Tehnici de Negociere

Introducere……………………………………………………………………………….3

Capitolul 1

Abordarea teoretică a negocierii………………………………………………..4

Conceptul de negociere…………………………………………………………………………………4

Factori de influență în negociere……………………………………………………………..17

Alternative la negociere…………………………………………………………………………19

Etapele procesului de negociere………………………………………………………………21

Capitolul 2

Principii de negociere……………………………………………………………….36

1.1.Tipuri de principii………………………………………………………………………………….36

2.2.Rolul comunicării…………………………………………………………………………………..42

2.3.Calitățile unui bun negociator………………………………………………………………….48

Capitolul 3

Tehnici și tactici de negociere…………………………………………………….57

4.1 Tipuri fundamentale de strategii……………………………………………………………….57

4.2 Tehnici și tactici de negociere…………………………………………………………………..60

Capitolul 4

Negocieri în vederea aderării la UE……………………………………………76

Bibliografie……………………………………………………………………………….90

=== studiu caz ===

Negocieri în vederea aderării la UE

Comunicarea este o componentă esențială a procesului de pregătire pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Comunicarea asigură relația de prietenie, oferă rezistență în fața greutăților, dă speranță și chiar certitudini, este instrumentul de bază în jocul negocierii și se prezintă în două forme: verbală și non-verbală. Propozițiile trebuie să fie cât mai scurte deorece capacitatea de ascultare a oamenilor este mai redusă decât suntem dispuși să acceptăm.

În afara comunicării zilnice cu salariații sau cu partenerii, există o negociere în cadrul comunicării organizate, când oamenii sunt adunați într-un loc cu un scop anume. Aceste adunări sunt anunțate din timp sau, dacă nu a existat posibilitatea programării, atunci când a intervenit un caz de forță majoră. Este preferabil ca oamenii să cunoască din timp ceea ce s-ar putea numi ordinea de zi, dar sunt destule cazuri când factorii de decizie nu lasă să le scape secretul întâlnirii, mizând pe elementul surpriză și în acest fel își ating mai bine obiectivul. Dar dacă nu sunt anunțați invitații sau salariații și se dorește să fie luați pe nepregătite de subiectul care se va pune în discuție, în nici un caz nu se pune problema ca organizatorii să vină la întrunire fără a ști clar ce vor comunica și cum vor comunica. Dificultățile de limbaj pot împiedica nu doar comunicarea între indivizi de limbi materne diferite, ci și între vorbitorii de aceeași limbă.

O altă problemă care apare, din punct de vedere al dificultăților de limbaj, ține de faptul că, atunci când cineva dorește să explice un anumit lucru recurge la limbajul care îi este cel mai convenabil. În aceeași măsură ascultătorul preia informația folosind, de asemenea, limbajul care îi este convenabil lui. Din acest punct de vedere, identificarea limbajului comun este o măsură de asigurare cu atenție deosebită acordată ambiguităților de exprimare și a formelor eliptice de relatare precum și riscurilor care pot fi generate în acest sens.

S-a observat că este preferabil ca în activitatea de negociere să fie implicate persoane competente și pricepute, care au abilități și cunoștințe teoretice și practice în acest

Negocieri în vederea aderării la UE

domeniu, persoane care ajung să transforme negocierea în mai mult decât expresia unei inspirații sau a unei porniri de moment, prin faptul că o practică de o manieră profesionistă. Noi credem că este obligatoriu să se apeleze la profesioniși și de data aceasta, iar ei sunt negociatorii.

Un bun negociator cunoaște că pentru ducerea la bun sfârșit a negocierii trebuie să știe cum să atragă interlocutorul și cum să-l înțeleagă. Comunicarea nu ar fi eficientă dacă cei doi actori nu s-ar asculta în mod activ: ,,oricine iți spune ce dorește el de la o negociera în cauză îți face o favoare”. Imaginea de sine ne determină comportamentul în comunicare. Succesul unui lider în comunicare depinde de felul în care își va cunoaște propria sa capacitate: inteligența, cunoștințele, emoțiile, firea, inima.

Integrarea țării noastre în sistemul european de valori necesită eforturi speciale de cunoaștere, autocunoaștere, comunicare și negociere. Aceste calități, deși au legătură cu datele native ale indivudului, sunt, în realitate, rodul unor acțiuni voluntare. Printre ele, în concluzie, amintim :

Dorința de a obține rezultate remarcabile.

Conștientizarea faptului că totul se învață.

Cunoașterea perfectă a sinelui și cunoașterea, pe cât posibil exaustivă, a partenerului de dialog.

Respectarea necondiționată a individualității altei persoane.

Acceptarea altor puncte de vedere, a altor tradiții și a altor valori.

Cultivarea sentimentului că oamenii sunt diferiți și tocmai acest lucru face posibilă existența dându-i farmec.

„Comunicarea privind negocierile de aderare este un domeniu dificil, ca urmare a complexității și tehnicității celor 30 de capitole de negociere. Totuși, cererea cetățenilor români pentru informație cu relevanță comunitară a crescut semnificativ în ultima perioadă. Procesul comunicațional în acest domeniu s-a concentrat mult asupra accentelor politice, culturale și mai puțin asupra implicațiilor în viața de zi cu zi a cetățenilor. Ministerul Integrării Europene dorește ca informarea și comunicarea în acest domeniu să

Negocieri în vederea aderării la UE

se realizeze și de către ministerele și instituțiile responsabile cu aplicarea acquis-ului pentru diferite capitole, dar și de către mass-media, tineret, administrația publică locală, ONG-uri. Noi dorim ca această comunicare să contribuie la o mai bună informare a cetațenilor României și la determinarea acțiunii din partea societății românesti, în sensul pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a spus ministrul delegat Vasile Pușcaș.

Într-o Uniune Europeană lărgită, cu o mai mare diversitate etnică, economică și politică trebuie să funcționeze la cei mai înalți parametri principiul comunicării.

Una din problemele dificile, identificate de Uniunea Europeană, în relația cu cetățenii săi este deficitul de comunicare în cele două etape: de a comunica ceea ce urmeazã să se facă pentru a exista o acceptare publicã a ceea ce se dorește să se facă, pe de o parte, și să se comunice ceea ce s-a făcut deja. Pe ambele paliere, comunicarea UE este deficitară, nu în ultimul rând datorită faptului că nu se comunică cu o singură voce, iar diversele instituții reprezintă diverse interese. O recomandare concretă care s-ar putea face pe marginea acestei Carte albe a guvernării este existența unei strategii unice de comunicare cu cetățenii. Deși în document se spune că ar trebui să se ofere mai multă informație cetățenilor, în opinia purtătorului de cuvânt al Delegatiei CE la Bucurețti, ar trebui să se ofere mai puțină informație, dar aceasta să fie selectată, prelucrată si inteligibilă.

Altă recomandare concretă, în domeniul comunicării cu cetățenii și al implicării acestora este instituirea unui program de sprijinire a participării cetățenilor la actul guvernării.

Discuția cu privire la viitorul Europei este foarte necesară, dar ea trebuie structurată pe diverse subiecte, pentru că în felul acesta se pot aduce contribuții valoroase și propuneri constructive, cu participarea cât mai multor reprezentanți ai societății civile.

Comisia și-a manifestat intenția de a alcătui o bază de date comprehensivă pe Internet, cu datele tuturor factorilor din societatea civilă implicați în acest proces. În opinia participanților, ar fi bine să se stabilească niște criterii de evaluare concretă a reprezentanților societății civile, în ce măsură ei reprezintă interesele anumitor sectoare ale vieții sociale, câtă independență au aceștia, etc. În cazul României, de pildă, granița între guvernamental și ne-guvernamental este foarte greu de deosebit, deoarece unii reprezentanți cumulează funcții din ambele sfere.

Negocieri în vederea aderării la UE

Comunicarea cu populația este esențială: informarea permanentă a cetățenilor privind impactul aderării României la UE, efectele pe care le are aplicarea acquis-ului comunitar pentru diferite capitole de negociere, solicitările României ăn negocieri și rezultatele obișnute la finalizarea capitolelor sunt tot atâtea aspecte care pot duce la o cunoaștere mai bună a transformărilor pe care societatea românească le necesită pentru aderarea la Uniunea Europeană, astfel încât cetățenii să fie euro-realiști, capabili să opteze în cunoștință de cauză pentru aderarea la UE.

Pentru a putea comunica atât cu majoritatea populației, cât și cu diverse grupuri țintă, mass-media este un vehicul esențial în acest proces.

Un exemplu elocvent ar fi înregistrarea produselor de orgine. Mass-media a înțeles mai rapid decât mulți producători că mărcile produselor de origine trebuie înregistrate la OSIM pentru ca România să poată negocia produsele tradiționale, pe care producătorii noștri să le comercializeze pe piața UE. După ce presa a început să relateze tot mai mult despre acest subiect, producătorii români au înțeles ce trebuie să facă, iar numărul mărcilor pentru produsele românești înregistrate la OSIM a crescut exponențial în câteva zile. Așadar, rolul mass-media în comunicarea privind integrarea europeană este esențial.

Integrarea României în Uniunea Europenă înseamnă în primul rând un proces de pregătire internă. Armonizarea cu structurile europene se poate produce doar printr-un proiect de modernizare internă a societății românești, iar această modernizare este absolut necesară României, procesul fiind favorizat și de demersul aderării la UE. Din acest punct de vedere, criteriile de la Copenhaga și Madrid definesc cel mai bine obiectivele care trebuie îndeplinite de România pe plan intern-stabilitate politică, dezvoltare economică susținută, administrație performantă. Odată îndeplinite aceste obiective, România poate să-și asume calitatea de membru în Uniunea Europeană fără ca aceasta să însemne diminuarea intereselor specifice ale societăți românești în comunitatea națiunilor europene. Atât procesul de modernizare internă cât și procesul de aderare al României trebuie să fie realizate în mod conștient, cu implicarea activă a întregului spectru societal.

România are nevoie de o reformă a întregii societăți. Aceasta este o condiție a înseși evoluției țării și nu doar o cerință pentru aderarea la UE; este o necesitate impusă de

Negocieri în vederea aderării la UE

nevoia de asigurare a unui viitor pentru țara noastră. În plan politic, ține de modernizarea și funcționarea întregului sistem politic, de funcționarea coerentă a statului de drept.

În plan economic, este vorba de consolidarea unei economiii de piață funcționale construită pe baze solide, care să producă performanțe și rezultate așteptate de întreaga noastră comunitate, de toți cetățenii. Aceasta se realizează însă și prin schimbarea mentalităților-conceptul de beneficiu al colectivității, divizat la fiecare membru, este înlocuit deja treptat cu cel de responsabilitate individuală pentru binele întregii comunități. Nu statul va mai fi cel care trebuie să asigure bunăstarea colectivă, ci fiecare membru al societății va fi răspunzător de aceasta.

Negocierile de aderare urmăresc mai multe scopuri:

adaptarea tratatelor constitutive pentru a lua în considerare participarea noului stat membru, precum și a legislației derivate pentru a o face aplicabilă acestuia

definirea excepțiilor de la regulile acquis-ului, necesare pentru a permite ajustarea economiei, instituțiilor și a reglementărilor noului stat membru în vederea aplicării acquis-ului

determinarea contribuțiilor și cheltuielilor la și de la bugetul comunitar, precum și a celorlalte ajustări bugetare impuse de funcționarea cu stat membru al UE

ajungerea la un acord între părți privind evaluarea performanțelor țării candidate în fiecare domeniu în parte, ca fiind compatibile cu statutul de stat membru

Din punctul de vedere al rolului diplomației parlamentare în procesul negocierilor de aderare este necesar desfășurarea unui efort plurivalent de pregătire a mediului de negociere prin:

tratarea relațiilor interparlamentare bilaterale prin prisma caracteristicilor și evoluției politicilor comunitare

stabilirea unui mecanism eficient de comunicare cu parlamentele statelor membre și candidate UE

urmărirea pozițiilor parlamentelor statelor membre și ale statelor candidate referitoare la diversele politici și tendințte comunitare

intensificarea acțiunilor politico-diplomatice în relația cu Parlamentul European și Comisiile de specialitate ale acestuia

Negocieri în vederea aderării la UE

lansarea unei acțiuni complexe de pregătire a președințiilor daneză și greacă ale Consiliului Uniunii Europene, inclusiv prin acțiuni de creștere a nivelului relațiilor și cooperări bilaterale la nivel parlamentar

lansarea convenției privind viitorul Europei, prin puternica sa componentă parlamentară constituie o oportunitate pentru susținerea procesului de aderare a României prin intermediul diplomației parlamentare

elaborarea unui nou Itinerar de Parcurs actualizat, în conformitate cu cele declarate de Consiliul European de la Laeken, este de o mare utilitate pentru etapizareaa eficietă a procesului de negociere și implicit pentru determinarea momentului aderării

informarea Parlamentelor statelor membre și a factorilor de influență din cadrul acestora cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea angajamentelor asumate de negocieri

Negocierile de aderare au loc între reprezentanții fiecărei țări candidate și cei ai statelor membre, în cadrul conferințelor interguvernamentale. Conferința își desfășoară lucrările în sesiuni. Conferințele se țin la două niveluri: nivelul politic, în care statele membre, și țara candidată sunt reprezentate de miniștrii de externe(denumiți șefi ai delegațiilor nașionale pentru negocierea aderării), și nivelul tehnic, la care țara candidată este reprezentată de negociatorul șef(denumit adjunct al șefului delegației naționale), iar statele membre de reprezentanții permanenți (ambasadorii) acreditați pe lângă UE. Distincțiile dintre cele două niveluri, precum și alternanța relativă a reuniunilor se explică prin faptul că înțelegerile intervenite la nivel tehnic trebuie aprobate la nivel politic, șefii delegațiilor naționale însărcinând adjuncții să realizeze anumite obiective, în limitele mandatului național și verificând apoi îndeplinirea acestui mandat.

Sesiunile oficiale de negociere au mai degrabă un caracter formal: procedura este întotdeaua scrisă, iar reacțiile la un moment dat prezentat în timpul reuniunilor nu au loc imediat, ci fie la reuniunea următoare, fie între reuniuni. Această caracteristică face ca o mare cantitate de muncă să se desfășoare acasă și în scris.

De o parte și de cealaltă, documentele de poziție sau pozițiile comune nu se prezintă toate odată, ci progresiv, pe măsura deschiderii unui capitol sau altuia.

Negocieri în vederea aderării la UE

Consiliul Uniunii Europene adoptă propunerile, în cele mai multe cazuri fără modificări, întrucât statele membre recunosc președinției un mare grad de autonomie în conducerea agendei negocierilor, pornindu-se de la premisa că aceasta a aprofundat-o în strânsă cooperare cu Comisia Europeană.

Comisia Europeană poate sugera ca, negocierile de aderare în cadrul conferințelor interguvernamentale să se desfășoare pe baza unui program vizând cele mai importante probleme ale negocierilor, cu excepția celor cu implicații bugetare semnificative. Stabilirea priorităților va permite negocierilor să progreseze în capitolele care ramân deschise. Programul este important și permite negocierilor să avanseze atunci când țările candidate sunt pregătite. De asemenea programul nu trebuie făcut pentru toate țările candidate, menținându-se în acest mod principiul diferențierii, care permite țărilor candidate bine pregătite să avanseze rapid.

Prin pozițiile sale comune, Uniunea Europeană poate accepta în întregime sau numai parțial conținutul documentelor de poziție ale țărilor candidate. În cazul în care poziția țării candidate este acceptată necondiționat, negocierile pe capitolul respectiv sunt declarate închise. Poziția țării candidate poate fi acceptată condiționat, respectiv țării candidate i se cere să facă modificări suplimentare de legislație, de competențe și structură sau dimensiune a instituțiilor administrative, să îmbunătățească anumite condiții de ordin material-salarizare, finanțare etc. În acest caz, țara candidată este așteptată să își revizuiască poziția. Modificările și completările propuse de țara candidată vor fi din nou dezbătute de Consiliul Uniunii Europene, care va adopta o nouă poziție comună sau un amendament la poziția comună anterioară.

Pe parcursul negocierilor, capitolele se închid numai provizoriu. Aceasta înseamnă că orice capitol poate fi redeschis spre negociere, în numai trei ipoteze:

obligațiile asumate în cursul negocierilor capitolului respectiv de către țara candidată nu au fost îndeplinite

Uniunea Europenă dezvoltă semnificativ acquis-ului în domeniul acoperit de capitol (după închiderea lui provizorie), fiind necesare clarificări cu țara candidată asupra modului de preluare a noilor obligații

Negocieri în vederea aderării la UE

la finalul procesului de negociere, când toate dosarele se pun pe masa negocierilor pentru evaluarea globală a concesiilor făcute la nivelul fiecărui capitol și idebtificarea soluțiilor finale ce vor fi consemnate în tratatul de aderare.

Succesiune de activități și documente din timpul negocierilor conduce la prefigurarea treptată a conținutului tratatului de aderare. Textul acestuia va trebui să reflecte esența pozițiilor exprimate pe parcursul negocierilor. În etapa finală, după ce toate capitolele au fost negociate, se trece la redactarea, tot prin negocieri, a proiectului de text. Tratatul va fi însoțit, la anexe, de specificațiile și de adaptările tehnice pe care aderarea țării candidate le impune. După exprimarea consimțământului de către consiliul UE și Parlamentul European, tratatul de aderare este semnat de reprezentanții statelor membre și ai țării candidate, după care urmează procedura de ratificare din fiecare stat membru și țară candidată, potrivit regulilor constituționale.

Despre negocierile de aderare

Ce se negociază?

Una dintre condițiile necesare pentru ca România să adere la Uniunea Europeană este să adopte și să pună în practică legislația europeană. Legislația europeană (denumită acquis comunitar) este împărțită în 31 de domenii (care fac obiectul capitolelor de negociere).

Fiecare capitol este "deschis spre negociere” în momentul în care Uniunea Europeană considera că România a ajuns la un nivel minim de adoptare a legislației europene din domeniu. Procesul de negociere se referă la adoptarea de către România a unor reglementări similare celor europene și prezentarea unui program detaliat al adoptării întregului acquis din domeniu.

Dupa ce se ajunge la o poziție comună, a Uniunii Europene și României, capitolul este considerat a fi "închis provizoriu”. Nici un capitol de negociere nu este considerat a fi definitiv închis până în momentul în care toate cele 31 de capitole sunt finalizate. Ultimul capitol care se negociază și care se închide este capitolul 31 – Diverse care cuprinde reglementările care nu pot fi incluse în nici unul dintre celelalte 30.

Negocieri în vederea aderării la UE

De asemenea, atâta timp cât nu se încheie negocierile pentru toate capitolele, oricare dintre acestea poate fi redeschis (dacă, spre exemplu, legislația europeană s-a modificat și România nu poate să adopte legi similare până la data aderării, sau în cazul în care România nu își respectă angajamentele luate în procesul de negociere).

Cine negociază?

Din partea Uniunii Europene, Comisia Europeană este cea care a fost însărcinată de Statele Membre UE să se ocupe de negocieri. Cu alte cuvinte, România negociază cu Comisia Europeană, în calitatea sa de reprezentant al Statelor Membre UE.

De obicei, la începutul fiecărei Președinții UE (adică, o dată la șase luni), Consiliul de Miniștri al Uniunii anunță care sunt domeniile care urmează să fie discutate, în perioada următoare, cu țările candidate.

Din partea României, Guvernul a stabilit ca instituțiile care coordonează procesul de negociere sunt Ministerul Integrării Europene (prin Ministrul Integrării Europene) și Delegația de Negociere a Aderării României la Uniunea Europeană (condusă de un Ministru-Delegat, care îndeplinește funcția de Negociator-Șef).

Negociatorul-șef conduce procesul de negocieri, coordonează elaborarea documentelor de poziție și urmărește progresele făcute de România în punerea în practică a acquis-ului. Ministrul Integrării Europene este responsabil pentru coordonarea tuturor activităților de integrare europeană, precum și pentru gestionarea asistenței financiare și tehnice puse la dispoziția României în procesul de aderare.

De asemenea, pentru fiecare domeniu în parte din acquis-ul comunitar există, în procesul de negociere, „delegații de sector”, care sunt formate din reprezentanți ai Ministerelor sau altor instituții cu atribuții în domeniu.

Cum se desfășoară negocierile?

Așa cum prevede procedura stabilită în 1997 de către Consiliul Uniunii Europene, negocierile au loc în cadrul așa-numitelor Conferințe de aderare. La acestea participă delegațiile de negociere din partea Uniunii și țării candidate (Romania). Aceste întâlniri pot avea loc la nivel ministerial sau la nivel de negociatori șefi.

Negocieri în vederea aderării la UE

Aceeași procedură stabilește ca, la fiecare șase luni, are loc cel puțin o conferință la nivel de miniștri și una la nivel de negociatori șefi (în decursul unei Președinții a Consiliului UE). Pe parcursul acestor întâlniri, se discută despre progresele realizate de România în adoptarea și punerea în practică a acquis-ului pentru capitolele care sunt în curs de negociere. Dacă pentru un anumit capitol se considera că România a atins un nivel minim de punere în practică a acquis-ului sau îndeplinire a angajamentelor asumate, capitolul poate fi provizoriu închis.

În termeni practici, negocierile constau în schimbul de documente pe fiecare capitol în parte, între țara candidată (document de poziție, document complementar, informații suplimentare) și Uniunea Europeană (document de poziție comună).

Documentele României

Prin Documentele de poziție, România prezintă stadiul atins în domeniul adoptării și punerii în practică a legislației europene, precum și calendarul continuării procesului de armonizare legislativă cu acquis-ul comunitar.

Tot prin documentul de poziție, România poate cere „perioade de tranziție” (amânarea pentru o perioadă limitată a aplicării unei anumite prevederi) sau „derogări” (nepunerea în practică a anumitor reglementări pe teritoriul României), pe care apoi le negociază cu Uniunea Europenă.

Documentele Uniunii Europene

Proiectul de Poziție comună a Uniunii Europene este propus de Comisia Europenă, după consultarea Statelor Membre. Poziția comună este apoi adoptată de către Consiliul Uniunii Europene.

Evoluția negocierilor de aderare a României la UE

Negocierile de aderare a României la UE au fost lansate oficial în 15 februarie 2000. În primul semestru al anului 2000, pe durata președinției portugheze a UE, România a deschis și a închis provizoriu cinci capitole: cap.16 – Întreprinderi mici si mijlocii, cap.17

Negocieri în vederea aderării la UE

– Știința și cercetare, cap.18 – Educație, formare profesională și tineret, cap.26 – Relații externe, cap. 27 – Politica externă și de securitate comună.

În cadrul celei de a doua reuniuni a Conferinței de aderare la nivel ministerial, care a avut loc în 14 iunie 2000, România a arătat că este pregatită să înceapă negocieri pentru încă opt capitole. Consiliul UE, la propunerea Comisiei Europene, a decis însă deschiderea a numai patru capitole de negociere cu România, în cursul președinției franceze: cap.6 -Concurența, cap.12 – Statistica, cap.19 – Telecomunicatii și tehnologia informației si cap.20 – Cultura și politica în domeniul audio-vizualului.

Dintre cele patru capitole, numai cap.12 – Statistica a fost provizoriu închis, pentru celelalte trei capitole fiind solicitate informații suplimentare din partea autorităților române.

Astfel, în 2000, România a deschis negocierile pentru 9 capitole de negociere și a închis provizoriu negocierile pentru 6 capitole de negociere.

Noul Guvern, rezultat în urma alegerilor din toamna anului 2000, a urmărit accelerarea și intensificarea pregătirilor pentru aderarea la Uniunea Europeană printr-o modificare instituțională care a vizat însuși nucleul sistemului de coordonare la nivel național a activității de integrare europeană, prin înființarea Ministerului Integrării Europene și a Delegației Naționale pentru Negocierea Aderării României la UE. Delegația Națională este formată din delegațiile sectoriale corespunzatoare fiecărui capitol de negociere, copreședinții acestora și adjuncții șefului delegației naționale. La rândul lor, delegațiile sectoriale sunt formate din reprezentanți ai ministerelor și celorlalte instituții ale administrației publice centrale cu responsabilități în transpunerea și implementarea acquis-ului din domeniul respectiv.

Noua Strategie de negociere a aderării României la Uniunea Europeană s-a bazat în mod special, pe abordarea globală a procesului de negocieri. Accentul s-a mutat de la capitolele așa zis “ușoare” (Relații externe, Statistică, Educație, formare profesională și tineret, Politica externă și de securitate comună) pe capitolele cu impact economic și social.

Astfel, România a orientat pregătirile negocierilor spre capitolele esențiale legate de cele patru libertăți fundamentale (Libera circulație a mărfurilor, Libera circulație a

Negocieri în vederea aderării la UE

serviciilor, Libera circulație a capitalului), capitole care nu fuseseră abordate deloc până la sfârșitul anului 2000. Pentru a contribui la structurarea funcțională a economiei de piață au fost elaborate de catre Delegatia Natională, documente de poziție la celelalte capitole referitoare la piața unică, la principalele ramuri economice, precum și la coeziunea economică și socială. De asemenea, au fost abordate capitolele deosebit de dificile, precum Protecția mediului, Agricultura, Politici regionale, Control financiar și Prevederi financiar bugetare.

Capitolele abordate au accentuat în continuare, pregătirea pieței conform standardelor Europene, prin crearea unui mediu de afaceri și conectarea la mediul de afaceri internațional și la Piața Internă. De asemena, poate fi subliniat că România a urmărit abordarea graduală a capitolelor cu impact bugetar major. Astfel, se poate afirma că România a întrat într-o etapă de negocieri substanțiale, având în vedere contribuțiile la PIB și resursele financiare necesare.

Elementele definitorii ale strategiei de negociere pentru anul 2001 au constat în abordarea preponderent cantitativă a acestui proces, concentrată fiind pe analizarea întregului acquis comunitar, precum și orientarea preponderent internă către desfășurarea negocierilor inter-instituționale în cadrul Delegatiei Nationale și către consultari cu partenerii sociali, partidele politice și comisiile parlamentare. De asemenea, România a adaugat și alte dimensiuni procesului de elaborare a documentelor de poziție și negociere, respectiv un amplu proces de consultări tehnice cu Comisia Europeană, cu Statele Membre și cu echipele de negociere ale Statelor Candidate.

Noua abordare stategică și instituțională a permis o avansare substanțială în pregătirea procesului de negocieri. Astfel, în 2001 România a elaborat și trimis oficial Uniunii Europene un numar de 31 de documente de poziție (17 documente de poziție, 8 documente de poziție complementare, 4 documente de poziție revizuite și 2 documente referitoare la acquis-ul pe 2000).

Pâna la sfârșitul anului 2001, au fost comunicate oficial Uniunii Europene documentele de pozitie pentru toate cele 29 de capitole de negociere.

În cursul presedinției suedeze și belgiene (la Conferintele Interguvernamentale de Aderare România – U.E din martie, iunie, iulie, octombrie, noiembrie si decembrie) au

Negocieri în vederea aderării la UE

fost deschise negocierile pentru 8 capitole (cap.4 – Libera circulație a capitalului, cap.5 – Dreptul societăților comerciale, cap.8- Pescuitul, cap.9 – Politica în domeniul transporturilor, cap.10 – Impozitarea, cap.13 – Politica regională și ocuparea forței de muncă, cap.23 – Protecția consumatorului și a sănătătii, cap.25 – Uniunea Vamală) și au fost închise provizoriu negocierile pentru 3 capitole (cap.8 – Pescuitul, cap.23 – Protecția consumatorului și a sănătății, cap.5 – Dreptul societăților comerciale).

Astfel, până la sfârșitul anului 2001, România a deschis negocierile pentru 17 capitole de negociere dintre care 9 capitole au fost provizoriu închise.

Pentru anul 2002, principalul obiectiv al negocierilor a fost deshiderea tuturor capitolelor de negociere, închiderea provizorie a cât mai multor capitole de negociere, bazată pe avansul pregătirilor de aderare, precum și îndeplinirea angajamentelor asumate în negocieri.

În 2002, Delegația Națională pentru Negocierea Aderării României la UE a continuat accelerarea pregatirilor negocierilor, în concordanță cu strategia de Extindere emisă de Comisia Europeană în noiembrie 2001 și cu deciziile Consiliului European de la Laken, pentru avansarea radicală a negocierilor de aderare, prin deschiderea tuturor capitolelor în 2002.

Având în vedere faptul că avansarea negocierilor a fost bazată exclusiv pe pregatirea internă, Guvernul României a intensificat măsurile necesare pentru îndeplinirea criteriului de economie de piața funcțională și a aplicat în întregime Programul de Acțiune pentru Intensificarea Pregătirilor pentru Aderare, adoptat în ianuarie 2002.

Prioritate a avut întărirea capacității administrative a României, bazată pe planurile de acțiune pentru capacitatea administrativă și PHARE, aprobate de către Comisia Europeană și prezentate statelor membre.

În consecință, 13 capitole de negociere (1 – Libera circulație a mărfurilor, 2 – Libera circulație a persoanelor, 3 – Libera circulație a serviciilor, 7 – Agricultura, 11 – UEM, 14 – Energia, 15 – Politica Industrială, 21 – Politica regională, 22 – Protecția mediului, 24 – Justiție și afaceri interne, 28 – Control financiar, 29 – Prevederi financiar bugetare și 30 – Institutii) au fost deschise în cadrul Conferințelor de Aderare Interguvernamentale din martie, aprilie, iunie, iulie, octombrie, noiembrie și decembrie 2002, iar 11 – UEM, 13 –

Negocieri în vederea aderării la UE

Politica socială, 15 – Politica Industrială, 19- Telecomunicații și tehnologia informației, 20 – Cultura și politica în domeniul Audiovizualului, 25- Uniunea vamală și 30 – Instituții au fost închise provizoriu.

În 2003, cap.4 – Libera circulație a capitalului a fost închis provizoriu în cadrul Conferintei de Aderare Interguvernamentale din aprilie. De asemenea în luna iunie au mai fost închise provizoriu cap. 1 – Libera circulație a mărfurilor și cap. 10 – Impozitarea.

Și tot în 2003, capitolele 2 – Libera circulație a persoanelor, respectiv 9 – Politica în domeniul transporturilor au fost închise provizoriu la Conferința de Aderare România-UE la nivel ministerial care a avut loc la Bruxelles, marți, 9 decembrie, și de asemenea s-a confirmat închiderea capitolului 28 – Controlul financiar.

În cursul presedinției irlandeze, la Conferința de Aderare România – UE din 04 iunie 2004 au fost închise provizoriu Cap.7 – Agricultura și Cap. 29 – Prevederi financiare și bugetare.

Capitolul de negociere 14 – Energia a fost închis provizoriu, în cadrul Conferinței de Aderare România-UE, care a avut loc la Bruxelles, miercuri, 30 iunie 2004.

România a finalizat negocierile pentru capitolele 3 – Libera circulatie a serviciilor și 21 – Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale în cadrul Conferinței de Aderare România-UE, desfășurată la Bruxelles, miercuri, 23 septembrie 2004.

La conferința de aderare din 26 noiembrie 2004, România a închis provizoriu capitolele 22 – Mediu și 31 – Diverse.

România a finalizat negocierile de aderare, prin închiderea ultimelor două capitole de negociere: 6 – Concurenta si 24 – Justitie și afaceri interne. Închiderea celor două capitole a avut loc cu prilejul conferinței de aderare România-UE care a avut loc la Bruxelles, în seara zilei de 8 decembrie 2004.

Astfel, în prezent, România a închis provizoriu toate capitolele de negociere.