Tehnici și Forme de Spălare a Banilor Utilizate în România și pe Plan International

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU“

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

Prof.univ. dr. Florișteanu Elena

AUTOR

Stud.sg.

Chiriță Marius Laurențiu

– SIBIU, 2016 –

ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU“

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEMA: „ Tehnici și forme de spălare a banilor utilizate în România și pe plan international“

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

Conf.univ. dr. Florișteanu Elena

AUTOR

Stud.sg.

Chiriță Marius Laurențiu

– SIBIU, 2016 –

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………

Capitolul 1: Aspecte teoretice privind formele și tehnicile de spălare a banilor

Concepte și abordări privind spălarea banilor

Noțiunea de spălare de bani. Considerații introductive

Scurt istoric al spălării banilor

Legislația în domeniul spălării banilor

Etapele spălării banilor

Reguli de baza ale spălării banilor

Indicatori de spălare a banilor

Destinațiile offshore, paradisurile fiscale și companiile scoică

Contracararea fenomenului de spălare a banilor

Necesitatea de a combate spălarea banilor

Vulnerabilitatea sistemului economic față de spălarea banilor

Rolul statelor în prevenirea și combaterea spălării banilor

Instituții cu rol în combaterea și prevenirea spălării banilor

Capitolul 2: Studiu de caz – Dimensiunea fenomenului de spălare a banilor în România și în plan internațional

Concluzii și propuneri…………………………………………………………………………..

Bibliografie…………………………………………………………………………………………

Anexe…………………………………………………………………………………………………

Capitolul 1: ASPECTE TEORETICE PRIVIND FORMELE ȘI TEHNICILE DE SPĂLARE A BANILOR

Concepte și abordări privind spălarea banilor

Noțiunea de spălare de bani. Considerații introductive

Definirea noțiunii de „spălare a banilor” și delimitarea acesteia în structura de ansamblu a criminalității au constituit și constituie subiect de studiu al specialiștilor în domeniu, fiind justificate de necesitatea cunoașterii și implicațiile fenomenului în societate și pe această bază să se poată stabili acțiunile și măsurile cele mai eficiente de prevenire, control și combatere a acestui fenomen.

Spălarea banilor reprezintă un proces prin care se încearcă ca “banii murdari” proveniți din diverse activități ilicite, să capete un aspect “curat”, aparentă de bani ce provin din activități desfășurate în mod legal.

De altfel scopul acestui proces de spălare a banilor este acela de a face ca banii proveniți dintr-o activitate criminală să capete un aspect de legalitate.

Rezumând, acest process constitue o manipulare a banilor astfel încât să se deghizeze sursa și originea lor adevărată.

Spălarea la modul propriu a banilor

Activitățile infracționale pot genera profituri substanțiale, profituri care individul sau grupul implicat este nevoit să găsească diverse căi de a controla aceste fonduri obținute în mod ilegal fără a atrage atenția asupra persoanelor implicate sau a activităților din care provin. Infractorii reușesc acest lucru prin ascunderea surselor, schimbarea formei acestor resurse sau redirecționarea lor către un loc unde este mai puțin probabil ca acestea să atragă atenția.

Spălarea banilor este un proces dinamic, care necesită realizarea a trei lucruri esențiale, care chiar și asa nu garantează întotdeauna succesul procesului. În primul rând este necesară mișcarea acelor fonduri obținute în mod fraudulos; în al doilea rând trebuie ca urmele banilor să fie ascunse cât mai bine cu putință pentru a evita orice suspiciune care ar putea plana asupra infractorului și în al treilea rând este necesar ca originea geografică și ocupațională a fondurilor să fie ascunsă.

Scurt isoric al spălării banilor

Activitatea denumită “spălarea banilor” nu este o noutate, aceasta având origini adânc înrădăcinate dealungul istoriei omului, primele cazuri cunoscute regăsindu-se în Evul Mediu când negustorii și cămătarii care pentru a ascunde dobânzile primite din împrumuturile ce le acordau, având în vedere faptul că biserica catolică interzisese cămătăria, apelau la o gamă variată de trucuri financiare, care în mare parte se regăsesc și azi în tehnicile moderne de reciclare a fondurilor.

Mai aproape de contemporaneitate termenul de “spălarea banilor” a început să fie utilizat în anii 1920 în SUA când unele grupuri infractionale ( cei mai reprezentanți fiind Al Capone și Bugsy Moran) au deschis spălătorii auto și spălătorii de rufe cu scopul de a spăla “banii murdari” pentru a justifica banii proveniți din activități criminale dându-le acestora o aparență de legalitate. Cel mai probabil de la aceste activități a rămas și denumirea de “spălarea banilor” ( “money loundering”).

În prezent, consider că avem de-a face cu spălători ai unor sume cu din ce în ce mai multe zerouri care tind să formeze cercuri de crimă organizată din ce în ce mai complexe, cu o extindere geografică din ce în ce mai existinsă, cu personae care ajutate de tehnologiile moderne de transfer al fondurilor reușesc să fie din ce în ce mai dificil de depistat.

Pe viitor sunt de părere că vor apărea îmbunătățiri în diminuarea fenomenului care implică spălarea banilor, dar toate aceste îmbunătățiri se vor realiza cu pași mici deoarece infractorii încearcă mereu să fie cu un pas înaintea legii. Cred că treptat se va reduce amploarea fenomenului de spălare a banilor și chiar și cel mai mic pas înainte nu e un pas înapoi sau unul sau un pas pe loc.

Spălarea banilor: trecut, prezent, viitor

1.1.3. Legislația în domeniul spălării banilor

Susțin necesitatea unei bune și cuprinzătoare legislații în domeniu, actualizată în permanent la schimbările necesare ce se impun pentru a fi în pas cu cele mai noi metode și tehnici prin care spălătorii încearcă să se sustragă de la judecata legii.

În legislația română, termenul de spălare a banilor a fost consacrat de dispozițiile Legii nr.21/1999, act normativ care se înscria, la timpul respectiv, în ampla acțiune de armonizare a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. Legea nr. 21/1999 a fost abrogată la data de 7 decembrie 2002, când Parlamentul României a adoptat Legea numărul 656/2002 cu modificările și completările ulterioare reglementează prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.

În cadrul articolului 29 al acestei legi se regăsesc o serie de actiuni care sunt considerate ca făcând parte din sfera spălării banilor

“schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.”

Această lege este modificată periodic tocmai pentru că statul roman realizează cât de inventivi sunt spălătorii în încarcarea lor de a se sustrage de la aplicarea legii despre care vorbeam în primul paragraf. De la publicarea sa în Monitorul Oficial din 2002 numeroase modificări și completări au venit în adaptarea ei la cerințele actuale ale combaterii fenomenului de spălare a banilor.

Această lege nu este singura ce reglementează subiectul acestei lucrări, dar consider că este cea mai cuprinzătoare și relevantă în domeniu, iar celelalte acte decurg oarecum din aceasta sau vin în completarea ei cu mici adaugiri.

Înainte de a vorbi despre reglementarea spălării de bani la nivelul Uniunii Europene trebuie să definim ce este aceea o directivă. Și anume “este un act legislativ care stabilește un obiectiv pe care trebuie să îl atingă toate statele membre. Fiecare dintre ele are însă libertatea de a decide asupra modalităților de îndeplinire a obiectivului stabilit.”

La nivelul Uniunii Europene regăsim Directiva UE numărul 849/2015 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, care am considerat că este cel mai relevant act în domeniu.

În cadrul acestei directive, următoarele fapte, atunci sunt considerate spălare a banilor:

“schimbul sau transferul de bunuri, cunoscând că bunurile provin dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor sau al sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea activității respective pentru a se sustrage consecințelor legale ale acțiunii persoanei respective;

ascunderea sau disimularea adevăratei naturi, a sursei, a localizării, a amplasării, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestor bunuri, cunoscând că bunurile provin dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate;

dobândirea, deținerea sau utilizarea de bunuri, cunoscând, la data primirii lor, că acestea provin dintr-o activitate infracțională sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate;

participarea la oricare dintre acțiunile menționate la primii trei marcatori, asocierea în vederea comiterii acestora, tentativa de comitere și asistența, instigarea, facilitarea și consilierea în vederea comiterii acțiunilor menționate.

Se consideră spălare a banilor inclusiv situația în care activitățile care au generat bunurile care urmează a fi spălate au fost derulate pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe.”

Comparând cele două acte(Legea numărul 656/2002 cu Directiva UE numărul 849/2015) putem observa într-un mod evident și indubitabil similitudinea acestora care indică faptul că România a urmat întocmai cerințele Uniunii Europene, prin modificările și completările ulterioare aducând la nivelul anului 2015 o lege publicată în anul 2002.

Apariția unor noi reglementări în domeniu și adaptarea celor vechi la cerințele actuale ale incriminării și combaterii acestui fenomen și ale celor ce se speculează că vor avea loc în viitor este o necesitate recunoscută ce trebuie să fie îndeplinită pentru a nu le da șansa spălătorilor să profite de lacunele unei legislații ce uită să incrimineze și să combată cele mai noi metode și tehnici de spălarea banilor.

1.1.4. Etape ale spălării banilor

Prin natura sa, spălarea banilor reprezintă o activitate complexă, cu o acoperire geografică foarte largă. Spălătorii de bani profesioniști utilizează variate tări pentru a-și ascunde câștigurile obținute în mod ilegal, profitând de avantajele oferite de legislațiile facile ale unor state cu privire la cobaterea spălării banilor.

Nu există o singură metodă sau tehnică de spălare a banilor aplicabilă în orice mediu sau una care să garanteze succesul, tocmai de aceea este necesară existența unei vaste diversități de metode și tehnici care se modifică și apar în permanență.

Deși avem de-a face cu o multitudine de metode folosite, în literatura de specialitate se admite că procesul de spălare se realizează în trei etape care în principiu sunt aceleași în cazul fiecărei metode, dar în care se pot regasi numeroase tranzacții efectuate de spălătorii de bani. Aceste tranzacții sunt de natură să alerteze instituțiile financiare cu privire la activitățile infractionale, respectiv: plasarea (placement), stratificarea (layering), integrarea (integration). Aceste trei etape pot să constitue faze separate și distincte, dar pot apărea simultan sau chiar se pot suprapune. În cazul tranzacțiilor care nu au loc prin intermediul băncilor, ci prin transferal fizic de numerar peste granița unei țări, schimbarea valutei în moneda locală și investirea în bunuri imobile nu mai aveam etapa a doua a stratificării, ci doar prima etapă și ultima.

Plasarea:

Constitue prima etapă a procesului de spălare a banilor, etapă în care se încearcă scăparea de numerarul provenit din activitățile ilegale prin introducerea în sistemul financiar, acest lucru fiind realizat prin împărțirea sumelor mari de numerar în sume mai mici, care crează suspiciuni mai puține și care ulterior sunt depozitate în conturi bancare sau se folosesc la cumpărarea unor instrumente financiare (bilete la ordin, cecuri) care ulterior sunt colectate și depozitate în conturi într-o altă locație.

Stratificarea:

După ce fondurile au pătruns în sistemul financiar, începe derularea celei de-a doua etape denumită stratificare care constitue procesul de mișcare a resurselor financiar între conturi diferite cu scopul de a le ascunde originea.

În cadrul acestei etape se întreprind o serie de preschimbări sau mișcări ale fondurilor pentru a le îndepărta de sursa de provenientă. Îndepărtarea fondurilor poate fi realizată prin cumpărarea și vânzarea unor instrumente de investiții sau pot fi mutate prin transfer bancar între diverse conturi de pe întreg mapamondul.

Avantajul oferit de tehnologie permite transferul electronic a unor sume importante de bani în aproape orice colt al lumii în doar câteva minute. De regulă transferul sumelor de bani se face către destinații care nu cooperează în anchete pentru combaterea spălării banilor, despre care voi scrie ulterior.

Prin crearea unor straturi complexe de tranzacții financiare se realizează separarea veniturilor ilicite de sursa lor, care are ca scop înșelarea organelor de control pentru a asigura anonimatul.

Integrarea:

După ce primele două etape au fost derulate cu success, spălătorul de bani trece în a treia etapă numită integrare, în care fondurile sunt reinstroduse în circuitul economic legal. Spălătorul poateinvesti fondurile în diverse domenii precum piața bunurilor de lux sau cea imobiliară.

Dacă stratificarea este realizată cu success, schemele de integrare vor trimite rezultatele spălării din nou în circuitul economic, acestea apărând ca fonduri obținute din activități perfect legale.

Cei trei pași prezentați se pot constitui în în faze separate și distincte, dar pot apărea și simultan sau cel ma adesea se pot suprapune. Felul în care sunt adaptați pașii de bază depinde de spălător și de mecanismele de spălare disponibile.

3. O schema tipică a spălării banilor

1.2.4.Reguli de baza ale spălării banilor

Pentru a realiza cu succes “spălarea banilor murdari” aceasta trebuie să îndeplinească o serie de reguli, care nu întotdeauna garantează reusita procesului, dar care sunt esențiale pentru a crește șansele ca procesul de spălare a banilor să fie realizat cu succes :

Prima regulă este reprezentată de Anonimat prin care se asigură faptul că tranzacția cu valori obținute în mod ilegal se aseamănă altor tranzacții din mediul sau locul în care are loc. Cu alte cuvinte este important ca tranzacția să fie adaptată la mediu ambiant pentru a nu da de banuit.

Dispunerea de numerar a infractorului în economiile în care se folosește numerarul pentru achiziții de mai mică sau mai mare valoare nu reprezintă niciun risc, dar în majoritatea tărilor tranzacțiile cu sume mari sunt realizate prin utilizarea altor mijloace de plată decât cash, cum ar fi cecurile sau cărțile de credit. Depozitarea sau cheltuirea unor sume mari de bani creează suspiciuni.

Pentru a preveni depistarea lor, infractorii au creat metode și tehnici foarte variate de inserarea a numerararului în sistemul financiar cum ar fi:

1. Structurarea, reprezentând divizarea sumelor mari de bani în sume mai mici și depunerea acestora în conturile mai multor persoane sau utilizarea sumelor respective pentru a achizitiona alte instrumente de plată cum ar fi acțiunile, obligațiunile de stat.

2. Contrabanda cu numerar, constituită de scoaterea ilegală dintr-o tară a unor sume de bani în numerar și introducerea într-o altă țară. De obicei acestă contrbandă cu numerar se realizează spre o țară cu reguli mai puțin stricte utilizându-se pentru transport curieri sau ascunderea în mijloace de tranzit.

3. Utilizarea sistemelor de transmitere a banilor reprezintă o altă metodă de scoatere a banilor peste granită.

4. Amestecare fondurilor ilegale cu cele care provin dintr-o afacere legală cu numerar, sumele fiind apoi depozitate împreună.

A doua regulă este constituită de Viteză care reprezintă circulația rapidă a valorilor pentru a nu fi detectate.

Numerarul odată introdus în sistemul financiar se află la dispoziția spălătorului care poate utiliza avantajele metodelor moderne de transmiterea a banilor pentru a-i pune rapid în circulație. În doar cateva minute cu ajutorul transferurilor bancare elctronice se pot mișca sume foarte mari de bani oriunde în lume în doar câteva minute fără ca deținătorul să fie nevoit să treacă pe la bancă sau să implice angajații băncii.

A treia regulă este Complexitatea realizată prin împărțirea fondurilor în mai multe tranzacții și viteza acestor operațiuni. Prin împărțire și viteză spălătorul face dificilă sau chiar imposibilă reconstituirea drumului banilor. Transferurile între diferite conturi, aflate în alte țări și redirecționarea ulterioară crează un circuit electronic extrem de complex, care face dificilă urmărirea lor.

A patra regulă o constitue Secretul bancar ce poate conduce la apariția unor paradisuri financiare care sunt în măsură să ofere protecție infractorilor. La nivel mondial există aproximativ un milion de corporații anonime care impun un secret financiar strict, apărând astfel investitorii de investigații și anchete.

Reîntărind afirmația din primul paragraf al acestui subcapitol, respectarea acestor reguli în procesul spălării banilor nu garantează succesul acestei operațiuni, desigur că șansele ca spălarea banilor să fie realizată cu succes, fără ca spălătorii să fie depistați cresc, dar în schimb nerespectarea acestor reguli înseamna de cele mai mult ori trezirea unor suspiciuni ale autorităților care se ocupă cu contracararea acestui fenomen și declanșarea unor anchete care ar putea duce la depistarea și pedepsirea celor vinovați.

Indicatori de spălare a banilor

“Caracterul suspect al unei tranzacții poate fi stabilit de către entitatea raportoare doar în urma unei analize atente și responsabile a tuturor informațiilor referitoare la clienții lor, la afacerile acestora și la serviciile și produsele oferite, urmând a fi luate în considerare toate elementele necesare pentru o înțelegere și evaluare în ansamblu a fenomenului.”

Deși anumite tranzacții pot părea că nu au legătură cu spălarea de bani, deoarece nu prezintă caracteristici care să atragă atenția la o primă evaluare, simpla implicare în acele tranzactii a unor persoane banuite sau care au avut legătură cu implicarea în fapte de spălare de bani pot deveni sursa unei suspiciuni.

Spălarea banilor poate să îmbrace foarte multe forme dintre cele mai diverse aflate într-o continuă schimbare. În continuare am să enumăr doar câteva din metodele folosite de spălători pe care ONPCSB alături de colaboratorii lor interni și internaționali le-au indentificat de-a lungul timpului:

depuneri și retrageri de numerar, neobișnuit de mari, efectuate de un client care în mod uzual efectuează tranzacții folosind cecuri sau alte instrumente de plată, ori de regulă, folosește un cont curent;

schimbarea unor cantități importante de bancnote cu valoare mică, contra bancnote cu valoare mare sau schimbul de sume dintr-o valută în alta, fără nici un scop economic evident, atunci când clientul efectuează astfel de operațiuni în mod frecvent;

creșterea deosebită a depozitelor în numerar care aparțin unor persoane fizice/juridice, fără vreun motiv anume, urmând ca aceste depozite să fie transferate imediat către o destinație care, în mod normal, nu are nicio legătură cu activitatea clientului;

depozite în numerar create prin numeroase virări de sume, valoarea fiecărei depuneri fiind neglijabilă, dar suma totală fiind semnificativă;

folosirea unui cont prin care, de regulă, nu se desfășoară o activitate intensă, pentru depozitarea unor fonduri care sunt transferate ulterior în străinătate;

deschiderea a numeroase conturi, pentru același client, la mai multe sucursale ale aceleiași bănci, urmate de transferuri repetate de fonduri între aceste conturi;

transferuri de fonduri, efectuate în aceeași zi, între conturile deschise de mai multe persoane fizice/juridice, astfel încât, prin circuitul creat, ordonatorul inițial este și beneficiarul final al fondurilor respective;

deschiderea și închiderea repetată a conturilor unui client, fără un motiv întemeiat;

alimentarea contului prin cecuri emise de terțe părți, în sume mari, semnate în favoarea clientului;

mișcări de fonduri de la bancă la alta, astfel încât să se creeze un circuit prin intermediul căruia sumele să se întoarcă la banca de la care a fost inițiat procedeul;

transferuri periodice din conturi personale în conturi deschise în centre offshore;

transferuri de fonduri de mare valoare, în numele unui client, fără o motivație plauzibilă.

transferuri neobișnuite de fonduri între conturi conexe sau conturi care implică același administrator sau administratori care au legătură între ei;

transferuri frecvente efectuate între conturile deschise pentru mai multe societăți comerciale care au același împuternicit/reprezentant legal;

transferuri frecvente din conturile unor persoane juridice în conturile unor persoane fizice și invers, fără a exista motivație cu privire la natura transferurilor;

transmiterea sau primirea frecventă a unor volume mari de transferuri electronice către și dinspre companii off-shore;

conturi multiple deschise de un client, între care se fac transferuri de bani, iar ulterior sumele sunt transferate într-un cont colector;

un client transmite și primește transferuri electronice pentru care nu există motivație economică sau acestea sunt în contradictoriu cu activitatea desfășurată de client sau cu trecutul acestuia;

în activitatea clientului se evidențiază o creștere bruscă a transferurilor electronice internaționale sau interne, prin transmiterea sau primirea unor sume mari de bani, iar astfel de transferuri sunt contradictorii cu activitatea clientului;

încasări frecvente de sume mici, prin transfer electronic, fără motivație plauzibilă și care nu concordă cu activitatea clientului;

Cele 20 de metode enumerate mai sus sunt doar vârful unui iceberg deoarece exista alte zeci, dacă nu poate chiar sute de metode prin care sunt spălați banii, metode care tind să se înmultească prin reinventarea unor metode mai vechi sau prin apariția unora noi.

Posibilitățile oferite de tehnologia actuală și inventivitatea fac ca cei care folosesc diverse tertipuri să beneficieze de o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, aici depinzând de complexitatea noii metode folosite, până când autoritățile cu responsabilități în domeniu să identifice metoda și funcționarea acesteia și să fie adăugată la lista cu operațiuni ce pot să treazească suspiciuni, producând astfel valori importante pentru spălători.

1.2.Contracararea fenomenului de spălare a banilor

1.2.1.Necesitatea de a combate spălarea banilor

Sunt de părere că este necesară o luptă continuă și susținută împotriva crimei organizate și a infractorilor ori de câte ori este posibil pentru a dejuca metodelor și tehnicilor prin care se încearcă justificarea fondurilor obținute din activitățile lor criminale prin transformarea acestora în unele aparent legale.

Ducerea la bun sfârșit a schemei spălării banilor este vitală pentru succesul activității infracționale, de aceea persoanele implicate în astfel de activități încearcă să exploateze facilitățile oferite de sistemul financiar pentru a beneficia de rezultatele activității lor. Utilizarea sistemelor financiar-bancare în scopul spălării acestor fonduri duce la subminarea instituțiilor financiare și a întregului sistem.

Integrarea sistemelor financiare în contextul globalizării pentru îndepărtarea barierelor puse în fața liberei mișcări a capitalului au ușurat circulația fondurilor obținute în mod fraudulos, contribuind astfel la complicarea procesului de urmărire a acestora.

Pentru ca o instituție financiară să sa aiva stabilitate și success pe termen lung este necesar ca aceasta să atragă și să păstreze fondurile caștigate în mod legitim, deoarece fondurile castigate în mod fraudulos au o natură tranzitorie descurajând investitorul cinstit. O instituție financiară implicată într-un scandal de spălare a banilor pe lângă faptul că riscă o acuzare în instanță, va risca pierderea unei bune reputații pe piață care ar însemna pierderea unor investitori și poate chiar falimentul.

Lipsa unui control al procesului de spălare a banilor ar împiedica existența unor piețe libere și competitive și ar afecta dezvoltarea unei economii sănătoase.

Spălarea banilor reprezintă un factor major ce afectează întreaga economie prin influențarea nivelului ratei dobânzii și ratei de schimb valutar și în acelasi timp poate genera inflație.

Într-o o economie în care tehnologia avansată și globalizare permit multarea rapidă a fondurilor, lipsa controlului asupra spălării unor sume mari de banilor poate submina autoritatea finaciară. Într-o tară în care situația financiară este precară scoaterea din procesul normal de creștere economică ar avea consecințe dezastruoase.

Strategiile de spălare a banilor care includ tranzacționarea unor sume importante de bani sunt foarte profitabile, implicit atractive pentru instituțiile financiare legale sau alte personae juridice folosite ca intermediari pentru persoanele fizice care doresc curățarea fondurilor.

Bazându-se pe capacitatea sistemului financiar de a transfera rapid valori în cantități mari și într-un timp relativ scurt, spălarea banilor orientează banii din economia ilegală în investiții în economia legală.

De-a lungul timpului rețelele de crimă organizată au acumulat o experiență redutabilă, de aceea se impune o luptă continuă, susținută și o colaborare a organelor care trebuie împiedice acest fenomen. În caz contrar poate apărea riscul ca banii spălați să își impună propriile reguli, cee ace ar putea conduce la subminarea sau chiar desființarea autorității statale și domnia arbitrarului de tip mafiot.

1.3.2. Vulnerabilitatea sistemului economic față de spălarea banilor

Eforturile de combatere a spălării banilor au fost concentrate asupra procedurilor de constituire a unor depozite de către instituțiile financiare deoarece spălarea banilor prin această metodă este ușor de recunoscut, dar infractorii s-au adaptat acestei măsuri venind cu noi metode de spălare a banilor, deoarece plățile în numerar făcute în cadrul sectorului financiar puteau da naștere unor întrebări. Noile metode fac detectarea mai dificilă decât în trecut în etapa plasării și s-a constatat că tot mai multe cazuri de spălare a banilor îmbracă forme tot mai sofisticate, în care numerarul nu este implicat.

Băncile sunt o parte componentă esențială în procesul de spălarea a acestor bani, deoarece oferă o gamă largă de transfer ale fondurilor în format electronic într-un timp foarte rapid între conturi și jurisdicții diferite de pe întreg mapamondul.

Creearea unor straturi tot mai complexe de tranzacții pentru ca depistarea fondurilor să devină tot mai dificilă sau aproape imposibilă se face prin filosirea unor operațiuni bancare multiple și foarte diversificate. Astfel organizațiile criminale și spălătorii de bani apelează la serviciile bancare pentru manipularea fondurilor obținute din activități ilegale. Folosind companii și persoane fizice sunt generate activități comerciale internaționale false pentru mișcarea fondurilor între diverse țări, folosindu-se de acte false pentru a da aspect de legalitate operațiunii.

Cu toate acestea, băncile nu sunt singurele mecanisme și intrumente prin intermediul carora se pot spăla banii. Numeroși intermediari financiari furnizează servicii similare celor oferite de bănci. Pentru a ocoli cât mai mult cu putință măsurile întreprinse împotriva activității lor, spălătorii își concentrează efortul asupra sectorului non-bancar, utilizând alte instituții financiare ( cum ar fi companiile de asigurări, casele de schimb, etc), precum și instituții non-financiare (cazinouri, agenții imobiliare, etc). Deoarece, de cele mai multe ori spălătorii nu își pot asigura o expertiză profesională specializata, ei încearcă să beneficieze de de consultață juridică, contabilă, financiară și a altor specialiști.

Concluzionând, un sistem cât mai complet de combatere a spălării banilor este bazat pe conștientizarea faptului că există o varietate de intermediari financiari și non-financiari, precum și necesitatea agenților economici de a coopera în mod responsabil cu autoritățile și să răspundă în mod active împotriva implicării în acest fenomen.

1.3.3.Rolul statelor în prevenirea și combaterea spălării banilor

“Piața unică a Uniunii Europene susține dezvoltarea afacerilor legitime din statele membre, însă în mod inevitabil, creează și o serie de oportunități pentru spă- larea banilor și finanțarea activităților ilicite.”

Existența unor grupări importante de crimă organizată în unele state, grupări ce au ajuns la nivelul la care să influnțeze sau să controleze domenii cum ar fi economia, politica, administrația, pot crea probleme serioase, mai ales dacă acel stat este unul subdezvoltat sau în curs de dezvoltare.

Consider că este absolut necesar ca fiecare stat să aivă propriile organe care să se ocupe de destructurarea rețelelor de crimă organizată care constitue piedici în dezvoltarea unei economii armonioase.

De asemenea, sunt de părere că trebuie dusă o luptă permanentă și susținută a statelor împotriva acestor rețele de crimă organizată atât la nivel național cât și internațional prin-o colaborare care trebuie extinsă asupra tutror domeniilor în sunt probleme și sunt preconizate apariția unor probleme.

Pentru a reduce aceste riscuri la nivelul Uniuneii Europeane s-a dezvoltat un cadru amplu pentru prevenirea și combaterea spălării de bani, prin emiterea unor reglementări (directive și regulamente) valabile pe teritoriul Uniunii Europene. La baza reglementărilor în acest domeniu stau standardele internaționale adoptate de Grupul pentru Acțiune Financiară Internațională (engl. Financial Action Task Force – FATF ) revizuite în anul 2012.

Cooperarea la nivelul Uniunii privind prevenirea și combaterea spălării banilor este realizată în cadrul structurilor specifice. Una dintre acestea este Grupul de experți privind spălarea banilor și finanțarea terorismului(GAFI), care se reunește periodic și asistă Comisia în definirea politicilor și elaborarea reglementărilor. Tot în cadrul Comisiei funcționează și Comitetul pentru prevenirea spălării banilor, care formulează opinii privind măsurile propuse. În același scop, al cooperării temeinice, a fost înființată Platforma Uniunii Europene pentru unitățile de informație financiară, un grup informal care reunește unitățile de informație financiară ale statelor membre și Comisia Europeană.

1.3.4.Instituții cu rol în combaterea și prevenirea spălării banilor

Pentru prevenire stoparea și limitarea spălării banilor la nivelul României o serie de instituții publice au fost înființate sau au atribuții în domeniul spălării banilor, dintre acestea amintim:

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este desemnat în calitate de autoritate cu rol de supraveghere și control asupra entităților care nu sunt supuse supravegherii unei alte autorități. Astfel, menționăm faptul că prin prisma prevederilor Legii nr. 656/2002, cu modificările și completările ulterioare, și a altor acte normative conexe (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea si completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului si a altor acte normative), ONPCSB este autoritatea care supraveghează, verifică și controlează modul de aplicare a prevederilor legii speciale a următoarelor entități raportoare:

– instituții financiare nebancare înscrise în Registrul General și în Registrul de Evidență și furnizori de servicii poștale care prestează servicii de plată potrivit cadrului legislativ național aplicabil;

– cazinouri; – auditori, persoane fizice și juridice care acordă consultanță fiscală sau contabilă;

– alte persoane care exercită profesii juridice liberale;

– furnizori de servicii privind societăți comerciale sau alte entități, alții decât cei prevăzuți la art. 8 lit. e) sau f) din Legea nr. 656/2002, cu modificările și completările ulterioare;

– persoane cu atribuții în procesul de privatizare;

– agenți imobiliari;

– asociații și fundații;

– alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri și/sau servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operațiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele.

4.Sigla oficiala a O.N.P.C.S.B

Directia Generala Antifrauda Fiscala (DGAF) a fost înființată în anul 2013 ca un departament distinct din cadrul ANAF, menit să lupte în mod activ cu evaziunea fiscală. Inspectorii antifraudă au ca misiune prevenirea, descoperirea și combaterea actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală, având inclusiv competențe de cercetare penală, sub îndrumarea procurorilor de pe lângă Tribunal și a celor din Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT).

5.Sigla oficială a Direcției Generale Antifraudă din cadrul ANAF

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) înființată prin Legea nr.508/2004, funcționează în cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.

6. Sigla oficiala a DIICOT

Potrivit prevederilor legale această structură are în competență efectuarea urmăririi penale și în cauzele ce au ca obiect spălarea banilor. Mai mult decât atât, structura este abilitată să coopereze și cu alte structuri ale autorităților ce au atribuții pe această componentă de prevenire și combatere a spălării banilor și, evident, cu organele specializate ale poliției judiciare care efectuează activitățile dispuse de procuror prin ordonanțe de delegare. Procurorii specializați din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracțiunile date prin lege în competența lor.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism coordonează și controlează activitatea serviciilor și birourilor teritoriale competente înființate în cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și parchetelor de pe lângă tribunale; de asemenea, supraveghează, conduce și controlează actele de cercetare penală efectuate, din dispoziția procurorului, de către ofițerii și agenții de poliție judiciară aflați în coordonarea DIICOT.

Direcția Națională Anticorupție înființată prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, specializată în combaterea infracțiunilor de corupție.

7. Sigla oficiala a DNA

Luând în considerare complexitatea fenomenului corupției, sfera competenței parchetului specializat cuprinde nu doar infracțiunile de corupție, conexe ori în legătură directă cu acestea, ci și infracțiuni grave considerate a fi în strânsă legătură cu corupția, cum este și infracțiunea de spălare a banilor. Competenta materială a direcției se referă la infracțiunile de corupție, asimilate ori în legătură cu corupția considerate ca depășind nivelul corupției mici, fie prin întinderea pagubei (mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 de euro), fie prin valoarea sumei ori bunului care a format obiectul faptei de corupție (mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro).

Inspectoratul General al Poliției Române funcționează în cadrul Ministerul Administrației si Internelor și reprezintă unitatea centrală a poliției.

8.Sigla oficiala a IGPR

Pe linia prevenirii și combaterii spălării banilor, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române funcționează următoarelor structuri investigative: Direcției de Combatere a Criminalității Organizate care desfășoară și coordonează activitatea de combaterea criminalității organizate la nivel național, în conformitate cu actele normative în vigoare și Direcția de Investigare a Criminalității Economice ce are ca obiectiv prioritar prevenirea și combaterea criminalității circumscrise domeniului economico-financiar sub conducerea și controlul procurorilor desemnați, în conformitate cu prevederile legale.

Următoarele instituții au rolul de a supraveghea domenii critice în care se pot înregistra cazuri de spălarea a banilor:

Banca Națională a României (BNR)

Are ca scop protejarea intereselor deponenților și al asigurării stabilității și viabilității întregului sistem bancar, asigură supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înființate în alte state membre ori în state terțe, și a instituțiilor de plată. realizează supravegherea prudențială a instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul Special, care desfășoară activitate pe teritoriul României.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) supraveghează și controlează societățile de fonduri de investiții, societăți de investiții, societăți de administrare a investițiilor, societăți de valori mobiliare (instituțiile financiare, precum și sucursalele din România ale instituțiilor financiare străine).

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) supraveghează și controlează societățile de asigurări, reasigurări și brokerii de asigurare și/sau reasigurare, precum și sucursalele aflate pe teritoriul României ale asiguratorilor, reasiguratorilor și intermediarilor în asigurări și/sau reasigurări autorizați în alte state membre.

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) supraveghează și controlează administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, agenții de marketing autorizați/avizați în sistemul pensiilor private.

Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) coordonează la nivel național activitatea notarilor publici și verifica respectarea de către aceștia a prevederilor legale.

La nivel internațional următoarele instituții am considerat că sunt cele mai relevante în domeniul studiat:

Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI/FATF)

Grupul de Acțiune Financiară Internațională reprezintă un organism inter-guvernamental care stabilește standardele internaționale, dezvoltă și promovează politici de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.

9.Sigla oficiala a GAFI/FATF

FATF monitorizează progresul înregistrat de membrii săi în implementarea măsurilor necesare, revizuirea tehnicilor de finanțare a terorismului și a măsurilor de combatere, și promovează adoptarea și implementarea măsurilor adecvate la nivel global.

În prezent, GAFI include 37 membri. GAFI a elaborat 40 +9 Recomandări care formează cadrul internațional al luptei împotriva spalarii banilor și finanțării terorismului. Recomandările sunt actualizate periodic, având în vedere evoluția și tendințele celor doua fenomene pe plan global.

Deși România nu este stat membru FATF, cooperarea cu acest organism internațional a avut loc prin prisma relației dintre Comitetul Moneyval (membru asociat al FATF) și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, reprezentant în delegația României, membru al acestui Comitet.

Comitetul MONEYVAL

Comitetul Selectat de Experți pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării Banilor – MONEYVAL are scopul de a se asigura că statele au sisteme eficiente de combatere a spălării banilor și finanțarea terorismului în vigoare și acestea sunt în conformitate cu standardele internaționale relevante în acest domeniu.

10. Sigla oficiala a Comitetului MONEYVAL

Rapoartele de evaluare furnizează recomandări detaliate privind modul de îmbunătățire a eficienței sistemului național de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, precum și a capacității statelor de a coopera la nivel internațional în acest domeniu.

MONEYVAL are în prezent 28 membrii permanenți, printre care și România.

În calitate de membri ai Comitetului Moneyval, reprezentanții Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor participă și la întâlnirile organizate de Grupul de Acțiune Financiara Internaționala (GAFI/FATF).

Destinațiile offshore, paradisurile fiscale și companiile scoică

Din momentul în care banii sunt transformați într-o formă în care să poată fi transferați, aceștia iau calea unui centru offshore de cele mai multe ori.

“Paradisurile offshore sunt tari si teritorii, adesea insule sau grup de insule, care furnizeaza libertatea unei game largi de impozite, a controalelor asupra schimbului valutar si ofera, aproape fara exceptie, un secret bancar impenetrabil si drepturi legale companiilor.”

Termenul englez offshore sau off-shore se traduce în română prin extrateritorial.

Un centru offshore oferă numeroase avantaje practice, primul avantaj fiind constituit de faptul că autoritățile din raza cărora au rezultat aceste fonduri nu se pot atinge de acestea. Chiar dacă există legi aplicabile și pe domeniul extra-teritorial, acestea sunt puține la număr, iar prin implicarea unui adăpost offshore, apar bariere în calea organelor de investigație.

Aceste centre offshore își oferă facilitățile bancare sau de alt mod, pe baza secretului pe care îl asigură și facilitează primirea banilor indifferent de sursa din care provin.

Odată ce banii au ajuns în aceste centre offshore, aceștia pot să fie introduși în sistemul financiar fie în mod direct, fie indirect în sistemul bancar conventional. Discreția procesului este un lucru essential pentru spălătorul de bani.

Există câteva aspect din care ne dăm seama că avem de-a face cu un centru offshore:

Persoane care detin puterea de decizie: – este dificil sa se afle identitatea adevaratului beneficiar.

De obicei, proprietarii companiilor nu au resedinta obisnuita in tarile unde si-au infiintat companiile. Aceste persoane sunt reprezentate prin imputerniciti. Se poate intampla ca acestia sa ajunga la un moment dat sa nu mai cunoasca cine detine puterea de decizie in compania respectiva (in cazul transferului de actiuni ale companiei). In astfel de cazuri, ordinele sunt date prin mijloace codificate convenite.

Nu exista nici o obligatie de tinere a registrelor contabile – acest lucru inseamna faptul ca tranzactiile singulare din cadrul unei afaceri nu pot fi reconstituite din punctul de vedere al cercetarii penale.

Un secret bancar strict trebuie sa fie privit in stransa legatura cu centrul offshore si adesea acesta nu poate fi incalcat sau permite titularilor de conturi sa transfere banii sau sa dezvolte contra-strategii inainte ca respectivele conturi sa fie dezvaluite.

“Paradis fiscal” reprezintă un termen generic care definește un teritoriu care are impozite la un nivel foarte redus sau chiar zero și care oferă în acelasi timp un cadru legislativ stabil, condiții economice bune și o rată a corupției scăzută. Prin politica sa fiscală acel stat încurajează desfășurarea pe tertoriul ai a anumitor activități economice.

Aceste paradisuri fiscal sunt constitue una dintre cele mai commune și utilizate procedure pentru evaziunea și frauda fiscal la nivel international.

Caracteristicile reprezentative ale paradisurilor fiscale:

Taxe scazute. În numeroase cazuri, doar câteva categorii de venituri sunt supuse impozitării, cu toate că și acestea au o cotă de impozitare scăzută comparative cu cele din tările de origine ale celor care se folosesc de aceste paradisuri fiscal.

Secretul. Țările considerate paradisuri fiscale asigură secretul bancar și comercial.

Publicitatea promotională. Majoritatea paradisurilor fiscale își fac reclamă, demonstrând avantajele fiscale și atrăgând investitori străini.

Atitudinea acestor state este una perfect legală deoarece fiecare stat este liber să își stabilească cotele și condițiile de impozitare, împreună cu alegerea contribuabilului pe care îl dorește, atâta timp cât totul se desfășoară în limite legale.

Companiile scoică reprezintă companii care nu au active independente sau operatiuni proprii, fiind utilizate de deținător pentru a-si desfasura afacerile sau pentru a menține controlul asupra altei companii.

Spălătorii de bani utilizeaza companiile scoica ca mijloc de ascundere a provenienței ilicite a banilor, aceste companii fiind ușor de înființat și putând fi conectate cu alte companii scoică din lume.

Daca o companie scoica este infiintată intr-un teritoriu cu o legislatie strictă privind secretul bancar, este aproape imposibil sa se identifice proprietarii sau directorii societatii, de aceea, este imposibilă urmărirea fondurilor ilicite returnate proprietarului. Acesta este efectul urmărit de spalatorii banilor și reprezintă motivul pentru care operațiunile acestor companii scoică sunt considerate eficiente pentru întreruperea urmei sumelor de bani spălate.

În momentul în care spălătorii caută să utilizeze acest tip de companie pentru ascunderea unei activități ilicite, aceștia vor furniza nume fictive pe documentele de înfiițare ale companiei.

În momentul apariției unei companii scoică se va urmări ca aceasta să fie înființată într-un teritoriu cât mai permisiv, care să ofere avantajele unei înființări rapide, a costurilor mici de înmatriculare și a unor clauze minime.