Tehnici Persuasive In Jurnalismul Radiofonic

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEHNICI PERSUASIVE ÎN JURNALISMUL RADIOFONIC

CUPRINS

Introducere

Capitolul I – De la modelele comunicării la modelele persuasiunii

I.1. Persuasiunea

I.2. Modelul SMCR al persuasiunii

I.3. Modelul persuasiv al lui Rank

I.4. Puterea de a influența

I.5. Legile persuasiunii

I.6. Tehnici de persuasiune

Capitolul II – Evoluția radioului și a jurnalismului radiofonic

II.1. Postul de radio ca ființă

II.2. Scriitura în jurnalismul radio

Capitolul III – Studiu de caz- Radio Oltenia Craiova

III.1. Radioul- mijloc de influențare și persuadare

III.2. Radio România Oltenia Craiova- scurt istoric

III.3. Procesul de fidelizare a publicului

III.4. Modalități de persuadare

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Astăzi, mai mult ca oricând, ne aflăm în situația de a învăța să recepționăm critic mesajele care ajung la noi și care încearcă să ne convingă și să ne transforme în susținători ai vreunui punct de vedere sau mai rău, ai vreunui oportunist interesat de obținerea capitalului politic, religios sau de altă natură.

Este mai mult decât necesar să devenim receptori/consumatori responsabili și critici ai nenumăratelor mesaje persuasive care ne asaltează. Luând în considerare complexitatea domeniului audio-vizual, dar și faptul că acest domeniu se află într-o permanentă schimbare m-a motivat să abordez radioul din mai multe puncte de vedere, referindu-mă atât la perspectiva tradițională cât și la cea modernă a acestuia, dar și la implicarea persuasivă fără de care nu ar avea succes.

Într-o eră a vieții derulate frenetic, în care informarea promptă, eficientă, pe segment scurt este primordială, abordarea radioului, evoluția lui de-a lungul timpului cât și importanța actuală acordată acestuia au reprezentat pentru mine întrebări la care am încercat să le găsesc posibile răspunsuri.

Acesta este și unul din motivele pentru care mi-am ales această temă de licență și nu exclud faptul ca aceasta să îmi fie chiar cadrul teoretic a ceea ce intenționez să fac în viitor.

Această lucrare încearcă să sintetizeze modalitatea de evoluție a radioului, cât și a jurnalismului radiofonic, dar și ce funcție îndeplinea ea până în anul 1990 și cum s-a diversificat de-a lungul timpului.

Primul capitol este dedicat procesului de persuasiune. Am încercat să arăt că aceasta este una dintre principalele forme de abatere de la informarea obiectivă definindu-se ca fiind o acțiune prin care autorul unui mesaj susține o idee, încercând astfel să convingă autorul.

Desigur, persuasiunea nu este o descoperire de ultimă oră, dar astăzi în era tehnologică în care trăim, mijloacele prin care persuasiunea poate fi realizată și diseminată sunt foarte sofisticate, încât a fi un pacient persuadat, conștient și precaut a devenit un lucru mai important ca oricând.

Mi-am propus să abordez, tot în acest capitol legile cât și tehnicile de persuasiune, ele implicând alte consecvențe curente, ce pot include folosirea cu măestrie a întrebărilor, folosirea cuvintelor și a frazelor cu efect puternic.

Cel de-al doilea capitol este dedicat evoluției radioului și a jurnalismului radiofonic. Radioul a devenit spectacolul trăit, de la ascultarea familială, în 1920, la ascultarea individuală, treizeci de ani mai târziu. El propune coparticiparea receptorilor, desemnându-i spectatori ai unui eveniment, care se realizează chiar în acele momente și care se transmit în direct la radio.

Am încercat să aduc în prim plan modul cum a luat naștere radioul, care sunt oamenii de știință care au contribuit la descoperirea lui, și de asemenea începuturile și evoluția lui în România.

Pentru a sintetiza cât mai bine bazele scriituri unei știri de radio, am evidențiat cele șapte puncte relevante pentru întreaga scriitură a știrilor.

Cel de-al treilea capitol care constituie studiul de caz, prezintă istoria radioului, încă de la începuturi și până în prezent, cât și situația statistică ce aparține Consiliului Național al Audiovizualului privind avizele de transmisie.

Intenția mea a fost de a analiza evoluția postului Radio România Oltenia Craiova și de a reliefa evenimentele marcante ale acestuia. Mi-am propus să abordez și totodată să evidențiez tehnicile persuasive fără de care nu am putea să vorbim de procesul de fidelizare al publicului.

De asemenea, poziția confortabilă pe piața media românească a acestui post este conferită chiar de procesul menționat anterior. Finalitatea demersului meu vizează și interpretarea a două desfășurătoare de emisiuni difuzate de R.R.O.C cu ajutorul cărora am ilustrat procentele unui radioprogram de 180 minute și respectiv 240 de minute, reușind astfel în urma centralizării datelor să obțin totalul secvențelor informative, muzical și cel publicitar.

Radioul a fost și va rămâne un mijloc de informare comod, rapid și foarte ieftin. El a apropiat diverse civilizații, asumându-și riscul adresării către un public eterogen ca pregătire și preocupări pe care își propune să-l informeze și totodată să-l formeze.

Radioul pătrunde atât în intimitatea individului pe care îl găsește acasă, dar poate deveni în același timp un bun însoțitor pentru public, atent și responsabil,care dă individului posibilitatea unor trăiri imaginative.

Capitolul I

De la modelele comunicării la modelele persuasiunii

I.1. Persuasiunea

Sursa: http://opiniafagaraseana.blogspot.com

Persuasiunea este o formă de influențare. Este modalitatea de argumentare prin intermediul căreia o persoană încearcă să convingă o altă persoană sau un grup de persoane, să creadă sau să facă un anumit lucru. Persuasiunea este un proces de ghidare al oamenilor pentru a adopta idei, atitudini sau acțiuni (raționale sau mai puțin raționale). Persuasiunea se bazează pe discuții și "atractivitatea prezentării" în locul folosirii mijloacelor de forță.

De asemenea, persuasiunea este una dintre principalele forme de abatere de la informarea obiectivă și se definește ca fiind o acțiune prin care autorul unui mesaj susține o idee, încercând să convingă autorul. Aceasta nu conține intenționalitate negativă (nu ascunde fapte, ci le evidențiază pe cele favorabile). Ea ține de forța argumentării, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul în care acesta este capabil să-și pună într-o lumină cât mai bună ideea susținută. Cu alte cuvinte, actul persuasiv nu presupune pentru nimeni obligativitatea de a acționa într-un anume fel, ci, mai degrabă oferă argumente logice, emoționale și culturale în sprijinul eventualei asumări a acțiunii respective.

Motivele întemeiate de a acționa trebuie să îi parvină receptorului printr-un mediu adecvat, indiferent dacă este vorba de o comunicare înterpersonală „de la om la om”, ori de una „de la un individ la o mulțime”.

„Persuasiunea este crearea împreună a unei stări de bine între sursă și receptor, ca urmare a uzitării simbolurilor. De îndată ce te identifici cu o lume pe care un agent persuasiv dorește să o îndrăgești […] persuasiunea s-a produs […]. În această definiție, persuasiunea nu e focalizată pe sursă, mesaj sau receptor, ci pe toate acestea într-un mod egal. Ele cooperează pentru a crea un proces persuasiv”.

Această definiție ce aparține lui Ch. Larson sintetizează elementele forte ale procesului persuasiv, punându-se accent pe valoarea egală a celor trei componente ale comunicării: emițător, mesaj, receptor. Dintre modelele persuasive cel mai folosit este cel impus de Hugh Rank, model dezbătut de mine în subcapitolele următoare. Este vorba de un model de pregătire a receptorilor critici, denumit „schemă de intensificare/minimalizare”. Schema pune cap la cap strategiile principale în atingerea obiectivelor persuasiunii, detaliate pentru identificarea tacticilor specifice.

Persuasiunea nu este doar o armă folosită de maeștrii înșelăciunilor, de prefăcuți și farsori. De drept, „profeșioniștii” persuasiunii au cariere onorabile din punct de vedere social, chiar respectabile. Vorbim aici de directori de publicitate, scriitori, clerici, avocați, experți în relații publice, senatori și editorialiști.

Persuasiunea este foarte utilă, deoarece ajută la încheierea de acorduri de pace între națiuni, convinge șoferii să-și pună centura de siguranță atunci când sunt la volan și să nu conducă în stare de ebrietate. Totodată, aceasta este cea care convinge adulții să meargă la controalele medicale periodoce. Părinții folosesc acest mijloc, pentru a-și convinge copiii să nu intre în contact cu persoanele necunoscute. La obiect, persuasiunea este temelia mai multor acțiuni pozitive, sociale și prosociale.

„Foarte puțin din binele pe care îl vedem în lume ar putea fi obținut fără persuasiune”.

Autorii Robert Gass și John Seiter dau o definiție funcțională persuasiunii. În opinia lor, persuasiunea presupune una sau mai multe persoane implicate în activitatea de creare, intensificare, modificare sau suprimare a părerilor, atitudinilor, intențiilor, motivațiilor și/ sau comportamentelor în cadrul restricțiilor unui anumit context de comunicare.

Aceștia consideră că avantajul definiției constă pe de-o parte în faptul că include sfera completă a persuasiunii, iar pe de altă parte această definiție pune accentul pe persuasiune ca activitate sau proces, fiind o acțiune tipic umană.

Se subliniază faptul că persuasiunea poate presupune și crearea de opinii sau atitudini noi, și, de asemenea, poate presupune intensificarea, amplificarea sau consolidarea atitudinilor pe care receptorii le au deja.

În opinia autorilor, s-a creat părerea că definiția poate părea mult prea extinsă, însă aceștia au considerat că subiectul persuasiunea în sine este unul extrem de vast.

În zilele noastre, prea mulți oameni, se poartă cu clienții și familiile lor în moduri care presupun înfrângerea unuia, sau a amândurora. Persuasiunea poate fi bună sau rea, în funcție de cine deține puterea.

Orice comunicare este o încercare de a influența. Comunicarea urmărește într-adevăr să transmită un sens, ceea ce nu se poate realiza fără influențare. A comunica și a influența formează una și aceeași acțiune.

Studiile despre persuasiune, influențare, propagandă, manipulare, sunt unul și același lucru, izvorând toate din studiile despre comunicare.

Desigur, persuasiunea nu este o descoperire de ultimă oră, astfel că ar fi fost foarte bine dacă, predecesorii noștri ar fi fost conștienți de activitatea persuasivă desfășurată în jurul lor. Cu siguranță, dacă lucrurile ar fi stat așa, mulți tirani ai istoriei nu ar fi ajuns la putere, iar astfel războaiele ar fi putut fi evitate, etc..etc.

Dar astăzi, în era tehnologică în care trăim, mijloacele prin care persuasiunea poate fi realizată și diseminată sunt foarte sofisticate, încât a fi un pacient persuadat conștient și precaut a devenit un lucru mai important ca oricând.

I.2. Modelul SMCR al persuasiunii

Unul dintre cel mai răspândit și mai simplu model al actului de comunicare il constituie modelul SMCR ce aparține lui Shannon și Weaver. Modelul conține patru componente de bază:

Sursa (S) (numită și agent persuasiv) – persoana sau obiectul care codifică mesajul; totodată codul poate fi verbal, nonverbal, muzical sau în oricare variantă.

Mesajul (M) – are rolul de a transmite semnificația de la sursă prin intermediul oricărui cod.

Canalul (C) – este cel ce poartă mesajul și poate conține zgomot perturbator.

Receptorul (R) (numit și pacientul persuadat) – este cel care decodează mesajul și, de asemenea încearcă să înlăture zgomotul perturbator și să adauge interpretarea sa.

Elementele enumerate mai sus fac parte din procesul persuasiv, ce se află în centrul atenției noastre de a defini persuasiunea. Pentru a fi un receptor critic trebuie să fi în orice moment pregătit pentru cei patru factori. Chiar dacă motivele sursei vor fi mascate sau explicite, trebuie să acordăm atenție la motivele sursei. Pe o parte trebuie să acordăm atenție mesajului, iar pe cealaltă parte trebuie să fim atenți și la sensul simbolic al acestuia.

Pentru a determina motivația suronține zgomot perturbator.

Receptorul (R) (numit și pacientul persuadat) – este cel care decodează mesajul și, de asemenea încearcă să înlăture zgomotul perturbator și să adauge interpretarea sa.

Elementele enumerate mai sus fac parte din procesul persuasiv, ce se află în centrul atenției noastre de a defini persuasiunea. Pentru a fi un receptor critic trebuie să fi în orice moment pregătit pentru cei patru factori. Chiar dacă motivele sursei vor fi mascate sau explicite, trebuie să acordăm atenție la motivele sursei. Pe o parte trebuie să acordăm atenție mesajului, iar pe cealaltă parte trebuie să fim atenți și la sensul simbolic al acestuia.

Pentru a determina motivația sursei, ne putem ajuta de o serie de instrumente, astfel că alegerea limbajului folosit ne conferă sugestii suficiente cu privire la intenția acestuia.

Ideile ce sunt considerate de sursă convingătoare sunt mereu exprimate prin intermediul cuvintelor alese cu mare grijă, metafore sugestive sau chiar anumite tipuri de propoziții. Oare e vorba de propoziții interogative? Lungi și liniștitoare? Scurte și la obiect? Ce ar putea trăda aceste cuvinte despre intenția sursei?

Cel mai bun exemplu în acest caz, este reprezentat de compania de aparate de ras Gilette ce a lansat pe piață un produs „cosmetic” numit Personal Touch. Ce ar putea sugera cuvintele cosmetic, personal și touch („atingere”) în legătură cu potențialii clienți pe care compania îi are în vizor? Vizează tipul macho? Prototipul magnatului? Pe cel al sportivului entuziast? Sau are în vedere femeile care consideră că au nevoie de o atenție specială ce nu le-a fost acordată în ultima vreme?

Analiza sursei prezintă două avantaje, ce se concretizează în faptul că suntem avertizați că noi înșine vom fi supuși unui tir persuasiv, și totodată ne pune la dispoziție informații importante ce ne pot fi de un real folos când vom constata că sursa va deveni pacientul nostru persuadat. De exemplu, dacă vom realiza că un prieten dorește să ne convingă cu ajutorul statisticilor, putem fi siguri că acestea vor fi elementele cheie ce ne vor asigura

succesul când vom încerca să persuadăm acea persoană.

Vor exista și alte instrumente ce ne vor permite să analizăm mesajul și ce intenționează el să transmită.

Când cineva vă cere să faceți ceva și înțelegeți că acea persoană are în vedere propriile dumneavoastre interese, și/sau ați dori să aibă în vedere propriile dumneavoastre interese, aveți o motivație puternică de a-i îndeplini cererea.

De asemenea, când vorbim de acest model al actului de comunicare ne putem focusa atenția asupra diverselor efecte produse de utilizarea unor tipuri diferite de canale persuasive. De exemplu, folosirea televiziunii face mesajul mai convingător sau mai puțin persuasiv pentru noi? Televiziunea ne face să fim mai vulnerabili la anumite tipuri de mesaje? Sunt reclamele zgomotoase mai eficiente și mai convingătoare decât altele? Ar fi avut oare un efect diferit reclama referitoare la omorârea puilor de focă dacă ar fi fost difuzată cu ajutorul panoului stradal? Ce părere aveți despre Internet și televiziune?

Analizând absolut toate aspectele efectelor persuasive ale elementelor ce alcătuiesc modelul SMCR, receptorii pot înțelege cum funcționează mesajele persuasive și ce obiective urmăresc. Pentru a stabili ce tipuri de motive, prejudecăți și perspective aduceți într-o situație persuasivă, trebuie să vă analizați pe dumneavoastră înșivă, receptorul tranzacției persuasive.

La întrebarea care sunt lucrurile ce vă fascinează dorințele pe care le aduceți în lumea persuasiunii? Bineînțeles, răspunsul este căutat fără încetare de agenții persuasivi, indiferent dacă sunt politicieni, lucrători în domeniul reclamei, colaboratori și amici. În acest sens trebuie să ne gândim că agenții persuasivi sunt persoane ce doresc atingerea anumitor obiective.

Acestea sunt la rândul lor direcționate în funcție de una sau mai multe strategii și se traduc în fapt grație unor tactici caracteristice.

I.3. Modelul persuasiv al lui Rank

În modelul propus de Hugh Rank, demersurile persuasive adoptă, în mare, două strategii de bază:

Intensificarea anumitor caracteristici ale produselor și serviciilor; mai exact, este vorba de intensificarea punctelor forte ale produsului propriu, respectiv de intensificarea punctelor slabe ale produselor oferite pe piață de către concurență.

Minimalizarea unor aspecte ale produselor și serviciilor; evident, sunt minimalizate părțile vulnerabile ale produselor proprii sau / și punctele de rezistență ale competitorilor.

Fiecare dintre aceste două strategii, care se combină adesea, recurg la diferite tactici pentru a-și atinge scopurile.

Intensificarea poate acționa în două direcții: 1intensificarea punctelor forte proprii și intensificarea punctelor slabe ale părții adverse. Ca tehnici de intensificare se pot folosi: repetiția, asocierea și compunerea.

Repetiția reprezintă o metodă de scoatere în evidență atât a calităților cât și a defectelor unui produs, ale unei persoane ori ale unui candidat. Metoda constă în repetarea permanentă a acestora. Un exemplu îl reprezintă sloganurile, jingle-urile, logotipurile ce intensifică mereu punctele tari ale unui produs. Bateria Energizer „pur și simplu merge și iar merge”.

Altă tehnică a intensificării este asocierea, care implică trei elemente: o cauză, un produs (candidat), în asociere cu un obiect agreat sau respins de către public. Asocierea asigură participarea activă a pacientului persuadat (acceptare sau alegere).

Compunerea, cea de-a treia și ultima tactică de intensificare , se realizează prin modificarea formei materiale a mesajului în scopul punerii în prim plan a calității proprii sau a elementelor negative ale celuilalt. De regulă, modificarea se obține prin mijloace non-verbale (elemente grafice, schimbarea unghiului de fotografiere/filmare, punerea în pagină, comparația, contrastul etc.). Această tactică este uzitată și de către agenții persuasivi ce creează comparații cât și contraste în mass-media. Totodată prin folosirea modelului Rank de intensificare ca punct de pornire în procesul de devenire a unui receptor critic, putem înțelege modul de funcționare al unui act persuasiv.

Minimalizarea poate acționa asupra propriilor puncte slabe sau asupra punctelor de rezistență ale părții adverse. Ca tehnici pot fi folosite omisiunea, diversiunea, confuzia. Se urmărește astfel îndepărtarea atenției de la un anumit aspect (propriile deficiențe sau calitățile produsului advers).

Omisiunea înseamnă trecerea sub tăcere, ignorarea datelor, informațiilor cu conținut critic, care ar slăbi forța produsului. Exemplu, multe dintre reclamele concursurilor bazate pe consumul de produse omit să spună că poți fi unul dintre câștigători, în urma unei trageri la sorți, sau că pe nici unul din capacele câștigătoare nu are înscrisă cota maximă de câștig anunțată, ci doar o parte (a suta, a mia) din ea.

Diversiunea este tactica de a distrage atenția de la constatarea calităților celuilat sau a propriilor puncte slabe. Deobicei, pentru realizarea diversiunii se introduce o temă secundară, umorul recurge la sentimente inspirate de personalitatea sau înfățișarea adversarului, tehnica„despicării firului în parte”, temele sexualității De exemplu, prezentarea detergentului Bonux a fost multă vreme însoțită de tema secundară a prețului scăzut.

Confuzia se realizează prin utilizarea unei terminologii specializate, a unui jargon a cărui decodare completă nu se poate produce, fie prin oferirea unor răspunsuri inintelegibile și care cu siguranță vor băga cititorul tot mai mult în ceață.

Un alt mijloc de a minimaliza, cu ajutorul confuziei este utilizarea logicii sofistice. De asemenea, alte metode de a crea confuzie sunt următoarele: inconsecvența, contradicția și aserțiunile circulare.

I.4 Puterea de a influența

Sursa: http://www.mms-experience.ro

Persuasiunea reprezintă capacitatea de a induce valori și convingeri altor persoane, influențându-le gândurile și acțiunile prin strategii specifice. Capacitatea de a influența comportamentul unei persoane sau a unui grup de persoane a reprezentat un element necesar încă de la începuturile timpurilor în cultura omenească.

„Profesioniștii” persuasiunii au cariere acceptabile din punct de vedere social, chiar respectabile: directori de publicitate, scriitori, promotori de imagine, senatori, editorialiști.

Cele mai semnificative schimbări de pe parcursul omenirii au fost conduse de persoane care stăpâneau procesul de persuasiune. Acești oameni erau și încă sunt capabili să-i convingă pe ceilalți că, doar urmându-le sistemul de credințe, viețile lor vor deveni mai bune. Povestirile despre maeștri ai influenței și persuasiunii sunt aproape nenumărate. Martin Luther, Margaret Thatcher, John F. Kennedy, Moise, Buddha și mulți alții au fost vizionari ce au schimbat lumea. Amintim și de puterea lor de a-i influența pe alții spre a crede în propria lor viziune.

Strategiile cât și tehnicile folosite de aceste mari personalități sunt în mare parte aceleași tehnici pe care ar trebui să le cunoască managerii, comercianții, liderii politici și religioși din zilele noastre, pentru a-i influența pe alții la rândul lor să creadă în ideile lor.

Ca exemple pe care am putea să le avem în minte referitor la cele spuse anterior, am putea să ne gândim la Anthony Robbins, care a scris cărțile Putere nelimitată și Treziți uriașul din voi. În cazul lui, capacitatea de a-i ajuta pe alții au fost cele care l-au ajutat să creeze un grup de partizani ale căror vieți au fost schimbate prin aplicarea principiilor marilor Maeștri ai Convingerii sintetizate de el de-a lungul timpului.

Am putea de asemenea, să ne gândim și la capacitatea lui Bill Clinton de a deveni președinte al Statelor Unite în fața conduitei sexuale reprobabile, dar și a altor scandaluri în care acesta a fost implicat. În cazul Clinton puterea de a influența este, cu siguranță cea mai importantă facultate de comunicare pe care o putea avea. Pentru noi ca și comunicatori nu este nevoie să avem calitățile unui Anthony Robbins, ale unui Bill Clinton pentru a realiza un impact puternic în relațiile din domeniul nostru de activitate.

Trebuie să înțelegem aptitudinile marilor comunicatori, deoarece cu puțină dăruire din partea noastră, acestea sunt ușor de învățat. Dușmanul cel mai mare al puterii de influențare, dacă îl putem numi așa este manipularea. Cei care au folosit această tactică în sens negativ au fost de-a lungul timpului: Adolf Hitler, Saddam Hussein și alții.

În faptele pe care aceștia le-au întreprins de-a lungul istoriei, rezultă că valorile și convingerile își joacă rolul în procesul de persuasiune. În zilele noastre, puterea de a influența alți oameni și a-i convinge să accepte modul dumneavoastră de gândire este de multe ori ingredientul care lipsește din rețeta succesului. Există multe chei ale succesului, dar abilitatea de a-i convinge pe alții este cheia principală a bogăției, iubirii și fericirii. În procesul acesta de influențare, trebuie să stăpânim foarte bine aptitudinile de comunicare persuasivă și fără calități de comunicare excelente, nu vom avea nici o șansă să fim promovați la un nivel important, să ieșim din impasul mediocrității în vânzări și să ne bucurăm de relații încununate de împliniri.

Cu bune calități de comunicare, oamenii ne vor aprecia ajungând să ne simpatizeze și cu timpul vor face lucruri pentru noi pe care pentru alții cu siguranță nu le-ar face. Puterea de a influența este facultatea ce conferă indivizilor posibilitatea de a face salturi, salturi care se pot face așa cum le-au făcut mii de alți oameni. Pe măsură ce vom învăța cât mai multe lucruri despre psihologia persuasiunii, vom descoperii lucruri noi despre felul cum gândesc oamenii, despre modurile în care putem să-i ajutăm.

Numai ajutându-i pe ceilalți putem avea cu adevărat succes.

I.5 Legile persuasiunii

În demersul propus, și anume acela de a înțelege procesul de persuasiune, trebuie să înțelegem principiile indispensabile ale persuasiunii. Aceste concepte ne conferă siguranța cunoașterii termenului persuasiune în adevăratul sens al cuvântului. Cele nouă principii care intră în joc în viața cotidiană indiferent dacă suntem comerciant, soț, soție, orator sunt Legile Persuasiunii.

Legea Reciprocității- Când cineva vă dă ceva de valoare perceptibilă, reacționați imediat prin dorința de a-i da ceva în schimb.

În cadrul acestei legi există o multitudine de exemple din viața noastră de zi cu zi, însă dacă stăm bine să ne gândim reciprocitatea ne ține pe toți sub control. Dacă mergem să luam masa în oraș, indiferent de eveniment la final când se face nota de plată ne simțim oarecum obligați sa-i lăsam chelnerului un bacșiș, pentru că ne-a adus mâncarea, și a fost atent cu noi.

De asemenea cultura noastră ne face pe noi să „ne simțim” față de reprezentanții anumitor profesiuni, aici referindu-mă la șoferi de taxi, ospătari, etc. Acest lucru nu este obligatoriu și fiecare are propria conduită pe care și-o poate exprima. În general oamenii așa au fost învățați în interiorul culturii noastre, iar o altă atitudine ar fi considerată grosolană.

Acum câțiva ani, un profesor universitar a încercat un mic experiment. El a trimis felicitări de Crăciun unui grup de oameni absolut străini. Răspunsul pe care l-a primit a fost uimitor – au început să curgă felicitări de Crăciun adresate lui de către oameni pe care nu-i întâlnise și nu auziseră niciodată de el.

Legea Contrastului- Când două articole sunt relative diferite unul de altul, ni se vor părea și mai diferite dacă le plasăm alături în spațiu sau timp.

Bineînțeles, că și în acest caz avem foarte multe exemple. Dacă anterior vorbeam de restaurant, voi merge pe aceiași nota, astfel că ospătarii și ospătărițele folosesc des principiul contrastului, deoarece este foarte eficient. Aceștia în mod normal vă iau comanda de mâncare, pentru început, și numai după ce am terminat de mâncat ne întreabă ce am dori la desert. Răspunsul este foarte simplu, întotdeauna desertul este mai ieftin decât felurile de mâncare pe care tocmai le-am consumat. Legea contrastului se folosește și pentru a vă convinge să cumpărați produsul cel mai scump. „Mașina pe care o doriți cu adevărat costă doar cu cinci mii de lei mai mult decât asta, dar nu merită trei zeci de lei pe zi pentru a avea ceea ce vă doriți cu adevărat?” (Dacă adăugăm dobânzile, cei trei zeci de lei vor costa în final 1500 lei aproximativ!)

Legea Prietenilor- Când cineva vă cere să faceți ceva și întelegeți că acea persoană are în vedere propriile dumneavoastră interese, și/sau ați dori să aibă în vedere propriile dumneavoastră interese, aveți o motivație puternică de a-i îndeplini cererea.

Dacă ne dorim să avem succes în procesul de persuasiune, este evident faptul că trebuie să fim considerat prieten. Este foarte greu să ai prieteni alături de tine, atât la bine cât și la rău. Dacă însă putem face complimente sincere oamenilor, este un început spre a le deveni prieten.

Legea așteptării- Când cineva în care credeți sau pe care îl respectați se așteaptă să efectuați o sarcină sau să produceți un anumit rezultat, veți tinde să vă ridicați la înălțimea așteptărilor lui, indiferent în ce sens, pozitiv sau negativ.

Cel mai bun exemplu, este reprezentat de copiii mici, ce cad adesea. În cazul în care zgârietura minoră este sărutată de mamă, copiii trăiesc cu senzația că părinții lor sunt un fel de vrăjitori ce pot face minuni. Ei cred asta cel puțin când sunt foarte mici.

Legea asocierii- Tindem să simpatizăm cu produsele, serviciile sau ideile care sunt susținute de alți oameni pe care-i simpatizăm sau respectăm.

Indiferent de calitatea unui produs, de multe ori cumpărăm bazându-ne pe faptul că produsul respectiv este sprijinit de o celebritate.

Adolescenții de pretutindeni vor respinge punctele de vedere ale adulților cu privire la droguri, alcool și țigări, dar lucrurile se schimbă uimitor atunci când eroii lor spun că drogurile sunt o prostie. Tinerii îi ascultă pentru că își doresc să semene cu eroii lor.

Legea consecvenței- Când un individ anunță, în scris sau oral, că ia atitudine într-o problemă, sau cu privire la un punct de vedere, el va tinde ferm să apere acea convingere indiferent de corectitudinea ei, chiar și în fața unor probe contrare covârșitoare.

Legea penuriei- Când o persoană constată că un lucru pe care și-l dorește se găsește doar într-o cantitate limitată, crede că valoarea acelui lucru dorit este mai mare decât dacă s-ar găsi din abundență.

Această lege este destul de folosită. De pildă, un comerciant care dorește să se întâlnească cu un director folosește această lege a penuriei, specificând că are un program foarte încărcat. El va fi cel care va stabili ora de întâlnire.

Legea conformismului- Majoritatea oamenilor tind să fie de acord cu propunerile, produsele sau serviciile care vor fi percepute ca acceptabile de majoritatea celorlalți oameni sau de majoritatea grupului din care face parte individul.

În cadrul legii, oamenii se înscriu în trei categorii fundamentale: conformiștii, contra-conformiștii și contrarii.

Conformiștii reprezintă optzeci și cinci la sută din totalul populației. Aceștia doresc să facă parte din grupuri și organizații cu mulți membrii.

Contra-conformiștii reprezintă aproximativ zece la sută din populație. Aceștia tind să se revolte împotriva normelor sociale curente în grupuri relativ mari. Își stabilesc reguli sau convingeri pe care le urmează, ajungând să devină conformiști în cadrul propriului grup.

Contrarii sunt cei care tind să creadă că, de cele mai multe ori Conformiști greșesc și rareori se asociază. Întreprinzătorii sunt adeseori Contrari. De cele mai multe ori folosesc opiniile conformiștilor ca informații de pe urma cărora ar avea de câștigat.

Legea puterii – Oamenii au putere asupra altor oameni în măsura în care sunt percepuți ca având mai multă autoritate, forță sau experiență.

Un exemplu pe care îl pot aminti în acest caz este reprezentat de medici, deoarece aceștia au multă putere. Puterea lor constă în credibilitatea pe care ei și-au dobandit-o de-a lungul timpului. Când un doctor suna la spital pentru a dispune administrarea unui medicament, fie și greșit, nouă zeci și cinci la sută dintre asistente dădeau medicamentul, chiar dacă contravenea politicii spitalului. În asta consta puterea!

A influența înseamnă deci a face să apară, prin manipulări , un sens care se impune interlocutorilor și îi determină să acționeze în consecință. Bineînțeles, manipulatorul a prevăzut acest sens, astfel încât acțiunea care îi corespunde să fie în acord cu ceea ce dorește el.

Concluzionând acest subcapitol, precizez că toate Legile Persuasiunii pot fi uzitate atât în scopuri bune cât și în scopuri mai puțin bune.

I.6. Tehnici de persuasiune

Sursa: http://prosistemhaha.wordpress.com

Tehnicile de persuasiune implică manipularea Legilor Persuasiunii. Totodată, ele mai implică și manipularea altor consecvențe curente, ce pot include folosirea cu măestrie a întrebărilor, folosirea cuvintelor și a frazelor cu efect puternic. Pentru un maestru al convingerii întrebările sunt instrumente valoroase ce se folosesc în procesul de persuadare pentru a clarifica afirmații, a determina valori și a dirija conversația.

De asemenea maestrul convingerii se folosește de întrebări pentru a controla și a conduce cu precizie o conversație. Există însă și momente când folosirea întrebărilor nu va duce la o schimbare a atitudinii. Este vorba de momentul când interlocutorul maestrului convingerii este implicat emoțional într-o problemă. La rândul ei, definirea emoților este un subiect destul de complicat.

Aproape orice impuls sau emoție umană poate servi drept fundament pentru un apel motivațional.

De precizat este și faptul că unul dintre cele mai importante instrumente ale persuasiunii este reprezentat de determinarea ierarhiei valorilor noastre și ale celorlați.

Există două tipuri de valori: valori intermediare și valori finale. Valorile intermediare sunt obiecte sau acțiuni. Ca exemple enumăr: case, mașini, computere, călătorii, sporturile, etc.

În schimb valorile finale sunt sentimente asociate cu aceste valori intermediare. Am putea da ca exemple: iubirea, distracția, emoția, securitatea, etc.

Din familia valorilor finale fac însă parte două categorii. Mai sus au fost enumerate unele dintre valorile de atracție, însă fiecare persoană are și o ierarhie a valorilor de evitare. Acestea sunt stări pe care încercăm să le evităm. Putem include stări precum furia, tristețea, plictiseala, umilința, anxietatea.

Pentru a afla valorile cuiva trebuie să-l întrebăm. De îndată ce vom ști valorile oamenilor, îi putem convinge cu ușurință, indiferent ce rezultat alegem. Aflarea valorilor oamenilor este un lucru foarte important, iar singura și cea mai ușoară cale este să-i întrebăm. Această investigare trebuie realizată atât în cadrul relațiilor personale, cât și profesionale.

Trebuie să înțelegem următorul lucru: rețeta recomandată înainte de diagnostic este o practică defectuoasă.

În procesul de persuadare există mai multe cuvinte cu efect puternic. De exemplu, numele este cel mai puternic cuvânt de pe fața Pământului, astfel că folosirea numelui unei persoane este un factor puternic de atragere a atenției și, totodată acționează într-o manieră asociativă favorabilă împreună cu orice afirmație sau cerere căruia îi este atașat.

Expresivitatea poate fi un instrument persuasiv eficient, trebuie doar să știți când să o folosiți.

De asemenea, formulele „te rog” și „mulțumesc” sunt cele ce conferă după numele persoanei avantajul persuasiv. Un alt termen cu efect puternic este „pentru că” și fără îndoială, trebuie să folosim „pentru că” în eforturile noastre de persuasiune. Există mulți termeni asemănători celor enumerați mai sus ce au un efect puternic în acest proces.

Pentru că și timpul este important, trebuie ca un maestru al convingerii să știe când trebuie să grăbească lucrurile. În acestă situație, cu cât vom petrece mai mult timp cu un comerciant, cu atât se va simții mai presat să ne ofere produsul la cel mai mic preț posibil. Este foarte adevărat că timpul reprezintă bani. Dacă petrecem cinci sau șase ore cu un comerciant, se va simții dator să încheie orice tranzacție cu noi. Sau poate că nu.

Credibilitatea, un alt punct pe care vreau să-l dezbat în acest subcapitol, scoate la iveală lucruri interesante. Astfel, persoanele cinstite și de o mare integritate sunt considerate mincinoase în situațile comunicaționale. Și viceversa e valabilă. Escrocii și necinstiții sunt de multe ori crezuți sinceri și de o aleasă integritate. Cu siguranță nu vom fi credibili, dacă nu vom satisface standardele celor care ne privesc.

Ca regulă primară a credibilității, niciodată nu trebuie să-i spunem unei alte persoane mai mult decât poate ea să creadă. Al doilea lucru pe care îl putem face ca să ne demonstrăm credibilitatea, este să fim extrem de precis.

Documentația scrisă de autori obiectivi, este un factor important pentru câștigarea credibilității.

Indiferent de situație, credibilitatea este și va rămâne o parte foarte importantă a personalității dumneavoastre. Credibilitatea din partea ascultătorilor se capătă și când le împărtășim secretele noastre celorlalți. Când ne confesăm oamenilor, tindem să determinăm reacții reciproce. Ne va fi foarte simplu să convingem, o dată ce comunicarea s-a deschis.

Oare tendința de a fi consecvent este atât de puternică încât să ne constrângă să facem lucruri pe care în mod normal nu am vrea să le facem?

Trebuie să ținem cont și de faptul că impulsul de a fi consecvent constituie o armă de influențare socială extrem de puternică, făcându-ne adesea să acționăm în moduri care sunt clar contrare intereselor noastre.

Oamenii cu care intrăm zilnic în contact, vor să cunoască dacă suntem sinceri cu ei. Sinceritatea este un lucru deosebit de important, dar pentru a afla acest lucru este nevoie de timp și răbdare. Modul de a convinge pe cineva că spunem adevarul constă în a crede aceleași lucruri ca el. Dacă suntem de acord cu el, atunci înseamnă că spunem adevărul și avem dreptate.

Capitolul II

Evoluția radioului și a jurnalismului radiofonic

Radiodifuziunea s-a remarcat după primul război mondial, însă este foarte greu să precizăm actul său de naștere, deoarece experimentele se confundă deseori cu primele programe difuzate regulat. Un lucru este însă sigur, și anume acela că, de-a lungul anilor 1920, în societățile cele mai dedicate industrializării, radiodifuzarea transforma lumea informaților publice și a comunicării sociale, căpătând statut de activitate industrială și, în același timp, intelectuală. În același timp cu mărirea puterii emițătoarelor a crescut exponențial numărul receptoarelor, astfel că la sfărșitul anilor 1930, telegraful fără fir devenea radio.

II.1. Postul de radio ca „ființă”

Hass, Frigge, Zimmer definesc radioul ca fiind ceva indispensabil, dar nu este ușor să găsești o descriere rațională pentru un mediu atât de minunat. În orice caz un lucru este foarte clar și anume radioul nu este „televiziune”. Mediul nostru, „ascultarea de la distanță”, nu cunoaște dimensiuni care spre deosebire de televiziune să fie limitate prin diagonalele micilor ecrane. De asemenea, radioul nu este „un mediu activ”, precum ziarul. Radioul este un mediu pasiv, iar maniera în care îl folosim este în strânsă legătură cu trupul și cu instinctul nostru.

Hass, Frigge, Zimmer și-au propus să definească radioul în felul următor:

Radioul rămâne astăzi canalul cel mai accesibil și totodată cel mai utilizat, chiar și în țările dezvoltate: în Statele Unite, de pildă, statisticile arată ca 98% din populație ascultă un post de radio cel puțin o dată pe săptămână. În ceea ce privește radioul ca instituție, el nu are nevoie de o infrastructură complicată, iar consumatorii necesită puține investiții și, în plus, nu trebuie să fie alfabetizați.

De precizat este și faptul că explozia posturilor FM în România, după anul 1990, a modificat dramatic peisajul radiofonic, atât prin impunerea unui nou tip de conținut, cât și prin orientarea către un public mai bine definit, mai restrâns și cu preferințe mai bine determinate. La început muzica a fost factorul de atragere al audienței, însă cu timpul posturile locale au început să includă în grilele de programe buletine de știri la ore fixe, care necesitau contribuția unor jurnaliști profesioniști.

Cu un număr tot mai mare de posturi și cu posibilitatea de a asculta radio aproape pretutindeni, ascultătorul din ziua de azi dispune de o ofertă variată. Ascultătorul, al carui receptor a ramas același de 30 de ani și pe aceiași frecvență, se mai întâlnește doar printre pensionari. Cel care oscilează între mai multe posturi e tocmai ascultătorul grupei celei mai avizate, intre 14 și 49 de ani. Atunci când nu îi place o melodie sau o reclamă preferă să schimbe canalul radio.

În epoca receptoarelor radio digitale, un ascultător fidel este cel ce declară drept preferat un post radio. Acesta ascultă acest post mai des și mai mult decât altele și orice s-ar întâmpla se întoarce la el de fiecare dată. Este evident faptul că fiecare post încearcă să-si fidelizeze publicul și să-l rețină cât mai mult timp posibil, să mărească așa-numita durată de ascultare a postului. Schimbarea pe alte posturi este o realitate omniprezentă și reacția cea mai directă a ascultătorilor față de program este un „vot cu degetele”.

Dușmanul cel mai mare al jurnaliștilor radio este radioreceptorul digital. Radioul, ca prieten aflat mereu alături, este lângă ascultător pe parcursul întregii zile. Ca mediu nevizual, radioul a fost dintotdeauna utilizat, de cele mai multe ori în timp ce ascultătorul desfășoară alte activități, chiar daca ușor și televizorul începe să devină treptat același lucru. În zilele noastre individul ascultă un post de radio atunci când șofează, gătește, spală sau calcă, când se distrează sau muncește. S-a demonstrat că în proporție de 33%, radioul este utilizat în afara locuinței. În timp ce muzica poate fi ascultată oricând, cuvântul necesită o concentrare considerabil sporită pentru a primi informația. În acest caz orice intervenție pe post trebuie să lupte pentru a capta atenția ascultătorilor, deoarece la aceștia granița dintre interes si factorul disturbator este ușor de depășit. Comportamentul oscilant al ascultătorilor este direct și fără milă.

Pentru ca un post de radio să prospere, ascultătorul trebuie să fie atras mereu prin intermediul tuturor elementelor de program, indiferent dacă este vorba de muzică, informații sau umor. Un lucru este cert: nici o reacție a ascultătorilor nu este indecisivă-el poate fie să asculte, fie să schimbe postul, iar influențarea acestei decizii a ascultătorului este sarcina cea mai importantă și mai exigentă a celor implicați într-un program.

II.2. Scriitura în jurnalismul radio

Din punct de vedere etimologic, a informa înseamnă a pune într-o formă. Dacă vom diviza activitatea jurnalistică în doi timpi, și anume culegerea de date cât și informarea ne vom da seama că termenul este pe deplin justificat.

Odată știrile strânse de către reporteri și prin intermediul surselor exterioare ziarului, ele trebuie prezentate publicului. În această situație, după ce a fost obținut maxim de date posibile, rămâne să fie pregătit mesajul. Această muncă se realizează cu o grijă deosebită pentru a asigura o comunicare de bună calitate și pentru a folosi cât mai bine mijloacele tehnice de care dispunem. Cu ajutorul acestor doua imperative materia brută va fi transformată, iar informațile adunate vor deveni articole în ediția unui ziar, sau vor fi prezentate în cadrul jurnalelor radio.

Se pot distinge două categorii de operațiuni: redactarea propriu-zisă, în sensul curent al cuvântului, obiect al prezentului subcapitol, și prezentarea. Regulile redactării de tip jurnalistic sunt valabile pentru toate operațiunile scrierii unui articol. În special aceste reguli vizează armonizarea celor mai mici detalii.

În ceea ce privește pregătirea redactării unei știri, trebuie să menționez faptul că în primul rând trebuie facută ordine în materialele pe care reporterul le-a strâns sau pe care le-a primit din diferite surse. Ziaristul care se pregătește să redacteze o știre are la dispoziție două feluri de materiale. Primele sunt exact despre eveniment, iar celălalte sunt cele care vor completa informația și vor ajuta la înțelegerea știrii și la descifrarea semnificației sale. Ele se referă în principal la evenimente anterioare sau simultane care au înfluențat evenimentul în cauză sau care s-ar putea conjuga cu el pentru a da un rezultat previzibil.

După toată această operațiune, materialele astfel adunate vor fi selectate deoarece cantitatea lor de regulă este prea mare pentru a putea fi reluate toate în articolul sau articolele ce vor constitui știrea comunicată cititorului sau ascultătorului . În acest context ziaristul reține ceea ce este nou, ceea ce este util înțelegerii, și totodată ceea ce va atrage atenția publicului țintă.

Ultima etapă înaintea redactării, structurarea materialului este simultană cu ceea ce am numit pregătire, cel puțin în situațiile simple. În absolut toate împrejurările, aceasta permite identificarea unei ultime deficiențe printre materialele strânse laolaltă si, prin urmare ajută la desăvârșirea pregătirii. Un lucru important este acela că structura compozițională răspunde la imperativul clarității.

Articolul de presă trebuie să fie inteligibil pentru oricine, oricare ar fi subiectul, lucru valabil cel puțin în presa de mare tiraj și de informare generală. În acest scop, ziaristul apelează la mijloace simple care vizează inlesnirea lecturii, dându-i șansa cititorului grăbit să ia cunoștiință de esențial pintr-o parcurgere fugară a articolului. Aceste mijloace au ca scop simplificarea posibilității de a aduce o modificare de ultimă instanță, care de multe ori se dovedește a fi necesară pentru a reliefa ultimele date culese chiar înainte de închiderea ediției.

Unul dintre aceste mijloace, la care este cvasi-obligatoriu să recurgem, este introducerea(șapoul), fraza de început care trebuie să fie limpede, concisă și la obiect. Ea este primul element al unui articol. Având în vedere faptul că este vorba despre o știre, aceasta cuprinde esențialul informației: ceea ce este mai nou și mai interesant. Dacă articolul este lung, redactorul va fi nevoit să dezvolte rând pe rând diferitele elemente din introducere, dacă articolul e scurt, redactorul va fi mulțumit doar să adauge detalii complementare. De menționat este că în toate situațile cititorul trebuie să primească din primele rânduri maximum de informație posibil. Dacă subiectul îi va capta atenția, el va continua lectura, dacă nu, va fi totuși pus la curent cu știrea respectivă.

Un crainic, un reporter sau un moderator are întotdeauna doar o singură șansă. El trebuie să transmită o informație de la prima încercare.

Un alt element ce ține de scriitură în jurnalismul radio, se referă la cuprinsul articolului și respectă reguli compoziționale clasice, dar și de reguli ce au ca scop permiterea modificărilor de ultimă oră și care să mențină trează atenția cititorului. Structura compozițională de tip jurnalistic este prezentată schematic prin imaginea unui coș de sobă din olane. Un articol trebuie să fie alcătuit dintr-o suită de elemente îmbucate unul într-altul, iar în cazul în care trebuie să se facă loc unei știri de ultimă oră, se va scurta articolul scoțând câteva elemente.

De asemenea, dacă vreun element al articolului se dovedește fals sau perimat, el este înlocuit cu un element nou. La aceasta se adaugă imaginea unei piramide inversate, ce reglementează poziționarea elementelor într-o ordine descrescătoare a importanței lor. În acest fel este ajutat și cititorul și nu este privat decât de elemente secundare, dacă abandonează lectura,înainte de a fi ajuns la finalul articolului.

În sfârșit, dacă un editorial sau o anchetă cere în mod normal o concluzie, nu același lucru se întâmplă și cu o știre. Am observat că un articol de mai puțin de trei sute de cuvinte se termină în general pur și simplu prin înșiruirea elementelor mai puțin importante ale știrii. Un articol mai lung impune ca autorul să aibă o mare grijă de final, dar evită în mod normal orice concluzie explicită care ar transforma știrea în comentariu. De cele mai multe ori se termină cu un detaliu caracteristic pentru atmosfera evenimentului, cu o ipoteză privind cauzele sau consecințele lui, sau citând comentariul unui martor.

Ideea ce trebuie reținută este că structura compozițională de tip jurnalistic tinde să obțină cea mai bună înțelegere posibilă și cu un efort minim din partea cititorului. Indiferent de procedee fie că vorbim de cele deja existente fie că vorbim de altele noi, ele au drept scop să pună în evidență punctele cele mai importante ale unei informații, fie că este vorba de elemente esențiale ale știrii sau de amănunte capabile să o explice ori să trezească curiozitatea publicului.

Nu putem vorbii de redactarea știrilor și să nu aducem în discuție stilul jurnalistic în sens strict, adică scriitura propriu-zisă. Aceasta vizează, ca și compoziția să inlesnească înțelegerea textului de către cititor. Are drept scop realizarea unei lecturi cât mai atrăgătoare și transformarea cititorului în martor indirect al faptelor. Un reportaj, un articol de informare în general, nu sunt raportate seci, aride, ci texte care îl fac pe cititor să pătrundă cât mai adânc în desfășurătorul evenimentului.

Un lucru este cert, și anume că stilul jurnalistic trebuie să fie simplu, concret, viu. Caracteristica de bază a stilului jurnalistic este simplitatea. Orice articol trebuie să fie pe înțelesul cititorilor cel mai puțin cultivați.

Conform studiilor ziarul se adresează unui public al cărui nivel intelectual este peste medie. Totodată nu trebuie să uităm că lectura ziarului se face în clipe de odihnă și răgaz, și nu trebuie să necesite nici un pic de efort. Cu siguranță, simplitatea este calitatea stilului cel mai greu de obținut. Ea vizează în mod special vocabularul. Totodată simplitatea gramaticală impune evitarea folosirii unei topici dificile și prețioase. Este cunoscut faptul că în genere, cuvintele scurte sunt mai uzuale decat cele lungi.

Caracterul concret, obiectiv și precis al stilului unui ziarist este de cel mai mare ajutor pentru rigoarea cu care trebuie tratată informația. În mod firesc, simplitatea și precizia dau stilului o anumită vivacitate. Pentru a fi plini de viață și pentru a atrage atenția cititorului, trebuie să facem apel și la alte mijloace cum ar fi redactarea la timpul prezent, propozițiile incidente, introducerea de citate, imaginile vizuale și comparațiile. De reținut este faptul că aceste mijloace au un succes garantat, dar nu trebuie să abuzăm pentru a nu da naștere unor rezultate grotești. Povestirea la persoana întâi, așa cum o practică unii ziariști, îl determină pe cititor să se identifice cu reporterul. Dar astăzi este considerată a fi prețioasă și retorica. Aceasta este rezervată doar pentru reportajele de amploare, mai mult sau mai puțin senzaționale.

Bazele scriiturii unei știri de radio

Procesul scrierii pentru radio poate fi restrâns în câteva centre de bază, însă învățarea acestora nu vă transformă automat într-un expert în știri, însă având aceste cunoștințe de bază veți putea obține un punct de plecare.

Indiferent cât de grea va deveni sarcina, voi enumera cele șapte puncte ce vor fi relevante pentru întreaga scriitură a știrilor:

Scriitura pentru știrile audio este conversațională și scurtă;

Fiecare știre începe cu cel mai important fapt, chiar dacă stilul audio permite modificări pe această temă;

În radio, știrile sunt de multe ori scrise încât să poată încorpora interviuri inregistrate ale surselor;

Se va compune un text ce poate fi citit ușor cu voce tare. Trebuie dedus ca nu se va folosi un „lead rezumativ” așa cum apare în ziare, în care cine, ce, unde, cum ,când, cum sunt de multe ori înghesuite în prima frază. În acest caz nimeni nu poate citi ușor informația. Totodată cuvintele pe care le scriem, trebuie să fie cuvinte ce se pronunță ușor;

Știrile radio sunt scrise pentru a fi auzite, astfel ele trebuie să fie clare. Ascultătorii nu au posibilitatea să se întoarcă și să descifreze ceva ce nu au înțeles;

Știrile radio urmează unele convenții standard în ccea ce privește structura frazei;

Știrile audio se concentrează pe cele mai proaspete întâmplări. Scriptul trebuie innoit des pentru a nu se rămâne în urmă cu evenimentele. Ascultătorii doresc să știe ce se întâmplă acum și acesta este motivul pentru care cele mai multe știri sunt scrise la timpul prezent.

Receptarea informaților la ascultarea unui post radio are două caracteristici.

Pe de o parte, orice ascultător trebuie perceput ca fiind un receptor unic. Nici un ascultător nu este obișnuit cu ideea că mii de alți oameni ascultă în aceiași secundă același program.

În acest sens ascultarea radioului este o chestiune foarte exclusivă. Din acest motiv fiecare ascultător vrea să fie tratat intr-un mod foarte personal, astfel încât să-i facă plăcere această postură de ascultător.

Pe de altă parte, radioul este un mediu deosebit de efemer, precum și trecătoare este și atenția pe care ascultătorul o dedică programului, căci aproape întotdeauna el se ocupă de alte lucruri în timp ce ascultă un post de radio. Radioul este efemer și prin faptul că o informație ratată nu poate fi reluată. Spre deosebire de mediile tipărite, radioul nu poate fi citit mai târziu.

Un crainic, un reporter sau un moderator are întotdeauna o singură șansă. Acesta trebuie să transmită o informație de la prima încercare. În cazul unui post de radio, orice informație trebuie să fie pregătită cu atenție și la momentul oportun.

Făcând o comparație, cu cititorul unui cotidian, ascultătorul nu are opțiunea să sară peste un articol ce are un subiect ce nu îl interesează. Un cititor ce schimbă ziarul pe care îl parcurge din cauza unui articol plictisitor ar fi considerat pe bună dreptate exagerat. Totuși un ascultător reacționează exact așa. El schimbă postul deoarece nu poate „derula înainte”.

Ascultătorul prin faptul că alege un program radio, oferă postului respectiv un cec în alb, cu care cei care reprezintă postul trebuie să umble cu grijă, chiar daca aceștia rareori se pot bucura de întreaga atenție a ascultătorului.

Cei care îi conferă ascultătorului plăcerea ascultării postului respectiv, trebuie să îl determine să nu închidă aparatul de radio sau să schimbe postul.

Respectând câteva reguli de bază, informațiile pot fi lansate pentru a fi transmise într-un mod „adecvat urechilor”.

Evitarea propozițiilor relative intercalate;

Se recomandă formularea de propoziții principale cu cel mult o propoziție atributivă. În cazul formulării unor propoziții relative, trebuie ținut cont pentru a nu se fragmenta propoziția principală.

Exemplu:

„Dacă cei 200 de arbori ai patrimoniului local pot fi salvați, o va confirma expertiza unei firme de testare a rezistenței arborilor care a fost angajată de Primărie”.

Mai potrivită este formularea care evită folosirea pasivului „a fost angajată”:

„Conducerea Primăriei a angajat o firmă de testare a rezistenței arborilor, să efectueze o expertiză și să clarifice situația celor 200 de arbori”.

De precizat, că în acest din urmă caz, ceea ce este mai important din frază și anume că se pot salva 200 de arbori este plasat la sfârșitul frazei.

In radio informația importantă se regăsește la final;

În ceea ce privește modul de a reține informația în cazul ascultătorului de radio, este exact invers decât al unui cititor de ziare. Cea mai importantă informație în textul scris trebuie să stea la început, însă un ascultător reține ceea ce se spune la finalul propoziției. Din acest motiv multe dintre textele oferite ca știri scrise de către agențiile de presă trebuie rescrise prin inversarea ordinii elementelor.

Așadar, o agenție telegrafică de știri trebuie să fie capabilă să afle imediat un eveniment oarecare ce se petrece oriunde în lume și oricând și să comunice fără înârziere această știre. Agenția de presă presupune o redacție centrală eficientă, ce se află într-o permanentă alertă.

Exemplu:

O știre de ziar despre un proces ar putea începe după cum urmează:

„Tribunalul județean a condamnat astăzi la închisoare pe viață un bărbat în vârstă de 38 de ani pentru a-și fi asasinat, în vara anului trecut, sora în vârstă de 17 ani.”

Această știre citită greșit la radio ar duce la faptul că ascultătorul a uitat deja la sfârșitul propoziției partea cea mai importantă. O știre radiofonică trebuie să înceapă astfel:

„Tribunalul județean din Amsterdam a condamnat astăzi un bărbat în vârstă de 38 de ani, pentru asasinarea surorii sale în vârstă de 17 ani, la pedeapsa cu închisoarea pe viață.

Acest principiu are, desigur vicleniile sale, pentru că ascultătorul trebuie să aștepte mult pentru a afla esența afirmației. La unele știri, acest fapt poate deruta ascultătorii.

Exemplu:

„De la Iași aflăm că fostul președinte Ion Iliescu, care abia a împlinit astăzi 78 de ani, în mod surprinzător..”

„Ce s-a întâmplat? A pățit ceva?” se poate întreba ascultătorul…

„…a fost numit președinte onorific al fostului partid de guvernământ”.

„A…!”

Trebuie să recunoaștem că acest exemplu este puțin „fabricat”, dar arată că anumite formulări, folosite în alte contexte, ar putea deruta ascultătorul.

Evitarea pe cât posibil a cifrelor și a prescurtărilor;

Într-un ziar pot fi înțelese și numere cu mai multe cifre. În cazul în care apar mai multe cifre, de pildă pentru a face unele comparații, cititorul poate înțelege comparația doar din priviri. Această comparație în radio, trebuie realizată în mod conștient, sau chiar evitată pe cât posibil. Un exemplu de știre ce trebuie evitată în radio se referă la evoluția regională a numărului de șomeri, în forma transmisă de oficiile de plasare a forței de muncă și de agențiile de presă.

Exemplu: modelul originar

„Numărul maidanezilor ce se plimbă nestingheriți pe străzi ce se află în evidențele Caselor de protecție a animalelor a scăzut intervalul relatării de la 87000, câți erau luna trecută, cu 1000, la 77000. În comparație cu aceiași lună a anului trecut, scăderea este de 975, adică undeva la 0.56%. Astfel cota maidanezilor a scăzut de la 10,5% în luna similară a anului trecut, la 10,3%, deoarece oamenii au dorit să adopte maidanezi, putând astfel beneficia de o reducere a texei de impozit.”

Această știre are cifre din belșug, rezultate din procente cât și cifre absolute sau comparate cu lunile sau anul precedent. Ea poate fi completată cu alte statistici din orașele învecinate. Redactorul are datoria de a pregăti materialul în așa fel încât ascultătorul să rețină din știrea transmisă o informație completă. În cazul prezentat mai sus, redactorul trebuie să folosească cele mai elocvente cifre, să facă unele comparații plastice și să înlocuiască numerele prin cuvinte de genul mai mult sau mai puțin. Transpunând toate acestea o știre radio de genul acesta ar putea arăta astfel:

Exemplu:știre radio

„Mai puțini maidanezi în oraș. După cum a făcut cunoscut Oficiul pentru protecția animalelor astăzi erau 77000 maidanezi pe străzi. Asta înseamnă cu 1000 de maidanezii mai puțini decât luna trecută. Comparativ cu acceiași lună a anului trecut, scăderea este de aproximativ 0.50%. Ca și înainte, un maidanez la o sută este adoptat.

Atât presa scrisă modernă cât și programele TV preferă să prezinte cifrele în mod grafic, deoarece sunt mai ușor înțelese de către cititori și telespectatori. Pentru radio la cifrele mai mari se poate crea o așa numită „grafică acustică”.

În acest caz, se folosesc măsuri de comparație pe înțelesul tuturor, iar metrul pătrat și hectarul se pot transforma în terenuri de fotbal și suprafețele mai mari pot fi indicate cu ajutorul mărimii unor județe sau regiuni.

Limbajul colocvial

Un om de radio trebuie să le vorbească ascultătorilor așa cum ar vorbii cu alți oameni cărora le-ar datora ceva. Acest lucru nu este valabil doar pentru prezentatori, ci și pentru reporteri. De asemenea, există puține stări de fapt ce nu pot fi exprimate într-un limbaj cotidian, pe înțelesul tuturor, formulate precis și într-o limbă corectă.

Figuri de stil

Firește, în radio metaforele trebuie folosite cu economie, fiindcă un text încărcat cu metafore va fi mai greu de înțeles. Chiar dacă tentația este mare știrea nu trebuie presărată cu câte o metaforă drăguță. „Miroase a prelungiri”, a spus reporterul sportiv la transmisia live a unui meci de fotbal. Expresia mai poate fi tolerată, dar deobicei este bine să evităm astfel de metafore.

Folosirea repetițiilor

În radio redundanța este un mijloc de a vă face înțeles, așa că nu trebuie să vă fie frică să folosiți o noțiune adecvată și precisă de mai multe ori. Dacă doriți evitarea în două propoziții succesive a unei reluari directe, atunci trebuie ales un număr redus de sinonime care să își facă apariția de mai multe ori în textul dumneavoastră.

Întreaga presă este obligată să facă apel la surse de informare exterioare și comune: agențiile de presă.

La prelucrarea știrilor oferite de agențiile de presă, există des tentația de a fi preluate anumite formulări caracteristice pentru transmiterea în media scrisă. Redactorul de știri are datoria la prelucrarea materialului primit de la agențiile de presă, nu numai să adapteze construcția știrii la cerințele ascultătoriilor, ci și să simplifice formulările. Întotdeauna trebuie conștientizat că radioul nu poate fi citit ulterior.

Dacă un redactor citește o știre primită de la agenție de mai multe ori pentru a-i înțelege conținutul, atunci asta este cea mai bună dovadă că știrea trebuie simplificată pentru ascultători. Sinonimele trebuie să fie pe înțelesul ascultătorilor, deoarece, de pildă, nu fiecare ascultător știe că prin „camera landurilor” se face referire la Consiliul Federal.

Totodată pe președinte nu îl veți denumi „Hammerschmidter” numai pentru că își are biroul în vila cu același nume. Nu înseamnă că, dacă în fiecare seară acest stil este cultivat de corespondenții de la telejurnal, el trebuie și preluat. În unele cazuri s-a încetățenit folosirea unei denumiri geografice drept sinonim pentru o instituție. Putem să ne îndoim că acest fapt servește întotdeauna clarității.

Ziarele folosesc astfel de artificii pentru a evita repetarea directă în titlu și subtitlu a aceluiași cuvânt. În radio, un asemenea risc nu există și astfel nici nevoia de e evita repetițiile. De multe ori căutarea forțată a sinonimelor duce la folosirea falsă a noțiunilor. Mereu auzim la știri că suspectul unei fapte contravenționale a fost prins și arestat, însă oricine poate prinde un suspect , dar pentru arestare este nevoie de un mandat.

Uneori și suspecții devin acuzați, însă fără ca acuzarea să fie făcută de către procuratură nu va exista nici un acuzat. În mod sigur, un suspect nu poate fi un făptaș și invers. Cel care este suspectat sau învinuit pentru un anumit rău făcut sau prejudicierea statului reprezintă cel mult un presuspus făptaș.

Dacă o persoană împotriva căreia se depune o plângere se va dovedi vinovată și va fi condamnată, atunci ea nu mai poate fi și suspectă.

II.3. Radioul-„mediu al stomacului”

Folosirea radioului se află intr-o strânsă legătură cu comportamentul strămoșilor noștri din epoca de piatră. Inițial ne este greu să facem o astfel de conexiune. Pentru a reliefa această conexiune trebuie să ne imaginăm că unul dintre acești strămoși s-ar afla în peștera sa și dintr-o dată simte că îi este foame și decide că trebuie să vâneze o căprioară pentru a-și potoli foamea. Aceasta pornește în căutarea vânatului, și după ceva timp îi taie calea o dropie pe care o și răpune. Revenit în peșteră acesta este întrebat de un alt strămoș de ce nu s-a întors cu o căprioară, dacă a plecat la vânat de căprioare. E posibil ca vânătorul nostru să invoce următorul motiv: dropia are o carne mai fragedă, se vânează ușor și în plus i-a tăiat calea într-un moment în care îi era foarte foame. Acesta recunoaște că ar fi preferat o căprioară, dar întâi ar fi trebuit să o și găsească.

Mai mult ca sigur în aceste momente în mintea dumneavoastră există o singură nedumerire. Ce au de-a face dropiile și căprioarele din epoca de piatră cu radioul?

Radioul este un „mediu al stomacului”, care este ghidat după senzații.

Prima dată îți face impresia că ți-e foame, apoi simți nevoia să mănânci ceva. După ce ai luat decizia că este momentul în care trebuie să mănânci ceva, o altă dilemă se abate asupra ta și iți cauți justificări: de ce ai alege pește, și de ce nu o salată?. Aici este vorba de un proces cât se poate de firesc, care începe cu o senzație și se încheie cu o motivație. Structurile radiofonice de până acum arată totuși oarecum diferit. Pentru început ne imaginăm în minte structurile raționale și numai apoi, îndrăznim cum să trezim prin radio, sentimente.

Ziarul este un mijloc de comunicare prelucrat preponderent cu mintea, dar există și ziare pe care omul le preferă pentru că ele se adresează minții, rațiunii sale confirmându-i propriile opinii. De asemenea, și în cadrul ofertei TV putem avea emisiuni sau personalități preferate. În schimb, aproape niciodată nu vom putea întâlni un „post de televiziune” sau un „canal de televiziune preferat”. Doar în cazul excepțional am putea vorbii de un post ce ar putea să ofere telespectatorului programe atât de diversificate încât să-i satisfacă toate doleanțele.

În schimb, în cazul radioului, în atenție se află postul în totalitatea sa, iar selecția se realizează pe baza unor sentimente. Spre deosebire de presa scrisă, caz în care lectorul poate reveni asupra textului pentru decodarea mesajului, la radio repetarea secvențelor informative reprezintă o condiție a receptării și comprehensiunii.

Dacă ați avea la dispoziție mai multe posturi informative și dacă ați reuși să vă definiți mai limpede aspirațiile, probabil că ați alege acel post care vă oferă sentimentul că sunteți cel mai bine informat.

Faza „stomacului”

Faza rațională a „minții” este precedată de faza de natură emoțională, a intuiției „stomacale”. Postul de radio intrat în această fază, și-a făcut un număr de ascultători fideli și devotați și își propune să-i păstreze. Trebuie să se țină seama de sfera deprinderilor formate, deoarece în această fază se marchează anumite accente, fixându-se astfel și mai mult legătura emoțională existentă între ascultător și postul de radio.

Cultivă personalitatea prezentatorilor de știri!

Prezența personalităților ca prezentatori ai buletinelor de știri conferă un spor de seriozitate și credibilitate. Necesitatea de a obține informații dintr-o sursă sigură, redactate corect și obiectiv, este de la sine înțeleasă pentru ascultătorii interesați de actualitate. În acest caz, ascultătorul vede în postul de radio un aliat, o personalitate al cărei nume îl cunoaște și care îi oferă stimulente intelectuale și îi oferă soluții. Un exemplu foarte bun pentru modul în care funcționează „principiul personalității” în mediile germane îl reprezintă Hans-Joachim Friedrichs. În cazul acesta, persoana sa este asociată ideii de competență și obiectivitate față de informație. Ascultătorii folosesc drept ghid mott-ul: „Dacă a spus-o Hans-Joachim Friedrichs înseamnă că așa este!”.

De asemenea, în cazul în care s-ar organiza o chetă de fonduri în scopuri caritabile și ar fi lansată de aceiași personalitate , datorită încărcăturii de seriozitate pe care domnul Hans-Joachim a dobandit-o de-a lungul timpului ar avea un efect mult mai bun decât în cazul în care aceiași campanie de strângere de fonduri în scopuri caritabile ar fi lansată de un ministru.

Fixarea temelor și abordarea lor pe parcursul întregului program!

În cea de-a treia fază ascultătorul așteaptă de la postul său de radio preferat mai mult decât simpla transmitere de informații pe care ar putea să le obțină cu un minim efort de la celălalte posturi de radio. În momentul în care „imaginea informaționala” s-a fixat, în buletinele de știri pot lua naștere și se pot adăuga evenimente care nu sunt copiate de pe telexurile agențiilor de presă.

Cunoaștem faptul că o agenție de presă este un important pool al ziariștilor, aflată întotdeauna la dispoziția unui mare număr de media. Acestea din urmă ajută la finanțarea ei, fie sub forma aderării la o coopertivă, fie sub forma unui abonament.

La mare preț sunt, în această fază, temele relevante adunate prin demersuri investigative serioase. De pildă, revista Spiegel nu și-ar fi putut evidenția faima de magazin politic serios dacă s-ar fi mulțumit să reia și să disece informațiile politice ale săptămânii trecute. Aceasta a rezistat pe piață deoarece și-a creat propriile evenimente. La radio aceste teme descoperite pe baza propriilor cercetări nu vor fi introduse doar în buletinele de știri, ci trebuie să se insiste asupra lor și în alte spații ale programelor, de exemplu, în magazinele politice.

Un exemplu de asemenea cross-promotion ar fi, de pildă: „…vă invităm să urmăriți, pe acceiași temă, un interviu cu primarul general în magazinul matinal de la ora 7.45”.

Una dintre cele mai puternice tensiuni ce există astăzi în mass-media nu este între director și redacție sau între editor și redactor, nici între directorul de programe și realizator. Tensiunea se află între producătorii de programe și cei care cercetează audiența.

În orice caz, ascultătorul este liberul arbitru având așteptări foarte bine conturate. În momentul de față el poate cu un minim efort să-și aleagă din mai multe produse concurente pe acelea care îi dau sentimentul de împlinire și satisfacerea a necesităților. Acest lucru îl poate și argumenta.

Radioul este un mediu al sentimentului și reacționează ca o ființă, astfel că întregul post de radio constituie o ființă sentimentală. Am face bine cu toții, dacă nu am uita acest lucru. Consumatorul de divertisment cât și de informație, receptorul optează doar pentru radio și televiziune, și folosește un fel de cocteil mass-media.

Pentru acest cocteil, el are nevoie să achiziționeze ziare și reviste, însă „cumpără” și emisiuni de televiziune, și dacă stăm bine să ne gândim la urma urmelor, el „cumpără” și oferte radio. În cazul radioului, nu se decide doar pentru o serie de emisiuni, ci pentru intreg programul.

În cadrul acestui cocteil mass-media, ziarele, televiziunea și radioul se află intr-un raport de complementaritate, astfel că posturile de radio se află la rândul lor, pe de altă parte intr-o concurență directă.

Un criteriu definitiv al selecției este, în cazul lor, sentimentul pe care ascultătorul îl dezvoltă față de postul său de radio favorit, în comparație cu concurența existentă pe piață. În genere, ascultătorul compară mai puțin televiziunea cu radioul și mai mult posturile de radio existente în momentul de față pe piață.

Vorbim aici de o „piață”, și nu de aria de acoperire, pentru că până la urmă și posturile publice de radio au o orientare tot mai pregnant marcată de piață. Există și judecăți de valoare ale ascultătorilor, de genul: „ascult un anumit post pentru că este mai plin de viață.”, sau „ascult acest post public pentru că este mai serios.”.

Aceste judecăți de valoare vor ajunge repede să facă parte din domeniul trecutului. Am observat faptul că multe posturi private de radio, au reușit prin credibilitate să recupereze terenul pierdut în fața posturilor publice. Într-un peisaj radiofonic, se recomandă posturile de radio antrenate în bătălia undelor să-și recunoască defectele și calitățile și să se raporteze la așteptările și sentimentele ascultătorilor.

Și din nou totul pornește din „stomac”. Nu se dorește neîndreptățirea ascultătorilor fideli, dar în marea lor majoritate, ei reacționează ca strămoșii din epoca de piatră. Sunt brutali, iubesc radioul numai atunci când le e foame, ne „închid gura”, atunci când apare o ofertă mai bună, mai atrăgătoare.

În periculoasa „junglă a mijloacelor de comunicare digitale” de astăzi, lucrurile funcționează în felul următor: acel post pe care ascultătorul îl găsește primul în calea sa și care îi oferă „bucatele” potrivite va deveni, cu maximă probabilitate, favoritul său.

Chiar și ascultătorii mai puțin obișnuiți, aici referindu-mă strict la cei care au umblat la butonul selector al radioreceptorului pentru ultima dată acum patruzeci de ani, dar și la cei care apasă butoanele radioului digital de parcă ar cânta la pian reacționează conform aceluiași mecanism.

Capitolul III

Studiu de caz-Radio România Oltenia Craiova

Sursă: http://yo7kaj.oltenia.ro/ROC

III.1. Radioul-mijloc de influențare și persuadare

Am ales să vorbesc despre radioul din România, considerând că este unul dintre mijloacele media căruia, nu i s-a acordat destulă atenție în condițiile în care toată lumea are acasă un radio, și totodată fiecare dintre noi plătește o taxă radio-tv a statului.

Ascultăm radio în mașină, pe drum, pe Ipod-uri sau mp3 playere, îl ascultăm în stațiile de autobuz și acasă. Peste tot radioul este primul care ne oferă informații, el fiind cel care ne pune la curent primul cu evenimentele care au loc în țara noastră oferindu-ne apoi posibilitatea de a ne informa despre acestea fie pe internet, la televizor sau ziare.

Radioul oferă informațiile „acum” la numai câteva momente de când s-au întâmplat. Cu toate acestea, viitorul radioului pare a fi pus în pericol de evoluția internetului și a televiziunii. Cel care era cândva cel mai rapid mijloc de informare, mă tem, este pe cale de a nu mai fi așa și, poate, așa cum se vehiculează și despre presa scrisă nu va mai exista.

De-a lungul anilor 1920, în societățile cele mai dedicate industrializării, radiodifuzarea transforma lumea informaților publice și a comunicării sociale, căpătând statut de activitate industrială și, în același timp, intelectuală. În același timp cu mărirea puterii emițătoarelor a crescut exponențial numărul receptoarelor, astfel că la sfărșitul anilor 1930, telegraful fără fir devenea radio.

În România, radioul a trecut prin mai multe etape. A fost mai întâi necunoscut, atunci când a apărut, apoi a devenit un simbol – un mijloc prin intermediul căruia oamenii s-au cultivat și s-au distrat. El a fost și o punte către democrație în anii comunismului când milioane de români ascultau pe ascuns Radio Europa Liberă.

Atât începutul cât și evoluția radioului în România, au fost condiționate pe o parte de evoluția societății, iar pe cealaltă parte de dezvoltarea tehnicii într-o anumită perioadă istorică.

În cadrul arhivei Societății Române de Radiodifuziune, găsim și astăzi primele texte ale conferințelor difuzate la radio, cât și colecțiile incomplete ale revistelor „Radio România”, Radio Adevărul” ce datează încă din anul 1932.

Sunt peste 2000 de fotografii, ce reliefează istoria Radiofoniei și culturii românești timp de peste 50 de ani.

Chiar dacă în accepțiune largă începuturile radiodifuzării românești datează din anul 1908, lucrurile nu au stat prea bine pentru România deoarece izbucnirea primului război mondial, au găsit-o pe aceasta total nepregătită din punctul de vedere al dotării tehnice, riscând chiar să rămână izolate prin întreruperea legăturilor telegrafice și telefonice prin fir.

Mai târziu lucrurile s-au liniștit, iar la începutul anului, radioul românesc a devenit o voce marcantă în lumea radiofonică europeană. Liniștea de care vorbeam anterior și care reprezenta perioada democratică din viața radioului public românesc s-a încheiat odată cu lovitura de stat și instaurarea dictaturii a regelui Carol al II-lea, din februarie 1938.

Radioul, mijlocul cel mai percutant de influențare și persuadare, a fost folosit de Carol al II-lea, în România anului 1940 dorind astfel să rămână la putere.

În anii următori, mai precis în anul 1957 radioul românesc emitea în 11 limbi, urmând ca în 1965 să emită în 13 limbi. Acesta va expune evenimentele interne sub acest aspect comunist, dar și politica externă, fiind necesară informării pentru a înțelege evenimentul la nivel internațional.

Subliniez faptul că radioul românesc a transmis cele mai persuasive conferințe despre valorile incontestabile ale poporului, cât și despre valoarea prin cultură. În colectivul mental s-a infiripat ideea că tot ce se spune la radio reprezintă credibilitate și încrederea în instituția publică.

Radioul a devenit mult mai liber, iar ieșirea de sub presiunea politică se va întâmpla după Revoluția din decembrie 1989, radioul fiind prima instituție de presă care își va găsi drumul democrației foarte repede.

Toată lumea a fost pregătită pentru marea schimbare, aici făcând referire la oamenii de radio, profesioniștii. Așa se explică trecerea ușoară de la o perioadă de totalitarism la o perioadă de democrație.

A urmat o perioadă propice pentru peisajul radiofonic românesc, astfel că au luat naștere posturi particulare, unele având viața lungă, altele mai scurtă.

De asemenea, a luat naștere emisia în FM, claritatea fiind atu-ul de bază, acest lucru determinând selecția acestor frecvențe. Un lucru nou, care s-a dovedit a fi pe placul celor tineri l-a reprezentat configurarea unor programe muzicale, cu difuzare de grupaje informative la interval de șaizeci de minute, apoi evolutiv la treizeci de minute.

Aceste sunt coordonatele programelor promovate de posturile private de radio cu emisie în FM. Concurența radioului public în România post decembristă a fost determinată de apariția radiourilor private.

În momentul de față este o concurență specială între postul public național și posturile private, câștigător indubitabil fiind publicul românesc, deoarece i se conferă șansa de a asculta cât mai multe posturi, el fiind cel care alege ceea ce îi satisface toate necesitățiile. Noi, ca oameni, suntem cu totul și totul diferiți. Avem planuri diferite, aspirații diferite, gânduri diferite. Așa se întâmplă și cu alegerea unui post de radio, astfel că unii oameni vor alege un post unde se difuzează doar muzica sau informațiile sportive preferate. Indiferent că vorbim de postul public național, fie că vorbim de un post privat, va reuși să câștige publicul, fidelizându-l totodată, cei ce știu să convingă prin profesionalism și prin dăruirea lor. În general istoria presei, reprezintă istoria ilustrată vizual și sonor a comunității pe care o reprezintă.

De-a lungul anilor, radioul în România a avut o evoluție spectaculoasă, iar o mare influență în dezvoltarea lui a avut-o apariția posturilor de radio care transmit programe prin intermediul undelor ultrascurte (FM). Conform lui Vasile Traciuc, singurul post de radio care emitea prin intermediul undelor ultrascurte în 1989 era Radio România Tineret.

Conform unor rapoarte ale Consiliului Național al Audiovizualului, în anul 2003, în țara noastră au fost acordate peste 400 de licențe radio și 10 licențe radio cu transmisie prin satelit. Deși, unele licențe au fost anulate în 2003 funcționau 287 de stații radio deținute de 129 de societăți comerciale. În anul 2008, în România s-au acordat 797 de licențe radio, dintre care au fost anulate 137 rămând în vigoare 660 de licențe radio deținute de 176 de societăți comerciale. Datele de mai sus reliefează și ele evoluția radioului, în special a celui privat. În anul 2011, conform statisticilor Consiliului Național al Audiovizualului există 596 de licențe/ avize de retransmisie în vigoare pentru radioul terestru și 34 pentru radioul prin satelit.

Sursa: http://www.cna.ro/Situa-ii-privind-licen-ele.html

III.2 Radio România Oltenia Craiova-scurt istoric

Începuturile și evoluția postului de radio ce reprezintă obiectul studiului meu de caz, datează încă din anul 1926, 25 februarie mai precis, când la Craiova s-a constituit Asociația Prietenii Radiotelefoniei.

În septembrie s-a transmis prima emisiune radiofonică din Craiova, fiind printre primele din țară. A fost o emisiune scurtă, alcătuită din știri și un miniconcert de muzică pupulară, ce a durat o jumătate de oră.

De asemenea, în luna octombrie a aceluiași an, prima transmisie din Craiova a fost confirmată și de românii de pe Valea Timocului. Un lucru uimitor îl reprezintă faptul că „studioul” era unul improvizat între câteva căpițe de fân, care asigurau izolarea fonică.

Un an important, a fost anul 1953 când s-a decis amenajarea Casei Radio din Craiova, în imobilul din strada Știrbei Vodă, nr.3. Un an mai târziu, s-a adaptat după care s-a amenajat clădirea cu un studiou pentru înregistrări muzicale, un studiou pentru crainici, cabine de regie tehnică, puncte de copiere-ascultare-fonotecare, comutator de rețea, fonotecă.

În anul 1971 programul zilnic de emisie ajungea la trei ore. A urmat o perioadă de dezvoltare a radioului, fiind introduse în grila de programe emisiuni de succes, cum a fost și cazul emisiunii „Radiorama unei nopți de vară” care a fost o reușită profesională la vremea aceea.

Momentul de progres a luat sfârșit însă pe 12 ianuarie 1985 când s-a luat decizia închiderii postului. După momentele grele prin care țara noastră a trecut pricinuite de revoluție, soarele a apărut din nou pe strada radioului, astfel că pe 22 decembrie 1989, ora 14:00 în stațiile radio a fost difuzat după o tăcere de aproape cinci ani memorabilul mesaj: „AICI CRAIOVA LIBERĂ!”

A urmat din nou un salt tehnologic în istoria radioului, durata programului organizat pe secții: actualități, social-economic, cultură-învățământ, artă-muzical atingând doisprezece ore.

Pe 26 februarie 2002, în studioul Radio Oltenia Craiova a pășit președintele la vremea aceea, Ion Iliescu.

Acest lucru avea să fie reliefat doi ani mai târziu când a fost redactată monografia Radio Oltenia Craiova.

De asemenea, în martie 2002 s-a organizat prima ediție a târgului de carte „GAUDEAMUS”.

Ca o confirmare a faptului că radioul este pe drumul cel bun, au arătat-o sondajele, R.O.C fiind indicat ca lider de piață în Oltenia și între primele șase posturi din țară alături de Radio România Actualități, Europa FM, Kiss Fm, Pro Fm și Radio Iași.

De asemenea, în cadrul campaniei„Radio România te ajută să menții legătura cu lumea” Radio Oltenia a dotat cu aparate de radio performante doisprezece școli din Oltenia.

În ceea ce privește locația Radio Oltenia, pe 20 decembrie 2006 se semnează la București, contractul pentru cumpărarea clădirii din strada Știrbei Vodă nr. 3 care fusese retrocedată vechilor proprietari. A fost prima clădire achiziționată în proprietate de Radio România după anul 1944. Se reușește astfel păstrarea sediului inițial al R.O.C și evitarea neplăcerilor pe care le-ar fi creat o eventuală mutare.

Cifrele au arătat destul de bine și în anul 2008, cea de a șaptea ediție a Caravanei Gaudeamus aducând un număr de peste paisprezece mii de vizitatori, iar editurile ating cea mai mare cotă de vânzare de la organizarea târgului.

Pe 6 iunie 2009 s-au împlinit 55 de ani de radiofonie oltenească. S-au organizat o multitudine de evenimente atât în sediul studioului cât și în județele arondate.

Ultimul an, la care vreau să fac referire din istoricul radioului oltenesc este anul 2011, precizând faptul că în februarie-martie s-a desfășurat cea de a zecea ediție a Caravanei Gaudeamus la Craiova.

Un lucru imbucurător, este acela că numărul contractelor de parteneriat ajunge în prezent la 30, Radio Oltenia Craiova fiind cooorganizator, partener sau partener media la cele mai importante evenimente desfășurate în județele Olteniei.

Anul 2004 a fost unul foarte important pentru R.R.O.C, fiind considerat anul celebrărilor. Voi evidenția acest lucru prin reliefarea următoarelor:

Sursă: http://yo7kaj.oltenia.ro/ROC

III.3 Procesul de fidelizare a publicului

Cu un număr tot mai mare de posturi și cu posibilitatea de a asculta radio aproape pretutindeni, ascultătorul din ziua de azi dispune de o ofertă variată. Ascultătorul, al cărui receptor a rămas același de 30 de ani și pe aceiași frecvență, il mai regăsim doar printre pensionari.

Sursa: http://www.romania-actualitati.ro

Cel care oscilează între mai multe posturi e tocmai ascultătorul grupei celei mai avizate, între 14 și 49 de ani. Atunci când nu îi place o melodie sau o reclamă preferă să schimbe canalul radio.

Sursa: http://technabob.com

În epoca receptoarelor radio digitale, un ascultător fidel este cel ce declară drept preferat un post de radio. El va asculta mai des acest post de radio și bineînțeles mai mult decât concurența și orice s-ar întâmpla se va întoarce la el de fiecare dată. Este evident faptul că fiecare post încearcă să-și fidelizeze publicul și să-l rețină cât mai mult timp posibil, să mărească așa numita durată de ascultare a postului.

O primă stastică ce reprezenta situația aparatelor de radio din gospodăriile românești, din zona de audiență a postului a fost realizată in anul 1971, iar datele au fost următoarele:

Pentru ca un post de radio să prospere, ascultătorul trebuie să fie atras mereu prin intermediul tuturor elementelor de program, indiferent dacă este vorba de muzică, informații, emisiuni, sau chiar umor. Un lucru este cert: nici o reacție a ascultătorilor nu este indecisivă-el poate fie să asculte, fie să schimbe postul, iar influența acestei decizii a ascultătorului este sarcina cea mai importantă și mai exigentă a celor implicați într-un program.

Fidelizarea publicului se realizează prin intermediul tehnicilor persuasive ce sunt strâns legate de compoziție, atmosferă, potențarea afectelor și a reacțiilor emoționale redundanța necesară, cât și consecvența fluxurilor informative și de emisiuni tematice.

E. Katz și P. Lazarfeld consideră că procesul de influențare se realizează pe de-o parte prin faptul că media transmite informația liderilor de opinie, iar pe cealaltă parte liderii de opinie o transferă către public.

Emisiunile radiofonice folosesc drept invitați persoane cu un statut foarte bun în societate, adevărați lideri de opinie ce posedă carismă și care cresc gradul de credibilitate a informației. Totodată prezența personalităților ca prezentatori ai buletinelor de știri și a emisiunilor conferă un spor de seriozitate și credibilitate. Acest lucru este esențial pentru a satisface necesitățile oamenilor care doresc să obțină informații dintr-o sursă sigură. În acest caz, ascultătorul vede în postul de radio un aliat, o personalitate al cărui nume îl cunoaște și care îi oferă stimulente intelectuale și îi oferă soluții.

În procesul de persuadare există mai multe cuvinte cu efect puternic. Numele este cel mai puternic cuvânt de pe fața Pământului, iar în cadrul emisiunilor difuzate de Radio România Oltenia Craiova am remarcat faptul că moderatorii emisiunilor se folosesc de aceasta tehnică de persuasiune.

Precizez, de asemenea că folosirea numelui unei persoane este un factor puternic de atragere a atenției și, totodată acționează într-o manieră asociativă favorabilă împreună cu orice afirmație.

Un alt termen cu efect puternic de persuadare este folosirea cuvintelor „pentru că” acestea fiind folosite în vastul proces al persuadării. Indiferent de situație, credibilitatea este și va rămâne o parte foarte importantă a personalității fiecărui moderator.

Un alt lucru destul de apreciat și de remarcabil este empatizarea moderatorilor cu telespectatorii. Spre exemplu, emisiunea „Viața în direct!” ce se derulează între orele 11.03 și 12.30, la Radio Oltenia Craiova iși dorește să realizeze o comunitate unită, cetățenii putând să își exprime dorințele, neplăceriile, soluțiile, și totodată să găsească impreună rezolvarea tuturor problemelor.

Credibilitatea din partea ascultătorilor se capătă și prin împărtășirea unor secrete sau tabieturi ale moderatorului emisiunii preferate, către publicul larg.

O altă emisiune deosebită, transmisă de R.O.C în fiecare sâmbătă de producătorul și realizatorul radioprogramelor mozaic cultural, Gabriela Rusu-Păsărin se intitulează autentic „Izvorașul”.

Emisiunea prezintă în formate radiofonice diferite aspecte ale vieții satului din Oltenia și, prin extensie, din toate zonele etnofolclorice românești.

Sunt ediții de colecție dedicate sărbătorilor cu dată fixă și mobilă cum ar fi: Crăciun, Sânziene, Paște, Trifon, Sf. Gheorghe etc.

De asemenea, sunt prezentate ediții cu teme diverse ce reliefează aspecte definitorii de viață materială și spirituală din zone etnofolclorice din Oltenia și în același timp dezbateri despre conservarea și valorificarea tradiției populare.

Revenind, la cele spuse anterior despre credibilitatea pe care o conferă moderatorii în general, ei bine doamna Rusu-Păsărin prin vocea caldă și prin faptul că nuanțează experiența trăită de-a lungul timpului ascultătorilor, îi determină pe aceștia să aibă reacții reciproce. Oamenii se vor relaxa și vor lăsa astfel pentru un timp problemele de zi cu zi.

Concluzionând astfel ideea începută anterior, persuasiunea este cea mai bună metodă de apropiere și totodată de fidelizare a publicului.

Analiza variabilelor comunicării radiofonice, variabilele la nivelul sursei, mesajului, canalului și receptorului pot fi recunoscute calitățile care concură la configurarea variabilelor.

Efectele persuasiunii pot fi influențate de variabile precum credibilitatea sursei, gradul de experiență în domeniu, precum și structurarea mesajului în trepte de receptare accesibile unor publicuri diverse cu deprinderi culturale multiple.

Radio Oltenia Craiova este un post public de radio aparținând Societății Române de Radiodifuziune. În sens larg, postul are scopul de a informa locuitorii din regiunea istorică omonimă, dar și din zona de vest a Munteniei, respectiv județele Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu.

Emisiunile postului de radio pot fi recepționate în condiții destul de bune de către românii din nord-vestul Bulgariei și de cei de pe Valea Timocului. Radio Oltenia Craiova difuzează emisiuni diverse în limba română: știri, materiale de actualitate, informații culturale și sociale, muzică și divertisment.

Radio Craiova și-a păstrat statutul de lider de piață în zonă. Conform sondajului de audiență efectuat în lunile septembrie-octombrie 2007 de către IMAS și Mercury Research sub sigla Asociației Române pentru Cercetarea Audienței și a Consiliului Național al Audiovizualului, Societatea Română de Radiodifuziune deține jumătate din audiență.

Radio România Oltenia Craiova se situează în primele opt posturi de radio ca număr de ascultători, fiind pe primul loc în zona Olteniei.

În mediul rural se situează după Radio România Actualități, Antena Satelor și Radio Iași. La oraș având în vedere publicul vast și cu preferințe diverse când vine vorba de un post de radio, cifrele stau diferit față de mediul rural, acest post situându-se pe poziția a opta în preferințele ascultătorilor.

Ceea ce determină poziția confortabilă pe piața media românească a acestui post este conferită chiar de numele acestui subcapitol al studiului meu de caz axat pe radio și pe persuadare, pe care eu l-am denumit simbolic:procesul de fidelizare a publicului.

Și faptul că funcționează de peste o jumătate de veac, corelat cu gradul de notorietate dă consistență și încredere ascultătorilor anteriori, fideli sau chiar viitori.

Rezultatele Studiului de Audiență radio, Valul de toamnă 2006 evidențiau următoarele:

III.4 Modalități de persuadare

Vorbirea în fața microfonului deschis pare a fi un lucru posibil de făcut. Însă în realitate este un act destul de complicat, ce cuprinde implicații multiple, care pot genera stări diferite pornind de la relaxare, participare pasivă prin ascultare, implicare în emisiunile interactive, la reacții de neacceptare, chiar de contestare a ideilor expuse, in extremis plasându-se atitudinea de refuz al ascultării.

Pentru a fi acceptată și persuasivă, vorbirea radiofonică trebuie să fie expresivă. În continuare voi prezenta o analiză în nuanțele cu semnul minus și plus (sau mai puțin și mai mult).Expresivitatea o putem radiografia astfel:

Expresivitatea vorbirii

spontană

elaborată

voluntară

involuntară

neutră afectivă

latentă evidentă

nivel zero: nuanțe expresive: emfatic, polemic, pasional

comunicarea obiectiva

A vorbi la radio semnifică a chema oamenii în fața aparatului de radio sau cel puțin în apropierea lui pentru ca ascultarea să fie posibilă în întreg lanțul semantic. Ca argument evident pentru o vorbire radiofonică amintim timbrul plăcut, exprimarea concisă, în stil adecvat, uneori chiar personal evidențiat prin umor, note de afectivitate, sintagme personalizate.

De asemenea, pentru ca vorbirea să fie persuasivă este necesar să aibă o logică simplă, evidentă, realizată după o sintaxă corectă, evitându-se frazele alambicate, gerunziile la început de propoziție și antepunerea subordonatelor.

Structura emisiunilor radiofonice

Persuadarea publicului radioascultător este una extrem de dificilă, fiindcă achiziționarea de produs mediatic nu presupune plata diferențiată. De asemenea, analiza modelelor comportamentale ale consumatorilor de produs mediatic este necesară pentru structurarea programelor radiofonice.

Tehnicile persuasive ce se află în strânsă legătură cu atmosfera creată, potențarea afectelor și a pornirilor emoționale, redundanța cât și consecvența fluxurilor informative și de emisiuni tematice converg spre fidelizarea publicului.

Având în față mai multe desfășurătoare de emisiuni, ce se regăsesc în grila de programe a postului Radio România Oltenia Craiova observ faptul că se pune foarte mult accent pe folclor, istorie, dar și evenimente desfășurate în zona Olteniei.

Totodată fluxurile informative, aici referindu-mă atât la buletinele de știri, cât și la emisiuni tematice sau prezentarea detalilor unui festival alternează foarte bine cu fluxuri muzicale. În ceea ce privește stilul muzical am observat faptul că dimineața devreme, adică undeva la orele 6.00 se merge foarte mult pe genul de muzică populară, iar pe măsură ce înaintăm spre orele 07.15 acest gen muzical, lasă locul unuia fie românesc sau internațional, dar care nu aduce în plan muzica populară. Aceasta este înlocuită cu cântece bine alese, având menirea de a încânta publicul ascultător.

Producătorii și moderatorii sunt supuși presiunii timpului, astfel, conceperea redactarea, și difuzarea emisiunii sunt etape realizate într-un ritm alert. Pentru emisiunile radiofonice timpii de intervenție sunt schițați într-un crescendo, ținându-se cont de alternanța de voci. Este vorba de voci din studio, prin telefon, vox-pop alternate cu momente muzicale, o diversitate în unitatea ideatică.

Programul radiodifuziunii române a fost încă de la început structurat în program vorbit, muzical și mixt, iar procentele s-au armonizat perfect, încât să aibă ca efect un program atractiv, informativ, iar curba de intensitate și de relaxare era bine stabilită.

La 1938, muzica reprezenta 52,32%, programul mixt 25,31%, iar programul vorbit 22,37%.

Obiectivele postului Radio România Oltenia Craiova vizează informarea publicului-țintă cu privire la știrile de interes regional, național și internațional, din domeniile politic, economic, social, învățământ, cultural, sport, meteo, informații utile dar și reprezentarea în ceea ce privește cantitatea/calitatea informației pentru orice zonă de recepție a programelor Studioului Teritorial de Radio Oltenia Craiova.

În cadrul fluxurilor informative de la Radio Oltenia Craiova ponderea o au buletinele de știri proprii, numărul lor ajungând la 17 zilnic, la care se adaugă cinci Radiojurnale preluate de la Radio România Actualități, realizând astfel o structură asemănătoare unui canal specializat pe știri.

În fiecare zi, de luni până sâmbătă, la ora 06:30 se difuzează știri cu tematică rurală, iar la ora 08:30, de luni până vineri, știri din economie pentru satisfacerea nevoii de informare a publicului interesat direct de aceste domenii.

Știrile prezintă evenimente din domeniile: politic, economic, social, învățământ, cultural și sport petrecute la nivel național și internațional și, în special, în cele 8 judete de audiență ale postului – Argeș, Dolj, Giurgiu, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea.

Publicul țintă este reprezentat de persoane din mediile urban și rural, aparținând tuturor categoriilor sociale și de vârstă.

Având ca suport două desfășurătoare de emisiuni ale postului Radio România Oltenia Craiova voi ilustra procentele unui radioprogram de 180 de minute, respectiv 240 de minute. Precizez de asemenea, că pentru ambele desfășurătoare voi alege o structură de două ore (120´).

ORA SATULUI LA PORȚILE ZILEI( I oră 6.00-7.00)

Autor: Dan Păsărin, 25 aprilie 2007

6.00-6.01-ora exactă

6.01-6.02-relatare în direct-prezentarea de deschidere

6.02-6.05-muzică

6.05-6.12-relatare în direct-Info Radio Craiova

6.12-6.14-muzică

6.14-6.15-jurnal agrar-int

6.15-6.17-muzică

6.17-6.20-Popas reportericesc-int

6.20-6.21-informații pentru fermieri

6.21-6.24-muzică

6.24-6.26-file de calendar popular

6.26-6.30-muzică

6.30-6.33-relatare în direct Informații din Lumea Satului

6.33-6.35-muzică

6.35-6.37-comunicate creative la mal de Dunăre

6.37-6.39-muzică

6.39-6.40-jurnal agrar

6.40-6.43-muzică

6.43-6.44-subvenții pentru agricultura românească

6.44-6.46-muzică

6.46-6.47-relatare în direct- Meteo

6.47-6.49-Giurgiuvenii și legumicultura

6.49-6.51-muzică

6.51-6.53-muzică

ORA SATULUI LA PORȚILE ZILEI( II oră 07.00-08.00)

7.15-7.17-cortină matinal

7.17-7.21-muzică

7.21-7.24-trecutul zilei de astăzi

7.24-7.27-muzică

7.27-7.30-muzică

7.30-7.34-relatare în direct Știri Regionale,Meteo, Trafic

7.34-7.36-publicitate

7.36-7.40-muzică

7.40-7.42-la mijloc de mai Festival Național de Literatură Tudor Arghezi

7.42-7.49-muzică

7.49-7.51-olimpiada liceelor oltene

7.51-7.57-muzică

7.57-8.00-muzică

În urma centralizării datelor am obținut următoarele rezultate:

Total secvențe informative:37,44 minute

Total muzică:54,38 minute( 18 piese muzicale)

Total publicitate:2 minute

DUMINICA PE DOUĂ VOCI( I oră 11.00-12.00)

Autor: Gabriela Rusu-Păsărin, 04 martie 2012

11.10-11.11-Cortina

11.11-11.14-deschidere, motivare

11.14-11.18-muzică

11.18-11.21- Jean Negulescu-un model universal-eseu

11.21-11.24 Festivalul Internațional de cinema-int cu Geo Saizescu

11.24-11.30-muzică din filme

11.30-11.40-evenimente internaționale la Craiova-int cu Dan Claudiu Dănișor

11.40-11.44-muzică

11.44-11.50-femei importante-interviu cu Oana Manolescu

11.50-11.53-muzică

11.53-11.56-muzică

11.56-12.00-muzică

DUMINICA PE DOUĂ VOCI( II oră 12.00-13.00)

Autor: Gabriela Rusu-Păsărin, 04 martie 2012

12.00-12.30-Festivitatea de închidere a Târgului Gaudeamus

12.30-12.34-muzică

12.34-12.50-Fonoteca de aur-cântece de neuitat din folclorul popular

12.50-12.53-Curiozități

12.53-12.57-muzică

12.57-13.00-muzică

În urma centralizării datelor am obținut următoarele rezultate:

Total secvențe informative: 59 minute

Total muzică: 49,11 minute( 7 piese muzicale+cântece din fonoteca de aur)

Total publicitate:-

Consider că unul dintre cel mai important lucru al radioului public este informarea corectă și promptă a publicului-țintă. În cazul radioului ales de mine spre analiză, acest lucru se respectă riguros, conferind ascultătorilor încredere și totodată siguranța de care au nevoie. Aceștia vor face parte în continuare din rândul publicului fidel.

În ceea ce privește concurența, am observat faptul că multe posturi de radio se bazează în programul lor de transmisie pe muzică și pe știri transmise din oră în oră.

De asemenea, publicitatea ocupă un loc remarcabil, deoarece pentru multe posturi de radio, aceasta reprezintă principala formă de finanțare.

Ca și în cazul altor posturi mari de radio, site-ul www.radiocraiova.ro vine în completarea postului Radio România Oltenia Craiova, în ceea ce privește numărul mare de utilizatori. Totodată permite ascultarea online a radioului.

Pe site sunt postate atât știri din mai multe zone ale Olteniei, cât și evenimente ce se află în desfășurare.

Site-ul are mai multe secțiuni: acasă, știri, program, emisiuni, echipa, fonotecă, istoric, contact, ascultă live.

Concluzii-studiu de caz

În studiul de caz realizat, am ales să vorbesc despre radioul din România, fiindcă am considerat că este unul dintre mijloacele media căruia, nu i s-a acordat destulă atenție, din mai multe puncte de vedere.

Datorită cercetării făcute, am constatat faptul că în România, radioul a trecut prin mai multe etape, la început fiind necunoscut, apoi treptat a devenit simbol, fiind catalogat drept mijloc prin intermediul căruia oamenii s-au cultivat și s-au distrat.

De asemenea, începutul cât și evoluția radioului în România au fost condiționate pe o parte de evoluția societății, iar pe cealaltă parte de dezvoltarea tehnicii într-o anumită perioadă istorică.

De-a lungul anilor, radioul în România a avut o evoluție spectaculoasă, aceasta fiind susținută de apariția posturilor de radio care au transmis programe prin intermediul undelor ultrascurte (FM).

Conform lui Vasile Traciuc, singurul post de radio care emitea prin intermediul undelor ultrascurte în 1989 era Radio România Tineret. Un alt punct pe care mi l-am propus să-l abordez, a fost acela de a reliefa începuturile și evoluția postului Radio România Oltenia Craiova.

Precum viața omului, am scos în evidență atât urcușurile cât și coborâșurile. În general, lucrurile au mers bine pentru acest post, evoluția fiind incontestabilă, singurul moment mai greu fiind în anul 1985, când s-a luat decizia închiderii postului.

Momentul de cumpănă a luat insă sfârșit pe 22 decembrie 1989, ora 14:00 când în stațiile radio a fost difuzat după o tăcere de aproape cinci ani memorabilul mesaj: „AICI CRAIOVA LIBERĂ!”.

Totodată, un alt moment asupra căruia am insistat este reprezentat de fidelizarea publicului realizată prin intermediul tehnicilor persuasive ce sunt strâns legate de compoziție, atmosferă, potențarea afectelor și a reacțiilor emoționale.

Am reliefat obiectivele postului R.R.O.C, acestea vizând informarea publicului țintă, iar în ultima parte, având ca suport două desfășurătoare de emisiuni difuzate de R.R.O.C am realizat totalul secvențelor informative, muzicale și publicitare.

Concluzii

Apariția radioului ca mijloc de comunicare în masă se datorează unor oameni de excepție, cum ar fi Guglielmo Marconi, Le De Forest, Reginald A. Fessendeu care au descoperit resursele tehnice fără de care acest canal mediatic nu ar fi existat.

Pe măsură ce tehnica și tehnologia s-au perfecționat, studiourile au început să-și deschidă porțile pentru a primi muzicieni, artiști și comentatori. În același timp cu mărirea puterii emițătoarelor a crescut exponențial numărul receptoarelor, astfel că la sfârșitul anilor 1930, telegraful fără fir devenea radio.

Astăzi, radioul este canalul cel mai accesibil și cel mai uzitat, chiar și în țările dezvoltate. În Statele Unite, spre exemplu, conform statisticilor, 98% din populație ascultă un post de radio cel puțin o dată pe săptămână.

În România explozia posturilor FM după anul 1990 a modificat peisajul jurnalismului radiofonic, aceasta individualizându-se prin abordările diferite, deosebirile putând fi identificate în ceea ce privește conținuturile, publicul țintă, cât și anvergura acoperirii geografice și relația cu sistemul public.

În ceea ce privește receptarea informaților la ascultarea uni post de radio, acesta are două caracteristici. Pe de-o parte, nici un ascultător nu este obișnuit cu ideea că mii de alți oameni ascultă în aceiași secundă același program. Acest lucru conferă radioului, un aer exclusivist.

Pe de altă parte, am observat că radioul reprezintă un mediu extrem de efemer, așa cum trecătoare este și atenția pe care ascultătorul o dedică programului, deoarece aproape întotdeauna el se ocupă de alte lucruri în timp ce ascultă postul de radio favorit.

Totodată, am descoperit în urma cercetărilor realizate faptul că persuadarea publicului radioascultător este una extrem de dificilă, fiindcă achiziționarea de produs mediatic nu presupune plata diferențiată.

De asemenea, analiza modelelor comportamentale ale consumatorilor de produs mediatic este necesară pentru structurarea programelor radiofonice.

Tehnicile persuasive ce se află în strânsă legătură cu atmosfera creată, potențarea afectelor și a pornirilor emoționale, redundanța cât și consecvența fluxurilor informative și de emisiuni tematice converg spre fidelizarea publicului.

Pentru ca un post de radio să prospere, ascultătorul trebuie să fie atras mereu prin intermediul tuturor elementelor de program, indiferent dacă vorbim de muzică, informații sau emisiuni.

În urma interpretării mai multor desfășurătoare de emisiuni ale postului Radio România Oltenia Craiova am observat că aceasta vizează informarea publicului-țintă cu privire la știrile de interes regional, național și internațional, din domeniile politic, economic, social, învățământ, cultural, sport, meteo, informații utile dar și reprezentarea în ceea ce privește cantitatea/calitatea informației pentru orice zonă de recepție a programelor Studioului Teritorial de Radio Oltenia Craiova.

Radioul a devenit ceva de la sine înțeles: nu există loc în lume, oricât de îndepărtat ar fi unde să nu ajungă undele radio.

Prin funcțiile pe care le îndeplinește: informare, interpretare, legătură, culturalizare și divertisment, radioul reușește de ani buni să îmbine utilul cu plăcutul, însoțind oamenii pretutindeni ( locuința personală, serviciu, mașină).

Bibliografie

Bakenhus, Norbert, Radioul local. Ghid practic pentru jurnaliști, Editura Polirom, Iași, 2001

Cialdini, Robert, Psihologia Persuasiunii-Amplificăți puterea de convingere și învață să te aperi de manipulare, Editura Business Tech,București, 2009

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editua Polirom, Iași, 1999. Coman, Mihai, Manual de jurnalism, Editura Polirom, Iași, 1997.

Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, Editura Științifică, București, 2000.

Gass, H. Robert, Seiter S. John, Manual de Persuasiune, Editura Polirom, Iași

Hass, Michael, H., Frigge, Uwe, Zimmer, Gert, Radio Management- Manualul jurnalistului de radio, Editura Polirom, Iași, 1999

Hogan, Kevin, Psihologia Persuasiunii- Strategii și tehnici de gândire, Editura Antet, București, 2004

Joanescu , Irene, Radioul modern. Tratarea informației și principalele genuri informative, Editura All, București, 1999.

Katz, E., Lazarsfeld, P., Personal influence, The Free Press, New York, 1995.

Larson, U., Charles, Persuasiunea. Receptare și responsabilitate, Editura Polirom, Iași, 2003.

Mucchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom, Iași.

Rusu-Păsărin, Gabriela, Comunicare Audio-Vizuală, Editura Universitaria, Craiova, 2008.

Rusu-Păsărin, Gabriela, Prolegomene la o istorie a mass-media, Editura Universitaria, Craiova, 2006.

Traciuc, Vasile, Jurnalism radio, Editura Tritonic, București, 2003.

Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu Lazăr, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993.

www.radiocraiova.ro site accesat în 21 mai 2012

www.radio-audienta.ro site accesat în 21 mai 2012

Bibliografie

Bakenhus, Norbert, Radioul local. Ghid practic pentru jurnaliști, Editura Polirom, Iași, 2001

Cialdini, Robert, Psihologia Persuasiunii-Amplificăți puterea de convingere și învață să te aperi de manipulare, Editura Business Tech,București, 2009

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editua Polirom, Iași, 1999. Coman, Mihai, Manual de jurnalism, Editura Polirom, Iași, 1997.

Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, Editura Științifică, București, 2000.

Gass, H. Robert, Seiter S. John, Manual de Persuasiune, Editura Polirom, Iași

Hass, Michael, H., Frigge, Uwe, Zimmer, Gert, Radio Management- Manualul jurnalistului de radio, Editura Polirom, Iași, 1999

Hogan, Kevin, Psihologia Persuasiunii- Strategii și tehnici de gândire, Editura Antet, București, 2004

Joanescu , Irene, Radioul modern. Tratarea informației și principalele genuri informative, Editura All, București, 1999.

Katz, E., Lazarsfeld, P., Personal influence, The Free Press, New York, 1995.

Larson, U., Charles, Persuasiunea. Receptare și responsabilitate, Editura Polirom, Iași, 2003.

Mucchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom, Iași.

Rusu-Păsărin, Gabriela, Comunicare Audio-Vizuală, Editura Universitaria, Craiova, 2008.

Rusu-Păsărin, Gabriela, Prolegomene la o istorie a mass-media, Editura Universitaria, Craiova, 2006.

Traciuc, Vasile, Jurnalism radio, Editura Tritonic, București, 2003.

Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu Lazăr, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993.

www.radiocraiova.ro site accesat în 21 mai 2012

www.radio-audienta.ro site accesat în 21 mai 2012