Tehnici Moderne de Dentificare In Dactiloscopie

CAPITOLUL II

TEHNICI MODERNE DE DENTIFICARE ÎN

DACTILOSCOPIE

SECȚIUNEA I

Examinarea dactiloscopică de la metoda clasică la cea asistată de

calculator

1. Considerații generale privind examinarea și identificarea dactiloscopică

Identificarea dactiloscopică se bazează pe cunoscutele proprietăți ale desenului papilar – unicitatea,

fixitatea și inalterabilitatea – și este realizată printr-un examen dactiloscopic comparativ între amprentele

papilare în litigiu și amprentele papilare martor prin care se înțeleg cele aflate în cartotecile mono sau

decadactilare, cele provenite din cercul de suspecți, de la persoanele care urmează să li se stabilească

identitatea, de la cadavrele cu identitate necunoscuta sau urmele papilare ridicate de pe diverse obiecte ce

aparțin persoanei dispărute1.

Sarcina principală dactiloscopiei este așadar, de a constata dacă o amprentă incriminată și o amprentă

de comparație sunt create de același deget, palma sau planta și pe această bază, de a stabili identitatea fizică

a unei persoane. Aspectul morfologic care este același demonstrează identitatea de origine a unei urme cu

impresiunea și în același timp, le deosebește de urmele si impresiunile provenite de la alte degete2.

Expertiza dactiloscopica ca mijloc de probă în procesul penal reprezintă etapa finală a activității de

examinare dactiloscopică comparativă, clarificând aspecte privind modul de formare a urmelor de mâini la

fața locului, persoana care le-a creat, precum și precizarea raportului dintre urmă si activitatea infracțională a

persoanei.

După aproape un secol de la consacrarea dactiloscopiei ca metoda certă de identificare a persoanei,

de utilizare eficientă a sa pentru stabilirea identității infractorilor recidiviști ca și în probarea participării

acestora la comiterea faptelor penale pe baza urmelor papilare ridicate de la fața locului, metodologia și

tehnica de lucru în acest domeniu erau foarte puțin evaluate față de stadiul de pionierat.

Creșterea numărului de specialiști dactiloscopici nu s-a dovedit o soluție viabilă, deoarece, cu toate

eforturile de perfecționare a pregătirii acestora și concomitent cu cercetările și inovațiile privind

diversificarea formulelor de clasificare, a fost imposibil să se elimine în totalitate subiectivismul. Consecința

în timp a fost nefinalizată printr-un randament corespunzător al eforturilor fizice deosebite.

Cu toată pregătirea, factorul uman era depășit de volumul de date, impresiuni urme – ce trebuiau

comparate – și se releva pregnant necesitatea unei îmbunătățiri radicale de lucru, urmată de consecințe

favorabile pentru însăși înfăptuirea actului de justiție, impunându-se în acest domeniu de robotizare care s-a

realizat în cele din urmă prin ani de studii și cercetări aplicative ale tehnicii de calcul în domeniul

dactiloscopiei.

Cu asemenea stări de fapt s-au confruntat autoritățile judiciare din toate țările, ceea ce a impus și

punerea în operă a unor soluții de modernizare.

Cu certitudine se poate afirma că, începând cu anii ’80, are loc o veritabilă revoluționare a

dactiloscopiei, studiile conjugate ale specialiștilor în dactiloscopie și a celor din informatică materializânduse

în crearea unor sisteme de identificare automată a amprentelor digitale.

Stadiul actual al tehnologiilor informatice și rezultatele spectaculoase obținute în domeniul tratării, a

analizei imaginilor au permis punerea la punct și implementarea în activitatea curentă a autorităților judiciare

20/64

a unor sisteme automate de identificare a amprentelor aflate astăzi într-o continuă perfecționare si

expansiune.

Sistemele automate de identificare a amprentelor digitale cunoscute generic sub numele AFIS

(Automated Identification Sistem), sunt într-o conti nuă perfecționare și expansiune pe plan mondial3.

Practica utilizării unor astfel de sisteme și testările efectuate pe parcursul mai multor ani, au

determinat avantaje considerabile față de modul clasic de lucru, enumerate după cum urmează:

a) automatizarea cvasicompletă a celor mai dificile și anevoioase operațiuni în procesul valorificării

amprentelor, de la selecționarea datelor la compararea impresiunilor sau urmelor;

b) precizia și fiabilitatea, factorilor care permit analizarea a milioane de impresiuni și urme într-o

unitate de timp inimaginabilă anterior, respectiv minute, fapt ce permite specialiștilor efectuarea

unor activități de validare și analiză a rezultatelor;

c) compartimentarea cu sisteme informatice preexistente;

d) arhitectura modulară și flexibilă ce permite adaptarea la condițiile utilizatorului;

e) exploatarea relativ simplă, modul de lucru fiind însușit de specialiști dactiloscopici într-o

perioadă de timp relativ scurtă;

f) exploatarea respectiv codificarea automată a oricărei amprente inclusiv a fragmentelor de urme

papilare, inexploatabile prin metodele tradiționale;

g) calitatea imaginii – operatorul fiind în măsura să completeze lacunele acesteia prin măriri parțiale

a zonelor cu minuții clare, ajustarea contrastului sau inversarea crestelor (alb-negru, negru-alb);

h) citirea directă a amprentei fără amprentarea clasică folosindu-se scanarea electronică.

Corelarea acestor facilități cu cerințele practice curente ale investigației dactiloscopice relevă

mutațiile calitative incontestabile ce derivă din implementarea sistemelor automate în activitatea autorităților

judiciare. Astfel, pe segmentul identificării făptuitorilor prin examinarea urmelor papilare descoperite și

ridicate de la fața locului sistemele permit codificarea și stocarea la nivel central a tuturor amprentelor,

inclusiv a celor imprimate fragmentar, în așa fel încât, în momentul identificării se pot stabili aproape

instantaneu faptele comise până la acea dată pentru care există asemenea posibilități de probațiune.

21/64

SECȚIUNEA II

Sisteme automate de identificare a

amprentelor și urmelor digitale

1. Sistemul automat de identificare a amprentelor digitale folosit în Japonia – NEC

Pentru a detecta particularitățile, ordinatorul consideră amprenta ca o imagine, axele „x“ și „y“ au

originea în centrul desenului papilar. Poziția fiecărui element particular este definită de distanța față de axa

„x“ și „y“ iar direcția este indicată de unghiul pe care-l face cu axa „x“.

Computerul stabilește apoi raporturile care leagă între ele particularitățile definind numărul de creste

care le separă4 Poziția, direcția particularităților și raporturile lor reciproce sunt traduse în date numerice pe

care calculatorul le stochează în memorie. Procesul este realizat pentru ansamblul întregii amprente; mașina

detectează în medie 100 particularități pe marginea unui deget.

Sistemul are două funcții principale: înregistrarea și compararea.

a) Funcția de înregistrare.

Amprentele (cele de pe fișele dactiloscopice ale infractorilor) sau urmele de la locul săvârșirii

infracțiunii) fac obiectul unei citiri automate. Există o bază de date pentru identificarea amprentelor rulate, o

a doua pentru identificarea urmelor relevate la fața locului și o a treia conținând amprentele rămase anonime.

Viteza de scanare este în jur de 1,5 secunde pentru un deget, pentru o fișă decadactilară și 6 secunde pentru o

urmă papilară.

b) Funcția de comparare.

Identitatea unui suspect este verificată după ce i se iau amprentele pe fișe, iar identificarea sa se face

după urmele găsite la fața locului5.

Instalația se compune dintr-un subsistem de înregistrare și un subsistem de gestiune și de

comparare. Principalele aparate ce compun fiecare subsistem și funcțiile lor sunt:

♦ Cititorul de fise dactiloscopice si de urme papilare

♦ Comparatorul de amprente

SECȚIUNEA III

Sisteme MORFO de recunoaștere și identificare automată a

amprentei digitale

Societatea MORFO-SYSTEMS, cu sediul în Franța și cel subsidiar în SUA, având ca scop

dezvoltarea și marketingul sistemelor de computere cu tehnologie avansată care să permită industrializarea și

automatizarea muncii de exami nare, comparare și identificare a amprentelor digitale, a pus la punct două

sisteme care permit ca un infractor să fie identificat în câteva minute după amprentele și urmele digitale:

AFR (Automatic Fingerprint Recognition System)

AFIS (Automated Fingerprint Identification System)

Baza de date a Sistemului AFR (AFIS) poate conține informații diferite:

amprente, imagini (portrete, fotografii, schițe) și date alfanumerice.11 Sistemele sunt destul de puternice ca să

permită compararea elementelor căutate cu cele din baza de date în câteva minute. Examinarea comparativă

cuprinde cel mai frecvent: fișele decadactilare, urmele ridicate de la fața locului rămase neidentificate și date

complementare.

22/64

Structura sistemului MORFO-AFR

♦ Stația de lucru principală

♦ Stația de lucru pentru verificări

♦ Codificator de amprente

♦ Sistemul de stocare digitala și refacere a imaginilor

♦ Sistemul de comparare automată

♦ Interfața computerului

♦ Controlul de rețea

♦ Stație individuală automată de lucru cu fișele dactiloscopice

♦ Stație de lucru depărtată

♦ Stația de lucru

SECȚIUNEA IV

Sistemul A F I S 2000 –

PRINTRAK INTERNATIONAL INC

mijloc modern de examinare și identificare automată a amprentelor

digitale

1. Schema logică de funcționare a sistemului AFIS 2000

Schema logică de funcționare efectivă a sistemului este aceea a oricărei cartoteci monodactilare.

Ca mod de lucru, sistemul AFIS 2000 identifică, codifică și clasifică automat detaliile amprentelor,

ulterior operația fiind supravegheată și corectată de operatorul dactiloscopic. În mod diferit față de

specialistul dactiloscopic, procesorul de imagini „vede“ amprenta ca orice sistem de computere interpretând

informația sub formă de numere.

2. Componentele sistemului AFIS 2000

a) Stația de introducere IS 2000

b) Stația de introducere urme LS 2000

c) Stația de verificare VS 2000

d) Stația de amprentare și fotografiere directă LSS 2000

e) Stația de prelucrare a imaginilor MSS 2000

f) Subsistemul de stocare si regăsire a datelor DSR 2000

g) Subsistemul de căutare și identificare SP 2000

23/64

SECȚIUNEA V

Clasificarea amprentelor papilare

în sistemul AFIS 20006

1. Noțiuni de ordin terminologic

Amprentele prelevate cu tuș (cerneală) și amprente prelevate, mult mai recent, scanate electronic sunt

folosite pentru o înregistrare a caracteristicilor unice ale impresiunii. Următoarele cuvinte sunt termeni

folosiți in mod curent pentru a descrie caracteristicile amprentei.

♦ RIDGES – creste papilare;

♦ DIVERGENCE – creste divergente;

♦ RECURVE – curburi;

♦ TYPE RIDGES – creste de demarcație;

♦ PATTERN AREA – zona centrală;

♦ CORE – nucleu;

♦ DELTA – delta;

♦ MINUTIAE – detaliu (element);

♦ ENDING RIDGES – capete de creste;

♦ BIFURCATION – bifurcație;

♦ PATTERN TYPES – clasificări.

♦ RIDGES – sunt crestele papilare vizibile prelevate cu tuș ale amprentei.

♦ DIVERGENCE – două creste paralele care se despart.

♦ RECURVE – este o creastă care se curbează. Una sau mai muIte curburi formează nucleul zonei

centrale.

TIPE RIDGES – sunt crestele situate spre interior care mărginesc zona centrală și formează deltele.

PATTERN AREA – este acea zonă a urmei care determină clasificarea și este acea porțiune a

amprentei care conține nuclee și delte. Zona centrală, fie la tipul laț, fie la tipul spirală, este înconjurată de

crestele marginale (de demarcație) care pornesc paralel și apoi se despart înconjurând zona centrală.

2. Clasificarea de referință

Procesorul de imagine poate clasifica cu ușurință zonele centrale ale amprentelor care sunt clare și

mari. Oricum, când zonele centrale sunt foarte mici, clasificarea automată este mult mai dificilă. Din acest

motiv, procesorul de imagine introduce o clasificare de referință a unor simboluri pentru amprenta

respectivă. Un alt motiv este acela că uneori o amprentă comportă caracteristici de la două tipuri de

simboluri. În acest caz, procesorul de imagine indică o clasificare de referință care este afișată direct sub

clasificarea inițială.

Trebuie reținut că, atât clasificarea inițială, cât și clasificarea de referință sunt memorate atunci când

înregistrările sunt introduse în banca de date. Este important ca operatorul să indice și/sau să verifice

simbolurile de referință pentru amprente și să scoată referințele inutile înainte de a începe o căutare.

3. Utilizarea băncii de date

1. Structura băncii de date

Banca de date a detaliilor este organizată pe fișiere ce conțin înregistrarea amprentelor individuale

înmagazinate în subsistemul SP 2000 (procesorul de căutare). Imaginile amprentelor sunt înmagazinate în

24/64

subsistemul D.S.R. 2000. Când este cerută o înregistrare din banca de date sunt combinate detaliile și

imaginile din fișierele la numărul de identificare cerut (ID) pentru a se ajunge la înregistrarea completă.

2. Tipuri de fișiere în banca de date

LCF (fișierul de cunoaștere a amprentei) înmagazinează înregistrări ale impresiunilor digitale.

Amprentele ridicate de la locul faptei sunt căutate în LCF, noile fișe cu impresiuni sunt de asemenea căutate

în LCF pentru a se elimina duplicatele și consolidarea performanțelor.

ULF (fișierul cu amprente necunoscute) înmagazinează înregistrările amprentelor pentru care nu s-a

recurs la identificare. Atât clasificarea inițială, cât și cea de referință sunt stocate în ULF. Atunci când o

persoană este arestată, impresiunile sale digitale pot fi căutate în ULF pentru o potențială soluționare a unor

crime de curând comise. Această operațiune este numită „căutare inversă“. Amprentele recent ridicate pot fi

de asemenea căutate în ULF pentru a corela noile incidente cu cazuri deja existente.

3. Verificarea detaliilor

După ce operatorul a verificat clasificarea pentru fiecare amprentă de pe fișa cu impresiuni, pasul

următor este verificarea detaliilor.

La început trebuie verificat, dacă fiecare urmă a fost codificată automat cu detaliile de către

procesorul de imagini. Apoi, se verifică amploarea detaliilor, urmărind îndeaproape zonele întunecate, pătate

și având cicatrici. În cele din urmă, după cerințe, urmând regulile specificate în Manualul de codificare a

detaliului.

4. Căutări în banca de date

Termenul de „căutare a amprentei“ se referă la o amprentă aflată în compartimentul de căutare.

Termenul de „fișier de amprente“ se referă la o amprentă dintr-un fișier sau din „banca de date“.

AFIS caută baza de date a fișierului de amprente, utilizând descriptorul și informațiile de clasificare ca filtru,

pentru a exclude fișierul de amprente care nu se potrivește filtrelor de căutare. Evident, cu cât operatorul

folosește în căutare mai multe informații de filtrare, cu atât mai puține înregistrări din banca de date trebuie

căutate.

5. Filtrarea descriptorului

Descriptoarele de căutare sunt specificate de operator înainte de a fi inițiată „căutarea“ și sunt folosite

ca fiind primele filtre de-a lungul procesului de căutare. Când sunt indicate descriptoarele de căutare sunt

folosite pentru a localiza posibile „răspunsuri“ înainte de a fi verificate clasificările amprentelor.

6. Filtrarea clasificării. Regula celor 16 puncte

După filtrarea descriptorului, un alt filtru este folosit pentru a computeriza o schemă bazată pe cât de

bine se potrivesc clasificările celor 10 degete de pe fișa „de căutare“ cu cele de pe fișa din fișier, reducânduse

numărul de înregistrări căutate în baza de date.