sau chiar în unele lacuri cum este cel din Câineni.

Ihtiofauna este reprezentatã prin pești autohtoni precum și migratori. Dintre cei migratori de importanțã economicã ce se reproduc în Dunãre citãm: nisetrul, morunul, cega, scrumbia. Pești autohtoni sunt: crapul, somnul, șalãul, vãduvița, linul, babușca, știuca, carasul, mreana, oslețul, ghiborțul.

II.2.6 Suprafața cultivatã și structura pe culturi

[NUME_REDACTAT] a Brãilei are teritoriul sistematizat pe 29 de ferme începând cu Stãvilaru la nord și încheindu-se cu Zãton la extremitatea sudicã.

Zona nordicã are terenul cel mai fertil iar cãtre sud fertilitatea naturalã a terenurilor scade.

Suprafața insulei este de aproximativ 56.000 ha. Sistemul de irigații din [NUME_REDACTAT] a Brãilei este funcțional pe aproximativ 40.000 ha iar pe restul de 16.000 este nefuncțional.

II.2.6.1 Ansamblul culturilor în IMB

Fermele de la irigat sunt în numãr de 21, au în structura de culturi o pondere de 60% prãșitoare și 40% cereale de toamnã.

Fermele de la neirigat sunt în numãr de 8. Au în structurã 60% cereale de toamnã și 40% prãșitoare.

Structura de culturi a [NUME_REDACTAT] a Brãilei cuprinde urmãtoarele culturi:

culturi de toamnã: grâu, orz, rapițã;

culturi de primãvarã: mazãre, orzoaicã de primãvarã, porumb, soia, floarea soarelui;

Fermele de la irigat în cele 40 de procente din suprafațã cultivate cu cereale de toamnã seamãnã grâu și rapițã. În 60% din suprafațã destinate prãșitoarelor seamãnã soia și porumb.

Fermele ale cãror suprafețe sunt în regim neirigat seamãnã în cele 60% destinate cerealelor de toamnã grâu, orz, rapițã iar în restul de 40% se seamãnã orzoaicã de primãvarã, mazãre, floarea soarelui și mai puțin soia.

II.2.6.2 [NUME_REDACTAT]. Structura culturilor

II.2.7 Organizarea muncii și structura personalului

Pe teritoriul IMB sunt 29 ferme. O fermã dispune de:

șef de fermã;

economist;

gestionar motorinã;

6-10 mecanizatori;

1 mecanic de fermã;

1 responsabil de sistemul de irigații;

1 paznic;

numãr variabil de muncitori zilieri

Seful de fermã rãspunde ierarhic de:

inginer șef – are în subordine 5-6 ferme;

director tehnic;

director executiv;

director general;

II.2.7.1 Sectoare de activitate

Sector administrativ – centru;

4 sectoare mecanice;

sector nave;

sector cantine;

sector autobaza;

sector chimizare;

sector aprovizionare desfacere;

sector hidro;

sector semințe;

II.2.7.2 Resursele umane și modificãrile survenite în societatea agricolã în ultimii ani

Firma TCE 3 BRAZI are aproximativ 1000 angajați în cadrul IMB.

În ultimii 2 ani IMB a fost administratã de societatea TCE 3 BRAZI.

II.2.8 Baza materialã a fermei [NUME_REDACTAT] dispune de :

7 tractoare U650

1 A 1800

3 SUP 29

3 SPC 8

3 cultivatoare

2 MA 3,5

2 MET 2500

8 pluguri

2 câmpuri de grape

1 combinator

5 remorci

4 GDV 3,2

1 GD 6,4

2 sape rotative

1 pompã HONDA pentru transvazat soluția

Capitolul III. Situatia culturii în zonã

III.1 Sistematicã și hibrizi

[NUME_REDACTAT], specia [NUME_REDACTAT] (L), n=10 cromozomi, face parte din familia Gramineae (Poaceae), subfamilia Panicoideae, tribul Maydeae din care fac parte și genurile Euchlaena și Tripsacum cu care se hibrideazã.

Specia cuprinde numeroase convarietãți determinate de structura endospermului, de raportul între partea cornoasã (sticloasã) și cea amidonoasã (fãinoasã), iar în cadrul convarietãților, varietãțile se deosebesc dupã culoarea boabelor și paleelor (galben, portocaliu, alb, roșu, brun, cenușiu, negru, etc. și xenii-colorate amestecat)

Cele mai respectate convarietãți sunt:

1) [NUME_REDACTAT] IDENTATA – DENTIFORMIS sau dinte de cal; este caracterizat prin endosperm cornos numai pe laturile bobului, textura fãinoasã, amidonul ocupând toatã partea de mijloc și superioarã a bobului; la maturitate se contractã și formeazã o adânciturã, o "mișunã"; deține ponderea în lume, este originar din Mexic și în țara noastrã a fost introdus în anul 1904 din Argentina cu soiurile [NUME_REDACTAT] și ICAR 54, fiind foarte productive.

2) [NUME_REDACTAT] Indurata sau Vulgaris, este porumbul cu bobul tare sau sticlos; bobul este neted, lucios, caracterizat prin texturã cãrnoasã în cea mai mare parte a endospermului, stratul amidonos gãsindu-se în cantitate micã în jurul embrionului; prezintã forme cu bobul mare și forme cu bobul mic, iar perioada de vegetație de la forme foarte timpurii pânã la forme târzii; în prezent este mult rãspândit în Italia și peste tot în lume; este originar din zona muntoasã subtropicalã a [NUME_REDACTAT], iar vechile soiuri românești aproape în totalitate au aparținut la aceastã convarietate și stau la baza hibrizilor actuali (așa sunt Portocaliu, Cincantin, Bãnãțean, Arieșan, Hangãnesc, Dobrogean, Românesc de Studina și numeroase populații locale).

3) [NUME_REDACTAT] Aorista, cu caractere intermediare între Indurata și Identata; bobul este rotunjit cu o patã matã la vârf, rareori formeazã o adânciturã neînsemnatã, o micã mișunã; a fost semnalatã și descrisã târziu în anul 1949 (Grebenscicov) fiind foarte rãspândit în peninsula balcanicã și în jurul Mãrii Negre, în Caucaz.

4) [NUME_REDACTAT] Everta sau Porumbul de Floricele "Pop-Corn"; boabele sunt lucioase, mici, cu vârf ascuțit sau rotunjit, cu endosperm cu texturã sticloasã; la prãjit, apa din grãunciorii de amidon se transformã în vapori și preseazã spre exterior spãrgând învelișul bobului rezultând așa numitele floricele; planta se caracterizeazã prin capacitate ridicatã de lãstãrire și formeazã numeroși știuleți; aceastã convarietate s-a cultivat din timpuri preistorice și se pare cã a fost primul porumb cultivat.

5) [NUME_REDACTAT] Saccharata sau [NUME_REDACTAT] Rugosa, porumbul zaharat sau dulce; boabele sunt bogate în hidrați de carbon solubili (amilodextrine, foarte sãrace în amidon și la maturitate sunt sticloase); prin pierderea apei se zbârcesc și devin aproape transparente; plantele au tendința de a forma copili.

6) Alte convarietãți cunoscute în lume, dar necultivate în România sunt: [NUME_REDACTAT] Amilacea, porumbul amidonos sau fãinos, care se gãsește în Peru și Bolivia fiind caracterizat prin endosperm fãinos aproape în întregime, porțiunea cornoasã redusã la un strat periferic abia vizibil cu ochiul liber; [NUME_REDACTAT] Amyleosacharata, are bobul amidonos în partea inferioarã și cornos în partea superioarã fiind rãspândit tot în Peru și Bolivia; [NUME_REDACTAT] Ceratina, porumbul ceros, cu bobul cornos, opac, cu aspect ceros, nu conține amidon, conține eritrodextrine, fiind descoperit în China și rãspândit în China, Filipine, Birmania; [NUME_REDACTAT] Tunicata, porumb îmbrãcat sau tunicat, caracterizat prin creșterea excesivã a glumelor, care acoperã complet boabele și este considerat drept o formã ancestralã a porumbului de azi.

[NUME_REDACTAT] o realizare a secolului XX care a contribuit considerabil la ridicarea producției sporind producția cu pânã la 40-50%.

Primele idei de a folosi hibridarea între linii consangvinizate au aparținut americanilor E. M. East și G. H. Schul (1908) iar D. F. Jones (1919) a sugerat folosirea liniilor consangvinizate în crearea hibrizilor dubli.

Primii hibrizi au fost introduși în culturã începând din anul 1930 în SUA, de unde s-au extins foarte rapid în întreaga lume. De la circa 0,1 cât ocupa inițial în SUA, s-au generalizat pe întregul glob în urmãtoarele 2-3 decenii.

[NUME_REDACTAT], începând din anul 1954 s-au semnalat preocupãri constante, care s-au amplificat prin crearea în anul 1957 a unui institut de cercetare științificã pentru porumb, actualul ICDA – Fundulea, încât în câțiva ani hibrizii au fost generalizați în culturã (printre pionerii în domeniu fiind Moșneag, Saulescu, Giosan, etc.).

Hibrizii trebuie sã întruneascã urmãtoarele condiții:

1) sã fie cât mai productivi și adaptația condițiilor ecologice;

2) sã ajungã la maturitate înainte de venirea brumelor, necesarul de unitãți termice sã fie mai mic cu circa 1500C fațã de potențialul zonei agricole;

3) sã aibã însușiri de rezistențã la factori adverși vegetației;

4) sã aibã înãlțimea de inserție a știuleților uniformã, sã fie rezistenți tulpinelor, calitãți necesare mecanizãrii lucrãrilor de recoltare și de îngrijire a culturii;

5) în practicã trebuie sã se ia în considerare faptul cã vigoarea hibridã se menține numai la prima generație F1. Deja în F2 se produc pagube de 20-30% din recoltã; de aceea este obligatorie folosirea seminței hibride la semãnat numai la prima generație F1;

6) la alegerea sortimentului trebuie sã se aibã în vedere destinația recoltei și corelația directã dintre producția de boabe și precocitatea hibridului; hibrizii tardivi au cea mai ridicatã capacitate de producție;

7) pentru stabilitatea producției de la un an la altul în funcție de suprafața exploatației agricole se recomandã sã se cultive 2-4 hibrizi din grupe diferite de precocitate, în vederea diminuãrii riscului condițiilor climatice adverse vegetației porumbului.

Hibrizi cultivați în [NUME_REDACTAT] România, în anii 1957-2003, au fost realizați peste 100 hibrizi, în prezent fiind înscriși în "Lista oficialã" peste 170, produși la ICDA – Fundulea și stațiunile sale de cercetare științificã de la Lovrin, Suceava, [NUME_REDACTAT], Turda, Simnic, sau proveniți de la marile firme din strãinãtate: Pioneer, Monsanto, [NUME_REDACTAT], etc.

Lista hibrizilor este într-o perpetuã înnoire odatã cu progresul în geneticã și în tehnologia de cultivare. S-au realizat hibrizi pentru o gamã foarte largã de întrebuințãri.

Dupã necesitãți impuse prin destinația datã producției s-a îmbunãtãțit conținutul proteic al boabelor și calitatea acestora prin ridicarea ponderii aminoacizilor esențiali deficitari la vechile forme (lizinã, treptofan, etc.) sau conținutul și calitatea glucidelor.

În ultimii ani a crescut suprafața cultivatã cu porumb transgenic cu rezistențã la erbicide și în lume existã chiar și hibrizi cu genã de rezistențã la unii dãunãtori.

Clasificarea hibrizilor

Se face dupã diverse criterii. Pentru practicã intereseazã în primul rând modul de obținere a hibridului, respectiv al seminței F1, destinația datã recoltei și durata perioadei de vegetație, adicã precocitatea.

1) dupã destinația recoltei de boabe, hibrizii pot fi specializați pentru mãlai, boabe nemature, conserve alimentare, floricele, furaj, industrie diversificatã, etc.

2) dupã modul de obținere a acestora, se clasificã în: hibrizi simpli – HS, obținuți între 2 linii consangvinizate; hibrizi dubli – HD, obținuți între 2 hibrizi simpli, mai puțin practicat în prezent în lume și în România; hibrizi trilineari – HT, obținuți între un hibrid simplu și o linie consangvinizatã;

3) dupã durata perioadei de vegetație hibrizii sunt grupați în clasificarea FAO adoptatã peste tot în lume.

În acest sistem sunt 9 grupe de precocitate cu coduri din 100 în 100, începând cu grupa 100 corespunzãtoare hibrizilor cu cea mai scurtã duratã a perioadei de vegetație (hibrizii cei mai timpurii), pânã la cei mai târzii (hibrizii cei mai tardivi).

Zonarea hibrizilor destinați producției de boabe

Zonarea hibrizilor destinați producției de boabe pentru consum, se referã la grupa de coduri FAO cuprinsã între 100 și 650 pentru hibrizii extratimpurii cu cea mai scurtã duratã de vegetație, pânã la cei tardivi, care pot gãsi condiții pentru a putea ajunge la maturitate, respectiv necesarul de temperaturã.

Principalii hibrizi de actualitate pentru România la nivelul anilor 2000-2005, cu prognoza producerii de sãmânțã F1, se pot clasifica dupã cum urmeazã:

1) Hibrizii foarte timpurii: FAO 101-200, cu durata vegetației sub 100 zile: Montana, Bucovina, Suceava 95, Florian;

2) Hibrizii timpurii: FAO 201-300, extratimpurii: Suceava 108 (FAO 260), Ciclon (FAO 270), Helga (FAO 290), Monesa (FAO 295), PR34D81 (FAO 250), Lipesa (PR39K09 – FAO 300), Dekalb 239, Dekalb 250, Apache, Doina;

3) Hibrizii semitimpurii: FAO 301-400: Minerva (FAO 390), Monalisa (FAO 340), Daniela (FAO 390), Dekalb 386 (FAO 330), Torpedo (FAO 330), [NUME_REDACTAT] (FAO 400), Excelent, Dulcin, Delicios;

4) Hibrizi mijlocii: FAO 401-500: F376 (FAO 500), Fulger (FAO 490), Soim (FAO 500), Evelina (FAO 410), Colomba (FAO 460), Florencia (FAO 490);

5) Hibrizi semirârzii: FAO 501-600: Rapsodia (FAO 510), Octavian (FAO 510), Vultur (FAO 520), Danubiu (FAO 530), Rival (FAO 540), Robust (FAO 550), Orizont (FAO 560), F410 (FAO 590), Faur (FAO 530);

6) Hibrizi târzii: FAO 601-650, tardivi: Cocor (FAO 600), F365 (FAO 640), F420 (FAO 650), Temerar (FAO 620), Dekalb 646, Laura, Gabi;

7) Hibrizi pentru mãlai alimentar, cu bob semisticlos-sticlos, indicați pentru industria morãritului la obținerea mãlaiului grișat și a fulgilor: Soim, Granit, Turda, Torpedo, Apache, Florencia, Temerar, Fulger;

8) Hibrizi pentru floricele "Pop-Corn": F625, Perlat, Excelent;

9) Hibrizi pentru fiert, conserve, boabe nemature: Dacia, Legard, Desert, Diamant, Dulcin;

10) Hibrizi pentru industria produselor amidonoase și alcool, cu un conținut ridicat în amidon peste 72-75%: Oituz, Cocor, Rubin, Safir, Octavian;

11) Hibrizi cu conținut proteic ridicat, 12-14, recomandați pentru hrana animalelor și nutriție umanã: F365, Robust, Vultur, Rapid, Rival, Orizont, Pandur, Dacic, Safir, Robust;

12) Hibrizi transgenici cu genã de rezistențã la erbicide: de tip "RR" ([NUME_REDACTAT] Ready), de tip "LL" ([NUME_REDACTAT]), ClearField IMI, IR, IT.

Pe teritoriul fermei veriga suprafața cultivatã cu porumb este de 357ha. Hibrizii folosiți sunt PR39D81 și Lipesa.

Hibridul PR39D81 (FAO 260) este un hibrid simplu, din noua generație, extratimpuriu cu potențial de producție foarte ridicat (peste 9-10 t/ha) și plasticitate ecologicã deosebitã. Are o rezistențã bunã la cãdere și frângere, precum și toleranțã la secetã.

Descrierea plantei

PR39D81 are o tulpinã de talie mijlocie, cu frunze dispuse semierect, de culoare verde închis.

Stiuletele este de dimensiune medie, uniform de formã cilindro-conicã.

Bobul este mijlociu mare, dentat, de culoare galbenã.

Se recomandã a fi cultivat pentru boabe dar și pentru siloz, în zonele colinare și de deal. Pentru producția de boabe densitatea recomandatã este de 60-70 mii plante/ha.

În condiții de irigare se mãrește densitatea cu 10%.

Hibridul PR39K09 (Lipesa) – FAO 300, este un hibrid triliniar, timpuriu, recunoscut și apreciat pentru potențialul sãu de producție foarte ridicat (de peste 9t/ha) și plasticitatea ecologicã remarcabilã. Are o vigoare deosebitã la pornirea în vegetație și o toleranțã la secetã superioarã altor hibrizi. Viteza de pierdere a apei la maturitate este excepționalã.

[NUME_REDACTAT] are o tulpinã mijlocie înaltã ca talie, foarte elasticã, cu frunze semierecte.

Stiuletele este mijlociu mare de formã cilindro-conicã și foarte bine acoperit cu pãnuși.

Bobul este mijlociu dentat, de culoare galbenã.

Se cultivã în zonele colinare dar și de câmpie. Densitatea optimã recomandatã este 60-65 mii plante/ha, iar în condiții de irigare se mãrește densitatea la 65-70 mii plante/ha.

III.2 Particularitãți anatomo-morfologice

Porumbul destinat producției de boabe este o culturã prãșitoare.

Este o plantã de zi scurtã, la care noile creații, hibrizii foarte timpurii, sunt adaptați la condiții de zi lungã.

Este o plantã erbacee anualã, cu multe însușiri xerofitice care prezintã caracteristici morfoanatomice și biologice comune cerealelor graminee dar și particularitãți specifice.

Aparatul radicular fasciculat

Este puternic dezvoltat, format din patru tipuri de rãdãcini: rãdãcina primarã și rãdãcinile adventive care alcãtuiesc sistemul radicular temporar și permanent al plantei.

Sistemul radicular primar, numit temporar este constituit dintr-o singurã rãdãcinã dezvoltatã de embrion la germinare care are o creștere foarte rapidã în adâncime în sol și concomitent cu creșterea apar 3-7 rãdãcini adventive seminale formate din mezocotilul embrionului (numite și rãdãcini adventive embrionare sau coronare embrionare).

Sistemul radicular temporar al plantei poate asigura apa și hrana necesarã în primele 2-3 sãptãmâni de viațã a porumbului.

Sistemul radicular principal numit permanent este constituit din rãdãcinile adventive pornite de nodurile subterane ale tulpinii și din rãdãcinile care pot lua naștere din nodurile supraterestre ale tulpinii.

Rãdãcinile din nodurile subterane ale tulpinii formeazã de fapt rãdãcinile adventive sau coronare de cea mai mare importanțã pentru viața plantei.

Ele debuteazã la câteva zile dupã rãsãrire, când planta formeazã primul nod subteran al tulpinii, în sol la micã adâncime.

Distanța dintre sãmânțã și primul nod al tulpinii este numitã mezocotil. El este primul internod al tulpinii și este capabil sã formeze rãdãcini din orice punct al lungimii sale.

Caracteristic tuturor cerealelor graminee, imediat în continuare pe parcursul vegetației planta formeazã pe tulpinã în sol, noduri succesive foarte apropiate între ele, cu internodii foarte scurte, lãsând impresia unui singur nod. Din aceste noduri subterane, care pot fi în numãr de 6 pânã la 10, se formeazã din fiecare câte 8 pânã la 16, chiar 20, rãdãcini adventive permanente.

Numãrul nodurilor, deci al rãdãcinilor, este corelat cu durata de vegetație, fiind mai mare la hibrizii târzii și mai mic la cei timpurii, cu o duratã de vegetație mai micã.

În fitotehnie se iau în considerare aceste calitãți, în sensul cã se poate regla lungimea mezocotilului prin adâncimea de semãnat, astfel încât sã aibã dimensiunile optime necesare pentru creșterea aparatului radicular.

Rãdãcinile din nodurile supraterestre ale tulpinii numite rãdãcini ancorã, se pot forma din nodurile 2 pânã la 7 ale tulpinii, deasupra solului.

Ele pãtrund în sol și au dublu rol, de ancorare și de adsorbție.

Alungirea rãdãcinilor este influențatã de temperatura solului și în fitotehnie prin epoca de semãnat se optimizeazã creșterea rãdãcinilor necesare unei bune vegetații.

Rãspândirea rãdãcinilor se produce pe o arie destul de largã. Lateral pe o razã de 30-40cm și pãtrunde în pãmânt pânã la 2-2,5cm adâncime. Masa aparatului radicular se aflã însã în cea mai mare parte în stratul de pânã la 30cm și este caracterizat de o bunã capacitate de valorificare a resurselor solului. O plantã poate sã exploreze în jur de 6m3 de sol.

Creșterea rãdãcinilor la început are orientare pe orizontalã. De aceea în practica fitotehnicã se asigurã substanțe nutritive suficiente, chiar din primele faze. Este stabilit cã pe solurile fertile masa rãdãcinilor este mai mare.

Totodatã, placând de la faptul cã pe solurile cu umiditate mai redusã, sistemul radicular al porumbului este mai dezvoltat, având o suprafațã de adsorbție mai mare decât pe solurile umede, nu se practicã irigarea în primele faze "pentru a nu-l lãsa sã leneveascã" cum spun agronomii.

[NUME_REDACTAT], în vorbirea curentã poartã denumirea de coconi sau strujeni ori tulei.

Talia plantei este de 1,5m-3m înãlțimea este în funcție de hibrid, în corelație directã cu durata perioadei de vegetație.

Este mai mare la hibrizii târzii și mai micã la cei timpurii.

Tulpina este formatã din 7-12 internodii (chiar pânã la 21), în funcție de precocitatea hibridului.

Internodurile sunt rotunde în secțiune cu excepția celor din mijlocul tulpinii (pânã la inflorescența femelã superioarã) care sunt prevãzute cu un jgheab.

Grosimea internodurilor este în jur de 6cm la mijlocul tulpinii, circa 2cm la bazã și 0,5-1cm în vârf, sub panicul.

Sunt pline cu mãduvã (caracter xerofitic) iar vasele conducãtoare de sevã se gãsesc dispuse neregulat în aceastã mãduvã.

Tulpinile unor convarietãți sau hibrizi, din nodurile bazale emit lãstari numiți copili, caracter ereditar nedorit la porumbul destinat producției de boabe pentru consum.

Rezistența la frângere a tulpinii și cãderea plantelor este o însușire foarte necesarã deoarece optimizarea spațiului de nutriție cu creșterea densitãții plantelor, element de pondere al productivitãții, nu este posibilã decât cu hibrizi de porumb care au aceastã calitate.

Frângerea tulpinilor aduce mari prejudicii producției și recoltãrii porumbului pentru boabe.

Aceastã caracteristicã de calitate este determinatã genetic, dar poate fi influențatã puternic de unele deficiențe ale tehnologiei de cultivare. Astfel, atacul unor patogeni, de exemplu specii ale genului Fusarium, atacul unor dãunãtori, printre care [NUME_REDACTAT], sfredelitorul tulpinii, insuficiențe în nutriție mai ales nutriția cu potasiu, insuficiența în dezvoltarea aparatului radicular, insuficiența luminii în cazul unor deficiențe în optimizarea spațiului de nutriție, la densitãți exagerat de mari.

Activitatea de ameliorare a porumbului pentru boabe vizeazã scurtarea taliei plantei prin scurtarea internodiilor încât sã mãreascã rezistența la frângere a tulpinii și sã pãstreze numãrul nodurilor respectiv a frunzelor.

La hibridul PR39D81 tulpina este de talie mijlocie, are o rezistențã bunã la cãdere și frângere.

La soiul PR39K09 (Lipesa) cultivat la ferma Veriga tulpina este mijlocie înaltã ca talie, foarte elasticã.

[NUME_REDACTAT] sunt dispuse altern, pe douã rânduri, pornind câte una din fiecare nod al tulpinii, ca și la celelalte cereale.

Numãrul de frunze este variabil, în funcție de precocitatea hibridului. Crește de la 10-14 la hibrizii timpurii, pânã la 20-22 la hibrizii târzii, dar cum cele de la nodurile bazale se usucã devreme, nu rãmân în funcțiune decât cel mult 14-16.

Limbul frunzei este lung de 50-80cm, lat de 4-12cm, cu marginile ondulate pentru a fi flexibile, au celule buliforme în epiderma superioarã și se pot rãsuci înspre interior pe timp de secetã (caracter xerofitic).

Nervura medianã este foarte pronunțatã formând la suprafața frunzei un jgheab, pe care se scurg picãturile de rouã de pe suprafața limbului, spre rãdãcinã, constituind în acest fel o sursã de aprovizionare a plantei cu o cantitate micã de apã pe timp de secetã.

Numãrul stomatelor este de 7000-9000/cm2 pe fața superioarã a limbului și de 9000-12000/cm2 pe fața inferioarã a limbului frunzei.

Creșterea aparatului foliar, condiționatã genetic, are loc în ritm rapid în condiții de climã corespunzãtoare și tehnologie adecvatã. În embrionul bobului matur de porumb este prezent conul vegetativ în miniaturã primele 5-6 frunze, așezate în inele concentrice pe axa embrionarã, acoperite de coleoptil, care este înconjurat de scutelum.

În primele 3-4 sãptãmâni dupã germinare, conul vegetativ aflat încã la micã adâncime sub suprafața pãmântului, poartã deja toate frunzele formate în miniaturã.

Indicele suprafeței foliare este 4-6, maximum fiind înregistrat la înflorit. Se apreciazã cã timpul mediu pentru formarea unei frunze este de circa 4 zile.

În practica agricolã se acordã mare atenție menținerii foliajului verde pe toatã durata vegetației, întrucât favorizeazã semnificativ producția.

În prezent sunt foarte apreciați hibrizii cu unghiul de inserție a frunzelor pe tulpinã cât mai mic, ceea ce determinã posibilitatea valorificãrii mai eficiente a energiei luminoase a soarelui prin creșterea numãrului de plante la hectar.

La soiurile PR39D81 și Lipesa frunzele sunt dispuse semierect și sunt de culoare verde închis.

[NUME_REDACTAT] de douã tipuri, porumbul fiind plantã unisexuat monoicã.

Inflorescența masculã

Inflorescența masculã este un panicul, lung de 15-20cm, cu diametrul de 10-20cm, situat terminal pe internodul superior al tulpinii.

Pe axul principal al paniculului sunt inserate 10-40 ramificații pubescente, pe care, cași pe vârful axului (rahisului), sunt prinse numeroase spiculețe, cu flori mascule.

Spiculețele au glumele pubescente, de culoare roz-violaceu, de lungime egalã cu a spiculețului și nu sunt aristate.

Florile de regulã câte douã în spiculeț, cu lodicule cãrnoase, mici, de formã aproape pãtraticã, în momentul înfloririi filamentele se alungesc, încât anterele ieșite mult în afarã elibereazã numeroși grãunciori de polen.

Grãunciorii de polen au formã sfericã, ca dimensiune dintre cei mai mari din familia gramineelor, sunt în numãr extrem de mare formând un nor în lanul de porumb.

Numãrul de grãunciori de polen produși de fiecare anterã ajunge pânã la 2000. O singurã inflorescențã poate produce în jur de 14 milioane grãunciori de polen. Pentru fiecare ovul revin pânã la 20000 grãunciori de polen.

Deschiderea anterelor se produce cu 5-7 zile înainte de înflorirea florii femeiești, porumbul fiind o plantã protandrã.

Aceste particularitãți biologice prezintã interes deosebit pentru fitotehnie, deoarece pot fi puternic influențate de factorii de mediu.

Protandria este accentuatã de condițiile nefavorabile când decalajul poate ajunge la 10-12 zile, pe timp de secetã și temperaturi ridicate.

Temperaturile ridicate și insuficiența apei determinã reducerea cantitãții de polen produs de fiecare plantã, se reduce capacitatea fecundativã a polenului și în asemenea situații, apar în lanul de porumb multe plante sterile.

Inflorescența femelã

Inflorescența femelã a fost denumitã știulete.

Este un spic modificat, în totalitate înconjurat și protejat de așa numitele pãnuși, care sunt tecile unor frunze modificate, strânse de inflorescențã.

Se compune dintr-un ax (rahis), mult îngroșat de tip spadic, numit Spadix, sau Ciocãlãu, pe care sunt inserate spiculețele.

Spiculețele sunt prinse în alveolele rahisului, formând rânduri longitudinale.

Rândurile de spiculețe sunt de cele mai multe ori drepte, în numãr de 8 pânã la peste 20, întotdeauna cu soț.

O inflorescențã de mãrime medie poartã 700-800 de spiculețe.

Spiculețul este bifloral din care numai o floare este fertilã.

Florile au ovarul monocarpelar și uniovular.

Stigmatele sau mãtasea porumbului, sunt lungi de 10-15cm, chiar mai lungi și receptive pentru polen pe toatã lungimea lor.

În timpul înfloritului stigmatele tuturor florilor ies din pãnuși, se alungesc sub forma unui smoc de peri, verzi sau colorați și creșterea lor se oprește dupã 24 de ore dupã polenizare.

Atunci când polenizarea nu se produce, stigmatele continuã sã se lungeascã (uneori 50-70cm) și capacitatea lor de receptivitate pentru polen dureazã numai 6-10 zile.

Glumele și paleele sunt și ele total modificate. Paleele sunt subțiri, membranoase, hialine sau colorate rozaliu, roșu, violaceu.

Glumele în partea lor inferioarã sunt îngroșate, cãrnoase, în partea superioarã mai subțiri, membranoase și dupã îndepãrtarea boabelor persistã pe ciocãlãu.

[NUME_REDACTAT] în funcție de hibrid, pot avea forme, dimensiuni, cu o mare varietate de mãrime. Pot fi lungi de 5 pânã la 50cm, cu diametrul de 1,5-6cm. În funcție de mãrime, greutatea poate fi de 50-500g. Forma poate fi cilindricã, cilindro-conicã sau fusiformã.

Se formeazã pe tulpinã în jumãtatea ei inferioarã. Iau naștere din mugurii axilari, care se formeazã în timpul creșterii, pe nodurile tulpinii la subsuara frunzelor.

Se prind pe un peduncul, considerat ca o ramificație a tulpinii și înãlțimea de inserție a acestuia este o însușire geneticã a fiecãrui hibrid.

Numãrul de știuleți pe plantã, la culturile obișnuite este de unul, foarte bine dezvoltat. Însã s-a constatat cã existã tendința evidentã de a forma un numãr mai mare. În condiții favorabile de culturã, un numãr destul de mare de plante pot forma cel de-al doilea știulete și la un numãr extrem de redus chiar și al treilea.

Restul nu se mai dezvoltã, rãmân sub formã de foițe PROFILE, incluse în teaca frunzei, iar unele noduri inferioare sunt lipsite de muguri axilari și nu pot forma știuleți. Sunt însã convarietãți care formeazã mai mulți știuleți, de exemplu porumbul Everta.

Reprezintã element de productivitate de primã importanțã, prin numãrul și masa boabelor. De aceea prin tehnologia de cultivare, dar mai ales prin densitatea plantelor, se urmãrește optimizarea dimensiunii știuleților, care poate asigura producțiile maxime. Stiuleții mari, prin densitate redusã și nici cei mici prin densitãți exagerate, nu prezintã oportunitate economicã.

Recoltarea mecanizatã extinsã în prezent, este înlesnitã de existența în culturã a hibrizilor adaptați tehnologiei mecanizate. Sunt apreciați hibrizii la carre la maturitate știuleții se pot detașa de pe tulpinã: se desprind cu ușurințã de pe peduncul; au înãlțime favorabilã de inserție a știuletelui pe tulpinã; prezintã o mare uniformitate în lan pe rândul de plante.

Organogeneza porumbului evidențiazã diferențierea celor douã inflorescențe pe conul vegetativ, cu mult înainte de apariția lor vizibilã, chiar dupã 25-35 zile de la germinație.

În momentul când tulpina are înãlțimea de 1-3cm, planta are vizibile primele 8-10 frunze și înãlțimea plantelor pânã la vârful frunzelor este de 40-45cm, începe diferențierea rapidã a inflorescenței mascule. În acel moment etapa vegetativã este desãvârșitã și începe etapa generativã de creștere-dezvoltare din viața plantei.

Inflorescența femelã începe sã se formeze pe conul vegetativ numai dupã 8-10 zile de la inițierea inflorescenței mascule.

Inițierea organelor generative este caracterizatã printr-o creștere rapidã a biomasei plantei.

Polenizarea este anemofilã, porumbul fiind plantã alogamã.

Grãunciorii de polen pot fi duși de vânt pânã la un kilometru distanțã, fapt ce obligã la mari spații de izolare pentru loturile semincere, pentru pãstrarea puritãții biologice.

La hibridul PR39D81 știuletele este de dimensiune medie, uniform, de formã cilindro-conicã în timp ce la hibridul Lipesa știuletele este mijlociu mare, de formã cilindro-conicã și foarte bine acoperit cu pãnuși.

[NUME_REDACTAT] sau bobul de porumb, ca la toate cerealele graminee este o cariopsã, care la toți hibrizii cultivați în România este golașã, prezentând o mare variabilitate ca dimensiuni, formã, culoare, structurã, texturã, atât în funcție de convarietate-hibrid, dar chiar și pe același știulete.

Dimensiunea cariopsei speciei variazã între limite largi: lungimea între 2,5 și 22mm; lãțimea între 3 și 18 mm; grosimea de la 2,7 pânã la 8mm.

Forma poate fi rotund-comprimatã, sau prismaticã-comprimatã.

Culoarea este de o multitudine de nuanțe de alb-galben-portocaliu-roșu-violaceu-brun negricios. Uneori pe același știulete pot apare boabe care se abat de la culoarea tipicã. Abaterile sunt denumite Xenii și sunt determinate de transmiterea unor caractere ale plantei tatã, chiar în anul încrucișãrii (în F0).

Se mai poate semnala fenomenul nedorit de fisurare a boabelor, care atrage dupã sine o seri de neajunsuri mai ales de naturã fitosanitarã.

Structura anatomicã pune în evidențã faptul cã cea mai mare parte a endospermului și învelișului se aflã în jumãtatea superioarã a cariopsei, iar embrionul în cea inferioarã, iar ponderea pãrților componente este: endospermul reprezintã 70-75% din masa bobului; stratul cu aleuronã 8-12% din masa cariopsei; pericarpul 7-10% din masa bobului; embrionul 10-12% din masa cariopsei.

Embrionul de porumb este mare, se aflã în zona din vârful bobului, în partea de inserție a cariopsei pe ciocãlãu.

Inserția se face printr-un mic pedicel. În aceastã zonã la maturitatea fiziologicã se poate semnala prezența unui punct negru, numit strat negru, care are rol protector pentru substanțele de rezervã destinate embrionului.

Pentru recoltarea porumbului sub formã de boabe cu combina sunt apreciați și foarte necesari hibrizii la care boabele se desprind cu ușurințã de pe ciocãlãu.

Textura mai mult sau mai puțin fãinoasã sau sticloasã (cornoasã), este determinatã genetic, caracteristicã pentru convarietãți și hibrid.

Numãrul de boabe pe știulete, masa și randamentul boabelor sunt privite cu multã atenție în științã și practicã. Ele constituie elemente de productivitate care pot fi favorizate prin toate mãsurile fitotehnice aplicate fiecãrei culturi. Se are în vedere optimizarea numãrului și masei boabelor și sunt apreciați hibrizii cu randament de boabe ridicat pe știulete. Prin randamentul de boabe se exprimã raportul procentual dintre boabe și ciocãlãul știuletelui matur la recoltare.

Componentele biomasei prezintã o mare variabilitate în ceea ce privește procentul de participare la masa totalã a plantei.

La hibrizii actuali din biomasa epigee totalã la maturitate: boabele reprezintã 40-50%, tulpinile și frunzele 37-43%; pãnușile și ciocãlãii 12-13%.

Acestea sunt determinate de durata de vegetație a hibridului, de condițiile climatice și tehnologia aplicatã, mai ales fertilizarea.

La hibridul PR39D81 bobul este mijlociu mare, dentat, de culoare galbenã în timp ce la hibridul Lipesa bobul este mijlociu, dentat, de culoare galbenã.

Sunt hibrizi recomandați pentru producția mare de boabe.

Durata vegetației – fazele creșterii și dezvoltãrii stadiale

Durata de vegetație la hibrizii cultivați în România este de 100-155 zile.

În evoluția sa planta trece printr-o serie de fenofaze. În fiecare fazã se formeazã pãrți care desãvârșesc formarea celor douã inflorescențe, cu gameții lor capabili sã dea naștere bobului cu embrionul și endospermul sãu.

Pânã la apariția vizibilã a inflorescenței, fenofazele sunt marcate prin numãrul frunzelor lor complet formate, durata acestora fiind mult diferențiatã dupã precocitatea hibridului de porumb. Astfel durata vegetației de la rãsãrire pânã la înflorire este de 50-58 zile și 60-70 zile pentru creșterea și maturarea bobului.

În practica fitotehnicã actualã codificarea vegetației are în vedere delimitarea în ciclu ontogenic al porumbului, a 11 faze cu subfaze, numerotate în sistemul zecimal dupã J. J. Hanway.

FAZA ZERO – germinare-rãsãrire. Cuprinde perioada de la semãnat pânã la apariția frunzei patru, cu subfaza 0,5 realizatã când sunt complet formate primele douã frunze; faza este realizatã odatã cu apariția celei de a patra frunze, care în condiții normale de temperaturã și umiditate are loc dupã 8-12 zile de la semãnat; alãturi de rãdãcina embrionarã apar și primele rãdãcini adventive; nutriția se realizeazã greu datoritã aparatului radicular slab dezvoltat și fertilizarea concomitent cu semãnatul ștarter este de mare ajutor.

FAZA 1 este marcatã de apariția celei de a opta frunze. Cuprinde perioada de la apariția frunzei patru pânã la apariția celei de a opta frunze; în aceastã perioadã rãdãcinile adventive devin dominante și crește consumul de elemente nutritive; faza de opt frunze se realizeazã la 27-40 zile dupã rãsãrire; a început sã se constate diferențierea duratei fenofazei dupã precocitatea hibridului; la faza de patru frunze complet formate vârful tulpinii, conul de creștere este sub pãmânt, deci protejat de eventualele brume sau înghețuri târzii, care distrug numai frunzele aflate la suprafața solului; la subfaza 1,5 cu 6 frunze complet formate, realizat la 22-25 zile dupã rãsãrire, vârful de creștere a ajuns la suprafața solului; în aceste faze are loc procesul de formare a tuturor frunzelor plantei, începe procesul de inițiere a paniculului și a mugurilor știuletelui; fenofaza debuteazã prin necesitatea tratamentelor pentru combaterea buruienilor, pe parcurs existã oportunitatea tratamentelor în cazul carenței de zinc și a fertilizãrii faziale cu azot.

FAZA 2 cuprinde perioada de la apariția celei de a opta frunze pânã la apariția frunzei 12, cu subfaza 2,5 de zece frunze complet formate. Subfaza 10 frunze se realizeazã la circa 36-38 zile de la rãsãrire, la hibrizii mijlocii și la 48-50 zile la cei târzii; vârful de creștere este la 5-8 cm deasupra suprafeței solului; începe creșterea rapidã a paniculului; se dezvoltã formațiunile știuleților; crește consumul de elemente nutritive NPK; crește pronunțat consumul de apã; plantele expuse grindinei pot suferi pagube de 10-20% din recoltã; pot apare urgențe pentru tratamente împotriva dãunãtorilor, mai ales Ostrinia aflatã în faza de eclozare a ouãlelor.

FAZA 3 – 12 frunze complet formate, cu subfaza 3,5 14 frunze complet formate. Se realizeazã deasemeni diferențiat în funcție de precocitatea hibridului; faza de 12 frunze se realizeazã dupã rãsãrirea culturii la 42-45 zile la hibrizii mijlocii și dupã 54-56 zile la cei târzii; faza de 14 frunze se realizeazã dupã rãsãrirea culturii la 49-52 zile la hibrizii mijlocii și 61-63 zile la cei târzii; acumularea de substanțã organicã crește linear; tulpina are o creștere rapidã, prin alungirea internodiilor; toate frunzele au ajuns la mãrimea lor, chiar dacã cele de deasupra frunzei 12 sunt incluse în cornet, ele cresc mult în greutate și indicele foliar este 3-4; primele 3-4 frunze de jos pot sã nu mai funcționeze; paniculul crește rapid, se alungește rahisul știuletelui, începe alungirea stigmatelor florilor de la baza rahisului; aparatul radicular poate asigura valorificarea apei și elementelor nutritive din întregul volum de sol; consumul de elemente nutritive este accentuat; consumul de apã este deasemeni accentuat, tinde spre valorile maxime, frecvent poate sã aparã nevoia de irigare.

FAZA 4 – apariția paniculului sau înspicarea porumbului; este marcatã de apariția vizibilã a vârfului paniculului; se realizeazã diferențiat în funcție de precocitate la circa 56-58 zile dupã rãsãrire la hibrizii mijlocii și la 70-74 zile dupã rãsãrire la hibrizii târzii; se alungesc ultimele internodii; odatã cu înspicarea se alungesc și stigmatele știuleților; știuleții sunt foarte mici, aproape la fiecare nod, fãrã însã a se dezvolta toți și cei care se formeazã cresc foarte rapid; consumul de apã crește spre cotele maxime și în situații deficitare se impune irigarea, care este foarte bine valorificatã.

FAZA 5 – apariția stigmatelor – mãtãsirea și polenizarea; se realizeazã dupã 64-68 zile de la rãsãrire la hibrizii mijlocii și dupã 78-85 zile la cei tãrzii; indicele foliar este de 5-6; în aceastã fazã numãrul de frunze la o plantã de porumb este variabil în funcție de precocitatea hibridului, la cei cultivați în România fiind: 6-8 frunze la hibrizii foarte timpurii, extratimpurii, 8-10 frunze la hibrizii timpurii, 10-12 frunze la hibrizii semitimpurii, 12-14 frunze la hibrizii semitârzii, 14-16 frunze la hibrizii târzii, 16-18 frunze la hibrizii foarte târzii; gradul de acoperire a solului este de 90-95%; creșterea vegetativã este încheiatã cu excepția știuletelui; paniculul apare înaintea mãtãsii cu 2-5 zile; consumul rapid de azot și fosfor continuã și încetinește absorbția potasiului; consumul de apã atinge valorile maxime, irigarea este foarte bine valorificatã de plantele de porumb.

FAZA 6, începutul umplerii boabelor, se realizeazã dupã circa 12 zile de la apariția stigmatelor; sunt complet formate tulpina, la știulete rahisul și pãnușile; începe acumularea masivã de substanțã uscatã în bob și de amidon în endosperm; nevoia de apã la cote maxime se menține și oportunitatea irigãrii persistã; continuã absorbția azotului și fosforului din sol.

FAZA 7, coacerea în lapte sau faza de lapte se realizeazã la circa 24 de zile de la apariția mãtãsii, când are loc creșterea masivã a semințelor; se produce depunderea în ritm rapid a substanțelor de rezervã în bob; embrionul este încã foarte puțin dezvoltat; existã pericolul de șiștãvire a boabelor cauzat de carențe nutritive anterioare, stress termic, secetã și apa de irigație este bine valorificatã pe timp de secetã.

FAZA 8, coacerea în lapte-cearã se realizeazã dupã circa 36 de zile de la apariția mãtãsii; la hibrizii din convarietatea dentiformis se formeazã mișuna bobului; începe uscarea frunzelor bazale ale plantelor; persistã pericolul de șiștãvire a boabelor.

FAZA 9, coacerea în pârgã-cearã se realizeazã la circa 48 de zile de la apariția mãtãsii; apare stratul negru; embrionul este morfologic matur; are loc încheierea procesului de depunere a substanțelor de rezervã, intrat în declin.

FAZA 10, maturitatea fiziologicã, când plantele sunt mature, se realizeazã dupã circa 60 de zile de la apariția stigmatelor; acumularea de substanțã uscatã înceteazã; boabele au greutatea maximã; se continuã uscarea boabelor, frunzelor și pãnușelor; stratul negru al boabelor s-a format și la boabele de la baza știuletelui.

III.3 Cerințe fațã de climã și sol

[NUME_REDACTAT], principalii factori limitatori sunt temperatura și umiditatea.

[NUME_REDACTAT] criteriul de bazã în zonarea hibrizilor de porumb. Porumbul manifestã exigențe deossebite fațã de temperaturã, fãcând parte din grupa plantelor cu cerințe ridicate fațã de cãldurã.

Temperatura minimã de creștere (prag sau zero biologic, zero de creștere) este de 100C. Sunt considerate temperaturi active (utile, unitãți termice), temperaturile medii zilnice ce depãșesc 100C.

Suma unitãților termice (suma de grade active sau utile, constanta termicã) necesare pentru a ajunge la maturitate, în funcție de precocitatea hibridului, trebuie sã însumeze 1000-16000C.

Pe teritoriul României s-au diferențiat șase zone de temperaturã, care orienteazã zonarea hibrizilor în funcție de durata vegetației. Aceste zone sunt urmãtoarele:

Pentru rãsãrire necesitã temperaturã t>100C.

La germinare necesitã temperatura de 8-100C în sol la adâncimea de însãmânțare.

Dupã semãnat temperaturile scãzute, sub limita biologicã, îngreuneazã rãsãrirea, semințele pot putrezi în timpul germinației sau rãsãririi, afectând densitatea.

La temperaturi de 4-50C, creșterea înceteazã și se degradeazã clorofila.

La temperaturi de –40C, plantele nu se mai pot reface.

Brumele târzii distrug frunzele în timpul rãsãririi, dar plantele al cãror vârf de creștere este protejat, adicã se aflã sub suprafața solului, se pot reface.

Pentru creștere necesitã temperaturi mai ridicate.

Tinerele plante cresc bine în primele faze, când în luna mai temperaturile medii zilnice sunt de 130C.

Vegetația decurge în optim la temperaturi de 24-300C și nu trebuie sã coboare sub 180C, temperatura medie lunarã în lunile iulie-august.

Fazele 5-7 (înspicat-coacere în lapte) sunt caracterizate prin exigențe deosebite: înfloritul poate fi considerat perioadã criticã din acest punct de vedere. El decurge în condiții optime la 18-240C. Temperaturile prea ridicate produc decalaje între înspicat și mãtãsit. La temperatura de 28-300C scade vitalitatea polenului. S-a constatat cã temperaturile de peste 350C au determinat grãbirea apariției inflorescenței masculine chiar cu 10-12 zile înaintea inflorescenței femele.

Amplitudinea de temperaturã de peste 300C ziua șI 100C noaptea împiedicã formarea anterelor, grãuniorilor de polen și fecundarea.

Socurile termice dupã fecundare deregleazã acumularea substanțelor de rezervã în bob, apare șiștãvirea.

Maturarea, fazele 8-10 decurg în optim la temperaturi medii de 210C.

Temperaturile medii lunare optime vegetației stabilite la cultura porumbului pentru boabe în ogor propriu (exprimate în 0C) sunt:

Umiditatea

Reprezintã un factor de vegetație care implicã dificultãți în multe zone de culturã, deși porumbul, datoritã caracteristicilor xerofitice și particularitãților tehnologice este consideratã o plantã rezistentã la secetã, mai ales în prima parte a perioadei de vegetație.

Consumul de apã este variabil în funcție de hibrid și de condițiile de culturã. Studiile științifice din România conduc spre urmãtoarele date:

consumul specific de apã este de 233-445;

consumul total de apã (e+t) este de 5000-6500 m3/ha;

pentru obținerea unui kilogram de boabe se consumã în jur de 0,5-0,6 m3 de apã;

consumul de apã mediu zilnic în întreaga perioadã de vegetație este de 30-37 m3/ha/zi.

Pe parcursul vegetației cerințele fațã de apã sunt mici la început șI devin tot mai mari odatã cu creșterea șI acumularea biomasei vegetale.

Consumul de apã este maxim în fazele în care se formeazã organele de reproducție și producție. Astfel dacã în perioada semãnat-înspicat consumul mediu zilnic este în jur de 27 m3/ha/zi, în fazele înspicat-formarea boabelor ajunge la circa 59 m3/ha/zi și în perioada formarea boabelor – maturitate este în jur de 40 m3/ha/zi.

Consumul de apã lunar în medie prezintã valorile:

Mai în jur de 750 m3/ha (20 m3/ha/zi), adicã 13% din consumul total;

Iunie 1450 m3/ha (45 m3/ha/zi), adicã 24% din consumul total;

Iulie 1900 m3/ha (60 m3/ha/zi), adicã 32% din consumul total;

August 1200 m3/ha (45 m3/ha/zi), adicã 17% din consumul total;

Septembrie 400 m3/ha (10 m3/ha/zi), adicã 7% din consumul total;

Regimul pluviometric, care sã poatã satisface cerințele fațã de apã ale culturii, este apreciat la precipitații. În SUA ("CORN-BELT"), însumeazã câte 87,5mm în lunile mai-iunie, câte 112mm în lunile iulie-august și mai puțin în lunile septembrie-octombrie.

În condițiile României se apreciazã cã producțiile cele mai bune se pot realiza când se însumeazã precipitații în urmãtoarele cantitãți:

în luna Mai peste 40mm;

în lunile iunie și iulie câte 60mm lunar;

în luna august în jur de 80mm.

Pentru zona de câmpie a României s-a stabilit cã nivelul producției la porumbul în ogor propriu, se coreleazã cu suma precipitațiilor cãzute în perioada 1 iunie-31 august.

Perioada criticã pentru apã la porumbul pentru boabe în ogor propriu începe prin preajma înspicatului, de la faza de burduf și se accentueazã în timpul mãtãsirii, în fazele de formare-umplere a bobului, pânã la coacerea în lapte-cearã.

În zona de câmpie din România, apa reprezintã principalul factor al producției de boabe la porumb.

Deficitul de apã, coincide de regulã cu fazele de consum maxim în perioada criticã, atunci când se formeazã organele de producție și reproducție. Acest fapt a determinat extinderea irigațiilor, pentru acoperirea cerințelor de umiditate în zonele deficitare. Porumbul deține ponderea la irigat în toatã zona de câmpie. Reacționeazã prin mari sporuri constante de producție, valorificând eficient resursele pedoclimatice naturale și tehnologia modernã.

Rezerva de umiditate acumulatã din precipitațiile din timpul sezonului rece, prezintã un mare interes pentru cultura porumbului. este important sã se cunoascã rezerva de umiditate la semãnat, respectiv posibilitatea de asigurare a apei, în funcție de care se corecteazã densitatea.

Plafonul minim al umiditãții optime în sol este la 50% din apa accesibilã plantelor, pe adâncimea de dezvoltare a masei principale de rãdãcini, iar în perioada criticã porumbul poate realiza potențialul productiv în condiții optime de tehnologie, la un plafon de umiditate mai ridicat, chiar pânã la 60-70% din apa accesibilã.

Excesul de apã poate fi considerat un pericol în primele faze de vegetație, în unele zone ale țãrii. În ceea ce privește zona Brãilei ș respectiv IMB, oferta climaticã pentru perioada 2002-2004 s-a încadrat în limitele normale, excepție fãcând anul 2004 când s-a înregistrat un plus de precipitații raportat la medie.

Evoluția climaticã este prezentatã în tabelul 3.1.

[NUME_REDACTAT] un factor de vegetație foarte important, deoarece fiind plantã de zi scurtã, porumbul crește bine la luminã intensã.

Odatã cu extinderea hibrizilor cu poziția frunzelor mai aproape de verticalã, pretabili la densitãți mari, lumina primește o semnificație aparte. Acest fapt a condus la ridicarea coeficientului de conversie a energiei solare. Energia chimicã din întreaga biomasã este 5-6% din energia incidentã pe frunze, din care 50% poate fi în boabe, aspect foarte important.

[NUME_REDACTAT] un alt factor climatic care trebuie luat în considerație. Acest fenomen accidental poate cauza pagube mari, mai ales când survine în fazele de vegetație mai avansate, respectiv la apariția paniculului-formarea boabelor.

[NUME_REDACTAT] porumb nu reprezintã un factor de vegetație fațã de care sã manifeste exigențe deosebite.

Porumbul se cultivã pe soluri foarte diferite textural și ca reacție chimicã, însã cele mai bune rezultate se obțin pe solurile: cu texturã lutoasã, luto-nisipoasã, în zone cu amenajãri hidro-ameliorative; cu 3-5% humus, cu peste 6-8mg P2O5 și peste 15-20mg K2O la o sutã de grame de sol uscat; cu grad de saturație 75-90% și pH 6,5-7,5;

[NUME_REDACTAT] porumbul gãsește condiții favorabile de sol și se cultivã pe soluri din seria cernoziom, pe soluri brun roșcate sau argilo-iluviale, pe lãcoviști, pe soluri nisipoase și pe soluri freatic umede cu apa freaticã la 1,5-3,5m adâncime.

De asemenea porumbul poate valorifica "pãmânturile slabe" din țarã, precum și solurile cu pH sub 5,8 cu aplicarea amnedamentelor calcaroase.

Mai puțin favorabile sunt solurile grele, argiloase, care se încãlzesc greu primãvara, produc exces de umiditate și vara crapã pe secetã. La fel solurile tasate, cu farpan, care necesitã afânare adâncã, sau cele sãrãturoase, care impun mãsuri pedo-hidro ameliorative.

Zone ecologice

Zonele de favorabilitate pentru cultura porumbului au la bazã criteriul termic, care orienteazã zonarea hibrizilor din grupe de precocitate cu randamente mari și eficiențã economicã maximã.

Zonarea atentã constituie o acțiune foarte importantã, cu atât mai mult dacã se are în vedere faptul cã, deși atât de rãspândit în țara noastrã, se gãsesc cu greu zone foarte favorabile. Anual unul dintre factorii naturali poate deveni limitativ și trebuie corectat prin tehnologie.

Zonele principale de favorabilitate pe teritoriul României sunt prezentate în figurã și acestea sunt:

Zona I cuprinde câmpia din sudul țãrii, câmpia din vest pânã la sud de Oradea, partea de sud a podișului Moldovei și Dobrogea. În acest areal suma gradelor biologic active pentru porumb este de 1400-16000C, iar numãrul zilelor fãrã îngheț, cu temperaturi medii zilnice egale sau mai mari de 100C, este de 190-200 în aceastã zonã se recomandã și se cultivã:

hibrizii târzii – semitârzii, pe peste 75% din suprafațã;

hibrizii mijlocii – semitimpurii, pe 25% din suprafațã;

Zona II cuprinde [NUME_REDACTAT], o micã parte din zona de trecere de la câmpia de sud spre zona colinarã a [NUME_REDACTAT], câmpia din nord-vestul țãrii. Numãrul de zile cu temperaturi medii egale sau mai mari de 100C este de 150-190, iar suma gradelor biologic active este de 1200-14000C, iar în aceastã zonã se recomandã și se cultivã:

hibrizii mijlocii – semitimpurii cu o pondere de 50% din suprafațã;

hibrizii timpurii pe circa 30% din suprafațã;

hibrizii semitârzii-târzii pe circa 20 din suprafațã;

Zona III cuprinde suprafețe cu suma gradelor biologic active de 800-12000C, respectiv zonele subcolinare ale [NUME_REDACTAT] și Rãsãriteni, [NUME_REDACTAT], depresiunea maramureșului. În aceastã zonã se recomandã și se cultivã:

hibrizii timpurii pe o pondere de 75%;

hibrizii mijlocii-semitimpurii pe circa 25% din suprafațã;

[NUME_REDACTAT] favorabilã culturii porumbului cuprinde toate suprafețele irigate din Câmpia bãrãganului, din sudul Moldovei și Dobrogei, din sudul, sud-vestul și vestul țãrii, unde se pot cultiva cei mai productivi hibrizi.

Deasemeni zonele cu aport freatic din Lunca Dunãrii și luncile principalelor râuri din țarã sunt zone foarte favorabile unde se poate extinde aceastã culturã.

[NUME_REDACTAT] Favorabilã pentru cultura porumbului ocupã suprafețe mari în zona dealurilor subcarpatice, a dealurilor puternic accidentate și erodate din nordul Dobrogei, în zona solurilor nisipoase din Oltenia de la [NUME_REDACTAT], de lângã Dunãre și Cãlmãțui.

[NUME_REDACTAT] din cadrul IMB face parte din zona I de favorabilitate fiind zonã de luncã cu potențial de producție ridicat atât în regim irigat cât și neirigat.

Capitolul IV. Tehnologia cultivarii porumbului pentru boabe

IV.1. [NUME_REDACTAT] stabilirea rotației pentru cultura porumbului în România, se iau în considerare urmãtoarele:

1) Porumbul este recunoscut puțin pretențios fațã de planta premergãtoare.

2) Porumbul se poate cultiva în monoculturã – se autosuportã timp îndelungat, fãrã a se manifesta fenomenul de obosealã a solului (exemplul CORN-BELT).

3) Ponderea mare a porumbului în structura culturilor și a grâului și al altor cereale pãioase.

4) Rotația grâu-porumb (sau alte cereale pãioase) este obligatorie, caz în care porumbul poate beneficia de toate avantajele unei premergãtoare ce elibereazã terenul timpuriu.

5) Practicarea monoculturii de porumb sau a monoculturii de cereale este o realitate în agricultura româneascã.

6) Cele mai bune rezultate se obțin dupã premergãtoare leguminoase anuale, bineînțeles cele târzii, dupã cereale pãioase și la irigat sau în condiții bune de umiditate, dupã leguminoase perene, dupã lucrenã.

7) Cele mai eficiente producții sunt în asolamentele de 4-6 ani cu alternanța rotației grâu-porumb și monoculturii.

8) În asolamentele cu solã amelioratoare de leguminoase perene, lucernã, porumbul poate fi cultivat câțiva ani consecutiv, monoculturã sau în rotația grâu-porumb. Lucerna lasã în sol circa 160kg/ha azot, reface structura, dar lasã terenul uscat.

9) Restricții: nu se cultivã dupã sorg, iarbã de sudan și mei.

10) În condițiile actuale din agricultura României practicarea monoculturii de porumb, a rotației grâu-porumb, care de fapt este o monoculturã de cereale, este limitatã de frecvența mare a atacului de boli, dãunãtori, îmburuienarea cu buruieni monocotiledonate, mai ales cele perene și posibilitãțile insuficiente de fertilizare.

11) Porumbul este o bunã premergãtoare pentru culturile de primãvarã, iar pentru culturile de toamnã, numai în cazul hibrizilor timpurii. Sunt restricții la porumbul ierbicidat cu triazine cu remanențã fitotoxicã, când se pot cultiva numai mazãrea și cartofii.

12) În practicã monocultura și rotația grâu-porumb, sau alte cereale pãioase, se întrerupe dupã 2-3 cicluri printr-o culturã tehnicã, cum este floarea-soarelui, soia, sau alte leguminoase anuale târzii (sfecla, cartofii, etc.).

Suprafața totalã cultivatã cu porumb din cadrul fermei Veriga este de 340ha, împãrțitã în 4 sole.

În regim irigat și având ca plantã premergãtoare grâul, a fost cultivat atât hibridul 39D81 pe 145ha, cât și Lipesa pe 120ha.

Deasemenea, ambii hibrizi sunt cultivați și în regim neirigat, 39D81 pe 25ha și Lipesa pe 50ha, având ca plantã premergãtoare porumbul, știut fiind faptul cã porumbul suportã monocultura, câțiva ani fãrã a manifesta fenomenul de "obosealã a solului".

Cu toate cã în rotația porumbului sunt recomandate leguminoasele perene și anuale (lucernã, fasole, soia), datoritã cantitãții mari de azot fixate în sol, care au ca efect reducerea costurilor la fertilizare și îmbunãtãțirea structurii solului, la ferma Veriga în anul 2004, cele 4 sole de porumb au fost cultivate având ca premergãtoare grâul și porumbul.

IV.2. [NUME_REDACTAT] este o plantã mare consumatoare de substanțe nutritive, apreciat drept "vorace prin excelențã"

Consumul specific de elemente nutritive

Consumul specific de elemente nutritive, sau consumul pentru obținerea unei tone de boabe inclusiv produsul secundar aferent, este:

Azot = 20-28 kg/t substanțã activã N

Fosfor = 9-14 kg/t substanțã activã P2O5

Potasiu = 24-36 kg/t substanțã activã K2O

Limita minimã corespunde producțiilor mari, 9-10 t/ha și limita maximã în cazul unor producții de 3 pânã la 4 t/ha.

Rolul elementelor nutritive

Este foarte important.

reacția la fertilizare este foarte puternicã, aplicarea îngrãșãmintelor este eficientã pe toate tipurile de sol, în toate condițiile de culturã, a tutror hibrizilor.

Azotul este principalul element nutritiv în fertilizarea porumbului.

Asigurã formarea masei foliare bogate, a creșterii.

Culoarea verde intens necesarã asimilației clorofiliene.

Influențeazã favorabil acumularea substanțelor proteice.

Sporește considerabil producția de boabe cu rol determinant asupra elementelor de productivitate ale știuleților.

Carența se manifestã prin îngãlbenirea limbului frunzelor de la vârf spre bazã, de-a lungul nervurii mediene, care se deschide la culoare.

Plantele afectate de carențã își încetinesc creșterea, rãmân firave, &tiuleții rãmân mici, numãrul și masa boabelor se reduce. În cazul unei carențe pronunțate, în fazele inițiale, plantele nu mai pot forma știuleții în mod normal.

Cultura manifestã pretenții la azot chiar din faza creșterii inițiale, absorbția este intensã de-a lungul perioadei de vegetație, cea mai mare parte de azot fiind absorbitã pânã la începutul formãrii boabelor.

Excesul sensibilizeazã plantele, care cresc luxuriant.

Fosforul are un rol multiplu în creștere și cructificare.

Carența se manifestã prin înroșirea frunzelor de la vârf spre bazã. Sistemul radicular nu se mai poate dezvolta normal. Ritmul de creștere scade, se accentueazã protandria. Plantele afectate de carențã rãmân cu tulpina subțire, știuleții mici, neuniformi, de pe care pot lipsi rânduri întregi de boabe.

plantele tinere au capacitate redusã de valorificare a compușilor fosforului din sol și pot valorifica eficient îngrãșãmintele aplicate localizat, iar perioada criticã pentru nutriția cu fosfor este în fazele de formare a organelor generative.

Excesul de fosfor poate determina insuficiența elementului zinc, mai ales pe solurile bogate în carbonați.

Potasiul mãrește rezistența la cãdere, secetã și boli.

Carența se manifestã prin sistem radicular slab dezvoltat, internodiile se scurteazã, plantele rãmân mici, frunzele se deschid la culoare, vârful și marginile lor se usucã și la frunzele inferioare marginile apar ca pârlite sau arse.

Perioada criticã pentru nutriția cu potasiu este ca și la azot în fazele creșterii inițiale.

Microelementele dintre care zincul, a cãrui insuficiențã frecventã pe unele soluri, cum sunt cernoziomurile cambice, impune luarea în considerare la fertilizare.

Carența este favorizatã de temperaturile scãzute în lunile mai-iulie, practicarea monoculturii, excesul de fosfor și chiar de azot.

Se manifestã prin apariția dungilor gãlbui între nervurile jumãtãții inferioare a frunzelor, pânã la necrozare. Internodiile plantelor se scurteazã determinând aspectul de piticire. Se reduce creșterea celulelor meristematice, poate determina sterilitatea plantelor, reduce proporția de boabe din biomasã.

Fertilizarea mineralã

Este necesarã în prezent pe toate tipurile de sol din România, cu îngrãșãminte cu azot și fosfor, iar cu potasiu, pe solurile luvice, nisipoase sau irgate și pe unele soluri aluvionare (de exemplu Insula Brãilei).

Dozele optime la diferite nivele ale producției programate și starea fertilitãții solului, la hibrizii actuali în România sunt:

Fertilizarea organicã

Cu gunoi de grajd este indicatã pe toate tipurile de sol. Aplicarea se face direct la cultura porumbului.

Dozele optime sunt 20 pânã la 40 t/ha gunoi proaspãt sau semifermentat, o datã la 4-5 ani. Aplicarea se face sub arãturã și efectul se resimte chiar și în al treilea an de la administrare.

Fertilizarea organo-mineralã

Se face cu gunoi de grajd 20t/ha și în plus, doze mici-moderate de îngrãșãminte minerale (NP sau NPK). Este foarte eficientã, mai ales pe solurile nisipoase sau pe cele erodate.

Când s-au folosit îngrãșãminte organice, se reduc dozele de substanțã activã îngrãșãminte minerale. Pentru fiecare tonã de gunoi de grajd, în anul aplicãrii, la azot cu 1,5-2kg, la fosfor cu 1,5kg; atunci când s-a aplicat la cultura premergãtoare, se reduce azotul cu 1,2-1,5kg și fosforul cu 1kg; când s-a aplicat la cultura antepremergãtoare porumbului, azotul se reduce cu 0,5-1kg, iar fosforul cu 0,5kg.

Îngrãșãmintele verzi

Au rol asemãnãtor cu al gunoiului de grajd.

Acest sistem este puțin practicat la noi, dar mult practicat în SUA, Italia, Ungaria, etc. și este de mare interes în agricultura ecologicã sau pe anumite tipuri de sol.

Este apreciabilã practicarea în culturã ascunsã, folosind sulfina, sau în culturã dublã folosind lupinul alb.

Epoca de aplicare

Este: pentru îngrãșãmintele organice, cele cu fosfor și potasiu, este înaintea lucrãrii de bazã, sub arãturã; îngrãșãmintele cu azot se administreazã fracționat, în 2-3 reprize. Concomitent cu semãnatul 30-50kg/ha substanțã activã și restul se aplicã în cursul vegetației, în douã reprize, concomitent cu prãșitul, cu erbicidarea și cu apa de irigare; îngrãșãmintele complexe se administreazã sub disc, odatã cu lucrãrile de pregãtire a patului germinativ sau concomitent cu semãnatul ca "starter". În tehnologia modernã este generalizatã fertilizarea starter cu doze de 100kg/ha îngrãșãmânt complex NP sau NPK, având eficiențã deosebitã; fertilizarea cu zinc se face o datã la patru ani cu doze de 8-10kg/ha sulfat de zinc (zincweis, alb de zinc) administrat fie concomitent cu celelalte îngrãșãminte, la semãnat sau pe vegetație; amendamentele calcaroase (CaCO3) se administreazã sub arãtura de toamnã, 4-5 t/ha, fiind necesare pe solurile acide (pH5,9 și grad de saturare în baze V75%); fertilizarea foliarã se face concomitent cu aplicarea tratamentelor pe vegetație, când suplimentar se pot folosi cantitãți mici de îngrãșãminte.

Dupã arãtura din toamnã, a doua lucrare ce s-a executat la nivelul solelor ce au urmat a se însãmânța cu porumb în cadrul fermei Veriga, a fost o lucrare de discuit, realizatã în primãvarã cu GDU3,2, pentru nivelarea terenului.

Tot acum, s-a efectuat și fertilizarea de bazã cu un amestec de îngrãșãmânt complex de tip 1:5:0 și uree, rezultând un îngrãșãmânt de tip 29:29:0 ce s-a asministrat în dozã de 200kg/ha.

Cantitatea totalã 200kg/ha x 340ha = 68.000 kg.

Pentru încorporarea îngrãșãmintelor s-a folosit aceeași grapã cu discuri GDU3,2.

O a doua fertilizare s-a efectuat la semãnat, realizat cu SPC8 la adâncimea de 8-10cm cu fertilizatori prin care s-a administrat o cantitate de 50kg/ha îngrãșãmânt complex de tip 1:5:0 lângã rândul abia semãnat.

50kg/ha x 340ha = 17.000kg

S-au mai efectuat fertilizãri pe vegetație, la prima prașilã cu 60kg/ha uree, concomitent cu ierbicidarea, urmatã de altã fertilizare cu aceeași cantitate de uree, la intervalul de douã sãptãmâni, respectiv, la cea de-a doua prașilã.

IV.3. Lucrãrile solului

Lucrarea de bazã

Lucrarea de bazã a solului în prezent în România este arãtura de toamnã, care se executã pe cât posibil, imediat dupã eliberarea terenului de cultura premergãtoare.

Se face printr-o singurã trecere cu plugul în agregat cu grapa, la adâncimea de 2—25cm pe solurile ușoare și la 25-30cm pe soluri mijlocii sau grele, nefiind necesar sã se facã douã arãturi.

pe terenurile în pantã se arã de-a lungul curbelor de nivel, iar pe soluri subțiri adâncimea lucrãrii se limiteazã la grosimea stratului de sol.

Întreținerea arãturii curatã de buruieni este de mare necesitate, ca și alternanța adâncimii de la un an la altul pentru prevenirea formãrii harpanului și tasãrii solului.

Nivelarea terenului se executã periodic, la 3-4 ani, dupã o prealabilã lucrare de afânare a solului la 15-18cm adâncime, evitându-se efectuarea acestei lucrãri când solul are un conținut mare de umiditate.

Dealtfel și prin toate celelalte lucrãri, se urmãrește sã se menținã o cât mai bunã nivelare a terenului.

Pregãtirea patului germinativ

Pregãtirea patului germinativ se face primãvara prin lucrãri superficilae urmãrindu-se nivelarea terenului, distrugerea buruienilor și realizarea unui strat de sol afânat și mãrunțit pe ad2ncimea de semãnat.

Lucrarea se executã cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu lama nivelatoare și grapa cu colți. Ultima lucrare se face cât mai aproape de data semãnatului.

Tehnologia modernã

Tehnologia modernã se bazeazã pe dezideratul de a se face cât mai puține treceri, efectuându-se concomitent fertilizarea plus tratamente privind protecția culturii împotriva buruienilor, bolilor, dãunãtorilor și pregãtirea patului germinativ.

Sistemul de lucrãri minime – "[NUME_REDACTAT]"

Se practicã în prezent destul de frecvent în multe țãri cu cele douã variante ale sale:

1) Cu o singurã trecere, în care se efectueazã concomitent fertilizarea, aratul, discuitul, erbicidatul și semãnatul.

2) Cu douã treceri: în prima trecere se face fertilizarea, aratul, discuitul și ierbicidatul; în a doua trecere se efectueazã semãnatul;

3) "No tillage", adicã semãnatul direct în miriște, care se practicã în prezent în SUA, Franța, Italia, chiar și în România, unde deocamdatã însã este aplicatã numai la cultura succesivã;

4) Sistemul alternativ, cu arãtura executatã periodic, sistem care se bucurã deasemenea de mare atenție în unele țãri. La acest sistem în anii fãrã arãturã se face lucrarea cu discul sau cizelul. În acest caz recolta se poate diminua cu 4-5% fațã de sistemul cu arãturi normale.

La ferma Veriga suprafața cultivatã cu porumb a fost aratã în toamna anului 2003 la o adâncime cuprinsã între 25-30cm.

Principalele reglaje efectuate la pluguri

Reglarea lãțimii de lucru a primei trupițe la plugurile cu lãțime fixã se realizeazã prin deplasarea axului de suspendare cu coturi spre câmpul arat (pentru mãrirea lãțimii) sau spre câmpul neaerat (pentru reducerea lãțimii de lucru). Aceastã deplasare se executã dupã ce în prealabil au fost slãbite șuruburile care fixeazã axul cu coturi pe cadrul plugului.

La plugurile cu lãțime variabilã acest reglaj se realizeazã prin deplasarea corespunzãtoare a punctelor de prindere pe tractor, cu ajutorul axului filetat prevãzut cu marcaje care deplaseazã suportul tirant central de pe cadrul plugului, împreunã cu axul cu coturi pe care se fixeazã pe tiranții laterali ai tractorului.

La aceste tipuri de pluguri lãțimea de lucru a urmãtoarelor trupițe se realizeazã cu ajutorul tirantului dublu filetat prin lungirea sau scurtarea corespunzãtoare a acestuia. valoarea lãțimii de lucru se urmãrește pe un sector gradat și ea trebuie sã fie egalã cu lãțimea primei trupițe.

Reglarea adâncimii de lucru se realizeazã cu ajutorul roții de copiere care se ridicã fațã de nivelul brãzdarelor, cu o distanțã egalã cu adâncimea de lucru, mai puțin 2-3cm cât roata respectivã se afundã în sol.

Reglarea paralelismului cadrului plugului cu suprafața solului se obține: în plan longitudinal prin lungirea sau scurtarea corespunzãtoare a tirantului central al tractorului; în plan transversal, orizontalitatea se realizeazã cu ajutorul tiranților verticali (se lungesc sau se scurteazã) care acționeazã ridicarea sau coborârea tiranților laterali (longitudinali) de care este prins plugul.

Reglarea paralelismului plugului cu direcția de înaintare a agregatului de arat se obține prin rãsucirea corespunzãtoare a axului cu coturi, cu ajutorul unui mecanism cu șurub.

Reglarea cormanei suplimentare și a prelungitorului cormanei se face cu scopul de a asigura o mai bunã rãsturnare și mãrunțire a brazdei, o mai bunã încorporare a resturilor vegetale.

Aceste componente se monteazã pre trupițã prin șuruburi și sunt prevãzute cu orificii oval-alungite (slituri) prin care se pot deplasa în poziția necesarã.

Reglarea adâncimii de lucru a scormonitorilor urmãrește ca aceștia sã lucreze cu pânã la 10cm mai jos fațã de nivelul planului de tãiere al brãzdarelor. Pentru aceasta, se slãbesc șuruburile de fixare a scormonitorilor, se deplaseazã în poziția doritã și se strâng la loc șuruburile.

Reglarea poziției cãlcâiului plazului ultimei trupițe urmãrește o cât mai bunã stabilitate a plugului în brazdã. Cãlcâiul trebuie sã atingã fundul brazdei fãrã a exercita o presiune prea mare asupra acesteia. Se slãbesc șuruburile de prindere a cãlcâiului pe plaz și se deplaseazã în poziția care asigurã cea mai bunã stabilitate.

Reglarea poziției cuțitului disc se face astfel încât aceasta sã calce cu 1-2cm spre câmpul neaerat, fațã de pieptul cormanei. Poziția în adâncime se realizeazã astfel încât sã lucreze la cel puțin 1/3 din adâncimea de lucru a trupiței. Poziția fațã de trupițã se realizeazã astfel încât perpendiculara coborâtã din centrul discului sã fie cu 3-5cm în fața vârfului brãzdarului.

Reglarea poziției grapei care lucreazã în agregat cu plugul se obține cu ajutorul colierului aflat pe bara suport, plasat în poziția necesarã, astfel încât coama ultimei brazde rãsturnate sã nu fie atinsã de grapã.

Deplasarea agregatelor de arat în lucru se efectueazã dupã mai multe metode, urmãrindu-se realizarea de suprafețe cât mai nivelate.

Arãtura în suveicã asigurã cea mai bunã nivelare (dispare șanțul de încheiere) și se executã cu plugurile reversibile.

Arãtura în pãrți presupune începerea lucrãrii de la marginile parcelei și încheierea la mijloc, printr-un șanț.

Arãtura la cormanã se începe cu primele brazde trase la mijlocul parcelei unde se formeazã o coamã și se terminã la margini unde rãmân șanțuri.

Deplasarea agregatului prin acoperire presupune o porțiune brãzdatã la cormanã iar urmãtoarea în pãrți aastfel cã numãrul șanțurilor de încheiere se reduce la jumãtate.

În primãvarã s-a executat o lucrare de discuit pentru nivelarea terenului.

Discuirea se face pe diagonala solei într-un unghi de 450 având grijã ca terenul sã fie prelucrat pe o adâncime de 10-12cm pentru cã porumbul se seamãnã la o adâncime de 8-10cm.

De asemenea pregãtirea patului germinativ s-a fãcut cu combinatorul la 6-8cm. Odatã cu pregãtirea patului germinativ s-a fãcut și ierbicidarea de bazã.

Arãtura este foarte important sã se facã în toamnã deoarece dacã se seamãnã în arãturã de primãvarã, pierderile de recoltã pot fi foarte mari (circa 2000kg/ha).

IV.4. Sãmânța și semãnatul

Sãmânța

Sãmânța trebuie sã întruneascã urmãtoarele condiții:

1) Sã posede [NUME_REDACTAT] de Calitate (COCS), sã fie F1, altfel se produc paguvbe foarte mari, chiar din F2, când producția se poate reduce cu cel puțin 20% fațã de F1 (în practicã, dupã restituirea proprietãților, micii proprietari au fãcut greșeli folosind generațiile urmãtoare, care s-au soldat cu mari pagube de producție);

2) Sãmânța trebuie sã aparținã numai hibrizilor zonați;

3) Sã aibã valoare culturalã ridicatã, cât mai aproape de 100, puritatea fizicã și facultatea germinativã (P și G);

4) Sã întruneascã toate condițiile impuse de standardele actuale de calitate;

5) Sã fie tratatã împotriva dãunãtorilor și bolilor;

6) La semãnatul de mare precizie se folosește sãmânța calibratã, cu dimensiuni și MMB optime.

Epoca de semãnat

La 1-20 aprilie în zonele de câmpie din sudul țãrii.

La 25-30 aprilie în celelalte zone.

Se începe atunci când în sol, la 10cm adâncime, la ora 7 dimineața, temperatura a ajuns la 8-100C și vremea are tendințã de încãlzire.

Ordinea semãnatului se organizeazã începând cu hibrizii timpurii, care sunt mai rezistenți la temperaturi mai scãzute și cu solele cu texturã mai ușoarã, sau cu expoziție sudicã, care se încãlzesc mai repede primãvara.

Nu se recomandã semãnatul prea timpuriu deoarece existã riscul "clocirii", adicã se produce putrezirea semințelor.

Nu se recomandã nici întârzierea semãnatului, deoarece nu se poate folosi eficient umiditatea, se reduce durata înfloritului, formarea boabelor intrã în arșițã, cu efect negativ asupra producției.

Semãnatul

Se executã cu semãnãtoarea SPC, iar în prezent se dispune de semãnãtori care permit semãnatul cu mare precizie, cu vitezã de 5-11km/h, încât porumbul poate fi semãnat în timp foarte scurt.

Densitatea de semãnat reprezintã factorul de bazã pentru garantarea producțiilor mari, prin numãrul de știuleți. La stabilirea densitãții se au în vedere urmãtoarele:

1) Particularitãțile hibrizilor, precum: talia plantelor, numãrul și poziția frunzelor pe tulpinã, rezistența la frângere și cãdere, etc. Hibrizii timpurii sau cei cu foliajul mai vertical se cultivã cu densitãți mai mari fațã de cei târzii, sau cu unghiul de inserție a frunzelor pe tulpinã mai mare. Hibrizii cu raport boabe aparat vegetativ de 1/1 suportã densitãți mai mari, comparativ cu cei cu aparat vegetativ mai puternic.

2) Fertilitatea naturalã sau fertilizarea mai ales în zonele unde reprezintã un factor limitativ, care modificã densitatea, în sensul cã se reduce în funcție de asigurarea elementelor nutritive.

3) Posibilitatea de aprovizionare cu apã, în cazul când rezerva de umiditate din precipitațiile din toamnã-iarnã prezintã un deficit de peste 60mm fațã de media zonei, se reduce densitatea din start cu 3-5mii plante/ha. În zonele secetoase apa este un factor limitativ al densitãții. Pe suprafețele irigate se mãrește densitatea cu 10-15mii plante/ha.

4) Densitatea practicatã în prezent la hibrizii cultivați în România este:

Norma de sãmânțã în funcție de valoarea culturalã, MMB și densitatea de semãnat este de 15-30kg/ha, incluzându-se și pierderile pânã la rãsãrire prin patinare la semãnat, care reprezintã un plus de 10-15% fațã de cea calculatã pe baza densitãții optime.

Adâncimea de semãnat este de 6-8cm, iar pe soluri mai grele se reduce la 5-6cm.

Distanța între rânduri poate fi de 50 pânã la 80cm. [NUME_REDACTAT] cu actuala sistemã de mașini este generalizatã distanța de 70cm, iar în practicã se acordã mare atenție uniformitãții distribuției semințelor pe rând și uniformitãții însãmânțãrii în întregul lan.

În tabelul de mai jos (Moteanu, 2003) se prezintã densitatea semințelor și reglajele corespunzãtoare ale secțiilor la semãnãtoarea SPC, pentru distanța între rânduri de 70cm și distanțele între boabe calculate la o patinare a roții de antrenare cu 10%.

La ferma Veriga datoritã condițiilor meteorologice care nu au permis realizarea semãnatului la epoca optimã, acesta a început la 25 aprilie și s-a terminat la 5 mai.

Semãnatul a fost efectuat cu semãnãtoarea SPC8 la 70cm între rânduri realizându-se o densitate de 65-70.000 plante/ha în regim neirigat și 70-80.000 plante/ha în regim irigat la hibridul PR39D81 în timp ce la hibridul Lipesa densitatea a fost de 60-65 mii la neirigat și de 65-70 plante/ha în regim irigat.

Hibrizii cultivați la ferma Veriga sunt hibrizi Pioneer, hibridul PR39D81 fiind hibrid extratimpuriu în timp ce hibridul Lipesa este timupriu și întrunesc toate condițiile de calitate cerute de legislația în vigoare.

Norma de sãmânțã folositã la ferma Veriga a fost de 25kg/ha atât la hibridul PR39D81 cât și la hibrdiul Lipesa.

Adâncimea de semãnat folositã a fost de 7-8cm.

IV.5. Lucrãri de îngrijire

La porumbul destinat producției de boabe pentru consum, lucrãrile de îngrijire reprezintã un element tehnologic de mare pondere. Prin toate aceste lucrãri se cautã sã se asigure:

Condiții optime vegetației plantelor de porumb;

O cât mai bunã valorificare a elementelor nutritive;

Menținerea unui raport apã/aer favorabil vegetației;

Conservarea umiditãții;

O cât mai eficientã valorificare a apei;

Completarea necesarului de apã prin irigare (acolo unde sunt amenajãri în acest scop);

Protecția culturii împotriva buruienilor, bolilor și dãunãtorilor.

În practicã protecția culturii trebuie sã se facã printr-o strategie de combatere integratã a buruienilor, bolilor și dãunãtorilor. Conform acestui principiu se realizeazã prin asigurarea condițiilor optime de vegetație pentru plante, prin toate mãsurile tehnologice, asociate cu tratamente preventive și curative.

În tehnologia actualã principalele lucrãri de îngrijire sunt combaterea buruienilor, a bolilor, a dãunãrotilor și irigarea culturilor.

Combaterea buruienilor

Combaterea buruienilor constituie principala lucrare de îngrijire obligatorie. Are drept obiectiv menținerea lanului curat de buruieni, pe tot parcursul vegetației porumbului.

Buruienile sunt un concurent puternic în procurarea elementelor nutritive și a apei, în detrimentul porumbului. În plus pot fi chiar fitotoxice pentru porumb prin secrețiile produse de rãdãcinile unora dintre ele (Cirsium, Agropyrum, chiar și Sinapis sau Raphanistrum, etc.)

Unele buruieni pot fi sursã de hranã pentru dãunãtorii periculoși pentru cultura de porumb sau pot fi gazdã pentru unii dãunãtori – vectori pentru diverse boli, mai ales cele de naturã viroticã, ridicând probleme legate de protecția plantelor.

Pagubele cauzate de buruieni sunt foarte mari, ele fiind estimate de la circa 30% pânã chiar și la 80% din producția de boabe.

Combaterea buruienilor se impune încã de la înființarea culturii, cu pondere în primele 6-8 sãptãmâni de viațã a plantelor de porumb, datoritã mai ales:

Ritmului lent de creștere a plantelor de porumb în primele faze;

Densitãții reduse a porumbului, cu numãr mic de plante rãsãrite la m2 (5-9 boabe germinate/m2);

Numãrului mare de buruieni rãsãrite odatã cu porumbul, care deseori ajung la 700-1200, chiar 1500/m2;

În asemenea situații porumbul nu poate rezista în competiție cu buruienile și se poate ajunge chiar la compromiterea culturii gata înființatã;

În fapt, lupta împotriva buruienilor începe înainte de semãnatul porumbului prin mãsuri preventive, precum:

Rotația culturilor, pe același teren succedându-se plante prãșitoare, cereale pãioase și alte plante;

Lucrarea superficialã și repetatã a solului, cu arãtura adâncã periodicã;

Compostarea gunoiului pentru distrugerea rezervei de semințe;

Folosirea îngrãșãmintelor verzi și a plantelor care sufocã buruienile;

Menținerea lanului curat de buruieni pe tot parcursul vegetației plantelor de porumb, se realizeazã în mod curent prin lucrãri mecanice și manuale sau prin utilizarea ierbicidelor și lucrãri mecanice, plus intervenții manuale dupã necesitate – în funcție de spectrul de îmburuienare.

Spectrul de îmburuienare

Spectrul de îmburuienare se diferențiazã de la o zonã la alta în privința componenței floristice, dar peste tot speciile de buruieni care pot invada culturile de porumb sunt foarte numeroase. În fiecare zonã agricolã existã un numãr foarte mare din grupele monocotiledonate și dicotiledonate anuale și perene. Deosebit de periculoase și greu de combãtut sunt mai ales cele perene care se înmulțesc atât prin semințe cât și prin organele vegetative subterane ale plantei; în special monocotiledonatele cu înmulțire din rizomi și semințe.

Speciile reprezentative de buruieni frecvente în zona agricolã a României sunt:

Combaterea buruienilor prin lucrãri mecanice și manuale

Se realizeazã în succesiune, dupã cum urmeazã:

1) Grãpat

cu grapa cu colți dupã 4-6 zile de la semãnat pentru distrugerea buruienilor tinere și, eventual, pentru spart crusta solului care îngreuneazã rãsãrirea plantelor

grãpat dupã rãsãrire, când porumbul și-a desfãșurat prima frunzã – se executã perpendicular pe direcția rândurilor, dupã ce s-a ridicat roua, pe timp însorit, deoarece palntele prea turgescente se rup ușor.

2) Lucrarea cu sapa rotativã se face când porumbul are 3-5 frunze, cu vitezã de lucru mare (maximã a tractorului), dupã ce s-a ridicat roua, pe timp însorit, numai pe teren zvântat bine la suprafațã.

3) Prãșit mecanic între rândurile de porumb, se face de 3-4 ori printr-o lucrare superficialã a solului folosind în acest scop cultivatorul.

Primul prãșit mecanic se executã cu mare precauție, în așa fel încât cuțitele cultivatorului sã distrugã buruienile fãrã a acoperi însã tinerele plante de porumb sau a le rupe rãdãcinile; se executã timpuriu, când se disting rândurile de plante de porumb abia rãsãrite; viteza de înaintare a tractorului este micã, 4-5km/h și adâncimea de afânare a solului este de 8-12cm.

Prãșitul al doilea mecanic între rânduri se face la 10-14 zile dupã primul; adâncimea de afânare a solului este mai micã, 7-8cm, pentru a nu rupe rãdãcinile, care cresc mult; viteza de lucru este mai mare, 8-10km/h;

Prãșitul al treilea mecanic între rânduri se face la 15-20 zile dupã prãșitul al doilea mecanic; afânarea solului este superficialã, 5-6cm, pentru a nu rupe rãdãcinile porumbului crescute mult pe orizontalã; viteza de lucru este mare, 10-12km/h;

4) Prãșitul manual pe rândul de porumb se face imediat dupã prãșitul mecanic. Este economic sã se facã numai 3 prașile mecanice plus 2 manuale pe rând și la nevoie intervenții în vetrele de buruieni; la acest sistem de lucru arãtura anualã la adâncime mai mare este obligatori; bilonarea porumbului este justificatã doar pe terenurile cu multã umiditate.

La ferma Veriga s-a executat o lucrare cu sapa rotativã, când porumbul avea 2-3 frunze, pe teren bine zvântat la suprafațã.

Combaterea chimicã a buruienilor

În ultimele decenii, combaterea chimicã, prin folosirea erbicidelor împotriva buruienilor din culturile de porumb a cunoscut o largã extindere. S-ar putea spune cã s-a generalizat, iar în contextul actual din România se poate afirma cã folosirea erbicidelor este "o realitate și o necesitate".

Dar pe marile suprafețe combaterea chimicã nu exclude prãșitul mecanic. Prin erbicidare se pot înlocui doar lucrãrile manuale. Așa încât cultura este întreținutã prin erbicidare, plus 1-3 prașile mecanice, plus 1-2 intervenții manuale pe rândul de porumb, în eventualele vetre îmburuienate, pentru combaterea buruienilor rãmase, nedistruse de erbicide.

Sortimentul de erbicide

Combaterea chimicã se bazeazã pe existența unui numeros sortiment de erbicide. Peste 50 de substanțe active care se gãsesc în peste 200 de produse comerciale, într-o continuã perfecționare.

Dupã spectrul de buruieni combãtute erbicidele utilizate la porumb se clasificã în 5 grupe:

1) Erbicide anticotiledoneice – pentru combaterea preponderent a buruienilor dicotiledonate mai ales a celor anuale din semințe.

Cuprind erbicide din grupa de substanțe chimice Triazine, bazate pe Atrazin și combinații de triazine simple sau asociate, recunoscute pentru eficiența lor în combaterea buruienilor dominante în culturã la începutul vegetației.

Ele posedã o excepționalã selectivitate fiziologicã, datoritã sistemului enzimatic al tinerelor plante de porumb, care dezactiveazã substanța activã, deîndatã ce erbicidul a pãtruns în plantulã prin rãdãcini și frunze, în timp ce buruienilr sunt deficitare din acest punct de vedere și mor.

Eficiența asupra combaterii buruienilor este remarcabilã când erbicidul aflat în sol pãtrunde prin rãdãcinile buruienilor în timpul germinației. mai târziu, dacã triazinele ajung sã fie absorbite de rãdãcinile buruienilor rãsãrite, efectul combaterii scade simțitor.

Sunt utilizate în principal drept erbicide care acționeazã în sol, în stratul unde germineazã buruienile, dar în cantitãți mici intrã în tratamentele pe vegetație, inhibând fotosinteza și producerea clorofilei în plantele de buruieni.

Atrazinul are persistențã îndelungatã în sol. În funcție de dozã, efectul remanent se prelungește și în anii urmãtori dupã aplicare, fapt ce impune atenție la rotația culturilor fiindcã pot fi afectate toate plantele de cÎmp, cu excepția mazãrei și cartofului. ca urmare, în situațiile în care dupã porumb urmeazã culturi sensibile la atrazin, se aplicã amestecuri, care conțin cantitãți mici de atrazin, fãrã riscul unei persistențe îndelungate în sol.

2) Erbicide antigramineice sau graminicide, pentru combaterea preponderent a buruienilor monocotiledonate anuale și a celor perene numai din semințe.

Cuprind erbicide din grupa de substanțe chimice thiocarbamați, pe bazã de Butylat și EPTC, precum și din grupa Cloracetamide pe bazã de Alachlor și Metetilaclor, Acetaclor, Dimetenamide, etc.

Ele sunt erbicide de mare interes la însãmânțarea culturii. Substanța activã acționeazã în sol la adâncimea la care buruienile germineazã, maxim la 8-10cm.

Absorbția erbicidului are loc odatã cu declanșarea încolțirii semințelor de buruieni, inhibând germinația acestora, sau poate fi localizatã pe porțiunea dintre sãmânțã și primul nod, când nu se mai produce rãsãrirea buruienilor. Distrugerea buruienilor are loc înainte de rãsãrirea lor.

3) Erbicide complementare – în special pentru combaterea buruienilor dicotiledonate perene, dar și a unor specii anuale.

Cuprind erbicide pe bazã de: 2,4-D, Dicamba, Paraquat, Linuron, ș.a.

Ele au mare importanțã, fiind eficiente și cu rezultate foarte bune imediat dupã rãsãrirea culturii.

Erbicidul este absorbit prin frunze, se translocã în organele vegetative și în organe de rezistențã ale buruienilor perene, care nu pot metaboliza substanța activã și mor, reducând drastic rezerva inițialã.

4) Erbicide anticostreice – pentru combaterea buruienilor monocotiledonate din rizomi, mai ales a costreiului.

Sunt utilizate în mod curent, prezenț acestor buruieni fiind semnalatã în toatã zona agricolã a țãrii.

Cuprind erbicide care acționeazã pe vegetație, pãtrund în plantã prin frunze, se translocã în rizomi producând stoparea creșterii acestora. Dau rezultate pe un fond erbicidat la semãnat.

5) Erbicide speciale pentru hibrizi transgenici de porumb – cuprind produse comerciale specializate pentru fiecare hibrid: Roundup – la hibrizii de tip "RR" ([NUME_REDACTAT]) rezistente la Roundup; Liberty – la hibrizii de tip "LL" ([NUME_REDACTAT]); Escort – la hibrizii "Clearfild, INI, IR, IT".

Ele sunt singurele erbicide cu spectru de combatere total, care acționeazã pe vegetație, pãtrund în plante prin primele frunze, producând moartea tinerelor buruieni.

Strategia de combatere chimicã a buruienilor

Pânã în prezent, cu excepția hibrizilor transgenici, nu dispunem de un erbicid care printr-o singurã aplicare, sã distrugã toate buruienile din cultura de porumb.

Fiecare erbicid poate controla anumite specii din flora de buruieni existentã și fiecare produs comercial are exigențe proprii de administrare.

În practicã se folosesc erbicide antigramineice plus erbicide antidicotiledoneice la semãnay și dupã semãnat, frecvent și anticostreice pe vegetație. De aceea se vorbește de strategii de combatere a buruienilor din culturile de porumb.

Strategia de combatere chimicã a buruienilor include:

Alegerea sortimentului de erbicide cu eficiențã maximã;

Stabilirea dozelor optime;

tehnica de aplicare și de administrare a fiecãrui erbicid.

Strategia de combatere chimicã a buruienilor are la bazã principii științifice, constatãri de interes practic și reguli stabilite cu precizie, respectate cu strictețe pentru a avea eficiența scontatã. Printre acestea se pot enumera urmãtoarele:

1) Opțiunea pentru o anumitã strategie este determinatã de cunoașterea anumitor elemente primordiale, precum:

gradul de infestare cu buruieni;

frecvența precum și dominația speciilor de buruieni;

caracteristicile tipului de sol;

condițiile climatice, mai ales cele privitoare la regimul pluviometric;

sistemul de agriculturã, particularitãțile sortimentului existent de erbicid.

2) Îmburuienarea se produce pe tot parcursul existenței culturii, începând de la însãmânțare pânã la recoltarea porumbului, dar s-a constatat cã se diferențiazã în timpul vegetației porumbului, în privința frecvenței speciilor dominante periculoase.

La începutul vegetației culturile sunt infestate de speciile dicotiledonate, iar ulterior de buruieni monocotiledonate, de graminee anuale și perene, care devin deosebit de periculoase timp prelungit, pânã în luna august-septembrie;

De aceea, erbicidarea porumbului se face în câteva reprize cu aplicarea mai multor erbicide, diferențiate ca spectru de combatere și mod de administrare. Se are în vedere natura chimicã, starea fizicã, acțiunea fiziologicã a acestora, posibilitatea de absorbție-translocare în plante, condițiile de mediu existente.

Utilajul pentru erbicidare este format din mijloace terestre și aeriene (avio).

Diluția erbicidelor se face în funcție de natura lor și utilajul folosit, de regulã în cantitãți mici de apã: 200-600l/ha.

la tratamentele postemergente cantitatea de soluție, însã, nu va depãși 300l/ha, în scopul evitãrii scurgerii soluției ce ar determina diminuarea eficienței respective.

3) Erbicidarea la însãmânțarea porumbului

S-a dovedit întotdeauna necesarã.

Se folosesc erbicide care acționeazã în sol, se absorb în plante prin rãdãcini, hipocotil sau mugurașul seminței la germinare, eficiente în combaterea buruienilor din semințe.

Dozele se diferențiazã în funcție de tipul de sol. În general sunt mai mari pe solurile cu un conținut de humus mai ridicat și mai mici pe cele sãrace în humus.

Aplicarea erbicidelor la sol se face prin 2 metode de tratament:

Prin tratamente "ppi", așa cum au fost denumite pe scurt tratamentele care se fac odatã cu lucrãrile de pregãtire a patului germinativ, înainte de semãnatul porumbului;

Prin tratamente preemergente, pe scurt preem, care se fac concomitent cu însãmânțarea, sau imediat dupã semãnatul porumbului pânã la rãsãrirea culturii.

Tehnica de aplicare – încorporare în sol a erbicidelor se diferențiazã dupã starea fizicã a erbicidului, acțiunea fiziologicã a substanței active și condițiile climatice, mai ales regimul pluviometric, astfel:

– Erbicidele volatile

– se aplicã întotdeauna ppi;

– cu încorporarea lor destul de adâncã, realizatã prin 2 treceri

perpendiculare cu grapa cu discuri;

– lucrând solul la 8-10cm adâncime;

– concomitent cu împrãștierea erbicidului pe sol.

– Erbicidele nevolatile se pot aplica ppi sau preem:

– în funcție de zona în care în care se produce absorbția substanței

active în timpul germinației semințelor pânã la rãsãrirea buruienilor

– în funcție de starea umiditãții solului, inclusiv posibilitatea de a se

asigura aducerea erbicidului în stratul de sol unde germineazã

semințele de buruieni;

– se pot administra prin pulverizare pe întreaga suprafațã a lanului sau

localizat pe rândul de porumb concomitent cu semãnatul,

pulverizatorul fiind eventual montat în fața sau în spatele semãnãtorii.

– Erbicidarea ppi este frecvent practicatã în condiții precare de umiditate, în

zonele și în anii secetoși.

– Încorporarea erbicidului în sol este superficialã, 2-5cm adâncime;

– Este realizatã prin lucrarea cu freza sau combinatorul;

– Erbicidarea preem este specificã condițiilor bune de umiditate.

– Este garantatã atunci când dupã erbicidare survin mici ploi, sau se

poate iriga cu norme foarte mici, în jur de 200m3/ha;

– În cazul aplicãrii localizat pe rândul de porumb, spațiul dintre

rânduri va fi obligatoriu depãșit.

4) Erbicidarea în timpul vegetației porumbului

Este obligatorie peste tot în România.

Constã în tratamente postemergente "postem" care se efectueazã dupã rãsãrirea porumbului.

Se folosesc erbicide cu absorbție prin tinerele frunze din primele faze de vegetație, pentru combaterea buruienilor sensibile, incapabile sã metabolizeze substanța activã translocatã în tinele plante. De regulã sunt erbicide pentru combaterea buruienilor dicotiledonate sau a celor monocotiledonate, sau pentru ambele categorii.

Se începe de regulã imediat dupã rãsãrirea lanului de porumb.

Se va evita tratamentul cu erbicide în condiții de vânt, insolație puternicã și când este iminentã apariția ploii. Erbicidele aplicate pe buruieni au nevoie de un interval de 6-8 ore fãrã precipitații pentru a nu fi spãlate.

Administrarea erbicidelor se poate face pe toatã suprafața lanului sau localizat pe râncul de porumb, când se pot folosi doze mai mici, recomandabil în situația îmburuienãrilor cu specii anuale și prãșitul între rândurile de porumb este obligatoriu.

Aplicarea este diferențiatã în funcție de spectrul de îmburuienare – erbicid, cu douã situații întâlnite în practicã, astfel:

a) Combaterea buruienilor dicotiledonate, a celor cu frunza latã:

– se face prin tratamente aplicate la faza 3-6 frunze a porumbului;

– iar buruienile sã fie în faza micã, 2-4 frunzulițe, numitã și "faza de

rozetã" a buruienilor.

b) Combaterea buruienilor monocotiledonate perene, a celor din rizomi:

– în special Sorghum – se face prin 1-2 tratamente cu erbicide anticostreice;

– faza optimã corespunde rãsãririi în masã a costreiului, când plantele de costrei din rizomi au 15-25cm înãlțime, iar plantele de porumb pânã la faza de 6 frunze, maxim 8;

– obligatoriu precedate de erbicidarea la însãmânțare (pe un agrofond de 2 tratamente);

– în situația când faza optimã coincide cu cea a buruienilor dicotiledonate se poate aplica un tratament asociat cu 2 erbicide specifice fiecãrei grupe de buruieni;

– Ca regulã generalã dupã tratamente se interzice orice prașilã, pentru a nu se întrerupe translocarea erbicidului în rizomii de costrei, iar pe timp secetos, înaintea erbicidãrii se face o udare cu 200-400m3/ha apã pentru revigorarea plantelor.

În ferma Veriga s-a efectuat o erbicidare de bazã dupã lucrarea de discuit, cu Guardian 2,2l/ha, încorporarea acestuia realizându-se obligatoriu cu un câmp de grape sau combinatorul, care ține loc de pregãtirea patului germinativ.

Înaintea semãnatului s-a fãcut o erbicidare preemergentã cu erbicidul [NUME_REDACTAT], care are acțiune asupra germinãrii semințelor de buruieni, respectiv împiedicã germinarea semințelor de buruieni înprincipal monocotiledonate, dar și dicotiledonate, asigurând o dezvoltare nestingheritã a plãntuțelor de porumb în prima perioadã de vegetație a acestora.

Deasemenea, încorporarea s-a fãcut cu combinatorul la o adâncime de 3-4cm.

Pe vegetație s-a erbicidat cu [NUME_REDACTAT] în dozã de 0,8l/ha, pânã la patru frunze adevãrate ale porumbului, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, în special Cirsium arvense (pãlãmida) și Xantium italicum (cornuți).

Cea de-a doua erbicidare s-a executat pânã la zece frunze adevãrate ale porumbului, cu Mistral 1l/ha, urmãrind combaterea buruienilor monocotiledonate, Sorghum halepense (costreiul) și Agropyron repens (pirul).

Combaterea integratã a bolilor și dãunãtorilor

[NUME_REDACTAT] sunt numeroase ș pot fi prevenite destul de ușor.

În timpul vegetației plantele de porumb pot fi afectate de boli cauzate de agenții patogeni:

Fusarium s.p.p – fuzarioza sau putrezirea și frângerea tulpinilor la maturitate. Boala poate afecta cultura și în primele faze de vegetație, imediat dupã semãnat, producând, împreunã cu alți patogeni din sol, fenomenul de putrezire, atât a semințelor în curs de rãsãrire, cât și a plantulelor. Agentul patogen este transmis prin sãmânțã sau prin resturile de plante bolnave rãmase în câmp.

Sorosporium holgi – sorghi (s. Reliana) – tãciunele prãfos al inflorescențelor și:

Ustilago maidis – tãciunele comun, transmisibil ca și fuzarioza. Atacul se manifestã pe tulpini, frunze și inflorescențe, pe care se dezvoltã niște umflãturi de forme diferite care pot ajunge chiar pânã la 10-20cm în diametru, la început de culoare alb-gãlbuie, apoi cenușiu-violacee, cu consistențã buretoasã, mai târziu conținutul se transformã într-o masã purverulentã de culoare neagrã. Boala este favorizatã de prezența rãnirii porumbului în timpul lucrãrilor, atacul insectelor, grindina, uscãciunea, insolația puternicã, exces de azot, pH acid, semãnatul târziu, monocultura, infecția fiind localã.

Erwinia caratova – putrezirea bacterianã a tulpinii;

Helminthoporium turcicum – pãtarea și uscarea frunzelor;

Nigrospora oryzae – putrezirea uscatã a știuleților

La acestea se mai adaugã patogenii din sol, inclusiv cei care produc fenomenul de clocire a semințelor în timpul germinației, cum sunt genurile Pythium, Penicillium, Aspergillus ș.a., care în condiții de umiditate ridicatã și temperaturi scãzute, determinã reducerea densitãții plantelor cu 15-20%.

Strategia de combatere integratã impune respectarea cu strictețe a principalelor mãsuri agrofitotehnice: rotația, epoca de semãnat, densitatea, fertilizarea echilibratã și tratamente la sãmânța pentru semãnat și pe cât posibil folosirea de hibrizi cu rezistențã geneticã la atacul bolilor.

Tratamentele se efectueazã de regulã organizat, în stații de uscare-calibrare a semințelor, în preajma semãnatului, cu unul din fungicidele precizate în tabelul 4.5.1.

În practicã, frecvent se folosesc insectofungicide compatibile, eficiente în tratamentul preventiv împotriva bolilor și dãunãtorilor transmisibili prin sãmânțã la semãnat.

Sãmânța hibrizilor Lipesa și PR39D81, cultivați pe teritoriul fermei Veriga, a fost tratatã cu fungicid, respectiv cu produsul Tiradin 500 SC (3,5l/t) pentru combaterea ([NUME_REDACTAT], Ustilago maidis, Pythium s.p.p., Fusarium s.p.p.) și Tiradin 70 PLUS (3,0kg/t) pentru combaterea patogenilor de sol (Usarium s.p.p., Phytium s.p.p., Helminthosporium s.p.p.), prin aceastã metodã evitându-se aplicarea de fungicide pe vegetație.

Dãunãtorii

Sunt frecvenți, numeroși și periculoși, atât prin atacul la sol în timpul primelor faze, cât și pe parcursul vegetație porumbului.

Dãunãtorii de sol:

Tanymecus dilaticolis – rãțișoara sau gãrgãrița frunzelor, cu atac frecvent, extrem de periculos în timpul rãsãririi porumbului, când pot determina rãrirea sau chiar compromiterea culturii. Reprezintã principalul dãunãtor în România în prezent, perfect adaptat pentru culturile de porumb. Este o specie de insecte monovoltinã (cu o singurã generație pe an), la care larvele se hrãnesc cu rãdãcini de porumb, iar adulții, dupã iernare în sol (la 40-60cm adâncime), se hrãnesc cu tinerele plante de porumb, dupã ce s-au hrãnit mai întâi cu cereale pãioase sau plante din flora spontanã, în special pãlãmidã. La atacul în faza de 2-3 frunze le reteazã de la colet, iar, datoritã atacului la baza plantei, frunzele surprinse în faza de cornet prezintã ulterior perforãri circulare dispuse transversal pe limb. Plantele atacate în timpul rãsãririi pânã la faza de 2-3 frunze, pot fi rase pânã sub nivelul solului, în zona coletului.

Agriotes s.p.p. – viermii sârmã sau gândacii pocnitori, atacã deasemeni porumbul în primele faze de vegetație. Sunt insecte care ierneazã în sol ca larve sau adulți, fiind dãunãtori multianuali, cu o generație la 4-5 ani. Larvele sunt extrem de dãunãtoare cerealelor, dar mai ales pentru porumb în timpul rãsãririi, când atacã boabele în curs de germinare, cãrora le rad embrionul, rãdãcinile în curs de formare și endospermul. Dupã rãsãrire atacul continuã, plantele fiind roase în zona coletului sau în zona de ramificație a rãdãcinii. Atacul larvelor se manifestã în special în primãverile reci și umede, acolo unde rãsãrirea porumbyului decurge greoi. Ele sunt polifage, cu preferințã pentru terenurile cu pãșuni, fânețe, leguminoase perene, culturi foarte dese, care mențin stratul de la suprafațã într-o anumitã stare de umiditate – condiții ce, pe cât posibil, trebuiesc evitate.

Diabrotica virgifera – viermele vestic al rãdãcinilor, porumbului. Este un dãunãtor nou pentru România. Prezența lui a fost semnalatã în anul 1996 la granița de sud-vest, de unde se extinde cu repeziciune. În anul 2000 era deja semnalatã prezența în jumãtatea vesticã a țãrii, ceea ce obligã la acceptarea lui printre dãunãtorii comuni, care produc pagube mari în stadiul de larvã, prin distrugerea sistemului radicular al porumbului. Este extrem de periculos pentru monocultura de porumb, datoritã ciclului biologic al insectei. Dãunãtorul își depune ouãle aproape în exclusivitate în cultura de porumb, în perioada lunilor de varã-toamnã, urmând sã eclozeze în anul urmãtor în lunile mai-iunie. larvele se hrãnesc exclusiv cu rãdãcini de porumb. Sunt specializate pentru acest tip de hranã, pe care dacã nu o gãsesc mor în scurt timp, ceea ce obligã la rotația culturii, fapt mai greu de realizat în practicã. În aceastã situație, în prezent s-a reușit sã se creeze un hibrid de porumb ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]) rezistent la acest dãunãtor. Acesta este un organism modificat genetic (OMG), obținut prin transferul unor gene de la Bacillus thuringiensis și a fost aprobat deja în SUA și Canada.

Anoxia vilosa – cãrãbușul de stepã, a cãrui larvã poate ataca rãdãcinile porumbului, începând din luna mai pânã în septembrie.

Pentodon idiota – gândacul negru al porumbului, semnalizat recent în sudul țãrii.

Dãunãtorii din timpul vegetației porumbului:

Ostrinia (Pyrausta) nubilalis – sfredelitorul sau molia porumbului, este o insectã polifagã, care atacã și inul, cânepa, sorgul, meiul, floarea soarelui, cartoful, sfecla de zahãr pentru sãmânțã, hameiul, știrul, ciumãfaia, dalia, crizantemele, etc. Este consideratã în prezent, pe plan mondial, unul din principalii dãunãtori ai porumbului în toate zonele de culturã. [NUME_REDACTAT] specia este monovoltinã în regiunile nordice sau la altitudini mai mari și bivoltinã în zona de sud, larvele producând mari daune culturilor de porumb. Ierneazã ca larvã în ultimul stadiu de dezvoltare pe cocenii de porumb, pe tulpinile de sorg, cânepã, etc. Apariția masivã a larvelor eclozate se produce în cursul lunii iulie, mai întâi în zonele din sud și apoi în Transilvania și nordul Moldovei. larvele în primele stadii se hrãnesc cu ramurile paniculelor, cu stamine, dar mai ales cu epiderma frunzelor pe care o perforeazã, îndreptându-se spre tulpinã, pãtrund în ea și se hrãnesc cu mãduva acesteia. cele mai importante daune sunt produse de larvele aflate în stadiile III-V, care sapã galerii în tulpini sau în peduncul știuleților. Aceasta afecteazã dezvoltarea plantei, determinã frângerea tulpinii sau a știuletelui, atacul patogenilor, implicit scãderea producției și dificultãți la recoltarea mecanizatã a culturii. Dinamica populației dãunãtorului este puternic influențatã de factorii climatici: temperaturile ridicate, seceta reduc ponta, iar ploile și vântul pot duce la moartea larvelor aflate în primele stadii. Deasemeni are dușmani naturali: – prãdãtori: Crysopa vulgaris (Botys nubilaris), Malachius geniculatus, Lasius niger – paraziți: Apatenteles, Micropitis, Pimplex, trichogramma – ciuperci: Beauveria – bacterii: [NUME_REDACTAT], Bacillus megaterium. Prin lucrãrile de ameliorare se preconizeazã extinderea hibrizilor cu toleranțã cât mai bunã la atacul acestui dãunãtor. S-a constatat cã prezența în componența chimicã a frunzelor de porumb a unor substanțe precum Dimboa, imprimã plantei un caracter repulsiv, imprimând rezistențã la acest dãunãtor.

Noctuidele: Agrotis (Scotia; Euxoa) segetum – buha semãnãturilor; Autographa (Phytometra; Plusia) gamma – Buha gama; Amathes (Rhyacia; Agrotis) C – nigrum – buha grãdinilor de legume. Toate sunt insecte ale cãror larve polifage pot produce daune culturilor de porumb. Omizile atacã plantele începând cu luna mai pânã în septembrie-octombrie. Ele atacã plantele tinere de porumb în faza de 3-4 frunze, distrug frunzele de la baza tulpinii și chiar pãrțile subterane mai ales în zona coletului.

Chloridea obsoleta (Heliothis armigera; Heliothis termigera; Heliothis virescens; Chloridea armigera; Helicoverpa armigera; Leucania armigera; Leucania obsoleta) – viermele fructificațiilor sau omida capsulelor, cu o largã rãspândire, cu cele 3 generații de larve pe an, extrem de polifage, la invazii mari pot ataca și inflorescențele porumbului, atac semnalat în anul 2003, mai ales în insula Mare a Brãilei.

Rhopalosiphum maydis și Rapalosiphium padi (Aphis s.p.) – pãduchele verde al porumbului, care se hrãnește preferențial cu pãrțile epigee tinere ale plantei. Prezența lui este nedoritã, atât prin faptul cã poate întârzia sau chiar opri creșterea plantelor de porumb, cât și pentru rolul de vector al unor boli virotice.

Loxostege (Phlyctaenodes) stiticalis – omida de stepã, poate produce atac accidental, așa cum a fost semnalat în zona Brãilei în anii 2001, 2003.

Lãcustele – recent a fost semnalat și atacul sporadic al lãcustelor, în Dobrogea și Banat.

Strategia de combatere a dãunãtorilor, impune mãsurile:

Organizarea de asolamente raționale;

evitarea amplasãrii porumbului pe terenurile unde s-au semnalat atacuri în anul precedent, sau predispuse la infestãri;

mãsuri de igienã culturalã adecvate;

pe cât posibil utilizarea de hibrizi de porumb rezistenți sau toleranți;

tehnologia de cultivare optimã vegetației plantelor de porumb;

tratamente preventive și curative de combatere a dãunãtorilor.

Tratamente preventive la sãmânța pentru semãnat:

se fac mai ales pentru prevenirea atacului dãunãtorilor din sol;

în același mod ca și cel împotriva bolilor;

preferabil cu insecticide cu remanențã îndelungatã în sol, mai ales împotriva dãunãtorilor care atacã aparatul radicular al porumbului. Astfel este gaucho (Imidacloprida), care acționeazã cu o eficiențã înaltã, atât asupra insectelor sugãtoare, cât și a celor rozãtoare. El asigurã protecție împotriva dãunãtorilor din sol: viermele vestic; viermii sârmã; rãțișoara și alte diverse coleoptere din asol și pe vegetație, cum sunt afidele, deoarece substanța activã de pe sãmânțã este preluatã rapid de plantele de porumb;

produsele chimice omologate, la nivelul anului 2005 sunt prezentate în tabelul 4.5.2, moment din care sunt excluse produsele pe bazã de carbamați.

Tratamente aplicate la sol în timpul rãsãririi porumbului:

– se fac dupã necesitate, la avertizarea atacului, în cazul unor condiții climatice favorabile invaziei de dãunãtorim, sau când nu s-a fãcut tratament corespunzãtor la sãmânțã.

Combaterea dãunãtorilor din timpul vegetației porumbului

este costisitoare și se face greoi;

au început sã ia amploare și se fac la avertizare;

dau rezultate bune împotriva sfredelitorului insecticidele biologice pe bazã de [NUME_REDACTAT] aplicat ca soluție sau sub formã de granule;

pentru buhã dau rezultate bune capcanele cu feromoni.

La ferma Veriga s-au fãcut tratamente împotriva dãunãtorilor atat la samanța cu Gaucho 600 FS 7,0-10,0l/t și Cosmos 250 FS 5,0l/t, cat si preventiv pe vegetatie cu [NUME_REDACTAT] 5,0 l/ha si Counter 5G 40,0 kg/ha in faza de 4 frunze a porumbului pentru combaterea lui Tanymecus dilaticollis si respectiv Ostrinia nubilalis.

Pragul economic de dãunare (PED)

Tratamentele se fac la avertizare, atunci când se atinge pragul economic de dãunare PED, care la principalii dãunãtori este:

viermii sârmã – înainte de semãnat – 5 pânã la 10 larve/m2

buha semãnãturilor – rãsãrire – 2 pânã la 3% plante atacate

cãrãbușul de stepã – semãnat – 3 larve/m2

rãțișoara – rãsãrire – 10 exemplare/m2 la sãmânța tratatã

rãțișoara – rãsãrire – 3 exemplare/m2 la sãmânța netratatã

rãțișoara – 2-3 frunze – 3 pânã la 4 exemplare/m2 la sãmânța netratatã

omida de stepã – rãsãrire – 10 exemplare/m2

afide – 2-4 frunze – 20 pânã la 30% populații/plantã

sfredelitorul – 6-8 frunze și apariția inflorescenței – 1 pânã la 2 larve/plantã

IV.6. [NUME_REDACTAT] este mãsura de bazã pentru asigurarea stabilitãții producțiilor ridicate de boabe. În mod deosebit în zona de câmpie din nordul și vestul țãrii, în zona de podiș și colinarã din Dobrogea și Moldova.

Necesarul de udãri este frecvent 3-5

Normele de udare sunt mari, 700-800 m3/ha

Perioada când se impune irigarea, este perioada driticã pentru apã, care începe cu circa 10 zile înainte de apariția paniculului (faza de burduf) și dureazã pe toatã perioada formãrii și umplerii boabelor, pânã la maturitatea în lapte. În anii secetoși se începe chiar de la faza 8-10 frunze

Calendaristic perioada secetoasã când trebuie sã se aplice udãri, este cuprinsã între 20-30 unie și 15-30 august. Udarea pentru rãsãrire nu este necesarã decât cu totul opțional

Intervalul de timp între udãri este de 10-14 zile, dupã cum a fost proiectatã amenajarea de irigație

Adâncimea de udare este 60-70cm, unde se dezvoltã masa principalã a aparatului radicular al plantelor

Norma de irigare este variabilã între 2000, pânã la peste 4000 m3/ha, în funcție de regimul pluviometric anual, aportul freatic, hibridul și posibilitãțile tehnologice

Pe terenurile irigate, se folosesc numai hibrizii cu potențialul de producție cel mai ridicat, capabili sã valorifice condițiile favorabile asigurate în optim.

Densitatea plantelor este mai mare, numãrul de boabe germinabile la semãnat fiind mai mare.

Dozele de îngrãșãminte, înspecial cele cu azot, sunt mai mari.

Exigențele fațã de fiecare element tehnologic sunt deosebite, reacția la irigat se concretizeazã în sporuri considerabile la producția de boabe, fațã de cultura irigatã.

Datoritã precipitațiilor abundente cãzute în cursul anului 2004 au fost efectuate doar 2 udãri.

Udarea I a fost executatã în perioada premergãtoare înspicatului, atunci înregistrându-se consumul maxim de apã al porumbului.

A doua udare s-a efectuat la umplerea boabelor în știuleți.

Irigarea culturii a început când solul a ajuns la 50% din capacitatea de câmp pentru apã, pentru ambele udãri norma de irigație fiind de 600m3/ha.

Irigarea s-a fãcut cu echipament IRRIFRANCE pe culoare realizate de la semãnat la distanțã de 56m unul de celãlalt.

IV.7. [NUME_REDACTAT] porumbului pentru boabe destinat consumului se face la maturitate. Un indice al maturitãții boabelor este punctul negru, care începe sã aparã la cariopsele din vârful știuletelui, iar la maturitatea fiziologicã ajunge la baza acestuia.

Recoltarea sub formã de boabe direct din câmp:

mecanizat se poate face cu combina de fabricație româneascã C12 sau C14, dotate cu echipamente de treer ET și culegãtoare CS4, respectiv CS6, adaptate pentru asigurarea detașãrii și transportului știuleților la combinã, cu pierderi minime (dar și alte tipuri).

începe când porumbul a ajuns la maturitate deplinã, când umiditatea boabelor a scãzut sub 25%.

Concomitent cu recoltarea se face obligatoriu uscarea pânã la un conținut de 14% apã, care este umiditatea de conservare a boabelor de porumb.

Recoltarea sub formã de știuleți se face manual sau mecanizat

se începe când porumbul a ajuns la maturitate completã;

umiditatea boabelor a scãzut pânã la 30-32%.

se începe când umiditatea boabelor a scãzut la 24-26%, mai târziu se face numai manual, pentru a preveni pierderile prin scuturarea boabelor.

recoltarea mecanizatã sub formã de știuleți se face cu diferite tipuri de combine: combina autopropulsatã C6 care executã recoltarea integralã, știuleții depãnușați sunt încãrcați în remorca trasã de combinã, tulpinile sunt tocate în altã remorcã, cu deplasare în paralel cu combina; combina tractatã C3P, la care depãnușarea se face în staționar cu instalația D36; combina C12+C6 – 4M70+EDR, reprezintã culegãtor de știuleți și echipament de depãnușare.

recoltarea manualã se practicã sub formã de știuleți depãnușați. Ulterior se taie tulpinile, se leagã în snopi și dupã uscare se depoziteazã. În unele zone mai umede din Moldova și Transilvania se recolteazã planat întreagã, se așeazã în glugi și ulterior se detașeazã știuleții.

Pericolul de deteriorare a recoltei, din cauza umiditãții mari, dispare prin mãsurile ce se iau pentru uscarea boabelor imediat dupã recoltare, sau datoritã sistemelor de pãstrare a recoltei sub formã de știuleți în depozite special construite, numite coșare sau pãtule.

Pãstrarea știuleților se face în coșare sau pãtule amenajate special în acest scop.

Pãstrarea boabelor uscate se face în depozite speciale – silozuri sau magazii.

La ferma Veriga recoltarea s-a efectuat sub formã de boabe cu combina C14 dotatã cu echipamente de treer ET și culegãtoare CS6.

Recoltatul a început când umiditatea boabelor a scãzut la 17%, imediat producția a fost transportatã la uscãtoarele de pe teritoriul IMB unde s-a efectuat uscarea boabelor pânã când umiditatea acestora a scãzut la 14% – umiditatea de conservare a boabelor de porumb.

La recoltare densitatea plantelor a fost cuprinsã la ambii hibrizi între 65-70.000 plante la hectar (s-a diminuat datoritã prașilelor mecanice).

IV.8. [NUME_REDACTAT] de boabe de porumb pentru consum este ridicatã.

La nivel global producția medie de boabe este de circa 4-4,5 t/ha.

În principalele țãri mari producãtoare, producția de boabe este mult mai mare. Astfel producția medie anualã este:

SUA și Italia – peste 8,7 t/ha;

Franța – peste 7,7 t/ha; În anul 2000, Franța și Italia au produs în medie 9 t/ha boabe, pe câte 1 milion de hectare;

Iugoslavia are o producție medie de 5 t/ha;

China – 4,9 t/ha;

Argentina – 4,3 t/ha;

Producția medie pe continente este de peste 7,1 t/ha în America de Nord și Centralã, în Europa aproape 5 t/ha, în America de Sud peste 6 t/ha și în Asia peste 3,6 t/ha.

Recorduri de peste 20 t/ha s-au înregistrat în SUA și în Kuweit pe 16ha o producție medie de 23 t/ha.

[NUME_REDACTAT] producția medie a ajuns la 3-3,5 t/ha boabe. Este mult sub potențialul hibrizilor actuali. În condiții de mare culturã hibrizii timpurii pot realiza producții de peste 6,5 t/ha, hibrizii mijlocii peste 7 t/ha iar hibrizii târzii peste 10 t/ha.

Raportul dintre recolta de boabe și cea de tulpini (tulei) este de 0,5-0,9/1 și proporția de pãnuși este de 1/8-1/11 din producția de boabe.

Elementele de productivitate sunt:

MMB=200-400 g (cu limite de la 40 pânã la 1.100g)

MH=72-88 kg/hl

Numãrul de boabe dintr-un știulete=200-1000

Numãrul de boabe într-un gram=3-5

Greutatea unui știulete=150-300g

Greutatea boabelor dintr-un știulete=120-140g

Randamentul boabelor din știulete=78-83%

Numãrul de boabe germinabile însãmânțate=5-9/m2

Numãrul de plante rãsãrite=5-7/m2

Numãrul de știuleți la recoltare=5-7/m2

Evaluarea producției se face dupã metoda de calcul producția de boabe calculatã (P) în kg/ha este:

Pkg/ha = (Nr. de știuleți/m2 x Nr. Mediu de Boabe/Stiulete x MMBg)/100

Gradarea recoltei de boabe pentru consum

Gradarea producției de boabe pentru consum, în vederea separãrii în loturi, pe clase și grade de calitate, se face luând în considerare indicii din tabelul urmãtor:

Planul de gradare la porumb boabe

pentru consum alimentar

La hibridul PR39D81 producția medie a fost de 10.800 kg/ha în regim irigat și 7200 kg/ha în regim neirigat în timp ce la hibridul Lipesa producția medie în regim irigat a fost de 11.500kg/ha iar în regim neirigat producția a fost de 7500kg/ha.

TRATAMENTE IMPOTRIVA

BOLILOR SI DAUNATORILOR DIN CULTURILE DE PORUMB

ERBICIDE OMOLOGATE PENTRU

COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURILE DE PORUMB

ERBICIDE OMOLOGATE PENTRU

COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURILE DE PORUMB

Capitolul V. Rezultatele tehnologiei agricole la Veriga

V.1. Evaluarea producției

Evaluarea prioducției este importantã deoarece pe baza acestei acțiuni se poate stabili necesarul de mijloace pentru recoltarea și transportul producției, necesarul spațiilor de depozitare și încheierea de contracte pentru valorificarea recoltei.

Se poate efectua o primã evaluare la începutul vegetației culturilor, când se determinã densitatea și se apreciazã vigoarea plantelor. Cu acest prilej se poate stabili necesitatea fertilizãrii suplimentare și a aplicãrii irigației.

Determinarea cu mai mare precizie a nivelului producției posibil de realizat se face prin evaluarea efectuatã dupã definitivarea elementelor de productivitate ale culturii analizate.

La cultura porumbului se analizeazã:

numãrul de plante rãsãrite la metru pãtrat care poate fi de 4-8.

numãrul de știuleți la metru pãtrat care poate fi de 5-7.

numãrul de boabe pe un știulete, care variazã între 200-1000.

masa a o mie de boabe (MMB), care poate fi de 285-385g.

greutatea unui știulete poate fi de 180-300g.

numãrul de boabe într-un gram, poate fi de 3-5.

Pe baza acestor elemente se poate determina nivelul producției de porumb astfel:

P = (nr. știuleți/m2 x nr. mediu de boabe în știulete x MMB)/100

unde P este producția calculatã în kg/ha.

La hibridul PR39D81 s-au obținut urmãtoarele evaluãri:

– în regim irigat

(6x570x330)/100 = 11.286 kg/ha (10.800 producție realã)

– în regim neirigat

(5x490x300)/100 = 7350 kg/ha (7200 producție realã)

La hibridul Lipesa s-au obținut urmãtoarele evaluãri:

– în regim irigat

(6x585x340)/100 = 11.934 kg/ha (11.500 producție realã)

– în regim neirigat

(5x500x310)/100 = 7900 kg/ha (7500 producție realã)

V.2. Valorificarea producției

Pentru întreaga recoltã SC 3 BRAZI SRL are încheiate precontracte din anul anterior producerii recoltei.

Producția se livreazã fie cu camioane direct în bazele de recepție din afara Insulei, fie prin transport la punctele de depozitare din Insulã, riverane Dunãrii și apoi încãrcarea în barje (transport fluvial).

V.3. Conservarea producției

Nu se face de obicei în interiorul insulei, toatã producția urmând a fi comercializatã mai puțin producția de sãmânțã care se depoziteazã la sectorul de semințe Lunca. Umiditatea de conservare este de 14%.

V.4. Eficiența economicã

Cheltuieli

total cheltuieli (mil. lei) = 22.600.000 + salarii

total cheltuieli = 22.600.000 + 10.000.000

total cheltuieli = 30,6 mil lei/ha irigat

total cheltuieli în regim neirigat = 30,6 mil. lei – 1,2 mil. lei (apa de irigat)

total cheltuieli în regim neirigat = 29,4 mil. lei

Venituri

PR39D81 irigat

venit – 10.800 x 4500 lei = 48.600.000 lei

profit = 48.600.000 – 30.600.000

profit = 18.000.000 lei/ha

PR39D81 neirigat

venit – 7200 x 4500 lei = 32.400.000 lei

profit = 32.400.000 – 29.400.000

profit = 3.000.000 lei/ha

Lipesa irigat

venit – 11.500 x 4500 lei = 51.750.000 lei

profit = 51.750.000 – 30.600.000

profit = 21.150.000 lei/ha

Lipesa neirigat

venit – 7500 x 4500 lei = 33.750.000 lei

profit = 33.750.000 – 29.400.000

profit = 4.350.000 lei/ha

Se remarcã diferențele mari de profit între culturile în regim irigat și culturile în regim neirigat.

Capitolul VI. [NUME_REDACTAT] rezultatele obținute în anul 2004 se desprind urmãtoarele concluzii:

1. Cultivarea de hibrizi extratimpurii și timpurii permite eliberarea terenului devreme și realizarea în optim a lucrãrilor de arat și însãmânțat din toamnã sau favorizând realizarea unei culturi succesive.

2. Se remarcã diferențele mari între producțiile de la irigat și neirigat (de peste 3-4000 kg/ha) rezultând un profit mult mai mare în cazul culturii irigate, în regim neirigat doar capacitatea mare de producție a hibrizilor fãcând cultura eficientã economic.

3. Precipitațiile din timpul anului 2004 peste media multianualã au permis obținerea unei recolte bune în regim neirigat (7200 respectiv 7500 kg/ha) iar în regim irigat a limitat numãrul de udãri.

4. Anul 2004 a fost fãrã atacuri deosebite de boli și dãunãtori aceasta și datoritã mãsurilor de combatere integratã aplicate.

[NUME_REDACTAT]. Bîlteanu, Al. Salontai, C. Vasilicã – Fitotehnie – Editura Didacticã și Pedagogicã – București 1991

Gh. Bîlteanu, V. Bîrnaure – Fitotehnie – [NUME_REDACTAT] – București 1989

Botzan M. – Culturi irigate – Editura Agrosilvicã – București 1966

Gh. Butoi, Gh. Comarovschi, Tr. Popa, P. Sebok, Al. Toma – Agrofitotehnie – Editura Didacticã și Pedagogicã 1981

Gh. Marin – Curs de pedologie – [NUME_REDACTAT] – Brãila 1999

M.A.A. – ANCA – Cartea fermierului agricol – [NUME_REDACTAT] 1999

M.A.A. – ANCA – Cereale și plante tehnice – colecția 2001-2004

Munteanu L., Borcean L., Axinte M., [NUME_REDACTAT]. – Fitotehnie – [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad – Iași 2003

T. Mureșani, Sipoș – Cultura porumbului – [NUME_REDACTAT] 1973

[NUME_REDACTAT] 2004

[NUME_REDACTAT] – Fitotehnie generalã și specialã – curs F.I.B. – Brãila 2005

Vișinescu I. și colab. – Seceta. Caracteristici, particularitãți și ciclicitate în condițiile agroclimatului din Câmpia Românã de Nord-Est – Editura VHL 2003