.tehnici de Asigurare a Vietii Practicate In Xyz
Întroducere
Actualmente Republica Moldova se confruntă cu o mulțime de probleme economice, care sînt legate, nu în ultimul rînd, și de cultura asigurărilor scăzută în rîndul populației și de lipsa unei infrastructuri de asigurări cuvenite în țara noastră. Societatea conștientizează cu greu și dureros mecanismele economiei de piață. Însă deja se observă o implantare activă în conștiința cetățenilor a necesității asigurărilor, percepută ca un element indispensabil de infrastructură a pieței. Orientarea aceasta în parte se datorează unui șir întreg de evenimente și consecințe:
reducerea sferei de influență a structurilor statale asupra dezvoltării producerii și repartiției de bunuri materiale;
privatizarea patrimoniului;
apariția unui număr mare de antreprenori, care activează desinestătător expuși unor riscuri de falimentare ca consecință a unei gospodăriri neprofitabile.
Aceste relații economice servesc drept baza pentru activitatea asigurătorilor, chemați să asigure garanții împotriva factorilor de risc.
Asigurările de viață sunt o măsură suplimentară de prevedere și de economisire pe termen lung pentru cetăținii și pentru familiile lor în legătură cu producerea unor evenitemte în viața acestora. Aceste asigurări completează asigurările sociale și asistența socială în ceea ce privește satisfacerea cerințelor populației în caz de pierdere a capacității de muncă, de bătrânețe sau in caz de deces.
In acelaș timp, asigurările de viață sunt un mijloc de atragere în circuitul economic a unei părți din disponibilitățile bănești temprare ale populației care exercită o influiență pozitivă asupra vitezei de rotație a banilor. Asigurările de persoane prezintă importanță nu numai pentru asigurați, ci și pentru economia națională. Astfel, rezerva matematică formată în cadrul asigurărilor de viață este păstrată de societățile de asigurări la bănci, fiind fructificate cu o dobîndă anuală. Deoarice asigurările de viață sunt de lungă durată, există posibilitatea ca rezervele fie utilizate ca sursa de creditare a economiei naționale.
Actualmente în Republica Moldova activează în jur de 46 companii de asigurare, care oferă o gamă largă de servicii în domeniul asigurării. Este sigur însă că acest proces decurge anevoios și neuniform. Lunga neexisență a practicii de asigurare facultativă a denaturat esența și tehnologia autentică a asigurărilor.
Practica mondială demonstrează, că orice serviciu atinge eficiența maximă pentru consumator numai în condiții de saturație a pieței cu propuneri și necesități. În așa fel, mecanismul pieței asigurărilor prevede pe de o parte procesul formării necesităților specifice în asigurare, iar pe de altă parte – un sistem bine organizat de propuneri de satisfacere a acestora. Formarea unei piețe de asigurări necesită o gamă largă de servicii în domeniu. O piață puternic dezvoltată prezintă diverse oferte de tipuri de asigurare. Este necesar de a crea o ața situație, cînd pe lîngă satisfacerea epuizată a necesităților, să se ofere posibilități largi potențialilor asigurați de a alege produsul optim în funcție de factorii “calitate – cost”.
Activitatea din domeniul asigurărilor reflectă obiectul, multitudinea de contradicții, probleme și dezechilibre în procesul de funcționare a mecanismului economic. Analiza activității de asigurare în noile condiții create a demonstrat că încă nu s-au elaborat noile concepte de organizare a asigurărilor. S-ar părea că, odată preluat conceptul economiei de piață se poate împrumuta și modelele deja existente, care funcționează cu succes în alte state. Însă realitățile sunt de o ața natură, că începînd cu structura politică de stat și terminînd cu mentalitatea celor pe seama cărora se pune implementarea noului sistem economic este, și va rămîne încă pe o durată lungă de timp, dacă nu nedeterminată, atunci încă cel puțin neprevăzută pentru aceste preluări conceptuale, tehnice, tehnologice și de altă natură. De aceea este foarte important ca să se sincronizeze procesele de implementare cu procesul studiului și însușirii acestor noi principii.
CAPITOLUL I. ESENȚA ECONOMICĂ, EVOLUȚIA ȘI IMPORTANȚA ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ.
1.1. Aspecte teoretice privind conceptul, evoluția și esența economică a asigurărilor de viață.
Asigurările de viață sunt o măsură suplimentară de prevedere și de economisire pe termen lung pentru cetăținii și pentru familiile lor în legătură cu producerea unor evenitemte în viața acestora. Aceste asigurări completează asigurările sociale și asistența socială în ceea ce privește satisfacerea cerințelor populației în caz de pierdere a capacității de muncă, de bătrânețe sau in caz de deces.
Societatea se află într-o luptă continuă cu evenimentele și fenomenele distructive care pot împiedica desfășurarea normală a dezvoltării societății. Crearea bunurilor materiale necesare oamenilor presupune raporturi permanente de intercondiționare dintre om și natură. Calamitățile naturale cum sunt: inundațiile, alunecările de teren, uraganele, cutremurele de pămînt, grindina, înghețul, seceta, incendiile, trăsnetul, explozia etc. cauzează prejudicii materiale colosale economiei naționale și afectează viața oamenilor. Activitatea economico-socială poate fi influențată negativ și de diferite accidente provocate de conduita membrilor societății sau independente de comportarea și voința acestora. Prin urmare, viața oamenilor și integritatea bunurilor materiale și spirituale pot fi afectate de fenomene imprevizibile, de forțele distructive ale naturii, de accidente care pot să aibă ca efect întreruperea dezvoltării economico-sociale, care pot pune în pericol sănătatea și chiar viața oamenilor. Cunoscînd toate aceste primejdii, de-a lungul timpului, societatea omenească a folosit diferite căi și metode de apărare și a utilizat diferite mijloace pentru a preveni prejudiciile provocate de fenomenele naturii și de accidente.
Cele mai vechi tipuri de asigurări de viață sunt indemnizațiile de deces, acordate pentru acoperirea cheltuielilor de înmormîntare. Acest tip de asigurare a apărut în antichitate, înaintea erei noastre. În cadrul acestor asigurări, asigurătorul suporta toate cheltuielele ce erau legate cu înmormîntarea persoanei.
Relațiile de asigurare sau dezvoltat mai rapid în evul mediu. Atunci, în rezultatul marilor descoperiri geografice, s-a extins considerabil comerțul internațional, astfel, negustorii aveau nevoie de o protecție a capitalurilor ce le gestiona, pentru a utiliza posibilități mai mari.
Primul contract de asigurare, cunoscut în practica mondială, a fost perfectat la Jeneva în anul 1347. În cadrul asigurare a vieții, primul contract a fost încheiat în Anglia în secolul XVI. Asigurările au apărut și s-au constituit, având ca scop final satisfacerea necesităților omului, a cerințelor sale conștientizate de protejare prin asigurare de acțiunea diverselor evenimente aleatorii. Prin asigurare se cristalizează anumite relații economice constituite între oameni în procesul de producție, repartiție, schimb și consum a valorilor materiale.
În anul 1706 în Marea Britanie a fost creată prima societate de asigurări de viață cu denumirea “Amicable”.
O formă specială de asigurare a vieții a fost tontina. Acesta a apărut și sa dezvoltat în Italia, care reprezenta un fond în care un număr de persoane acumulau anual anumite sume de bani. Profitul anual era împărțit între participanți. Dacă unul dintre asigurați murea, urmașii săi pierdea banii depuși de acesta în timpul vieții, provitul revenind celorlanți asigurați.
Unii specialiști consideră că relațiile de asigurare prezintă un sistem de relații economice, care include totalitatea formelor și metodelor de constituire a unor fonduri de mijloace bănești cu destinație specială și de utilizare ale acestor fonduri în scopul recuperării daunelor cauzate de diverse evenimente aleatorii, precum și de ajutorare a cetățenilor în caz de producere a unor anumite evenimente în viața lor.
Îmbunătățirea calitativă în evoluția asigurărilor de viață a fost în secolele al XVII-lea și XVIII-lei. Transformările care se produc vizează direct și sfera asigurărilor proprietății private, a celor de persoane, care sunt în conexiune strînsă cu interesele economice ale populației. Corelația dintre contractele de asigurare de lungă durată și cele de scurtă durată, combinația condițiilor de asigurare de cumulare și de risc, nivelul dobânzilor bancare, care influențează plasarea rezervelor de asigurare a vieții, tendința modificării prețurilor și întreprinderea unor acțiuni antiinflaționiste în perioada de tranziție la economia de piață, inevitabil, devin obiectul politicii de asigurare.
Dezvăluirii problemelor asigurării îi sunt dedicate lucrările multor economiști și juriști din diferite țări. Aproximativ fiecare savant, care s-a ocupat de problemele asigurării tindea să formuleze noțiunea proprie de asigurare.
Pentru discutarea teoriilor și noțiunilor contemporane a asigurării, în anul 1960, la Luxemburg a fost convocat primul congres al Uniunii internaționale a legislației cu privire la asigurarea.
Dificultatea constă în dezvăluirea esenței acestei categorii economice, care este la prima vedere simplă și clară, într-o astfel de noțiune, care pe de o parte nu va fi prea îngustă și va cuprinde toate tipurile de asigurare, iar pe de altă parte să nu fie prea largă, ca să nu cuprindă în sfera sa elemente străine.
În teorie se tratează diferit problema privind definirea asigurării ca fiind o metodă, formă, reglator, o totalitate de măsuri sau relații economice.
Examinarea noțiunilor de asigurare existente trebuie de început cu cea formulată de V. K. Raiher, deoarece ea a fost prima, iar apoi într-o oarecare măsură a fost pusă la baza celorlalte noțiuni, care au apărut mai târziu.
Asigurarea, după părerea lui, poate fi formulată ca o formă de organizare a unui fond bănesc centralizat din contul unor mijloace decentralizate: din alocațiile făcute de participanții la acest fond. Din punct de vedere al autorului importanța acestei noțiuni reiese din universalitatea ei, ea putând să se aplice pentru toate tipurile de asigurare, indiferent de trăsăturile ei specifice, și chiar asupra asigurării sociale.
Opiniile expuse mai târziu de către economiști și alți specialiști au arătat că această noțiune a întâlnit un șir de observații și critică, din cauză că în ea nu au fost luate în considerație trăsăturile de bază și rolul social-economic al activității economice care poartă denumirea de asigurare, și de asemenea nu a fost efectuată deosebirea între funcțiile asigurării.
Altă noțiune este formată de Konișin F. V., conform ei asigurarea reprezintă una din metodele de formare a unui fond bănesc pentru recuperarea din contul primelor de asigurare a pierderilor în economia națională, produse din cauza calamităților naturale sau accidentelor și de asemenea pentru plata sumelor corespunzătoare în legătură cu survenirea unor evenimente anumite, legate de viața și capacitatea de muncă a celor asigurați.
O altă noțiune este formată de savantul din fosta R.D.G. – G. Badera, care se deosebește de celelalte noțiuni prin aceea că ea face accent pe elementul de clasă a asigurării și în ea se menționează formele (principiile) de creare a fondului de asigurare.
Asigurarea – scrie el – este o formă organizată de creare de către colectivele de persoane sau diferite grupe ale rezervelor financiare care se bazează pe principii benevole sau obligatorii, și care se află în mâinile clasei dominante în această perioadă de timp, și în mâinile reprezentanților, pentru acoperirea necesităților care pot fi calculate, care apar în rezultatul unor evenimente întâmplătoare.
Unii autori, formulând noțiunea de asigurare, evidențiază caracterul volitiv în acțiunile persoanelor, care participă la crearea fondului de asigurare. Din punctul lor de vedere, asigurarea reprezintă niște relații economice concrete, care se formează sub influența nemijlocită a unor cerințe obiective de dezvoltare a mij efectuată deosebirea între funcțiile asigurării.
Altă noțiune este formată de Konișin F. V., conform ei asigurarea reprezintă una din metodele de formare a unui fond bănesc pentru recuperarea din contul primelor de asigurare a pierderilor în economia națională, produse din cauza calamităților naturale sau accidentelor și de asemenea pentru plata sumelor corespunzătoare în legătură cu survenirea unor evenimente anumite, legate de viața și capacitatea de muncă a celor asigurați.
O altă noțiune este formată de savantul din fosta R.D.G. – G. Badera, care se deosebește de celelalte noțiuni prin aceea că ea face accent pe elementul de clasă a asigurării și în ea se menționează formele (principiile) de creare a fondului de asigurare.
Asigurarea – scrie el – este o formă organizată de creare de către colectivele de persoane sau diferite grupe ale rezervelor financiare care se bazează pe principii benevole sau obligatorii, și care se află în mâinile clasei dominante în această perioadă de timp, și în mâinile reprezentanților, pentru acoperirea necesităților care pot fi calculate, care apar în rezultatul unor evenimente întâmplătoare.
Unii autori, formulând noțiunea de asigurare, evidențiază caracterul volitiv în acțiunile persoanelor, care participă la crearea fondului de asigurare. Din punctul lor de vedere, asigurarea reprezintă niște relații economice concrete, care se formează sub influența nemijlocită a unor cerințe obiective de dezvoltare a mijloacelor de producție care iau naștere între diferite categorii de persoane și colective, și care se exprimă prin acțiuni volitive concrete a persoanelor în vederea transferării unei părți din profitul său în fondul de asigurare, pentru folosirea acestor surse bănești, în viitor, pentru recuperarea pagubelor pricinuite de calamități naturale și alte accidente. Cu toate că această noțiune este foarte largă ea însă nu poartă un caracter universal, deoarece în esența, atinge numai asigurarea de bunuri.
O mare importanță pentru dezvoltarea teoriei economice a asigurării o are noțiunea propusă de L. A. Motilov: “Asigurarea de stat – reprezintă o totalitate de relații economice și financiare, prin intermediul cărora se redistribuie o parte din venitul național în interesele întăririi economiei producției obștești și bunăstării salariaților pe calea unei metode deosebite de creare a fondului de asigurare din contul depunerilor bănești efectuate de întreprinderi și organizații, și de asemenea de populație, pentru folosirea lor strict după destinație – despăgubirea pierderilor participanților la creerea fondului survenite de pe urma calamităților naturale, accidentelor, etc. Și acordarea ajutorului suplimentar cetățenilor (membrilor familiilor lor), în cazul survenirii unor evenimente legate de viața și sănătatea lor.”
Conform Legii Republicii Moldova nr.1508-XII „Cu privire la asigurări” prin asigurare se înțelege un sistem de relații menite să protejeze interesele personale și patrimoniale ale persoanei fizice și juridice (asigurat) prin formare de fonduri bănești din contul primelor de asigurare, plătite de asigurat, în schimbul cărora asigurătorul își asumă obligația că la producerea cazului asigurat să plătească asiguratului suma asigurată sau despăgubirea de asigurare.
În unele lucrări se consideră chiar că asigurarea poate fi definită din două puncte de vedere, și anume:
Ca persoană (fizică sau juridică) în calitate de asigurat, asigurarea poate fi privită și ca „finanțare” a unei pierderi, în condițiile în care, evident, fondurile vor fi disponibile pentru a acoperi consecințele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura continuitatea activității sau supravețuirea afacerii asiguratului în cazul pierderii produse.
Ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe persoane sau firme se combină prin contribuții prezente sau promise la un fond din care se plătesc despăgubirile pentru daunele suferite de unii dintre ei. Dat fiind că asigurarea se bazează pe transferul riscului de la un individ către o comunitate de indivizi, la acoperirea pagubei suferite de acesta contribuie cu sume mici ceilalți indivizi.
Florian Bercea subliniază că asigurarea “acționează în strînsă legătură cu existența în activitatea economică a unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naționale și populației. Existența riscurilor comune determină la rîndul ei formarea comunității de risc – compusă din persoane fizice sau juridice – care acceptă achitarea primelor de asigurare unei instituții specializate în vederea constituirii fondului de asigurare.
Asigurarea reprezintă, așa cum arată autorii dicționarului de asigurări, “un sistem de relații economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale izvorîte din acțiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice sau juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele și se satisfac și alte cerințe economico-financiare, probabile, imprevizibile”.
Asigurarea are ca scop combaterea elementelor adverse ale riscului, care este prezent permanent și oriunde și, practic, orice activitate economică, politică, socială, culturală sau de altă natură este amenințată de producerea unor evenimente cauzatoare de pierderi. Așadar, asigurarea are la bază un acord de voință între o persoană fizică sau juridică în calitate de asigurat și o persoană juridică în calitate de asigurător cedează asigurătorului un risc sau o clasă de riscuri pentru care obține protecția asigurătorului. Pentru această protecție, asiguratul plătește o sumă de bani, numită primă de asigurare, urmînd ca în cazul producerii riscului sau a riscurilor asigurate, asigurătorul să îl despăgubească pe asigurat pentru daunele suferite. Astfel, asigurarea se concretizează într-o tranzacție al cărei obiect îl constituie cumpărarea unui serviciu, respectiv a protecției pentru pierderea posibilă și viitoare datorită producerii riscurilor agreate.
Din toate aceste opinii se desprinde o unitate în ceea ce privește trăsăturile caracteristice ale asigurărilor și anume:
1. Acoperirea unor riscuri prin crearea unei comunități de risc și suportarea pagubelor după criteriul mutualității. Această caracteristică a activității de asigurare presupune:
existența și acțiunea unor riscuri pe care asigurarea le ia sub protecția sa;
existența unei comunități de risc (totalitatea persoanelor fizice sau juridice care – amenințate de existența unor riscuri comune – acceptă participarea cu prime de asigurare în vederea formării fondului de asigurare din care se vor acoperi pagubele produse de aceste riscuri;
mutualitatea în suportarea pagubelor, care este un act de solidaritate umană potrivit căruia riscul este suportat și acoperit în comun de către toate persoanele cuprinse în asigurare (toți pentru unul șu unul pentru toți).
Formarea și utilizarea fondului de asigurare sub formă bănească.
Evenimentul trebuie să fie întîmplător și realizarea lui să nu depindă de voința asiguratului, fie din cauza că acest lucru este imposibil (exemplu, calamități naturale) fie că interesul asiguratului sau legea îl împiedică să-l provoace (accidente, incendii etc.).
Evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statistico-matematice atît în privința frecvenței lui, cît și a proporțiilor valorice ale fiecărui caz în parte.
Persoanele fizica sau juridice să fie egal amenințate, adică, necesitatea de dezdăunare a grupului de persoane respectiv, trebuie să fie pricinuită de același fel de eveniment cauzator de pagube.
Așadar, esența asigurării constă în dispersia riscului. Asiguratul transferă asupra altei persoane pericolul pierderii financiare determinate de producerea unui eveniment.
1.2. Noțiuni de bază, funcțiile și clasificarea asigurărilor
Conținutul complex și formele în care se perfectează asigurările sunt foarte variate. Cu toate acestea, ele au anumite noțiuni comune:
Subiectul asigurării – asigurarea implică o serie de părți sau subiecte, pesoane fizice sau juridice, între care se nasc raporturi juridice pe temeiuri legale sau contractuale. Acești subiecți sunt:
asiguratorul – este persoana juridică (societatea de asigurări) care, în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați, își asumă răspunderea: de a acoperi pagubele bunurilor asigurate provocate de anumite calamități naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viața persoanei respective sau de a plăti despăgubiri pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde, în baza legii, față de alte persoane;
asiguratul – poate fi:
persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asiguratorului, își asigură bunurile împotriva anumitor calamități naturale sau accidente, ori
persoana fizică care se asigură împotriva unor evenimente care pot să apară în viața sa, precum și
persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejuduciul pe care îl poate produce unor terțe persoane.
contractantul asigurării – persoana fizică sau juridică care poate încheia asigurarea, fără a obține prin aceasta calitatea de asigurat (ex.: un agent economic poate să încheie asigurarea pentru salariațiii săi – transportați la și de la locul de muncă).
beneficiarul asigurării – este persoana care are dreptul să încaseze suma asigurată sau despăgubirea, fără să fie neapărat parte în contractul de asigurare.
Obiectul asigurării – poate fi reprezentat de:
bunuri – asigurările de bunuri implică plata unor despăgubiri de către asigurator în favoarea asiguratului, în cazul în care, datorită unor calamități, accidente, se produc pagube, prejudicii bunurilor asigurate;
persoane – acestea pot constitui obiect în asigurare prin faptul că asiguratorul garantează persoanei fizice – ca asigurat – sau unei terțe persoane – ca beneficiar în asigurare – plata sumei asigurate, la ivirea evenimentului în funcție de care s-a perfectat asigurarea;
răspunderea civilă – asiguratorul preia asupra sa obligațiile de despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea față de o terță persoană fizică sau juridică, căreia asiguratul i-a produs un prejudiciu.
3. Riscul – noțiunea de risc este esențială și caracteristică în ansamblul elementelor generale ale asigurărilor. Riscul are semnificații multiple: pericol sau primejdie posibilă sau eveniment incert, posibil și viitor, care ar putea afecta bunurile, capacitatea de muncă, sănătatea, viața, etc.
Riscul asigurabil este fenomenul, evenimentul sau un grup de fenomene sau evenimente care, odată produs, datorită efectelor sale, obligă pe asigurator să plătească asiguratului despăgubirea sau suma asigurată.
Fenomenul care a fost deja produs se numește caz asigurat sau sinistru.
În asigurare nu pot fi cuprinse toate fenomenele sau evenimentele care produc pagube, ci numai acelea care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
producerea fenomenelor, pentru care se încheie asigurarea, să fie posibilă, cu o anumită regularitate în producere și un grad de dispersie teritorială cât mai mare, pentru că altfel nu se poate manifesta interesul pentru asigurarea lui, nu se poate constitui nici mutualitatea necesară formării unui fond de asigurare de dimensiuni corespunzătoare;
fenomenul trebuie să aibă, în toate cazurile, caracter întâmplător;
înregistrarea fenomenului să se poată realiza în evidența statistică. Existența unor date referitoare la producerea riscului pe o perioadă cât mai îndelungată, permite stabilirea, cu un grad de precizie sporit, a răspunderii asiguratorului și, implicit, a primei de asigurare;
producerea fenomenului să nu depindă de voința asiguratului sau a beneficiarului asigurării.
Suma asigurată – conform contractului de asigurare, este partea din valoarea asigurării pentru care asiguratorul își asumă răspunderea, în cazul producerii fenomenului pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asiguratorului și ea nu poate depăși valoarea reală a bunului asigurat.
Prima de asigurare – suma de bani pe care o plătește asiguratorul pentru ca acesta să constituie fondul de asigurare necesar plății indemnizațiilor în cazul producerii riscului asigurat.
5. Durata asigurării – perioada de timp cât există raportul de asigurare între asigurat și asigurator, așa cum au fost stabilit prin contractul de asigurare. Durata asigurării este specifică asigurărilor facultative: la asigurările de bunri, contractele de asigurări durează între câteva luni și un an; la asigurările de viață – durata este mai extinsă (5-30 ani). Durata asigurării exercită o influență deosebită asupra mărimii primei de asigurare.
Funcțiile asigurărilor.
Funcțiile asigurării exprimă mijloacele prin care aceasta își îndeplinește menirea sa socială, iar rolul exprimă rezultatele obținute prin exercitarea funcțiilor asigurării.
Privind asigurarea sub aspect financiar, unde în procesul formării și utilizării fondului de asigurare se nasc anumite relații economice între participanții de asigurare, formîndu-se fluxuri bănești sub forma primelor de asigurare și despăgubirilor unii economiști tratează asigurările ca o componentă a sistemului financiar, consideră că acestea îndeplinesc funcțiile finanțelor, respectiv funcția de repartiție și funcția de control.
Funcția de repartiție cunoaște două faze distincte dar organic legate între ele: constituirea fondurilor de asigurare și distribuirea acestora.
Fondurile de asigurare se formează în procesul de repartiție a produsului intern brut din primele de asigurare provenite de la persoanele fizice sau juridice cuprinse în asigurare. În categoria persoanelor juridice care pot apare în calitate de asigurați și deci se regăsesc în cadrul relațiilor de repartiție prilejuite de achitarea primelor de asigurare cuvenite asigurărilor se includ: societățile comerciale cu capital de stat, societățile comerciale cu capital privat ori mixt, organizațiile cooperatiste, instituțiile publice și unitățile din subordinea acestora, persoane juridice rezidente în străinătate. Primele de asigurare încasate de la persoanele fizice au, de asemenea, un rol important în formarea fondului de asigurare. Așadar, constituirea fondului de asigurare se realizează în procesul distribuirii și redistribuirii venitului național între diferite persoane fizice sau juridice, pe de o parte, și societățile de asigurare – reasigurare, pe de altă parte.
Funcția de repartiție a asigurărilor se manifestă, în al doilea rînd, în procesul repartizării fondurilor de asigurare în vederea acoperirii pagubelor produse asiguraților de riscurile asigurate și achitării sumelor asigurate cuvenite acestora în cadrul asigurărilor de persoane. Astfel, din fondurile de asigurare se achită despăgubiri atît asiguraților persoane juridice cît și asiguraților persoane fizice. De asemenea, prin intermediul funcției de repartiție a asigurărilor, o anumită parte din fondul de asigurare este dirijată spre finanțarea unor măsuri de prevenirea pagubelor.
Funcția de control se manifestă atît în folosirea de către Guvern a asigurărilor ca un mijloc de depistare a unor cauze generatoare de pagube în economie, cît și controlul care se efectuează asupra modului de formare și repartizare a fondurilor de asigurare.
Îndeplinind funcția de control, asigurările urmăresc modul de așezare și încasare a primelor de asigurare, întreținerea bunurilor care fac obiectul asigurării, acordarea despăgubirilor și a sumelor asigurate cu respectarea strictă a condițiilor legale și contractuale.
În ceea ce privește controlul efectuat în legătură cu despăgubirile plătite asiguraților, el urmărește atît modul cum au fost stabilite acestea cît și timpul care a trecut de la data producerii și înregistrării daunei și pînă la data achitării despăgubirii ce se cuvine asiguratului.
În literatura de specialitate, așa cum am afirmat, nu s-a ajuns încă la un punct de vedere unitar în ceea ce privește funcțiile pe care le îndeplinesc asigurările.
Asigurările prezintă importanță și pentru că au un puternic rol educativ. Astfel, atît prin modul cum sunt concepute și organizate, cît și prin principiile care stau la baza acordării despăgubirilor, asigurările contribuie la educarea asiguraților în spiritul păstrării și întreținerii cu grijă a bunurilor asigurate. În acest sens asigurații sunt obligați de a fi în permanență preocupați de luarea tuturor măsurilor ce se impun pentru prevenirea incendiilor, pentru întreținerea animalelor asigurate în condiții sanitar-veterinare normale și, în general, de luarea tuturor măsurilor posibile care pot preveni sau limita pagubele odată produse.
Potrivit concepțiilor unor economiști, prezentate în literatura de specialitate, asigurările ar îndeplini următoarele funcții:
Compensarea pagubelor pricinuite de calamități ale naturii și de accidente (în cazul asigurărilor de bunuri și răspundere civilă) și plata unor sume asigurate ( în cazul asigurărilor de persoane), atunci cînd în viața asiguraților intervin anumite evenimente. Aceasta a fost funcția care a stat la baza apariției și dezvoltării asigurărilor pe plan național și internațional.
Potrivit acestei funcții, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea unor prejudicii de care asigurații răspund conform legii și acordarea unor sume în cazul producerii unor evenimente privind viața și integritatea persoanelor.
Prevenirea pagubelor, care s-a dezvoltat în timp îndeosebi după cel de-al doilea război mondial. Cu timpul, agenții economici și societatea au învățat că este mai bine să previi decît să repari o pagubă. În perioada de început de dezvoltare a asigurărilor exista foarte larg răspîndit punctul de vedere conform căruia asigurătorii nu ar trebui să se ocupe prea mult de prevenire pentru că, în final, aceasta ar putea duce la scăderea cererii de asigurare, a primelor și a profiturilor societăților de asigurare. Activitatea de prevenire reprezintă un capital important al programelor de asigurări din toată lumea.
În țările cu economie planificată, centralizată activitatea de prevenire este impusă prin lege. În țările cu economie de piață liberă, prevenirea nu mai este impusă prin dispoziții legale, dar aceasta nu înseamnă că a fi mai puțin importantă. Ea acționează aici prin mecanismele de piață. În cazul asigurărilor contra incendiului, de pildă, întreprinderile care nu iau măsuri de securitate și de protecție suficiente sunt penalizate, prin tarifele de prime ridicate și chiar amenzi.
Funcția financiară. Avînd în vedere decalajul de timp între momentul încasării primelor și momentul plății despăgubirilor, decalaj important îndeosebi în cazul asigurărilor de viață dar și al altor asigurări, societățile de asigurare centralizează temporar sume foarte importante pe care apoi le plasează pe piața capitalului în scopul obținerii unor venituri suplimentare și al creșterii siguranței afacerilor.
După părerea autorului, această funcție a asigurărilor este deosebit de importantă în condițiile unei economii de piață. Astfel, societatea de asigurare exercită funcția de intermediar financiar, agent financiar într-o economie de incertitudini, care preia mijloacele financiare de la persoanele care doresc să economisească și le plasează pe piața capitalului prin cedarea acestoro persoanelor juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare, investindule în diverse ramuri ale economiei. Astfel asigurarea apare ca un instrument de economisire și fructificare a mijloacelor bănești.
Clasificarea asigurărilor
Evidențierea principalelor forme de asigurare nu se poate realiza decît pe baza unor criterii de clasificare reprezentative. Diversitatea obiectelor asigurabile, deosebirile în volumele protejării prin asigurare și categoriile asiguraților stabilesc din timp necesitatea clasificării acestora, manifestată prin gruparea sistematizată, cu relații de reciprocitate și subordonare a unor noțiuni omogene din sfera asigurărilor sau grupe de clasificare. Aceste grupe sunt aranjate astfel, că fiecare grupă ulterioară este o componentă a celei anterioare. în dependență de anumite criterii:
După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare deosebim:
asigurarea prin efectul legii (obligatorie);
asigurarea contractuală (facultativă).
Asigurarea prin efectul legii sau obligatorie, izvorăște din interesul economic și social al întregii colectivități pentru apărarea avuției naționale, menținerea continuității procesului de producție, și protejarea victimelor unor accidente. Cu alte cuvinte, asigurarea prin efectul legii se introduce atunci cînd bunurile unui număr mare de persoane fizice și juridice sunt amenințate de anumite riscuri, astfel încît fiecare deținător al bunului respectiv ar putea avea de suportat pagube, mai devreme sau mai tîrziu, la producerea evenimentelor asigurate respective.
În asigurările prin efectul legii, raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile lor sunt stabilite prin lege. Aceasta înseamnă că asigurarea ia ființă în virtutea legii, fără a se cere acordul de voință al celor care dețin bunurile respective sau al persoanelor fizice sau juridice ce intră sub incidența legii.
Suma asigurată este stabilită prin lege sub forma unor norme de asigurare pe unități de bunuri asigurate, ceea ce înseamnă că asigurarea prin efectul legii este o asigurare normată. Asigurarea prin efectul legii este fără termen, acționînd tot timpul cît există bunul asigurat. Răspunderea asigurătorului, în cazul asigurării prin efectul legii, ia naștere în mod automat din momentul în care asiguratul intră în posesia bunului respectiv, excepție făcînd animalele care nu sunt cuprinse în asiguare decît după împlinirea unei anumite vîrste.
La asigurarea prin efectul legii, plata despăgubirilor cuvenite asiguratului, în cazul apariției riscului asigurat, nu este condiționată de achitarea primei de asigurare, asigurătorul avînd dreptul să rețină din despăgubirea de asigurare prima de asigurare neachitată, plătind asiguratului numai diferența.
Asigurarea contractuală are la bază acordul de voință al asigurătorului și asiguratului concretizat în contractul de asigurare, prin care sunt stabilite drepturile și obligațiile părților precum și toate celelalte elemente ale asigurării. Este o formă de asigurare mai flexibilă decît asigurarea prin efectul legii și de aceea răspunde mai bine necesităților și intereselor asiguraților.
Asigurarea facultativă cuprinde numai o parte din bunurile de același fel existente în posesia persoanelor fizice sau juridice la un moment dat. Mărimea gradului de cuprindere în asigurarea facultativă a bunurilor este influențată de calitatea activității desfășurată de organele asigurătorului în ceea ce privește popularizarea asigurării respective, modul în care acționează pentru încheierea contractelor de asigurare, apoi în ceea ce privește constatarea, evaluarea și stabilirea despăgubirii de asigurare pentru ca asigurații să poată intra cît mai rapid în posesia sumelor de bani necesare refacerii bunurilor distruse sau avariate.
În cazul asigurărilor facultative suma asigurată nu este stabilită pe baza unor norme, ci în funcție de propunerea asiguratului și avînd ca limită maximă valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării, iar la asigurările de persoane anumite sume stabilite prin regulamentele de asigurare.
Asigurarea facultativă este valabilă numai pentru o anumită perioadă de timp, riguros stabilită în contractul de asigurare, iar răspunderea asigurătorului acționează doar în cadrul acestui interval, ea intră în vigoare numai după îndeplinirea condițiilor prevăzute în contractul de asigurare, printre care cea mai importantă este plata de către asigurat a primei de asigurare.
După domeniul asigurării deosebim:
asigurările de bunuri;
asigurările de persoane;
asigurările de răspundere civilă.
Asigurările de bunuri cuprind valori materiale de orice fel care pot fi distruse sau avariate de calamități naturale, accidente sau orice alt eveniment sau fenomen (risc). Principalele subramuri ale asigurărilor de bunuri sunt: asigurările de aniamle, asigurările de culturi agricole, cele de clădiri, asigurările de transport, de mașini și instalații și altele.
Asigurările de persoane, au ca obiect persoana fizică, viața și integritatea sa, supuse amenințării unor evenimente care pot provoca boala, invaliditatea sau decesul. Aceste asigurări cuprind două mari grupe (asigurările de viață și asigurările de accidente) care la rîndul lor includ un număr mare de forme de asigurare
Prin asigurările de răspundere civilă, asigurătorul își asumă obligația de a plăti despăgubirea și suma asigurată pentru prejudiciul adus de asigurat unor terțe persoane. Este vorba de prejudiciul ce poate fi cauzat prin vătămarea corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea unor bunuri sau prin alte pagube pentru care asiguratul răspunde conform legii.
În funcție de locul unde se produc evenimentele asigurate, asigurările se pot clasifica în:
Asigurări terestre, care se extind și asupra riscurilor care vizează lacurile, rîurile, porturile ș.a.
Asigurări maritime care au ca scop asigurarea împotriva evenimentelor care se pot produce pe mare și nu împotriva acelor evenimente care trebuie să se producă;
Asigurări aeriene (de aviație) care acoperă două mari categorii de riscuri și anume: riscurile pentru pierderea sau avarierea navei și riscurile de răspundere civilă a companiei aeriene.
După obiectul asigurat, asigurările pot fi clasificate în:
Asigurări de mijloace de producție fixe: clădiri, mașini, utilaje, instalații, mijloace de transport ș.a.;
Asigurări ale fondurilor de producșie circulante: materii prime, materiale, combustibil ș.a.;
Asigurări ale obiectelor de uz casnic ale cetățenilor;
Asigurări ale culturilor agricole și anumalelor;
Asigurări de persoane etc.
După riscul asigurat, asigurările se pot clasifica în următoarele categorii:
Asigurări pentru incendii, trăsnete, explozii, cutremure de pămînt etc. Bunurile asigurate contra acestor fenomene sunt: clădirile, construcțiile, mașinile și instalațiile, mijloacele de transport, obiecte de uz casnic etc.;
Asigurări pentru ploi torențiale, grindină, inundații, furtuni, uragane, alunecări sau prăbușiri de teren la culturile agricole;
Asigurări pentru boli, episcotii și accidente ale animalelor;
Asigurări pentru derapări, răsturnări, coleziuni, prăbușiri sau alte accidente ale mijloacelor de transport;
Asigurări pentru evenimente ce pot surveni în viața persoanelor fizice (îmbolnăviri, accidente, decese);
Asigurări pentru cazurile de răspundere civilă care se referă la prejudicii cauzate terțelor persoane prin accidente de autovehicole, prin exercitarea unor anumite activități etc.
După sfera de cuprindere în profil teritorial asigurările pot fi grupate în:
asigurări interne;
asigurări externe.
Asigurările interne, au caracteristic faptul că, în general părțile contractante domiciliază în țara noastră, bunurile personale și răspunderea civilă, care fac obiectul lor se află pe teritoriul Republicii Moldova, iar riscurile asigurate se pot produce pe același teritoriu. Aceste asigurări,se caracterizează și prin aceea că primele de asigurare, despăgubirile și sumele asigurate se exprimă și se plătesc, de fiecare dată în moneda națională.
Asigurările externe au caracteristic faptul că apar în legătură cu persoane, răspundere civilă, sau bunuri care ies în afara limitelor teritoriale ale țării în care se închee contractul de asigurare. În cazul acestor asigurări, una din părțile contractante ori beneficiarul asigurării domiciliază în altă țară sau obiectul asigurării ori riscul asigurat se află, respectiv se poate produce pe teritoriul unei alte țări. De regulă, la aceste asigurări atît primele de asigurare, cît și despăgubirile se exprimă sau se plătesc în valută, motiv pentru care ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de asigurări în valută.
După natura raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurător, asigurarea poate fi:
directă;
indirectă (reasigurare).
Specific asigurărilor directe este faptul că raporturile de asigurare se stabilesc în mod nemijlocit între asigurați și asigurător, fie prin intermediul contractului de asigurare, fie în baza legii.
Spre deosebire de asigurările directe, asigurările indirecte (reasigurarea) apare ca un raport ce se stabilește, de fiecare dată, între două instituții (societăți) de asigurare, dintre care una are calitatea de reasigurat iar cealaltă de reasigurător. Reasigurarea are la bază contractul de reasigurare prin intermediul căruia reasiguratul cedează unui reasigurător o parte din răspunderile asumate prin contractul de asigurare și o parte din primele de asigurare încasate. În acest fel, reasigurătorul își asumă răspunderea de a participa la acoperirea pagubelor în limitele menționate în contractul de reasigurare. În fapt, reasigurarea este o asigurare a asigurătorului direct, raporturile stabindu-se numai între societăți de asiguare.
După tipul și natura riscurilor asigurate, distingem două categorii principale și anume:
asigurări de viață;
asigurări non-viață.
Această împărțire ține seama de trăsăturile riscurilor asigurate pentru cele două grupe mari de asigurări. Deosebirile dintre ele provin din natura relației contractuale, durata și tipul de risc. Astfel în cazul asigurărilor de viață riscul care se asigură este decesul. Dat fiind că acest eveniment este cert (oricine moare), s-ar putea invoca faptul că decesul nu se poate încadra în conceptul de risc. Totuși, el este un risc asigurabil deoarece contractul de asigurare se încheie pe o anumită durată, iar momentul în care se produce decesul este incert. De aceea elementul de incertitudine se referă la momentul producerii riscului și nu la riscul însuși. La asigurările non-viață, pe perioada contractuală evenimentul asigurat se poate produce sau nu. Este deci vorba despre riscurile pure care au gradul de incertitudine pentru a putea fi asigurate.
Principalele tipuri ale asigurărilor de persoane sînt asigurările de viață și asigurările de accidente. S-au dat diferite clasificări ale asigurărilor de către diferiți autori. Iulian Văcărel menționează următoarele tipuri de asigurări de persoane, pentru a căror clasificare se folosesc mai multe criterii, dintre care:
a. Considerând drept criteriu riscul care se asigură, asigurările de persoane pot fi împărțite în următoarele categorii principale: asigurări de supraviețuire, asigurări de deces, asigurări mixte de viața, asigurări de boală, asigurări de accidente.
b. După scopul asigurării, în literatura de specialitate întâlnim și o altă clasificare: asigurări de viață pe termen limitat, asigurări de viață pe termen nelimitat, asigurări mixte de viață cu capitalizare, asigurări de pensii.
Desigur că, indiferent de criteriile de clasificare, există nenumărate variante ale tipurilor de asigurări pe care societățile de asigurări de viață le oferă clienților, adaptate nevoilor și scopurilor acestora. Oferta poate fi extrem de diversificată, de ordinul a sute de produse, cum este cazul piețelor mature, unde asistăm la combinații dintre cele mai ingenioase între asigurări și alte produse financiare.
În cazul asigurarării mixte de viață asigurații pot fi persoanele fizice cu domiciliu permanent în Republica Moldova, cazuri asigurate se consideră supraviețuirea,decesul asiguratului și traumatismul survenit în rezultatul accidentelor, modul de achitare a primelor poate fi unic și lunar, cuantumul sumei asigurate este mai mult de 1000 lei, termenul de asigurafre: de la 3 pînă la 30 ani, limitele de vîrstă a siguratului: de la 0 pînă la 67 de ani, prima de asigurare se stabilește în dependență de vîrsta asiguratului, termen de asigurare și cuantumul sumei asigurate.
În cazul asigurării viagere cu adaptare dinamică a primelor și sumei de asigurare pot fi asigurate personae fizice cu domiciliu permanent în Republica Moldova în virstă de la 0 pînă la 60 de ani, riscul asigurat este decesul, primele pot fi achitate annual, trimestrial și lunar, Cuantumul sumei de asigurare: minim- 1000 lei, suma asigurată cu acordul asiguratului se mărește annual în dependență de coeficientul de adaptare dinamică, termen de asigurare viager, prima de asigurare se stabilește în dependență de vîrsta asiguratului, cuantumul sumei asigurate și se mărește annual în dependență de coeficientul adaptării dinamice stabilit de Companie influențat de nivelul inflației.
Asigurarea de viață la termen poate fi contractată de personae fizice, rezidenți sau nerezidenți cu domiciliu permanent în Republica Moldova în vîrstă de la 18 pînă la 65 de ani, riscul este decesul asiguratului, termenul de asigurare este de la 5 pînă la 20 de ani, suma asigurată: minim-5000 lei, maxim-nelimitat, prima de asigurare se stabilește în dependență de suma asigurată, termenul de asigurare, vîrsta asiguratului, riscul la care el este expus și se achită unic, anual, trimestrial sau lunar.
1.3. Rolul asigurărilor de viață în cadrul sistemului economic
Asigurarea de viață este o formă de protecție financiară a dependenților sau a altor persoane desemnate în cazul decesului asiguratului. Din punctul de vedere al societății de asigurări, asigurarea de viață reprezintă o modalitate de transfer al riscului financiar legat de pierderea vieții sau sănătății unui individ asupra unui grup de indivizi, expuși aceluiași risc. Transferul riscului se face de la individ spre grup, și fiecare membru al grupului participă la constituirea fondului din care se vor plăti sumele asigurate (despăgubirile) printr-o cotă de participare care nu este altceva decât prima de asigurare.
Asigurările de viață sunt un mijloc de atragere în circuitul economic a unei părți din disponibilitățile bănești temprare ale populației care exercită o influiență pozitivă asupra vitezei de rotație a banilor. Asigurările de persoane prezintă importanță nu numai pentru asigurați, ci și pentru economia națională. Astfel, rezerva matematică formată în cadrul asigurărilor de viață este păstrată de societățile de asigurări la bănci, fiind fructificate cu o dobîndă anuală. Deoarice asigurările de viață sunt de lungă durată, există posibilitatea ca rezervele fie utilizate ca sursa de creditare a economiei naționale.
Gradul de dezvoltare a asigurărilor de persoane este influențat atât de unii factori obiectivi ( de ex nivelul de dezvoltare a economiei naționale ce este legat de posibilitățile materiale ale populației privind alocarea unor sume pentru contractarea asigurărilor), căt și de factori subiectivi, cum sunt ( modul de reglementare a asigurărilor sociale, activitatea desfășurată de companiile de asigurări privind întroducerea unor forme de asigurări accesibile).
Elementele generale ale mecanismului asigurărilor de viață pot fi prezentate astfel
Asigurările de viață au un caracter facultativ se încheie cu persoane cuprinse între anumite limite de vîrste pe durate de asigurare variate.
Perioada de asigurare și perioada de plată a primelor de asigurare se află în corelație cu suma asigurată, care are un plafon minim la perioadele de asigurare de peste 10 ani
Persoanele cu o invaliditate permanentă mai mare de 50% nu sunt primite în asigurare
Printr-un contract de asigurare se asigură o persoană , dar există și excepții ( asigurarea familială)
Primele de asigurare sunt crescătoare în funcție de grupele de vîrstă ale asiguraților și descrescătoare în raport cu creșterea duratei contractului și a duratei plății primelor
Spre deosebire de asigurările generale (non-viață), în asigurările de viață, nici viața, nici sănătatea sau integritatea nu pot fi evaluate în bani. Oricine are un interes asigurabil nelimitat în ceea ce privește propria persoană, dar modul în care își determină suma asigurată depinde de puterea sa financiară și de nivelul de protecție de care are nevoie și pe care îl poate susține. Chiar și în țările cu tradiție în asigurări, încheierea unei polițe de asigurare este o decizie individuală pe baze voluntare, făcută din interes personal sau pentru a proteja familia sau pe cei dragi. Există și situații în care aceste asigurări trebuie să fie încheiate, și acest lucru este determinat de uzanțe, politici de firmă, sau în funcție de situație.
Ele izvorăsc din nevoia firească de siguranță a omului. Pentru a fi eficiente pentru asigurat și companie, asigurările de viață se încheie, de regulă, pe un număr mai mare de ani, respectiv 10, 15, 20 de ani. Sunt asigurări pe termen, de obicei, mediu sau lung (de la 5 la 25 sau chiar până la 80 de ani), spre deosebire de contractele de asigurări generale, a căror durată este redusă (un an, o lună, o călătorie etc). Dată fiind această caracteristică, asigurarea de viață obligă la o deosebită seriozitate a contractantului asigurării privind plata primelor sub aspectul regularității și a perioadei de asigurare; plata primei se poate face o singură dată (întreaga primă sau în rate anuale, semianuale, trimestriale și, mai rar, lunare). în terminologia uzuală a asigurărilor de viață, se consideră că atunci când, în baza contractului de asigurare, se acordă o indemnizație într-o singură tranșă, asigurarea este de capital. Indemnizațiile periodice se practică în sistemul asigurărilor de rentă (anuități). Cuvântul "rentă" are aici, așadar, semnificația de indemnizație periodică.
Asigurările de viață clasice nu sunt întotdeauna foarte tentante numai prin protecția pentru riscul de deces, motiv pentru care societățile de asigurare au "inventat" noi tipuri produse prin care, alături de protecție, sunt oferite și alte avantaje, cum ar fi: economisire, investiții, pensie pe o perioadă determinată sau viageră, tratament medical, cheltuieli de înmormântare etc. Așadar, asiguratul poate beneficia de sume importante pe durata vieții, ceea ce înseamnă că asigurările pot fi și asigurări de supraviețuire. Acestea poartă denumirea de "asigurări mixte de viață". Partea de protecție constă în faptul că, în caz de deces, beneficiarul poliței va încasa suma asigurată, iar în caz de supraviețuire, asiguratul încasează această sumă la expirarea contractului, așa cum este stabilită în contract.
Obligația pe care și-o asumă societatea comercială de asigurare față de clienții săi, asigurații, este influențată de caracterul aleator al evenimentelor asigurate. Dacă acestea s-ar produce așa cum au fost ele presupuse la stabilirea obligațiilor părților contractante, atunci între primele încasate și indemnizațiile datorate ar exista un echilibru corespunzător. În practică, însă, pot apară abateri mai mari sau mai mici de la media multianuală a pagubelor provocate de riscurile asigurate. Cînd abaterile sînt favorabile pentru asigurător, acestea măresc profitul estimat al societății de asigurare. Cînd însă ele sînt negative, apare necesitatea compensării acestor influențe nefavorabile cu venituri provenind din alte activități: depuneri la bănci, achiziții de hîrtii de valoare, investiții în bunuri imobiliare etc. Ar fi eronat să se creadă, însă, că numai teama de apariție a unor abateri nefavorabile de la condițiile avute în vedere la încheierea contractului determină societățile de asigurare să-și procure venituri și din alte surse decît decît operațiile propriu-zise de asigurare.
În realitate, societatea care încheie asigurări de viață acumulează treptat sumele pe seama cărora urmează să-și onoreze obligațiile asumate față de asigurați. Între momentul încasării primelor și cel al exigibilității sumelor asigurate se scurge adesea o perioadă de mai mulți ani. În tot acest interval de timp societatea asigurare dispune de banii încasați cu titlu de prime și pe care trebuie să-i fructifice în modul cel mai convenabil.
Așadar, societatea de asigurări de viață nu este numai o prestatoare de servii în favoarea asiguraților, dar și un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate, care plătesc prime eșalonat, și persoane juridice și fizice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Cele arătate scot în evidență faptul că asigurările de viață oferă persoanelor fizice nu numai o protecție de asigurare, dar și un instrument de economisire și de fructificare a resurselor bănești.
Rolul de intermediar financiar îl îndeplinesc mai cu seamă societățile de asigurări de viață, deși și societățile de asigurări de bunuri și răspundere civilă dispun resurse financiare temporar libere, pe care le oferă spre plasare pe piață.
Societățile de asigurare apar pe piața financiară cu o ofertă de capital de împrumut orientată către diverși solicitanți de resurse financiare. Astfel, oferta societăților de asigurare se adresează: băncilor comerciale, interesate să primească depuneri pe diferite termene pentru majorarea resurselor lor de creditare; societăților comerciale de producție, preocupate să-și majoreze capitalul activ; autorităților publice centrale și locale, aflate în căutare de resurse de împrumut pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru finanțarea unor investiții importante, fonduri extrabugetare; deținătorilor de terenuri și imobile destinate vînzării. Plasarea disponibilităților bănești pe piața capitalurilor de împrumut se face în condiții de dobîndă, cursuri ale hîrtiilor de valoare, cursuri de schimb valutar care se modifică de la o perioadă la alta in funcție de ritmul creșterii economiei, rata inflației, gradul de ocupare a forței de muncă, prețurile practicate piața externă etc.
Într-o economie cu o evoluție marcată de fenomene conjuncturale interne și externe, și piața financiară poartă amprenta incertitudinii, a oscilațiilor și variațiilor controlate, suportabile ori spontane și șocante, destabilizatoare.
Este important de menționat că in spatele societăților de asigurare, ca intermediar financiar, stau persoanele fizice, care au încheiat contracte de asigurări de viață in dublu scop: pe de o parte, pentru a se proteja împotriva unor posibile evenimente aleatoare, iar pe de alta, pentru a-și fructifica economiile încredințate societăților asigurare. Pentru persoanele fizice titulare ale unor contracte de asigurări de viață, asigurarea constituie veritabile active financiare, cu scadențe de valorificare mai lungi sau mai scurte.
Evoluția conjuncturii în perioada de valabilitate a contractului de asigurare va influența atît mărimea absolută nominală a sumei acumulate, cit și mărimea reală a acesteia, la data încasării ei. Iată de ce, privită prin această prismă, asigurarea apare ca un activ financiar într-o economie de incertitudini.
Într-o economie de incertitudini, asigurarea favorizează afluirea economiilor populației către piața financiară; incertitudinile din economie pot să favorizeze sau să defavorizeze evoluția avuției viitoare a agenților economici, iar contractul de asigurare apare ca o creanță condiționată emisă de asigurător și achiziționată de asigurat.
În continuare vom prezenta locul pe care îl ocupă asigurarea de persoane (din care face parte asigurarea de viață) în date și cifre conform Rapoartelor anuale prezentate de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea asigurărilor și Fondurilor Nestatale de Pensii.
După cum se observă din figura 4 primele brute încasate pe asigurarea facultativă de persoane (în care se includ și primele încasate pe asigurarea de viață) sînt în creștere.
Figura 1
Evoluția primelor brute încasate pe domenii de asigurare, pentru perioada 2001-2003
Din figura 1 observăm o ascensiune lentă în perioada anilor 2001-2003 a valorii primelor de asigurare facultativă de persoane, ceea ce denotă faptul că numărul cetățenilor care conștientizează necesitatea protecției prin asigurare este în creștere, efectul acestui fapt este dezvoltarea pieții asigurărilor în cadrul economiei naționale și în sfîrșit depășirea mai rapidă a crizei economice în care ne aflăm.
În figura 2 va fi prezentată repartizarea primelor încasate pe cele 5 tipuri de asigurare analizate: asigurarea prin efectul legii, asigurarea facultativă de bunuri, asigurarea facultativă de persoane, asigurarea facultativă de răspundere civilă și reasigurări. Pentru asigurarea facultativă de persoane au fost încasate în primele trei trimester a anului 2004 – 33.8 % din totalul primelor încasate pe toate tipurile de asigurări. (conform anexe N 1, 2)
Figura 2
Repartizarea primelor încasate pe sectoare trei trimestere a. 2004
În concluzie, putem menționa că domeniul asigurărilor în Republica Moldova este în dezvoltare, cu toate că se confruntă cu multe probleme, iar rolul asigurărilor de viață crește, iar cu trecerea timpului se vor consolida, deoarece Republica Moldova traversează o perioadă însoțită de schimbarea mentalității populației. La etapa actuală tot mai mulți cetățeni conștientizează necesitatea asigurării vieții, deoarece evenimentele produse pe plan mondial în ultimul timp generează situații în care oamenii se gîndesc că viața și sănătatea este mai importantă decît integritatea bunurilor.
CAPITOLUL II. TEHNICI DE ASIGURARE A VIEȚII PRACTICATE ÎN R.MOLDAVA
2.1. Condițiile generale de asigurare de viață.
Condițiile de asigurare, stau la baza contractelor de asigurare a vieții, cuprind o serie de prevederi, cu ar fi: modul de încheiere a contractului de asigurare, declanșarea și încetarea răspunderii asigurătorului, stabilirea persoanelor beneficiare de asigurare sau îndreptățite la plata sumelor, acte și forme de plată, modalități de executare a contractelor etc.
Asigurările de viață fiind facultative, au la bază contracte de asigurare (anexa 3), prin care se stabilesc obligațiile reciproce ale celor două părți. Condițiile de asigurare includ și prevederi rezultate din aplicarea bazelor tehnice ale asigurărilor de viață, respectiv dobânda luată în calculul primelor de asigurare și al rezervelor matematice, precum și adaosul pentru cheltuielile de achiziție și administrație a asigurărilor etc.
Pentru studierea tehnicilor de asigurare vom analiza condițiile de asigurare ale principalelor tipuri de asigurări de viață care sînt practicate de către societățile de asigurare din Republica Moldova.
Contractele de asigurare a vieții se încheie cu cetățenii rezidenți cuprinși în anumite limite de vârstă (de la 16 până la 63 ani pe un termen de la 7 până la 30 ani în favoarea lor). Drept temei pentru încheierea contractului de asigurare este cererea (sau declarația de asigurare) depusă în scris de persoana fizică sau juridică (anexa N4). Dacă pe parcursul termenului de asigurare se constată că la încheierea contractului de asigurare în cererea de asigurare s-a declarat inexact vârsta ori starea de invaliditate permanentă a persoanei asigurate contractul de asigurare se consideră nul, iar contractantului i se restituie primele de asigurare diminuate cu cheltuielile gestionare.
Suma de asigurare se stabilește prin acordul dintre Contractant și Companie. Mărimea minimală a sumei de asigurare e de 1000 lei, nefiind limitată mărimea ei maximală.
Primele de asigurare se achită în rate unice, anuale sau trimestriale prin virament sau numerar. Prima unică se achită la încheierea contractului, prima anuală sau trimestrială – în prima lună a anului, trimestrului de asigurare. Mărimea primei de asigurare, la data încheierii contractului, depinde de vârsta persoanei asigurate, de termenul și suma de asigurare.
Contractul de asigurare intră în vigoare începând cu a doua zi după încasarea primei unice sau a primei întâi anuale sau trimestriale în contul Companiei. După încasarea primei de asigurare în contul Companiei contractantului (persoanei asigurate) i se eliberează în termen de 10 zile contractul de asigurare. În cazul neachitării primei anuale, trimestriale scadente în prima luna a anului, trimestrului de asigurare contractului de asigurare se întrerupe. Asiguratul este în drept să desfacă contractul de asigurare, dacă a plătit primele pe cel puțin 6 luni și să încaseze suma de răscumpărare în felul următor: dacă contractul de asigurare se desface în perioada de după 6 luni până la 3 ani de aflare în vigoare, atunci contractantului (persoanei asigurate) i se restituie suma primelor plătite cu reținerea cheltuielilor gestionare incluse în structura cotei tarifare pe fiecare an de valabilitate a contractului până la suspendarea acestuia; dacă contractul de asigurare se desface după 3 ani de valabilitate, atunci contractantului (persoanei asigurate) i se restituie suma primelor plătite cu reținerea cheltuielilor gestionare în modul stabilite. Contractantul (persoana asigurată) are dreptul în decurs de 12 luni, din ziua suspendării contractului, să reînnoiască contractul de asigurare întrerupt, conform tarifelor în vigoare la data încheierii contractului, dacă nu a fost plătită suma de răscumpărare. în acest scop este suficient să plătească în mod unic toate primele restituite, ținând cont de restanța de venit a Companiei9 conform procentului fixat în taxa tarifară.
Contractul de asigurare reînnoit intră în vigoare din a doua zi după încasarea primelor restante, ținând cont de restanța de venit a Companiei conform procentului fixat în taxa tarifară pe perioada restantă.
În cazul schimbării de către contractant (persoana asigurată) a domiciliului sau locului de lucru în limitele Republicii Moldova, acesta trebuie să depună o cerere de expediere a dosarului de asigurare în Companie la locul nou de trai sau lucru. În caz dacă contractantul (persoana asigurată) se va afla pe un timp îndelungat în afara teritoriului. Republicii Moldova achitarea primelor de asigurare poate efectua persoana împuternicită de el, înștiințând în scris Compania, unde el achită primele de asigurare .
Evenimentele de asigurare constituie accidentele subite provenite din afară sau fără voința persoanei asigurate, care au condus în mod direct sau indirect la decesul sau invaliditatea acestuia: lovirea, căderea, alunecarea, înțeparea, atacul din partea unui infractor, acțiunea curentului electric, arsura, degerarea, înecul, intoxicația subită (exceptând intoxicația cu alcool sau droguri), asfixierea din cauze subite, cazuri produse ca urmare a circulației mijloacelor de transport, îmbolnăvirea de poliomielită sau osteomielită hematogenă.
Eveniment de asigurare de asemenea este considerat decesul persoanei asigurate în urma bolilor profesionale șl altor boli, sinuciderii produse după trei ani de valabilitate a contractului de asigurare. În cazul decesului persoanei asigurate în primii trei ani de valabilitate a contractului de asigurare în urma unei boli sau sinuciderii, beneficiarului sau succesorului(lor) i se rambursează suma primelor plătite fără nici o reținere. Evenimentele enumerate sunt recunoscute drept cazuri de asigurare dacă ele s-au produs în perioada valabilității contractului de asigurare șl sunt confirmate de o instituție curativo-profilactică.
Sunt excluse din asigurare: accidentele provocate direct sau indirect de evenimentele de război, instituirii stării excepționale sau militare; accidentele produse în urma comiterii unor fapte în care organele de anchetă sau judiciare au constatat elemente de infracțiune premeditată.
La expirarea termenului de asigurare persoana asigurată are dreptul să primească suma de asigurare în decurs de trei ani. În cazul când persoana asigurată, în decurs de trei ani de la ziua expirării termenului de asigurare a decedat neprimind suma de asigurare ce i se cuvenea, ea se plătește moștenitorilor.
În cazul, decesului persoanei asigurate ca rezultat al producerii evenimentului asigurat în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, suma de asigurare se plătește beneficiarului sau moștenitorului(lor), dacă beneficiarul nu este indicat în contractul de asigurare.
Pentru plata sumei de asigurare beneficiarul sau moștenitorul(ii) trebuie să prezinte următoarele documente: cerere; contractul de asigurare; copia certificatului de deces a persoanei asigurate, copia certificatului de moștenitor, eliberat de biroul de notariat.
Plata sumei de asigurare se efectuează în numerar din casa Companiei sau sub alte forme prin acordul părților, cerințele care decurg din contractul de asigurare pot fi formulate în adresa Companiei, în termen de 3 ani din ziua survenirii cazului de asigurare, litigiile ce decurg din contractul de asigurare sunt examinate de Companie și de judecată.
Condiții de asigurare viageră cu adaptarea dinamică a primelor
și sumei de asigurare
Contractele de asigurare se încheie cu persoane fizice – cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni ai altor state și persoane fără cetățenie cu domiciliu permanent în Republica Moldova în vârsta de la 18 ani, cu termenul de asigurare pe viață, în favoarea acestora, precum și în favoarea unor terțe persoane.
Vârsta persoanei asigurate la momentul încheierii contractului nu poate depăși 60 ani (vârsta se rotunjește рînă la ani deplini, lunile se consideră ca un an deplin). La încheierea contractelor în favoarea copiilor, în cazul când copilul nu a atins vârsta de 6 luni, vârsta lui se consideră nulă. La încheierea contractelor de asigurare la sume de asigurare ce depășesc 5000 lei, la cerere se anexează Declarația de asigurare despre starea sănătății persoanei asigurate.
Contractele de asigurare nu se încheie în favoarea persoanelor, care au invaliditate mai mare de 49% (invaliditate de gradul I și II). Dacă pe parcursul asigurării se constată că la încheierea contractului de asigurare în cererea de asigurare s-a declarat inexact vârsta ori starea de invaliditate a persoanei asigurate contractul de asigurare se consideră nul, iar Contractantului i se restituie primele achitate cu reținerea cheltuielilor gestionare.
Contractul de asigurare de forma stabilită se întocmește în 2 exemplare, unul dintre care se înmânează Contractantului împreună cu Condițiile de asigurare în timp de 10 zile după achitarea primei inițiale de asigurare. Contractantul trebuie în mod obligatoriu să indice în contract beneficiarul asigurării.
Contractul de asigurare intră în vigoare după încasarea primei inițiale:
a) prin virament – din ziua a doua după încasarea ei în contul Companiei;
b) în numerar – peste 10 zile de la achitarea ei.
Suma de asigurare prin acordul dintre Contractant și Companie se stabilește la încheierea contractului în mărime de cel puțin 1000 lei, fiind limitată până la 5000 lei pe unul sau câteva contracte. La dorința Contractantului, după efectuarea examenului medical al stării sănătății persoanei asigurate (din contul Contractantului) suma de asigurare poate fi stabilită în mărime:
de la 5 până la 19 mii lei – de către directorul filialei;
de la 20 mii lei în sus – de către aparatul executiv al Companiei.
Decizia privind efectuarea examenului medical al stării sănătății și al volumului investigațiilor se adoptă în fiecare caz aparte de către medicii-experți ai aparatului executiv al Companiei după prezentarea cererii, Declarației de asigurare și fișei medicale a persoanei ce urmează a fi asigurată.
Suma de asigurare se majorează anual, începând cu cel de-al doilea an de asigurare, în luna în care a început asigurarea, cu condiția majorării primei de asigurare de către Contractant, conform coeficientului de adaptare dinamică, stabilit de Companie.
Mărimea primei inițiale de asigurare la data încheierii contractului depinde de vârsta persoanei asigurate, suma de asigurate, modalitatea achitării ei și se determină în baza Tabelelor elaborate de asigurători.
În fiecare an, începând cu cel de-al doilea an de asigurare, în luna în care a început asigurarea cu acordul Contractantului mărimea primelor se majorează conform coeficientului de adaptare dinamică, stabilit de Companie.
Tabelele primelor de asigurare și a sumelor de asigurare, ținând cont de adaptarea dinamică, se aduc la cunoștință filialelor în fiecare an, iar Contractantului i se remite o notificare în care se indică prima și suma de asigurare adaptate, în urma căreia acesta își confirmă prin semnătură în contul personal acordul de a achita în continuare prima de asigurare propusă.
La refuzul Contractantului de a majora prima, suma de asigurare nu se va majora și va rămâne în mărimea de până la data refuzului, fără dreptul de a fi mărită sau micșorată pe tot parcursul asigurării.
În cazul neachitării primei consecutive (ordinare sau adaptate) în luna întâia a anului sau trimestrului de asigurare, valabilitatea contractului se suspendă din prima zi a lunii, succesoare ultimei perioade achitate (an, trimestru), în caz de neachitare a primelor ordinare lunare pe 3 luni succesive, valabilitatea contractului se suspendă din prima zi a lunii a patra.
Contractantul are dreptul să reînnoiască contractul în decurs de 6 luni din ziua suspendării lui, dacă va plăti în mod unic toate primele restante și prima pentru perioada curentă (an, trimestru, lună).
Contractul de asigurare reînnoit intră în vigoare după achitarea tuturor primelor restante și a primei pentru perioada curentă.
Contractantul este în drept să desfacă contractul de asigurare, dacă durata de valabilitate a lui este de cel puțin 6 luni. La desfacerea înainte de termen a contractului de asigurare până la expirarea a 6 luni de valabilitate, primele plătite nu se restituie, iar la desfacerea contractului după 6 luni de aflare în vigoare, Contractantului i se restituie suma primelor plătite cu reținerea cheltuielilor gestionare. Dacă contractul de asigurare a fost achitat cu prime timp de 10 și mai mulți ani la rând și Contractantul refuză să plătească în continuare primele respective, contractul poate să rămână în vigoare cu suma redusă, începând cu data depunerii cererii până la producerea evenimentului asigurat, fără achitarea ulterioară a primelor.
Eveniment de asigurare este considerat decesul persoanei asigurate survenit în perioada valabilității contractului în rezultatul unui accident: lovire, cădere, alunecare, atacul din partea unui infractor, acțiunea curentului electric, arsură, degerare, înec, intoxicație subită (exceptând intoxicația cu alcool sau droguri), asfixiere din cauze subite, cazuri produse ca urmare a circulației mijloacelor de transport.
Eveniment de asigurare se consideră, de asemenea, decesul persoanei asigurate survenit în perioada valabilității contractului după expirarea a 24 luni complete de valabilitate a contractului sau reînnoirii lui în urma bolilor sau sinuciderii. Nu se consideră eveniment de asigurare decesul persoanei asigurate în rezultatul acțiunilor de război, instituirii stării excepționale sau militare, tulburărilor de masă, acțiunii energiei nucleare.
Suma de asigurare dispusă plății (inițială, adaptată sau redusă) se plătește beneficiarului asigurării doar în cazul de deces a persoanei asigurate.
Pentru a primi suma de asigurare beneficiarul trebuie să prezinte Companiei următoarele documente: cererea de plată a sumei de asigurare, contractul de asigurare, copia certificatului de deces al persoanei asigurate, buletinul de identitate, copia certificatului de moștenitor, autentificată de biroul notarial.
Dacă în perioada valabilității contractului după decesul persoanei asigurate a survenit decesul beneficiarului, atunci suma de asigurare se plătește Contractantului sau moștenitorului(lor) acestuia după lege.
Dacă beneficiarul în mod intenționat i-a curmat viața persoanei asigurate sau i-a cauzat leziuni corporale soldate cu moartea acestuia, el este lipsit de dreptul de a primi suma de asigurare.
În caz de deces al persoanei asigurate în urma bolilor sau sinuciderii, până la expirarea a 24 luni din ziua intrării în vigoare a contractului sau reînnoirii lui, de asemenea, și în cazul refuzului plății sumei de asigurare în legătură cu evenimentele ce nu sunt considerate cazuri de asigurare beneficiarului i se plătesc primele achitate fără reținerea cheltuielilor gestionare.
Pretențiile care decurg din contractul de asigurare pot fi formulate în adresa Companiei în termen de trei ani din ziua survenirii cazului de asigurare.
Condiții de asigurare mixtă de viață
Părțile participante la asigurare: asigurătorul, contractantul, persoana asigurată, beneficiarul.
Asigurații sînt aceleași persoane ca în cazul asigurărilor de viață.
Se încheie contracte de asigurare în favoarea persoanelor în vârstă de la 0 ani cu condiția, că la expirarea termenului de asigurare vârsta acestora să nu depășească 70 ani..
Contractul de asigurare de forma stabilită se întocmește în 2 exemplare, unul dintre care se înmânează Contractantului împreună cu Condițiile de asigurare în timp de 10 zile după achitarea primei de asigurare inițiale sau unice. Contractantul trebuie în mod obligatoriu să indice în contract Beneficiarul(ii) asigurării.
Termenul de asigurare – perioada de timp exprimată în ani, pentru care se încheie contractul de asigurare și sunt valabile raporturile contractuale. Începutul asigurării se consideră data de 1 a lunii în care Contractantul a plătit prima unică sau inițială, iar sfârșitul asigurării – ultima zi a lunii precedente, peste atâția ani pentru câți a fost încheiat contractul de asigurare.
Suma de asigurare, prin acordul dintre Contractant și Asigurător, se stabilește la încheierea contractului de asigurare în mărime de minimum 1000 lei, iar mărimea ei maximală nu este limitată. Dacă mărimea sumei de asigurare depășește 10000 lei pe unul sau câteva contracte de asigurare încheiate în favoarea unei persoane, atunci plata sumei de asigurare cuvenită pentru deces sau trauma suportată se va efectua în mod obișnuit. Pe parcursul termenului de asigurare Contractantul are dreptul să reducă mărimea sumei de asigurare și să continue să achite primele, corespunzător, în mărime redusă. Suma de asigurare redusă nu poate fi mai mică de 1000 lei. Valabilitatea contractului de asigurare cu suma de asigurare redusă începe la data de întâi a lunii succesoare ultimei luni, în care s-a efectuat plata conform sumei de asigurare inițiale.
Primele de asigurare se achită în mod unic, lunar și, la dorință pot fi achitate anticipat. Mărimea primei de asigurare depinde de vîrsta persoanei asigurate, de termenul și suma de asigurare, de modul de achitare a ei.
Condițiile de suspendare înainte de termen și reînnoire a contractului de asigurare și schimbarea de către contractant a domiciliului sau a locului de lucru coincid cu aceleași condiții stipulate ale asigurării de viață, prezentate mai sus.
Cazuri de asigurare se consideră:
a) expirarea termenului de asigurare;
b) traumatismele suportate de către persoana asigurată în urma unui accident: fractura oaselor (cu excepția fracturilor patologice); luxația oaselor (cu excepția celor recidivante și congenitale); fractura sau luxația dinților (cu excepția dinților de lapte în perioada de schimbare a lor); lezarea ligamentelor, tendoanelor și mușchilor; amputarea membrelor la orice nivel; lezarea sistemului nervos central sau periferic; lezarea țesuturilor moi de la anumite dimensiuni sau care necesită intervenție chirurgicală (rănire, mușcare, combustie, degerare, electrotraumatisme); contuzia sau lezarea organelor interne; traumarea organelor vizuale, auditive, genitale;
c) intoxicația acută ocazională cu plante otrăvitoare, medicamente, substanțe chimice industriale sau managere, cu excepția intoxicațiilor cu alcool sau droguri;
d) îmbolnăvirea de poliomielită sau osteomielită hematogenă
e) fracturile întâmplătoare sau luxațiile oaselor și dinților, arsurile, rupturile (plăgile) organelor sau extirparea lor în urma intervențiilor medicale incorecte efectuate în legătură cu trauma suportată;
f) decesul persoanei asigurate, survenit în perioada valabilității contractului în rezultatul unui accident.
g) decesul persoanei asigurate, survenit din orice motiv după expirarea a 36 luni din ziua intrării în vigoare a contractului sau după expirarea a 12 luni din ziua reînnoirii acestuia cu condiția, că din ziua încheierii contractului au expirat cel puțin 36 luni.
Nu se consideră cazuri de asigurare:
a) decesul sau trauma suportată de către persoana asigurată în legătură cu comiterea unor acțiuni, în care organele de anchetă sau judiciare au constatat elemente de infracțiune premeditată;
b) decesul persoanei asigurate, survenit în urma unei boli până la expirarea a 36 luni de la intrarea contractului în vigoare sau până la expirarea a 12 luni din ziua reînnoirii acestuia;
c) decesul sau trauma suportată de către persoana asigurată până la expirarea a 24 luni din ziua întrării în vigoare a contractului sau până la expirarea a 12 luni din ziua reînnoirii acestuia, ca rezultat al sinuciderii sau consecințelor tentativei de sinucidere (cu excepția copiilor până la vârsta de 14 ani);
d) decesul persoanei asigurate, survenit în urma intoxicației cu alcool sau droguri;
e) decesul sau trauma suportată de persoana asigurată în rezultatul acțiunilor militare, instituirii stării excepționale sau de război, dezordinilor cu caracter de masă, acțiunii energiei nucleare.
În caz de deces a persoanei asigurate ca urmare a cazurilor enumerate mai sus, Contractantului (Beneficiarului) i se restituie primele achitate fără careva rețineri.
La expirarea termenului de asigurare, persoana asigurată are dreptul să primească suma de asigurare cu condiția, că la data respectivă contractul era în vigoare și achitat deplin cu prime de asigurare. Dacă contractul era suspendat, persoanei asigurate i se plătește suma de răscumpărare. Dacă persoana asigurată nu a atins vârsta de 16 ani, atunci suma de asigurare se plătește Contractantului.
În caz de necesitate, Asigurătorul are dreptul de a cere de la instituțiile curativ-profilactice documente medicale și investigații suplimentare, iar de la organele de anchetă sau judiciare – materialele aferente cazului dat. Medicii-experți ai Asigurătorului au dreptul de a efectua examinarea persoanei asigurate și, în caz de necesitate, de a o trimite la expertiza medicului legist.
Plata sumei de asigurare la survenirea cazului asigurat se efectuează în baza certificatului medical f. 195 sau altor documente medicale, și Tabelei mărimii sumelor de asigurare dispuse plății în legătură cu cazurile de asigurare.
Suma totală de plată pentru câteva traume incluzând traumele multiple, asociate sau combinate, suportate de către Persoana asigurată în perioada valabilității contractului de asigurare, nu poate depăși suma de asigurare.
Dacă în favoarea unei persoane a fost încheiat unul sau câteva contracte de asigurare la o sumă totală mai mare de 10000 lei, atunci mărimea sumei de asigurare în baza căreia urmează a fi efectuată plata aferentă cazului de traumă sau deces este determinată în modul următor: suma care depășește 10000 lei se împarte la termenul de asigurare (exprimat în ani); rezultatul se înmulțește la numărul de ani de valabilitate a contractului (în primul an – cu 1, în al doilea an – cu 2, în al treilea an – cu 3 etc); suma obținută se adaugă la 10000 lei.
La dorința Contractantului se permite plata în avans pentru trauma suportată de către persoana asigurată în mărime de până la 50% din suma de asigurare dispusă plății, prezentând documentele medicale necesare, care confirmă cazul de asigurare.
Dacă persoana asigurată a decedat în perioada valabilității contractului, atunci suma de asigurare se plătește Beneficiarului cu condiția, că decesul este recunoscut drept caz de asigurare. Dacă Beneficiarul nu a atins vârsta de 16 ani, atunci suma de asigurare se plătește părinților lui sau tutorelui. Primele de asigurare care au fost achitate pe lunile succesoare decesului persoanei asigurate se restituie complet persoanei, căreia i se plătește suma de asigurare.
Dacă decesul persoanei asigurate a survenit în urma consecințelor traumei suportate, pentru care s-a efectuat plata sumei de asigurare, atunci Beneficiarului i se plătește diferența dintre suma de asigurare stipulată în contractul de asigurare și suma plătită, anterior pentru această traumă. Dacă decesul persoanei asigurate nu survine ca rezultat al traumei suportate, atunci Beneficiarului i se plătește suma de asigurare stipulată în contract și suma cuvenită pentru traumă (dacă ea nu a fost încasată de persoana asigurată).
La declararea de către judecătorie a decesului persoanei asigurate, suma de asigurare se va plăti Beneficiarului, dacă ziua decesului prezumtiv, indicat în decizia judiciară, coincide cu perioada valabilității contractului de asigurare. Dacă judecătoria a declarat persoana asigurată dispărută fără veste, suma de asigurare se plătește moștenitorilor Beneficiarului, dacă după decesul persoanei asigurate în perioada valabilității contractului urmează decesul Beneficiarului.
Suma de asigurare se plătește moștenitorilor persoanei asigurate: în cazul decesului în aceeași zi a persoanei asigurate și a Beneficiarului, survenit în perioada valabilității contractului; dacă Beneficiarul a decedat înaintea persoanei asigurate, decesul căreia a survenit în perioada valabilității contractului de asigurare; dacă Contractantul a indicat în contractul de asigurare, că suma de asigurare trebuie să fie plătită "moștenitorilor legali"; dacă persoana asigurată a decedat după expirarea termenului de asigurare, fără a încasa suma de asigurare, stipulată în contract; dacă Beneficiarul a omorât premeditat persoana asigurată sau i-a cauzat leziuni corporale, care au provocat moartea ei.
În cazul decesului Contractantului în perioada de plată a primelor de asigurare, dacă contractul a fost încheiat în favoarea unei terțe persoane, obligația Contractantului de plată a primelor de asigurare poate fi preluată de către persoana asigurată sau o altă persoană. Dacă nimeni nu-și asumă aceste obligații, atunci persoanei asigurate sau părinților (tutorelui) i se plătește suma de răscumpărare.
Soluționarea litigiilor are loc conform condițiilor asigurărilor de viață prezentate mai sus.
Condiții de asigurarea de pensie suplimentară
Asigurare de pensie suplimentară, formă a asigurării facultative de persoane, se înfăptuiește în baza Contractului în temeiul căruia, în schimbul primelor plătite de Contractant, Asigurătorul își asumă obligația de a plăti Asiguratului pensia lunară suplimentară, a cărei mărime, termen și început de plată sunt prevăzute în Contractul de asigurare. Pensia suplimentară poate fi viageră sau pentru un număr concret de ani (temporară: pe 3,4 sau 5 ani).
Contractul de asigurare de pensie suplimentară se încheie de către Compania de asigurare cu persoane fizice – cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni ai altor state și persoane fără cetățenie cu domiciliu în Republica Moldova, în favoarea lor, precum și cu persoane fizice și juridice în favoarea persoanelor fizice terțe.
Persoanele fizice, indiferent de starea sănătății lor. pot avea calitatea de Contractant începînd cu vîrsta de 18 ani și Asigurat de la 10 ani.
Pînă la începerea plății pensiei Contractantul este în drept de a înlocui cu alte
persoane beneficiarul(ii) desemnat(ți) în Contractul și Polița de asigurare, înaintând în scris o cerere respectivă Asigurătorului și prezentându-i Contractul și Polița de asigurare pentru a înscrie modificările solicitate.
Contractul întră în vigoare începînd cu ziua a doua după ziua încasării primei
inițiale sau unice pe contul Asigurătorului.
Contractantul are dreptul să încheie Contractul pentru ca Asiguratul să
primească pensia lunară suplimentară de cel puțin 50 lei (pentru Contractele individuale) și 30 lei (pentru Contractele generale), mărimea maximală a pensiei nefiind limitată și divizibilă la 10.
Pînă la începerea plății pensiei Contractantul este în drept să diminueze mărimea pensiei lunare, stabilită anterior, cu condiția ca ea să nu fie mai mică decît mărimea minimală stabilită. În acest caz, primele excedente sînt trecute în contul plății pentru perioada ulterioară, iar soldul lor (dacă acesta a rămas), după trecerea în cont, se restituie Contractantului. La fel se procedează și în cazul cînd primele s-au plătit pe deplin. Reducerea mărimii pensiei lunare se efectuează conform tarifelor valabile la data încheierii Contractului.
Pentru a diminua mărimea pensiei, Contractantul trebuie să înainteze o cerere în scris către Asigurător, prezentând Contractul, în cazul achitării necomplete a primelor de asigurare, sau Contractul și Polița, în cazul achitării depline a primelor de asigurare. Dacă contractantul e persoană juridică, atunci pot fi utilizate și alte modalități de modificare a mărimii pensiei, stipulate în mod respectiv în Contractul general.
În asigurarea de pensie viageră, vîrsta de pensionare pentru Asigurați o
constituie: pentru femei – 50, 55 ani și oricare altă vârstă ulterioară; pentru bărbați – 55, 60 ani și oricare altă vârsta ulterioară.
În asigurarea de pensie temporară, vîrsta de pensionare a Asiguraților o
constituie: pentru femei – 50 ani și oricare altă vârstă ulterioară; pentru bărbați – 55 ani și oricare altă vârstă ulterioară.
Pentru persoanele fizice, care încheie contracte de asigurare de pensie suplimentară temporară, în favoarea sa sau în favoarea terțelor persoane, din contul mijloacelor proprii, vârsta de pensionare este nelimitată.
Termenul de asigurare se determină ca diferența dintre vîrsta de pensionare
stabilită în Contract și vîrsta Asiguratului la data încheierii Contractului, stabilită în baza datelor din pașaport sau altui document de identitate.
Vîrsta Asiguratului se determină în ani compleți, lunile la dorința Contractantului, pot fi atît omise cît și rotunjite pînă la ani compleți.
Mărimea primelor depinde de vîrsta Asiguratului, termenul de asigurare,
mărimea pensiei suplimentare, termenul și modul de plată și se determina conform cotelor tarifare.
Începutul termenului de asigurare se consideră ziua a două după ziua care a fost încasată prima inițială sau unică pe contul Asigurătorului.
În dependență de modul de plată ales de Contractant primele pot fi achitate unic, anual, trimestrial sau lunar. Prima inițială sau unică se plătește la încheierea Contractului. Primele ulterioare se plătesc pe parcursul primei luni ce urmează după perioada (an, trimestru, lună) pentru care s-a achitat prima.
În caz contrar, Contractul se consideră întrerupt cu dreptul de a fi restabilit în decurs de douăsprezece luni din ziua expirării perioadei de asigurare achitate cu condiția achitării unice a primelor restante și a restanței în fondul de rezervă, pentru fiecare lună.
Pînă la achitarea datoriilor referitor la prime Contractantul poate diminua mărimea pensiei suplimentare.
Reînnoirea Contractelor suspendate înainte de termen se efectuează în baza cotelor tarifare valabile la data încheierii acestora. În cazul cînd Contractantul nu a reînnoit Contractul, lui i se restituie primele plătite. Responsabilitatea pentru corectitudinea și deplinătatea plății primelor i se atribuie Contractantului.
După încasarea primei depline în contul Asigurătorului, în termen de 10 zile Contractantului i se remite Polița de asigurare, în cazul pierderii acesteia, Contractantul poate primi duplicatul ei prin depunerea unei cereri în scris către Asigurător. După primirea duplicatului Polița originală își pierde
valabilitatea. În caz de deces al Asiguratului, duplicatul Poliței nu se remite, iar chestiunile ce țin de Contractul de asigurare se soluționează în baza dosarului de asigurare.
Contractantul are dreptul în orice timp pînă la începerea plății pensiei sa depună o cerere în scris către Asigurător, solicitând desfacerea Contractului.
La desfacerea Contractului de asigurare, primele aflate în posesia Asigurătorului până la 24 de luni se restituie Contractantului prin reținerea cheltuielilor gestionare, iar pentru fiecare primă, aflată în posesia Asigurătorului peste 24 de luni, se restituie Contractantului cu calcularea dobânzii conform procentului stabilit anual de Consiliul de Administrație ai Companiei, pentru fiecare lună completă, începînd cu a 25-a lună calendaristică.
Dacă se va constata, că după expirarea termenului de plată au fost plătite prime m plus, atunci acestea vor fi restituite Contractantului fără careva rețineri.
Dacă se constată dreptul Asiguratului de a beneficia de pensie lunară suplimentară, atunci Contractul nu se va desface iar primele plătite nu se vor restitui (cu excepția celor plătite în plus).
Asiguratul în favoarea căruia se încheie Contractul de asigurare din contul mijloacelor persoanei juridice (întreprinderii) în cazul în care dispune de polița de asigurare, poate desface Contractul pînă la data în care începe plata pensiei numai cu acordul Contractantului
În caz de deces al Contractantului care a încheiat Contract de asigurare în favoarea unei terțe persoane, pînă la data în care începe plata pensiei Asiguratului, drepturile și obligațiunile Contractantului, care decurg din prezentele condiții sunt preluate de către aceasta persoană, iar în cazul incapacității de exercițiu a acesteia – de persoana, care exercită în corespundere cu Legislația în vigoare, obligațiunile în vederea protecției drepturilor și intereselor legitime ale Asiguratului. Dacă respectivele persoane se dezic de drepturile și obligațiunile aferente contractului de asigurare, Contractul este desfăcut și primele plătite se restituie moștenitorilor Contractantului.
Persoana care a cauzat în mod intenționat decesul Contractantului (Asiguratului, Beneficiarului), sau i-a provocat leziuni corporale, soldate cu decesul acestuia, este privată de dreptul de a încasa prime, suma de asigurare sau persoana, indicată în Polița de asigurare ca Beneficiar, iar în lipsa lui moștenitorii legali, pentru a primi primele în cazul decesului Contractantului, trebuie să
prezinte Asigurătorului Polița de asigurare, adeverința din oficiul stării civile referitoare la deces, certificatul cu drept de moștenire și pașaportul personal.
În cazul decedării Contractantului (Asiguratului) pînă la începerea plății pensiei, primele aflate în posesia Asigurătorului mai puțin de 6 luni, sînt restituite prin reținerea cheltuielilor gestionare. Primele, aflate în posesia Asigurătorului de la 6 pînă la 24 luni, inclusiv, sînt restituite fără orice reținere, iar fiecare primă, deținută de Asigurător peste 24 luni, se va restitui majorată, începînd cu a 25-a lună calendaristică, cu procentul de dobândă, stabilit anual de către Consiliul de Administrație al Companiei.
Pensia lunară suplimentară se plătește Asiguratului pe parcursul întregii vieți sau a unei anumite perioade doar după atingerea vârstei de pensionare indicată în Contractul de asigurare și nu mai devreme Pensia suplimentară se plătește asiguratului lunar pentru luna calendaristică precedentă, conform regimului de plată stabilit de Asigurător la locul de achitare a primei sau de domiciliu permanent.
La solicitarea Asiguratului pensia poate fi primită la casa Asiguratului, prin
transfer la cont personal în Bancă sau prin mandat poștal, cu condiția, că cheltuielile de transfer sunt suportate de Asigurat. Pensia poate fi plătită în baza procurii Asiguratului, care poate fi remisă oricărei persoane. Conform procurii Asiguratului, pensia poate fi plătită, nu mai mult de un an.
În cazul decedării Asiguratului după intrarea în dreptul de a primi pensia
suplimentară viageră și pînă a primi cinci pensii anuale, asigurătorul se obligă să remită Beneficiarului lunar o sumă în mărimea pensiei lunare din rezerva de
asigurare, iar dacă Beneficiarul nu a fost numit (sau a decedat) – moștenitorilor Asiguratului pînă la primirea deplină a diferenței dintre cinci pensii anuale și suma pensiilor primite de asigurat pînă la decesul lui.
Asiguratului, la primirea pensiei pentru o perioadă concretă de timp (pensie
temporară), cu condiția că a preluat asemenea drept, pensia i se va plăti pentru perioada prevăzută în Contract. în caz de deces a Asiguratului pînă la linele perioadei prevăzute în Contract pentru a beneficia de pensie suplimentară, suma de
asigurare (de mărimea pensiei lunare), i se va plăti lunar Beneficiarului sau moștenitorilor (în lipsa lui) pe parcursul acestei perioade pentru care el a fost asigurat.
Persoana cu drept de a primi pensia după decesul Asiguratului, trebuie să
prezinte Asigurătorului certificatul de deces al Asiguratului (și respectiv a Beneficiarului dacă acesta a decedat), Polița de asigurare, certificatul cu drept de moștenire și pașaportul personal. În caz de necesitate Asigurătorul poate cere și alte acte.
Condiții de asigurare facultativă de sănătate
Caz asigurat – dereglarea sănătății asiguratului survenită în perioada de asigurare. Obiectul asigurării îl constituie sănătatea persoanei asigurate, care prevede achitarea de către Asigurător a cheltuielilor legate de asistența medicală prestată persoanelor asigurate, la survenirea cazului de asigurare.
În baza prezentelor Condiții Asigurătorul încheie Contracte de asigurare și garantează organizarea și achitarea plății pentru serviciile medicale prestate în conformitate cu Programul de asigurare, solicitat de Contractant la încheierea Contractului de asigurare în limita sumei de asigurare stabilită de Asigurător. Asigurătorul încheie Contracte de asigurare cu Contractantul atât în favoarea lui, cât și în favoarea unor terțe persoane fizice.
Asigurații pot fi cetățeni ai Republicii Moldova în vârstă de la l(una) lună până la 65 ani, dacă Contractul nu prevede alte condiții. Cetățenii străini pot fi asigurați în baza prezentelor Condiții cu tarif triplu. La solicitarea Contractantului, Contractul de asigurare poate prevedea prestarea asistenței medicale în condiții de policlinică, staționar, preventoriu, sanatoriu sau alte instituții medicale, indiferent de statutul juridic al acestora, în conformitate cu volumul și calitatea serviciilor stipulate în Programele de asigurare procurate și în limita sumei de asigurare. Nomenclatorul serviciilor medicale, volumul și condițiile de prestare a serviciilor medicale sunt determinate de Programul de asigurare și opțiunile lui – parte indispensabilă a contractului.
Sunt acoperite prin asigurare cheltuielile pentru tratamentul maladiilor sau stărilor care pot fi tratate conform Programelor de asigurare cu volumul de deservire special sau complex: sarcina și complicațiile ei, nașterile și complicațiile lor, dacă ele sunt prevăzute de un Program special de asigurare; tratamentul homeopatic, reflexo-terapeutic, terapia manuală, aromaterapia, hipnoza, dacă ele sunt prevăzute de un Program de asigurare special; tratamentul stomatologic și ortodontic, dacă sunt prevăzute de un Program de asigurare special; protezarea stomatologică, dacă este prevăzută de un Program special de asigurare.
Compania "QBE ASITO" S.A. nu acoperă prin asigurare cheltuielile pentru serviciile medicale acordate persoanelor asigurate pentru tratamentul următoarelor maladii și complicații: maladii sau traumatisme survenite drept consecință a unor situații forță-majoră, participării la acțiuni militare, tulburări în masă, și acte de terorism; trauma, îmbolnăvirea sau otrăvirea și consecințele acestora suportate de Asigurat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, comiterii premeditate a unei crime, tentativei de sinucidere, cu excepția cazurilor, când Asiguratului i-a fost provocată o asemenea stare de spirit prin acțiuni ilegale ale unor terțe persoane, cazuri de automutilare; maladii oncologice, inclusiv hemoblastoze; maladii infecțioase, sexual transmisibile, SIDA și complicațiile ei; maladii psihice și complicațiile lor, diverse traumatisme și maladii somatice provenite din cauza maladiilor psihice; tuberculoza, sarcoidoza, mucovisciroza, colagenozele, indiferent de forma clinică și gradul de dezvoltare; insuficiență renală cronică, care necesită efectuarea hemodializei; dereglările sexuale, sterilitatea, însămânțarea artificială, contracepția; proceduri și intervenții chirurgicale cosmetice și plastice, schimbarea sexului, protezarea; maladiile ereditare și anomalii congenitale; diabetul zaharat; afecțiuni actinice acute și cronice; tratament cu caracter experimental sau științific, transplantul organelor și țesuturilor; aflarea în staționar pentru simpla beneficiere de asistență de curatelă și reabilitare, dacă Contractul de asigurare nu prevede aceste condiții; tratamentul alcoolismului, toxicomaniei, narcomaniei; tratament stomatologic, dacă Contractul de asigurare nu prevede altele;
Suma de asigurare este stabilită de Asigurător în Contractul de asigurare și este dependentă de Programul de asigurare solicitat.
Mărimea primelor de asigurare este calculată de Asigurător în baza tarifelor de asigurare în vigoare și depinde de perioada de asigurare, Programele de asigurare solicitate, coeficienții de risc stabiliți de Asigurător, starea sănătății Asiguratului, în caz dacă Programele de asigurare nu stipulează altele condiții.
2.2. Riscurile în cadrul asigurărilor de viață
Majoritatea persoanelor și familiilor au o dorință puternică de a avea siguranță financiară și protecție împotriva acelor evenimente care le amenință securitatea.
Securitatea financiară poate fi amenințată sau pierdută dintr-o mulțime de cauze. Unele familii pierd suportul financiar din cauza, că întreținătorul familiei decedează subit într-un accident, altele suferă în urma distrugerii caselor și bunurilor personale din cauza incendiilor, inundațiilor, uraganelor, cutremurelor de pământ sau altor fenomene dezastruoase. Unele persoane devin invalizi din cauza afecțiunilor cardiace, cancerului, SIDA sau altor boli. în sfârșit, alții se ruinează financiar, pentru că li se pretinde să-și onoreze obligațiile către terțe persoane pentru pagubele produse acestora.
Este evident, că anumite riscuri amenință securitatea financiară a indivizilor și familiilor acestora, întreprinderile și economia în general.
"Riscul" este o noțiune greu de definit, pentru că este utilizată într-o mare varietate de sensuri.
Economiștii, teoreticienii riscului, statisticienii, actuarii – fiecare au conceptul lor propriu privind riscul.
în general, în orice definiție a riscului există două aspecte fundamentale: incertitudine (uncertainty) și consecințe nedorite. Acestora am putea adăuga un al treilea element: nevoia pentru schimbări în circumstanțele existente, pentru cazul în care riscul își va produce efectele. Aceasta este important, deoarece riscul în sine este deseori nedirijabil, pentru că este totalmente în afara controlului nostru. Ceva trebuie schimbat înainte ca dezastrul să aibă loc, astfel ca managementul de risc să fie posibil, pentru că noi putem influența acei factori care trebuie schimbați. Dacă, de exemplu, o clădire este expusă riscului de cutremur de pământ, acest risc nu va avea nici un efect în afara cazului în care stabilitatea prezentă este afectată. Administratorul clădirii nu poate face nimic pentru a împiedica incidența survenirii cutremurului, dar fortificînd corespunzător construcția clădirii, se poate controla mărimea pagubei cauzată de cutremur.
Bazat pe acest concept, riscul este determinat de incertitudinea, privind producerea unei pierderi. De exemplu, riscul de a-și pierde viața într-un accident rutier este prezent, deoarece incertitudinea este prezentă. Riscul de cancer pentru fumători este prezent, pentru că incertitudinea este prezentă.
Teoria economică cunoaște mai multe definiții academice ale riscului, cum ar fi: riscul poate fi interpretat ca o abatere de la rezultatele așteptate. Aceasta denotă, că un eveniment este mai riscant, cu cât mărimea probabilă a abaterii rezultatului evenimentului este mai mare.
Problema utilizării acestei definiții în scopuri practice este, că ea nu face distincție între rezultatele negative și pozitive. Astfel, conform acestei definiții, evenimentul cu rezultate financiare probabile între -USD 1000 și +USD100000 ar fi mai riscant decât unul cu rezultate probabile situate în intervalul -USD 10000 și -USD5000. Aceasta intră în contradicție cu abordarea practică a riscului, care nu ar susține ideea, că un eveniment care poate aduce, aproape garantat, venit este mai riscant decât un eveniment care aduce, sigur, pierdere.
Deficiențele acestei definiții pot fi depășite, aplicând conceptul de parte negativă a abaterii (downside risk), care ia în considerație numai variația posibilă a rezultatului sub un minim predeterminat, acceptabil pentru decident.
Riscul poate să exprime probabilitatea de pierdere. Conform definiției date, un eveniment este mai riscant, cu cât probabilitatea pierderii este mai mare. Acestei definiții îi pot fi aduse următoarele obiecții:
Odată cu creșterea probabilității de pierdere, incertitudinea scade, iar riscul
devine mai previzibil și, de aceea, mai dirijabil.
Nu ia în considerație severitatea pierderii probabile, care afectează viziunea,
dacă riscul este, sau nu, acceptabil. Astfel, mulți oameni ar accepta cu ușurință un
risc de mare probabilitate, mizând pe câțiva cenți, dar ar găsi un eveniment de
aceeași probabilitate, prea riscant, atunci când în joc se pun câteva mii de dolari.
Ignoră alți factori subiectivi, care apar în luarea deciziei, dacă riscul este sau
nu acceptabil.
Riscul reflectă posibilitatea ca așteptările pozitive ale unui sistem orientat spre rezultat să nu fie realizate. Această definiție propusă de către dr. M.Haller este una utilă pentru scopul de risc management practic, deoarece:
Se concentrează asupra consecințelor nedorite. Este cunoscut că majoritatea
oamenilor în viața reală, nu se referă la "risc", că evenimentele pot decurge mai
bine decât se așteaptă.
Se acceptă, că "așteptările pozitive" pot fi exprimate și altfel decât în unități
monetare. Activitatea neîntreruptă sau promovarea continuă a unui serviciu util
sunt așteptări pozitive prin natura lor.
Se aplică pentru orice sistem orientat spre rezultat, fie că acest sistem este un
individ, departament, companie, grup de companii, statul sau lumea întreagă.
In opinia noastră, riscul poate fi un fenomen probabil și nesigur la a cărui manifestare se produc anumite efecte negative.
Atunci când riscul este evaluat prin prisma aprecierii subiective a decidentului, bazat pe "percepția" amenințării din partea unui anumit eveniment, putem vorbi de risc subiectiv. Aceasta poate fi independentă de probabilitatea obiectiv evaluată de survenire a evenimentului.
Riscurile legate de persoană sunt riscurile care afectează în mod direct indi-idul Ele implică posibilitatea pierderii complete sau reducerii venitului câștigat, cheltuieli suplimentare și diminuarea activelor financiare. Există cel puțin patru riscuri legate de persoană:
risc de deces prematur;
risc de venit insuficient după pensionare;
risc de accident;
risc de șomaj;
Riscul de deces prematur se manifestă în cazul cînd decedează capul familiei în condițiile în care există obligații financiare neîndeplinite. Aceste obligațiuni pot include: susținerea persoanelor dependente, rambursarea unui împrumut, sau finanțarea educației copiilor. Dacă membrii supraviețuitori ai familiei primesc niște mijloace insuficiente de înlocuire din alte surse, sau au active financiare insuficiente pentru a suplini venitul pierdut, ei pot avea insecuritate financiară. Decesul prematur poate cauza probleme financiare, numai dacă decedatul are persoane dependente sau își pierde viața cu obligațiuni financiare neîndeplinite.
Există, cel puțin, patru costuri care rezultă din decesul unui cap de familie:
în primul rând, valoarea vieții umane este pierdută pentru totdeauna. Ea este definită ca valoare prezentă a părții din venitul viitor al întreținătorului familiei ce revine celorlalți membri de familie.
în al doilea rând, sunt generate cheltuieli suplimentare cu funeraliile, cheltuielile medicale neasigurate, cheltuielile cu testamentul, impozitele de succesiune etc.
în al treilea rând, din cauza venitului insuficient, unele familii vor experimenta reducerea standardului de viață.
în final, sunt generate costuri non-eco-nomice sigure: durere sufletească, pierderea rolului de model, consultare și ghidare pentru copii.
Riscul major asociat cu vârsta înaintată este insuficiența venitului după pensionare. Marea majoritate a persoanelor din Republica Moldova se pensionează după vârsta de 60 ani. Odată cu aceasta, Pierd și veniturile pe care le câștigau. Persoanele care nu dețin active financiare suficiente, sau care nu au acces la alte surse de venit după pensionare – sunt expuse la insecuritate financiară.
Afecțiunile de sănătate sunt riscuri importante legate de persoană. Acesta include atât cheltuielile medicale importante, cît și pierderea venitului în urma agravării sănătății.
Dacă aceste persoane nu au asigurare de sănătate adecvată, nu dispun de economii private sau active financiare, sau alte surse de venit pentru a acoperi aceste cheltuieli, vor suferi o insecuritate financiară, cu inevitabile consecințe grave.
Riscul de șomaj, de pierdere al locului de muncă, este o altă amenințare importantă a securității financiare. Șomajul poate rezulta de pe urma recesiunilor dintr-o anumită înterprindere, schibări structurale sau tehnologice în economie, factori sezonieri și imperfecțiuni ale peții de muncă.
Indiferent de cauză, șomajul poate cauza insicuritate financiară în cel puțin trei moduri:
este perdută posibilitatea de cîștig, astfel șomerul este în insecuritate financiară, dacă nu deține venituri de înlocuire sau economii anterioare;
din cauza condițiilor economice, lucrătorul poate fi forțat să muncească după un program de timp redus, iar venitul redus poate fi insuficient pentru acoperirea nevoilor;
dacă durata neangajării este extinsă pentru o periadă mai îndelungată, economiile anterioare pot fi epuizate.
Anterior au fost identificate riscurile majore care pot provoca insecuritate financiară. Pentru cei mai mulți, asigurarea este instrumentul principal de protejare împotriva riscurilor. De aceea, este foarte important de a cunoaște mecanismele de funcționare ale asigurării. în continuare vor fi abordate caracteristicile de bază ale asigurării, cerințele de risc asigurabil, tipurile de bază de asigurare, beneficiile și costurile asigurării.
Există mai multe accepțiuni ale asigurării. Asigurarea poate fi definită din punctul de vedere a mai multor discipline, incluzând economia, dreptul, istoria, știința actuarială, teoria riscului și sociologia. în continuare ne vom referi la caracteristicile comune care sunt prezente în orice program de asigurare.
Din punct de vedere juridic, asigurarea este un act prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, si îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate.
Din punct de vedere economic, asigurarea constituie un sistem de relații economice, care implică aportul unui număr mare de persoane fizice și juridice în constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care, fiind amenințate de aceleașipericole, în existența și activitatea lor, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile și nesigure.
Comisia pentru terminologie de asigurări din cadrai Asociației Americane de Risc și Asigurare a propus următoarea definiție:
Asigurarea este o gestionare comună (pe principiul mutualității) a pierderilor accidentale, prin transferarea acestor riscuri asigurătorilor, care acceptă să despăgubească asigurații pentru astfel de pierderi, să ofere alte beneficii pecuniare la survenirea lor sau să ofere servicii legate de risc.
Pe baza definițiilor anterioare putem evidenția următoarele caracteristici de bază: dispersia pierderilor (pooling of losses); plata pentru pierderi accidentale (payment of fortuitous losses); transfer de risc (risk transfer); despăgubire (indemnifîcation).
Dispersia pierderilor sau gestionarea comună a riscurilor este esența asigurării. Dispersia constă în repartiția asupra întregului grup al pierderilor suferite de un număr mic de membri ai grupului, astfel că în cadrul procesului fiecare membru al comunității suportă o pierdere medie pe grup în locul expunerii la pierderea valorii reale a obiectului asigurat. Pentru a avea sens, repartiția presupune existența unei comunități de risc, prin gruparea unui număr mare de unități expuse la risc astfel, ca să fie aplicabilă Legea numerelor mari, pentru a se putea face previziuni cu o anumită precizie, privind viitoarele pierderi. în mod ideal, ar trebui să fie un număr mare de unități similare, expuse la aceleași riscuri.
Astfel, dispersia riscului implică: distribuirea pierderilor pe întregul grup și previziunea pierderilor viitoare cu o anumită precizie pe baza legii numerelor mari.
A doua caracteristică a asigurărilor private este plata pentru pierderi accidentale. O pierdere este accidentală dacă este imprevizibilă, neașteptată și întâmplătoare. Legea numerelor mari se bazează pe ipoteza, că apariția evenimentelor este întâmplătoare. De exemplu, incendiul poate fi provocat din cauza unui scurt circuit în sistemul de iluminare.
Transferul de risc este un alt element esențial al asigurării, prin care riscul pur este transferat de la asigurat la asigurător, care are o putere financiară mai mare decât asiguratul de a acoperi pierderea.
Din punctul de vedere al unui individ, riscurile pure transferate asigurătorului includ riscul decesului prematur, îmbolnăvire, invaliditate, distrugerea proprietății și furtul, răspunderea legală.
Caracteristica finală a asigurării este despăgubirea pentru pierderile suportate. Despăgubirea presupune restabilirea aproximativă a stării financiare a asiguratului la poziția dinaintea survenirii pierderii.
Astfel, dacă asiguratul este jefuit, acesta va fi despăgubit în baza contractului de asigurare de bunuri și va fi restabilit la poziția anterioară. Societatea de asigurare va compensa veniturile viitoare perdute de către ceilalți membri ai familiei asiguratului, în cazul asigarărilor de viață, în cazul decesului asiguratului. În cazul asigurărilor de persoane, în locul termenului despăgubire este utilizat termenul de indemnizație de asigurare.
2.3. Modalități de calcul a primelor de asigurare.
Pentru stabilirea mărimii primelor de asigurare se au în vedere datele cuprinse în tabelele de mortalitate. Primul tabel de mortalitate din lume a fost alcătuit de Christian Huygens (1657); în România primul tabel de mortalitate se datorează lui N. Sanielevici și N.Prapergescu alcătuit după recensământul din 1900.
Deoarece vârsta este factorul principal în studiul mortalității unui grup de persoane, tabelele de mortalitate conțin indicatori calculați, pe ani de naștere și vârste pentru bărbați, femei și ambele sexe. Se analizează următorii indicatori:
Numărul supraviețuitorilor de vârstă x ani,
Numărul decedaților în intervalul de timp x și (x + 1) ani,
Probabilitatea de deces între vârstele x si (x + 1) ani,
Probabilitatea de supraviețuire sau de viată între vârstele x si (x + 1) ani,
Numărul mediu al supraviețuitorilor în intervalul de vârstă x la (x + 1) ani,
Speranța de viață la vârsta x,
Speranța de viață la naștere.
În cazul asigurărilor de persoane, ca de altfel în întreaga activitate de asigurare, există riscul ca unul dintre parteneri (asiguratul sau asigurătorul) să plătească mai mult. Acest fapt este o consecință a incertitudinii care planează asupra vieții oamenilor și constituie o ilustrare a caracterului aleator al operațiunii. Problema care se pune în cazul asigurărilor de persoane este aceea de a cunoaște următoarea formulare: ce suma trebuie să achite o persoană în prezent pentru a putea beneficia într-un viitor de o anumită sumă de bani? Soluționarea acestei probleme depinde de tipul de asigurare sau de obiectul acesteia.
În cazul asigurărilor de supraviețuire nivelul primei nete depinde de modalitatea de plată a sumei asigurate și se stabilește separat pentru fiecare risc asigurat. în privința modului în care se achită suma asigurată de către asigurător, distingem asigurări cu plată unică a sumei asigurate și asigurări la care suma asigurată se achita în mod fracționat, sub forma unei rente viagere sau a unei rente pe o perioadă determinată.
La companiile de asigurare activează secția „Finanțe și actuariat” a căror specialiști efectuează calcule în baza tabelelor de mortalitate și altor surse disponibile și stabilesc cotele tarifare. La fel, la compania „QBE ASITO” se elaborează tabele, exemplu tabelul 1.
Tabelul 1
Primele inițiale pe contractele de asigurare viageră
Suma de asigurare 1000 lei
CAPITOLUL III. PERFECȚIONAREA SISTEMULUI DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ
3.1.Modalități de aprecierea a eficienței asigurărilor de viață.
Activitatea liberă a antreprenorilor, constituirea infrastructurii de piață și a relațiilor contractuale, concomitent cu reducerea considerabilă a implicației statului în procesele de producție și repartiție a valorilor materiale, necesită aplicarea unor metode noi de utilizare a mecanismului financiar-creditar în procesul de gestionare a activității economice. În acest context, o deosebită însemnătate prezintă problemele asigurării activității economice, fiind luate în considerație interesele subiectelor independente ale statului, în constituirea condițiilor egale de trecere la economia de piață. Aceste probleme sunt de o deosebită importanță teoretică și practică, trasează noi sarcini față de știința economică, realizarea cărora ar contribui la definitivarea argumentărilor științifice ale măsurilor de asanare a economiei, a orientării ei sociale, la apropierea circuitelor mărfare și monetare, la menținerea unui nivel redus al inflației, precum și la reducerea deficitului bugetar, în această ordine de idei, este de o necesitate stringentă constituirea și consolidarea pieței naționale a asigurărilor, care ar contribui la eficientizarea circuitului monetar, inclusiv al fluxurilor financiar-creditare.
Tranziția economică din Republica Moldova la cerințele economiei de piață a fost însoțită de destrămarea monopoliei pe piața internă, inclusiv și cea a asigurărilor. Astfel, s-a mărit numărul societăților de asigurări, au fost create societăți de intermediere, s-a majorat volumul capitalului social minim obligatoriu pentru această ramură, s-au diversificat serviciile oferite clienților etc. Totodată performanțele înregistrate pot fi atribuite mai mult sectorului asigurărilor în ansamblu, decât celui de asigurări de viață.
Termenul de asigurări de viață deseori este confundat cu asigurările de persoane. Asigurările de persoane se referă, de regulă, la asigurarea riscurilor de accidente, pierdere a capacității de mucă a asiguratului. Asigurările de viață reprezintă un tip al asigurărilor de persoane, în cadrul căruia se disting asigurările de viață și asigurările non-viață (asigurări de accidente, medicale etc.) Este important de a ține cont de această definiție în cercetarea rolului pe care îl au anume asigurările de viață în dezvoltarea economiei naționale.
Asigurările de viață sunt de o importanță majoră pe plan internațional. Ele se practică atât în țările dezvoltate din punct de vedere economic, cât și în tările cu cu un nivel de dezvoltare economic scăzut. De regulă, cu cât țara este mai dezvoltată din punct de veder economic, cu atât este mai mare rolul asigurărilor de viață în calitate de instrument economic de protecție. Reiese că, importanța asigurărilor de viață pentru economia națională a fost demult percepută în țările dezvoltate, iar rezultatele obținute de acestea demonstrează acest fapt. În țările în tranziție această semnificație doar începe a fi înțeleasă.
Asigurările de viață reprezintă o componentă stabilă în crearea Produsului Intern Brut. În țările economic dezvoltate acestea oferă o alternativă potrivită pentru a depăși problemele legate de protecția socială a cetățenilor. Asigurările de viață permit asiguraților să acumuleze o parte a veniturilor lor obținute în decursul activității economice și, astfel, împiedică csăderea standardelor de viață ale acestora atunci când venitul din activitatea economică nu mai este disponibil.
Acumularea de capital și investirea acestuia este un aspect important al dezvoltării economice. O rată de economisire mai înaltă ce creează surse de capital este privită ca un factor de stabilitare a țării, de care depinde disponibilitatea investitorilor străini de a investi pe piața de capital internă. Asigurările de viață au un caracter specific bazat pe natura pe termen lung a acestora și stabilitatea condițiilor. Prin urmare, rezervele acumulate prin intermediul asigurărilor de viață reprezintă surse importante de capital de investiții, astfel facilitând redresarea economiei naționale.
Experiența mondială arată că piețele de asigurări de viață tind să se dezvolte încet, deseori mai lent decât băncile și companiile ce practică asigurările non-viață. Premizele pentru formarea acestora rezidă în existența unei ramuri de asigurări comerciale dezvoltate, crearea unui climat operațional favorabil, ce include atât aspectul de cadru legislativ și de reglementare, cât și cel al niveluluil de dezvoltare a economiei în general și a pieței financiare. Doar în aceste condiții credem că societățile de asigurări ar putea dezvolta și introduce noi produse în domeniul asigurărilor de viață. Însă, economiile de tranziție întâmpină o serie de dificultăți și probleme în formarea pieței asigurărilor de viață, cauzate atât de specificul general economic al acestor țări, cât și de caracterul inovațional al asigurărilor ca ramură aparte a economiei, diferit de cel atribuit acestui sector în economia de comandă.
Asigurările de viață încă slab dezvoltate în Republica Moldova, la fel ca și în toate economiile europene în tranziție, astfel în 2003 și în 2004 gradul de penetrare al asigurărilor de viață (primele brute încasate-Produsul Intern Brut) fiind doar de 0,05%.
Demonopolizarea activității de asigurare a creat premisele necesare pentru constituirea pieței naționale a asigurărilor, atestându-se o sporire considerabilă a numărului societăților de asigurare. Treptat se constituie spațiul economic adecvat pentru desfășurarea activității de asigurare. Pe parcursul evoluției activității economice se constituie societăți de asigurare cu o gamă largă a statutelor de activitate și formelor de proprietate. Au fost puse în aplicare noi tipuri de asigurare de o nouă calitate, și, totuși, acest proces este neunivoc. Sunt resimțite atât povara carențelor comise în trecut, cît și lipsa bazei juridice, care ar reglementa activitatea de prestare a serviciilor de asigurare. Lipsa reglementărilor legislative, bine chibzuite, ce ar stabili modalitățile de constituire și de desfășurare a activității societăților de asigurare, face de neconceput funcționarea oricărei pieți. Este necesar, ca fiecare dintre părțile contractante să poată obține, pe cale juridică, respectarea de către cealaltă parte a prevederilor contractului de asigurare. Cadrul legislativ este indispensabil sferei economice în asigurări. Statul, în persoana organelor abilitate, este dator să efectueze gestionarea acestui proces prin adoptarea actelor normative și prin supravegherea modalităților de respectare a acestora de către societățile de asigurare.
Sistemul administrativ de comandă a condus la hipercentralizarea tuturor sferelor și ramurilor economiei naționale, fără ca să fi ținut cont de specificul lor. Acest proces a afectat totalmente și activitatea de asigurare, ea fiind astfel monopolul statului. Declarând, că în țară proprietarul bunurilor este poporul, în realitate noi îl identificăm cu statul. Eroarea unei astfel de abordări este evidentă, în lipsa democrației politice și economice, fapt care o perioadă îndelungată de timp a fost caracteristică realității noastre, proprietatea poporului treptat a degenerat în proprietate monopolistă de stat. în aceste condiții, statul își asumă obligația de a recupera daunele cauzate economiei naționale în urma calamităților naturale, catastrofelor, avariilor, incendiilor și altor situații excepționale. Această modalitate de recuperare a daunelor, a subminat preocuparea factorilor de răspundere pentru păstrarea integrității bunurilor și buna lor gestionare.
În structura procesului public de producere s-a constituit mecanismul economic, inclusiv și cel fmanciar-creditar, un mecanism, care era în contradicție cu bunul simț, ce frâna evoluția mijloacelor de producere și ignora acțiunea legităților economice. In aceste condiții, sfera de activitate a asigurărilor de stat era destul de restrânsă, astfel, nefiind protejate prin asigurare ample interese economice.
Logica dezvoltării sociale a condiționat necesitatea trecerii la piața asigurărilor, funcționarea căreia este bazată pe studierea aprofundată și utilizarea legilor economice, și în primul rând a legii valorii, precum și a legii cererii și ofertei. Această trecere este inevitabilă, deoarece doar numai cu ajutorul pieței eficient funcționabile, pot fi extinse serviciile de asigurare prestate solicitanților, garantând astfel o dezvoltare civilizată a acestei importante componente a sistemului financiar și integrarea în sistemul mondial al asigurărilor.
Este necesar, ca constituirea unei piețe naționale a asigurărilor, eficient funcționabile, să se efectueze repede și cu fermitate. In reducerea considerabilă și argumentată a termenului de constituire a pieței asigurărilor, trebuie să se constate una din trăsăturile caracteristice specifice constituirii relațiilor de piață în activitatea de asigurare în țara noastră.
Constituirea unei piețe a asigurărilor, ce ar funcționa eficient, este imposibilă fără concurență, care ani în șir era tratată de către știința noastră economică ca un fenomen deosebit de distructiv caracteristic sistemului capitalist. în același timp, era neglijat faptul că, concurența are o influență pozitivă asupra caracterului și dinamicii activității economice, stimulând extinderea și calitatea serviciilor de asigurare prestate și perfecționîndu-le pe cele deja aplicate, concomitent cu utilizarea în activitatea de asigurare a inovațiilor tehnico-științifice, precum și a unor metode și mecanisme moderne de gestionare a activității desfășurate.
Indiscutabil, că din punct de vedere tactic, concurența este necesară, mai ales la etapa inițială de activitate cu clienții noi, manifestată prin activizarea reclamei și atragerea clientelei. Din punct de vedere strategic, în timpul apropiat cererea în asigurare ar putea depăși de zeci și sute de ori posibilitățile financiare reale ale tuturor societăților de asigurare participante la competiție.
Actualmente, în condițiile unei reforme economice radicale, persistă o necesitate stringentă, privind soluționarea următoarelor probleme: ce prezintă o piață contemporană a asigurărilor și care sunt trăsăturile caracteristice ale acesteia? în opinia noastră, piața asigurărilor este o structură social-economică deosebită, o sferă determinată de relații bănești, în care obiectul de vânzare-cumpărare se prezintă sub forma de servicii de asigurare, fiind astfel constituită cererea și oferta acestora.
Baza obiectivă de extindere a pieței asigurărilor o constituie necesitatea garantării continuității procesului de reproducere, prin acordarea ajutorului financiar păgubiților, în caz de manifestare a unor evenimente aleatorii. Piața menționată mai poate fi examinată și ca o formă de constituire a unor relații bănești, de totalitatea societăților de asigurare (asigurători), ce prestează servicii corespunzătoare, vizând formarea și redistribuirea fondului de asigurare, pentru garantarea protecției prin asigurare a societății. Condiția de bază necesară pentru existența pieței asigurărilor este prezența necesității obștești de serviciile de asigurare, precum și a asigurătorilor, capabili să satisfacă această necesitate. Tranziția spre economia de piață modifică esențial rolul și locul asigurătorului în sistemul relațiilor economice. Astfel, societățile de asigurare se transformă în subiecte ale activității economice cu toate drepturile.
Societatea de asigurare este o formă colectivă de funcționare a fondului de asigurare, care s-a determinat istoric, și prezintă o structură separată, ce efectuează contractarea asigurărilor și deservirea asiguraților. Ei îi sunt caracteristice unitatea tehnico-organizatorică și detașarea. Separarea economică a acesteia se manifestă prin dislocarea integrală a resurselor sale, precum și prin rotația lor independentă. Asigurătorul funcționează în sistemul economic în calitate de agent economic independent, fiind plasat, prin intermediul coasigurării și reasigurării, într-un sistem de relații cu alți operatori ai pieței asigurărilor.
Economia de piață se bazează pe opțiunea liberă a cetățeanului, el fiind independent în acțiunile sale. Astfel, fiecare persoană poate să-și utilizeze veniturile sale, și să decidă individual care parte a veniturilor o atribuie la consum, și care la acumulare. Și mai mult, persoana este independentă în acțiunile sale, privind relațiile cu alte persoane. De toate acestea ține cont piața asigurărilor, oferind o varietate mare de servicii de asigurare.
Principiul de bază al economiei de piață se manifestă prin constituirea liberă a cererii și ofertei, stimulând, astfel, elaborarea și aplicarea unor servicii de asigurare, necesare potențialului asigurabil. Formarea liberă a prețurilor, manifestată în taxe tarifare, pentru serviciile de asigurare prestate, creează condițiile necesare pentru concurența dintre asigurători. Piața asigurărilor îndeplinește funcția de reglare în condițiile unei competiții economice. Competiția nu dă o explicație integrală a succeselor obținute pe piața asigurărilor. Aceste reușite, într-o mare măsură, depind de asigurător, care determină angajații societăților de asigurare spre selectarea continuă a noilor clienți potențiali, precum și spre perfecționarea formelor și metodelor de deservire a asiguraților. Este important, ca la etapa fondării societății de asigurare, să se gestioneze prudent toată activitatea internă și externă, constituind astfel bazele culturii de asigurare.
Hotărârile adoptate de asigurător, privind contractarea asigurărilor, sunt bazate pe speranțele confirmate de practică. în condițiile economiei de piață, asigurătorul este dependent de utilizarea eficientă a resurselor fondului de asigurare. El joacă rolul întreprinzătorului, fiind o persoană interesată, ce poartă răspundere față de coproprietarii întreprinderii date pentru starea de lucruri, fapt ce este confirmat în documentele de fondare ale acesteia.
De rând cu coeficienții de eficiență a asigurării de viață, expuși anterior, este necesar, de asemenea, de a utiliza un sistem de indicatori care ar reflecta eficiența unui tip de asigurare în ansamblul asigurărilor de viață, precum și ale unor tipuri de asigurare în particular. În acest caz, este necesar să fie efectuată o expunere a două aspecte ale eficienței. Primul aspect caracterizează nivelul de protejare prin asigurare, garantat de către asigurarea în perspectivă. Acest indicator permite asiguratului să selecteze anumite variante și condiții de asigurare argumentate, ce corespund anumitor necesități. Al doilea aspect al eficienței este caracterizat prin indicatorul ce caracterizează nivelul de protejare prin asigurare, utilizat realmente de sistemul asigurării vieții, prin tipul de asigurare sau contractul respectiv. Primul caz are în vedere indicatorul de eficiență potențială a contractelor de asigurare a vieții. în cazul următor este vorba despre eficiența reală a contractelor de asigurare. în acesta ordine de idei, indicatorii menționați pot fi determinați pornind de la contractele de asigurare la momentul încheierii lor, la momentul oportun și la expirarea valabilității contractelor de asigurare.
Nivelul de eficiență a economiilor obținute în cadrul asigurării vieții poate fi caracterizat prin sistemul unor indicatori, cum ar fi: mărimea medie a sumei asigurate, ce revine la un contract nou încheiat sau în vigoare; precum și volumul mediu al primelor de asigurare, ce revine la un contract în vigoare, sau volumul mediu a sumei asigurate sau de răscumpărare, ce revine la un contract suspendat înainte de termen sau la un contract al cărui termen de asigurare a expirat în legătură cu supraviețuirea asiguratului. Primii doi indicatori exprimă eficiența potențială a funcției de economie a asigurărilor în baza contractelor nou încheiate și a celor în vigoare. Ceilalți indicatori corespund nivelului real al economiilor.
În calitate de asigurător, statul poate participa direct în relațiile de piață prin intermediul societăților de asigurare publice, exercitând astfel o influență tot mai sporită asupra procesului de funcționare al pieței asigurărilor prin diverse prevederi legale. în țările dezvoltate din occident piața asigurărilor este obiectul reglementării intenționate de către autoritatea publică abilitată.
Figura 3
Dinamica indicatorilor principali ai activității organizațiilor de asigurare pe piața asigurărilor Republicii Moldova
Pentru anul 2004 nu sunt date oficial publicate.
3.2. Problemele asigurărilor de viață în R.Moldava și căile de soluționare a lor
Evoluția pieței naționale a asigurărilor se confruntă cu un șir de probleme, soluționarea cărora este destul de dificilă. Ele au o interdependență cu situația social-economică din țară, cu politica financiar-creditară și structurală, cu problemele dezetatizării economiei naționale, precum și cu problemele ce țin de asigurarea legislativă și organizatorică a reformelor economice. în deosebi, va spori rolul asigurărilor în dezvoltarea economiei în Republica Moldova, ca element important de funcționare și diversificare a infrastructurii relațiilor de piață. Este vorba de două procese paralele: aplicarea mecanismului asigurărilor în infrastructura economică și constituirea concomitentă a infrastructurii sistemului de asigurare în Republica Moldova.
Este regretabil faptul ca actuală guvernare, indusă în eroare de către anumiți sfătuitori comite tentative de reanimare a sistemului centralizat de stat în toate domeniile inclusiv în asigurări prin crearea unor societăți de asigurare cu capital de stat intimidînd astfel inițiativa liberilor antreprenori. Cu atît mai regretabile sunt modalitățile de operare a acestora pe piața asigurărilor, care în mod abuziv, prin intermediul autorităților guvernamentale și structurilor de forță impun întreprinderile să contracteze asigurările exclusiv cu aceste structuri. Este absolut inadmisibil, declarînd atașamentul la principiile economiei de piață, în realitate să promovezi acțiuni de subminare a acestora.
Nu mai puțin dăunătoare este și moștenirea practicii de manifestare a procedeelor de management și marketing din alt sistem politic și economic din trecut. Ignorarea discrepanței evidente și brutale dintre comportamentul declarat și cel practicat în realitate de către managementul de vîrf a unor structuri – lideri în asigurări, aroganța acestora, absolut nejustificată în raport cu partenerii de business și clienți, dezorientează piața, denaturează raporturile dintre participanții acestei pieți și crează obstacole în evoluția asigurărilor.
Timpul nostru nu are analogie în istoria economiei mondiale. Trecerea masivă de la forma publică de proprietate la cea privată necesită o protejare adecvată prin asigurare. în acest context, problema constituirii pieței naționale a asigurărilor și disponibilitatea fondurilor de asigurare corespunzătoare pentru o protejare reală a proprietății agenților economici, este de o însemnătate primordială: în circuit sunt sume colosale, ce urmează a fi asigurate, iar pe piața națională a asigurărilor funcționează un număr considerabil de societăți de asigurare care ar dispune de posibilități financiare semnificative. Este necesar, să fie luată în considerație importanța concentrării valorilor în industria națională. Astfel, costul de bilanț poate depăși peste 30 mii. lei, iar pentru asigurarea unui asemenea risc vor fi necesare capacități corespunzătoare ale pieței asigurărilor. Actualmente, spre regret, în țară este în faza incipientă piața reasigurărilor în lei. De asemenea, este problematică și reasigurarea peste hotare a riscurilor de proporții (cauzele – datoria externă, neconvertibilitatea leului, etc).
Altă problemă a asigurărilor este inflația. Deprecierea monedei naționale reduce considerabil nivelul protecției prin asigurare. De aceea, e necesar să se țină cont de factorul inflaționist. Practic toate interesele asigurate la un nivel sau altul sunt dependente de factorul inflaționist. La rândul său, inflația impune societățile de asigurare să caute un compromis între menținerea valorii reale a fondurilor de asigurare, între lichiditatea și gradul de protecție antiinflaționistă ale acestora.
În economiile de tranziție, procesele inflaționiste sunt inevitabile, ele fiind o consecință a reformelor efectuate, precum și a lichidării disproporțiilor existente în economiile naționale ale statelor lumii. Recunoașterea inevitabilității proceselor inflaționiste nu trebuie să se reflecte prin pasivitate și limitare a operațiunilor de asigurare efectuate.
Dar, după cum demonstrează experiența anilor 1992-1995, când procesele inflaționiste se derulau rapid, piața asigurărilor din țările care au avut o economie centralizată se constituia suficient de reușit, atât prin intermediul constituirii noilor societăți comerciale de asigurare, cât și prin aplicarea noilor tipuri de asigurare.
Reușita depinde, în general, de abilitatea societăților de asigurare de a se opune proceselor inflaționiste și, în particular, de volumul despăgubirilor de asigurare acordate. în condițiile inflației, asigurătorul stabilește în contract prima de asigurare în unele valori stabilite, iar asiguratul trebuie să-și imagineze real despăgubirea de asigurare garantată prin contract. Impactul inflației constă nu numai în creșterea prețurilor. în perioada inflației, se extind și alte procese sociale negative în societate, ce provoacă creșterea criminalității, fapt care, în final, influențează volumul pagubelor ce le suportă asigurătorii.
Pagubele de pe urma inflației le suportă atât asigurătorii, cât și asigurații, însă ele diferă în funcție de ramurile și tipurile asigurării auto ce au fost aplicate. Deosebit de periculoasă pentru asigurători este inflația mai ales pentru cei ce practică asigurarea de viață, deoarece este asigurare pe termen lung, iar pentru asigurați volumul pagubei suportate și al despăgubirii de asigurare acordate.
În țara noastră activitatea de antreprenoriat din sfera asigurărilor se află la început de cale, confruntându-se cu impedimente birocratice, interese departamentale, precum și cu nivelul redus de credibilitate a populației față de acest gen de activitate. în virtutea faptului, că relațiile de piață sunt destul de fragile, fapt cauzat de criza generală a economiei, această activitate adesea îmbracă anumite forme negative, uneori denaturate. în condițiile când relațiile economice sunt nestabile și prețurile deformate, stimulentele economice dezorientează activitatea persoanelor inițiatoare și pricepute în satisfacerea intereselor publice.
Dat fiind faptul, că asigurările sunt un instrument economic diversificat și complex, ele pot fi utilizate de către persoanele lipsite de scrupule, în detrimentul clienților și al economiei în ansamblu. în prima etapă de funcționare a societăților de asigurare o parte din tranzacțiile comerciale ale noilor asigurători aveau un caracter vădit speculativ. Actualmente în Republica Moldova își desfășoară activitatea 45 societăți comerciale de asigurări. Unele dintre ele și-au declarat disponibilitatea de a asigura pe toți și de toate riscurile. Majoritatea cadrelor n-au nivelul corespunzător de instruire profesională, cuantumul capitalului social nu este veridic reflectat în evidență, societățile de asigurare își asumă angajamente ce depășesc considerabil posibilitățile lor financiare. In presă au fost deja inserate informații despre insolvabilitatea societăților de asigurare. Aceasta este o tendință periculoasă, ce subminează credibilitatea populației față de asigurări. Pentru a combate operațiunile speculative din cadrul asigurărilor este necesară impunerea autorității publice de reglementare a asigurărilor și reasigurărilor, precum și a posibilităților asociațiilor profesionale ale asigurătorilor.
Actualmente se remarcă o necesitate acută în abordarea ne tradițională a problemelor asigurărilor din punct de vedere al economiei de piață. Această necesitate determină direcția de promovare a reformelor radicale economice. Este evidentă necesitatea renovării metodelor de abordare a asigurărilor.
Obiectivul de bază al celor expuse se manifestă prin faptul, că persoanele ce profesează asigurările trebuie să fie instruite la nivel profesional. Sunt necesare abordări metodologice noi și un număr suficient de specialiști în domeniul asigurărilor de calificare înaltă. Sperăm, că lucrarea prezentată va ajuta cititorii să se orienteze mai bine în problemele asigurărilor, va sensibiliza și impulsiona studierea și însușirea de sinestătător a teoriei și practicii asigurărilor, va fi unul din factorii motivației activității de muncă și a celei de antreprenoriat.
Sistemul asigurărilor din Republica Moldova a fost constituit fără delimitarea activității de intermediere a asigurărilor și de prestare a altor servicii, fiind astfel constituite numai societățile de asigurare. Constituirea sistemului de asigurări al Republicii Moldova în acest mod, și imperfecțiunile acestui sistem sunt analizate minuțios în materialul expus ulterior în lucrare.
În procesul reformării sistemului de asigurări, au fost adoptate noi acte normative necesare constituirii, organizării și funcționării societăților comerciale din domeniul asigurărilor persoanelor fizice, bunurilor și răspunderii civile, și stabilirii atribuțiilor organului de stat pentru supravegherea asigurărilor.
Conștientizarea, în general, de către indivizi și societate a necesității de protejare prin asigurare a contribuit, în cele din urmă la cristalizarea anumitor relații de asigurare. Existența relațiilor de asigurare presupune, de fapt, constituirea și utilizarea fondului de asigurare indiferent de forma lui concretă de organizare. În acest timp, asigurarea este un factor ce stimulează activitatea de antreprenoriat, desfășurată în condițiile relațiilor de piață, și creează condiții egale pentru toți participanții.
Dat fiind faptul că asigurările sunt un instrument economic diversificat și foarte complex, ele pot fi utilizate de unele persoane în scopuri speculative, neglijând astfel principiile ce stau la baza asigurărilor. Activitatea serviciului de stat pentru reglementarea asigurărilor, precum și activitatea Asociației Naționale a Asigurătorilor sunt orientate spre combaterea operațiunilor speculative în cadrul asigurărilor, diferitelor abuzuri și fraude, precum și spre constituirea unui cadru juridic adecvat, ce ar garanta o protecție suficientă asiguraților.
În țara noastră, legea prevede ca rezerva solvabilității societăților de asigurare, la asigurarea de viață și pensie complementară să fie formată din capitalul social, fondul de rezervă și rezerva de prime a asigurărilor pe termen lung și trebuie să constituie cel puțin opt la sută din sumele asigurate respective, totodată asigurătorii sînt obligați să respecte corelația normativă dintre valoarea activelor proprii, ce includ capitalul social, rezervele și fondurile de asigurare, și sumele asigurate. În cazul când anumite riscuri nu pot fi luate în asigurare, din cauza dimensiunii lor deosebite, mai multe societăți pot conveni să accepte asemenea riscuri, în care scop încheie contracte de coasigurare.
Pentru a putea face față angajamentelor curente și viitoare, societățile de asigurări sunt obligate să constituie, potrivit obiectului lor de activitate, rezerve de prime pentru asigurările de viață, precum și rezerve de prime și de daune pentru celelalte tipuri de asigurări și reasigurări. în scopul evitării subdimensionării rezervelor, elementul de calcul al tarifelor de prime la asigurările de viață, precum și la alte asigurări, se avizează de către organul de stat pentru supravegherea asigurărilor.
În economiile de tranziție, cu posibilele declinuri economice, societățile de asigurări trebuie să manifeste o deosebită flexibilitate la stabilirea condițiilor privind asigurările facultative și, totodată, să respecte prevederile legale.
Comisioanele și onorariile cuvenite pentru serviciile prestate de intermediari se stabilesc în concordanță cu tarifele stipulate în contractele încheiate cu societățile de asigurări.
Tranziția la economia de piață a făcut necesară renunțarea la monopolul statului în domeniul asigurărilor și adoptarea noilor forme de realizare a activității de asigurare și reasigurare, prin intermediul societăților de asigurare.
În cazul asigurărilor de persoane este de un real folos ca în activitatea desfășurată de către societățile comerciale să fie utilizată informația disponibilă despre fiecare familie (profesia, locul de muncă, vârsta, numărul membrilor lucrători etc). în baza acestei informații, se aplică forma de asigurare care se potrivește cel mai bine situației concrete a fiecărei persoane din familia respectivă în cazul asigurărilor de persoane este de un real folos ca în activitatea desfășurată de către societățile comerciale să fie utilizată informația disponibilă despre fiecare familie (profesia, locul de muncă, vârsta, numărul membrilor lucrători etc). în baza acestei informații, se aplică forma de asigurare care se potrivește cel mai bine situației concrete a fiecărei persoane din familia respectivă.
La asigurările de persoane pe categorii nu este necesară existența unor subdiviziuni separate. Pentru gestionarea eficientă și extinderea asigurărilor de persoane este necesară o evidență clară a situației fiecărui asigurat în parte, în baza căreia se poate cunoaște, în cazul asigurărilor de viață, în mod permanent, suma constituită din primele de asigurare achitate până la momentul dat, eventualele sume răscumpărate, sumele asigurate reduse, împrumuturile acordate de asigurător.
O altă problemă a pieții asigurărilor Republicii Moldova este posibilitatea redusă de investire a fondurilor acumulate prin asigurare. O importanță deosebită în procesul investițional are asigurarea vieții, în care o parte considerabilă a operațiunilor se atribuie contractelor de lungă durată, încheiate pe termen de 10, 15 și mai mulți ani. Combinarea acestor operațiuni cu contractele de asigurare colectivă asigură acumularea mijloacelor bănești pe un termen îndelungat și în mărimi considerabile.
Este necesar ca societățile de asigurare, care aplică asigurările de lungă durată a vieții și a pensiei complementare, să li se acorde posibilitatea de a efectua o investire directă a unei cote din rezervele de asigurare în ramurile prioritare ale economiei sub garanția statului. De asemenea, este necesar ca societățile de asigurare să fie scutite de impozitul pe beneficiu obținut de la investirea rezervelor de asigurare a vieții, el urmînd să fie îndreptat la sporirea acestor rezerve, fără ca ele să fie limitate, ele fiind ulterior utilizate la efectuarea plăților asiguraților, fapt ce ar face ca asigurarea de lungă durată a vieții să fie mai atractivă și ar face posibilă o acumulare considerabilă a mijloacelor bănești, care ulterior ar putea fi plasate pe piața financiară.
Tendința în dezvoltarea asigurărilor vieții constituită actualmente reflectă preferința obiectivă înaintată de populație prin funcția de economisire a mijloacelor bănești îndeplinită de această asigurare.
Concomitent, se poate menționa nivelul insuficient de dezvoltare a asigurării în caz de deces și de pierdere a capacității de muncă atât pe toate tipurile de asigurare a vieții, cât și pe fiecare tip de asigurare în particular. Din aceste considerente, se poate menționa că încă n-a fost atins un echilibru optimal și efectiv al formelor de răspundere în cadrul sistemului actual de asigurare a vieții.
Sistemul actual de asigurare a vieții dispune de două forme de asigurare în caz de deces și de pierdere a capacității de muncă – viager și în termen, însă, cu toate că există o necesitate obiectivă a unui asemenea tip de asigurare, se poate considera că aceste forme de asigurare a vieții au o extindere lentă.
Experiența demonstrează că sunt populare acele tipuri de asigurare a vieții care au adresant direct, cum ar fi asigurarea copiilor și asigurarea nupțială. O largă extindere pot avea și așa tipuri de asigurare specializate în caz de deces, cum ar fi, asigurarea răspunderii beneficiarilor de credite de lungă durată, asigurarea personală a copiilor în caz de deces al părinților, precum și alte asigurări ale unor grupe de persoane în caz de deces și pierdere a capacității de muncă etc.
Există însă factori ce frânează extinderea asigurării în caz de deces la general și în particular, printre ei e și sistemul actual de remunerare a muncii agenților de asigurare, ce include comisionul calculat de la sporul primelor de asigurare și de la primele încasate, iar stabilirea unor taxe tarifare mici pe contractele de asigurare încheiate în caz de deces diminuează sensibil interesul economic al agenților de asigurare pentru a încheia asemenea contracte.
Este necesar de menționat că aceeași condiție este utilizată și la calcularea comisionului pentru contractele de asigurare de lungă durată, a căror taxe tarifare sunt și mai reduse, fapt ce influențează excluderea contractelor de asigurare mixtă a vieții din portofoliul asigurărilor disponibile. Concomitent cu elaborarea noilor tipuri de asigurare mai eficientă în caz de deces, la sporirea eficienței acestor asigurări ar putea servi și un sistem de remunerare a muncii agenților de asigurare, care ar corela cu volumul sumelor asigurate stabilite în contracte, și nu cu încasarea propriu-zisă a primelor de asigurare. Mai mult decât atât, stabilirea unui sistem de comisioane diferențiat pe tipurile de asigurare, precum și pe termenele de valabilitate a contractelor, ar contribui esențial la eficientizarea sistemului de asigurări.
Condiția de remunerare a muncii menționată anterior trebuie ca să includă o prevedere de redistribuire a normativului adaosului inclus în taxa tarifară în așa fel, ca ea să poată provoca interesul agenților de asigurare în extinderea serviciilor de asigurare a vieții și pe diferite termene, cu asigurarea concomitentă a stabilității financiare a operațiunilor efectuate. Cercetările demonstrează că aplicarea acestor condiții de remunerare a muncii ar influența sporirea normativului pentru cheltuielile generale și administrative inclus la calcularea taxei tarifare pe asigurare în caz de deces de la 15 până la 25 la sută, iar la asigurarea mixtă a vieții pe un termen de până la 15 ani, de la 15 până la 20 la sută din tariful net.
Alt indicator important de eficiență a asigurării vieții pentru asigurați este și gradul de corespundere a taxelor tarifare și coeficienților sumelor de răscumpărare cu numărul deceselor, cazurilor de pierdere a capacității de muncă și cu cuantumul cheltuielilor de gestiune, formate în perioada analizată.
De rând cu coeficienții de eficiență a asigurării de viață, expuși anterior, este necesar, de asemenea, de a utiliza un sistem de indicatori care ar reflecta eficiența unui tip de asigurare în ansamblul asigurărilor de viață, precum și ale unor tipuri de asigurare în particular. În acest caz, este necesar să fie efectuată o expunere a două aspecte ale eficienței. Primul aspect caracterizează nivelul de protejare prin asigurare, garantat de către asigurarea în perspectivă. Acest indicator permite asiguratului să selecteze anumite variante și condiții de asigurare argumentate, ce corespund anumitor necesități. Al doilea aspect al eficienței este caracterizat prin indicatorul ce caracterizează nivelul de protejare prin asigurare, utilizat realmente de sistemul asigurării vieții, prin tipul de asigurare sau contractul respectiv. Primul caz are în vedere indicatorul de eficiență potențială a contractelor de asigurare a vieții. în cazul următor este vorba despre eficiența reală a contractelor de asigurare. în acesta ordine de idei, indicatorii menționați pot fi determinați pornind de la contractele de asigurare la momentul încheierii lor, la momentul oportun și la expirarea valabilității contractelor de asigurare.
Nivelul de eficiență a economiilor obținute în cadrul asigurării vieții poate fi caracterizat prin sistemul unor indicatori, cum ar fi: mărimea medie a sumei asigurate, ce revine la un contract nou încheiat sau în vigoare; precum și volumul mediu al primelor de asigurare, ce revine la un contract în vigoare, sau volumul mediu a sumei asigurate sau de răscumpărare, ce revine la un contract suspendat înainte de termen sau la un contract al cărui termen de asigurare a expirat în legătură cu supraviețuirea asiguratului. Primii doi indicatori exprimă eficiența potențială a funcției de economie a asigurărilor în baza contractelor nou încheiate și a celor în vigoare. Ceilalți indicatori corespund nivelului real al economiilor.
Dat fiind faptul că asigurarea vieții reprezintă o programare virtuală a acumulărilor, prin care așa indicatori ca: suma asigurată, termenul mediu de asigurare și prima de asigurare se află într-o interdependență absolută, apare încă un indicator important de eficiență a depunerilor în cadrul asigurării vieții – termenul de valabilitate a contractului. Este evident că, cu cât este mai mare perioada de valabilitate a contractului necesară pentru constituirea sumei asigurate, cu atât va fi mai redus cuantumul primei de asigurare, fapt ce contribuie la sporirea eficienței acestei asigurări pentru asigurați.
În calitate de indicator de eficiență a depunerilor asiguraților organizate în cadrul asigurării vieții servește raportul dintre suma asigurată stipulată în contract și sumele primelor de asigurare achitate sau ce urmează a fi achitate, plecând de la faptul că pe multe contracte de asigurare a vieții există un excedent de plată depășirea sumei primelor achitate față de suma asigurată. Această depășire este adaosul ce se însumează la tariful net. Experiența mondială demonstrează că cheltuielile generale și administrative se acoperă din contul dobânzilor obținute în urma investițiilor de lungă durată. Termenul de valabilitate a contractelor de asigurare pe cinci ani este insuficient pentru obținerea anumitor venituri. Ieșirea din această situație poate fi găsită prin sporirea dobânzilor obținute prin plasarea rezervelor de asigurare, îndeosebi a celor de pe contractele de asigurare cu un termen de valabilitate de cinci ani de zile, precum și din contul dobânzilor obținute din investiții.
O cale de sporire a eficienței asigurării vieții este constituirea fondului de bonificare, din economia formată de la devierile dintre normativul de plată stabilit pentru pierderea temporară a capacității de muncă și plățile efective efectuate, precum și din soldul rezervei de prime constituit în legătură cu suspendarea, înainte de termenul stabilit, a contractelor de asigurare. Defalcarea acestor resurse în fondul de bonificare, după cum se procedează în majoritatea statelor, ar contribui la majorarea plăților în caz de deces sau de pierdere a capacității de muncă aproape cu zece la sută.
Una din manifestările esențiale ale eficienței operațiunilor de asigurare a vieții pentru populație este și stabilirea adecvată a necesităților de asigurare a vieții. Eficiența, în acest caz, mai depinde și de comportamentul indivizilor avizați.
Adesea asigurarea vieții este cea mai eficientă metodă de acumulare prealabilă a banilor. Întrucât procesul de acumulare este mai stabil, fiind reglementat de prevederile contractului ce limitează posibilitățile de retragere liberă a depunerilor, practicate în băncile de economii. Din alt punct de vedere, acumularea este însoțită și de o protejare a familiei prin asigurare în caz de producere a unor fenomene nefavorabile pentru asigurați. Asigurarea vieții ar putea să fie și mai eficientă pentru populație, dacă societățile de asigurare ar obține venituri din investiții, pe care le-ar utiliza ulterior la achitarea sumelor asigurate.
Încheind un contract de asigurare, asiguratul, mai întâi de toate, este cointeresat să încaseze sume mari în cazul producerii riscului asigurat, achitând pentru aceasta prime cât mai reduse. În al doilea rând, asiguratul este cointeresat ca suma încasată să corespundă într-o anumită măsură necesităților ce apar după pierderea capacității de muncă sau după decesul persoanei ce întreține familia. În al treilea rând, interesul vizează minimizarea perioadei de timp de la producerea riscului asigurat și până la achitarea sumei asigurate. Actualmente, majoritatea absolută a riscurilor nu sunt protejate prin asigurare sau dispun de o protecție foarte redusă, și drept consecință, majoritatea pagubelor cauzate de survenirea riscurilor n-au fost recuperate de către societățile de asigurare.
O problemă importantă pentru piața asigurărilor o constituie și disproporțiile regionale considerabile. Numai în Chișinău sunt amplasate 40 de societăți de asigurare, ceea ce constituie 87% din numărul asigurătorilor ce figurează în registrul de stat, revenindu-le astfel 96,2% din totalitatea primelor globale încasate.
La cele mai grave probleme poate fi atribuită și aplicarea tipurilor de asigurare obligatorie, în lipsa cadrului informațional adecvat exigențelor economiei de piață. Astfel protejarea prin asigurare se reduce considerabil iar societățile de asigurare încasează practic gratuit mijloace bănești, care la rîndul lor nu sunt cheltuite în interesele asiguraților.
În afacerile de asigurare o anumită importantă o are și promovarea politicii consecvente în privința formelor, metodelor și a proporțiilor de participare a capitalului străin. Pentru fondarea societăților comerciale și desfășurarea activității de asigurare sistemul normativ de reglementare a activității stabilește prin legislație anumite prevederi, menite să excludă cazurile de fondare a societăților de asigurare neviabile și cu scop speculativ. Activitatea organului public de reglementare a asigurărilor este limitată doar la supravegherea formală a respectării de către asigurători a prevederilor legale în materie de asigurări. Acest organ este privat de dreptul efectuării controalelor logistice ale activității societăților de asigurare. Modalitatea normativă de reglementare a asigurărilor protejează, într-o măsură mai mare, interesele asiguraților decât sistemul publicității.
Societatea de asigurări, prin încheierea contractelor și încasarea primelor de asigurare, își asumă răspunderea ce ține de acoperirea unor daune care se produc ulterior și al căror volum nu se cunoaște, ci se poate doar aproxima prin calcule bazate pe teoria probabilităților. Pentru ca aceste calcule să fie efectuate în mod științific, este necesară existența unui sistem informațional cât mai complet, care să includă și date despre frecvența și ritmicitatea riscurilor pe perioade cât mai îndelungate. Cu ajutorul acestor date, societatea de asigurare poate stabili nivelul primelor de asigurare, apelând la metodele statistico-matematice.
Pentru perfecționarea și asigurarea unui sistem mai perfect al activității de asigurare este necesar ca gestionarea asigurărilor facultative să asigure un grad de cuprindere în asigurare mai apropiat de unitatea luată în considerație (sat, oraș etc), pentru a asigura o dispersare optimă a riscurilor. Astfel poate fi asigurată și efectuarea operațiunilor de constatare și evaluare a daunelor reale într-o perioadă restrânsă de timp, concomitent cu acordarea despăgubirilor și a sumelor asigurate beneficiarilor.
Procesul gestionării asigurărilor include și sporirea gradului de cuprindere în asigurare prin întreprinderea unei serii de acțiuni organizatorice atât în perioada de până la aplicarea asigurării respective, cât și în cea ulterioară.
Până la aplicarea unei asigurări facultative, societatea comercială trebuie să studieze și să analizeze minuțios condițiile economice, financiare și sociale existente pe plan intern și internațional. Astfel, este necesar să se cerceteze și să se analizeze cât de suficient este numărul solicitanților asigurării respective, precum și posibilitățile acestora în privința achitării primelor de asigurare.
În cazul în care condițiile menționate anterior sunt întrunite, este necesară mediatizarea eficientă a acestei asigurări. De o importanță majoră în reușita acțiunii de încheiere a unei asigurări este și calitatea activității pe care o desfășoară reprezentanții asigurătorului în rândurile persoanelor asigurabile. Parametrii de realizare a acestei acțiuni necesită mult tact și un înalt profesionalism bazat pe cunoașterea profundă a elementelor tehnice ale asigurării respective.
În aceste condiții, acțiunea ce vizează încheierea contractului de asigurare va putea fi realizată diferențiat și în dependență de funcția pe care o deține și situația concretă a fiecărei persoane (profesie, situație financiară, natura bunurilor pe care le deține și riscurile la care acestea pot fi supuse). Concomitent cu acest prilej, se impune ca personalul care se ocupă cu contractarea asigurărilor să prezinte și cazuri concrete, mai deosebite (persoanele ale căror bunuri au fost deteriorate și suma despăgubirilor acordate), fiindcă este, în general, cunoscut faptul că una dintre cele mai eficiente căi de reclamă a necesității și avantajelor asigurării este tocmai promptitudinea cu care societățile de asigurare intervin și acordă despăgubirile cuvenite asiguraților.
Pentru ca munca complexă, pe care o desfășoară personalul unei societăți de asigurare, să aibă o eficiență în direcția dezvoltării asigurărilor facultative adresate diferitelor categorii de persoane fizice, prezintă o deosebită importanță cunoașterea detaliată a situației economice și a specificului activității fiecărei persoane asigurabile. Contractarea asigurărilor de viață, pe termene reduse, ar putea prezenta o însemnată rezervă care ar contribui la sporirea eficienței operațiunilor de asigurare efectuate.
În acest context, este oportună aplicarea asigurărilor de viață pe un termen de trei ani, chiar și în pofida faptului că primele de asigurare sunt destul de înalte. Este binevenită încheierea contractelor de asigurare a vieții, pe asemenea termen, în perioada de tranziție la economia de piață, atunci când predomină incertitudinea și instabilitatea, fapt ce depreciază considerabil mijloacele bănești care sunt acumulate în perioade îndelungate de timp.
Condițiile ce reglementează modalitățile de aplicare a asigurărilor de viață și accidente, la acordarea sumei asigurate, în caz de deces, a asigurătorului sau a persoanei asigurate, nu totdeauna dau preferință persoanelor ce participă la contractarea acestei asigurări, cooptând în calitate de beneficiari pe moștenitorii asiguratului fapt ce este ilegal. De exemplu, dacă asiguratul pe parcurs de trei ani după expirarea termenului valabilității contractului de asigurare n-a încasat suma asigurată și a decedat ulterior, atunci de suma asigurată beneficiază moștenitorii. Achitarea sumelor de răscumpărare, în caz de deces al asiguratului, de asemenea, se efectuează în favoarea moștenitorilor. După cum se cunoaște faptul, suma de răscumpărare este o parte a sumei asigurate și, în acest context, ar fi binevenită achitarea ei beneficiarului desemnat în contractul de asigurare. Excluderea acestor prevederi din condițiile ce reglementează modalitatea de aplicare a asigurărilor de persoane și aducerea lor astfel în concordanță cu legislația în vigoare ar putea constitui o altă rezervă de sporire a eficienței operațiunilor de asigurare efectuate.
Unul din criteriile importante de sporire a eficienței operațiunilor de asigurare efectuate este creșterea continuă a volumului protejării prin asigurare, adică sporirea numărului cazurilor asigurate, inclusiv pe asigurarea persoanelor. Actuala legislație prevede limitări parțiale ale protejării prin asigurare în cazurile de deces și de pierdere a capacității de muncă. Prevederile exprimă tendința justificată a asigurătorului de a-și asigura nivelul de plată, stabilit prin taxele tarifare. Extinderea volumului protecției prin asigurare peste limitele admisibile poate influența constituirea taxelor tarifare inaccesibile pentru majoritatea asiguraților, fiind astfel imposibilă aplicarea variatelor tipuri de asigurare a persoanelor. în primii doi ani de valabilitate a contractului de asigurare, suma asigurată nu se acordă, dacă decesul asiguratului s-a produs în urma maladiei de care suferea persoana asigurată până la încheierea contractului, ci doar ca o consecință a producerii unui caz asigurat, și numai în al treilea an de valabilitate a contractului se acordă suma asigurată pentru toate cazurile de deces provocate de maladii. Pe toată perioada de valabilitate a contractului de asigurare, nu se acordă suma asigurată, dacă producerea accidentului a fost cauzată de acțiunile asiguratului ce intră sub incidență ca infracțiune premeditată. După cum se observă din cele relatate anterior limitarea parțială a protecției prin asigurare se efectua cu ajutorul sancțiunilor prin determinarea cazurilor concrete pentru care nu se achită sumele asigurate. Imperfecțiunea acestei metode se cumulează cu necesitatea argumentării documentare a considerentelor în baza cărora a fost refuzată achitarea sumei asigurate, fapt ce tergiversează acordarea operativă a ajutorului bănesc familiei defunctului. Clarificarea consecințelor și a cauzelor decesului provoacă traume morale rudelor asiguratului, fapt ce prejudiciază considerabil extinderea asigurărilor facultative.
Mai eficientă ar putea fi aplicarea metodei financiare de limitare a protecției prin asigurare. Această metodă presupune că, în caz de deces al asiguratului în perioada primară de valabilitate a contractului sau în caz de deces, ca o consecința a infracțiunii săvârșite de către persoana asigurată, se efectuează achitarea doar numai a unei cote din suma asigurată. Astfel, se produce o simplificare a procedurii de acordare a sumelor cuvenite beneficiarilor, cu menținerea nivelului de plată stabilit în taxa tarifară. De asemenea, s-ar reduce simțitor refuzurile de achitare a sumelor asigurate, care provoacă actualmente revolta beneficiarilor asigurării. Acordarea integrală sau parțială a sumei asigurate poate fi efectuată în toate cazurile de deces, chiar și dacă decesul este consecința unei infracțiuni, variind doar cotele corespunzătoare din sumă integral asigurată, ce urmează ca să fie acordate într-un caz sau altul. Este important ca din plățile minimale acordate să se acopere cele mai necesare cheltuieli ale familiilor pentru organizarea funeraliilor asiguraților decedați.
Un rol important în sporirea eficienței operațiunilor de asigurare a vieții îl are și rezerva de prime, destinată pentru achitarea sumelor asigurate și a celor de răscumpărare ce constituie totalitatea plăților pe asigurarea vieții. Astfel, sporirea eficienței operațiunilor de asigurare a vieții este în dependență totală de stabilitatea financiară a rezervei de prime
În scopul consolidării stabilității financiare a rezervei de prime este necesar să fie întreprinse următoarele acțiuni:
anularea termenului de prescripție pentru acordarea sumelor de răscumpărare, precum și a sumelor asigurate în caz de supraviețuire, dat fiind faptul că aceste mijloace bănești sunt proprietatea asiguraților, efectuând concomitent majorarea acestor sume în funcție de perioada de timp care s-a scurs de la expirarea valabilității contractului de asigurare și până la retragerea acestor sume. Menținerea permanentă a surselor vizate în fondul de asigurare ar contribui la diminuarea volumului plăților efectuate după expirarea termenului de valabilitate a contractelor, dat fiind faptul că mulți asigurați nu vor dori să încaseze imediat sumele acumulate, fapt care într-o oarecare măsură va asigura stabilitatea necesară a rezervei de prime, stimularea procesului de recontractare a asigurărilor vieții, ale căror termene de valabilitate au expirat. Reactivarea contractului de asigurare se echivalează cu încheierea noului contract, astfel se produce cointeresarea agenților de asigurare în reîncheierea acestor contracte. O asemenea cointeresare nu se atestă și la asigurați din cauza modalității de aplicare a asigurărilor vieții. în această ordine de idei, ar fi oportună modificarea procedurii de acordare a facilităților în momentul reîncheierii contractelor, anulându-se astfel necesitatea depunerii unei noi declarații de asigurare cu menținerea concomitentă a taxei tarifare anterioare, și fără limitarea protecției prin asigurare în caz de deces în perioada primară de valabilitate a asigurării. Este, de asemenea, necesar să nu fie stabilite restricții privind acordarea sumelor de răscumpărare pe asemenea contracte. Asemenea facilități ar putea crea condiții favorabile pentru reactivarea unui număr considerabil de contracte, ale căror termene de valabilitate expiră, contribuind astfel la consolidarea rezervei de prime;
modificarea structurii portofoliului asigurărilor în așa fel ca în el să prevaleze contractele de asigurare a vieții încheiate pe termene lungi, fapt care, într-o mare măsură, ar contribui la stabilizarea rezervei de prime din contul sporirii decontărilor corespunzătoare în această rezervă.
Modificarea structurii portofoliului asigurărilor poate fi obținută și prin sporirea cuantumului comisionului achitat agenților de asigurare pentru încheierea contractelor de asigurare a vieții de lungă durată și pentru încasarea primelor de asigurare corespunzătoare. Concomitent, se poate produce o sporire esențială a sumei medii asigurate pe un contract, fiindcă termenele îndelungate de valabilitate a contractelor de asigurare permit ca să fie majorate esențial sumele asigurate prin aceste contracte cu utilizarea concomitentă a unor taxe tarifare reduse, comparativ cu încheierea contractelor care au un termen mediu de valabilitate.
În încheiere, trebuie reamintit că eficiența activității de asigurări poate crește și prin preocuparea permanentă de aplicare a unor acțiuni menite să contribuie la reducerea cheltuielilor privind administrarea asigurărilor.
Încheiere
Asigurările de viață constituie un element important al economiei, avînd o structură specifică și comlexă, forme de manifestare variate și adaptate la nevoile și posibilitățile financiare alei fiecăruli individ. Actualmente populația țării noastre se confruntată cu multiple probleme, legate de dificultățile financiare, de creșterea șomajului, de reducerea veniturilor obținute, inflație etc.
Faptul că în economia centralizată atît întreprinderile cît și populația, cu unele excepții au beneficiat de subvenții și ajutoare de la buget pentru acoperirea pierderilor provocate de calamități naturale și accidente, constituie un handicap pentru aceștia în adaptarea lor la condițiile economiei de piață, deoarece ele nu au fost obișnuite cu protecția oferită de societățile de asigurare contra “ plată “, iar în mod gratuit nu au simțit nevoia încheierii de contracte de asigurare, deci nu au obișnuința relațiilor care se statornicesc între asigurat și asigurător.
În multe sfere ale economie republicii sunt aplicate tot mai insistent forme tradiționale de protejare prin asigurare facultativă și acest proces se intensifică în legătură cu integrarea capitalului străin în economia republicii. În rezultat, spre exemplu, diverse probleme ce țin de livrarea materiei prime și a producției, de creditare, starea fondurilor imobiliare și altele își află rezolvarea prin intermediul asigurărilor.
Principalele eforturi ale societăților de asigurare, la momentul actual sunt orientate spre sporirea numărului de clienți ai pieței de asigurare, spre încadrare mai insistentă în asigurarea riscurilor de proporții mari. În acest scop pe parcursul ultimilor ani au fost revăzute particularitățile tuturor produselor de asigurare tradiționale, propunînd pe piață produse noi.
În perioada trecerii la economia de piață în societate apare inflația, cu acest factor negativ s-a ciocnit fiecare din noi. Inflația acționează în sensul creșterii valorii proprietăților, costurilor de înlocuire sau de reparație, nivelul salariilor, prețurilor etc. În consecință ea acționează și în sensul creșterii valorii sumelor asigurate pretinse în cazul contractelor de asigurare de viață. Se creează astfel pericolul că sumele asigurate și limitele de indemnizare să coboare sub valoarea proprietății asigurate și să se dovedească insuficiențe pentru plata cererilor de despăgubire. Cu excepția cazului în care sumele asigurate sau limitele de indemnizare cresc în paralel cu creșterea valorii proprietății, ca efect al inflației, deținătorul unei polițe de asigurare ar putea ajunge în situația de a fi sub asigurat. De aici rezultă, că populația ca să-și aleagă protecția dorită, la momentul actual, este necesar ca la elaborarea condițiilor de asigurare să fie luată în considerație și rata inflației.
Asigurarea este o componentă a activității social – economice, iar perspectivele dezvoltării ei depinde într-o mare măsură de situația în care se află economia națională. În prezent această situație continuă să fie complicată și chiar dacă companiile de asigurare din Republică vor activa la un nivel ridicat, aceasta nu va duce la mărirea numărului de asigurați, din cauza că populația nu înțelege necesitatea contractării unei asigurări de viață, precum nu toți acei care le procură sînt în stare să achite la timp primele de asigurare. În cele din urmă se micșorează numărul contractelor încheiate și se mărește numărul celor cu termenul depășit.
Bibliografie
1. Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 Monitorul oficial al Republicii Moldova Nr.1, august 1994, pag.5-31
2. Legea Republicii Moldova din 15 iunie 1993 “Cu privire la asigurări” Monitorul oficial al Republicii Moldova Nr.12, decembrie 1993, art.376, pag.121-139
3. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 15 iunie 1993 “Cu privire la punerea în aplicare a Legii “Cu privire la asigurări “, Monitorul oficial al Republicii Moldova, Nr.12, decembrie 1993, art.337, pag.140
4. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, Nr.956 din 28 decembrie 1994 “Cu privire la asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă a deținătorilor de autovehicule si a transportului electric urban, Monitorul oficial al Republicii Moldova Nr.1, ianuarie 1995, art. 26 pag.284
5. Condițiile asigurărilor prin efectul legii de răspundere civilă a deținătorilor de autovehicule si a transportului electric urban (Anexa Nr.1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr.956 din 28 decembrie 1994) Monitorul oficial al Republicii Moldova, Nr.1, ianuarie 1995, art.26, pag. 285-295.
6. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 77 din 8 februarie 1996 “Cu privire la aprobarea Regulamentului despre serviciul statal de supraveghere a asigurărilor”
8. Iu. Văcărel, F. Bercea “Asigurări si reasigurări”. București 1993
9. C. Alexa, V. Ciurel “Asigurări si reasigurări în comerțul internațional”, București, 1992.
10. Ion Purcaru “Matematică si asigurări”. București 1995.
11. Ch. N. Iosif, Al. Gherman “Sistemul asigurărilor din România” editura “Tribuna economica”, București 1997
12. “Финансы” под редакцией профессора Родионовой М.М., Москва, Финансы и статистика 1995, глава 3 “Страхование”
14. Bistriceanul Gh.D., Bercea F., Macovei E.G. “Dicționar de asigurări” Chișinău , “Logos”, 1993.
20 Instrucțiunile și regulamentele pe asigurările de bunuri, de răspundere civilă și riscuri financiare, elaborate de C.I.A.“QBE ASITO”S.A.
22 Revistele: “ Tribuna economică “ ,“Finanțe”, “Finanțele și piețele”, “Profit”.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .tehnici de Asigurare a Vietii Practicate In Xyz (ID: 125539)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.