Tehnologia Culturii Porumbului

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași, 2006;

2. [NUME_REDACTAT]., Bîrnaure V., Fitotehnie, [NUME_REDACTAT], București, 1989;

3. [NUME_REDACTAT]., Al. Salontai, C. Vasilică, V. Bîrnaure, I. Borcean, Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1991;

4. [NUME_REDACTAT]., Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Ediția a doua, [NUME_REDACTAT], București, 1998;

5. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Comparate, Editura ASE, București, 2009;

6. Pârpala, O., Economia agriculturii sau politica agrară la români, Editura ASE, București, 1995;

7. Ștefan, V., Cultura principalelor plante de câmp, [NUME_REDACTAT], București, 1997;

8. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași, 2009;

9. Agenția de [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], Compartimentul de [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] Brașov, Concept de [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Brașov, 2007;

10. A.N. I.N.C.D.A. Fundulea, Genetică și ameliorarea plantelor, Vol. LXXV, Vol. Jubiliar, București 2007;

11. [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], Evoluția principalilor indicatori economico-sociali din județul Brașov, în perioada 1990 -2010, Brașov, 2010;

12. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], noiembrie 2010, București 2010;

13. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] Politici în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], iulie 2011, București 2011;

14. [NUME_REDACTAT] Regional, Planul de dezvoltare al regiunii Centru, pentru perioada 2007-2013;

15. [NUME_REDACTAT] Agricol, [NUME_REDACTAT], KWS, specialistul porumbului pentru siloz, 25 aprilie 2012;

16. [NUME_REDACTAT] Satului, Dr. [NUME_REDACTAT], Institutul de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Se prefigurează o creștere explozivă a comerțului cu porumb, 16 – 30 septembrie 2007;

17. [NUME_REDACTAT] Satului, Ing. [NUME_REDACTAT], Silozul rămâne ceea ce a fost, 1-15 august 2009.

18. www.insse.ro

19. www.wikipedia.ro

20. www.kws.ro

21. www.caussade-semences.ro

22. www.limagraincentraleurope.com

23. www.agroinfo.ro

INTRODUCERE

Agricultura constituie din cele mai vechi timpuri și continuă să rămână și azi un domeniu vital de activitate a omului. Rămâne unică sursă de hrană, un furnizor important de materie primă pentru industrie și totodată o însemnată piață de desfacere pentru producția acesteia.

Agricultura este ramură a producției materiale, în care, cu ajutorul plantelor verzi și sub acțiunea diriguitoare a omului, are loc transformarea energiei cinetice a soarelui, în energie potențială -materia organică- , singura formă de energie accesibilă organismului omenesc și animal.

Importanța relativă a agriculturii diferă de la o țară la alta, dar ea se menține ca ramură principală a economiei naționale în toate statele inclusiv în cele puternic dezvoltate. Experiența ultimelor decenii a demonstrat că problemele economiei mondiale nu pot fi soluționate făcând abstracție de agricultură.

Numeroase sunt dovezile care atestă influența cultivării plantelor asupra evoluției societății, dar cea mai convingătoare rămâne faptul că toate civilizațiile vechi s-au întemeiat pe progresele acelor vremuri în cultivarea plantelor și anume: în [NUME_REDACTAT] pe cultivarea orezului; în Babilon, Egipt, Grecia și Imperiul roman pe cultivarea grâului, orzului și meiului; civilizațiile incașă, maya și aztecă de pe continentul american, au avut ca substrat economic cultivarea cartofului și porumbului.

Dezvoltarea agriculturii este influențată de factori naturali, tehnici și social economici.

Dintre factorii naturali, clima are un rol esențial, ea condiționează răspândirea și structura culturilor agricole prin regimul temperaturii, umezelii și luminii. Relieful influențează repartiția culturilor prin altitudine, expunerea versanților, înclinarea pantelor. Tipul genetic de sol își aduce contribuția prin însușirea sa principală, fertilitatea, la care se adaugă și capacitatea de drenare și reținere a apei.

Factorii tehnici au un rol important în sporirea producțiilor, prin mecanizare, chimizare, irigare, iar cei social-economici prin capacitatea și gradul de pregătire al forței de muncă și întreg contextul economic în care se dezvoltă această ramură a economiei. Ca orice activitate economică, activitatea agricolă are ca finalitate satisfacerea nevoilor umane și progresul general al țării.

Principalele funcții ale agriculturii în economia națională sunt: funcția alimentară, funcția socio-economică, de participare la procesul de creștere și dezvoltare și funcția de protecție a mediului și dezvoltarea durabilă socio-economică.

O trăsătură fundamentală a agriculturii românești constă în faptul că potențialul natural ridicat poate asigura necesarul intern de alimente de bază pentru o populație mult mai numeroasă decât cea existentă în prezent. Importul de alimente ar trebui să fie doar o sursă de completare și diversificare a consumului.

Deși există o producție globală suficientă pentru asigurarea fiecărui locuitor a circa 2700 calorii/zi, după datele FAO peste 850 milioane de locuitori suferă de foame pe glob.În prezent există o serie de paradoxuri ale agriculturii, cu referire inclusiv la plantele de cultură mare (plantele fitotehnice), și anume:

– există o ofertă globală de produse alimentare suficientă, dar o bună parte din populația globului (peste 850 milioane de oameni) suferă de foame;

– inputurilor agricole sunt utilizate în cantități din ce în ce mai mari, dar creșterile de producție sunt din ce în ce mai mici;

– costurile generate de inputurile agricole sunt din ce în ce mai ridicate, dar ne dorim prețuri cât mai mici ale produselor agroalimentare pe piață;

– deși există un volum din ce în ce mai mare de informații și cunoștințe care sunt accesibile sub diferite forme, acestea sunt utilizate în general puțin, iar pentru unii producători agricoli nu sunt accesibile;

– sistemele agricole devin din ce în ce mai industrializate, dar problemele asociate cu această industrializare devin din ce în ce mai mari (poluarea mediului înconjurător, poluarea produselor agricole, pierderea locurilor de muncă).

Eșecurile în cultivarea plantelor au generat, totdeauna perioade de foamete și regres social-economic, prăbușiri de imperii, dispariția unor civilizații. Este edificator ce a spus [NUME_REDACTAT] că „orice civilizație începe cu agricultură”.

Până în timpurile noastre cultivarea plantelor a rămas ramură de bază în producția agricolă a celor mai multe țări, determinându-le în mare măsură progresul economic și tehnic.

Din cele aproximativ 1,6 miliarde hectare cultivate pe Terra, plantele de câmp dețin circa 1,2 miliarde hectare și se recoltează anual, din diferite motive, sub 1 miliard de hectare (973-780,6 milioane ha în 2001).

Cerealele reprezintă grupa de plante cea mai importantă, deținând suprafața cea mai mare pe glob. Față de 500-700 kg cereale/locuitor/an cât se consideră că ar fi optim, majoritatea țărilor produc sub 200 kg cereale/locuitor/an. Ca atare, este necesară mărirea continuă a producțiilor la cereale și îmbunătățirea calității recoltei.

CAPITOLUL 1. STUDIUL CERCETĂRILOR PRIVIND CULTURA DE PORUMB

IMPORTANȚA

Porumbul ocupă al treilea loc, ca importanță, între plantele cultivate pe glob.

Această poziție, din punct de vedere agricol, este motivată printr-o serie de particularități, care justifică importanța sa deosebită în rândul plantelor de cultură și anume:

– prezintă o mare capacitate de producție, cu circa 50% mai ridicată față de celelalte cereale;

– are o mare plasticitate ecologică, care îi permite o largă arie de răspândire, dând recolte mari și relativ constante, mai puțin influențate de abaterile climatice;

– este o plantă prășitoare, bună premergătoare pentru majoritatea culturilor;

– suportă monocultura mai mulți ani;

– are un coeficient mare de înmulțire (l 50 – 400);

– având o însămânțare mai târzie în primăvară, permite o mai bună eșalonare a lucrărilor agricole;

– cultura este mecanizabilă 100%;

– recoltarea se face fără pericol de scuturare;

– valorifică foarte bine îngrășămintele organice și minerale, cât și apa de irigație;

Posibilitățile de valorificare a producției sunt foarte variate, astfel:

– Boabele de porumb sunt sărace în proteină (7- 10%) dar sunt bogate în glucide peste 70% din care amidon peste 61 %, mai conțin grăsimi 3- 4%, săruri minerale, vitamine din complexul B și provitamina A.

– Din 100 kg boabe se pot obține: 77 kg făină sau 63 kg amidon, 44 l alcool, 71 kg de glucoză, 1,8 – 2,7 l ulei și 3,6 kg turte (N. ZAMFIRESCU și colab. 1963).

– În furajare porumbul are o valoare nutritivă, de 1,17 – 1,30 unități nutritive, la 1 kg boabe.

– Din ciocălăi se obțin: furfurol, nutrețuri pentru rumegătoare, săpunuri; vitamine sau sunt folosiți drept combustibili.

– Pănușile se utilizează pentru împletituri sau în furajare.

– „Tuleii” (tulpinile, cocenii) se utilizează ca furaj sau în industria celulozei și la fabricarea panourilor aglomerate.

– Mătasea porumbului (stigmatele florilor femele) poate fi utilizată în scop medicinal, iar polenul de porumb este colectat cu ușurință de către albinele melifere (plantă poleniferă).

– În alimentația omului din boabele „degerminate”, prin măcinare uscată, se obțin: faină de mălai, fulgi de porumb, alimente pentru copii, lapte artificial; prin măcinare umedă (bobul cu embrion), se obțin, pe lângă produsele enumerate, și un sirop bogat în fructoză (pentru diabetici), bere, înlocuitori pentru cafea, paste pentru glasat drajeuri. Prin diferite tratamente, după măcinatul umed, se obțin: amidon, glucoză, dextroza, whisky, gazohol, medicamente.

– Planta întreagă verde se poate utiliza pentru obținerea unor combustibili (metanol, etanol) sau se însilozează în fază la lapte-ceară a boabelor, când asigură un furaj deosebit de valoros.

ISTORIC

Patria porumbului este Mexicul. Aceasta este atestată de numeroase descoperiri arheologice din „[NUME_REDACTAT]”, resturi de știuleți sau boabe, vase cu desene și incrustații reprezentând porumbul. Fiind principala planta alimentară, porumbul a pătruns și în manifestările spirituale, în credință și mitologia băștinașilor. În cercetările arheologice întreprinse în unele peșteri din [NUME_REDACTAT] (SUA), s-au găsit resturi de știuleți ce datează de circa 4000 de ani.

Brandolini (1967), citat de Cristea (1975), menționează două centre de formare a porumbului în America: la nord de ecuator, unde predomină formele centrului primar Mexic – Guatemala, și la sud de ecuator, unde, predomină germoplasma centrului primar Peru – Bolivia.

[NUME_REDACTAT], porumbul a fost adus la prima expediție a lui [NUME_REDACTAT] (1493), fiind cultivat prima dată în Spania, apoi în Italia.

În țara noastră, porumbul a fost menționat în Muntenia sub domnia lui [NUME_REDACTAT] (1693-1695), iar în Transilvania porumbul s-a cultivat pe timpul împărătesei [NUME_REDACTAT] (1740-1760). România a devenit o mare exportatoare de porumb. În 1878 se exporta 1/4 din producția totală de porumb în valoare de peste 40.000.000 lei aur, reprezentând 30% din exportul cerealier și 15% din exportul total al țării.

După cel de-al doilea război mondial s-a schimbat și orientarea privind utilizarea porumbului, s-a redus exportul și consumul direct în alimentație și a crescut utilizarea lui ca furaj.

Pe baza datelor arheologice și a reconstituirilor experimentale, Mangelsdorf, [NUME_REDACTAT] și Galinat (citați de Mureșan, 1975), presupun că dezvoltarea filogenetică a porumbului s a produs în patru etape:

– Prima etapă presupune existența în porumb sălbatic, de „tip tunicat”, cu inflorescențe bisexuate și știuleți de până la 2,5 cm lungime;

– În etapa a doua s-a produs o mutație care a determinat apariția porumbului „cu bobul golaș”;

– În etapa a treia (anii 3.400 – 2.300 î.e.n.), porumbul a fost luat în cultură;

– În etapa a patra, s-au produs hibridări cu Tripsacum și Euchlena, care au condus la apariția porumbului din anii 100 – 200 e.n. și care a evoluat spre formele actuale.

În prezent, soiurile de porumb sunt puțin răspândite în cultură.

Introducerea în cultură a hibrizilor a început în SUA din anul 1933, iar în țara noastră aceștia s-au extins în cultură după anul 1954. Sporul mediu mondial adus de introducerea hibrizilor față de soiuri este apreciat la 40 – 50%.

RĂSPÂNDIRE

Porumbul se situează pe locul trei între plantele cultivate pe Glob, după grâu și orez.

Porumbul s-a cultivat pe glob pe o suprafață de peste 137 milioane hectare în 1998 realizându-se o producție medie de 4000 – 4400 kg/ha. [NUME_REDACTAT] în aceeași perioadă, porumbul s-a cultivat pe o suprafață de peste 3 milioane hectare, producția medie a fost de 2795 kg/ha (Buletin FAO, 1998).

Porumbul ocupă al treilea loc între plantele cultivate pe glob, totalizând, după datele statistice din 2001, suprafața de 137,6 milioane hectare. Cele mai întinse suprafețe cu porumb sunt în SUA 27,8 milioane hectare, după care urmează China (23,4 milioane hectare), Brazilia (12,3 milioane hectare), Mexic (7,2 milioane hectare), India (6,5 milioane hectare). Producția medie mondială este cuprinsă între 4000 – 4400 kg/ha.

Țara noastră are pondere însemnată între țările cultivatoare de porumb.În anul 2001 s-a cultivat pe 3.100.000 hectare, obținându-se un randament mediu scăzut de numai 2.419 kg/ha (Buletin FAO, 2001).

În anul 2007 România era al treilea mare producător de porumb, din [NUME_REDACTAT], după Franța și Italia și avea cea mai mare suprafață alocată pentru această cultură.

În anul 2009, avea mai mult de un sfert din suprafața cultivată cu porumb din [NUME_REDACTAT], adică aproape 27,5%, fiind tot pe primul loc.

În 2011, suprafața ocupată cu porumb în [NUME_REDACTAT] a fost de 8,72 milioane hectare, din care România a deținut 2,613 milioane hectare, fiind urmată de Franța și Ungaria cu 1,571 milioane hectare, respectiv 1,256 milioane hectare.

În economia cerealieră a țării noastre, porumbul ocupă locul cel mai important, are contribuția la producția totală cea mai mare. Se cultivă pe 49–52% din suprafața semănată cu cereale, iar producția medie de porumb pe o perioadă de 30 de ani, a reprezentat 49,9% din producția totală de cereale.

ZONE DE CULTURA ÎN FĂGĂRAȘ

[NUME_REDACTAT] este situată în [NUME_REDACTAT], fiind așezată pe drumul care, pe sub munte, leagă Brașovul de Sibiu.

[NUME_REDACTAT] are o suprafață totală de 243.200 hectare. Suprafața arabilă este de 82.697 hectare, adică 34% din suprafața zonei și 0,28% din suprafața totală a țării. Întreaga suprafață a zonei e deținută de mica proprietate.

Din totalul suprafeței arabile, cerealele ocupă 50.748 hectare, repartizate astfel:

– Porumbul ocupă 15.298 hectare, cu o producție de 217.231 chintale (producția medie la hectar 14,2 chintale);

– Grâul ocupă 15.143 hectare, cu o producție de 179.847 chintale (producția medie la hectar 11,9 chintale);

– Ovăzul ocupă 13.513 hectare, cu o producție de 152.696 chintale (producția medie la hectar 11,3 chintale);

– Secara ocupă 5.800 hectare, cu o producție de 58.230 chintale (producția medie la hectar 10,0 chintale);

– Orzul ocupă 994 hectare, cu o producție de 12.477 chintale (producția medie la hectar 12,6 chintale);

Fânețele cultivate și alte culturi furajere ocupă 3.781 hectare. Din această suprafață trifoiul ocupă 2.339 hectare, cu o producție de 81.163 chintale (media la hectar 34,7 chintale), lucerna ocupă 430 hectare cu o producție medie de 15.824 chintale, rădăcinile de nutreț ocupă 351 hectare, cu o producție de 42.255 chintale;

Plantele alimentare ocupa 8.835 hectare. Din această suprafața cartofii ocupă 8.019 hectare, cu o producție de 706.473 chintale (media la hectar 88,0 chintale);

Dovlecii dintre porumb dau o producție de 41.078 chintale;

Plantele industriale ocupa 553 hectare. Din această suprafață cânepa ocupa 471 hectare, cu o producție de 2.402 chintale fuior (media la hectar 5,1 chintale);

Pomii fructiferi ocupa 1.113 hectare.

Vița de vie ocupa 216 hectare, (din care viile pe rod 156 hectare), cu o producție de 7.865 hectolitri (producția medie la hectar 50,4 hectolitri);

În estul și sudul regiunii cultura principală este cartoful iar în partea cu înălțimi mai joase sunt condiții favorabile pomilor fructiferi. În zonele colinare și depresionare precum și în luncile din centrul, sudul și sud-vestul regiunii se cultivă grâul, orzoaica, orzul, porumbul, sfecla de zahăr, legumele, plantele de nutreț.

La nivelul județului Brașov se disting trei zone, fiecare având un profil agricol particular. În zona Brașov predomină terenurile arabile, pășunile și fânețele. În perioada 1990-2001, suprafața cultivată a județului a crescut treptat cu aproximativ 13,81 % (16.298 hectare)

În zona Făgăraș, porumbul este introdus că planta de cultura în 1639.

Pentru realizarea unei concordanțe între caracteristicile termice ale zonelor agricole din țara noastră și particularitățile biologice ale speciei și hibrizilor de porumb, s-a făcut cartarea sumelor temperaturilor superioare pragului biologic (100 C) și determinarea cerințelor termice ale plantelor.

În zona Făgăraș, cultura porumbului face parte din zona a II-a de favorabilitate, unde resursele termice sunt cuprinse între 1.200-1.400°C. În acest areal hibrizii tardivi se vor cultiva pe suprafețe care nu vor depăși 20%, hibrizii mijlocii pe circa 50% iar cei timpurii pe circa 30%.

ROTAȚIA CULTURII

Condițiile climatice și cele edafice din majoritatea zonelor țării noastre și potențialul productiv al hibrizilor din cultură, în condițiile aplicării unor tehnologii moderne de cultivare, pot asigura realizarea unor recolte la nivelul celor mai avansate țări ale lumii.

Porumbul nu este pretențios față de planta premergătoare și poate fi cultivat, cu bune rezultate, după aproape toate culturile. Rezultatele cele mai bune se obțin după leguminoasele anuale pentru boabe și furajere, după care urmează, cerealele păioase de toamnă, inul, cânepa, cartoful, sfecla și floarea-soarelui.

Având în vedere structura culturilor în România, rotația cea mai des folosită este grâu-porumb. Rotația grâu-porumb este obligatorie, din cauza ponderii de circa 60% a celor două culturi, în această rotație porumbul este favorizat, fiind cultivat după o premergătoare timpurie, în culturile atacate de fuzarioză, boală comună ambelor specii, această rotație se întrerupe după 4-5 ani.

Lucerna, dintre leguminoasele perene, deși asigură importante cantități de azot (120 – 160 kg/ha) și contribuie la refacerea structurii, datorită consumului mare de apă, nu este considerată o premergătoare potrivită pentru porumb în zonele mai secetoase, fără condiții de irigare.

Porumbul nu se poate cultiva după sorg și iarbă de Sudan.

Porumbul se poate cultiva și în monocultura, dar producțiile cele mai mari le da rotația de mai mulți ani.

Monocultura, de porumb în țara noastră s-a extins pe solurile fertile, mai joase, cu apa freatică la mică adâncime, supuse în primăverile mai ploioase excesului temporar de umiditate – terenuri pe care grâul nu le valorifică în aceeași măsură ca porumbul. Porumbul se autosuportă mai bine decât alte plante și, dacă se aplică îngrășăminte poate fi cultivat după el însuși ani de-a rândul.

Se recomandă totuși ca porumbul să nu fie cultivat în monocultura mai mult de 2-3 ani în cultura neirigată și 3- 4 ani în condiții de irigare, deoarece duce la duce la înmulțirea unor buruieni specifice (costreiul), la apariția de boli și dăunători și la degradarea însușirilor fizice ale solului.

De asemenea, prin monocultură prelungită se reduce conținutul de humus, se degradează structura, are loc o acidifiere progresivă a solului, se epuizează solul în macroelemente și unele microelemente, se înmulțesc bolile și dăunătorii specifici, impunându-se, deci utilizarea unor doze mărite de îngrășăminte și tratamente costisitoare.

La rândul său, porumbul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară și chiar pentru grâul de toamnă, caz în care se vor cultiva hibrizi cu perioadă de vegetație mai scurtă în rotația porumbului. Cu alte culturi se va acorda atenție utilizării erbicidelor triazinice și prevenirii infestării cu gărgăriță.

Rezultatele din țara noastră reliefează că cele, mai eficiente producții se realizează în asolamente de 4 – 6 ani, după cum se poate observa în tabelul 1:

Tabelul 1

De asemenea, foarte importante în obținerea unor producții ridicate sunt condițiile de mediu, iar din această cauză se impune, înainte de înființarea culturii, cunoașterea perfectă a climei, temperaturii, precipitațiilor și tipului de sol pentru a putea utiliza cei mai pretabili hibrizi în funcție de condițiile de mediu.

CAPITOLUL 2. CONDIȚII DE MEDIU ÎN ZONA FĂGĂRAȘ

2.1. CLIMA

Întreaga zonă Făgăraș, este situată în Transilvania. Zona cuprinde [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], Făgăraș fiind un municipiu din cadrul [NUME_REDACTAT].

Variațiile ușoare în ceea ce privește clima sunt produse de condițiile topografice ce caracterizează fiecare din aceste orașe.

Clima municipiului Făgăraș, ca și a întregii depresiuni, influențată de prezența munților, este caracterizată de frecvente inversiuni de temperatură, mai ales iarna. Specifici zonei sunt curenții de aer cald cu caracter de foehn care, la sfârșitul iernii și începutul primăverii, determină topirea bruscă a zăpezilor (sunt numiți local „mâncătorul de zăpadă” sau „vântul mare”).

Vânturile predominante în regiune sunt cele umede, din vest.

Clima este temperată. Temperaturile se mențin în limitele normale, vara între 12-25°C, iar iarna între 5-10°C. Precipitațiile sunt sub formă de ploaie, lapovița și ninsoare în cantități normale. Nu au fost înregistrate cantități exagerate. Precipitațiile atmosferice medii anuale se înscriu între 500-600 mm. Conform hărții cu repartiție după indicele de umiditate Thornthwoite, zona se situează la „tip climatic II” cu un indice Im = 0-20. Conform STAS 6054-77, adâncimea de îngheț a terenului natural este cuprinsă între 90-100 cm.

[NUME_REDACTAT], clima este temperat-continentală, cu influențe termice datorate munților din vecinătate, însă ferită de excese. Media anuală a precipitațiilor este de 662 mm, cu valori minime în luna februarie (26,7 mm) și maxime în iunie (113 mm). Temperatura medie anuală este de 8,9°C.

Primele ninsori pot să cadă în luna noiembrie, iar ultimele la începutul lunii aprilie. Stratul de zăpadă se menține în general 50-60 de zile în depresiuni și podiș, iar la munte 100 de zile. Numărul mediu al zilelor cu cer acoperit oscilează între 140 în depresiuni și 170 la munte. Primele zile de îngheț apar cel mai devreme la munte, încă din luna septembrie. Ultimele zile cu îngheț se prelungesc, la munte, până în luna mai. [NUME_REDACTAT], din care face parte și Sibiul, este supusă iarna unor invazii de aer rece și umed, venit din nordul și nord-vestul Europei, din vecinătatea insulelor Islanda și Groenlanda (aer polar – oceanic) care aduce zăpadă și ger. Vânturile dominante, cu frecvența cea mai mare, sunt cele din nord-vest, vântul care bate dinspre Mureș se numește local „Mureșan”. Vânturile locale sunt brizele de munte și [NUME_REDACTAT] („Mâncătorul de zăpadă”) care se manifestă la începutul primăverii, în special în depresiunile de la poalele munților. Fiind un vânt foehnic, este cald, topește zăpezile, având importanță pentru activitățile agricole, deoarece datorită acestei caracteristici a vântului, activități agricole se pot înființa în perioadele specifice zonei.

Specific marii majorități a județelor din interiorul arcului carpatic, clima în Brașov este temperat-continentala; mai bine zis, se caracterizează prin nota de tranziție între clima temperată de tip oceanic și cea temperată de tip continental: mai umedă și răcoroasă în zonele de munte, cu precipitații relativ reduse și temperaturi ușor scăzute în zonele mai joase. Datorită reliefului, complex ca forme și nivele, se semnalează variațiuni climatice multiplu manifestate în cadrul aceluiași sezon. Întâlnim astfel nuanțări climatice, consecințe ale diferențierilor topoclimatice – condiții locale de vegetație, de altitudine, de expunere sau protecție. De la climatul specific munților înalți, până la cel al câmpiilor depresionare. Radiația solară, este neuniform repartizată, datorită repercusiunii directe asupra temperaturii atmosferei.

Întregul județ Brașov (inclusiv municipiul Făgăraș) se încadrează zonal în climatul temperat, iar regional se situează la tranziția dintre climatul continental vest-european de nuanță oceanică și cel excesiv continental din est.

Studiile efectuate în raza municipiului Brașov arata că sectorul de climă este continental-moderată, cu circulația dominantă a aerului la sol din vest și nord-vest. Temperatura medie anuală oscilează între 7-8°C, gradientul termic fiind de circa 0,54°C/100 m altitudine (0,32°C/100 m iarna și 0,63°C/100 m vara).

Cele mai scăzute temperaturi medii se produc în luna ianuarie, -4,6°C și cele mai ridicate în luna iulie 18,6°C.

În lunile de iarnă temperatura medie scade uneori sub – 6°C, când au loc frecvente invazii de aer rece anticiclonic, de origine continentală. Tot în lunile de iarnă se produc însă și situații de inversiuni termice, când temperatura aerului atinge valori pozitive, depășind 2-3°C.

Numărul de zile de îngheț, când temperatura minimă scade sub 0°C, este de 128 zile pe an. Vara, repartiția teritorială a temperaturilor medii ale aerului este mult mai uniformă decât iarna.

Valorile medii ale temperaturii aerului în zilele de vară oscilează în jur de 17-18°C. Încălzirile și răcirile din această perioadă au o intensitate mult mai redusă.

Invazia maselor de aer cald subtropical, este oprită de obicei de bariera [NUME_REDACTAT] și nu poate produce încălziri deosebite.

Rar se înregistrează temperaturi cu 3-4 grade mai ridicate decât temperatura medie multianuala a lunilor iulie și august.

Pentru a fi mai concludente condițiile pedo-climatice și modul în care ele au influențat producțiile agricole în anul 2010-2011 s-a recurs la realizarea unui model experimental, în zone aleatorii în Sibiu și Brașov.

2.2. TEMPERATURILE ȘI PRECIPITAȚIILE ÎNREGISTRATE ÎN 2010-2011 ÎN BRAȘOV

Anul agricol 2010-2011 a fost favorabil pentru toate speciile cuprinse în cadrul modelului experimental.

Regimul precipitațiilor din perioada rece a anului a înregistrat un ușor excedent față de normala multianuală, iar cel din perioada de vegetație a avut în prima parte un parcurs normal, iar în a doua parte a înregistrat un deficit cantitativ, fără a pune însă în pericol producțiile anului respectiv.

Situația este redată conform tabelului 2:

Tabelul 2

Date meteo pentru perioada de vegetație în anul agricol 2010-2011 pentru zona [NUME_REDACTAT] 1. Evoluția condițiilor climatice în anul agricol 2010-2011 pentru zona Brașov

2.3. TEMPERATURILE ȘI PRECIPITAȚIILE ÎNREGISTRATE ÎN 2010-2011 ÎN SIBIU

Anul agricol 2010-2011 a fost favorabil pentru toate speciile cuprinse în cadrul modelului experimental, mai ales prin ploile excedentare din luna iulie.

Regimul precipitațiilor din perioada rece a anului a înregistrat un ușor deficit față de normala multianuală, iar cel din perioada de vegetație a avut un caracter oscilant, astfel:

– luna aprilie s-a înscris în normala multianuală, însă în luna mai s-a înregistrat un deficit de apă;

– în lunile iunie și iulie – perioada creșterii vegetative intense pentru porumb și cartof, s-a înregistrat un excedent foarte mare de apă, fapt ce a influențat nefavorabil cultura de triticale, limitând producția acestuia;

– lunile august și septembrie au înregistrat un deficit major de precipitații care va afecta începutul următorului an agricol. Regimul termic s-a păstrat în limitele normalei multianuale.

Situația este redată conform tabelului 3:

Tabelul 3

Date meteo pentru perioada de vegetație în anul agricol 2010-2011 pentru zona [NUME_REDACTAT] 2. Evoluția condițiilor climatice în anul agricol 2010-2011 pentru zona Sibiu

2.4. SOLURILE DIN ZONA FĂGĂRAȘ

În zona Făgăraș și în special în județul Sibiu, dintre tipurile de sol predomină solul brun roșcat de pădure, cu tendințe de levigare pe pante.

Solurile întâlnite pe teritoriul județului Brașov sunt variate. Solurile brune, brune-galbui și podzolice se găsesc în depresiuni, iar în lunci, solurile sunt soluri aluviale. Alte tipuri de soluri întâlnite în regiune sunt solurile pseudorendzinice, regosolurile, solurile brune acide, cernoziomurile.

Solurile brune, ca de altfel majoritatea tipurilor de sol întâlnite în această zonă sunt bune pentru înființarea de culturi agricole. Acestea au conținut ridicat în humus, sunt soluri foarte fertile și culturile înființate pe aceste tipuri de soluri dau producții ridicate. Diversitatea tipurilor de sol indică pretabilitatea zonei pentru înființarea aproape a tuturor tipuri de culturi.

Având în vedere că întreaga zonă nu este uniforma ca relief, în cadrul [NUME_REDACTAT], sunt și comune în care predomina luvisolurile albice pseudogleizate, podzoluri și soluri brune feriiluviale (podzolice), rendzine litice și litosoluri rendzinice.

Se remarca astfel, o mare varietate de tipuri de soluri la nivelul întregii zone.

În cadrul unui studiu de cercetare efectuat pentru a determina toate caracteristicile tipului de sol din [NUME_REDACTAT], mostrele au fost amplasate pe un sol de tip cernoziomoid care prezintă următoarele caracteristici (pe adâncimea de 0-30 cm):

– Roca mamă este constituită din luturi mijlocii scheletice/pietrișuri;

– Apa freatică este situată la o adâncime mai mare de 10 m;

– Textura este dominant lutoasă, luto-nisipoasă, mijlociu-fină;

– Reacția solului (pH) – 6,5 slab acid;

– Carbonați- 0 (necarbonic);

– Gradul de saturare în baze (V%) – 84% eubazic;

– Conținut în humus – 3,84% (mijlociu aprovizionat);

– Conținut în fosfor mobil – 109 ppm P, foarte bine aprovizionat;

– Conținutul în potasiu mobil – 361 ppm K, foarte bine aprovizionat;

– Capacitatea de schimb cationic (Tmc%) – 30;

– Coeficientul de ofilire (CO) – 9,81, mijlociu;

– Porozitatea totală (PT) – 43,8, mijlocie.

Având în vedere faptul că în locația în care s-a efectuat experimentul conținutul în potasiu este foarte mare, pe acest tip de sol este indicată înființarea culturii de porumb și în mod special a culturii de porumb pentru siloz, dat fiind faptul că potasiul (K) prezent în cantitate mare în sol este indicat în înființarea acestei culturi deoarece influențează în mod pozitiv rezistența plantelor la cădere si frangere, aspect foarte important în cazul culturii de porumb pentru siloz.

În ceea ce privește [NUME_REDACTAT], solul unde a fost amplasată mostra este de tip aluvial, caracterizat printr-un pH de 6,9 (neutru) cu un conținut bogat în carbonat de calciu (CaCO3)- 4,65%, conținut mediu de azot (ÎN= 3,16%) și potasiu (Kppm=106) și un conținut scăzut de fosfor (Pppm=99), moderat humifer, conținut de humus 3,3% profund, slab moderat gleizat carbonatic, luto-nisipos-lutos.

Și în această zonă se pot înființa cu succes aproape toate culturile, în special cele de plante prașitoare: porumb, cartof, floarea-soarelui.

CAPITOLUL 3. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE URMĂRITE

3.1. SCOPUL PLANTĂRII

Porumbul este o plantă cu multe beneficii, în primul rând în acoperirea necesarului de hrană al populației dar și al animalelor. Are o valoare nutritivă foarte mare și poate fi folosit atât în alimentația omului cât și a animalelor, unde asigură un furaj deosebit de valoros precum și în diferite industrii. In alimentație, produsul principal al porumbului îl reprezintă boabele, iar produsul secundar tulpinile, frunzele, pănușile, rahisul știuleților.

În alimentația omului, porumbul se utilizează sub formă de mălai (făină) din care se prepară mămăliga sau diferite preparate de patiserie, fulgi de porumb, porumb zaharat conservat sub formă de boabe sau știuleți pentru salate și garnituri, porumb fiert sau copt, popcorn (porumb pentru floricele). Din germenii de porumb rezultați în urma măcinării boabelor, prin presare se obține un ulei alimentar de foarte bună calitate, apreciat în alimentația dietetică. De asemenea, datorită conținutului mare în fibre vegetale, este utilizat în prepararea unor alimente de patiserie, care, odată consumate de om, au o contribuție majoră în sănătatea noastră, fibrele având rol important în multe din procesele chimice desfășurate în organismul uman.

În furajarea animalelor, boabele de porumb constituie furajul concentrat de bază pentru toate speciile de animale. Valoarea nutritivă a porumbului este de 1,17 – 1,30 unități nutritive la 1 kg boabe.

Planta întreagă recoltată și tocată în faza de maturitate în lapte-ceară se utilizează pentru obținerea de siloz, care este utilizat pe scară largă în hrana vacilor de lapte. De asemenea, planta întreagă se poate utiliza ca masă verde.

Plantele verzi, uscate sau însilozate, paiele, pleava și tulpinile porumbului se întrebuințează ca furaje grosiere în hrana animalelor. Ciocălăii măcinați pot fi utilizați în hrana rumegătoarelor.

Pe lângă aceste utilizări, boabele cerealelor servesc ca materie primă în industria spirtului, alcoolului, berii, amidonului, dextrinei, glucozei.

De asemeni, planta de porumb, ca și întreaga cultură de altfel, prezintă o serie de calități și anume:

– este o plantă prăsitoare care lasă terenul relativ curat de buruieni, fiind o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor;

– valorifică foarte bine îngrășămintele organice și minerale, precum și apa de irigație;

– poate fi semănat ca a doua cultură, după plantele cu recoltare timpurie;

– cultura poate fi mecanizată în întregime;

– recoltarea se face fără pericol de scuturare;

– are un coeficient mare de înmulțire (între l50 și 400), realizând producții mari (cu circa 50% mai mari comparativ cu celelalte cereale);

– recolta are posibilitățile foarte variate de valorificare;

– în comparație cu alte plante furajere, dă cea mai mare cantitate de unități nutritive la hectar și la cel mai scăzut cost de producție.

Porumbul pentru siloz poate asigura de pe un hectar până la 15.000 UN, dar cu un conținut scăzut de proteina brută, (5-10% din substanța uscată) ceea ce face ca raportul dintre unitățile nutritive și proteina brută să fie de 60-65 UN: 1 PB.

Cu toate acestea, porumbul siloz este considerat „pășunea” de iarnă a animalelor.

Porumbul masă verde se seamănă după o cultură ce a părăsit terenul în ultima jumătate a primăverii sau prima jumătate a verii și se administrează animalelor de pe la sfârșitul lunii iulie și până la sfârșitul lui octombrie. De pe un hectar de porumb masă verde se pot obține până la 9000 UN. Atât porumbul masă verde cât și silozul sunt bine consumate de toate speciile de animale, având și un grad mare de digerabilitate.

Porumbul pentru siloz trebuie recoltat în epoca optimă, în faza de maturitate lapte-ceară a boabelor, când boabele au un conținut de 33-35% substanță uscată, moment în care însilozarea se poate face în cele mai bune condiții. Întârzierea epocii de recoltat face însilozarea mai dificilă, prin faptul că tasarea se realizează mai greu. O astfel de însilozare este indicată doar dacă ferma dispune de cele mai bune utilaje.

Începând, cu evul mediu și, mai ales, o dată cu dezvoltarea industriei și comerțului, s-a pus problema stocurilor mari de cereale, pentru care s-au construit magazii, la început din lemn, apoi din cărămidă, iar în ultima vreme din beton armat.

La noi în țară, primele silozuri s-au construit la Galați și Brăila (1891), iar mai târziu la Constanța (1909). Rețeaua de silozuri s-a mărit în perioada anilor 1939 – 1942, prin construcțiile executate în [NUME_REDACTAT] și s-a extins în toată țara în intervalul ce s-a scurs.

În paralel s-au efectuat studii pentru stabilirea tehnologiei de păstrare a diferitelor produse vegetale, o atenție deosebită, acordându-se materialului semincer. În prezent păstrarea semințelor reprezintă o verigă tehnologică importantă, căreia trebuie să-i fie acordată toată atenția.

3.2. OBIECTIVELE URMĂRITE

Înființarea unei culturi de porumb pentru siloz presupune îndeplinirea unor obiective majore în ceea ce privește calitatea viitorului furaj, obiective ce pot fi realizate prin studierea cu atenție a materialului folosit la semănat (a hibridului).

În alegerea hibridului trebuie avute în vedere următoarele caracteristici ale acestuia, pentru a asigura un siloz de bună calitate, caracteristici care de altfel reprezintă și obiectivele pe care și le propun fermierii. Aceste obiective sunt:

– precocitatea hibridului;

– producția medie;

– constanta producțiilor;

– rezistența la cădere;

– valoarea nutritivă a furajului;

– capacitatea plantei de a rămâne verde (stay green).

Obiectivul este ca atunci când ajunge la maturitate, porumbul siloz să conțină 28-35% substanță uscată, procentul ideal fiind între 30-32%. La acest nivel, planta are productivitate maximă, din care știuletele are o contribuție de 50%. În acest moment se creează un echilibru între energia adusă de boabe și digerabilitatea asigurată de restul plantei.

Productivitatea trebuie să fie nu doar mare, ci și constantă. Fiind o plantă originară din zona caldă, porumbul este o plantă termofilă și în același timp o plantă iubitoare de lumină, de aceea cultura trebuie înființată în zonele în care lumina are o intensitate maximă, deoarece, în cazul porumbului, de lumină depinde productivitatea acestuia (cantitatea și calitatea plantelor).

Calitatea luminii exprimată prin componentele spectrului influențează cantitatea și calitatea producției. S-a constatat că sub acțiunea razelor roșii și galbene se sintetizează în special hidrați de carbon, iar în cazul celor albastre, mai multe substanțe proteice. Razele roșii stimulează și germinația semințelor (Zamfirescu N. și colab., 1965). Energia chimică a biomasei plantei de porumb poate reprezenta 5-6% din energia solară incidentă pe sistemul foliar, circa 50% din această energie regasindu-se în boabe.

Producția medie și calitatea sanitară a furajului este dată de rezistența la cădere.

Rezistența la frângere și cădere a tulpinilor este o însușire importantă pentru recoltarea mecanizată. Cauzele caderii sunt în general de natură ereditară și, în bună parte, este influențată de o serie de factori de vegetație. Densitatea exagerată, excesul de azot, lipsa potasiului, atacul de Ostrinia nubilalis, Ophiobolus, Leptosphaeria, atacul de fuzarioză, intensitatea mai redusă a luminii (datorată densitații prea mari a plantelor), creșterea masei foliare și umbrirea culturii de buruieni, ploaia care ingreunează plantele și slabește fixarea rădacinilor prin înmuierea solului, vânturile puternice care culcă mai ales plantele cu rezistență scăzută la cădere, reprezintă cauzele care determină frângerea și căderea tulpinilor.

Pentru prevenirea sau înlaturarea căderii trebuie evitate aceste situații, iar demersurile obligatorii în acest scop sunt:

– cultivarea unor hibrizi cu rezistență mare la cădere;

– stabilirea densității optime la semănat;

– fertilizarea rațională;

– combaterea bolilor si dăunătorilor;

– evitarea excesului de umiditate;

– fertilizarea adecvată cu potasiu reprezintă o acțiune importantă în stoparea căderii plantelor.

Valoarea nutritivă este un alt aspect foarte important de alegere a hibrizilor. Din 1998, ea este evaluată în vederea înscrierii hibrizilor noi.

Un alt aspect de care fermierii trebuie să țină cont este capacitatea „stay green”. Aceasta permite optimizarea producției medii și a valorii energetice a porumbului.

Toate aceste obiective pot fi îndeplinite prin alegerea acelor hibrizi care prezintă aceste calități.

[NUME_REDACTAT] exista cinci reguli de bază pe care fermierii le respecta pentru a obține un siloz de cea mai bună calitate. Acestea privesc:

1) Data recoltării;

2) Finețea tocăturii;

3) Tasarea în depozit;

4) Curățenia silozului;

5) Frontul de atac.

1) În ceea ce privește data recoltării, trebuie ca într-o singură zi să fie prins un potențial maxim după 6 luni de vegetație, pentru a avea o cantitate de furaj pentru animale, disponibilă un an întreg. Este esențial să fie corect stabilită data recoltării pentru a obține o productivitate maximă și o conservare optimă. Un stadiu bun al recoltei este atunci când știuletele este ajuns la maturitate, bobul este tare și planta este verde. Acesta este momentul optim de recoltare. O modalitate prin care estimam acest stadiu al porumbului este de a studia bobul când planta este verde, astfel: în secțiunea unui bob luat de la centrul știuletelui, trebuie ca o treime a bobului să fie sticlos, o treime să fie ceară și o treime de lapte. Fermierul trebuie să meargă cu regularitate în câmp pentru a putea stabili momentul optim de recoltare. Consecințele unei recolte prea timpurii sunt:

– o productivitate mai slabă;

– o lipsă de energie;

– probleme de conservare.

Dacă se recoltează prea târziu, apar probleme de conservare, dificultăți la tocarea silozului și, mai ales, probleme cu apetența animalului și digerabilitatea mai redusă.

2) Finețea tocăturii poate influența, și ea, decisiv, rentabilitatea. Un siloz tocat prea fin creează vacilor probleme de masticație, iar dacă este prea mare, apar probleme la păstrarea silozului și cu apetența animalului. Astfel, ar trebui respectată următoarea rețetă:

– mai puțin de 1%, bucăți mari (dimensiune: > 2 cm);

– 10-15%, bucăți medii (circa 1 cm);

– maximum 50% bucăți cu dimensiunea mai mică de 0,6 cm.

Dimensiunile se obțin prin reglajele mașinii și viteza de recoltare și nu printr-o tocare separată. În plus, toate boabele trebuie să fie sparte.

Recoltarea plantelor nu trebuie făcută de la nivelul solului. Partea de jos a tulpinii provoacă o digestibilitate slabă, e greu de tocat, iar conservarea silozului este dificilă.

3) A treia regulă foarte importantă este tasarea în depozit. Bacteriile utile pentru producția de lapte sunt cele care se dezvoltă în mediu fără aer. Așadar, obiectivul tasării este eliminarea aerului. Porumbul se tasează cel mai bine când nu este foarte uscat și când este bine tocat. Remorcile nu trebuie să descarce prea repede, astfel încât tractorul să aibă timp să taseze straturi de 10-15 cm. Odată tasat, silozul se acoperă cu o prelată care, la rândul ei, trebuie presată cu obiecte grele.

4) A patra regulă pentru o bună conservare este curațenia silozului prin evitarea aducerii de pământ în siloz. Pământul conține spori ce împiedică fermentația și buna evoluție a silozului. Prezența pământului are consecințe negative în conservarea silozului și în furajarea animalelor. Silozul trebuie să fie așezat pe o suprafață dură, betonată. Dacă nu există o suprafață betonată, porumbul trebuie pus pe o prelată, nu direct pe pământ. În jurul silozului zonele de circulație trebuie să fie menținute curate.

5) Frontul de atac trebuie să fie ordonat. Modul de alimentare din siloz contribuie la buna lui păstrare. Pe timpul iernii, trebuie să se avanseze cu aproximativ 10 cm pe zi. Nerespectarea acestor cinci reguli pentru realizarea unui siloz bun afectează rentabilitatea exploatației animalelor.

Producțiile porumbului pentru masă verde sunt de până la 50 de tone, depinzând de momentul însămânțării și al recoltării. La porumbul pentru siloz, producțiile trebuie să fie de peste 60 de tone în cultură neirigată și se ajunge la 100 de tone în condiții de irigare.

3.3. SĂMÂNȚA ȘI SEMĂNATUL

Înainte de semănat, sămânța trebuie să îndeplinească anumite cerințe, pentru că plantele și respectiv producția să fie conforme cu obiectivele urmărite. În acest scop, sunt avute în vedere următoarele:

1) Calitatea semințelor pentru semănat

Semințele folosite la semănat trebuie să aparțină unui hibrid recomandat pentru zona de cultură și să fie certificate. Pentru a îndeplini cerințele de calitate pentru semănat, sămânța de porumb trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98% și germinația de peste 90%. Valoarea cold-test trebuie să fie de cel puțin 70%.

2) Tratarea semințelor

Pe semințele de porumb se pot găsi agenți patogeni, care produc boli ce pot provoca pagube însemnate în cultură, cum ar fi: Gibberella fujikuroi (înflorirea albă a boabelor de porumb), Gibberella zeae (putregaiul tulpinilor și al știuleților de porumb), Ustilago maydis (tăciunele comun al porumbului), Sorosporium holci-sorghi (tăciunele știuleților și paniculelor de porumb), Diplodia maydis (putregaiul uscat al tulpinilor și știuleților). Pe de altă parte, în timpul germinării, semințele devin un mediu prielnic pentru dezvoltarea unor microorganisme din sol, deoarece se îmbibă repede cu apă, iar dacă temperatura este scăzută (sub 10°C), germinația decurge lent sau poate fi chiar inhibată. Ca atare, pe semințele umede din sol se dezvoltă o serie de ciuperci (Fusarium, Pythium, Penicillium, Aspergillus, Sorosporium holci-sorghi), mai ales în zona embrionului, ducând la pierderea capacității germinative și chiar la putrezirea semințelor („clocirea semințelor”). De aceea, sămânța trebuie tratată cu fungicide precum: Flowsan FS (3,0 kg/t), Maxim AP 045 FS (1,0 l/t), Maxim XL 035 FS (1,0 l/t), Metoben 70 PU (2,0 kg/t), Tiradin 500 SC (3,5 l/t), Tiradin 70 PUS (3,0 kg/t), Tiramet 60 PTS (3,0 kg/t), Tiramet 600 SC (3,0 l/t), Vitavax 200 FF (2,5 l/t), Thiram 80 WP (3,0 kg/t) și alte fungicide omologate.

Pentru protejarea plăntuțelor de porumb contra atacului de gărgărița frunzelor (Tanymecus dilaticollis) și a viermilor sârmă (Agriotes sp.), mai ales atunci când porumbul urmează după el însuși sau după plante atacate de acești dăunători (floarea-soarelui, sfecla de zahăr) semințele se tratează cu insecticide precum: Cruiser 350 FS (9,0 l/t), Gaucho 600 FS (8,0 l/t), Gaucho 70 WP (12,5 l/t), Picus 600 FS (8,0 l/t împotriva gărgărița frunzelor și 6,0 l/t împotriva viermilor sârmă), Promet 400 CS (25,0 l/t), Semafor 20 St (3,5 l/t împotriva gărgărița frunzelor și 2,0 l/t împotriva viermilor sârmă) și alte insecticide omologate. Împotriva viermilor sârmă sămânța se poate trata cu Cosmos 250 FS (5,0 l/t).

3) Epoca de semănat

Semănatul porumbului se poate începe atunci când la adâncimea de 10 cm în sol și la ora 7 dimineața se realizează temperatura de 8°C, iar vremea este în curs de încălzire.

Semințele de porumb germinează la 8-10°C. La temperaturi mai scăzute în sol, ca urmare a atacului ciupercilor saprofite boabele putrezesc.

Dacă umiditatea solului este suficientă pentru germinare, răsărirea porumbului are loc în 16-20 zile la temperaturi de 10-12°C, în 13-15 zile la temperaturi de 12-15°C, în 8-10 zile la temperaturi de 15-18°C și în 5-6 zile la temperatura de 21°C.

Calendaristic, epoca optimă de semănat a porumbului se încadrează între 20 – 30 aprilie în cazul studiului.

Atunci când se seamănă mai mulți hibrizi, semănatul se începe cu hibrizii care au sămânța cu valoarea cold-test cea mai ridicată și care va rezista mai bine la eventualele temperaturi scăzute ce pot surveni după semănat. Semănatul se începe cu hibrizii mai timpurii, care suportă mai bine temperaturile scăzute din timpul germinării și de la începutul vegetației (pe soluri cu textură ușoară, care se zvântă mai repede), iar pe de altă parte sunt mai sensibili la arșiță și uscăciunea din timpul verii, comparativ cu hibrizii tardivi. În plus se valorifică mai bine efectul de precocitate al hibrizilor timpurii, mai ales când după ei urmează a se cultiva cereale de toamnă.

Prin semănatul la începutul epocii optime, se asigură umiditatea necesară germinării, iar plantele ajung mai devreme la maturitate, ceea ce face ca recoltatul și eliberatul terenului de resturi vegetale să se facă mai timpuriu, iar pe de altă parte hibrizii tardivi folosesc mai bine potențialul termic al zonei.

Semănatul prea timpuriu al porumbului, chiar în condițiile în care sămânța a fost tratată împotriva bolilor și a dăunătorilor, are efecte negative asupra producției. Aceasta se datorează faptului că se prelungește perioada de la semănat la răsărire până la trei săptămâni sau chiar mai mult, se realizează o răsărire neuniformă și o reducere a densității, iar în situația când nu s-au folosit erbicide, multe specii de buruieni răsarite se înrădăcinează bine, combătându-se greu ulterior.

Întârzierea semănatului are influențe negative asupra producției, prin semănatul într-un sol cu umiditate redusă, situație în care se întârzie răsăritul, iar fenofazele de înflorire-fecundare sunt deplasate în perioada din vară cu temperaturi ridicate și umiditate atmosferică scăzută, fapt ce duce la creșterea procentului de plante sterile și la reducerea producției.

Hibrizii de porumb cultivați în țara noastră au o perioadă de vegetație cuprinsă între 115 zile (cei mai timpurii) și peste 150 de zile (cei mai târzii).

3.4. MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT

Porumbul face parte din familia Gramineae, subfamilia Panicoideae, tribul Maydeae, genul Zea. [NUME_REDACTAT] cuprinde 3 specii:

– Zea mexicană (Schrad) Recv. et. Mangel. (sin. Euchlaena mexicană) – teosinte anual;

– Zea perennis (Hitsch) Recv. et Mangel (sin. Euchlaena perennis) – teosinte peren;

– Zea mays L. – Porumbul cultivat.

Porumbul cultivat cuprinde mai multe convarietăți (grupe de varietăți), cele mai importante fiind următoarele:

– Zea mays conv. dentiformis Körn. (sin. Zea mays conv. indentata Sturt.), denumit porumbul dinte de cal. La această convarietate au fost creați primii hibrizi de porumb, iar în prezent această convarietate are cea mai largă răspândire în lume. Majoritatea hibrizilor de porumb aparțin acestei convarietăți. La noi în țară, primii hibrizi care au fost întroduși în cultură aparțin acestei convarietăți și au fost aduși din SUA, de unde și denumirea de „porumb american”;

– Zea mays conv. indurata (Sturt.) Bailey, denumit porumbul cu bobul tare, porumbul sticlos. Din această convarietate au făcut parte vechile populații și soiuri românești, de unde și denumirea de „porumb românesc”;

– Zea mays conv. aorista Grebensc., denumit porumbul semisticlos. Prezintă caracteristici intermediare între convarietățile dentiformis și indurata.

– Zea mays conv. everta Sturt. (sin. Zea mays conv. microsperma Körn.), denumit porumb de floricele. Se caracterizează prin plante cu o talie mai mică, care au capacitatea de a forma mai multi știuleți pe plantă.

Fiind o plantă de zi scurtă, la porumb hibrizii tarzii sunt tipici de zi scurtă, dar s-au creat și hibrizi precoci care fructifică mai devreme.

Introducerea în cultură a hibrizilor de porumb a adus un spor mediu mondial față de soiuri de 40-50%.

După modul de obținere hibrizii pot fi:

– simpli (H.S), între două linii consagvinizate;

– dubli (H.D.), între doi hibrizi simpli;

– triliniari ( H.T.), între un hibrid simplu și o linie consagvinizată.

În ceea ce privește perioada de vegetație, hibrizii cultivați în România necesită 50-85 de zile în intervalul răsărit-înflorit și 60-70 de zile pentru formarea, creșterea și maturarea boabelor, revenind un total de 110-155 de zile (în sudul țării).

Pentru alegerea unui hibrid trebuie să se țină cont de următoarele elemente:

– grupa de precocitate (perioada de vegetație) – hibridul trebuie să ajungă la maturitate înainte de venirea brumelor de toamnă, iar pentru siguranță trebuie să aibă necesarul de TBA (temperaturile biologic active) mai mic cu cel puțin 100°C față de potențialul zonei;

– capacitatea de producție, care trebuie să fie ridicată și cât mai constantă de la un la altul;

– să fie rezistent la secetă și arșiță;

– să fie rezistent la boli și dăunători;

– să fie rezistent la cădere și frângere;

– înălțimea plantelor;

– numărul de frunze;

– lățimea frunzelor față de tulpină;

– să aibă o inserție uniformă a știuleților și o bună pretabilitate la recoltarea mecanizată.

De asemenea, pe lângă caracteristicile pe care trebuie să le aibă hibridul, foarte importante sunt și condițiile pedo-climatice, precum și lucrările desfașurate de către om, pentru ca, într-un final, un hibrid bun amplasat în zona corespunzatoare din punct de vedere pedo-climatic și sub acțiunea mereu diriguitoare a omului să conducă la randamentul scontat. Acestea presupun ca hibridul sa fie amplasat într-un sol aerat, pentru ca sistemul radicular să se poată dezvolta; textura solului trebuie să fie în conformitate cu cerințele plantei față de sol, iar în cazul porumbului, acesta se comportă foarte bine pe solurile lutoase; structura solului trebuie să fie bună, dat fiind faptul că plantele prașitoare (printre care și porumbul distrug structura solului); reacția solului, porumbul preferând solurile neutre, slab acide sau slab alcaline; apa freatică este în optim pentru porumb dacă se gasește la 1,5-3,5 m adâncime.

La alegerea unui hibrid se are în vedere cerințele termice ale hibridului respectiv și potențialul termic al zonei de cultură, avându-se în vedere că cerințele termice ale hibridului să fie mai mici cu cel puțin 100°C (temperaturi biologic active mai mari de 10°C), pentru a se elimina riscul neajungerii la maturitate în anii mai răcoroși sau cu toamne timpurii.

Pentru constanță în realizarea producțiilor, fiecare cultivator este bine să folosească 3 – 4 hibrizi diferiți ca perioadă de vegetație. La alegerea acestora trebuie să se urmărească să fie adaptați condițiilor zonei în care urmează a fi cultivat și să ajungă la maturitate înainte de venirea brumelor de toamnă.

Pe baza analizării datelor climatologice medii pe perioade lungi de timp, s-au stabilit în țara noastră trei zone de cultură pentru porumb și anume:

– Zona I, cuprinde arealele cu suma temperaturilor biologic active cuprinse între 1400 și 1600°C;

– Zona a II-a, cuprinde teritoriile cu resurse termice biologic active cuprinse între 1200 – 1400°C;

– Zona a III-a, cuprinde teritoriile cu resurse termice biologic active cuprinse între 800-1200°C.

Astfel, în zona Făgăraș, care face parte din zona a III-a de favorabilitate, ponderea hibrizilor timpurii crește la circa 75% din suprafața cultivată, diferența de 25% revenind hibrizilor mijlocii.

Hibrizii de porumb sunt clasificați după FAO în 9 grupe, în funcție de perioada de vegetație, fiecare grupă având drept etalon durata de vegetație a unui hibrid american, dintre care 6 prezintă importanță pentru țara noastră.

În țara noastră există șase zone de favorabilitate pentru cultura porumbului, în funcție de potențialul termic, respectiv suma de temperaturi biologic active (ΣTBA), cu pragul biologic de 10°C.

Având în vedere resursele climatice din zona Făgăraș, unde suma temperaturilor biologic active este între 800-1200°C, în această zonă se cultivă hibrizii de porumb conform FAO, după cum urmează:

– Zona V – are un potențial termic (ΣTBA) de 1001-1200°C, care din punct de vedere geografic cuprinde N-E Moldovei, [NUME_REDACTAT] la V de Șiret, Câmpia și [NUME_REDACTAT], Colinele din S-E Banatului, unde sunt recomandați hibrizii din grupele 200-300 și 100-200.

– Zona VI – are un potențial termic (ΣTBA) de 800-1000°C, care din punct de vedere geografic cuprinde N-V Moldovei (județul Suceava) și toate regiunile submontane, unde sunt recomandați hibrizii din grupa 100-200.

Prin urmare hibrizii de porumb recomandați a fi semănați în această zonă sunt:

– Pentru grupa FAO 100-200 sunt recomandați hibrizii foarte timpurii (extratimpurii), ce necesită pentru a ajunge la maturitate o sumă de TBA (temperaturi biologic active) de 800-1000°C; exemple de hibrizi: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (anterior Natalie), Cardial, Caraibe, Ciclon, DK 232, DK 250, Doina, Electra.

– Pentru grupa FAO 200-300 sunt recomandați hibrizii timpurii, ce necesită pentru a ajunge la maturitate o sumă de TBA de 1001-1200°C; exemple de hibrizi: Anjou 285, Batz, Caraibe, Ciclon, Dáma, DK355, Eszter, Eurostar, Gavott, Gozo, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Krisztina, Laurina, LG 22.44, LG 2285, Lorenca, Losc, Nexxos, Ozana (anterior Dana), Patria, [NUME_REDACTAT] 110, Presta, PR38B12, PR38Y09, PR39B76, PR39D81, Splendis, Szegedi SC 278, Szegedi SC 276, 39D81SV, Turda 145, Turda 165, Turda 167, Turda 200, Turda 201, [NUME_REDACTAT] 188, [NUME_REDACTAT], Turda SU181, Turda SU182.

O bună cunoaștere a condițiilor termice necesare porumbului pentru că acesta să ajungă la maturitate, reprezintă condiția de bază în alegerea hibridului.

Hibrizii specializați pentru furaj trebuie să fie foarte productivi și cu un indice de consumabilitate al tulpinilor mult superior hibrizilor actuali. În țările mari cultivatoare de porumb siloz sunt preferați cei care la începutul coacerii în ceară au foliajul verde și o rezistență sporită la bolile foliare.

Hibrizii românești de porumb siloz recomandați sunt:

– în zonele cu temperaturi medii anuale de 8-8,5°C: Turda 160, Turda 200, Raissa, Alberta;

– în zonele cu temperaturi medii de 8,5 – 9,5°C se recomandă hibridul Fundulea 270, Andreea, Ileana, Saturn, Polo, Oituz;

– în zona cu temperatura medii anuale de 9,5-10°C se recomandă hibridul Fundulea 320;

– în zonele cu temperaturi medii anuale de peste 10°C, se recomandă hibridul Fundulea 420.

Dintre hibrizii străini de porumb siloz, cei mai recomandați sunt:

– hibrizii Pioneer: 3362; 3578, Florencia;

– hibrizii de porumb Rustica: Inagua; Haiti; Barbados;

– hibrizi de porumb KWS: 2374; 1393; 1394, Mikado, Maisadour (Alinea), Kornelius;

– hibrizii de porumb [NUME_REDACTAT]: Estori CS, Scandi CS, Labeli CS și Realli CS;

– hibrizii de porumb LG (Limagrain): LG 2244, LG 2305, LG 32.32, LG 32.52.

Pentru porumbul furajer din cultura succesivă care se poate semăna până cel târziu la 25-30 iunie, se recomanda hibrizii românești Fundulea 270; Turda 160.

Pentru o mai bună înțelegere în ceea ce privește întreaga cultură a porumbului siloz, precum și lucrările necesare, se va înființa o cultură de porumb siloz în Brașov, perioada 2010/2011, alegând un hibrid care se pretează condițiilor pedoclimatice și care este în același timp foarte productiv și rezistent.

Hibridul este KWS 1394, de la KWS SAAT AG Germania, firma fiind lider la porumbul siloz, cu o cotă de piață de 23%. Suprafața însămânțată fost de 20 hectare. Sămânța a fost achiziționata la prețul de 359 lei un sac, ce conține 50.000 de boabe.

Descrierea hibridului:

KWS 1394 este un hibrid excelent pentru siloz. Planta are știuletele lung, de formă conică, cu rahisul de culoare roșie, întreaga plantă fiind de talie înaltă, cu inserția știuletelui înaltă. Boabele sunt de tip semidentat-sticlos, de culoare galben roșiatică.

Perioada de vegetație este cuprinsă între 123-130 zile. Face parte din grupa FAO 430.

Este hibridul cel mai performant din grupa sa de maturitate, fiind recomandat pentru siloz în toate zonele de cultură a porumbului în țară. Nu este pretențios la condițiile de sol și cele tehnologice. Conținutul foarte echilibrat de proteină, amidon și fibre îl califică excelent în obținerea unui siloz de calitate superioară. Conferă o stabilitate excelentă a producțiilor, are o toleranță foarte bună la secetă și arșiță și un ritm foarte rapid a pierderii apei din boabe precum și o rezistență foarte bună la principalele boli foliare ale porumbului. Calitatea pentru furaj și siloz este superioară.

Pentru aplicarea tehnologiei de cultivare, fermierul a fost foarte atent în ceea ce privește cerința porumbului față de temperatură și umiditate, dar și în ceea ce privește fișa tehnologică a porumbului siloz.

1) Cerințele față de temperatură

Semințele de porumb germinează la 8-10°C. La temperaturi mai scăzute în sol, ca urmare a atacului ciupercilor saprofite boabele putrezesc. Dacă umiditatea solului este suficientă pentru germinare, răsărirea porumbului are loc în 16-20 zile la temperaturi de 10-12°C, în 13-15 zile la temperaturi de 12-15°C, în 8-10 zile la temperaturi de 15-18°C și în 5-6 zile la temperatura de 21°C. Când coleoptilul este încă sub suprafața solului, porumbul poate suporta înghețuri nocturne de până la –6°C (chiar –8°C). După răsărire, creșterea încetează la temperatura de 4-5°C, brumele târzii distrug frunzele, iar temperatura de -4°C distruge complet planta de porumb. Dacă meristemul de creștere este în sol atunci când intervin aceste temperaturi, planta poate regenera ulterior. Creșterea porumbului se desfășoară în condiții bune atunci când temperaturile medii nu scad sub 13°C în luna mai și sub 18°C în lunile iulie și august. Rata de creștere cea mai ridicată se înregistrează la temperaturi cuprinse între 24 și 30°C.

În faza de înflorire, temperatura optimă este cuprinsă între 18 și 24°C. Temperaturile mai ridicate determină un decalaj între apariția paniculelor și cea a stigmatelor, accentuând fenomenul de protandrie, iar temperaturile de 28-30°C, precum și oscilațiile mari de temperaturi de la zi la noapte scad viabilitatea polenului, ceea ce determină un procent ridicat de sterilitate și scăderea producției.

De la fecundare până la coacerea în ceară, planta de porumb necesită temperaturi moderate și fără oscilații, care să permită funcționarea aparatului fotosintetic pe o perioadă cât mai lungă, astfel încât să se asigure umplerea boabelor.

2) Cerințele față de umiditate

Porumbul are o rezistență bună la secetă, în mod deosebit în prima parte a perioadei de vegetație, datorită sistemului radicular puternic dezvoltat, coeficientului de transpirație redus (cuprins între 246 și 589) și caracterului xerofitic al părții aeriene (capacitatea de reducere a suprafeței foliare prin uscarea frunzelor bazale și răsucirea limbului foliar).

Pentru a germina, boabele de porumb absorb 27-34% apă din greutatea lor la temperatura de 8-10°C.

Perioada critică pentru apă este între 10-20 iunie și 10-20 august, respectiv înaintea apariției paniculelor și până la maturitatea în lapte. În această perioadă, solul trebuie să aibă 60 – 80% apă din capacitatea de câmp.

În condițiile din țara noastră, producțiile de porumb sunt peste medie atunci când precipitațiile sunt de peste 40 mm în luna mai, 60 mm în iunie, 60 mm în iulie și sub 80 mm în august. Repartizarea optimă a precipitațiilor este următoarea: 60-80 mm în luna mai, 100-120 mm în iunie, 100-120 mm în iulie și 20-60 mm în august (Humlum J., 1942, citat de [NUME_REDACTAT]., 1998).

Porumbul găsește cele mai bune condiții de vegetație atunci când precipitațiile anuale sunt de peste 500 mm, precipitațiile căzute între 1 ianuarie și 31 august sunt de peste 350 mm sau precipitațiile căzute între 1 mai și 31 august sunt de peste 250 mm (Safta I., citat de [NUME_REDACTAT]., 1998).

3) [NUME_REDACTAT] are pretenții reduse față de plantă premergătoare. În cazul studiului efectuat, s-a făcut rotația grâu-porumb.

Rotația grâu-porumb este impusă de ponderea mare a celor două culturi, în această rotație porumbul fiind favorizat comparativ cu grâul. În cazul atacului de fuzarioză, care este o boală comună celor două plante de cultură, această rotație trebuie întreruptă prin cultivarea unei alte plante de cultură. Planta premergătoare a fost grâul de toamnă.

Porumbul suportă însă și monocultura fără reduceri semnificative de producție, mai ales dacă se aplică îngrășăminte minerale și organice. Totuși, trebuie evitată monocultura îndelungată a porumbului, ca urmare a intensificării unor efecte negative, și anume: se reduce conținut de humus, se degradează structura solului, se înregistrează o acidifiere a solului, se epuizează solul în macroelemente și unele microelemente, se înmulțesc bolile și dăunătorii specifici. Monocultura îndelungată impune utilizarea unor doze mărite de îngrășăminte și unele tratamente costisitoare.

4) Epoca de semănat

Epoca optimă de semănat a porumbului pentru siloz este mai devreme cu 2-3 zile față de porumbul pentru boabe. Sămânța de porumb siloz din cadrul studiului a fost semănată pe data de 20 aprilie 2011 și nu a necesitat tratamente, fiind deja tratată în momentul achiziționării.

5) Densitatea de semănat

Densitatea constituie unul din factorii tehnologici de bază care condiționează obținerea unor recolte mari de porumb. Comparativ cu alte plante de cultură, porumbul reacționează mai puternic la acest factor tehnologic. Dacă cerealele păioase compensează între anumite limite pierderile de densitate prin creșterea numărului de frați productivi pe plantă, formarea unui număr mai mare de boabe în spic și creșterea masei boabelor pe spic, porumbul formează știuleți mai mari dar care nu compensează decât într-o mică măsură pierderile de densitate.

Producția la porumb se corelează pozitiv cu mărirea densității până la anumite limite și negativ cu producția individuală a fiecărei plante. Astfel, la densități mai mari producția pe plantă este mai mică dar producția la hectar este mai ridicată, în timp ce la densități mici producția pe plantă este mare dar producția la hectar este scăzută.

Prin stabilirea densității, se urmărește obținerea unui anumit număr de plante recoltabile/hectar, în funcție de hibrid (precocitatea hibridului) și condițiile concrete de cultivare (aprovizionarea cu apă și elemente nutritive, gradul de îmburuienare și posibilitățile de combatere a buruienilor).

Densitatea în zona în care s-a efectuat studiul a fost de 75-80 mii plante/hectar în cultura neirigată.

6) Norma de semănat

Cantitatea de sămânță la hectar (norma de semănat) depinde de densitatea la semănat, puritate fizică a semințelor, germinația semințelor și MMB. În cadrul studiului, norma a fost de 18-20 kg/hectar, iar semănatul a fost efectuat cu semănătoarea de precizie SCP-4.

7) Distanța dintre rânduri

La noi în țară porumbul, atât cel pentru boabe cât și cel pentru siloz, se seamănă la 70 cm între rânduri, distanță la care este adaptată întreaga sistemă de mașini pentru întreținerea culturii și recoltare. La 70 de cm între rânduri prășitul mecanizat este efectuat în condiții de productivitate ridicată, fără distrugerea sau vătămarea plantelor.

8) Adâncimea de semănat

Adâncimea de încorporare a semințelor este condiționată de umiditatea solului din stratul superficial și de textura acestuia. S-a semanat la adâncimea de 4-5 cm.

Adâncimea de semănat influențează uniformitatea răsăririi plantelor. Pentru a se asigura un răsărit „uniform și exploziv”, semănatul trebuie să fie cât mai uniform ca adâncime de încorporare a semințelor, aceasta fiind condiționată de bună pregătire a patului germinativ.

9) [NUME_REDACTAT] este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive. Consumul specific pentru realizarea a 100 kg boabe, plus producția corespunzătoare de tulpini și frunze, este de 1,8-2,6 kg N, 0,86-1,4 kg P2O5, 2,4-3,6 kg K2O (după [NUME_REDACTAT]., 1980). Stabilirea dozelor de îngrășăminte se face în funcție de producția scontată, consumul specific al plantei de porumb, rezerva solului în elemente nutritive și apă, regimul precipitațiilor, hibridul cultivat și planta premergătoare.

Aplicarea îngrășămintelor chimice:

Îngrășămintele cu azot s-au administrat integral primăvara, la pregătirea patului germinativ.

Doza de azot a fost de 50 kg/hectar. Porumbul pentru siloz este relativ exigent față de fertilizarea cu îngrășăminte azotate.

Îngrășămintele simple cu fosfor s-au încorporat din toamnă, sub arătură adâncă.

Doza de fosfor a fost de 25 kg P2O5/hectar. Un sol aprovizionat cu 8-10 mg P2O5 la 100 g sol asigură o bună nutriție a plantelor de porumb, un conținut mai ridicat ducând la apariția carenței de zinc. Prin fertilizarea cu fosfor s-a urmărit dezvoltarea sistemului radicular al plantelor precum și o mai mare rezistență la secetă și o producție mai ridicată.

Îngrășămintele simple cu potasiu (sarea potasică) au fost încorporate din toamnă, sub arătură, concomitent cu fosforul.

– Doza de potasiu a fost de 25 kg K2O/hectar, aceasta fiind o bună aprovizionare cu potasiu pe tipul de sol unde a fost amplasată cultura, care are un conținut de peste 20 mg K2O/100 g sol.

Aplicarea îngrășămintelor organice:

Gunoiul de grajd este indicat pentru porumbul pentru siloz pe toate tipurile de sol din țară. Doza a fost de 40 tone/hectar și a fost aplicată chiar înainte de efectuarea arăturii, cu Mașina de [NUME_REDACTAT] MIG-6. Din această cauză, dozele de îngrășăminte chimice au fost reduse cu 40% fata de cantitatea indicată. Gunoiul de grajd este un îngrășământ organic foarte bun, care acționează benefic atât asupra dezvoltării plantelor cât și asupra solului, pe care îl afânează foarte bine.

În cazul nefertilizării cu gunoi de grajd, sunt necesare 50-100 kg/hectar P2O5 (fosfor) substanță activă; 60-70 kg/hectar K2O (potasiu) substanță activă; 80-120 kg/hectar N (azot) substanță activă.

10) Lucrările solului

Porumbul cere un sol afânat în profunzime, mărunțit la suprafață, curat de buruieni și cu o rezervă mare de apă. Lucrările solului se efectuează în mod diferit, în funcție de planta premergătoare și de umiditatea solului în momentul când este lucrat. Având în vedere că planta premergătoare a fost grâul cu recoltarea în iunie, prima lucrare efectuată a fost lucrarea de dezmiriștit, imediat după recoltarea acestuia.

Când umiditatea solului a permis, a fost efectuată arătura, la adâncimea de 25-28 cm. Arătura a fost făcută cu plugul în agregat cu grapa stelată. Sub arătură, au fost încorporate îngrășămintele cu fosfor și potasiu. Terenul a fost menținut curat de buruieni și afânat, prin lucrări de întreținere a arăturii efectuate cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colți reglabili. Având în vedere caracteristicile terenului, lucrările de întreținere a arăturii au fost efectuate oblic pe direcția arăturii, pentru o bună nivelare a terenului.

Arătura a fost efectuată în condiții bune și în primăvara terenul s-a prezentat nivelat, neîmburuienat și fară resturi vegetale la suprafață, motiv pentru care solul a rămas nelucrat până în preziua semănatului, când a fost pregătit patul germinativ cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colți. Concomitent s-au aplicat îngrășămintele cu azot.

Patul germinativ a fost mărunțit și afânat pe adâncimea de 3-6 cm, iar dedesubt s-a prezentat „așezat”, favorizând astfel ascensiunea apei către bobul de porumb.

11) Lucrări de îngrijire

Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire care se efectuează la cultura porumbului, inclusiv a porumbului pentru siloz.. Porumbul are un ritm lent de creștere în primele faze de vegetație, fiind expus îmburuienării. Buruienile produc pagube la porumb cuprinse între 30 și 95% (Șarpe N., 1976) prin înăbușirea plantelor de porumb și prin consumul de elementele nutritive al acestora.

Combaterea buruienilor la porumb se poate realiza prin efectuarea de lucrări mecanice și manuale, prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin efectuarea de lucrări mecanice și folosirea erbicidelor.

În cadrul studiului s-a efectuat atât lucrarea de prășit mecanic, cât și erbicidarea.

Prin lucrarea de prășit s-a urmărit atât combaterea buruienilor cât și îmbunătățirea, în același timp, a permeabilității și aerisirii solului precum și regimul termic al acestuia.

Au fost efectuate doua lucrări de prășit mecanic, după cum urmează:

– Prima prașilă mecanică a fost executată la scurt timp după răsărirea porumbului (4-5 zile), la o viteză redusă de deplasare a tractorului (4-5 km/h), pentru a nu se acoperi plantele cu pământ. Data efectuării a fost atent urmărită, deoarece întârzierea primei prașile duce la pierderi importante de producție;

– Prașila a doua a fost executată după aproximativ 14-15 zile de la prima prașilă, cu o viteză de deplasare a tractorului de 8-10 km/h.

Viteza de deplasare a tractorului în cadrul lucrării de prășit este foarte importantă, deoarece o viteză mare de deplasare a tractorului face cuțitele cultivatorului să arunce pământ pe rândul de plante, astupându-se buruienile abia răsărite, care sunt înăbușite. Și adâncimea la care se efectuează prașilele este foarte importantă, pentru că trebuie să asigure o bună distrugere a buruienilor. O adâncime mai mare contribuie la uscarea solului, iar cuțitele cultivatorului taie rădăcinile superficiale ale plantelor de porumb.

Combaterea chimică a buruienilor a fost realizată prin utilizarea de erbicide în funcție de buruienile prezente în cultură, astfel:

– Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și dicotiledonate anuale a fost utilizat erbicidul Guardian (1,5-1,75 l/ha), administrat preemergent, înainte de pregătirea patului germinativ și încorporat în sol imediat prin lucrarea de pregătire a patului germinativ, lucrare efectuată cu grapa cu discuri.

– Când plantele de porumb au ajuns în faza de 4-6 frunze, a fost efectuată cea de-a doua erbicidare, postemergent, prin care s-a urmărit în primul rând combaterea costreiului atât din sămânță cât și din rizomi (Sorghum halepense), precum și a altor buruieni monocotiledonate anuale. Pentru aceasta, a fost aplicat erbicidul Equip (1,75-2,5 l/ha) în momentul în care plantele de costrei au atins înălțimea de 15-25 cm.

Combaterea dăunătorilor nu a fost necesară, deoarece tratamentul la sămânță a fost adecvat, iar cultura nu a fost amplasată pe un teren puternic atacat de viermi sârmă (nu a fost amplasat după fânețe, pășuni, leguminoase perene) și nici nu a fost folosită monocultura, caz în care ar fi fost necesară combaterea gărgăriței frunzelor (Tanymecus dilaticollis), cunoscută și sub denumirea de rățișoara porumbului prin aplicarea de insecticide în primele faze de vegetație, folosindu-se insecticide precum Actara 25 WG (0,1 kg/ha), Mospilan 20 SP/SG (0,1 kg/ha).

Combaterea bolilor nu apare ca lucrare necesară pentru condițiile din țara noastră. Totodată, hibridul folosit prezintă o rezistență sporită la boli.

12) [NUME_REDACTAT] o măsură tehnologică importantă în cultura porumbului, acesta valorificând foarte bine apa de irigație.

Zona în care a fost amplasată cultura nu prezintă deficit de apă.

În perioada critică pentru apă a porumbului care începe cu 10-15 zile înainte de înspicat și durează până la maturitatea în lapte-ceară (de la 10-20 iunie până la 10-20 august) umiditatea solului s-a menținut la capacitatea optimă, respectiv la peste 50% din IUA (intervalul umidității active) pe adâncimea de 80 cm, solul având o bună permeabilitate. Umiditatea solului a fost de aproximativ 30% (în afara perioadei critice pentru apă), suficientă pentru dezvoltarea plantelor în condiții bune. Nu a fost necesară irigarea.

13) [NUME_REDACTAT] pentru siloz s-a făcut în faza de sfârșitul fazei de lapte și începutul fazei de ceară a boabelor, fază care durează 1- 12 zile. În această fază plantele întregi au umiditatea de 65% (35 % substanța uscată). Din punctul de vedere al aspectului plantei de porumb, recoltarea este optimă atunci când știuletele a ajuns la maturitate, bobul este tare și planta este verde.

Recoltarea pentru masă verde s-a făcut la începutul fazei de lapte când umiditatea nu este mai mică de 70% (30% substanța uscată).

Producția obținută a fost de 64,5 tone/hectar și a fost folosită în hrana rumegătoarelor din ferma proprie. Efectivul de animale a fost de 105 vaci de lapte. Rația de siloz pe cap de vacă, a fost de 23 de kilograme, ponderea silozului în hrana acestor animale reprezentând 60-70%.

S-a urmărit cu foarte mare atenție momentul recoltării, deoarece prin întârzierea recoltării, plantele își pierd suculența, scade umiditatea, se tasează mai greu și în locul fermentației lactice din masa însilozată se produc fermentații nedorite care depreciază calitatea silozului.

Recoltarea porumbului pentru siloz s-a executat mecanizat, cu vindrovere, care taie, toacă și încarcă furajul în mijloacele de transport. Tocarea s-a reglat la 0,8-1 cm. Mașina folosită la recoltare a fost o combină [NUME_REDACTAT], de 360 CP.

Umplerea silozului a fost făcută concomitent cu tasarea puternică, pentru crearea condițiilor optime apariției fermentației lactice. Silozul a fost acoperit cu folii de material plastic (pe care fermierul le păstrase din anii precedenți) pentru protejarea împotriva apei din precipitații. Durata perioadei de efectuare a lucrărilor de însilozare a fost de 5 zile.

Depozitarea și conservarea furajelor de volum prin însilozare:

Avantajul hibrizilor de porumb pentru siloz este că au masa vegetativă bogată și în momentul când știuletele ajunge la umiditatea ridicată pentru însilozare, 60-65%, întreaga tulpină este verde. La densitatea la care a fost semănat hibridul KWS 1394, s-au obținut plante cu tulpina mai subțire, conform obiectivelor urmărite. Dacă densitatea de semănat este mai mică se obține un porumb cu o tulpină groasă, care nu este agreată de animale, chiar dacă se toacă la dimensiunea de aproximativ 1cm.

Recoltarea porumbului pentru siloz s-a efectuat în momentul în care bobul a fost în faza de lapte-ceară iar pe bob a fost sesizat un punct negru, acesta fiind intervalul optim de recoltare, la sfârșitul fazei de lapte când umiditatea plantei întregi este de 72-73 % (27-28 % ȘU), dar și la mijlocul fazei de ceară plină a boabelor când umiditatea plantei este de 60-65% (30-35% ȘU) iar plantele sunt încă verzi. Fermierul a acordat o atenție deosebită momentului recoltării, pentru a obține un siloz de calitate și pentru a nu fi nevoit să aplice inoculanți.

Pentru a obține un siloz de foarte bună calitate, porumbul a fost deasemeni tocat, cât mai mărunt și într-un timp cât mai scurt, foarte bine tasat pentru a se realiza evacuarea aerului, asigurându-se astfel condițiile unei fermentații lactice în mediul de anaerobioză.
Silozul a fost închis foarte bine ca să nu ia contact cu aerul, cu o folie groasă dintr-o bucată care s-a așezat peste siloz și care a fost legată la capete. Peste folie a fost pus un strat de paie (ca să o protejeze de factorii interni cât și externi).

Silozul de porumb a fost făcut pe platforma betonată.

CAPITOLUL 4. REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR

Studiul efectuat a presupus înființarea unei culturi de porumb siloz în anul agricol 2010/2011 în Brașov și a avut la baza următoarele date:

– Suprafața pe care s-a cultivat porumbul pentru siloz a fost de 20 hectare;

– Cultura înființată a fost în sistem neirigat;

– Hibridul folosit a fost KWS 1394;

– Densitatea plantelor a fost de 75.000-80.000 plante/hectar;

– Producția a fost de 64,5 tone/hectar, pe suprafața totală de 20 hectare obținându-se 1.290 tone;

– Obiectivul urmărit a fost utilizarea producției obținute în hrana vacilor de lapte – 105 capete – din cadrul propriei ferme.

În urma efectuării tuturor lucrărilor ce au presupus înființarea culturii, întreținerea ei și recoltatul, cheltuielile efectuate au fost sistematizate astfel:

– Cheltuielile pentru lucrările efectuate toamna sunt prezentate în tabelul 4:

Tabelul 4

Suma alocată acestor lucrări a fost de 12.800 lei pentru întreaga suprafață cultivată (20 hectare); Gunoiul de grajd folosit a fost din propria ferma iar doza aplicată a fost de 40 tone/hectar, fiind împrăștiat pe teren cu mașina MIG-6.

– Cheltuielile pentru lucrările efectuate primăvara sunt prezentate în tabelul 5:

Tabelul 5

Suma alocată acestor lucrări a fost de 29.800 lei pentru întreaga suprafață cultivată (20 hectare), constatându-se astfel o creștere semnificativă a cheltuielilor pe aceste lucrări, comparativ cu cele efectuate în toamnă. Semănatul și recoltatul au avut costuri mult mai mari, comparativ cu celelalte lucrări. Semănatul a fost efectuat cu mașina SPC-4, la viteza de 10-15 km/h, iar recoltatul s-a efectuat folosind o combină de ultima generație [NUME_REDACTAT]. Fermierul a acordat o mare atenție acestor două lucrări considerându-le extrem de importante în realizarea producției dorite dar și a unei recoltări de calitate, care să efectueze lucrările necesare obținerii unui siloz bun: tăierea și tocarea corespunzătoare. Tocarea a fost reglată la 0,8-1 cm, iar tasarea a fost făcută cu tractorul.

Pe lucrările efectuate în toamna și în primăvară, fermierul a cheltuit 42.600 lei.

Ponderea mai mare a cheltuielilor pentru lucrările efectuate primăvara (70%), pot fi observate și în figura 3:

Figura 3

În afara cheltuielilor pe aceste lucrări, fermierul a investit și în sămânță, erbicide și îngrășăminte. Sămânța utilizată a fost hibridul KWS 1394, achiziționată la sac de 50.000 boabe, la prețul de 359 lei. În ceea ce privește îngrășămintele, a preferat ca în cazul celor pe bază de azot să folosească uree, considerând că este mai ieftină, iar fosforul și potasiul au fost achiziționate tip complex, la sac de 25 kg.

– Suma alocată seminței și îngrășămintelor a fost de 15.580 după cum se poate observa în tabelul 6:

Tabelul 6

În ceea ce privește erbicidarea, considerând că a fost alocată o sumă destul de mare pentru toate celelalte lucrări și materiale, fermierul a optat pentru folosirea a doar două erbicide, insă foarte bune: Guardian, aplicat preemergent în doza de 1,75 L/ha și Equip, aplicat postemergent, în doza de 2 L/ha și ales în mod special pentru combaterea costreiului, atât din sămânța cât și din rizomi.

– Cheltuielile alocate erbicidelor sunt prezentate în tabelul 7:

Tabelul 7

Suma alocată achiziționării erbicidelor a fost de 5.815 lei.

Se poate observa că suma totală alocata pentru sămânță, îngrășăminte și erbicide) este de 21.395 lei, cea mai mare valoare având sămânța hibridă, pe care fermierul o preferă datorită capacității de producție, dar și rezistenței la cădere și frângere și a compoziției bogate a bobului în elemente nutritive. Procentulal, cheltuielile pentru sămânță și îngrășăminte au reprezentat 73%, spre deosebire de cheltuielile cu erbicidele care au reprezentat numai 27%, dupa cum se poate observa în figura 4.

Figura 4

Cheltuielile totale pe cultură (atât cele cu lucrările cât și cele ce au presupus achiziționarea de materiale) au fost în valoare de 63.995 lei, cheltuielile efectuate cu lucrările fiind evident cu mult mai mari decât cele ce au avut la baza achiziționarea de materiale.

Procentual, cheltuielile pe materiale au reprezentat 33%, în timp ce cheltuielile pentru lucrările solului au reprezentat 67%, valorile fiind redate în figură 5:

Figura 5

Fermierul a acordat o importanță deosebită lucrărilor solului și materialului biologic folosit. În ceea ce privește producția obținută, aceasta a asigurat necesarul de hrană al vacilor de lapte din propria fermă, rația pe zi pe cap de animal fiind de 23 kg.

Nu a intenționat să vândă din sămânța obținută, deoarece prețul de vânzare a fost în anul 2011 mult prea mic: 0,7-0,8 lei/kg, ceea ce nu i-ar fi acoperit semnificativ din cheltuieli, așa că a preferat să folosească întreaga producție în furajarea animalelor, din zootehnie obținând un profit mult mai mare prin vânzarea vacilor, a laptelui sau a cărnii decât din agricultură.

Având în vedere că momentul recoltării a fost cel optim, în faza de maturitate în lapte-ceară al bobului, nu a folosit inoculanți, chiar dacă mulți fermieri din vecinătate dar și din întreaga țară îi folosesc. Inoculanții sunt utilizați pentru înlăturarea fermentațiilor butilice și acetice dar și pentru faptul că ajută foarte mult la fermentația lactică și la păstrarea silozului de calitate. De cele mai multe ori, instalația de pulverizare a inoculantului este montată pe combina de recoltat. O foarte bună calitate o au inoculanții de la Pioneer și [NUME_REDACTAT].

Prin tehnologia de cultivare precum și a seminței folosite, fermierul a asigurat o furajare echilibrată energo-proteic vacilor din fermă. Din acest punct de vedere, silozul obținut a fost de foarte bună calitate, prezentând următoarele proprietăți:

– Substanța uscată S.U. = 30-50%;

– Celuloză= 23-26%;

– Proteină=14-17%

– Acid butiric=0;

– Acid lactic-1,2-2,5%.

[NUME_REDACTAT] oferă condiții optime atât pentru înființarea unei culturi de porumb siloz dar și a unei ferme de taurine, datorită caracteristicilor zonei și a marii posibilități de pășunat.

Din ce în ce mai mulți agricultori devin fermieri și invers, în toate zonele țării, dar în special în zonele montane și submontane, cum este și zona Făgăraș. Aceasta reprezintă nu numai orientarea foarte bună a producătorilor față de cerințele pieței, cât și certitudinea faptului că cele două sectoare: agricol și zootehnic se completează reciproc, motiv pentru care atât Guvernul cât și alte organizații ar trebui să acorde o atenție sporită acestor sectoare prin subvenții decente, atât agricultorilor cât și fermierilor, deoarece în țara noastră, cele două sectoare reprezintă ramurile de bază ale economiei naționale, dar și a dezvoltării acesteia, ele trebuind să fie pe primul loc în ceea ce privește atenția asupra facilităților acordate agricultorilor și fermierilor, pentru că în contextul economico-social actual, ele reprezintă direcțiile prioritare pe care statul ar trebui să le adopte.

CONCLUZII FINALE

Cerealele reprezintă principala grupă de plante cu posibilități de valorificare multiple, dar în primul rând reprezintă sursă de hrană atât pentru oameni cât și pentru animale.

De-a lungul timpului, cercetătorii au acordat o atenție deosebită creării de soiuri și hibrizi care să se adapteze atât condițiilor pedoclimatice cât și cerințelor consumatorilor și, deși au fost create varietăți foarte performante, la nivelul [NUME_REDACTAT] suprafața totală cultivată cu cereale s-a redus în anul 2011 cu 1,07 milioane hectare, ajungând astfel la 56,97 milioane hectare.

[NUME_REDACTAT] trece printr-o perioadă dificilă, de limpezire și aplicare a unor principii de management modern și performant, la care o contribuție însemnată trebuie să aducă economistul agrar, alături de inginerul agronom. Producția agricolă însumează atât cunoștințe tehnico-economice, dar și biologice-economice, ceea ce scoate în evidență complexitatea acestei ramuri fundamentale ale economiei naționale.

Contribuția agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea [NUME_REDACTAT] Brut se situează în jurul valorii de 6% din PIB, iar în statele membre ale UE se situează la aproximativ 1,7%.

Din cele 23,8 milioane hectare cât însumează teritoriul României, suprafața agricolă a țării este de 14,7 milioane hectare (61,7 %), din care 9,38 milioane hectare reprezintă teren arabil. România se află pe locul 6 din Europa ca suprafață agricolă utilizată (după Franța, Spania, Germania, [NUME_REDACTAT] și Polonia) și pe locul 5 ca suprafață arabilă (după Franța, Spania, Germania și Polonia).

În anul 2011, terenul arabil ocupa circa 62,5% din suprafața agricolă. Cerealele și plantele oleaginoase au ocupat circa 80 % din suprafața arabilă.

Conform recensământului agricol din 2011, suprafața ocupată de culturi permanente în zona Făgăraș, a fost de 7730.7 hectare în Brașov, iar în Sibiu de 4019.66 hectare.

Suprafața cultivată cu principalele culturi, în județul Brașov, a scăzut în anul 2010 față de anul 1990 cu 34,2%.

Condițiile de climă, relief și sol, faptul că aproape jumătate din suprafață este ocupată de zona montană, iar în depresiunile din răsăritul teritoriului se înregistrează în mod obișnuit cele mai joase temperaturi din țară, ar putea fi considerați factori care să facă din zona Făgăraș o zonă improprie agriculturii.

Cu toate acestea, agricultura își găsește condiții bune de dezvoltare în cea mai mare parte a teritoriului.

Porumbul reprezintă cea de-a doua cereală de mare importanță cultivată pe Glob prin valorificarea în industria alimentară, în producerea bioetanolului dar și în utilizarea sub formă de furaj excelent în alimentația rumegătoarelor, motiv pentru care porumbul pentru siloz este din ce în ce mai preferat de către fermieri în defavoarea celorlalte plante pentru siloz (grâul, leguminoasele anuale și perene).

Suprafața totală cultivată cu porumb la nivelul [NUME_REDACTAT] s-a redus cu aproximativ 200 mii hectare în anul agricol 2010/2011, ajungând astfel la 8,33 milioane hectare. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Franța, (100 mii hectare), Italia (40 mii hectare) și Grecia (30 mii hectare).

În ceea ce privește suprafața cultivată cu porumb siloz în [NUME_REDACTAT] în anul 2011, aceasta a crescut cu aproximativ 160 mii hectare, ajungând astfel la 5,37 milioane hectare. Această creștere s-a înregistrat mai ales în statele din nordul [NUME_REDACTAT], în special în Germania, Polonia, Danemarca, Olanda și [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT], porumbul este principala plantă de cultură, ocupând primul loc atât ca suprafață (în medie 30% din terenurile arabile), cât și ca producție (totală și în medie pe hectar). [NUME_REDACTAT] Național de Statistică (INS), România a ocupat în anul 2011 primul loc în [NUME_REDACTAT] în ceea ce privește suprafața cultivată cu porumb. Producătorii români au cultivat cu 30% mai mult porumb, ajungând la 11,7 milioane de tone. Însă productivitatea – 4,5 tone pe hectar – a rămas substanțial sub cea din Franța sau Germania, care ajunge la 8,7 tone. Recordul de producție la porumb datează din 2004, când în România au fost recoltate aproape 15 milioane de tone.

De aceea, nivelul producției și eficiența economică a culturilor de porumb sunt o problemă de interes național.

Suprafețele cultivate cu porumb înregistrează în țara noastră o tendință de creștere de la an la an. În 2011, suprafața totală cultivată cu porumb a fost de 2,571 milioane hectare, o creștere de 11,1% față de anul precedent.

În ceea ce privește suprafața cultivată cu porumb în zona Făgăraș, aceasta a fost de 5.520 hectare în Brașov și 20.000 hectare în Sibiu, însumând pe întreaga zonă o suprafață de aproximativ 25. 520 hectare.

În ceea ce privește sectorul zootehnic, numărul de animale ce revin la 100 de hectare este, în județul Brașov, superior mediei pe țară.

În cazul ovinelor și caprinelor acest indicator are o valoare de 84,3 capete/100 hectar, pentru bovine el fiind de 24,2 capete/100 hectar, iar pentru porcine de 112,2 capete/100 hectar.

Recunoașterea importanței în alimentație (atât a omului cât și a animalelor) dată de cultivarea porumbului, a făcut ca această plantă să capteze atenția sporită a cercetătorilor din întreaga lume și să îi determine să creeze noi hibrizi și/sau să îi îmbunătățească pe cei vechi pentru a le spori adaptabilitatea la condițiile pedoclimatice, rezistența la boli și dăunători, producție ridicată și de calitate.

În acest scop, în țara noastră, începând încă din anii 1951-1956, ICCPT Fundulea și-a îndreptat atenția asupra culturii porumbului, prin efectuarea unor investiții pentru mecanizarea lucrărilor de pregătire a solului și înmulțirea unor soiuri, mai ales în fermele de stat, ceea ce a determinat, pentru prima dată, o creștere a producției de porumb a țării prin ridicarea nivelului producției la hectar, însă nu pe măsura așteptărilor și a necesităților. Se impuneau măsuri mai ample, de modernizare a producției de porumb după modelul de mare succes al SUA.

În ceea ce privește producerea de hibrizi romanești de porumb siloz la ICCPT Fundulea, s-au remarcat hibrizii Oituz, Ileana, Saturn, Andreea. La hibridul Oituz sămânța a fost produsă pe bază de androsterilitate citoplasmatică de tipul „C”, iar hibridul s-a răspândit pe suprafețe întinse.

Una din preocupările permanente ale amelioratorilor de porumb de la Fundulea a fost și diversificarea hibrizilor sub aspectul principalelor însușiri, astfel încât să fie satisfăcute într-o măsură cât mai mare cerințele cultivatorilor. În acest scop s-a urmărit crearea de hibrizi de porumb care să îndeplinească acele calități necesare pentru siloz, iar acești hibrizi au fost: Fundulea 270, Fundulea 420, Fundulea 320, Ileana.

Având în vedere calitățile excelente pentru siloz ale porumbului, marile firme producătoare urmăresc în fiecare an să creeze noi hibrizi sau să îi îmbunătățească pe cei deja existenți iar competiția dintre acestea le oferă agricultorilor și fermierilor o gamă foarte largă de hibrizi, alegerea hibridului fiind un factor determinant pentru rentabilitatea și economia generală a exploatației agricole dar și a fermei de animale.

Firmă lider în Europa în ceea ce privește crearea și calitatea de hibrizi de porumb pentru siloz, KWS SAAT AG, Germania, a înregistrat în anul 2011 o creștere importantă în lumea întreagă în ceea ce privește cantitatea de sămânță hibridă de porumb siloz vândută. În anul curent, 2012, recomandările firmei în ceea ce privește porumbul pentru siloz sunt pentru achiziționarea hibrizilor: Mikado, Kitty, Stanza, KWS 1395, Kalvados, Garbure și Gavoti, iar principalele însușiri ale acestor hibrizi sunt: nivelul excelent al producției de masă verde, procentul mare de substanță uscată, proporția foarte bună de știuleți în totalul de masă verde, digestibilitatea foarte bună a materiei organice din masă verde însilozata.

Digestibilitatea este puternic influențată, pe lângă calitatea însilozării, de momentul recoltării și de proporția de știuleți din masa plantelor întregi, deoarece aceștia au o digestibilitate cu mult superioară celorlalte părți ale plantei. De aceea, porumbul pentru siloz trebuie să aibă o producție foarte ridicată de boabe.

Digestibilitatea trebuie să varieze, în limite destul de strânse între 70%-76%.

Stay green-ul (capacitatea de a rămâne verde o perioadă mai lungă de timp) excelent permite recoltarea pentru siloz cu plante verzi și știuleți maturați fiziologic, o perioadă mai lungă cu 5-9 zile, garantând o calitate superioară.

Compoziția chimică a boabelor de porumb urmărită de către cercetătorii de la KWS pe anul 2012 trebuie să fie următoarea:

– Proteine: 9-10%;

– Grăsimi: 5-6%;

– Hidrați de carbon (amidon): aproximativ 70%;

– Substanța uscată: peste 86%.

Folosit în alimentația rumegătoarelor, și în special a bovinelor, silozul contribuie substanțial prin valoarea sa energetică ridicată la sporirea și ieftinirea producției de carne și lapte. Calitatea silozului depinde în primul rând de calitățile masei verzi, de momentul recoltării și de reușita însilozării.

Pe lângă calitățile oferite de hibrizii de porumb pentru siloz, un rol important în înființarea culturii și obținerea unor producții ridicate revine și agricultorilor/fermierilor, care, trebuie să aibă cunoștințe foarte bune în ceea ce privește tehnologia de cultivare a porumbului pentru siloz.

Astfel, înainte de înființarea culturii de porumb siloz, agricultorul/fermierul trebuie să cunoască perfect condițiile pedoclimatice în care vrea să înființeze cultura. În ceea ce privește umiditatea, el trebuie să știe faptul că porumbul este o plantă pretențioasa la umiditate. Consumul mediu zilnic în faza de germinație este de aproximativ 1,5 mm, ceea ce reprezintă un consum total de 450 metri cubi/hectar.

De asemeni, trebuie să cunoască foarte bine temperatura și variația ei, dat fiind faptul că pentru obținerea unor producții mari, temperaturile medii zilnice în perioada înspicatului și fecundării nu trebuie să depășească 23°C.Temperatura optimă de creștere a porumbului este de 28-30°C.

Momentul recoltării porumbului pentru siloz trebuie ales foarte bine, când planta este la faza de maturitate în lapte-ceară, iar bobul prezintă un punct negru.

Fermierii care folosesc producția obținută în scopul hrănirii efectivului de animale din propria fermă, au înțeles că administrarea unei rații furajere în care predomină fânul sau grosierele (paie, coceni) nu satisface rigorile alimentației animalelor înalt productive, iar pentru efective mari este foarte greu de realizat stocul din aceste categorii de furaje din cauza volumului mare de transport, al spațiilor necesare pentru depozitare și al manoperei pentru cosit, uscat și depozitat. În acest scop, s-au orientat tot mai mult către cultivarea porumbului pentru siloz, care este furajul cu cel mai bun raport calitate-preț, care să conserve pe termen lung (12-24 luni) substanțele nutritive conținute de biomasă și care este de asemeni, o plantă ușor insilozabilă spre deosebire de leguminoasele anuale și perene sau amestecuri cu peste 50% leguminoase, care au un conținut redus de zaharuri fermentescibile.

Pentru obținerea unui siloz de calitate, agricultorul/fermierul trebuie să aibă în vedere îndeplinirea următoarelor condiții:

– Existența unei culturi încheiate și curate de buruieni;

– Recoltarea în fenofaza optimă a bobului (lapte-ceară). Depășirea acestei fenofaze înseamnă pierderi mari de substanțe nutritive, în special proteină;

– Încheierea silozului în timp scurt (1-3 zile) reduce fenomenele de oxidare (crește disponibilul de substanțe nutritive pentru animale), fermentațiile aerobe nedorite și menține culoarea, gustul și mirosul natural al plantelor însilozate, mărind palatabilitatea (consumul voluntar);

– Tasarea energică în timpul umplerii silozului și 1-2 zile după încheierea lui;

– Conținutul în zaharuri fermentescibile este criteriul care face porumbul să fie o plantă ușor insilozabilă;

– Conținutul optim de substanță uscată pentru desfășurarea proceselor biochimice favorabile conservării silozului, care este de 30-50%. Nu este recomandată adăugarea de apă, sare sau carbonat de calciu pentru că acestea reduc aciditatea și influențează negativ conservarea;

– Acoperirea silozului cu folie de polietilenă în vederea izolării lui față de factorii de mediu;

– Începerea administrării silozului în hrana animalelor după 30-40 de zile (când procesele biochimice scad mult în intensitate și furajul este „murat “) în procent de 20-70% din rație, în funcție de specie, categoria de animale și starea fiziologică a acestora.

Pentru îmbunătățirea calității silozului obținut din porumb pot fi folosite adaosuri de uree de 3-5 kg/tonă.

Regulile obligatorii ce trebuie respectate pentru a reuși în demersul de a însiloza porumbul sunt:

– Pregătirea spațiilor de depozitare (curățare, dezinfectare);

– Procurarea din timp a inoculantului pentru siloz și folia pentru acoperire (dacă dorește să le folosească);

– Verificarea și repararea utilajelor pentru însilozare;

– Asigurarea tocării plantelor la 0,8-1,2 cm;

– Tasarea continuă a straturilor de biomasă depozitate;

– Încheierea lucrării în timpul cel mai scurt posibil și izolarea cu folie de polietilenă fixată cu saci cu nisip sau anvelope uzate;

– Asigurarea a cel puțin 30 de zile de la încheierea depozitării până la introducerea în rație a silozului;

– Descoperirea unei suprafețe cât mai redusă în perioada de utilizare în furajare;

– Utilizarea silozului în rația animalelor în concordanță cu cerințele fiecărei specii și categorii, respectând principiile unei alimentații științifice.

[NUME_REDACTAT] Comunitare au acordat o atenție deosebită importanței cultivării porumbului pentru siloz. Totuși, subvențiile alocate fermierilor nu sunt suficiente pentru că aceștia să poată obține profitul dorit din valorificarea producției, însă este evident că motivele pentru care fermierii înființează culturi de porumb nu sunt de ordin comercial. Fapt este că, după ce își acoperă nevoile proprii, iar prețul porumbului este bun, surplusul de producție este valorificat parțial pe piața organizată sau pe cea țărănească.

Fermierii au înțeles din timp faptul că pentru a putea avea un efectiv de animale sănătos și de a obține profit din zootehnie, este nevoie să își înființeze propriile culturi, a căror producție să fie folosită în interes propriu, respectiv hrana animalelor din fermă. La rândul lor, marile firme producătoare de hibrizi de porumb pentru siloz (Pioneer, KWS, [NUME_REDACTAT], LG, ICCPT Fundulea) au înțeles nevoile fermierilor și le-au venit în ajutor prin crearea unor hibrizi rezistenți la boli și dăunători, rezistenți la secetă și arșiță, foarte productivi atât ca masă verde cât și ca boabe și cu un conținut în substanțe nutritive tot mai mare, ceea ce duce la o scădere semnificativă a cheltuielilor în ceea ce privește îngrășămintele, insecticidele și fungicidele.

Înțelegând importanța cultivării acestei plante, analiștii au studiat suprafețele cultivate cu porumb (atât boabe cât și siloz) și prefigurează pentru viitor o creștere explozivă a suprafeței cultivate cu porumb. Prognoza lor are la bază rolul pe care îl va avea această plantă în nutriția animalelor, în acest sens obținându-se produse de calitate care să satisfacă cerințele fermierilor dar și ale consumatorilor prin raportul calitate/preț, precum și rolul important în producerea bioetanolului în toate țările dezvoltate ale lumii. Iată de ce, în America de Nord suprafața cultivată cu porumb a crescut într-un singur an cu 5 milioane de hectare și este de așteptat ca în următorii ani și Europa să se alinieze la această nouă tendință.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași, 2006;

2. [NUME_REDACTAT]., Bîrnaure V., Fitotehnie, [NUME_REDACTAT], București, 1989;

3. [NUME_REDACTAT]., Al. Salontai, C. Vasilică, V. Bîrnaure, I. Borcean, Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1991;

4. [NUME_REDACTAT]., Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Ediția a doua, [NUME_REDACTAT], București, 1998;

5. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Comparate, Editura ASE, București, 2009;

6. Pârpala, O., Economia agriculturii sau politica agrară la români, Editura ASE, București, 1995;

7. Ștefan, V., Cultura principalelor plante de câmp, [NUME_REDACTAT], București, 1997;

8. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Ionescu de la Brad, Iași, 2009;

9. Agenția de [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], Compartimentul de [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] Brașov, Concept de [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Brașov, 2007;

10. A.N. I.N.C.D.A. Fundulea, Genetică și ameliorarea plantelor, Vol. LXXV, Vol. Jubiliar, București 2007;

11. [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], Evoluția principalilor indicatori economico-sociali din județul Brașov, în perioada 1990 -2010, Brașov, 2010;

12. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], noiembrie 2010, București 2010;

13. [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] Politici în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], iulie 2011, București 2011;

14. [NUME_REDACTAT] Regional, Planul de dezvoltare al regiunii Centru, pentru perioada 2007-2013;

15. [NUME_REDACTAT] Agricol, [NUME_REDACTAT], KWS, specialistul porumbului pentru siloz, 25 aprilie 2012;

16. [NUME_REDACTAT] Satului, Dr. [NUME_REDACTAT], Institutul de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Se prefigurează o creștere explozivă a comerțului cu porumb, 16 – 30 septembrie 2007;

17. [NUME_REDACTAT] Satului, Ing. [NUME_REDACTAT], Silozul rămâne ceea ce a fost, 1-15 august 2009.

18. www.insse.ro

19. www.wikipedia.ro

20. www.kws.ro

21. www.caussade-semences.ro

22. www.limagraincentraleurope.com

23. www.agroinfo.ro

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. STUDIUL CERCETĂRILOR PRIVIND CULTURA DE PORUMB …….. 3

1.1. IMPORTANȚA ……………………………………………………………………………………………………….. 3

1.2. ISTORIC …………………………………………………………………………………………………………………. 4

1.3. RĂSPÂNDIRE ………………………………………………………………………………………………………… 5

1.4. ZONE DE CULTURA ÎN FĂGĂRAȘ ……………………………………………………………………….. 6

1.5. ROTAȚIA CULTURII ……………………………………………………………………………………………… 8

CAPITOLUL 2. CONDIȚII DE MEDIU ÎN ZONA FĂGĂRAȘ …………………………………….. 9

2.1. CLIMA …………………………………………………………………………………………………………………… 9

2.2. TEMPERATURILE ȘI PRECIPITAȚIILE ÎNREGISTRATE ÎN 2010-2011 ÎN BRAȘOV.12

2.3. TEMPERATURILE ȘI PRECIPITAȚIILE ÎNREGISTRATE ÎN 2010-2011 ÎN SIBIU ….. 13

2.4. SOLURILE DIN ZONA FĂGĂRAȘ ………………………………………………………………………… 15

CAPITOLUL 3. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE URMĂRITE ………………………………………… 16

3.1. SCOPUL PLANTĂRII ……………………………………………………………………………………………. 16

3.2. OBIECTIVELE URMĂRITE ………………………………………………………………………………….. 18

3.3. SĂMÂNȚA ȘI SEMĂNATUL ………………………………………………………………………………… 22

3.4. MATERIALUL BIOLOGIC FOLOSIT …………………………………………………………………….. 24

CAPITOLUL 4. REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR ………………. 36

CONCLUZII FINALE ………………………………………………………………………………………………… 42

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ