Tehnici DE Realizare A Reportajului DE Divertisment In Televiziune

Comunicare

Tehnici DE Realizare A Reportajului DE Divertisment In Televiziune

Byadmin ianuarie 1, 2024

TEHNICI DE REALIZARE A REPORTAJULUI DE DIVERTISMENT ÎN TELEVIZIUNE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: REPORTAJUL. ASPECTE TEORETICE

I.1. Specificul reportajului TV. Tipologie. Structură

I.2. Reportajul de divertisment în TV

CAPITOLUL II: FORME DE REALIZARE A REPORTAJULUI DE DIVERTISMENT LA JURNAL TV

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Actualitatea temei: Datorită faptului că reportajul ne oferă posibilitatea să devenim coparticipanți ai evenimentului, telespectatorii astăzi sunt tot mai interesați de ceea ce se întâmplă dincolo de culise. Reportajul, pe lângă funcția sa de bază – informativă, îndeplinește și funcția educativă, de divertisment. Dacă înainte telespectatorul doar privea la televizor evenimentul, astăzi acesta este coparticipant anume pentru că este liber să-și expună poziția vizavi de importanța subiectului sau de conținutul acestuia deoarece site-urile de socializare permit oricui să-și dea cu părerea, să comenteze. Telespectatorul vrea să vadă ceva nu nu poate vedea zi de zi. El este droit de exlusiv, senzațional.

Scopul și obiectivele în teză: De a studia specificul reportajului de divertisment în contextul genurilor informative. De a face o analiză comparativă a diferitor autori de reportaje de divertisment, de a cerceta specificul reportajelor de divertisment la postul de televiziune Jurnal TV. Examinarea caracteristicilor activității jurnalismului TV prin prisma funcției de divertisment. De a contura profilul etic și profesional al jurnalistului ce abordează divertismentul. Analiza reportajelor elaborate timp de trei luni.

Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării: Metodele sociologice de cercetare pe care le-am utilizat sunt: istorico-descriptivă, analizei, sintezei, metoda comparativă. În prezenta lucrare au fost utilizate mai multe metode de cercetare cu scopul de a obține informații pertinente. Metodele generale de cunoaștere și aplicare a fenomenelor sociale și de divertisment, cum ar fi metoda istorică, utilizată în cazul analizei evoluției conceptelor de bază ale cercetării, metoda structural funcțională, cu ajutorul căreia am putut vedea și înțelege mai bine rolul și locul fiecărui element studiat și analizat, metoda comparativă, folosind la compararea unui șir de concepte și fenomene din cadrul temei cercetate. Metoda inductivă și deductivă prima bazată pe observații și experiment iar a doua având scopul de aexclude întamplarea din cercetare, au constituit de asemenea un suport important pentru prezenta investigație.

Gradul de investigație al temei: Prezenta temă a fost studiată de mai mulți cercetători autohtoni, precum și străini. Printre cele mai cunoscute personalități se numără: Dumitru Țurcanu, Boris Parfentiev, Andrei Dumbrăveanu, Ion Bucheru, Daniela Zeca-Buzura, Mădălina Bălășescu.

Noutatea temei investigate: Reportajul are un specific aparte în sistemul mediatic autohton. Rezidă în forța de influență a televiziunii asupra tuturor domeniilor de activitate, pe de o parte, iar pe de altă parte impactul ei asupra individului în particular și asupra societății în general. Televiziunea, mai mult decât orice instituție publică contribuie la formarea individului social și la crearea, la modificarea sau orientarea opiniei publice. Poate din aceste considerente impactul televiziunii nu este deloc de neglijat. În aceste condiții crește necesitatea cunoașterii exacte a tehnicilor de prezentare a informației și impactul pe care o are aceasta asupra auditoriului.

Structura lucrării: Lucrarea „Tehnici de realizare a reportajului de divertisment în televiziune” este structurată în: introduce, două capitole, concluzii, bibliografie și anexe. Capitolul I cuprinde o trecere în revistă a surselor bibliografice utilizate, este prezentată situația reportajului de divertisment în televiziune. Capitolul II include studiul de caz care abordează modalitățile de creare a reportajului de divertisment. Analiza tehnicilor de colectare a informațiilor, redactare și scriere a reportajului.

CAPITOLUL I

REPORTAJUL. ASPECTE TEORETICE

I.1. Specificul reportajului TV. Tipologie. Structură

Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode și tehnici utilizate pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicație a imaginilor în mișcare. Ca și radioul, televiziunea este o invenție a perioadei interbelice, deși primele principii au început să se studieze din secolul al XIX-lea. Au trecut mai mult de șaizeci de ani de când, pe un ecran sferic, apărea prima imagine a unei prezentatoare. Efectele dăunătoare ale televiziunii asupra audienței se pot grupa în mai multe categorii: sociale, politice, psihologice și medicale. Printre ele se află folosirea mediului pentru propaganda de stat sau comercială. Propaganda de stat în Republica Moldova este bine cunoscută din anii înainte de revoluție, dar fiind foarte primitivă în acele zile singurul efect era ridiculizarea mediului și al guvernului. În timpul prezent situația este mai gravă, încât propaganda este la nivel comercial mai sofisticat, cu rezultate nefaste asupra privitorilor, în special celor mai tineri. Sesizate de această situație, autoritățile în mai multe țări încearcă să limiteze efectele negative. Un aspect mai puțin cunoscut, însă important, este modul în care televiziunea servește pentru propaganda unor puteri politice și economice. Problema independenței televiziunilor este departe de a fi realizată. Producția de televiziune este un process complex, care presupune o cunoaștere amănunțită a componentelor sale, printr-o sinteză care urmărește aspect esențiale: management și forme de organizare în media electronica, procesul de producție, genurile majore și scriitura, particularitățile sistemului de televiziune, principiile și tehnici fundamentale. Promovarea. Genuri majore în audio-vizual, scriitura în audio-vizual, elemente de management al producției, principii și tehnici în producția de televiziune, sisteme de comunicare în masa și distribuirea semnalului. Televiziunea: sistem de producție complex.

Modul diferit de transmitere a unui text, în formă scrisă (carte, ziar, etc.) sau vorbită (radio, televiziune, etc.), influențează receptarea sa. În consecință, jurnalismul trebuie să-și adapteze stilul și organizarea informației, în conformitate cu particularitățile concrete ale canalului de comunicare ales. Prin urmare, la redactarea textelor pentru televiziune – știri, reportaje etc. – trebuie să se țină seama de trăsăturile specifice ale acestui mediu. Cititorul unei pagini tipărite își stabilește singur ritmul lecturii în funcție de dificultatea textului, de cunoștințele sale, de starea sa de oboseală etc. El poate relua o frază sau un pasaj, dacă nu a înțeles; se poate opri pentru a medita asupra unei idei sau poate să întrerupă lectura. Telespectatorul nu are asemenea posibilități. Mesajul audio – vizual sosește în flux continuu; ceea ce nu se înțelege în momentul difuzării rămâne o informație pierdută.

O imagine foarte captivantă prin, să zicem, dramatismul sau ineditul ei, va distrage atenția spectatorului de la comentariu. La fel, un comentariu interesant va pune în umbra imaginea care îl însoțește. Un text nu este absolut liniar, el conține pasaje mai mult sau mai puțin „interesante”. La fel stau lucrurile și în ceea ce privește succesiunea imaginilor. Momentele forte ale discursului vizual nu trebuie să coincidă cu momentele forte ale discursului verbal. Este bine ca atenția privitorului să fie condusă alternativ între palierul verbal și cel auditiv. Pe de altă parte, un comentariu continuu, non-stop, devine obositor. Pauzele permit spectatorului să reflecteze asupra celor spuse, facilitând înțelegerea și memorarea. O greșeală frecventă a începătorilor, atunci când redactează un comentariu pentru o știre sau un film documentar, constă în a povesti ceea ce se vede. Textul devine redundant, în loc să fie complementar, adică să cuprindă ceea ce imaginea nu poate să arate. În mod obișnuit, un cititor renunță la alte preocupări în timpul lecturii; chiar dacă, să zicem, ascultă muzică, bea cafea sau fumează, atenția sa este îndreptată în principal, spre text. Urmărirea unei emisiuni la televizor nu presupune însă o asemenea concentrare, telespectatorul putând avea în același timp și alte preocupări. Adesea, unii telespectatori urmăresc doar auditiv emisiunea de știri; ei o vor privi numai dacă se transmite ceva interesant. Pentru aceasta este necesar ca mai întâi fiecare material să capteze atenția telespectatorului. Ziarele și revistele au un public mai restrâns, mai uniform, oarecum specializat, în timp ce posturile de televiziune se adresează unui public foarte larg, cu un bagaj cultural eterogen, dispunând de capacități de înțelegere diferite. Toate aceste caracteristici ale televiziunii cer ca materialele audio-vizuale difuzate să fie cât mai accesibile, permițând telespectatorului să înțeleagă imediat, fără greutate, sensul mesajului.

Jurnalismul de televiziune se sprijină pe următoarele principii în redactare a materialelor: Să se scrie simplu (dar nu simplist), clar, concis și direct, adică explicit. Să se scrie în limbajul de fiecare zi, așa cum se vorbește în mod obișnuit, ocolindu-se însă familiarismele și jargonul. Se vor evita formulările prețioase sau gongorice, stilul oficial, administrativ etc. Dacă informația cuprinsă într-un document oficial urmează să fie inclusă într-o știre sau comentariu, ea va fi transpusă în limbaj colocvial. Destinată inițial ochiului, ea va fi rescrisă astfel încât să se adreseze auzului. O bună metodă de redactare pentru audio-vizual constă în a se rosti propozițiile mai întâi cu voce tare, pentru ca apoi să fie notate. Verificarea calității auditive a unui text se face în același fel: prin citire cu voce tare. Să se folosească propoziții și fraze scurte, evitându-se construcțiile arborescente, greoaie. Informația să fie ordonată în mod logic, firesc și ușor de urmărit. Să se renunțe la detaliile și cuvintele inutile. Să se armonizeze relația dintre cuvânt și imagine.

Fiecare post de televiziune are propriile reguli și convenții privind scrierea (grafierea) unui text. Ele au drept scop preîntâmpinarea dificultăților în lectură. Tânărul jurnalist trebuie să le cunoască și să le adopte: aceasta este o condiție a integrării sale într-un sistem concret de producție. În continuare sunt prezentate câteva asemenea reguli; unele dintre ele sunt valabile și la scrierea pe teleprompter. Textele vor fi dactilografiate sau editate cu ajutorul calculatorului pentru a asigura o vizibilitate maximă. Scrisul de mână nu oferă siguranța unei lecturi fără sincope. Pentru știrile sau lead-urile citite în emisie, partea superioară a paginii pe care sunt scrise este rezervată unor notații de factură tehnică: lungimea textului în secunde, data și ora emisiunii, autorul textului, dacă citirea se face direct la cameră sau există imagini etc. Între rânduri se va lăsa sufiecient spațiu pentru ca eventualele modificări de ultim moment să poată fi ușor de intercalat și de citit. Se vor evita următoarele semne de punctuație: parantezele, punctul si virgula, linia de pauză. Ele nu-l ajută pe cel ce va citi textul. În general, este bine ca semnele de punctuație să nu fie utilizate în mod excesiv. Lungimea rândurilor nu va fi mai mare de 35-40 de semne.

Modul în care este creat reportajul: Montajul și influența cuvântului asupra imaginii. Doar prin sine, o imagine nu poate să numească o persoană, un lucru sau un eveniment; ea îngăduie, cel mult, o recunoaștere. Imaginea nu oferă decât indicații generale despre locul sau momentul unde și când a fost înregistrată (sau de unde este transmisă în direct). Vedem un oraș, dar nu știm ce oraș este dacă nu recunoaștem unele clădiri sau vreo firmă sau un afiș nu ne oferă premiza unei deducții. Putem observa că este zi sau noapte, dar nu știm în ce dată. Ascultăm o persoană vorbind în cunoștință de cauză dau de unde este transmisă în direct). Vedem un oraș, dar nu știm ce oraș este dacă nu recunoaștem unele clădiri sau vreo firmă sau un afiș nu ne oferă premiza unei deducții. Putem observa că este zi sau noapte, dar nu știm în ce dată. Ascultăm o persoană vorbind în cunoștință de cauză despre problemele economiei naționale, este un director de firmă, un patron, un ziarist, un politician? Toatea cestea se pot comunica doar cu ajutorul cuvintelor, rostite sau înscrise pe ecran: ele permit identificarea. Influența imaginii asupra cuvântului. Imaginea este „înțeleasă” instantaneu (ne dăm seama imediat, de exemplu, că este vorba de o demonstrație, chiar dacă nu știm cine și de ce demonstrează); perceperea sensului unei propoziții presupune un anumit timp. Din această cauză, imaginea are un efect mai rapid și poate comunica o mai mare cantitate de informații. Este cunoscută maxima care afirmă că „o imagine validează (sau nu) cuvântul, construind cadrul în care acesta este perceput: – efectul de confirmare – imaginile autentice despre un subiect oarecare lasă impresia că reportajul respectiv este adevărat, chiar dacă imaginile nu susțin prin nimic ceea ce se afirmă în comentariu.

– efectul de confirmare – imaginile autentice despre un subiect oarecare lasă impresia că reportajul respectiv este adevărat, chiar dacă imaginile nu susțin prin nimic ceea ce se afirmă în comentariu.

– efectul spectacular – imaginile în sine sunt dinamice, ele dau viață unei știri, de aceea, uneori, ele sunt utilizate chiar dacă subiectul lor are doar o legătură vagă și nesemnificativă cu informația transmisă.

– efectul emoțional – imaginile accentuează perceperea afectivă a unui eveniment sau a unei relatări, în detrimentul conținutului rațional. Neconcordanța dintre discursul vizual și cel verbal dă naștere, în funcție de context, unor efecte diferite: poate fi vorba de o metaforă cinematografică, de accente ironice sau pamfletar-sarcastice, de umor involuntar, de o tentativă de manipulare ori doar de un pasaj pur și simplu confuz.

Șase moduri de alăturare a imaginii și a comentariului.

Un material de televiziune folosește o singură modalitate sau apelează la mai multe, combinându-le succesiv.

Comentariu puternic/imagini fundal (de umplutură)

– la această posibilitate se recurge atunci când subiectul materialului este de factură abstractă, fără legătură cu vreun eveniment concret, vizibil (de exemplu: evoluția șomajului, a indicatorilor economici, a indicilor demografici etc.). În asemenea cazuri se filmează imagini apropiate temei, dar fără o legătură directă cu informația transmisă. Soluția cea mai comodă, prea des folosită, constă în a filma oameni pe stradă; justificarea este simplă, aproape orice se întâmplă ne afectează, pe noi, oamenii, într-un fel sau altul. Asemenea materiale de televiziune, de un interes redus, nu se justifică decât prin importanța informației transmisă verbal. Imaginile nu relatează subiectul, și nici nu îl plasează spațial, temporal și evenimențial. Ar fi bine ca la o asemenea soluție să se recurgă doar în ultimă instanță.

Comentariu puternic/imagini generice

– în această modalitate, foarte asemănătoare primeia, textul rostit este susținut de imagine prin prezentarea unui element sau detaliu specific subiectului abordat. Datele statistice despre șomaj, de exemplu, pot fi însoțite de aspecte înregistrate la un birou pentru plasarea forței de muncă (oameni stând la rând în fața unui ghișeu, fizionomii, funcționari, afișaje, o persoană citind rubrica de angajări din paginile unui ziar, etc.). Elementele vizuale, deși alese întâmplător, au valoare generică. Ele ilustrează un fapt, un subiect, o temă, dar nu le redau. De menționat că interesul spectatorilor nu poate fi păstrat mult timp folosind asemenea imagini.

Comentariu puternic/imagini de ilustrație

– relația se definește prin alegerea unor imagini ce corespund punctual câte unui cuvânt sau idei din comentariu, neacordându-se atenție logicii interne și construirii discursului vizual. Dacă se amintește de guvern, se prezintă clădirea în care se află sediul său, dacă se vorbește despre o persoană, este arătat cel în cauză, dacă se pomenește de o șosea, se vede o șosea oarecare ș.a.m.d. Extinsă prea mult, opțiunea pentru stabilirea unui raport de strictă corespondență între cuvânt și imagine, devine plicticoasă și obositoare, prin redundanță.

d) Comentariu puternic/imagini puternice

– imaginea, formând un tot coerent, prezintă o poveste ce poate fi urmărită și înțeleasă independent de comentariu, intrând în concurență cu acesta. Dificultatea rezidă în conducerea atenției spectatorului în mod alternativ, de la palierul vizual al comunicării la cel auditiv și invers.

e) Comentariu cu rol complementar/imagini puternice

– comentariul doar explică și comentează relatarea vizuală ce tinde „să redea realitatea” prin înregistrări de mare tensiune, însoțite de sunetul original, transformându-l pe spectator în martor. Astfel sunt subiectele dramatice în plină desfășurare, surprinse „pe viu”, spre exemplu: demonstrațiile violente de stradă.

f) Imagini fără comentariu

– aici există două posibilități radical diferite:

înregistrări nefinisate, nemontate, ale filmărilor de actualități, cu planuri lungi, cu sunetul original, oferind senzația participării directe la un evenimet sau a contactului nemediat cu o anumită realitate (vezi unele dintre materialele difuzate la rubrica „No comment”, a canalului EURONEWS) și

poeme sau eseuri vizuale în care compoziția cadrului, mișcările de aparat, lumina, montajul, sunetul original, muzica, etc. au un rol de prim ordin. Realitatea, în acest fel, este explorată mai subtil, iar rezultatul pune în valoare viziunea autorului.

Este acea relatare în care reporterul transmite de pe teren, stând în picioare și vorbind în fața camerelor de luat vederi. Funcțiile unei asemenea relatări:

Se consideră că dacă telespectatorul îl vede pe reporter la fața locului știrea câștigă în credibilitate. De aceea, posturile de televiziune recurg ori de câteori este posibil la stand-up.

Cu ajutorul fundalului din spatele reporterului, a zgomotelor de fond, a tonului folosit de reporter și eventual a felului în care este îmbrăcat, se reușește redarea, într-o anumită măsură, a atmosferei locului sau a momentului, creându-i telespectatorului impresia că este martor la cele întâmplate.

Transmisia (înregistrarea) de la fața locului este ea însăși un eveniment, având o doză de spectaculozitate, ceea ce o face mai atractivă decât simplacitire din studio a aceluiași text. Se suplinește în felul acesta absența imaginilor în cazul știrilor nevizuale.

Relatarea stand-up permite consemnarea cu ușurință a evoluțiilor ce s-au produs după încheierea filmărilor.

Există două variante de stand-up:

relatare exclusiv verbală;

relatare verbală însoțită (acoperită) parțial de imagini.

Intervenția directă a reporterului la începutul relatării se întâlnește mai rar, deoarece introducerea sa poate fi preluată de crainicul emisiunii de știri;

Prezența reporterului în cadru, în partea mediană a știrii, are drept scop să unească două unghiuri ale abordării aceluiași subiect. Apariția finală a reporterului permite completarea informației cu noutăți de ultim moment, atunci când acestea nu sunt lăsate pentru lead.

Durata aparițiilor reporterului este scurtă (15-20 secunde), partea sau părțile însoțite de imagini fiind preponderente. Relatările de tip „stând în picioare” încep sau se termină cu o formulă ce cuprinde numele jurnalistului, denumirea postului de televiziune sau a emisiunii și locul de unde transmite. Apariția sau intrarea în cadru a reporterului poate fi făcută în mai multe variante:

1. direct, prin tăietură de montaj (cea mai uzuală variantă);

2. prin panoramare – imaginea pornește de pe un element semnificativ din locul de unde se transmite și panoramează, descoperindu-l pe reporter. Acesta începe să vorbească fie imediat, fie numai după apariția sa în imagine. În ultima variantă trebuie evitat momentul neplăcut, care trădează neprofesionalism, când spectatorul îl vede pe reporterul care așteaptă să vorbească, iar acesta nu realizează că a intrat deja în cadru;

3. prin transfocare înapoi (cu menționarea acelorași observații ca la punctul 2). În general, reporterul stă pe loc în timp ce vorbește. Dacă totuși se deplasează, va fi urmărit de cameră, astfel încât mărimea sa să rămână constantă în cadru.

Pierre Ganz afirmă că reportajul este un mod de comunicare care descrie spectacolul unui eveniment pentru un public vast. Ceea ce deosebește fundamental reportajul de televiziune de alte genuri este relația directă a jurnalistului cu evenimentul. Reporterul este prezent la fața locului, calitate care îi permite să relateze faptele într-o manieră precisă, detaliată, veridică, originală, atribute care conturează specificul reportajului în comparație cu alte genuri publicistice audio-vizuale. Dacă la reportaj prezența la fața locului este primul element al definiției și condiția producției, constrângerea nu este neapărat valabilă și în cazul știrii sau interviului. Prezența la fața locului însă este la fel de obligatorie în realizarea unei anchete jurnalistice. Jean-Dominique Boucher oferă o altă definiție, mult mai complexă, care din păcate lansează multe puncte de plecare care nu ajung niciodată la finiș. Astfel, din punctul său de vedere, reportajul este:

o istorie povestită;

un mod de a atribui semnificații unei povești reale;

-arta de a povesti și de a construi povești cu care suntem contemporani

un argument al credibilizării informației în audio-vizual;

o stare de spirit, o atitudine, un reflex al reporterului.

Dincolo de toate acestea, argumentul suprem al legitimității reportajului îl reprezintă informația. Un reportaj bun nu este obligatoriu cel care prezintă evenimente spectaculoase. Regula de aur este sobrietatea. Un reportaj izbutit începe în punctul în care orice fapt divers este tratat însuflețit și orice relatare aparent neinteresantă capătă viață.

Reportajul este spectacolul unui eveniment care merită să fie văzut și povestit, având drept obiective vizualizarea, înțelegerea faptelor. Structural, este o înlănțuire de fapte, informație cunoscute, „montate” după regulile unui spectacol, având drept conținut elemente de decor, sunete, mirosuri, costume, personaje, acțiune. Pe scurt, este vorba de scenariu, dialoguri și regie, organizate de cele mai multe ori după regulile narative elementare (debut, desfășurare, final).

Este o organizare de fapte girată de jurnalist, care „vede” realitatea în imagini. Nu jurnalistul este cel care valorizează pozitiv sau negativ ceea ce vede. Spectatorul este cel care decide acest lucru.

Deși produsul final este cu mult mai spectaculos și mai atractiv decât cel oferit de presa scrisă, datorită imaginii, creatorii de reportaj de televiziune sunt supuși acelorași norme de lucru ale profesiei:

a. în redacție – aici are loc pregătirea pentru realizarea reportajului, mai exact localizarea evenimentului și predocumentarea

b. la fața locului – aici reporterul soluționează stabilirea surselor și atribuirea informațiilor. Mai exact, cu cine vorbește, ce imagini vor fi înregistrate și care sunt scopurile pe care le servesc aceste informații.

c. din nou în redacție – în acest moment, reporterul recurge la evaluarea surselor și organizarea informațiilor într-un produs final.

Specificul mesajului audio-vizual – derivă dintr-o sumă de constrângeri care stau la baza oricărui proces de producție audio-vizuală. Principiile specificității au la bază anumite premise:

a. Mesajul este perceput în timp real, fiind fixat de jurnaliști fără posibilitatea intervenției publicului. Singura formă de control sau de protest a telespectatorului este schimbarea canalului de televiziune. Un mesaj bine construit și lipsit de ambiguitate la cele trei niveluri (imagine, sunet, cuvânt) este cel mai bun argument pentru atragerea și menținerea atenției.

b. Publicul are o atenție fragilă. Aceasta este premisa pentru crearea unui mesaj dens și concis ca structură, conținut și semnificație. Mesajul este construit în echipă. Echipa care produce un reportaj nu este o asociere întâmplătoare ale unor persoane, ci un corp profesional care are același limbaj și care lucrează în baza unor constrângeri date.

Funcția – pilot rămâne cea de informare. Boucher și Ganz au identificat însă o serie de alte funcții orientate către:

– înțelegerea evenimentului;

– aducerea în atenție a unei informații personalizate;

– restituirea unei realități date într-o manieră originală;

– informație în defavoarea spectacolului;

– stabilirea unei legături între jurnalist și public;

– sensibilizarea publicului;

– seducție, persuasiune etc.

Principalele categorii ale reportajului se descriu după criterii diferite, care pun în discuție mai ales relația dintre eveniment și momentul difuzării, amploarea acordată subiectului, natura emisiunii în care este difuzat, natura subiectului ales.

a. după criteriul actualității evenimentului, Boucher identifică șase tipuri de reportaj:

1. reportaj „cald” – are drept conținut evenimente neprevăzute, de genul accidentelor, faptele diverse și evenimentele previzibile, transmise în direct;

2. reportaj „rece” – care vorbește despre evenimentele prevăzute ce precedă același tip de evenimente (un reportaj de la o conferință de presă care precede deschiderea concursului Eurovision);

3. reportaj „magazin” – care nu este inspirat din realitatea imediată, dar are o anumită legătură cu aceasta;

4. reportaj atemporal – consacrat de obicei unui subiect cât se poate de cunoscut, cu un potențial permanent de interes (rasism, prostituție);

5. reportaj de urmărire – care ajută la stabilirea unor concluzii asupra unui eveniment produs recent;

6. reportaj relocalizat – consacrat unui eveniment de actualitate, în care se găsesc personaje implicate în alte evenimente de amploare din trecut.

Pierre Ganz identifică în plus patru tipuri de reportaje , organizându-le în jurul a două criterii diferite:

1. după suportul transmisiei – reportajele sunt directe și înregistrate. În cazul reportajelor directe colectarea informației, tratamentul și difuzarea ei sunt simultane cu producerea evenimentului;

2. după formatul emisiunii, există:

a. reportajul de știri – construirea acestuia necesită sinteza celor mai semnificative informații, în conformitate cu perspectiva de abordare aleasă. Colectarea, tratamentul, difuzarea informației se situează la distanțe relativ mici în timp, în raport cu încheierea evenimentului. Esențialul muncii se produce în teren. Caracteristica principală a acțiunii reportericești este viteza. Este difuzat în emisiunile informative specializate;

b. reportajul – magazin – caracterizat de cele mai multe ori printr-o distanță temporală mare față de eveniment. Coerența sa este asigurată de reporter și nu de eveniment, după cum forma și structura acestui tip de reportaj sunt strict dependente de pregătirea sa, de viziunea reporterului asupra faptelor.

c. Domeniul de activitate din contextul căruia se extrage evenimentul este un alt criteriu de tipologizare a reportajului. În această situație se poate vorbi de: reportaj politic, reportaj social, reportaj economic, reportaj cultural, reportaj de fapt divers, reportaj sportiv.

d. În funcție de zona geografică de producere a evenimentului în raport cu comunitatea națională există: reportaje locale, reportaje regionale, reportaje naționale și reportaje internaționale.

e. Daniel Garvey și Wiliam Rivers propun în lucrarea „Informația radio-televizată” o altă distincție, regăsită frecvent în producțiile contemporane:

– reportajul de actualitate

– corespunde formei tradiționale a reportajului și are ca obiect un eveniment actual. Este reportajul despre ceea ce se întâmplă astăzi. Formula după care poate fi recunoscut este oricare din următoarele: „în această dimineață”, „astăzi” etc. Fiecare reportaj de acest gen se concentrează asupra a ceea ce se petrece la un moment dat într-un singur loc, chiar dacă are posibilitatea de a trata fondul problemei. Limitele strânse în care trebuie să se încadreze reportajul obligă jurnalistul să verifice exact ceea ce raportează. Una dintre slăbiciunile reporterilor neexperimentați este superficialitatea în verificarea faptelor.

– reportajul de profunzime – aduce în plus perspectiva care restituie contextul evenimentului. Aduce și răspunsul la întrebările „de ce?”, „cu ce efecte?” în afara celor absolut obligatorii din reportajul de actualitate (cine?, ce?, unde?, când?, cum?). Etapele care trebuie parcurse pentru realizarea unui astfel de reportaj sunt cele cunoscute: alegerea subiectului, stabilirea surselor, identificarea lor etc., cu mențiunea că ceea ce diferă este timpul mai mare acordat parcurgerii acestor etape, fapt care aduce un plus de informație, de profunzime, de înțelegere a evenimentului. Formele de prezentare ale acestui demers jurnalistic sunt multiple: emisiune unitară, consacrată unui singur subiect; documentare; dosar; raport restrâns. Fiecare mod de prezentare presupune un alt mod de abordare. Pentru reportajele gen „raport” (vezi „7 zile în România”), fiecare dintre ele va expune problema, incluzând ceea ce s-a spus deja, plus elementul de actualitate sau elementul – surpriză, care justifică aducerea în atenție a problemei. Pentru „reportajul” dosar sunt exploatate la maximum toate tehnicile de construcție referitoare la relația imagine – cuvânt și la pluralitatea opiniilor. Regula de aur în cadrul reportajului-dosar este echilibrarea balanței informației pro și contra. Acest fapt nu presupune neapărat o egalitate perfectă a punctelor de vedere prezentate, dar include obligatoriu ocazii pentru ambele părți de a-și exprima părerea.

– reportajul de interpretare (analitic) – scopul său este să răspundăstrict la întrebarea „De ce?”. Un reportaj în profunzime ar putea studia, de pildă, care sunt ultimele evoluții statistice despre numărul criminalilor, câtă vreme un reportaj analitic va încerca să descopere cauzele creșterii criminalității într-un mediu anume. Reportajul analitic presupune o documentare mai aplicată, precum și o personalizare mai accentuată aabordării.

– reportajul – anchetă – cei mai importanți termeni care apar aici sunt „probă” și „mărturie”. Orice anchetă poate expune jurnalistul sau postul de televiziune unui proces în justiție. Singurele argumente cu care trebuie să vină jurnalistul în prezentarea faptelor sale sunt probele cu care poate să demonstreze adevărul celor afirmate. Pornind de la aceste considerente în elaborarea unui reportaj anchetă, esențială este strângerea dovezilor. Este extrem de dificilă obținerea informațiilor în imagini, element de structură fără de care reportajul nu poate exista.

Pentru îndeplinirea condițiilor ideale de producție a reportajului trebuie îndeplinite patru exigențe:

1. familiarizarea cu subiectul – presupune o rapidă evaluare a informației din punct devedere al importanței sale și al interesului potențial al publicului, verificarea veridicității informației inițiale, disocierea zvonului de informația reală;

2. localizarea evenimentului – este o fază pregătitoare în care se stabilește contactul cu actorii evenimentelor, care, în unele situații, sunt avizați asupra intenției de a realiza un reportaj și cărora li se cere eventual acordul. Contactul cu actorii evenimentului își are importanța lui, mai ales pentru situațiile în care potențialul personaj nu dorește să fie filmat. Este recomandabil ca jurnalistul să evite pe cât posibil contactele oficiale. Purtătorii de cuvânt, birourile de presă îi pot deturna adesea pe jurnaliști de la adevăratele surse, dirijându-i spre unele irelevante.

Localizarea evenimentului este absolut necesară în cazul transmisiilor în direct, pentru că în acest mod se obțin informații utile de „bucătărie internă” (se evaluează locurile unde se plasează camera, se verifică dacă există sursă de energie, de lumină etc). Un alt avantaj al reperării locului este acela de a permite construirea unui scenariu după care să se facă filmarea, ceea ce ușurează infinit situația la fața locului. Adesea se vorbește de tehnica „turnat – montat”, care poate fi aplicată în teren. Adică, imaginile sunt filmate conform ordinii din scenariu, iar difuzarea lor va urma strict aceeași ordine. Acest mod de lucru este indicat, dar nu și practicat în reportajele de știri, unde presiunea timpului nu permite o asemenea procedură.

3. documentarea asupra evenimentului – scopul acestui demers este obținerea unui maximum de informație despre actorii, cadrul și contextul evenimentului;

4. pregătirea instrumentelor necesare filmării: materialul de lucru este fundamental pentru succesul reportajului de televiziune. Reporterul are responsabilitatea de a-și pregăti notițe privind coordonatele interlocutorilor și schița comunicării în teren (fișe cu întrebări, fișe cu informații, fișe cu date tehnice etc). Banalele instrumente de scris nu trebuie pierdute din vedere, fiind un suport de date de neprețuit în cazul defecțiunilor tehnice. Camera de luat vederi, sursele de lumină, cablurile, stickul de memorie plus unul de rezervă, baterii încărcate pentru cameră (de rezervă), microfonul încărcat, acumulatorul, sunt, de regulă, în grija tehnicienilor, care au competența necesară manipulării lor. Reporterul, în calitatea sa de coordonator al echipei de filmare, urmărește în deaproape modul de pregătire a materialului tehnic. Cel mai important obiectiv al prezenței în teren este colectarea informațiilor, prin cele două suporturi posibile, cuvânt și imagine. Prezența unei echipe de filmare în mijlocul unei situații cu potențial jurnalistic atrage întotdeauna atenția. De aceea, cuvântul de ordine al lucrului în teren este discreția. Elementul cheie al muncii în teren este gestionarea relației cu sursele. În acest sens, un cuvânt greu de spus îl are flerul reporterului. Martorii sunt cea mai căutată categorie de surse, dată fiind relevanța intervenției lor ca participanți sau ca spectatori în relație directă cu evenimentul. Reporterul poate fi considerat un bun manager al relației cu sursele dacă îndeplinește trei roluri fundamentale:

a. – de sprijin – în cazul surselor emoționale sau al martorilor care se află pentru prima dată în fața aparatului de filmare, acest rol este esențial;

b. – de identificare – acest rol intervine atunci când reporterul află care estenumele, prenumele și funcția martorului său. Identificarea martorului esteimportantă, fiind considerată de către public ca o responsabilitate asumată a afirmațiilor făcute, ceea ce aduce un plus de credibilitate reportajului;

c. – de selecție – reporterul joacă acest rol în cazul surselor care sunt familiarizate cu televiziunea, încercând să profite de intervențiile de acest tip și să-și îmbunătățească imaginea. Problema esențială pentru reporter este aceea a selecției celor mai relevante surse în contextul general al desfășurării evenimentului.

Sursele oficiale sunt o a doua categorie de surse. Acestea pot furniza aspecte relevante în derularea reportajului. Titulatura oficială nu este întotdeauna în relație directă cu calitatea sursei din punct de vedere jurnalistic. Credibilitatea este mare dacă sursa este garantată personal. Jurnalistul-sursă este în principiu o sursă utilă, deoarece informația este evaluată după aceleași criterii profesionale. Dezavantajul apare atunci când jurnalistul confrate este mut ca un pește, date fiind condițiile de concurență. Cele mai egoiste surse de acest fel sunt jurnaliștii de teren cu statut special (trimișii speciali, corespondenții în străinătate), în lupta lor pentru exclusivitate. Partea luminoasă a lucrurilor este că după transmiterea informației, acest tip de sursă se relaxează și furnizează informația. Specialiștii sunt tipul de surse dificile pentru simplul fapt că se debarasează foarte greu de limbajul specializat din diferite domenii. Reporterul însuși este un tip de sursă, dar cu o doză mare de subiectivitate. Tehnicile de colectare a informației cel mai frecvent utilizate în practica reportajului sunt interviul și observația. Interviul (ca mod de colectare a informației.

Începutul reportajului. Pentru captarea telespectatorului, reportajul va începe cu faptul cel mai semnificativ, cel mai derutant care poate fi comunicat printr-o informație sau un detaliu-surpriză. „Atacul” trebuie să conțină indicii despre perspectiva în care va fi tratat reportajul. Altfel spus, trebuie să răspundă la două-trei dintre cele șase întrebări esențiale, niciodată la toate, deoarece s-ar pierde din start interesul publicului. Întrebarea la care nu trebuie să se răspundă niciodată în prima parte a textului este „de ce?”, deoarece ar cere o explicație a ceea ce s-a întâmplat și aceasta ar fi mult prea lungă. Introducerile umoristice omit orice informație clară, fiind utilizate mai ales în subiectele umoristice. Introducerile interogative nu sunt recomandate în nici o împrejurare, pentru că dau impresia unei insuficiente cunoașteri a subiectului. Stilul relatării va fi unul concis. La nivelul propoziției, acest lucru este posibil prin aplicarea schemei „subiect-predicat-adverb”. La nivelul frazei concizia și inteligibilitatea se obțin prin redactarea unor fraze care să conțină cel mult două propoziții (principală-subordonată, principală-principală). Asemenea structuri contribuie și la imprimarea unui ritm în prezentare. Verbele sunt folosite în mod prioritar la timpul prezent, marcând astfel actualitatea evenimentului. Pentru a prezenta un fapt din trecut este utilizat de regulă perfectul compus, dar, în acest caz, trebuie făcute precizări privind data evenimentului. Este de preferat folosirea diatezei active, care face propozițiile mai scurte, mai convingătoare, mai ușor de înțeles. Lexicul recomandat este cel alcătuit din cuvinte făcând parte din vocabularul comun, pentru a facilita accesul unui public numeros la înțelegerea evenimentului. Sunt de preferat cuvintele „puternice”, desemnând obiecte concrete, persoane, sentimente puternice.

Încheierea textului este importantă deoarece ultimele cuvinte rămân mai mult în atenția telespectatorului, care le percepe ca pe o concluzie. Funcțiile pe care trebuie să le asigure finalul vizează închiderea unghiului din care a fost abordat subiectul și evitarea formulărilor moralizatoare. Dacă subiectul rămâne deschis, trebuie formulată o concluzie oarecare, alături de promisiunea de a continua dezbaterea. „Vocile” prezente în reportaj sunt echivalente citatului între ghilimele din presa scrisă și au rolul de a aduce un plus de informație și de culoare. Dată fiind presiunea timpului, declarațiile personajelor trebuie să conțină fraze-cheie. Identificarea sursei este obligatorie, fiind un reper care ajută la evaluarea importanței informației. Cu cât sursa este mai aproape de eveniment sau are proeminență în raport cu acesta, cu atât informația este mai valoroasă. Cele două reguli referitoare la citate sunt: un atac nu începe niciodată cu un citat (s-ar putea confunda cu perspectiva majoră de abordare); se practică mai întâi citarea sursei (pentru captarea atenției), apoi introducerea informației.

Cel mai bun mod de a cita pe cineva este declarația sa în imagine. Nu se recomandă citatul între ghilimele în interiorul textului decât în cazuri extreme. În acest caz, trebuie indicat foarte clar unde începe și unde se termină citatul prin formule specifice de tipul „citez”, „am încheiat citatul”. Numele și titlurile sunt citate complet când apar pentru prima dată în material. Ulterior, se poate renunța la titlul persoanei pentru a ușura scriitura. Cele mai cunoscute instituții pot fi citate cu numele întreg la început, apoi cu inițiale. Pentru toate funcțiile (militare, religioase, diplomatice etc.) trebuie ca autoritățile respective să fie consultate. Tehnicile de construcție ale reportajului sunt în majoritatea lor narative (specifice reportajelor de actualitate) sau argumentative (caracteristice reportajelor ample). Elementele de structură ale argumentării sunt: baza factuală (o situație, fapte, evenimente care au generat dezbaterea), o poziție inițială (favorabilă sau defavorabilă acestor evenimente), expunerea argumentelor (statistici, rapoarte ale experților etc.) și poziția finală (care este reconfirmarea punctului de vedere inițial).

Ordinea în care sunt prezentate secvențele de imagini care compun un reportaj areexigențele ei. Întâi de toate trebuie evaluate imaginile care dau telespectatorului impresia de afi la fața locului și de a asista la desfășurarea situației.Formula utilizată în astfel de cazuri este relativ simplă: plan de ansamblu, urmatde un plan mediu, apoi de un gros-plan și de un plan detaliu. Se poate opera apoi trecerea dela gros-plan, la planul mediu și apoi la planul de ansamblu, care a fost chiar punctul de plecare, reportajul având astfel simetrie, coerență, informație. Una dintre aceste etape poatelipsi fără să afecteze neapărat coerența ansamblului. Ceea ce trebuie evitat este însă trecerea bruscă de la o extremă (de ansamblu) la alta (detaliu).

pentru o cât mai justă evaluare și ierarhizare a imaginilor.

Decorul: Locul în care se realizează interviul poate fi banal sau interesant. Prin atmosfera și semnificația sa el contribuie în mare măsură la conturarea impresiei finale. Decorul va fi astfel ales (pe teren) sau construit (în studio) încât să îndeplinească cel puțin una din următoarele funcții:

– să ilustreze tema sau subiectul interviului;

– să spună ceva despre cel intervievat;

– să sugereze condițiile în care se ia interviul, dacă acest fapt este relevant. Excepție fac interviurile luate în studio, în cadrul unor emisiuni ce își păstrează neschimbat decorul de la o ediție la alta. Se recomandă evitarea fundalurilor prea dinamice sau prezența în cadru a altor elemente care ar putea distrage atenția privitorului. O variantă particulară de decor o întâlnim în documentarele televiziunilor britanice. Aici personajele intervievate sunt așezate în fața unui fundal cufundat complet în întuneric. Avem de-a face cu o absență a decorului. Rezultatul pare artificial, mai ales că uneori și iluminarea personajului este nefirească. O filmare a unui interviu la masă ori la un birou sugerează un dialog riguros și pragmatic. În varianta unui interviu mai lejer se poate opta pentru fotolii și, eventual, o măsuță joasă. O formulă interesantă și de succes constă în a intervieva aceeași persoană în mai multe locuri, ceea ce dă materialului un plus de expresivitate și de dinamism. În acest caz există însă o condiție restrictivă: schimbarea și alegerea locurilor de filmare trebuie să fie motivată de subiectul abordat. Dacă de fiecare dată interlocutorul apare altfel îmbrăcat se sugerează că filmarea a durat mai multe zile.

„Divertisment” în DEX:

DIVERTISMÉNT, divertismente, s. n. 1. Petrecere ușoară, agreabilă și de scurtă durată; distracție, amuzament. 2. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale. – Din franceză: divertissement.

DIVERTISMÉNT s. n. 1. recreare plăcută și amuzantă; distracție. 2. episod distractiv, compus din dansuri și arii, în teatrul din sec. XVII-XVIII; mică piesă scrisă pentru teatrul de societate. 3. (muz.) suită de piese instrumentale cu caracter diferit, asemănătoare cu partita, serenada etc. ◊ piesă cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant. ◊ secțiune a fugii constând dintr-o alternare liberă a expozițiilor și interludiilor. 4. concert de estradă cu conținut variat. 5. suită de diferite dansuri. (< fr. divertissement).

DIVERTISMÉNT s.n. 1. Recreare plăcută și amuzantă; distracție. Episod distractiv, alcătuit din dansuri și arii, introdus în teatrul din sec. XVII-XVIII; mică piesă scrisă pentru teatrul de societate. 2. (Muz.) Piesă instrumentală alcătuită din mai multe părți succesive, cu caracter zglobiu, fantezist, capricios, amuzant. Suită ușoară de bucăți muzicale. Secțiunea a doua a unei fugi. Suită de diferite dansuri. [< fr. divertissement, it.divertismento].

divertismént s. n., pl. divertisménte

DIVERTISMÉNT ~e n. 1) Petrecere plăcută a timpului (de scurtă durată); distracție; amuzament; agrement. 2) Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. 3) Suită muzicală, alcătuită dintr-o serie de bucăți muzicale cu caracter distractiv și variat. /<fr. Divertissement divertismént s. n., pl. divertisménte.

Reportajul de divertisment este reportajul recreativ, distractiv, despre persoane publice din domeniul muzicii, teatrului, modei, picture, din sfera artistică per general. Reportajul de la fața locului, de la evenimente mondene, concerte, lansări de album, videoclip, petreceri fastuoase, zile de naștere etc. Când vorbim despre divertisment ne referim la un eveniment, un spectacol sau o activitate menită să ofere plăcere unui public (deși, de exemplu, în cazul unui joc pe calculator, publicul poate fi o singură persoană. Joaca, lectura, o excursie, în general, nu pot fi privite ca divertisment, ci mai degrabă ca distracție în sensul de recreație. Divertismentul necesită ca entertrainerul să fie vizibil spectatorului. Mass-media a creat binecunoscuta sintagmă de show business sau show biz, reprezentând industria divertismentului. În zilele noastre, cea mai accesibilă sursă de divertisment rămâne televiziunea, indiferent dacă vorbim de știri sau alte programe difuzate.

Neil Postman este cel care în cartea sa “Amusing ourselves to death”, critică aprig televiziunea ca mediu, a cărui conținut dăunător, pretinde el, este un rezultat al formei sale. Televiziunea, pentru Postman este inextricabil legat de “entertainment” (amuzament) și este periculoasă atunci când încearcă să devină serioasă. Își începe cartea cu niște exemple prin care încearcă să ridiculizeze speranța unora care cred că televiziunea poate fi folosită pentru a susține tradiția culturală. Televiziunea nu amplifică sau extinde cultura, ci o atacă. În ziua de azi, occidentalii au început să se distreze până crapă… Postman arată cum occidentalii transformat totul în jocuri televizate, concursuri, loterii și bâlciuri. Divertismentul a fost plasat în inima culturii. Și pentru că divertismentul și consumul au nevoie de pace și bună înțelegere, mass-media a început să ne inoculeze un sentiment de bunăstare, îndepărtând de noi adevăratele probleme ale lumii: sărăcia, foametea, bolile, războaiele. Televiziunea oferă o varietate de subiecte care nu se cer neapărat a fi înțelese, ci vor să atingă latura emoțională, ne face să vedem partea bună a lucrurilor. Deși ne menține în contact cu lumea, o face în așa fel încât să nu ne schimbe buna dispoziție. Televiziunea, cu alte cuvinte, este devotată în totalitate alimentării audienței cu divertisment. (Neil Postman, “Amusing Ourselves to Death”, capitolul “The Age of Show Business”). Televiziunea oferă explicația pentru o lume obsedată de imagine în detrimentul conținutului, ea își redă dialogul în imagini, și nu în cuvinte. „Forma lui lucrează împotriva conținutului”. Chiar și atunci când ne prezintă fragmente dramatice, poate uneori crude, suntem îndemnați de prezentatori să „îi privim mâine”… Pentru unii oameni câteva minute de crime ar fi suficiente pentru a avea coșmaruri sau pentru a nu dormi o lună. „Acceptăm invitația prezentatorilor receptivi pentru că știrile nu trebuie luate în serios, ci trebuie privite ca o sursă de divertisment, dar și protejare. Ne putem da seama de asta prin înfățișarea plăcută și amabilitatea prezentatorului, de ironia lor, de muzica ce deschide și încheie programul, de reclamele atractive sau antipatice”. Toate acestea și altele, ne sugerează Postman, că ceea ce tocmai am văzut nu este o cauză pentru a plânge.

I.2. Reportajul de divertisment în TV

Reportajul de divertisment are un loc de maximă audiență în televiziune, după știri. Știrile au prioritate. Posturile de televiziune generaliste au emisiuni de divertisment, atât matinale cât și de seară. Divertismentul are un spațiu mult mai mare în TV decât buletinele informative. De exemplu la Jurnal TV, Prime, Moldova 1, Acasă în Moldova, în grilă sunt incluse emisiuni de divertisment zi de zi. Dimineața la Jurnal TV începe cu emisiunea de divertisment “Deșteptarea”, care durează două ore (7:00-9:00). În week-end aceiași emisiune se numește “Deșteptarea de weekend”, sâmbătă și duminică, și are alți prezentatori – Anatol Melnic, Gabi Marcu și Aura Revenco, spre deosebire de “Deșteptarea” de zi, prezentată de Lilu și Bogdan Dascăl. O altă emisune de divertisment la Jurnal TV este “Veranda” care începe la 17:00 și durează tot două ore. O a treia emisiune de divertisment este “Paparazzi”, la care mi-am făcut practica. Aceasta durează 45 de minute și se transmite duminică la 18:00 și marți dimineață la 10:30, în reluare.

Televiziunea Prime are o singură emisiune de divertisment. Se numește “Prima oră” și durează, la fel, două ore (7:00-9:00). La Moldova 1 săptămâna începe cu emisiunea matinală de divertisment “Bună dimineața”. Aceiași emisiune în weekend se numește “Bună dimineața de weekend” și la fel, are alt prezentator față de emisiunea de luni până vineri (Cătălin Ungureanu). Alte două emisiuni de divertisment la Moldova 1 este “Vedete la bis” și “Cine vine la noi?”.

Postul de televiziune Acasă în Moldova, retransmis de București, are o singură emisiune de divertisment și durează o oră și jumătate (18:00-19:30). Se numește “O seară perfectă” și este transmisă în direct, de luni până vineri. Prezentatoarea emisiunii, Rodica Ciorănică, are mai mulți invitați în studio, care intră pe rând în emisie, însă sunt difuzate și suficiente reportaje de divertisment. Aici sunt angajat în prezent. Aici realizez adorabilul meu reportaj de divertisment… Am reușit să realizez reportaje cu Irina Bivol în birou la primarul Dorin Chirtoacă, interviu de divertisment cu ambii, reportaje de la concerte, spectacole de teatru, reportaje despre pictori, actori și interpreți atât binecunoscuți cât și începători.

La Acasă în Moldova emisiunea “O seară perfectă” se transmite în reluare noaptea la 00:00 și dimineața cu începere la 6:00. Pentru că Acasă în Moldova este în aceiași rețea cu Pro TV Chișinău (aceiași Companie, aceiași familie), emisiunea “O seară perfectă” este transmisă în reluare, de două ori pe zi, și la Pro TV (00:00, 6:00).

Acesta ar fi locul reportajelor de divertisment în televiziune în emisiunile de divertisment. Rolul reportajului de divertisment în TV este însă de a relaxa, de a delecta și de a culturaliza telespectatorul, dar și, nu în ultimul rând de a-l informa. Dacă înainte nu exista posibilitatea de a revedea reportajele TV pe internet, astăzi evoluarea internetului reprezintă un beneficiu global. Un reportaj TV poate fi văzut absolut în orice colț al lumii anume grație internetului. Astăzi orice post de televiziune are și site online.

Internetul imortalizează orice reportaj TV, indiferent de ora difuzării acestuia. Dacă acum câțiva ani pierdeam sau nu reușeam să privim o emisiune de divertisment la TV, la vremea actuală, în epoca informațională, aceasta nu mai este deloc o problemă…

Locul reportajului de divertisment TV contează doar pentru televizunea prin cablu, cu fibră optică deoarece pe internet ora difuzării nu valorează, putem accesa oricând site-ul postului de televiziune și viziona orice reportaj sau emisiune cap-coadă. Rolul reportajului de divertisment însă rămâne același! Important și neschimbat.

Pentru realizarea reportajului de divertisment TV, înainte de a începe partea practică, am urmărit cu regularitate toate emisiunile de divertisment televizate din țară. Astfel, posturile de televiziune Jurnal TV, Acasă în Moldova, Prime și Moldova 1 au fost sursele pe care le-am monitorizat, dar și site-urile acestor canale TV. Reportajul de divertisment miroase astăzi a Cancan… Bineînțeles, dacă este vorba despre vedetele muzicale… Cele mai mediatizate vedete de la noi în ultimele luni a fost Kătălina Rusu, Diana Grigor, Natalia Moraru, Tany Vander și Tatiana Spânu. Mass-media este factorul numărul unu pentru imaginea unei vedete. Actualitatea reportajelor de divertisment depinde de protagoniștii acestora, iar ei se schimbă odată cu moda… Dacă cu zece ani în urmă era la modă să se difuzeze în televiziune reportaje de divertisment despre trupele O-Zone, Fresh, sau 3rei Sud Est, astăzi sunt actuale alte trupe și alte vedete. Deci filmăm cu alți protagoniști, cum ar fi numele menționate mai sus… O vedetă nu poate avea popularitate dacă nu este în vizorul presei. Când o vedetă face parte într-un reportaj, automat acesta este de divertisment. Presa este cea care îi dă notă și importanță unui cântăreț sau unei trupe muzicale. De atenția presei depinde și onorariul pe care îl încasează o vedetă. Când o vedetă este mediatizată des la posturile de televiziune, mai ales dacă este implicată în vreun scandal și se vorbește despre ea și în buletinele de știri, înseamnă că popularitatea sa este de invidiat. Protagoniștii la modă fac reportajul de divertisment actual. Vedetele actuale sau cele nemuritoare, care se mențin în vizorul publicului ani de-a rândul… Reportajul de divertisment contează! Are un rol important în televiziune, este plasat ca și timp în ore de maximă audiență iar pentru că protagoniștii acestuia sunt de obicei oamenii publici, vedetele, mediatizarea TV este factorul numărul unu, nu mai puțin contează apariția reportajului de divertisment, atât în emisiunile de divertisment cât și aparițiile în buletinele de știri televizate. Astăzi, producătorii emisiunilor TV de divertisment cer de la reporter în primul rând scandal, bârfă, exclusivitate, senzațional… Când o vedetă de la noi se căsătorește, și-a luat mașină, a născut sau a divorțat, sau mașina i-a ars, acesta reprezintă subiectul care aduce audiență… Când o vedetă este în vizorul reporterilor TV de divertisment, succesul și popularitatea este garantată!

Un factor important al vedetei este scandalul (senzaționalul), oglindit în atenția jurnaliștilor devenind automat atenția publicului. Multe vedete de succes pentru a-și menține popularitatea apelează la acest truc care aduce instantaneu roade. De exemplu, divorțul, aducerea pe lume a unui copil, perioada de graviditate a unei cântărețe de succes, este în vizorul presei mereu. O vedetă trebuie să fie în relații bune cu presa dacă își dorește să fie în vizorul ei. Jurnaliștii dacă au scop să defaimeze o vedetă, o pot face foarte ușor: inventând bârfe, indiferent dacă avantajează sau dezavantajează imaginea acesteia. Imaginea vedetelor se crează prin mediatizare. În primul rând prin televiziune și aparițiile în reportajul de divertisment sau în emisiunile de divertisment.

Imaginea vedetelor se bazează pe cât de multă importanță îi oferă presa, spațiul de emisie în TV, pe cât de des apar în emisiunile de divertisment și pe cât de des sunt difuzate piesele acestora la posturile de radio… Aparițiile în buletinele televizate de știri reprezintă un factor esențial care oferă vedetelor importanță, de interes public. Buletinul de știri poate transmite un reportaj de divertisment dacă acesta este despre o persoană destul de cunoscută. În telejurnal, reportajul de divertisment este transmis după evenimentele sociale și politice. Emisiunile televizate de divertisment cu maximă popularitate care transmit cel mai des reportajul de divertisment sunt: „Veranda” de la Jurnal TV, „Ai Show” de la TNT, „O seară perfectă” de la Acasă în Moldova și nu în ultimul rând emisiunile matinale „Deșteptarea de vreme” de la Jurnal TV, „Utro na CTC” de la CTC și „Prima oră” de la Prime. Popularitatea unei vedete muzicale depinde și de de apariția și menținerea în topurile radiofonice. Cu cât mai mult se menține în top o piesă cu atât mai mult șansa că această piesă devine hit este tot mai mare… Unele vedete de la noi se bucură de o maximă difuzare a hitului, odată sau de două ori pe oră, și tot așa oră de oră. Imaginea vedetelor autohtone depinde mult și de aspectul exterior al acestora în parte… De cum arată, de cum sunt îmbrăcate. La Jurnal TV este o rubrică în cadrul emisiunii de divertisment „Paparazzi", aceasta se numește „Ok or not Ok?" și vorbește despre cum s-au îmbrăcat vedetele la evenimentele mondene. Vedetele care au marele noroc de la Dumnezeu de a fi frumoase de la mama natură au garanția unui succes din startul carierei. Aspectul sexy aduce succes imaginii și popularitate. Femeile frumoase care au statut de vedetă sunt incluse în diverse topuri cum ar fi „100 femei sexy" ale Moldovei organizat de revista VIP magazin iar acest eveniment este cel mai important eveniment al anului probabil. Vedetele sexy au prioritatea de a deveni faimoase mult mai rapid decât cele mai puțin sexy. Fetele frumoase, cântărețe, fotomodele sau chiar dame de afaceri sunt invitate pentru filmări de videoclipuri, sunt invitate să reprezinte imaginea unui oarecare brand de parfum, magazin de haine, Companie sau proiect. La noi vedete sexy sunt considerate Tany Vander, Kătălina Rusu, Natalia Barbu, Valentina Naforniță etc. Le admirăm când deschidem televizorul și ne întrebăm care sunt secretele frumuseții lor. Invitate principale la evenimentele mondene…Există consultant de imagine. Pentru vedetele din showbizz de imagine se ocupă stilistul dar și managerul, impresarul, producătorul, PR-managerul. La realizarea reportajului de divertisment în televiziune adesea se convine, mai întâi reporterul și vedeta, după care cu operatorul de imagine. Vedeta poate juca o scenetă, poate intra în rol precum că nici n-ar bănui că este filmată… Imaginea vedetelor ține și de aspectul exterior, interior, de repertoriul pe care îl lansează, nu doar de atenția reporterilor de divertisment din televiziune. Cea mai frecventă greșeală a vedetelor autohtone este schimbarea de imagine fără motivație. Vor într-un anumit moment al carierei – vieții lor, să apară „la rampă” și acționează în acest sens fără să țină cont de sfaturile specialiștilor. Din păcate, de cele mai multe ori acest lucru are urmări grave asupra carierei lor viitoare (fanii sau publicul, nu acceptă schimbarea înfățișării idolului lor și sunt refractari și față de cariera acestora începand cu momentul schimbării). Am ales să scriu teza de licență și să mă specializez anume în reportajul de divertisment deoarece mă simt ca peștele în apă în acest domeniu. Nu mi-e frică de camera de luat vederi, cunosc bine vedetele de la noi deoarece și eu am cântat câțiva ani și m-am împrietenit cu multe din ele. Reportajul de divertisment îmi aduce stare sufletească pozitivă, mă delectează și mă face să caut mereu subiecte curioase. Mereu mi-e gândul la noi și noi reportaje de interes public cu protagoniști de interes public… Despre partea tehnică de realizare a reportajului de divertisment în televiziune vorbesc în rândurile ce urmează. Televizunea mi-a plăcut din copilărie și o să-mi placă toată viața… Imaginile vorbesc de la sine. Realizarea reportajului de divertisment în televiziune este pentru mine o posibilitate de a-mi pune în valoare imaginația, creativitatea, de a vedea de ce sunt în stare. Când merg pe teren, înainte de a filma subiectul, în mintea mea acesta este deja și montat. Îl văd în creier, mi-l imaginez gata. Reportajul mi-l scenarizez imaginar, îl regizez: început, conținut și sfârșit. De obicei îl formulez ca o povestioară cap-coadă. Intro, text Beta, Ambianță, Sincron… Acestea sunt cuvintele care mă reprezintă zi de zi… Am învățat să nu fac textele Beta prea lungi și nici să nu dau Sincroane lungi. Ambianța vorbește de la sine. Imaginile și fără voice over au un mesaj suficient de inoformativ. Textul înfrumusețează imaginea, dă caracter știrii, importanță după intonație… Reportajul de divertisment este nu mai puțin important decât reportajul social sau politic. Cunosc o mulțime de persoane care nu privesc la TV știrile dar privesc cu regularitate emisunile de divertisment doar pentru a vedea câteva reportaje curioase… Tehnicile de realizare ale reportajului de divertisment în televizune sunt nebănuite când le studiam theoretic dar după ce am aplicat practic, acestea au devenit extreme de interesante pentru mine. Sunt îndrăgostit în televiziune, în montaj, în scrierea textului Beta, în selectarea sincroanelor, în tot ceea ce are legătură cu reportajul de divertisment. Am început să fiu tratat altfel. Multă lume mă privește cu alți ochi iar unele persoane din viața mea consider că pentru mine a fi reporter TV și mai ales pentru reportaje de divertisment este o ascensiune.

CAPITOLUL II: REALIZAREA REPORTAJULUI DE DIVERTISMENT LA JURNAL TV

Am ales tema ”Tehnici de realizare a reportajului de divertisment în televiziune“ deoarece anume televiziunea este pasiunea mea numărul unu, dacă ar fi s-o compar în raport cu radioul și presa scrisă. Pentru a privi televizorul au acces toate categoriile de oameni. Presa scrisă: revistele, ziarele, astăzi nu mai au vânzările de cândva iar radioul este ascultat mai rar decât acum câțiva ani. Internetul prevalează. Până și reportajele televizate sunt postate pe internet pe site-urile fiecărui post de televiziune în parte. În viziunea mea televiziunea mereu a fost ceva de neatins. Un vis greu de realizat. Mereu credeam și mai cred că este mai greu să ajungi pe sticlă, ca și jurnalist decât să scrii la ziar. Televiziunea oferă mai mult decât presa scrisă, mai mult decât radioul, televiziunea oferă în primul rând imagine. Montajul face minuni. Când privim un reportaj TV avem impresia că am fost prezenți la acel eveniment, această senzație n-o poate oferi nici radioul, nici ziarele și nici revistele…

Am făcut practica la Jurnal TV, un post de televiziune cu o maximă audiență, un post prestigios și unde se ajunge extrem de greu. Mereu mi-a plăcut divertismentul. Am ales să fac reportaje de divertisment deoarece cunosc personal toate vedetele din țara noastră, pentru că am făcut și eu muzică cu ceva ani în urmă iar vedetele nu prea te lasă să ai acces la ele fiind un necunoscut. Un mare plus a fost faptul că vedetele au acceptat din prima să filmăm subiectele mele, mai ales vedetele cu care am o relație aparte, de ani de zile…

Reportajul de divertisment reprezintă de fapt un subiect, o noutate, un motiv. Vedetele nu sunt accesibile oricând și nu toate acceptă să filmeze pur și simplu… În cazul în care nu există o noutate muzicală, un nou videoclip sau o știre din viața personală, jurnalistul vine cu subiectul. La Jurnal TV subiectele pe care le-am aplicat pentru vedete au fost: gătitul, sportul, am filmat vedete cu copiii la plimbare, alte vedete le-am dus la țară, le-am pus să hrănească animalele din gospodărie, să dea cu var, să pună usturoi în pământ, să coacă plăcinte… Am filmat zilele de naștere ale unor interpreți, am filmat cum o altă persoană publică din domeniul muziii predă ore de canto, altor vedetele le-am filmat părinții, soții, soțiile, iubiții, iubitele, mașinile și chiar hainele din garderobă… Conceptul și formatul emisiunii la care am făcut practica, Paparazzi, este de a arăta telespectatorului culisele vedetei, căci pe scenă îi vedem suficient. Persoanelor publice le place să fie curtate de presă însă nici până într-atât ca să venim să filmăm zilele lor de naștere, nunțile, cumetriile, fără a-le cere permisiunea. Sunt și categorii de vedete care promit că filmăm, stabilim ziua, ora, locația, dar cu o oră înainte de filmare sunt anunțat că se contramandează totul. Situație neplăcută la maximum, bineînțeles, deoarece în televiziune camera și operatorul se programează, se rezervează. Sloganul “Practica bate gramatica” mi-a demonstrat eficiența sa… Într-adevăr, așa este! În practică am întâlnit noțiuni necunoscute și de care nu am auzit la Facultate. La Jurnal TV veneam zi de zi, de dimineață până seara, în afară de weekend. La începutul săptămânii veneam cu idei de subiecte, atât eu cât și colegele mele. Emisiunea Paparazzi este săptămânală, se transmite duminica la 18:00, durează 45 de minute și fiecare reporter al emisiunii trebuia să aibă minimum 3 subiecte în fiecare ediție. După ce stabileam subiectele cu vedetele în cauză, le propuneam producătoarei emisiunii, primeam acceptul, rezervam cameră cu operator, urma munca pe teren – filmarea subiectului. Când mergeam pe teren vedeam deja reportajul în față. Îl regizam în capul meu, îi făceam un scenariu, filmam imagini de ambianță, care durează ca și timp mai mult decât interviul în sine. Știam ce imagini îmi trebuie, le filmam, așteptam de la fiecare vedetă în parte sincroane mai siropoase, mai curioase, iar dacă nu le obțineam provocam interpreții să le spună… Foarte mult contează și calitatea imaginilor, jocul cu camera, panoramele, zoom-ul. Am avut momente când producătoarea nu era mulțumită de imagini. Am învățat de atunci să nu mai am încredere în operatori, am început să monitorizez toate cadrele filmate, am înțeles că operatorul trebuie să asculte de reporter și că pe teren reporterul este șeful, știe el ce știe…

După ce am terminat filmarea pe teren, mergeam la redacția televiziunii, imediat luam stickul cu imagini (memorie 32 GB) de la operator, pe care tot eu i-l dădeam înainte de filmare, captam în arhiva televiziunii imaginile în programul intern al Jurnal TV News Air unde sunt încărcate toate imaginile video ale celor două departamente: Știri și Producție. Fiecare reporter primește câte un stick de la administrația postului TV. Imaginile brut sunt captate toate în News Air și tot în programul server News Air reporterii își scriu textele pentru reportaj. Până și introul prezentatoarei înainte de difuzarea reportajului, tot reporterul îl scrie, fiecare reporter pentru materialul său. Textul scris, care ulterior este citit după cadru, se numește Beta, la Jurnal TV Betele sunt citite tot de prezentatoare sau de reporterițele cu voce plăcută și dicție bună, i-se mai zice voice over – adică vocea de după cadru a Betei. Compoziția reportajului, structura, este următoarea: Intro (Video Head), Beta – un al doilea intro citit deja de voice over care desfășoară evenimentul, Sincron – ceea ce ne povestește intervievatul, în cazul nostru vedeta, apoi Ambianța: imaginile video în acțiune, cum ar fi secvențe din concert, secvențe cu vedeta în mișcare, adică nu în timpul interviului, când ulterior sunt selectate sincroanele. Beta, Sincron, Beta, Sincron, Ambianță, iar Beta, Sincron, Beta, Sincron… În cazul în care filmez un eveniment monden sau un spectacol de teatru, iau interviu de la spectatori, public, ceea ce numim Vox. Reportajul în sine este ca o poveste, istorioară, cu început, conținut și sfârșit. Materialul, subiectul, cum i se mai spune reportajului, ia sfârșit diferit, se termină când cu Beta, când cu Sincron, când cu Ambianță, depinde, de la caz la caz. Reportajul este schițat, în viziunea mea „desenat”, apoi „îmbrăcat” și „colarat” deja la montaj cu imaginile în cauză… Îi fac un scenariu înainte de a-l monta. Montajul este cel care dă viață reportajului. La montaj avem posibilitatea de a taia bâlbâiala, declarațiile neinteresante și alegem doar declarațiile curioase, actuale, de interes public. Reporterul are misiunea de a face reportajul atractiv, atât text cât și actualitate, atât sincroanele selectate cât și imaginile de ambianță. A doua parte a reportajului este montajul. O parte nu mai puțin importantă. Editorul de imagine, dacă este talentat, face minuni. Când un interviu este prea lung dar în același timp interesant, editorul de imagine poate capta atenția telespectatorului prin imagini. O imagine plictisește dacă nu este schimbată mereu. Imaginile trebuie să fie luate din diferite unghiuri. Când protagonistul reportajului vorbește, pentru a obține un reportaj mai viu, editorul de imagine aplică un efect cu poze sau imagini din timpul evenimentului, în timpul interviului. Dacă sincronul este scurt atunci nu folosim imagini ca să nu acoperim în exces fața intervievatului, maniera de vorbire, emoțiile, ochii, privirea…

În reportaj o mare valoare are și textul. Mai ales în reportajul de divertisment. La știri e relatare, în divertisment e metaforă, poveste, creație, fantezie, ironie și creativitate. După ce este gata, textul Beta este salvat în rețeaua redacțională, în serverul postului TV, programul News Air apoi este văzut și aprobat de editor, adică redactat. Și textul trebuie să fie gustos, nu doar imaginile. Dacă vedeta mi-a povestit în interviu ceva interesant dar prea mult pentru Sincron, selectez de aici și informație pentru textul Beta. La Jurnal TV se practică două rânduri de text Beta și două rânduri de Sincron. În textul Beta, de obicei, mă străduiesc să impresionez dar nici să nu repet ideea din Beta și Sincron. Dacă vorbesc în text despre copiii Georgetei Voinovan, ca exempu, în Sincron dau direct spusele Georgetei despre fiecare în parte și dacă am menționat în textul Beta că Georgeta are 6 copii, nu mai las în Sincron spusele ei precum că are 6 copii. Reportajul trebuie să fie captivant la maximum și nicidecum să nu plictisească. Dacă intervievatul obișnuiește să se bâlbâie sau să facă pauze lungi sau să ofteze, asta se taie la montaj însă momentul tăierii trebuie să fie acoperit cu imagine ca să nu fie observat. Mă refer aici la imagine din ambianță, nu la imaginea când vorbește.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Practica este mai atractivă decât teoria, cel puțin în viziunea mea. Ador munca pe teren, ador să scriu textul Beta (vocea după cadru), ador vraja montajului, care face reportajul de divertisment, și nu numai, plin de viață și culoare… Concluzia mea generală este că un jurnalist poate simți cu adevărat ceea ce înseamnă reporter atunci și numai atunci când merge pe teren, când “presoară” sare și piper reportajului pentru a-l face mai gustos, mai siropos, cusut cu ață roșie… Entuziasmul este asigurat! Consider că nici la radio și nici în presa scrisă jurnalistul nu are parte de atâta culoare… La radio avem doar sunet. În presa scrisă avem doar text. În televiziune avem sunet, text și imagine! În timpul practicii, am înțeles că televiziunea este viața mea… Am senzația că nu voi părăsi această sferă niciodată…

Este foarte plăcut când cineva îmi face compliment că am realizat un reportaj bun, indiferent de unde vine complimentul: de la șefi, de la colegii din redacție, de la rude, familie sau prieteni. O altă concluzie ar fi puterea televiziunii. M-am convins că televizunea are o mare putere asupra opiniei publice iar asta, în mare parte, depinde de reporter. Cum transmite reporterul mesajul așa îl primește publicul. Bineînțeles, reporterul trebuie să fie echidistant, însă, în același timp, el poate manipula opinia publică. De exemplu, în reportajul de divertisment, filmez un concert al unei trupe. Pot da imagini și cu multă lume, dacă am asemenea imagini, dar pot da și imagini cu puțină lume, cadre pustii de ambianță, căci de publicul adunat depinde popularitatea și importanța unei trupe muzicale. Reporterul dacă vrea, poate nici să nu ia interviu (Sincron) de la o vedetă anumită, prezentă la eveniment monden, concert, sau de la spectatorii din sală și atunci iar revenim la concluzia că reporterul are puterea de manipulare.

O altă concluzie este că fără dăruire de sine, fără inspirație, un reportaj nu are viață, sau este sec. Profesionalismul reporterului, creativitatea, imaginația, spiritualitatea, originalitatea sunt nuanțele de bază care dau viață unui reportaj, mai ales de divertisment. Consider că reportajul de divertisment nicidecum nu trebuie să deranjeze psihologic ci din contra să relaxeze, să delecteze telespectatorul. Mă refer aici la subiectele cu apartenență social, chiar dacă sunt despre vedete. Un exemplu bun ar fi cazul marelui umorist Gheorghe Urschi… O persoană publică, un artist celebru și iubit, însă boala (paralizie) pe care o are acum nu dă bine pe sticlă deoarece mulți telespectatori nu au tăria de a privi un reportaj unde se vede clar cum suferă și cât de rău arată acum, oricât de popular ar fi… Reportajul de divertisment trebuie să fie neapărat pozitiv, în viziunea mea chiar pe alocuri cu nuanțe de umor. Divertisment înseamnă creație, relaxare, oameni de artă, oameni celebri sau începători, mai puțini celebri dar care merită să fie promovați. În concluzie televiziunea dă naștere fenomenului “Divertisment” deoarece anume televiziunea promovează arta și prin televiziune se fac cunoscuți protagoniștii acesteia. Nu fiecare cetățean are posibilitatea de a merge la concerte live pentru a vedea real evoluarea unui interpret favorit, însă la televizor îl poate vedea și admira cu orice ocazie, fără să plătească.

Aș mai adăuga concluzia: vedetele se străduiesc să fie în relații bune cu reporterii TV. Cel puțin asta am simțit pe propria piele de la începutul practicii până în prezent. Există categorii de vedete cu nume greu, cărora nu le încurcă un nou reportaj televizat filmat în timpul liber… Acestea sunt vedetele care te fac să le cauți, să fugi după ele, vedete care au fost mai accesibile în post iar a doua categorie ar fi “vedetuțele” care sunt disperate după faimă. Mai nou, ca exemplu, o tânără interpretă și-a înscenat arderea propriului automobil luxos doar pentru PR… Scandalul aduce cea mai mare vizibilitate. Și a reușit. A fost în vizorul presei minimum două săptămâni. Casco îi va recupera cheltuielile.

O concluzie și o recomandare importantă ar mai fi asigurarea cu memorie și baterie. Este un mare beneficiu să merg pe teren cu două sau chiar trei stickuri de memorie, mai ales dacă vreau să filmez un reportaj de amploare, cu multă ambianță și sincroane. Au existat situații în care, pe teren, la jumătatea filmărilor s-a defectat lumina la cameră sau nu mai e baterie tocmai în momentul în care vrei să termini subiectul… Săptămâna trecută, ca exemplu, am filmat concertul lui Alex Calancea Band cu proiectul RUPT. Am luat multe imagini bune pentru ambianță și text după cadru iar pentru interviu au rămas doar patru minute. Situație neplăcută dar tehnica este tehnică… Am dat prioritate totuși imaginilor. Am formulat întrebările succinct pentru a obține sincroanele cele mai importante și actuale pentru că de obicei vedetele noastre vorbesc mult și am mult de tăiat când selectez sincroanele la montaj. M-am descurcat. Din alea patru minute a ieșit un interviu chiar bun. O recomandare ar fi ca înainte de a merge pe teren reporterul să schițeze subiectul, să-l regizeze, să-l scenarizeze în gând, să vadă în creier reportajul deja montat. Asta am învățat să fac și îmi prinde bine. Asigurarea tehnică, verificarea imaginilor (pentru că nu toți operatorii sunt iscusiți și talentați) și ingeniozitatea, buna dispoziție pe teren… Asta înseamnă pentru mine rețeta unui reportaj gustos, siropos și “cusut” cu ață roșie.

BIBLIOGRAFIE

Coman, Mihai (coord.), Manual de jurnalism, vol. 2, ediția a II-a, revăzută, Editura Polirom, Iași, 2005, pp. 219 – 242

Buzura – Zeca, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 93-104

Bălășescu, Mădălina, Manual de producție de televiziune, Editura Polirom, Iași, 2003, p. 83-88

Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune, Editura Fundației “România de mâine”, București, 2004, p. 165-171.

Grigoryan Mark, Manual de jurnalism, Chișinău, Centrul Independent de Jurnalism, 2008.

Bignell, Jonathan, Orlebar, Jeremy, Manual practic de Televiziune, Editura „Polirom”, Collegium.

Dumbrăveanu, Andrei, Țurcanu, Dumitru, Parfentiev, Boris, Televiziunea de actualități, Referințe didactice, Chișinău, CEP USM, 2009.

Didactic.ro http://www.didactic.ro/materiale-didactice/23464_reportajul-jurnalul-proiect-didactic-cls-a-vi-a

Rasfoiesc.com http://www.rasfoiesc.com/hobby/diverse/jurnalism/Reportajul-cateva-definitii73.php

Scritub.com http://www.scritub.com/jurnalism/REPORTAJUL85357.php