Tehnici de Redactare a Stirii Online. Studiu de Caz Portalul de Stiri Student Fm

Tehnici de redactare a știrii online.

Studiu de caz: Portalul de știri Student FM

[anonimizat]

Capitolul I. Jurnalismul online: mijloc de colectare și difuzare a informațiilor

Originile jurnalismului online

Jurnalismul în epoca internetului

Jurnalismul online – jurnalismul viitorului

Primele portaluri de știri din Republica Moldova

Capitolul II. Dezvoltarea tehnicilor de redactare a știrii

Definițiile fundamentale ale știrii

Criteriile intrinsece și extrinsece de selectare a știrilor

Cum scrim corect pentru un site web

Metode de scriere a știrii online

Capitolul III. Studiul de caz: Portalul de știri StudentFM

O scurtă prezentare a publicație

Dimensiunile stagiului practic

Analiza propriilor materiale

Concluzii

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

“Un bun jurnalist trebuie să știe să scrie”. Gândesc și rostesc această frază nu numai cei din afara breslei jurnaliștilor, ci chiar și unii dinlăuntrul ei. În primul rând, ține de natura evidenței că un jurnalist ar trebui să știe să scrie bine de vreme ce el transmite o informație prin intermediul unui text jurnalistic.

Dar ce înseamnă “a scrie bine” în jurnalistică?

În primul rând, formula “a scrie bine” nu se poate aplica la modul general. Câmpul scriiturii jurnalistice este diversificat, eterogen. Este o diversitate ce ține cont, mai întâi, de publicul căruia i se adresează. A scrie bine înseamnă a scrie adecvat: adecvat la public, la canalul mediatic și la exigențele genului. Nici un jurnalist profesionist nu scrie un articol bun dintr-o dată, fără nici un efort. Un bun articol, de fapt orice articol necesită efort, presupune un proces de elaborare, de rescriere și de adecvare la diverse condiții.

Tinerii jurnaliști ar trebui să fie conștienți de faptul că un articol bun nu se scrie dintr-o dată și că acest lucru nu este atât de simplu după cum se pare la prima vedere. Conștientizarea acestui fapt este foarte importantă.

Un articol bun sau o știre nu este redactată de mai multe ori doar de autor, ci și de către un editor. Editorul nuanțează, contextualizează articolul. Astfel, prin acest mod un material, o știre bine redactată poate crea diferite impacte. Un subiect senzațional tratat superficial, incomplet, este un eșec jurnalistic garantat. Ține de talentul și de spiritul de observație a jurnalistului de a descoperi, de a observa o informație aparent banală care poate ascunde lucruri senzaționale.

Nu contează cât de bine scrie cineva despre un anumit subiect, dacă acel subiect nu provoacă interes publicului, atunci textul nu are nici o valoare jurnalistică.

Nici un ziar sau revistă nu ar avea pretenția să existe dacă nu ar scrie informația pură, dacă nu ar scrie știri. Știrile sunt prezentate de către fapte, de (ce s-a întâmplat) și nu de opiniile cuiva. Nu orice informație poate fi considerată o știre, cea mai importantă calitate a unei știri este noutatea.

Materialele de presă provin dintr-o mulțime de surse diferite. Munca jurnalistului include și foarte multă rutină de birou care poate da naștere la articole, cum ar fi selecția scrisorilor de la cititori, sortarea materialelor trimise de corespondenți, lectura publicațiilor apărute în acea zi (mai ales a ziarului propriu- trebuie citite întotdeauna paginile de publicitate și rubrica de contact cu cititorii, de unde se pot adesea culege idei de articole), frunzărirea site-urilor, monitorizarea posturilor radio și TV și a fluxurilr agențiilor de presă, cum ar fi Press Association.

Ideile de articole apar prin intermediul calendarului din redacție, în care redactorii responsabili cu știrile le atribuie din vreme sarcini diferiților reporteri, trimițându-i, de exemplu, la întruniri sau la procese. Un articol poate să apară dintr-un comunicat de presă ori în urma unui telefon dat la redacție de cineva care contactează ziarul pentru a relata un fapt. Poți prinde un pont pentru un articol de la vreun prieten ori cunoștință sau poți să-ți suni sursele. Reporterii care furnizează un flux nesfârțit de materiale din afara calendarului sunt foarte apreciați.

Bisanne de Soleil, a spus că: „Femeia e ca înghețata: dacă nu o manânci repede, se topește”. Același lucru îl putem spune și despre o știre, „Știrea e ca și înghețata: dacă nu o mănânci repede, se topește”. O caracterizare succintă a știrii oferă și francezul Pierre de Noye, care spune că informația de presă trebuie să fie: importantă, interesantă, nouă și adevărată.

Actualitatea temei. Tema lucrării mele este actuală prin faptul că mulți dintre noi știu cum să acceseze online un portal de știri, știu cum să citească o știre, să privească o știre, însă nu mulți știu cum se scrie corect o știre, cum se selectează informația pură sau cum se redactează corect știrea și care sunt cele mai eficiente metode. Știrile sunt primele surse de informare pentru oameni, despre tot ce are loc în țară dar și peste hotarele ei, de aceea tehnicile de redactare a unei știri sunt atât de importante. Pe lângă faptul că un bun jurnalist trebuie să știe cum se scrie corect o știre el mai trebuie să știe și cum se redactează bine, deoarece dacă scrii toată informația pe care o ai fără să o redactezi corect, cititorii își pierd interesul pentru materialul realizat iar prin asta se pierde și audiența.

Obiectivele și scopul lucrării. Prin această temă, aleasă de mine, cred că voi putea contribui la susținerea viitorilor studenți, jurnaliști în devenire. Datorită aceastei teze voi explica clar care sunt primele portaluri de știri din Republica Moldova, ce înseamnă o știre online și care sunt cele mai eficiente tehnici de redactare a unei știri, voi încerca să selectez cea mai eficientă, clară și argumentată informație despre tema dată. Știrea este istoria evenimentelor ce au loc zi de zi de aceea cred că se merită scris despre asta. Voi explica faptul că este greșit să credem că textele scurte sunt știri. Nu este corect să încadrăm un text într-un gen jurnalistic după lungime. Este adevărat că de obicei știrile sunt scurte, dar asta nu ne dă nici un motiv să spunem că toate știrile trebuie să fie scurte.

Structura tezei de licență. Structura proiectului meu de licență este una destul de simplă însă cu informație foarte utilă, amănunțit structurată. Lucrarea mea este alcătuită din trei capitole, dintre care duuă capitole cuprid mai multe subcapitole, în care voi scrie despre problemele jurnalismului online, despre ce sunt știrile, despre elementele de redactare a textului jurnalistic, despre cum se scrie corect o știre. Capitolul trei va cuprinde o scurtă prezentare a studiului de caz “StudentFM.md” unde voi scrie despre activitatea mea în calitate de reporter în perioada de stagiere la portalul dat. Voi prezenta câteva materiale de ale mele, printre care și un interviu.

Metodele de scriere a lucrării. Atunci când am început să scriu proiectul meu de licență m-am axat pe metodele generale de scriere, de cunoaștere a particularităților meseriei de reporter efectuate în perioada stagierii. În perioada scrierii lucrării mi-au fost utile acele metode clasice pe care le utilizează toți, cum ar: spiritul de observație, analiza informației într-un număr atât de mare, atenția la oricare detaliu, structurarea informației necesare, deducția, interievarea cu colegii și profesorii. Datorită acestui lucru am aflat informație utilă și veridică.

Capitolul I.

Jurnalismul online: mijloc de colectare și difuzare a informațiilor

1.1 Originile jurnalismului online

Mediul în care s-a dezvoltat jurnalismul online este Internetul, rețeau globală de computere, care revoluționează modul în care comunicăm și ne desfășurăm existența.

Internetul a apărut în anii 1960, în urma unei investigații a Ministerului Apărării din Statele Unite ale Americii, mai precis Defense Department Advanced Research Project Agensy, adică Agenția Ministerului Apărării pentru Proiecte de Cercetare Avansată-celebra DARPA. Scopul DARPA era de a crea un mijloc de comunicare care să funcționeze în cazul unui război nuclear cu Uniunea Sovietică și care să nu poată fi distrus sau acaparat de inamic. Rezultatul a fost ARPANET, o rețea care nu putea fi controlatăde nici de un centru și avea în componență mii de rețele autonome de computere legate între ele în felurite moduri (Castells, 2000, p.6).

ARPANET a constituit eșafodajul unei rețele orizontale globale, alcătuit din mii de rețele. Dintr-un proiect militar, a devenit principalul mijloc de comunicare între profesorii și cercetătorii din universități și institute, iar în deceniul nouă din secolul XX, odată cu dezvoltarea unor programe de navigare (browsere) și de poștă electronică (email) ușor de utilizat de către publicul larg, a crescut virtiginos în popularitate.

Internetul de astăzi este, cu alte cuvinte, o rețea de rețele. O dată conectat la rețea, orice computer, din orice colț al lumii, poate intra în legătură cu orice alt computer conectat la rețea, oriunde s-ar afla acesta. Dacă în 1996 erau circa 20 de milioane de persoane conectate, în anul 2000 numărul estimat al utilizatorilor Internetului era de 30 de milioane și creștea, în continuare, cu rapiditate.

Acea parte a internetului care permite navigarea de la o locație (site) la alta se numește WorldWideWeb (Rețeaua Globală). I se mai spune, pe scurt, WWW, sau W3, sau The Web.

Sintagma s-a încetățenit în limba engleză în 1992 și, potrivit dicționarului Merriam-Webster, ediția online, desemnează o parte a Internetului dezvoltată pentru a permite navigarea mai ușoară în rețea prin utilizarea interfețelor grafice și a legăturiloe hipertext între diferite adrese.

Web-ul a fost dezvoltat de Centrul European pentru Cercetarea Nucleară (CERN) de la Geneva, în 1989. Ca și cazul DARPA, scopul inițial al CERN nu era de a pune web-ul la dispoziția muritorilor de rând. Instituția de la Geneva dorea dezvoltarea unui sistem de comnicare care să permită accesarea documentelor de cercetare nucleară de la diferitele locații unde se desfășura activitatea științifică în domeniu (Vitanza, 1998, p.2).

În scurt timp însă, web-ul s-a deschis publicului larg, s-au construit noi noduri de rețea, din ce în ce mai multe locații (adrese) au devenit interconectate. Astfel, după cum spune Victor J. Vintaza, WWW-ul a devenit, într-un fel, „biblioteca” întregii lumi. Oricine poate folosi web-ul și poate fi contactat prin intermediul acestuia.

WorldWideWeb este, în fapt, un gigantic sistem de stocare și de accesare a informației pe Internet.

Rețeaua globală Internet se compune din rețele globale (LAN- Local Area Networks), conectate între ele. Acestea funcționează ca relee de receptare și transmitere a informației, ori, dacă vreți, ca aeroporturile sau stațiile de tren dintr-o rețea de transport în comun.

Sistemul WWW permite stocarea și citirea informației pe Internet, prin folosirea unui limbaj codificat comun: HyperText Markup Language, adică Limbajul de Marcare a Hipertextului, pe scurt HTML. Hipertextul este numit astfel pentru că poate conține nu numai text scris, ci și legături electronice (link-uri sau hiperlink-uri) către alte locații internet. Tot cu ajutorul HTML se creează hipermedia, adică imagini, sunete și alte elemente multimedia. Documentele HTML se mai numesc hiperdocumente.

Există și alte limbaje de scriere a hiperdocumentelor, cum ar fi XTML sau XML, din ce în ce mai folosite, pentru că permit realizarea unor pagini mai bogate în elemente interactive. Totuși, HTML rămîne, încă limbajul de bază în care se realizează hiperdocumentele.

Internetul nu ar fi fost ceea ce este astăzi, dacă nu ar fi apărut programele care să îl facă atractiv și accesibil pentru oricine.

Acasta s-a întâmplat în 1993, când crcetătorii de la National Center for Supercomputing Applications din Statele Unite (NCSA) au pus la punct un program de navigare (browser), denumit Mosaic. Acest program de computer a făcut posibilă vizionarea paginilor de web, cu toate elementele pe care le conțin acestea. Cu alte cuvinte, browserul este un program care citește codul HTML, ce ai folosite, pentru că permit realizarea unor pagini mai bogate în elemente interactive. Totuși, HTML rămîne, încă limbajul de bază în care se realizează hiperdocumentele.

Internetul nu ar fi fost ceea ce este astăzi, dacă nu ar fi apărut programele care să îl facă atractiv și accesibil pentru oricine.

Acasta s-a întâmplat în 1993, când crcetătorii de la National Center for Supercomputing Applications din Statele Unite (NCSA) au pus la punct un program de navigare (browser), denumit Mosaic. Acest program de computer a făcut posibilă vizionarea paginilor de web, cu toate elementele pe care le conțin acestea. Cu alte cuvinte, browserul este un program care citește codul HTML, ce poate fi apoi vizionat ca o pagină obișnuită pe internet, cu text, imagini și alte elemente hipermedia.

Între timp, locul Mosaic-ului a fost luat de alte programe de navigare pe Web, cele care domină cu autoritate piața în acest moment fiind Internet Explorer, al firmei Microsoft și Navigator-ul companiei Netscape.

1.2 Jurnalismul în epoca internetului

Conform dicționarului Merriam-Webster (varianta online), on-line este un termen intrat în limba engleză în 1950, care înseamnă conectat la, servit de, sau disponibil printr-un sistem, în particular un sistem computerizat sau de telecomunicații. Începând cu primii ani ai deceniului nouă din secolul XX, termenul, din ce în ce mai întâlnit în varianta online, a devenit atât de legat de internet, încât a ajuns să desemneze orice acțiune, îndeletnicire, proces, specialitate legată de acest nou și seducător mediu de comunicare. Există, așadar, comerț online, medicină online, educație online și desigur jurnalism online.

Expresia jurnalism online are deja o valoare universală. Termenul online a încetat să fie pur englezesc și a pătruns, cu sau fără voia puriștilor, în toate limbele reprezentate pe internet.

Există , firește, și alte variante, cum ar fi: jurnalism (pe/prin) internet care are un sens mai limitat, ciber-jurnalism care tehnicizează prea mult profesia, iar jurnalismul electronic are un înțeles mult prea larg, putându-se referi și la publicistica radio și TV. Jurnalismul online este o disciplină care încă își formulează regulile, principiile și accepțiile acestui nou tip de jurnalism. Ceea ce putem spune fără a greși este că jurnalismul online este acel tip de junalism ca are ca suport așa-numitele noi media de comunicare, în special internetul, dar și telefonia mobilă.

Astăzi avem la dispoziție o modalitate comodă, rapidă dar și ieftină de a ne pune la curent cu tot ce se întâmplă acasă și cu ce scriu ziarele, mai ales când suntem plecați din țară. Tot de ce avem nevoie este doar un calculator conectat la internet. Dacă vrem să vedem ce scrie un anumit ziar sau o revistă trebuie doar să accesăm varianta electronică a acestuia. Pentru informații generale, putem accesa portaluri internet, adică un site care oferă informații de toate felurile și legături electronice către alte pagini virtuale. Posibilitățile pe care le oferă internetul nu se opresc aici. Prin intermediul lui poți să asculți radioul preferat, să urmărești o transmisie TV, să trimiți și să primești scrisori, să dialoghezi, să vorbești și chiar să te vezi, în timp real, cu una sau mai multe persoane, să trimiți flori persoanei iubite, să cumperi un televizor, un automobil sau un pachet de unt, să îți administrezi conturile bancare, să-ți rezervi un bilet de avion, să asiști la un curs sau să afli care este compoziția atmosferică a planetei Pământ.

Aproape tot ceea ce faceți într-o zi obișnuită poate fi realizat prin intermediul internetului. Dar poate că cele mai dramatice schimbări pe care le aduce acest nou mediu sunt legate de modul în care comunicăm, de modalitățile prin care se transmite și se recepționează informația.

Mesajul este personalizat la maximum, iar cititorul nu mai trebuie să-l creadă pe cuvânt pe jurnalist; reporterul are posibilitatea nu numai de a cita sursa, dar și de a trimite cititorul, printr-un link, direct la documentele pe care își bazează articolul.

Oricine posedă un computer conectat la internet și minime cunoștințe tehnice poate deveni transmițător. Există pagini personale cu o audiență limitată la membrii familiei autorului, dar și pagini gen Drudge Report, care se mândresc cu milioane de vizitatori în fiecare lună. Iar în condițiile în care o pagină realizată de o singură persoană, fără studii jurnalistice, ajunge să se bată în audiență cu site-urile de web ale unor mamuți precu CNN sau New York Times, înseamnă că însăși definiția clasică a mass-media nu este valabilă pentru internet și aplicațiile sale. Nu mai avem de a face exclusiv cu mesaje concepute de profesioniști pentru un public larg și eterogen, care le receptează pasiv. Iar limitele dintre comunicarea mediatică și cea interpersonală se șterg.

Internetul aduce cu sine un alt mod de a consuma informația și divertismentul- un nou tip de receptare, activă, în care publicul selectează documentul pe care îl citește, ascultă sau vede. În plus, legăturile electronice (link-uri), index-urile și motoarele de căutare permit receptorului să sară de la un document la altul și să își alcătuiască propria listă de articole pe o anume temă. Iar natura interactivă a internetului permite feedback-ul la un nivel pe care mediile tradiționale nu îl pot oferi.

1.3 Jurnalismul online – Jurnalismul viitorului

Având în vedere ritml și viteza cu care evoluează tehnolgia, este foarte posibil ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, jurnalismul online să însemne altceva decât astăzi. Actualmente însă, prin jurnalism online se înțelege, în general, colectarea, redactarea și difuzarea de informații prin și/sau pentru internet.

Desigur, un ziarist care se folosește de internet pentru a colecta informații nu este neapărat un jurnalist online. De obicei, sintagma se aplică celor care lucrează pentru o instituție de presă care se difuzează pe internet, fie că este vorba de secțiunea online a unei publicații, a unei agenții de presă, a unui post de radio sau de televiziune, fie că avem de-a face cu un organ media creat special pentru internet. Jurnalistul online se exprimă, așadar, online, chiar dacă s-a documentat și prin mijloace tradiționale.

Să spunem, totuși, că ziaristul viitorului va fi, vrând-nevrând, mai mult sau mai puțin, un jurnalist online. Internetul este un mediu hibrid, care permite și chiar favorizează contopirea diferitelor canale de comunicare într-unul saingur. Fenomenul de topire a granițelor dintre canalele mediatice se numește convergența mediilor. Îl putem simți încă de acum. Deschideți televizorul și veți vedea cum canalul de televiziune CNN, de exemplu, face trimitere regulat la diverse site-uri internet ale postului, pentru detalii, noutăți, informații pe larg sau elemente de context, fie că este vorba despre știrile financiare, despre cele sportive sau despre starea vremii. Accesați orice portal important de știri și veți avea posibilitatea de a viziona sau audia fișiere video, audio și alte elemente interactive.

Pe lângă avansul tehnologic, un alt element care favorozează convergența mediilor este de natură economică. Pe măsură ce întreprinderile de media devin mai mari, mai puternice și mai variate, prin absorbții și alianțe, se stabilesc legături de parteneriat între medii diferite. AOL Time Warner, în acest moment este cea mai mare companie media din lume, reunește toate tipurile de activități mediatice, de la furnizarea de servicii și conținut internet, la producere și distribuire de filme, de la publicații periodice, la posturi de radio și televiziune. Odată cu creșterea, pe verticală și pe orizontală, a trusturilor media și ca urmare a principiilor de profitabilitatea pe baza cărora acestea funcționează, un număr din ce în ce mai mic de angajați ajunge să deservească un număr din ce în ce mai mare de organizații media.

Reporterului viitorului i se va cere ca, despre un anume subiect, să scrie un articol de cotidian, să îl adapteze pentru publicarea pe internet, dar și pentru eventuala difuzare în format audio și/sau video.

Până una-alta, internetul a devenit deja o unealtă extrem de utilă pentru jurnaliști, atât pentru colectarea informației, cât și pentru distribuirea ei.

1.4 Primul portal de știri din Republica Moldova

Moldova.ORG este primul portal web cu informații și știri din și despre Republica Moldova, creat în 1997. Este un portal independent (neguvernamental și apolitic).

În cadrul concursului național WebTop, ediția 2005, Moldova.ORG a fost votată drept cea mai populară pagină web în Republica Moldova, ocupând, totodată, și locul trei în categoria mass-media. În 2006 și 2007 portalului i-a fost acordat Premiul de gradul II la categoria „Moldova Virtuală”.

Portalul Moldova.ORG a fost lansat în februarie 1997 de către Vlad Spânu (pe atunci diplomat la ambasada R.M din Washington) și Sergiu Chapkey (pe atunci președintele ONG-ului din SUA Rule of Law Foundation), servind drept portal de țară și pagină oficială a Ambasadei Republicii Moldova în Washington.

Moldova.ORG a fost prima pagină web cu cele mai bune surse de informare dspre Republica Moldova în limba engleză. Începând cu 2003, la dezvoltarea portalului au contribuit IDIS Viitorul din R. Moldova, companiile IT Alfa XP, Adpixel (R. Moldova).

De-a lungul anilor, Moldova.ORG și-a căpătat imaginea unei pagini web interesante și obiective, fiind una dintre principalele surse de informare privind evoluțiile politice, economice și sociale ale Republicii Moldova pentru mulți utilizatori de internet din lume.

În 2010-2013, dezvoltarea portalului a fost posibilă datorită granturilor oferite de către National Endowment for Democracy (NED) din SUA.

Datele statistice arată că utilizatorii portalului reprezintă organizații internaționale, ONG-uri și instituții de cercetare, organe guvernamentale, întreprinderi private și persoane individuale din circa 50 de țări.

În prezent site-ul este administrat de către Asociația Sud-Est Junior și Independent News Grup SRL.

În 2015 activitatea site-ului este susținută de National Endowment for Democracy (NED).

Capitolul II

Dezvoltarea tehnicilor de redactare a știrii

Definițiile fundamentale ale știrii

Una dintre calitățile esențiale ale oricărui jurnalist este simțul știrii sau “flerul de reporter”. Anunțurile de angajare pentru reporteri conțin adesea cerința ca potențialii candidați să aibă talentul de a detecta o poveste bună. Capacitatea de a descoperi idei de articole fascinante și stimulante este o garanție vitală că știrile nu vor fi niciodată învechite, plate sau, și mai rău, plictisitoare.

Dacă-i auzi pe redactorii cu experiență discutând subiectele zilei, ajungi la concluzia că știrile sunt ceva care țin de un instinct pe care îl ai sau nu. Aceasta ar putea fi explicația faptului că jurnaliștii cu experiență, care lucrează zi și noapte în birou, dau impresia că pot decide într-o clipă care materiale se anunță pe prima pagină și care sunt respinse.

Dar dacă-i scoți pe jurnaliști din redacție, le ceri să iasă din rutina lor zilnică și să reflecteze asupra ei, s-ar putea ca flerul de reporter să nu fie calitatea lor unică și înnăscută, cum pare la prima vedere. Oricine deține un rol în producția editorială a știrilor, la un ziar, la un portal de știri sau la o revistă, trebuie să capete un puternic fler pentru genul de articole pe care se bazează publicația sa.

Nu e deloc de mirare că potențialii angajați sunt adesea testați la interviu cu întrebarea : “Puteți să ne dați idei de materiale bune pentru publicația noastră? “. Abilitatea de a găsi materiale cu un bun potențial pentru știre este într-adevăr un talent rar și prețios, dar este considerată în general o aptitudine care se învață și se șlefuiește studiind presa, stând de vorbă cu ceilalți colegi din breaslă și plojând în “inima” vieții de redacție.

Acest capitol va examina cele mai durabile definiții ale știrii. Trebuie să remarcăm faptul că jurnaliștii pun rar în practică aceste definiții, cunoscute sub numele de “criterii de selecție a știrilor”. Aceștia preferă până la urmă să-și desfășoare activitățile zilnice într-un mod mai practic. Angajații unei redacții aglomerate, plin de telefoane care sună și semnale pe ecranele calculatoarelor, nu-și evaluează materialele după o listă de standarde anume, ci își folosesc “flerul” pentru a măsura valoarea unei informații noi. Odată cu vechimea în domeniu ei adoptă idealurile și aspirațiile organizației pe care le pot apoi aplica rapid și fără șovăială.

Fără îndoială, redactorii de știri aplică aceste criterii de selecrtare a știrilor pentru a-și garanta încontinuu credibilitatea publicației și publicul, deși jurnaliștii, cititorii și teoreticienii din domeniu pot avea divergențe asupra validității și importanței acestora. E bine să începem cu definițiile fundamentale ale știrilor în cultura noastră înainte de a examina cum se aplică și se adaptează ele în contextul accelerat și extrem de competitiv al mediului jurnalistic de astăzi.

Știrea poate fi definită astfel: „o informație proaspăt aflată sau de importanță semnificativă, mai ales despre evenimente recente”. Această definiție pune în evidență momentul aflării știrii. Deci, intr-o definiție mai simplă, știrile constituie incidentele și faptele care afectează intr-un fel sau altul viețile cititorilor ziarului, revistei sau a unei publicații online.

Cea de-a doua parte a definiției este foarte importantă. În lume se întâmplă mult mai multe evenimente decât ar putea vreodată să publice un ziar sau o revistă. Prin urmare, publicațiile trebuie să facă o selecție a celor materiale care îi interesează cel mai mult pe cititorii cărora li se adresează. Unele articole vor avea impact direct asupra vieții de zi cu zi a cititorilor: de exemplu, proprietarii de case vor fi îngrijorați de statisticile legate de creșterea criminalității, iar marii oameni de afaceri vor fi atrași de noile reduceri de taxe. Alte articole se vor adresa inimii și imaginației cititorului, de exemplu un reportaj despre criza umanitară dintr-o altă țară sau povestea unui om care a atins succesul în ciuda tuturor greutăților. Ca să dea dovadă de varietate, știrile trebuie să reflecte tabloul divers de evenimente, probleme și preocupări care constituie existența cotidiană atât a milioanelor de cititori a unui tabloid național cu record de vânzări, cât și a celor câteva mii de persoane care consultă o revistă săptămânală de afaceri pentru a obține cele mai noi informații din domeniul lor.

Ca să înțelegem trăsăturile remarcabile și uimitoare ale știrii, trebuie să alăturăm un alt cuvânt: „poveste”. Acesta se referă la selectarea și povestirea unui eveniment care îl transformă în știre. Sau, așa cum scria Phillip Knightley (2000, p.38), reporter cu vechime și autor al unui text esențial despre istoria corespondenților de război: „prima condiție ca să fii un bun reporter este să fii capabil să recunoști o știre”. Jurnalistul acționează ca un povestitor: el re-prezintă faptele și de asemenea dă prioritate elementelor cele mai recente și mai vrednice de atenție. Așadar, o definiție fundamentală a știrii s-ar opri asupra formei sale de transmitere: știrea este prezentarea unor fapte noi și relevante într-o ordine și într-un limbaj cât mai adevat lecturii, care să informeze și să trezească în același timp interesul.

Fiecare eveniment despre care se relatează a treut printr-un amplu proces de selecție, din cauza numărului mare de evenimente cu potențial jurnalistic care ajung zilnic în redacțiile de știri. Pentru un eveniment care constituie material de presă au fost respinse poate alte zece. Criteriile folosite în acest proces de selecție sunt determinate de importanța poveștii, dând măsură în care evenimentul descris va ieși în evidență. Dar știrile din ziare, reviste și portaluri de știri nu sunt toate la fel. De exemplu, rar vei găsi duminica mai mult de două cotidiene naționale care sătrateze același subiect pe prima pagină. Fiecare publicație încearcă să fie diferită și să le depășească pe celelalte, pentru a-și câștiga un public propriu și foarte fidel.

Așadar, dacă luăm drept criteriu implicit de selecție a știrilor oamenii neobișnuiți, un tabloid va pune mult mai mult accent pe o informație despre o anuită vedetă decât pe o publicație mai serioasă, pentru că fiecare publicație își are valorile sale extrinsece. Printre acestea se numără factori cum ar fi măsura în care ziarul abordează povești cu vedete, cât spațiu pentru fotografii prevede designul acestuia sau pur și simplu câte pagini sunt încă libere.

Trebuie însă subliniat că jurnaliștii nu lucrează după o anumită listă de criterii de selecție a știrilor afișată pe peretele unui birou. Reporterii și redactorii de știri au în comun un simț ascuțit pentru ceea ce constituie o știre și pentru ce caută redactorul-șef. Studiile au arătat că toți jurnaliștii cu experiență ierarhizează de obicei știrile într-o manieră similară, iar materialele care întrunesc cel mai mare număr de criterii de selecție se află în fruntea listei lor.

Doi cercetători scandinavi, Johan Galtung și Mari Holmboe Ruge (1965) au efectuat un studiu de mare importanță despre elementele care constituie o știre. Ei au identificat în știri 12 factori recurenți și au considerat că aceștia indică un tipar al predictibilității evenimentelor și problemelor cu cel mai mare potențial de a deveni știri. Lista cu aceste criterii și cu un rezumat al semnificației lor:

Frecvența: cât de recent este evenimentul despre care se scrie.

Pragul de pornire: nivelul pe care trebuie să-l atingă evenimentul pe scara importanței pentru a se face remarcat.

Claritatea: articolul trebuie să fie clar și ușor de înțeles.

Însemnătatea: materialul trebuie să aibă relevanță în scara de valori a cititorilor.

Consonanța: pregătește un eveniment așteptat.

Impredictibilitatea: măsura în care un eveniment nu poate fi prevăzut.

Continuitatea: un eveniment important va fi subiect de presă pentru mai multe zile sau săptămâni.

Compoziția: un material poate fi ales pentru a pune în lumină și celelalte articole.

Referirea la națiuni de elită: unele locuri apar mai des în presă decât altele.

Referirea la persoane de elită: evenimente care afectează viețile oamenilor celebri.

Referire la persoane: știri centrate pe latura umană.

Referire la lucruri negative: știrile negative conțin de obicei mai multe dintre aspectele menționate mai sus decât știrile pozitive.

Formulările elaborate de Galtung și Ruge nu au rămas necontestate. Validitatea lor generală este atacată de ideea că studiul lor a fost realizat pe durata a doar patru zile și doar pe știri de război. O altă părere este că studiul celor doi arată mai mult modul în care au fost încadrate evenimeltele urmărite decât cel în care au fost alese ele de la bun început. Allan Bell (1991) consideră, de exemplu, că trebuie să cunoaștem în mod clar cât mai multe despre contextul în care sunt selectate materialele pentru a putea înțelege mai bine procesele de producție și păstrarea imaginii mărcii care creează impresia generală oferită de vre-o publicație.

1.2 Criteriile intrisece și extrisece de selectare a știrilor

Criteriile intrisece de selectare a știrilor sunt caracteristicile unui eveniment sau ale unei situații care prezintă interes pentru vederile generale și valorile culturii în care se situează cititorii. Majoritatea sunt foarte asemănătoare cu lista creată de Galtung și Ruge și reprezintă valori interne ale evenimentelor:

Impactul

Informațiile sunt de impact dacă afectează mulți oameni, mai ales dacă aceștia fac parte din publicul țintă al ziarului respectiv. Această valoare de informație poate fi împărțită aproximativ în două subcategorii: anvergura și impresia. Anvergura explică de ce marele dezastre naturale, falimentul unor companii importante sau descoperirile științifice semnificative ajung să fie cele mai importante știri. Articolele cu subiecte d mare anvergură conțin cifre importante, ca de exemplu numărul de morți, de șomeri sau sume de bani. Articolele al căror impact este să lase o impresie s-ar putea să nu conțină cine știe ce cifre importante, dar pot determina reactii emoționale puternice din partea cititorilor. De exemplu știrile cu accidente mortale urmate de fuga șoferului trezesc mânia și tristețea oricărui cititor, idiferent de categoria socială.

Actualitatea

Articolele trebuie să conțină informații recente dacăvor să iasă în evidență. Nu are rost să dai astăzi știrile de ieri când publicul tău poate să fie deja pus la curent prin intermediul ziarelor sau a televiziunii sau, mai rău, prin intermediul concurenței. Actualitatea variază în funcție de ciclul de producție a unui site, astfel încât tot ce s-a întâmplat începând cu miercurea trecută poate să arate bine într-un săptămânal local, nu și la un portal de știri. Dar și așa jurnaliștii trebuie să se asigure bine înainte de a publica ceva dacă nu a mai apărut ceva nou. Jurnaliștii se vor grăbi să sublinieze că nu noutatea evenimentelor le dă valare de știre, ci timpul cât mai scurt între desfășurarea evenimetului și publicarea sa pe site.

Exclusivitatea

În domeniul știrile de multe ori se trece cu vederea faptul că cele mai prețuite materiale sunt de obicei cele obținute în exclusivitate. Când un site ți-a eclipsat rivalii, materialul va fi promovat la maximum pentru a atrage câți mai mulți cititori. Întâietatea în relatarea unui subiect este rilej de mare sărbătoare. Chiar și atunci când și alți jurnaliști cunosc subiectul, fiecare publicație va căuta intens un nou unghi de abordare pentru a se detașa de competiție.

Oameni neobișnuiți

Una dintre axiomele lumii jurnalistice este că știrile sunt mai degrabă despre oameni decât despre lucruri. Societatea pune un accent teribil pe integritatea existenței umane, ceea ce înseamnă că materialele în care apar oamenii cei mai vulnerabili sunt cele mai des întâlnite în presă. Cazul unei femei în vârstă jefuită pe stradă va constitui o știre, în veme ce jaful asupra unui bărbat de vârstă medie, deși este neplăcut, nu va avea același impact asupra cititorilor. La fel, știrile despre copii au impact mare.

Nu a apărut nici o noutate în interesul presei asupra celebrităților, dar ceea ce s- a schimbat în ultimii ani este faptul că acum articolele se axează pe eșecurile și slăbiciunile ecestora, pentru a arăta că sunt la fel ca și noi. Astfel, dacă o vedetă cade pe stradă și este filmată, acest lucru are toate șansele să devină o știre, pe când, dacă un om de rând cade, nimeni nu o sa scrie despre asta. Accentul pus pe aspectul uman este esențial în presa de orice tip.

Conflictul

Această valoare este evident importantă în știrile de război, dar termenul se referă și la des întâlnitele polemici din diverse sfere ale vieții publice, de la disputele sindicale până la atacurile din parlament. Conflictul este dramatic la orice nivel social și jurnalismul are rolul esențial de a scrie despre el și de a învita publicul să fie martor al dezbaterii pentru a-și crea o ărere și a se plasa într-o tabără sau alta. Una dintre caracteristicile unice ale presei este că recurge la limbajul de război în articole despre conflicte relativ insipide și non-combative, ca de exemplu despre doi soți care se bat între ei sau despre firmele de ciocolată care „dau lovitură de grație” ciocolatei favorite a națiunii.

Neprevăzutul

Un motociclist a sunat odată la redacția de știri a unui ziar național ca să anunțe că un mic avion particular aproape că a trebuit să facă o aterizare de urgență pe o autostradă. Era o zi plină de știri și cântărind câte dintre ele sunt publicabile, responsabilul dpartamentului a respins materialul, spunând că „aproape nu înseamnă o știre”. E mai probabil ca evenimentele neprevăzute cum ar fi dezastrele naturale sau rovocate de un om să devină articole bune, din cauza efectului pe care îl stârnesc în cititori.

Fiecare jurnalist caută o poveste care să provoace cititorului o reacție d genul „vai” sau „ce zici de asta?”, ca atunci când reporterii au avertizat asupra penuriei de varză de Bruxelles în perioada Crăciunului. Nimic nu-i lace mai mult presei deât să surprindă lumea. Columbia Journalism Review a realizat un studiu pe 300 de jurnaliști de marcă din SUA. Dintre aceștia, 84% cred că un eveniment important, dar plictisitor nu ar fi relatat în mass- media (Preston, 2000).

Subiectul zilei

Jurnaliștii care lucrează la site-uri populare de genul tabloidelor au obiceiul de a asculta emisiunile radio cu telefoane în direct de la ascultători ca să afle rincipalele subiecte de discuție ale momentului. Materialele care relatează problemele sau evenimentele actualității stricte sunt mai prețuite decât chestiunile de care nu-i pasă nimănui sau care au fost depășite de evenimente. De exemplu, în fiecare iarnă, după căderile masive și neașteptate de zăpadă și ploaie, discuțiile se axează pe operațiunile de curățare. Materialele care urmăresc aceste operațiuni trebuie să găsească noi lucruri de spus, pentru căeste inutil să repeți pur și simplu același lucruri ca în ziua precedentă. Articolele care dezvoltă un subiect trebuie să vină cu ceva nou sau să-i dea noi interpretări.

Apropierea geografică sau de domeniu

Locul unde se petrece un eveniment este un element vital, în funcție de care jurnaliștii decid dacă să scrie sau nu despre el. Este locația relevantă pentru cititorii publicației? Un acident din Birmingham nu va stârni interesul cititorilor din Edinburgh decât dacă vreun localnic se află printre victime. La fel, cititorii unei reviste specializate pe antichități rare nu vor fi impresionați de știrile despre târgurile de vehituri.

Evenimentele care au loc în culturi sau contexte foarte diferite față de cele ale publicului țintă al unei publicații nu îi vor interesa pe cititori și nu vor fi abordate de jurnaliști. Dar aceasta nu înseamnă că, jurnaliștii vor ignora complet evenimente importante din afara spațiului lor. Spre exemplu, jurnaliștii care acoperă mai multe domenii vor examina impactul unei breșe în securitatea unei regiuni din perspectiva publicului țintă.

Accesibilitatea

Dacă un eveniment este prea complicat de explicat, jrnaliștii preferă să renunțe la el în favoare unuia mai accesibil. Stephen Glover, redactor fondator al ziarului Independent on Sunday și deținător al unor rubrici la ziarele importante de pe Fleet Street, spune că „rolul jurnaliștilor este să explice, să dea un pic de sens unei lumi care devine din ce în ce mai copleșitoare de fiece clipă” (1999, p.8).

Cititorii trebuie să poată pătrunde întreaga semnificație a unui eveniment de la primele cuvinte, pentru că în caz contrar ei pot trece la altceva. De aceea aspectele politice sau sociale complicate sunt mai degrabă apanajul revistelor de specialitate sau al cărților, unde există suficient spațiu pentru a dezvolta concepte. Scopul site-lor este să ofere cititorilor informații pe care să le riceapă repede. Una dintre imputările pe care li se fac site-lor pentru felul în care scriu despre războaie este că știrile includ prea puține explicații a contextului istoric al conflictului. Redactorii susțin că nu este treaba lor să facă așa ceva și că au spațiu doar pentru reportaje și știri despre cele mai recente evenimente.

În contextul industriei media de astăzi, unde totul se întâmplă într-un ritm rapid pe o piață competitivă, definițiile contemporane ale știrii depind nu numai de impactul intrisec al conținutului acesteia. La fel de importantă sau, în unele cazuri, mai importantă în concepția jurnaliștilor este identitatea de „marcă” a publicației lor, extrinsecă și mereu prezentă. Stilul, tonul și publicul țintă determină ce articole se potrivesc publicației și cititorilor acesteia. Un ziar local cu distribuție gratuită are valori diferite față de un ziar național. Revistele de afceri specializate vor avea fiecare criterii diferite față de paginile economice ale marilor cotidiene. Fiecare publicație își are propria versiune de „material bun” pe care echipa și-o însușește și o asimilează.

Criteriile extrinsece de selectarea a știrilor nu sunt atât de ușor de determinat în analiza teoretică a știrilor, pentru că se referă mai mult la modul în care jurnaliștii efectueză procesul de selecție decât la studiul produsului final.

Identitatea de marcă

Jurnaliștii trebuie să-și aleagă subiectele în funcție de cititorii publicației pentru care lucrează. Pentru a atrage și a menține loialitatea cititorilor față de marcă și poziția acesteia, publicațiile investesc sume mari în cercetarea de piață ca să identifice nu numai potențialele preferințe ale cititorilor, ci și datalii legate de veniturile, ocupațiile lor și modul în care-și petrec timpul liber. Reporterii și redactorii trebuie să afle rapid care le sunt potențialii cititori și să aleagă subiectele care să-i atragă.

Concurența

După cum am arătat, ziarele și revistele vor să aibă întâietate în domeniul știrilor, dar se află în strânsă competiție între ele și cu alte tipuri de media, cum ar fi radioul, televiziunea și Internetul. Jurnaliștii stau mereu cu ochii pe rivalii lor, care pot produce schimbări de ultim moment pe agenda de știri. Spre exemplu, redacția de știri a unui cotidian regional care apare seara va reacționa prompt dacă un post de radio local relatează un eveniment de ultimă oră, nu numai pentru a menține pasul cu cei din audiovizual, dar și pentru a le-o lua înainte cotidienilor care urmează să apară a doua zi dimineața.

Concurența de pe piața publicațiilor de știri este un alt motiv pentru care ziarele dar și site-urile, mai ales, își asigură subiectele majore previzibile sau evenimentele “de calendar”, dar caută și să aibă cât mai multe materiale în exclusivitate. Orice ziar sau orice portal de știri vrea să relateze lansarea unui produs, serbările de 1 Mai sau un caz de crimă “mai bine” decât concurenții săi când știe că publicul său se poate lăsa atras de o altă publicație.

Valori de producție

Spațiul disponibil, timpul și chiar bugetul sunt factori extrinseci care au un impact direct asupra știrilor. Spațiul dedicat știrilor diferă în funcție de publicitatea vândută pe pagină. Așadar, se poate întâmpla ca un material care trebuie să ocupe prima pagină să fie redus la un paragraf și să apară la rubrica știri pe scurt sau chiar să nu mai apară atunci când se face economie de spațiu. Dacăîn redacția de știri vine un articol rezonabil, dar fără fotografie, el poate fi respins, iar un articol mai slab, dar însoțit de o fotografie grozavă, poate să apară pe prima pagină. Termenele limită sau lipsa banilor îi pot determina pe jurnaliști să renunțe la unele subiecte pe care le urmăreau. Subiectele care îi răpesc pe jurnaliști de la alte treburi trebuie să aibă un potențial excelent care să merite cheltuiala, iar unele publicații pur și simplu nu își pot permite să plătească oameni pentru investigații care necsită mult timp.

Această listă a valorilor intrinsece și extrinsece ale știrii este de departe a fi exhaustivă. Totuși, s-a remarcat adsea că jurnaliștii par aproape obsedați de aspectele negative, întunecate și că văd totul în negru. Dacă măsura valorii unei știri este dată de capacitatea ei de a cuprinde cât mai multe dintre criterile enunțate mai sus, nu va surprinde faptul că tragediile, conflictele și dezvăluirile neplăcute dețin monopolul atenției publicului. Cu toate acestea, jurnaliștii nu sunt prea neliniștiți. După părerea lor, cele mai bune articole sunt cele pe care încă nu le-am citit.

1.3 Cum scrim corect pentru un site web

Fiecare site care scrie are un scop, al unora este de a educa, al altora de a vinde sau de a promova ceva. Succesul fiecărui site depinde în egală măsură de designe, de funcționalitate, de conținutul pe care îl are și de navigare.

Spre deosebire de scrierea pentru ziare, reviste sau cărți, scrierea pentru web, în general, nu dispune de niște reguli de redactare, nici de rețete care să garanteze succesul. Totuși, pe lângă faptul că noi înșine suntem consumatori de internet, există și studi din care putem afla mai multe despre comportamentul utilizatorilor și felul în care aceștia își iau informația, pentru a ne putea face o idee despre cum să scriem pentru un site.

În principiu, atunci când vrem să scriem pentru un site și nu am mai făcut-o, este folositor ca înainte de asta să ne informăm cât de cât cu disciplinele conexe, pentru că, la un moment dat, munca pe care o facem noi se va interfera cu acelor care lucrează în Information Arhitecture, Web Design, Web Development, User Experience (UX) testing, Conversion Metric Analysis, Content Marketing, SEO. În momentul în care înțelegem munca acestor oameni, procesul nostru de lucru va fi mai eficient iar conținutul va fi mai bun.

În primul și în primul rând, înainte de a începe procesul de concepere a textelor pentru un site este nevoie să ne asigurăm că știm despre ce scrim, de ce scrim, cui scrim și cum să nu scrim. Toate aceste lucruri se află în etapa de documentație. Etapa documentație este etapa cea mai complexă din procesul de lucru, dar probabil și cea mai frumoasă, pentru că anume atunci ajngem să învețăm lucruri pe care nu credeam că o să le învețăm vreodată.

La final de documentație, după ce am obținut toate informațiile necesare, putem întocmi o listă care să conțină cele mai importante concluzii și cele mai importante date de care considerăm că trebuie să ținem cont atunci când vom concepe textele pentru un site. Această listă ne va fi folositoare și ne va ajuta să nu ne abatem de la drum.

Organizarea și structura site-ului trebuie să fie accesibilă și ușor de parcurs. Informațiile dintr-un site trebuie să aibă sens pentru utilizator, indiferent de modul în care acesta le parcurge: de sus în jos, de la stânga la dreapta, începând cu prima pagină sau cu o pagina din interior. De asemenea, ținând cont că primul contact al unui utilizator poate fi o pagină de interior și nu prima pagină (fie că prin căutarea în browser după un cuvânt anume, fie printr-un likn de pe un alt site), dacă informația este dispersată, s-ar putea ca viitorul utilizator să nu mai înțeleagă nimic.

Pentru o organizarea cât mai bună a conținutului sunt necesare: organizarea informațiilor în funcție de importanță; stabilirea relației dintre tipurile de informații și ierarhizarea lor în funcție de asta; utilizarea hyperlinkurilor pentru informațiile relevante; plasarea mesajului principal la începutul paginii; folosirea unei singure idei per paragraf; plasarea informațiilor auxiliare în paginile secundare sau în partea de jos, dacă vorbim de un site de o pagină.

Există două motive bine întemeiate pentru care e bine să începem cu elementele de bază: textul cu care începe o pagină este și cel care are cele mai mare șanse să fie văzut și citit de către utilizatori și, în general, ei nu vor citi textele de pe pagină în întregime.

Ca și structură, un model des întâlnit este acel al piramidei inversate, folosită de fapt în jurnalism, conform căreia pornim de la informațiile cele mai importante, pe care le dezvoltăm gradual, tot în funcție de importanță și relevanță. (Piramida inversată: cele mai importante informații- detaliile principale- informațiile secundare).

Un alt model este acel al piramidei prăbușite, folosită cu precădere în jrnalismul online, care poziționează în prim-plan informațiile care răspund la întrebările principale (Ce? Cine? Când? Unde?), continuând cu cele secundare (De ce? Cum?) și mai apoi continuă răspunsurile la toate aceste întrebări cu informații mai detaliate.

Trebuie să reținem că orice structură am alege noi, nu garantează 100% că ea se pliază și pe modul de citire al tuturor vizitatorilor noștri. Ar fi aproape imposibil, de vreme ce există numeroase pattern-uri de parcurgere a unui text web. Pornind de la această structură de bază, în special pentru site-urile mai complexe din punct de vedere informațional, se va dezvolta ulterior arhitectura informațională a site-ului de către o persoană specializată, iar, în funcție de sugestiile acesteia, este foarte probabil ca organizarea conținutului să sufere anumite modificări.

Atunci când scrim trebuie să ținem cont de formarea textului, conținutul trebuie să fie ușor de parcurs, pentru că îi ajută pe vizitatori să scaneze mai ușor informațiile. O pagină „aerisită”, „curată„ , cu blocuri scurte de text, facilitează urmărirea informațiilor. Conceperea mesajului principal implică mult efort, atenție și creativitate. Mesajul principal are misiunea de a atrage atenția, de a stârni interesul și de a ajuta utilizatorii să-și facă o idee despre ce este acel site. Atunci când lucrăm asupra unui material trebuie să ne stăruim să eliminăm adjectivele și adverbele de umplutură pentru că titlul trebuie să fie scurt și concis, orice cuvânt care nu este indispensabil poate fi eliminat. O practică de succes este aceea de a vorbi la diateza activă și de a ne adresa direct utilizatorului, nu trebuie să folosim cuvinte ale căror înțeles trebuie să-l căutăm în dicționar iar un limbaj prea promoțional va stârni suspiciuni utilizatorului. Atunci când scrim trebuie și să citim și să ne punem în locul utilizatorului și să vedem ce ne-ar determina pe noi să citim mai departe.

De asemenea, dacă avem un site cu pagini de produs, știm din experiența noastră de consumatori că înainte de a ne decide să cumpărăm un produs, vrem să știm cât trebuie să plătim pentru produl dat. Prin urmare potențialii noștri clienți vor dori și ei să știe același lucru. Dacă am decis ca pe siet-ul nostru să nu fie afișate prețurile, atunci neapărat vom adăuga un formular sau o adresă de e-mail pentru cererea unei cotații de preț sau vom adăuga un link către pagina de contact. Este bine să folosim cât mai puține link-uri, deoare un număr mare de link-uri într-un text îngreuneaă procesul de citire.

Cu cât suntem mai consistenți în comunicare, cu atât suntem mai bine înțeleși. De asemenea, dacă vrem să transmitem încredere, atunci modul în care vorbim și scriem ar trebui să fie unul unitar și coerent. Trebuie să menținem aceeași formulă de adresare pe toate paginile site-ului, același ton, iar dacă am început să scriem cu diacritice, trebuie să le folosim până la final. Un text scris cu greșeli devine mai greu de citit decât unul scris corect. În orice limbă am scrie, trebuie să scriem corect atât din punct de vedere gramatical, cât și ortografic. Folosirea corectă a semnelor de punctuație, cât și a diacriticelor sunt reguli de bun simț. Chiar dacă prezentăm un rodus de top, dacă textul de prezentare conține greșeli, cu exprimări incorecte, încrederea oamenilor în produsul respectiv va avea de suferit.

Atunci când scrim pentru un site, nu trebuie să uităm că srim pentru un public activ care nu parcurge textul în mod liniar, așa cum se întâmplă în mediul offline. Trebuie să ținem cont de comportamentul utilizatorului de citire pe web, de navigare, de etapele de lucru și cu siguranță nu vom da greș.

1.4 Piramida răsturnată și metode de scriere a știrii online

Organizarea textului în piramida răsturnată, care înseamnă așezarea informațiilor în ordinea descrescătoare a importanței, este recomandată pentru articolele online, în aceeași măsură ca și pentru presa tradițională. Diverse studii au arătat că mulți dintre utilizatorii internetului nu citesc, ci, mai degrabă, scurtează cu rapiditate textul, în căutarea informației. Iar piramida răsturnată este cel mai bun mod de a economisi timpul cititorilor.

Orice ar spune un studiu sau altul, un text bine scris va fi citit, fie online, fie scos la imprimantă.

La fel ca și în presa tradițională, există subiecte pentru care stilul narativ este mai potrivit. Un reportaj de la o partidă de pescuit în Deltă va adopta, probabil, acest stil, așa cum, pentru un articol privind adoptarea unei noi legi în parlament, piramida răsturnată este tipul de organizare adevat.

„Amintiți-vă că sunteți într-un mediu diferit și că trebuie să scrieți mai puține cuvinte și să includeți imagini i sunete (asta înseamnă multimedia), dacă este posibil din unct de vedere tehnic”, scrie Victor J. Vintaza în Writing for the World Wide Web. Sfatul său se referă la principiile generale de alcătuire a unei pagini de web, și nu la jurnalism online, ceea ce nu înseamnă că nu sunt valabile și pentru ziariști. Tot el spune că, atunci când sriem pentru internet, trebuie să o facem în modul cel mai precis și mai concis cu putință. „Oamenii au, într-adevăr, tendința de a nu dori săcitească prea multe cuvinte pe monitor”, mai spune Vintaza, o afirmație care poate fi, totuși amendată, pentru că mai ales tinerii, care au avut acces încă de copii la computer, nu par a avea o problemă să parcurgă texte pe monitor. Este adevărat însă că cei mai în vârstă preferă foșnetul hârtiei bâzâitului discret al computerului. Așa cum scrie și Vintaza, aceștia însă au opțiunea de a imprima articolele mai lungi, astfel că internetul este, iată, potrivit și pentru textele mai întinse. Așă că, ne sfătuiește autorul citat, „oricum ați decide să prezentați materialul, aveți grijă […] să urmați convențiile de bază ale scriiturii: asigurați-vă că proza dumneavoastră este corectă gramatical, la obiect, precisă…”.

Ca și în cazul presei tradiționale, singura regulă absolută din jurnalismul online este că nu există reguli absolute. Ba, chiar, acest lucru este cu atât mai valabil în cazul internetului, care este un mediu atât de nou, în care abia acum se dezvoltă principiile. Există câteva reguli sau recomandări după care se scrie corect pentru un site.

Frazele trebuie să fie scurte, deoarece este dificil să citești un text de pe ecranul computerului.

Folsim cuvinte simple, eliminăm termenii de legătură, precum „așadar”, „de aceea”, „cu toate acestea”. Studiile privind utilizarea internetuluiarată că cititorii site-urilor sunt încetiniți în lectură de asemenea expresii de legătură și cuvinte multisilabice folosite în textele tipărite. De altfel, acestea sunt considerate balast și în presa scrisă tradițională.

Scriem paragrafe scurte.

Folosim intertitluri.

Folosim liste. Enumerările care folosec cratima sau bulinele pentru fiecare termen ajută cititorul să navigheze mai ușor prin text, atât online, cât și în cazul textelor tipărite.

Folosim link-urile. Anumiți specialiști recomandă să nu se folosească link-uri în corpul articolului, ci doar pe coloanele laterale, înainte și după text, motivând că acestea ar poticni lectura și ar confuza cititorii. Există însă destule site-uri care introduc link-uri în text. La urma urmei, cei care își citesc informațiile pe internet sunt obișnuiți cu navigarea, iar link-ul poate fi setat astfel încât să fie deschis într-o fereastră nouă, lăsând deschisă și fereastra originală, în care se află textul știrii. Nefolosirea link-urilor în text poate frustra cititorii, care nu au cum să știe întotdeauna că la sfârșitul unui articol sau pe o coloană laterală va exista o legătură electronică înspre o pagină care îi interesează. În plus, link-urile ot economisi multe cuvinte. Într-un articol în care, la un momend dat, se vorbește despre antrax, spre exemplu, putem scrie că este vorba despre o bacterie letală, creând, în aclași timp, un link de la cuvântul antrax spre o pagină care să oferemai multe informații. Și în articole în care se menționează numele unor instituții, este bine ca acestea să fie legate electronic de site-ul oficial al respectivelor organizații. Cititorii interesați își vor întrerupe lectura spre a viziona site-ul respectiv, sau vor aștepta până la sfârșitul articolului pentru a o face. Este bine, pentru a oferi cât mai multe opțiuni cititorilor, să plasăm link-uri atât în interiorul articolului, cât și la sfârșitul acestuia sau pe o coloană laterală. În jurnalism, surplusul de informație este bine venit.

Folosim text pentru link-uri, nu simboluri sau imagini. Totul trebuie să fie cât mai clar pentru cititori.

Putem oferi, separat de corpul principal al articolului, informații de context (cronologii sau liste cu buline sau liniuțe, de exemplu), atunci când acestea pot ajuta cititorul să înțeleagă mai bine subiectul.

Furnizăm elemente grafice numai dacă acestea ajută la înțelegerea subiectului. Nu folosim fotografii sau grafice mari, complicate, care ar încetini timpul de încărcare a paginii pentru cei cu conexiuni internet mai puțin performante.

Oferim și o versiune text, care să nu consume multă cerneală la tipărire, mai ales dacă site-ul pentru care scriem conține multe elemente grafice.

Există câteva mari tipuri de site-uri de web, între care:

Site-uri personale (blog), alcătuite de persoane articulare, care se prezintă pe internet, cu preocupările, hobby-urile, călătoriile, familia, prietenii lor;

Site-uri de companie, care prezintă o anumită firmă sau un grup de firme, furnizând informații legate de organizare, obiectul activității, performanță economică, știri, comunicate de presă, date de contact etc.;

Portaluri, care constituie, așa cum o arată și denumirea lor, porți către internet; ele furnizează informații dintre cele mai diverse, cuprind link-uri către alte site-uri, grupate pe categorii și includ, motoare de căutare;

și site-uri de știri, alcătuite special pentru a furniza informații utilizatorilor internet.

Capitolul III

Studiu de caz: Portalul de știri StudentFM

1.1 O scurtă prezentare a publicației

Fără presă nu există informare. Fără știri nu există presă. Știrea este un gen ziaristic în care se relatează un eveniment actual, semnificativ, care interesează și afectează publicul în diferite moduri. Știrea se regăsește în majoritatea mass-media și reprezintă genul de bază al jurnalismului. Știrea reprezintă o creație jurnalistică, pentru că reporterul, după ce a cules informațiile, le selectează, le prelucrează și le pune într-o ordine firească pentru a redacta un text cât mai clar, inteligibil și ușor de receptat. Desigur că un element destul de important este și canalul de presă pentru care se redactează știrea. Știrea de presă scrisă are o conformație și respectă anumite rigori, pe când știrea pentru presa electronică are alte rigori și o altă conformație impuse de specialitatea canalului. Indiferent de canalul de presă, știrea conține informație. Informația este necesară omului pentru că acesta poate astfel să-și direcționeze acțiunile în mod optim.

Orice tânăr își începe cariera de jurnalist prin a scrie și redacta știri indiferent pentru ce canal de presă va scrie pe viitor.

Am avut ocazia să scriu și să redactez știri pentru un site destinat tinerilor, un site care se specializează pe știri din diferite domenii, mai puțin polit.

StudentFM (sfm.md) este primul portal de știri dedicat tinerilor activi care sunt dornici să afle ultimile noutăți despre ce se petrece în țară și nu numai. Este un portal ce furnizează fluxuri de știri și informații în timp real. Acolo puteti găsi emisiunile StudentFM, evenimentele din Republica Moldova, știri, muzică, literatură și artă. Echipa editorială reflectă echidistant actualitatea internă și internațională. StudentFM permite utilizarea materialelor numai cu indicarea sursei. Toate drepturile de imagini și text aparțin autorilor. Ca și oricare site web StudentFM are un scop. Scopul principal al site-ului StudentFM este de a promova talentul tinerilor studenți, viitori specialiști în domeniul jurnalismului și nu numai. Redacția site-ului se află în incinta Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM), chiar în centrul capitalei.

1.2 Dimensiunile stagiului practic

În lume au avut loc trei revoluții în ceea ce privește stocarea, prezentarea, comunicarea informațiilor și accesul la ele. Una dintre ele a fost apariția cuvântului scris, cu mii de ani în urmă, cealaltă a fost invenția tiparului, cu sute de ani în urmă, iar a treia este încă în plină desfășurare. Desigur este vorba despre internet, mijlocul prin care orice persoană de pe planetă poate oferi informații care să fie citite instantaneu de toți ceilalți. În 1990, dacă voiai să afli informații, acestea erau stocate pe hârtie sau pe dischete, dacă doreai să obții informații prin intermediul unei biblioteci, trebuia să te deplasezi până acolo, iar mesajele scrise se transmiteau prin intermediul poștei sau a faxului. După câțiva ani, lucrurile s-au schimbat. Acum oricine are acces la un calculator și la un modem sau oricine ce posedă un telefon mai performant poate să facă publice informații accesibile întregii lumi, să acceseze, la rândul său, informații complexe, nu doar sub formă de text, și, cel mai important din punctul de vedere al documentării, să obțină instantaneu majoritatea informațiilor scrise acumulate în paginile web (aflate într-o continuă expansiune) din lume. De exemplu, în prezent este posibil ca, aflându-ne în mijlocul Africii, să ne documentăm cu informații de ultimă oră despre ce are loc în țară.

Internetul cuprinde 70 000 de rețele de calculatoare din întreaga lume, incluzând biblioteci, baze de date, companii comerciale, organizații nonguvernamentale, universități și multe altele. Prin intermediul unui calculator și al unui modem, cu ușurință și repeziciune, chiar și de acasă ori de la redacție, reporterii pot:

să acceseze cantități imense de informații ce nu sânt disponibile prin alte mijloace;

să verifice referințe în mai multe dicționare, enciclopedii, indexuri geografice, almanahuri și glosare decât știau că există;

să localizeze și să contacteze surse și specialiști:

să caute în arhivele ziarelor.

Apoi, folosind calculatorul și programul adecvat, au posibilitatea:

să stocheze informațiile obținute;

să le utilizeze rapid;

să încarce informații într-o bază de date;

să efectueze căutări și să analizeze baza de date.

Reporterii constituie baza piramidei și sunt esențiali într-o instituție de presă, pentru că rolul lor este în primul rând de a căuta informațiile și de a găsi versiunea cea mai apropiată de adevăr. În redacție, în funcție de organizarea fiecărei instituții de presă în parte și de necesitățile conjuncturale, reporterii se împart în generaliști și specializați. În perioada stagiului practic am avut ocazia să fiu și reporter generalist și unul specializat.

Pentru mine prima zi a stagiului practic a fost una foarte simplă, am mers la redacția unde am făcut cunoștință cu tinerii studenți care deja activau de ceva timp acolo și am urmărit modul lor de lucru. De asemenea am făcut cunoștință cu coordonatorul redacție și am stabilit care va fi următoarea dată când voi veni la redacție pentru a-mi încep activitatea de reporter. Inițial am fost mai mult ca un spectator care urmărea cu atenție fiecare mișcare a celor care deja lucrau în redacție, care scriau și redactau știri, care mergeau la evenimente și care colectau cele mai noi informații. Să scrii știri nu este atât de ușor, mai ales când ești la început de drum și când încă nu ai format propriul stil de a scrie. Deoarece știrea este noutate, colectarea informație este foarte importantă. Munca reporterului este una de rutină, ea presupune căutare „metodică” a știrilor (Marc Capelle, 1996, p.48). Totul pornește de la faptul că jurnalistul trebuie să dea telefonul potrivit persoanei potrivite înaintea tuturor celorlalți confrați, scrie Capelle. Din primele zile acesta a fost și sarcina mea, să dau telefoane la diferite instituții culturale pentru a afla cele mai noi evenimte care vor avea loc în capitală, după care se scriu despre aceste evenimente. Evident că nu am scris știri din primele zile deoarece încă nu aveam o rețea de surse, nu știam care sunt cele mai bune metode de colectare a informației. Deoarece știrile cu adevărat importante vin nechemate în redacție, noi reporterii avem misiunea de a le căuta. Aceasta este cea mai importantă activitate (documentarea), mult mai anevoioasă și mai cronofagă decât scrierea propriu zisă. Documentarea reprezintă cea mai eficientă metodă de colectarea a informație.

Peste câteva zile, după ce deja făcusem cunoștință cu modul de lucru , cu echipa și cu tot restul, am început să învăț să scriu și să redactez știri în programa wordpress. Mai întâi am început cu știri externe, selectam cele mai interesante știri, uneori amuzante, din diferite domenii, mai puțin politic. Le redactam împreună cu o colegă care avea mai multă experiență decât mine și care îmi dădea niște sfaturi utile, și le publicam. Scrierea știrelor externe presupune și ea o muncă nu chiar atât de ușoară după cum se pare la prima vedere. În primul rând nu toate informațiile de pe internet sunt exacte și credibile, de aceea verificarea site-urilor de pe care selectăm știri externe este foarte importantă. Înainte de a folosi un site ca sursă de informații, ar trebui să verificăm unele lucruri, cum ar fi:

– Autoritatea. Cine se află în spatele paginii, cine o sponsorizează și dacă există niște informații de contact? Deoarece o simplă adresă de email nu este de ajuns pentru verificarea legitimității instituției.

– Acuratețea. Dacă sunt listate sursele de informare și dacă există greșeli de paginare sau erori gramaticale? Acestea indică lipsa de preocupare pentru calitate, dar pot provoca și confuzii, adică inacuratețe.

-Obiectivitatea. Toate informațiile trebuie să fie separate clar de opinii și reclame.

– Actualitatea. Trebuie să fie indicată data ori ora la care a fost reîmprospătată pagina.

– Acoperirea. Atunci când este vorba de varianta online a unui ziar, trebuie să se precizeze undeva, dacă acoperirea site-ului de web este mai cuprinzătoare sau mai limitată decât cea a ediției tipărite.

Tot în perioada stagiului practic am avut ocazia să fac cunoștință cu Mihaela Gherasim, care a fost de câteva ori în redacția noastră pentru a ne preda niște lecții și pentru a ne învăța ce înseamnă să fii un bun jurnalist.

După câteva săptămâni în care am învățat în primul rând să am mai multă încredere în mine, deoarece eu sunt o fire nu prea încrezută în propriile forțe, am început să merg cu două colege de ale mele la evenimente. Evident că nu am mers singură deoarece aveam o oarecare frică, frica de a nu mă descurca sau și mai rău de a nu o da în bară.

Deoarece eram în perioada alegerilor parlamentare, primul evenimente la care am avut ocazia să merg a fost unul organizat de CEC, în care s-a vorbit despre aprobarea plicului-șablon pentru persoanele cu dezabilități. După ce evenimentul s-a terminat, ne-am întors în redacție unde am început să scriu știrea. După cum am fost învățată și la ore că știrea este noutate, eu trebuia să scriu știrea dată cât mai repede posibil pentru a o publica. Deoarece în redacție eram o echipă formată din mai mulți tineri, printre care și studenți, majoritatea de la facultatea de jurnalism, noi aveam misiunea de a scri și de a redacta singuri știrile. Nu pot să nu menționez faptul că printre noi era și Cristina Brumă, care a terminat facultatea de jurnalism cu brio și care ne ajuta să redactam știrile dar și care ne dădea niște sfaturi foarte utile. După ce am publicat primul meu material mă simțeam foarte mândră și deja mai convinsă pe sine.

La una dintre ședințe am hotărât sa stabilim un grafic și să lucrăm pe rând. Deoarece SFM nu este un site atât de mare și de popular am stabilit că trei persoane pe zi sunt destule pentru a lucra în redacție, asta înafară de zilele în care cineva din noi trebuia să meargă la evenimente.

Pe zi ce trecea zilele deveneau mai interesante și mai încărcate, deja simțeam pe propria piele ce înseamnă a fi jurnalist. Atunci când nu mergeam la evenimente redactam știri din comunicate de presă și deja știri externe.

Știrea de web este mult mai standardizată decât știrele ce apar în ziare sau reviste. Obligatoriu pentru știrea online este structura piramidei inversate, redactarea ei ține seama de un număr minim și unul maxim de semne între care textul trebuie să se încadreze și solicită o grijă permanentă pentru obținerea tonalității neutre. Tratarea informațiilor în cascadă (în ordinea importanței), într-un text care nu trebuie să depășească un număr minim și unul maxim de cuvinte, constituie pentru jurnaliști o piatră de încercare. Chiar dacă sunt scurte, știrile nu sunt ușor de construit, deoarece redactarea propriu zisă trebuie să fie precedată de un proces laborios de evaluare a informațiilor, în așa fel încât jurnalistul să pătrundă logica întâmplărilor și să extragă informațiile cu adevărat semnificative, pe care să le transpună în forma textuală cea mai citită și mai accesibilă- știrea. Se consideră că o știre este completă și eficientă (din perspectiva eficienței comunicării) atunci când textul răspunde la acele întrebări care fac ineligibil un eveniment (fie el fapt sau declarație din realitate): cine? ce? unde? cînd? cum? de ce? De asemenea, știrea ca tip textual dă măsura maximei concizii în comunicarea jurnalistică.

Știrea nu propune niciodată un punct de vedere explicit, ea permite însă receptorului să deceleze semnificații (politice, psihologice sau sociale) datorită unghiului de abordare ales și prin modul particular de ierarhizare a informaților care compun evenimentul.

În perioada stagiului practic, când scriam știri, am învățat că structura știrii este unul dintre cele mai importante elemente. Trebuie să remarc că în știre, regăsim toate exigențele și marotele discursului jurnalistic, cum ar fi: obiectivitatea, claritatea, simplitatea, concizia, onestitatea, adevărul, precizia, noutatea și interesul uman.

Pentru a fi simplu și concis, trebuie mai întâi de toate să fim riguroși, deoarece în știre această rigoare presupune ca:

– lead-ul să fie simplu, direct și clar. Acesta reprezintă chiar informația principală, care se referă la ce anume s-a întâmplat;

– amplificarea (eventual, explicarea) lead-ului;

– contextul necesar înțelegerii evenimentului;

– elementele de decor (background) ne reprezintă detaliile mai puțin importante, care pot fi eliminate fără să afecteze esența informației.

Înainte de a începe să scriu propriele materiale, să scriu știri dar și să le redactez am învățat că e bine să mă folosesc de unele sfaturi pe care le-am însușit de la colegii mei. Atunci când scrim un material în primul rând este bine să atribuim și să indicăm sau să precizăm sursa. Desigur că sunt și unele evenimente care fac excepție, cum ar fi evenimentele notorii: accidente, evenimente politice oficiale, cataclisme, conflicte militare supuse cenzurii (doar că aici s-ar cuveni să dăm versiuni ambelor forțe aflate în conflict, precizând dacă informația a fost sau nu confirmată de o sursă independentă. Renunțăm la exactitatea rigidă, cum ar fi ora, momentul zilei, numele victimilor, edrese, precizări biografice. Evităm citarea colectivă. Nu folosim cifre mari, mai bine le rotungim. Precizia exagerată nu interesează pe cititori, decât dacă avem de scris, de exemplu, despre bugetul învățământului, unde trebuie să transcriem până la ultimul leu, sumă alocată din bugetul dat. Mai bine și mai ușor de reținut este să transformăm sumele foarte mari in procente. Renunțăm la formule senzaționaliste, generatoare de pleonasm, cum ar fi: accident cumplit, atmosferă incendiară, crimă oribilă și altele de acest gen.

Ca și orice text de mici dimensiuni, știrea nu ridică prea mari probleme de construcție. În cele mai multe cazuri, informația se ordonează simplu, descrescător, după planul piramidei inversate. Schema canonică a acestui plan arată că știrea trebuie să înceapă cu faptul cel mai important (ce s-a întâmplat?), lăsând la sfârșit precizările și elementele de background, în așa fel încât, îndreptând finalul din diferite motive (de exemplu, în cazul presei scrise, din lipsă de spațiu tipografic), esența informativă a știrii să nu se piardă.

Nu orice abatere de la rigorile piramidei inversate reprezintă neapărat o greșeală, câtă vreme practica audiovizualului (structural pleonastică) impune alți pași de construcție. În linii generale știrea poate să înceapă cu o concluzie, cu un element de decor spectaculos, cu o întrebare retorică sau cu o întrebare de tip ghicitoare. De asemenea, stilul casei sau moda presei de senzație poate duce la o încălcare a acestui plan, cu efecte pe care nu dorim să le mai comentăm, ca un atac ironic, elemente de comentariu, uimiri și sublinieri senzaționaliste, contopirea titlului cu atacul și altele.

Orice articol trebuie să fie o încercare neafectată de prejudecăți de a afla ce s-a întâmplat cu adevărat. Atunci când suntem în procesul scrierii unui articol în primul rând trebuie să ne gândim la materialul pe care îl avem și să decidem ce vrem să facem cu el și dacă merită să-l publicăm sau nu. Aceasta a fost cea mai grea etapă din perioada stagiului de practică. Au fost și situații în care mă gândeam dacă subiectul tratat va provoca interes cititorilor sau nu și dacă într-adevăr merită să scriu despre aceasta. Atunci când încercam să explic altora ceva, mai întâi trebuia să înțeleg singură, pe deplin acel lucru. Până nu reușeam acest lucru, nu puteam să scriu nimic. Un sfat foarte util pe care l-am primit în redacție a fost acela de a încerca să povestec cuiva, unui coleg sau uni prieten, evenimentul despre care urma să scriu. Îmi era foarte dificil să găsesc subiectele sau ideile de subiecte despre care să scriu până când nu am învățat că știrile se grupează în jurul și în cadrul a șase subiecte majore. Primul subiect major despre care scriu toți, evident, este politica, mai precis guvernul, strategiile și personalitățile ce stabilesc contextul luării de decizii. După care urmează economia, companiile și lumea financiară, economia ca model statistic, cifrele și diagramele de comerț, șomaj, prețuri, salarii, importuri și exporturi. Al treilea subiect nu mai puțin important este relațiile internaționale, de regulă relațiile dintre guvern și între cei implicați într-o problemă comună. După care urmează știrile autohtone, de regulă sunt două categorii: știrile hard și știrile soft. Știrile hard sunt caracterizate de violență și conflicte iar cele soft sunt caracterizate de interesul uman și de umor. Chiar dacă am învățat că subiectele se grupează oricum erau momente în care aveam impresia că nu mai am despre ce scrie și că toate subiectele sau epuizat. Însă toate acestea erau stări de moment deoarece uneori subiect de știre poate fi și unele informații auzite de la rude sau de la prietenii sau chiar unele observații.

Tot în perioada stagiului practic am învățat un lucru destul de important, acela de a mă critica singură pe mine. Era esențial să mai parcurg încă o dată tot ceea ce am scris, să caut fiecare punc slab al articolului și să corectez acolo unde era necesar, acolo unde nu eram mulțumită de ceea ce am scris. Înainte de a mă apuca de scris un subiect îmi puneam o mulțime de întrebări, cum ar fi: care este mesajul subiectului?, ce expresie sau imagine l-ar face mai clar?, ce cuvinte îl exprimă?, este imaginea destul de vie pentru a avea efect asupra publicului sau nu?.

Am învățat să pun aceste întrebări în legătură cu ceea ce scriu fără ca efortul conștient să fie mai mare decât atunci când imi mișc ochii de la stânga la dreapta pentru a citi alte articole scrise de alt cineva. Atunci când aveam răspunsul afirmativ la aceste întrebări, lăsam textul așa cum este și rezistam tentației de a mai adăuga niște fraze care să redea culoare. Înainte de a publica ceva citeam materialul, în cazul în care citeam materialul cu dificultate era nevoie de mai mult decât o simplă cosmetizare pentru a pune lucrurile în ordine. Scimbarea punctuației, de exemplu, nu este indicată ca o cale rapidă de a însufleți propozițiile muribunde. Era nevoie să rescriu și să restructurez tot materialul până când eram mulțumită de rezultat. Indiferent de subiectul abordat un punct destul de important în realizare unui material, în scrierea unei știri îl constituie lead-ul.

În perioada stagiului practic am învățat câteva reguli esențiale de scriere a lead-urilor care trebuie reținute neapărat.

Lead-ul trebuie să fie clar, direct și ordonat

Atunci când editorii citesc lead-ul articolului pe care urmează să-l publici, ei au o singură întrebare: „să citească acest articol sau nu?”. Dacă mai provocăm și alte întrebări, printr-un lead ambiguu și complicat, este important, de asemenea, să eliminăm orice elemente care sunt nedorite, cum ar fi detaliile neesențiale, denumirile precise ale funcțiilor unor persoane ori surse- acestea pot fi scrise în al doilea paragraf sau chiar mai încolo.

Lead-ul trebuie să fie autonom

Semnificația lead-ului trebuie să fie independentă de următoarele paragrafe, excepție fac doar expunerile și explicațiile. De asemenea, în afară de cazul în care este absolut necesar, faptele, evenimentele, organizațiile, persoanele sau locurile nu trebuie lăsate neidentificate în lead.

Articolul nu trebuie să înceapă cu o propoziție subordonată

Ca exemplu: „În ciuda numărului crescut de crime…” sau „Deși crimele sunt tot mai numeroase pe zi ce trece…”. Această abordare este lentă, expunerea faptului esențial întârzie și ridică întrebări la mintea cititorilor atunci când citesc asemenea lead. Sunt unele efecte care se produc în cazul oricărei fraze ce se începe printr-o propoziție subordonată, așa că foloseam acest procedeu cu atenție chiar și în corpul articolului.

Nu este bine să începem un articol cu cifre

În cazul în care numărul era foarte mare, eu trebuia să găsesc o altă modalitate de a începe articolul sau dacă numărul era mai mic îl scriam cu litere. Nu era nevoie să mă limitez sau să-mi fie frică să scriu cuvântul „aproximativ”, ca exemplu: „aproximativ 37 de oameni au fost răniți ieri în…”. Astfel, informațiile precise sună ca o estimare.

Nu trebuie să începem un atricol cu numele organismelor oficiale

Atunci când aveam motive excepționale sau când nu doream să fiu ironică, începeam articolele cu denumiri scurte și nici într-un caz birocratice. În cazul în care aș începe un articol cu „Ministerul Agriculturii și Direcția de Monitorizare a Poluării Piscicole au anunțat azi…”, eu risc să pierd audiență, deoarece este posibil ca cititorii să renunțe la text înainte de a avea ocazia să citească informația că toți peștii dintr-un anumit râu sunt contaminați și nu sunt buni de consumat. În schimb este bine să începem cu o variantă puțin mai scurtă a titlului, ca exemplu „Experții guvernamentali în problemele de poluare” sau, și mai bine, putem să le spunem oamenilor ce s-a întâmplat după care să atribuim informația mai târziu în articol.

Rareori începem cu citate

Dacă începem un articol cu un citat putem crea confuzie, pentru că cititorii nu vor ști cui îi aparțin vorbele citate, mai ales în cazul în care nu am precizat sursa. Există și ocazii, când cel mai potrivit ar fi să scrim un citat la început, dar, în astfel de cazuri, vorbitorul trebuie identificat imediat.

Evităm construcțiile impersonale

Cel mai des întâlnim lead-uri care încep cu „Noaptea aceasta s-a constatat că…”, de fapt acestea sunt cele mai proaste lead-uri pe care le întâlnim atunci când citim un material. După astfel de lead imediat apare întrebarea: despe ce este vorba sau despre cine este vorba? Cuvântul „constatat” este un cuvânt mai puțin inspirat care poate descrie ceva ce a fost făcut public, ceva ce a fost anunțat, ceva ce a fost afirmat sau publicat.

Atunci când scrii pentru web, ca și în cazul meu, trebuie să ții cont de anumite lucruri. Nu trebuie să ții cont doar de regula piramidei inversate în scrierea și reactare materialelor. Pe internet poți găsi o mulțime de informații, veridice și nu chiar. Atunci când nu aveam subiecte despre ce să scriu sau când eram la limită de idei, accesam așa numitele newsgroups. Acestea sunt niște grupuri de discuții de pe internet care sunt deschise oricui, care acoperă practic toate domeniile. Există o mulțime de astfel de forumuri, desigur că multe dintre ele sunt neserioase, însă există printre ele și unele destul de serioase, uneori chiar mai serioase decât ne putem închipui. Unele, cum ar fi alt.disasters.aviation, sunt frecventate de susținătorii teoriei conspirației, însă există destule newsgroups cu postări informative, de bun simț, care merită frecventate. În general, pe cele serioase am găsit o mulțime de postări utile. De la început am pierdut o bucată bună de timp pentru a descărca întreaga listă de newsgroups pusă la dispoziția oricui de furnizorul de internet și pentru a o examina, pentru a putea să le accesez pe cele care corespundeau intereselor mele. Aceste grupuri de discuții sunt clasificate după niște prefixe, cum ar fi: alt. (ceea ce înseamnă interese generale), rec. (din domeniul sportului și recreației), soc. (subiecte din domeniul social și cultural – acesta fiind cel mai des accesat și de mine), comp. (subiecte din domeniul calculatoarelor). Unele grupuri sunt clasificate și după prefixe ale țărilor, cum ar fi uk. sau de. (pentru Germania). Mai există și multe subdiviziuni, cum ar fi alt.fan, unde adesea se găsesc forumuri dedicate celebrităților. Aceste forumuri sunt foarte utile, mai ales în cazul în care trebuie să scrii un articol despre o vedetă și nu vreai ca să ai aceiași informație pe care o publică toți.

Aceste grupuri sunt valoroase deoarece oferă o imagine generală a celor mai recente subiecte de interes din diferite domenii, pot oferi subiecte pentru unele articole. Există multe newsgroups în care putem găsi unele postări care dezvăluie acțiuni ilegale, cele pe care se negociază tranzacții comerciale, de animale sau păsări rare, de exemplu. Newsgroups mai reprezintă și o modalitate ușoară de a găsi surse, aici cu siguranță se găsesc postări ale unor experți din anumite domenii. Oricum este nevoie de prudență, deoarece pe forumuri sunt persoane obsedate de ceea ce ei numesc integritate grupului și care pot deveni ostile față de abordările stângace din partea unor jurnaliști, chiar eu am nimerit în astfel de situație.

Din punct de vedere al documentării, arhivele forumurilor constituie zona cea mai utilă a internetului. Forumurile reprezintă programe care clasifică toate postările, de obicei cele din ultimul an, motoarele de căutare permit identificarea postărilor despre anumite subiecte în cadrul tuturor grupurilor de discuții. O arhivă bună de newsgroups este dejanews.com, unde poți accesa orice categorie sau regiune pentru a găsi informații de care ai nevoie.

În general forumurile sunt coordonate pe un site web unde sunt niște liste ce cuprind mesaje. Acestea prezintă toate avantajele unui newsgroups, iar mesajele urâte sunt cenzurate de un administrator. Pentru a afla câte mai multe subiecte, eu m-am înscris într-o listă de persoane care primesc e-mailuri, specializate pe anumite subiecte. Unele liste de discuții sunt alcătuite din scurte notificări despre inovații, însoțite eventual de niște link-uri către unele site-uri care prezintă lucrări susținute la conferințe sau rapoarte. Altele liste găzduiesc în principal schimburi de opinii, însă unele pot fi destul de active și pot genera mai mult de zece mesaje pe zi.

Accesare acestor grupuri în perioada stagiului practic mi-au fost foarte și foarte utile, mai ales atunci când trebuia să scriu știri externe și nu aveam destule subiescte pentru a realiza un material.

Atât timp cât am scris pentru StudentFM nu am întâlnit atât de multe dificultăți atunci când urma să realizez un material. Desigur că asta nu mi-a reușit din primele zile, mai ales atunci când am început singură să-mi redactez materialele realizate. Însă cu multă străduință și efort am învățat multe. Mereu am încercat să scriu simplu și cât mai direct, să scriu scurt și la subiect, fiind concisă. De obicei, utilizatorii vor să ajungă cât mai repede la informație. Textele complexe, cu prea multe figuri de stil nu ajută nici la informarea cititorului nici la convingerea lui. De asemenea mă stăruiam să fiu creativă, dar desigur că țineam cont de faptul că nu scriu doar pentru mine. Unele studii arată că tonul informal în comunicarea cu utilizatorii îi face mai receptivi (desigur în cazul în care politica firmei permite acest lucru, iar în cazul meu acest lucru era chiar binevenit). Eu încercam să evit „ceremoniile” și să las să se simtă partea umană în știrele pe care le realizam. Desigur că fiecare material pe care îl postam trebuia să aibă personalitate și să se diferențieze de al celorlați, doar că din păcate mie acest lucru nu mi-a reușit, mai ales că nu aveam încă destulă experiență în domeniu și mai ales că eram începătoare în a scrie știri. Fiecare jurnalist are format deja propriul stil de a scrie. Sunt sigură că și mie îmi va reuși acest lucru, prin multă perseverență și prin multă muncă. În una din zile când am venit la redacție, Cristina Brumă m-a sfătuit să scriu măcar o știre pe zi pentru că doar astfel voi putea ajunge la nivelul în care voi putea scrie o știre perfectă.

Știrea nu este doar noutate, știrea are o mulțime de valori generale care trebuiesc respectate dacă vrem să fim citiți și să avem cât mai multă audiență. Una dintre valorile știrii este frecvența, perioada de desfășurare a unui eveniment. Există un prag până la care un eveniment poate deveni subiect de știre. Acest prag variază în intensitate de la știrile locale la cele naționale, ca exemplu. Odată relatat, există un prag ulterior al dramatismlui: cu cât este mai amplu subiectul, cu atât va fi nevoie de mai mult dramatism pentru a-i asigura continuitatea. Relatările din război exemplifică această afirmație. Deși războiul ca atare constituie un eveniment important, relatare lui nu va suscita interes dacă nu apare un eveniment special, un cataclism. Bineînțeles că dramatismul nu își are loc întotdeauna în originea evenimentului. Evenimentele nu trebuie să fie ăn mod necesar simple, ele trebuie să conțină claritate. În acest fel, discursul știrilor diferă radical de discursul literar. În știri, natura polisemică intrinsecă( având capacitatea de a genera multiple înțelesuri) a evenimentului și a relatării lui trebuie redusă cât mai mult posibil. Relevanța evenimentelor ce aparțin culturilor, regiunilor sau claselor foarte îndepărtate vor dobândi, cu siguranță, valoare de știre. O altă valoare destul de importantă a știrii este consonanța, măsura în care un eveniment este așteptat sau dorit. Dacă mass-media așteaptă că ceva se va întâmpla, atunci ceva neapărat se va întâmpla. Caracterul excepțional, impredictibil al unui eveniment este neprevăzutul. Dacă un eveniment devine știre, el va continua un timp să fie relatat ca atare. Aceste valori fundamentale ale știrii mi-au oferit o imagine destul de exactă asupra tipului de eveniment care va supraviețui procesului de selecție.

Atunci când trebuia să merg la evenimente mă stăruiam să le selectez pe cele mai importante. Deseori selectam evenimentele la care să mergem cu o colegă de a mea și deseori mergeam împreună. De aici a apărut și ocazia să lucrez și ca foto-reporter. Misiunea mea eră să prind cele mai bune momente dar și cele mai interesante, care vor provaca interes cititorilor. Iar ea se stăruia să scrie cele mai importante declarații. Înafară de faptul că trebuia să prind cele mai bune momente, eu mai trebuia și să editez fotografiile.

În linii generale munca unui reporter care trebuie să descopere evenimentul și să pătrundă în esența lui după care să scrie un material în așa mod încât să ofere răspunsuri bine argumentate la toate întrebările publicului este un pic chinuitoare. Pe lângă faptul că trebuia să-mi redactez propriile materiale, atunci când mergeam la evenimente, eu aveam scopul să simt, să văd, să aud și să înregistrez diverse fapte, care trebuiau să constituie baza eventualei relatări despre evenimentul despre care urma să scriu. Înainte să mă apuc de un subiect pe baza căruia să scriu o știre, eu ca reporter, mă conducem după anumite obiective. După aceste obiective se conduc toți reporterii și ele sunt următoarele:

Reporterii trebuie să descopere și să publice informațiile care înlocuiesc zvonurile și speculațiile; să tulbure liniștea și să liniștească tulburările, oferind posibilitatea de a se face auziți celor care nu se pot face auziți în public; să ofere o oglindă societății în care să se reflecte toate viciile și virtuțile și să desmifice tabuurile. Pe lângă faptul că trebuia să scriu știri eu am încercat să fac și un reportaj. Deoaree reportajul este cel mai dificil gen de presă de realizat nu am reușit să fac acest lucru de una singură, de fapt nici nu l-am făcut, mai degrabă am ajutat o colega la realizrea lui.

În perioada stagiului practic am întâlnit mai multe de dificultăți. În primul rând am întâlnit dificultăți de ordin tehnic și desigur de coplectarea a informație. Deoare SFM nu este finanțat de nimeni și practic este doar pentru studenți, tehnică în redacție nu prea aveam. Atunci când mergeam la evenimente trebuia să înregistrăm cele mai importante declarații la telefon iar acest lucru uneori ne provoca incomodități, mai ales atunci când trebuia să ascult ce am înregistrat pentru a scrie o știre. Însă pâna la urmă m-am învățat și cu acest lucru. Cele mai multe bătăi de cap le aveam din cauză că era foarte dificil să colectez informații, mai ales că lucram la un site pentru studenți. Deoarece SFM este o întreprindere de presă nu atât de mare și de cunoscută, surse aveam puține. Noi suntem dependenți de surse așa cum la rândul lor sursele sunt dependente de noi. Unii vânează informația, pe când alții doresc ca o anumită informație să fie difuzată de mass-media. Știristul caută acea informație care răspunde cel mai bine exigențelor concepției de tire. Sursele dețin informații și încearcă să-și adapteze oferta la cerere. Compromisul se înscrie astfel chiar în produsul negocierii (știrea); miza necocierii fiind într-un final controlul producției jurnalistice.

Pentru a asigura o alimentare constantă de știri, procesul de producere al informației tinde să instituționalizeze relația dintre reporteri și sursele cele mai importante. Sursele de informare sunt foarte multe și de o importanță inegală. Rudele, prietenii, ministrul, funcționarul superior, șoferul de taxi, chelnerul, barmanul, secretara, toți pot deveni surse pentru reporter.

Sursa este mereu o sursă de discurs: citatul preluat, extrasul din documente, mărturia directă, un mozaic întreg de elemente de informare constituie materia primă cu care lucrează știristul. Am însușit că există o bogată tipologie a surselor.

Sursele oficiale, sunt sursele care pot furniza informații specifice exclusive (guvernul, ministerele, președinția), de interes incontestabil pentru mass-media. Acestea sunt vârful ierarhic al surselor instituționale. În cazul în care nu doresc să fie citate, sursele date devin foarte oficioase (ceea ce se întâmplă foarte des).

Sursele instituționale, sunt sursele care întrețin relații stabile cu mass-media. În esență aceste surse sunt instanțele alese și organele executive (consiliile municipale generale); administrațiile de stat; organisme parapublice (camere de comerț și industrie); mari instituții ale statului; organisme permanente care au ca scop o manifestare periodică (expoziții, târguri); partide politice; pompieri, salvare, tribunale, poliție; cluburi sportive.

Sursele de interferență (sindicatele, asociațiile de veterani), multe dintre ele se înscriu în procesul instuțional și luptă pentru a-și impune interesele materiale sau ideologice. Ele doresc să se facă remarcate de mass-media și, prin intermediul acestora, să aibă un impact asupra opiniei publice.

Credibilitatea este destul de importantă în selectarea surselor. Mijloacele de informare concurente se situează în același spectru al surselor credibile. Fiecare mijloc de informare urmărește tot ce difuzează și publică concurenții. Reacția confraților față de unele evenimente poate să ne orienteze să tratăm o informație de către un anumit suport de informare. Corespondenții agențiilor de presă mondiale au ca sursă de informare esențială mass-media din țările în care își desfășoară activitatea de obicei.

Tot agențiile de presă sunt niște surse privilegiate și din perspectiva altui criteriu fundamental de selecție: acest criteriu este timpul. O informație are valoare cu cât mai mare cu cât mai rapid este pusă la dispoziția celor care sunt interesați. Informatizarea operațiilor în agenții asigură o transmisie rapidă, în timp real, a evenimentelor.

Toate aceste surse privilegiate, fiind principali furnizori de informație ai întreprinderilor de presă prin accesul regulat în mass-media și capacitatea lor de a oferi știri bune, exercită o influență asupra opiniei publice, încercând să-și impună prin realitatea mediatică propria viziune asupra realității sociale. În măsură în care accesul la mass-media constituie pentru unii un mijloc de a-i influența pe ceilalți actori ai vieții sociale în redefinirea realității, acest acces reprezintă un potențial instrument de putere.

Agențiile de presă au fost concepute de către și pentru mass-media. Ele se află mereu în centrul sistemului mediatic din fiecare țară și joacă rolul de angrosiști cu o funcție triplă de colectare și distribuire în flux continuu a informației. Există o varietate mare de agenții de presă în funcție de forma, natura și obiectul lor. După categoriile de informații distribuite și colectate, ele se împart în agenții specializate și agenții de informații generale.

SFM nu face parte din categoriile de agenții de presă, însă este un portal de știri care furnizează informații utile în timp rapid.

Așa cum am spus, în perioada stagiului practic eu am avut și misiunea de a edita materiale, știri. Obligația mea era de a edita propriile materiale. Editarea materialelor presupune o funcție destul de dificilă. Oricât de dotată aș fi în domeniul jurnalismului, oricum nu îmi voi putea citi textul cu acea detașare necesară pentru a observa cât mai multe din nesiguranțele mele. Oricum acest lucru mi-a reușit cât de cât deoarece am ținut cont de unele reguli. Editura stilistică a unui text este asemenea unui instrument care trebuie acordat. Atunci când începeam să editez un material eu încercam să văd toate repetițiile pe care le-am făcut, cuvintele nepotrivite, prea tari, inadecvate textului meu, formele neîngrijite ale unor grafii, pleonasmele și locurile comune. Am consultat foarte des dicționarul, mai ales când aveam dubii despre sensul unui cuvânt. Așa cum după cum o informație este verificată din mai multe surse, exact la fel trebuie verificate și cuvintele, de la sursa lor cea mai sigură, adică dicționarul.

Editarea gramaticală a textului este la fel de importantă ca și editarea stilistică a acestuia. Mai întâi de toate, editarea gramaticală a textului înseamnă folosirea corectă a semnelor de punctuație, iar apoi corectarea eventualelor greșeli morfo sintactice.

Datorită următoarelor reguli ce țin de semnele de punctuație, eu am reușit să scriu niște materiale bune. În linii generale, regulile cu privire la folosirea imperativă a virgule sunt cam ignorate. Virgula este obligatorie în următoarele cazuri: substantivele în cazul vocativ, apozițiile, cuvintele și construcțiile incidente, interjecțiile. Virgula este obligatorie la finele unei citări care este urmată de atribuire. Folosirea punctului și a virgulei în stilul jurnalistic este recomandabilă în cazul unei enumerări ample pentru a delimita mai clar elementele enumerării, mai ales în cazul în care textul conține multe virgule. Punctele de suspensie sunt folosite pentru a atrage atenția cititorilor, în afară de cazurile gramaticale în care acest semn este obligatoriu. Punctele de suspensie reprezintă semnul unei surprize, a unei dezorientări sau a unei ciudățenii. Atunci când un enunț al unei persoane este reprodus de alt cineva folosim ghilimelele sau semnele citării. În cazul în care într-un citat apare alt citat, se folosesc așa numitele ghilimele franceze (<<…>>). Pentru a nu produce confuzii cititorilor, ghilimelele trebuie puse atunci când un cuvânt nu este folosit în sensul lui obișnuit.

O regulă nu mai puțin importantă este regula abrevierilor. Folosim abreviat corect d. pentru domnul și dna. pentru doamna și nu dl, d- nul, d-l, dl sau d-na, nu se folosește punctul sau cratima pentru formele flexionare ce se supun aceleiași norme.

Limbajul presei, în special cel al presei de ținută, a încetățenit aproape o serie de cuvinte și sintagme străine. Dacă unele dintre acestea sunt traduse, necesită un număr mai mare de cuvinte, iar altele în genere sunt intraductibele. În schimb, altele, au echevalențe exacte, însă se bucură unele prestigii.

Toate aceste lucruri și multe altele eu am avut ocazia să le învăț în perioada stagiului preactic.

3.3 Analiza propriilor materiale

Pentru mine perioada stagiului practic efectuată la portalul de știri SFM a fost una destul de interesantă și foarte folositoare. Chiar dacă la prima vedere acest portal de știri pare a fi neserios, eu oricum am avut multe de învățat acolo. În primul rând am avut ocazia să merg la evenimente, să scriu știri și să le public. În fiecare zi eu trebuia să caut subiecte bune și intereante pentru a le putea publica cu mândrie.

Primele știri pe care le-am publicat au fost știri externe, deoarece de la început eu mă ocupam cu acest lucru, trebuia să scriu știri externe. Prima știre pe care am publicato a fost o știre despre “o fetiță care devenise geniu la doar 10 anișori”. Țin minte foarte bine că acest lucru mi-a luat cam mult timp, ba mai mult decât credeam eu. Să traduci un text și să-i păstrezi esența sa încât acesta să fie o știre este foarte dificil. Am redactat textul nu o singură data, chiar am apelat la ajutorul unei colege. Într-un final am publicat știrea dată, după multă stăruință și efort. Cu timpul am învățat să fac acest lucru mai repede și mai calitativ. Pentru mine în scrierea știrilor cel mai dificil lucru a fost să aleg titlul potrivit. Deoarece titlul este cea mai grea parte a meseriei de jurnalist. Este greu să concentrezi atât de multe probleme în atât de puține cuvinte. Trebuie să existe o strânsă legătură într-un text și titlul purtat de acesta. Mesajul titlului trebuie să fie foarte clar. Titlul presupune un text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând sugestiv sau unele cazuri rezumativ cuprinsul acsteia. Prin titlu, articolul devine un unicat, așa cum, prin nume, o persoană devine o individualitate. Cel mai vechi și mai răspândit tip de titlu este acela care informează cititorul în privința conținutului articolului, fără a recurge la alte procedee. Cititorii aleg să citească acele materiale care-i stârnesc interesul prin titluri tentante, pline de elemente senzaționale sau pitorești. Tipologia titlurilor jurnalistice este foarte amplă și complexă. De aceea cel mai mult timp eu îl pierdeam atunci când trebuia să scriu titlul materialului realizat.

Peste o perioadă de timp, după ce am căpătat mai multă experiență în a scrie știri, am început să merg la evenimente. Primul eveniment la care am mers a fost unul politic în care s-a vorbit despre utilizarea plicului-șablon pentru alegătorii cu dizabilități. La acest eveniment nu am fost singură, am fost cu una dintre colegele mele. Am făcut poze și o mulțime de notițe. Am avut foarte multe emoții, mai ales când am văzut toată presa orașului acolo. Eram foarte nedumerită și nu știam ce să fac. De la început stăteam mai într-o partea, așa încât să aud tot despre ce se vorbește. Pe lângă ceea că trebuia să luăm unele notițe pentru a scrie știrea, eu trebuia să fac și poze. Acest lucru a fost cel mai strașnic pentru mine atunci. În momentul în care m-am apropiat să fac niște fotografii, toți cu camerele de filmat și cu microfoanele mi-au sărit în cap, nu din cauză că eu am făcut ceva greșit sau că am intrat în cadrul cuiva, dar deoarece toți doreau să surprindă cele mai bune momente și cele mai bune comentarii. În acel moment pur și simplu m-am dat la o parte și am rămas nedumerită cu camera în mână. Oricum am reușit să fac câteva poze bune pentru a le putea publica. După ce am revenit în redacție am început să scriu știrea. Am avut nevoie de ceva timp până să o scriu și să o redactez, însă până la sfârșit am scris o știre mică, clară și cu un titlu potrivit. Deja după ce căpătasem un pic de experiență în scrierea știrilor, acest lucru mi se dădea mai ușor.

Faptul că am început stagiul practic cu scrierea știrilor externe a fost unul foarte și foarte util. Acest lucru m-a ajuta să devin mai concentrată asupra lucrului pe care îl făceam, să fiu mai atentă atunci când scriam și editat propriile materiale.

La fel de important ca titlul materialului este și intro-ul. În realizarea propriilor materiale eu mai atrăgeam atenția minuțios și la introducere. Intorducerea este primul paragraf al articolului care are rolul de a atrage atenția asupra acestuia. Prin intro sau introducere eu încercam să scot în evidență cel mai important, mai neobișnuit, mai interesant sau cel mai dramatic aspect al materialului. Un articol bine scris trebuie să explice, să justifice și să dezvolte ce a început intro-ul. După mine, intro-ul este una dintre cele mai dificile părți ale realizării unui material. Când scrim un intro, este esențial să clarificăm desfășurarea cronologică a evenimentelor. Dacă noi singuri nu știm exact ce s-a întâmplat, cititorii nu vor avea nici cea mai vagă idee. Este necesar ca atât titlul, cât și introu-ul să fie scrise bine, deoace doar așa putem atrage atenția cititorilor. Evident că și restul materialului trebuie să fie bun pentru ca cititorul să aibă dorința să citească textul mai departe. Pentru a face un material și mai atractiv, putem scrie într-o parte de text, în ghilimele și unele citate ale unor autori.

De exemplu, noi dese ori accesam site-ul boredpanda.com de pe care luam o mulțime de materiale, indicând sursa desigur. Majoritatea materialelor pe care le luam de pe acest site erau un fel de foto-reportaje. Materialele date presupun o serie de fotografii din diferite domenii, care sunt foarte amuzante și unicale. Materialul era compus din titlu, intro și deja o serie de fotografii. Iar la sfârșit, după poze scriam un citat, legat de tema pozelor. Ori despre animale ori despre oameni deosebiți.

Atunci când scriem este foarte necesar să știm pentru cine scriem, deoarece atenția cititorului este foarte ușor de pierdut, iar uneori foarte greu de căpătat.

În cadrul stagiului practic efectuat la portalul de știri SFM, am avut ocazia să scriu mai multe materiale de diferite genuri. Dintre toate materialele realizate de mine cel mai dificil mi s-a părut acel în care am scris despre „Vinurile Moldovei continuă să cucerească piețele externe” (anexa 2). Mi s-a părut dificil deoarece am avut foarte multă informație. Pentru titlu tot am pierdut ceva timp, deoarece la un material cu atâta informație trebuia să găsesc ceva scurt, clar și cuprinzător, în care cititorul să înțeleagă din prima despre ce este vorba și să aibădorința să citească articolul până la sfârșit.

Pe lângă faptul că a fost cel mai greu material de realizat, acesta a fost și cel mai interesant eveniment la care am avut ocazia să particip în perioada stagiului practic. După acest eveniment m-am convins că munca de reporter este una destul de interesantă.

Un bun reporter trebuie să dea dovadă de anumite calități, fie că acestea sunt formate pe parcursul vieții sau fie că sunt înnăscute. Simțul urgenței, simțul știrii, capacitatea de respectare a termenilor de predare a materialelor, bunul simț, atitudinea lipsită de prejudecăți, capacitatea de încadrare în spațiul disponibil, precizia și acuratețea, perseverența, curiozitatea, disponibilitatea și abilitatea de a sculta. Acestea sunt esențialele calități de care trebuie să dea dovadă un bun reporter. Ca și oricare specialist în domeniul său, reporterul are un ehipament d bază. Echipamentul reporterului este alcătuit din carnet de notițe, agendă, reportofon, iar uneori și un aparat de potografiat. Astăzi, reporterul trebuie să aibă și unele cunoștințe esențiale în limbi străine, dactilografie, sistem eficient de prescurtări și desigur cunoștințe de lucru pe computer.

Încă o parte interesantă în munca unui reporter este și colectarea informație, mai exact metodele acestuia de a colecta informațiile. Culegerea informației se bazează pe trei metode esențiale: observarea, documentarea și intervievarea. Un material bine realizat se consideră acel material ale cărui rezultate îmbină cele trei metode. Jurnaliștii au sarcina de a explica și de a informa oamenii. Pentru a fi înșine niște observatori calificați ai realității, pentru a ști cât mai mult sau pentru a știi totul despre un subiect sau despre un personaj, pentru a culege informația de context și pentru a o verifica, reporterul este dator să se documenteze. Documentarea se face prin observație și prin intervievare, prin culegerea de date importante, interesante, obiective de la niște persoane sigure, dar și prin consultarea unor surse scrise.

Înainte de a merge la un eveniment, dacă acesta era prevăzut, noi procedam la o predocumentare. Înainte de redactarea materialului, după o documentare pe teren, entru un plus mai mare de rigoare, se verifică cu exactitate toate componentele informație, cum ar fi: declarații, statistici, ortografia numelor proprii și cifrele. La o astfel de predocumentare eu am apelat practic la toate materialele mela, în speial la acel care mi s-a părut cel mai dificil.

Sursele de documentare pot fi atât particulare cât și publice. Sursele publice sunt centrele de informare și documentare, care oferă rapoarte, studii și alte detalii legate de domeniu, publicațiile oficiale, bibliotecile, internetul, instituțiile culturale, serviciile de documentare ale ziarelor. Din toate aceste surse, noi cel mai mult am apelat la cele culturale.

Sursele particulare sunt jurnale intime, documente precum arhive personale, dosarele și fișierele proprii, dar și prietenii apropiați, care mereu pot să aibă o informație utilă pe care să o încredințeze doar ție personal. Pentru ca informația pe care știristul o desprinde din documentele consultate (studii științifice,rapoarte ale poliției, documente administrative) să fie accesibilă publicului, acesta decodează limbajul instituțional al acestora, potrvit grilei sale de lectură. O mare parte de informație deseori se obține prin metoda observației.

Observația este o metodă care poate fi practicată fără sau cu dezvăluirea identității reporterului. Dezvăluirea identității poate modifica atitudinea persoanei observate sau a grupului. Nedezvăluirea identității ridică unele probleme de etică. Informațiile obținute sub o identitate falsă nu pot dezvălui atât de multe.

O practică frecventă în activitatea reporterului este observația, dacă nu chiar o rutină. Ochiul critic și curiozitate fac dintr-un reporter mai mult decât un simplu martor la eveniment. Oricare detaliu mărut, dramatic sau detaliul descriptiv viu, stârnesc emoțiile publicului și dau culoare oricărui articol.

Principalele tipuri de observație sunt observația participantă, neparticipantă și cea discretă. În cazul observației participante, reporterul (cu sau fără dezvăluirea identității) se încadrează într-un grup sau se alătură unei persoane despre care vrea să scrie. Spre exemplu, se alătură unei echipe de salvatori și participă la salvarea cuiva. Astfel, reporterul trăiește o experiență pe propria piele. Trăind astfel de situații, reporterul are posibilitatea să valorifice mai bine latura dramatică și săevite șabloanele, dar poate să se implice și mai mult alături de sursele sale, prin așa fel dând dovadă de subiectivitate în aprecieri. De asemenea, poate afecta desfășurarea evenimentului, dacă identitatea îi este cunoscută de grup sau persoană.

Observația neparticipantă, în mare parte a cazurilor, este cea mai practicată de către reporteri. Reporterul este martor, privește evenimentul, și nici decum nu face parte din evenimentul dat (de exemplu, urmărește o ceartă a doi politicieni sau o echipă de doctori într-o sală de operații).

Prezența sa trebuie să aibă un impact redus asupra cursului evenimentului, chiar dacă stă de vorbă cu persoanele implicate. În așa fel de observații, persoanele observate sunt conștiente de prezența observatorului, chiar dacă nu întotdeauna și de identitatea sa.

Alt tip de observație este, observația discretă, în care reporterul este un observator detașat, deseori neluat în seamă pe cei pe care îi observă. Fiecare dintre noi în viața de zi cu zi este un fel de reporter-observator detașat. Fiecare trage cu ureghea sau se uită prin gaura cheii.

Acest tip de observație este folosit de către reporteri pentru a da culoare. Aflat pe un bulevard sau stând într-un bar, el trage cu urechea la conversațiile ce au loc în jurul său, notează subiectele de conversație, iar mai apoi poate scrie un articol despre viața de noapte.

Spre deosebire de observație, unde reporterul se confruntă numai cu propria versiune asupra faptelor, intervievarea oferă perspective multiple asupra unui subiect.

Organizarea preliminară a intervievării este hotărâtoare. Reporterul stabilește ordinea în care vrea să strângă unele informații, cu cine și cu ce vrea să își înceapă explorarea. Aceste metode sunt abordate în două scopuri. Pentru a realiza profilul unei persoane sau pentru a strânge informații despre o situație, o explicație, un eveniment sau o interpretare. Pe lângă faptul că un bun reporter însușește tehnicile documentării, el trebuie și să mai știe cum să abordeze oamenii (un actor, un muncitor sau un medic). Principiile intervievării sunt esențiale. Reporterul alege obiectul sau subiectul, pleacă de la o temă de interes pentru a căuta persoana cea mai potrivită pentru a o aborda sau pleacă de la o personalitate în atenția publicului, încercând să găsească temele posibile pentru convorbire.

Bibliografie

Barbier Zelizer. Despre jurnalism la modul serios. Iași: Polirom, 2007. 278 p.

Bertrand Claude-Jean. O Introducere în Presa Scrisă și Vorbită. Iași: Polirom, 2001. 245 p.

Brielmaier Peter. Ghid de Tehnoredactare. Iași: Polirom, 1999. 232 p.

Burke Peter, Briggs Asa. Mass-media. O istorie sociala. De la Gutenberg la Internet. Polirom, 2005. 344 p.

Castells Manuel. The Rise of the Network Society. SUA: Wiley, 2000. 509 p.

Coman Mihai. Manual de Jurnalism, Genurile Jurnalistice. Vol.II. Iași: Polirom, 2001. 288 p.

Coman Mihai. Manual de Jurnalism, Vol.I. Iași: Polirom, 2001. 256 p.

Gross Peter. Culegerea și Redactarea Știrilor. Timișoara: Editura de Vest. 1993. 280 p.

Harcup Tony. Journalism, Principles and Practice. Sage, 2009. 239 p.

Hartley John. Discursul Știrilor. Iași: Polirom, 1999. 208 p.

Hausman Carl. Crafting the News for Electronic Media. Belmont, Ca: Wadsworth, 1992. 300 p.

J. Vintaza Victor. Cyber Reader. Longman, 1998. 509 p.

Keeble Richard. Presa Scrisă. O Introducere Critică. Iași: Polirom, 2009. 384 p.

L. Hilliard Robert. Redactarea Materialelor pentru Televiziune, Radio și Noile Media. Iași: Polirom, 2012. 504 p.

Mallender Ariane. Cum să scrii pentru Multimedia. Tehnici de scriere interactivă. Rezumatul. Delurația. Scenariul. Polirom, 2008. 232 p.

Popescu Cristian Florin. Manual de Jurnalism. Tritonic, 2004. 236 p.

Preda Sorin. Tehnici de Redactare în Presa Scrisă. Iași: Polirom, 2006. 224 p.

Randall David. Jurnalistul Universal. Iași: Polirom, 2007. 358 p.

Rich Carole. Creating Online Media: a guide to research, writing and design on the Internet. London: McGraw-Hill, 1999.

Roșca Luminița. Producția Textului Jurnalistic. Iași: Polirom, 2004. 250 p.

Vegheș Ruff Iulian, Grigore Bogdan. Relațiile Publice și Publicitatea Online. Iași: Polirom, 2003. 192 p.

Walters, L. Roger. Broadcast Writings. McGraw- Hill. 1994. 335 p.

Yves Agnes. Introducere în Jurnalism. Iași: Polirom, 2011. 430 p.

Zeca-Buzura Daniela. Jurnalism de Televiziune. Iași: Polirom, 2005. 250 p.

Surse online:

Ctrl-d.ro (vizitat 29.04.2015)

translate.google.com (vizitat 20.05.2015)

www.dexonline.ro (vizitat 30.04.2015)

www.Ghidjurnalism.Ro (vizitat 05.05.2015)

www.Moldova.Org (vizitat 15.05.2015)

www.tribuna.Ro (vizitat 17.05.2015)

Bibliografie

Barbier Zelizer. Despre jurnalism la modul serios. Iași: Polirom, 2007. 278 p.

Bertrand Claude-Jean. O Introducere în Presa Scrisă și Vorbită. Iași: Polirom, 2001. 245 p.

Brielmaier Peter. Ghid de Tehnoredactare. Iași: Polirom, 1999. 232 p.

Burke Peter, Briggs Asa. Mass-media. O istorie sociala. De la Gutenberg la Internet. Polirom, 2005. 344 p.

Castells Manuel. The Rise of the Network Society. SUA: Wiley, 2000. 509 p.

Coman Mihai. Manual de Jurnalism, Genurile Jurnalistice. Vol.II. Iași: Polirom, 2001. 288 p.

Coman Mihai. Manual de Jurnalism, Vol.I. Iași: Polirom, 2001. 256 p.

Gross Peter. Culegerea și Redactarea Știrilor. Timișoara: Editura de Vest. 1993. 280 p.

Harcup Tony. Journalism, Principles and Practice. Sage, 2009. 239 p.

Hartley John. Discursul Știrilor. Iași: Polirom, 1999. 208 p.

Hausman Carl. Crafting the News for Electronic Media. Belmont, Ca: Wadsworth, 1992. 300 p.

J. Vintaza Victor. Cyber Reader. Longman, 1998. 509 p.

Keeble Richard. Presa Scrisă. O Introducere Critică. Iași: Polirom, 2009. 384 p.

L. Hilliard Robert. Redactarea Materialelor pentru Televiziune, Radio și Noile Media. Iași: Polirom, 2012. 504 p.

Mallender Ariane. Cum să scrii pentru Multimedia. Tehnici de scriere interactivă. Rezumatul. Delurația. Scenariul. Polirom, 2008. 232 p.

Popescu Cristian Florin. Manual de Jurnalism. Tritonic, 2004. 236 p.

Preda Sorin. Tehnici de Redactare în Presa Scrisă. Iași: Polirom, 2006. 224 p.

Randall David. Jurnalistul Universal. Iași: Polirom, 2007. 358 p.

Rich Carole. Creating Online Media: a guide to research, writing and design on the Internet. London: McGraw-Hill, 1999.

Roșca Luminița. Producția Textului Jurnalistic. Iași: Polirom, 2004. 250 p.

Vegheș Ruff Iulian, Grigore Bogdan. Relațiile Publice și Publicitatea Online. Iași: Polirom, 2003. 192 p.

Walters, L. Roger. Broadcast Writings. McGraw- Hill. 1994. 335 p.

Yves Agnes. Introducere în Jurnalism. Iași: Polirom, 2011. 430 p.

Zeca-Buzura Daniela. Jurnalism de Televiziune. Iași: Polirom, 2005. 250 p.

Surse online:

Ctrl-d.ro (vizitat 29.04.2015)

translate.google.com (vizitat 20.05.2015)

www.dexonline.ro (vizitat 30.04.2015)

www.Ghidjurnalism.Ro (vizitat 05.05.2015)

www.Moldova.Org (vizitat 15.05.2015)

www.tribuna.Ro (vizitat 17.05.2015)