Tehnologia de Cultivare a Cartofului cu Privire Asupra Fertilizarii In Diferite Conditii Fitotehnice

=== Lucrare de diploma ===

IMPORTANȚA ȘI RĂSPÂNDIREA CARTOFULUI ÎN LUME ȘI ÎN ROMÂNIA

Cartoful este una dintre cele mai importante plante de cultura, care prezintă o mare plasticitate ecologica, fiind cultivat pe toate continentele, in peste 140 de tari, unde se cultiva in principal in scop alimentar, dar si pentru industrializare si furajarea animalelor. Pentru consumul uman cartoful ocupa locul patru in lume după grâu, orez si porumb, folosindu-se in stare proaspăta sau sub forma de produse uscate si semipreparate. In prezent se cunosc peste 360 de rețete culinare cu preparate din cartof (Catelly 1988).

Consumul cartofului timpuriu are importanta deosebita din punct de vedere alimentar, deoarece in perioada când se consuma acesta, sortimentul de legume este relativ sărac in produse cu valoare energetica ridicata, cartoful suplinind aceasta lipsa, asigurând in cea mai mare măsura nevoile organismului in substanțe producătoare de energie. De asemenea cartofii pentru iarna reprezintă o alternativa la consumul de carne, care poate deveni dăunător. In organismul uman substanțele hrănitoare din cartof se transforma mai repede decât cele din carne sau grăsimi, având o digestibilitate remarcabila. De asemenea, cartoful este un aliment care se prepara foarte ușor si repede in diferite feluri de mâncare.

Datorita valorii nutritive ridicate a tuberculilor de cartof, determinata de conținutul echilibrat in glucoza. Proteine, aminoacizi esențiali, lipide si vitamine, a gustului plăcut si a digestibilitații ridicate cartoful satisface cele mai diversificate gusturi si cele mai mari exigente. Cartoful reprezintă o sursa importanta de aprovizionare cu săruri minerale pentru organismul uman si animal. Dintre vitaminele cartofului (A,B1,B2,B6,K) o mai mare importanta o prezintă vitamina C, care mărește valoarea nutritiva a acestuia. Conținutul de vitamina C variază intre 12-32 mg la 100de grame de substanța uscata (Staicov 1969). Cartoful prezintă o deosebita importanta si datorita faptului ca acesta folosește terenul cu eficienta economica mare si este o foarte buna planta premergătoare.

Exista dovezi istorice care arata ca zona de origine a cartofului este America de Sud unde a fost găsit pentru prima data in Peru, Ecuador, Columbia. Primul studiu amănunțit asupra cartofului a fost făcut de către Alphonse de Candolle in lucrarea „L’origine des plantes cultivees”. Răspândirea cartofului din America de Sud in Europa s-a făcut prin Spania si Anglia. [NUME_REDACTAT] cartoful a pătruns in Portugalia si Italia, apoi in Belgia. [NUME_REDACTAT] cartoful este cunoscut din secolul XVI.

Pătruns in Europa cartoful a fost la început tratat cu ostilitate deoarece se considera ca schimba culoarea albastra a sângelui nobil, ca produce tuberculoza si lepra. Cu toate acestea cartoful câștiga tot mai mulți adepți „cucerind” Europa. Cea mai veche atestare scrisa a prezentei cartofului in Europa datează din 1573 si se afla in arhivele spitalului din [NUME_REDACTAT].[NUME_REDACTAT] cartofii sunt mentionati pentru prima data in 1604 de către Olivier de Sens.

Tabelul 1

Suprafata si productia de cartof in lume

(sursa : FAOSTAT [NUME_REDACTAT] 1990-1998)

. Datorita foametei din anii 1767-1769 precum si a contribuției savantului francez [NUME_REDACTAT] considerat „părintele cartofului”. Cartoful s-a impus ca planta alimentara in diferite tari ale Europei , in secolul al XIX-lea reprezentând hrana de baza a multor popoare , mai ales a celor ce locuiau in zonele nordice .

In prezent cultura cartofului se situeaza pe locul patru in lume cu 18 milioane de hectare si o productie de 260 milioane tone . Nivelul tehnic si productiile cele mai ridicate sunt concentrate in zonele temperate de pe glob , in tarile dezvoltate din punct de vedere economic ca : Olanda , [NUME_REDACTAT] , SUA , Franta , Germania , unde productiile obisnuite sunt de 40-50 t/ha si aduc importante profituri.

In tara noastra cartoful patrunde in secolul al XVIII-lea si este semnalat pentru prima data in Transilvania . Un raport al tipografiei Blaj adresat guvernatorului provincial in anul 1772 , mentioneaza unul din primele manuale de indrumari intitulat „Instructiuni practice pentru cultura cartofului” , fiind redactat la Blaj in 1760.Principala cauza care a dus la introducerea cartofului in tara noastra a fost foametea din timpul domniilor lui [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT] . Desi evolutia acestei culturi in Romania nu a fost spectaculoasa , productiile obtinute nu au fost la nivelul altor tari , a fost si este totusi cea mai rentabila dintre culturile de camp .

[NUME_REDACTAT] , suprafata cultivata cu cartof s-a extins in ultimul timp , ponderea principala a acestei culturi fiind in Transilvania si in zonele cu o temperatura moderata in cursul verii si umiditate mai mare . Suprafata cultivata cu cartof a prezentat o dinamica ascendenta in perioada 1971-1989 (perioada in care suprafata medie a fost de 351.5 mii ha )dupa care s-a inregistrat o diminuare a acestei suprafete datorita schimbarilor importante care au survenit in agricultura , ajungandu-se in 1995 la o suprafata de numai 239 mii ha (Tabelul 2 )

Tabelul 2

Evolutia suprafetei si productiei de cartof din [NUME_REDACTAT] ceea ce priveste productia medie la hectar se observa ca aceasta a inregistrat o dinamica descendenta in perioada 1990-1992 , dupa care a urmat o usoara crestere in 1993 cand a fost de 14,9 t/ha . In urmatorii doi ani productia medie la hectar ainregistrat din nou o scadere de la 14,9 t/ha la 11,9 t/ha in 1994. De asemenea productia totala a scazut de la 4.430 mii tone in 1989 la 1.856 mii tone in 1991 , dupa care a avut o usoara crestere pana in 1993 cand s-au obtinut 3.710 mii tone , in urmatorii ani inregistrandu-se o noua scadere .

Productiile foarte scazute din ultimii ani ( sub 8 t/ha ) sunt determinate de urmatorii factori :

– lipsa de interes a agentilor economici pentru contractarea si valorificarea productiei de cartof pentru consum si plantat;

desfintarea unitatilor cooperatiste din “zonele inchise” ce au dereglat sistemul national de producere a materialului de plantat ;

nivelul ridicat al preturilor la ingrasaminte , pesticide , carburanti , utilaje agricole si dobanzi bancare ridicate , punand multi producatori in situatia de a nu infiinta cultura;

baza materiala uzata fizic si moral , a influentat negativ efectuarea lucrarilor specifice in perioada optima si de calitate ;

trecerea culturii in proportie de circa 94% la producatorii particulari , care in mare parte nu au baza tehnico-materiala si cunostintele de specialitate pentru aplicarea unor tehnologii corespunzatoare;

materialul de plantat utilizat de catre producatorii particulari , intr-o proportie insemnat este degenerat.

Analiza evolutiei suprafetei si productiei medii de cartof in principalele tari din [NUME_REDACTAT] , in perioada 1994-1998 fata de 1960 , reflecta cel mai bine situatia acestei culturi in Romania astfel :

suprafata cultivata cu cartof in Romania s-a redus numai cu 14% fata de 64% in principalele 10 tari , cu reduceri majore in Germania (69%) , Franta (81%) , Italia (77%) .

productia medie de cartof a crescut in Romania cu 16% dar se situeaza la un nivel foarte scazut ( 12,8 t/ha ) , mult sub nivelul productiei medii realizate de aceste tari in 1960 de 20,4 t/ha ( Tabelul 3 )

[NUME_REDACTAT] cartoful s-a cultivat pe circa 252 de mii de hectare in ultimi cinci ani din care peste 95% din suprafata este detinuta de sectorul particular si reprezinta a doua paine a populatiei fiind printre putinele prduse alimentare asigurate integral de producatorii din tara in ultimii ani , la care pretul nu a crescut in acelasi ritm cu al altor produse , fiind accesibil oricarui consumator .

Tabelul 3

Situatia cartofului in unele tari europene.

PARTEA I-A

CONDIȚIILE NATURALE SOCIAL-ECONOMICE ȘI TEHNOLOGICE DE REALIZARE A CULTURII CARTOFULUI ÎN ZONA ÎNCHISA A DEPRESIUNII BRAȘOVULUI

1.1.DATE DESPRE ZONA ÎN CARE SE AFLA ICPC BRASOV

1.1.1.Prezentarea unitatii

In cadrul [NUME_REDACTAT] de la Magurele cercetarea agricola a cartofului a inceput in anul 1950 . La data de 1 Ianuarie 1968 , unitatea s-a transformat in I.C.C.S.Brasov cu sediul la Stupini in urma reorganizarii stiintifice din agricultura. Din 1977 institutul devine I.C.P.C. Brasov , cercetarea culturii sfeclei de zahar apartinand de I.C.C.P.T. Fundulea . Institutul are ca for tutelar Academia de [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT].

Inprezent , institutul isi intinde aria de activitate pe raza orasului Brasov si comunele limitrofe : Stupini , Cristian , Ghimbav , orasul Codlea si [NUME_REDACTAT] , precum si in judetul Harghita pe raza comunelor Lazarea , Roman si Bakta . I.C.P.C. Brasov are sarcina de a coordona intreaga activitate de productie . Din punct de vedere al formei de organizare , activitatea de cercetare se desfasoara in cadrul laboratoarelor de : ameliorare si genetica,producerea materialului de plantat , tehnologia si chimia cartofului , protectia culturii cartofului , organizare si economie , prelucrare automata a datelor , cereale si plante de nutret. Incepand din ianuarie 1993 in cadrul institutului functioneaza [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] de Cartof , in cadrul caruia se efectueaza instruirea periodica a personalului implicat in producerea cartofului din unitatile de stat si asociatii de producatori particulari .

Unitatea detine 1952 de hectare de teren din care suprafata agricola e de 1831 hectare , ponderea cea mai mare ocupand-o terenul arabil dupa care urmeaza pasunile naturale (Tabelul 4 ).

Tabelul 4

Modul de folosinta a terenului la I.C.P.C. [NUME_REDACTAT] de cercetare cuprinde campuri experimentale si teren pentru activitatea productiva a cercetarii , respectiv producerea de material de plantat la cartof si samanta la orzoaica .La cartof se produc clone si superelite (prebaza).Activitatea de cercetare cuprinde trei mari laboratoare : ameliorare si genetica , producerea materialului de plantat si tehnologia cartofului

. Sectorul de productie cuprinde trei ferme : ferma specializata in producerea materialului de plantat , ferma de plante furajere , si ferma zootehnica. Sectorul mecanic cuprinde un atelier mecanic , in care se lucreaza la prototipuri si rationalizari de masini pentru cultura cartofului , care ulterior se extind in toata tara. Serviciul A.D.T. se ocupa cu aprovizionarea , transportul si desfacerea . Sectorul economic cuprinde contabilitatea , planificarea si serviciul administrativ.

1.1.2.Situatia geografica si social-economica

Terenurile I.C.P.C. Brasov fac parte din compartimentul vestic al [NUME_REDACTAT] , in campia premontana a [NUME_REDACTAT], la nord-vest de municipiul Brasov .[NUME_REDACTAT] situata inpartea de sud-est a Transilvaniei, se prezinta ca o campie intinsa inconjurata de munti. La est, sud-est si sud e delimitata de arcul carpatic prin muntii Buzaului, Ciucas, [NUME_REDACTAT], Cristian si Bucegi, la sud-vest de [NUME_REDACTAT], la vest de [NUME_REDACTAT], la nord de [NUME_REDACTAT] si [NUME_REDACTAT]. Impreuna cu acestia si cu o parte din depresiunea Ciucului, [NUME_REDACTAT] formeaza o unitate geografica si o regiune naturala bine conturata si strabatuta de la un capat la altul de raul Barsa.Geografic tara Barsei se intinde de la 25°10’ pana la 26°13’ longitudine estica si de la 45°27’ pana la 40° latitudine nordica. Altitudinea e cuprinsă intre 504m la Bod si 722m la Zărnești.

Amplasarea unitații a fost determinată de condițiile ecologice foarte favorabile side faptul că aceasta unitate asigură materialul de plantat din categorii biologice superioare unităților agricole din această zonă dar și din alte județe ale țării, depresiunea Brașovului fiind declarată ca „zonă închisă“ unde se produce material de plantat din categorii biologice superioare. Astfel zona este foarte favorabilă pentru cultura cartofului învederea obținerii de material de plantat si producerii de cartof pentru consum, pentru industrializare sipentru furajare, existând si o cerere pe plan local importantă pentru consum în vederea înfiintării de noi culturi.

1.1.3. Geomorfologia si hidrologia zonei.

Teritoriul I.C.P.C. Brașov face parte din câmpia premontană a [NUME_REDACTAT], formată din sedimentarea materialului transportat de apele torențiale de pe înălțimile înconjurătoare. Relieful este plan, bine nivelat natural, cu depresiuni variabile ca mărime uneori fiind excesiv de umed. Albiile apelor ce coboară din munți, curgând spre Olt, brăzdează zona. In profil se întâlnesc straturi de pietriș și bolovănișuri la diferite adâncimi, sourile însă sunt în general fertile.

[NUME_REDACTAT] are o lungidme de 70 km și este o continuare a culuarului tectonic al Dâmboviciorei și e formată din „golfurile“ Râșnov, Zărnești, Vlădeni și Măieruș, și din câmpiile joase ale Bârsei, Bodului și Feldioarei. Altitudinea meie a depresiunii e de 530-560m cele mai joase valori întâlnindu-se în partea centrală la confluența râurilor Bârsa și Vulcănița cu Oltul, această parte formând lunca inundabilă a Oltului. Limitele depresiunii sunt clar marcate prin denivelări accentuate, versanți abrubți, diferența de nivel dintre platoul depresiunii și vârfurile înconjurătoare încadrându-se între 500 și 1300 de metri.

Câmpurile sunt forma de relief caracteristică a depresiunii și ocupă partea centrală a acesteia. Predomină câmpiile aluviale cu următoarele tipuri genetice: câmpii de acumulare(fluvio-lacustre), de subsidență, de divagare. Aceste forme de relief sunt rezultatul acțiunii râurior Olt, Bârsa, Ghimbășel, Vulcănița, Timiș și Homorod, care transportă o cantitate mare de aluviuni, au debite cu amplitudini mari pe parcursul anului determinând fregvente inundații și au o viteză mai mare în amonte și mai redusă în aval determinând eroziuni, respectiv deauneri de aluviuni.In general câmpurile sunt reprezentate printr-o suprafață plană, uniformitatea lor fiind întreruptă e câțiva martori de eroziune: [NUME_REDACTAT] Olt și Bodoc, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].

Prezența izvoarelor de la baza piemonturilor cât și în cadrul șesurilor face ca partea centrală să aibă o umiditate ridicată, aici aflându-se așa numitul „șes umed” cu aspect monoton, suprafață mlăștinoasă cu relief șters. Umiditatea ridicată aacestuia e explicată și de existența în unele locuri, la mică adâncime, a unui strat de argilă impermeabil care face ca apa să se mențină la suprafață și care necesită lucrări de hidroameliorare și desecare.

1.1.4. Principalele caracteristici ale climei.

Poziția geografică a [NUME_REDACTAT], aproximativ în centrul țării, unde se interferează influențele climatice estice (continentale) cu cele vestice (mediteraneene) și particularitățile suprafeței subiacente creează premisele unui topoclimat specific de depresiune intramontană cu nuanțe excesive, caracterizatprin fregvente și intense inversiuni termice, temperaturi minime foarte scăzute, înghețuri timpurii, precipitații relativ scăzute și o circulație a aerului diminuată.

[NUME_REDACTAT] este caracterizată în general prin ierni friguroase, primăveri calde și însorite, încălzirea producându-se destul de repede, dar cu frgvente scăderi de temperatură ce determină apariția brumelor târzii și înghețuri până în luna aprilie. Datorită faptului că ploile nu sunt excesive în martie pământul se poate zvânta repede. Evaporarea excesului de apă este favorizată de vânturile foarte fregvente din această lună. Luna mai și iulie sunt în general ploioase și destul de răcopoase. Luna iunie este luna cea mai caldă iar luna august este cea mai uscată. In decursul lunilor iulie și august minimele zilnice sunt cuprinse între 10-12˚C iar maximele între 22-25˚C, aceste temperaturi fiind un indicator al unui regim termic foarte favorabil pentru cultura cartofului. Toamnele sunt lungi și însorite de regulă până în noembrie iar cantitatea de precipitațiieste redusă comparativ cu consumul normal al plantelor, precipitațiile moderate favorizând maturarea și recoltarea cartofilor.

1.1.4.1. Regimul termic.

Temperatura medie anuală a aerului oscilează între 7,1 și 7,6˚C, valori mai ridicate înregistrându-se în vestul [NUME_REDACTAT] unde se face simțită mai mult circulația vestică a aerului. De asemenea mai trebuie ținut cont și de munții ce înconjoară depresiunea și care determină o răspândire mai accentuată a continentalității pe raza platoului care nu e exprimată în această medie. Caracteristice, în deosebi pentru sezonul rece, sunt frecvența și intensitatea mare a inversiunilor termice. Prezența lor poate explica de ce temperatura medie din luna ianuarie este egală sau chiar mai scăzută decât pe înălțimile mai mari de 1000 de metri din jur ( Tg. Secuiesc –6.1°C; Predeal –5,1°C ) sau de ce temperatura minimă absolută a țării înregistrată la Bod în 1942 de –38,5°C a fost mai mică în aceeași zi și la aceeași oră decât cea de la Vf. Omu ( -24°C ). Inversiunile de temperatură în această arie geografică au o fregvență ridicată (circa 25 de zile pe an, după temperaturile medii zilnice și 20-60 de zile pe an după cele minime zilnice ), o intensitate mare ( 10-12 °C ) și o durată de la câteva ore la câteva zile continuu. Perioada cu cele mai multe inversiuni de temperatură este octombrie-mai cu un maxim în lunile decebrie și ianuarie ( 8-9 zile după temperaturile medii și 10-14 zile după cele minime ).

Vara, temperatura medie a aerului crește la valori de peste 17°C, luna cea mai caldă fiind luna iulie. Temperatura maximă absolută în depresiunea Brașovului a ajuns la 37.8°C (Sf. Gheorghe, 11 august 1951 ). Temperaturile minime nocturne în această perioadă sunt de 10-15°C, rare ori depășind aceste valori, iar cele maxime diurne sunt de 22-25°C, deseori trecând de 25°C, ajungând chiar la 30°C, dar cu o medie zilnică care nu înregistrează valori mai mari de 25°C. Amplitudinea zi-noapte a temperaturii se încadrează între valorile de 12- 15°C, aceasta favorizând depunerea de rouă.

Înghețul este de asemenea un fenomen caracteristic al acestei arii depresionare. Toamna, primul îngheț, în medie, apare la sfârșitul lunii septembrie în zonele joase și la mijlocul lunii octombrie pe piemont. Primăvara ultimul îngheț se poate produce, în medie, la sfârșitul lunii aprilie. În aceste condiții intervalul afectat de îngheț depășește 200 de zile anual. În anumite condiții sinoptice înghețul poate apare de la începutul lunii septembrie ( Bod 6 septembrie 1930 ) iar primăvara se poate produce până la începutul lunii iunie ( Sf. Gheorghe 13 iunie 1950 )

1.1.4.2. Regimul pluviometric.

În depresiunea Brașov cantitatea de precipitații este relativ redusă, raportat la altitudinea medie. În medie cad annual 500-580 mm pe fundul depresiunii și 700-800 mm pe piemonturile înalte. Cele mai reduse cantități de precipitații cad iarna, sub 30 mm în zona joasă și peste 130 mm pe piemonturi, minimul înregistrându-se în luna februarie ( 20 mm înpartea cea mai joasă ). Lunile aprilie și mai sunt de obcei destul de uscate dar cu toate acestea apa din sol se află în cantități îndestulătoare datorită stratului greu permeabil și a presiunii hidrostatice a apelor freatice. În intervalul mai-august cad cele mai abundente precipitații (peste 80-100 mm) luna cea mai ploioasă fiind iunie. Pe durata perioadei de vegetație a cartofului, precipitațiile însumează 490 mm .

În ansamblul depresiunii cantitatea de precipitații prezintă o diminuare de la est la vest, diferența fiind de 50-100 mm, acest lucru este explicat de prezența munților din jur. Acestui fapt i se datorează și furtunile frecvente, deseori violente, care apar în zilele de vară ce sunt însoțite și de grindină, provocând pagube însemnate prin distrugerea aparatului foliar. Totuși acestea au un aport important la ridicarea valorii medii a precipitațiilor, fiind însoțite de ploi torențiale care au valori mari de apă la metrul pătrat.

O altă sursă de apă este reprezentată de roua deasă și regulată care poate compensa cantitățile reduse de precipitații din anumite perioade dar creează condiții favorabile atacului de mană.Roua se transformă adesea în brumă primăvara și toamna, când temperaturile minime nocturne coboară sub 0°C .

1.1.4.3.Regimul luminii

La altitudinea depresiunii Brașovului intensitatea luminii este mai mare decât în zonele mai joase, aceasta ajungând la 17-18 Mj/m² zi în lunile iune, iulie și august, în condițiile în care numărul de zile însorite și fără nori sunt de 15-16 zile pe lună, iar durata zilei e de 13-14 ore. În luna mai intensitatea luminii este mai redusă ( 15-16 Mj/m² zi ) dar acest fapt se datorează zilelor mai multe cu nebulozitate ridicată, în această lună înregistrându-se cele mai multe zile ploioase, influențând în acest mod valoarea intensității luminii.

În lunile mai, iunie, iulie, august și septembrie intensitatea totală a luminii atinge valori de 1800-2000 Mj/m² zi, care poate asigura energia necesară desfășurării proceselor fotosintetice pentru o dezvoltare normală a plantelor. Numărul de zile fără soare influențează negativ cantitatea de energie solară ajunsă pe sol, ceea ce face ca lumina să scadă în intensitate.

Un rol important în creșterea și fructificarea plantelor o are și durata zilei, adică inducția fotoperodică. Astfel in lunile mai-iunie când se desfășoară procesul de tuberizare la cartof, durata zilei e de 13-14 ore ceea ce ar influența negativ acest proces dacă temperaturile ar depași 18°C, cartoful tuberizând în condiții de zi scurtă, soiurile deosebindu-se prin fotoperioada critică care este de 13-16 ore.

1.1.4.4.Regimul eolian

Particularitățile geomorfologice locale ale depresiunii Brașovului inflențează mult și circulația aerului. Astfel, în jumătatea sa estică sunt dominante direcțiile nord și nord-est ( Tg. Secuiesc cu peste 16% anual ) iar în vest cele dinspre nord-est și nord-vest ( Brașov 16% respectiv 14,4% ). Vânturile dominante bat de obicei și cu cea mai mare viteză, astfel de la nord-vest de Brașov vântul bate cu viteze ce depâșesc 4,5 m/s. În general vitezele medii depășesc 2 m/s pe toate direcțiile. O caracteristică importantă este frecvența ridicată a calmului atmosferic ( peste 30% annual ).

Această zonă se află sub influența maselor de aer atlantic care sunt încărcate cu vapori de apă și care aduc adesea ploi de lungă durată

Prin văile [NUME_REDACTAT] bate un vânt rece și secetos de la est și nord-est numit „Nemira” care de fapt e „Crivățul” ce trece prin pasul Oituz în această depresiune. Spre sfârșitul iernii în interiorul Carpaților se formează o depresiune atmosferică, aerul din sudul Carpaților fiind atras de aceste minime trec Carpații și se revarsă asupra localităților de la nord sub formă de vânt cald de primăvară, uneori foarte puternic și uscat. De asemenea se mai întâlnesc în zonele de contact dintre munți și șesuri vânturi locale numite „ brize de munte ” care coboară pantele spre văi și „ brize de vale ” care ridică ceața din văi spre culmile munților.

1.1.4.5. Alte elemente climatice.

Indicele de ariditate, exprimă cifric caracterul climatic al zonei prin raportul dintre precipitații și temperatură, fiind cuprins între 34,8 la Bod și 40.8 la Brașov. Aceste cifre indică o umiditate destul de ridicată caracteristică vegetației lemnoase premontane. Suma temperaturilor peste 10°C fiind de circa 2500°C iar umiditatea atmosferică ridicată, creează condiții climatice favorabile culturii cartofului și sfeclei de zahăr.

Evapotranspirația potențială reprezintă cantitatea de apă ce este pierdută de către sol într-un interval de timp prin transpirația plantelor și prin evaporare. [NUME_REDACTAT] în intervalul aprilie-octombrie evapotranspirația calculată după metoda Thornthwaite este de 48 mm în luna aprilie și 119 mm în luna august, în lunile de vară aceasta fiind mai mare decât cantitatea de precipitații căzute,însă în sol rare ori umiditatea iese din intervalul umidității active.

Umiditatea relativă a aerului reprezintă gradul de saturație al aerului cu vapori de apă. Aceasta crește datorită diferenței de temperatură dintre sol și aer . Umiditatea relativă a aerului determină în periada caldă a anului apariția fenomenului de rouă, iar in perioadele reci, fenomenul de ceață. În depresiunea Brașovului umiditatea relativă atinge frecvent valori de100% mai ales în perioadele reci ale anului pe timpul verii media lunară fiind de 75-80%.

1.1.5. Caracterizarea solului.

Tipurile de soluri au o dispunere conformă cu treptele de relief, cu constituția mineralogică a diferitelor depozite, cu condițiile climatice și cu acțiunea factorilor antropici.

Soluri brune argiloiluviale și brune argiloiluviale luvice se întâlnesc pe piemonturile înalte dezvoltându-se în condițiile unui climat umed ( peste 750 mm ) sub păduri de stejar, fag și fag amestecat cu foioase. Aceste soluri se folosesc pentru pomicultură, pășuni și parțial pentru culturi agricole.

Cernoziomurile cambice caracterizate printr-un orizont bogat în humus apar pe suprafețele glacisurilor, piemonturilor joase sau câmpurilor și sunt printre cele mai fertile din depresiune. Aceste soluri se pretează cel mai bine pentru agricultură, fiind bogate în azot, fosfor si potasiu si având o textură medie.

Solurile gleice și pseudogleice apar datorită excesului permanent de umiditate și se întâlnesc pe șesurile joase și luncile slab drenate, în perioadele ploioase fiind frecvent înmlăștinite . Prin îndepărtarea excesului de umiditate, acestea tind să evolueze spre cernoziomuri cambice.

Tabelul 5

Caracteristicile solului la I.C.P.C. Brașov.

Caracteristicile morfologice ale solului pe care se află I.C.P.C. Brașov sunt descrise de către N.Băicățan( tabelul 5), care descrie acest sol pe profilul său în adâncime. Acesta, a analizat și însușirile fizico-chimice ale orizonturilor, care prezintă o imagine a acestor însușiri pentru fiecare orizont ( tabelul 6 ). Astfel, acest sol care se află în folosința I.C.P.C. Brașov se consideră că e un sol de tip cernoziomoid levigat, cu pH neutru, bogat în azot, cu fosfor în limite normale, bogate în potasiu, cu structură, textură și procent de argilă la un nivel ce permite cultivarea cartofului în condiții foarte bune.

Tabelul 6

Însușirile solului de la I.C.P.C. Brașov

1.1.6.Flora cultivată și spontană din zonă.

I.C.P.C. Brașov este situat pe harta geobotanică a României în zona terenurilor agricole înființate pe locul fostelor păduri stepizate. După înlocuirea pădurilor de stejar ( Quercus robur ), gorun ( Quercus petrea ), fag ( Fagus silvatica ) și carpen ( Carpinus betulus ) cu culturi agricole și pajiști de păiuș roșu ( Festuca rubra ), păiuș ( Festuca pseudovina ) și iarba câmpului ( Agrostis tenuis), asociații caracteristice zonei fagului și stejarului au dispărut.

Pe terenurile mai joase ( cu exces de umiditate ) se Întâlnește o vegetație hidrofilă constituită din diferite specii de salcie ( Salix fragilis ), plop alb ( Populus alba ) și arin ( Alunus glutinosa ). Vegetația ierboasă abundentă a pajiștilor a contribuit la Îmbogățirea solului până la o adâncime considerabilă cu humus și materii organice. Acest fapt constituie o condiție esențială pentru cultivarea unor plante valoroase ca; sfecla de zahăr, cartof, secară, orzoaică, plante de nutreț și plante aromatice.

1.1.7.Concluzii asupra cadrului natural.

Condițiile pedoclimatice ale depresiunii Brașovului prezintă unele particularități de importanță locală, a căror neglijare poate duce la pierderi mari de recoltă. Aceste particularități sunt pozitive și negative, dar care oferă culturii cartofului condiții optime de dezvoltare, cu implicații în obținerea unor producții deosebite.

Ploile reduse cantitativ din martie și vânturile din primăvară determină zvântarea rapidă a solului putându-se planta încă de la începutul lui aprilie.O problemă o reprezintă înghețurile târzii din primăvară, acestea neafectând plantele dacă nu sunt răsărite.

Ploile din mai cu continuitate în iunie și iulie, roua frecventă și deasă din vară, asigură necesarul de apă al plantelor în timpul perioadei de vegetație.Umiditatea ridicată însă și tempeaturile din timpul nopții oferă condiții de dezvoltare a manei.În vară mai apar frecvent furtuni cu grindină și vânturi puternice care pot produce pagube mari.Temperaturile medii zilnice rare ori depășesc 25˚C, ceea ce oferă condiții de acumulare a substanțelor în tuberculi și nu consumarea lor prin respirație.

Toamnele sunt lungi și însorite permițând recoltarea pe timp uscat ceea ce favorizează o păstrare bună a tuberculilor, dar apar brume dese și timpurii în această perioadă.

Solurile oferă condiții foarte bune pentru realizarea unor producții deosebite ndin punct de vedere cantitativ și calitativ,acestea fiind fertile bogate în elemente nutritive și cu o textură medie spre ușoară.

Tabelul 7

Date climatice la I.C.P.C. [NUME_REDACTAT]; I.N.M.H. [NUME_REDACTAT] aceste condiții fac ca depresiunea Brașovului să fie încadrată în prima zonă de favorabilitate pentru cultura cartofului,aici găsind condiții pedoclimatice foarte favorabile pentru toate tipurile de cartof cu diferite destinații.

1.2.CERINTELE CULTURII CARTOFULUI FATA DE FACTORII ECOLOGICI.

Dintre plantele de cultură, cartoful se numără printre cele mai pretențioase plante de cultură în privința satisfacerii cerințelor față de condițiile de climă și sol. Aceasta se datoreză condițiilor de formare a cartofului. Regiunile de origine ale speciei Solanum tuberosum din care provin soirile de cartof cultivate sunt caracterizate prin temperaturi moderate, media maximă netrecând de 20˚C și printr-un regim pluviometric abundent de circa 2000 mm annual.

Trebuie evidențiată plasticitatea ecologică mare a cartofului determinată în primul rând de posibilitatea deplasării perioadei de vegetație în funcție de factorul termic și corelarea acestuia cu factorul iluminării, dând posibilitatea cultivării acestuia pe toate continentele.Există optim legat de altitudine și latitudine care sunt de 500-900 m altitudine în climatul temperat și 300-600 m altitudine în climatul nordic, iar pentru latitudine optimul este între 40˚-60˚.

Dintre condițiile climatice temperatura și umiditatea sunt hotărâtoare pentru creșterea plantelor. De asemenea condițiile de sol și fotoperioada sunt limitative în delimitarea zonelor de răspândire a cartofului.

1.2.1.Cerințele față de temperatură.

Cartoful cultivat este o plantăa climatului temperat și care necesită ca pe întreaga perioadă de vegetație, suma temperaturilor medii să fie de 1500-3000˚C Necesarul de căldură este diferit de-a lungul perioadei de vegetație.

Încolțirea tuberculilor de cartof are loc la 5-6˚C iar temperatura optimă de răsărire este 13-15˚C. Temperatura solului, influențeză mărimea perioadei dintre plantare și răsărire, astfel la temperaturi medii ale solului de 10-14˚C răsărirea se realizează în mai puțin de 25 de zile(Berindei 1960).

Temperatura minimă de creștere a tulpinilor este de circa 7˚C, optma e de 19-21˚C iar cea maximă e de 42˚C. La temperatura optimă, internodiile tulpinii sunt scurte, bine acoprite cu frunze ce au foliole mari.

Pentru formarea tubeculilor de cartof temperatura optimă este de 15-18˚C, pragul inferior fiind de 2˚C, iar cel superior de 29˚C. Tuberculii nu mai cresc la temperatura solului de 26˚C(Ec.Constantinescu 1963).

Temperaturile ridicate favorizează creșterea tufei, în timp ce temperaturile scăzute pe cea a tuberculilor, temperatura influențând distribuția într-un fel sau altul a substanței uscate produsă.S-a constatat însă că în regiunile cu temperaturi maxime diurne de 30˚C și minime nocturne de 15˚C sunt mult mai bune pentru cultura cartofului decât regiunile cu temperaturi relativ constante de 25˚C (W.G.Burton 1960). Temperatura solului poate fi însă, controlată prin irigare când aceasta pote fi coborâtă cu 8-12˚C, apa comportându-se ca un regulator termic care creează condiții favorabile cultivării cartofului și în zonele cu temperaturi medii mai ridicate (S.P. Trig )

Cartoful nu rezistă la temperaturi scăzute, la –5˚C fiind .distruse frunzele, la –0,8˚C colții, iar la –1˚C tuberculii. Temperaturile de –2˚C și –3˚C distrug întreaga plantă de cartof

În concluzie cultura cartofului se va înființa când temperatura în sol ajunge la 7˚C iar riscul înghețurilor târzii e minim. Se va urmări plantarea cât mai de timpuriu cunoscându-se că la 20-22˚Ctuberizarea nu are loc decât în condiții de zi scurtă (12 ore), urmărindu-se formarea abundentă a tuberculilor într-un timp cât mai scurt, ceea ce va duce la obținerea de tuberculi omogeni ca mărime și a unor producții mai mari.

1.2.2. Cerințe față de umiditate.

Deți consumul specific de apă al cartofului este mai mic decât în cazul altor plante, acesta prezintă cerințe mai mari de umiditate în sol dar mai ales o distribuție cât mai uniformă pe toată perioada de vegetație. Astfel cartoful are nevoie pe parcursul perioadei de vegetație de 250-550 mm precipitații, în condițiile în care primăvara solul prezintă o umiditate situată la nivelul capacității de câmp.

În perioada de la plantare la răsărire și ăn continuare până la tuberizare, cartoful folosește rezervele de apă dintuberculul plantat, fiind puțin afectat de lipsa precipitațiilor, excesul de apăînsă poate provoca putrezirea acestuia în sol.Dacă apare seceta pronunțată, formarea tuberculilor se prelungește reducându-se producția și procentul de tuberculi comerciali. Alternarea perioadelor umede cu secetă în timpul tuberizării determină formarea unui număr mare de tuberculi la cuib cu o creștere eșalonată. Faza de tuberizare intensă este faza critică pentru cartof, când plantele pretind cea mai mare cantitate de apă, 85% din capacitatea de.câmp, lipsa apei provocând stagnarea în creștere a tuberculilor și deranjamente în biochimismul plantelor, astfel încât în perioada următoare creșterea tuberculilor se realizează defectuos sau stagnează, chiar dacă umiditatea revine la normal. Excesul de apă, duce la insuficiența oxigenului în sol, are dacă se menține mult timp duce la putrezirea plantelor în întregime. Excesul temporar de umiditate poate afecta nivelul producției în procent de 32-78% (Berindei 1961).

Deosebit de important pentru producția de tuberculi este repartiția precipitațiilor în perioada de vegetație, pentru soiurile timpurii cele mai bune rezultate determină ploile din mai ți iunie, pentru soiurile semitimpurii ți semitardive cele din iunie ți iulie iar pentru soiurile tardive ploile din iunie, iulie ți august, în fiecaredintre aceste luni trebuind să cadă 90-130 mm precipitații (Scurtu 1973). Astfel se poate observa că cerințele ccartofului față de umiditate sunt permanente ți trebuie să se situeze la un nivel moderat (70-85% din capacitatea de câmp pentru apă).

1.2.3. Cerințele față de lumină.

Pentru asigurarea unor producții ridicate, cartoul are nevoie de multă lumină dar o importanță deosebită o are inducția fotoperiodică. Astfel, ca plantă producătoare de sămânță cartoful este plantă de zi lungă iar ca plantă producătoare de tuberculi este oplantă de zi scurtă. Pentru formarea tuberculilor (transformarea stolonilor în tuberculi) durata scurtă de iluminare este cea mai favorabilă (10-12 ore). Când durata zilei e mai mare de 14 ore, stolonii se transformă în lăstari. Acumularea recoltei (creșterea tuberculilor) este mai intensă însă în zilele lungi.

Uniformitatea și mărimea tuberculilor depind de durata zileiși de durata perioadei de tuberizare care dacă este mai scurtă determină formarea unor tuberculi uniformi ca mărime (Skoblova 1964).

Din punct de vedere al inducției fotoperiodice sunt diferențieri mari între grupele de soiuri mai ales în privința creșterii tuberculilor care se realizează mai intens în condiții de zi lungăpentru soiurile timpurii iar la soiurile târziiîn condiții de zi scurtă. Acest lucru este important pentru organizarea bazinelor specializate în cultura cartofului după perioada de vegetație și destinația producției.

Cartoful realizează cele mai mari producții în condiții de lumină intensă și umiditate a solului optime. La noi în țară în depresiunile intramontane, lumina este uneori insuficientă iar la câmpie lumina devine dăunătoare în condiții de secetă. Astfel teoretic pentru o producție de 100 t/ha cu 22% substanță uscată plantată în aprilie, care acoperă solul din luna iunie până în august și se maturizează în septembrie, lumina interceptată de această cultură se situează la vaoarea de

Luminii interceptate nu se realizează însă în practică datorită existenței golurilor, solurilor grele, variațiilor umidității solului, atacului de boli și dăunători etc. Oricum pentru a se realiza producții cât mai mari, pe durata perioadei de vegetație trebuie să se realizeze valori mult mai mari de 800 Mj (aprilie-septembrie), (H.P. Benkoma 1991).

1.2.4.Cerințe față de sol.

Pentru cartof solul este factorulesențial pentru obținerea unor producții mari și de calitate superioară, deoarece stolonii și tuberculii sunt tlpini subterane, iar sistemul radicular eate slab dezvoltat. Cele mai indicate soluri sunt cele nisipo-lutoase, luto-nisipoase și lutoase, cu capacitate mare de aerisire care opun o rezistență minimă la dezvoltarea sistemului radicular, a stolonilor și a tuberculilor, oferind și condiții optime de aerisire, deoarece respirația părții hipogee este intensă, necesitănd mai mult oxigen.

Luănd în considerare însușirile fizice ale solului, lucrările de pregătire a solului și lucrările de întreținere a culturiipe timpul vegetației, s-a determinat experimental că între aceste trei elemente, solul contribuie la realizarea producției cu 77% (Berindei 1977). Elementul care determină gradul de favorabilitate al unui sol pentru cartof, îl constituie conținutul acestuia în argilă, care trebuie să se situeze între 10 și 30%. Dacă se ia ca martor producția de cartof pe solurile nisipo-lutoase, se realizază 80-85% din producția martor pe solurile luto-nisipoase și 70-75% din producția martor pe solurile lutoase (Maxim 1972).

Tasarea solului reduce înrăutățește mult regimul aerohidric, de aceea trebuind să se evite cât mai mult tasarea solului prin efectuarea lucrărilor la momente optime și cât mai profund. Cartoful este pretențios și față de profunzimea solului, valorificând bine terenurile cu orizontul A mai mare, omogen, aerat, permeabil pentru apă, bogat în humus și substanțe nutritive, unde rădăcinile pot explora un volum mai mare de sol, pătrund mai adânc și se ramifică mai mult.

Față de reacția solului, cartoful nu este prea pretențios, obținându-se producții cu diferențe nesimnificative la un pH cuprins între 5 și 7,5, optimul însă aflându-se între 6 și 6,5.

1.2.5.Gradul de favorabilitate pentru cultura cartofului în condițiile de la I.C.P.C. [NUME_REDACTAT] depresiunea Brașovului se găsesc condițiicare satisfac în mare măsură cerințele biologice ale cartofului pe toată perioada de vegetație, în această zonă putându-se cultiva cartofi pentru consum toamnă-iarnă, vară, pentru industrializare și mai ales cartofi destinați plantărilor din categorii biologice superioare.

Temperaturi ale solului mai mari de 7˚C se înregistrează încă din prima jumătate a lunii aprilie, dar mai apar frecvent temperaturi minime nocturne ale aerului sub 0˚C în medie de tri ori pe lună. Luna iulie este de obicei cea mai caldă, în care temperatura medie nu depășește 19˚C și când se înregistrează în medie 16 zile cu temperaturi maxime diurne mai mari de 25˚C, minimele nocturne nedepășind însă 16˚C.

Precipitațiile înregistrate la Brașov sunt de 670 mm în medie annual, iar în perioada de vară sunt de 80-100 mm lunar. Astfel nu se înregistrează deficite semnificative între evapotranspirație și precipitații pe perioada de vegetație (-122 mm) aceasta fiind suplinită de cantitatea de apă acumulată în de sol pe perioada iernii, asceasta în anii normali. În cursul lunilor de vară se înregistrează în medie 9-10 zile cu precipitații mai mari de 1 mm, nbulozitatea fiind și ea ridicată.

Solurile au o textură luto-nisipoasă cu un procent de 28% argilă în orizontul A, care are o grosime de 60 cm , bogat în humus, cu un pH neutru. Bogat în azot și potasiu, fosforul situat în limite normale, acest sol încadrându-se în grupa cernoziomurilor cambice.

În concluzie sub aspect pedoclimatic I.C.P.C. Brașov se află în zona foarte favorabilă culturii pentru consum toamnă-iarnă, industrializare și categorii biologice superioare destinate înmulțirilor, depresiunea Brașovului fiid bazin specializat, declarat zonă închisă pentru material de plantat pentru cultura cartofului.

1.3.Tehnologia de cultivare a cartofului.

1.3.1. Rotația și amplasarea culturii.

Cartoful face parte din categoria culturilor agricole puțin pretențioase la planta premergătoare, dar foarte pretențioasă în ceea ce privește textura solului. Deasemenea se mai ține cont de existența unor drumuri de acces bune (producții de 10-40 t/ha) și o pantă a terenului nu mai mare de 6˚ pentru a permite efectuarea integrală a lucrărilor mecanizat. Dimensionarea parcelelor se face astfel încât să se asigure alimentarea rațională a mașinilor de plantat.

Solurile pe care se amplasează cultura trebuie să aibe un regim aerohidric echilibrat, să fie bine structurate, netasate, profunde și cu un drenaj bun. În structura de culturi dintr-un asolament, caroful poate reprezenta 25-67% (Berindei 1985). Cele mai bune premergătoare sunt considerate leguminoasele perene furajere, apoi cele anuale dacă nu se folosesc pentru grâu iar în continuare cerealele păioase, porumb siloz, bostănoase, in pentru ulei.

Se exclude amplasarea cartofului după alte solanacee și implicit monocultura, floarea soarelui și in pentru ulei infestate cu Botrytis cinerea (putregai cenușiu). Nu este indicată amplasarea după porumb sau sfeeclă de zahăr, deoarece se recoltează mai târziu, dar acest lucru e inevitabil.

După cartof se poate cultiva cu rezultate foarte bune culturi de primăvară dar și grâu sau orz de toamnă. Artoful este premergătoarea cea mai preferată a orzoaicei de toamnă și primăvară.

1.3.2. Fertilizarea.

Cartoful este una din culturile mari consumatoare de substanțe nutritive care reacționează bine la îngrășăminte organice și minerale. În condițiile țării noastre, consumul de elemente nutritive, pentru o producție de 1000 kg tuberculi și părțile aferente de biomasă fiind încadrat între limitele 5-8 kg azot, 2-3 kg anhidridă fosforică, 8-9 kg oxid de potasiu (D.Davidescu 1981). O cultură de cartof reține în tuberculi circa 66% din azot, 63,3% anhidridă fosforică, 58,2% oxid de potasiu, 7,9% oxid de calciu și 40% oxid de magneziu. Ritmul de absorbție al elementelor nutritive nu diferă mult de la un element la altul. Trebuie menționat însă că la începutul vegetației o deosebită contribuție la creșterea plantelor o au rezervele din tubercul iar consumul cel mai mare de elemente nutritive se realizează în perioada de formare a tuberculilor. Planta de cartof folosește până la înflorit 75% din cantitatea totală de fosfor și 77% din cantitatea totală de potasiu.

Azotul este elementulcare intervine în formarea și dezvoltarea suprafeței foliare, dezvoltarea unui sistem radicular mai activ prin care se realizează absorbția un nor cantități mari de substanțe nutritive care se deplasează spre tuberculi mărindu-le masa acestora. Când azotul este insuficient, plantele sunt galben-verzui iar suprafața de asimilație se reduce pronunțat. Reducerea suprafeței de asimilație are consecințe negative asupra formării stolonilor și a tuberculilor.

Excesul de azot, determină creșterea luxuriantă a părții epigee, care se face în detrimentul producției de tuberculi prin frânarea tuberizării și resorbția unor stoloni și tuberculi, și reducerea creșterii tuberculilor. Azotul în exces prelungește perioada de vegetație, aceasta determinând o întârziere a înfloritului cu 20-25 de zile (N.Zamfirescu și colab. 1959). O altă consecință a exesului de azot este reducerea calității tuberculilor: gust neplăcut, înegrire la fierbere, rezistență scăzută la păstrare.

Sporul de recoltă datorat azotului este de 40-100 kg tuberculi la 1 kg azot. Azotul se folosește în cantități mai mari la cartoful timpuriu unde este necesară o creștere rapidă a plantei și pe această bază a tuberculilor, pentru a obține o recoltă cât mai timpurie, dar numai asociat cu fosfor și potasiu în proporții ce trebuie să țină cont de condițiile pedoclimatice. La stabilirea dozelor de azot trebuie să se țină seama că în prima parte a vegetației, cartoful folosește mai greu rezervele din sol, iar soiurile tardive au nevoie de cantități mai mari de azot comparativ cu cele semitimpurii.

Fosforul determină sporuri de producție mai mici dcât azotul (40-50 kg tuberculi la 1kg s.a. de fosfor) dar prezintă importanță îndezvoltarea sistemului radicular, în formarea tuberculilor, a maturizării lor și în depunerea amidonului, temperând efectele negative ale excesului de azot. La insuficiența fosforului, ritmul de creștere al plantelor de cartof se reduce, de asemenea se reduce și rimul formării tuberculilor, iar în miezul acestora se formează pete roșii-ruginii, care la fierbere devin tari și se separă demiezul fiert. De asemenea insuficiența fosforului provoacă răsucirea marginilor foliolelor însus, limbul rămâne redus ca dimensiune și de culoare închisă, suprafața de asimilație se reduce, însă în mai mică măsură decât la insuficiența azotului. Excesul de fosfor provoacă o maturizare mai rapidă, reducerea perioadei de vegetație și o rapidă formare a tuberculior ceea ce determină reducerea producțiilor la soiurile semitârzii și târzii. Pentru soiurile timpurii acest fapt este insă benefic.

Potasiul este consumat de cartof în cantități mari, influențând pozitiv formarea suprafeței de asimilație, intensitatea procesului de fotosinteză și migrarea substanțelor asimilate din frunze. Acesta determină și creșterea valorii seminale a tuberculilor, a rezistenței la mană, la secetă și nanism. Potasiul determină creșterea numărului de tuberculi comercializabili, adică a procentului de tuberculi mari, spre deosebire de fosfor care provoacă o creștere a numărului de tuberculi în detrimentul mărimii acestora (M. Bârsan 1972) și obținera de material de plantat de o calitate foarte bună. Alături de fosfor, potasiul contribuie la limitarea efectelor negative ale excesului de azot. Sporul de producție al cartofului doar sub influența potasiului este mult mai mic în comparație cu azotul și fosforul, și se situeazăîntre 10-15 kg tuberculi la un kg s.a. de potasiu.

Gunoiul de grajd este un îngrășământ care în condițiile asocierii cu îngrășământe minerale asigură sporuri de producție foarte mari. Acesta însă contribuie și la îmbunătățirea însușirilor solului și are efect și asupra culturilor care urmează cartofului. Gunoiul de grajd se administrează în cantităși de 30-40 t/ha, reducându-se dozele de azot cu 2 kg s.a., de fosfor cu un kg iar de potasiu cu 2,5 kg s.a. pentru fiecare tonă de gunoi administrat. Sporul de recoltă datorat gunoiului de grajd poate ajunge până la 11,7 t/ha (M. Berindi 1985).

Fertilizarea este indispensabilă pentru realizarea unor producții mari și eficiente economic. Aceasta trebuie să se facă în mod rațional, ceea ce presupune folosirea unor rapoarte între azot, fosfor și potasiu care să corespundă cerințelor plantelor în diferite condiții pedoclimatice, dar și destinației ce o a avea producția. La I.C.P.C. Brașov s-au elaborat modele matematice pentru optimizarea fertilizării cartofului (Copony 1978), cu probabilitate de 70-80%.

1.3.3. Lucrările solului.

Pentru a obține rezultate bune în cultivarea cartofului trebuie să se țină seama de faptul că solul trebuie să fie afânat, cu un regim aerohidric corespunzător biologiei cartofului, care să permită dezvoltarea normală a tuberculilor și a sistemului radicular.

Lucrarea de bază a solului este arătura care indiferent de condițiile pedoclimatice se realizează la 30 cm cu subsolaj suplimentar de 10-15 cm, făcând posibilă o bună dezvoltare a plantelor, mai ales a tuberculilor din cuib. Acest fapt duce la obținerea de sporuri de producție cuprinse între 2-10 t/ha față de arătura fără subsolaj (M.Berindei 1985). De asemenea se facilitează executarea unor biloane mari la plantare, cu posibilități mai bune de executare a lucrărilor de îngrijire în timpul perioadei de vegetație și pentru recoltarea mecanizată.

Importantă este și nivelarea terenului, dacă situația o cere și care se execută înaintea arăturii de bază, în prealabil fiind necesară executării unei bune mobilizări cu grapa cu discuri. Astfel se realizează condițiile pentru o plantare la adâncimi uniforme, realizarea unui bilon regulat și efectuarea lucrărilor de erbicidat și recoltat în condiții mai bune.

Epoca la care se realizează arătura de bază are importanță deosebită. Cu căt se face mai timpuriu (în funcție de planta premergătoare) cu atât efectul asupra producției este mai benefic. Nu trebuie neglijată calitatea arăturii, care trebue să fie lipsită de bulgări pe toată adâncimea ei (mărunțire de 2,5 cm în proporție de 90%). De aceea umiditatea solului trebuie să fie de 40-60% din capacitatea pentru apă capilară a solului.

În primăvară, pregătirea terenului premergător plantării, se face numai în momentul când solul s-a zvântat evitând forarea bulgărilor. Dacă solul se lucrează în teren insuficient zvântat apar în interiorul cuibului bulgări care au efecte negative în dezvoltarea tuberculilor. Pentru lucrarea solului în primăvară se recomandă următoarele: pe solurile ușoare nisipoase, nisipo-lutoase și luto-nisipoase lucrarea se poate executa doar cu grapa cu discuri; pe solurile lutoase cele mai bune rezultate se obțin prin folosirea cultivatorului; pe solurile luto-argiloase se recomandă o lucrare cu grapa cu discuri cât mai adâncă prin reglarea unghiului de atac al discului la 15-17˚ (M.Berindei 1985).

Cele mai bune rezultate se obțin însă când solul se pregătește cu ajutorul cultivatorului echipat cu piese active tip săgeată, pentru adâncimea de 13 cm sau cuțite tip daltă pentru adâncimi de 14-18 cm (Bria 1982). Folosirea combinatoarelor și daltelor vibratoare oferă condiții foarte bune pentru plantarea cartofului. Acestea s-au dovedit mai eficiente în pregătirea unui pat germinativ corespunzător.

1.3.4. Soiuri de cartof.

Lista oficială a soiurilor pentru anul 1998, grupează soiurile după perioada de vegetație în soiuri timpurii, semitimpurii, semitârzii și târzii. Din punct de vedere al calității, soiurile de cartof se grupează în patru clase de calitate: clasa A, pentru salate; clasa B, pentru diferite preparate culinare; clasa C , făinoși; clsa D, foarte făinoși destinați industrializării.

În continoare se prezintă câteva soiri cultivate în țara noastră:

Ostara soi olandez, omologat în 1971, cu perioadă de vegetație de 75-85 de zile, tuberculi mari, ovali și coajă netedă ușor rugoasă de culoare galbenă, miez galben, rezistent la râia neagră, mijlociu rezistent la râia comună, relativ sensibil la mană, capacitate de producțiemeedie de 41 t/ha, cultivat pentru consum extra timpuriu și timpuriu.

Bran, soi creat la I.C.P.C. Brașov și omologat în 1992, cu perioadă de vegetație de 93 de zile, tuberculi rotunzi-ovali, coajă și miez galbene, reistent la viroze, mijlociu rezistent la mană, capacitate medie de producție de 30 t/ha, este destinat consumului în vară și pentru industrializare ( 18.5-20.1% amidon).

Bârsa, soi creat la I.C.P.C. Brașov și omologat în 1992, cu perioadă de vegetație de 98 de zile, tuberculi rotunzi-ovali, coajă și miez galbene, rezistent la viroze și mijlociu rezistent la mană, capacitate medie de producție e de 34 t/ha, destinat consumului de vară-toamnă.

Sucevița, soi creat la S.C.A. Suceava,omologat în 1982, cu perioadă de vegetație de 85-100 de zile, tuberculi mari oval alungiți, coajă de culoare roșie, miez galben deschis, rezistent la râia neagră și mijlociu rezistent la râia comună, sensibil la mană și viroze, capacitate medie de producție de 42 t/ha, destinat consumului de vară-toamnă.

Mureșan, soi creat la I.C.P.C. Brașov, omologat în 1984, cu perioadă de vegetație de 100-115 zile, tuberculi ovali, coajă netedă de culoare galbnă cu ochi numeroși semiadânci, miez galben, rezistent la râia neagră și râia comună, rezistent la mană pe tubrculi, mijlociu rezistent la manâ pe frunze, rezistent la viroze grave, capacitate medie de producție de 52 t/ha, destinat consumului vară-toamnă.

Desirée, soi creat în Olanda și autorizat în cultură la noi din 1971, perioada de vegetație de 101-120 de zile, tuberculi mari, oval-alungiți, coajă fină roșie deschis, miez galben deschis, rezistent la râia neagră, mijlociu rezistent la virusul „A“, sensibil la mană, foarte sensibil la virusul răsucirii frunzelor, cu capacitatea de producție medie de 49 t/ha, este destinat consumului de toamnă-iarnă.

Sante „N“, soi creat în Olanda și introdus la noi în cultură din 1974, cu perioadă de vegetație de 100-120 de zile, tuberculi rotuzi, cojă fină de culoare galbenă și miez galben,rezistent la nematozi, mediu rezistent la mană, sensibil la unele viroze, rezistent la râia neagră, are o capacitate medie de producție de 47 t/ha și este destinat consumului de toamnă-iarnă.

Titus, soi creat la I.C.P.C. Brașov și omologat în anul 1993, re perioadă de vegetație de 120 de zile, tuberculii sunt rotunzi cu coajă și miez galbene, rezistent la virozele grave, mediu rezistent la mană, capacitate de producție medie de peste 30 t/ha,destinat consumului de toamnă-iarnă și pentru industrializare (18-22%).

La noi în țară trei soiuri sunt cultivate pe 92% din suprafață, acestea fiind Ostara, Desirée și Sante „N“, soiuri apreciate de către consumator datorită aspectului lor mai atrăgător și de către cultivatori deoare ce producția acestora variază puțin de la un an la altul, procentului mare de tuberculi comercializabili și capacității de producție ridicate.

1.3.5. Materialul de plantat și plantarea.

Materialul de plantat trebuie să aparțină soiului și categoriei biologice pentru zona de cultură, să fie sănătos iar mărimea tuberculilor să fie uniformă, reliztă prin sortare la deschiderea silozului, îndepărtându-se tuberculii vătămați și bolnavi, sau care nu se încadrează în fracția de mărime, recomandându-se preîncolțirea cu ajutorul ventilației înainte de plantare cu 8-10 zile, creându-se condiții pentru pornirea mugurilor.

Epoca de plantare optimă este determinată de zvântarea solului până la adâncimea de plantare plus încă 3-4 cm. Nu trebuie să se aștepte realizarea în sol a temperaturii de 7˚C, deoarece pot interveni ploi care să întârzie lucrarea de plantat. În sol tuberculii nu sunt influențați de scăderile de temperatură pe perioade scurte, colții reponind în vegetație doar la realizarea temperaturii de 6-7˚C. Plantarea mai timpurie determină producții mai mari decăt cele târzii indiferent de condițiile ce intervin între plantare și răsărire, acest fapt datorându-se tuberizării mai timpurii în condiții de temperatură și durată de iluminare mai favorabile și un ritm de acumulare a biomasei mai accentuat, folosindu-se mai eficient ploile dinaintea secetelor din vară. Plantările timpurii determină formarea stolonilor scurți ușurându-se recoltarea mecanizată.

Densitatea plantării este optimă într-un interval mai larg, 35-80 mii tuberculi la hectar, plantele autoreglându-și numărul de tulpini ce se vor dezvolta viguros, înfuncție de fertilitatea solului și de condițiile de mediu. Cele mai mari producții se obțin în condițiile în care se realizează o densitate de 230-280 mii tulpini principale la hectar. La densitatea de 250 mii tulpini la hectar se realizează suprafața optimă de asimilație (I.S.F.=3-3,5). Luând în considerare fracțiile de calibrare a tuberculilor, M.Berindei (1985) recomandădensitatea de 70.000 tuberculi/ha din fracțiia de 30-45 mm, sau 55-60000 tuberculi/ha din fracția de 45-55 mm. La soiurile care produc un număr mare de tuberculi la cuib se va reduce densitatea cu 5-10.000 tuberculi/ha.

Cantitatea de tuberculi la hectar, se recomandă a fi de 2,5-3,3 t/ha, aceste cantități oferind indici maximi de eficiență economică care se vor corela cu mărimea fracțiilor și densitatea de plantare. Prin creștera normei de plantare, producțiile cresc până la nora de 6,0-6,5 t/ha. Veniturile nete cele mai mari s-au obținut cu norme de plantare de 2.5-3.3 t/ha la desimi de 45-60.000 cuiburi/ha cu tuberculi din fracția mică ( 30 mm ) și mijlocie ( 45 mm ) și la desimi de 30.000 cuiburi/ha în cazul tuberculior mari ( Bredt și colab. 1982). Prin reducerea normei de plantare de la 4,5-3,6 t/ha cât s-a practicat pânâ în prezent la unitățile specializate în cultura cartofului , la 2,45-3,3 t/ha se reduc cheltuielile pentru materialul de plantat cu 10-50% ( I.Nan 1996 ).

Distanța dintre rânduri pentru soiurile timpurii și extra timpurii este de 55-60 cm, dar și la distanțe de 80 cm între rânduri fără modificarea densității la hectar, nu au dus la reducerea producției, dar s-au redus cheltuielile de mecanizare cu 17% (V.B ârnaure 1979). Lărgirea intervalului la 75 cm cu menținerea densității optime, a influențat pozitiv creșterea productivității muncii cu circa 30% la lucrările de plantat și îngrijire cu 20% la recoltare ca rezultat al reducerii numărului de rânduri și a lungimii acestora de la 16 km/ha cu intervalul de 62,5 cm la 13,3 km/ha cu intervalul de 75 cm ( M.Berindei și colab. 1978 ). Plantarea se poate realiza cu 4SaBP62,5 la distanțe de 60, 62,5 și 70 cm sau cu 6SAD-75 la distanțe de 70, 75 și 80 cm între rânduri. Pe terenuri în pantă cu forme neregulate sau fărmițate a căror mecanizare impune cerințe deosebite privind manevrabilitatea, stabilitatea și accesibilitatea agregatelor de lucru, se folosește SA-2-0,74.

Adâncimea de plantare cea mai potrivită e de 7-12 cm în biloane late de 38-42 cm la bază și înalte de 12-15 cm . La plantare mai adâncă de 10 cm recoltarea mecanizată este mai costisitoare. Distanța dintre tuberculi și suprafața bilonului trebuie să fie de 4-8 cm în funcție de mărimea acestora.

1.3.6. Lucrările de îngrijire.

Prin lucrările care se execută în culturile de cartof se urmărește menținerea solului afânat, o bună aerație, provocarea formării unui număr mai mare de stoloni la plante și combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor.

În cazul plantării cu bilon se execută o prașilă oarbă cu cultivatorul echipat cu cuțite în formă de „T“ sau cu grapa plasă la 10-14 zile după plantare, urată la 1-4 zile de o lucrare cu cultivatorul. Astfel se distrug buruienile dar se și afânează solul, această lucrare repetânduse de 2-3 ori la interval de 8-12 zile, până la răsărit. Această afânare a solului asigură sporuri de 2,5-3,5 t/ha (M.Berindei 1985) în anii cu condiții climatice foarte favorabile aceste sporuri putând fi și mai mari.

Prașilele în cultura cartofului sunt lucrări de combatere a buruienilor și de mușuroire (bilonare) care sunt obligatorii pentru această specie. În cea mai mare parte tuberculii se formează în bilon unde găsesc condiții mai favorabile deoare ce nu întâmpină rezistență în dezvoltarea lor. Bilonările se realizează cu ajutorul cultivatorului echipat cu cuțite tip săgeată mare și rariță cu aripi reglabile. Bilonarea începe cu prima prașilă când plantele au 15-20 cm , după 10-14 zile se execută al doilea prășit (bilonare) urmată de o prașilă manuală când se „perfecționează“ lucrarea de bilonare. Ultima bilonare se va face înaintea înfloritului când în fața roților de tractor se montează ridicători de vreji pentru evitarea vătămării plantelor care pot reduce producția cu 20-28% ( R.Ghimbășan, T.Catelly 1980 ).

Cu toate că s-au obținut importante realizări în combaterea mecanică a buruienilor, de multe ori din cauza precipitațiilor din lunile mai și iunie nu se poate realiza combaterea mecanică. De asemenea îmburuienarea târzie de vară și toamnă reduce producția considerabil. Dacă într-o cultură mediu îmburuienată se găsesc 10 t de buruieni, producția scade cu 10 t (H.Bredt ). Îmburuienarea atrage după sine dificultăți în recoltarea mecanizată.

Folosirea erbicidelor implică o tehnologie de tip industrial cu creștera productivității muncii și reducerea tasării solului determinată de mijloacele mecamice de combatere a buruienilor. N cazul erbicidărilor e obligatorie plantarea în bilon (M.Berindei 1985), plantarea fără bilon și bilonarea ulterioară pe măsură ce tulpinile cresc fiind depășită de tehnologia de combatere a buruienilor cu erbicide.

Erbicidele simple ca: Gesagard,Sencor, Igran, Afalon, Aresin se aplică imediat după rebilonare concomitent cu aceasta și până la răsărirea plantelor. Erbicidele asociate se aplică obligatoriu în primele 10 zile, după rebilonare sau plantarea tuberculilor, de preferat înaintea răsăririi buruienilor monocotiledonate anuale. Sencor poate fi aplicat fără probleme și după răsărirea plantelor de cartof până când acestea ajung la 10-12 cm înălțime. Se mai poate aplica postemergent și Titus din faza cotiledonală și până în faza de șase frunze adevărate pentru buruienile dicotiledonate. Pentru combaterea buruienilor problemă ca: Solanum nigrum, se folosește basagran în faza de rozetă a buruienilor, Agropiron repens cu Fusilade super (12,5% fulazifop-p-butil) 4-6 l/ha, Galant (12,5% haloxifop- ethoxy-ethyl) 4-6 l/ha, Targa (10,1% quizalofop-ethyl) 4-6 l/ha, când plantele de pir au 10-15 cm.

Toate erbicidele recomandate după plantare și înainte de răsărirea cartofului realizează o combatere eficientă când sunt aplicate concomitent cu o rebilonare,efectul sporind dacă acestea rămân ca o peliculă la suprafața solului.

Combaterea bolilor poate aduce sporuri deosebite de producție, chiar dacă cotrolarea acestor boli și în special a manei, este foarte costisitoare. Dintre bolile cartofului enumerăm: înegrirea bazei tulpinii (Ervinia carotovora var. atroseptica), putregaiul umed (Ervinia carotovora var. carotovora), rizoctonioza (Rizoctonia solani),

Tabelul 8

Erbicide recomandate pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate din culturile de cartof (N.Șarpe 1987)

mana (Phitophtora infestans), putregaiul uscat (Fusarium sp.), alternarioza (Alternaria solani), putregaiul inelar (Corynebacterium sepedonicum), râia neagră (Synchytrium endobioticum), râia comună (Streptomyces scabies). Momentul aplicării tratamentelor e indicat prin buletine de avertizare. Întârzierea cu 4-5 zile a tratamentului față de momentul avertizat, diminuează cu 70-80% eficacitatea protejării foliajului la mană. Dozele de fungicid administrate sunt de: 2 kg/ha Dhitane M-45, Vandozeb 80 PU, Sandofan C-50 PU; 2,5 kg/ha Ridomil plus, Curzate plusT85 PU și 0,5kg/ha Brestan 60 WP. Numărul tratamentelor eficiente economic sunt de 5-10 la soiurile sensibile la mană, 5-7 la cele puțin sensibile și 1-3 la cele considerate rezistente. Deregulă se efectuează 1-4 stropiri. Efectele economice ale combaterii manei sunt de necontestat o unitate investită atrăgând după sine 4-9 unități beneficii (I.Cupșa)

Principalul dăunător este reprezentat de către gândacul din Colorado, împotriva căruia se folosesc: Decis 2,5 EC 0,3 kg/ha; Vectenon 50 WP 0,5 kg/ha; Ecalux S 0,6 kg/ha; Marshall 25 EC 1,5 kg/ha; Padan 50 1,0-1,2 kg/ha, când se fac tratamente terestre iar la tratamente cu mijloace aero se folosesc Dimevur 3 l/ha sau Carbavur 3 l/ha. Numărul tratamentelor variază de la un an la altul, rezultate bune obținându-se când se alternează insecticidele. Când avertizările pentru mană și gândacul din Colorado coincid tratamentele se pot efectua concomitent.

Cartoful reacționeazăcel mai bine la irigare decăt oricare altă cultură, sporul de producție la un mm de apă dat prin irigare în zona de sud a țării fiind cuprins între 30 și 120 kg/ha. Cel mai mare consum de apă se înregistrează în faza de îmbobocit-înflorire maximă, după care urmează consumul din faza înflorire-îngălbenire fiziologică a frunzelor bazale, ceea ce corespunde calendaristic lunii iulie. Consumul de apă se diferențiază între soiuri în funcție de perioada lor de vegetație, soiurile timpurii consumănd 320-450 mm, cele semitimpurii și semitârzii consumănd 450-550 mm iar cele tardive 550-650 mm. În zona de stepă prin irigare nivelul producției se apropie de potențialul biologic, în [NUME_REDACTAT] a Brăilei obținăndu-se 69 t/ha Ostara, 92,8 t/ha Super, 84,7 t/ha Desirée, 92.8 t/ha Eba. Sunt favorabile udările scurte, la adăncimi mai mici, 40-60 cm pentru a asigura reducerea temperaturii solului, a evita stresul hidric sau excesul de umiditate. Se recomandă udareaprim aspersiune asigurându-se reducerea normelor de udare, mărirea umidității aerului, micșorarea temperaturii aerului și îmbunătățirea pe această cale a condițiilor de vegetație ale plantelor de cartof (Vl.[NUME_REDACTAT] 1982).

1.3.7. Evaluarea producției, recoltarea și păstrarea.

Evaluarea producției reprezintă un parametru care se determină în scopul cunoașterii, urmăririi și înregistrării culturilor precum și a determinării cantitative și calitatve.

Evaluarea producției cartofului se realizează în funcție de mărimea perioadei de vegetașie a soiurilor, realizându-se de obicei după înflorit, în momentul în care au început să se ofilească frunzele bazale. Pentru evaluarea producției e nevoie să se stabilească numărul punctelor de control, se determină suprafața unui punct de control prin luarea în considerare a patru rânduri de 10 metri ( 30 m².), se numără cuiburile fiecărui punct de control și se calculează producția estimată cu ajutorul formulei:

– Qkg/ha producția medie evaluată;

– q cantitatea medie de tuberculi recoltată la punctele de control;

– d suprafața unui punct de control;

– .i numărul punctelor de control.

Stabilirea momentului recoltării se apreciază după destinația pe care o au tuberculii. La stabilirea momentului recoltării intervin și alți factori dintre care trebuie reținută starea fitosanitară a culturii. Culturile timpurii se recoltează atunci când tuberculii ajung la dimensiuni comerciale. Cartofii ce se folosesc ca material de plantat se recoltează în funcție de dinamica de creștere a tuberculilor și de perioada zborului maxim al afidelor, când se distrug mecanic sau chimic vrejii urmând a se recolta apoi după 15-20 de zile. Culturile pentru consum de vară, toamnă și iarnă se recoltează la maturitate tehnică, atunci când 70% din vreji sunt uscași iar coaja aderă bine la pulpă.Se folosește și forțarea ajungerii la maturitatea tehnică prin distrugerea vrejilor mecanic sau chimic ceea ce duce și la o îmbunătățire a calității producției crescând rezistența tuberculilor la vătămare, reducerea infectării tuberculilor, prevenirea îmburuienării până la recoltare, oprirea trecerii bolilor din partea epigee în tuberculi, asigurându-se o păstrare a acestora cu pierderi reduse (G.W.Burton 1966).

Recoltarea trebuie să se facă pe timp frumos iar umiditatea solului să fie optimă, 16-24% (N.Bria 1972). Recoltarea se poate face manual, semimecanizat cu mașinile de dizlocat E-649, MSC-1 sau MSC-2 urmând să fie recoltați manual, sau integral mecanizat cu combina E-684 când e nevoie și de o sortare și separare de impurități a cartofilor cu ajutorul instalațiilor: ISIC-30, MP-1 și MCC-60 (45).

Cartoful e un produs care se poate consuma tot timpul anului, dar pentru care e nevoie de o păstrare corespunzătoare. Greutățile în păstrare sunt determinate de volumul mare de apă (peste 75%) și de durata mare a păstrării care poate fi și de 9 luni. Astfel pentru a limita pierderile în silozuri sau depozite, cartofii trebuiesc introduși în aceste spații bine maturați, fără impurități, nevătămați, recoltați pe vreme uscată, în condiții de 3-5˚C temperatură, 85-93% umiditate relativă a aerului, în întuneric și cu ventilație permanentă. Depozitarea se poate face în macrosilozuri (3000-25000 t), microsilozuri (600-1000 t),pivnițe și bordeie , toate acestea trebuind să ofere condiții de ventilație, umiditate și temperatură optime. Se mai practică pastrarea cartofilor în adăposturi temporare cum ar fi silozuri, tranșee sau gropi.

PARTEA A II-A

EXPERIMENTĂRI PRIVIND EFICIENȚA FERTILIZĂRII ÎN DIFERITE CONDIȚII FITOTEHNICE

2.1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR REFERITOARE LA FERTILIZAREA CARTOFULUI

Fertilizarea în acest moment este recunoscută ca unul dintre cele mai importante mijloace prin care pot fi sporite producțiile agricole și în mod deosebit la cartof, cultură care răspunde foarte bine la aplicarea îngrășămintelor, efectul traducându-se prin sporuri mari de producție dar și de calitate.

Bazele științifice privind fertilizarea au fost realizate de către Justus von Liebig care în lucrarea „[NUME_REDACTAT] in ihrer Anwendung auf Agriculture und Physiologie“ (1840), emite „teoria nutriției minerale a plantelor“ în caresupune atenției faptul că plantele nu se hrănesc cu humus, ci cu apă, dioxid de carbon și săruri minerale (D.Davidescu 1992). Această teorie a dus ulterior la dezvoltarea agriculturii, determinând oamenii de știință să caute soluții pentru a asigura necesarul plantelor în elemente nutritive și de a îmbunătăți fertilitatea solului. Astfel a fost explicat modul în care unele substanțe din natură contribuie la creșterea producțiilor.

A urmat producerea îngrășămintelor minerale pe cale industrială, pentru prima dată în [NUME_REDACTAT] (1843), ulterior dezvoltarea producției îngrășămintelor fiind strâns legată de progresele științei. Folosirea îngrășămintelor determină o mai bună valorificare a factorilor ecologici și genetici ai plantelor cultivate.

În prezent se urmărește obținerea unor producții eficient din punct de vedere economic, constatându-se că, de la un anumit nivel dozele de îngrășăminte devin dăunătoare, aici situându-se maximul tehnic. S-a constatat că maximul tehnic nu asigură eficiența economică maximă, cercetările din ultimii ani încercând să ofere agricultorilor nivele de fertilizare optime din punct de vedere economic, care să ofere siguranța unui profit (I.Nan 1996), condiția de bază fiind obținerea unui venit maxim cu ajutorul unor cheltuieli minime.

O altă tendință în cercetările actuale este cea care studiază fertilizarea sub aspectul interacțiunii acesteia cu alți factori tehnologici reprezentați decătre norma și epoca de plantare, irigație, lucrările solului, lucrările de îngrijire pentru a stabili varinte optime de tehnologie, care să ducă la creșterea eficienței economice în cultivarea cartofului. Acest lucru este înlesnit în prezent de către tehnologia informației, care permite realizarea de experiențe cu mai mulți factori, interpretarea putăndu-se face mult mai ușor cu ajutorul calculatoarelor personale și al programelorde calculmatematic șistatistic.

Se mai realizează cercetări privind nutriția extraradiculară care prezintă numeroase avantaje, printre care enumerăm: folosirea de 5-10 ori mai puține îngrășăminte decât la îngrășările suplimentare obișnuite, un coeficient mai mare de folosire a îngrășămintelor,sporuri de producție cel puțin egale cu fertilizarea clasică, aplicare nelimitată de alți factori cum ar fi: uscăciunea, sărăturarea sau rănirea frunzelor, se poate realiza nutriția diferențiată în raport cu cerințele plantelor in diferite faze de vegetație(I.Gh.Râncu 1987). Dezavantajele sunt reprezentate de faptul că trebuiesc aplicate în faze avansate de vegetație, când masa foliară a acoperit în întregime solul, fertilizarea făcându-se cu greutate, costurile încă ridicate și lipsa mijloacelor tehnice care să facă posibilă fertilizarea (avioane, elicoptere), făra a reduce masa foliară prin distrugere cu mijloacele mecanicede administrare.

În prezent au apărut noi concepte în agricultură care influențează cercetările de fertilizare. Astfel managementul creșterii plantelor, managementul culturii agricole , agricultura de precizie și agricultura de durată (ecologică), impun noi moduri de a privi fertilizarea cu efecte în special asupra creșterii eficienței economice și a conservării mediului înconjurător.

Aceste noi direcții pun cercetările de fertilizare în contact cu noidomenii dintre care cel mai important este „tehnologia infornației˚ care oferă posibilitatea folosirii mai judicioase a resurselor materiale și umane, care în viitor vor putea oferi agricultorilor tehnologii de cultivare a plantelor mai moderne și mai performante, care vor ține seama de particularitățile pedoclimaticeale ale diferitelor zone cu mare acuratețe.

2.2.SCOPUL, OBIECTIVELE ȘI METODICA EXPERIMENTĂRILOR.

2.2.1. Scopul și obiectivele experienței.

Scopul experienței, ca și a celorlalte cerrcetări de tehnologie efectuate în cadrul I.C.P.C. Brașov, este de a pune la dispoziția agricultorilor tehnologii integrate și diferențiate de cultuvare a cartofului cu consumuri energetice reduse, nepoluante și economice. În acest caz se urmărește modul în care îngrășământul complex 15-15-15, administrat în doze diferite, influențează producția in interacțiune cu epoca de plantare, soiul și mărimea materialului de plantat. Rezultatele vor trebui să arate ce nivel de fertilizare e recomandat a se folosi, influența asupra producției a întârzierii plantării și modul în care mărimea tuberculilor influențează producția.

În acest experiment, se dorește stabilirea efectelor diferitelor doze de Complex 15-15-15 pe care le are asupra producției de cartof, la soiurile Ostara și Sante, plantate în două epoci,optimă și întârziată cu trei săptămâni, și cu material de plantat de mărimi diferite plantate cu normă identică (3150 kg/ha) dar la densități diferite rezultate din raportul diferit dintre cantitatea de tuberculi plantată și mărimea acestora.

Se urmărește, obținerea de curbe de răspuns la fertilizarea în diferite condiții fitotehnice și selectarea variantelor eficiente din punct de vedere economic.

2.2.2. Metodica experimentărilor.

Experiența a fost efectuată în cadrul Institutului de Cercetare și Producție a [NUME_REDACTAT], în anul 1998, pe un sol de tip cernoziomoid. Această experiență e de tip polifactorială de tipul:

3R x 2A x 2B x 2C x 7D

Au rezultat 56 de variante cu câte trei repetiții, factorii studiați fiind:

-factorul A: epoca de plantat cu două graduări

– a1 epoca I (optimă) 16.04.1998

– a2 epoca II (întârziată) 07.05.1998

-factorul B: soiul cu două graduări

– b1 Ostara

– b2 Sante

-factorul C: materialul de plantat cu două graduări de mărime

– c1 fracția 30-45 mm diametru

-.c2 fracția 45-55 mm diametru

-factorul D:îngrășământ complex 15-15-15 cu șapte graduări

– d1 0 kg NPK s.a./ha (0-0-0)

– d2 150 kg NPK s.a./ha (50-50-50)

– d3 300 kg NPK s.a./ha (100-100-100)

– d4 450 kg NPK s.a./ha (150-150-150)

– d5 600 kg NPK s.a./ha (200-200-200)

– d6 750 kg NPK s.a./ha (250-250-250)

– d7 900 kg NPK s.a./ha (300-300-300)

Repetițiile sunt în număr de trei, așezate în fâșii (Zade), factorii epocă și soi sunt așezate în blocuri randomizate, iar factorii fracșie și nivel de fertilizare în parcele subdivizate(figura 1 )

.

Epoca 1. Epoca 2

Suprafața parcelei variantă e formată din 5 rânduri lungi de 5 metri, cu margine de 1.5 metri, distanța între rânduri e de 0.75 metri iar suprafața e de 28,125 m². Suprafața recoltabilă e formată din trei rânduri e 5 netri lungime, cu 0.75 metri între ele suprafața fiind de 11,25 m².Plantarea s-a făcut pe rând la distanța de 17 cm pentru fracția 30-45 cm asigurînd o densitate de 78.430 de cuiburi norma de plantare fiind de 3150 kg/ha și 39 cm pentru fracția 45-55 cm care asigură o densitate de 38.100 de cuiburi la hectar cu o normă tot de 3150 kg/ha, greutatea medie a fiecărui tubercul fiind de 40 g și respectiv 80 g, care asigură aceeași normă de plantare (3150 kg/ha).

Asolamentul în care a fost inclusă experiența e un asolament de patru ani de tipul mazăre-porumb-grâu-cartof în care cartoful vine după grâu și îi este premergătoare mazării.

Plantarea s-a făcut la 16 Aprilie și respectiv la 7 Mai. Numărul de tratamente au fost în număr de trei, aplicate pentru combaterea manei și a gândacului din Colorado cu produsele Ridomil plus și respectiv Fastac, acestea efectuându-se la avertizare. S-au mai efectuat o lucrare cu grapa plasă și două lucrări de rebilonare. Recoltarea s-a realizat în dinamică manual, ea fiind începută pe 26 August(distrugerea vrejilor) și terminată pe 18 Septembrie.La recoltare s-a efectuat cântărirea și numărarea tuberculilor din cuib, pe fracții: >55 mm, 55-30 mm, < 30 mm.

Valorile producțiilor medii în tone la hectar, diferențele față de martori, producțiile relative față de martori sunt trecute în tabelele 9și 10.

Efectul fertilizarii la soiul Sante in functie de epoca de plantare la ICPC Brasov.

Efectul fertilizarii la soiul Ostara in functie de epoca de plantare la ICPC Brasov

2.3.CONDIȚIILE ECOLOGICE DIN ANUL EXPERIMENTĂRII

Anul 1998 a fost un an care nu s-a abătut mult de la media multianuală, în aceste condiții cartoful a întâlnit condiții bune de dezvoltare. Temperatura medie a anului a fost de 8˚C, mai mare cu 0,3˚C decât media multianuală. Precipitațiile însă au înregistrat valori maimici decăt media multianuală, cu deficite mai ales în perioada aprilie-august.

Lipsa precipitațiilor din luna aprilie a permis plantarea în epoca optimă dar a influe țat negativ durata până la răsărire care a fost de 31-32 de zile pentru fracția mare și 34-38 de zile pentru fracția mică, rezervele de apă din tuberculi spunându-și cuvântul în acest caz. Cu toate că variantele din epoca a doua au răsărit mai repede, faptul că s-au dezvoltat în condiții de zi lungă și precipitații reduse a influențat negativ producția. Întârzierea răsăririi s-a mai datorat și temperaturilor reduse din luna mai față de media multianuală care a fost de 12,7˚C față de 13,2˚C, dar și față de optimul necesar de 13-15˚C. În iunie valoarea medie a temperaturilor a scăzut iar precipitațiile s-au situat în apropierea mediei multianuale oferind condiții optime de dezvoltare a tufei (tabelul 11)

În luna iulie precipitațiile și temperaturile s-au situat sub media multianuală, din acest moment fiind greu de sesizat diferențele între epoci. În iunie și iulie au fost 11 respectiv 13 zile cu temperaturi mai mari de 25˚C maxima fiind de 33˚C, in acea zi minima nocturnă a fost de doar de 14,5˚C. De menționat că temperaturile minime nocturne nu au depășit 15,3˚C care se încadrează în optim pentru cartof. Optimul temperaturii nu a putut compensa deficitul de umiditate din sol care s-a acumulat de la o lună la alta.

În aceste condiții s-au obținut totuși bune cu un maxim de 51,1 t/ha la varianta plantată în epocă optimă, cu soiul Ostara și fracție mare, căreia I s-a administrat 600 kg NPK s.a./ha, producția minimă de 12,2 t/ha obținându-se la varianta plantată mai târziu cu soiul Sante și fracție mică nefertilizată.

Tabelul 11

Condițiile cimatice din anul 1998 comparativ cu mediile multianuale

2.4 VALORIFICARAEA REZULTATELOR

În vederea unei aprecieri corecte a rezultatelor experienței, trebuiesc efectuate o serie de calcule care să scoată în evidență variantele optime și să ne ofere siguranța că introduse șn practică se vor comporta asemănător . În acest sens se face analiza varianței care să ne ofere garanția că variantele cele mai bune sunt asigurate statistic.

Astfel sunt necesare calcularea factoruluide corecție ,suma pătratelor (SP), gradele de libertate (GL), varianța (S²),proba F și eroarea mediilor (sx) (tabelul 12 )

Tabelul 12

TABELUL VARIANȚELOR

După cum se observă fiecare factor în parte influențează semnificativ producția, în același mod manifestânduse interacțiunile epocă x soi, soi x fertilizare, fracție x fertilizare, epocă x fracție x fertilizare. Coeficientul de variație este de 13,94%

Regresiile fac legatura între două variabile care ne asigură ca există o corelatie între acestea prin analizarea influentei unei variabile asupra celeilalte, în cazul nostru influenta fertilizării ca „variabilă independe tă“ și producția ca „variabilă dependentă“

Studiinduse cele nouă regresii se poate observa că toate sunt distinct semnificative (grafic 1-grafic 9), coeficientii de regresie având valori de la 0.99 la 0.92 fiind foarte apropiate de 1, care indica o corelatie pozitivă până la un punct după care curba tinde să ia un sens descendent. Bolta curbei se poate considera că corespunde maximului tehnic ce poate fi obținut cu un anumit nivel de fertilizare, și într-o anumită varianta de cultivare.

2.5. SINTEZA REZULTATELOR DE PRODUCTIE.

Pentru analizarea rezultatelor de producție se întocmesc tabele bilaterale cu efectuarea testului Duncan pentru a evidenția variantele cele mai productive, și care dau cele mai semnificative sporuri de producție asigurate statistic.

Tabelul 13

Tabel bilateral epocă x soi pentru experienșa polifactorială de tipul 2x2x2x7

După cum se poate observa soiul Ostara plantat in prima epocă a dat cele mai mari productii urmat de soiul sante plantat la aceeași epocă. Se poate observa de asemenea că soiul Ostara e mai productiv decât Sante iar plantarea în epocă optimă aduce un spor de productie de 8,6 t/ha. Aceste diferenșe sunt asigurate statistic oferind siguranța repetării lor și în producție.

În cazul ferilizării se poate vedea că varianta ce a mai productivă e cea în care se administrează750 kg/ha s.a.NPK dar se exclude deoarece difernța cu nivelul cinci e foarte mică, recomandându-se cele două nivele imediat următoare. Productia maximă în această cu interactiune se obtine cu soiul Ostara și fertilizare cu 600 kg/ha s.a.NPK.

Tabelul 14

Interacțiunea dintre soi și nivel de fertilizare

Interacțiunea dintre epocă fracție și fetilizare care este asigurată statistic ne oferă inforații despre modul în care putem obține producții mari și printro posibilă reducere a cheltuielilor cu materialul de plantat

Tabelul 15

Interactiunea dintre epocăxfractiexfertilizare

2.6.ANALIZA ECONOMICA.

Asigurarea de randamentesporite la cartof și producerea acestuia cu costuri și consumuri energetice cât mai reduse pentru satisfacerea cererii populației cu acest podus și obținerea unui profit corespunzător sunt posibile numai prin aplicarea științei ca principal factor de producție.

Tabelul 16

Eficiența economica pentru variantele din epoca I, soiul Ostara și fractiile I și II

Trebuie ca unul din scopurile cercetării să fie și acela de a oferi agricultorilor cele mai bune tehnologii nu numai sub aspectul perforanțelor cantitative (producții mari), dar și sub aspect calitativ, cu referire în mod deosebit la performanțele economice, care permit un trai decent celor ce se ocupă de cultivarea pământului.

Tabelul 17

Eficiența economica pentru variantele din epoca I, soiul Sante și fractiile I și II

Tabelul 18

Eficiența economica pentru variantele din epoca II, soiul Ostara și fractiile I și II

Tabelul 19

Eficiența economica pentru variantele din epoca II, soiul Sante și fractiile I și II

Cele mai eficiente variante care pentru fiecare unitate investita obțin peste 30 de unittăți sunt prezentate în tabelul 20.

Tabelul 20

Variantele cele mai eficiente, care realizează un venit suplimentar de 30 de ori mai mare

CONCLUZII ȘI PROPUNERI.

În condițiile de la Institutul de Cercetare și Producție a [NUME_REDACTAT], îngrășământul comlex 15-15-15,dă rezultate foarte bune chiar și la nivele de fertilizare reduse,sporurile la un kilogram NPK s.a. justificând administrarea acestora,datorită veniturilor suplimentare ce se obțin.

Trebuiesc avuți în vedere și ceilalți factori tehnologici care după cum s-a văzut au un rol important în obținerea de producții mari și eficiente din punct de vedere economic,cum sunt epoca de plantare , soiul cultivat,care trebuie să corespundă zoni în care se va cultiva și normei de plantare, aceasta din urmă putând aduce sporuri de producție printr-o alegere corectă a fracției materialului de plantat care trebuie să asigure o densitate optimă,o normă cât mai mică de tuberculi la hectar.

Întârzierea plantării, duce la pierderi de producție și la cheltuieli suplimentare cu fertilizarea , care ,dacă e suplimentată poate determina obținerea de producții mari dar cu cheltuieli sporite, afectând astfel profitul ce s-ar putea obține în cazul plantării la epocă optimă.

Fractia de mărime a tuberculilor poate influența nivelul producției, tuberculii de mărime mijlocie putând să asigure necesarul de apă si substanțe nutritive la începutul perioadei de vegetație mai ales în cazul condițiilor nefavorabile ce pot apare în primăvară.

Fertilizarea e unul din factorii cei mai importanți care asigură producții mari și cu venituri suplimentare substanțiale. Acestea trebuiesc aplicate cu discernământ pentru a conserva solul și mai ales flora microbiană a acestuia și a nu provoca dezechilibre la acest nivel.

Poate cel mai demn lucru ce trebuie evidențiat e faptul că, în acest moment trebuiesc oferite agricultorilor soluții care să urmărească în principal profitul cu cheltieli cât mai mici.Din acest experiment se poate observa că cele mai mari venituri nete sulimentare s-au obținut cu fertilizări de 150 –300 kg NPK s.a.la hectar.

Se recomandă continuarea cercetărilor de tehnologie dar cu accent mai mare pe rentabilitate, reducere a cheltuielilor, recomandările făcute de specialiști, trebuind să ajungă cât mai repede la producătorii de cartof.

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT] ;Fitotehnie, curs sintetic :[NUME_REDACTAT] Iași , 1994

Baghinschi V.;Metode și procedee tehnice de calcul economic în agricultură :Ed. [NUME_REDACTAT] 1971

Berindei M. ;Zonarea producției de cartof :Ed. [NUME_REDACTAT] 1977

Beukema PH,D.E.van der Zaag; Introduction to potato production:[NUME_REDACTAT] 1990

[NUME_REDACTAT].;Fitotehnie : Ed.Didactică și [NUME_REDACTAT] 1993

[NUME_REDACTAT] : Cultura cartofului ; Ed. [NUME_REDACTAT] 1987

Catelly T. ; Cartoful, banalitate sau miracol? Ed.[NUME_REDACTAT] 1985

[NUME_REDACTAT]. ; Cartoful : [NUME_REDACTAT] București 1969

D.Davidescu V.Davidescu; Agrochimie :Ed. [NUME_REDACTAT] 1992

[NUME_REDACTAT] ; Tehnică experimentală curs ;Iași 1994

[NUME_REDACTAT] și colab. ; [NUME_REDACTAT] Didactica și Pedagogică București1995

[NUME_REDACTAT].Ioan ;Nutriția extraradiculară; Ed. Litera 1987

[NUME_REDACTAT] ;Irigarea culturilor curs :Iași 1994

Săulescu N.A. Câmpul de experiență Ed. [NUME_REDACTAT] 1969

[NUME_REDACTAT] ; Modernizarea tehnologiilor agricole. Cultura cartofului.;.!988

*** [NUME_REDACTAT] vol. III Ed. Academiei 1987

*** Analele ICPC [NUME_REDACTAT].VI-XXIV

***Cartoful în Romania .

CUPRINS

IMPORTANȚA ȘI RĂSPÂNDIREA CARTOFULUI ÎN LUME ȘI ÎN ROMÂNIA ……………………………………………………………………………………………….5.

PARTEA I-A …………………………………………………………………………………10.

CONDIȚIILE NATURALE SOCIAL-ECONOMICE ȘI TEHNOLOGICE DE REALIZARE A CULTURII CARTOFULUI ÎN ZONA ÎNCHISA A DEPRESIUNII BRAȘOVULUI ………………………………………………………………………………………..11.

1.1.DATE DESPRE ZONA ÎN CARE SE AFLA ICPC BRASOV ……………..11.

1.1.1.Prezentarea unitarii ……………………………………………………….11.

1.1.2.Situatia geografica si social-economica ………………….……………..12.

1.1.3. Geomorfologia si hidrologia zonei ………………………………………13.

1.1.4. Principalele caracteristici ale climei…………… ………………………14.

1.1.4.1. Regimul termic…………………………………………………………..15.

1.1.4.2. Regimul pluviometric……………………………………….. ………..16.

1.1.4.3.Regimul luminii……………………………………………..… ………..17.

1.1.4.4.Regimul eolian……………………………………………… ………….17.

1.1.4.5. Alte elemente climatice………………………………………….. …..18.

1.1.5. Caracterizarea solului…………………………………………. ……….19.

1.1.6.Flora cultivată și spontană din zonă………………….. …………………20.

1.1.7.Concluzii asupra cadrului natural…………………… …………………..21.

1.2.CERINTELE CULTURII CARTOFULUI FATA DE FACTORII ECOLOGICI ..……………………………………………………………………………………………………………22.

1.2.1.Cerințele față de temperatură…………………………………… ……….23.

1.2.2. Cerințe față de umiditate……………………………………… …………24.

1.2.3. Cerințele față de lumină……………………………………………. ……25.

1.2.4.Cerințe față de sol…………………………………………… ……………26.

1.2.5.Gradul de favorabilitate pentru cultura cartofului în condițiile de la I.C.P.C. Brașov ……………………………………………………………………………………….27.

1.3.Tehnologia de cultivare a cartofului……………………………..… ……28.

1.3.1. Rotația și amplasarea culturii…………………………………… ……28.

1.3.2. Fertilizarea……………………………………………………..…… ……28.

1.3.3. Lucrările solului………………………………………………… ………31.

1.3.4. Soiuri de cartof…………………………………………………… ………32.

1.3.5. Materialul de plantat și plantarea……………………………… ………33.

1.3.6. Lucrările de îngrijire………………………………………………… …35.

1.3.7. Evaluarea producției, recoltarea și păstrarea………………… ………38.

PARTEA A II-A ……………………………………………………………………………….41.

EXPERIMENTĂRI PRIVIND EFICIENȚA FERTILIZĂRII ÎN DIFERITE CONDIȚII FITOTEHNICE ……………………………………………………………………….42.

2.1. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR REFERITOARE LA FERTILIZAREA CARTOFULUI…………………………………………… ………….42.

2.2.SCOPUL, OBIECTIVELE ȘI METODICA EXPERIMENTĂRILOR ……44.

2.2.1. Scopul și obiectivele experienței…………………………….. ………44.

2.2.2. Metodica experimentărilor…………………………………… ………44.

2.3.CONDIȚIILE ECOLOGICE DIN ANUL EXPERIMENTĂRII………. ……50.

2.4 VALORIFICARAEA REZULTATELOR……………………… ……………52.

2.5. SINTEZA REZULTATELOR DE PRODUCTIE. …………………. …54.

2.6.ANALIZA ECONOMICA……………………………………………… ……55.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI…………………………………………….. ……56.

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………….. …57.