Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP [628626]

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
Colect ivitățile locale și proce sul decizional
1. Noțiunea de colectiv itate locală
Termenul de colectivitate locală desemnează un grup de oameni care duc o
viață colectivă, trăiesc și muncesc în comun. Termenul este sinoni m cu cel de comunitate
umană sau de comunitate. În acest context, termenul de comun itate “evocă ideea unui
spațiu fizic și social bine marcat, în interiorul căruia se produc interacțiuni și un proces de
intercunoașt ere între actorii sociali, se dezvo ltă legături sociale, se impun norme și reguli
de condu ită, se naște un sentiment de apar tenență.”1
Comun itatea nu este întemeiată pe contr act, ci pe înțelegere, care este „ un mod
de a simți comun și reciproc, asoci ativ” în cadrul unei „voin țe” colective care este expresia
unei entități. Ea se sprijină, în opini a lui Max Web er, “pe o apartenen ță comună, resim țită
subiectiv (afec tiv sau tradițional), a indivizilor care participă la aceast a”, comun itatea fiind
definită de el ca „asoci ație dacă și în măsura în care disponibi litatea pentru acțiune socială
se sprijină pe o identitate de interese sau pe o legătură bazată pe interes, motivată rațional
în privința valor ii și a scopulu i”.
Pot fi consider ate comuni tăți toate forme le de viață socia lă din care indiv idul
face parte prin naștere: familie, grup de rudenie, apartenență etnică sau naționalitate, limbă
maternă, localitate, cetățenie, religie etc. Comuni tatea poate fi, de asemen ea, o localitate
rurală sau un grup de localități (comun itate teritorială), o grupare profesională, membrii
unei rezid ențe (căm in, spital, internat), o asociație, un tip de organiz are socială într-un
spațiu delimitat (cartier, bloc, maha la), dar și o rețea de interese, structurată ierarh ic, de
pildă, comunitățile oamenilor de afa ceri, comuni tățile științifice etc.
De remarcat că o colectivitate de orice fel (fam ilie, colectivitate locală, stat) se
prezintă, de regulă, ca o unitate, ca un întreg, cu o structur ă iredu ctibilă la indivizii
componen ți. Fenom enul acesta nu derivă însă din contop irea sau anihilarea indiv izilor ca
atare, ci din asocier e, cooperare și solidaritatea acestora, din integrarea indivizilor în
societate.
Societatea, colectivitatea în sine, reprez intă o organi zație socială care se baz ează
pe exist ența și activitatea indiv izilor asociați și organ izați, pe gradul lor de solidaritate și
1 Bruna Zeni, Augusto Pa lmona ri, Manual de psiholo gia comunităț ii, Editura Polirom, I ași, 2003, pag. 245.
2

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
coeziune al acestor a, pe aportul lor ca indiv izi capabili de a înțelege, de a se situa și de a
participa la o acțiune comun ă.
De asem enea, trebuie reținu t și faptul că o comun itate defin ită ca un colectiv de
indivizi și indiv izii cuprinși în acea comun itate sunt, în același timp, două realități distinc te
și totuși o singură realitate, adică realități corelative, existențial corelative, interdependen te
și interactive, în sensul că niciuna nu există, nu funcționează și nu se dezvo ltă fără cealaltă
sau că nu mai împr eună alcătuiesc o rea litate.
Viața socială de la nivelul colectiv ităților, a comun ităților, presupune norme
care joacă rolul d e forțe organ izatoare ale interacțiunii umane.
În doctrin a române ască, noțiun ea de colectivitate locală reprez intă o
„ popula țiune prezen tă și viitoare, stabilită pe o porțiune anumi tă din teritoriul statului, cu
interese colective și permanente deosebite de ce le ale statului”.2
Colectivitatea locală mai este privită și în ipostaza de „ grupări omene ști din
localitate” sau ca “ locuitori dintr -o fracțiune geograf ică ce reprez intă o porțiune din
teritoriul unui stat“3, ori, în accepțiunea de unitate administrativ – teritorială, având
calitatea de subiect al raportu lui de drept constituțional, „ de grupuri de popula ție
organ izate pe teritoriu”.4
Există folosi tă și expresia de “colectivități teritoriale locale”, adică cetățeni i,
“popu lația care trăiește pe o anum ită porțiun e a teritoriului de stat, exist ând o organiz are
juridică admin istrativă și interese public e locale, proprii distin cte”.5
În Rom ânia, în prezent, în conform itate cu preved erile art. 120 din Constituția
Rom âniei, republi cată, prin statu area princ ipiului autonom iei locale, legiuitorul consti tuant
a recunoscut unităților administrativ – teritoriale – comuna, orașul și județu l, calitatea de
colectivități locale și, prin lege, de persoane juridice de drept publi c, respectiv de persoane
juridice politico – teritorial e. De asemenea, prin legea organi că s-a defin it și colectivitatea
locală, ca fiind to talitatea locui torilor din unitatea admin istrativ – teritorială.
Ca atare, consta tăm că, în concep ția consti tuantului român, a exista t intenția
clară, explicită de organiz are autono mă a colectivităților locale român ești, ele reprez entând
democrația locală, unul din prin cipalele fundam ente ale oricărui regim democr atic.
2 Paul Negu lescu, Tratat de drept adminis trativ, Editura Lum ina Lex, București, 1996, pag. 93.
3 Antonie Iorgov an, Tratat de drept admin istrativ – vol I, Editura CH Beck, București, 2005, pag. 189.
4 Ioan Muraru, Simina Tănăsescu , Drept constituțional și instituții politi ce, ediția a Xlll-a, vol.1, Editura C.H.
Beck, Bucu rești, 2008, pag. 49.
5 Corneliu-Liviu Popescu, Autonomie locală și integrare europ eană, Editur a All Beck, București, 1996,
pag. 56.
3

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
Acestea au fost organi zate în două moduri, consacrându -le, astfe l, dubla lor
natură, pe de o parte, de unități administrativ – teritoriale, create pentru gestion area
anumitor servicii ale statului (servic iile deconc entrate) și de colectivități locale,
repre zentate prin autor ități admin istrative proprii ce „realizează autonom ia locală”
(consi liile locale, prim arii și consil iul județ ean) și prin care rezolv ă, conduc și execu tă
treburile public e locale.
Autoritățile locale autono me, alese de colectivitățile locale, chiar dacă sunt
create de stat, nu mai reprez intă însă puter ea statală și nici nu mai sunt centre identice de
difuziune a autor ității statu lui, ci ele reprez intă voința și puterea colectivităților locale, care,
în contextul nostru consti tuțional, are semnificația autono miei locale, expri mată
administrativ și financ iar, exercitată pe baza și în limitele prevă zute de lege și sub
controlul de legalitate al statului.
În acest nou cadru de organiz are a puter ilor, statul român rămâne un stat unitar,
dar nu unul simp lu, ci privit mult mai nuanț at și expri mat prin sintag ma de stat unitar
descen tralizat, întemeiat pe un reg im al unei democr ații de proxi mitate, care funda mentează
o nouă idee de guvernare realizată prin “ reechilibrarea rolului dintre autor itățile public e și
cele ale cetățenilor”, și prin a “limita discre ționalitatea în ex ercitarea puter ii statului”.
Descentralizarea este, în acest context, nu numai un princ ipiu ci și un obiectiv și
un proces consti tuțional și legal continuu ce reprez intă transferul de compe tență
administrativă și finan ciară de la nivelul administrației publi ce centrale la nivelul
administrației publi ce locale sau către sectorul privat.
2. Concepții asupra colectivităț ilor locale
Asupra origin ii și rolului colectivitătilor locale există două concep tii diferite6: a)
colectivitatile locale sunt niste comunită ti naturale, anterioare statu lui și bucurându -se din
partea acestuia de recuno asterea unor dreptur i. Aceste colectivităti se autog estion ează,
bucurându -se de o veritabilă autonom ie, limitată doar de contro lul statului. Guvernul
rezolvă proble mele cu relev antă la nivel national, iar colectivitătile locale se pot ocupa de
probl emele care sunt esentiale pentru viata comunitătii respec tive. Exemplu: administrarea
6 Ioan Alexand ru, Structuri, mecanisme și institutii admi nistrative , vol. I, Editura Sylvi, Bucur ești, 1996,
p. 182.
4

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
locală britan ică; b) colectivitatile locale sunt circu mscripții teritoriale, rezultate din
necesitatea împărtir ii teritoriului statului pentru o mai bună administrare. Puterea centr ală
exercită o strictă supravegher e asupra acestor entități, prin instituirea unei tutele
administrative. Conducere a organe lor locale este asigurată de funct ionarii numi ti de la
centru sau, dacă acest ia sunt subst ituiti de aleșii locali, puter ile acestora din urmă sunt
limitate. Exemp lu : organiza rea franceză.
Organizarea sistemului administrației publi ce în Român ia, centrată pe
rapor turile dintre autor itățile centr ale și cele locale, combină elementele corespunzăto are
mai multor regimuri admin istrative: 1) Regimul de central izare admin istrati vă, decurg ând
din caract erul unitar și suveran al statului, se reflectă în organiz area autori tătilor
administratiei publi ce centrale (Guvern, ministere și alte organe de speci alitate) și a
servic iilor desconc entrate ale acestora. Atât la nivel central, cât și judetean există autori tăti
organ izate potriv it principiului subordonării ierarhice. Guvernului i se subordon ează direct
ministerele și celelalte organe de specialitate ale administratiei centrale, precum și
prefe ctul, iar ministerelor și celor lalte organe de specialitate ale administratiei centrale li se
subordone ază servic iile lor desconc entrate în unitătile administrativ -teritoriale.
Conducă torii acestor servic ii se subordonează la nivel judet ean și prefec tilor, ca
repre zentanti ai Guvernulu i. 2) Regimul de descentralizare adm inistrat ivă este consacrat
prin preved erea const itutională conform căreia administrati a publi că, în unită 22522d314w
tile administrativ-teritoriale, se întemeiază pe princ ipiile descentralizării, autono miei locale
și decon centrării servic iilor publice (art. 120 din Consti tutie)7. Autor itătile administratiei
publice, prin care se realizează autono mia locală în comune și orase, sunt consiliile locale
alese și primar ii alesi în condit iile legii. Consiliile locale și prim arii funct ionează în
cond itiile legii, ca autor ităti administrative autono me și rezolvă treburile publice din
comune și din orase (art. 121). Consiliul judetean este autori tatea administratiei publi ce
pentru coordonarea activitătii consil iilor comun ale și orăsenesti, în vederea realizării
servic iilor public e de interes judetean. Consiliul judetean este ales și funct ionează în
cond itiile legii (art. 122). 3) Regimul de deconcen trare administrat ivă presupune că unii
dintre repre zentantii autor itătilor centrale la nivelul local au comp etențe să ia decizii fără
aprobar ea aceste ia, fiind totuși supusi contro lului ei. În sistemul nostru administrativ, într-o
astfe l de situație se găsesc servic iile ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale
administratiei centr ale. Conducă torii acestor a sunt numi ti de către ministri, au competenta
să rezolve problem ele din domen iul respectiv, care apar în unitatea admin istrativ-
7 Cons titutia României revizu itã.
5

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
teritorială, iar actele emise de ei sunt supuse contro lului administrativ ierarhic. 4) Regimul
de tutelă adm inistrat ivă semn ifică controlul exercitat de autoritățile centrale asupra celor
locale, și urmărest e să alinieze politicile locale celor nationale, de ansamb lu, pentru ca
interesele regiona le să nu afecteze interesele genera le. Acest control este comp atibil cu
principiul autonom iei locale. Guvernul exerc ită conducer ea gener ală a admin istrati ei
publice (art. 102 din Consti tutie). În acest scop, în cadrul său s-au instituit structuri
adecvate (Ministeru l Administratiei și Intern elor), care exerc ită și atributii de control
asupra activitătilor autor itătilor locale. Totod ată, prefec tul, ca reprezen tant al Guvernului în
judete și în muni cipiul Bucuresti, poate exerc ita un contro l asupra legalitătii actelor
administrative adop tate sau emise de autor itătile administratiei public e locale și judetene,
prin sesiz area instan tei de cont encios administrativ.
3. Considerații gene rale cu pr ivire la procesul decizional
Elaborarea și fundamen tarea deciziilor reprez intă un proces, intru cat presupune
mai multe etape ce grupea za activitati specifice. Conținu tul, numărul și ordine a etapelor de
elaborare a dec iziilor depind de natura abordari i decizionale.
Pentru a putea vorbi de proces decizional trebui e avută în vedere și noțiunea de
decizie administrativă. Procesul decizional cuprinde o multitudine de decizii care în
elaborarea lor trec printr -o serie de etape bine deter minate. Procesul decizional este
prezent chiar și atunc i când sunt prestate sarcini sau activități mărun te sau atunci când sunt
semna te documen te oficiale (de către un ministru, conducă tor sau președinte de stat).
Altfel spus, deciziile sunt o componen tă de bază a activității zilnice a funcț ionarilor publi ci
din zilele noastre, și cu ajutorul lor se realizează în mare parte activitatea de administrație
publică.
Deci zia administrativă este o manifestare de voință a funcț ionarilor sau a
organe lor administrației, manifestare ce este premerg ătoare acțiunilor de întreprins și prin
care se optează pentru o soluț ie, în veder ea atingerii unui scop.
Orice decizie admin istrativă trebui e să răspundă urmă toarelor cerințe:8
– să fie fund amentată științific;
8 Onofr ei Mihae la, Admin istrație publică. Fundamente științifice și bune practic i, Editura Unive rsității
„Al. I. Cuza”, Iași, 2007. pag. 89.
6

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
– să aib ă un cara cter realist;
– să intervină în timp util;
– să fie integrată în ansamb lul deciziilor administrative adopta te anterior;
– să fie opor tună.
Procesul decizional este extrem de comp lex, iar organe le abilitate în acest scop
au o mare responsabil itate pentru a putea evita adoptar ea unor decizii eronat e. De calitatea
deciziilor depind e și calitatea actului admin istrativ. Trebu ie să se urmăre ască eficacitatea
rezultatelor deciziilor (acces rapid la inform ațiile relev ante, recunoașt erea și identificarea
mai rapidă a proble mei, acces mai ușor la instru mentele de analiză) și eficiența procesului
decizional (reduc erea costurilor de decizie, reducer ea timpului de decizie și reducere a
efortului depus). Putem spune că un proces decizional bun poate fi asocia t cu succesul pe
termen lung al insti tuției.
Procesul decizional poate fi defin it ca fiind procesul prin care un sistem
inteligent stabilește oportuni tatea și pertinența unei anum ite modificări a compor tamentului
său și elabore ază alternative posibile în acest sens, alegând pe una dintre acestea ca
acțiune îndrep tată conșt ient către atingerea scopului propus. Cele mai multe procese
decizionale implică un grad de incer titudine. De exemplu, atunci când se utilizează
termenul de proces de luare a deciziei, se subînțe lege și alternativa luării deciziei și
nerezolvării probl emei. Se spune că problem ele au fost atacate. Modele le de conducere
trebuie să ofere ipoteze de lu cru privind r eprezentarea obiectivelor ce trebu ie atinse.
Proble mele cu care se confrunt ă instituțiile publice sunt foarte diverse. Ele pot
fi statice sau dinamice, structurate sau nestructurate, neprev ăzute sau latente. Rezo lvarea
lor impune în primul rând, existența unui set de inform ații pertin ente și suficiente. Dacă
după adopt area deciziei se observă o îmbună tățire a situației inițiale, înseamn ă că etapele
procesulu i decizional au fost respectate și s-au derulat corespunză tor, deci deci zia luată este
una bună. Succesul deciziei este cond iționat și de luarea în consider are a influ enței
factorilor de mediu, care acționează din afara administrației și care se referă la schimbări
ale situației poli tice sau econo mice, sau la r ezultatele pe care le așteaptă cetățenii. O decizie
poate suferi unele transformări la aplicarea să în practică, pentru că mediul în care
acționează este într-o cont inuă transform are.
7

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
4.Structura procesu lui decizional
Conț inutul princ ipal al procesului decizional îl repre zintă selectarea unei
alternative dintre cele aflate la dispozi tia decid entului. Într-un demers analitic, se pot stabili
următoarele elemente proprii oricărui proces dec izional:
a) Obiectivul sau obiectivele deciziei. Obiectul unui proces dec izional este
repre zentat de niv elul propus a fi r ealizat pentru un anumi t criteriu.
b) Decid entul (individual sau colectiv). Este cel care selectează una dintr e
variantele posibile.
Pentru a putea elabora decizii de ca litate, e nec esar ca decidentul să
îndeplinească un m inim de cond iții:
 să dispună de autor itate în do meniul în care urmează să ia d ecizii;
 să stie să lucr eze cu oam enii;
 să prac tice un stil man agerial adecva t situa țiilor cu car e se confrun tă
organ izația.
c) Mulț imea variantelor deciziona le (alternat ivele, strateg iile). Identif icarea și
stabilirea acestora constituie o etapă de maxi mă impor tanță în fundam entarea deciziei.
Omiterea unor varian te posibi le sau includ erea în lista acestora a unor variante nerealizate
pentru organ izație, poate afecta de la început calitatea deciziei.
d) Mulț imea criteriilor deciziona le. Este repre zentată de punct ele de vedere ale
decidentului, cu ajutorul cărora acesta izoleaza aspecte de realitati din organi zatie în cadrul
procesulu i decisiona l.Criter iile de decizie se caracterizează prin mai multe niveluri
corespunz ătoare diferitelor variante si/sau stări ale condiț iilor obiective. Toate aceste
niveluri pot constitui obiective posibile de realizat din punctul de vedere al criteriului
respec tiv. Luarea în considerare intr-o situație decizională a mai mul tor criterii trebu ie să se
faca tinand cont de posibilitatea analizarii și sintetizarii criteriilor, precum și de interferen ta
acestora.
e) Mulț imea consecințelor criteri ilor de apreciere. Prin analiza fiecărei varian te
posibile în raport cu fiecare criteriu de aplicare, se obțin e un anum it nivel al criteriului
pentru fiecare variantă.
f) Starea naturii (stări de condi ții obiective). Ea expli că ansamb lul condiț iilor
interne și extern e ale organiz ației care sunt influen țate sau influen țează decizia cadru lui de
conduc ere.
8

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
g) Timpul . Este considera t de cei mai mulți teore ticien i ca o altă componen tă a procesului
decizional, însa, în sensuri diferite: trecerea timpului de la adopt area până la aplicarea
deciziei, între mom entul colectării informa țiilor, al elaborării și executării deciziei etc.
5. Etapele procesu lui decizional
Elaborarea și fundamen tarea deciziilor reprez intă un proces care presupune mai
multe etape ce grupează activități specifice. Conț inutul, numărul și ordinea etapelor depind
de na tura abordării deci zionale.
Potriv it celor mai multi dintr e specialiști, etapele unui proces decizional sunt
următoarele (fig. nr. 1):
a) Iden tificarea și definirea problemei.
Rolul decid entului în această primă etapă, constă în ident ificarea problem ei
decizonale și difer ențierea ei de o al tă nedec izională:
probl ema decizională poate fi una genera lă, rezolub ilă prin folosirea unor
reguli și prin cipii cuno scute, poate care le-a mai apli cat în situ ații anterioare;
probl ema ce urmea ză a fi solut ionată, are un carac ter gener al și repetitiv;
a treia situa ție proble matică este cea a even imentului de excepție, unic și
foarte rar, car e nu poate fi rezolvat pe baz a regul ilor și princ ipiilor exist ente;
în sfarsit, probl ema decizională poate fi manif estare timpurie a unui nou
gen de prob leme genera le.
b) Stab ilirea criteriilor și obiectivelor deciziona le.
Criteriile de decizie sunt punct e de vedere ale decidentului cu ajutoru l cărora
punc tează aspec te ale realității organi zaționale.
Criteriile de decizie se caracterizează prin mai multe niveluri corespunză toare.
Fiecare nivel corespunză tor unui criteriu de decizie reprez intă tot atâtea obiective posibile.
Deci, obiec tivul unui proces decizional, din punctul de vedere al unui criteriu, este tocmai
nivelul propus a fi realizat pentru acel cri teriu.
În aceast ă etapă, decidentul trebuie să țina seama de posibilitatea divizării, a
grupăr ii criteriilor, precum și de dependen ța sau indep enden ța acestora.
9

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
Două criterii sunt indep enden te dacă alegerea unui obiec tiv din punc tul de
veder e al unui criteriu nu are absolut nici o influ ență asupra alegerii obiec tivului, din
punc tul de ved ere al celuilalt criteriu.
c) Stabilirea variantelor decizional e posibile.
În cadrul primei etape, decizionale se consta tă existen ța mai multor variante.
Acestea sunt cercetat e în amănunt în această etapă printr-o „inven tariere" a alternativelor
posibile.
În funcți e de gradul de participare a decidentului, „inven tarierea" se poate face
în mod:
pasiv , cand decidentului i se prezintă varian tele fară ca el să depună un
efort în acest sens;
activ, când însuși decidentul stabilește variantele posibile prin diferite
metode între care anolog ia joacă un rol i mportant.
d) Alegerea variantei optime.
Etapa este cunoscu tă sub denum irea de „decizia propriu -zisă" deoare ce, în
cadru l ei corespund anum ite consecințe. Mulțimea consec ințelor este repre zentată de
ansamb lul rezul tatelor poten țiale ce s-ar obține potriv it fiecărui criteriu de decizie și
fiecarei stări a condi țiilor obiective prin aplicarea variantelor decizionale. Numărul
consec ințelor corespunz ătoare unei variante este dat de numărul de criterii de decizie luate
în consider are. Determinarea consecințelor este o activitate de preved ere, ea influ ențând în
mare masură a legerea variantei opti me.
Deoare ce, nu întotdeauna se cunosc stările condi țiilor obiective, uneori, se
impune stabilirea mai multor consecin țe pentru fiecare variantă corespunză toare fiecărui
criteriu.
În alegerea varian tei optime, se pot utiliza mai multe metod e, funcț ie de
cond ițiile concre te ale probei decizionale.
e) Aplicarea variant ei optime.
După ce a fost aleasă linia de acțiune, deci s-a adopt at decizia, urme ază
redactarea, transm iterea și aplicarea acest eia. în aceast a etapa, un rol deosebit revine
decidentului, în ceea ce priveste mot ivarea și transm iterea deciziei luate.
Cu cât reușește să motiveze mai mult din punctul de vedere al eficacității
decizia luată, cu atat realizarea acesteia de către subordonați se desfășoară în condi ții mai
bune.
10

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
Atunci când execu tantul nu este convins de eficacitatea deciziei, el nu participă
cu toată capacitatea sa la realizarea acest ei decizii.
f) Evaluarea rezulta telor
Procesul decizional se înche ie cu etapa de evalu are a rezul tatelor obținu te cu
obiectivele propuse în scopul depist ării abaterilor. Etapa are un rol deosebit, retrospect iv,
dar mai ales prospec tiv, în sensul că pe b aza ei se trag con cluzii pentru v iitor, pentru un nou
ciclu al procesului manag erial, ciclu care trebu ie să se desfășoare la un nivel calitativ
superior.
Inform ația cule asă, prelu crată și îincorpor ată în de cizie trebu ie să ofere
posibilitatea testării continue a gradului de apropi ere între fenom enul a steptat și rea litate.
Fig. nr.1. Etapel e procesului decizional
Înainte de a aborda etapele deliberării propriu -zise ale procesului adopt ării
deciziei administrative, trebu ie să ară tăm că de cizia administrativă presupune:
– stabilirea gradulu i de priori tate pe care îl prezintă proble ma și măsura în
care se impune sau nu o in tervenție;
– grupare a proble melor asupra cărora este uti lă intervenția;
– verificarea realității, a caracterului și oportun ității proble mei respective
(dacă este o proble mă curen tă, de rutin ă sau de excep ție).
11

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP
După această etapă prealabilă deliberării propriu -zise, etapă care de fapt
însea mnă deter minarea obiec tului deciziei ce urme ază a fi luată, urmea ză etapele propriu –
zise, și anu me9:
A. Adunarea datelor (trebu ie avut în vedere dacă datele vizează situația
trecută, prezentă sau viitoare).
B. Selecționarea (filtrarea) și ordonarea (sistematiza rea) datelor. Cu acest
prilej se stab ilește:
a) ce probl eme se reliefează;
b) dacă sunt posib lități de tra tare distin ctă;
c) care sunt c ircumstanțele proble mei;
d) în ce ord ine de urgen ță trebuie acț ionat;
e) dacă avem ele mente restrictive (disponibi lități fixe, acte norma tive în
vigoare etc.).
Ambe le etape (A și B) le putem consider a faze pregă titoare ale elabor ării
deciziei.
C. Analiza datelor și faptelor (infor mațiilor). în această etapă subiectul
decident trebu ie să dea răspu ns la argumen tarea selectivă de tip interogativ (să răspundă în
legătură cu proble ma la întrebările : pentru ce?, care?, când ?, unde?, cine?, ce?). Cu acest
prilej, se studiază toate influențele posibile asupra deciziei. în această etapă se elaborează
variante.
D. Luarea deciziei – este momen tul man ifestării voinț ei decidentului.
O etapă imediată, dar posterio ară actului de decizie, este aplicarea
(executarea) deciziei administrative.
În legătură cu mom entul manifestării de voință, trebuie să arătăm că în
administrația public ă subiectul decident poate fi un grup (cole ctiv) sau o persoană. în multe
situații însă, decidentul este un grup, ceea ce presupune să acord ăm mare atenție activității
de decizie a acestor organe, având în vedere atât avan tajele, cât și dezav antajele posibile în
adop tarea în co lectiv a deciziilor.
Printr e avantaje amintim:
• exper iența tuturor participanților, dar mai ales a spec ialiștilor;
• realizarea unei infor mări mai complete asupra proble mei în discuți e și
asupra căreia urme ază a se dec ide;
9 Alexandru Negoiță, Drept admin istrat iv, Editura Sylvi, Bu curești, 1996, pag. 185
12

Tehnici și metode ale adopt ării deciziei administrative Daia Silviu An 3, AP

• coordonar ea (sincronizarea) efortur ilor tuturor participanților la luarea
deciziei;
• const ituirea unui climat de colaborare, care va fi temelia motivării tuturor
celor ce urme ază să participe nu numai la adoptar ea deciziei, ci și la execu tarea acest eia;
posibilitatea apariției unor idei noi, chiar mai valoroase decât cele avute în veder e inițial;
• realizarea unui schimb de experi ență în problem e de decizie (se realizează
un climat de școal ă, de formar e a manager ilor pentru ad ministrația publi că).
Deci zia în colectiv presupune o pregăt ire corespunzăto are a ședinței în care
urmează a se decid e. O pregă tire necore spunzăto are poate determina grave dezavan taje,
printre care:
• consum mare de timp (citire materiale, documen tarea în timpul ședinței
etc.);
• insufi ciența cunoașterea proble mei asupra c ăreia urmea ză a se dec ide;
• blocarea unor impor tanți factor i de de cizie din a lte unități;
• posibi litatea diluării responsabi lităților (în unele situații decizia în colectiv
are influențe nega tive asupra responsabil ității individuale);
• sublin iem, de asem enea, tentația de a se concen tra luarea decizei în
colectiv tocmai cu scopul de a se dispersa răspunderi le.
În administrația publică există numero ase situații în care decid enții sunt
persoane individuale. în aceste cazuri, o problem ă deosebit de însemn ată este deleg area de
autoritate sau delegarea de compe tență de decizie. Deleg area este necesară mai ales în
situațiile în care decidenții sunt persoane indiv iduale, deoarec e:
• creșt e în ansamb lu eficiența compar timen tului de lucru în care activează
cel care d eleagă și, în același timp, se rea lizează o mot ivare corespunză toare;
• creșt e numărul proble melor rezolv ate operat iv;
• se stimulează creșt erea responsabil ității colaboratorilor și a creativității în
gener al;
• se contr ibuie la formarea unor funcț ionari public i capab ili să preia
activități de conduc ere.
În administrația publică se impune o activizare a deleg ării comp etenței de a
decide în limitele perm ise de normel e juridice care guverne ază diferi tele activități, dar și o
mai clară și exactă delimitare a atribuțiilor pe care le au diferi tele compar timente sau
niveluri din struc tura autorităților administrației publi ce.
13